res.umane si creativitatea

Capitolul 14

Resursele umane şi creativitatea

"Imagination is more important than knowledge." Albert Einstein

14.1 Creativitatea - atu major al resurselor umane rintre altele, rolul important al resurselor umane în societate şi în or-ganizaţie se datorează unei caracteristici pe care numai fiinţa umană o deţine - creativitatea.

Creativitatea este o idee la fel de veche ca şi omul, care în întreaga sa istorie a creat: obiecte, maşini, oraşe, poeme, sisteme etc.

Celebrul sociolog american, Abraham Maslow, afirma că "viaţa este un amestec personal de rutină şi creativitate". Cu toate acestea, istoriceşte, societăţile umane au fost mai degrabă conservatoare decât inovatoare (schimbările s-au realizat cu preţul unor violenţe revoluţionare). Această tendinţă naturală explică, în parte, faptul că până în anii 70 creativităţii nu i s-a acordat un foarte mare interes.

Schimbarea a intervenit atunci când producţia de idei şi inovaţii a cre-atorilor spontani a început să fie insuficientă în raport cu nevoile economice ale societăţii. Aceasta este perioada în care creativitatea începe să fie studi-ată pentru ca societatea să dispună de un număr suficient de indivizi flexibili şi inovanţi.

Toate publicaţiile pe care le citim astăzi conţin declaraţii sau analize pe tema: "soluţiile trecutului nu mai funcţionează, este momentul să venim cu idei noi. Deci haideţi să inovăm!".

P

Managementul resurselor umane

14.1.1 Conceptul de creativitate De origine latină, dar preluat din franceză în limba română, conceptul

de creativitate are numeroase definiţii, uneori alambicate şi tautologice. Cele mai simple ar fi: "creativitatea este capacitatea de a crea" şi "a crea înseamnă a produce idei originale şi utile combinând elemente ce existau deja".

Elementul definitoriu al creativităţii este deci generarea de idei noi, în timp ce inovarea presupune şi efectuarea de schimbări pe baza acestora.

Cuvântul "creativitate" este relativ nou, dar interesul pentru aceasta a început din antichitate: Platon, Heraclite, Aristotel etc. Matematicianul francez Jacques Hadamard este cel ce descrie pentru prima dată cele patru faze ale procesului de invenţie: pregătirea, incubarea, iluminarea, verificarea.

Unii autori1 consideră noţiunea de creativitate, introdusă de Gordon Allport, în 1937, ca fiind nu numai o serie de însuşiri şi funcţii parţiale, ci ansamblul de calităţi ce generează noul; iar alţi autori consideră că termenul de creativitate a fost folosit pentru prima dată de Jacob Levi Moreno - "pă-rintele sociometriei" - pentru a desemna "facultatea de a introduce în lume un oarecare lucru nou".

S-a pus adesea întrebarea dacă aptitudinea de a crea este specifică fiinţei umane în general sau caracterizează numai anumite grupuri (elitele). S-a ajuns la concluzia că dispoziţia de a crea există în stare potenţială la toţi indivizii, dar această capacitate variază de la o persoană la alta sub influenţa multor factori (inteligenţa, educaţia, mediul, curiozitatea, motivarea, nivelul cultural etc.).

S-au elaborat numeroase mijloace de investigaţie pentru cunoaşterea şi măsurarea aptitudinilor, inteligenţei, emotivităţii, atitudinilor, sub formă de teste, chestionare, fişe de observaţie şi alte instrumente.

W. Stern introduce noţiunea de "coeficient de inteligenţă", calculat prin raportarea vârstei intelectuale (stabilită în funcţie de rezultatele obţinute la teste) la vârsta cronologică.

După 1950, centrele de cercetare încep să se preocupe tot mai mult de creativitate, creşte numărul publicaţiilor şi cursurilor referitoare la aceasta.

1 A. Moles, R. Claude, Créativité et méthodes d'innovation, Paris, Fayard-Momme, 1970


14.1.2 Rolul creativităţii şi aplicarea ei în întreprindere Creativitatea este necesară ori de câte ori trebuie inovat ori introdusă

o schimbare originală într-o situaţie. Nevoia de a crea poate fi determinată de existenţa unei

disfuncţionalităţi (există o problemă reală), dar şi de dorinţa de a progresa, de exemplu, fără a exista disfuncţionalităţi reale, pentru a întări poziţia în raport cu concurenţa, din spirit de competiţie.

Există trei mari familii de aplicaţii ale creativităţii: • crearea, invenţia, inovaţia; • rezolvarea problemelor; • optimizarea a ceea ce există. Creativitatea este necesară pentru cei ce vor sau au de îndeplinit cel

puţin una din aceste trei misiuni. Dar şi pentru toţi cei ce vor să aibă putere asupra derulării propriei lor existenţe2.

În funcţie de circumstanţe, creativitatea este diferită: • artistică sau tehnică; • intelectuală sau aplicată; • ameliorare sau creaţie pură; • generalizare sau creaţie nouă; • descoperire/cercetare; • idee nouă sau asocierea a două idei cunoscute; • modestă sau grandioasă. Treptat, stimularea creativităţii devine soluţia de rezolvare a crizelor,

de implementare a schimbărilor, de răspuns la rămânerile în urmă ale unor ţări faţă de altele, ale unor întreprinderi faţă de altele.

Pentru întreprindere sunt foarte importante inovaţiile în domeniul produselor şi tehnologiilor, dar nu trebuie deloc neglijate inovaţiile în alte departamente (sisteme informaţionale, structuri organizatorice, procedee decizionale ş.a.). Pe plan mondial se manifestă tot mai accentuat tendinţa de proliferare a acestora din urmă, ceea ce va duce la optimizarea activităţilor în cadrul întreprinderilor.

În S.U.A., tehnicile creative au fost în mod original imaginate de ingi-neri pentru ingineri, în Europa continentală, părinţii creativităţii au fost res-ponsabilii de marketing care, prin temperament şi prin funcţie au descoperit înaintea altora beneficiile ce pot fi aduse rapid prin utilizarea metodelor neconvenţionale.

2 Pierre Lebel, La créativité en entreprise, Les Editions d'Organisation, Paris, 1990


Lansarea unui nou produs înaintea altora, găsirea celei mai ingenioase modalităţi de a evidenţia avantajele sale, dinamizarea echipelor de cercetare şi dezvoltare, mobilizarea forţelor de vânzare, iată obiectivele care au permis a demonstra rentabilitatea investiţiilor în domeniul creativităţii şi au permis practicienilor a-şi consacra energia cercetării metodologice.

Funcţia de resurse umane a fost mult timp reticentă. Până recent, ea a investit mai degrabă în menţinerea poziţiilor decât în valorizarea resurselor şi gestiunea schimbării. Datorită crizei, situaţia a evoluat considerabil şi abordarea creativă a căpătat titlu de nobleţe.

Până la sfârşit, direcţiile generale au început să se detaşeze şi să ac-cepte necesitatea; după triumful informaticii, distribuit asupra sistemelor centralizate, s-a reuşit, de asemenea, dezvoltarea unei organizări fondate pe inteligenţă şi creativitate.

Spunem pur şi simplu că modelul capetelor ce gândesc şi al membri-lor care execută şi-a arătat limitele: întreprinderea, societatea de astăzi au nevoie de toate talentele, fără excepţie. Rămâne problema coordonării lor.

14.2 Premisele şi condiţiile desfăşurării unei activităţi creative

a mijlocul anilor '50, John Paul Guilford, preşedintele Asociaţiei Psi-hologilor din S.U.A., a primit de la guvernul federal o misiune capitală şi un buget în consecinţă pentru a defini precis natura

creativităţii şi mijloacele concrete de educare şi dezvoltare. Cercetarea sa s-a sprijinit pe abordarea ştiinţifică a metodei experimentale a lui Claude Bernard. El a început prin a constitui două eşantioane, fiecare a câte un milion de persoane. Primul regrupa creatori recunoscuţi aparţinând diferitelor discipline: tehnice, ştiinţifice, artistice, literare, al doilea din simpli reprezentanţi ai populaţiei S.U.A.

O importantă serie de teste au fost administrate atât unora, cât şi alto-ra. Analiza factorială a condus la concluzii ce pot determina serioase mutaţii în cadrul civilizaţiei industriale:

toată lumea, fără excepţie, posedă un enorm potenţial creativ. Pro-blema este că numai câţiva îl utilizează. Majoritatea nu au nici măcar ideea că l-ar putea exploata;

altă descoperire a lui Guilford şi a echipei sale a fost că potenţialul creativ este independent de sex, vârstă, rasă, origine socială;

a treia descoperire, dar nu mai puţin importantă: potenţialul poate fi trezit şi dezvoltat la orice vârstă, printr-o pedagogie corespunzătoare.

L


Pornind de la această ultimă constatare, americanii au creat "Fundaţia pentru educaţie creativă". Constituită în 1954 cu ajutorul cedării titlurilor de autor ale lui Osborne şi sub protecţia Colegiului de Stat din Buffalo, ea a fost şi este locul de întâlnire al tuturor oportunităţilor şi experienţelor teoreticienilor şi practicienilor lumii.

