ANEMIILE HEMOLITICE

Definiţie:

Anemiile hemolitice sunt anemii normocrome, normocitare, regenarative, de cauză periferică

produse prin liza hemoglobinei în exces, a căror durata medie de viaţă este sub 100-120 de zile.

Etiopatogenie:

Hiperhemoliza poate fi cauzată de:

1. fragilitate anormal de crescută a hematiilor (He)- hemoliză corpusculară

2. agresiună externă asupra He – hemoliză extracorpusculară

Sediul principal este sistemul reticuloendotelial- splină, ficat, măduva hematogenă, secundar

poate să apare şi intravascular.

Severitatea anemiei depinde de importanţa hemolizei şi intensitatea regenerării medulare.

• Regenarare eficientă: hiperhemoliza ≤ 4 - 6 x hemoliza normală

• Regenarare ineficientă: hiperhemoliza > 6 x hemoliza normală

Clasificare după mecanisme etiopatogenice:

1. ANEMIILE HEMOLITICE CORPUSCULARE

1. Defecte ale membranei eritrocitare:

a. Sferocitoza, eliptocitoza, stomatocitoza ereditară

b. Hemoglobinuria paroxistică nocturnă

2. Defecte ale enzimelor eritrocitare:

a. Calea glicolitică (ciclul Embden-Meyerhof) - deficitul de piruvat -

kinază (PK)

b. Şuntul hexozo-fosfaţilor -deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază

(G-6-PD)

3. Defecte ale hemoglobinei:

a. Cantitative - hemoglobinoze

b. Calitative - hemoglobinopatii

2. ANEMIILE HEMOLITICE EXTRACORPUSCULARE:

1. Anemii hemolitice cu mecanisme imune (auto-anticorpi sau izo-anticorpi)

2. Anemii hemolitice cu mecanism toxic: cauzate de substanţe toxice,

medicamente, metale grele

3. Anemii hemolitice intrainfecţioase : cauzate de agenţi infecţioşi cu potenţial

hemolizant de ex. (virusul Epstein-Barr, Escherichia Coli)

4. Anemii hemolitice microangiopatice

ABORDAREA ANEMIILOR HEMOLITICE - ELEMENTE COMUNE DE

DIAGNOSTIC:

Clinic:

• Paloare cutaneo-mucoasă

• Subicter sau icter

• Splenomegalie

• Hepatomegalie (în anemii hemolitice cronice)

• Urina: hipercromă, aspect de “vin de Porto” (Hemoglobinuria în hemolize

intravasculare)

• Scaun: intens colorat (stercobilinogen crescut)

Paraclinic:

• Sânge periferic: anemie normocromă, normocitară, regenerativă R > 15 ‰

• Măduva hematogenă: hiperplazie eritroblastică medulară cu inversarea raportului

normal între serie roşie şi albă

• Biochimic

sideremie crescută

hiperbilirubinemie cu creşterea bilirubinei indirecte

urobilinogen urinar crescut

stercobilinogen fecal crescut

haptoglobina scăzută <20-200mg % - se leagă de Hb liberă plasmatică (scade în

hemolizele extra-şi intravasculare)

hemopexina scăzută – leagă gruparea hem liberă (scade în special în hemolizele

intravasculare)

DMV (determinată cu Cr 51

) < 100 zile

ANEMII HEMOLITICE CORPUSCULARE PRIN DEFECT DE MEMBRANĂ

Sferocitoza ereditară- boala Minkowski-Chauffard (icter hemolitic congenital)

Definiţie:

Anemie hemolitică transmisă AD , uneori se descrie şi o posbiliă trăsătură recesivă / mutaţie. În

Europa de nord este cea mai frecventă anemie hemolitică ereditară cu o frecvenţă de 1/5000 nou-

născuţi, rară la rasa neagră.

Este cauzată de un defect de sinteză al ankyrinei şi spectrinei (proteine din structura membranei

eritrocitare). Consecinţele sunt: perturbarea importantă a schimburilor cationice la nivel

membranar, diminuarea elasticităţii şi a deformabilităţii membranei eritrocitare prin alterarea

schimburilor transmembranare, hematiile sunt deformate sferic.

