unele aspecte geografice Şi ecologice ale rezervaŢiei peisagistice trebujeni (republica moldova)

Ecoterra, no. 26, 2011

85

UNELE ASPECTE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE ALE REZERVAŢIEI PEISAGISTICE TREBUJENI (REPUBLICA MOLDOVA)

Victoria NISTREANU1, Alina LARION1, Anatol SAVIN1, Larisa MIRONOV2, Nicolae CORCIMARU1, Vladimir ŢURCANU1, Dionisie BUBURUZ3

1Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiinţe din Moldova, 2Liceul teoretic „Principesa Natalia Dadiani”, Chişinău, 3Institutul de Ecologie şi Geografie al Academiei de Ştiinţe din Moldova

Abstract: Some geographic and ecological aspects of Trebujeni landscape reserve (Republic of Moldova). Trebujeni Reserve is situated between Furceni and Trebujeni villages and has a surface of 436 ha. Minimum and maximum altitudes are between 20.0 and 155.0 m. Relief consists of sarmatian geological structures of about 13 millions years with evident rupestral character and quaternary argylous landscape of about 1.8 millions - 10 thousand years covered by chernozems formed in the last 8 thousand years. The vegetation consist of 504 plant species, of which 69 species are rare, 29 plant species are protected bu the State and 5 species are included in the Red Book of Moldova. The reptiles were represented by species of snakes and 3 species of lizards, while the amphibians by 5 species. The mammal fauna is diverse and abundant, being represented by 6 species of insectivores, 8 species of bats, 17 species of rodens, 6 species of carnivores and 2 artiodactyl species. The diversity of mammal groups is higher in natural ecosystems, especially in woods, where the seasonal variations are less significant. Key words: Trebujeni reserve, relief, vegetation, fauna, biodiversity. Introducere Rezervaţia peisagistică Trebujeni face parte din Rezervaţia natural-culturală Orheiul Vechi, care reprezintă un ansamblu de monumente naturale şi cultural-istorice amplasate în preajma satelor

Trebujeni, Butuceni şi Morovaia, raionul Orhei, Republica Moldova, având drept coordonate geografice de reper: 47o18’20’’ - latitudine Nord şi 28o58’30’’ - longitudine Est. Rezervaţia este axată pe defileul râului Răut, care traversează complexul natural de la nord-vest spre sud-est pe un traseu tri-sinusoidal de circa 15 km, fiind mărginit la extremităţi de satele din vecinătate: Furceni (raionul Orhei) şi Maşcăuţi (raionul Criuleni). În linie dreaptă, complexul se extinde pe o suprafaţă cu lungimea maximă de 9 km de la nord-vest spre sud-est şi lăţimea de 1,5-4 km de la sud-vest spre nord-est (fig. 1). Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi prezintă un relief complex, care îmbină structuri geologice sarmaţiene de circa 13 milioane ani cu un caracter rupestru pronunţat şi peisajuri cuaternare argiloase de circa 1,8 milioane - 10 mii ani acoperite de cernoziomuri formate în ultimii 8 mii ani. Elementul geomorfologic esenţial al complexului îl constituie valea râului Răut, compusă din albia minoră, albia majoră, terase şi versanţi. Valea Răutului cu versanţi asimetrici este săpată în reciful de calcar sarmaţian mijlociu. Are formă de defileu şi chei, fiind relativ îngustă, cu o

Fig. 1. Rezervaţia natural-culturală Orheiul Vechi (www.google.earth.com)


86

lăţime ce nu depăşeşte 1-2 km. Râul Răut are maluri concave sau convexe, de multe ori aproape abrupte, uneori cu panta până la 90º, reprezentând segmente de mare atractivitate. Caracterul pitoresc al văii este accentuat de trei meandre (Mihăilaşa, Peştera, Butuceni) de o rară frumuseţe şi de o originalitate deosebită. Înălţimea versanţilor abrupţi atinge în medie altitudinea de circa 100-130 m, cotele maxime fiind de 170-180 m, mai sus de nivelul mării. Din punctul de vedere al condiţiilor meteorologice, zona reprezintă un spaţiu de risc slab la fenomene climatice. Este amplasată pe izoterma +21°C a lunii iulie şi între izotermele -4°C, -3°C a lunii ianuarie. Valoarea maximă a temperaturii, de +41,5°C a fost înregistrată în 21 iulie 2007, iar valoarea maximă a iernii, de -38,5°C a fost înregistrată în data de 25 ianuarie 1942. Precipitaţiile medii anuale sunt de 500 mm. Durata strălucirii soarelui este de 2000-2050 ore anual (22,8-23,4%). Durata predominantă a vântului în regiune este de Nord-Est, iar calmul atmosferic este de 42%. În linii generale, rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi, beneficiază de o climă moderată, fenomenele meteorologice de risc reprezentând excepţii. Pe versantii stâncoşi ai Răutului s-au păstrat ruinele unei mănăstiri medievale săpate în piatră (fig. 2). Versanţii văilor sunt acoperiţi cu păduri de gorun, vişin turcesc, păr de pădure, carpen, frasin, arţar, cireş sălbatic, ulm. Aici se află unul dintre cele mai preţioase monumente arheologice, ruinele oraşului-cetate medieval Orheiul Vechi (fig. 3).

