sartre - greata

420
 Sartre, Jean-Paul GREAŢA FOAIE FĂRĂ DATĂ Cel mai bine ar fi să notez evenimentele zi cu zi. Să ţin un jurnal ca să mă lămuresc. Să nu las sămi scape nuanţele, faptele mărunte, chiar dacă par lipsite de insemnătate, şi, mai ales, să le clasez. Trebuie să spun cum văd eu masa asta, strada, oamenii, pachetul meu de tutun, de vreme ce ele s-au schimbat. Trebuie să determin exact propor ţiile şi natura acestei schimbări. De exemplu, o cutie de carton in care-mi ţin călimara. Ar trebui să incerc să spun cum o vedeam inainte şi cum...1 acum. Ei bine, e un paralelipiped dreptunghiular, se deta şează pe... - e stupid, nu-i nimic de spus despre asta. Iată ce trebuie să evit, nu trebuie să imaginez ceva deosebit acolo unde nu-i nimic. Cred că ăsta e pericolul care te pindeşte cind ţii un jurnal: exagerezi totul, stai la pindă, for ţezi intruna adevărul. Pe de altă parte, e sigur că pot, dintr-

Upload: serbanescumihaela

Post on 15-Jul-2015

818 views

Category:

Documents


101 download

TRANSCRIPT

Page 1: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 1/420

 

Sartre, Jean-PaulGREAŢAFOAIE FĂRĂ DATĂ

Cel mai bine ar fi să notez evenimentele zi cu zi.Să ţin un jurnal ca să mă lămuresc. Să nu lassămiscape nuanţele, faptele mărunte, chiar dacă par 

lipsite de insemnătate, şi, mai ales, să le clasez.Trebuie

să spun cum văd eu masa asta, strada,oamenii, pachetul meu de tutun, de vreme ceele s-au schimbat.Trebuie să determin exact propor ţiile şi natura

acestei schimbări.De exemplu, o cutie de carton in care-mi ţincălimara. Ar trebui să incerc să spun cum o

vedeaminainte şi cum...1 acum. Ei bine, e unparalelipiped dreptunghiular, se detaşează pe...- e stupid, nu-i nimicde spus despre asta. Iată ce trebuie să evit, nu

trebuie să imaginez ceva deosebit acolo undenu-i nimic.Cred că ăsta e pericolul care te pindeşte cind ţiiun jurnal: exagerezi totul, stai la pindă, for ţezi

intrunaadevărul. Pe de altă parte, e sigur că pot, dintr-

Page 2: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 2/420

 

un moment in altul - chiar in ce priveşte aceastăcutie sauoricare alt obiect - să regăsesc acea impresie

de alaltăieri. Trebuie să fiu mereu pregătit, altfelimi scapăprintre degete.Nu trebuie să... ci să notez cu grijă şi in cele maimici amănunte tot ce se intimplă.Fireşte, nu mai pot scrie ceva precis despre

intimplările de simbătă şi de alaltăieri, acum sintpreadeparte de ele; tot ce pot spune e că, şi intr-uncaz, şi in celălalt, n-a fost nimic din ceea ce se

numeşte deobicei un eveniment. Simbătă nişte copii se ju~au de-a aruncatul şi-am vrut să arunc şi eu o

piatr ă inmare. In clipa aceea m-am oprit, am lăsat piatrasă cadă şi am plecat. Probabil că aveam un aer 

r ătăcit,fiindcă puştii au ris in urma mea. In afar ă n-afost decit atit. Ceea Ce s-a petrecut in mine, n-a

lăsat urmeevidente. Văzusem ceva care m-a dezgustat,dar nu mai ştiu dacă priveam marea sau piatra.Piatra eraplată, uscată pe o parte, umedă şi plină de noroi

Page 3: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 3/420

 

pe cealaltă. O ţineam de margini, cu degetelefoanedepărtate, ca să nu mă murdăresc.

Alaltăieri a fost mult mai complicat. Şi a mai fostşi şirul acela de coincidenţe, de incurcături, pecare nu mi le explic. Dar n-o să mă apuc săaştern totul pe hirtie.Oricum, sigur e că mi-a fost frică sau cam aşaceva. Dacă aş şti măcar de ce mi-a fost frică, şi

totar fi un pas destul de mare inainte.Mai curios e că nu sint deloc dispus să mă crednebun, mi se pare chiar foarte limpede că nu

sint;toate aceste schimbări privesc obiectele. Celpuţin de asta aş vrea să fiu sigur.

Ora zece şi jumătate11Poate că a fost, intr-adevăr, o mică criză denebunie. N-a lăsat nici o urmă. Sentimentelemeleciudate de săptămina trecută imi par astăzi de-adreptul caraghioase; nu mi se mai potrivesc. Inseara astamă simt bine, mă simt in largul meu in lume. Aicie camera mea, orientată spre nord-est.Seara, evident. Paragraful care urmează a fost

Page 4: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 4/420

 

scris cu mult după cele dinainte. Inclinăm săcredem că a fost scris, cel mai devreme, a doua

zi (n.a.).

Dedesubt, strada Mutilaţilor şi şantierul noii gări.Văd de la fereastr ă, in colţul bulevarduluiVictor-Noir, luminile roşii şi albe de la cafeneaua

Locul de intilnire al feroviarilor. Tocmai a sosittrenulde Paris. Oamenii ies din gara veche şi se

r ăspindesc pe str ăzi. Aud paşi şi glasuri. Mulţiaşteaptă ultimultramvai. Formează desigur un mic grup necă jitin jurul becului de gaz, chiar sub fereastra mea.Ei bine,mai au de aşteptat citeva minute: tramvaiul nu

trece inainte de zece patruzeci şi cinci. De n-ar 

venivoiajorii comerciali in noaptea asta: simt marenevoie să dorm, sint, de altfel, in urmă cusomnul. Onoapte de somn bun, una singur ă, şi s-ar ispr ăvi

cu toate aceste poveşti.Unsprezece f ăr ă un sfert: nu mai am de ce sămă tem, dacă veneau, erau aici. Numai de n-ar fi ziuadomnului din Rouen. Vine in fiecare simbătă, ise păstrează camera nr.2, la primul etaj, cea

Page 5: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 5/420

 

care nu arebideu. Incă mai poate sosi: are obiceiul să beacite un ţap de bere la cafeneaua Locul de

intilnire alferoviarilor inainte de-a se culca. De altfel, nuface mult zgomot. E mititel şi foarte curat, cu omustăcioar ă neagr ă, lucioasă, şi poartă perucă.A apărut.

Ei bine, cind l-am auzit urcind scara, am simţit

ca un fior in inimă, aşa-i de liniştitor; ce să tepoatăinfricoşa Intr-o lume atit de ordonată? Cred căm-am vindecat.Iată şi tramvaiul 7 Abator-Marile Bazine. Seapropie uruind. Porneşte din nou. Acum seindreaptă

incărcat cu valize şi copii adormiţi spre MarileBazine, spre Uzine, in estul cel negru. Epenultimultramvai; ultimul o să treacă . peste o or ă.O să mă culc. M-am vindecat, renunţ să-minotez impresiile de zi cu zi, ca fetiţele, intr-uncaietnou şi frumos.Doar intr-un singur caz ar fi interesant să ţii un jurnal:Dacă!...

Page 6: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 6/420

 

JURNALLuni, 25 ianuarie 1932Ceva mi s-a intimplat, nu mai e nici o indoială. A

venit ca o boală, nu ca o certitudine oarecare,nici ca o evidenţă. S-a instalat perfid, incetul cuincetul; m-am simţit puţin ciudat, puţin nelaloculmeu,asta a fost tot. O dată ce m-a cuprins nu s-a mai

mişcat, a tăcut milc, drept care am crezut că n-

aveamnimic, că fusese o alarmă falsă. Iată insă căacum creşte.

Nu cred că meseria de istoric predispune laanaliză psihologică. In tagma noastr ă n-avemde-a facedecit cu sentimente precise, cărora le dăm

nume generice, precum: Ambiţie, Interes. Dacătotuşi m-aşcunoaşte cit de cit, mi-ar fi acum de mare ajutor.2Miinile mele, de pildă, au ceva cu totul nou, unfel anume de a apuca pipa sau furculiţa. Saupoatefurculiţa are acum un anume fel de-a se lăsaluată, nu ştiu. Citeva clipe mai inainte, intrind incamera mea,am incremenit, fiindcă simţeam in mină un

Page 7: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 7/420

 

obiect rece care-mi trezea atenţia printr-un soidepersonalitate. Am desf ăcut mina, m-am uitat:

ţineam pur şi simplu clanţa. Azi-dimineaţă, labibliotecă,cind Autodidactul a venit să mă salute, mi-au

trebuit zece secunde ca să-i recunosc. Vedeamo faţănecunoscută, o faţă şi atit. Şi apoi mina lui ca

un vierme mare şi alb in mina mea. I-am datdrumul imediatşi braţul a căzut din nOU, moale.Pe stradă la fel, se aud o mulţime de zgomotesuspecte.S-a produs deci o schimbare in ultimelesăptămini. Dar unde? E o schimbare abstractă,

care nu seprecizează. Oare eU m-am schimbat? Dacă nueu, atunci camera asta, oraşul, natura; trebuiesă aleg.Cred că eu m-am schimbat: e soluţia cea mai

simplă. Şi cea mai neplăcută. Dar, in sfir şit,

trebuiesă recunosc că sint predispus la acestetransformări subite. Adevărul e că mă gindesc

foarte rar; de aceea omulţime de mici met~morfaze se acumulează in

Page 8: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 8/420

 

mine, f ăr ă să bag de seamă, şi, pe urmă, intr-obună zi,

izbucneşte o adevărată revoluţie.

Asta a daţ vieţii mele acest aspect incilcit,incoerent. Cind, de exemplu, am plecat dinFranţa, s-au

găsit destui oameni care să spună că fac onebunie. Şi cind m-am intors brusc, după şaseani de călătorie,

s-ar fi putut incă vorbi de această nebunie.Parcă mă văd şi acum, impreună cu Mercier, in

biroul aceluifuncţionar francez care a demisionat anul trecutin urma afacerii petrou. Mercier pleca in Bengalintr-omisiune arheologică. Dorisem dintotdeauna să

merg in Bengal, iar el stăruia să-i insoţesc.Astăzi măintreb pentru ce. Cred că nu era sigur de Portalşi ar fi vrut să-i supraveghezeu. N-aveam nici unmotiv sărefuz. Şi chiar dacă aş fi presimţit atunci mica

combinaţie in legătur ă cu Portal, ar fi fost unmotiv in plussă accept cu entuziasm. Ei bine, eram caparalizat, nu puteam scoate o A Vorbă. Imiaţintisem privirea

Page 9: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 9/420

 

asupra unei statuete khmere, aşezată pe uncovor verde, lingă telefon. Mi se părea că sint

plin de limf ă sau

de lapte călduţ. Mercier imi spunea cu or ăbdare ingerească, sub care se simţea puţinăiritare:"Ştii doar, trebuie stabilit oficial. Sint sigur căpină la urm~ vei spune da: ar fi mai bine săaccepţi

imediat".Are o barbă de un negru-roşcat, foarteparfumată.La fiecare mişcare a capului lui mă izbea un valde parfum. Şi-apoi, dintr-o dată, m-am trezitdintr-un Somn de şase ani.

Statueta imi păru urită şi stupidă şi-am simţit că

mă plictisesc de moarte. Nu reuşeam să inţelegcecăutasem in lndochina. Ce f ăceam acolo? De ce

stăteam de vorbă cu oamenii aceia? De ceeram atit decaraghios imbr ăcat? Pasiunea mea se stinsese.

Mă stăpinise şi mă inşelase ani la rind; acummă simţeamgolit. Dar nu asta era cel mai r ău: inaintea meatrona, cu un fel de nepăsare, un gind voluminosşi fad. Nu

Page 10: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 10/420

 

prea ştiu ce era, dar nici să-I privesc nu puteam,intr-atit mă scirbea. Totul se confunda pentru

mine cu

parfumul bărbii lui Mercier.M-am scuturat, furios la culme impotriva lui, şiam r ăspuns ritos:

- Mulţumesc, dar cred că am călătorit destul:acum trebuie să mă intorc in Franţa.3

După două zile luam vaporul spre Marsilia.Dacă nu mă inşel, dacă toate semnele care seadună prevestesc o nouă tulburare a vieţii mele,eibine, mi-e frică.Nu pentru că viaţa mea ar fi plină, sauinsemnată, sau preţioasă. Dar mi-e frică de ce

se naşte, vapune stăpinire pe mine şi mă va duce, unde? Vatrebui oare să plec din nou, să-mi las baltăcercetările, sămilas cartea? O să mă trezesc, oare, peste citevaluni, peste ciţiva ani, obosit, dezamăgit, in

mijlocul altor ruine? Aş vrea să văd limpede in mine inaintede a fi prea tirziu.Nimic nou.Am lucrat la bibliotecă de la ora nouă la ora unu.

Page 11: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 11/420

 

Am elaborat capitolul al XII-lea şi tot ce serefer ă la şederea lui Rollebon in Rusia, pină la

moartea lui Pavel 1. E un lucru ispr ăvit: nu mai

revinasupra acestei păr ţi pină la definitivare.E unu şi jumătate. Mă aflu la cafeneaua Mably,

măninc un sandvi5, totul e aproape normal. Dealtfel, in cafenele totdeauna totul e normal, maiales in cafeneaua Mably, datorită proprietarului,

domnulFasquelle, al cărui chip abordează un aer deticăloşie absolut pozitiv şi linguşitor. 1 seapropie ora siesteişi ochii ii sint puţin inroşiţi, dar mersul lui e totvioi şi hotărit. Se plimbă printre mese şi seapropie

confidenţial de consumatori:- Sinteţi mulţumit, domnule?Zimbesc văzindu-1 atit de vioi: la ora cind localulse goleşte, i se goleşte şi capul. De la două lapatru cafeneaua e pustie şi atunci domnul

Fasquelle face ciţiva paşi cu un aer buimac,

chelnerii stingluminile, iar el alunecă in inconsistenţă: cindomul ăsta e singur, adoarme.

Au mai r ămas vreo douăzeci de clienţi,celibatari, ingineraşi, funcţionari. Prinzesc in

Page 12: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 12/420

 

grabă lapensiunile de familie pe care le numescpopotele lor şi, cum au nevoie de puţin lux, vin

aici după ce-şi iaumasa, beau o cafea şi joacă pocher; fac unzgomot puţin inconsistent, care nu mă supăr ă.Şi ei, ca săexiste, trebuie să fie mai mulţi impreună.Eu tr ăiesc singur, complet singur. Nu vorbesc cu

nimeni, niciodată; nu primesc nimic, nu daunimic. Autodidactul nu contează. Desigur, existăFran<;:oise, patroana de la cafeneaua Locul deintilnireal feroviarilor. Dar parcă ei ii vorbesc? Uneori,după-masă, cind imi serveşte o halbă, o intreb:- Ai timp astă-sear ă? Nu spune niciodată nu şi o

urmez intr-una din acele camere mari de laprimuletaj, pe care le inchiriază cu ora sau cu ziua. N-o plătesc: facem dragoste dintr-o nevoiereciprocă. Ei ii

place (ii trebuie zilnic Un bărbat şi are mulţi in

afar ă

de mine)şi eu scap astfel de anumitemelancolii a

căror cauză o cunosc prea bine. Dar abia dacăschimbăm citeva cuvinte. La ce bun? Fiecarepentru sine;

Page 13: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 13/420

 

de altfel, in ochii ei eu r ămin inainte de toate unclient al cafenelei. Imi spune in timp ce-şi scoate

rochia:

- Aţi auzit cumva de un aperitiv Bricot? Pentrucă doi clienţi l-au cerut săptămina asta. Fata nuştiaşi a venit să-mi spună. Erau călători, or fi băutdin ăsta la Paris. Dar mie nu-mi place săcumpăr f ăr ă să

ştiu. Dacă nu vă deranjează, nu-mi scot ciorapii.4Intr-o vreme - chiar mult după ce m-a păr ăsit -m-am gindit la Anny. Acum nu mă mai gindesclanimeni; nici nu mă obosesc să caut cuvinte.Totul curge in mine, mai mult sau mai puţin

repede, nuopresc nimic, las să treacă.Mai tot timpul, pentru că nu se leagă de cuvinte,gindurile mele r ămin ceţoase. Desenează formevagi şi plăcute, se destramă: le uit numaidecit.Tinerii aceştia mă uimesc: povestesc bindu-şi

cafeaua istorii clare şi verosimile. Dacă ii intrebiceauf ăcut ieri, nu se tulbur ă: te pun la curent in douăvorbe. In locul lor, m-aş bilbii. E adevărat cănimeni

Page 14: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 14/420

 

nu se mai preocupă de mult de felul cum imipetrec eu timpul. Cind tr ăieşti singur, nu mai ştii

ce

inseamnă să povesteşti: verosimilul dispare odată cu prietenii. Evenimentele, de asemenea,le laşi săcurgă; vezi apărind deodată oameni carevorbesc şi pleacă, te trezeşti virit in situaţii caren-au nici cap,

nici coadă: ai fi un martor execrabil. Dar, inschimb, te alegi cu tot ce n-ar putea fi crezut incafenea, totneverosimilul. De exemplu simbătă, pe la patrudupă-amiază, la capătul tro・ tuarului descinduri de laşantierul gării, o femeie imbr ăcată in albastru-

deschis alerga de-a-ndăratelea, rizind şifluturind batista. Inacelaşi timp, un negru cu un impermeabil crem,

pantofi galbeni şi. pălărie verde, dădea colţulstr ăziifluierind. Femela s-a ciocnit de el, sub un fellllar care atlrnă de gard şi e aprins seara. Se aflau

deci acoloin acelaşi timp, gardul creiroase atat de tare alemn ud, felinarul, femeia aceea mlcă şl blondăin braţele

Page 15: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 15/420

 

unui negru, sub un cer de foc. Dacă am fi fostpatru sau cinci, presupun că am fi observat cum

s-au ciocnit

toate acele culori palide, frumosul mantoualbastru ce semăna cu o plapumă,impermeabilul deschis,gemuleţele roşii ale felinarului; am fi ris destupoarea care apăruse pe cele două chipuri

copilăreşti.

Se intimplă rar ca unui om singur să-i vină săridă:grupul s-a insufleţit pentru mine cu un sensfoarte adinc, chiar sălbatic, dar curat. Apoi

grupul s-adespăr ţit, n-au mai r ămas decit felinarul, gardulşi cerul: era destul de frumos şi atit. O or ă mai

tirziufelinarul era aprins, sufla vintul, cerul era negru:nu mai r ămăsese nimic.

Toate astea nu sint foarte noi; niciodată n-amrespins aceste emoţii inofensive; dimpotrivă. Casăle simţi, ajunge să fii puţin de tot singur, numaiatit cit să scapi la momentul potrivit de verosimil.Dar eur ămine am prea aproape de oameni, lasuprafaţa singur ătăţii, hotărit să mă refugiez in

Page 16: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 16/420

 

mijlocul lor in cazde alarmă; in fond, pină acum, n-am fost decitun amator.

Acum sint pretutindeni lucruri, ca paharul acestade bere, aici, pe masă. Cind il văd, imi vine săspun: piua, nu mai joc. Inţeleg foarte bine că ammers prea departe. Presupun că nu te poţi"obişnui" cu

singur ătatea. Asta nu inseamnă că mă uit sub

pat inainte de culcare, nici că mă tern ca nucumva să văddeschizindu-se uşa camerei mele in miez denoapte. Totuşi sint neliniştit: a trecut o jumătate

de or ă decind evit să privesc paharul cu bere. Privescdeasupra lui, dedesubt, la dreapta, la stinga; dar 

pe el nuvreau să-I văd. Ştiu foarte bine că toţi celibatariidimprejur nu-mi pot fi de nici un ajutor: e preatirziu, numă mai pot refugia printre ei. Ar veni să mă batăpe umăr, mi-ar spune' "Asta-i bună, ce arepaharul ăsta

de bere? E ca toate celelalte. E şlefuit, are otoartă, o emblemă mică cu o lopată şi peemblemă scrieSpatenbr ău". Ştiu toate astea, dar ştiu că mai e

Page 17: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 17/420

 

şi altceva. Ceva neinsemnat. Dar nu pot explicace.Nimănui. Iată: alunec incetişor spre fundul apei,

spre frică.5Sint singur in mijlocul acestor voci vesele şiclare. Toţi aceşti tipi işt trec timpul explicindu-se,recunoscind fericiti că sint de aceeaşi părere.Doamne, ce important e pentr~ ei să se

gindească impreunăla aceleaşi lucruri. Ajunge să vezi ce mutr ă facatunci cind trec pe lingă ei unul dintre oameniiaceia cuochi de peşte, care privesc parcă inlăuntrul lor şicu care nu se poate cădea de acord in nici unchip. Cind

aveam opt ani şi mă jucam in Gr ădinaLuxemburg, era unul care venea să se aşezeintr-o gheretă, lingăgardul dinspre strada Auguste-Comte. Nuvorbea, dar din cind in cind işi intindea piciorulşi-l privea

speriat.Piciorul acela era incălţat cu o gheată, iar celălalt, cu un papuc. Gardianul i-a spus

unchiului meucă era un fost pedagog. Fusese scos la pensie

Page 18: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 18/420

 

pentru că venise in clasă să citească noteletrimestriale incostum de academician. Ne era frică teribilă de

el pentru că simţeam că e singur. Intr-o zi i-azimbit luiRobert, intinzindu-i braţele de departe:Robert era cit pe ce să leşine. Nu inf ăţişareamizerabilă a omului ne speria, nici tumoarea pecare o

avea la git şi care se freca de guler: dar simţeam că in capul lui se formau ginduri decrab sau de langustă.Faptul că se puteau forma ginduri de langustădespre gheretă, despre cercurile noastre,despre tufişuri neingrozea.

Oare aşa ceva mă aşteaptă? Pentru prima oar ămă supăr ă faptul că sint singur. Aş vrea săvorbesccuiva despre ce mi se-ntImplă inainte de a fiprea tirziu, inainte de a incepe să sperii copii. Aşvrea caAnny să fie aici.Curios: am umplut zece pagini şi n-am spusadevărul saU nu tot adevărul. Cind scriam sub

dată"Nimic nou", n-aveam conştiinţa curată: de fapt

Page 19: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 19/420

 

o mică intimplare care nu e nici ruşinoasă, niciextraordinar ă refuza să apar ă.

"Nimic nou." Admir cit de bine se poate minţi

convins fiind că ai dreptate. Evident, se poatespuneşi că nu s-a petrecut nimic nou: azi-dimineaţă la

opt şi un sfert, cind ieşeam din hotelul Printaniaca să măduc la bibliotecă, am vrut şi n-am putut să ridic o

hirtie aruncată pe jos. Asta-i tot, nici măcar nu euneveniment. Da, dar ca să spun adevărul curat,am fost profund impresionat:ro-am gindit că nu mai sint liber. La bibliotecăam incercat, f ăr ă să izbutesc, să scap de ideeaasta.

Am vrut să fug de ea la cafeneaua Mably.Speram că la lumină se va risipi. Dar a r ămas inmine,apăsătoare şi dureroasă. Ea mi-a dictat paginileprecedente.De ce n-am vorbit despre asta? Poate dinmindrie şi poate puţin din neincredere. N-am

obiceiul sărevin asupra celor ce mi se intimplă, aşa că nu-mi amintesc exact ordinea evenimentelor, nudisting ce e

Page 20: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 20/420

 

important. Dar acum s-a terminat: am recitit cescrisesem la cafeneaua Mably şi mi s-a f ăcutruşine; nu

doresc să am secrete, nici stări sufleteşti, nicilucruri care nu se pot spune in cuvinte;nu sint nici fecioar ă, nici preot ca să mimezinteriorizarea.Nu e mare lucru de spus: n-am putut ridicahirtia, asta-i tot.Imi place grozav să adun castane, zdrenţe şi

mai ales hirtii. Imi place să le apuc, să le stringinmină; aproape că le-aş duce la gur ă, cum faccopiii. Anny se infuria grozav cind ridicam de uncolţ hirtiigrele şi somptuoase, dar probabil murdare de

rahat. Vara sau la inceputul toamnei se găsescprin parcuri6bucăţi de ziar pe care soarele le-a copt, uscateşi sf ărimicioase ca nişte frunze moarte, atit degalbene incitai putea crede că au fost tratate cu acid picric.

Alte hirtii, iarna, sint sfişiate, f ărimiţate, murdare,Se intorc in pămint. Altele noi şi ingheţate, albe,palpită plutesc ca nişte lebede, dar. pămintul leminjeşte pe dedesubt. Se r ăsucesc, se smulg

Page 21: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 21/420

 

din noroi, dar numai ca să Se facă una cu pămintul, ceva maideparte, pentru totdeauna.

Toate sint bune de apucat. Citeodată le pipăinumai, privindu-le de aproape, alteori le rup casă leaud freamătul prelung, sau dacă sint foarte ude,le dau foc, ceea ce nu e uşor; apoi imi şterg

palmele plinede noroi de un zid sau de trunchiul unui copac.Prin urmare astăzi priveam cizmele roşii ale unuiofiţer de cavalerie care ieşea din cazarmă.Urmărindu-Ie cu privirea, am văzut o hirtie carezăcea lingă o băltoacă. Am crezut că ofiţerul osăstrivească hirtia in noroi cu călciiul, dar nu: dintr-

un singur pas a trecut peste hirtie şi peste baltă.M-amapropiat: era o pagină liniată, ruptă desigur 

dintr-un caiet de şcoală. Ploaia o udase şi or ăsucise, eraacoperită de pete şi de umflături, ca o minăarsă. Linia roşie de pe margine se decolorase,ajunsese roză;pe alocuri cerneala se intinsese. Josul paginiiera acoperit de un strat de noroi. M-am aplecat,mă şi

Page 22: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 22/420

 

bucuram că voi atinge pasta moale şi proaspătăcare avea să se r ăsucească sub degetele mele

in cocoloaşe

cenuşii... n-am putut.Am r ămas aplecat pentru o secundă, am cititDictare:Bufniţa aLbă, apoi m-am ridicat, cu miinilegoale. Nu mai sint liber, nu mai pot face cevreau.

Obiectele n-ar trebui să induioşeze, pentru căele n-au viaţă. Te serveşti de ele, le pui la loc,tr ăieşti in mijlocul lor: sint utile, nimic mai mult.Dar pe mine mă induioşează, e insuportabil. Mi-

e fricăsă intru in contact cu ele, ca şi cum ar fi nişteanimale vii.

Acum inţeleg: imi amintesc mai bine ce-amsimţit zilele trecute, pe malul mării, cind ţineaminmină piatra aceea. Era un fel de scirbădulceagă. Ce neplăcut era!

Venea de la piatr ă, sint sigur, trecea din piatr ă in

miinile mele. Da, asta e, chiar asta: un fel degreaţă in miini.Joi dimineaţă, la bibliotecăPuţin mai devreme, coborind scara hotelului, amauzit-o pe Lucie care, pentru a mia oar ă, se

Page 23: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 23/420

 

plingea patroanei in timp ce freca treptele.Patroana vorbea cu greutate, in fraze scurte,fiindcă nu-şi

pusese incă proteza; era aproape goală, incapot roz şi cu papuci. Lucie era murdar ă, ca deob;cei; seoprea din cind in cind din frecat, se ridica ingenunchi şi se uita la patroană. Vorbea intruna,cu un aer inţelegător:

- Ar fi de o sută de ori mai bine dacă ar alergadupă femei, spunea ea, nici nu mi-ar păsa, astanu iar face r ău.

Vorbea de bărbatul ei; la patruzeci de ani,această femeiuşcă negricioasă işi luase, cu

economiileei, un tinăr indntător, ajustor la uzinele Lecointe.

E nefericită in căsnicie. Bărbatu-său nici n-obate, nicin-o inşală; in schimb bea, in fiecare sear ă se

intoarce beat. N-o duce bine cu sănătatea; intrei luni l-am7văzut ingălbenind şi topindu-se din picioare.Lucie işi inchipuie că băutura e de vină. Eu credmai degrabă

Page 24: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 24/420

 

că e tuberculos.- Trebuie să mă ţin tare, spunea Lucie.

O roade, sint sigur, dar incetul cu incetul: ea se

ţinea tare, nu e in stare nici să se consoleze,nici săse lase in voia r ăului. Se gindeşte din cind in

cind la necazul ei, işi zgindăr ă cite puţindurerea. Mai alescind nu e singur ă, fiindcă oamenii o

imbărbătează şi fiindcă ii face bine săvorbească despre asta pe unton măsurat, ca şi cum ar da sfaturi. Cind esingur ă prin camere, o aud cintind incetişor, casă nu se maigindească. Dar e mereu imbufnată, oboseşte şi

se enervează numaidecit:

- Aici imi stă, spunea ea atingindu-şi gitul, nuvrea să treacă. Sufer ă cu zgircenie. Trebuie săfiezgircită şi Cu plăcerile ei. Mă intreb dacă uneorin-ar dori să scape de durerea asta monotonă,de

bombănitul care incepe imediat ce incetează săcinte, dacă n-ar dori să sufere odată de-abinelea, să seinece in disperare. Dar asta i-ar fi oricum Cuneputinţă: e impietrită.

Page 25: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 25/420

 

Joi după-amiază"Domnul de Rollebon era foarte urit. RegineiMaria Antoaneta ii plăcea să-l numească

≪scumpa eimaimuţă≫.Avea totuşi toate femeile de la curte; nu f ăcind

pe caraghiosul, ca pocitania de V oisenon, ciprintr-un magnetism care impingea frumoasele-iamante la cele mai mari excese pasionale.Urzeşteintrigi, joacă un rol destul de suspect in AfacereaColierului şi dispare in 1790, după ce intreţinuse

relaţiistrinse cu Mirabeau-Tonneau şi Nerciat.Il regăsim in Rusia, unde il asasinează intrucitvape Pavel I şi de acolo călătoreşte in ţări

indepărtate, in India, in China, in Turkestan. Etraficant, complotist, spion. In 1813 revine laParis. In1816 ajunge atotputernic: e singurul confident alducesei de Angouleme; această bătrinăcapricioasă şiobsedată de ingrozitoare amintiri din copilărie se

linişteşte şi zimbeşte cind il vede. Prin mijlocireaeitrage toate sforile la curte. In martie 1820, seinsoar ă cu domnişoara de Roquelaure, minunat

Page 26: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 26/420

 

de frumoasă,in virstă de optsprezece ani. Domnul de

Rollebon are 70; e in culmea gloriei, la apogeul

vieţii sale. Şapteluni mai tirziu, acuzat de tr ădare, e arestat şiaruncat in temniţă, unde moare după cinci ani

de captivitate,f ăr ă să fi fost judecat."Am recitit cu melancolie nota lui Germain

Berger1. Din aceste citeva rinduri l-am cunoscutpedomnul de Rollebon.Cit de seducător mi s-a părut şi cum l-am iubitde la inceput, numai datorită acestor cuvinte!

Pentru el, pentru omuleţul acesta sint aici. Cindm-am intors din călătorie m-aş fi putut stabili tot

atit debine la Paris sau la Marsilia. Dar majoritateadocumentelor privind lungile şederi in Franţa alemarchizului se află la Biblioteca Municipală dinBouville.Rollebon era stăpinul castelului Marommes.Inainte de r ăzboi, in acest or ăşel mai tr ăia unuldindescendenţii lui, un arhitect care se numeaRollebon-Campouyn~ şi care, murind in 1912, af ăcut

Page 27: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 27/420

 

bibliotecii din Bouville o donaţie foarteimportantă: scrisAori ale marchizului, un

fragment de jurnal, acte

de tot felul. Incă nu le-am cercetat pe toate.8Imi pare bine că am regăsit aceste note. Sintzece ani de cind nu le-am recitit. Scrisul mi s-aschimbat, aşa cred: scriam mai strins. Ce mult il

iubeam pe domnul de Rollebon in anul acela!Imiamintesc o sear ă - era o mar ţi sear ă lucrasemtoată ziua la biblioteca Mazarine, ghicisematunci, dupăcorespondenţa lui dintre 1789-1790 chipulmagistral in ~are-l tr ăsese pe sfoar ă pe Nerciat.

Era noapte,

coboram bulevardul Maine şi, in colţul str ăziiGaite, am cumpărat castane coapte. Cit eramde fericit!Rideam singur gindindu-mă ce mutr ă va fi f ăcutNerciat cind s-a intors din Germania. Chipulmarchizuluie precum cerneala asta: a pălit considerabil decind mă ocup de el.Mai intii că, incepind din 1801, nu-i mai inţeleg

deloc purtarea. Nu documentele imi lipsesc:scrisori, fragmente de memorii, rapoarte secrete,

Page 28: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 28/420

 

arhive de poliţie. Am chiar prea multe. Lelipseşte insăacestor mărturii siguranţa, consistenţa. Nu se

contrazic intre ele, asta nu, dar nici nu sepotrivesc; parcă nus-ar referi la aceeaşi persoană. Totuşi, ceilalţiistorici lucrează pe baza unor informaţiiasemănătoare. Cumor fi procedind? Sint eu mai scrupulos sau mai

puţin inteligent? De altfel, problema astfel pusămă lasă cutotul rece. La urma urmei, ce caut? Habar n-am.Multă vreme Rollebon m-a interesat mai mult

decit cartea pe care aş vrea s-o scriu. Dar acumomul... omul incepe să mă plictisească. Mă simtlegat de carte, simt din ce in ce mai mult nevoia

s-o scriu- pe măsur ă ce imbătrinesc, s-ar părea.Evident, se poate admite că Rollebon aparticipat la asasinarea lui Pavel I, că a acceptatapoi omisiune de spionaj in Orient, in solda ţarului, şică n-a incetat să-I tr ădeze pe Alexandru infavoarea luiNapoleon. A putut, in acelaşi timp, să intreţină ocorespondenţă asiduă cu contele de Artois1,oferindu-i

Page 29: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 29/420

 

informaţii de mică importanţă ca să-I convingăde fidelitatea lui: nimic din toate astea nu e denecrezut;

Fouche2, in aceeaşi vreme, juca o comedie multmai complexă şi mai primejdioasă. Poate cămarchizulmai f ăcea pe cont propriu şi comer ţ de arme cuprincipatele asiatice.Ei da: a putut face toate astea, dar nu existădovezi;incep să cred că nu se poate dovedi niciodatănimic. Sint ipoteze oneste, care ţin seama defapte:dar simt foarte bine că ele vin de la mine, că nu-

s decit un mijloc de a-mi unifica cunoştinţele.Nici o

lumină nu-mi vine de la Rollebon. Incete,leneşe, r ăuvoitoare, faptele se resemnează cu

ordinea pe carele-o impun; dar această ordine le r ămineexterioar ă. Am impresia că fac o treabă de pur ăimaginaţie. Ştiuchiar sigur că nişte personaje de roman ar părea mai autentice şi in orice caz ar fi maiplăcute.VineriOra trei. La ora trei e intotdeauna prea tirziu sau

Page 30: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 30/420

 

prea devreme pentru orice ai avea de gind săfaci.E un moment ciudat al după-amiezei. Astăzi e

de nesuportat.Un soare rece inălbeşte praful de pe geamuri.Cer palid, pe alocuri alb-tulbure. Azi-dimineaţărigolele ingheţaser ă.Mistui anevole langă calorifer; de pe acum ştiucă ziua e pierdută. N-am să fac nimic bun, decit

poate cind s-o lăsa seara. Asta-i din pricinasoarelui: aureşte o ceaţă albă, murdar ă, carepluteşte in aer 9deasupra şantierului, se prelinge in cameramea, foarte blond, foarte palid, desf ăşoar ă pemasă patru

reflexe şterse şi false.Pipa mi-e acoperită cu un lac auriu care atrageprivirea mai intii printr-o aparenţă de veselie: te

uiţi, lacul se topeşte, nu r ămine decit o dir ămare, lividă, pe o bucată de lemn. Şi totul eaidoma, totul,

pină şi miinile mele. Cind luminează soareleăsta, cel mai bine ar fi să mergi la culcare.Dar am dormit buştean noaptea trecută şi nu mi-e somn.Imi plăcea atit de mult cerul de ieri, un cer 

Page 31: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 31/420

 

ingust, negru de ploaie, lipit de geamuri ca ofaţăridicolă şi induioşătoare. Acest soare nu e

ridicol, dimpotrivă. Peste toate lucrurile care-miplac, pe ruginaşantierului, pe scindurile putrede ale gardului,cade o lumină zgircită şi cuminte,asemănătoare cu privireacare judecă, după o noapte f ăr ă somn, hotăririle

entuziaste luate cu o zi in urmă, paginile scrisef ăr ă nici oştersătur ă, dintr-o r ăsuflare.Cele patru cafenele de pe bulevardul Victor-Noirs ce str ălucesc in noapte una lingă alta şicareinseamnă mult mai mult decit nişte cafenele -

acvarii, vapoare, stele sau nişte ochi albi, enormi- şi-aupierdut graţia indoielnică. Zi excelentă pentruintrospecţie; aceste fascicule reci pe caresoarele leproiectează ca o judecată nemiloasă asupra

creaturilor - pă

trund in mine prin ochi; sintluminat pedinăuntru de o rază care săr ăceşte totul. Un

sfert de or ă ar fi de ajuns, sint sigur, ca sărealizeze dezgustul

Page 32: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 32/420

 

suprem de mine insumi. Mulţumesc, nu ţindeloc la aşa ceva. Şi nici n-am să recitesc ce-

am scris ieri

despre şederea lui Rollebon la SanktPetersburg. Stau f ăr ă să fac nimic sau, maiprecis, inşir - f ăr ă curaj -

citeva cuvinte, casc, aştept să cadă noaptea.Cind va fi intuneric, şi obiectele, şi eu Vom ieşidin această

stare.A participat sau nu Rollebon la uciderea luiPavel I?Asta-i intrebarea zilei: am ajuns la acest punct şinu pOt continua dacă nu mă hotăr ăsc.După Cerkov, era plătit de contele Pahlen. Ceimai mulţi dintre conjuraţi, spune Cerkov, s-ar fi

mulţumit să-I detroneze pe ţar şi să-I inchidă(Alexandru pare să fi fost, intr-adevăr, pentruaceastăsoluţie). Dar Pahlen ar fi vrut să sfir şească odată pentru totdeauna cu Pavel. Domnul deRollebon ar fi

avut misiunea să

convingă

pe fiecare in partedintre conjuraţi să accepte soluţia asasinatului."I-a vizitat pe fiecare dintre ei şi a mimat scenace avea să aibă loc cu o for ţă incomparabilă. Atrezit astfel sau a f ăcut să crească in ei nebunia

Page 33: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 33/420

 

crimei." Dar n-am incredere in Cerkov. Nu e unmartor  judicios, e un vr ă jitor sadic şi pe jumătate

nebun: imprumută lucrurilor un aer demonic. Nu-l văd deloc pedomnul de Rollebon in acest rol de melodramă.Să fi mimat el scena asasinatului? Să fimserioşi! El erece, nu se entuziasmează de obicei: nu

descrie, ci insinuează, iar metoda lui, ştearsă şif ăr ă culoare, nupoate reuşi decit cu oameni de teapa lui,intriganţi sensibili la raţiunile ascunse,politicieni."Adhemar de Rollebon, scrie doamna deCharrieres, nu zugr ăvea nimic prin cuvinte, nu

gesticula,nu-şi modifica intonaţia. Inchidea ochii pe jumătate şi abia dacă-i puteai zări, printre gene,margineapupilelor cenuşii. Numai de ciţiva ani indr ăznescsă-mi mărturisesc că mă plictisea peste poate.Vorbeacam in felul in care scne abatele Mably." Şiacesta ar fi omul care prin talentul lui de mim...Dar atunci10

Page 34: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 34/420

 

cum cucerea femeile? Şi-apoi, mai e şi povesteaasta ciudată pe care o transmite Segur şi care

mi se pare

adevărată:"In 1787, intr-un han de lingă Moulins, murea unbătrin, prieten cu Diderot, educat de filozofii

iluminişti.Preoţii din imprejurimi erau la capătul puterilor:incercaser ă totul, dar in zadar; omul refuza

ultimaimpărtăşanie, era panteist. Domnul de Rollebon,aflat in trecere şi neavind nimic sfint, a pariat cuparohuldin Moulins că in mai puţin de două ore il vareaduce pe muribund la sentimente creştineşti.Preotul a

ţinut r ămăşagul şi a pierdut:luat in primire de domnul de Rollebon la ora treidimineaţa, bolnavul s-a spovedit la cinci şi amurit la şapte.≪Sinteţi atit de tare in arta polemicii? intrebăpreotul; ne intreceţi pe noi, prelaţii! - N-am

polemizat, r ă

spunse domnul de Rollebon, l-aminfricoşat cu iadul.≫" Prin urmare, a luat sau nuparteactivă la asasinat? In aceeaşi sear ă, către oraopt, un ofiţer prieten l-a condus pină la uşă.

Page 35: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 35/420

 

Dacă a ieşit saunu, cum a putut traversa Sankt Petersburgulnestingherit? Pavel, pe jumătate nebun,

ordonase să fiearestat orice trecător, după ora nouă seara, inafar ă de moaşe şi de medici. Să cred oare

legenda absurdădupă care Rollebon s-ar fi deghizat in moaşă casă r ăzbată pină la palat? La urma urmei, ar fi

fost in stare.Oricum, pare lucru dovedit că nu era acasă innoaptea asasinatului. Probabil că Alexandru ilbănuia in mod deosebit, de vreme ce unul dinprimele acte ale domniei lui a fost să-Iindepărteze pe

marchiz sub pretextul vag al unei misiuni in

Orientul Indepărtat.Domnul de Rollebon mă enervează. Mă ridic.Mă mişc in lumina palidă; o văd cum se

preschimbăpe miinile mele şi pe minecile hainei: nici nu potspune cit mă dezgustă.

Casc. Aprind lampa de pe masă: poate călumina ei o Va invinge pe cea a zilei. Dar nu:lampa abiaface A o baltă jalnică in jurul postamentului. Osting; mă ridic. In perete se află o gaur ă albă,

Page 36: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 36/420

 

oglinda. E ocursă. Ştiu că n-am să scap.Gata. Pata cenuşie a apărut in oglindă. Mă

apropii şi o privesc, nu mă mai pot desprinde deea.E imaginea chipului meu. Deseori, in zilele asteapustii, stau să-I privesc. Nu pricep nimic dinaceastă faţă. Ale altora au un sens. A mea nu.

Nici nu pot afirma dacă e fru.

moasă sau urită. Cred că-i urită, fiindcă aşa mis-a spus.Dar nu mă supăr ă. Chiar mă mir că i se pot

atribui calităţi de felul acesta, ca şi cum ai puteanumifrumos sau urit un bulgăre de pămint sau un

bloc de piatr ă.

Are totuşi ceva plăcut la vedere, deasupraregiunilor moi ale obrajilor, deasupra frunţii:flacăraaceea frumoasă, roşie, care-mi aureşte craniul,părul meu. E plăcut la vedere. Cel puţin e o

culoareprecisă: mă bucur că am părul roşu. Aici, inoglindă, se vede bine, str ăluceşte. E un noroctotuşi: dacăpărul mi-ar fi fost spălăcit, de o culoarenehotărită, intre castaniu şi blond, faţa mi s-ar fi

Page 37: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 37/420

 

pierdut in vag,mi-ar fi dat ameţeală.Privirea imi cobora incet, cu silă, pe frunte şi pe

obraji:11nu intilneşte nimic ferm, se impotmoleşte.Bineinţeles, am un nas, doi ochi, o gur ă, dar toate astean-au nici un sens, nici măcar expresieomenească. Totuşi Anny şi Velines găseau căam un aer vioi; s-ar putea să fiu prea obişnuit cu faţa mea. Mătuşă-mea, Bigeois, imi spunea cind eram mic:"Dacă te uiţi prea mult in oglindă, ai să vezi o

maimuţă".Probabil că m-am uitat chiar prea mult: ceea ce

văd nu e nici măcar o maimuţă, e la limitaregnuluivegetal, la nivelul polipiloL Tr ăieşte, nu zic nu;dar nu la viaţa asta se gindea Anny: văd uşoaretresăriri,văd o carne fa dă ce se dezvoltă şi palpită invoia ei. Mai ales ochii priviţi de aproape sint

ingrozitori.Sticloşi, moi, orbi, cu pleoapele :oşii, parcă ar fisolzi de peşte.Mă sprijin cu toată greutatea pe marginea

Page 38: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 38/420

 

chiuvetei, imi apropii faţa de oglindă, gata-gatas-oating. Ochii, nasul şi gura dispar: nu m.ai r ămine

nimic o~enes.c. Riduri intunecate de o parte ŞIde alta aumflăturu febnle a buzelor, cr ăpături,muşuroaie. Un puf mătăsos, alb, acoper ăpovirnişurile obrajilor,două fire de păr ies din nări: o hartă geologică

in relief. Totuşi lumea asta lunar ă imi e familiar ă.Nu pot spune că-i recunosc amănuntele. Dar intregul imi dă impresia unui lucru deja văzut,caremă toropeşte: alunec incet in somn.As vrea să mă trezesc: o senzatie vie si directăm-ar elibera. Imi lipesc de obraz mina stingă,

in~ind pielea; mă strimb la mine. O jumătate dinfaţa mea cedează, jumătatea stingă a gurii ser ăsuceşte şi

se umflă dezvelind un dinte, orbita se deschidepe un glob alb, pe o carne trandafirie, singerie.Nu asta

utam: nimic puternic, nimic nou: e cevadulceag, instabil, dinainte văzut! Adorm cu ochiideschişi,chipul creşte, creşte in oglindă, un imens haloupalid care se topeşte in lumină...

Page 39: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 39/420

 

Mă trezesc brusc fiindcă-mi pierd echilibrul. Măregăsesc călare pe un scaun, sint incă ameţit.Oare şi celorlalţi oameni le e tot atit de greu să-

şi judece chipul? Mi se pare că-l văd pe al meuaşa cumimi simt trupul, printr-o senzaţie surdă, organică.Dar ceilalţi? Dar Rollebon, de pildă? Oare şi el

adormeacind privea in oglinzi ceea ce doamna de Genlis

numea "mica lui faţă zbircită, curată şi ingrijită,ciuruităde vărsat, pe care se citea o r ăutateneobişnuită, ce sărea in ochi oricit se str ăduia s-o ascundă.Avea, adăugă ea, multă grijă de pieptănătura luişi niciodată nu l-am văzut f ăr ă perucă. Dar 

obrajiiii erau de un albastru ce bătea in negru, fiindcăavea barba deasă şi se bărbierea singur, foarte

prost.Obiceiul lui era să se minjească cu alb deceruză, in felul lui Grimm. Domnul de

Dangevil1e spunea căseamănă, alb şi albastru cum era, cu o bucatăde brinză de Roquefort".Mi se pare că trebuie să fi fost tare ~r ătos.Totuşi, nu astfel ii apărea doamnei de

Page 40: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 40/420

 

Charrieres. Ilgăsea, cred, mai degrabă lipsit de str ălucire.Poate că e cu neputinţă să-ţi inţelegi propriul

chip. Ori poatedin cauză că sint un om singur? Oamenii caretr ăiesc in societate s-au deprins să se vadă inoglinzi aşacum ii văd pe prietenii lor. Eu n-am prieteni: oarede aceea mi-e carnea atit de deşartă? S-ar 

spune - da, sar spune natura f ăr ă oameni.Nu mai am chef de lucru, nu mai pot face nimicaltceva decit să aştept noaptea.Ora cinci şi jumătate12Nu merge! Nu merge chiar deloc: a venit

spurcăciunea, Greaţa. De data asta se prezintăintr-un felnou: m-a cuprins intr-o cafenea. Cafenelele eraupină acum singurul meu refugiu, fiindcă sintpline delume şi bine luminate: s-a ispr ăvit şi cu asta;cind voi fi incolţit in camera mea, n-am să mai

ştiu incotro saapuc.Venisem să fac dragoste, dar abia am impinsuşa, că Madeleine, chelneriţa, mi-a strigat:

Page 41: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 41/420

 

- Patroana nu-i aici, e in oraş după cumpăr ături.Am si~ţit o decepţie vie in sex, o gidilare lungăşi neplăcută. In acelaşi timp simţeam cămaşa

frecindu-mi-se de sfircurile pieptului şi eraminconjurat, prins intr-un virtej leneş, colorat, unvirtej denegur ă, de lumini in fum, reflectate in oglinzi, cubanchetele care luceau in fundul sălii şi nuinţelegeam

ce era acolo, nici pentru ce era astfel.Stăteam in prag, ezitam, apoi s-a produs omişcare, o umbr ă s-a desenat pe tavan şi m-amsimţitimpins inainte.pluteam, eram zăpăcit de ceaţa luminoasă caremă cuprinde din. toate păr ţile. Ma~ele!ne a

venitplutind să-mi ia pardesiUl ŞI am observat că-ŞIpleptăr;ase părul pe spate şi_ şi pusese cercei:n-orecunoşteam. Ii priveam obrajii mari, care se

Iăbăr ţau pină la urechi. Sub pomeţi avea două

pete roz bineconturate, ce păreau să se plictisească pe biataei carne. Obrajii se intindeau, se intindeau spreurechi şiMadeleine zimbea:

Page 42: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 42/420

 

- Ce serviţi, domnule Antoine?Atunci m-a cuprins Greaţa, m-am pr ăbuşit pe

banchetă, nu mai ştiam unde mă aflu; vedeam

culorile valsind lent in jurul meu, imi venea săvomit. Şi din acel moment Greaţa nu m-a maipăr ăsit, măstăpineşte.

Am plătit. Madeleine mi-a luat farfurioara dinfaţă.

Paharul striveşte pe marmura mesei o baltă debere galbenă, in care pluteşte o bulă de aer.Bancheta e desfundată pe locul in care m-amaşezat si sint silit să-mi apăs călciiele in podea

ca sa nualunec; e fng. In dreapta mea, pe o cuvertur ă delină, nişte indivizi joacă o partidă de căr ţi. Nu i-

am văzutcind am intrat; am simţit doar că se afla acoloun pachet călduţ, jumătate pe banchetă, jumătate pe masadin fund; şi perechi de braţe care se agită. Intretimp, Madeleine le-a adus căr ţi, cuvertura şi

fisele intr-untaler micuţ. Sint trei sau cinci, nu ştiu, n-amcuraj să-i privesc.Un resort s-a rupt in mine: pot să mişc ochii, nuşi capul.

Page 43: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 43/420

 

Capul mi-e moale, ca şi cum ar fi doar sprijinitpe git; dacă-l intorc se rostogoleşte pe jos. Aud

totuşi o r ăsuflare Scurtă şi din cind in cind, cu

coada ochiului, văd o fulgerare roşiaticăacoperită cu perialbi. E o mină.Cind patroana e in oraş, la tejghea o inlocuieşte

vărul ei.Il cheamă Adolphe. Am inceput să-I privesc cind

m-am aşezat şi il privesc in continuare pentru cănu-mi pot Intoarce capul. E in cămaşă, cubretele mov; şi-a suflecat minecile pinădeasupra cotului.Bretelele abia se văd p cămaşa albastr ă, sintşterse, pierdute in albastru, dar umilinţa lor epref ăcută: de

fapt nu pot uita de ele, mă irită cu incăpăţinarealor, ca şi cum, pomite să fie mov, s-ar fi oprit la13 jumAătatea drumului, f ăr ă să fi renunţat insă lapretenţiile lor. Iţi vine să le spui: "Haide, deveniţiodată

mov si să nu mai discutăm". Dar nu, r ăminnehotărite, incăpăţinate in efortul lor neimplinit.Uneori,albastrul din jurul lor alunecă şi le acoper ă cutotul: o clipă nu le mai văd. Dar nu-i decit un val,

Page 44: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 44/420

 

albastrulpăleşte numaidecit din loc in loc şi văd cumreapar insuliţe de un mov şovăitor care cresc,

se impreuneazăşi reconstituie bretelele. Vărul Adolphe n-areochi: pleoapele lui umflate şi r ăsfrinte abia dacădezvăluiepuţin alb. Zimbeşte cu un aer adormit, din cindin cind se scutur ă, latr ă şi se zbate incetişor ca

un canecare viseaza.Cămaşa lui albastr ă de bumbac se detaşeazăveselă pe un perete ciocolatiu. Şi asta provoacăGreaţa. Sau mai curind aceasta este Greaţa,Greaţa nu-i in mine: o simt acolo pe perete, pebretele,

pretutindeni. Se confundă cu cafeneaua, iar eu,eu mă aflu in ea.In dreapta mea, pachetul călduţ incepe săfoşnească, işi agită perechile de braţe."Uite atuul- Care atu?" a spinare neagr ă,imensă, meavoiată deasupra căr ţilor: "Hahaha!

- Ce? Iatăatuul, acum l-a jucat. - Nu ştiu, n-am văzut... -Ba da, acum am jucat atuul. ah, bine, atunci atude cupă."Cintă incetişor: "Atu de cupă, Atunci de cupă, A-

Page 45: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 45/420

 

tu-de-cupă1." Vorbit: "Ce se intimplă, domnule?Ce seintimplă? Am luat levata!" Din nou liniştea,

gustul de zahăr al aerului in gitlej:Mirosurile. Bretelele.Vărul s-a ridicat, a f ăcut ciţiva paşi, şi-a pusmiinile la spate, zimbeşte, inalţă capul şi se lasăinapoi, pe călciie. Adoarme in această poziţie.Stă aşa, clătinindu-se, zimbeşte intruna, ii

tremur ă obrajii.O să cadă. Se lasă pe spate, se iasă, se lasă,faţa ii e intoarsă către tavan, apoi cind e gata săcadă, seprinde cu indeminare de marginea tejghelei şi işirestabileşte echilibrul. Pe urmă o ia de la capăt.

Sint

sătul, chem chelne:iţa: .. .. _ Madelellle, fll dr ăguţă, pune-mI un dIsc lapatefon.cel care-mi place, ştii dumneata: Some of thesedays2. _ Da, numai că domnii s-ar putea supăra;

domnilor nu le place muzica in timp ce-şi facpartida de

căr ţi. Am să-i intreb.

Intorc capul cu mare greutate. Sint patru. Fatase apleacă spre un bătrin roşu la fală, care ţine

Page 46: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 46/420

 

pevirful nasului un lornion cu ramă neagr ă. Işiascunde căr ţile la piept şi imi aruncă o privire pe

sub lentile:- Cum doriţi, domnule.Zimbeşte. Are dinţii stricaţi. Mina cea roşie nu-iapar ţine, e a vecinului său, un tip cu mustăţinegre. Individul ăsta cu mustaţă are nişte năriuriaşe, cu care ar putea pompa aer pentru o

intreagă familieşi care-i acoper ă jumătate din obraz; dar cutoate astea respir ă pe gur ă, gifiind uşor.Impreună cu ei se maiaflă un tinăr cu cap de ciine.Nu-l disting pe al patrulea.Căr ţile aterizează pe cuvertura de lină. Apoi

miini cu degete inelate vin să le stringă, zgiriindcuunghiile cuvertura. Miinile fac pete albe pecuvertur ă, par umflate şi pr ăfuite. Cad mereualte căr ţi,miinile se agită inainte şi Inapoi. Ce ocupaţie

bizar ă

: nu arată

nici a joc, nici a amuzament,nici a obicei.Cred că o fac doar ca să-şi umple timpul. Dar 

timpul e prea larg, nu se lasă umplut. Tot ce secufundă in

Page 47: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 47/420

 

14el se moaie şi se intinde. Gestul ăsta, deexemplu, al miinii roşii care adună căr ţile

impiedicindu-se・ eteribil de flasc. Ar trebui descusut şi croit dinnou. Madeleine intoarce manivela gramofonului.Numai sănu fi greşit, să nu fi pus, ca in urmă cu citevazile, aria din Cavalleria Rusticana. Nu, e discul

ales demine, il recunosc de la primele măsuri. E unvechi rag-time1, refrenul cintat. L-am auzitfluierat in 1917de soldaţii americani pe str ăzile din La Rochelle.

Trebuie să fie dinainte de r ăzboi. Dar inregistrarea e

mult mai recentă. E, totuşi, discul cel mai vechidin colecţie, un disc Pathe pentru ac cu safir.

Indată urmează şi refrenul: refrenul imi place celmai mult, felul abrupt in care se aruncă inainte,ca o faleză impotriva mării. Deocamdată, jazzul;nu e o melodie, numai note, miriade de izbucniri.Nu seopresc, o ordine inflexibilă le creează şi ledistruge f ăr ă să le dea r ăgazul să se re

culeagă, să existe pentrusine. Fug, se gr ăbesc, mă ating in trecere cu o

Page 48: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 48/420

 

scurtă lovitur ă şi dispar. Mi-ar plăcea să le reţin;ştiu insă cădacă aş reuşi să opresc vreuna, nu m-aş alege

decit cu un sunet deşucheat şi vlăguit. Trebuiesă le acceptmoartea; trebuie s-o vreau chiar: nu cunosc osenzaţie mai aspr ă, nici mai puternică.Incep să mă incălzesc, să mă simt fericit. Nu eincă nimic extraordinar in asta; e o mică fericire

aGreţei: se intinde in balta viscoasă, in adincultimpului nostru - timpul bretelelor mov şi albanchetelor desfundate - e f ăcută din momente lungi şiinconsistente ce se Iăţesc ca petele de ulei.Abia născută,

fericirea a şi imbătrinit, mi se pare că o cunoscde zeci de ani. Există şi o altă fericire: in afar ă epanglicaaceasta de oţel, durata ingustă a muzicii carene str ăbate timpul şi il refuză şi il sfişie cuvirfurile ei mici,

dure; există

 şi un alt timp.- Domnul Randu a jucat cupă, tu pui asul.

Vocea alunecă şi dispare. Nimic n-are putereasupra panglicii de oţel, nici uşa ce se deschide,nici

Page 49: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 49/420

 

valul de aer rece care se prelinge pe genunchiimei, nici intrarea veterinarului insoţit de fetiţa lui;muzica

işi perforează formele vagi, str ăbate tot. Deindată ce s-a aşezat, fetiţa a şi incremenit: stăţeapănă, cuochii larg deschişi: ascultă, frecind masa cupumnul.Citeva secunde incă şi va cinta negresa. Pare

inevitabil, atit de puternică e necesitatea acesteimuzici: nimic n-o poate intrerupe, nimic venit dinacest timp, in care e pr ăbuşită lumea; va inceta

de lasine, prin firea lucrurilor.Dacă-mi place vocea, frumoasă desigur, e maicu seamă din această pricină: nici pentru

amploarea, nici pentru tristeţe a ei, ci pentru căea este evenimentul pregătit de atitea note, cevin dedeparte, murind ca să-i dea viaţă.Totuşi sint neliniştit; ar trebui foarte puţin pentruca discul să se oprească: un arc rupt, uncapriciual vărului Adolphe. Cit e de straniu, cit e deinduioşător că duritatea aceasta e atit de fragilă.Nimic n-opoate intrerupe şi orice o poate sf ărima.

Page 50: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 50/420

 

Ultimul acord s-a risipit. In scurta tăcere ceurmează simt cu putere că vine, că ceva s-a

intimplat.

Tăcere.Some of these days You'll miss me, honey15S-a intimplat că Greaţa a dispărut. Cind voceas-a ridicat din tăcere, mi-am simţit trupul

incordindu-se şi Greaţa a pierit. Dintr-o dată: a

fost aproape dureros, m-am simţit peneaşteptate atit dedur şi de luminos. In acelaşi timp durata muziciise dilata, creştea ca un virtej. Umplea incăperea

cutransparenţa ei metalică, strivind de pereţitimpul nostru mizerabil. Sint in muzică. In oglinzi

serostogolesc globuri de foc; cercuri de fum leinconjoar ă şi Se rotesc acoperind şi dezvelind

surisul dur alluminii.Paharul meu de bere s-a micşorat, s-a turtit pemasă: e de o aparenţă densă, indispensabilă.Vreausă-I apuc şi să-I cintăresc, intind mina...

Dumnezeule! Prin urmare gesturile mele s-auschimbat. Mişcarea

Page 51: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 51/420

 

braţului meu s-a dezvoltat ca o temămaiestuoasă, a alunecat de-a lungul cintecului

negresei; mi s-a părut

că dansez.Faţa lui Adolphe e acolo, lingă zidul ciocolatiu;pare foarte aproape. In clipa cind pumnul meu s-ainchis, i-am văzut capul; avea evidenţa,necesitate a unei concluzii.

String paharul, il privesc pe Adolphe, sint fericit.- Aşa!O voce se ridică dintre murmure. Vorbeşte

vecinul meu, bătrinul cel rumenit. Obrajii luiinchipuieo pată violetă pe invelitoarea de piele brună a

banchetei. Trinteşte o carte pe masă. Asul de

caro.Dar tinărul cu cap de ciine zimbeşte.Judecătorul roşcovan, indoit peste masă, il

pindeşte gata să serepeadă.- Şi aşa!Mina tinărului iese din umbr ă, planează o clipă,albă, indolentă, apoi plonjează ca un uliu şilipeşte

o carte de cuvertur ă. Grasul roşcovan sare de lalocul lui:

Page 52: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 52/420

 

- Drace! Taie.Silueta rigii de cupă apare intre degetelecrispate, apoi e intoarsă cu faţa in jos şi jocul

continuă.Rege frumos, sosit din depărtări, pregătit deatitea combinaţii, de atitea gesturi dispărute.

