STRATEGII DE ABORDARE A CONFLICTULUI ÎN CUPLU

Cuprins:

CUPRINS:................................................................................................................................................2

INTRODUCERE:....................................................................................................................................3

EXPLICAREA CONCEPTELOR.........................................................................................................3

DESPRE CONFLICT LA NIVELUL CUPLULUI.............................................................................4

ÎNCADRAREA TEORETICA.......................................................................................................................4DE CE APAR CONFLICTELE?...................................................................................................................5SURSE ALE CONFLICTULUI ÎN CUPLU:....................................................................................................5

STRATEGII DE ABORDARE A CONFLICTULUI LA NIVELUL CUPLULUI...........................6

CLASIFICĂRI MULTIMENDIMENSIONALE ABORDĂRII CONFLICTULUI:....................................................6 Dihotomie:.................................................................................................................................6 Trihotomie.................................................................................................................................6 Tipologia în patru tipuri:..........................................................................................................6 Tipologia în cinci componente..................................................................................................8

MODELE DE REZOLVARE A CONFLICTULUI: CONSTANTIN(2004, P 238-245)......................................10 Harta conflictului....................................................................................................................10 Modelul listei de verificare.....................................................................................................10 Modelul parteneriatului conflictului (Dudley Weeks).............................................................12

METODE DE REZOLVARE A CONFLICTULUI:.........................................................................................13 Metoda vitorie-victorie............................................................................................................13 Negocierea..............................................................................................................................13

CONCLUZII:........................................................................................................................................14

Bibliografie:............................................................................................................................................15

Introducere:Am ales această temă pentru a afla mai multe detalii despre conflictele din relaţiile de cuplu şi cum ar

trebui rezolvate. Fiecare cuplu/familie are probleme, şi consider că totul reprezintă o normalitate, ar fii

bine dacă nu am avea aceste conflicte dar dacă nu avem posibilitatea de a le evita tot timpul trebuie să

învăţăm să ştim să şi le rezolvăm. Astfel eu voi putea să evidenţiez câteva măsuri prin care putem să

aplanăm conflictul fără a recurge la violenţă sau agresivitate verbală.

Explicarea conceptelorSTRATEGÍE s.f. Parte componentă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării

și ducerii războiului și operațiilor militare. – Din fr. stratégie.

Academia Romana[1998, p1028)

CONFLÍCT, conflicte, s.n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă,

diferend, discuție (violentă). Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ♢

Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦

Război. 2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină

desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din laţ. conflictus, fr. conflit.

Academia Romana[199 8, p211)

CÚPLU, cupluri, s.n. 1. Pereche formată din persoane (de sex opus). 2. (Fiz.) Sistem compus din două

forțe antiparalele. – Din fr. couple. Sursa:

Despre conflict la nivelul cuplului

Relaţia de cuplu

Relaţiile maritale se refera la relaţia dintre doi oameni care au de obicei o relaţie emoţională sau

romantica, o relaţie sexuala, locuiesc împreună, îşi împart in comun proprietatea si sunt identificaţi

public si se identifica drept ca un cuplu.

Aceasta se refera prin urmare la cuplurile căsătorite legal, dar si la căsătoriile “de facto” care nu sunt

legalizate. Relaţiile permanente, similare pot apărea si intre persoane de acelaşi sex, in ţări în care sunt

permise sau nu, în acestea apărând conflicte precum cuplurile de sex opus. Constantin [2004 p 80)

2

Încadrarea teoretica

Sprey (1969) este creditat cu introducerea unei abordări a conflict la studii despre familie. Sprey

(1969) a sugerat că familia a fost un sistem "în conflict". Ipoteze de bază: conflictul este tipic, armonia

este o problematică.

Sprey, Jetsei 1969, The family as a system in conflict, Journal of Marriage and the Family 31 (1969), pp. 699–

706.

De cercetare ar trebui să examineze posibilitatea membrilor familiei de a face faţă conflictelor.

Diverse texte şi monografii au folosit o abordare de conflict, inclusiv LaRossa (1977).