Pe lângă revista trimestrială "Journal of Creative Behaviour", fundaţia organizează în fiecare an o întâlnire internaţională unde afluenţa este ca la un pelerinaj. Cercetători, studenţi, militari, înalţi funcţionari, preoţi şi rabini, asistenţi sociali, medici, arhitecţi, artişti, industriaşi, pensionari/autori de best-seller-uri şi persoane neavizate, americani, dar şi alte naţionalităţi sunt cu toţii prezenţi.

Pornind de la această Mecca occidentală, creativitatea migrează către cele cinci colţuri ale planetei, în majoritatea cazurilor, modelele de aici au fost preluate în Germania, Anglia, India, Franţa etc.

14.2.1 Factorii ce influenţează creativitatea individului Fără a fi dependentă de sex, vârstă, origine socială, creativitatea este

totuşi influenţată de ele în măsura în care mediul contribuie la aceasta. Am putea sistematiza factorii ce influenţează creativitatea sub forma

schemei prezentate în figura 14.1.

Figura 14.1 Factorii ce influenţează creativitatea individului


14.2.1.1 Factorii intrinseci persoanei A. Factorii biologici Sexul putem spune că îşi pune amprenta asupra creativităţii prin aceea

că numărul creatorilor este cert mai mare în rândul bărbaţilor decât în cel al femeilor. Acest lucru poate fi explicat prin educaţia diferită a fetelor încă din copilărie, a faptului că ele pierd foarte mult timp într-o serie de sarcini utile, dar rutiniere. În perspectivă, femeile pot deveni o bogată sursă de cre-ativitate dacă vor fi degrevate tot mai mult de aceste sarcini.

Rezultatele unui număr mare de anchete arată că, deşi băieţii apar superiori fetelor în ceea ce priveşte aptitudinile spaţiale, randamentul arit-metic, comprehensiunea mecanică, fetele îi întrec în schimb în ceea ce pri-veşte uşurinţa verbală, calculul numeric, capacităţile perceptive, memoria3.

Vârsta. Fără a se stabili cu precizie o relaţie între creativitate şi vârsta fiecărei persoane, cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii sunt mai creatori între 25 şi 45 ani, acest lucru depinzând şi de domenii: acolo unde se cere mai multă imaginaţie decât experienţă, maximul creaţiilor se află la o vârstă de 25-35 ani, iar acolo unde experienţa este importantă (de exem-plu, în conducere), maximul creaţiilor este între 35 şi 45 de ani.

Starea de sănătate, nivelul de relaxare şi stresul sunt, de asemenea, factori ce vor influenţa creativitatea şi îndeosebi creativitatea managerială.

B. Factorii intelectuali - inteligenţa generală, gândirea divergentă

(fluenţă, flexibilitate, originalitate), sensibilitatea la diferite probleme, apti-tudinea de a redefini (restructura, transforma, schimba funcţia unui obiect), aptitudinea de a abstractiza, de a sintetiza, organizarea coerentă, gândirea convergentă, memoria, aptitudinile intelectuale specifice.

Insuficienţele intelectuale acumulate în copilărie sunt în mare parte irecuperabile, fapt demonstrat de altfel şi de copiii care au fost crescuţi de animale şi care nu s-au mai putut dezvolta apoi normal.

Inteligenţa este determinată nu numai genetic şi, parţial, printr-o ali-mentaţie adecvată (cantitativ şi bogată în proteine animale), ci şi printr-o educaţie şi instruire diferenţiată pe vârste, dar mai ales corelată cu coefici-entul de inteligenţă al copilului şi mai târziu al adultului.

Pentru realizarea unor performanţe creative superioare este necesar un nivel minim de inteligenţă care variază în funcţie de domeniul de activitate, dar un coeficient de inteligenţă mai ridicat nu garantează o creştere co-

3 V. V. Feier, Creativitate şi creativitate managerială, Editura Expert, Bucureşti, 1995,

p. 58

Resursele umane şi creativitatea respunzătoare a creativităţii4.

Creierul uman este instruibil, are posibilitatea învăţării, dar o memorie mecanică foarte bună este cel mai adesea nefavorabilă creativităţii. Or, tocmai acest tip de memorie este cel mai adesea dezvoltat în şcoli - cel puţin în învăţământul românesc -, chiar dacă însuşi Mihai Eminescu, în "Timpul" din 25 octombrie 1878 atrăgea atenţia că: "memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol".

C. Factorii nonintelectuali de personalitate - aptitudinile

nonintelectuale (a cânta, a desena), motivaţia interioară, atitudinea faţă de muncă, curajul, perseverenţa, temperamentul, trăsăturile de caracter (atitudinea faţă de greutăţi), nonconformismul sunt cei mai analizaţi.

Motivaţia interioară reprezintă dorinţa şi plăcerea individului de a investiga, căuta, dorinţă ce se poate reduce în timp, într-un mediu ostil. Uneori înţeleasă greşit de cei din jur ca "dorinţă de afirmare" (de parvenire), face ca rezistenţa mediului să crească şi să descurajeze pe creator.

Atitudinea faţă de muncă: pe lângă capacităţile înnăscute (genetice) sunt necesare şi cele dobândite printr-o muncă tenace ce-i caracterizează pe creatori. Ei nu trebuie să fie însă încărcaţi cu sarcini rutiniere.

Perseverenţa sau tăria de a nu renunţa uşor se educă în timp, dar nu trebuie să ducă la izolări de colectiv sau îmbolnăviri.

Temperamentul are o bază ereditară şi se exprimă prin comporta-ment. Rezistenţa generală la solicitări neuropsihice, mobilitatea adaptivă, încordarea sau relaxarea afectivă, impulsivitatea, explozivitatea sau echili-brul psihic, stăpânirea de sine etc. imprimă activităţii creatoare o formă spe-cifică de manifestare.

Nu se poate afirma că există un anumit tip temperamental ce favori-zează creativitatea, ci că pentru anumite domenii sunt mai frecvente anumite tipuri temperamentale. Acelaşi tip de temperament poate determina caractere diferite în funcţie de condiţiile de mediu.

Caracterul creatorilor este adesea caracterizat prin conştiinciozitate, abnegaţie, cinste, corectitudine, spirit de întrajutorare, optimism etc., tră-sături formate cel mai adesea în procesul integrării persoanei într-un sistem de relaţii sociale.

În unele cazuri însă, reuşita unui mare creator a depins tocmai de ceea ce astăzi numim defecte de caracter.

4 Al. Roşca, Creativitate generală şi specifică, Bucureşti, Editura Academica, 1981, p. 51


Un factor deosebit este considerat a fi şi idealul creatorilor de a crea bunuri folositoare omenirii, ideal ce i-a ajutat pe unii creatori să treacă prin condiţii grele de viaţă, peste carenţe privind sănătatea, făcând uneori sacrifi-cii enorme.

14.2.1.2 Factorii de mediu Se spune adesea că fiecare mediu are creativitatea pe care o merită.

Toţi cercetătorii în domeniu recunosc importanţa creării unui mediu creativ, stimulator pentru producerea ideilor noi.

Mediul este înţeles ca un element activ format din tot ce înconjoară subiectul creator. De cele mai multe ori este luat în consideraţie numai mediul social, dat fiind faptul că ştiinţa este un produs social si un cercetător depinde întotdeauna de alţi cercetători.

Mediul cultural: tradiţiile culturale, prejudecăţile şi obiceiurile seme-nilor, operele înaintaşilor, starea de spirit intelectuală, judecăţile apreciative, atitudinile şi modul de comportare al celor din jur vor influenţa întotdeauna creativitatea.

Creativitatea porneşte întotdeauna de la cunoştinţele existente, valorificându-le sau criticându-le,

Familia, în primii ani de viaţă ai copilului - prin hrană, educaţie, echilibru - poate favoriza sau nu creaţia. Ea este cea care poate încuraja independenţa intelectuală şi dezbaterea de idei fără să impună o disciplină exagerată. Ponderea mare a creatorilor a provenit din familiile cu o situaţie economică medie sau puţin peste medie. Şi pentru adulţi familia reprezintă un factor de mediu cu mari influenţe, oferindu-le posibilitatea să-şi refacă forţele, să gândească în linişte, să poarte discuţii, să primească sugestii, să fie încurajaţi etc. (se uită adesea că rezultatul creativ al soţului se datorează în mare parte şi soţiei).

Şcoala de toate gradele influenţează formarea, dezvoltarea si afirma-rea persoanelor creatoare (secretul japonez are la bază o mare cifră de şco-larizare). Aşa cum aminteam, şcoala poate influenţa negativ creativitatea prin exagerarea rolului memoriei. Prin cursuri, dezbateri interactive cu discuţii asupra unor probleme nerezolvate încă, prin provocarea spiritului critic, se poate stimula potenţialul creativ al viitorilor creatori (şi nu oferindu-se soluţii din start sau impunând propria opinie).

Alţi factori de mediu: stimularea morală, colectivele de muncă, recu-noaşterea şi aprecierea, stimularea competiţiei, stimularea materială.


