patz zona costiera

LEGENDĂ: 1. Baraje în amonte 2. Linii electrice 3. Amenajare lacustră 4. Parc natural 5. Gură de vărsare afluent 6. Despădurire 7. Zonă inundabilă 8. Industrie 9. Zonă urbanizată 10. Drenaje şi irigaţii 11. Legături de transport 12. Doc de prisos 13. Aeroport 14. Zonă umedă sau naturală protejată 15. Amenajare estuar 16. Fermă piscicolă 17. Port pentru pescuit 18. Parc de rulote 19. Aşezare pe coastă 20. Stânci în eroziune 21. Port de agrement 22. Zona de conservare a dunelor 23. Curs de apă interior 24. Dane plutitoare 25. Canal dragat 26. Bancuri de nisip 27. Utilizări multiple ale spaţiului marin 28. Zonă de interes ştiinţific 29. Schi nautic, balize 30. Amenajări pescuit 31. Amenajări „sparge val” 32. Plajă artificială 33. Dezvoltări hoteliere/ rezidenţiale 34. Dane acostare 35. Terminal petrolier 36. Extracţie pe plajă 37. Balize 38. Vase comerciale 40. Extracţie de agregate 41. Insulă artificială 42. Far 43. Ferry 44. Tancuri de depozitare flotante sau submerse 45. Epavă 46. Deversări nepermise 47. Navigaţie 48. Extracţie şi transport de petrol şi gaze în larg 49. Vase de transport internaţional pe mare 50. Deversări de deşeuri 51. Activităţi militare

METODOLOGIE PRIVIND ELABORAREA ŞI CONŢINUTUL

CADRU AL DOCUMENTAŢIILOR DE AMENAJARE A TERITORIULUI PENTRU ZONELE COSTIERE;

PLAN DE AMENAJARE A TERITORIULUI ZONAL – ZONA COSTIERĂ A MĂRII NEGRE

Faza I: METODOLOGIA DE ELABORARE ŞI CONŢINUTUL CADRU AL DOCUMENTAŢIILOR DE AMENAJAREA TERITORIULUI

PENTRU ZONA COSTIERĂ A MĂRII NEGRE - REDACTAREA I-A -

Contract nr. 394/2009

BENEFICIAR: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI LOCUINŢEI Director general: Anca Ileana GINAVAR Responsabil temă: Andreia ALEXANDRESCU ELABORATORI: INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU URBANISM ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI URBANPROIECT – COORDONATOR DIRECTOR GENERAL: Arh. Valentina DUMITRU DIRECTOR ŞTIINŢIFIC: Arh. Doina BUBULETE ŞEF PROIECT: Arh. Valentina DUMITRU INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE – DEZVOLTARE PENTRU GEOLOGIE ŞI GEOECOLOGIE MARINĂ – GEOECOMAR – ASOCIAT ARNAIZ CONSULTORES

COLECTIV DE ELABORARE - URBANPROIECT

Arh. Valentina DUMITRU Arh. Doina BUBULETE Arh. Lidia FLORESCU

Fizic. Oana POPESCU Ec. Monica TACHE

Soc. Alina CHICOŞ Ing. Elena STANCU Ing. Amelia CAZACU Geograf Cornelia TUDOSE Urb. Dora MORCOV Tehn. Relu PÎSLARU Ancuţa GHEOLDEA

FAZA I – METODOLOGIA DE ELABORARE ŞI CONŢINUTUL CADRU AL DOCUMENTAŢIILOR DE AMENAJAREA TERITORIULUI PENTRU ZONA COSTIERĂ A MĂRII NEGRE”– REDACTAREA I-a

CUPRINS

FUNDAMENTAREA METODOLOGIEI

1. Necesitatea elaborării lucrării

2. Contextul european 2.1. Cerinţe ale cadrului legislativ 2.2. Practici europene; legislaţii naţionale şi metodologii de planificare

teritorială în zone costiere 2.2.1. Experienţa Spaniei (vezi volum separat) 2.2.2. Experienţa Franţei 2.2.3. Recomandări comune privind planificarea spaţială a zonei

costiere în Regiunea Mării Baltice 2.2.4. Recomandări din proiectul INTERREG IIIB BALTCOAST

3. Contextul naţional 3.1. Cerinţe ale cadrului legislativ 3.2. Cadrul instituţional ce gestionează zona de coastă 3.3. Documente existente relevante vizând dezvoltarea/managementul zonei

de coastă 3.3.1. Propunere privind Strategia pentru managementul integrat al

zonei costiere româneşti 3.3.2. Studiu privind protecţia şi reabilitarea litoralului sudic al

României la Marea Neagră; Studiu de fezabilitate a proiectului de protecţie şi reabilitare costieră în Mamaia Sud şi Eforie Nord

3.3.3. Studiu multicriterial de delimitare a zonei aferente litoralului românesc

3.4. Oportunităţi de natură geo-strategică pentru zona de coastă 3.5. Scurtă prezentare a zonei de coastă a României; subzone specifice

4. Sinteza cercetării documentare; context teoretic pentru fundamentarea metodologiei

5. Criterii de delimitare a zonei costiere.

METODOLOGIE DE ELABORARE ŞI CONŢINUT CADRU Cap. I. Domeniul de activitate şi documentaţii de amenajare a teritoriului în

zona costieră

Cap. II. Iniţierea şi finanţarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC

Cap. III. Procedura de elaborare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC

Cap. IV. Avizarea, redactarea finală şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC

Cap. V. Participarea publicului la desfăşurarea activităţii de elaborare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC

Cap. VI. Însuşirea şi urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC

Cap. VII. Proceduri de modificare şi/sau actualizare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC

Cap. VIII. Relaţia cu documentaţiile de urbanism

Cap. IX. Conţinutul cadru al documentaţiei de tip PATZIJ pentru ZC ANEXE Anexa 1. Documente europene cu impact pentru Amenajarea Teritoriului în ZC

Anexa 2. Schema componentelor spaţiale (terestre şi maritime) şi a aspectelor vizate de PATZIJ-ZC

Anexa 3. Indicatori specifici de analiză şi evaluare

Anexa 4. Bilanţ teritorial

Anexa 5. Culori şi semne convenţionale

Anexa 6. Competenţe de avizare/aprobare

Anexa 7. Lista instituţiilor emitente de avize/acorduri

Anexa 8. Lista principalelor acte normative în vigoare în domeniul Amenajarea Teritoriului în ZC

Anexa 9. Schema etapelor de realizare şi a conţinutului cadru

Anexa 10. Glosar de termeni din legislaţia românească

1

1. NECESITATEA ELABORĂRII LUCRĂRII Contextul lucării

Coastele reprezintă un patrimoniu natural unic ce deţine resurse ecologice, culturale şi economice de neînlocuit. Aceste teritorii sunt un mediu complex şi fragil, funcţionează ca un coridor protectiv al apei, pe de o parte şi al uscatului, pe de altă parte, concentrând însă şi mari presiuni antropice. Zonele costiere pot fi văzute ca un set dinamic, imprevizibil şi interdependent de subsisteme, în care interacţiunile uscat – mare stau la originea unor medii naturale foarte specifice cum sunt estuarele, deltele, zonele umede, etc. Zonele de costă nu au o definiţie rigidă, iar stabilirea limitelor lor variază în funcţie de considerente administrative, naturale şi de scop al delimitării. Principalele componente ale sistemelor costiere, ale proceselor naturale şi ale activităţilor umane interacţionează în acest spaţiu într-o manieră complexă (Ledoux şi Turner 2002; Sarda 2005; Jickells 2005; Nicholls 2004). Gospodărirea zonelor de coastă presupune luarea în consideraţie a unei multitudini de variabile incerte legate de parametrii socio-economici şi de factori de mediu (schimbări geomorfologice, procese ecologice, schimbări climatice, etc.). Natura dinamică a zonelor costiere a fost mult timp ignorată, prevalând abordările sectoriale. Termenul de “management costier” a intrat în limbajul comun după apariţia şi implementarea United States Coastal Zone Management Act, din 1972. În acest document se afirmă că simpla juxtapunere a abordărilor sectoriale nu este în măsură să garanteze utilizarea durabilă a resurselor naturale. Pentru zonele de costă se impune utilizarea unui tip de management ce implică un sistem de relaţii între actorii care operează direct sau indirect în zonele costiere (management integrat). Managementul integrat al zonelor costiere (termenul utilizat în legislaţia românească este “gospodărire integrată a zonei costiere - GIZC”) rămâne, după mai mul de 30 de ani de istorie, ca modalitatea cea mai potrivită de a aborda problemele curente şi de largă perspectivă ale zonelor în discuţie (e.g. Intergovernmental Panel on Climate Change, 1996; European Commission, 1999). GIZC este un “proces de guvernanţă şi constă în cadrul legal şi instituţional necesar pentru a garanta că diversele planuri de dezvoltare sunt integrate cu obiectivele vizând protejarea mediului şi sunt obţinute prin participarea tuturor celor afectaţi” (Post şi Ludin, 1996). Experienţa internaţională certifică faptul că beneficiile unei abordări simultane a aspectelor sectoriale sunt mai mari decât inplementarea de planuri de dezvoltare orientate sectorial (Pernetta and Elder, 1993; Scialabba, 1998). GIZC nu este destinată să înlocuiască planurile de management spacializat sectorial ci, mai degrabă, să le armonizeze şi să le facă complementare (Cicin-Sain and Knecht, 1998). Una din dimensiunile esenţiale ale GIZC este integrarea în politicile existente, în special în politicile publice de amenajare a teritoriului şi urbanism (planificare teritorială). Planificarea teritorială, prin caracterul său integrator şi care vizează o perspectivă pe termen lung şi mediu (strategic), formulează obiective ce urmăresc progresul/dezvoltarea regiunii în acord cu resursele disponibile, în scopul diminuării factorilor restrictivi şi maximizării atuurilor, urmărind principiul dezvoltării durabile, poate şi trebuie să fie o componentă esenţială în gestionarea zonelor costiere.

xxx

2

În România, zona de coastă a fost abordată în planurile teritoriale (de amenajare a teritoriului şi urbanism) în acelaşi mod ca oricare teritoriu - de câmpie sau montan - analizele şi propunerile de dezvoltare limitându-se la zona terestră şi ignorând, mai mult sau mai puţin, spaţiul marin adiacent şi complexitatea mediului costier. Mai mult decât în alte tipuri de teritorii, planificarea teritorială pentru zona costieră trebuie să devină o modalitate de a promova sinergii şi de a facilita coexistenţa simultană a diferitelor utilizări, de a propune rezolvarea/atenuarea conflictelor la scară regională. Trebuie cântărite cu atenţie diferitele opţiuni, pornind de la adevărul că utilizarea uscatului are impact asupra mării şi viceversa. Trebuie avut în vedere şi faptul că este necesară păstrarea de spaţii pentru posibile schimbări în timp, în ceea ce priveşte funcţiuni şi utilizări. Sarcina este îngreunată de lipsa aproape totală a unei intervenţii strategice şi de realitatea că, în fapt, spaţiul de manevră pe litoralul românesc este redus la cca. 80 km de coastă neutilizată încă. În acest moment se poate afirma că, în ceea ce priveşte zona de litoral, există o legislaţie şi politici sectoriale insuficient coordonate, care adesea nu au în vedere interesele pe termen lung al unui management durabil al zonei costiere. Legea 280/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere împuterniceşte Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile să aplice şi să coordoneze aplicarea sa de către ministerele şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu. Unele din cele mai importante cerinţe generate de lege - cum sunt Strategia Zonei Costiere, Planurile sectoriale (la nivel de ministere), delimitarea Zonelor Funcţionale şi Inventarul componentelor de mediu ale Zonei Costiere - nu sunt aprobate. Presiunea asupra litoralului a generat şi generează în continuare acte şi decizii ale autorităţilor centrale şi, în mod deosebit, ale autorităţilor locale, ale intreprinzătorilor şi locuitorilor din zonă contrare prevederilor legislaţiei în vigoare. În lipsa unei strategii de dezvoltare integrată a zonei costiere, va reveni în sarcina acestei lucrări să formuleze o fundamentare pentru o viziune de dezvoltare pentru un orizont de timp de 10 ani şi să încerce să obţină o acceptare cât mai largă a acesteia, printr-un proces de consultare cu un evantai larg de instituţii centrale şi locale şi organizaţii non-guvernamentale, şi, pe cât posibil, a locuitorilor din zonă. Acest proces de consultare se referă atât la metodologie – trimisă în anchetă după prima redactare – cât şi la planul de amenajare a teritoriului zonal zona costieră a Mării Negre, pentru care este necesară cel puţin o consultare publică, înaintea fazei V (Elemente de fundamentare a unei strategii de implementare a politicii naţionale de dezvoltare teritoriala în Zona Costieră). Elaborarea lucrării Conform caietului de sarcini şi a contractului, se cere elaborarea lucrării în cinci faze, după cum urmează: Faza 1 – Metodologia de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajarea teritoriului pentru Zona Costieră a Mării Negre”– redactarea I Faza 2 – Metodologia de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajarea teritoriului pentru Zona Costieră a Mării Negre” şi Consultare – redactarea finală Faza 3 – PATZ Zona Costieră a Mării Negre – Analiza situaţiei existente în zona costieră a Mării Negre Faza 4 – PATZ Zona Costieră a Mării Negre – Dagnostic, priorităţi

3

Faza 5 - PATZ Zona Costieră a Mării Negre – Elemente de fundamentare a unei strategii de implementare a politicii naţionale de dezvoltare teritoriala în Zona Costieră şi Documentaţii pentru obţinerea de avize şi acorduri şi introducerea observaţiilor Este de remarcat faptul că, deşi lucrarea are în vedere elaborarea unei metodologii de lucru, beneficarul specifică din temă titlurile etapelor de elaborare ale planului. Revine în sarcina elaboratorului şi beneficiarului, cu ajutorul Comitetului Tehnic de spacialitate, de a cădea de acord asupra variantei optime. Pe durata a cca 12 luni, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului – URBANPROIECT va coordona lucrarea, având responsabilităţi deosebite şi dificile în formularea metodologiei, elaborarea şi finalizarea planului. În această întreprindere, el este secondat în calitate de partener de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GEOECOMAR. Cele două institute cu specializări complementare deţin expertiza necesară unei abordări integrate în ceea ce priveşte domeniile de referinţă şi cele două componente vizate de proiect: uscatul şi marea. Pentru faza 1, firma spaniolă Arnaiz Consultores SL, prin reprezentanţa ei din România, furnizează informaţii utile privind experienţa Spaniei în ceea ce priveşte planificarea teritorială în zonele costiere. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, care este iniţiatorul şi beneficiarul lucrării, are un rol esenţial în coordonarea activităţilor, manifestându-şi disponibilitatea de a pune la dispoziţia elaboratorilor datele şi informaţiile pe care le deţine, dar mai ales, de a exercita rolul de facilitator în relaţia cu instituţiile guvernamentale şi locale vizate de proiect. Prezenţa Ministerului Mediului – care are între numeroasele sale atribuţii protecţia şi reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre şi punerea în aplicare a Planului de gospodărire integrată a zonei costiere – în procesul parcticipatitiv ce se impune este, de asemenea, fundamentală. Lucrarea are două componente de bază: - Metodologie privind elaborarea şi conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajarea teritoriului pentru zonele costiere şi - Plan de amenajare a teritoriului zonal – Zona costieră a Mării Negre Metodologia are ca obiectiv de bază formularea unui cadru unitar pentru elaborarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului zonal interjudeţean , cu aplicabilitate şi pentru planurile zonale de tip interorăşenesc, intercomunal, (inclusiv cazurile speciale metropolitan, periurban). Totodată, aspectele specifice ce vor fi dezvoltate în metodologie pot fi avute în vedere la actualizarea planurilor de amenajarea a teritoriului judeţean pentru judeţele Constanţa şi Tulcea şi în elaborarea panului de amenajare a teritoriului zonala regional pentru Regiunea 2. Metodologia are la bază o extinsă cercetare documentară ce vizează aspecte teoretice dar şi experienţa unor state vest-europene în domeniul planificării teritoriale în zonele costiere. Pe baza Metodologiei aprobate se va elabora Planului de amenajare a teritoriului zonal – Zona Costieră a Mării Negre, ce face de asemenea obiectul acestui contract. Planului de amenajare a teritoriului zonal (PATZ) – Zona Costieră a Mării Negre va identifica disfuncţionalităţile, conflictele, incompatibilităţile teritoriale din zona litorală pe baza unei

4

analize multicriteriale ce va avea în vedere, pentru prima dată, după ştiinţa noastră, şi resursele, procesele şi activităţile ce au loc în spaţiul maritim din apropierea coastei. Va defini relaţiile între localităţile din acest teritoriu în contextul dezvoltării durabile, va identifica oportunităţile de dezvoltare durabilă pe această unitate teritorială specifică, cu accent pe valorificarea potenţialului endogen şi protejarea mediului. Planul va fi insotiţ de documentaţii pentru obţinerea avizelor/acordurilor. Planul trebuie să fie însoţit de procedura de evaluarea a impactului asupra mediului, în conformitate cu prevederile legale. Odată cu adoptarea planului, documentaţiile de urbanism ce urmează să fie întocmite vor prelua prevederile de dezvoltare/protejare ce vizează teritoriile respective.

2. CONTEXTUL EUROPEAN 2.1. Cerinţe ale cadrului legislativ Europa este un continent maritim, înconjurat de două oceane şi patru mări, cu aproape 70.000 de km de linie de coastă. Europenii au fost întotdeauna, şi încă sunt, lideri maritimi mondiali. 20 din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene sunt state de coastă sau insule, iar 90% din comerţul extern al Uniunii şi peste 40% din comerţul său intern este transportat pe mare1. Conştientizarea rolului zonelor costiere şi a mării în economia Europei şi înţelegerea acestora în contextul abordărilor dezvoltării durabile a dus către dorinţa de elaborare a unor politici specifice integrate sectorial şi coerente, pentru întreaga Europă. Planificarea spaţială a avut, de la primele definiţii europene ale sale, un interes deosebit pentru zonele de coastă. Recomandările elaborate în domeniul amenajării teritoriului au urmărit îndeaproape rezoluţiile europene referitoare la aceste arii. Astfel, Carta Europeană a Amenajării teritoriului elaborată de Conferinţa Europeană a Miniştrilor responsabili cu Amenajarea Teritoriului, de la Torremolinos în 1983, adoptă o rezoluţie care defineşte direcţiile ce trebuie să guverneze în viitor orice politică de amenajare a teritoriului regiunilor maritime. Aceasta venea după elaborarea în 1981 a Cărţii Europene referitoare la Regiunile de Coastă în cadrul Conferinţei privind Regiunile Maritime de Frontieră ale Comunităţii Europene şi definea următoarele obiective:

- dezvoltarea echilibrată a regiunilor maritime; - o nouă concepţie asupra zonelor de coastă; - protejarea zonelor de coastă; - principiul planificării în profunzime; - o planificare integrată a “sistemelor terestre-marine”; - coordonarea activităţilor de pe mare; - amenajarea maritimă: dezvoltarea unei abordări prudente şi progresive; - o urbanizare controlată; - combaterea poluării; - controlul activităţilor industriale; - organizarea raţională a turismului; - liberul acces al tuturor în zonele de coastă.

Convenţiile ONU ce au urmat în deceniul următor nu au rămas fără ecou în recomandările planificării spaţiale. Agenda 21 din 1992 prevedea dezvoltarea durabilă şi gestiunea integrată a regiunilor de coastă 1 Preşedintele Comisiei Europene în Cartea Verde Spre o viitoare politică maritimă pentru Uniune: O viziune eu -ropeană privind oceanele şi mările.

5

- inclusiv a zonelor economice - pentru care Comisia Europeană va lansa în anul 1996 un Programul Demonstativ de Mangement Integrat al Zonelor de Coastă (Integrated Coastal Zone Management - ICZM). Programul a identificat o serie de aspecte de mediu şi socio-economice ce se petrec în zonele costiere, cum ar fi distrugerea habitatelor, diminuarea/dispariţia stocurilor de peşte şi a biodiversităţii, poluare, declin economic, fenomene sociale negative. Au fost investigate relaţionările dintre aspectele biologice, fizice şi umane ca şi cauzele unor probleme ca: ♦ lipsa unei viziuni legate de o gospodărire bună a zonelor de coastă, determinată de o insuficientă

înţelegere a proceselor şi dinamicilor naturale, de lipsa unor date colectate ştiinţific; ♦ implicarea neadecvată a actorilor în formularea şi implementarea soluţiilor la problemele costiere; ♦ legislaţie şi politici sectoriale nepotrivite şi necoordonate, care adesea nu au în vedere interesele pe

termen lung al unui management durabil al zonei costiere; ♦ sisteme birocratice rigide şi lipsă de coordonare între instituţii administrative relevante, fapt ce

limitează creativitatea şi adaptabilitatea locală; ♦ iniţiativele locale în ceea ce priveşte managementul durabil al zonelor costiere nu au resurse

adecvate şi nici suport politic de la nivelele administrative superioare. Programul demonstrativ a identificat 8 principii cheie privind ICZM: ♦ perspectivă largă şi cuprinzătoare (geografică şi tematică); ♦ perspectivă pe termen lung; ♦ management adaptiv; ♦ specificitate locală; ♦ lucrul cu procesele naturale; ♦ implicarea tuturor părţilor interesate; ♦ sprijin din partea instituţiilor administrative relevante; ♦ utilizarea unei combinaţii de instrumente de analiză, evaluare, etc.; Documentul „Lessons from the European Commission's Demonstration Programme on Integrated Coastal Zone Management” (Brussels: EC, 1999) sintetizează concluziile programului. În anul 1998 este finalizat şi documentul “European Code of Conduct for Coastal Zones” (Strasbourg: Consiliul Europei). Urmează Recomandarea Comisiei Europene cu privire la gospodărirea integrată a zonelor costiere “Towards an European Integrated Coastal Zone Management Strategy: General Principles & Policy Options” (Brussels, 1999). Schema de Dezvoltare a Spaţiului Comunitar (ESDP – Potsdam, 1999) remarcă importanţa aspectului teritorial în implementarea acestui tip de management, idee susţinută în rezoluţia elaborată în anul 2000.

În anul 2002 Comisia Europeană formula aşteptările în ceea ce priveşte managementul integrat al zonelor costiere prin recomandarea UE 2002/413/EC, şi anume: crearea unui echilibru între beneficiile dezvoltării economice produse prin utilizarea zonelor de coastă, beneficiile protecţiei şi reabilitării acestor zone, a minimizării intervenţiilor umane şi a accesului public la zonele de coastă. În baza acestei recomandări, statele membre au fost chemate să elaboreze un raport privind situaţia de facto şi strategia proprie asupra zonelor de coastă, până în anul 2006. Anul 2006 este anul în care se adopta şi Cartea Verde – Spre o politică maritimă pentru Uniune. O viziune europeană privind oceanele şi mările, prin care se lansa o largă dezbatere publică privind o viitoare politică maritimă unitară europeană.

Un pas important se făcea atunci când Germania iniţia primul proiect care a aplicat principiile ICZM prin relaţionare cu instrumentele planificării spaţiale - ”BaltCoast” (finalizat în 2005). Rezultatele-

6

recomandări ale proiectului desfăşurat în regiunea Mării Baltice au stat la baza conceptului de Planificare Spaţială Integrată Marină promovat acum în EU Blue Book2. Acest document are în vedere invitarea statelor membre să elaboreze politici maritime naţionale integrate în regiunile de coastă începând din anul 2009. Cartea albastră pledează pentru teritorializarea politicilor maritime şi încurajează statele membre să îşi elaboreze propriile politici maritime adaptate contextului economic, social, politic, cultural şi juridic şi de mediu al ţării respective, atâta timp cât sunt respectate principiile subsidiarităţii, competitivităţii şi dezvoltării economice. Fiecare guvern îşi stabileşte propriile priorităţi în domeniul politicii maritime pentru adaptarea la provocările specifice fiecărui bazin marintim, ceea ce nu trebuie să excludă posibilitatea ca diversele entităţi guvernamentale să elaboreze politici coordonate cu politicile celorlalte state. Mai mult, s-a constatat că multe aspecte ale unei politici maritime integrate pot fi abordate cel mai eficient la nivelul bazinului marintim regional. De asemenea, intrarea în vigoare a Directivei-cadru privind strategia pentru mediul marin aduce cu sine necesitatea unei mai bune cooperări la acest nivel între statele membre şi a utilizării optime, după caz, a valorii adăugate furnizate de convenţiile maritime regionale multilaterale, cum ar fi HELCOM, OSPAR sau Convenţiile de la Barcelona şi Bucureşti.

În prezent, ca răspuns la solicitarea Consiliului European din 14 decembrie 2007 de realizare a a raporturilor anuale, Comisia Europeană elaborează o Strategie pentru Regiunea Mării Baltice, care va include măsuri de implementare a unei politici maritime integrate. De asemenea, Comisia a început elaborarea unei strategii de implementare a unei abordări globale în domeniul politicii maritime în ceea ce priveşte Mediterana. Pentru o funcţionare optimă a guvernării integrate în domeniul afacerilor maritime în Europa, este esenţial să se instituie un anumit nivel de coordonare transfrontalieră care să permită schimbul de bune practici şi o cooperare mai strânsă între statele cu rol în domeniile cheie, cum ar fi cele legate de protecţia mediului marin, de siguranţa, securitatea şi supravegherea vastelor spaţii maritime europene, precum şi de cercetarea maritimă. În afara documentelor şi reglementărilor cu trimitere directă la zonele costiere şi gestionarea lor şi a spaţiului maritim, o serie de reglementări în domeniul mediului au implicaţii directe atunci când avem în intenţie să abordăm planificarea în zonele de coastă. Dintre acestea amintim: Directiva 79/409/CE din 2 aprilie 1979 privind Conservarea păsărilor sălbatice sau „Directiva Păsări”. Directiva 92/43 CEE din 21 mai 1992 privind Conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice sau „Directiva Habitat – Fauna - Flora”. Siturile desemnate în urma celor doua directive formează reţeaua NATURA 2000. Aplicabilă şi pe mare, directivele europene „Habitat – Faună – Floră” şi „Păsări” prevede constituirea unei reţele coerente de arii marine protejate, pe plan naţional şi european. Directiva 2000/60/CE din 23 octombrie 2000 sau Directiva cadru privind Apa, urmăreşte să atingă până în 2015 o bună stare ecologică şi chimică a tuturor apelor, în special în zona costieră. Directiva 2000/59/CE din 27 noiembrie 2000 privind Instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor provenite din exploatarea navelor şi a reziduurilor de încărcătură. Directiva nr. 2001/42 din 27 iunie 2001 cu privire la Evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediul sau Directiva Planuri şi Programe. Toate planurile şi proiectele susceptibile de a avea un impact asupra mediului, trebuie să facă obiectul unei evaluări de impact asupra mediului.

2 „Cartea albastră” - politica maritimă integrată pentru Uniunea Europeană, propusă de Comisia Europeană în octombrie 2007 şi de Consiliul European şi de Parlamentul European.

7

Directiva 2002/59/CE din 27 iunie 2002 cu privire la Instituirea unui sistem de monitorizare şi informare a traficului navelor. Directiva nr. 2006/7/ CE din 15 februarie 2006 privind Gestionarea calităţii apei pentru scăldat. Directiva 2008/56/CE privind instituirea unui cadru pentru acţiuni la nivel comunitar în domeniul politicii mediului marin sau Directiva cadru „Strategia pentru mediul Marin”.

8

LEGISLAŢIE INTERNAŢIONALĂ

CONSERVARE – MEDIU

CONVENŢIA (UNESCO) PRIVIND ZONELEUMEDE DE IMPORTANŢĂ INTERNAŢIONLĂ –RAMSAR – 1971 (Protocol Paris 1982) Programul (UNESCO) Omul şi Biosfera – 1971

(crearea rezervaţiilor biosferei) CONVENŢIA DE LA BERNA (CONSILIUL

EUROPEI) PRIVIND CONSERVAREA VIEŢIISĂLBATICE ŞI A HABITATELOR NATURALEÎN EUROPA – 1979 CONVENŢIA (ONU) PRIVIND DIVERSITATEA

BIOLOGICĂ Rio de Janeiro 1992 şi MandatulJakarta CONVENŢIA PRIVIND COMERŢUL

INTERNAŢIONAL CU SPECII ÎN PERICOL DINFLORA ŞI FAUNA SĂLBATICĂ Washington1973 – Amendamente Bonn 1979 CONVENŢIA EUROPEANĂ A PEISAJULUI –

Florenţa 2000 CONVENŢIA PRIVIND CONSERVAREA

SPECIILOR MIGRATOARE ŞI A ANIMALELORSĂLBATICE – Bonn 1979 CONVENŢIA (ONU) PRIVIND COMBATEREA

DEŞERTIFICĂRII – Paris 1994

MAREA NEAGRĂ (MN)

CONVENŢIA (UNESCO)PRIVIND PROTECŢIA MNÎMPOTRIVA POLUĂRIIBucureşti 1992 Protocol privind conservarea

biodiversităţii şi peisajului Sofia2003 Protocol privind conservarea

cetaceelor din Marea Neagră,Marea Mediterană – Monaco1996 Plan de acţiune strategic

pentru protejarea şi reabilitareaMN INIŢIATIVA (COMISIEI) DE

COOPERARE REGIONALĂ –SINERGIA MN – Brusseles2007

PATRIMONIU CULTURAL

CONVENŢIA (UNESCO) PRIVINDPROTECŢIA PATRIMONIULUICULTURAL ŞI NATURAL MONDIALParis – 1972 CONVENŢIA (UNESCO) A

PATRIMONIULUI CULTURALSUBMARIN – Paris 2001 (Ro – 2009) CONVENŢIA (UNESCO) PENTRU

SALVAREA PATRIMONIULUICULTURALI MATERIAL – Paris 2003 CONVENŢIA (UNESCO) PENTRU

PROTEJAREA ŞI PROMOVAREADIVERSITĂŢII EXPRESIILORCULTURALE Paris 2005

UTILIZAREA MĂRILOR

Legea internaţională (ONU) a mării(convenţie privind marea ) 1982 CONVENŢIA (IMO) PENTRU

PREVENIREA POLUĂRII DE LANAVE 1987 = MARPOL CONVENŢIA (IMO) PRIVIND

SIGURANŢA VIEŢII PE MARE1974 = SOCAS CONVENŢIA (IMO) PRIVIND

PREVENIREA POLUĂRII MĂRIICU DEŞEURI TERESTRE –Londra 1972

9

2.2. Practici europene; legislaţii naţionale şi metodologii de planificare teritorială în zonele costiere

Aşa cum arată în capitolul anterior, Comisia Europeană a adoptat, începând cu anul 2000, o serie de documente cu caracter de recomandare, prin care statele membre sunt invitate să-şi dezvolte strategii integrate vizând zonele costiere.

În lipsa unei legislaţii comunitare fiecare stat şi-a dezvoltat – mai mult sau mai puţin – sisteme proprii de gestiune, susţinute de legislaţie specifică. Unele state au avansat foarte mult în domeniul planificării, zonele costiere cum sunt Olanda, Germania, statele baltice membre UE.

În Regatul Unit al Mării Britanii până în curând a prevalat abordarea sectorială, ceea ce nu este reprezentativ pentru principiile ICZM. Documente cu rol de orientare în planificarea zonelor costiere apărute la nivel naţional după 1992 pentru Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord transferă la nivel regional şi local definirea şi gestiunea zonelor costiere (inclusiv delimitarea lor). Totuşi s-a elaborat o strategie naţională privind gospodărirea integrată a zonelor costiere.

În statele vestice se poate vorbi despre trecerea de la nivelul naţional la nivelul transnaţional. Astfel s-a născut Planul de Acţiune la Mediterana (MAP) în care sunt incluse progresiv state de pe continentul african şi din estul Europei.

Între cele 16 state mediteraneene ce au aderat la Planul de Acţiune numai 4 au legislaţie specifică pentru zonele costiere: Spania, Franţa, Germania şi Liban.

Planul de Acţiune Adriatic 2020 este în curs de pregătire şi la el participă Italia, Grecia, Slovenia, Muntenegru, Croaţia şi Albania.

În cele ce urmează sunt prezentate trei Fişe documentare ilustrând practici europene de planificare în zonele costiere. Experienţa Spaniei este prezentată în 2 volume separate, acest subiect făcând obiectul contractului de subproiectare între Urbanproiect şi Arnaiz Consultores. 2.2.1. Experienţa Spaniei (vezi volume separate) 2.2.2. Experienţa Franţei

Fişă documentară Date generale

Franţa are 5500 km litoral, 1500 km în departamentele de peste mări;

- 11 milioane km2 Zona Economică Exclusivă, ceea ce plasează Franţa pe locul doi în lume;

- 4 faţade maritime: Manche-Marea Nordului, Atlantic, Mediterana, de peste mări (Martinique, Guadeloupe, Guyane, Reunion);

- 883 comune litorale maritime (785 adiacente mărilor şi oceanelor, 98 în zona estuarelor în aval de limita transversală a mării).

Inventarul cronologic al cadrului legislativ şi instituţional naţional - Legea nr. 60-708 din 22 iulie 1960 cu privire la Crearea Parcurilor Naţionale. Parcul Naţional Port - Cros creat în 1963 este singurul Parc Naţional Insular şi Marin.

- Raportul „Piquard”. Legea nr. 75-602 din 10 iulie 1975 a creat Conservatorul Spaţiului Litoral şi a Malurilor Lacustre (Conservatoire de l’Espace Littoral et des Rivages Lacustres CELRL), cu scopul de a achiziţiona siturile naturale ameninţate cu degradarea şi dispariţia şi conservarea pentru generaţiile viitoare în toată diversitatea şi bogăţia lor.

10

Conservatorul Spaţiului Litoral este o instituţie publică naţională care duce o politică funciară de conservare a spaţiului litoral şi de a respecta siturile naturale şi echilibrul lor ecologic. Poate opera în cantoanele costiere, comunele riverane mărilor, oceanelor, mlaştinilor sărate, deltelor, când tot sau o parte din malurile lor sunt situate în aval de limita de sărătură a apelor.

La 1 ianuarie 2006, Conservatorul Spaţiului Litoral asigura protecţia a 86.330 ha în 400 situri naturale.

- Dispoziţia din 4 august 1976 cu privire la Protecţia şi amenajarea litoralului şi a malurilor marilor lacuri (>1000 ha) a stabilit orientări care rămân valabile şi azi, şi anume: urbanizarea lineară la marginea mării trebuie evitată; construcţiile să fie ridicate cât mai în interior posibil faţă de malul mării;

- Directiva de Amenajare Naţională din 10 august 1979, numită şi „Directiva Ornano”, cu privire la protecţia şi amenajarea litoralului; s-au formulat primele principii de construire în zona litorală, primele orientări de protecţie şi punere în valoare a mediului natural. Se prevede prezervarea unei fâşii litorale cu o lăţime de 100 m de-a lungul ţărmurilor şi generalizarea dispozitivelor de asanare.

- Legea din 7 ianuarie şi 22 iulie 1983 privind înfiinţarea Parcurilor Naturale Regionale. La 1 ianuarie 2005 în Franaţa existau 44 Parcuri Naturale Regionale (PNR) din care PNR de Briere, Armonique, Landes de Gascogne, Camarque, Narbonnaise pe litoral sau în preajma acestuia.

- Legea nr. 83-8 din 7 iunie 1983 cu privire la Impărţirea competenţelor între comune, departamente, regiuni, Stat; prin această lege, documentaţiile de urbanism trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Directivelor de Amenajare Naţională.

- Legea nr. 83-630 din 12 iulie 1983 cu privire la Democratizarea anchetelor publice şi protecţia mediului (Démocratisation des enquêtes publiques et à la protection de l'environnement ). Legea Bouchardeau.

- În 1983 crearea prin lege a Planului de Punere în Valoare a Marii (Schéma de Mise en Valeur de la Mer SMVM). De la crearea sa, doar trei tipuri de planuri au fost aprobate: L’etang de Thau (20 aprilie 1995), bazinul Archachon (23 decembrie 2004), golful Morbihan (10 februarie 2006).

- Legea nr. 86-2 din 3 ianuarie 1986 cu privire la Amenajarea, protecţia şi punerea în valoare a litoralului (l'Aménagement, la protection et la mise en valeur du littoral - Loi littoral), publicată în Jurnalul Oficial din 4 ianuarie 1986 şi actualizată la 7 august 2007.

Şapte orientări structurează evoluţia şi amenajarea peisajului litoral:

1. Organizarea amenajării în adâncime(lăţime) şi nu de-a lungul malurilor;

2. Încadrarea extinderii urbanizării, care trebuie să se facă fie în continuitatea a ceea ce există, fie sub formă de cătune noi, integrate în peisaj.

3. Definirea spaţiilor din apropierea ţărmului în care densitatea urbanizării ar trebui să facă obiectul unei evaluări mult mai riguroase, cantitativă şi calitativă, pe măsură ce ne apropiem de coastă.

4. Prezervarea de orice formă de urbanizare a benzii de 100 m în zonele care încă mai sunt naturale, şi de-o manieră generală, evitarea aducerii unui prejudiciu liniei naturale a ţărmurilor.

5. Administrarea zonelor întrerupte de urbanizare, adică sectoare între două zone urbanizate unde peisajul trebuie să rămână agricol sau mai bine zis, lipsit de amenajări, pentru a menţine vizibilitatea relaţiei între uscat şi apă. Ele au adesea o vocaţie recreativă şi contribuie la trama verde a teritoriului.

6. Protejarea spaţiilor remarcabile sau caracteristice ale patrimoniului natural sau cultural al litoralului, şi odată ce acestea sunt identificate, să nu se prevadă decât amenajări uşoare şi

11

nepermenente, cu excepţia echipamentelor necesare exercitării activităţilor economice tradiţionale ale litoralului sau pentru primirea publicului.

7. Permiterea liberului acces la ţărm, stabilind cazuri de servituţi de trecere de-a lungul litoralului, de-a lungul proprietăţilor private sau servituţi transversale de acces la ţărm.

- Legea Apei 1992 - Planurile Directoare de Amenajare şi Gestiune a Apei (Schemas Directeurs d’Aménagement et de Gestion des Eaux SDAGE), au caracter de reglementare, fixează orientările fundamentale în ceea ce priveşte gestiunea resurselor de apă din cele şase mari bazine hidrografice: Adour-Garonne; Artois-Picardie; Loire-Bretagne; Rhin-Meuse; Rhone-Mediterana-Corsica; Seine-Normandie.

- Planurile de Amenajare şi Gestiune a Apelor (Schemas d’Aménagement et des Gestion des Eaux SAGE) fixează obiectivele de utilizare, de punere în valoare şi protecţie cantitativă şi calitativă a resurselor de apă de la suprafaţă şi subterane, a ecosistemelor acvatice precum şi prezervarea zonelor umede.

În ceea ce priveşte zona litorală, aceste documente ( SDAGE şi SAGE), trebuie să trateze probleme specifice: legătura între poluarea terestră şi marină, prezervarea zonelor umede litorale;

- Legea nr. 94-112 din 9 februarie 1994 care prevede diverse reglementări în materie de urbanism şi construcţii (Loi portant diverses dispositions en matière d'urbanisme et de construction).

- Legea nr. 95-115 din 4 februarie 1995 de Orientare pentru Amenajarea şi Dezvoltarea Teritoriului (d'Orientation pour l'aménagement et le développement du territoire). Această legea a introdus posibilitatea de a crea o Schemă interregională a litoralului şi instituie Directive Teritoriale de Amenajare, (Directives Territoriales d’Aménagement DTA). Însă, nici o schemă interregională a zonei litorale nu a fost aprobată. În ceea ce priveşte directivele teritoriale de amenajare pentru zona litorală, 4 au fost elaborate şi aprobate de către Stat: Alpes-Maritimes, estuarul Seinei, estuarul Loirei, Bouches-du-Rhone.

- Legea nr. 97-1051 din 18 noiembrie 1997 de orientare privind Pescuitul maritim şi acvacultură ( d'Orientation sur la pêche maritime et les cultures marines).

- Legea nr. 99-574 din 9 iulie 1999 cu privire la Orientarea Agricolă (Orientation agricole)

- Legea nr. 2000-1208 din 13 decembrie 2000 cu privire la Solidaritatea şi Reînnoirea Urbană (Solidarité et au renouvellement urbains), publicată în Jurnalul Oficial din 14 decembrie 2000. Aceasta lege creează Schema de Coerenţă Teritoriala SCOT (Schema de Coherence Territoriale) care are menirea să integreze toate politicile sectoriale.

- Legea nr. 2003-590 din 2 iulie 2003 cu privire la Urbanism şi Habitat (Urbanisme et Habitat).

- Crearea de către Franţa a unei Zone de Protecţie Ecologică în Marea Meditrerană, în 2003. Aplicând articolul 1 al legii din 15 aprilie 2003, cu privire la crearea unor zone de protecţie ecologice în largul coastelor, decretul nr. 2004-33 din 8 ianuarie 2004 a instituit o zonă de protecţie ecologică în Marea Mediterană şi a fixat provizoriu limitele, în aşteptarea concluziilor negocierilor cu Italia.

- Legea nr. 2005-157 din 23 februarie 2005 cu privire la Dezvoltarea Teritoriilor Rurale (Développement des territoires ruraux), a introdus Planul de Punere în Valoare a Mării (Schéma de Mise en Valeur de la Mer SMVM).

- Legea nr. 2006-436 din 14 aprilie 2006 cu privire la Parcurile Naţionale, Parcurile Naturale Marine, Parcurile Naturale Regionale. Legea din 1960 de creare a Parcurilor Naţionale nu ţineau cont de speciile marine şi litorale. Un nou tip de zonă de protecţie a fost creată respectiv Parcul Natural Marin, care este un spaţiu de gestiune integrată a zonei marine, o gestiune împărţită a spaţiilor şi

12

resurselor din punct de vedere al dezvoltării durabile; ex:Parcul Natural Marin Iroise, la vest de Bretagne. O Agenţie Naţională a Ariilor Marine Protejate a fost creată.

- Domeniul Public Maritim - în Franţa, solul începând cu zona de baleiere a mareelor (inclusiv porţiunea litoralului acoperită temporar de flux şi porţiunea de litoral descoperită în timpul refluxului), precum şi fundul şi subsolul mării sunt supuse unui regim juridic derogând proprietăţii publice, cel al Domeniului Public Maritim care este: „inalienabil, imprescriptibil, şi nu poate fi cedat”. Gestiunea Domeniului Public Maritim este asigurată de către Stat.

- În curs de realizare este Directiva Strategică Naţională pentru Mare şi zona Litorală; va fi elaborată de către Stat până la 1 ianuarie 2010, va fi revizuită o data la 6 ani; va fi avizată de Guvern şi aprobată de Parlament; va constitui cadrul de referinţă naţional pentru gestiunea activităţilor, protecţia mediului marin şi litoral, valorificarea resurselor. Orientările sunt cu privire la:

- protecţia, conservarea mediului marin şi litoral şi a peisajelor; - observarea mării şi a litoralului; - conservarea, exploatarea resurselor biologice, minerale, energetice a mării şi a zonelor costiere; - gestiunea riscurilor naturale şi tehnologice, prevenirea poluării; - modul de ocupare a spaţiilor maritime şi litorale; - cercetarea ştiinţifică şi tehnică pe mare şi în zona litorală; - evaluarea.

Acorduri cu statele vecine - Crearea de către Franţa a unei Zone de Protecţie Ecologică în Marea Meditrerană, în 2003. Aplicând articolul 1 al legii din 15 aprilie 2003, cu privire la crearea unor zone de protecţie ecologice în largul coastelor, decretul nr. 2004-33 din 8 ianuarie 2004 a instituit o zonă de protecţie ecologică în Marea Mediterană şi a fixat provizoriu limitele, în aşteptarea concluziilor negocierilor cu Italia.

- Acordul Ramoge, semnat în 1976 privind prevenirea şi lupta împotriva poluării mediului marin. Scopul: zonele maritime ale Regiunii Provence-Alpes-Cote d’Azur, ale Principatului Monaco, Regiunii Ligurice constituie o zonă pilot de conservare a mediului marin.

- Convenţia privind protecţia mediului marin din Atlanticul de Nord-Est sau Convenţia Ospar, adoptată la Paris la 22 septembrie 1992 şi intrată în vigoare la 25 martie 1998. Pune accentul pe conservarea mediului marin în spiritul dezvoltării durabile.

- Convenţia privind protecţia şi dezvoltarea mediului marin în regiunea Mării Caraibe numită şi Convenţia de la Carthagene intrată în vigoare la data de 11 octombrie 1986.

- Convenţia privind protejarea Mării Mediterane împotriva poluării adoptată în 1986, a fost revizuită în 1995. A devenit atunci Convenţia cu privire la protejarea mediului marin şi a zonei litorale a Mării Mediterane numită şi Convenţia de la Barcelona. Protocolul cu privire la ariile special protejate în Marea Mediterana a fost adoptat la Barcelona în 1995. Franţa are mai mult de 120 de arii special protejate. Prezentarea sintetică a principalelor dispoziţii ale Legii nr. 86-2 din 3 ianuarie 1986 cu privire la amenajarea, protecţia şi punerea în valoare a litoralului

Articolul legii litoral şi articolul

corespondent

Dispoziţii rezumate

Art. L. 321-1 din Codul Mediului (art.1 al legii litoral)

- Enunţarea principiilor de amenajare şi protecţie necesare litoralului, implicând coordonarea acţiunilor statului şi a colectivităţilor locale.

13

Art. L. 321-2 din Codul Mediului (art.2 al legii litoral)

- Definirea comunelor litorale Sunt considerate comune litorale cele care sunt: - riverane mărilor şi oceanelor, mlaştinilor sărate, corpurilor de apă interioare cu o suprafaţă mai mare de 1000 ha; - riverane estuarelor şi deltelor când acestea sunt situate în aval de limita de sărare a apei, şi participă la viaţa economică şi echilibru ecologic al zonei litorale. Lista acestor comune este stabilită prin decret.

Art. L. 146-1 din Codul Urbanismului (art.3 al legii litoral)

- Definirea câmpului de aplicare a dispoziţiilor legii litoral şi rolul Directivelor Teritoriale de Amenajare pentru a le preciza. - Această lege se aplică în comunele litorale, în comunele care participă la echilibrul economic şi ecologic al zonei litorale (lista acestor localităţi este stabilită prin decret în Consiliul de Stat, la propunerea consiliilor regionale, după consultarea Conservatorului Spaţiului Litoral şi a Malurilor Lacustre). - Directivele Teritoriale de Amenajare (DTA) sunt stabilite prin decret în Consiliul de Stat, după înştiinţarea sau la propunerea consiliilor regionale interesate, şi după înştiinţarea departamentelor sau grupurilor de comune în cauză. - DTA se aplică pentru orice persoană publică sau privată pentru executarea oricărei lucrări de construcţii, plantare, defrişare, instalare de diverse lucrări, parcelări, camping şi staţionarea caravanelor, închideri, deschideri de cariere, cercetarea şi exploatarea mineralelor, instalaţii clasate pentru protecţia mediului.

Art. L. 146-2 din Codul Urbanismului (art.3 al legii litoral)

- Definirea capacităţii de primire a spaţiilor urbanizate sau pe cale de a fi urbanizate. - Obligaţia de a prevede zone întrerupte de urbanizare (adică sectoare între două zone urbanizate unde peisajul trebuie să rămână agricol sau mai bine zis, lipsit de amenajări), în Planurile Locale de Urbanism sau în Schema de Coerenţă Teritorială (SCOT).

1 paragraf al art. L. 146-4 din Codul Urbanismului

Pe întreg teritoriul comunelor litorale: - Principii de extindere a urbanizării în continuitate cu construcţiile existente sau sub forma de cătune noi, integrate în mediu. - Derogări posibile pentru instalaţiile agricole sau forestiere incompatibile cu vecinătăţile zonei de locuit.


În spaţiile din apropierea malurilor: - Principiul extinderii limitate a urbanizării, justificat şi motivat în Planurile Locale de Urbanism în funcţie de necesităţile locale. - Derogare în prezenţa Schemei de Coerenţă Teritorială, a Planului de Amenajare Regional, a Planului de Punere în Valoare a Mării. - În absenţa acestor documente, derogări posibile cu acordul prefectului de departament.


În zona benzii de 100 m: - Principiul interzicerii oricărei construcţii în afara spaţiilor deja urbanizate. - Derogări pentru instalaţiile necesare serviciilor publice sau a activităţilor necesitând localizarea în imediata apropiere a apei, realizarea lor fiind supusă unei anchete publice. - Planul Local de Urbanism poate mări banda la mai mult de 100 m, când motivele legate de sensibilitatea mediului sau datorită eroziunii costiere sunt justificate.


- Aplicarea dispoziţiilor din paragraful 2 şi 3 m şi în cazul malurilor estuarelor celor mai importante, a cărei listă este stabilită prin decret în Consiliul de Stat.

Art. L. 146-5 din Codul Urbanismului (art. 3 al legii litoral)

- Obligaţia de a prevede zone în cadrul Planului Local de Urbanism pentru crearea terenurilor de camping sau de staţionare a caravanelor. - Aceste dotări trebuie să respecte principiul extinderii limitate a urbanizării şi nu pot fi situate în banda de 100 m.

14


În spaţiile remarcabile: - Principiul conservării acestor spaţii prin documentele de urbanism. - Derogări pentru amenajările uşoare necesare gestiunii şi punerii lor în valoare. Un decret stabileşte lista spaţiilor protejate, conţinând mai ales, în funcţie de interesul ecologic pe care-l prezintă, dunele şi landele costiere, plajele şi lagunele, pădurile şi zonele împădurite costiere, insulele nelocuite, părţile naturale ale estuarelor, riasurile, mlaştinile, zonele umede, zonele temporar inundate, precum şi zonele de odihnă, de construire a cuiburilor avifaunei desemnate de Directiva Europeană nr. 79-409 din 2 aprilie 1979 privind Conservarea păsărilor sălbatice, şi în Departamentele de peste mări, recifele de corali, lagunele şi mangrovele.

Art.L.146-6-1 din Codul Urbanismului (art. 3 al legii litoral)

Pe o plajă sau în spaţiile naturale apropiate: - Posibilitatea de a stabili un Plan de Amenajare pentru diminuarea impactului asupra mediului, legat de prezenţa echipamentelor realizate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi.


Dispoziţii privind construirea drumurilor noi: - Interdicţia de construire a unui drum de tranzit la mai puţin de 2 km de maluri (ţărm); această dispoziţie nu se aplică pe malurilor apelor interioare cu o suprafaţă >1000 ha. - Interdicţia de drumuri noi în zona plajei, a dunelor sau de-a lungul malurilor. - Posibilitatea de a construi un drum în zona benzii de 100 m dacă este necesară serviciului public sau unei activităţi economice necesitând localizarea în imediata apropiere a apei.


