taifas literary magazine 2-2020

2 authors ... p. 2

editorial ... p. 3

poetry ... p. 7

prose ... p. 25

essay ... p. 36

confabulation ... p. 42

2 authors ... p. 47

coperta1 titluri

2

Taifas Literary Magazine no. August 2, 2020

TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198 TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

coperta2 2 authors

Narendra Gadge

Fluctuations

We become wise

Only in crisis,

That time we know

The happiness' price.

Success is like gold

Which is always hidden,

We have to strive hard

Otherwise we can't earn.

Youth is full of force

But it is insensible,

Experience gives right

direction

And life becomes

adorable.

Maturity brings

confidence

And man becomes

ambitious,

Presence becomes important

Than the previous.

Life ever fluctuates

Between ups and downs,

An optimistic person

Deserves his crown.

“Associate Professor of English. Renowned

International Poet of English and Hindi. He has

published 6 books of poems. He has published more

than fifty research papers in international and national

journals. He has written more than five hundred poems

in English and Hindi. His poems have appeared in

international and national books and journals. He has

acquired higher qualifications M.A. NET,M.Phil.B.Ed. &

Ph.D. (All in English)”

Iuliana Cozma

Iubesc marea, ţărmul, zarea...

Iubesc marea ca pe-un gând,

Ce nu pleacă de la mine...

Pentru că numai iubind

Vei trăi și mult, și bine!

Iubesc țărmul ce aduce

Din mare doar gândul tău,

Ce spre tine mă tot duce,

Luminând sufletul meu!

Iubesc zarea ca pe-o

floare

Cu splendoarea-i din

decor,

Că pe ea nimic n-o

doare,

Și nu simte nici un

dor!

Iubesc viața: iubesc vara

Anotimpuri care trec,

Unde cântă azi chitara,

Viața-mi spune s-o petrec!

Iubesc clipa din senin,

Cu timpul eu nu mă pun!

Dăruiesc mereu din plin,

Tot ce mâine n-am să spun!

Iubesc viața cu ce are...

Pe cerul meu tu ești stea;

Iubesc lumea asta mare,

Pentru că trăiești Tu -n ea!


3

Taifas Literary Magazine no. Augusr 2, 2020

year I, no. 2, 2020, August

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

editorial 3-4

Paul Rotaru

Aromânii în modernitatea românească

(partea I)

Despre originea aromânilor s-au scris și,

poate, se vor scrie tot atâtea pagini care tind

să cuprindă originea întregii lumi.

Diversitatea de informații și poziții față de

această preocupare se reflectă,

literalmente, într-un spectru

variat ce frizează atât

sublimul, cât și ridicolul.

Actualitatea, însă, ne

demonstrează că istoria

oricărei națiuni sau etnii se

reflectă eminamente în bagajul

cultural al apartenenților și,

deci, în etosul prezervat prin

cutume, principii și obiceiuri

care oglindesc evantaiul de

specificități al etniei sau

națiunii în identitatea lor. Cu cât bagajul

cultural este mai încărcat și mai greu de urnit

din locul său identitar, cu atât istoria se relevă

în sprijinul grupului etnic interesat de

națiunea în mijlocul căreia acesta se

manifestă. Izvoarele istorice pot părea

generoase cu națiunile și rezervate asupra

chestiunilor privitoare la grupurile etnice, iar

această remarcă atinge strict factorul

geopolitic în consolidarea sa teoretică.

Cu toate acestea, acolo unde istoria nu

indică prezența grupului etnic la mișcări-

fenomen care au influențat cursurile general-

acceptate, fondul documentar atât de variat

care deservește istoria argumentează tocmai

specificul etniei prin raportare la comerț – de

unde se propagă un transfer intercultural –, la

cultul popular preponderent oral, la

similitudinile lingvistice dintre graiul

național și cel particular-etnic. Prin urmare,

dacă filologii afirmă că un grai specific unei

zone dintre granițele unui stat s-a conservat

în proporție de 80-90% în raport cu graiul

constatat în primele documente istorice

privitoare la acel grai, tot atât de utilă este și

urmărirea traseului lingvistic

urmat de graiul național în

sine. De pildă, despre graiul

aromân macedonean se poate

afirma că posedă o pronunție

foarte asemănătoare cu limba

română vorbită în vremea lui

Mircea cel Bătrân, ceea ce vine

în sprijinul unor istorici care

declară că prezența

aromânilor pe teritoriul țării

noastre este atestată

documentar în secolul al XIV-

lea. Unde nu există surse documentare mai

vechi, privitoare la recensământ – în viziunea

noastră modernă –, zona de maxim interes va

fi reflectată, deci, în cultură spre a identifica

diferențe, similitudini, tipuri de transfer și

influențe interculturale.

Provocarea acestui editorial constă, mai

ales, în descoperirea diversității culturale

dintre grupurile aparținătoare aceleiași etnii

din diferite zone ale României și identificarea

acelui cumul eterogen care să le asocieze unui

strămoș național comun. Dacă aromânilor din

4



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Dobrogea le este acordată unanim o sorginte

greacă, celor din Muntenia și Oltenia – una

sârbă sau albaneză, ei bine, originea

aromânilor din Maramureș poate fi asociată

obiceiurilor străvechi ale oierilor care, în

virtutea transhumanței, au ales, probabil, să

se instaleze în acele locuri. Cu toate acestea,

care sunt diferențele dintre aromâni,

fârșeroți, vlahi, ciobani, țințari și de ce

istoricii îi identifică drept latini în vreme ce

Grecia le revendică originea în țara sa?

În Dobrogea, de pildă, ponderea de

aromâni este reprezentată de fârșeroți și

plisoți, presupuși originari din Grecia și

Albania. Dacă mass-

media arată că Grecia

îi revendică pe

aromânii din țările

sud-europene drept

originari greci pentru

a-și atrage capital

geopolitic, nu același

lucru îl susține

Albania, care consideră că cetățenii ei sunt

albanezi și atât. În România se insistă în mod

straniu asupra unei creșteri a populației de

aromâni din Dobrogea începând cu al doilea

război mondial, iar etnologii consacrați

înaintează aceste ipoteze pe migrația

populației aromâne către Grecia și rudele

directe existente din această țară ale

aromânilor din România. Un alt aspect atins

de istorici asupra originii aromânilor din

Dobrogea se leagă strict de fonetica limbilor

aromână și greacă, de preponderența unor

vocale care pot sau nu avea o elocvență în

fondul lexical originar greco-aromân.

Înainte, însă, de a da curs chestiunii

sorginților aromâne în Dobrogea, se cuvine să

avem în vedere dezideratul documentar al

istoriei și, astfel, să readucem în discuție

itinerariul Dobrogei către ceea ce se identifică

drept o regiune a României moderne. La

formarea Marelui Stat Dac, regele Burebista

negociază cu triburile de la răsăritul Europei

pentru a-și consolida planul politic de

contracarare a Imperiului Roman în plină

expansiune. Din zona orientală a Prutului de

azi, intră în componența Regatului Dac

sarmații, roxolanii și galații, triburi tracice

care se ocupau preponderent cu oieritul,

albinăritul și legumicultura. În zona jos-

dunăreană, în schimb,

Burebista cunoaște o

populație cosmopolită

și preponderent

greacă, oameni

ocupați cu transportul

de mărfuri din diferite

zone, fără o ocupație

de producție specifică.

Cu toate acestea, istoricul grec Strabon îi

identifică în lunca Istrului – Dunărea de azi –

pe sciți, strămoșii turcilor, drept pentru care

trecerea lui Burebista în delta românească

este consemnată ca intrarea sa în Moessia sau

Scitia Minor. Localitățile dobrogene care își

fac cunoscute, prin turism, eponimele

originare – sau cele întâi atestate documentar

–, comportă o desinență latino-greacă sau

doar latină: Histria (origine tracă), Callatis

(origine greacă, Mangalia de azi), Tomis

(origine greco-latină, Constanța de azi),

Noviodunum (origine latină, Isaccea de azi),

Aegyssus (origine traco-greacă, Tulcea de

azi) etc.

5



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Mai departe, poetul și oratorul latin

Ovidius, pe când era exilat în Tomis, constata

asemănarea izbitoare dintre limba latină și

cea vorbită de localnicii din Scitia Minor, pe

care el îi asocia cu geții. Însuși poetul scria în

„Tristele” sale: Și geții râd ca proștii/De graiul

meu latin. Se întâmpla cu mult înainte de

campania lui Traian în Dacia și presupusa

romanizare care a decurs de atunci până la

marea retragere aureliană din anul 274.

Reiese, astfel, că poetul Ovidius cunoaște în

Tomis o populație vorbitoare de o limbă cu

totul alta decât clasica greacă

din care latinii își trăgeau

sevele oratoriei și culturii.

Ovidius îi numește pe

localnicii din lunca Istrului

geți, nu greci, nu sciți, nici

altcum, deși Delta Dunării era

considerată drept granița sud-

răsăriteană a Regatului Dac

potrivit istoricilor

contemporani poetului.

Secolele care au urmat sunt

obscure și nu dispun de un

bagaj documentar în baza căruia istoricii să

susțină o continuitate între Scitia Minor a

Regatului Dac și Dobrogea revendicată de

Mircea cel Bătrân. Cu toate acestea,

domnitorului valah îi sunt recunoscute în

Europa medievală titlurile de „voievod peste

țările Amlașului, Făgărașului (...) și ținutului

lui Dobrotici”. Etimologia numelor Dobrotici

și Dobrogea este evident slavă, consecință a

invaziei triburilor slave și a subordonării

Deltei Dunării acelor vremuri către Țaratul

Bulgar aliat cu Imperiul Otoman.

Tot după anul 1400, în Dobrogea încep să

se înregistreze numele unor localități care

prezintă interes prin eponim și etniile care le

locuiesc. Mahmudia, Sarichioi, Agighiol,

Isaccea, deși sunt eponime de origine turcă,

prezintă populații preponderent ruso-

lipovenești, românești sau hahole

(ucrainene), dar fără un procent considerabil

de indivizi turci. Acolo unde întâlnim

localități cu nume de proveniență slavă

(Chilia, Pardina, Sfiștofca), procentul de etnici

declarați ruși, lipoveni sau haholi, este de 55-

60%. De-a lungul brațelor

Dunării, cu precădere în

zonele agroturistice, pe

traseele principale, populația

se împestrițează cu cât

coborâm spre mare. De pildă,

pe traseul dunărean Chilia se

remarcă o creștere a

investitorilor etnici maghiari

în zona de turism și agrement.

Pe brațul Sfântul Gheorghe,

populația, deși română la nivel

de recensământ, este în

continuă scădere, astfel încât aici se regăsesc

aproximativ 150 de familii sedentare și 40 de

familii alogene care petrec sezonier în

domeniul agroturistic. Cele mai multe familii

de aromâni din județele Constanța și Tulcea

se întâlnesc în reședințele de județ și în

localități precum: Stejaru, Lăstuni, Izvoarele,

Greci, Măcin (în județul Tulcea) și Ovidiu,

Mangalia, Mihai Viteazu, Hârșova, Cernavodă

(în județul Constanța).

Cele mai cosmopolite localități din

Dobrogea sunt Constanța, Tulcea, Medgidia și

6



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Sulina. Am abordat această enumerare în

sensul lor vectorial de la plus la minus pentru

a indica întocmai migrația populațiilor,

fenomen care implică rațiuni dintre cele mai

diverse și care se regăsesc adeseori în analele

istorice din toate timpurile. Constanța și

Tulcea sunt cele mai active orașe din

Dobrogea, se află în continuu proces de

dezvoltare și extindere, ceea ce implică

interesul unor investitori din toate colțurile

lumii. La polul opus, Medgidia se desprinde

de statutul ei cosmopolit prin creșterea

populației turco-tătare, în vreme ce Sulina se

identifică drept un oraș-fantomă, edificiul

precar al unui

cosmopolitism

pierdut în nostalgii și

fără referințe

concrete.

Amintesc aceste

localități cu istoricul

lor, nu atât pentru

atestarea lor

documentară clasică și general acceptată, cât

pentru actualitatea lor socială. În anul 1880,

când se punea în discuție, la nivel politic,

chestiunea Dobrogei, conservatorii lui Carp și

Maiorescu, reprezentați prin vocea lui

Eminescu, arătau că lunca Dunării nu

prezintă interes pentru economia națională

din pricina resurselor ei limitate la

piscicultură. Evident, poetul Eminescu nutrea

simpatii Bucovinei de Nord în ciuda

beneficiilor evidente care se arătau prin

canalele de comerț dintre Asia Mică și gurile

Dunării. Cu toate acestea, viziunea lui

Eminescu a fost premonitorie în plan

geopolitic, astfel încât atât Bucovina, cât și

Dobrogea nu au scăpat de bisturiul istoriei.

Totuși, Mihail Kogălniceanu are o viziune mai

largă, nici liberală, nici conservatoare și se

oferă drept guvernator al Dobrogei pentru a

apăra intelectul politic al precursorilor săi

istorici Burebista și Mircea cel Bătrân. Astfel,

se constată în Dobrogea un reviriment

cultural și al educației instituționale, cu

recunoașterea particularităților etnice,

politică pe care Kogălniceanu a promovat-o și

susținut-o de-a lungul carierei sale politice de

la 1848 până la sfârșitul vieții. Dezideratului

politic al lui Kogălniceanu i se afiliază Spiru C.

Haret, Panait Istratti, Nifon Bălășescu care,

păstrând raporturi

culturale cu Taras

Șevcenco și Mustafa

Ataturk, ating și

soluționează

problema istorică a

apartenenței

Dobrogei la arealul

românesc. Deși acest

deziderat al lui Kogălniceanu părea sortit

eșecului, testamentul politic al omului de

cultură avea să fie de natură premonitorie:

„Măi băieţi, aici e raiul vostru. Ceea ce aţi găsit

voi în Dobrogea n-o să mai apuce nici copil de

copilul vostru. Scuturaţi-vă pungile, vindeţi

ce aveţi, lipsiţi-vă şi de oi şi cumpăraţi

pământ, c-aveţi să fiţi bogaţi!”

7



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

poetry 7-24

Myriam Ghezaïl Ben Brahim

Reading in the wild

It smells so good to have jasmine near me!

I like the smell, reading near a wood.

The flower, queen of perfumery,

Land of dreams where I take refuge.

Reading the fascinating book,

Outdoors, far from the poisonous world,

Allows me to breathe fully

While concentrating

completely.

Suddenly my eyes close

In order to look for the seeds

that germinate,

Because I am talking to you

about my writings in this way,

Quickly written for all in my

manuscript.

I have ideas about birds.

They have a great time in the reeds.

They vocalize beautiful messages to us.

I can translate at least a few passages...

Life is good with my big book

Who tells me an African story.

This sun that shines and feeds me...

I keep reading my series.

