ruta hamburg busan

23
CAPITOLUL II Proiectarea voiajului pe ruta Hamburg – Busan CAPITOLUL II PROIECTAREA VOIAJULUI PE RUTA HAMBURG(GERMANIA) – BUSAN(COREEA DE SUD) 2.1 PROIECTAREA VOIAJULUI 2.1.1 CARACTERIZAREA FIZICO–GEOGRAFICĂ ȘI HIDRO-METEOROLOGICĂ A MARȘULUI Marea şi uscatul nu rămân mereu aceleaşi. Atât relieful uscatului cât şi adâncimea mării se schimbă continuu sub influenţa diferitelor forţe ale naturii. O dată cu aceasta însă se modifică şi configuraţia ţărmului; în alte părţi, uscatul se ridică din apă sau însăşi marea contribuie la creşterea ţărmului prin depozitele sale. Ţărmul mării prezintă o deosebită importanţă economică, căci pe el se ridică porturi şi de-a lungul lui se construiesc căi ferate şi şosele. Pentru securitatea navelor pe timp de furtună, porturile trebuie să fie în afara atacurilor valurilor. Marea Nordului Marea Nordului este partea Oceanului Atlantic situată între Norvegia şi Danemarca la extremitatea estică, Marea Britanie la vest şi coastele nordice ale Germaniei, Belgiei, Oalndei si Franţei la sud. La nord, graniţa cu Marea Norvegiei este reprezentată de linia care separă Insulele Shetland ale Marii Britanii de ţărmul Norvegiei. La sud Marea Mânecii desparte Marea Nordului de Oceanul Atlantic . Pe de altă parte, Marea Baltică comunică 17

Upload: bogdan-babiuc

Post on 15-Sep-2015

263 views

Category:

Documents


8 download

DESCRIPTION

Ruta Hamburg Busan

TRANSCRIPT

CAPITOLUL II Proiectarea voiajului pe ruta Hamburg Busan

CAPITOLUL II

PROIECTAREA VOIAJULUI PE RUTA HAMBURG(GERMANIA) BUSAN(COREEA DE SUD)

2.1 PROIECTAREA VOIAJULUI

2.1.1 CARACTERIZAREA FIZICOGEOGRAFIC I HIDRO-METEOROLOGIC A MARULUI

Marea i uscatul nu rmn mereu aceleai. Att relieful uscatului ct i adncimea mrii se schimb continuu sub influena diferitelor fore ale naturii. O dat cu aceasta ns se modific i configuraia rmului; n alte pri, uscatul se ridic din ap sau nsi marea contribuie la creterea rmului prin depozitele sale.

rmul mrii prezint o deosebit importan economic, cci pe el se ridic porturi i de-a lungul lui se construiesc ci ferate i osele. Pentru securitatea navelor pe timp de furtun, porturile trebuie s fie n afara atacurilor valurilor.

Marea Nordului Marea Norduluieste partea Oceanului Atlanticsituat ntreNorvegiai Danemarcala extremitatea estic,Marea Britaniela vest i coastele nordice ale Germaniei, Belgiei, Oalndei si Franei la sud.

La nord, grania cuMarea Norvegieieste reprezentat de linia care separ Insulele Shetlandale Marii Britanii de rmul Norvegiei. La sudMarea Mnecii desparte Marea Nordului deOceanul Atlantic. Pe de alt parte,Marea Baltic comunic cu Marea Nordului prin Strmtoarea Skagerrak, situat ntre Norvegia i Danemarca.

n mijlocul Mrii Nordului se afl bancul de nisip Dogger Bank, unde adncimea apelor msoar pe alocuri numai 20 de metri. Cea mai mare adncime se nregistreaz nFosa Norvegian(725 m). rmul sudic al Mrii Nordului este format dintr-o regiune de "watt", un univers natural special, unic n felul su: mareele, care se produc la intervale de circa dousprezece ore i au n aceast zon o amplitudine de aproximativ patru metri, au condus la apariia pe coasta german i olandez a unui biotop neobinuit de mlatini i de bancuri de aluviuni, inundabil i periculos, numitwatt.Canalul EnglezMarea Mnecii separ Frana i Anglia. Ea face legatura ntre Oceanul Atlantic i Marea Nordului prin strmtoarea Dover (Pas-de Calais). Romanii numeau aceast mare Marea Britannicum sau Fretum Gallicum. n evul mediu, francezii i-au dat numele de Mauche de France(Maneca Franei), deoarece are forma unei mneci. Englezii i spun simplu The Channel (Canalul) i din aceast cauz este cunoscut i sub numele de English Channel

(Canalul Englez).

