UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A BANATULUI TIMISOARA

TEHNOLOGII INTENSIVE SI NEPOLUANTE PENTRU CULTURILE DE CAMP

SISTEM DE AGRICULTURA BIOLOGICA LA LEGUMINOASE

COORDONATOR: Conf.Dr.Ing. Imbrea Florin

MASTERAND : ANUL II

CUPRINS

CAP 1 – LEGEA BIOLOGICA SI PRINCIPIILE CAE STAU LA BAZA

PRODUCTIEI DE LEGUME BIOLOGICE……………………………………….3

1.1 PRODUCTIA LEGUMICOLA IN CONTEXTUL AGRICULTURII BIOLOGICE SI IMPORTANTA ACESTUI CONCEPT DE PRODUCTIE…………………………………..6

1.2 ALEGEREA SI PREGATIREA TERENULUI IN VEDEREA PRACTICARII LEGUMICULTURII BIOLOGICE…………14

1.3 ROTATIA, ASOCIEREA CULTURILOR SI STABILIREA SORTIMENTULUI DUPA CRITERIUL REZISTENTEI LA BOLI SI AL PLASTICITATII ECOLOGICE…………………16

1.4 FERTILIZAREA SI PROTECTIA FITOSANITARA INCONTEXTUL APLICARII TEHNOLOGIILOR DE CULTIVARE DUPA PRINCIPII BIOLOGICE……………….20

1.5 BIBLIOGRAFIE………………………………………………….27

2

CAP 1 – LEGEA BIOLOGICA SI PRINCIPIILE CAE STAU LA BAZA

PRODUCTIEI DE LEGUME BIOLOGICE

Agricultura ecologică (numită şi organică sau biologică) a apărut în Europa ca

urmare a unor probleme de sănătate apărute şi a unor experienţe negative determinate de

utilizarea produselor chimice de sinteză, generate de tehnologiile de tip intensiv,

industriale, bazate pe forţarea producţiei prin suprafertilizarea terenului agricol, precum şi

prin folosirea de biostimulatori (antibiotice, hormoni etc.) în alimentaţia animalelor.

La nivel mondial s-a conturat o cerinţă nouă, destul de puternică, care s-a

transformat într-o adevarată mişcare de nivel european pentru obţinerea de produse

agroalimentare prin tehnologii curate, nepoluante, fără substanţe chimice. Calitatea

produselor este apreciată luând în considerare mai multe caracteristici, cele mai

importante fiind cele fizice, chimice şi tehnologice. Agricultura ecologică pune un

deosebit accent pe calitatea igienică, ecologică şi biologică a produselor obţinute.

Prin eliminarea totală a produselor chimice din viaţa fermei, agricultura ecologică

poate contribui eficient la menţinerea unui mediu ambiant curat, favorizând dezvoltarea

vegetaţiei naturale şi a lumii animale. Cu cât numarul fermelor ecologice este mai mare,

cu atât efectul ecologic devine mai benefic. Dar şi din punct de vedere economic efectele

sunt favorabile. Recoltele mai mici obţinute sunt compensate prin faptul că, alimentele

sau materialul vegetal obţinute de la plantele medicinale şi aromatice, datorită calităţii

biologice superioare, au valoare nutritivă crescută şi principii active cu efect terapeutic

benefic şi sunt mai sănătoase. Obiectivele ecologice trebuie combinate cu cele

economice pentru obţinerea unor rezultate corespunzătoare. Sistemele de producţie

sunt optimizate în aşa fel încât să fie viabile din punct de vedere economic,

reproductibile, capabile să asigure o utilizare corespunzătoare a teritoriului, cu un minim

de consumuri şi respectând mediul.

Printre principiile care stau la baza sistemului de agricultură ecologică ar putea fi

amintite urmatoarele:

protecţia mediului înconjurător;

3

menţinerea şi creşterea fertilităţii solului;

respectul pentru sănătatea consumatorilor;

menţinerea biodiversităţii ecosistemului agricol;

reciclarea materiilor şi resurselor cât mai mult posibil în interiorul exploataţiilor

agricole;

exploataţia agricolă trebuie sa fie o unitate în echilibru;

menţinerea integrităţii produselor agricole ecologice, de la producerea acestora şi

până la vânzare;

cultivarea plantelor şi cresterea animalelor în armonie cu legile naturale;

producţie optimă nu maximă;

tehnologii noi şi potrivite sistemului de agricultură ecologică;

creşterea animalelor corespunzător cerinţelor fiecărei specii.

În ultimii ani acest tip de agricultură a început să capete o însemnătate din ce în ce

mai mare, atât din cauza creşterii numărului de suprafeţe cultivate în sistem ecologic, cât

şi prin sporirea numărului de producători şi consumatori. Astfel, agricultura ecologică

este practicată astăzi în aproximativ 100 de ţări, pe o suprafaţă de aproximativ 24

milioane hectare.

