Prof. univ. dr. SMARANDA ANGHENI

Drept comercial

Pentru învăţământ la distanţă

PARTEA a II-a (SEMESTRUL al II-lea)

Bucureşti

2010

C A P I T O L U L VI

PROCEDURA INSOLVENŢEI

Cuprins: Secţiunea 1: Aspecte introductive ....................................................................................... 182

1.1. Noţiune şi temei legal ................................................................................................... 182

1.2. Domeniul de aplicare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei ............... 183

Secţiunea 2: Definiţia, scopul şi caracterele procedurii insolvenţei .................................. 184

2.1. Definiţie şi scop ............................................................................................................. 184

2.2. Caractere (trăsături) .................................................................................................... 184

Secţiunea 3: Condiţiile necesare pentru declanşarea procedurii insolvenţei .................... 185

3.1. Condiţii de fond şi de formă ........................................................................................ 185

3.2. Insolvenţa debitorului (încetarea de plăţi) ................................................................. 186 3.2.1. Cadrul conceptual ........................................................................................... 186

3.2.2. Insolvenţa (incapacitatea de plată) şi insolvabilitatea .................................... 187

3.2.3. Insolvenţa (incapacitatea de plată) şi refuzul de plată ..................................... 187

Secţiunea 4: Participanţii la procedura insolvenţei ............................................................ 188

4.1. Instanţele judecătoreşti ................................................................................................ 188

4.2. Judecătorul sindic ........................................................................................................ 189

4.3. Adunarea creditorilor .................................................................................................. 190

4.4. Comitetul creditorilor .................................................................................................. 190

4.5. Administratorul special ............................................................................................... 191

4.6. Administratorul judiciar ............................................................................................. 191

4.7. Lichidatorul .................................................................................................................. 193

Secţiunea 5: Desfăşurarea procedurii propriu-zise ............................................................ 195

5.1. Cererile introductive .................................................................................................... 195

5.1.1. Cererea debitorului .......................................................................................... 195

5.1.2. Cererile creditorilor ......................................................................................... 195

5.2. Deschiderea procedurii ................................................................................................ 196

5.3. Efectele deschiderii procedurii ................................................................................... 197 5.3.1. Efectele deschiderii procedurii cu privire la patrimoniul debitorului ............ 198

5.3.2. Efectele deschiderii procedurii cu privire la debitor ...................................... 198

Secţiunea 6: Situaţia unor acte juridice încheiate de debitor ............................................ 199

6.1. Acte juridice frauduloase ............................................................................................ 199

6.2. Acte realizate de debitor privind constituirea sau transferul de drepturi patrimoniale

către terţi ....................................................................................................... 199 6.2.1. Categorii de acte juridice constitutive sau translative de drepturi reale încheiate de

debitor ................................................................................................................... 199

6.2.2. Situaţia unor acte juridice cu executare succesivă .......................................... 201

6.2.3. Situaţia altor contracte .................................................................................... 201

Secţiunea 7: Primele măsuri ................................................................................................ 202

Secţiunea 8: Planul de reorganizare ................................................................................... 203

Secţiunea 9: Reorganizarea ................................................................................................. 206

Secţiunea 10: Falimentul ..................................................................................................... 207

10.1. Măsuri premergătoare lichidării ....................................................................... 207

10.2. Efectuarea lichidării ......................................................................................... 208

10.3. Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării ............................................. 208

10.4. Închiderea procedurii ....................................................................................... 209

10.5. Efectele hotărârii de închidere a procedurii ..................................................... 210

10.6. Precizări speciale cu privire la închiderea procedurii ...................................... 210

10.7. Răspunderea membrilor organelor de conducere ............................................. 210

Obiective: Prezentarea definiţiei procedurii insolvenţei şi a caracterelor acestei proceduri Identificarea în textul Legii nr. 85/2006 modificată a celor două modalităţi de

realizare a procedurii insolvenţei – procedura generală şi procedura simplificată;

cunoaşterea semnificaţiei fiecăreia dintre acestea şi a domeniului de aplicare Observarea şi reţinerea noutăţilor aduse de Legea nr.85/2006 cum ar fi: aplicarea

procedurii insolvenţei nu doar comercianţilor, ci şi altor persoane juridice de drept

privat care desfăşoară activităţi economice etc. Cunoaşterea condiţiilor de fond şi de formă necesare declanşării procedurii

insolvenţei Definirea şi compararea noţiunilor de insolvenţă, insolvabilitate, refuz de plată, jenă

financiară Identificarea (şi reţinerea) în textul Legii nr. 85/2006 modificată, a participanţilor la

procedura insolvenţei şi observarea distincţiei dintre noţiunea de participanţi şi cea

de organe care aplică procedura Cunoaşterea procedurii propriu zise (declanşarea prin cererile introductive,

deschiderea prin încheierea de deschidere, efectele deschiderii procedurii, planul de

reorganizare, procedura falimentului regulile de lichidare ) Cunoaşterea situaţiilor în care judecătorul–sindic poate pronunţa o hotărâre de

închidere a procedurii, cât şi a efectelor acestei hotărâri Identificarea în textul Legii nr.85/2006, modificată şi cunoaşterea aspectelor privind

răspunderea membrilor organelor de conducere a societăţii comerciale

S e c ţ i u n e a 1

Aspecte introductive

1.1. Noţiune şi temei legal

Raporturile juridice dintre comercianţi se bazează pe credit, termenul „credit” având cel

puţin două sensuri:

„credit”, în sensul cel mai cuprinzător, înseamnă încrederea pe care şi-o acordă

comercianţii în relaţiile contractuale.

A priori, comerţul, afacerile, se fundamentează pe relaţii de încredere între parteneri,

încredere circumscrisă în cadrul prezumţiei de „bună credinţă” care domină raporturile

juridice de drept civil, în general, şi cele de drept comercial, în special.

„credit” înseamnă însă şi amânarea în timp a plăţii datoriei.

De regulă, în dreptul comercial, contractele sunt afectate de modalităţi, în principal, de

termene suspensive, şi, uneori chiar şi de condiţii suspensive ori rezolutorii. În cazul creditorului,

desigur, important este termenul, ca modalitate a actului juridic.

În cadrul procedurii reorganizării judiciară şi a falimentului, atât Legea nr. 64/1995 ,

republicată, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, modificată prin Legea

nr. 82/2003 şi prin Legea 149/2004, cât şi Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei prin care

s-a abrogat legea nr. 64/1995, stabilesc că „amânarea” în timp a plăţii datoriei, se referă la

executarea obligaţiilor băneşti (pecuniare) .

Prestaţiile băneşti izvorăsc, de regulă din contracte (cum ar fi, de exemplu, împrumutul, când

se pune problema restituirii sumei de bani împrumutate, vânzare-cumpărare, executarea de lucrări,

prestarea de servicii, când se pune problema plăţii preţului sau a tarifului etc.).

Obligaţiile care au ca obiect sume de bani pot izvorî şi din fapte juridice stricto senso, fie licite

(respectiv, gestiune de afaceri şi plată nedatorată, reunite pe principiul îmbogăţirii fără just temei)

fie din delicte sau cvasidelicte.

De altfel, un comerciant poate să aibă datorii băneşti care să izvorască din contracte (de

exemplu, contract de colaborare) sau chiar din lege (de exemplu, pentru comerciantul persoană

fizică, obligaţia legală de întreţinere, potrivit art. 86 şi art. 94 din Codul familiei).

În cazul în care patrimoniul debitorului nu are lichidităţi (sume de bani) suficiente pentru

acoperirea creanţelor, acesta poate fi supus procedurii insolvenţei.

Cadrul legal actual al procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului este legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenţei.

Etimologic, termenul „faliment” îşi are originea în cuvântul latin „fallere”, care înseamnă a

nu reuşi, a greşi sau chiar a înşela în afaceri; conceptual, falimentul este o procedură de executare

silită colectivă, de care beneficiază creditorii debitorului falit, chiar dacă, procedura este pornită

numai de unii dintre ei.

Revenindu-se la conceptul de faliment existent în Codul comercial român, legiuitorul a dorit

să sublinieze caracterul sancţionator al procedurii aplicabilă acelor comercianţi care au înşelat buna

credinţă a partenerilor de afaceri şi a creditorilor în general. La origine, comerciantul declarat în

stare de faliment era supus unor sancţiuni cum ar fi interzicerea exercitării dreptului de a mai fi

comerciant sau interzicerea dreptului de alege ori de a fi ales, considerându-se că nu mai prezintă

garanţiile morale necesare unui comerciant.

Evoluţia reglementărilor este dovedită chiar din titlul materiei: de la „faliment” (procedură de

executare silită a bunurilor comerciantului aflat în incapacitate de plată) până la „procedura

reorganizării judiciare şi a falimentului” şi în prezent, la procedura insolvenţei.

1.2. Domeniul de aplicare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Comparativ cu dispoziţiile anterioare existente în Legea nr. 64/1995 modificată, privind

procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, legea actuală stabileşte două proceduri, respectiv

procedura generală, aplicabilă anumitor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de

insolvenţă iminentă, şi procedura simplificată aplicabilă debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă şi

care se încadrează într-una dintre categoriile prevăzute în art.1 alin.2.

Astfel, procedura generală care reprezintă procedura prin care un debitor care îndeplineşte

condiţiile prevăzute de art.1 alin.1, fără a le îndeplini simultan şi pe cele prevăzute în art.1 alin.2,

intră mai întâi, într-o perioadă de observaţie, după care, în mod succesiv, în procedura de

reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau separat într-una din cele două proceduri.

Procedura generală se aplică societăţilor comerciale, societăţilor cooperative, organizaţiilor

cooperatiste, societăţilor agricole, grupurilor de interes economic şi oricărei alte persoane juridice

de drept privat care desfăşoară activităţi economice.

Procedura simplificată intervine în cazul în care debitorul intră direct în procedura

falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de

maxim 60 de zile.

Procedura simplificată se aplică: comercianţilor persoane fizice, care acţionează individual,

asociaţiilor familiale, comercianţilor care fac parte din categoriile prevăzute pentru procedura

generală, dar care se află în următoarele situaţii: nu deţin nici un bun în patrimoniul lor; actele

constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite; administratorul nu poate fi găsit; sediul nu

mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului; debitori care fac parte din categoriile

pentru care se poate aplica procedura generală însă nu au prezentat documentele prevăzute în art.

28, în termenul prevăzut de lege; societăţilor comerciale dizolvate anterior formulării cererii

introductive; debitorilor care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment

sau care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară.

S e c ţ i u n e a 2

Definiţia, scopul şi caracterele procedurii insolvenţei

2.1. Definiţie şi scop Procedura insolvenţei este o procedură colectivă (concursuală), unitară, generală,

îndreptată împotriva debitorului care se află în insolvenţă, având ca scop acoperirea pasivului

debitorului, fie prin reorganizarea activităţii acestuia, sau prin lichidarea unor bunuri din

averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment.

Scopul legii – prevăzut în art. 2 din Legea nr. 85/2006 – constă în crearea unei proceduri

colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, prin una din următoarele

posibilităţi:

reorganizarea debitorului şi a activităţii acestuia, inclusiv lichidarea unor bunuri din averea

lui până la stingerea pasivului;

falimentul.

2.2. Caractere (trăsături) Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, este reglementată sub forma unei

„proceduri”, chiar dacă în fapt, pot exista două proceduri distincte:

- reorganizarea debitorului şi a activităţii acestuia;

- lichidarea patrimoniului, în caz de faliment.

Lichidarea în caz de faliment nu trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de reorganizare

judiciară, deci nu are caracter subsidiar (ca în dreptul francez).

Caracterul colectiv

Procedura insolvenţei, este o procedură colectivă (concursuală), în sensul că toţi creditorii

debitorului vor beneficia de aceasta, chiar dacă, procedura a fost pornită (deschisă) doar de unul

(unii) dintre ei.

Pe lângă acest aspect care dă substanţă procedurii speciale instituită de legiuitor, în Legea nr.

85/2006, se defineşte procedura colectivă ca fiind „procedura în care creditorii recunoscuţi participă

împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de prezenta lege”

(art.3 alin. 3).

