VIII

PROIECT:

STUDIU ISTORIC GENERALPENTRU PUGMUNICIPIUL TECUCI

JUDEUL GALAIPROIECTANT GENERAL:

S.C. BLOM ROMNIA S.R.L.BENEFICIAR:

PRIMRIA MUNICIPIULUI TECUCIFEBRUARIE 2009

Tecuci este un municipiu din judeul Galai, Romnia cu o suprafa de 8.676 ha (de la nord la sud 8,9 km, iar de la vest la est 7,1 km) i o populaie de 42.094 locuitori conform recensmntului din anul 2002.

Atestare documentar: 20 mai 1134

Suprafa: 86,76 km2

Altitudine: 50 m

Populaie: 42.094

1. Aezare geografic

Pe glob, intersecia paralelei 455106 latitudine nordic cu meridianul 272556 longitudine estic stabilete poziia matematic unic a municipiului Tecuci, la Nord de Ecuator i la Est de primul meridian, in al treilea fus orar. Geografic, municipiul Tecuci se afl aezat aproape de limita sudic a Colinelor Tutovei (14 km), la contactul cu Piemontul Poiana-Nicoresti, ambele subunitai ale Podiului Moldovei, la cofluena rului Brlad cu praul Tecuci, aproape de valea Siretului (10 km), n cuprinsul cmpiei de terase care poart numele orasului, Cmpia Tecuciului. Tecuci este un municipiu din judeul Galai, Romnia, cu o suprafa de 8676 ha (de la N la S 8,9 km, iar de la V la E 7,1 km).

Este situat ntr-o zon de cmpie, pe malul rului Brlad afluent al rului Siret i pe malul rului Tecucel, afluent al Brladului. Este un ora mijlociu, cu un comer n continu dezvoltare.

Aezat la o rspntie de drumuri vechi comerciale, localitatea s-a dezvoltat n vatra unei aezri geto-dacice i apoi daco-romane. Atestat nc din 1435, trgul Tecuci era un important centru de tranzit i de schimb pentru negustorii din rile de la nordul i de la vestul Moldovei, ca i pentru cei din regiunile limitrofe.

Populaia municipiului este n continu cretere, cu un spor natural de 4,5%. Actualmente, aceasta depete 53.000 de locuitori i se estimeaz c pn n 2010 va ajunge la 60.000 de locuitori.

Localiti apropiate Draganesti - DN25 - 8.00 km Hanu Conachi - DN25 - 32.00 km

Tiia - (Mreti) - E581 - 20.00 km

Munteni - E581 - 5.00 km

Valea Mrului - DJ242 - 22.00 km

Trgu Bujor - DJ242 - 45.00 km

Buciumeni - DJ252 - 27.00 km2. Teritoriu

Municipiul Tecuci are o suprafata totala de 8676 ha pe care se afla amplasate 14.500 locuinte din care 507 n proprietate publica si 13.993 locuinte din fonduri private. Suprafata locuibila este de 567.213 mp din care n proprietate publica 14.410 mp si 552.803 mp suprafata locuibila din fonduri private.

n ceea ce priveste lungimea strazilor din municipiul Tecuci, aceasta este de 117 km din care 56 km reprezinta strazi orasenesti modernizate. Reteaua de canalizare are o lungime de 72 km, reteaua de distributie a apei potabile este de 81,1 km, iar cea de distributie a gazelor naturale este de 66,7 km.

3. Clima

Temperatura medie anual este, calculat pe o perioad de 70 de ani, la Tecuci de 9,8C. Temperatura medie a verii este de cuprins ntre 21C la Tecuci si 21,3C la Galati.4. Caracteristici pedologice

n conditiile de clim mentionate, pe un strat alctuit din loess care ocup cea mai mare suprafat, ca si din nisip pe valea Brladului, s-a instalat o vegetatie ierboas tipic de step, care apare astzi numai pe terenurile unde nu se practic agricultura. Vegetatia, reprezint rezultatul interactiunii ariilor de influent este european, atlantic, sudic, al elementelor eudemice si al activittii antropice. n ansamblu, vegetatia de silvostep se ntlneste n cmpia Tecuciului, iar cea de step propriu-zis n cmpia Covurluiului.

5. Turism

1.Locale :

Parcul Central Pazvante

Rezervaie Paleontologic Tecuci

Centru Folcloric Tecuci

Muzeul Mixt Tecuci - (paleontologie i arheologie)

2.In apropiere :

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Mreti - Vrancea

Tiia (Mreti) - 20.00 km

Mausoleul Eroilor Vrancea - Tiia Mreti - 20.00 km

Catedrala din Tecuci

6. Istoric

Este menionat documentar n anul 1134 ca trg i punct de vam, iar la 1 septembrie 1435, printr-o scrisoare care este adresat regelui Poloniei, Vladislav Iagello i ntiina c Ilia Voievod s-a mpcat cu fratele su tefan, cedndu-i, printre altele, i oraul Tecuci. Tot aici se vorbete despre organizarea intern a Moldovei, aici menionndu-se ocoalele cu moiile oraelor Chilia, Vaslui, Brlad i Tecuci.

Un document, care prezint aceeai importan, att pentru viaa economic, ct i pentru atestarea localitii, este aezmntul comercial din 3 iulie 1460, pe care tefan cel Mare l acord negustorilor leopolitani din Suceava i care se pstreaz n original n arhiva municipal din Lemberg n timpurile vechi, fiind aproape de hotarul Moldovei spre Valahia, se numea ora de margine destul de bun, explicaie pe care o d Joppecourt, osta nobil din Lotaringia.

Administraia trgului Tecuci s-a ntemiat n Evul Mediu, ca i celelalte aezri urbane, pe dou principii: autonomia oreneasc i reprezentarea puterii centrale. Astfel, convieuiau o comunitate oreneasc autonom, care-i alegea ea nsi crmuitorii, cu o administraie proprie, cu drept de judecat propriu, cu veniturile sale i reprezentanii domnului cu atribuiile lor bine determinate, distincte de cele ale reprezentanilor comunitii. Conducerea oraelor moldoveneti a avut un dublu caracter: pe de o parte, a fost o conducere autonom exercitat de oltuz, ajutat de doisprezece prgari, iar pe de alt parte a existat un permanent control al domniei reprezentat de orlicul de trg, iar din secolul al XVI - lea de ureadnic.

Stema medieval se prezint ca un scut despicat, fiind reprezentat n dreapta, pe fond albastru, un turn de veghe, de argint, n vrful unei coline tot de argint, iar n stnga, pe fond rou, un iepure de aur, ridicat n dou labe spre dreapta, avnd deasupra dou stele de aur cu cinci raze. Aceasta este o veche stem rectificat, la care s-a adugat movila de la Tecuci, care servea n vremurile cele mai vechi drept loc de veghe. Pn la instaurarea regimului comunist n Romnia a fost reedina judeului Tecuci.A fost declarat municipiu n anul 1968.

n anul 1920, s-au nfiinat: Societatea Cultural tefan Corodeanu, n cadrul colii Normale de Biei i Societatea de Educaie Naional de pe lng Cercul Militar. n acelai timp, Teatrul Comunal devine gazda primitoare a nenumrate eztori, conferine sau concerte, la realizarea crora contribuiau nu numai cadrele didactice, corpul clerical ci i avocaii, medicii sau ofierii aezrii.

ntr-un asemenea mediu, descinde la Tecuci dr. Grigore Tabacaru, numit din septembrie 1923 ca profesor de filozofie la coala Normal din Tecuci. Din iniiativa sa, pe 25 noiembrie 1923, un grup de intelectuali - ntre care s-au remarcat: avocaii Virgil Mironescu, V.G.Beldie i Traian Corodeanu, profesorii t. Corodeanu i Antoaneta Bogdan, institutorii Gh. Popovici i Zoe uchel, cpitanul I. Diea i protopopul N. Conduratu - pune bazele Ateneului Cultural, al crui principal scop era acela de a contribui la mbogirea culturii naionale, sociale, juridice, religioase, morale, ceteneti, artistice i tiinifice a maselor populare din reedina i satele judeului. Pe 20 martie 1938, un grup de ceteni ai oraului Tecuci, ce reprezentau toate categoriile sociale, s-a reunit, n urma convocrii regionalei Moldova, la sediul coalei Primare Nr. 1 de fete pentru a ntemeia Cminul Cultural Orenesc al Fundaiei Principele Carol. Acest Cmin Orenesc va purta numele neuitatului scriitor Calistrat Hoga.

Ziarul local Curierul Tecuciului inaugureaza o pagin dedicat Cminului Cultural, n care erau prezentate principalele sale realizri, regsindu-se aici diversele eztori literare, expoziia de pictur a profesorului I. N. Peiu, conferinele: Performanele politicii romneti, de Pamfil eicaru, fost elev al Gimnaziului D. A. Sturdza i Pentru ce luptm dincolo de Nistru?, susinut de scriitorul de origine tecucean Al. Lascarov Moldoveanu.

La 20 mai 1934, Primria oraului Tecuci emite decizia de nfiinare a muzeului i a bibliotecii, iar la 25 august n acelai an, primarul C. Condrache, ntr-o adres ctre Prefectura judeului Tecuci, menioneaz faptul c s-au constituit un muzeu i o bibliotec sub egida Fundaiei Culturale Teodor i Maria Cincu. Dar abia la 1 aprilie 1935, Biblioteca Comunal se instaleaz, alturi de Muzeul de Arheologie i tiinele Naturii Mihail Dimitriu, n palatul donat special pentru acestea de ctre Teodor Cincu. Biblioteca Comunal va fi deschis publicului din luna aprilie a anului 1937, avnd ca bibliotecar pe Mihalache D. Naum, colarizat special la Bucureti. Biblioteca Municipal primeste in 1994 numele poetului tefan Petic.

Comisia interimar a Primriei, cu ocazia edinei din 13 iunie 1934, decide nfiinarea unui muzeu comunal n oraul Tecuci, muzeu care va purta numele de Muzeul Comunal Mihail Dimitriu,inaugurarea oficial a Muzeului Comunal Mihail Dimitriu de Arheologie i tiine Naturale fcndu-se la 21 noiembrie 1935, o dat cu cea a statuii lui Spiru Haret, din faa Liceului de fete Elena i Tache Anastasiu, n prezena ministrului Instruciunii Publice, dr. C.Angelescu, i a prof.univ. I.Simionescu.

Cenaclul literar Calistrat Hoga, numit n momentul fondrii sale (1953) George Cobuc, a reuit s trezeasc interesul ctorva generaii de creatori tecuceni ce aveau s se afirme n cadrul ntrunirilor sale: Ovid Caledoniu, Emil Bicoianu, Doru Scrltescu, Ioan Purdelea, Sofia Scoraru, Aurel Brum, Ion Panait, Dionisie Duma, Iordan Grecu, Vasile Sevastre - Ghican, Vasile Ghica, Petre Ru, Marian Mrza, Dan V etc. n anul 1969, membrii cenaclului editnd i o antologie intitulat : La poarta sfertului de veac.

Catedrala "Sf.Gheorghe", din centrul orasului, este mndria tecucenilor la fel i parcul n incinta cruia se afl amplasat. De asemenea tecucenii se mai mndresc i cu unitile de invmnt gimnazial i anume: Liceul Teoretic Spiru Haret, Colegiul National Calistrat Hoga, Colegiul National de Economie Mihail Manoilescu, Colegiul National de Agricultura si Economie, etc.Evolutia spatiala si functionala a asezarii

1. Evolutia spatiala

Asezarea medievala continua o asezare mai veche, situata in lunca raului Barlad la incrucisarea drumurilor ce veneau dinspre "partile fataresti", dinspre Transilvania si Galati (drumul pestelui). Spre nord se indreapta drumul ocnei (sarii) ce traversa Siretul in dreptul localitatii Ionasesti.

In secolul al XV-lea, asezarea se reduce la Ulita Mare (actuala strada Stefan cel Mare), situate pe terasa intai a raului Barlad in dreptul vechiului vad de peste acest rau. Strada era ocupata in special de dughene, iar o mica suprafata era ocupata de case si curti.

In secolele XVI-XVII are loc o crestere teritoriala de valoare medie, cea mai mare extindere inregistrandu-se in secolul al XVI-lea, cand se adauga nucleului din secolul al XV-lea o zona situate la vest si o alta situata la est intre fostul nucleu si Barlad.