PRINCIPIILE DE BAZA ALE PRODUCERII SI PROCESARII DE ALIMENTE

ECOLOGICE (ORGANICE, BIOLOGICE)

- Producerea de alimente cu calitati nutritive ridicate, in cantitati suficiente.

- Interactiunea in mod constructiv cu ciclurile si sistemele naturale.

- Incurajarea dezvoltarii sistemelor de tip ferma, implicand toate verigile din circuitul

biologic: microorganisme, sol, flora si fauna.

- Mentinerea si cresterea fertilitatii solului pe termen lung.

- Promovarea sistemelor de exploatare rationala a resurselor de apa.

- Utilizarea, in masura posibilitatilor, in sistem inchis, in ceea ce priveste disponibilitatea

nutrientilor.

- Asigurarea conditiilor de dezvoltare a animalelor, in conformitate cu prevederile legale

ale productiei ecologice.

4

- Minimizarea tuturor formelor de poluare, rezultate din tehnologiile agricole.

- Mentinerea biodiversitatii sistemului agricol.

- Obtinerea de efecte pozitive pentru cei implicati in productoa ecologica, prin cresterea

calitatii vietii, inclusiv prin asigurarea securitatii mediului, in conformitate cu Carta

Drepturilor Omului.

1.1 PRODUCTIA LEGUMICOLA IN CONTEXTUL AGRICULTURII BIOLOGICE SI IMPORTANTA ACESTUI CONCEPT DE PRODUCTIE

IMPORTANŢA ALIMENTARĂ A LEGUMELOR

Legumele au o importanţă deosebită în alimentaţia omului. O alimentaţie

raţională este de neconceput fără folosirea zilnică a legumelor într-un sortiment variat.

Notiunea de "legumă" trebuie înţeleasă în sens larg. Aceasta reprezintă părţile de plante

folosite în alimentaţie.

Legumele au un efect deosebit de favorabil asupra sănătăţii organismului uman şi

anume:

-hidratarea organismului datorită conţinutului ridicat în apă la legumele proaspete;

-stimularea activităţii sistemului muscular, prin aportul de hidrocarburi simple;

-aprovizionarea organismului cu aminoacizi: leucină, izoleucină, etc;

-reducerea grăsimilor;

-alcalinizarea plasmei sanguine;

-susţinerea procesului de calcifiere normală;

-sporirea activităţii enzimelor prin aportul de elemente minerale: K, Ca, Fe,Mg,Mn, Zn,

Fl;

-blocarea activităţii bacteriilor de fermentaţie;

-menţinerea permeabilităţii membranelor celulare;

-stimularea activităţii glandelor interne;

5

-mărirea capacităţii de apărare a organismului;

-reglarea metabolismului prin aportul vitaminelor.

Legumele au un conţinut ridicat în vitamine. Legumele şi fructele asigură 90-95% din

necesarul de vitamina C, 60-80% din vitamina A, 20-30% din grupul de vitamine B, 90-

100% din grupul de vitamine P şi o bună parte din vitaminele K si E (Gonţea, 1971).

Conţinutul în vitamine este influenţat de specie, de soi, de climă şi tehnologia aplicată.

Prin consumul zilnic a 250-300g de legume din specii diferite se asigură necesarul de

vitamine pentru o persoană activă.

Vitamina A (carotenul) are un rol important în menţinerea vederii şi se găseşte în cantităţi

apreciabile, între 3-10 mg/g s. p. în morcov, frunzele de pătrunjel, spanac, ardei, tomate.

Vitamina A are o mare stabilitate. Totuşi expunerea la soare a legumelor un timp mai

îndelungat duce la inactivarea acesteia în proporţie de până la 70% (Indrea, 1974)

Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) au un rol important

în funcţionarea normală a sistemului nervos, în metabolismul glucidelor.

Legumele bogate în complexul de vitamine B sunt: mazărea, sfecla roşie, sparanghelul,

conopida, pătrunjelul de frunze, spanacul, precum şi legumele conservate prin

fermentaţia lactică .

Vitamina C este prezentă în toate legumele sub forma acidului ascorbic, în cantităţi

variabile, de la 3 la 300 mg la 100g s.p. Se evidenţiază printr-un conţinut mare: ardeii,

frunzele de pătrunjel, spanacul,conopida, varza, tomatele, gulia ş.a.

Sinteza acidului ascorbic este puternic influenţată de intensitatea luminii, astfel că

legumele, ca şi organele acestora, bine expuse la soare, sunt mai bogate în acid ascorbic

decât cele umbrite.

Vitamina C se degradează uşor ( prin oxidare) la temperaturi ridicate şi prin păstrare

îndelungată. La conopidă, fasole verde şi spanac, pe parcursul a 24 de ore, pierderile

ajung la 40-50% la temperatura de 20-240C şi numai de 5-10% la temperatura 8-10°C. De

aceea se recurge la prerăcirea legumelor verdeţurilor înainte de transport (1a 4°C).