Semnele clinice depind de momentul debutului:

1. Perioada neonatală: icter intens, este foarte important diagnosticul diferenţiar cu

anemia apaărută în caz de incompatibilitate de grup deoarece ambele se

caracterizează prin prezenţa sferocitelor în periferie

2. Perioada de preşcolar : debut insidios cu subicter/ icter, paloare, astenie,

splenomegalie (tablou clinic clasic)

3. Perioada de şcolar- adoleşcent : paloare intensă, icter, splenomegalie, hipotrofie

staturo-ponderală

În evoluţie apar crize acute de deglobulizare favorizate de infecţii intercurente, caracterizate prin

febră, astenie, dureri abdominale, accentuarea palorii şi a icterului, hemoglobinurie. Uneori apar

crize de aplazie medulară.

Paraclinic :

1. Anemie moderată cu Hb 9-10 g%, regenerativă (reticulocitoză prezentă cu excepâia

episoadelor aplastice)

2. Prezenţa microsferocitelor > 15-20% pe frotiul periferic, caracterizaţi prin dimensiuni

mici (diam. sub 7 μ ), rotunde, hipercrome (CHEM>35%), cu un volum mare raportat la

suprafaţă şi lipsa porţiunii centrale decolorate.

Figura nr 1: microsferocite pe frotiu periferic

3. Leucocite şi trombocite în număr normal

4. Măduva cu hiperplazie eritroidă cu excepţia episoadelor de hipoplazie sau aplazie

5. Rezistenţa osmotică scăzută a hematiilor- principalul test de diagnostic. In mod normal

hemoliza eritrocitelor în soluţie hipotonică de NaCl începe la 0,35-0,45% şi este totală la

0,4%, în cazurile de microsferocitoză ereditară hemoliza eritrocitelor începe la 0,8%

NaCl şi este totală la 0,4%.

6. Testul autohemolizei după încubare 48 h – microsferocite în număr mai mare de 10-50%

cu normalizare (sub 4%) după reincubare cu glucoză sau ATP.

7. Bilirubină indirectă crescută, stercobilinogen fela crescut

8. Testul Coobs negativ

9. Electroforeza hemoglobinei normală

Complicaţiile sferocitozei ereditare

1. Icter grav neonatal- risc de icter nuclear

2. Crizele aplastice precipitate de infecţii

3. Megaloblastoză medulară în lipsa suplimentării cu acid folic

4. Litiaza biliară (în special la adolescenţi)

5. Infecţioase post-splenectomie

Tratament

1. Exsanguinotransfuzie în caz de icter neonatal grav (Bi indirectă mai mare de 20 mg/dl)

2. În episoadele aplastice trasfuzie de masă eritrocitară izogrup, izoRh şi tratamentul

infecţiei precipitante

3. Suplimentare cronică cu acid folic pe perioada hemolizei

4. Splenectomia reprezintă măsura terapeutică de elecţie care are efecte spectaculoase prin

dispariţia deglobulunizării acute . Se recomandă după vârsta de 4-5 ani. Este obligatorie

dacă crizele de hemoliză sunt foarte frecvente (lunare) sau dacă nu există răspuns

hematologic satisfăcător după transfuzii de ME . Splenectromia este precedată de

vaccinare antipneumococică, antimeningococică şi anti-Haemophilus influanzae tip B şi

este urmată de profilaxie cu penicilină (penicilină V căte 125 mg de 2 ori/zi po sub vârsta

de 5 ani şi 250 mg de 2 ori/zi po peste vârsta de 5 ani)

Evoluţie, prognostic

Favorabilă – dacă splenectomia s-a efectuat la momentul oportun

Post splenectomie:

dispar anemia, reticulocitoza şi icterul, durata medie de viaţă a eritrocitelor se

normalizează

persistă microsferocitele şi rezistenţa osmotică scăzută dar fără consecinţe clinice