14.2.2 Premisele creativităţii în organizaţie Din analiza cercetărilor teoretice, dar şi din experienţele practicii în

întreprinderi, rezultă că premisele creativităţii la nivelul organizaţiei pot fi divizate în trei:

A. Calitatea selecţiei resurselor umane; B. Premisele social-economice; C. Premisele organizatorice.

A. Calitatea selecţiei resurselor umane este o premisă în realizarea

nivelului dorit de creativitate în organizaţie, în măsura în care în momentul analizei şi descrierii posturilor se va ţine cont de factorii (descrişi anterior) care influenţează creativitatea şi vor fi selectate persoanele ce corespund cel mai bine cerinţelor posturilor.

De regulă, în procesul de selecţie se ţine cont de îndeplinirea (de către candidat) a celor patru criterii ale potenţialului creativ (fluiditate/flexibili-tate, originalitate/elaborare), dar şi de alte caracteristici personale5 (rezul-tante ale aceloraşi factori) cum sunt:

• curiozitatea, cultura în general, ştiinţifică şi artistică; • deschiderea către lume şi către ceilalţi; • simţul observării; • echilibrul psihosomatic; • aptitudinile relaţionale; • respectarea şi valorificarea diferenţelor (a ceea ce este diferit); • toleranţa faţă de ambiguităţi şi de inconsistenţe; • simţul umorului şi autoironiei;' • judecata, independenţa; • relativă sensibilitate faţă de puterile stabilite; • utilizarea tuturor simţurilor, inclusiv al şaselea. Există şi creatori ce nu au nici un simţ al umorului, sunt sensibili la

lucrurile pompoase şi la onoruri, sunt intoleranţi până la limita excluderii şi au o sănătate deficitară, numai că ponderea lor este mai redusă.

Selectând o persoană care să corespundă cerinţelor postului şi din punct de vedere al creativităţii, şansele de atingere a obiectivelor cresc considerabil.

5 Hubert Jaoui, La créativité, Editura Morisset, Paris, 1995, p. 28


B. Premisele social economice Necesitatea creativităţii este adesea rezultanta forţelor ce acţionează

pentru schimbare: • progresul tehnic (tehnologia avansată); • presiunea concurenţei (alinierea, depăşirea); • uzura morală accelerată a produselor (produse competitive); • schimbările majore privind forţa de muncă (forţa de muncă perfec-

ţionată pe măsură). La nivelul organizaţiei, munca de creaţie este mai puţin de tip indivi-

dual; cel mai adesea ea se desfăşoară în grupuri, cercuri, colective (grupul de creaţie s-a dovedit superior creaţiei individuale în multe domenii, îndeo-sebi în cel al managementului).

Cadrul social existent în întreprindere, alături de condiţiile economice ale acesteia, este punctul de plecare ce va condiţiona desfăşurarea activităţii creative a personalului.

Pentru obiective tactice putem reuşi singuri, pe când pentru obiective strategice recurgerea la grup este o resursă de care, dacă ne privăm, facem o mare greşeală.

C. Premisele organizatorice Nici un grup uman nu poate supravieţui fără leadership. Pe de altă

parte, democraţia totală este un mit, o utopie. Desigur, de mult timp, experţii au propus modelul managementului participativ, dar acest model este limitat la elita (cadrele) din conducere. O pistă promiţătoare, pe care experţii au studiat-o în câteva întreprinderi-pilot, ar putea fi aceea a managementului contributiv6. Schema sa este simplă şi clară: "Eu sunt şeful, directorul, şi nu am nici o intenţie să scap de responsabilităţile mele, nici să renunţ la puterea mea de decizie. Deci vă spun, ideile voastre mă interesează. Observaţiile voastre, analizele, criticile, propunerile, vă invit, vă provoc chiar să mi le prezentaţi pentru a beneficia de ele. Eu mă angajez formal să ascult cu atenţie şi respect. Numai tăcerea şi absenţa mă pot indispune. De îndată ce voi avea multiplele voastre contribuţii, mă angajez să le evaluez cu grijă, să le clasific şi să fac o sinteză. Această muncă îmi va permite să am cea mai bună decizie posibilă. Mă angajez să v-o explic." Sigur, acest sistem nu este o soluţie universală, dar în mod sigur nu este nici o utopie, cu condiţia să fie însoţit de aplicarea principiului ajutător care stipulează că toate problemele trebuie să fie întâi analizate şi rezolvate de persoana care are res-

6 Idem , p. 54

Resursele umane şi creativitatea ponsabilitatea de a le rezolva. Numai dacă ea nu reuşeşte le poate transmite nivelului imediat superior sau să facă apel la un expert.

Coordonarea acestui proces de creaţie, buna lui desfăşurare depind de îndeplinirea condiţiilor.

14.2.3 Condiţiile desfăşurării unei activităţi creative Creativitatea nu reprezintă un scop în sine; fără o aplicabilitate

practică ea nu are sens. Mediul propice este acela unde există sentimentul că situaţia actuală este nesatisfăcătoare şi că este necesară o ameliorare. În acest caz, trebuie acceptaţi toţi cei ce pot contribui la schimbare. Nu poate fi exclus nici un domeniu de inovare, nici un nivel. Trebuie, de asemenea, ca obiectivele să fie realiste.

14.2.3.1 Creativitatea şi comunicarea Una dintre condiţiile desfăşurării unei activităţi creative, eficiente este

realizarea unei bune comunicări. O comunicare anostă şi superfluă plicti-seşte şi demobilizează. Inovatorul eficient este deci, prin definiţie, un comu-nicator de prim ordin. Comunicatorul eficient face apel fără încetare la resursele de creativitate individuale şi colective pentru eliberarea energiilor tuturor şi focalizarea către obiectivele comune de succes.

Înainte de elaborarea unei strategii de comunicare este indispensabilă apropierea de creativitate pentru a explora aşteptările, aspiraţiile şi re-prezentările (listele mentale) ale părţilor prezente: conducerea şi personalul. "Este ceea ce noi avem de comunicat, ceea ce ceilalţi au înţeles?". Este im-portant deci de cunoscut perfect termenul, înainte de a elabora planurile.

Coordonarea planului de comunicare trebuie să implice direct condu-cerea. Sesiunile creative sunt deci necesare pentru a transmite concluziile explorării şi a stabili clar care sunt aşteptările, obiectivele şi mijloacele.

Punerea în aplicare a acţiunilor prevăzute în plan presupune, de ase-menea, o creativitate colectivă; comunicarea nu poate fi redusă la un simplu schimb de informaţii. Adevărata sa finalitate este de a acţiona asupra comportamentelor, de a obţine implicarea maximă a fiecăruia şi armoniza-rea eforturilor. Limitarea personalului la rolul de executant duce, în mod fatal, la mediocritate şi la eşec. În viitor, executantului îi vor fi date mijloacele concrete şi operaţionale de a participa la elaborarea de soluţii în ceea ce priveşte căile ce vor trebui urmate.

Câteva exemple de intervenţii creative pot fi:


• crearea de produse alimentare, automobile, cosmetice, bănci, asi-gurări, turism, informatică, chimie;

• crearea de mărci şi spoturi; • explorarea pieţelor şi a segmentelor; • cercetările poziţiilor şi axelor de comunicare; • studii de imagine; • cercetările asupra climatului intern şi motivaţiilor personalului; • conducerea proiectelor întreprinderilor; • elaborarea planurilor de comunicare; • cercetările prospective şi strategia întreprinderii.

14.2.3.2 Motivarea Motivaţiile de a crea sunt de trei tipuri; • Nevoia - "necessity is the mother of invention": multe maşini şi

produse au fost create pentru a satisface unele nevoi ale maselor sau ale unui segment mai restrâns;

• Dorinţa: totul este bine, nimeni nu mi-a cerut nimic. Eu creez pen-tru că doresc, pentru că dacă nu exprim "forţa arcului ţinut întins" (definiţia pe care Nietzsche o dă geniului), îmi asum riscul unei im-plozii;

• Contractul: eu caut, şi uneori găsesc, pentru că sunt plătit să fac aceasta.

Este evident că două din aceste motivaţii sau toate trei se pot combi-na. Ele întâlnesc adesea multe piedici. Gary Becker constata că: controversa dintre cei care susţin că majoritatea invenţiilor apar datorită dorinţei fun-damentale de "a cunoaşte" şi cei care susţin că apar datorită şanselor unor premii în bani este semnificativă mai ales astăzi, când se pune accentul pe investiţii sistematice în cercetare şi dezvoltare.

În literatura de specialitate se pune adesea întrebarea "Recunoaştere sau recompense?"7 şi sunt analizate inconvenientele recompenselor finan-ciare, dar şi cui şi cum exprimăm recunoaşterea.

Acordarea unei recompense financiare autorului ideii pare logică la prima vedere, în fapt, împart întreprinderile beneficiile lor cu creatorii pentru a încuraja şi alţi angajaţi să creeze? Cel mai adesea, valoarea recompensei este determinată în funcţie de idee. Formula cea mai utilizată

7 R. McDermoff, R. Mikulak, M. Beauregard, Développer l'initiative et la créativité du

personnel, Editura Dunod, Paris, 1996

Resursele umane şi creativitatea este aceea de a atribui autorului ideii 20% din economiile realizate în primul an, unele întreprinderi prelungind termenul în al doilea an sau chiar pe un timp mai lung.

