Institutul Naţional al Justiţiei al Republicii Moldova

Instruire iniţială Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

RAPORT„Examinarea şi soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate

prin prisma parităţii de voturi la adoptarea actelor Curţii

Constituţionale”

Formator: dl Victor PUŞCAŞ,Judecător al Curţii Constituţionale a

Republicii Moldova

Audient: Elena Bolocan

Chişinău

2013

CUPRINS

I. Natura juridică şi temeiul legal al excepţiei de neconstituţionalitate ……....……3

II. Aspecte generale cu privire la paritatea de voturi………………..……………...6

III. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale…..………………………………………..9

1. Decizia Curţii Constituţionale nr. 3 din 1 noiembrie 2012.....…………………..9

2. Concluzii personale…………………………………………………………….12

I. Natura juridică şi temeiul legal al excepţiei de neconstituţionalitate

Dezvoltarea ascendentă a sistemului de drept al Republicii Moldova a plasat

în prim plan adoptarea Constituţiei, scopul primordial al căreia este asigurarea

demnităţii, egalităţii şi libertăţii individului, protecţia lui împotriva guvernării

arbitrare şi, ca o consecinţă logică, crearea Curţii Constituţionale, avînd menirea să

vegheze la asigurarea supremaţiei Constituţiei, fiind cel mai sigur instrument de

protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor Republicii

Moldova1.

În acest context, vom spune că “suveranitatea naţională aparţine poporului şi

nimeni nu o poate limita, puterea de stat vine de la popor şi se înfăptuieşte prin

organele lui reprezentative - Parlamentul. La rândul său, Parlamentul alege

Preşedintele ţării, Guvernul şi alte organe ale puterii, care reprezintă Măria sa

Poporul. Cetăţeanul este acea parte autonomă, independentă a poporului şi trebuie

să dispună de dreptul de a controla organele care exercită suveranitatea în numele

său”2.

Excepţia de neconstituţionalitate este în acest sens una din garanţiile eficace

de aplicare şi interpretare a normelor constituţionale şi reprezintă controlul

constituţional concret, care nu numai că sporeşte eficienţa procesului legislativ,

precum şi previne şi combate consecinţele negative ale aplicării unor acte

normative contrare prevederilor constituţionale.

Astfel, în cadrul judecării unei cauze penale, dacă instanţa constată că norma

juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei Republicii

Moldova3 (Constituţie) şi este expusă într-un act juridic care poate fi supus

controlului constituţionalităţii, în conformitate cu art. 7 alin. (3) din Codul de

procedură penală4, judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de

Justiţie care, la rîndul său, sesizează Curtea Constituţională (Curtea).

1 V. Zaporojan Plîngerea constituţională şi excepţia de neconstituţionalitate în aspect comparative, "Justiţia Constituţională în Republica Moldova", 2008, nr.1, pag.25;2 V. Puşcaş, S. Cobăneanu O pârghie populară de care sunt lipsiţi cetăţenii, “Revista Naţională de Drept", 2006, nr.4, pag.25;3 Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994, în vigoare din 27.08.1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 12.08.1994.4 Cod nr. 122 din 14.03.2003 de procedură penală al Republicii Moldova, Publicat la 05.11.2013 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-251, art. nr. 699.

În acelaşi timp, dacă în procesul judecării unei pricini civile, se constată că

norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată este în

contradicţie cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, iar controlul

constituţionalităţii actului normativ este de competenţa Curţii Constituţionale, în

temeiul art. 12¹ din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova5instanţa de

judecată formulează o sesizare a Curţii Constituţionale pe care o transmite prin

intermediul Curţii Supreme de Justiţie.

Ori, analiza acestor prevederi normative ne oferă o definiţie legală a ceea ce

constituie excepţia de neconstituţionalitate şi enumeră, inter alia, condiţiile de

legalitate şi temeinicie ale acesteia, precum şi autoritatea publică competentă de

examineze excepţia de neconstituţionalitate invocată într-o cauză concretă.

Astfel, notăm că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă procedura de

declanşare şi sesizare a Curţii Constituţionale, din oficiu sau la cererea persoanelor

dependente de actul justiţiei, privind controlului conformităţii cu normele

constituţionale a unui act normativ aplicat sau care urmează să fie aplicat la

soluţionarea cauzei deferite justiţiei, atît în cadrul judecării pricinilor penale, cît şi

la etapa judecării unei cauze penale. După cum, însăşi Curtea în jurisprudenţa sa

explică că “excepţia de neconstituţionalitate exprimă o legătură organică,

logică între problema de constituţionalitate şi fondul litigiului principal.”6.

