stadii de dezvoltare ale comunitatilor de practica-istudor

Investeşte în oameni!Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară 1 „Axa Prioritară 1 – Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”Domeniul major de intervenţie 1.2 „Calitate în învăţământul superior”Titlul proiectului: „Dezvoltarea si modernizarea curriculei in domeniul Informaticii Economice(DEZIE)”Contract POSDRU /156/1.2/G/137499Beneficiar: Asociatia "Clubul Informaticii Economice - Cyberknowledge Club"

Stadii de dezvoltare ale comunităților de practică

Cuprins

1. Definiție și elemente fundamentale ale comunităților de practică .........................................2

2. Principiile pentru dezvoltarea unei CoP ................................................................................4

3. Stadii de dezvoltare ale comunităților ...................................................................................5

4. Avantaje și dezavantaje ale unei comunități de practică ......................................................11

5. Concluzii ..............................................................................................................................13

6. Referințe Bibliografie............................................................................................................14

1



1. Definiție și elemente fundamentale ale comunităților de practică

Ce sunt comunitățile de practică?

Comunitățile de practică (prescurtat CoP din eng. Communities of Practice) sunt grupuri de

oameni care au în comun o preocupare, un set de probleme sau o pasiune comună pentru un domeniu și

care interacționează în mod regulat pentru a se perfecționa.

Specialiști IT care se întâlnesc pentru a discuta despre ultimele noutăți în domeniu, părinții

copiilor care profită de timpul în care aceștia se joacă și împărtășesc sfaturi și perspective despre arta de a

fi părinte, artiști care se întâlnesc în cafenele să dezbată meritele unui nou stil sau membrii ai unor bande

care învață cum să supraviețuiască pe stradă, toate grupurile de mai sus pot reprezenta comunități de

practică. Aceștia discută situații concrete, aspirații, nevoi sau pot crea împreună instrumente, standarde,

manuale, etc. În acest mod ei capătă informații și perspective noi, dezvoltă relații personale. Dacă reușesc

să colaboreze eficient membrii unui astfel de grup vor dezvolta un sentiment de apartenență, devenind o

comunitate de practică. 1

Structura comunităților de practică

Comunitatea de practică nu poate fi considerată o instituție organizațională tradițională. Aceasta

nu ar putea da rezultate bune dacă ar funcționa după principii tradiționale. Deși există numeroase tipuri de

comunități de practică în diverse arii de interes, Etienne C. Wenger reușește să identifice o structură

comună acestora constând în 3 elemente fundamentale:

Domeniu – caracteristica de bază pentru care oamenii se unesc într-un grup care devine

CoP.

1 Wenger E., Richard McDermott, Snyder W. N., (2002), Cultivating Communities of Practice, Ed. Harvard Business School Press, Boston , pag. 4

2



Comunitate – crează contextul propice învățării, o comunitate puternică bazându-se pe

încredere și respect reciproc.

Practică – reprezintă un set de instrumente, practici, informații, documente ș.a. pe care

comunitatea le folosește.

Dacă toate cele 3 elemente funcționează atunci comunitatea devine o structură de învățare, prin

intermediul căreia membri acesteia se dezvoltă și împărtășesc deprinderi, informații, competențe.

Cum se diferențiază comunitățile de practică de alte structuri

Nu orice comunitate reprezintă o CoP. De exemplu adesea vecinii unei zone sau unui bloc

formează o comunitate, dar foarte rar aceștia formează o CoP așa cum l-am definit mai sus.

Scopul unei CoP este de a crea, lărgi și schimba informații, deprinderi, competențe între

membrii acesteia.

Cine face parte din CoP? Selecție proprie bazată pe expertiza și pasiunea pentru un

domeniu.

Cât de clare sunt limitele? Limitele nu sunt clare, atâta timp cât se respectă cele 3

elemente fundamentale (domeniu, comunitate, practică) se poate vorbi despre o CoP.

Ce îi ține pe membrii împreună? Pasiunea, implicarea și identificarea cu grupul și valorile

acestuia.

Ghid practic pentru dezvoltarea unei CoP

3



Plecând de la cele 3 elemente fundamentale (domeniu, comunitate, practică) putem crea o

comunitate de practică.