În termenul stabilit de judecătorul sindic, de la data deschiderii procedurii, toţi creditorii ale

căror creanţe sunt anterioare datei încetării plăţilor vor depune declaraţia de creanţe. În cazul

nerespectării termenului stabilit de instanţă pentru depunerea declaraţiilor de creanţe, creditorii vor

fi decăzuţi din dreptul de a-şi valorifica creanţa pe calea procedurii reglementată de legea

insolvenţei. Sunt exceptaţi de la aceste reguli creditorii salariaţi ai debitorului.

Având caracter colectiv, procedura reorganizării dar mai cu seamă a lichidării în caz de

faliment, se deosebeşte de executarea silită din dreptul comun, executare care are caracter

individual .

Caracterul unitar

Procedura insolvenţei are caracter unitar, indiferent de rezultatele economice obţinute.

Procedura are caracter unitar şi în sensul că există o unică procedură, fie că este generală, fie

simplificată la care participă toţi creditorii .

Caracterul general

Procedura insolvenţei are caracter general deoarece vizează întregul patrimoniu (întreaga

„avere”) a debitorului.

Acest caracter este mai evident în cazul falimentului, când, în principiu, toate bunurile

debitorului pot fi executate silit, cu excepţia acelora care, potrivit legii, nu pot face obiectul

executării silite.

Caracterul judiciar

Procedura insolvenţei are, potrivit denumirii, caracter judiciar, deci se dezbate în faţa instanţei

de judecată sub autoritatea şi prin intermediul acesteia.

Administrarea efectivă a procedurii se realizează cu ajutorul mai multor organe, respectiv,

instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul.

Caracterul operativ

Conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 modificată, „Organele care aplică procedura,

respectiv: instanţele judecătoreşti, judecătorul sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul au

îndatorirea să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege,

precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la aceste acte şi

operaţiuni”.

Operativitatea sau celeritatea rezolvării operaţiilor în cadrul unui proces este un principiu

fundamental al desfăşurării proceselor, în general, şi a celor comerciale, în special. Comerţul

presupune ca activitatea să se desfăşoare rapid, cunoscându-se sintagma „timpul costă bani”.

Pornind de la necesităţile practice, legiuitorul a avut grijă ca, în toate reglementările în materie

comercială, să prevadă norme juridice în aplicarea principiului celerităţii. Este firesc ca, în cadrul

procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului să existe dispoziţii legale prin care creditorii să

aibă posibilitatea de a fi plătiţi cât de repede posibil, de către debitorii lor.

Toate cheltuielile aferente procedurii instituite de prezenta lege, potrivit art. 4 alin. 1 vor fi

suportate din averea debitorului.

În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare.

Acest fond se constituie din majorarea cu 20% a taxelor plătite de persoanele fizice şi/sau

juridice la oficiul registrului comerţului pentru orice servicii prestate de acesta, sau după caz, pentru

serviciile de înregistrare în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor

care desfăşoară activităţi economice.

S e c ţ i u n e a 3

Condiţiile necesare pentru declanşarea procedurii insolvenţei

3.1. Condiţii de fond şi de formă

Dispoziţiile legale privind procedura insolvenţei se aplică dacă sunt îndeplinite următoarele

condiţii:

debitorul este comerciant, societăţi cooperative, societăţi agricole, grupuri de interes

economic, persoane fizice care acţionează individual sau în asociaţii familiale şi orice altă

persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi economice.

debitorul se află în insolvenţă (încetare de plăţi).

Aceste două condiţii pot fi calificate condiţii de fond, la fel cum, de altfel, erau calificate şi în

cazul reglementărilor anterioare privind procedura falimentului.

Din punct de vedere formal, trebuie să existe o hotărâre judecătorească prin care să se

constate îndeplinirea condiţiilor de fond, aceasta fiind încheierea judecătorului sindic de declarare a

deschiderii procedurii.

Prima condiţie de fond, a fost deja analizată.

Cea de a doua condiţie se referă la starea de insolvenţă a debitorului, respectiv situaţia în

care debitorul nu mai poate face faţă datoriilor comerciale.

3.2. Insolvenţa debitorului (încetarea de plăţi)

3.2.1. Cadrul conceptual

Urmărind evoluţia reglementărilor în materie, observăm că în Codul comercial legiuitorul nu

a definit insolvenţa debitorului în schimb, doctrina şi jurisprudenţa au considerat în mod constant că

insolvenţa debitorului constă în lipsa de lichidităţi (sume de bani) necesare achitării datoriilor.

Legea nr. 64/1995, în redactarea iniţială fără a defini insolvenţa comercială prevedea că

„debitorul nu mai poate face faţă datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile”.

Legea nr. 99/1999 de modificare a Legii nr. 64/1995, în art. 1 prevedea că legea se aplică

comercianţilor-persoane fizice şi societăţi comerciale, pentru ca în art. 2 legiuitorul să dispună

următoarele: „scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului, în

încetare de plăţi...” fără a folosi termenii „incapacitate de plată”, „insolvenţă”, chiar dacă, a avut în

vedere lipsa de lichidităţi a debitorului pentru achitarea datoriilor.

O.G. nr. 38/2002 de modificare a Legii nr. 64/1995 a avut un dublu merit novator şi anume:

înlocuirea expresiei „încetare de plăţi” cu cea de „insolvenţă”;

definirea termenului „insolvenţă” în art. 1 alin. 2, ca fiind acea stare a patrimoniului

debitorului caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani

disponibile.

Caracterul vădit al incapacităţii de plată este prezumat de legiuitor rezultând din faptul că timp

de 30 de zile debitorul a încetat plăţile

(art. 32, 36).

În prezent, în Legea nr. 85/2006, legiuitorul se referă la trei termeni, respectiv „insolvenţă”,

„insolvenţă prezumată vădită” şi „insolvenţă iminentă” – pentru ca în art.3 să definească insolvenţa

ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor

băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile; insolvenţa prezumată vădită există în situaţia

când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi

creditori; iar insolvenţa este iminentă dacă se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă

datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Insolvenţa nu se confundă cu insolvabilitatea şi cu refuzul de plată.

Insolvenţa (incapacitatea de plată) intervine în cazul când debitorul nu are lichidităţi

(sume de bani) necesare achitării creanţelor certe, lichide şi exigibile.

Creanţele sunt:

- certe, dacă existenţa lor nu este contestată sau nu face obiectul unui litigiu;

- lichide, dacă constau în sume de bani;

- exigibile, dacă au ajuns la scadenţă.

Pe lângă celel trei condiţii pe care trebuie să le îndepliească creanţele creditorilor, în plus,

Legea nr. 85/2006, în art. 3, pct. 12, prevede o limită minimă a valorii acestora, respectiv 45.000 lei,

iar pentru creanţe salariale, 6 salarii medii pe economie.

Insolvenţa (incapacitatea de plată) sau încetarea de plăţi a debitorului trebuie delimitată de aşa

numita „jenă financiară”, care constă în lipsa momentană a lichidităţilor necesară achitării

datoriilor. Este posibil ca în scurt timp debitorul să încaseze creanţele de la proprii săi debitori,

dovedind astfel, că nu se află în stare de incapacitate de plată.

3.2.2. Insolvenţa (incapacitatea de plată) şi insolvabilitatea

Insolvenţa (incapacitatea de plată) nu înseamnă insolvabilitate. Deşi se află în încetare de plăţi

deoarece nu are lichidităţi, totuşi, debitorul nu este insolvabil atât timp cât deţine în patrimoniu

bunuri care pot fi executate silit pentru a fi îndestulaţi creditorii sau pentru a se continua activitatea,

în condiţiile în care obţine „amânări de plată” din partea creditorilor. Este posibil ca debitorul

însuşi să fie creditor faţă de un alt debitor, şi, ca atare, să aibă creanţe de încasat.

Insolvabilitatea constă în imposibilitatea debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de

creditori, atât din lipsa lichidităţilor, cât şi a altor bunuri din care să fie satisfăcute creanţele

creditorilor. Practic, pasivul (datoriile) este mai mare decât activul (drepturile) patrimoniului.

O situaţie specială care poate să apară în practică se referă la cazul debitorului cu datorii mai

mari decât activul patrimonial (deci, teoretic, este în stare de insolvabilitate, cel puţin parţială) care

însă nu este în incapacitate de plată, întrucât beneficiază de credite sau de termene „de graţie”

acordate de creditori.

3.2.3. Insolvenţa (incapacitatea de plată) şi refuzul de plată

Împrejurarea că debitorul refuză executarea de bună voie a obligaţiei de plată a datoriei nu

înseamnă că acesta, automat, s-ar afla în încetare de plăţi, şi, în consecinţă, creditorul s-ar putea

îndestula prin executarea silită a obligaţiei.

Dacă din debitul solicitat de creditor, o parte nu are un caracter cert, se consideră că acea

creanţă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, neputându-se declanşa procedura de constatare

a incapacităţii de plată .

Refuzul de plată nu se confundă nici cu insolvenţa (încetarea plaţilor) şi nici cu

insolvabilitatea.

Refuzul de plată al debitorului poate să fie întemeiat sau neîntemeiat.

Este întemeiat refuzul de plată în cazul în care obligaţiile au fost executate de către debitor şi

se pretinde o nouă plată care, firesc, este nedatorată.

De asemenea, este întemeiat refuzul de plată în cazul în care creanţele s-au prescris prin

trecerea termenului sau a intervenit compensaţia, ca mod de stingere a obligaţiilor reciproce, în

măsura în care debitorul este el însuşi creditor şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege

privind compensaţia (art. 1143-1153 C. civ.) etc.

Este neîntemeiat refuzul de plată, în cazul în care debitorul, deşi dispune de lichidităţi, cu

rea-credinţă nu-şi achită datoriile. În această situaţie nu este îndeplinită condiţia de fond a

insolvenţei şi, în consecinţă, creditorii nu-şi pot îndestula creanţele apelând la procedura

reorganizării judiciare şi a falimentului, ci pe calea executării silite din dreptul comun.

Temeinicia motivelor de neplată a datoriilor va fi apreciată de judecătorul sindic, care va

decide în consecinţă, declarând sau nu deschisă procedura insolvenţei.

Procedura reorganizării judiciare, dar mai cu seamă lichidarea, vizează nu numai creanţele

care izvorăsc din fapte de comerţ, dar şi din fapte civile şi chiar din lege (de exemplu, obligaţia

legală de întreţinere ce aparţine debitorului).

S e c ţ i u n e a 4

Participanţii la procedura insolvenţei

Legea nr. 85/2006 capitolul II, are ca titlu „Participanţii la procedura insolvenţei”, titlu pe

deplin justificat deoarece, în cadrul procedurii participă persoane care nu pot fi incluse în categoria

„organe” cum ar fi: adunarea creditorilor, comitetul creditorilor etc.

Conform art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt:

instanţele judecătoreşti;

judecătorul - sindic;

administratorul judiciar;

lichidatorul.

4.1. Instanţele judecătoreşti

Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege sunt de

competenţa secţiei de insolvenţă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului

astfel cum figurează în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în

registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi sunt exercitate de către judecătorul sindic.

Face excepţie recursul împotriva hotărârilor date de judecătorul sindic, în baza art. 8 din

Legea nr. 85/2006, în acest caz fiind competentă curtea de apel. Acest text legal stabileşte, pe de

o parte, competenţa materială (ratione materiae) şi, pe de altă parte, competenţa teritorială (ratione

teritorii) a instanţei judecătoreşti abilitată să aplice procedura reorganizării judiciară şi a

falimentului.

Competenţa materială

Competenţa materială revine, potrivit legii, tribunalului, care are plenitudine de competenţă

în materie comercială, cu excepţiile prevăzute de lege.

Competenţa teritorială

În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 85/2006 competent să aplice procedura reorganizării

judiciare şi a falimentului este tribunalul în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului.

Într-una din soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti, s-a arătat că ceea ce interesează în

cadrul procedurii falimentului este sediul comercial al societăţii, respectiv locul unde se află

principalele bunuri ale debitorului12 .

