Terapia cu seminteSemintele fructelor si legumelor sunt adevarate medicamente naturiste. Statisticile spun ca romanii rontaie mai multe seminte decat americanii, considerati mari consumatori de popcorn. Ne plac semintele, mai ales cele de floarea-soarelui si de dovleac. Nu numai la meciuri de fotbal sau cand vrem sa ne lasam de fumat. Semintele legumelor si fructelor si-au gasit la romani o intrebuintare si mai valoroasa: leac pentru diferite afectiuni. Semintele faceau parte din retetele magice ale vindecatorilor de odinioara, iar astazi sunt ingrediente pentru unele dintre cele mai eficiente preparate naturiste.

Micile uzine de medicamente

Pe vremuri, taranii le considerau pastratoarele vietii, adevar demonstrat si de medicina moderna, care a descoperit ca, inainte sa se transforme in plante verzi, semintele contin energii uriase si substante benefice pentru organism. Terapia cu seminte nu presupune consumul exclusiv al semintelor, ci in combinatie cu un regim sanatos, bazat pe legume si fructe. Pentru a fi eficiente terapeutic, semintele se mananca neprajite, deoarece prin preparare termica, cea mai mare parte a proprietatilor lor vindecatoare este distrusa. Din seminte se pot prepara si remedii sub forma de pulberi, tincturi, uleiuri, decocturi, cataplasme sau infuzii. Mai trebuie stiut ca semintele, desi par uscate si moarte, sunt organisme vii, bogate in nutrienti. De aceea, consumul semintelor intre mese, in locul gustarilor, pe langa rolul extrem de benefic, si satura. Nu intamplator, terapia cu seminte este inclusa in regimurile dietetice. Consumate crude, au efectul cel mai puternic.

Semintele de dovleac

Nutritionistii din Japonia pun semintele de dovleac (bostan) pe primul loc in tabelul produselor alimentare, deoarece ele contin cca 50% grasimi, vitamine, microelemente si mai ales zinc. Ele sunt recomandate in lupta cu prostatita, constipatia si balonarea. Sunt diuretice, intaresc muschiul cardiac si rinichii, ajuta la cresterea parului, elimina metalele grele din organism. Pentru tratarea acestor afectiuni, se prepara laptele de bostan dintr-un pahar de seminte pisate intr-un vas de lut si trei pahare de apa clocotita. Se strecoara, se stoarce bine terciul si se bea lichidul obtinut de 3 ori pe zi, cate 1/2 de pahar, inainte de masa. Specialistii in medicina naturista incurajeaza consumul semintelor de dovleac, care desfunda vasele de sange, regleaza colesterolul si stimuleaza activitatea rinichilor, au rol adjuvant in cancer, leucemie, scleroza sau diverse boli greu vindecabile. Se mai recomanda in alimentatia persoanelor cu boli hepatice si cardiovasculare, femeilor insarcinate si copiilor.

Seminte sunt cea mai hranitoare parte din dovleac si contin mult magneziu. Un studiu realizat de cercetatorii francezi a aratat ca barbatii cu un nivel ridicat de magneziu prezinta un risc cu 40% mai mic de a muri tineri. Semintele de dovleac au un efect excelent si impotriva parazitilor intestinali. In caz de oxiuri, la copii se dau cate 10 15 seminte de dovleac decojite, zilnic, iar adultii vor lua cate 20 30 seminte pe zi. Aceste seminte trebuie sa ramana neaparat cu pielita fina si uscata pe ele si sa se mestece foarte bine. Dupa o ora, se ia o lingurita de ulei de ricin. Fitoterapia recomanda semintele de dovleac si contra teniei. Alaturi de o dieta severa, se mesteca bine, in 4 portii, cate 80 100 de seminte de dovleac decojite, iar dupa o ora se ia 1/2 lingura de ulei de ricin. Daca trebu-ie, in caz de o prima nereusita, sa se incerce inca o data aceeasi cura, pentru ca nu apar fenomene secundare daunatoare organismului.

Semintele de susan

Semintele de susan contin vitaminele A, B, C si E. Pentru intarirea si curatirea organismului, se consuma cate 15-20 g de pulbere preparata din seminte, cu putina apa, de 3 ori pe zi, cu 10-15 minute inainte de masa.

Arsurile se trateaza cu un terci din seminte de susan rasnite si apa. Se schimba pansamentul de 2-3 ori pe zi, pana la vindecare. Susanul poate inlocui sarea. Se amesteca 5 linguri de seminte de susan, cu 3 linguri seminte de in si o lingura de sare de mare, prajita in prealabil intr-o tigaie uscata. Amestecul se pastreaza intr-un borcan inchis bine.

Semintele de susan contin si proteine, cu 50% mai mult decat se afla in carne. Sunt foarte bogate in calciu si inlocuiesc cu succes laptele.

Consumul de susan previne osteoporoza. Semintele au o mare valoare energetica, reprezinta un aport insemnat in afectiunile de nutritie, sunt laxative, emoliente, antitumorale si ajuta la detoxifierea ficatului si a rinichilor, intaresc sistemul imunitar, cresc fertilitatea si sunt afrodiziace. Semintele de susan sunt o sursa buna de seleniu, magneziu si fosfor, avand un continut scazut de grasimi si sodiu. Mancati in fiecare dimineata o mana de seminte de susan negru, sunt foarte bogate in calciu.

Semintele de in

Cert este ca, daca urmati o cura cu seminte de in, puteti spune adio problemelor digestive. Semintele de in normalizeaza tranzitul intestinal, dau senzatia de satietate si incetinesc procesul de asimilare a grasimilor. Sunt indicate daca suferiti de constipatie, de o boala inflamatorie intestinala sau de sindromul colonului iritabil.

