suport de curs-terapie prin joc

Tehnici de stimulare prin arta combinata

Tehnici de stimulare prin art ă combinată

1. Stimulare prin mişcare

Experienţele trăite în primii ani de viaţă, mişcarea, jocul, stimularea au un rol deosebit în dezvoltarea psihică, fizică şi socială a copilului.

Lumea se desfăşoară progresiv în faţa copilului, prin experienţe senzoriale şi motrice. În acest stadiu al dezvoltării copilul poate fi adesea vulnerabil.

Un copil cu nevoi speciale poate să nu fie la fel de doritor să încerce experienţe sau stimuli noi precum un copil obişnuit. Ar putea chiar să nu se joace şi, fără stimulare, condiţia sa nu se îmbunătăţeşte prin experienţele zilnice.

În primele săptămâni şi luni de viaţă ale unui copil, părinţii se implică natural şi instinctiv în jocul cu copilul. Într-un mediu normal acest comportament ajută copilul să-şi conştientizeze corpul, să simtă siguranţă şi afecţiune. Toate acestea duc la o relaţie minunată şi se creează bazele dezvoltării psihomotorii şi a limbajului.

Atunci când dezvoltarea unui copil este întârziată sau încetinită din cauza deficienţelor sau a unui mediu anormal, primii ani de viaţă nu sunt suficienţi pentru un copil să-şi conştientizeze corpul sau să se simtă în siguranţă cu sau fără alte persoane – de ex: să înceapă să-şi dezvolte autonomia.

Programele de mişcare încearcă să recreeze primul mediu stimulativ prin implicarea copilului în experienţe de mişcare.

Definiţie :

Stimularea prin mişcare vizează parcurgerea unui program structurat conţinând activităţi fizice care să conducă la dezvoltarea psihomotorie a beneficiarilor. Scopul acestor programe este de a conduce la conştientizarea corpului şi la coordonarea mişcărilor acestuia. Scopul principal este de a oferi stimulare imediată şi de a dezvolta abilităţile mentale, fizice şi emoţionale ale indivizilor astfel încât aceştia să fie apreciaţi pentru ceea ce sunt.

Obiective principale ale stimulării prin mişcare :

- consolidarea deprinderilor motrice de bază,- consolidarea abilităţilor manuale,- consolidarea calităţilor motrice de bază,- corectarea atitudinilor vicioase şi evitarea apariţiei deviaţiilor,- creşterea autonomiei personale,- dezvoltarea motricităţii generale,- exersarea dominanţei laterale, - formarea de gesturi simple,

1


- însuşirea corectă a schemei corporale,- scăderea frecvenţei/dispariţia unor miscări stereotipe,- educarea mişcărilor simultane şi coordonate,- imitarea gesturilor simple,- stimularea activităţilor grafice,- dezvoltarea motricităţii fine,- dezvoltarea percepţiei spaţiale şi temporale,- creşterea capacităţii de concentrare a atenţiei,- creşterea capacităţii de coordonare oculo-motorii.

Metodele de lucru se bazează pe mişcări naturale şi dorinţa copiilor de a interacţiona unii cu alţii şi cu adulţii.

Programul de stimulare prin mişcare se focalizează la început pe corp, utilizând mişcări care duc la conştientizarea sa: părţile corpului şi corpul în ansamblu, poziţionarea corpului în spaţiu şi, progresiv, obţinerea calităţii mişcării. Stimularea simţurilor tactile şi kinetice sunt puncte cheie ale întregului program.

Tipuri de activităţi :

Stimularea prin mişcare f ă ră aparate de gimnastică

Stimularea prin mişcare fără echipament de gimnastică se bazează pe mişcarea naturală, dorinţele participanţilor, interacţiunea acestora unii cu alţii şi cu lucrătorul prin arte.

În programele de mişcare fără aparate de gimnastică se pot folosi materiale auxiliare (mingi, panglici, elastic, material lycra, paraşuta etc.). Lucrătorul prin Arte coordonează mişcările în funcţie de nivelul de abilitate, orice mişcare simplă se poate transforma în dans cu ajutorul ritmului, repetiţiei şi folosirii spaţiului.O sesiune de stimulare prin mişcare fără aparate de gimnastică

Structura unei sesiuni:

cântecul de “Salut”, în care se foloseşte numele fiecărei persoane - ca recunoaştere a fiecărui individ

gimnastică de încălzire,

masaj pe diferite părţi ale corpului (braţe, antebraţe, picioare, genunchi, coate, umeri;

transmiterea atingerii: un exerciţiu care se realizează pe fond muzical, participanţii dansează pe rând unduindu-şi mâinile, apoi ating uşor persoana alăturată. În felul acesta mişcarea este transmisă şi continuată de toţi membri grupului de câteva ori.

jocuri cu materiale diverse cum ar fi: lycra, mătase, figurine confecţionate manual (ex: broaşte din mătase) – care sunt folosite pentru stimularea senzorială şi tactilă a asistaţilor. Aceste exerciţii aduc culoare, încurajează aşteptarea rândului, cooperarea şi oferă plăcere, bucurie.

2


exerciţii de mişcare ample care să antreneze cât mai multe părţi ale corpului,

cântecul de “La revedere” care marchează finalul sesiunii.

O gamă variată de activităţi are un rol substanţial în dezvoltarea lor fizică şi psihică.

Exemple generale (exerciţii şi jocuri)

Exerciţiu de prezentare personală folosind mingea

Toţi participanţii stau împreună în cerc şi dau mingea de la unul la altul, fiecare participant trebuie să vină în mijlocul cercului. Rostogolesc mingea pe diferite părţi ale corpului pentru a rămâne în contact permanent cu el. Mişcările trebuie să fie cât mai încete cu putinţă şi spaţiul trebuie utilizat la maxim. La un moment dat, o persoană care joacă “îngheaţă” şi îşi spune numele. Apoi, următoarea persoană intră în cerc, ia mingea şi continuă prezentarea personală.

Exerciţiu de prezentare personală folosind cercul

Toţi participanţii stau în cerc, pe rând fiecare persoană intră în mijloc şi folosind un cerc de plastic va dansa încet în acel spaţiu. Când persoana din mijloc consideră că i s-a terminat dansul, aceasta începe să învartă cercul pe podea, spunând numele persoanei care va urma să intre în mijloc. Persoana respectivă trebuie să se mişte rapid ca să prindă cercul înainte ca acesta să atingă podeaua. Ceilalţi continuă să danseze, până când toţi participanţii, pe rând, vor intra în mijlocul cercului.

Exerciţii derulate în perechi

Folosind mingea şi cercul

Acest exerciţiu se desfăşoară în perechi. O persoană va ţine cercul şi cealaltă va ţine mingea. Pe un fond muzical, cele două persoane vor dansa împreună, păstrând mereu un contact vizual. La un moment dat, acestea vor schimba obiectele pe care le au fără să întrerupă dansul.

Spaţiul de lucru trebuie folosit într-un mod cât mai eficient, iar mişcările corpului trebuie să fie line dar în acelaşi timp ample. Este important ca ei să-şi controleze respiraţia pentru a evita să obosească. La sfârşitul dansului, cele două persoane găsesc un moment potrivit pentru a “îngheţa” într-o poziţie statuară. Apoi, alte două persoane iau mingea şi cercul şi continuă exerciţiul.

Folosind două mingi mici

Acest exerciţiu se face în perechi, fiecare persoană ţinând o minge mică în mână. Ascultând muzică, participanţii vor incepe să danseze, ţinând cu grijă mingea în mână. Folosind cât mai mult spaţiu cu putinţă şi mişcări lente dar ample, persoanele care dansează trebuie să menţină un permanent contact vizual şi o comunicare non-verbală.

3


La un moment dat, cele două persoane vor schimba mingile rostogolindu-le pe podea. Apoi, vor incepe să danseze din nou până când altă pereche le ia locul şi mingile.

Formă şi mişcare folosind elasticul

Ca mai înainte, trebuie să avem un fond muzical relaxant. În următorul exerciţiu avem nevoie de 3 participanţi. Vom folosi un elastic simplu şi circular. Cei 3 jucători vor ţine elasticul în 3 puncte, ţinând braţele întinse. Cele 3 persoane se mişcă într-un spaţiu deja stabilit producând diferite forme. Pentru ca aceste forme să fie menţinute într-o poziţie statică pentru câteva momente, trebuie să existe o bună coordonare între jucători.

Pe rând, fiecare jucător trebuie să menţină poziţia statică în timp ce ceilalţi doi se mişcă pentru a crea diferite forme. Apoi 2 persoane vor ţine elasticul, iar a treia persoană va executa diferite mişcări. Celelate persoane din grup vor executa acest joc la fel.

Exerciţiu pentru încredere

Astfel de exerciţii sunt desfăşurate în perechi, pe un fond muzical de relaxare. Unul din jucători îşi va pune mâna deasupra mâinii partenerului de exerciţiu si va inchide ochii. Cel care conduce trebuie să se mişte în spaţiul pe care îl are la dispoziţie. La începutul exerciţiului se execută mişcări simple şi uşoare, până când persoana care e condusă începe să se încreadă în partener. După aceea, pas cu pas, mişcările devin mai ample, folosind spaţiul într-un mod eficient. Partenerii trebuie să-şi coordoneze mişcările foarte bine, evitând mişcări bruşte, fără a forţa persoana condusă. Apoi, partenerii vor schimba rolurile, pentru ca persoana condusă să poată experimenta şi cealaltă situaţie.

Dans în pereche folosind voaluri

Pe un fond muzical relaxant, două persoane dansează ţinând capetele unui voal. Perechea trebuie să-şi sincronizeze mişcările cât mai bine cu putinţă, astfel încât să legene voalul folosind cât mai mult spaţiu.

În acelaşi timp alte 2 perechi se pot alătura dansului încercând să coopereze şi să folosească alt voal. Prin acoperirea unui spaţiu cât mai mare prin coordonarea mişcărilor celor 3 perechi împreună cu legănarea voalurilor se obţine un dans foarte original. Cu cât voalurile sunt mai divers colorate cu atât activitatea va fi mai atractivă.

Stimularea prin mişcare folosind aparatele de gimnastică

Stimularea prin mişcare se bazează pe un program structurat de activităţi fizice pe un circuit de aparate de gimnastică din lemn, forme moi de burete, precum şi alte articole mici de echipament care pot fi asamblate.

4


Scopul este de a dezvolta relaţii interumane, conştientizarea corpului, de a satisface nevoile sociale şi emoţionale precum şi de a stimula dezvoltarea fizică.

Exerciţiile fizice, mişcarea şi jocurile sunt importante pentru dezvoltarea fizică şi coordonare dar sunt, în acelaşi timp, şi mijloace de comunicare, exteriorizare şi petrecere a timpului liber.

Când folosim activităţi ce implică mişcarea conştientizăm modul în care activitatea fizică contribuie la socializare. Copiii sunt încurajaţi să privească să imite, să asculte şi să răspundă.Echipamentul de gimnastică este format din: aparate din lemn şi aparate din burete acoperite cu o folie de plastic.

Aparatele din lemn, au forme şi funcţii diferite, putând fi asamblate în diferite moduri (vezi Anexa). Modul de asamblare depinde de vârsta şi de tipurile de dizabilităţii ale beneficiarilor şi de obiectivul pe care îl urmăriţi.

Rolul aparatelor de gimnastică:

dezvoltarea coordonării ochi-picior;

dezvoltarea pensei manuale ;

dezvoltarea deprinderilor de bază de mers ;

dezvoltarea mişcării laterale ;

dezvoltarea echilibrului şi a mersului ;

dezvoltarea unghiului corect de plasare a piciorului pentru copiii mici ;

dezvoltarea echilibrului ;

dezvoltarea treptată a deprinderilor de coordonare şi locomotorii pentru toate grupele de vârstă ;

dezvoltarea caţărării, balansului, şi a deprinderii de târâre, etc.

Aparatele din burete

Componentele acestui grup de aparate sunt concepute pentru a se completa unele cu altele ca parte a unui sistem complet pentru dezvoltarea deprinderilor motrice de bază. Aparatele sunt eficiente şi atunci când sunt folosite separat, mai ales când sunt destinate unei activităţi specifice. Aceste forme din burete alungă multe din temerile pe care le au copiii atunci când se foloseşte echipament convenţional.

Tipuri de aparate moi, din burete

forme triunghiulare, dreptunghiulare, cilindre mari, mijlocii şi mici cuburi trepte saltele pliante

5


saltea groasă

Alte componente ale echipamentului

Cercurile Piloni Tunel pliant Paraşuta Săculeţii de fasole

Circuitele de gimnastică - descrierea unui circuit

Un circuit este format dintr-o multitudine de aparate care se pot asambla şi care au roluri diverse în dezvoltarea psiho-motrică a copilului. Circuitele pot fi asamblate în diferite moduri folosind aceleaşi componente de bază.

Este foarte important să varieze aceste circuite pentru a evita plictiseala copiilor şi a personalului şi pentru a se atinge obiective diferite. Înregistraţi ceea ce s-a făcut în trecut pentru a evita repetiţiile.

O sesiune de stimulare prin mişcare folosind aparatele de gimnastică

Sesiunile de lucru se desfăşoară în etape şi se bazează pe lucrul în echipă. Când hotărâm cum să formăm circuitul trebuie să ne gândim la mărimea camerei, la mărimea grupului şi nivelul de dizabilitate a membrilor acestuia, la nevoia de varietate în program şi la locul pe care îl ocupă acest circuit în întregul program. Verificaţi aşezarea, felul în care sunt fixate aparatele şi rolul acestora. Dacă aveţi orice dubiu în această privinţă, înlocuiţi-le. Gândiţi-vă la posibilele pericole şi dacă acestea există asiguraţi-vă că beneficiarii sunt protejaţi de prezenţa unui membru al echipei.

Următoarea etapă este pregătirea grupului de beneficiari. Acesta nu trebuie sa fie mai mare de 10-15 persoane, pentru a putea fi supravegheaţi. Un alt aspect important este cel al echipamentului beneficiarilor ; beneficiarii trebuie să fie îmbrăcaţi comod şi să fie descălţaţi. Dacă aveţi persoane cu dizabilităţi severe este bine ca grupul să fie mai mic şi să i se acorde atenţie specială pentru că acestea pot fi sensibile şi foarte speriate de această nouă experienţă.

Încălzirea, este făcută prin exerciţii simple de gimnastică care pregătesc corpul pentru gimnastica pe aparate.

Copiii care sunt mici, care au nevoi speciale sau participă pentru prima dată la acest program, au nevoie de supraveghere la fiecare aparat de gimnastică. Aşezaţi-vă în afara aparatelor pentru a vedea tot circuitul. Nu staţi niciodată cu spatele la echipament în timp ce-l folosiţi.

Beneficiarii sunt invitaţi să folosească aparatele de gimnastică asamblate în circuit – să urce scările, să meargă pe pinguin etc. Fiecare grup poate avea un nume, ex. “tren” sau alt rol imaginativ. Fiecare membru al proiectului supraveghează cu atenţie

6


aparatele de gimnastică şi beneficiarii, încurajându-i şi ajutându-i cu multă răbdare, în special pe cei mai fricoşi, nesociabili, cu probleme psihice şi fizice.

La început e posibil ca aceşti beneficiari să fie timizi şi să nu participe la activităţile noastre. Alţii pot fi prea entuziasmaţi şi vor să sară peste toate echipamentele dintr-o dată. Încurajaţi beneficiarii cu blândeţe pentru a le câştiga încrederea.În timp, aceştia devin mai sociabili şi încrezători, începând să participe la activităţile noastre, integrându-se în grup.

