probleme filosofice ale domeniului

9

Click here to load reader

Upload: dinhquynh

Post on 28-Jan-2017

221 views

Category:

Documents


6 download

TRANSCRIPT

Page 1: Probleme filosofice ale domeniului

1

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

FACULTATEA DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE

CATEDRA ŞTIINŢE UMANISTICE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

DISCUTAT LA ŞEDINŢA CATEDREI

ŞTIINŢE SOCIOUMANEŞIASISTENŢĂ

SOCIALĂ

LA__________________2014

PROCESUL VERBAL NR.___

APROBAT LA ŞEDINŢA CONSILIULUI

FACULŢĂŢII DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE

LA__________________2014

PROCESUL VERBAL NR.____

CURRICULUM LA FILOSOFIE. PARTEA A II-A.

FILOSOFIA DREPTULUI (pentru studenții anului I al facultăţiiDREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE)

AUTOR: Efim MOHOREA,

doctor habilitat în filosofie, profesor universitar

Bălţi, 2014

Page 2: Probleme filosofice ale domeniului

2

I. PRELIMINARII

Filosofia – formă de creaţie spirituală, concepţie integrală despre lume (natură, univers,

societate), locul omului în lume, studiu al primelor principii, autoreflecţie a propriei conştiinţe a

omului ş.a. – operează cu noţiuni abstracte, de maximă generalitate referitor la natură, societate,

gândire, diferite domenii ale lumii materiale sau/şi spirituale. Ea nu are o definiţie universal

valabilă şi unanim recunoscută, acceptată de specialişti.

Din punctul de vedere al structurii sale interne, distingem diferite domenii de care se

preocupă filosofia, părţile ei componente şi disciplinele ce s-au constituit în procesul devenirii

obiectului şi problematicii filosofiei.

În prima parte a cursului studenţii fac cunoştinţă cu domeniile de bază ale filosofiei.

Ontologia (ontos – existenţă; logos – teorie) vizează studiul existenţei ca atare, al naturii şi

modului ei de a fi.

Gnoseologia (gnosis – cunoaştere; logos – teorie) este teoria cunoaşterii, se ocupă cu studiul

posibilităţii cunoaşterii, a principiilor, căilor, metodelor obţinerii adevărului, formelor şi valorilor

lui.

Metodologia (meta – după; odos – cale; logos – teorie) este teoria metodei ca atare şi

vizează studiul principiilor, căilor, mijloacelor, procedeelor ş.a. după care se conduce, pe care le

aplică subiectul în investigarea obiectului, în vederea sporirii eficienţei cunoaşterii şi acţiunii

umane.

Axiologia (axios – valoare; logos – teorie) se ocupă cu studiul valorii ca atare, naturii,

genezei, funcţionalităţii valorii, genurilor, ierarhiei valorilor ş.a.

Antropologia (anthropos – om; logos – teorie) filosofică studiază problematica omului sub

aspectele cele mai generale, prin sintetizarea datelor tuturor ştiinţelor particulare despre om

(biologie, antropologie, psihologie etc.); este punctul de intersecţie al tuturor cercetărilor

referitoare la om şi la raportul acestuia cu mediul.

Filosofia socială vizează problemele: naturii societăţii, raportului individ-colectivitate,

factorilor determinanţi ai existenţei şi devenirii vieţii sociale, normelor sociale, progresului social

ş.a.

Praxiologia (praxis – acţiune, practică; logos – teorie) studiază structura generală a acţiunii

umane, condiţiile organizării, desfăşurării şi asigurării eficienţei acţiunii.

Partea a două a cursului e consacratăfilosofiei dreptului.

E de menţionat faptul că până în secolul al XIX-lea nu a existat o filosofie specială a

dreptului, constituită ca disciplină autonomă.

Reflecţii filosofice ca şi încercări de teoretizare ştiinţifică orientate asupra dreptului întâlnim

încă din antichitate. Toţi marii creatori de sisteme filosofice şi marii jurişti au acordat cuvenită

atenţie cercetării fundamentelor conceptuale, esenţei şi dimensiuni umane ale dreptului care au

fost şi rămân în continuare probleme filosofice majore.

