1

RUDOLF STEINER

GA 89

CONȘTIENȚĂ – VIAȚĂ – FORMĂ

2

CONȘTIENȚĂ – VIAȚĂ – FORMĂ

PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE COSMOLOGIEI SPIRITUAL-ȘTIINȚIFICE

Notițe și conferințe din anii 1903-1906

Traducere din limba germană: Mircea Bălău

3

Despre publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner Temelia științei spirituale de orientare antroposofică o constituie operele scrise și publicate ale lui Rudolf Steiner (1861-1925). Pe lângă aceasta, el a ținut între anii 1900 și 1924 numeroase conferințe și cursuri, atât publice cât și pentru membrii Societății Teosofice, mai târziu ai Societății Antroposofice. Inițial, el nu voia ca aceste conferințe, prezentate întotdeauna liber, să fie fixate în scris, ele fiind concepute drept „comunicări orale, nedestinate tipăririi”. Însă după ce au fost realizate și răspândite manuscrise din ce în ce mai incomplete și cu greșeli de către unii auditori ai săi, el s-a văzut obligat să reglementeze situația acestor notițe. Această misiune i-a încredințat-o Mariei Steiner von Sievers. Datoria ei era numirea stenografilor, administrarea manuscriselor și corectarea necesară a textelor în vederea publicării. Fiindcă din lipsă de timp, Rudolf Steiner doar în foarte puține cazuri a putut corecta el însuși manuscrisele, trebuie să se se țină seama de rezerva sa referitor la toate conferințele publicate: „Va trebui să se țină cont de faptul că în textele nerevizuite de mine se găsesc greșeli.” Despre legătura dintre conferințele pentru membri, care au fost accesibile mai întâi numai ca manuscrise tipărite pentru uz intern, și scrierile sale publice, Rudolf steiner se exprimă în autobiografia sa „Cursul vieții mele” (cap. 35). Ceea ce s-a spus acolo este valabil oarecum și pentru cursurile referitoare la domenii particulare, cursuri care se adresau unui număr limitat de participanți, familiarizați cu bazele științei spirituale. După moartea Mariei Steiner (1867-1948), s-a început editarea operelor complete ale lui Rudolf Steiner, conform îndrumărilor ei. Prezentul volum constituie parte componentă a acestor opere complete. În cazul în care este necesar, informații mai detaliate referitoare la documentele care stau la baza textului se află la începutul capitolului „Note”.

4

CUPRINS

La această ediție ...................................................................................... 8 Cuvânt călăuzitor .................................................................................... 10

I Cosmologie spiritual-științifică

Notițe și conferințe

Notițe

Schiță a cosmologiei spiritual-științifice ................................................ 11 Fragment din anii 1903-1904 Evoluția Pământului .............................................................................. 39 Note pentru Marie von Sivers, 6-7 ianuarie 1906 Ființa lui Christos ca om macrocosmic inversat .................................... 42 Dintr-o scrisoare către Marie von Sivers din 13 ianuarie 1906 Numele zilelor săptămânii și evoluția omului ........................................ 43 Anexă la o scrisoare către Marie von Sivers din 25 noiembrie 1905

Cosmologie teosofică Trei conferințe

Prima conferință, Berlin, 26 mai 1904 .................................................. 49 Dificultăți în reprezentarea evoluției cosmologice la scriitorii teosofi (Blavatsky, Sinnett). Cosmologie teosofică și știință actuală. Ce este un inițiat? Tăinuirea științei oculte în trecut. Misiunea Mișcării Teosofice: răspândirea înțelepciunii oculte în formele de gândire ale vieții moderne. A doua conferință, 2 iunie 1904 ........................................................... 56 Natura spirituală a Eului uman; creierul fizic drept instrument. Starea de conștiență a Eului spiritual la începutul evoluției pământești. Evoluția Pământului în șapte trepte („ronduri”): rondul Arupa, rondul Rupa, rondurile astral și mineral; viitorul Pământului. Omul drept co-creator al regnurilor naturii. A treia conferință, 9 iunie 1904 ............................................................ 65 Treptele evoluției pământești. Manvantara și Pralaya. Nașterea materiei. Primele trei „ronduri”. Pământul în starea de foc, de eter, de ceață. Al patrulea „rond”:

5

Pământul nostru actual. Omul în perioadele lemuriană, atlanteană și actuală. Zilele creației din cartea „Geneza”.

Evoluția planetară Douăsprezece conferințe

Prima conferință, Berlin, 17 octombrie 1904 ....................................... 74 Omul ca ființă sufletesc-corporală și ca ființă spirituală. Suflet și corp ca învelișuri ale spiritului care evoluează. Influența „Domnului înțelepciunii” și a „Domnului iubirii”. Lucifer ca și conducător al intelectului uman. Viitorul evoluției pământești: transformarea înțelepciunii în iubire. Evoluție ascendentă și evoluție descendentă. A doua conferință, 19 octombrie 1904 ................................................. 77 Entități dhyanice care au participat la plăsmuirea omului fizic. Pericolul evoluției unilaterale prin curentul care durifică sau prin curentul care spiritualizează. Christos, Domnul iubirii. Încarnarea lui Christos ca eveniment cosmic. Privire de ansamblu asupra subraselor celei de a cincea rase-rădăcină. A treia conferință, 22 octombrie 1904 .................................................. 80 Conștiență, viață, formă. Ființe dhyanice, substanțe și ființe elementale în legătura lor cu conștiența, cu viața și cu forma. Păzitorul Pragului. Necesitatea educației morale. A patra conferință, 25 octombrie 1904 ................................................. 84 Se desfășoară trei principii ale evoluției: conștiență, viață, formă. Cele șapte stări de conștiență, cele șapte etape de viață și cele șapte stadii de formă. Parcurgerea acestor stări de către ființa care evoluează. Cei trei Logoi. A cincea conferință, 29 octombrie 1904 ............................................... 89 7 trepte de evoluție a conștienței = planete; 7 trepte de viață = ronduri; 7 trepte de formă = globuri. Trecerea omului prin cele șapte stări de conștiență, prin cele șapte stări de viață și prin cele șapte stări de formă. A șasea conferință, 31 octombrie 1904 ................................................. 95 Evoluția omului și a regnurilor naturii pe vechea Lună și pe Pământ. Evoluția superioară a omului și lăsarea în urmă a regnurilor naturii. Salvarea regnurilor naturii pe trepte ulterioare ale evoluției. Lojile frățești și entitățile dhyanice. A șaptea conferință, 1 noiebrie 1904 .................................................... 99 Metamorfoza primirii și a oferirii, a percepției și a activității în evoluția omului. Dispunerea lumii conform măsurii, numărului și greutății. Influența ființelor Dhyani și a celor șapte clase de ființe Pitri. Marii Învățători ai omenirii.

6

A opta conferință, 2 noiembrie 1904 .................................................... 105 Înzestrarea corpului fizic cu forțele gândirii. Apariția celor două sexe. Intențiile lui Yahve-Elohim și ale entităților luciferice. Venerația originară a lui Lucifer în școlile esoterice. Evoluție și involuție la formarea simțurilor: auzul în perioada polară, simțul tactil în perioada hiperboreeană, văzul în perioada lemuriană și gustul în perioada atlanteană. Transformarea vechilor simțuri în simțuri viitoare, spirituale. A noua conferință, 3 noiembrie 1904 ................................................... 109 Pământ și om în perioada lemuriană. Formarea organelor senzoriale în materia care se densifică. Interacțiunea dintre interior și exterior, dintre activitate și pasivitate. Ființa ca rezultat al acțiunii. Gândire activă și gândire pasivă. Viață și ființă. Despre Domnii karmei. A zecea conferință, 5 noiembrie 1904 .................................................. 113 Evoluția raporturilor numerice în spațiul universal. Ființe Prajapati ale conștienței, ale vieții și ale formei. Semnificația numărului 1065. despre chakrele corpului astral. Primul Manu „uman”. A unsprezecea conferință, 9 noiembrie 1904 ....................................... 118 Acțiuni spirituale, sufletești și corporale – Budhi, Kama, Prana - și limitele lor; conștiența de sine. Manifestările spiritelor planetare. Conștiență unică și ideal comun; nașterea unei loje frățești. Legea formei: nașterea și moartea; legea vieții: reîncarnarea; legea spiritului: karma. A douăsprezecea conferință, 10 noiembrie 1904 ................................ 124 Crearea lumii ca faptă liberă a Logosului. Cei trei Logoi. Trei aspecte (Gune) ale celui de-al treilea Logos: Tamas (întuneric spiritual), Rajas (dorința absolută), Sattwa (o simplă imagine reflectată a primului Logos). Cele șapte forțe creatoare și proveniența ființelor Prajapati ale conștienței, ale vieții și ale formei din aceste forțe. Conștiența și planul Nirvana.

II Logosofie – cosmosofie

Notițe și notițe de la conferințe

Cuvânt înainte ....................................................................................... 132 Prima, a doua și a treia filiație a lui Dumnezeu .................................... 134 Schiță nedatată, aproximativ 1903-1904 Divinitatea se revelează ca suflet universal și ca viață universală ........ 136 Notițe pentru Jan Peelen, 27 aprilie 1905

7

Lecții private, Berlin / Schlachtensee Primul, al doilea și al treilea Logos, primăvara 1903 ............................ 138 Schiță de Marie von Sivers Primul Logoi, 2 iulie 1904 ..................................................................... 142 Schiță de Marie von Sivers Evoluție și involuție, 3 iulie 1904 .......................................................... 145 Schiță de Marie von Sivers Ființă (formă), viață, conștiență, 4 iulie 1904 ........................................ 148 Schiță de Marie von Sivers Ființă (formă), viață, conștiență, 7 iulie 1904 ........................................ 152 Schiță de Marie von Sivers Despre Logoi, probabil 1904 ................................................................. 155 Schițe nedatate de Mathilde Scholl

III Conferințe individuale

Notițe

Conferința de la Berlin, 18 martie 1904 ................................................. 157 Despre Kabbala cu 4 foi de notițe privind probleme la categoriile de sefiroți Conferința de la Berlin, 27 martie 1905 ................................................. 159 Simbolul ca expresie a înțelepciunii străvechi Conferința de la Berlin, 3 aprilie 1905 ................................................... 163 Despre cartea cu zece pagini Note ........................................................................................................ 170 Explicarea noțiunilor teosofice hinduse ................................................. 187 Despre notițele de la conferințe ............................................................. 191

8

La această ediție

Textele din anii 1903-1906 reunite în acest volum sunt munca pregătitoare pentru prezentarea evoluției omului și a lumii așa cum a fost publicată ea în lucrarea „Știința ocultă”, apărută la începutul anului 1910. Această lucrare a fost anunțată de la început drept continuare a lucrării „Teosofie. Introducere în determinarea suprasenzorială a lumii și în cunoașterea omului”, apărută în iunie 1904. Inițial – așadar în anul 1903 când a fost concepută „Teosofia” (Dornach, 29 aprilie 1921 în GA 204) – Rudolf Steiner intenționase să adauge și raporturile cosmologice ca ultim capitol la lucrarea „Teosofia”. El relatează aceasta în introducerea din 10 ianuarie 1925 la edițiile 16-20 ale lucrării „Știința ocultă”. Această intenție inițială trebuie să se fi transformat însă curând în planul unui volum autonom. Fiindcă în conferința de la Berlin, 9 iunie 1904, se spune: „Un al doilea volum al „Teosofiei” mele, care va apărea în curând, trebuie să vorbească despre cosmologie”. Probabil că s-a început încă de pe atunci cu notițele, fiindcă în 5 decembrie 1904 a avut loc o discuție despre acest lucru cu editorul Max Altmann din Leipzig, care era în Berlin în acea zi, căruia în 9 decembrie 1904 i s-a trimis un contract editorial pregătit corespunzător. Despre acest plan al unui volum de cosmologie mărturisește fragmentul de manuscris publicat pentru prima dată în prezentul volum. Independent de aceasta a început în același timp, în iulie 1904, în revista Lucifer-Gnosis o prezentare a cosmologiei spiritual-științifice cu seria de articole „Din cronica Akasha” (GA 11), până când revista a trebuit să fie oprită în anul 1908 din cauza suprasolicitării lui Rudolf Steiner.1 Aceste articole, la fel ca articolele cu titlul „Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?”, au fost editate pe vremea aceea sub formă de broșuri și organizate în capitole separate.

În 1909 au fost editate sub formă de carte articolele cu titlul „Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?” – sub prefață este scris „Berlin, 12 octombrie 1909” – , însă nu și cele cu titlul „Din cronica Akasha”. Acea carte nu a fost foarte mult evidențiată, fiindcă în același timp a fost finalizată munca la lucrarea cosmologică principală „Știința ocultă”, deja de multă vreme anunțată. Prefața este datată „decembrie 1909”.

În prefața deja menționată, datată cu 10 ianuarie 1925 la edițiile 16-20, Rudolf Steiner motivează, privind în urmă la planul din 1903-1904, de ce nu s-a realizat acest lucru pe atunci:

„Acest conținut nu se contura în mine pe vremea aceea, în care a fost expusă „Teosofia”, la fel cum a fost cazul cu „Teosofia”. Eu aveam în imaginațiunile mele ființa spirituală a omului individual în fața sufletului meu și 1 În acei ani au luat naștere încă două note referitoare la cosmologie. Vezi volumul „Din istoria și conținutul secțiunii cultice de cunoaștere a Școlii Esoterice din anii 1904-1914”, GA 265, pag. 250 și următoarele, pag. 372 și următoarele.

9

o puteam reprezenta, dar pe atunci încă nu se aflau la fel în fața mea raporturile cosmice care au fost expuse în „Știința ocultă”. Ele erau prezente în cazuri particulare, dar încă nu în imagine de ansamblu. De aceea m-am decis să las să apară „Teosofia” cu conținutul pe care eu l-am privit ca ființă în viața unui om individual, și să concep „Știința ocultă” în liniște în viitor.” În afară de aceasta nu a putut fi vorba atât despre un conținut propriu-zis, cât mai mult despre felul reprezentării, așa cum a fost ea considerată de el ca necesară pentru publicare. Acest lucru rezultă din afirmația legată nemijlocit de precedenta: „Conținutul acestui volum trebuia să fie dat, conform dispoziției mele sufletești de atunci, sub formă de gânduri care pentru reprezentarea spiritualului sunt evoluții ulterioare ale gândurilor folosite in științele naturii.” La fel se spune în finalul lucrării „Teosofie”, privind în urmă la volumul său autobiografic „Cursul vieții mele” (cap. 33): „La fiecare pas m-am străduit să rămân în legătură numai cu gândirea științifică.” (Vezi și conferința de la Torquai, 20 august 1924, GA 243). Cu toate acestea, fiindcă din 1903 s-a început în conferințe și descrierea evoluției cosmice, atunci se pune întrebarea, în ce legătură se află modul de reprezentare în fragmentul din anii 1903-1904 și cel din conferințele anilor precedenți cu cel din volumul „Știința ocultă”? Întrebarea se clarifică, dacă distingem între felul de reprezentare ideal și cel imaginativ și fiecare este înțeles ca aspect al unei tematici dificil de reprezentat.

Pentru felul de reprezentare al anilor anteriori este valabil un aspect ideal. Este acel aspect care, în ciclul de conferințe „Apocalipsa lui Ioan” este desemnat ca „Schiță a evoluției lumii” care se desfășoară în măsura „raporturilor numerice foarte precise”. (Nürnberg, 27 iunie 1908, GA 104). Acest aspect de schiță se află în strânsă legătură cu cele șapte mari mistere, îndeosebi cu cel de al doilea, misterul numărului. Acest lucru rezultă clar din textul prezent aici. Misterul numărului aparține întotdeauna celor mai importante mistere ale tuturor școlilor oculte, fiindcă în înțelepciunea primordială totul era clădit pe număr. (Dornach, 21 noiembrie 1907, în GA 100, și Dornach, 15 noiembrie 1919, în GA 191). Calea de cercetare a ocultistului merge în spiritualitatea lumii exterioare. Acolo se întâlnește o diversitate infinită de ființe și relații. De aceea este necesar, pentru a găsi drumul înapoi, un fir al Ariadnei. Acesta este numărul (Copenhaga, 4 iunie 1910, în GA 125). Din vremuri străvechi, ordinea lumii este clădită pe număr: numărul în sensul științei oculte este sinonim cu categoriile, ideile primordiale, gândurile cosmice. Nu ar fi așadar nicidecum potrivit a încadra reprezentarea categorială a evoluției cosmice drept mai puțin importantă decât cea imaginativă. Rudolf Steiner a vorbit și la sfârșitul activității sale de conferențiar în anul 1924 despre aceste categorii sau gânduri cosmice ca alfabet al scrierii cosmice, pe care se întemeiază rezultatele cercetării sale spirituale. H.W.

10

Cuvânt călăuzitor

Așa cum se vorbește dintr-o știință exterioară a naturii despre aspectul exterior al lumii, tot așa se poate vorbi ( prin cercetare spirituală) despre aspectul lăuntric al lumii.1

Dacă putem să ne cunoaștem pe noi înșine privind în urmă asupra noastră, atunci putem studia Cosmosul de asemenea, și atunci rezultă observații care ne oferă o adevărată cosmologie, o cosmosofie.2 Eu am încercat să arăt că există alte metode și mijloace de a afla ceva despre timpurile de odinioară, decât cele pe care trebuie să se bazeze știința naturii, altele decât cercetarea rezultatelor care au fost lăsate moștenire în pământ. Dvs. găsiți în reprezentările mele referitoare la istoria umanității din articolele cu titlul „Din cronica Akasha”, prin experiență mistică, lăuntrică tot ce s-a predat din timpuri străvechi în diverse rase în așa-numitele Școli oculte referitor la originea omului și structura sa.3 În general în Cosmos nu se observă nimic fără a se observa în același timp și omul. Totul devine sens și în același timp temelie a cunoașterii numai prin aceea că totul se observă referitor la om. Omul nu este exclus nicăieri. Această știință spirituală orientată antroposofic conduce înapoi observarea noastră asupra lumii la o observare a ființei umane.4

1. Berlin, 4 mai 1920, în GA 334. 2. Berlin, 11 aprilie 1922, în GA 171. 3. Berlin, 9 noiembrie 1905, în GA 54. 4. Stuttgart, 4 februarie 1921 (după-amiaza), în GA 334.

11

I

Cosmologie spiritual-științifică

Notițe și conferințe

Notițe

Schiță a cosmologiei spiritual-științifice Fragment din anii 1903-1904

Existența omului actual nu se desfășoară doar într-o singură stare de conștiență, ci în mai multe. Starea obișnuită este aceea în care omul se găsește de la trezire până la adormire. În această stare el percepe lucrurile prin simțurile sale și își formează reprezentări din percepțiile senzoriale. Prin aceasta există pentru el lumea fizică. La ea se raportează de asemenea forțele sufletului său, gândirea sa, simțirea sa și acțiunile sale. Cu această stare de conștiență alternează altele două: somnul cu vise și somnul lipsit de vise. Aceste stări se desemnează adesea prin cuvântul „inconștient”. Această desemnare este una care ascunde starea de fapt luată în considerare aici. Ele sunt în realitate numai alte stări de conștiență. Ele ar putea fi numite stări de conștiență înăbușite. Somnul cu vise nu arată obiectele așa cum le înfățișează conștiența trează de zi, ci sub formă de imagini care apar și dispar. Aceste imagini arată de asemenea foarte confuze față de conștiența obișnuită: clarificarea esenței lor este potrivită să ducă adânc în natura lumii. Ceea ce înfățișează ele în viața sufletească nocturnă nu poate furniza o temelie corectă pentru cunoașterea lor. Așa este pentru acel om care, în sensul unei astfel de instruiri descrise în acest volum, își formează forțele sale de cunoaștere superioare care îl duc la o privire în lumile suprasenzoriale. În acest capitol trebuie să fie dată o descriere a realităților care au importanță pentru aceste lumi superioare. Cine pornește pe calea cunoașterii din acest domeniu, va găsi confirmarea acestor realități. Ce trebuie să iasă în evidență mai întâi la lumea viselor, este caracterul simbolic al imaginilor. Acest caracter poate fi observat la o atenție mai subtilă îndreptată asupra diversității viselor. În această lume care se derulează rapid în suflet se găsesc toate treptele intermediare între simple imagini senzoriale și evenimente dramatice. – Cineva visează un incendiu; se trezește și observă că a adormit lângă lampă. Lumina lampei a fost percepută în vis, dar nu așa cum se percepe ea în lumea obișnuită a simțurilor, ci sub formă de imagine, ca incendiu. Sau cineva visează un cal pe care îl aude tropăind; se trezește și tropăitul calului se continuă nemijlocit drept bătaie a ceasului, lucru exprimat simbolic în acest fel. – Cineva visează un animal care îl zgârie pe față; la trezire se vede că persoana simte în acel loc de pe față o durere care și-a găsit în felul dat simbolul

12

din vis. – Un vis mai lung ar putea fi următorul. Cineva visează că merge printr-o pădure. El aude un zgomot. Mergând mai departe, dintr-un tufiș un om se îndreaptă spre el. Acesta îl atacă. Se încinge o luptă, agresorul trage. În acest moment cel ce visează se trezește și observă că el a răsturnat scaunul de lângă patul său. Căderea scaunului a fost transformată prin conștiența de vis în acțiunea simbolică descrisă. Așa pot fi percepute evenimentele exterioare sau chiar realități interioare ca exemplul cu animalul care zgârie, drept simboluri prin vis. Afectele, dispozițiile pot fi reprezentate de asemenea așa. Cineva de exemplu are sentimentul îngrijorător că pentru el va apărea în zilele următoare un eveniment neplăcut. În vis se înfățișează sentimentul că el se găsește în pericol de înec. Prin descrierile exemplificate sunt caracterizate două însușiri ale conștienței de vis: mai întâi caracterul său de imagine, de simbol și în al doilea rând ceva creator în sine. Conștienței de veghe nu-i este propriu acest aspect creator. Aceasta înfățișează lucrurile din ambianță așa cum sunt ele în lumea fizică exterioară. Conștiența de vis adaugă ceva dintr-o altă sursă. Prin ce se deschide această sursă? Prin nimic altceva decât prin aceea că activitatea senzorială de care depinde conștiența de veghe, încetează în timpul somnului. Tăcerea activității senzoriale se exprimă prin dispariția conștienței de sine a omului. Conștiența de sine este legată tocmai de activitatea simțurilor exterioare; dacă acestea tac, conștiența de sine se cufundă în abis. Acest lucru se desemnează în știința ocultă prin aceea că se spune: sufletul omului s-a retras din lumea fizică. Cine nu vrea să afirme că omul ar înceta să existe la adormire și ar apărea din nou la trezire, aceluia nu-i va fi greu să admită că omul se află în timpul somnului în altă lume decât cea fizică. Acea lume este numită lumea astrală. Cititorul să ia această expresie mai întâi ca o desemnare pentru acea lume despre care omul își formează o presimțire prin visurile sale. Temeiul acestei expresii va fi dat în alte capitole ale cărții. În timpul visului omul zăbovește în lumea astrală. Faptele și ființele acelei lumi se înfățișează în imagini. Conștiența percepe aceste imagini, dar conștiența de sine a omului lipsește. – O comparație cu viața cotidiană poate da o idee a ceea ce există acolo. Omul percepe doar o lume exterioară prin aceea că are organe pentru aceasta. Fără ureche nu ar exista pentru el lumea sunetelor, fără ochi nu ar exista pentru el lumea luminii și a culorilor și așa mai departe. Dacă omul și-ar putea dezvolta un nou organ la corpul său, atunci în ambianța sa ar apărea ceva complet nou, la fel ca în cazul unui orb din naștere pentru care după o operație apar lumina și culoarea ca ceva complet nou. Așa cum corpul fizic al omului percepe prin organele sale lumea fizică, tot așa un alt corp – unul sufletesc – percepe în timpul visului prin organele lui proprii o altă lume, cea astrală. Conștiența de sine însă nu este legată cu acest corp. În această stare, conștiența de sine este în afara domeniului omului. Dacă ar fi imposibil să apară conștiența de sine a omului și în această stare, atunci el nu ar putea niciodată pătrunde cu privirea ceea ce este luat aici în

13

discuție. Acest lucru este însă posibil prin instruirea superioară descrisă în cartea de față, instruire care se numește și inițiere. Prin această instruire, omul învață să-și dezvolte în stare de vis la corpul său astral organe asemănătoare celor pe care le are corpul său fizic pentru percepția lumii fizice. Dacă aceste organe sunt dezvoltate, atunci în timpul visului apare o conștiență de sine care este asemănătoare celei pe care el o are în timpul conștienței de veghe obișnuite. – Când este atinsă o astfel de treaptă a conștienței, atunci se schimbă și întreaga lume a visului într-o măsură considerabilă. Lumea visului pierde bogăția năucitoare de culori pe care o are în somnul obișnuit iar în locul ei apare o ordine și o armonie interioară care nu doar că nu e mai inferioară decât lumea obișnuită, ci o și întrece. Omul observă că întotdeauna de jur împrejurul lui a existat o altă lume, în același sens în care de jur împrejurul unui orb există lumea luminii și a culorilor. Numai că el nu o putea vedea din lipsa organelor de percepție, așa cum orbul nu poate vedea lumea luminii și a culorilor înainte de a fi operat. Momentul cel mai important în care încep să fie active la om organele de percepție astrale, este numit în știința ocultă trezirea sau nașterea din nou. În acest moment al trezirii omul experimentează că el este înconjurat de o lume superioară în care lucrurile cunoscute de el din lumea senzorială au nu numai alte însușiri, ci în care există fapte și ființe care îi erau necunoscute mai înainte. – Acum îi este clar că în acea altă lume există imagini din care se formează lucrurile lumii senzoriale. Nu este o reprezentare inexactă când se compară felul cum se formează lumea fizică din cea astrală cu formarea gheții din apă. Așa cum gheața este apă transformată, tot așa este lumea fizică lume astrală transformată. Așa cum apa este un element curgător, tot așa se află în dosul lumii fizice lumea astrală ca o lume de imagini în permanentă schimbare. În formele ei nu se află nimic conturat, nimic încheiat ca în lumea fizică. Totul curge, totul se transformă. Un lucru fizic sau o ființă fizică se formează ca și când o astfel de imagine curgătoare s-ar solidifica la un moment dat. Cine ar vrea să aplice reprezentările lumii fizice cu limitele lor fixe la domeniul astral, acela ar arăta prin aceasta numai faptul că lui îi lipsește o privire adevărată în această lume complet diferită. Așa cum ființele lumii fizice sunt încorporate în corpuri fizice, tot așa sunt imaginile astrale expresia pentru ființe care nu intră în lumea fizică. Ele găsesc această expresie într-o altfel de substanță decât a omului care trăiește în fizic, care își găsește expresia sa în carne și sânge. Ce este această substanță astrală? Ea nu este alta decât aceea pe care și omul o are în sine. Ea este oarecum acoperită în om de către reprezentările senzoriale în timpul conștienței de veghe obișnuite. – De aceste reprezentări senzoriale se leagă poftele, dorințele și aversiunile umane, simpatiile și antipatiile sale. El dorește un obiect, pe altul îl respinge. În nimic altceva decât în aceste pofte, dorințe și aversiuni nu este de căutat sursa din care creează conștiența de vis, când ea transformă lucrurile în imagini senzoriale. Conștiența de sine a vieții cotidiene dă odată cu percepțiile exterioare o hrană

14

corespunzătoare poftelor și dorințelor. Dacă activitățile simțurilor exterioare tac, atunci apare o forță creatoare și formează imaginea în substanța dorințelor și poftelor. Știința ocultă spune că omul care visează se află în corpul astral urzit din dorințe și pofte iar corpul fizic este părăsit de către conștiența de sine. În cazul inițiatului sau a celui trezit, dacă el și-a părăsit de asemenea corpul fizic, conștiența de sine locuiește însă în corpul său astral. Așa cum corpul fizic poate media percepția lucrurilor fizice, fiindcă organele sale sunt formate din aceeași substanță ca lumea fizică, tot așa poate percepe inițiatul ființele lumii astrale, fiindcă el are organe alcătuite din substanța dorințelor și poftelor în care ele își găsesc expresia. Diferența dintre omul neinițiat și cel inițiat constă în aceea că primului nu îi este vizibilă lumea astrală ca lume exterioară, pe când celui de al doilea îi este vizibilă astfel. Această lume astrală rămâne pentru neinițiat doar o lume interioară; el o viețuiește în dorințele și poftele sale; dar nu o vede. Inițiatul nu numai că își simte dorința; el o și percepe ca pe un lucru al lumii exterioare, așa cum neinițiatul percepe mesele și scaunele. Din această lume a inițiatului, lumea de vis obișnuită este doar un ecou palid. Ea poate fi doar atât, deoarece conștiența de sine nu participă la ea. Unde se află însă conștiența de sine în timpul visului? Aceasta s-a retras într-o lume superioară în care omul la început nu există ca atare. O comparație poate lămuri acum ce legătură are el cu această lume. Să ne gândim la o mână a omului și la un instrument care este ținut de către ea. Cât timp mâna ține instrumentul, amândouă formează oarecum un întreg. Instrumentul execută activitățile care sunt determinate de către mână. Însă de îndată ce mâna lasă la o parte instrumentul, acesta este lăsat pe seama lui însuși; mișcările mâinii sunt numai expresiile voinței din om, voință care îi aparține. Așa trebuie să fie privit corpul fizic din timpul conștienței de veghe cotidiene ca un instrument al mâinii unei entități superioare. Dacă această entitate superioară apucă oarecum cu o mână corpul fizic, atunci în corpul fizic apare activitatea senzorială și odată cu aceasta conștiența de sine. Dacă mâna respectivă părăsește corpul, atunci conștiența de sine încetează. Așa este entitatea cea mai interioară a omului, care poate avea conștiența de sine, o mână a unei entități superioare din care se întinde uneori oarecum în afară și cu care este cuprins corpul fizic. Vom înțelege și mai bine reprezentarea corespunzătoare dacă privim întinderea aceea ca pe o legătură, ca și când în timpul stării de veghe s-ar desprinde o picătură din ființa superioară respectivă, picătură care în timpul somnului este absorbită din nou. Fiindcă omul în timpul stării de veghe nu este conștient de legătura sa cu o entitate superioară. În timpul somnului trebuie să-i lipsească conștiența de sine, fiindcă aceasta se retrage atunci în entitatea superioară; entitatea superioară o absoarbe, iar el se odihnește de asemenea în acea entitate. Când apare somnul fără vise, dispare lumea de imagini. Aparent corpul fizic este atunci complet inconștient; însă în realitate starea sa de conștiență este numai cu puțin mai întunecată decât în somnul cu vise. Forța creatoare de

15

imagini a ieșit de asemenea din corpul fizic. De aceea numai cercetările unui inițiat pot aduce lămuriri cu privire la această stare. Celui neinițiat îi lipsesc percepțiile referitoare la starea respectivă. Pentru inițiat însă corpul plăsmuitor de imagini care mai înainte era legat mai slab cu cel fizic, apare ieșit din ultimul. El nu este inactiv acum, ci are misiunea de a produce din nou la un nivel adecvat forțele plăsmuitoare epuizate ale corpului fizic. Prin aceasta se explică reîmprospătarea adusă de un somn sănătos. Corpul fizic se cufundă epuizat în somn. El cedează în acest moment conștiența de sine unei ființe superioare. În starea intermediară a somnului cu vise, sufletul rămâne încă într-o legătură oarecare cu corpul fizic. Caracteristica acestui suflet este capacitatea lui creatoare. Din momentul trezirii, forța sa creatoare începe să se îndrepte spre aceea că ea prelucrează percepțiile mediate prin simțuri în viață interioară umană. În momentul adormirii, percepțiile senzoriale exterioare se îndepărtează. În starea intermediară a visului, ceea ce este creator se transformă încă în imaginile senzoriale descrise; apoi și aceste imagini senzoriale dispar, sufletul își îndreaptă întreaga sa forță creatoare asupra corpului, pe care îl prelucrează din afară. – Cine ar vrea să facă abstracție complet de comunicările științei oculte, acela ar putea extrage chiar din faptul reîmprospătării de dimineață de la trezire, prin ce se caracterizează activitatea nocturnă a sufletului. Viața din timpul zilei are ceva nearmonios, haotic. Lucrurile ambianței fizice acționează asupra omului din toate părțile. În interiorul său găsește acces când un lucru, când altul. Aceasta aduce forțele plăsmuitoare interioare în afara ordinii care le revine prin natura lor primordială. Noaptea acest lucru se compensează. Sufletul produce ordine și armonie. Prin viața din timpul zilei, corpul fizic arată treptat ca o masă de aer care este suflată de vânt din toate direcțiile și ale cărui părți se mișcă de-a valma. La trezire însă el trebuie comparat cu o masă de aer care este transpusă în oscilațiile regulate ale ritmului și armoniei unei piese muzicale. De fapt munca sufletului asupra corpului în timpul somnului pentru un inițiat se înfățișează ca o sonoritate. Omul se cufundă în timpul somnului în armonia vieții sufletești. Este aceeași armonie din care a fost plăsmuit corpul fizic. Înainte de a se fi deschis pentru prima dată lumii exterioare prin organele senzoriale, corpul fizic s-a aflat complet sub influența acestei armonii care l-a alcătuit. Această armonie străbate întreaga lume drept armonie sufletească, drept sonoritate sufletească. Omul este înconjurat de sunetele ei așa cum este înconjurat de imaginile descrise mai înainte. Așa cum inițiatului îi este perceptibilă prin instruire această lume de imagini ca ambianță reală, tot așa îi este perceptibilă pe o treaptă și mai înaltă această a treia lume. De jur împrejurul lui începe să răsune. În aceste sunete i se deschide sensul lumii. Așa cum forma lumii fizice a luat naștere din imagini, tot așa au primit aceste forme semnificația și esența lor interioară din sunetele descrise. Toate lucrurile sunt din acest punct de vedere sunete devenite formă. În timpul stării de veghe, omul este de asemenea o ființă alcătuită din trei componente: corpul fizic care percepe lumea fizică prin organele implantate lui

16

din lumea exterioară și cuprinde conștiența de sine; un corp care are caracter de imagine în mișcare; imaginile sale sunt în același timp prototipurile corpului fizic, ale cărui forme bine conturate au luat naștere oarecum prin încremenirea imaginilor în mișcare ale celui de-al doilea corp; mai departe atât corpul fizic, cât și cel de imagini sunt pătrunse de o armonie sonoră, de un al treilea corp. – În somnul cu vise, sufletul se retrage din corpul fizic, el rămâne numai în legătură cu celelalte două corpuri, străbătut de sunetele corpului sonor și de imaginile corpului de imagini. Cele două corpuri acționează în corpul fizic și îi comunică imaginile palide ale viselor. În somnul fără vise, sufletul mai este legat doar cu corpul sonor; ce era din suflet în stare de veghe în corpul fizic, acum se află în afara acestuia și îl prelucrează din exterior. Această activitate a sufletului care năvălește în corpul fizic produce în corp o conștiență atât de slabă încât nu este percepută de către om. Există de fapt trei stări de conștiență ale corpului fizic: conștiența stării de veghe, conștiența stării de vis și conștiența stării de somn fără vise. Pentru un inițiat, întunecarea ultimelor două stări de conștiență se luminează; el trăiește prin această luminare în lumile superioare așa cum trăiește un neinițiat în lumea exterioară fizică în timpul conștienței stării de veghe. Cu aceasta am prezentat cinci stări de conștiență, în ordinea crescătoare a luminozității lor:

1. conștiența stării de somn fără vise 2. conștiența stării de somn cu vise 3. conștiența stării de veghe 4. conștiența de imagini a inițiatului 5. conștiența de sunete a inițiatului.

Dacă ne gândim că prin instruire științific-ocultă sunt atinse ultimele două

stări de conștiență de către inițiat ca o treaptă superioară de evoluție a omenirii, atunci va fi clar fără multă vorbă că și conștiența de veghe reprezintă o treaptă superioară față de cele două stări de conștiență subordonate care s-a dezvoltat din ele de asemenea. Acest lucru este descris de către știința ocultă. Ea spune că omul, în trecutul său îndepărtat a parcurs o treaptă de evoluție în care el avea numai o stare de conștiență de somn întunecată, fără imagini de vis; apoi el s-a înălțat la o stare de conștiență de vis întunecată iar în final a ajuns la starea de conștiență de veghe actuală. Inițiatul continuă această linie de dezvoltare. El cultivă cele două forme de conștiență superioară.

Inițiatul poate atinge însă o treaptă de conștiență și mai înaltă. Din cele expuse mai înainte este evident că și în conștiența de sunete sufletul este încă legat de corpul uman. Această legătură poate înceta complet. Sufletul poate abandona complet corpul. Acest lucru îl deprinde inițiatul. Apoi el trebuie să aibă formate organe și mai înalte dacă el vrea să mai perceapă ceva. Acesta este cazul când în ambianța sa se imprimă nemijlocit sensul lumii fără medierea sunetelor. Această cea mai înaltă treaptă de conștiență este numită conștiență

17

spirituală, conștiență spirituală pură. În sensul enumerării treptelor de conștiență menționate înainte, acestei trepte ar trebui să-i corespundă în omul actual o stare care înfățișează o conștiență și mai întunecată decât conștiența de somn fără vise. Acesta este cazul conform sensului. Totuși omul actual nu poate viețui această stare în realitate. Sufletul său ar trebui să fie atunci complet în afara corpului; somnul fără vise ar trebui să fie întrerupt de o stare complet fără suflet. Acest lucru de fapt ar fi echivalent unei existențe a corpului fizic dăruită temporar lui însuși, adică unei mortificări temporare. Corpul fizic nu are voie să fie expus la aceasta, dacă el nu vrea să ajungă în primejdia de a nu mai avea capacitate de asimilare pentru suflet.

În cadrul evoluției însă, această stare a precedat conștiența de somn fără vise, astfel încât șirul complet al treptelor de conștiență ale omului este următorul:

1. o conștiență întunecată foarte joasă 2. o conștiență de somn fără vise 3. o conștiență cu vise 4. conștiența luminoasă de veghe 5. conștiența de imagini 6. conștiența de sunete 7. conștiența spirituală

Corpul omului a înaintat în prezent numai până la a patra treaptă de conștiență. Treptele de conștiență superioară pot fi atinse de către inițiat. Ele îl conduc de asemenea în lumile superioare. Evoluția omului trebuie reprezentată astfel: corpul fizic s-a format în timpul primelor trei trepte iar în prezent a primit o astfel de structură, încât el mai arată în somn încă două forme de conștiență ca rest al treptelor anterioare. Prima formă a dispărut complet în timpul evoluției. – Cele trei trepte de conștiență ale inițiatului nu pot fi aduse încă în expresie în corpul fizic uman, fiindcă acesta nu poate dezvolta organe pentru ele. Ele sunt prevestiri profetice de forme pe care corpul fizic le va primi. Dacă vrem să ne explicăm just lumea actuală pornind de la aceste explicații, atunci ea se înfățișează ca una împătrită: mai întâi lumea fizică a simțurilor corporale, apoi o lume de imagini care înveșmântează și străbate lumea fizică, apoi o lume de sunete care le pătrunde pe amândouă și în final o lume spirituală care se află la baza tuturor acestora. Această lume este precedată de o alta, în care omul trăia ca o ființă visătoare. Corpul său fizic era pe atunci în starea în care se află în prezent în timpul somnului cu vise. Ambianța se asemăna cu o panoramă de imagini în mișcare. Lucrurile nu aveau contururi fixe pe atunci. Această stare era întreruptă de o alta, echivalentă somnului actual fără vise. Aceasta la rândul ei era întreruptă de o alta, care nu se mai poate realiza azi și care era umplută de prima dintre formele de conștiență enumerate mai sus.

18

Într-o lume și mai timpurie, omul nu se putea înălța încă până la viețuirea imaginilor de vis. Conștiența sa cea mai înaltă era cea a somnului fără vise, iar această stare era întreruptă de conștiența inferioară mai întunecată care azi a dispărut deja; aceasta era întreruptă la rândul ei de o stare care pentru evoluția actuală a pierdut orice semnificație. În prima lume spre care indică în urmă știința ocultă, omului îi lipsea și conștiența de somn profund; prima lume este cea mai înaltă; celelalte două, care azi nu intră în discuție, au alternat cu aceea. Așa privim în urmă în trecutul foarte îndepărtat al evoluției; observăm patru trepte pe care le-a parcurs corpul fizic uman. Privim însă și în viitor, în care cele trei forme de conștiență pe care le ating azi inițiații în lumile superioare își vor afla realizarea în lumea fizică. Lumea noastră va fi urmată de o lume viitoare în care corpurile fizice umane vor avea organe prin care un om conștient de sine va percepe o lume eternă de imagini în mișcare, se va privi pe sine ca o astfel de lume. – Privim mai departe către o astfel de lume în care imaginile vor fi străbătute de sunete armonioase care vor exprima ființa lor interioară. În cele din urmă privim către o lume de natură spirituală, care își va fi revărsat însă spiritul său în natura fizică. Așa înfățișează știința ocultă evoluția lumii în care omul parcurge treptele sale succesive. Ea desemnează aceste trepte evolutive cu nume care au provenit din denumirile planetelor care înconjoară Pământul. Treapta de evoluție pe care se afla omul cu conștiența cea mai întunecată este numită evoluția saturniană; a doua treaptă în care omul trăia în conștiența de somn fără vise este denumită evoluția solară; a treia treaptă în care a apărut conștiența de vis este numită treapta lunară; a patra, cea actuală pe care omul a atins conștiența luminoasă de veghe, este numită evoluția pământească. Treptele viitorului, ale căror trepte de conștiență atinse azi de către inițiați în lumile superioare își vor afla realizarea lor fizică, sunt numite succesiv evoluția jupiteriană, evoluția venusiană și evoluția vulcaniană. Diferențierea tipurilor de conștiență ale inițiatului de stările de conștiență viitoare ale omului din timpul evoluției jupiteriene, venusiene și vulcaniene constă în aceea că primul trebuie să se înalțe în lumile superioare pentru a viețui conștiențele respective, în timp ce omul viitorului le va avea în lumea fizică. Acest lucru provine din faptul că la inițiat în prezent sunt plăsmuite organe corespunzătoare de percepție din forțele lumilor superioare; ele sunt echivalentul în viitor al corpului fizic uman care se va forma din ambianța fizică. Omul poate percepe ca ambianță a sa tocmai acea lume care îi dă substanța organelor sale. În viiitor ambianța fizică va avea forțe plăsmuitoare care în prezent aparțin doar lumilor superioare. Evoluția lumii poate fi înfățișată așa, că succesiv se întrupează fizic lumi tot mai înalte. Pământul este a patra întrupare. El are în planul său fizic capacitatea de a întipări corpului uman organele pentru conștiența luminoasă de veghe. În sensul științei oculte, el s-a dezvoltat dintr-o altă stare fizică în care putea întipări corpului doar organe pentru o conștiență de

19

somn cu vise. Această stare este numită „Lună”. Din această „Lună” se formează Pământul prin aceea că el dobândește o nouă capacitate, pe aceea de a dezvolta tocmai organele pentru conștiența de veghe. „Luna” s-a format din „Soare”. Ceea ce a devenit acum „Pământ”, a fost cândva „Soare”. Știința ocultă desemnează ca „stare solară” tocmai pe aceea în care corpul cosmic existent în acea stare poate crea doar organe pentru conștiența de somn fără vise. Înainte ca Pământul să existe în acest sens ca „Soare”, el se afla pe treapta „Saturn”. Prin ce dobândește un astfel de corp cosmic forța de a plăsmui în corpul uman organele corespunzătoare? El nu ar putea niciodată acest lucru dacă aceste organe nu ar fi plăsmuite înainte chiar de ființa umană aflată înainte în lumi superioare. Prin faptul că inițiații își prefigurează în prezent în lumile superioare organele jupiteriene, ei creează posibilitatea ca lumea de imagini ambientală să primească un caracter fizic. Solidificarea fizic-corporală este produsă prin aceea că formele care urmează să o primească, au existat mai întâi în spiritual. Așa ajung inițiații la imaginile ambientale ale corpurilor cosmice care le populează. Din ele radiază oarecum forțe plăsmuitoare care cheamă la existență după aceea lucrurile ambianței fizice umane. Așa au prefigurat spiritual inițiații treptei lunare structura fizică a Pământului. Conținutul trăirilor lor sufletești a plăsmuit ambianța pământească actuală a omului. Ei au perceput Pământul ca obiectul lor într-o lume superioară. În acest sens, știința ocultă cunoaște șapte mari cicluri cosmice sau mari perioade cosmice prin care trece acea ființă care pe treapta a patra reprezintă Pământul. Fiecare perioadă este legată de o plăsmuire mai înaltă a corpului uman. – Din această cunoaștere, știința ocultă privește în „tetrada” ce caracterizează treapta de evoluție actuală. Ce desemnau de exemplu Pitagora și discipolii săi prin „tetradă”, este caracterizat prin aceasta. „Patru” este numărul „lumii mari”, adică lumea în care locuiește omul actual. Ea l-a înălțat pe treapta a patra a conștienței sale. Știința ocultă îl opune pe omul însuși ca „lume mică” acestei „lumi mari”. El are în prezent în predispoziția sa deja ca suflet în sine ceea ce „lumea mare” urmează să devină fizic. El este așadar pe calea de a-și extinde „lumea mică” interioară către „lumea mare”. În el, pântecele creator al mamei este ultimul menționat. În acest sens, știința ocultă vede în suflet o predispoziție creatoare germinală pentru viitor, un „interior” care năzuiește să se realizeze într-un exterior. Pentru ca acest suflet să fie însă creator în exterior, el trebuie să devină mai întâi matur. El trebuie să viețuiască interior ceea ce ulterior urmează să se formeze în exterior. De exemplu, până ca sufletul să posede capacitatea de a întipări corpului fizic organele pentru conștiența de veghe, el a trebuit mai întâi să treacă printr-o succesiune de trepte evolutive pe baza cărora el și-a dobândit treptat această capacitate. Așa a trebuit să viețuiască sufletul mai întâi prima stare de conștiență, mai înainte ca el să o poată crea; așa a fost cazul și pentru celelalte forme de conștiență. Aceste trepte evolutive ale sufletului, care au

20

precedat în el crearea tipurilor de conștiență, poartă în știința ocultă numele de trepte de viață. Există așadar șapte trepte de viață, la fel cum există șapte trepte de conștiență. Viața se deosebește de conștiență prin aceea că prima poartă un caracter interior iar ultima se bazează pe o legătură cu lumea exterioară. Făcând referire la Pământ, se poate spune: înainte de a apărea conștiența de veghe luminoasă a corpului uman, acest corp cosmic trebuia să treacă prin patru stări care sunt înțelese ca patru stări de viață. Treptele viețuirii sufletești rezultă când gândim interiorizat ceea ce este perceput în stările de conștiență ca lume exterioară. Atunci avem la început acea stare de conștiență întunecată care precede somnul fără vise. În această ultimă stare menționată, sufletul creează armonios corpul; starea de viață corespunzătoare sufletului este armonizarea propriului interior. El se pătrunde de asemenenea cu o lume de mișcare sonoră. În starea anterioară de viețuire mai întunecată, sufletul era într-un interior lipsit de mișcare. El simțea acest interior ca fiind la fel în toate direcțiile. Această stare de viață cea mai inferioară se desemnează ca primul regn elemental. Este o viețuire a substanței în însușirea ei primordială. Substanța începe să se miște și să se agite în cele mai diferite direcții. Viețuirea acestei mișcări este ca prima treaptă de viață a primului regn elemental. – A doua treaptă este atinsă când apare armonie și ritm în această mișcare. Treapta de viață corespunzătoare este perceperea interioară a ritmului ca sunet. Acesta este al doilea regn elemental. – A treia treaptă apare când mișcările se transformă în imagini. Atunci sufletul trăiește ca într-o lume de imagini care se formează și apoi dispar. Acesta este al treilea regn elemental. – Pe a patra treaptă, imaginile primesc forme stabile; din panorama mișcătoare apare particularul. Prin aceasta nu se mai viețuiește doar interior, ci se percepe în exterior. Acest regn este regnul corpurilor exterioare. Trebuie să distingem în acest regn, între structura care există pentru conștiența de veghe luminoasă a omului și structura care se viețuiește pe sine. Corpul își viețuiește forma, adică substanța care se formează în structuri potrivite. – Pe treapta următoare este depășită această simplă viețuire a formei; atunci apare viețuirea schimbării formei. Structura se formează și se transformă. Se poate spune că pe această treaptă, al treilea regn elemental apare într-o structură mai înaltă. În al treilea regn elemental, mișcarea de la o structură la alta poate fi viețuită numai ca imagine. În acest al cincilea regn imaginea ajunge până la formarea lucrurilor exterioare, dar acestea nu dispar în forma pe care o primesc, ci își păstrează capacitatea de transformare. Acest regn este al corpurilor care se transformă și se reproduc. Capacitatea sa de transformare apare chiar la creștere și reproducere. – În regnul următor se ivește capacitatea ca exteriorul să viețuiască influența sa asupra interiorului. Este regnul ființelor care simt. – Ultimul regn care intră în discuție este cel care nu viețuiește doar influența lucrurilor exterioare, ci conviețuiește cu interiorul. Este regnul ființelor care conviețuiesc. Așadar, succesiunea treptelor vieții este următoarea:

21

1. viețuirea întunecată a substanței 2. viețuirea mișcării interioare 3. viețuirea structurii interioare 4. viețuirea conturului stabil 5. viețuirea transformării 6. viețuirea influenței lumii exterioare ca sentiment 7. conviețuirea cu lumea exterioară

Viețuirii interioare a sufletului trebuie să-i preceadă crearea acestei viețuiri. Fiindcă nu poate fi viețuit ceva ce nu există. Dacă știința ocultă desemnează viețuirea interioară ca sufletesc, atunci ea desemnează ceea ce este creator ca spiritual. Corpul fizic percepe prin organe; sufletul se viețuiește în interior; spiritul creează în exterior. Așa cum pe cele șapte trepte ale conștienței le precedă șapte viețuiri sufletești, tot așa pe aceste viețuiri sufletești le precedă șapte feluri de activități creatoare. Viețuirii întunecate a substanței îi corespunde în regiunea creatoare producerea acestei substanțe. Substanța se revarsă în lume într-un mod nepărtinitor. Această regiune este denumită regiunea fără formă. Pe următoarea treaptă substanța se organizează, iar diviziunile sale intră în legătură una cu alta. Avem de a face așadar cu substanțe diferite care se combină, se întâlnesc. Această regiune este desemnată ca regiunea formei. Pe a treia treaptă nu mai este necesar să intre în legătură substanțele între ele, ci din substanțe ies forțe, substanțele se atrag, se resping și așa mai departe. Avem de a face cu regiunea astrală. Pe treapta a patra apare o substanță formată din forțele ambianței care pe treapta a treia au reglat doar legăturile exterioare iar acum lucrează în interiorul ființei. Aceasta este regiunea fizică. O ființă care se află pe această treaptă, este o reflectare a ambianței sale; forțele ambianței lucrează la structura sa. – Dezvoltarea în continuare constă în aceea că ființa nu se mai organizează în sine doar în sensul forțelor din ambianță, ci ea își dă și o fizionomie exterioară care poartă întipărirea acestei ambianțe. Dacă o ființă a treptei a patra reprezintă o reflectare a ambianței sale, o ființă a treptei a cincea exprimă prin fizionomie ambianța sa. De aceea treapta a cincea este numită în știința ocultă treapta fizionomiei. Pe treapta a șasea, fizionomia ajunge să se reverse pe sine. O ființă care se află pe această treaptă modelează lucrurile ambianței sale așa cum s-a modelat mai întâi ea însăși. Aceasta este treapta prototipală. Pe treapta a șaptea prototipul trece în creație. Ființa care a ajuns aici creează în ambianța sa astfel de forme care reproduc în mic ce este ambiața sa în mare. Este treapta creatoare. Evoluția spiritualului se organizează așadar în următoarele trepte:

1. treapta fără formă 2. treapta formei 3. treapta înzestrării cu forță 4. treapta plăsmuirii în sensul forțelor ambianței

22

5. treapta capacității de exprimare fizionomică 6. treapta puterii modelatoare 7. treapta capacității creatoare

Pe când începea evoluția saturniană, corpul uman era pe treapta fără formă. El trebuia să ajungă mai întâi până la capacitatea creatoare, mai înainte ca un suflet să poată experimenta în acel corp prima viețuire a substanței. Aceasta înseamnă că mai întâi corpul trebuia să evolueze prin cele șapte trepte ale activității creatoare, apoi sufletul său putea viețui corpul. Acest suflet trebuia să ajungă din nou atât de departe, încât să poată comunica la fiecare dintre cele șapte forme ale corpului mișcarea sa interioară. Prima dată când corpul trece prin cele șapte forme ale sale, sufletul este încă fără viață. Abia pe treapta a șaptea, când corpul devine creator, trezește viață în suflet. Sufletul trebuie să se trezească acum, deoarece corpul eliberează substanță în creația sa. Pe aceasta trebuie să i-o înlocuiască sufletul. Astfel începe al doilea ciclu. Substanța care se revarsă în corp ca înlocuitor, parcurge ea însăși cele șapte trepte de la treapta fără formă până la capacitatea creatoare. Odată ce corpul a ajuns aici, sufletul nu se mai limitează la viețuirea pe care i-o produce mișcarea substanței revărsate în corp, ci sufletul începe o nouă treaptă de viață. Prin faptul că substanța revărsată în corp a devenit creatoare, ea începe să umple corpul în interior. Mai înainte ea doar a înlocuit substanța care a părăsit corpul. Acum ea se înmagazinează în corp. Apoi ea parcurge la rândul ei toate formele, de la lipsa de formă până la capacitatea creatoare. Mai întâi ea se depozitează fără formă în corp, apoi trece treptat în formă, dezvoltă forțe, formează structuri, le dă expresie fizionomică și așa mai departe. În timpul acestui ciclu, sufletul parcurge a treia treaptă de viață. El armonizează această organizare interioară și echilibrează prin procese interioare ceea ce a ajuns în dezordine. – Dacă substanța a fost modelată astfel în interior, atunci ea ajunge pe treapta a patra să lase lumea exterioară să acționeze asupra sa. Substanța poate acest lucru, fiindcă sufletul care locuiește în ea a devenit matur de acum înainte să viețuiască obscur întipărirea ambianței și să facă din nou ordine în dezordinea produsă prin lumea exterioară. În ciclul următor, corpul nu mai rămâne să se organizeze doar pe sine; el se formează sub influența lumii exterioare. Sufletul a devenit matur să ordoneze ambianța. Atunci pentru corp începe un ciclu în care el percepe influențele lumii exterioare ca senzații. Sufletul plăsmuiește din nou regulatorul acestei trepte de existență. În final, corpul ajunge pe ultima sa treaptă. El poate conviețui cu lumea exterioară. Sufletul este acum atât de departe, încât presimte o treaptă viitoare, și anume treapta următoare de conștiență într-o lume superioară a existenței saturniene. Sufletul parcurge astfel în timpul acestui ultim ciclu saturnian starea de somn fără vise. Suflerul transmite aceasta corpului fizic la primul ciclu solar. Corpul fizic uman a parcurs de șapte ori un stadiu fizic în timul perioadei saturniene. De fiecare dată când el ajungea pe o astfel de treaptă, sufletul atingea

23

o treaptă mai înaltă a viețuirii sale. La al șaptelea stadiu, sufletul a ieșit din evoluția saturniană și s-a îndreptat în viețuirea sa către stadiul solar. Când începe ciclul solar, corpul fizic este atât de departe încât își poate lua în primire propria structură. Dacă mai înainte sufletul era regulatorul acestei structuri, acum corpul are în sine un modelator. Acesta este numit corpul eteric. Sufletul nu se mai află acum în legătură nemijlocită cu corpul fizic; între suflet și corp stă corpul eteric drept mediator. Viețuirile sufletului se transmit asupra corpului eteric, așa cum mai înainte s-au transmis corpului fizic. Acum trebuie să fie parcurse din nou de către acest corp eteric cele șapte stări de formă, de la lipsa formei până la activitatea creatoare. În timp ce corpul eteric acționează plăsmuitor asupra corpului fizic, primul își pierde neîntrerupt forța. Aceasta este reglată tot mai mult prin suflet. Astfel parcurge și evoluția solară cele șapte stadii fizice. În fiecare stadiu, sufletul apare pe o treaptă mai înaltă; pe treapta a șaptea sufletul prefigurează o nouă stare de conștiență. În timp ce el viețuiește încă felul cum corpul eteric devine creatorul unei noi structuri care reproduce întreaga lume solară, el simte în sine deja o lume de imagini care intră și iese unduind în și din el. Sufletul transmite această lume de imagini în timpul primului ciclu lunar asupra corpului eteric care plăsmuiește corpul fizic conform acestor imagini sufletești. Așa cum pe treapta solară între corpul fizic și suflet s-a intercalat corpul eteric plăsmuit, tot așa se structurează acum între corpul eteric și suflet corpul de imagini caracterizat. Acesta este numit în știința ocultă corpul senzației. Fiindcă așa cum senzațiile umane se revarsă oarecum din lumea exterioară în interior și alcătuiesc atunci din conținutul lumii exterioare proprietatea lumii interioare, tot așa acționează imaginile corpului de imagini din interior în exterior și impregnează conținutul lor corpului eteric, care îl transmite la rândul lui corpului fizic. Omul parcurge din nou în timpul evoluției lunare de șapte ori toate stările de formă, pentru a lăsa sufletul să se maturizeze pe o treaptă tot mai înaltă în fiecare dintre acele stări; în timpul treptei a șaptea, sufletul are capacitatea de a da formă deplină imaginilor sale, el poate viețui atunci tot ce se desfășoară de jur împrejurul lui pe corpul cosmic, astfel încât lumea sa de imagini este o expresie a întregii lumi lunare. Alături de aceasta, sufletul presimte starea de conștiență superioară a treptei următoare; el începe să vadă în lumea sa de imagini schimbătoare, forme fixe. Prin aceasta el devine matur să acționeze asupra corpului eteric astfel încât formează în acel corp organe care au ceva durabil. – Cu aceasta poate fi făcută trecerea către prima evoluție pământească. În timpul acesteia, corpul fizic primește forme stabile; acestea devin organele sale. Cu aceasta începe să se dezvolte a patra componentă a omului. Între corpul de imagini și suflet se intercalează percepțiile obiectelor exterioare. Corpul a răsărit acum într-un anumit fel din suflet; el a devenit independent. Ce a apărut mai înainte în el, erau efectele acelor imagini pe care sufletul și le-a însușit din lumea exterioară. Acum lumea exterioară produce în el nemijlocit percepții.