Derogări generale ale restricţiilor de urbanism: - Instalaţii privind securitatea maritimă, aeriană, civilă, apărarea, serviciile publice portuare. - În caz excepţional, staţiile de epurare cu vărsare în mare.

Art. R. 160-8 din Codul Urbanismului

Servituţi de trecere în zona litoralului: - Servitutea de traversare pentru pietoni are o bandă de 3 m lăţime, măsurată de la limita Domeniului Public Maritim.

Zone de protecţie a peisajului şi a naturii

Tipul zonei Documente de referinţă

Obiective Efecte juridice sau observaţii

SPAŢII PROTEJATE PRIM MĂSURI JURIDICE PRECISE

Situri clasate

> 2500 situri clasate

Legea din 2 mai 1930

Decretul 13/06/69

Decretul 15/12/88

Protejarea şi conservarea spaţiului natural sau construit; - interdicţia de realizare a lucrărilor grele;

- interdicţia oricăror lucrări susceptibile a modifica starea siturilor, fără autorizaţie de la ministru sau de la prefect pentru lucrările care nu sunt supuse obţinerii permisului de construire (după obţinerea avizului de la Arhitectul Construcţiilor în Franţa sau a Comisiei Siturilor - interzicerea

15

campingurilor, crearea satelor de vacanţă, afişaj sau publicitate fără autorizaţie de la prefectură

Situri înscrise

> 47000 situri înscrise

Legea 2/05/30

Decretul 13/06/69

Conservarea mediilor şi a peisajelor în starea lor actuală - conservarea satelor şi a clădirilor vechi; - rol de alertă pe lângă instituţiile publice;

- Modificarea aspectului siturilor şi orice tip de lucrare trebuie să fie declarată cu 4 luni înainte la Arhitectul Clădirilor în Franţa pentru obţinerea avizului; - interzicerea campingurilor, crearea satelor de vacanţă, afişaj sau publicitate fără autorizaţie de la prefectură

Rezervaţie Naturală

Codul Rural_ Art. L 242.1 - 242.27,

R 242.1 - 242.49

Circulara 19/2/86 şi

2/11/87

- Prezervarea părţilor din teritoriul uneia sau mai multor comune a căror faună, floră, resurse minerale prezintă o importanţă particulară;

- Orice formă de înstrăinare a imobilelor situate în rezervaţie trebuie să fie declarată; - Modificarea stării sau aspectului teritoriilor sunt supuse autorizării administrative; - Interzicerea publicităţii;

- Nici o prescripţie nu este posibilă privind modificarea stării sitului;

Parc Naţional

Codul Rural_ Art. L 241.1s,

R 241.1s

- Conservarea faunei, florei, a mediului natural prezentând un „interes special”;

- Decretul de creare a parcului naţional poate: - să interzică pescuitul şi vânătoarea, activităţile comerciale şi industriale, orice lucrare, extracţia materialelor, circulaţia publicului; - să reglementeze activităţile agricole şi pastorale; - Parcul Naţional Port-Cros creat în 1963 este singurul Parc Naţional Insular şi Marin

Parc Natural Regional

Codul Rural_ Art. R 244.1s

- Prezervarea unui teritoriu cu echilibru fragil, a patrimoniului natural şi cultural

- Carta privind orientările de protecţie şi de punere în valoare cu zonificarea;

16

valoros şi pus în pericol, făcând obiectul unui proiect de dezvoltare bazat pe valorificarea acestui patrimoniu;

- documentele de urbanism trebuie să fie compatibile cu această cartă. - la 1 ianuarie 2005 în Franaţa existau 44 Parcuri Naturale Regionale din care PNR de Briere, Armonique, Landes de Gascogne, Camarque, Narbonnaise pe litoral sau în preajma acestuia.

Prevenirea dispariţiei biotopurilor

Codul Rural_ Art. R 211.12 – 211.14

- Prezervarea biotopurilor precum dunele, landele, pajiştile, mlaştinile necesare supravieţuirii speciilor protejate şi protejarea mediului de activităţile aducând un prejudiciu echilibrului ecologic;

- Pot fi interzise acţiunile aducând un prejudiciu echilibrului ecologic ca de ex: defrişarea pământului şi acoperirea cu cenuşă provenită din arderea ierburilor şi a rădăcinilor defrişate, arderea, distrugerea taluzurilor şi a mărăcinilor, împrăştierea de produse anti-parazitare etc

Zonă de Protecţie Specială

Directiva Păsari 25/04/79

Directiva Habitat

21/05/92

- Situri necesitând măsuri particulare de gestiune pentru conservarea populaţiei de păsări remarcabile şi prezervarea habitatului lor;

- Constituită pe zonele importante pentru conservarea păsărilor;

ZONE BENEFICIIND DE O PROTECŢIE FUNCIARĂ Zonă de preempţiune

Codul urbanismului_ Art. L 142.1 – 142.3

R 142.1 – 142.18

- Permiterea cumpărării zonelor (de către departamente sau Conservatorul Litoral) cu ocazia tranzacţiilor, cu scopul de a le proteja;

- Interdicţia oricărei publicităţi imobiliare; - Deschiderea spaţiilor destinate publicului;

Achiziţia de către Conservatorul Litoral

Codul rural_ Art. L 143.1 – 143.14

R 243.1 – 243.28

- politica funciară de ocrotire a spaţiului litoral, de respectare a siturilor naturale şi a echilibrului ecologic;

- Gestiune încredinţată prin convenţii colectivităţilor locale, instituţiilor publice, fundaţiilor, asociaţiilor agreate, exploatatorilor agricoli;

INVENTARIEREA ZONELOR DE PROTEJAT

Zonă naturală de

Art. 23 din legea peisajului 8/01/93

- Tipul I: interes biologic remarcabil; - Tipul II: mari

- Nici o formă de protecţie reglementată; - în acelaşi timp,

17

interes ecologic, faunistic şi floristic

Circulara Nr. 91.71 din 14/05/91

ansambluri naturale şi puţin modificate care oferă potenţial biologic important

planurile de ocupare a solului trebuie să ţină cont de ele în funcţie de jurisprudenţă; - Circulara din 10/10/89 recomandă a se ţine seama de zonele naturale de interes ecologic, faunistic şi floristic de tipul I, pentru definirea spaţiilor remarcabile, în sensul art. L 146.6.

Zonă de Importanţă Comunitară pentru

Păsări

Directiva Păsări din 25/04/79

- Prezervarea cuiburilor şi a zonelor de odihnă a păsărilor

- Delimitarea zonelor este comunicată Uniunii Europene;

Sit de Interes

Comunitar

Directiva Habitat din 21/05/92

Directiva 5/05/95

- Siturile susceptibile de a fi recunoscute de importanţă comunitară şi desemnate ulterior de Franţa ca zonă de conservare specială şi numite astfel, fac parte din reţeaua europeană NATURA 2000

Convenţia Ramsar Convenţia 2/02/71

- Desemnarea unei zone umede de importanţă internaţională pentru a permite realizarea unei reţele mondiale.

Gestiunea/gospodărirea integrată a zonei costiere Dorinţa de a avea modalităţi de intervenţie şi obiective asupra unor mari secţiuni costiere s-a manifestat încă din anii 1960. Misiunile Interministeriale, sub responsabilitatea Statului la vremea respectivă, se înscriau într-o strategie de dezvoltare şi încadrare a echipării turistice a litoralului. Misiunea RACINE (Misiunea Interministerială de Amenajare a Litoralului Lanquedoc-Roussillon) lansată în 1963, precum şi MIACA (Misiunea Interministerială de Amenajare a Coastei Aquitainei), lansată în 1967, aveau o finalitate operaţională şi au contribuit în mare parte la imaginea actuală a acestor regiuni costiere.

Se estimează că aproape 700 de experimente de gestionare integrată a zonei litorale în mai mult de 140 de state, au fost iniţiate în lume începând de la jumătatea anului 1960, 10 în Franţa şi 150 în Europa. O revizuire a experienţelor de gestionare integrată a zonei costiere din ultimii 30 de ani, a permis evidenţierea numeroaselor puncte comune, şi pe această bază, să identifice blocajele şi să stabilească linii directoare precum: asigurarea participării părţilor interesate; dezvoltarea planurilor de acţiune integrată care cuprind evaluări şi instrumente de dezvoltare, indiferent de scară; încercarea de a conecta mai bine teritoriile terestre şi marine din apropierea zonelor de coastă.

Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului European din 30 mai 2002 cerea ca fiecare stat să-şi stabilească strategia naţională în următorii 5 ani. În acest cadru european, Franţa a început să elaboreze strategia naţională. Punerea în aplicare a gestionării integrate a zonei litorale a fost preluata de către Comitetul Interministerial de Amenajare şi Dezvoltare a Teritoriului (Conseil Interministériel de l’Aménagement et Developpement du Territoire CIADT).

Fundamentele strategice franceze sunt expuse, plecând de la 5 studii de caz de pe coasta Atlantică, într-un document emis de către Comisia de Mediu a Litoralului _Commission Environnement Littoral

18

(2002): „O abordare integrată a GIZC3., iniţiative locale – strategia naţională” ( Pour une approche integree de la GIZC, initiatives locales – strategie nationale).

La 29 aprilie 2003, Comitetul Interministerial al Mării a declanşat punerea în aplicare a recomandării europene. În acelaşi timp, ICZM se înscrie în Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă, adoptată în noiembrie 2003 de către Guvern. Raportul care a fost adresat Comisiei Europene, pe data de 2 mai 2006 face bilanţul strategiei franceze şi îndeplineşte termenul limită stabilit de către recomandarea europeană. În acest context, în 2005 o cerere de proiecte naţionale de gestiune integrată a zonelor litorale a fost lansată de către Stat către actorii litorali.

Obiectivul a fost examinarea realităţii şi tot ceea ce comportă acest proces.

În urma deciziilor Comitetului Interministerial de Amenajare şi Dezvoltare a Teritoriului din 14 septembrie 2004, Delegaţia de Amenajare a Teritoriului şi Activitate Regională (DATAR_ Délégation à l’Aménagement du Territoire et à l’Action Régionale) şi Secretariatul General al Mării au lansat la începutul anului 2005, un apel pentru proiecte naţionale: „Pentru o dezvoltare echilibrată a zonelor costiere printr-un management integrat al zonei costiere” (Pour un developpement equilibré des territoires littoraux par une GIZC). Din 49 de proiecte primite de la actorii din zonele de coasta, 25 au fost selecţionate de un juriu, după consultarea mai multor experţi, şi 2 au primit suport tehnic de finanţare ( 60.000 eur), pentru o perioadă de 18 luni de experimentare. Analiza dosarelor primite şi a criteriilor de selecţie permite articularea concretă a unei Gestiuni Integrate a Zonei Costiere.

Asociaţiile de comune sunt în mod clar dominante, pentru că mai mult de jumătate dintre proiecte sunt depuse de către grupuri de comune. Acest rezultat este esenţial căci reflectă puternica mobilizare a colectivităţilor locale şi de aici, concretizarea unei gestiuni integrate a zonei litorale.

Scara teritoriilor implicate a fost un criteriu de selecţie important. Toate proiectele care s-au desfăşurat doar pe suprafaţa unei singure comune au fost respinse sau regrupate. Cea mai mare parte a teritoriilor din proiectele propuse şi acceptate, se întindeau pe 2 – 40 comune.

Obiectivul principal al proiectelor – conservarea naturii, este prezent în cea mai mare parte a dosarelor (85%). Acest lucru pare logic, având în vedere că protecţia spaţiilor şi a resurselor naturale este unul din cei trei piloni al conceptului dezvoltării durabile şi prin urmare al GIZC. În ceea ce priveşte zona litorală unde resursele şi spaţiile naturale sunt râvnite de dezvoltarea economică (turistică, rezidenţială, industrială), conservarea lor constituie un motiv în plus.

Lipsa de preocupare faţă de problemele legate de echitatea sociala arată unul din principalele puncte slabe în aplicarea principiului dezvoltării durabile, în general, şi în special a ICZM.

Indicatorii cu privire la agricultură şi transporturi au reprezentat un criteriu de selecţie.

Una din dimensiunile esenţiale ale gestiunii integrate a zonei litorale este integrarea în politicile existente, în special în politicile publice de amenajare a teritoriului, urbanism şi mediu. O proastă integrare a politicilor publice existente ar putea fi un obstacol major în aplicarea unei gestiuni integrate a zonei litorale, şi o pierdere de timp şi energie pentru toţi actorii implicaţi.

Printre politicile publice, cel mai menţionat în dosare, se remarcă a fi Schema de Coerenţă Teritorială (Schema de Coherence Territoriale SCOT). SCOT este creată de legea nr. 2000-1208 din 13 decembrie 2000 cu privire la Solidaritatea şi Reînnoirea Urbană. SCOT apărea din două motive: în primul rând pentru că majoritatea colectivităţilor locale erau într-o fază activă de elaborare a unei Scheme de Coerenţă Teritorială, a cărei punere în practică viza în mod special, oraşele şi zona litorală, costieră. Pe

1. GIZC_ Gestiunea integrată a zonei costiere

19

de alta parte, SCOT este instrumentul perfect pentru a exprima într-o logică teritorială, marile orientări de amenajare stabilite de către colectivitatea locală.

Apoi se adaugă, politicile publice de conservare a mediului natural date de Stat (rezervaţie naturală, parc marin), de Europa (Natura 2000) sau de către regiuni ( Parc Natural Regional).

Politicile publice ating şi domeniul apelor precum Planul de Amenajare şi Gestionare a Apelor (Schema d’aménagement et de Gestion des Eaux), întrucât activităţile de acvacultură şi nautice necesită o buna calitate a apelor costiere.

Se mai adaugă: Planul de Punere în Valoare a Mării (_Schéma de Mise en Valeur de la Mer SMVM); Directivele Teritoriale de Amenajare (Directives Territoriales d’Aménagement DTA); Planul de Amenajare Regional; Operaţiunile Marilor Situri (Operation Grand Site OGS).

Departamentele pot deveni actori esenţiali în ceea ce priveşte conservarea spaţiului litoral. Ele dispun de mijloace juridice (dreptul de preempţiune) şi financiare (Taxa Departamentală pentru Spaţiile Naturale Sensibile care se aplică pentru orice construcţie realizată într-un perimetru sensibil, şi care constă între 0 - 2% din valoarea construcţiei). Indicatori privind punerea în aplicare a Gestiunii Integrate a Zonei Costiere în Franţa

Faza Acţiune Descriere Naţional

Regional Local

2000 2006 2000 2006 2000 2006 1 Deciziile privind planificarea şi

gestiunea depind de reglementările generale

Da Da Nu Nu Da Da

2 Actorii sectoriali se întrunesc dacă este necesar pentru a discuta despre problemele litorale şi marine specifice

Da Da Da Da Da Da

3 Planurile de Dezvoltare cuprind zona costieră fără să o trateze ca o entitate separată şi distinctă

Da Da Da Da Da Da

4 Anumite aspecte ale zonei costiere, cuprinzând şi zonele marine sunt supravegheate cu regularitate

Nu Da Nu Nu Nu Nu

Planificare şi

gestiune în curs de aplicare în zona costieră

5 Planificarea în zona de coastă ţine cont de protecţia reglementară a zonelor naturale

Da Da Nu Nu Da Da

6 Documente existente sunt în curs de adaptare sau de combinare pentru a trata problemele de planificare şi gestiune

Da Da Nu Nu Da Da

7 Finanţări adaptate sunt de obicei disponibile pentru a întreprinde acţiuni pe litoral

Da Da Da Da Da Da

Există un

cadru pentru punerea în aplicare a

GIZC

8 Un inventar al litoralului a fost realizat şi identificat cu privire la cine ce face, unde dar mai ales cum

Nu Da Nu Nu Nu Nu

9 Există un mecanism formal care reuneşte cu regularitate actorii pentru a discuta pe tema maritimă şi litorală

Nu Da Nu Nu Nu Da

10 Acţiunile privind litoralul înglobează elemente ale GIZC

Da Da Da Da Da Da

20

11 O strategie de dezvoltare durabilă

cuprinzând referinţe specifice despre mare şi litoral

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

12 Orientări au fost definite de către administraţiile naţionale, regionale şi locale în atenţia autorităţilor de planificare privind folosirea corespunzătoare a zonei costiere

Da Da Nu Nu Da Da

13 Toate părţile implicate în procesul de decizie al GIZC au fost identificaţi şi asociaţi.

Nu Da Nu Da Nu Da

14 Un raport privind starea litoralului a fost realizat şi ar trebui reactualizat o dată la 5 sau 10 ani

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

15 Există un plan reglementar adaptat gestiunii integrate a zonei costiere

Nu Nu Nu Nu Da Da

16 Evaluarea de mediu este utilizată în mod obişnuit pentru pregătirea politicilor, strategiilor şi planurile pentru zona costieră

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

17 O strategie neregulamentară de gestiune a zonei costiere a fost definită iar un plan de acţiune este în lucru

Nu Da Nu Nu Nu Nu

18 Există o comunicare între responsabilii zonei litorale la toate nivelele de guvernare

Da Da Nu Nu Da Da

19 La fiecare nivel administrativ, cel puţin un membru al personalului are ca responsabilitate unică GIZC

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

20 Planurile de dezvoltare reglementare acoperă interfaţa uscat - apă

Nu Nu Nu Nu Da Da

21 Planificarea spaţiala privind marea este obligatorie prin lege

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

22 Un anumit număr de parteneriate între actori, dispunând de personal şi de finanţări potrivite au fost aplicate

Nu Nu Nu Nu Da Da

23 Instanţele de gestiune parteneriale privind litoralul şi estuarele sunt consultate în mod obişnuit asupra problemelor relative ale litoralului

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

Majoritatea aspectelor

pregătitoare GIZC pentru planificarea şi gestionarea

litoralului sunt

importanţi si funcţionează suficient de

bine

24 Un mecanism adecvat este pentru a permite colectivităţilor locale de a juca un rol în deciziile GIZC

Nu Da Nu Nu Nu Da

25 Procesul GIZC beneficiază de un sprijin politic puternic, constant şi eficace

Nu Nu Nu Da Nu Da

26 Există o cooperare de rutină de-a lungul frontierelor costiere şi marine

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

27 O serie completă de indicatori costieri şi marini este utilizată pentru evaluarea dezvoltării durabile

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

Un proces adaptabil si integrator este pus în

aplicare tuturor

nivelelor de guvernare şi

permite o utilizare

durabilă a litoralului

28 Angajamente financiare pe termen lung sunt luate pentru punerea în aplicare a GIZC

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

21

29 Utilizatorii au acces la informaţia

necesară pentru a lua la timp decizii coerente şi fondate

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

30 Mecanisme pentru urmărirea şi evaluarea progreselor privind punerea în aplicare a GIZC sunt integrate guvernării

Nu Nu Nu Nu Nu Nu

Directiva Teritorială de Amenajare Gurile Ronului (La Directive Territoriale d'Aménagement les Bouches-du-Rhône ) A fost aprobată prin Decret la 10 mai 2007 (decretul nr. 2007 – 779 publicat în Jurnalul Oficial la data de 11 mai 2007).

Directiva Teritorială de Amenajare (DTA) Gurile Ronului stabileşte orientările fundamentale ale Statului în materie de amenajare a teritoriului şi de echilibru între perspectivele de dezvoltare, de protecţie şi de punere în valoare a teritoriilor. Precizează anumite modalităţi de aplicare a Legii Litoral.

Planurile locale de urbanism (plans locaux d'urbanisme) şi schemele de coerenţă teritorială (schémas de cohérence territoriale) trebuie să fie compatibile cu Directiva Teritorială de Amenajare.

Etapele elaborării 1990 – 1995_ Într-un context de reînnoire a planificării teritoriale, Aria Metropolitană Marseille se afla în centrul unui ansamblu de reflecţii, acţiuni şi demersuri (clubul A.M.M.- Ariei Metropolitane Marseille; misiunile de cercetare DATAR; Cartea albă a A.M.M.; exerciţiul de Planificare Teritorială Strategică).

1995 – 4 februarie_ Legea de Orientare pentru Amenajarea şi Dezvoltarea Teritoriului crează Directivele Teritoriale de Amenajare.

_ martie_ Prezentarea Atlasului Ariei Metropolitane Marseille, Comitetului Director al Administraţiei Centrale şi înscrierea Ariei Metropolitane Marseille în cele 5 (apoi 7) situri experimentale pentru o DTA (Alpes-Maritimes, Bazinul minier Lorrains N, Estuarul Seinei, Estuarul Loirei, Aria Metropolitană Lyonne, Alpes de N, Gurile Rhônului).

1996_23 iulie_ Scrisoare de însărcinare adresată prefectului din regiune;

1998_29 iunie_ Primul mandat de elaborare în perimetrul Ariei Metropolitane Marseille.

1999_21 iulie_ Mandat pe întreg teritoriul Bouches-du-Rhône.

2000_decembrie_ Stabilirea echipei proiectului şi a comitetului de conducere pentru DTA Bouches-du-Rhône.

Iunie 2001- iunie 2004_ În fiecare etapă de lucru, întâlniri cu persoanele publice asociate şi cu partenerii societăţii civile (diagnostic, obiective, orientări, modalităţi de aplicare a legii litoral, politici însoţitoare).

Primăvară – vară 2002_ Întâlnire cu toate comunele şi EPCI (Instituţiile Publice de Cooperare Intercomunală) litorale , pe arondismente (circumscripţie administrativă) şi apoi pe comune.

2004_4 august_ Lansarea Consultării cu Persoanele Publice Asociate şi cu Comunele Litorale (timp de răspuns 3 luni).

2005_11 martie_ Reuniune organizată de prefect cu participarea Persoanelor Publice Asociate şi a Comunelor Litorale

22

_18 mai_ Consultare publică

_8 iunie_Consultarea CRADT (Comisiei Regionale de Amenajarea şi Dezvoltarea Teritoriului).

13 iulie_Sfârşitul anchetei publice

2 decembrie_Aviz favorabil al Comisiei de Anchetă

Decembrie 2005 – iulie 2006_Finalizarea documentului cu pre-raportor numit de către Consiliul de Stat, Direcţiile de Administraţie Centrală, de la Ministerele de Echipare, Ecologie, Agricultură, Interne şi serviciile locale DDAF (Direcţia Departamentală de Agricultură şi Silvicultură), DIREN (Direcţia Regională de Mediu), DDE (Direcţia Departamentală de Echipare). 2006_27 septembrie_ Prezentarea DTA în reuniunea inter-servicii (nivel central) şi Comisiei Permanente CNADT (Consiliului Naţional pentru Amenajarea şi Dezvoltarea Teritoriului). 2007_ 8 martie_Prezentarea Proiectului în Consiliul de Stat _ 10 mai_ Decret pentru aprobarea DTA (publicarea decretului nr. 2007-779 în Jurnalul Oficial din 11 mai 2007). Echipa proiectului Organizaţii Direcţia Departamentală de Echipare

Direcţia Departamentală de Agricultură şi Silvicultură Direcţia Regională de Mediu Serviciul General de Afaceri Regionale Ministerul Lucrărilor Publice, Locuinţei şi Transporturilor. Direcţia Generală de Urbanism, Locuinţe şi Construcţii Ministerul de Ecologie – Direcţia de Studii Economice şi Evaluarea Mediului Delegaţia de Amenajarea Teritoriului şi de Amenajare Regională

Comitetul de Conducere – Organizaţii şi Servicii

Prefectura Bouches du Rhône – Secretariatul General

Prefectura Bouches du Rhône – Direcţia Colectivităţi Locale şi Cadrul de viaţă

Sub Prefectura din sectorul Aix en Provence

Sub Prefectura din sectorul Arles

Sub Prefectura din sectorul Istres

Ministerul Echipamentelor, Locuinţei şi Transporturilor

Armată, Regiunea Terestră Sud – Est

Aviaţia Civilă

Direcţia Departamentală de Agricultură şi Silvicultură

Direcţia Departamentală Afaceri Maritime

Direcţia Departamentală de Echipare

Direcţia Departamentală a Muncii, Ocuparea Forţei de Muncă şi Formare Profesională

Direcţia Regională de Mediu

Direcţia Regională a Afacerilor Culturale

Direcţia Regională de Echipare

23

Direcţia Regională de Industrie şi Cercetarea Mediului

Delegaţia Regională de Cercetare şi Tehnologie

Delegaţia Regională a Turismului

Instituţia Publică Euroméditerranée

Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice

Portul Autonom Marseille

Rectoratul Academic

Reţeaua Căilor Ferate din Franţa

Serviciul Departamental de Arhitectură şi Patrimoniu

Serviciul General al Afacerilor Regionale

Societatea Naţională a Căilor Ferate

Serviciul Special al Bazei Aeriene

Persoane Publice Asociate

Regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur

Departamentul Bouches du Rhône

Comunitatea Urbană Marseille – Provence – Métropole

Comunitatea Aglomeraţiei Aix en Provence

Comunitatea Aglomeraţiei Berre – Salon – Durance (Agglopôle Provence)

Comunitatea Aglomeraţiei Garlaban – Huveaune – Ste Baume

Comunitatea Aglomeraţiei Ouest étang de Berre

Comunitatea Comunelor Collines Durance (până la dizolvarea ei)

Comunitatea Comunelor Lou Paîs de l’Estello

Comunitatea Comunelor Rhône – Alpilles – Durance

Comunitatea Comunelor Vallée des Baux

Oraşul Aix en Provence

Oraşul Arles

Oraşul Istres

Oraşul Marseille

Oraşul Aubagne

Oraşul La Ciotat

Oraşul Marignane

Oraşul Martigues

Oraşul Miramas

Oraşul Salon de Provence

Oraşul Vitrolles

Districtul Pays Salonais (până la dizolvarea lui)

24

Multipolul l’étang de Berre (până la dizolvarea lui)

Sindicatul Noii Aglomerări NE étang de Berre

Sindicatul Intercomunal de Studii şi Amenajări Silvo-Pastorale Alpilles

Sindicatul Mixt Intercomunal de Transporturi din E étang de Berre

Sindicatul Intercomunal de Transporturi Urrbane din Bazinul Minier Provence

Sindicatul Intercomunal de Transporturi CA

Comunitatea Aglomeraţiei Arles Crau Camargue Montagnette

Partenerii Consultaţi din partea Societăţii Civile

Agenţia de Apă

Agenţia de Urbanism a Aglomeraţiei Marseille

Agenţia de Urbanism a regiunii Aix en Provence

Asociaţia Fare Sud

Asociaţia Pădurilor Mediteraneene

Asociaţia Etang Marin

Asociaţia Regională de Mediu şi Cetăţenie

Asociaţia Regională HLM

Asociaţii reunite pentru Dezvoltarea Durabilă a regiunii Arles

Centrul Regional al Proprietăţii Forestiere

Camera de Agricultură

Camera de Comerţ şi Industrie Marseille-Provence

Camera de Comerţ şi Industrie a regiunii Arles

Camera de Muncă

Comitetul pentru Apărarea Siturilor Naturale

Consiliul Economic şi Social Regional

Delegaţia Regională a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni

Federaţia Departamentală de Construcţii

Federaţia Regională de Lucrării Publice

Grupul de Interes Public Calanques

Grupul de Interes Public al Parcului Natural Regional Camargue

Grupul de Interes Public pentru Reabilitarea Etang de Berre

Grupul Regional de Animaţie, Iniţiativă, Natură şi Mediu Mişcarea Naţională de Luptă pentru Apărarea Mediului

Ordinul Arhitecţilor

Amenajarea şi Dezvoltarea Spaţiului Rural

Societatea Urbaniştilor

Sindicatul mixt al masivului Alpilles

25

Sindicatul mixt al masivului Sainte Victoire-Concors

Uniunea Regională şi Uniunea Departamentală pentru Conservarea Vieţii, a Naturii şi a Mediului

Metodologia de elaborare: Introducere _ DTA Gurile Ronului face parte din primele şapte directive iniţiate în Franţa de la crearea acestui instrument de urbanism, creat de Legea de Orientare privind Amenajarea şi Dezvoltarea Teritoriului nr. 99-115 din 4 februarie 1995, modificată prin Legea nr. 99-533 din 25 iunie 1999 şi de către Legea privind Solidaritatea şi Reînoirea urbană nr. 2000-1208 din 13 decembrie 2000. Conform articolului L111-1-1 din Codul Urbanismului, DTA elaborată la iniţiativa şi sub responsabilitatea Statului fixează:

- orientările fundamentale ale Statului în materie de amenajare a teritoriului şi echilibru între perspectivele de dezvoltare, protecţie şi punere în valoare a teritoriilor;

- principalele obiective ale Statului cu privire la localizarea marilor infrastructuri de transport şi a marilor echipamente, şi în materie de protejarea spaţiilor naturale, a siturilor şi a peisajelor.

- poate printre altele preciza, modalităţi de aplicare a Legii Litoral, adaptate particularităţilor geografice locale;

Istoricul elaborării Directivelor Teritoriale de Amenajare_Odată cu scrisoarea din 29 iunie 1998 prin care Ministrul Echipării, Mediului şi Amenajării Teritoriului şi Secretarul de Stat privind locuirea l-au împuternicit pe prefectul din regiunea Gurilor Ronului, cerând elaborarea unei directive pentru Aria Metropolitană Marseille. Obiectivele generale ale mandatului erau următoarele:

1. Organizarea spaţiului pentru funcţionarea ariei metropolitane ţinând cont de două priorităţi: promovarea funcţiei internaţionale şi a vocaţiei sale mediteraneene pe de-o parte şi valorificarea teritoriilor strategice în cadrul unui ansamblu multipolar pe de altă parte.

2. Îmbunătăţirea funcţionării generale a Ariei Metropolitane Marseille în ceea ce priveşte locuirea, transporturile colective, activităţile comerciale, universităţile; ansamblul ar trebui să se sprijine pe o politică funciară clară din partea colectivităţii.

3. Ameliorarea calităţii vieţii şi a mediului definind modalităţile de protecţie-valorificare a spaţiilor naturale, agricole şi forestiere, ameliorarea calităţii apei şi prevenirea riscurilor. Conţinutul şi modul de utilizare a Directivei Teritoriale de Amenajare_ DTA cuprinde cinci capitole:

_Capitolul I Diagnosticul_ Baza demersului, constatarea situaţiei şi a particularităţilor geografice şi funcţionale a teritoriului. Diagnosticul conduce la problemele cheie ale acestui teritoriu.

_Capitolul II Obiectivele_Acest capitol identifică obiectivele pe care Statul doreşte să le pună în aplicare în domeniul amenajării teritoriului în regiunea Gurile Ronului pe o perioadă de 20-25 ani. Este punctul de articulare între constatarea situaţiei şi expresia măsurilor ce urmează a fi luate pentru atingerea scopului propus.

_Capitolul III Orientările_Este vorba de expresia Statului în ceea ce priveşte principiile de localizare a marilor infrastructuri şi echipamente necesare dezvoltării durabile a teritoriului şi stabilirea spaţiilor de protecţie, conservare şi punere în valoare în plan natural şi agricol. Documentele locale de urbanism trebuie să fie compatibile cu aceste orientări.

_Capitolul IV Modalităţi de aplicare a Legii Litoral_Faţă de particularităţile geografice identificate în cadrul acestui teritoriu, DTA poate preciza modalităţi specifice de aplicare. Ca şi orientările, „modalităţile” au caracter prescriptiv şi sunt obligatorii documentelor locale de urbanism.

26

_Capitolul V Politici însoţitoare

Două hărţi la scara 1:25.000 ilustrează prescripţiile definite de către DTA Gurile Ronului:

- harta „Orientări” care se aplică pe întreg teritoriul departamental;

- harta „Modalităţi de aplicare a Legii Litoral”, care se aplică doar comunelor litorale;

Principiul general de realizare al acestor hărţi este de reprezentare şi nu de delimitare, în special pentru diferitele spaţii de protecţie, punere în valoare şi amenajare. Din acest principiu rezultă o cartografie care trimite către documentaţile locale de urbanism grija de a delimita aceste spaţii la diferite scări, diferitele spaţii vizate de către DTA.

În funcţie de acest principiu, cele două hărţi indică unităţile în care se vor aplica măsuri de protecţie, prezervare şi punere în valoare a planului natural şi agricol.

Legătura de compatibilitate a documentelor de urbanism sau a operaţiilor menţionate la articolul L 146.1 din Codul Urbanismului, cu DTA nu poate fi aşadar stabilită prin simpla mărire a celor două hărţi (harta „Orientări” şi harta „Modalităţi de aplicare a Legii Litoral”).

Precizări cu privire la statutul şi rolul Directivei Teritoriale de Amenajare_DTA fixează aspectele şi obiectivele Statului pe întreg teritoriul departamental. Orientările (prin definiţie, prescriptibile) şi Modalităţile de aplicare a Legii Litoral vor fi, de asemenea, elemente de care trebuie să se ţină seama în documentele locale de urbanism. Totuşi, DTA nu trebuie să fie confundată cu un proiect teritorial nici cu un document de programare. CAPITOLUL I_ DIAGNOSTICUL 1. Starea de dezvoltare 1.1. Densităţi economice regionale ale Arcului Mediteranean 1.2. Rolul major al Gurilor Ronului în cadrul regiunii Provence-Alpes-Côte d'Azur 1.3. Structura economiei departamentale 1.4. Economia portuară 1.4.1. Traficul 1.4.2. Marseille în competiţia europeană 1.5. Economia industrială 1.6. Economia logistică 1.7. Economia turistică 1.8. Funcţii metropolitane superioare 1.9. Învăţământul superior. Cercetarea 1.10. Economia agricolă 2. Starea mediului şi a agriculturii 2.1. Agricultura 2.1.1. Spaţii variate de producţie agricolă 2.1.2. O agricultură gestionară a spaţiului ecosistemelor şi a peisajelor dar sub presiune constantă 2.2. Mediul. Resursele naturale şi energia 2.2.1. Presiunea exercitată asupra mediului de către activităţile umane 2.2.2. Resursele de apă 2.2.3. Resursele naturale 2.2.4. Calitatea aerului 2.2.5. Energia 2.3. Patrimoniul ecologic şi înconjurător 2.3.1. Mediul natural şi biodiversitatea supuse unor presiuni

27

2.3.2. Peisajele şi cadrul de viaţă ce necesită protecţie 2.3.3. Măsurile de protecţie şi gestiune 2.4. Riscurile 2.4.1. Riscurile naturale 2.4.2. Riscurile tehnologice 3. Situaţia Amenajării teritoriului 3.1. Demografie, Utilizarea (consumarea) spaţiului, Componentele teritoriului 3.1.1. Evoluţia demografiei şi utilizarea spaţiului 3.1.2. Principalele componente Estice şi Vestice ale Gurii Ronului 3.2. Funcţionalitatea şi logica Ariei Metropolitane Marseille şi a părţii vestive departamentale 3.2.1. Aria Metropolitană Marseille 3.2.2. Arles şi Vestul Departamentului 4. Sinteza diagnosticului_ Identificarea aspectelor majore 4.1. Aspecte cu privire la poziţia internaţională şi Euro-Mediteraneană a Gurii Ronului 4.2. Aspecte cu privire la organizarea multipolară 4.3. Aspecte cu privire la mediul înconjurător şi Riscuri CAPITOLUL II OBIECTIVE Obiectivul 1_ Radiere şi Metropolizare 1.1. Inserarea Ariei Metropolitane Marseille şi Vestul departamentului în marile axe Europene şi Mediterane 1.1.1. Continuarea marilor axe 1.1.2. Marile metropole din sudul Franţei 1.1.3. Optimizarea sistemului aero-portuar 1.2. Valorificarea economiei maritime 1.2.1. Condiţiile unei mai bune competitivităţi 1.2.2. Dezvoltarea sistemului portuar şi dezvoltarea industrial-portuară 1.3. Încurajarea funcţiilor metropolitane superioare 1.4. Îmbunătăţirea învăţământului superior şi a cercetării 1.5. Dezvoltarea turistică Obiectivul 2_ Integrare şi Funcţionare 2.1. Construirea unui sistem de transport în comun 2.2. Încurajarea politicilor de amenajare a teritoriului bazate pe reînnoire urbană 2.3. Utilizarea spaţiului într-o manieră economică şi echilibrată 2.3.1. Prezervarea şi valorificarea spaţiilor naturale, a peisajelor, a spaţiilor agricole 2.3.2. Ţinerea sub control a urbanizării 2.3.3. Definirea de noi spaţii de dezvoltare economică Obiectivul 3_ Prezervarea şi valorificarea mediului 3.1. Prezervarea elementelor de patrimoniului şi a identităţii teritoriului 3.2. Prezervarea mediului şi a resurselor naturale 3.2.1. Prezervarea şi creşterea calităţii resurselor de apă 3.2.2. Recuperarea şi punerea în valoare a Mlaştinii Berre (L'Etang de Berre) 3.2.3. Ameliorarea calităţii aerului 3.3. Reducerea şi gestionarea riscurilor 3.3.1. Riscurile naturale 3.3.2. Riscurile tehnologice 3.4. Litoralul

28

CAPITOLUL III _ORIENTĂRI 1. Orientări cu privire la Radiere şi Metropolizare 1.1. Accesibilitatea 1.2. Zona industrială portuară de Fos 1.3. Siturile logistice 1.4. Centralităţile urbane 2. Orientări cu privire la Funcţionarea teritoriului 2.1 Sistemul de transport colectiv metropolitan 2.2. Polii de schimb 2.3. Realizarea infrastructurii esenţiale funcţionării locale 2.4. Zonele de activităţi economice 2.4.1. Mari poli economici 2.4.2. Marile zone de activităţi comerciale 2.4.3. Sectorul cu activitate turistică 2.5. Ţinerea sub control a urbanizării 2.5.1. Spaţiile urbanizate difuze 2.5.2. Spaţiile agricole periurbane 3. Orientări cu privire la patrimoniul natural şi agricol şi gestiunea riscurilor 3.1. Orientări cu privire la spaţiile naturale, situri, peisaje şi gestiunea riscurilor 3.2. Orientări cu privire la spaţiile naturale şi forestiere sensibile, spaţiile agricole gestionare ecosistemelor şispaţiile agricole cu producţii specializate 3.2.1. Orientări comune 3.2.2. Orientări specifice 3.3. A ţine seama de riscuri CAPITOLUL IV MODALITĂŢI DE APLICARE A LEGII LITORAL 1. Prezentare generală 1.1. Fâşia de litoral din zona Gurii Ronului 1.2. Principalele componente 1.2.1. Camarque 1.2.2. L'Etang de Berre 1.2.3. Coasta Mediteraneană 2. Principii şi modalităţi aplicabile în ansamblul litoralului 2.1. Protecţia spaţiilor 2.2. Dispoziţii privind amenajarea teritoriului 3. Modalităţi particulare unităţilor geografice 3.1. Camarque 3.1.1. Lucrări necesare pentru conservarea şi protecţia mediului 3.1.2. Aspecte particulare ale litoralului Camarques: gestiunea ocupării şi frecventării 3.2. L'Etang de Berre 3.2.1. Întreruperile de urbanizare 3.2.2. Spaţiile din apropierea ţărmului 3.2.3. Extinderea limitată a urbanizării 3.2.4. Aspecte particulare ale aeroportului Marignane a la Mede 3.3. Coasta Mediterană 3.3.1. Aspecte particulare ale sectorului Zip de Fos 3.3.2. Aspecte particulare ale peninsului Port Saint Louis du Rhone 3.3.3. Aspecte particulare ale sectorului Lavera Ponteau 3.3.4. Problematica reţelelor în jurul golfului Fos şi L'Etang de Berre

29

CAPITOLUL V POLITICILE ÎNSOŢITOARE 1. Aplicarea politicii funciare 2. Dezvoltarea politicii de transport_ deplasare

2.1. Crearea unui sindicat mixt de studiu şi de coordonare a transporturilor 2.2. Complementaritatea reţelei rutiere

3. Protejarea calităţii mediului 3.1. Ameliorarea calităţii aerului 3.2. Gestionarea resurselor de apă şi a mediului acvatic 3.3. Recuperarea L'Etang de Berre 3.4. Asanarea urbană 3.5. A cunoaşte mai bine şi a împărtăşi aspectele zonei Zip de Fos

4. Gestionarea riscurilor naturale 5. Tratarea deşeurilor menajere 6. Dezvoltarea unei politici de locuire favorizând un echilibru spaţial şi social mai bun 7. Gestionarea spaţiilor agricole 8. Protejarea şi gestionarea spaţiilor forestiere şi a mediului natural Anexe cartografice: - Comunele din departamentul Bouches-du-Rhône - Circumscripţiile administrative (arondismentele) - Unităţile urbane (1999) - Situaţia regrupării comunelor (2006) - Geografia - Lista Zonelor de Protecţie Specială (ZPS) şi a Zonelor Speciale de Conservare (ZSC) - Reţeaua Natura 2000 în zona Bouches-du-Rhône

32

2.2.3. Recomandări comune privind planificarea spaţială a zonei costiere în Regiunea Mării Baltice (BSR) - Adoptat la 22 octombrie 1996

Fişă documentară

MINISTRII responsabili cu planificarea spaţială şi dezvoltarea din statele participante în «Comitetul Dezvoltării Spaţiale din BSR »

AVAND IN VEDERE

Rezoluţia celei de a treia Conferinţe a Miniştrilor responsabili cu planificarea spaţială şi dezvoltarea din BSR, Tallinn, 7-8 decembrie 1994, în care a fost adoptat documentul “Vision and Strategies around the Baltic Sea 2010” şi au fost aprobate acţiunile comune propuse

AVAND IN VEDERE ÎN PARTICULAR

acţiunea 4.3 din “Vision and Strategies around the Baltic Sea 2010” privind elaborarea de “linii orientative pentru planificarea spaţială în ZC”,

FIIND CONŞTIENŢI

de faptul că ZC din BSR cuprinde mari oraşe, porturi, industrii, infrastructuri, resurse exploatabile, patrimoniu natural şi cultural ce poate fi valorificat pentru dezvoltarea economică şi socială, fiind în acelaşi timp o zonă unică şi vulnerabilă care trebuie protejată, de faptul că procesele naturale din ZC sunt dinamice şi sunt subiecte ale unor activităţi umane transfrontaliere,

FIIND DE ASEMENEA CONŞTIENŢI

De faptul că dezvoltările previzibile ale oraşelor, zonelor turistice, infrastructurilor tehnice şi de transport – mai ales în parte sudică şi estică a BSR – trebuie să fie guvernate de imperativul dezvoltării durabile echilibrate la nivel regional,

ACORDÂND ATENŢIE

Faptului că planificarea spaţială are un rol crucial în managementul ZC în ceea ce priveşte sprijinirea dezvoltării economice şi sociale, cooperării de-a lungul coastei, contribuie la coordonarea şi integrarea în context regional a măsurilor sectoriale şi a intereselor naţionale şi locale şi stabileşte cadrul multisectorial pentru utilizarea terenurilor, în echilibru cu nevoile de protecţie a mediului şi de dezvoltare,

PRIVIND

managementul ZC ca o largă abordare socială, economică şi ecologică, având ca scop îmbunătăţirea coordonării şi concentrării planificării şi implementării activităţilor ce influenţează semnificativ calitatea mediului, oportunităţile economice şi sociale şi patrimoniul din ZC,

RECUNOSCÂND

necesitatea de a elabora linii orientative comune pentru planificarea spaţială şi managementul în ZC cu scopul de a asigura şi ghida dezvoltarea spaţială în zonă,

FIIND CONŞTIENŢI

de faptul că ZC trebuie planificate prin păstrarea unui echilibru prudent între dezvoltare şi protejare, de faptul că legislaţia şi prevederile juridice privind ZC trebuie să permită dezvoltarea economică şi socială concomitent cu protejarea naturii, a zonelor cu diversitate biologică, a peisajului şi patrimoniului cultural şi asigurarea accesului şi deplasarea liberă a publicului de-a lungul coastei,

LUÂND ÎN CONSIDERARE

Recomandarea HELCOM (Helsinki Convention)15/1 privind protecţia fâşiei de coastă adoptată la 8 martie 1994, Recomandarea HELCOM 15/5 privind sistemul de zone protejate marine şi terestre costiere de la marea Baltică (BSPA) adoptată la 10 martie 1994, Recomandarea HELCOM 16/3

33

privind prezervarea dinamicii naturale a coastei adoptată la 15 martie 1995, Rezoluţia UNCED de la Rio de Janeiro 1992, în special capitolul 17 al Agendei 21, Declaraţia conferinţei “The World Coast 1993”, ce exprimă necesitatea urgentă ca statele de coastă să-şi dezvolte şi să-şi întărească capabilităţile în domeniul planificării managementului integrat al ZC şi Declaraţia Washington privind protecţia mediului marin faţă de activităţile terestre, adoptată la 1 noiembrie 1995,

LUÂND DE ASEMENEA ÎN CONSIDERARE

prevederile existente, actele legale privind planificarea spaţială şi protecţia ZC din toate statele/regiunile participante, şi măsurile deja întreprinse de câteva state baltice pentru protejarea ZC,

MINIŞTRII RECOMANDĂ

ca următoarele obiective şi proceduri de planificare în domeniul planificării spaţiale în ZC să fie incluse în politicile sau legislaţiile naţionale:

I. OBIECTIVE

a) acţiunile din ZC vor promova dezvoltarea durabilă, vor asigura condiţii de viaţă corespunzătoare pentru rezidenţi, vor asigura un echilibru dinamic al liniei de coastă, diversitatea biologică şi protejarea patrimoniului,

b) potenţialul economic al ZC trebuie menţinut şi dezvoltat iar dezvoltarea oraşelor, localităţilor, activităţilor şi infrastructurilor din ZC trebuie să fie durabilă din punct de vedere economic, social şi ecologic,

c) conservarea diversităţii biologice, a patrimoniul cultural şi utilizarea durabilă a resurselor naturale de pe uscat şi din mare sunt considerate precondiţii pentru creşterea economică şi dezvoltarea ZC,

d) în ZC trebuie interzise construcţiile şi infrastructurile care pot prejudicia resursele naturale şi culturale şi interesele recreaţionale,

e) utilizarea terenurilor şi scara construcţiilor şi a modificărilor din mediul fizic din ZC trebuie adaptate caracteristicilor patrimoniului cultural şi condiţiilor naturale şi fizice ale peisajului, având în atenţie specială arhipelagurile, insulele, dunele şi bancurile de nisip,

f) patrimoniul cultural, valorile naturale şi de peisaj din ZC trebuie prezervate prin planificare şi management adecvate,

g) valorile recreaţionale şi frumuseţile naturale din ZC trebuie salvate şi accesul publicului la mare şi de-a lungul coastei trebuie asigurat

2. RECOMANDĂRI

privind procesul planificării spaţiale şi managementul în ZC:

a) ZC din jurul BSR va fi definită conform Recomandării HELCOM 15/1, care propune delimitarea unei zone de planificare de cel puţin 3 km pe uscat şi o fâşie de protecţie de cel puţin 100-300 m în exteriorul intravilanului localităţilor spre uscat şi spre mare, măsurată de la linia ţărmului,

b) vor fi pregătite planuri comprehensive în ZC la nivele teritoriale convenabile (naţional, regional, local) asigurându-se participarea autorităţilor locale şi a publicului,

c) proiectarea de noi activităţi de dezvoltare urbană, construcţii, infrastructuri, facilităţi turistice în ZC în afara localităţilor existente se va face pe bază de studii de fezabilitate şi de impact de mediu şi teritoriale,

34

d) amplasarea de noi clădiri şi construcţii se va face de preferinţă în interiorul localităţilor existente, în vecinătate sau în spatele acestora pentru e evita dezvoltări risipite de-a lungul coastei şi pentru menţinerea peisajului natural,

e) noile dezvoltări nu trebuie să formeze bariere vizuale de-a lungul coastei, zonele verzi trebuie menţinute şi dezvoltate.

f) toate construcţiile, proiectele de infrastructură, modificări de utilizare a terenurilor şi alte schimbări permanente semnificative în ZC trebuie făcute numai în urma unor planuri locale /regionale aprobate sau evaluări locale de impact asupra mediului şi imaginii vizuale,

g) fermele eoliene vor fi amplasate în afara zonelor importante vizate de migraţia păsărilor,

h) planuri locale comprehensive sau de utilizare a terenurilor vor fi elaborate pentru zone sensibile sau aglomerate,

i) se va avea în vedere îmbunătăţirea zonelor din apropierea porturilor existente şi vor fi permise revitalizări viitoare ale zonelor portuare existente,

j) va fi evitată descărcarea de ape uzate netratate în ZC iar amplasarea de depozite de deşeuri va fi posibilă numai prin aprobarea lor în planuri sau prin reglementări specifice cum sunt evaluările privind impactul asupra mediului,

k) dezvoltarea de centre sau infrastructuri turistice şi de recreere va fi permisă prin planuri de dezvoltare spaţială şi pornind de la fundamentări ce derivă din politici de nivel naţional sau regional privind turismul, având în vedere protejarea peisajului, a naturii, a patrimoniului cultural şi capacitatea de suportabilitate a peisajului,

l) măsurile de protecţie a coastei din afara localităţilor vor fi iniţiate atunci când sunt necesare pentru prezervarea coastei naturale,

m) vor fi încurajate sisteme de transport şi energetice prietenoase faţă de mediu,

n) patrimoniul cultural şi caracterul localităţilor din ZC vor fi menţinute, restaurarea monumentelor prevalând în faţa realizării de construcţii noi.

3. PROCEDURI DE PLANIFICARE

a) miniştrii vor lua măsurile adecvate pentru a asigura implementarea recomandărilor de planificare în ZC,

b) implementarea recomandărilor de planificare în ZC este privită ca problemă naţională, regională sau locală, în acord cu principiul subsidiarităţii şi al descentralizării,

c) pentru toate proiectele mari având impact asupra dezvoltării spaţiale şi asupra mediului, evaluările de impact, inclusiv cele de mediu vor fi aplicate conform legislaţiilor naţionale iar informarea publicului se va face din fazele iniţiale ale procesului de planificare,

d) dezvoltările din ZC vor fi subiect permanent al monitorizării şi între ţări va exista un schimb permanent de informaţii,

e) fiecare stat este responsabil de a monitoriza teritoriul propriu şi pentru schimbul de informaţii privind dezvoltări care pot avea un efect transfrontalier (Convenţia Êspoo),

f) vor fi identificate zone de conservare şi protejare a biodiversităţii marine şi de coastă.

