1. Consideraţii generaleRolul principal al inginerului constructor este de a realiza construcţiile noi, dar

are şi un rol de a repara construcţiile deteriorate.Cauzele care produc deteriorarea construcţiilor de beton armat sunt:

- exploatarea necorespunzătoare a structurii: suprasarcinile, impactul, oboseala;- procesele fizice: fisurarea betonului, îngheţul şi agenţii degivranţi, eroziunea;- procesele chimice: atacul chimic al betonului sub acţiunea acizilor, sulfaţilor şi a bazelor;- procesele biologice;- coroziunea armăturii.Dacă degradarea unei construcţii n-a putut să fie împiedicată, soluţiile sunt: de a abandona, de a înlocui sau de a repara lucrarea; în mod curent, aceasta se repară.

Problema revitalizării acestor construcţii este deosebit de importantă şi necesară. Corpul de ingineri constructori cercetători, proiectanţi, executanţi şi utilizatori se confruntă în prezent cu numeroase probleme de reabilitare a construcţiilor existente, în vederea asigurării duratei de serviciu satisfăcătoare şi de încorporarea în noile structuri a cunoştinţelor, experienţei şi rezultatelor cercetării ştiinţifice, în vederea asigurării performanţelor pe care le implică durabilitatea.Totuşi durabilitatea construcţiilor comportă două aspecte fundamentale: a preveni şi a vindeca.

Dintre cele două moduri de intervenţie, prevenirea sau vindecarea, primul are o mai mare importanţă. Pe tot parcursul cursului este pusă în evidenţă necesitatea de a se ţine seama, în cursul proiectării sau a execuţiei lucrărilor, de problema întreţinerii acestora.

2. Etapele fundamentale de analiză

Executarea unei reparări comportă cinci etape fundamentale:etapa I – descoperirea şi observarea degradării;etapa a II-a – determinarea cauzelor care au produs degradarea;etapa a III-a – evaluarea capacităţii portante;etapa a IV-a – estimarea reparaţiilor care trebuie făcute;etapa a V-a – alegerea şi detalierea metodei de reparare.

Numai specialiştii constructori care posedă titlul de expert tehnic pot face analize fundamentale asupra stării tehnice unei construcţii, care să conducă la decizii raţionale de reparare.

3. Descoperirea şi observarea degradării

Descoperirea unor degradări revine totdeauna proprietarilor construcţiilor. În cazul în care avem o clădire publică rolul descoperirii revine unui specialist (eventual inginer constructor sau o altă persoană cu o pregătire oarecare tehnică).

În general, descoperirea unor defecte nu alarmează. Este nevoie de un timp oarecare pentru observarea acestor defecţiuni în vederea stabilirii unei evoluţii în timp.

4. Determinarea cauzelor care au produs degradarea

Este etapa cea mai dificilă şi cea mai importantă dintre toate cele cinci.Nu există nici reguli nici metode gata făcute pentru a determina cauza sau

cauzele unei degradări. Fiecare caz reprezintă o problemă particulară şi trebuie să facă obiectul unui diagnostic particular. Totuşi experienţe permite să desprindem un oarecare număr de degradări specifice.

Există puţine urgenţe în acest domeniu, deci nu trebuie nimeni împins să ia o decizie grăbită. Este de asemenea important să fie descoperit defectul ascuns sau latent şi a nu ne mulţumi cu executarea unei reparări superficiale, care poate ascunde o anomalie mai profundă.

a) Deteriorarea betonului armat

Interacţiunea dintre factorii principali care condiţionează durabilitatea unei structuri din beton armat este prezentată în următoarea schema. Se poate observa că transportul combinat de căldură, umezeală şi substanţe chimice, atât în masa betonului, cât şi prin schimb cu mediul ambiant, şi parametrii care condiţionează acest mecanism de transport constituie elementele principale ale durabilităţii.