Aparatele de gimnastică care ar putea crea teamă la început, cum ar fi: tunelul, cilindrul mare, plăcile mobile, devin treptat familiare şi sunt asociate cu bucuria şi sentimentul de plăcere. Acest lucru constituie un progres, un pas înainte în dezvoltarea psihică şi fizică a beneficiarilor.

Când un grup soseşte lângă circuit, spuneţi-le întotdeauna să şe aşeze. Explicaţi-le pe scurt sarcinile cu demonstraţii dacă este cazul.

Dacă aveţi vreun motiv să credeţi că circuitul de aparate nu este sub control opriţi-vă. Spuneţi-le beneficiarilor să se aşeze, schimbaţi unele aparate care sunt mai dificile. Liniştiţi beneficiarii şi, fie că vă concentraţi la circuitul de aparate, fie că daţi alte sarcini încercaţi să le câştigaţi atenţia.

Încurajaţi beneficiarii înainte de porţiunea de circuit cu scări, plăci de echilibru. Exemplu de joc: spuneţi-i să îngheţe la aterizare. Când liderul schimbă grupurile amintiţi-vă că “trenuleţul” care soseşte trebuie să fie în grija dumneavoastră. Motivaţi grupul care iese direcţionând conducătorul către noua gară.

Scopul sesiunii de mişcare este de a menţine o atmosferă plăcută şi activă. Dacă acest lucru se întâmplă este aproape imposibil pentru beneficiarii să se plictisească şi să refuze colaborarea.

Încercaţi să vă concentraţi mai mult asupra întregului ansamblu decât pe o supraveghere specifică, asupra unui singur aparat, fără a scăpa însă din ochi copiii hiperactivi.

Unde pot fi confecţionate aparatele de gimnastică în România? Care este costul lor?

Deşi echipamentul IMPART de gimnastică a fost donat de către o organizaţie britanică, este simplu şi poate fi confecţionat cu uşurinţă în România. Acest lucru s-a şi întâmplat în câteva grădiniţe unde proiectul nostru a fost activ acum câţiva ani.

Aparatele de lemn (scări, tobogane, etc.) pot fi confecţionate în ateliere de tâmplărie sau mobilă iar echipamentul moale poate fi confecţionat în ateliere de tapiţerie - tiparul poate fi pus la dispoziţie. Anumite componente pot fi înlocuite. Aparatele confecţionate trebuie finisate, să nu aibă suprafeţe aspre sau aşchii în care să se accidenteze copiii. După fiecare folosire aparatele de gimnastică trebuie curăţate şi uscate.

7


Programul este foarte puternic influenţat de atitudinea personalului: modul în care se îmbracă, atitudinea acestuia, entuziasmul faţă de activitate, răbdarea şi înţelegerea faţă de copiii cu dificultăţi şi modul de asamblare a echipamentului. Toate acestea au un rol deosebit în antrenarea copiilor, creează fundalul întregii activităţi. Acest manual şi curs pot oferi doar nişte idei - dvs. trebuie să fiţi foarte creativi în folosirea informaţiei şi în stabilirea unor standarde ridicate ale muncii.

Metode de lucru

Programele trebuie să ofere activităţi şi stimulare potrivite vârstei şi abilităţilor fiecărui individ, ceea ce nu este uşor într-un spital cu mulţi pacienţi rezidenţi. Aceste programe se pot realiza prin lucrul cu grupuri flexibile în funcţie de nevoile percepute. Acest lucru poate fi dificil la început deoarece fiecare este doritor să participe la o sesiune. În timp, se stabilesc grupe stabile. Liderii sesiunii pot înregistra progresele făcute, abilităţile dobândite şi nevoile participanţilor.

Pacienţii mai abili dansează şi desfăşoară jocuri de mişcare. Aceasta încurajează cooperarea, respectarea regulilor şi, din nou, dezvoltă socializarea. Cei mai abili pacienţi sunt acum capabili să susţină spectacole pentru alte instituţii. Pentru adulţii cu autism relaxarea este o nevoie majoră, ei pot fi calmaţi prin exerciţii de ghidare a imaginaţiei.

Jocuri

Numele jocului

Obiective Activitate

Hamacul Muzical

-dezvoltarea controlului fizicdezvoltarea încrederii în ceilalţi

Fiecare copil stă întins pe o patură din lycra pe podea, apoi personalul sau alţi beneficiari (sub supraveghere) ridică încet pătura. Cei doi care ridică pătura interpretează un cantec pentru persoana care este în hamac (de preferat un cantec de deschidere folosind numele persoanei).Pătura este legănată pe ritm de muzică din spate către faţă si dintr-o parte într-alta. Este important ca în timpul acestui exerciţiu să se menţină cât mai mult posibil un contact vizual cu persoana din hamac.

Scaune muzicale

- dezvoltarea deprinderilor motrice-dezvoltarea atenţiei

Se face un cerc în jurul scaunelor. Numărul scaunelor corespunde cu numărul copiilor/adulţilor minus două. Participanţii se mişcă în jurul scaunelor în timp ce se cântă. O persoană cântă la tobe ca să se audă bine. Cand tobele se opresc fiecare persoană trebuie să încerce să se aseze pe un scaun, persoana fără scaun iese din joc. Pe rând, alt scaun este scos din cerc. Jocul se termină când ultima persoană se aşează pe ultimul scaun şi câştigă jocul.

Alergând prin tunel

- dezvoltarea deprinderilor motrice-dezvoltarea atenţiei

Un joc pentru perechi de câte doi, faţă in faţă, formand două cercuri concentrice. Partenerii se ţin de mână formând un tunel circular. Un jucător fără partener este în afara cercului. La un semnal, el atinge pe unul dintre partenerii din cerc şi îi ia locul. Partenerii aleargă în direcţii opuse prin tunel.

Mingea fierbinte

- dezvoltarea deprinderilor

Se face un cerc din 10 -12 persoane care stau apropiaţi unii langă alţii. Unul dintre jucători are o minge. Liderul jocului spune că

8


motrice-dezvoltarea atenţiei-dezvoltarea imaginaţiei

mingea este fierbinte. Mingea trece din mână în mână în jurul cercului. De fiecare dată se intoarce la lider, acesta spune ca mingea are o calitate diferită şi trebuie să treacă din mână în mână într-un mod adecvat: ea este grea, murdară de noroi, lipicioasa şi aşa mai departe.

Fii rapid! - dezvoltarea deprinderilor motrice-dezvoltarea atenţiei

Jucătorii aleargă. Liderul jocului dă comenzi diferite “stai jos, pe călcâi, în vârful picioarelor, într-un picior” şi aşa mai departe. Aşteptăm până toţi realizează mişcarea. Jucătorii încearcă să execute comanda imediat .

Tunelul mişcator

-dezvoltarea atenţiei -coordonarea mişcării

Jucătorii stau în două linii în perechi, ţinându-se de mâini, astfel formând un tunel.Perechea de la capătul liniei trece prin tunel şi se aşează la inceputul liniei. Aceştia sunt urmaţi de celelalte perechi pe rând până când tunelul este refăcut ( jocul se termină când toate perechile au trecut prin tunel şi s-au intors la poziţia lor iniţială).

Şoarecele şi pisica

-dezvoltarea atenţiei-dezvoltarea perceptiei spaţio-temporale

Se împart participanţii în două grupuri. Se iau parteneri, unul în spatele celuilalt, astfel încât ei formează două cercuri concentrice cu spaţiu între parteneri. Două persoane vor alerga în interiorul spaţiului, unul este şoarecele şi celălalt este pisica. Dacă pisica prinde şoarecele, rolurile sunt inversate. Dacă şoarecele nu vrea să fie prins sau este obosit, acesta se strecoară în afara cercului şi se ascunde după o pereche. Persoana din faţă a perechii devine acum şoarecele. Jocul continuă până când toţi şi-au jucat tura.

Buturuga -dezvoltarea încrederii în grup-îmbunătăţirea percepţiei spaţiului-sincronizarea de grup

Jocul se desfaşoară pe podea; 6- 7 persoane stau intinse pe jos cu mâinile întinse în faţa lor, cu faţa în jos. Trebuie să fie aproape unii de alţii. La un semnal, vor începe să se rostogolească pe podea, în aceeaşi direcţie şi mişcarea trebuie să fie înceată şi sincronizată, astfel încât corpurile lor să fie apropiate. Când grupul s-a sincronizat în mişcări, o altă persoană, se aşează deasupra celorlalţi, perpendicular pe aceştia, şi se continuă rostogolirea grupului.

Dirijorul -dezvoltarea atenţiei şi a spiritului de observaţie

Acest joc se realizează în cerc. O persoană este trimisă afară. În acelaşi timp, altă persoană este aleasă să fie dirijor. Această persoană conduce diferite mişcări, care trebuie copiate concomitent. Apoi, persoana care era afară, intră în cameră şi priveşte grupul, pentru a vedea când se schimbă mişcările pentru a ghici cine este dirijorul. El are dreptul la 3 încercări.

Joc simplu de mişcare cu paraşuta, făra alte materiale

- dezvoltarea deprinderilor motrice- dezvoltarea percepţiei spaţio-temporale

Jucătorii ţin capătul paraşutei astfel încât materialul să fie bine întins. Ei mişcă paraşuta în sus şi în jos, toţi odată. Se poate număra în acelaşi timp. Paraşuta poate fi condusă la ce nivel dorim, până la pământ şi până sus cu braţele ridicate. Folosiţi tot spaţiul de lucru, simţiţi tensiunea din paraşută şi aerul împins de mişcare. Incurajaţi jucătorii să experimenteze posibilităţile paraşutei. Încercaţi sincronizarea mişcărilor cu fondul muzical.

Jocul cu mingea şi

- dezvoltarea deprinderilor

Se aşează o minge uşoară, din burete sau de plajă, pe paraşută, aproape de mijloc. Lăsaţi jucătorii să conducă mingea prin rulare

9


paraşuta motrice- dezvoltarea percepţiei spaţio-temporale-dezvoltarea atenţiei

înceată în jurul paraşutei. Aceasta se realizează prin ridicarea şi coborârea marginilor paraşutei, fără mişcări bruşte. Faceţi exerciţiul mai complex şi mai dificil numind participanţi la care să ajungă mingea, ceilalţi realizând acest lucru de dirijare înceată a mingii prin mişcări lente de ridicare şi coborare a paraşutei. Folosind o minge mai mică decât orificiul din centrul paraşutei, se aruncă mingea în sus prin ridicarea paraşutei şi se încearcă a se nimeri orificiul la aterizare.

Jocuri de echipă cu mingea şi paraşuta

- dezvoltarea deprinderilor motrice- dezvoltarea percepţiei spaţio-temporale-dezvoltarea atenţiei

Împarţiţi grupul în 2 echipe, prin numărare, în aşa fel încât membrii echipelor să fie dispuşi alternativ. Fiecare echipă va avea propria minge, acestea fiind de culori diferite. Plasaţi ambele mingi pe paraşută, şi prin mişcări uşoare de ridicare sau coborâre a paraşutei, fiecare echipa va încerca să îşi dirijeze mingea spre orificiul din centru. Va câştiga echipa care punctează mai mult. Puteţi fi dumneavoastră “băiatul” de mingi, plasat în mijloc sub paraşută şi repunând mingile în joc, sau fiecare echipă poate numi pe rând un “băiat”de mingi. Astfel jocul va avea continuitate.

Mingi pierdute


Împărţiţi grupul în 2 echipe şi asezaţi jucătorii de ambele parţi. În timp ce ţin capetele paraşutei, fiecare echipă va sta pe jos. Două mingi diferite vor fi puse pe paraşută, câte una pentru fiecare echipă. Pe rând, fiecare echipă se va ridica în picioare şi va înscrie punct prin aruncarea mingii în afara paraşutei în partea opusă. Avem nevoie de un asistent care să repună mingile în joc.

Schimb de locuri


Fiecare jucător ţine capătul paraşutei având o anumită culoare, în timp ce stau pe jos sau în picioare. Paraşuta se mişcă încet în sus şi în jos ca să se umple cu aer. Când paraşuta este sus, conducătorul jocului numeşte o culoare sau chiar două culori, urmând ca jucătorii desemnaţi prin acea culoare să se mişte rapid sub paraşută înainte ca aceasta să se prăbuşească.

Sub paraşută


Toţi jucătorii stau pe jos ţinând capetele paraşutei. La un anumit semn, în acelaşi timp, toţi jucătorii se ridică în picioare şi ridică paraşuta cu braţele întinse. Când paraşuta este foarte sus, jucătorii trebuie să aleagă: - fie să lase paraşuta să se îndrepte spre mijloc, unde jucătorii stau pe jos aşteptând ca paraşuta să cadă peste ei. -fie să înainteze puţin, ridicând sau coborând paraşuta astfel încât un jucator poate să se aşeze sub ea şi să facă un cort.

2. Stimularea prin joc

10


În continuare vom prezenta valoarea jocului; de ce este nevoie să recuperăm experienţele de joc pierdute şi vom descrie metodele prin care se pot recupera mai târziu în viaţă experienţele timpurii pierdute. Această recuperare a experienţelor pierdute se poate face în contextul unui program formal susţinut de persoane pregătite. Multe dintre ideile care vor fi prezentate sunt elementare – cum ar fi spunerea poveştilor – şi ne sunt familiare pentru că se bazează pe experienţa copilăriei noastre. Chiar fără un program formal puteţi folosi o parte dintre ideile din acest manual pentru a îmbogăţi experienţele de joacă ale copiilor şi adulţilor aflaţi în grija dumneavoastră.

Unul dintre drepturile de bază ale copilului este acela de joc şi recreere. Însă uneori în instituţii copiii petrec mult timp fără să facă ceva; stau pur şi simplu.

În aceste instituţii, nevoia de joc ar trebui să fie o primă necesitate (după cele de bază: alimentaţia, căldura, îmbrăcămintea). Jocul ar trebui să fie cea mai importantă activitate a copilului în primii ani de viaţă, şi, ca orice altă activitate dominantă este o experienţă formativă majoră care ajută copilul să se adapteze în viaţă. Jocul dezvoltă copilul pe plan mental, fizic, spiritual, emoţional şi intelectual.

Jocul începe din primele luni de viaţă având o importanţă deosebită în dezvoltarea copilului. Jocul simplu de-a “cu-cu bau” este unul din primii stimuli. Jocul cu mâinile şi degetele, cântecele dezvoltă ataşamentul atât de important pentru copilul mic şi duc la dezvoltarea limbajului. Povestirea şi citirea poveştilor dezvoltă imaginaţia şi abilitatea de a descrie scene şi situaţii în afara experienţei imediate a copilului sau adultului.

Pana la vârsta de trei ani, un copil care este stimulat într-un mediu favorabil, este pregătit pentru jocul de imitare. Copiii încep să se joace cu adultul şi apoi cu alţi copii. Copiii care nu au parte de această perioadă valoroasă a dezvoltării lor au ulterior mari dificultăţi de învăţare şi par a suferi de o nervozitate ce-i împiedică să se implice într-un proiect creativ. Au o încredere scăzută în alţi oameni şi au un vocabular mai redus de cuvinte şi idei.

Definiţie:

Stimularea prin joc vizează parcurgerea unui program structurat continînd activităţi ludice care să conducă la dezvoltarea armonioasă a beneficiarilor în plan fizic, psihic si motor.

Jocul, ca instrument pedagogic este folosit în achiziţionarea unor cunoştinţe, dar şi în construirea unor conduite, pe care lucrătorul prin arte combinate modelează comportamente, atitudini şi nu numai.

Jocul, aduce în lumea copilului cu deficienţe, tot ce este nou, folosindu-se de vechi, sau folosindu-se de ceea ce ştie copilul, se introduce ceea ce nu ştie.

Jocul este un comportament divers şi complex care este văzut ca având un rol central în dezvoltarea copilului.