35

2.2.4. Baltice Recomandări din proiectul INTERREG IIIB BALTCOAST

Fişă documentară 1. Planificarea spaţială şi actorii principali în GIZC

Planificarea spaţială nu poate substitui procesului GIZC, dar constituie o parte esenţială Aşa cum se precizează în documentul Uniunii Europene Compendium of Spatial Planning Systems and Policies “planificarea spaţială este activitatea larg utilizată de sectorul public pentru a influenţa distribuţia activităţilor în spaţiu. Activitatea are ca scop obţinerea unei organizări mai raţionale a teritoriului în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor şi a legăturilor dintre ele, ţinerea în echilibru a cerinţelor de dezvoltare cu nevoia de a proteja mediul şi atingerea obiectivelor sociale şi economice”.

Planificarea spaţială în abordarea clasică are în vedere numai o parte din resursele zonei costiere (cele terestre); de aceea, planificarea nu poate substitui GIZC dar este un mecanism central în managementul ZC şi joacă un rol important în procesul GIZC.

GIZC şi responsabilitatea factorilor politici de la toate nivelurile Pentru a avea succes pe termen lung, responsabilitatea GIZC trebuie asumată şi de factori politici de la toate nivelurile ( local, regional, naţional). Numai aceste structuri pot iniţia procesul, aşa cum prevăd recomandările UE, şi pot delega sarcina continuării lor viitoare către reţele/instituţii responsabile.

Nu creaţi noi instituţii specifice pentru GIZC ci utilizaţi unele existente Având în vedere numărul mare de intervenţii ale autorităţilor publice şi, în acelaşi timp, resursele limitate de natură financiară şi de personal, nu se recomandă crearea de noi instituţii şi organizaţii speciale pentru GIZC. GIZC poate fi obţinută prin optimizarea funcţionării unor instituţii existente şi o mai bună interconectare a lor.

Agenţii de nivel regional cu atribuţii intersectoriale trebuie să preia coordonarea Complexitatea procesului GIZC implică preluarea atribuţiilor de activare, execuţie şi monitorizare de către o singură agenţie/instituţie. În cele mai multe cazuri, nivelul regional este cel mai indicat să preia responsabilităţile, în timp ce nivelul naţional trebuie să asigure cardul general pentru procesul GIZC. Unitatea coordonatoare trebuie să nu aibă interese de natură economică, să fie neutră în ceea ce priveşte aprecierea relaţiei dezvoltare versus conservarea naturii şi să joace un rol tehnic.

Creşteţi importanţa planificării spaţiale Efecte sinergice importante pot fi obţinute dacă unitatea de coordonare se ocupă cu planificarea spaţială, activitate care este condusă de principiul balansării diferitelor interese, pentru a se obţine dezvoltarea durabilă. Planificarea spaţială poate juca un rol mai important şi prin faptul că are structuri la toate nivelele teritoriale, are metode de evaluare a impactului şi are exerciţiul participării publicului în procesul de planificare.

2. Planificarea spaţială poate oferi valoare adăugată GIZC, atât în ceea ce priveşte problemele GIZC cât şi în ceea ce priveşte armonizarea procesului multi - sectorial GIZC necesită o abordare multi – sectorială şi multi – instituţională, aspecte deja urmărite de către planificarea spaţială. Punerea în balanţă a diferitelor nevoi şi reconcilierea intereselor diferiţilor actori regionali se regăsesc între sarcinile planificării spaţiale, nefiind exclusiv specifice GIZC.

- Metodologiile de planificare spaţială şi de GIZC sunt foarte similare Planificarea spaţială poate oferi GIZC expertiza şi experienţa sa în coordonarea procesului iterativ şi ciclic al demersului: recunoaşterea problemelor – planificare – implementare – evaluare.

36

- O bună bază de date şi informaţii Cel mai adesea, firmele, agenţiile de planificare spaţială sunt considerate de către autorităţile locale, investitori, etc, ca o sursă sigură de date şi informaţii. Ele au stabilite contactele necesare şi deţin informaţii despre teritoriul pe care îl au în vedere, despre actorii locali.

- Familiarizare cu metodele moderne ale unei organizaţii a cunoaşterii Având adesea experienţă în utilizarea GIS, agenţiile de planificare spaţială pot asigura producerea sistematică de baze de date standardizate care să faciliteze fluxul de informaţii la scară locală, regională, naţională şi chiar europeană.

- Metode verificate privind procesul participativ şi soluţionarea conflictelor O abordare participativă, de jos în sus este cheia succesului pentru GIZC. Planificarea spaţială este activitatea cu cea mai mare experienţă în consultarea publicului, asigurând transparenţă şi caracter democratic. Ea poate oferi GIZC mecanisme deja realizate pentru nevoia de a soluţiona diferitele conflicte.

- Armonizarea nevoii de dezvoltare cu nevoia de protejare a naturii Cele mai multe conflicte cu care are de a face GIZC derivă din interesele divergente ale diferiţilor utilizatori versus protecţia mediului. Armonizarea acestor interese este un principiu de bază al planificării spaţiale.

- Elaborarea de scenarii pe termen lung

GIZC are nevoie de viziune pe termen lung. Planificarea spaţială poate oferi GIZC experienţă şi know-how în pregătirea de scenarii pe termen lung. Fără această perspectivă nu ar fi posibil de evaluat dacă un plan regional GIZC şi proiectele ce derivă din el sun concordante cu viziunea generală de GIZC pentru regiune.

3. Necesare îmbunătăţiri ale planificării spaţiale cu scopul de a întâlni cerinţele GIZC

- Mai multă flexibilitate: Zonele costiere, din cauza naturii lor complexe şi a volumului mare de probleme ce trebuie urmărite, impun necesitatea ca managerii să aibă abilităţi de adaptare rapidă la schimbări, să manifeste flexibilitate în luarea deciziilor şi să desfăşoare un proces continuu de planificare, implementare şi modificare a ţintelor. Planurile locale tradiţionale de utilizare a terenurilor sunt realizate în limita graniţelor administrative şi se referă la o perspectivă temporală apropiată.

Pe de altă parte, planurile spaţiale pe termen lung au o procedură de elaborare îndelungată şi se revizuiesc la perioade mai îndelungate de timp.

- Depăşirea graniţelor tradiţionale de planificare (limitele administrative)

- O mai bună integrare între planificarea terestră şi cea marină: Adesea apar probleme de integrare a aspectelor uscat – mare, mai ales că graniţa uscat – mare coincide cu limitele administrative ale autorităţilor.

În acelaşi timp, procesul GIZC suferă în general de lipsa mecanismelor de planificare spaţială pentru partea de mare.

Autorităţile de planificare spaţială trebuie încurajate să aibă în vedere şi să includă zona maritimă din apropierea ţărmului în planurile lor spaţiale şi să asigure o trecere în revistă comprehensivă a utilizării resurselor şi a problemelor de management.

- Depăşirea graniţele administrative (fragmentare): Abilitatea planurilor spaţiale locale de a lua în considerarea problemele coastei ale căror impact se regăsesc independent de graniţele administrative poate fi pusă sub semnul întrebării. Pentru a

37

soluţiona acest aspect, se recomandă realizarea de planuri intercomunale sau chiar interregionale.

- Lipsa definirii zonei de coastă: Lipsa unei definiţii clare, legale a zonei de coastă şi a graniţelor jurisdicţionale în spaţiul mării sunt un obstacol în integrarea uscat – mare în cadrul procesului de planificare. In multe state se consideră că o astfel de definire nu este dezirabilă din cauza naturii dinamice a coastei şi a diferitelor scopuri geografice vis a vis de diferitele probleme legate de coastă.

- Intărirea participării publice Mecanismele legale dezvoltate în cadrul sistemelor de planificare tradiţionale prin care se permita implicarea publicului în proces sunt, adesea, inefective. Succesul lor depinde de experienţa naţională, de cultură şi de existenţa unei conştiinţe publice în ceea ce priveşte importanţa aspectelor specifice coastelor, lucruri ce depăşesc mandatul planificării spaţiale.

Trebuie să ne asigurăm că toate mecanismele existente (în special de comunicare) sunt utilizate şi că toţi potenţialii actori locali au şansa să fie implicaţiîn planificare, dar şi în procesul de luare a deciziilor.

- Imbunătăţirea cooperării pe verticală şi construirea capacităţii locale privind GIZC

Ţintele generale pentru managementul/dezvoltarea zonei costiere trebuie definite prin viziuni naţionale pe termen lung care trebuie apoi transpuse la condiţiile regionale. Pentru a obţine o mai bună cooperare pe verticală între diferitele nivele de planificare este crucial să se dezvolte, la nivel local, capacitatea pentru implementarea procesului GIZC (ex. priorităţile GIZC, utilizarea de baze de date digitizate şi integrate, GIS, instrumente de evaluare a impactului, realizarea de scenarii).

- Utilizarea mai bună a instrumentelor existente Absenţa unei politici naţionale specifice nu este o scuză pentru a nu introduce GIZC în practică.

Planificarea spaţială trebuie să se implice major în îmbunătăţirea utilizării instrumentelor existente pentru a demara şi desfăşura cerinţele procesului GIZC şi pentru a integra componentele de mediu în planurile de dezvoltare.

- Planificarea spaţială merge mână în mână cu GIZC Planificarea spaţială este implicată în procesul GIZC în următoarele moduri:

a) prin includerea principiilor GIZC în documentele strategice de nivel naţional, regional şi supra-local specifice dezvoltării spaţiale;

b) prin participarea la pregătirea planurilor de GIZC cu cunoştinţele proprii referitoare la soluţionarea conflictelor din zone costieră;

c) prin participarea la pregătirea programelor de dezvoltare pe termen mediu, prin sprijinirea abordării comprehensive a GIZC şi pe baza principiului dezvoltării durabile;

d) prin participarea la procesul de monitorizare şi evaluare şi prin înbunătăţirea şi amendarea planurilor şi viziunilor de dezvoltare spaţială.

38

3. CONTEXTUL NAŢIONAL

3.1. Cerinţe ale cadrului legislativ În acest capitol sunt prezentate cele mai importante acte juridice referitoare la zona costieră dar şi legislaţie sectorială relevantă prin impactul ei asupra zonei de coastă (de mediu, amenajarea teritoriului şi urbanism).

- Gospodărirea integrată a zonei costiere Principalul act normativ este Legea nr. 280/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, iniţiator fiind Ministerul Mediului. Potrivit acestui act, zonă costieră este spaţiul geografic situat la contactul mării cu uscatul, incluzând apele de coastă de suprafaţă şi subterane şi terenurile adiacente, inclusiv apele de suprafaţă şi subterane aferente acestora, puternic intercondiţionate şi în imediata apropiere a liniei ţărmului, insule şi lacuri sărate, zone umede în contact cu marea, plaja şi faleza. Acest act urmăreşte:

a) stabilirea zonei costiere şi a măsurilor ce se impun pentru asigurarea integrităţii acesteia; b) garantarea utilizării publice a zonei costiere româneşti, cu excepţia situaţiilor privind siguranţa naţională; c) reglementarea utilizării durabile a zonei costiere pe baza principiilor care asigură protecţia mediului, peisajului, moştenirii culturale, istorice şi arheologice; d) reconstrucţia şi conservarea zonei costiere prin adoptarea de măsuri adecvate; e) integrarea în cadrul zonei costiere a politicilor de mediu în politicile sectoriale privind agricultura şi silvicultura, energia, resursele minerale, industria, turismul, pescuitul şi acvacultura marină, transporturile şi dezvoltarea zonelor locuite, precum şi a politicilor de gospodărire a apelor; f) asigurarea accesului publicului la informaţie şi a participării acestuia la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi integrate a zonei costiere româneşti.

Protecţia zonei costiere presupune apărarea integrităţii şi a scopurilor generale de utilizare ale acesteia, conservarea trăsăturilor şi elementelor sale naturale şi prevenirea efectelor negative generate de lucrările şi instalaţiile existente sau care urmează a fi executate. Legea prevede că: „În scopul conservării condiţiilor ambientale şi valorii patrimoniale şi peisagistice din zonele situate în apropierea ţărmului, se delimitează pe toată lungimea litoralului o fâşie de teren lată de 50-150 m măsuraţi de la linia cea mai înaintată a mării, în funcţie de lăţimea zonei costiere, în care sunt interzise orice fel de construcţii definitive. Această interdicţie se aplică, de asemenea, construcţiilor provizorii sau transportabile, cu excepţia celor pescăreşti, precum şi caravanelor sau structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare. Stadiul conformării cu prevederile acestei legislaţii: Legea 280/2003 împuterniceşte Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile să aplice si să coordoneze aplicarea sa de către ministerele şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu. După ştiinţa noastră, din cele peste 30 de cerinţe generate de lege nu sunt legiferate sau însuşite unele componente de importanţă deosebită cum ar fi: Strategia de Dezvoltare a Zonei Costiere, delimitarea domeniul public al statului, stabilirea Zonele Funcţionale şi inventarul componentelor de mediu ale Zonei Costiere. În baza prevederilor art. 68 s-a constituit Comitetul Naţional al Zonei Costiere, care, după cum rezultă din text, are atribuţii executive. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comitetului, aprobat prin HG. nr.1015/2004, l-a transformat însă într-un organism consultativ.

- Protecţia fâşiei de teren reprezentată de plajă, faleză şi zona tampon Iniţiatorul legislativ privind acest aspect a fost Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor (ulterior Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului), prin:

39

- Legea nr. 597/2001- privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre, modificată prin OG 32/2006 (prin care prevederile Legii nr. 597/2001 se aplică şi în staţiunea Mamaia), promulgată prin Decretul nr. 250/2001. - Legea nr. 493/2006 privind aprobarea Ordonanţei de Guvern nr.32/2006 pentru modificarea art. 4. din Legea 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre În scopul protejării şi conservării diversităţii biologice, peisagistice şi fizice a zonei de coastă a Mării Negre, pe teritoriul românesc se delimitează o zonă de interdicţie temporară de construire, generată de linia de coastă, până la aprobarea planurilor urbanistice generale şi zonale, astfel: a) în direcţia mării, până la izobata de 2 m; b) în direcţia uscatului, pe o lăţime măsurată la orizontală de 300 m. (această limită a fost apoi redusă la 50 -100, prin legislaţia privind gospodărirea integrată a zonei costiere) Sunt exceptate de la aceste prevederi zonele militare şi de securitate delimitate conform normelor legale în vigoare, care sunt supuse unor reglementări specifice, lucrările de reparare de maximă necesitate sau de avarie privind căi de comunicaţie şi dotări tehnico-edilitare subterane şi aeriene, lucrările şi construcţiile hidrotehnice stabilite şi aprobate conform legii, precum şi staţiunea Mamaia. Construcţiile şi amenajările care fac obiectul clasificării plajelor cu destinaţie turistică conform actelor normative în vigoare la data respectivă, precum şi amenajările destinate activităţilor de agrement, cultural-sportive care au şi scop de promovare a turismului de litoral sunt exceptate, construirea lor autorizându-se conform legii.

- Protecţia mediului Se poate aprecia faptul că legislaţia privind protecţia mediului începe să se dezvolte din 1992 prin apariţia Strategiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. După adoptarea programului Naţional de Aderare în 1999, politica de mediu este în concordanţă cu strategia UE privind statele candidate. În 2002 s-au deschis negocierile pentru Capitolul 22 iar în 2004, ele au fost finalizate. România a acceptat “acquis”- ul în domeniul protecţiei mediului de la data 31 Decembrie 2000, beneficiind totuşi şi de o perioadă de tranziţie pentru anumite aspecte cum ar fi: calitatea aerului, managementul deşeurilor, calitatea apelor, controlul poluării industriale şi managementul riscurilor. Raportul de monitorizare al Comisiei din 2008 confirmă progresele în cea ce priveşte legislaţia orizontală, managementul deşeurilor şi calitatea apei, remarcând nevoia de a întări capacitatea administrativă la nivel regional şi local şi alte aspecte ce trebuie îmbunătăţite. Rezervaţia “Acvatoriul litoral marin Vama Veche – 2 Mai” a fost înfiinţată prin Decizia 31/1980 a Consiliului Judeţean Constanţa şi confirmată ca arie protejata de Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, având codul 2.345. Rezervaţia are o suprafaţă de 5.000 ha de-a lungul a 7 km de coastă, intre localitatea 2 Mai şi graniţa cu Bulgaria. Conform prevederilor OUG 236/2000, aprobata prin Legea nr. 462/2001 (art. 5 alin.2 Anexa 1) privind regimul ariilor protejate naturale, Rezervaţia marină face parte din categoria “Rezervaţie naturală” (corespunzătoare categoriei IV IUCN – Protected area managed mainly for conservation through management intervention – Habitat/Species Management Area), având scopul de a proteja si conserva habitatele marine şi speciile naturale marine importante sub aspect floristic si faunistic. De asemenea, se realizează şi protecţia şi conservarea peisajului marin. Pe lângă activităţile ştiinţifice, se vor permite o serie de activităţi turistice, educaţionale, organizate, precum şi unele activităţi de valorificare durabilă a unor resurse naturale tradiţionale. Ordinul nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de imprtanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 listează şi delimitează aceste situri. Un număr de 24 de situri sunt localizate pe teritoriul judeţelor Constanţa şi Tulcea: Balta Mică a Brăilei, Braţul Măcin, Canaralele Dunării, Dealul Alah Bair, Dealurile Agighiolului, Dealta Dunării (zone de uscat şi zona marină), Deniz Tepe, Dumbrăveni-Valea Urluia- Lacul Vederoasa, Dunele marine de la Agigea, Fântâniţa Murfatlar, Izvoarele sulfuroase marine de la mangalia, Mlaştina Hergheliei-Obanul Mare şi Peştera Movilei, Munţii Măcinului, Pădurea Eseschioi

40

– Lacul Bugeac, Pădurea Hagieni – Cotul Văii, Pădurea şi Valea Canaraua Fetii – Iortmac, Peştera Limanu, Plaja submersă Eforie Nord – Eforie Sud, Podişul Nord Dobrogean, Recifii Jurasici Cheia, Structuri submarine metanogene – Sf. Gheorghe, Vama Veche – 2 Mai, Zona marină de la Capul Tuzla.

- Evaluarea strategică de mediu – (Strategic Environmental Assessment - SEA), Evaluarea impactului asupra mediului (Environmental Impact Assessment - EIA)

Directivele EU 85/337//EEC şi 97/11/EEC privind evaluarea anumitor proiecte publice sau private asupra mediului au fost transpuse în legislaţia românească. Evaluarea de mediu constă în elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a autorităţilor publice interesate de efectele implementării planurilor şi programelor, luarea în considerare a raportului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării asupra deciziei luate. Actele normative vizând evaluarea de mediu sunt: - HG nr. 1213/2006, privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice şi private; - Ordinul MAPM nr. 860/2002, pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu, cu modificările şi completările aduse de Ordinul nr. 210/2004 şi Ordinul nr. 1037/2005; - Ordinul MAPM nr. 863/2002, pentru aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului; - Ordinul MAPM nr. 864/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontier şi de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontier. - HG nr. 1076/2004, privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe. - Ordinul MMDD nr. 1.798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu; - Ordinul MAPAM nr. 818/2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, modificat prin Ordinul MMGA nr. 1158/ 2005; - Legea nr. 84 / 2006, pentru aprobarea OUG nr. 152/2002 privind prevenirea si controlul integrat al poluării; - Ordinul MMGA nr. 117/2006 pentru aprobarea Manualului privind aplicarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe. Procesul de evaluare de mediu pentru proiecte, planuri şi programe este încă negeneralizat. - Legislaţie, sistemul de planificare şi reglementări specifice din România privind amenajarea teritoriului, urbanismul şi construcţiile Legea 350/2001 privind activitatea de amenajare a teritoriului şi urbanism, cu modificările şi completările ulterioare, nu face referiri la zonele costiere, cum nu face referi nici pentru alte tipuri speciale de teritoriu din România (ex. montane, deltaice). Din lege reţinem formularea: „Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director şi se realizează în vederea soluţionării unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi: a) intercomunale sau interorăşeneşti, compuse din unităţi administrativ-teritoriale de bază, comune şi oraşe; b) interjudeţene, înglobând părţi din judeţe sau judeţe întregi;”. Conform acestei prevederi, se poate porni de la premiza că problemele specifice ale zonei costiere sunt legate în special de realizarea unui management integrat, care să asigure concomitent dezvoltarea şi protejarea. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, cu completările şi modificările ulterioare, deşi are unele prevederi mai clare, nu poate avea urmări favorabile asupra zonelor costiere deoarece acestea nu sunt delimitate. Legea formulează: „Pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut în planurile de amenajare a teritoriului şi în documentaţiile de urbanism aprobate, se va proceda după cum urmează:

41

a) în ansamblurile de arhitectură, în rezervaţiile de arhitectură şi de urbanism, în cazul siturilor arheologice, al parcurilor şi grădinilor monument istoric, cuprinse în listele aprobate potrivit legii, precum şi în cazul lucrărilor de orice natură în zonele de protecţie a monumentelor, solicitantul va obţine avizul comun al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, potrivit competenţelor specifice;

b) în cazul lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor monumente istorice, pe lângă avizul Ministerului Culturii şi Cultelor se vor obţine avizele specifice cerinţelor de calitate a construcţiilor, potrivit prevederilor legale;

c) în zonele naturale protejate, stabilite potrivit legii, în zonele de siguranţă şi protecţie ale amenajărilor hidrotehnice de interes public, precum şi în alte arii protejate solicitantul va obţine avizul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;

d) în zonele de siguranţă şi de protecţie a infrastructurilor de transport de interes public, precum şi în zonele aferente construirii căilor de comunicaţie, stabilite prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi/sau de urbanism, se va obţine şi autorizaţia Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, conform prevederilor legale”. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, cu completările şi modificările ulterioare (ultima republicare în 2004), deşi are unele prevederi mai clare, nu poate avea urmări favorabile asupra zonelor costiere deoarece acestea nu sunt delimitate. Legea formulează: „Pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut în planurile de amenajare a teritoriului şi în documentaţiile de urbanism aprobate, se va proceda după cum urmează:

a) în ansamblurile de arhitectură, în rezervaţiile de arhitectură şi de urbanism, în cazul siturilor arheologice, al parcurilor şi grădinilor monument istoric, cuprinse în listele aprobate potrivit legii, precum şi în cazul lucrărilor de orice natură în zonele de protecţie a monumentelor, solicitantul va obţine avizul comun al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, potrivit competenţelor specifice;

b) în cazul lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor monumente istorice, pe lângă avizul Ministerului Culturii şi Cultelor se vor obţine avizele specifice cerinţelor de calitate a construcţiilor, potrivit prevederilor legale;

c) în zonele naturale protejate, stabilite potrivit legii, în zonele de siguranţă şi protecţie ale amenajărilor hidrotehnice de interes public, precum şi în alte arii protejate solicitantul va obţine avizul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;

d) în zonele de siguranţă şi de protecţie a infrastructurilor de transport de interes public, precum şi în zonele aferente construirii căilor de comunicaţie, stabilite prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi/sau de urbanism, se va obţine şi autorizaţia Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, conform prevederilor legale”. Regulamentul General de Urbanism (HG nr. 525/1996) stabileşte regulile de ocupare a terenurilor şi de amplasare a construcţiilor şi a amenajărilor aferente acestora şi are în vedere aspectele:

- păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural şi construit - siguranţa construcţiilor şi la apărarea interesului public - amplasare şi retrageri minime obligatorii ale construcţiilor - asigurarea acceselor obligatorii - echiparea tehnico-edilitară - forma şi dimensiunile terenului şi ale construcţiilor - amplasarea de parcaje, spaţii verzi şi împrejmuiri

Zonele litorale nu sunt tratate în mod special. Regulamentul General de Urbanism (HG nr. 525/1996) stabileşte regulile de ocupare a terenurilor şi de amplasare a construcţiilor şi a amenajărilor aferente acestora şi are în vedere aspectele:

- păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural şi construit

42

- siguranţa construcţiilor şi la apărarea interesului public - amplasare şi retrageri minime obligatorii ale construcţiilor - asigurarea acceselor obligatorii - echiparea tehnico-edilitară - forma şi dimensiunile terenului şi ale construcţiilor - amplasarea de parcaje, spaţii verzi şi împrejmuiri

Zonele litorale nu sunt tratate în mod special. 3.2. Cadrul instituţional ce gestionează zona de coastă Cadrul instituţional ce gestionează zona de coastă se referă la instituţii responsabile de desfăşurarea activităţilor în zonele româneşti de coastă, definit în principal pe baza celui mai imprtant act normativ care reglementează această gestionare, OUG 202/2002.

Principalul Organism cu atribuţii privind zona românească de coastă este Comitetul Naţional al Zonei Costiere (CNZC), care îşi desfaşoară activitatea pe langa autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor, în scopul asigurării gospodăririi integrate a zonei costiere. Conform OUG 202/2002, CNZC este format din următorii membri:

a) doi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor;

b) câte un reprezentant al autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului din judeţele pe teritoriul cărora se află zona costieră;

c) un reprezentant al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral;

d) un reprezentant al Academiei Române;

e) doi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale pentru transporturi, dintre care unul al Inspectoratului Navigaţiei Civile;

f) un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru lucrări publice;

g) un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru industrie;

h) doi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale pentru sănătate;

i) câte un reprezentant al consiliilor judeţene Constanţa şi Tulcea;

j) un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru cercetare;

k) un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru turism;

l) un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru cultură;

m) doi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, dintre care un reprezentant al Statului Major al Forţelor Navale;

n) doi reprezentanţi ai Ministerului de Interne, dintre care un reprezentant al Poliţiei de Frontieră Române;

o) doi reprezentaţi ai autorităţii publice centrale pentru agricultură, alimentaţie şi păduri - din domeniul pescuitului şi, respectiv, al silviculturii, precum şi câte un reprezentant al autorităţii publice teritoriale pentru regim silvic şi cinegetic din judeţele pe teritoriul cărora se află zona costieră;

p) prefecţii judeţelor pe teritoriul cărora se află zona costieră;

r) primarii localităţilor amplasate de-a lungul ţărmului Mării Negre;

s) doi reprezentanţi desemnaţi de organizaţiile neguvernamentale, cu sediul în judeţele aferente zonei costiere, care au ca obiect de activitate protecţia mediului;

43

t) un reprezentant al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”;

u) trei reprezentanţi desemnaţi de organizaţiile neguvernamentale cu sediul în judeţele aferente zonei costiere, care au ca obiect de activitate agricultura, pescuitul şi acvacultura;

v) preşedintele Comitetului de bazin Dobrogea-Litoral, înfiinţat conform legii;

x) un reprezentant al Institutului Naţional de CercetareDezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanţa.

Secretariatul tehnic permanent al Comitetului se asigură de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor prin Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanţa.

Tabelul de mai jos cuprinde o listare a instituţiilor componente ale Comitetului Naţional al Zonei Costiere.

Comitetul Naţional al Zonei Costiere - Instituţii componente - Comitetul de Bazin Dobrogea - Litoral Primăria Municipiului Constanta

Ministerul Mediului Primăria Municipiului Tulcea

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Primăria Oraşului Mangalia

Ministerul Turismului Primăria comunei Năvodari

Ministerul Economiei Primăria oraşului Eforie

Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului Natural

Primăria comunei Costinesti

Ministerul Sănătaţii Primăria comunei Agigea

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

Primăria comunei 23 August

Ministerul Apărării Naţionale Primăria comunei Tuzla

Ministerul Administraţiei si Internelor Primăria comunei Sulina

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării Primăria comunei Sf. Gheorghe

Academia Romana Primăria comunei Techirghiol

Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Marina „Grigore Antipa”

Primăria comunei Jurilovca

Administraţia Naţionala Apele Romane - Direcţia Apelor Dobrogea Litoral –DADL

Primăria comunei Murighiol

Prefectura Judeţului Constanta Primăria comunei Limanu

Prefectura Judeţului Tulcea Organizaţia Neguvernamentala Oceanic Club

Consiliul Judeţean Constanta Organizaţia Neguvernamentala Mare Nostrum

Consiliul Judeţean Tulcea Organizaţia Neguvernamentala Liga Navala

Agenţia de Protecţie a Mediului Constanta Organizaţia Neguvernamentala - Prietenii Deltei

Agenţia de Protecţie a Mediului Tulcea Organizaţia Neguvernamentala - Societatea Ornitologica

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării-Tulcea

44

Sursa: site INCDM Grigore Antipa, Constanţa, iunie 2009

Comitetul are ca responsabilităţi:

a) avizarea planurilor de gospodărire integrată a zonelor costiere şi a planurilor de urbanism locale şi zonale;

b) avizarea studiilor de impact pentru activităţile cu impact semnificativ ce urmează a se desfăşura în zona costieră, precum şi a bilanţurilor de mediu ale lucrărilor existente;

c) avizarea proiectelor de creare de parcuri şi rezervaţii naturale.

În prezent există o propunere a Organizaţiei Neguvernamentale „Mare Nostrum” de a simplifica componenţa şi a întări rolul CNZC astfel ca deciziile şi hotărârile Comitetului să aibă caracter executiv. Delimitarea zonei costiere şi stabilirea măsurilor pentru protecţia mediului zonei costiere Delimitarea zonei costiere este prevăzută să se realizeze prin planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism, prin grija autorităţilor publice locale. În scopul delimitării zonei costiere şi stabilirii măsurilor pentru protecţia mediului zonei costiere, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor şi autoritatea publică centrală pentru agricultură, alimentaţie şi păduri, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a Statului Major al Forţelor Navale, vor clasifica zona costieră în zone funcţionale, pe baza unor criterii omogene de utilizare şi de gestiune a spaţiului. Gospodărirea integrată a zonei costiere Gospodărirea integrată a zonei costiere se va realiza cu ajutorul unui instrument de planificare – Planul de gospodărire integrată a zonei costiere. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor este principalul organism responsabil cu gospodărirea zonei costiere şi va organiza sistemul de control integrat şi supraveghere a mediului zonei costiere. Acesta în colaborare cu administraţia publică locală, autoritatea publică centrală pentru lucrări publice, transporturi şi locuinţă, autoritatea publică centrală pentru turism, autoritatea publică centrală pentru agricultură, alimentaţie şi păduri şi cu Statul Major al Forţelor Navale vor elabora planul de gospodărire integrată a zonei costiere. Planul de gospodărire integrată a zonei costiere se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor, iar planurile locale, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor, la propunerea autorităţilor locale pentru protecţia mediului. Atribuţii şi răspunderi În gospodărirea integrată a zonei costiere, pentru instituţiile componente ale CNZC s-au stabilit o serie de atribuţii şi responsabilităţi. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor are următoarele atribuţii şi răspunderi: - elaborează şi promovează strategia naţională pentru gospodărirea integrată a zonei costiere

şi planurile de acţiune pentru aplicarea acesteia; - iniţiază crearea cadrului instituţional-administrativ pentru parcurile şi rezervaţiile din zona

costieră; - aprobă planuri de acţiune în scopul limitării emisiilor poluante emanate de surse difuze; - coordonează şi controlează activitatea de gospodărire integrată a zonei costiere - elaborează un inventar la nivel naţional cuprinzând informaţii privind elementele din

patrimoniul natural al ecosistemelor de coastă, din patrimoniul cultural şi arhelologic, precum şi lista centrelor naţionale şi locale de informaţii asupra zonei costiere şi a mediului

45

- va organiza, prin autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, acţiuni de informare şi educaţie asupra gospodăririi integrate a zonelor costiere

- va organiza sistemul de control integrat şi supraveghere a mediului zonei costiere - va întocmi lista personalului împuternicit să efectueze activităţi de control în incinta unităţilor

militare, care va fi transmisă spre avizare Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării Naţionale

- va elabora şi va aproba, prin ordin al conducătorului său, metodologia privind accesul publicului la Fondul naţional de date privind mediul zonei costiere

- va informa publicul, prin structurile sale teritoriale, cu privire la măsurile propuse pentru zonele de coastă, cu cel puţin 30 de zile înainte de punerea lor în aplicare

- poate decide revizuirea actului tehnico-juridic iniţial, acordat unei lucrări sau activităţi, sau alte măsuri potrivit legii

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor, împreună cu autoritatea publică centrală pentru lucrări publice, transporturi şi locuinţă, autoritatea publică centrală pentru sănătate şi cu autoritatea publică centrală pentru turism, va elabora coduri de bună conduită pentru activităţile de recreere în zonele costiere şi sunt în drept să emită norme, normative şi ordine cu caracter obligatoriu pentru activităţile din aceste zone. Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului şi autorităţile locale pentru gospodărirea apelor au următoarele atribuţii: - organizează sistemul de supraveghere integrată a mediului zonei costiere; - elaborează planuri locale de acţiune pentru gospodărirea integrată a zonei costiere şi urmăreşte

aplicarea acestora - vor prezenta autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor,

rapoarte periodice asupra stării mediului, cu evaluarea impactului asupra mediului al proiectelor avizate

Administraţia publică locală are următoarele atribuţii şi răspunderi: - asigură înscrierea în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului a zonelor vulnerabile şi

a celorlalte zone menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă; - asigură întreţinerea falezei pe sectorul amenajat Ministerul Apărării Naţionale va elabora normele de protecţie a mediului pentru activităţile militare desfăşurate în zonele costiere, avizate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor. Autoritatea publică centrală pentru sănătate va elabora normele de calitate a apelor din zonele amenajate pentru îmbăiere şi normele de igienă pentru încadrarea plajelor, în scopul protecţiei sănătăţii publicului. Aceste norme vor fi avizate de autoritatea publică centrală pentru turism. În colaborare cu Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor va elabora normele şi regulile de igienă şi sănătate privind gestiunea deşeurilor provenite ca urmare a navigaţiei de agrement. Autoritatea publică centrală pentru lucrări publice, transporturi şi locuinţă - va asigura elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu includerea

prescripţiilor de gestiune a zonei costiere în regulamentele aferente. - va stabili nominal şi pe porţiuni, apele navigabile şi traseele vapoarelor, astfel încât să se evite

orice risc inutil şi să se protejeze ecosistemul zonei costiere.

46

Autoritatea publică centrală pentru turism - va elabora sisteme de norme privind autorizarea, clasificarea, avizarea şi controlul activităţilor

de turism în zona costieră şi utilizării turistice a plajei litoralului Mării Negre - împreună cu autoritatea publică centrală pentru sănătate vor stabili coduri pentru notarea zonelor

de îmbăiere, în scopul informării consumatorilor de servicii turistice asupra calităţii acestora Autoritatea publică centrală pentru agricultură, alimentaţie şi păduri va elabora un cod de conduită pentru un pescuit responsabil Agenţii economici cu activităţi de acvacultură marină au obligaţia de a întocmi un plan de urgenţă specific pentru fiecare zonă, pentru a limita consecinţele evadării peştilor din zona crescătoriei şi ale introducerii de specii străine, exotice. Comitetul de Bazin Dobrogea Litoral este una dintre principalele instituţii componente ale Comitetului Naţional al Zonei Costiere. Această structură este organizată la nivelul bazinului hidrografic Dobrogea-Litoral, în zona de competenţă a Direcţiei Apelor Dobrogea-Litoral. În calitate de subunitate a Administraţiei Nationale "Apele Române", Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral reprezintă autoritatea investită cu aplicarea unitară a strategiei naţionale în domeniul gospodăririi resurselor de apă, pe teritoriul bazinului hidrografic Dobrogea-Litoral, având ca atribuţii principale: - Monitorizarea hidrologică, hidrogeologică şi de calitate a resurselor de apă, precum şi

elaborarea diagnozelor şi prognozelor - Administrarea şi exploatarea infrastructurii Sistemului Naţional de Gospodărire a apelor - Avertizarea şi realizarea măsurilor de prevenire, combatere, şi înlăturarea efectelor inundaţiilor,

a fenomenelor hidro-meteo periculoase, a secetei şi a poluărilor accidentale - Aplicarea programului naţional de implementare a prevederilor legislaţiei armonizate cu

Directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi durabile a apelor - Gestionarea şi valorificarea resurselor de apă, de suprafaţă şi subterane, cu potenţialele lor

naturale şi fondul de date din domeniu - Administrarea plajelor si falezelor litoralului romanesc, pe sectorul Vama Veche – Midia

Navodari - Avizarea, autorizarea şi controlul folosinţelor de apă, al lucrărilor construite pe ape sau în

legătură cu apele şi asigurarea activităţii de inspecţie - Asigură dezvoltarea unitară a informatizării în domeniul gospodăririi apelor Este organizată să funcţioneze cu doua subunităţi teritoriale localizate în Constanta si Tulcea. Comitetul de Bazin îi implică în elaborarea şi actualizarea schemelor directoare pe bazine hidrografice pe reprezentanţii autorităţilor publice centrale, consiliilor judeţene şi consiliilor locale care au obligaţia de a comunica toate informaţiile utile aflate în competenţa lor. Comitetul de Bazin colaboreaza cu Administratia Nationala Apele Romane la aplicarea strategiei si politicii nationale de gospodarire a apelor. Atributii ale Comitetului de Bazin Dobrogea Litoral: - avizeaza schemele-cadru, precum si programele de dezvoltare a lucrarilor, instalatiilor si

amenajarilor de gospodarire a apelor; - avizeaza planurile de prevenire a poluarilor accidentale si de inlaturare a efectelor lor, elaborate

in functie de conditiile locale; - aproba schemele locale, stabilind prioritatile tehnice si financiare si sa le integreze in schemele-

cadru; - aproba planul de gospodarire integrata a calitatii si cantitatii apei din bazinul hidrografic

respectiv;

47

- propune revizuirea normelor si standardelor din domeniul gospodaririi apelor si, in caz de necesitate, sa elaboreze norme de calitate a apei evacuate, proprii bazinului hidrografic; aceste norme pot fi mai exigente decat cele la nivel national;

- stabileste norme speciale pentru evacuari de ape uzate, daca este necesar, pentru respectarea normelor stabilite de calitatea apelor;

- aproba incadrarea in categorii de calitate a cursurilor de apa din bazinul hidrografic respectiv; - recomanda prioritatile privind finantarea si conformarea, in scopul realizarii programelor de

dezvoltare a lucrarilor, instalatiilor si amenajarilor de gospodarire a apelor; - asigura informarea publicului, garantarea unei perioade de timp necesare primirii comentariilor

publicului, organizeaza audieri publice asupra tuturor aspectelor propuse pentru aprobare si asigura accesul publicului la documentele sale.

Comitetele de bazin: pot lua în considerare si pot discuta orice aspecte noi privind cantitatea, calitatea si folosirea

apei, ce pot aparea în bazinul hidrografic respectiv; pot constitui si împuternici subcomitete a caror functie va fi de informare si de consultanta; pot solicita executarea de audituri, daca considera necesar; pot propune acordarea de bonificatii, în baza prevederilor art. 91 alin. (1) din Legea

310/2004 pentru modificarea si completarea Legii apelor 107/1996 ; pot recomanda autoritatilor locale, în functie de prioritatea si urgenta realizarii lucrarilor

necesare, modul de asigurare a surselor financiare.

3.3. Documente existente relevante vizând dezvoltarea/managementul zonei de coastă

3.3.1. Propunere privind Strategia pentru managementul integrat al zonei costiere româneşti Fişă documentară

„Strategia pentru Managementul Integrat al Zonei Costiere Româneşti” - elaborată de Royal Haskoning (Olanda – 2004) - este un document care are în vedere în primul rând Recomandarea Parlamentului şi Consiliului European privind implementarea Managementului Integrat al zonei Costiere în Europa (mai 2002), apoi „Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protejarea Mării Negre” şi transpunerea sa în „Planul Naţional de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protejarea Mării Negre”. Strategia privind pentru Managementul Integrat al Zonei Costiere Româneşti nu este un document însuşit şi adoptat.

Strategia este bazată pe politicile sectoriale naţionale şi regionale ale României în domenii ca: agricultură, turism, industrie, dezvoltarea infrastructurii, protecţia naturii, pescuit, precum şi pe legislaţia din domeniile protecţiei mediului şi amenajării teritoriului.

Documentul este elaborat în colaborare cu membri Grupului de Lucru al Managementului Integrat al ZC (ICZM WIG). De asemenea, această strategie a fost elaborată în colaborare cu beneficiarii zonei costiere (instituţiile): Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, Prefectura Constanţa, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Administraţia Naţională Apele Române.

Strategia cuprinde viziunea pe termen lung şi perspectiva unei dezvoltări durabile în zona costieră a României, incluzând apele transnaţionale şi de coastă.

Luând în consideraţie problemele de mediu, managementul resurselor de apă, planificarea spaţială şi utilizarea terenurilor, protejarea coastelor împotriva eroziunii, documentul urmăreşte dezvoltarea durabilă a resurselor şi ecosistemelor terestre şi marine inclusiv protejarea şi dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării.

Documentul poate fi considerat o „agendă politică” un „cadru de referinţă” propunând direcţii dorite de dezvoltare în cele mai importante sectoare ale zonei costiere: agricultură, turism, industrie, infrastructură, comerţ şi pescuit luând în considerare imperativul protecţiei mediului. Aceste direcţii

48

viitoare de dezvoltare depind de utilizarea raţională a resurselor naturale precum şi de extinderea posibilităţilor pentru o creştere economică reală.

Acest document conţine 7 capitole. Capitolele 1 şi 2 sunt capitole introductive.

Capitolul 1 evidenţiază motivele pentru care România a iniţiat strategia şi rolul documentului, precum şi responsabilităţile celor mai importante instituţii guvernamentale cu privire la elaborarea şi promovarea acestei strategii. Este menţionată Directiva Europeană (Directiva Cadru – Apa – Water Framework Directive – 2000/60/EC) ca un principiu director în formularea acestei strategii, managementul integrat al resurselor de apă fiind considerată o componentă importantă a managementului integrat al zonei costiere. De asemenea, se subliniază necesitatea participării la elaborarea strategiei nu numai a principalilor beneficiari dar şi a altor grupuri interesate, instituţii, sectorul privat care ar putea fi implicaţi în procesul de decizie privind dezvoltarea şi protecţia viitoare a zonei costiere.

Capitolul 2 evidenţiază obiectivele generale şi principiile pe care se poate baza Managementul Integrat al Zonei Costiere şi abordarea adoptată în România. In acest capitol este schiţat procesul de elaborare a Strategiei în patru paşi: definirea problemelor cheie, viziunea asupra viitorilor 20 de ani, principalele obiective strategice (modul de rezolvare a problemelor definit prin documentul strategic) şi consultări bilaterale asupra primei versiuni a documentului strategic cu membrii grupului de lucru şi factorii de decizie.

Tot în acest capitol se fac referiri la membrii grupului de lucru (ICZM WG) – Integrated Costal Zone Management Working Group), din care fac parte 18 instituţii guvernamentale şi neguvernamentale de la diverse nivele administrative din România: Prefecţii judeţelor Constanţa şi Tulcea, reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Administraţiei Naţionale Apele Române, Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, Comisiile judeţene Constanţa şi Tulcea, Administraţia Rezervaţiei Delta Dunării, Agenţiile de mediu din Constanţa şi Tulcea, institute de cercetări etc.

Capitolul 3 este cel mai consistent din această strategie şi analizează starea actuală a zonei costiere româneşti. Pe lângă o descriere generală a zonei de coastă se prezintă problemele principale şi cele mai importante ameninţări ale zonelor de coastă, acestea constituind punctul de pornire a elaborării strategiei. Sunt descrise trăsăturile generale ale regiunii Dobrogea (elemente istorice, fizico-geografice, date despre clima, resursele naturale, importanţa economică, elemente administrative etc.) precum şi caracteristicile liniei de coastă româneşti.

În scopul unui mai bun management al zonei costiere, un subcapitol important priveşte delimitarea zonei costiere şi caracteristicile zonei costiere româneşti în comparaţie cu cele ale altor state membre UE. Sunt prezentate detaliat recomandări pentru demarcarea zonei de coastă. Deşi România are o linie de coastă relativ scurtă (254 km), ţinând cont de importanţa economică (în special agriculturii, industrie, comerţ şi turism), de marile arii naturale protejate (Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, lacuri şi lagune) precum şi de poziţia geografică pe un important coridor de transport la graniţa de est a Europei, se poate spune că zona de coastă este un areal de mare importanţă pentru România.

Tot în acest capitol sunt prezentate câteva dintre caracteristicile zonei costiere sub aspectul fenomenelor care pot provoca eroziunea costieră: calitatea şi originea nisipului, tipurilor de plaje, existenţa zonelor stâncoase, alunecările de maluri, mareele, caracteristicile solurilor, regimul vânturilor, al curenţilor, mişcarea sedimentelor de-a lungul liniei de coastă etc.

Un important segment al acestui capitol îl reprezintă analiza sumară a tipurilor de ecosisteme specifice regiunii Dobrogea. Ecosistemele terestre includ câmpiile pretabile practicării agriculturii, pomiculturii din partea de est a zonei, sistemul de lacuri, mlaştini, lagune şi plaje nisipoase din nord-est caracteristice Deltei Dunării. De la nord la sud există munţii Hercinici şi dealurile Tulcei, câmpiile agricole din judeţul Constanţa până la graniţa bulgară, de-a lungul ţărmului sistemul de

49

lacuri Razim-Sinoe, plajele nisipoase din nord până la plajele stâncoase din sud. Ecosistemele marine (apele fluviale, marine, lacustre, mlăştinoase) sunt evidenţiate prin principalele lor caracteristici: salinitate, temperatură, adâncime, parametrii biologici.

Un subcapitol important este acela legat de activităţile umane în zona costieră. Sunt analizate cele mai importante sectoare ale economiei, regiuni Dobrogea (agricultura, pescuitul, turismul, comerţul, infrastructura şi industria) în special din punct de vedere al ameninţărilor cu care aceste sectoare se confruntă. Au fost evidenţiate printre altele:

- creşterea şomajului în agricultură datorită mecanizării şi automatizării;

- creşterea riscului de poluare datorită folosirii pesticidelor;

- reducerea stocului de pescuit, intensificarea migraţiei peştilor din zonele în care condiţiile de mediu s-au deteriorat;

- slaba dezvoltare a sectorului turistic - deşi există potenţial (limitarea sezonului turistic la 4-5 luni, dotările au standarde de mult depăşite);

- infrastructura de transport este slab dezvoltată şi de proastă calitate.

Capitolul 3 se încheie cu evidenţierea principalelor ameninţări în zona costieră:

- Eroziunea de coastă în zonele Eforie Nord şi Sud, Olimp până la Mangalia, plajele de la Constanţa, Mamaia şi Costineşti.

- Poluarea cauzată de sursele non punctuale (agricultura) şi sursele punctuale (apele degradate industriale şi municipale).

- Conflictele potenţiale datorate proastei gestionări a terenurilor: creşterea cererii de teren datorită extinderii urbane creşterea cererii de teren datorită dezvoltării turismului (Nordul şi Sudul Constanţei) şi a industrializării în apropierea centrelor urbane.

Capitolul 4 priveşte Viziunea asupra zonei de coastă a României pe termen mediu şi lung (2020). Este descrisa situaţia dorită, urmărită, „viziunea” asupra cum ar trebui să arate zona costieră peste aproximativ 20 de ani. Această viziune a fost elaborată în colaborare cu beneficiarii zonei costiere (Grupul de lucru etc.).

Eforturile pentru dezvoltarea economică trebuie însoţite de o utilizare durabilă a resurselor naturale ale zonei costiere, aceasta însemnând luarea în considerare a măsurilor de protecţie a mediului şi protejarea utilizării resurselor împotriva supra exploatării.

O participare largă a instituţiilor implicate la nivel naţional, regional şi local a precizat elementele prioritare în formularea viziunii:

- Delta Dunării va rămâne un spaţiu echilibrat ecologic unde cea mai importantă activitate economică va fi eco-turismul şi se va urmări conservarea activităţilor tradiţionale;

- Reabilitarea plajelor conform cu standardele europene;

- Aplicarea legislaţiei care priveşte Managementul Integrat al Z.C.;

- Valorificarea şi conservarea moştenirii culturale a Dobrogei;

- Informarea şi implicarea populaţiei în procesul de decizie;

- Toţi locuitorii zonei de coastă trebuie să beneficieze de sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare conform standardelor UE;

- Dotările în domeniul turismului să fie la standarde internaţionale;

- Zonele urbane vor dispune de spaţii verzi peste 10 m2 /locuitor;

- Constanţa, Sulina şi Mangalia se vor constitui în porturi importante pentru vasele de croazieră;

50

- Biodiversitatea din ariile protejate ale zonei de coastă va ajunge la nivelul optim al potenţialului;

- Utilizarea pe scară largă a surselor de energie neconvenţionala şi regenerabilă;

- Infrastructura fizică va avea standarde internaţionale;

- Tulcea va deveni centru eco-turistic;

- Constanţa va deveni cel mai important centru de transport din Europa de SE;

- Dezvoltarea durabilă a agriculturii din zona costieră.

O altă secţiune a acestui capitol este legată de viziunea asupra sectoarelor de dezvoltare a zonei costiere, punctele cele mai tari ale creşterii economice în Dobrogea şi zona de coastă având la bază sectoarele: agricultura, turism, comerţ şi industrie:

- Producţia agricolă va creşte şi va fi durabilă din punct de vedere economic şi de mediu;

- Turismul de masă se va dezvolta şi se va concentra în staţiunile Mării Negre, eco-turismul se va dezvolta în Delta Dunării, cu Tulcea ca centru eco-turistic;

- Portul Constanţa (Coridorul Paneuropean IV) va deveni cel mai important centru de transport din regiunea Europei de SE;

- Dezvoltarea industrială se va concentra de-a lungul axei Constanţa – Cernavodă.

Capitolul 5 al documentului expune obiectivele strategice şi descrie direcţiile de dezvoltare viitoare, prin evidenţierea punctelor tari şi a oportunităţilor celor mai importante sectoare de dezvoltare (agricultura, turismul, comerţul, industria, pescuitul) precum şi punctele slabe şi ameninţările de care trebuie să se ţină seama. Mare parte a oportunităţilor şi punctelor tari ale fiecărui domeniu de dezvoltare au fost identificate în capitolul anterior privind viziunea asupra zonei costiere.

Acest capitol expune modul de valorificare integrată a oportunităţilor şi punctelor tari prin măsuri strategice care vor constitui punctul de pornire pentru viitorul plan de acţiune şi implementare. Sunt detaliate măsurile strategice care privesc domeniile: agricultura, pescuitul marin, turismul de masă la Marea Neagră, eco-turismul în Delta Dunării, comerţul şi infrastructura, industria.

Se atrage atenţia asupra punctelor slabe şi ameninţărilor pe care sectoarele de dezvoltare evidenţiate le pot produce asupra mediului, fiind necesar a se lua în considerare problemele: managementul apei, protecţia mediului, eroziunea costieră, conflictele legate de utilizarea terenurilor.

Capitolul 6 prezintă categoriile de măsuri care trebuie luate şi instrumentele utilizate pentru implementarea acestora. Cu excepţia recomandărilor specifice care privesc măsurile de protecţie ale coastei, toate celelalte măsuri sunt definite la nivel strategic.

