șapte muze ca șapte lămîizac storcite-n spitalul amorului.zadarnic îți strigă talentul ”rămîi”iar ai fugit de la locul omorului.schelete de înger pitite-n dulapspirt lipsă-n borcanul cu foetuși,c-o bardă de aur înfiptă în capacceptă-ți condiția totuși.căzut dintre sferele roz de săpun,cum stai prăvălit între sticle,încearcă să fii mișul ăla nebunpe care-l fenta doamna miclenumindu-l contabilul șef din copousă-i numere, fraierul, plopiiîn ritmul în care dă ea din popouscobindu-și mormîntul cu ochii.născut și murind oarecum simultanmăcar ai aflat care-i taina,că-n lumea aceasta cînd nu ai iordanpoți fi botezat și-n cacaina

m.dinescu, luceafărul