Verificarea informaţiilor (faptelor)

ȘTÍRE,  1. Veste, informație; noutate. 2. Cunoaștere, cunoștință. 3. Posedare de informații; cunoaștere. Aceasta ar fi, pe scurt, definiţia ştirii, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române. Aşadar, cuvântul ştire provine de la verbul a şti. Rolul mass mediei este de a face cunoscute informaţii publicului larg, într-o manieră mai rapidă, mai organizată şi mai accesibilă decât a fost posibil vreodată.

Cu toate acestea, ceea ce trebuie să aibă un bun om de presă în minte, înainte de orice altceva, este maniera în care putem aprecia valoarea de ştire a unei informaţii. Pentru a ne uşura munca, ne putem baza pe anumite criterii care simplifică destul de mult acest proces. În primul rând, evenimentul trebuie să fie unul de actualitate, îndeosebi în zilele noastre, unde informaţia circulă la o viteză ameţitoare, iar un subiect devine perisabil cât ai clipi din ochi. De asemenea, trebuie să ţinem seamă de impactul pe care respectiva informaţie a avut-o sau o poate avea, precum şi de numărul de persoane implicate în eveniment. De cele mai multe ori, cu cât sunt mai multe persoane afectate sau implicate, cu atât informaţia are mai mult potenţial de ştire. Notorietatea persoanelor implicate este un alt factor important, având în vedere că există oameni ale căror atribuţii influenţează mersul lucrurilor pentru un număr considerabil de persoane, dar şi pentru că oamenilor le place să aibă acces la informaţii din viaţa privată a aşa numitor celebrităţi. Proximitatea spaţială este următoarea pe listă. Cu cât un eveniment este mai aproape de publicul receptor, cu atât gradul de interes va fi mai sporit. Nu în ultimul rând, elementul de interes uman este un factor notabil, poveştile ieşite din comun atrăgând mereu publicul.

Aşadar, sistemul de producere şi distribuire a informaţiei trebuie să se constituie prin trei operaţii principale. În primul rând, reperarea informaţiei. Dincolo de informaţiile primite prin diferite surse, a se nota şi investigaţia jurnalistică, un procedeu mai complex de punere cap la cap a mai multor idei şi dezvăluire a unor concluzii la care publicul larg poate ajunge mai greu. Urmează selectarea prin separarea evenimentelor importante de cele mai puţin importante. În final, modul în care jurnalistul alege să trateze subiectul respectiv este foarte important, obiectivitatea şi verificarea minuţioasă a faptelor fiind necesare.

Unul dintre cei mai importanţi factori care face dintr-un redactor un bun jurnalist este modul în care acesta îşi selectează şi verifică sursele. În ceea ce priveşte selectarea acestora, criteriile sunt numeroase. Michael Matlien propune cinci tipuri de surse: instituţionale,oficiale, grupurile de presiune, liderii de opinie şi olimpienii. În continuare, le voi comenta în mare pe fiecare. Sursele instituţionale se referă, aşa cum le spune şi numele, la informaţiile distribuite de instituţii. Spre exemplu, atunci când vorbim despre poliţie, instituţiile guvernamentale, Armată, Biserică, grupări studenţeşti etc, ne referim la surse instituţionale. Se presupune

că ceea ce este transmis de o altfel de sursă este întotdeauna adevărat. Sursele ca grupuri de presiune se referă la presiunea exercitată asupra mass media pentru a se face cunoscute şi a influenţa opinia publică.

Liderii de opinie reprezintă acele persoanele al căror cuvânt contează în procesul de elaborare a deciziilor publicului receptor al mesajelor mass-media şi surselor de informare pentru propriile lor grupuri constituie.

Când spunem olimpieni, vorbim despre vedete, indiferent de domeniu. Acestea sunt fabricate de cultura de masă şi sunt surse sigure, publicul fiind interesat mai ales pe latură afectivă.

O metodă foarte populară în jurnalismul actual este abonarea la o agenţie de presă. Aceasta este metoda sigură, la îndemână şi mai ieftină. Informaţia este distribuită regulat, la costuri minime, iar sursa este sigură. De altfel, la fel de bine cum o sursă care a fost corectă de fiecare dată, poate face greşeli, şi o sursă care a distribuit informaţii greşite poate transmită şi informaţii corecte. Cel mai important este ca jurnalistul să verifice informaţia de fiecare dată. Oricât de sigură ar fi sursa şi oricât de mare încredere am avea, pentru a putea să transmitem informaţia publicului, trebuie să ne asigurăm că este cea corectă. Bineînţeles, această regulă este cu atât mai validă atunci când ne referim la un eveniment de ale cărui implicaţii nu suntem siguri. De asemenea, dacă există două puncte de vedere diferite, suntem nevoiţi să le expunem pe ambele, pentru a evita dezinformarea. În cazul în care unei persoane sau unei instituţii, spre exemplu, îi sunt aduse acuzaţii, obligaţia jurnalistului este de a confruta respectiva persoană sau instituţie şi de a-i oferi dreptul la replică.

Consider că Articolul doi al Codului Dentologic adoptat de către Clubul Român de Presă reprezintă o piatră de temelie în problematica verificării surselor.

  Ziaristul poate da publicitatii numai informatiile de a caror veridicitate este sigur, dupa ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel putin 2 surse credibile.

Ca jurnalist, este foarte important să ne exercităm această datorie şi să înţelegem conceptul de sursă credibilă şi competentă. Spre exemplu, chiar dacă vorbim de o sursă oficială, este întotdeauna util să acordăm atenţie oricărui tip de informaţii, pentru că o sursă de acest tip, chiar dacă nu minte, poate să omită detalii semnificative.

În concluzie, verificarea informaţiilor şi a faptelor înainte de a lua orice decizie este crucială în meseria de jurnalist. În primul rând, trebuie să ne asigurăm că publicul nostru are acces la ştiri de cea mai bună calitate, în primul rând din respect pentru aceştia şi pentru meserie, dar şi pentru a ne atrage credibilitate şi, în consecinţă, şi mai mult public.

Bibliografie

1. Coman, Mihai, Manual de Jurnalism, 2009, Iaşi, Polirom2. Clubulromandepresa.ro

3. dex.ro