Fig. 2. Mănăstirea medievală săpată în piatră

Fig. 3. Ruinele cetăţii medievale Orhei


87

Rezervaţia Trebujeni se află între satele Furceni şi Trebujeni şi ocupă o suprafaţă de 436 ha. Altitudinile minime şi maxime sunt cuprinse între 20 şi 155 m. Rezervaţia se înscrie în categoria arealelor protejate ce beneficiază de formele caracteristice reliefului carstic, dezvoltat pe calcare sarmaţiene în versanţii abrupţi şi stâncoşi ai râului Răut. Peşterile, pâlniile carstice şi cascadele sunt cele mai reprezentative elemente ale carstului. Aria protejată Trebujeni este constituită din două suprafeţe. Prima suprafaţă „Trebujeni” este situată pe malul drept al râului Răut (între comunele Trebujeni şi Furceni, raionul Orhei) şi face parte din Ocolul Silvic Ivancea, iar a doua suprafaţă „Jeloboc” este situată în partea stângă a râului Răut (între comuna Trebujeni şi Jeloboc) şi face parte din Ocolul silvic Susleni, întreprinderea Silvică Orhei. Prima suprafaţă este amplasată pe versanţi de dreapta care coboară până la albia râului Răut (fig. 4). Puţine suprafeţe sunt situate pe platou. În apropierea albiei râului Răut altitudinea este de 20-25 m, iar în partea superioară a versanţilor ajunge până la 169 m. Solurile superficiale sunt de tipul rendzine levigate (humico-carbonatice) şi puţine suprafeţe sunt cu soluri aluviale în apropierea albiei râului Răut (Ursu, 1999). Material şi metode de lucru

Cercetările au fost efectuate în diverse tipuri de ecosisteme naturale şi antropizate ale rezervaţiei peisagistice Trebujeni în anii 2006-2010. Suprafaţa terenurilor experimentale era constantă, de 10 ha, lungimea traseelor a variat între 0,5-5 km (pentru reptile) şi 1-10 km (pentru mamifere) în funcţie de suprafaţa totală a biotopului studiat. Evaluarea populaţiilor de mamifere mici (insectivore şi rozătoare) a fost efectuată cu ajutorul capcanelor pocnitoare şi pentru animale vii. Pentru determinarea speciilor de chiroptere a fost utilizat sistemul ultrasonor de detecţie D-230 (Pettersson Elektronik, Suedia).

Pentru caracteristica distribuţiei biotopice a speciilor au fost utilizaţi următorii indici: frecvenţa F = 100p/P, unde P - numărul de probe, p - probele în care este prezentă specia, şi abundenţa aspeciei A = 100n/N, unde n - numărul de indivizi ai unei specii, N - numărul total de indivizi.

Pentru evidenţierea poziţiei speciei sau grupului taxonomic în biocenoză a fost calculată semnificaţia ecologică (WA) conform formulei Wa = Fa∙Da/100, unde FA - frecvenţa grupeia şi Da - indicele de abundenţă. Speciile sau grupurile taxonomice cu semnificaţia de până la 1%, în cenozele analizate se consideră accidentalale; 1,1-5% - accesorii; 5,1-10% - caracteristice şi W > 10% - constante pentru o anumită biocenoză. Diversitatea comunităţilor a fost determinată utilizând indicii Shannon, Simpson şi Dominanţa Simpson.