În opinia noastră, această soluţie nu este corectă faţă de dispoziţia cuprinsă în art. 6 din Legea

nr. 64/1995, republicată, în prezent, Legea nr. 85/2006, care stabileşte competenţa exclusivă a

tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului care figurează în registrul comerţului.

Aşadar, legiuitorul nu vorbeşte despre sediul comercial unde se află bunurile principale ale

debitorului, ci de sediul acestuia aşa cum este înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului.

Legiuitorul stabileşte competenţa tribunalului în raza căruia se află sediul debitorului, pe

considerentul că în acest teritoriu pot fi găsite mai uşor probele necesare admiterii sau respingerii

cererii de aplicare a procedurilor şi, în primul rând, situaţia financiară, care, este ştiut, trebuie să fie

vizată de administraţia financiară de la sediul principal al debitorului. Precizarea făcută de legiuitor,

respectiv „sediul debitorului” este valabilă şi se aplică în situaţia în care debitorul are în alte

localităţi din ţară sau din străinătate sucursale, birouri, puncte de lucru, entităţi lipsite de

personalitate juridică.

Curtea de apel va fi instanţa de recurs, pentru hotărârile pronunţate de judecătorul sindic,

potrivit legii.

Legea nr. 85/2006 prevede dispoziţii derogatorii de la dreptul comun (codul de procedură

civilă) în materia îndeplinirii actelor procedurale (citarea părţilor, comunicarea sau notificarea

oricărui act de procedură, termenul în care trebuie soluţionat recursul, regula potrivit căreia,

hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs).

Ca noutate, actuala Lege privind procedura insolvenţei prevede că citarea părţilor,

comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul

procedurilor de insolvenţă, editat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care va fi realizat şi

în forma electronică.

VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, creditorul SC GR SA a solicitat

deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC ELF SRL, cu sediul în localitatea

Cislău, care se află în stare de insolvenţă şi împotriva căruia deţine o creaţie certă, lichidă şi

exigibilă de mai mult de 30 de zile, în sumă de 42.000 lei.

Care va fi soluţia pronunţată de instanţă?

4.2. Judecătorul sindic

Judecătorul-sindic este autoritatea publică sub supravegherea căruia se efectuează

procedura instituită de legiuitor, putând să desemneze, la nevoie, persoane specializate pentru

inventarierea, evaluarea, expertizarea bunurilor din patrimoniul debitorului.

Judecătorul sindic este desemnat pentru fiecare dosar, în mod aleatoriu, în sistem informatizat

dintre judecătorii desemnaţi ca judecători sindici, în conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare. Atribuţiile judecătorului

sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al

lichidatorului şi la cererile specifice procedurii insolvenţei,

Judecătorul-sindic are următoarele atribuţii principale:

pronunţarea motivată a hotărârilor privind deschiderea procedurii;

judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru

începerea procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii;

desemnarea motivată, prin sentinţa de deschiderea procedurii, a administratorului judiciar

provizoriu sau a lichidatorului, care va administra procedura până la confirmarea ori, după

caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50%

din valoarea creanţelor, fixarea remuneraţiei, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru

această perioadă;

confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului

judecarea cererilor cu privire la ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai conduce

activitatea;

judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea

unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare cererii introductive;

judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane

interesate, împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator;

admiterea şi confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea

lui de către creditori;

judecarea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor;

soluţionarea obiecţiilor la rapoartele trimestriale şi la cel final ale administratorului judiciar

sau ale lichidatorului şi a cererilor de întrerupere a procedurii reorganizării şi de intrare în

faliment;

judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, sesizarea

organelor de cercetare penală;

pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.

Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii. Împotriva hotărârilor date de

către judecătorul-sindic se poate face recurs la curtea de apel, recurs care va fi judecat în termen

de 30 de zile de la înregistrarea dosarului. Prin derogare de la dispoziţiile art. 300 alin. 3 şi 4 din

Codul de procedură civilă, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa

de recurs cu excepţia celei de respingere a contestaţiei debitorului, a celei prin care se decide

intrarea în faliment şi a hotărârii de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor

obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe.

4.3. Adunarea creditorilor

Potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, adunarea creditorilor va fi convocată şi prezidată

după caz, de către administratorul judiciar sau lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu

dispune altfel.

Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administratorul judiciar sau de lichidator în

cazurile prevăzute de lege.

Adunarea creditorilor va fi convocată şi la cererea creditorilor deţinând creanţe în valoare de

cel puţin 30% din valoarea totală a acestora. Participarea creditorilor în cadrul adunărilor se face

personal, sau prin împuternicit cu procură specială şi autentificată.

De regulă, nu sunt admise declaraţiile scrise trimise de creditori, cu excepţia cazului când

legea admite votul prin adeziune. Dacă se admite votarea prin corespondenţă, creditorii pot

transmite votul lor printr-un înscris, semnătura fiind legalizată de notarul public ori certificată şi

atestată de către avocat sau printr-un înscris în format electronic, căruia i s-a încorporat, ataşat sau

asociat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat valabil.

La şedinţele adunării creditorilor vor participa debitorul şi un delegat al salariaţilor acestuia

votând pentru creanţele reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.

În cadrul şedinţelor adunării creditorilor, hotărârile se adoptă în prezenţa titularilor de creanţe

însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor, cu excepţia cazurilor când legea cere

majoritate specială, iar deciziile se adoptă cu votul titularilor unei majorităţi a creanţelor prezente;

Stabilirea unor criterii de calcul a valorii totale a creanţelor se va face în funcţie de tabelul

preliminar şi cel definitiv al creanţelor.

4.4. Comitetul creditorilor

Potrivit art. 16 alin. 1, judecătorul-sindic va desemna, dacă este necesar, în raport cu

proporţiile cazului, un comitet format din 3-5 membri dintre creditorii şi creanţele bugetare

garantate şi chirografare cele mai mari, prin valoare, înscrişi în lista de creditori.

Desemnarea comitetului creditorilor se face prin încheiere. Comitetul creditorilor poate fi

desemnat ulterior şi de adunarea creditorilor, înlocuind comitetul desemnat de judecătorul-sindic.

Creditorii cu creanţe garantate sunt acei creditori care au asupra bunurilor un drept de

ipotecă, gaj, privilegii ori alte garanţii, şi creditorii chirografari sunt aceia care nu au o garanţie

specială asupra unui bun din patrimoniul debitorului. Creanţele acestora vor fi achitate numai după

acoperirea creanţelor acelor creditori ale căror drepturi sunt garantate cu bunuri determinate din

patrimoniul debitorului.

Comitetul creditorilor poate să ceară judecătorului-sindic să ridice debitorului dreptul de a-şi

mai conduce activitatea. Acest lucru este posibil atunci când nu a fost confirmat un plan de

reorganizare sau când acesta nu a fost propus de debitor.

De asemenea, comitetul creditorilor poate să introducă acţiuni pentru anularea unor

transferuri cu caracter patrimonial făcute de debitor în frauda creditorilor. Acţiunile pot fi

introduse în situaţia în care anterior acest lucru nu a fost făcut de către administratorul judiciar sau

de lichidator.

Deliberările comitetului creditorilor vor avea loc în prezenţa administratorului

judiciar/lichidatorului şi vor fi consemnate într-un proces verbal, iar deciziile se iau cu majoritatea

simplă din totalul numărului de membri ai acestuia (art. 17 alin. 3 şi 4).

Împotriva acţiunilor măsurilor şi deciziilor luate de comitetul creditorilor, orice creditor poate

formula contestaţie la adunarea creditorilor în termen de 5 zile de la laurea acestora (art. 17 alin. 6).

4.5. Administratorul special

Un alt participant la procedura insolvenţei, reglementat pentru prima oară prin Legea nr.

85/2006, este administratorul special, instituit de legiuitor în scopul ocrotirii intereselor

acţionarilor/asociaţilor debitorului persoană juridică.

Astfel, după deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor va desemna

un reprezentant, persoană fizică sau juridică, ca administrator special care să reprezinte interesele

societăţii şi ale acestora, urmând să participe la procedură pe seama debitorului.

Până în momentul ridicării dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea

administratorul special reprezintă atât interesele debitorului cât şi ale acţionarilor/asociaţilor, după

care, interesele societăţii vor fi reprezentate de administratorul judiciar sau de lichidator,

administratorul special rămânând să reprezinte doar interesele acţionarilor asociaţilor.

Atribuţiile administratorului special sunt în concordanţă cu rolul pe care-l are în cadrul

procedurii. Astfel, administratorul special: exprimă intenţia debitorului de a propune un plan de

reorganizare; participă în calitate de reprezentat al debitorului la judecarea unor acţiuni prevăzute de

lege; propune un plan de reorganizare; formulează contestaţii în cadrul procedurii; administrează

activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului,

după intrarea în faliment participă la inventar şi la întreaga procedură prevăzută de lege; primeşte

notificarea de închidere a procedurii.

4.6. Administratorul judiciar

Desemnarea administratorului se poate face de către judecătorul sindic prin hotărârea de

deschidere a procedurii. De asemenea, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior,

creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui

administrator, chiar dacă acesta fusese desemnat de judecătorul sindic, prin hotărârea de deschidere

a procedurii.

Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără

consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul

administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar

provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să-i stabilească remuneraţia.

Decizia adunării creditorilor sau a creditorului ce deţine cel puţin 50% din valoarea totală a

creanţelor poate fi contestată de către creditorii nemulţumiţi la judecătorul sindic în termen de 3 zile

de la data publicării acesteia în buletinul procedurilor de insolvenţă. Dacă în acest termen decizia nu

este contestată, judecătorul sindic va numi prin încheiere administratorul judiciar propus de

creditori sau de creditorul ce deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, dispunând

încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinţa de

deschidere a procedurii.

Dacă în reglementările anterioare persoana desemnată ca administrator trebuia să

îndeplinească condiţiile prevăzute de lege cu privire la pregătirea profesională şi la vechimea în

activitatea practică, în prezent, prin Legea nr. 149/2004, şi prin Legea nr. 85/2006 se stabileşte o

singură condiţie: administratorul, persoană fizică sau societate comercială, inclusiv reprezentantul

acesteia, să aibă calitatea de practician în reorganizare şi lichidare, în condiţiile legii.

De asemenea, administratorul trebuie să facă dovada că este asigurat pentru răspundere

profesională, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile care să acopere eventualele prejudicii

cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale.

Totodată, se prevede că refuzul nejustificat al practicianului în reorganizare şi lichidare de a

accepta desemnarea ca administrator va fi sancţionat de judecătorul-sindic cu amendă de la 500

RON la 1000 RON.

Legea 85/2006 prevede interdicţii (incompatibilităţi) privitoare la calitatea de administrator

judiciar, şi anume: persoana fizică care are calitatea de fondator, administrator, cenzor sau

reprezentatnt al unui comerciant; executorii judecătoreşti; persoana fizică sau juridică care are

calitatea de lichidator.

Administratorul, pe parcursul desfăşurării procedurii reglementate în prezenta lege,

îndeplineşte următoarele atribuţii:

examinează activitatea debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmeşte un raport

amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu

menţionarea persoanelor cărora situaţia le-ar fi imputabilă, precum şi asupra posibilităţii

reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit

reorganizarea. Raportul va fi supus judecătorului-sindic într-un termen care nu va depăşi 30

de zile;

elaborează planul de reorganizare a activităţii debitorului în funcţie de raportul întocmit;

supraveghează operaţiunile de gestionare a patrimoniului debitorului;

conduce în tot sau în parte activitatea debitorului;

stabileşte datele şedinţelor adunării creditorilor;

introduce acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna

drepturilor creditorilor, a transferurilor cu caracter patrimonial sau a operaţiunilor

comerciale încheiate de debitor, precum şi a constituirii unor garanţii acordate de debitor,

care sunt susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

menţine sau denunţă unele contracte încheiate de debitor;

examinează creanţele şi, atunci când este cazul, formulează obiecţii la acestea;

urmăreşte încasarea creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele

de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii;

cu condiţia confirmării de către judecătorul sindic, încheie tranzacţii, descarcă de datorii,

descarcă fidejusorii, renunţă la garanţiile reale;

sesizează judecătorul sindic în legătură cu orice problemă care ar presupune intervenţia

acestuia, în principal, în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului ori

că acestea sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative;

aplică sigilii, inventariază bunuri şi ia măsuri pentru conservarea lor.