Hotarul nordic al Mrii Mnecii, format din coastele sudice ale Marii Britanii se ntinde pe o lungime de circa 600 Km de la farul situat la Capul Lands End pn la cel de la Capul North Foreland. Hotarul sudic, n lungime de 800 Km, ncepe de la insulele Quessant i se sfrete n dreptul portului Calais.

Adncimea medie a Canalului Englez este de 86 m. Cea maxim de 172 m a fost gasit n fosa situat la nordul insulei Alderney din arhipelagul Normande (channel Islands). Curenii marini i mareele rod continuu cu civa centimetri pe an falezele calcaroase din estul Mnecii care sunt mai putin rezistente dect stncile devoniene ale peninsulei Bretagne i ale peninsulei Conwall .

Valurile frmieaz calcarul rupt din rm i l depun dea lungul coastelor, formnd bancuri de nisip periculoase pentru navigaie. Astfel, capul Gri-Nez situat la vest de Calais, s-a mcinat din timpul romanilor pn astazi, cu cteva sute de

metri. Curenii sunt puternici att la extremitatea sud-vestic a Marii Mnecii ct i la extremitatea sa estic. Mareea care nainteaz de la vest la est, ntrziat din cauza ngustimii mrii, ajunge la Calais cu 7 ore mai trziu dect la coastele insulei Qessant. Curenii din Marea Nordului care avanseaz n sens invers mareei, cnd se ntlnesc n strmtoarea Calais, produc o nlare a mrii. Fenomenul este temut de vase i naufragiile sunt foarte dese n aceast regiune, care reprezint cea mai ngust parte din Marea Mnecii, avnd numai 32 km. Cele mai persistente vnturi sunt cele de la sud-vest i nord-vest. Dei curenii i ceurile din Marea Mnecii fac navigaia s fie extem de dificil, totui aceast mare reprezint una din rutele maritime cele mai circulate Cile ei maritime deservesc n afara de porturile Saint-Malo, Cherbourg, Le Havre , Dieppe i Calais de pe coasta francez i porturile Plymounth, Portland, Portsmouth, Brighton i Dover, precum i rutele care leagp Marea Nordului i Marea Baltic cu Oceanul Atlantic. Marea Mnecii este cea mai luminat mare, datorit farurilor. Posed cteva sute de faruri situate pe promontoriile i insulele ei. Numai pe rmul de Nord, lung de 50 Km, al peninsulei Cotentin, unde se afl i portul Cherbourg, se gsesc 28 de faruri.

Descrierile i previziunile vremii pentru aceast zon sunt fcute cu regularitate de diferitele staii radio care emit informaii hidrometeorologice i avertismente de furtun.

Detalii complete cu privire la aceste staii, incluznd frecvene, timpi de transmisie, etc., sunt prezentate n Lista de Semnale Radio a Amiralitii Britanice. Exist o mare varietate de condiii meteorologice n aceast zon. Schimbrile sezoniere sunt adesea mai neclare dect n alte pri ale lumii.

n general, clima zonei este mai curnd bland, n comparaie cu media la aceast latitudine. Tipul de vreme care apare n orice parte a regiunii depinde de direcia curentului de aer i de anotimpuri.

Pe masur ce se nainteaz n Canalul Englez i acesta se ngusteaz, curenii rotativi devin treptat din ce n ce mai rectilinii. Cursurile curenilor prin Canalul Englez i Strmtoarea Dover vin n general n direcia enalului navigabil. n Canalul Englez curenii sunt de est i de vest.

Curentul de vest este curentul care se deplaseaz dinspre Strmtoarea Dover spre Oceanul Atlantic, iar curentul de est este curentul care se deplaseaz dinspre Atlantic ctre Strmtoarea Dover.