Interacţiuni dintre factorii principali care condiţionează durabilitatea:

P E R F O R M A N Ţ E

D U R A B I L I T A T E

PROIEC TAREASTRUCTU RA LĂ- Formă- D etalie re (a lcă tuire )

M AT ERIALE- Beton- Arm ătură

EXECU ŢIE- Ca litate

C ONSER VAR E- Um ezea lă- Că ldură

N ATUR A ŞI D ISTRIBU ŢIA PORILOR

M ECA NISM E DE TRA NSPORT

DETERIORA REAARM Ă TURII

DETERIO RA REABE TONU LUI

C ORO ZIUN EFIZICĂCH IM ICĂ ŞIBIO LOG ICĂ

REZISTEN ŢĂ RIG IDITATE

CO ND IŢIID E

SU PRAFA ŢĂ

ASPECTFUN CŢION ALITA TESIGU RAN ŢĂ

Structurile din beton se proiectează şi se realizează cu scopul de a satisface un set de cerinţe funcţionale (performanţe) de-a lungul unei anumite perioade de timp, fără a necesita costuri neprevăzute de întreţinere şi reparare. Această perioadă de timp, reprezentând durata de viaţă anticipată, sau durata de serviciu proiectată a structurii, se asigură printr-o calitate iniţială bună. Atunci când degradarea observată este mai accentuată decât cea preconizată, apare necesitatea unor intervenţii, aşa cum se observă în următoarea figură. Reparaţiile timpurii sunt mai economice şi mai uşor de executat decât cele care intervin după o severă alterare.

b) Cauzele fisurării betonului

Apariţia fisurilor în beton este determinată de epuizarea capacităţii de alungirea a acestuia. Alungirea limită a betonului depinde de vârsta şi de viteza de dezvoltare a deformaţiilor.Cauzele care produc fisurarea betonului sunt multiple:

– deformaţii generate în interiorul betonului: contracţii la uscare, umflarea, variaţiile de temperatură, tasarea sau contracţia plastică. dacă aceste deformaţii sunt impiedicate local (prin prezenţa armăturii) sau pe scară largă (prin legăturile elementului cu alte elemente din structură), vor lua naştere eforturi de întindere, generatoare de fisuri;

– expansiunea armăturii în beton atunci când este expusă coroziunii;– condiţiile externe impuse: încărcări exterioare sau deformaţii impuse.

Fisuri pot apărea şi atunci când se produc abateri de la regulile de alcătuire constructivă a secţiunilor, cum ar fi bunăoară ancorarea şi înnădirea necorespunzătoare a armăturilor.

b1)Fisuri datorate acţiunilor directe

În secţiunile de beton corect armate şi în care şi în care stratul de acoperire este bine stabilit, deschiderea fisurilor sub sarcini de exploatare este relativ redusă (af < 0,5mm). Deschiderile mai mari de fisuri denotă erori de proiectare, execuţie sau exploatare (erori de calcul, ipoteze de încărcare neluate în considerare care pot produce intrarea armăturii în curgere, supraîncărcări etc.)

b2) Fisuri rezultate din deformaţii impuse

Cauzele care provoacă aceste tipuri de fisuri sunt: temperatura, contracţia.Diferenţele de temperatură reprezintă cauze frecvente ale fisurării. Căldura degajată la hidratarea betonului nu poate fi cedată cu uşurinţă mediului înconjurător, în special în cazul construcţiilor masive. Gradientul de temperatură care se stabileşte între miezul şi suprafaţa elementului de beton creşte cu sporirea temperaturii betonului şi cu scăderea temperaturii aerului. în consecinţă, iau naştere eforturi de autoechilibrare, care sunt de întindere în stratul exterior şi de compresiune în miezul elementului. Depăşind rezistenţa la întindere a betonului în curs de întărire, eforturile de întindere dau naştere la fisuri, distribuite în mod neregulat pe suprafaţă (fisuri în mozaic) şi a căror adâncime este de ordinul a câtorva milimetri sau centimetri. În mod normal, aceste fisuri se închid atunci când diferenţa de temperatură dispare.

sectiune transversalati

linii de egalatemperatura

t0

compresiune

întindere

1-1 1

1

t0

t0

sectiune medianaa).

b).

c).

Există unele structuri, cum sunt coşurile de fum, la care diferenţa de temperatură pe secţiune existentă în exploatare (foarte cald la interior şi relativ rece la exterior), poate conduce la fisuri verticale în exteriorul elementului.Contracţia betonului la uscare produce o micşorare de volum, care poate da naştere la fisuri în două moduri:

- în elementele legate rigid la extremităţi, la care deformaţia împiedică din contracţie provoacă eforturi de întindere şi fisuri, în special în zonele punctelor de inflexiune la plăci, unde armătura este redusă;

- în secţiunile puternic armate, dar mai puţin solicitate, contracţia fiind împiedicată de către armătură , sporesc eforturile de întindere în beton şi pot, în anumite situaţii, să provoace fisuri asemănătoare cu cele de încovoiere.