În acest sens, notăm că în temeiul art. 134 alin. (1) şi 135 alin. (1) lit g din

Constituţie, precum şi în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. g din Legea

cu privire la Curtea Constituţională7 şi art. 4 alin. (1) lit. g din Codul jurisdicţiei

constituţionale8, Curtea este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în

Republica Moldova competentă să examineze şi să soluţioneze cazurile

excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă

de Justiţie.

5 Cod nr. 225 din 30.05.2003 de procedură civilă al Republicii Moldova, Publicat în Monitorul Oficial nr. 130-134, art. nr. 415;6 HCC nr. 15 din 06.05.1997;7 Legea nr. 317 din 31.12.1994 cu privire la Curtea Constituţională, Publicat la 07.02.1995 în Monitorul Oficial nr. 8, art nr. 86;8 Legea nr. 502 din 16.06.1995 Codul jurisdicţiei constituţionale, Publicat la 28.09.1995 în Monitorul Oficial nr. 53-54, art nr. 597.

În cele din urmă, avînd în vedere rolul primordial al examinării şi soluţionării

excepţiei de neconstituţionalitate, pentru realizarea scopului intrisec al acestei

proceduri, cel de control al constituţionalităţii actelor normative aplicate, sau a

celor care urmează să fie aplicate într-un litigiu concret, este absolut inerent a

analiza, precum şi a revedea procedura de adoptare a hotărîrilor, deciziilor sau a

avizelor Curţii.

II. Aspecte generale cu privire la paritatea de voturi

În conformitate cu art. 13 din Legea cu privire la Curtea Constituţională,

precum şi în temeiul art. 8 din Codul jurisdicţiei Constituţionale, în spiritul

principiilor constituţionale fundamentale, judecătorii Curţii sînt independenţi şi  în

exerciţiul mandatului se supun numai Constituţiei. Aceasta presupune că

judecătorii Curţii examinează cauzele în condiţii care exclud orice influenţă din

afară asupra lor, avînd imunitate juridică în ceea ce priveşte tragerea la răspundere

judiciară pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii inclusiv după

expirarea mandatului.

Notăm că actele Curţii, inclusiv cele adoptate cu privire la excepţia de

neconstituţionalitate, se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor, în conformitate

cu art. 1 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională.

Cu toate acestea, în temeiul alin. 2 al aceluiaşi articol din Lege, în cazul în

care la adoptarea hotărîrii privind constituţionalitatea actului normativ sau a

tratatului internaţional se înregistrează paritate de voturi, actul normativ sau tratatul

internaţional se prezumă a fi constituţional, iar cauza se sistează. În alte cazuri de

paritate a voturilor se consideră că hotărîrea, decizia sau avizul nu au fost adoptate,

iar examinarea cauzei se sistează, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 4 alin.(1)

lit.d), e), f) şi h) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, cînd examinarea

cauzei se amînă. Prevederile în cauză se regăsesc şi la art. 66 alin. (5) din Codul

jurisdicţiei constituţionale.

Prin urmare, în temeiul art. 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi art. 60

din Legea cu privire la Curtea Constituţională, dacă se înregistrează paritate de

voturi la adoptarea hotărîrii, deciziei sau  avizului în cazurile prevăzute la art. 66

alin.(5) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea dispune sistarea procesului

printr-o decizie motivată.

Analizînd prevederile menţionate supra, constatăm că instituţia “parităţii de

voturi” a cunoscut modificări esenţiale în timp, ori pînă în 2002 votarea nu

cunoştea această excepţie de la regula generală, iar în cazul în care exista paritate

de voturi, votul Preşedintelui Curţii era decisiv.

Ulterior, prin Legea Parlamentului nr. 1570-XV/20.12.02, MO1/15.01.03, a

fost modificat art. 66 alin. (5) din Cod, care prevedea următoarele:

"În cazul în care la adoptarea hotărîrii privind constituţionalitatea actului normativ sau a

tratatului internaţional se înregistrează paritate de voturi, actul normativ sau tratatul internaţional

se prezumă constituţional, iar cauza se sistează. În alte cazuri de paritate a voturilor se

consideră că hotărîrea, avizul sau decizia nu au fost adoptate, iar examinarea cauzei

corespunzătoare se amînă."