Este recomandat cadrul instituţional şi mecanismele necesare creării organismelor de management al zonei costiere şi implementării măsurilor necesare. Sunt detaliate următoarele tipuri de instrumente de implementare: instrumente de management, instrumente legislative, tehnice şi financiare, instrumente pentru participarea publică.

În privinţa instrumentelor de management se face o distincţie între cele 2 nivele de implementare: nivelul strategic pentru care sunt responsabile instituţiile naţionale şi nivelul implementării pentru care sunt responsabile instituţiile de nivel regional şi local.

Sunt evidenţiate diferitele tipuri de instrumente legislative (regulamente, directive, tratate şi convenţii internaţionale) care privesc următoarele domenii:

- managementul integrat al zonei costiere;

- managementul resurselor de apă;

- calitatea apei, managementul apelor de coastă;

- amenajarea teritoriului, regimul proprietăţii şi administrarea terenurilor;

51

- managementul mediului;

- managementul deşeurilor solide;

- managementul controlul poluării industriale şi managementul riscului.

Instrumentele tehnice sunt legate de managementul mediului, managementul integrat al resurselor de apă, amenajarea teritoriului, protecţia costieră. Ele constau în: investigaţii inginereşti (cercetări), proiecte preliminare, studiu de fezabilitate (evaluări economice, evaluări ale impactului de mediu şi social) strategii de monitorizare etc.

Sursele de finanţare în managementul zonei costiere sunt surse pe termen lung (alocaţiile de la buget, taxe locale) şi surse de finanţare privată, fonduri nerambursabile, donaţii, sponsorizări).

Capitolul 7 se referă la instituţiile implicate în managementul zonei costiere şi conţine detalierea şi schematizarea principalelor elemente implicate la nivelul planificării şi implementării.

Este schiţat un model de coordonare şi management pentru zona costieră şi o schemă privind cadrul instituţional din care reiese mecanismul relaţiilor dintre instituţiile celor 2 nivele (naţional şi regional/local) şi interacţiunile dintre acestea. Schema cadru are ca poziţii cheie: Comitetul Naţional al Zonei Costiere, Secretariatul Tehnic, Grupurile de Lucru, diverse agenţii implicate.

Ultima secţiune a capitolului prezintă cadrul legal de desfăşurare al Managementului Integrat al zonei costiere, acesta reprezentându-l OU 202/2002 modificată prin Legea 280/2003. Sunt detaliate câteva articole de interes precum evidenţierea punctelor tari ale acestei legi şi se fac câteva recomandări pentru îmbunătăţirea şi eliminarea punctelor slabe, structura instituţională şi responsabilităţilor.

3.3.2. Studiu privind protecţia şi reabilitarea litoralului sudic al României la Marea Neagră; Studiu de fezabilitate a proiectului de protecţie şi reabilitare costieră în Mamaia Sud şi Eforie Nord

Fişă documentară

Cadrul general al proiectului: România se confruntă cu o situaţie deosebită în ceea ce priveşte eroziunea costieră. Cauzele apariţiei fenomenului de eroziune costieră sunt multiple şi variate:

- Amenajările hidrotehnice executate pe Dunăre şi afluenţii săi, ce au condus la diminuarea cu circa 50% a cantităţii de aluviuni transportate pe Dunăre cu consecinţe negative asupra bilanţului sedimentelor al plajelor litorale.

- Extinderea spre larg a digurilor de la gura de vărsare a braţului Sulina, ce a determinat devierea fluxului de aluviuni din braţul Chilia şi îndepărtarea punctului de debuşare a aluviunilor în mare în dreptul braţului Sulina.

- Lucrările de extindere şi modernizare a porturilor Midia, Constanţa, Mangalia ce au generat devierea spre larg a traseelor curenţilor litorali care asigură alimentarea cu nisip a plajelor din sudul litoralului.

- Reducerea stocului de moluşte marine cu circa 50%, ceea ce contribuie la reducerea aportului de nisip biogen.

- Tendinţa de ridicare a nivelului mării în medie cu circa 1,5-2 mm/an, ce determină retragerea liniei ţărmului.

În acest sens, Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA) a iniţiat proiectul „Studiu privind protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre” cu sprijinul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi al Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Studiul este finanţat de Guvernul Japoniei la cererea Guvernului României prin JICA, care este

52

responsabilă pentru implementarea programului tehnic de cooperare şi acoperă partea sudică a litoralului românesc al Mării Negre de la Midia la Vama Veche.

Studiul are ca scop oprirea eroziunii costiere şi creşterea valorii de utilizare a zonei costiere prin noi suprafeţe de plajă, iar ca obiective:

1. Formularea unui plan de protecţie costieră cu perspectivă până în anul 2020.

2. Realizarea unei imagini asupra proiectelor prioritare astfel încât Guvernul României să poată să implementeze proiectul de protecţie costieră cu finanţarea corespunzătoare.

3. Transfer de cunoştinţe şi tehnologie în domeniul protecţiei şi gestionării zonei costiere către partea română (MMGA).

Pentru atingerea obiectivelor prezente, sunt fixate obiective suplimentare: - Elucidarea problemelor tehnice şi de management privind protecţia şi reabilitarea litoralului

sudic al României la Marea Neagră. - Cuantificarea beneficiului obţinut din măsurile de protecţie a ţărmului luând în considerare

conservarea mediului, turismului şi activităţile economice din zona costierăm pentru managementul durabil al acesteia.

Proiectul promovat prin JICA a fost finalizat în luna februarie 2007 cu un MASTER PLAN pentru întreg litoralul românesc de la Midia la Vama Veche şi două studii de fezabilitate pentru zonele cele mai critice Mamaia Sud şi Eforie Nord.

Raportul intermediar descrie rezultatele studiului fundamental pentru colectarea şi revizuirea datelor existente şi formularea planului de protecţie costieră, cu perspectivă în anul 2020. Raportul intermediar este alcătuit din 8 capitole şi 12 anexe cuprinse în două volume.

Capitolul 1 este o introducere, urmată de Capitolul 2 care prezintă situaţia socială şi cea economică din România, din punct de vedere al studiului cu o scurtă introducere privind situaţia politică a acestei ţări. Aspectele fizice, precum caracteristicile geomorfologice, vânturile şi valurile din zona de studiu sunt prezentate în Capitolul 3. Situaţia eroziunii plajelor este analizată în Capitolul 4, fiind prognozată amploarea eroziunii plajelor în viitor, în cazul în care nu sunt întreprinse nici un fel de lucrări de protecţie. În Capitolul 5 este prezentat planul de protectie costieră aferent zonei de studiu, împreună cu planul de monitorizare şi evaluarea managementului. Capitolul 6 descrie procesul de selectare a două proiecte prioritare în zonele Mamaia Sud şi Eforie Nord, cu prezentarea în linii mari a acestor proiecte. În Capitolul 7 sunt examinate aspectele impactului posibil din punct de vedere al mediului şi social, datorat proiectului de protectie şi reabilitare costieră a litoralului sudic al României la Marea neagră, precum şi condiţiile de mediu din România. Capitolul 8 prezintă metodologia de funcţionare, întreţinere şi management al plajelor reabilitate. În Anexele A-L sunt prezentate detalii ale diferitelor aspecte ale studiului.

Amenajările care vor fi realizate prin lucrările de protecţie şi reabilitare costieră sunt: - Diguri şi structuri transversale care vor fi prelungite în larg. - Reabilitarea vechilor diguri deteriorate. - Reabilitarea structurilor sparge-val situate în larg de Mamaia. - Structuri sparge-val sub nivelul mării, cu coronament lat. - Înnisiparea plajelor.

De asemenea, este propus un calendar privind implementarea proiectului în diferite sectoare, bazat pe gradul de urgenţă privind protecţia şi reabilitarea sectoarelor respective din zona de studiu.

53

Etapa Faza Perioada Zona Cost

(milioane Euro)

I 2007-2010 Mamaia, Eforie Nord (parţial) 44

II 2010-2015 Mamaia Centru (parţial), Tomis Nord, Eforie Centru

64

III 2016-2020 Mamaia Centru (parţial), Tomis Centru, Eforie Nord (parţial), Eforie Sud (parţial)

73

1

Subtotal Etapa 1

2007-2020 Mamaia până la Eforie Sud (parţial) 181

2 - După 2021 Tomis Sud, Eforie Sud (parţial), Olimp-Venus, Saturn-Mangalia 135

Total 316

Notă: Toate costurile sunt fundamentate pe preţurile din anul 2005 şi nu includ modificările acestora.

Studiu de fezabilitate a proiectului de protecţie şi reabilitare costieră

în Mamaia Sud şi Eforie Nord

Planul de protecţie costieră pentru litoralul sudic al României la Marea Neagră a desemnat 94 sub-sectoare dintr-un număr de 205, ca zone care necesită implementarea unor proiecte de protecţie şi reabilitare costieră. În urma examinării şi comparării urgenţei protecţiei costiere, a gradului de utilizare a plajelor şi a altor factori relevanţi, sub-sectoarele Mamaia Sud şi Eforie Nord au fost selectate ca locaţii pentru implementarea prioritară a proiectelor de protecţie şi reabilitare costieră.

Obiectivele acestui proiect sunt de a scoate zonele costiere Mamaia Sud şi Eforie Nord de sub ameninţarea eroziunii costiere şi de a lărgi utilizarea plajelor prin mărirea suprafeţelor de plajă.

Proiectul de protecţie şi reabilitare costieră în Mamaia Sud şi Eforie Nord este alcătuit din nouă capitole. Capitolul 1 este o introducere, urmat de Capitolul 2 care cuprinde informaţii generale despre proiect şi zonele înconjurătoare, precum şi sursele materialului pentru înnisiparea plajelor din Mamaia Sud şi Eforie Nord, aportul de nisip fiind factorul cheie al acestui proiect. Aspectele tehnice ale proiectului sunt cuprinse în Capitolele 3 şi 4, primul dintre acestea pentru Componenta „A”-Mamaia Sud, iar cel de-al doilea pentru Componenta „B”- Eforie Nord. Aspectele de mediu sunt tratate în Capitolele 5 şi 6. Sunt analizate efectele posibile ale proiectului asupra mediului şi măsurile pentru reducerea acestora în cadrul Capitolului 5, pentru fiecare element al mediului: apă, aer, zgomote şi vibraţii, sedimente de fund, pescuit, situaţia mediului social şi economic, inclusiv turismul. Pentru fiecare element în parte sunt descrise condiţiile actuale, sunt făcute prognoze privind impactul şi sunt recomandate măsuri pentru reducerea acestuia. Pentru alte elemente de mediu, precum solul şi subsolul, aşezările umane, patrimoniul cultural, conflictele locale de interese şi repartizarea incorectă a beneficiilor asupra cărora se consideră că Proiectul nu va avea efecte negative, sunt făcute doar prognoze. În Capitolul 6 sunt prezentate aspecte privind managementul riscului şi planul de monitorizare. Evaluarea proiectului este prezentată în Capitolul 7. Capitolul 8 are în vedere analiza instituţională pentru implementarea proiectului. Capitolul 9 face un rezumat al concluziilor legate de studiul de fezabilitate, alături de recomandări pentru implementarea proiectului.

În urma evaluărilor vitezei de eroziune a plajelor, specialiştii de la Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA) au stabilit că prima urgenţă o reprezintă lucrările de protecţie şi înnisipare a plajei Mamaia Sud. În sectorul cuprins între hotelurile Parc şi Dacia, zona de plajă are în unele 4 Năvodari la Mamaia; Tomis Nord şi Tomis Sud; Eforie Nord şi Eforie Sud; Tuzla Nord şi Tuzla Sud; Costineşti; Schitu; Olimp până la Cap Aurora; Cap Aurora până la Mangalia; 2 Mai până la Vama Veche. 5 Năvodari Nord, Năvodari Sud, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Sud, Eforie Nord, Eforie Centru, Eforie Sud, Tuzla Nord, Tuzla Sud, Costineşti, Schitu, Olimp-Venus, Balta Mangalia, Saturn-Mangalia, 2 Mai, Limanu, Vama Veche.

54

locuri, o lăţime de doar 20 m, iar viteza de eroziune este de aproximativ 2 m/an. Japonezii au propus înnisiparea plajei cu un aport de 224.000 de m3 de nisip, pe o lungime de 1,2 km, fapt care va aduce un plus de 5 ha de plajă şi lăţirea plajei cu 50 m. Nisipul necesar lucrării urmează să fie adus din albia Dunării, din apropiere de Cochirleni. În paralel, trebuie reabilitate două diguri sparge val în lungime de 250 m fiecare, construirea unei jetele pentru reţinerea nisipului în lungime de 200 m, şi construirea a trei diguri submerse în lungime de 100 m fiecare pentru a se limita acţiunea agresivă a mării. Costurile lucrărilor pentru plaja Mamaia Sud se ridică la 11,53 milioane Euro (fundamentat pe preţul pieţei din vara anului 2006), sumă ce va fi obţinută din fonduri structurale.

Plaja de la Eforie Nord cuprinsă între hotelul Steaua de Mare şi portul turistic, are nevoie de lucrări mult mai ample care implică aducerea a 467.000 de m3 de nisip (extras din albia Dunării, în apropiere de Oltina), pe o lungime de 1,2 km, fapt care va genera un plus de 12 ha de plajă şi lăţirea plajei cu 80 m. De asemenea, un dig perpendicular pe ţărm va trebui prelungit cu 60 m în mare, altul reabilitat în lungime de 180 m, iar lucrările trebuie să prevadă şi amenajarea a trei structuri sparge-val submerse, în dreptul sectorului de plajă, cu lungimi de 200, 200 2750 m. Pe lângă acestea, 4 diguri existente de mică lungime la Eforie Nord vor fi eliminate pentru siguranţa utilizatorilor plajei, iar materialul obţinut va fi reciclat ca material pentru sâmburele structurilor sparge-val submerse.Costul acestei operaţiuni este evaluat la 28,72 milioane Euro, bani care se preconizează să fie atraşi tot din finanţări europene.

Plaja de la Eforie Nord este foarte îngustă, suprafaţa acoperită cu nisip dispărând la nord de restaurantul Acapulco. S-a constatat că zona proiectului s-a retras cu aproximativ 40 de m în ultimii 78 de ani. Deoarece zona proiectului este, de fapt, un ţărm cu faleză de aproximativ 10 m înălţime, retragerea liniei ţărmului se desfăşoară în paralel cu prăbuşirea gradată a falezelor. Extinderea plajelor situate la baza falezei oferă o suprafaţă importantă pentru lucrările de stabilizare a acesteia, care vor consta în aducerea înclinării falezei la o pantă mai blândă, asigurarea unui sistem de drenaj mai eficient şi placarea bazei falezei, pentru protecţia împotriva acţiunii valurilor. Noile plaje create prin intermediul proiectului de faţă vor atrage un număr mare de turişti în zonă şi vor contribui la economia locală.

Fisa documentara

3.3.3. “Studiu multicriterial de delimitare a zonei aferente litoralului românesc”, elaborator URBANPROIECT în 1993, şef proiect arh.Gabriel Pascariu, beneficiar MLPAT – Direcţia pentru mediu şi zone protejate, Direcţia amenajării teritoriului naţional. Lucrarea a fost elaborată din necesitatea unei abordări globale a litoralului românesc şi a unei viziuni unitare asupra perspectivelor de dezvoltare şi amenajare a acestei zone şi a presupus o abordare multicriterială şi multidisciplinară, la mai multe nivele teritoriale: local, judeţean, regional, naţional şi internaţional.

Lucrarea a avut la bază concluzii ale altor lucrări elaborate de Urbanproiect (Planul de amenajare a zonei riverane Dunării, Planul de amenajare a zonei libere Brăila – Galaţi) sau de alte institute de cercetare-proiectare: Studiu de dezvoltare corelată a funcţiunilor de locuit, balneo-turistice, industriale şi portuare pe litoralul judeţului Constanţa (Proiect S.A. Constanţa), Studiul dezvoltării potenţialului complex al axei mediane est-vest (Cernavodă-Constanţa) a judeţului Constanţa (Proiect S.A. Constanţa), Planul de Amenajare turistică a Deltei Dunării (I.C.T.), Identificarea şi amenajarea siturilor arheologice submarine şi lacustre de pe litoral (Prodomus S.A.), Ecoregionarea României (Institutul de geografie, Institutul de Biologie). Studiul a avut caracterul unui Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal, deoarece s-a întins pe teritoriul a două judeţe (Tulcea şi Constanţa). Obiectul acestui studiu l-a reprezentat litoralul românesc şi zona aferentă acestuia, desfăşurată de-a lungul a 244 km de la nord la sud şi pe adâncimi variind între 3 şi 30 km atât spre uscat cât şi spre mare în direcţa est-vest.

55

Obiectivul studiului a constat din tratarea cuprinzătoare şi globală a întregului litoral, corelarea necesităţilor de amenajare a teritoriului şi echipare a localităţilor cu măsurile de protecţie a mediului natural. Zona aferentă litoralului românesc s-a analizat într-un context teritorial mai larg: litoralul propriu-zis, zona aferentă litoralului, judeţul Constanţa, regiunea dobrogeană, nivel teritorial interjudeţean (zona judeţelor vecine Dobrogei: Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi), nivelul naţional şi cel internaţional. Lucrarea a fost elaborată în 2 etape, astfel:

Etapa I de elaborare a lucrării a avut următoarele obiective:

- Delimitarea zonei aferente litoralului românesc

- Elaborarea PATJ a judeţului Constanţa

- Principii şi reguli de amenajare a zonei aferente litoralului românesc

- Delimitarea zonelor protejate de pe teritoriul oraşului Mangalia

Etapa a II-a de elaborare a constat din definitivarea planului de amenajare a zonei aferente litoralului românesc.

Prina etapă a studiului a avut ca obiectiv specific delimitarea propriu-zisă a zonei aferente. Acest lucru s-a realizat pe baza unei metodologii multicriteriale, zona de studiu variind între 3 şi 30 km de-o parte şi de alta a liniei ţărmului. Delimitarea zonei litoralului românesc în lucrarea amintită Cei 244 km de ţărm ai litoralului românesc sunt repartizaţi pe teritoriile a două judeţe, în proporţii aproximative egale: 118 km în judeţul Tulcea şi 126 km în judeţul Constanţa. Intre cele două zona litorale există mari deosebiri atât sub aspectul caracterelor naturale, cât şi al funcţiunilor economice, ocupării teritoriului şi repartizării populaţiei. O primă delimitare a zonei litoralului românesc al Mării Negre se poate face din punct de vedere geografic, prin cuprinderea a 3 mari zone distincte de la nord la sud: 1. Litoralul deltaic (judeţul Tulcea, 100 km)

In zona aferentă judeţului Tulcea litoralul este în cea mai mare parte (cca.100 km) de tip deltaic, fiind cuprins în limitele Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Aici numărul de localităţi şi populaţia sunt extrem de reduse, iar funcţiunile economice sunt specifice sectorului primar, la care se adaugă activitatea comercială din portul Sulina.

2. Litoralul din zona „marilor lacuri” (judeţele Tulcea şi Constanţa, 50 km) Litoralul judeţului Tulcea se prelungeşte în sud cu zona „marilor lacuri” şi a gricdurilor care delimitează lacurile de mare. Această zonă, de cca. 50 km se prelungeşte şi pe teritoriul judeţului Constanţa de-a lungul grindului Chituc (cca. 25 km). Zona „marilor lacuri” este lipsită de aşezări şi este cuprinsă integral în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

3. Litoralul înalt (judeţul Constanţa, de la Capul Midia până la graniţa cu Bulgaria, 94 km). In mod cu totul diferit se prezintă litoralul la sud. De-a lungul celor 94 km până la graniţa cu Bulgaria sunt grupate numeroase elemente de mediu natural şi construit de mare importanţă: obiective economice de interes naţional, obiective militaro-strategice, dotări culturale şi balneo-turistice de importanţă judeţeană şi naţională, zone arheologice deosebite, valori ecologice specifice mediului marin şi lacustru.

Studiul nu s-a limitat la fâşia costieră continentală adiacentă ţărmului, ci a analizat zona aferentă sau zona tampon în care se manifestă relaţii intense perpendicular pe direcţia ţărmului. De asemenea, zona de studiu s-a prelungit şi în largul Mării Negre de la 2-3 km distanţă de ţărm (zona activităţilor portuare şi de agrement) până la maximum 22,224 km (12 mile marine) – limita apelor teritoriale.

56

Criterii de delimitare a zonei aferente litoralului românesc din punct de vedere al amenajării teritoriului şi dezvoltării urbanistice In accepţiunea curentă, litoralul se confundă cu zona umedă a uscatului, respectiv: domeniul de uscat cuprins între linia nivelului cel mai de jos al mării şi linia nivelului maxim. Din punct de vedere al amenajării teritoriului şi dezvoltării urbanistice, este necesară studierea unui spaţiu mai larg, paralel ţărmului, atât pe uscat cât şi pe mare, deoarece linia ţărmului, sau litoralul propriu-zis, preia influenţe de la mari distanţe, din interiorul uscatului şi transmite efecte la mari distanţe în mediul marin. De aceea obiectul studiului de amenajare a zonei aferente litoralului românesc l-a constituit un teritoriu mai larg, cuprins între 5-30 km pe uscat şi cca. 3-18 km în mare. Criteriile care au fost luate în considerare în cadrul lucrării pentru delimitarea zonei de studiu au fost numeroase şi s-au grupat în:

1. Trei categorii principale: a. Criterii naturale b. Criterii social-economice c. Criterii funcţionale

2. In secundar au fost incluse alte criterii, corective (aria de răspândire a vestigiilor arheologice, prezenţa zonelor urbane sau rurale, zone etnografice, zone protejate) care au dus la cuprinderea compactă a acelor arii ce au valoare istorică, culturală sau ecologică şi care nu au fost introduse în limitele stabilite de criteriile majore.

57

Criterii majore de delimitare a zonei litorale terestre şi maritime

Tipul criteriilor Tipul zonei Criterii Descrierea criteriilor CRITERII NATURALE Zona terestră Limită litorală minimală Plajele, grindurile şi coordonatele litorale, lagunele marine,

limanele fluvio-marine Limită litorală maximă Influenţa factorilor climatici, hidrografia subterană şi de

suprafaţă, răspândirea vegetaţiei şi faunei caracteristice Zona maritimă Izobata de 10 m adâncime Limita în care se manifestă acut efectele substanţelor poluatoare

de pe continent Izobata de 20 m adâncime Linia marină Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, reprezentând

limita în care se desfăşoară principalele fenomene biologice ale vieţii submarine

CRITERII SOCIO-ECONOMICE Zona terestră Aglomeraţiile urbane litorale şi zonele lor de influenţă

Unele localităţi rurale sau urbane depind economic direct sau indirect de litoral sau sprijină aţezările litorale

Ponderea mare a activităţilor specifice în economia localităţilor

Activităţi portuare, circulaţia mărfurilor, depozitare, pescuit şi prelucrarea peştelui, turism, cure terapeutice etc.

Apartenenţa tradiţională sau potenţială la zona aferentă litoralului

Zona maritimă Activităţi socio-economice Activităţi legate de transporturi, activităţi de agrement legate de zonele turistice, zone de croazieră sau transport de mărfuri între aşezările litorale, activităţi piscicole locale

CRITERII FUNCŢIONALE Zona terestră Criterii eminamente obiective Teritoriul administrativ comunal, orăşenesc sau municipal, izocrona de 30’ pentru mijloacele de transport în comun pe căi rutiere şi feroviare, izocrona de 30’ pentru autoturisme pe căile rutiere principale, sistemele zonale de alimentare cu apă, utilizarea în comun a unor resurse energetice majore şi a rampelor de depozitare a deşeurilor

Criterii cu rol apreciativ Navetismul (deplasări pentru muncă, dacă afectează peste 50% din populaţia activă a unei localităţi), serviciile zilnice şi ocazionale oferite de localităţile litorale

Zona maritimă Limita apelor teritoriale (22,122 km) Izobata de 10 m adâncime (1-3 km distanţă de

ţărm) In care se manifestă acut efectele deversărilor directe în mare a apelor uzate menajere şi industriale

Izobata de 20 m Limita minimă de cuprindere a zonei litorale Limita zonelor de interes strategic Limita zonelor de acţiune a platformelor de foraj

marin şi culoarele de deplasare

58

Aceste criterii utilizate s-au materializat grafic sub forma unor limite deschise sau închise, iar zona aferentă litoralului a fost delimitată de înfăşurătoarea ce cuprindea cel puţin 3 criterii majore diferite. Deşi acest deziderat a fost respectat de-a lungul liniei litoralului, s-a simţit nevoia unor nuanţări prin cuprinderea unor zone cu un specific deosebit cum ar fi Delta Dunării sau zona Canalului. De aceea s-a impus de la început o abordare diferenţiată a celor 2 zone distincte ale litoralului românesc: - Zona de nord (între Capul Midia şi Golful Musura), inclusă în R.B.D.D. Pentru stabilirea limitei

zonei litorale de aici au fost determinante criteriile naturale, funcţionale şi cele social-economice - Zona de sud (între Capul Midia şi Vama Veche). Pentru stabilirea limitei zonei litorale de aici au

predominat criteriile docial-economice şi funcţionale. Aici s-au diferenţiat 2 subzone: o Zona triunghiului Medgidia – Năvodari – Eforie o Zona Nord Costineţti – Vama Veche

Alte probleme apărute în delimitarea zonei litorale: - Fixarea limitei maxime în lungul axului est-vest Cernavodă-Medgidia-Constanţa - Fixarea limitei vestice între Basarabi şi Negru-Vodă - De-a lungul canalului Dunăre-Marea Neagră s-a optat pentru păstrarea limitei la teritoriul oraşului

Medgidia, datorită vocaţiei tradiţional dunărene a oraşului Cernavodă - Includerea Medgidiei în zona litorală este justificată de intensificarea relaţiilor cu litoralul prin

intermediul căilor navigabile create şi de rolul oraşului de pol de echilibru în sistemul dobrogean, legat în special de dezvoltarea unei axe centrale Nord-Sud şi anume Tulcea-Medgidia-Negru Vodă.

- La sud de Medgidia s-a considerat cuprinderea integrală a axului longitudinal de comunicaţie – c.f. medgidia-Negru Vodă şi a teritoriilor comunale corespunzătoare, lucru justificat de necesitatea creării unui ax paralel litoralului propriu-zis.

Rezultate În urma acestor criterii s-a trasat o limită a zonei litoralului românesc cuprinzând cca. 1/3 din teritoriul Dobrogei şi un număr de 39 UAT, din care 10 urbane (9 oraşe şi 1 municipiu) şi 110 localităţi, la acea dată (1994). Din cele 39 comune şi oraşe, 15 sunt riverane Mării Negre (1 municipiu, 4 oraşe şi 10 comune). Limita marină a fost propusă să urmeze o linie paralelă cu ţărmul la cca. 3 km de acesta, iar la nord de Capul Midia corespunzător limitei maritime a RBDD. In cadrul limitei terestre unele teritorii au fost incluse ca teritorii adiacente zonei litorale (ce prin specificul situaţiei lor nu puteau fi cuprinse în zona propiu-zisă a litoralului, dar nici excluse total).

60

3.4. Oportunităţi de natură geo-strategică pentru zona de coastă În prezent, peste ţărmurile apusene ale Mării Negre se suprapun două frontiere moderne: una a Alianţei Nord Atlantice şi alta a Uniunii Europene. În acelaşi timp, România se află plasată la intersecţia axelor geo - economice vest-est (Europa Occidentală – spaţiul ex-sovietic) şi nord-vest – sud-est (Germania şi Europa Centrală - Asia Mică şi Orientul Apropiat).

Totodată, România este situată la intersecţia unor axe geo - economice în curs de consolidare: axa mărilor (Marea Caspică – Marea Neagră – Marea Mediterană) şi axa fluviilor şi canalelor (Rhin – Main – Dunăre), legând Marea Nordului cu Marea Neagră.

Intrarea în NATO

Invitarea României de a adera la NATO a avut loc în urma summit-ului de la Praga, din 21 noiembrie 2002 şi România devine, din punct de vedere juridic, membru cu drepturi depline la 29 martie 2004.

SUA şi-au marcat din punct de vedere militar interesul pentru zonă prin prezenţa trupelor americane în bazele de pe litoralul românesc. România şi Statele Unite ale Americii au semnat la sfârşitul anului 2005, un acord care prevede folosirea de către armata americană a bazelor militare de la Smârdan, Babadag, Cincu şi Mihail Kogălniceanu.

Guvernul SUA a cheltuit 34 milioane USD pentru amenajarea bazei de la Kogălniceanu, pentru a-i primi pe cei 1500 militari. Tot această locaţie va adăposti militarii de la bazele din Germania şi Italia. Se presupune că baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu va avea rangul unui centru regional de pregătire a trupelor americane din Europa de Est respectiv sediul statului major al Grupării operative est-europene a Pentagonului.

Locurile de staţionare Constanţa şi Burgas, coincid cu punctele de plecare ale terminalelor petroliere existente sau proiectate ale oleoductelor Burgas – Alexandroupolis şi Constanţa – Trieste, ceea ce nu pare simplă coincidenţă.

NATO doreşte să aibă controlul strategic al situaţiei din spaţiul ponto-caucaziano-caspic, şi protejarea intereselor euro-atlantice. Cum proiectul Pan European Oil Pipeline (PEOP) Constanţa – Trieste reprezintă o alternativă la sursele de energie ruseşti, iar marii jucători din zona caspică sunt corporaţii petroliere americane şi europene, acesta pare motivul pentru care prima bază militară a fost instalată direct la Kogălniceanu, lângă Constanţa (şi nu neapărat din raţiuni militare). Măsurile asiguratorii sunt absolut necesare atunci când se discută despre o magistrală energetică vitală Europei Centrale şi de Vest.

Aderarea la Uniunea Europeană

Începerea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană are loc în 1999; în decembrie 2004, la summit-ul de la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern ai celor 25 de ţări membre ale UE confirmă închiderea negocierilor de aderare la acest organism a României, alături de Bulgaria, în cadrul viitorului val de aderare. La 25 aprilie 2005 este semnat, la Luxemburg, Tratatul de aderare, România devenind stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.

Principalele avantaje ale aderării României la Uniunea Europeană (şi implicit ale zonei de coastă) sunt:

- beneficiul apartenenţei la o mare familie de naţiuni şi la securitatea pe care o conferă aceasta;

- oportunitatea participării la cea mai mare piaţă unică din lume, cu toate posibilităţile legate de dezvoltarea economică şi creşterea de locuri de muncă;

61

- facilitarea accesului la Fondurile Structurale destinate dezvoltării regiunilor mai puţin prospere ale Uniunii;

Uniunea Europeană continuă procesul de extindere şi îşi pregăteşte strategii şi forţe cu care să gestioneze securitatea continentului şi dincolo de graniţele ei. Nevoia de resurse energetice, fără de care dezvoltarea ei economică s-ar prăbuşi, o apropie tot mai mult de petrolul şi gazele naturale din estul Mării Negre. A fost conştientizat faptul că regiunea Mării Negre este importantă pentru securitatea energetică a UE, în special pentru rolul în creştere de zonă de tranzit a petrolului şi gazelor caspice. Aceasta, împreună cu activităţile asidue de pregătire pentru integrare a României şi Bulgariei, concomitent declanşarea negocierilor cu Turcia, au determinat Bruxellesul să acorde mai multă atenţie spaţiului pontic.

UE, lărgindu-şi poziţiile în Bazinul Mării Negre după aderarea României şi Bulgariei, şi-a extins politica „noii vecinătăţi europene” asupra tuturor statelor Caucazului de Sud şi a Balcanilor. Anul trecut a fost lansat documentul Sinergia Mării Negre, cu obiectivul de a consolida legăturile cu regiunea Mării Negre. Sunt în curs lucrările pentru Parteneriatul Estic, al cărui scop este aprofundarea şi extinderea relaţiilor bilaterale cu statele din vecinătatea estică, precum şi a relaţiilor regionale şi multilaterale.

Ca stat membru, România poate apela la instrumentele UE pentru a aduce beneficii economice zonei de coastă.

În contextul schimbărilor din Europa, România devine tot mai legată de spaţiul balcano-dunăreano-pontic, spaţiu care este pe cale de a juca el însuşi un rol important în economia şi politica europeană şi, respectiv mondială. Amintim crearea OCEMN (Organizaţia Cooperării Economice în zona Mării Negre), participarea României la această organizaţie regională fiind un motiv pentru discutatul „traseul al energiei caspice spre Europa”.

Coridoarele energetice caspice. Atuurile zonei de coastă: - Considerente geostrategice: stabilitate politică, se află la intersecţia coridoarelor economice (inclusiv

comerciale) europene est-vest şi nord-sud.

- Două coridoare principale de transport paneuropean:

_ IV: rutier şi feroviar_ Dresda/Nürenberg – Praga – Viena/Bratislava – Budapesta – Arad – Bucureşti – Constanţa/Craiova – Sofia – Salonic/Plovdiv – Istanbul.

Portul Constanţa reprezintă atât un punct de pornire cât şi un punct final pentru Coridorul de Transport Pan European IV.

_ VII: Dunărea navigabilă, Canalul Dunăre-Marea Neagră, braţele Dunării Chilia şi Sulina, legăturile navigabile dintre Marea Neagră şi Dunăre, Canalul Dunăre Sava, Canalul Dunăre-Tisa.

- România este inclusă în ambele programe ale Uniunii Europene TRACECA şi INOGATE, care au drept ţintă zăcămintele de petrol şi gaze naturale din regiunea caspică (Kazahstan, Georgia) şi căile de transport ale acestora către Europa Centrală şi de Vest.

- Infrastructura existentă.

- România prezintă nu numai oferte de tranzitare a petrolului brut, ci şi de prelucrare a materiilor prime aduse din regiunea caspică. Ţara noastră dispune de un sistem destul de dezvoltat de conducte, atât pentru petrolul brut (circa 4500 km), cât şi pentru produsele petroliere (circa 2500 km), sistem care poate fi uşor conectat, cu minime investiţii, la sistemul central-european de transport.

- României îi aparţine cel mai mare şi mai activ port la Marea Neagră, Constanţa, având complet operaţionale terminale speciale în dublu sens pentru ţiţei (24 milioane de tone pe an) şi pentru

62

produsele petroliere (12 milioane de tone anual), cu rezervoarele aferente (1,7 miliarde m3 capacitate). În perspectivă, Constanţa urmează să devină, graţie lucrărilor de anvergură declanşate, al doilea mare port al Europei (după Rotterdam) şi totodată unul dintre cele mai mari din lume.

Portul Constanţa este unul dintre principalele centre de distribuţie care deservesc regiunea Europei Centrale şi de Est, oferind o serie de avantaje, printre care cele mai importante sunt:

Port multifuncţional cu facilităţi moderne şi adâncimi ale apei în bazinul portuar suficiente pentru acostarea celor mai mari nave care trec prin canalul Suez;

Acces direct la ţările Europei Centrale şi de Est prin Coridorul Pan European VII – Dunărea. Astfel, se realizează o cale navigabilă directă între doi poli comerciali ai Europei: Portul Rotterdam (Marea Nordului) şi Portul Constanţa (Marea Neagră). Legătura portului Constanţa cu Coridorul VII prin Canalul Dunăre-Marea Neagră creează o alternativă de transport cu 400 de km mai scurtă pentru mărfurile care vin din Orientul Îndepărtat şi Australia prin Canalul Suez şi au ca destinaţie Europa Centrală.

Centru de distribuţie a containerelor către porturile din Marea Neagră;

Conexiuni bune cu toate modalităţile de transport: cale ferată, rutier, fluvial, aerian şi conducte;

Terminale Ro-Ro şi Ferry Boat care asigură o legătură rapidă cu porturile Mării Negre şi Mării Mediterane;

Facilităţi moderne pentru navele de pasageri;

Disponibilitatea suprafeţelor pentru dezvoltări viitoare;

Începând cu 1 ianuarie 2007, Portul Constanţa a devenit Zonă Liberă, punând la dispoziţie facilităţi vamale ce rezultă din acest statut;

Aproximativ 60% din importurile şi exporturile României se derulează prin portul Constanţa;

Existenţa unei capacităţi de rafinare a petrolului (peste 30 milioane tone anual) care depăşeşte cu mult producţia proprie de petrol (uşor peste 6 milioane de tone anual), şi necesarul intern de produse petroliere. Are, aşadar, o capacitate de rafinare excedentară. Cea mai mare şi modernă unitate de acest Midia-Năvodari se află chiar lângă portul Constanţa.

Compania Rompetrol a inaugurat în anul 2008 un terminal marin aflat la 8,7 km în largul Mării Negre, în zona rafinăriei Petromidia. Scopul este de a mări capacitatea de tranzitare şi de depozitare a ţiţeiului provenit din statele ex sovietice şi să devină unul dintre principalii furnizori de ţiţei din Europa dar şi să intermedieze vânzarea de petrol din Kazahstan. Tranzitarea produselor finite va creşte cu 350%, capacitatea maximă fiind de 24 de milioane de tone de ţiţei. Terminalul marin plutitor poate primi nave petroliere de până la 160.000 DWT, din clasa Suezmax, capacitatea maximă de transfer urmând să fie de 14 milioane tone de ţiţei pe an. Cum Rompetrol deţine capătul conductei, se poate discuta despre construirea unei noi conducte care să fie conectată la toată Europa. Din acest motiv au început demersurile pentru construirea conductei Constanţa – Trieste.

Oleoductul Constanţa – Trieste. Dintre marile proiecte privind transportul petrolului din Zona Caspică spre inima Europei, acesta are cea mai mare anvergură şi oferă cele mai multe avantaje, deoarece oferă cea mai directă cale de transport a ţiţeiului din zona estică a Mării Negre către piaţa europeană.

Ideea realizării proiectului a fost lansată în 1998 de ENI Spa. La vremea respectivă conducta era concepută să conecteze Constanţa (România) cu Trieste (Italia), fiind cunoscută sub numele de South East European Line_ S.E.E.L. În urma primei încercări a companiei italiene ENI de a întocmi un

63

studiu de fezabilitate pentru acest proiect, ideea a fost continuată de România şi în 1999 HLP Parsons a făcut un studiu al proiectului luând în considerare un traseu care să traverseze România, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi Italia. La începutul anului 2005 firma HILL INTERNATIONAL a finalizat un studiu de fezabilitate pentru construirea conductei Pan Europene de transport ţiţei pe ruta Constanţa – Pancevo – Omisalj – Trieste, studiu realizat cu fonduri obţinute de către Ministerul Economiei şi Comerţului în cadrul programului PHARE.

Proiectul Pan European Oil Pipeline (PEOP) Constanţa – Trieste reprezintă o alternativă la sursele de energie ruseşti, marii jucători din zona caspică fiind corporaţii petroliere americane şi europene.

Obiectivul: să transporte petrol din regiunea Caspică (în special din Kazahstan şi Azerbaidjan) prin Marea Neagră (din porturile caucaziene, în special Supsa, din Georgia, până la portul Constanţa) spre Europa Centrală şi de Vest.

Oleoductul Constanţa – Trieste cu o lungime de 1400 km ar avea capacitatea anuală de 60-90 milioane de tone de petrol (1,2 – 1,8 milioane de barili pe zi), iar finalizarea lucrărilor este estimată pentru 2012. Costurile PEOP se ridică la circa 3,5 miliarde de dolari, iar România ar putea câştiga 3 miliarde de euro în 20 de ani din taxe de tranzit.

De asemenea, se urmăreşte construirea în paralel cu oleoductul, a unui gazoduct care va transporta gaze naturale în sens invers, adică dinspre Italia spre România. Aflat abia în stadiul discuţiilor bilaterale, proiectul gazoductului Trieste-Constanţa va asigura o parte însemnată a consumului intern al României, în condiţiile în care extracţia de gaze autohtone este tot mai scăzută.

Importanţa acestei conducte pentru România este foarte mare: prin ea se va asigura o parte a consumului intern, fără a mai depinde de Rusia, ale cărei reacţii politice provoacă crize majore în plan economic, aşa cum s-a întâmplat la începutul anului 2006 şi 2009 cu livrarea de gaze naturale către Europa. Pentru România care are o capacitate de rafinare de 34 milioane de tone pe an, dar foloseşte doar 13 milioane tone, noua conductă ar putea însemna funcţionarea rafinăriilor la întreaga capacitate.

64

Proiectul NABUCCO

Necesarul de energie în ţările europene este în continuă creştere, iar în absenţa unei surse suplimentare de energie primară, aceste economii se vor confrunta cu o creştere continuă a cererii de gaze în viitorul apropiat. În plus, pentru a asigura furnizarea de energie este necesară diversificarea surselor de aprovizionare (fapt reconfirmat de recenta criză Rusia - Ucraina), ceea ce constituie un aspect delicat al politicilor energetice în Europa.

În acest sens s-a iniţiat proiectul Nabucco, cu participarea a cinci companii de profil, respectiv: BOTAS din Turcia, Bulgargaz din Bulgaria, Transgaz din România, MOL din Ungaria si OMV Erdgas din Austria, cu scopul de a conecta şi valorifica rezervele promiţătoare de gaze naturale din Zona Marii Caspice şi Orientul Mijlociu, cu pieţele europene. Cele cinci companii au semnat în data de 11 Octombrie 2002 la Viena, un Acord de cooperare privind înfiinţarea unui „Consorţiu” în vederea efectuării unui „Studiu de Fezabilitate” privind crearea unei rute complet nouă de transport a gazelor naturale din zonele de producţie mai sus menţionate, prin construirea unei conducte pe teritoriul celor cinci ţări şi care să aibă ca punct de plecare graniţele Turciei cu Georgia şi Iran, iar ca punct final nodul Baumgarten din Austria (nod important în care sunt colectate gazele ruseşti care sunt tranzitate către vestul Europei). De asemenea, se va lua în calcul legarea la conducta de transport şi a altor surse de gaze disponibile din zonă, (Siria, Irak, Egipt ).

În data de 27 ian 2005, reprezentanţi guvernamentali din 10 ţări s-au întâlnit, in capitala Ungariei, pentru a discuta despre proiectul Nabucco, conceput ca alternativa la gazul natural furnizat de Rusia.

Litigii teritoriale

Bulgaria. Prin tratatul de la Neuilly (unul din tratatele sistemului de la Versailles, semnat după Primul Război Mondial), din 27 noiembrie 1919, între puterile Antantei şi Bulgaria, aceasta din urmă pierde o serie de teritorii, între care şi Dobrogea sudică (numită şi Cadrilater), care revine de drept României.

Unele forţe politice bulgare cer revizuirea acestui tratat, pe care îl consideră nedrept. De exemplu, Forumul Democratic Bulgar (afiliat la Uniunea Forţelor Democratice) a cerut, la mijlocul ultimului

65

deceniu al secolului al XX-lea, atunci când acestea se aflau în opoziţie, atât preşedintelui, şi respectiv premierului ţării, cât şi parlamentului să ia măsurile necesare pentru „refacerea justiţiei istorice în Balcani”.

Oricum, guvernanţii bulgari n-au ridicat niciodată oficial vreo problemă teritorială, cele două ţări desfăşurându-şi relaţiile în baza Tratatului de prietenie, colaborare şi bună vecinătate semnat, la Sofia, la 27 februarie 1992.

Ucraina are litigii teritoriale cu România şi Rusia. În Ucraina sunt incluse teritorii româneşti, din sudul şi nordul Basarabiei, precum şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Ucraina nu doreşte condamnarea Tratatului Ribbentrop – Molotov şi nu recunoaşte existenţa unor probleme de retrocedare de teritorii. Cu toate acestea s-a semnat tratatul bilateral în 1997, singura problemă rămânând Insula Şerpilor. Şi, deşi aparţine de drept României, prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947, aceasta a fost cedată Uniunii Sovietice în 1948, prin tratatul semnat între Petru Groza şi Veaceslav Molotov, iar după destrămarea URSS a revenit Ucrainei.

Insula Şerpilor este insula principală a unui total de cinci insule în litigiu între România şi Ucraina. Trei dintre ele sunt ostroave pe braţul Chilia: Dalerul Mare, Dalerul Mic şi Coasta-dracului, în apropiere de Tatanir (odinioară Tatomireşti). A patra se situează la gura Stari-Stambul: ostrovul Limba. Insula Şerpilor este singura care se găseşte în Marea Neagră, la 45 km distanţă de ţărmurile României şi Ucrainei. Toate cele cinci insule au fost ocupate de URSS la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, cedate forţat de România Comunistă în 1948 şi sunt astăzi parte a raionului Chilia al regiunii Odessa din Ucraina.

Pentru zona în studiu o problemă este aceea a celor 13 ha de teren din Delta Dunării, deşi Ostrovul Limba este cunoscut ca fiind românesc, şi nu păstrează nici pe departe firul braţului Chilia, cel care desparte România de Ucraina (frontiera dintre România şi Ucraina este convenită fix pe mijlocul apei).

În concluzie, principalele oportunităţi de natură geostrategică pentru zona de coastă sunt: - poziţia geostrategică de nouă frontieră a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord Atlantice; - marile investiţii planificate pentru axele de transport paneuropean pentru oleoducte şi gazoducte;

terminalul marin situat la 8,7 km în largul Mării Negre, al companiei Rompetrol, va avea un rol

66

strategic în consolidarea punţii de legătură între resursele de ţiţei din Est şi pieţele de desfacere din Vest, dar şi în asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene prin crearea unei rute alternative;

- situarea pe TEN-T şi pe Coridorul de transport Pan European IV şi VII; - existenţa unei strategii europene de cooperare teritorială; - relaţiile diverificate între ţările riverane, promovate prin iniţiative internaţionale de parteneriat; Delimitarea apelor teritoriale a fost singura problemă ce trebuia să fie soluţionată până în 1999 faţă de Ucraina.

Insula Şerpilor_ Disputa dintre România şi Ucraina privind Insula Şerpilor a ajuns la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, ţara noastră declanşând procesul încă din anul 2004, în calitate de reclamant. În lunile august şi septembrie 2008 s-a desfăşurat procesul, cu audierea celor două părţi. Nu este judecat statutul juridic al insulei, care intră în categoria revendicărilor teritoriale, ci delimitarea strictă a platoului continental şi a zonelor economice exclusive. Cele două ţări au avut, în această privinţă, poziţii total diferite, Ucraina considerând acest petic de uscat (doar 17 ha; 0,17 km2) insulă, iar România, stâncă, în acest ultim caz neavând dreptul de a poseda platou continental şi zonă economică exclusivă.

Pentru a-i da atribute de insulă, autorităţile ucrainene au deplasat circa 150 de persoane pentru a locui pe această stâncă lipsită de apă potabilă, canalizare, curent electric etc. Mai mult, au construit câteva magazine, un oficiu poştal, un muzeu arheologic, un hotel şi chiar au deschis o filială bancară6.

Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a pronunţat la 3 februarie 2009, hotărârea în procesul privind „Delimitarea Maritimă în Marea Neagră” (România c. Ucraina).

Hotărârea CIJ recunoaşte jurisdicţia suverană şi drepturile suverane ale României – în principal de exploatare a resurselor – pentru o suprafaţă de 9.700 km² de platou continental şi zonă economică exclusivă, adică 79,34% din zona de 12.200 km² aflată în dispută cu Ucraina (circa 70 de miliarde de metri cubi de gaz şi 12 milioane de tone de petrol din estimările de până în prezent).

Hotărârea pune punct final unei dispute bilaterale complexe care durează de 42 de ani şi care nu a putut fi rezolvată prin niciun alt mijloc. România şi-a îndeplinit astfel obiectivul strategic în acest dosar: trasarea unei linii echitabile, nesusceptibilă de interpretări şi care permite trecerea la exploatarea resurselor de hidrocarburi din zona alocată părţii române prin soluţia CIJ.

Soluţia CIJ reprezintă un succes al aplicării dreptului internaţional, fiind o decizie corectă şi echitabilă, favorabilă României.

MAE reaminteşte faptul că Hotărârea CIJ este direct aplicabilă, obligatorie, definitivă (nu poate fi atacată) şi executorie imediat, nefiind nevoie de demersuri de punere în aplicare a hotărârii nici pe plan intern, nici internaţional, în plan bilateral (nu sunt necesare acorduri de aplicare subsecvente la nivel interstatal).

Linia de delimitare a fost trasată de CIJ pornind de la aplicarea metodei sale de delimitare dezvoltate în zeci de ani de jurisprudenţă consolidată, conform regulilor relevante ale dreptului mării, aşa cum au fost acestea aplicate de Curte la contextul geografic particular al zonei7.

S-a considerat că Insula Şerpilor nu e relevantă, nu poate fi punct de referinţă pentru delimitarea între România şi Ucraina, deoarece nu face parte din configuraţia generală a coastei (ţărmurilor). Insula

6 Neguţ Silviu (2008), Geo Politica. Universul Puterii, Editura Meteor Press, Bucureşti. 7 www.mae.ro

67

Şerpilor nu are nici un rol în stabilirea liniei de delimitare, în afară de faptul că are dreptul la o mare teritorială de numai 12 mile marine.

International Court of Justice, Case Concerning Maritime Delimitation in the Black Sea

(Romania v. Ukraine), 3 february 2009

Curtea decide că, începând de la Punctul 1, aşa cum a fost el stabilit în articolul 1 din Tratatul privind Regimul Frontierei de Stat din 2003, linia unică de demarcare a platoului continental şi a zonei

Pretenţia României

Pretenţia Ucrainei

Linia de delimitare finală

68

economice exclusive ale României şi Ucrainei în Marea Neagră vor urmări arcul de 12 mile marine al apelor teritoriale ucrainene în jurul Insulei Şerpilor, până la Punctul 2 (cu coordonatele 45° 03' 18.5" N şi 30° 09' 24.6" E), unde arcul se intersectează cu linia mediană a distanţei între coastele României şi Ucrainei. De la Punctul 2, linia de demarcare va urma linia echidistantă prin Punctul 3 (având coordonatele 44° 46' 38.7" N şi 30° 58' 37.3" E) şi punctul 4 (având coordonatele 44° 44' 13.4" N şi 31° 10' 27.7" E), până în Punctul 5 (având coordonatele 44° 02' 53.0" N şi 31° 24' 35.0" E). De la Punctul cinci, linia de delimitare continuă de-a lungul liniei care marchează jumătatea distanţei între coastele celor 2 ţări în direcţia sud începând de la azimutul geodezic până la zona în care drepturile unor ţări terţe ar putea fi afectate", a apreciat CIJ, în paragraful operativ, cele cinci puncte stabilind, practic, linia de delimitare a platoului continental din Marea Neagră

Întrebări şi Răspunsuri privind procesul de la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga referitor la ”Delimitarea spaţiilor maritime în Marea neagră” (România contra Ucraina)8

• Ce este platoul continental şi, respectiv, zona economică exclusivă şi care sunt drepturile statului care le deţine în aceste zone?