Puteti lua seara, de 4 ori pe saptamana, cate 2 lingurite de seminte de in macinate, cu multa apa. Puteti prepara si un macerat la rece, din doua lingurite de seminte de in la un pahar cu apa. Se lasa cateva ore si apoi se consuma semintele, cu tot cu apa. Uleiul de seminte de in are efect calmant si antiinflamator, fiind indicat in inflamatiile tractului digestiv si pentru prevenirea hemoroizilor si litiazei biliare. Datorita actiunii de stimulare a arderii grasimilor si combatere a retentiei de apa, semintele de in sunt eficiente si in curele de slabire. Semintele de in contin mai multi acizi grasi esentiali Omega-3 decat pestele si, in plus, sunt bogate in fibre, vitamine si minerale. Sunt o sursa excelenta de fitoestrogeni, regland tulburarile hormonale si contribuind la prevenirea cancerului. Macinate, le puteti adauga in salate, mancaruri, prajituri, bolul de cereale de dimineata.

Daca aveti probleme cardiovasculare, 2 capsule de ulei de seminte de in pe zi ajuta la scaderea tensiunii si reducerea nivelului de colesterol si de trigliceride. Semintele de in reduc inflamatiile, atenuand simptomele astmului si imbunatatind functia pulmonara. Alte beneficii aduse de consumul de seminte de in sunt reducerea stresului si cresterea capacitatii de memorare. Uleiul de seminte de in contine acid linoleic si lignina, substante care ajuta la prevenirea cancerului de prostata, de colon si de san. Pentru a profita de aceste beneficii, luati zilnic cate doua capsule cu ulei de seminte de in, adaugati ulei alimentar de in sau seminte de in in salate. Pentru a reduce riscul de osteoporoza, e suficient sa adaugati ulei de seminte de in in mancare. Acest ulei mentine in stare buna oasele, prin cresterea nivelului unei proteine implicate in formarea sistemului osos. Uleiul de seminte de in este benefic femeilor la menopauza, dar si celor ce sufera de diabet, predispozitia catre osteoporoza fiind mai crescuta in cazul lor. Daca aveti acnee, puteti scapa de aceasta problema folosind cataplasme cu faina din seminte de in. Acestea se prepara prin amestecul fainii de in cu apa pana la obtinerea unei paste. Cataplasmele aplicate saptamanal pe zonele afectate vor face ca pielea dumneavoastra sa devina mai fina si mai curata. Tot prin actiunea de reglare hormonala, semintele de in prevenirea caderea parului.

Preparatele pe baza de seminte de in care se administreaza intern pot reduce absorbtia substantelor din unele medicamente. De aceea, cereti sfatul medicului daca urmati un tratament de durata. Altfel, evitati terapia cu seminte de in doar daca suferiti de obstructii sau de hemoragii ale tubului digestiv, daca sunteti insarcinata ori daca alaptati.

Semintele de in si Omega-3

Omega-3 sunt acizi grasi polinesaturati, numiti esentiali deoarece nu pot fi produsi de organismul uman, fiind nevoie de asimilarea lor din surse externe. Ei includ DHA (acid docosahexanoic), EPA (acid eicosapentanoic) si ALA (acid alfa-linoleic). Recomandarile sunt ca 20% din totalul de grasimi consumate sa fie acizi grasi esentiali Omega-3.

Beneficii ale consumului de seminte de in

- protectie impotriva bolilor de inima (scade tensiunea arteriala)

- protectia plamanilor

- activitate anticancerigena impotriva tumorilor

- protectie impotriva diabetului

- prevenirea si tratarea artritei

- tratarea astmului

- beneficii impotriva alergiilor

- beneficii impotriva bolilor inflamatorii

- beneficii impotriva retentiei de apa

- beneficii pentru o piele uscata, dura

- beneficii pentru scleroza multipla

- cresc vitalitatea si asigura o piele moale si un par stralucitor

- normalizeaza zaharul in sange

- cresc rezistenta la frig

- imbunatatesc sistemul imunitar

- imbunatatesc vederea

- ajuta la dezvoltarea creierului fatului si al adultilor

- ajuta functiile renale

- ajuta la formarea spermei

- amelioreaza unele dereglari psihice

E nevoie de 4-6 luni de la adaugarea surselor de Omega-3 in dieta pentru a observa rezultatele.

Surse de Omega-3 uleiul de peste sau semintele de in?

In momentul in care decidem ce sursa de Omega-3 este mai bine sa folosim, trebuie sa luam in considerare ca sursele cele mai sanatoase si consistente sunt cele naturale. Astfel, desi Omega-3 se gaseste ca supliment sub diferite forme (tablete, capsule, pastile, uleiuri), cea mai buna forma in care putem suplimenta acest nutrient este consumul alimentului integral. In natura, Omega-3 se gaseste in cantitati importante in peste si in semintele de in. Desi pestele este o sursa buna de acizi grasi esentiali, uleiul de peste fiind recomandat pentru suplimentarea cu Omega-3, e mai putin cunoscut faptul ca semintele de in au un continut de Omega-3 de 18-24%, fata de numai 2% al pestelui.

8 motive pentru a consuma semintele de in in locul uleiului de peste

1. In primul rand, trebuie stiut ca acizii grasi Omega-3 sunt caramizile care ajuta la indeplinirea multor functii in organism, dintre care una singura este de a face EPA (acid eicosapentanoic). Uleiul de peste, practic, nu furnizeaza Omega-3, el furnizeaza direct EPA, ceea ce limiteaza optiunile corpului de a face ce are nevoie din Omega-3.

2. O alta mare diferenta o face fibra continuta de semintele de in.

Pestele nu contine nici un fel de fibre si este de asemenea o forma de hrana concentrata, nesanatoasa. Spre deosebire de alte plante alimentare, semintele de in contin o forma de fibra numita lignina, pe care corpul nostru o transforma intr-un antioxidant ce ajuta sistemul imunitar si are proprietati anticancerigene si antivirale. Nivelele mari de lignina din dieta au fost asociate cu rate reduse de cancer de colon sau de san.