Ca şi în cazul filosofiei în genere, de asemenea nu există o concepţie sau o definiţie unică a

filosofiei dreptului (filosofiei juridice) atât în tratatele filosofilor, cât şi în lucrările specialiştilor

în jurisprudenţă.

Orice idee poate fi exprimată prin forme ale gândirii abstracte (noţiuni, judecăţi ş.a.) ce au

sens şi semnificaţie. De aceea pentru a defini un oarecare concept se cere, mai întâi, de a „fixa

contururile” obiectului gândirii, adică de a-l detaşa (separa) mintal de la mulţimea variată de

obiecte, apoi de a scoate în evidenţă notele (semnele) esenţiale şi necesare ce corespund acestui

obiect.

Obiectul cunoaşterii juridice, adică realitatea ce poartă numele „drept”, este greu de stabilit.

Însăşi noţiunea „drept” are multe înţelesuri, deoarece are diferite semnificaţii pentru filosofi,

sociologi, jurişti. Spre exemplu, în ştiinţele juridice termenul „drept” semnifică:

1. drept obiectiv (ansamblul normelor de conduită ce guvernează societatea organizată şi a

cărui respectare este asigurată de forţa de coerciţiune a unei autorităţi publice recunoscute);

Page 3: Probleme filosofice ale domeniului

3

2. drept pozitiv (ansamblul normelor juridice în vigoare ce formează un sistem de drept al

unui stat concret);

3. drept subiectiv (prerogativa unui subiect de drept de a avea o conduită sau de a pretinde o

asemenea conduită celorlalţi, în scopul valorificării sau apărării unui anume interes, legalmente

protejat, în cadrul unui raport juridic concret);

4. drept material (ansamblul normelor juridice ce reglementează raporturile juridice din

diferite sfere are relaţiilor sociale);

5. drept procesual (ansamblul normelor juridice ce reglementează procedura de judecare a

litigiilor şi modul de executare a hotărârilor pronunţate, respectiv procedura de aplicare a

dreptului material şi de valorificare a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la raporturile

juridice circumscrise în normele dreptului natural);

6. ştiinţă (ansamblul teoriilor şi ipotezelor, organizate metodic, despre ceea ce este general,

esenţial, legic în (1-5) sau în una din componente (Vezi: Mihai,Motica, p.202-203).

Însuşi termenul „filosofia dreptului” a fost pus în circulaţia ştiinţifică de către H. Grotius.

Prin acest termen el subînţelegea filosofia dreptului pozitiv pe care intenţiona s-o elaboreze în

calitate de parte filosofică a ştiinţei dreptului.

Filosofia dreptului, graţie spiritului creativ al filosofilor şi caracterului complex al

fenomenului dreptului, abundă de concepţii (în privinţă obiectului de studiu al dreptului, esenţei,

finalităţilor lui etc.) şi variate definiţii ale dreptului. Spre exemplu, în viziunea filosofului

german Hegel, teoria dreptului, adică „ştiinţa dreptului este o parte a filosofiei”;„ştiinţa

filosofică a dreptului are ca obiect ideea dreptului, conceptul dreptului şi realizarea acestuia”;

locul mai apropiat şi punctul de plecare al dreptului „le constituie voinţa, care este liberă, astfel

încât libertatea constituie substanţa şi determinaţia lui; şi sistemul dreptului este domeniul

libertăţii înfăptuite, lumea spiritului produsă din el însuşi, ca o a două natură”

În Rusia este recunoscută concepţia filosofului şi juristului V. Nerseseanţ – reprezentant al

doctrinei libertariene a dreptului. „Filosofia dreptului, – scrie V. Nerseseanţ. – se ocupă cu

investigarea sensului dreptului, esenţei şi noţiunii lui, fundamentelor şi locului acestuia în lume,

valorii şi importanţei lui în viaţa omului, societăţii şi statului, în destinele popoarelor şi ale

omenirii” (p. 7). Concepţia autorului nominalizat este împărtăşită şi de unii specialişti din ţara

noastră (Vezi, de pildă: V. Capcelea, p. 10).