Analiza statistică şi factorială, precum şi interpretarea grafică a rezultatelor au fost efectuate utilizând programele Statistica Workbook, Microsoft Excel şi Word. Rezultate şi discuţii Aria protejată Trebujeni este constituită din ecosisteme forestiere cu arborete natural fundamentale de stejar pedunculat (Quercus robur), arborete derivate şi arborete artificiale de stejar pedunculat, salcâm şi glădiţă, puţine suprafeţe de plop alb (Populus alba), pâlcuri de stejar pufos (Quercus pubescens) şi tufărişuri. Comunităţile vegetale din Aria protejată “Trebujeni” au fost atribuite la 5 asociaţii (Postolache, 2009). Dupa compoziţie, structura arboretelor şi staţiunilor forestiere, aria protejată a fost atribuită la categoria ecosisteme forestiere şi ierboase pe substraturi pietroase (Postolache, 2002). Tufărişurile se caracterizează printr-o diversitate floristică şi fitocenotică deosebită. Foarte abundent este cornul (Cornus mas), sângerul (Swida sanguinea), spinul cerbului (Rhamnus chatarctica). Compoziţia floristică include un genofond constituit din 504 specii de plante, dintre care 69 specii de plante rare. 29 specii de plante sunt ocrotite de către stat (Negru şi colab., 2001), 5 specii de plante sunt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova - Doronicum hungaricum, Fritillaria meleagroides, Genista tetragona, Schiverechia podolica, Sorbus domestica. După clasificarea speciilor rare şi pe cale de dispariţie IUCN (1994) speciile de plante rare din Aria protejată


88

Trebujeni se divizează astfel: critic periclitate (CR) - 5 specii, periclitate (EN) - 2 specii, vulnerabile (VU) - 11 specii, risc mic (LR) - 15 specii (Postolache, 2002 şi 2009).

Fig. 4. Pădure pe versanţii râului Răut

Fig. 5. Năpârcă (Anguis fragilis) Diversitatea mare a vegetaţiei a condiţionat dezvoltarea şi evoluţia unei faune bogate de vertebrate terestre. Dintre reptile au fost identificate 5 specii de şerpi (Natrix natrix, N. tesselata, Elaphe longissima, Coluber caspius, Coronella austriaca), dintre care şarpele lui Esculap, şarpele cu abdomen galben şi şarpele de alun sunt specii periclitate, incluse în Cartea Roşie a Moldovei (Ţurcan, 2006). Şopârlele sunt reprezentate de 3 specii: Lacerta agilis, L. viridis şi năpârca (Anguis fragilis, fig. 5), care sunt comune şi preferă liziera pădurii, poienile însorite cu vegetaţie ierboasă abundentă, luncile şi alte habitate umede. Amfibienii sunt reprezentaţi de 6 specii (Bufo viridis, Hyla arborea, Pelobates fuscus, Rana ridibunda, R. esculenta, Bombina bombina), dintre care broasca de câmp este inclusă în Cartea Roşie, fiind specie critic periclitată.

Fauna de mamifere este diversă şi abundentă, fiind reprezentată de 6 specii de insectivore, 8 specii de chiroptere, 17 specii de rozătoare, 6 specii de carnivore şi 2 specii de copitate.


89

Pentru evidenţierea poziţiei speciei sau grupului taxonomic în biocenoză a fost calculată semnificaţia ecologică (WA) conform formulei Wa = Fa∙Da/100, unde FA - frecvenţa grupeia şi Da - indicele de abundenţă. Speciile sau grupurile taxonomice cu semnificaţia de până la 1%, în cenozele analizate se consideră accidentalale; 1,1-5% - accesorii; 5,1-10% - caracteristice şi W > 10% - constante pentru o anumită biocenoză.

Pe versanţii stâncoşi împăduriţi ai rezervaţiei Trebujeni sunt caracteristice (Wa > 5) insectivorele, răpitoarele şi chiropterele (tabelul 1). Speciile comune de insectivore (ariciul şi cârtiţa) sunt frecvente şi larg răspândite pe tot teritoriul rezervaţiei. Chiţcanii sunt repreznetaţi de 2 specii (Sorex araneus şi Crocidura leucodon), ambele cu semnificaţie ecologică accesorie, dintre care chiţcanul de câmp este o specie vulnerabilă, inclusă în Cartea Roşie a Moldovei (Nistreanu, 2008).

Tabelul 1

Semnificaţia ecologică (Wa ) a diferitor grupuri taxonomice de mamifere în ecosistemele rezervaţiei Trebujeni

Ecosistemul Insectivore Rozătoare Carnivore Copitate Chiroptere Pădure 5,40 11,00 6,80 0,40 5,7

Agrocenoză 0,95 13,00 2,30 - 1,1 Rozătoarele au o semnificaţie ecologică constantă (Wa = 11-24), densitatea populaţiilor

atingând valori maxime în iulie. Speciile silvicole, cum sunt pârşii, şoarecele gulerat şi cel scurmător au fost înregistrate în interiorul pădurii şi la lizieră, speciile praticole - şoarecii de câmp, de casă, de mişună au fost semnalate în toate tipurile de agrocenoze, pe când speciile euritope, cu limitele mai largi ale valenţei ecologice (Apodemus sylvaticus, A. uralensis, A. agrarius) au fost găsite atât în ecosisteme forestiere, cât şi în agroecosisteme (Savin şi colab., 2010).