Şcoala Feminista a folosit o abordare de conflict pentru a analiza teme generale de relaţii între femei şi

bărbaţi, precum şi influenţa familiei. Şcoala a examinat rolul familiei în menţinerea inegalităţilor în

materie de sex masculin-relatii de sex feminin.

Conflictul Social din perspectiva de familie

Presupunere fundamentala, în comun cu teoria conflictelor generale: conflictul este un element de bază

al vieţii umane sociale. Motivul de bază pentru un conflict: indivizii sunt motivaţi să acţioneze în

conformitate cu propriile lor interese. Oamenii urmăresc nevoile, valorile, obiectivele, şi resursele pe

care le definesc la fel de important sau de dorit.

Două posibilităţi care pot duce la un conflict:

Persoane diferite sau grupuri putea dori lucruri diferite. Acest lucru este aplicabilă de familie (de

exemplu, copii argumenta cu privire la utilizarea de televiziune, părinţii sunt copii nu sunt de acord

despre problemele).

persoane diferite sau grupuri doresc acelaşi lucru, dar există o ofertă limitată de marfă. Larossa's

(1977) privind locul de muncă de părinţi, de exemplu, sugerează că bărbaţii şi femeile concurează

pentru timp. Polatnick (1984) sugerează că bărbaţii nu fac activităţile de gospodărie, pentru că nu este

profitabil.

Farrington şi Keith sugerează că cele mai multe "versiuni satisface de teorie a conflictelor de familie

[sunt] în mod explicit macrostructural în natură" (1993, p. 370).

Această abordare sugerează că variaţiile structurale ale familiei (de exemplu, familiile în sărăcie; etnie

de familie) sunt importante; familiile contribuie la menţinerea existenţei ordinii sociale prin socializare

a copiilor şi a structurilor de putere (de exemplu, diviziune a muncii de uz casnic)

Deşi conflictul este prezent, ordinea socială este menţinută.

Beneficiile de conflict, în cazul în care este limitat în suma, intensitate, şi modul de exprimare: Sursa

de creştere economică cu caracter personal (de exemplu, punctul de sprijin pentru schimbare).

Metodă eficientă de a face fata cu probleme de familie care stau la baza sau potenţială.

3

Teoria conflict a fost angajat de doar o mică minoritate de teoreticieni de familie şi cercetători. Potrivit

Klein şi Schvaneveldt (1977), teoreticieni contemporan nu văd o abordare socială conflictul ca având

un impact prea mare pe teren.

Acolo nu a fost o teorie unificată, coerent conflictelor de familie. În schimb a existat un "cadru

conceptual, mai degrabă eclectic" (Farrington & Keith, 1983, p. 374).

Teoria conflictelor supravieţuieşte, în formă modificată, în teorie critică şi teoria feministă.

Pauline Boss,William J. Doherty,Ralph LaRossa (2009)Sourcebook of Family Theories and Methods: A Contextual Approach Softcover, Gardners Books

De ce apar conflictele?  · Deoarece fiecare persoană este unică şi contribuie diferit la viaţa de familie, vor apărea

conflicte.

· Fiecare persoană a avut o experienţă de viaţă diferită, şi fără îndoială, are aşteptări diferite de la

căsătorie şi de la partener.

· În consecinţă, fiecare va reacţiona în mod diferit la provocările vieţii.

Adevărata problemă este cum reacţionăm în faţa conflictelor şi cum le rezolvăm. 

 Constantin [2004, p22)

Surse ale conflictului în cuplu: cele mai importante deosebiri generatoare de conflict sunt:

Constantin [2004, p23)

· trăsăturile de personalitate (adaptativ/inovativ, extrovertit introvertit)

· opinii

· valori (preţuirea esteticului amenajarea locuinţei preţuirea practicului)

· atitudini (toleranta intoleranţa)

· nevoii (economice biologice)

· gusturi preferinţe (alimentaţie, vestimentaţie, modul de agreement)

Strategii de abordare a conflictului la nivelul cuplului

Clasificări multimendimensionale abordării conflictului:Constantin(2004,p 226-232)

Dihotomie: Fiinţele umane, că “animale sociale”, pot manifesta răspunsul atac-fuga.