b3) Fisuri produse de contracţia plastică şi de tasarea betonului proaspăt

Aceste fisuri se produc la câteva ore după turnarea betonului, în timpul în care el se găseşte încă în stare plastică. Contracţia plastică a betonului (înaintea prizei) produce fisuri, de regulă la plăci. Tasarea betonului proaspăt poate produce fisuri în elementele cu înălţime mare.Contracţia plastică este produsă de tensiunea capilară a apei din pori. Dacă pierderea de apă prin evaporare depăşeşte cantitatea de apă prin procesul de migrare a apei din interiorul betonului spre suprafaţă, începe eliminarea treptată a apei din porii capilari. Aceasta determină o micşorare a volumului betonului. Dacă reducerea de volum este stânjenită în zona de suprafaţă, de exemplu de către granulele mari de agregat, ori de către armături, probabilitatea apariţiei fisurilor creşte. Fisurile care apar în plăci sunt paralele şi orientate aproximativ la 45o în colţurile elementului, iar distanţa dintre ele este de aproximativ 1 m. Deschiderea lor este de 2-3 mm şi ele pot traversa plăcile pe toată grosimea, desigur deschiderea lor scăzând foarte rapid, pe măsură ce distanţa faţă de suprafaţa plăcii creşte. Uneori se poate forma şi o reţea de fisuri paralele superficiale, cu aspect de mozaic.

fisuri înmozaic

fisuriparalele

În numeroase cazuri, fisurile se formează în lungul barelor de armătură de la partea superioară a elementului. În cazul elementelor liniare (grinzi, stâlpi), fisurile care apar marchează poziţia etrierilor pe suprafaţa laterală a elementelor.

fisuri

etrieri

etrieri

fisuri

a) b)

b4) Fisuri din coroziune

Formarea ruginii în procesul de coroziune reprezintă un fenomen de expansiune, care dă naştere la eforturi de întindere şi la fisuri în lungul barelor de armătură. Dacă procesul de coroziune continuă, fisurile se dezvoltă progresiv, putând duce la dislocarea betonului în care este înglobată armătura.

espansiuneprodus de

rugina

fisura înlungul barei

plan de fisurare

b5) Fisuri din acţiuni fizice şi chimice

Procesele de degradare fizică şi chimică a betonului care dau naştere la fenomene de expansiune (îngheţul, agresiune sulfatică sau reacţia alcalii agregate) produc o reţea de fisuri superficiale cu aspect de mozaic, asemănătoare cu cele produse de contracţia plastică.

a) deformaţii libere b) deformaţii împiedicate în sens vertical

Mijloace de observaţie periodice a fisurilor

Procedee de reparare a fisurilor

Umplerea rosturilor şi a fisurilor

Recomandări generale privind alcătuirea cămăşuielilor la stâlpi

Recomandări generale privind alcătuirea cămăşuielilor la grinzi şi diafragme

Recomandări generale privind intervenţiile la plăci şi planşee

Îmbrăcăminţi din beton torcretat

Consolidarea cu profile metalice sau cu preluarea externă a eforturilor

Detalii de tiranţi şi ancorare.

Cămăşuirea zidăriei fisurate şi injectarea acesteia.

Consolidarea pereţilor portanţi cu cei de contravantuire.

Consolidarea pereţilor portanţi.

Prinderea zidăriei cu scoabe şi înlocuirea celei degradate.

Consolidarea cu ajutorul tiranţilor-centuri.

Consolidarea zidăriilor cu tiranţi şi centuri.

Tiranţi de consolidare orizontali preîntinşi

Dispozitive de ancorare – tiranţi din profile metalice.

Distanţiere intermediare speciale.

Tiranţi – macaz preântinşi din oţel rotund.

Tiranţi – macaz preântinşi din profile metalice.

Fermă din lemn consolidată cu tiranţi din oţel rotund.

Metode de creştere a capacităţii portante a unei grinzi metalice.

Tiranţi de consolidare combinaţi preântinşi.

Dispozitive de ancorare.

Creşterea capacităţii portante prin adăugare de piloţi.

Relaţii de calcul simplificate.

CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE

Cerinţe fundamentale

Evaluarea seismică a clădirilor existente urmăreşte să stabilească dacă acestea satisfac un grad adecvat de siguranţă cerinţele fundamentale (nivelurile de performanţă) avute în vedere la proiectarea construcţiilor noi.