Domeniul. Stabilirea domeniului reprezintă reprezintă o etapă critică în crearea unei CoP. O

CoP va putea răspunde la întrebări precum: Ce subiecte și aspecte ne interesează cu adevărat?

Cu ce ne ajută pe noi ceea ce vom face în cadrul CoP? Este domeniul ales în concordanță cu

nevoile companiei? Astfel de întrebări vor determina o comunitate să determine și să înțeleagă

domeniul, să ofere un sentiment de apartenență celor care fac parte din comunitate și să

stârnească pasiunea membrilor.

Comunitatea. Ce roluri vor avea membri Cop? Cât de des se vor întâlni membri? Cum vor

gestiona membri eventualele conflicte? Ce fel de activități vor crea cadrul evoluției

membrilor? Acestea și alte întrebări vor ajuta comunitatea să își găsească propriul mod de

funcționare, să construiască relații între membri, să evolueze.

Practica. Pentru a interacționa membri Cop vor dezvolta diverse practici. Aceștia își vor pune

întrebări precum: Ce aspecte să se pună în discuție, să se dezvolte, să se documenteze? Ce

procese ar trebui standardizate? Ce fel de activități de învățare să organizăm? etc.

2. Principiile pentru dezvoltarea unei CoP

Spre deosebire de organizațiile tradiționale, o comunitate de practică funcționează după alte

reguli. Etienne Wenger, Richard McDermott și William M. Snyder identifică 7 principii care stau la

baza dezvoltării unei COP.

Arhitectură pentru evoluție

Natura dinamică a comunităților este punctul de plecare al evoluției. Odată cu mărirea numărului

de membri ai unei comunități, noile persoane vor contribui cu idei noi și vor oferi comunității noi

4



perspective. De exemplu , o comunitate de afaceri care nu era considerată foarte importantă pentru

organizație poate brusc deveni esențială, odată ce compania descoperă potențialul unor idei sau planuri de

afaceri ale acesteia. Cheia în procesul de realizare a arhitecturii unei comunități de practică este

combinarea elementelor acesteia astfel încât în cadrul întregului proces să se realizeze sinergie.

Dialog deschis intre perspectivele interne si externe

Comunitatea va fi deschisă atât la idei din cadrul acesteia, dar și exterioare. Membru pot aduce

observații din surse externe, ba mai mult, pot fi studiate comunități similare pentru a observa și învăța noi

modalități de dezvoltare ale propriului grup.

Acceptarea de niveluri de participare diferite

Acesta este unul dintre cele mai importante principii, constând în acceptarea de niveluri de

participare diferite din partea membrilor.Din cadrul unei comunități de practică pot face parte mai multe

tipuri de membri, dar care aduc un aport la fel de important comunității. Există membrii de bază (10-15%

din comunitate), precum coordonator central sau persoane care organizează proiecte, planifică întâlniri,

etc. Există și membri care participă în mod activ și regulat la întâlniri, dar cu o intensitate mai mică decât

a celor de bază. Ponderea acestora este în general de 15-20 % din oamenii comunității. Restul comunității

este alcătuită din membri periferici, care participă sporadic și observă din afară discuțiile din diverse

motive (nu au timp, nu sunt suficient de bine pregătiți, nu au autoritate, etc). Deși aportul acestor membru

nu este evident, acceptarea lor este foarte importantă pentru o Cop. Aceștia își pot schimba gradul de

implicare, pot avea ocazional contribuții importante și fiind conectați la evoluția comunității pot observa

atât probleme ale temei aflate în discuție, cât și ale grupului în general. În concluzie este esențial ca acești

membri să nu fie obligați să participe, ci să îșî dorescă ei înșiși acest lucru.

Spatii publice si private

5



Pentru a funcționa cu succes o comunitate de practică trebuie să ofere un anumit confort

membrilor, altfel aceștia vor alege să fie inactivi sau să nu mai facă parte din grup. Prin urmare aceștia vor

participa la discuții cu toți membri prezenți în spații publice, dar vor putea interacționa și cu grupuri

restrânse în spații private. Fie că dimensiunile sunt delimitate fizic sau constau in medii de interacțiune

virtuale, este esențial ca membri să se simtă în largul lor.

