Sumar:

INTRODUCERE..................................................................................................2

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND SERVICIILE PUBLICE LOCALE

1.1. Concept de servicii publice locale.................................................................5

1.2. Tipologia serviciilor publice locale.............................................................12

1.3. Particularităţile serviciilor publice locale....................................................26

CAPITOLUL II

GESTIONAREA SERVICIILOR PUBLICE LOCALE

2.1. Regimului juridic al serviciilor publice locale............................................33

2.2. Organizarea serviciilor publice locale.........................................................42

2.3. Modalităţi de gestionare a serviciilor publice locale...................................56

ÎNCHEIERE.....................................................................................................64

ANEXE..............................................................................................................66

BIBLIOGRAFIE................................................................................................69

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Sectorul serviciilor publice locale din Republica Moldova

a suferit în ultimii 18 ani transformări importante, atât din punct de vedere

organizatoric cât şi tehnic. Aceste transformări au fost, însă, rezultatul unor acţiuni şi

iniţiative conjuncturale şi nu al unor acţiuni planificate, bazate pe o strategie

sectorială coerentă. În consecinţă, comparativ cu necesităţile şi aşteptările populaţiei

impactul avut a fost limitat şi ne satisfăcător.

Considerând dimensiunea socială importantă şi rolul decisiv în menţinerea şi

consolidarea coeziunii sociale, asigurarea dezvoltării durabile a localităţilor,

îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă la nivelul comunităţilor locale şi

evitarea excluziunii sociale, în prezent, domeniul serviciilor publice locale, a devenit

una din preocupările majore ale autorităţilor administraţiei publice, atât la nivel

central cât şi la nivel local.

În perspectiva integrării în Uniunea Europeană, Republica Moldova se află într-

un moment decisiv pentru viitorul sectorului serviciilor publice locale şi anume -

acela al necesităţii adoptării unei strategii naţionale care, având ca finalitate

furnizarea/prestarea utilităţilor publice de interes local în condiţii optime şi la

preţuri/tarife accesibile, să permită accelerarea dezvoltării acestui domeniu în

corespundere cu nevoile colectivităţilor locale şi cu prevederile directivelor europene.

Obiectivul primar al acestei strategii trebuie să fie formularea politicilor,

stabilirea obiectivelor, identificarea soluţiilor şi a direcţiilor de acţiune în măsură să

asigure accelerarea dezvoltării şi eficientizarea serviciilor comunitare de utilităţi

publice şi, totodată, dezvoltarea, revitalizarea şi modernizarea infrastructurii aferente,

astfel încât fiecărui cetăţean sa-i fie asigurat accesul liber şi nediscriminatoriu la

serviciile comunitare de utilităţi publice. Din perspectiva integrării Republicii

Moldova în Uniunea Europeană, cadrul de reglementare a sectorului serviciilor

publice locale trebuie reconsiderat şi aliniat la conceptele şi principiile europene

2

privind serviciile de utilitate şi interes public definite în Cartea Albă a Serviciilor

Publice de Interes General, document aflat în dezbaterea membrilor Uniunii

Europene.

Aşa dar, luînd în consideraţie cele relatate mai sus, în cadrul cercetării

subiectului nominalizat, urmează de îndeplinit următoarele sarcini: determinarea

conceptului de serviciu public şi de management al serviciilor publice; examinarea

concepţiilor şi opiniilor ce ţin de instituţia în cauză la diferiţi autori; cercetarea

conceptului de nevoie socială şi interes general ca factori principali de organizare şi

prestare a serviciilor publice, precum investigarea chestiunilor ce ţin de organizarea şi

prestarea serviciilor publice de către organele administraţiei publice în Republica

Moldova ca metodă de gestiune directă a serviciilor publice şi la fel, abordarea

institutului de concesionare a serviciilor publice ca metodă indirectă de gestiune a

serviciilor publice.

În această ordine de idei, iniţiind investigarea subiectului serviciilor publice

locale, ne-am pus drept scop de a cerceta legislaţia naţională în domeniu,

reglementările ramurale ce ţin de modalităţile şi formele de prestare a serviciilor

publice, de a examina sub toate aspectele realizările conceptuale în direcţia ce ne

interesează şi de a elabora anumite sugestii concrete în privinţa perfecţionării

legislaţiei respective.

Scopul lucrării în cauză, în primul rînd constă în analiza sub toate aspectele a

serviciilor publice locale. În legătură cu faptul dat au fost puse următoarele obiective:

- analiza conceptelor generale privind serviciile publice locale;

- investigarea tipologiei serviciilor publice locale;

- abordarea particularităţilor specifice serviciilor publice locale;

- cercetarea modalităţilor de prestare şi organizare a serviciilor publice locale.

Vorbind despre metodologia cercetării obiectului nominalizat, vom

menţiona că cercetarea ştiinţifică a subiectului în cauză, este bazată pe

folosirea ansamblului de procedee şi metode cu ajutorul cărora s-a studiat

3

instituţia în cauză în toată complexitatea sa. Totodată, din metodele ce stau la

baza cercetării folosite în lucrarea dată putem menţiona: metoda logică,

metoda cantitativă, calitativă, istorică şi comparativă.

În scopul unei investigaţii cu succes a temei propuse spre cercetare, a fost

organizată studierea şi analiza serviciilor publice locale sub aspect al actelor

normative în vigoare , evaluarea diferitor doctrine, teorii, precum şi analiza acestora.

În calitate de suport teoretico-ştiinţific au fost utilizatele lucrările unor renumiţi

savanţi din domeniul dreptului public francezi şi români cum ar fi: Leon Duguit,

André de Laubadere, Marcel Prelot, Jean Rivero, George Vedel, Anibal Teodorescu,

Paul Negulescu, Erast Diti Tarangul, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Valentin I.

Prisăcaru, Ioan Alexandru, Mircea Preda, Ioan Vida etc. care au demonstrat

particularităţile autonomiei locale şi descentralizării administrative.

Dintre autorii autohtoni au fost utilizate lucrările următorilor savanţi: Victor

Popa, Sergiu Cobăneanu, Maria Orlov, Victor Guţuleac, Alexandru Arseni, Victor

Mocanu, Tatiana Manole, Ion Creangă.

Totodată, baza normativă a lucrării constituie legea fundamentală a

Republicii Moldova, Legea privind administraţia publică locală, Legea din privind

descentralizarea administrativă, Legea cu privire la concesiuni, precum şi alte acte

normative în vigoare, atît naţionale, cît şi internaţionale din domeniu.

Structura lucrării a fost determinată de obiectul şi scopul de cercetare,

în ea se conţine două capitole a cîte trei secţiuni, introducere, încheiere şi

suportul bibliografic.

4

CAPITOLUL 1.

ASPECTE GENERALE PRIVIND SERVICIILE PUBLICE LOCALE

1.1. Concept de servicii publice locale

Administraţia publică locală reprezintă totalitatea autorităţilor publice locale

constituite, în condiţiile legii, pentru promovarea intereselor generale ale locuitorilor

unei unităţi administrativ-teritoriale.1

Deci, prin administraţie publică locală se înţelege un ansamblu de autorităţi şi

organe locale statale şi nestatale, care deţine o structură proprie şi un potenţial uman

încadrat în anumite funcţii şi demnităţi publice care activează în baze profesionale şi

realizează activităţi de prestaţie a diferitor servicii publice necesare membrilor

colectivităţii umane organizate în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

În dependenţă de calitatea şi numărul serviciilor acordate populaţia judecă şi

apreciază activitatea guvernanţilor.

În acest sens, un deosebit interes prezintă opiniile ilustrului profesor francez

Leon Duguit precum că, serviciul public constă în obligaţia, de natură juridică, a celor

care guvernează într-o anumită ţară de a asigura neîntrerupt desfăşurarea unei

activităţi. Puterea guvernanţilor, afirma Leon Duguit, nu se poate menţine de o

manieră durabilă decît prin credinţa guvernanţilor că deţinătorii puterii le fac

serviciile de care au nevoie, că lor le este profitabilă activitatea acestora. Masa

guvernaţilor a avut întotdeauna certitudinea că deţinătorii puterii nu ar putea să le

impună în mod legitim supunere decît prin prestare de servicii şi numai în măsura în

care sunt prestate.

1 Art.1 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032

5

Mai mult decît atît, Leon Duguit a ajuns la concluzia că dreptul public nu mai

este fondat pe dreptul subiectiv al statului, pe suveranitate, ci se bazează pe noţiunea

de funcţie socială a guvernanţilor, avînd ca obiect organizarea şi funcţionarea

serviciilor publice. Chiar şi legea, susţine Leon Duguit, este, înainte de toate, legea

unui serviciu public, deoarece guvernanţii sunt obligaţi, din punct de vedere juridic, să

asigure funcţionarea serviciilor publice edictînd în acest scop reguli generale.

Bineînţeles, are perfectă dreptate profesorul Leon Duguit, deoarece întradevăr,

satisfacerea nevoilor sociale în interes public local are loc prin intermediul serviciului

public, care, într-o formulă concentrată, constituie elementul de bază din activitatea

aparatului de stat, aceasta avînd ca scop stabilirea direcţiilor principale ale politicii

interne şi externe ale statului, stabilirea cadrului legislativ necesar, aducerea la

îndeplinire a legilor sau, în limitele legii, prestarea serviciilor publice ca mecanism de

realizare a sarcinilor statului.

Profesorul Antonie Iorgovan, vorbind de activitatea administraţiei publice,

releva precum că, expresia „aduc la îndeplinire legile” are următoarea semnificaţie:

a) legea este „plafonul” administraţiei publice;

b) principiul legalităţii este principiul fundamental al administraţiei publice;

c) aplicarea legii presupune şi adoptarea de acte normative de către

administraţie (organizarea executării legii);

d) actele administrative normative au forţă juridică inferioară legii şi se

ierarhizează în funcţie de poziţia şi competenţa organului de la care emană;

e) orice act individual sau orice operaţiune materială (pavarea unei srtrăzi,

transportul de persoane, dirijarea circulaţiei, constrîngerea la tratament medical în

cazul bolilor transmisibile, blocarea bunurilor care nu corespund calitativ, sacrificarea

animalelor bolnave pentru a se împiedica extinderea epizotiei, eliberarea unei

autorizaţii, aplicarea unei sancţiuni etc.) reprezintă o exercitare la cazul concret al

legii.

6

Cu alte cuvinte, „îndeplinirea legii” presupune atît o activitate de organizare, de

pregătire a executării, cu caracter normativ (hotărîri, circulare, instrucţiuni de la

Guvern în jos), cît şi o activitate de executare la cazul concret (emitere de acte

unilaterale, încheiere de contracte, efectuarea de operaţii materiale).2

Deci, prestarea serviciilor publice de către organele incluse în sistemul

aparatului de stat reprezintă o formă specifică de realizare a puterii de stat. Altfel

spus, serviciul public constă în obligaţia, de natură juridică, a celor care se află la

guvernare de a asigura desfăşurarea constantă a unor activităţi anumite. În sens

organic, serviciul public semnifică un tip de organizare, o structură de administrare, în

sfîrşit - un ansamblu de agenţi şi de mijloace materiale, alocate în vederea împlinirii

unui interes specific sau a unor scopuri specifice. În sens material, serviciul public

prevede o activitate de interes general, o misiune de utilitate publică, realizată prin

intermediul a două elemente componente: un scop şi un Erast Tarangul în definiţia

serviciului public pune accentul numai pe activitate şi nu include şi organul care îl

exercită.

Astfel, serviciul public este definit, în viziunea sa, ca orice activitate a

autorităţilor publice pentru satisfacerea unei nevoi de interes general, care este atît de

importantă, încît trebuie să funcţioneze în mod regulat şi continuu (de exemplu,

poliţia, învăţămîntul, justiţia, transporturile pe căile ferate, asistenţa socială).

Caracterizînd noţiunea de serviciu public,

Erast Tarangul evidenţiază următoarele particularităţi ale acestuia:

a) este o activitate a autorităţilor publice (organele de stat, judeţ, comună,

stabilimente publice etc.). O activitate a particularilor, desfăşurată din iniţiativă

particulară, chiar dacă ar urmări satisfacerea unei nevoi de interes general, cum este

de exemplu activitatea stabilimentelor de utilitate publică, nu poate să aibă

caracterul de serviciu public;

b) activitatea autorităţilor publice trebuie să urmărească un interes general;

2 Antonie Iorgovan, „Drept administrativ”, Vol.I, Ed. Hercules, 1993, pag.97

7

c) activitatea autorităţii publice trebuie să funcţioneze în mod regulat

şi continuu.

Astfel, pentru satisfacerea cerinţelor (hrană, locuinţă, transport, cultură,

sănătate), membrilor unei colectivităţi umane sunt înfiinţate anumite organisme

sociale, sub denumirea de servicii publice.3

La moment, există două accepţiuni în legătură cu definirea noţiunii de serviciu

public:

1. Definire în sens material sau, altfel spus, ca tip de activitate de interes

general pe care administraţia înţelege să şi-o asume.

2. Definire în sensul organic sau, altfel spus, organismul prin intermediul căruia

se realizează o activitate de interes general.

În ceea ce priveşte componenta materială, activitatea de satisfacere a unor

interese generale îmbracă nenumărate forme, în funcţie de natura cerinţelor sociale, de

amploarea acestora, la nivel local sau la nivel naţional, de ansamblul regulilor de

drept aplicabile unui serviciu public, având un pronunţat caracter prestator.

Cât priveşte componenta formal-organizatorică, aceasta nu poate disociată de

cea materială, pentru că nu se poate imagina prestarea unui serviciu fără a exista

organismele sau agenţii specializaţi în domeniul respectiv. Oricare dintre

componentele structurii funcţionale a sistemului administraţiei publice - instituţia

publică, regia autonomă - pot realiza într-o mai mare sau mai mică măsură şi activităţi

de prestaţie, servicii publice. Dacă instituţia publică se manifestă în principal ca

autoritate, regia autonomă este creată tocmai pentru prestarea unor servicii publice.4

Totodată, profesorul român Paul Negulescu înţelege prin serviciu public un

organism administrativ, creat de stat, judeţ sau comună, cu o competenţă şi puteri

determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administraţiei

publice creatoare, pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi

3 Ioan Alexandru, „Drept Administrativ”, Ed.: Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.1684 Ioan Alexandru, op.cit., pag.169

8

continuu o nevoie cu caracter general, căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea

decât o satisfacţie incompletă şi interminentă.5

În sens organic, serviciul public semnifică un tip de organizare, o structură de

administrare, în sfârşit - un ansamblu de agenţi şi de mijloace materiale, alocate în

vederea împlinirii unui interes specific sau a unor scopuri specifice.6

La rîndul său, serviciile publice sunt supuse unui regim juridic special numit

regimul administrativ. Organizarea şi conducerea lor are la bază principii speciale

care nu se găsesc în organizarea activităţii particulare şi care are ca scop asigurarea

unei regulate şi continue funcţionări a serviciului public.

Noi nu susţinem această viziune, considerînd că serviciul public nu poate fi

constituit numai dintr-un singur element, cum ar fi activitatea, deoarece serviciul

public constituie un ansamblu de mijloace (umane, materiale, financiare,

informaţionale etc.), puse în mişcare printr-o activitate, în vederea satisfacerii unui

scop general specific. În sens organic serviciul public semnifică un tip de organizare,

o structură de administrare, un ansamblu de agenţi şi de mijloace materiale.7

Pentru aceasta este nevoie de autoritatea publică responsabilă care va organiza

serviciul, organul care va gestiona serviciul sau care va efectua activitatea şi va fi

responsabil de prestaţia acestuia, precum şi resursele materiale, financiare şi de alt

gen. În acest sens Ion Popescu Slăniceanu specifică precum că pentru un serviciu

public este nevoie de o voinţă politică exprimată într-un act juridic de înfiinţare, act în

care se precizează care sunt şi cum se asigură mijloacele materiale şi băneşti, resursele

umane, necesare desfăşurării activităţii şi, nu în ultimul rînd, competenţa pe care i-o

asigură.8

5 Ioan Alexandru, Lucia Matei, „Serviciile Publice”, Ed.: Economica, Bucureşti, 2000, pag.886 V.Mocanu, „Descentralizarea Serviciilor publice”, Ed.:TISH, 1999, pag.77 Victor Popa, Igor Munteanu, Victor Mocanu, „De la centralism spre descentralizare”, Ed.: Cartier administratriv, 1998, pag.1398 Ion Popescu Slгniceanu, Teoria funcюiei publice, Ed. Evrika, Brгila, 1999, pag.21

9

Serviciile publice locale sunt organizate de autorităţile publice locale, (consilii

locale, primării). Serviciile publice pot fi oferite şi de organisme private, atunci cînd

prestarea lor se realizează în interes general.

