RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE

Stop respirator - stop cardiorespirator

→ Definiţie. ~ Oprirea respiraţie – stop respirator – şi oprirea inimii – stop cardiac – adică încetarea atât a

funcţiei respiratorii, cât şi a funcţiei cardiace duc la stop cardiorespirator care corespunde cu moartea clinică.

~ Între moartea clinică şi moartea biologică a ţesutului nervos – ţesutul cel mai sensibil la lipsa de oxigen – există un interval de timp scurt de 30-90 secunde în care funcţiile vitale pot fi restabilite.

~ Resuscitarea cardio-respiratorie → urgenţă vitală, imediată dezangajării victimei – ce urmăreşte prevenirea transformării morţii clinice în moarte biologică ireversibilă.

→ Semne clinice. ~ Oprirea mişcărilor respiratorii toracice şi abdominale.~ Absenţa pulsului la artera carotidă.~ Încetarea bătăilor inimii.~ Paloarea tegumentelor.~ Midriază cu globii oculari imobili.~ Pierderea cunoştinţei.

→ Evaluarea rapidă a stării pacientului:~ Controlul pulsaţiilor cardiace (puls femural, puls carotidian).~ Controlul respiraţiei – semnul oglinzii; se va încerca ascultarea respiraţiei direct. Lipind

urechea de toracele bolnavului. Se observă prezenţa sau absenţa mişcărilor respiratorii.~ Controlul reflexului pupilar.~ Culoarea tegumentelor. Existenţa cianozei.

→ Primul ajutor şi reanimarea respiratorie. Reanimarea respiratorie se practică atât în stop respirator, cât şi în cel cardiac.~ Eliberarea căilor respiratorii: gură, nas, orofaringe, apoi laringele, traheea, bronhiile.~ Diferite poziţii în care putem aşeza bolnavul: decubit lateral – oferă cea mai mare securitate

pentru bolnav. Manevra este contraindicată în unele leziuni.~ Hiperextensia capului – având grijă să nu facă fractură de coloană cervicală superioară; se

poate executa prin două procedee:o Se trece o mână sub gâtul bolnavului şi se ridică ceafa, iar a doua mână, aşezată pe

frunte împinge capul spre spate.o Salvatorul aplică o mână sub creştet, iar a doua sub bărbia bolnavului şi împinge capul

spre spate.~ Curăţarea orofaringelui şi aspiraţia secreţiilor:

o Aspirarea căilor aeriene.o Introducerea pipei Gueddel.

→ Tehnica respiraţiei artificiale: ~ Respiraţie artificială directă → insuflare activă de aer.~ Respiraţie artificială indirectă → comprimarea ritmică a toracelui. Metodele au numai valoare

istorică.~ Cea mai indicată tehnică pentru salvarea bolnavului este respiraţia artificială gură la gură sau

gură la nas.→ Pentru respectarea timpilor folosiţi în resuscitarea cardiorespiratorie se foloseşte formula HELP-

ME ceea ce înseamnă:~ H – Hiperextensia capului (cu sul sub umeri, în decubit dorsal).~ E – Eliberarea căilor respiratorii (se înlătură corpii străini secreţiile etc.).~ L – Luxarea mandibulei înainte (prin propulsie înainte se eliberează glota).~ P – Pensarea nasului. ~ ME – Masaj cardiac + Extern.

→ Respiraţia gură la gură: ~ După această pregătire, salvatorul trage aer în piept (inspir profund).~ Îşi reţine respiraţia în apnee voluntară.~ Aplică repede gura larg deschisă, peste gura întredeschisă a victimei şi insuflă cu putere 500 ml

aer din plămânii săi în căile respiratorii ale victimei.~ Salvatorul se ridică, face o nouă inspiraţie, apoi insuflă din nou aer în plămânii victimei,

repetând această succesiune de 10-12 ori pe minut.~ În timpul insuflaţiei se îndreaptă privirea asupra toracelui victimei pentru a aprecia eficienţa

respiraţiei.~ Uneori tehnica respiraţiei artificiale gură la gură nu poate fi aplicată din anumite motive:

o Gura victimei nu poate fi deschisă.o Există leziuni care interesează cavitatea bucalăo Mandibula este fracturată.o Gura salvatorului este mai mică decât gura victimei.

→ Respiraţie gură la nas: ~ Ca tehnică se păstrează în linii mari timpii de lucru descrişi la metoda dură la fură.~ Mandibula este susţinută cu palma, iar salvatorul aplică gura pe nasul victimei, introducând pe

această cale serul din plămânii victimei.~ Cu obrazul, salvatorul acoperă gura bolnavului. La sugari şi la copiii mici este posibilă

simultan respiraţia artificială gură la gură şi gură la nas, deci salvatorul va putea cuprinde cu gura sa nasul şi gura copilului.

~ Se recomandă ca atât în cazul respiraţiei gură la gură, cât şi în respiraţia gură la nas, să se acopere regiunea peribucală sau perinazală cu o compresă, batistă sau tifon.

~ Se va evita hiperventilaţiei, deoarece salvatorul care execută respiraţia artificială poate, prin hiperventilaţie să aibă vertije sau chiar stop respirator.

→ Alte metode de respiraţie artificială. ~ Respiraţia artificială poate fi executată şi prin:~ Respiraţie gură la mască.~ Respiraţie gură la sondă.~ Gură la pipă → canula Gueddel se introduce spre fundul cavităţii bucale cu vârful orientat în

sus, în contact cu bolta palatină până la peretele posterior al faringelui unde se răsuceşte încărcând baza limbii şi trăgând-o înainte pentru a preveni asfixia.

~ Respiraţie cu aparate simple, portabile (balon Ruben, trusă Ambu, trusă Ranima).→ Efectuarea masajului cardiac extern:

~ Se aplică fără a întrerupe respiraţia artificială.~ Se aplică pe faţa anterioară a sternului în treimea inferioară, podul palmei, mâinii stângi, cu

degetele răsfirate în sus, peste care se aşează podul palmei drepte – în acelaşi fel.~ Se execută scurt, energic, ritmic – 60 compresiuni pe minut, apăsând sternul în aşa fel ca să se

deprime cu 6-8 cm la adult (2 cm la sugar).→ De reţinut!

~ Instalarea respiraţiei poate să întârzie după ce inima îşi reia activitatea în urma masajului cardiac extern.

~ Chiar dacă bolnavul îşi reia activitatea respiratorie, este interzisă ridicarea lui din poziţia orizontală.

~ Un singur salvator execută 2 insuflaţii şi 10 compresiuni.~ Doi salvatori efectuează alternativ 5 compresiuni + 1 insuflaţie.

→ Eficienţa resuscitării cardio-respiratorii. ~ Eficienţa ventilaţiei artificiale se apreciază prin:~ Apariţia pulsului la vasele mari (carotidă, femurală).~ Dispariţia midriazei, reapariţia refluxului la lumină.~ Recolorarea tegumentului.

→ Complicaţii:

~ Dacă poziţia capului victimei nu este corectă, aerul insuflat poate lua calea digestivă, provocând dilatarea stomacului şi creând pericol de vărsături cu inundarea căilor aeriene.

~ Căderea limbii şi ineficacitatea insuflaţiilor.~ Fracturi costale – mai ales la bătrâni.~ Fracturi sternale.~ Înfundări toracice.~ Hemotorax, pneumotorax.~ Ruptura aortei ascendente.

→ Tratament: ~ Adrenalină 3-4 ml 1/10.000 / 1 fiolă 1‰ diluată în 10 ml apă distilată.~ Clorură de calciu 10%.~ Droguri antiaritmice.~ Defibrilatoare pentru defibrilare electrică a inimii.

→ Îngrijiri după restabilirea funcţiei cardio-respiratorii → în secţii ATI:~ Supraveghere continuă 24 ore.~ Perfuzii hipertone, diuretice → pentru prevenirea edemului cerebral.~ Combaterea acidozei cu soluţii perfuzabile bicarbonatate.~ Oxigenoterapie.

→ Observaţii:~ Oprirea respiraţiei este urmată la câteva minute de oprirea circulaţiei – a inimii.~ Oprirea inimii este urmată la câteva secunde (30 secunde) de oprirea respiraţiei. Deci stopul

cardiac este un stop cardio-respirator şi necesită obligatoriu resuscitarea ambelor funcţii.~ Este mai importantă prevenirea stopului cardiac decât tratarea lui.~ Tulburările respiratorii şi circulatorii trebuie recunoscute şi tratate de urgenţă.~ Nu se abandonează respiraţia artificială în favoarea masajului cardiac extern → ambele sunt la

fel de importante.→ Semne sigure de moarte:

~ Traseu electrocardiografic plat 60 de minute.~ Pupile dilatate persistente.~ Cornee opacă.~ Pete tegumentare cadaverice.

PRIMUL AJUTOR ÎN CRIZA EPILEPTICĂ→ Definiţie:

~ Este un sindrom clinic paroxistic, cronic, cu debut şi sfârşit brusc, caracterizat prin pierderea cunoştinţei şi însoţit de convulsii tonico-clonice.

→ Manifestări:o Convulsii tonico-clonice.o Pierderea cunoştinţei.o Tulburări respiratorii.o Tulburări sfincteriene.o Automuşcarea limbii – se observă spută cu sânge în jurul gurii.o Oboseală.o Dezorientare.

→ Îngrijiri în timpul crizei:~ Nu se părăseşte bolnavul.~ Se îndepărtează curioşii.~ Se aşează pe plan orizontal.~ Se urmăreşte prevenirea accidentării.~ Se îndepărtează corpurile contondente.~ Pentru evitarea traumatizării limbii şi buzelor (automuşcare) se aşează între arcade un obiect

moale din cauciuc sau material textil.~ Eventual se îndepărtează protezele dentare.~ Se anunţă medicul specialist printr-o terţă persoană.

→ Îngrijiri după tehnică:~ Se lasă bolnavul să doarmă (cca. 2 ore).~ Se schimbă lenjeria – în timpul crizei are loc descărcarea involuntară a vezicii urinare şi a

rectului.~ Leziunile traumatice în urma autotraumatizării, sunt tratate corespunzător.~ Tusea prezentă după acces este explicată de saliva aspirată în căile respiratorii.~ Bolnavul se poate trezi dezorientat şi agresiv.~ Rehidratarea – oral şi în cazuri speciale, parenteral, psihoterapie, liniştirea bolnavului.

→ Observaţie:~ Nu se face mobilizare forţată în timpul crizei. Există riscul producerii de fracturi.

PRIMUL AJUTOR ÎN INFARCTUL MIOCARDIC→ Definiţie:

~ Infarctul miocardic este o zonă de necroză ischemică la nivelul miocardului produsă prin obliterarea unei ramuri coronariene.

~ Faza de prespitalizare este intervalul de la debutul infarctului şi până la internarea în spital.→ Prevenirea morţii subite:

o Aşezarea bolnavului în d.d. şi interzicerea oricărui efort – inclusiv vocal.o Psihoterapie.

→ Prevenirea altor complicaţii:~ Sedarea durerii – la indicaţia medicului cu Morfină 1 f i.m. sau s.c., Mialgin i.m. dacă sunt

dureri mai mici se poate încerca administrarea de Algocalmin, Fortral, Codeină – i.v.~ Se urmăreşte tensiunea arterială, pulsul, respiraţia, culoarea şi aspectul tegumentelor.~ Se instituie dacă este posibil perfuzie cu ser glucozat 5%, Dextran, Marisang, Hemisuccinat de

Hidrocortizon.~ Se administrează Xilină – de uz cardiogen.~ Oxigenoterapie.

→ Scurtarea timpului până la internarea în spital:~ Transport urgent cu unitate mobilă coronariană.

PRIMUL AJUTOR ÎN CRIZA DE ASTM BRONŞIC→ Definiţie:

~ Astmul bronşic este o criză de dispnee paroxistică expiratorie provocată de stenoza funcţională spastică a bronhiilor.

~ Crizele de astm bronşic se pot trata şi în condiţii ambulatorii.→ Intervenţii până la venirea medicului:

~ Aşezarea în poziţie şezând, sprijinit.~ Administrarea de bronhodilatatoare – dacă pacientul are prescripţie – i.v.~ Administrare de aerosoli cu efect bronhodilatator.~ Psihoterapie.

→ După sosirea medicului:~ Administrare de efedrină → contraindicată la hipertensivi, coronarieni, hipertiroidieni. Nu se

dă în prima criză de astm.~ Medicul poate recomanda ca medicaţie de urgenţă administrare de:

o Miofilin → 1-2 f în 3-5 minute.o Hemisuccinat de Hidrocortizon 50-200 mg i.v.o Oxigenoterapie.