Măsurile luate de administratorul judiciar pot fi contestate de către debitor, de oricare dintre

creditori şi de orice persoană interesată. Contestaţia trebuie înregistrată în termen de 5 zile de la

data la care respectiva măsură a fost comunicată persoanelor respective. Contestaţia este soluţionată

de judecătorului sindic în camera de consiliu, într-un termen de 10 de zile de la înregistrarea ei,

fiind posibilă, dacă se consideră necesar, citarea contestatorului şi a administratorului judiciar,

putând dispune suspendarea executării măsurii adoptate, sau să desfiinţeze măsurile ilegale luate de

administrator.

Judecătorul sindic, în exercitarea atribuţiilor de control poate desfiinţa măsurile ilegale luate

de administratorul judiciar, chiar dacă nu au fost contestate.

Administratorul judiciar poate fi sancţionat cu amendă judiciară în cazul în care, cu

rea-credinţă nu-şi îndeplineşte atribuţiile sau le îndeplineşte cu întârziere. Mai mult decât atât, în

orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate dispune, prin încheiere

irevocabilă, înlocuirea administratorului.

VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE

1. La termenul de judecată din 20 septembrie 2007, creditoarea SC OTS SA a solicitat

instanţei să dispună în sarcina administratorului judiciar convocarea adunării creditorilor în vederea

confirmării sau nu în funcţie a administratorului judiciar desemnat de judecătorul-sindic. La data de

3 noiembrie 2007, a avut loc adunarea creditorilor având ca ordine de zi confirmarea

administratorului judiciar desemnat de judecătorul-sindic. Creditoarea SC OTS SA a prezentat o

cerere de schimbare a lichidatorului judiciar SC RRAL SRL cu administratorul SC BE SRL. În

cadrul adunării creditorilor legal constituită, fiind prezenţi creditori ale căror creanţe însumate

reprezentau 59,3% din valoarea totală a creanţelor s-a votat pentru schimbarea administratorului

judiciar de către creditorii deţinând 54, 6% din totalul creanţelor, restul creditorilor prezenţi votând

împotrivă. În consecinţă, administratorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic a apreciat că s-a

hotărât schimbarea sa, solicitând instanţei să ia act de hotărârea adunării creditorilor.

Va admite judecătorul-sindic cererea de schimbare a administratorului judiciar?

4.7. Lichidatorul

În cazul începerii procedurii falimentului, judecătorul-sindic va desemna un lichidator.

Atribuţiile administratorului judiciar încetează la momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului.

Legea prevede în art.24 alin.3 că poate fi numit lichidator chiar administratorul judiciar desemnat

anterior.

Lichidatorul poate fi, la fel ca şi administratorul judiciar, o persoană fizică sau o societate

comercială prin persoana fizică desemnată care trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii, respectiv

să aibă calitatea de practician în reorganizare şi lichidare ca şi administratorul judiciar, având

următoarele atribuţii:

examinează activitatea debitorului asupra căruia se porneşte procedura simplificată în raport

cu situaţia de fapt şi întocmeşte un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care

au dus la încetarea de plăţi, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această

situaţie. După întocmirea raportului, în termen de cel mult 60 de zile de la desemnarea sa,

lichidatorul îl supune spre aprobare judecătorului sindic;

conduce în tot sau în parte activitatea debitorului;

introduce acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna

drepturilor creditorilor, a transferurilor cu caracter patrimonial sau a operaţiunilor

comerciale încheiate de debitor, precum şi a constituirii unor garanţii acordate de debitor,

care sunt susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

aplică sigilii, inventariază bunurile şi ia măsuri corespunzătoare pentru conservarea lor;

examinează creanţele şi, atunci când este cazul, formulează obiecţii la acestea;

urmăreşte încasarea din averea debitorului a creanţelor rezultate din transferul de bunuri sau

de sume de bani efectuate de acesta înaintea deschiderii procedurii;

primeşte plăţi pe seama debitorului şi le consemnează în contul averii debitorului;

vinde bunuri din averea debitorului, în conformitate cu dispoziţiile legii;

cu condiţia confirmării de către judecătorul sindic, încheie tranzacţii, descarcă de datorii,

descarcă fidejusorii, renunţă la garanţiile reale;

sesizează judecătorul sindic în legătură cu orice problemă care ar impune intervenţia

acestuia;

orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul sindic.

VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE

1. La 10 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti, prin judecătorul-sindic, a admis cererea

debitoarei SC RGR SRL, a deschis produra falimentului împotriva acesteia, a ridicat dreptul de

administrare al debitoarei şi a dispus dizolvarea societăţii; a numit lichidator judiciar pe d-l SL şi a

pus în vedere acestuia să întocmească un raport de activitate amănunţit în sensul art. 20 alin. 1 lit. b)

din Legea 85/2006 şi să-l depună la dosarul cauzei până la următorul termen de judecată. De

asemenea, a stabilit următoarele termene limită:

- pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor, la 11 martie 2006,

- pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi afişarea tabelului preliminar al creanţelor, 11 aprilie

2006,

- pentru definitivarea tabelului creanţelor, 9 mai 2006 ,

- pentru prima adunare a creditorilor, 16 mai 2006.

Lichidatorul judiciar nu s-a conformat dispoziţiilor date prin hotărârea de deschidere a

procedurii şi nu a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea

85/2006.

Astfel, nu a întocmit la timp raportul asupra cauzelor care au dus la apariţia insolvenţei

debitorului; la termenul din 14 martie 2006, încă nu notificase deschiderea procedurii; la termenul

din 9 mai 2006 a depus la dosar un prim tabel al creanţelor debitorului intitulat „tabel definitiv”,

deşi nu întocmise încă tabelul preliminar la termenul limită stabilit (11 aprilie 2006).

La termenul din 20 iunie 2006, lichidatorul judiciar a arătat că a recuperat o parte din

creanţele debitorului, respectiv 68.578 lei. Faţă de aspectele arătate, judecătorul-sindic a pus în

vedere lichidatorului să întocmeasacă un plan de distribuire, iar în cazul în care nu se înregistrează

contestaţii la acesta, să treacă la distribuirea sumelor. Până la termenul din 26 septembrie 2006,

lichidatorul judiciar nu a întocmit, nu a înregistrat la grefa instanţei şi nu a prezentat singurului

creditor din dosar un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi un plan de distribuire între

creditori. Având în vedere toate aceste aspecte, la 26 septembrie 2006, unicul creditor înscris la

masa credală, AFP Sector 4, a formulat verbal cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar.

Ce va decide judecătorul-sindic în legătură cu cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar?

Motivaţi soluţia.

Secţiunea 5

Desfăşurarea procedurii propriu-zise

5.1. Cererile introductive

Procedura începe pe baza unei cereri introductive formulată de una dintre următoarele

categorii de persoane:

debitorul însuşi;

creditorii debitorului;

de orice alte persoane sau instituţii prevăzute de lege.

Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, va putea introduce cerere, Comisia Naţională a

Valorilor Mobiliare, împotriva persoanelor juridice aflate sub supravegherea şi controlul acesteia,

care îndeplinesc criteriile prevăzute de dispoziţiile legale speciale pentru pornirea procedurii

prevăzute de prezenta lege.

5.1.1. Cererea debitorului

În conformitate cu art. 27 alin.1 din lege, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să

adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei prevederi, în termen de

maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă şi poate să formuleze cererea dacă această

stare este iminentă.

Introducerea prematură, cu rea-credinţă sau tardivă de către debitor a unei cereri de deschidere

a procedurii are ca efect răspunderea patrimonială a debitorului persoană fizică sau a

reprezentanţilor statutari ai persoanelor juridice debitoare, pentru prejudiciile cauzate.

În cazul societăţilor comerciale debitoare, cererea introductivă va fi semnată de către

persoanele care, potrivit actelor constitutive, au calitatea de reprezentant al societăţii în relaţiile cu

terţii.

Potrivit art.27 alin.5 din Legea nr. 85/2006, modificată, cererea debitorului se va judeca de

urgenţă în termen de 5 zile în camera de consiliu.

Obiectul cererii, în funcţie de opţiunea debitorului, poate consta:

fie în reorganizarea judiciară a activităţii conform unui plan, prin restructurarea operaţională

şi /sau financiară

restructurarea corporativă prin modificarea structurii capitalului social;

restructurarea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea proprie.

fie intenţia de a intra în faliment, apelând la procedura simplificată

Aceste măsuri pot fi luate separat sau împreună.

Potrivit art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, republicată, cererea debitorului va trebui să fie

însoţită de următoarele acte:

- bilanţul contabil certificat de administrativ şi cenzor auditor, şi copii de pe registrele

contabile curente;

- listă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile din băncile prin care debitorul

îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de

publicitate;

- listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile

anterioare formulării cererii introductive;

- lista numelor şi a adreselor creditorilor, indiferent de tipul de creanţe ale acestora (certe sau

sub condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate),

arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă;

- descriere sumară a modului de reorganizare;

- contul de profit şi pierderi pentru anul anterior depunerii cererii;

- lista membrilor grupului de interes economic, sau după caz, a asociaţilor cu răspundere

nelimitată pentru societăţile în nume colectiv şi în comandită simplă.

- declaraţia debitorului cu privire la procedura pentru care optează: procedura de reorganizare

a activităţii pe baza unui plan sau procedura de lichidare a averii.

- declaraţia pe proprie răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat din care să

rezulte că nu a fost condamnat pentru vreuna din infracţiunile prevăzută de lege.

În situaţia în care debitorul nu dispune în momentul înregistrării cererii de vreuna din

informaţiile arătate mai sus, are la dispoziţie un termen de 5 zile, înăuntrul căruia urmează să

depună şi să înregistreze informaţia respectivă la tribunal. În situaţia în care dosarul nu este

completat cu toate actele şi informaţiile necesare în termenul impus de lege, cererea va fi respinsă.

Scopul cererii introductive este plata datoriilor pe care debitorul le are faţă de creditori.

Există o singură excepţie legală potrivit căreia debitorul nu are posibilitatea de a cere

reorganizarea societăţii. Este vorba de dispoziţia din art. 28 lit. j, unde se arată că debitorul nu

poate cere reorganizarea judiciară dacă, în ultimii cinci ani, s-a mai făcut o astfel de cerere sau a

fost obiectul unei astfel de cereri introduse de creditori. Or, pentru a se observa acest lucru, legea

prevede obligaţia debitorului de a da o declaraţie pe proprie răspundere sau de a prezenta un

certificat de la Oficiul Registrului Comerţului, sau, după caz, un certificat din Registrul societăţilor

agricole.

5.1.2. Cererile creditorilor

Orice creditor care are o creanţă certă (necontestată), lichidă (care constă, de regulă, în sume

de bani) şi exigibilă (care a ajuns la scadenţă) are dreptul să introducă la tribunal o cerere

împotriva debitorului prezumat în insolvenţă.

Trecerea a 30 de zile de la data când debitorul trebuia să efectueze plata nu înseamnă, automat,

că acesta se află în încetare de plăţi. Astfel, într-o situaţie de speţă s-a arătat că, deşi termenul de 30

de zile expirase, societatea debitoare nu se afla în încetare de plăţi şi, ca atare, dacă societatea

creditoare ar fi pornit executarea silită a debitorului, ar fi observat că acesta avea lichidităţile

necesare achitării datoriei13 .

În concluzie, cererea de declanşare a procedurilor prevăzute de Legea nr. 85/2006 va fi

respinsă, ori de câte ori creditorul nu face dovada că debitorul s-ar afla în încetare de plăţi,

conform legii.

Procedura poate fi pornită de un singur creditor, urmând ca, în cazul admiterii ei, să fie

citaţi şi ceilalţi creditori pentru a fi acoperite creanţele lor, atât în cazul reorganizării judiciare, cât şi

în cazul lichidării averii debitorului14 .