24

Viața interioară a sufletului se desfășoară ca o viețuire a acestor percepții. Expresia acestei activități proprii a corpului este conștiența de sine. Totuși conștiența de sine se maturizează doar treptat. Mai întâi omul trebuie să parcurgă un ciclu al formei, în care în organele sale se simte numai viață înăbușită a substanței; într-un al doilea ciclu, influența substanței produce o mișcare interioară; prin aceasta corpul eteric viețuiește lumea exterioară și transformă organele în instrumente vii ale organismului uman. Într-un al treilea ciclu de viață corpul de imagini devine de asemenea capabil să reproducă lumea exterioară. El stimulează organele astfel încât ele însele produc imagini care trăiesc în organe dar încă nu sunt copii ale lucrurilor exterioare. Abia în al patrulea ciclu devine sufletul însuși capabil să pătrundă organele corpului; cu aceasta sufletul desprinde imaginile de aceste organe ale corpului și înveșmântează cu ele lucrurile exterioare. Astfel stă înaintea sufletului o lume exterioară față de care sufletul apare în opoziție ca o ființă autonomă interioară. – Din când în când organele corpului, de care se folosește sufletul, obosesc. Atunci încetează posibilitatea de a fi în legătură cu lumea exterioară. Intervine somnul în care sufletul acționează compensator asupra corpului fizic din nou în felul său anterior prin corpul de imagini și prin corpul eteric. Așa apare somnul pentru știința ocultă ca o rămășiță a treptelor evolutive anterioare. În prezent omul a depășit puțin ciclul al patrulea al Pământului. Acest lucru se exprimă prin faptul că el nu percepe obiectele exterioare doar prin conștiența de veghe luminoasă, ci alături de acestea și legile care stau la baza lor. Sufletul a început prin viețuirea lui să transforme interior lucrurile. În timpul evoluției saturniene, corpul uman se afla pe treapta conștienței celei mai întunecate. Nu trebuie să credem însă că nu ar fi existat alte trepte de conștiență la ființe care în acel timp erau în legătură cu întruparea planetară de atunci a Pământului. Exista pe atunci o ființă care avea o conștiență echivalentă cu conștiența de veghe a omului actual. Fiindcă pe atunci ambianța saturniană era complet alta decât este acum pe Pământ, de aceea trebuia să se manifeste și această treaptă de conștiență complet altfel. Omul pământesc are de jur împrejurul lui ca obiecte ale percepției minerale, plante și animale. El le privește pe acestea ca inferioare lui, în timp ce pe sine se privește ca pe o ființă superioară. În cazul ființei saturniene menționate anterior era invers. Ea avea trei grupe de ființe superioare ei și trebuia să se considere pe sine însuși drept cea mai inferioară ființă din domeniul care îi era perceptibil. Cele trei grupe de ființe superioare erau denumite în știința ocultă cu nume diverse, potrivit limbii poporului și timpului cărora le aparținea Maestrul ocult. Denumirile științei oculte creștine de sus în jos sunt enumerate astfel: Domnii (Kyriotetes), Puteri (Dynamis), Stăpâniri (Exusiai). Urmează acea ființă a patra cea mai inferioară așa cum urmează omul pământesc drept ființa cea mai superioară regnului mineral, regnului vegetal și regnului animal. Acestor împrejurări complet diferite le corespundeau și natura diferită a percepțiilor. Inițiatul cunoaște această natură din experiență. Fiindcă ea este

25

echivalentă cu ceea ce el atinge pe treapta a treia deasupra conștienței de veghe, cu conștiența spirituală. Este ca și când impresiile nu ar veni de la obiectele exterioare către simțuri, ci ar ieși din interior către simțuri, din acestea s-ar revărsa în afară și acolo s-ar lovi de obiecte și de ființe, pentru a se reflecta în ele și apoi ar apărea conștienței ca și reflectate. – Așa era cazul cu acea ființă saturniană. Forța sa de viață se revărsa asupra lucrurilor planetei și din toate părțile veneau înapoi reflexiile în cele mai diverse moduri. Ea își percepea propria viață reflectată în imagini din toate părțile. Lucrurile care îi radiau înapoi viața ființei sale erau începuturile corpului fizic uman. Fiindcă din ele consta planeta. Ce era perceput altfel, nu provenea de la planetă, ci de la ambianța ei. Ființele care erau numite Exusiai (Stăpâniri) apăreau ca ființe radiante care luminau din toate părțile corpul cosmic. Corpul cosmic Saturn era un corp întunecat; el nu-și primea lumina de la surse de lumină moarte, ci de la acele ființe care populau ambianța sa și îl luminau ca ființe de lumină. Lumina lor se revela percepției ființei de pe Saturn, așa cum în prezent omului îi este perceptibil corpul animal. Ființele numite Dynamis (Puteri) se revelau în mod asemănător din ambianță prin sunete spirituale iar ființele Kyriotetes (Domnii) se revelau prin ceea ce se numește în știința ocultă aroma cosmică, un fel de impresie care se poate compara cu mirosul actual. Așa cum omul pământesc se înalță deasupra percepțiilor lucrurilor exterioare la reprezentările care trăiesc numai în interiorul său, tot așa cunoștea acea ființă saturniană în afara ființelor menționate care i se revelau ca din interior, și ființe pe care le percepea din exterior; ele sunt numite în știința ocultă creștină Serafimi, Heruvimi și Tronuri. În ambianța omului pământesc nu există nimic care să se poată compara cu caracteristicile sublime cu care apăreau ele. – În cele din urmă, acestei ființe saturniene îi era cunoscut încă un al treilea fel de ființe. Ele populau interiorul planetei. Acestea constau dintr-o structură de corpuri umane, atât de departe se dezvoltau ele pe atunci. Dacă vrem să ne facem o reprezentare despre aceste corpuri, atunci putem spune că, în timpul în care ele apăreau în formă fizică, erau ca niște automate care constau din substanța eterică cea mai fină. Ele reflectau astfel viața acelei ființe saturniene; ele erau însă complet lipsite de viață și de senzații. Erau însă locuite de două feluri de ființe care își dezvoltau în ele viața lor și capacitatea lor senzitivă. Pentru aceasta ele aveau nevoie de un anumit suport. Lor le lipsea un corp fizic propriu, și totuși erau pregătite astfel încât își puteau desfășura aptitudinile lor superioare numai într-un astfel de corp. De aceea ele se foloseau de corpul fizic uman. Astfel a existat pe Saturn elementul corporal, sufletesc și spiritual într-un fel asemănător felului în care există el pe Pământ. Numai că el se află pe Pământ astfel încât formează natura întreită a omului: corpul său, sufletul său și spiritul său. Fiecare dintre aceste componente ale omului constă la rândul ei din trei subcomponente: corpul din corpul fizic, din corpul eteric și din corpul senzației; sufletul din sufletul senzației, din sufletul rațiunii și din sufletul conștienței;

26

spiritul din Sinea Spirituală, din Spiritul Vieții și din Omul-Spirit. Pe Saturn, corporalul, sufletescul și spiritualul nu au existat ca și componente ale unei singure entități, ci ca entități autonome; fizic-corporalul ca primă componentă a corpului uman și ca temelie substanțială a planetei; corpul eteric ca Înger, corpul senzației ca Arhanghel; sufletul senzației este reprezentat de acea ființă caracterizată, sufletul rațiunii de Stăpâniri, sufletul conștienței de Puteri, Sinea Spirituală de Domnii, Spiritul Vieții de Tronuri, Omul-Spirit de Heruvimi; deasupra tuturor se află Serafimii. Pe vremea când Saturn se afla pe treapta sa fizică, el era un corp organizat, constând din corpuri eterice subtile; înăuntru domneau Îngerii și Arhanghelii ca în prezent forțele vieții și forțele nervilor în corpul uman. Așa cum acesta are instrumente senzoriale în exterior, tot așa era acoperit Saturn la suprafață cu simțuri; numai că aceste simțuri nu erau receptive, ci reflectorizante. Ele reflectau tot ceea ce făcea o impresie din ambianța corpului cosmic. Stăpânirile luminau suprafața lui Saturn, iar lumina lor era reflectată în multe feluri de către suprafața lui Saturn. Puterile răsunau, iar aceste sunete pătrundeau din nou în spațiu ca ecouri diverse; în cele din urmă suprafața lui Saturn era atinsă de aroma Domniilor, iar aceasta era reflectată apoi în cele mai diverse forme. În perceperea tuturor acestor reflectări consta viața sufletească a acelei ființe saturniene caracterizate. – Această ființă poate fi numită Spiritul planetar al lui Saturn. Fiindcă de fapt a existat numai una în felul său, așa cum în omul pământesc există o sumedenie de componente, simțuri și așa mai departe, dar există doar o singură conștiență de sine. Întregul Saturn era corpul acestui Spirit planetar. Evoluția lui Saturn a constat așadar din șapte cicluri care înfățișează evoluția vieții sufletești. În fiecare dintre aceste cicluri, planeta trece prin cele șapte forme, de la lipsa de formă până la capacitatea creatoare. – La primul ciclu Tronurile formează elementul sufletesc conducător, la al doilea Domniile, la al treilea Puterile, la al patrulea Stăpânirile, la al cincilea Spiritul planetar al lui Saturn. Acesta din urmă nu a avut așadar de la începutul evoluției saturniene conștiența de veghe luminoasă deplină, ci și-a dobândit-o abia în al patrulea ciclu. Abia atunci a ajuns el la o viețuire sufletească proprie a proceselor planetare. Așa poate acționa el ca suflet în al cincilea ciclu. În timpul celui de-al cincilea ciclu, Arhanghelii își modelează o viață sufletească interioară al cărei conținut este extras din procesele saturniene. Ei pot face aceasta prin faptul că se folosesc de corpurile umane dezvoltate până atunci la nivelul de instrumente corespunzătoare pentru ele. Prin aceasta ele devin capabile în al șaselea ciclu să dirijeze ca suflete autonome corpurile umane. Același lucru se desfășoară cu Îngerii în al șaptelea ciclu. În al cincilea ciclu, spiritul planetar al lui Saturn nu putea acționa ca suflet în felul descris mai înainte, fiindcă el se afla în interiorul corpului cosmic Saturn. Acest lucru nu era posibil prin structura lui. De aceea, spiritul lui Saturn trebuia să iasă afară din corpul lui Saturn și să acționeze din exterior asupra celui

27

din urmă. În acest ciclu are loc așadar o separare a lui Saturn în două corpuri cosmice. Dintre acestea este semnificativ cel care a apărut ca suflet al lui Saturn. El este oarecum prevestirea profetică a următoarei întrupări planetare: Soarele. În jurul lui Saturn se rotea un fel de Soare în ciclul al cincilea, al șaselea și al șaptelea, așa cum în prezent Luna se rotește în jurul Pământului. El este oarecum prevestirea profetică a următoarei întrupări planetare: Soarele. În ciclul al cincilea, al șaselea și al șaptelea, în jurul lui Saturn se rotea un fel de Soare, așa cum în prezent Luna se rotește în jurul Pământului. Ceva asemănător a trebuit să se întâmple cu Arhanghelii în al șaselea ciclu. Ei au părăsit masa lui Saturn și s-au rotit în jurul ei ca o nouă planetă, cunoscută în știința ocultă cu numele Jupiter. În al șaptelea ciclu s-a întâmplat ceva asemănător cu Îngerii. Ei și-au extras masa lor din aceea a lui Saturn și s-au rotit în jurul acesteia ca planetă autonomă. Aceasta este numită în știința ocultă Marte. – Acestea au fost evenimentele, așa cum s-au petrecut ele deja în timpul ciclurilor lui Saturn. În al treilea ciclu, Stăpânirile au condus evoluția sufletească. În timpul celui de-al patrulea ciclu, ele au părăsit planeta și s-au rotit în jurul lor ca planetă autonomă luminoasă, care în știința ocultă are numele Mercur. În al treilea ciclu s-a întâmplat același lucru cu Puterile, care au devenit autonome ca planetă cu numele Venus. În timpul evoluției solare, corpul uman care mai înainte era un automat, a devenit viu. Acest lucru se petrece prin aceea că lumina care mai înainte lumina planeta Saturn din ambianță ca radiație a ființei luminoase, de atunci încolo este primită de la componentele corpului Soarelui. Soarele devine o planetă care luminează. Corpurile umane perfecționate dezvoltă viață care luminează. Aceasta răsună atunci din ambianță și aroma cosmică se revarsă din ființele corespunzătoare. Cu ființa spiritului planetar Saturn s-a petrecut o transformare. El s-a multiplicat. Din unul au ajuns șapte. Așa cum sămânța este una singură iar în spicul care se formează din ea sunt multe semințe de aceeași esență cu prima, tot așa dintr-un singur spirit planetar al lui Saturn germinează șapte descendenți la trecerea către treapta solară. Viața lui devine atunci o alta. El dobândește capacitatea de a avea percepții de la o regiune care se află cu o treaptă mai jos decât el. Acest lucru devine posibil prin aceea că un număr de corpuri umane au rămas în urmă în evoluția lor, au rămas în urmă pe treapta saturniană. De aceea ele sunt incapabile să primească viața luminândă a Soarelui. Ele formează locuri întunecate înăuntrul planetei solare luminoase. Pe ele le percep cele șapte spirite solare formate din spiritul planetei Saturn ca pe un regn al naturii inferior lor. Așa trăiesc pe suprafața Soarelui aceste șapte ființe; ele văd dedesubtul lor un regn ale cărui ființe au corpuri care se află numai cu o treaptă mai jos decât corpurile umane solare. Aceste corpuri însă le dau, în lumina care radiază din ele, hrana de care au nevoie. În timp ce corpurile saturniene erau pentru spiritul lui Saturn doar reflectarea ființei sale, corpurile solare primesc față de spiritele solare locul pe care îl primește în prezent Soarele cu lumina lui față de ființele

28

regnului vegetal. Referitor la organizarea corporală, omul se află în timpul evoluției solare pe treapta unei ființe vegetale. Nu ar fi corect să spunem că el însuși ar fi trecut pe atunci prin regnul vegetal. Fiindcă un regn vegetal, așa cum este el azi, se poate dezvolta doar în condițiile specifice ale Pământului. Dacă am vrea să facem o comparație, atunci ar trebui să ne reprezentăm corpul uman solar ca pe o ființă vegetală care dezvoltă organe așa cum dezvoltă în prezent planta flori, îndreptate spre propria planetă. Așa cum planta actuală primește lumina de la un Soare exterior, tot așa primește planta solară om lumina de la propria planetă, care era Soarele. Ceea ce cufundă azi planta ca rădăcină în Pământ, pe corpul Soarelui era îndreptat spre sunetele și mirosurile care se revărsau spre ea; corpul Soarelui le primea și le prelucra în interiorul său. Plantele actuale ar putea fi numite un corp uman rămas în urmă pe treapta solară, corp care s-a inversat complet. De aceea el își întinde organele de creștere și reproducere în mod cast în sus către Soare, organe pe care omul le-a acoperit și le-a îndreptat în jos. În acest fel s-a dezvoltat corpul uman pe deplin doar pe timpul celui de-al patrulea ciclu solar. Primele trei cicluri au fost doar o pregătire. Primul ciclu s-a desfășurat efectiv doar ca o recapitulare a existenței saturniene. Cele șapte trepte de formă ale sale sunt șapte recapitulări ale treptelor de viață ale ciclului saturnian. Abia în al doilea ciclu solar străfulgeră viața în corpul uman. Aceasta nu este încă așa mult dezvoltată ca la Arhangheli, care pe Soare apar în situația pe care a primit-o pe Saturn Spiritul planetar, de a-și putea găsi în această viață împlinirea. Stăpânirile absorb acum forța care poate curge din această viață; în timpul celui de-al treilea ciclu intervin cele șapte ființe care au luat naștere din Spiritul lui Saturn; în timpul celui de-al patrulea ciclu solar Arhanghelii trăiesc în viața corpurilor Pământului, așa cum Spiritul planetar s-a reflectat în corpurile lui Saturn. În timpul celui de-al cincilea ciclu solar, Arhanghelii se înalță pe o treaptă superioară, iar Îngerii le iau locul pe planetă. În timpul celui de-al șaselea ciclu solar, Îngerii evoluează atât de mult, încât ei nu mai au nevoie de componentele fizice ale corpului uman; ei se mai folosesc pentru scopurile lor de lumina care radiază și care se revarsă în ei, pentru a trăi în aceasta. Corpul fizic uman a devenit o entitate autonomă, modelul corpului fizic actual al omului. El se comportă pe această treaptă exact ca un aparat fizic; ca un aparat ale cărui componente sunt vii. El este un fel de instrument senzorial viu, ale cărui percepții nu sunt însă primite de el însuși. Îi lipsește gradul de conștiență necesar pentru aceasta. El se află într-un somn vegetal, care alcătuiește starea sa de conștiență cea mai înaltă. Ce este schițat în el ca percepții, trece în conștiența Îngerilor, Arhanghelilor și așa mai departe, conform succesiunii diferitelor cicluri solare. Aceste ființe superioare veghează deasupra corpului uman care doarme. Care sunt motivele prin a căror influență Soarele a evoluat din Saturn? Acestea se recunosc dacă aruncăm o privire asupra ultimelor stări ale evoluției saturniene. Să presupunem că al șaptelea ciclu ar fi ajuns la treapta de formă a

29

patra, treapta fizică. Corpul uman este atunci atât de departe, încât poate servi Îngerilor ca organ senzorial care le reflectă ființa. Aceștia au pe această treaptă un fel de conștiență umană care le aparține doar când ei folosesc simțurile corpului uman. Asupra acestora acționează ființe superioare din ambianța planetei. Ele dezvoltă succesiv trepte superioare de conștiență. În momentul când și Îngerii evoluează la o astfel de conștiență superioară, ei pot să nu se mai folosească de corpul uman. Urmarea este că ei îl părăsesc. El trebuie să moară. Aceasta nu înseamnă însă nimic altceva decât că trupul fizic saturnian se descompune înainte de a se dezvolta fizionomia corespunzătoare celui de-al șaptelea ciclu. Această treaptă fizionomică însă în general nu mai este fizică. Planeta există doar ca planetă sufletească. Forma fizică se cufundă în abis. Pe planeta sufletească Îngerii trăiesc o conștiență de imagini suprafizică. Ființele superioare de asemenea sunt active pe acea planetă cu forme de conștiență superioare corespunzătoare. În momentul când și Îngerii s-au dezvoltat dincolo de conștiența de imagini, planeta sufletească de asemenea trebuie să se descompună. În locul ei apare o alta, pe care se dezvoltă forma creatoare. Acea planetă plutește însă numai în acea lume în care se află inițiatul pământesc când el zăbovește în conștiența superioară a sunetelor. Din același motiv se dezvoltă pe această planetă o alta care aparține unei lumi și mai înalte la sfârșitul celui de-al șaptelea ciclu saturnian. Pe aceasta este realizată forma creatoare a existenței. – S-a arătat că odată cu înălțarea ființelor superioare pe trepte de conștiență corespunzătoare, se separă întotdeauna sateliți ai lui Saturn care trebuie să plutească în lumi superioare, fiindcă nivelul general al lui Saturn nu poate adăposti astfel de trepte de conștiență. Desigur că Saturn însuși se înalță în astfel de lumi superioare. Acest lucru are ca urmare că, de fiecare dată când el a ajuns într-o astfel de lume superioară, se unește cu acel satelit care există în lumea respectivă. Din acest motiv, la sfârșitul celui de-al șaptelea ciclu saturnian, Jupiter, Marte, Venus, Mercur și Soarele sunt unite din nou cu Saturn. Totul formează din nou o singură lume. – În această singură lume însă se află forma creatoare a forței de viață a lui Saturn. Prin această forță, lumea care s-a spiritualizat în modul arătat, este adusă din nou pe treptele inferioare ale existenței. Acest lucru se întâmplă chiar și cu evoluția Soarelui. În decursul ciclurilor lui apar din nou planetele care s-au format din Saturn. Fiecare dintre acestea pare să se apropie acum cu câte o treaptă mai mult de existența fizică. Dacă un observator uman ar putea privi cu simțurile forma actuală a evoluției planetei descrise, atunci el ar vedea ieșind din întuneric corpul cosmic la anumite intervale de timp; în lungile intervale de timp în care corpul cosmic duce doar o existență în lumile superioare, acesta ar dispărea pentru observatorul uman. Corpul cosmic ar rămâne perceptibil doar pentru un observator a cărui conștiență poate zăbovi în lumile superioare. De aceea distingem între starea fizică a existenței planetare și starea crepusculară sau nocturnă. Să nu se înțeleagă că în astfel de intervale de timp planeta este inactivă. Activitatea ei se

30

desfășoară atunci doar în lumile superioare și se exprimă într-o existență mult mai reală decât cea pur fizică. După ce Soarele și-a încheiat cele șapte cicluri ale sale, atunci începe timpul în care corpul uman este atât de departe, încât el nu primește doar radiația luminii și poate fi însuflețit prin aceasta, ci el dobândește capacitatea de a lăsa să acționeze mai departe lumea sunetelor care se revarsă spre el, plăsmuită de către Puteri, și să le redea înapoi ca sunete. Corpul uman devine pe această treaptă de existență care se numește evoluția lunară, o ființă care răsună. În timp ce pe Saturn sunetul reflectat de către planetă în ambianță era doar un ecou al ambianței, acum el răsună metamorfozat în această ambianță. Este atât de schimbat, încât reflectă în cele mai diverse feluri ceea ce se desfășoară în corpurile umane. Din această cauză, corpurile umane au primit o a treia componentă în entitatea lor, și anume corpul senzației. Fiindcă este natura lor interioară: lumea lor de senzații care răsună atunci către exterior. – Din cele șapte ființe care s-au dezvoltat din Spiritul lui Saturn în timpul evoluției solare, au ajuns de șapte ori șapte. Ambianța lor a ajuns acum astfel că ele își viețuiesc propria lume de senzații în corpurile senzației care s-au plăsmuit. Aceste corpuri ale senzației sunt purtătorii conștienței lor de veghe luminoase. Ele se simt de atunci înainte înconjurate de două regnuri care se află sub ele și de unul care se află deasupra lor. Regnul care unduiește deasupra lor își face simțită prezența în spațiu ca aromă cosmică; ele se viețuiesc pe ele însele ca ființe care răsună, iar cele două regnuri care se află sub ele au evoluat prin aceea că pe treapta saturniană a rămas în urmă o parte din corpurile umane iar pe treapta solară a rămas în urmă o a doua parte din corpurile umane. Așa au rămas aceste ființe lunare înconjurate de ființe automate care și-au continuat maturizarea saturniană pe Lună în complet alte condiții decât au avut ele pe Saturn, și departe de corpurile solare vegetale care se află într-o situație asemănătoare. În masa lunară propriu-zisă au existat așadar trei feluri de ființe. Acele ființe automate, care sunt întunecate în ele însele și care și-au păstrat de pe Saturn capacitatea de a radia viața în jurul lor. Ele nu sunt ființe lipsite de viață în sensul mineralelor actuale. O temelie minerală așa cum o are Pământul, pe Lună în general încă nu exista. În locul ei era o temelie care consta din ființa caracterizată. Noi primim o reprezentare despre ea, când ne-o reprezentăm înzestrată cu o viață care o străbate complet, astfel încât pe Lună de exemplu, în locul pământului arabil mineral al planetei noastre, există o masă vie ca un terci. În aceasta sunt inserate părți lemnoase ca stâncile în mineralul moale al Pământului nostru. În această temelie vie pe care o putem numi mineral-vegetală, s-au înrădăcinat ființele solare caracterizate și aflate pe o treaptă între animalul actual și planta actuală. Iar ființele mobile care au locuit pe Lună, erau corpurile umane care se aflau la mijloc între animal și om, referitor la evoluția lor. Ele erau adăpostul descendenților Spiritului planetei Saturn. Acestea nu și-ar fi putut dezvolta o conștiență de veghe. Pentru a trăi în conștiența de veghe, acei descendenți trebuiau să iasă de fiecare dată din corp. Dacă ei se aflau în corp, trăindu-și

31

viața, atunci erau străbătuți doar de o conștiență umplută de imagini de vis. În această conștiență ei nu vedeau nimic din ambianța lor fizică, dar își răsunau viețuirea lor interioară afară în ambianță. Ce se viețuia în sunete în timpul somnului ființelor lunare, erau pasiunile și poftele lor. Pentru a scoate în evidență doar una din viețuirile acelea, am zice că ceea ce se numește acum viață de iubire și stă la baza reproducerii, pe Lună se desfășura în timpul somnului cu vise. Viața trează din timpul zilei era lipsită de pasiuni și de iubire, dăruindu-se complet contemplării ambianței. Strămoșul omului nu știa pe Lună încă nimic în timpul zilei despre relațiile sexuale. Pentru ceea ce simte azi omul în iubirea sexuală, se desfășura pe Lună în imagini ale visului care exprima doar în simboluri ceea ce azi este realitate obiectivă. – Nu strămoșul omului viețuia așadar pe Lună în stare trează lumea de imagini; în lumea de imagini trăiau mai degrabă ființele care se aflau chiar deasupra omului, Îngerii. Pentru ei se desfășura oarecum lumea de vise a omului ca realitate luminoasă a zilei. Ei se trezeau deasupra lumii omului care visează, așa cum Arhanghelii se trezeau deasupra lumii solare care trăia în somnul vegetal. Primele două cicluri lunare au fost doar recapitulări ale stărilor evolutive anterioare. Cele șapte stări de formă ale primului ciclu au recapitulat cele șapte cicluri saturniene, iar cele șapte stări de formă ale celui de-al doilea ciclu au recapitulat cele șapte cicluri solare. În al treilea ciclu lunar, corpul uman este atât de departe încât ființele care se aflau pe treapta Arhanghelilor viețuiau ambianța drept imagini de vis; în al patrulea ciclu, acest lucru se întâmplă în cazul Îngerilor. Descendenții Spiritului planetar al lui Saturn puteau folosi în acel ciclu corpul uman atât de departe, încât dacă îl acopereau din exterior și se foloseau de el, atunci dobândeau prin el o conștiență de veghe luminoasă. În al cincilea ciclu, aceste ființe s-au înălțat atât de mult, încât ele nu mai aveau nevoie de corpul uman fizic; acela percepea atunci ambianța, dar ajungea numai la o treaptă de conștiență inferioară referitor la aceste percepții. Aceste ființe mai aveau încă nevoie în acel timp de corpul eteric și de corpul senzației. În al șaselea ciclu ei nu mai au nevoie nici de corpul eteric, în al șaptelea ciclu nici de corpul senzației. Luna este o reîntrupare a planetei Soarelui. În timpul când pe Lună se recapitulează treptele evoluției solare, așadar în al doilea ciclu, apare din masa Lunii corpul Soarelui. În acest corp solar trăiau ființe care au primit o treaptă de conștiență și o treaptă de viață pentru care pe Lună nu erau condiții. Acele ființe sunt în al doilea ciclu Stăpânirile; ele au viețuit în timpul vieții solare viața corpului fizic uman. Atunci pe Lună acea treaptă solară duce doar o existență degenerată, rămasă în urmă în plantele-animale menționate înainte. Stăpânirile nu puteau trăi în acele plante-animale. Ele însuflețeau aceste ființe mai degrabă din afară prin aceea că trimiteau din Soare lumina de care plantele-animale aveau nevoie. În timpul celui de-al treilea ciclu lunar, și descendenți Spiritului planetei Saturn s-au înălțat atât de mult încât nu mai puteau găsi pe Lună nici o modalitate să trăiască. În timpul celui de-al patrulea ciclu și Arhanghelii au

32

părăsit Luna care în acel timp este reședința Îngerilor, așa cum mai târziu Pământul în al patrulea ciclu al său este reședința oamenilor.

La fel cum în decursul evoluției solare celelalte planete au apărut succesiv, tot așa se întâmplă cu ele și în timpul evoluției lunare. Numai că ele sunt în ultimul caz cu o treaptă mai aproape de existența fizică în momentul când Luna se află la apogeul evoluției sale, adică în forma fizică a celui de-al patrulea ciclu. Odată cu al cincilea ciclu, planeta Marte, pe care locuiau atunci Îngerii, dobândește în ambianța lunară o formă subtilă eteric-fizică; odată cu al șaselea ciclu se întâmplă același lucru referitor la planeta Jupiter, reședința Arhanghelilor. În timpul celui de-al șaptelea ciclu lunar se petrece același lucru cu planeta Mercur. Marte și Jupiter au devenit între timp mai densificate. Marte are atunci o densitate care îi face posibil să dezvolte căldură prin mișcările componentelor sale și să o radieze în spațiul cosmic.

Evoluția Pământului primește roadele care s-au maturizat pe Lună. Corpul uman are în urma sa trei trepte evolutive. Pe prima treaptă el a devenit capabil să servească drept instrument fizic, drept organ de percepție acelor ființe care deja pe treapta solară erau atât de avansate încât se puteau lipsi de un astfel de aparat. Ele aparțineau așadar pe atunci acelor ființe care își puteau consacra din exterior activitatea lor creatoare planetei solare. Rolul pe care l-au avut ele pe Saturn l-au primit pe Soare Arhanghelii. Nu în planeta Soarelui își aveau spiritele planetei Saturn corporalitatea lor, ci în forțele creatoare din care s-a alimentat viața solară. – Pe Lună Arhanghelii au devenit puteri creatoare. Îngerii lunari, care aveau pe atunci conștiența de veghe luminoasă, puteau admira corporalitatea Arhanghelilor când priveau în sus la creatorii lor.

Cele trei trepte de evoluție planetară au fost recapitulate în primele trei cicluri pământești. Corpul uman trebuia să se pregătească în acel interval de timp să viețuiască în sine însuși imaginile care s-au format în timpul conștienței lunare. El trebuia să devină capabil nu doar să adăpostească în sine un corp al vieții și un corp de imagini, ci și să reflecte interior în imaginile sale ambianța. El era atât de avansat pe Lună, încât imaginile sale puteau contempla Îngeri. Corpul lunar al omului era ambianța Îngerilor. Ei erau la fel de avansați în contemplarea omului lunar; ei s-au străduit să creeze pe o treaptă superioară ceea ce percepuseră pe Lună. Ei aveau pe atunci, în afara celor două regnuri care se aflau sub ele, și ființe asemănătoare lor. Natura acelor ființe o puteau întipări corpului uman, după ce evoluția lunară a ajuns la sfârșit. Oamenii pământești puteau privi atunci în ambianța lor fizică, în timp ce locuiau în corp, ceea ce Îngerii puteau privi doar când se înălțau într-o lume superioară: ființe asemănătoare lor.

Corpul uman a putut fi îndreptat doar treptat către o astfel de capacitate. Acest lucru s-a petrecut chiar în timpul celor trei cicluri pământești. În primul ciclu el a putut să se perceapă așa cum era creat pe Saturn, în al doilea ciclu așa cum era creat pe Soare, în al treilea așa cum era creat pe Lună. În timpul primului ciclu pământesc, semenii lui erau pentru el doar automate care se

33

plimbau; în timpul celui de-al doilea ciclu semenii îi apăreau ca simple ființe vegetale, în timpul celui de-al treilea ciclu semenii îi apăreau ca ființe animale.

Pe când începea ciclul al patrulea, omul ajunsese capabil să perceapă de jur împrejurul lui creațiile Îngerilor, ființe asemenea lui. Îngerii erau însă cam cu trei trepte de conștiență deasupra lui. Ei puteau crea ceea ce el percepea. – Corpul uman a dobândit atunci patru componente: componenta fizică, oglindă a ambianței; componenta vieții, care putea transpune percepțiile ambianței în mișcare interioară; corpul de imagini, care putea transpune mișcările interioare în imagini senzoriale; în cele din urmă corpul care a devenit purtătorul conștienței de veghe luminoase, care aduce imaginile interioare în armonie cu impresiile ambianței și cu aceasta creează legătura între viețuirea interioară și procesele ambianței. – Conștiența de veghe luminoasă rămâne însă limitată la lumea exterioară fizică; procesele vieții și imaginile corpului de imagini sunt viețuite interior, dar nu sunt percepute ca ambianță. Corpul său de imagini rămâne obiectul ființei superioare următoare, Îngerul; al său corp al vieții rămâne obiectul Arhanghelului. Tot ce este în om în legătură cu corpul vieții, legile creșterii și reproducerii sale este tăinuit; el are despre aceasta doar conștiența care există în somnul fără vise. Pentru Arhangheli însă aceste procese sunt lucruri ale lumii exterioare și ale acțiunii ei, așa cum este pentru omul actual munca sa la o mașină fizică. Tot ce este în legătură cu conștiența de imagini, legile mai mult tainice pentru om care dau chipului său o anumită întipărire și mimică, care dau mersului său o anumită formă, așadar ce se exprimă în caracterul său, în temperamentul său și așa mai departe, toate aceste lucruri se află în administrarea Îngerului. Numai ceea ce produce el în ambianța sa este sub autoritatea lui.

Ca o ființă pe care o putem caracteriza așa, s-a format omul în cel de-al patrulea ciclu pământesc. – Însă Îngerii care în timpul treptei lunare au evoluat la conștiența de creatori, nu au mai putut găsi pentru ei nici un loc pe Pământ, din momentul când corpul de imagini a început să aparțină omului, adică din momentul când s-a depășit mijlocul celui de-al doilea ciclu. Atunci ei s-au retras într-o comunitate superioară cu condiții noi de viață; Soarele s-a separat din nou de Pământ și de atunci încolo i-a trimis din exterior forțele sale.

În al treilea ciclu pământesc, acele corpuri umane care în al doilea ciclu nu au ajuns atât de departe încât să poată întreține corpul de imagini prin forțele adunate pe Soare, au decăzut. Ele au decăzut pe treapta animalică a regnului uman-animal. De unde puteau primi ele forțe pentru corpul lor de imagini? Ele nu mai erau receptive la forțele solare ale Îngerilor normal evoluați. Pe fiecare treaptă au rămas în urmă ființe în evoluția lor. Până la al treilea ciclu au rămas în urmă în evoluția lor Îngeri care din acest motiv nu au mai putut găsi un loc pe Soare. În timpul celei de-a doua jumătăți al celui de-al treilea ciclu, ei încă nu aveau capacitatea de a se înălța la Soare. Ele nu puteau însă nici să acționeze mai departe asupra corpului de imagini al omului normal evoluat. Ei aveau doar talentul de a acționa asupra corpurilor de imagini care rămăseseră în urmă pe

34

treapta existenței lunare. De aceea ei au ieșit din masa pământească drept Luna actuală. Aceasta este așadar un corp ceresc care înfățișează o etapă timpurie a evoluției pământești într-o stare oarecum densificată. Luna este reședința acelor ființe care nu au vrut să devină creatorii corpului uman normal evoluat. Activitatea lor o găsim în corpurile de imagini ale animalelor; ele își îndreptau neîncetat atacurile lor asupra corpului de imagini al omului, care este desigur domeniul lor. De îndată ce omul se abate numai puțin de la devotamentul față de natura lui superioară pe care îl primește prin impresiile simțurilor sale, el ajunge sub influența puterilor care acționează în corpul său de imagini. Influența acelor ființe se arată în vise desfrânate, în care se reflectă poftele animale care provin din natura sa inferioară.

Când al treilea ciclu pământesc ajunge dincolo de jumătate, unde Pământul a devenit fizic pentru a treia oară, atunci pentru forma corpului uman care pentru prima dată poate primi percepții exterioare nu există condiții de existență. Fizicul se atrofiază. Consecința care decurge de aici este că păcatul neglijenței Îngerilor rămași în urmă nu mai este perceput atât de dureros de către ființele înălțate la existența solară. Luna este integrată din nou corpului planetei Pământ. În continuarea ciclului, când întregul Pământ s-a înălțat dincolo de existența de imagini într-o lume superioară, el se unește din nou cu Soarele. Prin aceasta, forțele din corpul uman, care au putut vedea pentru prima dată în ambianța lor corpul viu de imagini, dobândesc capacitatea creatoare. Prin aceasta ele pot intra în al patrulea ciclu. Ele sunt atunci la început încă în lumea care este perceptibilă doar unei conștiențe spirituale, însă coboară treptat într-o lume tot mai adâncă. În cele din urmă, corpul uman este atât de departe încât își poate construi organe de percepție într-o formă eterică subtilă. Corpul fizic dobândește așadar capacitățile formei sale pământești. Acesta este de asemenea momentul când Pământul nu mai poate fi scena Îngerilor normal evoluați. Soarele iese cu aceștia din Pământ și îl luminează din afară. Corpul fizic ajunge tot mai departe. Imaginile corpului de imagini nu dobândesc vioiciune proprie; organele corpului fizic le alimentează prin reflectările lucrurilor exterioare. A sosit momentul când ambianța exterioară a Pământului smulge aceste imagini de la Îngerii rămași în urmă. Aceștia trebuie să smulgă din Pământ partea care poate fi reședința lor. Luna se separă din nou de Pământ și se rotește ca satelit în jurul lui.

Cât de departe este corpul uman în acest moment? El și-a dezvoltat natura sa multiplă. El este organizat astfel încât poate fi purtătorul unui corp eteric sau al unui corp de viață, astfel încât poate adăposti un corp de imagini. În afară de aceasta, organele sale senzoriale permit ca ambianța pământească să se reflecte în aceste imagini. Corpul uman fizic și-a dobândit acum o nouă treaptă. El reflectă către interior, așa cum a reflectat pe Saturn către exterior ființa Spiritului planetar al lui Saturn. Prin aceasta poate trăi acum în el acea parte a acelui Spirit care odinioară era componenta cea mai inferioară a aceluia. Acea parte se desprinde de Spiritul planetei Saturn; corpul fizic uman pierde capacitatea de a

35

păstra revelațiile regnurilor superioare și devine purtătorul conștienței umane de sine. Omul învață să se simtă ca „Eu”. El poartă în sine de atunci încolo natura care pe Saturn revela Spiritul planetar ca ambianță a planetei.

Așa a dobândit omul treapta pe care se revelează în corpul său eteric Arhanghelii, în corpul său de imagini Îngerii, în conștiența sa de sine Spiritul planetar al lui Saturn. El se poate înălța astfel pe treapta pe care Spiritul lui Saturn este capabil în el să aibă o legătură asemănătoare cu legătura pe care a dobândit-o Spiritul lui Saturn pe când omul a depășit propria existență planetară și a devenit locuitorul lui Jupiter. Fiindcă omul rămâne totuși locuitorul Pământului, astfel de forțe pot acționa asupra lui doar din exterior. Aceasta înseamnă că Pământul ajunge sub influența forțelor lui Jupiter. Pe o treaptă ulterioară se întâmplă același lucru referitor la acele ființe care se aflau pe treapta pe care ele acționau doar din afară, de pe Marte asupra corpului eteric. Omul pământesc ajunge sub influența lui Marte.

Pe când Soarele, Pământul și Luna formau încă un singur corp ceresc, pe această planetă corpul uman se forma dintr-o substanță aflată în stare gazoasă. În afara corpurilor umane, mai existau și descendenții oamenilor-animale ai Lunii cu corpuri aflate în stare lichidă. Starea solidă au atins-o descendenții acelor ființe lunare care trăiau acolo ca plante-minerale. În afara oamenilor-animale aflați în stare lichidă, existau și ființe animale-plante care au luat naștere din animalele-plante ale Lunii. În timp ce oamenii-animale aveau un aspect mai mult apos, ființele animale-plante constau dintr-o masă densă, de consistența unui terci care, când se învârtoșa, devenea de consistența substanței care formează azi ciupercile.

Pe când Soarele își smulgea materia sa din pământ, astfel încât Pământul mai avea în sine doar masa Lunii, pe atunci se schimbau toate condițiile pe planetă. Substanța corpului uman se condensa într-o substanță lichidă asemănătoare sângelui de azi. Ființele lichide menționate anterior primeau o formă definită, iar mineralele-plante solide primeau o consistență complet solidă. Înaintea separării Soarelui, viața corpului uman era în esență un fel de respirație, o primire și cedare de substanță gazoasă. După separarea Soarelui, s-a format un fel de hrănire din ambianța lichidă. Cu această hrănire era legată și reproducerea. Corpul uman lichid densificat era reprodus din substanța de reproducere a ambianței și se diviza sub o astfel de influență fecundantă. Evoluția sa, în timp ce substanța Lunii se afla încă în interiorul Pământului, se desfășura așa, că el forma înăuntrul masei sale lichide părți semisolide care se densificau până la o consistență cartilaginoasă. El nu putea plăsmui încă părți solide de consistență osoasă pe vremea aceea, fiindcă masa Pământului nu era aptă pentru acest lucru, cât timp Pământul conținea în sine Luna. Abia odată cu separarea Lunii, pe când era îndepărtată substanțialitatea cea mai învârtoșată, lua naștere în corpul uman o structură solidă. Atunci era de asemenea timpul când înceta posibilitatea de a primi din ambianță substanța pentru reproducere. Odată cu masa lunară, substanțele pământești au pierdut de asemenea capacitatea de a

36

acționa fecundant asupra corpului uman. În timpul anterior nu existau două sexe ale corpului uman. Omul era o ființă de natură feminină, iar esența masculină se afla în ambianța pământească. Întregul Pământ-Lună avea un caracter masculin.

Odată cu ieșirea Lunii, o parte a corpului uman s-a transformat într-una cu caracter masculin. El a primit astfel în sine forțele fecundante care mai înainte erau conținute oarecum în sosul Pământului. Natura feminină a corpului uman a primit o astfel de transformare, încât ea a putut fi fecundată de către masculinul care luase naștere. – Toate acestea se petreceau prin faptul că un fel de corp uman bisexuat s-a transformat într-unul monosexuat. Corpul uman anterior se autofecunda cu substanțele primite. Apoi doar una din formele corpului uman, cea feminină, a păstrat forța de a aduce până la maturizare rodul reproducerii. Acest lucru s-a petrecut astfel că în forma feminină forța masculină a pierdut capacitatea de a pregăti substanța de reproducere. Această forță a rămas doar în corpul eteric sau corpul vieții care trebuie să producă maturizarea. Forma masculină a corpului uman a pierdut posibilitatea de a întreprinde ceva în sine cu substanța de reproducere. În forma masculină, femininul a rămas limitat la corpul eteric. Așa se ajunge la aceea că, în omul actual, la bărbat corpul eteric este feminin, iar la femeie corpul eteric este masculin. – Dobândirea acestei însușiri se suprapune odată cu formarea unui schelet solid.

Înainte de aceasta însă are loc un alt proces important. Pe când corpul uman trecea de la starea gazoasă la cea lichidă, se forma aptitudinea de a asimila materia gazoasă într-un anumit organ. Așa a început procesul de respirație. Trebuie să ne fie clar că în acel timp Pământul încă nu avea o atmosferă gazoasă separată. Substanța care s-a separat mai târziu ca substanță lichidă și ca substanță solidă din masa comună, era încă gazoasă pe atunci, era conținută în aer. Pe când se forma starea lichidă, corpul uman nu trăia pe un teren solid, ci în elementul lichid. Deplasarea lui era un fel de plutire. Aerul care se afla deasupra elementului lichid era mult mai dens decât aerul de mai târziu. El nu conținea doar toată apa de mai târziu, ci multe alte substanțe dizolvate. Întregul aparat respirator al corpului uman era altfel.

Înainte de separarea Soarelui, întregul proces respirator avea un alt rol decât mai târziu. Rolul consta în primirea și cedarea de căldură din și în ambianță. Se poate spune așa: căldura pe care o pregătește azi omul în sine prin circulația sanguină, era pe atunci inspirată și expirată din și în ambianță. Abia după separarea Soarelui, procesul s-a transformat astfel încât aerul, după ce este primit, produce prin acțiunea sa în corp căldura. – Așa a devenit corpul uman în forma actuală un producător de căldură în interiorul său prin intermediul procesului respirației.

Această modificare în corpul uman este în legătură cu un eveniment cosmic, care în știința ocultă este numit separarea lui Marte de Pământ. Marte este acea planetă care prin forțele ei producea în corpul uman, înainte de separarea menționată, ceea ce primea circulația sanguină după aceea în corpul uman. Prin faptul că sângele primea astfel pe Pământ activitatea lui Marte,

37

ființele spirituale se puteau înălța din Pământ astfel încât influența lui Marte asupra oamenilor a devenit una care acționa din afară. Prin aceasta s-a ajuns la faptul că fierul a devenit o componentă importantă a sângelui; fierul este substanța asupra căreia forțele lui Marte au o influență deosebită. Așa este în legătură forma actuală de respirație cu acea separare a lui Marte. Prin aceasta însă omul a păstrat tot ceea ce poate fi numit forța interioară a sângelui său. Astfel s-a dat suflul de viață. De fapt omul odată cu respirația aerului inspiră sufletul său viu.

Cât timp Pământul era în legătură cu Soarele, forța Soarelui era aceea care regla celelalte influențe în corpul uman. În forța Soarelui era conținut ceea ce acționa în corpul uman ca masculin și feminin simultan. Sub influența forței solare, primirea și cedarea de căldură provenind de la Marte devenea de asemenea lege și ordine. Pe când se separa Soarele, anumite corpuri umane au început să se transforme astfel încât ele au devenit nefertile. Aceștia au fost predecesorii naturii umane masculine ulterioare. Cât timp forțele Lunii erau în legătură cu Pământul, celelalte corpuri umane au păstrat capacitatea autoreproducerii. Prin separarea Lunii, acelea au pierdut capacitatea respectivă. De atunci încolo Soarele, și anume acele ființe care îl populau de atunci, acționau asupra capacității de reproducere. Corpul eteric al bărbatului a ajuns sub influența acestor ființe solare. Corpul eteric al femeii, care este masculin, a păstrat legătura cu acele ființe ale căror scenă a devenit Luna. Corpul fizic al femeii a ajuns sub influența forțelor solare. El își plăsmuise forma care îi este potrivită acum, pe când Soarele deja lumina din exterior Pământul. Corpul fizic al bărbatului în schimb a ajuns sub influența Lunii, fiindcă el a primit forma sa nefertilă sub influența planetelor încă unite cu Pământul. Alături de toate aceste procese are loc formarea simțurilor, care aduc lumea de imagini a corpului senzației sub influența descendenților corpului planetei Saturn. Apoi se dezvoltă în interior puterea pulsândă a sângelui, prin aceasta se formează suflul de viață și se poate forma cu percepțiile senzoriale o viață interioară, simpatie și antipatie față de ambianță.

Omul a ajuns pe treapta caracterizată înainte pe când Pământul apărea ca planetă fizică autonomă în al patrulea ciclu al său și se separase de Soare, Lună și Marte.

Omul a atins așadar pe atunci separarea în două sexe. El privea prin simțurile sale în ambianță. El simțea atracție și repulsie față de ambianță. Prin faptul că el se distingea de ambianță, era înzestrat cu sentimentul incipient de sine. Corpul uman devenise o ființă cu patru componente. În interiorul celei de-a patra componente a luat naștere, prin sângele care era poarta de intrare pentru forțele lui Marte, interioritatea sufletului.

Omul și-a putut așadar construi în sine ceea ce a putut avea ca rod al primelor trei trepte de evoluție planetară. El a avut o a patra componentă a corpului său care s-a format fiindcă celelalte influențe care nu au putut avea nimic de a face cu evoluția lui s-au separat de Pământ.

38

În știința ocultă această umanitate se numește a treia rasă principală a Pământului. Despre rasă se poate vorbi abia din acel timp. Fiindcă abia atunci a existat o reproducere umană și prin aceasta deosebirile în interiorul umanității, care s-au produs prin interacțiunile dintre oameni. A apărut ceea ce se poate numi ereditate, înrudire. Astfel Pământul, a patra formă planetară evolutivă, nu a mai avut nici o influență. Percepțiile ambianței au pus stăpânire doar pe imaginile corpului senzației. Corpul eteric nu se afla încă sub influența ambianței Pământului. A patra planetă nu a mai avut nici o influență asupra eredității. Doar primele trei planete au avut o astfel de influență. De aceea se desemnează rasa pentru care era valabil aspectul menționat, drept a treia rasă.

Apoi a urmat a patra rasă, în care ambianța pământească însăși a dobândit o influență asupra corpului eteric. Acest lucru se putea întâmpla numai dacă asupra oamenilor își păstrau influența ființe care în evoluția lor se aflau pe treapta pe care lor le lipsea capacitatea creatoare de a acționa asupra corpului eteric în sensul reproducerii, care însă existau în continuare pentru a păstra la fel ca omul doar întipăririle percepțiilor din ambianța fizică. Astfel de ființe erau cele care pe Lună, așadar în timpul întrupării planetare precedente a Pământului, nu se înălțaseră până la nivelul de ființe creatoare, erau ființe care populau Soarele, care însă trecuseră dincolo de treapta pe care prin imaginile corpului uman se poate conduce doar o viață interioară. În timpul evoluției Pământului, ele aveau capacitatea de a percepe deja prin simțurile omului, dar nu și capacitatea de a crea aceste simțuri. Aceste ființe puteau ...

(Manuscrisul se oprește aici.)

39

Evoluția Pământului Note pentru Marie von Sivers, 6-7 ianuarie 1906

Pământul este a patra din cele șapte planete pe care omul își dezvoltă succesiv cele șapte trepte de conștiență. S-a arătat că Luna este scena pe care se desfășoară conștiența de imagini. O „imagine” este doar asemănătoare, nu identică obiectului ei. Însă conștiența care se formează pe Pământ produce reprezentări care sunt într-o anumită privință identice cu obiectul de care ele aparțin. De aceea conștiența pământească este numită și conștiență „obiectivă”. Această conștiență obiectivă se dezvoltă abia în timpul celui de-al patrulea mic ciclu pământesc (rond). În timpul primelor trei cicluri sunt recapitulate pe scurt stările anterioare de pe Saturn, Soare și Lună. Aici trebuie să spunem din nou că nu avem de a face cu o simplă recapitulare, ci în timpul acestei recapitulări corpul fizic, corpul eteric și corpul astral se transformă astfel încât ele pot deveni purtătoarele „Eului” de a cărei evoluție în al patrulea rond depinde conștiența obiectivă. Când așadar după al treilea rond recapitulativ al Pământului se parcurge din nou un fel de stare de somn – între așa-numitele globuri arhetipal și arupic – atunci apare la începutul celui de-al patrulea rond – mai întâi în mod arupic – tot ceea ce este privit ca rezultat al evoluției saturniene, solare și lunare. Avem de a face așadar cu descendenții celor trei regnuri lunare: regnul mineral, care este și vegetal într-un anumit sens, regnul vegetal care are ceva ca o viață animală, și un regn animal care se afla mai sus decât regnul animal actual. Aceste trei regnuri formează împreună planeta apărută din nou din starea crepusculară: Pământul. De reținut este faptul că în acel Pământ sunt conținute încă Soarele de odinioară și Luna de odinioară. În timp ce Manvantara lunară ajungea la final, Soarele și Luna se unesc din nou și trec dincolo în Pralaya ca un singur corp. Ele apar din nou ca un singur corp, deși în al treilea rond pământesc s-a arătat deja tendința de separare. Astfel parcurge Pământul – în timpul celui de-al patrulea rond – starea Rupa și starea astrală - și se pregătește apoi să devină din nou fizic. Formarea acestei stări fizice corespunzătoare celor trei regnuri menționate este de datoria „Spiritelor formei”. Ele transformă la regnul cel mai înalt, regnul animal-uman, „germenii simțurilor” de mai înainte în organe senzoriale. În toate stările fizice anterioare prin care a trecut omul, organele senzoriale încă nu aveau forma clar conturată. Prin faptul că aceste organe primesc o formă clar conturată, ele încetează să fie active; își pierd productivitatea, devenind pasive, pregătite doar pentru percepții ale obiectelor exterioare. Forța productivă se retrage așadar din organele senzoriale; ea se deplasează către interior, formând organul rațiunii. Acest organ însă nu poate fi format fără a avea loc o coborâre a unei părți din omenire pe o treaptă inferioară. Atunci însă omul își coboară și o parte a ființei sale într-o regiune subordonată. El își separă o parte a ființei sale ca propria natură inferioară. Această natură inferioară își păstrează forța productivă pe care

40

organele senzoriale au trebuit să o cedeze. Această forță productivă coborâtă într-o sferă inferioară devine forță de reproducere sexuală, așa cum apare ea pe Pământ. „Spiritele formei” ar face să încremenească în formă toată forța de reproducere și cu aceasta toată viața, dacă ele nu ar concentra această forță asupra unei părți a ființei umane. De aceea produc Spiritele formei cele două sexe. Fără acestea, în locul oamenilor vii ar lua naștere statui. Astfel este legată întreaga evoluție cu o deplină transformare a Pământului. Iau naștere astfel de condiții, încât ființele descrise pot trăi. Acest lucru devine posibil prin faptul că Pământul – pe atunci încă unit cu Luna – se desprinde din ceea ce rămâne în urmă ca Soare. Prin aceasta Soarele apare ca și corp autonom. Aceasta este condiția fizică exterioară pentru formarea percepției exterioare, pentru formarea conștienței obiective și a predispozițiilor sexuale. Totuși în acel timp avem de a face tot cu o bisexualitate. Acest lucru provine din faptul că forțele lunare se află încă toate în Pământ. Numai că în tot acest timp organul rațiunii, deși existent, este încă total inactiv. Activitatea sa se va putea desfășura doar când forța productivă sexuală s-a redus la jumătate, astfel încât fiecare ființă folosește pentru sine doar jumătate din forța productivă anterioară. Cu aceasta este dată apoi separarea sexelor. În exterior acest lucru se produce prin ieșirea din Pământ a acelor forțe care se rotesc apoi în jurul Pământului ca Luna actuală. Dacă nu ar fi avut loc acea separare, atunci întregul Pământ ar fi trebuit să devină o masă solidă, o formă încremenită. Astfel că de Pământ s-a îndepărtat numai ceea ce trebuia să devină neapărat solid, și aceasta a devenit chiar Luna pe care viața umană nu se putea desfășura. Așa a salvat Pământul din materia planetară comună ceea ce putea fi productiv, chiar dacă numai pe domeniul inferior al vieții sexuale. Reprezentantul „Spiritelor formei” este Yehova. El produce așadar organele senzoriale; dacă ar fi acționat singur, el ar fi produs solidificarea completă în formă. Pentru evoluția în continuare devin importante două evenimente. Unul este formarea celor două sexe din motivele menționate înainte. Forma sexelor provine din Spiritele formei. Cu aceasta nu este dată însă și înclinația celor două sexe unul către celălalt, atracția unul către celălalt. Acest lucru apare din aceea că în viața celor două sexe se întrupează anumite ființe care coboară de pe o scenă străină: de pe Venus. Prin ele este integrată atunci Pământului iubirea în forma ei cea mai subordonată, ca atracție a sexelor unul către altul. Această iubire este chemată să se înnobileze din ce în ce mai mult, iar mai târziu să primească cele mai înalte forme. Pe de o parte ființele lui Venus cedează elementul atracției sexelor separate iar pe de altă parte ele fac ca rațiunea să poată deveni activă. Rațiunea își păstrează jumătate din capacitatea productivă pe care forța sexuală nu o folosește. Din acest motiv Monadele – mai întâi componenta lor Manas – care s-au format, așa cum s-a descris, în timpul ciclurilor Saturn, Soare și Lună – se cufundă atunci în organul rațiunii. Totuși acțiunea Monadelor ar fi rămas rece și seacă dacă trupul astral nu ar fi păstrat o astfel de influență încât omul să-și

41

exercite activitatea rațiunii sale cu mare pasiune. Această influență a provenit de la oamenii de pe Marte. Cei care au mediat această influență sunt ființe luciferice care pe Lună s-au înălțat deasupra treptei existenței umane pământești ulterioare dar nu au ajuns atât de departe încât să-și poată încheia odată cu Manvantara lunară evoluția lor lunară ca ființe Pitri. Ele aduc atunci ca inițiați forțele astrale ale lui Marte în corpul astral al omului și stimulează în el pasiunea pentru activitatea intelectului. Cu aceasta ele însuflețesc cunoașterea omului; ele îl stimulează către autonomie. Acesta este ajutorul dat de către principiul luciferic în evoluția omului. Desigur, ființele luciferice combină cunoașterea și cu interesul personal. Fiindcă ele aprind gândirea prin pasiune, iar aceasta produce interesul personal. Doar așa a fost posibil ca omul să facă Pământul util scopurilor lui, intereselor lui. Yehova ar fi dat numai forma organului rațiunii, iar Spiritele de pe Venus ar fi trezit în acesta doar un simț lipsit de pasiune; fiindcă ce putea fi dat de către ele în acest sens, a fost dat forței de reproducere.

42

Ființa lui Christos ca om macrocosmic inversat Dintr-o scrisoare către Marie von Sivers din 13 ianuarie 1906

Ne-am reprezentat „ființa” lui Christos ca om macrocosmic inversat, care este însă identic celui de-al doilea aspect al divinității, identic cu Logosul. Să ne imaginăm momentul dinaintea coborârii așa-numitei „Monade” (totalitatea Monadelor) pentru încarnarea în corpurile umane animale pregătite până atunci. Regnul animal de până atunci, în măsura în care apăruse, cu excepția mamiferelor, răspândise fizic tot ce trebuia să existe într-o ființă pentru omul inferior. În acești oameni-animale lemurieni a coborât lumea Monadelor, în timp ce componenta Manas se detașează mai întâi de componenta Budhi. În omul lemurian se încarnează astfel componenta Manas care se unește cu componenta Kama formând Kama-Manas, iar Budhi-Atma rămâne doar ca predispoziție legat cu Manas. Christos este așadar acea ființă care trezește pentru prima dată „Budhi” ca scânteie. De aceea este necesar ca ființa lui Christos să fie luată în posesie de către un Chela de gradul trei (Iisus). Așa trebuie să vedem evenimentul apariției lui Christos pe Pământ, ca inversarea procesului din lumea Monadelor față de ceea ce s-a petrecut cu „Adam”. Apostolul Pavel explică foarte clar acest lucru, când îl numește pe „Christos” „Adam inversat”. Evoluția istorică exterioară este doar simbolul real pentru evoluția spirituală interioară.

43

Numele zilelor săptămânii și evoluția omului Anexă la o scrisoare către Marie von Sivers din 25 noiembrie 1905

În succesiunea zilelor săptămânii iese în evidență evoluția sistemului nostru planetar. Trebuie să ne fie clar însă că din punct de vedere esoteric, Pământul este înlocuit cu planetele Marte și Mercur. Prima jumătate a evoluției pământești, de la început până la mijlocul perioadei atlanteene (rasele 1, 2, 3 și prima jumătate din rasa 4) se află într-o legătură esoterică cu Marte, iar a doua jumătate a evoluției pământești (a doua jumătate din rasa 4, rasele 5, 6, 7) se află într-o legătură esoterică cu Mercur. Pe când ființele care se dezvoltaseră pe Lună ieșeau din întunericul Pralaya (primul rond al Pământului), din om se dezvoltaseră următoarele: corpul fizic (începând cu Saturn), corpul eteric (începând cu Soarele), corpul senzației (începând cu Luna). După tot ce se pregătise începând cu Luna, se putea dezvolta – fără influență exterioară – în prima jumătate a Pământului (rondurile 1, 2, 3) sufletul senzației, care se contopește cu corpul senzației. Omul, conform tendinței existente în linia evolutivă ca ființă pregătită pentru a încremeni, ar fi fost construit potrivit următoarei scheme:

Dacă omul urma să evolueze mai departe, el avea nevoie de un nou impuls. Pe Pământ trebuiau să fie cultivate în prima jumătate a evoluției sale forțe care încă nu existau în timpul primelor trei întrupări planetare. Ființele care conduceau evoluția pământească au luat de pe Marte anumite forțe în prima jumătate a evoluției pământești; în timpul celei de a doua jumătăți ele le iau de pe Mercur. Prin forțele lui Marte, sufletul senzației (corpul astral) experimentează o înprospătare. El ajunge la ceea ce este numit în volumul meu „Teosofie” suflet al rațiunii. Prin forțele primite de pe Mercur, acest suflet al rațiunii este reîmprospătat, astfel încât el nu rămâne pe propria treaptă evolutivă, ci se deschide către sufletul conștienței. În sufletul conștienței se naște Sinea Spirituală (Manas). Acesta va fi pe Jupiter principiul stăpânitor al omului. În același fel va fi Spiritul Vieții (Budhi) pe Venus principiul stăpânitor și Omul-Spirit (Atma) pe Vulcan principiul stăpânitor al omului. Dacă se face o paralelă între componentele ființei omului și planetele cu forțele lor, cu condiția să existe și ultimele părți ale componentelor respective, atunci avem următoarea schemă:

44

Omul nu a fost pe Marte; dar al său suflet al rațiunii se află într-o astfel de relație esoterică față de această planetă, încât forțele lui provin din ea. Din punct de vedere spațial, acest lucru trebuie să fie înțeles așa, că Pământul înainte de a fi devenit eteric în al patrulea rond (așadar fizic), a trecut prin Marte, care pe atunci era eteric. Acest lucru trebuie înțeles schematic astfel:

Această trecere a durat chiar și când Pământul era fizic; în acest timp, ființele conducătoare ale planetei Marte au extras materia Kama necesară sufletului rațiunii, și cum acest vehicul fizic al sufletului este sângele cald (sângele Zeului Ares din războinic), a fost adăugat pe atunci Pământului fierul, care este o componentă a sângelui. Omul nu va trăi niciodată pe planeta Mercur, însă de la mijlocul perioadei atlanteene omul este în legătură cu materia Kama ( de fapt materia Kama-Manas) a planetei Mercur, iar ființele conducătoare i-au înzestrat sufletul conștienței cu forțe din acea materie. Prin această influență a planetei Mercur a ajuns mercurul ca vehicul fizic pe Pământ. În timpul evoluției Pământului în starea plastică, el va traversa planeta Mercur. Pământul va fi astral atunci, iar Mercur va fi eteric. Schematic, acest lucru arată astfel:

45

Inițiații au fixat acest întreg drum evolutiv al Pământului în succesiunea zilelor săptămânii:

1. ziua lui Saturn (Saturday în limba engleză) 2. ziua Soarelui 3. ziua Lunii 4. ziua lui Marte (mardi în limba franceză, Diustag în limba germană, diu

fiind echivalentul german al lui Ares, Mars, zeul războiului) 5. ziua lui Mercur ( mercredi în limba franceză, Wotanstag în limba

germană, Wotan fiind echivalentul german al lui Mercur; vezi Tacitus Germania)

6. ziua lui Jupiter (jeudi în limba franceză, Donarstag în limba germană, donar fiind echivalentul german al lui Jupiter)

7. ziua lui Venus (vendredi în limba franceză, Freyatag în limba germană, Freya fiind echivalentul german al lui Venus)

8. ziua lui Vulcan nu este redată, fiind o recapitulare, așa cum octava este recapitularea primei note muzicale.