Iată-I dispărindla rindul lui pentru ca alte combinaţii să senască, alte gesturi, atacuri, riposte, schimbări

ale sor ţii, osumedenie de mici aventuri.Sint emoţionat, imi simt trupul ca o maşinărie deprecizie in repaus. Eu am avut aventuriadevărate. Nu regăsesc nici un amănunt, dar inţeleg inlănţuirea riguroasă a imprejur ărilor.Am str ăbătut

mări, am lăsat in urmă oraşe şi am urcat fluviisau m-am afundat in păduri şi mereu m-amindreptat către

alte oraşe. Am avut femei, m-am bătut cubărbaţi; şi niciodată nu mă puteam intoarce,cum nu se poate

invirti inapoi un disc. Şi toate astea mă duceaunde? La chpa asta, la bancheta asta, in globulăsta lumlnoscare zumzăie de muzică.And when you lea ve me!

Page 53: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 53/420

 

Da, mie, căruia imi plăcea atit de mult să măaşez la Roma, pe malul Tibrului, la Barcelona,

seara,

să urc şi să cobor de o sută de ori Las Ramblas,eu, care lingă Angkor, in mica insulă Baray dinPrah-Kanam văzut un banian2 innodindu-şi r ădăcinile in jurul Templului Cobrelor, eu sint aici, tr ăiesc inaceeaşi

secundă cu aceşti jucători de căr ţi, ascult onegresă care cintă in timp ce afar ă hoinăreştenoaptea palidă.16Discul s-a oprit.Noaptea a intrat mieroasă, şovăitoare. Nu sevede, dar e aici, voalează lămpile; se respir ă un

aer mai dens: e ea. E frig. Unul dintre jucătoriimpinge căr ţile impr ăştiate către altul, care lestringe. Una ar ămas deoparte. Oare n-o văd? E un nouă decupă. Cineva o ia in sfir şit, o dă tinărului cu capde ciine.- Ah! Nouarul de cupă!Foarte bine, am să plec. Bătrinul vineţiu seaplecă asupra unei foi de hirtie sugind virful unuicreion. Madeleine il priveşte cu ochii limpezi şi

Page 54: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 54/420

 

goi. Tinărul r ăsuceşte intre degete nouarul decupă.

Doamne!...

Mă ridic cu greutate; in oglindă, peste craniulveteri_ narului, văd alunecind o faţăneomenească.

Acum o să mă duc la cinema.Aerul imi face bine: n-are gustul de zahăr, nicimirosul spirtos al vermutului. Dar e cumplit de

frig.E ora şapte şi jumătate, nu mi-e foame şi filmulincepe abia la nouă; ce-aş putea face? Trebuiesămerg repede, ca să mă incălzesc. Ezit: inspatele meu bulevardul duce in inima oraşului,către podoabele

de foc ale str ăzilor centrale, la PalatulParamount, la Imperial, la Marile MagazineJahan. Nu mă atragedeloc: e ora aperitivului; fiinţele, canii, oamenii,toate aceste mase moi care se mlşcă spontan,le-am văzut

destul pentru moment.Cotesc spre stinga, am să mă infund in tunelulacela, la capătul şirului de felinare: am să mergpebulevardul Noir pină la strada Galvani. Dinspre

Page 55: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 55/420

 

tunel suflă un vint glacial:acolo nu se află decit pietre şi pămint. Pietrele

sint dure şi neclintite.

E o bucată de drum plicticos; pe trotuarul dindreapta o masă gazoasă, cenuşie, cu dire defoc, faceun zgomot de ghioc: e gara veche. Prezenţa eia insufleţit prima sută de metri a bulevarduluiNoir - de la

bulevardul Redutei la strada Paradis - a f ăcut săr ăsar ă vreo zece felinare şi, una lingă cealaltă,patrucafenele, Locul de intilnire al feroviarilor şi incătrei, care in timpul zilei lincezesc, dar care searaseluminează şi proiectează dreptunghiuri

str ălucitoare pe pavaj. Mă mai scald de trei ori inlumina galbenă,văd ieşind din băcănia-mercerie "Rabache" obătrinică, işi trage basmaua pe frunte şi o ia lafugă: am

trecut şi de locul acela. Mă aflu pe trotuarul

str ă

zii Paradis, lingă

ultimul felinar. Panglica debitum seintrerupe brusc. De cealaltă parte a str ăzii e

beznă şi noroi. Traversez strada Paradis. Calccu piciorul

Page 56: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 56/420

 

drept intr-o băltoacă, ciorapul mi s-a udat tot;plimbarea incepe.Această regiune a bulevardului Noir nu este

locuită.Clima e prea aspr ă, solul prea ingrat pentru caviaţa să se fixeze şi să se dezvolte aici. Toate

uşileşi ferestrele celor trei fabrici de cherestea aleFraţilor Soleil (Fraţii Soleil au furnizat bisericii

Sainte-Cecile-de-la-Mer bolta lambrisată, care a costato sută de mii de franci) dau spre vest, spretăcuta stradăJeanne-Berthe-Coeuroy, pe care o umplu dezumzet. Cele trei fabrici sint clădite cu spatelecătre

bulevardul Victor-Noir, apoi el se continuă cu unzid. Aceste clădiri mărginesc trotuarul din stingapepatru sute de metri: nici o fereastr ă, cit de mică,nici măcar o lucarnă.De data asta am intrat cu amindouă picioarele in

apă.17Trec drumul: pe celălalt trotuar, un singur bec degaz, ca un far la capătul pămintului, lumineazăun gard şubred, rupt din loc in loc.

Page 57: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 57/420

 

Bucăţi de afişe mai atirnă incă pe scinduri. Unchip frumos, plin de ur ă, face o grimasă pe un

fond

verde, sfişiat in formă de stea; sub nas cineva i-a desenat o mustaţă r ăsucită. Pe o altă fişie semai poatedescifra cuvintul "ulacru" cu caractere albe dincare curg picături roşii, poate stropi de singe.

Nu-i exclusca figura şi cuvintul să fi f ăcut parte din acelaşiafiş. Acum afişul e rupt, legăturile simple şinecesare carele uneau au dispărut, dar o altă unitate s-astabilit de la sine intre gura strimbă, strop ii desinge, literelealbe, terminaţia "acru"; s-ar spune că o pasiune

criminală şi f ăr ă odihnă incearcă să se exprimeprin acestesemne misterioase. Printre scinduri se potvedea str ălucind luminile căii ferate. Gardul secontinuă cu un

zid lung. Un zid f ăr ă fisuri, f ăr ă uşi, f ăr ăferestre, care se opreşte două sute de metri maideparte, lipindusede o casă. Am ieşit din raza felinarului; intru in

groapa neagr ă.Văzind cum umbra mea se topeşte sub picioare,

Page 58: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 58/420

 

in intuneric, am impresia că mă arunc intr-o apăingheţată. In faţă, prin straturile de intuneric,

disting o paloare roză. strada Galvani. Mă

intorc; in spatelefelinarului, deoparte' A , e o geană de lumină:gura cu cele patru cafenele. In faţa şi indăr ătul

meu se aflăoameni care beau şi joacă căr ţi prin circiumi.Aici nu-i decit intunericul. Vintul imi aduce, din

cind incind, un sunet singuratic de sonerie venind dedeparte. Zgomotele vieţii de toate zilele,

zumzetulvehiculelor, strigătele, Iătr ăturile nu se despartde str ăzile luminate, r ămin la căldur ă. Dar 

soneria aceasta

str ăpunge bezna şi ajunge pină aici: sunetul ei emai dur, mai puţin uman decit celelalte.Mă opresc să-I ascult. Mi-e frig, urechile mă dor;

probabil că sint roşii ca racul. Dar nu-mi simttrupul; m-a cucerit puritatea lucrurilor care măinconjoar ă; nimic nu e viu; vintul suflă, liniidrepte aleargăin noapte. Bulevardul Noir n-are aspectulindecent al str ăzilor burgheze, care fac graţiitrecătorilor.Nimeni nu s-a ostenit să-I impodobească: nu-i

Page 59: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 59/420

 

decit un revers. Reversul str ăzii J eanne-Berthe-Coeuroy,al str ăzii Galvani. In jurul gării locuitorii din

Bouville il mai ingrijesc, il cur ăţă din cind in cinddinpricina călătorilor. Mai incolo insă, il păr ăsesc,iar el aleargă drept inainte, orbeşte, ca să seizbească apoide strada Galvani. Oraşul l-a uitat. Uneori un

camion mare, pămintiu, il str ăbate in viteză, cuzgomot detunet. Pe acest bulevard nici măcar nu secomite vreo crimă. Din lipsă de asasini şi de

victime. BulevardulNoir e inuman. Ca un mineral. Ca un triunghi. Eun noroc că la Bouville există un asemenea

bulevard. Deobicei nu se găsesc decit in capitale, la Berlin, inpartea dinspre Neukălln sau către

Friedrichshain - laLondra, dincolo de Greenwich. Coridoare drepteşi murdare prin care trec curenţi de aer, cutrotuare largi,f ăr ă arbori. Sint totdeauna departe de centru, incartierele cu fabrici, in apropierea gărilor de

mărfuri, adepourilor de tramvaie, a abatoarelor, ~

Page 60: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 60/420

 

gazometrelor. Două zile după ploaie, cind intregoraşul abureşte

sub soare şi radiază o căldur ă umedă, ele sint

incă friguroase, işi păstrează noroiul şibăltoacele. Au chiar bălţi de apă care nu se usucă niciodată, cuexcepţia unei singure luni pe an, in august.

Greaţa a r ămas acolo, in lumina galbenă. Sintfericit:

frigul e atit de pur, atit de pur ă noaptea; nu sintoare eu In:;umi un val de aer nfCe? Să n-ai nici

singe, nici limf ă, nici carne. Să curgi prin acestlung canal spre paloarea Indepărtată. Să nu fiidecit frig.Iată oameni. Două umbre. Ce nevoie aveau săvină aici?

18E o femeie micuţă care trage de minecă unbărbat.

Vorbeşte repede un glas subţire. Nu inţeleg cespune din cauza vintului.- Nu taci odată? r ăspunde bărbatul.

Ea vorbeşte intruna. El o respinge brusc. Seprivesc şovăind, apoi bărbatul işi infundă miinileinbuzunare şi-i Intoarce spatele.Bărbatul a dispărut. Abia trei metri mă despart

Page 61: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 61/420

 

de femeie. Deodată sunete r ăguşite şi sparte osfişie, se rup din ea şi umplu strada cu o

violenţă nemaipomenită:

- Charles, te rog, ştii ce ţi-am spus? Charles,intoarce-te, nu mai pot, sint prea nenorocită!Trec atit de aproape de ea că aş putea s-oating. E... dar cum să crezi că faţa asta aprinsăde durere,obrajii ăştia Imbujoraţi?... Totuşi, recunosc

basmaua, paltonul şi aluniţa vinătă de pe minadreaptă; ea e,

Lucie, servitoarea.Nu indr ăznesc să-i ofer sprijinul meu, dar trebuie să mă pOrt in aşa fel incit ea să mi-lcear ă la

nevoie: trec incet prin faţa ei, privind-o. Ochii ei

mă fixează, dar nu pare să mă vadă; are aerulcă nu-şipoate invinge suferinţa. Fac ciţiva paşi. Intorccapul...Da, ea e, Lucie. Dar transfigurată, ieşită din firesuferind cu o generozitate nebună. O invidiez.

Stăacolo' dreaptă, cu braţele desf ăcute, parcă ar aştepta să fie pusă p~ cruce. Deschide gura, se

sufocă. Amimpresia că pereţii au crescut de o parte şi de

Page 62: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 62/420

 

alta a str ăzii, că s-au apropiat, că Lucie se aflăin fundulunui puţ. Aştept citeva clipe: mă tem să nu se

pr ăbuşească: e prea firavă pentru a SUPOrtadurerea astaneobişnuită. Dar nu se mişcă, de parcă s-amineralizat, ca tot ce-o inconjoar ă. Un momentmă intreb dacănu cumva m-am inşelat in privinţa ei, dacă nu

cumva acum am descoperit natura eiadevărată...Lucie scoate un geamăt uşor. Işi duce mina lapiept căscind ochii mari, miraţi. Nu, nu in ea

găseşteLucie tăria de a suferi atit. Ii vine din afar ă...bulevardul ăsta e de vină.

Ar trebui luată de umeri, dusă la lumină, inmijlocul oamenilor, pe str ăzile blinde şi roze:acolo nuse poate suferi astfel; s-ar muia, şi-ar regăsiinf ăţişarea de toate zilele şi intensitateaobişnuită a durerilor 

ei.Ii intorc spatele. La urma urmei, are noroc. Eude trei ani incoace sint mult prea calm. Nu maipotprimi nimic de la aceste solitudini tragice, decit

Page 63: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 63/420

 

puţină puritate zadarnică. Mă duc.Joi, ora unsprezece şi jumătate

Am lucrat două ore in sala de lectur ă. Am

coborit in Curtea Ipotecilor ca să fumez o pipă.Piaţăpavată cu căr ămidă roşie. Localnicii sint mindride ea fiindcă datează din secolul al XVill-Iea. La

intrareain strada Chamade şi in strada Suspedard,

lanţuri vechi impiedică trecerea maşinilor.Doamnele in negru,care vin să-şi plimbe ciinii, se strecoar ă pe subarcade, de-a lungul pereţilor. Inaintează rareoriin plinălumină, dar aruncă ocheade de fecioar ă, furişeşi satisf ăcute, către statuia lui Gustave

Impetraz. Nu credsă cunoască numele gigantului de bronz, dar işidau seama, după r,edingotă şi după joben, că a

fost cinevadin lumea bună. Işi ţine pălăria in mina stingă,in vreme ce dreapta se sprijină pe un vraf de in-

folio: eaproape ca şi cum bunicul lor ar sta acolo, pesoclu, turnat in bronz.19N-au nevoie să-I privească multă vreme ca să

Page 64: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 64/420

 

priceapă că gigantul gindea ca şi ele, intocmaicaele, in toate privinţele. In serviciul micilor lor i,dei

inguste şi solide şi-a pus el autoritatea şi imensaerudiţie, adunată din in-folio pe care le striveştemina lui grea. Doamnele in negru se simt insiguranţă, işipot vedea in linişte de grijile menajului, deplimbarea ciinelui lor: nu mai au r ăspunderea de

a apărasacrele idei, sănătoasele idei moştenite de lataţii lor; un om de bronz veghează.Marea Enciclopedie consacr ă citeva rinduriacestui personaj; le-am citit anul trecut. Aşezamvolumul pe pervazul unei ferestre; prin geamputeam vedea craniul verde al lui Impetraz. Am

aflat că seafla in floarea vieţii prin 1890. Era inspector laAcademie. Picta incintătoare bagatele şi a scristrei căr ţi:Despre popularitate la vechii greci (1887),Pedagogia lui Rollin (1891) şi un Testament

poetic in 1889.A murit in 1902, ducind cu el regretele celor competenţi şi ale oamenilor de gust.M-am sprijinit de faţada bibliotecii. Trag din pipace ameninţă să se stingă. Văd o doamnă

Page 65: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 65/420

 

bătrinăcare iese temătoare din galeria cu arcade şi

care se uită la Impetraz cu un aer fin şi insistent.

Işi face curaj,traversează curtea cu toată viteza lăbuţelor ei şise opreşte o clipă inaintea statuii, mişcindu-şimandibulele. Apoi fuge, neagr ă pe pavajul roz,şi dispare intr-o cr ăpătur ă a zidului.Poate că piaţa asta era veselă pe la 1800, cu

căr ămizile-i trandafirii şi cu casele ei. Acum arein eaceva uscat şi r ău, Un spin delicat de groază.Asta-i vine de la omul acela cumsecade de sus,de pe soclu.Cind l-au turnat in bronz pe ulllversltarul ăsta, auf ăcut dlll el un vr ă jitor.

Il privesc pe Impetraz in faţă. N-are ochi, abiadacă are un nas, o barbă roasă de lepra ciudatăce seabate uneori ca o epidemie, asupra tuturor statuilor dintr-un cartier: Salută: pe vestă, in

dreptul inimii, sevede o pată mare verde-deschis. Are un aer bolnăvicios şi r ău. Nu tr ăieşte, nu, dar nici nu eneinsufleţit. Oputere surdă emană din el;e ca un vint ce mă respinge: Impetraz ar vrea să

Page 66: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 66/420

 

mă gonească din curtea Ipotecilor. N-am săplecpină nu-mi termlll pIpa.

O umbr ă mare şi slabă r ăsare brusc in spatelemeu.Tresar.- Iertaţi-mă, domnule, nu voiam să vă tulbur. V-am văzut mişcind buzele. Repetaţi, desigur,

frazedin cartea dumneavoastr ă. Ride. Vinaţialexandrini, desigur.Mă uit la Autodidact cu stupoare. Dar el paresurprins de surprinderea mea:- Domnule, dar oare alexandrinii nu trebuieevitaţi cu cea mai mare atenţie in proză?Am cam scăzut in stima lui. Il intreb ce face aici,

la această or ă. Imi spune că patronul i-a datliber şi că a venit direct la bibliotecă: nu va lua masa,va citi pină la inchidere. Nu-l mai ascult, dar bănuiesc căs-a indepărtat de subiectul iniţial pentru că auddeodată:- ... să am, ca dumneavoastr ă, fericirea de ascrie o carte.Trebuie să spun şi eu ceva:- Fericirea..., spun cu un aer dubitativ.

Page 67: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 67/420

 

Nu inţelege ce sens are r ăspunsul meu şi secorectează in grabă:

- Domnule, voiam să spun: meritul.

20Urcăm scara. N-am chef să lucrez. Cineva alăsat pe masă Eugenie Grandet, cartea e

deschisă lapagina douăzeci・ sapte. O apuc maşinal,incep să citesc pagina douăzeci şi Ş~pte, apoi

pagina douăzeci şiopt: n-am curajul să incep cu ~rimele pagini.

Autodidactul s-a indreptat cu pas vioi sprerafturile de peperete: aduce două volume pe care le aşază pemasă cu mulţumirea unui ciine care a găsit unos.

 _ Ce citiţi?Mi se pare că nu-i face plăcere să-mi spună:ezită puţin, işi rostogoleşte ochii mari, r ătăciţi,apoiimi intinde căr ţile cu un aer jenat. Sint Turba şi

tutbăriile de Larbaletrier şi Hitopadesa sau

Instrucţiuneautilă de Lastex. Şi ce-i cu asta?

Nu văd de ce ar fi jenat: lecturile acestea mi separ foarte decente. Ca să am conştiinţaimpăcată

Page 68: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 68/420

 

r ăsfoiesc Hitopadesa şi nu găsesc decit lucruriinteresante.Ora trei

Am lăsat Eugenie Grandet. M-am apucat delucru, dar f ăr ă curaj. Autodidactul, văzind căscriu,mă observă cu respectuoasă concupiscenţă.Din cind in cind ridic puţin capul, văd imensul

guler alcămăşii, din care iese gitul lui de găină. Poartăhaine ponosite, dar lenjeria e de o albeaţăorbitoare. Dinacelaşi raft a luat alt volum: ii descifrez titlul de-a-ndoaselea: Săgeata de la Caudebec, cronicănormandăde domnişoara Julie Lavergne. Lecturile

Autodidactului mă pun in incurcătur ăintotdeauna.Brusc, imi revin in minte numele ultimilor autoripe care i-a consultat: Lambert, Langlois,Larbaletrier, Lastex, Lavergne. Dintr-ostr ăfulgerare am inţeles metoda Autodidactului:se instruieşte inordine alfabetică.Il contemplu cu un fel de admiraţie. Cită voinţă ii

trebuie ca să realizeze incetul cu incetul, cuincăpăţinare, un proiect atit de vast? Intr-o zi,

Page 69: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 69/420

 

acum şapte ani (mi-a mărturisit că studiază deşapte ani) a

intrat cu mare pompă in această sală. A parcurs

cu privirea nenumăratele căr ţi care a~oper ăpereţii şiprobabil a spus, asemenea lui Rastignac:"Intre noi doi acum, Cunoaştere omenească!" S-a dus apoi să ia prima carte din primul raft de laextrema dreaptă; a deschis-o la prima pagină cu

un sentiment de respect şi de teamă, insoţit cuo hotărire

de neclintit. Astăzi se află la L. K după J, L dupăK. A trecut deodată de la studiul coleopterelor lacel alteoriei cuantelor, de la o lucrare despre Tamerlan la un pamflet catolic impotriva

darwinismului: nici oclipă n-a fost derutat. A citit tot; a inmagazinat incapul lui jumătate din ce se ştie desprepartenogeneză, jumătate din argumentele impotriva vivisecţiei.

In urma lui, inaintea lui, e un univers. Şi se

apropie ziuacind va spune, inchizind ultimul volum din ultimulraft de la extrema stingă: "Şi acum?" E ora lacare işiia gustareaj inghite cu un aer candid piine şi o

Page 70: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 70/420

 

tabletă de ciocolată. Pleoapele ii sint coborite in jos şi pot

admira frumoasele lui gene intoarse - gene de

femeie. Impr ăştie miros de tutun vechi, care seamestecă,atunci cind respir ă, cu aroma dulce a ciocolatei.

Vineri, ora trei21Incă puţin şi cădeam in capcana oglinzii. O evit,

dar cad in capcana ferestrei: f ăr ă treabă, toropit,mă apropii de geam. Şantierul, gardul, garaveche. Gara veche, gardul, şantierul. Casc atitde tare, că-mi

dau lacrimile. Ţin pipa in mina dreaptă şipachetul de tutun in stinga. Ar trebui să umplupipa. Dar n-am

curaj. Braţele imi atirnă, imi lipesc fruntea degeam. Bătrina aceea mă siciie. Tropăie mărunt,incăpăţinat,cu ochii pierduţi. Din cind in cind se opreşteinfricoşată, ca şi cum un pericol nevăzut ar fi laun pas de ea.

Iat-o sub fereastra mea, vintul ii lipeşte fustelede genunchi. Se opreşte, işi potriveşte

basmaua. Ii tremur ămiinile. Porneşte iar: acum o văd din spate.Coropişniţă bătrină! Presupun că va coti la

Page 71: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 71/420

 

dreapta, pebulevardul Noir.Asta inseamnă că are de str ăbătut cam o sută

de metri: aşa cum merge, ii trebuie cu siguranţăzeceminute, zece minute in care eu voi r ăminenemişcat, privind-o, cu fruntea lipită de geam. Osă se opreascăde zeci de ori, iar o să plece, iar? să se

oprească.. A ., Văd viitorul. E acolo, aşteaptă instradă, puţin maipalid decit prezentul. Ce nevoie are să serealizeze? La ce-o să-i folosească? Bătrina se

indepărteazăşonticăind, se opreşte, işi trage o şuviţă albăscăpată de sub basma. Merge, era acolo, acum

e aici... nu maiştiu ce-i cu mine: oare ii văd gesturile, oare i leprevăd? Nu mai deosebesc prezentul de viitor şitotuşiacestea durează, se indeplinesc puţin cite puţin;bătrina inaintează pe strada pustie; işi mişcă

pantofii mari,bărbăteşti. Acesta e timpul, timpul gol, vine incetspre existenţă, se lasă aşteptat şi cind vine eştiscirbitpentru că iţi dai seama că era acolo de mult.

Page 72: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 72/420

 

Bătrina se apropie de colţul str ăzii, nu mai edecit ogr ămă joar ă de cirpe negre. Ei bine, da, de

acord, asta e nou, ea nu era acolo adineauri.Dar e un nou şters,deflorat, care nu te poate surprinde niciodată.Vada colţul str ăzii, dă colţul - timp de-aveşnicie.Mă smulg de la fereastr ă şi str ăbat camera

clătinindu-mă;mă incleiez in oglindă, mă privesc, sintdezgustat; incă o veşnicie. Pină la urmă, scapde imagineamea şi mă pr ăbuşesc pe pat. Privesc tavanul,aş vrea să dorm.Linişte. Linişte. Nu mai simt alunecarea,

foşnetele timpului. Văd imagini pe tavan. Cercuridelumină mai intii, apoi cruci. Toate astea tremur ă.Şi apoi altă imagine se compune; de dataaceasta inadincul ochilor mei. E un animal mare,ingenuncheat. Ii văd labele dinainte şi povara.Restul e inceţoşat.Totuşi il recunosc: e o cămilă pe care am văzut-

o la Marrakech legată de o piatr ă.Ingenunchease şi se

Page 73: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 73/420

 

ridicase de şase ori la rind; nişte ştrengari rideauşi o aţiţau strigind.

Acum doi ani era minunat; n-aveam decit să

inchid ochii şi imediat capul imi zumzăi a ca unstup;revedeal11 chipuri, arbori, case, o japoneză din

Kamaishi care se scălda goală intr-un butoi, unrus mort,intr-o baltă de singe scurs dintr-o rană căscată.

Regăseam gustul cuşcuşului, mirosul de uleicare umple, laamiază, str ăzile din Burgos, mirosul de mărar cepluteşte pe str ăzile din T etuan, Eluieratul

păstorilor greci; eram emoţionat. Dar e mult de cindbucuria aceasta s-a consumat. Are de gind să

renască astăzi?In capul meu, un soare fierbinte alunecă rigid caplaca unei lanterne magice. In urma lui urmeazăo bucată de cer albastru; după citeva zguduituriincremeneşte, sint aurit tot pe dinăuntru. Din cezi

marocană (sau algeriană? sau siriană?) s-adesprins deodată ciobul acesta? Mă las săalunec in trecut.Meknes. Cum ar ăta munteanul de care ne-a fostfrică pe o str ăduţă, intre moscheea Berdain şi

Page 74: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 74/420

 

piaţa aceea incintătoare, umbrită de un dud? S-a repezit la noi, Anny era in dreapta mea. Sau instinga?

22Soarele şi cerul albastru nu erau decit oinşelătorie. E ~pentru a mia oar ă cind mă lasinşelat.Amintirile mele sint ca pistolii din pungadiavolului: cind am desf ăcut-o, n-au găsit in eadecit frunzeveştede.Din muntean nu mai văd decit un ochi mare,scurs, Iăptos. Ochiul acesta e oare chiar al lui?Medicul care-mi explica la Baku principiulavorturilor in spitalele de stat era şi el chior, şicind vreau sămi

amintesc chipul lui, imi apare acelaşi globalbicios. Amindoi oamenii aceştia, ca Nornele1,n-au decitun ochi pe care şi-l trec unul altuia.In ce priveşte piaţa din Meknes, unde măduce,am otusi in fiecare zi, e şi mai simplu: n-omai văd

deloc. Imi t ămine neclar sentimentul că eraincintătoare şi cinci :uvinte legate indisolubil: ofermecătoarepiaţă din Meknes. Făr ă indoială, dacă inchid

Page 75: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 75/420

 

ochii sau dacă privesc vag tavanul, potreconstitui scena: indepărtare, un copac; o formă intunecoasă şi

bondoacă se repede la mine. Dar toate astea leinventez pentrunevoile povestirii. Marocanul era inalt şi uscat;de altfel l-am văzut numai in clipa cind m-aatins. Mai ştiuincă ceva: că era inalt şi uscat;

unele cunoştinţe simplificate mi-au r ămas inminte. Dar nu mai văd nimic: oricit mi-aş r ăscolitrecutul nu mai reţin decit frinturi de imagini şi nuştiu prea bine ce reprezintă, nici dacă sintamintirisauficţiuni.De altfel, in multe cazuri, pină şi aceste frinturi

au dispărut: nu mai r ămin decit cuvinte: aş maiputea incă să povestesc intimplări, le-aş povestifoarte bine (in ce priveşte anecdota, nu măintrece nimeniin afar ă de marinari şi de cei de meserie), dar acestea nu mai sint decit invelişuri. E vorba de

un ins careface cutare sau cutare lucru, dar acela nu sinteu, n-am nimic comun cu el. Se plimbă in ţări

despre careştiu tot atit de puţin ca şi cum nu le-aş fi văzut

Page 76: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 76/420

 

niciodată. Uneori in povestirea mea se intimplăsă pronunţnume sonore, care figurează in atlasuri,

Aranjuez sau Canterbury. Ele fac să se nască inmine imagini cutotul noi, cum işi inchipuie, după lecturile lor,

oamenii care n-au călătorit niciodată: visez cuvorbe, atitatot.

Dintr-o sută de istorisiri moarte r ămin totusi unasau două istorisiri vii. Pe acestea le evoc cugrijă,uneori, nu prea des, revăd decorul, personajele,

atitudinile. Deodată mă opresc: am simţit ouzur ă, amvăzut ivindu-se un cuvint sub plasa senzaţiilor.

Cuvintul ăsta prevăd că va lua curind locul maimultor imagini pe care le iubesc. Imediat mă opresc,mă gindesc repede la altceva; nu vreau să-miobosescamintirile. Degeaba: data viitoare cind le voievoca, bună parte din ele vor fi ca şi impietrite,cu neputinţăde readus la viaţă.

Schiţez o mişcare slabă ca să mă ridic, să-micaut fotografiile de la Meknes in cuf ărul pe care

Page 77: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 77/420

 

l-amimpins sub masă. La ce bun? Afrodiziaceleastea nu mai au efect asupra memoriei mele.

Acum citeva zileam găsit sub o sugativă o fotografie mică,ştearsă. O femeie suridea lingă un bazin. Amprivit o clipăpersoana f ăr ă s-o recunosc.

Apoi am citit pe dos: "Anny. Portsmouth, 7aprilie '27".23Niciodată n-am avut mai tare ca astăzisentimentul că sint lipsit de dimensiuni secrete,mărginit la

corpul meu, la gindurile uşoare care urcă din elca nişte bule de aer. Imi construiesc amintirile cu

ajutorulprezentului. Sint aruncat, păr ăsit in prezent.

Incerc zadarnic să-mi regăsesc trecutul: nu potscăpa.Bate cineva. E Autodidactul; il uitasem. I-ampromis să-i ar ăt fotografii din călătoriile mele.Dracu' să-l ia.Se aşază pe un scaun; fesele lui incordate atingspătarul, şi bustul ţeapăn se apleacă inainte.Sar din pat, aprind lumina:

Page 78: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 78/420

 

- Dar de ce, domnule? Era foarte bine aşa.- Ca să vezi fotografiile...

Ii iau pălăria, cu care nu ştie ce să facă.

- Adevărat, domnule, chiar vreţi să mi lear ătaţi?- Bineinţeles.E un calcul: sper să tacă in timp ce le priveşte.

Mă bag sub masă, imping cuf ărul spre pantofiilui

de lac, ii pun pe genunchi un vraf de ilustrate şide fotografii: Spania şi Marocul spaniol.

Dar imi dau seama, după inf ăţişarea luizimbitoare şi deschisă, că m-am inşelat amarniccrezindcă-I voi reduce la tăcere. Aruncă o privire

asupra unei vederi generale din Saint-

Sebastien, f ăcută de pemuntele Igueldo, o pune cu grijă pe masă şir ămine o clipă tăcut.

Apoi suspină:- Ah, domnule. Aveţi noroc. Dacă-i adevărat cese spune, călătoriile sint cea mai bună şcoală.

Nu-iaşa, domnule?Face un gest vag. Din fericire n-a terminat.- Trebuie să fie tulbur ător. Dacă vreodată aşface o călătorie, cred că inainte de plecare aş

Page 79: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 79/420

 

nota inscris cele mai mici tr ăsături ale caracterului meupentru a putea compara, la intoarcere, ceea ce

eram cuceea ce am devenit. Am citit că sint călători cares-au schimbat in asemenea măsur ă din punctde vederefizic şi moral, incit la intoarcere nu i-aurecunoscut nici cele mai apropiate rude.Răsuceşte distrat un pachet mare de fotografii.

Alege una şi o pune pe masă f ăr ă s-oprivească;apoi işi aţinteşte privirea pe fotografiaurmătoare, care reprezintă un sfint Ieronimsculptat pe un scaun incatedrala din Burgos.

- Aţi văzut Cristul din piele de animal care seaflă la Burgos? Există, domnule, o carte

curioasădespre aceste statui din piele de animal şi chiar din piele de om. Şi Fecioara neagr ă? Nu-i laBurgos, e laSaragosa? Dar poate e una şi la Burgos?Pelerinii o sărută, nu-i aşa? vreau să spun pecea din Saragosa.Există o urmă a piciorului ei pe o lespede? Intr-ogroapă, unde mamele işi imping copiii?

Page 80: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 80/420

 

 Ţeapăn, impinge cu amindouă miinile un copilimaginar. Ca şi cum ar refuza darurile lui

Artaxerxes.

- Ah! Obiceiurile, domnule... e... e curios.24Puţin sufocat, intinde spre mine maxilarulluimare de asin. Miroase a tutun şi a apă stătută.Ochiilui frumoşi, r ătăciţi, str ălucesc ca nişte globuride foc şi părul rar ii incununează craniul ca unabur. Subţeasta aceasta samoezi, nyam-nyam, malgaşi,fuegieni oficiază ceremo:niile cele mai stranii, işi mănincă părinţii, copiii,se invir_ tesc in sunetul tam-tam ului pinăleşină,

se dedau freneziei amocului, işi ard mor ţii, iiexpun pe acoperişuri, le dau drumul pe firul apeiin bărciluminate cu tor ţe, se impre_ unează laintimplare, mamă cu fiu, tată cu fiică, frate Cu

sor ă, se mutilează,

se castrează

, işi Iăţ

esc buzele cu bUcăţ

i delemn, işi sculptează pe şolduri animalemonstruoase.- Se poate spune, impreună cu Pascal, căobiceiul e a doua natur ă?

Page 81: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 81/420

 

Şi-a aţintit ochii intr-ai mei, cer şeşte un r ăspuns.- Depinde, spun.Respir ă uşurat.

- Chiar aşa imi ziceam şi eu, domnule. Dar amatit de puţină incredere in mine: ar fi trebuit săcitesc totul. Dar la fotografia următoare intr ă in

delir. Scoate un strigăt de bucurie.- Segovia! Segovia! Am citit o carte despreSegovia.

Adaugă cu oarecare nobleţe:- Domnule, nu-mi amintesc numele autorului.Am deseori scăpări. N... No... Nod...

- Imposibil, spun repede, n-aţi ajuns decit laLavergne...Regret numaidecit cele spuse: in defintiv nu mi-avorbit niciodată despre metoda lui de lectur ă,

trebuie să fie un delir secret. Intr-adevăr, işipierde cumpătul şi buzele lui groase se umflă deparcă ar 

urma să izbucnească in plins.Apoi pleacă fruntea şi se uită la vreo zeceilustrate f ăr ă să scoată o vorbă.Dar văd că, după treizeci de secunde, ilcuprinde un entuziasm puternic şi că o săplesnească dacănu vorbeşte:- Cind voi termina de invăţat (am nevoie de incă

Page 82: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 82/420

 

şase ani pentru asta), am să mă alătur, dacă mise }Ia permite, studenţilor şi profesorilor care fac

croazier ă anuală in orientul Apropiat. Aş vrea

să-miclarific anumite cunoştinţe, spune mieros, şi mi-ar plăcea să mi se intimple ceva neaşteptat,nou, intr-uncuvint, mi-aş dori aventuri.A coborit vocea, luindu-şi un aer şiret.

 _ Ce fel de aventuri? ii spun mirat. _ De tot felul, domnule. Greşeşti trenul. Coboriintr-un oraş necunoscut. Iţi pierzi portofelul, eştiarestat dintr-o eroare, petreci noaptea lainchisoare. Domnule, cred că :l.ventun poate fidefinită: uneveniment care iese din comun, f ăr ă a fi

neapărat extraordinar. Se poate vorbi despremagia aventurii.Această expresie vi se pare potrivită? Aş vreasă vă pun o intrebare, domnule.- Care anume?Roşeşte şi suride:

- Poate că

e indiscret...- Spune totuşi.25Se apleacă spre mine şi intreabă cu ochii pe jumătate inchişi:

Page 83: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 83/420

 

- Aţi avut multe aventuri, domnule?Răspund maşinal:

- Citeva, şi mă retrag ca să-i evit r ăsuflarea urit

mirositoare. Da, am vorbit maşinal, f ăr ă să măgindesc. De obicei sint, intr-adevăr, destul demindru că am avut aventuri. Dar azi, abia ampronunţat

aceste cuvinte, că mă cuprinde o mareindignare impotriva mea: mi se pare că mint, că

in viaţa mea n-amavut nici cea mai mică aventur ă sau maidegrabă nici nu mai ştiu ce inseamnă acestcuvint.Totodată imi apasă umerii aceeaşi descurajarecare m-a cuprins la Hanoi, acum aproape patruani,

cind Mercier imi cerea insistent să plec cu el, iar eu priveam fix, f ăr ă să r ăspund, o statuetăkhmer ă. Şi

GINDUL e aici, această masă imensă, albă,care mă dezgustase atit de mult atunci:nu-l mai revăzusem de patru ani.

- Aş putea să vă cer..., spune Autodidactul.Drace! Să-i povestesc una din faimoasele meleaventuri.Dar nu mai vreau să spun o vorbă despre asta.- Aici, zic, aplecat peste umerii lui inguşti şi

Page 84: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 84/420

 

punind degetul pe o fotografie, aici e Santillana,celmai frumos Sat din Spania.

- Santillana lui Gil Blas? Nu credeam că există.Ah domnule, cit de instructivă e conversaţia cudumneavOastr ă!Se vede că aţi călătorit.L-am dat afar ă pe Autodidact după ce i-am

umplut buzunarele cu ilustrate, gravuri şi

fotografii. Aplecat incintat, şi eu am stins lumina. Acum sintsingur. Nu chiar singur. Mai e gindul acela,inaintea mea,aşteptind.

S-a ghemuit, stă acolo ca o pisică enormă. Nuexplică nimic, nu se mişcă, se mulţumeşte să

spunănu. Nu, n-am avut aventUrI.Imi umplu pipa, o aprind, mă intind pe patacoperindu-mi picioarele cu un palton. Ceea cemămir ă e că mă simt atit de trist şi de obosit. Chiar dacă ar fi adevărat că n-am avut aventuri, n-ar trebui sămipese. Mai intii, mi se pare că nu-i decit o simplăchestiune de cuvinte. Povestea aceea de laMeknes, de

Page 85: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 85/420

 

exemplu, la care mă gindisem mai adineauri, unmarocan a sărit la mine şi a vrut să măinjunghie cu

cuţitul. Dar i-am tras un pumn care l-a atins subtimplă... Atunci a inceput să strige pe ar ăbeşteşi, ca din

pămint, a apărut o ceată de păduchioşi care ne-au urmărit pină la piaţa Attarin. Ei bine, poţi să-ispui cum

vrei, dar, oricum, e un eveniment care mi s-aintimplat.E intuneric beznă şi nu mai ştiu dacă pipa e

aprinsă.Trece un tramvai: fulgerare roşie pe tavan. Apoiun autocamion care face să se cutremure casa.Trebuie să fie ora şase.

N-am avut aventuri. Mi s-au intimplat diverselucruri, evenimente, incidente, tot ce vrei. Dar nuaventuri. Nu e o chestiune de cuvinte; incep săinţeleg. Exista ceva la care ţineam mai multdecit la orice -f ăr ă să-mi dau bine seama. Nu era ~ragostea,Doamne, nu, nici gloria, nici bogăţia. Era... In

sfir şit, imi26imaginasem că in anumite momente viaţa meaputea să capete o calitate rar ă şi preţioasă. Nu

Page 86: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 86/420

 

era nevoiede imprejur ări extraordinare: ceream numaipuţină rigoare. Viaţa mea de acum n-are nimic

str ălucitor: dar din cind in cind, de pildă, ascultind muzică incafenele, mă intorc in trecut şi-mi spun: altădatăla Londra,la Meknes, la T okio, am tr ăit clipe admirabile,am avut aventuri. Asta mi se refuză acum.

Inţelegdeodată, f ăr ă vreun motiv aparent, că m-amminţit vreme de zece ani. Aventurile sint in căr ţi.Fireşte, tot ce se povesteşte in căr ţi se poateintimpla in realitate, dar nu in acelaşi fel. Iar eutocmai la acest fel de a se intimpla ţineam mult.

Ar fi trebuit mai intii ca inceputurile să fie

adevărate Inceputuri. Vai! Văd acum atit de binece-midoream!Inceputuri adevărate venind ca un semnal degoarnă, ca primele note dintr-o bucată de jazz,brusc,

indepă

rtind plictiseala, dind tă

rie duratei; una dinacele seri intre seri despre care spui mai tirziu:"Măplimbam, era o sear ă de mai". Te plimbi, ar ăsărit luna, trindăveşti, eşti disponibil, puţin

Page 87: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 87/420

 

golit. Şi apoi,deodată te gindeşti: "Ceva s-a Intimplat". Orice:

un foşnet slab in umbr ă, o siluetă delicată care

traversează strada. Dar acest inconsistenteveniment nu e ca toate celelalte: imediat vezică precede o

formă inaltă al cărei contur se pierde in ceaţăşi-ţi spui:"Ceva incepe".

Ceva incepe ca să se sfir şească: aventura nuse lasă prelungită; n-are sens decit prin moarteaei.Spre această moarte care va fi, poate, şi a mea.

Sint tirit f ăr ă putinţă de intoarcere. Fiecare clipăse iveştenumai pentru a le atrage pe următoarele. Ţin din

tot sufletul la fiecare clipă: ştiu că e unică; deneinlocuit -şi totuşi n-aş face un gest ca S-o impiedic săpiar ă. Clipa din urmă pe care-o petrec - laBerlin, la Londra -in braţele femeii intilnite cu două zile inainte -

clipă

pe care-o iubesc cu pasiune, femeia pecare sint gatas-o iubesc - o să se termine, ştiu. Peste puţinvoi pleca spre altă ţar ă. N-o să mai regăsescnici această

Page 88: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 88/420

 

femeie, nici această noapte, niciodată. Mă aplecasupra fiecărei secunde, incerc s-o epuizez;

nimic nu

trece f ăr ă să observ, f ăr ă să intipăresc in mine,nici tandreţea fugar ă a acestor ochi frumoşi, nicizgomotele str ăzii, nici bucuria tulbure a zorilor;şi totuşi minutul se scurge şi eu nu-l opresc,doresc sătreacă.

Şi apoi, deodată, ceva se rupe. Aventura s-asfir şit, timpul işi reia moliciunea zilnică. Măintorc; inurma mea frumoasa formă melodică se cufundăpe de-a-ntregul in trecut. Se micşorează, apunecontractindu-se, acum sfir şitul e una cu

inceputul. Urmărind cu privirea acest punct de

aur, mă gindesc căaş accepta - chiar dacă mi-aş pierde viaţa,averea, un prieten - să retr ăiesc totul in acelaşichip, de lainceput. Dar o aventur ă nu se poate relua, niciprelungi.

Da, asta aş fi vrut, vai! Mai vreau incă! Sint atitde fericit cind o negresă cintă: ce culmi aşatingedacă propria-mi viaţă ar constitui materiamelodiei.

Page 89: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 89/420

 

Gindul e mereu aici, imposibil de numIt.Aşteaptă liniştit. Acum, parcă-mi spune:"Da? Asta voiai? Ei bine, este exact ceea ce n-ai

avut niciodată (aminteşte-ţi: te păcăleai cuvorbe,numeai aventur ă str ălucirea falsă a călătoriilor,dragostea tirfelor,27incăier ările, cioburile colorate) şi asta nu o veiavea niciodată - nici tu, nici altcineva".

Dar de ce? DE CE?Simbătă la amiazăAutodidactul nu m-a văzut intrind in sala delectur ă.şedea la capătttl mesei din fund: işi pusese ocarte dinainte, dar nu citea. Işi privea zimbind

vecinuldin dreapta, un licean jegos, care vine mereu labibliotecă. Celălalt s-a lăsat privit un moment,pe urmă i-ascos limba pe neaşteptate, strimbindu-se

groaznic. Autodidactul a roşit, a virit repedenasul in carte şi s-acufundat in lectur ă.M-am intors la gindurile mele de ieri. De fapt imiera indiferent că nu există aventuri. Eram doar curios să ştiu dacă poţi avea.

Page 90: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 90/420

 

Iată la ce m-am gindit: pentru ca evenimentul celmai banal să devină aventu・r ă, trebuie şi e

suficient să-I povesteşti. Asta ii trage pe sfoar ă

pe oameni; un om e intotdeauna un povestitor,tr ăieşteinconjurat de intimplările I lui şi de intimplările

celorlalţi, vede tot ce i se intimplă prin prismalor; şiincearcă să-şi tr ăiască viaţa ca şi cum ar 

povesti-o.Dar trebuie să alegi: să tr ăieşti sau săpovesteşti. De exemplu, cind mă aflam laHamburg cu oanume Ema, in care n-aveam incredere şi carese temea de mine, duceam o existenţă ciudată.Dar eram

inăuntrul vieţii, nu mă gindeam la ea. Şi apoi,intr-o sear ă, intr-o micuţă cafenea din San-Pauli, Ema aplecat pentru o clipă la toaletă.Am r ămas singur. Aveau un patefon care cinta

Blue Sky.Am inceput să-mi povestesc ce se petrecuse dela sosirea mea. Mi-am zis: "A treia sear ă, intrindintr-un dancing numit ≪Grota albastr ă≫, ~m

observat o femeie inaltă, pe Jumătate beată. Şlpe femela

Page 91: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 91/420

 

aceea o aştept acum, ascultind Blue Sky; vaveni, se va aşeza la dreapta mea şi imi Va

cuprinde gitul cu

braţele". Atunci am simţit cu violenţă că aveamo aventur ă. Dar Erna s-a intors, s-a aşezat lingămine, miacuprins gitul cu braţele şi eu am urit-o f ăr ă săştiu pentru ce. Abia acum inţeleg: pentru cătrebuia să

incep iar să tr ăiesc, şi senzaţia de aventur ăpierise.Cind tr ăieşti nu se intimplă nimic. Decorurile seschimbă, oamenii intr ă şi ies, asta e tot. Nu sint

niciodată inceputuri. Zilele se adaugă zilelor f ăr ă nici un rost, e o insumare interminabilă şimonotonă.

Din cind in cind faci un total par ţial, spui: sint treiani de cind căIătoresc, trei ani de cind stau laBouville.Nu mai e nici sfir şit: nu păr ăseşti o femeie, unprieten, un oraş, deodată. Şi apoi totul easemănător:

Shanghai, Moscova, Alger, după douăsăptămini sint la fel.U neori - dar asta seintimplă rar - iţi facisocotelile, iţi dai seama că esti incurcat cu ofemeie, prins intr-o afacere murdar ă. Intr-o

Page 92: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 92/420

 

str ăfulgerare.După aceea iar ăşi incepe succesiunea clipelor,

aduni orele şi zilele. Luni, mar ţi, miercuri.

Aprilie, mai, iunie, 1924, 1925, 1926.28Asta inseamnă să tr ăieşti. Dar cind iţi povesteştiviaţa, totul se schimbă; insă e o schimbare pecarenimeni n-o observă: dovadă că se vorbeşte de

poveşti adevărate. Ca şi cum ar putea fi poveştiadevărate;evenimentele se produc intr-un sens şi noi lepovestim in sens invers. Pare că incepi cu

inceputul. ,,0 sear ăfrumoasă de toamnă, in 1922. Eram secretarulnotarului din Marommes." Şi in realitate ai

inceput cusfir şitul. Sfir şitul e acolo, nevăzut şi prezent, eldă acestor cuvinte fastul şi valoarea unuiinceput. "Măplimbam, ieşisem din sat f ăr ă să bag de seamă,mă gindeam la necazurile mele băneşti."

Această frază,luată aşa cum e, vrea să spună că tipul eraabsorbit, morocănos, la distanţă de şapte poştede-o aventur ă,exact in starea de spirit in care laşi evenimentele

Page 93: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 93/420

 

să treacă pe lingă tine f ăr ă să le vezi. Dar sfir şitul e acoloşi transformă totul. Pentru noi, tipul e de pe

acum eroul unei povestiri.Mihnirea lui, necazurile lui băneşti sint mult maipreţioase decit ale noastre, sint aureolate de

lumina pasiunilor viitoare. Şi povestirea sedesf ăşoar ă invers: clipele au incetat să se maiingr ămădească

la intimplare unele peste altele, sint inghiţite desfir şitul povestirii care le atrage spre sine şi

fiecare dintreele atrage la rindul ei clipa care a precedat-o."Era noapte, strada era pustie." Fraza a fostaruncată laintimplare, ca şi cum ar fi de prisos; dar noi nu

ne lăsăm inşelaţi şi o ţinem deoparte: e oinformaţie a căreivaloare o vom pricepe mai tirziu. Şi simţim căeroul a tr ăit toate amănuntele acelei nopţi ca penişteprevestiri, ca pe nişte promisiuni, ba chiar că le-

a tr ăit numai pe cele care erau promisiuni, orb şisurd latot ce nu vestea aventura. Uită, că viitorul nu eincă acolo; tipul se plimba intr-o noapte f ăr ăprevestiri,

Page 94: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 94/420

 

care ii oferea de-a valma comorile ei monotone,iar el nu le inţelegea. Am vrut ca momentelevieţii mele

să se urmeze şi să se ordoneze precum cele aleunei vieţii pe care ţi-o aminteşti. Poţi la fel debine săincerci să prinzi timpul de coadă.DuminicăUitasem in dimineaţa aceea că e duminică. Am

ieşit şi am umblat pe str ăzi ca de obicei.Luasemcu mine Eugenie Grandet. Apoi, deodată, pecind impingeam poarta gr ădinii publice, am avutimpresia căceva imi f ăcea semn.

Gr ădina era pustie, dezgolită. Dar... cum să

spun? N-avea Inf ăţişarea ei dintotdeauna, imizImbea.Am r ămas o clipă sprijinit de grilaj şi pe urmă,

brusc, am inţeles că era duminică. Era acolo, pecopaci, pepeluze, ca un suris Uşor. Nu se putea descrie,

ar fi trebuit să rosteşti foarte repede:"E o gr ădină publică, iarna, intr-o duminicădimineaţa".Am dat drumul por ţii, m-am intors către caseleşi str ăzile burgheze şi am spus cu glas scăzut:

Page 95: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 95/420

 

"Eduminică". E duminică: in spatele docurilor, de-alungul ţărmului, aproape de gara de mărfuri, de

 jurimprejuruloraşului, sint ateliere goale şi maşini incremenitein intuneric. In toate casele, bărbaţii se radindăr ătul ferestrelor; şi-au lăsat capul pe spate,se uită cind in oglindă, cind spre cerul rece, casă vadă

dacă va fi frumos afar ă. Bordelurile se deschidpentru primii clienţi, ţărani şi soldaţi. In biserici,la luminaluminărilor, un bărbat bea vin in faţa femeilor 

ingenuncheate. In toate mahalalele, intre zidurilenesfir şiteale uzinelor, s-au pus in mişcare lungi şiruri

negre, care inaintează incet spre centruloraşului. Ca să leprimească, str ăzile şi-au luat inf ăţişarea dinzilele de r ăzmeriţă: toate magazinele, in afaracelor din strada29T ournebride, şi-au tras obloanele. Curind, petăcute, coloanele negre vor invada str ăzile ce seprefac a fiamor ţite: mai intii vor veni feroviarii din Tourvilleşi nevestele lor care lucrează la fabricile de

Page 96: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 96/420

 

săpun dinSaint-Symphorin, apoi micii burghezi din Jouxtebouville, vor urma muncitorii de la filaturile

Pinot, dupăaceea toţii meseriaşii din cartierul Saint-Maxence; cei din Thierache vor sosi ultimii, cu AA d tramvaiulde la ora unsprezece. In cunnd, se va a unamulţimea din zilele de duminică, printremagazine inchise şi

por ţi zăvorite.Un ceas bate zece şi jumătate; pornesc la drum:duminica, la această or ă, se poate vedea laBouville un spectacol de calitate, dar nu trebuiesă ajungi prea tirziu, după ce lumea a ieşit de laslujba de

dimineaţă.Str ăduţa Josephin-Soulary e moartă, miroase a

pivniţă.Dar, ca in toate duminicile, o umple un vuietlarg, un iet de maree. Cotesc pe stradaPresident-Chamart, unde casele au trei etaje, cu jaluzelelungi, albe. Această stradă de notari e invadatăin intregimede rumoarea amplă a duminicii. In pasajul Gillet,

zgomotul creşte şi il recunosc:

Page 97: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 97/420

 

e zgomotul mulţimii. Apoi, deodată, in stinga, seproduce ca o explozie de lumină şi de sunete.

Am ajuns: iată strada Tournebride, n-am decit

să mă amestec printre semenii mei ca să văddomni binesalutindu-se ceremonios.Acum abia şaizeci de ani, nimeni n-ar fi indr ăznitsă prevadă destinul miraculos al str ăzii Tournebride, pe care locuitorii din Bouville o

numesc astăzi Micul Prado.Am văzut un plan datat din 1847, in care nicimăcar nu figura. Pe atunci, trebuie să fi fost undrumeag negru şi puturos, cu o rigolă care căra

printre bolovani capete şi măruntaie de peşte.Dar lasfir şitul anului 1873, Adunarea Naţională

declara că inălţarea unei biserici pe colinaMontmartre era deutilitate publică. Citeva luni mai tirziu, nevastaprimarului din Bouville a avut o vedenie:sfinta Cecilia, patroana ei, venise s-o mustre.Cum se putea r ăbda ca in fiecare duminică elitasă se

inămolească mergind la Saint-Rene sau laSaint-Claudien, ca să asculte slujba impreunăcu pr ăvăliaşii?Nu dăduse oare Adunarea Naţională un

Page 98: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 98/420

 

exemplu? Bouville avea acum, graţie protecţieicerului, o situaţieeconomică de prim ordin;

nu era oare timpul să se construiască o bisericăpentru a aduce mulţumiri Domnului?Aceste vedenii au fost primite cu plăcere:Consiliul municipal a ţinut o şedinţă istorică şi

episcopul a acceptat să stringă subscripţiile.Răminea să fie ales locul. Vechile familii de

negustori şi dearmatori erau de părere ca edificiul să fie ridicatin virful Dealului Verde, unde locuiau ei, "pentrucaSfinta Cecilia să vegheze peste Bouville, aşacum basilica Sacre Coeur de Jesus de peMontmartre

veghează asupra Parisului". Domnii de pebulevardul Maritim, puţin numeroşi, dar foartebogaţi, s-autocmit: ei ar fi dat cit era nevoie, dar cereau cabiserica să fie construită in Piaţa Marignan;

dacă plăteau

pentru o biserică

inţelegeau s-o poat

ăfolosi; nule displăcea ca această burghezie trufaşă, care

ii trata cape nişte parveniţi, să le simtă puterea.Episcopul s-a oprit la un compromis: biserica a

Page 99: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 99/420

 

fost construită la jumătatea drumului intre Dealul Verde şi

bulevardul Maritim, in piaţa Halelor de Peşte,

care a fost30botezată piaţa Sainte-Cecile-de-Ia-Mer. Acestedificiu monstruos, terminat in 1887, n-a costatmai puţinde paisprezece milioane.Strada Tournebride, largă, dar murdar ă, cufaimă proastă, a trebuit să fie reconstruită inintregimeşi locuitorii ei au fost impinşi dincolo de piaţaSainte-Cecile:Micul Prado deveni - mai ales duminicadimineaţa - locul de intilnire al eleganţilor şi al

oamenilor de vază. Rind pe rind, in drumul elitei au luatfiinţă magazine. Rămin deschise in lunea Paştelui, toatănoaptea de Cr ăciun, in fiecare duminică pină la

amiază. Alături de J ulien mezelarul, ale căruipateuricalde sint renumite, cofetarul Foulon işi expunespecialităţile faimoase, admirabile fursecuri

conice cu untmov, impodobite cu o violetă de zahăr in virf. In

Page 100: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 100/420

 

vitrina librarului Dupatym se văd noutăţileediturii PIon,citeva lucr ări tehnice, precum o teorie a Navei

sau un tratat despre velatur ă, o mare istorieilustrată aoraşului Bouville şi ediţii de lux, elegant expuse:

Koenigsmark legată in piele albastr ă, Carteafiilor meide Paul Doumer, legată in piele cafenie cu flori

purpurii. Ghislaine, "Croitorie de lux, modelepariziene",il desparte pe Piegeois, florarul, de Paquin,anticarul. Coaforul Gustave, care a angajat patrumanichiuriste, ocupă primul etaj al unui imobil

nou-nouţ, vopsit in galben.Sint doi ani de cind, la colţul fundăturii Moulins-

Gemeaux cu strada Tournebride o pr ăvălioar ăobraznică mai etala o reclamă pentru Tu-pu-nez, produs insecticid. Prosperase pe vremeavinzătorilor ambulanţi de peşte din piaţa Salllte-Cecile, aveao sută de ani. Vltrinele ii erau rareori spălate:trebuia săfaci eforturi ca să dlstingi prin praf şi aburigr ămadă de mici personaje de, cear ă,imbr ăcate in hălnuţe deculoarea focului, care inchlpuiau şobolani şi

Page 101: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 101/420

 

şoareci. Aceste animale debarcau de pe covertaunui vapor,sprijinindu-se in bastoane; abia atingeau

pămintul, că o ţărancă imbr ăcată cochet, dar lividă şi neagr ă de jeg, ii punea pe goană stropindu-i cu Tu-pu-nez.Imi plăcea mult această pr ăvălioar ă, avea oinf ăţişare cinică şi incăpăţinată, amintea cuinsolenţă

drepturile paraziţilor şi ale murdăriei, la doi paşide cea mai costisitoare biserică din Franţa.Bătrina spiţereasă a murit anul trecut şi nepotulei a vindut casa. A fost de ajuns să se dărimeciţivapereţi:acum e o mică sală de conferinţe, Bomboniera.

Anul trecut, Henry Bordeaux a vorbit aici desprealpinism.Pe strada Tournebride nu trebuie să fii gr ăbit:familiile merg incet. Citeodată ciştigi un pasfiindcăo intreagă familie a intrat la Foulon sau la

Piegeois. Dar, alteori, trebuie să te opreşti şi săbaţi pasul pe locpentru că două familii apar ţinind una coloaneicare urcă, cealaltă coloanei care coboar ă, s-auintilnit şi sau

Page 102: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 102/420

 

prins zdravăn de miini. Inaintez cu paşi mici.Sint cu un cap deasupra celor două coloane şi

văd pălării,

o mare de pălării. Majoritatea sint negre şi tari.Din cind in cind se vede una care-şi ia zborul lacapătulunui braţ şi descoper ă lucirea blindă a unui

craniu; apoi, după citeva clipe de zbor greoi, seaşază la loc.

La nr. 16, pe strada Tournebride, păIărierulUrbain, specialist in chipiuri, a agăţat, ca unsimbol, oimensă pălărie roşie de arhiepiscop, ale căreifireturi de aur atirnă la doi metri deasuprapămintului.31

O haltă: chiar sub fireturi, s-a format un grup.Vecinul meu aşteaptă r ăbdător, cu braţeleatirnind:bătrinelul ăsta palid şi fragil ca por ţelanultrebuie să fie Coffier, preşedin_ tele camerei decomer ţ. Se pare

că intimidează atit pentru că niciodată nu spuneo vorbă. Locuieşte in virful Dealului Verde, intr-ocasămare, de căr ămidă, ale cărei ferestre sintintotdeauna larg deschise. S-a terminat: grupul

Page 103: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 103/420

 

s-a desf ăcut şise urneşte din nou. Un altul se formează, dar 

ocupă mai puţin spaţiu: de indată ce s-a

constituit, s-a şideplasat spre vitrina lui Ghislaine. Coloana nicinu se opreşte: abia dacă face un mic ocol;

defilăm prinfaţa a şase persoane care se ţin de mină:"Bună ziua, domnule, bună ziua, dragă

domnule, ce mai faceţi:dar nu vă scoateţi pălăria, o să r ăciţi;mulţumesc, doamnă, intr-adevăr, nu e cald.Draga mea, iţi prezint pe doctorul Lefrans;ois;doctore, sint fericită că vă cunosc, soţul meu imivorbeşte mereu de doctorul Lefrans;ois, care l-aingrijit

atit de bine, dar puneţi-vă pălăria, doctore, o săvă imbolnăviţi pe frigul ăsta. Dar doctorul s-ar vindecarepede; vai, doamnă, doctorii sint cel mai prostingrijiţi; doctorul e un muzician remarcabil.Doamne, doctore, dar n-am ştiut, cintaţi la

vioar ă? Doctorul are mult talent".Bătrinelul de lingă mine e, desigur, Coffier; unadintre femeile din grup, bruneta, il mănincă din

ochi, in timp ce-i zimbeşte doctorului. Are aerulcă spune: "Iată-I pe domnul Coffier, preşedintele

Page 104: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 104/420

 

Camerei de comer ţ; cit e de sever, pare un omatit de rece". Dar domnul Coffier nu s-a ostenitsă bage de

seamă: sint oameni de pe bulevardul Maritim,nu sint din lumea bună. De cind vin pe stradaasta să văd,

duminica, păIăriile salutind, am invăţat să-ideosebesc pe cei de pe Bulevard de cei dinDeal. Cind cineva

poartă un palton nou-nouţ, o pălărie moale, ocămaşă str ălucitoare, cind spintecă aerul, nu tepoţi inşela: ecineva de pe bulevardul Maritim. Cei de peDealul Verde se disting printr-un nu ştiu ce jalnicşi pr ăbuşit.Au umerii Inguşti şi un aer insolent pe feţele

obosite. Aş putea jura că domnul acesta gras,care ţine demină un copil, e din Deal: are faţa cenuşie şicravata legată ca o sfoar ă.Domnul cel gras se apropie de noi: Il priveşteţintă pe domnul Coffier. Dar, cu puţin Inainte de

aajunge In faţa lui, Intoarce capul şi Incepe săglumească părinteşte cu băieţelul. Mai faceciţiva paşiaplecat spre copil, cu ochii In ochii lui, nimic mai

Page 105: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 105/420

 

mult decit un tată; apoi, dintr-o dată, Intorcindu-sesprinten spre noi, ii aruncă o privire vie bătrinului

şi salută adinc şi sec, cu o rotire a braţului.Băieţelul, descumpănit, nu s-a descoperit: e otreabă Intre oameni mari.