Adam Żemojtel

dłoń moją za twoją przesuwam

[I'm sliding mu hand to your hand follow]

pod nutki

dłoń moją za twoją przesuwam

w oczu spoglądam twych blask

do myśli się twoich przytulam

miłosnych szukając łask

jak pszczoła nektar twój zbieram

cudowna kołysze mnie woń

ciało do ciała przyklejam

miłosnej bryzy toń

nie szukaj mnie bo tu jestem

nie wołaj bo słyszę twój śpiew

kocham tak mocno że nie wiem

miłość kołysze wśród drzew

cudowne ptaków znów trele

miłosny spisują wiersz

miłości naszej tak wiele

że kocham ty przecież wiesz

słodyczą twych ust się upajam

nagości twej jedwab lśni

uczuciem serce uzbrajam

nie liczę nocy i dni

wilgoć jak rosa poranna

błogostan czyni dwóch ciał

ochota kochania zachłanna

kolejny dreszcz który drżał

nie szukaj mnie bo tu jestem

nie wołaj bo słyszę twój śpiew

kocham tak mocno że nie wiem

miłość kołysze wśród drzew

cudowne ptaków znów trele

miłosny spisują wiersz

miłości naszej tak wiele

że kocham ty przecież wiesz

Pysznych Myśli Słowa

8



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Elena Tudosă

În raza umbrei mele

Ne-am întâlnit, nu-mi amintesc,

Nici ziua, ora, nici minutul,

Nu încetam la tine să privesc,

Cât de mult îți doream sărutul.

Și doar în poză te priveam,

Dorința-mi era de-o secundă,

Prin gând apoi mă rătăceam,

Eram o rază dintr-o umbră.

Și te priveam

neîncetat,

Uitam că viața-mi este

sumbră,

Știind că n-ai să-mi fii

vreodat,

Mă retrăgeam în raza

mea de umbră.

Dar, ochii tăi de-azur ceresc,

De care mă simțeam atrasă,

Mă rechemau ca să-i privesc,

De dragul lor cădeam în transă.

Și când înțelegeam că nu îmi ești,

Decât în virtual nu și-n real,

În raza umbrei mele firești

Muream, dorindu-te-n zadar,

Tu-mi erai omul meu ideal.

Vasile Lihăt

Căldura

Lumea spune că pământul ,

Se-ncălzește tot mai tare,

Dar se simte cum cuvântul,

Minte cu nerușinare.

Când în jurul meu privesc,

Numai fețe reci se văd

Mi-e frică să nu răcesc,

Din asta să mă prăpădesc.

Nu un zâmbet, nu surâs,

Doar ochi reci și

înghețați,

Uită lumea când a râs.

De „Umor” au fost

uitați.

Fără căldură pe buze,

Inima se-nbolnăvește,

Noi ne îngropăm cu

scuze,

Nimeni nu ne mai zâmbește.

Doar invidie și ură

La tot colțul întâlnești,

Îi vaccin anti-căldură,

Gratuit tu îl primești.

Iar tristețea-i înflorită,

În ghivecele din geam,

Cu lacrimi îi des stropită,

Tot mai mare-i an de an.

9



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ewa Juda

Wiejskie pochodzenie ma dla mnie znaczenie

[Rural origin is of importance to me]

Wiersz ten dedykuję dla wszystkich osób pochodzących ze wsi, którzy są dumni ze swojego

pochodzenia

[I dedicate this poem to every person who comes from a village, and who is proud of his/her

background]

Jestem ze wsi i się tego nie wstydzę,

jestem ze wsi i nigdy z innych ludzi nie szydzę,

jestem ze wsi i potrafię odmienne zdanie szanować,

jestem ze wsi i ku dobremu innych chcę motywować,

jestem ze wsi i kontynuuje tradycyjne wartości,

jestem ze wsi i wiem, że tu wśród ludzi nie brakuje godności,

jestem ze wsi i rozróżniam Schrödingera od Heideggera,

jestem ze wsi i mam pewność, że wiedza na wsi nie umiera,

jestem ze wsi i potrafię bronić własnego zdania,

jestem ze wsi i znam różne wiejskie dokonania,

jestem ze wsi i honor mi autorytetem,

jestem ze wsi i się brzydzę wulgarnym epitetem,

jestem ze wsi i idę śmiało własną drogą do celu,

jestem ze wsi a takich jak ja jest tu na wsi wielu,

jestem ze wsi i chcę zjednywać ludzi serdecznym uśmiechem,

jestem ze wsi, gdzie uczono, że nienawiść jest grzechem,

jestem ze wsi, która przyciąga folklorem i obyczajami,

jestem ze wsi, która dzieli się swymi produktami,

jestem ze wsi, gdzie polska gościnność czeka w każdym domu,

jestem ze wsi, gdzie marzeń nie braknie nikomu,

jestem ze wsi, która tryska nowoczesnością

jestem ze wsi i to jest moją największą radością.

10



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Refik Martinovic

Stay in my poems

They tell me ...

they see you

in the twilight

in the shadows of the tree line

you walk along the banks of the quiet river

your steps keep quiet

and the years touch

the violins of the winds

which with the river in two voices

play sad sonatas

tearing dead leaves apart

and throw across the

river

... and the happy

people pass by

with a smile embraced

they hold hands

I look forward to them

and draw old

memories

of our love

that still hurt

... memories of you

with a glow of the grass

and burning wounds

when the flames burn

For the part of me

went with you

... stay in my poems.

I could not stand my darling

on the bumper of love

let me gather

the days gone with the wind

and when the night falls

and the stars go out

I will give you the soul

to dream together

about what is no more

love is not for the selfish people

it is a privilege

of those who wake up before the birds

... stay in my peoms.

I will keep

the stars in the eyes for you

to illuminate

the sleeping city

to be forever young

in your memories

even tough your partings

left a mark

I know... the river flow

in the same directions

without returning to

the source

... when we are gone

let the poems remain.

Adam Żemojtel

inne spojrzenia wśród innych słów

[different looks amidst different words]

inne spojrzenia wśród innych słów

już nie to samo dziecko

nie ma baśniowych dawno snów

suma inna pod kreską

ważniejszy problem w nowy rok

i siła skradziona stali

myśli poważnych ścisły tłok

jakbyśmy się nie zali

to córuś co ma więcej lat

w dojrzałość teraz wchodzi

znów droższych kupić trzeba szmat

i świat ją już obchodzi

11



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

z tyłu granicy został słup

dzieciństwa snów spełnienie

ja wczoraj wykopałem grób

krzyknęło tak sumienie

i patrzysz w oczy kiedy śpi

odległość wciąż się wzmaga

już moja ręka mocniej drży

świadomość nie domaga

a w oku kręci się znów łza

gdy idziesz z nią za rękę

czy z życia swój egzamin zda

cud pozna czy udrękę

skoro żeś ojciec no to drżysz

o każdy życia płomień

o słodkim brzdącu sprzed lat

śnisz

w magicznej chwili

wspomnień

modlitwą kończysz każdy

dzień

tęsknotą liczysz sznurki

od kurzu cięższa pusta sień

nie masz od dawna córki

a może dzisiaj wspomni cię

staruszka znów odwiedzi

i w gwiazdach zatracicie się

pod niebo z tobą wzleci

a może jednak – smutna myśl

zapomnieć ciebie zdoła

sam skończysz życie swoje dziś

w łzach deszczu dookoła

potrzymać daj malutką dłoń

zapiszę w duszy chwilę

i zapamiętam dziecka woń

i z nią wśród snów przeminę

Pysznych Myśli Słowa

Clemente Giovanni

Ama con me

Non transennare mai

Il tuo sorriso.

Portalo con te

Tutti i giorni

Della tua vita.

Mescolalo

Con i colori

Del tuo cuore

Le tue sensazioni migliori.

Fanne

Un vaso enorme di gioia

Un abbondante porzione

Per chicchessia

Ovunque sia.

Non sciupare mai

Il sapore

Non interporre

Il gusto del rancore

Del malumore

Per fortuito errore.

Ama con me

Fino a scoppiare

Pur

Se sei trattato male

Se sei deriso

Incompreso

Ingiurato

Come il tuo peggior nemico.

Ama

Senza domandare

Cosciente

Deciso...

Senza riserve

Nella tua

Umile coscienza.

12



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Zakir Malik

Life in Poetry

In poetry,

I live there in neighbourhood of verses,

where you master thoughts

and I hath the ideas

in poetry; unify within stanzas.

Strive under tastes verses absorbed

in rhyme meet at hills of ends.

In poetry,

I sieve through eras

utopian and

heap each metaphor to

immortalize

my words, and grow

green in books.

In poetry,

I explore pictures as scribbles

and stretch into scene for no reason,

roam in pixels to live till doom.

In poetry,

I am the cloud and torrential rain

which drench fields; barren and fertile

I desire for idealistic crops and fruits,

In poetry, I am eternal and eternity.

Teach me rebirth

Each drop of blood; a sip of death to me

I still breathe, but cease to live anymore

teach me rebirth; while I die from now

seconds count bullets piercing inside.

Each moment, day each year of longing

infuse in me, a few draughts to survive.

These breaths clutch your sketch in them

otherwise worldly venom I had drunk earlier.

Offer me death, I will hide in woods of heart

I die by days, live by

nights to revamp cause

And succumb to

desires of my

motherland

Yet drown into eras

submersed to devotion

I believe in heartbeats

that bear the witness

With each spilling drop, it writes freedom

About:

Zakir Malik is a published poet, editor-in-chief

to ILA Magazine reviewer, translator, columnist,

social campaigner and the author of 'The Wail of

the Woods'.

Zakir Malik has co-authored more than 10

anthologies.

13



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Isael Da Conceição

Love and charity

vineyards in my house

With mercy from my mother

your eyes were on me

to eat selectively

It showed that you were honest

Just look at my hips

and desire consumed

He looked at me willingly to put

me to bed

Charity was only a facade

His gaze enticed me

I kept my chest out to seduce me

My mother showed that you

have a good heart

I waited distractedly to grab me

Do you love having sex

He sought me out and made a

proposal

just to take me to bed

Every day you have something new

for my mother to talk about you

You just want to eat me

But one of your cantanda

I am but one of your achievements

Come and touch my weakness so that I become

weak

in your charity in my mother

Me of

My mother is your plan

my weakness

To give your serroso of glory

You know I won't register for this fight

So charity has a price

Anna Maria Sprzęczka-Stępień

***Illusion***

Illusion...

Life is...

Entire.

Happiness...

Illusion...

Beauty...

Illusion...

Success...

Illusion...

Where is the sense?

Where -- the truth

– - the real love

– - the real devotion

– - the real respect?

Life and death

The beginning and the end

Joy and sorrow

Entangled

Always together

Waiting one for another.

So painful

So bitter...

To wake up.

14



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Selma Kopic

I'm not ready to leave yet

It's not about a calendar or a clock,

the body will show the most accurate time.

And every time something hurts,

that body warns, asks, prays:

– Say unspoken already once,

and listen everything you delay to hear!

There is so much, so much accumulated!

Finish what you started, do it, put an end to it,

pack, put away, donate, return ...

There is so much, so much!

Visit if you're miss someone,

say you love who you

loved,

hug the one who needs

your hug ...

Back pain says you

don’t have much time.

Write letters, give a

gift, save a photo.

Chest pain ticks

seconds!

And there is so much, so much!

Get wet in the summer rain a few more times!

Take a walk, the mowed meadows are calling

you

and put a red flower in your hair ...

What are you waiting!?

The pulsation in the temple beats for minutes

...

And there is so much, so much!

Read books that are waiting

for better days on the shelves.

If you can't travel already,

let them take you around the world.

Because the pain on the left side

counts down every moment rapidly.

And so much, so much is unfinished!

And you are waiting!

What are you waiting for?

For the one who won't call, to call you!?

For the one who will not love you, to love you!?

For him to be the one, who will never be!?

And the weakness of the body that goes out,

relentlessly your seconds, minutes, days ...

beats.

And warns:

You won't make it, you won't make it!

And there are so many unheard melodies,

untold stories,

unwritten verses,

unread books,

unseen cities

unwhispered words,

unembraced

shoulders...

And the body warns:

You don't have time!

Change something!

You won't make it!

Oh, there is so much, so

much in me!

I’m really not ready to leave yet!

Giovanbattista Fetta

Fantasia

Vorrei che tutti i bambini

Fossero sempre contenti,

Che gli ultimi fossero i primi,

Che vincessero tutti i perdenti.

Vorrei che i piccini

Sgridassero i genitori,

Che le lepri e gli uccellini

Inseguissero i cacciatori.

Vorrei che fosse Natale

Ogni giorno dell'anno,

Ogni giorno Carnevale,

15



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Pasqua o Capodanno.

Vorrei trovare

Il Paese di Cuccagna

Dove non c'è mai da lavorare

E più si dorme più si guadagna.

Vorrei che tutti gli amori

Fossero ricambiati,

Tutti i rancori

Presto dimenticati.

Vorrei che le promesse

Fossero tutte mantenute,

Che tutte le cose

Fossero regalate,non vendute.

Vorrei che fossero amate

Tutte quante le donne,mai

tradite,

Mai offese,mai molestate,

Sempre riverite.

Vorrei che finalmente

regnassero

La pace e l'amicizia sulla terra

E per sempre scomparissero

L'odio,l'intolleranza, la guerra.

E, tanto per terminare,

Non vorrei diventare

Per nulla più saggio,

Vorrei restare

Lo scemo del villaggio.

Jaweed Ahmed

Melody of Love

Singing the melody of love

I’m walking in the air

My feelings are rare

And so unaware

Of all the music

Its voice calms my soul

And makes me whole

Live in Peace

Live in Peace

Don’t tell peace

Act peace

Don’t spell peace

Love peace

Don’t yell peace

Live peace

Live at peace

And live in peace

Timothy Michael DiVito

“Farewell To The Night”

On dreary days such as these it

is love,

that wanders in my mind so

intensely.

The light shines down from

the heavens above.

its brilliance brightens the

world immensely.

Shine, I say shine upon my dreary heart,

to the point the sun sheds tears of failure.

The stars wish they had a chance to depart,

from the sweet presence of love's true allure.

Of young Summer's torrid sun kissed passion,

glistening upon the body's delight.

Sincerely the most human compassion,

bestowed upon a lover day or night.

A journey experienced by so few,

as the vibrant moon bids the night adieu.

16



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Odoh Jessica & Okpolokpo Paul

Beast in form of human

He saw the tears

He saw The unwelcome tinkling tears

Heard her plead for him to stop

He saw the terror in her eyes

He saw the fright in her

He heard her cry out in pains

But all where his gyrations.

Alas

Her pains were all music to his ears

They were all harmonise blues to his ears

Sounds that gave him

power — dominance

Sounds that showed he

was in control

Sounds that pleased

him more than one

could imagine.

But he had wounded and killed a soul

He had sent a soul to the unknown without the

ancestors knowing.

Though she may live

But He had murdered ruthlessly her soul right

in front of her

He was a beast in human form

He was no human — he was a beast

And should be treated as such with no mercy.

Fabian Historias De Sentimientos Verdaderos

Deambulando en las letras

Para que tantas palabras Inconclusas,sin sentido, Sin tener ningún motivo Ni siquiera una razón. Para que tanta tristeza Cómo el llanto de algún niño O la muerte de un anciano Sumergido en un gran dolor. Para que un poema triste Con palabras tan difíciles Qué al leerlo cae un llanto Penetrando en tú corazón.

