CHIMIE GENERALĂ ŞI FARMACEUTICĂTEHNOLOGIA MEDICAMENTELOR

ÎN MEMORIAM

CONFERENŢIAR UNIVERSITAR ION TRIGUBENCO - LA UN POPAS ANIVERSAR ÎN CĂLĂTORIA ETERNĂ (1940-2008)

Şi iarăşi am văzut sub soare, că izbânda în alergare nu este a celor iuţi

şi biruinţa a celor vitejişi pâinea a celor înţelepţi,

nici bogăţia a celor pricepuţi,nici faima pentru cei învăţati,

căci timpul şi întâmplarea întâmpină pe toţi. (Ecclesiastul 9:11)

Amintirea este o punte de trecere de la o generaţie la alta, care este temeiul veşniciei

noastre. Ea poate restabili punţile între genertaţii în nesfărşitul maraton al vieţii. Prin contribuţia pământeanului nostru Ion Trigubenco, coborâtor dintr-o familie de ţărani

de viţă, ce a fost să fie marcat de origine nobiliară a strămoşilor săi, problemele biofarmaciei ocupă un loc de frunte în ştiinţa universală. Descendent din spiţă domnească a neamului, Ion Trigubenco a moştenit, a focalizat fără îndoială cele mai alese calităţi şi deprinderi a strămoşilor cu aură de legendă.Calea fiului într-o lungă carieră didactică de excepţie a fost un şir lung de alb şi negru, care începe la 15 august 1940 în satul Dumeni r-nul Râşcani în familia lui Mina Trigubenco. Primele cunoştinţe de carte le-a căpătat în şcoala primară din satul natal. Aici

417

încolţeşte dorinţa să-şi continue studiile, care le urmează la şcoala medie necompletă din Cuconeşti, raionul Edineţ. În afară de capacităţi în sufletul băiatului mai domnea principialitatea, perseverenţa, exigenţa, paralele cu o deosebită stăruinţă. Despre acestea ne povestesc toţi cei ce îl cunosc din copilărie. Călăuzit de aceste sentimente, în 1957 absolveşte şcoala medie din Şeptebani, Râşcani.

Plecase de la părinţi cu un bagaj mic dar valoros: cinstea şi munca erau valorile, pe care nu le putea să le uite. Nu le-a uitat nici atunci când absolveşte Şcoala de Bază de Medicină din Chişinău, secţia Farmacie, după care activează până în 1960 ca farmacist diriginte în farmacia 154. După aceasta devine student la Institutul de Farmacie din Zaporojie, Ukraina (1960-1965).Din relatările sale aflăm, că viaţa studentilor de atunci era destul de grea din punct de vedere material, în schimb ei şi-o îmbogăţeau spiritual zi de zi, dându-i sensuri înalte, punându-şi scopuri frumoase spre care tindeau cu perseverenţă. Din 1966 îndeplineşte funcţia de asistent, apoi (1972-1982) ca lector superior la catedra Farmacie a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău.

Ion Trigubenco iubea viaţa, era vesel îi plăcea să glumească, în jurul său întotdeauna domnea o atmosferă plăcută de prietenie şi căldură sufletească. Zile şi nopţi studia cartea, fiind pentru el un izvor de lumină. Avea scopul de a studia şi a cunoaşte în profunzime tot ce îl înconjoară, îşi concentra atenţia şi stăruinţa nu numai pentru a răspunde cerinţelor de la ordinea de zi,dar se afirma şi cu un concept pentru viitor, ca în 1972-1975 să-şi urmeze studiile în doctorantură la Institutul de Medicină Nr.1 “I.M.Secenov” din Moscova. Eforturile de a pătrunde în tainele cercetărilor ştiinţifice în căutare de cele ce se cheamă biofarmacie fusese bine instruite în cadrul studiilor biodisponibilităţii preperatelor medicamentoase împreună cu profesorii Ilie Ajghihin, Serghei Gladchih (1974) la Moscova.de unde în 1977 susţine teza de doctor în ştiinţe farmaceutice cu tematica “Elaborarea şi cercetarea formelor farmaceutice ale salicilamidei, paracetamolului şi fenacetinei”- prima teză de doctor în domeniul Biofarmaciei în Moldova,iar noi i-am zis părintele biofarmaciei Moldave. I-a fost scris în stele să fie farmacist, aşa cum i-a fost scris să fie colaborator, să înceapă cercetări în cariera didactică.

Chiar de la inceputul activităţii didactice devine fondatorul laboratorului Tehnologia medicamentelor magistrale,unde include în programul de studiii şi noţiuni de biofarmacie. Aceşti ani sunt marcaţi de o activitate intensă plină de multe dificultăţi, în crearea bazei tehnico-materiale, amenajarea laboratorului de profil cu mobilier şi utilaj, formarea şi consolidarea corpului didactic al facultăţii.Dumnezeu a avut grijă să presară roua inspiraţiei peste minţile celor trudnici cu adevărat. Laboratorul, în care D-l Ion Trigubenco a muncit din zori pînă-n noapte poate fi asemuit cu un râu năvalnic cu un debit de cunoştinţe, care potoleşte setea de frumos a unor fiinţe tinere şi dornice de afirmare. Biografia lui de muncă coincide cu pagina strălucită din Curriculum Vitae a oricărui savant prodigios, care a completat tezaurul ştiinţei farmaceutice cu 100 de lucrări ştiinţifice, un brevet d invenţie, zece certificate de inovaţie,elaborări tehnologice a circa 35 forme farmaceutice, conducător a 25 lucrări de diplomă, coautor la elaborarea manualului original în limba română pentru studenţi “Tehnologia Medicamentelor în farmacie”,elaborează prima lucrare metodică, care include studiul recepturii formelor magistrale din Moldova “ Problemele contemporane ale tehnolojiei medicamentelor”(1983).

Ion Trigubenco credea cu toată fiinţa lui în muncă. Munca a fost raţiunea existenţei lui.O viaţă de om preschimbată în muncă. Pentru el munca a fost o binecuvîntare,care dă sens vieţii, iar omului tărie ,frumuseţe ţi nobleţe.Munca este şi cea mai bună metodă de luptă cu disperarea.Munca este şi o artă. Numai munca creatoare, acest fenomen social şi moral asigură progresul, oferă omului supremă fericire prelunjindu-i existenţa după moarte, pentru că o viaţă de om nu se topeşte cu totul în ieri, ea trebuie să devină un simbol pentru ziua de mîine.

Ion Trigubenco credea în Dumnezeu, mereu întorcându-se şi apelând la postulatele din Sfânta Scriptură, cartea, care l-a învăţat bunătatea, răbdarea şi preţuirea aproapelui.Profesorul nu osteneşte să ne amintească pretutindeni unele fragmente din ea pline de învăţăminte precum: “Iată ,voi aţi uneltit asupra mea rele,dar D-zeu le-a întors în bine” sau “Iubiţi vrăjmaşii voştri,

418

binecuvîntaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc”. Fără îndoială,gândul lui Ion Trigubenco este să ne facă mai buni decîâ suntem, mai înţelegători decât am fost.

Ion Trigubenco credea în bunătatea omenească. I s-a întâmplat să treacă prin diferite încercări ale vieţii, încercări vitrige, atacuri agresive-morale, marginalizări, dar nu a cedat, nu a admis umilirea, a facut dovadă unui caracter îndrăgit.

Ion Trigubenco credea în viitor. Felul lui de a cerceta şi a descopri lucrurile seamănă foarte mult cu acela al profesorului Ilie Ajghihin, Serghei Gladchih, Antonina Tenţova. Lucrând alături de ei, colaborând cu ei a adunat învăţăminte, experienţă şi înţelepciune, pe care le-a împărtăşit cu multă migală celor mai tineri acordându-le încredere în capacităţile şi posibilităţile lor, adică o şansă de afirmaţie şi făurire a faptelor de măine.

Ion Trigubenco credea în trecut, în trecutul unei experienţe milenare în fapta şi experienţa acelora, care s-au sacrificat unor idei, a unui ideal, a unei cauze, calitate mult prea rară în zilele noastre.Cunoaşteea trecutului aste pârghia, care poate transforma binele în mai bine. Neuitarea este temeiul veşniciei noastre, ea poate identifica şi restabili punţile dintre generaţii în nesfârşitul maraton al vieţii.În acest sens profesorul are ce spune şi o spune cu multă sinceritate, har şi inspiraţie Dumnezeiască cu multă bunătate şi nepărtinire , aşa cum i se cuvine unui veritabil farmacist şi profesor ale timpului, pe care le-a trăit cu toate fibrele fiinţei lui, pe măsura intensităţii şi dramatismului acestor timpuri.

Astăzi apar mai multe cărţi, care îcearcă să surpindă evoluţia vieţii noastre, inclusiv acelei ştiinţifice.Timpul le va preţui pe toate ţinând seama de doza de adevăr şi sinceritate, care se conţine în aceste rememorări.

Autoritatea câştigată prin muncă onestă şi dăruire de sine, atitudinea civilizată corectă şi binevoitoare, nobleţea şi mărinimia sufletească au făcut din D-l Trigubenco ceea ce se cheamă un om integru, profund marcat de modul de manifestare a valorilor umane. Pe drept cuvânt D-lui poate fi considerat un model al profesorului de facultate, după cărturăria lui, dorinţa de comunicare şi modestia, respectul pentru spiritul tânăr şi neliniştit. El rămâine ca un generator de înţelepciune şi lumină sufletească, un fin preţuitor şi un singur îndrumător de faptă bună,aşa cum îi stă bine unui savant patriot şi unui pedagog creştin.

Omul cu suflet de copil, care avea toate calităţile necesare unui adevărat îndrumător , profesor, savant, cercetător şi patriot. Dorinţa de a pătrunde în tainele cercetării ştiinţifice în căutare de ceea ce se cheamă biofarmacie fusese bine intuite de responsabilii profesori de la Academia de Medicină “ I.M.Secenov”din Moscova: Serghei Gladchih, Ilie Ajghihin, Antonina Tenţova, care ne confirmă că profesorul Ion Trigubenco e părintele Biofarmaciei în Moldova.

Am reuşit să ne dăm bine seama cine a fost profesorul Ion Trigubenco.Onest în toate şi cu o memorie excelentă. A fost unul din exponenţii de vârf ai profesiei noastre de farmacist.

Savantul nu trăieşte prin sine, ci prin poporul care îl slăveşte, căci trecutul acordă viitor prezentului. El a plecat dintre noi ca să se nască în veşnicie.

În Neliniştea Memoriei - mai uşoară decât viaţa este cenuşa, iar deasupra ei -prezentul memoriei noastre.

Nicolae Ciobanu decan, conf. univ. Tamara Cotelea conf. univ. fac. Farmacie USMF “Nicolae Testemiţanu”

419

ELABORAREA FORMULEI UNGUENTULUI COMBINAT CU IZOHIDRAFURAL ŞI METILURACIL ŞI A METODEI DE EXTRACŢIE A PRINCIPIILOR ACTIVE

DIN FORMA FARMACEUTICĂ2 Nicolae Ciobanu,1 Livia Uncu, 1 Elena Bobrov, 3 Viorel Prisacari,

3 Svetlana Buraciov1Catedra Chimie Farmaceutică şi Toxicologică USMF „N. Testemiţanu”

2Catedra Tehnologia medicamentelor USMF „N. Testemiţanu” 3Laboratorul „Infecţii nosocomiale” USMF „Nicolae Testemiţanu”

SummaryThe elaboration of the form of combined ointment with izohidrafural and

metiluracil and the method of extraction of active principles from dosage formIt was elaborated a pharmaceutical form for external use – the combined ointment with

Izohidrafural and Metiluracil and also it was elaborated the method of extraction of active principles from it. The medicine combines the antibacterial action of izohidrafural and the regenerating and inflammatory action of metiluracil.

RezumatA fost elaborată forma farmaceutică de uz extern - unguent combinat cu conţinut de

izohidrafural şi metiluracil precum şi metoda de extracţie a principiilor activi din el. Preparatul combină acţiunea antibacteriană a izohidrafuralului şi acţiunile regenerante şi antiinflamatoare ale metiluracilului.

IntroducereÎn patologia umană infecţiile septico-purulente, provocate de diverse microorganisme

patogene, atît gram-negative, cît şi gram-pozitive, ocupă un loc aparte. Ele se caracterizează prin incidenţă înaltă şi consecinţe grave, care duc direct sau indirect la majorarea bruscă a valorii tratamentului precum şi a pagubei economice morale şi sociale. Totodată, tratamentul infecţiilor septico-purulente constituie o problemă dificilă, cauzată de achiziţionarea rezistenţii agenţilor cauzali faţă de antibiotice cu utilizare largă în practica medicală şi preţurile înalte a remediilor antibacteriene importate.

Anume din aceste considerente este foarte actuală obţinerea unor preparate cu acţiune complexă: antimicrobiană, regenerantă, antiinflamatoare şi analgezică. Ne-am propus elaborarea unei noi forme farmaceutice de uz extern - unguent combinat cu conţinut de izohidrafural şi metiluracil, care combină acţiunea antibacteriană a izohidrafuralului şi acţiunile regenerante şi antiinflamatoare ale metiluracilului.

Materiale şi metodeÎn cercetările efectuate s-au utilizat substanţele active: Izohidrafural şi Metiluracil, diferiţi

excipienţi şi substanţe auxiliare: Polietilenglicol, Vaselina, Alcool ceto-stearic, Propilenglicol, Glicerina, Tween 80, Laurilsulfatul de sodiu. Pentru elaborarea metodei de extracţie s-a utilizat spectrofotometru UV-VIS Agilent - 8453 în intervalul de undă 250 – 450 nm, dimetilformamidă, soluţie hidroxid de sodiu 0.1mol/l şi amestecul de soluţie hidroxid de sodiu 0,1 mol/l şi dimetilformamidă (1:3) în calitate de extragenţi.

420

RezultateÎn scopul formulării unguentului s-au studiat concentraţiile 0.1% pentru izohidrafural şi

5% pentru metiluracil, care asigură exercitarea efectului farmacologic maxim. Pentru a selecta formula optimală a unguentului, substanţele active au fost încorporate în excipienţi de natură diferită. Astfel s-au cercetat patru compoziţii, ce conţin baze de unguent de tip emulsie ulei în apă şi apă în ulei. Pentru formularea compoziţiei în calitate de excipienţi pentru unguent s-a utilizat: Polietilenglicol, care prezintă o substanţă onctuoasă, lavabilă, care nu irită pielea, posedă o bună capacitate de întindere şi aderenţă faţă de piele, este indiferentă din punct de vedere fiziologic şi nu este invadată de microorganisme posedînd chiar acţiune bactericidă. Este neiritantă pentru piele, are o bună capacitate de întindere, fără a influenţa activitatea glandelor sudoripare şi sebacee, nu obturează porii pielii.

Vaselina, care prezintă o masă albă sau alb-gălbuie este omogenă, onctuoasă la pipăit, filantă, translucidă. Excipientul se caracterizează prin stabilitate şi conservabilitate indefinită, inerţie chimică faţă de agenţii oxidanţi. Din punct de vedere terapeutic vaselina nu prezintă afinitate faţă de grăsimea epidermului.

În calitate de emulgatori s-au selectat trei substanţe: alcool ceto-stearic, propilenglicol şi glicerină.

Alcool ceto-stearic este un compus organic solid de culoare albă, fără miros, insolubil în apă, solubil în alcool, care posedă proprietăţi emoliente şi datorită acestui fapt are loc potenţarea acţiunea substanţei active.

Propilenglicol prezintă un lichid incolor, vîscos, higroscopic, cu gust dulce, volatil şi foarte stabil, miscibil cu apa, acetona. Este un bun solvent pentru substanţele medicamentoase. Are o higroscopicitate superioară glicerinei, reţinînd astfel apa, proprietate pe care nu şi-o modifică la variaţii de umiditate ale mediului, protejînd astfel unguentul.

Glicerina este un lichid vîscos, incolor, fără miros, solubilă în apă, alcool, insolubil în grăsimi, cu gust gulce, higroscopic, utilizat pe larg în formulările farmaceutice. La adăugarea glicerinei în unguent are loc îmbunătăţira elasticităţii acestuia.

Tween 80 este un lichid cu nuanţă pală, cu diferit grad de vîscozitate, bine solubili în apă. Se utilizează în formele medicamentoase ca emulgator, stabilizator şi diluant. Laurilsulfatul de sodiu prezintă o pulbere albă, fără miros specific, solubilă în apă. Este o substanţă tensioactivă. Se utilizează în practica farmaceutică ca agent de umectare pentru îmbunătăţirea calităţilor tehnologice şi terapeutice a diferitor preparate. Are proprietăţi de stabilizator, emulgator; are un rol important la difuzia membranară a pielei şi mucoaselor, reduce timpul de dezagregare a componentelor unguentului.

Excipienţii de tip ulei în apă sunt uşor de aplicat, cedează rapid substanţa activă şi în unele cazuri favorizează penetrarea. În plus, se îndepărtează uşor prin spălare şi de aceea se mai numesc baze lavabile.

Bazele emulsive de tipul apă în ulei au o consistenţă bună, ce asigură calităţi avansate de întindere şi aderare de ţesuturi.

Procesul tehnologic de preparare a unguentului cuprinde următoarele faze: Pregătirea excipientului; Amestecarea substanţelor medicamentoase cu baza de unguent; Analiza şi controlul calităţii; Ambalarea produsului finit.

Pentru a petrece analiza, izohidrafuralul şi metiluracilul trebuie extrase din baza de unguent. Selectarea metodei şi tehnicii de extracţie este în strînsă corelaţie cu proprietăţile fizico-chimice ale componentelor care se extrag, precum şi ale excipienţilor.

A fost selectată aleator una din prescripţii – prescripţia nr. 4 (izohidrafural, metiluracil, tween 80, vaselină albă, alcool ceto-stearinic, glicerină, apă purificată) şi i-am efectuat extracţia cu soluţie hidroxid de sodiu 0,1 mol/l, amestec hidroxid de sodiu 0,1 mol/l şi dimetilformamidă

421

(1:3), dimetilformamidă. Pentru determinarea gradului de extracţie, s-a efectuat dozarea izohidrafuralului şi metiluracilului prin metoda spectrofotometrică.

Rezultatele obţinute s-au înregistrat în tabelul 1, figurile 1 şi 2.Tabelul 1

Evaluarea gradului de extracţie a Izohidrafuralului şi a Metiluracilului din unguentul cu prescripţia nr.4 cu diferiţi extragenţi

Extragentul

Concentraţia, %

Soluţie hidroxid de sodiu 0,1mol/l

Amestec soluţie hidroxid de sodiu

0,1mol/l, dimetilformamidă

(1:3)

Dimetilformamidă

Metiluracil 3,610 3,680 5,770

Izohidrafural 0,097 0,098 0,136

Fig. 1. Evaluarea gradului de extracţie Fig. 2. Evaluarea gradului de extracţie a metiluracilului cu diferiţi extragenţi a izohidrafuralului cu diferiţi extragenţi

Datele obţinute demonstrează, că la utilizarea dimetilformamidei s-a obţinut un grad de extracţie maxim, totodată este mai optimală tehnica de extracţie.

Tehnica de extracţie: 0,5 g de unguent (masă exactă), se pune în patentulă de porţelan, se adaugă 20 ml de

dimetilformamidă şi se încălzeşte pe baia de apă pînă la topirea excipientului, amestecând cu bagheta de sticlă. După răcire se separă stratul de dimetilformamidă într-un balon cotat de 50 ml. Extracţia cu dimetilformamidă se repetă de 2 ori cu cîte 15 ml de dimetilformamidă, unind fracţiunile şi se aduce la cotă cu dimetilformamidă (soluţia A). În rezultat s-a obţinut o extracţie limpede şi transparentă, de culoare galben-oranj. Pentru determinarea gradului de extracţie, s-a efectuat dozarea izohidrafuralului şi metiluracilului. Extracţia obâinută este folosită în continuare pentru determinările calitative şi cantitaive.

Ţinîndu-se cont de acest fapt, în cercetările celorlalte trei prescripţii s-a luat în calitate de extragent doar dimetilformamida. S-a folosit aceiaşi procedură de extracţie şi dozare a principiilor active ca şi pentru prescripţia numărul 4. Datele obţinute s-au înregistrat în tabelul 2.

422

3,61 3,68

4,75

00,5

11,5

22,5

33,5

44,5

5

Sol.NaOH Amestecul NaOH0,1mol/l+DMFA

Dimetilformamida

C, %

0,097

0,098

0,1

0,09550,096

0,09650,097

0,09750,098

0,09850,099

0,09950,1

0,1005

Sol.NaOH Amestecul NaOH0,1mol/l+DMFA

Dimetilformamida

C, %

Tabelul 2Evaluarea gradului de extracţie a Izohidrafuralului şi a Metiluracilului din unguente,

folosind ca extragent dimetilformamidă

Concentraţia,

%

Compoziţia unguentelor

1Unguent pe

bază emulsivă ulei în apă

2Unguent pe

bază emulsivă ulei în apă

3Unguent pe

bază emulsivă apă în ulei

4Unguent pe

bază emulsivă apă în ulei

Izohidrafural 0,100 0,097 0,087 0,100

Metiluracil 4,950 4,160 3,130 4,570

În final putem menţiona că metoda de extracţie cu dimetilformamidă este cea mai exactă.