În Republica Moldova, prin Legea cu privire la funcţia publică şi statutul

funcţionarului public noţiunea de serviciu public se defineşte ca activitate de interes

public, organizată şi desfăşurată de către o autoritate publică.9

În acelaşi timp Legea serviciului public abrogată trata serviciul public mult mai

amplu şi stipula că serviciul public este o totalitate a autorităţilor publice şi activitatea

persoanelor ce ocupă posturi în aparatul acestor organe, îndreptată spre realizarea

împuternicirilor acestor autorităţi în scopul dezvoltării economiei, culturii, sferei

sociale, promovării politicii externe, apărării ordinii de drept şi asigurării securităţii

naţionale, ocrotirii drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.10

După cum putem observa, în definiţie se face referinţă la un ansamblu de

autorităţi publice, şi la activitatea pe care o desfăşoară personalul din cadrul acestor

autorităţi. Faptul că legea stabileşte unele definiţii îi duce în derută şi pe unii autori

care încearcă a defini serviciul public în parametrii stabiliţi de lege. Bineînţeles,

definiţia serviciului public preluată din textul legii este incompletă şi nu poate

cuprinde toate elementele specifice care o caracterizează şi-i demonstrează natura

juridică. Este bine ştiut faptul că administraţia publică este constituită din totalitatea

serviciilor publice şi nu invers.

Confirmă aceasta şi Anton Trăilescu care susţine că serviciul public din punct

de vedere formal poate fi privit ca un ansamblu de structuri ale administraţiei publice,

administraţia publică reprezentînd ea însăşi, o reţea de servicii publice.11

9 Art.2 din Legea nr.158 din 04.07.2008 „cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”, Publicat la 23.12.2008 în Monitorul Oficial Nr.230-23210 Art.1 din Legea Republicii Moldova abrogată nr.443 „serviciului public”, adoptată la 04.05.1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.061 din 02.11.199511 Anton Trăilescu, Drept administrativ, Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, pag.89

10

Totodată, Legea Republicii Moldova nr. 793 din 10.02.2000 privind

contenciosul administrativ,12 cît şi Legea contenciosului administrativ a Romîniei nr.

554/2004, definesc serviciul public mai corect spunînd că aceasta este o activitate de

interes public organizată sau autorizată de o autoritate publică în scopul satisfacerii

unui interes public. Oricum, nici aceste definiţii, deşi corecte, nu sunt complete. În

acest sens, are perfectă dreptate prof. Victor Popa cînd spune că o lege nu trebuie, în

textul ei, să stabilească definiţii ştiinţifice pentru că ele nu sunt şi nu pot fi axiome, ci

sunt noţiuni discutabile şi demonstrabile. Mai mult decît atît, există diferite doctrine,

şcoli juridice care dau interpretări diferite unora şi aceloraşi noţiuni.13

Concluzionînd cele spuse, vom defini serviciul public ca un organism

administrativ, înfiinţat de către stat sau autorităţile publice locale, ca un ansamblu de

activităţi realizate de aparatul de stat pentru a satisface nevoile sociale în interes

public, constituind mijlocul prin care se realizează funcţiile specifice ale statului.

În sens organic, serviciul public semnifică nu numai un tip de organizare, o

structură de administrare, dar şi un ansamblu de agenţi şi de mijloace materiale,

alocate în vederea îndeplinirii unui interes specific sau a unor scopuri specifice pe

care le utilizează o autoritate publică.14

Vom concretiza că, întra-devăr, orice structură administrativă sau serviciu

public este constituit dintr-un ansamblu de persoane sau un corp administrativ, care

dispune de o anumită competenţă pentru a realiza sarcinile puse în faţa serviciului

public. Prof. Valentin Prisăcaru spune că organismele administrative sau serviciile

publice sunt dotate cu funcţii publice, adică cu acele atribuţii, puteri şi competenţe de

a da satisfacţie unor anumite interese generale. Aceste funcţii trebuie să fie ocupate de

persoane cu o calificare de specialitate care să realizeze concret, atribuţiile funcţiei

publice pe care o ocupă în cadrul serviciului public.12 Art.2 din Legea nr.793 din 10.02.2000, „contenciosului administrativ”, Publicat: 18.05.2000 în Monitorul Oficial nr.05713 Victor Popa, Funcţia publică оn contextul reformei serviciului public, Revista Politici Publice, nr.1, Ianuarie 2007, pag.714 Valentin I. Prisгcaru, Tratat de drept administrativ, Partea generalг, Ed. All Beck, Bucureєti, 1996, pag.132

11

Adică să fie ocupate, precizează Valentin Prisăcaru, de funcţionari publici, cu

drepturi şi îndatoriri corespunzătoare.

Serviciile publice au fiecare cîte o specialitate, conform nevoii sau interesului

respectiv, ele neputînd îndeplini, în acelaşi timp, şi alte activităţi în afara celor

determinate de lege. Deci conceptual serviciul public trebuie perceput mai întîi,

consideră Corneliu Manda, ca un mod de satisfacere a nevoilor umane, fiecărei astfel

de nevoi corespunzîndu-i o activitate distinctă, organizată de autorităţile publice

statale sau locale. Concomitent cu înmulţirea şi diversitatea nevoilor colectivităţii

naţionale sau locale, factorii ce au determinat intervenţia comunei, oraşului, judeţului

sau a statului pentru satisfacerea acestora, serviciul public s-a impus treptat prin

omniprezenţa sa, devenind elementul central al administraţiei publice.15

1.2. Tipologia serviciilor publice locale.

Realitatea contemporană ne relevă astăzi o diversitate şi o complexitate a

organizării şi funcţionării serviciilor publice locale, datorate specificităţii domeniilor

în care se înfiinţează aceste tipuri de organisme sociale, precum şi multitudinii

cerinţelor colectivităţii.16

Sfera serviciilor capătă dimensiuni tot mai mari în viaţa social-economică a unei

ţări civilizat; ca urmare a acţiunii unor factori obiectivi. Stimulentul esenţial al apariţiei şi

amplificării serviciilor îl constituie nevoia socială (dorinţă, cerinţă).

Unele servicii publice locale sunt de protecţie a unor categorii de cetăţeni (copii,

persoane în vârsti etc), de securitate şi siguranţă a cetăţenilor împotriva crimei

organizate etc), în timp ce altele se ocupă cu organizarea accesului la drepturi

(protecţie socială, asistenţă de sănătate etc.) şi urmăresc asigurarea unui nivel de

pregătire cetăţenilor (serviciile de învăţământ, de cultură etc.

15 Corneliu Manda, Drept administrativ, Ed. Victor, Bucureєti, 2000, pag.9916 Victor Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice”, Ed.: Tish, 1999, pag.12

12

Fiecare dintre aceste servicii publice necesită un plus de atenţie din partea

managerilor publici pentru dezvoltarea şi menţinerea unei relaţii bune între furnizor şi

client, în special atunci acesta din urmă este şi coproducător, respectiv, participant activ

în procesul de realizare a serviciului public.

Managerii publici dezvoltă o strategie de marketing care prin conţinut trebuie

să ofer; răspunsul la mai multe întrebări despre piaţă şi componentele acesteia. Aşa a

apărut în timp idee: divizării, respectiv specializării organizaţiilor publice pentru

satisfacerea nevoilor specifice ale unui grup, subgrup şi/sau segment de piaţă.17

De cele mai multe ori, managerii publici care ştiu să stabilească şi să dezvolte

relaţiile de marketing pot oferi soluţii viabile pentru rezolvarea unor probleme

complexe apărute în relaţiile cu clienţii şi pot redefini semnificativ comportamentul

organizaţional în funcţie de variabilele identificate pe piaţă într-o perioadă

determinată.

Spre deosebire de organizaţiile private, care oferă servicii destinate cu precădere

doar unor segmente de piaţă identificate, instituţiile publice au misiunea de a acoperi o

zonă mai mare sau chiar întregul teritoriu naţional, deoarece, prin obiectul lor de

activitate şi statutul special satisfac interesul public general şi sunt, în unele situaţii,

singurele organizaţii competente pentru furnizarea unor servicii publice unice.

Managementul este foarte sensibil la schimbările care au loc în societate. Ele

reflectă dinamismul înregistrat de societatea contemporană şi, în acelaşi timp, se

adaptează tot mai mult unor particularităţi determinate de sistem, tradiţie, cultură

naţională etc. Astfel, deşi managementul ca principii, concept, obiectiv etc. este unic, ca

mod de realizare în practică se diferenţiază, de la ţară la ţară sau chiar de la organizaţie

la organizaţie în cadrul aceleiaşi ţări (subsistem).

Obiectivul fundamental al managementului serviciilor publice este creşterea

gradului de satisfacere a interesului public, fiind determinat de nevoile generale şi

specifice.

17 Georgeta Modiga, “Managementul public şi serviciile publice” în „Administraţia publică în perspectiva integrării europene”, Chişinău, 2006, pag.420

13

În vederea realizării obiectivului fundamental, managementul serviciilor publice,

prin exercitarea funcţiilor sale de către managerii publici, asigură o previzionare realistă

a întregului sistem de obiective. În funcţie de acesta, reprezentanţii managementului

public creează o structură adecvată a sistemului administrativ în ansamblu şi a fiecărei

instituţii publice în parte, în care coeziunea să fie dată de coordonarea excelentă la nivel

de sistem şi componente şi de motivarea adecvată a resurselor umane în funcţie de

gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul public şi pentru fiecare

entitate instituţională existentă şi comunitate locală distinctă.18

În acest context, în literatura de specialitate serviciile publice locale sunt

clasificate după mai multe criterii.

Astfel, autorul român Valentin Prisăcaru clasifică serviciile publice în funcţie

de forma de organizare şi după obiectul de activitate a serviciilor publice.19

În funcţie deforma de organizare, serviciile publice Valentin Prisăcaru le

împarte în trei categorii:

1. organe ale administraţiei publice;

2. instituţii publice;

3. regii autonome de interes public (în literatura de specialitate pot fi întâlnite şi

sub denumirea de stabilimente publice).20

Sub forma de organizare se subînţelege că serviciile publice sunt înfiinţate,

reorganizate şi desfiinţate prin lege sau pe baza unor acte emise de organele de

administraţie publică şi guvern, minister, consilii de toate nivelurile, dar care pot

funcţiona şi ca instituţii publice sau sub formă de regii autonome.

Deosebirile între aceste forme de organizare a serviciilor publice sunt

următoarele:

În primul rând, în timp ce activitatea organelor administraţiei publice (servicii

publice) se caracterizează prin adoptarea sau emiterea de acte administrative (folosesc

18 Ibidem, pag.42119 Valentin Prisăcaru, „Tratat de drept administrativ român, partea generală”, Ed.: ALL, Bucureşti, 2001, pag.209 20 Ioan Alexandru, „Drept Administrativ”, Ed.: Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.177

14

dreptul de comandă, de autoritate), a instituţiilor publice (servicii publice) - prin aceea

că este mai mult o activitate intelectuală, activitatea regiilor autonome de interes

public (servicii publice) este preponderent economică; organele administraţiei publice

îşi desfăşoară activitatea atât la cerere, cât şi din oficiu, instituţiile publice şi regiile

autonome, de regulă, la cerere.

În al doilea rând, mijloacele financiare necesare desfăşurării activităţii

organelor administraţiei publice şi, în mare măsură, şi a instituţiilor publice sunt

asigurate prin bugetul administraţiei centrale de stat şi prin bugetele locale, regiile

autonome de interes public îşi asigură mijloacele financiare, în cea mai mare parte,

din veniturile încasate pentru produsele fabricate, lucrările executate ori serviciile

prestate.

În al treilea rând, spre deosebire de organele administraţiei publice, care îşi

desfăşoară activitatea, de regulă, gratuit, regiile autonome de interes public îşi

desfăşoară activitatea, de regulă, contra plată.

În sfârşit, în al patrulea rând, în timp ce în activitatea organele administraţiei

publice, activitatea de adoptare şi emitere a actelor administrative este preponderentă,

în activitatea regiilor autonome de interes public această activitate este mai redusă,

chiar şi faţă de aceea a instituţiilor publice.21

Urmează de menţionat că serviciile publice care funcţionează ca organe ale

administraţiei publice se caracterizează prin următoarele trăsături:

înfiinţarea, reorganizarea si desfiinţarea acestora are loc numai prin lege

sau pe baza legii de către Guvern, ministere, consiliile raionale sau cele locale. Astfel,

drept exemplu poate servi adoptarea de către Guvernul R.Moldova a Hotărîrii nr.832

din 14.07.2003 „cu privire la reorganizarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei

de muncă” prin care s-a reorganizat Serviciul de stat pentru utilizarea forţei de muncă

în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă în subordinea Ministerului

21 Victor Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice”, Ed.: Tish, 1999, pag.12

15

Economiei şi Comerţului22. La fel, conform prevederilor al.2 art.73 din Legea nr.436

din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, serviciile publice locale se

organizează de către consiliul local, la propunerea primarului, în domeniile de

activitate descentralizate stabilite pentru unităţile administrativ-teritoriale de

nivelurile întîi şi al doilea, în limita mijloacelor financiare disponibile.23

activitatea acestora se desfăşoară, de regula, din oficiu si în mod

gratuit (unele servicii percep taxe - cum sunt taxele prevăzute de lege pentru liberarea

autorizaţiilor de construcţie solicitate de persoanele fizice si juridice).

În literatura de specialitate s-a pus problema de a şti daca exista un drept

subiectiv pentru cetăţeni de a pretinde administraţiei publice înfiinţarea unor servicii

publice si daca administraţia publica este obligata sa realizeze acest lucru.

Potrivit reglementarilor în vigoare, nu se poate vorbi de un astfel de drept si de

o obligaţie corelativa a administraţiei cu privire la înfiinţarea serviciilor publice.

Administraţia publica examinează cererile cetăţenilor si numai în măsura în care le va

găsi oportune si în raport de mijloacele de care dispune, va decide înfiinţarea

serviciilor publice.

ele se înfiinţează pentru satisfacerea unor interese de specialitate (speciale)

ale membrilor societăţii. Astfel, Ministerul Dezvoltării Informaţionale şi serviciile sale

desconcentrate, Serviciile Stării Civile satisfac interesul general de înregistrare a actelor

stării civile, după cum Ministerul Apărării şi Centrele militare teritoriale satisfac

interesul general de apărare a ţării.24

mijloacele financiare necesare bunei lor funcţionări sunt asigurate de la

bugetul de stat sau de la bugetele locale, după cum aceste servicii publice sunt de interes

naţional sau local. Astfel, mijloacele financiare care asigură funcţionarea ministerelor

22 P.1 din Hotărîrii nr.832 din 14.07.2003 „cu privire la reorganizarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de muncă”, Monitorul Oficial 149-152/868, 18.07.200323 al.2 art.73 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Monitorul Oficial 32-35/116, 09.03.200724 Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.735 din 16 iunie 2003 „cu privire la structura şi efectivul-limită ale serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor, departamentelor şi altor autorităţi administrative centrale”, Monitorul Oficial 123-125/770 din 20.06.2003

16

şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale sunt prevăzute în

bugetul de stat, iar pentru serviciile publice locale, mijloacele financiare sunt cuprinse

în bugetul local. În acest sens, în art.8 din Legea „finanţelor publice locale” prevede că

de la bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor, cu excepţia municipiilor

Bălţi şi Chişinău) sînt finanţate cheltuielile ce ţin de amenajarea teritoriului şi

urbanistică, construcţia şi întreţinerea, în limitele localităţii, a drumurilor, străzilor,

podurilor locale, etc.25

încadrarea cu specialişti, după atribuţiile pe care le au. Deci, ele sunt

încadrate, pentru realizarea activităţii de specialitate pentru care au fost înfiinţate, cu

personal cu pregătire în specialitatea respectivă. Astfel, la Ministerul Sănătăţii şi

Protecţiei Sociale şi la direcţiile de sănătate publică municipale şi raionale se vor

încadra medici, farmacişti, chimişti, biologi ş.a., în timp ce la Ministerul Agriculturii

şi Industriei Alimentare, la direcţiile generale pentru agricultură şi industria alimentară

raionale şi serviciile publice desconcentrate26 sunt încadraţi ingineri agronomi,

zootehnicieni, medici veterinari şi de alte cadre specializate în domeniu.

continuitatea activităţii. Statul îşi desfăşoară activitatea în mod continuu

pentru că ar fi de neconceput ca statul să acţioneze cu intermitenţă, şi serviciile sale

publice care funcţionează sub forma de organe ale administraţiei publice îşi desfăşoară

activitatea continuu şi în mod ritmic, după un anumit program care este adus la

cunoştinţa publicului - a membrilor societăţii - ale căror interese urmăresc, prin

activitatea ce o desfăşoară, să le satisfacă aceste servicii publice.27

competenta de a emite acte administrative. În majoritatea cazurilor,

pentru satisfacerea intereselor generale ale membrilor societăţii, serviciile publice care

funcţionează sub forma organelor administraţiei publice, adoptă sau emit acte

administrative de autoritate normative sau individuale. Am menţionat în majoritatea

25 Al.2 art.8 din Legea nr. 397 din 16.10.2003 “privind finanţele publice locale”, Monitorul Oficial 248-253/996 din 19.12.200326 Se au în vedere Direcţiile de supraveghere fitosanitară şi control semincer raionale/municipale şi posturile fitosanitare pentru controlul producţiei de import; Direcţiile raionale/municipale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală.27 V.Prisăcaru, op.cit., pag.217

17

cazurilor pentru că sunt cazuri în care aceste servicii publice efectuează acte pregătitoare

şi operaţiuni tehnico-materiaîe care, deşi nu produc prin ele însele efecte juridice, sunt

necesare pentru adoptarea sau emiterea actelor administrative şi chiar pentru satisfacerea

directă a intereselor generale ale membrilor societăţii.