S-a întâmplat un fapt regretabil ca în unele ţări (spre exemplu, URSS, după revoluţie, în

unele din fostele ţări socialiste, după cel de-al doilea război mondial) Filosofia dreptului să fie

înlocuită cu Teoria generală a dreptului. Odată cu reintroducerea în programele de învăţămînt a

Filosofiei dreptului, a apărut problema dublării disciplinelor didactice. De aceea este important a

distinge între Teoria generală a dreptului sau Introducerea în studiul dreptului (ştiinţă juridică) şi

Filosofia dreptului (disciplină filosofică).

În România se bucură de o mare popularitate ideile reputatului jurist şi filosof italian G.

delVecchio. „Lecţii de filosofie juridică” a acestui autor constituie una din marile cărţi de

referinţă din literatura universală consacrată filosofiei şi ştiinţei dreptului.

În spiritul filosofiei clasice, definită ca studiul universalului, primelor principiiale existenţei,

cunoaşterii sau acţiunii, G. delVecchio concepe filosofia dreptului ca acea ramură sau acea

parte a filosofiei ce priveşte dreptul în esenţa sa universală (Vezi: p. 27). Savantul şi filosoful

italian conturează cercetările filosofiei dreptului în trei aspecte sau direcţii: 1) logic; 2)

fenomenologic; 3) deontologic. Mai întâi, el evidenţiază raportul dintre obiectul de studiu al

filosofiei dreptului şi cel al ştiinţei dreptului ca universal – particular: „Dacă studiul dreptului în

ceea ce el are universal constituie obiectul Filosofiei dreptului, trebuie să observăm însă că

dreptul se poate studia şi în caracterele sale particulare: în acest caz el formează obiectul ştiinţei

juridice sau jurisprudenţa în sens strict.

Diferenţa între ştiinţa şi Filosofia dreptului constă anume în modul în care una şi cealaltă

consideră dreptul: prima în natura lui particulară, a doua în esenţa lui universală ” (Idem, p. 27-

28).

Page 4: Probleme filosofice ale domeniului

4

Nici o ştiinţă juridică specială nu poate să ne spună „ce este dreptul în universal, ci poate

numai să ne spună ce este dreptul la un anumit popor, într-un anumit moment. Definiţia dreptului

îngeneral e o cercetare care depăşeşte competenţa oricărei ştiinţe în parte… Dacă vrem să

cunoaştem dreptul în totalitatea sa logică, adică să ştim care sunt elementele esenţiale comune

tuturor sistemelor juridice, trebuie să trecem peste particularităţile acestor sisteme şi să urmărim

conceptul universal al dreptului” (p. 28).

Dar în afară de această cercetare, numită logică, mai există alta, de asemenea proprie

filosofiei dreptului, cea fenomenologică. Dreptul pozitiv este un fenomen comun tuturor

popoarelor în toate timpurile, adică un produs necesar al naturii umane. Deci „în afară de cauzele

particulare şi imediate care determină fiecare normă în parte, sunt altele generale şi comune. De

aici nevoia de a profunda şi extinde cercetările până la înţelegerea dreptului ca fenomen

universal uman. Arătarea împrejurărilor care au dat naştere unei legi sau unui obicei, nu e

suficientă pentru a ne demonstra fundamentul existenţei dreptului în genere; acest fundament

aşadar nu poate să fie descoperit de ştiinţele juridice în sens strict, fiindcă ele au ca obiect un

domeniu special şi ca atare cercetarea cauzelor generice şi universale nu intră în competenţa lor.