Deja în anul 2008 acest articol urma să suporte alte modificări în temeiul

Legii Parlamentului nr. 213-XVI din 23.10.08, MO204-205/14.11.08 art. 744,

astfel încît, în redacţia actuală legiuitorul face distincţie dintre trei situaţii:

1. În cazul în care la adoptarea hotărîrii privind constituţionalitatea actului

normativ sau a tratatului internaţional se înregistrează paritate de voturi – actul

normativ sau tratatul internaţional se prezumă constituţional, iar cauza se sistează;

2. În alte cazuri de paritate a voturilor – se consideră că hotărîrea, decizia

sau avizul nu au fost adoptate, iar examinarea cauzei se sistează;

3. În cazurile prevăzute la art. 4 alin.(1) lit.d), e), f) şi h) din Codul

jurisdicţiei constituţionale, cînd examinarea cauzei se amînă şi anume, atunci cînd

Curtea:

    a) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;

    b) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii

Moldova, validează mandatele deputaţilor şi al Preşedintelui Republicii Moldova;

    c) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea

Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte,

imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai

mult de 60 de zile;

d) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui

partid.

Analiza şi coroborarea modificărilor esenţiale efectuate, precum şi caracterul

juridic al efectelor parităţii de voturi în partea ce ţine de adoptarea actului de

soluţionare a litigiilor de către Curte, indică asupra faptului că aceste reglementări

lasă loc de abuzuri atît din partea majorităţii parlamentare actuale, puterea politică,

cît şi din partea judecătorilor Curţii, de a obţine un rezultat scontat în cazul ridicării

excepţiei de neconstituţionalitate a unui act normativ şi nu numai. Cu atît mai mult,

că în asemenea condiţii, Curtea este lipsită de prerogativele sale legale de a

soluţiona litigiile constituţionale.

În acest sens, se constată o inactivitate a Curţii în domenii de importanţă

majoră într-o societate democratică, cum ar fi, subordonarea serviciului de

asistenţă medicală de urgenţă, la planurile de înmatriculare în instituţiile de

învăţământ, la dreptul de proprietate asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, la

eliberarea licenţelor de emisie ş.a. 9.

Cu deosebire, în partea ce ţine de instituţia amînării adoptării actului de către

Curte în caz de paritate de voturi întru confirmarea rezultatelor referendumurilor

republicane, a rezultatelor alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii

Moldova, validarea mandatelor deputaţilor şi al Preşedintelui Republicii Moldova,

precum şi de constatare a circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului,

demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte,

imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai

mult de 60 de zile, apare un dubiu rezonabil cu privire la independenţa

judecătorilor care s-au expus deja, în ce mod şi în care perioadă de timp aceştia

trebuie să revină asupra votului manifestat, pentru ca un act să fie votat cu

depăşirea crizei create în urma “parităţii de voturi”.

În consecinţă, instituţia “parităţii de voturi” nu prezintă suficiente garanţii de

independenţă şi funcţionalitate efectivă a Curţii în procesul de adoptare a actelor de

soluţionare a litigiilor constituţionale, fapt pentru care considerăm că reformarea

procedurii de votare de către judecătorii Curţii în cauzele ce ţine de competenţa

funcţională a Curţii este inevitabilă.

III. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

9 Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 19.12.2006;Decizia Curţii Constituţionale nr.6 din 25.12.2003;Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 16.01.2007;Decizia Curţii Constituţionale nr. 4 din 06.10.2009;Decizia Curţii Constituţionale nr. 3 din 01.11.2012;Decizia Curţii Constituţionale nr.1 din 22 ianuarie 2013.

1. Decizia Curţii Constituţionale nr. 3 din 1 noiembrie 2012

La 1 noiembrie 2012 Curtea a decis sistarea procesului asupra sesizărilor

privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului II din Legea

nr.42 din 17 martie 2011 cu privire la modificarea anexei la Legea nr.451-XV din

30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de intreprinzător

(Sesizările nr. 13g/2012, 14g/2012 şi 15g/2012), în conformitate cu art. 60 alin. (5)

din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Autorul sesizărilor menţionate supra depuse la Curte la 15 şi 19 iunie 2012,

în temeiul art. 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, art. 25 lit. d) din Legea cu privire

la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale,

susţine că prevederile articolului II din Legea nr. 42 din 17 martie 2011 referitor la

“punerea în aplicare a legii din data de 10 august 2010” contravin art. 76 din

Constituţie („Intrarea în vigoare a legii”) şi art. 22 din Constituţie

(„Neretroactivitatea legii”) şi anume:„Art.I. – La punctul 1 din anexa la Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001 privindreglementarea prin licenţiere a activităţii de intreprinzător (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.26–28, art.95), cu modificările ulterioare, litera e) va avea următorul cuprins:“e) intreţinerea cazinourilor 360000 lei pentru fiecare masă de joc”.