Concentrarea pe valoare

Interacțiunea membrilor va genera valoare sau în urma acesteia se vor găsi noi valori. CoP

prosperă tocmai prin prisma faptului că aceste interacțiuni aduc valoare organizației, echipelor din care fac

parte membri CoP sau membrilor luați individual.

Crearea unui ritm al comunității

Pentru a funcționa o CoP trebuie să își gasească un ritm adaptat la membri acesteia. Un ritm prea

alert ar putea suprasolicita membri, în schimb prea puține activități ar putea duce la încetarea

interacțiunilor. Un rol esențial îl au coordonatorii care cunoscând membri și interacțiunile dintre aceștia

pot particulariza în cadrul fiecărei comunități.

Îmbinarea familiarității și a emoției

Pentru o Cop este important ca mediul de interacțiune să fie unul plăcut, invitându-i pe membri la

discuție și la participare activă. Cop pot fi considerate ,,locuri neutre”, așa cum le definește sociologul Ray

Oldenburg, locuri în care oamenii pot scăpa de presiunea adusă de sarcinile de la slujbă. Astfel Cop de

success creează cadrul în care participanții se vor simți ca acasă și vor combina activitățile de învățare cu

cele de recreere. Crearea unor rutine poate genera stabilitate comunității și poate contribui la contrucția

unor relații, întărind sentimental de apartenență la grup.

6



3. Stadii de dezvoltare ale comunităților

Ca și orice organizație evoluția comunităților de practică are loc progresiv, urmând un ciclu

natural de naștere, creștere și întrun final încetarea definitivă a activității. Prin natura lor, CoP

evoluează în mod continuu, cu toate acestea putem observa 5 etape ale dezvoltării.

Potențialul creării unei CoP

Fuziunea

Maturizarea

Gestiunea

Transformarea.

De cele mai multe ori o Cop se naște pe baza unui grup de persoane care fiind interconectate între

ele, au potențialul de a crea o CoP. Odată ce membrii grupului devin și mai conectați se crează o

fuziune(coaliție) între aceștia prin care se creează o comunitate. Odată formată, comunitatea crește atât ca

număr de membri cât și ca nivel de activitate. Activitatea comunității trebuie gestionată cu succes pentru a

se crea cadrul propice discuțiilor, competențelor, practicilor pe care membri le împărtășesc. Activitatea

comunității trece prin mai multe serii de transformări, ducând intr-un final la incetarea existenței Cop.

7



2

Dezvoltarea unei comunități nu este constantă, ci presupune fluctuații, tranziții dificile și evoluție

în urma unor experiențe. De exemplu părăsirea comunității de către un membru cheie poate genera

blocajul activității unei CoP. Sau în cadrul comunităților de practică pe domenii specializate membri pot fi

împotriva acceptării de noi persoane în comunitate, nedorind să împărtășească cu acestea informațiile

deținute. Fiecare etapă de dezvoltare ale unei CoP pune membri comunității în fața unor provocări, care

dacă vor fi depășite comunități se poate dezvolta și trece în următorul stadiu.

Etapa 1. Potențialul creării unei comunități de practică

2 Wenger E., Richard McDermott, Snyder W. N., (2002), Cultivating Communities of Practice, Ed. Harvard Business School Press, Boston, pag. 68-69

8



O comunitate ia naștere pe baza unui grup de persoane având relații sociale și interese comune.

Așa cum am prezentat anterior cele 3 elemente fundamentale ale unei CoP sunt domeniul, comunitatea și

practica. Odată ce există un grup de persoane interconectate putem vorbi despre o comunitate, fiind

interesați de subiecte comune se poate contura un domeniu, iar pentru început simpla discuție asupra unei

teme poate fi considerată un instrument de practică. Desigur că un grup de persoane interconectate nu

reprezintă suficient pentru a putea considera că aceștia au format o CoP, dar precum un embrion, având

cele 3 elemente fundamentele, se poate forma o potențială comunitate.