De oras mai apartinea si satul Pocita in zona strazii Gheorghe Petrascu, pana la cimitir si cazarma. Pe malul stang al Barladului se aflau satele Odaia, Malureni si Ochesesti. In secolul al XVII-lea datorita tendintelor de inviorare economica, ritmul de crestere teritoriala este mediu, la oras adaugandu-se mahalaua Focsa.

In 1719, cu ocazia razboiului ruso-turc, orasul este distrus locuitorii refugiindu-se la Nicoresti, unde s-au stabilit. Treptat, locuirea este reluata pe aceeasi vatra incat intr-o relatare din 1785, orasul este din nou pomenit. In secolul al XIX-lea orasul Tecuci inregistreaza o crestere spatiala mare, nejustificata comparativ cu dezvoltare functionala a orasului.

Ritmul de crestere inregistrat a fost de circa 300%, in comparatie cu vatra deja existenta. Acum sunt incluse satele de pe stanga Barladului si anume Vultureni, Malureni, Buda, Peri.

Intre 1930 - 1960 isi face aparitia cartierul Cernicari aflat pe locul fostului Abator. Prin improprietarirea locuitorilor sai la reforma din 1864, locuitorii se muta pe malul stang al Barladului. In nord pe mosia secularizata Odaia, s-a format intre 1878 - 1879 cartierul Tecuciul Nou, separat printr-o fasie verde bine pastrata si in prezent numita "Crang". La infiintare au perticipat 427 de familii. Initial a fost comuna separata, locuitorii provenind din comunele invecinate. A rezultat un sat de tip colonie rezultat prin improprietarire.

In 1882 datorita unor greutati bugetare, Tecuciul Nou s-a alaturat din punct de vedere administrativ orasului. A mai fost comuna intre 1930 - 1931 si in 1940. Cartierul are o textura regulata cu strazi dispuse in retea rectangulara.

Spre vest se poate observa caracterul limitativ al caii ferate construita intre 1872 - 1877, iar spre est rolul de limita in extinderea acestui cartier il are raul Barlad. Tot acum, in nord-est, a luat nastere cartierul de impropietariti Griviteni, format pe malul stang al Barladului de catre veterani ai razboiului pentru independenta de la 1877. Ulterior prin contaminare toponimica de la numele Crivatului, vant atat de caracteristic in Moldova, si-a schimbat numele in Criviteni. Pe parcursul secolului al XIX-lea isi face aparitia populatia de origine bulgara, ce ocupa mahalaua ce-i va purta numele ("Bulgari"), situata intre paraul Tecucel si strada Tudor Pamfilie. Fiind relativ putini la numar, bulgarii s-au pierdut in masa locuitorilor romani, de la ei ramanand doar cateva nume de familii (Drumoff, Placicoff, Stoian). La sfarsitul secolului al XIX-lea suprafata vetrei a crescut astfel de peste 10 ori in comparatie cu situatia existenta in secolul al XV-lea. In 1924 este construit cartierul C.F.R. situat intre gara si paraul Tecucel. Ca si Tecuciul Nou acest cartier are o forma geometrica fiind prevavut cu o piata centrala. Pentru perfectarea legaturii cu gara, se realizeaza pe bulevardul Victoriei un cartier de vile ce constitue si azi o parte insemnata a zestrei edilitare a orasului. In 1926 se infiinteaza cartierul N. Balcescu prin impropietarirea taranilor veniti din comunele Asau, Lucacesti si Moinesti (jud. Bacau), carora li s-au dat locuri de casa si cate 5 ha de teren arabil. Initial au fost 100 de familii. Cartierul are o forma geometrica regulata. Intre 1969 - 1972 s-a extins datorita stramutarii unor locuitori din cartierele Criviteni, Malureni, Buda ale caror case erau afectate de revarsarile Barladului. Tot la inceputul secolului al XX-lea se construieste cartierul Militari, care leaga Tecuciul Nou de centru. In perioada interbelica, precum si in primii ani ce-au urmat celui de-al doilea razboi mondial, are loc o a doua stramutare a carierului Cernicari, care pentru a se feri de inundatii se muta pe terasa a treia a Barladului mult mai inalta si ferita de astfel de evenimente. Intre 1970 - 1975 este construit un cartier pe un loc viran ramas in interiorul vetrei in fata Liceului Agricol. Intre 1980 - 1993, in sudul orasului s-a construit un cvartal de blocuri, intre raul Barlad si soseaua Tecuci-Galati. In perioada 1960 - 1980 conform "orientarilor" de atunci se hotarase marirea suprafetelor agricole pe seama restrangerii suprafetei vetrei municipiului. Astfel, de la 1528 ha., trebuia sa se ajunga la o vatra de 720 ha. Erau propuse pentru dezafectare cartierele Cernicari, Criviteni, Tecuciul Nou si vestul cartierului N. Balcescu. Autoritatile justificau masura pentru a mari densitatea populatiei si constructiilor in vatra. Datorita evenimentelor sociale, politice si economice de dupa 1989, aceasta "restrangere" nu a mai fost pusa in aplicare. Mai mult in zona cartierelor Criviteni, N. Balcescu si Cernicari se poate observa dupa 1990 o extindere a vetrei datorita impropietaririlor cu locuri de casa, in total 28 ha. In concluzie se poate considera ca evolutia spatiala a vetrei Tecuciului, a avut un caracter complex, orasul dispunand de o crestere predominant sistematica. Cresterea a fost continua, dar inegala ca ritm, exceptii facand perioada dintre inceputul secolului al XVIII-lea si ultimele decenii ale aceluiasi secol, cand orasul a fost parasit, locuirea fiind apoi reluata. Tecuciului ii este caracteristica cresterea areolara cu inglobarea unor nuclee rurale sau semiurbane, initial independente. Devoltarea orasului s-a facut pe ambele maluri ale Barladului si in special in zona de la vest de rau mai inalta si ferita de inundatii. O alta caracteristica este aceea ca orasul s-a dezvoltat exagerat in suprafata, vatra ocupand in prezent 1556 ha.2. Evolutia functionala