PRIMUL AJUTOR ÎN ACCIDENTE DE CIRCULAŢIE→ Definiţie:

~ Accidentele de circulaţie constituie cauza a peste 50% din totalul politraumatismelor.~ Există 4 regiuni anatomice principale care pot fi afectate de agentul traumatic:

▪ Extremitatea cefalică – neuro şi viscerocraniul – (C).▪ Toracele – (T).▪ Abdomenul (A).▪ Aparatul locomotor (L) – membrele, coloana vertebrală, bazinul.

~ Notarea leziunilor severe se face cu majuscule – C.T.A.L.~ Notarea leziunilor fără gravitate deosebită – c.t.a.l.~ Politraumatismele biregionale sunt numeroase, efectele clinice având unele caracteristici care

le individualizează:▪ Asociere craniu-torace → insuficienţă respiratorie.▪ Asocierea craniu-abdomen → leziuni viscerale cu tablou clinic mascat.▪ Asocierea craniu-aparat locomotor → majorează suferinţa SNC.

→ Măsuri de urgenţă:~ Evaluarea rapidă a stării victimei.~ Aprecierea funcţiilor vitale.~ Inventarierea rapidă a leziunilor.~ Restabilirea sau asigurarea funcţiilor vitale.~ Oprirea hemoragiei. ~ Combaterea insuficienţei respiratorii.~ Combaterea insuficienţei cardiace.~ Tratarea stărilor de şoc.

PRIMUL AJUTOR ÎN EPISTAXIS→ Definiţie:

~ Epistaxis → hemoragie nazală – rinoragie.→ Atitudinea de urgenţă:

~ Bolnavul va fi aşezat în semişezut.~ Se va elibera orice compresiune – guler, centură, cravată etc.~ Se îndepărtează anturajul. Se stabileşte cauza → locală sau generală.~ Se instituie hemostaza locală prin compresiune digitală pe nara sângerândă – 10 minute. Se

aplică comprese reci pe frunte.→ Intervenţii în spital – serviciu ORL:

~ Tamponament anterior sau posterior.~ Tamponamentul anterior se face cu soluţii hemostatice îmbibate pe meşe de tifon – trombină,

soluţie de antipirină 10%, apă oxigenată, soluţie de oţet.~ Se poate aplica şi peliculă de fibrină, adrenalină 1‰.

→ Tehnica aplicării tamponamentului nazal:~ Se pregătesc materiale necesare – oglindă frontală, sursă de lumină, specul nazal, meşă, sau

compresă sterilă, tăviţă renală.~ Se degajă fosele nazale de cheaguri de sânge invitând bolnavul să-şi sufle nasul – nară cu nară

într-o tăviţă renală.~ Sub control vizual se introduce meşa îmbibată cu substanţă hemostatică, lăsând în afară 5-6

mm → se fixează cu căpăstru.~ Tamponamentul anterior se menţine 24-48 ore sau mai mult şi necesită antibioterapie.

Scoaterea meşei se va face cu grijă după înmuierea meşei cu apă oxigenată introdusă cu seringa.

~ Pe cale generală se administrează hemostatice.~ Cauterizarea hemoragiilor punctiforme se poate face şi cu creion caustic de nitrat de argint,

după care se aplică dezinfectante local.→ Concluzie:

~ Primul ajutor în epistaxis benign: Compresiune digitală. Tamponament narinar. Tamponament anterior. Hemostatice pe cale generală. Transport în semişezând (poziţie decubit sau decliv în colaps).

~ Primul ajutor în epistaxisul grav: Tamponament posterior.

PRIMUL AJUTOR ÎN HEMOPTIZIE→ Definiţie:

~ Hemoptizia este simptomul frecvent al hemoragiilor traheobronşice ce se elimină prin tuse.~ Apare în bronşita hemoragică, tuberculoza bronşică, cancer traheobronşic, tumori benigne.

→ Măsuri de urgenţă:~ Repaus fizic şi psihic – absolut – inclusiv vocal.~ Poziţie semişezând.~ Transportul bolnavului la spital pentru a se putea interveni în caz de asfixie prin instituirea de

traheostomie.~ Calmarea acceselor de tuse.~ Administrarea de lichide reci cu cuburi de gheaţă.~ Suprimarea alimentaţie şi hidratare şi alimentare prin perfuzie.~ Administrarea de sedative.~ Pungă cu gheaţă pe torace sau pe regiunea hemoragică.

PRIMUL AJUTOR ÎN INTOXICAŢIA CU MONOXID DE CARBON→ Definiţie:

~ Este o intoxicaţie accidentală, uneori colectivă.~ CO → este un gaz incolor, mai greu decât aerul.~ Se combină cu hemoglobina formând compuşi stabili de carboxihemoglobină – combinarea

este mai rapidă decât cu oxigenul.→ Măsuri de urgenţă:

~ Scoaterea imediată din mediu toxic.~ Aerisirea încăperilor prin deschiderea ferestrelor.~ Aşezarea victimei în decubit lateral.~ Degajarea căilor respiratorii – capul în hiperextensie.~ Instituirea respiraţiei artificiale – cu trusă de reanimare – dacă victima este în stop respirator.~ Oxigenoterapie – oxigenul fiind antidotul CO. ~ Concentraţia O2 100% în primele 30 minute.~ În cazuri grave - comă – se instituie oxigenoterapia hiperbară – dar nu mai mult de 3 atm.

PRIMUL AJUTOR ÎN INTOXICAŢIA CU ALCOOL METILIC - METANOL→ Definiţie:

~ Este o intoxicaţie gravă – uneori mortală.~ Poate fi un accident profesional în industria solvenţilor, lacurilor – industrie chimică. ~ Antidot → alcoolul etilic – etanol.

→ Măsuri de urgenţă:~ Provocarea vărsăturilor.~ Spălătură gastrică cu apă sau soluţie de bicarbonat de sodiu.~ Administrarea de alcool etilic 500 0,75 ml / kilocorp – după spălătură gastrică şi evacuarea

conţinutului gastric.~ Administrare orală de bicarbonat de sodiu 5-10 g pe oră.~ În cazuri grave – comă – se poate institui perfuzie cu ser glucozat 5% + 15-20 ml alcool etilic

pur.

PRIMUL AJUTOR ÎN FRACTURI→ Definiţie:

~ Fractura → întreruperea continuităţii în urma unui traumatism.~ Fractura deschisă → este însoţită de o plagă care interesează pielea şi muşchii până la

evidenţierea osului.→ Scop:

~ Combaterea şocului traumatic prin suprimarea durerii.~ Prevenirea complicaţiilor.

→ Semne de recunoaştere:~ Semne de probabilitate:

▪ Durere în punct fix. Impotenţă funcţională.▪ Deformarea regiunii – prin deplasarea capetelor fracturate. Hematom local.▪ Poziţie vicioasă. Scurtarea segmentului.▪ Echimoze la 24-48 ore.

~ Semne de certitudine:▪ Crepitaţii osoase.▪ Mobilitatea exagerată – anormală.▪ Lipsa transmiterii mişcării.▪ Întreruperea traiectului osos – vizibilă radiologic.

→ Clasificarea fracturilor:~ Funcţie de agentul cauzal:

o Fracturi traumatice – lovituri, căderi, smulgeri, striviri etc.o Fracturi patologice – în tumori, boli osoase, boli nervoase etc.

~ Funcţie de afectarea tegumentelor:o Fracturi închise. o Fracturi deschise.

~ Funcţie de gradul de afectare a osului:o Fracturi complete.o Fracturi incomplete – în lemn verde.

~ Funcţie de modul de producere:o Fracturi liniare.o Fracturi cominutive.

~ Funcţie de poziţia capetelor osoase fracturate:o Fracturi cu deplasare.o Fracturi fără deplasare – fisuri.

→ Materiale necesare:~ Atele de sârmă Kramer sau atele din cauciuc. Atele improvizate. Atele gipsate. Faşă.~ Vată – pentru căptuşirea atelelor.

→ Principii de imobilizare provizorie a fracturilor la locul accidentului:~ Pregătirea atelelor – căptuşire cu vată sau alte materiale moi pentru a nu leza pielea şi a nu

mări durerea.~ Aplicarea atelelor – care vor fixa articulaţiile vecine focarului de fractură.~ Fixarea atelelor cu faşă – fără a împiedica circulaţia.~ Executarea manevrelor cu blândeţe.

→ Materiale necesare pentru imobilizarea fracturilor:~ Atele de sârmă (Kramer), cauciuc, material plastic, lemn etc.~ Mijloace improvizate – bastoane, scânduri, crengi, carton, tablă etc.~ Atele gipsate. Feşe gipsate. Feşe.~ Vată sau materiale pentru căptuşirea atelelor.~ Materiale necesare pentru pansament – pentru fracturi deschise.

→ Imobilizarea provizorie a fracturilor deschise:

~ Stabilirea diagnosticului de fractură → se palpează cu blândeţe regiunea analizând aspectul şi conţinutul leziunii.

~ Efectuarea hemostazei cu garou – în cazul hemoragiilor mari – oprind circulaţia păstrând culoarea tegumentelor.

~ Aplicarea unui pansament compresiv → în hemoragiile mici.~ Administrarea de calmante → pentru combaterea durerii şi prevenirea şocului traumatic.~ Se face toaleta plăgii cu soluţii antiseptice apoase şi se aplică pansament protector.~ Se efectuează reducerea fracturii cu o uşoară tracţiune în ax a membrului pentru redarea formei

cât mai apropiată de normal.~ Se imobilizează capetele învecinate ale regiunii fracturate, fixând atelele cu faşă – fără a apăsa

pe nervi, fără a împiedica circulaţia.~ În fracturile deschise se lasă o fereastră la locul plăgii – al pansamentului – pentru a se putea

continua tratamentul.~ Se lasă liberă extremitatea distală a membrului fracturat – degete – pentru observarea

tulburărilor circulatorii, culoarea, aspectul.~ Se administrează băuturi calde sau sucuri etc.~ Se aşează pe targă în decubit dorsal sau semişezând (fractură de coaste), şezând (fractură de

mandibulă, maxilar, antebraţ), decubit ventral pe plan dur (fractură de coloană)~ Se fixează accidentatul de targă cu ajutorul feşelor.~ Transportul accidentatului se face cât mai rapid la un serviciu specializat.~ Pe timpul transportului se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, apariţia altor manifestări

patologice.→ Imobilizarea provizorie a fracturilor închise:

~ Diagnosticul de certitudine se pune prin examen radiologic.~ Tratamentul în spital cuprinde:

▪ Suprimarea durerii – prin infiltraţii locale, rahianestezie, anestezie generală (funcţie de localizarea fracturii).

▪ Reducerea fracturii (potrivirea capetelor fracturate în sens longitudinal şi transversal). Se execută o tracţiune (extensie şi contraextensie) sau prin extensie continuă.

▪ Imobilizarea definitivă . Se execută în spital cu ajutorul aparatelor gipsate sau prin metode ortopedice – chirurgicale.

▪ Mobilizarea cât mai precoce a bolnavului:~ Aplicarea feşei gipsate:

▪ Se aplică o substanţă grasă pe tegumente sau o faşă uscată.▪ Se trece faşa gipsată pe segmentul care trebuie imobilizat.▪ Gipsul se usucă complet în 24 ore.▪ Vindecarea se obţine în 3-4 săptămâni.▪ Degetele şi articulaţiile libere vor fi mobilizate pentru a evita anchilozele şi

poziţiile vicioase.~ Aparatul gipsat se scoate prin tăiere cu cuţit – foarfec special, prin despicare de-a lungul lui, pe

faţa anterioară.→ Confecţionarea aparatului gipsat:

~ Se confecţionează din gips, feşe – material de suport, apă.~ Se prepară faşa gipsată prin aplicarea unui strat subţire uniform pe faşă de tifon de 10 cm

lăţime şi se rulează.~ În momentul aplicării se introduce faşa gipsată în apă la 370C, se stoarce uşor prin presare.

→ Observaţii:~ Transportul fracturii se va face în primele 6 ore de la accident.~ Peste 6 ore o fractură deschisă se consideră infectată.~ Este obligatorie profilaxia antitetanică în fractura deschisă.~ Este interzisă explorarea plăgii la locul accidentului.~ Nu se aplică pudre antibiotice în plagă.

~ Imobilizarea are scopul de a împiedica mişcările active şi pasive – de a pune în repaus segmentul respectiv.

PRIMUL AJUTOR ÎN ARSURI TERMICE→ Definiţie:

~ Arsurile termice sunt leziuni produse de agresiunea căldurii (flacără, fluide fierbinţi, aburi supraîncălziţi, metale topite, corpuri incandescente).

~ Arsurile chimice se produc sub acţiunea substanţelor chimice – acizi, baze, medicamente, gaze de luptă.

~ Arsura electrică se produce sub acţiunea curentului electric.~ Arsura prin iradiaţie se produce sub acţiunea radiaţiilor solare, ultraviolete, raze x.