11


Indiferent de vârstă, jocul este fundamental pentru comunicare. El eliberează stresul, stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relaţiilor şi de mărturisire a dorinţelor.

Astfel, stimularea prin joc este inclusă în practicile lor de tot mai mulţi consilieri din şcolile elementare şi terapeuţi din practica privată.

Limbajul copiilor rămâne în urma dezvoltării lor cognitive, iar ei comunică prin joacă ceea ce inteleg din lumea care îi înconjoară. Astfel, jucariile sunt percepute drept cuvinte, iar jocul ca limbaj.Scopul principal al utilizării stimulării prin joc este de a realiza dezvoltarea la nivel maxim a potenţialului restant al beneficiarilor. Obiective principale ale stimularii prin joc :

- consolidarea deprinderilor motrice de bază,- consolidarea abilităţilor manuale,- creşterea autonomiei personale,- dezvoltarea motricităţii generale,- dezvoltarea capacităţii de discriminare,- dezvoltarea percepţiei spaţiale şi temporale,- dezvoltarea capacităţii de identificare a unor obiecte/ animale/ culori/ forme,- creşterea capacităţii de concentrare a atenţiei,- anularea absenteismului în timpul desfăşurării activităţilor,- stimularea capacităţilor perceptive,- creşterea achiziţiilor cognitive,- dezvoltarea capacităţii de identificare a relaţiilor existente între obiecte,- creşterea capacităţii de comunicare,- dispariţia unor stereotipii verbale.- creşterea gradului de sociabilitate,- susţinerea afectivă şi furnizarea de reguli de respectat,- dezvoltarea capacităţii de realizarea a unor sarcini împreuna cu alţi copii,- creşterea gradului de securizare afectivă,- stimularea creativităţii.

Efectele benefice ale jocului

- beneficiarii au satisfacţia de a face ei înşişi ceva, le dă sentimentul că deţin controlul acestor acţiuni şi reconstituie aspecte normale ale vieţii.

- beneficiarii au posibilitatea să întâlnească alţi copiii; deseori copiii îşi oferă reciproc sprijin şi companie.

- Îngrijorarea, confuzia şi frica pot fi experimentate cu ajutorul situaţiilor imaginative prin joc, ex. “hoţii şi vardiştii”, accidente, ambulanţe.

- beneficiarii pot fi implicaţi în jocul cu roluri în care anxietatea poate fi exprimată fără restricţie.

12


Învăţarea prin joc este o abordare foarte accesibilă pentru copii şi persoane cu dizabilităţi şi poate deveni o experienţă plăcută. Aceştia TRĂIESC jocul, nu doar AUD despre joc.

Joaca nestructurată poate fi plăcută şi oferă posibilitatea exprimării emoţionale dar prea multă joacă de acest fel poate fi nestimulativă. Jocul structurat cu scopuri specifice este stimulativ şi poate conduce la realizări sigure. Jocul este deasemenea creativ şi este o ocazie pentru testarea flexibilităţii. Implicarea adulţilor poate fi educativă şi poate stimula gândirea şi promova diferite puncte de vedere. Unii consideră jocul ca fiind o activitate intelectuală, alţii o activitate plăcută, agreabilă.

Etape în jocul formal

0-2 ani: etapa senzorio-motorie

Acum copilul dobândeşte controlul asupra sa şi a obiectelor din jur. Copilului îi place mişcarea şi învaţă să-şi stăpânească şi să-şi coordoneze abilitatea motorie astfel încat în timpul jocului el începe să exerseze şi să-şi controleze mişcările, să exploreze lumea imaginilor, sunetelor, şi efectele pe care le poate produce asupra lor. Ei se joacă în paralel cu copiii de vârsta lor.

2-7 ani – etapa pre-operaţională

Copilul se joacă folosind simboluri sau interpretează anumite situaţii. Jocul include elemente de fantezie, de simulare, copilul întrebuinţează cuvintele sau obiectele în mod simbolic. El colaborează cu alţi copii.

Peste 7 ani: etapa operaţională

Gândirea copilului devine mai logică, jocurile şi activităţile includ reguli. La început îşi stabilesc propriile lor reguli, dar, mai târziu, pe parcursul dezvoltării lor, devin capabili să respecte “regula jocului”.

Adolescenţii

Adolescenţii vor să experimenteze pe viu viaţa adultului. Adolescenţii nu muncesc la fel ca adulţii, ei pot munci din greu studiind, deci au nevoie de joc. Înainte de toate au nevoie de timp în care să nu facă altceva decât să fie cu cei de vârsta lor, să asculte muzică, să afle cu adevărat ce-i interesează.

Tinerii din instituţii au mult mai puţine experienţe de viaţă. Cei cu dificultăţi de învăţare vor fi întârziaţi în dezvoltare şi au nevoie de experienţe din perioadele timpurii. Activităţile creative le pot oferi o modalitate de a descoperi propriile lor nevoi şi de a-şi exprima dorinţele.

Adulţii

13


Adulţilor le place să se joace, ei joacă deseori jocuri competitive, le place ca în timpul liber să nu fie constrânşi de muncă sau îndatoriri; au hobby-uri: sport, lectură, etc. Anumite jocuri pentru adulţi conţin un set de reguli cu care interacţionează, de ex. fotbalul.

Dar există în acelaşi timp şi o legătură între joc şi visatul cu ochii deschişi, între actele de joc şi cele creative şi între joc şi teatru. În engleză acelaşi cuvânt este utilizat pentru spectacol în teatru şi activitatea de joc a copiilor. Legătura este conştientizată în folosirea jocurilor teatrale ca o experienţă valoroasă pentru actori prin experienţa pe care aceştia o capătă atunci când improvizează sau repetă.

Nevoia de a recupera experienţele copilăriei

Dacă copilul n-a avut un debut satisfăcător e necesar să se facă reîntoarcerea la experienţele de început, nu în acelaşi fel ca la sugari, dar într-un mod apropiat pentru a trăi experienţe similare, să li se ofere şanse de joc şi experimentare. Ei au nevoie de încurajare pentru a participa la jocurile creative, prin cântece şi jocuri. Au nevoie de poveşti.

Jocul rămâne pentru deficienţii mintali o componentă importantă a procesului de recuperare, pentru că oferă mişcare, plăcere, eliberarea emoţiilor, contact uman, scoaterea din izolare şi face posibilă comunicarea. Jocul este una dintre activităţile prin care copilul învaţă să cunoască lumea reală.Pe măsură ce copilul se dezvoltă, el învaţă că jocul implică relaţii sociale între oameni. În jocurile sale copilul reflectă viaţa şi activitatea socială a adultului, pentru că aceasta este mediul său de viaţă. Încă de timpuriu copilul simte nevoia unei comunicări active cu cei din jur, în primul rând cu părinţii care îl îngrijesc, îi procură jucării şi se joacă cu el.

În jocurile sale copilul imită într-un mod specific viaţa şi activitatea adulţilor. La această vârstă, cunoştinţele şi deprinderile copiilor sunt limitate. Această contradicţie dintre dorinţele copilului pe de o parte şi posibilităţile reale pe de altă parte este rezolvată pe calea jocului.

Condiţii optime pentru desfăşurarea jocului

Jocul poate fi formal sau informal, structurat sau nestructurat, într-o încăpere sau afară. Este important ca:

lucrătorii prin arte să conştientizeze importanţa jocului şi să ofere condiţii optime de desfaşurare a activitaţii.

să existe o atmosferă caldă, care să ofere siguranţă şi culoare. Răceala mediului poate fi îmbunătăţită cu ajutorul jucăriilor şi activităţilor familiare.

să se folosească jucării potrivite, jocuri creative, educative, potrivite vârstei şi abilităţilor.

să existe participarea efectivă a unui adult care să inspire încredere, să fie responsabil, să coopereze şi să supravegheze, să aibă atitudine flexibilă, încurajatoare, tolerantă.

să existe diversitate şi sa stimuleze imaginaţia.

14


să se ofere siguranţă prin prezenţa adulţilor. Ei vor pune la dispoziţie jucării şi echipament unui grup cu un număr potrivit de copii şi monitorizarea comportamentului în situaţiile de joc.

să se dedice timp special jocului care nu va trebui privit ca rutină în instituţie sau ca educaţie formală.

Exemple generale (exerciţii şi jocuri)

Denumirea jocului

Obiective Activitate

Jocul Numelui Recunoaşterea celorlalţi din grup.

Se stă în picioare, în cerc. Fiecare persoană îşi spune numele, şi ceilalţi îl repetă cu voce tare (foarte puternic şi clar).

Joc de mimică Recunoaşterea celorlalţi din grup

În picioare, în cerc. Fiecare persoană îşi spune numele pe rând, păşeşte în mijloc şi face un gest, o mişcare. Apoi, ceilalţi repetă cât mai precis posibil numele şi mişcarea.

Jocul cu mingea Recunoaşterea celorlalţi din grup.

În picioare, în cerc. O minge se aruncă de la o persoană la cealaltă. De fiecare dată, cel care aruncă mingea spune numele celui care o primeşte.

Părţile corpului - dezvoltarea motricităţii generale- însuşirea corectă a schemei corporale

Toată lumea merge în cerc pe fond muzical. Când se opreşte muzica cineva numeşte două părţi ale corpului şi fiecare persoană trebuie să unească cele două părţi ale corpului cu o altă persoană. Exemplu: nas si cot; genunchi si piept etc.

Oglinda - dezvoltarea motricitatii generale

- dezvoltarea simţului de observaţie

Se lucrează în perechi. O persoană este oglinda şi cealaltă se mişcă încet în faţa “oglinzii”. Persoana care interpretează rolul oglinzii copie mişcarea exact. Se schimbă apoi rolurile, pentru ca fiecare să aibă ocazia să conducă şi să imite.

Baba oarba - dezvoltarea percepţiei spaţiale şi temporale,

- dezvoltarea capacităţii de realizarea a unor

Se lucrează în perechi. O persoană este baba oarba (cu ochii închişi) iar cealaltă o conduce uşor prin cameră. Se schimbă rolurile,

15


sarcini împreuna cu alţi copii,

pentru ca fiecare să experimenteze ambele situaţii şi să capete încredere în cealaltă persoană.

Joc de încredere - dezvoltarea capacităţii de realizarea a unor sarcini împreuna cu alţi copii,- creşterea gradului de sociabilitate

Se fac grupuri de câte 8 persoane, care stau în picioare, într-un cerc strâns. O persoană stă în picioare în mijloc, cu ochii închişi. Cei din cerc o ating uşor cu mâinile, o cuprind şi o mişcă uşor înainte şi înapoi sau în mişcări circulare. Persoana din mijloc rămâne cu picioarele în acelaşi loc, în timp ce corpul se leagănă în direcţia în care ceilalţi o împing pe rând. Pe măsură ce încrederea creşte, cercul se poate lărgi uşor astfel încât persoana din mijloc descrie o mişcare mai amplă. Apoi cercul se strânge din nou, uşor, cei din jur fiind aproape ca o haină pentru cel din mijloc. Pe măsură ce încrederea creşte cercul se poate lărgi, se aşteaptă câteva momente pentru ca cel din mijloc să revină uşor din stare şi să deschidă ochii. Nimeni nu este forţat să meargă în mijloc dar fiecare are această posibilitate. Toată lumea din cerc trebuie să se concentreze, ei sunt responsabili pentru persoana cu ochii închişi.

Să facem figuri geometrice

- dezvoltarea percepţiei spaţiale şi temporale,

- dezvoltarea capacităţii de identificare a unor forme

Fiecare se plimbă la întâmplare prin cameră. La un moment dat, cel care conduce sesiunea le spune să se adune într-un cerc, cât mai repede posibil, în linişte. Apoi încep iar să se plimbe, şi fac un pătrat, apoi un triunghi. Se repetă exerciţiul cu ochii închişi.

Jocul ghinionistului

- dezvoltarea capacităţii de realizarea a unor sarcini împreuna cu alţi copii,- anularea absen-teismului în timpul desfăşurării activităţilor.

Acest joc presupune un cerc larg format din copii care stau jos iar cineva este în afara cercului. Cel din afară se plimbă în jurul cercului în timp ce persoanele din cerc fredonează un cântecel sau o frază ritmată referitoare la cel din afară care nu are loc. “Bietul Ion,

16


nu are un locVai, ce păcat!”Cel din exterior se opreşte la un moment dat în spatele a două persoane din cerc, pune mâinile pe urmerii lor şi îi trage afară din cerc. Spunând “Acum am şi eu un loc”. Se aşează pe unul din locurile rămase libere şi îl lasă pe celălalt liber. Cei scoşi afară îşi strâng mâinile şi apoi se deplasează în jurul cercului în sensuri opuse, dându-şi mâna de fiecare dată când se întâlnesc. La un moment dat încep să fugă amândoi pentru a ocupa unul din locurile rămase libere din cerc. Cel rămas pe dinafară va relua jocul, urmând să-şi facă loc.

Cadourile - dezvoltarea imaginaţiei şi mimicii expresive,

- consolidarea abilităţilor manuale,

- stimularea creativităţii .

Se foloseşte o minge sau un balon care se presupune a fi un cadou imaginar ce se înmânează cuiva. Cel care primeşte cadoul multumeşte, apoi îl cercetează, demonstrând cu ajutorul pantomimei, (fără cuvinte) ce este cadoul.

Cozile - dezvoltarea percepţiei spaţiale şi temporale,

- creşterea capacităţii de concentrare a atenţiei

Două persoane vin în mijlocul cercului, fiecare are o coadă sau fular băgată în pantaloni sau fustă. Partenerii de joc încearcă să-şi fure coada unul altuia păzindu-şi în acelaşi timp propria coadă.

Improvizaţia - dezvoltarea imaginaţiei,

- creşterea capacităţii de comunicare,

- - dezvoltarea capacităţii de realizarea a unor sarcini împreuna cu alţi copii,- stimularea creativităţii.

Creaţi situaţii (momente, întâmplări) pentru 2 persoane, încurajaţi folosirea gesturilor. Situaţiile trebuie să fie simple, luate din viaţa de zi cu zi, mama şi copilul, controlorul de bilete şi călătorul care şi-a pierdut abonamentul, un bărbat şi o femeie care se plac, vânzător şi cumpărător care înapoiază un produs care nu este bun, cântăreţ faimos şi admirator, ospătar şi client, doctor şi pacient, poliţist şi infractor etc. pe măsura ce se deprind cu aceste situaţii, se poate adăuga o a treia persoană. Lăsaţi la

17


latitudinea grupului să discute cu cei care interpretează.

Schimbarea obiectului

- stimularea creativităţii,- dezvoltarea capacităţii

de discriminare.

Prima persoană din cerc mimează cum se foloseşte un obiect imaginar apoi îl dă persoanei de alături care foloseşte obiectul în acelaşi fel apoi îl schimbă în altceva şi îl dă mai departe.

3. Stimulare prin muzica

Abilitatea de a aprecia şi a răspunde la muzică este o calitate înnăscută a fiinţei umane. Această abilitate de obicei rămâne nealterată de către handicap, rană sau boli, şi nu depinde de educaţia muzicală în general. Pentru persoanele care găsesc comunicarea verbală ca fiind o formă neadecvată sau dificilă de exprimare personală, terapia prin muzică oferă un spaţiu sigur pentru exteriorizarea sentimentelor.

Definiţie :

Stimularea prin muzică reprezintă folosirea muzicii în cadrul relaţiei lucrator – beneficiar, cu scopul de a încuraja dezvoltarea fizică, mentală, socială, emoţională şi starea de bine în general.

Stimularea prin muzică reprezintă arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică.