În școlile oculte este predată încă o legitate a zilelor săptămânii, care nu este în contradicție cu prima, ci este complet în acord cu aceea. Ea constă în faptul că o zi este compusă din patru părți și fiecare parte este alocată unei planete. Întregul are atunci ca temelie succesiunea planetelor la anumite intervale distanță de Pământ; și anume

46

Avem așadar: Dimineața După-amiaza

' Înainte de miezul nopții După miezul nopții

Prima zi

Luna 1 Luni

Venus 2 [Mercur]*

Mercur [Venus]*

3 Soare 4

A doua zi

Marte 5 Marți

Jupiter 6 Saturn 7 Luna 8

A treia zi

Mercur 9 Miercuri

Venus 10 Soare 11 Marte 12

A patra zi

Jupiter 13 Joi

Saturn 14 Luna 15 Mercur 16

A cincea zi

Venus 17 Vineri

Soare 18 Marte 19 Jupiter 20

A șasea zi

Saturn 21 Sâmbătă

Luna 22 Mercur 23 Venus 24

A șaptea zi Soare 25

Duminică

Marte 26 Jupiter 27 Saturn 28

* În rubrica „Prima zi”, Rudolf Steiner în mod sigur a scris greșit: Venus și Mercur trebuie să fie schimbate una cu alta. Vezi schița anterioară (facsimilul manuscrisului). Dacă am scrie așadar planetele corespunzătoare sferturilor de zi în succesiunea Lună, Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter, Saturn, apoi am începe din nou: Lună, Mercur, apoi am repeta de atâtea ori, încât să avem din nou Luna pe primul loc, atunci sunt create șapte zile. Această clasificare are la bază relația dintre 4 (tetragrama) și 7. Sensul este că primei părți a zilei îi corespunde una din părțile de bază ale planetei de care aparține potrivit forțelor sale:

47

Printr-o astfel de legitate se observă cum este construit omul din Macrocosmos și prin aceasta are cele mai diverse raporturi cu constelațiile Macrocosmosului.

48

Cosmologie teosofică

Trei conferințe ținute în ramura din Berlin în 26 mai, 2 și 9 iunie 1904

Joia viitoare voi vorbi despre cosmologia teosofică, despre reprezentările pe care

trebuie să le dea teosofia referitor la formarea Universului. Cei care sunt interesați de aceste probleme, vor audia multe lucruri pe care probabil încă nu le știu din literatura teosofică obișnuită. Conferințe despre elemente de teosofie aș

dori să țin ceva mai târziu în viitor.

(Berlin, 23 mai 1904, lunea de Rusalii, GA 93, pag. 21)

49

Prima conferință Berlin, 26 mai 1904

Ciclul despre elementele fundamentale ale teosofiei, pe care l-am anunțat cu câtva timp în urmă, va putea fi ținut abia mai târziu când poate că va fi mai mult auditoriu. Am amânat aceste conferințe și m-am decis ca începând de joia viitoare să expun ceva despre cosmologie, despre evoluția lumii, adică despre învățătura privind formarea lumii și despre formarea omului în cadrul acestei lumi în sens teosofic. Sunt foarte conștient că prin aceasta intenționez să tratez unul dintre cele mai dificile capitole ale învățăturii teosofice și vă pot spune că în unele loje ale noastre s-a decis să nu se trateze deocamdată acest capitol, fiindcă este prea dificil. Totuși eu m-am decis să fac acest lucru, fiindcă eu cred că prin indicațiile pe care sunt în stare să le dau, ar putea fi de folos unora. Dacă nu vom putea pătrunde complet un lucru atât de dificil, vom putea păstra totuși impulsurile care ne pot servi în viitor să pătrundem mai profund în această materie. Cei care sunt deja de mai multă vreme în Mișcarea teosofică, vor ști că întrebările: Cum a luat naștere lumea? Cum s-a dezvoltat ea treptat până în momentul când ființe de felul cum suntem noi pot locui în această lume? – aparțin celor mai importante întrebări care vor fi tratate în Mișcarea teosofică. Nu doar una din primele cărți care au îndreptat atenția în Occident asupra concepțiilor străvechi despre lume, lucrarea „Isis dezvăluită” a doamnei H.P. Blavatsky, a tratat astfel de probleme privind formarea și evoluția lumii, ci și cartea căreia noi îi datorăm probabil cea mai mare parte din numărul aderenților noștri, „Buddhismul esoteric” a lui Sinnett. Cum se formează un sistem solar, cum se formează planetele și cum se formează constelațiile? Cum a evoluat Pământul nostru, ce trepte a parcurs și ce trepte mai poate încă să parcurgă? Acestea sunt întrebările tratate cu toată amploarea în volumul „Buddhismul esoteric”. Apoi la sfârșitul anilor ”80 a apărut lucrarea „Doctrina secretă” a doamnei Blavatsky, tratând în primul volum din nou întrebarea: Cum s-a dezvoltat sistemul solar? – iar în volumul al doilea întrebarea: Cum s-a dezvoltat omenirea pe Pământul nostru? Este necesar să indic asupra unui anumit punct, pentru a arăta toată dificultatea. Dacă veți studia primul volum al lucrării ”Doctrina secretă” a doamnei Blavatsky, veți afla că o anumită parte a afirmațiilor care sunt în lucrarea „Buddhismul esoteric” al lui Sinnett sunt desemnate ca fiind parțial false și parțial adevărate. Aceste lucruri au fost parțial înțelese greșit, parțial înfățișate confuz de către scriitorii teosofi. Doamna Blavatsky a trebuit să corecteze aceste concepții. Ea spunea că, referitor la cosmologia teosofică, ar exista un fel de babilonie a limbajului și că nici măcar personalitățile conducătoare ale Societății Teosofice nu s-ar fi priceput la aceste probleme. Dvs. știți că învățăturile „Doctrinei secrete” au fost comunicate de către mari Maeștri care sunt cu mult înaintea evoluției noastre. Deja înaintea

50

„Doctrinei secrete” a apărut o carte în care Sinnett, autorul „Buddhismului esoteric”, a publicat un șir de scrisori ale unui Mahatma. De aici vedem dificultățile care se opun înțelegerii acestei doctrine oculte și înțelegem că cei care, ca Sinnett și Blavatsky, s-au străduit să asimileze aceste învățături, au suspinat sub dificultatea de a înțelege învățăturile care li s-au oferit. O, așa spunea un Învățător, voi, care v-ați obișnuit cu altă înțelegere a lucrurilor, nu puteți înțelege ceea ce avem să vă spunem, deși vă străduiți foarte mult. – Dacă ne punem înainte această afirmație, atunci trebuie să vedem dificultățile. Pretutindeni unde s-a vorbit despre cosmologie, au luat naștere păreri greșite. Acum, fiind bine întemeiate cele spuse, aș cere puțină îngăduință dacă încerc să contribui cu ceva la această doctrină. Aș dori să arăt încă de la început ceva ce clarifică poziția cosmologiei teosofice în privința științei actuale și a metodelor ei. Ar putea veni cineva să spună: Iată cercetările pe care le-au făcut astronomii noștri; acest lucru îl datorăm telescoapelor, metodelor matematice și fotografice care ne-au condus la cunoașterea stelelor îndepărtate. – Știința actuală cu metodele ei sistematice pare – după părerea lor – să aibe numai și numai ea pretenția de a descrie ceva despre dezvoltarea sistemului solar. Ea pare să aibă dreptul de a interzice ceea ce se spune din alte părți referitor la formarea și dezvoltarea sistemului solar. Unii astronomi ne vor obiecta: Ceea ce ne spuneți voi teosofii despre cosmologie, sunt învățături străvechi pe care le-au predat caldeenii sau preoții Vedelor și care aparțin celor mai vechi tezaure de înțelepciune ale omenirii; dar ce importanță mai poate avea ceea ce s-a spus cu mii de ani înainte, fiindcă abia de la Copernic astronomia a luat o formă cât de cât sigură. – Așadar, ceea ce se află în primul volum al scrierii „Doctrina secretă” a doamnei Blavatsky, pare doar să tulbure ceea ce ne lămuresc astronomii înzestrați cu telescoape și cu alte echipamente. Dar teosoful nu trebuie să intre în contradicție cu ceea ce afirmă astronomul. Nu este necesar acest lucru, deși există teosofi care cred că astronomia actuală trebuie combătută pentru a avea loc propria doctrină. Eu știu foarte bine că spiritele conducătoare ale Mișcării teosofice cred că astronomii pot primi învățătură. Printr-un exemplu simplu vrem să iluminăm punctul de vedere al teosofilor față de cel al astronomilor. Luați în considerare un poet a cărui muncă ne bucură și ne încântă. Acest poet va găsi probabil într-o altă persoană un biograf care va încerca să ne facă să înțelegem spiritual-sufletescul pe care poetul îl are în sine. Există însă și o altă posibilitate de observare, cea fiziologică, cea spiritual-științifică. Să presupunem că un naturalist studiază poetul. El studiază, desigur, numai raporturile fiziologice și fizionomice ale poetului, doar acele raporturi îl interesează; el îl studiază din punct de vedere natural-științific și ceea ce poate vedea și combina prin punctul de vedere natural-științific, aceea ne va putea spune despre poet. Noi, ca teosofi, am spune că naturalistul îl descrie pe poet din punctul de vedere al planului fizic. Acest naturalist nu vă va spune însă nici un cuvânt despre ceea ce noi numim biografia poetului, despre spiritual-sufletescul său. Deci avem

51

două feluri de observare care se desfășoară unul lângă altul, care nu trebuie să se ciocnească unul cu celălalt. De ce nu ar trebui să se desfășoare observarea natural-științifică alături de observarea spiritual-sufletească și fiecare să aibă valoare în felul său? Aceasta nu este o interferență a unuia în celălalt. Așa este și cu cosmologia spiritual-științifică, cu ceea ce ne spun astronomii noștri despre Univers și despre evoluția sistemului solar. Ei vor spune ceea ce poate fi accesibil simțurilor exterioare. Alături de aceasta este posibil însă și un punct de vedere spiritual-sufletesc, iar dacă Universul este înțeles astfel, atunci nu ne vom ciocni niciodată cu astronomia; cele două puncte de vedere vor fi în opoziție uneori, fiindcă ele merg alături una față de cealaltă, ele nu depind unul de altul. Pe când fiziologia natural-științifică a creierului, de exemplu, nu era atât de departe ca azi, mai existau oameni care ofereau biografii ale spiritelor importante. Astronomul nu poate obiecta că punctul de vedere ocult ar fi depășit și imposibil, deoarece Copernic a întemeiat astronomia pe o altă bază. Sursele oculte sunt complet altele; ele au existat cu mult timp înainte ca ochiul să fie instruit să contemple cerul prin telescop, cu mult timp înainte ca tehnica fotografică să ajungă atât de departe încât să fotografieze stelele. Investigația copernicană are complet altceva de spus decât investigația ocultă; cele două forțe din sufletul uman nu depind una de alta. Forța care ne dă explicații despre spiritual-sufletesc merge atât de departe în urmă, încât nici un istoric nu ne poate spune unde începe acest mod de observare a Universului. Nu este posibil să aflăm cum au ajuns spiritele conducătoare la aceste puncte de vedere oculte. Școală ocultă a existat și în Europa deja înainte de întemeierea Societății Teosofice în anul 1875. Pe atunci, știința depre care noi vorbim public azi, era comunicată, desigur, numai în cercuri restrânse. A existat o lege severă, de a nu lăsa știința să acționeze în afara acestei școli. Dacă cineva voia să pășească într-o școală, el trebuia să lucreze sever asupra sa, înainte de a i se comunica primele adevăruri. Se pleca de la ideea că omul trebuie mai întâi să ajungă matur pentru a asimila aceste adevăruri. Au existat în școală multe grade prin care omul se înălța, grade de probă; cine nu era recunoscut ca suficient de matur, trebuia să se pregătească mai departe. Dacă aș vrea să vă descriu aceste grade, v-aș ameți în fața severității acestei căi. Lucrurile despre evoluția lumii erau povestite numai celor mai deosebite persoane, și numai celor aflați pe treptele cele mai înalte erau ele comunicate. În secolul 17, care a avut o mare influență asupra culturii, această știință era în mâinile Mișcării Rosicruciene. Această Mișcare a plecat inițial de la știința orientală și a fost comunicată pe atunci aderenților în cele mai diverse grade. La sfârșitul secolului 18 și în special la începutul secolului 19 această școală ocultă a dispărut din cultura Europei iar ultimii rosicrucieni s-au retras în Orient. Era timpul în care oamenii trebuiau să-și ordoneze raporturile de viață conform științei exterioare; s-a inventat mașina cu abur, s-a pornit cercetarea natural-științifică a celulei și așa mai departe. La aceasta nu a avut nimic de spus înțelepciunea ocultă, iar cei care ajunseseră pe cele mai înalte

52

culmi ale acestei înțelepciuni, cei ajunși pe cele mai înalte grade, s-au retras în Orient. Au existat într-adevăr și mai târziu școli oculte, totuși ele ne pot interesa puțin acum; eu trebuie să le menționez, fiindcă doamna Blavatsky și domnul Sinnett, pe când primeau știința cosmologică din școlile oculte buddhiste tibetane, au mers pe atunci la sursele de bază. O dezvoltare spirituală îndelungată în Europa a adus creierul european, capacitatea de gândire europeană atât de departe, încât au existat dificultăți pentru înțelegerea adevărurilor oculte. Aceste adevăruri au fost înțelese foarte greu. Pe când această primă știință despre cosmologia teosofică pătrundea în public parțial prin scrierea „Buddhismul esoteric” și parțial prin scrierea „Doctrina secretă”, aderenții școlilor oculte ascultau cu atenție și li se părea ciudat că regula severă de a nu lăsa nimic să iasă în afara granițelor școlii lor, a fost încălcată. Aderenții Mișcării Teosofice știau însă că era necesar să comunice ceva despre știința respectivă. Știința occidentală însă nu putea întreprinde nimic cu cele comunicate, fiindcă nimeni nu era în stare să verifice ceea ce scrisese doamna Blavatsky și domnul Sinnett. În special cu acel poem cosmologic minunat care constă din așa-numitele strofe Chan și care este pus la începutul celor două volume „Doctrina secretă” nu se știa întreprinde nimic. Aceste strofe care ne povestesc istoria Universului, au fost puse la îndoială referitor la autenticitatea lor; nici un naturalist nu putea întreprinde nimic cu ele. A existat un cercetător, un orientalist pe care eu îl admir foarte mult, Max Müller, care s-a transpus energic în înțelepciunea orientală. Tot ce îi era accesibil ca înțelepciune orientală, a fost făcut accesibil europenilor de către Max Müller. Dar nici Max Müller și nici alți cercetători europeni nu știau ce să întreprindă cu ceea ce a publicat doamna Blavatsky. Pe atunci exista numai părerea că ceea ce se află în scrierea „Doctrina secretă” ar fi pură fantezie. Erudiții nu găsiseră în cărțile hinduse nimic referitor la conținutul scrierii menționate. Doamna Blavatsky spunea că unde ar fi secretele lor, s-ar găsi încă mari comori ale literaturii vechi, că ceea ce este mai important referitor la această înțelepciune ar fi fost păstrat ascuns de ochii erudiților europeni. A fost puțin ceea ce a putut fi comunicat din respectiva înțelepciune, fiindcă modul de gândire european nu a putut să o înțeleagă niciodată; lipseau comentariile care conțineau cheia înțelegerii. Cărțile care arătau cum trebuie să fie înțelese propozițiile respective, ar fi păzite cu cea mai mare grijă de către tibetanii instruiți, așa spunea doamna Blavatsky. Însă și alți predecesori afirmau că prin această literatură s-a arătat și istoric faptul că a existat o înțelepciune străveche care era mult superioară în lucruri spirituale față de ceea ce știe azi lumea. Înțelepții primordiali spun că această înțelepciune străveche este dată în acele cărți care au păstrat-o cu grijă, și că ea nu ne-a fost transmisă de către oameni asemenea nouă, ci că provine de la ființe superioare, provine din surse divine. Orientalii vorbesc despre o înțelepciune divină străveche. Max Müller spunea însă într-o prelegere ținută în fața studenților săi că cercetarea nu dă posibilitatea

53

să afirme faptul că a existat o astfel de înțelepciune străveche. Un mare erudit brahman cunoscător al limbii sanscrite, auzind această opinie a lui Max Müller prin intermediul doamnei Blavatsky, a spus: O, dacă Max Müller ar fi brahman și aș putea să-l conduc într-un templu, atunci el s-ar convinge că există o înțelepciune divină străveche. Acele lucruri pe care le comunică doamna Blavatsky prin strofele Chan, au fost create parțial din astfel de surse ascunse și făcute accesibile de către ea. Dacă doamna Blavatsky însăși ar fi născocit aceste strofe, atunci ne-am afla în fața unui miracol mult mai mare. Noi nu suntem însă îndrumați să luăm din scrieri vechi comunicările oculte despre formarea sistemului solar. Există în om forțe care îl califică să privească și să cerceteze el însuși adevărurile, dacă el își cultivă aceste forțe în modul just. Ce poate experimenta omul în acest fel, se potrivește perfect cu ceea ce aduce doamna Blavatsky din Extremul Orient. S-a dovedit că și în Europa ocultiștii au păzit o știință care s-a transmis din generație în generație de la Maestru la discipol și nu a fost niciodată încredințată cărților. Ceea ce a comunicat Blavatsky în scrierea „Doctrina secretă”, ocultiștii au putut dovedi cu propria lor știință, înainte de toate cu ceea ce ei au dobândit prin propriile capacități. Și cel ce este instruit prin metoda europeană este capabil să verifice lucrurile expuse în „Doctrina secretă” a lui Blavatsky. S-a verificat și confirmat ceea ce este expus în scrierea ei, dar este totuși dificil pentru ocultiștii europeni să se orienteze cu acea scriere. Doar un singur lucru ar trebui să fie menționat: Știința ocultă europeană a fost determinată într-un mod foarte precis de către influențele creștine și cabalistice și a primit de acolo un caracter unilateral. Dacă însă facem abstracție de aceasta și mergem în urmă la temelia acestei științe, atunci este posibilă o armonie deplină cu ceea ce ne-a fost accesibil prin doamna Blavatsky. Deși a fost posibilă o verificare a ceea ce ne-a dat doamna Blavatsky drept cosmologie, este dificil a face inteligibil erudiților despre ce este vorba când se vorbește din știința ocultă despre formarea Universului. Este uimitor, desigur, ce realizează erudiții la descifrarea documentelor vechi, cum își dau osteneala să descifreze cuneiformele babiloniene și hieroglifele egiptene; Max Müller însuși spune însă că ceea ce au găsit ei din aceste inscripții, nu dă încă nici o imagine despre istoria formării Universului. Vedem cum erudiții lucrează oarecum la coajă, dar nu pătrund în miez. Nu este nimic de spus împotriva marii atenții și a muncii migăloase a savanților. Vreau doar să atrag atenția asupra cărților care au fost publicate cu prilejul discuțiilor din jurul Bibliei. Acestea toate sunt munci migăloase; dar erudiții rămân blocați la coajă. Se simte că ei nu au nici o idee despre căile care duc la cheia acestor taine. Este ca și când cineva începe să traducă o carte dintr-o limbă străină în limba sa. Traducerea este imperfectă. La fel este și cu traducerile de către erudiții actuali ale vechilor mituri ale Creației. Ele sunt mutilări ale străvechilor învățături de înțelepciune, așa cum ne-au fost comunicate în școlile secrete din generație în generație. Numai cei care au ajuns

54

la un anumit grad de inițiere au putut ști ceva despre aceste învățături. În finalul acestor conferințe voi reveni la aceste lucruri. Inițiații sunt așadar cei care pot ajunge la aceste lucruri prin propria experiență. Dvs. veți întreba: Ce este un inițiat? Se vorbește în teosofie și în societățile oculte atât de mult despre inițiați? – Un inițiat este cel care și-a dezvoltat în sine într-un grad înalt forțe care dormitează în fiecare om, care pot fi însă dezvoltate de către el. Inițiatul le-a cultivat și le-a însușit până la un astfel de grad și poate înțelege ce fel de forțe sunt în Cosmos, în sistemul solar, forțe care intră in discuție pentru ceea ce vreau eu să explic aici. Așadar, dvs. veți spune: Ni se spune întotdeauna că există astfel de forțe oculte care dormitează în om, care însă nu ne sunt conștiente. – Aceasta este doar o neînțelegere. Misticul, ocultistul nu afirmă nimic, absolut nimic altceva decât poate afirma orice savant în domeniul său. Gândiți-vă că cineva vă spune un adevăr matematic. Dacă dvs. nu ați învățat niciodată matematică, atunci nu aveți cunoștințele necesare pentru verificarea acelui adevăr. Nici un om nu va contesta că pentru evaluarea unui adevăr matematic trebuie să fie însușite mai întâi aptitudinile necesare. Nici o autoritate nu poate decide asupra unui astfel de adevăr, doar cel care l-a experimentat îl poate judeca. La fel și asupra unui adevăr ocult poate decide doar cel care a experimentat un astfel de adevăr, a viețuit un astfel de adevăr. Contemporanii noștri pretind însă de la ocultist că el ar trebui să dovedească nemijlocit pentru capacitatea de înțelegere obișnuită ceea ce el are de spus. Pentru aceasta se invocă afirmația: Ce este adevărat, trebuie să fie dovedit, și oricine trebuie să poată înțelege. – Ocultistul însă nu afirmă nimic altceva decât afirmă orice savant în domeniul său, și nu pretinde nimic altceva decât pretinde orice matematician. Acum ne putem întreba: De ce sunt expuse azi în general adevăruri oculte? Calea pe care au mers școlile oculte până acum a fost aceea ce a păzi știința în cercuri restrânse. Pe această cale merg ocultiștii „autentici” întotdeauna. Cine are însă experiență și recunoaște semnele timpului nostru, acela știe că acest lucru nu mai este just azi. Tocmai împrejurării că acest lucru nu mai este just azi i se datorează nașterea Mișcării teosofice mondiale. Ce este cultivat cel mai mult în epoca actuală, este rațiunea. Gândirii noaste combinatorii în legătură cu simțurile îi datorăm rezultatele din industrie și tehnică. Această rațiune, această intelectualitate și-a sărbătorit cel mai mare triumf al său în secolul 19. Gândirea exterioară, logică nu a fost niciodată atât de dominantă ca azi. Când eu vă spuneam că înțelepții orientali posedau o înțelepciune străveche, ei posedau aceasta într-o complet altă formă decât în forma gândirii actuale. Nici cei mai mari Maeștri ai Orientului nu aveau această agerime a gândirii logice, această logică pură; lor nu le era necesară aceasta. De aceea le era dificil să o înțeleagă. Ei aveau intuiție, privire lăuntrică. Intuiția adevărată nu se dobândește prin gândire logică, nici prin gândire combinatorie, ci un adevăr stă nemijlocit în fața respectivului. El știe acel adevăr. Nu trebuie să-l dovedească.

55

Acum îndrumătorii Mișcării teosofice au dreptul să comunice o anumită parte a adevărurilor oculte. Noi avem dreptul să îmbrăcăm în formele de gândire ale vieții moderne înțelepciunea care ne-a fost transmisă în forma intuiției. Gândul este o forță ca forța electricității, o forță ca forța aburului, o forță ca forța căldurii; cine asimilează aceste gânduri care au fost expuse în Mișcarea teosofică și nu le întâmpină cu suspiciune de la început, în el sunt o forță aceste gânduri. Auditorii nu observă acest lucru la început, abia mai târziu răsare germenul. Nici un îndrumător teosof nu pretinde altceva decât să fie audiat. El nu pretinde credință oarbă, ci doar audiere. Punctul de plecare just nu este nici acceptarea credulă și nici respingerea neîncrezătoare. Cel ce audiază trebuie doar să cugete la gândurile care i-au fost comunicate, liber de credință și îndoială, liber de da și nu. El trebuie să se situeze într-o poziție „neutră” și să lase să acționeze „de probă” învățăturile în spirit. Cine lasă să acționeze asupra sa astfel învățăturile teosofice, acela are nu doar gânduri, ci în el se revarsă o forță spirituală care acționează asupra lui și îl stimulează. Fiindcă cultura vest-europeană a cultivat gândirea atât de mult, de aceea află oamenii cel mai ușor accesul prin gândire. Nici creștinii cei mai credincioși nu mai pot să-și facă azi nici o reprezentare despre felul în care s-a crezut odinioară. Aceste izvoare ale credinței nu mai curg azi. Noi trebuie să ne stimulăm azi complet altfel gândirea. Fiindcă odinioară gândirea nu a fost cultivată, de aceea comunicările spirituale au putut fi date numai în școlile oculte. Azi trebuie să ne îndreptăm cu spiritualul către forța gândirii, atunci aprindem gândurile astfel încât ele trăiesc în noi. Conferențiarul spiritual vorbește într-un complet alt mod auditorilor săi decât conferențiarul obișnuit. El vorbește astfel încât un fel de fluid spiritual, de forțe spirituale radiază din el. Auditorul trebuie să primească un gând ca ceva complet obiectiv, fără a spune da sau nu, să trăiască cu acel gând, să mediteze la el și să-l lase să acționeze asupra lui. Apoi prin gânduri va fi stimulată forță în noi. Trebuie să comunicăm azi adevărurile oculte despre nașterea Universului și despre formarea sistemului solar în forma gândirii europene și a științei moderne. În această direcție, conferințele care urmează vor trata despre stările care au precedat formarea Pământului nostru. Suntem conduși în urmă în vechile timpuri, când din întunericul crepuscular s-a format acea ființă care apoi a devenit om. Suntem conduși pe acea treaptă pe care omul a fost primit de către forțele pământești, unde el a fost înconjurat cu materie pământească, până în punctul în care se află el azi. Vom face cunoștință cu evoluția prepământească și pământească a sistemului nostru solar și vom vedea cum dă teosofia o perspectivă asupra viitorului, vom vedea încotro se îndreaptă evoluția lumii noastre. Vrem să arătăm toate acestea fără a ne opune reprezentărilor astronomilor actuali. Dacă dezvoltăm în noi forțe latente, vom privi noi înșine marele țel către care ne îndreptăm: dobândirea înțelepciunii cosmologice. Lăsați această înțelepciune cosmologică să ne privească în orele următoare.

56

A doua conferință 2 iunie 1904

După remarcile introductive de joia trecută aș dori să încep acum să vă dau o schiță a evoluției lumii, așa cum o putem da conform cunoașterii noastre teosofice. Vă rog să țineți seama de faptul că, findcă avem doar câteva ore la dispoziție, vă pot da numai o schiță în care pot fi indicate doar câteva lucruri. Poate că va apărea o ocazie de a le dezvolta mai târziu. Înainte de a urmări în sens teosofic istoria evoluției Universului și înainte de toate formarea planetei noastre pământești, trebuie să ne însușim câteva idei pe care omul occidental, prin faptul că s-a îndeletnicit timp îndelungat exclusiv cu aspectele fizice, nu le mai posedă. În orice carte care tratează despre cosmologie este îndreptată mereu atenția către aceea că noi avem nevoie să aruncăm doar o privire în spațiul cosmic pentru a vedea cum mii și mii de lumi se desfășoară în fața privirii noastre, lumi care sunt la fel ca sistemul nostru solar, și că Pământul nostru, planeta pe care timp de milioane de ani s-a desfășurat viața noastră ar arăta doar ca un mic firicel de praf printre aceste lumi; și cum o ființă vie minusculă de pe acest firicel de praf din Univers ar fi omul însuși. Toate aceste lucruri erau cunoscute de către științele naturii de la apariția teoriei copernicane. Ni se spune din partea științei cât de fals ar fi că omul în vechile timpuri a privit Pământul ca punctul central al lumii și a crezut că ceea ce se petrece la nivel cosmic ar fi doar o pregătire pentru propria existență umană. Ni s-a întipărit de către știință cât de mic este omul în comparație cu Universul. Ar fi o aroganță a omului să creadă că lumea, așa cum e ea plăsmuită, ar fi plăsmuită doar de dragul lui. Chiar Schiller a îndreptat împotriva acestei concepții și acestui mod de percepere frumoasele cuvinte „Către astronomi”: Nu-mi vorbiți atât de mult despre nebuloase și Sori!

Natura este mare doar fiindcă vă dă ocazia să numărați? Subiectul vostru este desigur cel mai grandios din spațiu; Dar, prieteni, grandiosul nu locuiește în spațiu.

Goethe, despre care știți din alte conferințe că avea cunoștințe oculte, își exprimă gândurile despre acest punct cam așa: Pentru ce ar exista întreaga lume cu sistemele ei solare și cu stelele ei, dacă nu pentru om, pentru ca el să se bucure de toate acestea? –Vedeți dvs., oameni cu o adevărată concepție spirituală despre lume ca cei doi nu s-au putut mulțumi cu ideea despre neînsemnătatea omului și despre firicelul de praf constituit de planeta noastră Pământ. Să luăm acum în considerare în sens teosofic cosmologia și pe om în legătura sa cu întreaga istorie a evoluției. Trebuie să aduc aici câteva reprezentări. Să privim odată ce poziție ocupă omul actual în lume din punct de

57

vedere cosmologic. Tot ceea ce poate cuprinde omul cu simțurile – fie simțurile grosiere cotidiene, fie cele mai subtile pe care ni le pot oferi științele naturii cu microscoapele lor și metodele lor de analiză – tot ceea ce ne întâmpină aici ca om, este în definitiv numai omul exterior, fizic. Cei care au audiat deja frecvent conferințe teosofice știu că acest om exterior este numai învelișul, manifestarea exterioară a omului propriu-zis, interior. Ce este așadar omul fizic? Dacă studiați omul fizic din punct de vedere anatomic, atunci veți afla că el constă din diferite sisteme: din sistemul osos și din cel muscular, din sistemul nervos care s-a format într-un creier, și așa mai departe. Știți de asemenea că creierul este organul gândirii. Ca teosofi, dvs. știți și că nu creierul este cel care gândește, ci creierul este doar un instrument, că ființa propriu-zisă a omului se folosește de creier doar ca de un organ al gândirii. Această ființă care gândește în om nu poate fi percepută cu instrumentele senzoriale fizice; ea nu poate fi văzută nici măcar de cel ale cărui simțuri astrale sunt deschise. Este necesar un simț al clarvederii foarte dezvoltat pentru a putea percepe efectiv ceea ce gândește în om. În sens teosofic noi desemnăm ceea ce gândește în om drept adevărata Sine a omului. Acest nucleu interior al ființei, această adevărată Sine a omului este natura spirituală. Nu este ceva ce ocupă un spațiu și nici ceva ce se desfășoară în timp. Este atemporal și aspațial, există dincolo de timp și de spațiu, este etern. O descriere a acestei Sine găsiți în conferințele mele despre Devachan, și o descriere exactă veți putea găsi în cartea mea care va apărea în zilele următoare, referitoare la „Teosofie”. Pentru a putea trăi și gândi în această epocă actuală de evoluție a umanității, Sinea Spirituală are nevoie de un creier fizic. Noi am putea percepe cu această Sine Spirituală fără creierul fizic în lumea astrală și în lumea devachanică sau mentală, dar în această lume exterioară noi putem percepe doar cu creierul fizic. Dacă vrem să înțelegem omul actual, atunci trebuie să spunem: Omul actual este o Sine Spirituală care se încarnează într-un creier fizic. Acest creier fizic trebuia însă mai întâi să ia naștere, trebuia să se dezvolte, el nu este etern ca Sinea spirituală. Putem urmări Sinea spirituală înapoi până în infinitul timpurilor trecute și îl putem urmări de asemenea până în infinitul timpurilor viitoare. De la un anumit moment, Sinea spirituală s-a îmbrăcat cu creierul, a dat naștere creierului, a plăsmuit creierul în mod corespunzător propriei sale esențe. Nu putem plăsmui un astfel de organ în natura fizică. Ar fi imposibil ca cineva să creeze un creier viu în spațiu printr-un proces oarecare. Ar fi un lucru artificial, dar nu un creier viu de care să se poată servi un spirit ca de un instrument. Prin faptul că a putut lua naștere un astfel de creier, au trebuit să se dezvolte mai înainte alte organe. Un creier se poate dezvolta doar într-un astfel de corp fizic cum este corpul uman. De aceea a fost necesar ca evoluției creierului nostru să-i preceadă evoluția restului corpului uman. Dacă privim în urmă la stadiile evolutive care au precedat stadiul nostru actual, atunci vedem cât de lent s-a format ceea ce posedă omul ca instrument al său prin care el se pune de acord cu ambianța. Stimat auditoriu, faptul că omul cu Sinea sa

58

Spirituală a primit astfel de organe care l-au putut conduce în acest fel la înțelegerea lumii, acesta este țelul și scopul evoluției noastre pământești actuale. Tot ce s-a petrecut pe acest Pământ de milioane de ani a fost cu scopul ca evoluția să poată atinge punctul în care o Sine Spirituală să se poată servi de un creier. Transpuneți-vă odată cu mine un moment în urmă în punctul de început al evoluției noastre pământești. Cel care are vederea mentală cultivată va avea înaintea sa următoarea percepție: La începutul evoluției noastre planetare Sinea noastră Spirituală atinsese o anumită treaptă a existenței sale. Fiecare dintre noi era pe atunci, pe când Pământul era în stare de germene, pe o anumită treaptă a evoluției. Dvs. puteți gândi toate Sinele Spirituale care sunt, au fost sau vor fi încarnate pe pământul nostru azi, transpunându-le în momentul când a început evoluția noastră pământească. Dvs. toți ați existat deja pe atunci, desigur nu așa cum sunteți azi, ci într-o complet altă stare. În evoluția pământească noi avem o misiune foarte precisă; omul trebuie să devină ceva prin această evoluție pământească. Îngăduiți-mi să vă indic în câteva cuvinte ce era Sinea Spirituală pe când ea apărea în evoluția pământească. Pe când se afla în fața porților existenței noastre pământești, Sinea noastră Spirituală avea o complet altă conștiență decât avem noi azi. Noi putem înțelege acest lucru dacă ne transpunem în situația unui om care visează și care nu este în stare să conceapă idei referitoare la imaginile care trec rapid și ușor prin fața conștienței sale, ci le-a așezat pur și simplu în fața sa și le vede desfășurându-se în fața sa ca o panoramă. Fiecare Sine Spirituală în parte a avut această conștiență de vis și a trebuit să parcurgă evoluția pământească și trebuie să o parcurgă în continuare pentru a evolua de la conștiența înăbușită a priveliștii în imagini la conștiența clară, luminoasă, abstractă. Starea de conștiență de vis în care era Sinea Spirituală la începutul evoluției pământești este comparabilă cu cea a animalului dar înălțimea conștienței nu este aceeași. Misiunea pe care o are de îndeplinit Sinea noastră Spirituală în timpul desfășurării acestei perioade planetare este de a face conștiența din ce în ce mai luminoasă; iar când vom ieși în viitorul îndepărtat din această evoluție pământească, vom fi adus această conștiență luminoasă, clară până la cea mai înaltă culme. Ființele care au intrat pe atunci în evoluția pământească le numim „Pitris” adică „Tați”. Astfel de Pitris eram noi pe atunci; noi ne-am însușit această natură Pitri în starea de odinioară a evoluției. Înainte de a fi intrat în evoluția pământească, noi am parcurs deja trepte premergătoare și ne-am ridicat prin muncă până la starea de vis a ființelor Pitri. Noi știm așadar unde ne aflam pe când începea evoluția pământească. Ființele Pitri trebuiau să se înconjoare treptat cu toate acele organe de care aveau nevoie pentru ca prin intermediul unui creier fizic din interiorul corporalității fizice pe care o cunoaștem azi să se poată pune de acord cu ambiața care este de asemenea fizică. Ultimul lucru pe care omul trebuia să-l atingă - și care reiese din considerațiile anterioare – era:

59

pentru ca Sinea sa să poată gândi în fizic, el însuși trebuia să devină o ființă fizică gânditoare. Acum ajung la a doua reprezentare pe care trebuie să o expun. Dacă examinați creierul, dacă îl investigați pe toate părțile în mod științific, atunci veți găsi că acest creier uman, dacă este investigat doar cu simțurile, constă din aceleași substanțe și este dirijat de aceleași forțe ca și restul ființelor fizice de pe Pământ. Dacă priviți un cristal de munte, o bucată de calcit, o bucată de sare gemă, o plantă, un animal și le investigați chimic și fizic, atunci veți afla că întreaga natură fizică, în măsura în care poate fi văzută cu ochii, poate fi apucată cu mâinile, constă din aceleași forțe chimice și fizice care acționează în regnul mineral, în regnul vegetal și în regnul animal. De aceea noi spunem în teosofie: Pentru ca omul să poată atinge treapta sa evolutivă actuală, el a trebuit să își îmbrace Sinea Spirituală cu un corp mineral. Sinea Spirituală și-a creat un corp mineral. Acest proces a avut nevoie de un timp îndelungat și nu s-a încheiat nici azi. Omul va evolua în viitor mai departe în acest înveliș mineral. Există încă organe în stare de germene în corpul nostru, care trebuie să se mai formeze, simțuri noi care azi sunt doar schițate. Vedeți dvs., omul a avut nevoie de un timp îndelungat – Sinea sa Spirituală – pentru a se îmbrăca cu corpul fizic pe care îl are azi. Transpuneți-vă acum în momentul când Sinea Spirituală a omului a început cu munca de plăsmuire a acestui corp mineral care poate umbla și poate sta, care are toate sarcinile de creștere și reproducere, cum sunt ele o necesitate pentru omul care are un sistem nervos și un creier așa cum are nevoie omul. Transpuneți-vă înapoi în timpul când toate acestea erau abia în stare de germene și apoi transpuneți-vă în momentul când omul va fi atins punctul cel mai înalt al evoluției sale, când în mijlocul capului său se va fi dezvoltat un organ prin care el va putea avea alte percepții decât putem avea noi azi. În intervalul de timp dintre cele două momente se desfășoară întreaga evoluție minerală a omului actual. Un astfel de interval de timp noi îl numim în modul de exprimare teosofic un „rond”. Rondul pe care vi l-am descris acum, acest interval de timp noi îl numim „rondul mineral”. Înainte însă ca omul să-și formeze acest corp, pentru a-și crea instrumentul creierului el trebuia să-și pregătească mai întâi celelalte părți ale ființei sale. Sinea Spirituală, această esență spirituală pură, nu ar putea dirija pur și simplu un astfel de corp mineral. Reprezentați-vă Sinea Spirituală ca un punct și reprezentați-vă punctul în interiorul unui mecanism așa cum este corpul nostru; acest punct nu ar putea niciodată pune în mișcare mecanismul, el nu ar fi niciodată în stare să gândească printr-un creier fizic. Astfel avem două lucruri: Noi știm că Sinea noastră Spirituală a fost la început o conștiență de vis, însă niciodată ea nu ar putea dirija corpul mineral. Ea trebuia să-și creeze un mediator pentru a-și putea pune în mișcare corpul. Prin ce anume îmi pun eu în mișcare mâna? Eu îmi formulez mai întâi gândul: Vreau să-mi pun în mișcare mâna. – Dacă aș avea numai gândul, atunci gândul ar trăi în mine, dar el nu ar putea niciodată să ridice o mână fizică, tot așa cum

60

doar gândul nu ar putea ridica de exemplu o sticlă. Dacă vreți să ridicați sticla, atunci ar trebui să adăugați gândului încă o forță care este mediatorul între gând și corpul meu fizic. Această forță o numim forța astrală. Aceasta este o forță așa cum există ea în lumea astrală. Eu nu aș putea să-mi pun în mișcare brațul dacă între gândul meu și corpul meu fizic de care aparține brațul meu nu ar exista o forță astrală în mine care formează mediatorul dintre gândul meu și corpul meu fizic, brațul meu fizic. Trebuie să existe un mediator între gândul meu și corpul meu fizic, iar acest mediator este de esență astrală. Fie că îmi pun în mișcare piciorul, fie că îmi pun în mișcare mâna, fie că îmi pun în mișcare creierul pentru a urzi gânduri – corpul meu fizic trebuie să fie legat prin organismul astral cu gândul meu. Dvs. știți din conferințele anterioare că omul are un astfel de corp astral pe care clarvăzătorul îl vede într-un nor astral pe care noi îl numim aura sa în care trăiesc dorințele sale, voința sa și poftele sale. Dacă eu îmi formulez un gând, atunci gândul este neputincios să facă ceva singur. Dacă alături de acesta apare dorința, voința, atunci aceasta este o forță, o radiație care este recunoscută de către clarvăzător. Omul, înainte de a-și construi un corp fizic mineral așa cum îl are azi, trebuia să-și creeze un corp astral, un corp al dorințelor care poate fi mediatorul între gândul său și ființa sa fizic-minerală. Epocii evolutive pe care eu am numit-o „rondul mineral” trebuia să-i fi precedat o altă epocă evolutivă care a dezvoltat corpul astral. Dvs. trebuie să vă transpuneți așadar într-o epocă anterioară care a pregătit corpul astral uman. Abia atunci a putut fi încorporat corpului astral corpul fizic mineral. Acest interval de timp care are de asemenea un început și un sfârșit și a precedat rondul mineral, îl numim „rondul astral”. Vedeți dvs. noi avem două „timpuri”. Unul este cel pe care îl trăim azi: rondul mineral. Acesta este precedat de un altul care este rondul astral. Corpul astral uman a avut nevoie de asemenea de o pregătire. Doar într-un fel foarte precis este posibil a clădi corpul astral în natura umană. Corpul astral nu era prezent înainte de a ne naște și nu va mai fi prezent după un anumit timp de la moartea noastră. El se naște și dispare, este supus legii nașterii și dispariției. Priviți un copil. La copil corpul astral este mic; el crește odată cu creșterea corporală a copilului. La baza esenței mineral-fizice și eterice a omului se află creșterea și reproducerea. Legile creșterii și ale reproducerii sunt cele conform cărora omul trebuie să se dezvolte în viața pământească. Faptul că noi ne naștem și creștem, că suntem în general o ființă vie nu-și are temeiul în corpul nostru astral. În corpul astral există doar dorințe și impulsuri de voință și pofte. Noi suntem ființe astrale așa cum și animalele sunt ființe astrale și avem cu plantele și cu animalele aceeași esență comună care este în stare să producă din organism esență de o seamă cu ea și să o facă să crească de la mic la mare. Dacă vreți să aveți o expresie pentru cele descrise, atunci vă puteți spune: Ceea ce am descris eu este dătătorul de formă, plăsmuitorul de formă. Corpul nostru fizic și corpul nostru eteric trebuie să aibă o anumită foarte precisă la nașterea lor și aceasta

61

trebuie să poată crește. Vă puteți face o idee despre aceasta, dacă luați un bob de grâu ... (lacună în manuscris). Forța de formare nu aparține astralului. Astralul poate trăi în interiorul formei, dar el însuși trebuie mai întâi să fie modelat. Corpul astral al omului nu ar putea lua naștere dacă el nu ar fi fost precedat de o altă epocă evolutivă, acea epocă în care a fost pregătită forma omului. Îngăduiți-mi să numesc această epocă, epoca formatoare, în termeni teosofici „rondul Rupa”. Este epoca în care a fost pregătită forma omului, astfel încât s-a putut clădi forma sa actuală. Tot ce putem urmări în aceste trei „ronduri” sunt veșminte, învelișuri pentru Sinea Spirituală a omului. În rondul mineral ființa umană s-a înveșmântat cu învelișul mineral. În epoca precedentă, rondul astral, ființa umană și-a pregătit învelișul astral, iar în epoca anterioară acesteia, rondul Rupa, ființa umană și-a dobândit capacitatea de a-și da forma de care are nevoie pentru a putea percepe, gândi și acționa ca om. Ca teosofi, noi putem spune: Pe când eram încă ființe Pitri, pe când trăiam încă în conștiența de vis, la începutul evoluției noastre pământești, pe atunci noi eram, dacă pot spune așa, rezultat, roadă. Noi nu am luat naștere pe atunci din neant, ci ne dezvoltaserăm până la această stare; eram un rezultat al epocilor anterioare pe care le vom mai descrie încă. La fel cum din bobul de grâu, când ajunge primăvara în pământ răsare o plantă, tot așa a trebuit mai întâi să ne pregătim pentru locul de acțiune de pe Pământ pentru a ne putea dezvolta acolo. Noi am fost rezultatul unei alte lumi și a trebuit să fim începutul unei lumi complet noi, dar mai întâi a trebuit să ne adaptăm la ea. La fel ca un bob de grâu pe care dvs. îl obțineți toamna, îl păstrați iarna și primăvara îl cufundați în solul înnoit, tot așa stau lucrurile cu natura ființei Pitri. Această ființă a trebuit să fie sădită mai întâi într-o nouă ambianță, în substanțele lumii pământești care nu existau în epocile planetare anterioare. Dacă vreți să vă faceți o reprezentare despre ce fel de forțe și substanțe existau pe treptele planetare anterioare pe care noi ne-am dezvoltat ca ființe Pitri, atunci ați afla acolo complet alte forțe și substanțe. De aceea acestei epoci evolutive a trebuit să-i fi precedat o alta în care Sinea Spirituală a omului, care a venit dintr-o epocă anterioară, trebuia să se obișnuiască cu noua ambianță. Noi ajungem aici deja la o epocă evolutivă și mai îndepărtată. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de prezent, cu atât mai dificil ne este să ne facem reprezentări. Teosoful nu are credința că poate merge în urmă până la începutul lumii cu întrebările sale. Când oamenii aud pentru prima dată ceva despre teosofie, adesea întreabă: Cum a luat naștere lumea? – noi ca teosofi nu mai putem pune o bună parte din astfel de întrebări, fiindcă nu ajungem la un început. Dvs. ați văzut momentul în care noi am trecut de natura ființei Pitri. Clarvăzătorul poate urmări acest moment prin anumite metode. Dar omul nu luase naștere abia atunci, el exista deja la un anumit nivel evolutiv. Teosoful nu se dăruiește speculațiilor, el nu cugetă în noțiuni abstracte la aceste lucruri. El își urmărește experiențele sale, intuițiile sale, viețuirile sale din domeniul

62

suprasenzorial și în măsura în care el are experiențe și viețuiri, le povestește. La fel de puțin pe cât un explorator al regiunilor pământești ar face altceva decât să descrie zonele pe care le-a văzut, să zicem din Africa, și nu descrie ceva ce nu a văzut, la fel de puțin va spune teosoful despre începutul lumii ceva ce este foarte departe în urmă. Teosoful poate urmări doar o parte a evoluției noastre, și pe această parte vrem noi să o urmărim prin experiențe și nu prin speculații. A existat un germene care a trecut din perioada anterioară în evoluția noastră. Omul a devenit un germene pământesc fără formă. Pe acest interval de timp noi îl numim „runda Arupa”, runda fără formă. Astfel avem patru intervale de timp până la cel în care ne aflăm azi. Pe aceste intervale de timp le numim „ronduri”. Primul rond, al doilea, al treilea s-au scurs; acum ne aflăm în cel de-al patrulea rond și vor urma încă trei despre care vom mai vorbi. Pe omul celui de-al patrulea rond îl numim omul regnului mineral, fiindcă el s-a format în forțele minerale; iar pe omul rondului precedent, rondul astral în care el și-a putut forma corpul astral, îl numim omul celui de-al treilea regn elemental. Noi distingem pe omul celui de-al treilea regn elemental, pe omul celui de-al doilea regn elemental și pe omul primului regn elemental. În timpul primului regn elemental sau al primului rond, gândurile omului se mișcau într-o materie de gânduri lipsită de formă. În timpul celui de-al doilea regn elemental sau al celui de-al doilea rond, gândurile omului se mișcau în materia de gânduri cu formă. În timpul celui de-al treilea regn elemental, gândurile omului se puteau forma deja până la dorință; ele puteau primi acea formă pe care o putem urmări ca raze astrale în lumea astrală. Abia în rondul al patrulea omul este atât de departe încât el domină regnul mineral. Așa cum în rondul al treilea din materia astrală se formează un creier astral uman, tot așa putea să-și formeze omul în al patrulea rond un creier fizic în care el poate gândi. Avem așadar trei regnuri elementale și regnul mineral. În cele trei regnuri elementale a trăit omul în trecut. Pe următorul regn eu îl pot doar indica, dvs. îl veți putea înțelege prin analogie. După regnul nostru actual va urma un altul în care omul va atinge o treaptă evolutivă și mai înaltă. El va putea gândi atunci nu doar în creierul său fizic ci și în acea forță pe care noi o numim forța astrală. Omul va fi în stare să domine nu doar materia ci și forța astrală. Pentru clarificare vă dau un exemplu: Dacă vreau să mut azi paharul de aici acolo, atunci am nevoie de un mediator fizic – mâna mea. Omul celui de-al patrulea rond a ajuns atât de departe încât el poate acționa conștient în lumea minerală. Dar el nu poate încă folosi conștient forța astrală deoarece încă nu și-a dezvoltat un organ astral al voinței. El va putea face însă acest lucru în rondul al cincilea. Omul celui de-al cincilea rond va putea domina lumea astrală la fel cum el domină azi lumea fizică. În rondul al șaselea omul va ajunge și mai departe. El va putea domina atunci lumea dătătoare de formă, așa cum el domină azi lumea fizică și în rondul al cincilea va domina lumea astrală. În rondul al cincilea omul va putea îndeplini o dorință nu doar în locul unde este creată. El va putea trimite dorința sa în locuri îndepărtate. În rondul al șaselea omul va putea modela

63

forme. El va putea domina atunci forța Rupa. După rondul al șaselea, evoluția noastră pământească își va atinge perfecțiunea, abia atunci omul va fi primit în sine tot ceea ce a putut învăța pe Pământ. Abia atunci el va fi ajuns în adevăratul înțeles al cuvântului la conștiența de sine clară, reală. El nu mai are nevoie atunci de nici un mediator; și-a atins nemijlocit țelul. În rondul al șaptelea omul și-a atins țelul. El va fi din nou fără formă. Dar tot ceea ce a avut de învățat, el va fi asimilat. Omul are de parcurs șapte ronduri. Eu am putut să descriu doar aproximativ aceste șapte ronduri. Acum trebuie să reținem încă un lucru: În timpul rondului nostru mineral omul și Pământul nu au fost întotdeauna fizici, ci ei au trebuit să evolueze mai întâi până la această stare, au trebuit să asimileze mai întâi această stare pentru a deveni perceptibili fizic. Să privim din rondul nostru mineral în urmă către alte trepte evolutive. Putem urmări cum noi avem de a face cu o evoluție în șapte trepte a Pământului nostru și cum Sinea Spirituală are de parcurs șapte trepte sau ronduri. În timpul fiecărui dintre cele șapte ronduri, Sinea Spirituală se află într-unul din regnurile naturii. – să analizăm omul. El a parcurs primul, al doilea, al treilea regn elemental și se găsește acum în al patrulea rond, care este lumea noastră actuală. Data viitoare voi arăta că omul atinge treapta minerală doar în timpul acestui rond al patrulea. Ce este însă azi mineral, ce este substanță nevie a naturii, ce este un cristal de munte, ce este calcitul și așa mai departe a atins culmea evoluției sale deja în timpul primului rond. Ceea ce este azi plantă, a atins culmea evoluției sale în timpul celui de-al doilea rond și ceea ce este azi animal a atins culmea evoluției sale în timpul celui de-al treilea rond. Omul și-a atins evoluția mineral-fizică în timpul celui de-al patrulea rond. Vedem așadar că Pământului nostru i-a precedat un altul cu milioane de ani în urmă. Pe atunci lua naștere regnul mineral. Omul se afla însă abia în primul regn elemental. În cel de-al doilea rond a apărut natura vegetală; atunci existau deja mineralele și natura vegetală; omul se afla pe atunci în cel de-al doilea regn elemental. Vine rondul al treilea, animalele sunt asimilate în evoluția pământească. Omul ca atare este însă abia o ființă astrală, el nu poate încă să coboare până la încarnarea minerală. Abia în al patrulea rond, unde există deja minerale, plante și animale poate omul coborî până la încarnarea minerală. De aceea avem în cele patru ronduri patru regnuri alăturate: regnul mineral în primul rond, regnul vegetal în al doilea rond, regnul animal în al treilea rond, regnul uman în al patrulea rond. Regnul uman a trimis înainte pe celelalte trei regnuri ca stadii pregătitoare. De aceea Goethe are dreptate când spune: Ce ar fi întreaga natură, dacă ea nu ar avea ca țel omul? Această mare organizare cosmică trebuia să se întâmple; omul trebuia să evolueze prin trei ronduri pentru a putea asimila în cel de-al patrulea rond o formă minerală. Omul a devenit în forma invizibilă creator, co-creator. Ca ființă Pitri el a trecut de o altă epocă evolutivă. Noi am lucrat la primul rond cu conștiența noastră de vis. Noi am

64

lucrat pregătitor la formarea Pământului nostru pentru a se putea forma un regn care a putut deveni temelia pentru evoluția noastră. Aceasta este desfășurarea evoluției pământești de la un moment pe care eu am putut să vi-l prezint azi până în momentul în care ne aflăm acum. Data viitoare vom adăuga alte lucruri.

65

A treia conferință 9 iunie 1904

Cu opt zile în urmă încercam să explic modul de gândire atât de străin occidentalului, prin care teosoful ajunge la viziunile sale și la cunoștințele sale despre Cosmos. Caracterul schițat pe care trebuie să-l aibă aceste conferințe mă împiedică să explic în toate detaliile cosmologia teosofică. Totuși voi încerca să vă dau azi cel puțin în formă narativă o imagine despre formarea Cosmosului așa cum se găsește ea la baza teosofiei. Îi rog pe cei care pun cerințe științifice să ia în considerare faptul că nu-mi este posibil să dau în cursul celor trei conferințe o expunere științifică la ceea ce voi spune azi. Cine vrea să aibă o astfel de expunere științifică, o va găsi într-un ciclu ulterior de conferințe unde eu voi vorbi despre aceste lucruri. De asemenea, un al doilea volum al lucrării mele „Teosofie” care va apărea curând, va trata despre cosmologie. Înainte de toate îngăduiți-mi să presupun o idee importantă care este în definitiv foarte simplă dar care trebuie evocată celui care vrea să înțelagă evoluția în sens teosofic. Dacă vorbim despre evoluție în mare, atunci ne referim nu doar la proveniența vieții animale sau vegetale din una în alta, ci la marile transformări din acest Univers și luăm în considerare la aceasta de asemenea nașterea materiei, a materiei în sens propriu-zis, pe care o putem percepe azi prin simțurile noastre fizice. Noi am vorbit data trecută despre aceea că trebuie să distingem în istoria evolutivă a planetei noastre șapte trepte succesive și vi le-am descris pe acestea cel puțin în mod schițat. Trebuie să vă gândiți așadar că planeta noastră pământească parcurge în succesiune ritmică șapte trepte pe care le numim ronduri. Tot ceea ce există și trăiește azi pe Pământul nostru, a existat de asemenea înainte de a lua naștere Pământul nostru actual; a existat însă într-un fel de stare germinală, așa cum există deja și întreaga plantă în germene, doarme oarecum în germene înainte de a se forma în lumea exterioară. O astfel de stare de somn a tuturor ființelor umane o numim în teosofie „Pralaya”. În schimb starea în care totul se trezește la viață, apare treptat și se dezvoltă de la început până la perfecțiune, până la un punct înalt, o numim „Manvantara”. După ce a apărut starea de perfecțiune urmează din nou o stare Pralaya, o stare de somn, și după aceea urmează din nou o stare de trezire și creștere. Așa parcurge planeta de șapte ori această succesiune de stări, trezindu-se de șapte ori la o nouă viață. Timpul dintre o Manvantara și alta se scurge așadar într-o astfel de stare în care tot ce trăiește și urzește pe Pământul nostru oarecum doarme. Dar acesta nu este un somn care se lasă comparat cu somnul uman obișnuit. La somnul uman obișnuit este întreruptă doar activitatea rațiunii și activitatea simțurilor omului, dar dvs. vedeți viața sa fizică. Trebuie să vă reprezentați complet altfel starea de somn a Pământului. În timpul acestei stări de somn nu este nimic de văzut pe Pământul nostru. Această stare a Pământului ar fi perceptibilă numai pentru ochiul deschis al clarvăzătorului foarte evoluat, al așa-numitului Dangma.

