1

CAPITOLUL 7

MORFOLOGIA PROCESULUI TUMORAL

Hiperplazia sau proliferarea a fost definită anterior ca înmulţirea componentelor structurale parenchimatoase şi/sau stromale ale unui ţesut sau organ.

Hiperplazia tumorală are drept caracteristică principală multiplicarea progresivă, continuă

şi, uneori, la nesfârşit, a unor (unei) celule smulse de sub acţiunea sistemelor de coordonare a creşterii tisulare, fără o relaţie aparentă cu necesităţile organismului implicat.

Tumora poate fi definită, prin urmare, drept o masă anormală de ţesut care apare spontan şi

creşte anarhic, necontrolat, pe seama celulelor proprii ale organismului. Ca sinonim pentru tumoră, se foloseşte adeseori si termenul de neoplasm; subliniem faptul că

termenul de cancer, utilizat cu deosebire în medicina omului, este rezervat denumirii tumorilor maligne, cu grad mare de agresivitate, indiferent de localizarea acestora.

Creşterea tumorală este un proces patologic depistat la aproape toate categoriile de

vieţuitoare: cereale, flori, arbori, nevertebrate şi vertebrate. Dintre organismele vii, vertebratele prezintă cea mai mare sensibilitate la apariţia procesului

tumoral, acesta fiind întâlnit la toate speciile şi vârstele, cu excepţia rechinului (Carcharinus glaucus); acesta ar conţine în ţesuturi substanţe cu efect de consolidare a răspunsului imunitar. Din ţesutul cartilaginos al rechinului se obţine, de pildă “Schark” - preparat medicamentos omologat de firma americană “California Fitness”cu posibile efecte de moderare a creşterii tumorale (dar cu dovedit efect terapeutic în afecţiunile articulare).

2

7.1. ETIOPATOGENEZA CREŞTERII TUMORALE

Etiologia procesului tumoral nefiind complet elucidată, factorii cauzali şi, respectiv teoriile asupra etiologiei tumorilor, se clasifică diferit: metabolică şi virusală (Căluşer I., 1982), infecţioasă (virală) şi neinfecţioasă (Paul I., 1989), factorii fizici, chimici şi biologici (Coţofan Otilia, 1992). Considerăm ultima variantă de clasificare ca fiind mai corectă şi, în mod sigur, mai didactică.

A) Factorii fizici Dintre factorii fizici, radiaţiile ionizante, corpusculare si electromagnetice, au rolul cel mai

important în inducerea procesului tumoral, fapt dovedit de frecvenţa crescută a neoplaziilor la indivizi supuşi acţiunii acestora.

Din punct de vedere patogenetic, trecerea radiaţiilor ionizante prin materia organică are, în final, un efect mutagen, la baza căruia stau modificări ca: formarea de radicali liberi activi; ionizarea atomilor şi a bazelor azotate purinice şi pirimidinice; ruperea catenelor de ADN; aberaţii cromozomiale; modificarea ciclului celular şi, mai departe, moartea celulei sau multiplicarea nelimitată a acesteia.

B) Factorii chimici Începând cu observaţiile unor cercetători japonezi care au demonstrat, în 1914, efectul

cancerigen al gudronului, cercetări ulterioare au dovedit acţiunea tumorigenă a peste 1500 substanţe chimice exogene şi endogene (Tabel 3).

TIPUL GRUPA SUBSTANŢA CHIMICĂ

Agenţi alchilanţi - Azot-I perită - Epoxizi - Aziridine - Lactone cu inele

mici - Esteri ai acidului

metan sulfonic - Compuşi N-

nitrozo - Compuşi azoxi - Triazene

- Metil-bis (cloroetil) amină - 1-Etilenoxi-3,4-ecoxiciclohexan - N-Acetiletilenimină - -Beta-propriolactonă - 1,4-Dimetilsulfonoxibutan - Dimetilnitrozamină - Metilnitrozouretan - N-nitrozometiluree - N-metilnitrozo-N-nitroguanidină - Metilnitrozo-acetamidă - Metilazoximetanol - 1-Piridil-3,3-dietiltriazenă

Hidrocarburi aromatice policondensate

- 3,4 – Benzopiren (benzo/a/piren) - 20 – Metilcolantren (3 – Metilcolantren) - 1,2,5,6-Dibenzantracen

(dibenz/a,h/antracen) - 9,10-Dimetil-1,2-Benzantracen (7,12-dimetilbenz/a/antracen)

3 Amine şi amide aromatice

- 2-Naftilamină - 2-Acetilaminofluoren - 4-Acetilaminobifenil - 4-Acetilaminostilben - 2-Acetilaminofenantren - acid 3-Hidroxiantranilic