Obiective principale ale stimulării prin muzică sunt :

- scăderea frecvenţei/dispariţia unor mişcări stereotipe,- consolidarea mişcărilor simultane şi coordonate,- dezvoltarea motricităţii fine,- dezvoltarea capacităţii de discriminare,- dezvoltarea percepţiei spaţiale şi temporale,- creşterea capacităţii de concentrare a atenţiei,- anularea absenteismului în timpul desfăşurării activităţilor,- stimularea capacităţilor perceptive,- creşterea achiziţiilor cognitive,- dezvoltarea capacităţii de identificare a relaţiilor existente între obiecte,- creşterea capacităţii de comunicare,- dispariţia unor stereotipii verbale.- creşterea gradului de sociabilitate,- susţinerea afectivă şi furnizarea de reguli de respectat,- dezvoltarea capacităţii de realizare a unor sarcini împreuna cu alţi copii,- creşterea gradului de securizare afectivă,- stimularea creativităţii.

Spre deosebire de alte forme artistice muzica se adresează şi este receptată de oameni în mod direct. Lumea sunetelor este universală. Are elemente care reflectă toate stările

18


sufleteşti: manifestările de bucurie, melancolie şi dor, atingând practic toate aspectele fundamentale ale sensibilităţii umane.

muzica poate avea un efect liniştitor asupra individului, reduce tensiunile individuale şi interpersonale şi poate oferi consolare.

muzica poate avea efect activator, mobilizând pentru activitate şi imprimând ritm acesteia

ea permite evadarea; această evadare poate fi benefică, dar poate fi folosită şi ca un mod de a refuza acceptarea realităţii.

Mulţi oameni văd muzica în contextul învăţării unui instrument muzical, cântatulîntr-un cor şi interpretarea vocală. Pentru copiii cu nevoi speciale şi dificultăţi de învăţare muzica are un alt rol. Pentru ei, unitatea sunetului, a mişcării şi a limbajului au un rol central în joc şi în procesul de învăţare.

Toţi copiii au nevoie de joacă. Prin joacă copiii îşi dezvoltă abilităţile sociale, intelectuale, fizice şi creative. În cadrul unei activităţi muzicale, copiii explorează, cercetează câte sunete poate scoate un instrument. Acest mod de abordare prin investigaţie se face prin folosirea corpului sau a sunetelor vocale, vocii şi mediului. Copiii devin motivaţi să experimenteze şi să înveţe lucruri noi.

Pentru multe persoane cu nevoi speciale limbajul este dificil iar situaţiile în care trebuie folosit poate reprezenta o ameninţare. Dar în procesul de stimulare prin muzică se poate folosi limbajul non-verbal. Limbajul şi cuvintele nu sunt necesare şi acest lucru poate constitui o experienţă mai accesibilă şi mai satisfăcătoare pentru un copil sau un adult cu dificultăţi de comunicare.

Materialul de bază al muzicii este sunetul, aşa cum pentru dans materialul de bază este mişcarea. Înţelegerea abilităţii de a folosi sunetele corpului şi ulterior un instrument îi oferă copilului un sens pozitiv al interacţiunii cu el însuşi, iar apoi cu ceilalţi prin cântatul la instrumente şi crearea propriei sale muzici.

Stabilirea unei relaţii cu un instrument poate fi un progres pentru copiii cu tulburări de comportament. Se pot folosi anumite metode pentru cazuri specifice. De exemplu disonanţa poate fi folosită pentru a reflecta disconfortul resimţit de pacientul schizofrenic sau lucrătorul poate acompania copilul atunci când acesta ţipă. Această abordare este diferită de cea în care unui copil zgomotos i se pun sunete liniştitoare sau se încearcă implicarea unui copil tăcut într-o activitate.

Stimularea prin muzică practicată de echipa IMPART

19


În următoarele rânduri vă vom prezenta modul nostru de a lucra cu beneficiarii folosind ca tehnică muzica. Metoda de lucru folosită în cadrul proiectului este preluată de la specialişti din Marea Britanie prin lucrul practic cu beneficiarii. În stimularea prin muzică, improvizaţia este folosită ca tehnica deoarece :

este non-verbală nu necesită abilităţi sau o pregătire muzicală este sigură, un mod neameninţător de a fi în prezenţa altei persoane dezvoltă o relaţie bazată pe muzică între doi sau mai mulţi oameni.

Lucrul cu emoţiile

Când lucrăm cu copii sau adulţi comunicăm cu propriile lor emoţii. Ceea ce exprimă ei folosind sunetul şi/sau liniştea este o exteriorizare a lumii lor interioare.

Ascultând muzica unui copil/adult devenim sensibili la starea lor emoţională. Prin muzică, cântând sau nu, ei pot exprima sentimente ca: tristeţe, furie, reţinere sau o lume interioară haotică. Când copilul/adultul nu se cunoaşte bine pe sine şi are o percepţie slabă asupra propriei persoane muzica acestuia poate fi doar o tentativă sau imitaţie. Când o persoană nu este capabilă să experimenteze emoţiile, sau poate nu ştie ce sunt emoţiile, se poate spune că este “Paralizată Emoţional” . Această paralizie poate fi diminuată prin muzică.

În lucrul nostru cu adulţii sau copiii instituţionalizaţi, “Paralizia Emoţională” poate fi cel mai întâlnit sentiment exprimat în improvizaţie. Muzica poate suna înfundat, repetitiv, poate implica imitaţia altora. În această situaţie practicianul poate întâmpina momente dificile în conducerea sesiunii.

Este important ca atunci când ai realizat o relaţie prin muzică cu beneficiarii să încerci crearea unui mediu sigur care să le ofere încredere. Lucrătorul prin Arte observă şi răspunde la improvizaţia copilului/adultului fără să filtreze prin analiza bine – rău comportamentul acestuia. Acest lucru presupune respectarea anumitor principii. Dacă foloseşti cuvinte de laudă ca: “Bravo!” sau “Foarte bine”, beneficiarul ar putea crede că aştepţi ceva de la el, că ar trebui să se comporte într-un anumit fel în timpul sesiunii. Alt membru al grupului care nu a fost lăudat ar putea simţi că nu a fost destul de bun. Lucrătorul prin Arte trebuie să răspundă doar la participarea sau neparticiparea clientului.

Planificarea lucrului în grup sau individual

Înainte de selectarea copiilor/adulţilor aceştia sunt observaţi cu atenţie de specialist pentru o mai bună cunoaştere a nevoilor lor.

Deasemenea Lucrătorul prin Arte discută cu persoana care petrece cel mai mult timp cu beneficiarul (educatorul, infirmierul) referitor la comportamentul său zilnic.

20


Pe baza informaţiilor culese şi a evaluării lucrătorului, se stabileşte dacă copilul / adultul va lucra individual sau în grup şi se stabileste planul de lucru.

Sesiunile de lucru individual

Sesiunile de lucru individual diferă de cele în grup. Lucrătorul prin Arte acordă beneficiarului întreaga atenţie, acţionează în concordanţă cu reacţiile acestuia pentru a-i câştiga încrederea, îl face să se simta liber să se exprime aşa cum doreşte.

Rolul Lucrătorului prin Arte în sesiunile de lucru individual are o importanţă mai mare decât în cele de grup. El observă atent clientul şi îl stimulează cu multă sensibilitate şi fineţe în special în primele sesiuni. Pe parcurs, beneficiarul evoluează şi răspunde tot mai mult stimulilor si se poate încerca o integrare a sa într-un grup, Lucrătorul prin Arte continuând să se concentreze pe libertatea de exprimare a beneficiarului.

Studiu de caz : sesiune de stimulare prin muzică – lucru individual

Pentru a ilustra o sesiune de lucru individual de stimulare prin muzică vă vom prezenta exemplul unui copil cu care am lucrat.

Vă prezentăm cazul unei fetiţe de 6 ani cu care am lucrat o perioadă de 3 ani. Ea a locuit într-un Centru de Plasament dar acum este într-o familie provizorie. Fetiţa are retard mintal mediu, dificultatea de comunicare şi autism.

La începutul sesiunilor de stimulare prin muzică Elena a fost evaluată. După evaluarea iniţiala s-au stabilit obiectivele în funcţie de principalele nevoi ale Elenei.

La început Elena a arătat dificultăţi de coordonare, interes scăzut faţă de instrumentele muzicale, atenţia deficitară, mişcari stereotipe (legănat) şi hiperactivitate. Ea s-a speriat de sunetul tobei şi a refuzat orice contact cu lucrătorul prin arte. A aruncat instrumentele peste tot în camera de lucru.

În primele sesiuni s-a jucat cu instrumentele şi cu această ocazie i-am prezentat fiecare intrument. Apoi ne-am concentrat pe o serie de activităţi pentru” sunetul de sintetizator”, o perioada în care am lucrat mai mult cu tobele şi un cinel. După acestea au urmat o altă serie de activităţi bazate pe diferite teme: instrumente de percuţie; instrumente de suflat; jocul cu xilofonul; cântece; activităţi pentru învăţarea parţilor corpului care au inclus mişcări şi un oarecare ritm.

Un alt obiectiv în cadrul sesiunilor de stimulare a fost scăderea frecvenţei mişcărilor stereotipe prin transformarea legănatului într-un dans.

Următorul pas a fost integrarea Elenei într-un grup de 3 copii, cu scopul de a dezvolta capacitatea de realizare a unor sarcini împreună cu alţi copii şi de a diminua hiperactivitatea acesteia.

21


În prezent Elena are o evoluţie pozitivă, s-au diminuat mişcările stereotipe, are o capacitate îmbunătăţită de concentrare a atenţiei, a început să dezvolte capacitatea de a menţine un ritm şi a început să imite gesturi. Ea a colaborat bine cu lucrătorul precum şi cu grupul de copii. S-a notificat progresul din spontaneitatea răspunsurilor, starea de spirit s-a schimbat, a devenit mai calma şi iniţiază tipuri de joc; instrumentul ei favorit este maracas.

S-a remarcat o apropiere faţă de grupul în care lucra iar emoţiile ei sunt exprimate prin instrumentele pe care ea le foloseşte. Acesta este doar un exemplu. Lucrătorul prin Arte trebuie să observe atent copilul/adultul şi să acţioneze în funcţie de acesta, să improvizeze ceea ce pare a fi mai potrivit în anumite situaţii. Intuiţia adultului are un rol major aici. Acesta se transpune emoţional în starea sufletească a adultului/copilului împărtăşindu-i sentimentele.

Lucrătorul prin Arte urmăreşte copilul/adultul, este condus de acesta pe cât posibil, în special în lucrul individual. Chiar dacă ne-am gândit dinainte la un anumit mod de a structura sesiunea, ne vom adapta în funcţie de starea beneficiarilor cu care lucrăm. Un cântec de “Salut” poate fi acelaşi o săptămână întreagă, dar poate fi interpretat diferit, mai rar sau mai repede în funcţie de cel pe care îl salutăm. În lucrul individual, structura este mai puţin clară, punctul de plecare fiind ceea ce face copilul/adultul.

Descrierea unei sesiuni de grup

1 Cântecul de salut

Un cântec de salut este folosit la începutul fiecărei sesiuni întampinând fiecare copil/adult, folosind numele acestuia. (ex: “Salut Ionel şi ce mai faci ? Şi ce mai faci tu azi ?”).

salută participanţii şi se concentrează asupra fiecăruia făcându-i să se simtă bineveniţi în grup

este important ca parte a structurii sesiunii deoarece marchează începutul acesteia

poate fi folosit orice cântec de salut dar este bine ca pentru o perioadă să se folosească acelaşi cântec pentru ca membrii grupului să se familiarizeze cu el

când salutaţi grupul, făceţi-o cu calm fără a impune grupului starea voastră de spirit şi acordaţi aceeaşi atenţie tuturor

2 Atenţia individuală acordată în grup

A doua parte a sesiunii constă în improvizaţia muzicală realizată pe rând cu fiecare membru al grupului.

Motivele acordării atenţiei individuale în grup:

dă fiecărui membru aceeaşi şansă de a primi atenţie individuală

22


oferă liderului posibilitatea să observe răspunsul membrilor grupului atunci când se lucrează cu ei

încurajează fiecare membru să-şi aştepte rândul

Pe rând, se improvizează cu ajutorul instrumentelor muzicale cu fiecare membru al grupului. Una dintre metodele lucrului individual este concentrarea asupra beneficiarului. Apoi în funcţie de modul fiecăruia de a răspunde la stimuli le răspundem şi noi.

Răspunsul înseamnă conştientizarea a tot ceea ce copilul sau adultul face. Poate fi doar o mică reactie. Aşteptând discret şi răspunzându-le într-un mod similar dăm importanţă acelui sunet muzical şi la ceea ce ar putea însemna. În acest fel, copilul/ adultul realizează că a fost ascultat, că i s-a acordat întreaga atenţie.

Unui copil/adult care nu cântă la instrument i se poate cânta uşor, folosindu-i numele într-un mod care sugerează doar simpla voastră prezenţă. Nu este indicat să folosim o modalitate care să sugereze că s-ar aştepta ceva de la beneficiar.

În sesiunile de lucru prin muzică, ideal ar fi să încurajăm copilul/adultul să-şi exprime propria personalitate prin iniţierea lor în a cânta singuri la instrumente. Acest lucru poate lua foarte mult timp dar este bine să avem o structură şi câteva reguli simple pentru program cum ar fi aşteptarea rândului pentru a alege un instrument, ascultarea celorlalţi din grup, grija pentru instrumente.

Timpul acordat fiecărui membru este stabilit intuitiv, în funcţie de felul în care răspunde copilul/adultul. Dacă acesta răspunde foarte puţin sau deloc, încercaţi să nu plecaţi de lângă el imediat pentru că ar putea da impresia că nu sunteţi interesaţi sau mulţumiţi de ce a făcut.

În timp ce noi încercăm să acordăm fiecărui membru atenţie individuală, ceilalţi pot deveni nerăbdători: îşi părăsesc locurile, cântă la instrumente, se mişcă în jur. Încercaţi să direcţionaţi cât mai puţin. Sunt moduri de a minimaliza obstrucţiile, de ex: luarea beţelor de la un membru care le-a smuls altcuiva sau căruia nu i-a venit încă rândul, spunând “Mulţumesc!”. În situaţiile în care lucrează mai mult de un practician cu acelaşi grup, cealaltă persoană poate încuraja membri mai nerăbdători să se uite sau să asculte.

Atenţia acordată individual este importantă, dar să nu uităm că fiecare individ este o parte a grupului şi trebuie să ne asigurăm că avem timp suficient pentru lucrul în grup.

3 Improvizaţia de grup

Aceasta este a treia parte a sesiunii care implică toţi membri grupului şi practicianul în acelaşi timp.

Motivele folosirii improvizaţiei de grup

oferă beneficiarilor libertatea de a participa sau nu şi de a alege dintr-o gamă variată de instrumente.

23


ca parte a grupului, fiecare membru prin comportamentul său are ocazia să experimenteze impactul avut asupra acestuia, rolul său în grup;

dă liderului posibilitatea să observe modul în care membrii se comportă în grup, interacţiunea dintre ei. Aceasta poate indica modul în care relaţionează în general;

liderul observă cum funcţionează grupul ca un tot, dacă este sau nu unitate între membri. Este deasemenea interesant de observat dacă membrii rămân în grup sau pleacă.

Oferiţi grupului o gamă largă de instrumente, puneţi-le în mijloc, sau împrăştiate în cameră, pentru a le permite membrilor să aleagă unul sau mai multe. Încercaţi să răspundeţi prin sunet sau contact vizual tuturor membrilor.

4 Cântecul de “La revedere”

Are aceeaşi importanţă ca şi cântecul de “Salut”. Cântecul de “La revedere” marchează sfârşitul sesiunii şi este cântat pe rând fiecărui membru al grupului, folosindu-se numele acestuia.