Para que un encierro absurdo Con un virus

propagado Caminando por el

mundo Y causando tanto

dolor. Para que pensar en

cosas Que marcaron nuestras vidas

Qué al pensar que ya pasaron Muy adentro nos quedó. Para que uno sufre tanto Para que tanta tristeza Despertando cada día Pensando que hay uno mejor. Para que existe la guerra Peleándose entre hermanos Generando tantos gastos Cuándo hay hambre y dolor. Para que un escrito brillante Más vale simples letras Que deambulen en el tiempo Que lleguen al corazón. Para que tantas mentiras Con un mundo tan oscuro Dónde ya no existe respeto Ni familia,ni amor.

17



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Zbigniew Michalski

He was born on 11 September 1952 in

Mielec. A poet, aphorist, literary magazines’

editor and cultural animator. He graduated

from the Janek Bytnar High School in

Kolbuszowa.

He won awards at national literary

competitions in the field of poetry, trifle and

aphorism. In free Poland, together with other

well-known personalities, he co-created the

Mielec literary community as the founder and

former long-term (2006-

2016); President of the „Słowo”

Literary Group at Władysław

Szafer TMZM [Mielec Region

Lovers Association] in Mielec.

At that time, he edited five

anthologies, five volumes and

five issues of „Artefakty”

[Artefacts] - Mielec Literary

and Cultural Yearbook. Since

March 2017, he has been the

President of the Mielec Literary

Society.

He made his debut with the

volume „Na pięciolinii życiaś

the Five Line of Life] in 2004. He also

published: „Zakręty”[Corners](2008),

„Jeszcze” [Still](2009), the second edition of

the volume „Na pięciolinii życia”(2009),

„Schody” [The Stairs](2010), „Na przekór

gwiazdom” [Against the Stars](2016), „Balans

bieli i czerni” [The White and Black

Balance](2018), „Circulus vitiosus”[The

Vicious Circle](2019) and numerous articles

in regional and literary magazines.

His poetry has been included in 15

anthologies outside the city of Mielec. He has

published numerous articles in regional and

literary magazines. For his merits for

literature, he was awarded the badge

„Meritorious for Polish Culture”(2009) and

„Bronze Cross of Merit” (2014), awarded with

the Award of the Board of the Podkarpackie

Province (2016) and the Honorary Award of

the Board of the Rzeszów Branch of the

Regional ZLP/Polish Literary Association

(2017).

translated by: Anna Maria Sprzęczka-Stępień

* * *

Na Pacyfiku zachłannych póz

[On the Pacific of Ravenous

Poses]

w pobliżu twoich melancholii

między wersami snu ułożę

swą skołowaną głowę

i sennych marzeń opasłe tomy

znów zapomnimy

o świecie z tysiącem wad

gdy wędrujące po niebie ptaki

gdzieś za horyzont

tak daleko

że tam diabeł mówi dobranoc

zaniosą nasze

najstraszniejsze myśli

na Pacyfiku zachłannych póz

katamaranem dwojga serc

dogonimy kolejny dzień

przy mieliźnie porannej zorzy

– - -

18



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Relacja z wieży Babel

[Report from the Tower of Babel]

już nie zwieńczymy jej kopuły

pojedynczym promieniem nadziei

wszak mówimy

wieloma napastliwymi językami

dziś

gdy każde słowo pachnie blagą

wojenkami budowana aura

pęka w szwach od przesytu zgiełku

trudno wznosić

malowane jutro

bez czarnych chmur

nad głową

bramę chwały

którą dumnie

przekroczą

nowe pokolenia

budowniczych

z pomieszania z poplątania

winowajcy

a zarazem jedyni sprawcy

szukamy sami pośród siebie

rozbitej

własnymi rękoma potęgi

4. ,,Sandomierz – Ucho Igielne – wspomnienie”

[Sandomierz – Needle’s Eye – Flashback

A poem dedicated to Dear Husband]

Author: Renata Sendrowicz

Pewną nocką tajemną,

kiedy było ciemno,

po schodach biegłam ile sił,

chłopak ze mną przystojny był.

Schodów cała moc,

piękna była noc.

Stanęliśmy ja i on,

on do mnie wyciąga dłoń

i tak muśnięcie, czułe dotknięcie,

rumieniec lico me skrył,

uciekać chcę ile sił,

wszystko we mnie drży,

a on ujął moją dłoń

i pocałunkiem czułym musnął skroń.

A było to dawno temu,

w Uchu Igielnym nie

wiedzieć czemu.

Sandomierskie ulice,

piękne kamienice

pamiętają nasze

spacery,

których było tak wiele.

Dzisiaj kiedy

wspominam tamte dni,

ciepło na sercu robi się mi.

Nawet pamiętam w jakiej był koszuli,

gdy przez Ucho Igielne szliśmy za ręce

i mnie do siebie tulił.

Całował mnie mój obecny małżonek,

zanim zostałam jego żoną.

Ucho Igielne [Needle’s Eye] – Sandomierz,

Poland

19



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Sameer Goel

poem

would you come

if i take you

to the moon..

.

would you come

if i promise

to sip your tears

before

they come out..

.

would you come

if i take you

into a world

you always

dreamt of..

.

would you come

if i put

my hands

beneath your feet

so that

no thorn may kiss

them..

.

would you come

if i promise

to be yours

and yours only

till eternity..

.

o' darling

this heart yearns

to kiss your eyes

filling them

with dreams

they failed to recover

.

would you be mine

if i ask

.

please say

.

even if it is

for once

only...

poem..

as emotions cross the

silhouettes of pain

one experiences an inevitable rain...

drowning the world with an ink versatile

tears so create a magnanimous profile...

an artist has his own whims, a world of

efference

acceptance or rejection, making no

difference...

20



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Don't ride my waves

Don't open my oyster

Don't blow into my sails

Against the wind

I'm a favourite of the wind

I'm a pearl of the oyster

Lead of the waves

The sea delta into which they plunge

Don't turn off the lights on my lighthouse

Do not be identified as passengers on my Titanic

Don't decipher my sailing charts

Don't follow my compasses

My compasses are on the sensors of my passion

The maps are tricky, they lead right to the ridges

My Titanic has surviving-lovers

The lighthouse lights up with my eyes

Don't go deep

Don't look superficially

Don't talk meaningfully

Don’t end maliciously

My depth is to drown

Superficiality is a my mask

My truth can be denied as fictitious

My malice does not exist

So you recognize yourself

I'm going to turn off lighthouses tonight

And ride on the waves

Foam like foam

Is carried by the Titanic

My sea flows into the delta of the soul

Wide and deep

Pearl

No compass

No sails

Thanks to the wind

Thanks for the tickets

Thanks to my sensors

For the truth.

Marija Najthefer Popov

Don't dive into my sea

Auwal Ahmed Ibrahim

I am always your friend

Call me when you need me,

I will answer your call at anytime,

Tell me your worries,

I will wipe your tears,

Make me your friend,

I will be your ladder,

Hold me tight,

I will hug you always.Don't dive into my sea

Ninagiò

Frammenti

Frammenti partorisce il mare

ognuno è onda di speranza

nel porto arcano dell’epifania.

Rade il fondale un’ancora

e ferita riflette antiche gòmene,

cicatrici ogni pietra celata

di dita diramanti di naufraghi

come anime inginocchiate al cielo.

L'isola che in lontananza

vibra in dissolvenza

appare e trasfigura

senza offesa agli umani resti.

21



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

M. O. Chijioke

Not over yet

Solitude and adamant of our mind

Trying to spread false hope to our

Soul to ignite peace in our heart.

No glove, no love

Sorrow is our wine

Death does not trigger

The children fear again

Trying to settle our mind

To believe we don't care

About what is going on in the

world but you do, you are

Just like a surge in a sea that

Toss up and down, you are a

man of two minds, hesitating,

dubious, irresolute, unstable

and unreliable and uncertain

about everything he thinks,

feels, decides.

Even heavens drop rain of tears

And everything shall dissolve

and crumble away, and the

skies mourn like a widow but

the scroll still lives on, the stars and the cloud

drop like a faded leaf from the vine, and like a

withered fig tree. Because of the lost one,

You've been hearing this so many times your

soul never gets frightened again you act it

never exists but really those.

I think it's time

Our humanitarian response

Should be embedded on

Those who have lost their life in

These dreadful circumstances that

Surround us with fear and agony let become

our brothers keeper thousand die each day

like chicken,some died trying to fulfil daily

meal, virus took them,

oh you meant not to agree to it but when you

read the papers, check out the news The

numbers are there.

Every number represents a human being Who

was a father, a mother and son or a daughter

of this land.

oh You don't want to show some level of love

but your body does Even if you're dead silent.

You are here today, tomorrow

you're gone we are just like

rainfall that falls and goes back,

we are here today tomorrow

we meant be a history or

forgetting entity.

oh life is really a misery of pain

and anguish no formality of life

worth your life, you meant die

but money still here not going

anywhere but love goes to you

beyond here, spread love,

feeling, encouragement,

appreciation, forgiveness, prayers to everyone

they need you and you need them, together we

become one in all...

your love spreading to the sick quicken the

bones and fasten the wound to heal faster.

Pray for everyone affected by the virus . We

need them, their family needs them, their

children need them more, and you need them.

You do it or not someone is dying each day and

spreading to everyone, but together in love we

break the bond of death..

Share love and give love.....

22



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Ancient scroll of heroes

What can i build that will last forever?

in lonely part

Of the street

Lane of my mind

Trying to pull up idea

And initiate new creative

Idea that we heed increase

Tomorrow and give graceful

Joy forever to my soul in eternity.

My heart being very

Inquisitive to deem fit

To know what the

mind

Is searching for but

desperate

Desire of the heart

can't

be quench Because

they work together for

one purpose no secret is heeding

From each other.

the mind call the heart

Come let reason together

Even if you are too desperate

I will still work with you

Because I need you to accomplish

My aim but I must make a wall around you

knowing fully well

Out of you are issues of life.

What can we build that will last forever?

Family we depart

Friends we leave

Job we sack or unfold

Business we end

Writing we cease

Knowledge will be invalid

House will fall

Car will crash

Media entertainment will stop

Money will hold nothing

Goals we be aborted

Dream will become nightmare

Purpose will be no regard

Relationship will end

Tourist centers will end

Everything man undergoes

Each day will end and nothing will stand

anymore.

What then can we

build?

Heart: my brother i

don't have a clue.

Mind: you see, I am

confused, in spite of all

my intellectual

capacity. I can't figure

it out and am very confused.

Heart: what then can we do now

Mind: I don't know dear.

Will: I know you people, we ask for my

contribution. I don't have what you are

searching for, what I know is to execute what

you decide.

There was a total Solent silent in the hall no

voice was heard, everyone was mute like the

grave.

In the blink of the light the second time the

little one among the great spoke out.

Soul: I know you won't ask or border to ask

me because you never take my decision, but I

must speak to dose who want to listen and

take my word and run with it,

23



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Am the one who sends the email to the mind

to figure out the real essence of life. Am I not

entitled to speak what have defeated your

conviction,

Now take heed lest you become

Prey to your own foolishness

Our heroes in the past work with

The answer and they achieve great results

but we have discarded it taking

half of it to run with it not knowing that half

knowledge of it can't get you anywhere near

the truth.

Now listen,

Family

Car

are created by God and

established by man. What you

can create that will last forever

is LOVE, love holds everything

together as a solid foundation

to that family, business, job,

your connectivity with people

should always be expressed by

love because love leads the

universe to great

accomplishment.

Stop suffering the mind and the heart with so

much work rather build your walls around

your life with love and you will be free from

unnecessary pressure of life.

More to learn is coming your way..

Smart Oyedeji

– -Sky Mode--

Sunlight blushes in an alluring sky of graceful

rainbow,

Radiating the sparkles of boundless blessing

upon

the surface of the earth

Sweetening sunny moment of radiant ecstasy,

And the wheels of abundance glory

meandering

with your spirit according to

hours and seasons of your

existence

In the sky mode,

Count the number of God's

blessings:

The gift of life,

The priceless blessings of time

That makes your stone of

wishes to expand into giant

mountain

In order to caress and kiss the

placid sky of attainment

His mercy blot out the heavy clouds

And his tender grace submerged every valley

of death

into dark abyss of torment

Let your mouth be filled with smiles and

laughter

Dance to the orchestra of his wonder

And in the sky mode of the daytime,

Count your blessings:

Blessings of life,

Peace, joy and marvellous grace.

24



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Nelu Cazan

Patimile lupului 40 (fragment)

(text dedicat doamnei Maria Ştefan

și doamnei Daniela Ene)

Surpriza Nimic nu e întămplător Citeam un text dintr o revistă Și găndul mă purta departe Cuvinte scrise de o „artistă” Parcă le ar fi pus „semn de carte” Aveam în suflet gând de bine Știind că ți este greu acum Primesc mesajul de la tine Instantaneu ca un parfum

Nici nu te întreb „ce faci”, „ești bine„

Îți scriu că îți citeam ce ai scris

Strânând cu drag la piept revista

Răspunsul tău m-a interzis

„Nimic nu e întămplător”

Îmi spui și atunci instantaneu

Primesc dintr un alt colț de lume Un alt mesaj la fel de greu Și tot așa „întămplător” Alt colț de lume, tot departe Și tot instant îmi face semn Un suflet dintr o altă carte Trei suflete și trei destine La foarte mare depărtare Se întâlnesc printr o minune Dar nu din pură întâmplare Sunt trei perechi de ochi cu lacrimi Și fiecare în felul lor Dar toate au aceleași patimi „Nimic nu e întămplător” „Imaginează-ți o lume fără mine, când stelele adorm..”

așa începe textul pe care îl citeam, scris de Maria

Ştefan...)”

Paola D'Agata

Vorrei trovarmi in una primavera del passato.

Nella primavera della nostra eta'.

Vorrei riavere quei lontani pensieri d'allora,

Quei dolci affanni...

Vorrei ridarti la mano, e per mano riandare

insieme lungo i margini in fiore.

Ricordi?

Ogni tanto il silenzio era interrotto dal verso di

un uccello.

Dallo stormir delle

fronde mosse dal

vento.

Dal rumore delle foglie

secche.

Anche noi, ogni tanto,

stavamo in ascolto,

impauriti dal nulla...

Vorrei ricominciare al tuo fianco,

Rivivere i dolci silenzi,

Mentre parlavano i nostri cuori.

Vorrei stare insieme a te, le mani nelle tue mani.

Ma, i miei vorrei se ne vanno al vento che li

soffia lontani.

Forse tu udrai i miei rimpianti che rimarranno

la', rincantucciati per le vie del firmamento.

25



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

prose 25-30

Sahdo Bosnjak

Pratite moj prvi napisani i objavljeni roman za djecu

i omladinu: „sin polja”. Prvo jedna recenzija, a zatim idu

poglavlja. Na kraju još jedna recenzija. Dakle, ne

propustite da pratite ovu zanimljivu romanesknu priču

i vratite se bar nakratko u svoje djetinjstvo. Ugodno

praćenje! Autor

Sin Polja

/A novel for children and teenagers/

4 Poglavje [Chapter 4]

BEGINI STRAHOVI I NADA U

BOGA

Uzalud večeras Bego,

najbolji učenik četvrtog

razreda, prelijeće očima preko

slova i redaka, uzalud se trudi

da šta zapamti – gradivo neće u

glavu, pa neće. U glavi je samo

jedna misao, i jedna briga: kako

sutra bos pred učitelja i đake,

kako?!... Za drugo šta nema

mjesta. Slova kao da su

šifrovano pismo, a on izgubio

ključ za dešifrovanje. Tako će,

eto, najbolji učenik u razredu prvi put u školu

otići – nespreman. Šta ako ga učitelj prozove

da odgovara?! Briga i strah se udvostručiše.