Inconvenientele recompenselor financiare sunt însă multiple: • multe ameliorări propuse sunt dificil de evaluat (ameliorarea securităţii

condiţiilor de muncă ce duce la reducerea durerii de mijloc). Astfel, pentru ideile care sunt dificil de măsurat în termeni ai economiilor directe, angajaţii vor primi o sumă forfetară (în S.U.A. - între 50 şi 100 de dolari, de exemplu), în acest caz, poate că angajatul ar fi preferat o recompensă intangibilă decât o sumă simbolică de 50 de dolari care nu compensează echitabil ideea emisă;

• angajaţii vor căuta idei "rentabile" şi se va renunţa treptat la micile idei foarte necesare şi utile întreprinderilor şi care vin mai uşor decât "marile idei";

• înainte de a trece la un astfel de sistem al recompenselor financiare, întreprinderea trebuie să se întrebe cât timp va putea oferi aceste recompense, încercaţi să întrerupeţi în mod brutal un astfel de sistem şi veţi vedea că nu o să mai primiţi nici o idee, angajaţii vă vor spune că ideile lor nu sunt gratuite;

• întreprinderea, pentru a se putea proteja financiar, va face o estimare foarte conservatoare a economiilor. Salariatul va ignora costul punerii în aplicare a ideii, va supraestima economia şi, de aici, conflictul;

• sistemul de sugestii bazat pe recompense financiare va descuraja munca în grup. Ce interes poate avea un salariat de a finaliza o idee împreună cu alte persoane, ştiind că va împărţi şi recompensa cu ele?

Pentru eliminarea acestor inconveniente a fost elaborat un sistem "kaizen" - un termen japonez ce desemnează micile ameliorări continue, ajutându-se unii pe alţii - acesta creând un mediu de ameliorare continuă şi încurajând ideile şi participarea tuturor angajaţilor.

14.2.3.3 Educarea şi formarea Aristotel evidenţia faptul că pentru creaţie sunt necesare atât daruri fi-

reşti, înnăscute (Platon), cât si dobândite - învăţătură, meşteşug - (Democrit)8.

Nu există creaţie fără competenţă şi fără acumulare de experienţă. De

8 Vasile Virgil Feier, op. cit., p. 18

Managementul resurselor umane asemenea, nu există invenţie fără ştiinţă şi "savoir-faire", cu condiţia ca competenţa să fie dublată şi de îndrăzneală.

În cadrul congresului AIF (Asociaţia Italiană a Formatorilor), Michel Crozier a avut o contribuţie asupra tezei "Formarea în contextul societăţii postindustriale faţă în faţă cu intelectualizarea şi creativitatea muncii".

Din expunerea sa se pot reţine patru aspecte: • perimarea cunoştinţelor; • dezvoltarea complexităţii; • mişcarea către libertate, însoţită în final de descoperirea că, pentru

majoritatea dintre noi, fricile noastre sunt pur imaginare; • descoperirea incapacităţii relative de atingere a culmilor economi-

ce şi politice a condus societatea către un progres garantat. Faţă de aceste constatări, Crozier propune: "ca să ne dezvoltăm în

ceea ce priveşte adaptarea şi creaţia este necesară participarea, un efort cooperativ".

Această propunere, paradoxală în gura unei persoane atât de impor-tante, apare ca un manifest în favoarea creativităţii.

De fapt, formatorul care refuză de a fi un simplu instructor (rol pe care îl poate îndeplini şi un pedagog la un cost mult mai redus) trebuie să îndeplinească patru funcţii principale:

• antrenarea şi dezvoltarea flexibilităţii mentale, ceea ce implică revigorarea încrederii în sine: rigiditatea nu vine decât de la condiţionare şi rutină, fiind provocată şi de frica de nou, precum şi de lipsa de independenţă;

• a învăţa cum să înveţi ajută pe fiecare să descopere propria stra-tegie de învăţare şi mijloacele de optimizare;

• consolidarea credinţei că învăţarea permanentă este o condiţie ne-cesară a creşterii şi dezvoltării personalului şi se poate realiza fără suferinţă;

• instalarea formării în bucla sistemică a învăţării organizate (learning organization) presupune a o face unul din punctele cardinale ale strategiei întreprinderii (private, publice, administrative, colectivităţii).

Asumarea acestor patru misiuni declanşează forţat ceea ce numim astăzi formare, dar şi sistemul însuşi de educaţie naţională, încă centrat as-tăzi pe transmiterea şi controlul cunoştinţelor, livrând topuri de hârtie, deci vanitatea este etalată tot mai evident. "Faptul că posed o diplomă nu pro-bează decât un lucru", scrie un expert american, "acela că am fost capabil de a reuşi la examenul ce condiţiona eliberarea acestei diplome".

Stimularea curiozităţii în toate direcţiile, neîncercând ca toţi cei ce se

Resursele umane şi creativitatea pregătesc să se conformeze stilului lor de a învăţa, stilul profesorului, des-chiderea şcolii către viaţă, integrându-se fără a condamna în mediul tineri-lor, ajutându-se de multimedia cu discernământ, a fi mereu inventiv în ma-niera de animare a clasei, iată o serie de acţiuni stimulante ce ar putea duce la evitarea grelelor cheltuieli de a fi psihosomatici şi care pot reda formato-rului o nouă tinereţe şi statutului său social o valorizare mai necesară ca niciodată.

Dar, de asemenea, formarea şi educarea trebuie urgent să fie privite ca nişte motoare esenţiale ale dezvoltării economice. Iar creaţia este rezultatul învăţării permanente. Peter Druker spunea că inovaţia poate fi reprezentată ca o disciplină, poate fi învăţată, poate fi practicată.

14.2.3.4 Condiţii organizatorice Toţi creatorii au o metodă, o cale de inovare pe care o urmează fidel,

inconştient sau conştient. Această metodă se caracterizează printr-un prin-cipiu de bază, recurgerea la diferite logici descoperite şi la secvenţa a trei momente principale (înainte, în timpul şi după creaţie).

Înainte (selecţia şi definirea problemei); O capcană mortală este aceea de a porni impetuos către căutarea de

soluţii înainte de a defini precis subiectul de tratat şi de a avea foarte clar definite obiectivele. Este necesar să înţelegem două etape:

• o etapă de percepţie ce serveşte la a primi maximul de elemente (informare, documentare);

• o etapă de analiză creativă destinată destructurării şi apoi restruc-turării problematicii, astfel încât să fie identificate punctele critice asupra cărora trebuie acţionat cu prioritate; alegerea metodei de creativitate.

În timpul (creaţia): Este inima proceselor, momentul în care se formează puţin câte puţin

răspunsul, ia naştere creaţia. Acesta este momentul în care recurgerea la logicile nedeductive va fi crucială. Acesta este momentul în care apropierea de persoane foarte diferite de noi înşine, cu care stabilim o colaborare in duo sau în grup, poate să se dovedească foarte utilă.

În inima procesului de creare de idei se situează gândirea magică. Ideea magică este o soluţie precisă şi încântătoare la problema pusă, cu o mică limită: pentru motive diverse (tehnice, financiare, juridice, morale, co-merciale etc.) ea este irealizabilă. Pornind de la ideea fantastică şi imposibi-lă, va trebui imaginat cum se poate traduce aceasta în idee creativă, adică originală, interesantă şi realizabilă.


Romanele lui Jules Verne, desenele lui Leonardo, povestirile science-fiction sunt pline de idei magice, dar unele fac parte astăzi din universul fa-miliar ca: televiziunea, submarinul, elicopterul, iar altele sunt obiecte dese-nate în "catalogul obiectelor de negăsit" al lui Carelman.

După (alegerea soluţiei şi implementarea ei): Producţia de idei a fost bogată, calitativ şi cantitativ. Ne rămâne să

selectăm, ierarhizăm, alegem şi să acţionăm. Este, fără îndoială, momentul cel mai delicat, din mai multe motive:

• tristeţea de a trebui ales, deci de a renunţa la soluţiile ce nu vor fi reţinute;

• teama de a greşi, de asumare a unui risc greşit calculat; • instinctul de conservare, probabilitatea unui inconfort provizoriu,

determinat de inovare, asupra altora şi asupra noastră; • dificultatea înţelegerii unei idei cu adevărat noi. Piaget, cu ajutorul unor descoperiri recente ale psihologiei cunoaşte-

rii, explică acest paradox: noi nu putem înţelege ceea ce nu suntem pregătiţi să înţelegem, de unde o rezistenţă naturală, neurofiziologică la perceperea şi acceptarea noutăţii. De unde, importanţa acestei etape de trecere la actul în sine, de a utiliza instrucţiunile creative pentru a integra din plin ideea nouă şi pentru a declanşa şi depăşi numeroase riscuri de autosabotaj pe care le punem în mişcare automat pentru a ne împiedica reuşita; o parte din noi vrea succesul întreprinderii noastre, iar o altă parte vrea să ne "protejeze" de consecinţele succesului.