Platoul continental şi zona economică exclusivă, împreună cu regimul acestora, sunt definite în Convenţia ONU din 1982 privind dreptul mării (la care România şi Ucraina sunt părţi). Ele sunt spaţii maritime asupra cărora statul riveran (care le deţine) exercită anumite drepturi suverane şi jurisdicţie suverană.

Platoul continental al unui stat este reprezentat de fundul mării (care este prelungirea naturală a teritoriului terestru al statului) şi subsolul acestuia, situate dincolo de limita exterioară a mării teritoriale9 a acestui stat, până la limita externă a marginii continentale (care este locul unde se termină platoul continental geografic) sau până la o distanţă de 200 mile marine de la coastele statului spre larg, atunci când limita exterioară a marginii continentale se află la o distanţă inferioară. În cazul Mării Negre, nu există o margine continentală, din punct de vedere geografic fiind în prezenţa unui platou continental geografic unic10. De asemenea, dimensiunile reduse ale Mării Negre nu permit ca statele riverane să aibă zone naţionale de platou continental extinse până la limita de 200 mile marine, fiind necesară delimitarea între zonele de platou continental care revin fiecărui stat riveran.

Zona economică exclusivă este o zonă maritimă situată dincolo de limita exterioară a mării teritoriale care se poate extinde până la 200 de mile marine de la linia de la care se măsoară marea teritorială, spre larg.

Dacă platoul continental se referă la fundul mării, zona economică are în vedere suprafaţa şi coloana de apă. Ca şi în cazul platoului continental, dimensiunile reduse ale Mării Negre nu permit ca statele riverane să aibă zone naţionale de zonă economică exclusivă extinse până la limita de 200 mile marine, fiind necesară delimitarea între suprafeţele de zonă economică exclusivă care revin fiecărui stat riveran.

Conform Convenţiei privind dreptul mării, în platoul său continental statul exercită drepturi suverane exclusive de explorare şi exploatare a resurselor naturale care se găsesc pe fundul mării (de exemplu, 8 http://www.mae.ro/poze_editare/2008.07.25_Ucraina.pdf 9 Marea teritorială este zona de apă care se poate întinde până la 12 mile marine (1 milă marină =1,852 km) de la linia de coastă. Atât România cât şi Ucraina au fixat prin legislaţia lor internă marea teritorială la maximum 12 mile marine. 10 Definiţia juridică a platoului continental, reprodusă după prevederile Convenţiei ONU privind dreptul mării din 1982, diferă de noţiunea platoului continental în sens geografic/geologic.

69

specii sedentare de organisme vii) sau în subsolul acestuia (zăcăminte de hidrocarburi sau minerale). De asemenea, în zona sa economică exclusivă, statul exercită drepturi suverane exclusive de explorare şi exploatare, de conservare şi gestionare a resurselor naturale (mai ales stocuri de peşte). Mai are dreptul să instaleze şi să utilizeze în acest spaţiu insule artificiale, instalaţii şi utilaje pentru cercetarea ştiinţifică, să protejeze şi să conserve mediul marin. Alte state au dreptul, în condiţiile stabilite de Convenţie, la navigaţie şi survol aerian şi libertatea să instaleze cabluri şi conducte submarine.

• De ce apartenenţa Insulei Şerpilor nu (poate) face obiectul procesului de la Haga? În cazul nostru, acordul părţilor pentru stabilirea competenţei CIJ în procesul de la Haga a fost exprimat în Acordul Conex din 1997 (în ”clauza compromisorie” din Articolul 4 (h), în care România şi Ucraina au convenit asupra instanţei care să soluţioneze diferendul – adică CIJ, respectiv asupra întinderii competenţei CIJ – adică numai problema delimitării platoului continental şi a zonelor economice exclusive. Nu se poate cere CIJ să soluţioneze alte aspecte, care nu au fost incluse în ”clauza compromisorie”.

(…) Insula Şerpilor a fost transferată la URSS în 1948 în circumsatnţele cunoscute11.

Pe de altă parte, Articolul 3 al Acordului Conex la Tratatul politic cu Ucraina din 1997, document care conţine acordul celor două state asupra posibilităţii de a soluţiona problema delimitării platoului continental şi a zonelor economice exclusive prin CIJ, prevede că Insula Şerpilor ”aparţine Ucrainei”.

De asemenea, Acordul Conex stipulează în Articolul 4 lit.(d) că în procesul de delimitare a spaţiilor maritime, niciuna din părţi nu va contesta suveraneitatea celeilalte asupra oricărei părţi din teritoriul său, adiacentă zonei supuse delimitării Insula Şerpilor şi apele sale teritoriale de 12 mile marine din jurul său intrând în această zonă).

(…) În Acordul Conex din 1997, cele două state au stabilit competenţa CIJ doar pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale celor două părţi, fără a prevedea jurisdicţia CIJ pentru a decide asupra apartenenţei la Ucraina sau la România a Insulei Şerpilor.

• Care este totuşi rolul Insulei Şerpilor în procesul de la Haga? (…) Conform alin. (3) al Articolului 121 din Convenţia privind dreptul mării din 1982, stâncile care nu pot susţine locuirea umană sau viaţa economică proprie nu pot avea platou continental şi zonă economică exclusivă (ci doar maximum 12 mile marine de mare teritorială). Caracteristicile naturale ale Insulei Şerpilor o încadrează pe aceasta în definiţia din prevederea menţionată din Convenţia din 1982.

3.5. Scurtă prezentare a zonei de coastă a României; subzone specifice

Graniţa de est a României de la Marea Neagră are o lungime de 244 Km, între frontiera de stat cu Ucraina, la nord şi frontiera de stat cu Bulgaria, la sud.

Zona costieră este subdivizată în mod azual în două zone mari:

11 Transferul a avut loc contrar dreptului internaţional, în special contrar Tratatului de Pace de la Paris din 1947 (care, conform Art. 1, lăsa insula României), prin Protocolul de precizare a liniei frontierei de stat din 4 februarie 1948, în contextul ocupaţiei sovietice a României de către Armata Roşie. Ulterior, acest document, neratificat de Parlamentul român la acel moment, a fost preluat în tratatele privind regimul frontierei româno-sovietice ulterioare din 1949 şi 1961.

70

- zona de nord, cu o lungime de 164 Km, ce se întinde de la Golful Musura la Capul Midia. Această zonă include Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi complexul lagunar Razilm – Sinoe, de asemenea arie protejată.

- zona de sud, cu o lungime de 80 Km se află în întregime în judeţul Constanţa şi se desfăşoară de la Capul Midia la Vama Veche. Este zona de concentrare a populaţiei şi a activităţilor economice, inclusiv turism şi activităţi portuare. Analizele sedimentologice permit evidenţierea mai multor sectoare (conform lucrare elaborată de INCD GeoEcoMar), după cum urmează:

Zona litorală din faţa Deltei Dunării Sectorul Baia de Nord (golful Musura), situat între braţele Musura şi Sulina, reprezintă cel mai

nordic sector al ţărmului românesc, de cca. 12 km lăţime. Aici ţărmul este jos, mlăştinos, cu vegetaţie palustră, care înaintează în larg.

Sectorul Sulina, cuprins între digurile braţului Sulina, la nord, şi aproximativ limita plajei oraşului cu acelaşi nume, la sud, cu o lungime totală de cca. 5 km. Este un sector în care se manifestă cu pregnanţă influenţa digurilor care protejează senalul navigabil al Sulinei.

Sectorul Imputita-Casla Vadanei, cuprins între plaja oraşului Sulina la N şi Casla Vadanei la S, are o lungime de ca. 15 km.

Sectorul Casla Vadanei – Sf. Gheorghe, este cuprins între Casla Vadanei la N şi gura braţului Sf. Gheorghe la S, având o lungime de cca. 13 km.

Sectorul Insula Sahalin, situat la S de vărsarea braţului Sf. Gheorghe are lungimea totală de cca. 17 Km.

Sectorul deltei secundare a braţului Sf. Gheorghe, aflat în spatele insulei Sahalin, până la Ciotic.

Sectorul Ciotic-Perişor, având o orientare aproape E-V este limitat la E de cherhanaua Ciotic iar la V de cherhanaua Perişor (lungimea aprox. 18 km)

Sectorul Perişor-Periteasca, corespunde cu formaţiunea de acumulare Perişor. Lungimea sectorului este de cca. 11 Km.

Sectorul Periteasca-Chituc Nord, limitat la N de cherhanaua Periteasca, iar la S de cherhanaua Chituc Nord (capatul septentrional al formaţiunii de acumulare Chituc) are o lungime de cca. 29 Km. Se poate subîmpărţi în două subsectoare: Periteasca-Portita (15 km) şi Portita-Chituc Nord (Periboina), cu o lungime de 14 Km.

Zona costieră dintre Cap Midia şi Vama Veche Conform clasificării genetice a lui Shepard (1967), litoralul sudic românesc se încadrează în categoria ţărmurilor secundare, cu două subtipuri caracteristice:

- ţărmuri de eroziune (cu faleză);

- ţărmuri de acumulare (ţărmuri barieră).

Geologia zonei litorale afectează aportul de sedimente pe plaje şi influenţează în totalitate morfologia zonei costiere sudice. Coasta prezintă configuraţii diferite care reflectă tocmai diferenţele locale dintre desfăşurarea proceselor costiere şi geologia zonei litorale.

Astfel, din punct de vedere geomorfologic, caracteristica dominanţă a zonei costiere sudice o constituie dezvoltarea ţărmurilor cu faleză. Trecerea gradată de la faciesul danubian la cel organogen constituie o altă trăsătură dominantă a zonei meridionale care, alături de caracteristica geomorfologice specifice, permite separarea în cadrul ei a două sectoare distincte:

71

- sectorul Cap Midia – Cap Singol, cu caractere de tranziţie între zona septentrională şi cea meridională; elementul definitoriu îl constituie prezenţa corpurilor cumulative nisipoase, mari, extinse între promontorii cu faleză activă.

- Sectorul Cap Singol – Vama Veche, cel care prin caracterul dominant al ţărmurilor cu faleza activă – întreruptă doar în dreptul limanelor de bariere litorale – imprimă zonei costiere sudice trăsătura specifică.

4. SINTEZA CERCETĂRII DOCUMENTARE; CONTEXT TEORETIC PENTRU FUNDAMENTAREA METODOLOGIEI

Definiţii pentru termenii de bază - zona costieră:

1. zona de tranziţie dinamică unde uscatul şi marea interacţionează şi care include atât marginea uscatului cât şi apele de la ţărm (UK Department of the Environment - Coastal Zone Management)

2. fîşia de uscat şi mare de diferite lăţimi, ce include partea de uscat ce este influenţată de vecinătatea mării şi partea de mare care este influneţată de vecinătatea uscatului, împreună cu sistemele naturale de coastă şi zona unde activităţile umane implică utilizarea resurselor costiere (MiNa-Council – Flandra, Belgia)

3. banda de uscat şi spaţiu marin adiacent (fundul mării şi apa de deasupra) în care procesele terestre şi utilizările terenurilor afectează în mod direct procesele şi utilizările de pe mare şi reciproc (Ketchum 1972)

- planificarea zonei costiere:

1. activitate care urmăreşte păstrarea unui echilibru prudent între dezvoltare şi protejare, care să permită dezvoltarea economică şi socială concomitent cu protejarea naturii, a zonelor cu diversitate biologică, a peisajului şi patrimoniului cultural şi asigurarea accesului şi deplasarea liberă a publicului la mare şi de-a lungul coastei (Convention on the Protection of the Marine Environment of the Baltic Sea Area, 1992 „Helsinki Convention”)

2. activitate care are ca obiectiv prezervarea resurselor din zonă, simultan cu satisfacerea intereselor uneori conflictuale şi cerinţelor de protejare, dezvoltare, utilizare şi conservare (TELFO)

- managementul integrat al zonei costiere (integrated coastal zone management - ICZM):

1. activitate caracterizată ca o largă abordare socială, economică şi ecologică, având cascop îmbunătăţirea coordonării şi concentrării planificării şi implementării activităţilor ce influenţează semnificativ calitatea mediului, oportunităţile economice şi sociale şi patrimoniul din ZC (sursa: Convention on the Protection of the Marine Environment of the Baltic Sea Area, 1992 „Helsinki Convention”)

2. proces dinamic, continuu şi iterativ destinat să promoveze managementul durabil al zonei de coastă.. ICZM urmăreşte, pe termen lung, să echilibreze beneficiile dezvoltării economice şi utilizării ZC, cu beneficiile din protejarea, prezervarea şi restaurarea ZC şi cu beneficiile accesului publicului la ZC, toate în limitele determinate de dinamicile naturale şi capacitatea de a suporta a mediului (European Commission (1999) “Towards a European Integrated Coastal Zone Management (ICZM) Strategy. General Principles and Policy Options. A reflection paper).

72

3. proces continuu şi dinamic prin care se iau decizii pentru utilizarea durabilă, dezvoltarea şi protejarea zonelor costiere şi maritime şi a resurselor (Cicin-Sain and Knecht 1998).

Principii generale privind planificarea dezvoltării în zonele costiere (ZC) Dezvoltările din zonele costiere iau în considerare trei tipuri de factori: ecologici, sociali şi economici. Practica modernă se orientează spre abordarea de sinteză a acestor factori.

Conceptul planificării zonelor costiere, inclusiv abordări şi metode, variază de la ţară la ţară.

Confruntarea de idei şi concepte în teoria modernă şi practica planificării este sintetizată în tabelul de mai jos.

Poziţia dialectică a modelelor şi planurilor pentru dezvoltarea ZC

Conservare < > Dezvoltare

Dezvoltare extensivă a ZC < > Dezvoltare durabilă

Abordare birocratică - comandă < > Abordare participativă

Voluntarism (comandă de la centru) < > Control public şi reglementare

Abordare tehnocrată < > Experienţă, tradiţie

Secretomanie < > Publicitate

Plan rigid < > Management adaptiv

Abordare sectorială < > Abordare integrată

Cu toate diferenţele între şcoli, pot fi identificate câteva tendinţe cu caracter general:

a) abandonarea abordării sectoriale în favoarea uneia comprehensive (intersectoriale); integrare şi de cooperare

b) transferul de la viziunea antropocentrică către cea egocentrică, recunoaşterea unicităţii ecologice şi a valorii ZC;

c) transferul către un management adaptiv;

d) planificare dinamică: transfer de la plan ca document către planificare ca proces; utilizarea GIS ca instrument de lucru;

e) implicare cât mai largă a publicului în luarea deciziilor;

f) creşterea conştiinţei generale referitoare la problematica de mediu;

g) dezvoltarea unei abordări preventive în cazul dezastrelor;

h) recunoaşterea principiului dezvoltării durabile ca element de bază în planificare şi management.

Planificarea teritorială pentru ZC ca sistem complex Planificarea pentru orice sistem complex (cum este ZC) poate fi definită ca procesul de limitare a funcţionării arbitrare a sistemului, prin restrângerea lui în cadrul unei traiectorii pre-definite (politică).

73

Planificarea este necesară pentru obţinerea unui rezultat dorit. Astfel, planificarea vizează, pe de o parte, prevenirea unor acţiuni nepotrivite şi, pe de altă parte, cunoaştrea şi reducerea numărului de riscuri ce pot apărea.

Experienţele anterioare în utilizarea resurselor naturale din ZC au arătat că eforturile necoordonate, sporadice şi insuficiente sunt ineficiente şi pot conduce la următoarele rezultate nedorite:

• „cheltuieli excesive” (resurse şi eforturi mai mari decât în cazul unei bune planificări, necesare pentru atingerea scopului);

• recunoaşterea întârziată (retrospectivă) a unei probleme (o problemă a cărei seriozitate nu a fost din timp identificată poate rămâne nerezolvată);

• transferarea unei probleme dintr-o sferă către alta (în locul rezolvării);

Un sistem complex trebuie considerat un tot. În acest caz, abordarea sistematică necesară poate cunoaşte câteva variante:

- abordarea sistematică comprehensivă - trebuie abordat fiecare subsistem al ZC, considerând-ul ca un factor dinamic şi component al unui sistem de nivel mai înalt;

- abordare sistematică de program - trebuie abordate - spre rezolvare - problemele tehnice, economice, sociale, ecologice, ştiinţifice, etc. ce apar în procesul planificării;

- abordare sistematică multiplicativă - trebuie abordată studierea proceselor conectate ce determină multiplicarea efectelor;

- abordare sistematică normativă - trebuie avute în vedere anumite cerinţe (ex. utilizarea optimală a resurselor);

- abordare sistematică economică - se urmăreşte formularea de măsuri destinate asigurării dezvoltării economiei în toate sferele de activitate, înlocuirea tehnologiilor depăşite, utilizarea resurselor alternative;

- abordare sistematică dinamică - se urmăreşte formularea de măsuri ce pot face planificarea mai dinamică.

O abordare fără planificare poate fi folosită numai pentru a răspunde unei urgenţe care necesită măsuri corective.

În practică sunt aplicate o gamă variată de tipuri de planificări teritoriale, alese în funcţie de contextul administrativ, politic, economic şi social.

Planificarea integrată („planificarea planificării”) este recunoscută ca cel mai eficient sistem de planificare. Ea asigură, pentru managementul ZC, următoarele rezultate importante:

• ajută evitarea amplasării în ZC de noi activităţi ce pun în pericol ecosistemul costier, sau propun măsuri preventive adecvate;

• reduc consecinţele negative ale dezvoltării economice (ex. prin protejarea mediului)

• sprijină iniţiativele ce răspund politicii referitoare la zona costieră, prin includerea lor în plan.

Activitatea de planificare are în vedere următoarele aspecte:

- acomodarea cu mediul exterior. Un model de dezvoltare trebuie să ia în considerare factorii externi care pot influenţa sistemul şi care nu sunt sub controlul planificatorului. Aici sunt incluse politicile (interne şi internaţionale), legislaţia naţională. Trebuie avut în vedere faptul că strategia de dezvoltare a ZC se poate adapta la schimbările acestor factori exteriori.

74

- coordonare internă şi integrare

- formularea unui obiectiv strategic şi a unui scop al dezvoltării. Planificarea include definirea sarcinilor şi identificarea paşilor necesari pentru realzarea sarcinilor. O altă componentă a planificării este studierea de alternative posibile de dezvoltare.

Există o multitudine de teorii privind planificarea în ZC. Acest lucru se datorează şi faptului că în procesul de planificare participă specialişti cu diferite profesii, care au puncte de vedere şi criterii diferite ce derivă din formarea lor profesională (ecologişti, geografi, urbanişti, etc.).

Planificarea „de sus în jos” şi „de jos în sus” Planificarea „de sus în jos” este rezonabilă şi convenabilă în anumite situaţii. Eo foloseşte o metodă deductivă de analiză. O instituţie autorizată impune un model de dezvoltare, iar procesul de planificare şi implemenare urmăreşte acest model. Procesul generează un sentiment de ordine, şi claritate. Dar implementarea este condiţionată de existenţa unui sistem de control puternic.

Planificarea „de jos în sus” este o altă alternativă. În acest caz, luarea deciziilor implică înţelegere şi consens între toate părţile interesate. Organismul coordonator are numai rolul de asistent consilier. Implementarea planului este controlată de de cei ce au participat la elaborarea lui. Aplicarea acestui tip de planificare este posibilă numai într-o democraţie bine dezvoltată.

Ambele abordări au avantaje şi dezavantaje. Planificarea „de sus în jos” poate eşua din cauza ignorării intereselor locale, iar cea „de jos în sus” are adesea dificultăţi în atingerea unui consens, a unei poziţii comune.

Cea mai potrivită opţiune este combinaţia celor două abordări, o planificare „mixtă”.

Practica planificării

Clasificarea planurilor de dezvoltare teritorială a ZC Având în vedere diferite criterii, planurile pentru ZC pot fi clasificate ca în tabelul de mai jos.

Criterii de clasificare Tipul de plan

Nivel teritorial Internaţional Naţional Regional

Local

Orizont de timp Termen scurt (răspuns rapid)

Termen lung (strategic)

Nivelul de integrare Obiect (sector)

Integrat

Statut Statut legal

Fără statut legal

Scopul planului Obţinere de finanţări

Răspuns la cerinţe legislative

Răspuns rapid pentru remedierea unor probleme

75

Această clasificare este utilă numai pentru o mai bună înţelegere a procesului planificării, pentru că, în realitate, majoritatea planurilor de management al ZC folosesc mai multe dintre criteriile menţionate.

De exemplu, un plan integrat, pe termen lung poate fi elaborat şi pentru fundamentarea unor finanţări.

Fiecare dintre variantele de criterii are avantaje şi dezavantaje.

Orizont de timp: termen scurt şi termen lung Planificarea strategică, pe termen lung este tipul de planificare cel mai ştiinţific deorece îşi propune să aibă în vedere prognoze şi proiecţii la dezvoltarea şi implementarea obiectivelor.

În practică, planificarea strategică este activitatea coordonată a unui grup de specialişti care îşi iau responsabilitatea de a lua decizii pentru atigerea unui set de obiective. Pentru succesul acestei activităţi este esenţială utilizarea de comcepte, metode şi proceduri.

Cele mai importante caracteristici ale planurilor strategice sunt:

• sunt utilizate ca un instrument de implementare a politicilor formulate de autorităţi relevante;

• formulează ţinte şi direcţii de dezvoltare;

• vizează dezvoltarea sistemului, concomitent cu componentele sale individuale (subsisteme);

• servesc dezvoltării sociale, economice şi de mediu.

Trăsăturile caracteristice ale metodologiei planificării strategice sunt abordarea sistematică, auto-corectarea şi caracterul interactiv.

Procesul de planificare strategică trebuie să includă pe toţi participanţii la procesul de dezvoltare: populaţia locală, utilizatorii de resurse, ecologişti, administratori şi ceilalţi actori locali. Din această perspectivă, o echipă reprezentativă pentru actorii locali trebuie formată cât mai devreme în procesul de planificare, şi în orice caz, atunci când se discută conceptul dezvoltării (viziunea).

Planificarea pe termen scurt (răspuns rapid ) poate fi utilizată pentru planuri specifice detaliate pentru sarcini pe termen scurt - urgente sau importante, dar nu au o importanţă strategică.

Statutul legal Formal, eficienţa unui plan depinde de statutul său legal; în acelaşi timp, statutul legal influenţează metodologia de elaborare şi conţinutul. Planurile aprobate legal beneficiază de mai multe instrumente de implementare.

Nivelul de integrare Un plan care se ocupă de un singur aspect specific sau sector din ZC se numeşte plan sectorial sau plan de obiect. Pot fi planuri pentru protejare ZC, pentru conservarea peisajului, pentru dezvoltarea afacerilor (de ex. turism).

Planurile integrate pentru ZC au ca scop coordonarea strategiilor de dezvoltare a diferitelor sectoare sau să combine diferite abordări pentru rezolvarea conflictelor existente şi previzibile ce decurg din coexistenta funcţiunilor multiple şi a diferiţilor utilizatori din ZC. Diferitele nivele de responsabilităţi ca şi înţelegerea diferitelor probleme din ZC pot fi legate împreună în planificarea integrată prin reconcilierea diferitelor poziţii. Schimbul de informaţii contribuie la mecanismul de integrare.

Integrarea poate fi pe orizontală (între diferite nivele administrative) şi pe orizontală (între diferite sectoare), sau poate fi o combinare a acestora.

76

Planificarea ca proces multi - level

Clasificarea teritorială a planurilor Nivelurile teritoriale ale planurilor sunt prezentate în tabelul de mai jos. Indiferent de scara teritorială, ele au aceleaşi elemente de bază: determină direcţiile de dezvoltare şi descriu paşii succesivi de urmat. Totuşi, scopurile şi sferele de interes sunt diferite la fiecare nivel.

Scara planurilor de dezvoltare în ZC

Nivelul (scara) Rolul planului

Internaţional � Rezolvare unor probleme transfrontaliere

� Definirea scopului

Naţional � Proceduri administrative

� Principii şi politici naţionale definite

� Focus pe priorităţi

Regional � Transpunerea de scopuri internaţionale şi nationale în context regional

� Agregarea problemelor locale şi necesitatea de a formula priorităţi şi

programe nationale şi internaţionele

Local � implicrea populaţiei locale în procesul de luare a deciziilor

Sub-local � Managementul unor probleme

� Implementarea resultatelor din planurile de nivel mai înalt

Analizele gospodăririi ZC din Spania, Portugalia şi alte câteva ţări europene arată că eficienţa managementului depinde în pare parte de căt de multe nivele diferite de management – federal, regional şi local – sunt implicate direct/controlează zonele adiacente mării. Când rolul autorităţilor locale este mai important, cu atât predomină interesele economice iar problemele de mediu cresc, deorece rezolvarea problemelor de acest tip (de mediu) se află dincolo de competenţele autorităţilor federale.

Existenţa mai multor nivele de planificare nu înseamnă că toate trebuie aplicate într-o ZC.

Atunci când se merge excesiv pe planuri de nivel local există pericolul pierderii planificării logice şi a contextului de management general. În acelaşi timp, o abordare care se bazează pe o planificare naţională sau regională poate să nu aibă în vedere toate caracteristicile specifice ale unor subzone şi nu poate fi folosită pentru planificarea de obiect. Identificarea de priorităţi de management la nivel naţional şi regional (inclusiv prin legislaţie coerentă şi completă, strategii, master plan-uri, etc) poate înlocui planificarea la aceste nivele şi poate transfera planificarea la nivel local.

Planificarea la nivel naţional

Indiferent de orientarea spre anumite nivele teritoriale de abordat, o planificare integrată trebuie să ia în considerare contextul şi priorităţile naţionale. Aceste priorităţi sunt enunţate în legislaţia relevantă şi în

77

documente oficiale cu caracter director. Strategiile naţionale de management al ZC sunt şi ele o formă de plan integrat de dezvoltare.

O recunoaştere/asumare oficială a unui plan este o precondiţie pentru o dezvoltare de succes a ZC.

Unele state au legislaţie specifică care stabileşte utilizarea ZC; altele şi-au dezvoltat sisteme de management pentru ZC (politici, planuri, programe de management, sisteme de monitorizare a dezvoltării). În toate cazurile se acceptă principiul conform căriuia ZC este un obiect complex, iar caracteristicile sale naturale, culturale şi istorice sunt parte a patrimoniului naţional.

O analiză a experienţei internaţionale relevă câteva tendinţe curente:

• Existenţa unei legislaţii care interzice construcţiile de orice fel pe o fâşie de 100 - 300 metrii (uneori până la 500 metrii) în interior pe uscat de la linia coastei. Pentru o fâşie de cca 2 km de la linia coastei, construcţiile majore trebuie să fie prevăzute în planuri oficiale (acceptate de autorităţi interdepartamentale);

• Existenţa unor planuri /programe pentru diferite secţiuni ale ZC pe baza definirii oficiale a unor limite în ZC (pe uscat şi pe mare) – combinaţii de zone cu creştere economică intensivă şi creştere economică “zero”;

• Existenţa unei legislaţii vizând protecţia ZC, planuri guvernamentale de protecţie a resurselor din ZC;

• Abandonarea unei abordări sectoriale şi promovarea integrării politicilor de dezvoltare economică a ZC cu protejarea mediului şi managementul resurselor naturale;

• Coordonare şi acord privind interesele participanţilor în dezvoltarea ZC la diferite nivele de management (internaţional, naţional, regional şi local), luâund în consideraţie şi interesele populaţiei locale.

Planuri teritoriale regionale pentru dezvoltarea ZC

Astăzi, importanţa planificări teritoriale regionale este din ce în ce mai mult recunoscută, fiind considerată esenţială pentru dezvoltarea regională.Trăsăturile caracteristice ale planificării teritoriale regionale sunt: o perspectivă pe termen lung şi mediu; obiective formulate pentru atingerea unor ţinte ce determină progresul/dezvoltarea regiunii; coordonarea scopurilor dezvoltării în acord cu resursele disponibile, în scopul diminuării factorilor restrictivi şi maximizării atuurilor.

Cele mai importante caracteristici ale planificării regionale sunt:

• Procesul de planificare este democratic – implicarea actorilor în proces este considerată ca fiind factorul cheie ce determină succesul unui plan.

• Planul nu este numai un document oficial dar şi unul public; el se dă publicităţii într-o formă uşor accesibilă cititorului (chiar neavizat), având ilustraţii, scheme şi grafice;

• Planul se referă numai la obiective strategice şi direcţii ale dezvoltării regionale, fără elaborarea tuturor parametrilor dezvoltării.

Procesul de planificare la nivel regional depinde câţiva factori, cei mai importanţi fiind:

1. rangul (poziţia) regiunii în ierarhia teritorială. Cu cât regiunea este mai puternică, tendinţele de dezvoltare sunt mai predictibile, ameninţările prezente au un impact mai mic, regiunea se poate baza pe resursele interne;

2. Potenţialul de dezvoltare (cuprinde potenţialul regiunii din punct de vedere social, natural, material, tehnic, iformaţional şi de madiu, ca şi combinaţia lor);

78

3. Tipul regiunii.

Tipul regiunii este definit de câţiva parametrii. Expertul amenrican în planificare John Fridman identifică următoarele tipuri de regiuni: „core”, în dezvoltare, coridoare, nou dezvoltate şi în regres sau cu probleme.

In regiunile „core” dezvoltarea este orientată pe activităţi informaţionale (ştiinţă, educaţie, management, politici), servicii (comerţ, turism, industrie hotelieră), şi industrii de înaltă tehnologie.

Regiunile „în dezvoltare” depind de transferul producţiei industriale din regiunile „core”. Motivele unui astfel de transfer includ costuri de producţie mai mici.

Regiunile „coridor de dezvoltare” valorifică avantajele poziţiei lor geografice – de exemplu, între două regiuni „core”.

Regiunile „nou dezvoltate” depind de valorificare de noi resurse/teritorii, de exemplu de exploatarea de resurse de petrol şi gaze din depozite marine.

Aceste patru tipuri de regiuni sunt regiuni în creştere. Ultima categorie – „în regres sau cu probleme” suferă din cauza epuizării unor resurse naturale, din cauza unei localizări geografice nefavorabile sau din cauza unor probleme de climă, costuri de producţie mari, politici, tehnologii şi facilităţi depăşite, sau au fost lovite de dezastre naturale sau antropice.

O abordare metodologică pentru planificarea teritorială regională se bazează pe câteva etape secvenţiale importante.

1. Prima fază este studiul factorilor interni şi externi care influenţează dezvoltarea regiunii, un diagnostic al stării sale; identificarea avantajelor competitive, rolul şi locul în diviziunea teritorială a muncii, identificarea tendinţelor negative. Această fază include inventarierea resurselor naturale, materiale, intelectuale, etc. care sunt disponibile în regiune sau care pot fi uşor atrase.

2. A doua fază este de pregătire a unui concept de dezvoltare pe termen lung şi de alegere a unui scenariu general de dezvoltare. Conceptul unui plan de dezvoltare a ZC este un document care determină ţinte şi formulează strategia de dezvoltare. Acest concept se bazează pe o viziune generală a ZC: scară, rată, proporţii şi direcţii de dezvoltare. Viziunea determină scopul dezvoltării.

3. A treia fază este dezvoltarea de programe bine orientate în cadrul unui plan strategic general.

În lipsa unei instituţi care are ca scop stocarea, actualizarea şi îmbogăţirea unei baze exhaustive de date pentru ZC şi elaborarea periodică de anlize şi evaluări se impune ca, între fazele 2 şi 3, planul regional să parcurgă şi aceste etape.

În acest fel, etapele procesului de planificare teritorială regională pot fi cele din schemele de mai jos.

79

ABORDARE METODOLOGICĂ (TEORETICĂ) – varaianta 1

PASUL 1: EVALUAREA CONTEXTULUI

şi stabilirea cadrului general în care procesul de planificare va avea loc. Rezultatul poate fi

o listă de oportunităţi şi constrângeri ce decurg din politicile naţionale şi internaţionale, legislaţie, etc.

PASUL 2: FORMULAREA UNEI VIZIUNI

şi a unui set de scopuri şi obiective pentru zona vizată. Un rezultat cheie este un document scurt

ce cuprinde viziunea corelată cu obiective vizând zona de coastă.

PASUL 3: COLECTAREA DE DATE ŞI INFORMAŢII

în concordanţă cu obiectivele identificate anterior. Un rezultat poate fi un set de hărţi detaliate

PASUL 4: ANALIZA CONFLICTELOR SPAŢIALE

ce se produc în zona de coastă şi declanşarea unui proces vizând rezolvarea acestora

PASUL 5: PREVEDERI DE DEZVOLTARE ŞI SOLUŢIONARE

a problemelor specifice identificate. Este bine ca acest pas să fie un exerciţiu comun

la care iau parte actori locali

PASUL 6: TRANSPUNEREA REZULTATELOR ÎNTR-UN PLAN STRATEGIC DE AMENAJARE A TERITORIULUI

pentru mare şi uscat. Planul cuprinde memoriu şi planuri

PASUL 7: IMPLEMENTAREA PLANULUI

printr-un proces cât mai simplificat

PASUL 8: EVALUAREA REZULTATELOR IMPLEMENTĂRII PLANULUI

după o anumită perioadă de timp (ex. 5 ani).

Scopurile şi obiectivele au fost atinse? Se impune revizuirea planului?

ABORDARE METODOLOGICĂ (TEORETICĂ) – varaianta 2

80

Iniţiere

Analiza situaţiei existente

Identificarea conflictelor şi oportunităţilor

Identificarea ţintelor şi alternativelor de acţiune

Formularea strategiei

Implementare

Monitorizare şi evaluare

81

Planul regional cuprinde identificarea locului, rolului şi funcţiunilor regiunii în diviziunea teritorială a muncii şi priorităţile strategice.

Un program este un sistem bine coordonat de măsuri ştiinţifice, sociale, economice, de mediu, organizaţionale şi tehnice şi de altă natură care asigură implementarea setului de ţinte.

Planificarea la nivel local şi sub-local

Nivelul local al unui plan pentru ZC detaliază elemente dintr-o strategie de dezvoltare elaborată, utilizarea şi protejarea anumitor sectoare de coastă.

Un astfel de plan se realizează pentru a se asigura luarea în considerare a contextului local atunci când un plan de nivel superior (ex. regional) este implementat şi ca o condiţie a ratificării finale a planului de nivel superior, atunci când apar situaţii conflictuale complicate ce necesită consultări la nivel local, în acord cu cerinţele procedurii EIA (Environmental Impact Assessments) privind consultarea publicului.

Planurile locale şi sub-locale sunt extrem de diverse:

• Identificare resurselor şi componentelor de mediu din ZC ameninţate de deteriorare sau care necesită reabilitare şi protecţie;

• Evaluarea resurselor din ZC (ecologice, de peisaj, recreaţionale, etc.), identificarea ecosistemelor şi peisajelor vulnerabile, a speciilor rare sau ameninţate cu dispariţia şi acţiuni de reabilitare şi conservare;

• Managementul riscurilor naturale (eroziune, inundaţii, ridicarea nivelului mării, alunecări de teren);

• Reglementarea accesului la resursele ZC (organizarea de zone pentru parcaje, proiectarea de promenade);

• Studii privind solicitări şi oportunităţi pentru recreere, incluzând tipul, localizarea şi accesul la obiectele recreaţionale;

• Separarea responsabilităţilor în managementul de scurtă durată (cine plăteşte, când şi pentru ce).

Planurile de nivel sub-local se referă la proiectarea în detaliu pentru drumuri, amenajări peisagistice, etc. Planificarea la nivel sub-local se face pe baza metodelor folosite în proiectarea de arhitectură, arhitectură peisageră şi proiectarea tehnică inginerească.

Altă trăsătură specifică planurilor locale şi sub-locale este aceea că pentru planificare se utilizază zonificarea după elemente naturale ale ZC – spre deosebire de planurile de nivel superior care au în vedere şi zonoficarea pe principiul decupajului administrativ.

Planurile sectoriale („de obiect”) în cadrul managementului ZC Planurile de obiect sunt iniţiate cel mai adesea de ministere (ex. planul pentru dezvoltarea pescuitului).

Astfel de planuri pot fi elaborate şi implementate de companii private implicate în utulizarea resurselor din ZC şi de ONG-uri ce au ca obiect de activitate probleme sociale sau de mediu.

82

Example de planuri sectoriale în managementul ZC

Domeniul Orientare tematică

Utilizarea resurselor Aquacultura

Industria pescuitului

Extracţia de petrol şi gaze

Ecosisteme Susţinerea ecosistemelor cheie (mlaştini, recife)

Calitatea apei

Infrastructuri Protecţia coastelor (eroziune, inundaţii)

Facilităţi portuare

Infrastructura pentru recreere

Sistemul de canalizare

Depozitarea deşeurilor solide

Sunt câteva diferenţe între planurile sectoriale şi planurile teritoriale:

1. Planurile teritoriale se referă la un anumit teritoriu şi iau în considerare trăsăturile lui specifice, în timp ce planurile sectoriale (mai ales cele de nivel ierarhic superior) pot să nu aibă repere (limite) teritoriale.

2. Planurile sectoriale se referă la un domeniu sau sub-domeniu, în timp ce planurile teritoriale abordează concomitent diferite sectoare, integrând diferitele activităţi într-un singur plan

3. Planurile de obiect care sunt focusate pe un anumit sector sau problemă sunt adesea slab coordonate cu alte planuri de obiect cu care se pot interfera/influenţa

4. Planurile de obiect sunt de obicei mai bine acoperite cu informaţii decât cele teritoriale. Ele folosesc adesea modele matematice. Şi planurile teritoriale pot utiliza astfel de modele dar numărul mare de parametrii ce trebuie să fie luaţi în consideraţie şi distorsiunile care pot apărea limitează mult procesul.

5. Abordarea orientată sectorial nu încurajează participarea în procesul planificării a actorilor din afara domeniului vizat.

Planurile de obiect au eficienţă maximă în cazul în care nu există conflicte deschise între utilizatorii resurselor din ZC sau aceste conflicte au fost rezolvate. Ele se potrivesc de asemenea pentru situaţia când în zonă există un singur utilizator (şi deci nu apar stări conflictuale).

Planurile de obiect pot fi utilizate ca predecesori ai unui plan integrat. În multe cazuri, autorităţile nu demarează un plan integrat până nu se asigură de elaborarea şi implementarea unor planuri ce abordează anumite probleme, ramuri industriale, etc. Această abordre ascunde unele pericole deoarece în acest mod se pot adânci diferenţele dintre sectoare şi pe termen lung se poate ajunge la escaladarea conflictelor. Integrarea pe verticală şi pe orizontală a planurilor eate imperativă.

Delimitarea zonei de coastă

83

Introducere Stabilirea limitei zonei costiere (pe uscat şi de mare) a fost şi este o provocare majoră atunci când vorbim despre aplicarea GIZC în planuri şi programe.

O parcurgere a literaturii în domeniu evidenţiază faptul că nu există o definiţie sau o procedură standard pentru delimitarea zonei costiere.

Factori cheie în stabilirea limitei Trasarea limitei depinde de câţiva factori cheie ce includ:

- setul de aspecte/probleme ce urmează să fie urmărite;

- factori geografici relevanţi pentru fiecare segment de coastă; - obiectivele declarate ale planului sau programului; - aspecte privind posibilităţile administrative de implementare a planului sau programului (jurisdicţia) De asemenea, trasare limitei poate fi influenţată de alţi factori ca:

- ce resurse sunt considerate valoroase şi importante;

- consideraţii de ordin practic, realistic din punct de vedere politic, ecologic, legal, reglementat, socio-economic sau administrativ;

- interesul actorilor implicaţi;

- opinia publicului.

Ar trebui să rezulte un număr de definiţii ce reflectă fie parametrii ficşi, fie unele variabile, în funcţie de aspectul avut în vedere.

O definiţie fixă poate cuprinde un set de distanţe – pe uscat şi pe mare – măsurate de la o linie de bază aflată la interfaţa uscat - mare, cum ar fi limita nivelului maxim al apei.

O definiţie variabilă poate porni de la aceeaşi linie de bază şi extinsă pe uscat /şi pe mare pe o distanţă lineară/şi pe o adâncime, în ideea de a cuprinde anumite caracteristici importante sau bariere. Barierele pot fi factori naturali: caracteristici biologice (ex. tipuri de vegetaţie, habitate sensibile); caracteristici fizice (ex. plaje, zone expuse mareelor), procese naturale (ex. tiparul sedimentelor, zone inundabile) şi /sau aspecte hidrografice natural definite (ex. lacuri, lagune, golfuri, bazine hidrografice).

Definiţiile variabile pot de asemenea include factori umani cum ar fi activităţile socio-economice (ex. industrii dependente de proximitatea mării, activităţi cu impact pozitiv sau negativ asupra coastei), structura localităţilor (ex. distincţia urban - rural), aspecte culturale (ex. etnice, arheologice, de patrimoniu), aspecte de drept derivate din legislaţie (ex. zone de pescuit, terenuri tradiţionale privind anumite culturi agricole) şi caracteristici ale unor utilizări (ex. valori estetice, recreaţionale).

Atât definiţiile fixe cât şi cele variabile pot fi influenţate de factorii administrativi cum ar fi limite de jurisdicţie (ex. limite ale unităţilor administrativ – teritoriale, zone maritime), limite stabilite arbitrar (ex. linia batimetrică, distanţă lineară fixă de la ţărm), şi elemente de infrastructură ale teritoriului (ex. poduri, căi ferate). Cu toată varietatea definiţiilor privind delimitarea zonei costiere, se disting totuşi patru elemente comune:

a) ele sunt definite în legislaţia specifică, în documente de politici sau în programe de management a zonei costiere;

84

b) ele sunt stabilite cu scopul de a proteja caracteristici valoroase, resurse sau activităţi din zone de coastă;

c) ele răspund politicilor generale existente şi propunerilor legislative preconizate;

d) reflectă problemele prioritare vizate de management

Explicitarea termenilor 1) Factorii naturali se referă la calităţile mediului din zona de coastă :

- caracteristici biologice – definite ca habitatele costiere/marine semnificative, unice sau sensibile sau tipuri de plante ce domină comunităţile vegetale din apele de coastă ;

- caracteristici fizice – definite ca acele caracteristici topografice (comune sau unice) considerate ca importante pentru habitat, integritate ecologică, funcţiune şi structură sau pentru servicii ecologice, incluzând, de exemplu, plaje, platforme stâncoase, bălţi, mlaştini, dune, estuare, deltă, linia tărmului, linia coastei, zone naturale protejate, etc;

- procese naturale – definite ca procese naturale fizice şi biogeochimice care influenţează calitatea coastei şi a mării, habitatele, speciile şi populaţiile, incluzând tiparul sedimentărilor, mişcările plajei, influenţa mareelor, eroziunea coastei, ridicarea nivelului mării (schimbări climatice), valuri provocate de furtuni, inundaţii ;

- bazine/sub-bazine hidrografice – definite ca zone terestre unde apele, sedimentele şi mineralele dizolvate (ex. nutrienţi, elemente de contaminare) se drenează în râuri, lacuri, estuare sau zona costieră.

2) Mediul uman, caracterizat prin trăsături socio-economice, culturale, umane:

- caracteristici socio-economice – definite ca industrii, afaceri, dezvoltări şi activităţi asociate care :

- influenţează sau au impact asupra calităţii zonei de coastă, accesul la zona de coastă sau la resurse ;

- industrii sau utilizări de bază (ex. pescuit, acvacultura, recreere, navigaţie, energia valurilor, etc.)

- structura localităţilor – serveşte pentru caracterizarea zonei de coastă în ceea ce priveşte densitatea populaţiei, activităţile terestre, centre urbane sau rurale ;

- aspectele culturale – se referă la zonele construite, zone naturale sau trăsături considerate de valoare etnică, naţională sau de patrimoniu

- aspecte de drept derivate din legislaţie – se referă la concesionarea anumitor activităţi, la dreptul locuitorilor din zone protejate de a practica rezonabil activităţi ce le asigură subzistenţa,

- utilizări – se referă la resurse costiere sau marine considerate ca având valoare ecologică, socială, economică, estetică sau recreaţională

3) Caracteristicile administrative includ zonele terestre sau de coastă definite/delimitate în conformitate cu reglementări şi jurisdicţii specifice, de protejare a mediului, de management:

- limite jurisdicţionale – definesc zone de management sau limitele administrative ale autorităţilor (ex. Limitelen unităţilor administrative, zone protejate, zone maritime) ;

- caracteristici fizice (construite) – includ elemente construite importante (poduri, căî ferate, clădiri istorice) clar definite şi marcate pe hărţi ;

85

- limite fixe – definite ca o linie pe uscat şi pe mare faţă de interfeţa uscat – mare

Reprezentarea schematică a zonei costiere. Sursa: Comisia Comunităţilor Europene: Comunicare către Consiliul şi Parlamentul European privind managementul integrat al zonelor costiere, (COM (95) 511 final/2), Nov. 1995

Nu există o metodă universal acceptată de a stabili limita dinspre uscat a zonei costiere. Există de asemenea păreri diferite dacă limita programelor ICZM trebuie să fie fixă sau flexibilă, dacă ele trebuie elaborate în relaţie cu graniţe administrative, economice sau de natură geografică (vezi figura de mai jos). Fiecare stat care a avansat in abordarea ICZM şi-a stabilit definiţii proprii ale zonei costiere.

86

Comisia Europeană şi-a exprimat poziţia, declarând că “probabil nu este dezirabil să avem o definiţie legală exclusivă a zonei de coastă (în scopuri generale), ci este preferabil să se aibă în vedere ca în zonă să fie incluse teritoriile unde uscatul şi marea exercită o influenţă reciprocă. Totuşi, se impune ca, pentru anumite zone în care se aplică un management specific, să fie definite nişte limite.

Aceste limite trebuie să fie destul de flexibile pentru a reflecta natura dinamică a coastelor. In particular, limitele nu trebuie să subdivizeze zonele naturale cum ar fi estuarele, zone ce trebuie gospodărite ca un tot”.

Organizaţii internaţionale şi state ce deţin zone litorale extinse recomnadă şi practică trasarea limitei zonei costiere în acord cu problematica particulară de management pe care o au în vedere. Cu alte cuvinte, zona de coastă este definită în concordanţă cu scopul definirii (definire în concordanţă cu utilizarea). În acest context, Jones şi Westmacott (1993) au lansat conceptul „areal foci” ce cuprinde:

- o zonă definită administrativ în care se pot stabili responsabilităţi de politici şi management;

- o zonă a ecosistemului;

- o zonă definită a resurselor (minerale, câmpuri petroliere, resurse piscicole, habitate);

- o zonă solicitată/necesară pentru dezvoltări (ex. Recreere, infrastructuri, depozitare/tratare deşeuri).

87

Un exemplu pozitiv de delimitare a zonei costiere îl constituie statul Delaware (SUA) unde sunt utilizate, în funcţie de scop, mai multe delimitări ale zonei costiere.

Prima delimitare (a se vedea imaginea următoare) se referă la „zona costieră statală” şi care are în vedere, în principal controlarea funcţionării industiei grele. Din acest motiv, limita pe uscat este stabilită la traseul unor autostrăzi statale (1, 13 şi 113).

A doua delimitare se referă la zona în care, la nivel federal, este organizat menegementul costier prin programul naţional ce se desfăşoară în conformitate cu „Coastal Zome Management Act”.

Politicile statului Delaware în ceea ce priveşte gospodărirea plajelor se aplică în alte decupaje de zone costiere delimitate în scopul de a reglementa activităţi specifice. În aceste zone, pentru orice activitate (de la reparaţii de construcţii existente la exploatare de nisisp) este nevoie de un permis sau de oscrisoare de aprobare de la guvernul statului.

Clasificarea zonelor de coastă Coasta este rezultatul luptei continue dintre forţele modelatoare ale valurilor şi vântului şi capacitatea geologică şi geomorfologică a formaţiunilor geologice de a rezista acestor forţe. Mai spre interiorul uscatului, ploaia şi torenţii erodează solurile, iar produsele acestei eroziuni sunt purtate către mare de către râuri. Clima (prin intensitatea precipitaţiilor), geologia (prin rezistenţa rocilor) şi topografia zonei determină masa de sedimente ce se deplasează către mare. Pe coastă, vântul, valurile şi curenţii relochează aceste sedimente. Acolo unde coastele se caracterizează prin mare energie sau acolo unde aportul de sedimente este nesemnificativ, rocile sunt expuse, rezultând coaste stâncoase şi plaje de pietriş. Dacă aportul de sedimente este mare, valurile le vor transporta materialul fin către apele mai

88

adânci iar nisipul de mărime medie şi mare va rămâne pe plaje. În funcţie de topografia locală şi de valuri, se pot forma plaje sub formă de buzunar, bancuri de nisip, delte, etc.

Transportul de sedimente este scăzut de-a lungul coastelor cu energie mică. In consecinţă, multe sedimente (mai ales particulele fine) sunt depozitate lângă ţărm, rezultaând cămpiile aluvinare şi zonele noroioase. Acestea din urmă apar în zonele cu precipitaţii intense unde râurile descarcă un volum imens de sedimente în mare.

Cei trei parametrii – caracteristicile geologice, regimul precipitaţiilor şi vântul – sunt responsabili ai genezei coastelor. Pentru perioade mici de timp ( câţiva ani) aceşti parametrii nu se schimbă iar formaţiunile de coastă sunt afectate doar de procese geomorfodinamice. Pentru perioade lungi, procesele bilogice şi ecologice au o influenţă mai mare, în urma lor rezultând dune, zone umede, mlaştini sărate sau vegetaţii de mangrove. In zonele tropicale, procesele bilogice - ca formarea recifelor- pot deveni factorul determinant în formarea plajelor.

Oamenii au intervenit şi ei în peisajul costier, modificând coasta prin lucrări de protecţie (diguri, sparge-valuri, etc.).

Având în vedere cele descrise mai sus, o clasificare a coastelor poate fi următoarea :

1. Procesele geomorfologice sunt dominante:

coaste stâncoase;

stânci;

plaje cu pietre;

plaje cu nisip; şi

câmpii noroioase.

2. Proceselegeomorfologice şi cele biologice sunt co-dominante:

dune;

mlaştini sărate;

mangrove;

zone umede şi lagune; şi

câmpii de alge

3. Procesele bilogice sunt dominante:

formaţii de corali.

4. Influenţa umană este dominantă:

diguri;

dane de acostare;

amanajări în larg tip “sparge val”.

Instrumente utilizabile în procesul de planificare şi management integrat al zonelor de coastă In funcţie de scopul şi scara planficării în ZC , există o serie de instrumente şi metode utilizabile în etapele planificării (conf. varianta 2).