Fugă presupune ceea ce alţii au denumit evitarea (abandonul) şi reprimarea

(nerecunoaşterea, neadmiterea) conflictului

Atacul este o cunoscută aboradare-victorie înfrângere, în care persoană accepta conflictul,

îl înfrunta şi recurge la orice mijloc pentru a-şi adjudeca victoria totală.

4

Van de Vliert distingea două componente ale luptei:

lupte indirecte

cinstită\necinstita

Lupta indirectă său rece se caracterizează prin acoperirea şi încrederea în procedee, cea directă sau

caldă este o formă deschisa aproape explozivă de comportament pus pe hartă, agresiv. Ambele forme

pot fi cinstite sau nu, în măsura în care combatanţii respecta sau nu regulile comportamentale

acceptate de amândoi.

Trihotomie s-a vorbit de trihotomia oamenilor “care se retrag”, a oamenilor “ce

înaintează”, şi a celor care “lupta”, respectiv nonconfruntare, abordare orientata spre conflict

şi abordare bazată pe control.

Tipologia în patru tipuri:1. Abandon, Renunţare, Retragere.  Evitarea Conflictului.

· Este specific persoanelor care nu ţin foarte mult la propriul interes şi propriile

dorinţe, şi nici la interesul celeilalte părţi.

· Avantajul său principal este ‘supravietuirea’ (mai corect spus, evitarea stării de ‘a fi

rănit, fuga în caz de ‘amenintare’).

· Dezavantajul său este ca în acest mod nu înveţi nimic – problema, sentimentele

unuia faţă de celălalt rămân reabordatei. Este o caracteristică a epocii de piatră a

omenirii.

· Când se poate folosi acest stil?

o când ai nevoie de timp pentru a culege mai multe informaţii sau pentru a analiza

situaţia

o pentru a favoriza calmarea relaţiilor

o când realizezi că nu există nicio şansă pentru a-ţi satisface interesele.

o atunci când stresul asociat conflictului care ar rezulta din confruntarea cu

situaţia conflictuala depăşeşte beneficiile unei eventual rezolvări ale conflictului

      2.  Competiţia – luptă.

· Este specifică persoanelor care ţin mult la propriile dorinţe, interese şi vor să şi le

apere aproape cu orice preţ. Astfel, ele sunt dispuse la luptă - partea bună fiind

rezolvarea într-un fel sau altul a conflictului (ne-amanarea sa).

· Când se poate folosi acest stil?

o în cazuri urgente pentru a răspunde rapid şi decisiv

o când trebuie adoptată o decizie mai puţin populară

5

o pentru a proteja împotriva celor care ar putea obţină avantaje

nedrepte în cazul unei abordări mai “cooperante” a conflictului.

· Dezavantaj: învinsul nu poate suporta deciziile şi conflictul rămâne mocnit, pentru

că apoi să se reaprindă.

3. Compromis:

· sacrifici o parte din interesul tău dacă şi celălalt e dispus să facă acelaşi lucru.

· Pentru cele mai bune rezultate, conflictul este ‘delegat’ către o a III-a parte

neutră (bunici în familie, ONU în politică în zilele noastre, persoane ‘intelepte’).

Dar cu cât e mai mică partea comună, cu atât compromisul e mai instabil.

· Când se foloseşte acest stil

o când scopurile ambelor părţi au o importanţă moderată şi nu merita să se

forţeze notă pentru a se atinge acele scopuri

o când se oferă o înţelegere temporală.

o când se expediază o soluţie sub presiunea timpului.

o când două părţi cu putere egală trebuie să atingă scopuri care se exclud

reciproc.

· Avantaj abordarea poate fi echitabilă, poate oferi controlul

conflictului mai degrabă de cât lichidarea lui şi furnizează timpul

necesar pentru realizarea metodei victorie victorie.

· Dezavantaje fiecare îşi exagerează poziţia ceea ce constituie un

subiect de negociere. În final nimeni nu este total satisfăcut pentru că

fiecare trebuie să renunţe la ceva.

