Premisele morale ale patologiei sociale

(Carl M. Rosenquist, “The moral premises of social pathology”)

Dana Drondoe

Devianta, definita ca “orice act, conduita sau manifestare care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii ori ale unui grup social particular ” (S. Radulescu, “Devianta”, in “Dictionar”, 1993, p.167), este interpretata ca efect al patologiei sociale. In aceasta viziune organismul social este analizat la fel ca si organismul biologic, in linia deschisa de sociologul englez H. Spencer. Societatea este conceputa ca un organism viu. In evolutia ei poate cunoaste moment de “imbolnavire”, caracterizate prin dificultati de functionare. Acest aspect este prezentat si de catre Carl M. Rosenquist, care considera ca sanatatea unui sector al societatii depinde de problemele de sanatate ale celorlalte sectoare.

Patologia sociala este o conditie de producer a deviantei care reprezinta o abatere de la norma de comportament universal acceptata. Perturbarile determinate de mari procese sociale: modernizarea, urbanizarea, industrializarea au contribuit, din cauza patologiei sociale, la manifestarea deviantei de la norme. Identificarea organismului social cu organismul biologic, despre care vorbeste Carl M. Rosenquist, a condus la concepere deviantei ca boala sociala.

In ceea ce priveste notiunea de boala, provenita din grecescul “pathos”, putem adduce in prim-plan patologia, cunoscuta ca fiind ramura a medicinei care studiaza cauzele si simptomele bolilor sau ca o deviere de la starea normala a organismului, tulburare, afectiune.

Exista si un sens suplimentar al termenului “patologie”: contrariul normalitatii in domeniul sanatatii si al medicinei, patologic insemnand anormal, nesanatos (exemple: anatomie normala si anatomie patologica, comportament normal si comportament patologic).

Intrebarile care se pun dupa cele enuntate mai sus sunt urmatoarele : Ce inseamna normalitate? Ce este normal intr-o societate?

Conceptul de normalitate a imbracat de-a lungul vremii diverse forme, fiind de regula o functie a domeniului care a incercat ca il defineasca (psihologie, filosofie, sociologie, medicina, teologie).

Despre notiunea de normal, Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste: “care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural ”, “sanatos”, “care este conform cu o norma”.

De asemenea, Random Hause Webstrers Dictionary defineste starea de normalitate ca: “starea conforma cu standardul sau cu tipul comun, uzual, natural”, “sanatos”, “liber de anomalii mentale”, “liber de boala sau malformatii”, sau ca stare conforma cu o norma egala cu “media caracteristicilor umane”. Din aceste definitii, identice in mare masura, conceptual de normal defineste umanul sub mai multe aspecte ale vietii. Astfel, omul este privit ca fiind normal in momentul in care este liber de anomalii mintale sau fizice, cand se inscribe intr-o medie si atunci cand isi indeplineste scopul existential. Insa ceea ce este normal intr-un anumit loc, nu este normal in altul, sau ceea ce este normal intr-un anumit timp nu este normal in altul, ceea ce este normal intr-o anumita cultura nu este normal in alta s.a.

In concluzie, ca si Carl M. Rosenquist, consideram ca acestea sunt motivele pentru care declaratii despre ceea ce este normal sau sanatos pentru societate reflecta asa-zise “idealuri de vorbitor”, mai degraba decat orice adevar obiectiv.