Riscul litiazei biliare depinde de momentul splenectomiei

ANEMII HEMOLITICE CORPUSCULARE PRIN DEFECTE ALE ENZIMELOR

ERITROCITARE

Deficitul de glucozo-6-fosfat dehidrogenază (G-6-PD)

Definiţie

Anemie hemolitică ereditară secundară deficitului in grad variabil a enzimei G-6-PD care

catalizează transformarea glucozo-6-fosfatului în 6-fosfo-gluconat (6-PG), prima etapa a ciclului

pentozelor, ce aparţine căii glicolitice. Este cea mai frecventă enzimopatie umană afectând

aproximativ 400 milioane de persoane din întreaga lume, caracterizată prin episoade hemolitice

acute determinate de expunerea la agenţi oxidanţi sau de suprasolicitare metabolică a hematiilor.

Etiopatogenie

Boala prezintă o transmitere recesivă X-linkată fiind manifest clinic la sexul masculin, mai rar

sunt descrise forme homozigote, aceste forme fiind manifeste şi la sexul feminin. Femeile

heterozigote nu prezintă semne clinice de anemie hemolitică deoarece cromozomul X normal

mentine o activitate suficientă a G-6-PD.

Prin studii electroforetice s-au obtinut peste 300 de izoenzime ale G-6-PD. Enzima normală este

denumită G-6-PDB prezentă la rasa caucaziană. Populaţia neagră prezintă enzima deficitara

GPDA cu o incidenţă de 20% în populaţie şi cu o activitate redusă la 5 – 15% din valoarea

normală.

La persoanele de rasă caucaziană cu deficit de G-6-PD eritrocitar se găseşte cel mai adesea

izoenzima de tip M sau GDMed

(mediteraneană), cu activitate foarte redusă (sub 1%), cvasi

absentă, timpul de înjumătăţire fiind de ordinul orelor. Acesta formă este prezentă şi în România,

reprezintând 10% din totalul anemiilor hemolitice, frecvenţa generală fiind de aproximativ

0.01%.

Deficitul de G-6-PD determină o cantitate insuficientă de glutation redus (ce are rol de protecţie

faţă de acţiunea oxidanţilor). Contactul cu agenţi oxidanţi duce la denaturarea hemoglobinei cu

oxidarea grupărilor sulfhidril şi disocierera hemului de porţiunile globinice, cu formarea corpilor

Heinz ce reduc elasticitatea membranei determinând hemoliza.

Figura nr 2: Hematii modificate prin precipitarea Hb = corpi Heintz

Figura nr 3: Frotiu periferic: aspect de “ghost” şi “hemighost”- liza parţială sau totală a

eritrocitelor, cauzată de procese de degradare oxidativă

Substanţe hemolizante la persoanele cu deficit de G-6-PD

Antimalarice

chinina

primachina,mepacrina

Sulfamide, sulfone

sulfasoxazol

sulfanilamida

biseptol

Nitrofurani

nitrofurantoin

Albastru de metilen

Vitamina K sintetică

Analgetice, antipiretice

AINS: acid acetil-salicilic

fenacetina

Antibiotice

Cloramfenicol

hidrazida

Acid nalidixic

Naftalină

Chinidină

Probenecid

Boabe crude de fasole - Vicia fava

Forme clinice

Se disting două forme clinice:

moderată (A-), care apare la rasa neagră

gravă (M sau B-), apare la pacienţii de origine mediteraneană

Semnele clinice de criză hemolitică apar la 1-2 zile după expunere la substanţe oxidante sau în

evoluţia unor infecţii şi depind de nivelul activităţii enzimatice:

- paloare, subicter sau icter brusc instalat

- la nou-născut apariţia icterului cu valori crescute ale Bi indirecte, peste

20mg% impun exsanguinotransfuzia din cauza riscului crescut de icter

nuclear)

- dureri abdominale, febră, diaree, hemoglobinurie (ca urmare a hemolizei

intravasculare)

În cazul infecţiilor bacteriene sau virale se pare că unul din factorii implicaţi ar fi formarea unei

cantităţi crescute de peroxid de hidrogen de către leucocitele care fagocitează agenţii infecţioşi.