Aminoazocompuşi - 4-Dimetilaminoazobenzen Hidrocarburi clorurate

- Tetraclorură de carbon - Cloroform

Compuşi heterociclici şi alţi compuşi

- Auramină - 4-Nitrochinolin N-oxid - Aflatoxină R1 - Etionină - Griseofulvină - Alcaloizi de pirolizidină - Procarbazină - Safrol - Acid tanic - Uretan

Hormoni şi steroizi - Estronă - Dietilstilbestrol - Colesterol

Metale şi substanţe chimice anorganice

- Arsen - Azbest - Beriliu - Cromaţi - Cobalt - Nichel - Carbonil de nichel - Complecşi fier-dextran

Substanţe radioactive - Radiu–224 - Plutoniu-239 - Americiu-241 - Fosfor-32 - Stronţiu-90 - Thoriu-228

Mase platice - Celofan - Polietilenă - Policlorură de vinil - Polistiren - Polimetilacrilat - Politetrafluoroetilenă

Tabel 3 – Lista selectivă de substanţe chimice cancerigene la om şi animale

4

(după Peckham P.C., 1980) Indiferent de structura lor chimică foarte variată, cancerigenii chimici acţionează patogenetic

prin alterarea căilor metabolismului celular, tulburări ale sintezei enzimelor şi, în final, inactivarea represorilor creşterii celulare. C) Factorii animaţi

Factorii etiologici animaţi sau biologici ai procesului tumoral la animale sunt virusuri, cei mai numeroşi şi paraziţi.

1. Etiologia virală a neoplaziei a fost sugerată de mai mulţi cercetători, în jurul anului 1900.

În 1876, Novinski a observat transmisibilitatea tumorilor veneriene ale câinilor; în anul 1903, Jensen a reprodus prin inoculare adenomul mamar la şoricioaică, în 1908 Ellerman şi Bang au demonstrat transmisibilitatea limfoblastozei aviare.

Astăzi, dintre cele peste 600 de virusuri cunoscute, aproximativ 150 au o dovedită acţiune tumorală (Tabel 4).

Boala/bolile Virusurile implicate Leucozele aviare Avian leukosis viruses Leucozele (leucemiile) mamiferelor

Bovine leukemia virus Feline leukemia virus Hamster leukemia virus Rat leukemia virus Murine leukemia virus

Sarcomatozele mamiferelor

Simian sarcoma virus Feline sarcoma virus Hamster sarcoma virus Murine sarcoma virus Murine osteosarcomavirus

Sarcomatozele aviare Avian sarcoma virus Reticuloendotelioza aviară Avian reticuloendotelios virus Boala limfoproliferativă a curcilor Avian type C oncovirus Adenomatoza pulmonară a oilor Mammalian type C oncovirus Adenocarcinomul mamar al şoarecilor Mammovirus type B oncovirus Boala lui Marek Herpesvirus I Papilomatozele

Bovine papilloma virus Equine papilloma virus Canine oral papilloma virus Murine papilloma virus

Tabel 4 – Principalele viroze tumorale la animale (după Paul I., 1989) După natura biochimică a genomului, virusurile tumorale se clasifică în două grupe mari:

ADN şi ARN virusuri. a) Virusurile cu genom ADN cuprind unele herpesvirusuri, adenovirusuri bovine şi

5 poxvirusuri la iepuri.

Aceste virusuri acţionează prin integrarea genomului viral în materialul cromozomial al celulei gazdă, sub forma unor provirusuri tumorale inactive care se replică simultan cu genomul gazdei parazitate, se transmit vertical şi se găsesc permanent sub acţiunea unor gene reglatoare (antioncogene). Sinteza acestora poate fi tulburată de variaţi factori de stress, fapt care va duce la activarea provirusurilor tumorale, la sinteza proteică crescută pe seama constituienţilor celulari şi la multiplicarea necontrolată a celulelor parazitate.

b) Virusurile cu genom ARN sunt agenţi etiologici ai complexului leucoză - sarcom la păsări.

Aceste virusuri (ribovirusuri) au ca material genetic molecule de ARN care, prin reverstranscripţie (inverstranscripţie) pot servi ca matriţă pentru sinteza ADN-ului dublu catenar şi se pot apoi integra în genomul celular asemănător adenovirusurilor.

Se presupune că majoritatea animalelor conţin în genomul lor provirusuri tumorale care se transmit ereditar şi pot împinge oricând celulele gazdă spre malignitate.

2. Paraziţii capabili să inducă procesul tumoral sunt mai puţin numeroşi. Este recunoscută

apariţia unor sarcoame produse de Spirocerca lupi în esofag la câine şi de către Taenia taeniaeformis în ficat la şobolani; Fasciola hepatica şi Balantidium coli produc carcinoame în vezica biliară la oaie şi, respectiv, în glanda subanală la nutrie.