3. Inca un avantaj pe care il are inul in fata pestelui este ca uleiul extras din aceasta planta nu contine colesterol. In schimb, 100 de mililitri de ulei de cod contine 570 de miligrame de colesterol, cam aceeasi cantitate aflata in galbenusul a doua oua!

4. Pestele este extrem de contaminat cu substante toxice (mercur) din cauza poluarii masive a apelor. Consumul de in nu prezinta nici un risc de acest fel.

5. Uleiul de in si uleiul de peste contin cantitati mari din vitaminele A si D. Aceste vitamine, daca sunt de provenienta animala, sunt toxice pentru organismul uman. Vitaminele din in, precum provitamina caroten, care este convertita de corp in vitamina A, nu pot deveni toxice in organism, indiferent de cantitatea de seminte ingerate.

6. Omega-3 din semintele de in reduce colesterolul din sange cu 25% si trigliceridele cu 65%.

7. Folosirea inului in locul uleiului de peste are si o componenta morala si etica.

8. Inul este ieftin si disponibil, usor de pastrat si de manevrat.

Cum consumam semintele de in

Un consum zilnic adecvat de seminte de in ar fi de aproximativ 3 lingurite. In cazul in care se prefera uleiul din seminte de in, acesta trebuie luat cate o lingurita pe zi. De mentionat ca acestea sunt cantitati de mentinere. Daca dorim sa folosim inul in scop terapeutic, doza trebuie marita la 5 lingurite pe zi seminte si 2 lingurite ulei, in functie de necesitati.

Semintele pot fi puse la inmuiat ca si restul nucilor si semintelor, de cu seara, pentru dimineata. Acest procedeu favorizeaza dezactivarea enzimelor inhibitoare. O metoda buna este de a le pune in blender (dupa ce au fost inmuiate), amestecate cu fructe. Acesta le face mai usor asimilabile. O alta metoda eficace si poate cea mai potrivita este macinarea lor intr-o rasnita de cafea si consumarea in salate, intr-o bautura, ori pur si simplu ca atare.

Aportul de seminte de in in dieta e la fel de important pentru vegetarieni, ca si pentru cei care consuma doar hrana vie sau pentru nonvegetarieni. Sunt ieftine si usor de gasit (in magazinele naturiste sau pe site-urile de profil, pe internet). Tot ce trebuie sa facem este sa le adaugam la dieta noastra, si chiar sa ne facem un obicei din asta!

Atentie: Semintele de in, ca de altfel si cele de susan, nu pot fi digerate de stomacul nostru in forma lor integrala. Nu c-ar exista vreun pericol, doar ca vor iesi din corp asa cum au intrat, fara a ne aduce vreun beneficiu.

Semintele de floarea-soarelui

Cele mai populare seminte mancate la noi au multiple intrebuintari in medicina naturista. Bomboanele agricole combat nicotina. Sunt un remediu de baza in combaterea bolilor de rinichi, de bila si de circulatie. De asemenea, se folosesc in cure pentru tratarea sterilitatii si impotentei vasculare si hormonale. Uleiul obtinut prin presare la rece se poate folosi pentru dezintoxicarea organismului, prevenirea afectiunilor gingiilor si tratarea bolilor cailor respiratorii. Se ia o gura de ulei in fiecare dimineata, pe nemancate si se suge vreme de 10 minute. Apoi lichidul plin de microbi se scuipa si se clateste gura insistent. Semintele de floarea-soarelui contin o cantitate substantiala de acid linoleic, care reduce depozitele de colesterol din peretii arterelor. Sunt bogate in vitamina E, un antioxidant care previne aparitia bolilor de inima. Sunt recomandate femeilor gravide si copiilor, pentru continutul ridicat de vitamine B.

Semintele de floarea-soarelui au darul de a reduce pofta de nicotina.

Contin vitamina E, acid folic, magneziu, seleniu, cupru. Sunt o sursa importanta de acizi grasi Omega-3, necesari in regenerarea celulelor.

Pentru o mai buna asimilare a magneziului din ele se recomanda sa le adaugati in salate. Atentie insa, nu prajite si sarate, ci crude.

Naturistii sustin ca semintele de floarea-soarelui previn formarea cheagurilor de sange si reduc riscul de a va imbolnavi de inima. De asemenea, contribuie la o functionare normala a prostatei si ajuta la reglarea digestiei.

Semintele de schinduf

Schinduful este o planta ierboasa, ale carei seminte trateaza diabetul de tip insulinodependent. Se face o cura de 12 luni cu infuzie de schinduf, din care se beau cate doua-trei cani pe zi. Schinduful este un hipoglicemiant puternic in timp, care va necesita reducerea gradata a dozelor de insulina. Pentru valori crescute ale colesterolului, se ia cate o lingurita de pulbere de 4 ori pe zi, inaintea meselor principale.

Intervine in metabolismul lipidelor, reducand asa-numitul colesterol rau si protejand sistemul cardiovascular de aparitia ischemiei cardiace.

Semintele sporesc secretia de lapte si imbunatatesc starea de sanatate a mamei. Doua lingurite de pulbere de schinduf amestecata cu miere, luate cu o ora inainte de masa, vindeca anorexia. Infuzia de schinduf e de ajutor femeilor aflate la menopauza, prevenind eliminarile masive de calciu si ajutand la pastrarea fortei musculare. Infuzia vindeca si sterilitatea, dar are si efecte antiinflamatoare asupra intestinului. Cataplasma cu seminte de schinduf ajuta la terapia ulcerelor varicoase si a eczemelor insotite de mancarimi. In cosmetica, intareste unghiile si parul, iar pe femeile prea slabe le ajuta sa-si rotunjeasca formele, fara a creste insa tesutul adipos.