3. Stilul adaptativ de reprimare sau acomodare.

· Scapi de conflict refuzând să-l recunoşti. Te menţii fericit şi refuzi să discuţi despre

problema.

· Persoanele care le adoptă sunt permisive, non competitive, flexibile, tolerante şi

neglijează nevoile proprii pentru a le satisface pe ale celorlalţi, le preocupa mai

mult să se facă plăcute altora şi să se înţeleagă cu acestea decât să-şi facă dreptate.

· Există situaţii când se poate folosi acest stil?

o când realizezi că nu ai dreptate sau te-ai înşelat dar vrei să rămâi totuşi

deschis relaţiei

o ca un gest de bună credinţă când rezultatul est mai important pentru

ceilalţi.

o când menţinerea relaţiei este mai importantă

o pentru a-ţi limita pierderile atunci când eşti conştient că vei pierde mai

mult prin abordarea acestui conflict

6

Tipologia în cinci componente: (Blake şi Mouton, 1964; Gulf, Blake şi Mouton,

1970, pp. 413-426 apud Constantin 2004) au propus o nouă grilă a manangementului

conflictului. Pentru a-şi susţine teoria comportamentului conflictual conglomerate. El a

utilizat doi factori pentru a descrie şi explică cele cinci stiluri si anume centrarea pe

obiectivele proprii şi ale celorlalţi.

1) Evitarea.

· Este prevenirea sau încheierea eforturilor, reprimare conştiinţei unei

controverse minore, negarea existenţei problemei sau neacordarea de atenţie

acelei probleme.

· Ea include şi comportamente de acomodare menite să reducă disconfortul

creat de un conflict stresant - de exemple angajarea într-un exerciţiu fizic

pentru a nu se mai gândi la problemă, consumarea unei băuturi sau căutarea

de sprijin emoţional la prieteni.

2) Acomodarea (renunţarea, abandonul).

· Unul renunţa în favoare celuilalt. Este o cooperare deschisă, prin non

confruntare.

· Cauze: altruismul, credinţele normative, obţinerea de beneficii şi obţinerea

costurilor.

· Oamenii mai renunţa din corectitudine (fairplay, cinste), când acceptă că au

greşit sau când sunt obligaţi să renunţe.

· Câteodată renunţarea ajuta la minimalizarea pierderilor când simţi că eşti scos

din joc. Acum poţi negocia limitarea pierderii, iar o negociere abilă poate duce

la înclinarea balanţei în favoarea ta.

3) Compromisul:

· este demersul spre un rezultat reciproc acceptat, în care fiecare parte face

anumite concesii.

· Este prezent oriunde, în toate relaţiile sociale si în mare parte din

comportamentul social.

În funcţie de două componente ale negocierii, existe două tipuri de compromise:

asertiv/revendicativ şi comercial.

7

o Negocierea revendicativă (claim-negation) este o negociere a criteriilor

pe baza cărora vor fii repartizate rezultatele.

o Negocierea comercială (ceea ce este îndeobşte numite târguială) este o

metodă de a obţine compromisuri prin realizarea unui schimb de

beneficiu sau costuri pe care pe care le posedă părţile

4) Rezolvarea problemei.

· Este un conglomerate de componente creative ale comportamentului conflictual,

un proces de negociere deschisă pentru a reconcilia complet interesele de bază

ale părţilor.

· Negocierea revendicativă şi comercial conduce fiecare la rezolvare. Spre

deosebire de compromisuri rezolvarea problemei este o strategie de tip victorie-

victorie care urmăreşte mai degrabă optimizarea decât satisfacerea părţilor.

· Rezolvarea problemei reclama invenţii si nu oscilarea între două variante care se

exclud reciproc

5) Lupta stilul victoriei înfrângere;

· întrucât există multe forme de putere, şi formele de luptă sunt diverse grupate în

tipurile de luptă indirectă şi lupta fairplay.

a) lupta indirectă este o luptă acoperită rece, în care fiecare manevrează

regulile şi agenda în propriul său avantaj. Sunt evitate contactele în faţă, în

vreme ce fiecare obstrucţionează planul celuilalt, se vorbeşte pe la spate sau

se formează alianţe ascunse cu terţe părţi. Trei tipuri de luptă indirectă:

Negativistul-persoană manifesta dezacord sau suferinţa, doar prin limbaj

nonverbal sau vorbire succinta fără să se angajeze deschis în ostilitate.