Direciile pot s difere considerabil de directiile est i vest ale rutelor; asadar, n Strmtoarea Dover, direciile sunt mai aproape de nord est i sud vest. ntr o zon sau pe lang o linie, unde curenii se ntalnesc sau se despart, curenii sunt slabi i neregulai. n asemenea zone curentul dintro direcie este pe punctul de a se termina, n timp ce curentul din direcia opus ncepe s se deplaseze. Zonele cu apa linistit se misc n sus i n jos pe canal dup cum se schimb curenii. Curenii se deplaseaz cu ntreaga vitez n apropierea mijlocului dintre dou asemenea zone.

Valorile curenilor din Canalul Englez variaz n funcie de limea acesteia i sunt

mai mari n prile cele mai nguste.

Bancurile de nisip de pe ruta Strmtorii Dover se ntind n general n direcia

curentului i nu cauzeaz vrtejuri prea mari. Strmtoarea Dover-Calais Stramtoarea Dover (n franceza Pasde Calais,n Antichitate Fretum Gallicum) este un canal care face legatura ntre Canalul Manecii si Marea Nordului, avand o latime de aproximativ 32 km n portiunea sa cea mai ngusta. Situat pe tarmul britanic, cu celebrele sale Stanci Albe, compuse din calcar moale, constituie una dintre cele mai aglomerate cai maritime din lume.

Limita de Sud-Vest este linia de-a lungul canalului englez unind Bognor Regis cu Cap dAntifer. Limita de Nord-Vest este coasta de Sud si de Sud-Est a Angliei de la Bognor Regis pana la North Foreland, de acolo continuand estuarul Thames, apropriat la Sud de Southwold. Limita de Nord este linia de Sud a Marii Nordului. Limita de Sud-Est este coasta de Sud-Est a Olandei, apropiat de Nord-Estul Scheveningen-ului, coasta Belgiei si coasta de Nord a Frantei pana la Cap dAntifer.Sunt prezente vanturi persistente puternice , directia vanturilor induc curenti c eating sau chiar pot depasi rata de flux a mareei. Vanturi persistente de Vest si de Sud-Vest pot produce o miscare generala notabila inalta cat 35 de mile, pe o perioada de 24 de ore.Brizele sunt cele mai evidente, fiind vanturi calme, ce pot atinge maxim 10 noduri. In functie de directia in care bat brizele, pot intari sau calma intensitatea vantului.

Furtunile din zona stramtorii pot ajunge pana la scara 8, insa in luna iulie numarul mediu de zile pe luna cu prezenta furtunilor este zero.

Mareea predominant in aceasta zona este semi-diurna. Conditiile meteorologice ce difera de statistici va crea diferente intre predictii ale nivelelor mareelor si actualele nivele. De-a lungul coastei de E a Angliei curentul este de S, iar la intrarea n estuarul Tamisei gireaz circular i se unete cu curentul de NE de-a lungul coastelor Belgiei i Olandei. Aceti cureni sunt foarte slabi comparativ cu curenii de maree, dar sunt foarte importani pentru navele de putere mic.

Umiditatea este n stransa legatura cu temperature si n general scade pe masura ce temperature aerului creste. In primele ore ale zilei, cand temperature aerului este in mod normal cea mai scazuta, umiditatea atinge cel mai inalta valoare, si scade la o minima in timpul dupa-amiezei.n luna iulie procentul mediu de vizibilitate creste fata de valoarea din restul anului si atinge o valoare de 80% pe toata suprafata prezentata.

Nebulozitatea deasupra marii este intre 4/8 si 5/8 in perioada verii, iar precipitatiile nu sunt foarte intense, ele isi fac totusi prezenta sub forma de ploaie.Oceanul Atalntic de NordFundul Oceanului Atlantic este strbtut de o vale de rift, crestele nlndu-se uneori deasupra apei, formnd insule (Islanda, Azore). Aceasta dorsala atlantic separ oceanul n dou bazine largi cu adncimi cuprinse intre 3 700 si 5 500 de metri. Fosa Puerto Rico este cea mai adnc din oceanul Atlantic de Nord: 9 219 m.Platforma continental a coastei de nord vest Africii este ngust, avnd n majoritate mai puin de 40M lime, la margine nregistrnd adncimi ntre 100m i 150m. n mare parte este acoperit cu nisip, cu mici cantiti de nmol, care se mresc spre marginea exterioar.Vntul este unul din cei mai puternici factori externi ce influeneaz guvernarea navei. Faptul c acesta produce la suprafaa mrii valuri cu nlime i perioad constant exist ns o interferen reciproc ntre sistemele de valuri producndu-se suprafee neregulate. Vnturile generatoare, n funcie de viteza sa i durata sa de aciune, vor produce valuri cu elemente geometrice diferite (viteza de propagare, perioada, nlime, lungime).