Din trăsăturile caracteristice dezvoltate rezultă că serviciile publice care

funcţionează sub forma organelor administraţiei publice constituie o categorie distinctă

de servicii publice ce se deosebeşte de celelalte forme de servicii publice prin faptul că,

prin aceste servicii publice, statul îşi exercită suveranitatea sa faţă de toţi membrii

societăţii noastre.28

La rîndul său, pentru serviciile publice organizate ca instituţii publice se disting

următoarele trăsături:

înfiinţarea, reorganizarea si desfiinţarea prin lege sau potrivit legii

de către Parlament, Guvern, ministere si celelalte organe de specialitate ale

administraţiei publice centrale, precum si de către consiliile judeţene si locale;

mijloacele financiare necesare sunt asigurate de regula, de la

bugetul

administraţiei publice centrale de stat sau de la bugetele locale;

desfăşurarea activităţii are loc fie gratuit, fie cu plata;

emiterea de acte administrative (diplome, certificate etc.) doar de

către

unele dintre acestea, activitatea principala având caracter prestator;

continuitatea activităţii;

desfăşurarea unei activităţi, de regula, la cererea celor interesaţi.

Parcurgând trăsăturile caracteristice ale instituţiilor publice organizate ca

servicii publice, se poate constata ca ele se aseamănă cu cele ale organelor

administraţiei publice ca servicii publice.

28 Ibidem, pag.218

18

Ele s-au tratat separat pentru ca instituţiile publice (servicii publice) se

deosebesc de organele administraţiei publice (servicii publice) prin următoarele trei

trasaturi:29

- în timp ce, de regula, organele administraţiei publice folosesc pentru

exercitarea atribuţiilor lor dreptul de comanda, ce le revine din exercitarea

suveranităţii statului, instituţiile publice nu pot folosi acest drept decât cu totul

excepţional, în condiţiile legii;

- de regula, activitatea instituţiilor publice se desfăşoară la cererea celor

interesaţi, pe când activitatea organelor administraţiei publice se desfăşoară atât la

cerere, dar mai ales din oficiu;

- organele administraţiei publice îşi finalizează activitatea, de regula, prin acte

administrative, în timp ce ponderea activităţilor instituţiilor publice o reprezintă

faptele materiale. Acestea adopta acte juridice (diplome de absolvire a unei forme de

învăţământ, certificate medicale s.a.) numai în condiţiile precizate de lege.

În acelaşi timp, în cazul serviciilor publice organizate ca regii autonome,

trăsăturile sunt următoarele:

înfiinţarea, reorganizarea si desfiinţarea pe baza legii, prin acte emise

de Guvern, ministere, consilii raionale si locale;

primirea în administrare a bunurilor necesare, care reprezintă

domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;

asigurarea mijloacelor financiare necesare, în principal, din venituri

proprii si numai în subsidiar de la bugetul de stat sau local;

desfăşurarea unei activităţi cu caracter preponderent economic;

emiterea unui număr restrâns de acte administrative.

După obiectul lor de activitate, serviciile publice se împart în următoarele

tipuri:

1. ocrotirea ordinii publice şi a securităţii naţionale, aceste servicii au drept

29 Valentin Prisacaru – “Tratat de drept administrativ român”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993, p. 128

19

scop păstrarea ordinii publice, securitatea naţională, apărarea ţării şi sunt realizate

de Ministerul de Interne, Ministerul Securităţii Naţionale, Ministerul Apărării

şi serviciile desconcentrate şi descentralizate la nivel raional şi local;

2. activităţi financiare şi fiscale, aceste servicii sunt prestate de Ministerul

Finanţelor, Inspectoratul Principal Fiscal, Inspectoratele fiscale teritoriale;

3. activităţi legate de învăţământ, serviciile sunt realizate de Ministerul

Educaţiei şi Ştiinţei, inspectoratele judeţene şcolare, precum şi de universităţi, şi alte

instituţii de învăţământ superior, de colegii, licee, gimnazii, şcoli generale,

şcoli polivalente;

4. servicii de asistenţă socială şi igienă, serviciile sunt prestate de Ministerul

Sănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, direcţiile raionale

de plasare în câmpul muncii, direcţiile raionale de asistenţă socială, spitalele

republicane, raionale, de sector, dispensare, centrele de medicină preventivă, etc;

5. activităţi în domeniul artelor şi culturii, sunt realizate de Ministerul Culturii

şi Turismului, direcţiile raionale de cultură, teatre, muzee, biblioteci, precum şi de alte

instituţii de cultură;

6. activităţi economice, care asigură securitatea economică a ţării sunt Calea

Ferată a Moldovei, Poşta Moldovei etc.30

După obiectul de activitate, bineînţeles, numărul lor poate fi cu mult mai mare,

variind în dependenţă de necesităţile specifice ale colectivităţilor locale. Cît priveşte

numărul serviciilor publice, el este în raport direct proporţional cu gradul de

civilizaţie şi într-un raport invers proporţional cu iniţiativa particulară.31

La fel, savantul român Valentin Prisăcaru în monografia sa „Trata de drept

administrativ român” în dependenţă de obiectul de activitate împarte serviciile publice

în următoarele categorii:

A. păstrarea ordinii publice şi apărarea ţării;

B. financiare şi fiscale;

30 Victor Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice”, op.cit., pag.1231 Antonie Iorgovan, “Tratat de drept administrativ”, Vol.I, Ed.: Nemira, pag.96

20

C. învăţământ;

D. asistentă socială şi igienă;

E. artă şi cultură;

F. activităţi economice.32 ,

După gradul de extensie, se disting:

1. Servicii naţionale sau de importanţă naţională (care sunt organizate la

scara întregului teritoriu naţional; şi

2. Servicii locale, care la rândul său pot fi raionale, municipale, orăşeneşti şi

comunale.

Din punctul de vedere al administraţiei publice locale trebuie precizat că

există servicii:

- cu caracter exclusiv administrativ pe care autorităţile publice nu le pot

încredinţa altor persoane (protecţia civilă, autoritatea tutelară, starea civilă, autorizarea

construcţiilor sau licenţierea transportului),

- servicii care pot fi delegate altor persoane (salubritatea, iluminatul stradal,

deratizarea, ecarisajul etc).33

După modul în care se realizează interesul general, Antonie Iorgovan

clasifică serviciile publice în următoarele categorii:

- servicii publice al căror scop este satisfacerea directă şi individuală a

cetăţenilor (având calitatea de uzageri ai serviciului public, în special, serviciile

publice industriale şi comerciale);

- servicii publice care oferă avantaje particularilor în mod indirect (aceştia sunt

utilizatori, dar nu uzageri, de ex. serviciul de întreţinere şi exploatare a

drumurilor);

- servicii publice destinate colectivităţii în ansamblu (apărarea naţională,

serviciul diplomatic).

32 Vitalie Prisăcaru, op.cit., pag.21533 Georgeta Modiga, “Managementul public şi serviciile publice” în „Administraţia publică în perspectiva integrării europene”, Chişinău, 2006, pag.421

21

Din punct de vedere al delegării lor:

servicii publice cu caracter exclusiv administrativ pe care

autorităţile publice nu le pot credinţa altor persoane (protecţia civilă, autoritatea

tutelară, starea civilă);

servicii publice care pot fi delegate altor persoane (salubritate,

ecarisaj, iluminatul stradal, deratizare).34

Totodată, Victor Popa, în dependenţă de interesul general pe care îl realizează

şi gradul de extensie distinge:

1. servicii publice de interes naţional;

2. servicii publice descentralizate.

Serviciile publice de interes naţional pot avea caracter de servicii publice

centralizate în cazul ministerului apărării, ministerului de externe, serviciului de

informaţie şi securitate, deoarece sînt organizate la scara întregului teritoriu naţional şi

servicii desconcentrate ale ministerelor în unităţile administrativ-teritoriale. Serviciile

publice descentralizate la rîndul lor se divizează în servicii publice locale şi servicii

publice raionale.35

Din punct de vedere al raporturilor cu serviciul se pot identifica trei

categorii:

a) servicii monopolizate ( de stat sau de o unitate administrativ-teritonală);

Serviciile sunt prestate de către stat sau de serviciile desconcentrate sau

descentralizate, de exemplu: serviciul poştal, căile ferate, telecomunicaţie,

obligându-i pe particulari să se folosească de aceste servicii;

b) servicii pe care administraţia publică le exercită în paralel cu persoanele

particulare autorizate; de exemplu, paralel cu instituţiile de învăţământ atât

primar, cât şi universitar, instituţii medicale finanţate din bugetul de stat sau

bugetele locale, activează şi instituţii de învăţământ, instituţii medico-sanitare

private. Autorităţile publice supraveghează activitatea instituţiilor private în

34 Georgeta Modiga, op.cit., pag.42135 Victor Popa, “Ghidul primarului”, Ed.: ARC, 2001, pag.193

22

calitatea prestării serviciilor publice şi;

c) servicii publice exercitate de persoane private autorizate sub paza unei

autorităţi a administraţiei publice (brutărie privată sau concesionată, transportul cu

minimaxi în municipiu Chişinău).

Din punct de vedere al importanţei sociale avem:

- servicii publice vitale (alimentare cu apă, canalizare, termoficare);

- servicii publice facultative (amenajare parcuri şi locuri de distracţii, centre de

informare) etc.

În raport cu colectivităţile publice de care depind, distingem:

1. Servicii publice interne şi extrateritoriale. Într-o manieră generală, toate

serviciile sunt în cadrul geografic al statului, dar sunt unele care se prelungesc în

exterior (de exemplu: afacerile externe au o administraţie centrală şi organe şi agenţi în

exterior, serviciul marină-aviaţie, care se execută în afara graniţelor). Cu toate acestea,

distincţia prezintă puţin interes din punct de vedere al structurii generale şi al regulilor

de funcţionare a serviciilor;

2. Serviciile civile şi cele militare. Cele din urmă sunt supuse unei discipline

foarte stricte, organizate şi conduse după reguli care, parţial, le sunt proprii. în multe

ţări ele dispun, chiar în timp de pace, de puterea de rechiziţie a oamenilor obligaţi să

petreacă un anumit timp sub drapel şi de anumite puteri de rechiziţie a bunurilor.36

Suplimentar la criteriile de clasificare a serviciilor publice examinate anterior,

prezintă interes următoarea clasificare a serviciilor publice propusă de profesorul Ioan

Alexandru:37

a) servicii publice interne şi servicii publice extrateritoriale. Majoritatea

serviciilor publice sunt prestate în teritoriul geografic al statului, dar sunt unele care

se prelungesc în exterior (de exemplu: afacerile externe au o administraţie centrală şi

organe şi agenţi în exterior; serviciul marină-aviaţie, care se execută în afara

graniţelor). Serviciile extrateritoriale sunt servicii specifice, care, de regulă, reprezintă

36 Georgeta Modiga, op.cit., pag.42237 Ioan Alexandru, „Mecanisme şi Instituţii Administrative”, Ed.: Silvi, 1996, pag.116

23

competenţa exclusivă a autorităţilor publice centrale, sunt prestate de organisme

administrative specializate şi sunt reglementate conform unui regim juridic special, ce

ţine de reglementările internaţionale. Cu toate acestea distincţia prezintă puţin interes

din punct de vedere al structurii generale şi al regulilor de funcţionare a serviciilor;

b) servicii civile şi servicii militare. Cele din urmă sunt supuse unei discipline

foarte stricte, organizate şi conduse după reguli care, parţial, le sunt proprii. În multe

ţări ele dispun, chiar în timp de pace, de puterea de rechiziţie a oamenilor obligaţi să

petreacă un anumit timp sub drapel şi de anumite puteri de rechiziţie a bunurilor;

c) servicii de administraţie generală în opoziţie cu cele tehnice (prestează

servicii specializate, de exemplu serviciul de salubrizare, asigurare cu apă potabilă);

d) serviciile tehnice sunt constituite cu organisme de direcţie sau de execuţie

(de exemplu, serviciul veterinar de stat are atribuţii de direcţie (serviciu

desconcentrat), iar serviciul veterinar raional (serviciul descentralizat) - atribuţii de

execuţie;

e) serviciile prestate de stat sunt oferite direct prin organisme ale administraţiei

publice centrale de specialitate, pe de altă parte, servicii desconcentrate în unităţile

administrativ-teritoriale.38

Totodată, literatura de specialitate mai distinge serviciul public de legiferare,

serviciul public judiciar şi serviciile publice administrative.39

Serviciul public de legiferare, are ca scop adoptarea de norme juridice

obligatorii, care să reglementeze, în mod uniform, la nivelul întregii ţări, raporturile

sociale

Serviciul public judiciar, este înfăptuit de instanţele judecătoreşti, şi are drept

scop să soluţioneze, cu putere de adevăr legal, conflictele juridice şi să pedepsească

pe cei care încalcă legea.

38 Victor Mocanu, op.cit., pag.1439 Mihai Platon, „Administraţia publică. Curs universitar.”, Ed.: Universul, Chişinău, 2007, pag.91

24

Serviciile publice administrative asigură executarea legilor şi a hotărîrilor

instanţelor judecătoreşti, ordinea publică, siguranţa naţională, crearea condiţiilor

optime de sănătate, instrucţie publică, cultură, transport etc.40

La fel, criterii de clasificare a serviciilor publice, întâlnite la unii savanţi

români, care evidenţiază patru grupe de servicii:

(A) În dependenţă de nivelul de realizare sau interesul satisfăcut, se disting

servicii:

- servicii naţionale;

- servicii locale;

(B) După natura serviciilor publice sau din punct de vedere juridic, sunt:

- servicii publice administrative;

- servicii publice industriale şi comerciale.

(C) În dependenţă de modul de organizare:

- ca autorităţi ale administraţiei publice;

- ca instituţii publice.

(D) După formă de proprietate sau reguli juridice aplicabile:

- servicii publice monopolizate/ regim administrativ;

- servicii publice realizate de sectorul public şi/sau privat.41

În finele acestei abordări indicăm asupra faptului că în practica internaţională se

utilizează clasificarea bunurilor şi serviciilor după natura acestora modul de folosire,

procesul tehnologic, organizare şi finanţare, acţiune cunoscută sub denumire: de

Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională.42

1.3. Particularităţile serviciilor publice locale.

40 Ioan Alexandru, „Administraţie publică. Teorii. Realităţi. Perspective”, Ed.: Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag.29041 A.Androceanu, „Management public”, Ed.: Economică, Bucureşti, 1999, pag.5642 Georgeta Modiga, op.cit., pag.422

25

Majoritatea specialiştilor din domeniu declară că pentru a ne afla în prezenţa

unor servicii publice sunt necesare următoarele condiţii:

a) Satisfacerea cerinţelor membrilor societăţii;

b) Înfiinţarea serviciilor publice se face de către autorităţile publice;

c) Activitatea serviciilor publice se desfăşoară în realizarea autorităţii de stat;

d) Serviciile publice create dispun de personalitate juridică;

e) Serviciile publice sunt dotate cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe,

responsabilităţi;

f) Personalul încadrat în serviciul public are calitatea de funcţionari publici;

g) Baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurat din

patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local;

h) Serviciile publice desfăşoară o activitate regulată şi continuă în toată

perioada cît există după un program adus la cunoştinţa membrilor colectivităţii;

i) Activitatea serviciilor publice, de regulă, este supusă regimului de drept

public;

j) Reorganizarea şi desfiinţarea serviciilor publice se face de către aceleaşi

organe şi prin acte de acelaşi nivel prin care au fost înfiinţate.