La colţul str ăzii Basse-de- Vie ilIe, coloananoastr ă se loveşte de o coloană de credincioşicare ies

de la slujbă:vreo zece persoane se ciocnesc şi se salută ininvălmăşeală, dar păIăriile zboar ă prea repedeca săle pot privi pe rind;deasupra mulţimii masive şi palide bisericaSainte-Cecile Işi Inalţă monstruosul ei trup alb:

alb decretă pe cerul sumbru; Inăuntrul zidurilor str ălucitoare păstrează puţin din intunericulnopţii. Pornim dinnou, intr-o ordine oarecum schimbată. DomnulCoffier a fost impins in urma mea. O doamnă in

bleumarin mi s-a lipit de şold.Vine de la slujbă. Clipeşte din ochi, puţinzăpăcită de lumina dimineţii. Domnul caremergeinainte şi care are o ceaf ă atit de slabă e soţul

Page 106: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 106/420

 

ei.32Pe celălalt trotuar, un domn care-şi ţine nevasta

de braţ i-a şoptit acesteia ceva la ureche, şi azimbit. Numaidecit, ea alungă cu grijă oriceexpresie de pe chipu-i albicios şi face ciţiva paşide parc-ar fioarbă. Aceste semne nu inşală:

Vor saluta pe cineva. Intr-adevăr, după o clipă,

domnul işi ridică mina In aer. Cind degetele luisint in apropierea pălăriei, ezită o secundăinainte de a apuca delicat calota. In timp ce-şiridică uşurel

pălăria, plecind puţin capul, nevastă-sa face unsalt uşor intipărindu-şi pe faţă un suris tineresc.O umbr ă ii

depăşeşte inclinindu-se: dar surisurile lor gemene nu se sting incă: mai persistă pe buzeciteva clipe,printr-un fel de remanenţă. Cind domnul şidoamna trec pe lingă mine sint din nouimpasibili, dar in jurul

gurii le-a r ă

mas o cută

veselă

.Gata, mulţimea e mai puţin densă, saluturile cupăIăriile s-au r ărit, vitrinele magazinelor sint maiPUţin minunate: mă aflu la capătul str ăziiTournebride. Oare să traversez şi să urc strada

Page 107: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 107/420

 

pe celălalttrotuar? Cred că-mi ajunge, am văzut destuleţeste roze, feţe inguste, distinse, şterse. Am să

traversezpiaţa Marignan. Pe cind ies cu precauţie dincoloană, un cap de adevărat domn ţişneşte

chiar lingă minede sub o pălărie neagr ă. E soţul doamnei inbleumarin. Ah! Ce craniu frumos şi lunguieţ de

dolicocefal,plantat cu peri scur ţi şi ţepoşi, ce mustaţăfrumoasă, americană, semănată cu fire argintii.Şi mai ales,zimbetul, admirabilul zimbet de om cultivat! Şiundeva, pe un nas, un lornion.Se intoarce spre nevastă-sa şi ii spune:

- E noul desenator de la uzină. Mă intreb ce-o fif ăcind aici. E un băiat bun, timid, mă amuză.Lipit de vitrina mezelarului Julien, tinărul

desenator, care şi-a potrivit la loc pălăria, incăimbujorat, cu ochii plecaţi, cu aerul incăpăţinat,păstrează pe chip semnele unei plăceri intense.

E f ăr ăindoială prima duminică in care a indr ăznit sătraverseze strada Tournebride. Are inf ăţişarea

unui copilcuminte şi nevinovat. Şi-a incrucişat miinile la

Page 108: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 108/420

 

spate şi s-a intors către vitrină cu un aer pudic,de-adreptul aţiţător; priveşte, f ăr ă să-i vadă, patru

caltaboşi str ălucitori de gelatină, care se r ăsfaţăpe garnituralor de pătrunjel.O femeie iese de la mezelărie şi-l ia de braţ. Enevastă-sa, foarte tinăr ă in pofida pielii veştejite.Oricit s-ar Invirti in jurul str ăzii Tournebride, tot

n-o va lua nimeni drept o doamnă; o tr ădeazălicăritulcinic din ochii, aerul ei r ăbdător şi călit.Adevăratele doamne nu cunosc preţul lucrurilor,le plac nebuniilefrumoase; ochii lor sint flori candide, flori deser ă.

Ajung, pe la ora unu, la braseria Vezelise.Bătrinii sint aici, ca de obicei. Doi dintre ei şi-auinceput dejunul. Alţi p:ltru joacă căr ţi, luindu-şiaperitivul. Ceilalţi stau in picioare şi-i privesc intimp celi se pregăteşte masa. Cel mai inalt, care are obarbă stufoasă, e agent de schimb. Altul epensionar, a fostcomisar la Comisia maritimă. Mănincă şi beauca la douăzeci de ani. Duminicile comandăvarză călită.

Page 109: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 109/420

 

Ultimii sosiţi ii interpelează pe ceilalţi, care au Şiinceput să mănince:

- Va să zică tot varza duminicală?

Se aşază şi oftează de plăcere:- Mariette, micuţo, o halbă f ăr ă guler şi o varză.33Această Mariette e o femeie plină de vioiciune.In vreme ce mă aşez la o masă din fund, unbătrin

cu faţa purpurie incepe să tuşească cu furie, pecind ea ii serveşte un vermut.

- Toarnă mai mult, ce naiba, spune el tuşind.Dar ea se supăr ă la rindul ei: nu terminase deturnat:- Dar lăsaţi-mă să torn, v-a spus cineva ceva?

Sinteţi ca ăla care se infurie inainte să-i

vorbeşti.Ceilalţi incep să ridă.- Bună!Agentul de schimb, in drum spre masa lui, oprinde de umeri pe Mariette:- E duminică, Mariette. Mergem la cinema, cu

logod.nicul, după-amiază?- Păi da! Astăzi, Antoinette are liber. In loc delogod.nic am să robotesc toată ziua.

Page 110: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 110/420

 

Agentul de schimb s-a aşezat in faţa unui bătrincomplet bărbierit, cu inf ăţişare nenorocită.

Bătrinul cel bărbierit incepe imediat să

povestească ceva cu insufleţire.Agentul de schimb nu-l ascultă: face grimase şise trage de barbă. Nu se ascultă niciodată unulpecelălalt.Imi recunosc vecinii: sint mici negustori din

imprejurimi. Duminica, femeia lor de menaj are"liber". Atunci vin aici şi se instalează mereu laaceeaşi masă. Soţul mă.nincă o friptur ă trandafirie de vacă. O priveşte

de aproape şi adulmecă la r ăstimpuri. Nevastadeabiaciuguleşte. E o blondă solidă, de patruzeci de

ani, cu obrajii roşii şi pufoşi.Are sini frumoşi şi tari sub bluza de mătase. Dăpe git, ca un bărbat, o sticlă de vin roşu lafiecaremasă.

Am să citesc Eugenie Grandet. Nu că mi-ar face

mare plă

cere: dar trebuie să

-mi umplu timpul cuceva. Deschid cartea la intimplare: mama şi fiicavorbesc despre dragostea inmugurită aEugeniei:"Eugenie ii sărută mina spunind: - Cit eşti de

Page 111: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 111/420

 

bună, dragă mamă!Aceste cuvinte f ăcur ă să str ălucească bătrina

faţă a mamei, br ăzdată de indelungi suferinţe:

- Iţi place? intrebă Eugenie.Doamna Grandet nu r ăspunse decit printr-unsuris;apoi, după o clipă de tăcere, spuse incetişor:- Oare il iubeşti de pe acum? Ar fi r ău.- Rău, reluă Eugenie, de ce? Iţi place ţie, ii

place lui Nanon, de ce nu mi-ar plăcea ŞI mie?Haidemamă, să punem masa pentru prinz.Aruncă broderia din mină; mama f ăcu la fel,spunindu-i: _ Eşti nebună!Dar vru să scuze nebunia fiicei, impărtăşind-o.

Eugenie o chemă pe Nanon. _ Ce mai doriţi, don'şoar ă?34 _ Nanon, ai frişcă pentru prinz? _ Ah! Pentru prinz, da, r ăspunse bătrinaservitoare.

 _ Atunci prepar ă

-i cafeaua cit mai tare, l-amauzit pe domnul de Grassins spunind că la Pariscafeaua se face tare. Pune mai multă cafea.- De unde vreţi s-o iau?- Cumpăr ă.

Page 112: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 112/420

 

- Şi dacă mă vede domnul?- E la păşunile lui".

De la venirea mea vecinii tăcuser ă, dar,

deodată, vocea bărbatului m-a f ăcut să-miintrerup lectura.Soţul amuzat şi misterios:

- Ia spune, ai văzut?Nevasta tresare şi-l priveşte, trezindu-se dinvisare. El mănincă şi bea, pe urmă reia cu

acelaşi aer maliţios:

- Ha, ha!Tăcere; nevasta a căzut din nou in visare.Deodată se infioar ă şi intreabă:- Ce spui?- Suzanne, ieri.

- Ah, da! zice nevasta, fusese să-i vadă peVictor.- Ce ti-am spus eu?Impi~ge enervată farfuria:- Nu-i bună.Marginile farfuriei sint presărate cu bucăţele decarne cenuşie pe care le-a scuipat. Bărbatul işiurmează gindul:"Femeiuşca asta..."

Tace şi zimbeşte vag. In faţa noastr ă, bătrinulagent de schimb mingiie braţul Mariettei, gifiind

Page 113: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 113/420

 

uşor. După o clipă:- Ţi-am spus eu, alaltăieri.

- Ce mi-ai spus?

- De Victor, că o să se ducă să-I vadă. Ce-i,intreabă deodată speriat, nu-ţi place?- Nu-i bună.

- Nu mai e ca altădată, spune el cu importanţă,nu mai e ca pe timpul lui Hecart. Ştii unde eHecart?

- La Domremy, nu?- Tu, tu mi-ai spus, duminică.Ea mănincă un miez de piine de pe faţa demasă de hirtie. Apoi, netezind cu mina hirtia de

pemarginea mesei, spune ezitind:35

- Ştii, te inşeli, Suzanne e mai...- Se poate, fetiţo, se prea poate, r ăspunse eldistrat. O caută cu ochii pe Mariette, ii face

semn.- E cald.Mariette se sprijină cu familiaritate de margineamesei.- ah, da, e cald, geme nevasta, te sufoci aici, şipe deasupra carnea nu e bună, am să-i spun

patronului, nu mai e ca altădată: deschide puţinfereastra, Mariette.

Page 114: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 114/420

 

Soţul işi reia aerul amuzat:- Spune, nu i-ai văzut ochii?

- Cind, iubitule?

El o maimuţăreşte, impacientat:- Cind, iubitule? Aşa eşti tu: vara, cind ninge.- Vrei să spui ieri? A, bine.

El ride, priveşte in depărtare, recită foarterepede, cu oarecare zel:"Ochi de miţă care face pe jăratic".

E atit de satisf ăcut, că pare să fi uitat ce voia săspună.Se inveseleşte şi ea, f ăr ă ginduri ascunse. _ Ha, ha, r ăutăciosule.Il bate uşor pe umăr: _ Răutăciosule, r ăutăciosule.

Apoi repetă cu şi mai multă siguranţă:

"De miţă care face pe jăratic".Dar ea nu mai ride: _ Nu, zău, tu ştii, e serioasă.

El se apleacă, ii şopteşte la ureche o povestelungă. Ea priveşte o clipă cu gura deschisă, cufaţa

incordată şi hilar ă, aidoma cuiva care va lzbucnIin ris, apoi, brusc, se aruncă indăr ăt şi-i zgiriemiinile.- Nu-i adevărat, nu-i adevărat.El spune cu un ton cumpănit şi calm:

Page 115: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 115/420

 

- Ascultă-mă, dragă, din moment ce ml-a spus-oel;dacă nu era adevărat, de ce mi-ar fi spus?

- Nu, nu.- Dar o dată ce el mi-a spus-o; ascultă,presupune că...Ea incepe să ridă:- Rid fiindcă mă gindesc la Rene.-Da.

Ride şi el. Ea continuă cu voce joasă şi plină deimportanţă:- Atunci inseamnă că el a observat mar ţi.- Joi, - Nu, mar ţi, ştii bine, din cauza...

36Desenează in aer un fel de elipsă.Tăcere prelungită. Bărbatul moaie in sos miez

de piine.Mariette schimbă farfuriile şi le aduce tarte. Amsă iau şi eu o tartă. Deodată soţia, visătoare, cuunsuris mindru şi puţin scandalizat pe buze,pronunţă cu glasul tăr ăgănat:- Oh, nu, ştii doar!E atita senzualitate in glasul ei, incit bărbatul emişcat, Il mingiie ceafa cu mina lui grasă.

- Charles, taci, mă exciţi, iubitule, murmur ă eazim_ bind cu gura plină.

Page 116: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 116/420

 

Incerc să-mi reiau lectura.,,- Şi de unde vreţi- s-o iau?

- Cumpăr ă.

- Şi dacă mă vede domnul?"Dar o aud iar ăşi pe soţie care spune:- Am să-i povestesc Marthei; ce-o să mai ridă...Vecinii mei au tăcut. După tartă, Mariette le-a

adus compot de prune şi soţia e ocupată săscuipe

graţios simburii in linguriţă. Bărbatul, cu ochii petavan, bate cu degetele in masă un mar ş. S-ar 

zice căstarea lor normală e tăcerea, iar cuvintul o micăfebr ă care-i cuprinde uneori.,,- Şi de unde vreţi s-o iau?- Cumpăr ă."

Inchid cartea, mă duc să mă plimb.Cind am ieşit din braseria Vezelise era aproapeora trei;simţeam după-amiaza in tot trupul ingreunat. Nudupă-amiaza mea: a lor, cea pe care o sută de

mii

de bouvillezi aveau s-o tr ăiască in comun. Chiar la această or ă, după lungul şi copiosul prinz deduminică,

se ridicau de la masă şi, pentru ei, ceva murise.Duminica işi secase tinereţea sprintenă. Aveau

Page 117: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 117/420

 

să digerepuiul şi tarta, să se imbrace pentru a ieşi in oraş.

Soneria cinematografului Eldorado r ăsuna in

aerul limpede. E un zgomot familiar, duminical,această sonerie in plină zi. Mai mult de o sutăde persoane stăteau la coadă de-a lungul

zidului verde.Aşteptau cu aviditate ora dulcilor tenebre, adestinderii, a uitării, ora cind ecranul, str ălucind

ca o piatr ăalbă sub apă, va vorbi şi va visa penru ei.Deşertă dorinţă: ceva in ei va r ămine incordat;prea se tem să nule fie stricată frumoasa duminică. Curind aveausă fie dezamăgiţi, ca in toate duminicile: filmul

va fi idiot,

vecinul lor va fuma pipă şi va scuipa printregenunchi sau Lucien se va purta atit dedezagreabil, nu vaspune un cuvant dr ăguţ, ori parcă dinadins,chiar astăzl, cind mergeau la cinema, o să-l

apuce lar Junghiulinttre coaste. Peste puţin, ca in fiecareduminică, furii mărunte, surde, vor creşte in salaintunecată.

Am apucat-o pe liniştit a stradă Bressan.Soarele risipise norii, era timp frumos. O familie

Page 118: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 118/420

 

ieşisedin vila "Valul". Fata işi incheia mănuşile pe

trotuar. Avea cam treizeci de ani. Mama, infiptă

pe ceadintii treaptă a peronului, privea drept inainte,sigur ă de sine, respirind adinc. Din tată nu

vedeam decitspatele enorm. Aplecat deasupra broaştei,r ăsucea cheia in uşă. Casa, va r ămine goală şi

intunecoasă pinăla intoarcerea lor. In casele vecine, deja pustii şizăvorite, mobilele şi parchetul trosneauincetişor. Inainte37de a pleca stinseser ă focul in soba dinsufragerie. Tatăl se alătur ă celor două femei şi

familia, f ăr ă o vorbă,porni.Unde se duceau? Duminica se merge la cimitirulmonumental sau in vizită la rude, sau, dacă eştiabsolut liber, la plimbare pe Dig. Eram liber: amurmat strada Bressan, care duce pe Digul-Promenadă.

Cerul era albastru-deschis: puţin fum, citevaegrete; din cind in cind un nor trecător acopereasoarele.Vedeam in depărtare balustrada de ciment alb

Page 119: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 119/420

 

care mărgineşte Digul-Promenadă; dincolo deea str ălucea

marea. Familia apucă la dreapta, pe strada

Aumвnier-Hilaire, care urcă spre Dealul Verde.I-am văzutmergind cu paşi inceţi, f ăceau trei pete negre peluciul asfaltului. Am cotit la stinga şi am intrat in

mulţimea care defila pe malul mării.Era mai pestriţă ca azi-dimineaţă. Părea că toţi

aceşti oamenii nu mai aveau putere să susţinăfrumoasa ierarhie socială, de care, inainte demasă, fuseser ă atit de mindri.Negustorii şi funcţionarii mergeau alături, se

lăsau inghiontiţi şi daţi la o parte defuncţionăraşi cuinf ăţişare săr ăcăcioasă. Aristocraţia, elita,

breslele se pierduser ă in mulţimea călduţă.Rămăseser ă doar oameni singuri, care nu mal reprezentau nimic.In depărtare o baltă de lumină: era refluxul.Ciţiva colţi de stincă la suprafaţa apei găureaucu

capetelor lor această intindere limpede. Pe nisipzăceau bărci de pescuit, nu departe de cuburilede piatr ăalunecoase, aruncate de-a valma la picioarelefalezei, ca s-o apere de valuri, despăr ţite intre

Page 120: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 120/420

 

ele de găurico1căitoare. La intrarea in avanport, pe cerul

albit de soare, se profilează umbra unei dr ăgi. In

fiecaresear ă, pină la miezul nopţii, urlă şi geme, faceun zgomot de iad. Dar duminica lucr ătorii se

plimbă peuscat, la bord nu r ămine decit un paznic: dragatace.

Soarele era luminos şi diafan: ca un vin alb,subţiat.Lumina lui abia atingea trupurile, nu le dădeanici umbr ă, nici relief: feţele şi miinile inchipuiaupete de aur pal. Toţi aceşti oameni in pardesiupăreau să plutească incetişor la citeva degete

de pămint.

Din cind in cind, vintul impingea peste noi umbrece tremurau ca apa: chipurile se stingeau oclipă,deveneau văroase.Era duminică; strivită intre balustradă şigardurile vilelor, mulţimea se scurgea in valuri

mici,pierzindu-se apoi in mii de piriiaşe in dosulimpozantei clădiri a Companiei Transatlantice.Ce de copii!Copii in cărucioare, in braţe, duşi de mină sau

Page 121: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 121/420

 

mergind cite doi, cite trei, inaintea părinţilor lor,cu un aer grav. Văzusem toate chipurile astea cu citeva

ore in urmă, aproape triumf ătoare, inprospeţimea dimineţiide duminică. Acum, scăldaţi de soare, nu mai

exprimau decit calmul, destinderea, un soi deincăpăţinare.Gesturi puţine: cite o pălărie continuă să se

ridice, dar f ăr ă entuziasm, f ăr ă veselia nervoasădedimineaţă.Oamenii mergeau parcă in silă, cu capul ridicat,

cu privirea aţintită departe, in voia vintului care-iducea umflindu-Ie paltoanele. Din cind in cind,un ris sec, repede Inăbuşit; strigătul unei mame:

"Jeannot, J eannot, fii atent". Şi apoi linişte. Mirosuşor de tutun blond: din ăsta fumeazăfuncţionariicomerciali. Salammbв, Aicha, ţigări de

duminică. Pe citeva chipuri mai puţin incordate

mi se pă

ru că

do umbr ă de tristeţe; dar nu, oamenii ăştia nuerau nici trişti, nici veseli: se odihneau. Ochii lor,larg38

Page 122: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 122/420

 

deschişi şi fieşi, reflectau pasiv marea şi cerul.Se vor Intoarce indată acasă, vor bea in familie

o ceaşcă de

ceai, pe masa din sufragerie. Pentru momentvoiau să tr ăiască cu minimum de cheltuială, să-şi

economisească gesturile, cuvintele, gindurile, săfacă pluta: n-aveau la dispoziţie decit o zi pentrua-şi

şterge ridurile, creţurile de la ochi, cutele amareprovocate de munca unei săptămini. O singur ăzi.Simţeau minutele cum li se scurg printre degete;vor avea oare timp să adune destulă tinereţepentru ca luni dimineaţă s-o ia de la capăt?

Respirau

adinc fiindcă aerul mării inviorează; numair ăsuflarea, regulată şi adincă, la fel cu a celor adormiţi,dovedea că sint incă vii. Călcam sprinten, nuştiam ce să fac cu trupul meu tare şi proaspăt Inmijlocul

acelei mulţimi tragice, care se odihnea.Marea era acum de culoarea ardeziei; inaintalent. La noapte va fi fluxul; noaptea aceastaDigul-Promenadă va fi şi mai pustiu decit bulevardul

Page 123: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 123/420

 

Victor-Noir. Inainte şi la stinga o lumină roşie vastr ăluci

pe canal.

Soarele cobora Incet pe mare. Incendia intreacăt fereastra unei vile normande. O femeieorbităduse leneş mina la ochi şi scutur ă capul:- Gaston, mă orbeşte, spuse ea cu un risezitant.

- Ei! E un soare plăcut, spuse soţul, nu teincălzeşte totuşi iţi face plăcere. ' Ea adăugăintorcindusecătre mare:- Credeam că o s-o vedem.- Nu se poate, zise bărbatul, e in soare.Vorbeau pro babil de insula Caillebotte a cărei

extremi_ tate sudică ar fi trebuit să se zăreascăintre dragă şi cheiul avanportului.Lumina se imblinzeşte. In ceasul acesta tulbure,ceVa anunţa seara. Duminica avea de pe acumuntrecut. Vilele şi balustrada cenuşie păreau

amintiri foarte apropiate.Unul cite unul chipurile işi păr ăseauincremenirea, multe deveneau aproape duioase.O tinăr ă gravidă se sprijinea de un bărbat blond,cu aerul brutal.

Page 124: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 124/420

 

- Uite, acolo, priveşte, spuse ea.- Ce-i?- Acolo, acolo - pescăruşii.

El ridică din umeri; nu erau pescăruşi. Ceruldevenise aproape curat, pustiu, trandafiriu laorizont.- I-am auzit. Ascultă-i cum ţipă.El r ăspunse:

- A scir ţiit ceva.

Un bec de gaz str ăluci. Am crezut că trecuselampagiul. Copiii il pindesc pentru că el dăsemnalulintoarcerii.Dar nu era decit un ultim reflex al soarelui. Cerulera incă luminos, insă pămintul era scăldat inpenumbr ă. Mulţimea se r ărea, se auzea clar 

vuietul mării. O femeie tinăr ă, sprijinindu-se cuamindouă39miinile de balustradă, işi inălţa spre cer faţavineţie, marcată cu negru de fardul de pe buze.M-am intrebatdacă nu cumva incepeam să iubesc oamenii.Dar, la urma urmei, era duminica lor, nicidecuma mea.Prima lumină care se aprinse a fost cea de lafarul Caillebotte: un băieţel se opri lingă mine şi

Page 125: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 125/420

 

murmur ă in extaz: "Oh! Farul!" Atunci mi-amsimţit sufletul covir şit de un puternic sentiment

de

aventur ă.Cotesc la stinga şi, prin strada V oiliers, ajung inMicul Prada. Obloanele de fier au fost coboritepeste vitrine.Strada Tournebride e luminoasă, dar pustie; şi-a

pierdut scurta str ălucire de dimineaţă; nimic n-o

mai deosebeşte, la această or ă, de str ăzileinvecinate. Bate un vint destul de puternic. Audscir ţiind pălăria

de tablă a arhiepiscopului.Sint singur, oamenii s-au intors aproape cu toţiila căminele lor, citesc ziarul de sear ă ascultindradioul.

Duminica ce s-a sfir şit le-a lăsat un gust decenuşă, iar gindul lor se şi indreaptă spre ziuade luni.Dar pentru mine nu există nici luni, niciduminică: sint zile care se imping in dezordine şiapoi, peneaşteptate, fulgere asemenea celor de acum.

Nimic nu s-a schimbat, dar totul există altfel. Nupot să descriu; e asemenea Greţei, şi totuşicontrariul ei: mi se G intimplă in sfir şit oaventur ă şi, cind mă examinez, văd că se

Page 126: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 126/420

 

intimplă să fiu eu şi săfiu aici; eu sint cel care despică noaptea, sint

fericit ca un erou de roman.

Ceva se va produce: in umbra str ăzii Basse-de-Vieille mă aşteaptă ceva. Chiar acolo, in colţulacelei str ăzi liniştite, va incepe viaţa mea. Măvăd inaintind cu sentimentul fatalităţii. In coltulstr ăzii seaflă un fel de bornă albă. De departe părea

ne~gr ă şi, cu fiecare pas, se face tot mai albă.Acest corp obscur ce se luminează puţin cite

puţin mă Impresionează extraordinar; cind va fipedeplin deschis la culoare, in intregime alb, măvoi opri chiar lingă el şi a. tunci va incepe

aventura. E atit

de aproape acum, acest far alb care iese dinumbr ă, incit mă tem: pentru o clipă, ruă gindescsă mă intorc.Dar nu pot rupe vraja. Inaintez l intind mina,ating borna.Iată strada Basse-de-Vieille şi masa enormă aSainte-Cecile tupilată in umbr ă, str ălucind.Pălăriade tablă scir ţiie. Nu ştiu dacă lumea s-a ingustat

deodată sau dacă eu sint cel care atribuiesunetelor şi

Page 127: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 127/420

 

formelor o unitate atit de strinsă: nu-rui potinchipui cum vreunul din lucrurile inconjur ătoare

ar putea fi

altfel.Mă opresc o clipă, aştept, aud cum imi bateinima;scrutez piaţa pustie. Nu văd nimic. Bate un vintdestul de puternic. M-am inşelat, strada Basse-

de-Vieille nu e decit o etapă: lucrul acela măaşteaptă la capătul pieţei Ducoton.Nu mă gr ăbesc să pornesc iar ăşi. Mi se pare căam atins culmea fericirii. La Marsilia, laShanghai,la Meknes, ce n-am f ăcut ca să dobindesc unsentiment atit de deplin? Astăzi nu mai aştept

nimic, măintorc acasă la sfir şitul unei duminici pustii : eaici.40Plec din nou. Vintul imi aduce urletul unei sirene.Sint singur, dar inaintez ca o armată pornită săcucerească un oraş. Chiar in această clipă seaflă pe mare vapoare ce r ăsună de muziciilumini se aprind intoate oraşele Europei; comunişti şi nazişti tragfocuri de armă pe str ăzile Berlinului; şomerii bat

Page 128: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 128/420

 

trotuareleNew York-ului, femei in faţa oglinzii, intr-oincăpere caldă, işi pun rimel pe gene. Şi eu sint

aici, peaceastă stradă pustie, şi fiecare foc de armătras de la o fereastr ă din Neukălln, fiecarehorcăit insingerat alr ăniţilor transportaţi pe targă, fiecare gestmărunt şi precis al femeilor care se impodobesc

r ăspundefiecărui pas al meu, fiecărei bătăi a inimii mele.In faţa pasajului Gillet nu mai ştiu ce să fac.Oare mă aşteaptă cineva in adi.~cul pasajul~i?Da~ şiin piaţa DucotOn, la capătul str ăzl1

Tournebnde, eXIstă ceva care are nevoie de

mine spre a se naşte. Sintcuprins de nelinişte:cel mai mic gest mă angajează. Nu pot ghici cemi se cere. Trebuie totuşi să aleg: sacrificpasajulGillet, nu voi şti niciodată ce-mi rezerva.

Piaţa Ducoton e goală. Să mă fi inşelat? Mi separe că n-aş suporta una ca asta? Să nu seintimplechiar nimic?Mă apropii de luminile cafenelei Mably. Sint

Page 129: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 129/420

 

dezorientat, nu ştiu dacă am să intru: arunc oprivireprin geamurile aburite.

Sala e arhiplină. Aerul e albastru de fumulţigărilor şi de aburii care ies din hainele umede.Casierae la tejghea.O cunosc bine: e roşcată, ca şi mine; are oboală in pintec.Putrezeşte incetişor sub rochie, cu un zimbetmelancolic, aidoma parfumului de violete pecare-lemană uneori corpurile in descompunere. Unfior mă str ăbate din cap pină-n picioare: ea, ea

e cea care măaşteaptă. Era acolo şi, ridicindu-şi bustul

inţepenit deasupra tejghelei, suridea.Din fundul cafenelei ceva se intoarce lamomentele impr ăştiate ale acestei duminici, leleagă unelede altele, le dă un sens: am traversat toatăaceastă zi ca să ajung aici, cu fruntea lipită deaceastă fereastr ă,

ca să contemplu chipul delicat ce infloreşte・ peo perdea vişinie. Totul s-a oprit; viaţa mea s-aoprit: acestgeam. imens, aerul greu, al.ba~tru ca apa,

Page 130: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 130/420

 

aceasta plantă grasă ŞI albă pe fundul apel ŞIeu insumiformăm un tot imobil şi deplin: sint fericit.

Pe cind parcurgeam din nou bulevardul Redutei,nu-mi r ămăsese decit un regret amar. Imispuneam: poate la nimic pe lume nu ţin mai multdecit la acest sentiment al aventurii. Dar vinecind vrea;pleacă atit de repede, şi cit sint de vlăguit dupăce pleacă! Oare imi face scurte vizite ironice casă-miarate că mi-am ratat viaţa? 1 In urma mea, in

oraş, pe str ăzile mari şi drepte, la lumina rece afelinarelor,agoniza un formidabil eveniment social: sfir şitul

duminicii.

LuniCum am putut să scriu ieri fraza asta absurdă şi

pOmpoasă: "Eram singur, dar inaintam ca oarmată pornită să cucerească un oraş"?41N-am nevoie să fac fraze. Scriu ca să lămurescanumite imprejur ări. N-am incredere inliteratur ă.Trebuie să mă las in voia condeiului, f ăr ă să-micaut cuvintele.Ceea ce mă dezgustă, in fond, e că am fost

Page 131: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 131/420

 

sublim ieri sear ă. Cind aveam douăzeci de animăimbătam şi pe urmă explicam că sint un tip in

genul lui Descartes. Simţeam că mă umflu deeroism, imidădeam friu liber, imi plăcea.

După care, a doua zi, eram la fel de scirbit ca şicind m-aş fi trezit intr-un pat plin de vărsături.Nu

vomit cind mă imbăt, dar poate ar fi mai bine s-ofac. Ieri n-aveam nici măcar scuza beţiei. M-amexaltatca un imbecil. Am nevoie să mă cur ăţ cu ginduri

abstracte, transparente ca apa.Sentimentul aventurii nu vine, desigur, de laevenimente: e un lucru dovedit.

E vorba mai curind de felul cum se inlănţuiescclipele. Iată, mă gindesc la ce se petrece: bruscsimţi că timpul se scurge, că fiecare clipăconduce la altă clipă, aceasta la alta şi aşa maideparte; căfiecare clipă dispare, că nu trebuie să incerci s-oopreşti etc. Şi atunci atribui această proprietateevenimentelor care sint in clipele respective;ceea ce apar ţine formei este atribuitconţinutului.De fapt, se vorbeşte mult despre această

Page 132: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 132/420

 

faimoasă scurgere a timpului, dar n-o vedemniciodată.

Priveşti o femeie, te gindeşti că va fi bătrină,

numai că n-o vezi imbătrinind. Uneori insă ţi separe că ovezi imbătrinind şi că te simţi imbătrinindimpreună cu ea: e sentimentul aventurii.

Asta se cheamă, dacă-mi amintesc bine,ireversibilitatea timpului. Sentimentul aventurii ar 

fi doar acela al irever- -1 sibilităţii timpului. Dar pentruce nu-l avem totdeauna?Oare timpul nu e intotdeauna ireversibil? Sintmomente cind ai impresia că poţi face ce vrei,sămergi inainte sau să te intorci, că asta n-are

importanţă; şi apoi altele cind s-ar părea căochiurile plasei saustrins şi, in acest caz, n-ai voie să ratezi, fiindcăn-o poţi lua iar ăşi de la capăt.Anny storcea timpului tot ce acesta putea da. Pevremea cind ea era la Djibouti şi eu la Aden,cindmă duceam s-o văd pentru douăzeci şi patru deore, se str ădui a să inmulţească neinţelegerileintre noipină ce nu ne r ămineau decit şaizeci de minute

Page 133: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 133/420

 

inaintea plecării mele; şaizeci de minute, exacttimpulnecesar ca să simţi secundele trecind una cite

una. Imi amintesc una din serile acelea teribile.Trebuia săplec la miezul nopţii. Ne dusesem la uncinematograf in aer liber; eram disperaţi, ea totatit cit şi mine.Numai că ea conducea jocul. La ora

unsprezece, la inceputul filmului, mi-a apucatmina şi mi-a strins-of ăr ă un cuvint. Am simţit că mă cuprinde obucurie caustică şi am inţeles, f ăr ă să fie nevoie

să mă uit laceas, că era ora unsprezece. Din clipa aceeaam inceput să simţim minutele scurgindu-se. De

data asta nedespăr ţeam pentru trei luni. La un moment datse p.r~iecta- pe ecran o imagine complet albă,intunericuls-a risipit puţin şi am văzut că Anny plingea.

Apoi, la miezul nopţii mi-a dat drumul miinii,

după

ce mi-ostrinsese violent; m-am ridicat şi am plecat f ăr ăsă-i spu o vorbă. A fost o treabă bine f ăcută.Ora şapte searaZi de lucru. N-a mers prea r ău; am scris şase

Page 134: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 134/420

 

pagini Cu oarecare plăcere. Cu atit mai mult cuciterau consideraţii abstracte asupra domniei lui

Pavel 1. După orgia de ieri m-am ţinut tare toatăziua. N-ar fi trebuit să mă adresez inimii! Dar acum măsimţeam bine demontind resorturile autocraţlelruseşti.42

Numai Rollebon ăsta mă siciie. Face pemisteriosul in cele mai mărunte lucruri. Ce căutaoare inUcraina in luna august 1804? Vorbeşte decălătoria lui in termeni voalaţi:"Posteritatea va judeca dacă eforturile mele, pecare succesul nu le putea r ăsplăti, nu meritau

maimult decit o renegare brutală şi umiliri pe care atrebuit să le rabd in tăcere, deşi aveam mijloacesă-i facsă tacă pe zeflemişti, băgind frica in ei".

O dată m-am lăsat păcălit: se ar ăta plin de

pompoasă

reticenţă

in legă

tur ă

cu o scurtă

călătorie laBouville in 1790. Am pierdut o lună verificindu-itoate mişcările. Nu f ăcuse decit s-o lase gravidăpe fata

Page 135: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 135/420

 

unuia dintre arendaşii lui. Oare să nu fie altcevadecit un simplu cabotin? Sint foarte pornitimpotriva

acestui increzut atit de mincinos; poate că-i portpică; mă incinta că-i minţea pe ceilalţi, dar aş fivrut săfacă o excepţie cu mine; crezusem c-o să neinţelegem de minune, pe deasupra capetelor tuturor acestor 

mor ţi şi că pină la urmă mie imi va spuneadevărul. Nu mi-a spus nimic, absolut nimic;nimic mai multdecit lui Alexandru sau lui Ludovic al XVIII-lea,pe care-i inşela. E foarte important pentru minecaRollebon să fi fost un tip de mare clasă. Pungaş,

f ăr ă indoială: cine nu e? Dar un mare pungaşsau unulmărunt? N-am destulă stimă pentru ttl rcetărileistorice ca să pierd vremea cu un mort căruia,dacă ar trai,nu m-aş cobori.sa-i strang mana. Ce ştiu despreel: Nu se poate visa o vlaţă mal frumoasă ca a

lui:dar a tr ăit-o intr-adevăr? Măcar dacă scrisorlelui n-ar fI atit de emfatice... Ah! Ar fi trebuit să-icunosc privirea, poate că avea un fel incintător 

Page 136: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 136/420

 

de a-şi lăsa capul pe umăr sau de a-şi ridicaar ătătorul in

dreptul nasuliu cu un aer şmecheresc, sau,

poate, uneori, intre două politeţuri, il cuprindea oscurtă furiepe care şi-o inăbuşea numaidecit. Dar e mort: alăsat in urma lui un Tratat de strategie şi

Reflecţii asupravirtuţii.

Dacă mi-aş da friu liber, mi l-aş inchipui foartebine: sub ironia lui str ălucitoare, care a f ăcutatiteavictime, e un om simplu, aproape un naiv.Gindeşte puţin, dar in orice ocazie, printr-un har ascuns, faceexact ce trebuie. Pungăşia lui e candidă,

spontană, absolut generoasă, la fel de sincer ăca dragostea lui devirtute. Şi după ce şi-a tr ădat binef ăcătorii şiprietenii se intoarce cu gravitate asupraIntimplărilor, ca să le

extragă morala. Niciodată nu i-a trecut prin cap

ar avea cel mai mic drept asupra celorlalţi,nici ceilalţi

asupra lui: darurile pe care viaţa i le ofer ă leconsider ă nejustificate şi gratuite. Se leagăputernic de orice,

Page 137: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 137/420

 

dar se desprinde cu uşurinţă. Iar scrisorile,lucr ările lui, nu le-a scris niciodată singur: a pus

scribi să le

compună.Numai că, asta fiind incheierea, ar trebui maicurind să scriu un roman despre marchizul deRollebon.Ora unsprezece searaAm intrat la cafeneaua Locul de intilnire al

feroviarilor. Patroana fiind acolo, a trebuit să măculccu ea, dar am f ăcut-o din politeţe. Mă cam

dezgustă, e prea albă şi miroase a nou-născut.Imi stringeacapul la piept intr.o revărsare de pasiune, işi

inchipuie că aşa se cuvine. Cit despre mine, ii

mingiiamdistrat sexul sub cuvertur ă; apoi braţul mi s-aingreunat. Mă gindeam la domnul de Rolle.

43bon: in definitiv, ce mă impiedică să scriu unroman despre viaţa lui? Mi-am lăsat braţul lungsăalunece pe şoldul patroanei şi deodată amvăzut o gr ădiniţă cu arbori, pe a căror coroanăr ăsfirată şi joasăatirnau frunze imense acoperite cu peri.

Page 138: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 138/420

 

Pretutindeni mişunau furnici, urechelniţ~ şi molii.Erau şi alte

vietăţi, incă şi mai ingrozitoare: corpul lor era

f ăcut dintr-o felie de piine pr ă jită, cum se punedreptgarnitur ă sub porumbei fripţi; mergeau intr-o

rină, Cu picioare de crab. Frunzele late eraunegre de vietăţi.In spatele unor cactuşi şi curmali de Berberia, V

elleda 1 din gr ădina publică işi ar ăta sexul cudegetul.- Gr ădina asta miroase a vărsătur ă, am strigat.- N-aş fi vrut să te trezesc, spuse patroana, dar aveam sub fund o cută a cear şafului şi, de altfel,trebuie să cobor pentru clienţii care vin cu trenul

de Paris.

Lăsata seculuiL-am bătut la fund pe Maurice Barres. Eram treisoldaţi şi unul dintre noi avea o gaur ă in mijlocul

feţei. Maurice Barres s-a apropiat de noi şi ne-aspus: "E bine!" şi ne-a dat fiecăruia un bucheţelde

violete. "Nu ştiu unde să-I pun", a zis soldatul cucapul spart. Şi Maurice Barres: "Trebuie să-I puiingaura pe care o ai in cap". Soldatul i-a r ăspuns:"Am să ţi-l pun in cur". Şi l-am r ăsturnat pe

Page 139: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 139/420

 

Maurice Barres şi i-am tras pantalonii. Subpantaloniavea o sutană roşie ~e cardinal. I-am ridicat

sutana şi Marice Barres a inceput să ţipe: "Fiţiatenţi, ampantaloni cu supieuri". Dar l-am bătut la fund

pină la singe şi pe buci i-am desenat cu petalede violetecapul lui Deroulede.

De citva timp incoace imi amintesc foarte desvisele.De altfel, presupun că mă zvircolesc mult invreme ce dorm, fiindcă dimineaţa imi găsesccuvertura pe jos. Astăzi e Lăsata secului, dar laBouville nu inseamnă mare lucru;

abia dacă se găsesc, in tot oraşul, o sută de

persoane care să se deghizeze.Pe cind coboram scara, patroana mi-a strigat:"Aveţi o scrisoare! " O scrisoare: ultima pe care

amprimit-o era de la custodele bibliotecii din Rouen,in luna mai anul trecut.Patroana mă conduce in biroul ei: imi intinde unplic galben, lung şi umflat: mi-a scris Anny. Sintcinci ani de cind nu mai ştiu nimic despre ea.

Scrisoarea m-a căutat la vechiul meu domiciliude la Paris,

Page 140: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 140/420

 

poartă ştampila de pe intii februarie.Ies; ţin plicul in mină, nu indr ăznesc să-i

deschid;

Anny nu şi-a schimbat hirtia de scris, mă intrebdacă o cumpăr ă din aceeaşi mică papetărie dinPiccadilly. Cred că şi-a păstrat şi pieptănătura,

părul ei lung, blond, pe care nu voia să şi-l taie.Probabilcă luptă cu r ăbdare inaintea oglinzii să-şi

salveze chipul: nu din cochetărie sau de teamabătrineţii; vrea săr ămină aşa cum e, intocmai aşa cum e.Poate că asta imi plăcea mai cu seamă la ea,această fide~itate puternică şi sever ă faţă decea maimică tr ăsătur ă a Imaginii ei.

Literele ferme ale adresei, scrise cu cernealăvioletă (nici cerneala n-a schimbat-o), str ălucescincăpuţin.44"Domnului Antoine Roquentin"

Cit de mult imi place să

-mi citesc numele peplicurile astea. In ceaţă i-am re găsit zimbetul, i-amghicit ochii capul inclinat: cind şedeam in fotoliu,venea şi se opre~ drept in faţa mea, surizind.

Page 141: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 141/420

 

Bustul eimă domina, mă prindea de umeri şi mă scuturacu braţele intinse.

Plicul e greu, trebuie să conţină cel puţin şasepagini.Literele strimbe ale fostei mele portăreseincalecă scrisul acesta frumos:"Hotel Printania - Bouville"Literele mici şi strimbe nu str ălucesc.

Cind desfac plicul, decepţia mă intinereşte cuşase ani:"Nu ştiu cum face Anny că-şi umflă astfelplicurile:niciodată nu-i nimic inăuntru".Am spus fraza asta de o sută de ori inprimăvara lui 1924, luptindu-mă, ca şi acum, să

extrag dincăptuşeală un petec de hirtie cu pătr ăţele.Căptuşeala e o minunăţie verde-inchis cu stelede aur; ai spuneo stof ă grea şi apretată.Numai ea cintăreşte trei sferturi din greutateaplicului.Anny scrisese cu creionul:"Voi trece prin Paris peste citeva zile. Vino sămă vezi la Hotel Spania, pe 20 februarie. Te rog.[A

Page 142: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 142/420

 

adăugat: ≪te rog≫ deasupra rindului şi l-a unitprintr-o spirală curioasă cu ≪să mă vezi≫.]

Trebuie să te

văd, Anny."La Meknes, la Tanger, cind veneam acasăseara, găseam uneori un bileţel pe pat: " Vreausă te văd

imediat". Alergam, Annz imi deschidea ridicindsprincenele mirate: nu mai avea nimic să-ml

spună; ii erapuţln ciudă că vensem.

Mă voi duce; poate că va refuza să măprimească. Sau poate mi se va spune de labiroul hotelului:"Nimeni cu numele acesta nu locuieşte la noi .

Nu cred totuşi că va face una ca asta. Numai că

mi-ar putea scrie, peste o săptămină, că s-a r ăzginditşi că r ămine pe altădată.

Oamenii sint la lucru. Se anunţă o Lăsatasecului plicticoasă. Strada Mutilaţilor miroasetare a

lemn ud, ca totdeauna cind o să plouă. Nu-miplac aceste zile: cinematografele prezintămatinee, şcolariisint in vacanţă; str ăzile au un aer desărbătoare, care atrage mereu atenţia şi care

Page 143: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 143/420

 

dispare imediat ce incercisă-l prinzi.O voi revedea, desigur, pe Anny, dar nu pot

spune că ideea asta mă bucur ă intr-adevăr. Decindam primit scrisoarea ei mă simt f ăr ă nici un rost.Din fericire, e ora prinzului; nu mi-e foame, dar am sămăninc ca să treacă vremea. Intru la Camille,pe strada Ceasornicarilor.E un local special; se serveşte varză cu carnesau tocană toată noaptea. Lumea vine săsupeze dupăteatru; sergenţii de stradă trimit aici călătoriicare sosesc noaptea şi sint Infometaţi. Opt

mese cu tăblii de

marmur ă. O banchetă de piele inconjoar ăpereţii. Două oglinzi roase de pete ruginii.45Geamurile celor două ferestre şi ale uşii sintmate. T ejgheaua e Intr-o nişă. Mai e o incăperealături. Dar n-am intrat acolo niciodată: erezervată perechilor.- Dă-mi o omletă cu şuncă.. Chelneriţa, o fată zdravănă cu obrajii roşii, nu

se poate lmpiedica să ridă cind vorbeşte cu unbărbat.

Page 144: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 144/420

 

- Nu pot. Vreţi o omletă cu cartofi? Şunca eincuiată: numai patronul o taie.

Comand o tocană. Patronul se numeşte Camille

şi e un om aspru.Fata pleacă. Sint singur in incăperea veche şiintunecoasă In portofel am o scriso~re de laAnny. Ofalsă ruşine mă impiedică s-o recitesc. Incercsă-mi amintesc frazele una a cate una:

"Dragul meu Antoine"Zimbesc: cu siguranţă nu, cu siguranţă Anny n-a scris "dragul meu Antoine".Acum şase ani - ne despăr ţisem de comun

acord - m-am hotărit să plec la Tokio. I-am scriscitevacuvinte. N-o mai puteam numi "dragostea mea";

am inceput cit se poate de nevinovat cu "dragameaAnny"."Iţi admir dezinvoltura, mi-a r ăspuns ea; n-amfost niciodată şi nu sint draga ta Anny. Şi tu, te

rog, să mă crezi, nu eşti dragul meu Antoine.Dacă nu ştii cum să-mi spui, nu-mi spune in niciun fel, emai bine." Scot scrisoarea din portofel. N-a scris"dragul meu Antoine". In josul paginii nu-i nici oformulă de politeţe:

Page 145: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 145/420

 

"Trebuie să te văd. Anny". Nimic care să măpoată lămuri asupra sentimentelor ei. Nu mă pot

plinge: ii recunosc dragostea pentru lucrurile

bine f ăcute. Voia totdeauna să realizeze"momenteperfecte". Dacă vreodată clipa nu se supunea,n-o mai interesa nimic, viaţa pierea din ochii ei.Anny se Atira leneşă ca o fată la virsta ingrată.Sau imi căut~ ceartă: "Iţi sufli nasul ca un

burghez,cu solemnitate, şi tuşeşti cu satisfacţie inbatistă".Nu trebuia să r ăspund, trebuia să aştept:

deodată, la un semn anume, care-mi scăpa,tresărea,tr ăsăturile ei frumoase şi visătoare se aspreau

şi işi incepea munca de furnică. - Avea o magieimperioasăşi incintătoare; fredona printre dinţi privind in

toate păr ţile, apoi işi revenea zambind, măzgilţiia de umerişi citeva clipe părea să dea ordine obiectelor 

dimprejur. Imi explica rapid, cu voce coborită,ceea ceaştepta de la mine."Ascultă, vrei s~ faci un efort, nu-i aşa? Ai fostatit de prost ultima oar ă. Iţi dai seama cit de

Page 146: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 146/420

 

frumos ar putea fi momentul acesta? Priveştecerul, priveşte culoarea soarelui pe covor. Am

imbr ăcat

rochia verde şi nu m-am fardat, sint palidă. Făun pas inapoi, aşază-te in umbr ă; inţelegi ce aide f ăcut? Ei,haide odată! Prost mai eşti! Vorbeşte-mi."

Simţeam că succesul acţiunii era in miinilemele; clipa avea un

sens obscur, care trebuia imbunătăţit,perfecţionat: anume gesturi trebuiau f ăcute,

anumite cuvinte spuse:eram strivit de greutatea r ăspunderii mele,holbam ochii şi nu vedeam nimic, mă zbăteamin mijloculritualurilor pe care Anny le inventa pe moment şi

eu le sfişiam cu braţele mele lungi ca pe o pinzădepăianjen. In clipele acelea mă detesta.46Fireşte, mă voi duce s-o văd. O respect şi o

iubesc incă din toată inima. Aş dori ca un altul

fiavut mai mult noroc şi mai multă pricepere in jocul momentelor perfecte."Părul tău afurisit strică tot, spunea ea. Ce pOţiface cu un ărbat ro~covan?" Suridea. Mai intii

Page 147: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 147/420

 

ampierdut amintirea ochilor ei, apoi cea a trupului eiprelung. Am reţinut, cit de mult am putut, surisul

ei, dar pe urmă, acum trei ani, l-am pierdut şi pe el.Adineauri, brusc, pe cind luam scrisoarea dinmiinilepatroanei, a revenit; mi s-a părut c-o văd peAnny surizind. Incerc să mi-l amintesc incă: amnevoie săsimt toată tandreţe a pe care mi-o inspir ă Anny;e aici această tandreţe, e foarte aproape, nucere decit săse nască. Dar surisul nu se mai intoarce: s-asfir şit. Rămin gol şi uscat.

A intrat un om infrigurat.

- Doamnelor şi domnilor, bună ziua.Se aşază f ăr ă să-şi scoată pardesiul decolorat.Işi freacă minile lung, impletindu-şi degetele.

- Ce serviţi?Tresare cu ochii neliniştiţi:- Ai? Dă-mi un "Byrrh" cu apă.Chelneriţa nu se mişcă. Faţa ei in oglindă parecă doarme. De fapt ochii ii sint deschişi, dar nusintdecit nişte cr ăpături. Aşa e felul ei; nu segr ăbeşte să servească clienţi, işi acordă

Page 148: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 148/420

 

totdeauna un moment casă viseze la comenzile lor. Trebuie să segindească la sticla pe care o Va lua de

deasupra tejghelei, laeticheta albă cu litere roşii, la siropul negru şigros pe care o să-I toarne: aproape ca şi cum ar bea eainsăşi.

Strecor scrisoarea lui Anny in portofel: mi-a dattot ce putea; nu pot să ajung pină la femeia careaţinut-o in miini, a impăturit-o, a pus-o in plic.Oare e posibil să te gindeşti la cineva la trecut?Cit timp neamiubit, n-am permis nici celei mai mici clipe, celeimai uşoare dureri, să se desprindă de noi şi să

r ămină in urmă. Sunetele, mirosurile, nuanţeleluminii, chiar şi gindurile pe care nu ni le

spusesem, luamtotul cu noi şi totul r ăminea viu: nu incetam săne bucur ăm şi să suferim la prezent. Nici o

amintire; odragoste implacabilă şi fierbinte, f ăr ă umbr ă,'f ăr ă reticenţă, f ăr ă refugiu. Trei ani prezenţinecontenit. Deaceea ne-am despăr ţit: nu mai aveam putere săsuportăm această povar ă. Şi apoi, cind Anny m-

Page 149: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 149/420

 

a păr ăsit,dintr-o dată, cei . trei ani s-au pr ăbuşit in trecut.

Nici n-am suferit măcar, mă simţeam golit. Apoi

timpul ainceput din nou să curgă şi golul a crescut.După aceea, La Saigon, cind am hotărit să revin

in Franţa, totce mai r ămăsese - chipuri str ăine, pieţe, cheiuripe malullungilor fluvii - totul a pierit. Şi iată,

trecutul nu-idecit un gol enorm. Prezentul meu: chelneriţa cucorsaj negru care visează lingă tejghea,omuleţul acesta.Tot ce ştiu despre viaţa mea imi pare invăţat dincăr ţi. Palatele din Benares, terasa Regelui

Lepros,

templele din Java cu marile lor scări sparte s-aureflectat o clipă in ochii mei, dar aU r ămasacolo, pe locullor. Tramvaiul care trece prin faţa hoteluluiPrintania nu duce, seara, pe geamurile lui,reflexul firmei deneon; se aprinde o clipă şi se depărtează cugeamurile negre.Omul acela n-a incetat să mă privească: măplictiseşte.Prea face pe grozavul pentru statura lui.

Page 150: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 150/420

 

Chelneriţa se hotăr ăşte in sfir şit să-l servească.Işi ridicăleneş braţul mare şi negru, apucă sticla şi o

aduce impreună cu un pahar.47- Poftim, domnule. _ Domnule Achille, spuse el binevoitor.Ea toarnă f ăr ă să r ăspundă; deodată el işi

scoate gr ăbit degetul din nas şi işi aşază

amindouămiinile pe masă. Şi-a lăsat capul pe spate şiochii ii str ălucesc. Spune cu glasul ingheţat:- Biata fată.

Chelneriţa tresare si eu de asemenea: are oexpresie imposibil de definit, poate mirare, ca şicum ar 

fi vorbit altcineva. Sintem stingheriţi toţi trei.Chelneriţa cea grasă işi revine cea dintii: n-areimaginaţie. Il măsoar ă pe domnul Achille cudemnitate: ştie bine că ar putea, cu o singur ămină, să-l smulgă din scaun şi să-l arunceafar ă.

- Şi de ce, mă rog, aş fi o biată fată?El ezită. O priveşte descumpănit, apoi ride. Faţai se increţeşte in mii de cute, face gesturi liniştitecu mina:- S-a ofensat. Spui o vorbă aşa, spui: biata fată.

Page 151: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 151/420

 

Făr ă vreo intenţie.Dar ea ii intoarce spatele şi trece in spatele

tejghelei; e Intr-adevăr jignită. El tot mai ride:

- Ha, ha! Mi-a scăpat, ce să zic. Am supărat pecineva?Fata s-a supărat? spune, adresindu-mi-se vag.

Intorc capul. Işi ridică puţin paharul, dar nu segindeşte să bea; clipeşte cu un aer surprins şiintimidat; s-ar spune că incearcă să-şi

amintească ceva. Chelneriţa s-a aşeZat la casă;a reluat lucrul demină. Totul s-a liniştit din nou; dar nu mai eaceeaşi linişte. Iată ploaia: loveşte incetişor Ingeamuri, dacămai sint pe str ăzi copii deghizaţi, ploaia o să le

moaie şi-o să le minjească măştile de carton.

Chelneriţa aprinde becurile: e abia ora două,dar cerul e negru, nu mai vede să coasă. Dulcelumină: oamenii stau in casă, au aprins şi eilumina, f ăr ă indoială. Citesc, privesc cerul pefereastr ă.

Pentru ei... e altceva. Au imbătrinit altfel. Tr ăiesc

printre lucruri moştenite, printre cadouri, şifiecaremobilă e o amintire. Pendule, medalii, portrete,

scoici, tampoane de birou, paravane, şaluri. Audulapuri

Page 152: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 152/420

 

pline cu sticle, cu stofe, cu haine vechi şi jurnale;au păstrat tot. Trecutul e un lux de proprietar.

Unde voi păstra trecutul meu? Nu poţi pune

trecutul in buzunar; trebuie să ai o casă pentru e. -amdecit U:;pul meu; un om singur, ;umai cu trupullui, nu poate reţine amintirile; acestea trec prinel. N-ar trebui să mă pling. N-am vrut decit să fiu liber.

Omuleţul se agită şi suspină. S-a ghemuit inpalton, dar din cind in cind se indreaptă demijloc şicapătă un aer uman. Nici el n-are trecut.

Căutind bine, s-ar găsi f ăr ă indoială la nişte vericare se prefac căl-au uitat, o fotografie care il inf ăţişează la o

nuntă, cu guler tare, cămaşă cu plastron şimustaţă ţepoasă,de bărbat tinăr. Din mine sint sigur că n-a r ămas

nici atit.Mă priveşte iar. De data asta o să-mivorbească, mă simt inţepenit. Nu e vorba de

simpatie intrenoi: sintem aidoma.E singur.J ca...şi mine, dar mai adincit in

singur ătte. Probabil că-şi aşteaptă Greaţa sauceva de

Page 153: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 153/420

 

soiuljl ăsta. Deci acum există oameni care mărecunosc, care işi spun după ce m-au privit

atent: "E de-ai

noştri". Ei şi? Ce vrea de la mine? Ar trebui săştie că nu putem face nimic unul pen~u altul.Familiile sint48in casele lor, in mijlocul amintit jJor lor. Şi noi

aici, două epave f ăr ă memorie. Dacă s-ar ridica

peneaşteptate, dacă mi-ar vorbi, aş sări in aer.Uşa se deschide cu zgomot: e doctorul Roge.

 _ Bună ziua la toată lumea.Intr ă, sălbatic şi bănuitor, clătinindu-se puţin pepicioarele lungi care abia ii pot duce torsul. Ilvăd

deseori duminica 1a braseria Vezelise, dar el numă cunoaşte. E f ăcut precum vechii monitori delaJonnville:. braţele ca nişte pulpe, o sută zececentimetri in jurul pieptului şi nu se poate ţine pepicioare.- Jeanne, dr ăguţo, Jeanne.Tropăie pină la cuier ca să-şi agaţe pălăriamare de fetru. Chelneriţa şi-a impăturit lucrul şivinef ăr ă grabă, dormitind, să-I extragă pe doctor din

Page 154: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 154/420

 

impermeabilul său.- Ce doriţi, domnule doctor?

O măsoar ă grav. Iată ce numesc un frumos cap

de bărbat. Consumat, br ăzdat de viaţă şipasiuni.Dar doctorul a inţeles viaţa, şi-a dominat

pasiunile.- Habar n-am ce doresc, spune cu voceprofundă.

S-a trintit pe bancheta din faţa mea; işi ştergefruntea.De indată ce nu mai stă in picioare, se simte in

largul lui.Ochii lui intimidează, ochi mari, negri şiporuncitori.- Să fie... să fie, să fie, să fie - un vechi

calvados, copila mea.Chelneriţa, f ăr ă să facă o mişcare, contemplăfaţa enormă şi br ăzdată. E visătoare. Omuleţularidicat capul cu un suris eliberat. Adevărat:

colosul ăsta ne-a eliberat.Ceva inspăimintător era gata să ne cuprindă.Respir adinc:acum sintem intre bărbaţi.- Aduci odată calvadosul?Chelneriţa tresare şi pleacă. Doctorul şi-a intins

Page 155: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 155/420

 

braţele groase şi a apucat marginile mesei.Domnul Achille e cit se poate de vesel; ar vreasă atragă atenţia doctorului. Dar degeaba

băIăngănepicioarele şi saltă pe banchetă, e atit de mic incitnu face zgomot.Chelneriţa aduce calvadosul. Cu o mişcare acapului il arată doctorului pe vecin. DoctorulRoge işi

r ăsuceşte lent bustul: nu poate mişca gitul.- Ia te uită, tu eşti, scirnăvie bătrină, strigă el, n-ai murit?Către chelneriţă:

- Primiti la voi asa ceva?Il priv~şte pe ~muleţ cu ochi sălbatici. O priviredirectă, care pune lucrurile la punct. Explică:

- E un bătrin scrintit, asta e.Nici măcar nu se osteneşte să arate căglumeşte. Ştie că bătrinul scrintit n-o să sesupere, că vazimbi. Chiar aşa se intimplă: celălalt suride cuumilinţă. Un bătrin scrintit: se destinde, se simte

protejatimpotriva lui insuşi; n-o să i se intimple nimicastăzi. Culmea e că şi eu mă simt mai liniştit.Un bătrinscrintit: asta era, prin urmare, numai atit.

Page 156: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 156/420

 

49Doctorul ride, imi aruncă o privire amicală şicomplice: din cauza staturii mele, f ăr ă indoială -

şiapoi am o cămaşă curată - binevoieşte să măasocieze la gluma lui.Nu rid, nu r ăspund avansurilor: atunci, f ăr ă ainceta să ridă, incearcă asupr ă-mi focul teribil alochilor săi. Ne măsur ăm in tăcere citeva

secunde; mă scrutează ca un miop, măclasifică. In categoriascrintiţilor? In cea a golanilor?Totuşi, el intoarce primul capul: un mic fiasco infaţa unui tip singur, f ăr ă importanţă socială, nicinu merită să vorbeşti despre asta, uiţinumaidecit. Răsuceşte o ţigar ă şi o aprinde,

apoi r ămine nemişcat,cu ochii fieşi şi duri, ca bătrinii.Frumoase riduri; pe toate le are: cuteletransversale ale frunţii, creţurile de la ochi,cutele amare deo parte şi alta a gurii, f ăr ă a mai socoti sforile

galbene care-i atirnă sub bărbie.Iată un om norocos: chiar şi de la distanţă cind ilvezi, iţi spui că a suferit şi că e un ins care atr ăit.De altfel işi merită faţa, căci nu s-a inşelat nici o

Page 157: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 157/420

 

clipă asupra felului in care trebuia reţinut şifolosittrecutul: l-a impăiat, pur şi simplu" a f ăcut din el

expenenţă pentru uzul femellor şi al tineretuliu.Domnul Achille e fericit cum n-a mai fost demult. Cască gura de admiraţie, işi bea aperitivulcuinghiţituri mici, umflindu-şi obrajii. Ei da, doctorul

a ştiut cum să-l la! Nu e doctorul omul care să

se lasefascinat de un bătrin scrintit in pragul crizei: osăpuneală bună, citeva cuvinte repezi, care

biciuiesc, latăce trebuie. Doctorul are expenenţă. E unprofesionist al experienţei: medicii, preoţii,magistraţii şi ofiţerii

cunosc omul ca şi cum l-ar fi f ăcut cu mina lor.Mi-e ruşine pentru domnul Achille. Sintem dinacelaşi aluat, ar trebui să facem front comunimpotrivă-le. Dar el m-a păr ăsit, a trecut departea lor: crede cu sinceritate in Experienţă. Nuintr-a lui,

nici intr-a mea. In cea a doctorului Roge.Adineauri, domnul Achille se simţea ciudat,avea impresia că e

singur de tot; acum ştie că au mai fost şi alţii desoiul lui, mulţi alţii: doctorul Roge i-a intilnit, i-ar 

Page 158: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 158/420

 

puteaspune domnului Achille vestea fiecăruia, ca şisfir şitul acesteia. Domnul Achille e numai un

caz, şi incăunul care poate fi rezumat uşor, prin citevanoţiuni comune.

