Ji.1.1. Structura organizatorică iniţială a UNCTAD şi

principalele atribuţii

Membri ai UNCTAD sunt toate ţările membre ale ONU sau ale uneia din

instituţiile sale specializate. Rezoluţia 1965/XIX adoptată, la 30 decembrie 1964, de

către Adunarea Generală a ONU, a stabilit următoarea structură organizatorică a

UNCTAD: Sesiunea, Consiliul pentru Comerţ şi Dezvoltare, în subordinea căruia

urmau să activeze o serie de comisji. permanente şi grupe de lucru, Secretariatul şi

Comitetul de Concilieze., i

Sesiunea UNCTAD

în conformitate cu statutul său de organizare, UNCTAD s-a întrunit în sesiuni:

în 1964 la Geneva (Elveţia) (I); în 1968 la New-Delhi (India) (II); în 1972 la

Santiago de Chile (Chile) (III); în 1976 la Nairobi (Kenya) (IV); în 1979 la Manila

(Filipine) (V); în 1983 la Belgrad (Iugoslavia) (VI); în 1987 la Geneva (Elveţia)

(VII); în 1992 la Cartagena (Columbia) (VIII); în 1996 la Midrand (Africa de Sud)

(IX); în 2000 la Bangkok (Thailanda) (X).

Principalele atribuiţii ale Sesiunii UNCTAD sunt următoarele:

- să iniţieze mâsun care să favorizeze expansiunea comerţului mondial în

scopul impulsionării dezvoltării economice a tuturor ţărilor şi, în primul rând, a

celor în curs de dezvoltare:

- să iniţieze măsuri care să favorizeze dezvoltarea comerţului între ţări cu

niveluri economice diferite, între ţări în curs de dezvoltare şi între ţări cu sisteme

economice şi sociale diferite;

- să elaboreze principii şi politici privind comerţul internaţional şi pro

blemele conexe ale dezvoltării economice şi propuneri pentru aplicarea în practica

a acestora, care să ţină seama de deosebirile dintre sistemele economice şi nive

lurile de dezvoltare economică ale statelor membre;

- să urmărească şi să faciliteze coordonarea activităţii altor instituţii apar

ţinând sistemului Naţiunilor Unite în domeniul comerţului internaţional şi proble

melor conexe ale dezvoltării economice şi să colaboreze în această privinţă cu

Adunarea Generală a ONU şi cu ECOSOC;

- să ia măsuri, în colaborare cu organele competente ale ONU, în vederea

negocierii şi adoptării de instrumente juridice multilaterale în domeniul comer

ţului internaţional;

- să contribuie la armonizarea politicilor guvernelor şi grupărilor econo

mice regionale în materie de comerţ şi dezvoltare;

- să examineze, în lumina experienţei dobândite, eficacitatea şi evoluţia

viitoare a mecanismelor sale instituţiombărilenale în scopul de a recomanda

schimbările

I A - ■

415

şi perfecţionările ce se impun şi care trebuie să fie supuse aprobării Adunării Generale a ONU

Consiliul pentru Comerţ şi DezvoltareEste un organ permanent al Conferinţei şi acţionează în intervalul dintre

sesiuni. La cea de-a patra Sesiune a UNCTAD s-a hotărât ca acesta să fie deschis participării tuturor membrilor UNCTAD.Î Principalele atribuţii ale Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare sunt următoarele: exercită funcţii ce sunt de com-petenţa Conferinţei; în intervalul dintre Sesiunile UNCTAD urmăreşte punerea în aplicare a recomandărilor, declaraţiilor, rezoluţiilor şi altor hotărâri ale Conferinţei, luând în acest scop măsurile ce ţ in de competenţa sa; iniţiază şi întocmeşte studii şi rapoarte în domeniul comerţului şi cu privire la problemele conexe ale dezvoltării; în funcţie de necesităţi, adoptă măsurile necesare pentru obţinerea de rapoarte din partea organismelor interguvernamentale a căror activitate are tangenţă cu atribuţiile sale şi pentru a stabili legături cu aceste organisme; îndeplineşte rolul de comitet pregătitor al Sesiunilor UNCTAD; în acest scop, el ia iniţiativa întocmirii documentelor necesare şi a ordinii de zi provizorii a sesiunii şi face recomandări cu privire la data şi locul ţinerii acesteia; întocmeşte rapoarte pentru Conferinţă şi o dare de seamă anuală cu privire la activitatea sa, pe care le prezintă Adunării Generale a ONU prin intermediul ECOSOC; în funcţie de necesităţi, face propuneri pentru crearea organismelor subsidiare menite să-i înlesnească îndeplinirea eficientă a activităţii cei revine.

Comisii permanente, comitete şi grupe de lucruCa organe subsidiare ale Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare au acţionat

următoarele comisii, comitete şi grupe de lucru1:a) Comisia pentru produsele de bază, creată la prima Sesiune a

UNCTAD; în cadrul acesteia şi-au desfăşurat activitatea: subcomitetul permanentpentru produsele de bază; grupul permanent pentru produsele sintetice şi deînlocuire; comitetul pentru Tungsten; comitetul interguvernamental special pentruProgramul integrat (creat la Sesiunea a IV-a a UNCTAD) şi care în 1980 şi-aîncetat activitatea, sarcina sa fiind preluată la 1 ianuarie 1981 de Comisia pentruprodusele de bază;

b) Comisia pentru produsele manufacturate, creată la prima Sesiunea aUNCTAD;

c) Comitetul special pentru preferinţe, creat la cea de-a doua Sesiune aUNCTAD şi permanentizat la cea de-a treia Sesiune; în cadrul acestuia funcţionează grupul de lucru pentru regulile de origine;

'Cea mai mare parte dintre aceste comisii, comitete şi grupe de lucru a fost desfiinţată, după cum se va vedea în paginile ce urmează.

416___________________________________________Comerţ Internaţional şl politici comerciale canieropwMi

d) Comisia pentru invizibile şi finanţarea comerţului, creată la primaSesiune a UNCTAD; în cadrul ei a funcţionat Grupul de lucru pentru reglementarea internaţională a transporturilor maritime;

e) Comisia pentru transferul de tehnologie, creată la a doua Sesiune aUNCTAD şi în subordinea căreia a funcţionat Serviciul consultativ pentru transferul de tehnologie, instituit la Sesiunea a patra a UNCTAD;

f) Comisia pentru cooperare economică între ţările în curs de dezvoltare, creată la Sesiunea a patra a UNCTAD.

Secretariatul UNCTADUNCTAD are un Secretariat permanent, care este condus de un Secretar

general, numit de Secretarul general al ONU şi confirmat de Adunarea Generală a ONU. Sediul Secretariatului UNCTAD este la Geneva. El are un birou de legătură la sediul ONU de îa New York.

Secretariatul UNCTAD are sarcina să asigure serviciile necesare bunei funcţionări a Conferinţei Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare şi organelor sale subsidiare. El trebuie să coopereze cu ECOSOC, cu secretariatele comisiilor eco-nomice regionale ale ONU şi cu secretariatele instituţiilor specializate în problemele comerţului internaţional, politicilor comerciale şi cele conexe dezvoltării economice.

Comitetul de conciliereAcesta are o componenţă restrânsă, fiind alcătuit din reprezentanţii ţărilor

interesate în problemele pentru care procedura de conciliere este iniţiată. El îşi începe lucrările de îndată ce este posibil şi se străduieşte să ajungă la un acord în cursul aceleiaşi sesiuni a Conferinţei sau a Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare, în cadrul acestui comitet nu se votează. El întocmeşte un raport în care se arată dacă s-a ajuns la un acord sau nu şi dacă este nevoie de o nouă perioadă de conciliere, raport pe care îl prezintă Conferinţei sau Consiliului, care decid.

Din structura organizatorică a UNCTAD mai face parte din 1968 şi Centrul comun de comerţ internaţional GATT - UNCTAD (creat în 1964 în cadrul GATT) şi care are menirea să acorde asistenţă de specialitate ţărilor în curs de dezvoltare pe probleme privitoare la promovarea exportului acestora. GATT şi UNCTAD contribuie în mod egal la bugetul Centrului comun de comerţ internaţional, iar acţiunile mai importante pe care le întreprinde acest centru sunt finanţate de către PNUD şi prin contribuţii voluntare ale statelor.

Tot în 1968, Adunarea Generală a ONU a hotărât ca UNCTAD să par-ticipe la PNUD, primind în acest fel responsabilitatea activităţii de asistenţă tehnică în domeniul comerţului internaţional şi a invizibilelor în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare. In cadrul activităţii de asistenţă tehnică, UNCTAD îi revin sarcini cu privire la: promovarea exporturilor, politica comercială,

tmltoluiş ~ 4»

planificarea şi prognoza, transporturile maritime şi porturile, reasigurarea şi transferul de tehnici în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare.

5.1.2. „Grupul celor 77"

In cadrul primei Sesiuni a UNCTAD (Geneva 1964) s-a constituit „Grupul celor 77", cuprinzând atunci ţările în curs de dezvoltare participante la lucrările acestei sesiuni. Fără a fi o organizaţie internaţională, „Grupul celor 77" s-a constituit cu scopul de a contribui la amortizarea poziţiilor ţârilor în curs de dezvoltare cu privire la problemele ce urmau să fie dezbătute în cadrul UNCTAD.

Potrivit actului de constituire („Declaraţia celor 75"), la care au mai aderat încă două ţări, formând „Grupul celor 77", Conferinţa ministerială a „Grupului celor 77" se întruneşte ori de câte ori va fi nevoie şi, în orice caz, cu regularitate în perioadele premergătoare convocării şi desfăşurării sesiunilor UNCTAD. Actul de constituire prevede că, în cadrul grupului, hotărârile se iau prin consens.

în cadrul grupului a fost creat un Comitet de coordonare care îşi are sediul la Geneva (unde este şi sediul UNCTAD) şi care are sarcina să dezbată, în prealabil, toate problemele ce urmează a fi discutate în cadrul Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare, pentru a stabili poziţia comună a ţărilor în curs de dezvoltare.

Prima conferinţă ministerială a „Grupului celor 77" s-a desfăşurat la Alger, în octombrie 1967, la ea participând reprezentanţii a 86 de ţări în curs de dezvoltare. Conferinţa a adoptat documentul intitulat "Carta de Ia Alger a drepturilor economice ale lumii a treia", sintetizând poziţiile acestor ţări faţă de problematica înscrisă pe ordinea de zi a celei de-a doua Sesiuni a UNCTAD (1968, New-Delhi).