Pentru a ajunge la cunoaşterea întregului fenomen, atât în momentul static, cât şi cel dinamic,

trebuie să studiem istoria juridică a întregii umanităţi în mod atotcuprinzător… şi să schiţăm un

cadru, dacă e posibil integral, al vieţii dreptului în originea şi evoluţia sa… Prin acesta se

confirmă identitatea fundamentală a naturii umane, în care dreptul îşi are rădăcinile sale. Iată

deci un alt domeniu de investigaţie filosofică, care are, fireşte, un caracter fenomenologic şi

istoric, dar pe care mai bine s-ăl numim metaistoric, pentru că trece peste istoria deosebită a unei

naţiuni şi deci peste competenţa ştiinţelor care privesc dreptul unei naţiuni determinate” (.p. 28-

29).

Mai departe urmează a treia cercetare a filosofiei dreptului, cea deontologică. Ştiinţele

juridice prin natura lor se mărginesc să explice un sistem existent (aceea ce este), fără a-i pune în

discuţie temeiurile. „În afară de această activitate specială a juristului în sens strict, rămâne însă

necesitatea umană de a cerceta şi de a judeca valoarea justiţiei, adică de a stabili dreptul care ar

trebui să fie. Această cercetare se îndeplineşte în mod autonom şi cuprinde speculaţia idealului şi

critica raţionalităţii dreptului existent. Filosofia dreptului cercetează tocmai ceea ce trebuie sau

ceea ce ar trebui să fie în drept, în opoziţie ce ceea ce este, opunînd un adevăr ideal unei realităţi

empirice (deontologia – ştiinţa a ceea ce trebuie să fie)[p. 29-30].

Deci filosofia, în viziunea lui G. delVecchio, cuprinde trei ordine (aspecte sau direcţii) de

cercetări – logică, fenomenologică şi deontologică – şi se poate defini astfel: „Filosofia dreptului

este disciplina care defineşte dreptul în universalitatea sa logică, cercetează originile şi

caracterele generale ale dezvoltării sale istorice şi îl preţuieşte după idealul de justiţie afirmat

de raţiunea pură”[p. 30].

G. delVecchio apreciază, printre definiţii, şi aceea a lui Ahrens: „Filosofia dreptului… este

ştiinţa care expune primele principii ale dreptului, concepute de raţiune şi întemeiate pe natura

omului, considerată în ea însăşi şi în raporturile sale cu ordinea universală a lucrurilor” [Idem,

p.30].

În fond, dreptul e centrat pe om, iar ştiinţele dreptului gravitează în jurul omului. Aşadar,

filosofia dreptului cercetează „condiţiile de validitate a categoriilor juridice, condiţiile de

justificare a fenomenului juridic, măsura în care şi sub care dreptul adevereşte omul, în genul şi

singularitate sa” (Mihai, Motica, p.16). Prin urmare, filosofia dreptului – concepţie universală

despre drept ca formă de existenţă a umanului – trimite către fundamentele profesiunii

slujitorilor zeiţei Themis. Slujitorii acesteia pot fi studenţii în drept sau juriştii, indiferent de

ipostaza în care s-ar afla: procuror, judecător, avocat, notar, consilier juridic, executor

judecătoresc etc.

Reprezentantul filosofiei clasice germane Im. Kant considera că, în legătură cu filosofia în

sens universal, „ ea poate fi numită şi o ştiinţă a maximelor supreme ale aplicării raţiunii

noastre… Domeniul filosofiei în acest sens universal poate fi redus la următoarele întrebări:

1) Ce pot să ştiu? 2) Ce trebuie să fac? 3) Ce pot să sper? 4) Ce este omul?”

Page 5: Probleme filosofice ale domeniului

5

În acest context, obiectul filosofiei dreptului poate fi determinat formulând următoarele

întrebări: „1) ce pot să ştiu despre drept? Ce trebuie să fac în conformitate cu cerinţele dreptului

şi de ce? Ce pot să sper în cazul respectării sau nerespectării acestor cerinţe? La rândul lor, toate

acestea pot fi reduse la întrebarea generalizatoare: ce este dreptului sau ce prezintă dreptul ca

mod de existenţă umană? Răspunsurile la aceste întrebări şi permit a elucida natura unui astfel de

fenomen ca dreptul şi obiectul disciplinei filosofice, care îl investighează” [Данильян.