Pajiştile din apropierea albiei Răutului au condiţii favorabile pentru prosperarea populaţiilor de popândăi (fig. 6). Coloniile de popândău pătat (Spermophilus suslicus, fig. 7), au o densitate relativ mică, de circa 6-8 ind./ha. Extinderea teritoriilor valorificate şi aratul intens în paralel cu păşunatul intens au dus la deteriorarea condiţiilor de trai ale popândăilor, la fragmentarea populaţiilor mari în populaţii mici. Astfel, la etapa actuală populaţia popândăului pătat de la Trebujeni se află în depresie numerică.

Iepurele de câmp atinge densităţi de 20-30 ind./1000 ha şi a fost semnalat în agrocenozele din apropierea pădurilor. Însă, inundaţiile abundente din ultimii ani au afectat serios populaţiile iepurelui de câmp din luncile Prutului. De asemenea, un factor foarte important în fragmentarea populaţiilor de iepuri şi în declinul numeric al acestora este densitatea excesivă a vulpii.

Diversitatea biotopurilor şi baza trofică abundentă (rozătoare, iepuri) crează condiţii favorabile pentru existenţa şi prosperarea multor specii de mamifere carnivore. Au fost semnalate 7 specii de carnivore (fig. 8), dintre care jderul de pădure şi pisica sălbatică sunt incluse în Cartea Roşie a Moldovei ca specii vulnerabile şi periclitate. Foarta rar, în condiţii trofice deosebit de favorabile, în apropierea coloniilor de popândău pătat, a fost semnalat dihorul de stepă, specie periclitată, introdusă în Cartea Roşie.

Malurile stâncoase ale versanţilor Răutului creează condiţii de adăpost favorabile pentru vulpe, jderul de piatră şi pisica sălbatică (fig. 9). Pădurile de pe platou sunt populate de jderul de pădure, bursuc, dihorul de pădure şi nevăstuică.

Vulpea este comună şi destul de frecventă pe teritoriul rezervaţiei. În ultimii ani, datorită densităţilor ridicate ale rozătoarelor, vulpea poate fi observată şi pe timpul zilei. Bursucul, de asemenea, găseşte condiţii favorabile de existenţă datorită varietăţii biotopurilor naturale şi agricole, precum şi disponibilităţii resurselor trofice. Îşi face vizuini în malurile versanţilor împăduriţi, pe sub rădăcinile copacilor (fig. 10), are şi multe locuri de adăpost, utilizând nişele din substratul stâncos. Destul de frecvent vizuinile părăsite de bursuc sunt utilizate de vulpe şi de pisica salbatică. Aceasta din urmă îşi face culcuşul şi în scorburile copacilor bătrâni, în golurile de la baza tulpinilor arborilor seculari. Hrana pisicii sălbatice este exclusiv de origine animală (rozătoare, păsări).


90

Fig. 6. Pajişte pe malul râului Răut - habitatul preferat al popândăului

Fig. 7. Popândău pătat (Spermophilus suslicus)

27,5

12,6

16,7

8,26,3

21,2

7,5

0

5

10

15

20

25

30

Abu

nden

ţa re

lativ

ă, %

Vulpesvulpes

Meles meles Mustelaputorius

Martesmartes

Martes foina Mustelanivalis

Felissilvestris

Fig. 8. Speciile de mamifere carnivore şi abundenţa lor în rezervaţia Trebujeni


91

Fig. 9. Malurile stâncoase împădurite - habitatele preferate ale multor specii de carnivore

Fig. 10. Vizuină de bursuc

Jderul de piatră îşi face vizuinile în golurile din stâncării, utilizând ca hrană rozătoare, păsări sălbatice, fructe şi poame, care există din abundenţă în aria studiată. Jderul de pădure populează pădurile naturale cu copaci bătrâni, înalţi şi scorburoşi. Culcuşul şi-l face în scorburi, în cuiburi de veveriţe, în grămezi de vreascuri. Se deplasează cu uşurinţă atât pe suprafaţa solului, cât şi prin coroanele copacilor. Consumă rozătoare, inclusiv veveriţă şi pârşi, păsări, insecte şi unele plante.

Mustelidele îşi sapă rareori singure vizuinile. Dihorul se pădure foloseşte vizuinile bursucului şi ale vulpii, iar nevăstuica pe cele ale şoarecilor.