Favismul este o formă severă de hemoliză acută secundară ingestiei boabelor crude de fasole din

specia Vicia fava (mai frecvent în Europa de Sud)

Mai rar, deficitul de G-6-PD se prezintă ca o anemie hemolitică cronică de intensitate uşoară sau

medie ce se exacerbează cu ocazia infecţiilor.

Paraclinic

anemie normocromă, normocitară cu corpi Heinz ( evidenţiaţi prin coloraţia albastru de

Nil sau violet de metil) care dispar după 3-4 zile de la debut

reticulocitoză care apare după primele 2-3 zile

hiperplazie eritroidă medulară

teste specifice de diagnostic:

o concentraţia eritrocitară de G-6-PD scăzută. Valorile normale după o hemoliză

severă se explică prin apariţia hematiilor tinere cu nivel temporara suficient de G-

6-PD (se repetă determinarea după 2-3 săptămâni)

Clasificarea OMS a variantelor genetice de G-6-PD:

Clasa I: activitatea G-6-PD este mai mică de 10% din cea normală (deficit sever); această

variantă este asociată cu anemie hemolitică cronică nesferocitară.

Clasa II: activitatea G-6-PD este mai mică de 10% din cea normală (deficit sever);

această variantă este asociată cu hemoliză acută intermitentă.

Clasa III: activitatea G-6-PD reprezintă 10 – 60% din cea normală (deficit moderat);

exista un risc de hemoliză acută după expunerea la factori declanşatori.

Clasa IV: activitatea G-6-PD este aproape de normal; pacientii sunt asimptomatici.

Clasa V: activitate G-6-PD crescută, fără implicaţii clinice

Diagnostic diferenţial:

1. eritroblastoza fetală

2. incompatibilitate de grup ABO

3. anemiile hemolitice dobândite

4. microsferocitoză

Tratament

- în hemolizele acute transfuzie de masă eritrocitară izogrup, izoRh

- între episoade evitarea agenţilor oxidanţi , a acidozei şi hipertermiei (infecţii virale sau

bacteriene)

Evoluţie

- În forma severă (deficit marcat de M-) evoluţia este mai severă necesitând în episoadele

acute transfuzii de masă eritrocitară izogrup, izoRh

- în forma uşoară (A-) evoluţia este autolimitată prin producţia de elemente tinere de la

nivel medular

Complicaţii

- icter sever în perioada neonatală prin expunerea la agenţi oxidanţi (risc icter nuclear!)

- episoadele severe de deglobulizare determină anemie acută gravă cu insuficienţă

cardiacă, insuficienţă respiratorie acută, şoc

Prognostic – ameliorat prin cunoaşterea şi evitarea expunerii la agenţi oxidanţi

ANEMII HEMOLITICE PRIN DEFECTE ALE HEMOGLOBINOSINTEZEI

SINDROAME TALASEMICE

Definiţie:

Sindroamele talasemice sunt un grup heterogen de anemii hemolitice corpusculare ereditare, cu

transmitere autozomal recesivă în care există un defect de sinteză a unuia dintre cele două

lanţuri globinice care alcătuiesc structura moleculei de hemoglobină (alături de hem)

determinând scăderea producţiei de hemoglobină normală. Anemia este hipocromă, microcitară,

hipersideremică cu eritropoeză ineficientă.

Boala a fost descrisă în 1925 de către Thomas Cooley, pediatru din Detroit cine a observat o

formă severă de anemie la copiii de origine italiană, cu hematii nucleate în periferie.