Cerinţele fundamentale, respectiv cerinţa de siguranţă a vieţii şi cerinţa de limitare a degradărilor şi stările limită asociate (starea limită ultimă ULS şi starea limită de serviciu SLS), sunt definite în P100-1:2006.

Diferenţierea siguranţei necesare pentru construcţii aparţinând diferitelor clase de importanţă şi de expunere la cutremur se face prin intermediul factorului de importanţă γ, conform P100-1:2006.

Pentru construcţii de importanţă deosebită sau pentru clădiri cu funcţiuni speciale investigaţia poate avea în vedere şi alte niveluri de

performanţă şi/sau alte valori ale IMR ale cutremurelor pe amplasament.

Criterii de îndeplinire a cerinţelor de performanţă

Îndeplinirea cerinţelor enunţate la 2.1 este realizată prin adoptarea reprezentării acţiunii seismice, a metodelor de calcul, a verificărilor şi procedeelor de detaliere prevăzute în această parte a P100, specifice diferitelor materiale din domeniul tratat (de exemplu beton armat, oţel, zidărie).

Evaluarea acţiunii seismice se face conform prevederilor din P100-1/2006. Valorile coeficienţilor de reducere (comportare) se aleg corespunzător tipului metodologiei de evaluare utilizată.

La verificarea elementelor structurale se face distincţie între elementele ductile şi cele fragile.

La calculul capacităţii elementelor ductile şi fragile se vor folosi valorile medii ale proprietăţilor materialelor din lucrare, obţinute din teste in-situ şi din alte surse suplimentare de informare, divizate prin factorii de încredere, ţinând seama de nivelul de cunoaştere disponibil.

În cazul elementelor fragile, valorile rezistenţelor se obţin divizând valorile obţinute ca mai sus prin factorii parţiali de siguranţă ai materialului.

Pentru materialele nou adăugate (la consolidarea elementelor structurale) se folosesc valorile nominale ale proprietăţilor acestora.

COLECTAREA INFORMAŢIILOR PENTRU EVALUAREA STRUCTURALA

În vederea evaluării rezistenţei la solicitări statice şi la cutremur a construcţiilor existente colectarea datelor se obţine din surse cum sunt:

- documentaţia tehnică de proiectare şi de execuţie a construcţiei examinate;- reglementările tehnice în vigoare la data realizării construcţiei;- investigaţii pe teren;- măsurători şi teste în situ şi/sau în laborator.

Informaţiile necesare pentru evaluarea structurală trebuie să permită:- identificarea sistemului structural;- identificarea tipului de fundaţii ale clădirii;- identificarea categoriilor de teren;- stabilirea dimensiunilor generale şi a alcătuirii secţiunilor elementelor structurale, precum şi a proprietăţilor mecanice ale materialelor constituente;- identificarea eventualelor defecte de calitate a materialelor şi/sau deficienţe de alcătuire a elementelor, inclusiv ale fundaţiilor;- precizarea procedurii de stabilire a forţelor seismice de proiectare şi a criteriilor de proiectare seismică folosite la proiectarea iniţială;- descrierea modului de utilizare a clădirii pe durata de exploatare şi a modului de utilizare planificat al acesteia şi precizarea clasei de importanţă;- reevaluarea acţiunilor aplicate construcţiei, ţinând cont de utilizarea clădirii;- identificarea naturii şi a amplorii degradărilor structurale şi a eventualelor lucrări de remediere – consolidare executate anterior. Se au în vedere nu numai degradările produse de acţiunea cutremurelor, ci şi cele produse de alte acţiuni, cum sunt încărcările gravitaţionale, tasările diferenţiale, atacul chimic datorat condiţiilor de mediu sau tehnologice, etc.

În vederea selectării metodei de calcul şi a valorilor potrivite ale factorilor de încredere, se definesc următoarele niveluri de cunoaştere:

KL2

KL3

KL1

N IVE LUR I D E CU NO AŞTE RE

CU NO AŞTER ELIM IT ATĂ

CU NOA ŞTER ENO RM AL Ă

CUN OA ŞTER EC OM PLET Ă

Cunoaştere limitată (KL1)

În ceea ce priveşte geometria: configuraţia de ansamblu a structurii şi dimensiunile elementelor structurale sunt cunoscute:

a) din relevee;b) din proiectul iniţial + eventuale modificări intervenite ulterior care se vor

verificarea prin sondaje.În ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: nu se dispune de proiectul de de

execuţie al structurii al clădirii şi se aleg detalii plecând de la practica obişnuită din epoca construcţiei; se vor face sondaje în câteva dintre elementele considerate critice şi se va stabili măsura în care ipotezele adoptate corespund realităţii. Dacă există diferenţe semnificative se va extinde cercetarea în teren şi asupra altor elemente.