În cursul păstrării de lungă durată ( 4-6 luni), legumele pierd 30-70% din vitamina C. De

aceea se recomandă ca legumele să se consume în cea mai mare măsură proaspete.

În mediul acid creşte rezistenţa la oxidare a acidului ascorbic, de aceea la legumele

murate se menţine în cea mai mare parte conţinutul în vitamina C.

6

În legume se găsesc şi alte vitamine ca : K, E, PP, cu rol important în prevenirea unor

boli şi în echilibrul metabolic al organismului uman. Vitamina PP se găseşte în conopidă,

varză creaţă, varză albă, varză roşie, salată. Vitamina E se găseşte în ţelină şi salată.

Vitamina K în pătrunjel şi morcov. Vitamina U se găseşte în varza albă.

Legumele au un conţinut ridicat în săruri minerale, cu rol important în buna funcţionare a

organismului. Legumele conţin săruri de Ca, P, Fe, K, Mg, S, Cl, Zn, Cu, ş.a., care intră

în constituţia scheletului, a diferitelor ţesuturi, echilibrează reacţia sucului gastric. Varza,

conopida, salata, ceapa ş.a., prin conţinutul lor ridicat în Ca şi P, neutralizează aciditatea

provocată de consumul altor alimente ( carne, peşte, făină). Unele legume au un rol

antianemic (spanacul, pătrunjelul de frunze, salata ş.a.), conţinând cantităţi ridicate de Fe.

Sărurile minerale asigură edificiul coloidal al protoplasmelor celulare,condiţionează

permeabilitatea celulară pentru substanţe hidrosolubile (Na şi Ca ), au acţiune

moderatoare asupra permeabilităţii capilare (Ca, Mg), condiţionează excitabilitatea

musculară şi intervin în mod activ în procesul de coordonare nervo-musculară (K).

Legumele aduc o contribuţie în bilanţul energetic al omului, prin hidraţi de carbon şi prin

albumine.

Glucidele se găsesc în legume sub diferite forme (zaharuri simple, amidon, glicogen,

celuloză) în proporţii cuprinse între 1,5 şi 20,0 % din s.p. Se evidenţiază printr-un

conţinut mai ridicat usturoiul, mazărea boabe, pepenii, ceapa, morcovul, sfecla, hreanul.

Legumele asigură organismului fibrele celulozice necesare bunei funcţionări a aparatului

digestiv.

Protidele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalul necesar. Se

remarcă printr-un conţinut mai mare în protide, între 2 şi 8 % ciupercile, mazărea, bobul,

usturoiul, pătrunjelul de frunze, conopida, spanacul.

Lipidele se găsesc în cantitate mai mică în legume, remarcându-se ardeiul cu cel mai

mare continut (l %). Din această cauză legumele constituie alimente de bază în regimul

de slăbire.

Acizii organici. malic, oxalic şi acidul lactic, care se formează în procesul de murare şi

alţi acizi, fac parte din conţinutul legumelor, dând gust plăcut şi răcoritor acestora.

7

Unele legume conţin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuşi cu sulf şi

care se mai numesc "fitoncide". Astfel de substante se găsesc în hrean, ceapă, usturoi,

praz, ridichi şi au un efect bactericid.

O serie de cercetători au pus în evidenţă existenţa unor substanţe antibiotice în varză,

morcov, ceapă ş.a.,asigurând o bună igienă a alimentaţiei.

Prin efectele multiple, consumul de legume constituie un mijloc preventiv de combatere a

diferitelor boli, cum ar fi arteroscleroza. De exemplu, tomatele sub formă de suc sau în

stare proaspătă au valoare nutritivă deosebită datorită conţinutului lor bogat în

vitamine:A,C,B,E, şi K şi săruri minerale: Fe, K, Cu, Mg, P, CI. Acestea au proprietatea

de a reduce vâscozitatea sângelui, de al fluidifica, prin acesta contribuind la reducerea

riscului de tromboze, prevenind totodată instalarea arterosclerozei sau a altor afecţiuni ale

vaselor de sânge. Tomatele mai au proprietatea de a stimula secreţia sucului gastric şi a

pancreasului.

Foarte mulţi specialişti apreciază că varza albă este un veritabil aliment-medicament. O

bogată experienţă tradiţională, confirmată şi de numeroase cercetări stiintifice,

recomandă consumul verzei crude, mai ales al sucului obţinut din varză, în tratamentul

ulcerului. Sucul de varză are propietăţi cicatrizante datorită conţinutului de săruri de

potasiu, sulf, vitamina U şi vitamina K, antihemoragică.