Concluzii1. Ca rezultat al încorporării izohidrafuralului şi metiluracilului în excipienţi de natură

diferită s-au cercetat patru compoziţii, ce conţin baze de unguent de tip emulsie ulei în apă şi apă în ulei. Rezultatele cercetărilor au permis selectarea tehnologiei optime de fabricaţie pentru prescripţiile selectate;

2. În urma extragerii principiilor active din unguente cu soluţie hidroxid de sodiu 0,1 mol/l, amestec hidroxid de sodiu 0,1 mol/l şi dimetilformamidă (1:3), dimetilformamidă s-a constatat un grad de extracţie optimal pentru dimetilformamidă, care a fost utilizat ca extragent în analizele calitative şi cantitative chimice şi fizico-chimice.

Bibliografie1. Lazăr M., Lazăr Doina. Controlul medicamentelor. Litografia. Iaşi. – 1980;2. Leucuţă S.E. Tehnologia formelor farmaceutice. Ed.Dacia, Cluj-Napoca- 1995.3. Uncu L. Ciobanu N., Ciobanu C., Prisacari V., Vîslouh O.. Tehnologia şi determinarea

disponibilităţi farmaceutice pentru unguentele cu Izohidrafural. Analele ştiinţifice ale USMF „N.Testemiţanu”, vol. I, Probleme medico-biologice şi farmaceutice. Chişinău, 2008, p. 273-279.

STUDIUL COMPATIBILITĂŢII IZOHIDRAFURALULUI ŞI METILURACILULUI ÎN ACEEAŞI FORMĂ FARMACEUTICĂ

1 Livia Uncu, 1 Elena Bobrov, 2 Oxana Vîslouh, 1 Mihail Anton,2 Vladimir Valica, 1 Iurie Tihon

1Catedra Chimie Farmaceutică şi Toxicologică USMF „N. Testemiţanu”2Laboratorul Analiză, standardizare şi controlul medicamentelor al CŞDM

Summary Compatibility study of izohidrafural and

metiluracil in the same dosage formIt was researched the physical, chemical compatibility of izohidrafural with metiluracil to

be able to combine them in the same pharmaceutical form - ointment. It will have a complex action: antibacterial due to izohidrafural and regenerating and inflammatory due to metiluracil.

423

RezumatS-a studiat compatibilitatea fizică, chimică a izohidrafuralului cu metiluracil în vederea

utilizării lor combinate în aceeaşi formă farmaceutică - unguent. Acesta va avea o acţiune complexă: antimicrobiană datorită izohidrafuralului şi regenerantă, antiinflamatoare datorită metiluracilului.

IntroducereTratamentul plăgilor este una dintre cele mai vechi probleme ale medicinei, fiind actuală

şi în prezent. Preparatele pentru tratamentul local al plăgilor purulente trebuie să asigure o acţiune complexă: antimicrobiană, regenerantă, antiinflamatoare şi analgezică.

În acest context, este foarte actuală elaborarea unei noi forme farmaceutice pentru uz extern - unguent combinat cu conţinut de izohidrafural şi metiluracil, care ar asocia acţiunea antibacteriană a izohidrafuralului şi acţiunile regenerante şi antiinflamatoare ale metiluracilului.

Materiale şi metodeÎn cercetările efectuate s-au utilizat substanţele active: izohidrafural şi metiluracil,

solvenţii: apă purificată, soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 mol/l şi dimetilformamidă. Spectrofotometru UV-VIS Agilent – 8453, cromatograf de lichide de înaltă performanţă înzestrat cu detector spectrofotometric Shimadzu HIGH Performance liquid chromatograph LC-20 A.

RezultateUn rol primordial la asocierea substanţelor medicamentoase în aceeaşi formă

farmaceutică îl are studiul compatibilităţii. Prezenţa diferitor grupe funcţionale (nitro, ceto, metil etc.) în moleculele izohidrafuralului şi metiluracilului ar putea conduce la interacţiuni chimice între aceste substanţe medicamentoase, în consecinţă se pot modifica proprietăţile lor fizice şi farmacologice.

În legătură cu aceasta s-a studiat compatibilitatea izohidrafuralului şi metiluracilului cu scopul asocierii lor în aceeaşi formă farmaceutică. S-a recurs la studiul proprietăţilor fizico-chimice şi la dozarea substanţelor medicamentoase individuale separat şi în amestec prin metode fizico-chimice: Spectrofotometrie UV-VIS şi HPLC. În scopul formulării unguentului s-au studiat concentraţiile 0.1% pentru izohidrafural şi 5% pentru metiluracil, care asigură exercitarea efectului farmacologic maxim.

După proprietăţile fizice, izohidrafuralul se prezintă sub formă de pulbere maro, amorfă cu miros slab specific, fără gust. Se dizolvă în apă la încălzire, este foarte puţin solubil în acetonă, alcool etilic şi cloroform, practic insolubil în eter, puţin solubil în dimetilsulfoxid şi dimetilformamidă. Are punctul de topire de la 246,5°C pînă la 249,9°C. Metiluracilul este o pulbere albă, cristalină, fără miros, puţin solubil în apă, alcool, se dizolvă în apă la încălzire, insolubil în eter şi cloroform. După solubilitate izohidrafuralul şi metiluracilul se aseamănă.

La studierea compatibilităţii izohidrafuralului şi metiluracilului prin metoda spectrofotometrică UV-VIS s-au utilizat diferiţi solvenţi: apă purificată, soluţie hidroxid de sodiu 0,1 mol/l şi dimetilformamidă.

În urma cercetării spectrelor obţinute pentru amestecul model în dimetilformamidă putem menţiona, că izohidrafuralul şi metiluracilul îşi păstrează aceleaşi maxime şi minime de absorbţie ca şi în soluţiile individuale, ele nu se suprapun, ceea ce ne permite să utilizăm aceasta metodă pentru analiza lor la aflarea concomitentă în aceeaşi formă farmaceutică (fig.1).

424

Fig. 1. Spectrele de absorbţie în UV-VIS ale soluţiei amestecului model izohidrafural 5µg/ml şi metiluracil 10 µg/ml în dimetilformamidă

Rezultatele dozării sunt redate în tabelul 1.Tabelul 1

Rezultatele dozărilor prin metoda spectrofotometrică ale izohidrafuralului şi metiluracilului în diferiţi solvenţi

Concentraţia, %

SolventulIzohidrafural Metiluracil

Individual Amestec Individual Amestec

Apă purificată 98,00 97,80 97,00 96,80Hidroxid de sodiu

0,1mol/l97,00 96,80 96,00 95,80

Dimetilformamidă 99,80 99,78 100,00 100,00

La studierea compatibilităţii izohidrafuralului şi metiluracilului prin metoda HPLC s-a folosit cromatograful lichid de înaltă performanţă înzestrat cu detector spectrofotometric Shimadzu HIGH Performance liquid chromatograph LC-20 A, obţinînd 5 cromatograme pentru fiecare soluţie în următoarele condiţii:

- faza staţionară – coloana cromatografică Nucleosil 100 C18, 10µm cu dimensiunile 150 x 4,0 mm;- faza mobilă – amestec din alcool metilic şi apă purificată (25:75);- debutul fazei mobile – 1,0 ml/min;- detecţia UV-VIS la lungimea de undă – 360 nm;- temperatura coloanei – 30oC.În urma cercetării cromatogramei amestecului model putem menţiona, că substanţele se

separă foarte bine, au timpi de retenţie diferiţi şi picurile nu interferează, fapt demonstrat şi prin rezultatele dozării (fig.2).

425

Fig.2. Cromatograma soluţiilor amestecului model de izohidrafural 20 µg/ml şi metiluracil 20 µg/ml

Rezultatele dozării sunt redate în tabelul 2.Tabelul 2

Rezultatele dozărilor prin metoda HPLC ale izohidrafuralului şi metiluracilului

Concentraţia, %

Izohidrafural MetiluracilProbă Amestec Probă Amestec99,70 99,70 99,40 99,30

Analizînd rezultatele obţinute la dozarea prin metodele spectrofotometrică şi HPLC, putem menţiona, că la asocierea izohidrafuralului cu metiluracil substanţele nu-şi modifică proprietăţile fizice şi nu au loc interacţiuni chimice sau fizico-chimice, deci ele sunt compatibile.

Concluzii1. S-a studiat compatibilitatea izohidrafuralului şi metiluracilului cu scopul asocierii lor în

aceeaşi formă farmaceutică.2. Studiul proprietăţilor fizice şi chimice a izohidrafuralului cu metiluracil şi dozarea

substanţelor medicamentoase individual şi în amestec prin metode fizico-chimice - spectrofotometrie UV-VIS şi HPLC, demonstrează compatibilitatea lor şi posibilitatea asocierii în aceeaşi formă farmaceutică.

Bibliografie1. Balaescu C., Metode spectrofotometrice aplicate în controlul medicamentelor, Editura

medicală, Bucureşti,1996;2. Prisacari V., Buraciov S., Dizdari A., Stoleicov S., Ţapcov V. Izonicotinoilhidrazona

aldehidei 5-nitro-2-furanice – compus organic nou cu activitate antibacteriană. Comunicare I. Cercetări asupra acţiunii antibacteriene. Anale ştiinţifice ale USMF „N.Testemiţanu”, Chişinău, 2002. p. 255-259.

3. Uncu L. Valica V., Tihon Iu. Analiza spectrală a izohidrofuralului. Materiale Congresului XIII naţional de farmacie. Cluj-Napoca, 2006, p.96

4. Uncu L., Valica V., Soloviov L., Staver O. Cercetarea proprietăţilor fizico-chimice a izohidrofuralului. Materiale Congresului XIII naţional de farmacie. Cluj-Napoca, 2006, p.97

5. Farmacopeea Română, Ed. a X-a, Editura medicală, Bucureşti,2000.

426

ELABORAREA TEHNICII SPECTROFOTOMETRICE UV-VIS DE DOZARE A AZITROMICINEI

1 Livia Uncu, 1 Mihail Anton, 2 Olga Suvorchina, 1 Elena Bobrov, 2 Liviu Movilă, 1 Artiom Osipov

1Catedra Chimie Farmaceutică şi Toxicologică USMF „N. Testemiţanu”2Laboratorul Analiză, standardizare şi controlul medicamentelor al CŞDM

SummaryThe development of a UV-VIS Spectrophotometric Azithromycin Assay

The aims of research were to develop a new spectrophotometric Azithromycin assay in pure substance and in capsules, which would be corresponding to all requirements assigned to the instrumental methods of analysis. There were researched the factors which could influence over the assay: solubility, volume, reagent, the stability of coloring compound in time. The technique were been estimated statatistically and validated in accordance with linearity, repeatability, sensibility and accuracy. The elaborated technique could be included as alternative assay method in NAD for Azitromycin in capsules.

RezumatÎn scopul elaborării unei noi tehnici spectrofotometrice de dozare a Azitromicinei-

substanţă şi în capsule, care ar corespunde tuturor exigenţelor atribuite metodelor instrumentale de analiză, au fost studiaţi factorii ce pot influenţa determinarea: solubilitatea, volumul reagentului, stabilitatea în timp a compusului colorat. Tehnica elaborată, care poate fi inclusă în calitate de metodă alternativă în proiectul DAN pentru capsule operculate cu Azitromicină la capitolul „Dozare”, a fost evaluată statistic şi validată după criteriile de liniaritate, repetabilitate, reproductibilitate şi exactitate.

Actualitatea temeiAzitromicina este un reprezentant din grupul azalidelor, subclasă a antibioticelor

macrolide. Prezintă un derivat al eritromicinei, de care se deosebeşte prin prezenţa în inelul lactonic a unui atom de azot metil substituit (fig. 1), fapt ce conferă preparatului o rezistenţă sporită faţă de mediul acid, facînd posibilă administrarea lui perorală fără vreo măsură specială de protecţie antiacidă.

Activitatea pronunţată, spectrul larg de acţiune şi capacitatea de a realiza concentraţii sporite în ţesuturi au determinat indicarea Azitromicinei în diverse maladii bacteriene: infecţii ale căilor respiratorii superioare şi inferioare, infecţii ale aparatului excretor, boli venerice, precum şi în profilaxia infectării bacteriene la nou-născuţi şi persoanele imun-deficitare.

Aceste considerente, precum şi faptul că Azitromicina posedă cele mai reduse efecte adverse dintre toate macrolidele au făcut ca preparatul dat să fie unul dintre cele mai solicitate antibiotice de pe piaţa farmaceutică.

Popularitatea crescîndă a Azitromicinei necesită implicit metode precise şi accesibile de control a calităţii preparatului, în special a determinării lui cantitative în formele farmaceutice. Luînd în consideraţie faptul că metoda farmacopeică de dozare este metoda biologică (care necesită condiţii şi aparataj auxiliar şi, respectiv, cheltuieli financiare impunătoare), ne-am propus iniţierea cercetărilor în vederea elaborării metodelor alternative.

Una dintre aceste metode este spectrofotometria UV-VIS. Metoda dată, inclusă în proiectul DAN pentru capsule cu Azitromicină RNP la capitolul „Dizolvare”, s-a dovedit a fi inacceptabilă pentru efectuarea determinărilor cantitative a Azitromicinei en gross şi în forme

Fig. 1 Formula de structură a Azitromicinei

427

farmaceutice, deoarece la elaborarea ei nu au fost cercetaţi toţi factorii care se implică în întreg procesul de determinare cantitativă şi care influenţează rezultatul final. De aceea, ne-am propus elaborarea unei noi tehnici spectrofotometrice de dozare a Azitromicinei, care ar fi mai accesibilă decît metoda biologică şi care, fiind supusă validării, ar corespunde tuturor exigenţelor atribuite metodelor instrumentale de analiză.

Materiale şi metodeMetoda elaborată se bazează pe proprietatea Azitromicieni de a reacţiona cu acidul

sulfuric concentrat, formînd un compus colorat galben-oranj, ce absoarbe radiaţia electromagnetică în domeniul ultraviolet-vizibil. Ca solvenţi am ales soluţii tampon fosfat ajustate la diferite valori ale pH-ului; reactivul principal este acidul sulfuric concentrat chimic pur 94%, iar măsurările absorbanţei au fost efectuate la spectrofotometrul UV-VIS Agilent – 8453.

Rezultate şi discusiiA fost cercetată solubilitatea Azitromicinei. Aceasta s-a dovedit a fi practic insolubilă în

apă, precum şi în alţi solvenţi apoşi, însă solubilă în soluţie de tampon fosfat. Am determinat, că odată cu creşterea valorii pH-ului, solubilitatea Azitromicinei în soluţia tampon fosfat scade, de aceea în calitate de solvent pentru întreg procesul de cercetare a fost aleasă soluţia tampon fosfat cu valoarea pH-ului ajustată la 7,0. A fost înregistrat spectrul de absorbţie al compusului complex Azitromicină-acid sulfuric concentrat în intervalul de lungimi de undă de la 200 la 900 nm (fig.2).

Fig. 2. Spectrul de absorbţie al compusului colorat Azitromicină – acid sulfuric concentrat

În acest interval se atestă 2 maxime: cel de la 235 nm, care este un domeniu UV apropiat, de aceea nu poate servi drept bază pentru cercetarea absorbţiei unui compus colorat şi un maxim bine conturat la 482 nm, ce aparţine compusului cercetat, care şi a fost selectat drept lungime de undă analitică pentru toate determinările ulterioare.

A fost cercetată stabilitatea în timp a compusului colorat, în dependenţă de volumul reagentului şi pH-ul mediului reactant. S-a determinat variaţia concentraţiei în funcţie de timp, precum şi în dependenţă de volumul reagentului adăugat. Valori maxime au fost obţinute la adăugarea a 10 ml de acid sulfuric concentrat. Cantităţile mai mici nu asigurau formarea compusului, iar excesul de reagent măreşte timpul de interacţiune. Totodată, în procesul cercetărilor s-a determinat, că odată cu mărirea volumului de acid sulfuric concentrat, pH-ul mediului reactant se deplasează spre cel acid: valoarea lui scade direct proporţional cu volumul reagentului. Astfel, s-a determinat că valorile maxime ale concentraţiei Azitromicinei în compusul complex se obţin la Ph 1,0, ceea ce corespunde volumului optim stabilit de 10,0 ml de acid sulfuric concentrat. Fluctuaţiile absorbanţei compusului complex se micşorează peste circa

428

20 min după adăugarea reagentului, iar peste 30 min se obţin valori constante (fig. 3, curba 3 - linia neîntreruptă).

Pentru determinarea intervalului de concentraţii în domeniul căruia se respectă legea absorbanţei a fost construită dependenţa absorbanţei de concentraţia Azitromicinei pentru o serie de soluţii standard (fig. 4).

0,0017532; 0,2547

0,0023376; 0,347480,002922; 0,4755

0,0040908; 0,65767

0,0046752; 0,77224

y = 176,3x - 0,0549R2 = 0,9978

00,10,20,30,40,50,60,70,80,9

0,0015 0,002 0,0025 0,003 0,0035 0,004 0,0045 0,005

concentraţia, %

Abs

orba

nţa

Fig. 4 Curba de etalonare a compusului colorat Azitromicină – acid sulfuric conc.

S-a stabilit, că domeniul de liniaritate este cuprins în intervalul de concentraţii de la 15 μg/ml pînă la 50 μg/ml. Pe baza curbei de etalonare a fost calculată valoarea absorbanţei specifice a compusului complex .

Ţinînd cont de factorii elucidaţi, a fost elaborată tehnica de dozare spectrofotometrică în VIS a Azitromicinei: 0,03 g (masă exactă) de Azitromicină se aduce într-un balon cotat de 100 ml, se dizolvă în aproximativ 70 ml de soluţie tampon fosfat cu pH-ul 7,0 şi se completează pînă la cotă cu acelaşi solvent (soluţia A). 2,5 ml din soluţia A se aduc într-un balon cotat de 25 ml, se adaugă 10 ml (volum exact) de acid sulfuric concentrat şi se aduce pînă la cotă cu soluţie tampon fosfat cu pH 7,0 (soluţia B). După 30 minute se măsoară absorbanţa soluţiei B la spectrofotometru, la lungimea de undă de 482 nm, în cuva cu grosimea de 10 mm, folosind în calitate de soluţie de compensare amestecul acid sulfuric concentrat - soluţie tampon fosfat pH 7,0 în raport de 1:1,5. Paralel se măsoară absorbanţa soluţiei standard de concentraţia 30 μg/ml, care a fost supusă aceleiaşi reacţii.

Conţinutul Azitromicinei în substanţă se calculează conform formulei:

în care:

429

Fig. 3 Stabilitatea în timp a compusului colorat în funcţie de volumul reagentului

0,3

0,35

0,4

0,45

0,5

0,55

0,6

0,65

0 10 20 30 40 50 60 70

timp, min

Abs

orba

nta + 5 ml ac. sulfuric

+ 8 ml ac. sulfuric

+ 10 ml ac.sulfuric+ 12 ml ac.sulfuric+ 15 ml ac.sulfuric

Ax - absorbanţa soluţiei probă de analizat;Ao – absorbanţa soluţiei etalon de Azitromicină;mo – masa probei de Azitromicină utilizată la prepararea soluţiei etalon, g;mx – masa probei de analizat, g;A fost efectuată evaluarea statistică a rezultatelor dozării Azitromicinei în substanţă

pentru un prag de siguranţă de 95% (Tabelul 1), care ne-a permis determinarea erorii relative a măsurărilor: .

A fost efectuată validarea tehnicii spectrofotometrice elaborate după criteriile de repetabilitate şi reproductibilitate. A fost determinată valoarea mediei globale – 98,39%; abaterea tip relativă a repetabilităţii – 1,666%; intervalul de siguranţă – 3,05%; abaterea relativă standard (RSD) – 1,699%; abaterea tip relativă a reproductibilităţii – 0,745%; valoarea reproductibilităţii (CVR) – 0,755%. Condiţia de admisibilitate prevede că o metodă poate să fie considerată reproductivă dacă RSD şi CVR ≤ 2. După cum se observă, condiţia este îndeplinită, deci metoda este repetabilă şi reproductibilă.

Tabelul 1Evaluarea statistică a rezultatelor dozării Azitromicinei în substanţă

Seria X, % Xmed T S2 S Sx εα Δx, %

0197.86

98,03 3,18 2,777 1,666 0,962 3,0596 3,12199.7896.46

0297,95

98,74 3,18 0,555 0,745 0,430 1,36781,38598,84

99,43

Pentru exprimarea exactităţii măsurărilor efectuate a fost determinată oblicitatea experimentală conform curbei de regresie, determinată în cadrul intervalului de liniaritate Xr/Xa*100, unde Xa reprezintă cantitatea de substanţă luată pentru analiză, iar Xr – cantitatea de substanţă regăsită (Tabelul 2)

Tabelul 2Evaluarea exactităţii a metodei elaborate în intervalul de liniaritate

Determinarea mst, g Xa, % Xr, % Xd = │Xr - Xa│, %1. 0,03120 104,0 99.78 2,142. 0,03009 100,3 97,86 0,223. 0,02922 97,4 96,46 3,54

Curba de regresie construită (fig.5) este practic perfect liniară, cu un coeficient de abatere de circa 0,9996, iar oblicitatea acestei curbe este coerentă, cu o deplasare acceptabilă pentru metodele spectrofotometrice de dozare.