→ Manifestările arsurii termice:~ Leziune locală – cuprinde suprafaţa arsă şi toate ţesuturile subiacente afectate de căldură în

intensitate diferită, spre profunzime. Leziunea este tridimensională – gravitatea depinde de întindere şi profunzime.

~ Tulburări generale – o Scăderea debitului cardiac – în primele 6 ore până la 70% - prin pierderea de lichide şi

substanţe proteice la nivelul suprafeţei arse.o Dispnee – leziuni ale mucoasei respiratorii – prin inhalarea vaporilor fierbinţi.o Tulburări hepatice, renale, gastro-intestinale (vărsături – pot accentua dezechilibru

hidroelectrolitic).o Hipovolemie până la anurie.

→ Aprecierea arsurii prin determinarea suprafeţei:~ Suprafaţa arsurii se exprimă procentual în raport cu suprafaţa corpului considerată 100.~ Se foloseşte ca procedeu de calcul regula lui 9:

▪ Capul şi gâtul 9%.▪ Fiecare membru superior 9% + 9%.▪ Fiecare membru inferior 9+9% + 9+9%.▪ Trunchi anterior 9% + 9%.▪ Trunchi posterior 9% + 9%.▪ Regiunea genitală 1%.

~ Arsuri uşoare → sub 15% (necesită spitalizare copiii, bătrânii, gravidele) sau arsuri de la nivelul capului, gât, picioare, regiune genitală.

~ Arsuri între 15-30% → generatoare de şoc, necesită internarea.~ Arsuri critice între 30-40% - cu prognostic rezervat.~ Arsuri cu risc letal peste 40-50%.

→ Aprecierea arsurii prin determinarea profunzimii:~ Sunt 4 grade de profunzime:~ Gradul I – eritem, edem, usturime, HTA, hipertermie, pigmentare trecătoare. Vindecare în 2-3

zile fără sechele, prin descuamarea pielii. Expunerea prelungită la soare este cauza cea mai frecventă şi este însoţită şi de cefalee, vărsături, stare de rău general până la lipotimie şi colaps (insolaţie).

~ Gradul II – flictena albă, cu conţinut serocitrin, limpede, transparent, eritem accentuat, edem. Leziunea se vindecă fără cicatrice. Poate persista o hiperpigmentare tegumentară.

~ Gradul III – flictena roşie cu conţinut sanguinolent, tulbure sau escara intradermică. Dacă grosimea stratului necrozat este mai mică decât grosimea dermului viu, exsudatul clivează ţesutul mort de cel viu formând flictena, iar dacă grosimea este mai mare apare escara dermică albă sau în mozaic, alternând cu zone hemoragice. Escara de gradul III este elastică, hidratată (lucioasă), hipoestezice. Vindecarea se face cu sechele cicatriciale – în condiţii de tratament corespunzător – sau se transformă în escară gradul IV.

~ Gradul IV – este escara dermică totală, uscată, rigidă, retractată, casantă. Epidermul şi dermul distruse în totalitate exclud posibilitatea vindecării spontane – este necesară grefa. Culoarea

escarei variază de la alb la negru în raport cu gradul de temperatură (caramelizare, carbonizare, calcinare).

→ Indicele prognostic (IP):~ Funcţie de mărimea suprafeţei şi de profunzime se poate calcula prognosticul vital → indicele

prognostic:▪ 20% arsuri gradul II = 20 x 2 = 40 IP.▪ 20% arsuri de gradul II = 20 x 3 = 60 IP.▪ 20% arsuri de gradul IV = 20 x 4 = 80 IP.

→ Aprecierea evoluţiei arsurii termice:~ Precocitatea şi calitatea tratamentului decid evoluţia arsurilor.~ Arsura evoluează în 4 stadii:

o Stadiul I – primele 3 zile – perioada şocului – complex lezional de reacţii la agresiune caracterizat prin edem, hipovolemie gravă, anemie, hipoxie intensă, oligoanurie sau anurie. Se aplică tratament de reechilibrare.

o Stadiul II – 3-21 zile – evoluţia diferă după gradul arsurii.o Stadiul III – 2 luni – cresc şansele de vindecare, se pot aplica grefe.o Stadiul IV – de şoc cronic postcombustional – un sindrom clinic şi biologic de gravitate

excepţională.

→ Evacuarea victimei:~ Se face transport rapid la spital.~ Se calmează senzaţia de sete prin umezirea gurii – administrare de lichide pe cale orală

provoacă vărsături.~ Dacă nu se poate instala perfuzie se administrează apă sărată cu ceai.~ Dacă pulsul este slăbit se recomandă poziţia Trendelenburg sau ridicarea picioarelor pe timpul

transportului.

→ Îngrijiri imediate:~ Degajarea rapidă a victimei din focar.~ Bolnavul cuprins de flacără va fi învelit imediat în pătură, plapumă, haină. ~ Nu se dezbracă bolnavul.~ Se înveleşte în cearşaf curat.~ Se calmează durerea prin administrare de antalgice obişnuite sau la recomandarea medicului

de morfină sau Mialgin s.c.~ Se face toaleta locală a plăgilor prin spălare cu rivanol, cloramină, soluţie slabă de bromocet

→ numai dacă transportul durează mai mult de 2 ore.~ Transport supravegheat cât mai rapid la spital.~ Instalarea unei perfuzii cu ser glucozat 5% sau ser fiziologic.~ Se administrează oxigen.~ Se supraveghează funcţiile vitale.

→ Observaţii:~ Nu se sparg flictenele.~ Nu se folosesc unguente sau pulberi.~ Nu se aplică grăsimi.~ Arsurile pot fi protejate şi cu prosop curat sau pansament.~ Este obligatorie aplicarea perfuziei.

PRIMUL AJUTOR ÎN ELECTROCUTARE – AGRESIUNE ELECTRICĂ.→ Definiţie:

~ Trecerea curentului electric prin ţesuturi → electrocutare.~ Locul de pătrundere şi ieşire a curentului sunt însoţite întotdeauna de leziuni specifice:

▪ La locul pătrunderii → escară profundă de întindere mică.▪ La locul de ieşire → leziuni tisulare extinse.

→ Leziuni:~ Funcţie de organele parcurse:

o Arsura electrică.o Electrocutarea – urmată de moarte rapidă.

→ Gravitatea leziunilor depinde de:~ Natura curentului → continuu sau alternativ (dă arsuri mai grave).~ Intensitatea curentului electric →75-100 miliamperi produce moartea.~ Tensiunea curentului electric → voltaje peste 25 pentru curent alternativ sau 50 pentru curent

continuu sunt periculoase.~ Durata contactului → gravitatea creşte proporţional cu durata contactului.~ Traiectul curentului → când traversează inima produce aritmii, fibrilaţie ventriculară mortală,

când traversează creierul, produce moartea imediată, pierderea cunoştinţei sau oprirea respiraţiei.

~ Starea accidentatului → oboseală, transpiraţie, teren umed, ghete cu ţinte – pot spori gravitatea agresiunii. Gravitatea creşte în alcoolism, hipertiroidism, ateroscleroză, vârstă înaintată.

~ Rezistenţa pe care o opune tegumentele.→ Manifestări provocate de curentul electric:

~ Stare de moarte clinică: ▪ Oprirea respiraţiei – se poate reanima prin respiraţie artificială precoce.▪ Fibrilaţie ventriculară – sau secundare unui stop respirator netratat. Devine

ireversibilă dacă nu se instituie imediat masaj cardiac extern.~ Pierderea cunoştinţei imediate sau tardive – la un bolnav care şi-a reluat respiraţia şi activitatea

cardiacă.~ Şoc – în primele 4-5 ore de la electrocutare.~ Arsura electrică.~ Blocaj renal.

→ Semne de recunoaştere:~ Stor respirator.~ Cianoza tegumentelor şi extremităţilor.~ Convulsii tonice şi contracţii.~ Oprirea inimii.~ Tulburări de ritm.~ Absenţa pulsului.~ Prăbuşirea tensiunii arteriale.~ Pierderea reflexelor pupilare.~ Pierderea cunoştinţei.~ Semne de iritaţie meningiană.~ Incapacitatea victimei de a chema ajutor.~ Arsură electrică – apare la .locul de contact, este puţin dureroasă, are formă rotundă sau

ovalară, bine delimitată. ~ Plaga este profundă, adâncă, atonă şi se cicatrizează greu, rareori hemoragică.

→ Măsuri de urgenţă:~ Întreruperea urgentă a curentului electric.~ Îndepărtarea sursei electrice de victimă → cu acţiune protejată de la distanţă (haină groasă,

uscată, mănuşi de cauciuc, scândură etc.).~ Instituirea resuscitării cardio-respiratorie (HELP-ME) – masaj cardiac şi respiraţie artificială.~ Aplicarea unui pansament protector la nivelul plăgii.

~ Transport urgent la spital.~ Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative.

→ Observaţii:~ Primul ajutor se acordă în primele 5 minute pentru restabilirea funcţiilor vitale.~ Nu se îndepărtează sursa electrică cu mâna neprotejată.~ Nu se folosesc obiecte umede – pun în pericol viaţa salvatorului.~ Dacă transportul durează mai mult se vor administra lichide pentru combaterea şocului –soluţii

saline 5%, soluţii alcaline de bicarbonat de sodiu – o lingură la 250 ml ceai.

PRIMUL AJUTOR ÎN ENTORSĂ→ Definiţie:

~ Entorsa este o întindere forţată a ligamentelor şi capsulei articulare, cu sau fără rupturi (oase intacte, în contact cu articulaţia afectată, tendoane distruse, cartilagii articulare afectate)

~ Este o leziune capsulo-ligamentară dată de o mişcare forţată.→ Clasificarea – funcţie de gravitatea manifestărilor:

~ Entorsa de gradul I – durere suportabilă, edem redus, căldură locală.~ Entorsa de gradul II – moderată - semnele anterioare şi echimoză.~ Entorsa de gradul III – gravă, se manifestă prin articulaţie tumefiată, echimoză întinsă,

laxitate articulară. → Scopul primului ajutor:

~ Reducerea durerii prin imobilizare corectă.~ Prevenirea complicaţiilor.

→ Semnele entorsei:~ Durere vie.~ Impotenţă funcţională accentuată.~ Echimoză. Deformarea regiunii prin edem şi formarea de lichid în interiorul articulaţiei

(hidartroză).→ Localizări frecvente:

~ Articulaţia gleznei.~ Articulaţia cotului.~ Articulaţia umărului.~ Articulaţia genunchiului.

→ Măsuri de urgenţă:~ Calmarea durerii – Algocalmin, antinevralgic.~ Comprese reci – pansament umed.~ Transport pe targă la spital.~ Entorsele mici – repaus regional + comprese cu gheaţă.~ Pansament compresiv sau aparat gipsat 6-8 zile – în entorse de gradul III.

→ Observaţii:~ Se interzic masajul, aplicaţii calde sau imobilizarea forţată.~ Entorsele complexe beneficiază de tratament chirurgical.~ Faşă elastică şi puncţie în hidartroză.~ Entorsele de gravitate medie şi mare pot beneficia de imobilizare prelungită la 3-4 săptămâni

pentru asigurarea unei bune cicatrizări.~ Recuperarea funcţională după imobilizare.

PRIMUL AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI→ Definiţie:

~ Actul medical complex acordat la locul accidentului când nu se poate face rapid transportul.→ Obiective:

~ Asigurarea barajului de securitate – îndepărtarea curioşilor.~ Examinarea rapidă a victimei – se observă respiraţia şi circulaţia – la carotidă, midriaza (în

stop cardiac veche), inegalitatea pupilară (în traumatisme craniene).~ Scoaterea victimei din focarul de agresiune – în bloc rigid, în poziţia în care a fost surprins,

fără mobilizare care ar putea accentua sau complica leziunile.~ Aşezarea victimei pe targă – poziţie declivă bolnavul inconştient, decubit dorsal bolnav

conştient, decubit dorsal cu coapsele flectate pe abdomen în plăgi abdominale, decubit ventral în traumatisme de coloană, semişezut în traumatisme toracice şi fracturi costale. Bolnavul cu hemoragie abundentă (tahicardie, paloare, sete, mucoase palide) – poziţie Trendelemburg.

~ Examinarea atentă a victimei – se descoperă leziunile importante, se examinează tegumentele (mai ales cele acoperite), conturul capului (denivelări), pavilioanele urechilor şi nărilor (sânge, serozităţi, LCR = traumatisme de bază de craniu), membru superior sau inferior, bazinul şi toracele (în fractura de bazin manevrele sunt dureroase).

~ Acordarea primelor îngrijiri – masaj cardiac extern, respiraţie artificială, hemostază provizorie, imobilizarea provizorie a fracturilor sau luxaţiilor, toaleta plăgii.