5.2. Deschiderea procedurii

Potrivit celor două proceduri prevăzute de lege, procedura generală şi procedura

simplificată, judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii, dacă sunt

îndeplinite condiţiile pentru fiecare din cele două proceduri.

Prin încheierea de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune ca administratorul

judiciar sau, după caz, lichidatorul să efectueze notificările prevăzute de art. 61 din lege.

În cazul în care există opoziţie din partea creditorilor sau a debitorului, judecătorul-sindic va

soluţiona acetse cereri, printr-o sentinţă. Admiţând opoziţia, judecătorul-sindic nu va putea păstra

deschisă procedura insolvenţei şi va revoca încheierea de deschidere a procedurii.

În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorilor, judecătorul-sindic va comunica

cererea, în copie, debitorului.

La cererea debitorului, judecătorul sindic poate să-i oblige pe creditorii care au introdus

cererea să consemneze la o bancă comercială o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor,

în termen de 15 zile. Cauţiunea urmează a fi restituită în situaţia în care cererea introductivă este

admisă. Neconsemnarea în termen a cauţiunii, atrage respingerea cererii introductive.

În măsura în care judecătorul-sindic constată că debitorul este în stare de insolvenţă, va

respinge contestaţia şi va deschide procedura printr-o sentinţă. Dacă debitorul nu este în stare de

insolvenţă, judecătorul-sindic respinge cererea creditorilor.

În situaţia în care debitorul nu contestă în termen de cinci zile soluţia judecătorului-sindic

conform căreia s-ar afla în insolvenţă, judecătorul-sindic va da o sentinţă, prin care va dispune

deschiderea procedurii desemnând un administrator judiciar provizoriu sau un lichidator

provizoriu.

Debitorul trebuie să depună în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii toate actele

necesare, în caz contrar, administratorul judiciar putând să angajeze unul sau mai mulţi experţi de

specialitate care să furnizeze judecătorului-sindic toate datele necesare în legătură cu averea

debitorului.

5.3. Efectele deschiderii procedurii

5.3.1. Efectele deschiderii procedurii cu privire la patrimoniul debitorului:

Potrivit art. 36 deschiderea procedurii are ca efect suspendarea de drept a tuturor

acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor pornite împotriva

debitorului sau asupra bunurilor acestuia, acţiuni care au fost pornite înaintea declanşării

procedurii, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitor (de exemplu, acţiunea

înregistrată la tribunal sau la Curtea de arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi

industrie a României, prin care un creditor a solicitat obligarea debitorului la plata

datoriei ce rezulta dintr-un contract încheiat cu acesta);

Suspendarea termenelor de prescripţie în care creditorii puteau să-şi valorifice creanţele

împotriva debitorului aflat în incapacitatea de plată (art.40).

De exemplu, creditorii au dreptul să pretindă debitorului executarea obligaţiilor în termen de

trei ani de la data scadenţei acestora, conform Decretului nr. 167/1958.

Termenele vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii.

De la data deschiderii procedurii nu se poate adăuga nici o dobândă ori cheltuială

creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, cu excepţia

cazului când, în planul de reorganizare, prin programul de plată a creanţelor se prevede

altfel (art. 41);

După deschiderea procedurii, este interzis administratorilor să înstrăineze, fără acordul

judecătorului-sindic, acţiunile sau părţile sociale pe care le deţin la debitorul care este

supus procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului (art. 42);

În cazul nerespectării acestor dispoziţii actul de înstrăinare va fi lovit de nulitate absolută.

Judecătorul sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor sau părţilor sociale în registrele

speciale de evidenţă sau în conturile înregistrate electronic (pentru acţiunile nominative în formă

dematerializată).

Ca efect al deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare, acţiunile

societăţilor emitente, în sensul Legii nr. 297/2004, modificată privind piaţa de capital, se suspendă

de la tranzacţionare, de la data comunicării Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare care, la rândul

ei, va retrage valorile mobiliare respective de pe piaţa reglementată pe care acestea se

tranzacţionează.

Orice constituire de garanţii personale sau reale, după deschiderea procedurii va fi nulă,

cu excepţia cazurilor prevăzute de lege sau autorizate de judecătorul sindic;

Debitorul are obligaţia să pună la dispoziţia administratorului (în cazul reorganizării

judiciare) sau a lichidatorului (în cazul lichidării averii) toate informaţiile cerute de

aceştia cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista plăţilor şi a transferurilor

patrimoniale făcute de el în cele 90 de zile anterioare deschiderii procedurii.

După rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele şi

corespondenţa emise de debitor, administrate sau lichidate vor cuprinde în mod obligatoriu

menţiunea „insolvenţă”, iar după intrarea în reorganizare judiciară sau faliment, actele şi

corespondenţa vor purta menţiunea „în reorganizare judiciară” sau, după caz, „în faliment”.

5.3.2. Efectele deschiderii procedurii cu privire la debitor

Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra

bunurile (averea), şi de a dispune de ele, cu excepţia cazului când şi-a manifestat intenţia de

reorganizare.

Chiar şi în situaţia declarării intenţiei de reorganizare, creditorii, comitetul creditorilor şi

comitetul asociaţilor/acţionarilor pot cere judecătorului-sindic să ridice debitorului dreptul de

administrare, dacă se constată pierderi continue în averea debitorului sau indicii cu privire la

imposibilitatea realizării planului de reorganizare.

Dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea încetează totdeauna în caz de faliment.

Conducerea activităţii şi administrarea averii debitorului se va face de către administratorul

judiciar sau lichidator, după caz.

VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, creditorul SC OM SRL a solicitat

deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 împotriva debitorului SC GM SRL

care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de

mai mult de 30 de zile în valoare de 55.939 lei. În susţinerea cererii a depus înscrisuri, în

copie. Conform art. 33 alin 1 din Legea nr. 85/2006, cererea creditorului a fost comunicată

debitorului. Acesta nu a contestat că ar fi în încetare de plăţi şi nici nu şi-a declarat intenţia de

reorganizare.

a) Este admisibilă cererea creditorului?Motivaţi.

b) Ce va decide instanţa de judecată cu privie la deschiderea procedurii?Motivaţi soluţia.

c) În ipoteza în care se va decide deschiderea procedurii generale, ce măsuri trebuie luate

de judecătorul sindic prin sentinţa de deschidere a procedurii?

2. Prin cererea înregistrată la 14.02.2008, creditoarea SC X SA a solicitat deschiderea

procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC N SRL. În cererea sa, creditoarea arată că prin

sentinţa civilă nr. 4171/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi investită cu formulă

executorie, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 20.280 lei - contravaloarea serviciilor

prestate şi 1.230 lei - cheltuieli de judecată. La data de 28.02.2008, debitoarea formulează

contestaţie solicitând respingerea cererii de deschidere a procedurii, întrucât nu se află în stare de

insolvenţă, arătând că efectuează plăţi curente către furnizori şi că are bunuri care pot acoperi

creanţa invocată.

Care va fi soluţia instanţei de judecată? Motivaţi soluţia.

S e c ţ i u n e a 6

Situaţia unor acte juridice încheiate de debitor

6.1. Acte juridice frauduloase

Legiuitorul prevede situaţia a două categorii de acte juridice:

acte juridice „frauduloase”, încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani

anterior deschiderii procedurii (art. 78);

acte privind constituirea unor drepturi sau transmiterea de drepturi patrimoniale către terţi şi

pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate,

realizate de debitor (art. 80 alin 1).

Analizând cele două texte, observăm că legiuitorul delimitează „actele frauduloase” de alte

acte juridice care, în sens larg, sunt şi ele „frauduloase” deoarece lezează interesele creditorilor.

Actele juridice prevăzute în art. 80 alin. 1 lit. c) „acte încheiate cu intenţia tuturor părţilor

implicate în ele de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditor, sau de a le leza în orice alt

fel drepturile” sunt în mod evident acte „frauduloase” pentru creditori.

În opinia noastră, „actele frauduloase” încheiate de debitor, la care se referă legiuitorul, sunt

acele acte care s-au încheiat prin săvârşirea unor infracţiuni (fals, înşelăciune, gestiune

frauduloasă, deturnare de fonduri, bancrută frauduloasă etc.) sau care îndeplinesc condiţiile unui

delict civil.

În aceste cazuri, nu se poate trece la anularea actelor juridice decât dacă se dovedeşte existenţa

unei fapte ilicite, culpabile, a debitorului.

Celelalte categorii de acte juridice prevăzute în art. 80 lezează interesele creditorilor, dar nu

presupun în mod obligatoriu săvârşirea unor infracţiuni sau delicte civile, cu ocazia încheierii sau

executării lor.

Pentru aceste categorii, numai într-o singură situaţie legiuitorul prevede o faptă ilicită,

vinovăţia debitorului şi a tuturor părţilor implicate îmbrăcând forma intenţiei „de a sustrage bunuri

de la urmărirea de către creditor sau de a leza în orice alt fel drepturile” (art. 80 alin. 1 lit. c).

6.2. Acte realizate de debitor privind constituirea sau transferul de drepturi

patrimoniale către terţi

6.2.1. Categorii de acte juridice constitutive sau translative de drepturi reale încheiate de

debitor

În această categorie se cuprind următoarele acte:

Acte de transfer cu titlu gratuit efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Sunt acte cu titlu gratuit în care se transferă un drept patrimonial real sau de creanţă:

- contractul de donaţie;

- cesiunea de creanţă cu titlu gratuit;

- prestările de servicii cu titlu gratuit;

Fac excepţie de la această categorie sponsorizările în scop umanitar.

Operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită,

efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Din această categorie fac parte:

- contractele de vânzare-cumpărare în care preţul plătit de debitor depăşeşte în mod vădit

valoarea bunului cumpărat;

- contractele care au ca obiect prestarea unor servicii (mandat, transport, consultanţă,

comision etc.), în care prestaţia debitorului este vădit superioară din punct de vedere valoric

faţă de prestaţia celeilalte părţi etc.

Acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor

implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt

fel drepturile;

Acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare

sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă

suma pe care creditorul ar putea s-o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică

decât valoarea actului de transfer;

Constituirea ori perfectarea unei garanţii reale (de exemplu, o ipotecă) pentru o creanţă

care era chirografară (adică, fără o garanţie specială) în cele 120 de zile anterioare

deschiderii procedurii.

Plăţile anticipate ale debitorilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii

procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.

Legea prevede în art. 80 alin. 2 că pot fi anulate şi unele operaţiuni încheiate în anul

anterior deschiderii procedurii cu persoane aflate în raporturi juridice cu debitorul, dacă sunt în

paguba creditorilor. Sunt avute în vedere operaţiunile încheiate :

- cu un asociat comanditat sau asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii

comerciale debitoare, dacă aceasta este societate în comandită simplă sau societate în

nume colectiv;

- cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic

- cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului, atunci când debitorul este o

societate pe acţiuni;

- cu un administrator, director sau membru al organelor de supraveghere ale debitorului

societate pe acţiuni; societate cooperativă sau, după caz, o societate agricolă

- cu orice altă persoană fizică ori juridică dacă aceasta deţine o poziţie dominantă asupra

debitorului sau activităţii sale;

- cu un coindivizar asupra unui bun comun (de exemplu, cu o persoană care are calitatea de

coproprietar asupra unor bunuri ale debitorului).

Acţiunea pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial poate fi introdusă de

administratorul judiciar sau lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit

pentru întocmirea raportului administratorului, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii

procedurii. Acest drept îl are şi comitetul creditorilor, care poate fi autorizat de judecătorul sindic să

pornească o asemenea acţiune dacă administratorul sau lichidatorul nu o face.

Nu pot fi anulate actele juridice privind transferul cu caracter patrimonial făcute de debitor în

cursul desfăşurării normale a activităţii sale.

Dacă societatea are în obiectul principal de activitate comercializarea de produse industriale,

activitate pe care o face în mod curent, nu pot fi anulate actele juridice privind această activitate.

În cazul anulării actelor juridice, terţul dobânditor cu titlu gratuit de bună credinţă va restitui

bunurile în starea în care se găsesc, iar în lipsa lor valoarea cu care s-a îmbogăţit, iar dacă este de

rea-credinţă va restitui în toate cazurile întreaga valoare, precum şi fructele percepute.