La rîndul său, după Ioan Alexandru, pentru a fi prezenţa unui serviciu public,

trebuieşte îndeplinite următoarele condiţii:

1. Satisfacerea cerinţelor membrilor societăţii;

2. Înfiinţarea lor să se facă prin acte de autoritate;

3. Activitatea lor se desfăşoară în realizarea autorităţii de stat;

4. Sînt persoane juridice, dispunînd de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute

de lege;

5. Mijloacele lor materiale sînt asigurate fie prin subvenţii bugetare, fie din

venituri proprii.43

43 Ioan Alexandru, „Drept administrativ”, Ed.: Economică, Bucureşti, 2003, pag.169

26

Opinia de mai sus este împărtăşită şi de către unii specialişti ai Academiei de

Administraţie Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova.44

Deci, menţionăm că identificarea unui serviciu public presupune luarea în

considerare a trei elemente.

a) Elementul material: serviciul public este, în primul rând, o activitate de

interes general. Această întâietate a elementului material a apărut odată cu punerea

sub semnul întrebării a criteriului organic. Serviciul public nu mai este privit ca un

organism public, ci, în special, ca o activitate care răspunde unui obiectiv de interes

general. Această activitate poate fi asigurată eventual de către o persoană privată.

Trebuie, de asemenea, menţionat că orice activitate de interes general reprezintă şi un

serviciu public.

Elementul voluntarist, adică intenţia puterilor publice. Nu va exista un

serviciu public decât dacă puterile publice (autorităţi naţionale sau locale) şi-au

manifestat intenţia de a-şi asuma (direct sau indirect) o activitate de interes general.

Nu există, deci, servicii publice „prin natura lor”.

Noţiunea de serviciu public apare, de aceea, ca o noţiune subiectivă şi

evolutivă. Evoluţia are loc în sensul lărgirii sferei de cuprindere. Astfel, odată cu

dezvoltarea nevoilor în domeniul petrecerii timpului liber, activităţi cum ar fi

exploatarea unui teatru, a unui teleski într-o staţiune montană sau organizarea de

competiţii de către federaţiile sportive au căpătat eticheta de servicii publice.

Există anumite dificultăţi în identificarea intenţiei exacte a guvernanţilor, mai

ales atunci când ei încredinţează anumite activităţi de interes general unor persoane

private, în mod expres ca fiind servicii publice. Este necesară, atunci, prezenţa a trei

indicii pentru a putea identifica serviciul public:

- activitatea trebuie să răspundă unei misiuni de interes general;

- organismul privat respectiv trebuie să dispună de veritabile prerogative de

putere publică;

44 T.Deliu, T.savca, S.Arionescu, A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”, Chişinău, 2007, pag.117

27

- organismul privat respectiv trebuie să fie supus unui control din partea

puterilor publice.

În majoritatea cazurilor, voinţa puterilor publice este uşor de identificat:

persoana publică respectivă îşi asumă în mod direct activitatea de interes general în

cauză. Dacă activitatea de interes general este asigurată de către o persoană privată,

trebuie să se ţină seama în mod special de controlul administraţiei (de către puterea

publică). Orice serviciu public depinde, deci, în mod direct sau indirect, de voinţa

unei persoane publice care decide crearea sa, modul de gestiune, regulile

fundamentale de organizare.

c) Elementul formal. Regulile aplicabile în mod normal activităţilor de servicii

publice provin din acel regim juridic căruia îi este supusă activitatea de interes general

în cauză. Existenţa unui regim juridic specific, regimul de drept administrativ, apare

în mod clar atunci când serviciul public este asigurat în mod direct de către o persoană

publică. Realizarea acestei misiuni este însoţită întotdeauna de prerogative sau de

constrângeri caracteristice (proprii) dreptului public.

Dacă serviciul este asigurat de către o persoană privată, referirea la regimul de

drept administrativ are doar o valoare de criteriu de identificare a serviciului public.

Aşa cum s-a arătat mai sus, pentru existenţa serviciului public, trebuie să existe un

control din partea puterilor publice şi o concesionare a prerogativelor puterii publice

către persoana privată.

La fel, vom prezenta trăsăturile serviciilor publice după Victor Mocanu:

- Serviciile publice sunt create de autorităţi ale administraţiei publice centrale şi

autorităţi publice locale de nivel comunal şi judeţean în scopul satisfacerii intereselor

generale şi specifice ale membrilor comunităţii pe care le reprezintă.

- Serviciile publice sunt create prin lege sau pe baza legii de o autoritate a

administraţiei publice investită cu competenţa respectivă. De exemplu, prin articolul

14 şi articolul 43 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică

locală” sunt delimitate competenţele dintre consiliile locale de nivelul întîi şi

28

consiliile raionale de nivelul doi ale administraţiei publice, iar articolul 29 şi 51 al

aceleiaşi legi - atribuţiile primarului şi preşedintelui raionului în calitate de

conducător al serviciilor publice.45

- Serviciile publice sunt dotate cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe,

responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice. Aceste funcţii

publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de specialitate care să

realizeze, în concret, atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în cadrul

serviciului public. Adică să fie ocupate de funcţionari publici, cu drepturi şi

îndatoriri corespunzătoare.

- Specializarea serviciului public, fiecare serviciu este creat pentru satisfacerea

unui anumit sau a unor anumite interese de ordin general determinat de sfera de

competenţă a serviciului (servicii medicale, educaţie, instruire, protecţie socială,

protecţia mediului).

- Serviciul public desfăşoară o activitate regulată şi continuă în toată perioada

cât există, după un program adus la cunoştinţa membrilor comunităţii (aprovizionarea

cu apă potabilă, salubritate, serviciul de consultanţă agricolă etc).

- Serviciul public este oferit în mod egal pentru comunitate. Toţi membrii

comunităţii au acces egal la serviciul public de care ei au nevoie (servicii de stare

civilă, serviciul de aprovizionare cu apă potabilă, servicii de salubritate etc).

- Actele juridice pentru prestarea serviciilor publice, de regulă, sunt acte

administrative.

- Serviciile publice pentru satisfacerea unor interese specifice pot folosi puterea

publică (securitate, ordinea publică, lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale).

- Serviciul public satisface anume acele necesităţi specifice ale colectivităţii

care la etapa dată constituie interesul general al comunităţii date (construcţia unui pod

peste un râu, construcţia unei pieţe locale, porţiuni de drum, gazificarea localităţii

etc).

45 Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032

29

- Baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurată din

patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local. Deşi unele

servicii publice realizează venituri proprii, statul, judeţul şi comuna sunt obligate ca

atunci când este cazul, să le subvenţioneze activitatea pentru că, prin serviciile

publice, statul, judeţul şi comuna urmăresc, în primul rând, satisfacerea intereselor

generale ale membrilor societăţii şi numai în al doilea rând, realizarea de beneficii

(servicii publice sociale, de învăţământ, asistenţă medicală).

- Serviciul public este prestat contra plată sau gratuit, în dependenţă de tipul de

serviciu şi modul de prestare al lui. Autoritatea administraţiei publice decide modul de

prestare a serviciului, taxele pentru utilizatorii serviciilor, volumul de subvenţii de la

bugetul de stat sau local.

La rîndul său, indicăm asupra faptului că în opinia lui E.Ciumac, serviciile

publice locale, deşi fac parte din sfera serviciilor publice de interes general, serviciile

publice locale au următoarele particularităţi:46

1) au caracter economico-social;

2) răspund unor cerinţe şi necesitaţi de interes şi utilitate publică;

3) au caracter tehnico-edilitar;

4) au caracter permanent şi regim de funcţionare continuu;

5) regimul de funcţionare poate avea caracteristici de monopol;

6) presupun existenţa unei infrastructuri tehnico-edilitare adecvate;

7) aria de acoperire are dimensiuni locale: comunale, orăşeneşti, municipale

sau raionale;

8) sunt înfiinţate, organizate şi coordonate de autorităţile administraţiei publice

locale;

9) sunt organizate pe principii economice şi de eficienţa;

46 E.Ciumac, „Serviciile publice lcale în R.Moldova: probleme strategii de dezvoltare”, în Administraţia publică în perspectiva integrării europene, nr.1, Chişinău, 2006, pag.447

30

10) pot fi furnizate/prestate de către operatori care sunt organizaţi şi

funcţionează fie în baza reglementărilor de drept public, fie în baza reglementărilor de

drept privat;

11) sunt furnizate/prestate pe baza principiului „beneficiarul plăteşte”;

12) recuperarea costurilor de exploatare ori de investiţii se face prin preţuri,

tarife sau taxe speciale.47

Concluzionând cele expuse, considerăm reuşită definiţia propusă de Valentin

Prisăcaru, şi anume: serviciul public administrativ este acel organism administrativ,

înfiinţat, prin lege sau pe baza legii, de către stat, judeţ, oraş sau comună pentru

satisfacerea în mod continuu a unor interese specifice ale membrilor societăţii. Aceste

organisme sunt încadrate cu personal cu o anumită pregătire de specialitate, iar baza

lor materială este asigurată de către stat, judeţ sau comună. Ceea ce trebuie reţinut este

faptul că serviciile publice administrative sunt create de stat, judeţ, oraş sau comună

pentru a satisface interesele specifice - în cadrul intereselor generale - ale membrilor

societăţii care alcătuiesc statul, judeţul, oraşul sau comuna. Antonie Iorgovan prin

serviciu public înţelege activitatea organizată sau autorizată de o autoritate a

administraţiei publice pentru a satisface nevoi sociale în interes public.

Totodată, în fine putem menţiona că potrivit unor autori din domeniu din

Republica Moldova, serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizaţie de stat

sau a colectivităţii locale, înfiinţată de către autorităţile competente cu scopul de a

asigura satisfacerea regulată şi continuă a unor cerinţe cu caracter general ale

membrilor societăţii în regim de drept administrativ sau civil în procesul de executare

a legii.48

47 Idem, pag.44848 T.Deliu, T.Savca, S.Arionescu, A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”, Chişinău, 2007, pag.117

31

CAPITOLUL II

GESTIONAREA SERVICIILOR PUBLICE LOCALE

2.1. Regimului juridic al serviciilor publice locale.

32

Indiferent de forma de organizare, serviciile publice locale au la bază anumite

reguli, unele cu valoare de principii care fundamentează activitatea organismului ce

desfăşoară activităţi de prestaţie în regim public şi trebuie deci respectate în egală

măsură atît de administraţia publică organizatoare, cît şi de către agenţii economici

sau organismele private nonprofit, cărora li s-au încredinţat aceste activităţi de interes

public.

Printre acestea vom evidenţia:

1. Principiul egalităţii tuturor cu privire la funcţionarea serviciilor publice care

izvorăşte din principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii.

Urmează de accentuat că potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Moldova,

toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără

deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă

politică, avere sau de origine socială.49

Însă acest principiu nu înseamnă o egalitate absolută, deoarece cetăţenii nu pot fi

consideraţi egali decît dacă sunt în situaţii identice. Cel mai convingător exemplu, în

acest sens, poate servi tratarea diferită a clienţilor mai ales în ceea ce priveşte tarifele

care le sunt aplicabile, în cazul serviciilor publice industriale şi comerciale. Astfel că

pentru unele categorii de cetăţeni, statul subvenţionează plata tarifelor pentru unele

servicii publice cum sunt: energia electrică, gazele naturale, încălzirea etc. În acest

caz avînd drept principiu de bază veniturile uzagerilor serviciilor publice, statul

acordă compensaţii nominative păturilor socialmente vulnerabile, deoarece

inechităţile sociale nu trebuie să aducă atingere egalităţii în drepturi a cetăţenilor.50

2. Principiul continuităţii, care semnifică permanenţa serviciului public, nefiind

acceptate întreruperile.

Principiul continuităţii serviciilor publice porneşte de la scopul acestuia care

este satisfacerea interesului general, iar întreruperea în funcţionarea serviciului

respectiv riscă să provoace grave perturbări în viaţa naţiunii. Serviciile publice nu se

49 Al.2 art.16 al Constituţiei Republicii Moldova, din  29.07.1994, Publicat: 18.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1  50 Mihai Bîrgău, Liliana Belecciu, op.cit. pag.486

33

înfiinţează pentru a răspunde unor nevoi trecătoare ale cetăţenilor, ci pentru a

răspunde unor nevoi permanente. în consecinţă, este de neconceput ca serviciul să

funcţioneze cu întrerupere.51

După cum menţionează Ioan Alexandru teoretic acest principiu este cel mai

important principiu al serviciului public care decurge din permanenţa statului precum

şi din necesitatea asigurării nevoilor de interes general fără întreruperi.52

Atît administraţie publică centrală, cît şi administraţie publică locală îşi realizează

sarcinile prin serviciile publice administrative pe care le înfiinţează pentru a satisface

continuu în interese generale, la nivel central, de către administraţia publică centrală şi

la nivel local, în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale în care funcţionează, de

către administraţia publică locală.53

3. Principiul adaptabilităţii, care rezidă din necesitatea adaptării serviciului

public la schimbările şi exigenţele interesului general.

Pentru a realiza pe deplin necesităţile cetăţenilor serviciul public trebuie să

urmărească nevoile acestora; mai mult, potrivit acestui principiu administraţia are

obligaţia de a îmbunătăţi continuu prestarea serviciului public.

În unele cazuri adaptarea serviciului public la necesităţile populaţiei implică

doar sarcina autorităţilor publice competente a constata modificarea interesului

general şi de a dispune adaptarea cu acest interes general a serviciului public. Alteori,

pe lîngă acestea, administraţia poate impune diverse obligaţii uzagerilor, cum ar fi

mărirea tarifelor.54

Principiul adaptabilităţii are următoarele implicaţii:

administraţia poate modifica oricînd regulile de organizare şi funcţionare

ale serviciului public, beneficiarii serviciului public neavînd un drept de a menţine

condiţiile de funcţionare ale acestuia;

51 Mihai Bîrgău, Liliana Belecciu, op.cit. pag.48552 Ioan Alexandru, „Drept Administrativ”, Ed.: Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.17353 Victor Popa, „Ghidul primarului”, Ed.: ARC, 2001, pag.191

54 Mihai Bîrgău, Liliana Belecciu, op.cit. pag.487

34

dreptul de a modifica unilateral şi de a rezilia contractul de concesiune a

serviciilor publice de către concedent atunci cînd există necesităţi de adaptare a

serviciului public. Potrivit dispoziţiilor Legii „cu privire la concesiuni”, modificarea

clauzelor contractului de concesiune se face „în cazul în care apar circumstanţe

deosebite de cele care au fost prevăzute la acordarea concesiunii”.55

În acest sens, modificarea unilaterală a contractului de concesiune vizează

aspecte legate de organizarea, funcţionarea şi condiţiile de exploatare a serviciului

public.

Deci, adaptabilitatea la nevoia socială este determinată de faptul că nevoile

sociale sunt în continuă diversificare şi modificare cantitativă şi calitativă, iar

serviciul trebuie să răspundă prompt şi eficient la evoluţia nevoilor colective şi

exigenţele interesului general.56

4. Principiul neutralităţii ce semnifică faptul că serviciul public trebuie să

funcţioneze avînd ca unic scop satisfacerea interesului general şi nu a altor interese.57

Acest principiu mai apare şi sub denumirea neutralităţii şi prevede că

neutralitatea garantează liberul acces al tuturor cetăţenilor fără discriminare, la

serviciile publice. Ea implică laicitatea statului, imparţialitatea funcţionarilor publici

şi interdicţia oricărei discriminări bazate pe convingeri politice, filozofice, religioase,

sindicale sau care ţin de originea socială, sex, stare de sănătate, origine etnică.

În afară de principiile care stau la baza organizării şi funcţionării serviciilor

publice, Maria Orlov consideră că ele trebuie să fie flexibile, dinamice şi eficiente, de

cea mai înaltă calitate şi la costuri cît mai mici.58 Ne raliem şi noi acestei opinii,

considerînd că am putea adăuga la principiile enunţate mai sus: principiul

acomodabilităţii (flexibil, dinamic) şi principiul eficienţei (îndreptat, calitativ, preţ

rezonabil).