Ulazeći u sobu, stariji brat Meho šalio se s

mlađom sestricom Fatom, koja je bila uistinu

jedno ljupko, uvijek veselo i drago stvorenje, te

zbog toga rijedak izvor radosti i sreće za cijelu

familiju. Kuća bruji, kuća odzvanja, kuća

poigrava od veselih glasića, od nesputanog

dječijeg smijeha. Glasovi i smijeh pune sobu.

Glasovi i smijeh šire se poput plime. Glasovi i

smijeh prelijevaju se u Begine uši, kao da

dolaze s nekog drugog, njemu nepoznatog,

svijeta, vraćajući ga opijenog turobnim

mislima u stvarnost, sporo i otrežnjujuće.

Zbilja, kakva suprotnost. Ne može a da se ne

upita: Bože, zar postoji još neko kome je do

smijeha – i do života – života sazdanog od

patnje, straha i tuge?! A, eto, šta zna ovo drago,

bezazleno stvorenje šta je to zbiljski život.

Ugledavši Begu, doskakuta do njega, koceneći

se od smijeha. A onda savi svoje ručice oko

bratovog vrata pa stade da ga čupka i vuče za

uši, nastojeći ga uvući u svoju igru. Kad joj to,

ipak, ni poslije dužeg vremena, i upornog

nastojanja, ne pođe za rukom – zato što Begi

nije bilo do igre – okreće se starijem bratu i

uvrijeđeno pita:

– Sto li je nas bato tako

tuzan... pa nece da se igla?!...

Meho samo sliježe

ramenima, a sestra napućenih

usana, gotova da zaplače,

istrčava majci u kuhinju, s

vidljivom namjerom da, po

običaju, u njenom toplom krilu

nađe razumijevanje i utjehu – i

da se potuži na neuviđavnog

brata.

– Hajde, Bego, ali iskreno,

reci meni, svom bratu, šta ti se

desilo?... Slobodno, ta... znaš da

ja to ne bih nikome kazao... –

poče da okoliša stariji brat ne bi

li iskušao mlađeg.

– Ma... nije mi ništa... kad ti kažem, nije mi

ništa – slaga mlađi. A Meho s nevjericom ubo

svoj ispitivački pogled ravno u bratove oči. I da

bi ga umirio, Bego poče da vrda: – Ama, jes',

ono, malo me boli trbuh... A imam i mnogo

zadaće, pa mi se ne jede.

Meho napokon zaključi da Bego ne govori

istinu pa uvidjevši da tu nikakvo ubjeđivanje

ne pomaže, ravnodušno slegnu ramenima,

svuče odjeću te se prući ukraj golemog dušeka.

Nedugo zatim okrenu se duvaru i zahrka, kao

što i priliči zdravom i bezbrižnom čeljadetu.

„Noćas nema ništa od učenja”, tužno

26



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

pomisli mali đak, duhnu u petrolejku, koju su

u selu svi zvali ciganka, leže kraj brata te

navuče deku preko glave. Tuga je jednako

razdirala njegovo mekahno srce. Golema briga

svalila se na nejačka dječija pleća. Kako sutra

bos pred učitelja i đake, kako?!... Strah je jači

od sna. Dijete se prevrće i koprca poput ribe na

suhom. Kad se činilo da izlaza nema, iznenada,

u magnovenju, bljesnu tračak nade, i ozari

njegovu dušu. Izlaz je On – Bog! U Njemu je

spas! On je svemoguć i milostiv. Učas s

dječakovih vrelih usana, kroz mrklu i gluhu

noć, k nebu poletje skrušen polušaptav vapaj:

„Allahu Milostivi i Svemogući, smiluj mi se, i

stvori mi do sutra jedne čizmice! Ne, ne moraju

da budu baš čizmice, ako tražim previše, mogu

da budu i opanci... pa neka su i stari... samo da

nisu sasvim poderani...

A ja, ja Ti se kunem da

ću Ti se cijeloga života

predano moliti. I da ću

redovito ići u džamiju.

I da ću uvijek činiti

samo dobra djela... I da

ću... I da ću...”, moli

dijete, ali dalje ne

može. Suze dječije,

suze nemoći, naviru kao bujica. Suze, krupne i

teške, bijele obraze i natapaju jastuk. Suze,

slane i nezatomljive, pune nosnice i grlo,

prijeteći da ga uguše. Suze, vrele kao žiške,

gorke kao pelin, pretvoriše se u glasan jecaj.

Suze, suze, suze...

U sobu bahnu najstariji brat Zijo. Zastade,

osluhnu i zaključi da to Bego jeca u snu. Kleknu

pored njegovog uzglavlja, uhvati ga za rame i

poče da drmusa:

– Bego! O, Bego! Šta ti je? Šta sanjaš?!...

Bego se na trenutak umrtvi, razmišlja šta da

kaže, a onda odluči da se pretvara:

– Oh, jes'... Sanjao sam neke strašne snove!...

– Ma, ne boj se. Nema ničega. De spavaj

mirno – reče brat i pomilova Begu po

otkrivenoj glavi. Zatim se raspremi, opruži se

kraj mlađeg brata i, nedugo zatim, zaspa. U

sobi ponovo zacari duboki tajac. Meho prestao

da hrče, jedino se još moglo čuti Zijino

ravnomjerno disanje.

„Samo kad bi Bog htio pomoći”, nadovezuje

se Bego na pređašnje misli kao što majka

prilikom pletenja nadovezuje prekinutu nit.

„On bi to mogao, samo kad bi htio. Ta, za Njega

je to sitnica. Ali, zar Ga nisam i dosad molio,

toliko puta – pa ništa.” Mališan se prisjeti kad

je onomad razbio bardak pa je, u strahu od oca,

molio Boga da ga ponovo sastavi, kakav je i bio.

Komadići bardaka ipak se ne sastaviše, ali se

zato njegova zadnjica šarenjela barem heftu

dana od očevog suhog drenovca. A smio bi se

zakleti da na njoj nije mogao rahat sjediti

najmanje tri dana. Pa

kad je ono išao u

prodavnicu da kupi

cilindar za „ciganku”,

izgubi tri banke. Svu

noć ni okom nije

trenuo već je usrdno

molio Svemogućeg da

ih nađe, pa opet ništa.

Pa...

Dječiju vjeru i nadu

– prvi put u životu – nagrize crv sumnje.

Dok je u očaju tražio izlaz iz bezizlaza, ni

sam ne zna kako, a ni zašto, u njegovoj glavi se

u hipu, prvi put, porodi strašna, gotovo

nemoguća, pomisao – a šta ako nema Boga?!

Ili, ako Ga ima, ali nije tako milostiv, kao što se

misli i priča, pa ne usliši Begine molbe?! Na ove

grešne, bogohulne misli dijete se lecnu. Onda –

smrt! Smrt je jedino moguće rješenje. A to

znači: biti zakopan pod zemljom, nemati vrata

ni prozora, nemati zraka ni svjetla. I samo

umiranje, možda, nepodnošljivo boli. Dijete se

strese od užasa. „Da barem negdje na sebi

imam kakvo dugme, pa kad poželim da

umrem, da ga samo stisnem – i da me,

bezbolno, nestane. Da postanem zrak, ništa...”

27



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Maria Giurgiu

Petrecere nefastă

(Roman în lucru-continuare-4)

Când au ajuns în fața casei sale, Desire a

deschis porțile automate, a intrat cu mașina în

garajul mare, unde era loc pentru cel puțin trei

mașini, a parcat și apoi urmată de Anca s-au

îndreptat către intrarea principală a casei pe o

alee pavată cu gresie în tonuri de maron închis

și negru. Când au ajuns în fața

intrării, Desire a scotocit în

geantă după chei cu gesturi

nerăbdătoare. În cele din urmă

le-a găsit și a deschis. Anca

observa cu îngrijorare gesturile

febrile ale tinerei femei, care

demonstrau fără dubii starea

extremă de șoc și încordare

psihică pe care ea căuta să și-o

reprime.

Deși nu era o mare

cunoscătoare în materie,

observa totuși faptul că

proprietatea familiei Belmonte pe lângă că era

încântătoare, era și destul de mare. De o parte

a aleii, se întrezărea în semiobscuritatea acelui

moment, când noaptea începuse să se îngâne

cu ziua, o grădină cu tufe de trandafiri și azalee

pe margine iar pe gardul grădinii se

întrezăreau tufișuri de glicine, ce îmbrăcau

zidul. În spatele casei, umbrele nopții lăsau să

se ghicească cum desișul parcului se

prelungea dincolo de raza privirilor.

Întunecimea adâncă a vegetației compusă din

tufișuri și siluetele arborilor seculari se

conturau, forme fantastice ce se pierdeau în

valuri de umbră. În imediata apropiere a aleii,

florile glicinelor în formă de ciorchini, de

culoare violet și roz se întrezăreau la lumina

lămpilor de pe alee aureolate de zorile sângerii

ce începeau să se reverse pe cortina nopții și

asemeni lor și siluetele altor arbuști, care

creșteau în apropierea unei fântâni de piatră

la marginea aleii, străjuită de statuile a doi

gemeni, care aduceau mult a Castor și Polux.

Au pătruns într-un hol larg, Desire a aprins

lumina și lumina multiplicată de cristalele

candelabrului le-a lovit privirile semeni unei

ploi de raze. Din hol se pătrundea prin două

uși opuse, în două

apartamente. Desire a deschis

ușa din dreapta unde se afla

apartamentul său. La capătul

coridorului erau scările care

duceau la etajul superior al

casei.

Cele două fete au pătruns

într-un salon mare, mobilat cu

fotolii din piele în nuanțe de

maron deschis și un divan la fel,

acoperite cu pleduri, în tonuri

aurii din lână, lucrate manual

cu șiruri de flori într-un model

minunat, țesut cu mătase în

tonuri calde. Se mai aflau în salon o măsuță

joasă între fotolii și o altă mare în formă ovală,

n centrul camerei, dintr-un lemn închis la

culoare, încrustată pe margini cu ornamente

dantelate. Scaunele erau tapițate cu piele și

ornamente pe marginile spătarelor, la fel cu

masa și restul mobilierului ce acoperea un

întreg perete al salonului. Mai erau în salon o

întreagă galerie de tablouri, trofee; vase mari

din porțelan frumos pictate în colțuri și la

intrări, ceramică sau statui de culoarea

abanosului și alte minunății. Ceea ce i-a atras

privirea Ancăi și părea să conferea acelui salon

28



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

ceva intimitate și căldură umană, făcând să nu

semene întru totul a muzeu, era biblioteca

care constituia bună parte din mobilierul antic

de pe o latură a încăperii. Totul emana o

atmosferă de familie cu tradiție și bunăstare.

Prima impresie care i-a lăsat-o casa, a fost,

că forma un contrast ciudat cu aerul de

fragilitate al lui Desire și cu prietenii ei

îndoielnici, care proveneau din medii sociale

complet diferite, de al său.,

Ce-i mai prostește și iubirea asta pe

oameni! E tare neplăcut, să te îndrăgostești așa

orbește de o persoană care să profite de

sentimentele tale cele mai frumoase și să te

deziluzioneze, astfel. Trebuie să fiu atentă. Eu

îl iubesc pe Gusum, la

naiba Desire, o fată de

familie respectabilă, ea

însăși o persoană

educată, cu principii

bune, s-a coborât să

facă prietenie cu gașca

aceea de delicvenți și

drogați, că și un orb ar

vedea că nu sunt altceva? Mama avea dreptate

când zicea că nu-i înțelege deloc pe italieni. Se

vede că era atât de înamorată Desire de

ticălosul acela, că era orbită și nu a mai putut

vedea limpede. Doamne! Doamne! Cum îi mai

prostește și iubirea asta pe oameni! Se vede,

că eu nu-s încă în faza de a-mi pierde mințile,

din iubire. Ehe! Pentru mine pe primul plan e

să mă înscriu la universitate, să studiez ca să-

mi pot realiza visurile.”

În timp ce Anca monologa astfel cu sine,

Desire abia intrată în casă, a invitat-o să se

acomodeze și ea s-a repezit degrabă în baie,

spunând că simțea o nevoie stringentă de a se

spăla, fiind obsedată de murdăria ce se văita,

că o simțea peste tot, până în adâncul

sufletului. S-a repezit în baie la sosire și de

atunci tot făcea duș și încă nu terminase deși

trecuse destul timp. Anca începea să se

îngrijoreze, văzând cum tânăra femeie nu era

deloc în apele sale și intuia că se află încă sub

starea aceea de șoc, consecință a violul

suportat pe plajă în acea noapte de coșmar.

Se îndreptă către baie străbătând holul larg

și bine luminat cu pași ușori și se opri

tulburată, auzind apa curgând și hohotele

sfâșietoare de plâns ale tinerei femei. Se

apropie de ușa băii și bătu ușor, chemând:

– Desire! Desire! Ești bine? Pot să te ajut?

Ea răspunde printre suspine și lacrimi:

– Sunt bine Anca, termin și ies!

Se simțea

stingherită, mâhnită și

în mare încurcătură,

neștiind cum ar fi

putut să o ajute.

– Bine Desire! Aș

putea să fac ceva

pentru tine? Eventual

o cană de ceai cald te-

ar face să te simți puțin

mai bine. Ce spui?

– Bine, bine, fă cum crezi tu! Ies repede!

Suspinele se auzeau mai înnăbușit, însă

durerea percepută de ea provoca ecouri de

milă și neputință în sufletul sensibil, al fetei.

Anca a pornit cu strângere de inimă încotro

bănuia că se află bucătăria, lăsând în

continuare pradă propriei suferințe. A aprins

lumina și a început să exploreze prin

dulapurile bucătăriei familiei Belmonte, în

căutarea celor necesare pentru a face un ceai.

Deschidea la întâmplare câteva uși ale

dulapurilor cu vitrine frumos aranjate de-a

lungul pereților încăperii, până ce a găsit

ceainicul și tot ce-i mai trebuia. S-a apropiat de

mașina de gătit și a pus apa la încălzit. Între

29



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

vasele de porțelan rânduite într-o vitrină a

mobilei, a descoperit pe cel cu ceai. Miere și

lămâi a găsit în frigider și în cele din urmă a

reușit să facă un ceai aromat pentru ele

amândouă, sperând să ofere astfel, un pic de

confort sufletului traumatizat al noii sale

prietene.