66

Această stare este indescriptibilă prin cuvintele noastre, fiindcă ele nu sunt formate pentru acest mod de existență. Eu nu găsesc în nici o limbă cuvinte pentru această stare. De aceea clarvăzătorul evoluat, pentru a trezi o reprezentare a acestei stări, spune ceva complet diferit. El spune: Reprezentați-vă o plantă. Priviți această plantă. Apoi reprezentați-vă un mulaj de gips al acestei plante, dar astfel încât tot ce este plantă este gol, spațiu gol, și împrejur masa de gips. Reprezentați-vă acum că tot ce este gips ar fi spiritual și perceptibil doar anumitor percepții senzoriale. Cel care poate vedea planta, nu poate vedea concomitent mulajul de gips, așadar negativul plantei. Cam așa ar sta lucrurile cu ceea ce poate percepe clarvăzătorul evoluat la Pământul aflat în starea Pralaya. Pământul nu este prezent. El este o cavitate, o formă goală, este ca într-o mare imensă care se pierde în toate părțile, care dispare treptat, o mare de entități spirituale foarte evoluate din care se revarsă oarecum existența Pământului însuși. Apoi în interiorul acestui spațiu gol începe să ia naștere ceva, dar ce ia naștere aici nu este încă perceptibil pentru ochii senzoriali, este perceptibil numai pentru un clarvăzător foarte evoluat care se poate mișca în mod conștient în zona planului Devachan. Cel ce are această clarvedere, ar vedea la începutul existenței pământești în spațiu o sferă, o sferă pur spirituală pe care totul există doar pur spiritual și care ar fi perceptibilă doar ochiului clarvăzător devachanic. De fiecare dată înainte de a începe un nou rond, Pământul nostru se află într-o astfel de stare spirituală. Când el se trezește din somnul Pralaya, se trezește ca o astfel de sferă. Clarvăzătorul devachanic o vede într-o licărire roșiatică minunată. Pentru clarvăzătorul astral sfera nu este vizibilă. Totuși sfera conține deja tot ceea ce mai târziu devine Pământ. Chiar și cele mai solide corpuri sunt conținute în această sferă. Cum să ne reprezentăm aceasta? Ne putem lămuri printr-un exemplu. Reprezentați-vă un vas cu apă. Apa este lichidă. Când coborâți temperatura, apa se va solidifica sub formă de gheață. Dvs. aveți același lucru ca înainte – gheața nu este nimic altceva decât apă, numai că într-o altă formă. Când ridicați temperatura, atunci gheața se transformă din nou în apă, la încălzirea în continuare transformarea ajunge până la abur. Așa vă puteți reprezenta și că toată materialitatea provine prin densificare din spiritual. Sfera spirituală – vizibilă doar pentru ochiul clarvăzător evoluat – se densifică din ce în ce mai mult după ce a parcurs o mică Pralaya. Ea este atunci vizibilă și pentru un ochi mai puțin clarvăzător. Apoi apare din nou un fel de stare scurtă de somn, și apoi întreaga sferă ne întâmpină din nou într-o stare și mai densificată, iar acum această sferă este vizibilă pentru ochiul astral, așadar pentru cei ale căror simțuri sunt deschise pentru planul astral. Apare din nou o stare Pralaya, și din nou sfera, acum ca materie fizică foarte densă. Abia acum pot vedea ochii fizici, pot auzi urechile fizice, pot apuca mâinile fizice. Aceasta este a patra stare. Apoi din nou o scurtă Pralaya. Starea aceasta se termină și ne întâmpină din nou o sferă astrală, dar cu ființe mult mai evoluate. O stare similară apare în rondul al

67

șaselea, dar este vizibilă din nou doar pentru clarvăzătorul devachanic. Apoi din nou o Pralaya și apoi in nou o stare vizibilă doar pentru clarvăzătorul cel mai evoluat. Apoi urmează ceea ce este invizibil chiar și pentru Dangma. Urmează o mare Pralaya și începe repetarea marelui proces. Acesta se petrece de șapte ori. Așa se transformă Pământul de la inferior la superior. Să urmărim acum primul rond. Noi îl putem studia cel mai bine prin aceea că ne lămurim ce se află pe Pământul nostru acolo unde este cel mai densificat. În primul rond încă nu există forme minerale, nici forțe fizice ale naturii și nici forțe chimice. Pământul a îndeplinit munca evolutivă de până atunci pentru a crea temelia existenței fizice; el a creat această temelie pentru a pregăti o existență fizică în rondul al patrulea. Pământul nostru apare aici ca o masă de foc, având o temperatură atât de înaltă încât nici o substanță actuală nu ar putea avea forma pe care o are azi. În acest terci primordial de foc – îngăduiți-mi să folosesc acest cuvânt trivial – sunt amestecate toate substanțele într-o materie nediferențiată, unică. Teosofia spune: Pământul este în starea de foc. – Nu este vorba însă de un foc obișnuit, ci de un foc superior, spiritual. Acolo nu se găsesc încă elemente chimice. Dar ceea ce există în această materie, este deja activ. Sunt active două feluri de ființe spirituale în ea: cele pe care le numim „Dyan-Chohan” și cele care nu au coborât încă până la materialitatea fizică, care în parte au doar un corp spiritual, în parte sunt înveșmântați în materie astrală și care străbat cu o viteză nemaipomenită materia de foc. Noi vedem acolo o naștere și o dispariție neîncetată de forme neregulate și de forme care amintesc de ceea ce există ulterior pe Pământ. Ca un șablon apare ceea ce se naște și dispare neîncetat. Izbucnește ceva ce ne amintește de formele de cristale ulterioare și de plante ulterioare; chiar ceva ce primește deja forme umane și se risipește din nou. Oamenii care vor fi încarnați ulterior trăiau în acest foc, modelând corpurile, pregătindu-le. Așa ne apare această stare a primului rond al Pământului. Apoi urmează trecerea acestui Pământ de foc în stare de somn. Al doilea rond începe în același mod spiritual. Să contemplăm din nou Pământul acolo unde este cel mai densificat. Atunci această stare are o complet altă formă decât cea anterioară. Atunci ea are o formă pe care fizica actuală o cunoaște deja; fizica actuală o numește „eter”. Eterul este mai subtil decât gazele noastre actuale, dar mai dens decât era Pământul în rondul anterior. În această materie foarte subtilă se formează ceea ce noi numim elemente chimice. Pe această a doua treaptă dvs. o puteți găsi indicată foarte frumos în toate documentele religioase unde se spune că ființele divine au ordonat totul după măsură, număr și greutate. Ceea ce mai înainte nu era supus unor reguli, acum s-a ordonat în elemente chimice, și ordonarea s-a făcut după număr. Chimistul mă va înțelege fiindcă el cunoaște sistemul periodic ordonat al elementelor. Așa a ajuns materia laolaltă în anumite legături referitoare la măsură și număr, după ce ea a primit o anumită densificare, o formă eterică. Pe această treaptă, substanțele individuale nu au încă de a face una cu alta. Ele sunt străine una față de cealaltă. Abia acum, când materia se diferențiază, vedem că se plăsmuiesc cele mai

68

minunate forme care ne amintesc de cele ulterioare, ele nu sunt încă clar conturate: forme stelate, forme unghiulare, tetraedre, poliedre, forme rotunde și așa mai departe. Atunci sunt schițate forme care apar ulterior în regnurile naturii. Așa cum în primul rond s-au schițat formele cristalelor, tot așa se schițează acum în rondul al doilea regnul vegetal. Apoi totul se retrage din nou; astralul și devachanicul trec din nou printr-o stare Pralaya și reapar în rondul al treilea. Dacă noi contemplăm starea fizică din cel de-al treilea rond, atunci găsim materia într-o complet altă stare. Ea nu este încă ordonată ca aer și apă, ci are un fel de formă cețoasă, vaporoasă. Pe această a treia treaptă nu ar mai trebui să ne mai reprezentăm Pământul în formă eterică, ci ca un fel de abur, de ceață sau așa cum sunt azi plăsmuirile de nori. Iar în interiorul acestor plăsmuiri cețoase pe care le găsim în conținutul vechilor legende – legendele despre Nebelheim, Niflheim ne arată această stare – materia ni se arată într-o altă formă, nemaifiind ordonată după număr, ci înzestrată cu forțe. Cercetătorul ocult vorbește aici despre legea afinității. Substanțele chimice se ordonează după legea afinității. Acum însă, în cel de-al treilea rond apare forța care face ca ceea ce este mic să poată deveni mai mare, să se poată extinde. Substanțele se pot organiza, se pot fortifica din interior. Acum apar nu doar începuturile regnului vegetal cu care am făcut cunoștință în cel de-al doilea rond, ci este posibilă și creșterea. Apar primele plăsmuiri animale care azi ni s-ar părea foarte grotești. Din această masă cețoasă s-au plăsmuit forme colosale, uriașe. Pentru ocultist are ceva din adevăr când el privește în sus către nori și vede că un nor arată ca o cămilă, altul ca un cal. În acest al treilea rond ființele sunt plăsmuiri cețoase care se reproduc prin aceea că una se transformă în alta, una provine din alta, la fel ca organismele celulare inferioare care sunt o amintire a acelei stări. Acele organisme animale care au luat naștere din ceață pot constitui primele baze pentru ca acele individualități care au ajuns din lumile anterioare să găsească un corp. Acum omul se poate întrupa, el găsește o casă care-i permite să se exprime mai întâi într-un fel primitiv, imperfect, neîndemânatic. Sunt posibile și încarnări nereușite. Se poate vorbi despre aceea că în timpul celui de-al treilea rond au existat pe Pământ ființe, ființe intermediare între om și animal în care omul nu s-a simțit prea bine, dar în care s-a putut încarna. Vine din nou o Pralaya și apoi al patrulea rond. Acesta este rondul de care noi aparținem azi. Pământul a parcurs așadar prima stare devachanică, a parcurs apoi starea astrală și cea eterică și în final a ajuns în starea fizică pe care noi am atins-o acum. În timpul primului rond s-a format baza pentru regnul mineral, în timpul celui de-al doilea rond s-a format baza pentru regnul vegetal, în timpul celui de-al treilea rond a luat naștere posibilitatea de a apărea plăsmuirile animale. Iar acum, în timpul celui de-al patrulea rond, omul este în stare să primească forma pe care el o are azi. Să contemplăm ceva mai exact starea Pământului nostru fizic, starea rondului nostru actual. Starea Pământului pe această a patra treaptă trebuie să fie desemnată ca mult mai densă decât stările rondurilor anterioare. Mai întâi a

69

existat o stare de foc, apoi o stare de ceață, apoi o stare între aer și apă. Acum însă, la începutul celui de-al patrulea rond, avem un fel de materie moale, asemănătoare albușului de ou. În această stare se găsea Pământul la începutul celui de-al patrulea rond. Treptat s-a densificat totul, iar ceea ce noi cunoaștem azi ca materie pe Pământ, nu este nimic altceva decât materia moale primordială densificată, așa cum gheața este apă densificată. La începutul celor patru ronduri toate ființele au fost astfel constituite, încât puteau trăi în acea materie moale. Omul avea o structură deja asemănătoare celei de azi dar era încă într-o stare de conștiență complet încețoșată care se poate compara cu starea unui om care visează. El își visa existența într-un fel de stare de somn; lui îi lipsea încă spiritul. Să contemplăm această stare ceva mai precis. Omul exista deja în această materie moale. Noi îl numim pe omul acestei prime rase omul care visează. Este dificil să dăm o descriere a omului primei rase. Acestei stări i-a urmat o alta în care materia s-a densificat mai departe și s-a separat într-o materialitate mai mult spirituală și într-una mai mult fizică, ca Polul Nord și Polul Sud. Vă rog să luați în considerare diferența dintre concepția ocultă și concepția curentă a darwinismului. Noi avem așadar în această stare a Pământului primordial pe om, și avem regnul vegetal; regnul animal exista de asemenea, dar în acele forme în care nu exista încă reproducerea sexuală și nici sângele roșu. Aceste ființe nu erau încă în stare să reproducă sunete din interior. Omul însuși este încă prost. El încă nu poate gândi, nu-și poate forma nici măcar reprezentări încețoșate. Spiritul nu a intrat încă în corp. În rasa următoare, a doua, materia se separă în doi poli. Omul își extrage oarecum acea materie care este necesară pentru el și o elimină pe cea mai puțin necesară cu care animalele superioare își formează un fel de părți laterale. Animalele inferioare sunt deja asemănătoare moluștelor actuale, se dezvoltă deja fome asemănătoare peștilor. Omul evoluează tot mai sus iar pe a treia treaptă a rasei elimină din nou materie pe care nu o poate face purtătorul unei conștiențe superioare. El o cedează din nou ca material pentru animale care arată atunci ca niște amfibii, care au forme uriașe. Ele ne sunt descrise în fabulele și miturile popoarelor ca dragoni zburători și așa mai departe. Pe atunci încă nu exista nici o ființă care și-a dezvoltat o reproducere sexuală. Abia la mijlocul celei de-a treia rase, la mijlocul rasei lemuriene apar începuturile reproducerii sexuale. Scena acestor evenimente se afla în zona de lângă India în Oceanul Indian. La mijlocul perioadei lemuriene s-a petrecut marele eveniment că omul l-a făcut pe om. Ființele umane care veniseră din stările planetare anterioare nu se aflau toate pe aceeași treaptă evolutivă. Cele care atinseseră deja pe timpul ciclului anterior al Pământului de ceață o evoluție normală, se puteau întrupa în timpul celei de-a treia rase; printre acestea existau însă unele care atinseseră deja o treaptă superioară; ele nu se puteau întrupa în general în timpul celui de-al treilea rond. În fiecare rond se dezvoltă oameni pe o treaptă normală și alții care se ridică deasupra stadiului normal. Maeștrii sunt cei care s-au înălțat deasupra evoluției normale. Ei sunt individualități superior evoluate. Aceste

70

individualități superior evoluate, care s-au înălțat deasupra evoluției normale, le numim ființe Pitri solare. Ele au dobândit deja o înaltă spiritualitate, dar ele se puteau încarna în corpurile oamenilor de atunci la fel de puțin pe cât s-ar putea încarna omul actual în structura vegetală. Ele au așteptat evoluția în continuare până a sosit momentul potrivit și a putut avea loc prima lor încarnare în rasa a patra. Abia atunci au putut acele înalte individualități, ființele Pitris solare, să ia în posesie formele existente. A luat naștere o umanitate spirituală înalt evoluată. Legendele și miturile relatează că pe vremea aceea au existat personalități care s-au înălțat mult deasupra semenilor lor. Individualități ca Prometeu, Rishi ai Indiei, Rishii de foc care deveniseră atunci conducătorii propriu-ziși ai umanității, Manu, au dat legi umanității de mai târziu. Doar aceste ființe Pitris solare se puteau încarna ca adepți. Eu v-am povestit că la începutul celui de-al patrulea rond încă nu exista sexualitate. Abia în perioada lemuriană a apărut separarea sexelor. Abia prin aceasta a devenit posibilă încarnarea, luarea în posesie a unui corp care nu exista mai înainte. Mai înainte o ființă provenea din alta. Odată cu separarea sexelor la mijlocul perioadei lemuriene a apărut nașterea și moartea iar cu aceasta s-a dat de asemenea posibilitatea acțiunii karmei. Omul se putea încărca cu o vină. Tot ce noi numim „omenesc” a luat naștere pe vremea aceea. Continentul lemurian s-a distrus prin catastrofe de foc și a luat naștere continentul atlantean pe solul actualului Ocean Atlantic. În perioada atlanteană a apărut din nou un eveniment important asupra căruia v-am atras atenția pe când vorbeam despre sărbătoarea Rusaliilor. Eu v-am spus atunci: cu excepția ființelor Pitri solare, toate ființele trăiau în stări spirituale inferioare. Numai corpurile înnobilate puteau primi ființe Pitri solare. Celelalte corpuri ar fi oferit acestor ființe doar posibilitatea de a trăi în starea unei conștiențe încețoșate. Dacă s-ar fi folosit corpurile de atunci, s-ar fi născut oameni lipsiți de simțire. De aceea ființele Pitri au așteptat până când s-au format anumite forme animale. Acestea erau pe de o parte cufundate adânc în viața instinctuală, dar pe de altă parte prin aceasta s-au format condițiile preliminare pentru dezvoltarea ulterioară a unui creier. Materia s-a diferențiat într-o materie nervoasă și o materie sexuală. În această materie afectată de stricăciune s-au încarnat pe atunci acei Pitris care așteptaseră până la acea stare târzie. Este ceea ce religia a desemnat drept cădere în păcat a omenirii: coborârea în materia afectată de stricăciune. Dacă nu ar fi avut loc acel eveniment, atunci ei ar fi rămas într-o stare de conștiență mult mai redusă. Ei nu ar fi făcut utilizabilă viața de gândire clară așa cum o avem noi azi, ci ea ar fi rămas într-o stare mult mai încețoșată. Ei și-au dobândit viața de gândire clară cu prețul că și-au lăsat corpul pe de o parte să fie afectat de stricăciune iar pe de altă parte și-au înnobilat materia creierului pentru a putea dobândi o conștiență superioară. Prin aceasta ei s-au putut înălța încă de pe atunci la un anumit nivel spiritual. Un eveniment deosebit al evoluției rasei atlanteene a fost cultivarea unei memorii fenomenale.

71

După ce Atlantida a fost distrusă – prin apă – s-a dezvoltat rasa noastră actuală a cincea care și-a cultivat ca realizare deosebită rațiunea combinatorie care îi califică să aducă arta și știința la cea mai înaltă treaptă, ceea ce mai înainte nu era posibil. În a cincea subrasă a celui de-al patrulea rond, omul atinge un punct culminant: dominarea prin spirit, care a coborât în materie pentru ca el să poată fi înălțat din nou pe trepte din ce în ce mai înalte. Noi am văzut cum evoluează Cosmosul în succesiune ritmică până la punctul în care ne aflăm azi. În regnurile anterioare s-au dezvoltat:

1. Regnul mineral 2. Regnul vegetal 3. Regnul animal 4. Regnul uman

Cosmologia teosofică este un edificiu încheiat care provine din înțelepciunea celor mai evoluați clarvăzători. Dacă aș avea ceva mai mult timp, v-aș putea arăta cum tocmai anumite fapte natural-științifice împing la a depune mărturie din știință privitor la această concepție despre lume. Să analizăm de exemplu arborii genealogici renumiți ai lui Haeckel, în care toată evoluția este interpretată pur material. Dacă dvs. însă în locul materiei, în locul cristalelor puneți stările spirituale așa cum le descrie teosofia, atunci puteți construi dvs. arborii genealogici așa cum i-a construit Haeckel – numai explicația este alta. Pentru ca dvs. să nu confundați ceea ce eu am spus cu ceea ce este descris în unele cărți teosofice ca diferite stări astrale sau fizice, vă atrag atenția asupra următorului lucru: Evoluția este descrisă adesea ca și cum stările s-ar afla una lângă alta; dvs. găsiți sfere așezate una lângă alta ca și cum viața ar merge de la o sferă la alta. În realitate există o singură sferă și numai starea se schimbă pe aceeași sferă. Este întotdeauna aceeași sferă care parcurge diferite metamorfoze: spiritual, astral, fizic și așa mai departe. Astfel noi am văzut că punctul de plecare pe care l-am luat de la cuvintele lui Goethe este pe deplin îndreptățit, și anume că omul este în cele din urmă ceea ce apare, să zicem așa, ca un țel, ca o misiune a planetei pământești. Ocultistul știe că fiecare planetă are misiunea sa precisă. Nimic nu este întâmplător în Cosmos. Misiunea evoluției fizice este ca ceea ce ia naștere pentru noi oamenii să-și atingă țelul. Pe un om așa cum este omul actual nu l-ați găsi pe nici o altă planetă. Ființe – da, dar nu oameni. Faptul că omul a putut lua naștere ca ființă conștientă de sine este misiunea Pământului. În primele patru ronduri s-au dezvoltat regnurile naturii pentru ca în cel de-al patrulea să-l facă pe om ființă conștientă de sine care se poate reflecta conștient în corp. Astfel se va ridica el la stări tot mai înalte, despre care doar foarte puțini își pot face o idee justă. În rondul următor, al cincilea, regnul mineral va dispărea complet. Toată materia minerală va fi transformată în

72

materie vegetală. Totul va trăi în gânduri vegetale – vorbind din punct de vedere ocult. Apoi regnul vegetal își va atinge perfecțiunea iar în rondul următor regnul animal va constitui regnul cel mai inferior. În cel de-al șaptelea rond omul va atinge culmea evoluției sale. Atunci el va fi ceea ce trebuie să devină în evoluția sa planetară. Cine înțelege acest lucru, poate avea din nou o privire profundă în documentele religioase. A existat un timp când oamenii credeau în documentele religioase ca și copiii. Apoi a venit timpul clarificării, când nu se mai credea nimic, apoi vine un timp în care oamenii vor învăța din nou să înțeleagă imaginile care ne sunt păstrate în documentele religioase, în povești și în fabule. Astfel avem cele șapte ronduri drept cele șapte zile ale creației în Biblie. Primele trei zile ale Creației au trecut, acum ne aflăm în a patra zi a Creației și vor mai urma ultimele trei zile ale Creației. Primele trei zile ale Creației din cartea „Geneza” înfățișează rondurile trecute iar în ultimele trei se indică ce va urma în viitor. În mod corect interpretat, Moise vrea să spună cu cea de-a patra zi a Creației că noi trăim în rondul al patrulea; el descrie de asemenea în mod deosebit a patra zi a Creației. de aceea dvs. găsiți în cartea „Geneza” o creație dublă. Cei care măsoară Biblia numai cu rațiunea, nu pot înțelege niciodată acest lucru. Omul celei de-a șaptea zi a Creației nu este încă creat. Faptul că omul este făcut din lut, este un simbol pentru cel de-al patrulea rond al nostru. Creația dublă ne povestește în formă simbolică despre starea în care ne aflăm noi acum și despre starea de la sfârșitul celui de-al șaptelea rond. Dacă analizăm astfel ceea ce ni s-a transmis prin Biblie, atunci ajungem brusc la un sens al acestor documente pe care nu l-am putut bănui mai înainte. Astfel omenirea va vedea în cele din urmă că în acestea există un sens atât de profund, încât omul trebuie să devină un alt om pentru a le înțelege. În epoca actuală este necesar să fie descoperit din nou sensul spiritual al acestor documente străvechi ale omenirii, și aceasta este misiunea Mișcării teosofice. Ea nu dezaprobă materialismul epocii noastre, fiindcă îl consideră ca ceva necesar. Dar ea lucrează la aceea ca oamenii să recunoască din nou sensul spiritual al acestor documente. Permiteți-ne să lucrăm și noi la aceasta în iarna care vine. Conferința aceasta este ultima din ciclul de conferințe. Zilele de luni însă rămân. În fiecare luni la ora opt seara ne întâlnim din nou aici.

73

Evoluția planetară

Douăsprezece conferințe, ținute în Berlin din 17 octombrie până în 10 noiembrie 1904

74

Prima conferință Berlin, 17 octombrie 1904

Trebuie să luăm în considerare că Microcosmosul se află într-o anumită legătură cu Macrocosmosul. Așa cum ne întâmpină pe noi omul actual, el este un fel de ființă dublă compusă din corpul exterior și suflet iar din interior el își formează spiritul începând de la mijlocul perioadei lemuriene. Sufletul și trupul sunt învelișurile spiritului care este cuprins în evoluție. Treptat, omul va fi tot mai mult spirit. Sufletul formează mediatorul între fizic și spirit. Cete de ființe sublime au clădit la acest organism corporal-sufletesc, fără ca Omul-Spirit actual să poată colabora. Acesta este clădit într-un mod plin de înțelepciune. Aparatul fotografic cel mai desăvârșit ar fi doar joacă de copil față de edificiul înțelept al ochiului sau structura unui pian față de edificiul înțelept al urechii. Sistemul osos este organizat în felul cel mai plin de înțelepciune. Fiecare os este construit dintr-un număr foarte mare de mici grinzi, care se sprijină reciproc. O astfel de înțelepciune este mult mai mare decât toată înțelepciunea pe care omul a adus-o în creațiile sale exterioare. Cum ne apare omul așadar în dualitatea sa? După învelișul său, ca o construcție desăvârșită iar după spiritul său, ca începutul unei evoluții treptate. La om lucrează două cete de constructori cosmici sublimi. Ele alternează treptat în munca lor. Însușirea de bază a acestor două cete este înțelepciunea. Una dintre cetele constructorilor cosmici, la mijlocul perioadei lemuriene, pe când omul începea să-și dezvolte spiritul, a cedat funcția sa celor care acum ajută pe om să-i conducă spiritul de-a lungul încarnărilor. Acești constructori cosmici înțelepți care l-au clădit pe om ca Microcosmos au evoluat și ei la rândul lor, fiindcă totul este în evoluție. Ei și-au îndeplinit misiunea pe vechea Lună și au parcurs cel mai înalt grad al evoluției lor care era posibil de atins pe Lună și de aceea erau capabili de a începe construcția corpului pe Pământ. În ei s-a dezvoltat la mijlocul perioadei lemuriene următoarea însușire superioară: iubirea. Componenta lor Manas era desăvârșită pe Lună. Acum ei au urcat până la componenta Budhi. Iubirea este forma exterioară, macrocosmică pentru componenta Budhi. Ei au învățat pe Lună tot ce era de învățat acolo, de aceea ei erau potriviți să construiască edificiul minunat al Microcosmosului. La mijlocul perioadei lemuriene ei și-au dezvoltat componenta Budhi, la fel cum mai înainte și-au dezvoltat pe Lună componenta Manas. Începând de atunci, neamul omenesc nu mai este clădit din exterior prin înțelepciune, ci este condus mai departe prin iubire. Înnobilarea prin iubire este noua misiune pe care au luat-o în primire ființele macrocosmice. Orice evoluție superioară poate fi atinsă numai când alte ființe rămân în urmă. O ceată de ființe a rămas în urmă pe Lună în evoluția ei. Acestea au apărut în etapa evoluției pământești în stare latentă și au putut abia acum să evolueze mai departe în componenta Manas individuală. Ele au putut să apară numai treptat. Aceste ființe sunt cele care ca ființe pline de înțelepciune au în esoterism numele de principiu luciferic. Aceste ființe intervin

75

tot mai mult acum. Lucifer intervine acum ca și conducător al intelectului uman, în timp ce cealaltă ceată este conducătorul iubirii. Să analizăm următoarea treaptă de evoluție planetară, Jupiter. Tot ce este mineral va dispărea atunci, va fi absorbit. Înțelepciunea va fi transformată complet în iubire. Urmarea va fi – fiindcă Macrocosmosul este iubire – că atunci corpul astral își va atinge evoluția sa cea mai înaltă. Regnul vegetal va fi atunci cel mai inferior regn, iar omul va avea un corp astral atât de maleabil, încât astralul va fi modelator, va fi lege a naturii. Karma este terminată atunci și iubirea are o existență reală. Urmarea va fi atunci că tot ce simte omul se manifestă nemijlocit și în lumea plastică. Omul va fi atunci o copie a contului său karmic. Omul va recunoaște atunci ce karmă duce cu el. Iubirea va avea atunci existență nemijlocită, așa cum este acum o lege a naturii. Pe această treaptă a cincea se manifestă componenta Budhi. Pe treapta a șasea se va manifesta componenta Atma macrocosmică. Eul divin va fi prezent nemijlocit, rostindu-se în materia manasică ... (lacună în text). Azi cuvântul este posibil numai fizic, în cuvântul rostit. În treapta a șasea cuvântul va curge nemijlocit prin lume, va fi o ființă care răsună. Atunci omul a devenit sunet. Aceasta este de asemenea ceea ce înțelege autorul Evangheliei după Ioan prin Logos. Așa cum pentru tot ceea ce urmează să fie în viitor se dezvoltă mai întâi unul pentru a prelua conducerea, tot așa acum în Christos cuvântul a devenit carne. În treapta a șasea însă umanitatea va fi cuvânt devenit sunet. Dacă vrem să înțelegem poziția principiului evoluției spirituale, trebuie să investigăm un eveniment plin de semnificație din perioada rasei-rădăcină atlanteene. Cei care erau la început ființe spirituale pline de înțelepciune, apăreau drept rebeli, drept instigatori care voiau să-și cucerească acum independența lor. Ființele Suras au devenit acum ființe Asuras. Până la acest moment ele erau latente pe Pământ. Sunt acele puteri care tocmai în epoca actuală reprezintă aspectul intelectual și spiritual al omenirii. Există două documente despre aceasta, unul în Vatican și unul la cel mai inițiat creștin al Occidentului, contele de Saint Germain. Această natură a lui Lucifer este cea care a reprezentat creștinismul de asemenea în primele secole. Numai treptat s-a transformat Lucifer în tradiția creștină într-un fel de dușman. La origine el a avut o poziție prietenoasă față de om. Evoluția constă așadar în aceea că în Univers curenții nu evoluează cu aceeași viteză. Unul trebuie să meargă înainte, altul trebuie să vină după aceea. Prin această rămânere în urmă a curenților evolutivi iau naștere interese opuse în lume. Aceasta este o lege ocultă importantă. Scrierile teosofice au înfățișat anumite evoluții descendente și ascendente. Noi avem șapte planete cu câte șapte ronduri cu câte șapte stări de formă, așadar în total 343 de stări. Mijlocul lor este exact mijlocul perioadei atlanteene. Urcarea începe așadar cu intervenția principiului luciferic. În timpul coborârii evoluția încetinește, iar în timpul

76

urcării ea se accelerează. Această evoluție accelerată nu se realizează însă potrivit întreg planului fizic, ci potrivit fiecărei ființe în parte. Domnii înțelepciunii s-au aflat la început în evoluție ascendentă. Mijlocul evoluției atlanteene era un punct culminant pentru ei. Referitor la iubire, ei erau la început; ei cizelează iubirea în Macrocosmos, dar ei încetinesc pe panta descendentă. Domnii principiului luciferic se află în evoluție ascendentă, de aceea intelectualitatea crește foarte rapid, înnobilarea prin iubire crește însă foarte lent. De exemplu, constructorul unui pian, care construiește un pian cu cea mai mare iubire, lipsește din sala de concert; în sala de concert trebuie să vină virtuozi desăvârșiți ai pianului. Dacă ar vrea constructorul pianului să ciocănească și în sala de concert cu aceeași iubire, ar lua naștere dizarmonie. Așa trebuie să se întrepătrundă întotdeauna cei doi curenți. Prin colaborarea a doi curenți desăvârșiți ia naștere răul relativ. Iisus spune: De ce mă numiți bun? Nimeni nu este bun, în afară de Tatăl. – Nimic din lume nu este bun, în afară de principiul începutului, Tatăl. Așa se formează din punct de vedere macrocosmic în cetele conducătorilor cosmici principiile divine Atma și Budhi.

77

A doua conferință Berlin, 19 octombrie 1904

Noi am lăsat evoluția omului la punctul în care el intră în ceea ce se numește regnul mineral. Omul este acum o ființă minerală. De la mijlocul perioadei lemuriene s-a format un creier. Regnul mineral a atins capacitatea maximă când s-a format creierul cu intelectualitatea cuprinsă în el. Această coborâre a omului până la regnul mineral a fost posibilă numai prin aceea că omul a parcurs în intervalele de timp anterioare ale evoluției sale cele trei regnuri premergătoare, primul, al doilea și al treilea regn elemental. Înaintea trecerii prin cele trei regnuri elementale, omul era Monadă pură, spirit pur – Atma, Budhi, Manas. Apoi el a coborât prin cele trei regnuri elementale în al patrulea regn. Regnul mineral este al patrulea regn. Cine s-a manifestat în această formă? În această formă s-au manifestat așa-numiții Dhyanis ai înțelepciunii, prin aceea că ei au construit împreună din exterior corpul mineral; numai după ce a fost gata creierul, a putut merge mai departe curentul evolutiv din interior. Dacă în acest moment ființele dhyanice ale înțelepciunii ar fi acționat singure din exterior, atunci omul ar fi devenit mai dur decât regnul mineral. El nu ar fi opus durificării materiale nicio interioritate, nicio spiritualitate și ar fi fost pierdut pentru viața cosmică; el ar fi căzut ca o zgură în evoluție, ar fi fost aruncat din șirul regnurilor naturii. Fără intervenția vieții spirituale din interior ar fi luat naștere o lume de cruste umane complet durificate care nu ar fi fost capabile de nicio evoluție. O astfel de lume durificată cade în afara regnurilor naturii. Această lume ipotetică se numește în ocultism „a opta sferă”. Fiindcă ființele Dhyanis ale înțelepciunii și-au încetinit evoluția, ele l-au dus pe om în impas. Astfel a fost el prins de ființele Dhyanis ascendente, rămase în urmă mai înainte. Acest principiu spiritual a pus stăpânire pe omul care venea în întâmpinarea durificării pentru a spiritualiza evoluția umană. Ființele Dhyanis care acționau din interior se străduiau să-l spiritualizeze pe om din ce în ce mai mult, astfel încât el ar fi ajuns doar înțelepciune. Omul se afla astfel în fața a două drumuri, fie să cadă în sfera a opta, fie să se spiritualizeze complet. Amândouă drumurile ar fi trebuit să conducă la altceva decât la ceea ce este omenirea actuală, fie la dispariția omului în sfera a opta, fie la spiritualizarea continuă a omului. Aceste două curente lucrează în opoziție unul cu celălalt de la mijlocul perioadei lemuriene. Acest lucru ar fi rămas așa, dacă ființele dhyanice care l-au clădit pe om din exterior și apoi l-ar fi condus în sfera a opta, nu și-ar fi încorporat principiul Budhi, iubirea. (În notițele Mariei Steiner von Sivers, această propoziție sună astfel: Acest lucru ar fi rămas așa, dacă ființele dhyanice nu și-ar fi încorporat iubirea pentru a pătrunde materia cu iubire.) Prin aceasta ele au ferit aspectul material al omului în fața declinului. Ele se asociază cu altele ca al treilea curent; acestea acționează din afară.

78

Fiindcă cele trei curente acționează împreună, o parte a materiei, a regnului mineral devine la acest om tripartit care este concomitent material, sufletesc și spiritual – trup, suflet, spirit. Ce nu poate fi luat din cauza inegalității curentelor, devine efectiv zgură. Aceasta este Luna actuală. Ea este o bucată din a opta sferă, este zgură. În Lună vedem un simbol premergător a ceea ce au putut atinge primele ființe Dhyanis, astfel încât acele entități dhyanice care până atunci au plăsmuit forma omului, sunt exprimate simbolic prin Lună în activitatea lor. Ele sunt numite împreună de către esoterismul iudaic Iahve sau Iehova, zeul înțelepciunii macrocosmice, zeul formei. De aceea îl numește H.P. Blavatsky zeitate lunară, o zeitate a formei. În „Buddhismul esoteric” (de A.P. Sinnett) Luna este socotită în sfera a opta. Luna este însă doar o bucată din a opta sferă, un simbol pentru ceea ce ar fi omul în sfera a opta. Iahve este Elohimul celui de-al patrulea rond, Domnul formei pline de înțelepciune, al patrulea Elohim. De la mijlocul celui de-al patrulea rond acționează Domnul iubirii, Christos, iubirea Cosmosului, al doilea Logos. Domnul formei, al patrulea Elohim, a fost înțelepciunea, al treilea Logos; Iehova este spiritul celui de-al treilea Logos. Principiul Christos, principiul iubirii, a început spiritual la mijlocul perioadei lemuriene. În același timp a intervenit Lucifer. Noi trebuie să facem distincția dintre ceea ce este trecător și ceea ce este nepieritor. În plastica greacă de exemplu au fost create opere grandioase, minunate care se vor distruge toate până la un anumit moment. Ar trebui să spunem că toate operele sunt trecătoare; tot ce este pe planul fizic este trecător. Însă faptul că artistul lucrează pe planul fizic, aduce ceva ce rămâne pentru spiritul artistului, ceva ce nu ar exista dacă el nu ar fi lucrat pe planul fizic. Acceptarea acțiunii pe un plan inferior este capacitatea ființei pe un plan superior; aceasta este evoluție. Numai prin încarnare își dobândește omul o îmbogățire a spiritului, îmbogățire pe care el nu ar obține-o altfel. Aceasta este însemnătatea a ceea ce este trecător pentru ceea ce este nepieritor. Ceea ce este cel mai mineral în om este sistemul său osos. Acesta are și la omul fizic actual structura cea mai desăvârșită. În evoluția pământească viitoare vor deveni și digestia, inima, etc. din ce în ce mai desăvârșite, însă sistemul osos nu, acesta va dispărea treptat. A fi ancorat în fizic prin sistemul osos este important. Ceea ce dobândește omul în acest timp, ia cu el dincolo. Faptul că lui Christos nu i-au fost sfărâmate oasele înseamnă că ceea ce era lume minerală în el, nu trebuia să fie distrus, trebuia să rămână neatins. Simbolul Misteriilor a fost viețuit pe atunci pentru prima dată în exterior. În a patra subrasă a celei de-a cincea rase-rădăcină, întruparea lui Christos este una dintre cele mai importante evenimente cosmice. Întemeietorii anteriori de religii au fost Învățători ai înțelepciunii, Christos este Învățător al iubirii.

79

Privire de ansamblu asupra subraselor celei de-a cincea rase-rădăcină

1. Prima subrasă: indienii, rasa spiritualității; 2. A doua subrasă: persanii (religia lui Zarathustra), rasa flăcării; 3. A treia subrasă: caldeenii, asirienii, babilonienii, egiptenii, cei mai vechi greci, romanii, celții. Rămas în urmă din a doua subrasă este Zeus și eroii Hercules, Tezeu, Iason, ei sunt eroii solari ai celei de-a treia subrase. Rasa stelelor; 4. A patra subrasă: popoarele grecești și latine de mai târziu, rasa personalității; 5. A cincea subrasă: națiunile germane, anglo-saxone, care fac din personalitate o personalitate liberă, care cuceresc lumea, numită rasa mondială; 6. A șasea subrasă: rasa slavă; Notă a unui scriitor necunoscut: 7. A șaptea subrasă: popoarele americane. Rasa egoismului.

80

A treia conferință Berlin, 22 octombrie 1904

Vrem să facem cunoștință cu trei noțiuni. Trebuie să ne reprezentăm că fiecare ființă din Univers constă din trei componente, ca și omul. Totuși nu avem nevoie să cunoaștem toate cele trei componente ale unei alte ființe. Ele există însă pentru fiecare ființă:

1. Conștiență 2. Viață 3. Formă

Dacă privim ființele de pe Pământul nostru, atunci găsim că ele au formă din

ceea ce numim regnul mineral. În lumea pământească nu există nicio altă formă pentru om. Această formă a regnului mineral poate fi înălțată la un nivel superior numai prin aceea că ea devine vie, și fiecare ființă poate dobândi un centru numai prin aceea că viața devine conștientă.

De aceea forma, viața și conștiența sunt cele trei principii ale fiecărei ființe. În conformitate cu aceasta, omul constă din corp, suflet și spirit. Noi știm că sufletul se înalță în corp și plăsmuiește așa corpul sufletesc. Acesta este umplut oarecum cu viață de simțire. Principiul superior se organizează de fiecare dată în cel inferior; principiul inferior are viață prin aceea că principiul superior se organizează în el. Sufletul are conștiență prin aceea că spiritul se organizează în sufletul conștienței. Prin aceasta este omul tripartit în ființa sa – ca formă, viață și conștiență.

Dacă ne reprezentăm diferitele ființe din lume, atunci le putem structura conform acestei definiții, în trei feluri:

1. Ființe la care predomină forma în defavoarea celorlalte două, viață și conștiență;

2. Ființe la care predomină conștiența în defavoarea vieții și a formei; 3. Ființe la care toate cele trei sunt în echilibru.

Astfel, pentru ciclul nostru evolutiv:

1. Ființe la care predomină conștiența: Dhyanis. Ele au o conștiență puternică.

2. Ființe la care conștiența, viața și forma sunt în echilibru, numite esoteric substanțe;

3. Ființe la care predomină forma, sunt ființe elementale, elementali (vezi note).

81

La „substanțe” domină o anumită legătură între Dhyanis și elementali. Omul a fost în starea de substanță pe când el a ajuns din starea de ființă elementală și s-a unit cu sufletul. Pe atunci oamenii erau oarecum doar modele, doar forme. Oamenii erau pe atunci ca niște sfere care luminau frumos,care erau înconjurate de sufletele lor. La mijlocul perioadei lemuriene, omul era „substanță”. Acum omul a ieșit deasupra simplului grad de substanță. El este pe calea evoluției dhyanice. În limbaj esoteric, ceea ce era matur în perioada lemuriană pentru a lua în posesie acele corpuri, se numește „om”. Noi întrebăm acum: Ce pot cele trei feluri de ființe? Mai întâi: Să le luăm pe cele la care predomină conștiența. Ele au o conștiență cuprinzătoare, mai cuprinzătoare decât viața lor proprie și decât forma lor proprie. Prin aceasta ele își pot exercita puterea asupra altei vieți și asupra altei forme. În creștinismul esoteric astfel de ființe se numesc Îngeri ai perioadelor de revoluție. Cum se poate roti o planetă în jurul Soarelui? Prin aceea că ea este pusă în mișcare de un Înger al perioadei de revoluție. Aceștia sunt ființele Dhyanis planetare sau Spiritele planetare. Așadar și Pământul nostru are un Înger propriu al perioadei de revoluție, o ființă Dhyan pământească. Menționez aici Spiritul planetei din opera „Faust” de Goethe; corpul său este întreaga materie astrală a Pământului. Omul este pe cale de a deveni un spirit planetar. Acum el este însă doar din punct de vedere mineral o imagine a Divinității, fiindcă el trebuie să-și formeze încă ființa sa astrală, rupa-mentală și arupa-mentală. Apoi el poate deveni, al sfârșitul celui de-al șaptelea rond, un Înger al perioadei de revoluție. Atunci cel mai mare Dhyan-Chohan îi spune: Toate animalele și plantele îți sunt înmânate. – Acest lucru se întâmplă așadar în cea de-a șaptea zi a Creației. Atunci omul a devenit un Dhyan-Chohan, un Spirit cosmic dhyanic. (Chohan = Spirit cosmic). În al doilea rând: Ființele la care forma, viața și conștiența sunt în echilibru, își exercită puterea asupra formei și sunt conduse de către însăși conștiența lor. Ființele de acest fel, pe care noi le cunoaștem, sunt oamenii până la o anumită treaptă. Ei evoluează, se eliberează din ce în ce mai mult de faptul că ei sunt dominați de forma lor, de natura lor inferioară. Ei se străduiesc către ceea ce este superior, către conștiență. În al treilea rând: Spiritele elementale sunt ființe la care forma este mai puternică decât viața și decât conștiența, a căror formă trebuie să fie dominată de către conștiență și de către viață. Ele sunt contrapartea ființelor dhyanice. Acestea din urmă pot domina mai mult decât forma lor și decât viața lor. La spiritele elementale forma este mai cuprinzătoare decât viața și conștiența. De aceea ele necesită altă viață și altă conștiență pentru dominarea formei lor. Aceasta înseamnă că spiritul elemental trebuie să se transpună în altă viață și în altă conștiență pentru a le folosi pentru sine. De aceea el este retardatul care ține pe loc altă viață și altă conștiență. De aceea sunt spiritele elementale ființe care frânează efectiv evoluția. Toate ființele parazite sunt dominate de astfel de spirite elementale. Ele sunt acele entități pentru noi oamenii, care deja în epoca

82

lunară erau încheiate în felul lor, de aceea la ele predomină forma. Ele se scufundă acum, sunt în evoluție descendentă. Împinse în afara evoluției sunt de exemplu animalele care poartă un schelet exterior, care sunt învelite cu scheletul lor. Evoluția lor interioară s-a dezintegrat iar ele sunt înconjurate la exterior cu un strat cornos (gândaci, insecte). Ele se pregătesc pentru scufundarea în a opta sferă. Vechea Lună a avut de asemenea o a opta sferă, un satelit. Aceste ființe au fost încheiate pe vremea aceea, ele au trecut dincolo de evoluția lor și sunt acum asemenea unui fruct trecut de copt. De a opta sferă aparțin de exemplu păianjenii, iar dintre plante vâscul. De aceea regnul păianjenilor și al muștelor este atribuit de către Goethe lui Mefisto. Tot ce este parazitar este o expresie exterioară a ființelor elementale care trăiesc pe planul astral. Mai înainte, omul însuși era o ființă elementală. Nu tot fizicul omului este destinat să fie salvat. Din om rămâne în urmă o zgură. Această zgură care rămâne în urmă atunci, există neîncetat în om, de aceea el se află sub influența ființelor elementale astrale; ființa elementală corespunzătoare este atașată de el. De aceea omul se află în legătură neîncetată cu ceea ce este un dușman care îl frânează în evoluția sa, cu un factor perturbator al evoluției sale. Entitățile care se atașează de om erau numite în mitologia germană elfi. Ei apar într-o formă nedefinită în așa-numitele vise cu elfi. Aceste vise se exprimă cam așa, că omul crede că o ființă i se așează pe piept. Când omul devine văzător în plan astral, el vede mai întâi această ființă. (Păzitorul Pragului din romanul „Zanoni” al lui Bulwer). Este reflectarea cunoștinței pe care o face omul în plan astral cu elful său, o autoapărare a omului împotriva dușmanului său. Ființa este proiecția unei ființe astrale a omului în noi înșine. Este Micul Păzitor al Pragului. Omul care nu-și poate depăși teama în fața dușmanului interior, se întoarce de obicei la poarta inițierii. În regiunea superioară a planului astral se află Sfinxul, care trebuie să fie prăbușit în abis înainte ca omul să poată păși mai departe. Omul care trebuie să evolueze merge în întâmpinarea acestui moment. Dar nu fiecare om trebuie să parcurgă în același fel aceste trepte evolutive. Este posibil ca el să fie condus ca și cum ar fi legat la ochi. Prin faptul că noi ne dezvoltăm natura morală, putem învinge. Dacă omul își poate înălța natura morală mai înainte ca el să devină văzător în lumea astrală, apariția Păzitorului Pragului îi devine mai puțin înspăimântătoare. În rasa atlanteană în principal turanienii au fost cei care s-au dedat magiei negre și au fost familiarizați în cea mai mare măsură cu lumea elementală. Pentru a se echipa mai bine pentru luptă, în școlile oculte un accent principal se pune acum pe exersarea virtuții devoțiunii, a altruismului, pe educația morală. Toți ocultiștii care rămân ambițioși, vanitoși, egoiști, fac cunoștință într-un mod teribil cu această forță retrogradă a evoluției, forță care acționează cu atât mai puternic asupra lor. Omul trebuie să iubească învățătura, să fie modest, devotat, pentru a fi sigur că poate câștiga această luptă. Evoluția

83

este ținută pe loc prin ființele elementale retrograde, în timp ce prin ființele dhyanice ea este accelerată.

84

Conferința a patra 25 octombrie 1904

Fiindcă toată evoluția se desfășoară în trei principii: conștiență, viață și formă, și fiecare ființă trebuie să parcurgă de multe ori aceste trei principii, noi trebuie să știm exact despre care stadii ale conștienței, vieții și formei putem vorbi. Despre aceste stadii putem ști ceva, fiind câte șapte de fiecare dată. Cele șapte stadii ale conștienței sunt:

1. Așa-numita stare de transă a conștienței, numită și transă profundă; 2. Starea de somn fără vise; 3. Starea de somn cu vise; 4. Starea de veghe sau conștiența obiectivă; 5. Starea psihică sau starea conștientă de imagini; 6. Starea suprapsihică sau viața conștientă; 7. Starea spirituală sau conștiența universală conștientă de sine.

Prima, starea de transă, se distinge prin aceea că este o conștiență universală. Referitor la amploare, ea este conștiența cea mai cuprinzătoare, pe de altă parte ea este însă limitată prin încețoșarea sa; ea este cea mai încețoșată stare de conștiență. O ființă de pe Pământul nostru, care este transpusă în această stare de transă, ar percepe mișcările planetelor, formele mineralelor, formele cristalelor și așa mai departe, dar viața plantelor, viața animalelor și viața oamenilor nu ar fi prezente pentru această ființă. Dacă ea ar avea această stare de transă, atunci ar fi în stare să vadă lucrurile din Cosmos, dar nu viața ființelor fizice vii. Dacă azi apare cuiva starea de transă patologică sau i se induce această stare, atunci respectivul începe să descrie lumile succesive și alte lucruri de acest gen, uneori produce în mod confuz, alteori în mod straniu, lucruri foarte asemănătoare învățăturii teosofice. Este o conștiență foarte cuprinzătoare, dar prea încețoșată pentru a cuprinde ființe vii, simțitoare. A doua stare de conștiență este aceea pe care o numim stare de somn fără vise. Felul cum parcurge omul starea de somn nu este în general atât de încețoșat încât el să se simtă de cele mai multe ori ca lipsit de conștiență. Este o conștiență mai puțin încețoșată decât precedenta, dar mai restrânsă. Cei care parcurg această stare percep ce se petrece în regnul mineral și în cel vegetal, dar regnul animal și așa mai departe, lumea de sentimente și lumea de gânduri nu sunt prezente pentru ei. Somnambulii de la acest nivel schițează în această stare desene extraordinare ca arabescuri, dar nu au capacitatea de a schița sisteme cosmice. A treia stare este somnul cu vise, starea cunoscută de om a celui ce visează. De cele mai multe ori el nu știe nimic despre aceasta, nu știe ce fel de legătură există între visele sale și procesele lumii. Această stare de somn cu vise nu este cuprinzătoare, dar în ea se reflectă anorganicul, mineralul ca și vegetalul

85

și animalicul. Celui neevoluat îi apar în aceste vise imagini reflectate în multe feluri ale propriilor pasiuni, ale naturii sale animalice. În starea a patra, starea de veghe, starea cea mai restrânsă, dar și cea mai clară stare de conștiență, se percepe regnul mineral, platele, animalele, oamenii, dar numai exteriorul, forma, nu legea, nu sentimentul. Omul în starea de veghe trebuie să-și construiască legea numai conform înfățișării exterioare. După aceasta urmează stările superioare de conștiență, la care se păstrează claritatea luminoasă a conștienței fizice. A cincea stare, conștiența psihică, se extinde asupra lumii astrale. În aceasta sunt privite nemijlocit sentimente. De exemplu se vede nu doar chipul acru al unui om, ci și sentimentul în mod nemijlocit. A șasea stare este conștiența suprapsihică. În această stare, omul poate percepe și viața din tot ceea ce este kamic. El privește principiul creșterii, al vieții însăși. A șaptea stare este conștiența spirituală: În această stare, omul percepe în conștiență clară, luminoasă tot ce se petrece în Cosmos. Apoi avem cele șapte etape evolutive ale vieții. Pe acestea le numim:

1. Primul regn elemental; 2. Al doilea regn elemental; 3. Al treilea regn elemental; 4. Regnul mineral; 5. Regnul vegetal; 6. Regnul animal; 7. Regnul uman.

Dacă vrem să caracterizăm aceste stadii în același fel cum am făcut înainte cu

stadiile conștienței, atunci putem spune: Primul regn elemental este cel mai subiectiv dintre toate. Al doilea regn

elemental este deja mai puțin subiectiv. Al treilea regn elemental este și mai puțin subiectiv. Putem distinge trei nivele de subiectivitate în cele trei regnuri elementale. Când regnul începe să devină obiectiv, înseamnă că el acționează astfel încât nu acționează doar din interior către exterior, ci este văzut din afară că el devine regn mineral. La primul regn elemental, existența se pune în valoare către exterior. La al doilea regn elemental, viața se pune în valoare către exterior. La al treilea regn elemental, simțirea sau conștiența se pune în valoare către exterior. La al patrulea, la regnul mineral, existența a devenit obiectivă. (Treapta a patra de viață). Regnul vegetal: la acesta viața a devenit obiectivă. (Treapta a cincea de viață). Regnul animal: la acesta simțirea și conștiența au devenit obiective. (Treapta a șasea de viață). În regnul uman toate cele trei nivele devin obiective. (Treapta a șaptea de viață). Conștiența și Eul au devenit atunci complet obiective.

Viața se dezvoltă așadar prin cele șapte regnuri, dar și forma parcurge șapte stadii. Aceste stadii sunt următoarele:

86

1. Forma arupică, forma în starea ei cea mai primară, în care nu există încă o formă propriu-zisă, dar ea se împinge către exterior.

2. Forma rupică, forma spirituală, schița cea mai delicată a unei forme exterioare.

3. Forma astrală, ea începe să devină vizibilă la exterior. 4. Forma fizică. 5. Forma plastică, ea nu mai este încremenită ci se pune în valoare din

interior, în ea viața se împinge către exterior în formă. 6. Forma intelectuală devenită și mobilă, în ea spiritul se împinge către

exterior. 7. Forma arhetipală, primordială. Această formă se domină pe sine la modul

absolut, este complet mobilă în sine. Totul se împinge către exterior, ea poate plăsmui totul, este activă.

Dacă vrem să contemplăm evoluția unei ființe oarecare, trebuie să ne fie clar că ea trebuie să treacă prin toate aceste stadii ale conștienței, vieții și formei, și anume în felul următor: Orice ființă trebuie să parcurgă cele șapte stadii ale conștienței, și fiecare etapă a unei stări de conștiență este numită, în diversele ei forme din cărțile teosofice, un sistem planetar. O ființă parcurge un sistem planetar, adică: ea se metamorfozează în cele șapte stări de conștiență. Acum omul parcurge starea de conștiență de veghe; pe aceasta noi o numim stare pământească. Mai înainte omul a parcurs starea conștienței de vis. Pe atunci el trăia în etapa evoluției lunare. Se spune: Omul a absolvit Luna în evoluția lui. În fiecare stare de conștiență omul trebuie să parcurgă toate regnurile, adică toate stările vieții. Așa a parcurs el în conștiență de vis pe Lună, primul, al doilea, al treilea regn elemental ca și celelalte patru regnuri. Apoi el a trebuit să parcurgă pe Pământ cele șapte stări de viață. În prezent omul se află pe sistemul planetar al Pământului, așadar în starea de veghe, la mijlocul stadiului vieții, la mijlocul regnului mineral. Ca formă, omul este acum fizic (al patrulea glob sau a patra stare de formă); ca viață, omul este mineral (rondul al patrulea). Trecerea unei ființe printr-un regn al vieții este numit un rond. De fiecare sistem planetar aparțin șapte ronduri. Omul se află pe pământ în rondul al patrulea. În acest rond este condusă evoluția minerală către perfecțiune, în rondul al cincilea vegetalul este condus către perfecțiune, în rondul al șaselea animalul, conștiența animalului, iar în rondul al șaptelea umanul, conștiența omului. Fiecare ființă trebuie să parcurgă în fiecare din cel șapte ronduri toate cele șapte forme, ea primește fiecare formă. Ea devine mai întâi arupică, apoi rupică, apoi astrală, apoi fizică, apoi plastică, apoi intelectuală și în cele din urmă arhetipală. Cele șapte metamorfoze ale formei s-au numit la începutul dezvoltării doctrinei teosofice, cele șapte globuri:

87

1. Metamorfoza arupică a primului glob; 2. Metamorfoza rupică a celui de-al doilea glob; 3. Metamorfoza astrală a celui de-al treilea glob; 4. Metamorfoza fizică a celui de-al patrulea glob; 5. Metamorfoza plastică a celui de-al cincilea glob; 6. Metamorfoza intelectuală a celui de-al șaselea glob; 7. Metamorfoza arhetipală a celui de-al șaptelea glob.

Aceste șapte globuri nu sunt în realitate globuri separate; procesul obiectiv nu este așa, că se părăsește un glob și se ajunge pe un altul, ci mai degrabă globurile alcătuiesc împreună o sferă în care aceste diferite stări de formă se întrepătrund și pe care aceeași ființă parcurge șapte metamorfoze. Această evoluție a stărilor de formă se numește în limbajul esoteric străvechi stări de fază. Acest lucru este în legătură cu ceva ce se poate descrie prin următoarea succesiune de idei. Să ne reprezentăm o ființă fizică înzestrată cu vedere și să ne mai reprezentăm că toate aceste stări există neîntrerupt în lume. În timp ce omul se află pe treapta sa, toate celelalte ființe se află în alte stadii evolutive. Acest lucru se numește în limbaj esoteric: Aici începe o formă superioară a spațiului. Această regiune este numită de esoterist regiunea permeabilității. Deja în astral se pot întrepătrunde două ființe. Trebuie să ne dezvoltăm un sentiment al regiunii permeabilității, al pătrunderii lumii noastre de către o alta. Dacă ne îndreptăm privirea în afară în lume, putem vedea fizic doar o parte a Cosmosului, un fragment din întreg. Faptul că un corp ceresc este vizibil, înseamnă: el se află în a patra stare de formă, în faza formei fizice, și dintre stadiile de viață el se află în regnul mineral. O foonță care parcurge forme diverse, devine treptat vizibilă, pornind de la forma arupică și transformându-se treptat până la forma arhetipală. De aceea numim aceste stări de formă și stări de fază. Pământul a parcurs stările de formă arupică, rupică și astrală mai înainte de a deveni fizic vizibil. El va parcurge după starea fizică și stările plastică, intelectuală și arhetipală. Pe plan fizic există o legătură ocultă între diferitele faze ale formei și fazele Lunii. De aceea parcurgerea de către o ființă a celor șapte faze ale formei de la starea arupică la starea arhetipală se numește o lună cosmică. Parcurgerea tuturor stărilor de conștiență se numește un an cosmic. Între ziua cosmică (ciclul de formă) și anul cosmic (ciclul de conștiență) se află luna cosmică (ciclul de viață) care este mai lungă decât ziua cosmică și mai scurtă decât anul cosmic. În limbaj esoteric conștiența înseamnă Soarele, forma înseamnă Luna,viața pentru noi acum înseamnă Pământul. O stare de conștiență durează cel mai mult, o stare de viață durează ceva mai puțin iar o stare de formă durează cel mai puțin. Fiecare stare de viață trebuie să parcurgă toate cele șapte stări de formă. De la starea Arupa și până la starea arhetipală, starea de viață trebuie să parcurgă mai întâi primul regn elemental, apoi al doilea regn elemental, al treilea și așa mai departe. Starea de viață parcurge astfel de șapte

88

ori câte șapte metamorfoze succesive ale vieții – acestea sunt cele șapte ronduri, care parcurg fiecare câte șapte metamorfoze ale formei, de șapte ori câte șapte sau 49, pe care fiecare ființă le-a parcurs: 49 pe pământ, 49 pe Lună, așadar câte 49 în fiecare sistem planetar, deci de șapte ori câte 49 = 343 (suma cifrelor numărului este 10). Aceste 343 stări înseamnă un an cosmic. Acum ne aflăm în al patrulea sistem planetar (al celei de-a patra stări de conștiență, al conștienței de veghe). Ne aflăm pe Pământ și parcurgem al patrulea regn de viață, al patrulea rond, regnul mineral. Regnul mineral a ajuns la al patrulea glob, adică în a patra fază a formei, cea fizică, și va ajunge la perfecțiune în acest rond, de aceea și corpul fizic al omului ajunge la perfecțiune în componentele sale minerale în acest rond. Abia după realizarea tuturor celor 343 de stări omul va deveni ceea ce noi numim un „zeu”, dar nu cel mai mare zeu, ci ceea ce noi numim al treilea Logos, acesta este într-adevăr Logosul formei care va fi parcurs cele 343 de metamorfoze. El reprezintă forma în cel mai înalt stadiu. Aceste diverse structuri ale conștienței sunt pe planul superior din nou formă. Cele 343 de forme ale celui de-al treilea Logos sunt gândite așadar ca unitate. Cel de-al doilea Logos va reprezenta viața în cel mai înalt stadiu iar primul Logos va reprezenta conștiența în cel mai înalt stadiu. Stadiile formei vor reprezenta prin culori și simboluri ceea ce este esoteric, stadiile vieții vor reprezenta prin sunete ceea ce este esoteric, viața răsună. Pentru stadiile conștienței nu există în lumea fizică simboluri caracteristice.

89

Conferința a cincea Berlin, 29 octombrie 1904

Conștiența primei planete a fost conștiența de transă profundă; ea a avut cel mai larg orizont, dar a fost și cea mai încețoșată conștiență. În aceasta omul cuprindea cu privirea întreg sistemul planetar. După aceea a urmat pe planeta a doua conștiența ceva mai luminoasă, dar și ceva mai restrânsă a somnului fără vise, iar pe planeta a treia conștiența mult mai luminoasă și mai restrânsă a somnului cu vise. În conștiența somnului fără vise omul putea percepe viața, în conștiența somnului cu vise putea percepe și sentimente. Conștiența planetei a patra este conștiența de veghe; ea este cea mai restrânsă dintre toate, dar este chemată să perceapă Sinea conștientă din alții. Este cea mai clară conștiență. Treapta psihică a conștienței de pe planeta a cincea va fi mult mai luminoasă decât conștiența actuală; conștiența se va extinde atunci peste tot ce este astral. Pe planeta a șasea urmează treapta suprapsihică a conștienței; pe această treaptă va fi vizibilă în fața omului lumea inferioară de gânduri. Pe planeta a șaptea omul atinge apoi stadiul conștienței spirituale; pe această treaptă este vizibilă atunci în fața omului lumea mentală superioară. Fiecare fază evolutivă din interiorul unei astfel de trepte de conștiență se numește o „planetă” sau o evoluție planetară. Această clasificare cuprinde evoluția conștienței. Acum urnează o privire de ansamblu asupra evoluției vieții: Fiecare treaptă de conștiență trebuie să parcurgă șapte stadii de viață, și anume primul, al doilea și al treilea regn elemental, regnul mineral, vegetal, animal și regnul uman. Fiecare fază a trecerii printr-o treaptă de viață se numește un „rond”. Așadar pentru fiecare planetă avem șapte ronduri, sau împreună pentru cele șapte planete 49 de metamorfoze ale vieții. Stadiile formei: Fiecare stadiu de viață a parcurs șapte stadii ale formei, și anume prin forme:

1. Arupice; 2. Rupice; 3. Astrale; 4. Fizice; 5. Plastice (mobilitate fizică: viața domină forma); 6. Intelectuale (nu doar mobilitate, ci și permeabilitate pentru gânduri); 7. Arhetipale (întregul Eu este gol în fața lumii exterioare).

Aceste trepte ale formei sunt numite globuri. Fiecare stadiu are o sarcină deosebită. Vrem să analizăm aceste sarcini pentru om. Omul parcurge mai întâi în conștiență de transă profundă cele șapte regnuri în cele șapte stadii ale formei. Stadiul cel mai densificat este cel de mijloc pe fiecare planetă (vezi numărul 25 din schema de mai jos).

