structura si funcitiile puterii politice

7/18/2019 structura si funcitiile puterii politice

http://slidepdf.com/reader/full/structura-si-funcitiile-puterii-politice 1/3

Ministerul Educației al RMUniversitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Industrie Ușoară

Catedra Științe Socio Umane

Disciplina: Politologia

Elaborat de: Șcerbaniuc Vasile, gr. DTP-141

Verificat: l.s. Vangheli

Chișinău, 2015



Structura puterii politice

Izvoarele puterii: autoritatea, forţa, prestigiul, legea, bogăţia, cunoştinţele, charisma, taina,interesele, etc.;

Subiecţii puterii: statul cu instituţiile sale, elitele şi liderii politici, partidele politice;

Obiectele puterii: individul, grupul social, masele, clasele,naţiunile, societatea, etc.; Funcţiile puterii: dominaţia, conducerea, reglarea, controlul, cârmuirea, coordonarea,

organizarea, mobilizarea;

Resursele puterii: constrângerea, violenţa, convingerea,stimularea, dreptul, tradiţiile, teama,miturile, etc.

Subiectul şi obiectul puterii sunt purtătorii, agenţii ei principali. Subiectul (actorul) puterii

reprezintă elementul activ care coordonează procesul puterii. În calitate de subiect al puterii poate fi

personalitatea, organizaţiile, comunitatea oamenilor (poporaţia) sau chiar comunitatea mondială.Subiectul puterii politice cunoaşte mai multe niveluri. Primul nivel îl ocupă indivizii şi grupurilesociale. Al doilea nivel – organizaţiile politice (statul şi instituţiile lui, partidele

politice). Subiect al puterii la nivel superior sunt organizaţiile care întreţin relaţii de putere: elitele şiliderii politici.

În calitate de obiecte ale puterii sunt individul, grupul social sau etnic, poporul, etc. Puterea

tot timpul este o relaţie dintre două sau mai multe părţi, de cele mai multe ori, bilaterală, asimetrică, bazată pe voinţa conducătorului, dar şi pe interacţiunea dintre subiectul şi obiectul ei. Ea nu este

posibilă fără supunerea obiectului. Dacă o astfel de supunere nu există, apoi nu este nici putere.Supunerea este un fenomen normal la fel ca şi conducerea.

Motivaţia supunerii. Ea poate fi motivată de frică, de anumite interacţiuni şi posibilitateasubiectului de a pedepsi obiectul; de o deprindere veche de a fi supus; de convingerea în necesitateasupunerii; ea mai poate fi bazată pe autoritatea conducătorului sau poate fi întemeiată pe identitatea

subiectului şi obiectului puterii. Una din cauzele principale ale supunerii unor oameni altora se

consideră distribuirea inegală a resurselor puterii. În sens larg, resursele puterii, reprezintă „tot” ce

poate fi utilizat de un grup de oameni în procesul influenţării altui grup (R. Dahl). În sens îngust, resursele puterii includ mijloacele care asigură influenţa subiectului asupra obiectului. Cel mai des

întâlnite sunt: stimularea, pedepsirea, convingerea.

Mijloacelor puterii, se clasifică în economice, sociale, juridice, politice, informaţionale,

culturale şi de constrângere (inclusiv violente). Pe parcursul dezvoltării societăţii şi însăşi a structurii puterii, resursele de asemenea au suferit

modificări. Odată cu apariţia proprietăţii private şi împărţirea societăţii în clase principalele surse ale

puterii au devenit bogăţia şi forţa. La această etapă istorică puterea era identificată cu domnia, însă maitârziu, în societatea industrială, principală resursă a puterii devine organizaţia. Pe când în condiţiilesocietăţii postindustriale pe primul loc e situată informaţia. Alături de alte-resurse, care în genere nudispar şi nu-şi pierd valoarea, informaţia devine cea mai importantă sursă a puterii nu numai în plannaţional ci şi internaţional. Nu zădarnic astăzi se spune: cine stăpâneşte informaţia, stăpâneşte lumea.

Criterii de clasificare a surselor puterii. Unul din cele mai timpurii şi răspândit este criteriulantropologic. Confucius, de-o vorbă, considera resurse importante ale puterii conducătorului exemplul



personal, precum şi conformarea acestuia principiilor morale, dreptăţii, principiilor umanistice etc. N.Machiavelli, ceva mai târziu evidenţiază alte două motive principale ale comportamentului uman:

dragostea şi frica, el considera resurse ale puterii pasiunile omului şi viciile lui. Iar clasificările care

au apărut şi mai târziu, au adăugat la frică, ca sursă a puterii, convingerea şi interesul. Şi dacă

convingerea poate fi folosită în calitate de izvor al puterii atât în societatea democratică cât şi în cea totalitară, apoi sursa interesului constituie baza relaţiilor de putere, mai ales în condiţiile societăţii pluralismului democratic, unde politica ia naştere ca obiect de vânzare-cumpărare, adică promisiunea

în schimbul votului.Puterea politică există şi funcţionează în diverse forme: de stat, de partid, locală, internaţională

etc. Cea mai de bază, fundamentală şi mai dezvoltată este puterea de stat, care formează nucleul puterii

politice. Puterea de stat este o formă a puterii politice întemeiată pe un aparat specific al impunerii,

fiind înzestrat cu dreptul unic de a adopta legi şi de a aproba diverse acte normative, ce se impun

tuturor membrilor societăţii. Spre deosebire de puterea politică, puterea de stat deţine monopolulasupra aplicării forţei, constrângerii (armata, poliţia, judecata, procuratura etc.), aceasta însă nu

înseamnă utilizarea lor obligatorie în atingerea cărorva scopuri politice. Puterea politică funcţionează fără un sistem al impunerii, nu se întemeiază pe institutul

dreptului, ci prin intermediul organizaţiei, normelor recunoscute de ea, care nu au caracter juridic.

Puterea politică se întemeiază pe principii şi norme ce reprezintă valori generale şi ideologice. Diverseforme ale puterii interacţionează între ele, iar în rezultatul procesului cumulativ se intensifică însăşi

puterea. Contopirea mai multor forme de putere - economică, socială, informaţională, cultural-spirituală în una, cea politică se observă în statele totalitare. În statele democratice acestea sunt separate. În politică are loc divizarea puterii între stat, partide şi grupurile de interese, de asemeneasunt separate puterea legislativă, executivă şi judecătorească. Puterea politicii se răsfrânge asupra

întregii vieţi sociale. Ea se prezintă ca sistemul a trei tipuri de relaţii: relaţii social-politice, care cuprindrelaţiile claselor şi păturilor sociale şi a organizaţiilor cu puterea politică; relaţii politico-conducătoare,care reglează raporturile economice, sociale, spirituale dintre subiecţii politici şi organizaţiile sociale;relaţii politico-ideologice care influenţează permanent şi total conştiinţa de masă.

Sursa: Fragmente din Ciclul de prelegeri pentru învățămînt cu frecvență redusă, UTM,Chișinău,2007

structura si funcitiile puterii politice

Documents