6

7.2. PARTICULARITĂŢILE CELULELOR TUMORALE

O foarte lungă perioadă de timp s-a considerat că celulele tumorale se caracterizează prin trei modificări principale: raport nucleo-citoplasmatic crescut, numeroase diviziuni atipice şi capacitatea invadantă. În prezent, prin acumularea observaţiilor mai ales de microscopie electronică, particularităţile celulei tumorale se dovedesc a fi mult mai numeroase, acestea putând fi grupate în modificări ale nucleului, ale citoplasmei şi ale membranei celulare.

A. Modificări nucleare

- volumul nuclear crescut - cariomegalia, uşor de sesizat în microscopia fotonică, rămâne modificarea nucleară principală şi un criteriu important al malignităţii;

- forma nucleului este modificată prin invaginaţii şi expansiuni ale membranei nucleare; - cromatina este repartizată neuniform, sub forma unor conglomerate în carioplasmă sau pe faţa

internă a membranei nucleare; - celula tumorală este adeseori multinucleată, consecutiv reduplicării cromozomiale fără

diviziune citoplasmatică; - nucleolii sunt în număr crescut (până la 20 nucleoli într-un nucleu), volumul nucleolar ajunge

la 1/3 din acela al nucleului, forma nucleolilor este neregulată. Modificările nucleare, mai ales luate izolat, nu sunt strict specifice procesului tumoral, aceleaşi

aspecte fiind observate la celulele tinere, ca şi la cele activate.

B. Modificări citoplasmatice Cu manifestare nespecifică în microscopia fotonică, modificările citoplasmei de domeniul

electronomicroscopiei sunt următoarele: - simplificarea structurii tuturor organitelor celulare; - segmentarea reticulului endoplasmic; - dispariţia aparatului Golgi; - reducerea numărului mitocondriilor; - sinteza unor produşi noi; - apar filamente intermediare specifice diferitelor tipuri de tumori, aşa cum sunt filamentele

de cheratină pentru carcinoame, vimectină în sarcoame sau desmină pentru rabdomiosarcoame. C. Modificări ale membranei celulare La nivelul învelişului celular se observă: - modificări ale echipamentului enzimatic tradus prin exces de glicozidaze, colagenaze,

proteaze, activatorii fibrinei şi scăderea glicoziltransferazelor; - scade producţia de fibronectină, ceea ce va duce la reducerea adezivităţii celulare şi, deci,

la capacitatea celulelor tumorale de a se infiltra în ţesuturi şi de a metastaza; - reducerea cantităţii de acid sialic din glicolemă, celula devenind astfel un "non self"; - apariţia unor antigeni de suprafaţă; - modificări ale încărcăturii ionice, cu repercursiuni asupra transportului transmembranar

prin exocitoză şi endocitoză modificate. - Modificările membranei celulare sunt cele mai importante în patogeneza creşterii

tumorale, putând aşadar considera procesul tumoral drept mai ales o "boală a plasmalemei".

7

Schimbările biochimice şi structurale ale celor trei componente celulare principale sunt în

legătură cu pierderea specificului fiziologic şi orientarea întregii activităţi metabolice şi de reproducere spre multiplicare nelimitată şi invazie tisulară.

7.3. CLASIFICAREA TUMORILOR

După evoluţia clinică şi gradul de nocivitate asupra organismului, atât în medicina omului cât şi în medicina veterinară, tumorile se împart în:

- tumori benigne - cu nocivitate redusă - tumori maligne (cancere) - cu agresivitate ridicată, letale. Criteriul de clasificare este subiectiv, influenţa tumorii asupra sănătăţii generale fiind în

relaţie cu importanţa vitală a ţesutului gazdă. De exemplu, un melanom (tumoră benignă) poate fi mai dăunător în localizarea sa meningeală decât un carcinom (tumoră malignă) al pielii.

În plus, Magnol P. (1991) propune noţiunea de tumori cu malignitate limitată, care se referă la un grup de tumori considerate maligne, dar care totuşi nu metastazează, agresivitatea acestora fiind datorată mai mult infiltrabilităţii sau expansiunii locale.

Mai obiectiv din punct de vedere morfologic este criteriul histogenetic sau al structurii

celulare de origine, după care tumorile se clasifică în: - tumori epiteliale - tumori mezenchimale - tumori neuroectodermice - tumori embrionare. În patologia veterinară tumorile se clasifică, de regulă, după un criteriu de combinaţie între

cele două prezentate anterior, în: - tumori epiteliale - benigne

- maligne - tumori mezenchimale - benigne

- maligne - tumori neuroectodermice - tumori embrionare.