Semintele de chimen

Chimenul este cunoscut pentru beneficiile sale medicale de sute de ani. El ajuta digestia, prin uleiul esential din semintele sale, care activeaza glandele salivare. De asemenea timolul prezent in seminte asigura o digestie lenta si grabeste vindecarea arsurilor. Daca aveti de insomnie, semintele de chimen va vor face sa aveti un somn linistit, deoarece au efect calmant. Amelioreaza greturile de dimineata, asa ca fac minuni pentru femeile gravide. Se consuma sub forma de ceai o lingurita de seminte la un pahar cu apa. Semintele de chimen ajuta in vindecarea simptomelor racelii, printre care si tusea. De asemenea, durerile in gat pot fi ameliorate cu ajutorul acestor seminte. Cu varsta, metabolismul devine mai lent. Sucul de chimen va va ajuta, deoarece sporeste caldura in organism si, in cele din urma, creste metabolismul. Adaugati seminte de chimen dietei dumneavoastra si va veti simti mai bine. Ele actioneaza ca un laxativ natural. De asemenea, semintele de chimen previn astmul, bronsita si alte probleme respiratorii.

Semintele de coriandru

Proprietatile antiinflamatorii ale coriandrului il recomanda in tratarea afectiunilor reumatice, bolilor rinichilor si anemiilor. Acizii continuti, printre care cel linoleic, oleic, ascorbic sau stearic, normalizeaza valorile ridicate ale colesterolului.

Dereglarile stomacale isi gasesc remediul in coriandru, pe care il puteti consuma la fiecare masa, ca adaos in supa, salata sau omleta de la micul dejun. Are si rol antibacterian, deci il puteti consuma cu incredere pentru evitarea balonarilor, diareii sau durerilor de stomac.

Are efect antiseptic si e un bun leac impotriva ulcerului bucal.

Improspateaza respiratia, deci poate inlocui guma de mestecat dupa fiecare masa. Este o sursa sigura de fier, de aceea se recomanda anemicilor sau persoanelor predispuse anorexiei, deoarece stimuleaza secretiile stomacale si imbunatateste digestia. Pentru femei, este un bun remediu in normalizarea menstrei si indepartarea durerilor.

Continutul bogat in vitaminele A si C, dar si fosforul ii confera proprietati dezinfectante si protejeaza ochiul de conjunctivita si de alte afectiuni. Coriandrul este considerat si un bun afrodiziac. Creste libidoul si, impreuna cu tehnicile de aromaterapie, el poate fi remediul pentru imbunatatirea vietii de cuplu.

Semintele de mac

Semintele de mac au fost descoperite cu mult timp in urma de europeni, macul fiind considerat una dintre primele plante cultivate (inca din neolitic). Sunt abundente in hidrati de carbon, acizi grasi, calciu. Planta intreaga are utilizari terapeutice in medicina traditionala, dar cele mai utilizate sunt semintele, care ajuta la prevenirea multor boli.

Semintele sunt foarte bogate in acid linoleic un complex important de acizi grasi Omega-6, ce ofera protectie impotriva bolilor de inima si altor tulburari ale aparatului circulator. Uleiul din semintele de mac este de mare ajutor in prevenirea si tratarea cancerului mamar. Mai mult, acestea stabilizeaza nivelul zaharului in sange, reduc considerabil colesterolul, impiedica aparitia cancerului la colon si imbunatatesc sanatatea globala a intestinelor. In prezent, semintele de mac sunt folosite ca un remediu bland, odihnitor pentru copii, dar si pentru persoanele in varsta. Au rezultate spectaculoase in tratarea tulburarilor comportamentale. In plus, fata de efectele sale calmante, s-a dovedit ca semintele de mac imbunatatesc capacitatea de concentrare si intelectuala. Ele contribuie totodata la imbunatatirea memoriei la copii si la tineri. In California, uleiul de mac este utilizat in tratamentul stresului si al starilor de anxietate, precum si la ameliorarea durerilor de cap si insomniei. Cu un continut bogat in minerale, iod, mangan, magneziu, zinc si cupru, semintele de mac actioneaza ca o sursa de energie naturala. De asemenea, ele ofera o serie de ingrediente ce includ lecitina, acidul oxalic si alcaloizii.

Acestea ajuta la sporirea enzimelor si a acizilor grasi continuti deja de organismul uman, pentru a asigura o buna stare de functionare a acestuia. Cresterea nivelului de energie la nivelul organelor ce indeplinesc functii de rutina se datoreaza hidratilor de carbon continuti de seminte. Sunt de ajutor persoanelor cu digestie lenta, facilitand o mai buna functionare a aparatului si tranzitului digestiv.

Pentru a da mancarurilor, in special prajiturilor, o aroma speciala, se folosesc seminte de mac. Ele se pot adauga in paine pentru un gust deosebit sau in diferite tipuri de sosuri ca agent de ingrosare.

Macul combate cu succes osteoporoza, datorita continutului ridicat de fosfor care faciliteaza absorbtia mai buna a calciului in organism.

Proprietatile curative ale macului au iesit la iveala in urma cu cativa ani, la mutarea unui cimitir vechi din secolul al XIX-lea dintr-un sat din Slovacia. Atunci s-a constatat ca oasele celor ingropati nu erau atinse de osteoporoza. Locuitorii satului erau cunoscuti ca mari cultivatori si consumatori de mac si miere. Cercetatorii slovaci au facut ulterior un studiu pe doua grupuri a cate 20 de femei care sufereau de osteoporoza. Primului grup i s-au administrat medicamente contra osteoporozei, iar celui de-al doilea grup, seminte macinate de mac in amestec cu miere si ulei de mac. A rezultat fara dubii ca persoanele tratate doar cu mac au scapat de osteoporoza dupa administrare timp de 12 luni. Femeile din celalalt grup inca mai aveau osteoporoza dupa un an, iar oasele lor prezentau valori ale calciului sub limitele normale.