Prin fierbere se distruge vitamina U. De aceea este bine ca varza să fie consumată

proaspătă, ca salată. Bogăţia de sulf ( 100 mg la 100 g s. p.), arsenic, calciu, fosfor, cupru,

iod explică marea ei valoare pentru remineralizarea organismului. Varza este

antiscorbutică, revitalizantă. Sulfu1 îi conferă proprietatea de a fi dezinfectată şi

tonificată, acţionând eficace în boli ale aparatului respirator, în anumite eczeme, în

seboree, în general în protecţia pielii.

Spanacul şi măcrişul, care conţin acid oxalic, sunt contraindicate pentru suferinzii de

stomac sş de litiază renală.

Varza roşie având un conţinut mare în antociani trebuie consumată în amestec cu varza

albă.

Unele neajunsuri pe care le pot avea legumele în alimentaţie sunt legate de vehicularea

agenţilor patogeni ( ouă de viermi intestinali, bacterii, protozoare), ca urmare a fertilizării

culturilor cu gunoi de grajd. De asemenea, excesul de îngrăşăminte ( mai ales azotoase)

8

ca şi rezidiile de substanţe insectofungid pot duce la obţinerea unor produse poluate,

dăunătoare organismului.

De aceea, se impune aplicarea unor tehnologii cât mai corecte şi raţionale, fără excese, cu

respectarea strictă a pauzelor după tratamente.

IMPORTANŢA ECONOMICĂ A LEGUMELOR

Prin ponderea pe care o ocupă în alimentaţia omului, consumul de legume constituie un

indicator important pentru aprecierea nivelului de trai. De aceea producerea legumelor

are o însemnătate economică deosebit de mare pentru toate ţările.

Prin dezvoltarea culturilor forţate în sere, a celor protejate în diferite adăposturi şi odată

cu trecerea la concentrarea legumiculturii, profilarea şi specializarea unităţilor,

importanţa economică a legumiculturii a căpătat noi dimensiuni.

Legumicultura a devenit factor determinant pentru crearea şi devoltarea unor direcţii şi

unităţi de producţie economică şi industrială specializate ( de exemplu, de producerea

elementelor constructive pentru sere şi adăposturi din mase plastice, de realizare a

maşinilor agricole şi tractoarelor specifice pentru cultura legumelor protejate şi în câmp,

de fabricare a mijloacelor de transport adecvate, de prelucrare industrială a produselor

legumicole).

Importanţa economică a culturii legumelor rezidă şi din faptul că acestea permit o

folosire intensivă a terenului.

Se apreciază că 1 ha de legume cultivate în câmp echivalează cu 1012 ha de grâu, 1 ha de

legume cultivate în solarii echivalează cu 150 ha de grâu, iar 1 ha de legume cultivate în

sere echivalează cu 200 ha de grâu.

Prin cultura legumelor se obţin producţii foarte ridicate la unitatea de suprafaţă. La

cultura legumelor în câmp se pot obţine frecvent producţii de peste 30 t/ha, la cultura în

solarii de 50-70 t/ha, iar la cultura în sere de 80-120 t/ha. La unele specii şi în sisteme

intensive de cultură (hidroponică) se pot obţine producţii de peste 300 t/ha.

Un alt aspect de importanţă economică se referă la faptul că prin cultura legumelor se

asigură o mai bună valorificare a terenurilor decât prin multe alte culturi, datorită

9

posibilităţilor de efectuare, pe scară largă, a succesiunilor, atât la cultura în câmp liber,

dar mai cu seamă la cea protejată.

Folosirea pe scară largă a culturilor asociate în sere, solarii şi răsadniţe creează

posibilitatea folosirii intensive a acestor spaţii şi recuperării într-un timp mai scurt a

investiţiilor.

Cultura legumelor constituie o sursă importantă de venituri pentru unităţile cultivatoare şi

în gospodăriile populaţiei.

Exportul de legume aduce venituri mari ţării noastre, favorizând dezvoltarea comerţului

exterior cu alte ţări. Se exportă în mod curent: tomate, castraveţi, ardei, vinete, ceapă şi

conserve diferite.

Legumele constituie o importantă sursă de materii prime pentru industria

conservelor. Aceasta a dat posibilitatea de a se dezvolta întreprinderi mari, integrate, de

producere şi industrializare a legumelor şi fructelor.

Prin faptul că în cultura legumelor se realizează un flux continuu de producţie, pe întregul

an calendaristic, se creează posibilitatea repartizării armonioase a forţei de muncă,

micşorându-se caracterul sezonier al lucrărilor.

Prin valorificarea eşalonată a producţiei pe tot parcursul anului se creează un echilibru

dinamic între venituri şi cheltuieli.

O parte din resturile vegetale de la unele culturi legumicole se pot folosi în hrana

animalelor(vărzoase, sfeclă, mazăre, fasole etc.).