Tehnica spectrofotometrică elaborată a fost adaptată pentru determinarea cantitativă a conţinutului de Azitromicină în capsule operculate 0,500 g şi 0,250 g: 0,04 g (masă exactă) din conţinutul unei capsule de 0,500 g sau 0,05 g (masă exactă) din conţinutul unei capsule de 0,250 g se aduce într-un balon cotat de 100 ml, se dizolvă în aproximativ 70 ml de soluţie tampon fosfat cu pH-ul 7,0 şi se completează pînă la cotă cu acelaşi solvent. Soluţia obţinută se filtrează prin filtru de hîrtie „bandă albastră”, aruncînd primele 10 ml de filtrat. 2,5 ml din soluţia filtrată se aduc într-un balon cotat de 25 ml, se adaugă 10 ml (volum exact) de acid sulfuric concentrat şi se aduce pînă la cotă cu soluţie tampon fosfat cu pH 7,0.

430

Fig. 5 Curba de regresie Xr/Xa

97,4; 96,46

100,3; 97,86

104; 99,78

y = 0,5037x + 47,373R2 = 0,9996

9596979899

100101102

97 98 99 100 101 102 103 104 105

Xa, %

Xr, %

După 30 minute se măsoară absorbanţa soluţiei colorate la spectrofotometru, la lungimea de undă de 482 nm, în cuva cu grosimea de 10 mm, folosind în calitate de soluţie de compensare amestecul acid sulfuric concentrat – soluţie tampon fosfat pH 7,0 în raport de 1:1,5. Paralel se măsoară absorbanţa soluţiei standard de concentraţia 30 μg/ml, care a fost supusă aceleiaşi reacţii.

Conţinutul Azitromicinei în capsule se calculează conform formulei:

în care:Ax – absorbanţa soluţiei probă de analizat;Ao – absorbanţa soluţiei standard de Azitromicină;mo – masa probei de Azitromicină utilizată la prepararea soluţiei standard, g;mx – masa probei de analizat, g;P – masa medie a capsulelor, g;A fost efectuată evaluarea statistică a rezultatelor dozării Azitromicinei în capsule 0,500

pentru un prag de siguranţă de 95% (Tabelul 3), care ne-a permis determinarea erorii relative a măsurărilor: .

Tabelul 3Evaluarea statistică a rezultatelor dozării Azitromicinei în capsule 0,500

Seria X, g Xmed T S2 S Sx εα Δx, %

01

0,48374

0,49708 2,78 1,171×10-4 1,082×10-2 0,541×10-2 1,50398×10-2 3,0200,510080,498590,49592

Concluzii1. Au fost studiaţi factorii ce pot influenţa dozarea spectrofotometrică a Azitromicinei

(solubilitatea, volumul reagentului, stabilitatea în timp, pH-ul compusului colorat);2. A fost elaborată tehnica de dozare spectrofotometrică a Azitromicinei în substanţă şi în

capsule operculate;3. Tehnica elaborată a fost evaluată statistic şi validată după criteriile de liniaritate,

repetabilitate, reproductibilitate şi exactitate;4. Tehnica elaborată poate fi inclusă, în calitate de metodă alternativă, în proiectul DAN

pentru capsule operculate cu Azitromicină la capitolul „Dozare”.

431

Bibliografie1. Balaescu C., Metode spectrofotometrice aplicate în controlul medicamentelor, Editura

medicală, Bucureşti, 1996;2. Farmacopeea Română, Ed. a X-a, Editura medicală, Bucureşti, 2000;3. Farmacopeea Europeană, Ed. a IV-a, 2002;4. Iurie Tihon, Livia Uncu, Vladimir Valica, Oxana Vislouh, Roman Ciobanu,

Elaborarea metodei spectrofotometrice de dozare a metiferonului, Anale ştiinţifice a USMF “Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, 2008;

5. Liviu Roman, Marius Bojita, Robert Sandulescu, Radu Oprean, Analiza si controlul medicamentelor (vol. 1: Bazele teoretice si practice; vol. 2: Metode instrumentale in analiza si controlul medicamentelor), Ed. Intelcredo, 2003.

PERSPECTIVE DE ELABORARE ŞI UTILIZARE A PREPARATELOR MEDICAMENTOASE NOI. FLORALGHIN GEL ŞI FLORALGHIN UNGUENTLiliana Rusnac, Aureliu Postolachi, Sergiu Parii, Gheorghe Dodu, Vladimir Valica

Centrul Ştiinţific în Domeniul Medicamentului de pe lângă USMF „Nicolae Testemiţanu”, Î.S. S.P.B. „Constructorul”

SummaryPerspectives of elaboration and medical use of new drugs.

Floralghin gel and Floralghin ointmentThe project of innovation and technological transfer “Implementation of Floralghin,

ointment and dental adhesive paste in medical practice” N 09.824.09.101T intends to elaborate and place into medical use two new domestic drugs. The drugs Floralghin, ointment and dental adhesive paste are made according to a innovative formula, on the base of standardized extracts from medicinal plants Arnica montana, Symphytum officinalis and Matricaria chamomilla, also Apis mellifera. The methods of extraction and processing of those new compositions and the original formula determines the optimal therapeutic effects.

Rezumat În cadrul proiectului de inovare şi transfer tehnologic „Implementarea în practica

medicală a produselor Floralghin, unguent şi Floralghin, pastă dentară adezivă” N 9.824.09.101T se preconizează elaborarea şi implementarea terapeutică a două produse indigene noi. Produsele Floralghin, unguent şi pastă dentară adezivă sunt fabricate după formule originale, având la bază extracte standardizate şi controlate în nivelul de substanţe active a plantelor Arnica montana, Symphytum officinalis şi Matricaria chamomilla, precum şi Apis mellifera. Metodele de extracţie şi procesare a acestor compoziţii noi, precum şi formula originală asigură obţinerea unor efecte terapeutice scontate optime.

Medicina naturistă, veche de mii de ani, cunoaşte astăzi o renaştere în climatul modern de interes fără precedent faţă de vindecarea naturală şi de insatisfacţie faţă de medicina convenţională. Numeroase reacţii adverse la medicina clasică, înregistrate anual determină pe bolnavi în primul rând să caute o medicaţie care să nu le facă rău ci numai bine. De aceea asistăm în ultimul timp, la o creştere vertiginoasă a utilizării plantelor medicinale şi aromatice, atât ca materii prime în industria de medicamente cât şi sub forme simple tradiţionale chiar şi în ţările cu o industrie farmaceutică foarte dezvoltată [4].

Tehnicile terapiei naturale s-au îmbogăţit simţitor în toată lumea; s-au acumulat date importante de cercetare fundamentală, s-au nuanţat foarte mult metodele de individualizare, s-au mărit numărul de medici, laboratoare, farmacii, institute care lucrează în acest domeniu. Astăzi progresele fitoterapiei depind în mare măsură de cunoaşterea compoziţiei chimice a produsului

432

vegetal utilizat, de stabilirea proprietăţilor farmacologice ale acestuia, a complexului de principii active izolate, sau a indivizilor chimici puri izolaţi, de cunoaşterea efectelor chimice experimentate pe forme farmaceutice cu doze bine precizate, standardizate în principii active, care permit aprecierea efectelor terapeutice în funcţie de doză, cunoaşterea efectelor secundare, dozele toxice şi durata tratamentului [8, 9].

Fără a subestima rolul chimioterapiei, tratamentul bolilor cu ajutorul medicamentelor de sinteză, izvorâte din inteligenţa umană, care în prezent joacă un rol important în special ca prim ajutor acordat bolnavului în stare gravă, fitoterapia în special şi medicina naturală în general vin să complimenteze ansamblul de metode preventive şi curative practicate în prezent. Dar nu numai să le complimenteze, deoarece numeroase substanţe active din plante, cele cu acţiune puternică, sunt considerate tratamente de bază şi nu adjuvante, în terapia modernă. Astăzi industria farmaceutică a inversat raportul între procentul medicamentelor de sinteză în favoarea celor obţinute din plante.

În strategiile naţionale componente ale programului OMS – Sănătate pentru toţi un loc central este rezervat mecanismelor de asigurare a utilizării complete a resurselor floristice menţionate în etnofarmacologie şi în datele etnofarmacopeelor locale, pentru ocrotirea sănătăţii. Pentru aceasta sunt elaborate strategii naţionale, planuri de cercetare, sisteme educaţionale şi informative. Rezultatele de până acum obţinute în domeniul respectiv al OMS, relevă importanţa resurselor floristice şi etnofarmaceutice ale fiecărei ţări în transpunerea în viaţă a obiectivelor acestui program [7].

În medicina populară a ţării noastre sunt folosite circa 870 specii, dintre acestea aproximativ 200 sunt studiate din punct de vedere chimico-farmacodinamic, iar circa 100 de plante sunt utilizate curent în automedicaţie [7]. Deşi nu există nici o strategie la nivel naţional privind integrarea tradiţionalului din ţara noastră în fitoterapia modernă şi utilizarea acestuia ca un ansamblu de metode preventive şi curative necesar în terapeutica modernă, numeroşi cercetători îşi desfăşoară activitatea pentru identificarea, izolarea şi testarea substanţelor active din plante, în scopul obţinerii de noi medicamente naturale eficiente, în cele mai diferite afecţiuni şi pentru o masă cât mai mare de oameni. În acest context se înscriu şi preocupările activităţii de cercetare din cadrul proiectului „Implementarea în practica medicală a produselor Floralghin, unguent şi Floralghin, pastă dentară adezivă” co-finanţat de Î.S. S.P.B. „Constructorul” înscris în Registrul de Stat al proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării cu cifrul 09.824.09.101T, conform Hotărârii Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică nr.121 din 30.07.2009. Aceste produse sunt fabricate după formule originale, având la bază extracte standardizate şi controlate în nivelul de substanţe active a plantelor Arnica montana, Symphytum officinalis şi Matricaria chamomilla, precum şi Apis mellifera. Metodele de extracţie şi procesare a acestor compoziţii noi, precum şi formula originală asigură obţinerea unui efect terapeutic scontat optim.

Cele mai răspândite afecţiuni ale cavităţii bucale, care îl afectează aproape pe fiecare om, este caria dentară şi afecţiunile parodonţiului - gingivitele şi parodontitele [2]. Problema tratamentului şi profilaxiei afecţiunilor parodonţiului ocupă un loc de frunte în stomatologia contemporană. Importanţa acestei probleme este determinată de frecvenţa înaltă a bolilor parodonţiului înregistrată în toată lumea, de severitatea evoluţiei lor, influenţa negativă asupra sănătăţii omului, stării lui psihoemoţionale. Barer G. M. et al. (1955) la cercetarea complexă a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 ani au stabilit, că la 95 % din cei examinaţi se depistează diverse manifestări parodontopatice - procese patologice sau modificări de diferit grad ale ţesuturilor parodonţiului [10]. Analiza cercetărilor, efectuate la catedra Stomatologie Terapeutică a USMF „Nicolae Testemiţanu” (Gh. Nicolau, N. Carcea, 1999) denotă că în Republica Moldova cazurile de îmbolnăvire de parodontită cu un grad uşor de severitate la vârsta de până la 29 ani constituie 37,9%; 30-39 ani – 40%; 40-49 ani – 22,1%. [15].

Căutarea mijloacelor şi metodelor eficiente noi de tratament a gingivitei şi parodontitei are o însemnătate incontestabilă în stomatologia contemporană. În ultimii ani tot mai frecvent se utilizează preparate antihomotoxice în terapia de bază sau în complex cu metodele tradiţionale de

433

tratament. În acest context de idei se înscrie preparatul antihomotoxic Floralghin, pasta dentară adezivă, constituit din valoroase componente de origine vegetală şi Apis mellifera în cantităţi homeopatice. Acest preparat medicamentos cu acţiune antiinflamatoare, antiexudativă, regeneratoare, imunostimulatoare, anestezică şi ameliorează respiraţia tisulară precum şi procesele microcirculatorii se preconizează de a fi utilizat sub formă de pasta dentară adezivă. Mecanismul acţiunii Floralghin este determinat de prezenţa componentelor vegetale şi veninului de albini, care se caracterizează prin următoarele însuşiri:1. acţiune antiinflamatoare şi antivirotică a componentelor din Chamomilla;2. ridicarea tonusului vaselor şi comprimarea vaselor sangvine (Arnica), înlăturarea stazelor venoase, rezistenţa la formarea trombilor (Symphytum);3. susţinerea şi îmbunătăţirea respiraţiei celulare şi a proceselor de restabilire – oxidare cu ajutorul componentelor din Chamomilla;4. activarea cicatrizării plăgilor cu ajutorul componenţilor vegetali (Arnica, Chamomilla, Symphytum);5. acţiune anestezică (Arnica, Chamomilla);6. oprirea hemoragiilor (Arnica).

În inflamare se înregistrează o creştere a sintezei citochinelor, care participă la diverse mecanisme reglatoare [1]. De exemplu interleuchina-6 (IL-6) stimulează sinteza citochinelor antiinflamatoare IL-1, IL-2 şi TNF. Aceste citochine sunt eliminate de limfocitele Th1 antiinflamatoare. În scop antiinflamator se utilizează cu succes preparatele antihomotoxice complexe ce au acţiune reglatoare asupra reţelei de citochine [12, 14]. În calitate de exemplu se poate numi TGF-b, care este fi sintetizat de limfocitele reglatoare (celulele Th3) sub acţiunea preparatului Floralghin, care are capacitatea de a reduce nivelul citochinei antiinflamatoare de bază TNF [14]. Inflamaţia ţesuturilor parodonţiului este însoţită de intensificarea proceselor de oxidare peroxidică a lipidelor (OPL), ceea ce provoacă dezechilibrul proceselor metabolice din ţesutul parodonţiului. Intensificarea proceselor OPL în membranele celulelor, dezechilibrul sistemului de protecţie antioxidantă sub influenţa endo- şi exotoxinelor microflorei patogene exercită acţiune distrugătoare asupra tuturor componentelor membranelor celulare. Formarea produselor primare şi secundare OPL contribue la dereglarea microcirculaţiei, inflamarea şi destrucţia ţesutului parodonţiului [5, 11, 13]. De menţionat ipoteză de lucru apărută recent despre posibilitatea pronostică şi tratamentului patologiilor însoţite de inflamaţie, cu ajutorul „terapiei de genă”, care prevede utilizarea preparatelor biologic active, inclusiv şi homeopatice [3]. Neutralizarea radicalilor liberi şi a produselor toxice trebuie efectuată cu ajutorul metodelor atenuante, în special, cu utilizarea preparatelor antihomotoxice. Compuşii organici care se conţin în aceste preparate în cantităţi mici pot neutraliza cu succes radicalii şi toxinele [6].

Astfel, preparatul antihomotoxic Floralghin poate fi recomandat în terapia leziunilor, proceselor inflamatorii şi destructive, precum şi în tratamentul complex al gingivitelor şi parodontitelor, tratamentul stomatitei aftoase, gingivitei herpetice, bolilor pioinflamatoare a regiunii maxilofaciale, stomatitei şi induraţiilor apărute la copii după chimioterapie, precum şi la jugularea sindromului dureros după extirparea dintelui, posedând proprietăţi antiinflamatorii, antioxidante, imunostimulante. Acţiunea preparatului este îndreptată spre activarea respiraţiei tisulare şi procesele de oxido-reducere ale celulelor ţesuturilor parodonţiului.

Complexitatea acţiunii preparatelor antihomotoxice permite evitarea prescrierii unui număr mare de preparate alopatice (xenobioticilor), necesare pentru obţinerea unor rezultate terapeutice scandate. În afară de aceasta, preparatele antihomotoxice nu au efecte secundare, contraindicaţii, este posibilă utilizarea lor combinată, sunt suportate bine de pacienţi [16].

În lume, dar şi în Republica Moldova, bolile dermatologice cunosc astăzi o răspândire din ce în ce mai mare. Acest fapt este motivat de creşterea frecvenţei călătoriilor, de virulenţa agenţilor patogeni, de scăderea imunităţii grupurilor populaţionale cu risc, de lipsa igienei şi educaţiei sanitare. Marea suprafaţă a pielii, dar şi caracteristica ei specială de organ, de legătură între organism şi mediul înconjurător o fac vulnerabilă în faţa factorilor de risc amintiţi. Pielea este astfel expusă unei duble posibile agresiuni patologice, atât din afară, cât şi din interior.

434

Afecţiunile dermatologice rezultă dintr-un cumul de factori, deoarece pielea preia prin transpiraţie o disfuncţionalitate a rinichilor, sau prin acumularea de toxine o disfuncţionalitate la nivel  digestiv (bila leneşă, ficat gras, colon – constipaţie, prezenţa paraziţilor intestinali, alergii alimentare, disbacterioze intestinale etc.) sau pe sistem nervos se pot manifesta o serie de afecţiuni cum ar fi: psoriazis, lupus eritematos, zoster, herpes; dezechilibre endocrine cum ar fi: acneea; dermatite, dermatoze de diferite etiologii; alergii; eczeme etc.

Tratamentul modern al acestor afecţiuni trebuie să fie bazat astăzi pe noile achiziţii şi cuceriri în domeniul ştiinţei medicale şi trebuie să ţină cont de conceptele fundamentale ale fiziopatologiei. Biochimia şi imunologia ne ajută în studiul fenomenelor alergice, alături de industria farmaceutică, dar şi de psihosomatică, ce întregeşte posibilităţile de tratament eficient în dermatologie. Pentru tratamentul unor afecţiuni dermatologice, fitoterapia furnizează în prezent o gamă de produse în continuă diversificare, cu organotropism pentru piele şi mucoase. Aceste remedii cu acţiune dermoprotectoare şi de reglare a funcţiilor pielii exercită activităţi farmacodinamice complexe: antiinflamatorii, antiseptice, antibacteriene, antivirale, calmante, antialergice, etc.

Numeroasele afecţiuni dermatologice care beneficiază de unguentul Floralghin ar fi împărţite în: acnee, alergie, dermatită, dermatoză, eczemă, eritem, prurit, seboree, urticarie. Produsul Floralghin s-a dovedit a fi de un real folos în profilaxia şi tratamentul numeroaselor afecţiuni dermatologice.

Proiectul „Implementarea în practica medicală a produselor Floralghin, unguent şi Floralghin, pastă dentară adezivă” elaborat de comun acord cu Î.S. S.P.B. „Constructorul” şi Centrul Ştiinţific în Domeniul Medicamentului de pe lângă USMF „N. Testemiţanu” îşi propune crearea şi fabricarea unor noi fitopreparate obţinute prin prelucrarea avansată a unor specii vegetale autohtone şi utilizabile în contracararea anumitor maladii.

Întrucât administrarea medicamentului de sinteză chimică s-a dovedit a fi adesea devastatoare asupra sănătăţii populaţiei umane, reîntoarcerea la folosirea preparatelor naturale în profilaxia şi tratamentul diverselor boli constituie o realitate de necontestat. Din acest punct de vedere, considerăm că valorificarea superioară a plantelor medicinale şi aromatice reprezintă o preocupare căreia trebuie să i se acorde o atenţie din ce în ce mai mare. Investigaţiile şi studiile se raportează în special la medicina tradiţională, ca un model de prevenire şi tratare a maladiilor umane, bazat pe utilizarea produselor naturale. În acest context se remarcă un interes deosebit pentru identificarea de surse vegetale care conţin principii active care acţionează sinergic, se adresează mai multor direcţii de acţiune (multi target) şi se potenţează reciproc.

În cadrul proiectului ne propunem valorificarea unor produse vegetale autohtone precum arnica (Arnica montana), tătăneasa (Symphytum officinalis) şi muşeţelul (Matricaria chamomilla). Originalitatea realizării proiectului menţionat consta în obţinerea unor asocieri originale, complexe atât prin compoziţia chimică (lactone sequiterpenice, compuşi polifenolici, alantoină, alcaloizii pirolizidinici, cumarine şi chamazulenă şi multe altele) cât şi prin acţiunea farmacologică (antiinflamatoare, cicatrizantă, membranoprotectoare şi antioxidantă) pe bază de plante medicinale indigene.

Complexitatea cercetării derivă din aspectele multiple abordate: - asocierea principiilor din clase farmacologic active ceea ce conferă un efect

„multitarget”, bine definit (antiinflamator, analgezic, cicatrizant, membranoprotector, antioxidant, ş.a.);

- prelucrarea complexă a plantelor medicinale (se vor avea în vedere soluţii de valorificare complexă a principiilor active din produsul vegetal);

- elaborarea unor tehnologii de extracţie moderne şi selective; - metodele distincte de extracţie ce îşi propun obţinerea unui fitocomplex caracterizat doar

de anumite grupe de principii (răspunzătoare de acţiunea pe care o au în definirea preparatelor) din totalul cu potenţial activ;

- tehnicile de condiţionare protective care nu modifică calitatea principiilor active din extractele selective (umiditate, temperatură, factori oxidanţi, ş.a.);

435

- caracterizarea fizico-chimica (prin CSS, HPLC, densitometrie, spectrofotometrie UV-VIS) a extractelor selective, efectuarea de teste in vitro pentru determinarea potenţialului antioxidant;

- fitopreparatele obţinute vor fi caracterizate complex: fizico-chimic (HPLC, gaz-cromatografie, densitometrie), microbiologic şi farmacologic. Astfel, putem spune că se urmăreşte aplicarea unor metode originale de extracţie,

incorporare în baza de unguent şi pastă, precum şi condiţionare a principiilor active din Arnica montana, Symphytum officinalis, Matricaria chamomilla, specii autohtone puţin sau incomplet valorificate în Republica Moldova.