Cit de mult aş vrea să-i spun că e tras pesfoar ă, că face jocul importanţilor. Profesioniştiai

experienţei? Şi-au tirit viaţa in・

toropeală şi pe jumătate adormiţi, s-au insurat repede, dinner ăbdare, şi auf ăcut copii la intimplare. I-au intilnit pe ceilalţioameni in cafenele, la căsătorii, la inmormintări.Din cindin cind, prinşi intr-un virtej, s-au zbătut f ăr ă să

priceapă ce li se intimplă. Tot ce s-a petrecut inJurul lor ainceput şi s-a sfir şit in afara cimpului lor vizual;lungi forme obscure, evenimente care veneaude departe i-au atins in grabă şi cind au vrut săleprivească, totul se termi?ase. Şi apoi cătrepatruzeci de ani işi intitulează micileincăpăţinări şi cele citeva

proverbe-experienţă, incep să facă pedistribuitoarele automate: doi bani in cr ăpătura

Page 159: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 159/420

 

di stinga şi iatăanecdote invelite in staniol; doi bani t cr ăpătura

din dreapta şi primeşti sfaturi preţioase care ţi

se lipesc dedinţi precum caramelele moi. Şi eu aş putea, Infelul ăsta, să fiu invitat in casele oamenilor, iar ei

să-şispună că sint un mare călător in faţa CeluiVeşnic. Da: musulmanii urinează stind pe vine;

moaşelehinduse folosesc, in loc de ergotină, sticlă pisatăamestecată cu bălegar de vacă; in Borneo, cindo fată areciclul petrece trei zile şi trei nopţi pe acoperiş.Am văzut la Veneţia cortegii funerare ingondole, la

50Sevilla sărbătorile din Săptămina Patimilor, amvăzut Patimile din Oberammergau. Fireşte, toate

astea nusdecit foarte puţin din ce ştiu: aş putea să măr ăstorn in scaun şi să incep amuzat:

"Cunoaşteţi Jihlava, scumpă doamnă? E uncătun curios din Moravia, unde am locuit in1924..."Iar preşedintele tribunalului, care a văzut atiteacazuri, ar lua cuvintul după ce-mi voi fi sfir şit

Page 160: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 160/420

 

povestirea:"Cit de adevărat, iubite domn, cit de omenesc.Am văzut un caz asemănător la inceputul

cariereimele. Era In 1902. Eram judecător supleant laLimoges..." Numai că prea m-am plictisit cuastfel delucruri In tinereţe. Nu eram totuşi dintr-o familie

de profesionişti.

Dar există şi amatori. Secretarii, funcţionarii,comercianţii, cei care ii ascultă pe alţii lacafenea;cind se apropie de patruzeci de ani se simt plinide o experienţă pe care n-o pot revărsa inafar ă. Din

fericire au f ăcut copii şi-i obligă s-a consume pe

loc. Ar vrea să ne facă să credem că trecutul lor nu s-apierdut, că amintirile s-au condensat,

transformIndu-se uşurel in Inţelepciune. Comodtrecut! Trecut debuzunar, căr ţulie aurită plină cu maximefrumoase. "Credeţi-mă, vă vorbesc din

experienţă, tot ce ştiudatorez vieţii." Oare viaţa s-a ingrijit săgindească pentru ei? Explică noul prin vechi iar vechiul l-au

Page 161: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 161/420

 

explicat prin evenimente incă şi mai vechi,precum acei istorici care fac din Robespierre unCromwell

francez: pină la urmă n-au inţeles niciodatănimic... In spatele importanţei lor ghiceşti o lenemorocănoasă: văd defilind aparenţe, cască, segindesc că nimic nu e nou sub soare. "Un bătrinscrintit" -şi doctorul Roge medita vag la alţi bătrini

scrintiţi dintre care nu-şi aminteşte pe nici unulin moddeosebit. Acum nimic din ce va face domnulAchille nu ne va surprinde: de vreme ce-i unbătrin scrintit!

Nu-i un bătrin scrintit: se teme. De ce se teme?Cind vrei să inţelegi un lucru, te aşezi in faţa lui

singur, f ăr ă ajutor; tot trecutul lumii nu-i de niciun folos. Şi apoi lucrul dispare şi ce-ai inţelesdispareimpreună cu el.Ideile generale sint mai demne de cinste. Şi apoiprofesioniştii, ca şi amatorii, au intotdeaunadreptate. Inţelepciunea lor recomandă să faci

cat mai puţin zgomot cu putintă să tr ăieşti catmai puţin să tefaci uitat.Poveştile lor cele mai bune sint cele cuimprudenţi, cu originali care şi-au primit

Page 162: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 162/420

 

pedeapsa. Eibine, da: aşa se intimplă şi nimeni nu va sustinecontrariul. Poate că domnul Achille n-are

conştiinţa' prealiniştită. Işi spune probabil că n-ar fi ajuns aicidacă ar fi ascultat sfaturile tatălui, ale surorii

sale maimari. Doctorul are dreptul să vorbească: el nuşi-a ratat viaţa; a ştiut să se facă util. Se inalţă

calm şiputernic deasupra acestei mărunte epave: e ostincă.Doctorul Roge şi-a băut calvadosul. Trupul luimare se chirceşte şi pleoapele ii cad grele.Pentruprima oar ă ii văd faţa f ăr ă ochi; s-ar zice o

mască de carton la fel cu cele care se vindastăzi in pr ăvălii.Obrajii au o ingrozitoare culoare roz... Adevărul

imi apare brusc: omul acesta va muri curind.O ştie şi el cu siguranţă; e de ajuns să se fiprivit intr-o ?glindă: seamănă pe zi ce trece cu

cadavrulcare va fi. Iată ce lllseamnă experienţa lor, iatăpentru ce mi-am zis atit de des că ea miroase amoarte: eultima lor apărare. Doctorul ar vrea să creadă in

Page 163: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 163/420

 

ea, ar vrea să-şi ascundă adevărul denesuportat: că e

singur, f ăr ă experienţă, f ăr ă trecut, Cu

inteligenţă care se năclăieşte, un corp care sedescompune. Şiatunci sal-a construit atent, bine impăr ţit, bineadăpostit micul delir compensatoriu: işi spune

căprogresează. Are goluri de gindire, momente

cind totul i se invirte in cap? E pentru că judecata lui nu mai51are iuţeala din tinereţe. Nu mai inţelege ceciteşte in căr ţi? Deoarece acume atit de departede căr ţi. Nu

mai poate face dragoste? Dar a f ăcut. Să fi

f ăcut dragoste e mai bine decit să faci incă:distanţa te ajută să judeci, să compari, să reflectezi. Şi faţa aceastagroaznică de cadavru, pentru a-i suportavederea inoglinzi se for ţeaz să creadă că poartă intipărite

lecţiile experienţei.Doctorul intoarce puţin capul. Pleoapele i seintredeschid, mă priveşte cu ochi inroşiţi de

sonin. Iizimbesc.

Page 164: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 164/420

 

Aş vrea ca zimbetul meu să-i dezvăluie tot ceeace incearcă să-şi ascundă!- S-ar trezi dacă ar 

putea

să-şi spună: "Uite unul care ştie că am să cr ăp!"Dar- pleoapele ii cad: adoarme.Plec, il las pe domnul Achille să-i veghezesomnul.Ploaia a incetat, aerul e plăcut, cerul

rostogoleşte incet frumoase imagini negre: e mai

mult decittrebuie pentru cadrul unui moment perfect;pentru a reflecta aceste imagini, Anny ar face săse nască insufletele noastre mici şi sumbre maree. Eu nuştiu să profit de ocazie: merg la intimplare, gol şi

liniştit,

sub ceru neatins.MiercuriNu trebuie să-ţi fie frică.JoiPatru pagini scrise. Apoi un lung moment defericire.A nu reflecta prea mult la valoarea Istoriei. Rişti

să te cuprindă dezgustul. A nu striga in guramarecă domnul de Rollebon reprezintă, la aceastăor ă, singura justificare a existenţei mele.

Page 165: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 165/420

 

De azi intr-o săptămină o văd pe Anny.VineriCeaţa era atit de deasă pe bulevardul Redutei,

incit mi s-a părut prudent să merg lipit dezidurileCazărmii; la dreapta mea, farurile maşinilor goneau inaintea lor o lumină udă şi era imposibilde ştiutunde se termina trotuarul. In jurul meu erau

oameni; auzeam zgomotul paşilor şi citeodatăzumzetul stinsal cuvintelor lor: dar nu vedeam pe nimeni. Odată un chip de femeie a apărut la inălţimeaumărului meu,dar ceaţa l-a inghiţit numaidecit;

altădată cineva m-a atins in treacăt, suflind

greu. Nu ştiam unde merg, eram prea absorbit:trebuiasă inaintez cu băgare de seamă, incercind

pămintul cu virful piciorului, ba chiar intinzindbraţele inainte.Această gimnastică nu-mi f ăcea, de altfel, nici oplăcere~ Totuşi nu mă gindeam să mă intorc,intrasem in joc. In sfir şit, după o jumătate de or ă, am zărit indepărtare un abur albăstrui.Orientindu-mă după el, am ajuns curind la

Page 166: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 166/420

 

limanul unei lumini intense; in mijloc,str ăpungindceaţa cu razele ei, am recunoscut cafeneaua

Mably.Cafeneaua Mably are douăsprezece becurielectrice; dar numai două dintre ele erauaprinse, unuldeasupra tejghelei, celălalt in plafonier ă. Unicul

chelner m-a dus cu for ţa intr-un ungher 

intunecos.- Nu pe aici, domnule, că mătur.52Era in haină, f ăr ă vestă şi f ăr ă guler, cu ocămaşă albă Vărgată cu violet. Căsca, măprivea ursuztrecindu-şi degetele prin păr.

- O cafea neagr ă şi cornuri.S-a frecat la ochi f ăr ă să-mi r ăspundă şi s-aindepărtat Mă cufundasem in umbr ă pină la

sprincene,o umbr ă murdar ă şi ingheţată. Radiatorul,fireşte, nu funcţiona.Nu eram singur. O femeie cu obrazul de cear ăşedea in faţa mea şi miinile ei se agitau f ăr ăincetare, cind netezind bluza, cind potrivindpălăria neagr ă. Era impreună cu un blond inalt,care minca o

Page 167: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 167/420

 

brioşă f ăr ă să scoată o vorbă. Tăcerea mi sepăru apăsătoare. Aveam poftă să-mi aprind

pipa, dar mi-ar fi

fost neplăcut să le atrag atenţia Cu sfiriitulchibritului.Sună telefonul. Miinile se opresc: r ămin agăţatede bluză. Chelnerul nu se gr ăbeşte. Terminăliniştit de măturat inainte de a se duce săr ăspundă.

- Alo, domnule Georges? Bună ziua, domnuleGeorges...Da, domnule Georges... Patronul nu-i aici... Da,ar fi trebuit să coboare... Ah, pe ceaţa asta...Coboar ă de obicei pe la opt... Da, domnuleGeorges, am să-i transmit. La revedere,domnule Georges.

Ceaţa apăsa ferestrele ca o draperie grea decatifea cenuşie. Un chip se lipi o secundă degeam,apoi dispăru.Femeia spuse cu glas plingăreţ:- Leagă-mi şireturile.- Nu-s desf ăcute, spuse bărbatul f ăr ă să se uite.Ea se enervează. Miinile ii aleargă pe bluză şipegit ca nişte păianjeni mari.- Ba da, ba da, leagă-mi şireturile.

Page 168: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 168/420

 

El se apleacă plictisit şi-i atinge uşor piciorul submasă:

- S-a f ăcut.

Ea zimbi satisf ăcut. Bărbatul chemă chelnerul:- Băiete, cit face?- Cite brioşe? intrebă chelnerul.Coborisem privirea ca să n-am aerul că-i

urmăresc.După citeva clipe am auzit trosnituri şi am văzut

apărindtivul unei fuste şi două botine murdaredenor ,oi uscat. Vrmar ă cele ale bărbatului, lăcuiteşi ascuţite. Inaintar ă spre mine, r ămaser ă,peloc, f ăcur ăapoi cale intoarsă: el işi imbr ăca paltonul. Inacel moment, de-a lungul fustei cobori o mină la

capătulunui braţ rigid; ezită puţin, netezeşte fusta.- Eşti gata? intrebă bărbatul.Mina se desf ăcu şi atinse o pată de noroi pegheata dreaptă, apoi dispăru.- Uf! spuse bărbatul.

Ridică o valiză de lingă cuier. Ieşir ă, i-am văzutcufundindu-se in ceaţă.- Sint artişti, imi spune chelnerul, aducIndu-micafeaua, ei au f ăcut numărul din pauză laCinema-

Page 169: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 169/420

 

Palace. Femeia se leagă la ochi şi ghiceşteprenumele şi virsta spectatorilor.

53

Pleacă astăzi, fiindcă e vineri şi se schimbăprogramul.Se duce să ia o farfurie cu cornuri de pe masapăr ăsită de artişti.- Nu-i nevoie.N-aveam chef să măninc cornurile acelea.

- Trebuie să

sting lumina. Două

becuri pentru unsingur client, la nouă dimineaţa: o să mă certepatronul. Semiintunericul cuprindea cafeneaua.O lumină slabă, cu valuri cenuşii şi brune, sestrecoar ăprin ferestrele inalte.- Aş vrea să vorbesc cu domnul Fasquelle.

N-o văzusem pe bătrină intrind. O suflare de aer rece mă infioar ă.- Domnul Fasquelle n-a coborit incă.- M-a trimis doamna Florent, reluă ea, nu sesimte bine.N-o să vină azi.Doamna Florent e casiera, roşcata.- Vremea asta, spune bătrina, nu prieştepintecului ei.Chelnerul işi luă o mină importantă:- Din cauza ceţii, r ăspunse el, nici domnului

Page 170: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 170/420

 

Fasquel1e nu-i prieşte; mă mir că n-a coboritincă. A

fost chemat la telefon. De obicei coboar ă la ora

opt.Automat bătrina se uită in tavan:- E acolo, sus?- Da, in camera lui.Bătrina spune cu voce tăr ăgănată, ca şi cum ar 

fi vorbit pentru sine:- Dac-o fi murit...- Ah! Asta-i bună - faţa chelnerului exprima ceamai vie indignare. Ah, asta-i bună, n-am ce zice!"Dac-o fi murit..." Gindul imi trecuse şi mie prinminte.E exact genul de ginduri care-ţi vin pe vreme deceaţă.

Bătrina a plecat. Ar fi trebuit să fac la fel: era frigşi intuneric. Ceaţa se strecura pe sub uşă, aveasă urce incet, inundind totul. La Biblioteca

Municipală aş fi găsit lumină şi foc.Din nou un chip se lipeşte de geam; facestrimbături.- Ia stai puţin, spune chelnerul furios şi iese infugă.Chipul s-a şters, am r ămas singur. Regretam

amarnic că-mi păr ăsisem camera. Acum oumpluse

Page 171: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 171/420

 

ceaţa, mi-ar fi frică să intru in ea.In spatele tejghelei, in intuneric, ceva trosni.Venea de pe scara interioar ă. Cobora in sfir şit

patronul? Dar nu, nu se ar ăta nimeni; trepteletrosneau singure. Domnul Fasquelle maidoarme. Sau poatecă era mort deasupra capului meu. Găsit mort inpatul său intr-o dimineată ceţoasă. Şi subtitlu:

"Incafenea, clienţii consumau f ăr ă să bănuiască..."Dar se mai afla oare in patul lui? Nu alunecasetr ăgindcear şafurile după el, lovindu-se cu capul depodele?54Il cunosc foarte bine pe domnul Fasquelle; m-a

intrebat adesea de sănătate. E un om gras şirumen,cu o barbă ingrijită: dacă a murit, inseamnă că aavut un atac. Va fi vinăt, cu limba scoasă. Cu

barba insus; gitul vinăt sub unduirea perilor.Scara interioar ă se pierdea in intuneric. Abia

puteam distinge măciulia balustradei. Ar trebuisătraversez intunericul. Scara ar scir ţii. Sus aşgăsi uşa camerei...

Page 172: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 172/420

 

Corpul e acolo, deasupra capului meu. Aş r ăsucicomutatorul: aş atinge pielea călduţă ca să văd.

Nu mai rezist, mă ridic. Dacă mă surprinde

chelnerul pe scar-ă, ii spun că am auzit zgomot.Chelnerul intr ă brusc, gifiind: _ Indată, domnule, strigă el.Imbecilul! Vine spre mine.- Doi franci.- Am auzit zgomot sus, ii spun.

- Eraşi timpul!- Da, cred că nu-i in ordine: parcă erau horcăieli

şi apoi un zgomot surd.In sala aceea intunecoasă, cu ceaţa dincolo de

ferestre, suna foarte natural. N-am să uit ce ochiaf ăcut.

- Ar trebui să urci ca să vezi, am adăugat perfid.- O, nu, spuse el; apoi: Mi-ar fi frică să nu măprindă.CIt e ceasul?- Zece.- Mă duc la zece şi jumătate, dacă nu coboar ăpină atunci.Am f ăcut un pas spre uşă.- Plecaţi? Nu mai r ămineţi?-Nu.- Era intr-adevăr un horcăit?

Page 173: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 173/420

 

- Nu ştiu, i-am spus ieşind, poate mi s-a părut,fiindcă mă gindeam la asta.

Ceaţa se mai risipise. M-am gr ăbit să ajung in

strada Tournebride: aveam nevoie de luminileei. Afost o decepţie:lumină era, desigur, şiroia pe vitrinelemagazinelor. Dar nu o lumină veselă: era albădin cauza

ceţiişi-ţi că

dea pe umeri ca un duş.Multă lume, mai ales femei: slujnice, bucătărese

şi stăpine dintre cele care spun: "Faccumpăr ăturile singur ă,. e mult mai sigur".

Adulmecau puţin vitrinele şi apoi intrau.M-am oprit in faţa mezelăriei Julien. Din cind incind vedeam prin geam o mină care ar ăta

carneain aspic şi caltaboşii. Atunci o fată blondă şiFasă işi apleca pieptul şi apuca bucata de carnemoartă. Incamera lui, la cinci minute de acolo, domnulFasquelle murise.Căutam in jurul meu un sprijin solid, o apărareimpotriva gindurilor mele. Sprijinul nu s-a ivit:puţin cite pUţin ceaţa se risipise, dar cevaneliniştitor plutea incă pe stradă.55

Page 174: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 174/420

 

Poate nu chiar o ameninţare: ceva şters,transparent. Dar tocmai asta era infricoşător. Mi-

am

sprijinit fruntea de vitrină. Pe maioneza unui oua la russe am observat o picătur ă de roşu-inchis: erasinge. Roşul acela pe galben imi intorceastomacul pe dos.Deodată am avut o viziune: cineva căzuse cu

faţa inainte

şi singera in farfurii. Oul serostogolise

in singe; felia de roşie care-l orna alunecase,

căzuse alături, roşu pe roşu.Maioneza se scursese puţin: o baltă de cremăgalbenă care despăr ţea rigola de singe in douăbraţe.

"E idiot, trebuie să-mi vin in fire. Am să mă ducsă lucrez la bibliotecă." Să lucrez? Ştiam preabine că n-aveam să scriu un rind.Incă o zi pierdută. Traversind gr ădina publică,am văzut pe banca unde mă aşez de obicei opelerină mare, albastr ă, nemişcată. Iată unul

căruia nu-i e frig.Cind am intrat in sala de lectur ă, Autodidactultocmai ieşea. Se aruncă asupra mea:- Trebuie să vă mulţumesc, domnule.Fotografiile dumneavoastr ă m-au f ăcut să

Page 175: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 175/420

 

petrec ore deneuitat.Văzindu-l, am sperat o clipă: in doi, va fi poate

mai Şor de trecut ziua de azi. Dar cuAutodidactulnu eşti decit aparent in doi.Bătu cu mina intr-un in-quarto. Era o Istorie areligiilor. _ Domnule, nimeni nu era mai indicat decitNoucapie pentru a incerca această vastăsinteză. Nu-iaşa?Părea obosit şi miinile ii tremurau. _ Ar ătaţi r ău, i-am spus.- Ah! domnule, cred şi eu! Mi s-a intimplat ceva

ingrozitor.

Paznicul se indrepta spre noi; e un corsicanmititel şi minios, cu mustăţi de tambur-major. Se

plimbă ore intregi printre mese, pocnindu-şicălciiele. Iarna scuipă In batiste, pe care apoi leusucă pesobă.Autodidactul se apropie pină Imi suflă In faţă:

- N-am să vă spun nimic In prezenţa acestuiom, Imi şopteşte confidenţial. Dacă aţi vrea,domnule?...- Ce anume?

Page 176: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 176/420

 

Roşi, soldurile i se legănar ă graţios:- Do~nule, ah! Domnule, fie ce-o fi. Imi faceţionoarea să luaţi masa cu mine miercuri?

- Cu plăcere.Eram dispus să iau masa impreună cu el cumaveam chef să mă spanzur.- Ce bucurie Imi faceţi, spuse Autodidactul.

Adăugă repede: vă voi lua de acasă, dacăsinteţi de

acord; şi dispăru, f ăr ă Indoială de teamă să numă r ăzgindesc dacă-mi lasă timp.Era ora unsprezece şi jumătate. Am lucrat pinăla două f ăr ă un sfert. Am lucrat prost: ţineam o

carte sub ochi, dar gindul mi se Intorcea f ăr ăIncetare la cafeneaua Mably. O fi coborit domnulFasquelle?

56In fond nu prea credeam că ~urise şi tocmailucrul ăsta mă enerva! Era un gind instabil, de

care nuputeam nici să mă conving şi nici nu-l puteamgoni. Pantofii corsicanului scir ţIiau pe podea. De

mai multe ori se oprise in faţa mea părind căvrea să-rni vorbească. Dar se r ăzgindea şi seindepărta.Către ora unu, ultimii cititori plecar ă. Nu-mi erafoame; mai ales nu voiam să plec. Am lucrat

Page 177: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 177/420

 

incăo clipă pe urmă am tresărit: mă simţeam

ingropat in linişte. Am ridicat capul: eram singur.

Corsicanulcoborise la nevastă-sa, care e portăreasabibliotecii; doream să aud zgomotul paşilor lui.

L-am auzit numaipe acela f ăcut de o mică surpare a cărbunilor insobă. Ceaţa invadase incăperea: nu adevărata

ceaţă, carese risipise de mult _ cealaltă, care incă maiumplea str ăzile, care ieşea din ziduri, din pavaj.Un fel deinconsistenţă a lucrurilor.Căr ţile continuau să stea la locul lor, fireşte,aşezate in ordine alfabetică pe rafturi, cu

cotoarele lor negre sau brune şi cu etichetele F.P. lf 7 996(Folosinţă Publică literatur ă franceză) sau F.P.şn (folosinţăpublică - ştiinţe naturale). Dar... cum să spun?De obicei, puternice şi indesate, impreună cu

soba, culămpile verzi, cu ferestrele mari, cu scările, elestăvilesc viitorul. Cit timp vei r ămine intre aceştipereţi,orice s-ar intimpla trebuie să se intimple la

Page 178: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 178/420

 

dreapta sau la stinga sobei. Sfintul Denis insuşidacă ar intra,

ducindu-şi căpăţina in miini, ar trebui să intre

prin dreapta, să meargă printre rafturileconsacrateliteraturii franceze şi masa rezervată cititoarelor.Şi dacă n-ar atinge pămintul, dacă ar pluti ladouăzeci decentimetri de sol, gitul lui insingerat ar ajunge

exact la inălţimea raftului al treilea. Astfel,aceste obiecteservesc măcar la stabilirea limitelor verosimilului.Ei bine, astăzi, nu mai stabileau nimic: părea căinsăşi existenţa lor era discutabilă, că le eraingrozitor de greu să treacă de la o clipă la alta.

Am strins cu putere in miini volumul pe care-lciteam: dar senzaţiile cele mai violente erau ca şi tocite.

Nimic nu părea adevărat; mă simţeaminconjurat de un decor de carton, care putea fi desf ăcut oricind. Lumeaaştepta ţinindu-şi r ăsuflarea, f ăcindu-se mică -

işi aşteptariza, Greaţa, ca domnul Achille zilele trecute.M-am ridicat. Nu puteam r ămine locului inmijlocul acestor lucruri ce deveneau tot mai

Page 179: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 179/420

 

inconsistente. Am aruncat o privire pe fereastr ăspre craniul lui Impetraz. Am murmurat: totul eposibil,

orice s-ar intimpla. Evident, nu genul de fapteInspăimintătoare pe care le-au inventat oamenii;Impetrazn-avea să inceapă să danseze pe soclu; asta ar fi altceva. Am privit cu spaimă aceste fiinţeinstabile care,peste o or ă, peste un minut, poate, aveau să se

pr ăbuşească: ei bine・ da; eram acolo, tr ăiamprintre căr ţipline de cunoştinţe, dintre care unele descriauformele imuabile ale speciilor animale, alteleexplicau cumcantitatea de energie se conservă integral in

univers; eram acolo, in picioare, in faţa uneiferestre ale cărei

geamuri aveau un indice de refracţie determinat.Dar ce obstacole slabe! Presupun că numai dinlenelumea e aceeaşi de la o zi la alta. Astăzi păreacă vrea să se schimbe. Şi atunci se puteaintimpla orice,orice.N-am timp de pierdut; tot r ăul se trage de lapovestea din cafeneaua Mably. Trebuie să mă

Page 180: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 180/420

 

intorc,să-I văd viu pe domnul Fasquelle, la nevoie să-iating barba sau miinile.

Atunci, poate, voi scăpa.Mi-am luat in grabă pardesiul şi l-am aruncat peumeri;57am fugit. Traversind gr ădina publică, l-amregăsit in acelaşi loc pe omul cu pelerină; aveao faţăenormă, lividă, intre urechile purpurii de frig.Cafeneaua Mably str ălucea de departe: de data

asta, probabil că toate cele douăsprezecebecurierau aprinse.Am gr ăbit pasul: trebuie să se ispr ăvească

odată. Am aruncat mai intii o privire prin geamulcelmare; sala era pustie.Casiera nu era acolo, nici chelnerul, nici domnulFasquelle.A trebuit să fac un mare efort ca să intru; nu m-am aşeZat. Am strigat: "Chelner!" N-a r ăspuns

nimeni. O ceaşcă goală pe o masă. O bucatăde zahăr pe farfurioar ă.- Nu-i nimeni?Un palton atirna intr-un cuier. Pe un suport,

Page 181: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 181/420

 

 jurnal ingr ămădite in cartoane negre. Am ciuliturechea ţinindu-mi respiraţia. Scara interioar ătrosni incetişor. Afar ă sirena unui vapor. Am ieşit

de-andăratelea,f ăr ă să-mi iauochii de la scar ă.Ştiu foarte bine: la ora două după-amiază,clienţii sint rari. Domnul Fasquelle avea gripă;

probabiltrimisese chelnerul după comisioane - sau poate

să caute un medic.Da, dar uite, aveam nevoie să-l văd pe domnul

Fasquelle.La intrarea in strada Tournebride m-am intors,am contemplat cu dezgust cafeneauastr ălucitoareşi pustie. La primul etaj, jaluzelele erau trase.

O adevărată panică a pus stăpinire pe mine. Numai ştiam incotro merg. Am alergat de-a lunguldocurilor, am cotit pe str ăzile pustii alecartierului Beauvoisis; casele mă priveau cuochii lor mohoriţicum fug. Imi repetam cu spaimă: incotro să

merg? Incotro să merg? Orice se poate intimpla.Din cind incind, cu inima bătind, mă intorceam brusc: ce sepetrecea in spatele meu? Poate că va incepe inurma

Page 182: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 182/420

 

mea, şi cind voi intoarce capul va fi prea tirziu.Cită vreme puteam fixa obiectele, n-avea să se

intimple

nimic: priveam cit puteam mai mult pietre, case,becuri de gaz; ochii imi alergau de la un obiectla altulpentru a le surprinde şi a le opri in mijloculmetamorfozei. Nu prea ar ătau firesc, dar imispuneam cuconvingere: e un bec de gaz, e o cişmea şi

incercam, cu puterea privirii mele, să le reduc laaspectulobişnuit. De mai multe ori in drum am intilnitbaruri: cafeneaua Bretonilor, barul Marinei. Măopream,ezit am in faţa perdelelor de tul roz: poate

circiumile astea bine adăpostite fuseser ăcruţate, poate

inchideau incă in ele o parte din lumea de ieri,izolată, uitată. Dar ar fi trebuit să imping uşa şisă intru. Nuindr ăzneam, porneam mai departe. Uşilecaselor, mai ales, mă inspăimintau. Mi-era

teamă să nuse..deschidă singure. Pină la urmă, am inceputsă merg pe mijlocul drumului.Brusc, am ieşit pe cheiul Bazinelor din nord.

Page 183: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 183/420

 

Bărci de pescuit, mici iahturi. Am pus piciorul peunbelciug ţintuit in piatr ă. Aici, departe de case,

departe de uşi, voi avea o clipă de r ăgaz. Peapa liniştită,presărată cu puncte negre, plutea un dop. . , . . "

"Dar sub apă? Te-ai gandit ce poate fi sub apă?O fiar ă? O carapace uriaşă, pe jumătatecufundată in noroi? Douăsprezece perechi de

labescormonesc incet milul. Din cind in cind fiara seridică puţin. Pe fundul apei. M-am apropiatpindind unfreamăt, o cit de slabă clătinare. Dopul r ămineanemişcat printre punctele negre.58

In clipa aceea am auzit voci. Era şi timpul. M-amr ăsucit in loc şi am plecat mai departe.In strada Castiglione i-am ajuns din urmă pe ceicare vorbeau. La zgomotul paşilor mei autresărit

violent şi s-au Intors amindoi deodată. Le-am

zut ochii neliniştiţi cercetindu-m

ă, apoi privindin spatele

meu ca să vadă dacă pu se apropie şi altceva.

Erau ca şi mine deci; le era frică.In clipa cind am trecut pe lingă ei, ne-am privit;

Page 184: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 184/420

 

incă puţin şi ne-am fi vorbit. Dar privirileexprimar ă deodată neincrederea: intr-o zi ca

asta nu vorbeşti cu oricine.

M-am trezit pe strada Boulibet, gifiind. Ei bine,zarurile erau aruncate: mă voi intoarce labibliotecă, voi lua un roman, voi incerca să-I

citesc. Trecind de-a lungul grilajului gr ădiniipublice, l-amzărit pe omul cu pelerină.

Stătea tot acolo, in gr ădina pustie; nasul iidevenise roşu precum urechile.Am vrut să imping poarta, dar expresia feţei luimă Incremeni: stringea pleoapele şi rinjea cu unaer prostesc şi dulceag. Dar in acelaşi timpprivea stăruitor un lucru, pe care eu nu-l puteam

vedea, cu o

privire atit de dur ă, şi de o asemeneaintensitate, că m-am intors brusc.In faţa lui, cu un picior in aer, cu gura

intredeschisă, o fetiţă de vreo zece ani,fascinată, il măsuradin ochi tr ăgindu-şi nervos baticul şi intinzind

spre el faţa ascuţită.Individul işi suridea sieşi, ca unul care are degind să facă o' glumă bună. Deodată s-a ridicat

cumiinile in buzunarele pelerinei care-i atirna pină

Page 185: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 185/420

 

la pămint. Făcu doi paşi, apoi dădu ochii pestecap. Amcrezut că se va pr ăbuşi.

Dar el continua să suridă somnolent.Deodată am inţeles: pelerina! Aş fi vrut săimpiedic acest lucru. Ar fi fost suficient să tuşesc

ori săimping poarta. Dar eram şi eu fascinat de chipulfetiţei. Avea tr ăsăturile alungite de frică,

probabil căinima ii bătea ingrozitor: numai că, pe

mutrişoara ei de şoarece, citeam ceva puternicşi r ău. Nu eracuriozitate, ci mai curind un fel de aşteptareincăpăţinată. M-am simţit neputincios;eram in afara gr ădinii, in afara micii lor drame;

dar ei, ei erau legaţi unul de celălalt prin putereaobscur ă a dorinţelor lor, formau un cuplu. Mi-amţinut respiraţia, voiam să văd ce se va zugr ăvipe acelchip bătrinicios cind omul, in spatele meu, va

desface poalele pelerinei.

Dar deodată, eliberată, fetiţa scutur ă capul şi oluă la fugă. Individul cu pelerină mă văzuse:asta iloprise. O secundă r ămase nemişcat in mijloculaleii, apoi se indepărtă, cu spatele incovoiat.

Page 186: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 186/420

 

Pelerina iilovea genunchii.Am impins poarta şi l-am ajuns din doi paşi:

- Ei, ia ascultă! am strigat.Incepu să tremure.- O mare ameninţare apasă asupra oraşului, i-am spus, politicos, in trecere.Am intrat in sala de lectur ă şi am luat de pe o

masă Mănăstirea din Parma. Am incercat să

cufund in lectur ă, să găsesc un refugiu inluminoasa Italie a lui Stendhal. Reuşeam dincind in cind, inscurte halucinaţii, apoi recădeam in ziua aceeaameninţătoare, in faţa unui bătrinel ce-şi dregeavocea şi a

unui tinăr ce visa r ăsturnat in scaun.59Orele treceau, ferestrele se innegriser ă. Erampatru, f ăr ă să-I socotesc pe corsican, careştampila la

biroul lui ultimele achiziţii ale bibliotecii. Eram

acolo bă

trinelul, tină

rul blond, o fată

care-şipregătea

licenţa - şi eu. Din cind in cind unul dintre noiridica fruntea, arunca o privire rapidă şibănuitoare asupra

Page 187: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 187/420

 

celorlalţi trei, ca şi cum i-ar fi fost frică. La unmoment dat bătrinelul izbucni in ris: am văzut-o

pe fată

cutremurindu-se din cap pină-n picioare. Dar descifrasem de-a-ndoaselea titlul căr ţii pe careo citea el: eraun roman umoristic.Şapte f ăr ă zece. Mi-am amintit brusc căbiblioteca se inchide la şapte. Din nou aveam să

fiuaruncat in oraş.Unde să mă duc? Ce să fac?Bătrinelul işi terminase romanul. Dar nu pleca.

Lovea cu degetul in masă, cu un zgomot sec şiregulat.- Domnilor, spuse corsicanul, peste citeva clipe

inchidem.Tinărul tresări, şi-mi aruncă o privire scurtă.Fata se intoarse către corsican, apoi işi reluăcartea şipăru să se cufunde in ea.- Inchidem, spuse corsicanul cinci minute dupăaceea.Bătrinul clătină din cap, nehotărit. Fata impinsecartea f ăr ă să se ridice. Corsicanul nu ştia ce săcreadă. Făcu ciţiva paşi nesiguri, apoi r ăsuci uncomutator. Pe mesele de lectur ă lămpile se

Page 188: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 188/420

 

stinser ă.Numai becul din mijloc r ămase aprins.

- Trebuie să plecăm? intrebă cu blindeţe

bătrinul.Tinărul se ridică incet, cu părere de r ău. Neluar ăm la intrecere cine-şi imbracă mai incetpaltonul.Cind am ieşit, fata mai era incă aşezată, cumina pe carte.

Jos, uşa de la intrare se căsca in noapte.Tinărul, care mergea in frunte, se intoarse,cobori incetscara, traversă vestibulul; pe prag intirzie o

clipă, apoi se avintă in noapte şi dispăru.Ajuns in josul scării, am inălţat capul. Peste oclipă bătrinelul păr ăsea sala de lectur ă

incheindu-şipardesiul' După ce cobori primele trepte, mi-amluat elan şi am ieşi~ inchizind ochii.

Am simţit pe faţă o mingiiere proaspătă. Indepărtare cineva fluiera. Am deschis ochii:ploua. O

ploaie domoală şi liniştită. Piaţa era luminatăpaşnic de cele dOuă felinare. O piaţă deprovincie pe ploaie.Tinărul se indepărta cu paşi mari; el fluiera:celorlalţi doi, care nu ştiau incă, imi venea să le

Page 189: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 189/420

 

strig căputeau ieşi f ăr ă teamă, că primejdia trecuse.

Bătrinul apăru in prag. Işi scărpina obrazul cu

un aer incurcat, apoi zimbi larg şi deschiseumbrela.Simbătă dimineaţaUn soare incintător, o ceaţă uşoar ă, careprevesteşte timp frumos pentru toată ziua. Amluat micul

dejun la cafeneaua Mably.Doamna Florent, casiera, mi-a zimbit graţios.Am strigat de la masă:- Domnul Fasquelle e bolnav?60- Da, domnule; o gripă zdravănă: trebuie săstea in pat citeva zile. Fiica lui a sosit azi-

dimineaţă dela Dunkerque.Rămine aici ca să-I ingrijească.Pentru prima oar ă de cind am primit scrisoareasint cu adevărat fericit s-o revăd pe Anny. Ce-ofif ăcut vreme de şase ani? Vom fi oare stingheriţicind ne vom revedea?Anny nu ştie ce-i stinghereala. Mă va primi ca şi

cum ne-am fi despăr ţit ieri. Numai să nu măport

Page 190: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 190/420

 

ca un prost, să n-o indispun de la inceput. Săam grijă ca nu cumva să-i intind mina cand intru:

nu poate

să sufere.Cite zile vom r ămine impreună? Poate că am s-o aduc la Bouville. Ar fi de ajuns să tr ăiască aici

citeva ore; să doarmă o noapte la hotelulPrintania. Pe urmă n-ar mai fi acelaşi lucru; numi-ar mai fi frică.

După-amiazăAnul trecut cind am f ăcut prima vizită la muzeul

din Bouville, portretul lui Olivier Blevigne m-aintrigat.Defect de propor ţii? De perspectivă? N-aş fiputut spune, dar ceva mă supăra: deputatulăsta nu

părea să stea cum se cuvine pe pinză.De atunci m-am intors să-I văd de multe ori. Dar nedumerirea mea persista. Nu voiam să admit

căBordurin, premiat la Roma şi de şase orimedaliat, f ăcuse o greşeală de desen.

Dar, azi după-amiază, r ăsfoind o veche colecţiea Satiricului bouvillez, foaie de şantaj, al căreiproprietar a fost acuzat, in timpul r ăzboiului, de

inaltă tr ădare, am intrezărit adevărul. Ampăr ăsit imediat

Page 191: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 191/420

 

biblioteca şi m-am dus să dau o raită pe lamuzeu.Am traversat repede semiintunericul vestibulului.

Pe dalele albe şi negre paşii mei nu f ăceau niciun zgomot. In jur, un intreg popor de ghips işir ăsucea braţele. Trecind, am zărit prin douămari deschiderivase cr ăpate, farfurii, un satir albastru şi galben

pe un soclu. Era sala Bernard-Palissy,consacratăceramicii şi artelor minore. Dar ceramica nu măamuză. Un domn şi o doamnă in doliu

contemplaurespectuos obiectele acelea arse.Deasupra intr ării marelui salon - sau salonulBordurin-Renaudas - fusese agăţată, de curind,

f ăr ăindoială, o pinză mare, pe care n-o cunoşteam.Era semnată Richard Severand şi se intitula

Moarteacelibatarului. Era o donaţie de stat.Gol pină la briu, cu pieptul verzui, cum se cuvinemor ţilor, celibatarul zăcea pe un pat in

dezordine. Cear şafurile şi cuverturile mototoliteatestau o lungă agonie.Am- zimbit, gindindu-mă la domnul Fasquelle. Elnu era singur: fiica lui il ingrijea. Pe pinză

Page 192: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 192/420

 

slujnica, o menajer ă autoritar ă cu tr ăsăturileinsemnate de viciu, tr ăsese sertarul comodei şi

număra nişte

scuzi. O uşă deschisă lăsa să se vadă, inpenumbr ă, un om cu şapcă, aşteptind cu ţi garalipită pe buza de jos. lingă perete o pisică linchea nepăsătoare

nişte lapte.Omul acela nu tr ăise decit pentru sine. Printr-o

pedeapsă sever ă şi meritată, nimeni nu venisesă-iinchidă ochii pe patul de moarte. Tabloul imidădea un ultim avertisment: mai era timp,

puteam să mă61intorc din drum. Dar dacă treceam pragul,

trebuia să-mi fie limpede: in sala mare undeintram, mai binede o sută cincizeci de portrete erau agăţate pepereţl; cu excepţla cltorva tmen r ăplţl preacurind din sinulfamiliilor lor şi a maicii directoare a unui orfelinat,

nici unul dintre cei zugr ăviţi nu murise celibatar,niciunul nu murise f ăr ă copii şi testament, nici unulf ăr ă ultima impărtăşanie. In regulă cuDumnezeu şi cu

Page 193: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 193/420

 

lumea, atunci ca şi in toate zilele, aceşti oamenialunecaser ă uşor in moarte, ca să meargă să-şi

cear ă

partea de viaţă veşnică la care aveau dreptul.Căci avuseser ă dreptul la tot: la viaţă, lamuncă, la bogăţie, la cirmuire, la respect şi, insfir şit, la

nemurire.M-am recules o clipă şi am intrat. Un paznic

dormea lingă fereastr ă. O lumină galbenă, carecădea

prin geamuri, f ăcea pete pe tablouri. Nimic viu insala dreptunghiular ă, in afara unei pisici, care laintrareamea s-a speriat şi a fugit. Dar simţeam asupr ă-

mi privirea a o sută cincizeci de perechi, de ~chi.

'" A TOţIcel care au f ăcut parte dlll elIta bouvllleză llltre1875 şi 1910 erau acolo, bărbaţi şi femei, pictaţicuscrupulozitate de Renaudas şi Bordurin.Bărbaţii au construit Sainte-Cecile-de-Ia-Mer.

Au fondat in 1882 Federaţia armatorilor şicomercianţilor din Bouville, "pentru a grupa intr-un puternic mănunchi toate năzuinţele drepte,

pentru acolabora la opera de redresare naţională şi

Page 194: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 194/420

 

pentru a ţine in şah partidele dezordinii..." Auf ăcut din

Bouville portul comercial francez cel mai bine

utilat pentru descărcarea cărbunilor şi alemnului.Prelungirea şi lărgirea cheiurilor a fost opera lor.Au dat toată extinderea necesar ă găru mantlmeşi aumărit pană la 10,70 m, pnn dragare

p~rseverentă, adincimea apei de acostare intimp de reflux. Indouăzeci de ani, tonajul vaselor de pescuit, careera de 5 000 de tone in 1869, s-a ridicat,mulţumită lor, la18 000 de tone.Nedind inapoi din faţa nici unui sacrificiu, pentru

a uşura ascensiunea celor mai bunireprezentanţiai clasei muncitoare, au creat, din proprieiniţiativă, diverse centre de invăţămint tehnic şiprofesional,care au prosperat sub inalta lor protecţie. Auspart faimoasa grevă a docherilor din 1898 şi şi-

au dat fiiipentru patrie in 1914.Femeile, demne tovar ăşe ale acestor luptători,au fondat majoritatea Patronajelor, Creşelor,

Page 195: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 195/420

 

Aşezămintelor de binefacere. Dar, inainte deorice, au fost soţii şi mame. Au crescut copii

frumoşi, i-au

invăţat indatoririle şi drepturile lor, religia,respectul tradiţiilor care au adus glorie Franţei.Tenta generală a portretelor tindea spre brun-inchis.Culorile vii fuseser ă izgonite din grijă pentrudecenţă.

Totuşi, in portretele lui Renaudas, care picta depreferinţă bătrini, zăpada părului şi a favoriţilor 

rupea fondurile negre; excela in redarea miinilor.La Bordurin, care avea mai puţină pricepere,miinileerau intrucitva sacrificate dar gulerele str ăluceauca marmura albă. ' Era foarte cald şi paznicul

sfor ăiaincet. Am privit pereţii de jur-imprejur: am văzutmiini şi ochi; ici-colo o pată de lumină inghiţea

un chip.Pe cind mă indrepta~ spre portretul lui Olivier Blevigne, ceva mă opri: de sub cornişă,

negustorul Pacвmeişi cobora asupra mea privirea limpede.62Stătea in picioare, cu capul lăsat uşor pe spate;cu o mină lingă pantalonul gris-perle, işi ţinea

Page 196: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 196/420

 

 jobenul si mănuşile. Nu m-am putut impiedicasă-I admir intr-o oar~care măsur ă: nu vedeam in

el nimic

mediocru, nimic care să indreptăţească vreocritică: picioare mici, miini fine, umeri largi deluptător,

eleganţă discretă, cu o nuanţă de fantezie.Oferea curtenitor vizitatorilor netezimea f ăr ăcute a feţei lui; şi

umbra unui suris ii flutura pe buze. Dar ochiicenuşii nu zimbeau. Putea să aibă cincizeci deani: ar ătatinăr şi proaspăt ca la treizeci. Era frumos.Am renunţat să-i caut vreun defect. El insă nu-mi dădea pace. Am citit in ochii lui o judecatăcalmă şi necruţătoare.

Atunci am inţeles tot ce ne despăr ţea: ceea ceeu puteam gindi despre el nu-l atingea; nu eradecitpsihologie, cum se face in romane. Dar judecatalui mă pătrundea ca o sabie şi punea la indoialăinsuşi

dreptul meu de a exista. Era intocmai, amştiutdintotdeauna: n-am dreptul să exist. Apărusem

dinintimplare, existam ca o piatr ă, o plantă, un Amicrob. Viaţa mea creştea la noroc şi in toate

Page 197: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 197/420

 

direcţiile. Imitrimitea citeodată vagi semnale; alteori nu

simţeam decit un zumzet f ăr ă urmări.

Dar pentru acest bărbat frumos, f ăr ă cusur,astăzi mort, pentru Jean Pacвme din GardaNaţională,se intimplase cu totul altfel: bătăile inimii lui şi

rumoarea surdă a organelor ii parveneau subforma unor 

mici drepturi instantanee şi pure. Vreme deşaizeci de ani se folosise magistral de dreptul de

a tr ăi.Teribili ochi cenuşii! Nu fuseser ă umbriţiniciodată de cea mai mică indoială şi niciodatăPacome nu seinşelaşe. Şi-a f ăcut intotdeauna datoria, intreaga

lui datorie, datoria de fiu, de soţ, de tată, de şef.La fel işiceruse şi drepturile, f ăr ă slăbiciune: copil,dreptul de a fi bine crescut, intr-o familIe unită,de a moşteni

un nume nepătat, o afacere prosper ă; soţ,

dreptul de a fi ingrijit, inconjurat cu caldăafecţiune; tată, acelade a fi venerat; şef, dreptul de a fi ascultat f ăr ămurmur. Căci un drept nu e niciodată decit

cealaltă faţă a

Page 198: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 198/420

 

unei datorii. Reuşita lui extraordinar ă (familiaPacome este astăzi cea mai bogată familie din

Bouville) nu

l-a mirat niciodată. Nu şi-a spus niciodată că efericit, şi cind işi oferea o plăcere, o f ăceaprobabil cumoderaţie, zicind: "Mă destind". Astfel plăcerea,trecută şi ea in rindul drepturilor, işi pierdeazădărnicia

agresivă. La stinga, puţin deasupra păruluialbastru-cenuşiu, am observat nişte căr ţi pe oetajer ă. Eraufrumos legate; desigur, clasici.Făr ă indoială, Pacвme recite a seara, inainte săadoarmă, citeva pagini din "bătrinul săuMontaigne" sau o odă de Horaţiu in original.

Uneori trebuie să fi citit şi cite o lucrarecontemporană, ca săse informeze. Astfel ii cunoscuse pe Barres şi pe

Bourget. Peste un timp lăsa cartea.Zimbea. Privirea lui, pierzindu-şi admirabilavigilenţă, devenea aproape visătoare. Spunea:

"Cit desimplu şi cit de complicat e să-ţi faci datoria".Niciodată nu-şi cercetase altfel sufletul: era unşef.Mai erau şi alţi şefi atirnaţi pe pereţi: altceva

Page 199: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 199/420

 

nici nu se afla acolo, de altfel. Un şef era şibătrinul

inalt, coclit in fotoliul său. Vesta albă se potrivea

cum nu se poate mai bine cu părul argintiu. (Inportretele astea pictate mai ales in scopuledificării morale, cu o grijă pentru amănunt

ImpinSă pină lascrupul, preocuparea artistică nu era exclusă.)Işi sprijinea mina lungă şi subţire pe capul unui

63băieţel. O carte deschisă se odihnea pegenunchii acoperiţi cu o pătur ă. Dar privirea iir ătăcea indepărtare. Vedea toate lucrurile care pentru ceitineri sint invizibile. Numele lui Stă scris pe rom

bul de

lemn aurit de sub portret: se numea desigur Pacвme sau Parrottin sau Chaigneau. Nu m-amgindit să mergsă mă uit: pentru cei apropiaţi, pentru copilulacela, pentru el insuşi era pur şi simplu Bunicul.Dacă ar fi crezut că venise vremea să-I facă pe

nepot să intrevadă importanţa datoriilor luiviitoare, ar fi vorbit de el insuşi la persoana atreia."Promiţi bunicului că vei fi cuminte, dragul meu,că ai să inveţi bine anul viitor? Poate că la anul

Page 200: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 200/420

 

bunicul nu va mai fi aici." In amurgul vieţiir ăspindea asupra fiecăruia bunătatea lui

indulgentă. Dacă mar 

fi văzut - dar eram transparent pentru privirea lui- eu insumi aş fi găsit indurare in ochii lui:s-ar fi gindit că avusesem şi eu, cindva, bunici.El nu cerea nimic: la virsta asta nu mai aidorinţe.Nimic, numai să se coboare uşor vocea cind

intra el, să se facă simţită la trecerea lui onuanţă de adoraţieşi respect in zimbete, nimic, decit ca nora lui săspună uneori: "Tata e extraordinar: e mai tinăr decit noitoţi", nimic, numai să fie singurul in stare săliniştească furia nepoţelului aşezindu-i mina pe

creştet şiapoi să poată spune: "Doar bunicul ştie săalunge necazurile astea uneori"; nimic, numai cafiul lui să vinăde citeva ori pe an să-i cear ă sfatul in chestiunidelicate, in sfir şit, nimic decit să se simtă senin,

impăcat,profund inţelept. Mina bătrinului domn abiaapasă buclele nepotului: e aproape o

binecuvintare. La ce segindea. La trecutul lui onorabil, care ii dădea

Page 201: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 201/420

 

dreptul să vorbească despre tot şi să aibă intoateimprejur ările ultimul cuvint. Nu mersesem pină

la capăt acum citeva zile: Experienţa e mult maimultdecit o apărare impotriva mor ţii; un drept;dreptul bătrinilor.Generalul Aubry, agăţat de cornişă, cu sabia luimare, era un şef. Tot un şef era şi preşedintele

Hebert, fin literat, prieten cu Impetraz. Faţa ii eralungă şi simetrică,. bărbia nesfir şită, punctatăchiar subbuză de un barbişon; işi scotea maxilarul inainte

cu aerul amuzat de a face o nuanţă subtilă, de arostogolio obiecţie de principiu, ca o rigiială uşoar ă.

Visa, ţinea o pană de giscă: se odihnea şi el, pecinstea mea, şianume f ăcind versuri. Dar avea ochiul de vultur al şefilor.Dar soldaţii? Eram in mijlocul incăperii, ţintatuturor acestor ochi gravi. Nu sint bunic, nici

tată

,nici măcar soţ.Nu votez, abia dacă plătesc ceva impozite: numă pot irnpăuna nici măcar cu drepturilecontribuabilului, nici cu cele ale alegătorului, nici

Page 202: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 202/420

 

chiar cu umilul drept de respectabilitate pe caredouăzeci de ani de supunere il }:onfer ăfuncţionarului. Existenţa mea incepea să mă

mire de-a binelea.Oare nu sint o simplă aparenţă?"Ei, mi-am zis deodată, eu sint soldatul!" Astam-a f ăcut să rid f ăr ă supărare.Un cincuagenar rotunjor imi r ăspunse politicoscu un frumos suris. Renaudas il pictase cu

dragoste, nu avusese tonuri destul de tandrepentru urechiuşele cărnoase şi cizelate, pentrumiini mai ales.Lungi, nervoase, cu degete subţiri: adevăratemiini de savant sau de artist. Chipul lui imi eranecunoscut:probabil trecusem de multe ori prin faţa pinzei

f ăr ă s-o observ. M-am apropiat, am citit: "RemyParrottin,născut la Bouville in 1849, profesor laFacultatea de Medicină din Paris".Parrottin: doctorul Wakefield mi-a vorbit despreel:64"Am intilnit, o dată in viaţa mea, un om mare. PeRemy Parrottin. Am urmat cursul lui in iarna lui1904 (ştii că am petrecut doi ani la Paris ca săstudiez obstetrica). El m-a f ăcut să inţeleg ce-i

Page 203: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 203/420

 

aceea un şef.Avea fluid, iţi jur. Ne electriza, ne-ar fi putut

duce la capătul pămintului. Şi pe deasupra era

ungentleman: avea o avere imensă, din care bunăparte o consacra ajutor ării studenţilor săraci".

Astfel, de cind am auzit vorbindu-se despre elprirn.a oar ă, acest prinţ al ştiinţei mi-a inspiratsentimente puter_ nice. Acum mă aflam in faţa

lui şi imi zimbea. Cită inteligenţă şi amabilitateinzimbetul lui! Trupul gr ăsun i se odihnea moleşitintr-un fotoliu mare de piele. Acest savant f ăr ăpretenţiiii f ăcea pe oameni să se simtă numaidecit inelementul lor. Putea fi luat drept un om de

treabă şi-atit, dacăn-ar fi fost spiritualitatea ochilor săi.Nu-ţi trebuia multă vreme ca să ghiceşti de cese bucura de un asemenea prestigiu: era iubitfiindcă inţelegea tot; puteai să-i spui orice.

Semăna puţin cu Renan, dar avea mai multă

distincţie. Eradintre aceia care spun:

"Socialiştii? Ei bine, eu merg mai departe decit

ei".Urmindu-l pe drumul ăsta primejdios, curind

Page 204: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 204/420

 

trebuia să-ţi păr ăseşti infiorat familia, patria,dreptulde proprietate, valorile cele mai sfinte. O

secundă te ind~iai pină şi de dreptul de acomanda al eliteiburgheze. Incă un pas şi diitr-o dată totul erarestabilit, minunat intemeiat;. pe raţiuni solide,de modăveche. Te intorceai, ii zăreai in urmă pe

socialişti, departe, mici de tot, agitindu-

şi batistaşi strigind:

"Aşteptaţi-ne!" Ştiam, de altfel, de la Wakefield,că Maestrului ii plăcea, cum spunea el insuşi

surizind,"să mosească sufletele".Rămas tinăr, se inconjura de tinereţe : ii invita

adesea la el pe tinerii de familie bună, care seconsacrau medicinei.Wakefield prinzise cu el de multe ori. Dupămasă treceau in fumoar. Maestrul ii trata ca penişte

bărbaţi pe aceşti studenţi ce nu erau incă

departe de prima lor ţigar 

ă: le oferea havane. Else intindea pe

divan şi vorbea indelung, cu ochii pe jumătate

inchişi, inconjurat de mulţimea avidă adiscipolilor. Evoca

Page 205: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 205/420

 

amintiri, povestea anecdote, tr ăgind din ele omorală profundă şi picantă. Şi dacă printre

tinerii

bine crescuţi, vreunul avea, idei radicale,Parrottin se interesa de el in mod special. Ilf ăcea săvorbească, il asculta cu atenţie, ii sugera idei,subiecte de meditaţie. Prin faţa lucrurilor, intr-obună zi,

tinărul plin de idei generoase, atitat de ostilitateaalor săi, sătul să gindească singur şi impotrivatuturor, iicerea Maestrului să-l primească şi, bilbiindu-se

de timiditate, ii dezvăluia cele mai intime ginduri,indignările, speranţele lui. Parrottin il stringea lapiept. Spunea: "Te inţeleg, te-am inţeles din

prima zi :Stăteau de vorbă, Parrottm mergea maldeparte, şi mal departe, atit de departe cătinărului ii eragreu să-l urmeze.După citeva intrevederi de acest fel, se putea

constata o ameliorare sensibilă la tinărulrevoltat.Vedea clar in propriul suflet, ajungea săcunoască legăturile adinci care-l uneau cufamilia, cu mediul său;

Page 206: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 206/420

 

inţelegea in sfir şit rolul admirabil al elitei. Şi pinăla urmă, ca prin farmec, oaia r ătăcită care-l

urmase pe

Parrottin pas cu pas se regăsea in tir1ă,luminată, căindu-se. "A vindecat mai multesuflete, concludeaWakefield, decit am vindecat eu trupuri." RemyParrottin imi suride a binevoitor. Ezita, căuta să-

mi65inţeleagă poziţia, pentru a o intoarce uşurel şi amă readuce la turmă. Dar nu-mi era frică de el:nu sint ooaie.Priveam frumoasa lui frunte, calmă, f ăr ă riduri,burtica rotundă, mina aşezată pe genunchi. I-am

zimbit la rindul meu şi l-am păr ăsit.Jean Parrottin, fratele lui, preşedintele S.A.B., se

sprijinea cu ambele miini de marginea uneimeseincărcate cu hirtii; prin intreaga lui atitudinedădea de inţeles vizitatorului că audienţa luasesfir şit.Privirea ii era extraordinar ă; ca abstracţia şistr ălucirea dreptului pur. Ochii luminoşi ii

inghiţeau toatăfaţa. Sub această flacăr ă am zărit două buze

Page 207: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 207/420

 

subţiri şi strinse, de mistic. "Ciudat, mi-am zis,seamănă cu

Remy Parrottin." M-am intors către Marele

Maestru: examinindu-l in lumina acesteiasemănări,pe chipul lui blind apăru brusc un nu ştiu ce aridşi dezolat, aerul familiei. Am revenit la J eanParrottin.Omul acesta avea uscăciunea unei idei. Nu

r ămăseser ă din el decit oase, cărnuri moarte şiDreptulPur. Un autentic caz de posedat, mă gindeam.Cind Dreptul s-a instăpinit intr-un om, nu existăexorcismecare să-I poată elibera; Jean Parrottin işiconsacrase intreaga viaţă meditaţiei asupra

Dreptului său: nimicaltceva. In locul uşoarei dureri de cap pe care euo simţeam apropiindu-se, ca intotdeauna cindvizitez unmuzeu, el ar fi simţit in timple dreptul dureros de

a fi ingrijit. Nu trebuia obligat să se gindească

preamult, să i se atragă atenţia asupra realităţilor neplăcute, asupra mor ţii sale posibile, asupra

suferinţelor altora. Făr ă indoială că pe patul de moarte, la

Page 208: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 208/420

 

ceasul in care - de la Socrate incoace - seobişnuieşte să sepronunţe citeva cuvinte inălţătoare, i-a spus

soţiei lui la fel cum a f ăcut un unchi de-al meucu nevastacare-l veghease douăsprezece nopţi: " Ţie,Therese, nu-ţi mulţumesc; nu ţi-ai f ăcut decitdatoria". Cind unom ajunge pină aici, trebuie să-ţi scoţi pălăria in

faţa lui.Ochii săi, pe care-i fixam derutat, imi dădeau a

inţelege că e timpul să plec. N-am plecat, amfostcu incăpăţinare indiscret. Pentru că la bibliotecaEscurialului contemplasem indelung un portret allui

Filip al II-lea şi ştiam că atunci cind priveşti infaţă un chip radiind de drepturi, str ălucirea sestinge dupăun timp şi nu r ămine decit un rest de cenuşă:restul acesta mă interesa.Parrottin se ţinea tare. Dar, dintr-o dată, privireai se stinse, tabloul deveni spălăcit. Ce r ăminea?Nişte ochi orbi, gura subţire ca un şarpe mort şiobrajii. Obraji palizi şi rotunzi, de copil, se

topeau pepinză. Funcţionarii de la S.A.B. nu bănuiser ă

Page 209: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 209/420

 

niciodată: nu zăboveau destul in biroul luiParrottin. Cindintrau, intilneau această privire teribilă, ca un

zid. In spatele ei obrajii erau la adăpost, moi şialbi. Oaredupă ciţi ani observase nevastă-sa? Doi ani?buci ani? Imi inchipui cum intr-o noapte soţul eidormeaalături şi o rază de lună ii miingiia nasul, sau

cum mistuia greu, cu ochii pe jumă

tate inchişi,r ăsturnat

intr-un fotoliu, CU o pată de lumină pe bărbie, şiea se incumeta să-I privească in faţă: toatăcarnea aceease vădea atunci f ăr ă apărare, umflată, băloasă,intrucitva obscenă. Din ziua aceea, f ăr ă indoială

că doamnaParrottin preluase comanda.Am f ăcut ciţiva paşi indăr ăt, am invăluit intr-oprivire toate aceste mari personaje: Pacвme,preşedintele Hebert, cei doi Parrottin, generalul

Aubry. Purtaser ă jobenej duminica, pe strada

Tournebride, o intilneau pe doamna Gratien,soţia primarului, care o văzuse in vis pe SfintaCecilia, iiadresau largi saluturi ceremonioase, al căror secret s-a pierdut.