Studiu de caz: lucru în grup

Copiii selectaţi pentru acest grup sunt: Cosmina – 6 ani, Marcel – 7 ani şi Laurenţiu – 7 ani. Toţi au probleme de comunicare, Cosmina nu vorbeşte deloc doar ţipă. Toti copii uneori sunt agresivi; au reacţii neaşteptate. Marcel este venit de puţin timp la Grădiniţa Specială dintr-un Centru pentru copii cu dizabilităţi severe.

În primele sesiuni nu comunică între ei şi evită specialistul, explorează instrumentele cu aviditate, obiectele din cameră. Nu au răbdare să-şi aştepte rândul la lucrul individual. De cele mai multe ori sunt atenţi şi fac contact vizual când li pronunţă numele. Începând cu sesiunea a patra copiii folosesc instrumentele pentru a comunica cu specialistul. El se apropie de Marcel bătând ritmat în tamburină, Marcel ascultă cu atenţie şi zâmbeşte apoi bate şi el de câteva ori în tamburina lucrătorului prin artă. Practicianul începe să cânte din nou. Marcel nu are răbdare ca acesta să termine şi începe să bată şi el cu aceeaşi intensitate. După mai multe sesiuni copiii învaţă să comunice între ei. Marcel şi Laurenţiu îşi vorbesc mai mult, uneori comunică prin alternanţa de sunete cu ajutorul instrumentelor muzicale. Laurenţiu are un simţ al ritmului deosebit, îi place mult să folosească toba sau să bată în diferite obiecte din cameră (uşă, dulapuri etc.); uneori cântă ceva învăţat mai demult, mergând neîncetat prin cameră, luând câte un instrument fără a încerca să atragă atenţia practicianului, când îi surprinde privirea zâmbeşte. Nu menţine contactul vizual pentru mult timp.

Cosmina este retrasă, nu acceptă comunicarea cu cei doi membri ai grupului, se supără foarte tare atunci când i se ia un instrument, ţipă şi aruncă cu tot ce găseşte în cale. Are momente când se apropie de practician, îi place să fie în preajma acestuia, îi place să fie ţinută în braţe, să i se cânte. Alteori cânta tare la instrumente, loveşte cu

24


putere talgerul mare/cinelul, toba mare. Specialistul îi răspunde cu aceeaşi intensitate, Cosmina ascultă şi parcă vărsându-şi o furie ascunsă începe din nou să bată. Această alternanţă de sunete intense între specialist şi Cosmina durează câteva minute după care Cosmina se retrage şi ia un alt instrument fără a-l folosi.

La un moment dat, după câteva sesiuni se creează acea apartenenţă de grup, copiii deja se cunosc mai bine, cooperează, fac schimb de instrumente, uneori chiar cântă la acelaşi instrument. Încep să comunice mai bine. Deasemenea se poate vorbi de existenţa unei legături între specialist şi grup. Copiii încep să cunoască instrumentele muzicale şi să aibă preferinţe.

Iată deci câţiva paşi pozitivi în evoluţia grupului ca urmare a improvizaţiei muzicale. Fiecare grup este diferit şi răspunde în mod diferit. Specialistul va adopta o poziţie potrivită pentru fiecare grup în funcţie de nevoile copiilor.

Este important să observăm că sesiunile de stimulare prin muzică trebuie susţinute regulat şi structura grupului trebuie menţinută. Copiii/adulţii din fiecare grup vor rămâne aceiaşi.

Deoarece nu toate instrumentele muzicale folosite de noi pot fi găsite la noi în ţară şi pentru că ele costă foarte mult, o parte dintre ele pot fi confecţionate, improvizate. Instrumentele create vor emite un sunet asemănător şi copiii/adulţii le vor folosi ca atare.

Exemple:

sunătoarea poate fi înlocuită de un recipient gol în care se pun pietricele sau alte materiale mici din plastic sau fier care să emită sunete diferite la mişcarea acestuia. O sticlă (mică, mijlocie, mare) din plastic sau alte recipiente din diferite forme, pot fi folosite în acest caz iar pentru a avea un aspect cât mai plăcut pentru copii, se aplică decoraţii pe exterior. Se mai pot folosi cutii metalice de la bere, suc etc.

colectaţi tuburi (ţevi subţiri) din metale de mărimi diferite. Le puteţi găuri şi şlefui la un capăt apoi prindeţi-le cu strună de pescuit pe un stativ. Veţi obţine sunete diferite prin lovirea uşoară cu un băţ.

colectaţi resturi de lemn, castane, coji de nuci, sâmburi de caise, scoici care se pot găuri şi înşira pe o sforicică. Prin scuturare vor scoate sunete diferite.

ataşaţi câte un elastic pe doi nasturi mari metalici. Veţi obţine două talgere mici care se fixează pe degete.

bucăţi de lemn zimţate (făcute la un strung) şlefuite prin răzuirea cu o bucată de lemn lată scot diferite sunete.

o bucată de metal subţire modelată sub formă de triunghi se loveşte cu un beţişor de metal şi emite sunete muzicale.

toba poate deasemenea să fie confecţionată de noi prin fixarea unui material rezistent (piele, plastic special) pe un suport rotund.

beţele folosite la bătutul în diferite instrumente pot fi făcute din bucăţi potrivite de lemn care prin lovire să scoată un sunet plăcut.

25


Dacă sunteţi inventivi puteţi crea obiecte din materiale diferite care să placă copiilor şi să nu vă coste nimic. O parte din instrumentele muzicale pot fi găsite la magazinul “Muzica” din Bucureşti.

Efectele stimulării prin muzică în viaţa beneficiarului

După cum am mai amintit, principalele obiective ale programului de stimulare prin muzică sunt socializarea şi comunicarea, aspecte deosebit de importante în dezvoltarea acestora. De aceea s-a urmărit în timp evoluţia participanţilor, micile progrese înregistrate începând cu primele sesiuni.

Astfel, în cazul unui copil/adult care la început este retras, timid şi nu comunică, se observă că după câteva sesiuni de stimulare prin muzică copilul progresează şi în afara sesiunilor. El începe să exploreze instrumentele şi să comunice prin sunete în timpul sesiunii. În afara sesiunii el începe să manifeste interes faţă de ce se întâmplă în jurul lui.

Copilul/adultul capătă mai mult curaj, începe să aibă iniţiativă în abordarea celorlalţi, răspunde stimulilor externi mai mult decat înainte. Aceasta reprezintă un progres în dezvoltarea socială şi a comunicării, progres care continuă cu fiecare sesiune, dar poate fi influenţat şi de mediul în care trăieşte copilul.

4. Stimulare prin arta vizuala

Activităţile ocupaţionale de lucru manual - construcţia, desenul şi modelajul sunt pentru copil mijloace de exprimare tot atât de bogate ca şi limbajul permiţând copilului să creeze în realitate ceea ce a văzut, trăit sau imaginat.

Pentru adultul instituţionalizat, aceste activităţi prezintă interes, realizări şi mijloace de exprimare proprie.

Materialele implicate satisfac curiozitatea şi setea pentru cunoaştere, activitate şi exprimare. Imaginaţia lor inventează, construieşte şi creează lucruri noi satisfăcând nevoia beneficiarului pentru activitatea imaginativă care implică gândirea, planificarea, presupunerea şi alegerea. Noile încercări cer răbdare, experimentare şi perseverenţă. Succesul devine mai preţios când este obţinut cu dificultate.

Copilul/adultul este mândru când a creat ceva, o jucărie sau un obiect util. Aceasta îi dă un sentiment stimulator, revigorant care îi sporeste încrederea în sine.

Activităţile artistice: desenul, pictura şi modelajul sunt foarte importante în dezvoltarea proceselor gândirii. Cei mai mulţi copii încep să deseneze la trei ani şi reproduc elemente dintr-o temă specifică.

Vârsta de trei - patru ani este o etapă importantă în dezvoltarea exprimării artistice şi a deprinderilor de modelare. Este timpul întrebărilor şi al achiziţiei rapide de noi deprinderi. Modelajul cu materiale flexibile aduce copilului noi concepte şi un limbaj nou permiţând imaginaţiei sale să reproducă obiectele din jur şi din natură.

26


În sesiunile obişnuite de artă copiii îşi dezvoltă observaţia şi învaţă să reproducă ceea ce văd sau simt. Ei îşi dezvoltă o mai bună coordonare oculo- manuală şi motricitatea fină prin dactilo-pictură, desen şi modelaj.

Copiii îşi dezvoltă deprinderi specifice prin mânuirea materialelor folosite în aceste activităţi - creioane, pensule, beţişoare, vopsea, plastilină, argilă, lipici etc. - şi o mai bună conştientizare a mediului inconjurator printr-o observare de aproape a naturii şi frumosului. Creativitatea şi imaginaţia se îmbunătăţesc.

Copiii învaţă să combine propria exprimare liberă cu a celorlalţi în activităţi comune ceea ce este o ocazie importantă pentru schimbul de idei şi arta colaborării.

Progresul are loc în etape. Activităţile simple pot fi urmate de reproducerea anumitor idei prin ruperea hârtiei şi colaje. Copiii învaţă să reproducă diferite culori din natură începând cu cele de bază: roşu, galben, albastru, verde în desene şi picturi, din imaginaţia lor sau la o temă dată.

Definiţie :

Stimularea prin artă vizuală vizează parcurgerea unui program structurat continând activităţi creative care să conducă la dezvoltarea armonioasă a beneficiarilor în plan fizic, psihic si motor.

Dezvoltarea exprimării creatoare ajută fiecare individ să fie flexibil şi creator în gândire şi acţiuni, îl ajută să comunice în mod pozitiv cu alţi indivizi, să aibă încredere în sine, simpatie pentru ceilalţi.

Scopul principal este de a oferi stimulare imediată şi plăcere, de a dezvolta abilităţile mentale, fizice si emoţionale ale indivizilor pe lungă durată, de a-i ajuta să fie apreciaţi pentru ceea ce sunt.

Această metodă de stimulare foloseşte arta ca manierş de exprimare personală, pentru comunicarea trăirilor, pentru o explorare a interiorului în scopul creşterii şi armonizării fiinţei.

Obiective principale ale stimularii prin artă vizuală sunt :

dezvoltarea inteligenţei emoţionale, dezvoltarea percepţiilor şi reprezentărilor vizuale, a imaginaţiei creatoare inducerea unei stări de linişte, acceptare de sine reducerea tensiunii şi anxietăţii stimularea tuturor canalelor senzoriale, dezvoltarea capacităţii de a se exprima mai repede şi mai uşor, facilitarea

comunicării înterpersonale, creşterea sociabilităţii, creşterea adaptării în societate, dezvoltarea sentimentului de încredere în sine şi realizare dezvoltarea simţului aprecierii artistice şi de exprimare familiarizarea cu diferite materiale pe care încep să le analizeze în timp ce le

folosesc - formă, mărime, consistenţă, culoare - prin canalele motorii şi senzoriale dezvoltarea deprinderilor manuale îmbogăţirea şi dezvoltarea proceselor gândirii,

27


dezvoltarea limbajului şi vocabularul implicat în timpul procesului de creaţie dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei, educarea anumitor calităţi ale beneficiarului: perseverenţa, curaj, încredere în sine,

răbdare, disciplină, îmbunătăţirea cooperarii cu alţii în realizarea unor activităţi de grup, dezvoltarea simţului estetic şi a capacităţii de a analiza critic munca proprie dezvoltarea respectului faţă de rezultatele muncii lor

Rolul lucrătorului prin arte combinate este să ajute copiii să vorbească despre arta lor într-un mod narativ pentru a facilita exteriorizarea gândurilor, experienţelor, sentimentelor acestora. Tematica producţiilor artistice ale copilului, mărimea, forma, presiunea liniei, intensitatea culorii şi alte detalii ne oferă informaţii valoroase despre universul său afectiv.

Beneficiarii au rareori limbajul şi dezvoltarea cognitiva necesare procesării şi redării experienţelor lor numai prin intermediul cuvintelor (cu atât mai puţin cei care prezintă o deficienţă), astfel încat ei îşi completează comunicările în mod spontan cu ajutorul formelor simbolice de expresie şi comunicare, cum ar fi joaca, metaforele şi o varietate de imagini vizuale, auditive şi kinestezice.

Tehnicile de stimulare prin artă vizuală oferă beneficiarilor oportunitatea de a explora şi exprima, prin intermediul materialelor specifice creaţiei artistice, dificultăţile în legatură cu diversele trăiri sau relaţii personale, dificultăţi ce ar putea fi greu de exprimat în cuvinte. Atmosfera relaxată îl indeamnă pe beneficiar să se exprime liber oferindu-i posibilitatea de a se descărca, de a dezvălui trăiri care, în alte condiţii, par a fi inacceptabile. Produsele activităţii “vorbesc” în locul persoanei.

Stimularea prin artă vizuală utilizează toate formele expresive: pictura, sculptura, muzica, literatură şi poezia ca mijloace de punere în valoare şi îmbogăţire a personalităţii fiecăruia, ajutându-l să exprime emoţiile profunde şi dificultăţile pe care le întâmpină.

Modalităţi de realizare

Activităţile comune pot fi realizate cu un grup de copii/adulti, cuprinzând deprinderile practice de bază ce devin mai complexe pe măsură ce copiii cresc.

Materiale/instrumente : hârtie de scris sau de ambalaj, hârtie creponată, şerveţele, folie de aluminiu, ziare, reviste vechi, benzi de hârtie, lână, vată, toate de culori şi asperitaţi diferite – lipici, carton,etc. Acestea pot fi înlocuite cu materiale din natură: conuri de brad, bucăţi de lemn, ghindă, zahăr, sare, făină, boabe de fasole, seminţe etc.

Exemple de diverse sesiuni

Având în mare parte ca scop libertatea de exprimare şi dezvoltare a imaginaţiei, pictura în grup face parte din metodele programului de stimulare prin Artă. După cum

28


arată şi numele, acest program se desfăşoară în grupuri, oferind participanţilor posibilitatea de a crea legături între ei prin pictură.

În cadrul picturii în grup un rol important îl deţine atmosfera muzicală (muzica de relaxare), astfel încât beneficiarii să fie stimulaţi auditiv. Prin această metodă se vrea a se elibera de energiile negative acumulate în timp, trezind fantezia şi imaginaţia.

Pentru o bună sedinţă de stimulare prin pictură în grup avem nevoie de o cameră calduroasă şi bine iluminată în care beneficiarii să se simtă bine şi în siguranţă.

Materiale necesare: carton, vopsele, pensule, bandă adezivă şi pentru crearea unei atmosfere plăcute nişte casete şi un casetofon. Daca avem un grup mai mare, avem nevoie să unim bucăţile de carton pentru a obţine o suprafaţă adecvată de lucru.

Dupa ce ne-am asigurat că avem spaţiul adecvat şi materialele de lucru necesare pentru şedinţă, aducem grupul de participanţi şi ne asigurăm că stau confortabil şi liniştiţi.

Sedinţa începe cu un cântec de Salut pentru fiecare participant. După aceea vom face câteva exerciţii pentru a relaxa degetele şi mâinile. Când considerăm că sunt destul de încălziţi, îi informam clar şi precis asupra programului. Astfel le spunem că acest program reprezintă o modalitate de a-şi exprima în mod liber ceea ce simt. Pentru a ajunge la o stare de relaxare, participanţii trebuie să asculte muzică pe toată perioada şedinţei şi să lase liberă imaginaţia. Astfel ei pot picta orice le trece prin minte sau orice simt sau visează în acel moment.