7.4. CARACTERELE MORFOCLINICE ALE

TUMORILOR BENIGNE ŞI MALIGNE

Înainte de a descrie morfologia tumorilor întâlnite la animale, se impune o prezentare a caracteristicilor tumorilor benigne şi maligne pe care o facem comparativ, după câteva principale criterii de diferenţiere.

1. Rata de creştere (agresivitatea)

8

Agresivitatea creşterii tumorale se apreciază prin stabilirea indicilor mitotic şi de marcare. a) Indicele mitotic reprezintă numărul de celule aflate în plină diviziune din 100 sau 1000

celule tumorale şi se stabileşte prin numărare la microscopul fotonic. b) Indicele de marcare reprezintă numărul de celule marcate cu timidină tritiată (timidină

H3). Metoda marcării cu timidină H3 este mai laborioasă, dar mai precisă şi se bazează pe faptul că nucleii încorporează acest aminoacid în perioada S (de sinteză) a ciclului celular şi că nucleii care au încorporat timidina H3 indică cu mare exactitate numărul celulelor care urmează să se dividă, deci potenţialul multiplicativ al tumorii.

Rata de creştere este mică la tumorile benigne, pe când la tumorile maligne multiplicarea celulară este rapidă, continuă şi nestăvilită. Uneori, o singură celulă canceroasă inoculată unui receptor poate să producă acestuia o boală tumorală mortală.

2. Modul de creştere Tumorile benigne cresc expansiv şi, prin densificările tisulare periferice sau, mai rar, prin

încapsulare, ele sunt întotdeauna circumscrise. Tumorile maligne se extind infiltrativ, invaziv, limita dintre masa tumorală principală şi

ţesutul limitrof sănătos fiind greu de marcat. Modul infiltrativ de creştere este urmarea eliberării unor mari cantităţi de colagenază,

hialuronidază şi plasminogen care produc degradarea colagenului interstiţial, permeabilizarea membranelor bazale epiteliale şi vasculare precum şi fluidifierea substanţei fundamentale intercelulare.

Invazivitatea (alături de matastazare) reprezintă cel mai important criteriu de stabilire a malignităţii unei tumori.

3. Recidivarea Recidivarea reprezintă capacitatea unei tumori de a regenera după extirparea pe cale

chirurgicală. Tumorile benigne nu recidivează, extirpările reuşind datorită creşterii expansive şi, uneori,

încapsulării acestora. Tumorile maligne recidivează, extirparea prin simplu act chirurgical fiind imposibilă, datorită

creşterii infiltrative. În plus, ablaţia incompletă a tumorii maligne favorizează selecţia unor clone celulare care se divid cel mai rapid, deci cu o malignitate mai mare.

4. Metastazarea Metastazarea este transportul intraorganic de particule vii de la o leziune iniţială în alte

ţesuturi şi organe şi generarea în acestea a unor leziuni similare cu cea de origine. Procesul de metastazare nu se referă numai la creşterea tumorală, etiologia lui putând fi şi

bacteriană, micotică sau parazitară. De exemplu, o inflamaţie purulentă produsă de Arcanobacterium pyogenes la nivelul cordonului ombilical, poate metastaza, producând hepatită, bronhopneumonie sau nefrită purulentă.

Subliniem, de asemenea, că procesul patologic poartă denumirea de metastazare, iar leziunile secundare se numesc metastaze sau tumori secundare.

9

Tumorile benigne nu metastazează. Atragem însă atenţia că, mai ales în cazul tumorilor provocate de virusuri oncogene, creşterea tumorală începe în mai multe puncte concomitent - creşterea multicentrică; în aceste cazuri boala tumorală se denumeşte adăugând sufixul -oză la denumirea tipului tumorii: papilomatoză, fibromatoză, lipomatoză, etc.

Tumorile maligne metastazează, această capacitate a lor fiind foarte importantă în aprecierea malignităţii.

Metastazarea se poate produce pe diferite căi: limfatică, sanguină, intracavitară, canaliculară, prin contact. Mai frecvente sunt variantele de propagare limfatică (carcinoamele) şi sanguină (sarcoamele); în ambele cazuri celulele tumorale ajung în ţesutul ţintă după ce străbat pereţii limfaticelor, respectiv ai venelor mici.

5. Structura Tumorile benigne au celulele bine diferenţiate morfofuncţional, cu aspectul corespunzător

ţesutului de origine. În cazul tumorilor maligne celulele tumorale prezintă anomalii morfologice ireversibile şi

pierderea totală a specializării, astfel încât examenele histologice şi histochimice nu pot identifica ţesutul - sediu al creşterii tumorale. Toate particularităţile celulelor tumorale prezentate la începutul capitolului sunt bine exprimate în cazul tumorilor maligne.