Noncoplianta de la simplă lipsa de cooperare la sabotarea acoperită a

politicilor, prinn implementarea neadecvată

Stânca refuzul de a comenta sau de a a accepta o acţiune sau o afirmaţie

Luptă directă ar include: împingeri, lovituri ciocniri, aruncarea de obiecte, a

râde de partener a face remarci prezumtive a exprima dispreţul a acuza.

b) lupta fairplay este cea în care combatanţii respecta reguli care stabilesc

comportamente corect şi incoerent

Modele de rezolvare a conflictului: Constantin(2004, p 238-245)

Harta conflictului(Cornelius şi Faire 1996 apud Constantin(2004).

8

Este o listare a nevoilor părţilor, dar a fost denumită astfel datorită ideii de reprezentare grafica

atât a problemei cât şi a nevoilor şi temerilor fiecărei părţi implicate în conflict

Celalalt trebuie transformat din adversar în partener procedând astfel:

Arătându-I tot timpul că urmăriţi soluţii care să satisfacă ambele părţi

ascultând şi preluând cât mai mult posibil din idea lui sau cel puţin lăsând impresia că e ideea

lui deşi este a dumneavoastră;

Identificarea nevoilor (0dorinte valori interese lucruri la cre ţii

Găsirea soluţiei conflictului

Modelul listei de verificare: Un al doilea model ce-i aparţine lui GregoryTillet oferă o

lista utilă de chestiuni ce trebuie luate în seamă:

1. Acordul asupra problemei, participanţii trebuie să fi de acord că se afla în faţa unui

conflict şi mai ales să stabilească împreună tipul conflictului. Conflictele includ atât

o dimensiune manifesta cât şi una nemanifestată şi că una din părţile implicate sau

ambele ar putea san u fie conştiente de aceste dimensiuni iar acordul asupra

problemei nefiind întotdeauna uşor.

2. Acordul asupra laturii tehnice a procesului de soluţionare. Este acceptarea

mijlocului unei posibile rezolvări: cum putem aborda problema. Aceasta poate

include acordul că părţile vor încerca să lucreze împreună sau vor căuta să fie

mediate. Acordul va include câteva propuneri clare pentru rezolvare: când se vor

întâlni, unde, cum vor organiza discuţia, ce reguli de bază vor aplica.

3. Acordul asupra planului .Planul trebuie să fie văzut că o rezolvare posibilă sau

probabilă care reclama implementare: ce au de făcut părţile pentru a rezolva

problema. Unele conflicte, sunt rezolvate prin acordul asupra problemei: ele se

dovedesc a fii cauzate de anumite neînţelegeri. În astfel de cazuri sunt necesare

totuşi discuţii asupra strategiilor ce trebuie adoptate pentru a se minimaliza şansele

reapariţiei conflictelor.

4. Cunoaşterea reciprocă a percepţiilor şi sentimentelor trebuie să ţină seama de

efectul percepţiilor sau interpretărilor asupra sentimentelor. De exemplu venitul la

casă sau cum mă afectează acesta pe mine?. Există ceva care la modul obiectiv să

reprezinte o problemă în legătură cu venitul târziu acasă? În cazul în care conflictul

implica sentimentele acesta nu-l face mai puţin important: în relaţii apropiate,

sentimentele sunt de obicei mai importante decât faptele. Fiecare participant trebuie

să înţeleagă ce simtă celălalt fără să acuze sau să facă faţă acuzaţiilor că ar iraţional

sau că greşeşte în privinţa sentimentelor.

5. Răspunsul la percepţii şi sentimente prin propriile percepţii şi sentimente. Fiecare

partener are nevoie de ocazie de a răspunde (dar fără ceartă) percepţiilor celuilalt

9

aceasta nu se face prin negare sau prin contraafirmatiei. Acolo unde conflictul a fost

provocat aproape în întregime de neînţelegere sau de interpretare greşită un simplu

schimb de percepţii ar putea să rezolve. Participantul care a ascultat percepţiile şi

sentimentele celuilalt trebuie să răspundă cu propriile sale propuneri şi percepţia.