89

Instrumente

şi

metode

Iniţiere

Analiza

Conflicte/

Oportuni

tăţi

Ţinte

Strategie

Implemen-

tare

Monitori

zare şi

evaluare

Colectarea de date ++ ++

Baza de date ++ +

Scenarii ++ ++ + ++ +

Analiza capacităţii

de suportabilitate

++ + + +

Zonificare ++ ++ ++ +

Instrumente

economice

++ ++ +

Rezolvarea

conflictelor

++ ++ ++ ++

EIA ++ ++

SEA ++ ++ ++

Analiza riscurilor + ++ ++

Consultare

publică

+ ++ ++ +

Campanii de

conştientizare

+ + + + ++ ++ +

++ cel mai util

+ util

5. CRITERII DE DELIMITARE A ZONEI COSTIERE. În conformitate cu Legea nr. 280/2003 pentru aprobgarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, delimitarea zonei costiere se va realiza potrivit planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, prin grija autorităţilor publice locale (art. 9.(7)).

Aceeaşi lege defineşte zona costieră astfel:

- spaţiul geografic situat la contactul mării cu uscatul, incluzând apele de coastă de suprafaţă şi subterane şi terenurile adiacente, inclusiv apele de suprafaţă şi subterane aferente acestora, puternic intecondiţionate şi în imediata apropiere a ţărmului, insule şi lacuri sărate, zone umede în contact cu marea, plaja şi faleza.

Aşa cum am văzut din parcurgerea literaturii de specialitate şi a recomandărilor UE privind zonele de coastă, nu există o procedură standard pentru delimitarea zonei costiere;

90

Mai mult, în funcţie de necesităţi şi de scara planurilor limita zonei costiere poate varia, se poate schimba.

Trasarea limitei are în vedere câţiva factori:

- setul de aspecte/ probleme ce urmează să fie urmărite;

- elemente naturale (geografice) relevante;

- aspecte administrativ-teritoriale legate de implementarea planului.

Fiind vorba despre un plan de amenajare a teritoriului zonal interjudeţean, criteriile de delimitare a zonei costiere trebuie să se refere la:

- criterii social economice şi funcţionale

- criterii naturale (geografice)

- criterii teritorial-administrative

Criteriile social-economice şi funcţionale includ: resursele de toate categoriile, activităţile economice, aglomeraţiile urbane şi zonele lor de influenţă, activităţi portuare, de transport, pescuit, turism-recreere, zone funcţionale, navetism.

Criteriile naturale au în vedere faptul că unităţile de mediu specifice (delta, lacurile lagunare) trebuie să fie introduse în totalitate în zona studiată. În mod teoretic zona costieră trebuie să includă spaţiul terestru şi maritim în care se manifestă influenţele reciproce.

Criteriile teritorial administrative intervin în final, prin ajustarea limitelor ce rezultă din criteriile anterior amintite.

Delimitarea zonei costiere pentru planul de amenajare a teritoriului zonal se va face în faza întâi de elaborare. Atunci se va stabili, inclusiv prin procesul de consultare, dacă limita de mare va fi izolată de 20 m sau limita apelor teritoriale (22, 122 Km).

O schemă a componentelor spaţiale (terestre şi maritime) ce trebuie avute în vedere în delimitarea zonei costiere se regăşeşte în Anexa 2.

91

METODOLOGIE DE ELABORARE ŞI CONŢINUT CADRU Preambul (1) Prezentul document formulează metodologia de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajare a teritoriului pentru zona costieră a României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, inclusiv modificările şi completările ulterioare. În cuprinsul prezentei reglementări, Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul se va denumi Legea.

(2) Conform Legii, documentaţiile de amenajare a teritoriului (denumite planuri) cuprind propuneri cu caracter director adică stabileasc, printr-un demers strategic, direcţiile principale de dezvoltare a unui teritoriu, la nivel naţional, zonal sau judeţean.

(3) Planurile de amenajare a teritoriului trebuie să abordeze problematica la nivel macro şi să beneficieze de suportul politic şi administrativ al instituţiilor de decizie.

(4) Planul de amenajare a teritoriului pentru zona costieră a României este un plan de amenajare a teritoriului zonal interjudeţean.

(5) Planul de amenajare a teritoriului zonal interjudeţean pentru zona costieră a României, denumit în continuare PATZIJ - ZC, are caracter director şi reprezintă cadrul de elaborare a unor prevederi de organizare şi dezvoltare spaţială, precum şi de soluţionare a unor probleme specifice, în corelare cu legislaţia existentă privind gospodărirea integrată a zonei costiere. Capitolul I. Domeniul de activitate şi documentaţiile de amenajare a teritoriului în zona costieră Art. 1. Domeniul de activitate

(1). În conformitate cu prevederile Legii, coroborate cu cele ale Legii nr. 280/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, amenajarea teritoriului are un rol important în gestionarea zonei costiere (denumită în continuare ZC), prin stabilirea unui cadru strategic ce cuprinde obiective şi măsuri de dezvoltare în acest tip specific de teritoriu. Spre deosebire de alte tipuri de teritorii, zona costieră trebuie să aibă în vedere structura şi dinamica relaţiilor dintre spaţiul terestru şi cel marin.

(2). Amenajarea teritoriului în ZC urmăreşte păstrarea unui echilibru prudent între dezvoltare şi protejare, adică trebuie să sprijine dezvoltarea economică şi socială concomitent cu protejarea naturii, a zonelor cu diversitate biologică, a peisajului şi a patrimoniului cultural, ca şi asigurarea accesului şi deplasării libere a publicului la mare şi de-a lungul coastei.

(3). Amenajarea teritoriului în ZC se realizează prin planuri (comprehensive şi integrate) ce au ca scop coordonarea strategiilor de dezvoltare sectoriale, pentru rezolvarea conflictelor existente şi previzibile ce decurg din coexistenta funcţiunilor multiple şi a diferiţilor utilizatori din ZC.

(4). Delimitarea ZC a României din perspectiva planului de amenajare a teritoriului (art. 9 alin. (7) din Legea nr. 280/2003) are în vedere relaţiile spaţiale existente din teritoriul vizat, fără a fragmenta unităţile de mediu specifice (delta, lacuri, plaje, etc.).

Art. 2. Categorii de documentaţii

(1). PATZIJ – ZC cuprinde arii din judeţele Constanţa şi Tulcea.

92

(2). PATZIJ - ZC se referă şi la Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, aflată pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

(3). Metodologia de faţă se aplică şi pentru elaborarea PATZIO şi PATZIC (inclusiv pentru teritorii metropolitane sau periurbane) din ZC.

(4). În elaborarea viitoare a PATZ pentru Regiunea Sud - Est şi PATJ pentru judeţele Constanţa şi Tulcea se vor avea în vedere prevederile din prezenta metodologie. Capitolul II. Iniţierea şi finanţarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC Art. 3. Iniţierea documentaţiilor de amenajare a teritoriului pentru ZC

(1). Conform Legii, iniţiativa elaborări documentaţiilor de amenajare a teritoriului aparţine colectivităţilor locale, prin autorităţile deliberative şi executive, Guvernului, precum şi persoanelor fizice şi juridice interesate în amenajarea teritoriului.

(2). PATZIJ – ZC poate fi iniţiat de către autoritatea administraţiei publice centrale pentru amenajarea teritoriului şi urbanism sau de alte organisme centrale şi teritoriale (consilii judeţene) interesate.

(3). În conformitate cu art. 67. (3) din Legea nr. 280/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, autoritatea publică centrală pentru lucrări publice, transporturi şi locuinţe va asigura elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului (şi de urbanism), cu includerea prescripţiilor de gestiune a ZC.

Art. 4. Finanţarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului pentru ZC

(1). Documentaţiile de amenajare a teritoriului pentru zone cu monumente înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO – deci şi PATZIJ - ZC – sunt de interes naţional şi regional şi se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului de resort (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei).

(2). Pentru activităţi comune de amenajare a teritoriului, în scopul realizării unor obiective de interes general, consiliile judeţene se pot asocia pentru finanţarea elaborării de planuri. Capitolul III. Procedura de elaborare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC Art. 5. Principalele etape ce trebuie parcurse în procesul de elaborare a documentaţiilor de amenajarea teritoriului pentru ZC sunt:

(1). Etapa preliminară cuprinde:

a) Informarea populaţiei asupra iniţierii procesului de elaborare a planului de amenajare a teritoriului pentru ZC. Iniţiatorul va utiliza mijloace de comunicare – anunţuri pe website, în presă, la posturi de radio şi TV, etc. – pentru a face cunoscute scopul şi obiectivele documentaţiei.

b) Achiziţia serviciilor pentru elaborarea planului de amenajare a teritoriului pentru ZC. Iniţiatorul va urma procedurile juridice pentru adjudecarea caietului de sarcini şi pentru contractarea lucrării cu firma sau asocierea de firme declarate câştigătoare şi va contracta lucrarea, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

c) Elaborarea Temei – program. Iniţiatorul - singur sau împreună cu elaboratorul desemnat - întocmeşte Tema – program. Aceasta cuprinde enunţul scopului şi obiectivelor documentaţiei, perioada de execuţie, referinţe asupra spaţiului geografic vizat, gradul de detaliere al analizelor şi măsurilor propuse (scara), studii de fundamentare necesare, instituţii/organizaţii ce vor fi implicate şi rolul lor în procesul elaborării, inclusiv pentru procedura de evaluare de mediu, eventual delimitarea zonei de studiu.

93

(2). Etapa de elaborare propriu-zisă constă în:

a) Delimitarea zonei costiere – dacă nu a fost specificată prin Tema – program şi marcarea pe baza cartografică.

b) Documentare în scopul identificării aspectelor şi factorilor cheie ce se manifestă în ZC prin analiza surselor recente disponibile (cercetări, studii, documentaţii, strategii sectoriale, programe şi planuri de dezvoltare, rapoarte, date statistice, prognoze, etc.).

c) Documentare în scopul evaluării contextului exterior ZC (legislaţie naţională şi europeană, politici, strategii, planuri naţionale/regionale, convenţii, acorduri internaţionale, etc.).

d) Elaborarea de studii de fundamentare. La solicitarea iniţiatorului sau a elaboratorului, pentru aprofundarea unor aspecte insuficient documentate, se elaborează studii de fundamentare. Studiile de fundamentare pot avea fie caracter analitic, fie caracter consultativ, fie caracter prospectiv, sau combinaţii ale acestor caracteristici. Aceste studii pot fi realizate de către instituţii specializate sau de către elaboratorii documentaţiei de amenajare a teritoriului

e) Constituirea bazei de date şi cartografice spaţiale (terastră şi marină). Baza de date cuprinde informaţii statistice gestionate prin sistemul statistic naţional şi internaţional, informaţii gestionate de organisme centrale şi descentralizate ale statului şi de agenţi economici sau organizaţii neguvernamentale şi se referă la: date dspre mediu: biologie, topografie, hidrologie, batimetrie, geologie; date privind resurse naturale: apa, terenuri agricole, păduri, resurse acvatice, patrimoniu natural,

resurse minerale, resurse recraţionale; date privind hazarde naturale şi tehnologice: inundaţii, alunecări de teren, eroziuni, schimbări

climatice, poluări; date despre utilizarea terenurilor : zone rezidenţiale, activităţi, infrastructuri date despre resursele umane date despre activităţile economice

f) Analiza şi evaluarea situaţiei existente. Conţinutul – cadru al acestei etape este detaliat în Capitolul IX. Analiza şi evaluarea sunt orientate spre identificarea problemelor, conflictelor, tendinţelor şi se vor aborda următoarele aspecte:

1. Analiza sistemelor naturale prezente în ZC. Principalul scop al analizei este de a evidenţia impactul activităţilor umane asupra resurselor naturale şi ecosistemelor: nivelul actual al utilizării resurselor ca urmare a activităţilor socio-economice; evaluarea impactului modalităţilor de exploatare a resurselor asupra stării şi stocului de resurse

naturale; estimarea volumului de deşeuri generate şi ponderea descărcării lor în sistemele naturale; evaluarea efectelor posibile ale schimbărilor climatice; riscuri naturale; impactul activităţilor socio-economice asupra resurselor naturale şi ecosistemelor; analiza proceselor biologice şi a funcţiunilor hidrologice. zone de mare valoare ecologică, zone naturale vulnerabile.

2. Analiza contextului socio-economic şi al implicaţiilor spaţiale (terestre şi maritime): structura activităţilor economice;

94

structura socio-demografică; tiparul spaţial – reţeaua de localităţi, infrastructurile.

3. Analiza unor componente ale contextului exterior ZC.

g) Diagnostic. Identificarea problemelor, conflictelor, opţiunilor şi priorităţilor. Conţinutul – cadru al acestei etape este detaliat în Capitolul IX. Stabilirea problemelor, opţiunilor şi priorităţilor este legată de definirea ţintelor, scopului documentaţiei. Problemele trebuie abordate în termeni temporali (dacă sunt urgente sau nu) şi sub aspectul impactului asupra valorilor ecologice (reversibile sau ireversibile). Opţiunile se referă nu numai la dezvoltare ci şi la alte intervenţii şi acţiuni şi pot fi evidenţiate prin evaluarea de scenarii. Din coroborarea problemelor şi conflictelor identificate şi a opţiunilor se evidenţiază priorităţile.

h) Strategia: viziune, obiective, măsuri. Conţinutul – cadru al acestei etape este detaliat în Capitolul IX. În elaborarea acestei etape este esenţială consultarea publică. Procesul de formulare a strategiei trebuie să includă pe toţi participanţii la procesul de dezvoltare: populaţia locală, utilizatorii de resurse, ecologişti, administraţii centrale şi locale. Din această perspectivă, o echipă reprezentativă pentru aceşti actorii trebuie formată cât mai devreme în procesul de planificare, şi în orice caz, atunci când se discută conceptul dezvoltării (viziunea).

Ţintele (direcţiile) trebuie să fie clar formulate pentru a avea caracter de orientare. Ele pot fi globale, sectoriale sau pentru zone specifice. Ţintele constituie criterii pentru selecţia între variante de acţiune alternative. Ţintele se transpun într-un set de obiective. Obiectivele sunt declaraţii operaţionale şi sectoriale, pe termen temporal mediu. Pe baza lor se formulează programe de măsuri sectoriale, pe termen temporal scurt şi mediu. Numărul de probleme, conflicte identificate în urma analizei situaţiei existente influenţează volumul de măsuri formulate.

(4). Cele trei părţi – e), f) şi g) – pot fi constituite în volume separate şi cuprind piese scrise (memoriu) şi piese desenate (planuri, cartograme, scheme).

(5). Pe parcursul elaborării documentaţiilor vor exista consultări între beneficiar şi elaborator.

(6). După elaborarea Strategiei, este necesară obţinerea de avize şi acorduri de la organisme centrale şi locale. Lista acestor organisme este prezentată în Anexa 7.

Capitolul IV. Avizarea, redactarea finală şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC

Art. 6. Avize/ acorduri necesare aprobării documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC

(1) Avizare/ aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC se face de către autorităţi şi organisme centrale şi locale interesate, prezentate în Anexa 7.

(2) Documentaţiile pentru obţinerea de avize/ acorduri se înaintează prin grija beneficiarului, simulatan către emitenţii de avize/ acorduri, cu excepţia autorităţii centrale cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului.

(3) Autoritatea centrală cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului emite avizul final după prezentarea avizelor/ acordurilor obţinute de celelalte organisme.

(4) Avizul de mediu se eliberează de către ministerul de resort pe baza Raportului de mediu ce rezultă la finalizarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.

95

(5) Emiterea avizului/ acordului trebuie să se încadreze în termenul de 30 zile de la data solicitării, fără percepere de taxe, aşa cum prevede legea. Neemitarea avizului/ acordului în termenul de 30 zile se consideră acord tacit.

Art. 7. Documentaţii necesare pentru obţinerea avizelor/ acordurilor (1) Documentaţiile pentru obţinerea avizelor/ acordurilor se întocmesc de către elaborator, cu excepţia Raportului de mediu. Raportul de mediu se întocmeşte de către firma/ persoana acreditată de către ministerul de resort ca să desfăşoare procedura de evaluare a impactului asupra mediului.

(2) Documentaţiile pentru obţinerea acordului/ avizului sunt materiale de sinteză cuprinzând elemente relevante pentru domeniul supus avizării, preluând părţi din fazele de analiză, disfuncţii, priorităţi şi, integral, partea de strategie pentru domeniul respectiv.

(3) Ministerul cu responsabilităţi în coordonarea activităţii de amenajare a teritoriului va elibera avizul pe baza documentaţiei prezentate integral.

(4) Condiţiile/ observaţiile prezentate în avizele/ acordurile emise vor fi introduse în documentaţie, în urma analizării lor de către elaborator, în vederea finalizării şi adoptării planului.

Art. 8. Aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritorului în ZC

(1) Aprobarea documentaţiilo se face potrivit competenţelor stabilite prin Anexa nr. 1 la Lege, adică de către consiliile judeţene interesate (PATZR ŞI PATZ-IJ) şi de către consiliile locale (în cazul PATZ interorăşeneşti, intercomunal, metropolitan, periurban). Capitolul V. Participarea publicului la desfăşurarea activităţii de elaborare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC Art. 9. Participarea publicului în procesul planificării urmăreşte informarea asupra aspectelor ecologice ce au implicaţii pe termen lung şi au caracter supra-local, identificarea problemelor ce îi procupă şi modul în care aspiraţiile şi nevoile lor se regăsesc în prevederile de dezvoltare propuse în strategie. Participarea unui număr cât mai mare de actori ajută la atingerea unui consens în ceea ce priveşte obiectivele şi măsurile propuse.

(1) Participarea publicului (agenţi economici, ONG-uri, locuitori, etc.) se realizează prin organizarea de întâlniri între autorităţi, elaboratori şi actori locali şi prin chestionare/ sondaje publice, anchete.

(2) Autorităţile centrale locale au rolul de a asigura desfăşurarea procesului participativ, cu sprijinul elaboratorului.

Art. 10. Informarea (1) Autorităţile locale informează – prin anunţ public, articole în presă, afişe, pliante, etc.) – asupra lansării procesului de planificare

(2) Autorităţile locale, împreună cu elaboratorul şi organisme centrale şi locale informează - prin organizare de întâlniri publice – asupra problemelor identificate în zona costieră, punându-se accent pe problemele de mediu.

(3) Autorităţile locale împreună cu elaboratul şi organisme centrale şi locale informează – prin organizare de întâlniri publice – asupra prevederilor/ propunerilor de dezvoltare.

Art. 11. Consultarea (1) Consultarea publicului este obligatorie în faza de formulare a viziunii.

96

(2) Autorităţile locale, împreună cu elaboratoru şi organisme centrale şi locale organizează dezbateri publice, lansează chestionare şi anchete. Capitolul VI. Însuşirea şi urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC

Art. 12. Însuşirea documentaţiilor de amenajarea teitoriului în ZC (1) Însuşirea documentaţiei de către beneficiar are loc odată cu aprobarea acesteia.

Art. 13. Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajarea teritoriului în ZC (1) Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajarea teritoriului în ZC este sarcina beneficiarului, prin departamentele de specialitate.

(2) Aplicarea documentaţiilor are în vedere în mod special implementarea programului de măsuri, parte componentă a documentaţiilor.

(3) Verificarea aplicării se face prin monitorizare şi evaluări periodice, de către beneficiar.

(4) Procesul de planificare fiind o activitate adică se procedează la actualizarea/ revizuirea documentaţiilor.

Capitolul VII. Proceduri de modificare şi/sau actualizare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului în ZC

Art. 14. Modificarea/ actualizarea documentaţiilor se face în cazurile în care: a) expiră durata de valabilitate prevăzută de Lege sau cea stabilită prin hotărârea de aprobare, inclusiv

prelungirea duratei.

b) au apărut schimbări importante de natură socio-economică, noi elemente cu implicaţii asupra obiectivelor planului în aplicare.

c) se produc modificări importante în cadrul legislativ şi de reglementare specific

d) când administraţia publică centrală sau locală îşi modifică orientările politice strategice.

Capitolul VIII. Relaţia cu documentaţiile de urbanism

Art. 15. Corelarea între documentaţiile de amenajarea teritoriului şi cele de urbanism (1) Prevederile din documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt obligatorii pentru documentaţiile de urbanism, care le detaliază prin reglementări specifice.

(2) La elaborarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului este obligatorie preluarea, din documentaţiile de urbanism aprobate şi în aplicare a prevederilor de dezvoltare şi de folosinţe ale terenurilor.

Capitolul IX. Conţinutul – cadru al documentaţiei de tip PATZIJ pentru ZC Art. 16. Structura PATZIJ - ZC (1) PATZIJ – ZC este structurat în introducere şi trei părţi principale:

97

a) Partea I-a: Analiza şi evaluarea situaţiei existente, pentru domeniile de referinţă prezentate la art. 19. Conţinutul – cadru al Părţii I-a este prezentat la Art. 18; b) Partea a II-a: Diagnostic. Identificarea problemelor, conflictelor, opţiunilor şi priorităţilor - pentru domeniile de referinţă prezentate la art. 19. Conţinutul – cadru al Părţii a II-a este prezentat la Art. 20; c) Partea a III-a: Strategia: viziune, obiective, măsuri - pentru domeniile de referinţă prezentate la art. 19. Conţinutul – cadru al Părţii a III-a este prezentat la Art. 21.

(2) Documentaţia pentru obţinerea de avize şi acorduri în vederea adoptării PATZIJ este parte componentă a documentaţiei, se elaborează de către coordonatorul elaborării planului şi se înaintează organismelor vizate de către iniţiator.

(3) Obţinerea acordului de mediu intră în sarcina iniţiatorului, care trebuie să coordoneze procedura de evaluare a impactului asupra mediului atunci când PATZIJ este finalizat, aşa cum prevăd reglementările în domeniu. Art. 17. Modul de prezentare (1) PATZIJ – este constituit din piese scrise şi desenate.

(2) Piesele scrise şi desenate se structurează conform celor trei părţi principale ale PATZIJ. (3) Piesele scrise se prezintă sub forma unor memorii, care pot fi grupate în volume separate. (4) Memoriile se întocmesc pe capitole, subcapitole şi alineate, dispuse într-o succesiune logică, cu o tratare explicită, concisă şi sugestivă. (5) In cuprinsul memoriilor pot fi folosite cartograme, grafice şi scheme, care ilustrează starea, evoluţiile şi tendinţele fenomenelor analizate şi distribuţia teritorială a acestora. (6) Piesele desenate sunt planşe – hărţi şi planuri – întocmite la scările 1:200.000 sau 1:100.000, scheme, cartograme, grafice.

Art. 18. Partea I-a: Analiza şi evaluarea sitiaţiei existente (1) Partea I va fi precedată de o Introducere având următorul conţinut:

a) tema-program, programul elaborării lucrării, teritoriul vizat, perioada de timp vizată, relaţiile cu alte planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi strategii de dezvoltare economico-socială;

b) date generale; scopul şi necesitatea elaborării documentaţiei; baza documentară şi bibliografia; studiile de fundamentare elaborate; studii de fundamentare necesare; metodologia de lucru;

c) agenda propusă privind procedura evaluării de mediu a documentaţiei, agenda propusă privind consultarea publică

Art. 19. Domenii de referinţă şi componentele lor 1. CARACTERISTICI ŞI RESURSE TERESTRE ŞI MARINE 1.1. Caracteristici ale mediului terestru şi acvatic, resurse naturale: localizare geografică, climă, relief, plaje, geologie, batimetrie, geomorfologie, viaţă sălbatică, floră, faună, resurse terestre de apă (de suprafaţă şi subterane), petrol şi gaze, soluri, resurse minerale, energie regenerabilă. 1.2. Biodiversitate, zone naturale protejate: biodiversitate costieră, biodiversitate marină, zone naturale (terestre şi acvatice) declarate protejate, categorii de protecţie, peisaje.

98

1.3. Resurse umane: evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic (volum, structură, mişcare), resursele umane (stare de sănătate, instruire, resurse de muncă, ocupare, nivel de trai), probleme sociale. 1.4. Comunităţile locale (reţeaua de localităţi): structură, categorii de mărime după număr locuitori, ierarhizare şi funcţiuni, parteneriate urban-rural instituţionalizate sau în curs de constituire. 1.5. Patrimoniul construit şi cultural, monumente pe categorii de protecţie, obiective arheologice subacvatice, peisaje culturale, zone şi obiective de protejat. 2. ACTIVITĂŢI TERESTRE ŞI PE MARE 2.1. Agricultură, silvicultură, pescuit: structura terenurilor agricole, dinamica producţiei animale şi vegetale, potenţial pedologic, proprietatea funciară, exploataţii agricole, silvice, piscicole, valorificarea producţiei agricole, silvice, piscicole, agenţi economici, dotare tehnică şi materială. 2.2. Industrie, servicii: extracţia de petrol, gaze, alte resurse locale, producţia şi distribuţia energiei, industria prelucrătoare, construcţii, comerţ, cercetare-dezvoltare, finanţe-bănci, etc. Repartiţia în cadrul reţelei de localităţi, centre industriale, parcuri industriale, zone libere. Agenţi economici. Export. 2.3. Activitatea de transport şi comunicaţii, activitatea portuară: tipuri de transport terestru şi maritim; caracteristici şi volumul activităţilor portuare; Agenţi economici ce activează în domeniul transportului, comunicaţiilor şi în porturi; Repartiţia în teritoriu. 2.4. Turism, recreere: potenţial, structură, dinamică, infrastructura specifică, circulaţia turistică, agenţi economici; repartiţia în teritoriu, staţiuni, activităţi recreative pe mare. 2.5. Dezvoltarea urbană şi a infrastructurilor; zone pentru activităţi militare: evoluţia procesului de urbanizare, dinamica locuirii, case de vacanţă, aşezări izolate, zone deschise ale coastei, spaţii verzi, plaje; infrastructurile teritoriului şi localităţilor; gospodărirea apelor, amenajări pentru agricultură, protecţia coastelor şi plajelor, infrastructura de transport pe moduri, puncte de trecere a frontierei, transportul de ţiţei, produse petroliere, gaze, reţele de telecomunicaţii; echiparea edilitară a localităţilor noi; zone terestre şi marine pentru activităţi militare. 3. EFECTE ALE UTILIZĂRII RESURSELOR 3.1. Poluarea solului şi a apelor; calitatea factorilor de mediu, starea pădurilor şi a vieţii sălbatice, efecte asupra biodiversităţii costiere, intensitatea poluării şi localizarea surselor de poluare. 3.2. Riscuri tehnologice pe uscat şi pe mare: risc de explozie, de contaminare, risc radioactiv, risc bilogic; localizarea surselor cu risc tehnologic, accidente tehnologice. 3.3. Urbanizarea necontrolată, presiunea turistică: situaţia elaborării şi aplicării planurilor urbanistice, încălcări ale reglementărilor urbanistice, încălcări ale domeniului public al statului, zone industriale abandonate, construcţii izolate, asigurarea accesului liber la mare şi plaje, efecte ale activităţii turistice asupra mediului şi localităţilor. 3.4. Supraexploatare resurse, situaţia stocului de peşte de apă dulce şi sărată; 3.5. Degradări ireversibile ale mediului natural şi ale patrimoniului construit. 4. PROCESE NATURALE 4.1. Eroziuni, alunecări de teren, inundaţii: localizarea şi amploarea proceselor naturale. 4.2. Efecte ale schimbărilor climatice: localizarea şi amploarea proceselor de deşertificare, manifestări climatice extreme, efecte asupra ecosistemelor fragile.

99

4.3. Ridicarea nivelului mării: amploarea procesului de ridicare a nivelului mării, efecte actuale şi previzibile. 4.4. Transport sedimente, nutrienţi, poluanţi, aportul apelor interioare în transportul de sedimente, nutrienţi, substanţe poluante şi efecte asupra apei de mare.

5. CONTEXT EXTERIOR 5.1. Cadrul administrativ-teritorial, legal şi de reglementare din România, instituţii cu responsabilităţi în zona costieră. 5.2. Strategii, planuri de nivel teritorial naţional şi regional cu implicaţii asupra PATZIJ-ZC. 5.3. Legislaţie, recomandări, documente oficiale UE cu implicaţii asupra PATZIJ-ZC. 5.4. Convenţii, tratate la Marea Neagră, şi convenţii, tratate internaţionale ratificate în România, cu implicaţii asupra PATZIJ-ZC. Cooperări transfrontaliere, aspecte geostrategice, inserarea ZC a României în marile axe europene şi la Marea Neagră, poli regionali. 5.5. Efecte transfrontaliere ale activităţilor şi utilizărilor de resurse exogene şi ale proceselor naturale din zona Mării Negre.

Art. 20. PARTEA A II-A: DIAGNOSTIC: PROBLEME; CONFLICTE; OPŢIUNI; PRIORITĂŢI Cap. 1. Zonificarea teritoriului terestru şi maritim:

a) utilizarea terenurilor; bilanţ teritorial

b) evidenţierea profilului zonelor, rezultat din analiza domeniilor, având în vedere posibile concentrări de resurse, de utilizatori, de ameninţări şi de procese naturale.

c) Zonificarea are în vedere şi semnalarea zonelor critice în care trebuie impuse restricţii.

Se urmăreşte definirea de zone (unităţi teritoriale) omogene şi caracterizarea acestora. Zonele pot fi numai terestre, numai marine, sau la confluenţa uscat-mare.

Cap. 2. Probleme, conflicte:

a) identificarea problemelor şi conflictele la nivel de zone funcţionale.

b) pentru evidenţierea spaţială şi evaluarea conflictelor între utilizatorii existenţi pe uscat şi pe mare, se poate folosi următoarea matrice.

100

Tipuri de relaţii xx - conflictuale x - condiţional comparabile (negociabile) o - compatibile

Agr

icul

tură

, silv

icul

tură

Indu

strie

, ser

vici

i

Act

ivităţi

portu

are

Parc

uri e

olie

ne

Tran

spor

t rut

ier

Tran

spor

t pe

ape

inte

rioar

e

Act

ivităţi

mili

tare

tere

stre

Turis

m

Act

ivităţi

recr

eere

Urb

aniz

are

Dep

ozita

re d

eşeu

ri p

olua

nte

Prot

ecţia

pat

rimon

iulu

i te

rest

ruPe

scui

t

Extra

cţie

resu

rse

mar

ine

Tran

spor

t nav

al m

ariti

m

Prot

ecţia

coa

stel

or şi

a

plaj

elor

Act

ivităţi

mili

tare

pe

mar

e

Mar

ea c

a bu

n pu

blic

Prot

ecţia

pat

rimon

iulu

i m

ariti

mA

ctiv

ităţi

recr

eativ

e pe

mar

e

Agricultură, silvicultură

Industrie, servicii

Activităţi portuare

Parcuri eoliene

Transport rutier

Transport pe ape interioare

Activităţi militare terestre

Turism

Activităţi recreere

Urbanizare

Poluare, depozitare deşeuri

Protecţia patrimoniului terestru

Pescuit

Extracţie resurse marine

Transport naval maritim

Protecţia coastei şi a plajelor

Activităţi militare pe mare

Marea ca bun public

Protecţia patrimoniului maritim

Activităţi recreative pe mare

c) formularea diagnosticului, pe zone specifice şi în zona costieră, prin evidenţierea punctelor tari, a punctelor slabe. Din analiza şi evaluarea contextului exterior se evidenţiază oportunităţile şi riscurile.

Cap. 3. Opţiuni pentru rezolvarea problemelor şi conflictelor identificate:

a) utilizarea scenariilor este recomandată

b) se pot analiza următoarele scenarii:

101

- menţinerea status quo - lipsă de intervenţie - intervenţie în perspectiva dezvoltării durabile

Scenariile au în vedere modul în care factorii critici influenţează oportunităţile de dezvoltare, ipoteze privind modul în care factorii critici se pot modifica.

c) analiza capacităţii de suport este recomandată şi se referă la măsurarea capacităţii relative a sistemelor locle de a face faţă presiunilor. Presiunile avute în vedere sunt exploatarea resurselor, activitatea turistică, numărul de utilizatori sau funcţiuni.

Cap. 4. Priorităţi de intervenţie a) Problemele, conflictele identificate vor fi ierarhizate în funcţie de gravitate, complexitate,

amploare, urgenţa rezolvării

b) În urma acestei analize sunt formulate priorităţile de intervenţie.

Art. 21. PARTEA A III-A: STRATEGIA (DE DEZVOLTARE) Strategia are următoarele componente:

Cap. 1. Viziune a) Viziunea - este descrierea a ceea ce se doreşte să devină ZC în perspectiva temporală vizată1)

b) Viziunea poate fi desprinsă din documente de politici existente (ex. Strategia privind dezvoltarea zonei costiere) sau poate fi formulată în PATZIJ ZC prin dezbaterea şi acceptarea ei de către actorii implicaţi.

Cap. 2. Obiective a) Viziunea orientează identificarea obiectivelor;

b) Se definesc obiectivul strategic general şi obiective pentru domeniile de referintă evaluate;

c) Obiectivul strategic general este o formulare cu caracter de principiu major, care să indice clar direcţiile de dezvoltare ale ZC pe termen lung;

d) Obiectivele pentru domeniile de referinţă şi componentele acestora trebuie să răspundă problemelor, conflictelor, disfuncţiilor identificate şi să fie concordante cu obiectivul general.

Cap. 3. Program de măsuri a) Programul de măsuri este un set coerent şi corelat de prevederi de dezvoltare/protejare/organizare

spaţială a teritoriului ZC, structurat pe etape şi vizând domeniile de referinţă şi componentele lor;

b) Măsurile se subordomează obiectivului strategic general şi obiectivelor pe domenii de referinţă, constituind modalităţi de realizare a acestora,

c) Măsurile de amenajare a teritoriului au dimensiune spaţială din care decurg implicaţiile cu caracter economic, social şi ecologic, susţinute organizatoric şi juridic, structurate pe etape cu o durată determinată – termen scurt şi termen mediu.

1) Ex.: ZC ca spaţiu natural; ZC ca spaţiu pentru turism şi recreere; ZC ca sursă de energie regenerabilă; ZC ca spaţiu de dezvoltare durabilă

102

d) Fiecare măsură sau set de măsuri va fi relaţionat cu un obiectiv specific, referindu-se la modul concret de influenţare a dezvoltării spaţiale a ZC.

Cap. 4. Cadrul instituţional (1) Strategia de dezvoltare spaţială a ZC cuprinde şi propuneri privind cadrul instituţional de

implementare, monitorizare a măsurilor prevăzute, cât şi de evaluare a rezultatelor şi de actualizări periodice ale documentaţiei.

Art. 22. – Conţinutul pieselor desenate (1) Planşele se întocmesc în conformitate cu domeniile de referinţă şi componentele acestora stipulate in art. 19. Pentru fiecare domeniu sau componentă esenţială a acestuia se elaborează, de regulă, trei planşe: prima se realizează pe baza datelor şi informaţiilor stocate şi pune în evidenţă diverse analize, a doua ilustrează problemele, conflictele şi disfuncţionalităţile rezultate din analize, cea de a treia prezentând prevederi de dezvoltare/protejare/organizare.

(2) PATJ va cuprinde în mod obligatoriu următoarele planşe: A. Planşe de analiză a) Planşa 1.1. Resurse naturale – analiza, ilustrând componentele 1.1. şi 1.2. din Domeniul 1. Caracteristici şi resurse terestre şi maritime b) Planşa 1.2. Resurse naturale – analiza, ilustrând componentele 1.3. şi 1.4. din Domeniul 1. Caracteristici şi resurse terestre şi maritime c) Planşa 1.3. Resurse naturale – analiza, ilustrând componenta 1.5. din Domeniul 1. Caracteristici şi resurse terestre şi maritime d) Planşa 1.4. Activităţi terestre şi marine – analiza, ilustrând componentele 2.1., 2.2. şi 2.3. din Domeniul 2. Activităţi terestre şi marine e) Planşa 1.5. Activităţi terestre şi marine – analiza, ilustrând componentele 2.4. şi 2.5. din Domeniul 2. Activităţi terestre şi marine f) Planşa 1.6. Procese naturale – analiza, ilustrând componentele 4.1., 4.2., 4.3. şi 4.4 din Domeniul 4. Procese naturale g) Planşa 1.7. Context exterior – analiza, ilustrând componentele 5.4. şi 5.5. din Domeniul 5. Context exterior B. Planşe de diagnostic a) Planşa 2.1. Resurse naturale – probleme, ilustrând componentele 1.1. şi 1.2. din Domeniul 1. Caracteristici şi resurse terestre şi maritime b) Planşa 2.2. Resurse naturale – probleme, ilustrând componentele 1.3. şi 1.4. din Domeniul 1. Caracteristici şi resurse terestre şi maritime c) Planşa 2.3. Resurse naturale – probleme, ilustrând componenta 1.5. din Domeniul 1. Caracteristici şi resurse terestre şi maritime d) Planşa 2.4. Activităţi terestre şi marine – probleme, ilustrând componentele 2.1., 2.2. şi 2.3. din Domeniul 2. Activităţi terestre şi marine e) Planşa 2.5. Activităţi terestre şi marine – probleme, ilustrând componentele 2.4. şi 2.5. din Domeniul 2. Activităţi terestre şi marine f) Planşa 2.6. Efecte ale utilizării resurselor, ilustrând componentele 3.1., 3.2., 3.3., 3.4. şi 3.5 din Domeniul 3. Efecte ale utilizării resurselor

103

g) Planşa 27. Procese naturale – probleme, ilustrând componentele 4.1., 4.2., 4.3. şi 4.4 din Domeniul 4. Procese naturale h) Planşa 2.8. Context exterior – probleme, ilustrând componentele 5.4. şi 5.5. din Domeniul 5. Context exterior i) Planşa 2.9. Zonificare

C. Planşe de prevederi

a) Planşa 3.1. Resurse naturale – prevederi, ilustrând componentele 1.1. şi 1.2. din Domeniul 1. Caracteristici şi resurse terestre şi maritime b) Planşa 3.2. Resurse naturale – prevederi, ilustrând componentele 1.3. şi 1.4. din Domeniul 1. Caracteristici şi resurse terestre şi maritime c) Planşa 3.3. Resurse naturale – prevederi, ilustrând componenta 1.5. din Domeniul 1. Caracteristici şi resurse terestre şi maritime d) Planşa 3.4. Activităţi terestre şi marine – prevederi, ilustrând componentele 2.1., 2.2. şi 2.3. din Domeniul 2. Activităţi terestre şi marine e) Planşa 3.5. Activităţi terestre şi marine – prevederi, ilustrând componentele 2.4. şi 2.5. din Domeniul 2. Activităţi terestre şi marine f) Planşa 3.6. Combaterea/diminuarea efectelor utilizării resurselor, ilustrând componentele 3.1., 3.2., 3.3., 3.4. şi 3.5 din Domeniul 3. Efecte ale utilizării resurselor g) Planşa 3.7. Procese naturale – analiza, ilustrând componentele 4.1., 4.2., 4.3. şi 4.4 din Domeniul 4. Procese naturale h) Planşa 3.8. Context exterior – analiza, ilustrând componentele 5.4. şi 5.5. din Domeniul 5. Context exterior i) Planşa 3.9. Zonificare – prevederi; reglementări pentru zone sensibile (3) In funcţie de complexitatea problemelor şi de cerinţele legate de conţinutul documentaţiilor necesare pentru obţinerea avizelor şi acordurilor, unele componente ale domeniilor de referinţă pot fi ilustrate în planşe separate, pentru o mai clară reprezentare. (4) Planşele 2.8. şi 3.8. care nu necesită elemente de cartografie de detaliu, se pot întocmi la scara de 1:500.000.

104

ANEXA 1

LISTA DOCUMENTELOR EUROPENE CU IMPACT PENTRU AMENAJAREA TERITORIULUI ÎN ZONA COSTIERĂ

Schema de Dezvoltare a Spaţiului Comunitar, Potsdam 1999

Principii directoare pentru dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european (CEMAT – Hanovra, 2000)

Documentul “Codul European de Conduită pentru Zonele Costiere”, Strasbourg, Consiliul Europei, 1998

Documentul “Concluzii rezultate din Programul Demonstrativ al Comisiei Europene referitoare la Managementul Integrat al Zonei Costiere” Brussels, CE 1999

Recomandarea Comisiei Europene: “Spre un management european integrat al zonei costiere (MIZC) Strategie: Principii Generale şi Opţiuni Politice”, Brussels, CE 1999

Cartea Verde Europeană „Spre o viitoare politică maritimă pentru Uniune: O viziune europeană asupra mărilor şi oceanelor” (2006)

Cartea Albastră: „O politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană”, Comisia Comunităţilor Europene, Brussels, 2007

Documentul „Foaia de parcurs pentru amenajarea spaţiului maritim: Principii Comune în Uniunea Europeană”, Brussels COM 2008/791

Documentul „Sinergii la Marea Neagră – o nouă iniţiativă de cooperare regională”, Brussels COM 2007/160

Documentul „Raport la un an de la implementarea documentului Sinergii la Marea Neagră”, Brussels COM 2008/391

Documentul „Viziune asupra conservării şi dezvoltării durabile a Deltei Dunării” prezentat la Conferinţa Internaţională pentru Conservarea şi Dezvoltarea Durabilă a Deltei Dunării, Odessa, 2006

Protocolul la Convenţia pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării: Conservarea biodiversităţii Mării Negre şi a peisajului, Sofia, 2003

105

Anexa 2. Schema componentelor spaţiale (terestre şi maritime) şi a aspectelor vizate de PATZIJ-ZC

106

Anexa 3. Indicatori specifici de analiză şi evaluare

Domeniu Subdome-niu Denumire indicator Definiţie Unitate de

masura Metodologie de calcul

CARACTERISTICI SI RESURSE TERESTRE SI MARINE Radiaţia solară globală cal/cm2/an Cantitatea de energie pe cm2 într-un an

calendaristic Temperatura aerului oC medii anuale, maxime şi minime absolute, nr.

mediu al zilelor de îngheţ Precipitatii mm/an medii anuale si sezoniere, căntităţi maxime în 24

de ore, stratul de zăpadă-grosime şi durata Vântul %, m/s frecvenţă, viteza pe direcţii

Clima

Numărul de ore însorite pe zi h medie anuală

Caracteristici naturale,

resurse minerale

Resurse naturale

Suprafaţa de teren şi mare protejate prin măsuri legislative

Suprafaţa protejată pentru conservarea naturii, peisajului şi moştenirii culturale

mp

Resurse minerale

Resurse energetice: carbune, petrol, gaze naturale

Mii t, m3

Resurse neenergetice: sare gema, marmocalcare, nisip, pietris

Mii t

Substante minerale si roci utile: metalifere, nemetalifere, roci utile (argile, gresii, gipsuri etc)

Resurse terapeutice: ape minerale sarate, sulfuroase, iodate etc.

m3

108

Nr. specii protejate/ nr. total specii Nr. Arii protejate/ lungime totala a coastei

Suprafaţa totala a ariilor protejate

ha Ha de importanta ştiinţifică Ha de importanta ştiinţifică şi zoologică Ha de importanta zoologica Ha de importanta botanica si zoologica

Resurse umane

Structura populaţiei

Populaţia totală Valoarea absolută a numărului unei populaţii sau subpopulaţii, determinată prin înregistrare, cu prilejul recensământului, al unor anchete speciale sau prin estimare într-un teritoriu dat (localitate, judeţ, regiune, ţară, continent sau glob)

Per-soane Pe = P1 + ( N - M ) + ( I - E ) sau Pe = P1 + Δn + Δm Unde: Pe = numărul estimat al populaţiei P1= numărul populaţiei la începutul perioadei (anului) N = numărul născuţilor vii M = numărul deceselor I, E = numărul persoanelor imigrante, emigrante Δn,Δm = sporul natural şi migratoriu

Densitatea populaţiei Numărul de locuitori ce revin la o unitate de suprafaţă de teren (hectar sau km2)

loc./km2 Populaţia totală /Suprafaţa totală

Structura populaţiei pe sexe Distribuţia populaţiei pe sexe ca procent din populaţia totală

% Ponderea populaţiei feminine si a celei masculine in totalul populaţiei

Populaţia pe medii Distribuţia populaţiei pe medii (urban/rural) ca procent din populaţia totală

% Ponderea populaţiei urbane si rurale în totalul populaţiei

Populaţia pe naţionalităţi-număr,

Distribuţia populaţiei după naţionalităţi, ca procent din populaţia totală

% Se determină ca raport între numărul populaţiei unei naţionalităţi (Px)şi numărul total al populaţiei, exprimat în procente

107

Biomasa stocurilor Sprot x t Resurse marine vii Intensitatea reproducerii Abundenta relativa estimata a icrelor de sprot,

intre 1995-2008, Structura populaţiei specii Nr. Specii (nr. Specii pentru pescuit

comercial) Starea celor mai importante stocuri de peşte pe specii

Starea celor mai importante stocuri de peşte pe aria marină

Mortalitatea peştilor pe specii

Starea ecosistemel

or

Indicatori fizico-chimici

Temperatura Grade C Deviaţii pozitive: ianuarie x C, august x C Media anuala: x C > media multianuala 1961-2008

Oxigenul O2 dizolvat µm spectru larg al concentraţiilor: x µm Oxigenarea apelor costiere, dovedită de valorile de saturaţie ale O2

Salinitatea G/l Maxim: x g/l în aprilie Minim: x g/l în mai, iulie, septembrie

Biodiversitate, zone naturale protejate

Biodiversitate şi habitate

Macrofite, Nevertebrate, Peşti, Mamifere,

specii Lista rosie - Macrofite, nevertebrate, peşti, mamifere

Specii amenintate si vulnerabile : Nr. specii ameninţate/ nr. total specii Nr. specii dispărute/nr.total specii

număr total specii

• Nr. specii ameninţate/nr. total specii • Nr. specii dispărute/nr.total specii • Nr. specii protejate / nr. total specii • Nr. Arii protejate / lungime totala a

coastei

109

Populaţia dupa religie –număr, %

Distribuţia populaţiei după religie, ca procent din populaţia totală

% Se determină ca raport între numărul populaţiei unei religii (Px) şi numărul total al populaţiei, exprimat în procente.

Structura pe vârste a populaţiei

Componenţa unei populaţii determinată de numărul sau proporţia bărbaţilor şi femeilor la fiecare categorie de vârstă

% Ponderea subpopulaţiilor rezultate din repartiţia după vârstă

Vârsta medie a populaţiei ani Se determinã ca medie aritmeticã ponderatã a vârstelor exprimate în ani. [∑(x + 0,5) * Px] / ∑Px Unde: Px = numãrul populaţiei de vârsta x 0,5 = jumãtate din an considerat drept echivalent mediu al abaterii vârstei faţã de data exactã a împlinirii unei vârste oarecare.

Raportul de dependenţă după vârstă

Raportul dintre numãrul persoanelor de vârstã „dependentã” (persoane de sub 15 ani şi de peste 65 ani) şi populaţia în vârstã de muncã (15-64 ani) exprimat la 100 de persoane.

% [(P0-14 ani + P 65 ani si peste) / P15-64 ani] * 100(1000) Unde: P0-14 ani - numărul populaţiei de vârstă tânără (0-14 ani) P 65 ani si peste - numărul populaţiei vârstnice (peste 65 ani) P15-64 ani - numărul populaţiei de vârstă adultă (15-64 ani)

Evoluţia populaţiei

Rata medie anuală a creşterii populaţiei

Reprezintă raportul dintre sporul absolut de creştere a populaţiei şi numărul anilor întregi ai perioadei de referinţă

% (Pt+1 - Pt) / n unde: Pt+1 – numărul populaţiei la momentul t+1 Pt – numărul populaţiei la momentul t

n – numărul anilor întregi între momentele t şi t+1 Rata medie anuală a creşterii

populaţiei urbane Reprezintă raportul dintre sporul absolut de creştere a populaţiei urbane şi numărul anilor întregi ai perioadei de referinţă

% (Purbt+1 - Purbt) / n unde: Purbt+1 – numărul populaţiei urbane la momentul t+1 Purbt – numărul populaţiei urbane la momentul t n – numărul anilor întregi între momentele t şi t+1

110

Miscarea naturala si migratorie

Rata brută de natalitate Reprezintă numărul de copii născuţi vii la 1000 de locuitori într-o perioadă determinată (un an calendaristic)

‰ (Născuţi vii / Populaţia totală) * 1000

Speranţa de viaţă la naştere (masculin şi feminin)

Numărul mediu de ani pe care i-ar trai un nou născut, dacă ar trăi tot restul vieţii in condiţiile mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă.

ani e00 = ∑ L(x) / I0, unde:

L(x) – numărul mediu al supravieţuitorilor în intervalul de vârsta (x) la (x+1), calculat ca (Ix + Ix+1) / 2 Ix – numărul supravieţuitorilor de vârstă (x) dintr-o cohortă ipotetică de 100.000 născuţi vii.

Rata totală de fertilitate Exprimã numãrul mediu de copii pe care femeie de vârstã fertilã i-ar naşte într-un an calendaristic, dacã ratele de fertilitate pe grupe de vârstã ar rãmâne neschimbate pe parcursul vieţii sale fertile

‰ Se determinã ca suma a ratelor specifice de fertilitate dupã vârstã (frecvenţa născuţilor-vii in populaţia feminină de o anumită vârstă) la un moment dat

Rata brută de mortalitate Reprezintă numărul celor decedaţi la 1000 de locuitori într-o perioadă determinată (un an calendaristic)

‰ (Număr decese / Populaţia totală) * 1000

Rata netă a migraţiei Arată efectul net al imigraţiei şi emigraţiei asupra populaţiei zonei de studiu, exprimat ca o creştere sau descreştere a populaţiei la 1000 de locuitori într-un an de referinţă (sunt incluse aici atât migraţia internă cât şi cea externă).

‰ [(Nr. stabiliri – Nr. plecări) / Populaţia totală] * 1000

Educatia Gradul de cuprindere în învatamânt

Numarul total al elevilor de o anumita grupa de varsta, indiferent de nivelul de educatie in care sunt cuprinsi, ca raport procentual din totalul populatiei din aceeasi grupa de varsta.

% (Numărul elevix / numărul total de copiix ) * 100 Unde : X – grupa de varstă

111

Populaţia şcolară Totalitatea copiilor, elevilor si studentilor cuprinsi in procesul de instruire si educare la inceputul anului scolar/universitar indiferent de formele de invatamant pe care le frecventeaza (zi, seral, frecventa redusa, deschis la distanta) si de varsta.