55 Al.2 art.14 din Legea nr.534-XIII  din  13.07.95 „cu privire la concesiuni” Monitorul Oficial al R.Moldova nr.67/752 din 30.11.199556 Ioan Alexandru, „Drept administrativ”, Ed.: Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.17557 Corneliu Manda, Drept administrativ, Ed. Victor, Bucureşti, 2000, pag.10058 Maria Orlov, Drept administrativ, Ed.: Epigraf, Chişinău, 2001, pag.84

35

Totodată, principiul eficienţei serviciului public este impus de faptul că toate

cheltuielile necesare se suportă de la buget, adică din taxele şi impozitele plătite de

cetăţeni.

În aceste condiţii, administraţia este obligată să găsească cel mai bun raport

între eforturile (costurile) făcute şi efectele obţinute, respectiv cantitatea şi calitatea

serviciilor prestate cetăţenilor. Acest principiu trebuie avut în vedere în toate fazele şi

etapele de elaborare a capitolelor de cheltuieli bugetare necesare funcţionării

serviciilor publice.59

Pe de altă parte, eficienţa presupune satisfacerea tot mai completă a nevoilor

cetăţeanului, ceea ce face ca, de cele mai multe ori, cheltuielile prevăzute în buget să

fie depăşite. Este însă preferabil să fie satisfăcut interesul public, chiar dacă

administraţia va face datorii, întrucît scopul de a fi al acesteia este tocmai satisfacerea

tuturor condiţiilor pentru desfăşurarea normală a vieţii publice. Cu cît serviciul public

este mai bine structurat, organizat şi condus, cu atît banul public este mai bine folosit,

cu alte cuvinte, funcţionează mai eficient.60

Vorbind despre principiile care stau la baza organizării serviciilor publice nu

trebuie să pierdem din vedere faptul că atît Constituţia Romîniei cît şi a Republicii

Moldova61 enunţă în calitate de principiu în organizarea şi funcţionarea administraţiei

publice locale principiul descentralizării serviciilor publice.

Prin descentralizare trebuie să înţelegem acordarea unei anumite autonomii

unui serviciu public, conferindu-i acestuia personalitate juridică, sau o repartizare

armonioasă a funcţiilor între diferite ramuri ale administraţiei.62

Prin urmare, condiţiile de bază pentru realizarea descentralizării serviciilor

publice sunt: desprinderea unui serviciu public din competenţa centrală sau locală prin

acordarea unei anumite autonomii, conferirea acestui serviciu de personalitate

59 Mihai Manea, op.cit., pag.5760 Ioan Alexandru, op.cit., pag.17661 Art.109 din Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94, în vigoare de la 27.08.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.162 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.2, Nemira, 1996, pag.531

36

juridică, a unui patrimoniu şi a propriilor organe de conducere. Esenţa descentralizării

serviciilor publice constă în a satisface cu promtitudine şi maximă eficienţă interesele

specifice ale unei colectivităţii. Ioan Vida menţionează că descentralizarea serviciilor

publice presupune acordarea personalităţii juridice, scoaterea acestora de sub

controlul ierarhic şi plasarea lor sub regulile tutelei administrative. În măsura în care

aceste standarde nu sunt realizate de serviciile exterioare ale administraţiei publice

centrale nu ne aflăm în prezenţa descentralizării acestor servicii, ci a deconcentrării

acestora.63

Descentralizarea serviciilor publice, precizează Ioan Vida, trebuie concepută şi

ca repartizare a funcţiilor între diferitele ramuri ale administraţiei. În general,

descentralizarea serviciilor publice se realizează prin constituirea unor instituţii

publice sau a unor instituţii de utilitate publică, înzestrate cu personalitate juridică,

bazate pe proprietatea publică ori privată, a persoanelor fizice sau a unor persoane

juridice.64 Prin urmare, procesul descentralizării serviciilor publice presupune:

a) transferarea de atribuţii de la organele centrale de specialitate către

autorităţile publice locale;

b) acordarea serviciului public transferat prin personalitate juridică şi o

autonomie faţă de organul care a efectuat transferarea, sau, altfel spus, ruperea

oricăror legături pe verticală;

c) serviciul public descentralizat poate să se bazeze pe proprietate publică sau

pe proprietate privată, fie a unor persoane fizice sau juridice.

În literatura de specialitate criteriile şi gradul descentralizării administrative

depind de mai multe criterii, printre care vom menţiona cele evidenţiate de Erast Ditti

Tarangul:

- numărul serviciilor publice date în competenţa autorităţilor locale, cu cît

numărul acestora este mai mare, cu atît va fi mai mare şi descentralizarea şi invers, cu

63 Ioan Vida, Puterea executivă şi administraţia publică, Bucureşti, 1994, pag.21

64 Ioan Vida, op.cit., pag.22

37

cît numărul acestor servicii publice va fi mai mic, cu atît şi descentralizarea este mai

redusă;

- modul cum sunt organizate autorităţile publice locale şi raporturile lor cu cele

centrale;

- forma în care se exercită controlul special efectuat de autoritatea centrală

(tutela administrativă).

Gradul descentralizării pe servicii poate fi mai mare sau mai mic şi depinde de

forma de organizare şi funcţionare a serviciului dat. Eugen Popa consideră că ceea ce

distinge cele două moduri de organizare şi funcţionare a serviciilor publice este

tocmai prezenţa sau absenţa personalităţii juridice.65

Începînd de la interesele colectivităţilor locale de prim nivel este necesară o

conexiune cu interesele unităţii administrativ-teritorială de nivelul doi, iar aceasta

trebuie să-şi racordeze interesele cu cele naţionale. Numai în cazul în care fiecare

nivel va ţine cont de necesităţile vitale ale fiecărei colectivităţi, dacă eforturile vor fi

coordonate putem vorbi despre o reformă eficientă a sistemului administrativ şi, în

special, despre o descentralizare reală.

În concluzie, ne raliem opiniei lui Victor Mocanu, care evidenţiază criteriile în

baza căror trebuie efectuată descentralizarea serviciilor publice:

1. descentralizarea acestor servicii pînă la nivelul de administrare cel mai

apropiat de cetăţean;

2. autoritatea administraţiei publice care asigură serviciile publice trebuie să

dispună de competenţe şi resurse necesare în acest domeniu, prevăzute de legislaţia în

vigoare;

3. autoritatea administraţiei publice trebuie să satisfacă necesităţile populaţiei

(interesul public) din circumscripţia dată.66

65 Eugen Popa, Autonomia locală în România, Ed. All BECK, Bucureşti, 1999, pag.173

66 Victor Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice”, Ed.: Tish, 1999, pag.17

38

În organizarea administrativă a unui stat nu poate fi vorba numai de

descentralizare sau numai de centralizare, consideră prof. Victor Popa, între ele

existînd nenumărate elemente intermediare.67 Acest “ceva intermediar” poartă

denumirea de deconcentrare şi este definit ca un transfer de atribuţii, de putere

decizională, de servicii şi mijloace, de la nivel central către un plan local, în favoarea

unor agenţi de stat situaţi la nivel local.

Ioan Vida observă că deconcentrarea reprezintă un “paleativ adus principiului

centralizării”, prin uzul căruia se încearcă a se evita consecinţele negative aduse de

supracentralizarea guvernului central; sistemul administrativ îşi păstrează

caracteristicile de sistem centralizat, deoarece autorităţile de stat locale sunt

prelungirile teritoriale ale administraţiei centrale.68

Astfel, trebuie să înţelegem că deconcentrarea nu creează agenţi administrativi

independenţi, ea doar deplasează locul puterii de decizie, reprezentînd astfel o

variantă a centralizării şi nu un aspect al descentralizării, aceste noţiuni fiind uneori

confundate de diferiţi autori.

Din caracteristicile făcute descentralizării şi deconcentrării se observă cu

uşurinţă că acţiunile şi consecinţele care intervin în urma aplicării lor sunt diametral

opuse şi nu se pot confunda. În cazul descentralizării, responsabile de prestarea

serviciilor publice devin autorităţile publice descentralizate (consiliile locale şi clele

judeţene), iar, în condiţiile deconcentrării, responsabile de prestare sunt autorităţile

publice ale administraţiei de stat. În sistemul deconcentrat, statul prin ministere şi alte

servicii centrale de specialitate reprezintă interesele colective ale întregii naţiuni.

Oricum, aceste principii, deşi detaşează responsabilităţile celor care prestează diferite

tipuri de servicii publice ele au în acelaşi timp şi o unitate, deoarece prin intermediul

lor se realizează funcţiile statului sau interesul general al cetăţenilor.

67 Victor Popa, Drept public, Chiєinгu, 1998, pag.392

68 Ioan Vida, op.cit., pag.18

39

Mai mult de atît, potrivit prevederilor constituţionale Guvernul exercită

conducerea generală a administraţiei publice,69 în scopul asigurării unităţii de acţiune

a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, de organizare şi aplicare în

concret a legilor şi celorlalte acte normative. Ca autoritate publică centrală, Guvernul

coordonează şi controlează activitatea ministerelor, a celorlalte autorităţi ale

administraţiei publice centrale şi locale.

În afară de principiile menţionate mai sus, noi considerăm că în organizarea

serviciilor publice trebuie inclus şi principiul eligibilităţii, graţie faptului că

parlamentul şi autorităţile publice locale, ca autorităţi reprezentative sunt constituite

în baza alegerilor, sau, altfel spus, sunt autorităţi elective.

Totodată, caracterul electiv constituie o trăsătură specifică a autorităţilor

publice reprezentative. Prin alegeri, autorităţile învestite cu dreptul de a guverna în

numele poporului obţin calitatea de a fi reprezentative şi publice. Caracterul electiv îşi

are geneza în doctrina lui Montesquieu de suveranitate naţională, potrivit căreia

naţiunea îşi desemnează ea însăşi reprezentanţii din imposibilitatea de a-şi exercita

nemijlocit voinţa. Această desemnare are loc prin alegeri, de preferinţă directe.

Caracterul electiv este indispensabil legat de calitatea reprezentativă a

autorităţii respective, deoarece:

- o evidenţiază de alte organe învestite cu dreptul de a conduce, administra,

conferindu-i putere deosebită;

- creează o strînsă legătură politico-morală între electorat şi autoritatea

reprezentativă;

- oferă independenţă autorităţii reprezentative faţă de alte organe publice;

- asigură succesiunea guvernanţilor la conducerea societăţii în funcţie de voinţa

majorităţii corpului electoral, exprimată prin alegeri libere şi periodice.70

69 Art.96 din Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94, în vigoare de la 27.08.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.170 Victor Popa, Drept public, Chişinău, 1998, pag.304

40

Succesiunea, rotaţia sau reînnoirea cadrului electiv este o condiţie

constituţională,1 ce asigură participarea mai largă a reprezentanţilor la exercitarea

puterii şi totodată nu permite autorităţii reprezentative uzurparea şi monopolizarea

puterii.

Constituţia Republicii Moldova în acest sens prevăd că parlamentul este

autoritate reprezentativă supremă,71 iar autorităţile publice locale se aleg în baza

principiului eligibilităţii.72

Parlamentul, prin funcţia legislativă, satisface interesul general al societăţii

stabilind comportamentul persoanelor fizice şi juridice în stat, iar autorităţile publice

locale satisfac o parte din interesele generale ale societăţii, cele care au un caracter

local sau regional. Astfel, serviciile publice oferite de autorităţile reprezentative pot fi

clasificate în servicii de legiferare şi servicii publice administrative.

Astfel, putem considera că satisfacerea interesului general al întregii

colectivităţi umane care formează statul se efectuează prin intermediul serviciilor

publice de interes naţional şi interes local, iar cele patru funcţii ale statului

(legislativă, executivă, administrativă, judecătorească) cuprind activitatea tuturor

serviciilor publice destinate să asigure satisfacerea intereselor generale, uzînd în acest

scop de prerogative specifice puterii publice.

2.2. Organizarea serviciilor publice locale.

Pentru a deservi membrii societăţii, serviciile publice trebuie să fie bine

organizate şi conduse în modul corespunzător. Numai organizarea ca funcţie esenţială

a conducerii poate asigura condiţiile adecvate realizării obiectivelor ce revin

colectivelor de muncă.

71 Art.58 din Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94, în vigoare de la 27.08.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.172 Idem, art.109

41

Prin organizare urmează a subînţelege gruparea oamenilor în unităţi de muncă,

delimitarea funcţiilor ce revin unităţilor, precizarea activităţilor corespunzătoare şi

stabilirea legăturilor necesare pentru a forma un sistem de activităţi diferenţiate, dar

coordonate, în cadrul căruia toate eforturile sînt orientate în aceeaşi direcţie.73

În acelaşi timp dicţionarul explicativ al limbii române prin organizare

subînţelege anasmablul de măsuri privind stabilirea, asigurarea şi coordonarea

mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă în vederea desfăşurării producţiei cu

maximum de eficienţă economică.74

Ideea organizării urmăreşte scopul ca în activitate să se obţină rezultate bune

într-un timp mai redus şi cu mijloace mai mici.

Dacă am generaliza cele spuse, apoi la întrebarea „ce este organizarea?” am

putea da următorul răspuns:

Organizarea este ansamblul de metode şi tehnici privind conducerea în bune

condiţii a producţiei şi a muncii, folosirea eficientă a forţei de muncă şi a timpului,

asigurarea mijloacelor tehnice necesare procesului de producţie.

Toate ideile de organizare pornesc de la Om. Anume Omul, fiind înzestrat cu

gîndire, trebuie s-o utilizeze în modul corespunzător pentru a-şi organiza, în primul

rînd, propriile activităţi şi apoi trebuie să fie în stare să organizeze cît mai just şi

activităţile membrilor colectivului cu care lucrează.

Responsabilităţile autorităţilor publice locale se manifestă în mod esenţial în

două domenii de bază: reglementarea anumitor activităţi concrete în perimetrul

localităţilor pe care le administrează şi prestarea serviciilor. Există un număr concret

de funcţii pe care municipiul le exercită la indicaţia Guvernului, Parlamentului,

Preşedintelui Republicii şi o serie de alte funcţii pe care el şi le atribuie la alegere.

Ambele tipuri de funcţii, atît cele de mandat cît şi cele opţionale, sînt consfinţite prin

lege, fapt care în termeni tehnici poartă numirea de Act Public.

73 Ion Paladi, Sericiile publice, Ed.: AAP, Chişinău, 1998, pag.1274 DEX-98, Ed.: Univers Enciclopedic, pag.474

42

Fiecare municipiu poate să-şi extindă aria de exercitare a puterii prin

promovarea Actului privat a cărui jurisdicţie se răsfrînge numai asupra unei localităţi

concrete. Spre exemplu, Actul pieţei comerciale din Chişinău (1994) îi oferă

Consiliului acestui municipiu autoritatea de a interzice aflarea vehiculelor în piaţa

orăşenească.

În mod normal, numărul funcţiilor exercitate de un oarecare alt organ

administrativ sînt distribuite între diversele tipuri de autorităţi locale, în principal, în

dependenţă de dimensiunile acestora, consiliile mai mari fiind preocupate mai mult cu

lucrul de coordonare, iar cele mai mici — nemijlocit cu cel de implementare.75

De exemplu, funcţia Consiliului municipiului Chişinău ţine de rezolvarea

problemelor de ordin global, coodonarea activităţilor preturilor şi a primăriilor din

componenţa acestui municipiu, pe cînd în activitatea preturilor, a primăriilor săteşti şi

orăşeneşti intră lucrul, munca zilnică de satisfacere a cerinţelor cetăţenilor.76

Pentru comoditate, serviciile publice pot fi clasificate în mai multe grupuri

principale şi anume: în servicii personale, servicii ce ţin de mediul ambiant, servicii

de organizare a timpului liber, comerciale şi servicii de protecţie.

Serviciile publice locale includ lucrări administrative de care cetăţenii

consideră că trebuie să beneficieze în mod direct atunci cînd au o calitate bună.

Administratorii trebuie să ţină minte că oricare cetăţean poate aprecia multe dintre

facilităţi şi servicii. Această transparenţă generează reacţii rapide atunci cînd lipseşte

calitatea - de exemplu, colectarea necorespunzătoare a gunoiului, canale înfundate,

probleme privind curăţarea zăpezii, lipsa presiunii în conducta de apă sau lipsa apei

calde.

Organizînd serviciile publice, trebuie să înţelegem bine că crearea unui serviciu

public local reiese din interesul general de a satisface o necesitate, absolut

75 Ion Paladi, op.cit., pag.1376 Al.1 art.75 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032

43

indispensabilă fiind intervenţia unei persoane publice. Scopul exclusiv al serviciului

public este satisfacerea nevoilor populaţiei.