De-alungul evolutiei sale ca asezare rurala si apoi urbana Tecuciul cunoaste o locuire aproape continua, incepand din paleolitic si pana in zilele noastre. Pauzele de locuire se datoreaza in special calamitatilor naturale (inundatii, cutremure), unor incendii, precum si populatiilor migratoare, epidemiilor, uneori razboaielor. In general intreruperile sunt temporare, de scurta durata. De fiecare data spatiul de locuire a fost reluat, iar viata si-a continuat firesc cursul. Cele mai vechi urme de locuire dateaza din paleolitic, constand in cateva unelte de cremene cioplita, descoperite in vestul orasului, in cartierul N. Balcescu. Pentru perioada neolitica caracteristica sunt doua topoare de mana descoperite in nordul vetrei, in cartierul Tecuciul Nou punctul Broscarie, impreuna cu unelte de silex, varfuri de sageti, intrumente de os, vase de lut cu ornamente caracteristice culturii Cris. Asezarea se afla pe traseul drumului ce ducea de la Dunare la antica Piroboridava de pe Siret. O data cu cucerirea Daciei de catre romani, teritoriul orasului intra sub zona de influenta romana din sudul Moldovei. Chiar dupa abandonarea Daciei, zona va ramane la marginea capului de pod roman, de pe stanga Dunarii, al carui centru se afla la Barbosi. In secolul al IV-lea, teritoriul Tecuciului, a fost locuit de o populatie de neam carpic, deoarece s-a descoperit o metropola cu inventar de urne funerare de lut ars, podoabe de bronz si argint caracteristice culturii Sintana de Mures. Tot acestei perioade ii sunt caracteristice descoperirile de seceri, topoare si ciocane de fier, de unde rezulta ca avem de-a face cu o populatie sedentara cu ocupatie agricola, apoi arme si podoabe. Pentru mileniul migratiilor, dovezile arheologice lipsesc. Aceasta ar presupune fie ca ele nu au fost deocamdata descoperite fie ca asezarea aflata in campie, in drumul hoardelor navalitoare, a avut de suferit, locuitorii retragandu-se spre zonele acoperite aflate in vecinatate. In evul mediu timpuriu, asezarea a fost refacuta in interfluviul Tecucel-Barlad. Aflat la o rascruce de drumuri, odata cu dezvoltarea fortelor de productie si aparitia relatiilor de schimb marfa-bani, precum si adancirii diviziunilor sociale a muncii, asezarea capata tot mai mult caracterul de loc destinat schimbului de marfuri. Tecuciul, este parte integranta a principatului Tara Romaneasca in timpul domniei lui Mircea cel Batran. Prima atestare documentara dateaza din timpul lui Ilias, fiul lui Alexandru cel Bun, care la 1 Septembrie 1435 face cunoscut printr-o scrisoare regelui Wladislaw al Poloniei ca s-a impacat cu fratele sau Stefan "ce a primit ca tara Molova de Jos in care intra si Vasluiul si ocolul ce asculta de acest oras si tinutul de la Tutova si Morile Covurluiului si Orasul Tecuci cu tot poporul". Din interpretarea documentului rezlta ca Tecuciul era asezare urbana insemnata. Referitor la originea toponimului Tecuci, s-au emis mai multe pareri care au generat unele discutii. Cea mai plauzibila este cea care deriva din cumana cu semnificatia de tinut de margine. Alte opinii vizeaza denumirea paraului de la care si-a luat numele orasul derivand de verbul "tek" al slavilor de est, care s-ar traduce cu "a curge linistit" De aceeasi parere sunt si istoricii Ion Bogdan si G. Weigand. O teorie interesanta sustine si Alexandru Philipide, care afirma ca denumirea ar fi de origine mixta, persana-turca. Astfel "tehec" ar insemna in limba farshi pamant, iar "uc" ar echivala termenul turc de margine sau capat. In traducere libera ar insemna "capatul pamantului". Toti specialistii sunt de acord ca topicul a fost purtat intai de parau, apoi prin contaminare tiponimica a fost atribuit si asezarii de pe malurile lui. Ulterior deoarece paraul purta acest nume avea un debit mic, care scadea mult vara, prin diminutivare a luat numele de Tecucel, orasul pastrand in continuare vechea denumire. Acest toponim cunoaste in tara noastra o raspandire restransa, cunoscandu-se o asezare cu numele de Tecucelul Sec in comuna Nicoresti, precum si un sat numit Tecuciu in jud. Teleorman. Toponime asemanatoare pot fi intalnite in Bosnia: "Tecocita", Slovacia: "Tecucza", precum si in Bucovina. Urmatorul act referitor la Tecuci dateaza din timpul domniei lui Stefan cel Mare, care prin asezamantul comercial din 1460 hotara ca "cine v-a trece cu postvarul in Basarabia (sudul Moldovei n.n.) si Tara Romaneasca, v-a plati vama la Tecuci, de car doi sloti". Din acest act rezulta ca Tecuciul asezat pe drumurile comerciale ale timpului, era un loc unde se percepeau vamile, izvor de venituri pentru visteria tarii si pentru orasul insusi. In 1475, dupa batalia de la Vaslui, cavaleria moldoveana, urmarind ramasitele armatei turcesti aflate in retragere, se opreste la Tecuci, de unde se putea supraveghea retragerea turcilor pe la Ionasesti, peste Siret in dreptul "Vadului turcilor". Din punct de vedere administrativ si militar orasul era condus de un soltuz, sau voit, numit mai tarziu staroste, apoi parcalab, iar in 1744 ispravnic, precum si de 12 pargari desemnati anual prin alegere de catre obstea targului. Din aceasta perioada s-a pastrat documentul care aminteste de "az Dumitru voit i 12 pragarum ot Tecuci". Acestia aveau ca atributiuni mentinerea ordinei in oras, asigurau paza, tineau catastiful proprietatilor din targ si teritoriile adiacente, raspundeau de incasarea contributiilor pentru domnie, garantau efectuarea muncilor, corvezilor si transporturilor, faceau unele judecati, impacand mai mult partile. Cei 12 pargari, care exercitau functia administrativa, reproduc numarul existent in Transilvania, precum si in majoritatea oraselor din Europa de Vest. In 1507, Bogdan al treilea intareste lui Isaico "un sat la Tecuci, la Salce, unde a fost Ilias mai sus de hotarul targului Tecuciu, dar deosebit de pamantul cat s-a luat in hotarul targului Tecuciu". Din interpretarea documentului rezulta ca hotarul targului a fost marit prin adaugarea unei bucati de pamant din vecinatatea satului de la Salcia, fapt petrecut sub Stefan cel Mare sau cel mai tarziu in primii ani de domnie ai lui Bogdan. In 1541, Tecuciul apare pe harta lui Reicharstorffer, sub numele de Techis, fiind figurat cu semnul caracteristic oraselor. Cronicarul turc Evlea Celebi, care insotind oastea tatara in anul 1559, aminteste ca orasul Tecuci a fost crutat de jaf, pentru ca o delegatie a locuitorilor a iesit inaintea navalitorilor cu daruri bogate. Venind cu sprijin turcesc pentru preluarea domniei, in 1564, Al. Lapusneanu, este intampinat la Tecuci de o delegatie a boierilor in frunte cu celebrul boier Motoc. Dupa batalia de la Roscani (1574), tatarii prada orasul, multi locuitori fiind prinsi si dusi in robie. In secolul al XVI-lea, Tecuciul mai este pomenit intr-o serie de documente de danie, emise in 1577 si 1578, in timpul domniei lui Petru Schiopu. Acest domn face in timpul celei de a doua domnii a sale, nunta in orasul Tecuci, pentru unul din nepotii sai. Acest nepot se casatorea cu fiica lui Mircea Ciobanu, fost domn al Valahiei la care a poftit si pe Mihnea Voda domnul Valahiei, unchiul sau. Faptul este plin de semnificatii relevand legaturile matrimoniale ce se incheiau lesne intre modoveni si munteni, ca urmare a comunitatii de origine, limba, religie si a legaturilor economice si culturale, netinandu-se cont de hotarele ce-i desparteau. Acest lucru era facilitat la Tecuci, care era o asezare urbana "de margine". In 1602, Radu Serban alunga pe Simion Movila din Tara Romaneasca, patrunde in Moldova si arde Tecuciul. La inceputul secolului al XVII-lea, intre 1602 - 1617 pe fundalul luptelor dintre Movilesti, ajutati de poloni si orheeni, ce doreau instaurarea domniei lui Tomsa, locuitorii targului ii sprijina pe cei din urma. Din aceasta perioada dateaza si relatarile facute de cavalerul Lotaringia, care paricipand la lupte de partea Movilestilor, scrie in 1620, ca "Ticouche est un ville frontiere assez bonne". In 1624, la Tecuci are loc o alta nunta domneasca si anume nunta lui Alexandru, domnul Tarii Romanesti, ce era fiul lui Mihnea cel Mare al Moldovei. Prin aceasta se dovedeste inca o data legaturile ce se stabileau in aceasta zona peste frontierele vremelnice ce desparteau cele doua tari. Douazecisipatru de ani mai tarziu in 1648, arhiepiscopul Bandisius de Marcianopolis venit in Tarile Romane pentru a efectua o ancheta privitoare la situatia si numarul catolicilor de aici, scrie la 14 septembrie, acelasi an, ca Tecuciul era "un targ asezat la apus de Galati la o departare de 12 miliare Unguresti, fiind situat pe raul Barlad intr-un loc frumos, cu pamant foarte producator de grau si vin. Casele ortodocsilor sunt in numar de cinci sute, oameni patru mii". Bandinius amintea ca in trecut ungurii, prin care el intelegea populatia de rit catolic, avusera doua sute de case cu biserica, preot si invatatori, dar ei fusesera asimilati de romani. Functia agricola este subliniata foarte evident in notarile episcopului Bandinius, putandu-se trage concluzia ca alaturi de cea comerciala, ea caracterizeaza urbea. La mijlocul secolului al XVII-lea, trece pe aici Paul din Alep, celebru pentru impresiile de calatorie pe care le-a lasat despre Tarile Romane intre 1650 - 1660. Cu ocazia trecerii sale prin targul Tecuci, el afirma ca era un oras mare, avand trei biserici. In celebra sa Descriptio Moldavie, Dimitrie Cantemir afirma ca, Tecuciul este asezat pe apa Barladului, la opt ceasuri de drum de Barlad si nu are ziduri, fiind scaunul sarac al doi parcalabi. Dupa lupta de la Stanilesti (1711), vizirul Achmed Baltagi, da voie tatarilor sa prade tara, ocazie cu care este pustiit si Tecuciul. Locuitorii targului fug la Nicoresti, unde o parte se si stabilesc. La numai cativa ani, in 1719, cu ocazia razboaielor ruso-turce orasul este distrus in intregime si parasit de locuitorii sai. In 1756 orasul fiind parasit, domnitorul Constantin Racovita da o parte a teritoriului orasanesc unor familii boieresti. Intr-o scrisoare din 1769 a doi boieri moldoveni catre generalul rus Elen, se arata ca "in acest tinut a fost targ mai inainte, numindu-se targul Tecuci, dar s-a pustiit neramanand nici o casa". Din aceasta scrisoare rezulta ca timp de 50 de ani vatra orasului a ramas pustie, nelocuita. Cativa ani mai tarziu pe harta lui Bawr, Tecuciul apare figurat cu semnul caracteristic satelor, ceea ce indica un proces de reluare a vechii vetre de locuire, dar in forma rurala. Diplomatul francez la Constantinopole, Hauterive, insotind in 1785 o solie turca, ajunge la Tecuci, unde il cunoaste pe ispravnicul local ce "era un boier mai mare decat cel de Focsani, in tinut fiind trei targuri intr-o vale frumoasa, bine cultivata si udata de rauri". Se poate conchide ca oraul s-a refacut de pe urma pustiirilor, si ca si-a reluat functiile administrativa si agricola, fiind se pare un oras destul de important. Primele informatii din secolul al XIX-lea despre Tecuci sunt cele referitoare la instaurarea Regulamentului Organic. Orasul era condus de trei madulari alesi pe un an. Tot acum se va infiinta o Judecatorie a tinutului Tecuci a carei denumire v-a alterna in timp cu cea de Tribunal. Pecetea se rezuma la reprezentarea unui tap, ceea ce dovedeste ca tinutul era bogat in turme de oi. In 1834 are loc un cutremur cu caracter devastator, ceea ce face ca orasul sa aiba mult de suferit. La 20 Ianuarie 1837 dupa ce cumparasera mosiile: Cosmesti, Onceni si Geoseni, Tecucenii le schimba cu mosia bisericii "Proorocul Samoil" din Focsani, mosie ce ocupa o mare parte din teritoriul targului. Cu aceasta actiune incepe procesul de recuperare integrala a mosiei targului, pierduta in perioada parasirii orasului din secolul al XVIII-lea. Prin cumparari si schimburi, tecucenii obtin toata mosia orasului de la propietarii Ghencu, Rosetti si Constandache, obstea redevenind stapana mosiei. Functia de invatamant este identificabila din 1839, cand in Tecuci functionau cinci scoli particulare cu circa 100 de elevi. Prima scoala publica din Tecuci, va fi infiintata in 1839, fiind cunoscuta sub numele de Scoala nr.1 de baieti. Documentele emise dupa acest an au ca semn heraldic un strugure inconjurat de spice de grau, ceea ce poate insemna si o schimbare in ponderea ocupatiilor agricole comparativ cu perioada precedenta, cand semnul heraldic era un tap. Orasul este supus din nou incercarii de seismul puternic din anul 1844, apoi de holera din 1848 care secera o treime din populatia orasului. Din 1849 avem prima lucrare statistica privitoare la populatia si economia Moldovei, in care este tratat si orasul Tecuci, lucrare ce apartine lui N. Sutu. Analizand lista importurilor si exporturilor zonei, se poate concluziona ca functia comerciala era bine reprezentata exportandu-se produse agricole si materii prime, importul fiind dominat de produsele manufacturate, industriale si semindustrializate, de produse alimentare mediteraneene. Demna de luat in seama este si catagrafia din acelasi an care arata ca din cele 992 de familii existente atunci in Tecuci, (respectiv 4960 de locuitori), 575 reprezentau familiile negustorilor si mesterilor, rezltand ca functiile comerciale si mestesugareasca erau bine reprezentate. La numai un an, in 1850 i-a fiinta prima scoala publica de fete, functia de invatamant consolidandu-se. In 1853, Tecuciul este vizitat de misionari scotieni, care raman incantati de "turmele mari, campiile intinse, cosarele pline de porumb, carele care trec incarcate cu recolte", orasul avand "strazi largi, case bune si cateva biserici". Din analiza relatarilor documentelor se poate cu usurinta remarca dezvoltarea functiei agricole a orasului. Doi ani mai tarziu se da in folosinta linia de telegraf Iasi- Barlad- Tecuci, care leaga pentru intaia data capitala de orasele tarii creand premisa pentru jonctiunea cu liniile telegrafice din Tara Romaneasca. Intre 1857 - 1867 se pun bazele functiei sanitare a orasului. Acum, prin subscriptie publica este inceputa construirea spitalului orasenesc. Primele pavilioane sunt inaugurate in 1863. In perioada premergatoare Unirii din 1859, tecucenii, puternic legati de conationalii lor de peste Milcov, sunt pentru unire sub o familie domnitoare din Franta, Anglia sau Piemont. Sub presiunea printului Vogoride, episcopia Romanului, destituie pe protopopul unionist Gheorghe Dumitriu, care oficia la Tecuci, ceea ce a starnit multe nemultumiri. Dupa unire, primul prefect de Tecuci, a fost V. Romallo numit de catre Alexandru Ioan Cuza la 19/31 Ianuarie 1859, ca administrator de district, fapt care a reconfirmat functia administrativa a orasului. Din Iulie 1859 prefect al judetului devine Alexandru Papadopol Calimach, cel dintai istoric care a incercat o elaborare de monografie a Tecuciului. La 8 Noiembrie 1864, conform noii legi administrative, Tecuciul este declarat comuna urbana, avand 7525 locuitori dintre care 1505 contribuabili. Data fiind marea arie pe care o ocupa orasul in epoca respectiva, precum si numeroasele incendii consemnate, la 4 Iunie 1866 se termina de construit foisorul de foc destinat pompierilor si care a constituit timp de decenii emblema neoficiala a urbei. Pentru comertul liber s-au amenajat doua piete, una in locul actual al parcului "Central", a doua in fata bisericii Sf. Nicolae, destinate in special pestelui si lemnului. Comertul cu animale se desfasura traditional pe locul actualului "Obor" situat in extremitatea de est a orasului pe malul stang al Barladului. De la Tecuci plecau la export cherestea de carpen, ulm, si tei, folosite pentru constructia de nave din Imperiul Otoman. In 1869 este inagurat Palatul Justitie, cladire care impresioneaza prin monumentalitatea ei si care era un bun edificiu pentru a adaposti functia juridica a orasului. Cladirea garii este contruita in 1877, in paralel cu definitivarea liniei ferate Roman-Marasesti-Tecuci, de unde se desparteau doua linii: una spre Barlad, care va lega ulterior Iasul si o alta, avand ca traseu orasele Galati-Braila-Buzau-Ploiesti-Bucuresti. Tecuciul, devine un nod feroviar, fapt cu importante implicatii economice. Pe linia dezvoltarii functie de invatamant se inscrie infiintarea in 1906 a unei scoli profesionale, transformata ulterior in scoala de arte si meserii, iar mai tarziu in liceu industrial. Localul a fost inaltat langa gara in cladirea in care in prezent functioneaza Caminul-Scoala nr. 5 patronat de Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale. Anul 1907 se inscrie si la Tecuci ca un an de profunde miscari sociale, generate de nemultumirile taranesti, cauzate de arendasii straini. La 11 Martie, taranii din Berheci, Tiganesti si Matca sunt opriti de armata la barierele orasului, apoi prin promisiuni sunt linistiti si reintorsi la casele lor de catre procurori. In perioada urmatoare acestor ani Tecuciul cunoaste o noua epoca de avant economic. Improprietaririle succesive si colonizarile maresc suprafata orasului la 12000 ha., din care vatra ocupa 600 ha. Acum se paveaza strada Cuza Voda care facea legatura intre "Obor" si centrul comercial al orasului. Strabatand orasul Nicola Iorga, il descrie ca "se infatiseaza ca o mica resedinta de judet gospodarita ingrijit si locuita de oameni carora le place a trai curat si linistit. Si aici se vede strada din mijloc cu evreii ei mai putin batatori la ochi decat aiurea si strade boieresti cu case prietenoase, mahalalele se descopar mai putin decat aiurea. Biserici frumoase, urme ale trecutului lipsesc, cu toate ca in secolul al XV-lea negustorii poloni din miaza-noapte si negustorii turci din miaza-zi se opreau la Targul lui Tecuciul sau Tecuciului". in timpul primului razboi mondial, datorita iminentei aderarii Romaniei la una din taberele ce se infruntau, la Tecuci, oras cu o pozitie centrala pentru Romania acelor timpuri, ia fiinta una din primele scoli de aviatie din tara noastra, dotata cu o pista de iarba si 3 hangare. La sfarsitul anului 1916, s-au terminat lucrarile de instalare a retelei de apa curenta si de electricitate. Iluminatul se realiza cu ajutorul unei centrale locale care folosea drept combustibil carbunii din bazinul Comanesti. In perioada razboiului, locuitorii au fost confruntati cu multe greutati, provocate de lipsa unor produse de prima necesitate (petrol lampant, ulei comestibil, zahar, sare) la care s-au adaugat in vara lui 1917 si bombardamentele artileriei grele germane, care au afectat gara si zona aerodromului, determinand mutarea avioanelor si personalului la Barlad. Dupa razboi, in conditiile dezorganizarii survenite, se manifesta o criza puternica ceea ce a determinat falimentul multor negustori intre 1918 - 1920. Functia didactica se intareste in 1920, cand ia fiinta o scoala normala de baieti in locasul actual al Liceului Agricol, fiind destinata sa formeze cadre didactice pentru judetele Tecuci si Putna. Dupa 1920 in conditiile unificarii tarii si a desavarsirii statului national roman, precum si in conditile reformelor democratice infaptuite dupa razboi, orasul cunoaste din nou o perioada de avant, dezvoltandu-se bancile si comertul, realizandu-se primul fond pentru asfaltarea bulevardului. Functia didactica se amplifica in anul 1921, gimnaziul transformandu-se in Liceu, in 1923 se infiinteaza scoala comerciala inferioara, iar in 1924 gimnaziul de fete se transforma la randul sau in Liceu. Functia culturala se afirma si cu ocazia evenimentului din 1925, cand ia fiinta "Ateneul cultural" din Tecuci, care edita si o revista cu acelasi nume. Legati prin nastere sau prin activitatea lor de Tecuci sunt o serie de mari oameni de arta, cultura si stiinta, cum au fost: literatii Stefan Petica, Calistrat Hogas, Stefan Octavian Iosif, Hortensia Papadat- Bengescu, Ion Dangarozi, Iorgu Iordan, etnograful si folcloristul Tudor Pamfile, arheologul Vasile Parvan, sociologul Stefan Zeletin, artistii plastici Gheorghe Petrascu, Stavru Tarasov, Dimitrie Harlescu, N. Peiu, Bradut Covaliu, artistii dramatici si de opera N.N. Matei, Ion Alexe, Ionel Arghire, L. Zamfirescu, Lidia Barca, Irina Rachiteanu-Sirianu, Tamara Buciuceanu. Dintre academicienii Romaniei, de origine tecuceana au fost: Miltiade Filipescu, Ilie Matei, Scarlat Login, Vintila Tagaroz, Mihai Berza si Iorgu Iordan. Gheorghe Nicolau a fost secretar general al Academiei Romane in anul 1948. In anul 1928, pentru a perfecta legatura cu gara este constituit pe bulevard podul de beton de peste raul Tecucel. La recensamantul din 1930 in Tecuci locuiau 17.859 locuitori, existand 3147 cladiri. Tot acum este dezvelit monumentul ridicat in amintirea eroilor ceferisti cazuti in timpul primului razboi mondial, ce se gaseste in spatele garii de sud, iar in 1935 este dezvelit bustul lui Spiru Haret, opera al sculptorului Ior Jalea. In 1937 se infiinteaza biblioteca municipala. Anul 1937 este anul inceperii ridicarii Catedralei ortodoxe realizata din subscriptiile publice. In acest an se deschide si abatorul orasenesc si se paveaza strazile Vasile Alecsandri, Capitan Vlad si Ecaterina Teodoroiu. La Tecuci actionau doua societati comerciale-industriale, "Girot", bazata pe capitalul bancii taranesti si "SIT", bazata pe capitalul bancii Tecuciului. Societatea Gorit avea la Tecuci o fabrica de caramida si un siloz dotat cu linii de garare a vagoanelor. SIT dispunea de o fabrica de spirt (actuala S.C.V.B.) pe strada Elena Doamna, o moara si o brutarie mecanica. La acestea se adauga moara sistematica a lui Igner. In noaptea de 10 Noiembrie 1940, are loc un seism de gradul 7,8 care prabuseste foisorul de foc, facand victime si printre locuitorii orasului. Al doilea razboi mondial a adus cu sine un cortegiu de suferinte, provocat de mobilizari, de rechizitii si de jertfele date din randul cetatenilor Tecuceni pe front. La acestea s-au adaugat si bombardamentele aviatiei anglo-americane si sovietice ce vizau zona garii si a unitatilor militare precum si aerodromul. Din fericire acestea nu au afectat aproape deloc pe locuitorii orasului, datorita aviatiei de vanatoare ce reusea de cele mai multe ori sa indeparteze pericolul. Dupa razboi, Tecuciul a fost afectat de evolutia social-economica caracteristica acelor vremuri. La 11 Iunie 1948, au fost nationalizate Fabrica de caramida si cea de spirt impreuna cu cele trei mori. In anul 1950, conform noii organizari administrtive, judetul Tecuci a disparut, in locul lui constituindu-se un raion mai redus ca suprafata cu sediul in orasul cu acelesi nume. Din 1952, prin constructia Fabricii de conserve (actuala S.C. Contect S.A.), incepe procesul de industrializare a orasului. Dupa reforma administrativa din 1968, raionul Tecuci este desfiintat, orasul fiind integrat judetului Galati. Cu aceasta ocazie Tecuciul a primit si statutul de municipiu. In urma intrecerilor ce se organizau in trecut intre orase, municipiul a obtinut un loc intai in 1973 si un loc doi in anul 1975, in categoria oraselor cu o populatie cuprinsa intre 20.000-50.000 de locuitori.Potentialul Uman al Municipiului