~ Ridicarea de la sol şi aşezarea pe targă – targa pregătită cu cearşaf şi pătură sau improvizată se aduce în apropierea victimei care se ridică de la sol prin metoda cules sau ridicat din lateral (4 salvatori aşezaţi lateral de victimă – 1 ridică capul şi umerii, 2 ridică bazinul, 3 ridică membrele inferioare, 4 împinge targa sub accidentat la comanda primului) sau prin metoda puntea olandeză (4 salvatori care încalecă victima – primii trei susţin victima ca în metoda cules, al patrulea împinge targa sub victimă).

~ Transport supravegheat – de către 2 4 persoane pe targă sau cu mijloace mecanizate sau improvizate.

→ Observaţii:~ Ridicarea şi aşezarea se va face cu blândeţe.~ Nu se flectează capul pe torace sau toracele pe abdomen – se pot produce complicaţii –

contuzie, secţiune de coloană vertebrală, secţiune medulară etc.

PRIMUL AJUTOR ÎN INTOXICAŢIA CU CIUPERCI→ Generalităţi:

~ Există peste 30 specii de ciuperci ce conţin toxine.~ Antidot → Atropină.

→ Clasificare simptomatologică:~ Ciuperci cu perioadă de incubaţie scurtă → 15 minute – 3 ore. (Amanita muscaria – pestriţ).~ Ciuperci cu perioadă de incubaţie lungă → 5-12 ore sau chiar 20 ore. (Amanita verna –

ciuperca albă).→ Manifestări – forma gravă:

~ Lăcrimare.~ Salivaţie, greţuri, diaree, dureri abdominale.~ Furnicături ale extremităţilor.~ Dispnee cu respiraţie şuierătoare.~ Stare de agitaţie, confuzie, halucinaţii.~ Bradicardie, hipotensiune.~ Comă cu midriază.

→ Manifestări – forma foarte gravă - mortală:~ Greţuri, vărsături, colici abdominale, diaree sanguinolentă, deshidratare.~ Cefalee, confuzie, convulsii, comă.~ Icter, hepatomegalie.~ Oligoanurie.

→ Măsuri de urgenţă:~ Provocarea de vărsături.~ Spălătură gastrică cu lichide dulci şi sărate. Cărbune activat.~ Transport urgent la spital.~ Instituirea imediată a perfuziei glucozate sau clorurate.~ Mialgin 1 f sau antispastice pentru calmarea colicilor.~ Tratamentul insuficienţei hepatice, insuficienţei renale şi a şocului.

PRIMUL AJUTOR ÎN CORPI STRĂINI OCULARI→ Definiţie:

~ Corpii străini oculari pot fi fragmente de lemn, cotor de măr, ace, plante, sticlă, bucăţi de piatră, cărbune, nisip, zgură etc.

~ Corpii indiferenţi – netoxici sau inoxidabili – sunt bine toleraţi timp îndelungat.~ Corpii infectanţi, spini vegetali, insecte, corpi oxidabili – menţin o stare de iritaţie permanentă

→ complicaţii serioase.

→ Măsuri de urgenţă:~ Corpii neinclavaţi → pot fi extraşi prin spălare oculară abundentă – la nivelul sacului

conjunctival, cu apă sau soluţie dezinfectantă (oxicianură de mercur 1/6000).~ Corpii inclavaţi → se extrag în servicii specializate oftalmologic – cu tampon de vată după

întoarcerea pleoapei sau prin intervenţie chirurgicală.

→ Observaţii:~ Nu se forţează extragerea corpilor străini în afara spitalului.~ Neglijaţi, corpii străini pot determina conjunctivite acute sau dezlipire de cornee prin lezarea

corneei în timpul clipitului.~ Corpul străin inclavat în cornee se extrage numai de specialist.

→ Îngrijiri după extracţie:~ Se instilează epitelizante şi dezinfectante.~ Ochiul este pansat câteva zile.~ Se administrează local midriatice, iar pe cale generală antiinflamatoare necortizonice, calmante

şi antalgice (Algocalmin, Bromoval).

PRIMUL AJUTOR ÎN HEMORAGII→ Definiţie:

~ Hemoragia → pierderea de sânge în afara sistemului vascular.~ Hemostaza → metodă terapeutică de oprire a unei hemoragii externe sau interne.

→ Cauze:~ Traumatisme.~ Intervenţii chirurgicale.~ Diferite boli – ulcer duodenal, cancer gastric, tuberculoză pulmonară etc.

→ Clasificarea hemoragiilor:~ Funcţie de vasul lezat:

▪ Hemoragii arteriale – sângele ţâşneşte în jet sincron cu pulsaţiile cardiace, este roşu aprins.

▪ Hemoragii venoase – sângele curge continuu, în valuri, este roşu închis.▪ Hemoragii capilare – sângele musteşte.▪ Hemoragii mixte – arterio-veno-capilare.

~ Funcţie de locul de ieşire a sângelui:▪ Hemoragii externe.▪ Hemoragii interne – hemoperitoneu, hemopericard, hemotorax, hematom,

hemartroză etc.▪ Hemoragii exteriorizate – hematemeză, melenă, epistaxis, otoragie, hemoptizie,

hematurie, metroragie, menoragie etc.~ Funcţie de circumstanţele de apariţie:

▪ Hemoragii generale – purpură, scorbut, hemofilie.▪ Hemoragii locale:

1. Spontane – primitive.2. Provocate – secundare.

~ Funcţie de cantitatea de sânge pierdut:▪ Hemoragii mici – până în 500 ml.▪ Hemoragii mijlocii sub 20%. – între 500 şi 1500 ml.▪ Hemoragii mari între 20-50% - peste 1500 ml.▪ Hemoragii grave peste 50% - hemoragii cataclismice sau fulgerătoare

→ Manifestări imediate în hemoragie:~ Sângerare locală.~ Şoc hemoragic – paloare, piele albă, umedă, tensiune rapid scăzută spre zero, puls tahicardic

slab bătut, ameţeală, leşin, vertij, vomă, greaţă, transpiraţii, sete intensă, gură uscată.~ Semne de laborator – anemie, scăderea volumului plasmatic, scăderea hematocritului.

→ Măsuri de prim ajutor – HEMOSTAZA:~ În hemoragiile externe se aplică hemostaza provizorie.~ În hemoragiile interne – transfuzii şi perfuzii, cu evacuarea de urgenţă a accidentului în

vederea operaţiei. ~ Hemostaza poate fi provizorie sau definitivă.~ Dacă vasele lezate sunt mici hemostaza se poate face prin aplicarea unui pansament steril.~ Hemoragiile venoase se opresc prin pansament compresiv.

→ Tipuri de hemostază:~ Hemostază spontană – formarea cheagului plachetar urmat de constituirea cheagului roşu,

formarea trombusului şi reluarea fluxului sanguin.~ Hemostaza medicamentoasă – se realizează cu medicaţie hemostatică, vasoconstrictoare şi

aplicaţii locale de substanţe hemostatice. Exemple: preparate de calciu i.v. sau i.m., vitamina K, vitamina C, Venostat, Dicynone, Adrenostazin, adrenalină local, norartrinal în hemoragii digestive, gelaspon, bureţi de fibrină, pulbere de fibrină aplicată pe zona hemoragică timp de 3-4 zile, peliculă de fibrină, trombină pulbere uscată, apă oxigenată etc.

~ Hemostaza provizorie – compresiune pe plan dur a peretelui lezat. Compresiunea se poate face local – la nivelul plăgii sau la distanţă.

~ Hemostază definitivă:▪ Pansament compresiv –pentru vasele mici.▪ Obturarea vasului lezat cu pansament de ceară, muşchi, aponevroze.▪ Compresiune cu pensă hemostatică.▪ Sutură chirurgicală a vasului lezat.▪ Ligatură vasculară.▪ Grefă vasculară – venoasă sau arterială în leziuni mai mari de 2 cm.

→ Compresiunea directă:~ Compresiunea digitală → în hemoragiile arteriale sau în cazul hemoragiilor vaselor aflate sub

aparat gipsat. Întrerupe fluxul sanguin către plagă. Nu poate fi menţinută mult timp. Se aplică o faşă compresivă la nivelul plăgii.

▪ Hemostaza la frunte → artera temporală superficială.▪ Hemostaza la creştetul capului → compresiune pe marginile laterale ale rănii.▪ Hemostaza regiunii temporale → deasupra şi retroauricular.▪ Hemostaza la obraz, buze, nas → compresiune pe artera facială.▪ Hemostază la gât, faţă → compresiune pe carotidă – niciodată pe amândouă odată.▪ Hemostază la umăr, axilă → compresiune artera subclaviculară.▪ Hemostază la braţ, antebraţ → compresiune artera humerală▪ Hemostază regiunea inghinală → pliu inghinal.▪ Hemostază la coapsă → compresiune artera humerală,▪ Hemostază abdominală → compresiune artera aortă abdominală (cu pumnul).▪ Hemostază regiunea poplitee → compresiune la nivelul regiunii cu sul şi flectarea

puternică a gambei pe coapsă.~ Compresiunea la distanţă – compresiune circulară – cu garou. Garoul – se înfăşoară de 2-3

ori în jurul membrului accidentat până la dispariţia pulsului.▪ În hemoragia arterială – garoul se aplică deasupra vasului lezat.▪ În hemoragiile venoase – garoul se aplică sub vasul lezat.▪ Timp maxim de compresiune prin garou 2 ore!▪ Se desface garoul la fiecare 30 minute câte 3 minute – desfacere lentă – pentru

irigarea ţesuturilor.▪ Se aplică bilet cu data şi ora aplicării – la vedere – pe haine! ▪ La scoaterea garoului se va avea în vedere apariţia colapsului circulator ce poate

duce la moartea pacientului în 24 ore.~ Compresiune prin flexie forţată – asigură oprirea provizorie a hemoragiei prin presiunea pe

care o exercită corpul dur interpus între segmentele de membru asupra vasului lezat.→ Compensarea hemoragiei:

~ Se face imediat după hemostază sau concomitent.~ Are ca scop reechilibrarea volemică, restabilirea funcţiei circulatorii, reechilibrarea

hemodinamică, restabilirea respiraţiei, hrănirea ţesuturilor.→ Îngrijirea bolnavului cu hemoragii:

~ Intervenţii în urgenţă:▪ Poziţie Trendelemburg.▪ Identificarea tipului de hemoragie. Hemostază provizorie.▪ Aplicarea garoului – ridicarea treptată, lentă a garoului.▪ Transport urgent, supravegheat. Repaus absolut.▪ Recoltare de grup sanguin, hematocrit, hemoglobină, hemoleucogramă.▪ Instituirea perfuziei macromoleculare (Dextran Marisang). Transfuzie.▪ Monitorizarea funcţiilor vitale. Oxigenoterapie.▪ Încălzirea progresivă, băuturi calde. Învelirea pacientului.▪ Nu se injectează vasoconstrictoare.

→ Condiţii:~ Nu se alică garou fără rulou aşezat pe traiectul vasului.~ Nu se fixează garoul cu nod.

PRIMUL AJUTOR LA PACIENTUL ÎN COMĂ.→ Definiţie:

~ Coma → pierderea stării de conştienţă, de diferite grade, cu menţinerea funcţiilor vitale afectate în diferite grade.

→ Clasificarea comelor:~ Gradul I – coma uşoară, vigilă.~ Gradul II – coma profundă.~ Gradul III – coma carus.~ Gradul IV – coma depăşită (pacientul este menţinut în viaţă prin respiraţie mecanică).

→ Materiale necesare:~ Aspirator de secreţii.~ Oxigen.~ Pipă faringiană Gueddel.~ Deschizător de gură.~ Balon Ruben.~ Perfuzor. Soluţii perfuzabile. Ace, seringi.~ Eprubete.~ Sonde.

→ Măsuri de urgenţă:~ eliberarea căilor respiratorii.~ Curăţarea cavităţii bucale.~ Aşezarea pacientului în decubit lateral, cu capul în hiperextensie.~ Introducerea pipei Gueddel.~ Respiraţie artificială, resuscitarea cardiorespiratorie.~ Crearea unei căi de acces venos şi instituirea perfuziei cu soluţii perfuzabile.~ Recoltări de sânge.~ Aprecierea funcţiilor vitale şi vegetative.~ Observarea comportamentului, reactivităţii organismului.

→ Observaţii:~ Gradul comei se apreciază prin scara Glasgow (prin examinarea oculară, răspuns verbal,

răspuns motor).

PRIMUL AJUTOR ÎN LUXAŢII→ Definiţie:

~ Luxaţia reprezintă ruptura capsulei articulare, a ligamentelor articulaţiilor cu dislocarea capetelor osoase articulate şi pierderea parţială sau totală a contactului dintre ele.