Terţul dobânditor care a restituit averii debitorului bunul sau valoare lui va avea împotriva

averii o creanţă de aceeaşi valoare (dacă a fost de bună-credinţă).

Acţiunea poate fi introdusă şi împotriva subdobânditorului pentru a recupera bunul ori

valoarea acestuia numai dacă acesta nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului sau trebuia să

cunoască că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat.

6.2.2. Situaţia unor acte juridice cu executare succesivă

Administratorul sau lichidatorul poate să menţină sau să denunţe orice contract pe termen

lung sau închirierile neexpirate, atâta timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori

în mod substanţial de către părţile implicate. Dacă un contract este denunţat, cocontractantul are

dreptul la despăgubiri printr-o acţiune îndreptată împotriva debitorului15 .

Contractele de muncă sau de închiriere vor putea fi denunţate numai cu respectarea

termenelor legale de preaviz (vezi art.86 alin.5). Prin derogare de la dispoziţiile prevăzute în Codul

muncii, în cazul procedurii simplificate, precum şi în cazul intrării în faliment în procedura

generală, desfacerea contractelor individuale de muncă ale angajaţilor debitoarei se va face de

urgenţă de către lichidator, fără a fi necesară efectuarea procedurii de concediere colectivă. Singura

obligaţie pe care o are lichidatorul este de a acorda personalului concediat preavizul de 15 zile

lucrătoare.

Cu acordul creditorilor, administratorul sau lichidatorul va putea menţine contractele de

credit şi poate modifica clauzele lor, modificări care vor fi supuse aprobării judecătorului sindic,

care va avea în vedere ca ele să fie atât în folosul averii debitorului, cât şi în cel al creditorilor.

Dacă într-un contract, debitorul trebuie să facă plăţi periodice, menţinerea lui nu îl va obliga

pe administrator sau lichidator să facă plăţi restante pentru perioadele anterioare deschiderii

procedurii. Aceste plăţi se vor face din averea debitorului în cadrul procedurii.

În cazul în care se vinde către debitor un bun mobil fără ca preţul să fi fost achitat, dacă

bunul nu se află încă la dispoziţia debitorului vânzătorul îşi poate lua înapoi bunul. Toate

cheltuielile aferente vânzării şi chiar restituirii vor fi suportate de către vânzător, care va restitui

debitorului orice avans din preţ. Dacă vânzătorul acceptă ca bunul să fie livrat, el va recupera preţul

prin înscrierea creanţei în tabloul de creanţe.

Dacă bunul este livrat la cererea administratorului sau lichidatorului, preţul va fi plătit din

averea debitorului.

6.2.3. Situaţia altor contracte

Situaţia contractelor de închiriere privind un imobil al debitorului

Contractul de închiriere privind un bun imobil al debitorului nu va fi desfiinţat, cu excepţia

cazului când în contract s-a prevăzut altfel. Cu toate acestea, administratorul sau lichidatorul poate

să refuze să asigure chiriaşului, pe timpul închirierii, prestarea oricăror servicii datorate de debitor

în calitate de proprietar. Chiriaşul are dreptul de a scădea din chiria pe care o plăteşte costul

serviciilor datorate de proprietar. Evident, chiriaşul poate opta fie pentru evacuarea clădirii, fie

pentru deţinerea în continuare a imobilului.

Situaţia contractelor „intuitu personae” (contracte cu caracter strict personal)

Administratorul sau lichidatorul poate să denunţe un contract cu caracter strict personal

încheiat de debitor sau prin care acesta s-a obligat să efectueze anumite servicii specializate. Face

excepţie cazul în care creditorul acceptă ca prestaţia să fie efectuată de o altă persoană, desemnată

de administrator sau lichidator.

Contractele privind transferul unor mărfuri ori titluri de valoare cotate la o bursă de

mărfuri sau pe o piaţă reglementată, la o anumită dată sau într-o perioadă de timp.

În cazul acestor contracte, dacă scadenţa intervine sau perioada expiră după data deschiderii

procedurii, se va efectua o operaţiune de compensare bilaterală a tuturor contractelor cuprinse în

acordul master de netting respectiv, iar diferenţa rezultată va trebui să fie plătită averii debitorului,

dacă aceasta este creditoare, şi va fi înscrisă în tabelul de creanţe, dacă este o obligaţie a averii

debitorului.

Contractele de comision ( art. 89 )

În cazul în care debitorul este comisionar şi deţine titluri pentru bunuri ce urmează a fi primite

ori pentru marfă, comitentul va fi în drept să-şi ia înapoi titlurile sau marfa, ori să ceară ca valoarea

lor să fie plătită de comisionar.

Contractele de consignaţie ( art. 90 )

În cazul în care debitorul are calitatea de consignatar , proprietarul/consignantul va avea

dreptul să-şi recupereze bunul, cu excepţia cazului în care debitorul are un drept de garanţie asupra

bunului.

Dacă marfa nu este în posesia debitorului şi el nu o poate recupera de la deţinătorul actual,

proprietarul va putea să-şi înscrie creanţa în tabelul de creanţe, cu valoarea pe care marfa o avea la

data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorului de

către debitor ori, la data respingerii contestaţiei debitorului.

Dacă debitorul era în posesia mărfii la acea dată, dar a pierdut ulterior posesia, proprietarul

poate cere ca întreaga valoare a mărfii să fie înscrisă în tabelul de creanţe.

Situaţia specială a asociatului sau acţionarului debitor (art. 93)

Dacă un asociat ori acţionar este debitor într-o astfel de procedură, şi dacă implicarea

debitorului în cadrul procedurii nu atrage dizolvarea acelei societăţi, administratorul sau lichidatorul

are următoarele posibilităţi:

- să solicite lichidarea dreptului debitorului în acea societate, potrivit ultimei situaţii

financiare aprobate;

- să propună ca debitorul să fie păstrat ca asociat, dacă ceilalţi asociaţi sunt de acord.

Dispoziţia se aplică în mod corespunzător şi membrilor societăţilor cooperative şi ai

grupurilor de interes economic.

Antecontractul de vânzare-cumpărare (art. 931)

Obligaţiile ce rezultă dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară

deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către

administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă sunt îndeplinite

cumulativ următoarele condiţii:

- preţul a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia

promitentului-cumpărător;

- preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului;

- bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare.

S e c ţ i u n e a 7

Primele măsuri

Dacă judecătorul sindic consideră că cererile introductive sunt întemeiate declară deschisă

procedura şi va trece la adoptarea primelor măsuri care constau în următoarele:

Notificarea tuturor creditorilor, debitorului, oficiului registrului comerţului unde debitorul

este înmatriculat sau, după caz, registrului societăţilor agricole, pentru a se face cuvenitele

menţiuni

Conform legii, notificare trebuie să cuprindă in mod obligatoriu anumite elemente, cum

ar fi: termenele limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a

procedurii, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii

debitorului, termenul de verificare al creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului

preliminar, termenul de definitivare a tabelului creanţelor precum şi locul, data şi ora primei

şedinţe a adunării creditorilor.

Stabilirea masei credale

Creditorii, cu excepţia salariaţilor, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a

procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere

a procedurii, declaraţii care vor fi înregistrate într-un registru care se va păstra la grefa tribunalului.

Sunt incluşi în categoria creditorilor şi acţionarii titulari de acţiuni la purtător.

Cererea de admitere a creanţelor va cuprinde menţiunile prevăzute în art. 65, inclusiv

eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii, depunându-se documente justificative în acest sens.

Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare, cu excepţia creanţelor bugetare care

rezultă din titluri executorii necontestate în termenele legale, şi a creanţelor constatate prin titluri

executorii.

Legea conţine dispoziţii aplicabile următoarelor categorii de creanţe:

- creanţele negarantate şi părţile negarantate ale creanţelor garantate care nu sunt scadente

vor fi înscrise în tabelul de creanţe cu întreaga lor valoare;

- creanţele constând în obligaţii, care nu au fost calculate în valoare monetară sau a căror

valoare este supusă modificării, vor fi calculate de administrator şi înscrise în tabelul de

creanţe cu valoare nominală pe care o aveau în momentul deschiderii procedurii;

- creanţele exprimate în valută vor fi înregistrate la valoare lor în lei, la cursul Băncii

Naţionale a României existent la data deschiderii procedurii;

- creditorul care, înainte de înregistrarea cererii de admitere, a primit o plata parţială, va

solicita înregistrarea pentru partea din creanţă neîncasată;

- codebitorul sau fidejusorul care este îndreptăţit la despăgubire sau la restituire din partea

debitorului va fi trecut în tabelul de creanţe cu suma pe care a plătit-o creditorului;

- codebitorul sau fidejusorul care are un drept de garanţie participă la masa credală numai

că preţul obţinut din vânzare bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scăzându-se suma

datorată

Legiuitorul instituie prezumţia în art. 66 alin 3 din lege că toate creanţele prezentate sunt

valabile dacă nu sunt contestate de administrator, debitor sau creditor.

Administratorul verifică fiecare cerere de creanţe şi documentele justificative, întocmind

tabelul preliminar de creanţe pe care îl va afişa.

Toate contestaţiile vor fi soluţionate împreună pronunţându-se o sentinţă, după care,

administratorul va întocmi tabelul definitiv al creanţelor pe care il va înregistra la tribunal având

grijă să-l afişeze la sediul debitorului. Orice persoană interesată poate formula contestaţii cu privire

la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar sau lichidator în tabelul

preliminar de creanţe.

Decăderea din dreptul de a depune cerere de admitere a creanţelor

În ipoteza în care titularii de creanţe nu au depus cerere până la expirarea termenului prevăzut

de lege sunt decăzuţi din dreptul de a-şi valorifica creanţele.

Decăderea din dreptul de valorificare a creanţelor va putea fi invocată oricând de partea

interesată, atât pe cale de acţiune, cât şi prin excepţie, în cadrul unei acţiuni.

S e c ţ i u n e a 8

Planul de reorganizare

Planul va prevedea fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie lichidarea

unor bunuri din averea acestuia,fie o combinaţie a celor două variante

Propunerea planului Planul poate fi propus de:

debitor, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, o dată cu formularea

cererii sale introductive sau ulterior, până la afişarea tabelului definitiv al creanţelor, dacă

şi-a prezentat intenţia de reorganizare.

Declaraţia sa nu va fi acceptată şi nici un plan propus nu va fi admis pentru debitorul care

se află într-una din următoarele situaţii:

- în ultimii 5 ani s-a mai aflat într-o procedură de reorganizare judiciară şi de faliment;

- a fost condamnat definitiv pentru: bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de

încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, ori infracţiuni prevăzute în

Legea concurenţei nr. 21/1996, modificată ori administratorul societăţii debitoare a fost

condamnat.

administratorul judiciar , în termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv al

creanţelor;

unul sau mai mulţi creditori deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a

creanţelor, în termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv al creanţelor;

Nerespectarea termenului atrage decăderea părţilor din dreptul de a depune un plan de

reorganizare sau lichidare şi, ca urmare, trecerea, din dispoziţia tribunalului, la procedura

falimentului.

Dacă se propune un plan de reorganizare şi continuarea activităţii debitorului, planul va

indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu

mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului, cu interesele

creditorilor şi cu ordinea publică.

Planul de reorganizare va indica modalitatea de lichidare a pasivului (datoriilor).

Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani socotiţi de la data

confirmării lui.

După trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, această perioadă

poate fi extinsă cu cel mult încă o perioadă de un an.

Planul de reorganizare să cuprindă menţiuni referitoare la: categoriile de creanţe care nu sunt

defavorizate, tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate, dacă şi în ce măsură asociaţii cu

răspundere nelimitată şi debitorul vor fi descărcaţi categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea

ce ar fi primită prin distribuire în caz de faliment.