Философияправа, p. 11].

Aşadar, în calitate de obiect al filosofiei dreptului ar putea fi fundamentele metajuridice (de

maximă generalitate) ale dreptului care se dezvăluie ca baze cognitive, valorice, sociale şi

antropologice ale dreptului.

De asemenea o mare importanţă pentru filosofia dreptului prezintă problema coraportului

dintre drept (jus) şi lege (lex), adică dreptul, în sens universal, şi dreptul pozitiv. De pildă, V.

Nerseseanţ consideră că obiectul filosofiei dreptului este anume „dreptul în distincţie şi coraport

cu legea” [p. 10].

Gh. Mihai şi R. Moticasunt de părere că filosofia dreptului ar avea de rezolvat trei probleme

vitale pentru teoria şi practica juridică:

a) care sunt condiţiile de justificare a dreptului?

b) care sunt condiţiile de valabilitate a categoriilor juridice?

c) care sunt condiţiile de adeverire a omului prin dreptul pozitiv?

Prima problemă deschide calea axiologiei juridice, a doua – epistemologiei juridice, a treia –

antropologiei juridice [p. 209].

Din cele expuse mai sus putem formula patru probleme fundamentale pentru filosofia

dreptului:

1) Ce este dreptul, în universalitatea şi particularităţile sale?

2) În ce constă valoarea dreptului, legii şi conceptelor dreptului?

3) În ce constă natura adevărului şi conceptelor juridice?

4) În ce constă „dimensiunea umană” a dreptului?

Soluţia acestor probleme se află în competenţa, respectiv, ontologiei dreptului (ontologiei

juridice), axiologiei dreptului (axiologiei juridice), gnoseologiei dreptului (gnoseologiei

juridice), antropologiei dreptului (antropologiei juridice).

În concluzie, filosofia dreptului trebuie înţeleasă ca acea disciplină filosofică ce reprezintă

studiul problemelor: coraportului filosofiei (universalului, în variatele aspecte ale sale) şi

dreptului (particularului - în totalitatea formelor şi aspectelor lui), sensului dreptului,

fundamentării conceperii acestui sens ş.a.

Însuşind şi aplicând ideile fundamentale ale filosofiei dreptului, viitorii specialişti în

domeniul jurisprudenţei vor fi în stare:

să înţeleagă că dreptul este nu doar totalitatea normelor juridice, ci reprezintă un atribut

indispensabil al luihomo sapiensprin care el devine şi homojuris, că dreptul reprezintă un sistem

hipercomplex cultural integru ce apare sub diverse aspecte pentru ştiinţele juridice particulare;

să scoată în evidenţă domeniile de bază (ontologia, epistemologia, axioologia,

antropologiajuridice) şi conceptele fundamentale ale filosofiei dreptului (drept ca atare, dreptate,

echitate, libertate ş.a.);

să distingă între aspectul filosofic (universal) şi conţinutul specific (particular) al

problemelor dreptului în interpretarea termenilor respectivi;

având în vedere esenţa ontică, valorică, pragmatică etc. a normativităţii juridice, să nu

confunde aspectele de ordin filosofic cu teoriile generale despre normeledreptului pozitiv şi

normeleramurilor concrete ale dreptului material şi procesual.