→ Scopul primului ajutor:~ Reducerea durerii prin imobilizarea corectă a membrului.~ Prevenirea complicaţiilor – perforarea pielii de os, transformarea luxaţiei închise în luxaţie

deschisă, hemoragie, secţionarea nervilor etc.→ Semnele luxaţiei:

~ Durere vie.~ Limitarea mişcărilor.~ Impotenţă funcţională.~ Poziţie vicioasă faţă de poziţia normală a regiunii.~ Scurtarea segmentului şi deformarea regiunii.~ Echimoze.

→ Clasificarea luxaţiilor:~ Luxaţii închise → cu tegumente integre.~ Luxaţii deschise → cu ieşirea osului la exterior (plagă).~ Luxaţii complete → capetele osoase în raport incomplet în articulaţie.~ Luxaţii complete → capetele osoase nu sunt în raport articular.

→ Măsuri de urgenţă:~ Calmarea durerii – Algocalmin, Antinevralgic.~ Aplicarea unui manşon rece, umed la nivelul membrului lezat – (fixat cu bandaj compresivă

condus în 8 pentru luxaţia tibio-tarsiană).~ Transport supravegheat pe targă.

→ Observaţii:~ Reducerea luxaţiei se face sub anestezie.~ Profilaxia tetanică în luxaţia deschisă.~ Este obligatorie explicarea tehnicilor ce urmează a fi efectuate, bolnavului.

PLĂGILE→ Definiţie:

~ Plaga este întreruperea continuităţii pielii în urma unui traumatism, devenind poartă de intrare a microbilor în organism. Pe cale limfatică, microbii sunt opriţi la nivelul ganglionilor – limfadenită de vecinătate -, dar în zilele următoare invadează organismul.

~ Asepsia → mijloace ce împiedică pătrunderea microbilor în organism: sterilizarea instrumentelor, spălarea plăgii cu apă şi săpun, dezinfecţia tegumentelor cu alcool iodat, alcool.

~ Antisepsia → mijloace ce distrug microbii din plagă prin mijloace fizice sau chimice.→ Agenţi vulneranţi:

~ Mecanici → accidental sau operator.~ Termic.~ Chimic.

→ Soluţii antiseptice:~ Soluţii antiseptice pentru tegumente:

▪ Alcool rectificat 70%. În concentraţii mai mari produce precipitarea proteinelor de pe suprafaţa microbilor.

▪ Tinctură de iod 2%.▪ Iodura de potasiu 2%.▪ Alcool iodat 2%. ▪ Fenolul – acid fenic – soluţie 1-3‰ din cristale roz-albe. Este toxic, poate produce arsuri

ale mucoaselor şi dermite.▪ Eterul – simplu sau iodat.▪ Iodoformul – cristale galbene sau pomadă – folosit în stomatologie.▪ Preparate tipizate:

Septozolul (Nonilfenol-polietoxilat, iod, alcool izopropilic, apă distilată) – tinde să ia locul tincturii de iod.

Metoseptul (acid salicilic, mentol, albastru de metilen, tripaflavină, alcool, apă distilată) – pentru dezinfecţia plăgilor recente.

~ Soluţii antiseptice pentru plăgi: ▪ Antiseptice oxidoreductoare:

Apă oxigenată – cu acţiune bactericidă, hemostatică, de curăţare mecanică a plăgilor de cheaguri, resturi de ţesuturi.

Cloramina (soluţia Dakin) – soluţie diluată de hipoclorit de sodiu. Permanganat de potasiu 1/4000 – la dezinfecţia mucoaselor şi plăgilor.

▪ Soluţii colorate: Rivanol – soluţie 1‰ din pulbere galbenă. Albastru de metilen 2% - pentru mucoase. Violet de genţiana 1% - mai ales în dermatologie.

▪ Antiseptice albumino-precipitante: Săruri de argint:

▪ Nitrat de argint – creioane, stilete, soluţie 1%.▪ Colargol 1%.▪ Protargol 2%.▪ Argiror 5%.

Săruri de mercur:▪ Biclorura de mercur – sublimatul de mercur. Se foloseşte la dezinfecţie şi

curăţenie.▪ Oxicianură de mercur – pentru mucoase.

Acid boric 1-2% - combate mai ales infecţiile cu piocianic.▪ Antiseptice tensioactive:

Detergenţi – Bromocet. Săpunuri.

→ Clasificarea plăgilor:~ După agentul cauzal:

▪ Plăgi produse prin agenţi mecanici → tăiate, înţepate, împuşcate.▪ Plăgi produse prin agenţi termici:

1. Căldură → arsuri.2. Frig → degerături.

▪ Contactul cu unele substanţe acide sau chimice.~ După regiunea anatomică interesată:

▪ Plăgi ale capului.▪ Plăgi ale toracelui.▪ Plăgi abdominale.▪ Plăgi ale membrelor etc.

~ După adâncime:▪ Plăgi superficiale – interesează pielea şi mucoasele.▪ Plăgi profunde – interesează pielea şi straturile subiacente:

1. Plăgi penetrante – deschid cavităţile naturale ale corpului (cutia toracică, cutia craniană, abdomenul).

2. Plăgi perforante – când agentul vulnerant afectează un organ intern.~ După timpul trecut de la producere:

▪ Plăgi recente – curate – sub 6 ore de la producere.▪ Plăgi vechi – infectate – peste 6 ore de la producere.

→ Prim ajutor:~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.~ Se curăţă de impurităţi (spălare cu apă şi săpun) şi se degresează (benzină iodată sau alcool)

tegumentele din jurul plăgii.~ Se badijonează tegumentele din jurul plăgii cu tinctură de iod – de la plagă spre periferie.~ Se spală plaga cu soluţii antiseptice – apă oxigenată, rivanol etc.~ Se acoperă plaga cu comprese sterile, strat de vată pentru absorbţie.~ Se fixează pansamentul – galifix, benzi de leucoplast, tubulaturi elastice, faşă etc.~ Se asigură repausul regiunii afectate.~ Transport impus de gravitatea plăgii se face supravegheat la serviciul de chirurgie.

→ Tratament în spital:~ Plăgile recente – sub 6 ore de la producere, nezdrobite → pot fi suturate per primam (de la

început).~ Plăgile contuze, neregulate, vechi → necesită drenaj cu tuburi de dren, meşe. Sutura plăgii se

face per secundam – din aproape în aproape, fără sutură plan la plan.→ Observaţii:

~ Nu se aplică tinctură de iod în plagă.~ Nu se aplică antiseptice pe arsuri.~ Nu se aplică vata direct pe plagă.~ Nu se toarnă soluţii antiseptice în plăgile penetrante sau perforante.~ Nu se explorează plăgile perforante.~ Nu se scot corpurile străine din plagă – pot produce hemoragii foarte grave, alte

complicaţii.~ Obligatoriu → vaccinarea antitetanică.

PANSAMENTUL→ Definiţie:

~ Actul chirurgical de aseptizare, tratare şi protejare a plăgilor.→ Scop:

~ Protecţia plăgii – mecanică, termică, chimică, infecţioasă.~ Absorbţia secreţiilor.~ Prevenirea infecţiilor.~ Asigurarea repausului.~ Favorizarea cicatrizării.

→ Manifestările plăgilor:~ Durere.~ Impotenţă funcţională.~ Hemoragie.~ Manifestări generale – modificări de puls, tensiune arterială, temperatură.

→ Principiile fundamentale unui pansament:o Aseptic.o Absorbant.o Protector.o Compresiv.o Să asigure punerea în repaus.

→ Materiale necesare:~ Trusă cu instrumente chirurgicale – pense anatomice, chirurgicale, hemostatice, foarfece,

bisturiu.~ Casoletă cu comprese, tampoane, pernuţe de vată.~ Feşe.~ Tăviţă renală.~ Muşama şi aleză.~ Substanţe dezinfectante pentru plagă şi pentru tegumente.~ Materiale pentru fixarea pansamentului – galifix, leucoplast, tubulaturi elastice etc.

→ Pregătirea bolnavului:~ Se explică tehnica şi necesitatea ei.~ Se aşează bolnavul în poziţie comodă, funcţie de regiunea de pansat – în aşa fel încât să fie

uşor accesibilă pentru tehnică.~ Se protejează lenjeria cu muşama şi aleză.

→ Execuţia pansamentului:~ Spălarea şi dezinfecţia mâinilor, îmbrăcarea mănuşilor de protecţie.~ Se pregătesc 2 pense sterile.~ Primul timp – îndepărtarea vechiului pansament:

o Se îndepărtează cu blândeţe vechiul pansament.o Dacă nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică.o Se curăţă tegumentele din jurul plăgii – cu benzină şi alcool iodate – de la plagă spre

periferie.~ Al doilea timp – tratarea plăgii:

o Se îndepărtează din plagă eventualele secreţii – folosind la fiecare ştergere câte o compresă uscată.

o Se inspectează plaga.o Se controlează eventualele tuburi de dren.o Se toarnă în plagă apă oxigenată – cu rol dezinfectant, hemostatic şi de îndepărtare a

secreţiilor – prin efervescenţa produsă.o Ştergerea se face spre periferie schimbând la fiecare ştergere tamponul.o Se şterg marginile plăgii uscat.o Se dezinfectează tegumentele din jurul plăgii.

~ Al treilea timp – acoperirea plăgii:o Se acoperă plaga cu compresă de tifon umedă (care să depăşească marginile plăgii), peste

care se aşează un strat subţire de vată.o Se fixează pansamentul pe tegumentul din jur cu galifix, cu faşă etc.

→ Observaţii:~ În plăgile mari, tăiate, buzele plăgii se pot sutura sau se pot prinde cu agrafe chirurgicale

Michel.~ Materialul moale folosit la pansament se arde.~ Instrumentarul metalic se sterilizează la etuvă.~ Se interzice apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor învecinate – pentru a nu

disemina infecţia.~ Nu se introduc instrumentele folosite la toaleta plăgii în casoletă sau flaconul cu soluţii

dezinfectante. Se foloseşte pensa de servit.~ Se administrează sedative înaintea unor pansamente dureroase.

ÎNGRIJIREA PLĂGII RECENTE:~ Plăgile sângerânde necesită măsuri de hemostază – prin garou, forceps, compresiune digitală,

hemostază definitivă.~ Intervenţia chirurgicală se face sub anestezie loco-regională sau generală.~ Se curăţă tegumentele din jurul plăgii cu apă, săpun, soluţii dezinfectante – eventuală se

înlătură pilozitatea şi se iodează câmpul operator.~ Se explorează plaga prin incizie plan cu plan cu bisturiul (nu cu pensa sau stilet), îndepărtând

ţesuturile necrozate sau contaminate.~ Se asigură hemostaza chirurgicală.~ Se îndepărtează corpii străini.~ Se suturează plaga plan cu plan şi se exteriorizează drenul prin plagă sau prin contraincizie.~ Se aplică pansament local.~ Se face profilaxia tetanosului cu ATPA.~ Se supraveghează 5 zile curba temperaturii, aspectul pansamentului, după care se îndepărtează

firele de sutură. Se obţine cicatrizare primitivă.~ Se instituie antibioterapie la plăgile strivite, profunde sau contaminate.

PRIMUL AJUTOR ÎN ANGINA PECTORALĂ→ Definiţie:

~ Angina pectorală este o suferinţă miocardică determinată de un dezechilibru între necesitatea oxigenării inimii şi aportul coronarian.

→ Manifestări:o Durere – crize dureroase paroxistice, localizate de cele mai multe ori înapoia sternului cu

iradiere în cazurile tipice în umărul stâng, braţul şi antebraţul stâng, până la ultimele 2 degete.→ Criza apare după efort, emoţii, mese copioase etc.→ Criza durează minim 2-3 minute, maxim 10 minute.→ Durata peste 30 minute → infarct de miocard.→ Durerea dispare spontan sau la administrarea de Nitroglicerină (sublingual).

o Anxietate.o Senzaţia morţii iminente.

→ Tratamentul crizei dureroase:~ Sedarea durerii – nitroglicerină sublingual sau pulverizată pe regiunea precordială.~ Comprese calde pe regiunea precordială.~ Introducerea mâinilor şi antebraţelor în apă caldă.

→ Tratamentul între crize:~ Evitarea factorilor declanşatori cunoscuţi: efort fizic, frig, mese copioase, emoţii.~ Suprimarea tutunului şi cafelei.~ Sedative ale sistemului nervos.~ Asigurarea somnului de noapte – barbiturice, bromuri, Rezerpină, clorpromazină.~ Cură de slăbire pentru bolnavii obezi – reducerea grăsimilor din alimentaţie la 60-70 g pe zi.~ Vasodilatatoare – Miofilin, papaverină, nitroglicerină.