Tehnologia creaţiei este în linii mari generală, metodele de creativitate vom vedea că sunt diverse şi vor fi selectate de fiecare creator sau grup de creaţie, în funcţie de subiectul de tratat şi obiectivele lor. Metodele nu vin să înlocuiască creativitatea individuală, ci să ajute, să amplifice puterea creativă naturală individuală.

Calităţile unui creator ar putea fi schematizate9 ca în figura 14.2. El poate fi creator individual sau poate face parte dintr-un grup.

9 Pierre Lebel, op. cit., p. 27


Figura 14.2 Caracteristicile unui creator

Grupul de creativitate este adesea luat ca exemplu în cadrul analizei metodelor de creativitate; el este un ansamblu limitat (6-8 persoane) ce cunosc şi respectă regulile de creativitate. Ele sunt dispuse să producă idei asupra unui subiect, căutând să ofere opinii diferite, prin schimburi de idei necenzurate, pentru a servi ulterior la elaborarea de propuneri în concor-danţă cu obiectivele propuse. Recurgerea la un anumit grup este utilă în etapele analizei şi producţiei, în particular în fazele divergente când susţi-nerea celorlalţi incită la o mare îndrăzneală şi productivitate.

În etapa selectării (în aplicaţia sa), dacă decizia de luat se referă la mai multe persoane sau mai multe funcţii, este de dorit să fie implicaţi re-prezentanţii săi în pregătirea alegerii. Aceasta va uşura aplicarea concluzii-lor, schimbarea va fi mai uşor acceptată dacă am participat la definirea ei; o inovare este mai bine primită dacă am fost într-un fel sau altul la baza ei.

Rolul animatorului: Este capital, chiar şi în grupurile foarte antrenate. Dirijorul întru-un

"jazz bând" dă tempo-ul, indică prima linie melodică, simte momentul lansării soliştilor, ascultă în permanenţă dispoziţiile şi vibraţiile grupului, pentru a simula exprimarea armonioasă a ideilor, pentru a favoriza sistematic fructuozitatea crescândă. Are, de asemenea, misiunea de a face respectate, simplu, dar ferm, regulile jocului.

Limitele grupului: Grupul este o pârghie de demultiplicare; el nu trebuie să devină o

proteză, nici o condiţionare în afara căreia creativitatea individuală să se re-găsească micşorată.

Riscul există. Este deci crucial de a se dedica, în mod regulat, practi-cii personale a tehnicilor creative şi mai ales revigorării încrederii în propria

Managementul resurselor umane capacitate de analiză a problemelor şi găsirii de răspunsuri novatoare, în propria sa putere de transformare pozitivă a realităţii.

Avem nevoie de a fi creatori tot timpul. Pentru optimizarea creativităţii, în spiritul celor prezentate, ar trebui

respectate o serie de reguli10: • cunoaşterea implicării persoanelor şi aptitudinilor lor de a crea, pe

lângă aportul competenţei lor; • cunoaşterea ameliorărilor ce se cer introduse prin inovare, stabili-

rea obiectivelor; • păstrarea realismului în inovare - să nu se depăşească nivelul re-

alizabil; • a fi asigurat că produsul creaţiei va fi exploatabil; • crearea atât cât este oportun, fără a se rămâne în urmă, dar nici

anticipând mult nevoile. Pornind de la premisele enunţate, pentru a stimula creativitatea, con-

ducerea organizaţiei ar putea lua următoarele măsuri: • să creeze un bun climat de comunicare atât internă (propriul per-

sonal, compartimentul de marketing, compartimentul de cercetare-dezvoltare), cât şi externă (inventatori, instituţii de cercetare, centre de creativitate), pornind de la principiul că "toţi oamenii posedă potenţial creativ";

• să creeze un bun sistem de motivare (un exemplu poate fi sistemul "kaizen");

• să descopere, recruteze şi selecteze persoane care să corespundă şi cerinţelor legate de creativitate;

• să asigure formarea şi perfecţionarea permanentă a personalului (cu un pas înaintea progresului tehnic);

• să asigure condiţii pentru o mai bună desfăşurare a muncii în grup, printr-un management adecvat (de exemplu, managementul contributiv);

• să creeze cadrul organizatoric favorabil creativităţii (de exemplu, cutia de idei), precum şi echipe de creativitate temporare sau per-manente, cum ar fi cercurile de calitate;

• să se asigure că sunt folosite cele mai adecvate metode de stimulare a creativităţii.

10 Idem., p. 23


14.3 Metode de stimulare a creativităţii reativitatea nu este niciodată o operaţie sălbatică, impulsivă, impro-vizată. Creativitatea face parte din cadrul obiectivelor de ameliorare şi se practică cu metodă. Pentru a beneficia din plin de metodele de creativitate, există două condiţii: a fi creativ prin fire (în mod natural) şi a stăpâni (a cunoaşte şi a şti a aplica) metodele.

Schema generală a procesului de creativitate poate fi reprezentată ca în figura 14.3.

Figura 14.3 Schema generală a procesului de creativitate Alegerea unei metode depinde de tipul problemei şi grupului, dar şi

de elemente ce ţin de metoda în sine (facilitate, rapiditate şi divergenţă)11, aşa cum este prezentat în figura 14.4.

11 Idem,, p. 14 12 H. Jaoui, op. cit., p. 38

C


Figura 14.4 Elementele ce influenţează alegerea unei metode de creativitate Plauzibilitatea unei descoperiri va fi mai ridicată dacă noi găsim un

număr mai mare de drumuri folosind logici diferite. De unde, definirea metodei creative ca multilogică.

14.3.1 Logici asociative Freud şi suprarealiştii au arătat că nici o asociere nu este întâmplă-

toare12. Libera asociere este unul dintre mecanismele cele mai simple ale invenţiei. Ea nu ia naştere decât dacă reuşim să ne eliberăm spiritul de condiţionările educative şi să ne antrenăm într-un proces necenzurat de eliberare a ideilor. Pentru aceasta este necesară respectarea celor patru reguli ale desfăşurării libere.

Aceste reguli au fost instituite de Alex Osborne, cel care a creat brainstormingul.

Brainstormingul (furtuna de idei) este tipul vechi de tehnică asocia-tivă. Osborne era preşedintele agenţiei de publicitate new-yorkeze B.B.D.O. El a constatat că, în cadrul reuniunilor pentru căutarea de idei, mare parte din timp şi energie se pierdea în critica destructivă a ideilor altora. "Ilumina-rea" sa a constat în introducerea judecăţii separate, emiterea de idei fiind despărţită de critică (de analiza ideilor) în două părţi.

Pentru prima parte, el a introdus patru reguli obligatorii: 1. Este interzis să interzici. Evaluarea negativă şi pozitivă a ideilor

este interzisă. Autocenzura este suprimată. 2. Ideile cele mai bizare sunt primite cu entuziasm. 3. Cantitatea este privilegiată în raport cu calitatea.


4. Asocierea de idei va fi practicată sistematic şi fără limite: fiecare propunere a cuiva este o locomotivă la care toţi ceilalţi pot ataşa vagoanele lor.

La această primă parte participă şase sau şapte persoane informate în prealabil despre tema cercetată şi se desfăşoară într-o ambianţă de exu-beranţă şi bună dispoziţie (într-un interval de cel mult o oră).

În a doua parte, grupul include sau se reduce la acele persoane direct implicate în problemă şi constă într-un examen metodologic şi riguros al listei ce cuprinde 50-100 de idei generate.

Trierea conduce la reţinerea celor mai pertinente, reţinând însă şi pe cele mai originale pentru a le dezvolta şi aprofunda.

Limitele şi disfuncţionalităţile brainstormingului: • Aplicarea celor patru reguli este dificilă, eliberarea şi descătuşarea

liberă a imaginaţiei nu se obţin printr-o simplă decizie voluntară. Abţinerea de la orice judecată a ideilor celorlalţi, în culturile noastre dominate de un spirit critic, este o atitudine dificil de integrat. Gândirea bizară si ideile ciudate nu sunt la îndemâna unor persoane pe care şcoala le-a învăţat să "învârtă de şapte ori limba în gură" înainte de a se exprima (de a gândi de şapte ori şi a spune o dată). A asculta pe celălalt cu deschidere, pentru a trece de la jocul individual la cel în echipă, vine în contradicţie profundă cu valorile individualismului ce caracterizează societăţile latine.

• A doua parte este uşor să se transforme într-un masacru, o furtună de critici, ce trebuie însă să valorifice eforturile susţinute din prima parte, să recupereze şi să transforme, iar în final să găsească o cale de a prezenta noile idei, astfel încât ele sa fie acceptate de un public adeseori rezistent (reticent).

• Aparenta uşurinţă a tehnicii este greşită; sunt necesare persoane care, pe lângă flexibilitate şi fluiditatea naturală, trebuie să aibă experienţa unor practici colective a logicilor inventării.