10

1.2 ALEGEREA SI PREGATIREA TERENULUI IN VEDEREA PRACTICARII LEGUMICULTURII BIOLOGICE

Pregatirea terenului pentru plantare consta in efectuarea lucrarii de baza, aratura

adanca de toamna pentru culturile din camp si lucrarea cu freza sau rotosapa mecanica

pentru culturile din spatiile protejate.

Pregatirea patului germinativ se executa dupa o nivelare daca terenul este denivelat de la

cultura premergatoare , cu grapa cu discuri sau cu combinatorul ca la culturile clasice.

Inainte de infiintarea culturii se modeleaza terenul in functie de tipul culturii in straturi

sau biloane.In cazul in acre agricultorul dispune de gunoi de grajd suficient se executa

fertilizarea de baza a terenului utilizandu-se doze cuprinse intre 50-80 t la hectar, mai

mult in spatiile protejate si mai putin in camp.

In cazul in care agricultorul dispune de doze insuficiente de gunoi de grajd, se executa

fertilizarea organica individual la planta sau pe rand.

Pregatirea terenului se executa diferentiat, in functie de momentul infiintarii

culturilor. La culturile care se infiinteaza toamna: ceapa verde, usturoi verde, ceapa si

usturoi de toamna, se procedeaza la desfiintarea culturii anterioare si nivelarea de

exploatare, aplicarea ingrasamintelor organice si a celor chimice greu solubile, urmate de

o aratura adanca, la o adancime de 28 - 30 cm, maruntirea terenului, deschiderea

rigolelor, modelarea si plantarea propriu-zisa. La culturile care se infiinteaza primavara,

in ogor propriu, terenul se lasa in brazda "cruda" peste iarna.

Un climat favorabil şi conditiile bune de sol, favorizează o dezvoltare bună a

rădăcinilor şi creşterea rapidă a plantelor. Astfel, la stabilirea structurii culturilor

legumicole īntr-o anumită zonă ecologică se vor avea īn vedere următoarele:

- să nu se cultive decāt speciile de legume care sunt adaptate la condiŃiile

climatice locale, la tipul de sol şi la pH. Se va tine cont şi de cerintele ecologice ale p7).

- se vor cunoaşte parametrii regionali de mediu: temperatura medie anuală,

precipitaŃiile anuale, cāt şi cei locali: riscul īngheturilor tārzii şi a brumelor precoce.

- īn regiunile cere prezintă un risc mare de īmbolnăvire, se va renuna la

īnfiintarea unor culturi

11

1.3 ROTATIA, ASOCIEREA CULTURILOR SI STABILIREA SORTIMENTULUI DUPA CRITERIUL REZISTENTEI LA BOLI SI AL

PLASTICITATII ECOLOGICE

Rotatia culturilor.

Rotatia corectă a culturilor legumicole īmpiedică producerea pagubelor de către

patogenii care se transmit prin sol şi reduce riscul atacului unor agenti patogeni, care

iernează īn stratul superficial al solului.

Astfel, rotatia trebuie să īndeplinească următoarele obiective:

- durata minimă de 4 ani; astfel, se va evita epuizarea solului īn anumite elemente

nutritive şi īn acelaşi timp, se va reduce sursa de inocul la unele specii patogene

respectarea perioadei minime de revenire pe acelaşi teren a speciilor din aceiaşi familie

sau grupă de sensibilitate (ex. pentru evitarea atacului de fusarioză la solanecee);

- suprafata ocupată cu ierburi din cadrul rotatiei, să aibă cel putin 20 % din total, fiind

reprezentată de pajişti temporare, ogor de Ńelină sau cu īngrăşăminte verzi;

- se va lua īn consideratie faptul, că īngrăşămintele verzi ca rapita de ulei, secara şi

crăitele (Tagetes sp.) au efect regulator asupra populatiilor de nematozi din sol.

In biocultura legumelor trebuie sa tinem cont de asocierea acestora. O buna

asociere insemna intercalarea culturilor (de exemplu: un rand de ceapa cu un rand de

morcovi), sau gruparea lor in sole (fasole, sfecla, salata, varza, ...). Prin asociere protejam

legumele de boli si daunatori. Se stie ca musca cepei nu suporta mirosul de morcovi, iar

musca morcovului nu suporta mirosul de ceapa.

Cunoscand formele de asociere a legumelor putem scapa, partial sau complet, de

tratamentele chimice cu substante toxice. Exista si plante medicinale protectoare pe care

trebuie sa le avem in gradina printre straturile de legume pentru rolul lor fitosanitar.

Prezentam in continuare legumele care se pot asocia intre ele, legumele care nu se pot

asocia (legume cu daunatori si boli comune) si plantele protectoare.