Produsele Floralghin unguent şi Floralghin pastă dentară adezivă reprezintă rezultatul final al unor tehnologii originale de obţinere în condiţii industriale. Conform etapelor fluxului tehnologic, vor fi utilizate mecanisme, dispozitive, utilaje, procedee de monitorizare a calităţii materiei prime, a calităţii şi stabilităţii preparatelor respective ce corespund documentaţiei analitice de normare pentru preparatele cu destinaţie medicinală.

Până în prezent au fost petrecute lucrări de: Cercetare documentară privind plantele şi principiile active cu acţiune antiinflamatoare,

analgezică, cicatrizantă, membranoprotectoare, antiedemică, antimicrobiană; Screening fitochimic calitativ şi cantitativ al speciilor vegetale selectate (Arnica montana,

Symphytum officinalis, Matricaria chamomilla) - identificarea şi dozarea principalelor clase de principii active;

Experimentări de laborator în vederea stabilirii condiţiilor de extracţie selectivă a principalelor clase de principii active (lactone sesquiterpenice, flavonoide, uleiuri esenţiale, acizi fenolcarbonici, alcaloizi pirolizidinici, alantoină, uleiuri eterice, polizaharide);

Elaborare a metodelor de obţinere a fracţiunilor extractive la faza de laborator; Caracterizare fizico-chimică şi microbiologică a fracţiunilor extractive; Elaborare a tehnologiei de obţinere a fracţiunilor extractive; Obţinere a extractelor standardizate la faza pilot; Investigare a activităţii biologice a extractelor compuse (testarea acţiunii antiinflamatoare,

analgezice, antimicrobiene); Elaborare a specificaţiilor tehnice pentru produsele vegetale şi pentru extractele obţinute; Elaborare a formulelor de asociere a extractelor selective standardizate; Obţinere a fitopreparatelor (unguent şi pastă dentară adezivă); Elaborare a documentaţiei tehnice de realizare a fitopreparatelor.

Relevanţa proiectului este asigurată de:- întărirea capacităţii de inovare a agentului economic beneficiar (cofinaţatorului de proiect) şi creşterea gradului de înnoire a portofoliului de produse;- obţinerea de noi fitopreparate, originale, cu caracter de noutate pe plan naţional, ce răspund cerinţelor actuale din domeniul produselor medicamentoase vegetale de uz uman;- introducerea noilor fitopreparate în fabricaţia curentă a cofinaţatorului de proiect care este în acelaşi timp şi beneficiarul rezultatelor obţinute din activitatea de cercetare;- gradul de noutate ce rezultă din complexitatea metodelor de analiza fitochimică, testarea fitobiologică (citogenitate, citotoxicitate), screeningul in vitro al acţiunii antioxidante şi a materialului vegetal şi a extractelor selective;- obţinerea noilor fitopreparate printr-o tehnologie originală, modernă şi ecologică care permite prelucrarea superioară şi valorificarea optimă a potenţialului produselor vegetale;- interpretarea statistică a rezultatelor obţinute;- parteneri care dispun de specialişti şi dotări necesare lucrărilor de documentare, precum şi aplicare în producţie a noilor tehnologii elaborate;- materia primă propusă care provine din producţie indigenă, aspect ce conferă mai multe avantaje şi anume: uniformitate în ceea ce priveşte conţinutul în principii active, certitudinea unor plante provenite din culturi ecologice, achiziţie facilă, preţ scăzut;

436

- strategia generală pe termen mediu a agentului economic beneficiar care are ca obiectiv distinct înnoirea continuă a portofoliului de produse pe baza creşterii capacităţii, prin crearea de mărci proprii, elaborarea de tehnologii proprii, folosind echipamente şi tehnologii performante şi pregătind continuu resurse umane (atragerea de tineri cercetători cu preocupări în acest domeniu, stimularea personalului în atingerea unui înalt nivel de pregătire ştiinţifică);- instituţiile implicate în realizarea proiectului sunt recunoscute în ţară pe deoparte graţie existenţei îndelungate şi pe de altă parte graţie produselor de bună calitate elaborate înregistrând de la an la an o creştere a indicatorilor de eficienţă şi bonitate.

Derularea proiectului presupune desfăşurarea unor activităţi din domenii de graniţă: biochimie, chimie farmaceutică, fitochimie, farmacognozie, tehnologie farmaceutică, farmacologie, medicină clinică.

Calitatea materiei prime vegetale va fi confirmată prin certificatele de calitate însoţitoare a partidei, standardele de calitate corespund Farmacopeei Române şi celei Europene. Astfel, normele UE în vigoare, relative la securitatea produselor farmaceutice pentru uz uman, au în vedere pe lângă calitatea superioara a principiilor active, realizată printr-un control riguros al acesteia, standardizarea proceselor tehnologice de extracţie din plantele medicinale, iar produsele farmaceutice obţinute trebuie să asigure securitatea consumatorilor, pe de o parte, şi măsuri de securitate ale mediului înconjurător pe de alta parte.

Deoarece plantele medicinale şi/sau produsele farmaceutice obţinute din acestea au de obicei o încărcătură în impurităţi de metale grele şi pesticide, de germeni patogeni, de ciuperci, (mucegaiuri), insecte etc., în vederea utilizării materiei prime calitative, conforme standardelor europene, ea va fi supusă unui control şi supraveghere minuţioasă, la toate etapele începând cu obţinerea şi terminând cu procesarea.

Tehnologiile de obţinere a preparatelor Floralghin unguent şi Floralghin pastă dentară adezivă sunt inofensive prin lipsa elementelor nocive (lipsa unor extragenţi şi agenţi de separare şi purificare interzişi spre utilizare). Atât calitatea fitopreparatelor elaborate, cât şi procesul de obţinere, condiţionare şi distribuire sunt reglementate conform Monografiilor Farmacopeice, însoţite de Notele explicative, Regulamentelor tehnologice de producere, diverse prescripţii ca: DAN (Documente Analitice de Normare), Standarde de referinţă, Certificate de calitate şi conformitate a produselor, GPP (Good Production Practice), GMP (Good Manufacturing Practice), GLP (Good Laboratory Practice) GDP(Good Distribution Practice). De menţionat este, că întreg ciclul de producere decurge fără deşeuri de producere şi prin urmare fără riscuri de poluare a mediului.

Ca potenţiali beneficiari ai rezultatelor proiectului pot fi:• Instituţiile medicale (centre medicale specializate, clinici şi spitale, centre de sănătate şi de

reabilitare ) - vor dispune de două remedii medicamentoase autohtone, polifuncţionale şi de о complianţă terapeutică înaltă, produse din materie primă vegetală autohtonă;

• Populaţia, în special păturile social vulnerabile: cu venituri mici şi medii, persoanele vârstnice, persoanele cu disabilităţi, vor beneficia de medicamente polivalente oferite la preţuri rezonabile;

• Întreprinderile de producere cu profil farmaceutic - vor dispune de variantele tehnologice industriale ale întreg ciclului şi fluxului de producere în serie a produselor Floralghin unguent şi pastă dentară adezivă (cu regulamente tehnologice de producere, monografii farmacopeice, standarde de calitate, etc.);

• Industria farmaceutică (la solicitare) vor beneficia de materia prima şi prescripţiile de rigoare în vederea producerii medicamentelor Floralghin unguent şi pastă dentară adezivă.

Fără a subestima rolul chimioterapiei, tratamentul bolilor cu ajutorul medicamentelor de sinteză, izvorâte din inteligenţa umană, care în prezent joacă un rol important în special ca prim ajutor acordat bolnavului în stare gravă, fitoterapia în special şi medicina naturală în general vin să complimenteze ansamblul de metode preventive şi curative practicate în prezent. Dar nu numai să le complimenteze, deoarece numeroase substanţe active din plante, cele cu acţiune puternică, sunt considerate tratamente de bază şi nu adjuvante, în terapia modernă. Întrucât

437

administrarea medicamentului de sinteză chimică s-a dovedit a fi adesea devastatoare asupra sănătăţii populaţiei umane, reîntoarcerea la folosirea preparatelor naturale în profilaxia şi tratamentul diverselor boli constituie o realitate de necontestat. Din acest punct de vedere, considerăm că valorificarea plantelor medicinale şi aromatice reprezintă o preocupare căreia trebuie să i se acorde o atenţie din ce în ce mai mare. În acest context se remarcă un interes deosebit pentru identificarea şi valorificarea de surse vegetale care conţin principii active ce acţionează sinergic, se adresează mai multor direcţii de acţiune (multi target) şi se potenţează reciproc.

În medicaţiile contemporane lipsesc remedii înalt eficiente prin funcţionalitatea lor complexă, reducerea sau lipsa efectelor adverse. Acelaşi rezultat se resimte şi pe piaţa farmaceutică a R. Moldova, unde acestea lipsesc sau sunt în cantităţi insuficiente. Includerea remediilor elaborate în schemele terapeutice şi de reabilitare va contribui la suplinirea acestui deficit şi la rezolvarea unor probleme ce ţin de ameliorarea sănătăţii umane. Unul din principalele argumente rămâne a fi acţiunea polivalentă a acestora, confirmată prin suportul studiilor clinice ce vor veni să confirme potenţialul curativ - profilactic înalt a lor.

Bibliografie1. ABBAS, A. Cellular and Molecular Immunology. 3-rd ed. Philadelphia, London: W.B.

Saunders, 2000. p. 250-277.2. American Academy of Periodontology: epidemiology of periodontal diseases. J Periodontol,

1996, vol. 67, p. 935-945.3. BLUM, K, MESHKIN, B, DOWNS, B.W. DNA based customized nutraceutical “gene

therapy” utilizing a genoscore. Med Hypotheses, 2006, vol. 66, no. 5, p. 1008-1018.4. Bojor O., Popescu O., 1993. Miracolele terapeutice ale plantelor. Mica enciclopedie de

fitoterapie. Edit. Edimpex, Bucureşti5. FANG, Y.Z, YANG, S, WU, G. Free radical homeostasis. Sheng Li Ke Xue Jin Zhan, 2004,

vol. 35, no. 3, p. 199-204.6. GOODSON, J.M, TANNER, A.R, HAFFAJEE, A.D, SOCRANSKY, S.S. Evidence for

episodic periodontal diseases activity. J Dent Res, 1981, vol. 60, p. 300-305.7. Grigorescu Em., Silva F., 1997. De la etnomedicină la fitoterapie. Tezaurul verde al

medicinei. Edit. Spiru Haret, Bucureşti8. Percek A., 1981. Mundus medicamenti. Edit. Medicală, Bucureşti9. Racz G., Laza A., Evdochia Coiciu, 1970. Plantele medicinale şi aromatice. Edit. Ceres,

Bucureşti10. БАРЕР, Г.М, ЛАКШИН, А.М, ФЕТИСОВА, С.Г. О системе лечебно- диагностических

и организационных мероприятий при заболеваниях пародонта. Стоматология, 1995, том. 74, №1, с. 73-75.

11. ВОСКРЕСЕНСКИЙ, О.Н, ТКАЧЕНКО, Е.К. Роль перекисного окисления липидов в патогенезе пародонтита. Стоматология, 1991, том. 4, с. 5-10.

12. ГОТТВАЛЬД, Р, ВАЙЗЕР, М. Гомеопатическая терапия хронических заболеваний, возникших вследствие нарушений метаболизма. Биологическая медицина, 2001, №2, с. 15-20.

13. ГРИГОРЬЯН, А.С, ГРУДЯНОВ, А.И. Ключевые звенья патогенеза заболеваний пародонта в свете данных цитоморфометрического метода исследований. Стоматология, 2001, том. 80, №1, с. 5-8.

14. ГРУДЯНОВ, А.И, БЕЗРУКОВА, Н.В, АЛЕКСАНДРОВСКАЯ, И.Ю. Сравнительное изучение клинической эффективности гомеопатических препаратов в комплексной терапии воспалительных заболеваний пародонта с отягощенным аллергологическим статусом. Стоматология, 2006, том. 2, №2, с. 25-28.

15. НИКОЛАУ, Г.Ю, КАРЧА, Н. Материалы компании Босналек. Киев, 2001, с. 17-21.

438

16. ШПИГЕЛЬ, А.С, СЕРЕДАВИНА, Н.Ю. Антигомотоксическая фармакотерапия и оценка её эффективности при травмах и хирургических вмешательствах на ЛОР- органах. Биологическая медицина, 2001, №2, с. 33-41.

METOCLOPRAMIDA – MEDICAMENT ANTIEMETIC ŞI GASTROPROKINETIC , SUBSTRAT ŞI INHIBITOR AL CITOCROM P450 CYP 2D6

Tatiana Cotorobai, Tamara CoteleaCatedra Chimie Farmaceutică şi toxicologică a USMF ’’N.Testemiţanu’’

SummaryMetoclopramide –the gastroprokinetic and antiemetic drug,

substrate and inhibitor of Cytochrome P450 2D6Based on a study of selective sciens was characterized the farmacokinetics of

metoclopramide monohydrochloride, the interaction between metoclopramide and Cytocrome P450, the ability of the substance to inhibit drug – metabolizing P450 CYP 2D6 and CYP 3A. There were made conclusions regarding the influence of isoform –specific inhibitors P450 drugs on the metabolism of metoclopramide and formation of monodeethylmetoclopramide, presumably causal factor of the toxic effects of this substances. These conclusions as a good basis for further research in vivo and for an effective pharmacotherapy to patients.

RezumatÎn baza studiului literaturii ştiinţifice, s-a analizat caracteristica farmacocinetică a

clorhidratului de metoclopramidă, interacţiunea dintre metoclopramidă şi sistemul citocromului P450, capacitatea substanţei de analizat de a inhiba izoformele CYP 2D6 şi CYP 3A a P450. S-au facut concluzii despre influienţa unor medicamente specific-inhibitoare de izoforme P450 asupra metabolismului metoclopramidei şi formării metabolitului monodietilmetoclopramida, presupus factor cauzal al efectelor toxice ale acestei substante medicamentoase. Aceste concluzii servesc ca o bună bază pentru cercetările ulterioare in vivo şi pentru o farmacoterapie eficientă a pacienţilor.

Actualitatea temei Clorhidratul de metoclopramida [clorhidratul de 4-amino-5cloro-N-[(2-dietilamino)etil-2 metoxibenzamidă] este substanţa medicamentoasă ce se utilizează în greaţă şi vărsături după operaţii, iradiere, medicamente (digitalice, citostatice, antibiotice);în practica gastorenterologică şi-a găsit utilizare în esofagita de reflux, dispepsie, sughiţ, meteorism. Metoclopramida este un antivomitiv cu acţiune centrală, ce acţioneazeă prin creşterea tonusului sfincterului inferior al esofagului, prin stimularea peristaltismului gastric şi relaxarea sfincterului piloric, favorizînd astfel golirea stomacului. În literatură sunt documentate cazuri de aritmie, bloc atrio-ventricular, hipertensiune, distonie şi dereglări de oxidare ale hemoglobinei (methemoglobinemie, sulfhemoglobinemie). S-a presupus formarea unor metaboliţi toxici care duc la apariţia acestor efecte adverse severe. Pentru a elucida apariţia acestor efecte adverse , în cadrul catedrei de Chimie Farmaceutică şi Toxicologică a USMF ”N.Testemiţanu’’ s-a analizat izolarea şi extragerea metoclopramidei din lichidele biologice „in vitro”, s-a studiat şi literatura cu anumite cercetări farmacocinetice „in vitro” efectuate în SUA la catedra Farmacologie Clinică din Washington[1,3,5,7,].

Obiectivele lucrăriiDe a studia literatura de specialitate si a prezenta calea de metabolizare a

metoclopramidei influienţată de sistemul P450.

439

Materiale şi metode de cercetare Substanţele chimice utilizate a fost hidroclorura de metoclopramidă, hidrobromura de dextrometorfan, clorzaxona, sulfatul de chinidină, dietilditiocarbamat, troleandomicina, acetatul de sodiu, EDTA, G-6-P, G-6-PDH şi NADP. Ca material biologic au fost utilizate preparatele a patru ficate inutile pentru transplantare, cu prepararea ulterioara a fracţiilor microsomale şi resuspendarea lor în slouţie tampon-fosfat. Procedura de obţinere a celulelor microsomiale, precum şi a citocromului P450 au fost descrise în lucrările unui şir de cercetători, în echipă cu Zeruesenay Desta, care e cercetat metabolismul hepatic al cisapridei si izoniazidei la nivel de izoformele P450. Fragmentele microsomale au fost resuspendate în soluţie-tampon fosfat cu concentraţia de proteine 10mgml şi depozitate la -80oC pînă la utilizarea ulterioară. Următoarea etapă a fost incubarea metoclopramidei pentru analiza HPLC conform condiţiilor optimale stabilite anterior. Incubarea a fost facută în prezenţa sistemei NADPH generatoare, celulelor microsomale la 37 oC. Metoda HPLC în UV a fost efectuată pentru a verifica prezenţa metoclopramidei în incubatul de celule microsomale. Faza mobilă a fost compusă din acetat de sodiu acetonitril trietilamină 80:20:0.05, iar pH 7,0 a fost menţinut de către acidul acetic. Temperatura camerei a fost aleasă ca fiind optimală, iar viteza de curgere 0.9 ml/ min la lungimea de unda 274 nm. Cromatograma tipică obţinută în urma analizei HPLC este prezentată în figura 1[1,2,4 ].

Cu timpul de reţinere a metaboliţilor la 14 min, 10 min, fiind notate, respectiv: M I, M II. Pentru a identifica metabolitul M I se analizează incubatul de metoclopramidă prin metoda spectrofotometrică şi se compară cu metaboliţii moleculari ai metoclopramidei formaţi in urma metabolizarii acesteea in organismul uman şi animal. Avînd ca bază analiza masei moleculare, concluzia este următoarea: M I corespunde metabolitului monodietilmetoclopramida, metabolit prezent în urina animalelor de laborator, dar neidentificat în organismul uman (fig.2).

440

Fig.1: HPLC. Cromatograma metoclopramidei si metaboliţilor M I şi M II, în urma incubării in vitro cu citocrom recombinat CYP 2D6

Experienţele ulterioare vin să determine izoforma P450 responsabilă pentru formarea M I. În urma efectuării analizelor asupra monodietilării metoclopramidei s-a constatat că metabolizarea se petrece cu ajutorul CYP2D6 în cea mai mare parte (V=4.5 ±0.3pmol/min/pmol) şi foarte puţin cu CYP1A2 (V=0.97±0.15 pmol/min/pmol). Rezultatul a fost prezentat schematic în diagramă(fig. 3). Alte forme de citocromi, ca CYP2A6, CYP2B6, CYP 2C9, CYP 2E1, nu contribuie procesului de monodietilare.

O altă etapă în cercetarea in vitro a metabolismului metoclopramidei a avut drept scop

evaluarea influienţei asupra gradului de metabolizare a unui şir de medicamente luate în concentraţii diferite, despre care se ştie că sunt inhibitori ai sistemelor de enzime P450: furfulină pentru CYP1A2, troleandomicină pentru CYP 1A2, sulfofenazol pentru CYP2C9, omeprazol pentru CYP 2C19, chinidină pentru CYP 2D6,troleandomicina pentru CYP 3A, ketoconazol pentru CYP 3A. Cercetarea a fost efectuată pentru două ficate diferite, cu cod de identificare HL 161 şi HL 09-14-99. Rezultatul obţinut a fost prezentat în diagramă (fig.4). După cum observăm, chinidina cu concetraţia de doar 1μM inhibă în primul caz metabolismul cu 78,7%, în cazul al 2-lea cu 38%, ceea ce desemnează o dependenţă dintre rata inhibiţiei şi starea funcţională a ficatelor. Troleandomicina cu concetraţia 50µM inhibă în primul caz metabolismul cu mai puţin de 4%, în cazul al 2-lea cu 22,8%. Această inhibiţie e evidentă pentru chinidină şi troleandomicină pentru că, cum am menţionat mai sus, sunt inhibitori specfici ai CYP 2D6 şi CYP 3A. Efectele inhibitoare ale chinidinei si troleandomicinei s-au studiat pe ficatul cu codul de identificare HL 09-14-99. Rezultatele sunt prezentate în graficele de mai jos. Acestea sugerează implicarea în metabolismul metoclopramidei cu 70%, şi 30% respectiv CYP 2D6 şi CYP 3A.

441

Fig. 2: Metabolizarea metoclopramidei în sistemul hepatic microsomial. Formarea monodietilmetoclopramidei sub influienţa CYP 2D6.

Fig.3: Influienţa izoformelor P450 asupra metabolizării metoclopramidei cu formarea monodietilmetoclopramidei.