Grupul este încurajat să picteze întreaga suprafaţă, folosind chiar spaţiul altei persoane, fără limite. Eventual ei pot completa desenele altei persoane doar dacă se pun de acord asupra acestui aspect. În acest program sunt încurajaţi să comunice între ei. Lucrătorul prin arte combinate poate participa activ în această activitate intervenind din când în când, încurajând beneficiarii să folosească toate culorile şi întreaga suprafaţă. Când s-a acoperit tot cartonul se consideră că şedinţa a luat sfârşit. Lucrătorii prin arte trebuie să anunţe terminarea şedinţei cu câteva minute înainte şi să roage beneficiarii să pună jos pensulele. Ceea ce a rezultat în urma acestei şedinţe este o pictură unică şi foarte interesantă care dă posibilitatea unei contemplări din mai multe puncte de vedere, chiar dacă a fost realizată doar din simple pete de culoare.

Apoi, terminăm şedinţa cu un cantec de încheiere şi le mulţumim participanţilor, aducându-le aminte că vom reveni pentru o altă şedinţă. Daca nu aveţi casetofon pentru a asigura o atmosferă relaxantă prin muzică, conduceţi un program combinând stimularea muzicală cu cea prin pictură a grupului în aceeaşi cameră. Alegeţi două grupe distincte dintre care unul interpretează muzică iar celălalt pictează însoţit de specialistul propriu. Grupul care foloseşte stimularea prin muzică asigură atmosfera pentru grupul care foloseşte stimularea prin pictură. Grupul care pictează îşi va susţine activitatea conform cu improvizaţia muzicală a celuilalt grup. Între grupuri se va stabili o colaborare strânsă, armonizând muzica şi pictura. În timpul şedinţei de pictură, desenele fiecărui participant vor fi alăturate pentru a alcătui o lucrare mare.

Se poate observa originalitatea acestei lucrari şi satisfacţia neaşteptată a fiecărui participant.

29


Alte jocuri creative cu efecte benefice

Vă oferim în continuare o listă cu câteva jocuri care necesită resurse puţine, la îndemână, dar care au efecte deosebite asupra psihicului şi fizicului beneficiarilor dumneavoastră. Plecând de la aceste modele puteţi diversifica, creând propriul dumneavoastră joc.

Modelaj

Modelajul implică folosirea materialelor care să stimuleze tactil. Rezultatele se obţin repede şi reprezintă o provocare pentru imaginaţie.

Este foarte important pentru copii să cunoască denumirea materialelor – plastilină, argilă şi caracteristicile lor – poate fi modelat, rupt, îmbinat, sau rulat şi are diferite culori. Se mânuieşte/modelează diferit când e cald sau rece.

Deprinderile tehnice de bază sunt formate modelând plastilina sau argila, realizând diferite forme, lipindu-le prin împreunarea capetelor. Exemple de exerciţii de modelare

Rupem si modelam bucăţele de pâine pentru păsărele, Modelam inele colorate, Modelam mingea fotbalistului Modelam bastonul bunicului, Modelam animale simple, copaci, case.

Temele pot fi alese în funcţie de nivelul de dezvoltare al copiilor, de anotimp, de mediul înconjurător. Copiii mai mari ar putea lucra împreună pentru a construi un oraş sau un sat.

Încurajarea “Mărcilor de expresie”

Scopul este de a dezvolta modalităţi expresive, personale, de a desena şi picta. Nu oricine poate să deseneze figurativ însă multă lume se poate distra lăsând multe urme. Aceste mărci/urme diferă de la persoană la persoană având caracter personal la fel cum scrisul de mână este unic şi diferit la fiecare.

În cadrul oricărui grup va exista o gamă largă de diferite abilităţi, unii pot fi inhibaţi de faptul că li s-a spus anterior că nu pot să deseneze, alţii sunt complet absorbiţi de a-şi lăsa amprentele (mărcile de expresie), unii pot avea talent, dar aproape toţi se amuză că pot folosi diferite materiale şi acest proces îi captează.

A discuta cu unii în timp ce desenează poate fi încurajator pentru ce fac la momentul respectiv, de ex: o persoană desenează un elefant, în acest caz i se pot aminti anumite detalii în timp ce desenează, prin întrebări ca: “Ce fel de urechi are ?”.

30


Unui adult care face acelaşi desen i se poate sugera schimbarea materialului cu care lucrează (o hârtie cu altă formă, o pensulă mai lată, etc.).

Pictura colectivă - Colegul meu

Beneficiarii sunt aşezaţi pe podea. Au la dispoziţie o coală de carton de dimensiunile unei persoane, creioane, acuarele, pensoane, foarfece şi markere. Unul dintre beneficiari se va aşeza culcat într-o poziţie comodă pe bucata de carton. Ceilalţi vor trasa conturul în jurul corpului colegului lor. După ridicarea persoanei respective se vor adăuga alte detalii (ochi, nas, gură,etc) şi urmează să se picteze persoana desenată dupa preferinţa lor. După uscarea lucrării se va trasa conturul corpului cu markerul şi se va trece la decuparea imaginii. Se poate folosi la decorarea pereţilor din unitate.

Colaj mozaic

Beneficiarii participanţi la acest program sunt invitaţi afară pentru a aduna elemente din natură ( beţe, frunze, crengi, muşchi, etc). După aceea sunt duşi în interior unde au la dispoziţie carton, aracet, foarfece. Lucrătorul le va spune o poveste simplă, astfel încat beneficiarii să poată realiza un colaj cu elementele adunate. Materialele respective vor fi lipite pe coala de carton astfel încat să fie redată cât mai bine acţiunea poveştii.

Colaj pe tema dată

Beneficiarii sunt aşezaţi pe scaune la mese. Au la îndemână o coală de carton, foi de scris, creioane colorate. Lucrătorul le va da o temă pentru lucrarea în comun (Primăvara, La scăldat, În gospodărie etc.). Acest program va avea timp limită stabilit de lider. Fiecare beneficiar îşi va alege câte un detaliu din această temă, va desena şi colora pe foaia primită, iar când va termina va decupa conturul elementului respectiv prin rupere. Cu ajutorul aracetului, beneficiarii vor lipi toate detaliile astfel încât să creeze o lucrare comună din care să reiasă tema dată. Exemplu de activităţi: fulgi mari de zăpadă câmp cu flori colorate covor de iarbă verde cu flori şi animale poveşti cu imagini simple: copaci, casă, câine

Colaj din hârtie

Beneficiarii au la dispoziţie câte o bucată de carton, hârtie creponată de diferite culori, aracet şi creioane. Lucrătorul taie fâşii subţiri de hârtie creponată. Bucăţile de hîrtie creponată se vor mototoli sub forma unor mici cocoloşe. Pe bucata de carton fiecare va desena cu creionul dupa preferinţă ( un peisaj, un portret etc.). Păstrând foarte bine conturul se vor lipi cu aracet micile cocoloaşe de hârtie creponată astfel încât să rezulte o lucrare bine definită.

31


Aceeaşi tehnică de mai sus, poate fi aplicată folosind în locul hârtiei creponate, lână de diferite culori tăiată foarte fin care se lipeşte prin presare pe bucata de carton conturată.

Avînd la dispoziţie reviste frumos ilustrate, o bucată de carton, aracet, creioane şi markere. Se taie diferite forme din revistă sortându-le pe culori. Se va creiona pe bucata de carton un peisaj sau un anumit desen dupa preferinţă. Se scrie pe fiecare detaliu al desenului culoarea care va fi aplicată. Se lipeşte fiecare bucaţică de revistă conform culorii indicate. Păstrarea conturului lucrării este deosebit de importantă, deoarece la final se conturează fiecare detaliu în parte cu ajutorul unui marker negru. Suprafaţa cartonului trebuie foarte bine acoperită să nu rămână spaţii goale între detaliile lucrării.

Pictura pe pânză

Se dă participanţilor câte o bucată de pânză, pensoane şi vopsele. Liderul va da o temă şi timp limită pentru executarea lucrării. Fiecare va picta pe bucata de pânză primită exprimându-se liber. După terminarea lucrărilor, aceste bucaţi pot fi aplicate pe o pânză mare la alegerea beneficiarului. Lucrarea colectivă va fi expusă într-un loc în care beneficiarii au acces mai des.

Pictură pe coji de ouă

Materiale necesare: carton, coji de ouă, pensule, vopsele, lipici.

Cojile de ouă au nevoie de pregătire preliminară. Trebuie sa ne asigurăm ca acestea au fost bine spălate şi decojite de îndată ce au fost sparte. Se folosesc numai când sunt bine uscate.

Cartonul poate fi în orice mărime şi cu ajutorul lipiciului lipim cojile de ouă deja uscate, presându-le pe carton. Dupa ce am acoperit întreaga suprafaţă a cartonului, lăsăm să se usuce bine timp de o zi. A doua zi, putem începe sa pictăm pe această suprafaţă. La sfârşit când se înrămează, obţinem o pictură deosebit de interesantă, deoarece folosirea cojilor de ouă îi conferă o notă de originalitate.

Desene realizate din bucăţi de ziare Materiale necesare: carton, ziare, lipici, markerPentru aceste desene avem nevoie de nişte ziare vechi colorate. Acestea se taie, având grijă să le sortăm după culori şi forme. Nu are importanţă dacă bucăţile tăiate conţin texte imprimate, aceasta le da o notă aparte.

Tăiem cartonul în forma dorită şi desenăm pe el elementele pe care le dorim. Pe fiecare desen însemnăm numele culorii pe care vrem să o folosim. Trebuie să fim atenţi să menţinem suprafaţa de lucru a desenului. Bucăţile de ziar tăiate le vom lipi împreună cu lipici. Dupa ce am acoperit intreaga suprafaţă a desenului trebuie să conturăm fiecare detaliu cu ajutorul unui marker. Desenul poate fi înrămat după preferinţa fiecăruia.

32


Folosind bucăţi mici de aţa tăiată în locul bucăţilor de ziare, putem realiza acelaşi tip de desene. Apăsând bine, bucăţile de aţă sunt fixate pe carton. Conturul desenului trebuie urmat cu stricteţe pentru ca nu mai folosim marker-ul pentru a-i da forma definitivă.

Prin aceeaşi metodă putem realiza desene înlocuind bucăţile de ziare sau de aţă cu hartie creponată de diferite culori, pe care o modelam sub forma unor biluţe. Aceste forme se pot decupa şi folosi ca decor pe pereţi.

La baza muncii noastre cu adulţii se află credinţa că fiecare persoană are abilitatea de a răspunde în mod creator la stimuli. Fiecare individ are de oferit foarte multe lumii înconjurătoare.

În final, activităţile artistice pot aduce o schimbare în rutina celorlalte metode de stimulare folosite. Acestea pot dezvolta exprimarea individuală a copiilor sau adulţilor cu probleme de comunicare şi conferă un sentiment de împlinire.

Desene in faină

1. Necesar: un carton gros de culoare neagră, cu dimensiunea de 1m ², o învelitoare din nylon/ celofan albă de circa 2m ², o sita, 1 cutie transparentă cu faină.

Beneficiarii sunt aşezaţi pe scaune, în semicerc astfel încât să îi putem vizualiza pe toţi. În faţa lor se aşează pe podea prima dată învelitoarea din nylon. Restul materialelor trebuie ţinute la îndemâna Lucrătorului, fără ca benficiarii să aibă acces la ele. În continuare se aşează cartonul negru în centrul învelitorii iar Lucrătorul ia cu sita făina albă şi o cerne uniform, în strat subţire pe tot cartonul. Lucrătorul comunică puţin cu beneficiarii, numind doar activitatea pe care o face în fiecare etapă (ex. acum punem cartonul negru, acum cernem etc) accentul fiind pe vizualizare şi pe concentrare.

Lucrătorul desenează cu degetul diferite contururi- ex. nişte feţe şi expresii faciale. La fiecare detaliu spune beneficiarilor ce reprezintă exemplificând cu propria persoana- ochiul, capul etc- sau imită starea expresiei desenate (plânge tare sau râde în hohote) iar beneficiarii sunt antrenaţi să facă la fel.

Pentru un nou exerciţiu făină se îndepărtează de pe coală. Noul exerciţiu este realizat cu aceleaşi etape, invitându-se şi fiecare beneficiar pe rând să îşi exprime trăirile.

Pe acelaşi carton negru se pot pune câteva figurine din hârtie, decupate anterior (de ex. 5 peştişori) pe care sunt lipite nişte agăţători. Pe deasupra tuturor se cerne făină. Fiecare figurină se numerotează alături, cu degetul.

Beneficiarii sunt invitaţi să ridice figurinele, pe carton rămânând formele lor în negru. După ce toată lumea conştientizează câte forme sunt pe carton, ele sunt acoperite una câte una cu făina cernuta. În acest timp beneficiarii sunt antrenaţi să numere câte forme mai sunt pe carton.

Folosind tot un carton negru, Lucrătorul are la îndemână câteva păhăruţe de diverse dimensiuni şi o cutie cu făină. El ia cu paharul făina, o presează în pahar bine după

33


care răstoarnă forma rezultată pe carton, având grijă ca aceasta să nu se împrăştie (în cazul în care se împrăştie se reia procedura).

După ce toate formele sunt aşezate, o parte dintre beneficiari sunt chemaţi pe rând să le dărâme, una câte una. Ei sunt încurajaţi să îşi exteriorizeze trăirile şi dorinţa de a le împrăştia. 2. Necesar: 4 cartoane groase de culoare neagră, cu dimensiunea de 1m ², o învelitoare din nylon/ celofan albă de circa 2m ², o sita, 1 cutie transparentă cu faină, bandă scotch. Beneficiarii sunt aşezaţi în semicerc într-o singură parte a nylonului. Cele 4 bucăţi de carton negru sunt lipite între ele liniar, ca şi cum ar forma o potecă, pe mijlocul nylonului.

Lucrătorul cerne făina uniform peste “potecă”, începând din partea în care se află beneficiarii, având grijă să lase intactă suprafaţa cernută. Şi beneficiarii pot fi încurajaţi să cearnă pe anumite porţiuni, până este acoperită toată “poteca”.

Beneficiarii sunt invitaţi unul câte unul să traverseze “poteca” de făină, în urma lor rămânând amprenta specifică a încălţămintei sau chiar amprenta tălpii. Beneficiarul trebuie să îşi conştientizeze amprentele (acestea îi sunt arătate, are voie să pună mâna pe ele etc).

După trecerea fiecărui beneficiar “poteca” este acoperită cu făină din nou, pentru următorul participant la exerciţiu.

Pe parcursul tutoror acestor exerciţii lucrătorul trebuie să marcheze momentele de concentrare prin linişte şi focalizare şi momentele de acţiune prin mimică şi comportament expansiv, dirijând astfel şi comportamentul beneficiarilor.

Beneficiile exerciţiilor: menţinerea atenţiei/ concentrării pe perioade determinate; învăţare prin joc; participare activă; detensionare/ relaxare.

Forme din amidon

Materiale necesare: câteva mese separate, scaune, castroane umplute cu amidon alimentar, pahare cu apă, pliculeţe cu diferiţi coloranţi alimentari şi ulei volatil, diferite esenţe.

Beneficiarii sunt aşezaţi câte 3 la fiecare masă împreună cu un lucrător. Pe fiecare masă avem: 1 castron cu amidon, 1 pahar cu apă, sticluţe cu coloranţi de diferite culori şi un pic de ulei volatil. Beneficiarii sunt încurajaţi să toarne singuri apa peste amidon, în cantităţi mici, până când acesta are consistenţă unei creme. Substanţa obţinută se răstoarnă pe masă iar beneficiarul trebuie să interacţioneze cu ea: să o strângă în mâini, să o ridice şi să o lase să curgă, să facă diverse forme. Din când în când se toarnă câte puţin colorant din sticluţe, pe anumite porţiuni din amestecul de amidon, pe care din nou îl explorează tactil, în diferite modalităţi.