12

ASOCIERE BUNA

Fasole: sfecla, salata, varza, rosii, castravete, telina

Mazare: sfecla, salata, varza, morcovi castravete

Salata: fasolea, mazare, sfecla, varza, rosii, morcovi, spanac, castravete ceapa,

Varza, varza creata: fasolea, mazare, sfecla, salata, rosii, morcov, spanac

castravete,telina

Patrunjel: sfecla, salata, varza

Rosii cu: fasole, salata, varza

Sfecla rosie: fasole mazare, varza, spanac castravete

Morcovi: fasole, mazare, varza, patrunjel, spanac, ceapa, telina.

Spanac: fasoleasalata, varza rosie , rosii, morcovi.

Castravete: fasole, mazare, sfecla rosie, salata, varza, ceapa, telina.

Ceapa, ceapa de tuns: sfecla rosie , salata, patrunjel, morcovi, castravete.

Telina: fasolea, varza rosie , rosii, spanac, castravete, ceapa.

NEASOCIERE

Fasole : mazare, ceapa

Mazare : rosii , ceapa

Salata : patrunjel, telina

Varza, varza creata : patrunjel, ceapa

13

Patrunjel : sfecla, salata , varza

Rosii: mazare, castravete, ceapa

Sfecla rosie: rosii, morcovi

Morcovi : sfecla rosie,

Spanac : sfecla rosie, castravete, ceapa, telina

Ceapa : ceapa de taiat : fasole, mazare, varza, rosii,

Telina : salata

PLANTE PROTECTOARE

Varza, varza creata : chimen

Rosii : menta

Morcov: marar

Ceapa, ceapa de taiat : musetel

14

1.4 FERTILIZAREA SI PROTECTIA FITOSANITARA IN CONTEXTUL APLICARII TEHNOLOGIILOR DE CULTIVARE DUPA PRINCIPII

BIOLOGICE

Fertilizarea echilibrată permite buna dezvoltare a plantelor, schimbānd raportul

īntre planta gazdă şi patogenii sau dăunătorii specifici. De cele mai multe ori, plantele

fertilizate rational devin mai rezistente la atacul patogenilor şi dăunătorilor.

Prin fertilizarea īn cadrul legumiculturii organice, se urmăreşte:

- inducerea formării de humus īn sol, prin amplasarea de culturi destinate

īngrăşămintelor verzi, de pajişti temporare sau aplicarea de compost;

- creşterea rapidă a plantelor şi a rezistenŃei acestora printr-un aport suficient şi

echilibrat de elemente nutritive, īn special K şi P;

- reducerea cantitătii de azot, care favorizează creşterea vegetativă īn detrimentul

rezistentei la unele boli (putregaiul cenuşiu) şi la dăunători (puricii)

Unul dintre principiile cultivarii legumelor în sistem ecologic este ca

nutritia plantelor sa nu se faca cu saruri fertilizante usor solubile, ci sa se

faciliteze utilizarea acestora prin intermediul organismelor vii din sol (fungi,

bacterii, insecte si viermi). În acest scop, legumicultura ecologica trebuie sa

stimuleze activitatea organismelor vii. Cu cât un teren este mai bogat în

organisme vii, cu atât este mai fertil, iar plantele vor fi mai rezistente la atacul

parazitilor.

Producerea de plante cu valoare nutritiv-biologica mai ridicata este în

relatie directa cu mentinerea activitatii vitale în sol. O planta cu sistemul radicular foarte

dezvoltat lasa în sol un material organic care serveste ca sursa de energie pentru

microorganisme si prin aceasta, contribuie la formarea solului.

În legumicultura ecologica, baza fertilizarii o constituie îngrasamintele organice

naturale pregatite dupa o tehnica speciala si îngrasaminte minerale greu solubile cu

folosire lenta (faina de fosforite, silicati, saruri potasice naturale).

În afara de dejectiile animale provenite din zootehnie, legumicultura

15

ecologica se bazeaza si pe reciclarea materiei organice, a productiei secundare formata

din resturile vegetale care rezulta din gradini, vii, livezi, garduri vii, parcuri si spatii

verzi.

Materialele organice (gunoiul de grajd, paiele, frunzele ) introduse în sol în stare

proaspata si în cantitati mari pot sa aiba urmari nefavorabile asupra cresterii plantelor,

prin blocarea azotului solubil folosit de microorganisme în procesul de descompunere,

fenomen cunoscut sub denumirea de ,,foame de azot‘’.

Pentru mentinerea fertilitatii solului se vor aplica doze moderate, aplicate

fractionat si nu doze mari care pot inhiba germinatia semintelor, favorizeaza

cresterea luxurianta în detrimentul fructificarii si sensibilizeaza plantele fata de atacul

bolilor si daunatorilor. De asemenea, introducerea materiilor organice la adâncime duce

la descompunerea lor anaeroba, cu producere de compusi toxici pentru plante.