Răspunsul nu trebuie să fie un acord, dezacordul nu trebuie să fie ceartă. Faza de

răspuns trebuie să ofere cât se poate de multă clarificare a faptelor şi acordul asupra

acestora: trebuie clar identificate chestiunile asupra cărora părţile sunt de acord

precum cele asupra cărora nu sunt de acord. Rezolvarea nu înseamnă doar acordul

asupra tuturor faptelor necesare în procesul soluţionării

6. Definirea obiectivelor. Obiectivele vor fii specifice practice şi realizabile. Adeseori

este util de inclus obiective relativ fără importanţă dar uşor de atins, pentru a

promova sentimental colaborării şi înfăptuirilor laolaltă. Dacă există numai un

obiectiv realizarea lui poate părea imposibilă. Dacă există 10 realizarea a 4 sau 5

(dacă este relative uşoară) conferă senzaţia succesului care încurajează instalarea

unui sentiment al capacităţii de al e rezolva şi pe celălalt.

7. Explorarea opţiunilor. O problemă trebuie atent examinată întrucât rezultatul

trebuie să fie necritic.

8. Evaluarea opţiunilor Evaluarea se face în termini de rezolvare a problemei, nu de

biruinţa, acumulare de punctaj sau avantaj strategic.În primă rundă pot fi eliminate

opţiunile considerate de comun acord ca fiind ineficiente, cât şi cele pe care una

dintre părţi sau ambele le considera realiste şi dezirabile.În runda a ii-a participanţii

pot privi opţiune asupra cărora au puncte de vedere diferite, explicând de ce şi

căutând acordul. Stadiul respective se va încheia cu două trei idei acceptate de

ambele părţi pentru a rezolva conflictul.

9. Alegerea variantei preferate Eventual prin negociere şi schiţarea rezultatelor.

Negocierea este eficient înfăptuită dacă se vorbeşte despre posibilităţi şi propuneri

cu un limbaj “posibil, probabil, poate” Participanţii trebuie să selecteze o soluţie

preferată şi să cadă de acord asupra ei în termeni precişi.

10. Planificarea implementării si implementarea. Implementarea soluţiei trebuie

planificată: cine şi ce va face, când, unde, cum şi cu ce resurse. Orice plan de

implementare trebuie să prevadă un calendar bine definit şi o propunere pentru

control verificare

11. Evaluarea şi rezumatul Implementarea şi soluţie trebuie să fie rezolvate la o dată

prestabilită (săptămâna viitoare la ora X). Evaluarea va aprecia dacă propunerea a

fost implementată şi dacă implementarea a avut succes, dacă soluţia produsă nu

merge participanţii vor revizui implementarea

10

12. Rezoluţia Participanţii trebuie să definească în ce punct vor accepta că prezentul

conflict este rezolvat

Modelul parteneriatului conflictului (Dudley Weeks)

1. Crearea atmosferei

Pregătirea personală (abordare pozitivă, onestă)

Alegerea momentului şi locului (convenabili pentru amândoi)

Fraze de deschidere

2. Clarificaţi componentele conflictului

Evitaţi conflictele fantomă

Clarificaţi valorile implicate dacă este cazul

3. Focalizarea pe nevoi individuale şi cele comune

Realizaţi faptul că aveţi nevoie unul de altul pentru a rezolva conflictul cu succes

4. Construirea unei puteri comune pozitive

Energia pozitivă a fiecărui participant este canalizata spre rezolvarea conflictului

5. Orientarea prospective cu valorificarea experienţelor trecutului

6. Generarea de opţiuni variante de soluţionare

7. Dezvoltarea de acţiuni cu şanse reale de a fi realizate

Ideile care au cele mai bune şanse de succes, paşii care niciodată nu vor dezavantaja pe

nimeni

8. Încheierea de acorduri reciproc avantajoase

Clarificarea cu exactitate a aşteptărilor şi responsabilităţilor fiecăruia

Metode de rezolvare a conflictului: Metoda vitorie-victorie Face parte din categoria abordărilor constructive cooperante

conducând la lichidarea definitive a conflictului graţie satisfacerii integrare a nevoilor de

bază ambelor părţi.