Page 210: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 210/420

 

66Fuseser ă pictaţi foarte exact; şi totuşi, subpenel, faţa lor lepădase misterioasa slabiciune a

feţelor omeneşti.Chipurile, chiar cele mai obosite, erau netede cafaianţa: căutam zadarnic vreo inrudire cucopaciişi cu animalele, cu gindurile pămintului şi ale

apei. Imi ziceam că

nu tlseser ă

nevoie de astatr ăind. Dar, inclipa trecerii in posteritate, se incredinţaser ăunui pictor cu renume, care să opereze discret

pe feţele lor acelea degajate, foraje şi irigaţii prin care, jur-imprejur de Bouville, ei transformaser ă marea şi

cimpia.Astfel, cu participarea lui Renaudas şi a luiBordurin, aserviser ă intreaga Natur ă: in afar ă şiinlăuntrul lor.Ceea ce ofereau aceste pinze intunecateprivirilor mele era omul regindit de om, avinddrept unicăpodoabă cea mai frumoasă cucerire: buchetulDrepturilor Omului şi ale Cetăţeanului. Am

admirat f ăr ăgind ascuns specia umană.

Page 211: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 211/420

 

Intraser ă un domn şi o doamnă. Erau imbr ăcaţiin ne?ru şi incercau să se facă mici. Se oprir ă in

prag surpnnşi, şi domnul işi scoase automat

pălăria.- Ia te uită! spuse doamna adinc emoţionată.Domnul işi redobindi mai repede singele rece.Zise pe un ton respectuos:- O intreagă epocă!- Da, spuse doamna, epoca bunicii mele.

Făcur ă ciţiva paşi şi intilnir ă privirea lui] eanParrottin.Doamna r ămase cu gura căscată, iar domnul nuera nici el prea ţanţoş: avea un aer umil,

probabilcunoştea bine privirile care intimidau şiaudienţele scurtate. Işi trase uşor nevasta de

braţ:- Priveşte-l pe ăsta, spuse el.Zimbetul lui Remy Parrottin ii f ăcuse totdeaunape cei umili să se simtă in largul lor. Femeia seapropie şi citi cu sirguinţă:"Portretul lui Remy Parrottin, născut la Bouville

in 1849, profesor la FacuItatea de Medicină dinParis, de Renaudas".- Parrottin de la Academia de ştiinţe, spusesOţul, de Renaudas de la Institut. Ce va să zicăIstoria!

Page 212: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 212/420

 

Doamna dădu din cap, apoi il privi pe MareleMaestru.- Ce bine arată, zise ea, ce aer inteligent are!

Soţul schiţă un gest larg:- Toţi ăştia au f ăcut oraşul Bouville, spusesimplu.- E bine că i-au pus aici, pe toţi la un loc, zisedoamna induioşată.Parcă am fi fost trei soldaţi la m.anevre, in sala

imensă.Soţul, care ridea pe tăcute, din respect, imiaruncă o privire neliniştită şi se opri brusc dinris. Mamintors şi m-am infipt pe călciie in faţa portretuluilui Olivier Blevigne. Mă cuprindea o plăceredulce:

ei bine, aveam dreptate. Era intr-adevăr, foarteciudat!Femeia se apropiase de mine:- Gaston, spuse ea căpătind dintr-o dată curaj,vinoncoace!67Soţul veni spre noi.- Ia te uită, urmă ea, ăsta are o stradă: Olivier Blevigne.Ştii, str ăduţa care urcă la Dealul Verde, puţininainte de J ouxtebouville.

Page 213: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 213/420

 

Adăugă peste o clipă:- Nu părea un tip comod.

- Nu! Scandalagiii işi găseau naşul cu el.

Fraza lui era cu adresă precisă. Domnul măpnvl cu coada ochiului şi incepu să ridă, de dataastacu oarecare zgomot, ingimfat şi iscodi tor, ca şicum ar fi fost el insuşi Olivier Blevigne.Olivier Blevigne nu ridea. Işi intindea spre noi

falca contractată şi mărul lui Adam ii ieşea inafar ă.

Urmă o clipă de linişte şi de extaz.- Ai zice c-o să se mişte, spuse doamna.Soţul explică indatoritor:- A fost un mare comerciant de bumbac. Apoi af ăcut politică, a fost deputat.

Ştiam. Acum doi ani am consultat Micul dicţionar al marilor oameni din Bouville, de abateleMorellet. Am copiat articolul care-l privea."Blevigne Olivier-Martial, fiul precedentului,născut şi mort la Bouville (1849-1908), a studiat

Dreptul la Paris şi şi-a luat diploma in 1872.

Adinc impresionat de insurecţia Comunei, care-lsilise, ca pe

atiţia parizieni, să se refugieze la Versailles, sub

protecţia Adunării Naţionale, şi-a f ăgăduit, lavirsta cind

Page 214: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 214/420

 

alţi tineri nu se gindesc decit la plăceri, ≪să-şiconsacre viaţa restabilirii Ordinii≫. Şi-a ţinut

cuvintul:

imediat după intoarcerea sa in oraşul nostru, aintemeiat vestitul Club al Ordinii, care a reunit,sear ă desear ă, ani in şir, pe principalii comercianţi şiarmatori din Bouville. Acest cerc aristocratic,despre care s-aputut spune, printr-o butadă, că era mai inchisdecit ≪Jockey≫, a exercitat, pină in 1908, oinfluenţăsalutar ă asupra destinelor marelui nostru portcomercial. Olivier Blevigne S-a insurat in 1880cu Marie-Louise Pacвme, fiica cea mai mică a

comerciantului Charles Pa.s;вme (vezi acestnume) şi a fondat, lamoartea acestuia din urmă, casa ≪Pacвme-

Blevigne şi fiul≫. Puţin după aceea a intrat inpolitica activă şi acandi_ dat la deputăţie.≪Ţara, a spus el intr-un discurs celebru, sufer ăde cea mai gravă boală: clasa conducatoăre numaivrea sa conducă. Si cine oare va conduce,domnilor, dacă cei pe care ereditatea, educatia,

Page 215: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 215/420

 

experienţa i-auf ăcut cei mai capabili să exercite puterea, o

refuză de resemnare sau din oboseală? Am

spus adesea: aconduce nu e un drept al elitei; e prima eidatorie.Domnilor, vă conjur: să restaur ăm principiulautorităţii!≫ Ales in primul tur de scrutin, la 4

octombrie 1885, a fost constant reales după

aceea. Cu o elocvenţă

energică

 şi aspr 

ă, arostit numeroase şi

str ălucite discursuri. Se afla la Paris in 1898,cind a izbucnit faimoasa grevă. S-a intors de

urgenţă laBouville, unde a fost animatorul rezistenţei. Aluat iniţiativa negocierii cu greviştii. Aceste

negocieripătrunse de un spirit larg conciliator au fostintrerupte de incăierarea din J ouxtebouville. Seştie că odiscretă intervenţie a trupelor a liniştit spiritele.68

Moartea prematur ă

a fiului să

u Octave, intratfoarte tanăr la şcoala Politehnică, şi din carevoia săfacă un conducător a fost o lovitur ă groaznicăpentru Olivier Blevigne. Nu şi-a mai putut reveni

Page 216: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 216/420

 

şi a muritdoi ani mai tirziu, in februarie 1908. Culegeri dediscursuri: For ţele Morale (1894. Epuizat),

Datoria de apedepsi (1900. Discursurile din aceastăculegere au fost rostite referitor la afacereaDreyfus.Epuizat), Voinţa (1902. Epuizat). După moartealui au fost reunite ultimele discursuri şi citevascrisori adresate inimilor sub titlul Labor Improbus1 (Pion, 1910). Iconografie: există unportret foartereuşit de Bordurin la muzeul din Bouville." Unportret foarte reuşit, fie. Olivier Blevigne purta o

mustaţămică şi neagr ă şi chipul lui măsliniu semăna

puţin cu al lui Maurice Barres. Cei doi secunoscuser ă cusiguranţă: la Camer ă, stăteau in aceleaşi bănci.

Dar deputatul din Bouville n-avea nepăsareaelegantă apreşedintelui Ligii paţrioţilor. Eteapăn ca un băţ si sare din ramă caun diavol din cutie. Ochii iiscinteiau: pupila era neagră, corneearoşcată. Îşi strîngea buzele mici şicărnoase, iar mîna dreaptă

Page 217: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 217/420

 

şi-o apăsa pe piept.Cit mă siciise acest portret. Uneori Blevigne mise păruse prea mare, alteori prea mic. Dar 

astăziştiam despre ce e vorba.

Aflasem adevărul r ăsfoind Satiricul bouvillez.Numărul 1 din 6 noiembrie 1905 era dedicat inintregime lui Blevigne.Era inf ăţişat pe copertă, minuscul, agăţat de

coama părintelui Combes cu legenda:PăducheleLeului. Şi chiar din prima pagină totul selămurea: Olivier Blevigne măsura un metrucincizeci şi trei. Işi

băteau joc de statura şi de vocea lui de brotăcel,care nu o dată impresionaser ă intreaga

Camer ă. Il acuzaucă-şi pune talonete de cauciuc la ghete. Inschimb doamna Blevigne, născută Pacome, eracit un cal. "Ecazul să spunem, adăuga cronicarul, că jumătatea lui e de două ori cit el." Un metru

cincizeci şi trei! Eida: Bordurin, plin de grijă, il inconjurase deobiecte care nu riscă să micşoreze:un taburet, un fotoliu scund cu citeva căr ţi, unmic gheridon persan. Numai că il f ăcuse de

Page 218: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 218/420

 

aceeaşistatur ă cu vecinul său, Jean Parrottin, şi cele

două pinze aveau aceleaşi dimensiuni. Rezulta

că gheridonulde pe o pinză era aproape la fel de mare caimensa masă de pe cealaltă şi că taburetul i-ar fi venit luiParrottin la umăr. Ochiul f ăcea o instinctivăcomparaţie intre cele două portrete: de aici

proveneanedumerirea mea.Acum imi vine să rid: un metru cincizeci şi trei!Dacă aş fi vrut să-i vorbesc lui Blevigne, ar fi

trebuit să mă aplec sau să mă las pe vine. Numă mai mira că-şi ţinea nasul in aer cu atitaimpetuozitate:

soarta oamenilor de această statur ă sehotăr ăşte totdeauna la citeva palme deasupracapului lor.Admirabilă putere a artei! Din omuleţul cu Vocepiţigăiată nu va trece in posteritate decit un chip

ameninţător, un gest semeţ şi ochii insingeraţi,

de taur.Studentul terorizat de Comună, deputatulminuscul şi furios; iată ce r ăpise moartea. Dar 

mulţumitălui Bordurin, preşedintele Clubului Ordinii şi

Page 219: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 219/420

 

oratorul For ţelor Morale, era nemuritor.- Oh! Sărmanul micut.

Doamna scoase un ţipăt inăbuşit: sub portretul

lui Octave Blevigne, "fiul precedentului", o minăpioasă scrisese aceste cuvinte:69"Mort la Şcoala Politehnică in 1904".- A murit! Ca fiul lui Arondel. Părea inteligent. Cittrebuie să fi suferit mămica lui! Invaţă prea

multe in şcolile astea inalte. Creierul lucreazăpină şi in timpul somnului. Mie imi plac aceste

bicornuri,sint nostime. Se cheamă casoar.- Nu, la Saint-Cyr sint caşoare.L-am contemplat la rindul meu pe elevul mort lao virstă fragedă. Tenullui de cear ă şi mustaţa ar 

fifost de ajuns să trezească ideea unei mor ţiapropiate. De altfel, işi presimţise soarta: in ochiilimpezi, carepriveau departe, se citea o oarecare resemnare.Dar in acelaşi timp işi ţinea capul sus; inuniformăreprezenta Armata franceză.Tu Marcellus eris! Manibus date lilia plenis... 2Un trandafir tăiat, un elev-ofiţer mort: ce poate fimai trist?

Page 220: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 220/420

 

Am str ăbătut incet galeria lungă, salutind indrum, f ăr ă să mă opresc, chipurile distinse ce

ieşeau

din umbr ă: domnul Bossoire, preşedinteletribunalului comercial, domnul Faby,preşedintele consiliului

de administraţie al portului autonom Bouville,domnul Boulange, comerciant, cu familia,domnul

Rannequin, primar al oraşului, domnul deLucien, născut la Bouville, ambasador al Franţei

in StateleUnite şi poet, un necunoscut in haine de prefect,Maica Sfinta-Maria-Luiza, directoarea MareluiOrfelinat,domnul şi doamna Thereson, domnul Thiboust-

Gouron, preşedinte general al comisiei deimpăciuire,domnul Bobot, administrator principal al Inscrieriimaritime, domnii: Brion, Minette, Grelot,Lefebvre,domnul şi doamna doctor Pain, Bordurin insuşipictat de fiul lui, Pierre Bordurin. Priviri limpezi şireci,tr ăsături fine, guri subţiri; domnul Boulange eraeconom şi r ăbdător, Maica Sfinta-Maria-Luizaavea o

Page 221: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 221/420

 

iscusită pietate, domnul Thiboust-Gouron sedovedea aspru cu sine insuşi, ca şi cu alţii.Doamna

Thereson lupta neinduplecată impotriva unei bolicare o rodea. Gura infinit de obosită ii tr ădasuferinţa.

Dar niciodată această femeie n-a spus: "Mi-er ău". Era mai tare ca boala: compunea meniurişi prezida

societăţi de binefacere. Uneori, in mijlocul uneifraze, inchidea incetişor ochii şi viaţa ii păr ăsea

chipul.Slăbiciunea insă nu dura decit o secundă; apoidoamna Thereson deschidea ochii, işi reluafraza. In jurulei se şoptea: "Biata doamnă Thereson. Nu se

plinge niciodată".Traversasem salonul Bordurin-Renaudas intoată lungimea lui. M-am intors. Bun r ămas, crinifrumoşi, plini de gingăşie, in micile voastresanctuare pictate, bun r ămas crini frumoşi,mindria şi raţiunea

noastr ă de a fi, bun r ămas, Netrebnicilor.LuniNu mai scriu cartea despre Rollebon; s-aterminat, nu mai pot s-o scriu. Ce am de gind cuviaţa

Page 222: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 222/420

 

mea?Era ora trei. Şedeam la masa de lucru; pusesemalături pachetul de scrisori pe care le-am furat la

Moscova; scriam:70"Avuseser ă grijă să r ăspindească zvonurile celemai sinistre. Domnul de Rollebon s-a lăsatprobabil păcălit de această manevr ă, fiindcă ii

scrise nepotului său, la data de 13 septembrie,

tocmai işif ăcuse testamentul".

Marchizul era de faţă: ii imprumutam ceva dinviaţa mea, aşteptind să-l instaleze defintiv in

existenţa istorică. Il simţeam ca pe o căldur ăuşoar ă in stomac.Deodată mi-a venit in minte o obiecţie care mi

se putea face: Rollebon era departe de a fisincer cunepotul lui;dacă lovitura ar fi dat greş, el voia să-lfoloseasca, in calitate de martor al apăr ării, pelingă Pavel1. Era foarte posibil să fi inventat povestea cutestamentul ca să par ă naiv.Era o obiecţie f ăr ă insemnătate; n-avea

importanţă nici cit negru sub unghie. A fosttotuşi

Page 223: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 223/420

 

suficientă pentru a mă arunca intr-o reveriemohorită. Deodată am revăzut-o pe chelneriţagrasă de la

Camille, mutra r ătăcită a domnului Achille, salaunde simţisem atit de desluşit că eram uitat,păr ăsit inprezent. Mi-am zis, obosit: , ."Cum pot oare eu, care n-am avut for ţa să-mireţinl propriul trecut, să sper că-l voi salva pe al

altuia?" Am luat tocul si am inlcercat să reiaulucrul; mă săturasem pină peste cap de aceste

cugetăriasupra trecutului, asupra prezentului, asupralumii. Nu ceream decit să fiu lăsat să-mi terminin linişte

cartea.

Dar coborind privirea pe caietul cu foile albe,aspectul lui m-a uluit şi am r ămas cu tocul in aer contemplind hirtia str ălucitoare; cit era de aspr ăşi vizibilă, cit de prezentă. Nimic in ea in afar ădeprezent. Literele pe care le scrisesem nu seuscaser ă incă şi din acest moment nu-mi maiapar ţineau."Avuseser ă grijă să r ăspindească zvonurile cele

mai sinistre... " Fraza aceasta o gindisem eu,fusese mai intii ceva din mine insumi. Acum era

Page 224: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 224/420

 

scrisă pe hirtie, f ăcea corp comun impotrivamea, n-omai recunoşteam. Nici măcar n-o mai puteam

gindi. Se afla acolo, in faţa mea; degeaba aş ficăutat unsemn al originii ei. Oricine ar fi putut s-o scrie.Dar eu, eu nu mai eram sigur c-o scrisesem.Literele numai str ăluceau acum, se uscaser ă. Chiar şi astadispăruse: nu mai r ămăsese nimic din efemeralor scinteiere.Am aruncat o privire neliniştită in jur: prezent,nimic altceva decit prezent. Mobile solide şi

uşoareincastrate in prezentul lor, o masă, un pat, un

dulap cu oglindă - şi eu. Adevărata natur ă aprezentuluiieşea la iveală: prezentul e ceva ce există şi totce nu e prezent nu există. Trecutul nu există, nuexistădeloc. Nici in lucruri, nici chiar in mintea mea.Desigur, inţelesesem de mult că trecutul imiscăpaseprintre degete. Dar credeam pină acum că seretr ăsese doar in afara mea. Pentru minetrecutul nu era decit

Page 225: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 225/420

 

o retragere; un alt fel de a exista, o stare devacanţă şi de inacţiune; fiecare eveniment, cindrolul lui luase

sfir şit, se aşeza cuminte, de la sine, intr-o cutieşi devenea eveniment onorific; atit de greu e să-ţiimaginezi neantul. Acum insă aflasem: lucrurilesint in intregime ceea ce par - şi dincolo de ele...nu e

nimic.Citeva minute am fost absorbit de acest gind.Apoi am scuturat violent din umeri ca să măeliberezşi am tras caietul spre mme.

71"... că tocmai işi f ăcuse testamentul." Un imens

dezgust mă cuprinse deodată şi tocul imi căzudinmină improşcind cerneală. Ce se intimplase?Venise Greaţa? Nu, nu era asta, camera aveaaerul blind dintotdeauna. Abia dacă masa mi se

păreaceva mai grea, mai groasă, iar stiloul meu maicompact. Numai că domnul de Rollebon murisepentru adoua oar ă.Adineauri era incă aici, in mine, liniştit şi cald, il

Page 226: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 226/420

 

simţeam din cind in cind mişcindu-se. Era cit sepoate de viu, mai viu pentru mine decitAutodidactul sau decit patroana de la Locul de

intilnire aferoviarilor. Făr ă indoială, avea capriciile lui,putea să nu se arate citeva zile la rind; dar adesea, inmisterioase zile senine, ca acel călugăr higrometric, scotea nasul afar ă, ii zăream chipullivid şi obrajiialbaştri. Şi chiar cind nu se ar ăta, il simţeamgreu pe inimă şi trupul imi era apăsat de el.

Acum n-a mai r ămas nimic. Tot aşa cum nu mair ămăsese, pe literele de cerneală uscate,amintirea proaspetei lor str ăluciri. Era vina mea:singurele cuvinte care nu trebuiau spuse le

rostisem:spusesem că trecutul nu există. Şi dintr-o dată,f ăr ă zgomot, domnul de Rollebon se intorsese in

neantullui.Am luat in mină scrisorile lui, le-am pipăit cu unfel de disperare:"Totuşi, mi-am zis, chiar el a scris acestesemne, unul cite unul. El a apăsat asupra hirtiei,şi-a pusdegetul pe file ca să le impiedice să se

Page 227: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 227/420

 

r ăsucească sub peniţă".Prea tIrziu: aceste cuvinte nu mai aveau sens.Nu exista nimic altceva decit un teanc de foi

galbenepe care le stringe am in miini. Răminea, totuşi,acea poveste complicată: nepotul lui Rollebonasasinat in1810 de poliţia ţarului, hirtiile lui confiscate şitransportate in arhivele secrete, apoi, o sutăzece ani maitIrziu, depuse de Soviete, cind au luat puterea,la biblioteca de stat de unde le-am furat eu in1923. Dar toate astea păreau neverosimile, şi din furtul pecare eu insumi il comisesem nu păstrasem nici oamintire

reală. Pentru a explica prezenţa acestor hirtii incamera mea n-ar fi fost greu să găsesc o sutăde alte istoriimai demne de crezare: insă in faţa acestor foizgrunţuroase toate ar părea goale şi uşoare cabulele de aer.Decit să mă bizui pe ele ca să mă pun inlegătur ă cu Rollebon, mai bine m-aş adresaimediat preoţilor.Rollebon nu mai era.Deloc. Dacă mai r ămăseser ă din el citeva oase,

Page 228: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 228/420

 

existau pentru ele insele, independente, nu maierau decit puţin fosfat şi carbonat de calciu cusăruri şi apă.

Am f ăcut o ultimă incercare, mi-am repetataceste cuvinte ale doamnei de Genlis prin care -deobicei - il evoc pe marchiz: "Mica lui faţăzbircită, curată şi ingrijită, ciuruită de vărsat, pe

care se citea or ăutate neobişnuită, ce sărea in ochi oriciteeforturi f ăcea ca s-o ascundă".Chipul lui imi apăru docil: nasul ascuţit, obrajii

albaştri, zimbetul. Puteam să-i compun dupăvoietr ăsăturile, poate chiar cu mai multă uşurinţădecit inainte.

Dar el nu mai reprezenta decit o imagine, oficţiune. Am oftat şi m-am lăsat pe spătarul

scaunului,cu senzaţia unei lipse intolerabile.72Sună de ora patru. E o or ă de cind stau aşa, cubraţele atarnand, pe scaun. Incepe să seliltunece. Inlilcăpere nu s-a schimbat nimic: hirtia albă e totpe masă, lingă stilou şi călimar ă... Dar niciodatăn-am să

Page 229: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 229/420

 

mai scriu pe foaia incepută.Niciodată n-am să mai merg la bibliotecă, prin

strada Mutilaţilor şi bulevardul Redutei, ca să

cercetez arhivele.Aş vrea să sar in picioare şi să ies in stradă, săfac orice Ca să mă ameţesc. Dar dacă ridic un

singur deget, dacă nu r ămin absolut nemişcat,ştiu prea bine ce mi se va intimpla.Nu vreau să se intimple incă. Oricum, o să

sosească prea devreme. Nu mă mişc: citescmaşinal, pe

foaia de caiet, paragraful r ămas neispr ăvit:"A vuseser ă grijă să r ăspindească zvonurilecele mai si.nistre. Domnul de Rollebon s-a lăsat probabil

păcălit de această manevr ă, fiindcă i-a scris

nepotului său, la data de 13 septembrie, cătocmai işi f ăcuse testamentul".Marea afacere Rollebon s-a sfir şit ca o marepasiune. Va trebui să găsesc altceva. Acumciţiva ani,

la Shanghai, in biroul lui Mercier, ieşisem

deodată dintr-un vis, mă trezisem. Am avut apoialt vis: tr ăiamla curtea ţarilor, in vechile palate, atit defriguroase, incit iarna se formau ţur ţuri de

gheaţă deasupra

Page 230: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 230/420

 

uşilor. Astăzi m-am trezit dinaintea unui caiet cufoile albe. Tor ţele, serbările gla・ ciale,

uniformele,

frumoşii umeri infriguraţi au dispărut. In locul lor,in camera călduţă, a r ămas ceva, ceva ce nuvreau săvăd.Domnul de Rollebon era asociatul meu: el aveanevoie de mine ca să existe şi eu aveam nevoie

deel ca să nu simt că exist. Eu furnizam materiabrută, această materie din care aveam deprisos, cu care nuştiam ce să fac; existenţa, existenţa mea. Rolullui era să reprezinte. Stătea in faţa mea şiimprumuta

propria-mi viaţă ca să mi-o reprezinte pe a lui.Nu-mi mai dădeam seama că exist, nu maiexistam inmine, ci in el; pentru el mincam, pentru elrespiram, fiecare mişcare a mea işi avea sensulin afar ă, aici,chiar in faţa mea, in el; nu-mi mai vedeam mina

scriind litere pe hirtie, nici fraza pe care o scrisesem -dar in spatele hirtiei, dincolo de ea, il vedeam pemarchiz, care ceruse acel gest, căruia acel gest

Page 231: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 231/420

 

iiprelungea, ii intărea existenţa. Eu nu eram decitun mijloc pentru a-l face să tr ăiască, el era

raţiunea meade a fi, mă elibera de mine insumi. Ce-am să facacum?Mai ales să nu mă mişc, să nu mă mişc... Ah!Am mişcat umerii, nu m-am putut stăpini...Lucrul acela care aştepta a fost alarmat, s-a

năpustit asupr ă-mi, se strecoar ă in mine, măumple. Defapt, nu e Olrnic: Lucrul acela sint eu. Existenţaeliberată, descătuşată se revarsă asupr ă-mi.

Exist.Exist. E blind, călduţ, atit de lent. Şi uşor: aispune că pluteşte in aer. Se mişcă. Pretutindeni

sintatingeri uşoare, care se topesc şi pier. Blind,nesfir şit de blind. Am in gur ă apă spumoasă. Oinghit, imialunecă in gitlej, mă dezrniardă - şi iată căizvor ăşte din nou in gur ă, am in gur ă f ăr ăincetare o baltă micăde apă alb urie - discretă - care-mi atinge limba.Şi balta asta tot eu sint. Şi limba. Şi gitlejul sint

eu.Irni văd mina care se lăf ăie pe masă. Tr ăieşte -

Page 232: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 232/420

 

sint eu. Se desface, degetele se intind şiaţintesc.

Palma e intoarsă. Imi arată burta ei grasă.

Seamănă cu o insectă r ăsturnată.73Degetele sint labele. Mă amuz, mişcindu-Ie

repede, foarte repede, ca labele unui crab căzutpespate. Crabul moare:

labele se zgircesc, se adună

pe burta palmei.Văd unghiile singurul lucru din mine care nutr ăieşte.Dar nici asta nu-i sigur. Mina se intoarce, seintinde pe burtă, imi prezintă acum spatele. Unspateargintiu, puţin lucios - ai zice că e ~n peşte,

dacă n-ar fi perii roşcaţi de la r ădăcinafalangelor.Imi simt mina. Aceste două insecte care se agităla capătul braţelor sint eu. Mina mea işiscarpinăuna din labe cu unghia altei labe; ii simtgreutatea pe masă, care nu sint eu.

 Ţine mult, nesfir şit, senzaţia de greutate nutrece. N-are nici un motiv să treacă. De la ovremedevine insuportabiIă... Imi retrag mina, o bag in

Page 233: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 233/420

 

buzunar. Dar simt numaidecit prin stof ă călduracoapsei.Smulg mina din buzunar; o las să atirne pe

spătarul scaunului. Acum ii simt greutatea lacapătul braţului.Trage puţin, slab, moleşită, există. Nu insist;

oriunde aş pune-o va continua să existe şi euvoi continua săsimt că există; nu pot s-o suprim, nici să-mi

suprim restul trupului, căldura umedă care-mimurdăreşte

cămaşa, gr ăsimea caldă care freamătă leneş,parcă mestecată cu lingura, toate senzaţiilecare se plimbăinăuntru, care vin şi pleacă, urcă de la şold lasubsuoar ă sau numai vegetează incetişor, de

dimineaţa pinăseara, in colţişorullor obişnuit.Sar de pe scaun: de-aş putea măcar să nu maigindesc, tot ar fi bine. Gindurile sint tot ce poatefimai fad. Mai fad chiar decit carnea. Se intind la

nesfir şit şi lasă un gust ciudat. Şi apoi sintcuvinteleinăuntrul gindurilor, cuvintele neterminate,rudimentele de frază care revin intruna:"Trebuie să sfir şesc... Exi... Moar... Domnul de

Page 234: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 234/420

 

RoU e mort.. . Nu sint... Exi..." Se rostogolesc,serostogolesc, nu se mai termină. E mai r ău decit

restul, pentru că mă simt r ăspunzător şicomplice. Depildă, această rumegare dureroasă: exist, ointreţin eu insumi. Eu. Trupul tr ăieşte de la sine,o dată ce a

inceput să tr ăiască. Dar gindul il continuu eu, il

derulez. Exist. Gindesc că

exist. ah! Ceserpentină lungă,sentimentul de a fi - şi eu o derulez incetişor...Dacă aş putea să mă impiedic să gindesc!

Incerc, reuşesc;am senzaţia că mi se umple capul de fum... iatăcă incepe iar: "Fum... să nu gindesc... Nu vreau

săgindesc...Gindesc că nu vreau să gindesc. Nu trebuie săgindesc că nu vreau să gindesc. Fiindcă e tot ungind". N-o să se termine niciodată?... Gindul meu sint eu: iată de ce nu mă pot opri.

Exist pentru că gindesc... şi nu mă pot impiedicasă nu gindesc.Chiar in clipa asta - e ingrozitor - dacă exist, epentru că am oroare să exist. Eu, eu sint acelacare

Page 235: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 235/420

 

mă scoate din neantul spre care năzuiesc: ura,dezgustul de a exista sint tot atitea chipuri de amă face să

exist, de a mă adinci in existenţă. Gindurile senasc dincolo de mine, ca o ameţeală, le simtmişcindu-se in

afara capului meu... dacă cedez, se vor năpustiin faţă, intre ochii mei - şi cedez mereu, gindulcreşte,

creşte şi iată-I imens, cum mă umple şi-mireinnoieşte existenţa.

Saliva mea e dulceagă, trupul meu călduţ; măsimt searbăd. Briceagul e pe masă. Il deschid.De cenu?74

Oricum, va fi o mică schimbare. Imi pun minastingă pe caiet şi-mi infig zdravăn cuţitul inpalmă.Gestul a fost nervos; lama a alunecat, rana esuperficială. Singerează. Şi apoi? Ce s-a

schimbat? Totuşi

privesc cu satisfacţie pe foaia alb

ă, de-acurmezişul rindurilor pe care le-am scris

adineauri, acest singecare a incetat in fine de a fi eu. Patru rinduri pe ofoaie albă, o pată de singe, sint o amintire

Page 236: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 236/420

 

frumoasă. Ar trebui să scriu dedesubt: "In ziua aceea am

renunţat să scriu cartea despre marchizul de

Rollebon".Să-mi bandajez mina? Ezit. Privesc curgereaslabă, monotonă a singelui. Iată că se şi

incheagă. Saispr ăvit. In jurul tăieturii pielea pare ruginită. Subpiele n-a mai r ămas decit o senzaţie ca oricare

alta,poate chiar mai fadă.Sună de cinci şi jumătate. Mă ridic, cămaşarece mi se lipeşte de carne. Ies. De ce? Ei bine,pentrucă n-am nici un motiv să n-o fac. Chiar dacăr ămin, chiar dacă mă ghemuiesc in tăcere intr-

un colţ, n-amsă uit de mine. Voi fi aco~o, voi apăsa podeaua.Sint.In drum cumpăr un ziar. Senzaţional. Trupulmicuţei T.ucienne a fost găsit. Miros decerneală,

hirtia se mototoleşte intre degete. Ticălosul afugit. Copila a fost violată.S-a găsit corpul ei, cu miinile zgircite in noroi.Fac ghem ziarul, cu degetele crispate; miros decerneală; Doamne, Cu cită putere există astăzi

Page 237: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 237/420

 

lucrurile. Micuţa Lucienne a fost violată. Gituită.Trupul eimai există, carnea ei strivită. Ea nu mai există.

Miinile ei. Ea nu mai există. Casele. Merg printrecase,sint intre case, mă ţin drept pe pavaj; subpicioarele mele pavajul există, casele se unescdeasupra mea aşacum apa s-ar inchide asupra mea; pe hirtia

imaculată

sint. Sint, exist, gindesc deci exist;exist fiindcăgindesc; pentru ce gindesc? Nu mai vreau săgindesc, sint fiindcă gindesc că nu vreau să fiu,

gindesc că...pentru că... pfui!Fug, ticălosul a fugit, corpul ei violat. A simţit

carnea cealaltă strecurindu-se intr-a ei. Eu...iată căeu... Violată.

O dulce dorinţă singeroasă de viol mă cuprindepe la spate, atit de dulce, in dosul urechilor,urechile alunecă in spatele meu, părul roşcat, e

roşcat pe capul meu, o iarbă udă, o iarbă roşie,tot eu sint?Şi ziarul tot eu sint? Ţin ziarul, existenţă lingăexistenţă, lucrurile există unele lipite de altele;dau drumul

Page 238: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 238/420

 

ziarului. Casa ţişneşte, există; inaintea mea, de-a lungul zidului, trec, de-a lungul zidului exist,inaintea

zidului, un pas, zidul există in faţa mea, un, doi,in spatele meu, un deget care-mi zgiriepantalonul, zgirie,zgirie şi trage degetul micuţei murdar de noroi,noroi pe degetul mare care iese din riul noroiosşi recadeincet, incet, se moaie, zgirie mai slab decitdegetele fetiţei care a fost gituită, ticălosul,zgiriau noroiul,pămintul mai puţin tare, degetul alunecă incet,cade intii capul şi-mi mingiie, rostogolindu-secald,coapsa; existenţa e moale, se rostogoleşte şi se

băIăngăne, mă băIăbănesc printre case, sint,exist, gindesc,deci mă băIăbănesc, sint, existenţa e o căderepr ăbuşită, nu va cădea, va cădea, degetul zgirie

la lucarnă,existenţa e o imperfecţiune. Domnul. Domnulcel chipeş există. Domnul simte că există. Nu,domnul celchipeş, care trece, mindru şi suav ca o rochiţa-rindunicii, nu simte că există. A inflori; mă doaremina

Page 239: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 239/420

 

tăiată, exist, exist, exist.Domnul cel chipeş există Legiunea de onoare,

există mustaţă, asta-i tot; ce fericire să nu fii

decit oLegiune de onoare şi o mustaţă şi restul nu-lvede nimeni, el vede virfurile ascuţite ale

mustăţii de ambele75păr ţi ale nasului; nu gindesc deci sint o

mustaţă. Nici trupul lui slab, nici picioarele marinu şi le vede,scotocind in fundul pantalonilor ai să descoperidesigur o pereche de gume cenuşii. AreLegiunea deonoare, Netrebnicii au dreptul să existe: "Existfiindcă e dreptul meu". Am dreptul să exist, deci

amdreptul să nu gindesc; degetul se ridică. Oaresă?...Să mingii in inflorirea cear şafurilor albe carneaalbă Inflorită care cade blind, să ating umezealainflorită a subsuorilor, elixirele şi sucurile, şi

eflorescenţele cărnii, să intru in existenţaaltcuiva, inmucoasele roşii cu greul, dulcele parfum alexistenţei, să mă simt existInd intre buzeleumede, buzele

Page 240: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 240/420

 

roşii de singe palid, buzele fremătInde care sedeschid muiate de existenţă, scăldate de un

puroi limpede,

intre buzele ude, zaharate, care Iăcrimează canişte ochi? Trupul meu de carne, care tr ăieşte,carnea carecolcăie şi amestecă incetişor sucuri, careamestecă pastă, carnea care amestecă,amestecă, amestecă apa

blindă şi dulce a cărnii mele, singele miinii melemă doare, dulcele cărnii mele zdrobite careamestecă,merge, merg, fug, sint un ticălos cu carneastrivită, strivită de către existenţă de acesteziduri. Mi-e frig,fac un pas, mi-e frig, un pas, apuc la stinga,

apucă la stinga, gindeşte că apucă la stinga,nebun, sintnebun? Spune că se teme să nu fie nebun,existenţa, vezi tu, dragule, in existenţă, el seopreşte, trupul se

Opreşte, gindeşte că se opreşte, de unde vine?

Ce face?Pleacă iar, ii e frică, foarte frică, ticălosul,dorinţa ca o brumă, dorinţa, dezgustul, el spune

că s-adezgustat să existe, oare e dezgustată? Obosit

Page 241: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 241/420

 

de dezgustul de a exista.Aleargă. Ce sper ă? Aleargă să evadeze, să searunce in bazin? Aleargă, inima, inima care bate

e osărbătoare.Inima există, picioarele există, r ăsuflarea există,eXistă alergind, r ăsuflind, bătind moale, suflăincet, imi pierd suflul, spune că-şi pierde suflul;existenţa imi surprinde gindurile şi le deschide

uşurel pela spate; sint prins pe la spate, for ţat pe la spatesă gindesc, deci să fiu ceva, in spatele meuexistenţa suflăbule uşoare, e o băşică de brumă de dorinţă, epalid in oglindă ca un mort, Rollebon e mort,

Antoine

Roquentin nu e mort, să leşin: spune că ar vreasă leşine, aleargă, aleargă viezurele (pe laspate), pe laspate, pe la spate, micuţa Lucienne atacată pela spate, violată de existenţă pe la spate, cereindurare, ii e

ruşine c

ăcere indurare, mil

ă, ajutor, ajutor deci,exist, intr ă la Barul marinei, micile oglinzi din

miculbordel, e palid in micile oglinzi ale micului bordelroşcovanul mare şi flasc care se pr ăbuşeşte pe

Page 242: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 242/420

 

banchetă, pick-up-ul cintă, există, totul seinvirteşte, există picupul, inima bate:

amestecaţi-vă, amestecaţivă,

sucuri ale vieţii, amestecaţi-vă, jeleuri, sirop uriale cărnii mele, mingiieri... picupul.W'hen the mellow moon begins to beamEvery night 1 dream a !iule dream.Vocea gravă şi r ăguşită se inalţă brusc şi lumeapiere, lumea existenţelor. O femeie de carne a

avutvocea asta, a cintat in faţa unui disc in cea maifrumoasă toaletă a ei şi i-au inregistrat vocea.Femeia:pfui! Exista ca şi mine, ca şi Rollebon, n-am chef s-o cunosc. Dar cintecul r ămine. Nu se poatespune că

există. Discul care se invirteşte există, aerul lovitde vocea care vibrează există, vocea care aimpresionatdiscul a existat. Eu care ascult exist. Totul e plin,existenţă pretutindeni, densă şi grea, şi dulce.Dar 76dincolo de toată a~eastă dulceaţă, inaccesibilă,atit de apropiată şi depă~tată, vai, tinăr ă,nemiloasă şisenină e această... această ngoare.

Page 243: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 243/420

 

Mar ţiNimic. Existat.Miercuri

Pe faţa de masă de hirtie e un rotocol de soare.In rotocolo muscă se tir ăşte toropită, seIncălzeşteşi Işi freacă labele dinainte. Am să-i fac serviciuls-o strivesc. Nu vede ar ătătorul gigant cu periaurii care

str ă

lucesc In soare.- N-o omoriţi, domnule! ţipă Autodidactul.Plesneşte, maţele mici şi albe ies din burtă; amscăpat-o .' de existenţă. Ii spun sec

Autodidactului:- I-am f ăcut un serviciu.De ce sint aici? Şi de ce n-aş fi?

E amiază, aştept să vină ora somnului. (Dinfericire pot dormi.) Peste patru zile o revăd peAnny:iată, pentru moment, singura mea raţiune de atr ăi. Şi după aceea?

CInd Anny mă va fi păr ăsit? Ştiu bine ce sper pe

ascuns:sper că nu mă va mai păr ăsi niciodată. Ar trebuitotuşi să ştiu că Anny nu va accepta niciodatăsăImbătrInească sub ochii mei. Sint singur şi slab,

Page 244: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 244/420

 

am nevoie de ea. Aş fi vrut s-o reVăd avind Incăfor ţaIntreagă: Anny n-are milă de epave.

- Ce faceţi, domnule? Vă simţiţi bine?Autodidactul mă priveşte dintr-o parte, cu ochisurIzători. Gifiie puţin, cu gura deschisă, ca unciine cu r ăsuflarea tăiată. Mărturisesc: azi-

dimineaţă am fost aproa_ pe fericit să-I revăd,aveam nevoie să

vorbesc.- Ce fericit sint că vă am la masă, spune el,

dacă vă e frig, ne putem aşeza lingă calorifer.Domniiaceia vor pleca imediat, au cerut nota. , Cinevase ingrijeşte de mine, se intreabă dacă nu mi-efrig;

vorbesc cu un alt om: sint ani de cind nu mi s-amai intimplat.- Pleacă, vreţi să schimbăm locul?

Cei doi domni şi-au aprins ţigările. Ies, iată-i inaerul pur, in soare. Trec de-a lungul ferestrelor mari, ţinindu-şi păIăriile cu ambele miini. Rid;vintul le umflă paltoanele.

Nu, nu vreau să schimbăm locurile. La ce bun?Şi apoi, prin ferestre, printre acoperişurile albealecabinelor de baie, văd marea, verde şi

Page 245: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 245/420

 

compactă.Autodidactul a scos din portofel douădreptunghiuri de carton violet. Le va da indată la

casă.Descifrez de-a-ndoaselea pe unul din ele:"Casa Bottanet, bucătărie burgheză.

Meniu fix: 8 franci.Aperitiv la alegere.77Friptur ă cu garnitur ă.Brinză sau desert.140 franci 20 de bonuri".Il recunosc pe tipul care mănincă la masarotundă, aproape de uşă: trage adesea lahotelulPrintania, e comis-voiajor. Din cind in cind,

aţinteşte asupra mea o privire atentă şisurizătoare; dar nu măvede; e prea ocupat să cerceteze ce mănincă.De cealaltă parte a casei, doi bărbaţi roşcovanişi indesaţi sedelectează cu scoici şi beau vin alb.Cel mai scund, care are o mustaţă subţire,

galbenă, povesteşte o istorioar ă de care seamuză singur.Face pauze şi ride ar ătIndu-şi dinţii str ălucitori.Celălalt nu ride; privirea lui e aspr ă. Dar face

Page 246: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 246/420

 

adesea "da"cu capul. Lingă fereastra, un bărbat slab Şlbrun, cu tr ăsătun dlstlllse, cu părul frumos alb,

pieptănat pespate işi cite!te ginditor ziarul. Alătun, pecanapea, a pus o servletă de Plele. Bea apă de

Vichy. Peste oclipă toţi aceşti oameni vor ieşi, in greunaţi dehrană, mingiiaţi de briză, cu pardesiile larg

descheiate, cucapul puţin zumzăitor, vor merge de-a lungulbalustradei privind copiii pe plajă şi vapoarele pemare; sevor duce la lucrul lor. Eu nu voi merge nicăieri,nu lucrez.Autodidactul ride cu nevrnovăţie, şi soarele se

 joacă in părul lui rar:- V reţi să alegeţi?Imi intinde lista: am dreptul la un aperitiv laalegere:cinci felii de salam sau ridichi, sau crevetecenuşii, sau ţelină cu maioneză. Melcii deBurgundiaau supliment la preţ.-; Salam, ii spun chelneriţei.

Imi smulge lista din miini:- Nu-i nimic mai bun? Iată, melci de Burgundia.

Page 247: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 247/420

 

- Nu-mi prea plac melcii.- Ah! Atunci stridii?- Costă patru franci in plus, spune chelneriţa.

-; Ei bine, stridii, domnişoar ă - şi ridichi pentrumine.In;i explică roşind:- Imi plac mult ridichiile.Şi mie.- Şi pe urmă? intrebă el.Parcurg lista fripturiloL Friptura de vacă m-ar tenta.Dar ştiu dinainte că voi primi pui vinătoresc, esingurul cu supliment de preţ.- Vei aduce domnului pui vinătoresc. Pentrumine, friptur ă de vacă.

Intoarce lista: pe verso sint vinurile.

- O să luăm vin, spune el, cu oarecaresolemnitate.78- Un chef in toată legea, spune chelneriţa. Nubeti niciodată. ' - Totuşi, pot suporta foarte bine

unpahar de vin dacă se iveşte ocazia.Domnişoar ă, vrei să ne dai o caraf ă Cu rubiniude Anjou?Autodidactul pune lista pe masă, işi rupe piineain bUCăţele mici şi işi freacă tacimul cu

Page 248: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 248/420

 

şervetul.Aruncă o privire spre bărbatul cu părul alb care

citeşte ziarul, apoi imi zimbeşte:

- De obicei vin aici cu o carte, deşi un medic m-asf ătuit să n-o fac: măninci prea repede, numesteci. Dar am un stomac de struţ, pot săinghit orice. In iarna lui 1917, cind eramprizonier, hrana eraatit de proastă, că toată lumea s-a imbolnăvit.

Bineinţeles, m-am declarat şi eu bolnav ca şiceilalţi: dar naveamnimic.A fost prizonier de r ăzboi... E prima oar ă că-mi

vorbeşte despre asta; - nu-mi vin in fire: nu mi-lpot inchipui altfel decit autodidact.- Unde-ai fost prizonier?

Nu r ăspunde. A lăsat furculiţa şi mă priveşte cuo intensitate uimitoare. Imi va povesti necazurilelui: acum imi amintesc că la bibliotecă ceva nu

era in regulă. Sint numai urechi: nu pretind de laminedecit să mă induioşez de necazurile altora, astao să-mi aducă o schimbare. Eu n-am necazuri,

am bani caun rentier, n-am şef, nici nevastă, nici copii;exist, asta-i tot. Şi acest necaz e atit de vag, atitde metafizic,

Page 249: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 249/420

 

incit mi-e ruşine.Autodidactul nu pare ner ăbdător să vorbească.

Ce privire curioasă imi aruncă: nu ca să mă

vadă, cimai curind pentru o comuniune a sufletelor.Sufletul Autodidactului a urcat pină la minunaţiilui ochi deorb, unde izvor ăşte. Să facă şi al meu la fel, să-şi lipească nasul de ferestre: amindouă işi vor 

facereverenţe.Nu vreau comuniuni sufleteşti, fi-am decăzutpină intr-atit. Mă retrag. Dar Autodidactul işi

impinge bustul asupra mesei f ăr ă să mă piardădin ochi. Din fericire, chelneriţa ii aduceridichiile. Cade

din nou in scaun, sufletul ii dispare din ochi;incepe să mănince docil.- S-au ispr ăvit necazurile dumitale?Tresare:- Care necazuri, domnule? intreabă cu un aer speriat.- Ştii doar, data trecută voiai să-mi vorbeşti.

Roşeşte violent:- A! spune el cu voce uscată. A! Da, datatrecută. Ei bine, corsicanul acela, domnule,corsicanul

Page 250: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 250/420

 

de la bibliotecă.Incă o dată ezită, stupid şi incăpăţinat:

- Birfeli, domnule, cu care nu vreau să vă supăr.

Nu insist. Mănincă, deşi nu s-ar părea, cu orapiditate extraordinar ă. Cind mi s-au adusstridiile, işiterminase ridichiile. Pe farfuria lui n-au mair ămas decit cozile verzi şi puţină sare umezită.Afar ă o tinăr ă pereche s-a oprit in faţa meniului

pe care un bucătar de carton il prezintă cu minastingă (in dreapta ţine o tigaie). Ezită. Femeii ii e

frig, işi ascunde bărbia in gulerul de blană.Tinărul sehotăr ăşte primul, deschide uşa şi-i face loctovar ăşei sale.79

Ea intr ă. Priveşte imprejur cu amabilitate,tremurind uşor:- E cald, spune cu voce gravă.Tinărul inchide uşa.- Bună ziua.

Autodidactul ~e intoarce şi r ăspunde dr ăguţ:

- Bună ziua.Ceilalţi clienţi nu r ăspund, dar domnul distinscoboar ă pUţin ziarul şi-i scrutează pe nou-veniţii cu

o privire pătrunzătoare.

Page 251: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 251/420

 

- Mulţumesc, nu-i nevoie.Pină ce chelneriţa, venită să-I ajute, apucă săfacă vreun gest, tinărul şi-a scos cu o mişcare

suplăimperrne_ abilul. Poartă in loc de haină unbluzon de piele cu fermoar. Chelneriţa, puţindezamăgită, s-a

intors spre femeie. Dar el i-o ia din nou inainte şicu gesturi blinde şi precise işi ajută tovar ăşa să-

şidezbrace paltonul. Se aşază in apropiereanoastr ă, unul lingă celălalt. Nu par să secunoască de mult timp.

F~meia are o faţă obosită şi limpede, un picimbufnată. Işi scoate brusc pălăria şi isi scutur ăpletele negre

zimbind. ' Autodidactul ii cercetează indelung, cubunătate; apoi se intoarce spre mine şi-mi facecuochiul induioşat, parcă ar vrea să spună: "Tare-s frumoşi". .

Nu sint uriţi. Tac, sint fericiţi că sint impreună,

fericiţi că sint văzuţi impreună. Uneori, cindAnnyşi cu mine intram intr-un restaurant din

Piccadilly, ne simţeam contemplaţi cuinduioşare. Pe Anny o

Page 252: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 252/420

 

enerva, dar eu, mărturisesc, eram intrucitvamindru. Şi mai ales mirat; n-am avut niciodatăaerul cur ăţel

care-i stă atit de bine acestui tinăr şi nici nu sepoate spune că uriţenia mea e induioşătoare.Numai căeram tineri: acum am virsta potrivită ca să măinduioşez de tinereţea altora. Nu mă induioşez.Femeia are

ochi opaci şi blinzi; tinărul o piele gălbuie cuporii mari şi o mică bărbie voluntar ă,

fermecătoare.Amindoi mă mişcă, e adevărat, dar mă şidezgustă puţin. Ii simt atit de departe de mine;căldura iitoropeşte, urmează acelaşi vis in inima lor, atit

de dulce, atit de firav. Se simt bine, privescincrezătoripereţii galbeni, oamenii găsesc că lumea ebună aşa cum e, intocmai aşa cum e, şi fiecaredin ei,deocamdată, găseşte sensul ~ vieţii in viaţa

celuilalt. In curind amindoi nu vor fi decit osingur ă viaţă, oviaţă inceată şi călduţă, care nu va mai aveasens deloc - dar ei nu-şi vor da seama de asta.Par să se intimideze unul pe celălalt. Pină la

Page 253: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 253/420

 

urmă tInărul, cu un aer stingaci şi hotărit, prindeminafemeii.

Ea respir ă adinc şi amindoi se apleacădeasupra listei. Da, sint fericiţi. Ei şi, ce-i cuasta?Autodidactul işi ia o inf ăţişare amuzată, puţinmisterioasă:

- V-am văzut alaltăieri.

- Unde? "- Ha! Ha! face el, tachinindu-mă respectuos.Mă lasă să aştept o clipă, apoi:

- Ieşeaţi de la muzeu.- Ah, da! spun, nu alaltăieri: simbătă.80Alaltăieri n-avusesem in nici un caz chef să

alerg prin muzee.- Aţi văzut frumoasa reproducere in lemnsculptat a atentatului lui Orsini?- Niciodată.- Cum se poate? E intr-o sală mică, la dreaptaintr ării.E opera unui comunard care a tr ăit la Bouville

pină la amnistie, ascuns intr-un pod. Voise să seimbarce pentru America, dar aici poliţia portuluie bine organizată. Un om admirabil. In toatăaceastă

Page 254: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 254/420

 

vacanţă for ţată a sculptat un panou mare destejar. N-avea alte instrumente in afar ă de un

briceag şi o pilă

de unghii. Sculpta por ţiunile delicate cu pila:miinile, ochii. Panoul are un metru cincizecilungime pe unmetru lăţime; toată lucrarea e dintr-o singur ăbucată; sint şaptezeci de personaje, fiecare deinălţimea

miinii mele, f ăr ă să socotesc cei doi cai caretrag tr ăsura impăratului. Şi chipurile, domnule,feţele aceleaf ăcute cu pila, au toate o fizionomie, un aer omenesc.Domnule, dacă pot să-mi permit, e o oper ă caremerită să fie văzută.

Nu vreau să mă angajez:- Am vrut doar să văd tablourile lui Bordurin.Autodidactul se intristează dintr-o dată:

- Portretele din sala principală? Domnule, spuneel cu un suris tremurat, nu mă pricep deloc lapictur ă. Desigur, imi dau seama că Bordurin e

un pictor mare, văd bine că are linie, mină, cumse spune?Dar plăcerea, domnule, plăcerea estetică imi estr ăină.Ii spune cu simpatie:

Page 255: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 255/420

 

- Mie mi se intimplă la fel cu sculptura.- Ah, domnule! Vai, şi mie. Şi cu muzica, şi cu

dansul.

Totuşi nu sint lipsit de oarecare cunoştinţe. Eibine, e de neconceput: am văzut tineri care nuştiau

nici jumătate din cite ştiu eu şi care, stind in faţaunui tablou, păreau să simtă plăcere.- Probabil că se pref ăceau, am spus incurajator.

- Poate...Autodidactul visează un moment:- Ce mă intristează nu e că sint lipsit de unanume fel de satisfacţie, ci mai curind faptul căointreagă ramur ă a activităţii omeneşti imi r ăminestr ăină... Fiindcă totuşi sint om şi tablourile

acestea aufost f ăcute de nişte oameni.Reia brusc, cu vocea schimbată:- Domnule, m-am aventurat odată să gindesc căfrumosul nu e decit o chestiune de gust. Nu sintoare reguli A diferite pentru fiecare epocă? Imi

daţi voie, v

ărog?Văd cu surprindere că scoate din buzunar un

carnet de piele neagr ă. Il r ăsfoieşte o clipă: apar multe pagini albe şi, foarte rar, citeva rinduriscrise cu cerneală roşie. S-a f ăcut palid. A pus

Page 256: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 256/420

 

carnetul pefaţa de masă şi işi aşază mina mare pe paginadeschisă. Tuşeşte stingherit:

81 _ Adesea imi vin in minte - nu indr ăznesc săspun idei.E foarte curios; stau şi citesc şi, deodată, nu ştiude unde vine asta, dar sint ca iluminat. Lainceputnu dădeam atenţie acestor lucruri, apoi m-am

hotărit să cumpăr un carnet.Se opreşte şi mă priveşte: aşteaptă.- Aha! Aha! spun eu. "- Domnule, acestemaxime sint, bineinţeles, provizorii:

educaţia mea nu e completă.Ia carnetul cu miini tremur ătoare, e foarte

emoţionat:- Iată dar cite ceva despre pictur ă. Aş fi fericitdacă mi-aţi permite să vă citesc.

- Bucuros, ii spun.Citeşte:- Nimeni nu mai crede in adevărurile secolului alXVIII-lea. De ce ni s-ar cere să ne placă astăzi

opere care pe atunci erau socotite frumoase?Mă priveşte rugător.- Ce trebuie să cred, domnule? E poate puţinparadoxal? Fiindcă am crezut că pot da ideii

Page 257: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 257/420

 

meleforma unei butade.- Ei bine, mie... mi se pare foarte interesant.

- Aţi mai citit asta undeva?- Nu, cu siguranţă.- Adevărat, niciodată, nicăieri? Atunci, domnule,spuse el intunecindu-se, inseamnă că nu eadevărat. Dacă era adevărat, altcineva ar fi

gindit-o pină acum.

- Stai puţin, ii spun, dac

ămă

gindesc, cred că

am citit ceva asemănător.Ii str ălucesc ochii; isi scoate creionul.- In ce autor? mă i~treabă cu un ton ferm.

- In... in Renan.E in al nouălea cer.- Aţi avea bunătatea să-mi citaţi pasajul exact?

intrebă el sugind virful creionului.- Ştii, e mult de cind am citit asta.- Oh! Nu face nimic, nu face nimic.Scrie numele lui Renan in carnet, sub maximalui.- M-am intilnit in ginduri cu Renan! Am scrisnumele cu creionul, imi explică incintat, dar il voitranscrie desear ă cu cerneală roşie.Un moment işi priveşte extaziat carnetul, aşteptsă-mi citească şi alte maxime. Dar il inchide cugrijă, şi-l vir ă in buzunar. Făr ă indoială gindeşte

Page 258: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 258/420

 

că a fost de ajuns de norocos pentru o singur ăzi.- Cit e de plăcut, spune el pe un ton intim, să

poţi citeodată să stai de vorbă in toatălibertatea, aşacum facem noi acum.Acest pietroi, după cum era de presupus,striveşte biata noastr ă conversaţie. Urmează olungă

tăcere. .82De la sosirea celor doi tineri atmosferarestaurantului s-a schimbat. Cei doi bărbaţiroşcovani autăcut; trec in revistă pe indelete f ăr ă jenăfarmecele femeii. Domnul distins a lăsat ziarul şi

priveşteperechea cu ingăduinţă, aproape .,. complice.Se gindeşte că bătrineţea e inţeleaptă, cătinereţea efrumoasă, clatină capul cu oarecare cochetărie:ştie foarte bine că e incă prezentabil, admirabil

conservat,că tenullui brun şi trupul subţire incă mai potseduce. Il amuză să se simtă patern.Sentimentele chelneriţeipar mai simple: s-a proţăpit dinaintea tinerilor şi

Page 259: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 259/420

 

ii priveşte cu gura căscată.Ei vorbesc cu voce scăzută. Li s-au servit

aperitivele, dar nu se ating de ele. Ciulind

urechea, prindcrimpeie din conversaţia lor. Inţeleg mai bine cespune femeia, cu glasul ei melodios şi voalat.- Nu, Jean, nu.- De ce nu? murmur ă tinărul plin de ardoare.

- Ţi-am mai spus.

- Nu-i un motiv.Citeva cuvinte imi scapă, apoi femeia schiţeazăun fermecător gest de plictiseală:

- Am incercat de prea multe ori. Am trecut devirsta la care poţi lua viaţa de la incep~t. Sintbătrină, să ştii.

Tinărul ride ironic. Ea continuă:

- N-aş putea suporta o... decepţie.- Trebuie să ai incredere, spune tinărul; cum eştiacum, nu se poate spune că tr ăIeşti.Ea suspină:- Ştiu!

- Uită-te la J eannette.

- Da, spuse ea cu o strimbă

tur ă

.- Ei bine, ce-a f ăcut ea mi se pare lăudabil. Aavut curaj.- Ştii, zice femeia, mai curind s-a gr ăbit săprofite de ocazie. Am să-ţi spun că, dacă voiam,

Page 260: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 260/420

 

aş fiavut sute de ocazii de felul ăsta. Am preferat săaştept.

- Ai avut dreptate, spune el tandru, ai avutdreptate să mă aştepţi.Ea ride la rindul ei:- Ingimfatule! N-am spus asta.Nu-i mai ascult: mă enervează. Se vor culca

impreună.

Oştiu

şi ei. Fiecare dintre ei

ştie c

ăcel

ălalt

ştie.Dar intrucit sint tineri, curaţi şi decenţi, intrucit

fiecare din ei doreşte să se poată stima incontinuare şi să fie stimat de celălalt, intrucit

dragostea e unlucru poetic ce nu trebuie infricoşat, se duc demai multe ori pe săptămină la baluri şi

restaurante ca săofere spectacolul micilor lor dansuri rituale şimecanice...La urma urmei, trebuie să omori timpul. Sinttineri şi bine f ăcuţi, au resurse pentru incă vreo

treizeci de ani. Aşa că nu se gr ăbesc, amină şi

au dreptate. Cind se vor fi culcat impreună

, vor trebui săgăsească altceva ca să acopere enormaabsurditate a existenţei. Şi totuşi... e oareabsolut necesar să te

Page 261: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 261/420

 

minti?83Imi rotesc p;ivirea prin sală. E o farsă! Toţi

aceşti oameni stau pe scaune cu un aer serios,mănincă. Nu, nu mănincă: işi innoiesc for ţelepentru a duce la bun sfir şit sarcina ce le revine.Fiecare aremica lui incăpăţinare personală, care-l

impiedică să-şi dea seama că există; nu e unul

care să

nu se creadă

de neinlocuit pentru cineva sau pentru ceva. Nu-mi spunea Autodidactul data trecută:

"Nimeni nu era mai indicat ca Now;:apie pentrua intreprinde această vastă sinteză"? Fiecaredintre ei face un lucru oarecare, pe care nimenialtul n-ar fi mai indreptăţit să-I facă. Nimeni nu e

maiindreptăţit decit comis-voiajorul de colo ca săplaseze pasta de dinţi Swan. Nimeni nu e maiindreptăţitdecit acest tinăr interesant ca să scotoceascăsub fustele vecinei lui. Şi eu sint printre ei, şidacă se uită la

mine se gindesc că nimeni nu e mai indreptătitdecit mine să facă ceea ce fac. Dar eu ştiu.Inf ăţişarea m~anu o spune, dar eu ştiu că exist şi că ei există.

Page 262: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 262/420

 

Dacă aş cunoaşte arta de a convinge, m-aşduce să mă aşez

lingă domnul prezentabil, cu părul alb, şi i-aş

explica ce va să zică existenţa. La gindul mutreipe care ar face-o, izbucnesc in ris.Autodidactul mă priveşte surprins. Aş vrea sămă opresc, dar nu pot: rid cu lacrimi.- Sinteţi vesel, domnule, imi spune Autodidactul

cu un aer circumspect.- Fiindcă mă gindesc, ii r ăspund rizind, că stămaici, toţi ciţi sintem, mincăm şi bem ca să neconservăm preţioasa noastr ă existenţă şi nu

există nici o raţiune, dar absolut nici o raţiunepentru a tr ăi.Autodidactul a devenit grav, face eforturi să mă

inţeleagă. Am ris prea tare: am văzut mai multecapete intorcindu-se spre mine. Şi apoi regret căam spus atitea.La urma urmei, asta nu priveşte pe nimeni.Repet rar:- Nici o raţiune pentru a tr ăi... Vreţi, desigur, să

spuneţi, domnule, c

ăvia

ţa e f 

ăr ă

scop? Nu senumeşte asta pesimism?Cugetă incă o clipă, apoi spune cu blindeţe:- Am citit, acum ciţiva ani, o carte a unui autor american, se numea Merită viaţa să fie tr ăită?