A doua conferinţă ministerială a „Grupului celor 77" a avut loc la Lima (Peru), în octombrie-noienibrie 1971. Cele 96 de ţări în curs de dezvoltare participante la această conferinţă au adoptat documentul intitulat: „Declaraţia, principiile şi programul de acţiune de la Lima", care precizează poziţia acestor ţâri faţă de problemele înscrise pe ordinea de zi a' celei de-a treia Sesiuni a UNCTAD (1972, Santiago de Chile).

In februarie 1976 a avut loc la Manila (Filipine) cea de a treia conferinţă ministerială a „Grupului celor 77" la care au participat reprezentanţii a 110 ţări membre (printre care şi România). Reuniunea s-a încheiat prin adoptarea a două documente importante: „Declaraţia de la Manila" şi „Programul de acţiune", care sintetizează concluziile, poziţiile şi propunerile comune ale grupului cu privire la problematica celei de a patra Sesiuni a UNCTAD (1976 - Nairobi -Kenya).

Această reuniune a avut o semnificaţie deosebită pentru ţara noastră întrucât ea a fost primită atunci ca membră cu drepturi depline în cadrul „Grupului celor 77" şi a participat efectiv la elaborarea şi adoptarea celor două documente

418 ______________________________________ Comerţ Internaţional ?l politici comerciale contempQrw

menţionate mai sus. Primirea României ca membră a „Grupului celor 77" a reprezentat expresia relaţiilor tot mai strânse de solidaritate şi cooperare existente între ţara noastră şi statele în curs de dezvoltare, extinderea raporturilor prieteneşti şi a conlucrării pe arena internaţională cu aceste ţări.

A patra conferinţa ministerială a „Grupului celor 77" a avut loc la Arusha (Tanzania), în februarie 1979, şi la ea au participat reprezentanţii a 117 state membre. Conferinţa a dezbătut şi adoptat documentul intitulat „Programul de la Arusha privind autonomia colectivă şi cadrul de negocieri". Documentul cuprinde trei părţi şi anume:

- prima parte a programului ("Prezentarea generală") este, de fapt, odeclaraţie a miniştrilor în care se subliniază condiţiile internaţionale (economice şipolitice) în care şi-a desfăşurat lucrările conferinţa ministerială;

- partea a doua („Programul pentru autonomia colectivă") cuprinde„Primul plan de acţiune pe termen scurt şi mijlociu cu privire la priorităţileglobale în materie de cooperare economică între ţâri în curs de dezvoltare";

- partea a treia a programului („Cadrul de negocieri") prezintă, pe larg,concluziile şi propunerile ..Grupului celor 77" în legătură cu toate problemeleînscrise pe ordinea de zi a celei de a cincea Sesiuni a UNCTAD (1979 - Manila).

A cincea conferinţă ministerială a „Grupului celor 77", la care au participat 125 ţări membre, a avut loc la Buenos Aires (Argentina), între 28 martie şi 9 aprilie 198.3. Ea a dezbătut problematica înscrisă pe ordinea de zi a celei de a Vi-a Sesiuni a UNCTAD (iunie 1983, Belgrad) şi a adoptat documentul final ce poartă denumirea de „Platforma de la Buenos Aires"2. Acest document cuprinde patru părţi: 1) Mesajul de la Buenos Aires; apel la dialog şi consens; 2) Declaraţia ministerială; 3) Situaţia economiei mondiale, în special din punctul de vedere al dezvoltării: modul de abordare în contextul crizei economice mondiale actuale şi perspective pentru anii '80, inclusiv problemele politice şi măsurile privind instaurarea unei noi ordini economice internaţionale; 4) Măsurile luate cu privire la problemele înscrise pe ordinea de zi provizorie (punctele 8-13) a celei de a Vi-a Sesiuni a UNCTAD.

Dacă în prima parte a documentului adoptat, „Grupul celor 77" face apel la dialog şi consens către toate ţările participante la lucrările UNCTAD, în partea a doua şi a treia este analizată situaţia economică mondială actuală şi implicaţiile crizei economice asupra diverselor categorii de ţări şi asupra comerţului internaţional. Documentul subliniază îndeosebi incidenţa crizei economice mondiale asupra ţărilor în curs de dezvoltare, a căror economie are cel mai mult de sufent Prăbuşirea preţurilor la produsele de bază. caracteristice la exportul acestor ţăn3, escaladarea protecţionismului ţârilor capitaliste dezvoltate, creşterea preţurilor la

'■ CNUCED VI. La plate-foi me da Buenos Aires. Belgrade, Juni. 1983.In ann 1981-1983, preţurile Ia ateste produse, exprimate in valoare reală, s-au situat la nivelul cel mai coborât din ultimii 50 de ani.

419

produsele manufacturate importate de ţările în curs de dezvoltare şi nivelul ridicat al dobânzilor din ultimii ani au dezechilibrat puternic balanţele comerciale şi de plăţi ale majorităţii covârşitoare a ţărilor în curs de dezvoltare. Numai în perioada anilor 1980 - 1982, se arată în document, deficitul net înregistrat de ţările în curs de dezvoltare în balanţele lor de plăţi s-a ridicat la cea 200 miliarde dolan, iar datoria lor externă s-a cifrat la sfârşitul anului 1982 la 630 miliarde dolari. In acelaşi an, serviciul datoriei externe s-a ridicat la 130 miliarde dolari4.

Criza economică mondială a avut grave incidenţe şi asupra comerţului internaţional, care în anii 1981-1983 a înregistrat o scădere cu cea 10% faţă de nivelul atins în 1980. Luând în considerare interdependenţele în creştere ale economiilor naţionale, indiferent de orânduirea lor socială, şi incidenţele profunde ale crizei economice mondiale actuale, „Grupul celor 77" subliniază, în „Platforma de la Buenos Aires", necesitatea lansării unui program de măsuri concrete la nivelul comunităţii internaţionale, de natură să contribuie la relansarea economiei mondiale şi la dezvoltarea accelerată, pe o bază stabilă şi de durată, a tuturor ţârilor lumii. Sarcina lansării unui astfel de program urma să revină celei de a Vi-a Sesiuni a UNCTAD.

Ultima parte din „Platforma de la Buenos Aires" a fost consacrată propunerilor şi măsurilor pe care „Grupul celor 77" le-a formulat în legătură cu problematica înscrisă pe ordinea de zi a Sesiunii a Vi-a a UNCTAD. Aceste propuneri şi măsuri au îmbrăcat forma unor rezoluţii, decizii şi declaraţii vizând punctele 8-13 de pe ordinea de zi provizorie a Sesiunii.

A şasea reuniune ministerială a „Grupului celor 77" a avut loc, în aprilie 1987, la Havana (Cuba). Au participat 127 de ţări în curs de dezvoltare. Ea a dezbătut problematica înscrisă pe ordinea de zi a celei de a Vil-a Sesiuni a UNCTAD, care a avut loc la Geneva în iunie 1987. Documentul adoptat de „Grupul celor 77" la această reuniune a fost denumit „Declaraţia de la Havana" (Revitalizarea dezvoltării, creşterii şi comerţului internaţional). în mare măsură, acest document reia aproape în aceiaşi termeni problemele ca şi la reuniunea de la Buenos Aires, având în vedere faptul că lucrurile s-au agravat pentru marea majoritate a ţărilor „Grupului celor 77".

5.2. Probleme mai importante abordateîn cadrul primelor şase sesiuni UNCTAD

Cele zece Sesiuni ale UNCTAD s-au înscris în cadrul mai larg al acţiunilor care au fost întreprinse de către ONU în cele patru decenii ale dezvoltării (1961-1970. 1971-1980, 1981-1990, 1991-2000), în care problema fundamentală a fost

'La începutul anului 1990, datoria externă a ţărilor în curs de dezvoltare se ridica la peste 1200 miliarde dolari, iar serviciul datoriei externe s-a cifrat la peste 200 miliarde de dolari.

420 ______________________________________ Comerţ Internaţional şl politici comercial» conienipiriM

de a găsi mijloacele necesare prin care ţările dezvoltate din punct de vedere economic să sprijine ţările in curs de dezvoltare pentru a impulsiona creşterea lor economică şi a micşora decalajul care le separă.

Numărul foarte mare al ţărilor participante la Sesiunile UNCTAD atestă interesul manifestat de comunitatea internaţională faţă de problemele dezvoltării economice în general şi ale dezvoltării lumii a treia în special, faţă de problemele comerţului mondial şi ale cooperării economice internaţionale.

Aria tot mai largă de probleme înscrise pe ordinea de zi a primelor şase Sesiuni şi mai selectivă a ultimelor patru confirmă preocuparea comunităţii internaţionale de a găsi căile şi mijloacele potrivite pentru a sprijini ţările în curs de dezvoltare în procesul lung şi anevoios al emancipării lor economice, de a elabora şi pune în practică o serie de principii ale dreptului internaţional menite să restructureze radical relaţiile economice şi comerciale dintre toate statele lumii şi să creeze condiţiile pentru înlăturarea fenomenului subdezvoltării.

5.2.1. Comerţul internaţional cu produse de bază

întrucât produsele de bază (produse neprelucrate sau cu un grad foarte scăzut de prelucrare) deţin o pondere considerabilă în exportul majorităţii covârşitoare a ţărilor în curs de dezvoltare şi vor deţine încă multă vreme o astfel de poziţie, problema comerţului internaţional cu aceste produse a ocupat un loc central în dezbaterile UNCTAD. în cadrul acestor dezbateri s-a urmărit negocierea unor măsuri care să permită un acces mai larg al acestor produse pe pieţele ţărilor dezvoltate, o mai mare stabilitate a preţurilor şi sporirea competitivităţii produselor de bază naturale în raport cu cele sintetice şi de înlocuire, precum şi diversificarea acestor produse, ca un obiectiv important al procesului de dezvoltare economică.

După opinia experţilor ONU, desemnaţi a studia evoluţia comerţului inter-naţional cu produse de bază în perioada postbelică, opinie prezentată la prima Sesiune a UNCTAD, comerţul cu aceste produse prezenta patru trăsături caracteristice şi anume: a) creşterea lentă a cererii pentru produsele de bază naturale; b) tendinţa de înrăutăţire a preţurilor la aceste produse, comparativ cu preţurile la produsele manufacturate; c) imposibilitatea pentru ţările în curs de dezvoltare dea finanţa necesităţile lor crescânde de importuri de produse manufacturate pe seama exportului de produse de bază; d) scăderea ponderii ţărilor în curs de dezvoltare în comerţul mondial cu produse de bază.