Pentru a forma o CoP este în primul rând nevoie de interesul membrilor. Este nevoie să se

găsească suficiente elemente de interes comune pentru ca aceștia să găsească utilă o colaborare regulată și

să rămână conectați. Ce îi determină pe oameni să fie interesați de o CoP? Simpla descoperire a faptului că

și ceilalți potențiali membri împărtășesc probleme similare, au pasiuni asemănătoare, au informații

interesante (valoroase) și că pot învăța unii de la ceilalți. Cu cât sunt mai preocupați persoanele de aceste

aspecte cu atât crește șansă creării unei CoP.

În acest stadiu au loc următoarele activități:

- membrii își imaginează cum ar putea colabora și descoperă moduri fiabile prin care aceștia ar

putea forma o comunitate;

- se realizează o planificare;

- se definește scopul comunității;

- definirea domeniului;

- identificarea unei prime teme de lucru;

- identificarea potențialilor coordonatori;

- intervievarea potențialilor membri;

- conectarea membrilor;

9



- crearea unui cadru inițial pentru desfășurarea activității.

Etapa 2. Fuziunea

În momentul în care o comunitate are o bună înțelegere asupra a ceea ce s-a creat deja, dar și o

viziune către viitor, aceasta este pregătită să treacă la cea de-a doua etapă. CoP este oficial lansată prin

intermediul întâlnirilor, cu toate că aceasta a luat naștere odată cu etapa 1. În această etapă este esențial ca

membri să construiască între ei relații de colaborare, să aibă încredere unii în ceilalți și să conștientizeze

nevoile și dorințele comune. Principalul scop al acestei etape este să genereze membrilor suficientă

energie astfel încât aceștia să fuzioneze.

Să observăm cum evoluează cele 3 elemente fundamentale în această etapă:

Domeniul – este necesar ca membri să conștientizeze utilitatea schimbului de cunoștințe în

domeniul respectiv

Comunitatea – dezvoltarea relațiilor interumane astfel încât să se creeze cadrul în care membrii

să aibă suficientă încredere în ceilalți încât să poată prezenta și discuta probleme practice;

încrederea este elementul de bază

Practica – membrii să descopere ce fel de cunoștințe pot schimba și modul în care pot realiza

acest schimb. 3

Pentru a facilita trecerea cu success de această etapă sunt recomandate o serie de activități, cu

scopul de a construi o fundație solidă care să demonstreze utilitatea acesteia.

3 Wenger E., Richard McDermott, Snyder W. N., (2002), Cultivating Communities of Practice, Ed. Harvard Business School Press, Boston, pag 82

10



Găsirea de moduri de a atrage membri - de exemplu prezența în comunitate a unor membri cu o

reputație foarte bună de multe ori este suficientă pentru a trezi interesul

Lansarea comunității – se realizează printr-un eveniment menit să trezească interesul și să determine

participarea activă a membrilor

Inițierea de evenimente și locurile în care acestea au loc

Recunoașterea coordonatorilor comunității

Dezvoltarea relațiilor între membri de bază ai comunității (coodonatori, organizatori)

Identificarea ideilor, cunoștințelor și practicilor care merită dezbătute

Standardizarea activităților comunității și documentarea acestora

Identificarea de oportunități pentru a crește valoarea comunității

Colaborarea cu manageri care să ajute fuziunea membrilor într-o CoP.

La finalul acestei etape, CoP a demonstrat că este viabilă - există și funcționează și are șanse de

supraviețiuire. Următoarea etapă marchează trecerea la maturizarea comunității și la sentimentul de

apartenență al membrilor CoP, aceasta urmând să se confrunte cu alte provocări.

Etapa 3. Maturizarea

În cadrul acestei etape, o comunitate de practică clarifică interesul, rolul și granițele acesteia.

Odată ce s-a dovedit funcțională și oamenii au conștientizat că în cadrul unei CoP au loc practici care duc

la dezvoltarea membrilor, comunitatea poate evolua spectaculos. Mulți membri pot solicita să facă parte

din comunitate, apar proiecte și oportunități noi . CoP trebuie să se adapteze acestor schimbări și să

evolueze, modificând elementele de bază:

11



Domeniul – odată cu creșterea semnificativă a numărului de membri și apariția de noi proiecte și

oportunități domeniul trebuie redefinit.