Page 263: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 263/420

 

Nuaceasta e intrebarea pe care v-o puneţi?Nu, evident, nu-i aceasta intrebarea pe care mi-

o pun.Dar nu vreau să explic nimic.- Ajungea la o concluzie, imi spune Autodidactulpe ton consolator, favorabilă optimismuluivoluntar. Viaţa are un sens, dacă vrei să-iatribui unul. Mai intii trebuie să acţionezi, să telansezi intr-ointreprindere. Pe urmă, dacă te gindeşti, zarurilesint aruncate, eşti angajat. Dumneavoastr ă, cecredeţi,domnule?- Nimic, spun.Sau mai curind cred că este exact genul de

minciună pe care şi-l repetă intruna comis-voiajorul,cei doi tineri şi domnul cu părul alb.Autodidactul zimbeşte cu un strop de maliţie şimultă solemnitate:

- Nu e nici părerea mea. Cred că nu trebuie săcăutăm atit de departe sensul vieţii.- Poftim?84- Există un scop, domnule, există un scop...Oamenii.

Page 264: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 264/420

 

Adevărat: uitasem că e umanist. Rămine o clipătăcut, cit să facă să dispar ă in intregime,

definitiv,

 jumătate din friptur ă şi o felie intreagă de piine."Există oamenii...", s-a definit perfect acestsentimental.Da, dar nu ştie s-o spună Cum trebuie. Aresuflet cu carul, indiscutabil, dar sufletul nu e deajuns. Amfrecventat odinioar ă umanişti parizieni, de o sutăde ori i-am auzit spunind: "există oamenii", dar eraaltceva! Virgan era inegalabil. Işi scoteaochelarii, pentru a se expune gol, in pielea lui deom, mă fixa cuochi emoţionaţi, cu o lungă privire obosită, care

părea că mă dezbracă pentru a-mi surprindeesenţaomenească, apoi murmura melodios: "Existăoamenii, prietene, există oamenii", dăruind lui"există" unfel de putere stingace, ca şi cum・iubirea luipentru oameni, mereu proaspătă şi uimită, seimpiedica inaripile ei gigantice.Mimica Autodidactului nu e atit de catifelată:dragostea lui de oameni e naivă şi barbar ă: un

Page 265: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 265/420

 

umanist de provincie.- Oamenii, ii spun, oamenii... in orice caz n-aiaerul că te sinchiseşti prea mult de ei: eşti

mereusingur, mereu cu nasul intr-o carte.Autodidactul işi loveşte palmele, incepe să ridămaliţios:- Vă inşelaţi. Ah, domnule, daţi-mi voie să văspun: ce greşeală!Se reculege o clipă şi termină discret cuinghiţitul. Faţa lui e radioasă ca aurora. Inspatele luitinăra femeie a izbucnit intr-un ris uşor.Tovar ăşul ei s-a aplecat şi-i vorbeşte la ureche.- Greşeala dumneavoastr ă e foarte firească,

spune Autodidactul, ar fi trebuit să vă spun de

mult...dar sint atit de timid, domnule: căutam un prilej.- L-ai găsit, ii spun politicos.

- Şi eu cred. Şi eu cred la fel! Domnule, ceea cevă voi spune... se opreşte roşind: Dar poate văplictisesc?Il liniştesc. Scoate un suspin de fericire:

- Nu intilneşti in fiecare zi oameni cadumneavoastr ă, domnule, la care vederile largisă se imbinecu o inteligenţă pătrunzătoare. Sint luni de zile

Page 266: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 266/420

 

de cind voiam să vă vorbesc, să vă explic ce-am fost, ceamdevenit...

Farfuria lui e goală şi curată de parcă atunci i-ar fi adus-o.Descopăr deodată, alături de a mea, o tăviţă dezinc in care un copan de găină inoată in soscafeniu. Trebuie să-l măninc.

- Vă vorbeam mai inainte de captlvltatea mea in

Germania. Acolo a inceput totul. Inainte der ăzboieram singur şi nu-mi dădeam seama; tr ăiam cu

părinţii mei, oameni de treabă, dar nu măinţelegeam cu ei.Cind mă gindesc la anii aceia... Cum de-amputut tr ăi astfel? Eram mort, domnule, şi nu

bănuiam; aveamo colecţie de timbre poştale.Mă priveşte şi se intrerupe:- Domnule, sinteţi palid, păreţi obosit. Cel puţinnu vă plictisesc?- Mă interesează foarte mult.

85- A venit r ăzboiul şi m-am inrolat f ăr ă să ştiupentru ce. Am stat doi ani f ăr ă să inţeleg,fiindcăviaţa de pe front lăsa puţin timp de gindire şi

Page 267: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 267/420

 

apoi soldaţii erau prea grosolani. Dar la sfir şitullui 1917 amfost luat prizonier.

Mi s-a spus după aceea că mulţi soldaţi şi-auregăsit, in captivitate, credinţa din copilărie.Domnule, spune Autodidactul coborindpleoapele peste pupilele inflăcărate, nu cred inDumnezeu;existenţa lui e dezminţită de ştiinţă.Dar in lagăr am invătat să cred in oameni.- Işi indurau curajos soarta?- Da, spuse el cu un aer evaziv, şi asta. De altfel

eram bine trataţi. Dar despre altceva voiam săvorbesc; in ultimele luni de r ăzboi nu ni se maidădea de lucru. Cind ploua ne băgau intr-omagazie mare

de scinduri unde, inghesuindu-ne, incăpeamvreo două sute de oameni. Inchideau uşa, eramlăsaţi acolostrinşi unii in alţii, intr-un intuneric aproapedeplin.Ezită o clipă:- N-aş putea să vă explic, domnule. Toţioamenii aceia erau acolo, abia ii vedeai, dar iisimţeailipiţi de tine, auzeai ~gomotul respiraţiilor. Intr-una din primele zile cind am fost tnchişi in

Page 268: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 268/420

 

magazie,inghesuiala era atit de mare incit la inceput amcrezut că am să mă sufoc, apoi, deodată, m-a

cuprins o bucurie intensă, aproape mi-ampierdut cunoştinţa: atunci am simţit că-i iubeampeoamenii aceia ca pe fraţii mei, aş fi vrut să-iimbr ăţişez pe toţi. De atunci, de fiecare datăcind intram inmagazie, simţeam aceeaşi bucurie.Trebuie să-mi măninc puiul, care probabil s-ar ăcit.

Autodidactul a terminat de mult şi chelneriţaaşteaptă să schimbe farfuriile.- Această magazie căpătase in ochii mei uncaracter mistic. De citeva ori am reuşit să inşel

vigilenţa paznicilor, m-am strecurat singur inăuntru şi, in intuneric, la amintirea bucuriilor pecare lecunoscusem acolo, am căzut intr-un fel deextaz. Orele treceau, dar nu-mi păsa. Mi S-a

intimplat să pling

in hohote.Probabil că sint bolnav: nu se poate explicaaltfel furia cumplită care m-a r ăscolit. Da, o furie

debolnav: miinile imi tremurau, singele mi s-a urcat

Page 269: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 269/420

 

in obraji şi pe deasupra au inceput să-mitremure şi

buzele. Toate astea numai pentru că puiul era

rece. Şi eu, de altfel, eram rece şi asta era celmai neplăcut:vreau să zic că inăuntru r ămăsesem aşa cumsint de treizeci şi şase de ani, absolut rece,

ingheţat.Furia m-a str ăbătut vijelios, era ceva ca un

frison, un efort al conştiinţei mele de areacţiona, de alupta impotriva acestei scăderi de temperatur ă.Efort zadarnic: f ăr ă indoială că pentru un nimic

i-aş fistropit in bătaie pe Autodidact sau pe chelneriţă,improşcindu-i cu injur ături. Dar n-aş fi intrat pe

de-antregulin joc. Furia mea se consuma la suprafaţă şi osecundă am avut senzaţia penibilă că sint unbloc degheaţă inf ăşurat in foc, o omletă surpriză.

Agitaţia superficială pieri şi-l auzii pe Autodidact

spunind:- In fiecare duminică mă duceam la liturghie.Domnule, niciodată n-am fost credincios. Dar nu

sar putea spune că adevărata taină a liturghiei este

Page 270: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 270/420

 

comuniunea intre oameni?86Un preot militar francez, care nu avea decit un

singur braţ, f ăcea slujba. Aveam un harmoniu.Ascultam in picioare, cu capul descoperit, şi intimp ce sunetele harmoniului mă transportau,simţeam căsint una cu toţi oamenii care mă inconjurau. Ah,

domnule, ce dragi mi-au fost acele slujbe! Şi azi

incă

, inamintirea lor, mă duc uneori la biserică duminicadimineaţa. Avem la Sainte-Cecile un organistremarcabil.- Ai regretat mult viaţa aceasta?- Da, domnule, in 1919. A fost anul eliber ăriimele.

Am petrecut luni grele. Nu ştiam ce să fac, mătopeam din picioare. Oriunde vedeam oameniadunaţi mă strecuram intre ei. Mi s-a intimplat,

adăugă el zimbind, să urmez cortegiul funerar alunuinecunoscut. Intr-o zi, de disperare, am aruncatin foc colecţia de timbre... Dar mi-am găsitdrumul.- Adevărat?

- Cineva m-a sf ătuit... Domnule, ştiu că potconta pe discreţia dumneavoastr ă. Poate ideile

Page 271: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 271/420

 

dumneavoastr ă sint altele, dar aveţi un spirit atitde deschis - sint socialist.Şi-a coborit ochii şi genele lui lungi se zbat.

- Din luna septembrie 1921 sint inscris in partidulsocialist S.F.I.O. Iată ce voiam să vă spun.Str ăluceşte de mindrie. Mă priveşte cu capul datpe spate, cu ochii pe jumătate inchişi, cu guraintredeschisă, are aerul unui martir.- Foarte bine, spun eu, foarte frumos.

- Domnule,ştiam c

ămă

veţi aproba.

Şi cum ar putea fi condamnat un om care vine şi spune:

amf ăcut din viaţa mea cutare sau cutare lucru, iar acum sint pe deplin fericit?Şi-a desf ăcut braţele cu palmele intoarse spre

mine şi degetele lăsate in jos, ca şi cum ar fi fost

pecale să primească stigmatele crucificării. Ochii iisint sticloşi, văd cUm i se rostogoleşte in gur ă o

masăintunecată şi roşiatică.- Ah, zic eu, de vreme ce eşti fericit...- Fericit? Privirea lui stinghereşte, şi-a ridicatpleoapele şi mă yriveşte aspru. Veţi judeca şidumneavoastr ă, domnule. Inainte de a lua

această hotărire, mă simţeam atit de ingrozitor de singur, incit

Page 272: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 272/420

 

m-am gindit la o sinucidere.Ceea ce m-a oprit a fost gindul că nimeni,absolut nimeni, nu va suferi la moartea mea, că

voi fi şimai singur in moarte decit in viaţă.Işi revine, obrajii i se umflă:

- Nu mai sint singur, domnule. Niciodată.- Ah! Cunoşti multă lume? il intreb.Suride şi-mi dau seama numaidecit de naivitatea

mea.- Vreau să spun că nu mă mai simt singur. Dar fireşte, domnule, nu e necesar să fiu cualtcineva.- Totuşi, spun, la secţiunea socialistă...- Ah! Cunosc pe toată lumea. Dar pe cei maimulţi numai după nume. Domnule, spune el

glumeţ,sintem oare obligaţi să ne alegem tovar ăşii intr-o măsur ă atit de limitată? Prietenii mei sint toţioamenii.87Cind mă duc la birou dimineaţa, in faţa mea, in

spatele meu, sint oameni care se duc la lucru. Iivăd, dacăaş indr ăzni le-aş suride, mă gindesc că sint

socialist, că ei toţi sint scopul vieţii mele, aleforturilor mele şi

Page 273: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 273/420

 

că nu ştiu incă. E o bucurie pentru mine,domnule.Mă intreabă din ochi; aprob dind din cap, dar il

simt puţin dezamăgit, ar vrea din partea meamaimult entuziasm. Ce pot să fac? E vina meadaCă, in tot ce spune, recunosc in trecereimprumutul, citatul?Dacă-mi apar, in vreme ce vorbeşte, toţi

umaniştii pe care i-am cunoscut? Vai, amcunoscut atiţia!

Umanistul zis "de stinga" are ca principală grijăsă păstreze valorile umane; nu are nici un partid

pentru cănu vrea să tr ădeze umanul, dar simpatia lui seindreaptă spre cei umili; celor umili le consacr ă

elfrumoasa-i cultur ă clasică. In genere e un văduvcu ochi frumoşi şi veşnic impăienjeniţi delacrimi; plingela aniversări. Iubeşte şi pisica, şi ciinele, toate

mamiferele superioare. Scriitorul comunistiubeşte oameniiincepind cu al doilea plan cincinal; pedepseşte,fiindcă iubeşte.

Pudic ca toţi cei puternici, ştie să-şi ascundăsentimentele, dar ştie, de asemenea, ca printr-o

Page 274: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 274/420

 

privire, o inflexiune a vocii, să facă vizibilă inspatele cuvintelor lui de purtător al dreptăţii,pasiunea şi

blindă, şi tăioasă pentru fraţi. Umanistul catolic,ultimul venit, prislea, vorbeşte despre oameniiluminatde har. Ce basm minunat, spune el, e cea maiumilă dintre vieţi, viaţa unui docher londonez, aunei

cusă

torese de ghete! El a ales umanismulingerilor; scrie pentru edificarea ingerilor romanelungi,frumoase şi triste, care obţin adesea premiulFemina. Acestea sint primele mari roluri. Dar mai sint şialtele, o puzderie: filozaful umanist ce se pleacă

asupra fraţilor săi ca un frate mai mare cusimţulresponsabilităţii; umanistul care-i iubeşte pe

oameni aşa cum sint, cel care-i iubeşte aşa cumar trebui săfie, cel care vrea să-i salveze cu voia lor şi celcare-i va salva impotriva voinţei lor, cel carevrea să creezenoi mituri şi cel care se mulţumeşte cu cele

vechi, cel care iubeşte in om moartea, cel careiubeşte in om

Page 275: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 275/420

 

viaţa, umanistul vesel, mereu cu o glumă pebuze, umanistul sumbru pe care-l intilneşti mai

ales la

priveghiuri. Toţi se ur ăsc Intre ei: ca indivizi,fireşte, nu ca oameni. Dar Autodidactul nu ştie:i-a inchis inel ca pe nişte pisici intr-un sac şi aceştia sesfişie inăuntru f ăr ă ca el să bage de seamă.Mă şi priveşte cu mai puţină incredere:

- Nu simţiţi ca şi mine, domnule?- Cum să spun...Văzindu-i aerul neliniştit, puţin inciudat, regret osecundă că l-am dezamăgit. Dar reia amabil:- Ştiu, aveţi cercetările dumneavoastr ă, căr ţiledumnea_ voastr ă, serviţi aceeaşi cauză in chip

diferit.

Căr ţile mele, cercetările mele, imbecilul! Nuputea să facă o gaf ă mai mare.- Nu pentru asta scriu.Intr-o clipă, faţa Autodidactului se transformă: aizice că a mirosit duşmanul, nu mai văzusemniciodată această expresie pe chipul lui. Ceva s-

a stins intre noi.Intreabă, pref ăcindu-se surprins:- Dar... dacă nu sint indiscret, de ce scrieţi,domnule?- Ei bine... nu ştiu: aşa, ca să scriu.

Page 276: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 276/420

 

88Suride elegant, işi inchipuie că m-adescumpănit:

- Scrieţi oare pe o insulă pustie? Oare nu sescrie totdeauna pentru a fi citit?A dat frazei tonul interogativ numai dinobişnuinţă. In realitate afirmă. Pojghiţa deblindeţe şi

timiditatea s-au cojit; nu-l mai recunosc.Tr ăsăturile lui vădesc o incăpăţinare greoaie;un obstacol desuficienţă. Nici nu mi-am revenit din mirare şi ilaud vorbind din nou:- Să mi se spună: scriu pentru o anumităcategorie socială, pentru un grup de prieteni.Nimic mai

frumos.Poate scrieţi pentru posteritate... Dar, domnule,chiar f ăr ă să vreţi, tot scrieţi pentru cineva.Aşteaptă un r ăspuns. Cum acesta nu vine,suride slab.- Poate sinteţi mizantrop?Ştiu ce se ascunde sub acest efort viclean deconciliere.Nu-mi cere, de fapt, mare lucru: doar să accepto etichetă.Dar e o cursă: dacă consimt, Autodidactul

Page 277: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 277/420

 

triumf ă, sint imediat r ăsucit, apucat, depăşit,căci

umanismul reia şi topeşte la un loc toate

atitudinile omeneşti. Dacă i te opui deschis, iifaci jocul; eltr ăieşte din propriile contrarii.

Există o specie de oameni incăpăţinaţi şimărginiţi, de bandiţi care pierd oricum impotrivalui:

toate violenţele lor, cele mai vătămătoareexcese, el le diger ă, face din ele o limf ă albă şispumoasă. Adigerat antiintelectualismul, rnaniheismul,misticismul, pesimismul, anarhismul, egotismul:acestea nusint decit etape, idei incomplete, care nu-şi

găsesc justificarea decit in el. Mizantropul işi arede asemenealocul in acest concert: nu e decit o disonanţănecesar ă armoniei intregului. Mizantropul e om:prin urmareşi umanistul trebuie să fie mizantrop intr-ooarecare măsur ă. Dar e un mizantrop ştiinţific,

care a ştiut săşidozeze ura, care ur ăşte la inceput oamenii doar pentru a-i putea iubi apoi mai mult.Nu vreau să fiu ingrat, nici ca frumosul meu

Page 278: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 278/420

 

singe roşu să ingraşe bestia asta limfatică: n-amsăcomit prostia să-mi spun "antiumanist". Nu sint

umanist, asta-i tot.- Mi se pare, ii spun Autodidactului, că nu-iputem uri pe oameni, după cum nu-i putem nici

iubi.Autodidactul mă priveşte cu un aer protector Şlindepărtat. Murmur ă ca şi cum n-ar fi atent la ce

spune:- Trebuie să-i iubim, trebuie să-i iubim...- Pe cine trebuie să iubim? Pe oamenii care sintaici?- Şi pe ei. Pe toţi.Se intoarce spre pereche a ce str ăluceşte detinereţe: iată ce trebuie să iubim. Il contemplă o

clipăpe domnul cu părul alb, apoi işi intoarce privireala mine; citesc pe faţa lui o interogaţie mută.Fac "nu"din cap. Are aerul că-i e milă de mine.

- Nici dumneata, ii spun iritat, nu-i iubeşti. .

- Intr-adevă

r, domnule? Imi daţi voie s

ăfiu dealtă părere?...

A redevenit respectuos pină in virful unghiilor,dar are expresia ironică a cuiva care se amuzăformidabil. Mă ur ăşte. Aş fi greşit dacă mă

Page 279: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 279/420

 

induioşam de acest maniac. Il intreb la rindulmeu:89

- Atunci ii iubeşti pe cei doi tineri din spateledumitale?Ii priveşte incă o dată, se gindeşte:- Vreţi să mă faceţi să spun, reia el bănuitor,că-i iubesc f ăr ă să-i cunosc. Ei bine, domnule,

mărturisesc, nu-i cunosc... bineinţeles, dacă nu

cumva iubirea e adevă

rata cunoaştere, adaug

ăcu unzimbet increzut.- Dar ce iubeşti la ei?, - Văd că sint tineri şi iubesc in ei tinereţea.Printre altele, domnule.Se intrerupe şi ciuleşte urechea:

- Inţelegi ce-şi spun?Dacă inţeleg! Tinărul, incurajat de simpatiacare-l inconjoar ă, povesteşte cu voce plină un

meci defotbal pe care echipa lui l-a ciştigat anul trecutimpotriva unui club din Le Hвvre.- Ii povesteşte ceva, ii spun Autodidactului.

- Ah! Nu aud bine. Dar aud vocile, vocea dulce,vocea gravă: alternează. E atit de... atit dedr ăguţ.- Numai că eu, din nefericire, aud ce-şi spun.

Page 280: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 280/420

 

- Ei şi?- Ei bine, joacă o comedie.

- Intr-adevăr? Comedia tinereţii poate? intreabă

el cu ironie. Imi permiteţi, domnule, s-o găsescfoarte avantajoasă. Oare ajunge s-o joci pentrua te putea intoarce la virsta lor?Rămin surd la ironia lui; continuu:- Sinteţi cu spatele, nu auziţi ce-şi spun... Ceculoare are părul femeii?

Se tulbur ă:- Ei bine, eu... aruncă o privire spre tineri şi-şi

recapătă siguranţa - negru!- Vezi doar!- Ce?- Că nu-i iubeşti pe cei doi. N-ai putea să-irecunoşti pe stradă. Pentru dumneata nu sint

decit niştesimboluri.Nu datorită lor eşti acum induioşat. Teinduioşează Tinereţea Omului, DragosteaBărbatului şi aFemeii, Vocea Omenească.

- Şi toate acestea nu există?- Sigur că nu, nu există! Nici Tinereţea, niciVirsta matur ă, nici Bătrineţea, nici Moartea...Faţa Autodidactului, galbenă şi lucioasă ca ogutuie, a impietrit intr-o grimasă reprobatoare.

Page 281: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 281/420

 

Totuşicontinuu:- Ca domnul bătrin din spatele dumitale, care

bea apă de Vichy. Presupun că iubeşti in el peOmulmatur; Omul matur care se indreaptă curajosspre declin şi care-şi ingrijeşte ţinut a pentru cănu vrea să selase in voia sor ţii?

- Exact, imi spune provocator.- Şi nu vezi că e un netrebnic?90Ride, mă crede nebun, aruncă o privire scurtăcătre faţa frumoasă, incadrată de părul alb:- Dar, domnule, admiţind că pare aşa cumspuneţi, cum il puteţi judeca pe acest om după

inf ăţişare? Un chip, domnule, nu exprimă nimiccind se odihneşte.Umanişti orbi! Acest chip e atit de gr ăitor, atit declardar niciodată sufletul lor dr ăgăstos şiabstractnu s-a lăsat atins de semnificaţia unui chip.

- Cum puteţi, zise Autodidactul, s

ăjudeca

ţi unom, să spuneţi că el este aşa ori altminteri?

Cinepoate cunoaşte in intregime un om? Cine poatecunoaşte posibilităţile unui om?

Page 282: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 282/420

 

A cunoaşte in intregime un om! Salut in trecereumanismul catolic de la care Autodidactul aimprumutat, f ăr ă să ştie, această formulă.

- Ştiu, ii spun, ştiu că toţi oamenu smtadmirabili.Dumneata eşti admirabil. Eu sint admirabil. Incalitate de creaturi ale omului, fireşte!Mă priveşte f ăr ă să inţeleagă, apoi cu un surissubţire:

- Glumiţi, desigur, domnule, dar e adevărat cătoti oamenii au dreptul la admiraţia noastr ă. Egreu,domnul~, e foarte greu să fii om.

A păr ăsit f ăr ă să-şi dea seama dragostea deoameni intru Hristos; clatină capul şi, printr-uncurios

fenomen de mimetism, seamănă cu bietulGuehenno1.- Iartă-mă, ii spun, dar atunci nu sint prea sigur că sint om: niciodată nu mi s-a părut ceva foartegreu. Mi se părea că nu trebuie decit să laşi

totul să meargă de la sine.

Autodidactul ride deschis, dar ochii ii r ă

minbănuitori:- Sinteţi prea modest, domnule. Pentru a văsuporta condiţia, condiţia umană, aveţi nevoie,ca toată

Page 283: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 283/420

 

lumea, de mult curaj. Domnule, clipa care vinepoate fi clipa mor ţii dumneavoastr ă, o ştiţi şiputeţi totuşi

zimbi: vedeţi prin urmare! Nu e admirabil? Incea mai neinsemnată din acţiuniledumneavoastr ă, adaugăcu amăr ăciune, e un imens eroism.- Şi ca desert, domnilor? intreabă chelneriţa.Autodidactul e alb la chip, pleoapele-i sint pe

 jumătate coborite pe ochii de piatr ă. Face cuminaun gest slab, ca pentru a mă invita să aleg.- Brinză, spun eu cu eroism:

- Şi domnul?Tresare:- Poftim? Ah, da: n-am să iau nimic, am

terminat.- Louise!Cei doi graşi plătesc şi pleacă. Unul dintre eişchiopătează. Patronul ii conduce pină la uşă:sintclienţi importanţi, li s-a servit o sticlă de vin intr-o căldare cu gheaţă.

Il măsor pe Autodidact cu uşoar ă remuşcare: s-a bucurat toată săptămina imaginindu-şi masaasta,cind avea să poată impărtăşi unui om iubirea lui

Page 284: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 284/420

 

de oameni. Are atit de rar ocazia să vorbească.Şi iată: iam

stricat plăcerea. La drept vorbind, e la fel de

singur ca şi mine; nimănui nu-i pasă de el. Dar nu-şi dăseama de această singur ătate. Ei da, dar nu eratreaba mea să-i deschid ochii. Mă simt foarte

stinjenit: sint91

furios, e adevărat, dar nu impotriva lui, ciiinpotriva lui Virganşi a celorlalţi, care au otr ăvitacest bietcreier. Dacă aş putea să-i am aici, in faţa mea,

aş avea multe să le spun. Autodidactului n-amsă-i spunnimic; n-am pentru el decit simpatie: e un ins de

soiul domnului Achille, unul dintr-ai mei, care atr ădatdin ignoranţă, din prea multă bunăvoinţă.Hohotul de ris al Autodidactului mă smulge dinreveria mea mohorită.

- Mă veţi ierta, dar cind mă gindesc cit de

profundă

e dragostea mea pentru oameni, cit deputernice sint elanurile care mă imping spre ei şicind văd cum stăm noi aici şi raţionăm şiargumentăm...imi vine să rid.

Page 285: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 285/420

 

Tac, surid stinjenit. Chelneriţa imi pune dinainteo farfurie cu o bucăţică de camembert cu aspect

de var. Imi rotesc privirea prin incăpere şi mă

cuprinde un dezgust violent. Ce caut aici? De cem-amapucat să bat cimpii despre umanism?De ce sint aici oamenii aceştia? De cemănincă? Adevărat, ei nu ştiu că există. Vreausă plec, să

merg in altă parte, unde să simt că am un rost,unde să-mi găsesc locul. Dar locul meu nu enicăieri; sintde prisos.Autodidactul se imblinzeşte. Se temuse de orezistenţă puternică din parte-mi. Acceptă săşteargă

cu buretele tOt ce i-am spus. Se apleacă spremine confidenţial:- De fapt, ii iubiţi, domnule, ii iubiţi ca şi mine; ne

despart cuvintele.Nu mai pot vorbi, inclin fruntea. FaţaAutodidactului e lingă faţa mea. Zimbeşte plin

de el,aproape de faţa mea, ca in coşmaruri. Mesteccu greutate o bucată de piine pe care nu măhotăr ăsc s-oinghit. Oamenii. Trebuie să iubim oamenii.

Page 286: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 286/420

 

Oamenii sint admirabili. Imi vine să vomit - şideodată:

Greaţa.

O criză frumoasă: mă scutur ă din cap pină-npicioare.O simţeam venind de o or ă, numai că nu voiam

să-mi mărturisesc. Gustul ăsta de brinză ingur ă...Autodidactul tr ăncăneşte şi vocea lui imi

zumzăie incetişor in urechi.Dar nu mai ştiu despre ce vorbeşte. Aprob

maşinal cu capul. Mina mi-e crispată pe minerulcuţitului de desert.Simt acest miner de lemn negru. Mina mea ilţine. Mina mea. In ce mă priveşte, aş lăsa

cuţitul in

pace: la ce bun să atingi mereu cite ceva?Obiectele nu-s f ăcute ca să fie atinse. Mai binesă te strecoriprintre ele, evitindu-Ie cit mai mult. Citeodată ieiunul in mină şi eşti obligat să-i dai repede

drumul.

Cuţitul cade pe farfurie. La auzul zgomotului,domnul cu părul alb tresare şi mă priveşte. Apuccuţitul,

proptesc lama de masă şi o fac să se indoaie.Deci asta e Greaţa: această evidenţă orbitoare?

Page 287: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 287/420

 

Cit mi-am bătut capul! Cit am mai scris! Acumştiu: exist - lumea există - şi eu ştiu că lumea

există. Asta-i tot. Dar nu-mi pasă. E ciudat că

nu-mi pasă denimic: mă sperie. Totul se trage din ziua aceeafaimoasă cind am vrut să fac ricoşeuri.Mă pregăteam să arunc piatra, am privit-o, şi

atunci a inceput totul: am simţit că piatra exista.După aceea au mai fost şi alte soiuri de Greaţă;

din cind in cind obiectele , incep să existe inmină. A fostGreaţa de la cafeneaua Locul de intilnire alferoviarilor şi mai inainte alta, intr-o noapte cind

mă uitam pe92fereastr ă; şi apoi alta, in gr ădina publică, intr-o

duminică, şi pe urmă altele. Dar niciodată cuatita putereca azi.- ... din Roma antică, domnule?Cred că Autodidactul mă intreabă ceva. Măintorc spre el şi-i surid. Ei bine? Ce are? De ce

seghemuieşte in scaun?Am inceput să ingrozesc lumea? Trebuia săvină şi asta. De altfel, nu-mi pasă. Nu greşescintru

Page 288: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 288/420

 

totul atunci cind le e frică: sImt că aş fi in starede orice. De exemplu să infig cuţitul pentru

brinză in

ochiul Autodidactului. După aceea toţi oameniiăştia m-ar călca in picioare, mi-ar sparge dinţiilovindumăcu picioarele. Dar nu asta mă opreşte:

un gust de singe in gur ă in locul gustului debrinză nu-i mare diferenţă. Numai că ar trebui

să facun gest, să dau naştere unui eveniment inutil:ţipătul Autodidactului ar fi de prisos - şi singelecare i-ar curge pe obraz, şi tresărirea tuturora. Există şiaşa prea multe lucruri.Toată lumea mă priveşte; cei doi reprezentanţi

ai tinereţii şi-au intrerupt dulcea lor conversaţie.Femeia stă cu gura deschisă şi buzele ţuguiate.Ar trebui să vadă, totuşi, că sint inofensiv.Mă ridic, totul se invirteşte imprejur. Autodidactulmă fixează cu ochii lui mari, pe care n-am să-istr ăpung.

- Plecaţi? murmur ă el.- Sint puţin obosit. Ai fost foarte dr ăguţ că m-aiinvitat.La revedere.Plecind, observă că ţin in mina stingă cuţitul de

Page 289: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 289/420

 

desert.Il arunc pe farfuria care zăngăne. Traversezsala in mijlocul tăcerii. Nimeni nu mai mănincă:

măprivesc, le-am tăiat pofta de mincare. Dacă m-aş apropia de tinăra femeie şi aş face "Hu!", ar 

incepe săurle, sint sigur. Nu merită.Totuşi, inainte să ies, mă intorc şi-mi ar ăt chipul

ca să şi-l poată intipări in memorie.- La revedere, domnilor şi doamnelor.

Nu-mi r ăspund. Plec. Acum obrajii lor işi vor recăpăta culoarea, vor incepe să tr ăncănească.Nu ştiu unde să mă duc, r ămin locului lingăbucătarul de carton. Nu-i nevoie să mă intorc casă

ştiu că mă privesc prin ferestre: imi privescspatele surprinşi şi dezgustaţi; crezuser ă că sintca ei, că sintun om, iar eu ii inşelasem. Dintr-o dată mi-ampierdut aparenţa de om şi ei au văzut un crabcare ieşea dea-

ndăratelea din sala destinată oamenilor. Acumintrusul demascat a fugit: şedinţa continuă. Măirită căsimt in spatele meu toată colcăiala de ochi şi deginduri inspăimintate. Trec drumul. Celălalt

Page 290: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 290/420

 

trotuar seintinde pe lingă plajă şi cabine de baie.Lume multă se plimbă pe malul mării, intorc

spre mare chipuri primăvăratice, poetice: dincauzasoarelui sint atit de bucuroşi. Sint femeiimbr ăcate in culori deschise, care şi-au pustoalete din primăvaratrecută j trec zvelte şi albe ca nişte mănuşi de

căprioar ă glasatej sint şi băieţi care merg laliceu, la şcoalade comer ţ, şi bătrini decoraţi. Nu se cunosc, dar se privesc cu un aer de complicitate pentru căvremea eatit de frumoasă şi pentru că sint oameni.93

Oamenii se imbr ăţişează f ăr ă să se cunoascăin zilele declaraţiilor de r ăzboij işi zimbesc infiecareprimăvar ă.Un preot inaintează cu paşi măsuraţi, citindu-şi

breviarul.Pentru o clipă inalţă capul şi priveşte aprobator marea:marea este şi ea un breviar, vorbeşte deDumnezeu. Culori uşoare, uşoare parfumuri,sufletele

Page 291: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 291/420

 

primăverii. "E frumos, marea e verde, prefer umezelii acest frig uscat." Poeţi!Dacă l-aş apuca pe unul de reverele hainei,

dacă i-aş spune "ajută-mă", s-ar gindi: "ce-i cucrabulăsta?" şi ar fugi lăsindu-şi haina in miinile mele.

Le intorc spatele, mă sprijin cu miinile debalustradă.Adevărata mare e rece şi neagr ă, plină de

ferocitatej se tir ăşte sub pelicula verde, subţire,f ăcutăsă-i inşele pe oameni. Silfii care mă inconjoar ăs-au lăsat păcăliţi: nu văd decit pelicula subţire,eadovedeşte existenţa lui Dumnezeu. Eu văd

dedesubt; poleielile se topesc, catifelatele piei

str ălucitoare,delicatele piei de piersică ale bunului Dumnezeuplesnesc pretutindeni sub privirea mea, se crapăşi secască. Iată tramvaiul spre Saint-EJemir, măr ăsucesc in loc şi lucrurile se r ăsucesc cu mine,

palide şi verzica stridiile. Inutil, era inutil să sar inăuntru devreme ce nu vreau să merg mcălen.

e In spatele geamurilor defilează obiectealbăstrii, ţepene şi sf ărimicioase. Oameni,

Page 292: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 292/420

 

pereţi; prinferestrele deschise o casă imi ofer ă inima ei

neagr ă; şi geamurile tramvaiului decolorează,

albăstresc totce e negru, albăstresc clădirea mare decăr ămidă galbenă care inaintează şovăind,tremurind şi care se

opreşte brusc. Un domn urcă şi se aşază in faţamea. Clădirea galbenă porneşte iar, alunecă

dintr-un saltlingă geamuri, e atit de aproape că nu se mai

vede decit o parte din ea, s-a intunecat.Geamurile sescutur ă. Se ridică zdrobitoare, mult mai inaltădecit se vede, cu sute de ferestre deschisepeste inimi negre,

alunecă de-a lungul vagonului, o atipge; s-af ăcut noapte intre geamurile care se cutremur ă.Alunecănesfir şit, galbenă ca noroiul, iar geamurile sintalbastre precum cerul. Şi deodată nu mai e

acolo, a r ămas

in urmă

o lumină

cenuşie, vie, se n

ăpuste

şte invagon şi se r ăspindeşte peste tot cu o

inexorabilă justiţie: ecerul; prin geamuri se zăresc alte şi alte cute alecerului, deoarece urcăm dealul Eliphar, iar 

Page 293: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 293/420

 

priveliştea edeschisă de ambele păr ţi, in dreapta pină la

mare, in stinga pină la terenul de aviaţie.

Interzis să fumezichiar şi o singur ă ţigar ă.Imi sprijin mina de banchetă, dar o retrag gr ăbit:bancheta există. Lucrul acesta pe care stau, de

care imi sprijin mina, se cheamă banchetă. Afost

f ăcută anume ca să te poţi aşeza, au luat piele,arcuri, stof ă, au inceput lucrul cu ideea să facăun scaun şi,cind au terminat f ăcuser ă asta. Au adus lucrulăsta aici, in această cutie, şi cutia merge şi saltăacum lahopuri, cu geamurile ei zăngănitoare şi duce in

pintec lucrul acesta roşu. Şoptesc:"e o banchetă", ca un exorcism. Dar cuvintul imir ămine pe buze, refuză să se aşeze pe obiect.Elr ămine ceea ce e, cu pluşullui roşu, mii deIăbuţe roşii in aer, ţepene, Iăbuţe moarte. Acest

pintec enormr ăsturnat in aer, insingerat, balonat - umflat, cutoate labele moarte, pintec care pluteşte in cutiaasta, incerul ăsta cenuşiu, nu e o banchetă.

Page 294: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 294/420

 

94Ar putea fi la fel de bine un măgar mort, depildă, umflat de apă şi care pluteşte la vale cu

burta insus intr-un fluviu cenuşiu, un fluviu revărsat; şieu aş sta pe burta măgarului şi picioarele meles-ar scăldain apa limpede. Lucrurile s-au eliberat denumele lor. Sint aici, groteşti, incăpăţinate,

giganticeşi pareidiot să le numeşti banchete sau să spui ceva

despre ele: mă aflu in mijlocul Lucrurilor, cele denenumit.Singur, f ăr ă cuvinte, f ăr ă arme, şi ele măinconjoar ă, sub mine, in spatele meu, deasupramea. Nu cer 

nimic, nu se impun: sint aici. Sub pernabanchetei, lipită de lemn, e o linie de umbr ăsubţire, o linie

neagr ă care aleargă in lungul banchetei cu unaer misterios şi jucăuş, aproape un suris. Ştiufoarte bine cănu e un suris şi totuşi există, aleargă subgeamurile alburii, sub zăngănitul geamurilor, seincăpăţineazăsub imaginile albastre care defilează in spatelegeamurilor şi se opresc şi pornesc din nou,

Page 295: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 295/420

 

perseverează caamintirea nesigur ă a unui suris, ca un cuvint pe

 jumătate uitat, din care nu-ţi aminteşti decit

prima silabăşi cel mai bun lucru pe care-l poţi face e să-ţiintorci ochii şi să te gindeşti la altceva, la omulacesta pe jumătate culcat pe banchetă, in faţa mea, aici.Capul lUI de pămint ars, cu ochi albaştri. Toată

parteadreaptă a trupului i s-a pr ăbuşit, braţul drept elipit de corp, partea dreaptă abia tr ăieşte, cugreu, cuzgircenie, ca şi cum ar fi paralizată. Dar pe toatăpartea stingă, e o mică existenţă parazită careproliferează, un şancru: braţul a inceput să

tremure, apoi s-a ridicat, şi la capătul lui minaera ţeapănă.Apoi a inceput să tremure şi mina, şi cind a

ajuns la inălţimea craniului, un deget s-a intinsşi ainceput să se scarpine in cap cu unghia. Un fel

de strimbătur ă de plăcere s-a intins pe jumătatea dreaptă agurii, dar jumătatea stingă r ămăsese moartă.

Geamurile tremur ă, braţul tremur ă, unghia riciie,riciie, gura

Page 296: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 296/420

 

zimbeşte sub ochii fieşi şi omul suportă f ăr ă să-şi dea seama mica existenţă care-i umflă partea

dreaptă,

care i-a imprumutat braţul drept şi obrazul dreptpentru a se realiza. Taxatorul imi bareazădrumul.- Aşteptaţi să oprească.Il imping şi sar din tramvai. Nu mai puteam. Numai puteam suporta ca lucrurile să fie atit de

apropiate. Imping un grilaj, intru, existenţeuşoare se năpustesc dintr-o săritur ă şi se

caţăr ă pe virfuri.Acum recunosc locul, ştiu unde mă aflu: sint ingr ădina publică. Mă pr ăbuşesc pe o bancăprintretrunchiurile mari şi negre, printre miinile negre şi

noduroase care se intind spre cer. Un copaczgiriepămintul sub picioarele mele, ca o unghieneagr ă. Cit de mult aş vrea să mă las in voiasor ţii, să uit demine, să dorm. Dar nu pot, mă sufoc: existenţa

mă pătrunde de pretutindeni, prin ochi, prin nas,pringur ă...Şi brusc, dintr-o dată, vălul se rupe, inţeleg,văd.

Page 297: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 297/420

 

Ora şase searaNu pot spune că mă simt uşurat sau mulţumit;dimpotrivă, asta mă striveşte. Dar mi-am atins

scopul: ştiu ceea ce voiam să ştiu; inţeleg, insfir şit, tot ce mi s-a intimplat din ianuarie

incoace. Greaţa num-a păr ăsit şi nu cred că mă va păr ăsi preacurind; dar nu mai suf ăr, nu mai e o boală, niciun acces

trecător: e una cu mine.Deci adineauri eram in gr ădina publică.Rădăcina castanului se infunda in pămint, chiar sub bancamea. Nu-mi mai aminteam că era o r ădăcină.Cuvintele pieriser ă şi o dată cu ele semnificaţialucrurilor,

95modul lor de folosire, slabele repere pe careomul le-a insemnat pe suprafeţele lor; şedeam,puţinincovoiat, cu capul plecat, singur in faţa aceleimase negre şi noduroase, primordiale, care măinfricoşa.Apoi parcă m-a luminat un fulger.

Mi s-a tăiat r ăsuflarea. Niciodată, pină inultimele zile, nu bănuisem ce va să zică "aexista". Eram

Page 298: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 298/420

 

ca şi ceilalţi, ca toţi aceia care se plimbă pemalul mării in haine de primăvar ă. Spuneam, caşi ei, "marea

e verde; punctul acela alb, acolo, sus, e unpescăruş", dar nu simţeam că existau, căpescăruşul era un

"pescăruş-existent"; de obicei existenţa seascunde. E aici, in jurul nostru, in noi, e noiinşine, nu poţi

spune două cuvinte f ăr ă să vorbeşti de ea, şipină la urmă nu poţi s-o atingi. Cind imiinchipuiam că măgindesc la ea, se vede că nu mă gindeam lanimic, aveam capul golit sau poate aveam in capun singur cuvint, cuvintul "a fi". Sau poate mă gindeam...

cum să spun? Mă gindeam la apartenenţă, imispuneam cămarea apar ţine clasei de obiecte verzi sau căverdele f ăcea parte din calităţile mării. Chiar cind priveamlucrurile, eram la o sută de leghe de gindul că

ele există

: imi apă

reau ca un decor. Le luam inmiini, imiserveau drept unelte, .le prevedeam rezistenţa.

~ Dar totul se petrecea la suprafaţă. Dacă aş fifost intrebat ce este existenţa, aş fi r ăspuns de

Page 299: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 299/420

 

bunăcredinţă,că nu e nimic, o simplă formă goală care se

adaugă lucrurilor din exterior, f ăr ă să schimbe

nimicdin natura lor. Şi apoi, iată: deodată am văzut,era limpede ca lumina zilei: existenţa mi s-a

dezvăluit. Işipierduse inf ăţişarea inofensivă de categorieabstractă: era insăşi substanţa lucrurilor,

r ădăcina aceea erarnodelată din existenţă. Sau mai curind

r ădăcina, grilajul gr ădinii, banca, gazonul rar alpeluzei, toatedispăruser ă; diversitatea lucrurilor,individualitatea lor nu era decit aparenţă, lustru.

LustruI se topise,

r ămăseser ă mase monstruoase şi moi, indezordine, goale, de o inspăimintătoare şiobscenă goliciune.

Mă feream să fac cea mai mică mişcare, dar n-aveam nevoie să mă mişc ca să văd, in spatelecopacilor, coloanele albastre şi lampadarul

chioşcului pentru fanfar ă, şi Velleda, in mijloculunor tufe delauri. Toate aceste obiecte... cum să spun? Măincomodau; aş fi dorit să existe cu mai puţinăfor ţă, intr-un

Page 300: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 300/420

 

fel mai uscat, mai abstract, cu mai multăreţinere. Castanul mi se vira in ochi. O ruginăverde il acoperea

pină la jumătate; coaja neagr ă şi umflatăsemăna cu pielea fiartă. Susurul apei din fintinaMasqueret sestrecura in urechile mele şi işi f ăcea cuib in ele,umplindu-le de suspfne; nările imi erau multprea pline de

un miros verdeşi putred. Toate lucrurile,incetişor, blind, se lăsau in voia existenţei, ca

femeile obositecare se lasă in voia risului zicind cu voceamuiată: "Ce bine e să rizi!", se expuneau unelein faţa altora, işif ăceau abjecta confidenţă a existenţei lor. Am

inţeles că nu era cale de mijloc intre existenţă şiaceastăabundenţă toropită. Dacă existai, trebuia săexişti pină la capăt, pină la putreziciune, pină laumflătur ă, laobscenit~te. Intr-o altă lume, cercurile, ariile

muzicale işi păstrează liniile pure şi rigide. Dar existenţa e~supunere. Copaci, coloane albastre, horcăitulfericit al unei fintini, mirosuri vii, ceţuri mici decăldur ă

Page 301: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 301/420

 

care pluteau in aerul rece, un bărbat roşcovancare-şi f ăcea digestia pe o bancă: toate aceste

somnolenţe,

toate aceste digestii luate la un loc ofereau unaspect aproape comic.Comic... nu: nu mergeau chiar pină acolo, nimicdin ce există nu poate fi comic; era ca oanalogienehotărită aproape insesizabilă, cu unele situaţii

de vodevil. Eram ~ seamă

de existenţi jena

ţi,stingheriţi

de noi inşine, n-aveam nici cel mai mic motiv săfim acolo, nici unii, nici ceilalţi, fiecare existent

confuz,96vag neliniştit, se simţea de prisos in raport cu

ceilalţi. De prisos: era singurul raport pe care ilputeamstabili intre copaci, grilaj, pietriş. In zadar 

incercam să număr castanii şi să-i situez inraport cu Velleda,să compar inălţimea lor cu a platanilor: fiecaredin ei scăpa din relaţiile in・ care căutam să-i

inchid, seizola, depăşea marginile. Aceste relaţii (pe caremă incăpăţinam să le menţin pentru a intirziapr ăbuşirea

Page 302: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 302/420

 

lumii umane, a măsurilor, cantităţilor, direcţiilor)le simţeam arbitrare; nu se mai prindeau de

lucruri. De

prisos castanul, acolo, in faţa mea, spre stinga.De prisos Velleda...Şi eu - stingaci, obscen, digerind, legănindginduri mohorite - şi eu eram de prisos. Dinfericire n-osimţeam, inţelegeam mai ales, dar eram

neliniştit pentru c

ămi-era fric

ăs-o simt (

şi acummi-e frică - mi-e

frică să nu mă cuprindă pe după cap şi să numă ridice ca un virtej din adinc). Visam vag să-

mi fac seamapentru a distruge măcar una din acesteexistenţe inutile. Dar chiar moartea mea ar fi

fost de prisos. Deprisos cadavrul meu, singele meu pe pietriş,printre plante, in adincul gr ădinii surIzătoare. Şicarne<lroasă ar fi fost de prisos in pămintul care ar fiprimit-o, şi oasele mele, in sfir şit cur ăţate, jupuite, curate şinetede, ca nişte dinţi, ar fi fost şi ele de prisos:eram de prisos pentru veşnicie.

Sub peniţa mea se naşte acum cuvintul Absurd;adineauri, in gr ădină, nu-l găsisem, dar nici nu-l

Page 303: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 303/420

 

căutasem, n-aveam nevoie de el; gindeam f ăr ăcuvinte, despre lucruri cu lucruri. Absurdul nuera o idee in mintea mea, nici suflul unei voci,

era şarpelelung, mort la picioarele mele, şarpele acela delemn. Şarpe, sau unghie, sau r ădăcină, saughear ă de vultur,n-are importanţă. Şi f ăr ă să formulez cevasigur, inţelegeam că găsisem cheia Existenţei,

cheia Greţei, apropriei mele vieţi. De fapt tot ce am pututinţelege pe urmă se reduce la acest absurdfundamental.Absurd: incă un cuvint; mă lupt cu vorbele;acolo atingeam lucrul. Dar aş vrea să stabilescaici

caracterul absolut al acestei absurdităţi. Ungest, un eveniment in lumea mică şi pestriţă aoamenilor nu edecit relativ absurd: in raport cu imprejur ărilecare-l insoţesc. Divagaţiile unui nebun, de

exemplu, sintabsurde in raport cu situaţia in care el se află,dar nu in raport cu delirul lui. Dar eu, adineauri,f ăcusemexperienţa absolutului: absolutul era absurdul.Nu exista nimic in raport cu care r ădăcina aceea

Page 304: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 304/420

 

să nu fifost absurdă. Ah! Cum aş putea explica prin

cuvinte? Absurdă: in raport cu pietrişul, cu tufele

de iarbăgalbenă, cu noroiul uscat, cu copacul, cu cerul,cu băncile verzi. Absurdă, ireductibilă; nimic -nici chiar un delir profund şi secret al naturii - n-o puteaexplica. Evident, eu nu ştiam tot, nu văzusem

germenuldezvoltindu-se, nici copacul crescind. Dar in faţaacestei labe groase şi zgrunţuroase, niciignoranţa, niciştiinţa n-aveau Importanţă: lumea explicaţiilor şia raţiunii nu e şi cea a existenţei. Un cerc nu e

absurd, se

explică foarte bine prin rotaţia unui segment dedreaptă in jurul uneia dintre extremităţile sale.Dar cerculnu există. Această r ădăcină, dimpotrivă, existain măsura in care n-o puteam explica.Noduroasă, inertă, f ăr ă nume, ea mă fascina,

imi umplea ochii, mă aducea f ăr ă incetare lapropriaei existenţă. Degeaba-mi repetam: "E or ădăcină" - nu mai reuşeam să mă mint.Vedeam bine că funcţia ei

Page 305: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 305/420

 

de r ădăcină, de pompă aspiratoare, n-aveanimic comun cu ceea ce vedeam, cu pielea astade focă, aspr ă

şi compactă, cu inf ăţişarea uleioasă, bătătorită,incăpăţinată. Funcţia nu explica nimic: imipermite a săinţeleg in mare ce era o r ădăcină, dar nu ce eraasta. Rădăcina, cu forma, culoarea, mişcarea eiincremenită, era... dincolo de orice explicaţie.

Fiecare din calităţile ei ii scăpa oarecum, sescurgea in97afara ei, se solidifica pe jumătate, devenea

aproape un lucru; fiecare era de prisos inr ădăcină, şi lemnul inintregime imi dădea acum impresia că se

rostogoleşte afar ă din el insuşi, că se neagă, căse pierde intr-unstraniu exces. Am scormonit cu călciiul ghearaaceea neagr ă: aş fi vrut s-o jupoi puţin. Făr ămotiv, dinsfidare, ca să fac să apar ă sub pielea tăbăcitărozul absurd al unei zgirieturi: ca să mă joc cuabsurditate alumii.Dar cind am retras piciorul am văzut căr ămăsese neagr ă.

Page 306: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 306/420

 

Neagr ă? Am simţit cuvintul dezumflindu-se,golindu-se de sens cu o rapiditate extraordinar ă.

Neagr ă? Rădăcina nu era neagr ă, nu era negru

pe bucata de lemn - era...altceva: negrul, ca şi cercul, nu există. Am privitr ădăcina:

era mai mult decit neagr ă sau aproape neagr ă?Dar am incetat curind să mă intreb, pentru căaveam impresia că mă aflu pe un teren

cunoscut. Da, scrutasem şi alte dăţi, cu aceeaşinelinişte, obiecte

imposibil de numit, mai căutasem - zadarnic - săgindesc ceva despre ele: şi simţisem şi alteoriinsuşirilelor, reci şi inerte, sustr ăgindu-se, alunecindu-miprintre degete. Bretelele lui Adolphe, acum

citeva seri, lacafeneaua Locul de intilnire al feroviarilor.Nu erau mov. Revăd cele două pete nedefinitede pe cămaşă. Şi piatra, faimoasa piatr ă, cauzaacestei poveşti:nu era... nu-mi amintesc ce anume refuza să fie.

Dar n-am uitat rezistenţa ei pasivă. Şi minaAutodidactului; am strins-o intr-o zi la bibliotecăşi pe urmă avusesem impresia că nu era tocmaio mină.M-am gindit la un vierme gros şi alb, dar nu era

Page 307: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 307/420

 

nici asta. Şi transparenţa suspectă a paharuluide bere, lacafeneaua Mably. Suspecte: iată cum erau

sunetele, miresmele, gusturile. Cind iţi trecrepede pe la nas, caiepurii in goană, şi nu le dai prea mare atenţie,le poţi crede absolut simple şi paşnice, poţicrede că existăpe lume albastru adevărat, roşu adevărat, un

miros adevărat de migdală sau de violetă. Dar de indată ce lepăstrezi o clipă, această senzaţie de confort şisiguranţă face loc unei profunde indispoziţii;culorile,gusturile, mirosurile, nu sint niciodată adevărate,niciodată in intregime ele insele şi numai ele

insele.Insuşirea cea mai simplă, cea mai ireductibilă,are in ea ceva de prisos in raport cu ea insăşi, inmiezul ei.Negrul acela, lingă piciorul meu, nu părea să fie

negru, ci mai degrabă efortul confuz al cuiva de

aimagina culoarea neagr ă pe care nu o văzuseniciodată şi care n-a ştiut unde să se oprească,

inchipuind ofiinţă ambiguă, dincolo de culori. Ar semăna cu

Page 308: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 308/420

 

o culoare, dar... şi cu o strivitur ă sau cu osecreţie, cu o

sudoare - sau cu altceva, cu un miros de pildă,

se topea in mirosul pămintului ud, allemnuluicald şi ud, inmirosul negru, intins ca un lustru pe lemnulnervos, in gustul de fibr ă mestecată, dulceagă.Nu vedeampur şi simplu acel negru: văzul e o invenţie

abstractă, o idee epurată, simplificată, ideeaunui om.Negrul acela, prezenţă amorf ă şi stingace,depăşea, de departe, văzul, mirosul şi gustul.

Dar bogăţia asta se transforma in confuzie şi pină laurmă nu mai r ăminea nimic, fiindcă prisosea.

Clipa a fost extraordinar ă. Stăteam acolo,nemişcat şi ingheţat, cufundat intr-un extazingrozitor.Dar chiar şi in acest extaz imi apărea ceva nou;inţelegeam Greaţa, mă aflam in posesia ei. De

fapt, nu-miformulam descoperirile.98Dar cred că de astă dată mi-ar fi uşor să letranspun in cuvinte. Esenţialul e contingenţa.Vreau să

Page 309: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 309/420

 

spun că, prin definiţie, existenţa nu enecesitate. A exista inseamnă, pur şi simplu, a fi

acolo; existenţii

apar, se lasă intilniţi, dar nu pot fi niciodatădeduşi. Cred că sint oameni care au inţelesasta. Numai că auincercat să treacă peste această contingenţăinventind o fiinţă necesar ă, care-şi este propria-icauză. Or,

nici o fiinţă necesar ă nu poate explica existenţa:contingenţa nu e inchipuire, o aparenţă carepoate fi risipită; e absolutul, deci gratuitateaperfectă.

Totul e gratuit, această gr ădină, acest oraş şi euinsumi. Cind ţi se intimplă să-ţi dai seama, ţi seintoarce

stomacul pe dos şi totul incepe să plutească,precum cu citeva seri in urmă la Locul deintilnire alferoviarilor: iată Greaţa; iată ceea ce Netrebnicii- cei de pe Dealul Verde şi ceilalţi - incearcă să-şi

ascundă cu ideea lor de drept. Dar ce biatăminciună nimeni n-are dreptul; ei sint pe de-a-ntregul inutili,ca toţi ceilalţi oameni, nu reuşesc să nu sesimtă de prisos. Şi in ei inşişi, in sine a lor, sint

Page 310: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 310/420

 

de prisos, adicăamorfi şi vagi, trişti.

Cit timp a durat această fascinaţie? Eram

r ădăcina castanului. Sau mai curind eram pede-a-ntregulconştiinţa existenţei ei. Incă detaşat - din

moment ce eram conştient - totuşi pierdut in ea,nimic altcevadecit ea. O conştiinţă neliniştită, care totuşi se

lăsa cu toată greutatea, f ăr ă vreun punct desprijin, pebucata aceea de lemn inert. Timpul se oprise: obăltoacă neagr ă la picioarele mele; era cuneputinţă să maivină ceva după clipa aceea. Aş fi vrut să măsmulg din plăcerea atroce, dar nici măcar nu-mi

imaginam căs-ar putea; eram inăuntru; buturuga neagr ă nutrecea, r ăminea acolo, in ochii mei, aşa cum undumicatprea mare se opreşte de-a curmezişul gitlejului.

Nu puteam nici s-o accept, nici s-o refuz. Cupreţul căruiefort am ridicat ochii? Dar i-am ridicat intr-adevăr? Nu cumva dispărusem o clipă pentru arenaşte in clipaurmătoare, cu capul r ăsturnat şi ochii indreptaţi

Page 311: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 311/420

 

spre cer? De fapt, nu avusesem conştiinţavreunei treceri.Dar, deodată, mi-a devenit imposibil să mai

gindesc existenţa r ădăcinii. Se ştersese,degeaba imi repetam:ea există, e incă aici, sub bancă, lingă piciorulmeu drept; toate astea nu mai insemnau nimic.Existenţa nu

e un lucru care poate fi gindit de departe: trebuiesă te inunde pe neaşteptate, să se opreascăasupra ta, săţiapese greu pe inimă, ca o sălbăticiune mare şi

nemişcată - altfel nu se intimplă nimic.Nu se mai intimpla nimic, aveam ochii goi şi măminunam de eliberarea mea. Şi apoi, dintr-odată,

inaintea ochilor mei s-a iscat un freamăt, mişcăriuşoare şi nesigure:vintul scutura virful copacului.Nu-mi displăcea să văd ceva mişcindu-se, era oschimbare după toate acele existenţe imobile

caremă priveau ca nişte ochi incremeniţi. Imispuneam, urmărind legănarea crengilor:mişcările nu există cu

adevărat, sint treceri, intermedieri intre douăexistenţe, timpi f ăr ă importanţă.

Page 312: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 312/420

 

Mă pregăteam să le văd ieşind din neant,maturizindu-se progresiv, inflorind: aveam săsurprind,

in fine, existenţa pe cale de a se naşte.Nu mi-au trebuit mai mult de trei secunde ca să-mi piar ă orice speranţă. Pe crengile şovăitoare

care pipăiau in jurul lor orbeşte, nu reuşeam săvăd vreo "trecere" spre existenţă. Ideea aceastade trecere

era tot o invenţie a oamenilor. O idee prea clar ă.Toate aceste mărunte agitaţii se izolau, seadunau in eleinsele. Frunzele se revărsau din toate păr ţile pe

crengi şi pe r ămurele. Roiau in jurul acestor miini uscate,99

le invăluiau in mici virtejuri. Bineinţeles, omişcare e altceva decit un copac. Dar totuşi, unabsolut. Unlucru. Ochii mei nu intilneau decit plin. In virfulramurilor colcăiau existenţe, existenţe ce sereinnoiauf ăr ă incetare şi nu se năşteau niciodată. Vintulexistent se aşezase pe copac ca o muscă mare;şi copacul seinfiora. Dar fiorul nu era o insuşire ce se năştea,o trecere de la potenţă la act; era un lucru; un

Page 313: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 313/420

 

lucru-fior se scurgea in copac, punea stăpinire pe el, ilscutura şi deodată il păr ăsea, pleca mai departe

ca să seintoarcă asupra lui insuşi. T atul era plin, totulera in act, nu erau timpi f ăr ă importanţă, totul,

chiar şi ceamai slabă tresărire, era f ăcut din existenţă. Şitotuşi, aceşti existenţi care se invirteau

imprejurul copaculuinu veneau de nicăieri şi nu mergeau nicăieri.Deodată existau şi apoi, deodată, nu maiexistau: existenţa ef ăr ă memorie; din cei dispăruţi nu r ămine nimic- nici chiar o amintire. Existenţă pretutindeni, la

infinit,

de prisos, totdeauna şi pretutindeni; existenţă -niciodată zăgăzuită decit de existenţă. M-amlăsat pe

bancă, zăpăcit, copleşit de acest belşug defiinţe f ăr ă origine: pretutindeni inmuguriri,infloriri, urechile

imi ţiuiau de existenţă, carnea mea insăşipalpita şi se deschidea, se abandona inmuguririiuniversale, erarespingăror. "Dar pentru ce, mă gindeam, pentruce atitea existenţe, de vreme ce toate seamănă

Page 314: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 314/420

 

intre ele?"La ce bun atiţia arbori identici?Atitea existenţe ratate, reincepute cu

incăpăţinare şi din nou ratate - ca eforturileneindeminaticeale unei insecte căztlte pe spate? (Eu eram unuldin aceste eforturi.) Abundenţa asta nu eragenerozitate,dimpotrivă. Era mohorită, suferindă, stingherită

de ea insăş

i. Aceşti copaci, aceste trupuri mari,stingace...

Am izbucnit in ris pentru că m-am gindit deodatăla primăverile formidabile descrise in căr ţi, plinedetr ăsnete, de fulgere, de izbucniri gigantice. Sint

imbecili care vin să-ţi vorbească de voinţa de

putere şi delupta pentru viaţă. N-au privit oare niciodată unanimal sau un copac? Ar dori să mă facă săcred că acestplatan cu plăgile lui de peladă, acest stejar pe

 jumătate putrezit sint for ţe tinere şi aspre care

izvor ă

sc sprecer. Şi r ădăcina aceasta? Ar fi trebuit desigur sămi-o imaginez ca pe o ghear ă lacomă sfişiindpămintul,smulgindu-i hrana? .

Page 315: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 315/420

 

Imposibil să vezi lucrurile astfel. Moliciuni,slăbiciuni, da. Copacii pluteau. O zvicnire spre

cer?

Mai curind o năruire; in fiecare clipă măaşteptam să văd trunchi urile zbircindu-se canişte penisuri

obosite, cocirjindu-se şi pr ăbuşindu-se la pămintintr-o gr ămadă neagr ă şi moale, plină de cute.Naveau

poftă să existe, numai că nu se puteauimpiedica s-o facă; iată deci. Atunci işi vedeaude mărunta lor bucătărie, incetişor, f ăr ă elan; seva urca lent invase, silnic, şi r ădăcinile se infundau incet inpămint.