II. OBIECTIVELE GENERALE ALE DISCIPLINEI

La nivel de cunoaştere şi înţelegere:

Page 6: Probleme filosofice ale domeniului

6

să conştientizeze deosebirea fundamentală dintre tendinţa

obiectivistă(desubiectualizată)a ştiinţei, inclusiv celei juridice,şi ceaantropomorficăa filosofiei

(care priveşte lumea, inclusiv lucrurile, prin prisma umanului, dinspre valorile omeneşti) – al

cercetărilor realului, inclusiv, al dreptului;

să conştientizeze consecinţele influenţării negative a ideologiei pozitiviste în

dezvoltarea ştiinţelor despre drept şi a filosofiei dreptului;

să distingă între drept ca sistem de norme (cu caracter concret) şi normativitate în

genere, adică imperativecu caracter general-uman, restricţiiuniversaleîn strict sens al Teoriei

Generale a Sistemelor;

să distingă între diverse valori de adevăr (corespondenţă, coerenţă, validitate, veracitate,

justeţe, consensualitate ş.a.), să nu confunde adevărul obiectiv cu justeţea în cadrul hotărârilor

judecătoreşti;

La nivel de aplicare:

să interpreteze şi să traducă în limbajul filosofic conţinutul concret al termenilor din

ştiinţele juridice (realitate obiectivă, realitate subiectivă, conştiinţă, imagine gnoseologică,

adevăr, noţiune, propoziţie logică, raţionament, identificare, abstractizare, determinare,

definire, generalizare, clasificare, demonstraţie, argumentare etc.);

să aplice creativ şi corect cunoştinţele din domeniul filosofiei (ontologiei, gnoseologiei,

axiologiei, antropologiei ş.a.) în cercetările speciale ale fenomenelor şi proceselor referitoare la

Drept şi activitatea juridică;

să respecte principiile, legile dialectice, regulile gândirii corecte în activitatea raţională a

ştiinţelor juridice, activitate judiciară etc.;

să analizeze corect raporturile (de identitate, ordonare, contrarietate, contradicţie, dintre

gen şi specie, genul proxim şi diferenţa specifică) dintre conceptele disciplinelor juridice;

La nivel de integrare:

prin studierea Filosofiei Dreptului să completeze cunoştinţele obţinute în cadrul

Filosofiei generale şi studierii disciplinelor de specialitate (Teoriei Generale a Dreptului,

ramurilor de drept material şi procesual ş.a.);

să contribuie la formarea unei concepţii unitare despre realitatea juridică, îmbinând

cunoştinţele şi ideile filosofice cu acelea din domeniile activităţii profesionale;

să contribuie la formarea „tabloului ştiinţific” despre lume (societate şi natură) prin

faptul că prin Filosofia Dreptului ştiinţele juridice intră în relaţie cu alte discipline filosofice:

filosofia culturii, filosofia politică, filosofia limbajului, antropologia filosofică ş.a.;

să contribuie la îmbunătăţirea pregătirii viitorilor jurişti – savanţi şi practicieni.

III. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI

Codul

disciplinei

Anul

predării

Semes-

trul

Numărul de ore Evaluarea Responsabil de

disciplină C S L Credit Ex/Col

U.01.O.04 1 1 15 15 - 2 Ex E. Mohorea

IV. TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A ORELOR

a) Tematica şi repartizarea orientativă a orelor de curs

Page 7: Probleme filosofice ale domeniului

7

Nr Tema Ore

1. Obiectul, problematica şi importanţa Filosofiei Dreptului 4

2. Ontologia juridică 3

3. Epistemologia juridică 2

4. Axiologia juridică 2

5. Antropologia juridică 2

6. Momente din istoria Filosofiei Dreptului 2

Total 15

b) Tematica şi repartizarea orientativă a orelor de seminar

Nr Tema Ore

1. Obiectul şi problematica Filosofiei Dreptului.Esenţa Filosofiei

Dreptului.Filosofiei Dreptului în raport cu ştiinţele înrudite. Funcţiile Filosofiei

Dreptului.

2

2. Ontologia juridică. Esenţa sistemică a dreptului.Dreptul natural şi dreptul

pozitiv. Categoria „realitate”. Realitatea juridică. Dreptul ca sistem. Elementele

de bază ale realităţii juridice.Dreptul ca entitate socială. Accepţiunile noţiunii

drept. Coraportul dintre dreptul natural şi dreptul pozitiv.Factorii determinanţi

ai dreptului.Categoria filosofică de sistem. Esenţa sistemică a dreptului.