6. Efectul asupra organismului Criteriul principal ce stă la baza clasificării tumorilor în benigne şi maligne este şi cel mai

subiectiv, deoarece unele tumori benigne cu localizare în organe vitale pot fi mai dăunătoare decât tumori maligne localizate în ţesuturi sau organe cu importanţă fiziologică mai mică.

Totuşi, tumorile benigne sunt de cele mai multe ori nepericuloase. Acestea pot provoca însă tulburări funcţionale în principal prin localizare, exercitând compresiuni pe canale, vase sau nervi. Unele tumori benigne chiar secretă cantităţi mari de mucus, hormoni sau serotonină.

Tumorile maligne sunt de cele mai multe ori periculoase, adeseori mortale, datorită principalelor particularităţi deja menţionate: rata de creştere ridicată, creşterea infiltrativă, recidivarea, metastazarea.

7.5. MORFOLOGIA PRINCIPALELOR TIPURI TUMORALE

7.5.1. Tumori epiteliale

A. Tumori epiteliale benigne 1. Papilomul Papilomul este tumora benignă a epiteliilor de acoperire pavimentoase stratificate, având

deci ca sediu pielea şi mucoasele bucală, esofagiană, prestomacală, uro-vezicală, vulvo-vaginală. Creşterea tumorii poate fi monocentrică sau multicentrică - papilomatoza, cea din urmă

având de regulă o etilogie virală. Macroscopic, papiloamele apar ca noduli sau vegetaţii de culoare brună sau cenuşie şi cu

baza de implantare sesilă sau pediculată.

10

Din punct de vedere histologic, în afara unor mai rare papiloame mixte, se pot deosebi patru tipuri principale de papiloame:

a) papilomul hipercheratozic apare cu localizare cutanată şi etiologie virală la taurine, cabaline şi iepuri, sub forma unor tumorete brun-cenuşii şi tari la palpare;

b) papilomul paracheratozic, caracterizat prin hiperplazia straturilor granular şi cornos însoţită de o slabă cheratinizare, apare pe mucoasa prestomacelor la taurine şi în cavitatea bucală la cabaline;

c) papilomul acantozic este urmarea hiperplaziei stratului Malpighi şi este întâlnit mai frecvent la femele (Fig. 52);

Fig. 52 – Papilom acantozic

1. Hiperplazia stratului spinos 2. Papila dermică 3. Strat superficial cornos.

d) fibropapilomul prezintă hiperplazia epiteliului asociată cu aceea a papilelor dermului în

piele, sau a corionului în cazul mucoaselor; apare ca o tumoră pediculată, moale si bine vascularizată, cu localizare pe mucoasele şi pielea organelor genitale la taurine şi în ductele lactifere mari la căţea.

2. Polipul Polipul este tumora benignă a epiteliilor cubice şi cilindrice de căptuşire ce acoperă suprafaţa

majorităţii mucoaselor. Tumora se prezintă sub forma unor excrescenţe cu forme si bază de ancorare variabile, cu

localizare stomacală la câine sau anorectală la porc şi câine; are uneori o creştere multicentrică - polipoză.

3. Adenomul Adenomul reprezintă tumora benignă a epiteliilor secretorii şi a canalelor glandelor exocrine,

precum si tumora benignă a glandelor endocrine. În cazul creşterii multicentrice procesul patologic se denumeşte adenomatoză.

11

În raport cu modul de organizare a celulelor tumorale, adenomul prezintă mai multe tipuri: a) adenomul compact sau masiv este întâlnit mai ales ca hepatom în ficatul câinilor,

pisicilor şi taurinelor; creşterea tumorală are loc sub forma unor insule sau cuiburi celulare; b) adenomul tubular sau simplu se caracterizează prin proliferarea tumorală sub formă de

tubi, aşa cum apare în canalele biliare la puii de găină şi bobocii de raţă cu aflatoxicoză cronică - colangioadenomatoza;

c) adenomul chistic sau chistadenomul are specifică neoformarea unor cavităţi pline cu lichid seros sau mucoid şi se formează în glanda mamară la mai multe specii, precum şi în glandele sudoripare şi perianale la câine;

d) adenomul papilifer are localizare mamară şi se manifestă structural prin proliferări epiteliale ce proemină sub forma unor pinteni în lumenul acinilor glandulari;

e) fibroadenomul, caracterizat prin hiperplazii deopotrivă epiteliale şi ale stromei de susţinere, este observat în glanda mamară şi glanda prostată la câini, şi în glanda parotidă la cal, câine, pisică.

Adenoamele glandelor endocrine sunt mai rare, cu localizare în tiroidă, hipofiză, suprarenale, ovar, insulele Langerhans ale pancreasului (insulinoame).