Fiziopatogenie:

Hemoglobinele fiziologice

I. Hb – embrionară (sinteza scade din săpt 12 de viaţă intrauterină)

Gower I (4 )

Gower II (2 2 )

Portland (2 ζ 2 )

II. Hb F (2 2 ) - este sintetizată din săpt 13 de viaţă intrauterină şi se caracterizează:

afinitate crescută pentru O2

alcalino-rezistenţă

70-80 % Hb totală la nou-născut

scade progresiv astfel la 1 an < 1% din Hb totală

III. Hb A 1 (2 , 2 )

96-97 % Hb adultului

IV. Hb A 2 ( 2 2 )

2-3 % Hb adultului

Anomalia genetică se referă la sinteza unuia dintre lanţurile globinice:

talasemie: este afectată sinteza lanţurilor

talasemie: este afectată sinteza lanţurilor

Scăderea sintezei unui tip de lanţ globinic determină:

1. scăderea concentraţiei de Hb intraeritrocitară (hipocromie, microcitoză)

2. acumularea în hematii a celorlalte lanţuri globinice sintetizate în cantitate normală cu

consecinţe diferite în funcţie de forma talasemiei:

în talasemie lanţurile în exces formează tetrameri insolubili ce precipită în

precursorii eritrocitari determinând hemoliza acestora, eritropoieză insuficientă şi

manifestările clinice caracteristice. capacitatea unor hematii de a produce

compensator lanţuri cu formare de He F reprezintă un mecanism autoprotector

cu scăderea hemolizei respectiv a severităţii manifestărilor clinice. În talasemie

minoră (forma heterozigotă) se produc compensator lanţuri .

în talasemie se produc în exces lanţuri (în prima parte a vieţii) respectiv

lanţuri ulterior, aceste lanţuri sunt relativ solubile şi pot produce Hb solubile

astfel manifestărilşe clinice sunt mai puţin severe.

-TALASEMIA MAJORĂ (ANEMIA COOLEY, ANEMIA

MEDITERANEEANĂ)

Etiopatogenie:

Reprezintă forma homozigotă a anomaliei genetice.

Defectul se află la nivelul genelor reglatoare care controlează rata de sinteză a lanţurilor

globinice. Frecvenţa genei în diferite regiuni variază între 5-20%. În România frecvenţa genei în

populaţia generală este apreciată la 5%. Se constată o frecvenţă mai mare în populaţia

mediteraneană, Orientul Mijlociu şi Apropriat. Tipul mutaţiei de obicei este specific fiecărui

grup etnic. Gena cu prevalenţa crescută în aceste regiuni este frecvent asociată cu rezistenţă faţă

de malarie.

A. Forma + - sinteză insuficientă a lanţurilor

a. Hb A scăzută

b. Hb A 2 normală/ scăzută/crescută

c. Hb F 10-90% din totalul Hb

B. Forma - - absenţa totala a sintezei lanţurilor

a. Hb A absentă

b. Hb A 2 crescută

c. Hb F crescută

Sinteza în exces a lanţurilor cu structură normală determină formarea de tetrameri nepereche

insolubili care precipită şi induc alterări de membrană ce stau la baza procesului de hemoliză.

Hemoliza are loc atât în SRE cât şi la nivel medular cu următoarele consecinţe:

- anemie hemolitică cronică severă cu depunere de fier în viscere

- eritropoieza insuficientă cu focare de eritropoieză extramedulară

Hipoxia şi anemia severă stimulează producţia de eritropoietină ce determină hiperlpazie

eritroblastică secundară la nivelul măduvei osoase şi focarelor extramedulare determinând

modificări osoase, hepatosplenomegalie, mase pseudotumorale paravertebrale.

Tabloul clinic:

Primele manifestări clinice apar insidios în jurul vârstei de 6 luni cu:

- paloare cutaneo-mucoasă progresivă şi lentă (boala nu evoluează cu crize acute de

deglobulinizare ci deglobulinizarea este progresivă şi continuă)

- subicter

- apetit scăzut, anorexie

- curbă ponderală deficitară

- hepatosplenomegalie

Spre vârsta de 1 an tabloul clinic este complet şi diagnosticul se pune uşor.