PRIMUL AJUTOR ÎN DEGERĂTURI:→ Definiţie:

~ Degerătura şi îngheţarea generalizată = tulburări locale şi generale ale organismului prin acţiunea frigului, local sau general.

~ Degerătura este o suferinţă a întregului organism.→ Cauze favorizante:

~ Umezeală, vând, îmbrăcăminte strâmtă, anemie, tulburări circulatorii.→ Cauze determinante:

~ Acţiunea îndelungată a frigului, expunere prelungită la frig.~ Cele mai expuse regiuni → picioare, mâini, nas, urechi.

→ Clasificare:~ Gradul I – paloare, tegumente reci, senzaţie de furnicături, durere, somnolenţă, agitaţie,

apatie, delir, eritem, edem, hipotensiune, bradicardie. Evoluţie în 7-10 zile spre vindecare spontană cu descuamare.

~ Gradul II – după 24-36 de ore – flictene cu conţinut clar sau sanguinolent, edem. După 10-12 zile se detaşează flictena şi rămâne escara superficială → se vindecă fără cicatrice în câteva săptămâni.

~ Gradul III – necroză interesând toată grosimea tegumentului, cu aspect negru, uscat, care se detaşează după 2-3 săptămâni, lăsând o ulceraţie ce se epitelizează în 2-3 luni.

~ Gradul IV – gangrena uscată – uneori chiar până la os.→ Primul ajutor:

~ Adăpostirea la temperatură de 5-100C şi identificarea gradului degerăturii.~ Se încălzeşte regiunea: prin contact direct cu căldura corpului (gradul I). ~ Se dezbracă, se descalţă victima, se face dezgheţarea rapidă - gradul II,III,IV.~ Se scufundă extremităţile degerate în apă la 40-420C, timp de 15-20 minute.~ Se aplică pansament steril.

→ Îngheţarea generalizată:~ Organismul se împarte din punct de vedere termic în două compartimente:

o Compartiment central → organele toracice, abdominale sistemul nervos central.o Compartiment periferic → tegumentul, masa musculară, oasele

~ Scăderea temperaturii centrale spre 280C produce modificări sistemice care evoluează în trei faze succesive:o Fază de reacţie sau excitaţie hipotermică.

→ Tremurături, tahicardie, tahipnee, tensiune arterială crescută.→ Temperatura periferică scade cu cca. 100C faţă de cea centrală.

o Fază de hipotermie paralitică.→ Temperatura centrală scade sub 350C.→ Astenie musculară, hiporeactivitate, somnolenţă, bradicardie, bradipnee.→ Mobilizarea victimei poate produce moartea rapidă prin mobilizarea sângelui periferic

care determină scăderea temperaturii în compartimentul central.o Fază de comă hipotermică – ce se termină prin deces.

→ Somnolenţă, apatie, comă.→ Temperatura centrală scade sub 30-280C.

~ Moartea albă – se produce prin fibrilaţie ventriculară şi stop cardiac.→ Primul ajutor în îngheţarea generalizată:

~ Se opreşte pierderea de căldură.~ Se administrează ceai fierbinte, în prize dese.~ Se instituie resuscitarea cardio-respiratorie (HELP-ME) dacă s-a instalat stopul cardio-

respirator.~ Se transportă cât mai urgent la spital – cu mobilizări minime.

→ Tratamentul în spital:

~ Combaterea durerii.~ Reîncălzirea în apă la 40-420C.~ Prevenirea infecţiei prin administrarea de antibiotice.~ Profilaxia antitetanică.~ Reechilibrare hidroelectrolitică şi volemică.~ Pansament steril pe plaga degerată.

→ Observaţii:~ Se atenţionează pacientul asupra tratamentului îndelungat.~ Se interzice mobilizarea sau masarea regiunilor degerate pe timpul transportului.~ Nu se administrează substanţe vasodilatatoare, anticoagulante sau alcool.~ Nu se fac frecţii.~ Reîncălzirea se face progresiv.~ Nu se aplică pomezi.~ Nu se fac frecţii cu zăpadă.

BANDAJAREA→ Definiţie:

~ Este o metodă de fixare a pansamentului cu ajutorul unei feşe din tifon, de lungimi şi lăţimi diferite, în funcţie de mărimea şi caracterul plăgii sau regiunii afectate.

→ Reguli pentru o înfăşare corectă:~ Faşa se ţine în mâna dreaptă, capătul liber în mâna stângă.~ Faşa se conduce de la stânga la dreapta.~ Turele de faşă nu trebuie să facă cute.~ Faşa trebuie să permită circulaţia sângelui – să nu fie prea strânsă, dar nici prea largă.~ Conducerea feşei se face pe sensul circulaţiei venoase (de întoarcere).~ Se evită mişcările inutile ce pot produce dureri.~ Fixarea prin nod nu trebuie să jeneze.~ Se începe şi se termină cu ture de fixare.

→ Caracterele unui bun bandaj:~ Să fie elastic, suficient de strâns.~ Să fixeze pansamentul.~ Să imobilizeze segmentul.~ Să asigure cicatrizarea.~ Să fie executat blând.~ Să fie estetic.

→ Realizarea turelor de fixare:~ Se aplică oblic, sub pansament, cca. 20 cm faşă.~ Se intersectează cu o tură circulară.~ Se răsfrânge colţul feşii şi se suprapune încă o tură circulară.

→ Modalităţi de conducere a feşei:~ Faşă circulară → turele se suprapun (gât, torace, articulaţia pumnului).~ Faşă în spirală → turele şerpuiesc, acoperind cu o treime turele precedente (gambă, antebraţ).~ Faşă în forma cifrei 8 → se începe cu ture de fixare, se trece oblic peste articulaţie şi se conduc

deasupra articulaţiei alte ture circulare, se revine oblic sub articulaţie intersectând prima diagonală; se încheie cu ture de fixare (cot, picior, mână).

~ Faşa în spic de grâu → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, faşa se conduce în 8, fiecare tură acoperind cu 1/3 sau 2/3 tura dinainte. Se termină cu ture de fixare (degete, regiunea inghinală, scapulo-humerală etc.).

~ Faşa în evantai → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, iar turele următoare se conduc din ce în ce mai puţin oblic ajungând circular la mijlocul articulaţiei, după care se desfăşoară în sens invers, oblic (cot, genunchi etc.).

→ Bandajarea pe regiuni:~ Capul → capelina.~ Ochii → monocular sau binocular – prin ture succesive oblice şi orizontale.~ Nasul → praştie.~ Bărbia şi buzele → căpăstru.~ Bandajarea gâtului → circular.~ Ceafa → circular.~ Abdomenul → circular cu feşe late.~ Sânii → bandaj în spică.~ Membrul superior → umărul şi axila în 8, braţul şi antebraţul în spirală, cotul în evantai, palma

în 8, degetele în spic.~ Membrul inferior → coapsa şi bazinul cu spică simplă sau dublă, genunchiul în evantai sau 8,

glezna în 8.→ Alte mijloace de fixare a pansamentului:

~ Basmaua → dreptunghiulară, triunghiulară, în patru colţuri.~ Eşarfa. Bandajul în T (perineu).~ Ţesături tubulare elastice. Materiale adezive – Galifix.

PRIMUL AJUTOR ÎN ÎNŢEPĂTURI DE INSECTE, MUŞCĂTURI DE ANIMALE→ Muşcături şi înţepături:

~ Zgârieturi de pisică → boala ghearelor de pisică – infecţie ganglionară.~ Înţepături de insecte → albine, viespi, bondari etc.~ Muşcături de păianjen.~ Muşcături de şarpe.~ Muşcături de animale → câini, pisici, lilieci, veveriţe, vulpi, şobolani etc.

→ Muşcături de animale → măsuri de urgenţă:~ Se spală plaga cu apă şi săpun sub jet de apă 5 minute.~ Se aplică bandaj steril sau pânză curată.~ Transport urgent la spital.~ Profilaxie antirabică.

→ Înţepături de insecte:~ Manifestări:

o Reacţie locală – edem, eritem.o Durere.o Prurit.o Arsură.o Şoc anafilactic.

~ Măsuri de urgenţă:o Se îndepărtează cu grijă acul fără a stoarce punga cu venin.o Se spală zona cu apă şi săpun.o Se aplică comprese reci, gheaţă.o Se administrează un antihistaminic – Feniramin, Tavegyl, Romergan etc.

~ Reacţia alergică la înţepături de insecte:o Edem masiv şi rapid.o Erupţie urticariană.o Tuse cu şuierături.o Prurit intens.o Dificultate în respiraţie.o Crampe gastrice.o Spaimă.o Colaps.o Stare de inconştienţă.

~ Tratament de urgenţă:o Menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii – eventual traheostomie de urgenţă.o Aplicare de garou în cazul localizării înţepăturii la membre – se aplică lejer, la 5-10 cm

mai sus de înţepătură.o Comprese reci, cu gheaţă.o Transport urgent la spital. Poziţie declivă.

→ Muşcătura de păianjen:~ Manifestări:

o Roşeaţă, edem şi durere vie la locul muşcăturii.o Transpiraţii.o Greaţă, posibil vomă.o Crampe abdominale, crampe musculare.o Senzaţie de constricţie toracică şi dificultate în respiraţie.

~ Măsuri de urgenţă:o Se menţin permeabile căile respiratorii.o Se aplică măsuri de resuscitate cardio-respiratorie.o Aplicare de gheaţă local.

o Transport urgent la spital în poziţie declivă.→ Muşcătura de şarpe veninos:

~ Manifestări:o Durere intensă, edem rapid. o Decolorarea pielii în jurul muşcăturii.o Vedere în ceaţă, greaţă, vărsături.o Stare de slăbiciune, convulsii.o Şoc, dificultate în respiraţie.

~ Măsuri de urgenţă:o Se menţin căile respiratorii permeabile.o Se linişteşte victima.o Se aplică garou constrictiv dacă muşcătura este localizată la nivelul mâinii sau piciorului.o Imobilizarea segmentului afectat.o Incizie la locul muşcături 3-6 mm adâncime, dar nu mai mult de 12 mm lungime.o După incizie se face sucţiunea veninului (nu trece bariera mucoasei digestive) cu gura sau

cu o pompă, timp de 30 minute, după care se clăteşte gura.o Nu se aplică comprese reci sau gheaţă.o Se acoperă rana steril.o Se transportă urgent la spital.o Se injectează ser antiviperin.o Se aplică tratamentul şocului.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU FEBRĂ - HIPERTERMIE→ Hipertermia este temperatura corpului peste valoarea normală de 370C considerată la adult.→ Manifestări:

~ Subfebrilitatea – menţinerea temperaturii corporale între 37-380C.~ Febră moderată - menţinerea temperaturii corporale între 38-390C.~ Febră ridicată – menţinerea temperaturii corporale între 39-400C.~ Hiperpirexie – menţinerea temperaturii corpului peste 400C.~ Frisoane – contracţii musculare puternice cu senzaţie pronunţată de frig.~ Tegumente roşii calde, umede – pielea la început este palidă, apoi roşie, caldă, apoi

transpirată.~ Piloerecţie – piele de găină la senzaţia de frig.~ Sindrom febril – o grupare de semne ca: cefalee, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete,

oligurie, urini concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare, delir.~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.

Plan de îngrijire – îngrijirea pacientului cu hipertermie

Obiective de îngrijire Intervenţii aplicate

Pacientul să-şi menţină temperatura corpului în limite fiziologice.

- Aerisirea încăperii.- Asigurarea îmbrăcămintei lejere.- Aplică comprese reci, împachetări reci, pungă cu gheaţă, frecţii

alcoolizate.- Încălzeşte pacientul în caz de frisoane. - Administrează medicaţia recomandată de medic: antiaritmice, antibiotice.- Recoltează la recomandare hemoculturi, hemogramă, VSH, spută.

Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic.

- Calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore.- Serveşte pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.

Pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic.

- Schimbă ori de câte ori este nevoie lenjeria de corp şi de pat.- Menţine igiena tegumentelor.- Pregăteşte psihic pacientul înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU HIPORTERMIE→ Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limite normale, cauzate de un

dezechilibru între termogeneză şi termoliză.→ Cauze:

~ Expunerea excesivă a organismului la frig. Inaniţie.~ Traumatisme ale sistemului nervos. Tulburări endocrine (boala Addison, diabetul zaharat,

hipotiroidia). Tulburări circulatorii (hemoragia).~ Boli infecţioase (holera, tifosul). Şocul traumatic. Cauze medicamentoase.~ Cauze digestive (ocluzia intestinală, perforaţia intestinală).