1. Evolutia Numerica a Populatiei

De numarul si calitatea elementului uman depinde valorificarea conditiilor si elementelor fizico-geografice, precum si modificarea antropica a peisajului. Populatia de astazi a municipiului Tecuci este rezultatul revolutiei demografice din paleolitic si pana in epoca contemporana. Asezat intr-o zona de campie, in valea migratiilor, precum si pe drumurile ce legau Tarile Romane, ceea ce a permis multe distrugeri cauzate de navalirile turcesti si tataresti, apoi de razboaiele ruso-turc, orasul a cunoscut o evolutie demografica ce a inregistrat dese perioade de crestere, de stagnare sau regres. La aceasta s-a adaugat perioada dintre anii 1719-1780, cand orasul fiind pustiit a fost parasit de locuitorii sai. Dupa 1780 locuirea a fost reluata pe aceeasi vatra. La factorii istorici si demografici, care au fost hotaratori in evolutia numarului locuitorilor, s-au mai adaugat calamitatile naturale (cutremure si inundatii), precum si epidemiile de holera ce au bantuit pana in perioada moderna. Cercetarile arheologice si documentele medievale referitoare la targul Tecuci din secolele al XV-lea si al XVI-lea nu ne pot preciza la cat se cifra populatia orasului in perioada respectiva. Primele informatii referitoare la populatia orasului le avem din secolul al XVII-lea de la misionarul catolic Bandinius care vizitand orasul aprecia ca acesta avea circa cinci sute de case si vreo patru mii de locuitori. In Descriptio Moldavie, Dimitrie Cantemir, nu precizeaza numarul aproximativ al locuitorilor, ceea ce creaza dificultati in aprecierea marimii populatiei epocii respective. Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea apar date statistice mai precise. Astfel in 1785 Tecuciul este din nou mentionat in randul oraselor, fapt datorat revenirii populatiei tecucene de la Nicoresti, unde se refugiase pentru a se adaposti de tatari. Catagrafia din 1774 arata existenta a 1500 de locuitori, iar Condica Liuzilor din 1803, 1650 de locuitori, deci o evolutie ascendenta dar lenta a populatiei. In prima jumatate a secolului, populatia creste de cinci ori comparativ cu sfarsitul secolului al XVII-lea, dupa cum rezulta si din analiza catagrafiilor din anii 1820, 1832, 1845. Aceasta evolutie este franata de epidemia de holera din anul 1848, care a determinat moartea a o treime din populatia orasului. Un an mai tarziu, N. Sutu in lucrarea cu caracter statistico-economic, mentioneaza la Tecuci 992 de familii, rezultand de aici un numar aproximativ de 4960 locuitori. Sporul de populatie inregistrat la mijlocul secolului se datoreaza dezvoltarii fortelor de productie, fluxului migratoriu intens si intr-o masura mai mica imigratiei bulgare. In anul 1859 orasul are o populatie de 5750 locuitori, inregistrandu-se in zece ani un spor de 800 de locuitori. Dupa unirea din 1859, Tecuciul este declarat comuna urbana, avand in 1864 o populatie de 7525 locuitori inregistrand un spor de 1465 persoane, respectiv 28,8% (fig. 1). La sfarsitul secolului trecut, in 1899, populatia aproape se dubleaza, ajungandu-se la 14017 locuitori, cresterea fiind de 86,2%, situatie explicabila prin adaugarea la vatra existenta a cartierelor de impropietariti Tecuciul Nou si Criviteni, in paralel cu inglobarea unor centre semiurbane de pe malul stang al Barladului, respectiv a mahalalelor Malureni, Peri, Buda. Se poate afirma, facand comparatie cu celalalte orase moldovene, ca Tecuciul este unul dintre putinele orase care si-au dublat populatia in a doua jumatate a secolului, sporul natural mare ramanand componenta primordiala. Datorita recesiunii economice ce a caracterizat inceputul secolului al XX-lea, si a sporului migratoriu redus, in anul 1912 se ajunge la 14927 locuitori, inregistrandu-se o crestere de doar 910 locuitori (6,4%) comparativ cu perioada anterioara. In timpul si in urma primului razboi mondial, din cauza pierderilor de pe front, asociate cu efectele tifosului exantematic, populatia a scazut din nou, desi se inregistrase un numar ridicat de refugiati din zona aflata sub ocupatie inamica. Dupa razboi, din cauza mortalitatii infantile ridicate, chiar in conditiile unei natalitati sporite, populatia a crescut lent. Un rol deosebit in cresterea demografica l-au avut impropietaritii din cartierele Nicolae Balcescu si C.F.R., care si-au adus familiile din alte localitati. La recensamantul din 1930, in Tecuci au fost inregistrati 17172 locuitori, inregistrandu-se un spor de 2245 locuitori (11,5%) fata de recensamantul precedent din 1912. Deceniul al patrulea ii este caracteristic un spor natural scazut datorita mortalitatii infantile mari (180% in 1938), pentru ca dupa 1941 sa scada din cauza pierderilor din al doilea razboi mondial. Dupa 1945 numarul locuitorilor incepe sa creasca lent, in anul 1948 se inregistreaza 20396 locuitori. Daca urmarim evolutia numarului de locuitori ai Tecuciului din secolul al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea, se poate concluziona, ca orasul se inregistreaza cu cresteri discontinue datorita stagnarii economice din unele perioade ale secolului trecut si pierderilor din cele doua razboaie mondiale. La recensamantul din 21 Februarie 1958, in Tecuci locuiau 23400 de persoane, inregistrandu-se un spor de 2004 persoane respectiv 9,83% comparativ cu ultimul recensamant. Sporul se datora in principal sporului natural ridicat, scaderii mortalitatii infantile la 60%, ceea ce inseamna foarte mult comparativ cu perioada antecedenta si mai putin aportului migratoriu, deoarece obiectivele economice construite aici au folosit forta de munca locala. Odata cu dobandirea statutului de municipiu in 1968, Tecuciul cunoaste o perioada de investitii, ceea ce se resimte si pe planul evolutiei numarului populatiei, ajungand la 1 Ianuarie acelasi an la 29760 locuitori, inregistrandu-se un spor de 6360 locuitori (27,3%) comparativ cu inregistrarile din anul 1956. Aceasta crestere se datoreaza sporului natural ridicat, la care s-a adaugat un slab spor migratoriu. Spre deosebire de alte centre urbane, industrializate fortat, Tecuciul nu a cunoscut o evolutie demografica exploziva, deoarece a existat un excedent de forta de munca pe plan local. In urma recensamantului din 5 Ianuarie 1977, a rezultat ca in municipiul Tecuci locuiau 36166 locuitori, populatia crescand cu 7406 locuitori, respectiv cu 24,89%. La 30 Decembrie 1982, municipiul avea o populatie de 42965 locuitori, facand parte din categoria oraselor mijlocii din punct de vedere al numarului de locuitori, pentru ca zece ani mai tarziu sa inregistreze 46825 locuitori. La sfarsitul anului 1993 populatia a atins cifra de 47669 locuitori, inregistrand un spor de 2% comparativ cu anul 1992, superior mediei nationale. Aceasta situatie poate fi pusa pe seama generatiei nascuta in anii 1967 1969, care se aflau la primul copil, precum si stabilizarii domiciliului in municipiu a unor cetateni veniti din alte localitati. In prezent se poate observa o tendinta evidenta de scadere a natalitatii datorita liberalizarii intreruperilor de sarcina si a unor greutati economice ,care duc la un "family planing" mult mai judicios. Contrar unor asteptari, dupa 1990 numarul locuitorilor Tecuciului, originari din mediul rural nu a scazut. Cetatinii plecati definitiv in satele de origine sunt nesemnificativi ca numar.2. Miscarea Populatiei (Miscarea Naturala)