Fig.4 : Inhibiţia monodietilării metoclopramidei în două sisteme hepatice microsomale(HL 161 şi HL 09-14-99) de către inhibitori specifici ai izoformelor P450

În cursul cercetărilor in vitro s-a observat şi fenomenul invers: efecul inhibitor al metoclopramidei asupra diferitor forme enzimatice ale P450. Pentru aceasta s-au inhibat 25µM de metoclopramidă cu diferite straturi izoform-specifice: phenacetin (50 μM) pentru CYP1A2, flurbiprofen (5 μM) pentru CYP2C9, omeprazole (50 μM) pentru CYP2C19, dextromethorphan (25 μM) pentru CYP2D6, chlorzoxazone (25 μM) pentru CYP2E1 şi midazolam (10 μM) pentru CYP3A4. Metoclopramida este un puternic inhibitor al CYP 2D6 în celulele hepatice microsomale, iar inhibarea ei cu sistemul microsomal după adiţionarea anterioară a dextrometorfanului măreşte inhibiţia formării dextrorfanului pînă la 44% - 37% în primele 20-30 minute, ceea ce sugerează posibilitatea inhibiţiei totale (fig. 5)[2,3].

Fig.5: Inhibiţia diferitor forme enzimatice ale P450. Vitezele reacţiilor au fost exprimate în raport cu vitezele de control (fără adăugarea inhibitorului)

442

ConcluziiS- a efectuat un studiu de evaluare a cercetărilor „in vitro” în baza datelor din literatură

despre interacţiunea metoclopramidei cu sistemul P450 unde se explică prezenţa unui nou metabolit al metoclopramidei- monodietilmetoclopramida care ne demonstrează că: CYP 2D6 este izoforma principală ce catalizează formarea metabolitului nou, avînd specificitate de funcţionare hepatică; există medicamente care pot deregla formarea monodietilmetoclopramidei – metabolit toxic la toate tipurile de ficat; metoclopramida este însuşi inhibitor al CYP 2D6.

Numărul pacienţilor cărora li se administrează metoclopramida este în continuă creştere, de aceea este importantă analiza efectelor adverse şi interacţiunile medicamentoase ale acestui medicament. Rezultatele acestei cercetări necesită confirmare prin teste in vivo. Însă pînă atunci, e necesar de a recomanda medicilor şi farmaciştilor-clinicieni să informeze pacienţii despre apariţia efectelor adverse posibile din cauza interacţiunilor medicamentoase la nivel microsomal sau din cauza unor modificări ereditare la nivel de sistem enzimatic CYP 2D6.

Bibliografie1. M. Hangan, T.Cotelea,L.Soloviov Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF

N.Testemiţanu Investigaţii chimico-toxicologice asupra metoclopramidei Anale ştiinţifice,vol.I,Probleme medico-biologice şi farmaceutice. Chişinău, 2008, pag.301-304

2. Albibi R, McCallum RW(1983) Metoclopramide: pharmacology and clinical application. Ann Intern Med 98:86–95.

3. Baguley WA, Hay WT, Mackie KP, Cheney FW, Cullen BF(1997) Cardiac dysrhythmias associated with the intravenous administration of ondansetron and metoclopramide. Anesth Analg 84:1380–1381.

4. Desta Z, Soukhova N, Mahal SK, Flockhart DA(2000) Interaction of cisapride with human cytochrome P450 system: metabolism and inhibition studies. Drug Metab Dispos 28:789–800.

5. Машковский М.Д. Лекарственные средства Москва Новая волна 2008 -187с.6. К.м.н. С.Н. Маммаев, Ю.О. Шульпекова, академик РАМН, профессор В.Т.

ИвашкинММА имени И.М. Сеченова Метоклопрамид в лечении диспепсических расстройств med-lib.ru

7. ВИДАЛЬ 2006 «Лекарственные препараты в России»

STUDIUL DICLOFENACULUI ÎN CADRUL TESTULUI DE ANALIZĂ CHIMICO-TOXICOLOGICĂ

Tamara Cotelea1, Marcela Panco1, Efim Aramă2

1Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF „N. Testemiţanu” 2 Catedra Biofizică, Informatică şi Fiziologia omului

SummaryDiclofenac study in the biological liquids

We used Diclofenac and phisico-chemical methods in the pure substance for its analysis in the blood plasma. The identification ofMarquis and Liebermann reaction. Chromatography on the thin layer in the ethylacetate-metanol-ammonia 25 % (85:10:5) Was also used. FeCl3 is used as an eluent, obtaining Rf = 0,12 cm. There was used UV spectrophotometric method in the hydroxide for identification and obtaining of maximum absorption on 275 nm.

The used methods were applied according to chemico-toxicological analysis conditions of Diclofenac in the biological liquids

443

RezumatAm aplicat metode chimice şi fizico-chimice de idnetificare a diclofenacului în substaţă

pură. Am folosit reacţiile de identificare cu reactivul Marquis si Liebermann. Am aplicat cromatografia pe strat subţire în sistemele de solvenţi etilacetat-metanol-amoniac 25% (85:10:5). Ca developant am folosit clorura de fier (III), obţinînd un Rf=0,12cm. Deasemenea am aplicat metoda spectofotometrică UV în acidul clorhidric şi hidroxid de sodiu obţinînd maxime de absorbţie la lungimea de undă 275nm.

Metodele folosite corespund condiţiilor de analiză chimico-toxicologică a diclofenacului în lichidele biologice.

Actualitatea temeiDiclofenacul, acid 2-(2-(2,6-dichlorophenylamino)phenyl), fiind derivat al acidului

benzen acetic cunoscut şi sub alte denumiri, reduce durerea şi ca atare acţionează ca antiinflamator, analgezic şi antipiretic [2]. Mecanismul exact de acţiune nu este pe deplin cunoscut, dar se crede că mecanismul primar responsabil pentru acţiunea sa antiinflamatorie, antipiretică, şi analgezică  este inhibarea sintezei de prostaglandine prin inhibarea ciclooxigenazei (COX), şi pare să inhibe sinteza ADN-ului [1].Inhibarea COX, de asemenea scade prostaglandinele  în epiteliul din stomac, făcându-l mai sensibile la coroziunea de acid gastric. Aceasta este, de asemenea, efectul principal partea laterală a diclofenauluic. Diclofenacul are o a preferinţă moderat scăzută pentru a bloca COX2-cooenzimă (aproximativ 10 ori) şi se spune că, prin urmare, are o incidenţă ceva mai mică de plângeri gastro - intestinale mult de remarcat ca indometacina şi aspirina[3]. 

Diclofenacul poate fi, de asemenea, un membru unic de AINS. Există unele dovezi că diclofenacul inhibă căile de lipooxigenază , reducând astfel formarea de leucotriene ( pro-inflamatorii )[4]. Există, de asemenea informaţii că diclofenacul poate inhiba fosfolipaza A   2,  ca parte a mecanismului său de acţiune. Aceste acţiuni suplimentare pot explica potenţa ridicată de diclofenac - este cel mai puternic AINS, pe o bază largă.

Există diferenţe marcate între AINS la inhibarea lor selectivă a celor două subtipuri de ciclooxigenază, COX-1 şi COX-2. O mare parte de proiectare farmaceutice de droguri a încercat să se concentreze asupra COX-2 selectivi, inhibarea este ca o modalitate de a minimiza efectele secundare ale AINS gastro - intestinale cum ar fi aspirina. În practică, utilizarea unor inhibitori COX-2 datorită efectelor lor negative  destul de grave, dar altele în mod semnificativ de COX-AINS selective ca diclofenac au fost bine tolerat de majoritatea populaţiei .

Obiectivele lucrăriiÎn legătura cu creşterea întrebuinţării preparatelor medicamentoase, se mareşte

necesitatea aplicării metodelor mai informative în analiza acestora. Studierea legităţilor repartizării substanţelor în organism deasemenea solicită metode de examinare rapide şi sensibile.

Scopul lucrării constă în stabilirea metodelor de identificare şi dozare a diclofenacului precum şi a metodelor de izolare a acestuia din materialul biologic.

Materiale şi metode de cercetareÎn cadrul cercetărilor s-a folosit diclofenac substanţă pură, comprimate de 25 mg. A fost

folosită plasma sanguină şi urina ca lichide biologice. Au fost aplicate metode chimice de analiză. Rezultatele au fost prelucrate după criteriul student. În investigaţiile experimentale ca reagenţi s-au utilizat reactivul Marquis-precipitat slab brun, iar cu reactivul Liebermann –precipitat roşu brun, etilacetat, metanol, amoniac 25% , acidul clorhidric, hidroxid de sodiu, cloroform care au fost cu grad de puritate „pur pentru analiză” şi „chimic pur”.

Pentru identificarea paracetamolului am aplicat metoda CSS folosind plăci cromatografice cu conţinut de silicagel G. S-a utilizat sisteme de solvenţi etilacetat-metanol-

444

amoniac 25% (85:10:5), metanol:amoniac 25% (100:1,5), pentru care s-a determinat valoarea Rf = 0,12; 0,9. Ca developant am folosit clorura de fier (III).*

0,01 g de diclofenac se dizolvă în 100 ml cloroform (soluţia A). Din soluţia A luăm un ml şi dizolvăm în 10 ml cloroform (soluţia B). Pe linia de start a plăcii se aplică 2 µl soluţie B, placa se introduce în camera de cromatografiere şi se cromatografiază ascendent în sistemul de solvenţi corespunzător, cînd frontul de solvenţi va parcurge 2/3 din lungimea totală a plăcii cromatografice, placa se scoate din vas se usucă la aer şi se pulverizează cu soluţie de clorura de fier (III). Spoturile de paracetamol se colorează in galben-brun. Se determină valorile Rf. Sensibilitatea recţiei este de 10 µg/ml. Sensibilitatea metodei ne dă posibilitate de a o aplica în extrasul organic din lichidul biologic cu conţinut de diclofenac.

Metodă de identificare şi apreciere a substanţelor medicamentoase bazată pe compararea cu spectrele substanţelor de referinţă sub aspectul analizei structurale este spectroscopia de absorbţie în UV. Astfel pentru identificarea Diclofenacului sau înregistrat spectrele de absorbţie în intervalul lungimilor de undă 250-300nm cu maxim de absorbţie la 275 nm .

Fig.1 Spectru de absorbtie al diclofenacului în UV

Pentru determinarea identităţii s-a aplicat spectrofotometria în IR, ce se reprezintă ca o metodă modernă şi se caracterizează printr-o informaţie multilaterară despre structura chimică a substanţei medicamentoase. Această metodă ne permite identificarea analogilor aceleaşi clase care prin altă metodă nu se poate diferenţia[6].

Spectrul în IR al diclofenacului s-a înregistrat cu ajutorul aparatului „Specord 75” IR în intervalul 400 - 4000 cm-1, suspensie în ulei de vaselină, (0,01 g diclofenac şi 5 picături ulei de vaselină)[4]. Discifrarea benzilor de absorbţie al diclofenacului în spectru IR (fig.3.2) s-a efectuat în baza datelor din literatură[5].

Benzile de absorbţie la lungimile de undă, corespund vibraţiilor valente asimetrice. Incepînd de la 1572 cm-1 vibraţiile corespund grupărilor CH al inelului benzenic, vibraţiile deformaţionale neplane a grupei CH din inelul benzenic se remarcă în regiunea 750 – 810 cm-1, iar în regiunea 1504 cm-1 se remarcă vibraţii valente de tipul -C=C, la gruparea C - Cl în regiunea 720 cm-1 se depistează vibraţii valente, pe cînd vibraţii intensive se înregistrează în regiunile 1286 cm-1 ce corespund grupei OH şi C - O, la lungimea de undă 1308 cm-1 se reflectă vibraţii deformaţionale a grupării C - C - C şi vibraţii valente a grupei C=C în –C - (CO) – O.

445

Fig.2 Spectru diclofenacului in IR.

Izolarea şi extragerea diclofenacului în lichide biologice (în vitro)S-a studiat procesul de izolare al diclofenacului în lichide biologice cu apă acidulată cu

acid sulfuric 10% şi acid tricloracetic 30%.La 4 ml plasmă sanguină se adaugă 3 ml soluţie alcoolică de diclofenac 0,1 %, se lasă pe

24 ore. Apoi acidulăm cu soluţie de acid sulfuric 10 % pînă la pH 2,0-2,5 (hîrtia de indicator universală). Amestecul se lasă pe 1-2 ore, agitîndu-se periodic, apoi se adugă 3 ml soluţie de acid tricloracetic 30 %, se agită şi se centrifughează timp de 10 min (5000 rot/min). Centrifugatul se separă, iar reziduul încă de 2 ori se prelucrează cu soluţie de acid sulfuric 0,02 mol/l sub controlul pH 2,0-2,5 şi din nou se centrifughează. Centrifugatele se unesc şi se filtrează. Apoi se extrage cu cloroform de 3 ori cîte 5 ml. Extracţiile cloroformice se unesc şi volumul se aduce pînă la 20 ml.

În extractul cloroformic se determină conţinutul de diclofenac prin metoda spectrofotometriei UV. Pentru aceasta extrasul cloroformic se spectrofotometrează, citindu-se absorbanţa soluţiei la lungimea de undă 275 nm în cuva cu drumul optic de 10 mm. În calitate de soluţie de referinţă se utilizează cloroformul. Paralel se anlizează proba cu soluţie diclofenac standard.

Prepararea soluţiei standard 0,05 g (masa exactă) paracetamol, substanţă de referinţă, se trece cantitativ înt-un balon cotat cu capacitatea de 100 ml, se dizolvă într-un volum de 10 ml şi se aduce la cotă cu acelaşi solvent (sol. A). 1 ml soluţie A se pasează în alt balon cotat cu capacitatea de 50 ml şi volumul se completează pînă la cotă cu acelaşi solvent (sol. B). 1 ml soluţie B conţine 10 µg diclofenac.

ConcluziiS-a făcut o analiză bibliografică în ceea ce priveşte metabolismul medicamentelor în

organismul uman. S-au determinat metodele chimice de identificare a diclofenacului în substanţă pură şi după extracţie din materialul biologic. Aplicînd metoda spectrofotometriă s-a stabilit maximul de absorbţie al diclofenacului în acidul clorhidric şi hidroxid de sodiu obţinînd maxime de absorbţie la lungimea de undă 275 nm respectiv. S-au stabilit condiţiile de identificare prin metoda CSS . S-a determinat metoda de izolare şi extragere a diclofenacului la pH 2,0-2,5.

Bibliografie1. Dutta NK, Annadurai S, Mazumdar K, Dastidar SG, Kristiansen JE, Molnar J, M Martins,

Amaral L (2000). "Anti-bacterian de acţiune a diclofenac demonstrat prin inhibarea sintezei ADN-ului". Int. J. Antimicrob. De agenţi 14 (3): 249-51

446

2. Informaţii pentru cadrele medicale. Medsafe - Noua Zeelandă Medicamente şi dispozitive medicale Safety Authority. 2007-07-10.Http://www.medsafe.govt.nz/profs/datasheet/v/voltarenrapidtab.htm. Adus de 2009-03-17

3. Juni P.Rutjes A.Dieppe P.Are selective COX2 inhibitors superior to traditional non st 4. Missir Al., Chiriţă I. Chimie farmaceutică practică-analiza substanţelor medicamentoase,

Bucureşti: Tehnoplast, 1996- 224 p5. Бабилев Ф.В.,Андроник И.Я.Полиморфизм лекарственных вешеств-Кишинев,Штиинца

1981.280

INVESTIGAŢII CHIMICO-TOXICOLOGICE ASUPRA TIACLOPRIDEIIulia Cucereavaia,1 Tamara Cotelea,1 Efim Arama2, Oleg Bolotin3

1Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF “N.Testemiţanu”2 Catedra Biofizică, informatică şi Fiziologia omului „N.Testemişanu”

3 Institutul de Geologie şi Seismologie AŞM

Summary Chemico-toxicological investigation on the tiaclopride

Calypso® 480 SC (active ingredient of tiacloprid) is the chloronicotinil insecticide. It is a product with systematic high activity in the plant, acting on the vermin insects by contact or indigestion. The tiacloprid has an effect on the level of the insects’ nervous system, blocking the fulfillment of the vital activity. In order to identify the Calypso, the method of UV spectrophotometry was applied. The spectrum of absorption of the Calypso solution in chloroform (0,001%) in the wavelength interval of 235-310 nm has a maximum of absorption of λ 290 nm. In order to determine the specific character of tiacloprid in micro-crystalloscopy and carried out the following reactions: a) the microcrystalline reactions with 10% cadmium chloride; b) microcrystalline reaction with fuchsine-sulfurous acid. The determination of tiacloprid by the HPLC method is based on the determination of the tiacloprid after the isolation of the preparation with dichlormethane from the water, with soil acetone and apples; the extract’s purification by applying the immiscible systems in solvents and by the column with silicagel. The mobile phase: acetonitrile – water (32.5-67.5); current rate 0.7 ml/min; λ=242 nm; time of retention 5.4 min.

RezumatCalypso 480SC (ingredient activ de tiaclopridă) este un insecticid de cloronicotinil. Este un

produs cu activitate sistemică în plantă, acţionând pe insecte vermine prin contact sau ingestie. Tiacloprida are efect asupra nivelului sistemului nervos a insectelor, blocând satisfacţia activităţii vitale. În scopul identificării Calypso, a fost aplicată metoda spectroclotometriei UV. Spectrul absorbţiei soluţiei Calypso în chloroform (0,001%)în intervalul de 235-310 nm are o absorbţie maximă la 290 nm. În scopul determinării caracterului specific de tiaclopridă în microcristaloscopie s-au efectuat următoare reacţii: a) reacţiile microcristaline cu clorură de cadmiu de 10%; b) reacţii microcristaline cu acid fucsinsulfuros. Determinarea tiaclopridei prin metoda HPLC este bazată pe izolarea preparatului cu diclormetan din apă, cu acetonă din pământ şi mere; purificarea extractului prin aplicarea sistemului ioniscibil în sovenţi şi pe coloana cu silicagel. Faza mobilă: acetonitril – apă (32,5:67,5); rata curentului 0,7 ml/min; λ= 242nm, timpul de retenţie 5,4 min.

Actualitatea temei Pesticidele, substanţe naturale sau sintetice de cele mai multe ori, nu sunt pure, dar în

diferite combinaţii de diluanţi şi tensioactivi. Cunoaştem mai multe mii de ingrediente active, aplicate în practică aproximativ 500. Actualmente apare necesitatea de a crea condiţii de a utiliza

447

pesticidele cu eficienţă atît pentru oameni cît şi pentru mediul înconjurător. Principalele caracteristici ale pesticidelor sunt: acţiunea împotriva organismelor ţintă, acţiune selectivă, de securitate pentru om şi mediu. Acţiunea pesticidelor depinde de capacitatea de pătrundere în organism şi mutaţiile la locul de acţiune şi de suprimare a proceselor vitale. Selectivitatea depinde de particularităţile proceselor biochimice, enzime şi substraturi în organisme la diverse specii, precum şi a dozelor.

Ecologic siguranţa pesticidelor este legată de capacitatea lor de selectivitate pentru a salva o anumită perioadă de timp, mediul, fără a pierde activitatea biologică. Multe pesticide sunt toxice pentru om şi animale.

Utilizarea pesticidelor în agricultură contribuie la îmbunătăţirea productivităţii şi reducerea pierderilor. În cazul acumulării pesticidelor în sol, trecerea acestora în apele subterane şi apele de suprafaţă provoacă efecte nocive asupra sănătăţii umane şi a faunei.

Obiectivele lucrăriiDe a efectua studiul în vederea determinăriii metodelor de izolare, extragere, identificare şi

dozare tiaclopridei extras din lichidul biologic.Pentru identificarea Calypso în literatură este descrisă metoda spectrofotometriei în UV.Spectrul de absorbţie al soluţiei de Calypso în diclormetan (0.001%) în intervalul

lungimilor de undă 235-310 nm are maxim de absorbţie la lungimea de undă 290 nm.Pentru identificarea tiaclopridei 0.01 g se trece într-o fiolă la care se adaugă 10 ml soluţie

de n-hexan şi se agită pînă la dizolvarea completă. Din soluţia pregătită se ia 0.1 ml şi se trece în colbă cotată cu capacitatea de 10 ml. Volumul se aduce cu solventul corespunzător pînă la cotă, se citeşte absorbanţa soluţiei la spectofotometru la lungimea de undă 290 nm în cuvă cu drumul optic de 10 mm.

Astfel, spectrul de absorbţie al tiaclopridei în soluţia de n-hexan are un maxim de absorbţie 290 nm (fig.1.). Similar, spectrul de absorbţie al soluţiei de cloroform are maximum de absorbţie 285 nm (fig. 2.)

0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

270 275 280 285 290 295 300 305 310

Ряд1

λ nm

0

0,05

0,1

0,15

0,2

0,25

0,3

0,35

0,4

0,45

0,5

270 275 280 285 290 295 300

Ряд1

λnmFig. 1, 2. Spectrul de absorbţie al tiaclopridei în soluţia de n-hexan şi cloroform

Metodica determinării tiaclopridei prin metoda cromatografiei lichide de performanţă înaltă (HPLC) din apă(fig.6), sol şi mere include prelevarea probelor, prepararea şi purificarea reactivelor şi solvenţilor, prepararea fazei mobile pentru HPLC, condiţionarea coloanei, prepararea soluţiilor standard, construirea curbei de calibrare, pregătirea coloanei, extracţia tiaclopridei din apă., extracţia tiaclopridei din sol, extracţia tiaclopridei din mere, purificarea extractului, purificarea în coloana cu silicagel. După condiţiile indicate timpul de reţinere este de 5,4min. Spectrofotometric se citeşte absorbanţa soluţiilor tiaclopridei după izolarea din apă cu n-hexan şi cloroform în cuvă cu drumul optic 10 mm în intervalul de lungimea undă 300-340 nm,(fig.1,2) după izolarea din apă cu diclormetan (fig.3), după izolarea din mere cu acetonă (fig.4) şi după izolarea din sol cu acetonă (fig.5.) în cuvă cu drumul optic 10 mm în intervalul de lungimea undă 240-310 nm.