→ Manifestări:~ Hipotermie – valori ale temperaturii sub limita normală de 360C.~ Hipotensiune – scăderea tensiunii arteriale sub valoarea normală.~ Cianoză – coloraţie vineţie a buzelor, unghiilor, urechilor.~ Eritem – roşeaţa feţei, urechilor, mâinilor.~ Edem generalizat – tumefierea întregului corp.~ Durere – la nivelul regiunii expuse la frig.~ Oboseala – stare de epuizare musculară.~ Tulburări de vorbire – vorbire lentă (bradilalie).~ Somnolenţă – nevoia crescută de somn.~ Degerături – necroză la nivelul pielii la temperaturi scăzute.~ Apatie – indiferenţă.~ Parestezii – senzaţie de amorţeală şi furnicături.

Plan de îngrijire – pacientului cu hipotermieObiective de îngrijire Intervenţii aplicate

Pacientul să-şi menţină temperatura corpului în limite fiziologice.

- Încălzirea lentă a pacientului cu pături, termofoare sau în contact direct cu căldura corpului.

- Creşterea treptată a temperaturii mediului ambiant.- Recoltarea de sânge pentru creşterea glicemiei, hemoleucogramei, Ht.- Pregăteşte pacientul pentru EKG.

Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic.

- Administrează lichide uşor călduţe în cantităţi ici, la intervale regulate de timp.

- Calculează raportul ingesta-excreta pe 24 ore.

Pacientul să-şi păstreze integritatea tegumentelor.

- Va pune extremităţile degerate ale pacientului în apă caldă de 370C.- Masează extremităţile reci.- Administrează tratamentul prescris de medic – antibiotice, corticoizi,

analgezice.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU FEBRĂ - HIPERTERMIE→ Febra nu se confundă cu boala. Ea poate fi un episod pasager, poate însoţi evoluţia bolii sau să

lipsească în totalitate.→ Febra se combate numai dacă depăşeşte anumite valori şi persistă mai mult timp, astfel încât pune

în pericol funcţiile vitale ale organismului:~ La nou-născut, peste 390C pot apărea complicaţii nervoase, cardiovasculare, renale.~ La sugar, copilul mare şi adultul tânăr, complicaţiile survin dacă temperatura depăşeşte 400C.~ La adultul în vârstă peste 380C.

→ Bolnavul febril prezintă modificări în funcţionalitatea principalele aparate şi sisteme, apărând o serie de simptoame ca hiperemia, scăderea toleranţei digestive, micţiuni frecvente, agitaţie psihomotorie sau somnolenţă, transpiraţii la nivelul tegumentelor.

→ Agitaţia psihomotorie poate evolua spre delir la copilul mare şi adult şi convulsii tonicoclonice la nou-născut, sugar şi copilul mare. Bolnavul febril reprezintă un consum crescut de calorii.

→ Asistenta medicală trebuie să acorde atenţie sporită îngrijirii bolnavului febril.a) Asigurarea igienei corporale:

Verifică în mod repetat dacă tegumentele bolnavului sunt transpirate. Va asigura lenjeria de corp şi de pat curată şi uscată. Va efectua toaleta parţială a bolnavului. Va schimba lenjeria bolnavului ori de câte ori este necesar (bolnavul nu va fi lăsat cu lenjeria

umedă de transpiraţie). Urmăreşte în permanenţă mucoasa bucală asigurând igiena cavităţii bucale.

b) Asigurarea bolnavului cu lichide necesare pentru prevenirea deshidratării (combate hipertermia dacă aceasta depăşeşte valorile majore): Se îngrijeşte să comande ceai pentru reechilibrarea permanentă a bolnavului. Administrează cantităţilor necesare la intervale regulate după necesităţi. Observă în permanenţă simptomele clinice care însoţesc febra. În acest scop măsoară pulsul,

frecvenţa respiratorie, observă culoarea tegumentelor şi comportamentul bolnavului. Înregistrează hipertermia majoră şi anunţă medicul.

c) Aplicarea de comprese reci: Pregăteşte de urgenţă comprese umezite la temperatura de 10-150C. Aplică comprese pe torace, pe cap şi dacă este necesar şi pe trunchi. Pregăteşte pentru împachetări, baia hipotermizantă, prosoape uscate. Verifică pulsul, culoarea tegumentelor bolnavului. Întrerupe aplicarea compreselor dacă tegumentele devin cianotice. Schimbă comprese la interval de 5-10 minute, de 3-6 ori, până când se observă scăderea

temperaturii corpului cu 1-20Cd) Împachetarea:

Dacă aplicarea compreselor nu are efectul scontat se efectuează împachetarea în cearşafuri umede la temperatura de 10-150C.

Verifică pulsul, culoarea tegumentelor, starea generală. Schimbă împachetarea din 5 în 5 minute (de 2-3 ori). În cazul bolnavilor mai gravi, cearşaful de dedesubt se schimbă la interval de 20 minute, iar cel

de la suprafaţă din 5 în 5 minute. Aplică bolnavului comprese reci pe cap. Administrează bolnavului lichide reci sau calde după indicaţia medicului. După împachetare şterge tegumentele bolnavului cu prosoape uscate. După circa 10 minute de la împachetare, măsoară temperatura bolnavului (care poate fi cu 2-

30C mai mică decât înaintea împachetării). Pregăteşte patul bolnavului şi îl lasă în linişte, dar sub supraveghere; de regulă, bolnavul

adoarme având un somn liniştit şi respiraţie regulată.e) Baie rece sau moderată:

Dacă temperatura bolnavului nu a scăzut în mod corespunzător, asistenta medicală îi va pregăti baia rece (330C) sau moderată (350).

Verifică starea clinică a bolnavului, cantitatea de apă pregătită este de 200 litri, durata băii de 8-10 minute, se poate repeta de 2-3 ori în 24 ore.

Se verifică în permanenţă culoarea tegumentelor şi apariţia stării de colaps. Baia este eficientă dacă tegumentele hiperemice, bolnavului i se amplifică mişcările

respiratorii, se intensifică bătăile cardiace. După baie se fricţionează tegumentele uşor cu prosoape curate şi uscate. Se îmbracă bolnavul cu lenjerie încălzită şi este culcat în pat. Asistenta verifică dacă bolnavul are frisoane, caz în care îl înveleşte cu două pături în plus, îi

administrează ceai fierbinte şi dacă este necesar, aplică un termofor la picioare.f) Administrarea medicamentelor sedative:

Se administrează Diazepam, Fenobarbital la bolnavii agitaţi, la copii sugari şi la aceia cu predispoziţie la convulsii.

g) Administrarea medicamentelor pentru tratarea afecţiunii de bază: Se îngrijeşte să execute întocmai tratamentul prescris de medic

h) Asigurarea regimului alimentar corespunzător: Regimul bolnavului febril este hiperglucidic 60-70% şi hipolipidic; proteinele se dau în

cantitate de 20%.i) Educaţie sanitară:

Se efectuează instrucţia bolnavului şi aparţinătorilor privind necesitatea şi rolul împachetărilor şi al băilor reci.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI TRAUMATIZAT→ Ajutorul de urgenţă

~ Urmăreşte scoaterea victimei din focar.~ Suprimarea durerii.~ Prevenirea complicaţiilor Prevenirea şocului traumatic.~ Examinarea şi fixarea unui diagnostic de urgenţă.~ Reanimarea respiratorie primează asupra reanimării circulatorii.~ Leziunile cu risc vital şi manifestările de insuficienţă respiratorie şi insuficienţă circulatorie pot

fi apreciate la locul accidentului.→ Tratamentul general constă din administrarea de vitamine (D2, B, C) funcţie de vârstă reacţia

bolnavului, stare generală şi boli de însoţire.→ Tratamentul recuperator constă din kinetoterapie, masaj, fizioterapie, balneoterapie.→ Tratamentul chirurgical se începe la locul accidentului prin aplicarea unui tratament ortopedic de

urgenţă care urmăreşte reducerea corectă a fragmentului fracturat menţinerea până la consolidare şi mobilizarea activă.

→ Tratamentul ortopedic utilizează mijloacele ortopedice specifice când nu se poate face reducerea şi imobilizarea corectă a fracturii.

→ Primul ajutor:~ Controlul digital al cavităţii bucale la bolnavii inconştienţi şi îndepărtarea obstacolelor.~ Aspirarea secreţiilor din faringe şi bronhii dacă este posibil. Intubaţie traheală de necesitate.~ Suprimarea durerii prin administrare de calmante, evitând Mialginul.~ Infiltraţii cu Novocaină la nivelul nervilor intercostali.~ Imobilizarea voletului şi a fracturilor - este contraindicată imobilizarea fracturilor costale cu

bandaj circular toracic pentru că reduce capacitatea de expansiune a hemitoracelui sănătos.~ Culcarea victimei pe partea lezată.~ Menţinerea accidentaţilor în viaţă depinde în foarte mare măsură de priceperea cu care cadrele

medii ştiu să recunoască o leziune, ştiu să ia primele măsuri rapid şi eficient.→ Tratamentul şocului

~ În şocul hipovolemic se administrează sânge. Se pot administra substanţe macromoleculare Dextran 40 1000-1500 ml sau Dextran 70 500-1000 ml.

~ În şocul hemoragic se administrează transfuzii de sânge sau plasmă izogrup - izo Rh. De asemenea se administrează Ca gluconic 5-10 ml/zi intravenos lent.

→ Asigurarea condiţiilor de confort ale bolnavului ~ Asigurarea igienei salonului. Patul trebuie să asigure confortul maxim posibil şi totodată, să

înlocuiască anumite proteze. ~ Patul universal pentru tratamente osteoarticulare este prevăzut cu utilaje, accesorii, care

uşurează viaţa bolnavului în pat, masă reglabilă pentru alimentaţie, citit, scris etc.~ Salteaua este confecţionată de preferinţă din burete ce asigură o poziţie mai comodă şi o igienă

mai uşor de asigurat, nu absorb dejecte sau lichide vărsate şi sunt uşor de curăţat şi dezinfectat.~ Bolnavii cu fracturi tratate prin extensie continuă nu vor fi culcaţi niciodată pe suprafeţe

elastice căci orice mişcare amplificată de suportul elastic va cauza dureri bolnavului. La aceşti bolnavi suprafaţa patului se va acoperi cu scândură acoperită cu saltea umplută cu păr de cal.

~ Igiena aşternuturilor şi a lenjeriei de corp care vor fi schimbate ori de câte ori este nevoie (se pot folosi cămăşi desfăcute la spate).

~ Toaleta frecventă sub formă de băi parţiale la pat. Se va avea grijă în special în cazul bolnavilor cu aparate gipsate să nu se ude în timpul toaletei.

~ Igiena cavităţii bucale este necesară mai ales la bolnavii cu proteze dentare; se impune curăţirea protezei după fiecare masă.

~ Igiena părului se va face săptămânal sau la două săptămâni.~ Se va acorda atenţie toaletei genito-anale respectând pudoarea bolnavului.~ Confortul bolnavului trebuie asigurat prin schimbarea pasivă a poziţiei. dacă starea o permite,

cu ajutorul unor utilaje auxiliare – ca agăţătoarele de metal sau cele confecţionate din pânză trebuie create posibilităţi pentru ca el singur să poată executa anumite mişcări.

~ Poziţia bolnavului în pat este determinată de natura, extinderea şi multiplicitatea traumatismelor precum şi de metoda de tratament aplicată.

~ În limita posibilităţilor, bolnavul trebuie întors în toate poziţiile posibile la intervale regulate de timp.

~ Asistenta medicală va aşeza la îndemâna bolnavului soneria de semnalizare, urinarul, bazinetul, etc.

~ Din cauza imobilizării îndelungate se va avea grijă de prevenirea micozelor interdigitale de la membrele inferioare.

→ Prevenirea complicaţiilor:~ Procedeele de profilaxie depind în mare măsură de stare bolnavului, de gradul în care el poate

fi mobilizat pasiv sau activ, precum şi de mijloacele ajutătoare ce stau la dispoziţie.~ Complicaţiile ce pot apărea sunt:

o Tromboze venoase.o Pneumonii hipostatice.o Deformări articulare.o Tranzit intestinal perturbat.o Escare de decubit.

~ Aceste complicaţii apar datorită comportamentului şi neglijenţei asistentei medicale faţă de bolnavul cu fracturi.