în mare măsură, aceste concluzii îşi păstrează şi în prezent valabilitatea, apărând însă şi aspecte noi, începând cu deceniul opt, ca urmare a fenomenelor negative cu care s-a confruntat şi continuă să se confrunte economia mondială şi în primul rând economia acestor ţări.

CtpIlDlul 5 ________________________________ MV

Pornind de la aceste constatări şi demonstrând că, datorită înrăutăţirii raportului de schimb, aceste ţări au înregistrat anual pierderi în valută de miliarde de dolari, în dezbaterile UNCTAD, încă de la prima Sesiune, ţările în curs de dezvoltare au solicitat să se instituie finanţarea compensatorie (nerambursabilă) pentru a stabiliza încasările lor din exportul produselor de bază, revendicarea fiind însă respinsă de către ţările industrializate.

în al doilea rând, ţările în curs de dezvoltare au subliniat că pentru înlăturarea marilor neajunsuri din calea comerţului internaţional cu produse de bază, neajunsuri care impietează asupra procesului de dezvoltare economică din aceste ţări, este necesară eliminarea tuturor obstacolelor (tarifare şi netarifare) pe care produsele de bază le întâlnesc pe pieţele ţărilor dezvoltate, stabilizarea acestor pieţe şi asigurarea unor preţuri echitabile şi remuneratorii pentru aceste produse.

încă de la prima Sesiune a LJNCTAD a fost recunoscut aproape unanim faptul că, pentru realizarea dezideratelor formulate de ţările în curs de dezvoltare privind comerţul internaţional cu produse de bază, una dintre căile principale ar fi negocierea şi încheierea de acorduri internaţionale pe produse (pentru circa 20 de produse de bază cu o pondere relativ mare în exportul acestor ţări).

O altă cale menită să asigure, într-o anumită măsură, realizarea dezideratelor formulate de ţările în curs de dezvoltare cu privire la comerţul internaţional cu produse de bază este încheierea de acorduri comerciale bilaterale de lungă durată între ţările producătoare şi exportatoare şi cele importatoare de astfel de produse. Propunerea a fost făcută de România încă de la prima Sesiune a UNCTAD, fiind adoptată în acest sens o rezoluţie.

Dat fiind faptul că doar în mică măsură au început să fie puse în aplicare propunerile de mai sus şi că progrese substanţiale în evoluţia comerţului internaţional cu produse de bază nu s-au înregistrat, la sesiunile următoare ale UNCTAD, îndeosebi reprezentanţii ţărilor în curs de dezvoltare au formulat noi propuneri.

La cea de a treia Sesiune a UNCTAD, propunerile formulate de reprezentanţii acestor ţări vizau:

- necesitatea elaborării şi adoptării unui acord general cu privire laprodusele de bază care să cuprindă un ansamblu de principii şi de linii directoareaccesibile care să conducă la promovarea unei politici internaţionale raţionale şiechitabile în domeniul comerţului internaţional cu produse de bază;

- îmbunătăţirea sistemelor de comercializare şi de distribuire a produselor de bază cu luarea în considerare a intereselor ţărilor în curs de dezvoltare;

- sporirea competitivităţii produselor de bază naturale în raport cuprodusele sintetice şi de înlocuire şi evitarea consecinţelor economice aleexploatării fundului mărilor şi oceanelor asupra exportului de produseminerale provenind din ţările în curs de dezvoltare;

<22 ______________________________________ Comerţ Internaţional şl politici comerciale contemporan

- extinderea sistemului generalizat de preferinţe vamale nereciproce şinediscriminatorii asupra produselor de bază exportate de ţările în curs dedezvoltare.

Măsuri concrete pentru realizarea în practică a acestor propuneri n-au fost adoptate îndeosebi datorită opoziţiei majorităţii ţărilor dezvoltate. De aceea, la cea de a patra Sesiune a UNCTAD, au fost supuse atenţiei ţărilor participante noi propuneri.

Experienţa din ultimii ani a arătat că acordurile internaţionale pe produse nu au dat rezultate satisfăcătoare pe linia stabilizării pieţelor şi preţurilor produselor de bază şi că, in general, au fost negociate puţine astfel de acorduri la care n-au participat toate ţările mari producătoare şi exportatoare şi ţările importatoare. Ca urmare, fără a abandona ideea negocierii unor astfel de acorduri, cea de a Vi-a Sesiune extraordinară Adunării Generale a ONU, din aprilie-mai 1974, care a dezbătut problema materiilor prime şi resurselor energetice, a lansat ideea negocierii şi adoptării unui program global integrat cu privire la produsele de bază, idee înscrisă în „Programul de acţiune cu privire la instaurarea unei noi ordini economice internaţionale".

Propunerea a fost reluată şi dezvoltată apoi în rezoluţia celei de a Vil-a Sesiuni extraordinare a Adunării Generale a ONU, dm septembrie 1975, precum şi în „Programul de acţiune" adoptat la Manila, în februarie 1976, de către „Grupul celor 77".

Programul integrat cu privire la produsele de bază a stat în centrul discuţiilor la cea de-a patra sesiune a UNCTAD (mai 1976, Nairobi) şi în ultima zi a conferinţei a fost adoptată pe marginea acestei probleme o rezoluţie (93/IV).

Acest program, aşa cum a fost conceput de ţările în curs de dezvoltare, are în vedere o abordare globală şi multidimensională a problemelor comerţului internaţional cu produse de bază, fără a nega importanţa acordurilor internaţionale pe produse.

Potrivit rezoluţiei adoptate la Nairobi (IV), pentru început, programul integrat se va aplica la 18 produse sau grupe de produse de bază: banane, bauxită, bumbac, cacao, cafea, carne, cauciuc, ceai, cositor, cupru, fibre dure, fosfaţi, iută, lemn tropical, minereu de fier, minereu de mangan, uleiuri vegetale şi zahăr.

Programul integrat are în vedere o ameliorare substanţială şi pe termen lung a funcţionării pieţelor produselor de bază care deţin o pondere mare în producţia şi exportul ţărilor în curs de dezvoltare. Obiectivele principale urmărite prin aplicarea în practică a acestui program sunt:

- asigurarea stabilităţii comerţului internaţional cu produse de bază,evitarea fluctuaţiilor excesive ale preţurilor acestor produse şi menţinerea acestorala niveluri care, în expresie reală, să fie remuneratorii şi juste pentru producători şiechitabile pentru consumatori, care să ţină seama de evoluţia inflaţiei pe plan

toholulS ~ iii

mondial şi să contribuie la asigurarea unui echilibru între cerere şi ofertă în cadrul comerţului internaţional cu produse de bază;

- creşterea şi menţinerea veniturilor reale ale ţărilor în curs de dezvoltareproducătoare de produse de bază prin sporirea încasărilor la exportul acestora;

- asigurarea unui acces mai bun la pieţe şi a securităţii aprovizionării cuproduse de bază, ţinându-se seama de nevoile şi interesele ţărilor în curs dedezvoltare;

- diversificarea producţiei în ţările în curs de dezvoltare şi extindereaprelucrării produselor de bază în aceste ţări, în vederea impulsionării industrializării lor şi a sporirii încasărilor la export;

- sporirea competitivităţii produselor de bază naturale în raport cu celesintetice şi de înlocuire, încurajarea cercetării-dezvoltării în acest domeniu,precum şi armonizarea, pe măsura oportunităţii, a producţiei produselor sinteticeşi a înlocuitorilor din ţările dezvoltate cu ofertele de produse naturale din ţările încurs de dezvoltare;

- îmbunătăţirea sistemelor de comercializare, distribuire şi transport a produselor de bază exportate de ţările în curs de dezvoltare şi participarea acestor ţărila activităţile respective, precum şi la veniturile obţinute de ele.

Sintetic, s-ar putea spune că principalul obiectiv al Programului integrat este asigurarea unui echilibru pe termen lung între cererea şi oferta de produse de bază, în scopul menţinerii preţurilor la niveluri care să fie remuneratorii pentru producători şi echitabile pentru cumpărători.

Pentru realizarea acestor obiective, în rezoluţia cu privire la Programul integrat a fost schiţat şi un ansamblu de măsuri care vizează: constituirea de stocuri regulatorii (la nivel naţional şi internaţional) pentru produsele de bază înscrise în programul integrat şi care se pretează la stocare; crearea unui fond comun de finanţare a.constituirii stocurilor regulatorii la care să participe atât ţările exportatoare cât şi cele importatoare; negocierea de acorduri internaţionale pentru toate produsele înscrise în programul integrat; negocierea de aranjamente pentru asigurarea de preţuri echitabile la produsele de bază; asumarea de obligaţii multilaterale pe lermen lung privind livrările şi cumpărările de produse de bază; îmbunătăţirea şi extinderea finanţării compensatorii pentru stabilizarea încasărilor la exportul de produse de bază ale ţărilor în curs de dezvoltare; ameliorarea infrastructurii şi a capacităţilor de prelucrare industrială a ţărilor în curs de dezvoltare; măsuri speciale pentru produsele de bază care nu pot fi stocate şi ale căror preţuri tind să scadă; măsuri specifice diferenţiate pentru protejarea intereselor ţărilor în curs de dezvoltare net importatoare de produse de bază, precum şi a celor mai puţin avansate; continuarea eforturilor pentru încheierea de aranjamente cu privire la produsele de bază care n-au fost incluse în programul integrat în prima etapă.

424 ______________________________________ Comerţ internaţional şi politic) comerciale contemmnut

Negocierile cu privire la principalele elemente ale Programului integrat s-au desfăşurat extrem de greoi şi s-au prelungit cu mult peste termenele stabilite iniţial, neputându-se încheia până la cea de-a V-a Sesiune a UNCTAD (Manila-1979). După aproape trei ani de negocieri, la 20 martie 1979, a fost adoptat acordul privind „elementele fundamentale ale Fondului comun". Negocierile au continuat până în iunie 1980, când a fost oficial înfiinţat Fondul comun, prin parafarea de către 101 ţări a actului consultativ.