90

Avem așadar primul regn elemental în stadiul arupic, rupic, astral, fizic, plastic, intelectual, arhetipal; apoi al doilea regn elemental în aceleași șapte stadii, la fel și la al treilea regn elemental. Mai departe avem regnul mineral în aceleași stări. Aceste regnuri au existat însă doar ca germene; în realitate a existat doar un singur regn; numărul 49 este regnul uman în stadiu arhetipal, ca ultim glob de pe ultimul rond: formă, viață, conștiență spirituală. Structura fizică specifică este parcursă la mijlocul celor 49 de stadii. Omul a intrat în evoluție ca o ființă universală. El devine apoi o ființă separată. Mai întâi el s-a separat ca sferă particulară de o sferă generală. Această sferă umană a parcurs diferite transformări. Dintr-una din transformările ulterioare a luat naștere așa-numitul dublu corp eteric. Acest stadiu al primei separări de ființa universală se numește „cufundarea conștienței în abis”. Acest stadiu este atins la stadiul fizic al primei planete. Acesta este precedat de 24 de stadii și este urmat

91

de alte 24. Stadiul de mijloc, al 25-lea, este cel mai densificat. Stadiul fizic a luat naștere ca sferă fizică dură. Pământul se asemăna pe atunci cu eterul nostru sau cu materia luminoasă a Pământului nostru actual și avea după prăbușirea conștienței în abis forma unei dude. Pe planeta a doua, în conștiența de somn profund (somn fără vise), omul s-a cufundat în număr. Sferele care au luat naștere pe prima planetă acționează într-o anumită armonie conform unor reguli. Ceea ce a rămas în urmă din această a doua stare este că elementele chimice nu sunt legate într-un mod viu; culorile și vibrațiile sonore sunt ordonate conform numărului lor de undă. Astfel găsim pe a doua planetă dispunerea după măsură, număr și greutate. În primul stadiu (Saturn) a existat doar un regn, în al doilea stadiu (Soarele) pe când omul se cufundase în număr, a existat posibilitatea separării în două regnuri. Mai întâi a luat naștere un regn care a rămas neîntrerupt până la om, apoi a luat naștere un al doilea regn din tot ce nu era potrivit să poată evolua pînă la om; acesta s-a separat ca al doilea regn (cu predispoziție către regnul animal și către cel vegetal, către viața inferioară). Lege: nu poate fi atinsă nici o evoluție superioară fără a fi separat ceva ce rămâne în urmă pe o treaptă inferioară. Măsura evoluției este una precisă și declarată în această situație a primei planete. De aici rezultă legea vieții. Aceasta este legea evoluției incomparabile dar depline: A nu lua ceva fără a da ceva. Prima îndatorire a esoteristului este: a da ceva în schimb. Pe a treia planetă s-a dezvoltat a treia lege alături de aceea a numărului: legea afinității. Aceasta constă în faptul că oamenii dezvoltă simpatie și antipatie unul față de altul. Această lege se găsește în toate regnurile, de exemplu în chimie, în regnul mineral. Cu aceasta s-a dat posibilitatea de a se forma un nou regn. S-a format regnul animal, regnul vegetal, regnul mineral. Omul pe care-l vedem azi nu exista încă pe atunci. El era pe atunci doar un fel de animal pe treapta kamică (a nu se confunda cu noțiunea „karmică”, n.tr.). Spiritul nu intrase încă în corp. Pe a patra planetă, în conștiența de veghe, se ajunge să se dezvolte la anumite ființe posibilitatea ca ele să nu se supună legii afinității. Trebuie să apară o formă de viață cuprinzătoare. Aceasta este nașterea și moartea, ceea ce nu a existat mai înainte. Aceasta a putut interveni doar prin faptul că nu au mai existat ființe separate, ci ele au fost ținute laolaltă printr-un fir suprasenzorial al vieții. Încarnările separate sunt ca înșirate pe un fir. Ființa se diversifică în timp prin naștere și moarte. Mai înainte oamenii erau diferiți doar în spațiu. Pe a treia planetă (a Lunii) reproducerea avea loc prin diviziune și totul trăia prin simpatie și antipatie reciprocă. Tot ce se înmulțește prin diviziune este nemuritor din punct de vedere material. De aceea vietățile cele mai inferioare, monadele (după Weismann) sunt nemuritoare. Moartea este posibilă abia când înmulțirii prin diviziune i se adaugă înmulțirea prin fecundare. Nașterea și moartea pot fi dobândite doar prin aceea că ființele sunt separate de la un moment dat iar omul se dezvoltă pe cheltuiala altor ființe. De aceea nașterea și moartea sunt impuse

92

de asemenea tuturor celorlalte ființe care nu au o karmă individuală. Omul a trebuit să împingă în jos unul câte unul regnurile care se află sub el. Ce este în legătură cu nașterea și moartea, este karma omului. Pe planeta viitoare omul, în cadrul conștienței ridicate pe o treaptă superioară, va fi conștient nu doar de consecințele karmei, ci de karma însăși. Forța sa interioară va fi atât de dezvoltată, încât el va avea voința să înfățișeze această karmă. El o va purta în aspectul lui, în fizionomia lui. Atunci fizionomia sa va arăta ce se află în corpul astral și în corpul mental. Atunci apare faptul că binele este recunoscut efectiv și în exterior ca bine iar răul este recunoscut efectiv și în exterior ca rău. Ceea ce este rău atunci există doar printre cei care s-au format ca magicieni ai magiei negre. Atunci are loc marea separare între bine și rău. Acest lucru se petrece pe planeta a cincea. Începând cu planeta a cincea se poate vorbi doar de evoluția binelui. Pe planeta a șasea totul se separă în evoluția pe mai departe, ce este fără sens se arată pe planul mental inferior ca lipsit de sens, ilogic. Această a șasea planetă este planeta Logosului, a Cuvântului, deoarece cuvântul dă sensul. Pe planeta a șaptea domină o stare complet purificată, unde sarcinile planetelor anterioare vor fi fost îndeplinite, unde se vor arăta roadele acelor realizări – aceasta este starea fericirii divine. În timpul evoluției corpului uman care parcurge toate aceste stadii, există și spiritul tot timpul. Mai întâi însă el a plutit deasupra corpului, apoi la mijlocul perioadei lemuriene el s-a legat de corp. Spiritul trebuie să facă prin intermediul corpului experiențe pe planuri inferioare. În esoterism, sufletul omului este numit albină, ea adună mierea din evoluțiile planetare, de la prăbușirea în abis pe prima planetă până la fericirea divină pe planeta a șaptea. Așa au loc neîncetat eliberări, o dizolvare și o eliberare a ceea ce a fost vrăjit în materie. Omul adună experiențe abia când el locuiește în corp, dar mai întâi el este arhitectul care construiește totul, pentru ca mai apoi să locuiască el însuși acolo. Omul parcurge așadar următoarea evoluție: Prima planetă (conștiență de transă): I. Primul regn elemental Formă:

1. arupică 2. rupică 3. astrală 4. fizică 5. plastică 6. intelectuală 7. arhetipală

Pralaya II. Al doilea regn elemental

93

Formă: 8. arupică

la 14. arhetipală Pralaya III. Al treilea regn elemental Formă: 15. arupică La 21. arhetipală Pralaya IV. Regnul mineral Formă: 22. arupică la 28. arhetipală Pralaya V. Regnul vegetal Formă: 29. arupică la 35. arhetipală Pralaya VI. Regnul animal Formă: 36. arupică la 42. arhetipală Pralaya VII. Regnul uman Formă: 43. arupică la

94

49. arhetipală Marea Pralaya A doua planetă (conștiența somnului fără vise): I. Primul regn elemental Totul decurge ca la prima planetă. A 25-a treaptă, cea de mijloc, este întotdeauna cea mai adâncă, cea mai densificată. Noi suntem acum pe planeta a patra, pe treapta 25, așadar în starea cea mai densificată dintre toate. Pe planeta a șaptea, în regnul al șaptelea, regnul uman, și în forma a șaptea, cea arhetipală, este atinsă cea mai înaltă perfecțiune a evoluției umane. Omul are atunci forma arhetipală, este într-adevăr asemenea unui zeu și are o conștiență spirituală, atotcuprinzătoare.

95

Conferința a șasea Berlin, 31 octombrie 1904

Azi vrem să parcurgem în mod deosebit evoluția pe Pământul nostru. Mai întâi vom recapitula încă odată pe scurt ceea ce am expus înainte. În cadrul evoluției pământești noi ne aflăm pe a patra treaptă a conștienței, așadar pe a patra planetă. Pe aceasta se formează conștiența de veghe luminoasă, și anume în mod treptat de-a lungul a 49 de etape. Cea mai înaltă treaptă pe planeta precedentă, pe Lună, a fost formarea completă a unei conștiențe de vis înalt evoluate. Aceasta a fost o conștiență asemănătoare celei pe care o au acum animalele cele mai evoluate. Omul fizic – nu cel spiritual-sufletesc, care a parcurs o altă linie evolutivă și abia acum se va uni cu fizicul – a putut gândi pe vremea aceea în felul cum permite conștiența de vis a celor mai evoluate animale de azi. La începutul unei astfel de evoluții intră în discuție pentru dezvoltarea pe mai departe ființa noastră însăși. Animalele, plantele și mineralele s-au dezvoltat mai devreme decât omul. Ce s-a dezvoltat pe atunci astfel încât putea păși mai departe, a trecut cu omul într-un fel de stare de germene, a parcurs un stadiu Pralaya. Pe Lună germenii omului era departe, se dezvoltau la capacitatea unei conștiențe de vis înalte. Animalele ajunseseră abia la o conștiență de vis încețoșată, plantele la o conștiență de vis mai joasă iar mineralele la o conștiență de vis și mai joasă. Tot restul care nu era potrivit pentru evoluția în continuare, era aruncat ca zgură. În noua evoluție pământească existau germeni din acest fel de oameni, animale, plante, minerale. Așadar acolo existau germeni nu doar din regnul uman, ci și din regnul animal, vegetal și mineral care erau pe atunci foarte diferiți de ceea ce cunoaștem noi acum ca animale, plante și minerale. Mineralele erau mai mult într-o stare ca aceea a unui metal de acum aflat la o temperatură foarte mare. Ce se dezvoltă în evoluția noastră pământească din treaptă în treaptă, nu este identic cu animalele, plantele și mineralele acelor vremuri. Ele erau deja cu o treaptă mai departe decât era necesar pentru Pământ. Doar omul a găsit pe Pământ condiții corespunzătoare pentru el. De aceea celelalte regnuri s-au dezvoltat ca rod trecut de copt; ele nu mai puteau prinde rădăcini. De aceea nu sunt aceste ființe ca acasă pe Pământ, ci ele pot trăi doar pe solul acelor entități care sunt ca acasă aici; ele devin paraziți. Animalele de pe Lună și plantele de pe Lună erau obișnuite să trăiască pe un sol de Kama, ele se aflau complet în psihic, de aceea abia pe Pământ au putut găsi un sol așa cum era solul Kama pe Lună. Ele au devenit astfel parazitare, ca de exemplu vâscul care pe Lună creștea autonom, dar care pe Pământ nu putea crește autonom. Această forță era îndreptățită pe Lună, nu însă și pe Pământ. Ea a devenit o forță stânjenitoare fiindcă împiedica dezvoltarea altor plante. De aceea este Satan domnul paraziților, el se folosește de forțe care sunt parazitare. În mitologia germană există zeul Loki care este ostil lui Baldur, zeul Pământului. Tot ce a ajuns din epoca lunară dincoace, este înfățișat prin Loki. Nicio ființă de pe Pământ nu era în stare să-l rănească pe

96

Baldur în afară de aceea care a venit de pe Lună; de aceea Baldur a fost rănit de vâsc, care își are forța de pe Lună. Animalele noastre care se găsesc în evoluția lor pe Pământ și omul de asemenea, își formează un sistem osos pe Pământ. Însă animalele care deja pe Lună și-au atins sfârșitul evoluției lor, nu au avut acolo un sistem osos, ele și-au format un schelet exterior pe Pământ: o crustă sau o carapace ca de exemplu gândacii, nevertebratele și așa mai departe. Acestea au ajuns de pe Lună în evoluția pământească. Toate ființele care merg cu evoluția pământească, își construiesc un schelet interior. De aceea este Eva înfățișată ca fiind creată dintr-o coastă. Pe Pământ au existat așadar doi curenți: mai întâi ceea ce poate deveni pe Pământ animal, plantă și mineral și apoi alături oamenii sub formă de germene. Cum are loc așadar evoluția superioară a omului? Pentru a avea mai târziu în sine tot ce îl face capabil să atingă în general treapta evolutivă care îi este hărăzită, omul trebuie să elimine tot ce s-ar dezvolta parazitar. Ceea ce este acum mineral, plantă, animal, a trebuit să iasă din el. El a trebuit să plăsmuiască alături de el, în afara sa, cele trei regnuri. Prima fază este intervalul de timp numit în literatura teosofică primul rond. În primul rond omul trebuia să plăsmuiască din sine în schiță regnul mineral fizic-pământesc, în rondul al doilea regnul vegetal iar în regnul al treilea regnul animal, fiindcă ceea ce formează aceste regnuri îl împiedică să atingă ceea ce el poate atinge doar prin distilarea naturii sale umane. Abia în rondul al patrulea el s-a eliberat de toate celelalte regnuri astfel încât s-a pregătit între timp să devină recipient al spiritului care a plutit în jurul lui, l-a așteptat. Abia în rondul al patrulea a ajuns el atât de departe, încât spiritul poate intra în posesia acestui corp purificat. El dobândește tot mai mult capacitatea de a se extinde. El a lăsat în urma sa pe drum, ca jertfă, regnurile mineral, vegetal și animal. Toată dezvoltarea superioară trebuie să fie dobândită cu prețul lăsării în urmă a altor ființe. În timpul celui de-al patrulea rond omul învață să domine regnul mineral prin simțuri. El folosește lumea nevie, minerală; în aceasta el va ajunge tot mai departe. El nu domină încă la modul conștient forța de viață a regnului vegetal. Atlanteenii o dominau la modul inconștient, instinctiv. Atlanteanul a construit de asemenea la modul inconștient aparatele sale de zbor. Revărsarea conștientă a spiritului în lumea anorganică este sarcina celei de-a doua jumătăți a rondului al patrulea. Prin aceasta va fi fost absorbit treptat regnul mineral de către om până la sfârșitul celui de-al patrulea rond. Tot ce este mineral-fizic va fi transformat fizic de către om prin formele sale de gânduri. Este misiunea lui să elibereze regnul mineral, să toarne în el spiritul său, să-l structureze din nou prin spiritul său. Când omul în a doua jumătate a rondului al patrulea va fi trecut la o dominare a astralului, atunci pe ultimul glob, cel arhetipal al rondului al patrulea, regnul mineral va fi viu în întregime.

97

În prima jumătate a celui de-al patrulea rond, omul dobândește mai întâi capacitatea de a-și pune în legătură simțurile cu regnul mineral; în cea de-a doua jumătate a rondului al patrulea, el eliberează regnul mineral. Însă o parte a regnului mineral rămâne în urmă, este separată, fiindcă ea nu mai este necesară omului. Aceasta formează așa-numita sferă a opta care nu mai este necesară evoluției omului, ci numai entităților superioare. Acestor entități le poate servi mai târziu a opta sferă ca material, când ea este făcută pulbere și este folosită la plăsmuirea din nou a altor lumi. Acea parte a regnului material este inclusă în alte curente evolutive, omul nu o poate include în sine. Mai întâi se desfășoară, se dezvoltă totul în afară, apoi se înfășoară, este luat totul înăuntru. În timpul celui de-al cincilea rond nu va mai exista regnul mineral. El este eliberat. În prima jumătate a acelui rond el își va cultiva simțurile superioare prin intermediul cărora va intra în legătură cu regnul vegetal ca acum cu regnul mineral; el dezvoltă atunci gânduri vegetale. Atunci omul trăiește conștient în grădina Eden. Atunci nu mai există dificultăți. Totul s-a transformat în regn vegetal. În timpul celei de-a doua jumătăți a rondului al cincilea, omul absoarbe din nou în sine întreg regnul vegetal; el îl eliberează în măsura în care îl poate elibera. Aceste regnuri au fost eliminate odinioară în favoarea lui – ca fiind stânjenitoare, inutile pentru evoluția lui. Același fenomen se întâmplă în rondul al șaselea cu regnul animal. Apoi omul va fi om complet. În rondul al șaptelea el va dezvolta în componenta sa Atma lucrul pentru care a fost pregătit efectiv; liber de regnurile pe care le-a eliminat, el va dezvolta atunci din sine asemănarea cu Dumnezeu. Fiecare rond este o zi a Creației. Al șaptelea rond este a șaptea zi a Creației, când omul devine asemenea lui Dumnezeu și când Dumnezeu se poate odihni după opera sa. De la mijlocul celui de-al patrulea rond al nostru trebuie să înceapă de asemenea o altă direcție evolutivă. Regnul mineral exprimă separarea cea mai puternică. Omul apare complet exterior în relație cu materia devenită solidă. Mineralul, planta și animalul se află într-o legătură mai strânsă cu ambianța decât el. Forțele mineralului sunt exterioare; forțele cristalului trăiesc în Univers, cristalul este o parte a întregului, fără a avea pretenția la particularitate. Pretenția la particularitate devine treptat tot mai puternică la ființe. Omul este ființa separată cel mai mult în sine. Acest lucru are loc pentru omul fizic cel mai mult la mijlocul rasei lemuriene. Atunci a fost creată carcasa pentru spirit. Astfel s-a unit spiritul cu ea. În timp ce spiritul se elaborează, omul începe să se integreze din nou în lumea exterioară prin comunitate. Mai întâi el a trebuit să se organizeze în exterior, să se separe; acum el formează comunități spirituale, frății. Ce era mai înainte simpatie și antipatie, acum devine forță de atracție conștientă. Se dezvoltă o frăție conștientă. Cine aparține unei zone frățești, nu mai cunoaște particularizarea ca alții, el nu se separă de grupa sa ci se integrează cu deplină conștiență în ea. Un Adept are o conștiență care odihnește în frăția sau grupa sa. Acele ființe care au atins o anumită treaptă în frăție sau grupă, se numesc ființe dhyanice, mari forțe creatoare. Lojile frățești evoluează în ființe

98

dhyanice. Ființele dhyanice sunt ca într-o adunare de celule, ființe spirituale îmbinate. Lojile frățești ale Adepților vor fi privite ca o ființă dhyanică. Are loc din nou o îmbogățire în evoluție. La mijlocul rondului al patrulea se află un punct important: Spiritele umane încep să se îmbine într-o frăție, să formeze o ființă dhyanică. Așa simțim noi o mare deosebire între prima și a doua jumătate a unui rond. În prima jumătate a unui rond, omul își formează organele prin care el tinde către exterior. În a doua jumătate a unui rond, el absoarbe din nou acele organe în sine. Prima jumătate trebuie să-l pregătească pentru reincludere. A doua jumătate a rondului va aduce pe treapta potrivită eliberarea fiecărei ființe, corespunzător modului în care trăiește. „Rondul” este numit în limbajul esoteric și „ciclu”. În fiecare ciclu evoluția se desfășoară de la arupic până la arhetipal: Acesta se numește „epiciclu” (glob). Abia în a doua jumătate a unui ciclu sau rond, o ființă poate aduna karma, fiindcă atunci ea începe să fie activă. De aceea dezvoltarea karmică a unei ființe va avea importanță tocmai pe planul pe care ea se dezvoltă. Există astfel de ființe care dirijează din planuri superioare evoluția fizică. Cea mai joasă evoluție a lor este în materia astrală. Fiecare popor, fiecare rasă, fiecare seminție are o materie astrală comună, materia de încarnare pentru Spiritul poporului. Spiritul poporului își realizează întotdeauna evoluția sa mai devreme decât indivizii poporului recpectiv. Spiritul poporului poate aduna karma începând de la mijlocul unui ciclu. Noi clădim împreună la karma poporului, a rasei și așa mai departe. Aceasta este numită karma colectivă. Ea este o realitate. Ea este produsă prin aceea că ființele care sunt cu o treaptă mai departe, au de asemenea karma. Strădaniile internaționale aparțin unui spirit și mai cuprinzător care cuprinde materia astrală completă a Pământului, Spiritului adevărat al Pământului. Pământul fizic este de asemenea corpul fizic pentru acest Spirit al Pământului, Logosul planetar care, când ne înălțăm la el, înseamnă karma întregii evoluții pământești. Strădaniile internaționale sunt prima predispoziție pentru acea mare unitate care va lua naștere pe planul Arupa. Teosoful trăiește cu ideea acestei mari includeri, a concentrării pe un punct.

99

Conferința a șaptea Berlin, 1 noiembrie 1904

Noi am văzut ce ajunge pe planul fizic la om ca efect. Tendința evoluției globale se referă la planul fizic. Omul actual care se află pe treapta minerală trebuia mai întâi să fi existat în stări premergătoare pentru a-și pregăti ființa pe planul fizic. Pe fiecare zonă sau plan, trebuie să privim sectorul care contează. Ce privim noi acum este omul propriu-zis. În cele șapte stări succesive ale primei planete (Saturn), omul este o structură complet nedesăvârșită, un fel de dudă, o structură care se dezvoltă tot mai mult. Prima planetă: Prăbușirea conștienței în abis. La evoluția omului au participat și ființe care au parcurs deja evoluții anterioare și la începutul acestei evoluții pământești erau deja ființe dhyanice așa cum va fi omul abia la sfârșitul celor 343 de stadii sau etape. Aceste ființe dobândiseră tot felul de forțe. Oamenii primesc ceva în fiecare primă jumătate a unui ciclu și dau acel ceva înapoi în a doua jumătate a ciclului respectiv. Așa este eliminat în prima jumătate a unui ciclu regnul mineral care este stânjenitor pentru oameni; ei folosesc astfel întreaga forță care altfel ar servi la evoluția în continuare a acestui regn și apoi îl absorb din nou. Așa este eliberat, metamorfozat prin om regnul mineral în a doua jumătate a ciclului. Omul dă realizările sale regnului mineral în a doua jumătate a ciclului, după ce a eliminat acel regn. Nu există nimic în evoluția omului, ce să nu fi stat sub metamorfoza de a primi și a da. Tot ce ne însușim avem voie să primim doar pentru ca mai târziu să dăm înapoi. Ființele dhyanice și-au parcurs evoluția pe treptele anterioare de asemenea prin a primi. De aceea ele sunt pe Pământ ființe care dau. Ele au fost de la început modelatorii, conducătorii, organizatorii. Pe când sfera-dudă (Saturn) s-a divizat în mai multe sfere, ființele dhyanice menționate au trebuit să formeze dintr-o sferă mai multe sfere. Pe treapta a doua (Soare) ele au trebuit să organizeze aceste sfere după măsură, număr și greutate. Pe treapta a treia (Luna) ele au adus între sferele acelea legea afinității, simpatia și antipatia. Ființele Dhyanis ale treptei a patra (Pământ) domină asupra nașterii și morții, asupra karmei; ele sunt Domnii karmei, ființe Lipika, ele sunt înălțate deasupra a tot ce înseamnă a primi, deasupra simpatiei și antipatiei. Ele intervin pe treapta a patra de conștiență, pe treapta conștienței de veghe. Mereu noi și noi modelatori intervin pe treapta evolutivă pe care omul a dobândit-o. Să înțelegem în ce constă ființa unui modelator: Ființele aflate pe treapta umană primesc și dau alternativ. Noi putem da numai ceea ce mai înainte am primit, astfel încât omul este supus alternativ așa-numitei percepții și activității. Percepția se află sub legea de a primi, activitatea se află sub legea de a da. Legea unui modelator este însă legea jertfei. Activitatea lui se numește activitate jertfitoare. (Organizarea lumii după măsură, număr și greutate, după simpatie și antipatie, separarea în bine și rău și așa mai departe).

100

Este o mare diferență între aceste ființe jertfitoare și noi oamenii. Evoluția umană privită în sine are loc așa, că omul la început s-a cufundat în abis (apărând fizic ca sferă), apoi a urmat organizarea după măsură, număr și greutate și așa mai departe. Pe fiecare treaptă evolutivă tot mai înaltă omul devine în același timp din ce în ce mai spiritual. Dacă mergem la om în evoluție de la exterior către interior, atunci ajungem la capacități din ce în ce mai înalte. Noi am spus că omul se dezvoltă după principiul fraternității. Azi, pe treapta a patra se dezvoltă componenta Manas, iar componentele Budhi și Atma sunt în așteptare. Pe treapta următoare se dezvoltă componenta Budhi și pe treapta care urmează aceleia se dezvoltă componenta Atma. Dacă din exterior se organizează în jurul lui frăția, prin aceea că el se dezvoltă din interior către exterior, atunci el clădește din exterior aceste componente în aceeași măsură în care ele se dezvoltă din interior către exterior. De exemplu: Omul și-a dezvoltat componenta Manas și începe să lumineze componenta Budhi aflată în așteptare. El își transformă întregul corp astral în timp ce își dezvoltă componenta Budhi și se dezvoltă celălalt pol al componentei Kama (Budhi). Componenta Kama care îl umpluse mai înainte la interior, care a atras totul către interior, va merge către exterior și îl va înconjura ca Budhi. Aceasta este o inversare, inversarea astralului. Toată componenta Kama va primi cu bunăvoință forțe îndreptate către exterior. Apoi apare componenta Atma în componenta Budhi. Atunci se petrece aceeași transformare către exterior la corpul eteric. Corpul eteric poate acționa către exterior, el poate acționa nu doar moral, binefăcător, ci și magic; el primește atunci forțe magice, forțe de viață. Prin acțiunea componentei Budhi și a componentei Atma, omul se revarsă în afară. El se extinde binefăcător în exterior. O lojă frățească înalt dezvoltată are capacitatea de a acționa magic din exterior și de a influența eterul vieții. Treapta următoare este cea pe care va lumina în exterior componenta Atma, Eul divin. Omul devine conștient atunci că aparține nu doar Pământului ci lumii întregi. El primește conștiența Logosului. El devine creator al lumii, fiindcă se trezește în el capacitatea de a domina fizicul la fel cum mai înainte a dominat forța vitală. Omul s-a dezvoltat mai întâi din exterior către interior; apoi el se dezvoltă din interior către exterior. Când omul este atât de departe încât poate domina ambianța cea mai exterioară, atunci el a devenit o ființă dhyanică. El era neputincios la început în ce privește acțiunea sa, acum devine atotstăpânitor ... (lacună în text). La mijlocul perioadei lemuriene au acționat de asemenea ființe dhyanice. Ele deciseseră să lege scânteia vieții spirituale propriu-zise cu ceea ce este corpul fizic. Ele au putut crea de la început în fizic. Însă ele nu au putut da fizicului componenta manasică mai înainte de a crea în fizic măsură, număr și greutate, afinitate, simpatie și antipatie. Acum, la instalarea nașterii și morții ele au avut posibilitatea de a lega manasicul de corpul fizic astfel încât corpul fizic să poată gândi. Pe Lună ele au putut implanta omului lunar componenta Kama. Ființele dhyanice au coborât atât de mult în materie în ceea ce au creat ele, încât

101

au putut turna picătură cu picătură scânteile manasice în ceea ce pregătiseră mai înainte. Corporalul a putut primi acum scânteia gândirii. Dacă corpul ar fi parcurs doar o singură evoluție, atunci el ar fi fost în stare să devină un gânditor extraordinar de puternic. Însă oamenii au trecut dincoace de pe Lună pe Pământ cu o componentă Kama dezvoltată până la cea mai înaltă perfecțiune. Prima treaptă evolutivă: Ființele dhyanice formează din materie corpul fizic al omului prin participarea oamenilor care au ajuns dincoace ca suflete lunare cu evoluție kamică (ființe Pitri). Ele lucrează de asemenea în corpuri, dar evoluția lor în continuare se desfășoară prin aceea că modelatorii înalță corpurile cu o treaptă mai sus decât erau ele pe Lună. Dacă ar fi fost active doar ființe Dhyani care formează corpul din materie virgină, atunci oamenii ar fi devenit automate gânditoare. Însă faptul că oamenii sunt ființe sentimentale, înzestrate cu simpatie și antipatie, a fost produs de ființele Pitri lunare. Materia virgină este prelucrată pe de o parte de către ființele Dhyan-Chohan care se revelează, pe de altă parte de către ființele Pitri lunare legate cu aceasta la mijlocul perioadei lemuriene. Așa sunt creați oameni care pot gândi și care de asemenea pot fixa în gânduri simpatie și antipatie. Omul a devenit astfel un suflet gânditor care locuiește într-un corp. Pe Lună el era un suflet într-un corp. Ceea ce se numește ego, a existat de la început ca ființă sufletească și a parcurs prin evoluție cele trei planete. Pe planeta a patra, egoul primește în sufletesc și manasicul, spiritul în sine. Mai înainte egoul era cel mai înalt, acum el primește și manasicul. De acum încolo avem de a face cu un ego înzestrat spiritual. Mai înainte egoul se numea Ahamkara, ceea ce acum este învelișul egoului spiritual. Faptul că omul își poate spune azi lui însuși Eu, este o capacitate care provine de la mijlocul perioadei lemuriene. Sufletul a evoluat deja în timpul a trei stări. Fiecare om era mai înainte un gând al zeilor. Gândul zeilor s-a unit cu sufletul la mijlocul perioadei lemuriene formând un suflet înzestrat spiritual. Ce lucrează în noi, această eternitate propriu-zisă din noi, a fost mai întâi gândul zeilor în noi. Noi am odihnit mai întâi în sânul Divinității. Modelatorii au pregătit de la început pentru aceste gânduri ale zeilor recipiente pentru care a trebuit să conlucrăm noi înșine. Sufletele au locuit în aceste recipiente pentru a le pregăti să primească gândul zeilor. Așa s-au unit în om sufletul, corpul și spiritul. Pe atunci a fost turnat manasicul în kama omului. Apoi i s-a dăruit componenta Budhi de către alte ființe dhyanice iar mai târziu componenta Atma de către alte ființe dhyanice. Ce s-a pregătit pe când omul a apărut ca ființă lunară, ce apare desăvârșit abia la sfârșitul evoluției, este Atma. În oamenii-kama luminează mai întâi manasicul. Această scânteie a manasicului este destinată să aducă mai târziu în sine componentele Budhi și Atma pentru evoluție. Oamenii lunari care au pășit pe Pământ la mijlocul perioadei lemuriene pe când casa lor corporală era pregătită pentru a fi locuită, pentru a primi componenta Manas, sunt numiți

102

ființe Pitri, Tați. Depinde așadar de modul cum s-au dezvoltat ființele Pitri mai înainte, când ei au primit scânteia componentei Manas. O ființă Pitri poate rămâne de asemenea atât de mult în urmă în evoluție încât la mijlocul perioadei lemuriene ea încă nu a atins treapta pe care se poate lega cu corpul omenesc și cu spiritul dhyanic. Toată evoluția se desfășoară în șapte cicluri. Pe fiecare treaptă a celor șapte cicluri există posibilitatea de a rămâne puțin în urma evoluției normale. Cei rămași în urmă vor trebui să folosească ultima fază pentru a recupera ceva din rămânerea în urmă. Astfel putem distinge șapte clase de ființe Pitri lunare, după împrejurările în care ele au rămas în urmă. Acestea au existat la mijlocul perioadei lemuriene. Pe atunci se puteau încarna doar ființele Pitri cele mai evoluate, celelalte nu puteau încă să întreprindă nimic cu corpurile lor. De aceea au apărut mereu noi ființe Pitri, până la sfârșitul perioadei atlanteene, ba chiar până în perioada post atlanteană. Chiar și acum se petrec încarnări de ființe Pitri în triburi foarte decăzute, chiar și în locuitorii cei mai inferiori ai marilor noastre orașe se găsesc încă ființe Pitri foarte copilărești, foarte puțin evoluate. Există însă și acum în mod excepțional astfel de ființe Pitri care se încarnează pentru prima dată. Apar doar puține ființe Pitri foarte tinere care sunt dominate complet de kama lor. Printre aceste ființe Pitri au existat pe Lună din acelea care nu doar că au atins nivelul normal în evoluție, ci au năzuit să devină ființe conducătoare așa cum năzuim noi acum. Pe Lună pentru ființele Pitri au trebuit să gândească ființele dhyanice, astfel încât atunci nu au existat nici ființe gânditoare autonome, nici ființe în acțiune autonome. Însă ființele dhyanice au găsit în fiecare ființă Pitri în parte un instrument mai docil decât în altele, așa cum găsim noi acum de exemplu la animale. Acestea din urmă sunt conduse toate de către altă ființă gânditoare, fiecare specie de către o altă ființă. De aceea, un dresaj foarte avansat nu este nimic uimitor. Gândirea pleacă în acest caz de la un alt centru spiritual. În cadrul evoluției lunare, ființe particulare au devenit instrumente potrivite pentru ființele dhyanice. Au fost luate în considerare două feluri de ființe particulare: cele la care instrumentul mai docil era corpul astral și cele la care instrumentul mai docil era corpul vital. Dacă așadar corpul fizic ar fi fost pregătit ca instrument, acele ființe Pitri ar fi putut intra în ceata ființelor dhyanice, desigur ca ființe Dhyani mai inferioare cu o sferă de putere mai neînsemnată. De aceea ne putem gândi că în afara celor șapte clase de ființe Pitri s-au putut dezvolta pe Lună încă două clase superioare, și anume ființe Pitri care aveau putere asupra corpului astral și ființe Pitri care aveau putere asupra corpului pranic. Acestea erau ființe Pitri solare. Avem așadar pe Pământ: Mai întâi: ființe Pitri care au parcurs diversele trepte evolutive până la treapta normală cea mai înaltă; ele au început la mijlocul perioadei lemuriene să parcurgă o evoluție umană – ființe Pitri lunare;

103

În al doilea rând: ființe Pitri care sunt pe jumătate dhyanice, care așadar la mijlocul perioadei lemuriene erau atât de departe, încât ele încarnează în sine în timp scurt divinul mai superior – ființe Pitri solare; În al treilea rând: entități care erau deja ființe dhyanice. Vedem la mijlocul perioadei lemuriene ființe dhyanice, ființe Dhyani manasice care sunt active pentru a plasa în om scânteia componentei Manas. Apoi vedem ființe dhyanice care plasează în om scânteia componentei Budhi. Aceste ființe Dhyani care trăiesc pe un plan superior, care plasează treptat în om scânteia componentei Budhi, sunt numite de fapt într-un sens mai înalt ființe Buddha sau în creștinism Christos. Acestea sunt cele patru ființe Dhyani, ființe Dhyani-Budhi. Acestea sunt zei veritabili. Astfel ne-am extins privirea. Scânteia pe care au să o dea ființele Dhyani-Buddha poate fi plasată mai întâi în ființele Pitri solare. O astfel de ființă Pitri solară în care este plasată scânteia componentei Budhi se numește Bodhisattva. Doar mult mai târziu poate coborî scânteia componentei Budhi până la ființele Pitri lunare. Prima ființă Pitri lunară care a fost umplută de componenta Budhi, ființă în care este unit omul cu divinitatea, este Iisus Christos. Atunci intră în discuție faptul că în cazul lui Iisus Christos divinitatea Budhi a coborât cel mai adânc. Scânteia componentei Budhi poate coborî până în componenta Kama-Manas. Atunci omul devine Învățător. Astfel de învățători au fost Buddha, Zarathustra, Krishna, Moise, Hermes și așa mai departe. Astfel de oameni se nasc cu țelul de a deveni Învățători. Dacă influența componentei Budhi merge până la componenta Kama însăși, atunci într-un moment ulterior al vieții principiul Christos trebuie să coboare în corpul luat deja în posesie de către componenta Kama. Așa a fost cazul cu Iisus, care abia la vârsta de 30 de ani l-a putut primi pe Christos. Dacă privim evoluția lui Iisus, acesta, prin faptul că de la început era dezvoltată în el componenta Kama, deja se încărcase cu karma. Nu acesta era cazul referitor la ființele Pitri solare, care erau cu o treaptă deasupra componentei Kama. Ființele Pitri lunare începuseră însă doar ca ființe kamice și apoi încep să se încarce cu karma pământească umană. Dacă Christos a vrut să devină fratele nostru, el a trebuit să coboare într-un corp încărcat cu karma. Corpul necesar primirii lui Christos, a principiului Budhi, a fost plăsmuit de către un Chela superior având gradul trei de inițiere (Zarathustra). Acest corp a fost realizat ca edificiu al divinității, al lui Christos. Nici măcar ființele dhyanice nu pot plăsmui un gând dacă acesta nu a fosst pregătit mai înainte. Așa a trebuit să fie pregătit corpul omului, mai înainte ca aceste ființe să-i dea omului gândirea. Domnul formei Elohimul Iahve Domnul vieții Christos Domnul conștienței

104

Dacă vorbim despre o triadă a sufletului, trebuie să vorbim despre tatăl, mama și fiul: Osiris, Isis, Horus. Dacă vorbim despre o triadă a spiritului, trebuie să vorbim despre Tatăl, Cuvântul și Spiritul Sfânt. Ulterior a luat naștere o confuzie a triadei sufletești cu triada spirituală.

105

Conferința a opta Berlin, 2 noiembrie 1904

La mijlocul perioadei lemuriene, casa pentru om a fost clădită până la a face posibilă gândirea. Ființele dhyanice atinseseră acel grad de desăvârșire prin care ele au putut înzestra corpul fizic cu forța gândirii. Prin faptul că trupul fizic a fost înzestrat cu forța gândirii, sexualitatea unitară de până atunci a omului s-a scindat în două feluri de sexe. Mai înainte o ființă era în stare, fără influența unei a doua ființe, să producă din ea urmași. De aceea forța productivității fizice a acestei ființe a fost mai înainte dublă față de omul de acum. Așadar la mijlocul perioadei lemuriene forța productivității fizice din om a fost scindată în două iar a doua jumătate a acestei forțe a fost folosită pentru evoluția capacității de gândire. Până atunci omul s-a dezvoltat neîntrerupt pe cheltuiala altor regnuri care au fost eliminate din el. Apoi el a trebuit să se scindeze în două jumătăți: în forța productivă inferioară și în forța productivă superioară (forța gândirii); ultima s-a dezvoltat pe cheltuiala celei dintâi. Forța noastră fizică de înțelegere este așadar forța de regenerare transformată de odinioară. Până în acel moment nu a existat pe Pământ nicio ființă cu sânge cald, cu sânge care dezvoltă prin componenta Kama focul din interior spre exterior. Toate ființele, omul de asemenea, aveau pe atunci sânge rece. Toate ființele cu sânge rece de azi sunt urmașii degenerați ai ființelor cu sânge rece de atunci. Tot ce există azi ca animale cu sânge cald, era pe atunci încă unit cu omul și s-a separat doar treptat. Omul a lăsat mereu în urmă ceea ce este stricat, pentru a putea evolua. Mai întâi s-au separat reptilele, păsările, mamiferele, mai târziu s-au separat maimuțele. Animalele cu sânge cald sunt de asemenea trepte lăsate în urmă pe care omul le-a eliminat la fel cum a eliminat mai înainte regnul mineral, regnul vegetal și animalele cu sânge rece. Prin faptul că până atunci nu au existat ființe cu sânge cald, mai apare încă un regn. În esoterism se enumeră de asemenea: regnul mineral, regnul vegetal, animalele cu sânge rece, animalele cu sânge cald. Eliminarea animalelor cu sânge cald s-a petrecut abia în perioada lemuriană prin aceea că pe atunci intra componenta Kama în corp și a cuprins partea de jos a productivității înjumătățite. Componenta Kama care acționează din interior spre exterior produce ceea ce există drept căldură în ființele cu sânge cald. Ființele dhyanice au fost atunci în stare să creeze o astfel de formă umană la care jumătate din forța productivă a fost transformată în forțe de înțelegere. Ființele Pitri lunare au luat astfel treptat în posesie din corpurile umane create. Ființele dhyanice de asemenea pot rămâne în urmă în evoluție. Așa au rămas în urmă pe Lună în evoluție câteva ființe Dhyani din aceeași clasă cu creatorii omului. Ele nu au făcut nimic pentru a lua parte în mod creator la apariția celor două feluri de sexe. Însă ele au atins capacitatea de a clădi, de a

106

plăsmui plin de înțelepciune corpul Kama. Ele au putut aduce componenta Kama din om pe cele mai înalte culmi. Cu aceasta se ocupau încă acele ființe în perioada lemuriană; aceasta era intenția lor. Însă atunci pe Lună corpul Kama nu era încă plăsmuit sexual, ele nu puteau participa la formarea componentei Kama în sexualitate. În timp ce ființele Dhyani care erau înaintea lor, aduseseră corpul omenesc atât de departe încât spiritul putea intra în cele două corpuri de sex diferit, aceste ființe rămase în urmă năzuiau să formeze cu înțelepciunea lor cea mai înaltă doar o umanitate care să aducă în desfășurare ceea ce năzuise pe Lună, dar fără sexualitate. De aceea ele au găsit încă în om înțelepciunea ca ceva înrudit cu ființa lor. Ele l-au cuprins astfel pe om și au vrut să-l creeze într-o formă care exclude tot ceea ce este kamic inferior; ele au vrut să-l aducă la perfecțiune nemijlocit fără trecerea prin sexualitate. Ele au vrut să-l plăsmuiască drept o ființă plină de înțelepciune, să-l conducă mai departe și să facă abstracție de ceea ce el a parcurs în natura sa fizică. Acestea sunt ființele care s-au opus să colaboreze la crearea naturii fizice. Dacă omul s-ar fi dezvoltat doar conform intențiilor primelor ființe Dhyani, atunci nu s-ar fi dezvoltat natura kamică inferioară iar ființele Dhyani l-ar fi condus doar prin intermediul gândurilor lor. Cine ar fi gândit atunci efectiv în om? Ceea ce intrase în el, erau gânduri ale lui Dumnezeu. Oamenii ar fi stat mereu sub călăuzirea lui Dumnezeu. Dumnezeu ar fi gândit în ei, dar niciodată nu ar fi gândit ei înșiși. Atunci oamenii ar fi fost într-adevăr copiii lui Dumnezeu, dar ei nu ar putea niciodată să devină asemenea lui Dumnezeu. Ca automate gânditoare ei nu ar putea niciodată să cuprindă scânteia înțelepciunii ca a fiind a lor proprie, ea ar rămâne mereu o lumină străină. Atunci au apărut aceste ființe rămase în urmă care se aflau tocmai pe treapta potrivită pentru a interveni salvator. Ele își plăsmuiseră pe Lună corpul Kama plin de înțelepciune și înțelegerea pentru pătrunderea componentei Kama cu înțelepciune. Ele erau ființele cărora omul le datorează libertatea sa. Pentru ca scânteia spiritului să fie a lui, omul trebuia să fie cuplat cu componenta Kama. Ele au învățat prin aceasta să iubească lumina celorlalte ființe dhyanice. Ele sunt numite în esoterism marii asceți, ființe Kumara. Fiindcă la început ele au refuzat să creeze; ele nu au înțeles sexualitatea de două feluri; ele au devenit nesupuse. Ele au fost conducătorii omului acolo unde componenta Kama este condusă în sus către înțelepciune. Elohimii, îndeosebi Elohimul Iahve, l-au creat pe om, dar ei nu au vrut ca el să devină „ca unul dintre noi”. După intervenția ființelor Dhyani rămase în urmă, trebuia cel puțin să se împiedice faptul ca omul să se spiritualizeze cu excluderea a tot ce este inferior. Intenția originară a lui Lucifer era ca sexualitatea să fie îndepărtată și să-l facă pe om să se înalțe complet în spiritual. Iehova în schimb are tendința de a accentua viața fizică. El nu vrea să-l lase pe om să se spiritualizeze prea devreme, ci vrea să-l facă să parcurgă fazele evoluției pământești. Amândoi produc împreună pe omul liber.

107

Răzvrătirea ființelor inferioare Dhyani, aceasta este acțiunea lui Lucifer, intervenția înțelepciunii care eliberează pe oameni este așa-numita taină a lui Lucifer. În toate școlile esoterice Lucifer a fost venerat la fel ca celelalte ființe dhyanice. Întotdeauna când a dominat năzuința de a conduce pe calea în sus către spirit în deplina claritate a cunoașterii, a fost chemat Lucifer. Înțelegerea pentru misterul lui Lucifer a existat încă la primele școli misteriale creștine și a fost notată în primele timpuri ale creștinismului. Această scriere este păzită cu grijă de către biserica catolică. Ea are bune motive pentru aceasta, fiindcă ea l-a calificat pe Lucifer drept dușmanul omenirii, în timp ce el de fapt a făcut din omul automat un om liber. Scrierea se găsește în Vatican, o copie a originalului o are contele de Saint Germain. Astfel ne-am adus înaintea ochilor colaborarea ființelor cerești (ființele Dhyani), a ființelor pământești (omul corporal-pământesc și sufletescul lunar al ființelor Pitri) și a ființelor luciferice din perioada lemuriană. Să privim încă o linie specială de evoluție din om. Fiecare ciclu este mai întâi descendent și apoi ascendent: evoluție-involuție. Așa este și cu evoluția simțurilor noastre. Noi nu am avut întotdeauna aceleași simțuri. În perioada polară omul era înveșmântat cu o materie rarefiată, aproape fantomatică. El a fost clădit în sensul ființei Pitri, eteric. Acest tip de om eteric, care arăta oval ca un ou, se mișca într-un element pe deplin eteric. Simțurile actuale ar fi fost inutile pe atunci. Era suficient un simț pentru a se orienta în materia eterică, și acesta era simțul auditiv. Omul avea doar acest simț pentru a percepe mișcarea materiei eterice, așa cum și mai târziu omul în a șasea rasă-rădăcină va auzi „trâmbițele” (Apocalipsa lui Ioan) adică muzica sferelor. La densificarea materiei s-a format ceea ce trebuie să se desemneze în interiorul materiei drept diferențe de căldură. În mod asemănător s-a mișcat aerul și sunetul. Mișcările nu au mai fost uniforme, de aceea s-au format locuri mai dense și mai calde. Hiperboreenii erau formați din materie aerică. Ei se mișcau într-un fel de materie aerică. Ei puteau distinge diferențele de temperatură prin aceea că ei și-au cultivat un simț tactil. La densificarea în continuare a Pământului, corpurile au devenit mai întâi conturate și apoi luminoase. Acest lucru putea să apară în exterior ca flacără. S-a format simțul văzului astfel încât organul caloric al capului care se înălța deasupra capului ca o lanternă s-a transformat într-un organ al văzului. Aceasta este glanda pineală de mai târziu care acum este degenerată, mai înainte fiind luminoasă și înălțându-se deasupra capului: aceasta este unicul ochi al ciclopului. Pe măsură ce Pământul se densifica, acest ochi începe să se atrofieze și iau naștere în locul lui doi ochi care însă s-au format complet abia în perioada atlanteană. Până la a treia subrasă a perioadei atlanteene au existat mereu oameni care și-au dezvoltat ochiul lor unic (ochiul ciclopului) și l-au folosit la clarvedere. După aceea a apărut o nouă capacitate, aceea de a percepe cu un simț materia densificată: simțul gustului (limba). Materia a trebit să devină atât de puternic

108

concentrată, încât ea a devenit ca sarea. Ultimul s-a dezvoltat simțul mirosului, care va dobândi importanța sa propriu-zisă abia în rondurile viitoare. Astfel merge evoluția mai departe iar noi suntem chemați să cultivăm în acest rond încă două simțuri noi. Acum la noi devine activ ceea ce mai înainte era pasiv. Predispoziția pentru aceasta a luat naștere la atlanteeni. Mai înainte nu exista nici un limbaj la oameni, acesta s-a format abia la atlanteeni. Prin limbaj, omul dă din sine ceea ce a perceput cu urechea. Evoluția a fost mai înainte involuție. Limbajul este polul opus al auzirii. Limbajul trebuie să se dezvolte mereu mai departe. El va ajunge să devină un simț când evoluția mistică a omului va fi înnobilată din interior astfel încât spiritualul se poate revărsa nemijlocit în el. Când spiritualul se unește cu laringele, numai atunci omul va putea vorbi într-un sens superior (înaintea Maeștrilor). Un Manu din neamul omenesc care va fi „Maestru” ca om, va fi instruit pentru prima dată la sfârșitul rasei-rădăcină a cincea. În rasa-rădăcină a șasea el va fi un frate din neamul omenesc. Cei care și-au dus evoluția lor mistică astrală atât de departe încât ei sunt în stare să-l recunoască pe Maestru, au atins acest nivel prin cultivarea simțului menționat mai înainte. „Înainte ca glasul să poată vorbi în fața Maeștrilor, el trebuie să-și piardă obiceiul de a jigni.” În ciclul nostru trebuie să se dezvolte și un al șaptelea simț. În același fel în care simțul auzului apare în mod activ în limbajul care și-a pierdut obiceiul de a mai jigni, simțirea va suferi o inversare. Omul va înțelege nu doar ceea ce vine din afară ca sentiment, ci va înțelege și să-l dirijeze către exterior. El își va putea desfășura liber inima către exterior și astfel va putea așeza în jurul celorlalți oameni cele mai profunde sentimente. Ce există azi ca suflet spiritual în inimă, va radia către exterior. El va așeza sufletul său deschis la picioarele oamenilor. Cât timp omul nu năzuiește conștient să-i întâmpine deschis pe semenii săi și lumea întreagă, el nu va putea dezvolta acest simț. „Înainte ca sufletul să poată sta în fața Maeștrilor, sângele inimii trebuie să ude picioarele.” Corpul astral organizează aceste simțuri dacă omul trăiește în sensul acestor două aforisme.

109

Conferința a noua Berlin, 3 noiembrie 1904

Vrem să dăm un exemplu privind evoluția lumii, să luăm în considerare momentul când evoluția trece prin mijlocul perioadei lemuriene și să privim puțin înainte și după acest moment. Trebuie să arătăm cum a luat naștere pe atunci simțul văzului. Dacă am putea privi Pământul pe timpul primei rase, a celei polare, atunci l-am găsi ca o sferă eterică. Curând, adică după mai multe milioane de ani după aceea – ce se poate numi „curând” în evoluția cosmică –, materia s-a densificat. Vedem dezvoltându-se la început ceea ce numim aer. În aer s-au format primele începuturi a ceea ce numim foc și apă. În aer, apa a existat mai întâi ca ceață de foc. Pământul era pe atunci, la începutul perioadei lemuriene, o ceață de foc fumegândă, densă. Apa propriu-zisă, așa cum o cunoaștem azi, s-a format abia ulterior, la răcirea Pământului și ceva mai târziu după aceea solidul. Trebuie să ne gândim că în toate aceste stări evolutive oamenii existau într-o formă oarecare. Evoluția umană depinde întotdeauna de ambianță. Vrem să privim omul așa cum începe el să se dezvolte pe timpul plăsmuirii ceții de foc. El avea în acel timp simțul auzului și simțul pipăitului pentru diferențele de temperatură și era o ființă complex structurată, mobilă, care zbura încoace și încolo prin ceața de foc. Pentru a percepe dacă erau favorabile condițiile de existență, dacă era prea cald sau prea rece, el avea nevoie de un organ. În acel timp s-a format organul de tip ciclopic care avea scopul de a fi un organ de simț pentru temperatura ambiantă, de a-i da de știre dacă el putea sau nu să intre în zona cu acea temperatură. Apoi întreaga masă în care el se mișca a început să devină masă de foc. Mai înainte nu exista ceea ce noi numim acum flacără; exista un nivel de temperatură puțin mai înalt decât al focului actual. Acel organ de simț percepea cum starea calorică devine flacără și se densifica treptat în organ al văzului. Vedem așadar că acest organ de simț se formează din interior în exterior, fiindcă el izvorăște la început dintr-o necesitate lăuntrică a omului; el trebuie să indice dacă omul se simte confortabil sau nu. Depinde de om așadar la începuturi ca el să se poată dezvolta ca ființă vie în condiții corespunzătoare. În afară de aceasta – ca fenomen secundar pipăitului – se formează capacitatea de a percepe flacăra rece, lumina. Organul se găsea deasupra capului omului ca o lanternă aprinsă. Odată cu densificarea crescândă a materiei organul pipăitului s-a transformat în organ al văzului. Fiindcă trupul mobil al omului a fost îmbibat cu materie din ce în ce mai densă, urmarea a fost că acel ochi pentru pipăit și-a pierdut importanța, fiindcă el venea în întâmpinarea lucrurilor care au devenit din ce în ce mai dense, lucruri conturate exterior. Atunci fenomenul secundar de a vedea flacăra rece și-a dobândit importanța. Organul a fost în stare să vadă prin materia densificată lucrurile conturate exterior; el primea astfel un nou scop prin ambianța sa

110

schimbată. Lui i-a rămas scopul inițial de a se pune în valoare într-o stare ulterioară. Noua însușire intrase așadar la început în existență, pentru a-și dobândi mai târziu importanța ei. Fiecare ființă absoarbe la început din ambianța sa ceea ce are nevoie ulterior pentru condițiile sale de viață. Omul nu ar putea percepe nimic cu ochii, dacă ei nu i-ar fi fost creați din ambianță. Organele trebuie să fie create doar din ambianță pentru ca ambianța să poată fi percepută. Prin organele pe care ambianța le-a creat în el, acțiunea omului în ambianță este pusă din nou în valoare. Omul nu poate da niciodată ceva lumii dacă ea nu i-a creat condițiile așa cum acțiunea reciprocă dintre el și ambianța lui i-a creat ochii prin care el poate acționa mai târziu din nou asupra lumii. Pretutindeni găsim același proces: mai întâi omul absoarbe din exterior ceea ce el oferă mai târziu din nou. Tot ce există în noi este rezultatul unei activități. Nu există ființă care să nu fi fost mai întâi activitate. Ființa întreagă este efectul unei activități. Acest lucru este valabil în toate domeniile existenței, pe toate planurile. Dacă privim ființele dhyanice în activitatea lor care se revelează, aceasta este efectul unei activități absorbite mai înainte. Aceasta este legea karmei în sensul cel mai cuprinzător al cuvântului. Orice ființă este efectul unei activități. Dacă cineva trebuie să fie un om norocos, atunci el însuși trebuie să-și fi creat norocul într-o existență anterioară. Norocul de care are parte omul este efectul unei activități binefăcătoare oarecare săvârșite de el. Contemplarea karmei formării ochiului se deosebește de alte contemplări karmice prin aceea că omul rămâne pe deplin liniștit și obiectiv la prima contemplare menționată. Dacă el contemplă însă karma ființei sale – noțiunea de just și de nejust – atunci se amestecă emoțiile sale. De aceea exista în școlile Vedanta și în școlile lui Pitagora necesitatea de a analiza karma la obiecte lipsite de emoții. Prin aceasta gândurile erau purificate mai întâi astfel încât în ele nu mai intra nimic din pasiuni și sentimente. Acesta era studiul care urmărea să cunoască legile lumii astfel încât să nu se amestece nimic din emoții. Aceasta se numea Katharsis, detașarea de ceea ce este personal. Abia atunci respectivul putea deveni un mist. Cât timp omul cugetă asupra destinului sufletului, el este foarte interesat dacă sufletul este muritor sau nemuritor. De aceea el trebuia pe atunci mai întâi să treacă prin Katharsis mai înainte de a putea studia destinul sufletului. Prin studiul liniștit, lipsit de emoții, omul trebuia să devină liber de teamă și de compasiunea față de sine, de toată compasiunea egoistă. De aceea Aristotel definește drama ca purificare prin teamă și compasiune. Astfel vedem cum în evoluție domnește o anumită succesiune. Pe o treaptă ființa absoarbe pentru ca pe o treaptă ulterioară să se pună în mișcare în afară. În acest fel întâmpină ființa mai întâi lumea exterioară, apoi se dezvoltă acțiunea reciprocă. Lumea exterioară ar rămâne pe loc dacă nu s-ar schimba condițiile. La densificare realitatea se dă înapoi și ființa se transformă din interior spre exterior.

111

La plăsmuirea ochiului are loc mai întâi contactul nemijlocit al ochiului cu ambianța. Apoi ochiul este delimitat prin materia mai densă care este formată ca strat intermediar. Prin acest strat material a fost separat focul ochiului interior de focul din exterior. Plăsmuirea stratului mai dens are loc în felul următor. Dacă mai întâi există o sferă unitară, atunci se formează mai întâi o coajă sferică, coajă care se separă de sfera interioară printr-un strat intermediar. În acest fel se formează atomul primordial. Astfel avem inițial înăuntru și în afară o materie la fel de fină care se separă printr-o coajă de materie mai densă. Să ne gândim în continuare la acest proces. Să ne imaginăm că stratul de materie mai densă se divide din nou ca și când ar primi de jur împrejurul lui un nou strat mai dens. Ființa particulară se formează prin aceea că ea se înconjoară cu straturi mereu mai dense, așa cum se formează atomul. Așa trebuie să ne imaginăm ca schemă formarea atomului: separarea unei anumite părți dintr-o materie existentă printr-o materie devenită mai densă. Există o anumită deosebire între interior și exterior. Acest lucru va trebui să se exprime într-un fel oarecare. Gândiți-vă la ceea ce numim senzație. Dvs. puteți fi provocați de exemplu printr-o înțepătură de ac. Însă trebuie să existe ceva ce provoacă senzația și ceva ce are senzația, ceva activ și ceva pasiv. Totul se realizează astfel în lume. Toată existența este rezultatul unei activități. Toată activitatea face posibil să existe ceva activ acolo. Aceștia sunt cei doi poli care trebuie să fie căutați în toată activitatea. Astfel există și la cel mai mic atom o parte activă și una pasivă. Forțele din exterior îndeasă în atom același strat care îl înconjoară. El devine atunci concav la exterior și convex la interior, opusul. Față de lume noi suntem partea pasivă, fiindcă primim și percepem necontenit impresii. Aceste impresii necontenite sunt ceea ce este perceput prin corpul astral. Trebuie să distingem în lumea astrală activitatea și pasivitatea. Fiecare senzație trebuie să fie produsă sau mai degrabă cauzată. Înăuntrul lumii senzației nu poate fi cauzat nimic ce nu are influență în acea lume. Trebuie să ne reprezentăm întreg spațiul senzației. Dacă ar exista un singur corp astral, atunci nu am putea atribui niciodată senzații comportamentului altei ființe. Nu ar putea lua naștere însă în noi capacitatea de a avea senzații, dacă nu am fi primit-o dintr-o lume astrală întreagă. Existența astrală presupune activitate astrală. La fel existența mentală presupune activitate a gândurilor iar existența fizică activitate fizică. Dacă noi am înțeles acest lucru, atunci înțelegem mai departe. Omul gândește. Aceasta este existența sa. „Cogito ergo sum” (Cartesius). Gândirea pasivă a omului asupra lucrurilor presupune gândire activă, presupune că lucrurile sunt create mai întâi prin gânduri. Gândirea noastră umană pasivă presupune o gândire activă. Fiecărui gând pasiv trebuie să-i fi precedat un gând activ creator. Orice sentiment, orice senzație, toată viețuirea pasivă din corpul astral presupune o producere activă a acestei viețuiri astrale. Tot ce apare pretutindeni în lume presupune o chemare la existență a ceea ce apare. Lumina

112

nu ar exista dacă ea nu ar fi fost produsă; existența nu ar fi prezentă dacă ea nu ar fi fost produsă, percepția presupune o manifestare a ceea ce apare. Pretutindeni în lume găsim aspectul tripartit: Gândire activă și gândire pasivă; Viață activă și viață pasivă; Existență activă și existență pasivă. Tot ce este existență pasivă pentru om, se numește plan fizic, aceasta este esența întregii existențe pasive. Esența întregii vieți pasive se numește plan astral. Esența întregii gândiri pasive se numește planul mental Rupa. Esența întregii gândiri active se numește planul mental Arupa. Esența întregii vieți active se numește planul Budhi. Esența întregii existențe active se numește planul Nirvana. Acestea sunt cele șase planuri cunoscute nouă. Planul Nirvana are activitatea cea mai intensă, fiindcă pe el este creată existența însăși. Dacă îl privim pe om în sensul acestor planuri, atunci vom vedea că fiecare gând pe care îl gândește omul ca reacțiune pe celălalt plan corespunzător, urmărește un alt gând, un gând activ. Dacă întreținem un gând pe planul mental inferior, acesta produce o copie pe planul mental superior. Dacă întreținem un sentiment, acesta produce o copie pe planul Budhi. Dacă suntem activi pe planul fizic, aceasta produce o copie pe planul Nirvana. Așa cum mai înainte gândul activ a creat gândirea noastră pasivă, tot așa un gând activ își creează o copie pasivă corespunzătoare pe planul mental superior și așa mai departe. Așadar, nu poate fi cuprins de către noi nici un gând care nu are copia sa, la fel nici un sentiment, nici o acțiune. Suma tuturor acestor gânduri-copie, sentimente-copie, acțiuni-copie se numește cronica Akasha. Așadar putem citi toate gândurile omului pe planul mental superior, toate sentimentele și trăirile pe planul Budhi și toate acțiunile pe planul Nirvana. Ființele care reglează legătura dintre copiile menționate și om au o mare importanță. Omul trăiește gândurile pe planul mental. Ce rezolvă omul în gânduri, se petrece pe planul mental. Acolo în Devachan își clădește el între moarte și noua naștere caracterul corpului său de gânduri pentru noua viață. Acolo sunt copiile gândurilor sale de mai înainte. El le atrage în corpul său mental eliberat de fizic și de astral și își formează astfel corpul său mental viitor conform gândurilor-copie create de el. În schimb el însuși nu ar putea lega de sine copiile sentimentelor și acțiunilor sale. Acest lucru este misiunea ființelor care acționează din afară, a Domnilor karmei, a ființelor Lipika; acestea aduc în legătură cu omul – care are deja în jurul lui învelișul kamic și celelalte învelișuri – pentru încarnările următoare pe planul Budhi și pe planul Nirvana copiile create ale sentimentelor și faptelor lui.