Semintele de rosii

Un ingredient natural gasit in semintele de rosii a fost identificat de oamenii de stiinta britanici drept o componenta cheie pentru o viata mai lunga si mai sanatoasa. Gelul facut din aceste seminte e promovat ca o alternativa naturala la aspirina. Gelul este deja utilizat intr-un produs de suc de fructe si se asteapta sa fie adaugat in unele bauturi lactate. Uniunea Europeana a recunoscut ca acest ingredient imbunatateste circulatia sangelui si a aprobat mentionarea pe ambalaje a acestui ingredient. Produsul este derivat din gelul aflat in jurul semintelor de rosii, iar studiile au demonstrat ca poate preveni aparitia cheagurilor de sange.

Totul despre nuci si alune

Oleaginoasele sunt benefice in prevenirea maladiilor cardiovasculare.

Datorita continutului in magneziu, contribuie la buna functionare a unor enzime cu rol in refacerea celulara. Consumul de oleaginoase este benefic sanatatii cardiovasculare. Toate oleaginoasele (migdale, nuci pecan, alune etc.) si arahidele (leguminoasele) contin acizi grasi de acelasi tip cu cei continuti de uleiul de masline. Astfel, consumand unt de arahide, obtii aceleasi beneficii ca atunci cand consumi ulei de masline. In plus, oleaginoasele sunt bogate in proteine, fibre si vitamina E, un antioxidant care neutralizeaza radicalii liberi responsabili de imbatranirea celulara. Pentru persoanele hipertensive, se recomanda insa oleaginoasele nesarate. Daca tii la silueta ta, nu le consuma in exces, deoarece la 100 g de oleaginoase corespund aproximativ 600 de calorii. Oleaginoasele au in general un continut ridicat de vitamina E, fibre, minerale si oligoelemente (potasiu, magneziu, fosfor, calciu, fier, zinc si cupru), o pondere importanta de lipide si un continut proteic superior fructelor.

Migdalele sunt mentionate in istorie din cele mai vechi timpuri, fiind un ingredient de pret in painea faraonilor egipteni. Originea exacta nu este stiuta, dar se crede ca provin din China si Orientul Mijlociu.

Exploratorii din antichitate consumau migdale in calatoriile lor pe Drumul Matasii, ce lega Asia de zona Mediteraneana, in special Spania si Italia, astfel incat aceasta planta a fost curand aclimatizata si in Europa. In America, migdalul a fost adus abia in secolul al XVIII-lea de catre calugarii franciscani, adaptandu-se foarte bine in California, unde si acum se cultiva intens. Pe parcursul istoriei, migdalele au avut o puternica semnificatie religioasa, etnica sau sociala. Romanii aruncau cu migdale asupra mirilor ca semn de fertilitate, acest obicei regasindu-se si in zilele noastre, cand la nunti se daruiesc invitatilor saculete cu migdale glazurate. O alta traditie este impamantenita in Suedia unde, in fiecare an, de Craciun, se gateste budinca de orez in care se ascunde o migdala, iar cel ce o gaseste va avea noroc tot anul urmator. Arborele de migdal este inrudit cu ciresul, prunul si piersicul, insa fructele sale nu sunt comestibile. Migdalele pe care le consumam sunt de fapt semintele acestui arbore, invelite cu o coaja tare in interiorul unui fruct ce ajunge la maturitate in aproximativ 7-8 luni de la inflorire. Spre deosebire de migdalele cultivate, cele salbatice contin o substanta otravitoare, astfel incat, pentru a putea fi consumate, este necesar sa fie prelucrate prin spalare si prajire.

Migdalele sunt printre cele mai hranitoare fructe uscate.

Cu un continut redus in grasimi nocive si bogate in minerale si vitamine, ele ajuta in combaterea bolilor cardiovasculare si chiar in prevenirea unor forme de cancer. Migdalele sunt cea mai buna sursa de magneziu si vitamina E, considerata vitamina antisterilitatii, cu rol in reglarea functiei de reproducere. Calciul continut ajuta la mentinerea sanatatii oaselor si a dintilor, in vreme ce fosforul ajuta memoria.

Nivelul ridicat de proteine si fibre din migdale le fac un aliment valoros, in special intr-o dieta vegetariana sau de post, cand pot substitui carnea, pastrand aportul nutritiv. Studiile au demonstrat ca este suficienta introducerea in dieta zilnica a migdalelor pe o perioada de doar o luna, pentru ca efectele benefice ale acestora sa se faca simtite. Migdala ca atare nu contine carbohidrati si de aceea este recomandata persoanelor care sufera de diabet. Cantitatea zilnica recomandata este de 30 de grame, adica aproximativ 20 de migdale. 24 de samburi de migdale contin aproximativ 6 g de proteine si 3,35 g de fibre.

Arahidele sunt originare din America de Sud, Mexic si America Centrala.

Desi sunt considerate a fi fructe uscate, ele fac parte din familia leguminoaselor. Fructele sunt niste pastai ce se dezvolta sub pamant, fiecare putand contine pana la 4 seminte din care se dezvolta alunele. Cunoscute si sub numele de alune de pamant sau alune americane, arahidele au fost folosite de oameni in alimentatie din cele mai vechi timpuri. Cercetari arheologice au scos la iveala dovezi ale cultivarii arahidelor in Peru cu circa 7.600 de ani in urma. In cultura precolumbiana, arahidele ocupau un loc de cinste, regasindu-se in diferite forme de arta, precum sculptura sau bijuteriile. Exploratorii portughezi au popularizat aceasta planta si pe continentul european si cel african in secolul al XIX-lea, de unde a fost adusa ulterior si in America de Nord. In SUA, arahidele au fost aduse in secolul al XVIII-lea de catre negutatorii de sclavi, fiind cultivate in special pentru uleiul extras, ca hrana pentru animale sau ca inlocuitor pentru cacao. La inceputul secolului XX, cercetarile botanistului american George Washington Carver au scos la iveala potentialul nutritiv al arahidelor, tot acum punandu-se bazele popularitatii imense de care se bucura arahidele astazi in SUA. Studiile lui Carver au identificat nu mai putin de 300 de utilitati ale arahidelor, atat in alimentatie cat si in industrie. Astazi arahidele se regasesc intr-o varietate larga de produse alimentare si in cultura culinara a multor tari. Sunt consumate cel mai des ca gustare, incorporate in deserturi sau produse de patiserie, precum si sub forma celebrului unt de arahide. Untul de arahide a fost produs prima data in 1890, de catre John Kellogg, cel care a inventat, printre altele, si binecunoscutii fulgi de porumb.