~ Asistenta medicală are obligaţia de a preveni complicaţiile astfel:o Trombozele venoase – se previn prin masajul uşor al membrelor şi mobilizarea

pasivă sau activă a degetelor picioarelor şi mâinilor, eventual a gambelor şi a antebraţelor în funcţie de localizarea fracturii. Aceste mişcări înviorează circulaţia, viteza sângelui în vase creşte, ceea ce previne coagularea intravasculară.

o Escarele de decubit – se previn prin schimbarea poziţiei bolnavului funcţie de posibilităţi, folosirea saltelelor antidecubit, lenjerie curată, uscată, bine întinsă, fără cute, fără resturi în pat, evitarea contactului pielii cu metal sau cauciuc. în cazul apariţiei escarelor de decubit – o notă proastă pentru asistenta medicală – se va anunţa edicul şi se va pregăti materialul necesar pentru îngrijirea plăgii.

o Pneumoniile hipostatice – se previn prin ridicarea bolnavului în poziţie semişezând şi prin gimnastică respiratorie, executată sistematic de mai multe ori pe zi.

o Pentru stimularea funcţiilor pielii şi a circulaţiei cutanate, tonifierea vaselor superficiale şi mobilizarea sistemului reticuloendotelial din ţesutul celular subcutanat, bolnavii cu fracturi vor fi zilnic fricţionaţi cu alcool diluat pe toată suprafaţa corpului după terminarea toaletei.

o Deformările articulare, poziţiile vicioase – pot fi prevenite prin asigurarea poziţiei corecte în pat cu ajutorul rezemătorilor, a pernelor etc.

o Tranzitul intestinal trebuie asigurat cu mijloace naturale printr-un regim bogat în celuloză şi lichide – dacă nu se restabileşte tranzitul normal se recurge la clismă sau în ultimă instanţă la laxative.

→ Alimentaţia bolnavului~ Bolnavilor cu fracturi trebuie să li se asigure un aport substanţial de calorii.~ Alimentarea se va face la pat pasiv sau artificial în funcţie de starea bolnavului.~ Asistenta va respecta cu stricteţe orarul meselor, servirea caldă a alimentelor şi prezentarea

acestora cât mai estetic.~ Alimentaţia va fi echilibrată cantitativ şi calitativ, bogată în calciu pentru a favoriza

consolidarea cât mai bună şi mai rapidă a osului fracturat.~ Asistenta va urmări în ce măsură este respectat cantitativ şi calitativ regimul alimentar.

→ Reabilitarea funcţională~ Pe măsură ce starea bolnavului se îmbunătăţeşte, se începe reabilitarea funcţională.~ Mişcările active previn atrofiile, îmbunătăţesc circulaţia.

~ Gimnastica medicală, ergoterapia, diferitele forme ale fizioterapiei, ca şi balneofizioterapia contribuie la restabilirea totală sau parţială a funcţiilor motorii.

ESCARELE DE DECUBIT→ Definiţie:

~ Escara este o leziune profundă a ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită compresiunilor lor mai îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur.

~ Escarele pot să apară în câteva ore sau în câteva zile în funcţie de factorul de risc şi de toleranţa pielii la tensiune îndelungată.

→ Cauzele escarelor:~ Escarele sunt cauzate de: umezeală, căldură excesivă, cutele lenjeriei, resturi alimentare sau

de aparat gipsat.~ Cauzele escarelor pot fi: generale, locale, favorizante.~ Escara apare la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la bolnavii cu accidente vasculare

cerebrale repetate.→ Regiunile predispuse la escare sunt:

~ În decubit dorsal:o Regiunea occipitală.o Regiunea omoplaţilor.o Regiunea sacrală.o Regiunea fesieră.o Regiunea coatelor.o Regiunea călcâielor.

~ În decubit lateral:o Regiunea temporală şi retroauriculară.o Umăr.o Regiunea trohanteriană. o Regiunea internă şi externă a genunchilor.o Regiunea maleolară internă şi externă.

~ În poziţie decubit ventral:o Regiunea claviculară. Regiunea sternală.o Crestele iliace. Genunchi.o Haluce.

~ În poziţie şezând:o Regiunea ischiatică.

→ Metode de prevenire a escarelor: ~ Toaleta zilnică a regiunilor predispuse escarelor. Spălarea zilnică cu apă şi săpun, masarea şi

ungerea regiunilor predispuse escarelor, deoarece pielea unsă se macerează mai greu decât pielea umedă sau uscată.

~ Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse. Pudrarea cu talc, local.~ La bolnavii cu incontinenţă de urină, inconştienţă, se foloseşte sondajul à demeure cu sonda

Foley. Se schimbă lenjeria ori de câte ori este necesar.~ Schimbarea poziţiei bolnavului la un interval de 30 minute 1 oră, succesiv: decubit dorsal,

decubit lateral drept şi stâng, decubit ventral.~ Se face la 2-3 ore sau mai des, întorcându-se o foaie de supraveghere a escarelor în care se

notează orele de schimbare şi poziţia. În foaie se mai notează aspectul tegumentelor şi Zona de masaj.

~ Folosirea materialelor complementare necesare pentru prevenirea escarelor. Se folosesc colaci de cauciuc, înveliţi în tifon, la nivelul zonelor tegumentare predispuse la escare.

~ Saltele speciale, antidecubit, perne de diverse dimensiuni şi forme pentru regiunile predispuse escarelor (exemplu pentru genunchi), colaci de cauciuc, colăcei de vată (exemplu pentru călcâie).

~ Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi talc.~ Se va întinde perfect şi se va schimba lenjeriei la nevoie. Se are în vedere evitarea cutelor

lenjeriei de pat şi lenjeriei de corp.

~ Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea provoca prin comprimare tulburări locale circulatorii (nasturi, medicamente, firimituri etc.).

→ Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate~ Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială, îndepărtează celulele descuamate,

destupă glandele sebacee. Rehidratarea pielii se face cu un unguent hidratant masând uşor regiunile respective. În timpul masajului în cameră trebuie să fie cald, geamurile închise şi nu se circulă pe uşă.

~ Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.→ Tratamentul curativ este descurajant.

~ Diminuarea presiunii planurilor dure.~ Îndepărtarea detritusurilor necrotice.~ Combaterea infecţiei cu sterilizare cu soluţie alcoolică 1% sau rivanol 1%, fenosept, raze

ultraviolete, pudră, îndepărtarea puroiului, administrare de Gentamicină.→ Observaţii:

~ Asistenta intervine în evitarea apariţiei.~ Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.~ În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei continue care presupune

îngrijire continuă.~ Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza cicatrizarea.

Hidratarea se va face cu 1,5-2 litri zilnic.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU APARAT GIPSAT→ Imobilizarea prin aparat gipsat

~ Pentru cadrele medii sunt interzise manevrele brutale de reducere a fracturilor.~ Se admite doar axarea membrelor cât mai aproape de poziţia lor normală, prin manevre de

tracţiune în ax.~ Când relaxarea membrului nu se poate obţine prin tracţiune blândă este preferabil ca

imobilizarea de urgenţă să se execute păstrându-se poziţia anormală provocată de accident, urmând ca reducerea să se facă de către specialist în clinici specializate.

~ Înfăşarea nu va fi prea strânsă pentru a nu stânjeni circulaţia sângelui.~ Feşele gipsate se prepară din gips, material de suport (faşă) şi apă.~ Gipsul – sulfat de calciu natural, calcinat. Are proprietatea de a se întări după ce a fost udat cu

apă. Se prepară într-un strat foarte subţire pe faşa desfăcută, care apoi se rulează uşor strâns. ~ Se folosesc curent feşe de 10 cm, iar pentru atele feşi de 15 cm şi 20 cm. Pentru degete se pot

folosi feşe mai înguste de 3-5 cm.→ Prepararea unei feşe gipsate:

~ Ca material se foloseşte faşa de tifon de 10 cm lăţime care se desfăşoară pe plan neted pe o porţiune de 50 cm.

~ Pe faşa desfăcută se presară un strat de gips ce se întinde cu partea cubitală a mâinii stângii în grosime uniformă de 1-2 mm pe toată suprafaţa feşii.

~ Cu mâna dreaptă, faşa cu gips se înfăşoară nu prea strâns, după care se repetă manevrele până se obţine faşa gipsată cu diametru de 8-10 cm.

→ Confecţionarea unei atele gipsate:~ Atela gipsată se poate confecţiona atât din feşe gipsate în prealabil (conform tehnicii de mai

sus), cât şi din metraj de tifon pregătit pe diferite dimensiuni.~ Se apreciază dimensiunile în lungime şi în lăţime în funcţie de segmentul pentru care urmează

să fie folosită.~ Se desfăşoară faşa şi se presară stratul de gips, uniform, pe o grosime de 1-2 cm, după care se

aşează o a doua foaie de faşă peste stratul de gips.~ Manevra se repetă până se suprapun 5-20 straturi de faşă.~ Atela obţinută astfel se împătureşte în două în lungime şi apoi iar în două repetând manevra

până se obţine un pachet gipsat.→ Aplicarea atelei gipsate:

~ Înainte de aplicare cu scopul imobilizării unui segment, faşa gipsată sau atela gipsată se introduce într-un vas cu apă la temperatura camerei şi în cantitate suficientă ca să le acopere bine.

~ Îmbibarea cu apă a feşii gipsate este uniformă şi deci este terminată atunci când din vas nu mai ies la suprafaţă bule de aer.

~ Stoarcerea se face prin răsucire uşoară a feşii gipsate sau a pachetului gipsat pentru ca odată cu apa scursă să nu se piardă şi gipsul.

~ După ce se scoate din apă atela gipsată se întinde de la capete şi se netezeşte suprafaţa pentru a nu rămâne asperităţi.

~ Atela gipsată se aplică peste regiunea anatomică ce necesită imobilizare şi se fixează cu faşa gipsată cu circulare (se confecţionează aparat circular).

~ Se începe cu aplicarea unei atele care după întărire este un element mai rezistent de susţinere a întregului aparat gipsat.

~ Se confecţionează din feşi gipsate de 10 cm sau mai late sau din metraj de tifon gipsat – în funcţie de necesităţi.

~ În mod excepţional se foloseşte în prealabil învelitoarea protectoare a segmentului de corp pe care se aplică faşa gipsată, deoarece din cauza stratului de vată, cu timpul aparatul gipsat devine larg şi ineficient. Se preferă aplicarea feşilor direct pe piele sau cel mult cu un strat de tifon.

~ Se pot pune mici perniţe de vată la nivelul proeminenţelor osoase – călcâie, maleole, regiunea sacrolombară etc.

~ Aparatul gipsat nu trebuie să fie prea gros, dar totuşi trebuie să fie suficient de rezistent şi trebuie să prindă întotdeauna atât articulaţia de deasupra, cât şi cea de dedesubtul unei fracturi.

→ Principiile unei imobilizări corecte:~ Asigurarea funcţiilor vitale are prioritate faţă de alte manevre.~ Se va căuta obţinerea unei axări relative a segmentului de imobilizat, prin tracţiune atraumatică

şi progresivă în ax în momentul aplicării imobilizării.~ Pentru a avea siguranţa că fractura nu se deplasează nici lateral, nici în jurul axului

longitudinal, imobilizarea trebuie să prindă în mod obligatoriu articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul focarului de fractură.

~ Imobilizarea trebuie să fie adaptată reliefului anatomic al regiunii accidentate.~ Aparatul gipsat sau atela de imobilizare nu trebuie să fie compresive pentru a nu îngreuna

circulaţia sanguină într-un segment în care există deja tulburări circulatorii secundare traumatismului. Aparatele gipsate trebuie lăsate să se usuce (24 ore).

→ Complicaţiile imobilizării gipsate:~ Leziunile tegumentare datorate firimiturilor de gips. Escare.~ Compresiuni pe proeminenţele osoase. Anchiloze, atrofii, poziţii vicioase.~ Macerarea tegumentelor.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU ŞOC→ Definiţie:

~ Şocul → tulburări funcţionale a întregului organism ca urmare a unui agent agresiv în urma căruia se instalează anoxia ţesuturilor, acumulare de produşi de catabolism în organism.

→ Clasificare etiologică:~ Şoc hipovolemic (hemoragic, de deshidratare)~ Şoc cardiogen.~ Şoc septic (toxic).~ Şoc anafilactic.~ Şoc neurogen.~ Şoc traumatic.~ Şoc obstetrical. ~ Şoc chirurgical.~ Şoc electric.

→ Manifestări generale:~ Facies palid, uneori cianotic, acoperit de transpiraţii.~ Cianoză unghială, cianoza extremităţilor.~ Puls tahicardic, filiform – peste 100 pe minut.~ Hipotensiune.~ Polipnee superficială.~ Bătăi ale aripilor nasului.~ Oligurie până la anurie (lipsa urinei în vezică).

→ Intervenţii de urgenţă:~ Înlăturarea agentului cauzal.~ Aprecierea rapidă a funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială.~ Se observă culoarea tegumentelor, aspectul pupilei.~ Poziţia → orizontal, cu picioarele ridicate (cu excepţia în dispnee).~ Poziţie Trendelenburg, cu capul mai jos.~ Resuscitare cardio-respiratorie – în caz de stop respirator sau cardiac.~ Se face hemostază în hemoragii.~ Calmarea durerii.~ Crearea unei căi de acces la 1-2 vene – recoltarea sângelui pentru grup sanguin, alcoolemie.~ Perfuzie cu ser fiziologic sau ser glucozat, Dextran.~ Transport la spital, supravegheat.