Date despre miscarea naturala a populatiei sunt disponibile de la inceputul secolului trecut. Miscarea naturala inregistra valori mici din cauza unei mortalitati ridicate (35%), desi natalitatea avea un curs ascndent. Situatia s-a ameliorat in deceniul al patrulea, dar regreseaza iar in perioada marilor concentrari (1938 - 1940) si a celui de-al doilea razboi mondial. Ulterior, in conditii de pace si a evolutiei sociale, economice si politice, situaita s-a schimbat. In Tecuci, populatia are propensiune pentru casatorie ceea ce duce la intemeierea de familii stabile si la asigurarea unui cadru optim de educare a copiilor. Urmarind cifrele totale ale casatoriilor incheiate in ultimii 30 de ani se poate observa o crestere constanta pana in anii 1937 - 1988, dupa care a urmat un declin evident, accentuat in ultimii doi ani, ce poate fi explicat prin nesiguranta unor locuri de munca si a greutatilor financiare ale familiilor tinere.

Anul

1963 1966 1968 1975 1980 1982 1988 1990 1993

Nr. casatorii 216 271 311 287 379 392 475 324 279

Asupra varstei la care s-au incheiat casatoriile se pot face unele observatii, deoarece se constata o evolutie in timp. Astfel in deceniul noua al secolului trecut majoritatea casatoriilor (peste 55%) privea grupa de varsta intre 18-21 de ani la femei, iar peste 60% privea grupa de varsta intre 22-26 de ani la barbati. Conform datelor existente in preznt, se observa tendinta clara de amanare a casatoriei la circa 24-25 de ani pentru femei si la 26-28 de ani pentru majoritatea barbatilor. Din acest punct de vedere comportamentul promarital al populatie tecucene a inceput sa semene cu cel al populatiilor latinofone din Europa.7. Demografie

Evoluia numeric de-a lungul timpului.

Pentru ca Tecuciul s-a aflat intr-o zon de cmpie, cu soluri mnoase, pe drumul ce lega Moldova de ara Romaneasc, dar i in calea nvalitorilor strini, populaia sa a trebuit s se adapteze tuturor imprejurrilor potrivnice: invazii, rzboaie, incendieri.Acestor factori perturbatori li s-au adaugat si unele calamiti: cutremure, inundaii, precum i epidemiile de holer, care au fcut nenumrate victime. Natalitatea: Cu toate impedimentele datorate celor doua conflagratii mondiale, natalitatea Tecuciului a crescut. Pana in anul 1966, cresterea acesteia a fost ceva mai lenta. In anul mentionat s-a obtinut o natalitate de 14,5, adica s-au nascut 412 copii vii. Mortalitatea: Din datele furnizate de Spitalul Anton Cincu din Tecuci, se constata ca, in perioada 1945-1968, datorita imbunatatirii asistentei medicale a populatiei, mortalitatea a scazut de la 32la 9,2. A urmat o perioada de crestere lenta a mortalitatii pana in anul 1979. Ca urmare a procesului de imbatranire a populatiei, aceasta a ajuns la 10,5.8. Religie

Structura populatiei dupa religie. La recensamantul din 1992, structura populatie dupa relegie se prezinta sub forma:

ortodoxa - 46.315

romano-catolica - 80

greco-catolica - 20

reformata - 12

evanghelica - 13

crestini de rit vechi - 1

baptisiti - 1

penticostali - 66

armeana - 1

musulmana - 6

mozaica - 29

ortodocsi de stil vechi - 42

atei - 9

adventisti - 186

crestini dupa evanghelie - 1

alte culte - 5

fara religie 25

9. Industrie

Oraul este renumit mai ales pentru fabricile sale de conserve: legume, fructe, carne: Atfab, Contec, etc, iar mai nou pentru numeroasele firme productoare de mutar: Atfab, Rotina etc. Este de asemnea renumit i pentru I.R.A. (ntreprinderea de Reparaii Auto), F.A.M. (Fabrica de Ambalaje Metalice) actualmente privatizat, numele su fiind AMEP Packaging Tecuci. in ultimul timp municipiul a cunoscut o crestere economica deosebita care se datoreaza in mare parte investitiilor straine directe, atat in domeniul industriei, cat si in servicii. Cele mai mari astfel de investitii s-au realizat prin infiintarea catorva fabrici de mare anvergura si a unei uzine de utilaj greu.10. Cartiere

Gheorghe Petrascu (7 Noiembrie)

Zona Industriala

Nicolae Balcescu

Satul Nou

Parc CFR

Cernicari

Criviteni

Cartier (8 capete)11. Media local

Mass-media local este reprezentat de o serie de ziare:

Radio 1 Tecuci

Ziarul Semnal - Liderul informatiei tecucene ( www.ziarulsemnal.ro )

Oferta Tecucean

Ziarul Telegraf Expres

Ziarul Observator T

Ziarul Imparial Galai (subredacia Tecuci)

Tecucionline.com

Ziarul Favor.ro

Suporter Tecucean.blogspot.com12. Personaliti- Costache Conachi (1778 - 1849), ocup numeroase funcii oficiale, att la Tecuci, (ispravnic n 1808, 1813, 1815 - 1816), ct i la Iai (vornic de poliie ntre 1816 - 1818), prezident al Departamentului Afacerilor strine ntre 1823 - 1827, mare logoft al Dreptii ntre 1813 - 1838). A fcut parte din Comitetul de elaborare al Regulamentului Organic, introducnd capitolele ce aveau s pun premisele viitoarei Uniri.

Wiki: Costache Conachi

Costache Conachi (n. 14 octombrie 1777, igneti, Galai - d. 1849, igneti) a fost un scriitor romn. Descendent dintr-o familie boiereasc fanariot, a ocupat nalte funcii dregtoreti n Moldova.[1]p.160. Dac paharnicul Sion scrie c neamul Konaki este de origine greceasc, "dar preste 160 ani venit i ncuscrit cu mai multe din familiile cele mari", Paul Pltnea a adus documente "care impun concluzia c familia Conachi coboar dintr-un neam de rzei din satul tiboreni, judeul Vaslui, cu urice din vremea lui tefni Vod (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527), sau chiar a lui tefan cel Mare. Linia feminin a neamului este tot rzeeasc".[2]p.13. A fost educat de ctre un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca modern, turca i franceza.

Costache ConachiMare boier i mare proprietar, figur contradictorie n epoc pentru c pleda pentru luminarea poporului, a fcut un proiect de reform a nvmntului n Moldova pe principiul studiul trebuie s aib un scop moral. A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formuland unele articole, care aveau n vedere unirea Principatelor.

1. Cariera administrativ

A nceput activitatea prin efectuarea de lucrri pentru hotrnicie la proprietile de terenuri; a continuat pn trziu, la retragerea din cauza vrstei i a problemelor de sntate. Era considerat cel mai bun inginer hotarnic, al timpului, din Moldova. Este comis, nainte de martie 1803. Ispravnic al inutului Tecuci (august 1806). Staroste al inutului Putna (noiembrie 1809). Ag al trgului Iai (dup noiembrie 1813 ). Ispravnic al inutului Tecuci (1815). Vornic al obtii la Iai (1816). Vornic al poliiei (ianuarie 1817). Mare vornic (nainte de iunie 1820). Mare postelnic (preedinte al Departamentului Afacerilor Strine, la 28 decembrie 1823). Mare vornic (1824). Mare postelnic (februarie 1827-ianuarie 1828). Mare logoft (februarie 1829). Membru n comisia moldovean de patru membri pentru redactarea Regulamentului Organic (iunie 1829-martie 1830). Pavel Kiselev i-a acordat Ordinul Sf. Vladimir cl. III, pentru contribuia sa la lucrrile de redactare. Mare logoft (octombrie 1831). iitor al locului marelui logoft al justiiei (aprilie 1832). Demisioneaz n februarie 1833. Pstreaz n continuare titlul de vornic. Mare logoft, numit de Kiselev (aprilie 1834). Din 1835, rmne doar epitrop, n special la Sf. Spiridon i continu administrarea unor hotrnicii. Este ales epitrop al mnstirilor moldovene nchinate Sf. Mormnt (1837).[2]p.244-258

2. Opera

Opera sa nu a fost preuit de nimeni pn la George Clinescu, Ibrileanu i Iorga btndu-i joc de poeziile lui, pe care le citau ca exemple de dulcegrii penibile. Circulnd ca populare pn au fost publicate n volum, versurile l dezvluie ca pe un adevrat poet, superior Vcretilor. Dotat cu simul limbii, tnguirea sa liric e plin de o solemnitate filosofic care-l face precursor al lui Eminescu. Poet foarte delicat, evoc adesea ochii iubitei care Nvlesc cuprini de gene/ Sgeteaz din sprncene; ochii devin fiine care se ceart i se dezmiard, n jurul crora se creeaz scenarii glumee, din care nu lipsesc rpirile, sgeile, otrvirile etc.

Poezia erotic evoc iubirea, matrimoniul i tragedia lor, sentimentul naturii suprapunndu-se strilor de spirit. Cea mai puin valoroas este poezia vicrea (Plng, oftez, suspin, m vaiet!) dei ea l-a impresionat pe Eminescu. Versurile sale erotice (Poezii, alctuiri i tlmciri 1856) mbin inspiraia anacreontic, n maniera poeziei galante aparinnd clasicismului decadent francez, cu lirica lutreasc a timpului.

Scrisorile lui Conachi ctre domnitorul Ioni Sandu Sturdza i ctre mitropolitul Veniamin Costache conin unele idei naintate cu privire la problemele cultivrii limbii romne i ale emanciprii culturale a rii.

A fcut i unele traduceri din literatura francez.

3. Bibliografie

Dicionar Enciclopedic Romn, Editura Politic, Bucureti, 1962

Nicolae Manolescu, Istoria critic a literaturii romne

Alex Nedea (Jurnalul Naional): Costache Conachi - Adoratorul nestmprat

Poezia romneasc de la origini la 1830, editor Gabriela Gabor, Editura Fundaiei Culturale Romne, 1996:

Jaloba mea

Rspunsul unei scrisori

Ce este nurul

Noemi Bomher (Convorbiri literare): Despre Costache Conachi4. Note

^ Paharnicul Constantin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri i note contimporane, Iai, Tipografia Buciumului Romn, 1892)

^ a b Paul Pltnea, Neamul logoftului Costache Conachi, Bucureti, Editura Albatros, 2001)

- General Theodor erbnescu (1839-1901) poet pre-eminescian i traductor, membru corespondent al Academiei Romne.

Lipsa material!!!!- Calistrat Hoga (1847 - 1917), scriitor i prozator.Debuteaz cu versuri, recenzii sau conferine n revista Asachi, apoi n revista ieean Arhiva i Viaa romneasc a lui Garabet Ibrileanu. Public Pe drumuri de munte, ce include ciclurile Amintiri dintr-o cltorie i n munii Neamului si povestirile Cuconu Ioni Hrisanti i Amintiri din copilrie.