Cu toate aceste dificultăţi întâmpinate, brainstormingul s-a dezvoltat foarte mult în practica mondială, fiind indicat în probleme ce solicită găsirea unor idei noi, cum ar fi: conducerea întreprinderilor, restructurarea produc-ţiei, activităţile comerciale etc.

Au fost realizate şi o serie de tehnici derivate ale brainstormingului, cum ar fi:

• tehnica Little a lui Gordon, în care nimeni nu cunoaşte natura exactă a problemei în discuţie; grupul se întâlneşte de mai multe ori şi şedinţa durează mai mult;

• tehnica "ochiului proaspăt", caz în care participanţii au puţină experienţă, pentru a fi eliminată rutina;

• tehnica "cercetării organizate", în care problema este divizată şi


analizată fiecare parte pe rând. Aceste tehnici au la bază aceleaşi reguli ca şi brainstormingul.

Tehnicile asociative au la bază tehnica brainstormingului îmbunătăţită prin utilizarea unei liste de verificare, cuprinzând enumerări de verbe sti-mulatoare ca Ajuta/Suprima/Diviza/Multiplica/Inversa/Ascunde etc. Putem, de asemenea, practica asocieri forţate. Se procedează astfel:

• stabilim mai întâi o listă cu 12 asociaţii libere, pornind de la un cuvânt-cheie al problemei;

• luăm apoi cuvinte la întâmplare şi verificăm ca ele să fie departe de tema originală;

• procedăm apoi la bisociaţii linie cu linie, vrând să obţinem soluţii neaşteptate.

Exemplu: teatru încălţăminte actori şireturi punere în scenă cremă de ghete afiş cizmar rezervare teneşi fotolii sport Moliere Magic Johnson Prima bisociere poate sugera ideea unei intercalări informatice, o re-

ţea punând în relaţie ansamblul actorilor reperaţi după C.V. şi puşi în scenă şi alta responsabilă cu selectarea actorilor.

A treia bisociere duce la naşterea ideii de combinare a titlului unei piese cu o profesiune: de exemplu, publicitatea la "Bucătărie şi dependinţe" ar putea să se repercuteze asupra tuturor fabricanţilor de bucătării.

A şasea bisociere poate incita medicii să prescrie pacienţilor anumite piese cu efect terapeutic etc.

Tehnicile asociative se utilizează îndeosebi în perfecţionarea unor produse, precum şi în organizarea muncii în întreprinderi.

14.3.2 Logici analogice Ele sunt, de asemenea, foarte vechi şi esenţiale în înţelegere şi învă-

ţare: tendinţa noastră naturală este aceea de a raporta întreaga realitate nouă la o realitate deja cunoscută.

Pentru a inventa, trebuie inversat acest demers şi - cum propun Gordon şi Prince, inventatorii metodei "sinecticii" - "a privi lucrurile cunos-cute (familiare) ca şi cum ar fi străine". Cuvântul sinectic a luat fiinţă din ră-

Resursele umane şi creativitatea dăcini greceşti ce semnifică "a pune în ansamblu (împreună) lucruri etero-gene". Metoda distinge patru tipuri de analogii:

a) analogia directă: înlocuieşte obiectul problematic cu un obiect analogic. De exemplu: responsabilul cu formarea personalului cu un agricultor care munceşte înainte de a semăna; interiorul unei maşini cu un uter protector;

b) analogia simbolică: înlocuieşte obiectul cu o imagine. De exem-plu: relaţia client-furnizor cu un contract de căsătorie; patriotismul cu un drapel; laptele cu puritatea candidă;

c) analogia funcţională: se bazează pe relaţia dintre două obiecte – A este pentru B ceea ce X este pentru Y. De exemplu, un bun şef este pentru colaboratorul său ca: mângâierea pentru obraz, busola pentru navigator, soarele pentru plantă, îngrăşământul pentru pământ;

d) analogia fantastică: se substituie magia realului. Se transpune problema într-un univers feeric unde totul este posibil, inclusiv absurdul. De exemplu: în acest oraş ideal, automobilele au antena care le ghidează către fluxul mai puţin aglomerat şi către parcările disponibile, unde ele îşi diminuează volumul pentru a putea fi aranjate pe etajere;

e) putem include şi analogia personală, în care subiectul se pune în locul obiectului.

Metodele analogice pot fi folosite cu anumite rezerve, pentru a evita exagerările în toate domeniile cunoaşterii umane, inclusiv în economie.

14.3.3 Logici combinatorii (matriceale) Concasajul este metoda prin care problema este divizată în elemen-

tele sale componente. Fiecare componentă este mărită, micşorată, înlocuită, supusă la numeroase întrebări, în final recompunând ansamblul şi verificând noutatea şi utilitatea acestuia.

Se utilizează, în special, pentru perfecţionarea produselor existente, inclusiv în conducerea resurselor umane.

Alchimiştii şi, mai recent, informaticienii au redat viaţa şi vigoarea lo-gicilor combinatorii prin subterfugiul matricelor descoperirii, îmbinarea diferită a unor tehnici, procedee, cunoştinţe.

Tabloul de clasare a elementelor chimice al lui Leontieff este o exce-lentă ilustrare: altă punere în ordine logică şi funcţională a elementelor cu-noscute în epocă, aceste matrice lasă casete libere pentru elemente la care proprietăţile au fost precis descrise, dar nu au fost încă reperate materiali-ceşte.

Astăzi toate au fost efectiv identificate, dar unele nu există decât pe

Managementul resurselor umane alte planete.

Fritz Zwicky, inventatorul analizei morfologice - metodă matriceală foarte utilizată de NASA şi Aerospaţiale - printre altele a descoperit şi de-scris "les quasars" (astrele cele mai depărtate observate până acum), înainte ca acest lucru să fie posibil cu ajutorul telescopului.

14.3.4 Logici bazate pe vise Numeroşi inventatori şi operatori, de la chimistul Kekule la Alfred

Hitchcock, trecând pe lângă matematicianul Poincare, îi putem reţine ca martori ai puterii viselor, în particular în etapa finală a descoperirilor.

Elveţianul Robert Desoilles, psihanalist dizident, a fondat metoda sa "Vis-Trezit-Dirijat" pe o observaţie în somn: "inhibarea centrilor corticali şi dispariţia momentană a legăturilor temporare, care condiţionează gândirea logică şi modurile de exprimare convenţionale, permite accesul direct la in-conştient" care să dezvăluie, exprimându-se prin mijloace arhaice, nelogice etc., prin analogii mai mult sau mai puţin clare.

Punerea "în pielea problemei" devine obiectul asupra căruia se lucrea-ză, este un moment practic inevitabil pe tot parcursul invenţiei. Pentru a-l face cu eficacitate nu este inutil a se antrena sau, mai bine, având concursul unui figurant - al unei persoane cu rol redus care să ne pună delicat întrebări destinate să ne faciliteze cufundarea în obiectul ales şi descoperirea noastră - din interior - nu numai a proprietăţilor sale, dar mai ales a ceea ce resimţim şi gândim în această situaţie. Pentru acest antrenament este recomandat să se înceapă cu obiecte simple: o cratiţă cu coadă, o cratiţă cu capac şi toarte, un bibelou etc. şi a lăsa pentru o etapă ulterioară obiectele complicate sau animalele.

Cu o bună practică este, de asemenea, posibil şi foarte productiv a se identifica cu conceptul: eu sunt pacea, libertatea, noutatea, comunicarea etc.

14.3.5 O metodă sintetică Încearcă să descrie traseul ce se urmează în cadrul de stimulare a

creativităţii, traseu în cinci etape parcurse în cazul majorităţii metodelor, fiecare dintre ele comportând sistematic o fază divergentă unde se aplică cele patru reguli ale rulării libere şi o fază convergentă destinată trierii, structurării şi rafinării materialelor produse anterior.

Prima etapă, percepţia creativă, are drept scop reunirea celui mai mare număr de informaţii obiective şi subiective, fapte şi cifre, senzaţii şi

Resursele umane şi creativitatea intuiţii, afirmaţii şi ipoteze asupra problemelor abordate.

A doua, analiza creativă - se derulează o explorare multilogică apro-fundată a câmpului problemei, sfârşind prin a o descompune în particule elementare. Restructurarea lor, în faza convergentă, permite reuşirea unei veritabile radiografii în relief, identificând obiectivul aşteptat şi indicând zo-nele critice ce ne interesează cu prioritate.

A treia, producţia creativă - are ca scop generarea unui maxim de idei magice, din care cele mai promiţătoare sunt traduse în idei creative.

A patra, selecţia creativă - are ca scop optimizarea alegerii celei mai bune idei, favorizând, în faza divergentă, un examen binevoitor şi apropiind persoanele ce decid toate propunerile şi, în special, de cele deranjante.

A cincea, aplicarea creativă - serveşte la pregătirea trecerii la acţiune în cele mai bune condiţii posibile. Se aplică, în faza divergentă, o tehnică antisabotaj ce constă în a face un recensământ al mijloacelor disponibile. Pornind de la examenul atent al riscurilor, este mult mai uşor de construit un plan de acţiune detaliat şi de programat reuşita.