448

A A

0

0,05

0,1

0,15

0,2

0,25

0,3

0,35

0,4

240 250 260 270 280 290 300 310

Ряд1

λnm

0

0,05

0,1

0,15

0,2

0,25

0,3

0,35

0,4

240 250 260 270 280 290 300 310

Ряд1

λnm

Fig.3,4.Spectrofotometria tiaclopridei după izolarea din apă cu diclormetan, din mere cu acetonă

0

0,05

0,1

0,15

0,2

0,25

0,3

0,35

0,4

240 250 260 270 280 290 300 310

Ряд1

λ nmFig.5. Spectrofotometria tiaclopridei după izolarea din sol cu acetonă

Condiţii de cromatografie:Coloana de oţel Diasorb 130-C10 CN, 5 mkm, lungimea 15 sm, diametru 4 mm;Faza mobilă: Acetinitril-apă (32.5-67.5);Rata curentului 0.7 ml/min;lungimea de undă 242 nm;timpil de reţinere 5.4 min.

Fig.6. Cromatogramma tiaclopridei (HPLC) în substanţă purăIzolarea şi extragerea tiaclopridei din lichide biologiceS-au studiat metode de izolare cu apă acidulată cu acid sulfuric şi gradul de extracţie a

tiaclopridei cu cloroform în funcţie de valoarea pH-ului. Izolarea tiaclopridei din plasma sanguină şi urină acidulată cu acid sulfuric se efectuează în felul următor: la 4 ml plasmă sau urină se adaugă 3 ml soluţie de tiaclopridă, se lasă pe 24 ore, apoi se acidulează cu soluţie de acid sulfuric 10% pînă la pH 2-2.5 (hîrtia indicator universală). Amestecul se lasă pe 24 ore, agitîndu-se periodic, apoi se centrifughează timp de 10 minute (5000 rot/min). Centrifugatul se separă, iar reziduul încă de 2 ori se pelucrează cu acid sulfuric 0,02 mol/l sub controlul pH 2-2,5 şi din nou se centrifughează. Centrifugatele se unesc şi se filtrează. Se verifică valoarea pH-ului

449

(2-2.5). Centrifugatul se extrage cu cloroform de 3 ori cu cîte 10 ml şi extracţiile cloroformice se unesc.

Identificarea tiaclopridei extrasă din plasma sanguină şi urină acidulată cu acid sulfuric

Identificarea tiaclopridei după izolarea şi extragerea din plasmă şi urină s-a efectuat prin metoda spectrofotomrtrică în UV. La identificare prin metoda spectrofotometrică în UV, în mediul acid am determinat maximul de absorbţie în intervalul lungimei de undă 260-320 nm a soluţiei de tiacloprid extrasă din urină. Datele obţinute sunt prezentate în fig.4.1.

În extractul cloroformic se determină conţinutul de tiaclopridă prin metoda spectrofotometrică în UV. Pentru aceasta, 1 ml extract cloroformic se plasează într-un balon cotat cu capacitatea de 10 ml, volumul se aduce cu cloroform la cotă şi se citeşte absorbanţa la spectrofotometru, în intervalul de lungimea undă 260-320 nm, în cuva cu drumul optic de 10 mm. În calitate de soluţie de referinţă se utilizează cloroformul.

Paralel, se analizează proba cu soluţie de standard de tiaclopridă.Dozarea tiaclopridei prin metoda spectrofotometrică în UV după extragerea din urină

În extractul cloroformic se determină conţinutul de tiacloprid, prin metoda spectrofotometrică în UV(fig7). Pentru aceasta, 1 ml extract cloroformic se plasează într-un balon cotat cu capacitate de 10 ml, volumul se aduce cu cloroform la cotă şi se citeşte absorbanţa la spectrofotometru, în intervalul lungimei de undă 260-320 nm, în cuva cu drumul optic de 10 mm. În calitate de soluţie de referinţă se utilizează cloroformul.

Paralel, se analizează proba cu soluţie standard de tiaclopridă.Conţinutul de tiacloprid în 100 ml urină se calculează după formula:

X=Ax*Cst/Ast *100% , în care Ax - absorbanţa soluţiei de analizat Ast - absorbanţa soluţiei standart Cst - concentraţia standard, g/ml Valoarea medie a tiaclopridei extrasă din urină acidulată cu acid sulfuric =31.65%

A A

00,05

0,10,150,2

0,25

0,30,35

260 270 280 290 300 310 320

Ряд1

λ,nm

00,050,1

0,150,2

0,250,3

0,350,4

260 270 280 290 300 310 320

Ряд1

λ nmFig.7,8. Spectrul de absorbţie al soluţiei de tiacloprid extrasă cu cloroform din urină şi plasmă

Dozarea tiaclopridei prin metoda spectrofotometrică UV după extragerea din plasmăÎn extractul cloroformic se determină conţinutul tiaclopridei, prin metoda

spectrofotometrică în UV. Pentru aceasta, 1 ml extract cloroformic se plasează într-un balon cotat cu capacitatea de 10 ml, volumul se aduce cu cloroform la cotă şi se citeşte absorbanţa la spectrofotometru, în intervalul de lungimea undă 260-320 nm, în cuva cu drumul optic de 10 mm. Datele obţinute sunt prezentate în fig.8.

În calitate de soluţie de referinţă se utilizează cloroformul.Paralel, se analizează proba cu soluţie standard de tiaclopridă.Conţinutul de tiaclopridă în 100 ml plasmă se calculeată după formula:X=Ax*Cst/Ast *100% , în care Ax - absorbanţa soluţiei de analizat Ast -

absorbanţa soluţiei standart Cst - concentraţia standarte,g/ml Valoarea medie a tiaclopridei extrasă din plasmă acidulată cu acid sulfuric =35.74%

450

Concluzii Pentru depistarea tiaclopridei în analiza chimico-toxicologică s-au efectuat: reacţia cu

soluţie alcoolică de 2,4-dinitroclorbenzen, cu nitroprusiat de sodiu, cu sărurile de băruri după mineralizare, reacţia ferocianurii ferice, reacţii cu reactivi generali de precipitare etc., reacţii microcristalice cu clorura de cadmiu 10% şi acid fuxinsulfuros. S-au determinat metode de identificare ale tiaclopridei cu ajutorul spectrofotometriei în UV din apă, din sol şi mere aplicînd sisteme diferite de solvenţi organici, HPLC.

Pentru izolarea tiaclopridei din plasmă sanguină şi din urină am folosit metoda de izolare cu apă acidulată cu acid sulfuric pănă la pH 2-2.5. Pentru dozarea preparatului în materialul biologic s-a folosit sectrofotometria în UV. Valoarea medie a tiaclopridei extrasă cu cloroform din urină acidulată cu acid sulfuric =31.65%. Valoarea medie a tiaclopridei extrasă cu cloroform din plasmă acidulată cu acid sulfuric =35.74%.

Bibliografie1. Baloescu C. Controlul medicamentelor-Bucureşti: Ed. Didactică şi pedagogică,1983. p.129-

130. 2. Bayer CropScience. Fişă cu date de securitate conform Regulamentului (CE) nr.1907/2006 3. Bolcu Constantin. Revistă de informare “Ştiinţa şi viaţa noastră”. Dezavantajele utilizării

pesticidelor în agricultură.4. Bulletin of Environmental Contamination and Toxicology Pag.374-377. 5. Chemistry of pesticides, ed. by K. H. Buchel. N. Y., 1983 6. Christian Sieke, Federal Institute for Risk Assessment, Germany

http://www.fao.org/ag/AGP/AGPP/Pesticid/JMPR/Download/2006_eva/ Thiacloprid%202006%20Evaluation.pdf

7. Hamilton D.; Crossley. Pesticide residues in food and drinking water. 8. Hond, Frank (2003). Pesticides: problems, improvements, alternatives. Blackwell Science. 9. Journal of Fruit and Ornamental Plant Research Vol. 14 (Suppl. 3), 2006 Management and

control of insecticideresistant (Cacopsylla pyri). 10. Kegley, SusanE.; Wise, Laura J. (1998). Pesticides in fruits and vegetables. University

Science Books. 11. Motohiro Tomizawa, John E.Casida. Minor structural changes in nicotinoid insecticides

confer differential subtype selectivity for mammalian nicotinic acetylcholine receptors. —British J.

12. Munteanu Daniela.Controlul medicamentelor-Cluj-Napoca-Editura Medicală Universitară ”IHaţieganu

13. Palo Alto 2005, с. 247–268 14. Pesticides: theory and application, S.F., 1983

ELEMENTELE BIOFILELoghin Chistruga, Cristina Popa

Catedra Chimie generală USMF “Nicolae Testemiţeanu”

Summary The life elements

Some bibliographical facts about life elements, their topography in human organism, importance for vital activity, periodicity of quantitative content in life substance was generalized.

Rezumat

451

S-au generalizat unele date bibliografice despre elementele vietii, topografia lor în organismul uman, importanţa pentru activitatea vitală, periodicitatea conţinutului cantitativ în substanţa vie.

În scoarţa terestra mai răspîndite sînt urmatoarele elemente: oxigenul, siliciul, aluminiul, fierul, calciul, sodiul, potasiul, magneziul, pe cînd carbonul ocupă locul al 16-lea. Însă temelia sistemelor vii o constitue numai 6 elemente,care au căpătat denumirea de elemente organogene.Aceste elemente sînt C,H,O,N,P,S, conţinutul sumar al cărora în organismele vii este de 97,4%.

Masa organismului uman la 96% constă din 4 elementele:C,O,H,N.Pe contul Ca,P,K,S revin 3% şi numai 1% din masa organismului uman revine pe contul tuturor celorlalte elemente ale sistemului periodic.Reieşind din numărul de atomi, 99,4% din toţi atomii organismului uman sînt atomii a numai 4 elemente: H-63%, O-25,5%, C-9,5%, N-1,4%. Deci circa două treimi a organismului nostru constă din atomi de hidrogen.În organismul uman predomină elementele usoare. Aşa, în organismul cu masa de 70 kg se conţine 45,5kg O, 12,6kg C, 7kg H, 2,1kg N, 1,4kg Ca, 0,7kg P şi înca 0,7kg de K,Na,S,Cl,Mg,Fe şi Zn luate împreună. Conţinutul nemetalelor în organismul nostru constituie 97,5% şi a metalelor 2,5%(Na,K,Mg,Ca reprezentînd 99% din cele 2,5%,iar metalele tranziţionale 1%).

Pe la mijlocul secolului XX s-a constatat că din toate elementele, pentru viaţă sînt necesare numai 20: O,C,H,N,Ca,P,K,Na,S,F,Cl,Br,I,Mg,Fe,Mn,Co,Cu,Mo,Zn. Aceste elemente au fost numite biogene (biofile). Şase din elementele principale ale vieţii (O,C,H,N,Ca,P) au fost numite macrobiogene. Fiecare din ele în organism se conţin în cantitate mai mare de 1% şi alcătuiesc materialul principal de construcţie a proteinelor, grăsimilor, hidraţilor de carbon,acizilor nucleici. Alte 6 elemente (K,Na,S,Cl,Mg,Fe), conţinutul cărora în organismul uman constituie 0,1%-1% se numesc oligobiogene, iar elementele care în organism se conţin în cantitate de 1 % şi mai puţin se numesc microbiogene :Mn,Co,Cu,Mo,Zn,F,Br,I. Deseori în calitate de elemente microbiogene sunt considerate 14 elemente: Fe,Cu,Zn ,F,I ,Mn Co,Mo,Se,Cr,Ni, Sn,Si,V. După importanţa pentru activitatea vitală a organismului microelementele se împart în absolut necesare (Co,Fe,Cu, Zn,Mn,F,I,Br) şi posibil necesare (Mo,Ni,Se,V,Si,Sn).

Pînă în prezent în organismul uman au fost identificate mai mult de 70 de elemente.În ultimii ani la cele 20 de elemente,care sînt absolut necesare pentru organism,s-au mai alăturat încă 12 elemente ale vieţii: Li,B,Al,Si,Sn,Cd,As,Se,Ti, V,Cr,Ni.Se consideră că fiinţele vii numaidecât mai au nevoie încă de 6 elemente: Be,Rb,Ba,Ag,Pb,W. Conţinutul acestor 18 elemente în organism este foarte mic (1 -1 %).

Se pare cu totul paradoxal faptul că printre elementele vieţii se numară astfel de toxine ca Pb,Sn,Cd,As. Deci ele sînt toxine numai în doze mari ,pe cînd în doze mici activează forţele vitale. În afară de elementele enumerate mai sus în organismul uman s-au mai identificat Cs,Ga,In,Tl,Ge,Sb,Bi,Te,Au,Hg,La,Ce,Pr,Nd, Zr,Nb, toate gazele inerte şi încă Ra,Ac,Po,Th,U. Conţinutul lor constitue de la 1 pîna la 1 % (tab.1).

Elementele radioactive în organism se conţin numai sub formă de urme - mai puţin de un atom la celulă şi e puţin posibil ca aceste elemente să fie necesare pentru activitatea vitală.

Din toate elementele stabile în organismele vii n-au fost identificate încă 6 elemente tranziţionale(Rh,Pd,Hf,Ta,Re,Pt) şi 10 lantanide (de la samariu Sm pînă la luteţiu Lu).

Elementele sînt neuniform repartizate în ţesuturile şi organele organismelor.De exemplu, majoritatea microelementelor în concentraţii maxime se conţin în ţesuturile ficatului,în legatură cu ce ficatul se consideră ca depou funcţional a microelementelor în organism.Ţesutul osos şi muscular, cu toate că în raport procentual conţine mai mică cantitate de microelemente, însa constituind masa principală a organismului, alcătuiesc depoul principal pentru majoritatea microelementelor. Unele microelemente manifestă afinitate faţă de anumite ţesuturi şi se conţin în ele în cantităţi mari. De exemplu, zincul în concentraţii mari se conţine în pancreas, molibdenul-în rinichi, bariul-în retină, stronţiul-în oase, iodul-în hipofiză. Aurul şi arsenul se

452

acumulează în păr în concentraţii de aproximativ 5·1 %. Arsenul în părul bărbaţilor se acumulează în cantităţi mai mari decît în părul femeilor, iar aurul invers.

453

Tabelul 1Conţinutul comparativ a elementelor chimice în organismele

animalelor terestre (mg/100g substanţă uscată) Elementul mg/100g Elementul mg/100g Elementul mg/100g

C 46500 Sr 1.4 Cs 0.0064O 18600 F 15-50 Ti < 0.02N 10000 Br 0.6 As ≤ 0.02H 7000 I 0.043 Sn 0.015Ca 20-2000 Mn 0.02 Li < 0.002Mg 100 Co 0.03 Hg 0.0046K 740 Ni 0.08 Fr < 0.03Na 400 Cr 0.00075 Bi 0.0004P 1700-4400 Mo 0.02 Ru 0.0002S 500 Se 0.17 Ir 2·1Cl 280 V 0.015 Th 0.0003-0.02Si 12-600 B 0.05 U 0.0013Fe 16 Al 0.4-10 Au 2.3 1Zn 16 Pb 0.2 Sc 6 1Cu 0.24 Ba 0.075 Ga 0.0006Cd 0.05 Rb 1.7 Nb 2 1

În tabelul 2 este reprezentată cantitatea unor bioelemente necesară organismului uman zilnic.

Tabelul 2 Cantitatea elementelor chimice necesară organismului uman zilnic

Elementul Cantitatea , g Elementul Cantitatea , gNa 1-2 Cr 1 1 - 3 1K 0.8 Mn 0.003

Mg 0.3-0.4 Co 1 1

Ca 0.6-1.2 Ni 2 - 5Sr 0.001-0.004 Cu 0.0015-0.002Rb 0.001-0.003 Mo 1 - 3Al 0.01-0.1 Sn 0.001-0.003V 0.001-0.002 Fe 0.01/femei 0.015-0.018

Conţinutul şi răspîndirea microelementelor în ţesuturile organismului depinde de starea funcţională a sistemului nervos central, la excitarea căruia conţinutul cuprului, manganului, titanului şi altor microelemente în sînge şi în lichidul cefalorahidian se mareşte, iar în encefal se micşorează.

Un deosebit interes prezintă variaţia conţinutului microelementelor în organism la diferite stări patologice .De exemplu, în caz de infarct miocardic în plasma sangvină se micşoreaza conţinutul nichelului, argintului, molibdenului şi se măreşte conţinutul cuprului în focarul ischemic miocardic. În cazul maladiei hipertonice nivelul litiului în singe se micşorează de mai mult de 2 ori.

Microelementele participă în procesele de hematopoieză, mai cu seamă, majoritatea elementelor perioadei a patra a sistemului periodic. Proprietaţile hematopoietice a acestor

454

elemente cresc de la titan pîna la cupru, apoi se micşorează.Un mare rol biologic microelementele îl joacă în procesele de oxido-reducere care au loc în organism. Se cunoaşte de asemenea că asupra conţinutului de elemente în organism influenţează mult vîrsta. De exemplu, conţinutul cadmiului în rinichi şi a molibdenului în ficat cu vîrsta se măreşte. În ficatul celor vîrstnici se conţine de 10 ori mai mult molibden decît în ficatul nou-născuţilor.

Un proces foarte important şi compus este interacţiunea dintre microelementele ce se conţin în organismul uman. Nici un proces fiziologic sau biochimic nu are de afacere cu un oarecare element luat aparte. Aceasta o confirmă şi clinica practică: folosirea la tratarea diferitor anemii nu numai a unuia, ci a mai multor microelemente dă cel mai bun efect terapeutic.

Trebuie de menţionat, că la interacţiunea microelementelor în procesele metabolismului se observă sinergismul şi antagonismul fiziologic. Sinergismul are loc atunci cînd prezenţa unui element măreşte activitatea altuia, ca de exemplu, prezenţa cuprului şi zincului, fierului şi cobaltului, etc. Antagonismul se observă în cazul cînd acţiunea unui element este îndreptată contra altuia.El poate fi provocat de pătrunderea în organism a unui element în cantităţi mari sau de substituţia unui element biogen de un metal mai greu. Aceasta duce la pierderea activităţii microelementului, distrugerea unor structuri biologice importante, apariţia unor maladii sau chiar la decesul organismului. Antagonism funcţional are loc între iod şi molibden, zinc şi molibden, cobalt şi magneziu, beriliu şi magneziu, litiu şi sodiu, etc.

Activitatea bilogică a elementelor chimice, ca şi celelalte proprietăţi ale lor, depinde de locul ocupat de ele în sistemul periodic.Înca în anul 1935 A.P.Vinogradov a demonstrat că conţinutul cantitativ a elementelor în substanţa vie se găseşte într-o dependenţa invers proporţională de masa atomică(numarul de masă) a lor în sistemul periodic. Pentru primele 70 de elemente se cunoaşte periodicitatea conţinutului cantitativ a lor în substanţa vie. În fiecare perioadă sînt elemente cu conţinut maxim şi minim în organismele vii, iar conţinutul cantitativ a elementelor grupelor pare este mai mare ca a celor impare. Ca şi celelalte proprietăţi a elementelor, conţinutul lor în organismele vii se schimbă periodic cu creşterea numărului de ordine (fig.1).

Figura 1.Periodicitatea conţinutului elementelor chimice în organismele vii.

După cum se vede, în maximul seriei impare se află hidrogenul, azotul, sodiul, aluminiul, fosforul, potasiul, etc, iar a seriei pare- carbonul, oxigenul, calciul, fierul,etc.

455

Urmărind biometalele mai importante în sistemul periodic, observăm urmatoarea distribuţie:

456

Tabelul 3Perioada

Grupa

I II III IV V VI VII VIII IX X I II 3 Na Mg - - - - - - - - - - 4 K Ca - - (V) (Cr) Mn Fe Co Ni Cu Zn 5 - - - - - Mo - - - - - (Cd)

Distribuţia biometalelor în sistemul periodic

Rolul biometalelor este foarte diversificat.Astfel, ele se impart în: Transportori de sarcină: Na,K Stabilizatori ai structurii: Mg,Ca Catalizator acid Lewis: Zn Catalizatori redox si transportul oxigenului: V,Cr,Mn,Fe Pentru a clarifica de ce unele elemente sînt necesare pentru viaţă,iar altele nu trebuie de

comparat structura electronică a atomilor, masa atomică,numărul de ordine cu proprietăţile fizico-chimice şi de selectat acele din ele, care au prioritate în folosirea lor de către organism. Importanţă prioritară aici are corelaţia diferitelor proprietăţi ale atomilor, ca de exemplu, accesibilitatea lor faţă de organism, capacitatea acestuia de ai absorbi selectiv şi ai concentra în diferite organe. Aşa, litiul şi beriliul , care încep perioada a doua, probabil, au fost excluse din evoluţia biochimică din cauză că proprietăţile lor chimice nu sînt potrivite cerinţelor celulelor organismelor vii. Litiul, de exemplu, are cea mai mică rază atomică şi, deci cel mai mare potenţial de ionizare printre metalele alcaline. Prin aceasta se lămureşte faptul că litiul nu formează compuşi stabili cu anionii complecşi. Carbonaţii, fosfaţii şi fluorurile lui, spre deosebire de compuşii analogi ai sodiului şi potasiului, sînt substanţe greu solubile. Ionul de litiu,avînd cea mai mică rază printre ionii metalelor alcaline, în soluţii apoase se hidratează atît de puternic, încît dimensiunile lui în stare hidratată cu mult depăşesc razele ionilor hidrataţi de sodiu şi potasiu.Aceasta nu-i permite ionului de litiu de a pătrunde prin membrana celulară şi, deci, de a juca acel rol pe care îl au ionii de sodiu şi potasiu. Probabil acesta şi este cauza prezenţei litiului în organism în cantităţi minime.