- Nr #

Personalul didactic (total si structura pe nivel de calificare)

Persoanele fizice care sunt angajate in sistemul de invatamant si predau in cadrul procesului educational si de instruire (cu norma intreaga si cu norma partiala)

Nr. #

Persoane cu studii superioare % Ponderea persoanelor cu studii superioare din totalul populaţiei

Persoane cu studii liceale, postliceale si profesionale

% Ponderea persoanelor cu studii liceale, postliceale şi profesionale din totalul populaţiei

Persoane cu studii elementare (gimnaziale si primare)

% Ponderea persoanelor cu studii elementare din totalul populaţiei

Durata medie a scolarizarii ani # Forta de

munca Structura populaţiei active pe ramuri de activitate (CAEN)

% Raport între numărul populaţiei active dintr-un anumit sector economic (primar, secundar sau terţiar) (Pa.x.) şi numărul total al populaţiei active (Pa) Px = (Pa.x / Pa) * 100

Structura populaţiei ocupate pe ramuri de activitate

% Raport între numărul populaţiei ocupate dintr-un anumit sector economic (primar, secundar sau terţiar) (Po.x.) şi numărul total al populaţiei ocupate (Po) Px = (Po.x / Po) * 100

Rata ocupării efective Procentul din populaţie care, la un moment dat, desfăşoară o activitate economică şi socială aducătoare de venit.

% (Populaţia ocupată / Populaţia totală) * 100

112

Rata de ocupare a resurselor de muncă

Reprezinta raportul, exprimat procentual, dintre populatia ocupata civila si resursele de munca.

% (Populaţia ocupată / Resursele de muncă) * 100

Rata de ocupare pe sexe Pondere populaţie ocupată feminină/masculină din total populaţie feminină/masculină

%

Rata totala a somajului Rata somajului inregistrat reprezinta raportul dintre numarul somerilor (inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca) si populatia activa civila (someri + populatie ocupata civila, definita conform metodologiei balantei fortei de munca).

% (Som_total inreg./Pop.activa civ.)*100 unde

Rata somajului pe sexe % Pondere populaţie neocupată feminină/masculină din total populaţie activă feminină/masculină

Navetismul - Număr centre de atracţie şi de domiciliu Comunitati (reteaua de

localiati)

Structura gospodariilor

Numărul total de gospodării Gospodăria este alcătuita din una sau mai multe persoane care locuiesc împreunã.

Nr

Dimensiunea medie a gospodariilor

Numărul mediu de persoane pe gospodărie

pers./gosp.

Numărul de persoane ce locuiesc în gospodării / Totalul gospodăriilor

Rata creşterii numărului de gospodării

% Raportul dintre numărul de gospodării la două momente succesive

Ponderea gospodăriilor formate dintr-un singur membru

% (Nr. gospod. cu un membru / Nr total gospodării) * 100

Ponderea gospodăriilor cu un părinte singur (monoparentale)

% (Nr. gospod. monoparentale/ Nr total gospodării) * 100

Ponderea gospodăriilor formate dintr-un pensionar

%

Ponderea gospodariilor conduse de femei

% (Nr. gospod. conduse de femei/ Nr total gospodării) * 100

113

Reteaua de localitati

Densitatea oraşelor localit./km2

#

Denistatea comunelor localit./km3

#

Densitatea satelor localit./km4

#

Numar sate fara locuitori Nr. # Numar asezari speciale Nr. statiuni balneo-climaterice, turistice, stiintifice Suprafata fiecarei unitati

componente km2 municipii, orase, comune

Suprafata totala a teritoriilor urbane

km3 #

Suprafata totala a teritoriilor rurale

km4 #

Marime medie a oraselor (numar locuitori )

- Media aritmetică a numărului populaţiei oraşelor

Marime medie a comunelor (numar locuitori )

- Media aritmetică a numărului populaţiei comunelor

Marime medie a satelor (numar locuitori )

- Media aritmetică a numărului populaţiei comunelor

Distanţa medie între 2 oraşe km Media distanţelor dintre oraşe Disţanta medie între 2 sate km Media distanţelor dintre sate Stocul de

locuinţe Numărul de locuinţe Număr Numărul total de locuinţe

Fondul de locuinţe după tipul de locuire

% individuală, colectivă

Structura locuinţelor după forma de proprietate

% Pondere locuinţelor proprietate privată/publică

Stoc de locuinţe sociale % Ponderea locuinţelor sociale Stoc de locuinţe libere % Ponderea locuinţelor libere Structura de vârstă a

clădirilor % #

114

Dezvoltarea sectorului de

locuinte

Investiţii în construcţia de locuinţe

mii lei #

Suprafaţa zonelor construite la nivel local

km2 Total suprafete zone construite

Locuinţe construite anual ‰, % la 1000 de locuitori, pe medii, % etc. ) Conditii de

locuit Ponderea gospodăriilor racordate la reţeaua de apă;

% (Nr. gospodariilor racordate la reteaua de apa / Nr. total gospodării) * 100

Ponderea gospodăriilor racordate la reţeaua de canalizare;

% (Nr. gospodariilor racordate la reteaua de canalizare / Nr. total gospodării) * 100

Ponderea gospodariilor racordate la reteaua de electricitate;

% (Nr. gospodariilor racordate la reteaua de electricitate / Nr. total gospodării) * 100

Ponderea gospodariilor racordate la reteaua telefonica;

% (Nr. gospodariilor racordate la reteaua telefonica / Nr. total gospodării) * 100

Ponderea gospodariilor racordate la reteaua de gaze.

% (Nr. gospodariilor racordate la reteaua de gaze / Nr. total gospodării) * 100

Locuinte cu WC (cu apa curenta ) în locuinta

Nr. #

Locuinte cu baie în locuinta Nr. # Locuinte cu încalzire

centrala - #

Consumul de apă pentru uz casnic

m3 #

Consumul casnic de energie electrică

kW #

Consumul de gaze naturale pentru uz casnic

m3 #

Numar �ersonae / locuinta - # Numar �ersonae / camera - # Suprafata medie locuibila

ce revine pe o camera m2 #

115

Suprafata medie locuibila ce revine pe un locuitor

m2/loc. #

Cheltuieli pentru locuire % Cheltuieli pentru locuire/venitul lunar al unei gospodării

Locuinţe nesigure (afectate de cutremure, vibraţii, inundaţii, alunecări)

% Locuinţe nesigure/ total locuinţe

Infrastructura socio-culturală

Dotari invatamant

Unităţi de învăţământ – total şi pe structură

Nr. #

Sali de clasa Nr. # Dotari sanatate Unităţi de ocrotire a

sănătăţii Nr. #

Paturi în spitale Număr de paturi în spitale la 1000 locuitori

‰ (Număr paturi în spitale/ Populaţia totală) *1000

Medici şi personal medical mediu

Număr de medici / personal medical mediu la 1000 locuitori

‰ (Număr medici sau personal mediu / Populaţia totală) * 1000.

Stomatologi Număr de stomatologi la 1000 locuitori

‰ (Număr stomatologi/ Populaţia totală) *1000

Durata medie de spitalizare zile Media aritmetica a duratei spitalizărilor Ponderea cheltuielilor pentru

sănătate % Ponderea cheltuielilor pentru sănătate în total PIB

Dotari cultura Case de cultură Nr. # Cinematografe si locuri în

cinema Nr. #

Numărul de concerte şi audienţa anuală pe cap de locuitor

‰ Numărul total al spectatorilor la 1000 locuitori

Numărul de teatre şi audienţa anuală pe cap de locuitor

‰ Numărul total al spectatorilor la 1000 locuitori

116

Numărul de muzee şi

numărul anual de vizitatori pe cap de locuitor

‰ Numărul total al vizitatorilor la 1000 locuitori

Numărul de biblioteci şi totalul cărţilor împrumutate pe cap de locuitor

‰ Numărul volumelor împrumutate la 1000 locuitori

Dotari sport si recreere Săli sportive şi stadioane Nr. # Bazine de înot si amenajari

anexe (saune, sali de gimnastica etc. )

Nr. #

Patinoare Nr. # Gradini botanice si zoologice

- Nr-

vizita-tori

număr şi vizitatori

Zone construite protejate

Concentrarea în teritoriu a monumentelor istorice

Monumente, ansambluri și situri:

• arheologice, • de arhitectura, • de for public • memoriale

-. Clasificare in 4 categorii tipologioce: • I - Monumente, ansambluri și situri

arheologice • II - Monumente, ansambluri și situri de

arhitectura • III - Monumente, ansambluri și situri de

for public • IV. - Monumente, ansambluri și situri

memoriale Clasificare in 2 categorii valorice

• Categoria A (valoare nationala, universala)

• categoria B (valoare locala). ACTIVITATI TERESTRE SI MARINE AgriculturaSilvicultura

Pescuit

Agricultura Unitati agricole de productie -Nr. Număr unităţi

117

Suprafata agricola totala ha # Suprafata agricola pe

categorii de folosinta (arabil, pasuni, fânete, vii, livezi)

ha, % Suprafaţa totală si ponderea în suprafaţa agricolă totală

Suprafaţa agricolă pe categorii de detinatori


Suprafata totala amenajata pentru irigat


Suprafete degradate ha, % Suprafata cultivata pe

principalele culturi ha #

Numar tractoare si masini agricole / suprafata agricola

bucăţi #

Producţia agricolă totală- producţia vegetală- producţia animală

- #

Numarul animalelor capete # Populatia ocupata în

agricultura - Număr �ersonae ocupate în agricultură

Balanţa îngrăşămintelor în agricultură

mii tone Cantitatea de îngrăsăminte chimice şi naturale folosite

Investiţii private în total investiţii în agricultură

% #

Silvicultura Structura fondului forestier: Ha ; • pe grupe de specii Ha ; • pe deţinători Ha • pe grupe funcţionale Ha .

Structura pădurilor cu funcţii speciale de protecţie

118

Posibilitatea anuală de

masă lemnoasă.

M3

Masa lemnoasă pusă în

circuitul economic.

M3

Clasele de vârstă. -

Fondul de producţie (volumul brut al arborilor pe picior şi volumul mediu de masă lemnoasă pe hectar).

m3

Accesibilitatea pădurilor (lungimea totală de drumuri şi căi ferate forestiere).

km

Suprafaţa pădurilor afectate

de defoliere.

ha

Suprafaţa pădurilor afectată

prin poluare.

ha

Pescuit, - Piscicultura

Stocul de peşte t

Ferme piscicole Nr. Efortul de pescuit

Nr. Nr. Ohane

Nr. Setci pentru calcan Nr. Setci pentru chefal Nr. Taliene Nr. Năvoade de plaja Nr. Paragate Nr. Setci pentru scrumbie activ / Nr. Traulere costiere operaţionale

Captura totala admisibila (TAC) si pe specii de apa dulce si apa sarata

t T, %

119

Industrie, servicii

Industrie şi construcţii

Structura activităţilor industriale pe subramuri ale industriei (industria extractivă, industria prelucrătoare, industria energiei electrice şi termice, gaze şi apă)

% Ponderea ramurilor industriale în total activitate industrială (calculată în funcţie de numărul de salariaţi)

Structura agenţilor economici pe forme de proprietate (sector public, privat, mixt, alte forme)

Nr. %

Numărul unităţilor locale active Dinamică Ponderea unităţilor locale active faţă de cele la nivel judeţean/regional/naţional

Structura populaţiei ocupate şi a numărului de salariaţi pe ramuri ale industriei şi în construcţii

Nr. %

Nr. salariaţi Nr. Populaţie ocupată Ponderea în total salariaţi/populaţie ocupată Dinamică

Agenţi economici locali, pe clase de mărime :

- Întreprindei mari (peste 250 salariaţi)

- IMM (microîntreprinderi=0-9 salariaţi, întreprinderi mici=10-49 salariaţi şi întreprinderi mijlocii=50-249 salariaţi)

Nr. %

Nr. unităţi pe clase de mărime Dinamica unităţilor Ponderea unităţilor economice active din total unităţi

Performanţe economice şi rezultate înregistrate de agenţii economici zonali (ex. PIB, VAB, cifra de afaceri, profit, export, import, investiţii)

mil. lei%

Valori absolute (preţuri curente) şi valori reale (%) Dinamica indicatorilor economici şi macroeconomici

120

Prezenţa pe plan local a

centrelor industrial importante, parcuri industriale, zone libere, clustere şi incubatoare de afaceri

Nr. Prezentarea acestor structuri industriale şi a activităţilor ce se pot desfăşura în cadrul acestora

Utilizarea surselor regenerabile de energie

- -

Categorii de mărime a centrelor industriale

Nr. Ierarhizarea centrelor industriale după numărul de salariţi

Locuinţe terminate Nr. %

Nr. locuinte Dinamică

Servicii Gruparea activităţilor de servicii pe tipuri de servicii conf. CAEN (comerţ; hoteluri şi restaurant; transport, depozitare şi comunicaţii; poştă şi telecomunicaţii; intermedieri financiare; tranzacţii imobiliare; administraţie publică şi apărare; dezvoltarea afacerilor; alte tipuri de servicii.

Nr. %

Nr. unităţi Ponderea unităţilor economice active din total unităţi Ponderea unităţilor locale active faţă de cele la nivel judeţean/regional/naţional

Structura unităţilor locale active, pe clase de mărime (întreprinderi mari şi IMM)

Nr. %

Nr. unităţi Dinamică

Structura numărului de salariaţi şi a populaţiei ocupate pe tipuri de servicii

Nr.

Nr. salariaţi Dinamică

121

Structura agenţilor economici pe forme de proprietate (sector public, privat, mixt, alte forme)

Nr. %

Numărul unităţilor locale active Dinamică

Performanţe economice şi rezultate înregistrate de agenţii economici

mil. lei%

Valori absolute (preţuri curente) şi valori reale (%) Dinamica indicatorilor economici şi macroeconomici

Transport, Activitati portuare

Transport Indice al volumului transporturilor de marfuri relativ la PIB (tkm) (index)

Indicele volumului de transport de pasageri, relativ la PIB

Volumul transportului de mărfuri

Volumul transportului de mărfuri/zi între perechi origine-destinaţie

Tone/zi Pe baza de studii de cercetare: fluxurile de traffic multiplicate cu ponderea autovehiculelor grele/ drum şi tonajul mediu naţional/vehicul

Trafic pe calea ferata - Persoane / km cale ferata Numărul de pasageri ce

călătoresc cu avionul (air passengers)

- Numar �ersonae pe an

Număr de automobile înregistrate într-o arie determinată, la 1000 locuitori

Nr. Numar automobile la 1000 locuitori

Cuantumul transportului de masini din totalul transporturilor de pasageri

% #

Cuantumul transportului aerian din totalul transportului de pasageri

% #

122

Timpul de călătorie pe moduri de transport

Timpul total de călătorie (inclusive intârzieri), între punctele de origine şi destinaţie (capitala NUTS III) pe mod de transport (drum, CF )

ore Timpul de călătorie: t = s / v+d, unde: s - distanţa minimădintre oricare punct de origine şi toate destinaţiile pe reţeaua principală rutieră/feroviară v - viteza medie actuală pe principalele drumuri/cai ferate , conform estimărilor naţionale

Siguranta transportului - numar accidente / 1000 locuitori Parcul de vehicule Nr. Numar autobuze, microbuze etc. Accesibilitatea zilnică pe

moduri de transport Populaţia totală accesibilă dintr-un loc dat (oraşul reşedinţă NUTS III), intr-un timp dat (1 oră călătorie distanţă scurtă şi 3 ore călătorie distanţă lungă) pentru deplasari pentru muncă zilnice, pe drum sau CF

Mii locuitori

Numarul de calatori transportati

mii pers. Număr călăori transportaţi într-un an

Activitati portuare

Volumul traficului portuar Numarul de veniri și plecări ale pasagerilor pe port

Numarul bunurilor manipulate pe port

Turism, recreere

Unităţi de cazare turistică – total –număr- din care: sector privat

% #

Numar hoteluri -din care hoteluri cu baze de tratament

- #

Numar moteluri, hanuri - # Numar vile si cabane - # Numar camping-uri si sate de

vacanta - #

123

Numar tabere scolare,

studentesti etc. - #

Capacitatea de cazare turistică

Reprezintă numărul de paturi care sunt instalate în camerele existente

Numarul de paturi

Total numar de paturi din structurile de cazare turistica

Număr turişti mii persoane

#

Turismul durabil Numărul de dotări turistice care deţin eticheta europeană

Rata staţionărilor / numărul rezidenţilor

Case de vacanta Numarul caselor de vacanta Dezvoltare urbana si a infrastruct

urilor

Dezvoltare urbana

Suprafata rezidentiala – utilizata cu scop de locuire;

km3 #

Suprafete utilizate pentru comert si industrie;

km3 #

Suprafete agricole - terenuri utilizate sau prevazute pt agricultura;

km3 #

Suprafete utilizate pentru sediile administratiilor publice, scoli, spitale, instalatii electrice si alte servicii publice cu exceptia transporturilor;

km3 #

Suprafete ocupate cu reteaua rutiera, cai ferate, gari, aeroporturi etc.;

km3 #

Terenuri vacante (virane) -terenuri fara o utilizare anume si inaccesibile publicului;

km3 #

124

Alte suprafete -arii de

petrecere a timpului liber, ape;

km3 #

Suprafete de patrimoniu - arii clasificate ca patrimoniu istoric sau natural

km3 #

Ponderea terenurilor publice;

% #

Ponderea terenurilor private ;

% #

Ponderea altor terenuri. % # Procent de creştere a

suprafeţei teritoriului intravilan (ha)

% #

Suprafaţa ocupată de construcţii din total

km3 #

Terenuri degradate km3 # Dezvolatrea

infrastructuri-lor

Cai de comunicatii

Retele rutiere Lungimea reţelei de drumuri Lungimea totala a drumurilor

nationale (inclusiv autostrazi) în km

km Lungimea totala de segmente care reprezinta reteaua de drumuri per poligon reprezentand nivelul NUTS 2

Lungimea retelei de drumuri modernizate (total si % )

% #

Densitatea retelei de drumuri (1)

Densitatea reţelei de drumuri reprezintă lungimea totala a drumurilor (inclusiv autostrazi) pe suprafaţa studiată (poligon)

Km per km2

Lungimea totala de segmente care reprezinta reteaua de drumuri per poligon reprezentand nivelul NUTS 2 (regiune de dezvoltare) şi NUTS 3 (judeţ) divizat la aria fiecarui poligon

125

Densitatea retelei de

drumuri (2) Lungimea totala a drumurilor (inclusiv autostrazi) la numarul de locuitori pe suprafata studiată (poligon)

Km per 1000 locuitori

Lungimea totala de segmente care reprezinta reteaua de drumuri per poligon reprezentand nivelul NUTS 2şi NUTS 3 divizat la numarul de locuitori din fiecare poligon

Mărimea anuală a reţelei rutiere noi pe locuitor (căi principale urbane)

#

Reţele rutiere în construcţii km # Reţeaua de Drumuri

Europene (E) km #

Drumuri naţionale km # Retele de cai ferate Lungimea retelei de cai

ferate (total si la 1000 km2) Lungimea totala a cailor ferate (inclusiv linii modernizate)

km/1000km2

Lungimea totala de segmente care reprezinta reteaua de cai ferate per poligon reprezentand nivelul NUTS 2 (regiune de dezvoltare)

Lungimea retelei de cai ferate electrificate (total si %)

% #

Densitatea reţelei de cai ferate (1)

Lungimea totala a cailor ferate (inclusiv linii modernizate) pe suprafata studiată (poligon)

Km per km2

Lungimea totala de segmente care reprezinta reteaua de cai ferate per poligon reprezentand nivelul NUTS 2 şi NUTS 3 divizat pe aria fiecarui poligon

Densitatea retelei de cai ferate (2)

Lungimea totala a cailor ferate (inclusiv linii modernizate) la numarul de locuitori

Km la 1000 locuitori

Lungimea totala de segmente care reprezinta reteaua de cai ferate per poligon reprezentand nivelul NUTS 2 şi NUTS 3 divizat la numarul de locuitori din aria fiecarui poligon

Căi ferate, noduri de cale ferată, număr de staţii şi număr de legături cu alte centre urbane

-

Cai navigabile km # Cai navigabile amenajate

126

Lungimea cheiurilor de acostare (m)

m #

Lungimea danelor de aşteptare (m)

m #

Dotari majore ale transportului public (gari, autogari, porturi fluviale si / sau maritime, aeroporturi )

Număr Număr gări, autogări, porturi fluviale şi/sau maritime, aeroporturi

Gospodarirea apelor Lungimea reţelei de apă

potabilă km #

Lungimea reţelei de canalizare

km #

Extinderea reţelei de canalizare

km #

Statii de epurare, numar si elemente caracteristice (capacitate, trepte de epurare, eficienta )

- #

Statii de captare si tratare (numar, debite etc )

m3/an

Lungimea malurilor îndiguite km # Lungimea aductiunilor,

canalelor de fuga etc. km #

Volum de apa distribuita, din care pentru populatie si pentru unitati publice

mii m3 #

Regimul de livrare a apei potabile

ore/zi #

Pretul mediu al apei lei/m3 # Ape uzate epurate mii

m3/an #

Pierderi în reţea % #

127

Consumul de apă pe categorii

de consumatori mii

m3/an #

Cantitatea anuală de ape uzate neepurate

mii m3/an

#

Echipare energetica Lungimea reţelei de gaz

metan km #

Lungimea reţelei de termoficare sau numărul de apartamente care au instalaţii de termoficare

km #

Lungimea reţelei de distribuire a energiei electrice sau număr de reşedinţe conectate

km #

Reţeaua electrică industrială sau număr de consumatori de peste 4000hz consum

km #

Staţii de distribuire şi transmitere a energiei electrice

- #

Numarul si tipul centralelor electrice: hidro, termo, atomo

- #

Volumul de gaze distribuite pentru populatie

mii m3/an

#

Productia anuala de energie electrica

GWh/an #

Totalul energiei utilizate după tipul de combustibil (cărbune, petrol, electricitate, gaze naturale, benzină)

#

Totalul energiei utilizate după sectorul de activitate

MWh transport, industrie, consumul domestic, comerţ (servicii)

128

Promovarea conservării energiei prin lucrări de izolare, recuperarea căldurii din procesele industriale etc.

mii lei Total cheltuieli

Telecomunicatii Lungimea traseelor

magistrale km #

Numarul si tipul centralelor telefonice

Nr. #(automate, manuale, numar linii )

Abonati la serviciul telefonic cu plata

Nr. #

Legături interurbane/ internaţionale

- Număr linii legături interurbane / internaţionale

Posturi de comunicaţii (fax, e-mail)

- Număr centre

Fibră optică km Lungimea reţelei de fibră optică Procentul populatiei care are

acces la Internet la domiciliu % #

Procent din întreprinderi ce au acces la Internet

% #

Numar receptoare radio si TV - # Abonamente radio si TV ‰ Număr abonamente la 1000 locuitori Raza de acoperire a

teritoriului de diferitele posturi de radio- TV

km2

EFECTE ALE UTILIZARII RESURSELOR Poluare Poluarea

aerului Cantitatea poluanţilor emişi în aer

mg #

Numărul noxelor eliberate # Aria de împrăştiere a

poluanţilor de depăşesc CMA (concentraţii maxime admise)

km2 #

129

Populaţia expusă la poluare atmosferică (oxid de carbon, sulfuri, hidrocarburi, fluoruri, pulberi sedimentare etc.)

% #

Cheltuieli pentru combaterea poluării aerului

mii lei #

Poluarea sonora

Suprafete construite (rezidenţiale) în care sunt depăşite limitele de zgomot admisibile

km2 #

Poluarea apelor

subterane şi de suprafaţă

Cantitatea şi tipul poluanţilor deversaţi în emisari, pânza freatică

% #

Frecvenţa probelor necorespunzătoare chimic şi biologic la apa potabilă

% #

Volumul apelor menajere şi industriale netratate

m3 #

Volumul pierderilor în reţeaua de canalizare

m4 #

Intinderea zonei cu ploi acide sau alcaline ce afectează PH-ul pânzei freatice

km2 #

Suprafeţe lacustre afectate de procese de eutrofizare

km3 #

Volumul apei tratate mecanic, chimic, biologic in statiile de epurare

m3 #

Lungimea cursurilor de apa degradate (categoria a IV a) si poluate ( categoria aIIIa)

km #

Calitatea apei de coastă (de scaldat)

Procentul apei de scăldat care corespunde valorilor Directivei Europene Apa de scăldat

130

Cantitatea de nutrienti in apele de coasta

Concentratia de nitrati si fosfati in apele de coasta

Gradul de poluare cu petrol Volumul scurgerilor accidentale de petrol Numarul petelor de petrol observabile prin supraveghere aeriana

Poluarea solurilor

Suprafete afectate de ploi acide sau alcaline

km3 #

Suprafaţa zonelor poluate cu substanţe ce depăşesc CMA

km4 #

Ponderea suprafeţelor neproductive şi degradate

% #

Suprafete afectate de substante toxice solubile si metale grele

km3 #

Calitatea vegetaţiei şi

vieţii animale

Gradul de acoperire a teritoriului cu paduri – ha si % din total suprafata

% #

Suprafaţa ecosistemelor vegetale nerecuperabile

m4 #

Specii ameninţate faţă de total m5 # Suprafaţa împădurită protejată

faţă de total m7 #

Deseuri Cantitati de deseuri colectate t / zi #(menajere, industriale, periculoase ) Deseuri incinerate

(kg/persoana/ an) (total) kg/pers/

an #

Platforme de gunoi (numar si suprafata)

Nr, ha #

Statii de incinerare (numar, capacitati )

Nr. #

Vehicule de colectare a deseurilor (autogunoiere, vidanje, etc. )

Nr. #

131

Procentul de deşeuri sortate la

sursă % #

Procentul de deşeuri reciclate % # Suprafaţa de teren contaminată

de deşeuri solide m6 #

Generarea de deşeuri radioactive

% #

Riscuri tehnologice

Risc radioactiv

Suprafete afectate de radiaţii radioactive

km2 #

Risc chimic Unităţi economice care desfăşoară activităţi cu risc de producere a unor accidente majore în care sunt implicate substanţe chimice periculoase

Nr.

Urbanizare necontrolata,

presiune turism

Capacitatea de

suportabilitate turistica a unei zone

Indicatori spatial – ecologici

Suprafata plajelor mp Calitatea apei marii Calitatea apei potabile Cantitatea de deseuri solide

colectate si tratate t

Calitatea aerului Spatii verzi si parcuri mp Indicatori ai infrastructurilor Capacitati de cazare Grad de utilizare a capacităţii

de cazare în funcţiune % #

Cantitatea de apa potabila distribuita

Valorei de trafic rutier

132

Spatii de parcare mp Volumul traficului feroviar Volumul traficului pe apa Volumul traficului aerian Spoarturi de agrement Depozite ecologice pt deseuri ha Indicatori social- psihologici Gradul de satisfactie al

populatiei locale realtiv la turism

Gradul de satisfactie al turistilor

Intensitatea turismului Numărul de staţionări în

dotările turistice Nr.

Rata ocupării pe locuri de pat % PROCESE NATURALE

Eroziuni, alunecari, inundatii

Alunecari Suprafaţă afectată de alunecari de teren

ha

Eroziune Suprafaţă afectată de eroziune ha Grupare statistica (clasificare) in cinci clase de intensitate si tendinţa de evoluţie: Em – eroziune medie, Es – eroziune slaba

Inundatii Suprafaţă afectată de inundatii ha Deşertificare Suprafaţă afectată de

deşertificare m/an (viteza de înaintare a zonelor lipsite de păduri)

Seisme Intensitate seismicitate MSK Procesele

costiere

Lungimea liniei de coastă afectata de eroziunea costieră şi acreţiunea

m Lungimea liniei de coastă protejată şi apărată. Lungimea dinamicii liniei de coastă. Suprafaţa şi volumul nisipului

133

Obiective

naturale, umane şi economice supuse riscului

Număr locuitori care trăiesc în zona de risc.

Suprafaţa de arii protejate din zona de risc

Valoarea obiectivelor economice din zona de risc

Schimbari climatice

Condiţii de mediu extreme Numărul zilelor cu furtună

Nr

Transport sedimente, nutrienti, poluanti

Indicatori de contaminare

Concentraţiile medii anuale ale metalelor grele în apele de tranziţie şi costiere (Cu, Cd, Pb, Ni, Cr)

Valori medii anuale in apa / sediment

μg/l

Incarcarea microbiologica : coliform totali (CT), coliformi fecali (CF) si streptococi fecali (SF),

% Concentraţii de Enterobacteria Zone sub influenta directa a descărcărilor de ape menajere evidenţiaza valorile indicatorilor bacterieni Frecvenţa depăşirii concentraţiilor admisibile sau recomandate în zonele de îmbăiere releva nerespectarea de către turişti a normelor igienico-sanitare şi creşterea debitului râurilor în anumite condiţii hidro-meteorologice.

Indicatori de eutrofizare

Nutrientii µm N - anorganic total P - nivelul mediu anual, Si

Clorofila a µg/l

Indicator al abundentei şi biomasei fitoplanctonice în apele marine De ex. Constanta : ţărm 0,10 – 25,96 µg/l Medii lunare 1,06-8,87 µg/l Media lunara maxima şi minima în august

134

Fitoplancton

Taxoni algali

178 specii / 7 grupe taxonomice Marine + marin-salmastricole - % Dulcicole + dulcicol-salmastricole -% Densitate si biomasa fata de valoarea medie multianuala pentru perioada 1983-1990

Infloriri fitoplanctonice

cel/l Numeric cât şi ca număr de specii de masa (nr. Infloriri la nr. Millioane cel/l)

Biomasa zooplanctonului

Mg /m3 • specii / grupe taxonomice • Zooplancton trofic Densitate maximă x ind./m3 Biomasa x mg/m3 (localitate / luna)

Zoobentos (Specii macrozoobentale)

Nr specii

Nr. Specii la adâncimi între 5-20 m Creşterea densităţii medii Dominanta midiilor de talie mica si mijlocie apariţia indivizilor de talie mare

Ridicarea nivelului marii

Creşterea nivelului mării faţă de ţărm

Cm Exemplu - Valoarea medie anuala x cm = media anuala maxima pentru toată perioada de referinţă 1933-2004 (100% mai mare decât media 1933-2004)

Notă: Liata indicatorilor are caracter orientativ. În raport cu cerinţele Temei – program, vor fi utilizaţi indicatorii consideraţi reprezentativi pentru obţinerea de evaluări corecte.

135

Anexa 4. Bilanţ teritorial Existent Propus Utilizarea terenurilor

Ha % Ha %

1. TERENURI AGRICOLE, din care:

• Arabil

• Păşuni, fâneţe

• Vii şi pepiniere viticole

• Livezi şi pepiniere pomicole

2. PĂDURI ŞI ALTE TERENURI CU VEGETAŢIE FORESTIERĂ

3. APE ŞI BĂLŢI

4. DRUMURI ŞI CĂI FERATE

5. TERENURI INTRAVILANE

6. ALTE TERENURI

TOTAL

Suprafaţa (ha) % din total zonă costieră

Zone protejate

Plaje

Total

Anexa 5. Culori şi semne convenţionale

1. CARACTERISTICI ŞI RESURSE TERESTRE ŞI MARINE

1.1. Localizare geografică – limite teritoriale

Limita teritoriului naţional

Limita teritoriului judeţean

Limita teritoriului municipiului Limita teritoriului oraşului

Limita teritoriului comunei

Limita teritoriului intravilan

Limita apelor teritoriale12

Limita izobatei de 20m

136

1.2. Caracteristici naturale, resurse minerale

Cadrul natural

Câmpie

Deal/podiş

Munte

Curs de apă

Lac/baltă

Pădure

Resurse ale subsolului

Cărbuni

Ţiţei

Gaze naturale

Minereuri feroase

Minereuri complexe

Roci utile

Ape minerale

1.3. Biodiversitate, zone naturale protejate

Patrimoniul natural Rezervaţii ale biosferei şi parcuri naţionale

Rezervaţii naturale şi monumente ale naturii

Situri NATURA 2000

Zone cu resurse balneare

1.4. Resurse umane Zone cu excedent de forţă de muncă

Zone cu şomaj ridicat

137

Zone cu sărăcie accentuată

Zone cu probleme de calitate a resurselor de muncă

1.5. Comunităţi, Reţeaua de localităţi

Evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic Zone cu creşteri ale numărului de locuitori

Zone cu stabilitate a numărului de locuitori

Zone cu scăderi ale numărului de locuitori

Zone cu fenomene de depopulare

Zone cu potenţial demografic scăzut

Ierarhizarea localităţilor urbane Rang 0 – Capitală – importanţă europeană

Rang I – Municipii de importanţă naţională

Rang II – Municipii de importanţă interjudeţeană

Rang III – Oraşe

Statut administrativ Reşedinţă de judeţ

Reşedinţă de comună

Municipiu

Oraş

Sat

Instituţii publice Învăţământ

Sănătate

Cultură

Asistenţă socială

Culte

Juridice

Fianaciar-bancare

138

1.6. Zone construite protejate

Patrimoniul construit

Monument istoric de categoria A

Monument istoric de categoria B

Monument înscris în Lista Patrimoniului Mondial

Concentrări de patrimoniu construit cu valoare culturală de interes naţional – foarte mare

Concentrări de patrimoniu construit cu valoare culturală de interes naţional – mare

Concentrări de patrimoniu construit cu valoare culturală de interes naţional – medie

Concentrări de patrimoniu construit cu valoare culturală de interes naţional – mică

2. ACTIVITĂŢI TERESTRE ŞI MARINE

2.1. Agricultură, silvicultură, piscicultură

Structura terenului agricol Arabil

Păşuni

Fâneţe $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ $ Vii

Livezi

Centre de producţie agricolă

Centre de prelucrare a produselor agricole

Păduri cu funcţie de producţie şi protecţie

Păduri cu funcţie de agrement

Centre de exploatare a masei lemnoase

Centre de prelucrare a lemnului

Amenajări piscicole

Centre de pescuit comercial

139

Centre de pescuit sportiv

Puncte de pescuit (cu paragate/setci/trauler)

2.2. Industrie, servicii

Ì Exploatare minieră

Centru industrial

Santier naval

Parc industrial

M Centru monoindustrial IA Incubator de afaceri

Centrală hidro-electrică

Centrală termo-electrică

Centrală atomo-electrică

Centrală termică

Sursă de energie neconvenţională

2.3. Transport, activităţi portuare

Autostrăzi existente

Autostrăzi propuse

Drumuri expres propuse

Drumuri naţionale existente

Drumuri judeţene existente

Drumuri comunale existente

Linii CF simple existente

Linii CF simple propuse

Linii CF duble existente

Linii CF duble propuse

Linii CF viteză mărită propuse

Linii CF de mare viteză propuse

Linii CF electrificate existente

140

Linii CF electrificate propuse

Poduri existente

Poduri propuse

Puncte de trecere a frontierei existente

Puncte de trecere a frontierei propuse

Căi navigabile maritime

Căi navigabile fluvio-maritime

Căi navigabile fluviale existente

Căi navigabile fluviale propuse

0 Porturi comerciale existente

0 Porturi comerciale propuse

Υ Porturi de agrement existente

Υ Porturi de agrement propuse

Ferry-boat existent

Linie Ro-Ro existentă

Linie Ro-Ro propusă

Trecere cu bac existentă

Trecere cu bac propusă

Aeroport existent

Aeroport propus

Linie aeriană existentă

Linie aeriană propusă

Rute maritime

Zonă de ancoraj

2.4. Turism, recreere

Obiective turistice naturale

Obiective turistice antropice

Zone cu mare valoare peisagistică

141

Drum cu valoare peisagistică

Parcuri turistice

Staţiuni turistice

Staţiuni balneare

Sate turistice (agroturism)

H Hotel

M Motel

H Han turistic

C Cabană turistică

V Vile turistice şi bungalouri

PT Pensiune turistică

C Campinguri şi unităţi tip căsuţă

TE Tabere de elevi şi preşcolari

PT Popasuri turistice

H Hoteluri pentru tineret

H Hosteluri

SN Spaţii de cazare pe nave

Telescaun/telegondolă

Teren de golf

Acvaparc

Teren sport

c Parc de distracţii

2.5. Dezvoltare urbană şi a infrastructurilor

Infrastructurile tehnice majore

Gospodărirea apelor Zone cu potenţial foarte mare de asigurare a apei

Zone cu potenţial de asigurare 50%-100% din necesar

Zone cu potenţial de asigurare sub 50% din necesar

142

Zone cu vulnerabilitate ridicată a resurselor de apă

Zonde deficitare (cantitativ/calitativ) în asigurarea apei către populaţie

Zone cu disfuncţionalităţi în asigurarea apei pentru populaţie

Zone cu resurse de apă poluate de industrie

Zone cu sisteme de irigaţii

Zone cu sisteme de desecări

Zone cu sisteme de irigaţii şi desecări

Lacuri de acumulare

Captări ape de suprafaţă

Surse de adâncime

Staţii de tratare a apei

) Staţii de epurare a apei menajere

Staţii de epurare a apei industriale

Transport prin conducte

T Ţiţei şi produse petroliere

G Gaze naturale

Staţii reglare presiune gaze naturale

GL Gaze lichefiate

ET Energie termică

Transport energie electrică Linii de înaltă tensiune

Staţii de transformare

Reţea telecomunicaţii Cablu fibră optică

* Releu radio-TV

Gestionarea deşeurilor Halde

143

Depozite deşeuri industriale

Depozite deşeuri menajere

Staţii de transfer

Staţii de tratare

Incineratoare

2.6. Folosinţa şi destinaţia terenurilor

Terenuri agricole

Terenuri forestiere

Terenuri acoperite cu ape

Terenuri construite

Terenuri cu destinaţie specială

Terenuri neproductive

Zone cu utilizare redusă

Zone cu utilizare intensivă

Zone cu presiune ridicată asupra spaţiului rural

Zone cu presiune ridicată asupra spaţiului forestier

Zone cu presiune ridicată asupra resurselor turistice

3. EFECTE ALE UTILIZĂRII RESURSELOR

3.1. Poluare

Aer Surse de poluare a aerului

Zonă cu aer poluat

Apă Surse de poluare a apei

Apa pentru scaldat neconforma cu normele

Categorii de calitate a apelor de suprafaţă

144

Categoria I

Categoria II

Categoria III

Degradate

Sol Surse de poluare a solului

3.2. Riscuri tehnologice

¶ Surse de riscuri tehnologice

3.3. Urbanizare necontrolată, presiune turism

Constructii ilegale pe domeniul public al statului

Zone protejate afectate de presiunea urbanizarii

4. PROCESE NATURALE

4.1. Eroziuni, alunecări, inundaţii

Zone cu risc de inundaţii

Zone cu risc de alunecări

Zone cu risc de eroziune a solului

9,2

8,2

8,1

Zone cu risc seismic foarte ridicat scara MSK

7,2

7,1 Zone cu risc seismic ridicat scara MSK

Zone cu risc seismic moderat scara MSK

4.2. Schimbări climatice

Zone afectate de procesul de desertificare

145

υ Ridicarea nivelului marii 5. CONTEXT TERITORIAL

Poli de atracţie externi

Poli de atracţie interni

Arii metropolitane

Zone periurbane

Zone defavorizate

Coridoare de transport

Zone de cooperare transfrontalieră

Zone de cooperare interjudeţeană

Euroregiuni

148

Anexa 7. Lista instituţiilor emitente de avize/acorduri

AVIZE/ACORDURI DOCUMENTAŢII SPECIFICE ZONELOR DE COASTĂ

Instituţia emitentă Temeiul legal Denumire şi obiect Aviz/acord

PATZC Planuri/Activităţi specifice zonei de coastă

0 1 2 3 4 5

ORGANISME CENTRALE OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI PREALABIL

pentru autorizaţii de construcţie Proiect pentru realizarea

de construcţii noi pe fâşia de teren lată de 100-300 m măsuraţi de la linia cea mai înaintată a mării

OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI pentru introducerea de specii exotice

Proiect pentru introducerea de specii exotice

OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI pentru utilizarea zonelor umede ca zone de ancorare

Proiect pentru utilizarea zonelor umede ca zone de ancorare

OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI pentru normele de protecţie a mediului pentru activităţile militare

Activităţi militare desfăşurate în zonele costiere

1

Ministerul Mediului Direcţia generală pentru protecţia mediului şi dezvoltare durabilă Direcţia generală pentru managementul apelor

Legea nr. 350/2001 Legea nr. 107/1998 Legea nr. 462/2001 OG nr. 91/2002 HG

Emiterea AVIZULUI pentru planurile de amenajare a teritoriului

♦ Planurile de gospodărire integrată a zonei costiere

2 Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Locuinţei- MDRL Direcţia generală de dezvoltare teritorială.

OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI PREALABIL pentru autotizaţii de construcţie

Proiect pentru realizarea de construcţii noi pe fâşia de teren lată de 100-300 m măsuraţi de la linia cea mai înaintată a mării

149

Legea nr. 350/2001 -Anexa nr. 1 OM nr.1943/2001 Legea nr. 413/2002 OG nr. 5/2002 Legea nr. 315/2004

Emiterea AVIZULUI pentru planuri de amenajare a teritoriului

♦

OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI PREALABIL pentru autorizaţii de construcţie

Proiect pentru realizarea de construcţii noi pe fâşia de teren lată de 100-300 m măsuraţi de la linia cea mai înaintată a mării

OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI pentru aprobarea normelor de calitate a apelor şi de igienă

Elaborarea de norme de către Ministerul Sănătăţii privind calitatea apelor din zonele amenajate pentru îmbăiere şi normele de igienă pentru încadrarea plajelor

3 Ministerul Turismului

HG nr. 31/1996 Legea nr. 350/2001


♦

4 Ministerul Transporturilor si Infrastructurii

Legea nr. 350/2001 -Anexa nr. 1


♦

150

Ordin MAPN-M.30/1995 (ordin comun cu MIRA, SRI, MDRL)


♦ 5 Ministerul Apărării Naţionale Statul Major General

Legea nr. 477/2003 OG nr. 74/2002 de modific. Legii nr. 45/1994

Stabilirea obiectivelor de pregătire a teritoriului pentru apărare

♦

6 Ministerul Administraţiei şi Internelor - Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale

OUG nr. 63/2003 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003 Legea nr. 477/2003

Emiterea AVIZULUI pentru probleme privind organizarea ad-tivă a teritoriului Stabilirea obiectivelor de pregătire a teritoriului pentru apărare

♦

Ordin nr. 4221/1995 (Ordin comun cu MAPN, SRI, MDRL)


♦ 7 Serviciul Român de Informaţii

Legea nr. 477/2003 Stabilirea obiectivelor de pregătire a teritoriului pentru apărare

♦

8 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Legea nr. 422/2001 Legea nr. 350/2001 Legea nr. 564/2001


♦

9 Ministerul Sănătăţii Inspectoratul General de Sănătate Publică

OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI pentru planul de urgenţă pentru înlăturarea riscurilor epidemiilor

Plan de urgenţă pentru activităţi de acvacultură marină

151

Legea nr. 100/1998 OM nr. 331/1999 Legea nr. 350/2001 H.G. nr. 743/2003


♦

OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI pentru planul de urgenţă pentru înlăturarea riscurilor epidemiilor

Plan de urgenţă pentru activităţi de acvacultură marină

10 Ministerul Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale

Legea nr. 350/2001 HGnr. 1125/2004


♦

11 Ministerul IMM Comerţului si mediului de Afaceri

Legea nr. 350/2001 HG nr. 738/2003


♦

12 Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională

Legea nr. 350/2001 Legea nr. 315/2004

Emiterea AVIZULUI pentru planurile de amenajare a teritoriului zonal

♦

13 R. A. Administraţia Naţională a Drumurilor din România

Legea nr. 350/2001 Legea nr. 413/2002 HG nr. 3/2001


♦

14 „Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa" - S.A.

Legea nr. 350/2001 HG nr. 3/2001


♦

15 „Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile” – S.A.

Legea nr. 350/2001 HG nr. 3/2001


♦

152

16 „Compania Naţională

Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.

Legea nr. 350/2001 HG nr. 3/2001


♦

17 „Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării"

Legea nr. 350/2001 OGnr. 112/2000

Emiterea AVIZULUI pentru planurile de amenajare a

♦

18 Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale

Legea nr. 350/2001 HG nr. 368/1999


♦

ORGANISME LOCALE OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI pentru

planul de gospodărire integrată a ZC


OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI pentru studiile de impact în zona costieră

Studii de impact pentru activităţi cu impact semnificativ ce urmează a se desfăşura în zona costieră

OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI pentru bilanţul de mediu

Bilanţuri de mediu ale lucrărilor existente

19 Comitetul Naţional al Zonei Costiere

OUG nr. 202/2002 Emiterea AVIZULUI pentru proiecte, pentru parcuri şi rezervaţii naturale

Proiecte de creare de parcuri şi rezervaţii naturale

153

20 Consiliul judeţean Comisia tehnică pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Direcţia lucrări publice, investiţii, administrare şi exploatare a drumurilor judeţene

Legea nr. 350/2001-Anexa 1 Legea nr. 215/2001 Legea nr. 326/2001 OG nr. 32/2002 OG nr. 73/2002 Legea nr. 477/2003

Emiterea AVIZULUI pentru toate categoriile de planuri de amenajare a teritoriului


Legea nr. 350/2001 OG nr. 43/1997

Emiterea ACORDULUI PREALABIL pentru planuri de amenajare a teritoriului

21 Consiliul local Comisia tehnică de urbanism şi amenajare a teritoriului

Legea nr.350/2001- Anexa 1 Legea nr.215/2001

Emiterea AVIZULUI pentru planuri de amenajare a teritoriului zonal la care unitatea administrativ-teritorială este interesată


22 Agenţia regională pentru protecţia mediului

Legea nr. 350/2001 Legea nr. 477/2003


♦

23 Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului

Legea nr. 350/2001 Legea nr. 477/2003


♦

24 Regia Apele Române Legea nr. 350/2001 Legea nr. 477/2003


♦

25 Direcţia judeţeană a monumentelor istorice

Legea nr. 350/2001 Emiterea AVIZULUI pentru planuri de amenajare a teritoriului

♦

26 Inspectoratul judeţean pentru cultură

Legea nr. 350/2001 Emiterea AVIZULUI pentru planuri de amenajare a teritoriului

♦

154

27 Direcţia judeţeană de

telecomunicaţii Legea nr. 350/2001 Legea nr. 477/2003


♦

28 Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă

Legea nr. 350/2001 Legea nr. 477/2003

Emiterea ACORDULUI PREALABIL pentru planuri de amenajare a teritoriului

♦

29 Societatea Naţională de Transport Gaze naturale „TRANSGAZ

Legea nr. 350/2001 OG nr. 60/2000 Legea nr. 351/2004


♦

30 S.C. Electrica S.A. Legea nr. 350/2001


♦

155

Anexa 8. Lista principalelor acte normative în vigoare în domeniul Amenajarea

Teritoriului în ZC Cel mai important act normativ în domeniu este Legea nr. 280/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, al cărui iniţiator este Ministerul Mediului. Legea nr.280/2003 modifică textul OUG 202/2002 prin următoarele articole: art. 13 alin. (6) si (7), art. 16 alin.(1) si (2), art. 35 alin. (1), art. 60 alin. (2), partea introductiva a art. 77 pct. 1, 2, si 3, partea introductiva a art. 81 şi introduce alin. (4) la art. 35. Actele normative conexe acestei legi, în ordine cronologică, au fost împărţite în 3 categorii: I. Legi ce reglementează activitatea în zonele de coastă - Legii nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale şi al

zonei contigue ale României, modificată prin Legea nr.36 din 2002, privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României

- Legea nr. 597/2001- privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre, modificată prin OG 32/2006 (prin care prevederile Legii nr. 597/2001 devin valabile şi în cazul Staţiunii Mamaia), promulgată prin Decretul nr. 250/2001

- O. nr. 38/SMI/2004 al Ministrului mediului şi gospodăririi apelor, al Ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al Ministrului sănătăţii privind aprobarea Codului de conduită pentru activităţile de recreere din zona costieră (conf. art.67 alin. (7) din OUG 202)

- H.G. nr.164/2004 pentru aprobarea Programului de măsuri şi lucrări privind protecţia şi reabilitarea zonei costiere (conf. art.56 din OUG 202)

- H.G. nr.317/2004 privind utilizarea zonelor umede costiere ca zone de ancorare (conf. art.33 din OUG 202)

- H.G. nr.546/2004 privind aprobarea Metodologiei pentru delimitarea domeniului public al statului în zona costieră (conf. art. 9 alin. (1) din OUG 202)

- H.G. nr.749/2004 privind stabilirea responsabilităţilor, criteriilor şi modului de delimitare a fâşiei de teren aflate în imediata apropiere a zonei costiere, în scopul conservării condiţiilor ambientale şi valorii patrimoniale şi peisagistice din zonele situate în apropierea ţărmului (conf. art.16 alin. (3) din OUG 202)

- H.G. nr.898/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind exploatarea apelor subterane şi a zonelor de interfaţă dintre apele dulci şi cele sărate (conf. art.38 din OUG 202)

- H.G. nr.1.015/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului naţional al zonei costiere (conf. art.68 alin. (6) din OUG 202)

- OUG nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Marii Negre si controlul activităţilor desfăşurate pe plaja, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 274/2006, se modifica prin OUG nr. 43 din 06/05/2009 ce conţine prevederi pentru sezonul estival 2009

- Legea nr. 493/2006 privind aprobarea Ordonanţei de Guvern nr.32/2006 pentru modificarea art. 4. din Legea 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre

156

II. Legi ce reglementează activitatea de amenajare a teritoriului şi urbanismului - Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul cu modificările şi completările

aduse de Ordonanţa nr. 69 din 13 august 2004; Legea nr. 289 din 7 iulie 2006; Ordonanţa nr. 18 din 31 ianuarie 2007; Legea nr. 168 din 12 iunie 2007; Ordonanţa nr. 27 din 27 august 2008.

- HG 525/1996 republicat 2002 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism - Legea nr. 50/2001 a amenajării teritoriului şi a urbanismului; - Legea nr. 18/1991 a fondului funciar. - Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea

locuinţelor, modificată şi completată prin Legea nr.453/2001 - Legea nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă

şi sănătate publică. - Legea nr. 10/1995 privind calitatea in construcţii. - Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară. - Legea nr. 107/1996 a apelor modificată şi completată prin legea nr.310 din 2004 - Legea nr. 33/1996 exproprierea pentru cauză de utilitate publică. - Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor. - Legea nr. 82/1998 pentru aprobarea O.G. nr. 43-1997 privind regimul juridic al drumurilor. - Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. - Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a

III-a - zone protejate. - Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional -

Secţiunea a IV-a: Reţeaua de localităţi - Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. - Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la Florenţa la

20 octombrie 2000. - H G nr. 162 / 2002 privind depozitarea deşeurilor - Ordinul M.L.P.A.T nr. 13N/1999 de aprobare a Ghid privind metodologia de elaborare şi

conţinutul cadru al Planului Urbanistic General; - Ordinul MTCT nr. 1430/12005 pentru aprobarea „Norme metodologice de aplicare a Legii

50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii”. - Ordinul nr. 34/N/M 30/3422/4221 din 1995 al MLPAT, MI, MAPN, SRI, pentru aprobarea

„Precizărilor privind avizarea documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi a documentaţiilor tehnice pentru autorizarea construcţiilor”.

- Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea „Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei”.

- Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 45/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor.

- Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 47/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind amplasarea lucrărilor edilitare, a stâlpilor pentru instalaţii şi a pomilor in localităţile urbane şi rurale.

- Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 49/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor in localităţile urbane.

- Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 50/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor in localităţile rurale.

157

- Ordinul Ministerului de Interne nr. 791/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind prevenirea şi stingerea incendiilor.

- Ordinul Ministerului de Interne nr. 775/1998 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire şi stingere a incendiilor.

- Ordinul M.L.P.A.T. nr. 1270/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a H.G. nr. 577/1997 pentru aprobarea Programului privind pietruirea drumurilor comunale, alimentarea cu apă a satelor, conectarea la reţeaua de electrificare şi la reţelele telefonice, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr. 211/1999

III. Legi ce reglementează activitatea de protecţie a mediului - Ordonanţă de Urgenţă nr.195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului aprobată prin

Legea nr.265/2006, modificată şi completată prin O.U.G. nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, prin O.U.G. nr.114/2007 şi prin O.U.G. nr.164/2008

- HG nr. 1408 privind modalităţile de investigare si evaluare a poluării solului si subsolului publicat in MO nr. 802 / 23.XI.2007 - Partea I

- HG nr. 1403 privind refacerea zonelor in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate publicat in MO nr. 804 / 26.XI.2007 - Partea I

- OUG nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor aprobata prin Legea nr. 426/ 2001, modificata si completata de OUG nr. 61/2006, aprobata prin Legea 27/2007;

- HG nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor si pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase – a abrogat HG 155/1999.

- OM nr. 374/2004 pentru aprobarea Planului de acţiune privind conservarea cetaceelor din apele româneşti ale Marii Negre

- OM Nr. 1964 din 13 decembrie 2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România

Evaluare strategica de mediu (SEA) pentru Planuri si Programe - Aviz de mediu - HG nr. 1076 din 8 iulie 2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu

pentru planuri si programe - ORDIN nr. 995 din 21 septembrie 2006 pentru aprobarea listei planurilor si programelor care

intra sub incidenta HG nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri si programe

- ORDIN nr. 117 din 2 februarie 2006 pentru aprobarea Manualului privind aplicarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri si programe

- ORDIN nr. 480 din 16 mai 2006 privind constituirea şi funcţionarea Comitetului special la nivel central pentru realizarea etapei de încadrare a procedurii de evaluare de mediu

- Manual privind SEA pentru politica de coeziune 2007-2013 - OM nr. 1.798/2007 (MO nr. 808/27.11.2007) pentru aprobarea Procedurii de emitere a

autorizaţiei de mediu

158

Evaluare impact asupra mediului (EIM) a proiectelor - Acord de mediu - HG nr. 1213 din 6 septembrie 2006 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului

asupra mediului pentru anumite proiecte publice si private - ORDINUL nr. 860 din 26 septembrie 2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a

impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu, cu modificările şi completările ulterioare

- ORDINUL nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului

- ORDINUL nr. 864 din 26 septembrie 2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontier si de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontier

Informaţia privind mediul - HG nr. 878 din 28 iulie 2005 - accesul publicului la informaţia privind mediul Convenţia Espoo - Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier, adoptata la

Espoo la 25 februarie 1991 - Amendament la Convenţia Espoo Convenţia Aarhus - Legea nr. 86 din 10 mai 2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie,

participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justiţie în probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25 iunie 1998

Răspunderea de mediu - OUG nr. 68 din 2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea

prejudiciului asupra mediului

OM nr. 494/2005 privind aprobarea procedurilor de încredinţare a administrării şi de atribuire in custodie a ariilor naturale protejate

159

Anexa 9. Schema etapelor de realizare şi a conţinutului cadru

160

Anexa 10. Glosar de termeni din legislaţia românească Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre linia de coastă – linia rezultată prin unirea punctelor în care apa este în contact cu uscatul; linia de ţărm – graniţa naturală de nisip, pietriş, roci, stânci, păpuriş, mlaştină sau zone umede la ţărmul mării, aflate în spatele liniei de coastă, în direcţia uscatului sau la baza falezei; ţărmul – zona dintre linia de coastă şi linia de ţărm; zona tampon – zona care are o lăţime orizontală de 100 m măsurată de la linia de ţărm în direcţia uscatului; Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată 2008 Dezastru - evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului şi care, prin amploare, intensitate şi consecinţe, atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă, elaborate şi aprobate potrivit legii. Hotărâre nr. 749 din 14/05/2004 (Hotărâre 749/2004) privind stabilirea responsabilităţilor, criteriilor şi modului de delimitare a fâşiei de teren aflate în imediata apropiere a zonei costiere, în scopul conservarii condiţiilor ambientale şi valorii patrimonialeşsi peisagistice din zonele situate în aproprierea ţărmului Publicat în Monitorul Oficial nr. 455 din 20/05/2004 condiţii ambientale - ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale; limita cea mai înaintată a mării - limita maximă de înaintare a valurilor pe ţărm la cele mai puternice furtuni înregistrate. Această zonă include toate porţiunile de ţărm inundate periodic de acţiunea valurilor. De la aceasta se stabileşte în continuare, spre uscat, făşia de teren de 50-150 m, în scopul conservarii condiţiilor ambientale şi valorii patrimoniale şi peisagistice. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 202 din 18 decembrie 2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere ape interioare - ape situate între linia de bază a mării teritoriale şi ţărm. ape costiere - apele situate în partea dinspre uscat a unei linii al cărei fiecare punct este la o distanţă de 1 milă marină, în partea dinspre mare, de la cel mai apropiat punct al liniei de bază de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale, cu extindere, unde este posibil, până la limita exterioară a apelor tranzitorii. ape tranzitorii - ape de suprafaţă situate în vecinătatea gurilor de vărsare ale râurilor, care sunt parţial saline, ca rezultat al apropierii de apele costiere, dar care sunt puternic influenţate de cursurile de apă dulce. bioacumulare - procesul prin care un produs este preluat de către un organism viu, atât în apă, cât şi prin hrană. cod de bună conduită - principii directoare sau norme pentru desfăşurarea unor activităţi cu impact asupra mediului astfel încât să se reducă la minimum riscul de poluare. eroziuni ale zonei costiere - mutarea, în detrimentul uscatului, a liniei de coastă. gospodărirea integrată - amenajarea şi utilizarea durabilă a zonei costiere

161

luând în considerare dezvoltarea economică şi socială în strânsă interdependenţă cu marea, în vederea menţinerii, pentru generaţiile prezente şi viitoare, a echilibrului biologic şi ecologic fragil al zonei de coastă şi a peisajului. habitat - locul sau tipul de loc în care un organism sau o populaţie există în mod natural. instalaţii plutitoare - construcţiile plutitoare care în mod normal nu sunt destinate deplasării sau efectuării lucrărilor speciale pe căile navigabile, cum ar fi docuri, debarcadere, pontoane, hangare pentru nave şi altele asemenea. nava - mijlocul de navigaţie utilizat pentru realizarea activităţii de transport şi a altor servicii pe apă. Acest termen include navele maritime, fluviale şi alte nave de navigaţie interioară, inclusiv ambarcaţiunile mici, precum şi echipamente plutitoare, cum ar fi drage, elevatoare, macarale plutitoare şi altele asemenea, cu sau fără propulsie. mediu: a) resursele naturale abiotice şi biotice cum sunt aerul, apele subterane şi de suprafaţă, solul, clima, fauna şi flora şi habitatul acestora; b) bunurile care fac parte din mediul construit şi din patrimoniul cultural; c) aspectele caracteristice ale peisajului; d) calitatea vieţii şi a mediului de viaţă, în măsura în care au sau pot avea influenţă asupra bunăstării şi sănătăţii omului; e) interacţiunea factorilor de la lit. a)-d). persistenţă - procesul care nu este supus descompunerii, degradării, transferării, volatilizării, hidrolizei sau fotolizei. poluarea apei - orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea. poluarea mediului marin - introducerea de către om, direct sau indirect, de substanţe sau energie în mediul marin, inclusiv în estuare, care are sau poate avea ca rezultate efecte dăunătoare cum sunt vătămarea resurselor vii şi a ecosistemului acvatic, pericole pentru sănătatea omului, obstacole pentru activităţile pe mare, inclusiv pescuitul şi alte folosinţe legitime ale mării, degradarea calităţii de folosinţă a apei mării şi deteriorarea condiţiilor de agrement. public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice, sau asociaţiile acestora, recunoscute legal. substanţe periculoase - substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice, persistente şi supuse bioacumulării sau alte substanţe sau grupuri de substanţe care conduc la un nivel echivalent ridicat de interes. substanţe prioritare - substanţe care prezintă un risc important direct asupra mediului acvatic sau indirect, prin acesta, pe baza riscului asupra mediului acvatic sau prin intermediul acestuia. zonă costieră - spaţiul geografic situat la contactul mării cu uscatul, incluzând apele de coastă de suprafaţă şi subterane şi terenurile adiacente, inclusiv apele de suprafaţă şi subterane aferente acestora, puternic intercondiţionate şi în imediata apropiere a liniei ţărmului, insule şi lacuri sărate, zone umede în contact cu marea, plaja şi faleza. zone umede - întinderi de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată. zone degradate - terenuri afectate de eroziuni, soluri poluate sau zone care şi-au pierdut însuşirile naturale.

162

habitate sensibile - zone în care viaţa plantelor sau a animalelor sau a habitatelor lor sunt fie rare sau foarte valoroase. supraexploatarea apelor subterane - extragerea din subteran a unor cantităţi de apă care depăşesc rata medie anuală, pe termen lung, de realimentare a acviferului respectiv. ape subterane de mare adâncime - ape subterane cantonate în acviferul Jurasic superior-Cretacic inferior al Dobrogei de Sus. LEGE nr.17 din 7 august 1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue ale României Textul actului publicat în M.Of. nr. 99/9 aug. 1990 zona contiguă a României este fâşia de mare adiacentă mării teritoriale care se întinde spre largul mării până la distanţa de 24 mile marine, măsurată de la liniile de bază stabilite în art. 1. În zona sa contiguă, România exercită controlul pentru prevenirea şi reprimarea încălcărilor, pe teritoriul său, a legilor şi reglementărilor sale din domeniul vamal, fiscal, sanitar şi al trecerii frontierei de stat. LEGE nr.36 din 16 ianuarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue ale României Textul actului publicat în M.Of. nr. 77/31 ian. 2002 marea teritorială a României curpinde fâşia de mare adiacentă ţărmului ori, după caz, apelor maritime interioare, având lăţimea de 12 mile marine (22.224 m), măsurată de la liniile de bază. Liniile de bază sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul ţărmului sau, după caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale ţărmului, inclusiv ale ţărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajărilor hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare permanente. Limita exterioară a mării teritoriale este linia care are fiecare punct situat la o distanţă de 12 mile marine, măsurată de la punctul cel mai apropiat al liniilor de bază. zona economică exclusivă a României este instituită în spaţiul marin al ţărmului românesc la Marea Neagră, situat dincolo de limita apelor mării teritoriale şi adiacent acestora, în care România îşi exercită drepturi suverane şi jurisdicţia asupra resurselor naturale ale fundului mării, subsolului acestuia şi coloanei de apă de deasupra, precum şi în ceea ce priveşte diferitele activităţi legate de explorarea, exploatarea, protecţia, conservarea mediului şi gestionarea acestora. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.236 din 24 noiembrie 2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice Textul actului publicat în M.Of. nr. 625/4 dec. 2000 mediu natural - ansamblul componentelor, structurilor şi proceselor fizico-geografice, biologice şi biocenotice naturale, terestre şi acvatice, având calitatea intrinsecă de păstrător al vieţii şi generator de resurse necesare acesteia; patrimoniu natural - ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare ecologică, economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural-istorică au o semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi faunistice, al integrităţii funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare; bun al patrimoniului natural - componentă a patrimoniului natural care necesită un regim special de ocrotire, conservare şi utilizare durabilă în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare;

163

arie naturală protejată - zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită; sit de conservare - sinonim cu arie naturală protejată; arie specială de conservare - sit protejat pentru conservarea habitatelor naturale de interes comunitar şi/sau a populaţiilor speciilor de interes comunitar, altele decât păsările sălbatice, în conformitate cu reglementările comunitare; arie de protecţie specială avifaunistică - sit protejat pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice, în conformitate cu reglementările comunitare; conservare in situ - ocrotirea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în mediul lor natural de geneză, existenţă şi evoluţie; conservare ex situ - ocrotirea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în afara mediului lor natural de geneză, existenţă şi evoluţie; coridor ecologic - zonă naturală sau amenajată care asigură cerinţele de deplasare, reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice; zonă de protecţie - zonă înconjurătoare pentru un bun al patrimoniului natural, destinată să prevină impactul activităţilor antropice asupra acelui bun; reţeaua naţională de arii naturale protejate - ansamblul ariilor naturale protejate; reţeaua ecologică a ariilor protejate - ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu coridoarele ecologice; reţeaua ecologică EMERALD - reţeaua europeană de arii de interes conservativ special, creată în baza Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, Berna, 1979; reţeaua ecologică NATURA 2000 - reţeaua ecologică de arii naturale protejate constând în arii de protecţie specială şi arii speciale de conservare, instituită prin Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice; administrarea ariilor naturale protejate - ansamblul de măsuri care se pun în aplicare pentru asigurarea regimului special de protecţie şi conservare instituit conform dispoziţiilor legale; habitat natural - zonă terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice; habitate naturale de interes comunitar - acele habitate care: - sunt în pericol de dispariţie în arealul lor natural; - au un areal natural mic ca urmare a restrângerii acestuia sau prin faptul că au o suprafaţă restrânsă; sau - reprezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre următoarele regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică; habitat natural prioritar - tip de habitat natural ameninţat, pentru a cărui conservare există o responsabilitate deosebită; stare de conservare favorabilă a unui habitat - se consideră atunci când: - arealul său natural şi suprafeţele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în creştere; - are structura şi funcţiile specifice necesare pentru menţinerea sa pe termen lung; şi - speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă; habitatul unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi biotici în care trăieşte o specie în orice stadiu al ciclului biologic;

164

stare de conservare favorabilă a unei specii - starea în care: - specia se menţine şi este susceptibilă să se menţină pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatului său natural; - aria sa de repartiţie naturală nu se reduce şi nu există riscul să se reducă în viitor; - există un habitat destul de întins pentru ca populaţiile speciei să se menţină pe termen lung; specie ameninţată - specie periclitată, vulnerabilă sau rară; specie prioritară - specie periclitată şi/sau endemică pentru a cărei conservare sunt necesare măsuri urgente; specie de interes comunitar - specie care pe teritoriul Uniunii Europene este periclitată, vulnerabilă, rară sau endemică. ORDIN nr.1.141 din 6 decembrie 2002 al ministrului apelor şi protecţiei mediului pentru aprobarea Procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor Textul actului publicat în M.Of. nr. 21/16 ian. 2003 acvifer - orice formaţiune de sol, rocă, nisip, pietriş, argilă sau alt material din care provine apa subterană; cea mai bună tehnologie disponibilă - cea mai bună tehnologie disponibilă din punct de vedere economic, ţinând cont de dezvoltarea tehnologiei pentru epurarea apelor uzate; curgere de bază - debitul care pătrunde în albiile cursurilor de apă din apele subterane sau din altă sursă şi care nu este influenţat de precipitaţii; efluent - masă de poluant sub formă lichidă, deversată în resursa de apă; epurarea apelor uzate - tratarea efluenţilor pentru a reduce concentraţia poluanţilor în limitele stabilite în actele normative şi standarde, utilizându-se cele mai avansate tehnologii; măsură administrativă - notificare scrisă, emisă de autorităţile competente, prin care se impun corecţii faţă de condiţiile de calitate conform reglementărilor şi standardelor specifice în vigoare; substanţe prioritare - substanţe care reprezintă un risc important asupra mediului acvatic, în mod direct sau indirect, inclusiv asupra apelor destinate potabilizării; substanţe prioritare periculoase - substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice, persistente şi supuse bioacumulării şi alte substanţe sau grupuri de substanţe care conduc la un nivel echivalent ridicat de interes; toxicitate - capacitatea sau potenţialul unei substanţe de a cauza un efect negativ asupra unui organism viu după o anumită perioadă de expunere; unităţi de gospodărire a apelor - direcţiile de ape bazinale ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi sistemele de gospodărire a apelor organizate ca subunităţi ale direcţiilor de ape bazinale. ORDONANŢĂ nr.22 din 29 ianuarie 1999 privind administrarea porturilor şi serviciile în porturi Textul actului publicat în M.Of. nr. 42/29 ian. 1999 port - parte delimitată a teritoriului naţional, în condiţiile stabilite la art. 5 alin. (1), situată la litoral sau la malul unei ape, protejată natural sau artificial împotriva valurilor, vânturilor, curenţilor, gheţurilor, având ca scop primirea şi adăpostirea navelor, prestarea de servicii pentru nave, pasageri şi mărfuri, precum şi facilitarea de activităţi comerciale şi industriale. Portul cuprinde totalitatea acvatoriilor şi teritoriilor, construcţiilor hidrotehnice, canalelor de acces, şenalelor, zonelor de navigaţie, radelor interioare, clădirilor, magaziilor, platformelor, căilor ferate, drumurilor, instalaţiilor şi echipamentelor aflate în limitele acestuia; acvatoriu portuar - totalitatea suprafeţelor apelor incluse în limitele portului;

165

teritoriu portuar - totalitatea terenurilor incluse în limitele portului, inclusiv terenurile câştigate asupra mării; domeniu portuar - ansamblul format din acvatoriul şi teritoriul portuar; radă - acvatoriu folosit pentru adăpostirea sau staţionarea navelor în vederea intrării în port ori, în cazuri speciale, pentru operare. Radele din afara limitelor portului sunt rade exterioare, iar radele din interiorul limitelor portului sunt rade interioare. Acestea pot fi adăpostite, natural sau artificial, sau neadăpostite; zone speciale din porturi - părţi delimitate în interiorul portului, în care nu se efectuează operaţiuni de încărcare/descărcare mărfuri: şantiere navale, baze militare; infrastructură portuară - ansamblul construcţiilor destinate adăpostirii, acostării şi operării navelor şi protecţiei portului, teritoriul portuar, precum şi totalitatea căilor de comunicaţie pentru activităţi industriale şi comerciale; suprastructură portuară - totalitatea construcţiilor, instalaţiilor şi echipamentelor cu caracter fix sau mobil, amplasate pe infrastructura portuară şi necesare bunei funcţionări a serviciilor prestate în porturi; administraţie portuară - persoană juridică abilitată să asigure funcţionalitatea porturilor şi serviciile publice portuare; operator portuar - orice agent economic autorizat să efectueze servicii în port; servicii publice portuare - servicii minim necesare pentru funcţionarea în siguranţă a porturilor; servicii portuare - servicii prestate pentru nave, mărfuri şi pasageri, infrastructură şi suprastructură portuară. LEGE nr. 310 din 28 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 acumulare nepermanentă: acumulare realizată prin bararea unui curs de apă sau ca incinta laterală îndiguită, având rol numai pentru atenuarea viiturilor; abordare combinată: controlul evacuarilor şi emisiilor în apele de suprafaţă conform modului de abordare stabilit în art. 2;8 acvifer: strat sau strate subterane de roci geologice sau alte strate geologice cu o porozitate şi o permeabilitate suficientă astfel încât să permită fie o curgere semnificativă a apelor subterane, fie prelevarea unor cantităţi importante de ape subterane; agregate minerale: material inert granular (nisip, pietriş, bolovăniş etc.) de natură minerală, utilizat ca material de construcţie, existent în albiile şi malurile cursurilor de apă, ale lacurilor, precum şi pe ţărmul mării; albie minoră: suprafaţa de teren ocupată permanent sau temporar de apa, care asigură curgerea nestingherită, din mal în mal, a apelor la niveluri obişnuite, inclusiv insulele create prin curgerea naturală a apelor; albie majoră: porţiunea de teren din valea naturala a unui curs de apă, peste care se revarsă apele mari, la ieşirea lor din albia minoră; ape de suprafaţă: apele interioare, cu excepţia apelor subterane; ape tranzitorii şi ape costiere, exceptând cazul stării chimice pentru care trebuie incluse apele teritoriale; ape subterane: apele aflate sub suprafaţa solului în zona saturată şi în contact direct cu solul sau cu subsolul; ape tranzitorii: corpuri de apă de suprafaţă aflate în vecinătatea gurilor râurilor, care sunt parţial saline ca rezultat al apropierii de apele de coastă, dar care sunt influenţate puternic de cursurile de apă dulce; ape costiere: apele de suprafaţă situate în interiorul unei linii ale cărei puncte sunt situate în totalitate la o distanţă de 1 milă marină pe partea dinspre mare, faţă de cel mai apropiat punct al

166

liniei de bază, de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale, cu extinderea limitei, unde este cazul, pâna la limita exterioară a apelor tranzitorii; ape interioare: toate apele de suprafaţă stătătoare şi curgătoare şi subterane aflate în interiorul liniei de bază, de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale; ape naţionale navigabile: a)apele maritime considerate, potrivit legii, ape maritime interioare; b)fluviile, râurile, canalele şi lacurile din interiorul ţării, pe sectoarele lor navigabile; c)apele navigabile de frontieră, de la malul român pâna la linia de frontieră; ape uzate: ape provenind din activităţi casnice, sociale sau economice, conţinând substanţe poluante sau reziduuri care-i alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale, precum şi ape de ploaie ce curg pe terenuri poluate; apa destinată consumului uman: a)orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente; b)toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman; autoritate competentă: autoritatea (autorităţile) responsabilă de implementarea prevederilor Legii apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare; avizul şi autorizaţia de gospodărire a apelor: acte ce condiţionează din punct de vedere tehnic şi juridic execuţia lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu apele şi funcţionarea sau exploatarea acestor lucrări, precum şi funcţionarea şi exploatarea celor existente şi reprezintă principalele instrumente folosite în administrarea domeniului apelor; acestea se emit în baza reglementărilor elaborate şi aprobate de autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul apelor; bazin hidrografic: înseamnă o suprafaţă de teren de pe care toate scurgerile de suprafaţă curg printr-o succesiune de curenţi, râuri şi posibil lacuri, spre mare într-un râu cu o singură gură de vărsare, estuar sau deltă; cadastrul apelor: activitatea privind inventarierea, clasificarea, evidenţa şi sinteza datelor referitoare la reţeaua hidrografică, resursele de apă, lucrarile de gospodărire a apelor, precum şi la prelevările şi restituţiile de apă; corp de apă de suprafaţă: un element discret şi semnificativ al apelor de suprafaţă, de exemplu: lac, lac de acumulare, curs de apa-râu sau canal, sector de curs de apa-râu sau canal, ape tranzitorii sau un sector/secţiune din apele costiere; corp de apă subterană: volum distinct de apă subterană dintr-un acvifer sau mai multe acvifere; corp de apă artificial: corp de apă de suprafaţă creat prin activitate umană; corp de apă puternic modificat: corp de apă de suprafaţă care, datorită unei modificări fizice cauzată de o activitate umană, şi-a schimbat substanţial caracterul lui natural, desemnat astfel în conformitate cu prevederile anexei nr. 1;1 controlul emisiilor: acţiunea de reglementare a unor limite specifice ale emisiilor, cum ar fi: valori limită de emisie, valori limită sau condiţii referitoare la efectele generate, natura sau alte caracteristici ale emisiilor, condiţii de operare cu efect asupra emisiilor; debit salubru: debitul minim necesar într-o secţiune pe un curs de apă, pentru asigurarea condiţiilor naturale de viaţă ale ecosistemelor acvatice existente;

167

debit de servitute: debitul minim necesar a fi lăsat permanent într-o secţiune pe un curs de apă, în aval de o lucrare de barare, format din debitul salubru şi debitul minim necesar utilizatorilor de apă din aval; deşeu: orice substanţă sau orice obiect care aparţine unor categorii stabilite conform legii, pe care deţinătorul le aruncă, are intenţia sau obligaţia de a le arunca; dezvoltare durabilă: dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi; district al bazinului hidrografic: suprafaţa de teren sau de mare, constituită dintr-unul sau mai multe bazine hidrografice vecine împreună cu apele subterane şi costiere asociate, care este identificată ca unitate principala de administrare a bazinului hidrografic; drept de folosinţă a apelor, dreptul recunoscut de lege oricarei persoane de a folosi resursele de apă; evacuarea directă în apa subterană: evacuarea poluanţilor în apele subterane fără percolare prin sol sau subsol; faleza mării: mal înalt şi abrupt al unei mări; fondul naţional de date de gospodărire a apelor: totalitatea bazelor de date meteorologice, hidrologice, hidrogeologice, de gospodărire cantitativă şi calitativă a apelor; folosinţe de apă: serviciile de apă împreună cu orice activitate identificată ca având un impact semnificativ asupra stării apelor; gospodărirea apelor: ansamblul activităţilor care prin mijloace tehnice şi măsuri legislative, economice şi administrative, conduc la cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, menţinerea sau îmbunătăţirea resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor sociale şi economice, la protecţia împotriva epuizării şi poluării acestor resurse, precum şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale apelor; informaţii de gospodărire a apelor: informaţii privind caracteristicile cantitative şi calitative ale resurselor de apă, zonele inundabile, degradările albiilor şi malurilor, lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice şi alte lucrări care au legatură cu apele, inclusiv sursele de poluare şi lucrările pentru protecţia calităţii apelor şi alte elemente caracteristice naturale sau antropice, precum şi drepturile de utilizare a apelor; lac: corp de apa interioară, stătătoare, de suprafaţă; mal: porţiune îngustă de teren, de regulă în pantă, de-a lungul unei ape; monitorizare integrată a apelor: reprezintă activitatea de observaţii şi măsurători standardizate şi continue pe termen lung, asupra apelor, pentru cunoaşterea şi caracterizarea stării şi tendinţei de evoluţie a mediului hidric. Această activitate presupune tripla integrare a: a)ariilor de investigare la nivel de bazin hidrografic: râuri, lacuri, ape tranzitorii, ape costiere, ape subterane, zone protejate şi folosinţe de apă; b)mediilor de investigare: apa, sedimente/materii în suspensie, biota; c)elementelor investigate: biologice, hidromorfologice şi fizico-chimice; nivel mediu al apei: poziţia curbei suprafeţei libere a apei, raportată la un plan de referinţă corespunzatoare tranzitării prin albie a debitului mediu pe o perioada îndelungată (debit-modul); notificarea reprezintă un act de reglementare, în baza căruia beneficiarul sau titularul de investiţie poate să execute sau să puna în funcţiune anumite categorii de lucrări şi activităţi desfăşurate pe ape sau în legătură cu acestea; participarea publicului: informarea, consultarea şi implicarea activă a acestuia în activităţile de gospodărire a apelor;

168

plaja mării: porţiunea de teren din vecinătatea mării, cuprinsă între cota cea mai scăzută a apei şi limita terenului neafectat de dinamica mediului acvatic; poluare: înseamnă introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al activităţii umane, a unor substanţe, sau a căldurii în aer, apa sau pe sol, care poate dăuna sănătaţii umane sau calităţii ecosistemelor acvatice sau celor terestre dependente de cele acvatice, care poate conduce la pagube materiale ale proprietăţii, sau care pot dăuna sau obstrucţiona serviciile sau alte folosinţe legale ale mediului; poluant: înseamnă orice substanţă care poate să determine poluare potenţial ecologic bun: starea unui corp de apă puternic modificat sau a unui corp de apă artificial. prevenirea şi înlăturarea efectelor poluărilor accidentale a resurselor de apă: totalitatea măsurilor şi acţiunilor care implică: măsuri de prevenire, mijloace şi construcţii cu rol de apărare şi pregătire pentru intervenţii; acţiuni operative de urmărire a undei de poluare, limitarea răspândirii, colectarea, neutralizarea şi distrugerea poluanţilor; măsuri pentru restabilirea situaţiei normale şi refacerea echilibrului ecologic; program etapizat: act cu putere juridică elaborat pentru conformarea cu prevederile legale, prin efectuarea eşalonată a remedierilor sau a completărilor ce se impun la folosinţele de apă; râu: corp de apă interioara care curge în cea mai mare parte la suprafaţa terenului, dar care poate curge şi subteran într-o anumită parte a cursului său; recirculare: refolosirea apei în cadrul unei folosinţe, în scopul reducerii volumului de apă proaspătă prelevată din sursă; resurse de apă: apele de suprafaţă alcătuite din cursurile de apă cu deltele lor, lacuri, bălţi, apele maritime interioare şi marea teritorială, precum şi apele subterane de pe teritoriul ţării, în totalitatea lor; resurse disponibile de apă subterană: rata medie anuală, pe termen lung, a reîncărcării totale a unui corp de apă subterană, mai puţin rata anuală pe termen lung a debitului necesar pentru atingerea obiectivelor de protecţie a apelor şi mediului acvatic pentru apele de suprafaţă asociate, specificate în art. 2 alin. (1), pentru evitarea oricărei diminuări importante a stării ecologice a unor astfel de ape, precum şi pentru evitarea oricăror daune importante ale ecosistemelor terestre asociate; schema directoare de amenajare şi management a bazinului hidrografic (SDABH) - instrumentul de planificare în domeniul apelor pe bazin hidrografic, alcatuită din două părţi: Planul de amenajare al bazinului hidrografic (PABH) şi Planul de management al bazinului hidrografic (PMABH); servicii de apă: toate serviciile efectuate pentru populaţie, instituţii publice sau altă activitate economică, referitoare la: a)asigurarea necesarului de apă brută în sursa în secţiunea de captare a folosinţelor; b)captarea, acumularea, stocarea, transportul, tratarea şi distribuţia apelor de suprafaţă sau subteran; c)colectarea şi epurarea apelor uzate care sunt evacuate în apele de suprafaţă; staţii si instalaţii de prelucrare a calităţii apelor: staţii de tratare pentru obţinerea de apă potabilă sau industrială; staţii/instalaţii de preepurare/epurare a apelor uzate; starea ecologică: este o expresie a calităţii structurii şi funcţionării ecosistemelor acvatice asociate apelor de suprafaţă starea ecologică bună: este starea unui corp de ape de suprafaţă.

169

starea apelor de suprafaţă: este expresia generală a stării unui corp de apă de suprafaţă, determinată de indicatorii minimi ce caracterizează starea sa ecologica şi starea sa chimică; starea ecologică a apelor de suprafaţă: starea de calitate exprimată prin structura şi funcţionarea ecosistemelor acvatice din apele de suprafaţă, clasificaţă în funcţie de elementele biologice, chimice şi hidromorfologice caracteristice; starea ecologica bună a apelor de suprafaţă: starea unui corp de apă de suprafaţă,definită pe baza "stării bune" a elementelor biologice; starea chimică bună a apelor de suprafaţă: starea chimică, necesară pentru atingerea obiectivelor de protecţie a apelor şi a mediului acvatic specifice apelor de suprafata,respectiv starea chimică bună atinsă de un corp de apă de suprafaţă pentru care concentraţiile poluanţilor nu depăşesc valorile standard privind calitatea mediului; starea buna a apelor de suprafaţă: starea atinsă de un corp de apă de suprafaţă atunci când, atât starea sa ecologică cât şi starea chimică sunt "bune"; starea apelor subterane: este expresia generală a stării unui corp de apă subterană, determinată de indicatorii minimi care caracterizează starea sa cantitativa şi starea sa chimică; starea bună a apelor subterane: este starea atinsă de un corp de apă subterană atunci când, atât starea sa cantitativa cât şi starea sa chimică sunt cel puţin "bune"; starea chimică bună a apelor subterane: starea chimică a unui corp de apă subterană, care îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în tabelul 2.3.2 din anexa nr. 1 ; starea cantitativă: expresie a gradului în care un corp de apă subterană este afectat de prelevări de apă directe şi indirecte; starea cantitativă bună: este starea definită conform tabelului 2.1.2 din anexa nr. 1; valori standard privind calitatea mediului: concentraţia unui anumit poluant sau a unui grup de poluanţi în apa, sediment sau biota care nu trebuie să fie depăşită pentru protecţia sănătaţii umane şi a mediului; substanţe prioritare: substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă; conform listei substanţelor prioritare/prioritar periculoase din anexa 5; substanţe periculoase: substanţe sau grupuri de substanţe care sunt toxice, persistente şi care tind să bio-acumuleze şi alte substanţe sau grupuri de substanţe care conduc la un nivel echivalent ridicat de preocupare; substanţe prioritar periculoase: substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care creează un nivel similar de risc; sub-bazin hidrografic: suprafaţa de teren de pe care se colectează toate apele de la izvoare până la un anumit punct al cursului de apă, care este în mod normal un lac sau o confluenţă a cursului de apă; sub-unitate hidrografică: suprafaţa de teren situată pe teritoriul naţional formată dintr-un sub-bazin, o parte a unui sub-bazin, un grup de sub-bazine sau un grup de părţi de sub-bazine; utilizator de apă: orice persoană fizică sau persoană juridică care, în activităţile sale, foloseşte apa, luciul de apă sau valorifică fructul acesteia; valori limită ale emisiilor: înseamnă masa, exprimată în funcţie de anumiţi parametri specifici, concentraţia şi/sau nivelul unei emisii, care nu poate fi depăşită în nici o perioadă sau în mai multe perioade de timp. Valorile limită ale emisiilor pot fi stabilite pentru anumite grupuri, familii sau categorii de substanţe, în particular pentru mercur, cadmiu, HCH. Valorile limită ale emisiilor pentru substanţe trebuie, în mod normal, să se aplice la punctul unde emisiile părăsesc

170

instalaţia, diluţia nefiind luată în seamă la determinarea acestora. Cu privire la evacuarea indirectă în cursurile de apă, efectul staţiei de epurare a apelor uzate poate fi luat în considerare la determinarea valorilor limită a emisiilor instalaţiilor implicate, cu condiţia să fie garantat/să se asigure un nivel echivalent pentru protecţia mediului ca întreg şi că acest fapt nu conduce la niveluri mai ridicate de poluare a mediului; zona de protecţie: zona adiacentă cursurilor de apă, lucrărilor de gospodărire a apelor, construcţiilor şi instalaţiilor aferente, în care se introduc, după caz, interdicţii sau restricţii privind regimul construcţiilor sau exploatarea fondului funciar, pentru a asigura stabilitatea malurilor sau a construcţiilor, respectiv pentru prevenirea poluării resurselor de apă; zona umedă: întinderi de bălţi, mlaştini, turbării de ape naturale sau artificiale cu adâncime mai mică de 2 m, permanente sau temporare, unde apa este stagnantă sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv ape costiere cu adâncime mai mică de 6 m; zona inundabilă: suprafaţa de teren din albia majoră a unui curs de apă, delimitată de un nivel al oglinzii apei, corespunzător anumitor debite în situaţii de ape mari. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului accident ecologic -eveniment produs ca urmare a unor mari şi neprevăzute deversări/emisii de substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă de vapori sau de energie, rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice necontrolate/bruşte, prin care se deteriorează sau se distrug ecosistemele naturale şi antropice; acte de reglementare - aviz de mediu, acord de mediu, aviz Natura 2000, autorizaţie de mediu, autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic; (OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008) acord de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz, măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect; (OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008) acordul de import pentru organisme modificate genetic - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului să realizeze activitatea de import de organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte condiţiile în care aceasta se poate desfăşura, conform legislaţiei în vigoare (OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008) arie/sit - zonă definită geografic exact delimitată; arie naturală protejată - zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire ţi conservare, în care există specii de plante şi animale salbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită; arie specială de conservare - arie de interes comunitar desemnată printr-un act statutar, administrativ şi/sau contractual în scopul aplicării măsurilor de conservare necesare pentru menţinerea sau restaurarea unei stări favorabile de conservare a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care a fost desemnată;

171

audit de mediu -instrument managerial de evaluare sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a performanţei organizaţiei, a sistemului de management şi a proceselor destinate protecţiei mediului, cu scopul: a)de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului; b)de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu ale organizaţiei; autorizaţie de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune (OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008 autorizaţie integrată de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii, care să garanteze că instalaţia corespunde prevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării; autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe instalaţii ori părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator; (OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008) autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care reglementează condiţiile de introducere deliberată în mediu şi/sau pe piaţă a organismelor modificate genetic şi pentru utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic (OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008) autoritate competentă pentru protecţia mediului - autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sau, după caz, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile regionale pentru protecţia mediului, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile subordonate acesteia; avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului: a) aviz de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării; b) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice - act administrativ emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi, respectiv, de autorizare a îngrăşămintelor chimice; c) aviz Natura 2000 - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care conţine concluziile evaluării adecvate şi prin care se stabilesc condiţiile de realizare a planului sau proiectului din punctul de vedere al impactului asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, incluse sau care urmează sa fie incluse în reţeaua ecologică Natura 2000; (OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea

172

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008) bilanţ de mediu - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, în scopul obţinerii autorizaţiei de mediu, care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un impact semnificativ, bilaţtul se completează cu un studiu de evaluare a riscului (OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008) biodiversitate - variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor; deşeu - orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorul îl aruncă, are intenţia sau are obligaţia de a-l arunca; deşeu reciclabil - deşeu care poate constitui materie primă într-un proces de producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri; deşeuri periculoase - deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice privind regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase; deteriorarea mediului - alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale şi antropice ale mediului, reducerea diversităţii sau productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului; dezvoltare durabilă - dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi; echilibru ecologic - ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea structurii, funcţionarea şi dinamica ideală a acestuia; ecosistem - complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi microorganisme şi mediul abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională; ecoturism - formă de turism în care principalul obiectiv este observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a)să contribuie la conservarea şi protecţia naturii; b)să utilizeze resursele umane locale; c)să aibă caracter educativ, respect pentru natură - conştientizarea turiştilor şi a comunitatilor locale; d)să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural; efluent - orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau difuză, inclusiv prin scurgere, jeturi, injecţie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare; emisie - evacuarea directă sau indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanţe, vibraţii, căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol;

173

etichetă ecologică - un simbol grafic şi/sau un scurt text descriptiv aplicat pe ambalaj, într-o broşură sau alt document informativ, care însoţeste produsul şi care oferă informaţii despre cel puţin unul şi cel mult trei tipuri de impact asupra mediului; evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a autorităţilor publice interesate de efectele implementării planurilor şi programelor, luarea în considerare a raportului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării asupra deciziei luate; evaluarea impactului asupra mediului - proces menit să identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului; evaluarea riscului - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, prin care se realizează analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor componente ale impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea măsurilor de prevenire, intervenţie şi/sau remediere(OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008) exemplar - orice plantă sau animal în stare vie sau moartă, sau orice parte sau derivat din acestea, precum şi orice alte produse care conţin părţi sau derivate din acestea, aşa cum sunt specificate în documentele ce le însoţesc, pe ambalaje, pe mărci sau etichete sau în orice alte situaţii; experţi - persoane fizice, recunoscute şi/sau atestate pe plan naţional şi/sau internaţional de către autorităţile competente în domeniu; habitat natural - arie terestră acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice; habitat natural de interes comunitar - acel tip de habitat care: a)este în pericol de dispariţie în arealul său natural; sau b)are un areal natural redus fie ca urmare a restrângerii acestuia fie datorită faptului că în mod natural suprafaţa sa este redusă; sau c)prezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe din cele cinci regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică si pontică; habitat al unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi. biotici în care trăieşte o specie în oricare stadiu al ciclului său biologic; informaţia privind mediul - orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială despre; infrastructură pentru informaţii spaţiale - metadate, seturi de date spaţiale şi servicii de date spaţiale; servicii şi tehnologii de reţea; acorduri privind folosirea în comun, accesul şi utilizarea; procedurile, procesele şi mecanismele de monitorizare şi coordonare stabilite, operate sau puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile legale; instalaţie - orice unitate tehnică staţionară sau mobilă precum şi orice altă activitate direct legată, sub aspect tehnic, cu activităţile unităţilor staţionare/mobile aflate pe acelaşi amplasament, care poate produce emisii şi efecte asupra mediului; mediu - ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele

174

enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunastarea şi sănătatea omului; mediu geologic - ansamblul structurilor geologice de la suprafaţa pământului în adâncime: sol, ape subterane, formaţiuni geologice; microorganism - orice entitate microbiologică, celulară sau necelulară, capabilă de replicare sau de transfer de material genetic, inclusiv virusurile, viroizii şi celulele vegetale şi animale în culturi; monitorizarea mediului - supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun; monument al naturii - specii de plante şi animale rare sau periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau peisagistic; organism modificat genetic - orice organism, cu excepţia fiinţelor umane, în care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin împerechere şi/sau recombinare naturală; plafon naţional de emisie - cantitatea maximă dintr-o substanţă care poate fi emisă la nivel naţional, în decursul unui an calendaristic; planuri şi programe - planurile şi programele, inclusiv cele cofinanţate de Comunitatea Europeană, ca şi orice modificări ale acestora, care se elaborează şi/sau se adoptă de către o autoritate la nivel naţional, regional sau local ori care sunt pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de către Parlament sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative; plan de acţiuni - plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de către titularul activităţii sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul respectării prevederilor legale referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării; planul de acţiune face parte integrantă din autorizaţia integrantă de mediu; poluant - orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor viişsi aduce daune bunurilor materiale; poluare - introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime; prejudiciu - o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale sau al publicului, care poate să survină direct sau indirect; proiect - documentaţie privind execuţia lucrărilor de construcţii sau alte instalaţii ori amenajări, alte intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică extragerea resurselor minerale; program pentru conformare- plan de măsuri necesare pentru îndeplinirea cerinţelor privind protecţia mediului, la termenele stabilite de autoritatea competentă pentru protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integrantă din autorizaţia de mediu (OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

175

nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008) program operaţional sectorial - document aprobat de Comisia Europeană pentru implementarea acelor priorităţi sectoriale din Planul Naţional de dezvoltare care sunt aprobate spre finanţare prin cadrul de sprijin comunitar; public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în concordanţă cu legislaţia ori cu practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora; raport de mediu - parte a documentaţiei planurilor sau programelor, care identifică, descrie şi evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicării acestora şi alternativele sale raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geografică aferentă, conform legislaţiei în vigoare; raport de amplasament - documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, în scopul obţinerii autorizaţiei integrate de mediu şi care evidenţiază starea amplasamentului, situaţia poluării existente înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei şi oferă un punct de referinţă şi comparaţie la încetarea activităţii; (OUG nr. 164/2008, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008) raport de securitate - documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, necesară pentru obiective în care sunt prezente substanţe periculoase conform prevederilor legislaţiei privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase; resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile - minerale şi combustibili fosili, regenerabile - apă, aer, sol, floră, fauna salbatică, inclusiv cele inepuizabile -energie solară, eoliană, geotermala şi a valurilor; sistem de management de mediu - componentă a sistemului de management general, care include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea şi menţinerea politicii de mediu; sit de interes comunitar - arie/sit care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau restaurarea stării de conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar şi care pot contribui astfel semnificativ la coerenţa reţelei NATURA 2000 şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea sau regiunile respective. Pentru speciile de animale ce ocupă arii întinse de raspândire, ariile de interes comunitar corespund zonelor din teritoriile în care aceste specii sunt prezente în mod natural şi în care sunt prezenţi factorii abiotici şi biologici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestora. specii de interes comunitar -specii care pe teritoriul Uniunii Europene sunt: a)periclitate, cu excepţia celor al căror areal natural este situat la limita de distribuţie în areal şi care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vestpalearctică; sau b)vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă într-un viitor apropiat dacă acţiunea factorilor perturbatori persistă; sau c)rare, speciile ale căror populaţii sunt reduse din punct de vedere al distribuţiei sau/şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile, riscă să devina. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafeţe largi; sau d)endemice şi care necesită o atenţie specială datorită caracteristicilor specifice ale habitatului lor şi/sau a impactului potenţial pe care il are exploatarea acestora asupra stării de conservare

176

stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce acţionează asupra unui habitat natural şi a speciilor caracteristice acestuia şi care pot influenţa pe termen lung atât distribuţia naturală, structura şi funcţiile acestuia, cât şi supravieţuirea speciilor caracteristice; stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor ce acţionează asupra unei specii şi care pot influenţa pe termen lung distribuţia şi abundenţa populaţiilor speciei respective; substanţa - element chimic şi compuşi ai acestuia, în înţelesul reglementărilor legale în vigoare, cu excepţia substanţelor radioactive şi a organismelor modificate genetic; substanţă periculoasă - orice substanţă clasificată ca periculoasă de legislaţia specifică în vigoare din domeniul chimicalelor; substanţe prioritare - substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor; substanţe prioritar periculoase - substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care creează un nivel similar de risc, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor; sursa de radiaţii ionizante -entitate fizică, naturală, realizată sau utilizată ca element al unei activităţi care poate genera expuneri la radiaţii, prin emitere de radiaţii ionizante sau eliberare de substanţe radioactive; trasabilitate - posibilitatea identificării şi urmăririi organismelor modificate genetic şi a produselor rezultate din acestea pe parcursul tuturor etapelor activităţilor care implică astfel de organisme şi produse; utilizare în condiţii de izolare - orice operaţiune prin care microorganismele sunt modificate genetic, cultivate, multiplicate, stocate, folosite, transportate, distruse şi/sau anihilate în condiţii controlate, în spaţii/medii închise. Pentru toate aceste operaţiuni se iau măsuri specifice de izolare, pentru a se evita/limita contactul lor cu oamenii şi cu mediul; vecinătatea ariei naturale protejate - zona din afara limitei unei arii naturale protejate din care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de către un proiect sau o activitate în funcţie de natura, mărimea şi/sau localizarea acestora; zonă umedă - întindere de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastră sau sarată, inclusiv întinderea de apă marină a cărei adâncime la reflux nu depaşeşte 6 m. LEGE nr.345 din 19 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice Textul actului publicat în M.Of. nr. 650/27 iul. 2006 peisaj - zona terestră ce se poate delimita clar, cu o structură şi caracteristici specifice, cu valori şi structuri naturale specifice, incluzând şi elemente ale culturii umane, unde elementele naturale şi cele create prin activitate umană se influenţează reciproc; ansamblu peisagistic - ansamblul de peisaje; arie naturală protejată de interes naţional - aria naturală protejată, constituită cu scopul de a se proteja habitate naturale şi seminaturale de interes naţional şi specii indigene de floră şi faună; habitat natural - zona terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice; habitat seminatural - zona terestră, acvatică sau subterană ale cărei caracteristici naturale au fost parţial modificate prin activitate umană;

177

specii indigene sau specii - speciile de plante şi animale sălbatice care se regăsesc în mod natural în România şi nu ca urmare a introducerii accidentale sau forţate de către om de-a lungul secolelor; specii protejate - speciile periclitate, vulnerabile, rare sau endemice; specii alohtone - speciile introduse/răspândite, accidental sau intenţionat, din altă regiune geografică, ca urmare directă sau indirectă a activităţii umane, lipsind în mod natural dintr-o anumită regiune, cu o evoluţie istorică cunoscută într-o arie de răspândire naturală, alta decât zona de interes, care pot fi în competiţie, pot domina, pot avea un impact negativ asupra speciilor native, putând chiar să le înlocuiască; specii invazive - speciile indigene sau alohtone, care s-au introdus accidental ori intenţionat într-o arie şi/sau s-au reprodus cu un aşa succes şi atât de agresiv încât influenţează negativ/domină/înlocuiesc unele dintre speciile indigene, determinând modificarea structurii cantitative şi/sau calitative a biocenozei naturale, caracteristică unui anumit tip de biotop;". zone interioare ale ariilor naturale protejate - zonele definite şi delimitate prin planurile de management, în care se stabilesc măsuri speciale de management sau se stabilesc activităţile permise; vecinătatea ariei naturale protejate - zona din afara limitei unei arii naturale protejate, din care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de către un proiect sau o activitate, în funcţie de natura, mărimea şi/sau localizarea acesteia; comunităţi locale - comunităţile umane situate în interiorul sau în vecinătatea ariei naturale protejate, care deţin proprietăţi ori desfăşoară activităţi tradiţionale pe teritoriul sau în vecinătatea ariei naturale protejate; activităţi tradiţionale - activităţile de utilizare durabilă a resurselor naturale desfăşurate de comunităţile locale în scopul asigurării subzistenţei. Hotărâre privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului, hotărâre nr. 1408/2007 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 802 din 23/11/2007 activitate poluatoare - orice activitate care determină schimbari negative privind caracteristicile naturale ale calităţii mediului geologic; curăţare - ansamblul lucrarilor efectuate în vederea îndepărtării parţiale sau totale a poluantului ori poluanţilor şi a materialelor contaminate, fără tratare; deţinător de teren - persoană fizică sau juridică care deţine în proprietate sau în folosinţă un teren în baza unui titlu valabil; evaluare - orice metodă utilizată pentru măsurarea, calcularea, modelarea, prognozarea sau estimarea prezenţei unui poluant în mediul geologic; investigare - procesul de identificare a prezenţei poluanţilor în mediul geologic, delimitarea spaţială a acestora, stabilirea concentraţiei lor, precum şi a relaţiei acestora cu matricea minerală şi structura mediului geologic; raport geologic de investigare şi evaluare a poluării mediului geologic - documentaţie tehnică elaborată de specialişti în domeniul stiinţelor geologice şi pedologice, persoane fizice sau juridice, care cuprinde rezultatele etapelor de investigare şi evaluare a poluării; reconstrucţie ecologică - ansamblul lucrărilor efectuate în vederea aducerii unui sit, după remedierea acestuia, cât mai aproape de starea naturală; refacerea mediului geologic - ansamblul măsurilor de curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică;

178

remediere - ansamblul lucrărilor efectuate în vederea readucerii concentraţiilor poluanţilor sub valorile pragului de alertă; sit abandonat - zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi în adâncime, poluată cu substanţe biologice sau chimice şi părăsită de poluator; sit contaminat - zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu substanţe biologice sau chimice; sit orfan - zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu substanţe biologice sau chimice, al cărei poluator este necunoscut.

patz zona costiera

Documents