Dar păreau in fiecare moment pe punctul de a

abandona totul şi de a dispărea. Obosiţi şibătrini,continuau să existe, f ăr ă nici un chef, numaifiindcă erau prea slabi ca să moar ă, fiindcămoartea nu leputea veni decit din afar ă; numai ariile muzicale

işi poartă cu mindrie propria moarte in sine, cape onecesitate internă, dar ele nu există. Oriceexistent se naşte f ăr ă motiv, se prelungeşte dinslăbiciune şi

Page 316: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 316/420

 

moare din intimplare. M-am lăsat pe spate şi aminchis ochii. Dar imaginile, prinzind de vestenumaidecit,

se năpustir ă să-mi umple cu existenţe ochiiinchişi: existenţa e un plin de care omul nupoate fugi.Stranii imagini. Reprezentau o mulţime delucruri. Nu lucruri adevărate, ci altele

asemănătoare.

Obiecte de lemn care semă

nau cu nişte scaune,cu nişte saboţi, alte obiecte care semănau cu

plantele. Şiapoi două chipuri: perechea care lua masa

alături de mine, duminica trecută, la braseriaVezelise. Graşi,100

calzi, senzuali, absurzi, cu urechile stacojii.Vedeam umerii şi pieptul femeii. Existenţăgoală. Ăştia doi -m-a cuprins oroarea -, ăştia doi continuau săexiste undeva in Bouville; undeva in mijloculcăror mirosuri? pieptul moale continua să se alinte instofe curate, să se cuibărească in dantele, şifemeiacontinua să-şi simtă pieptul existind in corsaj, săgindească: "sinii mei micuţi, frumoasele mele

Page 317: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 317/420

 

rodii", săsuridă tainic, atentă la inflorirea sinilor ei care o

gidilau, şi atunci am strigat şi m-am trezit cu

ochii largdeschişi.Am visat oare această prezenţă enormă? Era

aici, aşezată peste gr ădină, rostogolită incopaci,moale, năclăind totul, groasă ca o marmeladă.

Şi eu eram in ea, eu, impreună cu toatăgr ădina? Mi-erafrică, dar eram mai cu seamă furios, mi sepărea atit de idiot, atit de deplasat, uramaceastă marmeladăgroaznică. Şi multă mai era! Urca pină la cer, se

r ăspindea peste tot, umplea tot cu năruirea ei

gelatinoasăşi vedeam in ea adincimi şi adincimi, mult maideparte de marginile gr ădinii şi de case, şi deBouville, numai eram la Bouville, nici altundeva, pluteam.Nu mă mai miram, ştiam bine că asta era

Lumea, Lumea ingoliciunea ei, care se ar ăta deodată, şi măsufocam de furie impotriva acestei fiinţe trupeşeşi absurde.Nici măcar nu te puteai intreba de unde ieşeau

Page 318: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 318/420

 

toate astea, nici cum se f ăcea că exista o lumemai curinddecit nimic. N-avea nici un sens, lumea era

pretutindeni prezentă, in faţă, in spate. N-a fostnimic inainteaei. Nimic. N-a fost nici o clipă cind ar fi putut sănu existe. Asta mă irita: fireşte că n-avea nici unmotivsă nu existe, această larvă viscoasă. Dar nu eraposibil să nu existe. Era de neinchipuit: ca să-ţiimaginezineantul trebuie să te afli aici, in plină lume, viu şicu ochii larg deschişi; neantul nu era decit o ideeincapul meu, o idee existentă plutind in aceastăimensitate: neantul nu fusese inaintea

existenţei, era oexistenţă ca oricare alta apărută după multe

altele. Am strigat "ce murdărie, ce murdărie!" şim-amscuturat ca să scap de această murdărie

lipicioasă, dar se ţinea bine şi era atita, tone şitone de existenţă, lanesfir şit: mă sufocam in adincul acestei imenseplictiseli. Şi apoi, deodată, gr ădina se goli caprintr-ogaur ă mare, lumea dispăru aşa cum venise, ori

Page 319: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 319/420

 

poate eu m-am trezit - in orice caz n-am maivăzut-o;imprejurul meu r ămăsese pămint galben din

care ieşeau crengi uscate indreptate in sus.M-am ridicat, am ieşit. Cind am ajuns la grilaj,am intors capul. Atunci gr ădina mi-a suris. M-am

sprijinit de grilaj şi am privit-o indelung. Surisulcopacilor, al tufei de lauri insemnau ceva; acestaera

adevă

ratul secret al existenţei. Mi-am amintit c

ăintr-o duminică, nu mai departe de acum treisăptămini,surprinsesem deja in lucruri un aer complice. Mise adresa mie acel aer? Am simţit enervat că n-aveamnici un mijloc să-I inţeleg. Nici un mijloc. Totuşi

era acolo, in aşteptare, semăna cu o privire. Eraacolo,pe trunchiul castanului... era castanul. S-ar fi ziscă lucrurile sint nişte ginduri care s-au oprit indrum,uitind de ele insele, uitind ce au vrut săgindească şi care au r ămas aşa, oscilind, cu unminuscul şi ciudatsens care le depăşea.Acest sens minuscul mă irita: nu-l puteaminţelege chiar dacă aş fi r ămas o sută şapte ani

Page 320: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 320/420

 

sprijinitde grilaj; aflasem despre existenţă tot ceea ceputeam şti. Am plecat, m-am intors la hotel şi,

poftim, amscris.Noaptea101M-am hotărit: nu mai am nici un motiv să r ăminaici la Bouville, de vreme ce nu mai scriu cartea;mă voi muta la Paris. Vineri iau trenul de cinci,simbătă o văd pe Anny; cred că vom petrececiteva zileimpreună.Apoi mă voi intoarce aici să-mi aranjez treburileşi să-mi fac bagajele. Cel mai tirziu la 1 martievoi fi definitiv instalat la Paris.

VineriLa cafeneaua Locul de intilnire al feroviarilor.Trenul pleacă peste douăzeci de minute.Patefonul.Puternică senzaţie de aventur ă.

SimbătăAnny vine să-mi deschidă, imbr ăcată intr-olungă rochie neagr ă. Bineinţeles, nu-mi intindemina,nu-mi spune bună ziua. Nu mi-am scos minadreaptă din buzunarul pardesiului. Spune pe un

Page 321: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 321/420

 

ton supărat,foarte repede, ca să scape de formalităţi:- Intr ă şi aşază-te unde vrei, in afar ă de fotoliul

de lingă fereastr ă.O recunosc, o recunosc intr-adevăr. Lasăbraţele să-i atirne, are chipul mohorit, care-idădea,

altădată, aerul unei fetiţe la virsta ingrată. Dar acum nu mai seamănă cu o fetiţă. E grasă, are

pieptul mare.Inchide uşa, işi zice sieşi, meditativ:

- Nu ştiu dacă am să mă aşez pe pat...Pină la urmă se lasă pe un fel de ladă acoperităcu un covor. Mersul nu-i mai e acelaşi: sedeplasează cu o greutate maiestuoasă şi nulipsită de graţie: pare stinjenită de gr ăsimea ei

recentă. Şitotuşi e aceeaşi, e Anny.Anny izbucneşte in ris.- De ce rizi?Nu r ăspunde imediat, după obiceiul ei, işi la un

aer r ăutăclOS.

- Spune, de ce?- Din pricina zimbetului pe care-l arborezi, decind ai intrat. Ar ăţi ca un tată care tocmai şi-amăritat fata. Hai, nu sta in picioare. Pune-ţiundeva paltonul şi aşază-te. Da, acolo, dacă

Page 322: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 322/420

 

vrei.Urmează o tăcere pe care Anny nu caută s-orupă. Ce goală e camera! Altădată Anny căra

cu ea intoate călătoriile o valiză imensă plină cu şaluri,turbane, mantile, măşti japoneze, poze colorate.Abiaintrată intr-un hotel - chiar dacă nu r ăminea

decit o noapte - prima ei grijă era să deschidă

valizaşi să

-şiscoată toate bogăţiile, pe care le agăţa de

pereţi, le prindea de lampă, le intindea pe mesesau pe podeadupă o ordine variabilă şi complicată; in maipuţin de o jumătate de or ă camera cea maibanală căpăta o

personalitate greoaie şi senzuală, aproape denesuportat.Poate că valiza s-a pierdut, a r ămas la vreunbirou de bagaje... Camera asta rece, cu uşaintredeschisă spre cabinetul de toaletă, are ceva

sinistru. Mai luxoasă şi mai tristă, seamănă cu

cameramea de la Bouville.Anny tot mai ride. Recunosc acest ris acut şipuţin nazal.- Ei bine, nu te-ai schimbat. Ce cauţi cu aerul

Page 323: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 323/420

 

ăsta speriat?102Zimbeşte, dar privirea ei mă cercetează cu o

curiozitate aproape ostilă.- Mă gindeam doar că această camer ă nu parelocuită de tine.

- Ah! Da? r ăspunde ea vag.O nouă tăcere. Acum stă pe pat, foarte palidă inrochia neagr ă. Nu şi-a tăiat părul. Mă priveşte

intruna, calmă, ridicind uşor sprincenele. Deci n-are nimic să-mi spună?

De ce mi-a scris să vin? Tăcerea asta einsuportabilă.Deodată, spun jalnic:- Imi pare bine că te văd.Ultimul cuvint mi se opreşte in gitlej: dacă asta e

tot ce-am fost in stare să spun, mai binetăceam.Se va supăra, fireşte. Ştiam eu că primul sfertde or ă o să fie penibil.Inainte, cind o revedeam pe Anny chiar după oabsenţă de numai douăzeci şi patru de ore,

chiar şidimineaţa la trezire, niciodată nu ştiam săgăsesc cuvintele pe care ea le aştepta, care sepotriveau curochia ei, cu vremea, cu ultimele cuvinte

Page 324: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 324/420

 

pronunţate cu o sear ă in urmă. Dar ce vrea? Nuponă ghicesc.

Ridic ochii. Anny mă priveşte cu un fel de

duioşie.- Prin urmare nu te-ai schimbat deloc? Eşti la felde prost? Chipul ei exprimă satisfacţie. Dar ceobosită pare!

- Tu eşti o piatr ă kilometrică, spune ea, o bornăpe marginea unui drum. Explici netulburat şi vei

explica toată viaţa că Melun e la douăzeci şişapte de kilometri şi Montargis la patruzeci şidoi. De aceeaam atita nevoie de tine.- Nevoie de mine? Ai avut nevoie de mine inaceşti patru ani de cind nu te-am văzut? In cazulăsta

ai fost teribil de discretă.I-am vorbit zimbind: ar putea crede că-i portpică. Imi simt pe buze surisul foarte fals, sint

stingherit.- Ce prost eşti! Bineinţeles, n-am nevoie să tevăd, dacă asta vrei să spui. Ştii, n-ai nimic

deosebitde imbucur ător pentru ochi. Am nevoie să exiştişi să nu te schimbi. Tu eşti ca metrul de platinăconservatundeva la Paris sau prin imprejurimi. Nu cred că

Page 325: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 325/420

 

a avut cineva vreodată poftă să-I vadă.- Aici te inşeli.

- Mă rog, n-:1re importanţă, eu n-am vrut. Sint

mulţumită să ştiu că există, că măsoar ă exact azecea milionime din sfertul meridianului terestru.Mă gindesc la el ori de cite ori se fac măsur ători

intr-olocuinţă sau cind cumpăr stof ă cu metrul.- Da? intreb cu r ăceală.

- Dar ştii, aş putea foarte bine să nu mă gindescla tine decit ca la o virtute abstractă, un fel delimită. Poţi să-mi mulţumeşti că-mi amintesc defiecare dată chipul tău.103Iată deci reinviind discuţiile zadarnice pe caretrebuia să le susţin altădată cind aveam in suflet

dorinţe simple şi vulgare, cum ar fi să-i spun c-oiubesc, s-o iau in braţe.Astăzi n-am nici o dorinţă. Afar ă poate de

aceea de a tăcea şi a o privi, de a realiza intăcere toatăimportanţa acestui eveniment extraordinar;

prezenţa lui Anny in faţa mea.Pentru ea ziua asta e la fel cu celelalte? Miinileei nu tremur ă. Sint sigur că avea ceva să-mispunăin ziua cind mi a scris sau fusese poate un

Page 326: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 326/420

 

simplu capriciu. Acum şi-a pierdut de multactualitatea.Anny imi suride deodată cu o duioşie atit de

vizibilă, că imi dau lacrimile.- M-am gindit la tine mult mai des decit la metrulde platină. N-a trecut nici o zi in care să nu mă figindit la tine. Şi-mi aminteam pină şi cele maimici amănunte ale chipului tău.Se ridică şi vine să-şi sprijine miinile pe umerii

mei.A - Indr ăzneşti să spui că-ţi aminte ai chipulmeu, tu care te plingi.- Asta-i bună, am zis, ştii bine că am o memorieproastă.- Mărturiseşti: mă uitase şi de tot. M-ai firecunoscut pe stradă?

- Bineinţeles. Nu de asta e vorba.- Iţi aminte ai măcar ce culoare are părul meu?- Sigur. Blond.Incepe să ridă.- Ce mindru o spui. Acum, că-I vezi, nu e cineştie ce merit.

Imi zburleşte p

ărul cu mina.- Iar tu ai părul roşu, mă imită ea; prima oar ă

cind te-am văzut aveai, n-am să uit niciodată, opălărie moale care bătea in mov şi care distonaingrozitor cu părul tău roşu.

Page 327: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 327/420

 

Era absolut penibil la vedere. Unde ţi-e pălăria?Vreau să văd dacă ai mereu aceleaşi gusturi.

- Nu mai port pălărie.

Fluier ă uşor f ăcind ochii mari:- Nu se poate să-ţi fi venit ţie ideea asta. Chiar ţie? Ei bine, te felicit. Bineinţeles! Trebuia numaisă te gindeşti.

Părul ăsta nu suportă nimic, distonează cupăIăriile, cu pernele fotoliilor, chiar şi cu tapetul

pereţilor care-i serveşte drept fundal. Sau ar trebui să-ţi infunzi pălăria pină la urechi, cumf ăceai cu fetrulacela englezesc pe care-l cumpăraseşi la

Londra. Iţi virai moţul sub calotă, nici nu se maiştia dacă ai păr.Adaugă pe tonul hotărit cu care se pune capăt

unor certuri vechi:- Nu ţi se potrivea deloc.Nu mai ştiu de ce pălărie e vorba.- Şi eu spuneam că mi se potriveşte?- Te cred că spuneai! Nu vorbeai decit despreasta. Şi te priveai pe ascuns in oglinzi, cind iţi

inchipuiai că nu te văd.Această cunoaştere a trecutului mă copleşeşte.Nici măcar nu pare să evoce amintiri, tonul ei n-arenuanţa induioşată şi depărtată care se

Page 328: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 328/420

 

potriveşte acestei indeletniciri. Anny pare săvorbească despre azi,

104

cel mult despre ieri; şi-a păstrat vii părerile,incăpăţinările, ranchiunele de altădată. Pentrumine,dimpotrivă, totul e scăldat intr-un val poetic; sintgata la toate concesiile.Imi spune brusc, cu o voce f ăr ă intonaţie:

- Vezi, m-am ingr ăş

at, am imbă

trinit, trebuie să

mă ingrijesc.Da. Şi ce aer obosit are! Cum incerc să vorbesc,adaugă numaidecit:

- Am f ăcut teatru la Londra.- Cu Candler?- Nu, nu cu Candler. Aşa eşti tu. Iţi băgaseşi in

cap că am să fac teatru cu Candler. De cite orisă-ţispun că acest Candler e dirijor? Nu, intr-unteatru mic din Soho Square.Am jucat Emperor Jones, piese de Seana'Casey, de Synge, şi Britannicus.- Britannicus? intreb mirat.- Ei da, Britannicus. Din cauza asta am plecat.Eu le dădusem ideea să monteze Britannicus; şieiau vrut să mă facă să joc rolul Juniei.

Page 329: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 329/420

 

- Da?- Bineinţeles, nu puteam juca decit rolulAgrippinei.

- Şi acum ce faci?Nu trebuia să intreb asta. Faţa i se goleşte desinge.Totuşi r ăspunde numaidecit:- Nu mai joc. Că1ătoresc. Mă intreţine un tip.

Suride:- ah! Nu mă privi cu atita solicitudine, nu etragic.Am spus totdeauna că nu mi-ar păsa dacă aş fiintreţinută.De altfel e bătrin, nu-i supăr ător.- Un englez?- Ce-ţi pasă? spune iritată. N-o să vorbim acum

de omul ăsta. El n-are nici o importanţă, nicipentru tine, nici pentru mine. Vrei ceai?Intr ă in cabinetul de toaletă. a aud mergind decolo-colo, mişcind cr ătiţi şi vorbind singur ă; unmurmur ascuţit şi inteligibil. Pe noptiera de lingăpat stă ca totdeauna un volum din Istoria FranţeideMichelet. Deasupra patului observ că a agăţat ofotografie, una singur ă, o reproducere aportretului luiEmily Bronte f ăcut de fratele ei.

Page 330: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 330/420

 

Anny se intoarce şi-mi spune brusc:- Acum trebuie să-mi vorbeşti despre tine.

Apoi dispare din nou in cabinetul de toaletă. Imi

amintesc de asta cu toată memoria mea slabă:punea astfel nişte intrebări directe care măstinghereau teribil, fiindcă simţeam in ele inacelaşi tim!;' un

interes sincer şi dorinţa de a termina cit mairepede. In orice caz, după intrebarea asta, nu

mai am nici oindoială, vrea ceva de la mine. Pină acum n-au

fost decit preliminariile: ne dezbăr ăm de ceea cear puteafi jenant; rezolvăm definitiv chestiunilesecundare: "Acum trebuie să-mi vorbeşti despre

tine". După

105aceea o să-mi vorbească despre ea. Imi pierdcheful să-i mai povestesc ceva. La ce bun?

Greaţa, frica,existenţa... E mai bine să păstrez pentru minetoate astea.

- Haide, gr ăbeşte-te, strigă ea prin uşă.Revine cu un ceainic.- Cu ce te ocupi? Locuieşti la Paris?- Stau la Bouville.- Bouville? De ce? Sper că nu te-ai insurat?

Page 331: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 331/420

 

- Insurat? spun tresărind.Imi face mare plăcere că Anny s-a putut gindi la

asta.

I-o şi spun:- E absurd. E exact genul de reprezentărinaturaliste pe care mi le reproşai altădată. Ştii:

cind mi teinchipuiam văduvă şi mamă a doi băieţi. Şitoate acele poveşti pe care ţi le spuneam

despre ce vomdeveni. Nu puteai să le suferi.- Şi ţie iţi plăceau, r ăspunde ea f ăr ă să setulbure. Spuneai toate astea ca să pari tare. De

altfel,protestezi aşa, in vorbe, dar eşti destul detr ădător ca să te insori intr-o zi pe ascuns.

Ai protestat cu indignare timp de un an că n-aisă mergi să vezi filmul Violetele imperiale Şi intr-ozi, cind eram bolnavă, te-ai dus singur să-I vezila un cinema de periferie.- Stau la Bouville, spun cu demnitate, fiindcă faco carte despre domnul de Rollebon.Anny mă priveşte cu un interes viu:- Domnul de Rollebon? A tr ăit in secolul al XVIII-lea?-Da.

Page 332: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 332/420

 

- Mi-ai vorbit de el, intr-adevăr, spune ea vag. Ocarte de istorie, va să zică?

-Da.

- Ha! Ha!Dacă-mi mai pune o intrebare, ii povestesc tot.Dar nu mai intreabă nimic. După cum se pare,crede că ştie destul despre mine. Anny ştiefoarte bine să asculte, dar numai cind vrea. Oprivesc: a

coborit pleoapele, se gindeşte la ce o s

ă-mispună, la felul cum o să inceapă. Oare trebuie

s-o intreb larindul meu? Nu cred că are rost. O săvorbească numai cind va crede de cuviinţă.Inima imi bate cuputere.

Spune pe neaşteptate:- Eu m-am schimbat.Iată şi inceputul. Dar acum tace. Toarnă ceaiulin ceşti de por ţelan alb. Aşteaptă să vorbesc eu:trebuie să spun ceva. Nu orice, tocmai ceaşteaptă ea. Trec prin chinurile iadului. S-aschimbat intradevăr?

S-a ingr ăşat, pare obosită: dar, f ăr ă indoială, nula asta se refer ă.- Nu ştiu, nu mi se pare. Am şi regăsit risul tău,felul tău de a te ridica şi de a-ţi pune miinile pe

Page 333: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 333/420

 

umerii mei, mania ta de a vorbi singur ă. Citeştiintruna Istoria lui Michelet. Şi o mulţime de alte

lucruri...

106Interesul ei profund pentru esenţa eternă şiindiferenţa totală pentru ce mi se intimplă inviaţă - şiaceastă ciudată preţiozitate, pedantă şiincintătoare in acelaşi timp - şi acest fel de a

suprima de la buninceput toate formulele mecanice de politeţe, deprietenie, tot ce facilitează raporturile intreoameni, de aobliga interlocutorii la o inventivitate continuă.Ridică din umeri:- Ba da, m-am schimbat, spunea ea rece, m-am

schimbat cu totul. Nu mai sint aceeaşi. Credeamcăai să observi dintr-o privire. Dar tu imi vorbeştide Istoria lui Michelet.Vine şi aşteaptă in picioare:- Vom vedea dacă omul acesta e atit de puternicpe cit pretinde. Ghiceşte: in ce privinţă m-amschimbat?Ezit; bate din picior, incă zimbitoare, dar sincer iritată:- Ceva care te chinuia ingrozitor altădată. Cel

Page 334: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 334/420

 

puţin aşa pretindeai. Şi acum s-a ispr ăvit, adispărut.

Ar trebui să observi. Nu te simţi mai liniştit?

Nu indr ăznesc să-i r ăspund că nu: sint, ca şialtădată, aşezat pe marginea scaunului,preocupat săevit capcane, să conjur inexplicabile furii.

Ea s-a aşezat din nou.- Ei bine, spune clătinind din cap cu convingere,

dacă nu inţelegi, inseamnă că ai uitat multelucruri. Mai multe decit credeam. Nu-ţi maiaminteşti greşelile tale de altădată? Veneai,vorbeai, plecaiiar: totul in contratimp.Inchipuieşte-ţi că nimic nu s-a schimbat: ai fi

intrat, ai fi găsit măşti şi şaluri pe pereţi, aş fi

stat pepat şi ţi-aş fi spus (dă capul pe spate, işi dilatănările şi vorbeşte cu voce teatrală, ca şi cum ar 

ride de eainsăşi): "Ei! Ce aştepţi?Aşază-te". Şi bineinţeles m-aş fi ferit cu grijă să

spun:"numai pe fotoliul de lingă fereastr ă, nu".- Imi intindeai curse.- Nu erau curse... Şi atunci, tu, fireşte, te-ai fidus şi te-ai fi aşezat chiar acolo.

Page 335: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 335/420

 

- Şi ce mi s-ar fi intimplat? spun intorcindu-mă şiprivind furios fotoliul.Pare obişnuit, blajin şi confortabil.

- Numai rele, r ăspunde Anny scurt.Nu insist: Anny e intotdeauna inconjurată deobiecte tabu.- Cred, ii spun deodată, că ghicesc ceva. Dar ar fi absolut extraordinar. Aşteaptă, lasă-mă săcaut;

intr-adevă

r, camera asta e goală

. Trebuie să

recunoşti că am remarcat numaidecit. Bun, aş fiintrat, aş fivăzut măştile pe pereţi, şalurile şi tot restul. La

uşa ta, hotelul dispărea ca prin farmec. Camerata eraaltceva... N-ai fi venit să-mi deschizi. Te-aş fi

zărit ghemuită Intr-un colţ, poate stind jos pecovoraşulroşu, pe care-Iluai pretutindeni cu tine, m-ai fiprivit f ăr ă indulgenţă, aşteptind... Abia aş fipronunţat uncuvint, aş fi f ăcut un gest, aş fi respirat, că te-ai

fi Incruntat şi m-aş fi simţit profund vinovat f ăr ăsă ştiude ce. Apoi, din clipă-n clipă, gaf ă după gaf ă,m-aş fi Incurcat In greşeala mea...107

Page 336: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 336/420

 

DA. AA l~ - e cite on s-a mtlmp aU - De o sutăde ori.- Cel puţin! Eşti mai abil, mai subtil acum?

-Nu.- Imi place să te aud spunind-o. Şi-atunci?- Atunci Inseamnă că nu mai sint...- Ha! Ha! strigă ea cu voce teatrală, nici nuIndr ăzneşte să creadă!Reia Incetişor:

- Ei bine, pOţi să mă crezi: nu mai sint.- Nu mai sint momente perfecte?-Nu.Sint ameţit. Insist:- Adică nu mai... S-a sfir şit cu... tragediile,tragediile acelea instantanee, In care măştile,şalurile,

mobilele şi eu Insumi aveau fiecare micul nostrurol - şi tu un rol mare?Suride.- Ingratul! I-am dat adesea roluri mai importantedecit mie Insămi: dar nici n-a observat. Ei, da:sasfir şit. Eşti foane surprins?

- Ah, da, sint surprins! Credeam că f ăceau partedin tine, că dacă ţi s-ar fi luat, ar fi fost ca şi cumţi s-ar fi smuls inima.- Şi eu credeam la fel, spune ea cu aerul că nu

Page 337: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 337/420

 

regretă nimic. Adaugă cu un fel de ironie, care-miface o impresie foarte neplăcută:

- Dar, după cum vezi, pot tr ăi şi f ăr ă asta.Şi-a impletit degetele şi-şi sprijină un genunchiin miini.Priveşte in sus cu un suris vag, care-i intinereştetot chipul.Arată ca o fetiţă trupeşă, misterioasă şi

satisf ă

cută

.- Da, imi pare bine că tu ai r ămas acelaşi. Dacăai fi fost altul, revopsit, infipt pe marginea altuidrum, n-aş mai fi avut nimic stabil după care sămă orientez. Nu mă pot lipsi de tine: eu măschimb; tu,hotărit lucru, r ămii mereu acelaşi şi imi măsor 

schimbările in raport cu tine.Mă simt totuşi puţin jignit.- Ei bine, e foarte inexact, spun cu vioiciune.Dimpotrivă, am evoluat in acest timp, de fapt,eu...- ah, spune ea cu un dispreţ zdrobitor, schimbăriintelectuale? Eu m-am schimbat pină-n albul

ochilor.Pină-n albul ochilor... Ce m-a r ăscolit, oare, invocea ei? In orice caz, brusc, am f ăcut unprogres!

Page 338: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 338/420

 

Incetez să caut o Anny dispărută. Pe fata asta,pe fata asta grasă şi trecută o iubesc, şi ea măemoţionează.

- Am un fel de certitudine... fizică. Simt că nuexistă momente perfecte. a simt pină şi inpicioare,cind merg.A simt tot timpul, chiar şi cind dorm. Nu pot s-ouit.

108N-am avut niciodată ceva care să semene cu orevelaţie: nu pot spune: din cutare zi, din cutare

ceas, viaţa mea s-a transformat. Dar acum măsimt mereu ca şi cum aş fi avut aceastărevelaţie cu o ziinainte. Sint uimită, neliniştită, nu mă pot

obişnui.Spune aceste cuvinte cu o voce cal mă, in carepersistă puţin mindria că s-a schimbat atit. Işileagănă trupul cu o graţie extraordinar ă.Niciodată de cind am intrat n-a semănat atit debine cu Anny de

altă

dată

, de la Marsilia.M-a prins din nou, am recăzut in universul eistraniu, dincolo de ridicol, de preţiozitate, desubtilitate. Am re găsit chiar uşoara febr ă caremă agita intotdeauna in prezenţa ei şi gustul

Page 339: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 339/420

 

amar pe cerulgurii.Anny işi desface miinile şi işi lasă genunchiul.

Tace. E o tăcere regizată; ca la Oper ă, cindscenar ămine goală timp de şapte măsuri deorchestr ă. Işi bea ceaiul. Apoi lasă ceaşca şi stăţeapănă,

sprijinindu-şi palmele de marginile lăzii.

Deodată

face să

-i apar ă

pe faţă

superbul eichip de meduză pe care-l iubeam atit, plin deur ă,descompus, veninos. Anny nu-şi schimbăexpresia; işi schimbă chipul aşa cum actoriiantici işi schimbaumăştile: dintr-o dată. Şi fiecare mască e menită

să creeze atmosfer ă, să dea tonul pentru ce vaurma. Apareşi se menţine, f ăr ă să se modifice in timp ce eavorbeşte. Apoi cade, se desprinde de ea.Mă priveşte fix, f ăr ă să mă vadă. Va vorbi.Aştept un discurs tragic, pe măsura măştii, un

imnfunebru.Nu spune decit un cuvint:- Imi supravieţuiesc.Accentul nu corespunde deloc chipului. Nu e

Page 340: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 340/420

 

tragic, e... ingrozitor: exprimă o disperareaprigă,

f ăr ă lacrimi, f ăr ă milă. Da, există in ea ceva

iremediabil sfir şit.Masca a căzut, ea suride.- Nu sint deloc tristă. Lucrul ăsta m-a miratdeseori, dar n-aveam dreptate: de ce-aş fi

tristă?Altădată eram in stare de pasiuni mari. Am urit-o

cu pasiune pe mama. De altfel, pe tine, spunesfidător,

te-am iubit cu pasiune.Aşteaptă o replică. Nu spun nimic.- Toate astea s-au sfir şit, bineinţeles.- De unde ştii?

- Ştiu. Ştiu că n-am să mai intilnesc niciodată

nimic şi pe nimeni care să-mi inspire pasiune.Ca săincepi să iubeşti pe cineva, e o intreagăaventur ă. Trebuie să ai energie, curiozitate,orbire... Există chiar o

clipă, la inceput, cind trebuie să sari peste o

pr ăpastie: dacă te gindeşti, n-o faci.Ştiu că n-am să mai sar niciodată.- De ce?Imi aruncă o privire ironică şi nu-mi r ăspunde.109

Page 341: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 341/420

 

- Acum, spune ea, tr ăiesc inconjurată depasiunile mele defuncte. Incerc să regăsesc

furia aceea

minunată care m-a aruncat de la etajul al treileape cind aveam doisprezece ani, intr-o zi cindmama măbătuse.Adaugă, f ăr ă legătur ă aparentă, cu un aer depărtat:

- Nici să privesc prea mult obiectele nu e bine.Le privesc ca să ştiu ce sint, apoi trebuie săintorcrepede ochii.- Dar de ce?- Mă dezgustă.

Aşa să fie?.. In orice caz există asemănări. Ni s-

a mai intimplat o dată, la Londra, să gindimaceleaşi lucruri despre aceleaşi subiecte,aproape in acelaşi timp. Mi-ar plăcea atit de multsă... Dar gindurile lui Anny fac numeroase ocoluri; nu poţifi niciodată sigur că ai inţeles-o in intregime.

Trebuie să

am cugetul impăcat.- Ascultă, aş vrea să-ţi spun: ştii că n-aminţeles niciodată prea bine ce erau momenteleperfecte;

Page 342: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 342/420

 

nu mi-ai explicat niciodată.- Da, ştiu, nu f ăceai nici un efort. Stăteai ca un

lemn lingă mine.

- Vai! Ştiu cit m-a costat.- Ai meritat tot ce ţi s-a intimplat, erai foartevinovat;mă irit ai cu aerul tău solid. Păreai să spui: eusint un om normal; şi te str ăduiai să respirisănătate,

şiroiai de sănătate morală.- Totuşi, ţi-am cerut de o sută de ori să-mi

explici ce era un...- Da, dar pe ce ton, spune ea infuriată; binevoiaisă te informezi, iată adevărul. Intrebai cuamabilitate distrată, ca doamnele bătrine care

mă intrebau de-a ce mă joc, cind eram mică. In

fond, spunevisătoare, mă intreb dacă nu cumva pe tine te-am urit cel mai mult.Se stăpineşte, işi revine şi suride, cu obrajii incăin flăcări. E foarte frumoasă.- Vreau să-ţi explic despre ce e vorba. Acum

sint destul de matur ă ca să le vorbesc, f ăr ă sămăinfurii, doamnelor bătrine şi cumsecade ca tine,despre jocurile copilăriei mele. Haide, spune, cevrei să

Page 343: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 343/420

 

ştii?- Ce erau.- Ţi-am vorbit despre situaţiile privilegiate?

- Nu cred.- Ba da, spune sigur ă pe ea. La Aix, intr-o piaţăcare nu-mi amintesc cum se cheP.la. Eram ingr ădina unei cafenele, in plin soare, subumbrelele portocalii. Nu-ţi aminteşti: beam

citronadă şi eu am

sit nişte mu

şte moarte in zah

ărul pudr 

ă.- Ah, da, poate...

- Ei bine, la cafeneaua aceea ţi-am spus. Am

inceput de la marea ediţie a Istoriei lui Michelet,aceea pe care o aveam cind eram mică. Eramult mai mare decit asta de aici şi foile aveau oculoare lividă,

ca interiorul unei ciuperci şi chiar miroseau aciupercă. La moartea tatălui meu, ~nchiul Joseph a pus110mina pe ea şi a luat toate volumele. In ziuaaceea i-am spus porc bătrin, mama m-a bătut şieu m-amaruncat pe fereastr ă.- Da, da... trebuie să-mi fi vorbit de aceastăIstorie a Franţei... N-o citeai intr-un pod? Vezi,imi

Page 344: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 344/420

 

amintesc. Ai fost nedreaptă adineauri cind m-aiacuzat că am uitat tot.

- Taci. Deci luam cu mine in pod, cum bine ţi-ai

amintit, căr ţile acelea enorme. Aveau foartepuţine poze, poate trei sau patru in fiecarevolum. Dar fiecare ocupa o singur ă paginămare, o pagină care

pe partea cealaltă r ăminea albă. Pe mine măimpresionau cu atit mai mult cu cit, pe celelalte

pagini, textulfusese dispus in două coloane, pentru a seciştiga spaţiu. Aveam pentru gravurile astea odragosteextraordinar ă; le ştiam pe dinafar ă, şi cindreciteam o carte de Michelet le aşteptam cumulte pagini

inainte; totdeauna mi se părea o minune cind leregăseam. Apoi era şi un mic rafinament: scenape care oreprezentau nu se referea niciodată la textul dinpaginile invecinate, trebuia să cauţi evenimentul

cutreizeci de pagini mai departe.- Te implor, vorbeşte-mi de momentele perfecte.- Iţi vorbesc de situaţiile privilegiate. Acesteaerau reprezentate in gravuri. Eu le numeamprivilegiate, imi spuneam că au, desigur, o

Page 345: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 345/420

 

importanţă deosebită din moment ce f ăceausubiectul acestor ilustraţii atit de rare. Fuseser ă alese dintre toate,

inţelegi: şi totuşi erau multe episoade careaveau ovaloare plastică mai mare, altele mai multinteres istoric. De exemplu, pentru tot secolul alşaisprezecelea,

existau numai trei ilustraţii: una cu moartea lui

Henric al II-lea, una cu asasinarea ducelui deGuise şi unacu intrarea in Paris a lui Henric al IV-lea. Atuncimi-am imaginat că aceste evenimente aveau onatur ăspecială. De altfel, gravurile confirmau ideea

mea: desenul era frust, braţele şi picioarele nu

erauniciodată foarte bine prinse de trunchiuri. Dar erau pline de măreţie. Cind ducele de Guise e

asasinat, depildă, spectatorii işi manifestă ului rea şiindignarea intinzind cu toţii palmele inainte şiintorcind capul; efoarte frumos, parcă ar fi un cor. Şi să nu crezică fuseser ă uitate detaliile nostime sauanecdotice. Sevedeau paji care cădeau la pămint, căţel uşi

Page 346: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 346/420

 

care fugeau, bufoni aşezaţi pe treptele tronului.Dar toateaceste amănunte erau tratate cu atita măreţie şi

cu atita stingăcie, incit se dovedeau in perfectăarmonie curestul imaginii: nu cred să fi intilnit vreun tabloucu o unitate atit de riguroasă. Ei bine, de aici auvenit.- Situaţiile privilegiate?

- Oricum, ideea pe care mi-o f ă

ceam despre ele.Erau situaţii care aveau o calitate extrem derar ăşi preţioasă, stil, dacă vrei. Să fii rege, de

exemplu, imi părea o situaţie privilegiată, cindaveam opt ani.Sau să mori. Rizi, dar erau atiţia oameni

desenaţi in momentul mor ţii şi sint atiţia care aurostit cuvintesublime in acel moment, incit credeam sincer...in fine, mă gindeam că intrind in agonie treceaidincolo detine insuţi. De altfel, ajunge să stai in cameraunui mort: moartea fiind o situaţie privilegiată,

din ea emanaceva care se transmite a tuturor celor prezenţi.Un fel de măreţie. Cind a murit tata, m-au dus incamera lui ca să-I văd pentru ultima oar ă.

Page 347: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 347/420

 

Urcindscara, eram foarte nefericită, dar in acelaşi timpparcă beată de o bucurie religioasă; intram, in

sfir şit, introsituaţie privilegiată. M-am sprijinit de perete, amincercat să fac gesturile cuvenite. Dar se aflau

acolomătuşa şi mama, ingenuncheate la margineapatului, care stricau totul cu hohotele lor de

plins.111Spune cu ciudă ultimele cuvinte, ca şi cumamintirea ar fi fost incă dureroasă. Se intrerupe;cuprivirea fixă, cu sprincenele ridicate, profită deprilej pentru a re tr ăi incă o dată scena.

- Mai tirziu, am extins toate astea; am adăugatmai intii o situaţie nouă, dragostea (vreau săspunactul de a face dragoste). Uite, dacă n-ai inţelesniciodată de ce refuzam unele... dorinţe ale tale,ai acumocazia să inţelegi: pentru mine era ceva desalvat. Şi pe urmă mi-am spus că erau probabilmult mai multesituaţii privilegiate decit aş putea număra eu,pină la urmă am admis o infinitate.

Page 348: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 348/420

 

- Da, dar, in sfir şit, ce erau?- Bine, dar ţi-am spus, exclamă mirată, iţi explic

de un sfert de or ă.

- Adică trebuia mai ales ca oamenii să fie foartepasionaţi, transportaţi de ur ă sau de iubire, depildă; sau trebuia ca aspectul exterior alevenimentului să fie măreţ, vreau să zic: ceea

ce se vede...- Amindouă... depinde, r ăspunde ea f ăr ă

bunăvoinţă.- Şi momentele perfecte? Ce amestec au in

toate astea?- Ele vin pe urmă. Mai intii sint semneprevestitoare.Apoi incet, maiestuos, situaţia privilegiată intr ăin viaţa oamenilor. Atunci se pune problema să

ştii dacă vrei să faci din ea un moment perfect.- Da, spun eu, am inţeles. In fiecare situaţieprivilegiată există anumite acte care trebuie

indeplinite, atitudini care trebuie luate, cuvintecare se cer spuse - şi alte atitudini, alte cuvinte,sint strict

interzise. Asta?- Dacă vrei...- Pe scurt, situaţia e materie: cere să fie

prelucrată.- Exact, spune ea: trebuie să pătrunzi mai intii in

Page 349: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 349/420

 

ceva excepţional şi să simţi că pui ordine. Dacătoate condiţiile se realizau, era un moment

perfect.

- Deci un fel de oper ă de artă.- Mi-ai mai spus-o, zice cu iritare. Dar nu: era...o datorie. Situaţiile privilegiate trebuiautransformate in momente perfecte. Era ochestiune de morală. Da, n-ai decit să rizi: de

morală.

Nu rid deloc.- Ascultă, ii spun pe neaşteptate, şi eu am să-mirecunosc greşelile. Nu te-am inţeles niciodatăcumtrebuie, n-am incercat niciodată să te ajut. Dacăaş fi ştiut...

- Mulţumesc, mulţumesc foarte mult pentru

aceste regrete tardive. De altfel, nu-ţi port pică;nu ţiamexplicat niciodată limpede, eram ca impietrită,nu puteam vorbi despre asta cu nimeni, nicichiar cutine - mai ales cu tine.Ceva suna mereu fals in momentele acelea.Eram tulburată. Aveam totuşi impresia că fac totcepot.- Dar ce trebuia f ăcut? Ce acţiuni?

Page 350: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 350/420

 

- Ce prost eşti, nu se pot da exemple, depinde.- Dar povesteşte-mi ce incercai să faci tu.

112

- Nu, nu ţin să vorbesc despre asta. Dar, dacăvrei, iată o poveste care m-a impresionat multpecind eram la şcoală: a fost un rege care apierdut o bătălie şi a fost f ăcut prizonier. Stăteaintr-un colţ, in

tabăra invingătorului. Işi vedea fiul şi fiicatrecind iri lanţuri. Nu plinge, nu zice nimic. Apoivede pe unuldin servitorii lui, de asemenea in lanţuri. Atunci

incepe să suspine şi să-şi smulgă părul. POţiinventa şi tuexemple. Vezi, sint cazuri cind nu trebuie să

plingi - altfel eşti josnic. Dar dacă-ţi cade obuturugă pepicior, poţi să faci ce vrei, să gemi, să hohoteşti,

să ţopăi pe celălalt picior. Prosteşte ar fi săr ămii tottimpul stoic: te-ai consuma pe degeaba.

Suride:- Alteori trebuie să fii mai mult decit stoic. Cusiguranţă că nu-ţi aminteşti de prima oar ă cindteamimbr ăţişat.

Page 351: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 351/420

 

- Ba da, foarte bine, ~pun triumf ător, era ingr ădina Kiev, pe malul Tamisei.

- Dar n-ai ştiut niciodată că mă aşezasem pe

nişte urzici: rochia mi se ridicase, aveamcoapselepline de urzicături şi fiecare mişcare insemna

alte urzicături. Ei bine, acolo stoicismul n-ar fifost deajuns. Nu mă tulburai deloc, nu doream in mod

deosebit sărutul tău, dar sărutul pe care aveamsă ţi-l dauavea o importanţă mult mai mare, era unangajament, un pact. Prin urmare inţelegi,durerea eranecuviincioasă, n-aveam voie să mă gindesc lacoapsele mele intr-un moment ca acela. Nu era

suficient sănu-mi exprim suferinţa: trebuia să nu suf ăr.Mă priveşte cu mindrie, incă surprinsă de ceeace a f ăcut:- Timp de douăzeci de minute şi mai bine, tottimpul cit ai insistat să capeţi sărutul acela pe

careeram hotărită să ţi-l dau, tot timpul cit m-amlăsat rugată - fiindcă trebuia să ţi-l dau dupătoate regulile -am reuşit să mă anesteziez complet. Şi

Page 352: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 352/420

 

Dumnezeu ştie cit de sensibilă mi-e pielea:totuşi n-am simţitnimic pină cind nu ne-am ridicat.

Asta e, intr-adevăr, asta e. Nu există aventuri -nu există momente perfecte... am pierdutamindoiaceleaşi iluzii, am urmat aceleaşi drumuri.Ghicesc restul - aş putea să spun in locul eiceea ce r ăminea de

spus:- Şi atunci ţi-ai dat seama că existauintotdeauna nişte cumetre inlăcrimate sau un tiproşcovan, sauoricine altcineva care venea să-ţi striceefectele?- Da, bineinţeles, spune ea f ăr ă entuziasm.

- Nu-i asta?- ah! Ştii, cu stingăciile unui tip roşcovan poatem-aş fi resemnat pină la urmă. La urma urmeieram prea bună că mă interesam de felul cumişi jucau ceilalţi rolurile...nu, mai curind e vorba...

- Că

nu există

situaţii privilegiate?- Exact. Credeam că ura, dragostea sau

moartea pogoar ă asupr ă-ne ca limbile de foc dinVinereamare. Credeam că poţi str ăluci de ur ă sau de

Page 353: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 353/420

 

moarte. Ce greşeală! Da, intr-adevăr, credeamcă există"Ur ă", că ea vine asupra oamenilor şi-i ridică

deasupra lor inşişi. Bineinţeles, nu-s decit eu,eu care ur ăsc,eu care iubesc. Şi eu sint mereu la fel, o pastăcare se intinde, se intinde... totul seamănă intr-

atit, incit te113

intrebi cum de au avut oamenii ideea săinventeze nume, să facă deosebiri.Gindeşte ca mine. Mi se pare că n-am păr ăsit-oniciodată.- Ascultă-mă cu atenţie, ii spun, de citeva clipemă gindesc la ceva care-mi place mult mai mult

decit rolul de bornă pe care, cu generozitate, mi

l-ai dat: ne-am schimbat amindoi in acelaşi fel.Prefer lucrul acesta, ştii, decit să te văd depărtindu-te

din ce in ce şi să fiu condamnat să-ţi determinpentrutotdeauna punctul de vedere. Tot ce mi-ai

povestit, venisem să

-ţi povestesc

şi eu - cu altecuvinte, e

adevărat. Ne intilnim la sosire. Nu pot să-ţi spun

cită plăcere imi face.- Da? spune ea blind, dar cu un aer incăpăţinat,

Page 354: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 354/420

 

ei bine, aş fi preferat ca tu să nu te schimbi; eramai comod. Nu sint ca tine, mai curind imidisplace să ştiu că altcineva s-a gindit la

aceleaşi lucruri. Şiapoi,se prea poate să te inşeli.Ii povestesc aventurile mele, ii vorbesc deexistenţă poate puţin prea indelung. Ascultăsirguincioasă, cu ochii mari deschişi, cusprincenele ridicate.

Cind ispr ă

vesc pare uşurat

ă.- Ei bine, nu gindeşti deloc in acelaşi fel cu

mine. Te plingi că lucrurile nu se aşază in jurultău ca

un buchet de flori, f ăr ă ca tu să-ţi dai ostenealasă faci ceva. Eu n-am cerut niciodată atit de.mult: voiam

să acţionez. Ştii cind ne jucam de-a aventurierulşi aventuriera: tu erai cel căruia i se intimplă, iar eu eramcel care provoca. Spuneam: "Sint un om deacţiune". Iţi aminteşti? Ei, acum spun pur şisimplu: nu pOţi fiun om de acţiune.S-ar părea că n-ar ăt prea convins, pentru că seinsufleţeşte şi reia cu şi mai mare for ţă:

- Mai sint şi altele, o mulţime, pe care nu ţi le-am spus, fiindcă ar fi mult prea lung să-ţi explic.

Page 355: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 355/420

 

Deexemplu, ar fi trebuit să pot spune, chiar in clipacind acţionam, că ceea ce f ăceam avea să aibă

urmări...fatale. Nu prea pot să-ţi explic...- Dar n-are nici un rost, ii r ăspund destul de

pedant, m-am gindit şi eu la asta.Mă priveşte cu neincredere:- Dacă te-aş crede, ar insemna că ai gindit in

totul ca şi mine: mă mir ă.N-o pot convinge, nu fac decit s-o supăr. Tac.

Aş vrea s-o iau in braţe.Deodată mă priveşte cu un aer neliniştit:- Şi atunci, dacă te-ai gindit la toate astea, ce sepoate face?Cobor fruntea.

- Imi... imi supravieţuiesc, repetă cu greutate.Ce pot să-i spun? Cunosc eu raţiune a de atr ăi? Nu sint, ca ea, disperat, fiindcă eu n-

aşteptammare lucru. Sint mai curind... mirat in faţaacestei vieţi care imi e dată - dată degeaba. Ţin

fruntea plecată,nu vreau să văd chipul lui Anny in clipa asta.- CăIătoresc, continuă ea cu o voce mohorită:

mă intorc din Suedia. M-am oprit o săptămină laBerlin. Mai e şi tipul care mă intreţine...

Page 356: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 356/420

 

S-o iau in braţe... La ce bun? Nu pot nimicpentru ea?E singur ă ca şi mine.

114Imi spune cu o voce mai veselă:- Ce mormăi acolo?..Ridic ochii. Mă priveşte cu duioşie.- Nimic. Mă gindeam la ceva.- O, misterios personaj! Ei bine, vorbeşte sau

taci, dar ale&,e una din două.Ii vorbesc de cafeneaua Locul de intilnire alferoviarilor, de vechiul rag-time pe care pun sămi-lcinte, de fericirea stranie pe care mi-o dă.- Mă intreb dacă s-ar putea găsi ceva de felulacesta ori măcar căuta...

Nu r ăspunde nimic, cred că n-a prea interesat-oce-am spus.Reia totuşi după o clipă - şi nu ştiu dacă-şicontinuă gindul sau dacă e un r ăspuns la ceeace i-amspus.- Tablourile, statuile nu sint de nici un folos: sintfrumoase in faţa mea. Muzica...- Dar la teatru...- Ei bine, ce-i la teatru? Vrei să inşiri toateartele?

Page 357: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 357/420

 

- Spuneai altădată că vrei să faci teatru pentrucă pe scenă se realizează momente perfecte!

- Da, le-am realizat: pentru ceilalţi. Stăteam in

praf, in curent, sub luminile aprinse, intre uşi decarton. De obicei il aveam pe Thorndyke dreptpartener. Cred că l-ai văzut jucind la Covent

Garden.Totdeauna mi-era frică să nu-i rid in nas.- Dar nu erai niciodată captivată de rol?

- Puţin, citeodată: niciodată prea mult.Principalul pentru noi toţi era gaura intunecatădin faţanoastr ă, in fundul căreia oamenii nu se vedeau;da, desigur, le prezentam un moment perfect.Dar, ştii, einu-l tr ăiau: se desf ăşura in faţa lor. Iar noi,

actorii, crezi că-I tr ăiam?Pină la urmă momentul perfect nu era nicăieri,nici de o parte, nici de cealaltă a rampei, nu

exista;şi totuşi toată lumea se gindea la el. Inţelegi,deci, iubitule, spune ea cu o voce tăr ăgănată şi

aproapevulgar ă, am trimis totul la plimbare.- Eu am incercat să scriu cartea...Mă intrerupe:- Tr ăiesc in trecut. Reiau tot ce mi s-a intimplat

Page 358: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 358/420

 

şi incerc să retr ăiesc totul. De departe, aşa, nufacer ău, aproape te laşi prins. Povestea noastr ă e

destul de frumoasă. Ii fac citeva retuşuri şidevine o suită demomente perfecte. Atunci inchid ochii şi incerc

să-mi imaginez că o tr ăiesc incă. Am şi altepersonaje.Trebuie să ştii să te concentrezi. Ştii ce-am citit?

Exerciţii spirituale de Loyola 1.Mi-a fost de mare folos. Există o manier ă de aaşeza mai intii decorul, apoi de a face să apar ăpersonajele. Ajungi să vezi, adaugă ea cu unaer magic.- Ei bine, nu m-ar satisface deloc, spun eu.- Crezi că pe mine mă satisface?

O clipă r ăminem tăcuţi. Se inserează; abiadisting paloarea chipului ei. Rochia neagr ă seconfundăcu umbra care a năpădit incăperea. Apucmaşinal ceaşca in care a mai r ămas puţin ceaişi o duc la buze.

115Ceaiul e rece. Aş vrea să fumez, dar nuindr ăznesc. Am penibila impresie că nu maiavem nimic să nespunem. Deşi incă aveam atitea intrebări să-i

Page 359: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 359/420

 

pun: unde a fost, ce-a f ăcut, pe cine a intilnit?Dar toateastea mă interesau numai in măsura in care mi

le-ar fi dăruit din toată inima. Acum nu mai sintcurios:toate ţările, toate oraşele prin care a trecut, toţibărbaţii care i-au f ăcut curte şi pe care poate i-aiubit,nimic nu ţine de ea, toate ii sint de fapt

indiferente: mici str ă

luciri ale soarelui pesuprafaţa unei măriintunecate şi reci. Anny e in faţa mea, nu ne-amvăzut de patru ani şi nu mai avem nimic să ne

spunem.- Acum, zice deodată Anny, trebuie să pleci.Aştept pe Cllleva.

- Aştepţi pe...?- Nu, aştept un neamţ, un pictor.Incepe să ridă. Risul sună straniu in incăpereaintunecată.- Iată un tip care e altfel decit noi - sau cel puţindeocamdată. Acţionează, se cheltuieşte.

Mă ridic cu părere de r ău:- Cind te mai văd?- Nu ştiu, miine sear ă plec la Londra.- Prin Dieppe?- Da, şi pe urmă cred că voi merge in Egipt.

Page 360: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 360/420

 

Poate că am să trec prin Paris iarna viitoare, amsă-ţiscriu.

- Miine sint liber toată ziua, ii spun timid.- Da, dar eu am multe de f ăcut, r ăspunde cuvoce indiferentă. Nu, nu pot să te văd. Am să-ţiscriudin Egipt.Poţi să-mi dai adresa.

- Sigur că

da.Mizgălesc adresa, in penumbr ă, pe margineaunui plic.Cind voi pleca din Bouville, va trebui să spun laHotel Printania să-mi trimită scrisorile la nouaadresă. In fond, ştiu bine că n-o să-mi scrie.Poate o s-o revăd peste zece ani. Poate o văd

pentru ultimaoar ă. Nu sint numai indurerat că o păr ăsesc; mi-e o groază nebună să-mi regăsescsmgur ătatea.Se ridică; la uşă mă sărută uşor pe gur ă.

- Ca să-mi amintesc buzele tale, spune surizind.

Trebuie să

-mi reintineresc amintirile pentruExerciţiile mele spirituale.O iau şi o apropii de mine. Nu se opune, dar clatină din cap.- Nu. Nu mă interesează. Nu se poate lua de la

Page 361: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 361/420

 

inceput... Şi-apoi, ce se poate face cu un bărbat,primul venit, cit de cit băiat frumos, dacăpreţuieşte exact cit tine.

- Şi atunci ce-ai să faci?- Ţi-am spus doar, plec in Anglia.- Nu, vreau să zic..- Ah, nimic!116Nu-i dau drumul, ii spun incet:

- Deci, trebuie să

te pă

r ă

sesc, acum cind te-amregăsit.Ii văd limpede chipul. Deodată devine palid şitras. Un chip de bătrină, ingrozitor; sint sigur cănul-a dorit: a apărut f ăr ă ştirea ei, poate impotrivaei.

- Nu, spune ea rar, nu. Nu m-ai găsit.Se desprinde de mine. Deschide uşa. Culoarul eplin de lumină.Anny incepe să ridă:- Săracul! N-are noroc. Pentru prima oar ă işi

 joacă bine rolul, şi nu-i foloseşte la nimic. Haide,

dute.Aud uşa inchizindu-se in urma mea.DuminicăAzi-dimineaţă am cercetat Mersul trenurilor:presupunind că nu m-a minţit, pleacă la ora

Page 362: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 362/420

 

cinci şitreizeci şi opt cu trenul de Dieppe. Dar poate cătipul o va lua in maşină. Am r ătăcit toată

dimineaţa pestr ăzile din Menilmontant şi apoi, după-amiază,pe cheiuri. Ciţiva paşi, citeva ziduri mădespăr ţeau de ea.

La ora cinci şi treizeci şi opt, intrevedereanoastr ă de ieri va deveni o amintire, femeia

trupeşă ale căreibuze imi atinseser ă gura in trecut va deveni unacu fetiţa slabă de la Meknes, de la Londra.Dar incă nu era nimic trecut, de vreme ce ea se

mai afla acolo, de vreme ce incă puteam s-orevăd,s-o conving, s-o iau cu mine pentru totdeauna.

Incă nu mă simţeam singur.Am vrut să-mi mut gindul de la Anny, fiindcă totinchipuindu-mi trupul şi chipul ei, mă cuprinseseo mare enervare: miinile imi tremurau şi măstr ăbăteau fiori ingheţaţi. M-am apucat săr ăsfoiesc căr ţile de

pe tarabele anticarilor, mai ales publicaţiileobscene, fiindcă, orice s-ar spune, asta ocupăspiritul.Cind a bătut ora cinci la orologiul gării Orsay,

priveam gravurile unei lucr ări intitulate Doctorul

Page 363: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 363/420

 

cubiciul. Nu prea erau variate: in majoritatea dintreele, un bărbos solid ridica o cravaşă asupra

unor fesegoale, monstruoase. Indată ce am inţeles că eraora cinci, am aruncat cartea printre celelalte şiam săritintr-un taxi, care m-a dus la gara Saint-Lazare.M-am plimbat vreo douăzeci de minute peperon, pe urmă i-am văzut. Ea purta un mantoudeblană care-i dădea o inf ăţişare de cucoană. Şi ovoaletă. Tipul avea un palton din păr de cămilă.Erabronzat, incă tinăr, foarte inalt, foarte frumos.Str ăin, desigur, dar nu englez, poate egiptean.

S-au urcat intren f ăr ă să mă vadă. Nu-şi vorbeau.

Apoi tipul a coborit din nou şi a cumpărat ziare.Anny a deschis fereastra compartimentului; m-avăzut. M-a privit lung, f ăr ă furie, cu ochi

inexpresivi. Apoi tipul s-a urcat in vagon şi trenula plecat. Inclipa aceea am văzut limpede restaurantul dinPiccadilly unde mincam impreună altădată, apoi

totul s-aintrerupt. Am mers. Cind m-am simţit obosit, am

Page 364: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 364/420

 

intrat intr-o cafenea şi am adormit. Chelnerul m-a trezitşi am scris rindurile acestea pe jumătate

adormit.Mă voi intoarce miine la Bouville cu trenul deprinz.117Va fi de ajuns să r ămin două zile ca să-mi facbagajul şi să-mi aranjez treburil~ la bancă. Credcăla Hotel Printania or să-mi cear ă să le plătescdouă săptămini in plus, fiindcă nu i-am prevenit

din timp.Va trebui, de asemenea, să restitui căr ţileimprumutate la bibliotecă. Oricum, voi fi la Paris

inainte de

sfir şitul săptăminii.Oare la ce-o să-mi servească schimbarea? E totun oraş:

unul e despăr ţit de un fluviu, celălalt, mărginitde mare; in afar ă de asta işi seamănă intocmai.Sealege o intindere de pămint cojit, steril, şi se

rostogolesc deasupra pietre mari, scobite.Aceste pietreinchid in ele mirosuri, izuri mai grele decit aerul.Citeodată sint aruncate pe fereastr ă in stradă şi

Page 365: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 365/420

 

r ăminacolo pină le sfişie vintul. Pe vreme senină,

zgomotele intr ă pe la un capăt al oraşului şi ies

prin celălalt,după ce au traversat toţi pereţii; alteori, printreacele pietre coapte de soare, cr ăpate de ger, elese invirtescin cerc.Mi-e frică de oraşe. Dar nu trebuie să ieşi din

ele. Dacă te aventurezi prea departe, intilneştiCerculVegetaţiei.Vegetaţia s-a tirit kilometri intregi spre oraşe. Şi

aşteaptă.Cind oraşul va fi mort, Vegetaţia il va cuceri, seva agăţa de pietre, le va cuprinde strins, le va

scormoni, le va cr ăpa cu cleştii ei lungi şi negri;va orbi găurile şi va lăsa să atirne pretutindenilabe verzi.Trebuie să r ămii in oraşe atita timp cit sint vii, nutrebuie să pătrunzi singur sub pletele verzi careaşteaptă

la por ţile lor: trebuie să le laşi să se onduleze şisă trosnească f ăr ă martori. In oraşe, dacă ştiisă tearanjezi, să alegi orele cind fiarele diger ă saudorm in găurile lor, in spatele gr ămezilor de

Page 366: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 366/420

 

resturiorganice, nu intilneşti decit minerale, cele maipuţin inspăimintătoare din tot ce există.

Am să mă intorc la Bouville. Vegetaţia nu-lasediază decit din trei păr ţi. In a patra parte e ogroapămare, plină de apă neagr ă, care se mişcăsingur ă. Vintul şuier ă printre case. Mirosurilezăbovesc mai

puţină vreme decit aiurea;gonite pe mare de către vint, aleargă deasupra

apei negre ca nişte mărunte ceţuri nebune.Plouă.Plantele au fost lăsate să crească intre patrugrilaje. Plante castrate, domestici te, inofensive,atit sint de

grase. Au frunze enorme, albicioase, care atirnăca nişte urechi. La pipăit par cartilaje.Totul e gras şi alb la Bouville din cauza apei

care cade din cer. Am să mă intorc la Bouville.Ceoroare!

trezesc brusc. E miezul nopţii. Sint

şase orede cind Anny a păr ăsit Parisul. Vaporul a ajuns

inlarg. Ea doarme intr-o cabină, iar tipul acelafrumos Şi bronzat fumează pe punte.

Page 367: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 367/420

 

Marţi, la BouvilleAsta să fie libertatea? Sub mine, gr ădinilecoboar ă cu moliciune spre oraş şi in fiecare

gr ădină seinalţă o casă.

Văd marea grea, nemişcată, văd oraşulBouville. E soare.Sint liber: nu mai am nici un motiv să tr ăiesc, tot

ce am incercat a dat greş şi nu mai pot inventa

altceva. Sint incă destul de tinăr, am incădestulă putere ca s-o iau de la capăt. Dar ce săiau de la capăt?118Abia acum inţeleg cit sperasem, in momentelecele mai teribile ale spaimei mele, ale Greţei, căAnny mă

va salva. Trecutul meu e mort.Domnul Rollebon e mort, Anny nu s-a intorsdecit pentru a-mi lua orice speranţă. Sint singur pestrada albă, mărginită de gr ădini. Singur şi liber.Dar această libertate seamănă intrucitva cumoartea.Astăzi viaţa mea se sfir şeşte. Miine voi fi păr ăsitoraşul care se intinde la picioarele mele şi incaream tr ăit atita vreme. Nu va fi decit un nume,

Page 368: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 368/420

 

indesat, burghez, absolut franţuzesc, un numein memoriamea, mai puţin sonor decit Florenţa sau

Belgrad. Va veni un timp cind mă voi intreba:"Bine, dar cinderam la Bouville, ce puteam face cit era ziua delungă?" Şi din soarele acesta, din această după-amiază, nu

va fi r ămas nimic, nici măcar o amintire.