Calistrat Hoga (n. 19 aprilie 1847, Tecuci - d. 28 august 1917, Roman) a fost un prozator romn.

Cuprins:

1. Biografie

S-a nscut la Tecuci, n familia preotului Gheorghe Dimitriu. A fost nscris la coala public, sub patronimicul Hog, din iniiativa nvtorului, Hog fiind porecla bunicului dinspre tat. n perioada 1860-1869, a urmat Academia Mihilean, n generaia lui A.D. Xenopol, Al. Lambrior, Vasile Conta, Gheorghe Panu i alii, de care l-au legat prietenii durabile. Dup absolvirea liceului s-a nscris la Facultatea de filozofie i litere din Iai, "brana literar". n anul n care a terminat Academia, n urma unui concurs, a fost numit profesor de "partea literar" la gimnaziul comunal din Piatra Neam i, la foarte scurt timp - director.

Calistrat Hoga

S-a cstorit n 17 ianuarie 1871 cu fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neam, foarte tnra i sfioasa Elena, creia scriitorul i se adresa cu apelativul "Elencu".

Un conflict de proporii cu autoritile locale, care patronau gimnaziul, l-au determinat s se mute n 1878, pentru doi ani, la gimnaziul din Tecuci i un an la coala normal "Vasile Lupu" din Iai. A revenit n 1881 ca director i profesor la Piatra Neam i a devenit un apropiat "amic" al lui I.L. Caragiale, aflat n perioada octombrie 1881 - martie 1882 n judeul Neam, ca revizor colar. Un alt conflict cu autoritile locale, n 1886, implicnd i conotaii de via personal, l-au ndemnat s se transfere, ca profesor i director, la gimnaziul din Alexandria, refuznd oferta de a se stabili la Bucureti.

La 31 ianuarie 1882 i s-a nscut cel de-al aptelea copil, o feti botezat Sidonia. Dei a mai existat i cel de-al optulea copil nscut n familia scriitorului - Marioara, care a decedat timpuriu, Sidonia, rmas mezin, i-a nsoit tatl, alturi de mama ei, n detaarea la Alexandria (Teleorman).

Vila din Roman n care a locuit Calistrat Hoga ntre 1891-1899

Profesorul C. Hoga s-a apropiat de cas, stabilindu-se la Roman n 1891, unde s-a mutat i Sidonia. n Roman, Calistrat Hoga locuiete ntr-o vil aflat n apropierea Liceului Roman-Vod. n 1899, ntreaga familie, cu excepia fiului Aetiu, care studia la Bucureti, s-a mutat la Iai.

Profesorul C. Hoga a ieit la pensie, dar a continuat s predea pn la 40 de ore pe sptmn. 1915: Scriitorul se mut la Piatra Neam unde locuiau deja soia i fiica Cecilia.

28 august 1917: Calistrat Hoga se stinge din via la Roman, n mijlocul nepoilor pe care i-i druise fiica cea mare, Cleopatra Silberg. La mplinirea a 42 de zile, la 8 octombrie, este renhumat la Piatra Neam.

2. Debut

A debutat n 1874 cu poezia "Legenda lcrmioarei" n nr. 5 al ziarului local Corespondenia provincial. La 3 iulie 1882, C. Hoga a debutat ca prozator n revista local Asachi, cu fragmente din ciclul Amintiri dintr-o cltorie.3. Activitatea literar

n 1907, cunoscndu-l pe Garabet Ibrileanu, Calistrat Hoga s-a lsat convins i a nceput colaborarea la revista Viaa Romneasc, din nr. 2 ("Floricica"). n 1912, la editura Viaa Romneasc s-a nceput tiprirea primei ediii a volumului Pe drumuri de munte de Calistrat Hoga. Tentativa nu s-a finalizat din cauza numeroaselor greeli de tipar care au trecut neobservate corectorului: Calistrat Hoga nsui.

n 1914 s-a tiprit a doua ediie a crii Pe drumuri de munte la aceeai editur. Stocul de carte, pregtit pentru expediie, se face scrum n timpul unui incendiu care mistuie tipografia. n 1921 a aprut prima ediie pentru public a crii Pe drumuri de munte n dou volume, cel de-al doilea, n Munii Neamului, a fost prefaat de Mihail Sadoveanu.

n 1922, lui Calistrat Hoga, cruia n 1915 i fusese refuzat premiul Academiei de 5000 lei, "Adamachi", i se confer postum cel dinti premiu iniiat de Societatea Scriitorilor Romni, n baza raportului alctuit de Liviu Rebreanu.4. Opere

Pe drumuri de munte ,Amintiri dintr-o calatorie.5. Sidonia Hoga

n 12 iunie 1939, rmas singura locatar a fostei gospodrii a familiei, Sidonia deschide spre vizitare o camer amenajat muzeal i i ofer serviciile de ghid autorizat, tuturor celor care i trec pragul. Motenind dragostea tatlui pentru necuvnttoare, Sidonia triete nconjurat de zeci de pisici pentru a cror hran i cheltuiete aproape toate veniturile, n ceea ce o privete fiind o vegetarian convins.

Dup ce funcionase ca muzeograf la Casa memorial "Calistrat Hoga" din Piatra Neam, Sidonia a donat n 1967 statului casa printeasc pentru a fi restaurat i a se organiza aici un muzeu memorial. n dou rnduri a oferit spre achiziie Muzeului Judeean de Istorie obiectele i manuscrisele care alctuiesc astzi fondul muzeistic majoritar existent n expoziia memorial.

La 19 aprilie 1976, s-a stins din via la Piatra Neam, n vrst de 94 de ani, Domnioara Sidonia C. Hoga, n chiar ziua de natere a ilustrului ei tat. Prin grija nepoatei surorii sale, d-na Elena Zban, a fost nmormntat la cimitirul "Eternitatea", mpreun cu urna fratelui ei incinerat, Aetiu Hoga.6. Legaturi externe

Resurse Didactice Audio - Calistrat Hogas - Amintiri dintr-o calatorie- Nicolae Petracu (1859 - 1944), diplomat, publicist, memorialist i istoric literar, frate cu pictorul Gheorghe Petracu, s-a nscut la Tecuci, la 5 Decembrie 1859. El a publicat n special lucrri cu caracter monografic dedicate lui Mihai Eminescu (1892), Vasile Alecsandri (1894), Nicolae Grigorescu (1895), Carmen Sylva (1899), Dimirie Ollnescu (1926), etc., personaliti pe care le-a cunoscut ndeaproape. n cele trei volume de memorialistic intitulate Icoane de lumin (1935) evoc, printre altele, i anii senini ai copilriei sale petrecut la Tecuci (Bibliografia mea, Crciunul de altdat, Maria lui Iacomi - .a.).

Wiki: Nicolae Petracu (scriitor)

Nicolae Petracu (n. 5 decembrie 1859, Tecuci, judeul Galai, d. 24 mai 1944, Bucureti) a fost un diplomat, scriitor, memorialist, publicist, istoric de art i critic de art i literar romn.1. Studii

coala primar la Tecuci. Liceul Gheorghe Roca Codreanu" din Brlad (1873-1880). A adoptat de timpuriu, ca i fratele su, numele de familie Petracu. Frecventeaz, ncepnd din 1880, Facultatea de Litere i Drept a Universitii din Bucureti. Termin facultatea n 1884.2. Activitate diplomatic

n 1885 este numit ataat n Ministerul de Externe. n 1888, ef de cabinet al lui P. P. Carp. Secretar de legaie la Paris n 1889 i apoi la Istanbul n 1890. n 1892 se retrage din activitatea diplomatic.3. Activitate literar publicistic

Ca elev, a trimis cteva poezii la Convorbiri literare, fr a-i fi publicate. Student fiind, frecventeaz seratele de la Intim club. Aici cunoate pe unii dintre scriitorii importani ai rii, printre care pe Duiliu Zamfirescu, cu care leag o strns prietenie. n anul 1879, are loc debutul su literar, prin versuri publicate n revista ieean Jurnalul pentru toi. n 1883, este introdus la edinele din Bucureti ale Junimii. La recomandarea lui Titu Maiorescu, ine , ncepnd din 1892, un curs facultativ de istoria literaturii romne la Universitatea din Bucureti. Colaboreaz cu articole la ziarul Constituionalul, n care sprijin activitatea politic a Junimii. Treptat se desprinde de principiile literare i politice ale Junimii. Public articole pe teme diverse i de critic literar n Convorbiri literare, Revista pentru istorie, arheologie i filologie, Ateneul romn, Vieaa nou, Viaa social. Pentru scurt timp, a fost redactor al revistei Convorbiri literare. mpreun cu D. C. Ollnescu, ntemeiaz societatea Amicii literaturii i artei romne. ncepnd din noiembrie 1896, editeaz i este director al revistei Literatur i art romn, care apare pn n anul 1910. L-a nlocuit pe Ion Luca Caragiale la Direcia Teatrelor, pe timpul lipsei acestuia din ar. Confereniar la Societatea de Radio (o conferin n 1931; 3 conferine n 1932; 4 conferine n 1933; 16 conferine n 1934; 9 conferine n 1935). S-a remarcat prin campania dus pentru reorganizarea teatrelor naionale i a conservatoarelor de muzic i art dramatic. A susinut necesitatea ca scriitorii i artitii s fie sprijinii de ctre stat. A fost un preuitor al artelor plastice i a publicat cteva monografii ale unor artiti pe care i-a cunoscut i pe care i-a susinut n revista sa. n romanul, cu referiri autobiografice, Marin Gelea, n care personajul principal l reprezint pe arhitectul Ion Mincu, Petracu face o descriere a societii romneti de la sfritul secolului al XIX-lea.4. Aprecierea critic a operei

George Clinescu vede n eroul romanului Marin Gelea pe nsui autorul su. El consider romanul ca fiind naiv, dar i recunoate o intenie de observare i o anume inut, care i dau interes istoric. n ce privete opera critic a lui Petracu, Clinescu socotete c ea cuprinde amintiri folositoare, dar e lipsit de ptrundere sub raportul analitic. Aa cum susine Dan Mnuc, Nicolae Petracu, prin studiul dedicat lui Mihai Eminescu, publicat n 1892, este primul critic care cerceteaz viaa i opera acestuia ntr-o lucrare ampl; cu acest studiu, devine i primul critic care iniiaz studiul formal al operei eminesciene. n publicaiile de critic literar de dup 1892, el ncearc s practice o critic n primul rnd pe criterii obiective i mai puin pe aprecierea doar a gustului artistic; socotete opera literar ca fiind creat decisiv sub influena mediului social, a caracterului i ereditii scriitorului; acord o atenie special relaiei dintre publicul cititor i opera literar. Mihai Gafia apreciaz c Petracu a fost un critic cu rol important n epoc, dar depit repede i uitat. n critica sa, remarc Gafia, Nicolae Petracu s-a plasat pe terenul median ntre Titu Maiorescu i Constantin Dobrogeanu-Gherea. El s-a stabilit ntr-o zon care permitea sinteza comod -- fr aprecieri judectoreti --, descripia explicativ -- fr intervenia determinrilor sociale directe -- i n locul ambelor favoriznd o eseistic agreabil, ntemeiat pe portret i naraiune. Nepropunndu-i prea mari sarcini, ci n primul rnd pe aceea de a explica opera i personalitatea artistului n chip atrgtor pentru public, aceast critic era destinat s ptrund mai repede publicul larg dect cea maiorescian sau gherist, asigurnd semnatarului un prestigiu lesnicios. Dac nu s-a petrecut acest lucru cu Petracu, este din cauza conflictului deschis, lung de un deceniu i jumtate, cu Junimea i cu maiorescienii, pe de-o parte, iar pe de alta din cauza rezervei constante cu care coala lui Gherea a privit aceast pasre strin n cuibul criticii sociologice (tiinifice). Dumitru Murrau remarc poziia lui Nicolae Petracu, care consider defectuoas i critica metafizic de la Revista Junimii, dar i cea aa numit tiinific susinut de Gherea. El urmrete s s mbine ceea ce crede bun la amndou direciile. E mpotriva principiului lui Maiorescu, care la un anume moment considera c numai ce este bun la popoarele culte este bun i pentru noi. Petracu este pentru frumosul relativ, dependent de nsi dezvoltarea evolutiv a unei culturi i capabil s ajung treptat s se confunde cu acela al neamurilor cu o istorie mai veche. El recunoate influena pe care o are mediul asupra scriitorului. Alexandru Piru, socoate drept interesante volumele de critic i istorie literar Figuri literare contempurane i Scriitori romni contimporani.5. Scrieri publicate

Mihail Eminescu, Bucureti, 1892

Noi n 1892, Bucureti, 1892

Figuri literare contimporane, Bucureti, 1893

Vasile Alecsandri, Bucureti, 1894

Scriitori romni contimporani, Bucureti, 1898

Carmen Sylva, Bucureti, 1899

Marin Gelea, Bucureti, 1905

Zvrcoliri, n colaborare cu I. Gr. Perieeanu, Bucureti, 1907

Dimitrie C. Ollnescu (Ascanio), Bucureti, 1926

Ion Mincu, Bucureti, 1928

Duiliu Zamfirescu, Bucureti, 1929

Nicolae Grigorescu, Bucureti, 1930

Anghel Demetriescu, Bucureti, 1931

Ioan Georgescu, Bucureti, 1931

Dimitrie Bolintineanu, Bucureti, 1932

G. Demetrescu Mirea, Bucureti, f.a.

Artiti romni contemporani, Bucureti, f.a.