S-a prevăzut că Fondul comun va începe să funcţioneze efectiv atunci când statutul său va fi ratificat de cel puţin 90 de state din cele 162 cărora le era deschisă participarea, cu condiţia ca subscripţiile lor totale să reprezinte cel puţin 2/3 din contribuţiile directe guvernamentale şi atunci când contribuţiile voluntare vor acoperi cel puţin 50% din obiectivele iniţiale. Deşi cele două condiţii au fost deja îndeplinite, până la finele anului 1990, Fondul comun a început să funcţioneze mult mai târziu. Funcţionarea lui era legată şi de negocierea altor elemente importante ale Programului integrat.

Potrivit acordulUJ de constituire. Fondul comun are două ghişee: primul ghişeu - dotat cu un fond total de 400 milioane dolari - este destinat finanţării stocurilor regulatorii la nivel internaţional, menite să contribuie la stabilizarea preţurilor la cele 18 produse de bază; al doilea ghişeu - dotat cu un fond total de 350 milioane dolari - este abilitat să contribuie la finanţarea altor obiective înscrise în Programul integrat şi anume: comercializarea, prelucrarea, distribuţia şi transportul produselor de bază.

Fondul comun va funcţiona ca o bancă la care, în condiţiile şi modalităţile prevăzute de statut, acordurile internaţionale pe produse îşi vor depune resursele lor şi de la care vor putea obţine împrumuturi (de la ghişeul nr. 1 în vederea finanţării acţiu-nilor de stocare şi de la ghişeul nr. 2 în vederea finanţării altor măsuri).

Negocierile celorlalte elemente ale programului integrat s-au desfăşurat şi continuă să se desfăşoare extrem de greu. De aceea, la cea de-a patra, a cincea, a şasea şi a şaptea reuniune ministerială a „Grupului celor 77" de la Arusha (februarie 1979), Buenos Aires (martie-apnlie 1983), Havana (aprilie 1987) şi Teheran (1991) s-a subliniat din nou importanţa Programului integrat, solicitându-se urgentarea negocierilor şi aplicarea lui în practică.

5 La stabilirea contribuţiilor financiare ale statelor la Fondul comun s-au avut în vedere atât principii de egalitate cât şi principii de echitate şi proporţionalitate. Ca urmare, din totalul resurselor financiare ale fondului de 750 milioane dolari, 470 milioane vor proveni din contribuţiile directe guvernamentale ale statelor şi 280 milioane dolari din contribuţiile voluntare. Cota de participare convenita pe yrupe de ţări a fost următoarea: 10° o pentru „Grupul celor 77"; 68% pentru Grupul B (ţări capitaliste dezvoltate). 17% pentru Grupul D (ţări socialiste), 5% pentru R.P. Chineză. în ce priveşte gestiunea Fondului comun, acordul prevede că voturile contribuabililor la fond sunt astfel distribuite: 47% pentru ..Grupul celor 77". 42% pentru Grupul B; 8% pentru Grupul D şi 3% pentru R.P. Chineză.

{atolul 5 ~ «5

Dat fiind faptul că rezoluţiile adoptate la cea de-a V-a Sesiune a UNCTAD (Manila - 1979) în domeniul comerţului internaţional cu produse de bază nu au fost puse în practică de către ţările dezvoltate, la cea de-a Vi-a şi a Vil-a Sesiune a UNCTAD, ţările în curs de dezvoltare au prezentat o serie de propuneri care se găsesc formulate în „Platforma de Ia Buenos Aires" şi „Declaraţia de la Havana" şi care vizau îndeosebi:

- urgentarea punerii în aplicare a Programului integrat prin încheierea acordurilor internaţionale0 pentru toate produsele de bază ce intră sub incidenţa acestuia;

- Fondul comun din cadrul Programului integrat să-şi înceapă activitateacel mai târziu la 1 ianuarie 1984, respectiv 1 ianuarie 1988, pentru a sprijini acordurile internaţionale pe produse în politica de stabilizare a preţurilor la produselerespective (ceea ce nu s-a realizat în practică);

- sporirea rolului ţărilor în curs de dezvoltare în activităţile de prelucrare,comercializare, distribuţie şi transportul produselor de bază şi convocarea uneiconferinţe internaţionale sub egida ONU, cel mai târziu în anul 1984, pentrustabilirea cadrului instituţional de cooperare în aceste domenii;

- lărgirea actualelor facilităţi convenite în cadrul F.M.I. şi crearea de noifacilităţi pentru finanţarea compensatorie a deficitelor din exportul produselor debază al ţărilor în curs de dezvoltare, care să nu mai fie condiţionate de situaţiabalanţelor lor de plăţi.

Datorită opoziţiei ţărilor capitaliste dezvoltate, rezoluţiile adoptate la UNCTAD şi Actul final adoptat la UNCTAD VII nu au luat în considerare decât în mică măsură aceste propuneri. Rezoluţia cu privire la Fondul comun reafirmă sprijinul pentru intrarea neîntârziată în vigoare a acestuia, fără a se prevedea însă

'înainte de iniţierea Programului pentru produsele de bază, în cadrul UNCTAD fuseseră negociateşi funcţionau cinci acorduri internaţionale pe produse de bază între ţările producătoare şiexportatoare, pe de o parte, şi cele consumatoare, pe de altă parte: -Acordul internaţional al

grâului (pnmul negociat in 1949, al cincilea în 1971-1977, prelungitulterior prin protocoale); -Acordul internaţional al zahărului (primul negociat în 1954, al

cincilea în 1981-1984;negocierile pentru un nou acord au eşuat în 1984),

-Acordul internaţional al cositorului (primul negociat în 1954, al şaselea în 1981-1985); -Acordul internaţional al cafelei (primul negociat în 1963, al patrulea în 1983-1989): -Acordul internaţional pentru cacao (primul negociat în 1963, al treilea în 1981-1985).Ulterior adoptării programului integrat, au mai fost negociate: -Acordul internaţional al

cauciucului natural (primul în 1980-1985); -Acordul internaţional al uleiului de măsline (pnmul în 1976, al doilea pentru perioada 1979-1985); -Acordul internaţional pentru iută şi produse din iută (primul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1984): -Acordul internaţional pentru lemn tropical (semnat în 1983, dar neratificat până la sfârşitul

anului 1985).Aceste ultime trei acorduri, precum şi cel pentru grâu îşi limitează activitatea numai la studiereapieţelor respective, nu şi la stabilizarea acestora. Celelalte acorduri acţionează şi pentrustabilizarea pieţelor la produsele respective (prin folosirea stocurilor regulatorii, a mecanismelorcotelor etc).

426 ______________________________________ Comerţ Internaţional şl politici comerciale conummnH

de la ce dată trebuie să devină operaţional. Rezoluţia privind sporirea participării ţărilor în curs de dezvoltare la prelucrarea, comercializarea, distribuţia şi transportul produselor de bază a prevăzut doar convocarea unei sesiuni extraordinare a Comisiei UNCTAD pentru produsele de bază şi a respins ideea unei conferinţe de negocieri internaţionale sub egida ONU, aşa cum a propus „Grupul celor 77". Rezoluţia cu privire la finanţarea compensatorie a deficitelor din încasările la produsele de bază a prevăzut doar convocarea unui grup de experţi pentru studierea acestei probleme, ţările dezvoltate respingând ideea unor noi facilităţi în acest domeniu.

Cu alte cuvinte, UNCTAD VI şi UNCTAD VII nu au marcat un progres substanţial, de fond, în problemele dezbătute cu privire la comerţul internaţional cu produse de bază.

5.2.2. Comerţul internaţional cu produse manufacturate

Datorită unei multitudini de factori, între care un rol de prim ordin a revenit revoluţiei tehmeo-ştiinţifice şi adâncirii diviziunii industriale a muncii, în perioada postbelică comerţul internaţional cu produse manufacturate a devansat ca ritm şi ca pondere comerţul cu produse de bază. La sfârşitul deceniului nouă şi în deceniul zece, circa 75-80% din comerţul mondial revenea produselor manufacturate (faţă de numai 1/3 din perioada interbelică). Comerţul internaţional cu produse manufacturate este dominat de grupul ţărilor capitaliste dezvoltate (70-72% în 1992-2000). în exportul şi importul acestora, produsele manufacturate deţineau în anii 1990-2000 ponderea prioritară (cea 75-82% la export şi cea 75-80% la import). Cât priveşte ţăr i le în curs de dezvoltare, acestea deţineau în 1990-2000 circa 20 - 28% din exportul şi cea 28-33% din importul mondial de produse manufacturate (cu o uşoaiă tendinţă de creştere), iar în exporturile lor totale aceste produse deţineau în anii 1990-2000 cea 65-70%, spre deosebire de import, care era dominat de produsele manufacturate într-o proporţie mult mai mare (cea 70-80%).

Spre deosebire de ţările capitaliste dezvoltate, ceea ce caracterizează exportul ţărilor în curs de dezvoltare este, pe lângă ponderea mai redusă a produselor manufacturate în exportul lor total, slaba diversificare a nomenclatorului acestor produse, dar cu o tot mai pronunţată tendinţă de îmbunătăţire (îndeosebi ca urmare a structurii lot mai bogate a exportului grupului ţărilor recent industrializate şi a Chinei). Produsele din domeniul industriei grele prelucrătoare sunt de dată mai recentă în exportul unui număr relativ restrâns de ţări în curs de dezvoltare care au făcut progrese mai substanţiale pe linia industrializării în ultimii 10-15 ani. Cu toate acestea, ţările în curs de dezvoltare, luate în ansamblul lor.au manifestat un interes deosebit în cadrul diverselor Sesiuni ale UNCTAD cu privire la comerţul internaţional cu produse manufacturate.

totului 5 427

Pornind de la premisa potrivit căreia comerţul internaţional este un principal factor de creştere economică, problema care s-a impus dezbaterilor în cadrul UNCTAD a fost aceea a diversificării şi expansiunii exportului de produse manufacturate ale ţârilor în curs de dezvoltare. Pentru realizarea acestui deziderat s-a recunoscut că este necesară, în primul rând, industrializarea «cestor ţări. în al doilea rând, s-a subliniat necesitatea de a fi eliminate toate obstacolele tarifare şi netarifare aplicate Ia importul acestor produse în ţările dezvoltate, iară reciprocitate din partea ţărilor în curs de dezvoltare.