Când terminase de preparat ceaiul, a apărut

și Desire îmbrăcată cu un capot de bumbac de

culoare albă, cu fața palidă și ochii plânși, dar

într-o stare de spirit ceva mai calmă, mai

liniștită decât la sosire. Era încă vizibilă

vânătaia de sub ochi deși,

probabil că o mascase cu fard,

buza era un pic umflată și rană

mai profundă ce o avea pe buză

cu siguranță o va mai supăra

câteva zile. Se mișca lejer fără

acele grimase de durere și

părea că sub sân lovitura

primită fusese mai puțin gravă

decât se temuseră ea și tatăl

său. Asta era bine. Fizic daunele

nu erau de neînlăturat, psihic

însă... aici rănile bănuia că sunt

mult mai profunde și greu de

vindecat

– Ceaiul e gata! Te rog ia loc și te previn că

sunt o expertă în prepararea ceaiului, fiindcă

întâmplător am o slăbiciune pentru cultul

japonezilor despre ritualul ceaiului, a zis Anca

zâmbitoare, sperând să-i distragă gândurile,

pe căi mai plăcute.

Desire i-a răspuns îndatorată:

– Nu trebuie să-ți faci griji Anca, nu-s

pretențioasă. Eu beau ceai rareori, sunt în

schimb o băutoare de cafea împătimită și

dimineață îți voi prepara eu o cafea specială.

Se străduia să pară mai destinsă, schițând

chiar o tentativă de zâmbet firav în colțul gurii.

– Perfect! Aștept momentul să bem cafeaua

împreună!

– După ce bem ceaiul, vino cu mine să-ți arăt

camera unde poți să te odihnești, că din

pricina mea nu ai dormit nici o clipă în noaptea

aceasta.

– Nu-ți face griji pentru mine, azi am zi

liberă și voi dormi suficient. Și tu trebuie să te

liniștești și să încerci să dormi. Apoi, ar fi bine

să te vadă un medic după părerea mea. Eu îmi

fac grijii pentru starea ta, Desire. Sunt de

părere că ar trebui să-i denunți pe ticăloșii

aceia. Înțeleg că nu-ți va fi ușor,

însă ei merită să plătească

pentru ce ți-au făcut.

– Offf! Ai multă dreptate

Anca, însă acum fiindcă tu m-ai

salvat și suntem prietene, îți

voi destăinui niște lucruri de

care nu sunt deloc mândră în

acest moment și necazul acesta

mare pe capul meu mi l-am

atras singură, cu un mod de a

gândi și comporta foarte

superficial, care nu e deloc

potrivit cu pregătirea și vârsta

mea.

Am 30 de ani și eu sunt medic, chiar dacă

unul de animale. Tu ești mai tânără față de

mine și ești mai înțeleaptă. Vezi Anca? Ai mei...

tata mai precis mi-a interzis cu mult timp în

urmă, să-l mai frecventez pe Marco pentru că

lua droguri și a încercat să-mi dea și mie. El pe

atunci le și vindea pentru unii ca acel odios de

Nicola și a încercat să mă atragă și pe mine

atunci, în cercul lui vicios. Aveam vreo 17 ani.

Tata a descoperit exact la timp, în ce belea

eram pe punctul să intru și a luat măsuri

severe, îndepărtându-mă de Marco în mod

categoric, rupând orice legătură între noi. O

30



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

vreme, după acel incident el m-a controlat cu

strictețe. Angajase un om, care era încontinuu

pe urmele mele, oriunde mergeam, îmi verifica

toți prietenii și dacă el avea dubii despre

vreunul, îmi interzicea să-l mai frecventez. În

puține cuvinte, mă simțeam ca o pasăre într-o

colivie, îmi lipsea libertatea de alegere și

spiritul meu se revolta. Am ajuns la vârsta

aceasta și el încă încearcă să-mi cenzureze

acțiunile, să-mi sugereze ce trebuie și ce nu și

nici acum după atâția ani, nu-mi acordă

încredere deși m-am străduit îndelung să i-o

recâștig. În ce privește prietenii mei, pentru a-

mi permite să-i frecventez, el continuă să-i

verifice, chiar dacă o face în mod discret.

Această lipsă a lui de

încredere în mine, m-a

determinat să dau

petrecerea de ieri,

profitând că el cu

mama au plecat în

vacanță. Acum după

cele ce mi s-au

întâmplat ajung să

cred că sunt într-

adevăr inaptă să trăiesc în afara coliviei și

totuși există o parte din mine care se revoltă și

strigă că nu-i adevărat. Pe Marco, eu l-am

acceptat prea ușor, din nou în viața mea, fără

știrea tatei, de curând. Am crezut că o ingenuă

fără experiență, tot ce el mi-a îndrugat, în

ciuda celor întâmplate în trecut. Ce probă mai

concludentă de imaturitate din partea mea ar

mai trebui, ca să confirme, că tata toți anii

aceștia a avut dreptate?

– Din cele ce-mi spui Desire, eu cred că ai

greșit cu Marco, însă tatăl tău ar fi trebuit să se

limiteze doar la Marco. Fiecare avem dreptul

de a alege și a fi liberi. Extremele nu sunt de

urmat în nici un sens.

– Au trecut anii, eu între timp am studiat,

am și lucrat o perioadă și de curând mi-am

sărbătorit cu rudele și prietenii cunoscuți de

părinții mei terminarea universității. Mi-am

luat diploma de medic veterinar așa cum am

visat mereu. Cu puțin timp înainte, l-am

reîntâlnit întâmplător pe Marco. El m-a

convins că mă iubește la nebunie și că nu a

putut să mă uite. L-am crezut, când mi-a spus

că a ieșit din cercul acela obscur al drogurilor,

că a făcut cure și acum e bine, că nu a mai

recăzut în patima drogurilor de câțiva ani. Eu

l-am crezut orbește, ca o idioată și am făcut la

rândul meu o pasiune pentru el. Îl iubeam

mult, însă de această dată am ținut secret față

de ai mei totul. Ei nu au habar că eu am reluat

relația cu el, nu știu

nimic nici de

petrecerea pe care eu

am dat-o aseară

profitând că ei sunt

plecați în vacanță. Am

organizat această

petrecere de dragul lui

Marco și la sugestia lui,

am invitat pe cine a

vrut el ca să-l compensez cumva pentru faptul

că tata l-a umilit atunci demult și că nici acum

am convingerea că nu ar fi aprobat cu nici un

chip relația noastră. Din iubire și din

superficialitate, m-am încrezut cu toată ființa

mea în noul Marco și uite, cât am greșit!

Desire vorbea cu patos și lacrimile îi

împăienjeneau din belșug ochii învinețiți și

plini de suferință. Părea că nu putea opri deloc

suspinele dureroase ce îi scuturau făptura și îi

provocau iar acele spasme dureroase în locul

de sub sân, judecând după crispările de

durere, când suspină. Anca se apropie de ea

îngrijorată și-i spuse:

– Te rog, liniștește-te Desire! Văd că nu-i în

regulă cu lovitura aceea ce ai căpătat-o sub

31



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

coaste. Permite-mi să te ajut cumva!

– Mă doare când respir, însă cu adevărat

profundă e rana din adâncul inimii mele,

dragă. Sunt medic Anca, crede-mă că m-am

cercetat cu atenție și mă pricep. Nu-i foarte

grav, cred că e posibil să am coasta fisurată și

durerea e la suprafață, nu cred că e vreun

organ interior atins. Gata, nu mai plâng!

Prezența ta îmi face bine dragă mea. Deci,

trebuie să-ți spun că am decis, că despre ceea

ce am pățit în această noapte, nu trebuie să afle

cu nici un preț părinții mei și pentru asta nu

voi face denunț. Te rog foarte

mult, spune-i și tatălui tău că

aceasta e hotărârea mea și am

motivele mele să procedez

astfel. Abia după ce sosesc ai

mei, am decis să-i anunț că plec

în nordul țării la niște rude ale

noastre și voi căuta să-mi

găsesc job și să mă stabilesc

acolo, departe de pericolul la

care m-ași expune rămânând în

Pescara și sunt conștientă că

mi-aș expune și părinții, căci

cum chiar tu mi-ai spus, acești

oameni sunt periculoși cu

adevărat și eu chiar de mă țin la distanță după

lecția această oribilă ce am primit, pe o cale,

sau alta, vor încerca să mai lovească și să se

răzbune, că le-am dejucat planul. Deocamdată

asta am decis și pe parcurs voi vedea ce pot să

fac. Ticăloșii aceștia îmi vor plăti cu vârf și

îndesat pentru ce mi-au făcut, însă toate la

timpul lor. Nu doresc să plătească alții sau să

aduc nenorocire vouă și părinților mei pentru

greșeala mea.

– Este un raționament înțelept Desire, însă

nu-i bine să te izolezi și să încerci să duci în

suflet o durere care poate să te răpună. Ia

aminte!

Ea avea întipărită pe față o expresie de

îndârjire și parcă vorbea mai mult cu sine.

Privirea îi era strălucitoare, arzândă, mistuită

de focul urii care părea a o ajuta, să se ridice

după lovitura primită și să ia decizii cu

hotărâre și curaj. Ciudat, cum poate deveni un

sentiment extrem că ura, un motiv de a

reacționa și un stimulent atât de eficace în

momente de cumpănă!

După ce un moment mai lung a stat cu

picioarele îmbrățișate pe fotoliu, legănându-se

încetișor ca în transă, cu bărbia

sprijinită pe genunchi privind

în depărtări, cu gândurile

alergând cu febrilitate în

căutarea unor căi doar de ea

știute pentru a-și pune în

practică planurile ce se

înfiripau acum pe loc, în mintea

sa cu privirile concentrate și

umbrite ca de neguri, se

destinde deodată, sorbi cu sete

restul de ceai ce mai rămăsese

în cană, coborî picioarele în

papucii de pluș așezați alături,

se ridică și puse un sărut

afectuos pe fruntea Ancăi, apoi rupse tăcerea

care se lăsase între ele:

– Hai la culcare Anca! Am profitat destul de

răbdarea ta! Mai târziu trebuie să mă interesez

de acele sărmane prietene ale mele, Maria

Carla și Diana care fără voia mea poate că le-

am târât în vreun necaz mare, invitându-le la

acea petrecere nefastă. Cine știe, cum au ajuns

acasă sărmanele? Neapărat, le voi chema în

dimineața aceasta. Acum mă simt în stare să

înfrunt bastarzii aceia, ținându-i departe cu

amenințarea că îi denunț. Ei nu au cum să știe

că nu o voi face.

32



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Adrian Scriminţ

Bucuria Strălucirii

(capitol din romanul Cartierul Proletarilor)

(fragment)

Capitolul acesta a luat mențiune la Concursul

Național de Literatură din 2012, ținut sub egida

USR. Locul 5, din peste 350 de concurenți. De mai

bine de 10 ani lucrez la acest roman, fiind și în

cautarea unei edituri!

Intensitatea luminii parcă pâlpâia acum cu

o tărie mai mare. Sau cel puţin despre lucrul

acesta încerca să îi

încredinţeze Jan

Scarlat. Îşi privea cu

mândrie creaţia,

înciudat într-un fel că

nu se gândise la

improvizaţia aceea

dinainte. O studia

pieziş, căutând să o

vadă prin fumul care îi

evada din ţigară.

– Acum e altă treabă! jubilă. Sper că n-o să

mai cutezaţi să îmi spuneţi că nu vedeţi să

citiţi! Astea-s bărbi. Din iubire pentru şcoală,

lecţiile pot fi învăţate şi pe întuneric. Ce

credeţi, că în copilărie, la mine în sat, în

sălbăticie, învăţam la lumina neonului?!

Aveam lampă cu petrol. Aia pute, nu ca asta pe

ulei! îi certa, mai mult cu voioşie. Dezavantajul

e că din cantitatea asta de ulei am fi putut prăji

câteva porţii bune de piciogi, da’ las’, şcoala

cere sacrificii. Zic popii că hrana spirituală are

întâietate celeilalte...

Îi cerceta pe rând, chinuindu-se să îi încarce

cu o veselie falsă. Tăcerea lor îngândurată şi

încruntarea celor trei cufundaţi cu nasurile în

cărţi şi în caiete îi contestau acest lucru. Nu îi

răspunseră decât pocnetele voioase ale

boabelor de porumb care se coceau pe tavă.

Săreau din când în când şi îl mai trezeau pe Jan

din propria nemulţumire. Se apleca sprinten,

le culegea de pe covorul nemăturat, şi şi le

îndesa cu precauţie în gură. Mai scăpa câte-un

suduit nevinovat atunci când îl ardea câteo

grăunţă. Întorcea cu mişcări rapide porumbul

de pe tavă şi îşi ferea adesea degetele ca să nu

se frigă. Dacă o făcea, sufla nemulţumit peste

ele ca să şi le răcorească.

Liniştea încăperii luminate mocnit de

lampa improvizată adâncea gândurile

bărbatului făcându-l să se cufunde undeva

departe, în trecut. Tava pe care sărea

cucuruzul era incandescentă, dându-i senzaţia

că era întins el însuşi peste dânsa. „Dacă aşa

mă dor degetele de mi

se face frig când mă

ard la ele, cum naiba s-

or fi simţit ăia... puşi de

vii la fript pe vreun

rug?! Îngrozitor or fi

fost şi pentru debilii

ăilalţi, care se adunau

să se zgâiască întocmai

unor gură cască, să se

cutremure nesiliţi de nimeni de urletele

nefericiţilor cocoţaţi acolo, să îşi facă o

memorie pe vecie cu mirosul cărnii umane. Păi

numai când îmi ia foc păru’ de pe mâini îl simt

şi îmi aduc aminte de el până şi după o lună, d-

apoi de mirosu’ cărnii de om”?!

Aroma boabelor de porumb încinse pe plită

îl făcu pe bărbat să îşi uite subit mirosul firelor

de păr pârlite de pe braţ şi să îl aducă cu

gândul în bucătărie, acolo unde trebuia să fie:–

E gata, bă, şi şarja asta!

Prinse cu agerime tava cu două ştergare

înfăşurate în jurul palmelor şi le turnă

conţinutul înfometaţilor într-un bol de metal,

înviorându-i peste măsură.

– Luaţi, mă, înfulecaţi, acuma, cât aveţi

timp! Că dacă vine cumva curentu’, se ia gazu’...

33



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Toate au un rost pe lumea asta, ce credeţi voi!

Nemâncaţii îşi înfingeau cu mişcări pripite

palmele în castronul de metal, şi le umpleau

cumpătat cu provizii, nu prea multe, căci

boabele îi ardeau cumplit, le scuturau cu

mişcări vioaie, şi suflau isterizaţi peste ele. Le

ronţăiau în grabă, aproape fără să le simtă

gustul, iar cei cu dinţii cariaţi, fără se le

mestece cu prea multă insistenţă.– Încet, băă,

că vă-necaţi!! îi dojenea.

Presăra peste grăunţe, printre movila de

degete şi palme, jeturi firave de apă şi sare.–

Aşa se mănâncă ăstea!

Înfulecau şi îi dădeau lui Jan

impresia că nu îl ascultau.

Uneori îşi frigeau limbile,

scuipând blestematele de

grăunţe înapoi în palme.

Singurul care se abţinea de la

această preocupare era Mălin,

mezinul familiei, care îşi

molfăia nemulţumit ceaiul din

sticlă, îndulcit pe jumătate.