Dup ncetarea vntului, aceste valuri capt o form tot mai regulat i se pot propaga la distane mari n zona unde a fost cald formnd hul. n apropierea litoralului, elementele valurilor se deformeaz astfel nct nlimea crete dar lungimea i perioada se micoreaz pn la o anumit limit. Pentru caracterizarea gradului de agitarea mrii este des utilizat o diagram pentru determinarea caracteristicii valului.Curenii oceanici formeaz dou circuite: nordic i sudic. Ambele ncep cu cte un curent ecuatorial dar cel nordic preia i jumtate din apa celui sudic. Curentul Ecuatorial de Nord se continu cu cel al Caraibilor, apoi al Golfului, acesta ndreptndu-se spre Europa i Oceanul Arctic, nclzind aceste locuri. Circuitul se nchide prin vestul Spaniei i nord-estul Africii, prin Curentul Rece al Canarelor. Circuitul sudic se completeaz prin Curentul Braziliei (cald) i se nchide cu cel al Benguelei. Curenii din Oceanul Atlantic de Nord se prezint sub forma unei circulaii n sensul acelor de ceasornic.Strmtoarea Gibraltarn strmtoarea Gibraltar, nlimea mareei este de aproximativ 1 m. nlimea scade spre E pn n NE-ul Cartaginei, pe coasta Spaniei, i pn pe coasta Algeriei, de la Tenes i pn la Jijel, unde este neglijabil.

n celelalte zone ale mrii, nlimea mareei este sub 0.3 m, exceptnd Golful Gabes, unde nlimea mareei ajunge pn la 2 m, lng Gabes.Din Strmtoarea Gibraltar curentul are direcia de deplasare spre est, iar zona unde are cea mai mare intensitate este n vecintatea latitudinii de 36N, avnd o vitez medie de 1.7 Nd, ns aceasta scade n jurul valorii de 0.75 Nd n apropierea insulei Alboran.Curentul se deplaseaz spre est pe lng coasta Algeriei.Curentul de Est din apropierea coastei Spaniei are o vitez ntre 0.5-0.75 Nd pn n apropierea de Cabo da Gata.Ramura sudic a curentului de est se ntoarce spre S fa de Cap des Trois Fourches pentru a forma o curb n sensul celor de ceasornic n partea de SE a Ceuta.Constana acestui curent de W de-a lungul coastei marocane este sczut i cu o vitez medie de 0.25-0.5 Nd.La est de Cap des Trois Fourches,curentul de est de-a lungul coastei marocane este slab, cu constana sczut i o vitez medie de 0.25 Nd.1.4 Marea Mediteran

Marea Mediteran este nconjurat de coastele Europei, Africii i Asiei i este divizat n dou bazine adnci delimitate de creasta submarin ce leag Italia, Sicilia, Malta i coasta Africii.

Numele date ctorva poriuni din bazinul de vest al Mrii Mediterane sunt: Marea Balearic ntre Insulele Baleare i coasta Spaniei, Marea Liguric n partea de nord, Marea Tirenian n partea de est, Marea Ionian n partea de est a coastelor insulei Sicilia.