Planul va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, măsuri prevăzute de

legiuitori cu titlu de exemplu cum ar fi: modificarea actului constitutiv al debitorului, vizând

inclusiv majorarea capitalului social, fuziunea debitorului sau absorbirea sa cu sau de către altă

persoană juridică, conversia creanţelor, prelungirea datei scadenţei, amânări, eşalonări de achitare a

creanţelor, emiterea de titluri de valoare în condiţiile Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital şi

ale Legii nr. 31/1990, republicată.

Planul de reorganizare va fi depus (în copie) la grefa tribunalului şi la Registrul Comerţului,

după caz, la Registrul societăţilor agricole, fiind comunicat debitorului, prin administratorul special,

administratorului judiciar, comitetului creditorilor şi comitetului asociaţilor/acţionarilor.

Admiterea planului

În termen de 20 de zile de la înregistrarea planului, judecătorul-sindic va convoca o şedinţă la

care vor fi citaţi cei care au propus planul şi persoanele menţionate mai sus, şi în care planul va fi

admis sau respins, după audierea persoanelor citate, putând cere părerea unui expert, practician în

reorganizare şi lichidare, care să confirme posibilitatea de realizare a planului, înainte de admiterea

lui.

Dacă sunt admise mai multe planuri în intervale de timp relativ scurte, judecătorul-sindic le va

supuse împreună la vot în adunarea creditorilor.

Publicarea planului După admiterea planului, judecătorul-sindic va dispune, administratorului judiciar publicarea

unui anunţ referitor la propunerea planului în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, cu menţionarea

datei cand se va vota, faptul că se poate vota şi prin corespondenţă, precum şi a datei de confirmare

a planului.

Votarea (acceptarea planului)

Potrivit art. 99, după admiterea planului, judecătorul-sindic va dispune convocarea adunării

creditorilor, în termen cuprins între 20 şi 25 de zile, dar nu mai devreme de afişarea tabelului

definitiv al creanţelor.

Votarea planului se face potrivit următoarelor reguli:

fiecare creanţă beneficiază de un drept de vot;

votează separat următoarele categorii de creanţe:

a) creanţe garantate;

b) creanţe salariale;

c) creanţe bugetare;

d) creanţe chirografare care aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se

poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi;

e) celelalte creanţe chirografare.

Creditorii care au creanţe subordonate, membrii, asociaţii şi acţionarii pot participa la

şedinţă şi pot vota cu privire la plan dar numai în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar

primi în cazul falimentului.

Totodată, creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub

control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot participa la şedinţă, dar pot

vota cu privire la plan numai în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul

falimentului.

Un plan se consideră acceptat de către o categorie de creanţe dacă în categoria respectivă

planul este acceptat în condiţiile prevăzute de lege, respectiv: de către o majoritate de jumătate plus

unu din valoarea creanţelor din acea categorie; de către cel puţin jumătate din numărul titularilor de

creanţe din categoria respectivă.

În situaţia în care planul prevede că, pentru creanţele dintr-o anumită categorie, nu se va

primi nimic, se consideră că acestea au respins planul şi nu e necesară votarea planului de către

creanţele categoriei respective.

Confirmarea planului Planul va fi confirmat de către judecătorul-sindic dacă, cel puţin două dintre categoriile de

creditori menţionaţi mai sus (care votează separat) acceptă planul în situaţia în care există două

categorii de creditori. Doar un singur plan de reorganizare poate fi confirmat.

În ipoteza în care nici un plan nu este confirmat şi a expirat termenul pentru propunerea unui

plan, judecătorul-sindic va dispune începerea procedurii falimentului.

Votarea şi confirmarea planului produc următoarele efecte:

- activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător;

- creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate aşa cum

este prevăzut în plan;

- în cazul unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă împotriva

debitorului.

În opinia noastră, interpretarea care trebuie dată dispoziţiei cuprinsă în art. 102, partea finală,

este următoarea: hotărârea pronunţată de judecătorul sindic privind confirmarea planului în care se

prevede lichidarea (vânzarea) unor bunuri din averea debitorului va fi pusă în executare pe calea

procedurii de executare silită din dreptul comun.

VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE

1. Prin încheierea din data de 29 august 2007, s-a dispus deschiderea procedurii

insolvenţei împotriva debitoarei SC RF SA, iar la 25 mai 2008 se afişază tabelul definitiv al

creanţelor. Odată cu depunerea cererii de deschidere a procedurii, debitoarea şi-a exprimt şi

intenţia de reorganizare a societăţii, iar la data de 19 iunie 2008 aceasta depune şi un plan de

reorganizare. Planul, cuprinzând toate elementele prevăzute de lege, a fost înregistrat la

Registrul comerţului, fiind comunicat comitetului creditorilor. Creditoarea SC RTR SRL

solicită respingerea planului de reorganizare propus de debitoare şi trecerea la procedura

falimentului, susţinând că acesta nu este admisibil din următoarele motive:

- nu a fost depus de către o persoană îndreptăţită, conform prevederilor legale,

- nu a fost respectat termenul legal de depunere a planului de reorganizare ,

- planul nu are şanse obiective de realizare.

Care va fi soluţia instanţei de judecată? Motivaţi soluţia.

S e c ţ i u n e a 9

Reorganizarea

Debitorul trebuie să îndeplinească de îndată, schimbările de structură prevăzute în plan.

Debitorul va fi condus de administratorul special sub supravegherea administratorului

judiciar. Acţionarii şi asociaţii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea

activităţii ori în administrarea averii debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege sau în plan.

Creditorii pot face opoziţie dacă se constată că executarea planului cauzează pierderi în

averea debitorului.

Dacă debitorul nu se conformează planului, administratorul judiciar sau oricare dintre

creditori poate cere, în scris, judecătorului sindic să aprobe începerea procedurii falimentului.

Dacă se aprobă o asemenea cerere, modificările aduse creanţelor ori drepturilor părţilor interesate,

prin planul de reorganizare, rămân definitive.

Furnizarea serviciilor

Dispoziţiile legale (art. 104) prevăd necesitatea furnizării de servicii (electricitate, gaze, apă,

servicii telefonice etc.) pe timpul continuării activităţii debitorului în perioada de reorganizare.

Cu toate acestea, la cererea creditorului furnizor, judecătorul-sindic poate să dispună ca

debitorul să depună o cauţiune la bancă ce nu va depăşi 30% din costul serviciilor prestate

debitorului şi neachitate.

Obligaţia întocmirii şi prezentării rapoartelor de către debitor prin administratorul

special sau, după caz, de către administratorul judiciar.

Trimestrial, debitorul, prin administratorul special sau administratorul judiciar trebuie să

prezinte judecătorului-sindic rapoarte privind situaţia financiară a debitorului, rapoarte care se

înregistrează la grefa instanţei (tribunalului), notificându-se tuturor creditorilor depunerea

rapoartelor, pentru a fi consultate.

În cazul nerespectării planului de către debitor sau dacă se constată pierderi în averea

debitorului pe parcursul desfăşurării activităţii, oricare dintre creditori poate solicita

judecătorului-sindic să aprobe intrarea în faliment a debitorului.

Cererea de intrare în faliment nu suspendă continuarea activităţii debitorului.

S e c ţ i u n e a 10

Falimentul

Potrivit art. 107 din lege, intrarea în faliment are loc în următoarele cazuri:

debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de

reorganizare, iar nici unul dintre subiectele îndreptăţite nu au propus un plan de

reorganizare ori nici un plan dintre cele propuse nu a fost acceptat şi confirmat;

debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare, ori

planul propus nu a fost acceptat şi confirmat şi nici o altă persoană îndreptăţită nu a propus

un plan de reorganizare sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat sau

confirmat;

nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate.

Judecătorul-sindic pronunţă o sentinţă, sau după caz o încheiere prin care se decide intrarea în

faliment.

Prin aceeaşi hotărare de intrare în faliment, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii

debitoare dispunând:

ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

desemnarea unui lichidator, în cazul procedurii generale provizorii, stabilirea atribuţiilor şi a

remuneraţiei acestuia;

termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitor/administrator către lichidator;

întocmirea şi predarea către lichidator în termen de zece zile a unei liste cuprinzând numele

şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora de la data intrării în faliment;

notificarea intrării în faliment.

VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, creditorul A.F.P. Sector 3 a solicitat, în

baza Legii nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului S.C. F.I. S.R.L.,

care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă lichidă şi exigibilă în sumă

de 188.000 lei.

Cererea creditorului a fost comunicată debitorului, acesta necontestând că ar fi în încetare de

plăţi.

a) Ce va decide instanţa de judecată în privinţa cererii creditorului, având în vedere faptul că

debitorul S.C. F.I. S.R.L. fusese dizolvat, (fără lichidarea patrimoniului) anterior formulării

cererii introductive? Motivaţi soluţia.

b) În ce condiţii un creditor poate formula cererea introductivă (pentru a fi admisibilă).

10.1. Măsuri premergătoare lichidării

Prima măsură pe care o dispune judecătorul-sindic în cadrul procedurii falimentului este

sigilarea bunurilor din averea debitorului, lichidatorul urmând să ia măsuri pentru conservarea

lor.

Bunurile care vor fi sigilate sunt prevăzute, cu titlu de exemplu, în art. 113, şi anume:

magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva, dispozitivele de

stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele, mărfurile. Nu vor putea fi sigilate obiectele care vor

trebui valorificate de urgenţă, spre a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare,

cambiile şi alte titluri de valoare scadente în scurt timp precum şi acţiunile ori alte titluri de

participaţie ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru conservarea lor, registrele de

contabilitate şi numerarul pe care lichidatorul îl va depune la bancă. Aplicarea sigiliilor nu este

obligatorie dacă inventarierea se poate efectua într-o singură zi.

În al doilea rând, lichidatorul va face o inventariere a bunurilor luând în posesie bunurile

respective, în calitate de depozitar judiciar.

10.2. Efectuarea lichidării

În aplicarea procedurii de lichidare se vor urmări două principii:

rapiditatea operaţiunilor;

lichidarea bunurilor cât mai avantajos, pentru a fi satisfăcute creanţele creditorilor.

Lichidarea bunurilor va fi efectuată de lichidator, sub controlul judecătorului sindic.

Bunurile vor putea fi vândute:

- în bloc, ca un ansamblu în stare de funcţionare;

- individual.

Bunurile se vând prin negociere directă sau prin licitaţie publică. În cazul bunurilor imobile

vânzarea se face prin negociere directă şi se vor îndeplini formalităţile prevăzute de lege.

Valorile mobiliare vor fi vândute în condiţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

Sumele rezultate din vânzări vor fi depuse la o unitate a unei societăţi bancare, în contul

averii debitorului, pentru a fi distribuite creditorilor.

Creditorii care beneficiază de ipoteci sau de alte garanţii reale vor fi satisfăcuţi din sumele de

bani obţinute din vânzarea bunurilor afectate de garanţii. Legiuitorul prevede ca noutate faptul că,

creditorii au dreptul să primească suma datorată la care se adaugă dobânzile, majorările şi

penalităţile, precum şi cheltuielile făcute. Dacă din sumele obţinute prin vânzare nu pot fi acoperite

creanţele garantate, pentru diferenţa de încasat, creditorii vor deveni creditori chirografari intrând în

concurs cu ceilalţi creditori chirografari (ale căror creanţe nu sunt garantate printr-o garanţie

specială).

Exemplu: Societatea comercială „X” este supusă procedurii falimentului.

Societatea comercială are 5 creditori, dintre care unul „Y”, şi-a asigurat creanţa printr-un

gaj asupra a două automobile din patrimoniul debitorului său. În urma scoaterii la vânzare a

automobilelor, s-a obţinut suma de 20 milioane lei, insuficientă pentru acoperirea integrală a

creanţei „Y”, de 30 milioane lei. Pentru restul de 10 milioane lei, creditorul „Y” , intră în concurs

cu ceilalţi 4 creditori ai debitorului falimentar, ale căror creanţe nu au fost garantate printr-o

garanţie specială.

10.3. Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării

Potrivit art. 123, la fiecare trei luni, calculate de la data începerii lichidării, lichidatorul va

prezenta judecătorului-sindic un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de

creanţe precum şi un plan de distribuire între creditori.

Judecătorul-sindic poate prelungi cu cel mult o lună termenul pentru prezentarea raportului şi a

planului de distribuţie, care vor fi depuse la grefa tribunalului şi notificate creditorilor.