Aştepta, înghiţindu-şi saliva în

sec, ca pâinea la cuptor,

proaspătă ca piatra, să se

moaie, şi să se delecteze cu

colţul acesteia. Era o tehnică

deosebită pe care familia Scarlat o învăţase de

la membrii familiei Purcărete, aşa cum şi

aceştia o învăţaseră de la alte familii. Pâinea pe

care o mânca omul raţional, procurată pe

cartelă, era cufundată în apă, întoarsă pe toate

părţile, şi de-abia după aceea era vârâtă la

cuptor. Când prindea mirosul nostalgic de

brutărie trebuia mâncată urgent, căci, după

răcire, doar cu dalta şi cu ciocanul mai putea fi

tăiată.– Aţi văzut, mă, cum am pus oglinzile

ăstea?! îl lovi prieteneşte peste cap pe cel mai

apropiat dintre dânşii, pe Călin. Pe cea mai

mare în spatele lămpii, din ea se propagă

lumina în asta pe care am pus-o în colţ, şi de-

acolo... ar trebui să bată în aia mai îndepărtată.

Cel puţin teoretic... aşa ar trebui să fie. Băgaţi

la cap, că s-ar putea să rămâneţi şi voi în beznă

când o-ţi fi pe la casele voastre! La cum stau

treburile... până şi la lumina lunii de pe cer o să

avem cândva raţie.

Intensitatea luminii în încăpere rămase

aceeaşi, dezminţindu-i toate oglinzile şi toate

teoriile. Nu îl leză prea mult faptul acesta.

Principiile acelea de fizică nu erau ale sale ci,

ale oamenilor de ştinţă. Luă cu paşi repeziţi

lampa de pe masă ca să observe starea pâinii

din cuptor. Deschise uşa maşinii de gătit şi

aburul aromat ţâşni de urgenţă prin prejur,

deblocând gâtlejurile

nemâncaţilor care îngiţeau în

sec.

– Mai trebuie încă. Mai

aşteptaţi! De ciorba rămasă pe

fundul olii vă iert, că de-o

săptămână întreagă vă

înfruptaţi din acelaşi lucru...

Mai înşiră o şarjă de boabe

de porumb pe plita încinsă,

presărând dintr-un pahar

stropi minusculi de apă pe de-

asupra lor, şi apoi sare.– Aşa se

face mâncarea. Ăstea-s reţete

culinare de la mine din sat, din

cătunul îndepărtat în care m-am născut,

neelectrificat nici măcar în ziua de astăzi.

Delicatesele ăstea îmi amintesc de locurile

natale. Aşa se nasc geniile, bă – ridică brusc

glasul – din obscuritate!

Îi privea de sus, cu un aer superior. Îşi

deschise apoi braţele ca să pară mai

convingător:

– Ia uite: lumină, oglinzi, boabe aromate de

cucuruz, pâine la cuptor. Ce vreţi mai mult de-

atât?! îi întrebă, studiindu-le chipurile

posomorâte. Aaaa, că v-am pus să învăţaţi, de-

aici vă izvorăşte vouă nemulţumirea...

Jan Scarlat se enerva brusc, şi acest lucru se

34



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

simţea din patima discursurilor sale. Băieţii

înţeleseră lucrul acesta, şi îşi îndesară în

trunchiuri capetele cu câţiva centimetri.

– Ce-o să mă mai înjuraţi voi cândva că nu

v-am bătut atunci când a trebuit să puneţi

mâna pe carte şi să nu ajungeţi nişte simple

gunoaie. Aşa îi înjur şi eu acum pe ai mei, că nu

m-au cotonogit cândva şi m-au lăsat să mă

descurc de capul meu. De-abia spre bătrâneţe

m-au pălit şi pe mine aspiraţiile, de m-am pus

singur cu burta pe carte ca să ajung mecanic de

locomotivă. Nu... eu nu aveam timp pentru

învăţat, alergam după toate fustoacele din sat,

şi apoi... visu’ meu era să sar aşa... prin toate

şanţurile, că de aia am fost atâţia ani un

păduche de buldozerist, voiam aventură!

Jan Scarlat trecu în

altă atmosferă.

Barometrul îi coborâse

de la voie bună la

depresie.– Ia nu mai

staţi, bă, aşa, ia săriţi

unu’ dintre voi şi

spălaţi maldăru’ ăla de

vase! Matei, simte-te!

Paşii molcomi ai

băiatului se îndreptau spre chiuveta îmbâcsită

în acompaniamentul mormăiturilor. O palmă

prietenoasă, ştearsă cu vârful degetelor şi

aplicată aproape de vârful capului, îl scoase pe

protestatar din nehotărâre.– Gura, şi nu te mai

văicări! Să le lustruieşti de să-mi văd mustaţa

în ele, auzi?

După acest ordin, Scarlat se reapucă să

agite boabele de porumb proaspăt puse pe

plită. Îl distra zelul cu care se serveau din

grăunţe ceilalţi copii, care îşi amestecau

degetele în castronul deja golit.– Dă, bă, şi

mie!!! urlă Alecu, împingându-l brutal de

umeri pe Luca.– Ho, băă, că mai vine o tură! îi

arbitră de urgenţă.

Îi cerceta pe rând, căutând pe cineva

anume:

– Călin, lasă cartea aia că şi aşa stai cu ochii

ţintuiţi numai în poze, şi du-te de dă drumu’ la

radio! Voiam să-l deschid mai târziu, ca să mă

ţină bateriile până când o începe Vocea

Americii, da-i prea linişte-n casă. Domnii mei,

moacele dumneavoastră posomorâte mă

obosesc...

Zicând acestea îşi aţinti privirea pe

fereastră. Cartierul dormea cufundat în beznă.

În ciuda acesteia, pe trotuarele întunecate se

zăreau câteodată şi contururile şterse ale

rarilor trecători. Aceleaşi forme le aveau şi

plopii dimprejur, care dormeau pe verticală. În

rest... pustietate. După ce spionă toate acestea,

Scarlat trecu la pânditulul ferestrelor celorlalţi

locatari. Din spatele unora pâlpâia jalnic

lumina, transmiţându-

i unde de extaz:

„Naivii, ce să le fac

eu dacă n-au prea

copilărit pe la ţară şi

nu ştiu să îşi

improvizeze lămpile?

Ce, îţi trebuie

absolvirea unei

facultăţi ca să îţi treacă

prin diblă să pui în faţa unui opaiţ nişte

oglinzi?! Mda... nu oricine-i Jan Scarlat! Ăsta

nu-i un nume obişnuit a vreunei galaxii: „M33,

NGC 598”; pierdut într-un oarecare cârd

interminabil de alte galaxii. Bravo nene, da’ ce-

şi închipuie bieţii muritori, că sunt un terchea

berchea, un neant, o hahaleră, o

„andromedă”?! Ia să-i văd... Să apară

dumnealor de prin văgăuni, să îndrăznească să

se confrunte niţel cu înălţimea sa, Jan Scarlat!”

Alte ferestre începură să îl pălească în

mândrie cu lumina lor, înciudându-l de

dincolo cu o mare veselie. Unele dintre ele

păreau a fi iluminate pe de-a-ntregul cu neon

şi, cei de dincolo, arătau celorlalţi privitori din

întuneric că ei se deosebeau de toţi ceilalți,

pentru că trăiau.

35



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

„Da’ ce dracu’, bă, ăştia şi-au construit

generatoare de curent personale?!”

Lucrul acesta îl lovi definitiv în orgoliu. Îşi

întoarse nemulţumit faţa spre camera

sărăcăcios luminată. „Ce-i pasă lu’ nevastă-

mea, ea nu stă ca toanta pe întuneric şi cu şase

hămesiţi pe creştetu’ capului! îl reapucară

toate nemulţumirile. Măcar acolo la muncă are

lumină, gogoşi şi chifle la discreţie, poate să-şi

fiarbă şi macaroane dacă trebuie, se înhaită cu

toate colegele ei muncitoare de la serviciu şi

râd şi povestesc într-una, pe când eu...”

– Ptiu ce-aş bea o bere, mama mă-sii! îl

mângâie frenetetic pe cap pe

cel mai aproape dintre dânşii,

pe Alecu, de îi zburli părul.

Brusc, ochii i se opriră pe

Matei, care îşi scutura degetele

înroşite de muşcătura apei de

la robinet şi îşi plimba buretele

tocit dintr-o mână în alta. Făcea

lucrul acesta cu mişcări atât de

dese, încât irită bărbatul:

– Spală-le, mă, nu-ţi bate joc

de ele! Ălea-s oale spălate?! Tu

nu vezi că râncezeşte untura pe

ele?

– Da’ e prea rece apa!

mormăi cu o voce gâtuită de durere. Grăsimea

nu vrea să se moaie!

Jan se repezi către băiat cu paşi exageraţi.

Unora le-ar fi trebuit opt să străbată întreaga

încăpere, el o înghiţi doar din trei. Din reflex,

Matei îşi urcă braţele în vârful capului ca să îi

slujească drept coif de apărare împotriva ploii

de palme pe care o plănuia să i se reverse de-

asupra creștetului.

– Ia, mă, cârpa asta şi dă-le boalii luciu!

Chiar nu te duce deloc mintea?

Se întoarse agitat către fiu-său Călin:

– Şi tu dai drumu’ odată la radioul ăla, bă?

– Da-s desprinse bateriile! bombăni fiu-su.

– Băă... că trebuie să vă torn minte-n cap cu

polonicu’! îi creştea treptat nemulţumirea.

Prinse cu câteva mişcări dibace lamelele din

spate ale aparatului de catalizatori.

– Că greu a fost! îi trimise nefericitului o

palmă ştearsă peste creştet. Măă... îi prinse în

palmă bărbia scuturându-i-o energic. Gândiţi,

că de aia v-o dat Maica Domnului minte!

Bateriile erau mari, dreptunghiulare,

confiscate de pe locomotivă. De-a lungul

nopţilor fără curent electric îşi făcuseră cu

succes meseria, să hrănească cu energie

difuzorul şi să mai ajute

încăperea să iasă din atmosfera

depresivă. Dar acum păreau că

obosiseră. Se auzi un cârâit

lung şi, din depărtări, pe aripile

undelor, răzbăteau scânteieri

de bucurie:

„... senin, de lumină plin,

ghioceii ţări-nfloresc,

Mulţi ca florile, vii ca zorile,

comunişti ai patrei cresc...

Soarele şi pionierii...”

– Paştele şi dumnezeiii...—

întrerupse ritmat veselia

refrenului Jan Scarlat. Fă, mă, dracului, ceva cu

cutia aia, că o fac ţăndări!

Călin cumpătă rapid la însărcinarea

încredinţată de tată-su şi concluzionă că trebui

să sucească butonul receptorului până la

tăcere.

– Răhăţi-m-aş printre ghioceii lor! se

descărcă scârbit.

[… va continua]

36



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

essay 36-35

Julijana Marinkovik

A review of the poem „“Trebinje still smells of it”

by the poet Zoran Radosavljevic

Reading the poem „Trebinje still smells like

her” by the poet Zoran Radosavljevic, I simply

came to the realization that love is so simple,

yet so luxurious, divine, primordial. The poet

in such a calm way does not enter his world,

why only to fully reveal the power of love. A

humble soul means a healed soul.

To live, to long, to

wake up every

morning with the

thought that someone

needs you, that is the

most beautiful feeling

that makes our life

special and unique.

For the poet

Radosavlevic, the wanted woman smells of a

deity, which spreads the heavenly scent, the

scent of the intoxicating scent of linden trees

from his native Trebinje, that is the blood that

settles in his veins.

And all the tendernesses of the world are

not allowed to experience his love for her.

Love is not something we worship, it is

something we fight for all our lives, it is

something that is gained through suffering,

why it is a gift from God grace.

It is admirable how the fifth Radosavlevic

throughout the poem reveals the paradise in

himself, the image in himself, his dignity to

love so strongly, that even the poppy fields and

stems of red cherries and dewy mornings in

Trebinje have the same scent of the beloved

woman.

Going deeper into these verses from the

poem, one has the feeling that the poet

introduced a new kind of romanticism in

poetry, perhaps even a little uncharacteristic

of this time, time of technology and

mechanical monsters, when people became

estranged from each other. I do not speak in

the sense of that metaphysical meditation, but

of that inspired prayerful vigil of the spirit,

overwhelmed by a longing to show us the

truth in his heavenly soul in which

unconditional love has settled, why only in

love , man recognizes man and recognizes

himself as an

ontologically unique

personality.

Ljubica Ribic

Zoran Radosavljević

Zoran Radosavljević, a man who puts his

life at stake in order to prove to himself that

life is just a transience in the puddle of time

from day to day, finds new reasons to cut

down a young man who wants to flourish.

At the same time, Zoran is a man who raises

love to the throne and writes about it as a

dream he longs for, which he realized only in

the space between reality and dream. His

thoughts are unadorned, without false luster.

He simply pours out torrents of words, not

doubting the power of what is written in the

jargon of the street, not hesitating to cut the

pain of the wound so that the last cry will be

the cry of the sufferer and the lover. The cry of

the criminal and the victim.

37



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Describing his life through short prose-

poetic stories, he points to the irrelevance of

duration, skillfully drawing the reader into

anticipation of the end of the main character.

Death becomes his friend, and his wife and

love for his wife as a guide that leaves a slightly

bitter taste on his lips.

He does not hesitate to touch the bottom,

although I wonder what the bottom is in a

society where emotional cripples live at the

top. Only a man who does not ask for

tomorrow but gives this moment for complete

almost hedonistic love can

write about the naked truth,

about life without a mask,

without pink glasses, and at the

same time wearing pink

glasses and kissing women's

skirts. Accepting the reading of

Zoran's confession through

prose-poetic games is like

learning into a labyrinth of

passion and fear, into a well full

of poisoned water when the

emotion of thirst dries to

exhaustion.

Writing about a book

without touching the author’s life is

impossible, because every word is torn from

the writer’s bosom.

Adrian Grauenfels

Primul Dadaist rus

Serghei Charchoune ȘARȘUN (1889 –

1975)

Scriitor și pictor. Tatăl său, slovac de

origine, a fost negustor. Serghei Șarșun a

absolvit școala comercială din Simbirsk, apoi

se stabilește la Moscova, studiind artele

plastice. Îi cunoaște pe M. Larionov, N.

Goncearova, A. Krucionîh. A studiat scurt timp

artă la Moscova înainte de a fi

înrolat în armată în 1910. A

părăsit Rusia și în 1912, a

plecat la Paris, unde studiază la

Academia Rusă Liberă și la

Academia Cubiștilor „La

Pallette” sub Henri Le

Fauconnier. Este prezent în

unele expozițîi ale

avangardiștilor, se apropie de

dadaiști, face cunoștință cu

Tristan Tzara, cu care avea să

aibă și o corespondență. În anii

1916-1917 locuiește în Spania.

Din 1921 se încadrează în

mișcarea „Camera poeților”

(Paris), activând și în cadrul cercurilor literar-

artistice „Gatapark” și „Peste”, la serile de

poezie „citind cu o intransigență de invidiat

versuri destul de neînțelese” (A. Iulius). În

timpul războiului, s-a refugiat la Barcelona

unde i-a cunoscut pe pictorii Albert Gleizes,

Marie Laurencin și Francis Picabia.