B. Tumori epiteliale maligne

Termenul generic utilizat pentru denumirea acestei categorii de tumori este carcinom. Carcinoamele se caracterizează în general prin metastazare foarte rară sau tardivă, cale de

propagare limfatică, gruparea ţesutului tumoral sub formă de insule bine demarcate de cel limitrof sănătos.

1. Carcinomul epidermoid Carcinomul epidermoid este tumora malignă a epiteliilor pavimentoase stratificate de tip

cornos (corespondenta malignă a papilomului). Frecvent observat la cabaline, taurine, câine si pisică, în regiunea capului, carcinomul

epidermoid are două variante histologice: a) bazaliomul are ca sediu stratul bazal al epidermului, din care celulele tumorale trec, după

ruperea membranelor bazale, în derm şi hipoderm sub forma unor trabecule; bazaliomul nu metastazează, justificând, printre altele, categoria de tumori cu malignitate limitată;

b) carcinomul spinocelular (scvamocelular) este mai frecvent şi mai malign decât bazaliomul şi se dezvoltă mai ales la rumegătoare pe pleoape, bot, zona cornuală sau mucoasa tractusului digestiv anterior; histologic creşterea tumorală are loc sub forma unor insule de celule mari poliedrice, în centrul cărora se constituie, prin cheratinizarea celulelor, formaţiuni intens oxifile şi stratificate asemănător foilor din bulbul de ceapă - globul cheratozic sau perla cheratozică (Fig. 53).

12

Fig. 53 – Carcinom sevamocelular 1. Insule tumorale 2. Perlă cheartozică.

Este de subliniat faptul că între cele două forme ale carcinomului epidermoid există si variante mixte, în care hiperplazia stratului bazal se asociază cu aceea a stratului Malpighi.

2. Adenocarcinomul Adenocarcinomul este tumora malignă a epiteliilor glandulare ale glandelor exocrine sau a

ţesutului secretor al glandelor endocrine. Macroscopic, adenocarcinoamele se prezintă ca formaţiuni nodulare ce au de obicei

consistenţa dură. După dispunerea celulelor tumorale în raport cu stroma conjunctivo-vasculară a organului

afectat, tumorile maligne ale glandelor se pot prezenta în diverse tipuri structurale: a) adenocarcinomul compact afectează ficatul (hepatocarcinom) la suine şi păsări şi apare

la examenul histologic sub forma unor insule tumorale bine delimitate de stromă; b) adenocarcinomul papilifer evoluează ca adenocarcinom mamar la căţea şi pisică;

histologic se manifestă prin ciorchini celulari giganţi care modifică structura acinară a glandei mamare, a căror tijă stromală suferă uneori o metaplazie cartilaginoasă (Fig. 54);

13

Fig. 54 – Adenocarcinom mamar. Căţea.

1. Acin glandular mamar 2. Proliferări papilifere ale epiteliului acinar.

c) adenocarcinomul trabecular, în care celule tumorale se dispun în cordoane; d) adenocarcinomul chistic, constituit din structuri glandulare cavitare neoformate, lipsite

de canale excretorii şi pline cu lichid tisular sau mucus. 7.5.2. Tumori mezenchimale

Tumorile mezenchimale sau conjunctive sunt tumori ale ţesutului conjunctiv propriu-zis şi ale celui osos, cartilaginos, adipos, muscular, etc.

A. Tumori mezenchimale benigne

1. Fibromul Tumora benignă a ţesutului conjunctiv are la bază hiperplazia celulelor (fibroblast, fibrocit) şi

a fibrelor conjunctive, creşterea tumorală putând fi localizată într-o tumoră unică sau multicentrică – fibromatoză.

La examenul necropsic fibromul este o formaţiune nodulară, cenuşiu-albicioasă, cu o consistenţă tare şi cu aspect omogen sau uşor fasciculat pe suprafaţa de secţiune.

Examenul histologic relevă proliferarea difuză a celulelor conjunctive tinere şi adulte, cu citoplasmă greu de delimitat şi a fibrelor de reticulină şi colagen dispuse sub forma unor vârtejuri.

După predominanţa celulelor sau a fibrelor conjunctive, fibromul poate prezenta două variante principale: fibromul moale, evolutiv, în care predomină celulele conjunctive şi fibromul dur, stagnant, în care predomină elementele fibrilare; ambele tipuri ale fibromului sunt bine vascularizate (Fig. 55).

14

Fig. 55 – Fibrom. A. Moale; B. Dur 1. Fibre şi celule conjunctive dispuse în vârtejuri, 2. Capilare neoformate, 3. Predominanţa fibrelor conjunctive. Fibroamele apar ca formaţiuni izolate în ţesutul conjunctiv din toate regiunile corporale şi la

toate speciile. Sunt mai frecvente fibroamele carnivorelor cu localizare rectală şi vaginală şi ale taurinelor, la care se observă în epicard, rumen, vezica urinară şi pe traiectul fibrelor nervoase în focare multiple - neurofibromatoză.