Substantele nutritive trebuie puse la dispozitia plantelor în mod treptat si în

raporturi armonioase corespunzatoare fazelor de vegetatie, tinând cont ca, prin

descompunerea materiei organice, unele substante sunt utilizate direct de plante (azotul),

altele ca fosforul si magneziul sunt mai întâi folosite de microorganisme si apoi, prin

descompunerea materiei organice, revin în solutia solului. Avantajul descompunerii

materiei organice consta si în degajarea de bioxid de carbon care are efecte pozitive atât

asupra sistemului radicular, cât si asupra fotosintezei.

Gunoiul de grajd este considerat un îngrasamânt complet, deoarece contine în cantitati

apreciabile atât azot cât si fosfor, potasiu si calciu. Cantitatile de gunoi de grajd care se

aplica în cultura legumelor difera cu tipul solului, cu starea de fertilitate naturala 1420 a

acestuia, cu specia cultivata. La legumele radacinoase gunoiul de grajd nu se aplica

direct deoarece, ca toate îngrasamintele organice, acesta provoaca ramificarea radacinilor

si diminueaza capacitatea lor de pastrare peste iarna. Aceste grupe de

legume este bine sa urmeze, în cadrul asolamentului pe solele îngrasate cu gunoi de grajd,

cu 1 – 2 ani mai înainte. Gunoiul de grajd se aplica de regula toamna, sub aratura adânca

în special pe terenurile mai argiloase, ca îngrasamânt de baza, acest mod de administrare

fiind obligatoriu îndeosebi la legumele timpurii.

Mranita provine din descompunerea avansata a balegarului si contine o cantitate destul de

mare de substante nutritive usor accesibile plantelor si, datorita acestui fapt, se aplica în

16

cantitati de 1-2 ori mai reduse decât balegarul obisnuit. Mranita se foloseste la culturile

de legume, aplicându-se în mod frecvent ca îngrasamânt local (la cuib) sau la pregatirea

diferitelor amestecuri de pamânt pentru rasadnite.

Compostul este un îngrasamânt organic, provenit din descompunerea lenta a

diferitelor resturi organice din gospodarie (frunze, buruieni, pleava). În comparatie cu

gunoiul de grajd, compostul ca si mranita, este mai sarac în azot dar mai bogat în celelalte

elemente fertilizante (P2O5, K2O, CaO). Se foloseste mai frecvent la îngrasarea locala

precum si la pregatirea diferitelor amestecuri de pamânt pentru sere.

Composturile provenite din descompunerea buruienilor contin multe seminte care-si

pastreaza puterea de încoltire chiar dupa fermentare. De aceea folosirea unor astfel de

composturi este contraindicata la producerea rasadurilor.

Turba este un amestec de resturi vegetale semidescompuse. Se extrage din

turbariile care se formeaza în regiunile cu umiditate mare – în zonele înalte turbarii înalte

sau în zonele joase – turbarii joase sau de mlastina.

Gunoiul de pasari este foarte bogat în azot, fosfor si potasiu; este de aproximativ de 3 ori

mai bogat ca gunoiul de grajd. Se utilizeaza în forma diluata, prin adaugarea la o parte de

gunoi de pasari fermentat a 10 – 15 parti apa. Din aceasta solutie se administreaza 2 – 3

litri/m2.

Urina constituie de asemenea un îngrasamânt lichid valoros care se aplica sub forma de

solutie diluata cu 3 – 4 parti de apa. Se administreaza 2 – 3 litri/m2, de regula în cursul

perioadei de vegetatie, ca îngrasare suplimentara, având un efect rapid.

Îngrasamintele verzi provin din descompunerea plantelor verzi care sunt

încorporate în sol si care-l îmbogatesc în materie organica si substante nutritive. Cele mai

indicate în acest scop sunt leguminoasele: mazariche, trifoi, mazare, iar pe terenuri

nisipoase lupinul si sulfina, mai pot fi folosite si rapita si mustarul. Îngrasamintele verzi

se aplica independent sau ca o cultura succesiva, semanându-se dupa recoltarea unei

plante cu perioada scurta de vegetatie. Se încorporeaza sub brazda când plantele sunt în

stadiul de boboc, dupa ce au fost în prealabil tavalugite sau chiar cosite si împrastiate

uniform pe teren.

17

PROTECTIA FITOSANITARA

Protectia fitosanitară īn legumicultură īncepe īnainte de īnfiintarea culturilor prin

măsurile preventive, care reduc la minim utilizarea produselor fitosanitare. Astfel, trebuie

īntreprinse toate măsurile agrofitotehnice, fizico-mecanice şi biologice de care dispunem,

īn vederea limitării instalării agentilor patogeni şi atacul dăunătorilor .

Metode preventive

Importanta metodelor preventive este deseori subestimată, īnsă aplicarea corectă

şi armonioasă a acestora, favorizează dezvoltarea rapidă a plantelor, care sunt sănătoase,

viguroase şi mai rezistente la atacul patogenilor şi dăunătorilor sau la aparitia

problemelor fiziologice.