34


Cu aceleaşi materiale menţionate mai sus la care adăugăm un set de punguţe alimentare de mărime medie, lucrătorul pregăteşte înaintea sesiunii o cantitate de amidon amestecată cu apă caldă, astfel încât să rezulte o substanţă de aceeaşi consistenţă ca cea menţionată anterior.

Din substanţa respectivă el tornă în punguliţe, cam cât să umple jumătate din fiecare. Pungile, fără a fi înnodate la gură, sunt date astfel încât fiecare beneficiar să primească câte 2, ei fiind aşezaţi în pereche la câte o masă. Lucrătorii trebuie să supravegheze beneficiarii să nu umble la conţinut. Lucrătorul întreabă beneficiarii ce culori să toarne în fiecare punguţă. După turnarea culorii, punga este înnodată. Beneficiarii primesc pungă să o preseze şi să o exploreze tactil, până cand în interior se omogenizează culoarea. La final, un colţ al pungii este decupat iar prin presare, beneficiarii pot crea diverse forme din substanţă care curge, direct pe suprafaţa mesei. Dacă vor, substanţa de pe masă o pot modela cu mâinile, creând diverse forme.

Acestea sunt exerciţii deosebite de experienţă tactilă.

Spuma colorată

Necesar: 3 sticle de plastic de 2 l cu capac, colorant alimentar de diverse culori, apă, detergent de vase, paie de băut, o învelitoare din nylon/ celofan alb de circa 2m ² , 3 coli A4 de hârtie albă, un cuţitaş.

Beneficiarii stau în semicerc pe scaun, cu faţa spre nylon. Lucrătorul aşează cele 3 colii de hârtie albă, distanţate unele de altele. Pe fiecare coală se aşează câte o sticlă. Anterior, în partea de sus a sticlei se perforează câteva orificii cu un cuţitaş. Într-unul din orificii se introduc 3 paie lungi, unul lângă altul (un pai lung se formează din 3 paie obişnuite puse cap la cap).

În faţa beneficiarilor lucrătorul toarnă pe rând în fiecare sticla apă, câte puţin colorant şi detergent, până sub orificiile create. Etapele de lucru trebuie marcate clar, implicând beneficiarii (de. ex. îi întrebăm dacă să mai turnăm apă, le explicăm când adăugăm fiecare ingredient ce este şi cât punem şi astfel de întrebări interactive despre activitate).

Lucrătorul începe să sufle într-o sticlă, cu ajutorul paielor, astfel încât spuma colorată să se reverse prin orificiile create. Beneficiarii, sub supraveghere sunt invitaţi să sufle în apa colorată din celelalte sticle.

Impactul vizual al exerciţiului este deosebit, spuma creată fiind abundentă, de diverse nuanţe. Beneficiarii de pe margine pot primi spuma în mână să se joace cu ea.

Exerciţiul creează o stare de bine, exprimare, interacţiune şi distracţie.

Desenând cu stropitoarea

Necesar: colorant alimentar albastru şi galben, o învelitoare din nylon/ celofan alb de circa 2m ² , o bucată de carton rotund cu diametrul de 50 cm, 1 stropitoare mică, apă,

35


3 tuburi de tempera- roşu, verde, galben, 2 -3 pămătufuri din bumbac, o cutie de plastic transparentă.

Beneficiarii stau în semicerc pe scaun, cu faţa spre nylon. Pe nylon, Lucrătorul aşează cartonul rotund în partea superioară a acestuia, în plan îndepărtat faţă de locul în care stau beneficiarii. Lucrătorul pune apa în stropitoare peste care toarnă colorantul albastru. Stropind cu culoare acoperă în strat subţire doar partea superioara a nylonului în care este plasat cartonul rotund; pot participa şi beneficiarii. După acoperire lucrătorul ridică cartonul rotund cu grijă. El schimbă apa din stropitoare, punând nuanţa de galben şi stropeşte interiorul amprentei de carton rămase.

Separat, în cutia de plastic se prepară culoarea verde cu tempera pe care o aplică prin tamponare cu pămătufurile, pe nylon, sub partea stropită cu albastru. Beneficiarii sunt încurajati să participe. Cu celelalte 2 tuburi de tempera, prin presare sunt desenate floricele, în partea cu verde. La final rezulta un tablou inedit.

Acest exericiţiu dezvoltă imaginaţia şi capacitatea beneficiarilor de a lucra în echipa.

Pungile înspumate

Necesar: câteva pungi înguste dar adânci(circa 1 metru adancime), 1 ac, colorant alimentar de diverse culori, detergent de vase, un recipient transparent, apă, o învelitoare din nylon/ celofan alb de circa 2m ².

Beneficiarii stau în semicerc pe scaun, cu faţa spre nylon. Pe nylon, Lucrătorul aşează 5 -6 pungi. Cu ajutorul recipientului toarnă pe rând în fiecare pungă apă de diverse nuanţe (cam un sfert din pungă) amestecat cu o anumită cantitate de detergent de vase, astfel încât să producă cât mai multă spumă. La final punga este legată bine la gură. Fiecare etapă este clar explicată către beneficiari, implicându-i cât mai mult (sunt întrebaţi ce culoare să toarne, cât să toarne, ce cred ei că se va întâmpla cu apa etc).

Beneficiarii sunt ordonaţi în perechi fiecare pereche priminând câte o pungă. Ei sunt încurajaţi să se joace cu pungile, să le balanseze şi să le agite. După ce creează spuma, Lucrătorul înţeapă o dată cu un ac fiecare pungă.

Ulterior beneficiarul, prin presare, scoate spuma din pungă făcând desene cu ea pe învelitoarea albă.

Acest exerciţiu se poate efectua şi în aer liber agaţându-se pungile de crengile copacilor iar beneficiarii se pot juca cu ele.

Nota importantă

unora nu le face plăcere să fie deranjaţi în timpul activităţii persoanele care desenează lucruri despre ei înşişi vor fi încurajate să povestească

despre ceea ce fac. În urma interpretării lucrării acestora se poate crea o idee despre felul în care percep ei lumea.

36


desenul este un foarte important mijloc de comunicare directă pentru persoanele care nu ştiu să scrie şi să vorbească

Tehnica picturii pe sticlǎ cu „vopsea pentru vitralii”

Pot fi pictate pahare şi vaze din sticlă sau ceramică. Sticla/ ceramica se degreseazǎ cu spirt sau diluant, pe partea unde se face desenul.

„Vopsele pentru vitralii” pot fi folosite fie aşa cum sunt, fie uşor diluate cu un lac incolor de acelaşi tip, fie chiar puternic diluate cu un solvent corespunzător (terebentină). Nu este nici o problemă să se amestece culorile din aceeaşi gamă. Nu se recomandă amestecarea diferitelor mărci de vopsele.

În tehnica picturii pe sticlǎ, culorile sunt vii, luminoase, formele sunt simplificate, iar tratarea suprafeţei este decorativǎ. Se pot crea compoziţii cu motive florale, vrejuri, figuri geometrice, s.a.

Pictura pe vase şi sticle

Pictura pe vase şi sticle constituie o activitate atractivă. Se pot folosi atât vase transparente, cât şi opace. Se pot folosi sticle cu gât lung, borcane, vaze, sticluţe de parfum, pahare etc.

Pictura va fi pe partea exterioară a vasului. Înainte de a începe pictura, se curăţă bine cu alcool atât interiorul, cât şi exteriorul vasului. Se alege un model care sa se potriveasca cu forma vasului. Se incearcă potrivirea liniilor principale ale modelului cu liniile vasului.

Dacă modelul gasit are o marime ce nu se potriveşte, se poate mări sau micşora la fotocopiator. Se transferă desenul pe sticlă.

Când se picteaza, se începe cu nuanţele deschise, apoi se trece la cele mai închise. Dacă se depăşeşte conturul, se curăţă vopseaua cu un diluant înainte de a se usca.

Panouri de sticlă

Pentru acesta activitate se pot folosi bucăţi de geam obişnuit. Totuşi, o sticlă mai subţire, cum este cea folosită la înrămarea tablourilor, este la fel de bună şi poate fi chiar mai ieftină. Se pot copia de mână sau la xerox multe modele diferite din cărţile de colorat. Se poate micşora sau mări desenul la xerox pentru a se potrivi cu mărimea geamului.

Mai întâi se lipeşte modelul cu bandă adezivă pe spatele geamului. Se transferă apoi pe faţa geamului, folosind o pensulă subţire şi vopsea neagră sau un marker permanent (acesta fiind mai uşor şi mai rapid de manevrat). Trebuie reţinut că partea pe care se realizează transferul va fi în cele din urmă dosul picturii.

După ce s-a terminat transferul, sticla este gata de pictat. Când pictura este uscată bine, se acoperă spatele geamului cu poleială colorată sau folie de aluminiu, pentru a avea un fond strălucitor. Se poate mototoli puţin folia înainte de a o folosi.

37


Apoi, se taie o bucată de carton de mărimea geamului şi se fixează cu bandă adezivă sub folie. O altă metodă de a monta pictura pe sticlă este înrămarea ei.

Pictarea pe sticlă a unei siluete

Metoda folosită pentru acest tip de pictură este aceeaşi ca cea descrisă mai sus, cu deosebirea că lipseşte conturul şi se foloseşte o singură culoare, de obicei negru, pentru întreaga pictură.

Pentru o atmosferă placută de lucru, lucrătorul prin arte are în vedere mereu crearea unui cadru cât mai armonios, pe un fundal muzical.

5. Stimularea prin teatru

Înca din primul an de viaţă, copilul este capabil de a imita expresia mamei. Acestă este numit răspunsul dramatic (Jennings 2008) iar acest răspuns duce la mimica şi ecolalia de mai târziu. Mama şi copilul pornesc pe rând o conversaţie. Dacă conversaţia este oprită brusc, sunt înregistrate expresii de dezamăgire pe chipul copilului. Această comunicare poate avea loc între adulţi şi bebeluşi încă de foarte devreme şi încurajează exprimarea prin mişcare şi sunet.

Jocul dramatic este începutul comunicării interactive între adulţi şi bebeluşi şi încurajează copilul să dezvolte empatia – înţelegerea a ceea ce altă persoană simte. Empatia este foarte importantă, pentru a putea fi conştienţi de nevoile altora şi pentru a înţelege implicaţiile acţiunilor lor.

Este important pentru jocul dramatic şi pentru cei care folosesc teatru ca metodă de stimulare să recunoască rădăcinile ataşamentului în jocul senzorial şi jocul dramatic, şi să fie atenţi la aceste procese care încep în timpul sarcinii, în primele ore şi săptămâni după naştere. Avantajul utilizării jocurilor dramatice este că oferă reintroducerea experienţelor din anii timpurii. Jocurile teatrale sunt un model educaţional dezvoltat în Marea Britanie în ultimii 30 de ani. Sunt jocuri create de actori pentru a fi utilizate acum şi de cei care nu sunt actori în terapia prin joc cu grupuri cu nevoi speciale. Deşi sunt jocuri, ele au valoare educaţională, fiecare joc este destinat unui anumit scop pentru dezvoltarea individuală sau a grupului.

Procesul creator antreneză în beneficiar un activism psihic intens ce are puterea de alinare sau chiar vindecare emoţională. Spre deosebire de artele vizuale care o au finalitate clar definită, aici scopul final nu este produsul artistic în sine ci implicarea emoţională a copilului în procesul creator.Într-un mediu suportiv, securizant emoţional, copiii vor fi acompaniaţi şi sprijiniţi să dea formă, culoare, sens dificultăţilor, experienţelor interne cu care se confruntă sau să-şi descopere noi resurse de creştere şi dezvoltare.

Definitie :

Stimularea prin teatru se ocupă de aplicarea tehnicilor şi proceselor specifice teatrului în procesul de intervenţie asupra grupurilor de persoane cu nevoi speciale.

38


Stimularea prin teatru este o activitate de grup dar poate fi aplicată şi în lucru individual.

Scopul principal al utilizării acestei metode de stimulare este de a utiliza tehnicile teatrale în vederea îmbunătăţirii comunicării între beneficiari şi ceilalţi.

Obiective principale ale stimulării prin teatru sunt :

dezvoltarea inteligenţei emoţionale, dezvoltarea percepţiilor şi reprezentărilor vizuale, a imaginaţiei creatoare inducerea unei stări de linişte, acceptare de sine reducerea tensiunii şi anxietăţii stimularea tuturor canalelor senzoriale, dezvoltarea capacităţii de a se exprima mai repede şi mai uşor, facilitarea comunicării interpersonale, creşterea sociabilităţii, creşterea adaptării în

societate, dezvoltarea sentimentului de încredere în sine şi realizare dezvoltarea simţului aprecierii artistice şi de exprimare îmbogăţirea şi dezvoltarea proceselor gândirii, dezvoltarea limbajului şi vocabularul implicat în timpul procesului de creaţie dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei, îmbunătăţirea cooperarii cu alţii în realizarea unor activităţi de grup, dezvoltarea respectului faţă de rezultatele muncii lor diminuarea stărilor conflictuale

Jocul creativ consolidează învăţarea:

prin:

ascultarea instrucţiunilor acţiune conform instrucţiunilor cooperare şi comunicare

Această învăţare informală este instructivă şi distractivă şi dezvoltă:

conştientizarea spaţiului vocabularul, controlul fizic şi mental încrederea în sine şi încrederea în alţii conştientizarea motivaţiilor altor persoane şi a diferitelor situaţii.

Povestirile şi crearea poveştilor

Poveştile sunt legate de jocul creativ. Ele alimentează imaginaţia, explorează speranţele şi temerile, măresc cunoştinţele participanţilor despre lume. Citirea şi spunerea poveştilor creează o relaţie caldă şi intimă cu beneficiarul. În acest fel

39


împărtăşiţi împreună o călătorie în care îi puteţi călăuzi în siguranţă. Dacă aveţi la dispoziţie o cameră confortabilă şi caldă unde ei se pot aduna în jurul dumneavoastră aceasta ar fi ideală pentru spunerea poveştilor. Poveştile pot fi dezvoltate şi animate prin introducerea muzicii, efectelor sonore sau a păpuşilor. Ele pot deasemenea implica în mod activ copiii să ia parte la acţiunea poveştii prin a li se cere să contribuie la desfăşurarea acţiunii.

Acesta este primul pas spre teatru. Spectacolul nu este ceea ce doresc ei să facă, ei vor să joace poveşti sau situaţii imaginare pentru ei înşişi. Povestile au rolul de a-l ajuta pe copil să asimileze experienţele trăite şi realitatea în general. Copilul învaţă să dea sens lumii din afara lui dar şi să-şi structureze gîndurile.

Povestiri cu mişcare si muzică - exemplu

Puteţi interpreta această poveste sau alte poveşti bine cunoscute pentru un grup. Oricine va susţine sesiunea trebuie să acţioneze ca regizor şi animator pentru a face grupul să trăiască acea poveste. Adultul citeşte mai întâi povestea cu voce tare şi apoi spune: “Acum să vedem ce putem face noi. Cine vrea să fie Păcală ?” şi cineva se oferă voluntar. La fel se procedează şi pentru boier, soţia acestuia, căruţă şi cai. Apoi adultul cere grupului să se gândească la o muzică potrivită pentru acompanierea poveştii, se aleg instrumente muzicale şi se repetă până când sunt pregătiţi să interpreteze povestea.

Păcală şi boierul

A fost o dată ca niciodată într-un sat un om iute la minte şi tare glumeţ, care păcălea mereu pe cei întâlniţi în cale. Sătenii i-au spus atunci Păcală. Şi i s-a dus vestea lui Păcală prin toate satele din jur.

Un boier din vecini, care se credea mare şi tare deştept, aflând de Păcală râdea în barbă şi-şi spunea:

“O fi păcălind el prostimea, dar pe mine nu mă poate păcăli!”