2. Osteomul Tumora benignă a ţesutului osos apare rar, accidental, cu localizare în oasele craniului la

diverse specii. La nivel histologic tumora apare ca osteom compact, format din lame osoase foarte dense şi

dispuse concentric sau ca osteom spongios, în care alternează trabecule osoase şi lacune cu ţesut conjunctiv bine vascularizat.

3. Condromul Condromul este tumora benignă a ţesutului cartilaginos, cu creştere uni- sau multicentrică. Macroscopic, condroamele apar ca nodozităţi cu sediul în diversele structuri cartilaginoase ce

au suprafaţa de secţiune cu aspect sticlos şi uşor albăstrui. Histologic, celulele cartilaginoase hiperplaziate reprezintă volumul variabil şi sunt dispuse

anarhic. Substanţa fundamentală se poate lichefia sau, dimpotrivă, se fibrozează sau se calcifică, situaţii în care condromul devine chistic, fibros sau calcificat.

4. Lipomul Tumora benignă a ţesutului adipos apare izolat în hipoderm la toate speciile sau cu o creştere

multicentrică - lipomatoză, pe mezenter la cabaline. Macroscopic, lipoamele sunt formaţiuni nodulare, elastice sau chiar gelatinoase, cu o culoare

gălbuie pe suprafaţa de secţiune. La examenul histologic, tumora prezintă adipocite mari, grupate în pseudolobuli delimitaţi de

o stromă conjunctivă bine vascularizată.

15

5. Miomul Tumora benignă a ţesutului muscular se denumeşte diferit, în funcţie de natura ţesutului-

gazdă: a) leiomiomul, tumora benignă a ţesutului muscular neted, se formează mai frecvent în

rumen la taurine şi în musculoasa vaginală şi a bronhiilor la căţea; b) rabdomiomul, tumora benignă a ţesutului muscular striat, scheletic sau cardiac, apare

mai rar, cu localizare linguală sau miocardică. 6. Hemangiomul Hemangiomul este tumora benignă a pereţilor vasculari şi este întâlnită în vasele din ficat,

rinichi, ovar sau piele. Macroscopic, hemangiomul se observă ca un nodul de dimensiuni variabile şi de culoare

roşie-violacee sau roşie-verzuie, asemănător unui tromb. Examenul histologic relevă aspecte diferite ce justifică diferenţierea hemangiomului în cel

puţin două tipuri structurale: a) hemangiomul compact sau capilar este format din numeroase capilare neoformate, cu

sânge sau colobate si căptuşite la interior cu celule endoteliale cubice; b) hemangiomul chistic sau cavernos, constituit, prin dilatarea capilarelor, din lacune

vasculare largi, intercomunicante, căptuşite cu celule endoteliale rare ce nu se sprijină pe membrane bazale adevărate ci direct pe stroma de susţinere.

Ca hemangiomatoză, procesul tumoral vascular benign este întâlnit la găini şi la raţe, cu etiologie virală şi localizare în arteriole şi capilare.

7. Limfomul Tumora benigna a ţesutului limfoid (hematolimfopoietic) se observă în splina câinilor bătrâni,

ca noduli slăninoşi cu diametrul de 0.5 - 1cm. 8. Mixomul Mixomul se dezvoltă în ţesutul conjunctiv subcutanat sau în glanda mamară sub forma unui

nodul mic şi gelatinos; histologic, în masa tumorii predomină substanţa fundamentală, în care se observă rare celule stelate secretoare de mucopoliozide acide.

B. Tumori mezenchimale maligne

1. Sarcomul Cu acest termen se denumesc tumorile maligne ale ţesutului conjunctiv propriu-zis. În general sarcoamele au rata de multiplicare ridicată, creştere infiltrativă şi mare capacitate

de a metastaza, de regulă pe cale sanguină. La examenul necropsic, sarcoamele apar iniţial ca formaţiuni nodulare, cenuşiu-albicioase şi

omogene pe suprafaţa de secţiune, ca oricare alte focare de proliferare celulară. În sarcoamele vechi apar progresiv zone de infiltraţie hemoragică şi focare de necroză, unele tumori luând în final un aspect ramolit.