Deci, sub forma de organizare a serviciilor publice se subînţelege că acestea

sunt înfiinţate, reorganizate şi desfiinţate prin lege sau pe baza legii de către organele

de administraţie publică (guvern, minister, consilii de toate nivelurile) care pot

funcţiona ca instituţii publice sau sub formă de regii autonome.

După obiectul de activitate, bineînţeles, numărul serviciilor publice poate fi

foarte mare, variind în dependenţă de necesităţile unor anumite colectivităţi. Anterior

am menţionat că, din punct de vedere al desfăşurării lor, serviciile publice se clasifică

în servicii de importanţă naţională (organizate la scara întregului teritoriu naţional) şi

servicii locale (comunele orăşeneşti, municipale, raionale).

În acelaşi timp, în Republica Moldova serviciile publice locale se organizează

de către consiliul local, la propunerea primarului, în domeniile de activitate

descentralizate stabilite pentru unităţile administrativ-teritoriale de nivelurile întîi şi al

doilea, în limita mijloacelor financiare disponibile.77

Desigur, că lista acestor servicii primarul o propune în urma chestionării

populaţiei, hotărîrilor adunărilor generale, conlucrări cu consilierii din consiliul local,

organizaţiile nonguvernamentale etc.78

Deci, consiliul local este autoritatea reprezentativă şi deliberativă a populaţiei

unităţii administrativ-teritoriale79 care are drept de iniţiativă şi decide, în condiţiile

legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care ţin de competenţa

altor autorităţi publice.80

Autorităţile administraţiei publice locale pot înfiinţa servicii publice în orice

domeniu de activitate. Pentru funcţionarea normală a oricărei comunităţi, sunt

necesare o serie de activităţi specifice de interes general, cum ar fi alimentarea cu apă,

77 Al.1 art.73 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr.03278 T.Deliu, T.Savca, S.Arionescu, .A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”, Ed.:AAP, Chişinău, 2007, pag.12479 Art.1 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 03280 Idem ,al.1 art.14

44

transportul de energie termică, distribuirea gazelor, canalizare, salubritate etc. Aceste

activităţi care satisfac interese generale trebuie asigurate de către autorităţile publice

locale în virtutea faptului că ele răspund faţă de cetăţenii care le-au desemnat pentru a

le reprezenta interesele.

Ca atare, serviciul public este mijlocul administraţiei prin care se prestează

cetăţenilor servicii de interes general, în regim de putere politică.

Înfiinţarea serviciilor publice este atributul exclusiv al autorităţilor deliberative,

respectiv al consiliilor locale, iar organizarea şi funcţionarea lor constituie atributul

autorităţilor executive, adică al primarilor.

Totodată, consiliile locale, în teritoriul administrat realizează următoarele

atribuţii în ceia ce priveşte organizarea serviciilor publice locale:81

- administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului

(comunei), oraşului (municipiului);82

- decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a

bunurilor domeniului public al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz,

precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;83

- decide vînzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în

locaţiune a bunurilor domeniului privat al satului (comunei), oraşului (municipiului),

după caz, în condiţiile legii;

- decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a

drumurilor, podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe,

precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi de agrement de interes local;

- decide înfiinţarea instituţiilor publice de interes local, organizează serviciile

publice de gospodărie comunală, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor

bugetare;

- decide, în condiţiile legii, înfiinţarea întreprinderilor municipale şi societăţilor

81 Atribuţii stipulate în art.14 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat: 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 03282 Idem, lit.b al.283 Idem, lit.c al.2

45

comerciale sau participarea la capitalul statutar al societăţilor comerciale;

- decide, în condiţiile legii, asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice

locale, inclusiv din străinătate, pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes

public, pentru promovarea şi protejarea intereselor autorităţilor administraţiei publice

locale, precum şi colaborarea cu agenţi economici şi asociaţii obşteşti din ţară şi din

străinătate în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări de interes comun;

- aprobă, la propunerea primarului, organigrama şi statele primăriei, ale

structurilor şi serviciilor publice din subordine, precum şi schema de salarizare a

personalului acestora;

- aprobă, în condiţiile legii, norme specifice şi tarife pentru instituţiile publice şi

serviciile publice de interes local din subordine;

- contribuie, în condiţiile legii, la asigurarea ordinii publice, adoptă decizii

privind activitatea poliţiei municipale, a pompierilor şi formaţiunilor de protecţie

civilă de interes local, propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora;

- contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură

protecţia drepturilor copilului; decide punerea la evidenţă a persoanelor socialmente

vulnerabile care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative; înfiinţează şi asigură

funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local.84

De asemenea, consiliul local aprobă un regulament prin care sînt determinate

condiţiile în care sînt percepute tarifele speciale şi modul de repartizare a acestora.

Consiliul local poate decide ca sursele financiare acumulate să fie transferate în bugetul

local, să fie alocate pentru dezvoltarea în continuare a acestui serviciu sau alocarea de

surse financiare suplimentare din bugetul local. Deciziile adoptate de consiliile

respective în legătură cu repartizarea mijloacelor obţinute de la încasarea plăţii conform

tarifelor stabilite vor fi afişate de îndată la sediul acestora şi vor fi aduse la cunoştinţă

prin orice mijloc de publicitate.85

84 T.Deliu, T.Savca, S.Arionescu, .A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”, Ed.:AAP, Chişinău, 2007, pag.12185 V.Popa, „Ghidul primarului”, op.cit., pag.196

46

Administraţia locală poate fi prea mică pentru a asigura în mod eficient întreaga

gamă de servicii pe care, prin lege, este obligată să le pună la dispoziţie cetăţenilor săi

(în special, atunci cînd serviciul respectiv poate fi furnizat mai operativ şi cu un cost

mai coborît la o scară teritorială mai mare).

De aceea Legea permite consiliilor locale86 şi consiliilor raionale87 asocierea cu

alte autorităţi ale administraţiei publice locale, inclusiv din străinătate, pentru

realizarea unor lucrări şi servicii de interes public, pentru promovarea şi protejarea

intereselor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu agenţi

economici şi asociaţii obşteşti din ţară şi din străinătate în scopul realizării unor

acţiuni sau lucrări de interes comun.

Astfel, mai ales pentru comunităţile mai mici (dar nu exclusiv pentru ele), este

raţională promovarea cooperării intercomunale în organizarea unui serviciu public

pentru satisfacerea necesităţilor populaţiei din aceste localităţi. Principiul colaborării

intercomunale este pe larg răspîndit în Franţa. Serviciile intercomunale se creează în

domeniile salubrizării, asigurării cu apă potabilă, serviciilor antiincendiare, instituţiilor

publice de odihnă şi agrement etc. Este necesar să se dezvolte o înţelegere asupra

faptului că o astfel de cooperare produce, de obicei, importante beneficii economice,

sociale şi financiare, reprezentînd în multe cazuri singura alternativă şi unica

justificabilă.88

La rîndul său, primarul ca autoritate executivă a consiliului local, în cadrul

gestionării serviciilor publice are următoarele atribuţii:

- asigură executarea deciziilor consiliului local;

- propune consiliului local schema de organizare şi condiţiile de prestare a

serviciilor publice de gospodărie comunală, ia măsuri pentru buna funcţionare a

serviciilor respective de gospodărie comunală;

86 Lit.j al.2 art.14 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală” 87 Idem, lit.t al.1 art.4388 V.Popa, „Cartea albă. Situaţia autonomiei locale în R.Moldova”, Ed.: Cartier, Chişinău, 2000, pag.114

47

- conduce, coordonează şi controlează activitatea serviciilor publice locale,

asigură funcţionarea serviciului stare civilă, a autorităţii tutelare, contribuie la

realizarea măsurilor de asistenţă socială şi ajutor social;

- numeşte, stabileşte atribuţiile şi eliberează din funcţie şefii de subdiviziuni, de

servicii, de întreprinderi municipale din subordine, personalul primăriei, conduce şi

controlează activitatea acestora, contribuie la formarea şi reciclarea profesională;

- răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor domeniului public şi

celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului), în limitele competenţei

sale;

- asigură securitatea traficului rutier şi pietonal prin organizarea circulaţiei

transportului, prin întreţinerea drumurilor, podurilor şi instalarea semnelor

rutiere în raza teritoriului administrat;

- coordonează activitatea de asistenţă socială privind copiii, persoanele în etate,

invalizii, familiile cu mulţi copii, alte categorii de persoane socialmente vulnerabile,

sprijină activitatea asociaţiilor obşteşti de utilitate publică din teritoriul satului

(comunei), oraşului (municipiului);

- ia, în comun cu autorităţile centrale de specialitate şi cu serviciile publice

desconcentrate ale acestora, măsuri de prevenire şi diminuare a consecinţelor

calamităţilor naturale, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor, epifitotiilor şi

epizootiilor şi, în acest scop, dispune, cu titlu executoriu, mobilizarea, după caz, a

populaţiei, agenţilor economici şi instituţiilor publice din localitate.89

Totodată, urmează de accentuat că în toate ţările Uniunii Europene, sistemele

de asigurare ale acestor servicii variază nu numai în funcţie de tipul serviciului sau de

mărimea comunităţii beneficiare, dar şi de la ţară la ţară. Unele ţări (de ex. Marea

Britanie) au optat pentru un transfer către sectorul privat al tuturor responsabilităţilor

legate de servicii precum furnizarea apei. În alte ţări (de ex. Germania) furnizarea de

servicii a rămas aproape în întregime în mîinile autorităţilor locale şi este asigurată fie

89 Art.29 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032

48

prin departamente specifice (Eigenbetriebe), fie prin companii de servicii aflate în

proprietatea municipalităţilor (Eigengesellschaften). În Spania, serviciile sunt

asigurate prin aranjamente de parteneriat între sectorul public şi cel privat (gestion

deleguee) în care autorităţile locale îşi păstrează responsabilitatea instituţională şi

autoritatea de control privind prestarea serviciilor, dar cedează furnizarea practică a

acestora întreprinderilor sectorului privat, prin intermediul unor diferite aranjamente

contractuale (concesiuni, locaţii etc.), prin companii mixte cu capital public şi privat

ce operează pe o bază comercială.

În Romînia, serviciile publice ale comunei, ale oraşului se organizează de către

consiliul local, în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor

locale, cum ar fi:

· dezvoltarea economică locală;

· dezvoltarea urbană locală;

· administrarea terenurilor;

· administrarea cimitirelor;

· protecţia mediului;

· locuinţe;

· alimentarea cu apă;

· canalizare;

· întreţinerea drumurilor publice de interes local;

· transportul în comun;

· învăţămînt;

· sănătate;

· ordine publică;

· protecţia contra incendiilor;

· servicii sociale;

· activităţi culturale şi sportive;

· biblioteci şi centre culturale.

49

Unele din instituţiile sanitare şi de învăţămînt sunt administrate de consiliile

orăşeneşti şi comunale, altele de consiliile unităţilor administrativ-teritoriale de

nivelul 2 şi altele de guvern prin Ministerul Învăţămîntului şi Ministerul Sănătăţii.

Transportul în comun în localităţi este în sarcina administraţiilor orăşeneşti şi

comunale, transportul în comun între localităţi, în interiorul unui judeţ este în sarcina

administraţiei judeţene.

În acelaşi timp, în Republica Moldova consiliile raionale sunt responsabile

pentru asigurarea serviciilor publice de interes raional, principalele lor atribuţii fiind

următoarele:

· dezvoltarea economică şi socială a raionului;

· coordonarea consiliilor comunale şi orăşeneşti pentru realizarea serviciilor

publice de interes raional;

· întreţinerea drumurilor raionale;

· transportul în comun între localităţi, pe raza raionului;

· administrarea instituţiilor sanitare şi de învăţămînt de interes raional.

În organizarea serviciilor publice este necesar de a lua în consideraţie existenţa

a mai multor criterii evidenţiate în literatura de specialitate de mai mulţi autori, deja

menţionaţi de noi (Jean Rivero, Philippe Georges, Valentin I. Prisăcaru, Antonie

Iorgovan, Paul Negulescu şi alţii) cum ar fi:

- serviciile publice sunt create de autorităţi ale administraţiei publice centrale şi

autorităţi publice locale în scopul satisfacerii intereselor generale şi locale, specifice

ale membrilor colectivităţii pe care le reprezintă;

- serviciile publice sunt create prin lege sau pe baza legii de o autoritate a

administraţiei publice învestită cu competenţa respectivă;

- serviciile publice sunt dotate cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe,

responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice. Aceste funcţii

publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de specialitate care să

50

realizeze, în concret, atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în cadrul serviciului

public, cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare;

- specializarea serviciilor publice pentru satisfacerea unui anumit sau unor

anumite interese de ordin general determinat de sfera de competenţă a serviciului;

- actele juridice pentru prestarea serviciilor publice, de regulă, sunt acte

administrative (normative şi individuale) privind organizarea şi funcţionarea lor,

obligaţii pentru personalul încadrat, în scopul realizării sarcinilor, precum şi pentru

cei care apelează la serviciile lor;

- serviciile publice pentru satisfacerea unor interese specifice pot folosi puterea

publică sau pot fi prestate în regim de putere publică;

- serviciile publice satisfac anume acele necesităţi specifice ale colectivităţii

care la etapa dată constituie interesul general stabilit de puterea politică;

- activitatea serviciilor publice, de regulă, este supusă regimului de drept public,

pe cînd activitatea economică a unui agent privat este supusă regulilor de drept privat;

- serviciul public trebuie să poată fi cuantificat, în diferite aspecte, pentru a se

putea face o evaluare rapidă şi corectă a modului său de executare;

- baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurată din

patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local;

- serviciul public este prestat contra plată sau gratuit, în funcţie de tipul de

serviciu şi modul de prestare al lui.

Toate aceste atribuţii ale autorităţilor publice locale pot fi structurate după

anumite criterii de evaluare.

Astfel, competenţele autorităţilor locale permit o contribuţie parţială în

satisfacerea acestor necesităţi. Autorităţile publice locale de nivelurile întâi şi al

doilea, în limitele legii, dispun de libertate deplină de acţiune în reglementarea şi

gestionarea oricărei chestiuni de interes local care nu este exclusă din competenţa lor

şi nu este atribuită unei alte autorităţi. La rîndul său apare întrebarea, care sunt

51

domeniile de competenţă ale autorităţilor locale, astfel încât acestea să-şi poată

proiecta activitatea în funcţie de interesele şi necesităţile locale?

Legea „privind descentralizarea administrativă”90 stabileşte domeniile proprii de

activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, atât de nivelul I, cât şi nivelul

II. Pornind de la aceste domenii proprii de activitate, în Legea „privind administraţia

publică locală”91 sunt stabilite domeniile de competenţă şi atribuţiile autorităţilor

administraţiei publice locale.

Prezentăm într-o formulă sintetică atribuţiile administraţiei publice locale,

atribuţii prin care autorităţile locale sunt abilitate să soluţioneze / să satisfacă

probleme şi interese locale, şi în special în ceea ce priveşte serviciile publice. Pentru o

mai bună conturare a rolului pe care îl are administraţia publică locală, am insistat

asupra clasificării în probleme / interese ce ţin de sfera vieţii personale, sfera vieţii

sociale, şi în asigurarea relaţiei individului cu societatea.

Astfel, în sfera vieţii personale atribuţiile autorităţilor locale se circumscriu

soluţionării/ promovării următoarelor probleme şi interese:

a) Securitatea personală. Consiliul local contribuie, în condiţiile legii, la

asigurarea ordinii publice, adoptă decizii privind activitatea poliţiei municipale, a

pompierilor şi formaţiunilor de protecţie civilă de interes local, propune măsuri de

îmbunătăţire a activităţii acestora; primarul constată încălcările legislaţiei în vigoare

comise de persoane fizice şi juridice în teritoriul administrat, ia măsuri pentru

înlăturarea sau curmarea acestora şi, după caz, sesizează organele de drept, acestea

fiind obligate să reacţioneze cu promptitudine, în condiţiile legii, la solicitările

primarului; ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor

sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri,

care atentează la ordinea şi liniştea publică.