Creanţele vor fi plătite în următoarea ordine:

taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii, inclusiv pentru conservarea şi

administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata retribuţiilor persoanelor

angajate pentru realizarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului;

creanţe izvorând din raporturi de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii

procedurii;

creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii

de credit după deschiderea procedurii precum şi creanţele ce rezultă din continuarea

activităţii debitorului;

creanţele bugetare;

creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în baza unor obligaţii de

întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării

mijloacelor de existenţă;

creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul sindic pentru întreţinerea debitorului

şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;

creanţe reprezentând credite bancare cu cheltuielile şi dobânzile aferente celor rezultate din

livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;

alte creanţe chirografare.

creanţele subordonate, ce izvorăsc din credite acordate persoanei juridice debitoare de către

un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile

de vot in adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, de către membrul grupului de interes

economic, cât şi cele care izvorăsc din acte cu titlu gratuit, în ordinea de preferinţă

prevăzută de lege;

10.4. Închiderea procedurii

Lichidatorul este obligat să întocmească un raport final al lichidării şi să-l prezinte

judecătorului sindic, împreună cu bilanţul general. Aceste documente vor fi comunicate

creditorilor şi debitorului şi se vor afişa la uşa tribunalului. Orice obiecţie privitoare la acestea, se

va formula în termen de 5 zile înainte de data convocării.

Judecătorul sindic va examina raportul final, inclusiv obiecţiile făcute de creditori, urmând să-l

aprobe sau să-l respingă. Raportul întocmit de lichidator va fi aprobat de judecătorul sindic

printr-o sentinţă dacă au fost formulate obiecţiuni soluţionate sau printr-o încheiere dacă nu au

fost formulate asemenea obiecţiuni16 .

Lichidarea va fi considerată închisă când judecătorul sindic aprobă raportul final şi

când toate fondurile au fost distribuite creditorilor, iar cele rămase au fost depuse la bancă.

În orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic poate da o sentinţă de închidere a

acesteia dacă există una din următoarele situaţii:

debitorul nu are bunuri care să fie supuse procedurii, deci se află în stare de insolvabilitate;

bunurile existente nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un

creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

10.5. Efectele hotărârii de închidere a procedurii

Închiderea procedurii produce efecte atât cu privire la persoanele care au participat în

cadrul procedurii, cât şi cu privire la debitor.

Efectele hotărârii de închidere a procedurii faţă de persoanele care au concurat la

efectuarea acesteia.

Prin închiderea procedurii, judecătorul sindic, administratorul, lichidatorul şi toate persoanele

care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură faţă de

debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.

Efectele hotărârii de închidere a procedurii faţă de debitor.

În principiu, debitorul este descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de înregistrarea

cererilor introductive, sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori

transferuri frauduloase (art. 136). Cu toate acestea debitorul va fi descărcat de obligaţii dacă vor fi

plătite în cadrul procedurii. Aceste dispoziţii nu se aplică debitorilor care în ultimii 5 ani au mai fost

supuşi acestei proceduri şi au beneficiat de aceste dispoziţii.

10.6. Precizări speciale cu privire la închiderea procedurii

În mod firesc, procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se poate închide în orice

stadiu al procesului, dacă debitorul a achitat în întregime creanţele creditorilor17 .

Totodată, procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se închide în următoarele

cazuri:

nu există bunuri în averea debitorului care să poată fi scoase la vânzare pe calea executării

silite pentru a fi îndestulaţi creditorii;

bunurile existente în averea debitorului nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor

administrative;

acoperirea creanţelor mai înainte de lichidarea tuturor bunurilor din averea debitorului;

nici un creditor nu a înregistrat vreo declaraţie de creanţe;

îndeplinirea planului de reorganizare;

realizarea creanţelor creditorilor în urma lichidării averii debitorului prin faliment18 .

Notificarea închiderii procedurii

Judecătorul-sindic va notifica sentinţa de închidere a procedurii tuturor creditorilor,

asociaţilor/acţionarilor, Direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului,

şi, după caz, registrului societăţilor agricole, pentru efectuarea menţiunilor.

10.7. Răspunderea membrilor organelor de conducere

Persoanele cu funcţii de conducere şi de control, respectiv administratorii, directorii şi

cenzorii care au contribuit la starea de incapacitate de plată a debitorului vor răspunde

patrimonial.

Răspunderea va fi patrimonială (în sensul obligării acestor persoane la acoperirea unei părţi

din datoriile societăţii comerciale debitoare), dacă au săvârşit una din următoarele fapte:

au folosit bunuri sau credite ale persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte

persoane;

au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea societăţii;

au dispus continuarea unei activităţi care a dus la starea de incapacitate de plată, pentru că

urmăreau un interes personal;

au ţinut contabilitate fictivă intenţionat sau au făcut să dispară unele documente;

au deturnat sau au ascuns o parte din activul societăţii, sau au mărit în mod fictiv pasivul

acesteia;

au folosit mijloacele ruinătoare pentru a procura societăţii fonduri în scopul întârzierii

efectuării de plăţi;

în luna precedată încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unii

creditori, în dauna celorlalţi creditori.

Acţiunea privind angajarera răspunderii persoanelor care au contribuit la insolvenţa

debitorului poate fi pornită de administratorul judiciar sau de lichidator şi, în mod excepţional, de

către comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor

creanţelor, cu autorizarea judecătorului-sindic.

Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia

cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă.

Acţiunea privind angajarera răspunderii persoanelor care au contribuit la insolvenţa

debitorului se soluţionează de către judecătorul-sindic în cursul procedurii, şi nicidecum după

încheierea acesteia.

În afara răspunderii patrimoniale, în astfel de situaţii, de cele mai multe ori - cei vinovaţi vor

răspunde şi penal, în măsura în care faptele sunt calificate de legiuitor ca infracţiuni: bancrută

frauduloasă, gestiune frauduloasă, fals, uz de fals, înşelăciune etc.

În privinţa răspunderii penale, în art. 144 legiuitorul prevede infracţiunea de bancrută

frauduloasă constând în fapta persoanei care:

- falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii

acestuia;

- înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia

financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în frauda creditorilor;

- înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului prevăzuţi la art. 1 lit. b

şi c din lege, o parte din active.

Persoanele vinovate de bancrută frauduloasă se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE

1. În fapt, la data de 8 iulie 2007, tribunalul a deschis prin sentinţă procedura insolvenţei împotriva

debitoarei S.C. AS S.R.L.

Deschiderea procedurii a fost notificată debitoarei, iar aceasta nu şi-a declarat intenţia de

reorganizare. La data de 1 octombrie 2007, tribunalul a deschis procedura falimentului împotriva

debitoarei, i-a ridicat dreptul de administrare, a dispus dizolvarea acesteia şi a desemnat lichidator

judiciar. În raportul său asupra cauzelor insolvenţei, lichidatorul a omis să indice persoanele

culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitoarei. La 26 octombrie 2007, AP, unul dintre

cei trei creditori, a formulat în nume propriu o cerere prin care a solicitat judecătorului sindic să fie

autorizat pentru a introduce o acţiune de atragere a răspunderii personale împotriva administratorului

debitoarei, iar sumele de bani ce s-ar obţine în urma executării silite să-i revină în totalitate, deoarece

este titularul unei creanţe însumând 65% din valoarea totală a acestora.

a) Cererea privind atragerea răspunderii personale a administratorului debitoarei poate fi formulată

de către un singur debitor? Motivaţi soluţia.

b) Cererea formulată de către creditorul AP este întemeiată? Motivaţi soluţia.

c) În ipoteza în care debitoarea nu ar mai deţine bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite

creanţele sau cheltuielile administrative, ce va decide instanţa de judecată? Motivaţi soluţia.

Cuvinte- cheie:

Insolvenţă: acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin

insuficienţa lichidităţilor (sume de bani) necesare achitării creanţelor certe, lichide şi

exigibile.

Insolvenţa prezumată vădită: există în situaţia când debitorul, după 90 de zile de la

scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;

Insolvenţa iminentă: dacă se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă

datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Creanţe certe: dacă existenţa lor nu este contestată sau nu face obiectul unui litigiu;

Creanţe lichide: dacă constau în sume de bani;

Creanţe exigibile: dacă au ajuns la scadenţă.

Jenă financiară: lipsa momentană a lichidităţilor necesară achitării datoriilor; este

posibil ca în scurt timp debitorul să încaseze creanţele de la proprii săi debitori,

dovedind astfel, că nu se află în stare de incapacitate de plată.

Insolvabilitatea: imposibilitatea debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de

creditori, atât din lipsa lichidităţilor, cât şi a altor bunuri din care să fie satisfăcute

creanţele creditorilor. Practic, pasivul (datoriile) este mai mare decât activul

(drepturile) patrimoniului.

Procedura generală: reprezintă procedura prin care un debitor care îndeplineşte

condiţiile prevăzute de art.1 alin.1, fără a le îndeplini simultan şi pe cele prevăzute în

art.1 alin.2, din Legea nr. 85/2006 modificată, intră mai întâi, într-o perioadă de

observaţie, după care, în mod succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în

procedura falimentului sau separat într-una din cele două proceduri; se aplică

societăţilor comerciale, societăţilor cooperative, organizaţiilor cooperatiste, societăţilor

agricole, grupurilor de interes economic şi oricărei alte persoane juridice de drept

privat care desfăşoară activităţi economice.

Procedura simplificată: intervine în cazul în care debitorul intră direct în procedura

falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de

observaţie de maxim 60 de zile; se aplică: comercianţilor persoane fizice, care

acţionează individual, asociaţiilor familiale, comercianţilor care fac parte din

categoriile prevăzute pentru procedura generală, dar care se află în următoarele situaţii:

nu deţin nici un bun în patrimoniul lor; actele constitutive sau documentele contabile

nu pot fi găsite; administratorul nu poate fi găsit; sediul nu mai există sau nu

corespunde adresei din registrul comerţului; debitori care fac parte din categoriile

pentru care se poate aplica procedura generală însă nu au prezentat documentele

prevăzute în art. 28, în termenul prevăzut de lege; societăţilor comerciale dizolvate

anterior formulării cererii introductive; debitorilor care şi-au declarat prin cererea

introductivă intenţia de intrare în faliment sau care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze

de procedura de reorganizare judiciară.

Refuzul de plată întemeiat : refuzul de plată în cazul în care obligaţiile au fost

executate de către debitor şi se pretinde o nouă plată care, firesc, este nedatorată sau

refuzul de plată în cazul în care creanţele s-au prescris prin trecerea termenului sau a

intervenit compensaţia, ca mod de stingere a obligaţiilor reciproce, în măsura în care

debitorul este el însuşi creditor şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind

compensaţia (art. 1143-1153 C. civ.) etc.

Refuzul de plată neîntemeiat: refuzul de plată, în cazul în care debitorul, deşi dispune

de lichidităţi, cu rea-credinţă nu-şi achită datoriile; în această situaţie nu este

îndeplinită condiţia de fond a insolvenţei şi, în consecinţă, creditorii nu-şi pot îndestula

creanţele apelând la procedura insolvenţei.

Reorganizarea judiciară: procedura ce se aplică debitorului persoană juridică, în

vederea achitării datoriilor acestuia; presupune întocmirea aprobarea, implementarea

unui plan de reorganizare.

Procedura falimentului: procedura de insolvenţă ce se aplică debitorului în vederea

lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din

registrul în care este înmatriculat.

Cerere introductivă: cererea adresată tribunalului competent de către debitor,

creditori, precum şi de către orice alte persoane sau instituţii expres prevăzute de lege,

prin care se declanşează procedura insolvenţei.

Bibliografie selectivă: 1. Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept Comercial, Ediţia 4, Editura

C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 241-278;

2. Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic ,

Bucureşti, 2009, p. 689-795;

3. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, modificată prin: O.U.G. nr. 86/2006,

O.U.G. nr. 173/2008, Legea nr. 25/2010, Legea nr. 169/2010, Legea nr. 177/2010.