Protectia fitosanitară īn legumicultura biologică nu īncepe odată cu aparitia bolii sau

dăunătorului, ci cu mult timp īnainte, cānd se aplică toate măsurile de prevenire posibile.

Măsurile preventive sunt la fel de importante ca şi cele curative, īnsă ele se pot aplica o

perioadă īndelungată, fără să dăuneze plantelor sau să determine aparitia de rase

rezistente.

Strategia īn lupta preventivă īmpotriva patogenilor şi dăunătorilor specifici culturilor

legumicole prevede următoarele faze:

❖ īntreruperea ciclului biologic al patogenilor printr-o rotatie corectă, care să nu includă

plante gazdă ale aceluiaşi agent patogen şi prin īntreprinderea măsurilor de igienă

culturală. Īn general, grupele de legume prezintă agenti patogeni comuni, aşa cum

īntālnim ciuperca Pseudoperonospora cubensis la cucurbitacee sau Plasmodiophora

brassicae la crucifere. Sunt īnsă şi agenti patogeni polifagi,ca Erwinia carotovora şi

Sclerotinia sclerotiorum, care datorită numărului mare de gazde şi rezistentei ridicate īn

sol, ridică probleme īn alcătuirea asolamentului legumicol;

❖ alegerea soiurilor şi hibrizilor rezistenti sau tolerenti. De exemplu, īn cazul ofilirii

(fusariozei) tomatelor, au fost avizati, ca fiind rezistenti hibrizii Apollo, Gabor, Falcato,

Sayor, Mariana, Ştefania, iar soiul Kristy 47, ca tolerant la atacul patogenului Fusarium

oxysporum f.sp. lycopersicum;

18

- reducerea perioadei de vegetatie a culturii, prin măsuri care să favorizeze creşterea şi

dezvoltarea rapidă a plantelor, aşa cum sunt: zonarea corectă a speciei legumicole,

amplasarea corectă a culturilor, pregătirea corespunzătoare a solului, respectarea epocii

optime de semănat sau plantat. La speciile care se pretează, se recomandă īnfiintarea

culturii prin răsad, caz īn care ciclul de dezvoltarea al plantelor este mai scurt, reducāndu-

se astfel, perioada de actiune al patogenilor sau dăunătorilor specifici;

- optimizarea rezistentei plantelor la boli şi dăunători printr-un aport echilibrat de

elemente nutritive şi utilizarea de substante fortifiante (extracte de alge, de plante sau praf

de roci). Acestea actionează pozitiv asupra grosimii peretelui celular şi negativ asupra

apetitului sau mobilitătilor dăunătorilor;

- izolarea spatială sau temporală prin semănat precoce sau tardiv, utilizarea de perdele de

protectie sau alte măsuri mecanice. Izolarea spatială este obligatorie īn cazul unor culturi,

ce prezintă agenti patogeni, care se răspāndesc prin intermediul curentilor de aer, cāt şi īn

cazul culturilor semincere;

- reducerea riscului de īmbolnăvire sau de atac prin utilizarea culturilor asociate, a

amestecurilor de varietăti, a culturilor capcană sau utilizarea de auxiliari.

Măsuri de igienă aplicate īn perioada de vegetatie

- nu se vor utiliza la plantat decāt plante sănătoase, viguroase, care garantează o evolutie

rapidă īn detrimentul actiunii patogenilor şi dăunătorilor.

- evitarea contaminării cu patogeni prin intermediul maşinilor care au lucrat pe parcele

infestate (ex. Plasmodiophora brassicae). Uneltele şi cutitele de recoltat se vor dezinfecta

permanent cu alcool 70%.

- īn cazul unor atacuri slabe, pe suprafete restrānse, la nivelul frunzelor, acestea se vor

īndepărta şi composta.

- resturile vegetale provenite de la culturile de solanacee, cucurbitacee,

umbelifere şi crucifere, trebuie să se īncorporeze īntr-un compost alcătuit īntr-un loc

special amenajat, unde se va uda şi īntoarce periodic. Īnainte de a fi utilizat se va testa

starea igienico-sanitară a compostului.

- se vor spăla şi dezinfecta lăditele şi casoletele destinate păstrării semintelor,pentru

evitarea instalării patogenilor pe seminte īn timpul depozitării.

19

BIBLIOGRAFIE

1. Balan, Viorica; Dejeu, L.; Chira, A.; Ciofu, Ruxandra, 2003, – Horticultura alternative si calitatea vietii, Editura G.N.P. Minischool, Bucuresti.

2. Voican, V. (coord), 2002, – Cultura legumelor în câmp. Editura Phonix, Brasov.

3. Davidescu, D., Davidescu Velicica, 1994 – Agricultura biologica, Editura Ceres Bucuresti.

20