Bibliografie1. M.N.Palamaru, A.R.Iordan, Cecal Alex. Chimie bioorganică şi metalele vieţii.Editura

BIT, 1997.2. I.Grecu, I.Nemţanu, L.Enescu. Implicaţii bilogice şi medicale ale chimiei anorganice.

Editura “Junimea”,1982.3. В.И. Вернадский. Химическое строение биосферы Земли и её окружения , М .

Наука , 1965.4. А.П.Виноградов. Среднее содержание элементов в главных типах извержённых

пород земной коры. Геохимия, 1962, нр.7, 555-572.5. В.В.Ковальский. Геохимическая экология, М. Наука, 1974.

457

STUDIUL DISPONIBILITĂŢII FARMACEUTICE A SPIRONOLACTONEI DIN COMPRIMATE ORODISPERSABILE

Alla M-Fathi Baroud1, Igor Casian2, Eugen Diug1, Diana Guranda1, Octavian Diug2

Catedra Tehnologia medicamentelor1, Centrul Ştiinţific în domeniul Medicamentului2

USMF „Nicolae Testemiţanu”Summary

Study of the pharmaceutical availability of the spironolactonefrom orally disintegrating tablets

Was elaborated and studied 10 formulations orally disintegrating tablets with spironolactone, to increase the pharmaceutical availability and was calculated the time of dissolution of 50% of substance. The solid dispersion with spironolactone, increase the substance solubility. Solid dispersion with PEG 4000 and PVP, content polysorbate 60 have the low time of dissolution 50%.

RezumatAu fost elaborate şi studiate 10 formule de comprimate orodispersabile cu spironolactonă în

vederea sporirii disponibilităţii farmaceutice, exprimate prin timpul necesar pentru dizolvarea a 50% de substanţă. Includerea spironolactonei în sisteme disperse solide contribuie la o solubilitate mai mare a substanţei. Cea mai mică valoare a t50% o au comprimatele pe bază de DS cu PEG 4000 şi PVP cu conţinut de polisorbat 60 (22,3 min).

Actualitatea temeiSporirea biodisponibilităţii substanţelor medicamentoase este una din principalele preocupări

ale biofarmaciei [2]. Factorul important este gradul de dizolvare a substanţei active din forma farmaceutică, deoarece viteza de absorbţie în mare măsură depinde de cantitatea de substanţă dizolvată care se află la locul de absorbţie [4,5,7]. Spironolactona este pe larg folosită ca diuretic în tratamentul hipertensiunii arteriale [3,6,8]. Pornind de la faptul că, spironolactona are o solubilitate scăzută, pentru formularea ei în comprimate orodispersabile este important sporirea dizolvării în vederea unei absorbţii rapide din cavitatea bucală [1].

Obiectivul acestui studiu a fost de a evalua influenţa formulării asupra dizolvării spironolactonei din comprimatele orodispersabile.

Materiale Substanţa activă: spironolactonă (Ph.Eur.). Substanţele auxiliare folosite în studiu: sorbitol (Ph.Eur); crospovidonă (Ph. Eur.); lactoză

fină (Ph. Eur.); stearat de magneziu (Ph. Eur.); polietilenglicol 4000 (PEG 4000), (Ph. Eur.); polivinilpirolidonă (PVP), (Ph. Eur.); laurilsulfat de sodiu (Ph. Eur.); polisorbat 60 (Ph. Eur.); amidon de cartofi (Ph.Eur.); dioxid de siliciu coloidal (Ph. Eur.).

MetodeComprimatele au fost obţinute prin metoda de presare directă la presa hidraulică, la forţa de

comprimare - 50 N, diametrul comprimatelor fiind de 6 mm, iar masa unui comprimat de 100 mg. Masa comprimatelor cu conţinut de sisteme disperse varia de la 100 până la 175 mg.

Testul de dizolvareCondiţiile testului de dizolvare: Aparatul II (cu palete) conform USP, viteza de rotaţie a

paletelor – 100 rot/min; mediul de dizolvare – soluţie tampon fosfat 0,025 M; pH 6,8; volumul – 900 ml; temperatura 371°C.

Prepararea mediului de dizolvare: 12,2 g dihidrogenofosfat de sodiu dihidrat şi 12,8 g hidrogenofosfat de sodiu dihidrat se dizolvă în 6,0 l apă purificată, se aduce pH-ul până la 6,80,05, dacă este cazul, cu ajutorul acidului o-fosforic sau soluţiei de hidroxid de sodiu.

458

Prepararea soluţiei standard de spironolactonă: Circa 0,05 g (masa exactă) substanţă de referinţă spironolactonă se introduce în balon cotat cu capacitatea 50 ml, se dizolvă în 30-40 ml alcool etilic 96%, se completează cu acelaşi solvent şi se omogenizează. 2,5 ml soluţie obţinută se trece în alt balon cotat cu capacitatea 200 ml, se aduce la cotă cu mediu de dizolvare şi se omogenizează. Soluţia conţine circa 12,5 mg/l spironolactonă, ce corespunde gradului de eliberare 90%.

Efectuarea studiului:În 6 vase se introduce câte 1 comprimat. După 15, 30 şi 60 min se prelevează prin filtru

pentru probe câte 2 ml soluţie din centrul vasului şi se centrifughează 5 min. 1 ml centrifugat se diluează cu 1 ml mediu de dizolvare şi se citeşte absorbanţa optică la spectrofotometru la lungimea de undă 242 nm, folosind ca soluţie de compensare mediul de dizolvare. Paralel se măsoare absorbanţa soluţiei standard de spironolactonă.

Cantitatea de spironolactonă (X, %), care a trecut în mediul de dizolvare, s-a calculat conform formulei:

,

în care Ap şi As – valorile absorbanţei optice de probă şi soluţie standard, corespunzător; ms – masa substanţei de referinţă, spironolactonă (g); Cs – conţinutul de spironolactonă în substanţa de referinţă uscată, %; Ws – umiditatea substanţei de referinţă spironolactonă, %.

Pentru fiecare interval de timp s-a calculat valoarea medie a gradului de dizolvare şi coeficientul de variaţie.

Rezultate şi discuţii Au fost formulate 10 loturi de comprimate, folosind crospovidona, lactoza, sorbitolul şi

amidonul ca excipienţi de bază. Pentru sporirea dizolvării spironolactonei au fost obţinute dispersii solide (DS) cu polietilenglicol 4000 şi polivinilpirolidonă în diferite raporturi: 1:1; 1:2 şi 1:4, cât şi asocieri. S-au mai folosit substanţele tensioactive: laurilsulfatul de sodiu şi polisorbatul 60. Conţinutul spironolactonei în fiecare lot a fost de 25 mg.

Formulele comprimatelor cercetate sunt prezentate în tabelul 1. Au fost calculate: constanta de viteză a dizolvării (Kd) şi timpul necesar pentru dizovarea a

50% de substanţă (t50%). Datele sunt prezentate în fig.1 şi fig.2. Datele din tabelul 1, demonstrează o valoare foarte mică a Kd (0,006 min-1) pentru

spironolactonă (formula 1). Acest lucru ne confirmă un grad forte scăzut de dizovare a substanţei. Substituirea lactozei cu amidon de cartofi (formula 2) nu a contribuit esnţial la modificarea constantei de viteză a dizolvării (Kd=0,010 min-1). Adăugarea laurilsulfatului de sodiu în formulă (nr.3) de asemenea nu a mărit viteza de dizolvare (Kd=0,0116 min-1). t50% pentru această formulă a constituit 59,7 min. Ceea ce nu este caracteristic pentru comprimatele orodispersabile. Pentru sporirea solubilităţii, spironolactona a fost inclusă în sisteme disperese solide. Aceasta a contribuit în mod esenţial la mărirea disponibilităţii farmaceutice. La comprimatele pe bază de DS cu PEG 4000, t50% variază de la 25,7 până la 31,5 min (formulele 7-10). Cea mai mare valoare a constantei de viteză a dizolvării (Kd = 0,031 min-1) o au comprimatele cu conţinut de DS pe bază de PEG 4000 şi PVP (formula 6). La aceeaşi formulă se observă şi o valoare mai mică a t50% (22,3 min).

459

Tabelul 1Formulele comprimatelor orodispersabile cu spironolactonă

Denumirea componente

lor

Formulele/cantităţile, mg1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Spironolactonă

25,0 25,0 25,0 - - - - - - -

Crospovidonă

25,0 25,0 25,0 24,0 24,0 10,0 10,0 10,0 24,0 14,0

Lactoză fină 25,0 - - - - - - - - -Sorbitol 23,0 23,0 22,5 - - - - - - -Amidon de cartofi

- 25,0 25,0 - - 19,0 13,5 14,0 - 10,0

Sistem dispers cu PVP (25 mg spironolactonă)

- - - 150,0 - - - - - -

Sistem dispers cu PEG 4000 (25 mg spironolactonă)

- - - - 75,0(1:2)

- 145,0(1:4)

75,0(1:2)

125,0(1:4)

125,0(1:4)

Sistem dispers cu PEG 4000 şi PVP (25 mg spironolactonă)

- - - - - 90,0 - - - -

Laurilsulfat de sodiu

- - 0,5 - - - 0,5 - - -

Polisorbat 60

- - - - - 0,05 - - - -

Dioxid de siliciu coloidal

1,0 1,0 1,0 - - - - - - -

Stearat de magneziu

1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0

Masa totală 100,0 100,0 100,0 175,0 100,0 120,0 170,0 100,0 150,0 150,0

Fig. 1. Valorile constantelor de viteză a dizolvării spironolactonei din comprimate

orodispersabile (Kd, min-1 ). Numerele formulelor (vezi tabelul)

460

Fig. 2. Valorile timpului necesar pentru dizolvarea a 50% de substanţă (t50%, min). Numerele

formulelor (vezi tabelul)

Concluzie A fost studiată influenţa formulări asupra vitezei de dizolvare a spironolactonei din

comprimatele orodispersabile. O sporire semnificativă a dizolvării s-a obţinut în urma includerii spironolactonei în sistemele disperse solide cu PEG 4000 şi PVP. Cea mai mică valoare a t 50% = 22,3 min a rezultat la comprimatele cu DS be bază de PEG 400 şi PVP şi cu conţint de polisorbat 60.

Bibliografie1. Bandari S, Mittapalli RK, Gannu R, Rao YM. Orodispersible tablets: An

overview. Asian J. Pharm., 2008, no. 2, p. 2-11.2. Diug Eugen, Guranda Diana. Biofarmacie şi farmacocinetică, ed. “Universul”,

Chişinău, 2009, 143 p.

3. Hood SJ, Taylor KP, Ashby MJ, et al; The Spironolactone, Amiloride, Losartan, and Thiazide (SALT) double-blind crossover trial in patients with low-renin hypertension and elevated aldosterone-renin ratio. Circulation. 2007 Jul 17, no. 116 (3), p. 268-275.

4. Kancke J. Dissolution testing of orally disintegrating tablets. Dissolution Technologies, 2003, no. 10, p. 6-8.  

5. Kaushik D, Dureja H, Saini TR. Orally disintegrating tablets: An overview of melt-in mouth tablet technologies and techniques. Tablets. Capsules., 2004, no. 2, p. 30-36

6. Parthasarathy HK, Alhashmi K, McMahon AD, et al; Does the aldosterone:renin ratio predict the efficacy of spironolactone over bendroflumethiazide in hypertension? A clinical trial protocol for RENALDO (RENin-ALDOsterone) study. BMC Cardiovasc. Disord. 2007, no.9, p. 7-14.

7. Sammour OA, Hammad MA, Megrab NA, Zidan AS. Formulation and Optimization of Mouth Dissolve Tablets Containing Rofecoxib Solid Dispersion. AAPS Pharm. Sci. Tech., 2006, no. 7, p.

8. Williams B, Poulter NR, Brown MJ, et al; British Hypertension Society guidelines for hypertension management 2004 (BHS-IV): summary. BMJ. 2004, Mar 13, no.328 (7440), p. 634-640.

461

ASPECTE BIOFARMACEUTICE ŞI FARMACOCINETICE DE ADMINISTRARE A CAPTOPRILULUI LA COPII

Rodica Solonari Catedra Tehnologia medicamentelor USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary Biopharmaceutical and pharmacokinetic aspects of captopril administration in children

The main pharmacokinetic parameters and molecular structure data of captopril were highlighted. On the basis of this parameters of molecular structural data correspondency to Lipinski's rule or "rule of five” were established. The percentage of ionized molecules of captopril was calculated in different segments of the gastrointestinal tract. According to these data the oral administration of captopril do not create problems of absorption.

RezumatAu fost evidenţiaţi principalii parametri farmacocinetici şi datele structural-moleculare

ale captoprilului. În baza acestor parametri s-a stabilit corespinderea datelor structural moleculare conform regulii lui LIPINSKI sau „regula celor 5”. A fost calculat procentul de molecule neionizate ale captoprilului în diferite segmente ale tractului gastrointestinal. Conform acestor date administrarea pe cale orală a captoprilului, nu ar crea probleme de absorbţie.

IstoricIstoria captoprilului începe în anul 1977, din momentul când trei cercetători ai

companiei farmaceutice americane Squibb (acum Bristol-Myers Squibb) Miguel Ondetti, Bernard Rubin şi David Cushman au obţinut brevetul de invenţie la medicament. Studiul captoprilului a fost printre primele succese ale conceptului revolutionar de creare a medicamentelor bazat pe relaţia cantitate-structură-activitate (QSAR).

Sistemul renin-angiontensin-aldosteron prezentă diferite posibilităţi în crearea de noi tratamente pentru hipertensiune. Primele două ţinte de cercetare au fost renina şi enzima de conversie, angiotensina (ECA). Captoprilul a fost punctul culminant al eforturilor depuse în laboratoarele companiei farmaceutice Squibb pentru a crea un inhibitor ECA. Kevin K.F. a constatat că transformarea angiotensinei I în angiotensina II are loc în circulaţia pulmonară şi nu în plasmă. În schimb, Sergio Ferreira a constatat că bradikinina dispărea în timpul trecerii sale prin circulaţia pulmonară. Se credea că transformarea a angiotensinei I în angiotensina II şi dezactivarea bradikininenei era efectul aceleiaşi enzime. Captoprilul a fost creat din această peptidă după ce s-a descoperit cu ajutorul modificărilor QSAR că, grupa sulfhidril a oferit o potenţă majoră a inhibiţiei ECA. Captoprilul a obţinut aprobarea FDA în 1981 [6,20,21].

DescrierePreparatul este prezentat sub formă de acid (fig.1).

Fig.1. Structura chimică 2D şi denumirea IUPAC: Captopril (2S) -1 - [(2S)-2-metil-3-sulfanylpropanoyl] pyrrolidine-2-carboxilic acid.

462

Sinonime: Captoprilum [INN-Latin], Captopryl, L-Captopril.Nume de brand: Acediur, Aceplus, Acepress, Acepril, Alopresin, Apopril, Capoten,

Captolane, Captoril, Cesplon, Dilabar, Garranil, Hipertil, Hypertil, Lopirin, Lopril, Tenosbon, Tensobon, Tensoprel.

Cod ATS: C09AA01- inhibitor al enzimei de conversieÎn cercetarea biofarmaceutică un rol important îl are identificarea şi evaluarea

proprietăţilor moleculare care limitează biodisponibilitatea medicamentelor administrate pe cale orală. În acest domeniu drept călăuză poate servi regula lui LIPINSKI sau „regula celor 5”. Pentru prima dată această regulă a fost formulată de către Christopher A. Lipinski în 1997.

Tabelul 1 Parametrii farmaceutici şi biofarmaceutici ai Captoprilului

Nr.o Parametri Captopril

1 Proprietăţi fizice

pulbere cristalină de culoare alba sau alb gălbuie, cu miros caracteristic sulfuros. Solubil în apă rece (160mg/ml), în metanol şi etanol, mai puţin solubil în cloroform şi etilacetat.

2 Temperatura de topire 106 °C3 pKa (constanta de ionizare) 3,4(grupe carboxilice), 9,8 (grupe tiolice)4 pH-ul soluţiei apoase saturate 2,0-2,6

5 cLogP (capacitatea de partiţie a formelor neionizate)

0,34

6MLogP (capacitatea de partiţie a formelor neionizate, corecţia Moriguchi)

0,64

7 LogD (capacitatea de distribuţie la pH=7.4)

- 0,81

8 cLogS - 1,68

Tabelul 2Datele structural moleculare al captoprilului

Nr.o Parametri Captopril1 Masa moleculară 217,28 Da2 Aria suprafeţei polare a moleculei 96,41 Å2

3 Suma donorilor de protoni (OH+NH) 14 Suma acceptorilor de protoni (N+O) 45 Număril total al legăturilor de rotaţie (flexibilitatea

moleculei) 3

Pentru o bună biodisponibilitate (absorbţie şi permeabilitate) a substanţelor medicamentoase datele structurale moleculare trebuie să se încadreze în următoarele limite [2,10,13,20]:

aria suprafeţei polare ≤ 140 Å2; numărul total al legăturilor de rotaţie (flexibilitate moleculară) maxim 10. nu mai mult de 5 donori de hidrogen (atomi de N sau O cu unu sau mai mulţi atomi de H); nu mai mulţi de 10 acceptori de hidrogen (atomi de N sau O); masa moleculară sub 500 Da; ClogP < 5 sau MlogP < 4,15 (Moriguchi). Examinând datele structural moleculare al captoprilului (tabelul 2) putem concluziona că,

acestea se încadrează în limitele valorilor conform regului lui C.A.Lipinski. Astfel, administrarea acestor preparate pe cale orală, nu ar crea probleme de absorbţie şi permeabilitate intestinală.

463

Un alt parametru foarte important pentru o biodisponoibilitate bună a medicamentelor administrate pe cale orală este constanta de ionizare (pKa – valoare intrinsecă, caracteristică fiecărei substanţe medicamentoase în parte) (vezi tabelul 1).

După dezagregarea comprimatului (capsulei) şi eliberarea substanţei medicamentoase în tractul gastro-intestinal are loc dizolvarea ei. La trecerea substanţei medicamentoase în soluţie, datorită proceselor de difuzie are loc transferul produselor de ionizare a substanţei prin mucoasa peretelui tractului gastro-intestinal. Gradul de ionizare depinde în mare măsură de constanta de ionizare a SM şi de valoarea pH-lui la locul de absorbţie [4, 12,13].

De regulă, forma neionizată a substanţei este liposolubilă şi absorbabilă. Astfel, scopul biofarmaciei constă în argumentarea formulării unui medicament capabil să pună la dispoziţia organismului o cantitate cât mai mare de substanţă medicamentoasă nemodificată (neionizată) din doza declarată pe unitatea farmaceutică (comprimat, capsulă, supozitor etc.), disponibilă pentru absorbţie [5, 9].

Folosind ecuaţia 1, au fost efectuate calculele modificărilor raportului formelor ionizate şi neionizate ale captoprilului în diferite segmente ale tractului gastrointestinal (tab. 3).

Calculele au fost efectuate pentru constanta de ionizare pKa-9,8 (grupe tiolice). Ecuaţia 1 permite evaluarea procentului molar de ionizare pentru acizi slabi:

Tabelul 3Raportul formelor ionizate şi neionizate ale captopriluluiîn diferite segmente ale tractului

gastro-intestinal pentru pKa-9,8 (grupe tiolice)

Segmentul TGI/pH Stomac

(pH = 2,0)Duoden

(pH = 6,0)Intestinul subţire

(pH = 7,5)Sânge

(pH = 7,4)

Forma neionizată

99,99 99,98 99,005 99,6

Forma ionizată 1,6x10-6 0,016 0,995 0,4

Atât în stomac (99,99%), cât şi în duoden (99,98%) se află un procent destul de mare din forma neionizată a captoprilului disponibil pentru absorbţie, datorită lipofilităţii înalte care traversează uşor membrana lipidică. În intestin şi în sânge conţinutul procentual de formă neionizată este la fel mare (99,005%) suficient pentru o absorbţie eficientă şi rapidă. Prezenţa a 99,6% din forma neionizată în sânge pemite o trecere eficientă prin bariera hematoencefalică.

Farmacocinetica: După administrarea orală de doze terapeutice de captopril, absorbţie rapidă apare cu nivelurile sanguine de vârf la aproximativ o oră. La administrarea internă a captoprilului 75% se absorb rapid din TGI. Concomitent nu se administrează calciu, aluminiu, magneziu sau suplimente de fier în termen de 2 ore. Se administrează pe stomacul gol cu 1 oră înainte sau 2 ore după mese. Administrarea concomitentă a preparatului cu alimentele, reduce absorbtia acestuia cu 30-55%. Administrarea sublinguală favorizează biodisponibilitatea şi accelerează aparitia efectului terapeutic. [8]. Concentraţiile plasmatice maxime se ating de la 30 la 90 minute după administrarea orală. Conjugarea cu proteinele, in special cu albuminele, constituie 25-30%. Se metabolizeazâ in ficat. T1/2 este de 3 ore si creşte in caz de insuficientă renala (3,5-32 ore). Într-o perioadă de 24 de ore, 95% se elimină prin rinichi, 40-50% - sub formă neschimbată, iar restul se elimină sub formă de metaboliţi (cea mai mare parte este dimerul disulfit de bisulfura de captopril şi captopril-cisteina) [14].