90 Art.4 Cap.II din Legea „privind descentralizarea administrativă”, nr. 435 din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial nr.32-35/116 din 09.03.200791 Art.10 din Legea „privind administraţia publică locală”, nr. 436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial nr.32-35/116 din 09.03.2007

52

b) Locuinţe şi mediul înconjurător. Consiliul local decide punerea la evidenţă a

persoanelor socialmente vulnerabile care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor

locative; primarul asigură repartizarea fondului locativ şi controlul asupra întreţinerii

şi gestionării acestuia în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

c) Crearea locurilor de muncă. Consiliul local instituie şi gestionează

întreprinderile municipale şi organizează oricare alte activităţi necesare dezvoltării

economice a unităţii administrativ-teritoriale;

În sfera vieţii sociale atribuţiile se circumscriu organizării şi prestării serviciilor

în domeniile învăţământ, educaţie, asistenţă socială, infrastuctură locală, asigurarea

calităţii contextului social.

a) Servicii învăţământ, educaţie. Consiliul local decide construcţia,

gestionarea, întreţinerea şi echiparea instituţiilor preşcolare şi extraşcolare (creşe,

grădiniţe de copii, şcoli de artă, de muzică);

b) Asistenţă socială. Consiliul local contribuie la realizarea măsurilor de

protecţie şi asistenţă socială, asigură protecţia drepturilor copilului; înfiinţează şi

asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local; primarul contribuie

la realizarea măsurilor de asistenţă socială şi ajutor social; coordonează activitatea de

asistenţă socială privind copiii, persoanele în etate, invalizii, familiile cu mulţi copii,

alte categorii de persoane socialmente vulnerabile;

c) Infrastuctură. Consiliul local decide asupra lucrărilor de proiectare,

construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ în

condiţiile Legii cu privire la locuinţe, precum şi a întregii infrastructuri economice,

sociale şi de agrement de interes local; decide înfiinţarea instituţiilor publice de

interes local, organizează serviciile publice de gospodărie comunală,92 determină

suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare; primarul propune consiliului local

schema de organizare şi condiţiile de prestare a serviciilor publice de gospodărie

92 Lit.h al.1 art.14 din Legea „privind administraţia publică locală”, nr. 436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial nr.32-35/116 din 09.03.2007

53

comunală,93 ia măsuri pentru buna funcţionare a serviciilor respective de gospodărie

comunală;

d) Calitatea contextului social. Consiliul local contribuie la organizarea de

activităţi culturale, artistice, sportive şi de agrement de interes local; înfiinţează şi

organizează târguri, pieţe, parcuri şi locuri de distracţie şi agrement, baze sportive şi

asigură buna funcţionare a acestora; aprobă, în condiţiile legii, planurile urbanistice

ale localităţilor din componenţa unităţii administrativ-teritoriale respective, precum şi

planurile de amenajare a teritoriului; primarul exercită, în condiţiile legii,

supravegherea activităţilor din târguri, pieţe, oboare, parcuri, spaţii verzi, locuri de

distracţie şi agrement şi ia măsuri operative pentru buna lor funcţionare;

Observăm că aria de responsabilitate a autorităţilor publice locale răspunde atât

promovării interesului general, cât şi soluţionării problemelor şi satisfacerii nevoilor.

locale necesită diagnostic, argumentare, respectarea anumitor proceduri etc.

Analiza de conţinut asupra problemelor locale a permis realizarea unei tipologii

privind nivelele la care se manifestă problema. În literatura standard americană este

curentă considerarea că o problemă este socială doar dacă ea este formulată de către

colectivitatea respectivă. Formularea la nivelul conştiinţei colective a unei probleme

ca problemă socială presupune două aspecte distincte:

a) formularea acelei probleme ca o stare (fenomen negativ, oportunitate, proces

negativ) asociată cu anxietatea, îngrijorarea;

b) voinţa de acţiona pentru eliminarea problemei oportunităţii. „Ceva” ce nu

este formulat de către colectivitatea respectivă ca „problemă” nu este o problemă

socială pentru colectivitate. Dar definirea problemei sociale doar din perspectiva

asumării ei de către colectivitate este superficială, eliminând din sfera analizei multe

fenomene sociale a căror considerare este esenţială pentru analiza problemelor locale.

Distincţia potenţial / actual a lărgit sfera noastră de interes asupra problemelor locale,

93 Idem, lit.i al.1 art.29

54

pentru că o problemă poate fi potenţială, chiar dacă nu este formulată, la un moment

dat, de către colectivitatea respectivă.94

În finele acestui compartiment, conchidem că serviciile reprezintă o activitate

umană, cu un conţinut specializat, având ca rezultat efecte utile imateriale şi

intangibile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Ele sunt autonomizate în procesul

adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit

sector terţiar. Beneficiarul serviciilor îşi apropie o utilitate care-i conferă anumite

avantaje ori satisfacţii destinate împlinirii unor nevoi personale (individuale) sau

sociale.95

Cît priveşte desfiinţarea serviciilor publice, indiferent de forma organizaţional-

juridică, nivelul la care ele funcţionează, autoritatea publică ce le-a creat, ele se

desfiinţează prin aceleaşi acte juridice (lege, hotărîri ale Guvernului, ordine ale

miniştrilor, sau prin decizii ale consiliilor locale) prin care au fost create.

În concluzie putem menţiona că satisfacerea interesului general al întregii

colectivităţi umane care formează statul se efectuează prin intermediul serviciilor

publice de interes naţional şi interes local, iar cele patru funcţii ale statului

(legislativă, executivă, administrativă, judecătorească) cuprind activitatea tuturor

serviciilor publice destinate să asigure satisfacerea intereselor generale, uzînd în acest

scop, de prerogative specifice puterii publice.

Serviciul public trebuie înţeles ca organizare a unui sistem funcţional care are

drept scop deservirea unei colectivităţi fie naţionale, fie locale, satisfacerea nevoilor

acestora reprezentînd ţelul fundamental al societăţii umane. Serviciile publice sunt

create prin lege sau pe baza legii de o autoritate a administraţiei publice învestită cu

competenţa respectivă.

94 Mircea Preda, “Tratat elementar de drept administrative român”, Ediţia II-a, Bucureşti, 1999, pag.61995 Georgeta Modiga, “Managementul public şi serviciile publice” în „Administraţia publică în perspectiva integrării europene”, Chişinău, 2006, pag.422

55

Indiferent de modalitatea în care se încearcă clasificarea serviciilor publice,

trebuie ţinut cont de faptul că în realitate serviciile publice realizează în practică toate

funcţiile statului, fie legislativă, executivă, judecătorească sau administrativă.

Serviciile publice sunt învestite cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe,

responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice şi, în acest scop, pot

folosi puterea publică sau pot fi prestate în regim de putere publică.

Aceste funcţii publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de

specialitate care să realizeze concret atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în

cadrul serviciului public, cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare.

Baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurată din

patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local. Serviciul

public este prestat contra plată sau gratuit, în dependenţă de tipul de serviciu şi modul

de prestare al acestuia.

2.3. Modalităţi de gestionare a serviciilor publice locale.

Noţiunea de gestiune este atestată frecvent în actele normative ce vizează

administraţia publică locală din Republica Moldova.

Legislaţia naţională nu reglementează în mod direct formele de gestiune a

serviciilor publice şi are un caracter mai mult declarativ, cum ar fi crearea societăţilor

comerciale de interes local96, pentru luarea deciziilor asupra concesionării şi închirierii

de bunuri sau de servicii publice de interes local, precum şi asupra participării, cu

bunuri şi cu capital, în capitalul statutar al societăţilor comerciale pentru realizarea de

lucrări şi servicii de interes local. În acest sens nu sunt elaborate mecanisme clare de

aplicare a acestor prevederi legislative. Dacă în cazul concesionării sau închirierii de

bunuri sau de servicii publice există o reglementare legislativă97, prin existenţa legilor

96 lit.i al.2 art.14 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032, care declară că de competenţa Consiliului local ţine înfiinţarea societăţilor comerciale.97 Legea nr.534 din 13.07.1995 „cu privire la concesiune”, Publicat : 30.11.1995 în Monitorul Oficial Nr. 067

56

respective şi acestea incomplete, apoi în cazul societăţilor comerciale prin participare

cu bunuri şi cu capital, în capitalul statutar al societăţilor comerciale, legislaţia

existentă în acest domeniu este foarte săracă în reglementări.

Modurile de gestiune a serviciilor publice locale se definesc ca tehnici juridice

de care dispun colectivităţile cu scopul de a pune în funcţie, a transforma în realitate

cotidiană competenţele autorităţilor administraţiei publice recunoscute prin legislaţie.

Acestea sunt diverse procedee pe care le utilizează colectivităţile pentru gestionarea

serviciilor publice de care sunt responsabile şi reprezintă acţiuni de reglementare, şi

de prestare, pe care le creează şi organizează pentru satisfacerea interesului public al

populaţiei.

Astfel, în Legea privind administraţia publică locală, principiilor de bază ale

administrării publice locale, se menţionează că autorităţile administraţiei publice

locale:

1. beneficiază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi

financiară;

2. au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice

locale, exercitîndu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat;

3. elaborează, aprobă şi gestionează în mod autonom bugetele unităţilor

administrativ-teritoriale, avînd dreptul să pună în aplicare taxe şi impozite locale şi să

stabilească cuantumul lor în condiţiile legii, în Legea privind descentralizarea

administrativă, noţiunea vizată este atestată mai des inclusiv în definirea noţiunii de

autonomie locală (dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor publice locale de a

reglementa şi gestiona, în condiţiile legii, sub propria lor responsabilitate şi în

interesul populaţiei locale, o parte importantă din treburile publice).98

În acelaşi timp, modificările cadrului legislativ privind organizarea

administrativ-teritorială şi modul de organizare şi funcţionare a autorităţilor

administraţiei publice locale nu au un caracter consecvent, provocând diferite

98 Art.3 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032

57

controverse; şi mai multe interpretări a normelor juridice. Sunt în vigoare diferite acte

normative adoptate sau emise de diferite autorităţi publice (guvern, ministere, agenţii

naţionale) care reglementează acelaşi domeniu şi în unele cazuri având un caracter

contradictoriu de reglementare.

Totodată, în domeniul serviciilor publice locale s-a creat o situaţie critică în

infrastructură din cauza nivelului redus al investiţiilor realizate în ultimii 15 ani în

comparaţie cu nevoile sociale ale populaţiei condiţionate de un complex de

constrângeri legislative, instituţionale şi financiare. Dintre acestea menţionăm:

Constrângeri de ordin legislativ:

- nu există o delimitare clară între categoriile de lucrări care sunt considerate

reparaţii şi cele care sunt considerate investiţii;

- imposibilitatea angajării creditelor pentru cheltuieli de capital a unităţilor

administrativ-teritoriale de nivelul I.

Constrângeri de ordin instituţional:

- autorităţile publice locale nu au compartimente specializate pentru pregătirea

şi implementarea unor proiecte de anvergură;

- operatorii de servicii publice sunt prea mici pentru a putea pregăti şi susţine

proiecte de valoare mare;

- nu există o bancă de investiţii specializată pentru autorităţile locale, care să

grupeze proiectele mici ale acestora în vederea atingerii pragului de eligibilitate

bancară şi să intermedieze finanţările de la instituţiile financiar-bancare.

Constrângeri de ordin financiar:

- resurse financiare limitate ale autorităţilor publice locale;

- predictibilitate redusă a veniturilor pe termen lung;

- credibilitate financiară redusă atribuită autorităţilor publice locale de către

instituţiile financiare internaţionale;

- dificultăţi în atragerea de credite bancare datorită lipsei de garanţii materiale;

58

- slăbiciunile pieţei de capital autohton.99

La rîndul său, îmbunătăţirea relaţiilor dintre administraţie şi utilizatorii

serviciilor publice are loc, pe de o parte, prin descentralizarea serviciilor publice şi

creşterea autonomiei decizionale, prin debirocratizare şi instituirea unei administraţii

eficace şi, pe de altă parte, prin facilitarea participării cetăţenilor la luarea deciziilor.

Se are în vedere realizarea unui serviciu public care să răspundă cât mai bine nevoilor

cetăţenilor. în acest sens sunt necesare măsuri privind simplificarea procedurilor

administrative, eliminarea paralelismelor şi suprapunerilor din activitatea diverselor

instituţii publice, raţionalizarea procedurilor administrative şi a circuitului

documentelor, selecţionarea, pregătirea şi instruirea funcţionarilor publici care

lucrează direct cu cetăţenii şi cu agenţii economici şi extinderea utilizării în

administraţia publică a echipamentelor şi tehnologiilor informatice. O contribuţie

semnificativă la realizarea unui serviciu public în folosul cetăţenilor o aduce

asigurarea transparenţei actelor administrative şi comunicarea operativă cu cetăţenii

prin facilitarea accesului la informaţii şi prin stabilirea de programe obligatorii de

audienţă pentru demnitari, aleşii locali şi persoane cu funcţie de conducere din

administraţia publică centrală şi locală. De asemenea, este importantă consolidarea şi

lărgirea cadrului de participare a societăţii civile la procesul decizional în special prin

organizarea unor forme permanente de consultare a reprezentanţilor acesteia şi

perfecţionarea cadrului de funcţionare a democraţiei participative.

Aşa dar, gestiunea serviciilor de utilităţi publice, prin care înţelegem

modalitatea de organizare, funcţionare şi administrare a serviciilor de utilităţi publice

în scopul furnizării/prestării acestora în condiţiile stabilite de autorităţile

administraţiei publice locale, poate fi organizată şi realizată în următoarele modalităţi:

• metode de gestiune directă;

• metode indirecte (delegate) sau concesionare.100

99 Victor Mocanu, „Servicii Municipale: direcţii de schimbare”, Ed.: TISH, Chişinău, 2004, pag.12100 T.Deliu, T.Savca, S.Arionescu, .A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”, Ed.:AAP, Chişinău, 2007, pag.130

59

Gestiunea directă este modalitatea de gestiune în care autorităţile administraţiei

publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară îşi asumă, în calitate de

operator, toate sarcinile şi responsabilităţile ce le revin, potrivit legii, cu privire la

furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice şi la administrarea şi exploatarea

sistemelor de utilităţi publice aferente.101

Gestiunea directă se realizează prin structuri proprii ale autorităţilor

administraţiei publice locale sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară, înfiinţate

prin hotărâri ale consiliilor locale sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitara, după

caz, care pot fi:

1. compartimente de specialitate, fără personalitate juridică, organizate în

cadrul aparatului propriu al consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale;

2. servicii publice sau direcţii de specialitate, fără personalitate juridică,

organizate în cadrul aparatului propriu al consiliului local al unităţii administrative-

teritoriale, având autonomie financiară şi funcţională;

3. servicii publice sau direcţii de specialitate, cu personalitate juridică,

organizate în subordinea consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale sau a

asociaţiei de dezvoltare comunitara, având patrimoniu propriu, gestiune economică

proprie şi autonomie financiară şi funcţională.

Operatorii organizaţi ca servicii publice de specialitate cu personalitate juridică

sunt subordonaţi autorităţilor administraţiei publice locale, posedă un patrimoniu

propriu, funcţionează pe baza de gestiune economică şi se bucura de autonomie

funcţională şi financiară; aceşti operatori întocmesc, în condiţiile legii, buget de

venituri şi cheltuieli şi situaţii financiare anuale.

Operatorii care îşi desfăşoară activitatea în regim de gestiune directa

furnizează/prestează un serviciu de utilităţi publice prin exploatarea şi administrarea

infrastructurii aferente acestuia, pe baza hotărârii de dare în administrare a serviciului,

101 E.Ciumac, „Serviciile publice lcale în R.Moldova: probleme strategii de dezvoltare”, în Administraţia publică în perspectiva integrării europene, nr.1, Chişinău, 2006, pag.448

60

adoptată de consiliile locale sau de asociaţia de dezvoltare comunitara, după caz,

precum şi pe baza licenţei eliberate de autoritatea de reglementare competentă.

La rîndul său, urmează de menţionat că principalele direcţii ale metodei de

gestiune directă sînt:

- Autoritatea locală ia în responsabilitatea sa organizarea şi funcţionarea unui

serviciu public;

- Funcţionarea şi organizarea serviciului este determinată de deciziile organului

deliberativ şi a celui executiv al colectivităţii;

- Bugetul colectivităţii care conţine şi veniturile obţinute din prestarea

serviciilor oferă mijloace pentru realizarea serviciilor;

- Personalul serviciului este recrutat dintre funcţionarii colectivităţii;

- Bunurile serviciului aparţin domeniului public şi privat al colectivităţii;

- Autoritatea locală, care a creat serviciul public, decide să încredinţeze

gestiunea acestuia unei persoane publice sau private distinctă din punct de vedere

juridic.

Gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autorităţile

administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară, după caz,

transferă unuia sau mai multor operatori toate sarcinile şi responsabilităţile privind

furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, precum şi administrarea şi

exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente acestora, pe bază de contract.102

Încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice se

aprobă prin hotărâri de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii adoptate de

consiliile locale sau de asociaţiile de dezvoltare comunitară.