Metoda parcurge etape:

formularea problemei

11

identificarea părţilor implicate

găsirea punctelor de întâlnire a nevoilor

generarea de soluţii

cooperarea transformarea adversului în partener

Negocierea Schema procesului de negociere

1. Pregătirea negocierii este o etapă premergătoare negocierii în care se desfăş oară o serie de

activităţi, cum ar fi:

- Identificarea participanţilor la negociere;

- Evaluarea raportului de forţe;

- Definirea marjei de negociere;

- Pregătirea argumentării;

- Anticiparea obiecţiilor şi reacţiilor celeilalte părţi implicate;

- Compunerea delegaţiei, etc.

2 Derularea negocierii

Derularea negocierii este etapa întâlnirii dintre partile implicate şi în care se desfăşoară activităţi cum

ar fi:

- Definirea obiectului negocierii, a modalităţilor de negociere, a ordinii de zi;

- Formularea propunerilor şi contrapropunerilor, purtarea discuţiilor;

- Căutarea compromisurilor reciproce, etc.

3 Rezultatul negocierii

a. Concesia

Concesia reprezintă o cedare efectuată de una din partile implicate. În negociere asupra unuia sau mai

multor puncte de interes fără reciprocitate sau compensare. Concesia apare ca rezultat al raportului de

forţe dintre parteneri (mijloace, informaţii, stătut, putere, etc.). Acest rezultat conduce spre o situaţie de

câştig - pierdere.

b. 2 Compromisul

Compromisul reprezintă renunţări bilaterale, reciproce asupra unor puncte de vedere cu scopul de a

armoniza interesele pa rtilor. Prin compromis se apăra esenţialul intereselor negociatorilor.

Compromisul este un rezultat acceptabil într-o negociere, la care se ajunge prin ajustări succesive,

consultări, discuţii, etc.

c. Consensul

Consensul reprezintă cel mai bun rezultat posibil al unei negoc ieri. Se caracterizează prin construirea

în comun a acordului, prin adeziunea totală faţă de soluţia găsită şi prin susţinerea unanimă a

rezultatului la care s-a ajuns.

d. 4 Dezacordul

12

Dezacordul poate fi obiectiv, conflictual sau care conduce la un rezultat diferit faţă de cel prevăzut

iniţial. Dezacordul conduce la un rezultat diferit faţă de cel prevăzut iniţial când negociatorii stabilesc

să se revadă deoarece estimează că au şansa de a se apropia de o altă soluţie, nouă, convenabilă

părţilor, prin mai multe discuţii şi consultări.

Constantin(2004, p 197-207)

Concluzii:

După părerea mea în viaţa de zi cu zi am început să devenim din ce în ce mai stresaţi, iar

conflictul ia naştere mult mai uşor. Atât în cuplu cât şi alte grupuri sociale. Astfel această lucrare îmi

prezintă anumite etape ale rezolvării conflictelor dar tind sa cred, că noi nu avem atât timpul necesar,

dar nici răbdarea de a realiza anumite etape in rezolvarea conflictelor şi de aceea iau naştere frustrările

şi nemulţumirile, iar anumite elemente cât şi strategii le ştim dar nu le aplicăm.

Astfel pot spune că această lucrare a avut ca scop de prezentare strategiilor de abordare a conflictului

în cuplu un subiect placut si totodata interesant .

13

Bibliografie:Academia Romana(1998), Dicţionar Explicativ Roman, Ediţia ÎI, Universul Enciclopedic, Bucureşti

Constantin,Ana -Stoica(2004), Conflict interpersonal, Iasi, Editura polirom

Pauline Boss,William J. Doherty,Ralph LaRossa (2009)Sourcebook of Family Theories and Methods: A Contextual Approach Softcover, Gardners Books

14