Şi zicând acestea îşi luă boieroaica, curtenii, vizitiul şi se urcară cu toţii în trăsură să plece în căutarea lui Păcală.

(Muzică, care imită trăsura şi caii, făcută de adulţi/copii cu instrumentele muzicale.)

În timpul acesta Păcală se odihnea la umbra unui copac. Auzind deodată o trăsură apropiindu-se, se ridică în picioare şi se rezemă cu o mână de copacul gros. Boierul porunci vizitiului să oprească lângă copac.

Boierul: “Ziua bună omule!”Păcală: “Bună să-ţi fie inima boierule!” îi răspunse Păcală rezemându-se mai

departe de copac.Boierul: “Îl caut pe Păcală. Am auzit că e tare glumeţ şi păcăleşte pe toată

lumea. Îl caut să mă păcălească şi pe mine.”Păcală: “Apăi, boierule, eu sunt Păcală, dar nu te pot păcăli astăzi.”

40


Boierul: “Da’ de ce?”Păcală: “Păi n-am păcăliciul la mine.”Boierul: “Da’ unde-i?”Păcală: “Acasă.”Boierul: “Du-te şi-l adu.”Păcală: “Nu pot, boierule, că trebuie să ţin copacul ăsta să nu cadă.”Boierul: “Apăi lasă că-l ţin eu.”Păcală: “Îi greu, boierule.”Boierul: “Ia veniţi măi toţi încoace! Şi, coborându-se din trăsură, luă cu el

curtenii, vizitiul şi, cu boieroaica în frunte, începură să împingă din răsputeri copacul.”

Muzică, care să imite efortul tuturor.

Păcală plecă agale, chipurile, către casă.

Boierul: “Du-te mai repede, omule! îi strigă boierul.”Păcală: “Nu pot boierule, aşa mi-i mersul.”

Muzică, care să imite mersul lui Păcală.

Boierul: “Apăi urcă-te în trăsură şi du-te mai repede c-am ostenit de pe-acuma.”

În timpul ăsta, boierul şi ai lui asudau care mai de care, împingând copacul.

Toţi imită efortul depus pentru împingerea copacului cu muzică potrivită.

Vizitiul luă o mână de pe copac să-şi şteargă năduşeala. Boierul strigă la dânsul:

Boierul: “Ce faci, omule, vrei să cadă copacul?”

Dar băgă de seamă că nimic nu se-ntâmplă.

Boierul: “Ia daţi toţi drumul la copac!“

Şi, într-adevăr, copacul rămase neclintit.

Boierul: “Vai, vai, vai! Vai de capul meu! M-o păcălit şi pe mine Păcală.”

Sunete muzicale pentru exprimarea surprinderii boierului.

Şi astfel rămase Păcală cu trăsura boierului şi cred că se mai plimbă şi acuma. Ia uitaţi-vă pe fereastră: nu-i el ?

Muzică, care să imite trăsura şi caii

Na’ că v-am păcălit şi eu!

Povestea este simplă şi distractivă. Copiilor şi adulţilor le face plăcere să o

41


dramatizeze.

Masaj în paşi de poveste

Necesar: cremă de corp, ulei volatil de diverse esenţe, un mic pulverizator, pernuţa. Un beneficiar stă faţă în faţă cu Lucrătorul, pe scaun, într-o poziţie comodă. Se pulverizează apa amestecată cu esenţă, în cantitate foarte mică, deasupra capului beneficiarului. Apoi se începe masajul. De ex. pernuţa este aşezată sub cotul beneficiarului. Lucrătorul lucrează cu mâna respectivă. El aplică crema, masând cu mişcari delicate de la cot până la vârful degetelor, pe amblele feţe ale mâinii circa 5 minute. Masajul se face după aceea şi pentru fiecare deget, în parte, circular.

După această etapă, beneficiarul se întoarce cu spatele la lucrător. În paşi de poveste se începe o nouă etapă din masaj.

Pe spatele beneficiarului prin masaj imităm diverse forme (ex. cifre, inimioare) sau acţiuni (mersul personajului, săritul personajului) relatate în povestea pe care lucrătorul o prezintă cu voce tare.

Exemplu de masaj în pas de poveste

Lucrătorul spune “Şoricelul Chiţ Chiţ Chiţ”- lucrătorul masează circular conturul spatelui beneficiarului; Lucrătorul spune “merge la plimbare” –lucrătorul presează palmele alternativ pe spatele beneficiarului imitând mersul.Lucrătorul spune “Ceasul face Tic- Tac:- lucrătorul apasă alternativ palmele presând uşor diverse părţi ale spatelui beneficiarului.Lucrătorul spune “Este ora 1” – lucrătorul masează spatele în forma de cifra 1.

Exerciţiul se repetă de mai multe ori, până la ora dorită. Pentru fiecare oră se creează o activitate/ formă care poate fi imitată prin masaj pe spate. (ex. o inima şi săritura şoricelului, un caşcaval şi ronţăitul, o grădină cu flori şi alergatul prin grădina etc). Efectul este de relaxare şi amuzament. Beneficiarul poate fi întrebat ce “să mai facă şoricelul”.

Teatru forum

Teatrul forum este un instrument de intervenţie sociala.La prima vedere, Teatrul Forum ar părea o formă de teatru; dar nu orice fel de teatru, ci forum. Principiul teatrului forum este simplu : teatrul nu păstrează o linie de demarcaţie atît de clară între actori şi spectatori, spectatorii devin actori şi fantezia scenei se întrepătrunde cu realitatea.

Atunci când este bine făcut, teatrul captează atenţia spectatorilor, îi fascinează, îi introduce în lumea pe care o prezintă. El provoacă audienţă, o determină să-şi

42


concentreze atenţia asupra subiectului expus, o instigă să se implice activ în experienţă.

Implicarea activă a oamenilor într-o situţie dată presupune că nu numai mintea este pusă în mişcare, dar şi emoţiile sunt investite în acel moment. Această caracteristică specială a teatrului de a provoca emoţii în oameni este ceea ce îi permite acestei metode să aducă în prim plan reflecţii, idei şi trăiri, într-o manieră pe care educaţia tradiţională nu o poate face.

Însă, condiţia de bază pentru acest lucru să se întâmple rămîne de a găsi un limbaj pe care spectatorii să îl înţeleagă şi care să le fie familiar.Teatrul Forum îşi propune să ilustreze o situaţie de opresiune la care protagonistul nu ştie cum să facă faţă şi prin urmare are parte de un sfârşit tragic.Spectatorii sunt apoi invitaţi să înlocuiască protagonistul şi să exprime –jucând, nu rămânând pe scaun –soluţiile posibile pentru rezolvarea situaţiei. Actorii trebuie în consecinţă să răspundă atitudinii spectatorilor improvizând reacţii la atitudinea lor. Pe scenă se creează treptat o nouă realitate a personajelor. Este ceva ce oamenii înţeleg. Spectatorii văd, gândesc, simt,participă, corectează, creează.

Teatru Forum permite analiza sinceră a modului în care pot fi folosite în viaţa reală sugestiile primite.Toţi spectatorii au dreptul de a interveni propunându-şi părerile, ideile, strategiile menite să producă schimbarea spre bine.

Teatrul Forum este o formă de teatru interactiv ,care porneşte de la o situaţie dată în rezolvarea căreia încearcă să implice publicul spectator.Acesta poate opri desfăşurarea piesei în orice moment, propunând soluţii de rezolvare pe care este apoi invitat să le joace chiar el pe scenă.

Una dintre regulile “de fier”ale Teatrului Forum este de a concentra atenţia asupra ideii că schimbarea poate şi trebuie să pornească în primul rând de la noi înşine.Teatrul Forum poate fi folosit în şcoli, centre comunitare, asociaţii şi fundaţii, etc.

În loc de a rămâne pasivă, audienţa devine activă -spectatorii devin ”actori“- care creează soluţii alternative şi controlează acţiunea dramatică. Scopul forumului nu este de a găsi soluţii ideale la problemele sociale existente, ci de a inventa noi variante de rezolvare a situaţiei date.

Folosirea păpuşilor

Folosirea teatrului de păpuşi este un mijloc de dezvoltare a exprimării şi a comunicării cu copiii şi adulţii, în cazul în care există dificultăţi în exprimarea verbală directă.

Teatrul de păpuşi este integrat, de obicei, în practica stimulării prin teatru şi nu este considerată o practică de sine stătătoare.

Pe măsură ce copilul creşte, jocul imaginativ devine teatru şi teatrul începe să devină spectacol. Jocul cu păpuşi este o metodă înţeleasă de beneficiari.

43


Începeţi simplu, folosind poveşti bine cunoscute din regiunea dumneavoastră.Păpuşile pot fi făcute din aproape orice, iar cele care se folosesc pentru umbre pot fi făcute simplu din desenele lor. Cu câteva linguri, furculiţe şi o farfurie din plastic pe care se pun ochii şi gura, apoi se fixează pe un băţ, se poate realiza o păpuşă (un personaj dintr-o poveste). Păpuşile pot fi cât mai simple deoarece experienţa creativă constă în mişcare şi poveste.

Marionetele sofisticate sunt atractive pentru adulţi şi sunt folosite la Centrul de la Gîşteni- prezentat deseori ca exemplu. În orice caz potenţialul lor creativ este limitat pentru că aceste păpuşi doar dansează pe muzică. Manipularea este o realizare, dar dintr-un punct de vedere al scopului sesiunii, nu dezvăluie sau permite păpuşarilor să-şi spună propria poveste.

Spectacolele de umbre cu păpuşi utilizează atât arta vizuală cât şi povestirea şi teatrul. Este simplu să transformi desenele în păpuşi şi să le mişti în spatele unui cearşaf, cu soarele ca sursă de lumină.

Păpuşile au calitatea de a-i face pe oameni să se exteriorizeze, încurajându-i să transpună viaţa într-un obiect fără viaţă, împrumutând caracteristici fie asemănătoare sau total diferite personalităţii lor. Păpuşile măresc puterea imaginaţiei, se pot realiza lucruri imposible cum ar fi înotul pe fundul oceanului, căutarea comorilor scufundate sau pilotarea unui avion care zboară spre o altă ţară şi toate astea apar dintr-o dată în faţa ochilor. Spectacolul cu păpuşi poate fi interpretat şi este un mijloc de comunicare în care orice este posibil.

Când facem o poveste cu un grup putem începe întrebând cine sau ce le-ar place să fie dintr-o temă aleasă. Apoi ei trebuie să conştientizeze acea persoană sau lucru ori de câte ori apare în poveste, printr-o acţiune simplă cum ar fi ridicarea în picioare. Pe parcursul poveştii alţi membri ai grupului vor avea idei noi de adăugat în anumite situaţii, deci povestea va fi dezvoltată de fiecare. Ascultând fiecare partea sa de poveste există certitudinea că ei se concentrează, toţi având cel puţin o parte minimă de jucat în poveste. Treptat, învăţaţi beneficiarii să se prezinte pe sine şi ideile lor unui grup restrâns de colegi. Beneficiarii învaţă să vorbească pentru ei înşişi, să prezinte ceva ce are sens pentru ei şi să comunice şi altora. Exemplu : Dramatizare si confectionare de masti Lucrătorul spune beneficiarilor o poveste simplă. După expunerea poveştii, beneficiarii au la dispoziţie materialele necesare confecţionării măştilor: carton, creioane, foarfece, bandă adezivă, beţişoare, material textil divers colorat, lână, blană etc. Fiecare îşi va alege un personaj sau un element din poveste astfel încât la dramatizare să participe toată lumea şi povestea să decurgă normal. Se poate alege şi un povestitor. Măştile vor fi confecţionate simplu doar prin conturarea cu creionul. Se va decupa masca dupa contur şi se va aplica materialul textil peste suprafaţa cartonului. Detaliile personajului vor fi aplicate peste acest material textil ( nas, ochi, gură). La aceste măşti se pot aplica şi părţi mişcătoare cum ar fi: păr, codiţe, rochii, pantaloni . Personajul poate fi confecţionat fie având corpul întreg, fie numai capul. Măştile vor fi manipulate cu ajutorul unor beţişoare prinse pe spatele acestora cu banda adezivă. Dramatizarea poveştii va avea loc în spatele unui cadru special (ex:

44


polistiren) prevăzut cu nişte orificii prin care se poate scoate mână şi manipula masca. Acţiunea se va desfăşura conform expunerii poveştii de către povestitor. Ordinea intrării personajelor va fi dictată tot de către narator. Beneficiarii trebuie să vorbească tare şi clar şi să ţină masca cu faţa către spectatori. Ieşirea din scena se face discret, în momentul în care personajul respectiv şi-a terminat rolul.

Improvizaţia

Improvizaţia se dezvoltă direct din jocul creativ şi poate fi rezumată într-un citat al poetei americane Marianne Moore, “ Noi vrem grădini imaginare cu broaşte adevărate în ele.”

Improvizaţia este şansa “de a fi ceea ce nu eşti”, de a experimenta cu o altă personalitate sau cu una apropiată, de a te pune pe tine în locul altuia. Prin acest proces se pot explora probleme cotidiene ale beneficiarilor şi reprezintă o modalitate sigură de a le face într-o manieră non- personală. O situaţie poate avea interpretări diferite şi participanţii pot începe să vadă că într-un fel sau altul o problema. Aşadar ei au o înţelegere mai profundă a problemei şi a implicaţiilor sale morale. Uneori o persoană va defini starea morală a grupului. Aceste exerciţii au o valoare educaţională mult mai profundă decât jocul.

Adulţilor cu dificultăţi de învăţare le place improvizaţia iar unii, în special cei cu sindromul Down, sunt foarte buni. O improvizaţie poate dura câteva ore fiind jucată de-adevăratelea, fără să se dea atenţie spaţiului teatral sau publicului. Deseori va începe destul de încet până oamenii îşi găsesc personajele şi rolurile, apoi pot fi aduse noi instrucţiuni de un spectator care s-a implicat în poveste. Este sarcina practicianului sau a lucrătorului prin arte combinate să urmărească ce se întâmplă şi să fie capabil să prezinte grupului. Acesta trebuie să vadă dacă acţiunea nu scapă de sub control sau dacă o persoană domină situaţia.

Această acţiune poate fi începută cu adulţi, oferindu-le situaţii simple şi limitând numărul participanţilor la două sau trei persoane. Este bine dacă liderul este invitat de grup să i se alăture.

Oricum, nu aşteptaţi să se întâmple miracole până când jocurile simple de improvizaţie nu au fost practicate şi înţelese. Aceste jocuri vor oferi lucrătorului prin arte şi participanţilor încredere şi plăcere în desfăşurarea acestor activităţi.

Beneficiile jocului imaginativ, poveştilor şi teatrului

Jocul imaginativ ajută beneficiarii să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii şi le dezvoltă flexibilitatea în posibilele răspunsuri la încercări noi.

45


Beneficiarii care au experimentat jocurile teatrale, improvizaţia sau teatrul de păpuşi pot deveni, în timp, gata să joace pentru alţii. Dacă aceste spectacole sunt plăcute ele vor demonstra realizările persoanelor cu dizabilităţi şi vor avea un impact pozitiv. Acest lucru este necesar pentru a se începe schimbarea atitudinii opiniei publice în ceea ce priveşte dizabilitatea. Oricum, spectacolele pot fi folosite pentru a arăta problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi să dezvăluie o parte din dorinţele şi ambiţiile lor în viaţă. Ei încep să vorbească în numele lor, în modul lor personal. Pentru spectacolele formale de acest tip, este nevoie de obicei de un specialist pregătit în teatru sau artă care să ajute la prezentare.

46

suport de curs-terapie prin joc

Documents