113

Conferința a zecea Berlin, 5 noiembrie 1904

O ființă parcurge 7x7x7 metamorfoze pentru a ajunge de la începutul la sfârșitul evoluției: 7 stări de conștiență; 7 regnuri sau stări de viață; 7 stări de formă. Cele 7 stări de conștiență pe care le parcurge o ființă sunt: Transa profundă; Somnul fără vise; Starea de vis; Starea de veghe; Starea psihică; Starea suprapsihică; Starea spirituală. Cele 7 regnuri sau stări de viață sunt: Primul regn elemental; Al doilea regn elemental, Al treilea regn elemental; Regnul mineral; Regnul vegetal; Regnul animal; Regnul uman. Cele 7 stări de formă sau metamorfoze ale formei sunt:

114

Cele șapte globuri sau stări de formă nu sunt de fapt șapte globuri diferite, ci numai o singură sferă; aceasta parcurge șapte stări succesive. O stare trebuie să treacă întotdeauna dincolo în următoarea. Pentru ca acest lucru să aibă loc, este necesară o ființă care reprezintă o anumită sumă de forțe și conduce sfera dincolo dintr-o stare în alta. O astfel de ființă se numește Prajapati. Astfel de ființe spirituale sublime, care au o asemenea putere grandioasă, au primit această putere în evoluții precedente. Ele au un lung timp de ucenicie în urma lor. Prin aceasta ele au devenit de o asemenea energie, încât sunt în stare în noul Univers să conducă dincolo o sferă în alta. Aceste șapte stări de formă sunt parcurse în toate cele șapte regnuri de viață și în toate cele șapte stări de conștiență. Noi înțelegem acum că aceste ființe (Prajapati), ceea ce realizează într-un ciclu pot realiza și în alte cicluri, ca de exemplu pe Pământ, pe Lună și așa mai departe, astfel încât stările similare pot fi întotdeauna pricinuite de către ființe de același fel. Astfel se întâmplă în toate ciclurile, pe toate cele șapte planete. Ființele Prajapati ale formei există odată pentru totdeauna, ele sunt aici ființele Prajapati cele mai inferioare care trebuie să producă ultima transformare, și care de fiecare dată când este necesară o tranziție, intră în acțiune. Starea Arupa și starea arhetipală se disting esențial de celelalte cinci stări. În realitate, starea de formă începe propriu-zis pe planul Rupa. Pe planul Arupa nu există încă nici o formă, ci doar predispoziția către aceasta, iar pe planul arhetipal forma își dă ei înșiși formă, ea este acolo complet viață. De aceea prima și a șaptea stare de formă sunt de fapt stări de viață, în care a șaptea este întotdeauna Status nascendi (nașterea) pentru următoarea primă stare de formă sau la care a șaptea (cea arhetipală) a devenit ceea ce era în prima stare doar Status nascendi. Starea de formă arhetipală este o astfel de stare de formă la care forma a devenit viață, iar starea de formă arupică este o astfel de stare de formă la care forma este încă viață. De aceea noi avem doar cinci ființe Prajapati ale formei, fiindcă două din cele șapte aparțin deja ființelor Prajapati superioare ale conștienței. Am putea spune că stadiile de viață și stările de formă sunt doar stări densificate ale conștienței sau de asemenea aspecte pasive ale conștienței active, sau de asemenea aspecte negative ale imaginii lumii, în timp ce conștiența este aspectul pozitiv. Așadar, prima și ultima ființă Prajapati ale stărilor de formă aparțin deja înaltelor Ierarhii ale ființelor Prajapati ale conștienței. Fiecare ființă parcurge de asemenea regnurile vieții. Cu aceasta ajungem la ființele Prajapati ale rondurilor care conduc fiecare câte un regn de viață. Există șapte stări de viață care sunt trecute una în alta de către șapte ființe. De fiecare dată când noi am încheiat al șaptelea rond, avem de a face cu o stare care corespunde stării primului rond, însă pe o treaptă superioară. Omul a apărut în evoluția Pământului cu o conștiență de veghe trează, clară; el și-o cultivă acum și la sfârșitul celui de-al șaptelea rond omul va fi atins perfecțiunea a ceea ce el avea ca predispoziție la început, în primul rond.

115

Cele șapte ronduri sunt cele șapte zile ale Creației din cartea Geneza. Noi ne aflăm acum în a patra zi a Creației. În capitolul doi din cartea Geneza noi avem o descriere deosebită a celui de-al patrulea rond: crearea omului, și anume în momentul când perioada lemuriană este la mijloc. Abia în a șaptea zi omul ajunge la asemănarea sa deplină cu Dumnezeu referitor la corpurile sale fizic, astral, mental și Arupa. Ce era conținut la sfârșitul evoluției lunare, devine predispoziție la începutul evoluției pământești. Putem numi de fapt doar șase ronduri ca ronduri ale vieții, fiindcă al șaptelea rond este un rond al stării de conștiență superioare care urmează. De aceea există doar șase stări ale vieții și prin urmare doar șase ființe Prajapati ale vieții. Adăugăm o ființă Prajapati a vieții la cele șapte ființe Prajapati ale conștienței precum și două ființe Prajapati ale formei. Astfel avem zece ființe Prajapati ale conștienței, dintre care una trece dincolo la cele șase ființe Prajapati ale vieții iar două trec dincolo la ființele Prajapati ale formei. Astfel iau naștere: zece ființe Prajapati ale conștienței + șase ființe Prajapati ale vieții + cinci ființe Prajapati ale formei = 10 + 6 + 5 = 21 ființe Prajapati. Pe aceasta se bazează în lucrarea „Doctrina secretă” a doamnei H. P. Blavatsky strofa 4 a cărții Chan: „Unul din ou, șasele, cinciul”. Zecele este numit: unul din ou = 0. Din ou (0), din cele 10 ființe Prajapati ale conștienței, a apărut mai întâi prima ființă Prajapati a vieții, apoi au urmat alte șase ființe Prajapati ale vieții și cinci ființe Prajapati ale formei = 1065, suma orizontală a cifrelor fiind 21 (valoarea lui Iehova). Despre chakrele corpului astral: Așa cum corpul fizic al omului are simțuri, și corpul astral al omului are simțuri. Ele sunt înșirate într-o linie. Unul dintre aceste simțuri se află deasupra laringelui. Aceste simțuri se numesc chakre, roți sacre. Ele sunt imobile la omul obișnuit, dar la clarvăzător ele sunt mobile și se rotesc. Chakra aflată deasupra laringelui este în principal o plăsmuire sub formă de frunze. Toate chakrele astrale se numesc flori de lotus. Chakra aflată deasupra laringelui se numește floare de lotus cu șaisprezece petale. Această roată s-a format lent în evoluția omului (vezi schema de la pag. 117). Abia la omul rasei lemuriene, la mijlocul perioadei lemuriene a început treptat să se formeze reprezentarea, capacitatea de gândire, și abia ultima rasă lemuriană și-a format-o într-o oarecare măsură. Pe atunci a lucit prima dintre petalele florii de lotus și la fiecare rasă care a urmat s-a adăugat în cazul evoluției normale o petală, și anume:

șapte petale în cele șapte subrase ale celei de-a patra rase-rădăcină, rasa atlanteană

șapte petale în cele șapte subrase ale celei de-a cincea rase-rădăcină, rasa ariană (până acum cinci, fiindcă suntem în cea de-a cincea subrasă)

o petală în prima subrasă a celei de-a șasea rase-rădăcină. Apoi luminează toate cele șaisprezece petale ale capacității de reprezentare.

116

Începând din cea de-a treia subrasă a celei de-a patra rase-rădăcină se formează și memoria. Curentul memoriei se transmite treptat și asupra roților, parcurge cinci subrase ale celei de-a patra rase-rădăcină atlanteene, șapte subrase ale celei de-a cincea rase-rădăcină și patru subrase ale celei de-a șasea rase-rădăcină. Omul obișnuit și-a format acum a treisprezecea petală a capacității de reprezentare, iar memoria a ajuns la a zecea petală. Când memoria, care a început pe când capacitatea de reprezentare era la a patra petală, întâlnește cu curentul ei curentul capacității de reprezentare, chakra începe să se rotească, așadar la omul normal evoluat din cea de-a patra subrasă a celei de-a șasea rase-rădăcină. Atunci roata se rotește ca un vârtej de vânt. Cu fiecare rasă care urmează, lumina trece pe o altă spiță a roții, respectiv pe o altă petală a florii de lotus. La prima subrasă a celei de-a șasea rase-rădăcină, roata este completă. La omul obișnuit lipsesc acum încă trei spițe, care acum sunt încă spațiu întunecat. Roata nu are doar un vârtej, ci două. Al doilea curent îl încrucișează pe primul: la capacitatea de reprezentare se adaugă la cea de-a treia subrasă atlanteană memoria. Memoria se întinde până la cea de-a patra subrasă a celei de-a șasea rase-rădăcină. Apoi ea se pierde, fiindcă devine inutilă. Pe când apărea memoria la cea de-a patra subrasă, iluminarea capacității de reprezentare avansase până la a patra spiță a roții; trei subrase au fost lipsite de memorie. Ultima parte a curentului memoriei întâlnește celălalt curent. Abia în cea de-a patra subrasă a celei de-a șasea rase-rădăcină roata se pune pune în mișcare. Când această roată este pusă în mișcare, omul va preda cuvântul său lumii astrale. Ce vorbește omul atunci, va acționa nemijlocit asupra semenilor săi. Așa va simți semenul de exemplu bunăvoința care este exprimată prin cuvânt, el va simți fiecare cuvânt. Manu uman al celei de-a șasea rase-rădăcină, care va conduce această rasă, el, care este primul Manu uman, poate vorbi cu oamenii abia când omul este atât de departe încât el poate vorbi cu Maestrul și el poate face aceasta doar când chakra menționată este complet dezvoltată, când cuvântul omului trece dincolo nemijlocit în curentul roții. Omul normal atinge acest nivel în a patra subrasă a celei de-a șasea rase-rădăcină. O rămânere în urmă ar face ca nu toate cele 16 spițe să se dezvolte. Atunci omul nu ar putea vorbi în fața Maestrului, astfel încât el, pe această treaptă a evoluției, nu ar putea fi condus de către Maestru. Este foarte important să fie formată chakra menționată iar acest lucru depinde de faptul că omul se dezobișnuiește să jignească prin glasul său. Oamenii au 16 ocazii – în timpul celor 16 subrase – să-și formeze chakra menționată. Dacă ei nu fac aceasta, atunci ei merg pe cele 16 căi ale pierzaniei prin intermediul cuvântului. În următoarele metamorfoze, petalele florii de lotus menționate se formează mai departe plastic, apoi în materia gândurilor, apoi arhetipal. După

117

aceea, în rondul următor, floarea de lotus cu 16 petale va fi efectiv pe treapta fizică o frunză. Spițele sale sunt atunci frunze reale iar regnul mineral a dispărut complet. În cea de-a șaptea rasă-rădăcină se dezvoltă chakra care se numește floarea de lotus cu două petale și se află între sprâncene.

118

Conferința a unsprezecea Berlin, 9 noiembrie 1904

Se vorbește deseori despre principii, ca și când ele ar fi similare și ar avea doar diferite grade. Însă dacă s-ar înțelege legăturile, atunci ar trebui să facem cunoștință cu principiile conform naturii lor. Trebuie să distingem în lume trei feluri de acțiuni. Fiindcă pentru o ființă care percepe se poate lua în considerare doar ceea ce apare ca acțiune, noi ne îndreptăm atenția asupra acțiunilor. Există așadar trei feluri în care poate acționa ceva: mai întâi felul de acțiune propriu-zis spiritual, în al doilea rând felul de acțiune sufletesc, în al treilea rând felul de acțiune corporal. Acțiunea spirituală, tot ceea ce poate acționa cumva ca spirit, se numește Budhi; tot ce poate acționa sufletesc se numește Kama; tot ce poate acționa corporal, se numește Prana. Acestea sunt cele trei forme de acțiune: Budhi, Kama, Prana. Ca forme de acțiune, ele sunt similare, doar că sunt pe diferite trepte. Acum trebuie să ne reprezentăm că acțiunile ar fi neîncetat curgătoare, nedefinite, dacă ele nu s-ar delimita. Dacă de exemplu Kama trebuie să apară într-un anumit fel, atunci trebuie să se delimiteze. Așadar, pentru ca Budhi, Kama, Prana să devină acțiuni delimitate, ele trebuie să se delimiteze. Aceste limite se numesc în literatura teosofică „Shariras-uri”, adică învelișuri, coji, teci. Și anume, când Budhi se delimitează, acea limită este desemnată drept Karana Sharira; când Kama se delimitează, atunci aceasta se numește Linga Sharira; când Prana se delimitează, aceasta se numește Sthula Sharira. Aceste Shariras-uri sunt așadar limitele, învelișurile care se așează peste cele trei tipuri de acțiuni. Putem schița acum astfel (este dezvoltată la tablă schema I și anume de jos în sus):

Mai întâi avem Prana în acțiune; apoi Prana își dă o limită către exterior: Sthula Sharira. Prana se limitează așadar într-o parte și rămâne deschisă unduindu-se în cealaltă parte. La Prana se adaugă apoi Kama și aceasta își dă o limită: Linga Sharira. Prin aceasta Prana de asemenea nu mai rămâne deschisă unduindu-se în

119

această parte, deoarece Kama se împinge aici cu limita sa; dar Kama rămâne deschisă la rândul ei de partea cealaltă. Apoi se adaugă Budhi și își dă limita către Kama și ia naștere Karana Sharira. Cele trei principii au așadar straturi intermediare. Dacă aceasta este o ființă, în cele trei principii și în straturile ei intermediare trebuie să trăiască și o conștiență de sine: aceasta este desemnată ca Atma. Din cele trei principii și din starturile intermediare și din conștiența de sine sau Atma constă omul. Fiecare din acestea poate avea subdiviziuni. Dacă noi înțelegem astfel aceste lucruri, atunci avem dată alcătuirea omului ca atare. Aici, în cazul omului (schema I), corpul fizic formează învelișul exterior, iar Atma odihnește în interior. Dispunerea poate fi de asemenea complet alta. La Spiritul planetar esta așa, că Prana se arată mai întâi activă în interior și își pune o limită. Atunci ar lua naștere următorul caz (schema II):

Prana este atunci limitată către interior prin Sthula Sharira, Kama prin Linga Sharira, Budhi prin Karana Sharira și noi am avea astfel o ființă la care mai întâi Atma se află în exterior, apoi Budhi, apoi Kama și în cele din urmă Prana. Apoi (schema III) Atma ar apărea destinsă complet în ambianță (o sferă) iar Sthula Sharira ar fi un punct în mijloc.

O astfel de ființă este un Dhyan-Chohan, un Spirit planetar și trebuie să acționeze invers în comparație cu un om. La om Sthula Sharira se află către exterior, la Dhyan-Chohan se află Atma, apoi Budhi și așa mai departe.

120

Desprea aceasta ne putem face o reprezentare clară prin următorul exemplu. Dacă închidem ochii, mai întâi este întuneric și dacă apoi îi deschidem din nou, vedem lumina. Noi vedem lumina doar fiindcă avem o senzație de la aceasta și prin această senzație putem percepe lumina. Ea trebuie mai întâi să fie prezentă, mai înainte ca noi să o putem percepe. La fel cum noi trebuie să fim prezenți pentru a percepe lumina, tot așa trebuie să existe o ființă în afară care revelează lumina. Noi suntem receptori ai luminii, în afară trebuie să fie dătători ai luminii, revelatori ai luminii. Așa cum noi putem percepe lumina doar prin aceea că avem în noi Kama, corpul astral, tot așa trebuie să aibă o ființă planetară o componentă Kama care radiază lumină. Astel, Kama acționează aici către punctul central iar acolo acționează în raza cercului.

Cercul care este convex în sus este pentru noi, pentru senzație, pentru cel ce primește, ceea ce năzuiește către ceea ce este dat. Cercul care este convex în jos, este componenta Kama a ființei dhyanice. Așa acționează Kama revelației în jos: Karana Sharira. Așa cum omul are o componentă Kama care năzuiește către punctul său central, tot așa are și spiritul planetar o componentă Kama care năzuiește către exterior, către ambianță, care este revelatoare a luminii, în timp ce Kama omului este primitoare a luminii. Întotdeauna aparțin reciproc două feluri de ființe având naturi complementare. O ființă trebuie să ceară: ființa care primește; o alta trebuie să poată da: ființa care dă. Componenta Kama umană care cere presupune ca principiul Kama care dă să fie prezent, Kama iubirii. Componenta Budhi mediază cunoașterea. Ceea ce ne este revelat de către lucruri în cunoaștere, este primit prin componenta noastră Budhi. Spiritul planetar trebuie să fie așadar dătător de gânduri, componenta Budhi umană trebuie să fie cea care primește. Spiritul planetar se comportă astfel în mod opus și complementar față de spiritul uman. Fiecare lucru în parte din lume există doar în legătură cu lumea, este un membru din întreg. Ca membru, el aparține întregului spirit planetar. Așa are de exemplu masa mai întâi o materie prin care ea este o esență care ne întâmpină în spațiu; apoi ea are o forță prin aceea că opune rezistență, fiindcă altfel ea nu ar

121

fi prezentă aici pentru noi; în al treilea rând forța nu se exprimă oricum, ci conform anumitor legi (legi ale naturii). Ce este forța? Ce este ceea ce face posibilă in noi viața? Este o forță agreabilă care menține viața. Forța vitală a omului se exprimă prin aceea că ea ține laolaltă ceea ce este materie în om. De aceea, materia și forța care-i revine este îndreptată către interior în cazul omului, ea îl clădește pe om din interior; altfel omul nu ar putea fi perceput ca ființă vie. Masa în schimb are materia îndreptată către exterior, materie care se exprimă prin legi. Materia în sine nu poate fi percepută, doar însușirile ei: culoare, sunet și așa mai departe. Materia în sine se sustrage complet percepției. Există o Prana în materie care se sustrage complet percepției dar care există acolo pentru a se revela. Alături de aceasta, noi cunoaștem legea din materie, gândul care se exprimă în ea. Componenta Budhi se exprimă în natură către exterior. Orice corp care este expresia exterioară a Spiritului planetar, radiază neîntrerupt către exterior, adică el a îndreptat componenta Budhi către exterior. Componenta Budhi devine lumina care este percepută. Componenta Budhi se află în însușirile lucrurilor, în ceea ce se află către exterior. Legea trebuie să se reveleze prin Karana Sharira. Componenta Manas care se revelează este legea. Prin faptul că un corp luminează, el ne trimite componenta sa Budhi. Gândul, exprimarea spiritului, prin care el trimite componenta Budhi, este Karana Sharira. Spiritul planetar păstrează în schimb componenta Kama pentru sine; el sustrage percepției componenta Kama. Materia sa ... (în notele Mariei Steiner von Sivers, aici este marcată o lacună). – În schimb el revelează gândurile cosmice pe care omul trebuie să le aprofundeze doar în interior. Ceea ce Spiritul planetar exprimă, oferă complet la exterior, este componenta sa Budhi. Acest lucru este exprimat în Biblie. Se spune că Spiritul planetar în prima sa manifestare a fost o manifestare de lumină. Sunt însușirile componentei Budhi (lumina) pe care spiritul le revelează pe prima treaptă. Această străveche învățătură sacră despre opoziția dintre om și Spiritul planetar este adusă frumos în expresie în esoterismul creștin. Însușirile componentei Budhi care se revelează sunt numite în limbajul cabalistic „ Stăpâniri”. De aceea se revelează mai întâi Stăpânirile luminii și ale întunericului. Așa putem relua textual cartea „Geneza”. Există așadar însușiri ale componentei Budhi pe care spiritul le revelează pe prima treaptă. Pe treapta a doua, spiritul își revelează Karana Sharira; el aranjează lucrurile conform legilor. Ce este aranjat în mod convex în Macrocosmos, este concav în Microcosmos. Ce cunoaște omul la sfârșit, apare în Macrocosmos la început, Microcosmosul ajunge la sfârșit să cunoască sentimentul din Macrocosmos. Se pune acum întrebarea dacă există o tranziție între cele două ființe, între om și Spiritul planetar. Să ne imaginăm o ființă cu o singură conștiență: aceasta este omul. El are diferite componente, dar o conștiență comună. (Conflictul dintre patricieni și plebei). Acest lucru s-ar reprezenta cam așa:

122

Sunt componente individuale care radiază toate către conștiența comună. Dacă vrem să considerăm conștiența comună ca forță și componentele de asemenea, atunci putem spune așa: conștiența comună este predominantă, ea acționează asupra tuturor celorlalte. Să ne gândim la multe astfel de entități care sunt active în acest fel:

Fiecare dintre entități își are propria existență. Prin idealul comun, ea poate lega alte existențe cu a ei. Aceste conștiențe diferite își stabilesc un centru comun, ele năzuiesc după un anumit ideal comun. Acesta trăiește atunci ca ideal spiritual comun în conștiențe diferite. Dacă aceste conștiențe ajung la aceea că idealul spiritual este mai valoros decât idealul fiecăreia în parte, atunci ele sunt atrase de acest ideal la fel cum ele mai înainte au atras componentele lor. Dacă ele au format mai înainte centrul pentru aceste sfere diferite, atunci idealul comun formează centrul pentru sferele mari. Existențele individuale devin atunci componente ale existenței generale, îi dau existență particulară și trăiesc în idealul comun. Ele încetează să fie propriul centru și își stabilesc un centru comun. Așa se formează din oameni individuali o lojă frățească. Dacă există un ideal atât de puternic încât atrage toate centrele individuale de conștiență, atunci acești oameni formează un corp care are un suflet superior. Prin aceasta ia naștere o lojă frățească având un spirit complet comun. Așa avem noi de a face cu o nouă ființă. Niciodată nu s-ar putea cufunda un suflet într-un om, dacă omul nu ar fi un locaș alcătuit din componente. Niciodată nu se poate cufunda ceva superior în ceva inferior cât timp conștiențele individuale nu devin componente ale vieții, forma pentru un locaș superior pentru a exprima în aceasta conștiența comună.

123

Cu aceasta noi avem tranziția; este creat un alt centru. O inversare, o inversiune a tuturor principiilor este evoluția umană. Fiindcă oamenii se exprimă în șapte feluri, ia naștere nu un centru ci șapte centri. Aceștia vor fi cei șapte Elohimi, ființele Pitri pentru următoarea planetă. Așa ajunge omul dintr-o ființă care primește în sine ambianța, o ființă care se revelează. Cele două ființe complet opuse, omul și Elohimul sau Dhyani sunt doar forme ale unei singure ființe. Ce este așadar omul aici, nu va mai fi în viitor, ci el va fi o ființă Dhyan-Chohan. Acest lucru este numit în esoterism „Taina îndumnezeirii omului”. În cazul când conștiențele individuale se consacră toate unui centru și totul în afară devine Atma, în interior va exista doar un miez unic de Sthula Sharira, așadar unitatea în cel mai înalt grad.

Această unitate nu poate fi atinsă niciodată pe Pământ; ea poate fi atinsă doar de către cele șapte Spirite sublime. Acesta este atunci Logosul care are Atma în jur. În Kabala coroana tuturor lucrurilor este „Împărăția”, unificarea. Acest principiu stă la baza Bisericii, și anume că toți oamenii devin membrii unei singure conștiențe. Legea formei este nașterea și moartea. Legea vieții este reîncarnarea. Legea spiritului este karma. Viața trece prin naștere și moarte și apare în forme mereu noi. Forma este trecătoare, viața se repetă, spiritul este etern.

124

Conferința a douăsprezecea Berlin, 10 noiembrie 1904

Azi vrem să încercăm să ne lămurim ceva privitor la trecerea Logosului într-un nou sistem, într-o nouă creație. Oamenii întreabă de obicei mai întâi: Cum ia naștere totul? Aceasta este desigur cea mai dificilă întrebare care se pune adesea. Despre aceasta putem da numai o reprezentare aproximativă. Înainte de toate trebuie să ne lămurim odată că înțelegerea noastră este cea care întreabă cum iau ființă toate lucrurile și face destul de plauzibil cum s-ar fi creat lumea însăși dacă ar fi existat Creatorul. Înțelegerea omului însă aparține deja de acele lucruri care provin din Logos și este clar: conștiența Logosului este mult mai mare; de aceea noi nu putem judeca Logosul cu înțelegerea omenească. Întrebarea nu poate fi pusă astfel: De ce a trebuit să provină lumea din Logos? – ci putem întreba numai: Cum stau lucrurile cu proveniența lumii din Logos, cum iau naștere lucrurile, nu de ce, – fiindcă întrebarea „de ce?” ar conține în sine o constrângere. Proveniența lumii din Logos trebuie să fie o faptă liberă a Logosului, nu o faptă a necesității. Capacitatea creatoare a Logosului poate fi desemnată numai printr-o imagine, prin aceea că ne reprezentăm o ființă și imaginea ei în oglindă. Trebuie să ne spunem: În imaginea din oglindă este conținut tot ce există în ființa însăși. Imaginea în oglindă arată la fel, dar ea nu este vie, nu conține principiul vieții. Dacă vrem să înțelegem cum poate fi imaginea în oglindă identică cu ființa, atunci trebuie să ne gândim că acest lucru e posibil doar prin aceea că ființa cedează viața sa, existența sa imaginii din oglindă – atunci avem noțiunea primei jertfe. Dăruirea existenței proprii, transmiterea vieții proprii în imaginea din oglindă, aceasta este jertfa primordială. La fel stau lucrurile cu Logosul. Primul Logos se raportează la al doilea la fel cum noi am sta în fața oglinzii și ne-am propune să cedăm propria viață imaginii din oglindă. Dăruirea vieții este jertfa primordială într-o faptă liberă. Aceasta este fapta primului Logos. Al doilea Logos este exact la fel cu primul Logos, numai că el și-a primit existența printr-o jertfă. Dacă studiem acțiunea celui de-al doilea Logos, atunci aflăm că ființa celui de-al doilea Logos constă în aceea că el radiază înapoi ființa primului Logos către primul Logos. Așa este al doilea Logos o reflectare a primului Logos de la care el a păstrat viața pe care primul Logos a emanat-o. Mai întâi primul Logos se reflectă, apoi el dă viața sa imaginii reflectate. Pe când în primul Logos totul se îndreaptă către exterior, existența acționează în afară, al doilea Logos are mai întâi existența pe care a păstrat-o și în al doilea rând însușirea de a radia înapoi conținutul său către primul Logos. De aceea noi avem în al doilea Logos o dualitate. Viața și conținutul celui de-al doilea Logos sunt de două feluri. Conținutul este același ca în cazul primului Logos, dar viața este ceva diferit față de primul Logos:

125

Bara din mijlocul celui de-al doilea cerc înseamnă că în cel de-al doilea Logos viața și conținutul sunt de două feluri, ele sunt separate. Dacă este vorba despre conținut, imaginea și contraimaginea sunt identice la amândouă Logosurile, însă viața este de două feluri. Acest lucru ca atare încă nu ar putea produce un sistem solar fiindcă aici s-ar raporta doar un Logos la celălalt; aici nu ar putea să apară o diversitate. Diversitatea poate să apară doar printr-o jertfă în continuare. Trebuie să aibă loc încă o reflectare; relația reciprocă pe care o au amândouă trebuie de asemenea să se reflecte. Mai întâi se reflectă primul Logos încă odată, apoi se reflectă reflectarea. Prin aceasta se formează atunci al treilea Logos ca reflectare a celorlalte două Logosuri. Al treilea Logos conține așadar aceasta:

1. Imaginea reflectată a primului Logos; 2. Imaginea reflectată a ceea ce primul Logos a produs în al doilea Logos, și

anume viața sa; 3. Imaginea reflectată din ceea ce al doilea Logos a radiat înapoi către

primul Logos.

Să ne reprezentăm astfel: Primul Logos este reflectat în a. Dacă primul Logos este activitate creatoare care năzuiește către exterior, atunci imaginea sa reflectată în cel de-al treilea Logos este tocmai activitatea inversată a primului Logos. În primul Logos, a este lumina cosmică spirituală cea mai înaltă, în al treilea Logos, a este întunericul spiritual cel mai exterior.

b este în al doilea Logos viața pe care al doilea Logos a primit-o de la primul Logos. Nu este viața care se jertfește, ci viața care a fost primită. Viața care se jertfește în primul Logos este iubirea. Contrariul acesteia în cel de-al treilea Logos este dorința absolută, dorul, năzuința după Logos, b este așadar în al treilea Logos dorința absolută.

c este în al doilea Logos imaginea reflectată a primului Logos pe care o radiază înapoi al doilea Logos.

126

În cazul propriei noastre imagini reflectate, noi distingem: 1. Imaginea emisă, care vine înapoi din întuneric; 2. Ceea ce am dăruit noi, vine înapoi ca dorință; 3. Imaginea însăși, care suntem noi înșine.

Aceasta corespunde în cel de-al treilea Logos celor trei componente: a întunericul spiritual = Tamas; b dorința absolută = Rajas; c imaginea simplă reflectată a primului Logos = Sattva. Tamas, Rajas, Sattva sunt cele trei Guna, cele trei componente ale celui de-al treilea Logos. Mai întâi există componentele a, b și c. Dacă există doar componenta a, ea este Tamas. Dacă se combină componenta a – întunericul spiritual sau Tamas cu componenta b – Rajas, dorința absolută – se combină întunericul cu dorința, iar aceasta este o năzuință către primul Logos. Dacă se combină componentele a și c – Tamas și Sattva – atunci avem imaginea primului Logos, creat din întuneric. Putem combina la fel componentele b cu c. Poate să apară fiecare dintre cele trei componente separat și poate să se se combine cu una dintre celelalte două. Toate cele trei combinate între ele sunt ceea ce este primul Logos însuși. Avem șapte combinații posibile ale celor trei Guna:

Acestea sunt cele șapte combinații diverse ale componentelor Guna. Să ne reprezentăm aceste șapte combinații posibile ca viitorul principiu cosmic creator, care poate crea din cele trei componente Guna. Cele șapte entități există efectiv. Sunt așa-numitele șapte spirite creatoare din fața tronului lui Dumnezeu, cele șapte forțe creatoare viitoare de după cele trei Logosuri:

127

Din cele șapte forțe creatoare provine ceea ce noi desemnăm ca ființe Prajapati. Fiindcă fiecare dintre acestea se poate repeta pe treptele subordonate ale conștienței, vieții și formei, avem pretutindeni trei: așadar de trei ori a, de trei ori b, de trei ori c, de trei ori ab, de trei ori ac, de trei ori bc, de trei ori abc, așadar de trei ori câte șapte = 21 ființe Prajapati. Fiecare dintre ele se comportă ca un Logos primordial. Prin aceasta avem cele 21 de ființe creatoare ale unui sistem solar. Prima noțiune care ne întâmpină este așadar aceea a jertfei complet libere. Dacă o înțelegem, atunci încetează să aibă importanță întrebarea „de ce”. Progresul omului constă în aceea că nu mai pune această întrebare, ci se înalță către noțiunea Logosului creator. Dacă avem un instrument mecanic, de exemplu un ceas sau o mașină, atunci putem prezice cum se va comporta acela. Acest lucru este ceva mai puțin posibil în cazul proceselor din natură, totuși este posibil și aici într-un anumit grad. O eclipsă de Soare de exemplu este calculabilă. Aici se poate vorbi despre o necesitate. Vom putea indica și în cazul plantei ce va face în anumite împrejurări. Cu cât ne înălțăm mai mult în regnurile naturii, încetează tot mai mult posibilitatea de a spune ce va face o ființă într-o anumită situație. Cu cât un om se află mai sus ca aptitudine și cuprindere, cu atât mai puțin este posibil să prezicem ceva referitor la acțiunile sale, fiindcă nu putem cuprinde cu privirea motivele sale. Atunci nu avem nimic altceva de făcut decât să așteptăm ce va face el într-o anumită situație. Tot așa trebuie să acceptăm crearea lumii ca pe o faptă liberă a Logosului. Iar progresul constă în a nu mai pune întrebarea „de ce” referitor la Cosmos, întrebarea privind motivul nemaifiind întemeiată. Toți cei care și-au dat seama de acest lucru, nu au vorbit despre un motiv al lumii. Iacob Boehme vorbește despre un „abis” al lumii. Dacă vrem să ne înălțăm la cunoașterea puterilor creatoare ale lumii, atunci nu putem face nimic altceva decât să mergem acolo unde știm că trebuie să ne situăm în țelul propriei noastre evoluții, fiindcă acolo trebuie să se fi situat odată Creatorul. Creatorul trebuie să posede inversat tot ce posedăm noi. Componenta Atma este cel mai adânc punct din interiorul nostru. Creatorul are însă componenta Atma ca puncte publice din ambianța sa. Logosul cosmic creator a avut la începutul sistemului solar însușirile pe care noi le-am aflat ca țel al evoluției noastre, Atma, Budhi, Karana Sharira sau Manas, Kama, Linga Sharira, Prana, Sthula Sharira, toate în ființa sa. Trebuie să ne clarificăm unde poate exista activitatea acestui Logos creator. Pentru aceasta trebuie să căutăm mai întâi unde ajungem prin diversele metamorfoze. Metamorfozele formei sunt: una fizică, două astrale, două mentale, două arupice, așadar șapte în total. Dacă noi am atins înălțimea planului mental, atunci am devenit componenta Karana Sharira din exterior. După aceea devenim componenta Budhi, apoi componenta Atma (schema din stânga). Dacă Pământul și-a atins țelul, noi vom fi activi pe planul mental superior. Atunci începe acea tranziție care ne conduce dincolo la planeta

128

viitoare. Pentru aceasta noi trebuie să avem componenta Atma la exterior. Așadar componentele Karana Sharira și Budhi trebuie să dispară din interior și să apară la exterior (schema din dreapta):

Urmarea este aceea că noi nu trebuie să ne reprezentăm că la tranziția către o nouă planetă nu se întâmplă nimic – starea Pralaya nu este inactivitate și somn – ci în timpul stării Pralaya, componentele Karana Sharira și Budhi sunt și ele îndepărtate. Pe planul Budhi noi trebuie să ne dezbrăcăm de componenta Karana Sharira, iar pe planul Nirvana de componenta Budhi. Așadar, evoluția se desfășoară în felul următor:

În timpul stării Pralaya se petrece o activitate complet diferită față de

activitatea din timpul unei stări Manvantara. Pentru a se forma o nouă succesiune de planete, ființa trebuie să fi parcurs în partea cealaltă planul Budhi și planul Nirvana. Importanța planului Budhi și a planului Nirvana constă în aceea că pe ele ființele parcurg între planete aceeași stare pe care o parcurge omul în Devachan. Există de asemenea marea Pralaya: Mahapralaya. Dacă urmărim metamorfozele conștienței de la o planetă la alta, atunci pe Pământ avem conștiența de veghe, pe lună conștiența de vis și așa mai departe (vezi schema de mai jos):

129

Între o conștiență și alta trebuie să se parcurgă planul Nirvana. Dacă se atinge astfel cea mai înaltă stare de conștiență, componenta Atma s-a dezbrăcat de toate învelișurile și a devenit într-adevăr atotcuprinzătoare, atunci ea este capabilă să modeleze un nou sistem solar. Pentru aceasta ea trebuie să mai parcurgă încă două planuri de conștiență. Până atunci ea a atins un fel de privire universală, atunci ea poate privi în ansamblu întregul sistem solar. Conștiența de veghe actuală poate privi în ansamblu întregul regn mineral, conștiența psihică poate privi în ansamblu viața, conștiența intelectuală poate privi în ansamblu senzațiile, conștiența spirituală poate privi în ansamblu tot ce există. Componenta Atma a ajuns atunci pe cea mai înaltă treaptă. Atma este conștiența universală. Dacă Atma urmează să radieze către exterior, ea trebuie să dobândească mai întâi capacitatea de a dărui totul; ea trebuie să fie creatoare. Ea devine astfel prin aceea că se înveșmântează cu componentele Budhi și Manas. Apoi ea poate forma pe planul Arupa un nou sistem solar. Dacă așadar conștiența a ajuns pe ultima treaptă, ea trebuie să parcurgă încă alte două planuri. Primul plan este acela în care conștiența nu îndepărtează componenta Budhi, ci o adaugă și se numește planul Paranirvana. Planul în care ființa coboară din nou pentru a putea fi din nou activă pe planul Arupa, se numește planul Mahaparanirvana. Planurile așezate câte două față în față corespund. Planul cel mai de jos este cel fizic, căruia îi corespunde planul Nirvana:

130

Pe planul astral domină dorința, pe planul Paranirvana domină iubirea, Budhi. Pe planul mental domină cunoașterea asimilată în gând, pe planul Paranirvana domină gândul creator. Planul Budhi este devotamentul absolut, plin de iubire pentru divin. El are ca și contrariu îndepărtarea absolută de tot ce este divin. Dacă planul Budhi este fericire, atunci contrariul său este nefericirea absolută. Acesta este al optulea plan, a opta sferă. Dacă ne gândim că o ființă oarecare, aflată pe un plan evolutiv oarecare, s-ar îndepărta de la evoluție, ar merge pe drumul propriu, atunci ea ar cădea în a opta sferă și ar trebui să aștepte acolo până când s-ar derula întregul ciclu evolutiv. Ea ar putea fi luată din nou ca ființa cea mai inferioară doar la următorul ciclu evolutiv. În acest vârtej cosmic, contrariile ies bine în evidență. Dacă noi am ajuns pe planul Nirvana, ființa este în punctul în care componenta sa Atma se află complet în exterior. Noi avem atunci de a face cu un astfel de Logos pe care l-am desemnat ca al șaptelea. Există șapte spirite creatoare, de aceea avem șapte rase diferite (așa-numitele rase-rădăcină, fiecare cu câte șapte subrase). Cele șapte spirite diferite aparțin planului Nirvana. Dacă parcurgem în fugă planul Paranirvana și planul Mahaparanirvana, atunci ajungem la primul și la al doilea Logos. Pe planul Parinirvana se află al doilea Logos iar pe planul Mahaparanirvana se află primul Logos. Pe planul Nirvana este realizat sistemul solar de către cele 7 x 3 = 21 ființe Prajapati. Ultima dintre ele este combinația abc, al treilea Logos însuși. Numai primul Logos poate să preia din nou ce este căzut în a opta sferă. El preia aceasta cu mult praf. A fi aruncat afară din evoluție înseamnă ca viața respectivei ființe să fie înlănțuită de ceva ce a rămas în urmă necondiționat și să aștepte până când evoluția o întâlnește din nou în starea respectivă. Un sălbatic în care locuiește un suflet de sălbatic, este relativ fericit; dar dacă vă gândiți la o ființă evoluată care ar locui în corpul unui sălbatic sau al unui câine, atunci acea ființă este de fapt în exil. Sufletul superior

131

a plecat pe calea unei manifestări inferioare. „A merge în a opta sferă” înseamnă a nu progresa odată cu evoluția, a nu putea participa la evoluția altora, ci a fi aruncat înapoi pe trepte inferioare. Conștiența este mai întâi o conștiență a cunoașterii până pe planul Nirvana. De la planul Nirvana încolo, ea nu mai este doar o simplă cunoaștere, ci o creație interioară. Pe planul Paranirvana ea este o creație către exterior. Pe planul Mahaparanirvana ea este conștiența creatoare a Logosului. De acolo conștiența Logosului trece prin a opta sferă pe planul fizic și devine acolo forțe creatoare ale naturii. În realitate, ele sunt expresia gândurilor divine care nouă ne apar ca forțe, fiiindcă noi nu le cuprindem cu privirea.

132

II Logosofie – Cosmosofie

Notițe și conferințe

Cuvânt înainte

Înfățișarea creării lumii ca manifestare triplă a Logosului, a Spiritului divin revărsat în lume, așa cum a fost dată deja în ultima conferință din partea I și în următoarele texte, a fost integrată de către Rudolf Steiner pentru auditoriul de atunci în cele două scrieri scurte ale sale apărute cu puțin timp înainte: „Mistica în zorii vieții spirituale moderne și legătura ei cu concepțiile moderne despre lume” (apărută în 1901 ca rezumat al seriei de conferințe ținute în iarna 1900-1901) și „Creștinismul ca fapt mistic” (apărută în 1902 tot ca rezumat al șirului de conferințe ținute în iarna 1901-1902). În prima scriere menționată se descrie, referitor la marii mistici ai Evului Mediu, cum numai prin mistică, adică prin experiență interioară poate fi dobândită adevărata cunoaștere de sine și din aceasta adevărata cunoaștere divină și adevărata cunoaștere a lumii. În scrierea „Creștinismul ca fapt mistic” se înfățișează cum a fost căutată calea către aceasta în centrele de Mistere ale antichității: faptul că inițiatul în Mistere, pentru a ajunge la divin trebuia să viețuiască drept propriu destin sufletesc drama cosmică a evoluției Creației, răstignirea Logosului, a sufletului lumii pe corpul lumii în formă de cruce, cu aceasta Logosul revărsat în lume putea sărbători în suflet învierea sa, putea fi născut în mod spiritual. Acest lucru a devenit fapt istoric, pe când la începutul calendarului nostru Logosul a devenit carne în omul Iisus. El a trebuit să repete în existență carnală procesul cosmic al lumii, a trebuie să fie răstignit pe cruce și să învie. Logosul a trebuit să parcurgă existența de om ca fapt istoric pentru ca învingerea morții să aibă valoare nu doar în cazul câtorva aleși ci pentru întreaga omenire. „Creștinismul ca fapt mistic este o treaptă evolutivă în devenirea omenirii; iar evenimentele din centrele de Mistere au fost pregătirea pentru acest fapt mistic.” (Capitolul: Creștinism și înțelepciune păgână). Așadar cu aceste două scrieri, plecând de la modul mistic de cunoaștere și de la logosofia vechilor centre de Mistere, a fost creată premisa pentru o christologie cosmologică orientată spiritual-științific, așa cum s-a început a fi reprezentată ea din 1903. Fiindcă la auditoriul de atunci a existat un mare interes pentru învățătura despre Logos a vechilor centre de Mistere, aceasta având o mare importanță* în literatura Societății Teosofice încă înainte de Rudolf Steiner, el s-a văzut curând în situația de a avertiza cu privire la discuția prea abstractă despre Logos. În notele din nefericire complet insuficiente pentru tipar de la conferința referitoare la cele trei Logosuri ținută în ramura de la Berlin din 2 februarie 1904 se găsește remarca: „Se încearcă foarte mult a se vorbi în reprezentări generale despre primul, al doilea, al treilea Logos. Începătorii îndeosebi vorbesc cu mare plăcere

133

despre Logos și vor să analizeze prin discuții ce fel de sarcini au primul, al doilea și al treilea Logos, vor să analizeze lumea întreagă. Nu aceasta este însă ce vrem noi.” Scopul lui a fost mai degrabă de a lămuri ce misiune are fiecare ființă în parte în evoluția lumii. – Așa cum se găsește foarte des subliniat de către el, cercetarea spiritual-științifică nu se bazează pe speculații, ci pe experiență spirituală veritabilă. Se spune în mod logic (Berlin, 18 decembrie 1906, GA 266/1) „Omul în care nu este trezită conștiența superioară nu-și poate face nicio reprezentare despre esența celor trei Logosuri. Dar el își poate pregăti sufletul pentru vederea justă în viitor prin evocarea imaginilor juste.” Prin „imagini juste” se înțelege fără îndoială imaginile treptelor evolutive ale Logosului revărsat în lume, așa cum au fost ele reprezentate concret începând din 1903 și publicată în lucrarea „Știința ocultă” (1910). H.W. * Vezi opera doamnei H. P. Blavatsky: „Isis dezvăluită”, „Doctrina secretă”; scrierile lui G.R.S. Mead și Annie Bessant, îndeosebi „Înțelepciunea străveche”.

134

Prima, a doua și a treia filiație a lui Dumnezeu Conferință nedatată, aproximativ 1903/1904

I. Prima filiație a lui Dumnezeu, primul reflex al ființei

primordiale, care în gând, nume și dorință nu vestește nimic altceva decât Divinitatea însăși, așadar nimic altceva, este singura vestitoare a Unicului TOT. Aici încă nu este vorba de diferențiere și individualizare. Ce putem percepe într-un anumit punct al acestei infinități care luminează în sine însăși, este doar o Unică Divinitate. Conștiența cosmică: conștiența Universului are toate cunoașterea acestui Univers.

II. A doua filiație a lui Dumnezeu, al doilea reflex al ființei primordiale, care pătrunde totul cu voința de a exista și face să radieze Spiritul primordial din ființe separate. Această voință de a exista este unitară. Ea este Spiritul primordial care nu doar există, ci se vrea. Prin faptul că acesta se vrea de exemplu ca gând, el se vrea ca gând separat. Gândul se vestește într-adevăr, dar el se vestește ca gând, ca și componentă a lui Dumnezeu. (Este ca și când mâna ar vorbi despre sine: eu sunt mâna, dar sunt doar o componentă a organismului.) Universul unic se vestește în diverse feluri. Diversitatea ființei este conștientă de Univers ca unitate divină.

III. A treia filiație a lui Dumnezeu, al treilea reflex al ființei divine, care pătrunde totul cu voință particulară și ține ascuns Spiritul primordial în această separare. Voința de a exista este diversificată. Este Spiritul primordial care nu doar că există și nu doar că se vrea ci care vrea fiecare ființă. Faptul că Spiritul primordial devine perceptibil în ființa particulară, înseamnă că ființa particulară percepe voința ca pe propria voință. Suspinul creaturii. Evoluția ca eliberare prin Spiritul unitar care planează deasupra diversității voinței. Spiritul este al treilea fiu. Diversele ființe sunt conștiente de diversitate.

I. În linie descendentă se află mai întâi Jiva, Mahat și Fohat. Conștiența universală se vestește pe sine însăși prin toate cele trei elemente.

Teza de bază (Universul este Univers)

Prin comunicare ia naștere diversitatea.

135

II. În continuarea liniei descendente, diversitatea vestește unitatea divină în diverse feluri.

(Eu sunt Universul)

III. În continuarea liniei descendente, diversitatea se vestește pe sine

însăși.

(Eu sunt Eu) În continuarea liniei descendente, vestirea devine ființă obiectivă. (Natura este Eu) Percepțiile senzoriale și reprezentările intelectuale sunt Eu. Aici întâlnim în experiență pe omul nostru. Psyche Manas Prana La evoluția sufletească ascendentă, Eul punctual primordial se diversifică. (Intuițiile sunt Eu) Verbal Sa-Vitarka Intuiție non-verbală Nir-Vitarka Noi parcurgem punctul III În continuarea liniei ascendente, noi ne încheiem conștiența particulară; această conștiență particulară (ca subiect) lasă să acționeze prin pasivitatea sa nu conștiența particulară ci conștiența universală. Aceasta primește intuițiile nemijlocit așa cum sunt ele. De atunci înainte, în evoluția ascendentă ele nu își mai arată viața lor particulară ca gânduri ci ca ființe. Noi parcurgem punctul II În continuarea liniei ascendente, unitatea ființei intuțiilor se înveșmântează în diversitatea lor. Noi ne apropiem de punctul I

136

Divinitatea se revelează ca suflet universal și ca viață universală Notițe pentru Jan Peelen, 27 aprilie 1905

Divinitatea se revelează ca suflet universal și viață universală.

1. Sufletul universal pătrunde viața universală de sus în jos și dă materiei universale sursa. Astfel pătrunde din nou sufletul universal această materie universală prin care ia naștere un grad mai densificat de materie. Aceasta coboară până la materia cea mai densificată cunoscută omului, materia fizică.

2. Procesul polar al celui menționat înainte este că viața universală pătrunde sufletul universal; prin aceasta ia naștere forma care modelează sfera manasică în forma originară. Acest fel de formă universală poate fi numit și Spirit universal. Dacă el coboară în materia universală și o fecundează, atunci iau naștere formele mai inferioare cu o treaptă și tot așa în jos până la formarea materiei fizice. Acestea sunt formele efemere.

3. Dacă acest proces de formare avansează prin cele trei regnuri elementale până la regnul mineral, atunci viața universală coboară direct până la acesta, fără a mai trece prin materie ca la punctul 1. Prin aceasta iau naștere formele vii ale regnului vegetal.

4. Dacă viața din cadrul formei a urcat până la o anumită treaptă, atunci sufletul universal se revarsă înăuntru și face din forme vii forme însuflețite. Prin aceasta ia naștere regnul animal; toate aceste forme sunt încă efemere, ele devin stabile dacă

5. forma universală pătrunde ca Spirit universal formele însuflețite. Prin aceasta formele devin stabile. Acesta este cazul regnului uman.

Dacă se manifestă forma universală, atunci forma particulară dispare complet: mineralul. Dacă se manifestă viața universală, atunci forma particulară dispare odată cu specia: vegetalul. Dacă se manifestă sufletul universal, atunci forma particulară dispare odată cu caracteristicile ereditare: animalul. Dacă se manifestă Spiritul universal, atunci forma particulară nu mai dispare: omul. Putem spune așadar: Omul își are spiritul mai întâi pe planul fizic. Animalul își are spiritul mai întâi pe planul astral. Planta își are spiritul mai întâi pe planul rupic-manasic. Mineralul își are spiritul mai întâi pe planul arupic-manasic.

137

Dacă Spiritul avansează apoi pe planul Budhi, atunci avem de a face cu al treilea regn elemental. Dacă Spiritul avansează pe planul Nirvana, atunci avem de a face cu al doilea regn elemental. Dacă Spiritul avansează pe planul Paranirvana, atunci avem de a face cu primul regn elemental. În final temelia pentru toate este Spiritul cuprinzător de pe planul Mahaparanirvana. Aici imaginea reflectată a primului Logos este transformată în realitate, adică se naște omul divin din Maya triplă (viață, suflet, formă) mai întâi pe planul fizic, apoi el se însuflețește din interior pe planul astral, adică el face și din al doilea Logos realitate, și în cele din urmă sufletul se trezește la viață pe planul manasic prin aceea că imaginea reflectată a celui de-al treilea Logos este transformată de asemenea în realitate.

Omul cel ce transformă Maya primului Logos Chela cel ce transformă Maya celui de-al doilea Logos Maestru cel ce transformă maya celui de-al treilea Logos Următoarea treaptă este trecerea la o divinitate planetară de ordin imediat superior, care cuprinde din nou în sine trei iluzii (aspecte Maya), pentru a le face să evolueze mai apoi pe toate trei.

138

Lecții private, Berlin Schlachtensee Primul, al doilea și al treilea Logos

Vara anului 1903

(Începutul conferinței lipsește) Dacă acum curentul lipsit de egoism se întoarce din nou în punctul său de plecare în două revărsări ciclice iar materia se descompune din nou, atunci nu s-a întâmplat nimic altceva decât că ea se întoarce îmbogățită la originea ei. Doar prin asimilarea și depășirea curentului egoist va desfășura curentul lipsit de egoism o astfel de dezvoltare de forțe puternic oscilante, încât acesta din urmă trebuie să oscileze în sus deasupra lui însuși, adică deasupra cercului cosmic care formează prima întâlnire a celor două revărsări. În revărsarea separată a lipsei de egoism se va fi născut ceva nou provocat din lipsa de egoism, o regiune nouă: Paranirvana, materia negativă, fiindcă ea se extinde în afară, în opoziție cu materia care este ținută în cercul cosmic prin atracție. Ne putem lămuri procesul acesta dacă ne reprezentăm oscilația pendulului. Pendulul care oscilează înainte va oscila identic și înapoi, iar dacă nu este reținut de obstacole în drumul lui el trebuie să ajungă într-o oscilație atât de puternică, încât trece dincolo de punctul lui de plecare – la fel cum și o mașină care rulează înainte nu poate opri brusc, ci trebuie să mai ruleze o anumită distanță. Cu această pregătire și dezvoltare treptată a materiei s-ar crea părțile componente ale unei planete, dar viața planetei încă nu poate lua naștere. Logosul nu a putut zăbovi în Paranirvana, ci a trebuit să se întoarcă, și pe drumul de întoarcere el a format regiunea Mahaparanirvana. De aici încolo a trebuit Logosul să aducă jertfa și să înceapă din nou circuitul prin materie, pentru a putea să ia naștere o altă viață în afara lui, dar din el. Toată viața în diverse forme a provenit din unitate, din Logos. În el toată diversitatea odihnește încă neseparată, nediferențiată. Așa cum el devine perceptibil, se percepe ca Sine, iese din absolut, din nediferențiat și creează non-Sinea, imaginea sa reflectată, al doilea Logos. El însuflețește această imagine reflectată, îi dă viață, ea este al treilea aspect al său, al treilea Logos. Așa ar fi primul Logos nediferențiatul în care odihnesc nediferențiate viața și forma, ar fi de luat în considerare ca Tată. Odată cu existența sa începe timpul; el separă de sine imaginea sa reflectată, forma, femeiescul pe care el îl umple cu viața sa, al doilea Logos; din această însuflețire provine al treilea Logos ca Fiu, ca formă vie. Astfel și-au reprezentat toate religiile Dumnezeul lor în trei aspecte, ca Tată, Mamă și Fiu: Uranos și Geea, Pământul matern; Cronos, timpul, a provenit ca fiu din sânul lui; Osiris, Isis și Horus și așa mai departe. Jertfa Logosului este așa: Spiritul coboară în materie, își însuflețește imaginea reflectată, iar cu aceasta îi este dată și lumii formelor vii existența ei, forme care conduc existența ei particulară și parcurg ciclul evoluției pentru a ajunge din nou ca individualități foarte înalt evoluate una cu Logosul care primește prin ele bogăția de experiență. Dacă el nu s-ar fi revărsat pentru a da

139

viață tuturor acestor forme, atunci nu ar exista nici o creștere și nici o devenire autonome. Toată mișcarea, tot ce este viu nu ar avea viață proprie ci s-ar mișca doar în direcția lui Dumnezeu. Așa cum pe om îl interesează doar ce este necunoscut, ce este individual la om și îl lasă indiferent tot ce el poate calcula și înțelege, la fel se bucură și Logosul doar de viața care se dezvoltă autonom, care provine din el, pentru care el se jertfește și se dăruiește. Începe procesul de evoluție al materiei, proces în care se reflectă și devin eficiente calitățile ființei, până când aceste imagini reflectate își încep activitatea lor ca forme separate și astfel materia se spiritualizează și se însuflețește din ce în ce mai mult până când ea devine din nou una cu ființa Atma, Buddi, Manas ... (lacună în text) Mai întâi a fost creată temelia cosmică prin întâlnirea celor două însușiri ale primului Logos: individualism și altruism. Prin cei doi curenți dirijați armonios s-a format esența atomistică. Aceasta s-a învăluit cu substanța maternă deja existentă și a format atomul. Acești atomi, cu învelișurile sale de grade diferite de densificare, au format treptat materia care a putut servi ca mediu celui de-al doilea Logos care este imaginea reflectată a primului Logos, pentru a ceda imaginea reflectată primului Logos. Al doilea Logos se revarsă în această materie care pe prima treaptă, treapta Nirvana, este de o structură atât de subtilă încât cel de-al doilea Logos se poate revărsa nestânjenit și neschimbat prin ea. El ajunge astfel în regiunea Budhi; aici el este reținut, și chiar dacă altruismul este atât de puternic în această regiune încât el nu vrea să rețină Logosul pentru regiunea lui, totuși îl solicită pentru întreg Cosmosul. Aici începe jertfa Logosului, glasul, sunetul provine din el: el vrea să dea viață materiei cu spiritul său, astfel încât gândurile sale urmează să existe ca forme autonome. Aici unde gândul divin devine sunet și glas, în sfera Budhi, este pentru Evul Mediu Împărăția divină. Învăluit cu sfera Budhi, Logosul se revarsă astfel în regiunea mentală care este alcătuită din treapta Arupa și din treapta Rupa; aici se revarsă lumea gândurilor divine, tîlăzuiesc unele în altele ideile în stare germinală. Ceea ce ulterior devine ființă particulară și în sfera Budhi încă odihnește închisă în Logos, aici este chemat în existență ca idee în stare de germene. Această treaptă Arupa a sferei mentale este lumea ideilor a lui Platon, lumea rațiunii pentru Evul Mediu. Pe treapta Arupa, ideile primesc prima lor modelare. Ele își încep existența lor particulară ca genii divine și plutesc unele în altele, trec unele prin altele ca ființe spirituale de același fel. Este Împărăția cerurilor pentru Evul mediu. Aceste ființe spirituale ajung apoi în sfera astrală; aici, învăluite cu o substanță mai densă, se trezește prin atingere senzația; ele se simt abia acum ca ființe particulare, ele simt separarea. Este regnul elemental, lumea elementală. Coborâtă în sfera eterică, această senzație este împinsă din interior către exterior, țâșnește, se întinde și crește prin forța vegetală eterică pentru a fi apoi cristalizată și cuprinsă de materia fizică, fiindcă aici egoismul năzuiește încă în

140

deplină putere către delimitare. Așa este cuprinsă senzația în regnul mineral iar ideile divine dorm în liniște absolută în mineralul cast. Piatra – un gând cristalizat al lui Dumnezeu. ”Pietrele sunt mute. Eu am pus și am ascuns în ele cuvântul creator etern; ele îl păstrează cast și pudic.” Așa spune o veche zicală druidică, o formulă de rugăciune. Regnul eteric și regnul fizic sau mineral sunt denumite în Evul Mediu Microcosmos sau micul regn. Când Logosul s-a manifestat, el s-a înconjurat cu învelișuri tot mai dense până când a învățat să se delimiteze ferm în piatră. Pietrele sunt însă mute, ele nu pot revela cuvântul creator etern. Învelișul fizic încremenit trebuie să fie lepădat din nou; el rămâne în urmă în regnul său, în timp ce formele cristaline din învelișul eteric moale se extind, cresc din interior spre exterior, adică pot trăi, fiindcă viața este creștere. Piatra devine plantă. Urcând mai departe, Logosul dă la o parte și acest înveliș eteric și ajunge în sfera senzației astrale. Aici, prin efectul schimbării relației și percepției, se dezvoltă activitatea; din senzație și voință se formează în mod viu existența animală simțitoare. În timp ce impulsul acționează din exterior către interior ca senzație, se formează organele de percepție ale existenței animale. Se formează tipurile. Trecând dincolo în regnul mental, senzația se percepe pe sine și odată cu conștiența de eu este atinsă treapta umanității. Din punct de vedere cosmic, odată cu manifestarea Logosului în regnul mineral, Logosul ar atinge punctul cel mai de jos în coborârea sa în materie iar odată cu lepădarea primului înveliș ar începe urcarea sa. Din punctul de vedere al omului însă, în sens antropocentric, așa cum admiteau și vechii preoți druizi, liniștea spiritului din piatra castă ar fi o treaptă sublimă de existență. Neatinsă de voința egoistă, piatra se supune doar legii cauzalității. Pentru omul aflat pe treapta mentală inferioară pe care ne aflăm noi acum, piatra ar fi un simbol al dezvoltării superioare. Prin pasiunile și rătăcirile kamice inferioare, noi ne dezvoltăm către existența vegetală eterică, trăim și creștem din interior spre exterior în înțelegere de sine dezinteresată pentru ca mai târziu să trăim în corpul nostru cauzal, neatins de exterior, întemeindu-ne în noi înșine ca spirit pur așa cum spiritul cristalizat odihnește închis în piatră. Al doilea Logos, ca motor și vivifiant al materiei în care este închis, ajunge numai până la sfera noastră mentală inferioară. Animalul simțitor a atins prin conștiența de Eu treapta de existență umană. El este în stare să aducă lumea exterioară în legătură cu personalitatea lui, el se percepe pe sine. Așa departe l-a condus și îndrumat natura, aici ea l-a lăsat singur și în libertate. Dezvoltarea în continuare a omului depinde astfel numai de voința lui. El trebuie să se modeleze pe sine ca vas, să lepede învelișul exterior al sferei mentale inferioare pentru a putea să primească astfel manifestarea primului Logos, așa cum bobul de grâu se deschide și așteaptă fecundarea fără de care el nu poate crește și rodi. Primul Logos este eternul din Univers, legea neschimbată conform căreia astrele se mișcă pe traiectoriile lor, legea care stă la baza tuturor lucrurilor. Formele particulare se supun distrugerii și schimbării. Noi percepem cu simțul

141

noastru vizual culori care pot să apară altfel pentru alt simț vizual. Obiectul exterior, solid care este ținut laolaltă într-o anumită formă prin componentele sale, poate să dispară la o anumită temperatură, componentele sale se pot descompune, dar legea după care el s-a transformat rămâne și este eternă. Așa se mișcă întregul Univers conform legilor eterne, primul Logos se revarsă în el. Către el trebuie să se înalțe omul cu voința lui. El trebuie să dezvolte în sine cunoașterea sufletească inferioară dezinteresată (Antakarana). El trebuie să perceapă prin contemplare pură această lege eternă, imuabilă, trebuie să învețe să distingă ce este doar aparență trecătoare într-o anumită formă și ce este sâmburele său ființial, trebuie să primească și să păstreze ca gând ceea ce vede. Așa învață el să cunoască treptat ceea ce nu este real în lumea aparenței, gândul îi devine realitate, el se înalță treptat la treapta Arupa, el trăiește în lumea pură a gândurilor. Diversitatea se dizolvă pentru el în unitate, el se simte una cu Universul. El s-a înălțat astfel atât de sus încât poate primi nemijlocit manifestarea primului Logos ca intuiție. Un astfel de suflet particular însă nu se manifestă fiecăruia în parte, nu, este sufletul Universului, este sufletul Piatos și al celuilalt cu care el este una în gânduri. Din kamic se dezvoltă treptat omul superior. În acest moment crucial în care el ar trebui să lupte în libertate prin voința sa, el are nevoie de Învățător și de aceea în cea de-a treia rasă a celui de-al patrulea rond, al perioadei lemuriene, au coborât și s-au încarnat fii lui Manas pentru a servi ca și conducători. Odată cu numerele simple, cu înțelegerea pentru număr a început dezvoltarea mentală și s-a separat omul gânditor de animalul doar simțitor, senzorial.