Gestiunea delegată se realizează prin intermediul unor operatori de servicii de

utilităţi publice, care pot fi:

1. societăţi comerciale furnizoare/prestatoare de servicii de utilităţi publice,

înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare

102 E.Ciumac, „Serviciile publice lcale în R.Moldova: probleme strategii de dezvoltare”, în Administraţia publică în perspectiva integrării europene, nr.1, Chişinău, 2006, pag.449

61

comunitară, cu capital social al unităţilor administrativ-teritoriale;

2. societăţi comerciale furnizoare/prestatoare de servicii de utilităţi publice

rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local

ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice

locale, al căror capital social este deţinut, în totalitate sau în parte, în calitate de

proprietar/coproprietar, de unităţile administrativ-teritoriale;

3. societăţi comerciale furnizoare/prestatoare de servicii de utilităţi publice cu

capital social privat sau mixt.

În acelaşi timp, aceşti operatori îşi desfăşoară activitatea în regim de gestiune

delegată furnizează/prestează un serviciu de utilităţi publice prin exploatarea şi

administrarea infrastructurii aferente acestuia, în baza contractului de delegare a

gestiunii serviciului, aprobat de consiliile locale sau de asociaţiile de dezvoltare

comunitara şi în baza licenţei eliberate de autoritatea de reglementare competentă.

Contractul de delegare a gestiunii poate fi:

- contract de concesiune;

- contract de parteneriat public-privat.

Furnizarea/prestarea unui serviciu de utilităţi publice se realizează în una dintre

următoarele modalităţi:

1) în baza unui contract de furnizare sau de prestări de servicii încheiat între

operator şi utilizatorul direct.

Astfel ca exemplu poate servi dispoziţia potrivit căreia serviciile se prestează

proprietarilor de apartamente, încăperi locuibile în cămine sau asociaţiilor lor,

chiriaşilor şi locatarilor în baza contractelor încheiate direct cu furnizorul de servicii

sau cu prestatorul de servicii.103

2) prin achitarea unui tarif sau a costului unui bilet.

103 P.3 din Regulamentul „cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 191 din 19 februarie 2002, Publicat : 28.02.2002 în Monitorul Oficial Nr. 29-31

62

În acest sens, legislaţia naţională în vigoare declară că documentele care atestă

dreptul la călătorie al pasagerilor sînt biletele de forma stabilită, iar forma biletelor,

modul de vînzare şi de folosire a acestora şi termenul lor de valabilitate se stabilesc de

către organul de specialitate al administraţiei publice centrale.104

3) prin achitarea unei taxe speciale, în situaţia în care încheierea contractului

de furnizare sau de prestare a serviciului între operator şi utilizatorul indirect nu este

posibilă din punct de vedere tehnic şi comercial sau în situaţia în care, în hotărârea de

delegare a gestiunii, este prevăzuta aceasta modalitate, precum şi cuantumul

contravalorii serviciului public furnizat/prestat Finanţarea furnizării/prestării

serviciilor de utilităţi publice trebuie examinată separat pentru cazul finanţam

cheltuielilor curente şi a celor de capital.

ÎNCHEIERE

Investigînd subiectul serviciilor publice locale în Republica Moldova se

impune formularea anumitor concluzii ce rezultă din abordarea subiectului respectiv,

şi anume:

- Serviciile publice locale sunt create de autorităţi ale administraţiei publice

locale în scopul satisfacerii intereselor generale şi specifice ale membrilor comunităţii

pe care le reprezintă.

- Serviciile publice locale sunt create prin lege sau pe baza legii de o autoritate

a administraţiei publice investită cu competenţa respectivă. De exemplu, prin articolul

104 P.28 din Hotărîrea Guvernului nr.854 din 28.07.2006 „cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje”, Monitorul Oficial 124-125/910, 08.08.2006

63

14 şi articolul 43 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică

locală” sunt delimitate competenţele dintre consiliile locale de nivelul întîi şi

consiliile raionale de nivelul doi ale administraţiei publice, iar articolul 29 şi 51 al

aceleiaşi legi - atribuţiile primarului şi preşedintelui raionului în calitate de

conducător al serviciilor publice.

- Serviciile publice locale sunt dotate cu funcţii publice, cu atribuţii,

competenţe, responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice. Aceste

funcţii publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de specialitate care să

realizeze, în concret, atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în cadrul

serviciului public. Adică să fie ocupate de funcţionari publici, cu drepturi şi

îndatoriri corespunzătoare.

- fiecare serviciu este creat pentru satisfacerea unui anumit sau a unor anumite

interese de ordin general determinat de sfera de competenţă a serviciului (servicii

medicale, educaţie, instruire, protecţie socială, protecţia mediului).

- Serviciul public desfăşoară o activitate regulată şi continuă în toată perioada

cât există, după un program adus la cunoştinţa membrilor comunităţii (aprovizionarea

cu apă potabilă, salubritate, serviciul de consultanţă agricolă etc).

- Serviciul public local este oferit în mod egal pentru comunitate. Toţi membrii

comunităţii au acces egal la serviciul public de care ei au nevoie (servicii de stare

civilă, serviciul de aprovizionare cu apă potabilă, servicii de salubritate etc).

- Actele juridice pentru prestarea serviciilor publice locale, de regulă, sunt acte

administrative.

- Serviciile publice locale pentru satisfacerea unor interese specifice pot folosi

puterea publică (securitate, ordinea publică, lichidarea consecinţelor calamităţilor

naturale).

- Serviciile publice locale satisface anume acele necesităţi specifice ale

colectivităţii care la etapa dată constituie interesul general al comunităţii date

64

(construcţia unui pod peste un râu, construcţia unei pieţe locale, porţiuni de drum,

gazificarea localităţii etc).

- Baza materială necesară activităţii serviciilor publice locale este asigurată din

patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local. Deşi unele

servicii publice realizează venituri proprii, statul, judeţul şi comuna sunt obligate ca

atunci când este cazul, să le subvenţioneze activitatea pentru că, prin serviciile

publice, statul, judeţul şi comuna urmăresc, în primul rând, satisfacerea intereselor

generale ale membrilor societăţii şi numai în al doilea rând, realizarea de beneficii

(servicii publice sociale, de învăţământ, asistenţă medicală).

- Serviciile publice locale sînt prestate contra plată sau gratuit, în dependenţă

de tipul de serviciu şi modul de prestare al lui. Autoritatea administraţiei publice

decide modul de prestare a serviciului, taxele pentru utilizatorii serviciilor, volumul

de subvenţii de la bugetul de stat sau local.

ANEXA 1

Distribuirea beneficiarilor de servicii publice medii de reşedinţă şi în

funcţie de mărimea comunităţii

N/

O

Tipul

serviciului

public

Total Urban Rura

l

Comunitat

e mare

Comunitat

e medie

Comunitat

e mică

65

local

1 Sistem de

gazificare

57% 71% 53% 65% 54% 50%

2 Sistem de

apă

53% 76% 47% 63% 46% 50%

3 Colectarea

deşeurilor

23% 56% 13% 42% 10% 17%

4 Sistem de

canalizare

9% 27% 4% 17% 2% 10%

ANEXA 2

Nivelul de aplicare în practică a drepturilor de beneficiar al serviciilor

publice locale în ultimele 12 luni ale anului 2008

N/O Drepturile de beneficiar al

serviciilor publice locale

Total Urban Rural

1 Acces liber la informaţia privind serviciile 20% 26% 18%

66

publice locale

2 Acces egal la utilităţile publice 18% 22% 17%

3 Să fiu consultat atunci cînd se iau decizii

privind serviciile publice locale

9% 8% 9%

4 Să solicit şi să primesc despăgubiri în cazul

serviciilor necalitative

6% 9% 6%

5 Să anunţ primăria despre problemele

constate cu referinţă la serviciile publice

locale

22% 26% 21%

6 Să fac propuneri privind înlăturarea

deficienţilor şi creşterea calităţii serviciilor

publice locale

13% 18% 12%

7 Să renunţ în condiţiile legii la serviciile

publice contractante

5% 13% 2%

8 Nici unul nu ştiu 55% 56% 57%

ANEXA 3

Nivelul de cunoaştere de către respondenţi a drepturilor de beneficiar al

serviciilor publice locale în funcţie de mediul de reşedinţă şi de vîrstă/%

(răspunsuri în baza sondajului)

№ Drepturile de beneficiar al

serviciilor publice locale

Total Mediu de

reşedinţă

Vîrsta (ani)

Urba

n

Rura

l

18-

24

25

-

39

40

-

59

60-

mm

67

1 Acces liber la informaţia

privind serviciile publice locale

70 73 69 78 72 71 61

2 Acces egal la utilităţile publice 62 68 60 72 66 61 53

3 Să fiu consultat atunci cînd se

iau decizii privind serviciile

publice locale

55 59 53 63 55 57 46

4 Să solicit şi să primesc

despăgubiri în cazul serviciilor

necalitative

54 55 54 60 59 52 49

5 Să anunţ primăria despre

problemele constate cu referinţă

la serviciile publice locale

78 81 77 83 80 80 68

6 Să fac propuneri privind

înlăturarea deficienţilor şi

creşterea calităţii serviciilor

publice locale

59 69 56 66 62 61 50

7 Să renunţ în condiţiile legii la

serviciile publice contractante

38 41 37 45 42 36 34

8 Nici unul nu ştiu 8 2 9 4 7 6 14

BIBLIOGRAFIE:

Acte normative în vigoare:

1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94, în vigoare de la

27.08.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1;

2. Carta Europeană a Autonomiei locale din 15.10.85 //Tratate internaţionale

14/14, 1999, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului R.Moldova nr.1253-XIII din

16.07.97;

68

3. Legea Republicii Moldova nr.436, „privind administraţia publică locală”

adoptată la 28.12.2006 , Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.032 din

09.03.2007;

4. Legea Republicii Moldova nr.435, „privind descentralizarea

administrativă” adoptată la 28.12.2006 , Monitorul Oficial al Republicii Moldova

nr. 029 din: 02.03.2007;

5. Hotătîrii Guvernului nr.1402 din 30.12.2005 „cu privire la aprobarea

Strategiei de reformă a administraţiei publice centrale”, Publicat : 06.01.2006 în

Monitorul Oficial Nr. 001;

6. Legea Republicii Moldova nr.64 din 31.05.90 „cu privire la Guvern”,

Publicată în Veştile 8/191 din 30.08.1990, republicată în Monitorul Oficial nr.131-

133/1018 din 26.09.2002;

7. Legea nr.534 din 13.07.1995 „cu privire la concesiune”,

Publicat : 30.11.1995 în Monitorul Oficial Nr. 067;

8. Regulamentul „cu privire la concesionarea serviciilor publice de gospodărie

comunală” aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1006 din

13.09.2004, publicat în Monitorul Oficial 171-174/1183, 17.09.2004;

9. Hotărîrile Guvernului R.Moldova nr.1060 din 14.09.2006 „cu privire la

direcţiile teritoriale control administrativ ale Ministerului Administraţiei Publice

Locale”, Monitorul Oficial 150-152/1145 din 22.09.2006;

10. Hotărîrea de Guvernului R.Moldova nr.192 din 01.03.2004 prin care s-a

aprobat Regulamentul „despre aprobarea Regulamentului cu privire la ocuparea prin

concurs a funcţiilor publice vacante”, Publicat: 12.03.2004 în Monitorul Oficial

Nr.042;

Literatură de specialitate:

1. A.Negoiţă, „Drept administrativ”, Ed.: „Alexandru Ioan Cuza”,

Bucureşti, 1996;

69

2. A.Parlaghi, „Managementul Administraţiei Publice locale – Servicii

Publice”, Ed.: Economică, Bucureşti, 1999

3. C.Manda, C.C.Manda, „Administraţia publică locală”, Ed.: Lumina Lex,

Bucureşti, 1999;

4. E.S.Ticames, Gh.Savu, „Drept administrativ şi elemente de ştiinţa

administraţiei”, Ed.: Sedcom Libris, Iaşi, 2003;

5. E.Balan, „Domeniul administrativ”, Ed.:Lumina Lex, 1998;

6. I.Alexandru, „Administraţia publică”, Bucureşti, 1999;

7. I.Alexandru, „Administraţia Publică. Teorii. Realităţi. Perspective. ”, Ed.:

Lumina Lex, 2001;

8. I.Alexandru, „Drept administrativ”, Ed.: Lumina Lex, Bucureşti, 2005;

9. I.Creangă, „Curs de drept administrativ”, Vol.I, Ed.: Epigraf, Chişinău,

2003;

10. I.Creangă, „Curs de drept administrativ”, Vol.II, Ed.: Epigraf, Chişinău,

2005;

11. Ion Deleanu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, Ed.Chemarea,

Iaşi, 1993;

12. I.Paladi, „Serviciile publice”, Ed.AAP, Chişinău, 1998;

13. Frederick S.Lane, „Probleme actuale de administraţie publică”, Ed.:

„Epigraf”, Chiţinău, 2006;

14. L.Chiriac, „Probleme actuale ale dezvoltării locale”, Ed.: TISH,

Chişinău, 2004;

15. M.Dvoracek, „Drept administrativ”, Ed.: Chemarea, Iaşi, 1993;

16. M.Orlov, Gh.Orlov, „Drept administrativ, partea I”, Chişinău, 1999;

17. M.Orlov, Ştefan Belecciu, „Drept Administrativ”, Chişinău, 2005;

18. M.Orlov, B.Negru, T.Cunţechi, „quo vadis Moldova?”, Chişinău, 2002;

19. M.Preda, „Curs de drept administrativ, partea generală”, Bucureşti,

1995;

70

20. Mihai Oroveanu, „Tratat de drept administrativ”, Ed.Univ.Dm.Cantemir,

Bucureşti, 1994;

21. Mihail Platon, „Administraţia publică. Curs universitar”, Ed.: Universu,

Chişinău, 2007;

22. Nicolas Henry, „Administraţie publică şi afaceri publice”; Ed.:Cartier,

2005;

23. Studiul serviciilor publice locale, Ed.: UNDP, Chişinău, 2008;

24. T.Drăganu, „Drept constituţional şi instituţii politice, tratat elementar”,

Bucureşti, Editura Lumina-Lex, 1998, vol. 2;

25. T.Deliu, T.Savca, S.Arionescu, .A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului

local”, Ed.:AAP, Chişinău, 2007;

26. V.Mocanu „Servicii municipale: direcţii de schimbare”, Ed. TISH,

Chişinău, 2004;

27. V.Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice”, Ed.TISH, Chişinău,

1999;

28. Victor Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice. Concepte şi

practice”, Ed.:TISH, Chişinău, 2001;

29. V.Popa, „Autorităţile publice ale Republicii Moldova”, Ed.Museum,

2000;

30. V.Popa, „Ghidul primarului”, Ed.ARC, 2001;

31. V.Popa, „Autorităţile publice ale Republicii Moldova”, Ed.TISH, 2004;

32. V.Popa, I.Munteanu, V.Mocanu, „De la centralism spre descentralism”,

Ed.: Cartier, 1998;

33. V.Popa, „Cartea albă. Situaţia autonomiei locale în R.moldova”, Ed.:

Cartier, Chişinău, 2000;

34. V.Prisacaru, „Tratat de drept administrativ”, Bucureşti, 1993;

35. V.Furdui, „Ghidul juridic al alesului local”, Ed.: TISH, Chişinău, 2004;

71

36. Fundaţia Soros Moldova, „Managementul în administraţia publică

locală”, Vol.II, Ed.: Cartier, Chişinău, 2001;

Articole şi reviste de specialitate:

1. Georgeta Modiga, “Managementul public şi serviciile publice” în

„Administraţia publică în perspectiva integrării europene”, Chişinău, 2006;

2. I.Cimpoi, „administraţia publică locală – o verigă a sistemului instituţional în

R.Moldova” în Academia de administraţie publică locală – 15 ani de modernizare a

serviciului public din R.Moldova, Vol.I, Ed.: AAP, Chişinău, 2008;

3. V.Cornea, „Impactul social al descentralizării”, în „Administraţia publică în

perspectiva integrării europene”, Chişinău, 2007;

4. Gh.Gîrneţ, „Problemele actuale ale reformei administraţiei publice”, Revista

„Administrarea publică”, nr.2/1999;

5. V.Tincu, „Reforma administraţiei publice în Republicii Moldova”, Revista

„Administrarea publică”, nr.5/2002;

6. E.Ciumac, „Serviciile publice lcale în R.Moldova: probleme strategii de

dezvoltare”, în Administraţia publică în perspectiva integrării europene, nr.1,

Chişinău, 2006.

72