14.3.6 Alte metode Dat fiind numărul foarte mare de metode (peste 50), pe lângă acestea

foarte cunoscute vom mai menţiona câteva amintite frecvent de cei ce s-au ocupat de domeniul creativităţii:

• Tehnica Phillips 66 - dezvoltată de Phillips Donald - se bazează pe divizarea unui grup de aproximativ 30 de persoane în grupuri de câte 6 pe principiul eterogenităţii (pot fi între 4-6 persoane). După elaborarea de idei, timp de şase minute, în cadrul fiecărui grup, acestea vor fi expuse de un reprezentant din partea fiecărui grup într-o reuniune generală ce va dura două ore. Această tehnică se utilizează atunci când sunt necesare mai multe puncte de vedere asupra situaţiei, când sunt necesare ierarhizări, enumerări şi nu sunt stabilite criterii precise.

• Reuniunea Panel se organizează ca un dialog permanent între două grupuri de persoane (juriul şi auditoriul). Juriul format din 5-7 experţi propune soluţii şi le argumentează, iar auditoriul pune întrebări, cenzurând şi evaluând propunerile juriului (de exemplu, consiliile de administraţie şi personalul întreprinderii).

• Tehnica Delphi constă, în esenţă, în interogarea unui număr mare de experţi şi specialişti (oameni de ştiinţă, politicieni, ziarişti) referitor la evenimentele (de natură tehnică, economică, socială, culturală) ce s-ar putea produce într-o anumită perioadă de timp. Informaţiile furnizate de anchetă sunt testate şi în final se obţine o imagine asupra viitorului (se utilizează

Managementul resurselor umane pentru formularea de previziuni).

• Brainwriting este o metodă ce presupune un grup de 6-12 per-soane, aşezate la o masă rotundă. Fiecare va exprima în scris trei idei în aproximativ 5-15 minute şi va lăsa hârtia să circule la persoana de lângă el. Întotdeauna hârtiile vor circula în acelaşi sens şi se vor trece pe ele cele mai bune ultime trei idei citite sau gândite. Când toţi membrii au completat fiecare foaie de hârtie, se citesc ultimele idei considerate a fi cele mai bune şi se discută în cadrul grupului.

• Experimentul şi simularea, dezvoltate şi datorită capacităţilor de calcul electronic şi a tehnicilor de modelare, devin tot mai mult un ajutor de nădejde al metodelor şi tehnicilor de stimulare a creativităţii.

Se va reveni cu o explicare pe larg a modului de utilizare a acestor metode şi tehnici într-un viitor caiet de aplicaţii în domeniul resurselor umane.

14.4 Obstacole în calea creativităţii actorii ce inhibă creativitatea fac obiectul a numeroase studii scrise de psihologi, de sociologi şi de specialişti în organizarea muncii. Lista lor este consistentă şi descurajantă, alături de blocajele sociale ce pot

deveni obstacole logice care condiţionează indivizii. Ele ar putea fi grupate în trei: frica, aparenţa şi ignoranţa. Ignorarea potenţialului posedat este ca şi cum având un depozit de

lingouri de aur sub parchet alegi între a trăi sau a muri bogat în mister13, în revanşă, există creatori spontani, persoane care ştiu că sunt creative.

Aparenţa este o frână şi este chiar mai răspândită decât curajul şi vo-inţa care au devenit, din mai multe motive, valori aşa-zise de ordine şi virili-tate, deci cu o reputaţie depreciată. Psihosinteza lui Roberto Assaggioli pro-pune o serie de exerciţii destinate revigorării voinţei.

Frica este detergentul cel mai grav ce are rădăcini profunde într-un emoţional învechit. Copilăria noastră individuală a fost jalonată de frici ima-ginare, copilăria umanităţii a avut frici reale; arbitrări, violenţă, epidemii, foamete etc.

Avantajul situaţiei actuale, criză, cum îi spunem, este acela că "nu avem de ales decât între securitatea de a nu schimba şi insecuritatea de a inova".

13 Idem, p. 33

F


Nu există risc mai mare, astăzi, decât de a refuza schimbarea. Dilema se rezumă deci la două variante:

• alegem riscul de a accepta pasiv schimbarea decisă de alţii în locul nostru. • alegem riscul de a fi coautori ai schimbării. Bariere pot fi, de asemenea, frica de ridicol, dar şi refuzul de a sugera

tot ce este interzis de: morală, obiceiuri, bune maniere, educaţie, dar şi in-convenientele recompenselor financiare, limitarea participării; autorul ideii participă puţin la realizarea acesteia.

Bariere pot fi şi credinţele angajaţilor, că: • numai marile idei merită să fie prezentate; • punerea în practică a ideilor ia foarte mult timp; • ideile se pierd sau se rătăcesc; • numai un număr mic de idei sunt acceptate şi puse în aplicare; • angajatul nu are nici un cuvânt de spus în realizarea (aplicarea)

ideii; • estimările proprii în ceea ce priveşte economiile sunt, în general,

conservatoare; • sistemele de sugestii descurajează munca în grup. Alte bariere sunt sistemele clasice văzute de întreprindere: • nimeni nu are timp să se ocupe de idei; • administratorul sistemului este prins la mijloc între două focuri; • angajaţii vin cu idei (îşi prezintă ideile) numai pentru bani. Învingerea barierelor Creşterea încrederii în noi ("empowering beliefs") ia în consideraţie

bogăţia capacităţilor noastre (cunoştinţe şi savoir-faire, inteligenţă şi intuiţie, relaţii şi prietenii - noi avem mult mai mult decât credem) şi, de asemenea, necunoscutul pe care îl putem dezvolta dacă decidem. Energia creatoare şi gândirea pozitivă sunt două feţe ale aceleiaşi realităţi.

Creator este acela care, în toate circumstanţele, chiar şi cele mai dra-matice, este capabil să pătrundă în punctele asupra cărora poate acţiona pen-tru a inversa sau cel puţin a se infiltra în evoluţia probabil negativă a situaţiei. Este bine deci de a rămâne departe de o resimţire fatalistă sau "să punem ochelari roz pentru a avea o viziune mai puţin tristă asupra realităţii"14.

Creatorul este un pesimist activ. El simte că are o putere asupra a ceea ce este sau i se va întâmpla.

14 Idem., p. 35


Dincolo de aceasta, două apropieri concrete sunt posibile pentru a ne ajuta să ne ridicăm moralul.

Prima este afirmarea de sine care propune tehnici de învăţare şi re-petare ce ne pot ajuta să ne învăţăm şi să depăşim contaminările emoţionale (copil) sau sociale (părinţi) care riscă să ne reducă la un stadiu de pasivitate. Pasivitatea se manifestă prin patru simptome:

• inacţiune; • supraadaptare; • agitaţie; • violenţă exercitată contra altora sau contra lui însuşi. Altă apropiere, mai depărtată pentru că este fundamentală, este mun-

ca, într-un scenariu personal ce traversează cele şase etape ale unei spirale a succesului: 1. Cunoaşterea tuturor resurselor noastre, cele deţinute şi cele ce le putem

obţine singur sau cu ajutorul altora; 2. Clarificarea obiectivelor pe termen lung şi identificarea unui obiectiv pe

termen scurt; 3. Imaginarea diferitelor strategii pentru atingerea obiectivelor pe termen

scurt (recurgerea la tehnici creative şi aportul partenerilor sunt indispensabile);

4. Deciderea care este mai bine adaptată la nevoile noastre şi la po-sibilităţile noastre, totul conform cu sistemul nostru de valori;

5. Constituirea unui plan de acţiune precis şi detaliat, care să ia în considerare riscuri de sabotaj şi autosabotaj;

6. Trecerea la acţiune şi reuşită.

14.5 Creativitatea astăzi în lume

tatele Unite rămân o excepţie: dialogul între sistemul de educaţie şi întreprindere este fructuos şi permanent, numeroase centre de la şcolile primare la universităţi şi nu numai au introdus cursuri de

"gândire creativă" şi numeroase sunt învăţămintele ştiinţifice sau literare care au o pedagogie ce se apropie şi utilizează instrumente creative.

Consultanţii în creativitate şi inovare sunt numeroşi şi mai degrabă sunt persoane individuale decât membrii unei echipe sau unui cabinet. Dar instrumentele de bază sunt adesea banalizate la bagajul normal al unui ma-nager.

În Europa, Germania şi Anglia s-au dezvoltat programe pedagogice,

S

Resursele umane şi creativitatea în particular, pentru ingineri.

Un mare număr de consultanţi externi şi interni au integrat câteva in-strumente creative în seturile lor de intervenţie.

Situaţia actuală este paradoxală: conştiinţa necesităţii unei abordări novatoare s-a generalizat, ajutând criza. Depăşirea acestei situaţii nu este uşoară. În acest timp, numeroşi indicatori incită la un optimism rezonabil.

• În întreprinderi, după funcţia de marketing care a fost iniţiatoarea în materie, funcţiile resurse umane şi cercetare-dezvoltare sunt părtaşe şi, de asemenea, direcţiile generale, încep să realizeze rolul esenţial pe care îl poate avea creativitatea în gestiunea schimbării.