Bazinul de est al Mrii Mediterane este de asemenea mprit n mai multe mri, astfel: Marea Adriatic situat ntre coastele Italiei i cele ale Croaiei i Albaniei i Marea Egee situat n nordul insulei Creta i delimitate la nord i vest de coastele Greciei iar la est de coastele Turciei. Marea Egee cuprinde i toate insulele Greciei cunoscute ca formnd Arhipelagul Grec. Marea Mediteran este o mare care abund n insule de la cele de dimensiuni mari cu coaste pitoreti pn la cele mici care nu sunt altceva dect nite creste din piatr lipsite de vegetaie.Marea Mediteran primete de la rurile care se vars n ea doar o treime din cantitatea de ap pe care o pierde prin evaporare.ns cele mai mari schimburi de ap se realizeaz la adncime prin Strmtoarea Gibraltar, astfel ajungnd n Oceanul Atlantic cea mai srat ap.1.Curenii dintre coasta de sud a Spaniei i coasta de nord a Marocului

Din Strmtoarea Gibraltar curentul are direcia de deplasare spre est, iar zona unde are cea mai mare intensitate este n vecintatea latitudinii de 36N, avnd o vitez medie de 1.7 Nd, ns aceasta scade n jurul valorii de 0.75 Nd n apropierea insulei Alboran.Curentul se deplaseaz spre est pe lng coasta Algeriei.Curentul de Est din apropierea coastei Spaniei are o vitez ntre 0.5-0.75 Nd pn n apropierea de Cabo da Gata.Ramura sudic a curentului de est se ntoarce spre S fa de Cap des Trois Fourches pentru a forma o curb n sensul acelor de ceasornic n partea de SE a Ceuta.Constana acestui curent de W de-a lungul coastei marocane este sczut i cu o vitez medie de 0.25-0.5 Nd.La est de Cap des Trois Fourches,curentul de est de-a lungul coastei marocane este slab, cu constana sczut i o vitez medie de 0.25 Nd.

Canalul Suez

Principalele caracteristici tehnice ale Canalului Suez sunt urmtoarele:

lungime: 162,5 km, limea la nivelul apei: 365 m, limea pasei de navigaie: 180 m, pescajul maxim admis: 20,12 m, tonajul maxim al navelor cu marf: 260000 tdw, tonajul maxim al navelor n balast: 400000 tdw.Canalul Suez (Qanat es-Suweis, n limba arab) unete prin vestul Peninsulei Sinai, apele Mrii Mediterane cu cele ale Mrii Roii. Este cel mai lung canal maritim din lume, punctele sale extreme situndu-se la Port Said (Bur Said), pentru intrarea dinspre Marea Mediteran i, respectiv, la Port Suez (Es Suweis), pentru intrarea dinspre Marea Roie. Hrile de referin sunt: BA 2373, 2374, 2375, 2090, 2098 ediia 1997;

Traficul se desfoar zilnic pe canal n trei convoaie, dou dinspre nord i unul dinspre sud. n medie o nav tranziteaz canalul n circa 15 ore, la o vitez de 68 Nd.

O atenie deosebit se acord meninerii vitezei navei n cadrul convoiului, vitez ce va fi anunat fiecrei nave din punctele de control i de ctre pilot.

Bifurcaiile canalului sunt delimitate de geamanduri luminoase tip baston (scondrii) cu dungi roii i albe pe orizontal i lumini albe cu sclipiri.

Pentru comerul mondial i transportul maritim importana Canalului Suez este deosebit. Rutele maritime prin Canalul Suez pentru navele care transport mrfuri ntre Europa i rile asiatice, est africane sau Australia sunt incomparabil mai scurte dect rutele care trec pe la Capul Bunei Sperane, ocolind Africa. Economia de timp pe care o realizeaz navele ce pleac din porturile Europei Occidentale sau Europei de Sud variaz ntre 40-60%, iar cantitatea de combustibil se reduce proporional cu distanele economisite. Sub raportul scurtrii drumurilor maritime rile din bazinul Mrii Mediterane i Mrii Negre sunt net avantajate, folosirea canalului asigurndu-le economii substaniale prin scurtarea timpului voiajelor, a distanelor parcurse, reducerea consumului de combustibil i implicit a cheltuielilor zilnice ale navelor pentru perioada de timp economisit.

De-a lungul canalului pilotajul este obligatoriu, iar pe unele sectoare navele cu pescaj mare i navele cu lungime mare sunt obligate s fie asistate de remorchere, care s fie n msur s le ajute la manevre. Sectoarele mai dificile pentru asemenea nave sunt situate la sud de Marele Lac Amar, pn la extremitatea sudic a canalului, unde existena unor curbe mai strnse i natura fundului impun luarea unor msuri de siguran.