În ceea ce priveşte materialele: nu se dispune de informaţii directe referitoare la caracteristicile materialelor de construcţie, fie din specificaţiile proiectelor, fie din rapoarte de calitate. Se vor alege valori în acord cu standardele timpului construirii clăÃdirii, asociate cu teste limitate pe teren în elementele considerate critice (esenţiale) pentru structură.

KL2 corespunde următoarei stări de cunoaştere:

În ceea ce priveşte geometria: configuraţia de ansamblu a structurii şi dimensiunile elementelor sunt cunoscute fie (a) dintr-un releveu extins fie (b) din planurile de ansamblu originale ale construcţiei şi ale eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În cazul (b) este necesară verificarea pe teren prin sondaj a dimensiunilor de ansamblu şi a dimensiunilor elementelor; dacă se constată diferenţe semnificative fată de prevederile proiectului se va întocmi un releveu mai extins.

În ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: detaliile sunt cunoscute, fie dintr-o inspecţie extinsă pe teren sau dintr-un set incomplet de planşe de execuţie. În ultimul caz, se vor prevedea verificări limitate în teren ale elementelor considerate ca cele mai importante pentru a constata daca informaţiile disponibile corespund realităţii.

În ceea ce priveşte materialele: informaţiile privind caracteristicile mecanice al materialelor sunt obţinute, fie din testări extinse în teren fie din specificaţiile de proiectare originale. În ultimul caz se vor efectua teste limitate în teren.

Informaţiile culese trebuie să fie suficiente pentru întocmirea verificărilor locale ale capacităţii elementelor şi pentru construirea unui model de calcul al structurii.

Evaluarea structurii bazate pe KL2 poate fi realizată pe baza unui calcul liniar, sau neliniar, static sau dinamic.

KL3 corespunde următoarei stări de cunoştinţe:

În ceea ce priveşte geometria: geometria de ansamblu a structurii şi dimensiunile elementelor sunt cunoscute, fie (a) dintr-un releveu cuprinzător, fie (b) din proiectul de ansamblu complet al construcţiei originale şi al eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În cazul (b) este necesară verificarea prin sondaj a dimensiunilor de ansamblu şi ale elementelor; dacă se constată diferenţe semnificative faţă de prevederile proiectului de ansamblu se va întocmi un releveu mai extins.

În ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: detaliile sunt cunoscute, fie dintr-o inspecţie cuprinzătoare în teren, fie dintr-un set complet de planuri de execuţie. În ultimul caz se vor prevedea verificări limitate în teren ale elementelor considerate ca cele mai importante pentru a constata dacă informaţiile disponibile corespund realităţii.

În ceea ce priveşte materialele: informaţiile privind caracteristicile mecanice ale materialelor sunt obţinute, fie din testarea cuprinzătoare în teren, fie din documentele originale referitoare la calitatea execuţiei. În acest din urmă caz se vor efectua şi încercări în teren limitate.

Identificarea nivelului de cunoaştere.Geometria

Planurile generale ale construcţieiPlanurile generale ale construcţiei sunt acele documente care descriu

geometria structurii şi permit identificarea componentelor structurale şi a dimensiunilor acestora, precum şi a sistemului structural pentru preluarea acţiunilor verticale şi laterale. De exemplu, asemenea planuri sunt reprezentate de planurile de cofraj la construcţiile de beton armat sau planurile de montaj la construcţiile de oţel.

Planurile de detaliu ale construcţieiPlanurile de detaliu conţin, în afara informaţiilor furnizate de planurile

generale, şi detaliile de execuţie: planuri de armare a elementelor de beton armat, planurile de execuţie ale elementelor metalice, ale nodurilor, etc.

Examinarea vizualăExaminarea vizuală este un procedeu de verificare a corespondenţei

dintre geometria reală a structurii şi planurile generale de construcţie disponibile. Sunt necesare măsurători prin sondaj ale unor elementele selectate adecvat. Astfel, se pot identifica posibile modificări structurale intervenite pe durata de execuţie sau după încheierea acestora.