Conceput initial ca inlocuitor al untului, cel de arahide a capatat rapid popularitate, astazi fiind extrem de apreciat ca gustare de dimineata si ca ingredient in diferite retete. Arahidele, ca si untul obtinut din ele, constituie o sursa semnificativa de proteine, mai mare decat orice alta planta leguminoasa. Grasimile continute sunt in principal nesaturate, benefice pentru organism prin efectul de reducere a nivelului de colesterol din sange si a riscului de boli cardiovasculare. Contin minerale precum magneziul, zincul, cuprul, fosforul sau potasiul, precum si o importanta cantitate de fibre.

Cercetari stiintifice recente au demonstrat ca arahidele contin antioxidanti, extrem de utili sanatatii organismului uman. Nivelul de antioxidanti din arahide rivalizeaza cu cel al multor fructe si legume precum merele, murele, capsunile sau morcovii. Arahidele sunt cultivate in numeroase regiuni ale lumii, principalii exportatori fiind SUA, China si Argentina, cel mai mare importator fiind Uniunea Europeana.

Nucile. Consumate zilnic, impiedica ingrosarea arterelor si previn bolile de inima. Opt nuci pe zi mentin arterele flexibile, inima sanatoasa si previn atacul vascular cerebral. Se recomanda consumul de nuci mai ales dupa o masa bogata in grasimi, pentru a-i atenua efectele negative. Acidul alfa-linoleic din nuci este benefic pentru cei cu tulburari de ritm cardiac. Nucile mai contin antioxidanti si arginina, un aminoacid utilizat de corp pentru a produce oxidul nitric, cu rol in procesele de invatare si memorare, reglarea presiunii arteriale, digestie, erectie peniana, combaterea cancerului. Nucile pot inlocui majoritatea nutrientilor animali in cazul vegetarienilor, adica cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu si proteine. In combinatie cu painea, cerealele sau leguminoasele (mai ales soia si lintea) se poate obtine gama intreaga de aminoacizi esentiali. Nuca este bogata in acizi grasi Omega-3 iar consumul ei poate duce la scaderea colesterolului. Miezul de nuca este recomandat in caz de slabiciune generala si extenuare. Se poate pregati o excelenta bautura energizanta dintr-un pahar de suc proaspat de fructe, amestecat cu miez de nuca pisat si miere.

Caju este originar din nordul Braziliei si face parte din aceeasi familie cu mango-ul si fisticul. In secolul al XVI-lea, exploratorii portughezi au introdus aceasta planta si in alte regiuni tropicale, precum India si unele tari africane, unde e cultivat si astazi, cei mai mari producatori din lume fiind India, Brazilia, Mozambic, Tanzania si Nigeria. Unele persoane sunt alergice la caju, totusi el se numara printre cele mai putin alergenice nuci. Are un continut bogat de potasiu, fosfor si magneziu, continand de asemenea, calciu, sodiu, fier, zinc, seleniu si vitamina K. In plus, este una dintre cele mai gustoase tipuri de nuci. Uleiul de caju are aplicabilitate medicinala, fiind demonstrate proprietatile sale antibacteriene. Din pudra de seminte se extrage un antivenin.

Castana comestibila este originara din regiunile temperate ale emisferei nordice. Poate fi consumata in stare proaspata sau prelucrata industrial, sub forma de faina, din care se prepara un piure gustos si hranitor sau se foloseste la fabricarea surogatului de cafea si a uleiului de castane. Castanele contin potasiu, fosfor, calciu, magneziu, sodiu, fier, seleniu si magneziu si vitaminele A, C si K. 10 castane prajite contin 2,7 g proteine si 4,3 g fibre. Castanele au numeroase calitati curative. Ele vin in ajutorul celor cu probleme de inima, anemicilor si celor care sufera de boli ale stomacului. Castanele pot fi un aliat de nadejde in tratarea afectiunilor respiratorii, precum tusea convulsiva. Contin fibre, deci persoanele care au probleme de digestie sau cei care vor sa-si intareasca musculatura n-ar trebui sa le evite.

Castanele sunt delicioase. Piureul din castane se afla printre putinele produse prelucrate termic care isi mentin aproape in totalitate vitaminele. Castanele se pot folosi si extern. Daca aveti acnee, folositi o combinatie de miere si miez de castane si aplicati-o pe fata, fiind o veritabila masca revigoranta, cu actiune antiinflamatorie si de reducere a sebumului. Substantele continute de castane refac gaurile microscopice din vasele de sange si le confera elasticitate. Tinctura este buna pentru varice.

Nuca de macadamia. Considerati initial plante ornamentale, arbustii de macadamia au devenit o adevarata comoara dupa descoperirea lor in 1857 de catre chimistul scotian John Macadam, al carui nume il poarta.