• Colectivităţile locale şi puterile publice manifestă o curiozitate pro-miţătoare. Numeroase oraşe sunt deja lansate - iniţiativa este de urmat.

1. Din punctul de vedere al evoluţiei sale de-a lungul timpului, societatea umană este mai degrabă: a) inovatoare c) orientată spre noutate b) conservatoare d) flexibilă

2. Aplicaţiile creativităţii se pot grupa în mai multe categorii şi

anume: a) crearea, invenţia şi inovaţia c) optimizarea a ceea ce există b) rezolvarea problemelor d) toate răspunsurile sunt corecte

3. Creativitatea este influenţată de factori intrinseci persoanei, şi

anume: a) biologici, culturali şi intelectuali b) intelectuali, nonintelectuali şi sociali c) culturali, nonintelectuali şi intelectuali d) biologici, intelectuali şi nonintelectuali

4. Oamenii sunt mai creatori între:

a) 20 şi 40 de ani c) 30 şi 45 de ani b) 25 şi 45 de ani d) 25 şi 35 de ani

5. Raportarea vârstei intelectuale la vârsta cronologică reprezintă:

a) coeficientul de inteligenţă c) ambele răspunsuri sunt corecte b) nivelul de inteligenţă d) nici un răspuns nu este corect

6. Printre factorii nonintelectuali care îşi pun amprenta asupra

creativităţii se numără şi: a) inteligenţa c) capacitatea de a abstractiza b) memoria d) temperamentul

Autoverificarea cunoştinţelor din capitolul 14

Managementul resurselor umane 7. Cei mai multi creatori provin din familii:

a) cu o situaţie materială foarte bună b) cu o situaţie materială medie sau puţin peste medie c) cu o situaţie materială sub medie d) toate răspunsurile sunt corecte

8. Uzura morală accelerată a produselor este:

a) o premisă organizatorică a creativităţii b) o premisă economică a creativităţii c) o premisă socială a creativităţii d) o condiţie a desfăşurării unei munci creative

9. "Eu sunt şeful, nu am intenţia să renunţ la puterea mea de decizie,

mă angajez să vă ascult, să evaluez observaţiile şi propunerile voastre, ceea ce îmi va permite să iau cea mai bună decizie pe care mă angajez să v-o explic." Această este baza managementului: a) participativ c) permisiv b) dominant d) contributiv

10. Descurajarea muncii creative în grup este în general rezultatul:

a) unei comunicări defectuoase c) sistemului de sugestii bazat pe recompense financiare

b) incompatibilităţii temperamentelor d) atitudinii faţă de muncă 11. În cadrul procesului de creare de idei, etapa de percepţie este

urmată de etapa de: a) creaţie propriu-zisă c) ierarhizarea ideilor b) analiză creativă d) acţiune

12. "Noi nu înţelegem ceea ce nu suntem pregătiţi să înţelegem".

Aceasta afectează în timpul creaţiei: a) etapa de percepţie c) creaţia b) etapa de analiză creativă d) etapa selectării

13. Stimularea creativităţii se realizează prin:

a) crearea unui bun climat de comunicare internă b) pregătirea unor manageri polivalenţi c) evaluarea pozitivă a tuturor ideilor d) evitarea sistemelor de control

Resursele umane şi creativitatea 14. Emiterea de idei din cadrul brainstormingului pune accent pe:

a) cantitate c) ambele răspunsuri sunt corecte b) asociere d) nici un răspuns nu este corect

15. Cultura ţărilor latine favorizează brainstormingul. Cum este

afirmaţia? a) adevărată c) adevărată sau falsă în funcţie de persoanele implicate b) falsă d) nici un răspuns nu este corect

16. "A privi lucrurile cunoscute ca şi cum ar fi străine" este conceptul

care stă la baza: a) brainstormingului c) sinecticii b) concasajului d) brainwriting-ului

17. Analogia simbolică:

a) înlocuieşte obiectul problematic cu un obiect analogic b) se bazează pe relaţia dintre două obiecte c) pune subiectul în locul obiectului d) înlocuieşte obiectul cu o imagine

18. Interogarea unui mare număr de experţi şi specialişti referitor la

evenimentele care s-ar putea produce într-o anumită perioadă de timp reprezintă: a) tehnica Little c) reuniunea Panel b) tehnica Phillips d) tehnica Delphi

19. Numai marile idei merită să fie prezentate?

a) da c) da pentru a se economisi timp b) nu d) nu; această credinţă este o barieră în calea creativităţii

20. Dezvoltarea capacităţilor de calcul şi a tehnicilor de modelare a

condus la dezvoltarea: a) tehnica Little c) reuniunea Panel b) tehnica Phillips d) experimentului şi simulării


Întrebarea Răspunsul Întrebarea Răspunsul

1. B 11. B 2. D 12. D 3. D 13. A 4. B 14. C 5. A 15. B 6. D 16. C 7. B 17. D 8. B 18. D 9. D 19. D 10. C 20. D

Răspunsuri corecte


1. Aptitudinea de a crea caracterizează fiinţa umană?

a) da c) da; există în stare potenţială b) nu d) nu, caracterizează numai anumite grupuri

2. Una dintre concluziile studiului realizat de Paul Guilford în anii ’50

în legătură cu creativitatea se referă la faptul că: a) toată lumea posedă un potenţial creativ imens b) americanii sunt mai creativi decât celelalte popoare c) creativitatea nu se poate dezvolta d) anumite grupuri au un potenţial creativ mai mare

3. Sunt mai creative:

a) persoanele de sex feminin c) nu există diferenţe în funcţie de sex b) persoanele de sex masculin d) cercetătoarele

4. Inteligenţa unei persoane este determinată:

a) genetic c) printr-o educaţie corelată vârstei b) de o alimentaţie

corespunzătoare d) toate răspunsurile sunt corecte

5. Atitudinea faţă de muncă este un factor:

a) biologic c) nonintelectual b) intelectual d) de mediu

6. Din categoria factorilor de mediu de care depinde creativitatea unei

persoane fac parte: a) familia c) managementul b) temperamentul d) inteligenţa

Verificarea cunoştinţelor din capitolul 14

Managementul resurselor umane 7. La nivelul unei organizaţii premisele creativităţii se referă la:

a) calitatea selecţiei resurselor umane b) premisele social-economice c) premisele organizatorice d) toate răspunsurile sunt corecte

8. Munca de creaţie în cadrul organizaţiilor este mai eficientă dacă se

desfăşoară: a) la nivel individual b) în grupuri, cercuri, colective c) la nivelurile superioare de conducere d) permanent

9. Motivaţiile de a crea, deşi se combină între ele, sunt în principal de

trei tipuri: a) nevoie, dorinţă şi contract c) nevoie, optimizare şi rezolvarea

problemelor b) dorinţă, nevoie şi optimizare d) nevoie, ameliorare şi generalizare

10. Sistemul "kaizen" care crează un mediu de ameliorare continuă, de

încurajare a ideilor şi participare a tuturor angajaţilor a fost elaborat de: a) japonezi c) suedezi b) nemţi d) norvegieni

11. Între caracteristicile unui creator se numără:

a) este expert c) se menţine în cadru b) are o părere asemănătoare cu a celorlalţi d) este sensibil

12. Printre caracteristicile grupului de creativitate nu se numără:

a) e format din 10-15 persoane b) membrii cunosc şi respectă regulile de creativiate c) este folosit în fazele divergente ale creaţiei d) este folosit în etapa analizei ideilor

13. Brainstormingul (furtuna de idei) este o metodă de stimulare a

creativităţii pusă la punct de: a) March şi Simons c) B.F. Skiner b) Alex Osbourne d) Piaget

Resursele umane şi creativitatea 14. În general, numărul celor care iau parte la a doua etapă a

brainstormingului, cea de critică, este, faţă de cel al celor care au participat la prima etapă, de generare de idei: a) mai mare c) egal b) mai mic d) mai mare sau egal

15. "Ochiul proaspăt" este o tehnică de stimulare a creativităţii care se

bazează pe: a) logica asociativă c) logica matriceală b) logica analogică d) logica combinatorie

16. "Un bun şef este pentru colaboratorul său ceea ce este busola

pentru navigator" este un exemplu de: a) analogie directă c) analogie fantastică b) analogie simbolică d) analogie funcţională

17. Concasajul, una dintre tehnicile de stimulare a creativităţii, este

folosit îndeosebi pentru: a) perfecţionarea produselor existente c) studii de imagine b) crearea de produse pentru nevoi noi d) elaborarea planurilor de

comunicare 18. Selecţia creativă a ideilor presupune reţinerea ideilor:

a) pertinete c) ambele răspunsuri sunt corecte b) originale d) nici un răspuns nu este corect

19. Obstacolele din calea creativităţii sunt trecute atunci când:

a) creşte încrederea în forţele proprii c) se ignoră potenţialul b) scade moralul d) toate răspunsurile sunt

incorecte 20. Care dintre tehnicile de stimulare a creativităţii sunt folosite des la

NASA? a) tehnica Little c) concasajul b) analogia simbolică d) tehnica Delphi

res.umane si creativitatea

Documents