Cu 24 ore naintea ajungerii n zona special de ancoraj, marcat pe hri, nava trebuie s comunice ctre port control (Port Said pentru navele care vin din Marea Mediteran i Port Suez pentru cele care vin din Marea Roie), urmtoarele date:

- numele i naionalitatea navei;

- pavilionul sub care navig;

- portul de nregistrare;

- TRN i TRB, pescajul, viteza navei;

- data ultimului certificat pentru Suez;

- data ultimului certificat maritim naional;

- orice schimbare survenit de la ultima trecere prin canal;

- intenia de tranzitare a canalului sau de oprire ntr-un port de pe teritoriul

canalului;

- ora probabil a sosirii (E.T.A.);

- dac transport mrfuri periculoase;

- alte date solicitate de port control.

Taxa de trecere prin canal se calculeaz n funcie de tonajul navei, fiecare nav

comercial avnd un certificat special emis de autoritatea competent pentru tonaj a rii

registrului de nmatriculare, certificat n care este calculat tonajul pentru canalul Suez.Golful Aden

Golful Aden se ntinde la est-nord-est de strmtoarea Bab-el-Mandeb; n partea estic este delimitat de o linie ce unete Ras Baghashwa i Ras Asir. Golful este adnc, iar n el nu se vars ruri importante. Este mrginit de coastele Somaliei i de Peninsula Arabiei. Coasta de sud a golfului este joas i nisipoas n unele zone, muntoas n altele. Obock, Djibouti, Zeila i Berbera sunt principalele porturi de pe coastele vestice i sudice ale Golful Aden. Apele de coast n aceast zon sunt sigure, (exist recife n jurul portului Zeila), iar navele pot gsi locuri de ancoraj cu adncimi moderate.

Coasta de nord a Golfului Aden (coasta de sud a Arabiei) este n principal o cmpie nisipoas, lat, mrginit nspre uscat de muni nali care se apropie de mare n anumite zone. Golful Aden este o zon de legtur ntre Marea Roie i Marea Arabiei, apele sale avndaproximativ aceleai caracteristici cu cele dou mri.

Din iunie pn n septembrie, n marea parte a golfului, musonul de SV are n medie fora 4, iar vnturile ating fora 7 timp de 1 sau 2 zile pe lun.Fora medie a vntului i frecvena vnturilor puternice cresc totui spre captul de E al golfului, iar la E de Ras Asir vnturile pot atinge fora 7 sau mai mult timp de 10 pn la 15, 34 zile n luna iulie. Ciclonii tropicali sunt foarte rari n golf, doar 3 sau 4 au fost aici n ultimii 50 de ani. Furtunile de nisip apar ntre mai i august. Pornesc la apusul soarelui din direcia de N sau NNV i uneori sufl cu o putere de aproape 2200. Aerul este atunci att de plin de nisip nct este imposibil de a vedea chiar i la distane mici.

Cu excepia unor nori deni de nisip ce se ridic de la N i NV cu o or sau doua nainte de apusul soarelui, nu prea sunt avertismente. La aproape 2 ore de la nceputul furtunii vntul se calmeaz pentru o perioada scurt de timp, apoi vntul sufl cu putere dinspre S pentru nc 2 ore. Apoi vntul de linitete i nisipul se aeaz..De-a lungul coastei de N a golfului Aden, vnturile, vara, sunt adesea slabe i variabile i sunt mai nteite ziua dect noaptea. Pe coasta Arabiei, la E de Ras Qusayir, vnturile musonului de SV sunt mai puternice dect n golful Aden.Acestea sunt cele mai puternice intre Mirbat i Al Misirah i i ating apogeul n

golful Kuria Muria n timpul lunii iulie.