- modificări osoase:

facies caracteristic mongoloid(consecinţa hiperplaziei medulare)

craniu înalt, turiform

oase malare proeminente

hipertelorism

hipertrofia maxilarului

bose frontale

- hipotrofie musculară (consecinţa hipoxiei cronice care determină suferinţă nervoasă

periferică)

- accentuarea hepatosplenomegaliei

- tegumente palid-subicetrice, teroase (consecinţa hemocromatozei cutanate)

- dezvoltare mentală influenţată (consecinţa hipoxiei cronice)

- cardiomegalie (consecinţa hemocromatozei), tahicardie (exprimă severitatea anemiei)

Modificările clinice sunt direct proporţionale cu vârsta şi îngrijirea incorect supravegheată.

Examene paraclinice:

Sânge periferic:

- anemie severă Hb < 4-5 g%, hipocromie, microcitoză, hipo / aregenerativă

Frotiul periferic:

- anizopoikilocitoză, policromatofilie, He cu forme bizare, anulocite, hematii “în semn de

tras la ţintă”

- hematii cu corpi Jolly, punctaţii bazofile

- eritropoeza ineficace determină apariţia eritroblaştilor în periferie

- reticulocite < 2 - 6 ‰

- leucocitoză (prin stimulare mielopoietică, în unele situaţii valori pseudoleucemice de

30.000-35.000/mm3)

- trombocitoză (prin stimulare medulară şi obligatoriu apare după splenectomie)

Măduva:

- eritroblastoză, raportul granulocite/eritrocite scăzut, deviere la stânga, bazofilie prin

imposibilitatea maturării determinată de hemoliză intramedulară

- coloraţia Perls - sideroblaşti (eritropoeza ineficace, utilizare Fe)

Biochimie:

- sideremie crescută

- capacitate de saturare a transferinei 80-100% (saturare maximă a situsurilor pentru Fe)

- feritina crescută

- hiperbilirubinemie cu predominanţa bilirubinei indirecte

- urobilinogen, stercobilinogen crescut

- probe hepatice: suferinţă hepatică cronică caracterizată prin sindrom citolitic moderat,

sindrom hepatopriv

-

Electroforeza hemoglobinei: stabileşte diagnosticul pozitiv, evidenţiază valori crescute ale HbF

(30-60% în formele homozigote) sau ale HbA2 ( peste 3,5% în formele heterozigote)

Alte investigaţii paraclinice cu rol adjuvant:

- Rx de craniu: îngroşare a diplopiei şi spiculi radiali (craniu în perie)

- Rx de oase lungi: subţierea corticalei, canal medular larg, creşterea transparenţei

- Rx cardiopulmonară: cardiomegalie, hemosideroză pulmonară, formaţiuni tumorale

situate paravertebral)

- ecografia abdominală: litiază biliară sau sludge biliar, aprecierea dimensiunilor

hepatosplenice

- EKG, ecocardiografia: tulburăr de ritm, cardiomiopatie secundara hemocromatozei

miocardice

Diagnosticul pozitiv de -Talasemia majoră este uşoară în cazul în care există:

anamneză familială pozitivă

anemie cronică hipocromă hipersideremică

valori crescute ale HbF determinate prin electroforeza hzemoglobinei

tablou clinic sugestiv

Tratament:

În momentul de faţă există doar tratament suportiv.

1. Transfuzii de masă eritrocitară izogrup, izoRh → pentru a prevenii hiperhemoliza ce

accentuează hemocromatoza, apariţia focarelor de eritropoeză extramedulară, insuficienţa

cardiacă şi pentru a asigura o amelioare a creşterii somatice.

a. pentru menţinerea valorii Hb peste 10-11 g%

b. intervalul maxim între transfuzii este de 4 săptămâni

c. doza medie recomandată este de 250 ml/kg/an

2. Terapia chelatoare de fier:

a. Desferoxamina (Desferal) – mecanismul de acţiune: formarea unui complex cu

Fe ce se elimină prin urină

se începe după vârsta de 3-4 ani (efecte toxice semnificative)

doza: 30-40 mg /kg/zi pe cale sc/iv sau im

calea optimă cea subcutanată cu pompa de perfuzie la domiciliul

pacientului în timpul somnului, ritm lent de 6-8 ore de 5-6 ori pe

săptămână

terapia este eficientă dacă nivelul feritinei serice se menţine între 300-

1000 µg/ml

Reacţii adverse:

- induraţii nedureroase la locul administrării

- interferenţa cu procesul creşterii

- toxicitate neurosenzorială (hipoacuzie neurosenzorială, scăderea acuităţii

vizuale) – reversibile

- infecţii intestinale cu Yersinia enterocolita (slab patogenă la om în mod

normal dar produce enterocolite severe la pacienţii trataţi cu

desferoxamină)

b. Deferasirox (Exjade) - administrare po, eficacitate similară dar reacţii adverse

mai severe (disfuncţie hepatică, agranulocitoză, hipoacuzie)

c. Deferipron (Ferriprox) - administrare po, are efect superior în scăderes

depozitelor cardiace de Fe dar trebuie administrat împreună cu un alt chelator de

Fe

3. Splenectomia – indicaţii:

• necesarul transfuzional > 250 ml ME/kg/an

• splenomegalie marcată

• hipersplenism hematologic

4. Administare de vitamina C

a. din cauza deficitului de vitamina C determinat de terapia cu chelatori de Fe

b. doza: 3 mg/kg/zi la începutul perfuziei du Desferal

5. Administare de vitamina E

a. ca antioxidant poate scădea tocixitatea celulară

6. Suplimentare cu acid folic

a. necesar crescut, absorpţie şi aport scăzute

b. doza: 1mg/zi cure de 10- 15 zile/lună

7. Inducţia medicamentoasă a sintezei de Hb F – mai mulţi agenţi în stadiul de studiu

(hidroxiuree, vinblastina, 5 azatrioprina, etc)

8. Transplantul de măduvă osoasă

a. singura măsură terapeutică curativă

b. indicat în condiţiile unui tratament chelator corect, înaintea apariţiei afectării

hepatice

9. Terapia genică – metoda de viitor

Profilaxie:

depistarea heterozigoţilor în populaţiile cu risc

sfat genetic

metode de diagnostic prenatal în familiile cu risc

Complicaţii:

A. Legate de boală

1. Hemocromatoza – influenţează prognosticul vital

• fibroză hepatică extensivă ciroză

• miocardică: ICC + aritmii polimorfe - cauza decesului la vârtsa adolescenţei

• pericardită cronică recidivantă

• diabet zaharat, pubertate întârziată, insuficienţe endocrine

• miopatia

2. Hipoxia cronică anemică

• retard staturo-ponderal, deficit moderat neuro-psihic

3. Rezistenţa scăzută la infecţii

• accentuată post-splenectomie

4. Fracturi

• secundare hiperplaziei medulare

5. Megaloblastoza medulară

• deficit relativ de acid folic

• hemoliza cronică şi lipsa substituţiei

6. Litiaza biliară

7. Tulburări trofice – ulcere de gambă

B. Legate de tratament

Transfuziile de sânge risc

• izo-imunizare - 85 %

• infecţie cu VH B, C sau HIV

Splenectomia

• riscuri infecţioase

Terapia chelatoare de Fe (vezi mai sus la tratament)

Prognostic:

Foarte rezervat, supravieţuirea până la vârsta adolescenţei este foarte redusă (numai în cazurile

de hipertransfuzii asociate cu chelatori de Fe- tratament corect administrat)

-TALASEMIA MINORĂ

Reprezintă forma heterozigotă de -talasemie. În 25-30% apar manifestări clinice (discretă

paloare asociată unei moderate splenomegalii), restul fiind asimptomatici.

Paraclinic: anemie moderată (Hb 9-10 g%), hipocromă, microcitară cu anizocitoză

disproporţională faţă de gradul moderat de anemie.

Diagnostic diferenţial cu anemie carenţială ferirprivă:

- aspecte comune: hipocromia şi microcitoza

- diferă prin valorile normale sau crescute ale sideremiei

- electroforeza hemoglobinei asigură diagnosticul pozitiv prin evidenţierea Hb A2 > 3,5%)

Nu necesită tratament. Este contraindicat administrarea preparatelor de fier.