Tãierea capului

Sfântului Ioan botezãtorul

- 29 august -

fântul Ioan, Înaintemergãtorul ºi S

Botezãtorul Domnului, îºi încheie cãlãtoria acestei vieþi în temniþã ºi în martiriu.

Este ultimul dintre profeþi, cel mai mare, vestindu-L pe Iisus Hristos Mântuitorul, nu de departe, ci botezându-L în apele Iordanului, atingând cu mâna creºtetul Stãpânului. ªi, la acest act divin, Profetului îi este dat sã vadã cerul deschizându-se, Duhul Sfânt coborând peste Iisus ºi sã audã glasul Tatãlui: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit” (Mat. 3,17). Iar el, faþã în faþã cu Domnul sãu, dã celor de atunci ºi celor de azi aceastã mãrturie: “Iatã Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridicã pãcatul lumii” (Ioan 1,29). Vrednic s-a fãcut cu adevãrat a se chema “prietenul Mirelui”. Ca profet, ca prieten al Mirelui, Ioan vede ºi el pãcatele lumii.

Domnea în vremea aceea în pãrþile Galeleii, Irod Antipa, unul din fiii lui Irod, ucigaºul pruncilor din Betleem. Prin anii 31, Irod Antipa, mergând la Roma chemat de împãratul Tiberiu, pe drum a poposit la fratele sãu, Filip. Aici, s-a împãtimit de soþia lui - Irodiada. Ea îi rãspunde ºi ispititorul îi cufundã în patimã. Irodiada îi fãgãduieºte cã îºi va pãrãsi soþul pentru el, însã cu condiþia ca Irod sã-ºi izgoneascã soþia, fiica unui rege arab - Areta. La întoarcerea de la Roma, Irod Antipa îºi alungã soþia ºi îºi aduce în casã pe Irodiada, împreunã cu fiica ei, Salomeea.

Profetul nu putea sã tacã. Aratã regelui cã ceea ce face este deodatã: adulter, incest ºi scandal, rostindu-i cuvântul cunoscut ºi pãstrat de Sfânta Scripturã: “Nu-þi este îngãduit sã þii pe femeia

fratelui tãu” (Marcu 6,18). La auzul sentinþei Irod se trezeºte acum în lumea chinurilor lãuntrice. Deoarece Ioan îi apare ca un sfânt ºi adesea sfetnic; dar sufletul îi este bolnav de patimã. Irodiada îl subjugã pe rege ºi îl înduplecã în cele din urmã sã-l închidã pe Profet în temniþã. Era doar începutul lucrãrii ei demonice. La câtva timp, îi soseºte prilejul s-o desãvârºeascã. Irod îºi sãrbãtoreºte ziua de naºtere cu un mare ospãþ în castelul Maherus. În toiul petrecerii, sub imperiul bãuturilor ameþitoare, Salomeea, pusã la cale de mama ei, executã în faþa lui Irod ºi a oaspeþilor un dans care aþâþã pasiuni. În focul lor, Irod îi oferã cu jurãmânt: “Orice vei cere de la mine îþi voi da, pânã la jumãtate din regatul meu”. Fata, ieºind, zice mamei: “Ce sã-i cer?” Irodiada îi spune: “Capul lui Ioan Botezãtorul”. ªi, fãrã preget, copila intrând la rege îi cere: “Vreau sã-mi dai îndatã, pe tipsie, capul lui Ioan Botezãtorul” (Marcu 6, 23-25).

Sfânta Evanghelie ne încredinþeazã: “Regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurãmânt ºi pentru cei ce erau la masã nu a voit sã o întristeze” (Marcu 6,26). Pentru jurãmânt! În faþa cui ºi pentru ce cauzã?! Pentru un dans - capul unui profet; pentru o plãcere - viaþa unui sfânt... În istorie, numai tiranii posedaþi demonic au putut sãvârºi asemenea crime. Altfel, chiar în acea lume romanã, pe care o numim “pãgânã”, era interzis ca în ziua de naºtere a cãpeteniilor þãrii sã aibã loc execuþii. Generalul roman Flaminiu a fost izgonit din Senat de cenzori pentru cã a ordonat, la un ospãþ, tãierea capului unui criminal. Asemenea zile erau menite pentru amnistii, graþieri, binefaceri.

Irod - ucigaº asemenea tatãlui sãu, care ucisese pruncii - porunceºte acum moartea profetului. De unde acest drept asupra vieþii semenului sãu, de unde l-au avut sau îl mai au cei ce ucid? “Îndatã, la porunca regelui, o slugã cãlãu, mergând, a tãiat capul profetului în temniþã, l-a adus pe tipsie ºi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale” (Marcu 6,28).

De aici încolo, drumurile se despart. În timpul procesului Mântuitorului, Pilat trimite pe Iisus ºi la Irod, care se afla atunci în Ierusalim. L-a întrebat regele “multe lucruri ºi nãdãjduia sã vadã la El vreo minune. Iisus însã nu i-a rãspuns nimic” (Luca 23,8-12). Tãcerea lui Dumnezeu în faþa pãcatului e o sentinþã.

Nu dupã multã vreme, Irod a fost chemat la Roma în urma unor denunþuri, dezbrãcat de demnitatea regeascã ºi exilat în Lion iar apoi la Ilard, în Spania. Acolo, pe lângã suferinþele exilului, trãieºte cu Irodiada sfârºitul tragic al Salomeei. Fiica, traversând într-o zi de iarnã râul Sicoria, gheaþa se rupe ºi se afundã pânã la grumaz. Capul îi rãmâne deasupra, în timp ce dedesubt, valurile îi miºcã trupul într-un alt dans, macabru; în cele din urmã, gheaþa îi reteazã gâtul. Ex-regelui ºi Irodiadei li se aduce acum capul celei care, oarecând, ceruse capul Profetului.[...]

Dar drumul lui Ioan este de aici înainte altul. Trupul i l-au îngropat ucenicii lângã cel al Profetului Eliseu. Moaºtele lui sfinte au peregrinat de-a lungul veacurilor, în Rãsãrit ca ºi în Apus, împãrþite ºi aºezate sub altarele multor biserici, însãmânþând sfinþenie pretutindeni. Dreapta Sfântului a ajuns ºi la noi, dãruitã apoi de Neagoe Basarab mânãstirii Dionisiu din Sfântul Munte Athos,

Tãierea capului

Sfântului Ioan botezãtorul

- 29 august -

primind în schimb capul ºi mâna Sfântului Nifon - pãrintele duhovnicesc al voievodului. În anul 453 s-a descoperit la Emesa, în Siria, ºi capul Profetului, care a fost dus apoi la Constantinopol. De aici, în 1204, cruciaþii francezi, ocupând cetatea, au luat o parte ºi l-au dãruit bisericii din Amien.

Dar persoana lui?! Biserica îl cinsteºte în slujbe sacre ºi icoane. E venerat fie botezând pe Domnul, fie cu aripi de înger oferindu-ºi capul pe tipsie ºi, mai ales, împreunã cu Preacurata Maicã de o parte ºi de alta a Mirelui - Hristos, în icoana numitã Deisis, deasupra catapetesmei [...].

În Acatist invocãm:Bucurã-te, slujitorule cel

prealuminat al lui Hristos;Bucurã-te, luminãtorule

al mãriþilor mucenici; Bucurã-te, pecetea celor

douã Testamente;Bucurã-te Sfinte Ioane,

preacinstite Înaintemergãtorule!

Pãrintele Galeriu