Marea ArabieiMarea Arabiei ocup cel mai ntins bazin maritim din cuprinsul Oceanului Indian i al doilea ca suprafa (dup Marea Coralilor) din Oceanul Planetar, fiind situat n nord-vestul Oceanului Indian, ntre peninsulele India, Arabia, i Somalia. Marea Arabiei comunic la nord,prin Golful Oman i strmtoarea Ormuz (56 km lime), cu Golful Persic, iar la vest prin Golful Aden i ngusta strmtoare Bab-el-Mandeb ("Poarta Lacrimillor"), lat doar de 17,5 km, cu Marea Roie. Are o suprafa de 3.683.000 km2, o adncime medie de 2.734 m i maxim de 5.203 m, iar volumul apelor sale este de aproximativ 10.700.000 km3.

rmurile vestice ale Peninsulei India ce o delimiteaz spre rsrit, sunt aproape drepte, dominate de abruptul Munilor Ghaii de Vest, de-a lungul crora se ntinde o ngust cmpie litoral. Abia spre nordvest rmul este mai articulat, conturnd dou golfuri adnci: Khambhat i Catch ce ncadreaz peninsula Kathiawar.

Spre nord rmul este jos i mltinos n zona deltei Indusului (8.000 km2), cel mai mare fluviu ce se vars n Marea Arabiei, pentru ca apoi s fie abrupt i puin crestat pn n dreptul strmtorii Ormuz. rmurile sud-estice i sudice ale Peninsulei Arabia sunt nsoite de o fie de cmpie litoral nisipoas ce se interpune ntre mare i culmile golae ale Munilor Oman i Hadramaut. "Cornul African" al Peninsulei Somalia, cu rmurile la fel de puin dantelate, ptrunde adnc n partea de sud-vest a apelor Mrii Arabiei.

Ariditatea climatului i-a pus evident amprenta n aspectul dezolant al peisajului aproape lipsit de vegetaie din zona rmurilor rsritene i nordice ale Mrii Arabiei, influenate n majoritatea anului de masele de aer uscat i dogoritor ce acoper aceste ntinse spaii geografice. Aspectul rmurilor n zona Peninsulei India este cu totul altfel, unde ngusta cmpie litoral, bogat n precipitaiile aduse de musonul de var, este una dintre cele mai roditoare zone ale Indiei. Marea Arabiei este desprit la sud de ocean printr-o linie convenional n lungul paralelei de 18N.

2.2. DESCRIEREA PORTURILOR

a) Hamburg

Coordonatele portului Hamburg sunt: 5333N 00959E Portul se situeaz pe Rul Elbe mai sus de Brunsbuttel. Hamburg este unul dintre cele mai importante porturi ale arii, devenind un port de transport major al containerelor.

Este numit de Germania "poarta spre lume" i este cel mai mare port din Germania. n ceea ce privete debitul TEU, portul Hamburg este cel mai aglomerat-al treilea port din Europa (dup porturile Rotterdam i Anvers) i 15-cea mai mare la nivel mondial. n 2011, 9 milioane TEU (20-picior echivalente de containere standard) au fost manipulate n Hamburg.

Documentele solicitate in port (nr lor)

2xConosament

2xManifestul ncrcturii

2xLista echipajului

2xCertificatul de eliberare

1xDeclaraia Maritim de sntate

6xLista pasagerilor

6xRegistrul navei

6xPaapoarte/Carnete de marinar

2xLista mrfurilor de la bord

Canalele de comunicare sunt VHF: Traficul din Portul Hamburg se asculta pe Canalul 16, i se comunica pe Canalul 14.

Piloii pot fi chemai prin VHF.

Pilotajul nu este obligatoriu pentru navele cu o lungime de pn la 120m, i/sau limea de pna la 18m, dac:

a) Comandantul vorbeste fluent germana

b) Dac comandantul a trecut cu nava prin Portul Hamburg cu nava de cel puin 6 ori n ultimile 12 luni

c) Comandantul trebuie sa aplice pentru PEC la Harbour Masters. Nu sunt restricii impuse. Comandantul este rugat s completeze certificatul de sntate cnd pilotul urc la bord.

b) Busan

Localizare:Busan este situat pe coasta de SE, a Peninsulei Sud Koreene.

Consideraii generale:Busan, principalul port al Koreei de Sud, este de fapt un port natural, cu apa adnc, mprit n dou, de ctre Yong Do.

Portul de Sud este utilizat n principal de navele care tranziteaz frecvent portul, n timp ce portul de Nord este prevzut cu dane, unde apa este adnc.

Importuri: ciment, grane, utilaje, petrol, lemn, oel i mrfuri generale.

Exporturi: utilaje i produse containerizate.