Copitatele (căpriorul şi mistreţul) sunt destul de rare în rezervaţie, din cauza activităţii recreaţionale intense şi lucrărilor de amenajare forestieră.

Chiropterele găsesc condiţii favorabile în peşterile, grotele şi cavităţile din malurile stâncoase ale versanţilor. Dintre lilieci se întâlnesc speciile rare Myotis bechsteinii şi M. nattereri incluse în cartea Roşie a Moldovei ca fiind critic periclitate.

În urma studiului indicilor diversităţii animalelor (Shannon, Simpson, Dominanţa Sompson) a fost semnalată o scădere a diversităţii comunităţilor de mamifere în perioada de vară (tabelul 2), atât în ecosistemele forestiere, unde este mai evidentă, cît şi în agrocenozele adiacente.


92

Tabelul 2 Dinamica sezonieră a diversităţii comunităţilor de mamifere în zona Trebujeni

Mai Iulie Septembrie Indicii diversit. Pădure Agrocenoză Pădure Agrocenoză Pădure Agrocenoză Shannon 2,15 1,75 1,90 1,43 2,55 2,19 Simpson 4,64 3,52 3,45 2,69 8,74 5,29 Domin. Simpson 0,10 0,13 0,29 0,30 0,21 0,10

Concluzii

Studiul diversităţii animalelor pe parcursul mai multor ani (Savin şi colab., 2007; Savin şi colab., 2010) demonstrează o diversitate sporită a grupurilor de mamifere în ecosistemele naturale, în special în păduri, unde variaţiile sezoniere sunt mai puţin semnificative. Aşadar, ecosistemele cu fluctuaţii sezoniere mai mari ale factorilor abiogeni au diversitatea comunităţilor de vertebrate mai mică. În ultimii ani în ecosistemele studiate se înregistrează creşterea abundenţei şi frecvenţei unor specii de rozătoare (Mus spicilegus, Apodemus agrarius), cât şi a densităţii unor specii de carnivore (vulpea) şi descreşterea semnificaţiei ecologice a multor specii din ordinele Paricopitatelor, Chiropterelor, Carnivorelor. Dinamica sezonieră a diversităţii şi structura comunităţilor de mamifere este determinată în mare măsură de diversitatea şi densitatea speciilor răpitoare şi relaţiile trofice dintre prădător şi pradă. Rezervaţia peisagistică Trebujeni reprezintă un complex de ecosisteme, unde găsesc condiţii favorabile de trai multe specii de animale, printre care un număr inmpresionant de specii rare şi periclitate. Astfel, zona dată este un sit important pentru conservarea şi păstrarea biodiversităţii. Bibliografie 1. Negru A., Ghendov V., Istrati A. - Speciile periclitate din Rezervaţia peisagistica „Trebujeni”, în Biodiversitatea vegetală a Republicii Moldova, Chişinău, pp.135-138, 2001 2. Nistreanu V. - Spreading of Insectivore species (Erinaceidae, Talpidae, Soricidae, Insectivora) in Nistru basin, International Conference “Transboundary Dniester river basin management and the EU water framework directive” Chişinău, pp. 213-217, 2008 3. Postolache Gh. - Probleme actuale de optimizare a reţelei ariilor protejate pentru conservarea biodiversităţii în Republica Moldova, Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe biologice, chimice şi agricole, 4(289):3-17, 2002 4. Postolache Gh. - Aria protejată Trebujeni, Mediul Ambiant, 6(48):1-6, 2009 5. Savin A., Munteanu A., Corcimaru N. - Rolul unor specii de mamifere carnivore în reglarea numărului de dăunători în zona centrală, Conf. a VI-a a Zoologilor din Moldova „Problemele actuale ale protecţiei şi valorificării durabile a diversităţii lumii animale”, Chişinău, pp. 56-58, 2007 6. Savin A., Nistreanu V., Corcimaru N., Larion A. - Diversity of mammal communities in the ecosystems from the central zone of the Republic of Moldova, Oltenia. Studii şi comunicări, Ştiinţele Naturii. 26(2):259-262, 2010 7. Ţurcan V. - Date privind distribuţia spaţială a comunităţilor de şerpi şi factorii care o determină, Chişinău, Analele Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. 4(17):97-102, 2006 8. Ursu A. - Clasificarea solurilor Republicii Moldova, Chişinău, 1999, 48 p.

Date de contact Victoria NISTREANU: Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Zoologie, str. Academiei 1, MD-2028, Chişinău, Republica Moldova; e-mail: [email protected]

unele aspecte geografice Şi ecologice ale rezervaŢiei peisagistice trebujeni (republica moldova)

News & Politics