Comunitatea – începând cu această etapă, comunitatea nu mai este formată din prieteni

profesioniști, prin urmare un element cheie constă în stabilirea unor noi reguli, granițe pentru

comunitate, astfel încât să se asigure că nu se depărtează de obiective

Practica – deoarece structura comunității a suferit schimbări majore trebuie adaptate și practicile

de învățare; în această etapă membrii de bază observă lacune în cunoștințele și practicile

comunității și pun accent pe sistematizarea și definirea practicilor de bază.

Comunitățile adesea întâmpină dilema între a prima noi membri în comunitate sau a se concentra

pe cei care deja fac parte. Odată ce s-a maturizat, în cadrul unei comunități se află un oarecare sentiment

de intimitate și familiaritate între membri, aceștia cunoscându-se deja de bine între ei, descoperind

punctele tari și punctele slabe, învățând să aprecieze contribuția celorlalți, energia, perspectivele aduse,

etc. Creșterea numărului de membri poate mări numărul de relații și poate face comunitate mai interesantă,

dar există și reversul medaliei, în care se pierde din coeziune. Prin urmare trebuie găsite soluții între a

primi noi membri în comunitate pentru a ajuta la dezvoltate, dar nu atât de mulți cât să afecteze coeziunea,

încrederea sau sentimentul de apartenență la grup.

Etapa 4. Gestiunea

Odată ajunsă la maturitate, principalul țel al unei comunități este de a menține un nivel optim în

ceea ce privește practica, membrii, tehnologiile și relațiile. Adesea în CoP din IT, când principalii

contribuitori sunt ocupați cu alte proiecte, activitatea în cadrul comunității scade dramatic pentru

perioade mari de timp. În momentul în care aceștia se întorc întâmpină dificultăți sporite să

revigoreze comunitatea. Pentru a evita aceste situații trebuie găsite moduri de a gestiona comunitatea,

astfel încât aceasta să își mențină tonusul în mod regulat.

12



Din punct de vedere al domeniului în această etapă obiectivul comunității este să mențină

viu interesul membrilor pentru acesta, acceptând mici modificări dacă este cazul. Pentru acest

aspect este nevoie în permanență de un coordonator care să gestioneze situațiile apărute în

această etapă de dezvoltare a CoP.

Comunitatea - este necesar să se mențină în permanență o starea de spirit bună în cadrul

acesteia, precum și relații de respect, încredere și interes reciproc

Practici – în această etapă pentru a menține viu interesul participanților, cea mai bună soluție

o reprezintă utilizarea informațiilor, cunoștințelor și practicilor de ultimă oră.

Etapa 5. Transformarea

În cadrul unei CoP există adesea tensiuni și probleme greu de rezolvat. Acestea sunt rezolvate cu

succes în etapa de gestiune, dar la un moment dat acest lucru nu mai este posibil și au loc transformări

radicale. Acestea sunt generate de evenimente precum: un flux de noi membri prea mare, scăderea

dramatică a gradului de energie și interes depus de membri pentru o comunitate, retragerea unor membri

cheie, etc. Dacă aceste aspecte nu sunt gestionare comunitatea suferă o transformare radicală.

Transformarea presupune în general fie întoarcerea într-o etapă anterioară, fie încetarea definitivă a

activității CoP.

Această etapă trebuie considerată firească. Așa cum un om se naște, crește, se dezvoltă și moare,

la fel și o CoP are un sfârșit. Principalele cauze întâlnite sunt:

- cea mai des intâlnită este scăderea treptată a membrilor, energiei și interesului depus până când

nimeni nu mai este interesat să colaboreze;

13



- transformarea CoP într-o altfel de organizație, conexiunea între membrii se păstrează, dar se pierd

domeniul de interes sau practicile;

- fuziunea unei comunități cu alta sau din contra, împărțirea în mai multe;

- datorită evoluției deosebite a unei comunități precum și nevoilor crescute de resurse, unele CoP

sunt instituționalizate, fiind transformate în centre de excelență, departamente, etc.