464

100 % ionizare = ------------------------------ 1 + antilog (pKa – pH)% formei neionizate = 100 – % formei ionizate

Farmacocinetica la copii.Au fost efectuate studii hemodinamice ale captoprilului la catetirizarea cardiacă a 16

copii (vârsta 0,3 -18 ani) cu cardiomiopatie. 12 copii aveau cardiomiopatie congestivă în timp ce 4 aveau cardiomiopatie restrictivă. Masurările hemodinamice au fost obţinute la 30 si 60 minute după administrarea orală a captoprilului (0,5 mg/kg). Tensiunea arterială a fost masurată în aortă, artera pulmonară, atriul drept si capilarele pulmonare, randamentul cardiac a fost măsurat cu metoda termodiluării. Rezultatele hemodinamice nu au putut fi obţinute dupa administrarea captoprilului la copii cu cardiomiopatie congestivă din cauza unei reacţii hipotensive grave. La 11 din cei 12 copii cu cardiomiopatie congestivă indexul cardiac s-a mărit cu 22% de la 2,3 la 2,8 l/min/m2 şi volumul stroke a crescut cu 22% de la 23 la 28 ml/m2. Rezistenţa vasculară sistemică a scăzut de la 32 la 21 unitati/m2 , dar tensiunea aortei principale nu a avut modificari importante. În schimb 4 din copiii cu cardiomiopatie restrictivă nu au avut schimbari in randamentul cardiac dupa captopril, dar aveau o tendinţă spre hipotensiune arterială grava (tensiunea aortei principale a scazut de la 78 la 59 mm Hg). Prin urmare, captorpilul reduce în mod simnificativ resistenţa vasculară sistemică si măreşte atît randamentul cardiac cît si volumul stroke la copiii cu cardiomiopatie congestivă. La copii cu cardiomiopatia restrictivă , oricum, captoprilul nu influenţiază randamentul cardiac, dar a scăzut tensiunea aortei. Aceste rezultate indică ca captoprilul poate fi benefic pentru copiii cu cardiomiopatie congestivă , dar că probabil nu ar trebui folosit la copiii cu boli restrictive [3].

Siguranţa şi eficacitatea la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite. Există experienţă limitată raportate în literatura de specialitate cu utilizarea captoprilului la populaţia pediatrică; doza în baza greutăţii, în general, a fost raportată a fi comparabilă sau mai puţin decât cea utilizată la adulţi [7]. Sugari, mai ales nou-născuţi, pot fi mai sensibili la efectele adverse hemodinamice ale captoprilului.

Captoprilul este cel mai studiat inhibitor ACE la copii. Captopril, în general, este dat de 3 ori / zi şi, uneori, de două ori / zi. Este eliminat renal şi necesită prin urmare, ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală.

Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) nu au un efect răspuns la doză. Tensiunea arterială are tendinţa de a scădea treptat până cînd enzima de conversie este inhibată la 90%. Pe măsură ce creşte inhibiţia, poate să apară o scădere abruptă a tensiunii arteriale [2,16]. Într-un studiu doză-titrare, ce a inclus 10 copii (cu vârsta de cel puţin 6 luni) cu boală renală, captopril în doze de 0,5mg; 1,0mg sau 2,0 mg / kg a fost administrat după o noapte în care copiii nu au mîncat nimic [16]. După prima doză, tensiunea arterială a fost monitorizată până când a revenit la nivelul de înaintea tratamentului, observaţii similare au fost făcute pentru doza a doua şi a treia. Toţi pacienţii au avut reduceri semnificative ale tensiunii arteriale. Cel mai important, reducerea presiunii sistolice şi diastolice cu fiecare doză de captopril a fost similară şi independentă de marimea dozei [16]. Prin urmare, pare rezonabil de a începe tratamentul cu captopril de la 0,5 mg / kg la copii cu vârsta de la 6 luni sau mai mari.

Comparativ cu copiii mai mari de un an, nou-născuţii şi sugarii răspund la inhibitorii ACE într-o măsură mai mare. Avînd un timp de înjumătăţire de aproximativ de 3- 6 ore după prima doză, captoprilul s-a recomandat de a fi introdus în terapia de întreţinere. Cu toate acestea, este teoretizat că nivelurile superioare renină în primele luni de viaţă poate creşte dependent de sistemul renină-angiotensină, modificări care ar putea modifica dramatic homeostaza cardiovasculară. În plus, emboliile renale sau displaziile bronhopulmonare pot creşte activitatea renină-angiotensină, sporind astfel răspunsul la inhibitorii ACE. A fost cercetat tratamentul pe termen lung cu captopril la copii şi adolescenţi cu hipertensiune arterială severă şi insuficienţă renală cronică,ca rezultat doza de captopril a variat între 0,3 şi 3,0 mg / kg / zi. . [15]

Mecanismul de acţiune al captoprilului Efectul antihipertensiv are loc prin inhibiţia enzimei de conversie a angiotensinei I în

angiotensină II. Aceasta din urmă are efecte vasoconstrictoare puternice şi, în afară de asta stimulează sinteza aldosteronului în corticosuprarenale.Aldosteronul reţine sodiul şi apa în organism. Preparatul scade rezistenţa vasculară periferică, creşte circulaţia renală şi rata filtraţiei

465

glomerulare. Inhibiţia enzimei de conversie în miocard are efecte cardioprotectoare datorită acumulării de bradikinină.

Formele farmaceutice existente. Evaluarea cailor de administrare. Captoprilul este fabricat sub formă de comprimate a câte 12,5; 25; 50 şi 100 mg.

Comprimatele sunt dificil de administrat la nou născuţi, în afară de aceata ele nu sunt disponibile în doze unice mici recomandate pentru tratament.

Un studiu al rcepturii exteporale de pulberi pentru copii în Republica Moldova, efectuat anterior, a demonstrat că prescripţiile cu captopril în doze de 1mg; 2mg şi 3mg ocupă circa 13% din receptura totală [18]. Aceste pulberi pentru copii se prepară la solicitările Centrului de Chirurgie a inimii (Spitalul Clinic Republican) pentru secţiile: chirurgia malformaţiilor cardiace congenitale şi secţia de anestezie şi reanimare. Aceste secţii au necesitate permanentă de prescripţii de pulberi în doze terapeutice mici, care sunt administrate copiilor, începând cu a 4-a zi de viaţă a nou-născutului până la vârsta de 6 ani, în cazuri de pregătire pentru intervenţii chirurgicale şi ca tratament postoperatoriu. Reieşind din situaţia că captoprilul este fabricat de către producători doar sub formă de comprimate în doze neacceptabile pentru copii, la catedra Tehnologia medicamentelor a USMF “Nicolae Testemiţanu“ a fost elaborată formula şi tehnologia capsulelor operculate cu captopril în doze de 1 mg, 2mg şi 3mg destinate copiilor.

ConcluzieA fost efectuat un studiu bibliografic referitor la datele structural-moleculare ale

captoprilului şi principalii parametri farmacocinetici. În baza acestor parametri s-a stabilit corespinderea datelor structural-moleculare conform regulii lui C. LIPINSKI. În baza valorilor constantei de ionizare a fost calculat procentul de molecule neionizate ale captoprilului în diferite segmente ale tractului gastrointestinal. Conform acestor date administrarea pe cale orală a captoprilului, nu ar crea probleme de absorbţie. Această constatare argumentează selectarea optimală a formei farmaceutice dozate orale pentru copii sub formă de capsule operculate.

Bibliografie1. Bengur A. R., RH Beekman, AP Rocchini, DC Crowley, MA Schork and A

Rosenthal “ Acute hemodynamic effects of captopril in children with a congestive or restrictive cardiomyopathy .“ 1991, 83, p.523-527

2. Bouissou F, Meguire B, Rostin M, Fontaine C, Charlet JP, Barthe PH. Long term therapy by captopril in children with renal hypertension. Clin Exp Theory Pract 1986, no. 8 p.841-845.

3. Cimpan G., Box K., Measurement of Physicochemical Parameters ADMET- turning chemicals into drugs. Nature-Biotechnology, 2001, 19, p. 722-726.

4. Comer J., Tam K., Lipophilicity Profiles: Theory and Measurement, in Pharmacokinetic Optimization in Drug Research: Biological, Physicochemical and Computational Strategies, E: Testa, B.; van de Waterbeemd, H.; Folkers, G.; Guy, R.; VHCA: Zurich, 2001, p. 275-304

5. Diug Eugen, Diana Guranda. Biofarmacie şi farmacocinetică, ed. “Universul”, Chişinău, 2009, 143 p.

6. Ferreira SH and Vane JR: The disappearance of bradykinin and eledoisin in the circulation and vascular beds of the cat. Br. J. Pharm. Chemother. 1967, 30, p. 417-424.

7. Gauthier B, Trachtman H, Frank R, Pillari G. Inadequacy of captopril challenge test for diagnosing renovascular hypertension in children and adolescents. Pediatr Nephrol. 1991 Jan, no. 5 (1) p.42-44.

8. Kazerani H, Hajimoradi B, Amini A, Naseri MH, Moharamzad Y. “Clinical efficacy of sublingual captopril in the treatment of hypertensive urgency”, Singapore Med J. 2009 Apr, nr. 50(4), p.400-402.

9. Leucuţa S. Biofarmacie şi farmacocinetică, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, 304 p.

466

10. Levy M, Koren G, Klein J, McLorie G, Balfe JW,”Clearance captopril children” Dev Pharmacol Ther. 1991, no. 16 (4), p.185-193.

11. Lipinski, C. A. et al. Experimental and Computational Approaches to Estimate Solubility and Permeability in Drug Discovery and Development Settings. Adv. Drug Deliv. Rev., 1997, 23, p. 3-25

12. Mircioiu Constantin, Miron Dalia, Flavian Rădulescu, Ghiciuc Cristina, Mircioiu Ion. Elemente de biofarmacie şi farmacocinetică, Vol.1, Fundamente. Editura Universitară Carol Davila, Bucureşti, 2008, 190 p.

13. Mircioiu Constantin, Miron Dalia, Flavian Rădulescu, Mircioiu Ion, Anuţa Valentina. Elemente de biofarmacie şi farmacocinetică, Vol.2, Evaluări comparative şi corelări. Editura Universitară „Carol Davila”, Bucureşti, 2008, p.136

14. Palm, K. et al. Polar Molecular Surface Properties Predict the Intestinal Absorption of Drugs in Humans. Pharm. Res. 1997, 14, p. 568-571

15. Sadowski RH, Falkner B. Hypertension in pediatric patients. Am J Kidney Dis 1996, no. 27 p.305-315.

16. Sinaiko A, Kashtan CE, Mirkin BL. Antihypertensive drug therapy with captopril in children and adolescents. Clin Exp Theory Pract 1986, no. 8 p.829-39.

17. Smith CG, Vane JR "The discovery of captopril".The FASEB Journal. 2003, no. 17, p.788-779.

18. Solonari R., Studiul recepturii pulberilor extemporale pentru copii în farmaciile de producere din municipiul Chişinău. Revista Farmaceutică a Moldovei, 2008, nr. 1-2, p. 20-23.

19. Vancea S, Muntean DL, Sipos E, Cociş A, Avrigeanu V, Mircia E. “Stability of some medicinal solutions with captopril” Revista medico-chirurgicala a societatii de medici si naturalişti din Iaşi. 2008. vol. 112, nr. 3.

20. Kevin and Vane JR: Fate of angiotensin I in the circulation. Nature, 1968, 218, p. 144-150.

21. Kevin and Vane JR: Some properties of angiotensin converting enzyme in the lung in vivo. Nature, 1970, 225, p. 1142-1144.

22. Veber D. F., et al. Molecular properties that influence the oral bioavailability of drug candidates. J. Med. Chem., 2002, vol.45, no. 12, p. 2615–26

23. Sinaiko A, Kashtan CE, Mirkin BL. Antihypertensive drug therapy with captopril in children and adolescents. Clin Exp Theory Pract 1986, no. 8 p.829-39.

CONTRACEPŢIA DE URGENŢĂ –ULTIMA ŞANSĂ DE SALVAREAlexandru Lisnic, Corina Scutari, Vitalie PriscuFacultatea Farmacie USMF “Nicolae Testemiţanu”

SummaryEmergency contraception - last chance to escape

Emergency contraception is an „after sex” method of preventing pregnancy after unprotected intercourse or failed contraception. Most common method of emergency contraception is a special contraceptive pill Escapelle with “practice proven” safety, being on the market for years. It contains only one hormone, progestin. So it is much less likely to make you feel bad than earlier versions of the morning after pills.

RezumatContracepţia de urgenţă este o metodă postcoitală a prevenirii sarcinii după un contact

sexual neprotejat sau eşuarea contracepţiei. Cea mai des utilizată metodă de contracepţie de urgenţă este preparatul Levonorgestrel 0.0015, denumit Escapelle. Conţine un progestagen, fapt

467

ce îl face să aibă mult mai puţine efecte adverse ca aceleaşi preparate din generaţiile precedente, dar îi mai eficace în prevenirea gravidităţii nedorite.

Actualitatea temeiRata avorturilor în anul 2003 a fost de 17.3 avorturi la 1000 de femei de vârstă fertilă sau

48,6 avorturi la 100 de nou-născuţi vii [5]. Rata generală este de 1,3 avorturi la o femeie, variind de la 1,7 în Chişinău la 1,1 în sectorul rural [6]. Datele sugerează un declin general al numărului absolut şi relativ al avorturilor ultimul deceniu. Comparativ cu anul 1993 în anul 2003 s-au înregistrat de 3 ori mai puţine avorturi. Studiul sănătăţii reproducerii din 1997 a arătat o proporţie mare de sarcini neplanificate (33% de sarcini din precedenţii 5 ani au fost raportate ca “nedorite”, 90% din acestea s-au terminat cu avort), ceea ce sugerează o cerere nesatisfăcută pentru contracepţie [2, 6]. Morbiditatea din cauza avortului este destul de ridicată. Studiul sănătăţii reproductive a demonstrat că 11% din femei au avut complicaţii asociate cu întreruperea sarcinii în primele 6 săptămîni după avort [5]. Aceasta şi fiind drept un imbold ca medicii-ginecologi sa lupte zi de zi pentru a reduce numărul avorturilor. Cu toate acestea, numărul avorturilor nu a scăzut şi în ţara noastră există o mulţime de femei care au trecut prin calvarul acestei operaţii.

La momentul actual, există o reală alternativă avortului. I se mai spune contracepţia de urgenţă sau contracepţia postcoitală [1,2]. Pentru a preveni o sarcină nedorită, se poate utiliza o metodă contraceptivă nu doar înaintea actului sexual, ci şi după. Adevărat este că nu avem mult timp la dispoziţie – doar 72 de ore. Drept cea mai eficientă metodă a contracepţiei de urgenţă a fost recunoscută utilizarea preparatelor hormonale speciale, un exemplu ar fi preparatul Escapelle [2,4,5].

Obiectivul lucrăriiStudiul comparativ şi evaluarea metodei optime de contracepţie confruntate cu datele din literatura de specialitate.

Rezultate şi discuţiiS-a efectuat analiza celor mai des utilizate metode de contracepţie. Una din cele mai

tempurii metode a contracepţiei de urgenţă a fost utilizarea dozelor înalte de estrogeni (etinilestradiol, dietilstilbestrol) timp de 3-7 zile. Această metodă are o înaltă eficacitate în prevenirea sarcinii, dar frecvenţa reacţiilor adverse este de asemenea foarte înaltă (greaţă 54-70%, vomă 24-33%) [4]. Apariţia sarcinii, conform datelor statistice, constituia mai puţin de 8%. Rata înaltă a efectelor adverse şi necesitatea utilizării preparatului în mediu 5 zile, face ca această metodă să fie mai puţin populară, şi utilizată rar [5].

Primul, care a comunicat despre posibilitatea utilizării combinaţiilor estrogen-progestagen în scopul contracepţiei de urgenţă a fost Yuzpe (1974), metoda purtîndu-i numele. Ulterior el a fost modificat şi actualmente constă în administrarea a 2 doze de preparate combinate cu un interval de 12 ore timp de 72 ore după contactul sexual neprotejat. Fiecare doză conţine 0.1 etinilestradiol şi 0.001 levonorgestrel. Principalele reacţii adverse fiind greaţa (54%) şi voma (16%). Următoarea menstruaţie apare, de regulă, la timp sau ceva mai devreme. Doar la 11.5% din femei a fost semnalată o întîrziere a menstruaţiei mai mult de 3 zile [3].

Rezultatele generalizate a studiilor au arătat că metoda Yuzpe previne sarcina în mai mult de 74%. Conform literaturii, metoda nu are efecte adverse grave. Unica contraindicaţie indicată de OMS pentru această metodă este sarcina confirmată [5].

Despre utilizarea Levonorgestrelului în scopul contracepţiei de urgenţă primii au comunicat Ho şi Kwan. Eficienţa metodei puţin se deosebeşte de metoda Yuzpe, dar frecvenţa reacţiilor adverse (greaţă, vomă, oboseală), fiind mult mai redusă.

Cercetările efectuate de OMS au demonstrat că frecvenţa apariţiei sarcinii la utilizarea Levonorgestrelului este mult mai mică decât la utilizarea metodei Yuzpe. S-a constatat, că administrarea Levonorgestrelului în primele 72 ore după contactul sexual neprotejat poate

468

preveni 85% din sarcinile aşteptate. Cu toate că administrarea Levonorgestrelului este mai avantajoasă decât metoda Yuzpe, totuşi în mai multe ţări cea dea doua metodă este mult mai utilizată [3, 4].

Cea mai des utilizată metodă de contracepţie de urgenţă este “pilula specială”, care se administrează în primele 3 zile după coitus neprotejat, având aceeaşi substanţă activă ca şi contraceptivele hormonale obişnuite [2]. Un astfel de preparat care a făcut revoluţie în acest domeniu şi a dat o a două şansă la mii de oameni este Escapelle (GedeonRichter) cu conţinut de Levonorgestrel 0.0015. Şi-a arătat o eficienţă sporită în decursul anilor, fiind administrat în primele 72 ore (3 zile) după relaţii sexuale neprotejate. Conţinând un progestagen, ceea ce îl face să aibă mult mai puţine efecte adverse ca aceleaşi preparate din generaţiile precedente, dar şi mai eficace în prevenirea gravidităţii nedorite [1,7]. Escapelle este în prezent cea mai sigură şi eficientă cale de prevenire a sarcinii după contact sexual, cu incidenţa scăzuta a efectelor adverse. Escapelle reduce riscul gravidităţii în mediu cu 89 % (de la 95% în primele 24 ore, la 58% între 49-52 ore) [2,7].

Introducerea postcoitală a steriletului este o metodă de contracepţie de urgenţă cu eficienţă înalta. Frecvenţa apariţiei sarcinii constituie mai puţin de 0.1% la 8400 de cazuri utilizării steriletului postcoital, alte studii arată că steriletul poate preveni apariţia a 92.4% de sarcini [3]. Se introduce în uter în primele 5 zile (până la 120 de ore) după un contact sexual neprotejat sau protejat necorespunzător, cu posibilitatea utilizării lui ca metodă contraceptivă în viitor. În legătura cu aceea că steriltele pot produce astfel de agravări ca algii, hemoragii, procese inflamatorii a organelor genitale, acestea nu sunt recomandate femeilor cu riscul înalt al patologiilor inflamatorii (în caz de număr mare de parteneri sexuali, sau după viol) [5,6].

ConcluziiCea mai des utilizată metodă de contracepţie de urgenţă este preparatul Escapelle

(GedeonRichter) cu conţinut de Levonorgestrel 0.0015. Comoditatea administrării, doar un comprimat în primele 72 ore după contactul sexual neprotejat, eficienţa înalta (probabilitatea intervenţiei sarcinii 1.1%) face ca Escapelle să fie preparatul de elecţie în cazurile contracepţiei de urgenţă.

Bibliografie1. http://escapelle.com/ 2. http://www.avort.md/ru/abort/info-vracei/evaluarea-strategica-a-aspectelor-de-politici-

calitate-si-acces-ale-serviciilor-de-contraceptie-si-avort-in-republica-moldova/159-capitolul-3-contextul-avortului-si-contraceptei-in-republica-moldova

3. http://www.avort.md/ro/avortul/statistica-cu-privire-la-avorturi 4. Instructiuni pentru administrare Escapelle Comprimate, Ministerul Sanatatii al Republicii

Moldova.5. «Аргументы и Факты», N49 / 2007. p.76. Овсянникова Т.В. Современный взгляд на экстренную контрацепцию. «Трудный

пациент» N5/2007. с. 55-59.7. Применения Эскапела-Средства для экстренной контрацепций у женщин в различные

возрастные периоды. «Русский медицинский журнал». Том 15, N1/2005. с. 1-4.

469