După Revoluția bolșevică din octombrie

1917, a încercat să se întoarcă în Rusia, dar a

eșuat și a revenit din nou la Paris. A participat

la întâlniri dadaiste la cafenea Certá și a

participat la demonstrații Dada, în special la

„Trial of Barrès” organizat de André Breton. El

a fondat grupul dadaist „Palata poetov” și în

https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/6598317265?profile=original


38



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

1921 a scris „Foule immobile”: poème,

probabil cea mai importantă contribuție a sa la

mișcare. A expus la Galeria Montaigne într-un

spectacol organizat de Tristan Tzara, precum

și la galeria din Berlin „Der Sturm”. Din 1925

se afiliază Uniunii Tinerilor Scriitori din Paris.

Din anii 1930 până în anii 1950, Charchoune a

experimentat atât figuri abstracte cât și

reprezentative, amestecând adesea cele două.

Stilul său, așa cum a fost descris de artistul și

criticul britanic Merlin James, a fost o

abstracție „alternativă” în comparație cu mulți

dintre contemporanii săi. Charchoune s-a

inspirat pentru operele sale de artă din muzica

compozitorilor clasici precum Bach și

Ceaikovski. Opera lui Charchoune poate fi

găsită în colecțiile

Muzeului de Artă

Modernă, Centrul

Georges Pompidou și

Muzeului de Artă

Modernă din Moscova.

În cartea

„Deconstrucția

avangardelor”,

Editura Saga, 2020, am

avut plăcerea să includem un capitol dedicat

lui Charchoune, datorat amicului și

traducătorului Leo Butnaru. Autorul ne atrage

atenția asupra momentului în care este creat

primul colaj la mai multe mâini al

avangardelor. Iată povestea:

Titlul acestei lucrări, „Ochiul Cacodylic” se

bazează pe inscripția din capul pânzei pe care

Francis Picabia a pictat-o, împreună cu ochiul

castaniu mare pe care îl vedem în colțul din

dreapta mai jos, și numele și data artistului din

stânga, sunt singurele elemente care se crede

că au fost „create” de Picabia, în sensul de a fi

făcute de mâna lui.

Potrivit legendei, Picabia a început această

pictură în timp ce era bolnav în pat cu o

infecție a ochilor. Medicii i-au prescris ceva

numit „Cacodylate de Sodium”. Și pe măsură ce

prietenii veneau să viziteze artistul bolnav, el

îi invită să adauge ceva la această pânză mare.

Așa că, în timp ce o privești, poți vedea tot felul

de semnături diferite, fotografii colajate,

mesaje, iar rezultatul este într-adevăr acest tip

de portret de grup radical nou, încât chiar și

după ce s-a însănătoșit, Picabia a continuat să

invite prieteni și cunoscuți să completeze

tabloul. Sub ochi găsim semnătura lui

Charchoune, și mai jos în dreapta Tristan

Tarza. Acum, după 100 de ani suntem

obișnuiți să vedem imagini construite din

cuvinte: (letrism, caligrame, pictograme). Dar

în acel moment, acest lucru a fost un

eveniment radical. În

pictură de față nu

există imagini. Este o

lucrare în care

predomină textul și

scrisul. De asemenea,

este o operă în care

rolul lui Picabia ca

autor a fost de inițiator

care a creat o situație

în care, în esență, și-a invitat prietenii să

contribuie, să colaboreze, să facă spectacol și,

în acest sens, și-a propus opera de artă pentru

a fi completată la întâmplare prin proceduri

automate. Așadar, rezultatul este această

inovație nu numai a ideii despre ce ar putea fi

un portret de grup, ci despre ceea ce ar putea

fi și un obiect de artă.

În continuare, găsim în cartea amintită mai

sus câteva din poeziile lui Charchoune traduse

de Leo Butnaru în limba română. Am ales

pentru cititori două poeme dadaiste inspirate

de Paris și de peisajul Franței.



39



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Scările de marmură ale Senei

La vila din pădurea Boulogne

Barja mausoleu acvatic… Sicriul căpitanului Nemo iese la suprafață.

Barca cu motor – cu sărituri mici urcă treptele de cristal.

Sunetul solemn, metalic – al sirenei de vapor.

Sena: marmoreană, scara principală a Île-de-France.

O barcă cu motor, deșartă – zdrăngănește impasibilă la banjo.

Aceleași, eternele fiere de călcat – netezesc Sena.

Gigant invizibil: alunecă pe patine marca „Nourmis” în lungul râului.

Sena – mușama strâmbă, boțită.

Stalactita luminoforă – trecu pe pod râul.

Necurmată înșiruire – a negrelor, funerarelor sarcofage

pe drumul de pietriș sticlos, prin urechea de ac

a ecluzei de la Suresnes – spre cimitir.

Botul barjei „neumplute” – se-arată din apă ca un bocanc vechi.

Vela – timpanul unei frunze forfecate de insecte vorace.

Vela – harpă eoliană, paravan femeilor ce ies din scaldă.

Ciocârlia – cântă hipodromul din Longchamp.

Toate automobilele Pădurii Boulogne sunt „în mâinile femeilor”.

Câmpul cosit – miroase a țărm de ocean.

Plopul piramidal – praștie avântată ca o pasăre.

În inima pădurii – turma de automobile.

Portativele cu note ale zgârie-norului pe fundalul muntelui împădurit.

Privii peste umăr, încercând să mă feresc din calea biciclistului ce gonește,

însă acesta lipsea… dar auzind că el mă ajunge din urmă – m-am speriat și mai mult…

până, în sfârșit, și, deja, concomitent cu apariția uimirii, – chiar călcam peste el.

Biciclistul pedala pe sub mine: un burlan subteran.

O fărâmă de scoarță de stejar – se dovedi să aibă aripioare, fiind și săltăreață.

Păsăruica – se prăbuși dinaintea copacului cu o reverență de salt mortal.

Cineva se străduiește să-și prefacă automobilul – în orgă.

Stejarul are dureri de cap – și-a pus pe frunte o compresă îmbibată cu oțet.

Cum mai contravin aceste suprafețe turtite, alungite, uscate, împușcând cu

orizonturile –automobilelor: cu verticalitățile a tot ce e viu

care respiră, se hrănește, se trage spre soare!

Plante – în poziția cocoșilor gata să se ia la harță.

Grădinarul – sărează verdețuri proaspete.

Mierlei – i-a năboit diareea prin gâtlej.

La vila din pădurea Boulogne


40



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Arshile Gorky - ultimul pictor suprarealist

(1904-1948)

Manung Adoian era fiul unui armean care a emigrat în anul 1910 în USA numai ca să nu fie

trimis la război. Mama sa moare de foame la

Erevan în 1914 după holocaustul turc contra

armenilor iar viitorul artist împreună cu o soră a sa ajung după multe aventuri în Rhode

Island – USA, în anul 1920. Reuşeşte să îşi

regăsească tatăl de care nu se simte legat. La

31 de ani se însoară, îşi schimbă numele în

Arshile (inspirat de mitologicul Ahile) şi împrumută numele de Gorky de la scriitorul

rus cu care se credea

rudă. Între 1926-1931

studiază pictura la New York apoi predă la

şcoala centrală de artă

a oraşului. Era un

excentric, angajase un violonist ungur care

cânta în atelierul şcolii

pentru a obliga

studenţii la mai multă emoţie în pictură.

Spunea în public: „Sămânţa artei este

gândul artistului. Visurile sale îi sunt

penelul...” La început este puternic influenţat de Cezanne despre care spune că este cel mai

mare pictor al umanităţii, apoi este fascinat de

Picasso şi de cubism. În anii 30 sintetizează

cubismul cu automatismul suprarealist, apoi cunoaşte pe doi mari pictori consacraţi Matta

şi Miro de la care împrumută formele viscerale

plasate în spaţii aeriene transparente sau

subtil colorate.

Formele lui Arshile sugerează organe

interne, plante minuscule devenite monştrii

ameninţători, naturi statice care au viaţă , peisaje pline de extaz sau în conflict

psihologic. Viaţa lui Arshile este şi ea o

aventură tragică, în 1946 un mare incendiu

distruge atelierul său plin de lucrări recente, aflat în Connecticut, în acelaşi an este operat

de cancer, în 1948 îşi fracturează coloana

vertebrală într-un accident de maşină ca puţin

după aceasta soția sa se spânzură lăsând un mesaj scris cu creta pe un perete: „Rămas bun

dragii mei”. Artistul termină în acelaşi mod

brutal în 1948 la numai 44 de ani. Gorky a fost

numit ultimul mare suprarealist având o

uriaşă influenţă asupra şcolii americane de artă abstractă. Un vârf al artei sale este tabloul

„Ficatul, pieptănul cocoşului” o pânză care

sintetizează influenţele lui Cezanne şi Picasso.

La vederea acestei pânze în 1940 Breton declară: este cea mai importantă pictură

făcută în America... complimentând pe Gorky

ca fiind un suprarealist! Pictura este

prezentată la galeria Maeght în Paris în anul

1947.

Dar ciudăţeniile nu se opresc aici, o serie

de traduceri ale unor

scrisori scrise în

armeană sunt azi considerate falsuri

produse de Karlen

Mooradian, un nepot care descrie stări de

melancolie, singurătate şi goliciune, nostalgie pentru ţara sa natală, şi mai ales discuţii

despre moartea tragică a mamei. Scrisorile au

fost vast folosite de autori care au scris despre

Gorky şi arta sa între anii 1970-1980. În 1962

un avion se prăbuşeşte, pier în acest accident 92 de călători împreună cu 15 picturi semnate

de Gorky. O mare retrospectivă Gorky a fost

organizată în anul 2009 la Philadelphia

Museum of Art. Alfred Gottlieb spune: „Gorky a realizat logodna imposibilă dintre

suprarealism şi abstracţionism”, iar de

Kooning declara că fără Arshile Gorky nu ar fi

ajuns la viziunea sa picturală atât de fecundă. Am întâlnit mulţi artişti şi apoi pe Gorky... El

avea talentul fantastic să îţi introducă un cui în

cap. Aşa că m-am ataşat imediat de dânsul

devenind prieteni”.

41



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Lenuș Lungu

Petals of the soul

I painted constellations on canvas, my soul

is a radiant rainbow in a celestial dream.

Indigo deep with shadows, serene look, green

sparks of hope, bright red with love and white

with faith. I never got bored with white

canvases and gray didn't seem trivial to me,

because I made shades and symmetries of

shadows out of it. From flowers and tears I

remade the colors in the depths of the sky,

where the stars unite with

dreams, and from its corners I

gathered stories.

With rebellion of soul I

mixed the words with the

infinite and today I don't know

why in heavy tears it is

contained, why I feel a drop in

the ocean of the absurd ... From

fire, earth, air and water I

shaped loves and lives and a

dream shop, paths to other

worlds where stories of

warriors and dragons always

come to life. Sometimes my

walk was calmed by a cloud

that caressed my soul with soft snowflakes,

other times, I moistened my longings with the

dew of my eyes and let my traveling thoughts

rise to the stars, in a smooth dance on guitar

chords.

I have two maps, one of reality and one of

the dream, and because I learned that

everything is born of love and pain, I share the

blame. I quench my thirst for life and freedom

and my love is a witness that I am both heaven

and hell, when my oar arms look for

impenetrable mysteries in the space created

by silence through the waves of life, in my life

of fireflies, former star. I forgave my

forgetfulness, I kept my memories in a red

feather that brings vibration from afar.

I stirred my thoughts with passion, broke

the pain of words and wiped my tears with

leaves from the silence of silence, the leaves of

the rootsless trees. I raised my wings in verse

and gathered pieces of my soul, wrapping

them in poems. I live every moment of my life

in the colors of the rainbow and I don't keep

my heart in my chest, I leave it on my soul.

I don't count the stars anymore, for fear

that I will lose the brightness of the moon in

the cross of the vault and I chose to write

about the soul, it is the way to

reach the intangible and to find

the truth. I heal of longing on

full moon nights, when signs of

fire cover my destiny. I often

close my eyes and listen to my

heartbeat, in the silence of

silence I am enveloped in

secret and then I breathe love,

knowing that the night always

ends with a new sunrise. The

words gather at my fingertips,

arrows of light that blind me,

cosmic fireworks and divide

them instead of wine and

bread. Sometimes I feel too

much, maybe I deserve another life where

happiness flourishes in the light ... In the

silence of the deep I breathe words, I sip

silences, I paint feelings without rhymes. I

borrow footsteps from the soles and set off,

taking the canvas from start to finish, towards

the time of shining.

How well do you know me? I have the key

to self-knowledge, it doesn't take time to

understand, I have already turned the

hourglass of hope.

42



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

confabulation 42

Myriam Ghezaïl Ben Brahim

Am I becoming a philosopher?

Philosophy

Philosophy is a method with the reasoning

„of thinking” seeking to understand man and

the nature of things. According to Aristotle the

idea must be accompanied by a concept.

Descartes does not propose a concept, but a

syllogism with the (I think therefore I am); he

makes a metaphysical assertion and will end

up getting lost in solipsism; he does not say

who is the I am (does not say who is the man).

The I think

therefore I am, (from

Descartes; is it the I am

of identity; I am René,

or the I am of existing...

The metaphysical

being, no one has ever

answered what it is to

be one. Spinoza

distances himself from

Cartesianism, Spinoza's pantheism goes

against a transcendent god.

To seek to be right and to seek the reason,

it is the question of the meaning that one gives

to the cause that one seeks, in general the

philosophy is a method not to be right, but

with the reason to find an answer to the

questions that the man asks himself. Hegel

with his phenomenology, the science of the

experience of consciousness, proposes to us

thought without belief.

Religion is not a method of thinking, since

belief is the foundation of religion; but

believing is often mixed with doubt (from

belief-paranoia and doubt-depression).

Psychology is a behavioural technique or

cognitive science. Philosophy can be found in

art: painting, music etc...

Anna Maria Sprzęczka-Stępień

Letniego wieczoru ciąg dalszy...

[A Summer Evening, continued]

Well... There were days when I thought

about becoming a... nun! No kidding... Would I

be able to spend rest of my life in a monastery?

I suppose not...

Being a missionary, well, that would be a

better option also considered, in my twenties...

I am a free soul, it

turns out every day...

Besides, having

experienced a love

story myself, I would

miss my man by my

side.

***

No cóż... Były i takie

dni, kiedy myślałam o tym, aby zostać...

zakonnicą! To nie żart... Czy byłabym w stanie

spędzić resztę mojego życia w zakonie? – Nie

sądzę...

Misjonarka, to już bardziej, to byłaby o

wiele lepsza opcja, którą też w tamtym czasie

rozważałam, jako dwudziestoparolatka...

Jestem wolnym duchem, okazuje się, dzień

po dniu...

A poza tym, brakowałoby mi przecież

mojego mężczyzny przy boku, po tym jak sama

miałam to szczęście, by doświadczyć na

własnej skórze historii miłosnej.

43



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Writers and Artists

Interview with Catherine Quinn

Catherine Quinn, bestselling author of The

Thief Taker, tells Writers & Artists what

inspires her to write and shares her advice for

writers looking to get published.

A couple of easy questions to begin with… First off, what inspires you to write?