Pentru realizarea dezideratului privind diversificarea producţiei de produse manufacturate şi a intensificării exportului acestora de către ţările în curs de dezvoltare au fost discutate în cadrul UNCTAD o serie de propuneri şi reco-mandări. Printre propunerile care au reţinut atenţia se înscrie şi cea făcută de România, încă de la prima Sesiune a UNCTAD, ca una dintre metodele menite să contribuie la dezvoltarea şi diversificarea producţiei industriale în ţările în curs de dezvoltare să fie livrările de echipament industrial pe credit, rambursabil prin tote-părţi din producţia obţinută în obiectivele industriale construite cu aceste echipamente sau prin alte bunuri convenite.

Această formă de cooperare poate contribui nu numai la diversificarea economiei ţărilor în curs de dezvoltare, la accelerarea procesului de industrializare, la folosirea cât mai completă a resurselor lor naturale şi a forţei de muncă, la sporirea producţiei şi a comerţului lor exterior, ci şi la realizarea unor însemnate economii în valută şi la îmbunătăţirea balanţei de plăţi a ţărilor respective. Această formă de cooperare este avantajoasă nu numai pentru ţările în curs de dezvoltare, ci şi pentru ţările industrializate, contribuind la dezvoltarea economică generală şi la expansiunea comerţului mondial.

Tot pe linia propunerilor şi revendicărilor menite să contribuie la dezvoltarea industrială a ţărilor în curs de dezvoltare se înscrie şi hotărârea adoptată la prima Sesiune a UNCTAD de a recomanda ONU să ia măsurile corespunzătoare în vederea creării unei instituţii specializate pentru dezvoltarea industrială. Aşa a luat fiinţă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industrială (ONUDI), în 1966, cu sediul la Viena.

De reţinut este recomandarea făcută la prima Sesiune a UNCTAD de către un grup de ţări în curs de dezvoltare, între care şi România, de a se acorda o atenţie deosebită sectorului de stat al economiei acestora. Având în vedere că acest sector poate contribui la accelerarea diversificării economiei ţărilor în curs de dezvoltare şi implicit a exportului acestora, s-a făcut recomandarea ca ţările în curs de dezvoltare să stimuleze activitatea acestui sector, iar ţările dezvoltate care acordă asistenţă financiară ţărilor în curs de dezvoltare să se abţină de la orice discriminări între întreprinderile sectorului de stat şi cele ale sectorului particular.

Pe linia eliminării sau atenuării obstacolelor tarifare şi netarifare din calea exportului de produse manufacturate ale ţărilor în curs de dezvoltare se înscrie ş

Comerţ internaţional şi politici comerciale coiucmmn»

au luat ţările în curs de dezvoltare pentru a face faţă acestor practici care afectează exportul lor de produse manufacturate.

Rezoluţia adoptată în această privinţă la cea de-a Vi-a Sesiune a UNCTAD nu cuprinde angajamente suplimentare ale ţărilor dezvoltate faţă de cele asumate anterior în cadrul UNCTAD şi GATT. Rezoluţia nu a reţinut propunerile făcute de „Grupul celor 77", privind eliminarea, pe baza unui calendar precis, a tuturor res tricţiilor care afectează exportul de produse manufacturate al ţărilor în curs de dezvoltare, precum şi necesitatea elaborării unui nou ansamblu de reguli şi principii care să stea la baza comerţului internaţional şi instituirea unui tratament prefe renţial faţă de ţările în curs de dezvoltare în domeniul serviciilor.

Deşi ţările capitaliste s-au pronunţat, în principiu, împotriva protecţio-nismului, ele au condiţionat restrângerea acestuia de ieşirea din criza economică a ţărilor respective şi numai dacă ţările în curs de dezvoltare vor adopta, în compensaţie, măsuri similare pentru a înlesni importul din ţările dezvoltate. Aceste ţări s-au opus unei îmbunătăţiri a actualului sistem comercial internaţional, pe care îl consideră corespunzător, şi au acceptat ideea unor noi măsuri de liberalizare numai în cadrul G.A.T.T

5.2.3. Principii menite să călăuzească relaţiile economice dintre state şi politicile lor comerciale

\r—r

Un rol important în dezbaterea UNCTAD, îndeosebi la prima şi a treia Sesiune, a ocupat şi problema principiilor menite să călăuzească relaţiile economice dintre state şi politicile lor comerciale. în cadrul primei Sesiuni a UNCTAD au fost adoptate şi înscrise în Actul final al conferinţei următoarele principii: a) respectarea reciprocă a suveranităţii şi independenţei naţionale; b) neamestecul în treburile interne ale altor state; c) lichidarea discriminărilor comerciale; d) dezvoltarea economică a tuturor ţărilor; e) expansiunea şi diversificarea comerţului paralel cu înlesnirea accesului ţârilor în curs de dezvoltare pe pieţele ţărilor dezvoltate; f) finanţarea internaţională fără condiţii politice sau militare; g) folosirea în scopul dezvoltării economice a fondurilor eliberate prin dezarmare.

Cea de-a doua Sesiune a UNCTAD a reînsens pe ordinea de zi problema dezvoltării şi completării principiilor menite să guverneze relaţiile economice dintre state şi politicile lor comerciale, a dezbătut această problemă, dar n-a înregistrat nici un progres faţă de prima Sesiune a UNCTAD. Ceea ce s-a realizat, la insistenţele ţărilor în curs de dezvoltare şi ale ţărilor socialiste, a fost adoptarea unei rezoluţii care reafirmă importanţa principiilor elaborate şi adoptate la pnma Sesiune şi face apel la toate ţările lumii să le pună în practică.

La cea de-a treia Sesiune a UNCTAD au continuat discuţiile pe marginea acestei probleme şi s-a adoptat o rezoluţie în care s-au înscris o sene de noi principii

431

care priveau: a) instaurarea unei noi diviziuni a muncii mai raţionale şi echitabile; b) dreptul suveran al fiecărei ţâri de a dispune de resursele sale naturale în interesul dezvoltării economice şi a bunăstării populaţiei sale; c) staiu-quo-ul pentru obstacole tarifare şi netarifare în comerţul internaţional; d) concesii comerciale şi tratament preferenţial în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare; e) măsuri speciale în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare mai puţin avansate; f) eliminarea obstacolelor din calea dezvoltării; g) participarea tuturor ţărilor la luarea deciziilor asupra reformei sistemului comercial şi monetar internaţional; h) ajutor financiar în condiţii favorabile pentru ţările în curs de dezvoltare; i) utilizarea în interesul ţărilor în curs de dezvoltare a economiilor rezultate din dezarmare.

Această rezoluţie n-a marcat însă un progres substanţial faţă de realizările primei Sesiuni, al UNCTAD. To: la cea de-a treia Sesiune a UNCTAD, fostul preşedinte al Mexicului, Luis Echeveria Alvarez, a făcut propunerea, reţinută de conferinţă, de a elabora o Cartă a drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor care să statueze principiile menite să călăuzească relaţiile dintre state.

Prin efortul conjugat al statelor, inclusiv al României, această cartă a fost elaborată şi apoi adaptată de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 1974 . în capitolul I al acestei Carte (Fundamentele relaţiilor economice internaţionale) se stipulează că: „Relaţiile economice şi cele politice şi de altă natură dintre state vor fi guvernate, între altele, de următoarele principii: a) suveranitate, integritate teritorială şi independenţă politică a statelor; b) egalitate suverană a tuturor statelor; c) neagresiune; d) neintervenţie; e) avantaj mutual şi echitabil; f) coexistenţă paşnică; g) egalitate în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a dispune de ele însele; h) reglementare pe cale paşnică a diferendelor; i) reparare a injustiţiilor impuse prin forţă şi care lipsesc o naţiune de mijloacele necesare pentru dezvoltarea sa normală; j) îndeplinire cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale; k) respectare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale; 1) îndatorare a statelor de a nu urmări să-şi asigure hegemonia şi sfere de influenţă; m) promovare a justiţiei sociale şi internaţionale; n) cooperare internaţională pentru dezvoltare; o) acces liber Ia mare şi de la mare pentru ţările fără litoral în cadrul principiilor de mai sus".

Adoptarea Cartei drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor de către ONU reprezintă un pas înainte pe linia instaurării principiilor dreptului internaţional în raporturile dintre state, în măsura în care aceste principii vor fi transpuse în practică.

1 Vezi: Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor - text integral în traducere românească, publicat în Revista „Lumea ' nr. 3/1975.

434______________________________________Comerţ Internaţional şi politici corner claie contemporane

De aceea, problema a fost ridicată la Buenos Aires de către „Grupul celor 77" şi, în rezoluţia adoptată, au fost înscrise propunerile formulate în „Programul de la Arusha" şi anume ţările socialiste membre ale Grupului D: a) să contribuie plenar şi efectiv la eforturile ţărilor în curs de dezvoltare cu privire la diversificarea şi intensificarea comerţului; b) să lărgească schemele lor de preferinţe vamale în relaţiile cu ţările în curs de dezvoltare; c) să îmbunătăţească volumul şi calitatea asistenţei economice şi să realizeze obiectivul privind transferul de resurse către ţările în curs de dezvoltare în conformitate cu obiectivele strategiei internaţionale pentru dezvoltare; d) să anuleze datoria externă a ţărilor cel mai puţin avansate şi să îmbunătăţească condiţiile de acordare a creditelor ţărilor în curs de dezvoltare; e) să faciliteze finanţarea de proiecte economice în ţările în curs de dezvoltare; f) să sporească partea revenind lichidităţilor convertibile în resursele totale alocate ca asistenţă financiară ţărilor în curs de dezvoltare.

Discuţiile de la Belgrad (UNCTAD VI) pe marginea acestei probleme n-au permis adoptarea unei noi rezoluţii care să satisfacă pe deplin ţările membre ale „Grupului celor 77".

5.2.5. Relaţiile comerciale şi de cooperare economică dintre ţările în curs de dezvoltare; măsuri speciale în favoarea ţărilor cel mai puţin avansate, insulare şi fără litoral

-

Dezbaterile pe marginea acestei probleme au prilejuit un schimb util de \ păreri între ţările în curs de dezvoltare cu privire la stadiul folosirii diferitelor forme de colaborare economică şi la evoluţia proceselor de integrare din regiunile în curs de dezvoltare, cu privire la preocupările-majore actuale şi de perspectivă ale acestor ţări privind dezvoltarea lor economică, perfecţionarea asistenţei financiare şi tehnice ele.