Relevarea construcţieiRelevarea reprezintă acţiunile întreprinse prin măsurători, finalizate prin

executarea unor seturi de planuri care să descrie geometria structurii, permiţând identificarea componentelor structurale şi a principalelor CNS, a dimensiunilor lor, precum şi a sistemului structural pentru preluarea acţiunilor verticale şi laterale.

Detaliile

În vederea obţinerii de informaţii referitoare la detaliile de execuţie a elementelor structurale şi a îmbinărilor dintre acestea se pot folosi metode, după cum urmează:

Proiectarea simulată reprezintă un procedeu care furnizează cantitatea şi poziţia armăturilor longitudinale şi transversale (sau a alcătuirii elementelor metalice) în elementele care participă la preluarea încărcărilor verticale şi orizontale. Proiectarea se bazează pe documentele normative şi practica din perioada construcţiei clădirii.

Inspecţia în teren limitată reprezintă verificarea corespondenţei dintre detaliile structurale, fie cu detaliile de execuţie din planurile proiectului sau cu cele rezultate din proiectarea simulată. Identificarea detaliilor se realizează prin decopertări locale, pahometrie, etc.

Inspecţia în teren extinsă se aplică când nu se dispune de planurile originale cu detalii de execuţie.

Inspecţia în teren cuprinzătoare se aplică când nu se dispune de planurile originale cu detalii de execuţie şi când se urmăreşte obţinerea unui nivel de cunoaştere înalt.

Materiale

Încercări distructive şi nedistructiveSe pot folosi metode de testare nedistructive (de exemplu prin

sclerometrie, cu ultrasunete etc.), dar numai însoţite şi de încercări distructive, pe carote de beton sau zidărie sau pe fragmente din construcţiile metalice.

Încercări in-situ limitateProgramele limitate de încercări în teren completează informaţiile asupra

proprietăţilor materialelor obţinute din standardele din timpul construcţiei, din specificaţiile din proiectul original sau din documentele privind calitatea execuţiei. Dacă însă valorile obţinute prin încercări sunt inferioare celor care ar rezulta din celelalte surse, este necesar un program de încercări în teren extins.

Încercări in-situ extinseProgramele de încercări in-situ extinse urmăresc obţinerea de informaţii

când nu se dispune nici de specificaţiile din proiectul iniţial şi nici de documente referitoare la calitatea materialelor utilizate în lucrare.

Încercări in-situ cuprinzătoareProgramele cuprinzătoare de încercări in-situ au în vedere obţinerea de

informaţii, când nu se dispune nici de specificaţiile din proiectul original şi nici de documentele referitoare la calitatea materialelor utilizate în lucrare, şi când se urmăreşte un nivel de cunoaştere înalt.

Identificarea nivelului de degradare a construcţieiEvaluarea trebuie să stabilească dacă integritatea materialelor din care este

realizată structura a fost afectată pe durata de exploatare a construcţiei şi, dacă este cazul, măsura degradării. La cercetarea construcţiei trebuie să se aibă în vedere că degradările pot fi ascunse sub finisaje bine întreţinute.

Evaluarea va identifica cauzele degradării materialelor:ca efect al cutremurelor anterioare, ca efect al tasării terenului de fundare, ca efect al altor deformaţii impuse: acţiunea variaţiilor de temperatură, contracţia şi curgerea lentă a betonului, ca efect al agenţilor de mediu sau a agenţilor tehnologici, în special a apei, pure sau încărcate cu substanţe agresive de diferite naturi.

În cazul elementelor de beton armat se urmăresc:- calitatea slabă a betonului şi/sau degradarea lui fizică (de exemplu, din îngheţ-dezgheţ) sau chimică (de exemplu, carbonatarea sau coroziunea produsă de acţiunea atmosferei marine);- existenţa şi gradul de coroziune a oţelului (armăturilor);- starea aderenţei între beton şi armături;- deformaţiile remanente semnificative şi fisurile din elementele structurale cu diverse configuraţii şi direcţii. Interesează în special fisurile deschise peste 1 mm. În cazul pereţilor structurali se vor examina cu prioritate fisurile înclinate, mai ales cele în “x”. În cazul stâlpilor şi grinzilor vor fi urmărite situaţiile cu cedare potenţială cu caracter neductil şi efectele interacţiunii cu pereţii de compartimentare şi de închidere;

Examinarea stării elementelor şi materialelor va fi înregistrată într-un releveu de degradări detaliat (în plan şi elevaţii) pentru a stabili efectele asupra siguranţei de ansamblu a structurii.