Icoane de lumin, volumele I-IV, Bucureti, 1935-1941

Icoane de lumin, ediie ngrijit i prefaat de Dumitru Petrescu, Bucureti, 19726. Bibliografie

Lucian Predescu, Enciclopedia Romniei Cugetarea, Ed. Cugetarea -- Georgescu Delafras, Bucureti, 1940

Academia Romn, Dicionarul General al Literaturii Romne, literele P/R, , Ed. Univers Enciclopedic, Bucureti, 2006

George Clinescu, Istoria literaturii romne dela origini pn n prezent, Fundaia Regal pentru Literatur i Art, Bucureti, 1941

Mihai Gafia, Faa ascuns a lunii, Ed. Cartea Romneasc, Bucureti, 1974

Alexandru Piru, Istoria literaturii romne de la nceput pn astzi, Editura Univers, Bucureti, 1981

Dumitru Murrau, Istoria literaturii romne, Ediia a II-a, Editura Cartea Romneasc, Bucureti, 1941

Bibliografie radiofonic romneasc, 1928-1935, volumul I, Societatea Romn de Radiodifuziune, Bucureti, 1998.

- Gheorghe Petracu (1872 - 1949), pictor i academician romn, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat i prin fora de evocare a obiectelor i privelitelor, prinse n mediul lor imediat.

Gheorghe Petracu (Gheorghe Petrovici, n. 20 noiembrie/2 decembrie 1872, Tecuci - d. 1 mai 1949, Bucureti) a fost un pictor i academician romn, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat i prin fora de evocare a obiectelor i privelitelor, prinse n mediul lor imediat.

Gheorghe Petracu - Autoportret cu bonet roie (1923) - Muzeul Zambaccian, Bucureti

S-a nscut n oraul Tecuci din Moldova, ntr-o familie cu tradiii culturale. Prinii si erau micii proprietari din inutul Flciu, Costache Petrovici-Rusciucliu i soia acestuia Elena, nscut Bia. Frate cu diplomatul, scriitorul i criticul literar i de art Nicolae Petracu. Gheorghe Petracu arat de tnr nclinaii artistice, fcnd primele studii la Academia de Belle-Arte din Bucureti. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primete o burs pentru a se perfeciona n strintate. Dup un scurt timp petrecut la Mnchen, pleac la Paris, unde se nscrie la Academia Julian i lucreaz n atelierul lui Bouguereau (1899-1902).

De la prima sa expoziie personal la Ateneul Romn (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea i Alexandru Vlahu, care i cumpr cte o lucrare.

Gheorghe Petracu - Anemone - Muzeul Zambaccian, Bucureti

Cu o pasiune nestvilit, picteaz peisaje, att n ar (Sinaia, Trgu Ocna, Cmpulung-Muscel), ct i n Frana (Vitr, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) i mai ales n Italia (Veneia, Chioggia, Napoli). n peisajele sale, lumina nu terge contururile ca la impresioniti, dimpotriv, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele veneiene demonstreaz cel mai bine anticonformismul lui Petracu. Artistul rezist interpretrilor tradiionale, n care peisajul oraului pe lagun nu era dect un pretext pentru a analiza interferena vibraiilor luminoase, n etern schimbare pe ap, pe zidurile colorate i n aerul pur.

Gheorghe Petracu - Peisaj din Veneia

Pentru Petracu, Veneia posed o noblee dramatic, o mreie tragic i fastuoas, "cu strluciri de vechi relicve, ce evoc istoria vechilor palate, cu poezia lor grav i fascinant". ntr-o dezlnuire a tonurilor dure, Petracu realizeaz o mas de culori tumultuoase, printr-o juxtapunere insolit a roului stins, cu tonaliti de albastru, cenuiu i brun. Aceast suprapunere succesiv d pastei lui Petracu o structur aproape sculptural, rugozitile culorii influeneaz regimul de umbre i lumin ca accentele unui relief. Portretele - n special cele pictate n perioada 1923-1927 - produc o impresie de austeritate majestuoas. Autoportretul din "Muzeul Zambaccian" pare a descinde din Renaterea italian, de o gravitate solemn dar i cu o not de sensualitate.

Gheorghe Petracu a avut numeroase expoziii personale, ntre 1903 i 1923 la Ateneul Romn, apoi la "Cminul Artei" (1926-1930), culminnd cu cele dou retrospective de la "Sala Dalles" din anii 1936 i 1940. A participat la Bienala din Veneia (1924, 1938 i 1940); primete "Marele Premiu" al "Expoziiei Internaionale" din Barcelona (1929) i al celei din Paris (1937).

n 1972, la aniversarea a 100 de ani de la naterea artistului, Galeria Naional din Bucureti a organizat o expoziie retrospectiv cu o selecie a operelor sale din principalele muzee i colecii din Romnia, relevnd autenticitatea stilistic a unui pictor romn de cert valoare european.1. Bibliografie

Tudor Vianu: Gh. Petracu. Bucureti, 1943

Eleonora Costescu: Petracu. Bucureti, 19752. Legturi externe

BiographyTimelineGheorghe Petrascu, Pictor (1872-1849)- Hortensia Papadat-Bengescu (1876 - 1955), anii copilriei pe care i-a petrecut la Tecuci, i prezint n lucrarea cu caracter biografic Arabescul amintirii.

Hortensia Papadat-Bengescu (n. 8 decembrie 1876, comuna Iveti, judeul Galai - d. 5 martie 1955, Bucureti) a fost o mare prozatoare, romancier i nuvelist din epoca interbelic.

Creion de Henri Mavrodin

1. Biografie

E fiica generalului D. Bengescu i a profesoarei Zoe. Studiaz la Institutul de domnioare Bolintineanu din Bucureti. La 20 de ani se mrit cu magistratul Nicolae Papadat. Cariera literar e amnat din pricina transferurilor soului dintr-un ora n altul (trecnd pe rnd prin Turnu-Mgurele, Buzu, Focani, Constana) i de grija artat numeroilor ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena.

Casa memorial "Hortensia Papadat-Bengescu din Iveti, Galai2. Debutul literar

Debuteaz n presa cultural cu articole n limba francez (1912). Scrie i poezii n aceast limb.

n anul 1913 public la revista Viaa romneasc, formarea sa ca scriitoare fiind marcat de personalitatea lui Garabet Ibrileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adnci", ludat de Garabet Ibrileanu. n timpul Primului Rzboi Mondial lucreaz ca infirmier voluntar la Crucea Roie, experiena fiind apoi relatat n romanul Balaurul.

Din anul 1919 ncepe s colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu i s publice n revista Sburtorul. De acum, rolul hotrtor n orientarea prozatoarei spre romanul european modern, l are Eugen Lovinescu, unul din puinii susintori ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite nti n cenaclu i apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a crui metod de creaie o regsim, mai mult sau mai puin, i n romanele ei. Autoarea scrie i public mai multe volume de nuvele.

La ndemnul lui Eugen Lovinescu, evolueaz spre o proza "obiectiv", aa cum se va vedea n ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzica de Bach, Drumul ascuns, Rdcini). Din 1933, se stabilete n capital. Scrie Logodnicul (1933), i, n 1946, obine Premiul Naional pentru proz. Restul proiectelor de romane rmn nefinalizate.

Interzis de regimul comunist i trind la btrnee fr mijloace de subzisten, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dat complet uitrii de colegi i de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la Bucureti, la vrsta de 79 de ani. Dup 1965 a fost treptat reintegrat n circuitul literar si academic.3. Opera literar

nceputurile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu, situate sub semnul colaborrii cu revista Viaa romneasc, se caracterizeaz printr-o proz de fin analiz a celor mai subtile reacii ale sufletului feminin. Prozatoarea suplinete un deficit colosal de existen (Femei, ntre ele) urmrind atent perpetua micare interioar a gndului n mers. Scrieri precum Ape adnci, Femeia n faa oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectiv, care se apropie de o minuioas notare a senzaiilor, extazul lent al miracolului de a exista.

Participarea scriitoarei la edinele cenaclului Sburtorul, cruia i i dedic de altfel primele ei romane, i influeneaz modalitatea de expresie literar, ndrumnd-o spre extinderea cmpului de observaie.

Investigaia psihologic i fiziologic se adncete n romanele Fecioarele despletite, Concert din muzic de Bach, Drumul ascuns, Rdcini i se ntregete cu o incisiv prezentare a mediului social. Criticul Sburtorului, Eugen Lovinescu, vedea n opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluiei necesare de la subiectiv la obiectiv n cadrul prozei romneti, notnd totodat lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vnturile pasiunilor neostoite.

Opera scriitoarei ilustreaz i un alt principiu lovinescian, acela al inspiraiei citadine. Marele ora este mediul n care evolueaz cu naturalee personajele Hortensiei Papadat-Bengescu. Cetatea vie, cum numete Bucuretii Mini, personajul romanului Fecioarele despletite, nu mai reprezint, ca pentru literatura de inspiraie smntorist a nceputului de secol, un loc al pierzaniei, al tuturor viciilor, ci un cadru normal de via. G. Clinescu admira lunga, fina, inteligenta clevetire de femeie de lume din proza sa.

Romanele Fecioarele despletite, Concert din muzic de Bach, Drumul ascuns i Rdcini alctuiesc ciclul Hallipilor, numit astfel dup familia ai crei reprezentani se afl n centrul aciunii, care cuprinde i alte familii legate prin rudenie, prietenie sau interes, precum Rim, Drgnescu sau Maxeniu. Aceast creaie a scriitoarei reprezint cel de-al doilea ciclu de romane din literatura romn dup Ciclul Comnetenilor de Duiliu Zamfirescu.

Din punct de vedere social, personajele romanelor din ciclul Hallipilor sunt n majoritate mbogii de dat recent, care i pun ntreaga energie nu n slujba dobndirii de avere, ci n serviciul parvenirii n ierarhia social, pentru a li se uita originea umil i a ptrunde n societatea nalt. Acest snobism, comparabil cu cel al personajelor lui Marcel Proust, este evident n cazul unor personaje ca Ada Razu i Coca-Aime.

Viziunea lipsit de iluzii, adesea groteasc, a acestei lumi, pe care o ofer romanele Hortensiei Papadat-Bengescu se sprijin pe modaliti narative moderne, ce adncesc perspectiva. Astfel, prezentarea evenimentelor i a personajelor de ctre narator, alterneaz cu introspecia (analiza psihologic ntreprins de ctre personajul nsui) i cu diferitele puncte de vedere asupra aceleiai situaii. Apar i personajele-reflector, Mini i Nory, din perspectiva crora sunt prezentate o mare parte din evenimente i personaje; cititorul afl despre situaia din familia Rim sau despre cauza suferinei Lenorei, de exemplu, pe msur ce Mini i Nory iau ele nsele cunotin de aceste lucruri. La domnia sa lumea i viaa stau pe loc, pe cnd scriitorul i schimb nencetat unghiul de observaie (L. Rebreanu).

Boala ocup, programatic, un loc important n opera scriitoarei. ntr-un interviu, Hortensia Papadat-Bengescu se arat mirat c boala nu apare n aceeai msur, ca tem central, la toi romancierii, ea reprezentnd compromisul firesc dintre via i moarte. De asemenea, scriitoarea acord atenie problemelor ereditii, interesat constant de detectarea i definirea trupului sufletesc.