Cu prilejul acestor schimburi de păreri s-au făcut o serie de recomandări, între care au reţinut atenţia la primele două Sesiuni ale UNCTAD următoarele:

- necesitatea adoptării unor măsuri concrete în vederea folosirii integrăriieconomice regionale în scopul eliminării decalajelor, a dispariţiilor în nivelurilede dezvoltare economică a statelor participante la grupările economice regionaleşi subregionale;

- necesitatea respectării voinţei liber exprimate a statelor interesate în expansiunea comerţului, cooperării şi integrării economice;

- armonizarea planurilor naţionale de dezvoltare economică ale ţărilor încurs de dezvoltare pentru ca integrarea economică şi specializarea producţiei săţină seama de interesele ţărilor membre mai puţin dezvoltate;

£>x',. - ~

Capitolul 5 ■ _________________________________ ___________________________________________ 431

- necesitatea adoptării unor măsuri speciale în favoarea ţărilor în curs d(dezvoltare mai puţin avansate atât din partea celorlalte ţări membre ale grupăriloeconomice respective, cât şi din partea altor ţări, organizaţii şi organisme internaţionale.

Continuând dialogul la cea de-a treia Sesiune a UNCTAD (1972), îndeosebi în legătură cu expansiunea comerţului şi cooperării economice dintre ţările în curs de dezvoltare, s-au formulat noi recomandări şi anume:

- ţările în curs de dezvoltare să-şi intensifice eforturile în vederea negocierii şi aplicării în relaţiile dintre ele, în cadrul regional sau altfel, de aranjamente(acorduri) pe termen lung care să le permită o impulsionare a schimburilor comerciale reciproce;

- ţările socialiste din Europa să acorde atenţia corespunzătoare în planurileşi programele lor cooperării economice şi comerciale între ţările în curs de dezvoltare, intensificând asistenţa pe care le-o furnizează;

- organizaţiile internaţionale să sprijine multilateral proiectele de cooperare şi integrare economică din regiunile în curs de dezvoltare;

- UNCTAD să organizeze consultaţii între ţările dezvoltate şi cele în cursde dezvoltare pentru discutarea unor proiecte concrete în domeniul expansiuniicomerţului, cooperării economice şi integrării economice a ţărilor în curs dedezvoltare.

Cea de-a treia Sesiune ministerială de la Manila (febr. 1976) a .,Grupului celor 77" a înscris ca un punct special, în „Programul de acţiune" adoptat, extinderea cooperării economice dintre ţările în curs de dezvoltare, problemă amplu dezbătută la cea de-a patra Sesiune a UNCTAD de la Nairobi (1976). în documentele adoptate, Sesiunea a patra a UNCTAD a proclamat angajamentul ţărilor dezvoltate de a se abţine de la orice formă de acţiune sau de la orice măsură care ar risca să contravină deciziilor luate de ţările în curs de dezvoltare privitoare la întărirea cooperării lor economice şi Ia diversificarea structurii producţiei lor. Ţările dezvoltate s-au angajat, de asemenea, să sprijine şi să faciliteze aplicarea deciziilor legitime luate de ţările în curs de dezvoltare pentru a asigura realizarea programelor lor de cooperare economică, inclusiv crearea de întreprinderi multinaţionale de comercializare, şi să înlăture toate restricţiile care ar dăuna funcţionării acestor întreprinderi. Totodată, ţările dezvoltate au fost chemate să sprijine acordurile comerciale preferenţiale încheiate între ţările în curs de dezvoltare.

Rezoluţia adoptată la Nairobi pe această temă cerea ONU, precum şi insti-tuţiilor financiare internaţionale, să sprijine cu fermitate cooperarea economică între ţările în curs de dezvoltare în special în domeniul finanţării întreprinderilor multinaţionale.

în spiritul documentelor adoptate la Manila şi Nairobi, în septembrie 1976, „Grupul celor 77" a ţinut în capitala Mexicului o reuniune (prima la care a participat şi România) pentru definitivarea programului de măsuri privind

436 _____________________________________ Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane

cooperarea economică dintre ţările în curs de dezvoltare. Reuniunea a adoptat documentul întitulat „Programul de măsuri pentru cooperarea economică între ţările în curs de dezvoltare" în septembrie 1978 a avut loc la Buenos Aires (Argentina) Conferinţa Naţiunilor Unite privind cooperarea tehnică dintre ţările în curs de dezvoltare la care au participat delegaţii din 145 de ţări, inclusiv România. Această conferinţă a aprobat prin consens ,,Planul de acţiune de la Buenos Aires" care cuprinde, pe de o parte, poziţia exprimată de ţările în curs de dezvoltare faţă de problematica cooperării dintre ele, iar, pe de altă parte, exprimă opinia participanţilor cu pnvire la modul cum trebuie înţeleasă şi aplicată în practică cooperarea tehnică cu ţările dezvoltate. Documentul adoptat prevedea o participare activă a ţărilor industrializate la programele de dezvoltare ale ţărilor lumii a treia, precum şi măsuri speciale în favoarea ţărilor cel mai puţin avansate, insulare şi fără litoral. Acest plan de acţiune a fost supus aprobării celei de-a XXXIII-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU din toamna anului 1978.

în spiritul documentelor adoptate la Manila (febr. 1976) şi Nairobi (mai 1976), precum şi a celor adoptate la Ciudad de Mexico (sept. 1976) şi Buenos Aires (sept. 1978), „Grupul celor 77", la cea de-a patra lui sesiune ministerială, care a avut loc, în februarie 1979, la Arusha, a elaborat cunoscutul „Program de la Arusha privind autonomia colectivă şi cadrul de negocieri". Acest amplu program cuprinde şi „Primul plan de acţiune pe termen scurt şi mediu cu privire la priorităţile globale în materie de cooperare economică între ţările în curs de dezvoltare". Planul este o concretizare a hotărârilor adoptate de ţările în curs de dezvoltare la Ciudad de Mexico şi Buenos Aires

în cadrul acestui plan de acţiune pe termen scurt şi mediu privind colaborarea multilaterală dintre ţările în curs de dezvoltare s-a convenit să se întreprindă măsuri în următoarele direcţii:

a) negocierea şi adoptarea unui sistem global de preferinţe comerciale(tarifare şi netanfare) între ţările în curs de dezvoltare, sistem care nu va fi extinsîn relaţiile cu ţările dezvoltate, care implică principiul avantajului reciproc şi care.faţă de ţările cel mai puţin dezvoltate, insulare şi fără litoral implică principiulnereciprocităţii pentru preferinţele acordate;

b) extinderea cooperării între organismele (întreprinderile) comerţului destat din ţările în curs de dezvoltare;

c) crearea de întreprinderi multinaţionale de comercializare la care să participe ţările în curs de dezvoltare interesate;

d) consolidarea integrăm şi cooperării economice a ţărilor în curs de dezvoltare la nivel subregional, regional şi intraregional;

e) cooperarea ţărilor în curs de dezvoltare în domeniul transferului şi dezvoltării tehnologice;

f) măsuri speciale de ajutorare în favoarea ţărilor cel mai puţin dezvoltate,insulare şi tară litoral,

Tjapitolul 5 437

g) negocierea de aranjamente regionale şi internaţionale privitoare la asigurări şi reasigurări între ţările în curs de dezvoltare;

h) intensificarea cooperării monetare şi financiare între ţările în curs de dezvoltare (acorduri multilaterale de plăţi şi credit, finanţarea comerţului, crearea unei bănci a ţărilor în curs de dezvoltare, mobilizarea resurselor financiare în cadrul ţărilor în curs de dezvoltare);

i) crearea de societăţi multinaţionale de producţie (în industrie şi agricultură) la care să participe ţănle în curs de dezvoltare interesate.

Acest plan de acţiune a fost supus atenţiei celei de-a cincea Sesiuni a UNCTAD (Manila - 1979), prilej cu care s-a sublimat faptul că cooperarea eco-nomică între ţările în curs de dezvoltare este privită ca un element cheie în promo-varea bizuim pe forţele proprii ale acestor ţări şi ca element esenţial pentru promovarea schimbărilor structurale în economia acestora.

Rezoluţia adoptată la cea de-a cincea Sesiune a UNCTAD cu privire la această problemă subliniază rolul pe care trebuie să-1 joace ţările dezvoltate şi Sistemul Naţiunilor Unite pe linia sprijinirii ţărilor în curs de dezvoltare pentru înfăptuirea în practică a acestui plan de acţiune privind colaborarea multilaterală dintre ele. S-a sublimat. în acelaşi timp, şi rolul ce revenea Comisiei pentru cooperare economică între ţările în curs de dezvoltare din cadrul UNCTAD pentru negocierea şi înfăptuirea tuturor acţiunilor înscrise în acest plan.

Pregătirile pentru negocierea diverselor aspecte ale cooperării economice dintre ţările în curs de dezvoltare au început încă de la finele anului 1979, mai întâi la nivelul grupurilor de experţi pe regiuni (Montevideo, Addis Abeba şi Manila) şi apoi la nivelul „Grupului celor 77" la Geneva (Aprilie 1980). Dezbaterile din cadrul reuniunii de la Geneva s-au concentrat asupra definirii mecanismului, pnncipnlor şi procedurilor referitoare la înfăptuirea în practică a „Planului de acţiune", adoptat la Arusha (febr. 1979). Intr-o primă etapă au fost vizate măsurile care privesc intensificarea cooperării comerciale a ţărilor în curs de dezvoltare (sistemul global de preferinţe comerciale dintre ţările în curs de dezvoltare, intensificarea cooperării dintre organizaţiile comerciale de stat şi crearea de întreprinderi multinaţionale de comercializare). Reuniunea de la Geneva a decis crearea unui comitet de negocieri, deschis participării tuturor ţărilor membre ale „Grupului celor 77" interesate, care să constituie mecanismul necesar pregătirii şi desfăşurării efective a negocierilor.

Declaraţia ministerială a „Grupului celor 77" de la Nevv-York, din 8 octombrie 1982, a declanşat procesul de pregătire a negocierii Sistemului global de preferinţe comerciale dintre ţările în curs de dezvoltare. Al doilea pas pe linia pregătirii negocierilor s-a înregistrat la New-Delhi, la 26 iulie 1985, când a fost adoptată declaraţia ministerială a ţărilor care şi-au exprimat intenţia de a participa la negocierea acestui sistem preferenţial.

«39

asistenţă şi facilităţi internaţionale, plecând de la considerentul că aceste ţări se găsesc într-un stadiu incipient de dezvoltare.