Art.II. – Prevederile prezentei legi se aplică din data de 10 august 2010.”

În prezenta cauză Curtea a examinat inclusiv opiniile scrise ale

Parlamentului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Economiei, Camerei de

Licenţiere, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Universităţii de Stat din Moldova.

Ori, potrivit reprezentantului Guvernului, Curtea a fost sesizată cu încălcarea

regulilor şi prescripţiilor legale. Deşi, formal, în cererile de chemare în judecată ale

companiilor reclamante în litigiile principale a fost contestată legalitatea deciziilor

Camerei de Licenţiere, din conţinutul acestora poate fi dedus că toate argumentele

reclamanţilor se referă exclusiv la contestarea constituţionalităţii normelor legale în

cauză, în fapt Curtea de Apel a fost sesizată cu un litigiu constituţional, şi nu cu

litigii de drept comun. Astfel, Curtea de Apel urma să respingă cererile de chemare

in judecată, deoarece examinarea lor nu ţine de competenţa ei.

Pe de altă parte, Ministerul Justiţiei a notat că norma contestată a fost

adoptată cu încălcarea procedurii, deoarece a fost introdusă în textul proiectului

legii la etapa adoptării actului legislativ în lectură finală, contrar interdicţiei

exprese în acest sens prevăzute de articolul 71 alin. (3) din Regulamentul

Parlamentului. Totodată, Ministerul Justiţiei a invocat articolul 6 din Codul civil,

care prevede că legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu

suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici

condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea

nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice

stinse sau in curs de realizare.

Potrivit Parlamentului, Legea nr. 42 a fost adoptată pentru executarea

Hotărarii Curţii Constituţionale nr. 5 din 18 februarie 2011, care a declarat

neconstituţional pct.1 lit. e) din Anexa la Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001

privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de intreprinzător, în redacţia Legii

nr.176 din 15 iulie 2010, prin care a fost diminuată taxa de licenţă pentru

întreţinerea cazinourilor, fără avizul Guvernului. Astfel, Parlamentul a revenit la

formula iniţială a legii, înlăturand neconstituţionalitatea, Legea nr. 42 fiind un act

reparatoriu al situaţiei create în urma adoptării Legii nr.176 din 15 iulie 2010,

considerînd că norma contestată şi-a produs efectele juridice şi nu mai este in

vigoare, astfel incat nu mai ţine de competenţa Curţii Constituţionale, deoarece

obiectul jurisdicţiei acesteia îl constituie în exclusivitate probleme de drept care

sunt în vigoare la momentul examinării.

În acelaşi timp, Parlamentul a făcut referire la Hotărarea Curţii

Constituţionale nr. 26 din 23 mai 2002, în care Curtea a reţinut că „[...] principiul

neretroactivităţii legii nu este un principiu cu caracter absolut. Or, art. 22 din

Constituţie prevede retroactivitatea normelor juridice penale mai favorabile. În

afară de aceasta, teoria contemporană a dreptului admite ca excepţii de la principiul

neretroactivităţii legii normelejuridice cu caracter imperativ – legile interpretative,

precum şi normele juridice în care legiuitorul a stabilit expres că ele se vor aplica

retroactiv”.

În cadrul deliberărilor opiniile Curţii s-au împărţit, dintre care trei judecători

sînt pentru recunoaşterea neconstituţionalităţii acestor prevederi normative,

considerînd că acestea fac obiectul examinării excepţiei de neconstituţionalitate de

către Curte din următoarele considerente:

1. se solicită controlul constituţionalităţii a unor prevederi legale care sunt

incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată;

2. faptul că norma contestată este sau nu în vigoare nu are incidenţă asupra

existenţei normei in dreptul pozitiv, care, în urma abrogării sau ajungerii la

termen survenite anterior momentului în care se realizează controlul

constituţionalităţii, a trecut în stare pasivă.

În acest ultimo caz, cu atat mai mult, cu cît scoaterea sau ieşirea formală din

vigoare a unei norme juridice nu inseamnă neapărat şi în toate situaţiile juridice

inaplicabilitatea sa. Ori, per a contrario, prin aplicarea rigidă a condiţiei ca legea

să fie „în vigoare” la data ridicării excepţiei, ca şi la data soluţionării acesteia de

Curtea Constituţională, s-ar înlătura de la controlul de constituţionalitate

dispoziţiile legale determinante în soluţionarea cauzei. Prin urmare, controlul de

constituţionalitate în cadrul excepţiei de neconstituţionalitate vizează doar

dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare.