I always find these kind of questions really hard! Nothing in particular and everything at once. I am inspired by other writers, social situations, films, exhibitions, photographs, magazines. It’s all a rich tapestry! The Thief Taker was first inspired by some time I spent in Hong Kong. I noticed the city has huge banks of safe deposit boxes, and thought it would be a great story to find a key, and what it might unlock. I then got to thinking about what it might mean if you’d been left a key as a child, and suddenly, as an adult, found a possible means of what it might open.

Other parts of the book come from all kinds of media. I saw a Rolling Stones performance, and thought how apt it might be to base King Charles on Mick Jagger – our modern-day outrageous music royalty is not such a leap from the licentious behaviours of the Merry Monarch. And whilst researching the plague, I found a lot of similarities with modern day ideas of zombies – I actually think zombies could be considered an atavistic fascination with ancient epidemics. In London, a third of the populace became groaning, infected, buboil-addled horrors, and many took to the streets, hoping a kindly Londoner would put

them out of their misery. So I watched a lot of zombie films to get inspiration for some of the plague scenes.

The Thief Taker has caused quite a stir. Can you tell us a bit about the book?

The Thief Taker is a historical thriller set in plague-time London. The book starts with a grisly murder, and a branded body. We then cut to our hero, Charlie Tuesday, who we discover has carried a key bearing the murderer’s symbol since birth. Charlie has no idea of the meaning of symbol or what his key might open. He is also a thief taker – 1600s equivalent of a private detective.

Because of the key, Charlie becomes implicated in the murder. So he needs to clear his name by employing his prodigious investigative skills to catch the killer.

How much research went into sculpting the manuscript?

I did a degree and an MA which both concentrated on literary history, during which I read the entire background text of the period. I then spent a year or so on and off at the British Library, whilst writing the book, researching original

documents around plague time.

Talk us through your experiences as a self-published author. Why did you go down this route?

I had too many near misses to count with publishers, and was getting very down-heartened. It’s difficult to put into words (even for a writer!) the heartache of having your entire future continually dismissed with a line from a publisher who thought your book might work, but wasn’t too sure. Although I’m sure other writers will know exactly what I mean.

Until recently, writers have operated in a peculiar bottle-neck, where a small elite

44



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

chooses the products which make it to market. Self publishing is wonderful in that it removes these restraints, Writers can get direct to readers, and have feedback from people who are their genuine target market.

Personally, having spent a long time submitting manuscripts, my finances weren’t great. So I penned a romance to earn a bit of extra cash, after some advice from a writer friend. I never expected it to do as well as it did, but I was obviously thrilled when it did.

And, on the whole, was it a positive or negative experience?

110% positive. I can’t think of a better thing for a writer to do. If you do badly in the self publishing arena, then you get proper feedback, from actual readers (rather than a one-liner from a publisher). If you succeed, you make up to five times the money you would make with a publisher. It really is win win.

How important would you say marketing yourself as a self-published author? Any tips?

Marketing is enormously important for every author. Particularly since most publishing houses freely admit their marketing is limited for new authors. Any product brought to market needs marketing, and that includes books. You need to tell people what you’re selling and why they should buy it. My tips would be to read the handful of really good books on Amazon about self publishing and follow every tip. In particular, a big free promo works wonders as a kick-start.

Are you an author that interacts a great deal with your readers?

I absolutely love my readers, and try to give them the best possible experience. I don’t have as much time as I would like to go on Facebook and Twitter – although I do check in on both.

But I keep an email list of my fans, and I make sure they get the best deals on my books.

At what stage did you become represented by a literary agent? Could you talk us though how this has changed things for you as an author?

I was represented from around five years ago, by Curtis Brown. I then switched to Shiel Land, which has been a great experience. My agent Piers is great fun, and offers me really good feedback. He’s also been great at investigating foreign rights etc.

Rights for The Thief Taker have been sold to Thomas and Mercer. What do you think that means for the book? It must be an exciting time for you!

Thanks! It is an exciting time for me. My hope is that Amazon will be able to use their astounding amount of customer data to position my book best for sale. From there, I am keeping everything crossed that the content is good enough to get nice reviews, so

people continue to buy it.

Finally, if you could pass on a single piece of advice to authors out there reading this interview, what would it be?

Invest in a decent cover. Don’t skimp with a cheap designer. When I uploaded a professional cover, my sales picked up overnight. I went from a handful of sales to bestseller type figures within a month. A decent cover costs around £400 – don’t be fooled by someone offering to knock you up one on the cheap. It’s the first thing a reader sees. The cover will compel them to read your book or move on. If no one reads it, then it doesn’t matter how great your book is.

Personally, I use I Do Book Covers, who are amazing, and understand the Amazon thumbnail – vital for self published authors.

45



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Writers and Artists

Interview with Ian Rankin

Creator of the dogged and often hard-

drinking Edinburgh cop, Detective Inspector

John Rebus, Ian Rankin is among the most

successful crime novelists of our day. Since his

first book was published in 1987, Ian’s work

has been translated into 22 languages and is a

fixture in bestseller lists across the world.

We caught up with Ian and

asked him about writing,

deadlines and how the

Writers’ & Artists’ Yearbook

helped his career as a multi-

award-winning author.

Why do you write?

It’s just something I’ve

always done, because it’s fun

making up stories. But I think

it is also a way of trying to

make sense of the world, to

give shape to thoughts and

imaginings and random

events. And it means I never have to grow up,

because I can keep ‘playing’ with my

imaginary friends.

How was your first novel published?

Well, it wasn’t my first novel – I’d written

one full-length novel which was turned down

by everyone I tried. So I started again with a

book called The Flood. I was a student at

Edinburgh University and the Students’

Association there had just started a

publishing venture called Polygon, so I sent

them my manuscript and eventually they

accepted it. I think they paid me £400 (in

1986).

Do you have an agent?

When my first novel was published I had

no agent, but one came looking for me, and

she got me a deal in London with my next

book (the first Rebus novel, Knots and

Crosses). But then she disappeared so I

looked in the Writers’ & Artists’ Yearbook and

liked the sound of Curtis Brown. I met with

one of the agents there and he took me on.

Eventually, he passed me on to a protégé who

was just starting in the business… and that

was Peter Robinson, who is

still my agent.

How does your agent help

you?

Agents act as a buffer

between the publisher and the

author (so we are less likely to

fall out!), plus they know the

various markets and have

access to overseas publishers.

Describe a normal

working day.

I don’t really have a normal

working day. A lot of days, I do no writing at

all – I’m too busy ‘being’ a writer, which

means doing interviews, turning down (or

accepting) requests to attend festivals, etc,

dealing with mail and emails (I have no

assistant or secretary). When I’m working on

a book, I tend to work five-day weeks, writing

late into the night. But if the day isn’t going

well, I will walk away and do something else,

rather than force myself to grind out the

words and scenes. I write directly onto a

laptop (which means I can write or revise

while I’m travelling – on trains, for example).

46



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

What advice do you have for aspiring

writers?

Have faith in your abilities, and the

confidence that you have a story worth

telling. But be open to advice and criticism.

You need perseverance and a thick skin, and

you also need a measure of luck. I’d been

getting published for over 10 years before I

‘made it’.

What is the hardest thing about being a

writer?

The hardest thing about being a writer…

well, any number of things: the panic that

you’ll never have another good idea as long as

you live; the struggle

to make each new

piece of work better

than its predecessor;

the fear that you really

don’t know if

something is any good

in the first place.

How to you deal

with writing under pressure?

I enjoy deadlines – they give some shape to

my writing year. If there were no deadlines, I

might get lazy.

What book did you enjoy publicising the

most/least?

I usually enjoy the publicity circuit, no

matter which book I’m touring, but some

countries are easier to tour than others…

naming no names!

Alida Airaghi

La diga ombra di Antonio Bux

Nottetempo, 2020 - Versi metafisici e

d’amore nella nuova raccolta di Antonio Bux,

che esprime una diversa consistenza tematica

rispetto alla produzione precedente.

By Alida Airaghi

Antonio Bux (Foggia, 1982) ha al suo attivo

numerosi e premiati volumi di versi (in italiano, spagnolo e dialetto pugliese), è presente in varie antologie, collabora a riviste e blog letterari, cura due collane di poesia. Il suo ultimo libro, La diga ombra, da poco pubblicato

da Nottetempo, esprime una diversa consistenza tematica rispetto alla

precedente produzione, una naturale coerenza stilistica determinata dall’intenso trasporto emotivo che ne attraversa le pagine.

Forse il termine che meglio suggerisce il carattere dell’intera raccolta è “sospensione”, nel senso che sospesa è l’atmosfera che l’avvolge tutta: l’ombra del titolo, ma anche le presenze aeree che la animano e i sentimenti espressi nella loro lieve fugacità.

Bux sembra prediligere l’inconsistenza materiale, nel repertorio di sostantivi che esibisce, spesso reiterandoli con una richiesta di rispecchiamento o addirittura di soccorso, pronunciata con la devozione di una giaculatoria laica ma miracolante:

“Anni perché fate fiume,/dove e quanto il sogno dura,//se per durare si deve sparire d’acqua/evaporando un solo tempo/perché nel tempo si muore?”

Angeli, dèi, rondini, nuvole si muovono leggeri e diafani in altezze più metafisiche che fisiche; vento, soffio, velo, nebbia, gocce di pioggia, piume, polvere sono gli elementi di una

47



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

meteorologia incorporea e dilatata. Gli attributi relativi all’umano sono altrettanto immateriali, nell’esplicita volontà di evitare qualsiasi pesantezza: sonno, sogno, fiato, soffio, eco…

Le immagini si rincorrono e compenetrano

in una imprevedibile sovversione della logica

sintattica, con improvvisi capovolgimenti di

soggetto, stravolgimenti di senso, quasi

seguendo allucinazioni visive e uditive:

"Sono stato di un albero/il sorriso che lui mi

ha dato/per vedere dove un viso/è un anello,

quel veto antico/che ora è già scorza/tiepida

fino al vento/ma del vento sospira il

luogo/freddo e così vede il

cielo/sorridere se cade come

foglia la foglia/che non cade

mai." Più pacatamente diretti e

freschi, più autenticamente sinceri, appaiono a chi legge i versi dedicati a una presenza femminile, amata e disamata nello stesso tempo:

"Scrivere per averti perduta/non ti farà ritornare”, “Tu mi sei cara, così azzurra/e soffice quando sfiori il ramo,/ti piace l’albero, il suo svanire,/così come vedi il vento”, “Dire ancora il ricordo, e la bellezza di una schiena/ora che te ne stai girata, e davanti hai la tua vita//… ricorda per intero, quando mi hai cacciato via,/e avevo solo un corpo, il sogno di svanirti dentro,/ricorda proprio questo: che io ti bacio ancora."

Anche gli attacchi di molte composizioni, nella loro icastica evidenza, esprimono il meglio della vocazione poetica di Antonio Bux, come si evince da questi esempi:

"Sono sempre insieme le ombre./Simili alle persone, ma più eterne”, “Sarà vero che non si muore mai./Ma soli in vita, come un’autopsia,/conta esaminare i giorni, disperderli”, “Addio dolore. La tua sacca/chiusa è rimasta nel tempo".

Labud N. Lončar

Skrovište nade

U mom snu

Jedna je pahulja pada na tvoje grudi

Tamo gdje ona mala ptica spava

U gnijezdu požude

Gdje tihuje istina a

Što ljubav se zove

I mjesečeva sjenka pokriva oči.

Probuđen

Pjesmom ptice sa džanarike

Poljupcem

Žednim

Ispijam noć

I topim pahulju-

Postaješ mjesečeva ljubavnica

Na pragu

Skrovišta nade

Mancino Matteo

Il sole

Batte il Sole

su questo cuore;

sempre piu' forte batte d'

amore!

Vola alto nel cielo!

Abbraccia il suo solo Sole!

E sulla terra

non vuole tornare;

dal suo amore

neanche

per un battito

vuole via volare!

Per quanto infinito il cielo,

non esisterebbe

senza il suo splendido Amore!

Continua a battere

mio Sole,

ad infuocare di passione

il mio cuore!



ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

48



ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine

The magazine appears in Romania

editorial office

Founding President Lenuș Lungu Director: Lenuș Lungu, Ioan Muntean Deputy Director: Paul Rotaru Technical Editor Ioan Muntean Covers Ioan Muntean Editor-in-Chief: Ion Cuzuioc Deputy Editor: Stefano Capasso Editorial Secretary: Anna Maria Sprzęczka Editors: Vasile Vulpaşu, Anna Maria Sprzęczka, Pietro Napoli, Myriam Ghezaïl Ben Brahim, Zoran Radosavljevic, Suzana Sojtari Iwan Dartha, Auwal Ahmed Ibrahim, Destiny M O Chijioke, Nikola Orbach Özgenç

Responsibility for the content of texts published in the journal

Taifas Literary Magazine belongs directly to the authors who sign

them, in the name of freedom of expression.

Reproduction - in whole or in part - of the journal and its electronic distribution are

authorized for the private use of the reader and for non-commercial purposes.

AUTHORS IN SUMMARY:

ADAM ŻEMOJTEL 7, 10, ADRIAN GRAUENFELS 39, ADRIAN SCRIMINŢ 33,

ALIDA AIRAGHI 48,ANNA MARIA SPRZĘCZKA-STĘPIEŃ 13, 44,

AUWAL AHMED IBRAHIM 20, ELENA TUDOSĂ 8,EWA JUDA 9,

FABIAN HISTORIAS DE SENTIMIENTOS VERDADEROS 16,

GIOVANBATTISTA FETTA 14, ISAEL DA CONCEIÇÃO 13, IULIANA COZMA 2,

JAWEED AHMED 15, JULIJANA MARINKOVIK 38, LABUD N. LONČAR 49,

LENUȘ LUNGU 43, LJUBICA RIBIC 38, M. O. CHIJIOKE 21,MANCINO MATTEO 49,

MARIA GIURGIU 28, MARIJA NAJTHEFER POPOV 20,

MYRIAM GHEZAÏL BEN BRAHIM 7, 44, NARENDRA GADGE 2, NELU CAZAN 24,

ODOH JESSICA & OKPOLOKPO PAUL 16, PAOLA D'AGATA 25, PAUL ROTARU 3,

REFIK MARTINOVIC 10, SAHDO BOSNJAK 26, SAMEER GOEL 19,

SELMA KOPIC 14,SMART OYEDEJI 23, TIMOTHY MICHAEL DIVITO 15,

VASILE LIHĂT 8, WRITERS AND ARTISTS 45, 47, ZAKIR MALIK 12,

ZBIGNIEW MICHALSKI 17

yaer I, no. 2, 2020, August

ISSN 2458-0198 ISSN-L 2458-0198

Founded in Constanţa, June 2020

Revista de scrieri şi opinii literare Taifas Literar poate fi citită online pe

site-urile Cronopedia (lenusa.ning.com)

or: Taifas Literay Magazine

Email: [email protected]

Orders for the purchase of the

magazine can be made on the

Cronopedia website and on the

email address above.

http://lenusa.ning.com/

https://issuu.com/johnnyem/stacks/b637b5443efd49208d4c02975df12264

mailto:[email protected]

taifas literary magazine 2-2020

Entertainment & Humor

biblioteca

cronopedia

revista

internaţională

taifas literary magazine