Toată

viaţa mea e in urm

ă. O v

ăd intreag

ă, iivăd forma şi mişcările lente care m-au adus

pină aici.Sint puţine lucruri de zis despre ea: o partidăpierdută, atita tot; au trecut trei ani de cind amintrat solemnin Bouville.

Pierdusem prima repriză. Am vrut s-o joc pe adoua şi am pierdut-o şi pe asta: am pierdutpartida.Am aflat, cu aceeaşi ocazie, că totdeauna sepierde.Numai netrebnicii işi inchipuie că pot ciştiga.Acum voi face precum Anny, imi voi supravieţui.

Să măninc, să dorm. Să dorm, să măninc. Săexist incet, blind, ca arborii, ca un ochi de apăstătută, cabancheta roşie din tramvai.

Page 369: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 369/420

 

Greaţa imi lasă un scurt r ăgaz. Dar ştiu că vaveni: e starea mea normală. Numai că astăzi

trupul

imi e prea epuizat ca s-o suporte. Şi bolnavii auastfel de slăbiciuni fericite, care indepărteazăpentruciteva ceasuri conştiinţa r ăului de care sufer ă.Mă plictisesc, asta-i tot. Din cind in cind casc atitde tare,

incit imi dau lacrimile. E o plictiseală

profundă

,profundă, inima profundă a existenţei, materiainsăşi, dincare sint f ăcut. Nu mă neglijez, dimpotrivă: azi-

dimineaţă am f ăcut o baie, m-am bărbierit. Dar dacă măgindesc la toate aceste mărunte acte cotidiene,

nu inţeleg cum de le-am putut face; sint atit dezadarnice.Făr ă indoială că obişnuinţa le-a f ăcut in loculmeu. Obişnuinţele n-au murit, ele doar, elecontinuă să-şifacă de lucru, să-şi ţeasă plasele incetişor,

insidios, mă spală, mă şterg, mă imbracă,precum doicile. Oaretot ele m-au condus pe această colină? Nu-mimai amintesc cum am ajuns aici. Pe scaraDautry, f ăr ă

Page 370: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 370/420

 

indoială: să fi urcat intr-adevăr una cite una celeo sută zece trepte? Poate şi mai greu de

imaginat e că in

curind am să le cobor. Totuşi ştiu: peste citevaclipe voi fi la poalele Dealului Verde, ridicindcapul voiputea să văd luminindu-se ferestrele caselor,ale celor mai apropiate. Departe. Deasupracapului; şi clipa

de acum, din care nu pot ieşi, care m

ăinchide

şimă ingr ădeşte din toate păr ţile, clipa de acum

din caresint f ăcut, nu va mai fi decit un vis tulbure.Privesc la picioarele mele. Scinteierile oraşuluiin soare, totul imi pare gr ămezi de solzi, deţăndări

de oase, de pietriş. Pierdute printre resturileastea, minuscule cioburi de sticlă sau de micăaruncă licăririslabe, intermitente. Rigolele, şanţurile, brazdelesubţiri care aleargă printre solzi vor fi str ăzipeste o or ă,

voi merge pe aceste str ăzi, printre ziduri. Intr-oor ă voi fi unul dintre omuleţii negri pe care-izăresc pestrada Boulibet.119

Page 371: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 371/420

 

Ce departe mă simt de ei, in inaltul acesteicoline. Mi se pare că apar ţin unei alte specii. Ies

din

birouri după o zi de lucru, privesc satisf ăcuţicasele şi parcurile, se gindesc că e oraşul lor,un "frumosoraş burghez". Nu le e frică, se simt la ei acasă.N-au văzut niciodată decit apa domesticită carecurge din

robinete, lumina careţişneşte din becuri cindapasă intrerupătorul, arborii corciţi, bastarzi, pe

care-i susţincu pr ă jini. De o sută de ori pe zi, au dovada cătotul se face datorită mecanismelor, că lumea sesupuneunor legi fixe şi imuabile. In vid corpurile cad

toate cu aceeaşi viteză, gr ădina publică seinchide infiecare zi la ora şaisprezece iarna şi la oraoptsprezece vara, plumbul se topeşte la 335°,ultimul tramvaipleacă de la Primărie la ora douăzeci şi trei şicinci minute. Sint paşnici, puţin morocănoşi, segindesc laziua de Miine, adică pur şi simplu la un nouastăzi; oraşele nu dispun decit de o singur ă zicare se

Page 372: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 372/420

 

intoarce, mereu aceeaşi, in fiecare dimineaţă.Abia dacă o mai impopoţonează un pic

duminicile.

Imbecilii. Imi repugnă gindul că le voi revedeafeţele late şi sigure de ele. Legiferează, scriuromanepopuliste, se insoar ă, au extrema prostie de aface copii. In timpul ăsta, marea natur ăindefinită s-a

strecurat in oraşul lor, s-a infiltrat pretutindeni incasa lor, in birourile lor, in ei inşişi. Nu se mişcă,stăliniştită, iar ei, ei sint in miezul naturii, o respir ăşi n-o văd, işi inchipuie că e in afar ă, ladouăzeci de

leghe de oraş. Eu văd natura, o văd...

Ştiu că supunerea ei nu-i decit lene, ştiu că n-are legi: ceea ce li se pare a fi constanţa ei... Ean-aredecit obiceiuri pe care miine şi le poate schimba.Dacă s-ar intimpla ceva? Dacă ar incepedeodată să palpite? Atunci ar observa că e

acolo şi ar simţi că le plesneşte inima. Atunci la ce le-ar servi digurile, şi parapetele, şi centralele

electrice, şifurnalele, şi ciocanele pneumatice?

Page 373: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 373/420

 

Poate incepe oricind, imediat chiar: prevestirisint. De exemplu un tată de familie, la plimbare,va

vedea venind spre el, de-a curmezişul str ăzii, ocirpă roşie, dusă de vint.Cind cirpa va fi lingă el, va observa că e obucată de carne putredă, tăvălită prin praf, caresetir ăşte săltind, o bucată de carne chinuită, ce se

rostogoleşte prin

şanţuri proiectind in spasme jeturi de

singe. Sau o mamă va privi obrazul copilului şi

va intreba: "Ce-ai acolo, un coş?" şi va vedeacarneaumflindu-se, cr ăpind, deschizindu-se, şi in

fundul cr ăpăturii va apărea un al treilea ochi, un

ochi rizător.Sau vor simţi atingeri blinde pe tot corpul, camingiierile pe care le simt inotătorii cind trec pelingătrestii, in riuri. Şi vor şti că hainele lor au căpătat

viaţă. Şi altul va simţi că-I zgirie ceva in gur ă.

Se vaapropia de o oglindă, va deschide gura: limba iiva fi devenit un enorm miriapod, care-şi va

mişca labelericiindu-i cerul gurii. Va vrea să-I scuipe, dar 

Page 374: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 374/420

 

miriapodul va fi o parte din el insuşi şi va trebuisă-I smulgăcu miinile. Şi vor apărea mulţimi de lucruri

pentru care vor trebui găsite nume noi, ochiuride piatr ă,marele braţ tricorn, degetul de la piciorul-cirjă,păianjenul-falcă. Sau poate nimic din toate

astea nu se vaproduce, dar, intr-o dimineaţă, deschizind

obloanele, oamenii vor fi surprinşi de un fel desens ingrozitor,tolănit greoi pe lucruri, părind că aşteaptă.Nimic mai mult: dar oricit de puţin ar dura, vor fisinucideri cusutele.Ei da! Să se schimbe puţin, să vedem, nu cer 

decit atit. O săi vedem şi pe alţii, atunci,cufundaţibrusc in singur ătate.120Oameni absolut singuri, in intregime singuri, cuori bile monstruozităţi, vor alerga pe str ăzi, vor trece greoi prin faţa mea, cu ochi ficşi, fugind der ăul lor şi ducindu-l cu ei, cu gura deschisă, culimba lor insectă bătind din aripi. Atunci voi izbucni in ris,chiar dacă trupul imi va fi acoperit de cruste

Page 375: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 375/420

 

murdare şisuspecte care se vor desface in flori de carne, inviolete, in gălbenele de pădure. Mă voi sprijini

de un zidşi le voi striga in trecere: "Ce-aţi f ăcut cu ştiinţavoas- "." tr ă? Ce-aţi f ăcut cu umanismul vostru?Unde văe demnitatea de trestii ginditoare" N-o să-mi fiefrică, sau cel puţin nu mai mult decit acum. Nu

va fimereu existenţă, diferite soiuri de existenţă?Toţi ochii ăştia care vor lumina un chip vor fi deprisos, f ăr ăindoială, dar nu mai mult decit cei doi de la-nceput. De existenţă mi-e frică.Se inserează, primele becuri se aprind in oraş.

Doamne!Ce aer natural are oraşul, in ciuda tuturor geometriilor lui, cum il striveşte seara. Văzut deaici, eatit de... evident;să fiu singurul care vede, s-ar putea oare? Nu enicăieri o altă Casandr ă, in virful unei coline,privind la picioarele ei un oraş inghiţit denatur ă? De altfel, ce-mi pasă? Ce-aş putea să-i

spun?Foarte incet trupul meu se intoarce spre r ăsărit,

Page 376: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 376/420

 

se clatină puţin şi porneşte.Miercuri: ultima mea zi la BouvilleAm str ăbătut tot oraşul ca să-I găsesc pe

Autodidact.Cu siguranţă că nu s-a dus acasă. Probabil căr ătăceşte la intimplare, copleşit de ruşine şi degroază, sărmanul umanist pe care oamenii nu-lmai vor. La drept vorbind n-am fost delocsurprins de ceea

ce s-a intimplat; de multă

vreme simţeam cumcapul lui blind şi sperios atr ăgea asupr ă-i

scandalul. Eraatit de puţin vinovat: abia dacă e senzualitate inumila lui iubire contemplativă pentru băieţi - mai

curind oformă de umanism. Dar intr-o zi trebuia să se

trezească singur. Ca domnul Achille, ca mine: edin soiulmeu, are bunăvoinţă. Acum l-a inghiţitsingur ătatea - pentru totdeauna. Totul s-apr ăbuşit dintr-o dată,visurile lui de cultur ă, visurile de inţelegere cu

oamenii. Mai intii va veni teama, groaza şinopţile f ăr ăsomn, şi pe urmă lungul şir al zilelor de exil. Seva intoarce să r ătăcească, seara, in curteaIpotecilor; va

Page 377: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 377/420

 

privi de departe ferestrele str ălucitoare alebibliotecii şi va simţi o stringere de inimăamintindu-şi de

rafturile lungi cu căr ţi, de legăturile lor din piele,de mirosul paginilor. Imi pare r ău că n-am merscu el,dar n-a vrut; el m-a rugat să-I las singur: incepeucenicia singur ătăţii. Scriu acum la cafeneauaMably. Am

intrat ceremonios, voiam să mă uit bine lapatron, la casier ă şi să simt cu putere că-i vădpentru ultimadată. Dar nu-mi pot lua gindul de la Autodidact,

am tot timpul in faţa ochilor chipul lui r ăvăşit,plin dereproş şi gulerul lui inalt, insingerat. Astfel că am

cerut hirtie ca să povestesc ce i s-a intimplat.M-am dus la bibliotecă pe la două după-amiază.Mă gindeam: "Bibliotecă. Intru aici pentru ultimadată".Sala era aproape goală. O recunoşteam cugreutate pentru că ştiam că n-am să mai vin

niciodată.Era uşoar ă ca un abur, aproape ireală,roşiatică; soarele la apus colora in roşu masarezervată cititoarelor,uşa, cotoarele căr ţilor. O secundă am avut

Page 378: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 378/420

 

senzaţia incintătoare că mă aflu intr-un cringplin de frunzeaurii; am zimbit: "De mult n-am mai zimbit".

Corsicanul se uita pe fereastr ă, cu miinile laspate.121Ce vedea oare? Craniul lui Impetraz? "Eu n-amsă-i mai văd craniul, nici jobenul, nici redingota.Peste şase ore voi fi plecat din Bouville." Ampus pe biroul ajutorului de bibliotecar cele douăvolumeimprumutate acum o lună. A rupt o fişă verde şimi-a intins bucăţile:- Poftim, domnule Roquentin.- Mulţumesc.M-am gindit: "Acum nu le mai datorez nimic. Nu

mai datorez nimic nimănui de aici. Am să măduc imediat să-mi iau r ămas-bun de la patroanacafenelei Locul de intilnire al feroviarilor. Sintliber. Amezitat citeva clipe: să folosesc aceste ultime oref ăcind o plimbare lungă prin Bouville, să maivăd o datăbulevardul Victor Hugo, strada Galvani, stradaTournebride? Dar cringul ăsta era atit de calm,atit de pur:imi părea că abia există, că Greaţa il cruţase.

Page 379: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 379/420

 

M-am dus să mă aşez lingă sobă. Pe o masăse aElaJurnalulbouvillez.

Am intins mina, l-am luat."Salvat de propriul lui ciine.Domnul Dubosc, proprietar din Remiredon, seintorcea ieri seara cu bicicleta de la tirgul dinNaugis..." O cucoană grasă s-a aşezat la

dreapta mea. Şi-a pus pălăria de fetru alături. Avea nasul infiptin faţă ca un cuţit intr-un măr. Sub nas, o gaur ămică şi obscenă se strimba dispreţuitor. A scos

din geantăo carte legată, a pus coatele pe masă,sprijinindu-şi capul in miinile ei grase. In faţamea, un domn bătrin

dormea. Il cunoşteam: era la bibliotecă in searacind mi-a fost atit de frică. Cred că şi lui ii fusese

frică.M-am gindit: "Ce departe e totul, acum".La patru şi jumătate a intrat Autodidactul. Mi-ar fi

f ăcut plăcere să-i string mina şi să-i spunr ămas-bun. Dar se pare că ultima noastr ăintrevedere ii lăsase o amintire neplăcută: m-asalutat distant şi aaşezat departe de mine pacheţelul alb careconţinea, probabil, ca de obicei, o felie de piine

Page 380: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 380/420

 

şi o tabletă deciocolată. După o clipă a venit cu o carte

ilustrată pe care a pus-o lingă pachet. M-am

gindit: "Il vădpentru ultima oar ă". Miine sear ă, poimiinesear ă, in toate serile care vor urma, el va venisă citească la

masa asta mincind piine cu ciocolată, işi vacontinua cu r ăbdare ronţăitul de şoarece, va citi

lucr ările luiNabaud, Naudeau, Nodier, Nys, oprindu-se dincind in cind să noteze o maximă in carneţel. Iar eu voimerge prin Paris, pe str ăzile Parisului, voi vedeachipuri noi. Oare ce-o să mi se intimple in vreme

ce el va

fi aici şi lampa va lumina faţa lui mare şiginditoare? Am simţit la timp că mă las cuprinsde mirajulaventurii. Am ridicat din umeri şi mi-am reluatlectura."Bouville şi imprejurimile.

Monistiers. Activitatea brigă

zii de jandarmi inanul 1932.Plutonierul de jandarmi Gaspard, comandantulbrigăzii din Monistiers şi cei patru jandarmi aisăi,

Page 381: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 381/420

 

domnii Lagoutte, Nizan, Pierpont şi Ghil, au avutbinişor de lucru in anul 1932. Intr-adevăr,

 jandarmii

noştri au avut de constatat 7 crime, 82 delicte,159 contravenţii, 6 sinucideri şi 15 accidente deautomobile, dintre care 3 mortale.Jouxtebouville Grupul amical al Trompetelor dinJouxtebouville.Astăzi repetiţie generală, inminarea invitaţiilor pentru concertul anual.122Compostel Acordarea Legiunii de Onoaredomnului primar.Turistul bouvillez (Fundaţia "Cercetaşulbouvillez" 1924):Astă-sear ă la ora 20.45, reuniunea lunar ă la

sediul social, in strada Ferdinand-Byron 10, salaA.Ordinea de zi: lectura ultimului proces-verbal.Corespondenţa;

banchetul anual, cotizaţiile pe 1932, programulexcursiilor pe martie; chestiuni diverse; adeziuni.Protecţia animalelor (Societatea bouvilleză):Joia viitoare, intre orele 15 şi 17, in strada

FerdinandByron 10, sala C, primirea publicului.Adresaţi corespondenţa preşedintelui, la sediusau in strada Galvani 154.

Page 382: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 382/420

 

Clubul bouvillez al ciinilor de pază... Asociaţiabouvilleză a bolnavilor de r ăzboi... Camera

sindicală a proprietarilor de taxi... Comitetul

bouvillez al Prietenilor Şcolilor normale..."Au intrat doi băietandri cu serviete. Elevi deliceu.Corsicanului ii plac mult elevii de liceu pentru căpoate exercita asupra lor o supravegherepaternă.

Ii lasă adesea, de plăcere, să se agite şi săpăIăvr ăgeasca intre ei, apoi deodată sefurişează cu paşi uşori inspatele lor şi-i ceartă:"Asta-i ţinută pentru nişte tineri de virstavoastr ă? Dacă nu vreţi să vă schimbaţipurtarea, domnul

bibliotecar e hotărit să se plingă la domnuldirector". Iar dacă ei protestează, ii priveşte cuochii luiteribili: "Spuneţi-mi pe loc cum vă numiţi". Ledirijează şi lecturile: la bibliotecă, anumitevolume sint

insemnate cu o cruce roşie; Iadul: c

ăr ţi de Gide,de Diderot, de Baudelaire, tratate medicale.

Cind unlicean cere să consulte una din aceste căr ţi,corsicanul ii face semn, il atrage・ intr-un colţ

Page 383: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 383/420

 

şi-l interoghează.Incă o clipă, şi glasul lui umple sala de lectur ă:

"Sint totuşi căr ţi mai interesante pentru virsta

dumitale.Căr ţi instructive.Mai intii, ţi-ai terminat lecţiile? In ce clasă eşti?

Intr-a doua?l Şi n-ai nimic de f ăcut după orapatru? Dirigintele dumitale vine des pe aici şi amsă-i vorbesc despre dumneata".

Cei doi băieţi stăteau nemişcaţi lingă sobă. Celmai mic avea părul negru, frumos, pielea cam

preafină şi o gur ă mititică, r ăutăcioasă şi mindr ă.Prietenul lui, vinjos şi lat in spate, cu o umbr ă demustaţă, ii

f ăcu semn cu cotul şi-i şopti citeva cuvinte.

Brunetul cel delicat nu-i r ăspunse, dar avu unsurisimperceptibil, plin de morgă şi de suficienţă.

Apoi, cu nonşalanţă, aleser ă amindoi undicţionar de pe raft şi se apropiar ă deAutodidact, care-i

urmărea cu o privire obosit. Aveau aerul că-Iignor ă, dar se aşezar ă aproape lipiţi de el,bruneţelulla stingalui şi vinjosullat la stinga acestuia.Se apucar ă imediat să-şi r ăsfoiască dicţionarul.

Page 384: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 384/420

 

Autodidactul lăsă să-i r ătăcească privirea prinsală,

apoi işi reluă lectura. Niciodată sala de lectur ă

n-a oferit un spectacol mai paşnic: nu auzeamnici unzgomot, in afar ă de r ăsuflarea scurtă a cucoanei

grase, nu vedeam decit capete aplecate pestevolume. Şitotuşi, in clipa aceea am avut senzaţia că se va

petrece ceva neplăcut. TOţi oamenii ăştia care-şi coborausilitor ochii păreau să joace teatru: simţeam, cuciteva clipe inainte, un suflu de cruzime trecindpedeasupra noastr ă.123

Imi terminasem lectura, dar nu mă hotăram săplec: aşteptam, pref ăcindu-mă că citesc ziarul.Ceeace-mi mărea curiozitatea şi neplăcerea era că şiceilalţi aşteptau. Mi se părea că vecina mear ăsfoia mairepede paginile. Trecur ă citeva minute, apoiauzii şuşoteli. Am ridicat prudent capul. Cei doibăieţandri

inchiseser ă dicţionarul. Brunetul nu spuneanimic, dar intorcea spre dreapta faţa lui plină de

Page 385: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 385/420

 

deferenţă şide interes. Pe jumătate ascuns după umărul

acestuia, blondul tr ăgea cu urechea şi rinjea

tăcut. "Dar cinevorbeşte?" m-am intrebat.Autodidactul vorbea. Se aplecase către vecin,cu ochii in ochii lui, ii suridea; ii vedeam buzelemişcindu-se şi din cind in cind genele lui lungitresăreau. Nu-i cunoşteam aerul acela tineresc,

era aproapefermecător. Dar se intrerupea des şi aruncapriviri neliniştite in spatele lui. Băiatul părea să-isoarbăcuvintele. Această mică scenă n-avea nimicextraordinar şi eram pe punctul de a-mi relua

lectura, cind lam

văzut pe băiat strecurindu-şi mina pe la spate,atin gind marginea mesei. Ascunsă astfel ochilor Autodidactului, mina avansă o clipă şi incepu săpipăie in jurul ei, intilnind braţul blondului vinjos,ilciupi violent.

Celă

lalt, prea absorbit să

savureze in tă

cerecuvintele Autodidactului, n-o văzuse venind.Sări insus şi gura i se căscă de surpriză şi admiraţie.Brunul cel scund işi păstrase aerul de

Page 386: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 386/420

 

respectuoasă atenţie.Te-ai fi putut indoi că mina poznaşă ii apar ţinea.

"Ce vor să-i facă?" m-am gindit.

Inţelegeam prea bine că avea să se petreacăceva mir şav, vedeam la fel de bine că mai eravremesă fie impiedicat. Dar nu reuşeam să ghicesc ceanume trebuia impiedicat. O secundă m-amgindit să mă

ridic, să mă duc să-i bat pe umăr pe Autodidactşi să incep o conversaţie cu el. Dar in aceeaşi

clipă el imisurprinse privirea. Tăcu brusc şi strinse buzeleenervat. Descurajat, am intors repede ochii şimi-am reluatziarul, ca să nu par descumpănit. In timpul ăsta

cucoana grasă işi impinsese cartea deoparte şiridicasecapul. Părea fascinată. Am simţit repede că era

gata să izbucnească: toţi voiau să vadă lucrulacelaizbucnind. Ce puteam face? Am aruncat o

privire spre corsican: nu se mai uita pefereastr ă, era intors pe jumătate către noi.

Trecu un sfert de or ă. Autodidactul incepuse iar şuşotelile. Nu mai indr ăzneam să-i privesc, dar 

Page 387: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 387/420

 

imi imaginam foarte bine expresia lui tinăr ă şitandr ă şi privirile grele care-l apăsau f ăr ă ca el

să ştie. La

un moment dat i-am auzit risul, un ris uşor,argintiu şi ştrengăresc. Mi s-a strins inima: imipărea că niştecopii scirboşi se pregăteau să inece o pisică.

Apoi deodată şuşotelile incetar ă. Tăcerea mi s-a părut

tragică: venise sfir şitul: uciderea. Mi-am plecatcapul pe ziar, şi m-am pref ăcut că citesc; dar nuciteam:inălţam sprincenele şi ridicam privirea citputeam, incercind să surprind ce se petrecea intăcereadin faţa mea.

Intorcind uşor capul am reuşit să prind ceva cucoada ochiului: o mină, mina mică şi albă caresestrecurase inainte de-a lungul mesei. Acum seodihnea pe spate, destinsă, moale şi senzuală,ca goliciunea

indolentă a unei femei care s-a scăldat şi seincălzeşte la soare. Ceva negricios şi păros seapropie,şovăitor. Era un deget mare, ingălbenit de tutun;lingă mina aceea era la fel de dizgraţios ca un

Page 388: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 388/420

 

sex debărbat. Se opri o clipă rigid, ţintind spre palmafragilă, apoi, deodată, timid, incepu s-o mingiie.

Nu mămiram, eram mai ales furios pe Autodidact:124nu se putea stăpini, imbecilul; nu inţelegeaprimejdia care-l ameninţa. Ii mai r ăminea oşansă, o

mică

 şans

ă: dac

ă şi-ar fi pus amindou

ămiinilepe masă, de-o parte şi de alta a căr ţii, dacă

stătea absolutliniştit, poate de data asta ar fi scăpat de soarta

lui. Dar ştiam că avea să-şi rateze şansa:degetul trecea blind, umil, pe carnea inertă, abiao atingea f ăr ă să indr ăznească să apese: ai fi

ziscă era conştient de uriţenia lui. Am ridicat brusccapul, nu mai puteam suporta acel mic du-te-vinoincăpăţinat: căutam ochii Autodidactului şi amtuşit tare, ca să-I avertizez. Dar inchisese ochii,suridea.Mina cealaltă ii dispăruse sub masă. Băieţii numai rideau, se f ăcuser ă foarte palizi. Brunul celmicstringea buzele, ii era frică, ai fi zis că se simţea

Page 389: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 389/420

 

depăşit de evenimente. Totuşi nu-şi tr ăgeamina, o lăsa

pe masă imobilă, puţin crispată. Tovar ăşul lui

căsca gura cu un aer stupid şi ingrozit.Atunci corsicanul a inceput să urle. Venise, f ăr ăsă-I audă nimeni, pină in spatele scaunuluiAutodidactului. Era stacojiu şi parcă ride a, dar 

ochii ii scinteiau. Am tresărit violent pe scaun,dar mă

simţeam aproape uşurat: aşteptarea fuseseprea penibilă. Voiam să se termine cit mairepede, să-I arunceafar ă dacă voiau, dar să se termine. Cei doi

băieţi, albi ca varul, işi apucar ă servietele şi intr-o clipădispărur ă.

- Te-am văzut, r ăcnea corsicanul beat de furie,de data asta te-am văzut, n-ai să spui că nu-iadevărat. a să mai spui că nu-i adevărat? Ei?

Crezi că nu vedeam ce f ăceai? N-am ochii inbuzunar,dr ăguţule. Răbdare, imi spuneam, r ăbdare: cind

am să-I prind, o să-I coste scump. ah, da, o săte costescump! Ştiu cum te cheamă, am adresadumitale, m-am informat, inţelegi. Il cunosc şi pe

patronul

Page 390: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 390/420

 

dumitale, domnul Chuillier. Ce-o să se mai miremiine, cind o să primească o scrisoare de la

domnul

bibliotecar. Ei? Taci, ii spuse rostogolindu-şiochii. Mai intii să nu-ţi inchipui c-o să se termineaici.Există tribunale in Franţa pentru cei de teapadumitale. Domnul se instruia! Domnul işicompleta cultura!

Domnul mă

deranja intruna pentru informaţii saupentru căr ţi. Nu m-ai putut duce niciodată, să

ştii!Autodidactul nu părea surprins. Pesemne că se

aştepta de ani de zile să se termine astfel. Işiimaginase de o sută de ori ce se va intimpla inziua cind corsicanul se va strecura pe furiş in

spatele lui şio voce furioasă ii va r ăsuna deodată in urechi.Şi totuşi venea in fiecare sear ă, işi urma febril

lecturile, şiapoi, din cind in cind, ca un hoţ, mingiia minaalbă sau poate piciorul vreunui băieţandru. Ce

citeam acumpe faţa lui era mai curind resemnare.- Nu ştiu ce vreţi să spuneţi, bolborosi el, vinaici de ani de zile...Se pref ăcea indignat, surprins, dar f ăr ă

Page 391: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 391/420

 

convingere. Ştia că evenimentul venise, cătrebuia să-i

tr ăiască minutele unul cite unul.

- Nu-l ascultaţi, l-am văzut, zise vecina mea. Seridicase greoaie: ah, nu! Nu-i prima oar ă că-Ivăd;nu mai departe de lunea trecută, l-am văzut şi n-

am vrut să spun nimic fiindcă nu-mi credeamochilor şi

fiindcă nu mi-aş fi inchipuit că intr-o bibliotecă,un loc serios unde lumea vine să se instruiască,seintimplă lucruri care te fac să roşeşti.Eu n-am copii, dar le pling pe mamele care-şitrimit copiii să lucreze aici şi care-şi inchipuie căstau liniştiţi, la adăpost, cind există monştri care

nu respectă nimic şi care-i impiedică să-şi facătemele.Corsicanul se apropie de Autodidact:125- Auzi ce spune doamna? ii strigă in faţă, nu-inevoie să joci teatru. Ai fost văzut, individ

murdar ce eşti!- Domnule, vă poftesc să fiţi politicos, spuseAutodidactul cu demnitate. Era in rolul lui. Poatecă

Page 392: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 392/420

 

ar fi preferat să mărturisească, să fugă, dar trebuia să-şi joace rolul pină la capăt. Nu-l

privea pe corsican,

ţinea ochii aproape inchişi. Braţele ii atirnau: eraingrozitor de palid. Apoi, deodată, un val desinge iiurcă in obraji.Corsicanul se sufoca de furie:- Politicos? Scirnăvie! Crezi că nu te-am văzut?

Iţi spun c

ăte pindeam. De luni de zile tepindesc.

Autodidactul ridică din umeri şi se pref ăcu a se

cufunda din nou in lectur ă. Stacojiu, cu ochiiplinide lacrimi, işi luase un aer adinc preocupat şi

privea atent reproducerea unui mozaic bizantin.

- Continuă să citească, obraznicul, spusecucoana uitindu-se la corsican.Acesta r ămăsese nehotărit. In acelaşi timp,ajutorul de bibliotecar, un tinăr timid şi detreabă, pecare corsicanul il teroriza, se ridicase incet de labiroul lui şi striga: "Paoli, ce se intimplă?" Urmăosecundă de şovăială şi am sperat că lucrurile

vor r ămine aici. Dar, probabil, corsicanul işirevenise şi se

Page 393: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 393/420

 

simţea ridicol. Furios, neştiind ce să-i mai spunăvictimei mute, se indreptă din spate şi trase un

pumn

zdravăn in aer. Autodidactul se intoarse speriat.Se uita la corsican cu gura căscată; in ochi i secitea ospaimă cumplită.- Dacă mă loviţi, am să mă pling, articulă el cugreutate, vreau să plec de bunăvoie.

Mă ridicasem şi eu, dar era prea tirziu:corsicanul scoase un geamăt voluptos şideodată-şi strivipumnul de nasul Autodidactului. O secundă n-am mai văzut decit ochii acestuia, ochii luiminunaţi,r ătăciţi de durere şi ruşine, deasupra unei

mineci şi a unui pumn negricios.Cind corsicanul işi retrase braţul, nasulAutodidactului incepu să singereze. Vru să-şiducă miinilela faţă, dar corsicanul il mai lovi o dată in colţul

gurii. Autodidactul se pr ăbuşi pe scaun şi privi

dreptinainte cu ochi timizi şi blinzi. Singele i sescurgea din nas pe haine. Bijbii cu mina dreaptăca să-şigăsească pachetul in timp ce cu mina stingă

Page 394: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 394/420

 

incerca incăpăţinat să-şi şteargă nările şiroindde singe.- Plec, spuse ca pentru sine.

Femeia de lingă mine era palidă şi ochii iiscinteiau.- Individ scirbos, spuse ea, bine i-a f ăcut.Tremuram de furie. Am inconjurat masa, l-amapucat de git şi l-am ridicat pe corsican, caredădeadin picioare:l-aş fi strivit de masă. Se f ăcuse vinăt şi sezbătea, incerca să zgirie: dar braţele lui scurtenu-miajungeau faţa. N-am spus o vorbă, dar voiam

să-I izbesc peste nas şi să-I desfigurez. Elinţelese, inălţă

cotul ca să-şi apere faţa: imi f ăcea plăcere să-Ivăd că-i era frică. Deodată incepu să horcăie:- Dă-mi drumul, brută. Şi tu eşti pederast?

Mă intreb şi acum pentru ce l-am lăsat. Mi-a fostteamă de complicaţii? M-au tocit anii petrecuţilaBouville?126Altădată nu l-aş fi lăsat pină nu-i sf ărimam

dinţii. M-am intors spre Autodidact, care seridicase in

Page 395: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 395/420

 

sfir şit. Dar imi ocolea privirea; se duse, cu capulplecat, să-şi ia paltonul din cuier. Işi tot ridica

mina

stingă la nas ca pentru a-şi opri singele. Dar ţişnea intruna şi m-am temut să nu i se facăr ău. Mormăi, f ăr ăsă privească pe nimeni:- De ani de zile vin aici...Dar de indată ce se văzuse iar in picioare,

omuleţul redevenise stăpin pe situaţie...- Spală putina, ii spuse Autodidactului, şi să numai pui piciorul aici că altfel te scot cu poliţia.L-am ajuns din urmă pe Autodidact in josulscării.Eram jenat, stingherit de ruşinea lui, nu ştiam ce

să-i spun.

Nu păru să mă vadă. Isi scoase in fine batista şiscuipa ceva in ea. Nasul ii singera mai puţin.- Hai cu mine la o farmacie, i-am spus stingaci.Nu r ăspunse. O rumoare puternică venea dinsala de lectur ă. Probabil că vorbeau toţideodată.

Femeia scoase un hohot de ris ascuţit.- N-am să mai pot intra aici niciodată, spuseAutodidactul. Se intoarse şi privi perplex scara,

intrarea in sala de lectur ă. Din cauza acesteimişcări singele i se prelinse intre guler şi git.

Page 396: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 396/420

 

Avea gura şiobrajii minjiţi de singe.

- Vino, i-am spus, luindu-l de braţ.

El se cutremur ă şi se trase violent.- Lăsaţi-mă.- Dar nu poţi r ămine singur. Trebuie să te spelecineva pe faţă, să te ingrijească.

Repeta:- Lăsaţi-mă, vă rog, domnule, lăsaţi-mă.

Era in pragul unei crize de nervi: l-am lăsat săse depărteze. Soarele apunind ii lumină o clipăspatele incovoiat, apoi dispăru. lingă uşă era opată de singe in formă de stea.O oră mai tîrziuLumina scade cenuşie, soarele apune; pestedouă ore pleacă trenul. Am traversat gr ădina

publică şimă plimb pe strada Boulibet. Ştiu că estradaBoulibet, dar n-o recunosc.De obicei, str ăbătind-o, mi se părea cătraversez un strat gros de bun-simţ: greoaie şipătrată,

strada Boulibet, cu seriozitatea ei dizgraţioasă,cu mijlocul bombat şi gudronat, semăna cuşoselelenaţionale cind traversează oraşele bogatemărginite pe mai mult de un kilometru de case

Page 397: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 397/420

 

masive cu douăetaje; ii spuneam stradă de ţărani şi mă incinta

pentru că era atit de deplasată, atit de

paradoxală intr-unport comercial. Azi casele sint tot aici, dar şi-aupierdut inf ăţişarea rurală: sint nişte imobile şiatita tot.Adineauri, in gr ădina publică, am avut osenzaţie de acelaşi fel: plantele, peluzele, fintina

Olivier Masqueret păreau că se incăpăţinează să arateinexpresiv. Inţeleg: oraşul mă păr ăseşte primul.N-amplecat incă din Bouville şi de pe acum amincetat de-a mai fi aici. Bouville tace. Mi se pareciudat că

trebuie să stau alte două ore in oraşul ăsta care,f ăr ă să-i mai pese de mine, işi aşază mobilele şile acoper ă127cu huse ca să le poată ar ăta cit mai proaspete

disear ă, miine, unor nou-sosiţi. Mă simt mai

uitat caniciodată.Fac ciţiva paşi şi mă opresc. Savurez uitarea

totală in care am căzut. Sint intre două oraşe,unul mă

Page 398: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 398/420

 

ignor ă, celălalt nu mă mai cunoaşte. Cine işiaminteşte de mine?

Poate o femeie incă tinăr ă, greoaie, la Londra...

Şi chiar şi ea, se gindeşte oare tocmai la mine?Dealtfel, e cu bărbatul acela, cu egipteanul. Poate

că a intrat chiar acum in camera ei, poate a luat-o in braţe.Nu sint gelos; ştiu doar că ea işi

supravieţuieşte. Chiar dacă l-ar iubi din toatăinima, ar fi iubirea uneimoarte. Eu am avut ultima ei iubire vie.Totuşi există ceva ce el ii poate da: plăcerea.

Dacă ea e pierdută in braţele lui, gata săalunece invirtej, atunci nimic n-o mai leagă de mine. Din

pricina plăcerii m-a uitat, ca şi cum n-aş fiintilnit-o; s-agolit de mine dintr-o dată, şi toate celelaltecunoştinţe de pe lume sint şi ele goale de mine.Mi se pareciudat. Totuşi ştiu bine că exist, că eu sint aici.Acum cind spun "eu" mi se pare o vorbă f ăr ăsens, nu mai reuşesc să mă simt pe deplin, atitsint deuitat. Tot ce a r ămas real in mine e existenţacare se simte existind. Casc incet, lung. Nimeni.

Page 399: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 399/420

 

PentruNimeni, Antoine Roquentin nu există.Chestiunea asta mă amuză. Şi ce inseamnă

astaAntoine Roquentin?E o abstracţie. O palidă amintire despre mineimi pilpiie in conştiinţă. Antoine Roquentin...Şi deodată Eul păleşte, păleşte şi, gata, sestinge.Lucidă, imobilă, pustie, conştiinţa stă intre

ziduri; se perpetuează

. Nimeni n-o mailocuieşte. Cupuţin inainte cineva spunea eu, spuneaconştiinţa mea. Cine? Afar ă erau str ăzi

vorbitoare, culori şimirosuri cunoscute. Au r ămas ziduri anonime, oconştiinţă anonimă. Asta e: ziduri şi intre ziduri

o micătransparenţă vie şi impersonală. Conştiinţaexistă ca un copac, ca un mănunchi de iarbă.

Dormitează, seplictiseşte. Mici existenţe fugitive o populeazăca păsările pe ramuri. O populează şi dispar.

Conştiinţăuitată, păr ăsită intre pereţii ăştia, sub cerulcenuşiu. Iată inţelesul existenţei: con ştiinţafaptului că e deprisos. Se diluează, se impr ăştie, incearcă să

Page 400: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 400/420

 

se piardă pe zidul intunecat, de-a lungulfelinarului sauacolo, departe, in fumul serii. Dar nu uită de sine

niciodată; e conştientă că e o conştiinţă careuită de sine.Asta-i soarta ei. O voce inăbuşită spune:

"Trenul pleacă peste două ore" şi existăconştiinţa acestei voci. Există şi conştiinţa unuichip.

Trece incet, plin de singe, minjit, şi ochi.i lui mariIăcrimează. El nu-i intre ziduri, nu-i nicăieri.Piere, ilinlocuieşte un trup indoit, cu un cap insingerat,

se depărtează cu paşi inceţi, la fiecare pas parecă seopreşte, nu se opreşte niciodată. Există

conştiinţa acestui trup care merge incet pe ostradă intunecoasă.Merge, dar nu se depărtează. Strada

intunecoasă nu se termină, se pierde in neant.Ea nu-i intre ziduri, nue nicăieri. Şi există conştiinţa unei voci

inăbuşite care spune: "Autodidactul r ătăceşteprin oraş".Nu in acelaşi oraş, nu! Printre pereţii surziAutodidactul merge intr-un oraş feroce, care nu-luită.

Page 401: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 401/420

 

Sint oameni care se gindesc la el, corsicanul,cucoana grasă, poate toată lumea din oraş. Elincă nu şi-a

pierdut, nu-şi poate pierde eul, eul lui chinuit,insingerat, pe care n-au vrut să-l ucidă de tot.Buzele, nările

il dor; gindeşte: "Mă doare". Merge inainte,trebuie să meargă. Dacă s-ar opri măcar oclipă, zidurile

inalte ale bibliotecii s-ar inălţa brusc in jurul lui, l-ar inchide; corsicanul ar ţişni lingă el şi scena ar 

incepe128de la capăt, exact la fel, cu toate amănuntele şifemeia ar şuiera printre dinţi: "Scirnăviile asteaar trebui să

stea la ocnă".Merge inainte, nu vrea să se ducă acasă;corsicanul il aşteaptă in camer ă, şi femeia, şi cei

doitineri: "N-are rost să negi, te-am văzut". Şiscena s-ar relua. Gindeşte:

"Doamne, dacă n-aş fi f ăcut asta, dacă s-ar putea să nu fi f ăcut asta, dacă s-ar putea să nufieadevărat!" Chipul neliniştit trece mereu prin faţaconştiinţei:

Page 402: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 402/420

 

"Poate o să se sinucidă". Dar nu: acest sufletblind şi incolţit nu se poate gindi la moarte.

Există cunoaşterea conştiinţei. Se vede pe sine

in toată intimitatea ei, liniştită şi goală intreziduri,eliberată de omul care o locuia, monstruoasăpentru că ea nu e nimeni.Vocea spune: "Valizele sint inregistrate. Trenulpleacă peste două ore". Pereţii alunecă la

dreaptaşi la stinga.Există conştiinţa pavajului, conştiinţamagazinului de fier ărie, a ferestruicilor cazarmeişi voceaspune: "Pentru ultima oar ă".Conştiinţa lui Anny, Anny cea grasă, bătrina

Anny, in camera ei de hotel, există conştiinţasuferinţei, suferinţa e conştientă intre pereţiilungi, care se duc şi care n-or să se intoarcăniciodată. "N-osă se mai termine?" Şi vocea cintă intre pereţi oarie de jazz Some of these days; n-o să se mai

termine? Şiaria revine incet, insidios, reia vocea şi voceacintă f ăr ă să se poată opri şi trupul merge şi

există conştiinţatuturor acestor lucruri şi conştiinţa, vai! a

Page 403: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 403/420

 

conştiinţei. Dar nu-i nimeni care să sufere şi să-şi fringă miinileşi să-i fie milă de sine insuşi. Nimeni. E o simplă

suferinţă banală, o suferinţă uitată care nu sepoate uita.Şi vocea spune: "Iată cafeneaua Locul de

intilnire al feroviarilor", şi Eul izbucneşte inconştiinţă,eu sint, Antoine Roquentin, peste puţin plec la

Paris; vin să-mi iau r ămas-bun de la patroană.- Vin să-mi iau r ămas-bun.

- Plecaţi, domnule Antoine?- Mă instalez la Paris, să mai schimb locul.- N orocosul!Cum de-am putut să-mi lipesc buzele de faţaasta lată?

Corpul ei nu-mi mai apar ţine. Ieri incă aş fi ştiutsă-I ghicesc sub rochia neagr ă de lină. Azi nusemai poate.Corpul acesta alb, cu venele vizibile sub piele, afost oare un vis?- O să vă ducem dorul, spune patroana. Nu vreţisă luaţi ceva? Fac eu cinste.Ne aşezăm, ciocnim. Coboar ă puţin glasul.

- Mă obişnuisem cu dumneavoastr ă, spune eapoliticoasă, cu părere de r ău, ne inţelegeam

Page 404: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 404/420

 

bine.- Am să vin să vă văd.- Chiar aşa, domnule Antoine. Cind o să treceţi

prin Bouville, să veniţi să ne daţi şi nouă bunăziua. O să vă spuneţi: "Mă duc să-i spun bunăziua doamnei J eanne, o să-i facă plăcere". Aşa

e, iţi placesă ştii ce se intimplă cu oamenii. De altfel, aicilumea se intoarce intotdeauna.

129Avem marinari, nu-i aşa? Angajaţi la Transat:citeodată nu-i văd doi ani, dacă-s in Brazilia saulaNew York, ori cind fac serviciul la Bordeaux pevreun vapor de mesagerii.Şi intr-o bună zi ii văd: "Bună ziua, doamnă J

eanne". Bem un pahar impreună. Poate n-o sămăcredeţi, dar imi amintesc ce obişnuiesc să bea.

După doi ani! Ii spun Madeleinei: "Ii dai unvermut secdomnului Pierre, un Noilly Cinzano domnuluiLeon". Ei imi spun: "Cum faci să-ţi aminteşti?"Asta mi-emeseria, le zic eu.In fundul sălii e un tip care se culcă cu ea depuţină vreme. O cheamă:

Page 405: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 405/420

 

- Dr ăgălaşa noastr ă patroană!Ea se ridică:

- Scuzaţi, domnule Antoine.

Chelneriţa se apropie de mine:- Prin urmare, gata, ne păr ăsiţi?- Plec la Paris.- Am stat şi eu la Paris, spune cu mindrie. Doiani.Lucram la Simeon. Dar imi era dor de casă.

Ezită o secundă, apoi işi dă seama că nu maiare nimic să-mI spună:- Atunci, la revedere, domnule Antoine.Işi şterge mina de şor ţ şi mi-o intinde:

- La revedere, Madeleine.Se duce. Trag spre mine Jurnalul bouvillez, apoiil imping deoparte: l-am citit inainte, la

bibliotecă, de la primul la ultimul rind.Patroana se intoarce; şi-a lăsat miinile gr ăsunein voia prietenului ei care le fr ămintă cu pasiune.

Trenul pleacă peste trei sferturi de or ă...Imi fac socotelile, să-mi treacă timpul.O mie două sute de franci pe lună nu-i o avere.Totuşi, dacă-mi restring puţin cheltuielile, ar trebuisă-mi ajungă.O camer ă cu treisute de franci, cincisprezecefranci pe zi pentru mincare; r ămin 450 franci

Page 406: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 406/420

 

pentruspălatul rufelor, cheltuieli mărunte şicinematograf. De lenjerie, de haine, n-o să am

nevoie incă multăvreme. Cele două costume ale mele sint curate,deşi puţin lustruite la coate: mă mai ţin doi-trei

ani dacăam grijă de ele.Doamne! Eu am să duc existenţa asta de

ciupercă? Ce-am să fac toată ziua? Am să măplimb. Amsă mă duc la Tuileries să mă aşez pe un scaunde fier sau mai bine pe o bancă, din economie.Am să citescin biblioteci. Şi pe urmă? O dată pe săptămină -

cinematograf. Şi pe urmă?

Am să-mi ofer o ţigar ă de foi V oltigeur duminica? Am să mă duc să joc crichet cupensionarii dinGr ădina Luxemburg? La treizeci de ani! Mi-emilă de mine. Sint momente cind mă intreb dacăn-ar fi mai

bine să cheltuiesc intr-un an cei trei sute de miide franci care mi-au r ămas - şi pe urmă...dar ce-aş putea face cu ei? Haine noi? Femei?Călătorii?130

Page 407: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 407/420

 

Le-am avut pe toate şi acum s-a terminat, nu mămai tentează: n-ar mai fi decit zaţul! M-aş trezi

peste un an la fel de golit ca azi, f ăr ă o singur ă

amintire şi laş in faţa mor ţii.Treizeci de ani! Şi 14.400 de franci rentă.Cupoane de incasat in fiecare lună. Dar nu sintbătrin! O

să mi se dea ceva de f ăcut, orice... Mai bine m-aş gindi la altceva, fiindcă in clipa asta joc

teatru. Ştiufoarte bine că nu vreau să fac nimic: să faciceva inseamnă să creezi existenţă - şi existenţae şi aşa

destulă.Adevărul e că nu pot lăsa tocul din mină: credcă vine Greaţa şi am impresia că o intirzii

scriind.Aşa că scriu tot ce-mi trece prin cap.Madeleine, care vrea să-mi facă plăcere, imistrigă de departe, ar ătindu-mi un disc:- Discul dumneavoastr ă, domnule Antoine, celcare vă place. Nu doriţi să-I ascultaţi pentru

ultimaoar ă?- Dacă vrei.Am primit din politeţe, dar nu prea sint intr-o

dispoziţie potrivită să ascult jazz. Am să fiu

Page 408: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 408/420

 

totuşiatent, pentru că, aşa cum spune Madeleine, aud

discul pentru ultima oar ă: e foarte vechi; prea

vechi chiar şi pentru provincie; degeaba l-aş căuta la Paris.Madeleine o să-I pună pe placa fonografului, el

o să seinvirtească; acul de oţel va incepe să salte inşanţuri şi să scrişnească, apoi cind ele il vor fi

dus in spiralăpină in centrul discului, se va termina, vocea

r ăguşită care cintă Some of these days va tăceapentrutotdeauna.Incepe.Cind te gindeşti că sint imbecili care-şi găsesc

consolarea in artele frumoase. Ca mătuşă-meaBigeois: "Preludiile lui Chopin mi-au fost demare ajutor la moartea bietului tău unchi". Şisălile deconcert sint inţesate de umiliţi, de nedreptăţiţicare, cu ochii inchişi, incearcă să-şi transforme

feţele palidein antene receptoare. Işi inchipuie că sunetele

captate se scurg in ei, dulci şi hr ănitoare, şi căsuferinţelelor devin muzică, la fel ca acelea ale tinărului

Page 409: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 409/420

 

Werther; işi inchipuie că frumuseţea iicompătimeşte.

Imbecilii!

Aş vrea să-mi spună dacă această muzică li separe plină de compasiune. Inainte cu citevaclipeeram, desigur, departe de a pluti in beatitudine.Imi f ăceam socotelile mecanic, la suprafaţă.

Dedesubt,stagnau toate gindurile neplăcute, in chip deintrebări neformulate, de nedumeriri mute şicare nu mă mai

păr ăsesc nici zi, nici noapte.Ginduri in legătur ă cu Anny, in legătur ă cu viaţamea distrusă. Şi incă mai inăuntru Greaţa,timidă

ca o auror ă. Dar in clipa aceea nu mai eramuzica, eram mohorit şi liniştit. Toate obiectelecare măinconjurau erau f ăcute din aceeaşi materie ca şimine, dintr-un fel de suferinţă pocită. Lumea eraatit de

urită

in afara mea, atit de urite paharele murdarede pe mese, şi petele cafenii de pe oglindă, şişor ţulMadeleinei, şi aerul amabil al iubitului cel gras alpatroanei, atit de urită era insăşi existenţa lumii,

Page 410: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 410/420

 

că măsimţeam in largul meu, in familie.

Acum e cintecul ăsta al saxofonului. Şi mi-e

ruşine.131O suferinţă mică şi plină de mindrie s-a născut,

o suferinţă-model. Patru note de saxofon. Vin şipleacă, par să spună: "Trebuie să faceţi ca noi,să suferiţi in cadenţă". Ei da! Bineinţeles că mi-

ar plăceasă suf ăr aşa, in cadenţă, f ăr ă ingăduinţă, f ăr ămilă pentru mine insumi, cu o puritate aridă. Dar e oare vinamea dacă berea e călduţă pe fundul paharului,dacă oglinda e acoperită de pete cafenii, dacăsint de prisos,

dacă cea mai sincer ă suferinţă a mea, cea maiuscată, se tir ăşte şi se ingreunează, cu preamultă carne şi in

acelaşi timp cu pielea prea largă, ca elefantul demare, cu ochii mari şi umezi şi umili, dar atit deuriţi?

Nu, sigur că nu se poate spune că-icompătimitoare vaga blindeţe a diamantuluicare se invirteşte

deasupra discului şi mă orbeşte.Nici măcar ironică: se invirteşte cu veselie,

Page 411: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 411/420

 

preocupată numai de ea 'insăşi: a retezat ca ocoasăintimitatea fadă a lumii şi acum se invirteşte, iar 

noi toţi, Madeleine, omul acela gras, patroana,eu, meseleşi banchetele, oglinda pătată, paharele, noi toţicei care ne Iăsam in voia existenţei fiindcă eramintre noi,numai intre noi, am fost surprinşi in dezordinea,

in neglijenţa cotidiană; mi-e ruşine pentru mineşi pentrutot ce există in faţa ei.Ea nu există. E chiar iritant: dacă m-aş ridica,dacă aş smulge discul de pe platoul care-lsusţine şi

l-aş sparge in două, n-aş atinge-o pe ea. Ea e

dincolo - mereu dincolo de ceva, de o voce, de onotă devioar ă. Prin straturi şi straturi de existenţă, se

dezvăluie subţire şi fermă şi cind vrei s-o apucinu găseştidecit lucruri existente, te ciocneşti de lucruri

existente, lipsite de sens. Ea e in spatele lor: nicino aud, audsunete, vibraţii ale aerului care o dezvăluie. Eanu există, din moment ce n-are nimic in plus; totrestul e

Page 412: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 412/420

 

de prisos in raport cu ea. Ea este.Şi eu am vrut să fiu. Nici n-am vrut altceva; asta-i esenţa vieţii mele; in adincul tuturor acestor 

incercări aparent f ăr ă legătur ă intre ele,regăsesc aceeaşi dorinţă: să alung existenţadin mine, să golesc

clipele de gr ăsimea lor, să le storc, să le usuc,să mă purific, să devin dur, pentru a scoate infine sunetul

net şi precis al unei note de saxofon. S-ar puteaface un apolog: era odată un biet ins caregreşise lumea.Exista, ca şi ceilalţi oameni, in lumea gr ădinilor publice, a circiumilor, a oraşelor comerciale şiincercasăse convingă că tr ăia in altă parte, in spatele

pinzei tablourilor, cu dogii lui Tintoretto, cu braviiflorentiniai lui Gozzoli, in spatele paginilor de carte, cuFabrice del Dongo şi Julien Sorel, in spatelediscurilor defonograf, cu lungile plingeri uscate ale jazzului.Şi pe urmă, după ce a f ăcut-o bine pecaraghiosul, ainţeles, a deschis ochii, a văzut că incurcase

lucrurile: se afla tocmai intr-o circiumă, cu unpahar de bere

Page 413: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 413/420

 

caldă in faţă. A r ămas copleşit pe banchetă; s-agindit: sint un imbecil. Şi chiar in acel moment,

de

cealaltă parte a existenţei, in cealaltă lume cese vede de departe f ăr ă să poată fi atinsăvreodată, o micămelodie a inceput să danseze, să cinte: "Camine trebuie să fiţi; trebuie să suferiţi incadenţă".

Vocea cintă:Some of these daysYou'll miss me, honey!Discul e probabil zgiriat in locul acela, fiindcăface un zgomot ciudat. Şi mai e ceva care-mistringe inima: melodia nu e cituşi de puţin atinsăde tusea aceea uşoar ă a acului pe disc. Ea e

atit dedeparte - atit de departe, dincolo. Inţeleg şi asta:discul se zgirie şi se uzează, cintăreaţa e poatemoartă; eu132am să plec, am să iau trenul. Dar in spatele

existentului care cade dintr-un prezent in altul,f ăr ă trecut, f ăr ăviitor, in spatele sunetelor care din zi in zi sedescompun, se desprind şi alunecă spremoarte, melodia

Page 414: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 414/420

 

r ămine aceeaşi, tinăr ă şi fermă, ca un martor nemilos.Vocea a tăcut. Discul hiriie puţin, apoi se

opreşte. Eliberată dintr-un vis nedorit,cafeneauarumegă, mestecă plăcerea de a exista.Patroana e roşie la faţă, pălmuieşte obrajii marişi albi ai noului eiprieten, f ăr ă să reuşească să-i coloreze. Obraji

de mort. Eu moţăi, adorm pe jumătate.Peste un sfert de or ă voi fi in tren, dar nu măgindesc la asta. Mă gindesc la un americancompletras, cu sprincenele negre şi stufoase, sufocindu-se de căldur ă la etajul al douăzecilea intr-unimobil din

New York. Deasupra New York-ului cerul arde,albastrul cerului a luat foc, flăcări enorme,galbene, lingacoperişurile; puştii din Brooklin se aruncă inchiloţi de baie sub jeturile stropitoarelor. Cameraintunecată, la etajul douăzeci, se coace dear şiţă.Americanul cu sprincene negre suspină, gifiie şisudoarea ii curge pe obraji. Stă, numai in

cămaşă,la pian; are un gust de fum in gur ă şi o fantomă

Page 415: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 415/420

 

de arie in cap: Some of these days. Tom o săvină peste o

or ă cu bidonaşullui plat pe fesă; atunci se vor 

pr ăbuşi amindoi in fotoliile de piele şi vor beapahare maride alcool şi focul din cer le va arde gitlejurile, vor 

simţi greutatea unui imens somn torid. Dar maiintiitrebuie notată aria asta: Some of these days.

Mina umedă ia creionul de pe pian: Some of these days /You'll miss me, honey.Aşa a fost. Aşa sau altfel, n-are nici oimportanţă. Aşa s-a născut ea. A ales ca să senască trupuluzat al evreului acela cu sprincene de cărbune.

 Ţinea moale creionul şi picături de sudoarecădeau de pedegetele lui cu inele, pe hirtie. Şi de ce nu eu?De ce era neapărat nevoie de viţelul ăla gras,plin cu beremurdar ă şi alcool, ca să se implinească

minunea asta?- Madeleine, vrei să mai pui o dată discul?Numai o dată inainte de plecare.

Madeleine ride. Intoarce manivela şi-l aud dinnou. Dar nu mă mai gindesc la mine. Mă

Page 416: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 416/420

 

gindesc latipul care a compus bucata asta intr-o zi de iulie,in căldura neagr ă din camera lui. Incerc să mă

gindesc lael prin melodie, prin sunetele albe şi acidulateale saxofonului. El a f ăcut-o.Avea neplăceri, foarte bine nu-i mergea: note deplată - şi apoi e cu putinţă să fi fost pe undeva o

femeie care nu se gindea la el aşa cum ar fi dorit

el -şi mai era

şi valul acela groaznic de c

ăldur 

ăcaretransforma oamenii in băltoace de gr ăsime

topită. Toate astea nu-s prea frumoase, niciprea glorioase. Dar cind aud cintecul şi mă gindesc că tipul ăla l-a

f ăcut, suferinţa şi transpiraţia lui mi se par...

emoţionante.A avut noroc. Şi probabil că nici nu-şi dădeaseama. Probabil că se gindea: "Cu puţin noroc,dr ăcia asta osă-mi aducă sigur cincizeci de dolari!" Ei bine, e

prima oar ă după ani de zile cind un om mi se

pareemoţionant. Aş vrea să ştiu cite ceva despre el.M-ar interesa să aflu ce fel de necazuri avea,

dacă avea ofemeie ori dacă tr ăia singur.

Page 417: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 417/420

 

Nu din umanism, dimpotrivă. Fiindcă a f ăcutasta. N-am chef să-I cunosc - de altfel probabil

că a

murit. Numai să obţin citeva informaţii despre elşi să mă pot gindi la el, din cind in cind,ascultind discul.Vezi, presupun că tipului i-ar fi perfect indiferentdacă i s-ar spune că in al şaptelea oraş alFranţei, lingă

133gar ă, cineva se gindeşte la el. Dar eu aş fi fericitin loculluij il invidiez. Trebuie să plec. Mă ridic,dar r ămin o clipă şovăind, aş vrea să mai audnegresa cintind. Pentru ultima oar ă.Cintă. Uite doi care s-au salvat: evreul şi

negresa.Salvaţi. Poate că s-au crezut pierduţi cudesăvir şire, inecaţi in existenţă. Şi totuşi, nimeninu s-ar putea gindi la mine cum mă gindesc eu la ei, cu

aceeaşi duioşie. Nimeni, nici chiar Anny. Intr-un

fel, sintpentru mine ca nişte mor ţi sau ca nişte eroi deroman. S-au spălat de păcatul de a exista.

Nu in intregime, desigur, dar atit cit o poate faceun om. Ideea asta mă r ăscoleşte deodată,

Page 418: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 418/420

 

pentrucă nu mai speram nici măcar atit. Simt cevaatingindu-mă cu timiditate şi nu indr ăznesc să

mă mişc, deteamă să nu dispar ă. Ceva ce nu maicunoscusem, un fel de bucurie.Negresa cintă. Deci iţi poţi justifica existenţa?Măcar intrucitva? Mă simt extraordinar deintimidat. Nu pentru că aş avea mare speranţă.

Dar sint ca un om cu totul ingheţat, după undrum prinzăpadă şi care, dintr-o dată, ar intra intr-ocamer ă caldă. Cred că ar r ămine incremenit

lingă uşă, rece incăşi frisoane lente i-ar trece prin trup.Some of these days

You'll miss me, honey!Oare aş putea să incerc... Bineinţeles, n-ar fivorba de o arie muzicală... Dar n-aş puteaincercaoare un alt gen?...Ar trebui să fie o carte: nu ştiu să fac nimicaltceva. Dar nu o carte de istorie, aceleavorbescdespre ceea ce a existat niciodată un existent

nu poate justifica existenţa unui alt existent.Greşeala mea a

Page 419: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 419/420

 

fost că am vrut să-I inviez pe domnul deRollebon. Altfel de carte. Nu ştiu prea bine ce

fel, dar trebuie să

se ghicească printre cuvintele tipărite, dincolode pagini, ceva care n-ar exista, care ar fideasupraexistenţei. O poveste, de pildă, cum nu se poateintimpla, o aventur ă. Ar trebui să fie frumoasă şidur ă ca

oţelul şi să-i facă pe oameni să se ruşineze deexistenţa lor.Plec, mă simt confuz. Nu indr ăznesc să iau ohotărire.Dacă aş fi sigur că am talent... Dar niciodată,niciodată n-am scris nimic de felul ăsta; articole

istorice, da, dar pină la ele... O carte. Un roman.

Oamenii ar citi romanul acela şi ar spune: "ScrisdeAntoine Roquentin, un tip roşcovan care zăcea

prin cafenele" şi s-ar gindi la viaţa mea cum măgindesc eu la cea a negresei: ca la ceva preţiosşi pe jumătate legendar. O carte. Bineinţeles, la

inceput nar fi decit o muncă plicticoasă şi obositoare, nu m-ar impiedica să exist, nici să simt că exist. Dar ar venişi clipa cind cartea ar fi scrisă, ar fi in urma mea,

Page 420: Sartre - Greata

5/13/2018 Sartre - Greata - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sartre-greata 420/420

 

şi cred că atunci puţină lumină ar cădea petrecutul meu.Atunci poate că prin ea aş putea să-mi amintesc

de viaţa mea f ăr ă dezgust.Poate că intr-o zi, gindindu-mă la ora de acum,la această or ă mohorită cind aştept, cu spatele

incovoiat, să vină vremea să mă urc in tren,poateA că mi-aş simţi inima bătind mai repedeşi mi-aş

spune: "In ziua aceea, la ora aceea a inceputtotul". Şi aş reuşi - la trecut, numai la trecut - sămă accept.Se lasă seara. La primul etaj al HoteluluiPrintania s-au luminat două ferestre. ŞantierulGării Noi

miroase tare a lemn ud: miine va ploua peste

Bouville.134