Romanele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt, prin actualitatea observaiei i prin complexitatea tehnicilor de analiz, printre primele realizri de prestigiu ale prozei psihologice romneti.

3. 1. Culegeri de nuvele i schie, scurte romane

Ape adnci (1919)

Sfinxul (1920), devenit Lui don Juan n eternitate

Femeia n faa oglinzii (1921)

Balaurul (1923)

Roman provincial (1925)

Desenuri tragice (1927)3. 2. Ciclul Hallipilor

Fecioarele despletite (1926)

Concert din muzic de Bach (1927)

Drumul ascuns (1933)

Rdcini (1938)3. 3. Teatru

Povrniul (1915)

Btrnul (1920)

Teatru ediie de Eugenia Tudor-Anton, (1965), Btrnul, A czut o stea, Medievala, Sora mea, Ana.3. 4. Alte romane

Strina, manuscrisul de 1000 de pagini a fost descoperit de doamna Gabriela Omt care se va ocupa de editarea lui.

Logodnicul, 19354. Legturi externe

Biografie, la BiografieIstoria romanului postum Straina, la [1]- tefan Petic (1877 - 1904). Unul din poemele cele mai cunoscute Tecuciul deprtat I-II surprinde conturile aproximative i culorile estompate ale oraului primei sale iubiri.

tefan Petic (n. 5 octombrie 1877, Buceti, Judeul Tecuci - d.17 octombrie 1904, Bucureti) este primul poet "simbolist declarat" cum spunea George Clinescu. La 18 ani intr n contact cu cercurile socialiste fiind cluzit de "idei revoluionare". Dup absolvirea liceului, urmeaz cursurile facultii de filosofie din Bucureti avnd n acelai timp o bogat activitate ziaristic.

n 1904, la numai 27 de ani, moare de tuberculoz.

- Ion Petrovici (1882 - 1972), filozof, eseist, memorialist, scriitor, orator i om politic, profesor la Universitatea din Iai, membru al Academiei Romne, fost Ministru al Educaiei Naionale.

Ion Petrovici (n. 2/14 iunie 1882, Tecuci - d. 17 februarie 1972, Bucureti) filozof romn, eseist, memorialist, scriitor, orator i om politic, profesor la Universitatea din Iai, membru al Academiei Romne, fost Ministru al Educaiei Naionale, personalitate de frunte a culturii romne, ilustreaz galeria acelor crturari, oameni de art, cultur i tiin, care au adus o contribuie de seam la cunoaterea poporului romn, a culturii i civilizaiei sale peste hotare.

Profesorul Ion Petrovici

Data naterii2/14 iunie 1882

Locul nateriiTecuci

Data decesului17 februarie 1972

Locul decesuluiBucureti

Naionalitateromana

Ocupaiefilozof, eseist, memorialist, scriitor, orator, om politic

PriniOrtansa i Dimitrie Petrovici

1. Biografie

Ion Petrovici se nate la 2/14 iunie 1882, la Tecuci, fiu al lui Dimitrie Petrovici i al Ortansei Petrovici, nepoat de sor a poetului junimist Theodor erbnescu. n anii 1892-1899 face studii medii la Colegiul Sf. Sava din Bucureti. n toamna lui 1899 se nscrie la Facultatea de Litere i Filozofie din Bucureti, avnd printre profesori pe Titu Maiorescu i pe Nicolae Iorga. n aceeai toamn prezint Teatrului Naional din Bucureti piesa n versuri O srutare, care recomandat de I. L. Caragiale, va fi reprezentat la 21 martie 1900. Particip n vara anului 1904, ca membru al unei delagaii de studeni ai Universitii din Bucureti, la comemorarea a 400 de ani de la moartea lui tefan cel Mare, ce a avut loc la Suceava, n acel timp sub administraie austriac. n 1904 se liceniaz n Filozofie cu dizertaia O problem de filosofie, iar un an mai trziu, n iunie 1905, Ion Petrovici devine primul Doctor n Filozofie al unei universiti romneti cu teza Paralelismul psiho-fizic. n anul universitar 1905-1906, timp de dou semestre, frecventeaz cursuri de filozofie la Leipzig, audiindu-i pe Wilhelm Wundt i Hans Volkelt, i la Berlin, unde ascult prelegerile lui Friedrich Paulsen, Wilhelm Dilthey i Alois Riehl. n noiembrie 1906 este numit confereniar la catedra de filozofie la Universitatea din Iai iar n 1912 este definitivat ca profesor. n anii 1923-1926 este decan al Facultii de Litere i Filozofie din Iai. La sfritul lui ianuarie 1932 este invitat la Sorbonna i la "Academia de tiine morale i politice" din (Paris), unde prezint comunicrile La Nationalit en Philosophie i respectiv L'Ide de nant. Stabilete legturi de colaborare cu Andr Lalande i Paul Gaultier. La 28 mai 1935 este ales membru al Academiei Romne. n guvernul prezidat de Octavian Goga (1937-1938), Ion Petrovici devine Ministru al Educaiei Naionale; n aceast calitate creeaz o catedr de filozofie la Universitatea din Cluj pentru Lucian Blaga. n 1941 accept portofoliul de Ministru al Culturii Naionale n guvernul lui Ion Antonescu.

Cu siguran, altul ar fi fost destinul postum al operei lui Ion Petrovici, dac dup 23 august 1944, n plin for creatoare, la nceputul marilor epurri politice efectuate sub regimul comunist, nu ar fi fost arestat i deinut pn n 1964, cnd este eliberat mpreun cu ali deinui politici, la o vrst la care nimeni nu mai poate reface traseul unei gndiri ce s-a dorit consecvent cu ea nsi.

La 17 februarie 1972, aproape nonagenar, Ion Petrovici, ultimul mare reprezentant al colii maioresciene din gndirea romneasc, se stinge din via la Bucureti.

n domeniul filozofiei, Ion Petrovici a avut contribuii originale prin cercetrile sale de logic privind teoria noiunilor i prin concepia sa metafizic, ce aeza la un loc credina i raiunea. Ion Petrovici a fost, n perioada interbelic, cel mai cunoscut filozof romn n strintate. Timp de decenii a fost colaboratorul constant al celor mai prestigioase reviste de filozofie din Frana i Germania, fiind invitat, nu de puine ori, s conduc lucrri ale congreselor internaionale.2. Seleciuni din operele filozofice

2. 1. n limba romn

O problem de filosofie, Editura Socecu, (1904)

Paralelismul psihofisic, Atelierele Grafice Socecu, Bucureti, (1905)

Rolul i nsemntatea filosofiei (1907)

Cercetri filosofice, Tipografia Dacia Iliescu Grossu, Iai, (1907)

Teoria noiunilor. Studiu de logic, Tip. Dim. C. Ionescu, (1910)

Noi cercetri filosofice, Iai, (1911)

H. Poincar (ca filosof), Iai, (1911)

Probleme de logic, Iai, (1911)

Curs de logic. Vol I, Logica formal [Metodologie], Rezumat dup cursul Dlui Profesor Ioan Petrovici, litografiat, [Iai], (1916)

Probleme de logic, Ediia a II-a, cu adugiri, Iai, (1923)

Teoria noiunilor, Ediia a II-a, Bucureti, (1924)

Introducere n metafizic, Bucureti, (1924)

Studii istorico-filosofice, Bucureti, (1925)

Cercetri filosofice, Ed. II-a, Bucureti, (1921)

Probleme de logic, Ed. III-a, Editura Casei coalelor, Bucureti, (1928)

Introducere n metafizic, Ed. a II-a completat, Bucureti, (1929)

Studii Istorico-Filosofice. H. Poincar (ca filosof), Alfred Fouille, H. Spencer i problema cunotinei, Ed. a II-a completat, Bucureti, (1929)

Comemorarea lui Hegel, Coferin, Vlenii de Munte, (1931)

Titu Maiorescu, 1840-1917, Editura Casei coalelor, Bucureti, (1931)

De-asupra sbuciumului, Bucureti, (1932)

Puterile culturii, Conferin, Ed. I, Bucureti, (1933)

Logica. Manual pentru clasa VII-a liceal, n colaborare cu Ioan F. Bricescu, Ed. "Librria Academic", Bucureti, (1935)

Viaa i opera lui Kant. 12 lecii universitare, Bucureti, (1936)

Schopenhauer, Ed. Librriei "Universala Alcalay, Bucureti, (1937)

Determinismul i indeterminismul n lumina criticei filosofice, Bucureti, (1938)

La un secol i jumtate dela naterea lui Schopenhauer, Bucureti, (1938)

Dicolo de zare. Problema supravieuirii n cadrul criticii filosofice, Conferin, Bucureti, (1940)

La centenarul lui Titu Maiorescu, Bucureti, (1940)

Titu Maiorescu, 1840-1917, Bucureti, (1940)

La centenarul morii lui Herbart, Bucureti, (1942)

Studii istorico-filosofice, Serie nou, Bucureti, (1943)

Viaa i opera lui Kant, Ed. 2, [Bucureti], Casa coalelor, (1944)

n jurul unui aforism al lui Titu Maiorescu, Bucureti, (1947)

Un prieten al Romniei, filosoful Leon Brunschwigc, Bucureti, (1947)

Spiritul filosofic n comparaie cu spiritul tiinific, Editura Academiei, Bucureti, (1972)

2. 2. Apariii postume

Introducere n metafizic, Editura Agora, Iai, (1992)

Dousprezece lecii universitare despre Immanuel Kant, Editura Agora, Iai, (1994)

Schopenhauer. Viaa i opera, Garamond International, Bucureti, [1995] (1995)

Schopenhauer. Monografie istorico-filozofic, Eurosong & Book, Bucureti, (1997)

Din cronica filosofiei romneti, Institutul European, Iai, (2005)

2. 3. n alte limbi

Kant und das rumnische Denken (1927)

La nationalit en philosophie (1932)

L'ide du Nant, Paris, (1933)

Rflexions sur l'inconsquence (1934)

La connaissance humaine et le transcendent (1937)

La philosophie du compromis (1937)

Zum 150 Geburtstage Schopenhauer Heidelberg, (1939)3. Literare, memorii, impresii de cltorie, discursuri

Un col de via, Bucureti, (1902)

Vzute i trite, Ed. "Adeverul", Bucureti, f.a.

Amintiri universitare, Alcalay, [Bucureti], (1920)

Simiri rostite. Discursuri i nsemnri, Alcalay Calafeteanu, (1922)

Raite prin ar (1926)

Momente solemne, Bucureti, (1927)

Felurite Probleme i Oameni. Evenimente. Note de drum, Bucureti, (1928)

Impresii din Italia, vol. I, II, Bucureti, (1930-1938)

Peste hotare, Editura Casei coalelor, Bucureti, (1931)

Rotocoale de lumin. Bucureti, (1934)

Alexandru Philippide n evoluie culturii romnrti, Discurs, Bucureti, (1935)

Figuri disprute, Bucureti, (1937)

Amintirile unui biat de familie, Bucureti, (1938)

O srutare. Poem dramatic ntr-un act, Bucureti, (1942)

Momente solemne, Ediie ntregit, Bucureti, (1943)

Raite prin ar, Ediie (a II-a) ntregit, Bucureti, (1944)

De-a lungul unei viei, Amintiri, Editura pentru literatur, Bucureti, (1966)3. 1. Apariii postume

Prin meandrele trecutului. Evocri inedite - Pagini memorialistice, Cartea Romneasc, (1979)

nsemnri de drum, Editura Sport-Turism, Bucureti, (1983)

Fulguraii literare. Alecsandri, Eminescu, Iorga, Goga, Ed. Ramida, Bucureti, (1997)

5. Politice

Expunere de motive (la Proiectul de lege a nvmntului secundar) (1926)

Discurs la adresa de rspuns la Mesajul Tronului, Bucureti, (1940)

- Tudor Pamfile (1883 - 1923), a urmat la Tecuci cursurile ultimelor dou clase primare, precum i studiile gimnaziale. Dup terminarea colii de Ofieri, a fost repartizat la Regimentul 3 Roiori din Brlad. Aici a scos revistele Ion Creang i Miron Costin. A sprijinit ndeaproape apariia revistei Freamtul, care a aprut la Tecuci n anul 1911, dup care din lips de colaboratori, i-a mutat redacia la Brlad. Numai culegerile i studiile aprute sub egida