Având în vedere că o reevaluare a criteriilor de acordare a asistenţei s-ar face, în condiţiile în care volumul asistenţei financiare ar rămâne neschimbat, în dauna altor ţări în curs de dezvoltare, acestea din urmă şi în special cele latino-americane, au reacţionat susţinând principiul neinterferării asistenţei speciale pentru ţările cel mai puţin avansate, insulare şi fără litoral, cu asistenţa generală destinată tuturor ţărilor în curs de dezvoltare.

Acest deziderat a fost respins de către ţările dezvoltate care au invocat faptul că acest lucru îl pot face unele organisme economice şi financiare internaţionale (Banca Mondială. FMI, PNUD etc). Ţările capitaliste au lăsat să se înţeleagă că se gândesc nu atât la acordarea de asistenţă suplimentară în favoarea ţărilor cel mai puţin avansate, insulare şi fără litoral, cât mai ales la redistribuirea actualei asistenţe ceea ce, desigur, nu convine ţărilor în curs de dezvoltare mai avansate. Totodată, s-a susţinut şi ideea că la finanţarea suplimentară a ţărilor în curs de dezvoltare cel mai puţin avansate, insulare şi fără litoral să contribuie, pe măsura posibilităţilor lor, şi celelalte ţări în curs de dezvoltare mai avansate.

România a sprijinit cerinţele formulate de „Grupul celor 77", declarându-se în favoarea iniţierii unor acţiuni constructive la care să participe toate ţările dezvoltate şi care să vină efectiv în sprijinul ţărilor în curs de dezvoltare mai puţin avansate, insulare şi fără litoral.

în urma dezbaterilor pe marginea acestei probleme au fost adoptate la cea de-a treia Sesiune a UNCTAD câteva rezoluţii care nu răspund decât parţial dezideratelor ţărilor în curs de dezvoltare şi care cuprind următoarele recomandări:

- ţările dezvoltate să promoveze măsuri speciale în favoarea ţărilor în cursde dezvoltare mai puţin avansate şi fără litoral cu privire la: produsele de bază,accesul la pieţe, practicile comerciale, diversificarea economiei, finanţarea dezvoltării, transferul de tehnici şi transporturile maritime ale acestora;

- Consiliul Economic şi Social al ONU să studieze, dacă este de dorit şiposibil, crearea unui fond special de asistenţă financiară pentru ţările în curs dedezvoltare mai puţin avansate, insulare şi fără litoral şi să comunice concluziilesale Adunăni Generale a ONU;

- un grup de experţi ai ONU să studieze şi să propună mijloace de ameliorare a infrastructurii transporturilor ţărilor în curs de dezvoltare fără litoral, iarconcluziile acestuia să fie dezbătute de către Consiliul pentru Comerţ şiDezvoltare în vederea aplicării măsurilor necesare.

La cea de-a patra Sesiune a UNCTAD (Nairobi - 1976) s-a reafirmat necesitatea de a se conveni asupra unor acţiuni eficace în vederea soluţionării problemelor particulare, de durată sau permanente, ale ţărilor în curs de dezvoltare mai puţin avansate, insulare şi fără litoral. Sesiunea de la Nairobi a recomandat ca

/ / i^aic ţ>i-du cApnmac inienua ae a participa la negocierile privind S.G.P.C. şi care au stabilit programul negocierilor9.

România a participat activ şi la elaborarea tuturor programelor de măsuri adoptate de „Grupul celor 77" în acest domeniu, formulând propuneri concrete cu privire la modalităţile de transpunere în practică a prevederilor înscrise în „Programul de la Arusha". Ţara noastră a militat pentru întărirea solidarităţii şi colaborării tuturor ţărilor în curs de dezvoltare.

Problematica cooperării economice dintre ţările în curs de dezvoltare a stat în atenţia acestor ţări şi la reuniunea ministerială a „Grupului celor 77" de la Buenos Aires, precum şi cea de-a Vi-a Sesiune a UNCTAD de la Belgrad.

Cu aceste două prilejuri, „Grupul celor 77" a reafirmat rolul şi importanţa întăririi şi dezvoltării cooperării economice între ţările în curs de dezvoltare în condiţiile crizei economice mondiale actuale şi a reînnoit angajamentul acestor ţări privind realizarea în practică a obiectivelor convenite pnn „Programul de la Arusha" (1979) şi „Programul de acţiune de la Caracas", adoptat la Conferinţa la nivel înalt, asupra cooperării economice între ţările în curs de dezvoltare, din mai 1981.

în rezoluţia adoptată la UNCTAD VI, pe această temă, s-a pus accentul, ca şi la Sesiunile IV şi V ale UNCTAD, pe măsurile ce ar trebui să fie întreprinse de către ţările dezvoltate şi organizaţiile internaţionale pentru a sprijini ţările în curs de dezvoltare în realizarea obiectivelor şi măsurilor înscrise în programele de mai sus, ca o contribuţie la înfăptuirea obiectivului celui de-al treilea deceniu al dezvoltării instituit de ONU.

Rezoluţia adoptată solicita, totodată, Comitetului de cooperare economică între ţările în curs de dezvoltare din cadrul UNCTAD să urmărească aplicarea în practică a Programului de acţiune de la Arusha şi să ia în considerare o sporire a sprijinului UNCTAD pentru transformarea în fapt a programelor de cooperare economică între ţările în curs de dezvoltare, inclusiv „Programul de acţiune de la Caracas".

La ultimele patru Sesiuni ale UNCTAD una dintre problemele căreia i-a revenit un loc aparte în cadrul dezbaterilor a fost cea vizând măsurile speciale în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare mai puţin avansate, insulare şi iară litoral.

A____.*z

Comerţ Internaţional şi politic] comerciale contemporane

isul următor s-a înfăptuit în mai 1986, la Brasilia, unde a avut loc o nouă ministerială la care au participat 67 de ţări membre ale „Grupului celor şi-au exprimat intenţia de a participa la negocierile privind S.G.P.C. şi abilit programul negocierilor .imânia a participat activ şi la elaborarea tuturor programelor de măsuri Ie „Grupul celor 77" în acest domeniu, formulând propuneri concrete cu . modalităţile de transpunere în practică a prevederilor înscrise în ui de la Arusha". Ţara noastră a militat pentru întărirea solidarităţii şi i tuturor ţărilor în curs de dezvoltare.

tblematica cooperării economice dintre ţările în curs de dezvoltare a statacestor ţări şi la reuniunea ministerială a „Grupului celor 77" de la

ires, precum şi cea de-a Vi-a Sesiune a UNCTAD de la Belgrad.aceste două prilejuri, „Grupul celor 77" a reafirmat rolul şi importanţa

lezvoltăni cooperării economice între ţările în curs de dezvoltare în condiţiile

lOmice mondiale actuale şi a reînnoit angajamentul acestor ţări privindn practică a obiectivelor convenite prin „Programul de la Arusha" (1979)mul de acţiune de la Caracas", adoptat la Conferinţa la nivel înalt, asupra

:conomice între ţările în curs de dezvoltare, dm mai 1981.

;zoluţia adoptată la UNCTAD VI, pe această temă, s-a pus accentul, caiile IV şi V ale UNCTAD, pe măsurile ce ar trebui să fie întreprinse de

dezvoltate şi organizaţiile internaţionale pentru a sprijini ţănle în curssre în realizarea obiectivelor şi măsurilor înscrise în programele de mai

mtribuţie la înfăptuirea obiectivului celui de-al treilea deceniu al dez-ituit de ONU.

>luţia adoptată solicita, totodată, Comitetului de cooperare economică între; de dezvoltare din cadrul UNCTAD să urmărească aplicarea în practică a

de acţiune de la Arusha şi să ia în considerare o sporire a sprijinuluiientru transformarea în fapt a programelor de cooperare economică între

de dezvoltare, inclusiv „Programul de acţiune de la Caracas".timele patru Sesiuni ale UNCTAD una dintre problemele căreia i-a revenit

; în cadrul dezbaterilor a fost cea vizând măsurile speciale în favoarears de dezvoltare mai puţin avansate, insulare şi Iară litoral.

stă problemă a constituit şi obiectul unor intense dezbaten lainistenale ale „Grupului celor 77" de la Lima (1971), Manila (1976),

9), Buenos Aires (1983) şi Havana (1987). Dar, spre deosebire de altezbătute de „Grupul celor 77", aceasta a fost însoţită şi de puternice

divergenţă între ţările în curs de dezvoltare. Cauza acestor divergenţearinţa statelor africane, în principal, de a beneficia cu prioritate de

gpitOlUl 5

asistenţă ş găsesc într Avi face, în co dauna alto americane, pentru ţări destinată ti Acefaptul că a ţionale (Ba leagă că si ţărilor cel î actualei as: avansate. 1 curs de de/ măsura pos Ronîn favoare;

dezvoltate :avansate, ir

în ude-a treia dezideratel» recomandai -ţ ă ide dezvolteaccesul la ptării, transff

-Ceposibil, eredezvoltare :sale Adunai

- unorare a infr concluziile Dezvoltare La cnecesitatea problemeloi mai puţin a^

litolul VI unde este tratat, pe larg, Sistemul global de preferinţe comerciale.

Cspitolul 5

535"

asistenţă şi facilităţi internaţionale, plecând de la considerentul că aceste ţări se găsesc într-un stadiu incipient de dezvoltare.

Având în vedere că o reevaluare a criteriilor de acordare a asistenţei s-ar face, în condiţiile în care volumul asistenţei financiare ar rămâne neschimbat, în dauna altor ţări în curs de dezvoltare, acestea din urmă şi în special cele latino-americane, au reacţionat susţinând principiul neinterferării asistenţei speciale pentru ţările cel mai puţin avansate, insulare şi fără litoral, cu asistenţa generală destinată tuturor ţărilor în curs de dezvoltare.

Acest deziderat a fost respins de către ţările dezvoltate care au invocat faptul că acest lucru îl pot face unele organisme economice şi financiare internaţionale (Banca Mondială. FMI, PNUD etc). Ţările capitaliste au lăsat să se înţeleagă că se gândesc nu atât la acordarea de asistenţă suplimentară în favoarea ţărilor cel mai puţin avansate, insulare şi fără litoral, cât mai ales la redistribuirea actualei asistenţe ceea ce, desigur, nu convine ţărilor în curs de dezvoltare mai avansate. Totodată, s-a susţinut şi ideea că la finanţarea suplimentară a ţărilor în curs de dezvoltare cel mai puţin avansate, insulare şi fără litoral să contribuie, pe măsura posibilităţilor lor, şi celelalte ţări în curs de dezvoltare mai avansate.