142

Primul Logoi Oră privată, Berlin, 2 iulie 1904

Când omul vede un lucru, el se întreabă despre formarea sa, face presupuneri referitoare la proveniența aceluia. Aceasta se aplică numai lucrurilor care există. Noi trebuie să facem presupuneri referitoare la un lucru despre care nu ne-am mai întrebat, de unde provine el. Acesta este Logosul. Nu mai avem voie să punem întrebarea: când a apărut Logosul, fiindcă el ar fi limitat pin aceasta la faptul că a apărut mai devreme sau mai târziu. El a existat acum și întotdeauna. Toate noțiunile despre timp încetează să aibă vreo importanță referitoare la Logos. Ce spunem noi acum despre Logos are aceeași valoare ca și ce s-ar fi spus despre el în urmă cu milioane de ani. El nu există în timp ci înaintea timpului. Să dezvoltăm câteva noțiuni. Dacă desemnăm Absolutul în sine ca pe ceva superior despre care nu cunoaștem totul în general, noi am îngrădit într-o formă abstractă o noțiune ca și când am gândi despre Logos: Logosul ideatic, fundamental, liniștit, absolut. Primul Logos – Sat – Tatăl. Dacă acest Logos este luat în considerare, el este liniștit în sine, prezent și totodată absent, deasupra existenței, niciodată perceptibil, fiind deasupra tuturor percepțiilor, deasupra existenței. De aici rezultă că acest Logos este taina absolută, ocultul absolut, fiind deasupra întregii manifestări. Dacă nu ar trebui să fie ocult, ar trebui să se reveleze. Atunci am avea de a face cu imaginea sa în oglindă, cu Logosul revelat. Dacă reflectăm la aceasta, vom recunoaște chiar în această noțiune două noțiuni, astfel că avem o triadă, fiindcă în cel ce se revelează trebuie să existe activitatea revelatoare: Punctele de suspensie ... desemnează lacunele marcate în notele Mariei Steiner. Inserările din parantezele rotunde corespund notelor Mariei Steiner. Inserările din paranteze drepte corespund celor adăugate de editorul german.

1. Primul Logos: Cel ce se revelează 2. Al doilea Logos: Revelația, activitatea revelatoare 3. Al treilea Logos: Imaginea revelată în oglindă [hinduism] Sat, Ananda, Chit [creștinism] Trinitatea: 1. Tatăl 2. Fiu, Cuvântul 3. Sfântul Spirit

Cele trei sunt în primă instanță atât de sublime încât noi pentru tot ceea ce desemnăm în sens obișnuit ca revelabil și perceptibil trebuie să le desemnăm pe acestea întotdeauna drept oculte. Așadar trei entități oculte. Ele trebuie să devină revelabile mai întâi. Sunt doar trei, așadar ele se pot revela numai una celeilalte:

143

Tatăl se revelează Cuvântului, Cuvântul se revelează Sfântului Spirit, Sfântul Spirit se revelează înapoi Tatălui. Acestea sunt trei feluri de a se revela. Noi ne gândim că ele se transpun asupra celor trei entități, astfel încât activitatea acestor entități constă în aceea că ele cuprind aceste feluri de a se revela. Cele trei pot intra în relații diferite: Este posibil ca Tatăl să se ascundă în Cuvânt și să comunice în această situație. El se înveșmântează în Cuvânt și se revelează Spiritului. Apoi este posibilă următoarea relație: Cuvântul se înveșmântează în Sfântul Spirit și se revelează Tatălui în această înveșmântare. Apoi este posibil ca Sfântul Spirit să se înveșmânteze în Tatăl și să se reveleze Cuvântului. Mai este posibil ca Tatăl să se înveșmânteze în Cuvânt și în Spirit și să se reveleze lui însuși. Așadar avem – 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. – ne gândim că există șapte esențe: așa se formează cele șapte esențe, cele șapte relații ale celor trei Logoi, șapte forme existențiale.

1. Relația de Putere Absolută: Tatăl se revelează Cuvântului 2. Relația de Înțelepciune Absolută: Cuvântul se revelează Spiritului. 3. Relația de Iubire Absolută: Spiritul se revelează Tatălui. 4. Relația de Justiție Absolută: Tatăl se înveșmântează în Cuvânt și se

revelează Spiritului. 5. Relația de Mântuire Absolută: Cuvântul se înveșmântează în Spirit și se

revelează Tatălui. 6. Relația de Sacralitate Absolută: Sfântul Spirit se înveșmântează în Tatăl și

se revelează Cuvântului. 7. Relația de Fericire Absolută: Tatăl se înveșmântează în Cuvânt și în Spirit

și se revelează lui însuși.

Așa s-au format entitățile prin stimulare reciprocă. Acestea sunt cei șapte conducători, cele șapte Puteri care stau înaintea Tronurilor (zeilor) și acestea sunt însușirile lor. Însușirile iau naștere din relațiile celor trei Logoi. Sunt posibile numai șapte relații.

Puterea Absolută constă în aceea că Tatăl se revelează Cuvântului. Aceasta se desemnează ca prima creație sau ca haos.

144

După ce Puterea Absolută și-a îndeplinit misiunea, conduce Înțelepciunea Absolută care ordonează totul după măsură și număr. După ce Înțelepciunea Absolută și-a îndeplinit misiunea, conduce Iubirea Absolută care aduce în întreaga creație principiul simpatiei și antipatiei. După ce Iubirea Absolută și-a îndeplinit misiunea, vine Justiția Absolută care conduce, aducând karma, adică nașterea și moartea. După ce Justiția Absolută și-a îndeplinit misiunea, Mântuirea Absolută își începe munca și aduce mântuirea pretutindeni, adică judecata finală. După ce a acționat judecata finală, Sacralitatea Absolută își începe munca și aduce sacralitatea pretutindeni, și apoi începe Fericirea Absolută.

Să ne gîndim la acestea ca fiind distribuite pe șapte planete. În realitate toate șapte sunt prezente, dar una dintre ele are întotdeauna puterea (celelalte sunt în fundal).

Dacă luăm în considerare al patrulea glob, acesta este al nostru. Așadar cuvântul nostru de ordine este: Tatăl se înveșmântează în Cuvânt și se revelează Spiritului. Astfel a apărut creștinismul.

Cu acest Heruvim avem cuvântul conducător și sensul creștinismului. Minunea Rusaliilor ...

Prin Cuvânt care pe de o parte îl conține pe Tatăl în involuție, s-a făcut totul, de aceea Ioan scrie: [La început a fost Cuvântul, și Cuvântul a fost la Dumnezeu, și Cuvântul a fost Dumnezeu. Aceasta a fost la început la Dumnezeu. Totul s-a făcut prin El; și nimic din tot ce există nu s-a făcut fără El.] Misiunea următoarei planete, Mercur, 5. Mântuirea absolută. Cuvântul se înveșmântează în Spirit și se revelează Tatălui. Dacă ceea ce este în evoluția noastră, Cuvântul, Christos, se înveșmântează pe sine și se revelează Tatălui, este următoarea ... Fiul nu poate niciodată veni la tine decât prin mine, Spiritul. Dacă el, Spiritul, ar trebui să trăiască în planeta următoare, să se extindă, să evolueze, atunci Cuvântul trebuie să se înveșmânteze în Spirit. Ce este dătător de ton în următoarea planetă, trebuie să se pregătească deja în planeta actuală. Cuvântul, pregătindu-se pentru Sfântul Spirit care se va revela atunci, trebuie să involueze. Aceasta este însă aici moartea. Misiunea poate fi indeplinită doar când Cuvântul se înveșmântează până la moarte și acesta este sensul morții pe cruce. Noi suntem departe de a înțelege de ce a fost El crucificat până la moarte. Acesta este sensul misterului central creștin ... În Biblie Iisus spune: Eu nu mă opun justiției în sensul lui Melhisedec. Melhisedec este îngerul perioadei pământești. În următoarea evoluție planetară, Fiul va aduce Tatălui ceea ce El adună acum prin Spirit.

145

Evoluție și involuție Lecție privată, Berlin-Schlachtensee, 3 iulie 1904

1 2 2 3 3 3 4 4 4 4 5 5 5 5 5 6 6 6 6 6 6 7 7 7 7 7 7 7 8 8 8 8 8 8 9 9 9 9 9 10 10 10 10 11 11 11 12 12 13 I II III IV V VI VII

Dacă ne reprezentăm dezvoltarea unui sistem planetar, atunci trebuie să luăm în considerare următoarele. Dezvoltarea constă în faptul că pentru fiecare ființă alternează două lucruri: evoluție și involuție. Acum trebuie să ne reprezentăm cele șapte planete evoluând și involuând. La următoarea planetă fiecare dintre conducători trebuie să meargă mai departe cu o treaptă. 8 este evoluatul lui 7. Prin faptul că ea evoluează, evoluează în altă planetă. De la planeta 7 nu se poate merge mai departe. Dacă planeta 7 ar deveni planeta 8, procesul ar fi existat deja, niciodată ca repetare a lui 7, ci ca 7 pe o altă treaptă. În timp ce ne întoarcem, vedem că și conducătorii se schimbă. Obținem 12 conducători și încă un al 13-lea. Acest al 13-lea aduce întreaga planetă într-o stare cum era ea la început, numai că într-una mai înaltă. Odată cu 12 trebuie să încheiem. Astfel încât la fiecare încheiere a unui șir planetar avem nu 7, ci 12 spirite conducătoare sublime. (Noțiunile noastre aparțin lumii mentale Rupa, aceste ființe se află dincolo de noțiunile noastre, astfel că nu este vorba de o succesiune, ci de relații în afara timpului). Aceste ființe sunt recunoscute în simboluri ca și conducători, exemplu fiind cercul zodiacal prin care trece Soarele. Etapelor macrocosmice le corespunde și dezvoltarea conștienței evoluției microcosmice. Astfel că numărul 12 a fost întotdeauna dătător de ton și au existat pretutindeni 12 spirite conducătoare: 12 seminții ale lui Israel, 12 apostoli, 12 cavaleri ai Graalului. Așadar numărul sacru 12 atât macrocosmic cât și microcosmic este numărul care se află la temelia existenței. 7 sunt în acțiune, 5 au alte misiuni. Pentru planetele fizice numai 7 se iau în considerare, de aceea de asemenea din cele 12 principii ale omului, numai despre 7 se învață.

146

Putem să ne facem cea mai bună idee despre felul cum se află evoluția și involuția față în față prin prezentarea câtorva istorioare. Evoluția și involuția se află întotdeauna față în față. Să luăm în discuție plastica greacă. Forma este scoasă în relef, esențialul rămâne înăuntru. Să privim acum pictorii Renașterii. La plastica greacă: involuția culorii, evoluția formei. Dacă lăsăm să se dezvolte din plastică pictura, atunci avem formă în involuție, culoare în evoluție. Ce a fost mai înainte în involuție, trece mai târziu în evoluție. Odată cu secolul XVI începe dezvoltarea mentală personală și dezvoltarea științifică. Acesteia i-a precedat epoca pictorilor (de la Cimabue) în epoca superioară a Renașterii. În Michelangelo apare Kama-Manas în involuție, în schimb culoarea și plastica apare în evoluție. Principiul Kama-Manas vorbește dar nu prin sine însuși, el este în involuție. Dacă dezvoltarea merge mai departe, atunci Kama-Manas, inteligența trebuie să se desfășoare în noua epocă. De aceea vedem că ceea ce se numește știință schimbă pictura. Oamenii coboară oarecum din tablouri și vorbesc. Pictorii au prevăzut cumva viitorul, dar în formă și culoare. Oamenii (noii epoci) au transpus în știință ce este inclus acolo. Dacă îl facem pe Michelangelo să învie, atunci îl avem pe Galilei (1564-1942). În timp ce rațiunea evoluează așadar, a fost din nou inclusă înțelepciunea și se desfășoară în poezie. Poezia devine păzitorul deplinei înțelepciuni. De aceea încheierea vechii epoci nu este dată cu un inițiat în teorie, ci în poezie. [Goethe?] Astfel că cine își recunoaște misiunea referitoare la prezent, trebuie să transpună înțelepciunea inclusă acolo în înțelepciune gândită. Acestea sunt perioadele de schimbare din evoluție și involuție. Noi putem lua în considerare în mod corect ceva ce apare numai dacă privim nu doar ce evoluează, ci și ce involuează. Fiecare stadiu planetar evolutiv viitor desemnează așadar un stadiu involutiv anterior. Tot ce este azi rațiune pe Pământ, a fost involuție în planeta anterioară. În schimb azi evoluează ceea ce este dezgustător: Kama-Rupa (corpul astral sau corpul poftelor), natura senzuală a jucat pe atunci același rol pe care-l joacă azi Kama-Manas (conștiența rațiunii). Nu toate ființele Pitris și-au atins starea normală. Principiul lor cel mai înalt este și azi Kama-Rupa iar ele se străduiesc înainte de toate să înnobileze Kama-Rupa. Dacă este așadar țelul sau idealul nostru înnobilarea principiului Kama-Manas până la cea mai înaltă culme, nu putem spune că acest țel este din lumea aceasta; el se desfășoară mai întâi din noi. Ce este din lumea aceasta, este Kama-Rupa, este ceea ce e dat. Kama-Manas este idealul. Idealul lor este din această lume, ele mai consideră Kama-Rupa ca ideal. Este diferit așadar pe Pământ omul care nu-și are idealul din lumea aceasta. Ispititori sunt cei care-i spun: oprește-te la bucuria acestei lumi. Această ființă a cărei natură cea mai înaltă este înrudită cu natura noastră joasă se numește în creștinismul esoteric Satan sau prințul nelegitim al acestei lumi. Dacă cel care apare ca și conducător, care se numește și eroul solar, vrea să

147

atingă idealul, el trebuie să învingă în permanență ispititorul. De aceea indicația simbolică: atingerea ultimei trepte evolutive este reprezentată prin ispitire. Întotdeauna învinge ființa care se străduiește să treacă de la involuție la evoluție, ființa deja evoluată: cavalerul și dragonul, Siegfried și balaurul.

148

Ființă, viață și conștiență (I) Oră privată, Berlin Schlachtensee, 4 iulie 1904

Ce trebuie să înțelegem noi, sunt corelațiile dintre noțiunile: ființă, viață, conștiență. Ce se înțelege prin aceasta din punct de vedere mistic? Să ne gândim la un copil care învață să scrie și la toate chestiunile care se desfășoară în timpul învățării: învățătorul, materialele cu care se pregătește totul, nu doar de copil se ține cont. Dacă ne reprezentăm mai întâi aceste lucruri care țin de scris, atunci ne reprezentăm primul aspect al ființei. Dacă ne reprezentăm toate activitățile, îndemânarea pe care o dobândește copilul: viața se separă de ființă. Acum să lăsăm primul lucru și al doilea și să luăm aspectul ce rezultă când copilul a terminat cu activitățile. Intră în discuție numai ce a dat copilului puterea de a scrie: conștiența. – Pretutindeni aflăm trei aspecte: ființă, viață, conștiență. Dacă vrem să fixăm bine aceste noțiuni, dacă vrem să vorbim în teosofie despre ființă (formă), viață și conștiență, atunci aducem adesea false reprezentări. Este vorba despre faptul că ființa întâlnește forma într-o acțiune reciprocă, iar rezultatul este conștiența. Acum vrem să aplicăm noțiunile (evoluție, involuție) pe care le-am dobândit în timpul orei de ieri. Dacă privim influența reciprocă dintre ființă și viață, atunci vedem că ființa trece dincolo în viață, viața asimilează ființa. Ce se asimilează în acest fel din viață în ființă, se înveșmântează din nou în evoluție, se ridică în conștiență. Astfel că putem spune: fiecare conștiență este acțiunea unei vieți și a unei ființe conținute. Dacă putem verifica o conștiență atunci întrebăm; care este viața din această conștiență, ce include o ființă în această viață? Să luăm acum conștiența noastră, conștiența pe care o avem acum: conștiența de sine. Dacă o verificăm, o vom caracteriza așa cum am făcut eu în cartea ”Teosofie” referitor la Jean Paul: conștiența este – eu sunt eu. Acum vrem să căutăm ce este cuprins înăuntru: viața acestei conștiențe trebuie să fie cuprinsă înăuntru. Această conștiență care acum este conștiența de sine, trebuie să fi fost anterior o viață conștientă care este cuprinsă înăuntru. Dacă ne gândim departe de aceasta: eu sunt Eu – „Eul” , atunci conștiența nu spune: Eu [sunt conștiența], ci spune: Eu sunt viața. Conștiența s-a dezvoltat mai întâi din ea. Fiindcă noi suntem însă pe treapta conștienței de sine, avem în loc de conștiența vie conștiența conștientă. Mai înainte noi aveam conștiența ființială: eu sunt ființa. Vrem să ne traducem clar aceasta. ”Eu sunt Eu” este ușor de tradus: starea de fapt dată pe care o trăiește omul. ”Eu sunt viața” trebuie să privim mai de aproape. Dacă facem aceasta, vom găsi că ne înălțăm deasupra simplului ”Eu” care stă la temelie și trebuie să ne întrebăm cum s-a dezvoltat: ”Eu sunt viața.” Trebuie să fie influență reciprocă între ființă și viață. Ființa este inclusă în viață. Dacă gândim aceasta, atunci primim o noțiune despre omul însuși, fiindcă ce trăiește în noțiunea ”Eu

149

sunt viața” este omul înainte ca el să fi devenit un Eu. ”Omul” este generalul, ”Eu” este specialul. Omul este cuprins în Eu, evoluează la starea de ”Eu”. Dacă rostim pe această treaptă a noastră propoziția ”Eu sunt viața”, atunci trebuie să spunem: ”Eu sunt un om”. Dacă rostim această propoziție, atunci luăm din ce este cel mai interior ceea ce este întrețesut ca ocult și înțelegem ce nu mai suntem, ci am fost cândva și ce este cuprins în noi. A treia propoziție: ”Eu sunt ființa.” Dacă luăm în considerare aceasta, atunci trebuie să ne clarificăm că este o sumă de legături exterioare ce se furișează de acum înainte complet în interior ca miezul cel mai lăuntric, ca al treilea strat care se află ascuns profund în noi. Eu sunt Eu = ce este dat azi; Eu sunt viața = [lacună]; Eu sunt conștiența: noi exprimăm întreaga lume exterioară în trepte de conștiență; noi avem ființa ca ceva ce stă la baza noastră, fiindcă înainte nu a existat conștiență și viață ci legături, legături care s-au îngrămădit și au devenit ființa noastră cea mai lăuntrică. Atunci trebuie să traducem propoziția astfel: ”Eu sunt un element.” Deci acesta este elementalul. Avem așadar trei trepte de conștiență pe care le putem urmări în noi:

1. Eu sunt Eu 2. Eu sunt un om 3. Eu sunt un element.

Dacă mergem mai departe, firul celor trei noțiuni ne-ar abandona, dar el se repetă mereu. El devine din nou ”ființă” în timp ce se leagă cu altul. A patra treaptă este așadar uniunea. Astfel că, dacă ne înălțăm, ajungem la propoziția: Eu sunt în uniune. Atunci Eul se comportă ca realitățile anterioare care s-au unit pentru a se afla în viață. Conștiența de sine ajunge așadar din nou în ființă. Tot așa a fost ființa mai înainte deja conștiență. Astfel că în prima ființă este inclusă deja o conștiență anterioară. Dacă ne întoarcem acum înapoi de la propoziția: Eu sunt o ființă, un element, atunci ajungem la propoziția: Eu sunt o conștiență preliminară. Această conștiență preliminară se poate exprima și asa: Eu sunt un Dhyan Chohan. În esoterismul creștin se exprimă astfel: Eu sunt un zeu Eu sunt un suveran (element) Eu sunt o putere (om) Eu sunt o autoritate (principat) Același lucru noi l-am numi mai înainte

Conștiență universală (acum conștiență preliminară) Conștiență de viață (sau conștiență vegetală, elemental)

150

Conștiență de animal-om sau conștiență de vis (Eu sunt om, conștiența umanității)

(acum atinsă) Conștiența intelectuală (conștiența de sine). Avem astfel încă odată Microcosmosul în înșiruirea sa. Să ne gândim că se trece prin treptele următoare. În uniune Eul devine așadar din nou un elemental. Eu sunt un Dhyan Chohan = conștiență preliminară Eu sunt un elemental = ființă Eu sunt un om = viață Eu sunt Eu = conștiență – conștiență de sine Ființă = conștiență psihică Viață = conștiență suprapsihică Conștiență = conștiență spirituală Conștiența de sine este înălțată acum la nivelul de ființă. Ce cuprindem așadar noi azi în gândire devine ființă pentru a avea cândva conștiența întregii umanități, prin aceea că noi ne purtăm Eul dincolo deasupra tuturor oamenilor. Aceasta se numește atunci conștiența psihică. Următoarea treaptă va fi aceea unde Eul celuilalt este in viața noastră: conștiența suprapsihică. Pe cea mai înaltă treaptă noi primim întreaga lume în conștiența noastră. Totul este în noi: conștiența spirituală. (Tot ce este afară, este și înăuntru: conștiența divină.) Să ne reprezentăm [se demonstrează cu o foaie de hârtie]: suprafața hârtiei este conștiența preliminară. Acum se împăturește odată:

1. Eu sunt un elemental Acum se mai împăturește odată:

2. Eu sunt un om Apoi:

3. Eu sunt Eu

1. Eul devine atunci 2. Ființă și pășește către exterior. 3. El luminează și viața. 4. El luminează întreaga existență elementală și iese din nou în afară ce a

existat. Dacă recapitulăm, aflăm că în Eu se află o involuție puternică, că el conține întreaga triadă; ființa sa conține acest Eu ascuns complet în întuneric. Dacă verificăm ce a intrat în acest întuneric, aflăm că exista viață, că acest întuneric lumina, strălucea din interior. Mai înainte în viață strălucea ființa, iar în ființă era inclusă conștiența preliminară. Revelarea conștienței preliminare este acum

151

din nou Cuvântul. – Astfel că putem spune: ”La început a fost Cuvântul, și Cuvântul a fost la Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El a fost la început la Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El. și nimic din tot ce s-a făcut nu s-a făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Și lumina a strălucit în întuneric, iar întunericul nu a cuprins-o.” Eul trebuie să radieze spre exterior ceea ce este lăuntric, ocult. Nimic din exterior nu are voie să dăuneze Eului, Eul trebuie să fie puternic. Ceea ce are el lăuntric trebuie să iasă în evidență în forța exterioară. Ce găsește el? Ceea ce a evoluat mai înainte, Ispititorul, Șarpele care șerpuiește în exterior. Eul trebuie să învingă Șarpele și acum trebuie să ne fie clar că acest simbol este pentru faptul că cineva a născut în sine pe Christos cel viu dacă el învinge pe-cel-ce-aduce- moartea, pe Ispititor, pe Prințul acestei lumi. (Marcu 16:17-18) Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, șerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. Dacă ești în lumină interioară, ochiul tău va fi curat. (Este lăsată să treacă lumina.) Dacă ești însă un fățarnic, în tine va fi întuneric. Dacă în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acela. * Starea dinaintea vârstei de 30 ani: Eu – Eu suprauman – Christos Eu – Eu Chela uman – Iisus: Palestina Eu – Eu Chela uman – Ioan evanghelistul: Alexandria Starea de după vârsta de 30 ani: Christos în Iisus, Iisus în Ioan. În dosul cuvintelor din Noul Testament se află realități durabile; în celelalte cărți sacre se află învățături. (În Vechiul Testament este vorba despre o involuție în raport cu Noul Testament. Este Macrocosmosul în raport cu Microcosmosul. )

152

Ființă, viață și conștiență (II) Oră privată, Berlin Schlachtensee, 7 iulie 1904

Referitor la evoluție și involuție, trebuie văzut că la orice aspect putem întreba: Ce evoluează? [Ce involuează?] Dacă luăm în considerare Pământul fizic, vom găsi diferite stări de agregare: solid, lichid, gazos, eteric. Substanțele sunt perceptibile pentru oamenii fizici numai conform stării lor exterioare, dar ele au și o stare interioară care a involuat. Perceptibil este exteriorul care a evoluat. Dacă luăm în considerare focul, aerul și apa, putem spune că ele sunt reprezentantele celor trei trepte pe care le-am numit: Focul – treapta ființei Aerul – treapta vieții Apa – treapta conștienței. Putem exprima aceasta așa: apa se află într-o anumită relație cu conștiența fiindcă pentru omul fizic astralul reprezintă starea în care el devine conștient când percepe. Luând în considerare Pământul, atunci am ajuns pe treapta ființei când el [omul] devine pământesc, devine conștient de sine. Astfel că aceste stări de agregare înfățișează patru stări în om: Ființă, viață, conștiență și din nou ființă. Mergând înapoi la starea în care era omul așa cum îl descriem adesea: ca o meduză, gelatinos, astfel încât el pe atunci încă nu ajunsese să poată folosi aerul ca atare în interiorul său. El era un om de apă. Astfel este clar că pe atunci organul pentru asimilarea aerului nu ar fi avut nici un sens. Acel organ nu exista și nici animalul aerian, pasărea. Noi suntem în procesul de pregătire al omului-plămân și al animalului corespunzător. Omul se pregătește să asimileze aerul, iar aceasta se poate întâmpla doar prin aceea că el ... își pregătește o formă exterioară în care poate trăi lipsa de formă respectivă. Plămânul nu este nimic altceva decât evoluția a ceea ce este inclus în aer. Plămânul este așadar evoluția vieții [a aerului]. Să reținem: omul se dezvoltă de la lipsa plămânului la animalul-plămân, el își creează forma iar în formă poate inspira viața. Fenomenul secundar: lumea păsărilor. Omul gelatinos devine acum solid, primește în sine materia haotică aflată mai înainte sub formă de pulbere și în paralel cu această asimilare a materiei are loc și asimilarea aerului. Se petrec două lucruri: asimilarea pulberii pământești și inspirarea principiului vieții odată cu inspirarea aerului. El devine din interior viață sufletească.

153

Trebuie așadar să notăm acest moment. Lumea păsărilor este ceea ce rămâne ca un simbol veșnic al sufletului viu al omului. De aici provine și mitul păsării Phönix care periodic se autoincendiază complet și renaște din propria cenușă. Într-un astfel de proces ca acela al re-creării unei forme printr-un principiu trebuie să vedem ceva tipic. Mai înainte aveam în aer ca atare învelișul exterior pentru principiul vieții conținut în el iar acum plămânul [care] este învelișul exterior pentru principiul vieții conținut în om. Viața macrocosmică și aerul se află în aceeași relație în care se află viața microcosmică a omului și plămânul. Astfel poate fi luat textual cuvântul din Biblie: impregnarea pulberii pământești cu omul viu. Dacă privim în ansamblu întreaga evoluție, atunci fiecărei stări minerale ale vieții îi preced trei stări anterioare și îi succed alte trei. Dacă vrem să ne întrebăm: Cum se comportă aceste șapte stări? La mijloc este o anumită relație între ființă, viață și conștiență. Este o relație echilibrată. Dacă vrem să ne reprezentăm că ele sunt distribuite la fel, atunci obținem planeta din mijloc, avem bilanțul: Ființă sau corp [a], viață sau suflet [b], conștiență sau spirit [c]. Planeta este în starea sa de mijloc: a = b = c. Sunt posibile și alte relații: (egal = , mai mare >): a = b > c, a > b = c, a > b > c. Alte relații nu sunt posibile. Dacă ființa depășește cu mult celelalte stări, astfel încât viața și conștiența sunt conținute în germene, atunci avem starea Arupa. Dacă lăsăm viața să crească astfel încât ea conține ființa, atunci avem de a face cu forma, cu starea Rupa. Când conștiența depășește ... [lacună], atunci avem astralul. Dacă ele sunt egale, atunci avem fizicul. Când avem starea Arupa, avem evoluată ființa, involuată viața și conștiența. Starea Rupa: evoluate ființa și viața, involuată conștiența. Starea astrală: evoluate toate trei, dar ființa și viața mai mult decât conștiența. În starea fizică echilibrul aproximativ al relațiilor. Ne-am străduit să ne apropiem lucrurile din diverse puncte de vedere și să menținem noțiuni fluide anexate la lucruri. A vedea în orice formă de înțelegere doar un înveliș pentru ființă, este o afirmație ocultă importantă. Ființa trebuie să trăiască în noi. Trebuie să ne facem în permanență haine și învelișuri din ființa lucrurilor și să fim conștienți că în aceste învelișuri și haine nu este conținută ființa lucrurilor. În momentul când noi am găsit o formă de expresie pentru ființa lăuntrică a lucrurilor, am făcut din esoterism exoterism. Niciodată așadar esoterismul nu poate fi comunicat altfel decât într-o formă exoterică. Formează în permanență forme de înțelegere dar în același timp depășește întotdeauna aceste forme autocreate ale înțelegerii. Mai întâi ești tu, apoi sunt

154

formele de înțelegere create de tine, în al treilea rând ești din nou tu, în timp ce ai asimilat în tine formele și le-ai depășit. Aceasta înseamnă: tu ești mai întâi ființă, apoi viață în formele tale autocreate și în al treilea rând conștiență în formele de viață pe care tu le-ai asimilat. – Sau de asemenea: tu ești tu și trebuie să evoluezi în formele tale, pentru ca apoi să incluzi din nou în tine formele evoluate. Așa este înțelegerea omului de asemenea ființă, viață și conștiență. Este imposibil să vedem într-o învățătură dogmatică toate părțile unui adevăr. Dogmatica este numai al doilea moment. Doar dacă omul a depășit-o, a privit adevărul lucrurilor. De aici propoziția importantă: Omul trebuie să dogmatizeze pentru a cunoaște adevărul dar nu are voie să vadă niciodată în dogmă adevărul. Cu aceasta avem viața omului care caută adevărul, om care poate topi dogma în focul noțiunilor. De aceea ocultistul dispune de dogmă în modul cel mai liber. Această cunoaștere, această lovitură în lumea noțiunilor urmată de contralovitură se numește dialectică, în timp ce păstrarea noțiunilor se numește logică. Dialectica este așadar viața logicii iar cel ce înțelege spiritul dialecticii va transforma, acolo unde el atinge regiunile superioare ale cunoașterii, noțiunile încremenite, moarte în noțiuni vii, așadar le comunică anumitor persoane. El transformă logica într-un limbaj. De aceea Platon a dialectizat logica, a transformat-o într-un limbaj. Șarpele verde al lui Goethe Aur – Înțelepciune Lumină – formă în care se viețuiește adevărul. Ce este mai grandios decât lumina? Limbajul! Încheierea din volumul ”Mistica” de Rudolf Steiner. Angelus Silesius: Prietene, destul. În caz că vrei să citești mai mult, Mergi și devino tu însuți scriere și ființă.

155

Despre Logoi Oră nedatată, privată, probabil 1904

Cea dintâi din care provine totul este Divinitatea nemanifestată. Din aceasta provine cea de-a doua, viața sau substanța creatoare nemanifestată. Această viață trece apoi prin formele cele mai diverse și este numită Akasha sau Mahat. Această Akasha sau Mahat conține tot ce există ca forme ale vieții în lume. Întreaga ierarhie a Tronurilor, Heruvimilor, Serafimilor, Stăpâniri, Puteri, Arhangeli și Îngeri provin din viață și creează formele prin care apare viața. Prima forță, Divinitatea nemanifestată, este numită și Tatăl; a doua forță este Fiul care este în același timp viață și substanță creatoare, iar a treia forță este Spiritul. Aceste trei forțe primordiale apar așadar ca Tatăl, Fiul și Spiritul, drept conștiență, viață și formă. Forța vieții se află sub conducerea lui Mihael, cel ce aparține Soarelui, forța formei se află sub conducerea lui Samael care aparține lui Vulcan unde toată viața va fi transpusă în forme vii. Forța conștienței se află sub conducerea lui Anais care cuprinde tot ce există. Cele trei cele mai de sus sunt așadar: Divinitatea nemanifestată Tatăl (conștiența)

Substanta creatoare Viața manifestată nemanifestată Akasha. Mahat

Viața Forma Fiul

Acestea trei se reflectă din nou în triada superioară a omului: Omul-Spirit Atma

Spiritul vieții Sinea spirituală Budhi Manas

Aceasta este partea omului pe care el trebuie să o dezvolte complet. În el se reflectă Spiritul vieții în două oglindiri în spiritul său: ca suflet al rațiunii și ca suflet al senzației. Sinea spirituală se reflectă în sufletul său în astral drept corp al senzației și drept corp eteric. În cele din urmă Atma se reflectă în el drept corpul său fizic.

156

O reflectare a celor trei forțe superioare există în om și ca ceea ce coboară sub nivelul lui fizic propriu-zis, ca natură inferioară. Coborârea omului a mers până la a patra planetă, al patrulea rond, al patrulea glob, a patra rasă-rădăcină. Atunci umanitatea coborâse în formă atât de mult, încât sosise momentul potrivit pentru urcare, pentru a aduce în expresie în formă și evoluția ascendentă. Dar corpul fizic al omului s-a înălțat deasupra acestui cel mai adânc punct al coborârii și ce s-a dezvoltat după acest timp la omul fizic, se afla sub nivelul omului fizic propriu-zis. Sunt forțe inferioare care trag în jos pe om și împiedică progresul. Aceste forțe care domină în om drept triada inferioară conțin reflectarea triadei superioare, dar folosirea lor duce pe drumul magiei negre. Acestea sunt forțele prin care prototuranienii au decăzut și au început să fie cunoscute din nou în epoca noastră și să ducă pe oameni pe drumul negru. Cel ce practică magia albă se folosește numai de forțele superioare din om, forțe care sunt conținute în capul său. Prin cele șapte porți ale capului său el se află în legătură cu cele șapte oglindiri ale forțelor cosmice. [Ochiul drept, stâng, urechea dreaptă, stângă, nara dreaptă, stângă, gura = 7]. Printr-un organ de sus din cap, care nu este încă deschis, omul se află în legătură cu Atma; prin ochiul drept se revarsă în el Spiritul vieții, Budhi; prin ochiul stâng se revarsă în el Sinea spirituală, Manas. Budhi se reflectă în spiritul său drept suflet al rațiunii și drept suflet al senzației. Cu urechea dreaptă el se află în legătură cu tot ce se revarsă prin lume ca gânduri, prin urechea stângă se revarsă în el senzațiile din lume. Manas se reflectă în sufletul său drept corp al senzației și drept corp eteric. Prin nara dreaptă el se află în legătură cu forțele de nutriție ale vieții cosmice, care se revarsă în al său corp al senzației, prin nara stângă el se află în legătură cu forțele de creștere din lume, care se revarsă în corpul său eteric. Prin gura sa omul se află în legătură cu Omul-Spirit, Atma. Prin gura lui se exprimă ceea ce este cel mai înalt în el. De aceea omului ar trebui să-i fie sacre cuvintele sale și nu ar trebui să vorbească fără folos ci numai când vrea să exprime gânduri. El trebuie să se obișnuiască cu o castitate a cuvântului. Dacă omul se cufundă în semnificația organelor sale senzoriale, atunci el poate intra în legătură cu forțele cosmice prin organele sale senzoriale. Tot ce se află sub nivelul dezvoltării fizice el trebuie să respingă. Omul propriu-zis este cel care trăiește în capul său și prin cele șapte porți ale capului său el stă în legătură cu forțele cosmice.

157

III

Conferințe individuale

Despre Kabbala Berlin, 18 martie 1904

Noi am văzut că Biblia poate fi înțeleasă din ce în ce mai profund, cu cât intrăm mai mult în învățătura teosofică. Dvs. urmează să vedeți azi cum înțelepciunea teosofică a străbătut mileniile și s-a format diferit în epoci diferite numai prin nume, cuvinte etc. Schița de azi urmează să trateze ceva ce s-a predat vechilor evrei. Kabbala este azi printre evrei ceva ce se cunoaște foarte puțin ca înțelepciune profundă. La ei se manifestă uneori ce s-ar presupune cel mai puțin. Dacă dvs. ați întâlni un evreu savant care vine din îndepărtata Galiție, care își acordă foarte puțină importanță ca înfățișare exterioară și poate acționa respingător pentru omenirea civilizată, atunci veți putea face experiența că el cunoaște încă resturi ale înțelepciunii kabbalistice. În Austria aceștia sunt numiți ”Rabbi miraculoși” fiindcă ei cunosc anumite procedee magice exterioare, de exemplu ei știu mult mai bine decât medicii noștri moderni să practice sugestia. Ei sunt chiar inițiați până la un anumit grad. Eu voi spune ceva despre ce se află în Kabbala. În cartea mea ”Teosofie” veși găsi că acele învățături secrete concordă cu ceea ce învățăm noi în teosofie. Kabbala distinge în lume douăsprezece componente, dintre care prima și ultima rămân secrete fiindcă ele în general nu sunt redate în cuvinte. Numai celelalte zece sunt redate în cuvinte. Cele zece componente sunt împărțite în trei grupe: în primul rând așa-numita lume spirituală, lumea ființelor spirituale pure, în al doilea rând lumea sufletească, în al treilea rând lumea corporală. Apoi kabbalistul spune imediat fiecăruia dintre discipolii săi: Tu nu poți vedea niciodată cu ochii cele trei lumi ci de fiecare dată poți vedea numai ”împărăția”. ”Împărăția” este lumea care ne înconjoară. Eu văd un om, spune discipolul, dar ce văd eu se află în ”împărăție”. În realitate acest om se află în lumea alcătuită din cele trei grupe. El are corp, suflet și spirit. Prin corp el respiră, se hrănește; prin suflet el simte iar prin spirit el gândește. Toate acestea ne întâmpină ca un întreg, ca „împărăția”. Aceasta este a zecea componentă. Această a zecea componentă este contopirea celorlalte nouă în cele mai diverse feluri. În primul rând: lumea corporală. Corporalul are trei componente. Fiecare corp există în sine. Dacă nu ar exista în sine, nu ar fi prezent. Dacă îl apeși, îi percepi duritatea. Dacă el te apasă, îi percepi aparența. De aceea se disting: fundamentul, duritatea, aparența. Aceștia sunt cei trei sefiroți ai corporalității. Cu aceasta avem patru sefiroți: Împărăție 10 Duritate 9

158

Fundament 8 Aparență 7 În al doilea rând: lumea sufletească. Din nou trei sefiroți. Primul este ceea ce noi acum în teosofie numim simpatie iar Kabbala numește iubire. Iubirea este ceea ce oferă corpul sufletesc când el ajunge în apropierea altui corp sufletesc. Așa cum mă întâmpină duritatea unui corp, la fel este iubirea pe care eu o emit. Al doilea sefirot este mila, care nu doar emite ca iubirea, ci deja este mai mult închisă în sine. Al treilea sefirot este dreptatea, care este exclusiv compensatoare. Aceștia sunt cei trei sefiroți sufletești: Iubirea 6 Mila 5 Dreptatea 4 În al treilea rând: sefiroții lumii spirituale. Ei sunt efectiv activi. Pe primul Kabbala îl numește rațiunea lumii. Pe al doilea îl numește gândul lumii: rațiunea pe care o are gândul. Al treilea este sefirotul de bază, pe care îl numește înălțimea sau coroana, unitatea dintre rațiune și gând (Kether – înălțimea). Rațiunea lumii 3 Gândul lumii 2 Coroana 1

Aceștia sunt cei zece sefiroți. Apoi cabbalistul spune discipolului: tu ai în tine din fiecare dintre aceste lumi o componentă. Tu ai din lumea corporală sufletul tău vegetativ (nefesh), sufletul vegetal, corpul eteric. Tu ai din lumea sufletească sufletul pasiunii, sufletul senzației (ruach) iar din lumea spirituală sufletul gânditor (neschamach).

Acesta a fost scheletul învățăturii secrete evreiești.

159

Simbolul ca expresie a înțelepciunii străvechi Berlin, 27 martie 1905

Eu am vorbit în ultima oră despre evoluția celei de-a cincea rase-rădăcină. În timpul absenței mele veți avea ocazia să audiați despre trecut, despre perioada atlanteană. Așa-numita învățătură secretă a cuprins întotdeauna ce a avut de spus în anumite imagini și simboluri, fiindcă anumite adevăruri se lasă greu rostite în limbajul nostru obișnuit. Este o prejudecată să credem că adevărurile ar putea fi exprimate întotdeauna clar, fiindcă adevărul este mult mai vechi decât limbajul nostru. Limbajul s-a dezvoltat mai întâi în perioada anterioară perioadei noastre, în perioada atlanteaană. Atlanteenii au trăit pe o parte a Pământului care azi nu mai există și în alte împrejurări decât cele actuale. Condițiile de climă, de aer și apă au fost pe atunci complet altele decât azi. În perioada care a precedat celei atlanteene, în perioada lemuriană sunt de căutat cele dintâi începuturi ale limbajului care pe atunci desigur că nu era încă un limbaj ci doar un fel de sunete. Adevărul, înțelepciunea a existat deja mai înainte de a exista un limbaj uman. Dar fiindcă limbajul uman este încă tânăr, el nu poate încă să îmbrace în cuvinte străvechea înțelepciune eternă care a creat lumea și este mereu activă și creatoare în lume. Învățăturile despre această înțelepciune au fost întotdeauna comunicate discipolului numai dacă el a învățat limbajul simbolic în care au fost date aceste secrete. Este dificil să traducem aceste simboluri în limbajul nostru. Și azi trebuie să folosim imagini simbolice pentru anumite lucruri care pot fi exprimate mai bine prin imagini decât prin cuvinte. Este foarte dificil de înțeles trecerea de la o formă umană în care încă nu au existat două sexe, la forma noastră actuală. Corpul omului s-a transformat în decursul unei lungi evoluții. În perioada lemuriană corpul omului era un fel de ceață de foc, ca un nor de foc. Pe atunci nu exista încă Pământ solid. Corpul uman avea aceleași substanțe în sine ca și corpul actual, dar sub formă gazoasă. El a parcurs rapid metamorfoze diverse. Voința sa dădea expresia formei sale. Dacă el voia ceva, nu putea apuca acel lucru cu mâna sa fiindcă nu avea mână, ci el mai întâi își forma o mână pentru ca mai apoi să apuce lucrul respectiv. Azi aceasta sună fantastic. Ce este istoria noastră actuală? Noi cunoaștem doar câteva mii de ani pe Pământ. Din cele mai vechi timpuri ale evoluției noastre nu există schițe fiindcă nu existau încă pietre, așadar nici imprimare în piatră. Materia care formează acum lucrurile lumii exterioare și corpul nostru omenesc s-a transformat complet din timpul acelei perioade străvechi. Fizic nu putem investiga acele condiții. Numai prin cercetare ocultă este posibil să aflăm ceva despre acele condiții iar pentru această cercetare avem cronica Akasha. Cronica Akasha conține tot ce se întâmplă în lumea spirituală, iar acolo fizicul este consecința spiritualului, în ea se află tot ce se petrece în general și tot ce s-a petrecut vreodată.

160

Omul viețuiește impresiile de peste zi și le prelucrează în suflet. Corpul astral conține toate ecourile din viața de peste zi, tot ce a simțit, a voit și a gândit omul. Acest corp astral trăiește în spațiul astral și ceea ce se petrece în el se imprimă ca imagine în lumea astrală sub formă de vibrații care rămân vii. În această stare eliberată de viața fizică de peste zi, omul înscrie în lumile superioare ce a viețuit el, iar aceasta rămâne acolo permanent. Omul este astfel în somn activ pentru eternitate. Când el doarme, corpul său sufletesc și corpul său spiritual se află în afara corpului său fizic și a corpului său eteric, dar el nu este conștient de aceasta. Numai clarvăzătorul poate vedea cum a ieșit prin sufletul omului ceea ce s-a înscris apoi în cronica Akasha. Cu cât ne întoarcem mai mult în trecut, cu atât mai mult trebuie să ne bazăm pe cronica Akasha și cu cât ne întoarcem mai mult în trecut, cu atât mai pură este această cronică. Ea este cel mai ușor de citit în stările Pământului aflate cu mult timp în urmă, pe când Pământul era fizic. Mult mai dificil este să o citim în perioada atlanteeană și cel mai dificil este să o citim în perioada postatlanteeană. Fiindcă cititorul trebuie să elimine cu grijă din sufletul său toată știința proprie pentru a nu falsifica cronica. De aceea este mai ușor să cercetăm ceva despre timpurile cele mai vechi din care nu avem încă nici o imagine senzorială. Poate fi însă o mare confuzie dacă cineva nu este foarte sigur în citirea acestor semne. De exemplu dacă cineva a trăit pe timpul Romei, să-l luăm pe Virgil. Dacă îl percepem pe Virgil în cronica Akasha, atunci acesta acționează ca o imagine vie, ca viață reală; este ca o repetare a vieții însăși. Putem vedea astfel derulându-se din nou viața lui Virgil; este o redare de încredere a ceea ce s-a petrecut pe atunci. Dacă punem o întrebare acestei imagini, atunci ea răspunde așa cum ar putea răspunde Virgil probabil. Swedenborg a vorbit cu această imagine Akasha a lui Virgil. Individualitatea lui Virgil însuși a parcurs o altă evoluție. Dacă cineva nu poate distinge exact, atunci el poate distorsiona ceea ce percepe. Acum aș dori să vorbesc despre simbolurile care s-au folosit întotdeauna în ocultism referitoare la perioada de tranziție de la omul bisexuat la omul unisexuat, referitoare la separarea sexelor în perioada lemuriană. Acolo se vorbește despre trei simboluri: Primul simbol: omul și-a păstrat armura primordială și o sabie cu două tăișuri. Al doilea simbol sunt cei șapte pomi. Al treilea simbol este cartea cu zece pagini. Cu armura se indica înrudirea primordială dintre părțile componente solide ale Pământului și părțile componente solide ale corpului nostru fizic. Acest corp care se află în legătură cu pământul solid este prima stare a naturii umane. Acest lucru nu a fost întotdeauna așa. Mai înainte Pământul era complet altfel. Ceea ce azi este solid, pe atunci avea o altă stare fiindcă era amestecat cu o complet altă

161

substanță de care azi este separat. Aceasta se desemna cam așa: CF + S = corp fizic + spirit, iar prin această formulă omul învăța să privească la modul cum spiritul a construit corpul. Ne putem mira în fața a ceea ce ascunde acest corp dacă privim de exemplu cât de minunat este construită articulația oaselor coapselor. Cel mai înțelept arhitect nu ar fi rezolvat mai bine problema cu atât de puțin material [întregul corp poate fi susținut]. Sau dacă privim anatomia inimii care funcționează de-a lungul întregii vieți într-un mod minunat în ciuda tuturor agresiunilor la care este expusă prim faptul că omul savurează otrăvuri ca alcool, cafea etc. Dacă gândim acest spirit ca forță activă, eficientă și amestecată cu materie, avem cele două stări în care poate exista corpul. Acolo este învelișul primordial în care spiritul era încă activ instruind, pătrunzând nemijlocit. Apoi el s-a separat. Pe a doua stare omul o are în comun cu regnul vegetal: creșterea, forța de reproducere, adică omul are forța de viață: FV + A = forța de viață + apa. Așa cum fizicul este legat cu spiritul, la fel forța de viață este legată cu apa. Ocultistul vede în apă viața. Tot ce este viu este curgător și de neconceput fără apă. Drept a treia stare s-a format în om forța dorinței. Aceasta era legată primordial cu focul ca forță spirituală. Din forța dorinței s-a format în om pasiunea, Kama. În Kama omul era legat cu focul. FD + F = forța dorinței + focul. Și mai înainte Eul uman nu era conectat încă la un individ anume ci era un centru în marea tălăzuindă a acestor elemente care îl înconjurau pe omul în devenire. Dvs. vedeți un ecou degenerat unde spiritul formator apare în mijlocul materiei, în forma cristalului. Pe atunci corpul fizic era asemenea cristalului, radiind. El a absorbit forța de viață și a lăsat în urmă apa. Apoi omul a absorbit focul și a primit sânge cald. Apoi el a primit sabia cu două tăișuri, adică Eul care poate acționa din interior spre exterior și din exterior spre interior. Eul are putere asupra elementelor pământului, apei, focului care îi erau supuse. Pe când Kama era legată cu focul, apa cu forța vieții, materia cu spiritul, omul își primea armura, el primea sabia cu două tăișuri. Cei șapte pomi sunt cele șapte arte așa cum le poate viețui omul. Noi avem în fața noastră trecutul, prezentul și viitorul ființei umane. Avem mai întâi învelișul fizic (Sthula-Sharira), apoi corpul eteric (Prana) în care acționează forțele de reproducere, de hrănire și de creștere, în al treilea rând componenta ființei umane în care domină instinctele și pasiunile, corpul astral și abia apoi ca și componentă centrală a patra, conștiența de sine. Omul a primit inconștient tetrada sa fără colaborarea lui. De îndată ce a primit conștiența de sine, el începe să lucreze asupra sa și să-și organizeze corpul astral. Prin aceasta el pătrunde iradiind treptat corpul astral din interior spre exterior. Această muncă va fi încheiată pe Pământ la sfârșitul epocii noastre postatlanteene, apoi corpul astral va fi impregnat cu Manas.

162

Sunt șapte stadii:

1. Pomul existenței: omul își dezvoltă corpul fizic; 2. Pomul creșterii; 3. Pomul înrudirii: omul își dezvoltă simpatia și antipatia față de ambianță; 4. Pomul cunoașterii binelui și răului: omul se separă de lumea exterioară; 5. Pomul vieții: omul începe să-și însuflețească trupul astral; tranziția de la

corpul Kama la Manas; 6. Pomul cuvântului; omul este în stare să perceapă așa-numitul cuvânt

interior, când el are cunoștințe mistice; 7. Pomul fericirii divine: omul se odihnește în fericirea divină a Universului.

Data viitoare voi vorbi ceva despre cartea cu zece pagini. Marii Învățători ai umanității au citit în cartea cu zece pagini așa cum omul actual silabisește.

163

Despre cartea cu zece pagini Berlin 3 aprilie 1905

V-am atras atenția data trecută că omul, pentru a se putea exprima clar în ocultism, are nevoie de o exprimare simbolică. Ceea ce ne înconjoară se prezintă așa doar de o perioadă scurtă de timp, fiindcă predecesorii noștri din timpul perioadelor lemuriană și atlanteană au trăit în complet alte împrejurări. Omul actual nu-și mai poate face nici o idee despre aceasta. Totuși noi, dacă vrem să înțelegem corect ceea ce există azi, trebuie să ne înălțăm la acele noțiuni și idei ... [lacună în text]. Limbajul nu este chiar foarte vechi, el s-a format abia pe timpul atlanților. Predecesorii noștri lemurieni nu aveau încă un limbaj, ei aveau un fel de cântat, sunete ale marilor forțe magice care erau ca un mijloc magic iar omului actual i s-ar părea probabil nearticulat, care însă depășea în frumusețe și armonie tot ce putem găsi noi azi la animalele superioare. Aceste sunete aveau forța de exemplu să facă să crească mai rapid florile sau să pună în mișcare obiecte neînsuflețite. Noi nu putem compara aceasta cu limbajul nostru actual obișnuit. De aceea nu putem desemna cu limbajul nostru ce ține de lucrurile cele mai înalte. În școlile oculte omul s-a servit întotdeauna de un limbaj alegoric și de o scriere alegorică. Aceste semne alegorice sunt formule permanente de exprimare pe care omul trebuie mai întâi să învețe să le înțeleagă. O formulă este de exemplu cartea cu zece pagini. Ce este cartea cu zece pagini? Cartea cu zece pagini este ceva real. În ea este dat un conținut important, formulele sunt doar aparente. Pentru discipolul ocult aceasta este ceva foarte real dar se citește complet altfel decât o carte obișnuită, fiindcă omul cu înțelegerea sa obișnuită trebuie să-și formeze din silabe un cuvânt și din cuvinte o propoziție. Gândul ocultistului este altul, este unul care cuprinde unitatea, privește în ansamblu dintr-odată marile corelații, este experiență trăită, o privire din realitățile superioare. Omul își face o idee comună din lucruri particulare. Ocultistul își face dintr-odată o idee intuitivă prin experiență interioară și nu este îndrumat să facă multe experiențe particulare. Este ca și când omul dacă de exemplu a văzut un leu, își poate face noțiunea ”leu”. Așa își face ocultistul de asemenea dintr-odată idei despre entitățile astrale și mentale, fiindcă el privește lucrurile dintr-odată. Există modele pentru toate lucrurile spirituale. Așa cum pictorul are în cap o anumită imagine intuitivă și poate picta sute de tablouri conform acestei imagini, la fel există pe planurile superioare modele pe care le vede clarvăzătorul. Citirea în modelele lucrurilor, în temeliile spirituale, se numește în ocultism citirea in cartea cu zece pagini. În fiecare școală ocultă se putea citi în cartea cu zece pagini. Pe vremea când omenirea nu era încă înzestrată cu un corp fizic, putea citi fiecare în această carte.

164

Să ne transpunem în perioada lemuriană când omul s-a îmbrăcat cu un înveliș fizic. Pe atunci el trăia în reprezentări care erau complet metaforice. El nu vedea imagini în afară, ci înauntru; de exemplu când se apropia de un alt om, el simțea înălțându-se în sufletul său o anumită căldură sau ceva ca o imagine colorată luminoasă. Era ca un vis viu, în imagini, dar încă inconștient. Doar Învățătorii și Conducătorii oamenilor puteau privi în ansamblu dintr-odată tot ce ceilalți oameni doar simțeau în întunericul crepuscular. Privirea lor nu era limitată, totul se întindea înaintea lor ca un tablou; ei aveau nevoie numai să-și îndrepte atenția asupra lucrurilor. Aceasta este reprezentarea acelei unități atotcuprinzătoare care se oferă inițiaților și discipolului ocult. Azi noi nu putem vedea totul în același fel, fiindcă percepem cu instrumentele noastre senzoriale. De exemplu o diferență între New York și Berlin nu s-ar fi văzut pe atunci. Cine privește în afara corpului său fizic remarcă faptul că diferența spațială i se înfățișează numai prin simțurile sale. Întreaga știință actuală constă în aceea că ea se formează din unități care sunt interconectate. Dar ceea ce se petrece în lumea spirituală nu se descoperă treptat ci dacă cineva a atins o anumită treaptă a cunoașterii, totul este deschis acolo. Există așadar zece trepte, acestea sunt cele zece pagini ale cărții pe care eu vreau să v-o indic acum. Ce scrie pe prima pagină? Scrie nemaipomenit de multe dar omul trebuie să viețuiască ce este scris acolo. Gândiți-vă la o floare. Dacă noi am plantat în acest an o floare, atunci vedem cum ei i-au dat rădăcini, cum i se dezvoltă tulpină, ramuri, flori și în cele din urmă sămânța, sâmburele pe care-l punem din nou în pământ. În acest sâmbure foarte mic noi nu mai vedem nimic din plantă, dar ea este conținută în el, concentrată până la un punct. Să privim o lalea, cum se concentrează într-un punct și cum se extinde din nou. Noi vedem acolo ființa lalelei alternând între o mare extensie și o concentrare într-un punct, cum se concentrează până la nimic. Această extindere și concentrare într-un punct o putem urmări în întreaga lume, în natură și în om. Așa se dezvoltă și un sistem solar, trece printr-o stare de somn pentru a se trezi din nou. Cele două stări se numesc în teosofie Manvantara = extindere și Pralaya = micșorare până la un punct. Nu este nici o diferență pentru percepția exterioară între sâmburele sistemului solar și sâmburele florii; pentru simțurile exterioare ei nu există. Și sistemul nostru solar actual se va restrânge cândva într-un punct; în acest punct se va restrânge însă întreaga viață și va țâșni din nou din el. Dacă ne transpunem în această viață diversă a lumii concentrată într-un punct, atunci avem o noțiune despre forța creatoare divină care creează din nimic. Cel care va pătrunde tainele Universului trebuie să învețe să-și concentreze gândurile într-un punct, dar nu într-un punct mort, ci într-un punct viu care este simultan nimic și totul. Nu este ușor să ne transpunem în acest somn general al naturii care este o viață-zero și în același timp o viață universală; trebuie să fi simțit, gândit și voit aceasta.