4. Avantaje și dezavantaje ale unei comunități de practică

Întrucât o comunitate de practică permite membrilor o libertate mare de organizare este indicat ca

aceștia să cunoască avantajele și dezavantajele unei CoP. Dacă în capitolele precedente am vorbit despre

elemente fundamentale, principii care trebuie respectate și stadii de dezvoltare, cunoscând avantajele și

dezavantajele membrii implicați într-o comunitate vor avea noi perspective și vor putea lua mai ușor

decizii. Principalele avantaje sunt:

Dezvoltă capacitatea de a lucra în echipă

În prezent aproape orice activitate profesională presupune munca în echipă. Pornind de la

principiul sinergiei (1+1 > 2) oamenii simt nevoia să colaboreze. Prin lucrul în echipă în cadrul unei CoP,

unde libertatea lor este destul de mare, membrii își vor dezvolta diverse deprinderi, într-o măsură mai

mare decât ar putea să o realizeze la un loc de muncă, unde regulile sunt mult mai restrictive.

Dezvoltă capacitatea oamenilor de a rezolva probleme

În cadrul CoP membri discută despre problemele pe care le întâlnesc, despre nevoile și aspirațiile

lor și se ajută reciproc. Se crează instrumente, standarde, documente, se dezvoltă perspective noi, precum

14



și o înțelegere tacită conform căreia informația e comună.În urma acestui schimb de experiență oamenii

devin mai orientați către soluție.

Membrii au rol activ, bazat pe activități ce îi motivează să se implice

Permit dezvoltarea profesională

Reduc ,,curba de adaptare” pentru noii angajați

Încurajează buna practică

Realizează o conexiune între învățare și practică

Îmbunătățesc performanța organizației

Oferă indivizilor un sentiment de apartenență la grup, reducând stresul generat de

probleme de la serviciu

Pe de altă parte comunitățiile de practică pot prezenta și o serie de dezavantaje, care odată

cunoscute pot fi evitate sau minimizate. Lucrurile care pot genera dereglări în cadrul unei comunități sunt,

în general, de două feluri:

a) o comunitate poate pur și simplu să nu funcționeze corespunzător, din cauza faptului că se încalcă

principii de bază, elementele fundamentele sau nu se respectă etapele de dezvoltare

b) slăbiciuni omenești – comunitățile mici, intime, pot crea bariere și astfel nu mai apar noi membri,

poate apărea retincența în a-i critica pe ceilalți (a oferi feed-back) dacă este cazul, în a accepta sau

vedea idei noi.

Principalele puncte slabe care apar în cadrul unei CoP:

Tentația proprietății - unii membri pot considera că au adus un aport mult mai mare la dezvoltarea

comunității decât ceilalți și prin urmare li se cuvin drepturi sporite

15



Poate apărea aroganța, unii participanți considerând că opiniile, cunoștințele, competențele lor

sunt superioare comunității

Narcisismul – membrii comunității sunt mult prea preocupați de ei înșiși, neimplicându-se în

problemele comunității

Dizidența – mici neînțelegeri sau nemulțumiri pot duce în conflicte majore ce pot degenera și în

afara CoP

Dependența – membrii devin prea atașați de coordonator, prin urmare descrește posibilitatea de

perspective noi pentru că ideea de leadership nu mai este diseminată

Stratificarea – o distanță prea mare între nucleu, membrii activi și ,,periferie” creează clase

distincte de membri și astfel nu se mai ajunge la o identitate comună.

Regionalism – CoP eșuează în a gestiona aspect legate de arie, intensitate, diversitate.

5. Concluzii

Stabilirea conexiunilor dintre oameni este inevitabilă. Comunitățile de practică, echipele și rețelele

sociale au existat din momentul în care oamenii au înțeles că pentru a se adapta, este nevoie de colaborare.

Comunitatea de practică nu poate fi considerată o instituție organizațională tradițională. Ea nu are un lider

absolut, nu are superiori sau adjuncți, iar membri nu au obligații pe care nu le doresc. Există un set de

reguli, dar spre deosebire de organizațiile tradiționale acestea sunt create de membrii comunității și nu de

16



câțiva lideri și sunt concepute pentru a stimula dezvoltarea comunității și implicit a persoanelor care fac

parte din aceasta.