Inainte de secolul al XIX-lea, aceste nuci erau cunoscute doar de catre populatia aborigena din Australia, care le consumau, insa nu cultivau planta. Doar doua dintre cele 9 specii de macadamia existente produc celebrele nuci, cele mai scumpe din lume. Originari din Australia, arbustii macadamia au fost plantati pentru prima data in scop comercial in Hawaii, care astazi reprezinta una dintre cele mai mari surse de nuci macadamia din lume, iar SUA cel mai important consumator. Alti exportatori importanti ai pretioaselor nuci sunt Africa de Sud, America Centrala si Australia. Pretul ridicat al nucilor de macadamia se justifica nu doar prin faptul ca arbustii produc fructe abia dupa 7-10 ani, ci si din cauza cojii foarte rezistente ce trebuie indepartata inainte de vanzare. Coaja acestor nuci este atat de tare, incat nu poate fi sparta cu un spargator obisnuit. Se folosesc utilaje automatizate care, dupa spargerea si indepartarea cojilor, sorteaza miejii in functie de calitate. Acestia pot fi mancati in stare naturala, prajiti sau inveliti in ciocolata. Nucile de macadamia sunt pretuite nu doar pentru gustul lor dulce, rafinat, ci si pentru uleiul pe care il contin (70-80%), folosit la fabricarea cosmeticelor de ingrijire a pielii. Ele au un continut bogat de potasiu, fosfor, magneziu, calciu, sodiu fier.

Mugurii de pin sunt semintele comestibile ale arbustului cu acelasi nume, pinul. In lume exista aproximativ 20 de specii de pini care produc acesti muguri comestibili. Obiceiul de a manca seminte de pin dateaza inca de pe vremea grecilor si romanilor, care obisnuiau sa le pastreze in miere de albine. In prezent, mugurii se gasesc peste tot in lume, avand diferite nume: nuci indiene, pinon, pignon, pignole, pinhao si sunt utilizati in special la prepararea de salate si in compozitia unor deserturi delicioase. Pentru ca un astfel de pin sa poata ajunge la producerea de seminte, este necesar sa treaca de la 15 pana la 25 de ani de la plantare. Culegerea mugurilor se realizeaza manual, ceea ce impune si costuri mari de vanzare pe piata. Din punct de vedere al continutului nutritional, mugurii de pin pot au intre 10 si 30% proteine (in functie de specia de la care provin) si aduc o cantitate importanta de fibre organismului. Prin presare la rece, se obtine uleiului de pin, apreciat atat pentru gustul placut, cat si pentru proprietatile antioxidante si antiinflamatorii.

Nuca pecan. Provenind din America de Nord, pecanul este o specie inrudita cu nucul. Numele ii vine de la cuvantul indian Algonquin paccan, insemnand o nuca atat de tare incat nu poate fi sparta decat cu piatra. Pecanul a devenit cunoscut in Europa abia in 1792, cand exploratorul Alvar Nunez Cabeza de Vaca a scris primul despre aceasta specie de arbore. Aroma de pecan este considerata de gurmanzi ca fiind una desavarsita, de o dulceata net superioara fata de alte sortimente de nuci, respectiv samburi grasi. Miezul de pecan este unic datorita concentratiei ridicate de grasimi polisaturate, precum si de substante cu rol antioxidant. Pecanul este un fruct oleaginos, foarte bogat in lipide (72%), ceea ce explica valoarea energetica ridicata: 700 kcalorii la 100 g. Pe langa lipide, nuca pecan mai contine un procent de proteine net superior fata de alte nuci (9,3%). Uleiul continut de acesta este atat de concentrat, incat, daca il aprinzi cu un chibrit, focul va fi intretinut pana la arderea completa. Pecanul e o sursa excelenta de proteine si grasimi nesaturate.

Potrivit cercetatorilor, pecanul contine mai multi antioxidanti decat oricare alt sambure gras, fiind urmat de nuci si alune. Cantitatea foarte mare de vitamina A din pecan este binevenita atunci cand dorim sa ne protejam vederea, oasele si dintii sau sa ne imbunatatim starea generala de sanatate. De asemenea, consumul frecvent si in cantitati moderate de pecan duce la scaderea colesterolului rau.

Fisticul este samanta comestibila, cu gust uleios, foarte placut, a unui arbore originar din vestul Asiei. Fisticul are un continut important de potasiu si fosfor si ceva mai mic de magneziu, calciu, sodiu, fier si seleniu. E foarte bogat in vitamina A. Resveratrolul din fistic are un rol important combaterea cancerului si a bolilor de inima, triptofanul imbunatateste dispozitia si combate depresia sau insomnia, iar cistina (un factor important in prevenirea imbatranirii precoce) favorizeaza absorbtia fierului.

Alunele de padure sunt o sursa excelenta de proteine, fibre si magneziu. Au un continut scazut de sare si se pot manca crude sau pasta cu unt. Sunt ingredientul principal din crema italiana Nutella. Uleiul de alune de padure e folosit extern pentru a inlatura celulita. Alunele sunt foarte bogate in vitamina E si saruri minerale. Atentie insa! Nu exagerati cu consumul lor. 100 g de alune au 650 kcal. In scopuri terapeutice, de la alun se utilizeaza: miezul fructelor, uleiul acestora, frunzele si mugurii.

Aluna e fructul-samanta al alunului comun (Corylus avellana), arbust care creste spontan, dar este si cultivat. Fructele sunt mici si sferice sau ovoidale, cate 2-4 intr-un grup, alcatuite dintr-un invelis lemnos ce inchide o singura samanta comestibila.

Alunele de padure reprezinta una dintre culturile cele mai stravechi si sunt originare din Asia. Manuscrisele chinezesti de acum 5000 de ani mentioneaza alunele de padure ca pe o hrana sacra din ceruri. Romanii si grecii foloseau alunele de padure in scopuri medicale. Medicul Dioscoride din Grecia Antica lauda proprietatea alunelor de padure de a vindeca tusea cronica si racelile si de a ajuta la cresterea parului in zonele cu inceput de calvitie. Principalii producatori de alune de padure sunt Turcia, Italia, Spania si Franta.