165

Numai cine a pătruns cu gândirea acest lucru, poate citi celelalte pagini ale cărții respective. Cuprinderea acestei unități a timpului, spațiului și forței, cufundarea în aceasta înseamnă citirea primei pagini. O descriere minunată găsiți într-o strofă a cărții Chan. A doua pagină ne arată dualitatea din lume. Pretutindeni în lume găsiți dualitatea: lumină – umbră, pozitiv – negativ, masculin – feminin, stânga – dreapta, exact și inexact, bun și rău. Dualitatea este întemeiată profund în natura întregii deveniri, iar cine vrea să înțeleagă natura, trebuie să-și clarifice în spiritul său această dualitate. Numai dacă privim dualitatea în viața proprie, ajungem la înțelegerea lumii. Discipolul ocult trebuie să-și facă o datorie din a învăța să gândească în această dualitate. El nu trebuie să se gândească niciodată numai la un lucru ci întotdeauna la amândouă. Dacă el se gândește de exemplu la relația sa cu Divinul: în mine trăiește un Eu divin –, atunci această propoziție înfățișează numai un lucru de care ține un al doilea lucru: iar eu trăiesc în Eul divin. – Amândouă sunt adevărate. Discipolul ocult trebuie să-și spună: Omul este o ființă senzorială, dar el va deveni o ființă spirituală; eu am fost cândva o ființă spirituală și a trebuit să devin o ființă senzorială. Putem cunoaște tot adevărul numai dacă ne impunem ca datorie interioară să gândim nu într-o unitate ci întotdeauna în dualitate. Dacă omul învață să gândească în dualitate, numai atunci el gândește corect și conform realității. Aceasta este citirea celei de-a doua pagini din cartea cu zece pagini. În vechile mituri germane ale goților precum și în cărțile gnostice găsiți această dualitate înfățișată din nou. Anumite reprezentări nefinisate s-au ... [lacună în text] și arată dualitatea dintre masculin și feminin și conduc totul înapoi la această dualittate. În realitate masculinul și femininul este numai un caz special pentru o dualitate mult mai înaltă. A lua acest caz special dintre toate celelalte pentru clarificare înseamnă a ne lega la ochi în fața realității spirituale și a adera la ce este cel mai inferior. A treia pagină înfățișează triada. Reprezentări trinitare se întâlnesc pretutindeni. O ființă trinitară este omul: el constă din corp, suflet, spirit. Gnoza vorbește despre Tatăl, Cuvântul și Spiritul. O triadă ne întâmpină la egipteni prin divinitățile Osiris, Isis, Horus. Triada ascunde în sine o taină importantă. Cine se obișnuiește să treacă de la dualitate la trinitate câștigă un prilej care îl conduce la înțelegerea întregii lumi. A pătrunde lumea cu gândirea în trinitatea ei înseamnă a o pătrunde cu înțelepciune. A patra pagină: pătratul pitagoreic. Omul stă în fața mea ca tetradă: el constă din corp, suflet, spirit și în acestea trăiește a patra componentă, conștiența de sine. De aceea spune Pitagora: ... ... [lacună în text]. Natura inferioară a omului dezvoltă din sine natura superioară. Aceasta este taina tetradei care se dezvoltă din triadă. Această tetradă se întâlnește la toate ființele. Pentru privirea cuprinzătoare a marelui inițiat care privește în

166

ansamblu toate perioadele de timp, toate ființele sunt la fel. Omul este o tetradă care trăiește pe planul fizic. Leul nu trăiește cu tetrada sa pe planul fizic; aici el are numai triada: corp fizic, corp eteric, corp astral; Eul său trăiește în lumea spirituală ca a patra componentă. Natura superioară apare pe trepte inferioare ca natură senzorială. Dacă omul își poate domina corpul fizic până în fibrele sale, el va deveni Atma; dacă își va domina corpul eteric, va deveni Budhi; dacă își va domina corpul astral, va deveni Manas. Aceasta este tetrada: cele trei componente ale naturii inferioare care se vor transforma cândva în natură superioară. Tetrada există la toate ființele din lume. Pentru ochiul clarvăzătorului care poate privi în ansamblu mari perioade de timp, toate ființele sunt la fel, numai pentru ... [lacună în text] sunt diferite. Prin ce se distinge un leu de un om? În fața ochiului uman un leu este mai inferior decât un om, fiindcă omul are o privire limitată. El trăiește azi pe planul fizic, în timp ce leul și-a lăsat spiritul în planul mental și sufletul în planul astral. Om leu 4. mental 4. Eu (vine din lumea spirituală) 3. astral 3. astral 2. eteric 2. eteric 1. fizic 1. fizic Planta și mineralul își au de asemenea tetrada lor. Planta este numai cu trupul fizic și cu trupul eteric pe planul fizic. Planta și mineralul își au celelalte componente ale tetradei lor în lumea spirituală. O tetradă au omul, animalul, planta și mineralul. Cu aceasta trebuie să trăiască întotdeauna lăuntric discipolul ocultismului dacă el vrea să citească pagina a patra. Pagina a cincea: La citirea paginii a cincea se dezvăluie ceea ce proiectează omul din sine în afară, proiectează în lume ca o umbră. Aceasta e mai mult decât o simplă tetradă. El începe să venereze. Aceasta se numește idolatrie. Omul este o ființă gânditoare, rațională. Dacă începe să reflecteze asupra lucrurilor, el le conferă cauze divine. Miturile constau în aceea că omul aduce suprasenzorialul în legătură cu senzorialul. Lumea miturilor și legendelor înfățișează în cele mai diverse feluri culturile vechilor popoare. Acest întreg proces se află în fața inițiatului și vine momentul când începe să înțeleagă firul care trece prin toate miturile. Calul de exemplu ce semnifică? El înfățișează o ființă care a rămas în urmă pe o anumită treaptă deasupra căreia omul s-a înălțat în evoluția lui. A existat însă un moment în perioada hiperboreană când omul trebuia să-și dezvolte mai întâi predispoziția pentru inteligență. Predispozițiile s-au dezvoltat cu multă vreme în urmă. Eu v-am spus că evoluția superioară

167

trebuie să fie dobândită cu prețul rămânerii în urmă a altuia. Dacă cineva vrea să urce, trebuie ca altul să se cufunde. Pe vremea când omul își dezvolta predispoziția către inteligență, acest lucru a fost posibil numai prin faptul că natura omului a separat din sine ceea ce în timpurile ulterioare a dezvoltat natura calului. În perioada atlanteană s-a dezvoltat calul iar omul avea un instinct pentru faptul că evoluția lui era în legătură cu calul. Acest instinct a devenit mit în vremurile ulterioare. Atlanteanul avea o conștiență instinctivă despre înrudirea inteligenței sale cu calul și de aceea în prima epocă a perioadei postatlanteene a fost venerat calul ca simbol al inteligenței. Primele epoci postatlanteene trebuiau să-și cultive inteligența. De aceea sunt prezentați cai în Apocalipsă, pe vremea când sunt sunt desfăcute cele șapte peceți. Odiseu născocește un cal de lemn. Pentru înțelegerea unui mit sunt necesare trei lucruri: mai întâi mitul trebuie luat textual, apoi el trebuie înțeles simbolic – acest lucru se petrece în religii –, iar în al treilea rând el trebuie înțeles din nou textual într-un sens mai înalt. Când această legătură minunată apare în fața ochiului intuitiv, înseamnă citirea paginii a cincea. Pagina a șasea: Aceasta conține secretul privitor la ceea ce omul recunoaște ca suprasenzorial și către care el se străduiește. Idealurile pe care le creează omul din natura sa însăși, sunt notate în pagina a șasea, de exemplu marile idealuri de libertate, egalitate și fraternitate. Încheierea naturii umane cu ceva ce nu este încă prezent, cu ceva ce omul urmează să atingă, este pe a șasea pagină creația, voința de a se înălța deasupra lui însuși. ”Eu îl iubesc pe cel ce râvnește imposibilul.” Omul învață să privească la stadiile din viitorul umanității, el învață să privească esența viitorului în prezent. Inițiatul poate citi în pagina a șasea așa cum a descris Ioan în Apocalipsă stadiile din viitorul omenirii. Pagina a șaptea: Acolo discipolul înțelege taina și semnificația numărului șapte. Lucrurile evoluează în numărul șapte, fiindcă numărul trei din care el provine se repetă și omul însuși este al șaptelea. Omul trebuie să învețe să-și spună: Eu sunt compus din triadă, din ea urmează să rezulte o triadă superioară; aceasta este hexada. Ieșind din triadă, el se întoarce la o triadă superioară, hexada. El însuși este al șaptelea. A înțelege acest proces înseamnă a citi pagina a șaptea. Despre paginile a opta, a noua și a zecea vrem să vorbim data viitoare. Cartea cu zece pagini este o alegorie, ea cuprinde în câteva cuvinte ceea ce ar trebui să descriem în multe cuvinte. Este o prescurtare a ceea ce are viața atotcuprinzătoare. Paracelsus spune: medicul trebuie să citească natura, el trebuie să meargă să examineze natura, să formeze cuvântul din litere izolate și să nu creeze înțelepciunea doar din cărți. În epoca noastră spiritualul a trebuit să se retragă; a trebuit să fie așa pentru a face posibile marile cuceriri ale planului fizic, pentru a ajunge

168

desăvârșiți în dominarea lumii senzoriale. Acum este aproape momentul când omenirea trebuie să aprofundeze din nou spritualul. Omul se grăbește în prezent către un stadiu pe care nu l-ar putea suporta dacă nu și-ar dezvolta din nou viața spirituală. O imagine necesară omului pentru aprofundare spirituală: Dvs. cunoașteți progresul nemaipomenit de exemplu al teoriei electricității; cu aceste forțe este legată o forță nemaipomenită care va face posibil ca omul să folosească abuziv aceste forțe. În vremuri nu prea îndepărtate omul va deveni domn peste forțe teribile pe care el le va lăsa să acționeze pe plan fizic. El va putea să producă detonări, explozii în locuri îndepărtate fără ca cineva să fie în stare a recunoaște autorul. Omenirea va avea putere. Și este rău dacă omul nu se află atunci pe o treaptă înaltă din punct de vedere etic și nu folosește aceste forțe teribile doar în scopuri exclusiv bune! Conducătorii omenirii, Maeștrii au prevăzut această epocă și este misiunea învățăturii teosofice de a pregăti sufletele pentru viitor, de a le avertiza, de a le arăta calea și țelul.

169

Note

Documente

Partea I.

Fragment: Manuscris al lui Rudolf Steiner. Evoluția Pământului: Schiță-manuscris ca supliment la o scrisoare care nu s-a păstrat din 6 ianuarie 1906 către Marie von Sivers (din decembrie 1914 Marie Steiner). Observațiile completate la aceasta sunt din scrisoarea din 7 ianuarie 1906 (în „Schimburi de scrisori și documente 1901-1925”, Rudolf Sienner / Marie Steiner von Sivers, GA 262). Cu puțin timp înainte, în scrisoarea din 19 noiembrie 1905 el îi trimisese descrierea evoluției lunare. Acest manuscris nu s-a păstrat. Remarca din scrisoare: „Pentru revista „Lucifer” trebuie să mai ajustez puțin textul” lasă loc liber presupunerii că acest manuscris, la fel ca altele din acele timpuri de început, au rămas netipărite. Ființa lui Christos: Extras dintr-o scrisoare din 13 ianuarie 1906 către Marie von Sivers (din GA 262). Numele zilelor săptămânii și evoluția omului: Schiță-manuscris ca supliment la o scrisoare fără dată [Nürnberg, 25 noiembrie 1905] către Marie von Sivers în Berlin (din GA 262). Trei conferințe despre cosmologie: Notițe de Franz Seiler și Walter Vegelahn. Evoluția planetară: Notițe de Mathilde Scholl și Marie von Sivers.

Partea a II-a.

Prima, a doua și a treia filiație a lui Dumnezeu: Două pagini-manuscris (arhiva nr. NZ 471 / 72) nedatate, aproximativ 1903 / 1904, scrise probabil de Marie von Sivers. Divinitatea se revelează ca suflet universal și ca viață universală: Copie-manuscris a lui Jan Peelen din scrierea originală a lui Rudolf Steiner care nu mai există. Copia s-a realizat la rugămintea lui Jan Peelen în Köln în 27 aprilie 1905. Notițe de la ore private: În primăvara anilor 1903 și 1904 Rudolf Steiner a ținut în locuința Mariei von Sivers din Berlin-Schlachtensee pentru ea, sora ei Olga și

170

prietena lor Maria von Strauch-Spettini o serie de ore private. Marie von Sivers și-a luat notițe de acolo. Despre Logoi: Aceste notițe fără dată și loc sunt ale Mathildei Scholl, probabil tot de la una din orele private la care ea a participat.

Partea a III-a Despre Kabbala: Notițe de Frank Seiler și Marie von Sivers. Simbolul ca expresie a înțelepciunii străvechi: Notițe de Marie von Sivers, Walter Vegelahn și Camilla Wandrey. Despre cartea cu zece pagini: Notițe de Walter Vegelahn, Marie von Sivers, Camilla Wandrey și de încă cineva necunoscut. Cu puncte de suspensie ( ... ) în acest text cei care l-au scris au desemnat mari lacune în scriere.

Note la text

Partea I Cosmologie spiritual-științifică

O astfel de instruire cum s-a descris în această carte: La aceasta nu s-a mai ajuns în fragmentul scris. De aceea în iunie 1904 a început în ziarul „Lucifer-Gnosis” seria de articole „Cum se dobândesc cuoștințe despre lumile superioare” (prima ediție 1909); în „Știința ocultă” este de asemenea descrisă instruirea. Din alte capitole ale acestei cărți: Acestea nu s-au mai scris. Conștiență – Viață – Formă: Aceste trei principii apărute prima dată (1903 / 1904) fiecare cu șapte trepte respectiv metamorfoze se găsesc în formă scrisă încă odată în volumul ”Din cronica Akasha” (GA 11) cât și în conferințele și în ciclurile de conferințe ale anilor următori până în 1907 / 1908. În conferința de la Dornach, 27 august 1915, „Hazard, necesitate și previziune” , GA 163 se privește în urmă astfel: „Eu v-am atras atența de multă vreme asupra faptului că dacă vrem să privim în ansamblu evoluția cosmică, dacă vrem să luăm în considerare șapte stări de conștiență - eu vi le-am enumerat cândva – există șapte stări de viață și șapte stări de formă. Există întrebări ale vieții la care putem răspunde dacă ne oprim doar la schimbările formei; există astfel de întrebări la care putem răspunde dacă ne oprim la metamorfozele vieții; dar la

171

anumite aspecte, la anumite realități ale vieții putem răspunde numai dacă ne înălțăm la nivelul de unde luăm în considerare diferitele stări de conștiență care intră în discuție.” Mai departe vezi conferințele de la sfârșitul lunii decembrie 1918 în volumul „Cum îl poate regăsi omenirea pe Christos?”, GA 187, în care principiile conștiență – viață – formă sunt înfățișate ca trepte ale inițierii. Se găsesc de asemenea îndrumări asupra felului cum s-a încercat a se da formă artistică acestor principii în construcția primului Goetheanum. Evoluția Saturn, Soare, Lună, Pământ, Jupiter, Venus, Vulcan: Aceste desemnări provin din ocultismul rosicrucian. Compară conferința de la München, 20 mai 1907 „Imaginea peceților și coloanelor oculte. Congresul de Rusalii din München 1907 și efectele sale”, GA 284. În Societatea Teosofică se vorbea numai despre cele șapte globuri, ronduri și sfere. Tetrada ... a fost desemnată de exemplu de Pitagora și discipolii săi ca ”tetrada”: compară cu conferința ”Tatăl Nostru”, Berlin 28 ianuarie 1907 în volumul „Impulsul inițial al științei spirituale”, GA 96. primul, al doilea, al treilea regn elemental:.. compară cu volumul „Teosofie” , GA 9, capitolul „Lumea fizică și legătura ei cu lumea sufletelor și cu lumea spiritelor; ca și conferința de la Berlin, 11 noiembrie 1903 din volumul „Despre lumea astrală și despre Devachan”, GA 88, mai departe conferința de la München, 4 decembrie 1907 din volumul „Ființa naturii și ființa spiritului”. GA 98. oglinda mediului său ambiant: Imaginea oglinzii (compară conferința de la Köln, 29 decembrie 1907 din volumul „Mituri și legende. Semne și simboluri oculte.” GA 101) se enumeră printre simbolurile importante ale lumii spirituale. Ea este folosită mereu în întreaga operă. desemnări ale științei spirituale creștine: Desemnările merg în urmă până la Dionisos Areopagitul care este menționat în Faptele Apostolilor 17:34 ca discipol al apostolului Pavel. Sub numele său au apărut la sfârșitul sec. V în Siria scrierile „Despre ierarhiile cerești” și „Despre ierarhiile bisericești” pe care Scotus Erigena le-a tradus în sec. IX din greacă în latină. la bărbat corpul eteric este feminin, la femeie este masculin: Despre această cunoștință compară biografia lui Rudolf Steiner ”Cursul vieții mele”, GA 28, capitolul 37. a treia rasă-rădăcină: Perioada lemuriană. Denumirea ”„asă” înseamnă în scrierea apărută în anii 1904-1908 „Din cronica Akasha”, GA 11 (capitolul Viața Pământului): „Trebuie să ne fie foarte clar că formele evolutive atât din trecutul îndepărtat cât și din viitor sunt atât de diferite de cele actuale încât

172

desemnările noastre actuale ne pot servi numai ca soluții de moment iar pentru aceste perioade îndepărtate își pierd tot sensul. Despre „rase” putem începe să vorbim când în a treia stare principală (lemuriană) caracterizată evoluția a ajuns aproximativ în a doua treime a ei. Acolo se formează prima dată ceea ce se poate numi acum „rasă”... Ba chiar la sfârșitul perioadei noastre a cincea cuvântul „rasă” își va pierde din nou tot sensul. Omenirea va fi organizată în viitor din părți care nu mai pot fi desemnate ca „rasă”. Prin literatura teosofică obișnuită s-a creat multă confuzie în această privință.” Vezi și conferința de la Berlin, 9 noiembrie 1905 în volumul „Enigma cosmică și antroposofia”, GA 54. fără acestea [formarea organelor sexuale] ar fi trebuit să ia naștere statui în loc de oameni vii: compară conferința de la Berlin, 28 octombrie 1905 în volumul „Elemente fundamentale ale esoterismului”, GA 93a. apostolul Pavel ... îl numește pe Christos Adam cel inversat: 1 Corinteni 15:45. ciclul despre elementele fundamentale ale teosofiei: În revista „Vahan” nr. 9 din martie 1904 apăruse următoarea notificare: „În lunile aprilie și mai Dr. Steiner va ține în fiecare joi de la ora 8 seara pe str. Mot conferințe despre noțiunile fundamentale ale teosofiei.” Conferințele fuseseră amânate totuși în toamnă; ele sunt publicate în volumul „Originea și țelul omului. Noțiuni fundamentale ale științei spirituale.”, GA 53. Helena Petrowna Blawatsky, 1831-1891. Volumul „Isis dezvăluită”, New York 1877, traducere în limba germană, Leipzig, an necunoscut; volumul „Doctrina secretă”, Londra 1888, traducere în limba germană, Leipzig 1899. Alfred Percy Sinnen, 1840-1921, volumul „Buddhismul esoteric”, 1893, traducere în limba germană, Leipzig 1884. Compară și luările de poziție ulterioare ale lui Rudolf Steiner la această lucrare în conferința de la Berlin, 12 decembrie 1912 în volumul „Rezultate ale cercetării spirituale”, GA 62 și în succesiunea de conferințe „Mișcarea ocultă din sec. XIX și importanța ei culturală”, GA 254 cât și volumul „Cursul vieții mele”, capitolul 7, GA 28. Blawatsky ... o anumită parte din „Buddhismul” lui Sinett ... desemnată ca eronată: În introducerea la volumul 1 al lucrării „Doctrina secretă”. luase naștere un fel de încurcătură babiloniană a limbajului: În volumul „Doctrina secretă” (volumul 1, pag. 191 în traducerea germană a lui Robert Froebe, Leipzig 1899) se menționează că ar fi dificil a se găsi o denumire corectă: „În primele scrisori [ale lui Mahatma] în care au trebuit să fie născocite denumiri și să fie formate cuvinte, „ciclurile” devin foarte des „ronduri” iar „rondurile” devin „cicluri de viață” și invers. Unui corespondent care numise un

173

„rond” un „ciclu cosmic”, Învățătorul îi scrise: „Cred că aceasta va duce mai departe la confuzie. Noi am convenit să numim trecerea unei Monade din sfera A în sfera G sau Z un rond. Vă recomand insistent domnule ... să ajungeți la o denumire clară mai înainte ca aceasta să circule mai departe.” Sinett ... o serie de scrisori publice ale unui Mahatma: În volumul „Lumea ocultă”, Londra, 1881, traducere în limba germană, Leipzig, an necunoscut; nou în ordine cronologică și comentat în două volume, „Scrisorile lui Mahatma”, publicate de Norbert Lauppert, editua Adyar, Graz, 1980. pretutindeni unde s-au ținut conferințe despre cosmologie, au luat naștere puncte de vedere greșite: În seria de conferințe „Din cronica Akasha”, GA 11 (capitolul „Viața Pământului”) scrie referitor la aceasta: „ ... faptul că inspirațiile marilor Învățători menționați în „Buddhismul esoteric” al lui Sinett nu sunt în contradicție cu cele expuse aici, ci că neînțelegerea a apărut numai prin aceea că autorul cărții respective a tradus în felul său înțelepciunea dificil de exprimat a acelor inspirații în limbajul uman obișnuit de acum.” această știință în mâinile Mișcării Rosicruciene: Compară conferința de la Berlin, 4 noiembrie 1904, „Misterul rosicrucienilor” din volumul „Legenda templului și legenda de aur”, GA 93. adepții școlilor oculte ascultau cu atenție: Vezi referitor la aceasta conferințele de la Dornach din 10 octombrie până în 7 noiembrie 1915, „Mișcarea ocultă din sec. XIX și importanța ei culturală”, GA 254. Strofele Chan au fost contestate cu privire la autenticitatea lor: În acest timp identificate prin tibetologul David ca parte a cărții lui Kiu-Te, de asemenea ca parte a cincea esoterică a scrierii Kalachakra-Tantra cu titlul „Jnana”. Vezi ”Viața și opera Helenei Blawatsky. Fondatoarea teosofiei moderne.” de Sylvia Cranston cu o introducere de Johannes von Buttlar, ediție germană Satteldorf 1995, pag. 13, 457. Compară și conferința despre Tibet de la Dornach, 20 mai 1924 din volumul „Istoria omenirii și concepțiile despre lume ale popoarelor”, GA 353. Max Müller, 1823-1900, unul dintre cei mai renumiți orientaliști, cercetător lingvistic și al religiilor, sec. XIX. Membru și propagandist al Mișcării Teosofice cât timp aceasta s-a aflat pe terenul filosofiei hinduse pure. Max Müller ar fi fost brahman: Vezi „Doctrina secretă”, volumul 1, pag 14. s-a verificat și s-a confirmat ...: Prin aceasta devine publică lucrarea lui C.G. Harrison „Universul transcendental. 6 conferințe despre știință ocultă, teosofie și credință catolică.”, Londra, 1893/ 1894, traducere în limba germană, Leipzig, 1897, ediție nouă, Stuttgart 1990.

174

cărți care apăruseră cu ocazia discuțiilor referitoare la turnul Babel menționat în Biblie: Friedrich Delitzsch, 1850-1922, profesor de asirologie și limbi semite, stabilise prin cercetările sale o înrudire a tradiției Vechiului Testament cu documentul babilonian al creației („Biblie și Babel”, Leipzig 1902). Conferințele sale ținute în 1902 și 1903 referitoare la aceasta au declanșat pe vremea aceea discuții aprinse în public și au provocat un număr de scrieri ostile. Rudolf Steiner scrie referitor la aceasta în articolul „Lumea suprasenzorială și cunoașterea ei” care a apărut în mai 1904 în revista „Lucifer-Gnosis”. Forțe ... care dormitează în fiecare om: La scurt timp după această conferință Rudolf Steiner a început să publice seria de articole „Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?” în revista „Lucifer-Gnosis”. ocultiștii de dreapta: vezi conferințele de la Dornach din 10 octombrie până în 7 noiembrie 1915 în volumul „Mișcarea ocultă din sec. XIX și importanța ei culturală”, GA 254. Friedrich von Schiller, 1759-1805, „La astronomi”. Johann Wolfgang von Goethe,1749-1832. Pentru ce ar exista în definitiv ... Apare textual în scrierea lui Goethe despre „Winkelmann și secolul său” în capitolul „Antichități”: „La ce servește toată risipa de Sori și planete și Luni, de stele și Căi Lactee, de comete și nebuloase, de lumi existente și în devenire, dacă în cele din urmă un om fericit nu se bucură inconștient de existența lor?” în conferința mea despre Devachan: În volumul „Despre lumea astrală și despre Devachan”, GA 88. Descrierea exactă în cartea mea care apare în zilele următoare: volumul „Teosofie”, GA 9 în capitolul „Corp, suflet și spirit”. nu există încă organe embrionare: vezi volumul „Elemente fundamentale ale esoterismului”, GA 93a. se întreabă adesea: Cum a apărut efectiv lumea?: Compară partea a II-a din prezentul volum. cine va avea o astfel de bază științifică, o va găsi într-un ciclu ulterior de conferințe: Nu se cunoaște un astfel de ciclu de conferințe. Adaosuri la aceasta se găsesc în conferințe publice, de exemplu Berlin, 9 martie 1905 despre formarea Pământului în volumul „Originea și țelul omului”, GA 53. volumul II al lucrării mele „Teosofie”: Compară capitolul „La această ediție”, pag. 15.

175

negativul plantei: despre această noțiune de negativ vezi de exemplu conferința de la Berlin, 30 octombrie 1905 din volumul „Elemente fundamentale ale esoterismului”, GA 93a. măsură, număr și greutate ... legea afinității chimice: Vezi notițele din 2 iunie 1904 în prezentul volum. Prometeu: Compară conferința de la Berlin, 7 octombrie 1904 din volumul „Legenda templului și legenda de aur”, GA 93. pe când vorbeam despre sărbătoarea Rusaliilor: În 23 mai 1904, GA 93. arborii genealogici ai lui Haeckel: Vezi Ernst Haeckel, „Istoria creației naturale”, volumul 2. Evoluția speciilor. Predecesorii omului. 1868. stări mai înalte despre care doar puțini își pot face o idee corectă: Vezi de exemplu articolele volumului „Din cronica Akasha”, GA 11, capitolul „Pământul și viitorul lui”; conferința de la Kristiania (Oslo), 12 iunie 1912 în volumul „Omul în lumina ocultismului, teosofiei și filosofiei”, GA 137. în Geneza ... creație dublă: Vezi conferința de la Berlin, 4 noiembrie și 8 decembrie 1903 în volumul „Despre lumea astrală și despre Devachan”, GA 88 și ciclul de conferințe „Misterele creației biblice”, GA 122. Dacă simțul spiritual superior se deschide din nou acestor dovezi străvechi: Vezi ciclul de conferințe „Misterele creației biblice”, GA 122. două cete de creatori cosmici sublimi: Compară volumul „Din cronica Akasha”, capitolul „Separarea sexelor”, GA 11, cât și conferința de la Berlin, 25 octombrie 1905, GA 93a. două documente... :Vezi de asemenea conferința din 2 noiembrie 1904 din acest volum cât și conferința din 23 noiembrie 1904, GA 93. constructori de piane: Compară conferința din 18 noiembrie 1903,GA 88. De ce mă numiți bun: Luca 18:19, Matei 19:17. a opta sferă: Vezi conferințele 6 și 12 din această serie. Mai departe conferințele de la Berlin, 9 și 16 octombrie 1905 din volumul „Elemente fundamentale ale esoterismului”, GA 93a și conferința de la Dornach, 18 octombrie 1915 din volumul „Mișcarea ocultă din sec. XIX și importanța ei culturală”, GA 254.

176

a șaptea subrasă: popoarele americane: Vezi și conferința de la Berlin, 31 octombrie 1905, GA 93a. conștiență, viață, formă: În conferința de la Berlin, 27 octombrie 1905, GA 93a, denumirile „planete (conștiențe), ronduri sau regnuri elementale (viață), globuri (stări de formă) sunt echivalate cu denumirile creștine „putere, împărăție și domnie”. spiritul Pământului în lucrarea „Faust” a lui Goethe: Faust, volumul I, versul 130 și următoarele. Goethe, regatul păianjenilor și al muștelor: Faust, volumul I, „zeul muștelor”: versul 1335; domnul muștelor: versul 1517. Edward, George Bulwer, Earl of Lytton, 1803-1873, „Zanoni”, romanul unui rosicrucian, traducere în limba germană Stuttgart 1863. The Dweller of the Threshold: în cartea a patra. sfinxul care trebuie să fie aruncat în abis: Compară conferința de la Dornach, 20 noiembrie 1914 din volumul „Legătura omului cu lumea elementală”, GA 158. de șapte ori 49=343 (suma cifrelor este 10): În conferința de la Paris, 9 iunie 1906 din volumul „Cosmogonie”, GA 94 scrie că numărul 7-7-7 este codul esoteric al celor trei Logoi iar numărul exoteric este multiplicarea celor trei în planul evolutiv al heptadei. conștienței în abis – măsură, număr și greutate – legea afinității chimice – naștere și moarte (karma) – separarea dintre bine și rău – cuvânt – fericire divină: Cele șapte mari taine ale vieții. August Weismann, 1834-1914, zoolog. Expuneri ale lui Rudolf Steiner despre Weismann în articolul „Haeckel și adversarii săi”, GA 30. intenția primordială a lui Lucifer ... Iehova dimpotrivă are tendința: Compară conferința de la Berlin, 25 octombrie 1905 din volumul „Elemente fundamentale ale esoterismului”, GA 93a. scrierea se află în Vatican: Compară conferința de la Berlin, 23 mai 1904 din volumul „Legenda templului și legenda de aur”, GA 93. mai înainte de ... în fața Maeștrilor ...și mai înainte de a sta în fața lor: Aforism din scrierea „Lumina pe cărare” de Mabel Collins. Compară explicațiile lui Rudolf Steiner din volumul „Din istoria și conținuturile primei secțiuni a Școlii

177

Esoterice, perioada 1904-1914”, GA 264 și volumul „Din conținuturile orelor esoterice” (partea I), GA 266/1. simțul vizual ... a rămas în starea primordială, pentru ca mai târziu să-și dobândească însemnătatea: Compară conferința din 30 septembrie 1905 din volumul „Elemente fundamentale ale esoterismului”, GA 93a. de aceea Aristotel definește drama ca purificare prin spaimă și compasiune: Aristotel, 384-322 în volumul „Poetica”, secțiunea 6. Compară și articolul lui Rudolf Steiner „Aristotel despre drama-mister” în revista „Lucifer-Gnosis”, GA 34. atomul primordial: Compară conferințele de la Berlin, 16 și 23 decembrie 1904, 21 octombrie 1905 din volumul „Legenda templului și legenda de aur”, GA 93. Cartesius, Cogito ergo sum, Rene Descartes, 1596-1650. ”Principiile filosofiei”, partea I: Despre principiile cunoașterii umane, capitolul 7. cele șapte zile de creație ale Genezei: Compară volumul „Tainele creației biblice”, GA 122. la numărul 1065: Compară ora esoterică de la Hamburg, 14 martie 1909 din volumul „Din conținuturile orelor esoterice” (partea I), GA 266/1. Chakrele corpului astral ... sunt înșirate în linie: În sensul unei a doua coloane vertebrale, aflate în față. Compară conferința de la Berlin, 29 septembrie 1905 din volumul „Elemente fundamentale ale esoterismului”, GA 93a. primul Manu uman: Compară volumul „Din istoria și conținuturile primei secțiuni a Școlii Esoterice, perioada 1904-1914”, GA 264, pag. 199 și următoarele. Cele 16 căi ale pierzaniei: menționate de asemenea în conferința de la Berlin, 23 decembrie 1904 din volumul „Legenda templului și legenda de aur”, GA 93 și în conferința de la Kristiania, 17 mai 1909 din volumul „Apocalipsa lui Ioan”, GA 104. conflictul dintre patricieni și plebei: Ultimele au fost fără accesul preoțimii și al clasei politice. Din sec. IV î. Ch. privilegiile patricienilor au scăzut din ce în ce mai mult până când în 287 î. Ch. plebeii au obținut drepturi politice egale. capacitatea creatoare a Logosului poate fi desemnată numai printr-o imagine ... imagine în oglindă: Vezi și partea a II-a a acestui volum; mai departe

178

conferința de la Karlsruhe, 4 februarie 1907 din volumul „Misterul creștin”, GA 97. cele trei Gune: învățătura despre combinațiile celor trei Gune, Tamas, Rajas, Sattwa formează fundamentul filosofiei Samkhya al sistemului Vedanta. Vezi conferința lui Rudolf Steiner din 28 decembrie 1912 din volumul „Bhagavad-Gita și epistolele lui Pavel”, GA 142. Jakob Böhme vorbește despre un „abis” al lumii: În volumul „Aurora sau răsăritul care se întrezărește”, capitolul 23, versurile 1-6, în „Opere complete”, editată de K.W. Schibier, 6 volume, Leipzig, 1831-1846, volumul 2, pag. 268. Partea a II-a Logosofie – cosmosofie prima, a doua și a treia filiație a lui Dumnezeu: Această noțiune se află deja în gnoza basilidianică a sec. II d.Ch. Vezi G.R.S. Mead „Fragmentele unei credințe pierdute”, traducere în limba germană de A. von Ulrich, Berlin 1902 (pag. 214 și următoarele) și de asemenea în scrierea lui Rudolf Steiner „Creștinismul ca fapt mistic”, prima ediție 1902. viața proprie a acestui sistem: Compară conferința de la Berlin, 17 iunie 1909 din volumul „Cunoașterea umană spiritual-științifică”, GA 107; Dornach, 24 septembrie 1921 în volumul „Antroposofia ca și cosmosofie. Partea I.” GA 207; articolul „Ce este Pământul în realitate în Macrocosmos?”, (ianuarie 1925) din volumul „Teze antroposofice”, GA 26. Mai departe Berlin, 18 decembrie 1906 în volumul „Din conținuturile orelor esoterice” (partea I), GA 266/1. numărul 666 ... Apocalipsa: Compară ciclul de conferințe „Apocalipsa lui Ioan”, GA 104; „Din scrierea în imagini a Apocalipsei lui Ioan”, GA 104a; „Conferințe și cursuri despre activitatea religios-creștină, volumul V: Apocalipsa și activitățile preoțești”, GA 346. Aici, unde gândul divin devine sunet și glas: Vezi și cele două conferințe esoterice de la Berlin, 18 decembrie 1906 și Hamburg, 11 februarie 1907 în volumul „Din conținuturile orelor esoterice”, GA 266 / 1. pietrele sunt mute ... așa sună un aforism vechi druidic, o formulă de rugăciune: Această formulă se găsește în ritualul rosicrucian-masonic al lui Rudolf Steiner. Vezi volumul „Din istoria și conținuturile secțiunii de cunoaștere cultică a Școlii Esoterice, perioada 1904-1914”, GA 265.

179

cele șapte stări ale celor trei Logoi: în alte împrejurări numite și cele șapte taine de nerostit ale vieții, vezi expunerea cuprinzătoare în volumul „Din istoria și conținuturile primei secțiuni ale Școlii Esoterice, perioada 1904-1914”, GA 264, (pag. 241 și următoarele). Melchisedek: Numele biblic al lui Manu, unul dintre cei mai înalți inițiați ai Pământului. În vechea Atlantidă conducătorul Oracolului Solar și fondatorul culturii postatlanteene. Compară conferințele de la Berlin, 15 februarie 1909 și München, 17 martie 1909 din volumul „Principiul economiei spirituale în legătură cu problema reîncarnării”, GA 109. Mai departe conferința din 4 septembrie 1910 din volumul „Evanghelia lui Matei”, GA 123. Evoluție și involuție: Cele două procese aparțin celor mai importante idei spiritual-științifice ale lui Rudolf Steiner. Vezi de exemplu conferințele de la Berlin, 11 noiembrie și 23 decembrie 1904 din volumul „Legenda templului și legenda de aur”, GA 93. În cele două conferințe publice de la Berlin, 3 noiembrie și 11 decembrie 1904 din volumul „Originea și țelul omului”, GA 53 se tratează un aspect cultural-istoric al alternanței dintre formă și viață. În măsura în care cele două idei aparțin în mod necesar unei a treia, „Creația din nimic”, rezultă din anexa la partea a doua. Pentru planetele fizice se iau în considerare numai 7, de aceea din 12 principii ale omului se învață numai despre 7: În articolele „Din cronica Akasha”, GA 11 (capitolul: Viața lui Saturn) scrie: „Așa cum ochii exteriori zăresc în depărtarea cețoasă, la fel zăresc ochii interiori ai clarvăzătorului în depărtarea spirituală încă cinci forme de conștiență despre care însă este complet imposibilă o descriere. Poate fi vorba așadar despre douăsprezece trepte de conștiență.” Jean Paul Friedrich Richter, 1763-1825. Aici se referă la descrierea pe care Jean Paul o dă din prima trăire a Eului său și este redată în volumul „Teosofie” (capitolul 1, secțiunea corp, suflet, spirit): „Nu voi uita niciodată fenomenul pe care nu l-am povestit încă nimănui, când mă aflam la nașterea conștienței mele de sine, despre care știu să comunic locul și momentul. Într-o dimineață mă aflam ca și copil în ușa casei și am văzut la stânga după stratul din lemn dintr-o dată chipul lăuntric că eu sunt un Eu, a coborât asupra mea ca un fulger din cer și de atunci a rămas să lumineze: atunci îmi văzusem pentru prima dată și pentru eternitate Eul.” Descriere pentru prima dată în „Adevărul din viața lui Jean Paul. Povestirea copilăriei descrisă de el însuși.” (3 caiete în 2 volume), Breslau, 1826-1828; caietul 1, pag. 33. așa ești tu în lumina mea lăuntrică ... : Matei 6:22-23. șarpele verde al lui Goethe ... Ce este mai grandios decât lumina: Se referă la povestea lui Goethe „Poveste despre șarpele verde și frumoasa Lilie”. Vezi

180

volumul antologic cu explicațiile lui Rudolf Steiner: ”Revelațiile secrete ale lui Goethe în povestea sa despre șarpele verde și frumoasa Lilie”, Dornach 1999. încheiere din „Mistica” lui Steiner: „Mistica la începuturile vieții spirituale moderne și relația ei cu concepția modernă despre lume”, GA 7. prototuranienii: subrasa a patra atlanteană. Vezi volumul „Din cronica Akasha”, GA 11, capitolul „Străbunii noștri atlanteeni”. Aleea Preoților: Denumire populară pentru Rin, pe al cărui mal stâng se îngrămădeau orașele bisericești: Chur, Konstanz, Basel, Speyer, Worms, Mainz, Trier, Köln. Conferințe în care se vorbește despre cei trei Logoi Vara 1903 Logosul Soarelui și cei zece Avatari: în GA 88. Vara 1903 Primul, al doilea și al treilea Logos: în GA 88 și în volumul de față. 11.11.1903.1.1 În GA 88. Primăvara 1904, În volumul de față. Berlin 25.10, 10.11.1904. Berlin, 12 și În GA 93a. 30.10.1905. Paris, 9.06.1906. În GA 94. Berlin, 18.12.1906, Ora esoterică din GA 266 / 1. Berlin, 29.01.1907, Hamburg, 11.02.1907, Kassel, 20/27.06.1907, Basel, 23.1.1907. Mai târziu nu s-a mai vorbit în această formă despre cei trei Logoi. Partea a III-a Conferințe separate Kabbala: în ebraică Kabbala(h) înseamnă „tradiție”, desemnare a înțelepciunii secrete a rabinilor evrei din Evul Mediu, care provine din învățătura secretă antică. Kabbala ... distinge douăsprezece componente dintre care primul și ultimul rămân secrete: În Kabbala lui Agrippa von Nettesheim scrie în capitolul 12

181

„Decada și conducătorii ei”: „Dumnezeu însuși se divide mai întâi, înainte de a se transmite celor din nivelele ierarhice inferioare, în triadă, apoi în decadă, oarecum în cele zece idei și în măsura tuturor numerelor și a întregii creații, care sunt numite de către evrei cele zece însușiri divine și sunt desemnate cu zece nume deosebite ale Divinității, din care cauză nu mai poate exista nici un alt număr.” În general se vorbește numai despre un singur incognoscibil aflat deasupra celor zece sefiroți (Ain Soph, En Soph; „Ain” înseamnă „Neant”). împărăție: Pentru noțiunea „Împărăție” vezi și explicația la Tatăl Nostru în conferința de la Berlin, 28 ianuarie 1907 din volumul „Impulsul inițial al științei spirituale”, GA 96. Sefirot: pluralul de la Sefira (Sef = număr). Pluralul ebraic este folosit însă în general și pentru singular. Cei zece sefiroți formează în totalitatea lor simbolicul „Adam Kadmon”, omul ceresc dinainte de căderea în păcat. Într-un răspuns la o întrebare din conferința din Leipzig, 12 ianuarie 1908 se găsește despre cei zece sefiroți următoarea declarație referitoare la cosmologie: Cu cei zece sefiroți se desemnează perioadele de timp, treptele evolutive prin care trece omul. Corpul fizic a parcurs patru trepte evolutive: Saturn, Soare, Lună, Pământ. Corpul eteric a parcurs trei trepte evolutive: Soare, Lună, Pământ. Corpul astral a parcurs două trepte evolutive: Lună, Pământ. Eul se află pe treapta a patra. Împreună sunt zece. (Din conferință există numai notițe insuficiente pentru tipar.) din ultima oră: Conferință din 27 februarie 1905. Din ea există numai conferințe insuficiente pentru tipar. Vergil: Publius Vergilius Maro: 70-19 î.Ch. Emmanuel Swedenborg: Stockolm, 1688-1722. Naturalist, medic și mistic. Vezi și volumul „Probleme ale conviețuirii în Societatea Antroposofică”, GA 253 (cu explicații asupra darului de clarviziune al lui Swedenborg și altele). Swedenborg a vorbit cu această imagine în Akasha a lui Vergil: Anecdota că Swedenborg îl primise în vizită pe Virgil în spirit îl făcuse pe Rudolf Steiner să extragă publicația existentă în biblioteca sa „Superstiții și farmece din cele mai vechi timpuri până în prezent” de Dr. Alfr. Lehmann, director al laboratorului de psihofizică la Universitatea din Kopenhaga, ediția germană Stuttgart, 1898. Acolo se relatează (pag. 219) că profesorul cunoscut pe atunci Porthan din Abo îl vizitase pe Swedenborg în Londra dar nu a putut vorbi imediat cu el fiindcă altcineva era la el. „Porthan auzea că Swedenborg ținea o discuție vie cu cineva în camera alăturată dar nu-i era posibil să intercepteze nici un sunet din ceea ce spunea celălalt. Apoi ușa se deschise iar Swedenborg discutând în continuare l-a însoțit până la ușă pe cineva care era nevăzut pentru Porthan, unde el și-a luat

182

rămas bun cu cea mai mare amabilitate de la persoana respectivă. După aceea Swedenborg i s-a adresat lui Porthan povestindu-i că tocmai a fost vizitat de Virgil care se arătase extrem de prietenos și-i dăduse unele clarificări interesante.” Compară și conferința de la Berlin, 30 mai 1904 din volumul „Învățături sufletesc-spirituale și considerații cosmice”, GA 52. simboluri care se folosesc întotdeauna în ocultism: Pentru scopul lucrului cu simboluri compară conferința de la Dornach, 23 octombrie 1915 din volumul „Mișcarea ocultă din sec. XIX și importanța ei culturală”, GA 254. acolo se vorbea de trei simboluri ... armura ... sabia cu două tăișuri ... șapte pomi ... cartea cu zece pagini. Aici Rudolf Steiner s-a referit ca sursă publică la filosoful francez al sec. XVIII Louis Claude Marquis de Saint-Martin (1743-1803). El a publicat în 1875 prima sa lucrare: „Des erreurs et de la verite ou les hommes rappeles au principe universel de la science, par un ph... ine... [philosophe inconnu]” cu comunicarea fictivă a locului „Edimbourg” (Lyon de fapt). Aceasta i-a produs denumirea „Saint-Martin, filosoful necunoscut”. Traducerea germană a fost îngrijită de Matthias Claudius și a apărut în 1782 în Breslau sub titlul „Irrtümer und Wahrheit, oder Rückweiß für die Menschen auf das allgemeine Principium aller Erkenntniß”. Rudolf Steiner l-a indicat întotdeauna pe Saint-Martin în decursul timpului ca reprezentant al unei spiritualități în declin care ar trebui să fie atins din nou de știința spirituală modernă. La inițiativa sa a fost editată din nou în 1925 în Stuttgart traducerea lui Claudius din editura „Der kommende Tag”. Introducerea pe care el a vrut să o scrie nu s-a mai realizat din cauza morții sale. La pag. 35-37 a acestei ediții cu titlul „Irrtümer und Wahrheit” scrie că omul în starea sa primordială înainte de cădere trebuia să se certe tot timpul ca să pună capăt haosului și să aducă totul înapoi la unitate. Fiindcă aceasta putea fi periculos pentru el, a fost echipat cu o armură de nepătruns și cu o lance care lovea tot timpul în două locuri simultan. Regiunea unde s-ar fi certat acest om „era acoperită cu o pădure din șapte pomi, fiecare având șaisprezece rădăcini și patru sute nouăzeci de ramuri. În încheierea acestei opere este scrisă „Cartea omului” care deși constă numai din zece pagini, totuși conține „ toate cercetările și toate cunoștințele din ceea ce a fost, din ceea ce este și din ceea ce va fi.” ultima dată: Conferință din 27 martie 1905 despre simboluri ca expresie a înțelepciunii primordiale. într-o strofă a cărților Chan: Strofa I din cartea „Doctrina secretă” a lui H.P. Blawatsky. din paginile opt, nouă și zece vrem să vorbim data viitoare: La aceasta nu s-a mai ajuns fiindcă Rudolf Steiner a mers într-o călătorie de conferințe și a trebuit

183

să țină lunea viitoare o conferință publică în Hamburg. De aceea sunt redate în cele ce urmează explicațiile lui Saint-Martin despre cartea cu zece pagini: „Aceste avantaje inexprimabile au rămas în posesia și înțelegerea unei cărți minunate care ținea de cadoul pe care omul l-a primit odată cu existența sa. Deși această carte conținea doar zece pagini, totuși ea cuprindea toate cercetările și toate cunoștințele din ceea ce a fost, din ceea ce este și din ceea ce va fi, iar capacitatea omului era atât de extinsă pe atunci, încât putea citi simultan toate cele zece pagini ale cărții și o putea cuprinde cu o singură privire. La căderea sa, lui i-a rămas ce-i drept cartea respectivă, însă a fost lipsit de capacitatea de a o mai citi așa ușor și nu mai poate face cunoștință cu toate paginile acelea decât una după alta. El nu va fi reașezat niciodată complet în drepturile sale până când nu le va studia pe toate; fiindcă deși oricare din cele zece pagini conține o cunoștință specifică, totuși ele sunt în legătură una cu alta astfel încât este imposibil să dețină una dintre ele dacă nu a reușit să le cunoască pe toate; cu toate că am spus că omul nu le mai poate citi decât una după alta, totuși lui i-ar lipsi siguranța pașilor săi dacă nu le-ar parcurge pe toate în întregime și în special pe a patra care servește drept punct de confluență tututor celorlalte. Este un adevăr pe care oamenii l-au luat puțin în considerare, și anume că ar fi absolut necesar ca ei să o ia în seamă și să o cunoască; fiindcă ei sunt născuți toți cu cartea în mână; dacă studiul și înțelegerea acestei cărți este tocmai misiunea pe care ei trebuie să o îndeplinească, atunci ne putem da seama cât ar fi de important pentru ei să nu mai facă nici un pas greșit în acest sens. Ei au neglijat însă la maxim acest punct; printre ei nu se găsește aproape nimeni care să fi remarcat acea legătură esențială între cele zece pagini ale cărții prin faptul că ele sunt inseparabile în toate direcțiile. Câțiva s-au oprit la jumătatea acestei cărți, alții la a treia pagină, alții la prima; de aceea au ieșit în evidență ateii, materialiștii și deiștii; câțiva au adulmecat bine legătura dar nu au cuprins diferența importantă care trebuia să se facă între oricare dintre aceste pagini și le-au păstrat pe toate în mod identic ca pagini ale unei singure cărți. Care a fost urmarea acestei situații? Aceea că ei, care s-au limitat numai la textul cărții din care nu mai aveau curajul să iasă și s-au bazat pe acesta, aceia vorbesc numai conform cărții, au crezut că au înțeles-o complet; și fiindcă ei se amăgesc tocmai prin aceea că s-au oprit la învățătura lor ca fiind sigură, au făcut maximul posibil ca să prezinte lumea în alb. Dar aceste adevăruri izolate care n-au primit hrană s-au ofilit foarte rapid în mâna celor care le-au izolat astfel și de la acești oameni fără minte n-a rămas nimic altceva decât o fantomă vanitoasă de știință cu care ei, fără a folosi șarlatania, nu au putut produce corpuri solide sau ființe reale. Aceasta este sursa din care provin toate greșelile pe care le vom analiza în continuarea acestui tratat, cât și toate greșelile pe care le-am stimulat deja cu privire la cele două principii opuse, cu privire la natură și la legile ființei

184

corporale, cu privire la diversele capacități ale omului și cu privire la principiile și la originea religiei sale și a serviciilor divine ale sale. Vom vedea mai departe pe care părți din carte sunt făcuți cu plăcere pași greșiți; noi am ajuns deja să perfecționăm mai întâi ideea pe care trebuie să o avem despre această carte incomparabilă și să comunicăm detaliat în final diversele științe și diversele însușiri din care fiecare pagină a cuprins cunoștințe. Prima discuție: despre principiul general sau despre punctul central din care emană fără încetare toate punctele centrale. A doua: despre cauza primară a Universului; despre legea duală a corpurilor prin care dăinuie Universul; despre legea duală rațională care acționează în timp; despre natura duală a omului; în general despre tot ce se compune și se formează din două acțiuni. A treia: despre temelia corpurilor; despre toate rezultatele și producțiile tuturor speciilor; aici se află numărul ființelor imateriale care nu gândesc. A patra: despre tot ce este activ; despre principiul tuturor limbajelor, al celor care temporar sunt ca și în afara timpului; despre religie și despre serviviul divin al omului; aici se află numărul ființelor imateriale care gândesc. A cincea: despre idolatrie și despre lene. A șasea: despre legile formării lumii temporale și despre divizarea naturală a cercului prin rază. A șaptea: despre motivul vântului și despre flux și reflux; despre etalonul geografic al omului; despre cunoașterea sa reală și despre sursa producțiilor sale raționale sau senzoriale. A opta: despre numărul temporar a ceea ce este reazemul unic, forța unică și speranța unică a omului, acesta este de esență reală și fizică având două nume și patru cifre în măsura în care este simultan activ și rațional iar acțiunea sa se extinde asupra celor patru lumi; despre justiție și despre autoritatea comună dătătoare de legi care cuprinde în sine dreptul domnitorilor și autoritatea generalilor și a judecătorilor. A noua: despre formarea omului corporal în corpul feminin și despre descompunerea triunghiurilor generale și particulare. A zecea era în final calea și complementul celor nouă. Era fără îndoială pagina esențială fără de care celelalte nouă nu ar fi existat; fiindcă dacă le așezăm pe toate zece pe un cerc conform ordinii lor numerice, atunci aflăm înrudirea cea mai mare între a zecea și prima din care emană totul; dacă vrem să judecăm conform importanței, atunci am ști că creatorul lucrurilor ar fi de neînvins tocmai prin pagina a zecea, fiindcă există o baricadă de jur împrejurul lui pe care nici o ființă nu o poate trece. În această listă sunt cuprinse toate cunoștințele către care omul poate năzui și legile care-i sunt impuse; astfel este clar că el nu poate primi niciodată vreo cunoștință și nici nu poate să-și îndeplinească vreuna din datoriile sale reale dacă el nu merge să creeze din această sursă; de asemenea noi știm de acum înainte care ar fi mâna care trebuie să-l conducă pe el și că dacă nu e în stare să

185

facă nici un pas prin sine însuși către această sursă creatoare, totuși poate fi sigur că ajunge acolo, atunci el uită de voința sa și lasă să acționeze voința cauzei primare active și raționale care trebuie să acționeze singură pentru el.” Paracelsus spune: vezi conferința despre Paracelsus, Berlin, 26 aprilie 1906, în volumul „Enigma lumii și antroposofia”, GA 54. omul devine ... stăpânul forțelor sale teribile: Vezi și conferințele de la Berlin, 9, 16 și 23 decembrie 1904 în volumul „Legenda templului”, GA 94.

186

Explicarea noțiunilor teosofice hinduse

La începutul activității sale spiritual-științifice de conferențiar, Rudolf Steiner folosea denumiri teosofice hinduse familiare auditoriului său însă el le-a înlocuit treptat cu expresii germane fiindcă ceea ce este just pentru poporul hindus nu este just pentru Europa. În conferința de la Berlin, 10 octombrie 1905 (în volumul GA 93a, „Elemente fundamentale ale esoterismului”), el s-a exprimat astfel referitor la aceasta: „La început [pentru o Mișcare spirituală actuală] a fost necesar un impuls din India, fiindcă Europa însăşi [adică școlile rosicruciene din Evul Mediu] avea prea puţine expresii formate pentru a prezenta învăţăturile. [...] Astfel de expresii care provin încă de la hindușii străvechi instruiți de vechii Rishi există însă în metodele occidentale ale Învățătorilor. Aceste expresii hinduse nu sunt încă influențate de perioada materialistă. Unele lucruri trebuie să le desemnăm încă prin cuvinte hinduse. Dar tot ce apare azi în învăţăturile oculte, a existat şi la rosicrucieni în Evul Mediu şi la începutul noii epoci.” Corp eteric corp eteric, corp al forțelor plăsmuitoare. Dublul corp eteric denumire teosofică pentru corpul eteric ca urmare a asemănării sale cu corpul fizic, uneori numit și corp astral. Ahamkara Eu, conștiența de sine, personalitatea. Cronica Akasha memoria cosmică, cartea eternă a istoriei; la granița lumii spirituale (Devachan). Ananda plăcerea, bucuria, binecuvântarea, fericirea. Antakharana cunoașterea de sine inferioară dezinteresată. Arhetipal prototipic. Arupa, arupic fără corp, fără formă. Astral sufletesc. Corp astral corp al dorințelor, corp al senzației, corp al poftelor. Lumea astrală lumea sufletească, lumea dorințelor, lumea poftelor. Atma al șaptelea principiu al omului, Sinea sa divină superi- oară. Buddhi teosofic: sufletul cosmic, al șaselea principiu al omului,

sufletul spiritual; numit de Rudolf Steiner Spiritul Vie- ții.

Chakre organe ale corpului astral; numite și roți sau flori de lo- tus. Chela discipol. Chit conștiență abstractă, cunoaștere, gândire. Dangma clarvăzător, suflet purificat. Devachan lumea spirituală.

187

Dhyan-Chohan spirit planetar, om desăvârșit din ronduri anterioare; termenul creștin: Arhanghel. Dhyani Înger. Gune cele trei însușiri de bază Sattwa, Rajas, Tamas. Kama în general materie astrală sau materie a dorințelor sau materie a poftelor. Kama-Manas conștiență pământească sau Manas inferior, în opoziție cu Manas superior (Buddhi-Manas); numit de Rudolf Steiner și suflet al rațiunii. Kama-Rupa corp astral, corp al dorințelor; materie Kama formată într-un corp. Karana-Sharira Sinea Spirituală. Linga-Sharira corp sufletesc, corp astral. Ființe Lipika stăpânii karmei. Ființe Pitri lunare vezi ființe Pitri. Planul Mahapara- vezi plane. nirvana Maha Pralaya marea Pralaya. Mahat ca primul principiu al inteligenței universale sau al Conștienței universale aduce atât Manas (principiul gândirii) cât și Ahamkara, egoismul sau sentimentul lui „Eu sunt Eu” din Manas inferior. Manas textual „gândire”; ca principiu al omului, numit de Ru- dolf Steiner Sine Spirituală. Manvantara zi cosmică; o perioadă a manifestării, numită și ciclu deschis, în opoziție cu perioada descompunerii sau de repaus (Pralaya, ciclu închis). Planul Nirvana vezi plane. Planul Paranirvana vezi plane. Ființe Pitri tați sau predecesori ai omului pământesc din timpul e- voluțiilor lunare și solare. Plane denumire teosofică pentru cele șapte plane, nivele sau lumi, înlocuite de Rudolf Steiner ulterior prin expresii germane: Denumire Denumire Teosofică antroposofică Planul fizic lumea fizică, lumea pămân- tească. Planul astral, lumea sufletească, lumea ima- lumea astrală ginativă. Devachan, planul lumea spirituală, lumea armo-

188

mental niei sferelor, lumea inspirației. Rupa-Devachan Devachan inferior, lumea ce- rească. Arupa-Devachan Devachan superior, lumea ra- țiunii, lumea intuiției. Planul Budhi lumea providenței. Planul Nirvana lumea divină în care nu exi- stă nici spațiu nici timp. A- ceastă lume aflată deasupra lumii providenței este aceea „pentru care în limbile euro- pene nu se poate da încă un nume în modul just.” (Rudolf Steiner în conferința din 25. 10.1909 din GA 116). Planul Paranirvana lume aflată deasupra lumii Nirvana. Ființe Prajapati personificări ale forței creatoare. Pralaya existența din timpul unei perioade de repaus dintre do- uă Manvantara, în care toată manifestarea este dizolva- tă în nemanifestare; numită și ciclu închis. Prana principiul vieții generale; turnat în corpul fizic=corpul eteric. Rajas dorință absolută (vezi Gune). Rase-rădăcină cele șapte perioade ale evoluției pământești:

1. perioada polară 2. perioada hiperboreană 3. perioada lemuriană 4. perioada atlanteană 5. perioada postatlanteană 6. a șasea perioadă principală 7. a șaptea perioadă principală.

Subrase epoci de cultură ale perioadei postatlanteene: 1. epoca de cultură indiană 2. epoca de cultură persană 3. eopca de cultură egipto-caldeo-babiloniană 4. epoca de cultură greco-latină 5. epoca de cultură germano-anglo-americană 6. a șasea epocă de cultură 7. a șaptea epocă de cultură.

Rupa, rupic formă, corporal. Rupa-manasic formă spirituală.

189

Sat ființă abstractă. Sattwa lumină, cunoaștere (vezi Gune). Shanra înveliș, corp. Ființe Pitri solare vezi ființe Pitri. Sthula-Sharira corpul material grosier. Tamas întuneric spiritual, ignoranță (vezi Gune). Vitarka a judeca, a argumenta. Sa-Vitarka, identificarea cu dizicul. Nir-Vitarka

190

Despre notițele de la conferințe

Din autobiografia lui Rudolf Steiner „Cursul vieții mele” (cap. 33, 1925)

Există așadar două rezultate ale activități mele antroposofice: mai întâi cărțile mele publicate pentru întreaga lume; apoi un mare număr de cursuri, care urmau să fie gândite la început ca tipărituri private și vândute doar membrilor Societății Teosofice (mai târziu antroposofice). Acestea erau manuscrise care au fost făcute mai mult sau mai puțin bine în timpul conferințelor, și care – din lipsă de timp – nu au putut fi corectate de mine. Cuvintele rostite oral aș fi preferat să fi rămas doar cuvinte rostite oral. Dar membrii au vrut tipărirea privată a cursurilor. Așa au apărut ele. Dacă aș fi avut timp să îndrept lucrurile, atunci restricția impusă la început „numai pentru membri” nu ar fi existat. Acum restricția respectivă a fost eliminată de mai mult de un an. Aici, în „Cursul vieții mele”, este necesar să spun, înainte de toate, cum se inserează cele două lucruri: cărțile mele publice și aceste tipărituri private, în ceea ce eu am elaborat ca antroposofie. Cine vrea să urmărească propria mea luptă interioară și activitatea pentru plasarea antroposofiei în fața conștienței epocii actuale, trebuie să facă aceasta prin intermediul scrierilor publice generale. În ele explic tot ceea ce există ca năzuință de cunoaștere de-a lungul timpului. Acolo este dat ceea ce mi s-a structurat în „vederea spirituală”, ceea ce a devenit – desigur în multe privințe într-un mod imperfect – edificiul antroposofiei. Lângă cerința de a clădi „antroposofia” și de a servi numai celor ce rezultă cînd avem de oferit civilizației actuale comunicări din lumea spirituală, a apărut și o alta, și anume de a veni pe deplin în întâmpinarea a ceea ce s-a manifestat drept necesitate sufletească, drept nostalgie spirituală din partea membrilor. Înainte de toate a existat o puternică tendință de a audia Evangheliile și conținutul scrierilor biblice, reprezentate în general în lumina care s-a arătat ca lumină antroposofică. Oamenii voiau să audieze cursuri despre aceste revelații date omenirii. În timp ce au fost ținute serii de conferințe în sensul acestei cerințe, a mai apărut încă una. La aceste conferințe participau numai membri. Ei erau familiarizați cu comunicările de început ale antroposofiei. Lor li se putea vorbi ca unor avansați în domeniul antroposofiei. Ținerea acestor conferințe interne era de așa natură, încât nu puteau fi redate în scrieri destinate publicului larg. În cercuri interne puteam vorbi într-un fel despre lucruri care, dacă ar fi fost de la început destinate publicului larg, ar fi trebuit să fie structurate altfel. În dualitatea scrierilor publice și a celor private a fost ceva ce provenea din două baze diferite. Scrierile publice sunt rezultatul a ceea ce lupta și lucra în mine; în tipăriturile private luptă și lucrează auditoriul împreună cu mine. Eu

191

aud vibrațiile din viața sufletească a membrilor, iar în viața mea interioară, în ceea ce aud, ia naștere conținutul conferinței. Nu s-a spus nicăieri, nici în cea mai mică măsură, ceva ce nu ar fi rezultatul pur al antroposofiei care se forma. Nu poate fi vorba de nici o concesie făcută prejudecăților sau presentimentelor membrilor. Cine citește aceste tipărituri private, le poate lua în sensul cel mai deplin drept ceea ce are de spus antroposofia. De aceea am putut, fără nici o ezitare, pe când au fost aduse acuzații prea insistente în această direcție, să renunțăm la măsura de a răspândi aceste tipărituri numai în cercul membrilor. Va trebui să se țină seama de faptul că, în conferințele nerevizuite de mine, se găsesc greșeli. O judecată asupra conținutului unei astfel de tipărituri private va putea fi, desigur, numai de competența celui care știe ce se admite ca premisă la judecata respectivă. Această premisă este, pentru majoritatea acestor tipărituri private, cel puțin cunoașterea antroposofică a omului, a Cosmosului, în măsura în care esența sa este reprezentată în antroposofie, și a ceea ce se găsește drept „istorie antroposofică” în comunicările din lumea spirituală.