Prin examenele histologice se pot diferenţia trei principale tipuri citologice ale sarcomului: a) sarcomul rotundocelular (limfosarcomul), forma cea mai malignă, este constituit din

16 celule mici şi rotunde, cu mare capacitate invazivă şi de propagare la distanţă; limfosarcomul este întâlnit, cu etiologie virală, la taurine, suine, oi şi şoareci şi este cea mai frecventă tumoră la pisică, specia la care afectează mai ales organele limfoide (Fig. 56A); Fig. 56 – Principalele variante celulare ale sarcomului (după Coţofan Otilia, 1992)

A. Rotundocelular B. Fusocelular.

b) sarcomul fusocelular este format din fascicule fusiforme dispuse dezordonat; este cea mai

frecventă tumoră a ţesutului conjunctiv subcutanat la carnivore, dar apare şi la cabaline, şoareci şi păsări (Fig. 56B);

c) sarcomul polimorfocelular conţine celule de dimensiuni şi forme foarte diferite, inclusiv celule gigante multinucleate.

Toate aceste varietăţi citologice ale sarcomului se întâlnesc în sarcomul lui Rous, produs de un oncornavirus la păsări, cu localizare în piele, ţesutul conjunctiv subcutanat şi în stroma unor viscere şi cu relativ mare capacitate de transmisibilitate.

Din punct de vedere morfologic, sarcoamele şi în mod deosebit sarcomul rotundocelular pot fi cu greu deosebite de leucoze.

Leucozele sunt reprezentate de hiperplazii tumorale maligne ale liniilor hematopoietice de bază, ele putând fi, prin urmare leucoze eritroide, limfoide sau mieloide. Leucozele se pot manifesta doar prin localizări viscerale - leucoze aleucemice sau pot fi însoţite de modificări ale sângelui circulant - leucoze leucemice sau leucemii.

2. Tumori maligne ale ţesuturilor conjunctive derivate

Aceste tumori se denumesc, de regulă, utilizând termenul de sarcom ca sufix adăugat denumirii ţesutului afectat:

- osteosarcomul se întâlneşte în cavităţile nazale şi în sinusul frontal la câine; - condrosarcomul are aceleaşi localizări ca şi osteosarcomul; - liposarcomul apare la mai multe specii cu localizare subcutanată, peritoneală şi perirenală;

17

- leiomiosarcomul cu localizare în musculoasa parietală a tubului digestiv la carnivore; - rabdomiosarcomul este întâlnit accidental; - hemangiosarcomul se dezvoltă în vezica urinară la taurinele cu hematurie cronică vezicală.

7.5.3. Tumori neuroectodermice

1. Gliomul Gliomul sau astrocitomul este tumora benignă a celulelor gliale, având localizare în

substanţa albă din emisferele cerebrale, talamus şi lobul piriform, în care apare ca o zonă slab delimitată, de culoare cenuşiu-albicioasă şi cu o consistenţă variabilă.

Astrocitomul este întâlnit la taurine, suine, pisică, păsări(ca o gliomatoză) şi este cea mai frecventă tumoră intracraniană la câine.

2. Schwannomul Schwannomul este o tumoră ce se dezvoltă din celulele Schwann ale nervilor cranieni si

plexurilor brahial şi lombosacral, la cai, oi, câini şi pisici. Tumora are drept caracteristică histologică esenţială dispunerea celulelor tumorale fusiforme

în palisadă, nucleu lângă nucleu. 3. Melanomul Melanomul este tumora benignă ce are ca punct de plecare melanocitele, celule

dendritiforme ce se găsesc imediat sub stratul bazal al epidermului şi în jurul vaselor din derm, cu rol esenţial de producere a melaninei.

Tumorile melanice apar de obicei ca noduli multipli, de dimensiuni variabile şi cu o culoare brun-negricioasă, plasaţi, la caii vineţi pe faţa ventrală a cozii, în regiunile perianală şi perirenală, în limfonodurile externe, mai rar în foiţele meningeale.

Histologic, în masa tumorii se disting insule de celule diferenţiate, bine pigmentate, în alternanţă cu stroma bogată în fibre de colagen.

Pe lângă rasele de cai vineţi şi Percheron, la care procesul patologic are o frecvenţă de 80% la adulţi, melanoamele se mai întâlnesc la taurinele Holstein, la suine, capre, câini şi pisici.

7.5.4. Tumori embrionare

Tumorile embrionare sau teratoamele sunt formaţiuni tumorale dezvoltate pe resturi tisulare

embrionare. Teratoamele sunt observate în sfera aparatului genital, în gonade şi pe traiectul căilor genitale

la cabaline, pe gonade şi în zona caudală a cavităţii toraco-abdominale la păsări. Macroscopic, teratoamele se prezintă ca formaţiuni nodulare, uneori foarte mari, cu suprafaţa

netedă sau boselată, culoare albicioasă, vişinie sau albăstruie, consistenţă dură sau moale şi cu suprafaţa de secţiune bine vascularizată.