Există numeroase tipuri de comunități de practică în diverse arii de interes, dar toate acestea au în

comun o structură constând în 3 elemente fundamentale: domeniul, comunitatea și practica. Dacă toate

cele 3 elemente funcționează atunci comunitatea devine o structură de învățare, prin intermediul căreia

membri acesteia se dezvoltă și împărtășesc deprinderi, informații, competențe. Chiar dacă am studiat toate

cele 3 elemente fundamentale, pentru a crea o CoP funțională este nevoie să se respecte principiile de

dezvoltare.

Ca și în cazul unei ființe umane evoluția comunităților de practică are loc progresiv, urmând un

ciclu natural de naștere, creștere și întrun final încetarea definitivă a activității. Prin natura lor, CoP

evoluează în mod continuu urmând 5 etape: Potențialul, Fuziunea, Maturizarea, Gestiunea și

Transformarea. Dacă în stadiile incipiente de dezvoltare (primele 2 etape) au fost identificați pașii pentru

planificarea, lansare și creșterea comunității către o entitate funcțională, în stadiile mature de dezvoltare se

observă cum se modifică aspecte ale elementelor de bază, membri își modifică centrul de interes, se

schimbă relațiile și practicile. Comunitatea se transformă de la mai mulți indivizi care au relații personale,

la o un grup cu un simț comun al identității, combinând ideile, cunoștințele și competențele fiecăruia,

creând astfel un sentiment de responsabilitate colectivă.

17



6. Referințe Bibliografice

[1] Adler P., Kwon S., (2000), Social Capital: The Good, the Bad, and the Ugly, Knowledge

and Social Capital: Foundations and Applications, Boston, 89–115.

[2] Aldrich H. E.,(1979), Organizations and Environments, Prentice-Hall, Englewood Cliffs,

New Jersey.

[3] Allee V., Knowledge Networks and Communities of Practice, Journal of the Organization

Development Network, 32(4), 4–13.

[4] Botkin, J, (1999), Smart Business, New York: Free Press.

[5] Brown J. S., and Solomon-Gray E., (noiembrie, 1995), The People Are the Company,

Fast Company,78–82.

[6] Crane D., (1972), Invisible Colleges: Diffusion of Knowledge in Scientific Communities,

University of Chicago Press, Chicago.

[7] Dessler G., (1999), How to Earn Your Employees Commitment, Academy of Management

Executive, 13(2), 58–67.

[8] Dionne E. J., (2000), Community Works: The Revival of Civil Society in America,

Brookings Institution Press, Washington DC.

[9] Edmondson A. C., (1996), Learning from Mistakes Is Easier Said than Done: Group and

Organizational Influences on the Detection and Correction of Human Error,

Journal of Applied Behavioral Science, 32(1), 5–28.

18



[10] Galbraith J. R., (1997), Organization Design, Reading, MA: Addison-Wesley.

[11] Gladwell M., The Tipping Point: How Little Things Can Make a Big Difference,

Little, Brown, Boston.

[12] Martin J., (1992), Cultures in Organizations, Oxford University Press.

[13] McLagan P., Nel C., (1995), The Age of Participation, Berrett-Koehler, San Francisco.

[14] Paloff R. M., Pratt K., (1999), Building Learning Communities in Cyberspace, Jossey-

Bass, San Francisco.

[15] Quinn J. B., (1992), Intelligent Enterprise: A Knowledge and Service Based Paradigm for

Industry, Free Press, New York.

[16] Scott J., (1991), Social Network Analysis, London: Sage.

[17] Stamps D., (1997), Communities of Practice: Learning Is Social. Training Is Irrelevant?,

Training, 34(2), 35–42.

[18] Stewart T. A., Intellectual Capital: The New Wealth of Organizations, Doubleday, New

York.

[19] Wenger E., Richard McDermott, Snyder W. N., (2002), Cultivating Communities of

Practice, Harvard Business School Press, Boston.

[20] Wenger E., (1998), Communities of Practice: Learning, Meaning, and Identity,

Cambridge University Press, New York.

[21] Zemke R., (septembrie, 1999), Why Organizations Still Aren’t Learning, Training, 49.

Expert Nicolae Istudor

19

stadii de dezvoltare ale comunitatilor de practica-istudor

Documents