Noţiune „normă socială”. Specificul normei juridice ca sistem juridic elementar.

Sistemul dreptului. Viziunea filosofică asupra sistemului dreptului.

4

3. Epistemologia juridică. Teoria cunoaşterii (gnoseologia) şi epistemologia

juridică.Noţiunea „adevăr” şi caracteristicile adevărului. Criteriile adevărului.

Tipurile de adevăr. Specificul adevărului juridic.Formele şi metodele

cunoaşterii ştiinţifice. Metodele empirice şi teoretice şi aplicarea lor în

investigaţiile juridice.

2

4. Axiologia – componentă a filosofiei. Conceptul şi esenţa valorii.

Rolul valorilor în viaţa individului şi a societăţii. Tipologia valorilor.

Specificul valorilor juridice. Dreptate şi libertatea - valori juridice

fundamentale.

2

5. Antropologia juridică. Natura umană a dreptului.Fundamentele antropologice

ale dreptului.Omul ca subiect de drept. Noţiunile „persoană”, „personalitate” în

drept.Fundamentele filosofice ale drepturilor omului.

2

6. Elemente de istorie a filosofiei dreptului în antichitate (Socrate, Platon,

Aristotel).

Elemente de istorie a filosofiei dreptului în evul mediu (Aureliu Augustin,

Toma D, Aquino).

Elemente de istorie a filosofiei dreptului în epoca modernă (Niccolo

Page 8: Probleme filosofice ale domeniului

8

Machiavelli, Jean Bodin, Hugo Grotius, Thomas Hobbes, John Locke, Charles

Montesquieu, J-J Rousseau, Immanuel Kant, G.W.F. Hegel).

Elemente de istorie a filosofiei dreptului în epoca contemporană (Emile

Durkheim, Eugen Ehrlich, Mircea Djuvara, Hans Kelsen).

3

Total 15

c) CHESTIONARUL DE BAZĂ

1. Obiectul şi problematica Filosofiei Dreptului.

2. Esenţa Filosofiei Dreptului.

3. Filosofiei Dreptului în raport cu ştiinţele înrudite. Funcţiile Filosofiei Dreptului.

4. Ontologia – componentă a filosofiei. Categorii ontologice fundamentale. Specificul

ontologiei juridice.

5. Categoria „realitate”. Realitatea juridică. Dreptul ca sistem. Elementele de bază ale

realităţii juridice.

6. Dreptul ca entitate socială. Accepţiunile noţiunii drept. Coraportul dintre dreptul

natural şi dreptul pozitiv.

7. Factorii determinanţi ai dreptului.

8. Categoria filosofică de sistem. Esenţa sistemică a dreptului.

9. Noţiune „normă socială”. Specificul normei juridice ca sistem juridic elementar.

10. Sistemul dreptului. Viziunea filosofică asupra sistemului dreptului.

11. Antropologia juridică. Natura umană a dreptului.

12. Fundamentele antropologice ale dreptului.

13. Omul ca subiect de drept. Noţiunile „persoană”, „personalitate” în drept.

14. Fundamentele filosofice ale drepturilor omului.

15. Teoria cunoaşterii (gnoseologia) şi epistemologia juridică.

16. Noţiunea „adevăr” şi caracteristicile adevărului. Criteriile adevărului.

17. Tipurile de adevăr. Specificul adevărului juridic.

18. Formele şi metodele cunoaşterii ştiinţifice. Metodele empirice şi teoretice şi aplicarea

lor în investigaţiile juridice.

19. Axiologia – componentă a filosofiei. Conceptul şi esenţa valorii.

20. Rolul valorilor în viaţa individului şi a societăţii. Tipologia valorilor.

21. Specificul valorilor juridice. Dreptate şi libertatea - valori juridice fundamentale.

22. Elemente de istorie a filosofiei dreptului în antichitate (Socrate, Platon, Aristotel).

23. Elemente de istorie a filosofiei dreptului în evul mediu (Aureliu Augustin, Toma D,

Aquino).