România a sprijinit cerinţele formulate de „Grupul celor 77", declarându-se în favoarea iniţierii unor acţiuni constructive la care să participe toate ţările dezvoltate şi care să vmă efectiv în sprijinul ţărilor în curs de dezvoltare mai puţin avansate, insulare şi fără litoral.

în urma dezbaterilor pe marginea acestei probleme au fost adoptate la cea de-a treia Sesiune a UNCTAD câteva rezoluţii care nu răspund decât parţial dezideratelor ţărilor în curs de dezvoltare şi care cuprind următoarele recomandări:

- ţările dezvoltate să promoveze măsuri speciale în favoarea ţărilor în cursde dezvoltare mai puţin avansate şi fără litoral cu privire la: produsele de bază,accesul la pieţe, practicile comerciale, diversificarea economiei, finanţarea dezvoltării, transferul de tehnici şi transporturile maritime ale acestora;

- Consiliul Economic şi Social al ONU să studieze, dacă este de dorit şiposibil, crearea unui fond special de asistenţă financiară pentru ţările în curs dedezvoltare mai puţin avansate, insulare şi fără litoral şi să comunice concluziilesale Adunării Generale a ONU;

- un grup de experţi ai ONU să studieze şi să propună mijloace de ameliorare a infrastructurii transporturilor ţărilor în curs de dezvoltare fără litoral, iarconcluziile acestuia să fie dezbătute de către Consiliul pentru Comerţ şiDezvoltare în vederea aplicării măsurilor necesare.

La cea de-a patra Sesiune a UNCTAD (Nairobi - 1976) s-a reafirmat necesitatea de a se conveni asupra unor acţiuni eficace în vederea soluţionării problemelor particulare, de durată sau permanente, ale ţărilor în curs de dezvoltare ftiai puţin avansate, insulare şi fără litoral. Sesiunea de la Nairobi a recomandat ca

u ^Ajjuuiai uuenpa ae a participa la negocierile privind S.G.P.C. şi care au stabilit programul negocierilor9.

România a participat activ şi la elaborarea tuturor programelor de măsuri adoptate de „Grupul celor 77" în acest domeniu, formulând propuneri concrete cu privire la modalităţile de transpunere în practică a prevederilor înscrise în „Programul de la Arusha". Ţara noastră a militat pentru întărirea solidarităţii şi colaborării tuturor ţărilor în curs de dezvoltare.

Problematica cooperării economice dintre ţările în curs de dezvoltare a stat în atenţia acestor ţări şi la reuniunea ministerială a „Grupului celor 77" de la Buenos Aires, precum şi cea de-a Vi-a Sesiune a UNCTAD de la Belgrad.

Cu aceste două prilejuri, „Grupul celor 77" a reafirmat rolul şi importanţa întăririi şi dezvoltării cooperării economice între ţările în curs de dezvoltare în condiţiile crizei economice mondiale actuale şi a reînnoit angajamentul acestor ţări privind realizarea în practică a obiectivelor convenite prin „Programul de la Arusha" (1979) şi „Programul de acţiune de la Caracas", adoptat la Conferinţa la nivel înalt, asupra cooperării economice între ţările în curs de dezvoltare, din mai 1981.

în rezoluţia adoptată la UNCTAD VI, pe această temă, s-a pus accentul, ca şi la Sesiunile IV şi V ale UNCTAD, pe măsurile ce ar trebui să fie întreprinse de către ţările dezvoltate şi organizaţiile internaţionale pentru a sprijini ţările în curs de dezvoltare în realizarea obiectivelor şi măsurilor înscrise în programele de mai sus, ca o contribuţie la înfăptuirea obiectivului celui de-al treilea deceniu al dezvoltării instituit de ONU.

Rezoluţia adoptată solicita, totodată, Comitetului de cooperare economică între ţările în curs de dezvoltare din cadrul UNCTAD să urmărească aplicarea în practică a Programului de acţiune de Ia Arusha şi să ia în considerare o sporire a sprijinului UNCTAD pentru transformarea în fapt a programelor de cooperare economică între ţările în curs de dezvoltare, inclusiv „Programul de acţiune de la Caracas".

La ultimele patru Sesiuni ale UNCTAD una dintre problemele căreia i-a revenit un loc aparte în cadrul dezbaterilor a fost cea vizând măsurile speciale în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare mai puţin avansate, insulare şi fără litoral.

Tapitoim 5 ___________________________________________________ «i_

în practică a Noului program substanţial de acţiune, adoptat la Manila (1979), şi se adresează un apel ţărilor dezvoltate, precum şi instituţiilor multilaterale de asistenţă tehnică şi financiară pentru adoptarea urgentă de măsuri concrete în spiritul prevederilor acestui program.

Aceeaşi idee este subliniată şi în proiectul de rezoluţie prezent.it la cea de-a Vi-a Sesiune a UNCTAD de la Belgrad (iunie 1983), cerându-se ţărilor dezvoltate respectarea angajamentelor asumate în legătură cu ajutorul de dezvoltare, astfel încât volumul acestui ajutor acordat ţărilor în curs de dezvoltare cel mai puţin avansate să fie dublat sau să atingă o pondere de 0,15% din PNB-ul ţărilor donatoare până în 1985.

Se poate aprecia că, deşi s-au întreprins unele acţiuni în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare mai puţin avansate, insulare şi fără litoral, ele au răspuns numai în parte dezideratelor şi mai ales nevoilor acestora pentru a ieşi din starea de subdezvoltare în care se găsesc. De aceea, problema a fost reluată şi dezbătută în continuare şi la cea de-a VH-a Sesiune a UNCTAD, după cum se va vedea în cele ce urmează.

5.3. A şaptea Sesiune a UNCTAD (iulie-august 1987 - Geneva)10

Cea de-a şaptea Sesiune a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare şi-a desfăşurat lucrările la Geneva, în perioada 9 iulie-3 august 1987. fiind considerată ca cea mai importantă reuniune internaţională a anului. La lucrările ei au participat reprezentanţii a 141 de state.

In plenul Conferinţei a fost prezentat raportul secretarului general al UNCTAD (Keneth Dadzie), intitulat „Revitalizarea dezvoltării, creşterii şi co-merţului internaţional; evaluare şi opţiuni politice"11, structurat. în general, pe Patru mari domenii care au constituit şi obiectul negocierilor în cadrul acestei

Cu prilejul desfăşurării acestei Conferinţe, în presa din ţara noastră s-au scris o serie de articole, între care menţionăm:-Scânteia nr. 13959/9 iulie 1987 („Astăzi se deschide la Geneva UNCTAD VII, eveniment deseamă în viaţa economică internaţională", dr. Gh. Cercelescu).- Uimea nr. 29/16 iulie 1987 (UNCTAD VII, „Reglementarea gravelor probleme economiceinternaţionale", de dr. Ilie Şerbănescu).-Lumea nr. 31/30 iulie 1987/„UNCTAD VII, în faza finală", de dr. Ilie Şerbănescu; -Lumea nr. 32/6 august 1987/ „UNCTAD VII - documente finale", de dr. Ilie Şerbănescu;- Revista economică nr. 33/14 august 1987 („UNCTAD VII: moment pozitiv în dialoguleconomic internaţional", de dr. Victor Aldea).

Problema a fost pe larg tratată şi în Caietul de seminar - documentar. „Cea de-a şasea reuniune ministerială a „Grupului celor 77" (aprilie 1987 - Havana) şi cea de-a şaptea Sesiune a UNCTAD" „ (iulie 1987 - Geneva), coordonator: prof. dr. N. Sută (lito. ASE. Bucureşti, 1989/1990). UNCTAD - Revitalizing development, growth and internaţional trade\ Repporl IO UNCTAD Vil, New-York, 1987

,~i UUUJJUIU,, imuc uezvoitate treomau sa-şi sporească

ajutorul public pentri dezvoltare acordat acestor ţări la nivelul obiectivului stabilit de 0,7% din PNB-u; lor sau chiar să depăşească acest obiectiv. Rezoluţia mai cuprindea şi alte recomandări de care să se ţină seama în materie de politică comercială, de cooperare economică, de transporturi maritime, asigurări, reasigurări, transfer de tehnologie etc. pentru a răspunde nevoilor specifice ale acestor ţări.

Dezbaterile pe marginea acestei probleme au continuat şi la cea de-a patra reuniune ministerială a „Grupul celor 77" (Arusha - februarie 1979), precum şi la cea de-a cincia Sesiune a UN CTAD (Manila - mai 1979). în „Programul de la Arusha", adoptat de ,,Grupul celor 77", s-a recomandat celei de-a cincea Sesiuni a UNCTAD să adopte de urgenţă un program de acţiune în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare mai pu:m avansate, care urma să fie aplicat în două faze:

Prima fază (1979 - 1981): Un program accelerat de asistenţă în vederea impulsionării imediate a economiei acestor ţări şi a sprijinirii proiectelor vizând satisfacerea necesitat:lor sociale cele mai presante;

A doua fază: Un program de acţiune substanţial pentru anii '80 în favoarea ţărilor cel mai puţin avansate, care să conducă la transformări de structură în economia acestora în vederea unei dezvoltări autonome şi care să le permită, în acelaşi timp, să asigure cel puţin condiţiile minime în materie de nutriţie, sănătate, locuinţă, instrucţie şi educaţie, transporturi şi comunicaţii la nivelul întregii populaţii din aceste ţări.

Ambele programe de acţiune implică un sprijin substanţial multilateral din partea ţărilor dezvoltate. Programul de acţiune pentru anii '80 a fost inclus în cadrul strategiei internaţionale pentru cel de-al treilea deceniu al dezvoltării (1981 -1990).

Cea de-a cincea Sesiune a UNCTAD şi-a însuşit propunerile tăcute de „Grupul celor 77" în Programul de la Arusha şi a adoptat în acest sens o rezoluţie în care se cerea tuturor statelor să atingă obiectivul stabilit de ONU privind asistenţa financiară pentru dezvoltare de 0,7% din PNB-ul lor, în primul rând, faţă de aceste ţări. Totodată, rezoluţia recomandă sporirea asistenţei tehnice atât din parteaţărilor de7voltatp răf ci Hin <->or+a.,