Cifre de trafic: aproximativ 200,000t de marf, 83,547 nave i 25,000 de pasageri anual portul tranziteaz sau opereaz.

Dimensiuni maxime admise:n Portul Busan: lungimea maxim admis este de 300m, iar pescajul maxim admis este 12.5m, capacitate 50,000DWT.

Busan New Port: containere de pn la 10,000TEU, cu pescaje de pn la 14.5m.

ETANavele trebuie s trimit ETA-ul, ctre Autoritile Portuare, cu 72 i 24 ore nainte de sosire.ComunicaiileSe stabilesc prin VHF: Portul Busan: Ch 12, 09. Callsign Busan Port service".

Busan New Port: Ch 10. Callsign Busan New Port service".

Regulamentul sanitar:

Ancorajul de carantin este situat n partea de sud a zonei exterioare portului.

Navigaia:Geamanduri, pase navigabile i canale:

Intrarea n zona de Sud, exterioar portului, se face ntre Tanggand Mal, BSmXm 12901.0'E i Saeng Do, situat la 4.0Mm ESE.

Intrarea n zona de Sud, interioar portului, se face ntre tarm i captul de NV, al Yeong Do.

Are adncimi cuprinse ntre3.5-9.0m, n zona golfului i este destinat navelor de dimensiuni mari.

Pilotajul;Obligatoriu, pentru navele de peste 500 TRB.

Pilotul se ambarc din Busan Port, din vecinatatea enalului nr.l: 504.18'N 12908.80'E i vecinatatea enalului nr. 2: 3501.68'N 12902.38'E, iar pentru Busan New Port, poziia de ambarcare a pilotului, se afl n puntul de coordonate 3500.0*N 12848.5'E.

Ancorajul:Zone de ancorare: N-l - N-4, se afl n zona de Sud a Portului, iar zona N-5, se afla la 2.0Mm SV, fa de Saeng Do. Zone interzise de ancorare:

Suprafaa cuprins n zona Busan Bidge este interzis ancorajul ui, atorit unei conducte i a unui cablu submarin. Vremea:

Vnturi predominante: Vnturile de NV. Ceaa poate s apar, ntre lunile mai i jumatatea lui iunie. Ceaa reduce vizibilitatea la mai puin de 500m, apare aproximativ Ie 3 ori pe an i dureaz de fiecare dat cte 3 ore.

Vnturile:Busan este protejat de munii nli, mpotriva vnturilor reci de NV, care bat iarna fcnd loc vnturilor calde, de Sud i de Est, care bat vara.

Taifunuri: Portul nu este afectat de taifunuri dect foarte puin i asta se ntmpl doar de 2 ori pe an.

Restricii:Navele cu o lungime de peste 200m, precum i navele ce transport mrfuri periculoase, sunt obligate s informeze Districtul Maritim i Autoritile Portuare asupra: numelui navei, Tonajului Registru i trebuie s nainteze ntr-o zona de ateptare, pentru cel puin 12 ore.

Informaii generale:Reparaii: Reparaii de orice gen, pot fi efectuate n port.

Faciliti medicale:Spitalul Baptist i Spitalul Matyknoll din Busan.

Transport: Aeroportul Suyeng (11 km).

2.3. TRASAREA DRUMULUI INIIAL

2.3.1. ALEGEREA RUTEI

Fig. 2.3. Ruta Hamburg Busan

2.3.2 PROCEDEE DE MONITORIZARE A VOIAJULUI

Zona de navigaieMijloace de navigaie

PrincipaleSecundareTeriare

Ieire HamburgNavigaie radarGPSNavigaie costier

Marea NorduluiGPSNavigaie radarNavigaie astronomic

Canalul EnglezNavigaie radarGPSNavigaie costier

Strmtoarea Dover-CalaisNavigaie radarGPSNavigaie costier

Oceanul IndianGPSNavigaie radarNavigaie astronomic

Strmtoarea GibraltarNavigaie radarGPSNavigaie costier

Marea MediteranGPSNavigaie radarNavigaie astronomic

Canalul SuezNavigaie radarGPSNavigaie costier

Golful AdenNavigaie radarGPSNavigaie costier

Marea ArabieiGPSNavigaie radarNavigaie astronomic

Intrare BusanNavigaie radarGPSNavigaie costier

30