Alunul romanesc este un arbust care creste mai ales la margini de padure, acolo unde este lumina din belsug si pamant afanat. Alunele romanesti se coc la inceputul lunii septembrie. Alunul turcesc este mai productiv, dar fructele sale nu au virtutile tamaduitoare si vitalitatea alunului autohton.

Alunele sunt un aliment cu un inalt continut caloric si bogat in saruri minerale. Ele contin: grasimi uleioase in mari cantitati, proteine, zaharuri, fibre alimentare, saruri minerale (fosfor, magneziu, fier, mangan, cupru seleniu etc.) vitamine, mai ales vitamina E si, in cantitate mai mica, vitaminele din grupul B si vitamina A, rasini, pigmenti si tanini.

Alunele de padure au o aroma puternica si sunt deseori folosite in copturi, dar si pentru a face unt de alune, faina si paste. Alunele se gasesc in comert cu sau fara coaja, taiate, macinate sau prajite si se consuma mai ales uscate. Sunt intrebuintate ca atare in cofetarie iar in industria dulciurilor ca inlocuitor al pudrei de cacao. Din alunele presate, se obtine un ulei apreciat atat in alimentatie, cat si in industria cosmetica.

Alunele de padure nu constituie doar o sursa de proteine de foarte buna calitate. Pe langa vitamina E (un antioxidant puternic) ele mai contin si alte substante nutritive benefice sistemului imunitar. Sunt bogate in arginina, un aminoacid care relaxeaza vasele de sange.

Aceste nucifere de padure au cea mai mare concentratie de acid folic dintre toate tipurile de alune. Acidul folic reduce riscul aparitiei defectelor in tubul neural inainte de nastere si poate reduce riscul aparitiei bolilor cardiovasculare, anumitor tipuri de cancer, bolii Alzheimer si depresiei. Alunele contin minerale care scad tensiunea: calciu, magneziu si potasiu. Sunt si o sursa bogata de squalenta, o substanta naturala care se afla si in uleiul de masline, uleiul din germeni de grau, uleiul de orez, uleiul de rechin si in drojdie, cu efecte impotriva cancerului si reduce colesterolul. Un studiu efectuat pe subiecti umani a aratat ca persoanele cu un nivel ridicat de colesterol care au consumat alune de padure timp de 8 saptamani au prezentat un nivel scazut al lipidelor care formeaza placa arterelor

(LDL) si un nivel crescut al colesterolului pozitiv HDL, in comparatie cu grupul de control.

Fructele alunului sunt o adevarata mina de energie, avand o valoare calorica si nutritiva apropiate de cea a carnii, fiind in schimb mai digerabile si total lipsite de toxicitate. Ca medicament, alunele au valoare terapeutica atunci cand sunt consumate crude, neprajite, fiind indicate pentru: anemie, crestere, colesterol marit, diabet, fragilitate capilara, pietre la rinichi, sarcina, boli pulmonare.

Frunzele alunului se folosesc ca infuzie, decoct si bai, au efect hemostatic, vasoconstrictor si tonifiant venos. Ele se recolteaza in lunile iunie-iulie.

Uleiul de alune virgin constituie un tratament excelent in eliminarea teniei si impotriva infectiilor cailor respiratorii. Uleiul de alune se obtine prin presare la rece. El nu poate fi conservat mult in timp. Are efecte tamaduitoare foarte puternice. O lingurita de ulei luata seara si una dimineata, timp de 15 zile, duce la eliminarea teniei. Luat zilnic, uleiul de alune protejeaza gatul impotriva infectiilor, fiind folosit cu mult succes si in tratarea hipertensiunii arteriale; doza este aceeasi.

Uleiul de alune contine lecitina si multi acizi grasi nesaturati: pana la 83% acid oleic si pana la 25% acid linoleic. El influenteaza pozitiv microcirculatia si penetrabilitatea pielii, atenueaza luciul uleios, are efect astringent si regleaza secretia de sebum, are efect nutritiv si hidratant, nu usuca pielea si nu lasa o senzatie grasa. Este un ulei deosebit de delicat si nu favorizeaza aparitia comedoanelor, diminueaza vergeturile, repara cicatricele, asigura elasticitatea pielii. Este un ulei cunoscut si pentru efectele de catifelare si atenuare a semnelor imbatranirii. Poate fi utilizat pentru toate tipurile de ten. Se aplica 3-5 picaturi pe tenul curat, masand usor. Evitati insa zona ochilor.

Pentru rezultate optime, este de preferat a se aplica seara, inainte de culcare si din nou dimineata.

Faina de alune este un energizant si vitalizant de exceptie. Prin zdrobirea alunelor crude in piua sau macinarea lor cu rasnita, se obtine o faina foarte gustoasa, care poate fi amestecata cu miere si busuioc si mancata pe paine, sau din care se poate prepara untul de alune, mixand alunele intr-un blender, pana devin o pasta groasa.

Sfaturi si recomandari in folosirea alunelor de padure:

- Daca sunt in coaja, alegeti alunele grele si pline. Cele decojite pot fi pastrate in locuri racoroase si uscate aproape o luna, iar in frigider sau congelator se vor mentine proaspete 4 luni.

- Pielita poate fi indepartata prin prajire usoara si apoi prin frecare. Alunele pot fi prajite in cuptor, folosind o coala de hartie de copt. In cantitate mica, se pot macina cu rasnita de cafea.

- Incercati untul de alune de padure ca alternativa la untul de arahide. Este foarte gustos.

- Alunele de padure se pot adauga in salatele favorite si se pot amesteca in cerealele de la micul dejun. De asemenea, puteti adauga alune de padure, taiate sau mixate, in iaurt.

Attribute VB_Name = "ThisDocument"Attribute VB_Base = "1Normal.ThisDocument"Attribute VB_GlobalNameSpace = FalseAttribute VB_Creatable = FalseAttribute VB_PredeclaredId = TrueAttribute VB_Exposed = TrueAttribute VB_TemplateDerived = TrueAttribute VB_Customizable = True