24. Elemente de istorie a filosofiei dreptului în epoca modernă (Niccolo Machiavelli, Jean

Bodin, Hugo Grotius, Thomas Hobbes, John Locke, Charles Montesquieu, J-J

Rousseau, Immanuel Kant, G.W.F. Hegel).

25. Elemente de istorie a filosofiei dreptului în epoca contemporană (Emile Durkheim,

Eugen Ehrlich, Mircea Djuvara, Hans Kelsen).

V. EVALUAREA DISCIPLINEI

Page 9: Probleme filosofice ale domeniului

9

1. Studenţii vor fi examinați în aceeaşi zi la ambele părţi ale cursului. Biletele vor

conţine întrebări din ambele părţi ale cursului în proporţia 2/1 (spre exemplu, două întrebări din

prima parte şi una – din partea a II-a).

2. Evaluarea curentă se efectuează pe bază răspunsurilor studenţilor la seminare. În

cadrul seminarelor se acordă o mare atenţie concepţiei filosofice a dreptului ca sistem complex

concret, realizare specifică, în contextul Teoriei Generale a Sistemelor. La unele teme studenţii

pot prezenta pentru discuţie referate. Scrierea referatelor şi expunerea conţinutului lor la

seminare se evaluează în conformitate cu criteriile didactice respective.

VI. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Capcelea, V., Filozofia dreptului: Man. pentru inst. de înv. sup. Chişinău: ARC, 2004.

2. Djuvara, M., Eseuri de filozofie a dreptului. Bucureşti: TREI, 1997.

3. Hart, H.L.A., Conceptul de drept. Chişinău: Sigma, 1999.

4. Iliescu, A.-P., Socaciu, E. M., Fundamentele gândirii politice moderne. Antologie comentată. Iaşi:

Polirom, 1999.

5. Kant, Im, Metafizica moravurilor, în Filosofia practică a lui Kant/ Coord., Flonta, M., Keul, H.-K.

Iaşi: Polirom, 2000.

6. Malaurie, Ph., Antologia gândirii juridice. Bucureşti:Humanitas, 1997.

7. Mihai, Gh., Motica, R., Fundamentele dreptului. Teoria şi filosofia dreptului. Bucureşti:ALL, 1997.

8. Mohorea, E., Botnari, E., Eşanu, R, Dreptul ca sistem şi sistemul dreptului. Bălţi: Presa Universitară

Bălţeană, 2009.

9. Stroe, C., Reflecţii asupra dreptului.Bucureşti: Lumina Lex, 1998.

10. Vecchio, Giorgio del, Lecţii de filosofie juridică. Bucureşti: Europa nova, 1995.

11. Бержель, Ж.Л.Общая теория права / Под.ред. В.И. Даниленко. Москва: Notabene, 2000.

12. Егоров, С. Н., Аксиоматические основы теории права. СПб, 2001.

13. Ильин, И. А., О сущности правосознания. М.: Рарогъ, 1993.

14. Лейст, О. Э. Сущность права. Проблемы теории и философии права. М.: ИКД «Зерцало-М»,

2002.

15. Малахов, В. П., Философия права. Учеб.пособие. М.: Академический проект; Екатеринбург:

Деловая книга, 2002.

16. Моисеев, С.В., Философия права. Курс лекций. Новосибирск: Сиб. унив. изд-во, 2003.

17. Мохоря, Е.П., Философия права: В 3-х ч., ч.1. Бэлць: Пресауниверситарэбэлцянэ, 2002.

18. Нерсесянц, В. С., Философия права. Учебник для вузов. М.: Норма, 1997.

19. Радбрух, Г., Философия права. /Пер. с нем. М.: Междунар. отношения, 2004.

20. Философия права: Учебник / Под ред. О.Г. Данильяна. М.: Эксмо, 2006.