Pe de altă parte, ceilalţi trei judecători au votat contra, considerînd că

excepţia de neconstituţionalitate constituie una dintre căile prin care Curtea

Constituţională este sesizată în vederea exercitării controlului a posteriori asupra

constituţionalităţii actelor juridice, inclusiv a legilor. Prin urmare, nici Curtea

Supremă de Justiţie şi nici instanţele judecătoreşti sau alte autorităţi publice ale

statului nu au competenţa de a controla constituţionalitatea legilor, indiferent dacă

acestea sunt sau nu „in vigoare”.

Din aceste norme de drept rezultă că legile nu pot fi atacate pe cale

principală, prin acţiune introdusă exclusiv în acest scop la instanţa de judecată, ci

numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes

legitim. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate nu poate forma obiectul unei

acţiuni principale nici în faţa instanţei de judecată, unde constituie întotdeauna un

mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluţionare, şi nici în faţa Curţii

Constituţionale. Ori, aceşti trei judecători au considerat că în motivarea cererilor de

judecată, reclamanţii au arătat că deciziile nr.4130, nr.4131, nr.4133 din 27

decembrie 2011 şi nr.15 din 8 februarie 2012 ale Camerei de Licenţiere au fost

emise in aplicarea articolului II din Legea nr. 42, însă consideră prevederile

acestuia neconstituţionale.

Astfel, pornind de la aceea că obiectul acţiunii principale introduse în

instanţa de judecată este constatarea neconstituţionalităţii unei dispoziţii din lege,

excepţia de neconstituţionalitate a fost deturnată într-o veritabilă acţiune directă,

pierzîndu-şi astfel natura sa de excepţie, concepută ca un mijloc de apărare care nu

pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii.

Prin urmare, în condiţiile în care s-a înregistrat paritate de voturi, în

conformitate cu articolele 27 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea

Constituţională şi 66 alin. (5) din Codul jurisdicţiei constituţionale, în redacţia

Legii nr. 1570-XV din 20 decembrie 2002, actul normativ contestat se prezumă a fi

constituţional, iar procesul asupra cauzei a fost sistat.

2. Concluzii personale

Examinînd ambele poziţii ale Curţii în partea ce ţine de admisibilitatea

excepţiei de neconstituţionalitate, îmi exprim convingerea că sesizările privind

excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului II din Legea nr.42 din 17

martie 2011 cu privire la modificarea anexei la Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001

privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de intreprinzător sînt admisibile şi

urmează a fi examinate de către Curte în fond, din următoarele considerente:

reclamanţii în pricinile intentate în ordinea contenciosului administrativ

s-au adresat cu o cerere de chemare în judecată privind anularea deciziilor

Camerei de Licenţiere emise întru aplicarea articolului II din Legea nr. 42;

reclamanţii au contestat în instanţa de judecată legalitatea deciziilor

menţionate supra;

există o “o legătură organică, logică între problema de constituţionalitate şi

fondul litigiului principal”, ori de examinarea excepţiei de

neconstituţionalitate depinde soluţionarea pricinilor în contencios

administrativ privind legalitatea deciziilor emise de Camera de Licenţiere;

instanţa de judecată competentă să soluţioneze litigiul, precum şi Curtea

Supremă de Justiţie nu şi-au depăşit competenţa materială şi respectiv, nu

s-au expus asupra constituţionalităţii prevederilor articolului II din Legea

nr.42 din 17 martie 2011 cu privire la modificarea anexei la Legea nr.451-

XV din 30 iulie 2001;

a fost respectată procedura de declanşare şi sesizare a Curţii în temeiul

art. 135 alin. (1) lit. g din Constituţie.

Luînd în consideraţie cele expuse supra, concluzionăm asupra caracterului

arbitrar al procedurii în vigoare de votare cu “paritate de voturi”, care crează atît

deficienţe sub aspectul funcţionalităţii Curţii, cît şi în partea ce ţine de

independenţa judecătorilor şi rolul primar de examinare a controlului

constituţionalităţii actelor normative pentru instituirea unui just echilibru între

interesele economice, sociale, politice, juridice şi culturale într-o societate

democratică.

Prin urmare, reiterăm imperativitatea reformării procedurii de votare a actelor

de către Curte şi considerăm că aceasta trebuie să fie precăutată prin prisma:

- revizuirii art. 136 din Constituţie – prin instituirea unui număr impar de

judecători ai Curţii, sau

- modificării prevederilor Legii cu privire la Curtea Constituţională şi a

Codului jurisdicţiei constituţionale, în vederea acordării prerogativei votului

decisiv al Preşedintelui Curţii în cazul în care se constată paritate de voturi.