Azir

ODĂ FEMEII

Fundaţia Cultural-Ştiinţifică *Mercur* Cluj-Napoca

2000

Azir Odă Femeii

2

Căci ce-am fi fost noi acum Doamne de nu ne-ai fi lăsat frumoasa Femeie? Pustiuri târzii, de reci toamne şi sevă uscată-n deşerte condeie. Şi temple trecute la marginea Firii altar în ruină, credinţă deşartă; O tristă umbrire în spaţiul Gândirii, în suflet Femeia de n-ar fi purtată. Şi încă am fi doar valuri în spumă pe-Oceanul Vieţii trecând fără rost Durere şi jale şi chin şi minciună Femeia – icoană de nu ne-ar fi fost. Etern glas al Morţii, chemare-n Abis; cărarea căinţei străină ne-ar fi Dar astăzi Femeia o purtăm în vis şi Visul ne-nvaţă ce-nseamnă a iubi. Femeie, eşti seva Gândirii din noi şi-a lucrurilor sfinte icoane Speranţă şi-alint în griji şi nevoi. căldură-n târzii şi reci toamne. De-aceea, îţi mulţumim, Doamne! (Psalm)

Azir Odă Femeii

3

PARTEA I

Azir Odă Femeii

4

Trecerea ta Pe-a clipei tainică mirare Un înger te-am simţit promis Spre-a lumii noastre, desfătare Născut din flori de Paradis. Icoană vie-n templul sfânt Al vieţii ce de-acum îmi pare Un rai de vise pe pământ Etern-a dorului chemare. Te văd trecând prin zări, senină Cu pas uşor de gând hoinar În cale viaţa ţi se-nchină Tu doar zâmbeşti, o vis barbar. De unde vii şi unde porţi A ta fiinţă de mister Spre ce eterne, albe porţi Duci vise ce cu tine pier? Spre ce tărâmuri de speranţă Atragi tu sufeltul meu sclav Să fie dorul de viaţă Sau doar mirajul tău suav?

Azir Odă Femeii

5

Pelerin la sufletul tău Pelerin însingurat grăbind astă lume Poposesc azi la templul sufletului tău În goana vieţii spre-o altă genune Ofrandă pe-altarul trimisului zeu. Chemare mi-ai fost, din abisuri lumină Speranţă prin timpuri, cărare-n nevoi Divină fiinţă, de lume străină Luceafăr al Vieţii veghind peste noi. Mânată de dor făptura-mi se-nchină Icoanei tale – celestă chemare; Neantul renaşte acum în lumină Zeiţă Femeie, eterna-mi visare.

Azir Odă Femeii

6

Luceafărul vieţii Te-am zărit trecând prin viaţă Ca o rază de mirare; Părul negru-n val pe spate, Ochii vii sclipind în zare, Dulce vis în dimineaţă Tu, luceafăr eşti, la toate. Încântare-a nemuririi, Clipei naşti eternitate; Zâmbet mistic de zeiţă, Stele vii porţi în cosiţă Tu, chemarea fericirii Alinare-n vals de şoapte. Astăzi îţi aduc ofrandă Sufletu-mi trezit la viaţă De fiinţa ta divină; Roze fragede-n speranţă Desfătare fără vină Dorul ţi se-nchină-ndată; O, zeiţă de lumină!

Azir Odă Femeii

7

Trupul tău Pe panta timpului, în marea trecere Gândul se-alungă în rece-amintire; Doar trupul tău, din Prima Facere Cuget de foc aprinde-n privire. Mă-ndeamnă soarta cu nepăsare Să calc alături pe val de vis; Un demon, trupul, a lui chemare - Mirajul vieţii de paradis. Numai un zâmbet şi mă transform În vers de rouă şi de suspine; Îmi eşti speranţă, cu tine adorm, Te port în suflet mereu cu mine. Iar chipul tău icoană-mi este Altar de-nchinare, vie nemurire Cu tine a vieţii eternă poveste Un rai îmi pare în a ta privire.

Azir Odă Femeii

8

Melancolie La cumpăna vieţii tu astăzi suspini; E lacrimă-n suflet şi-n gând destrămare În inimă roze dau strigăt de jale, Tristeţea aşează coroană de spini Pe-al tău chip tainic de-albastră floare. Ferestre de dor iar gândul străbate, Luceferi se nasc din zări părăsite; A stelelor vină şi-a viselor toate Spre tine se-alungă pe drumuri umblate; Plăcerea şi viaţa de tine-s ursite. Zeiţă eşti tu, cu trup omenesc, Privire de foc, dorinţă haină De rouă ţi-e pasul şi supralumesc – Femeie, al viselor gând nebunesc Şi-a cerului fiică, născută-n lumină.

Azir Odă Femeii

9

Soarele meu Eşti un gând în desfătare, Eşti o pajişte cu flori , Eşti a sufletului zare, A destinului cărare, Tu, zeiţa mea din zori. Eşti luceafăr nopţii mele, Eşti a zilei strălucire, Eşti cometă printre stele, A gândirii dulce vrere - Femeie, vis de fericire. Pe al sufletului cer Îmi eşti soarele vieţii, Fremătare de mister, Vis hoinar şi dor stingher, Tu, altarul dimineţii.

Azir Odă Femeii

10

Evanghelie şi mărturie Divină chemare spre-asceza vieţii Tu eşti a zilei vie lumină; A ta făptură, zeiţă divină, În templul tainic al dimineţii Îmi eşti icoană, blândă, senină. Îmi eşti altarul de închinare, Al nemuririi glas de mister; Când stele-n ceruri se sting şi pier, Luceafăr tu, şi-ndemn la visare; Privind spre tine eu iarăşi sper. Speranţă naşte a ta fiinţă, Speranţă creşte în dor atins De-a ta credinţă, vulcan aprins; Pe-altarul lumii aduci căinţă Al nemuririi elan promis. În zarea vieţii, la liturghie, Privirea ta, divină fecioară Renaşte zorii în fapt de seară; Tu, evanghelie şi mărturie A frumuseţii ce ne-mpresoară.

Azir Odă Femeii

11

Dorul meu şi chipul tău Glas de rouă, trup de stele Vocea timpului ascunde Sfânt altar viselor mele Şi icoană-n vers de unde. Te aştept şi azi să-mi fii A destinului chemare; Paradis în zori de zi Tu, a vieţii mele zare. Pe a sufletului cale Eşti luceafăr de speranţă; Aduci gândului mirare Şi făpturii mele viaţă. Cu fiinţa ta divină Te admir în contemplare O, fecioară fără vină Pe a lumii grea cărare. Dorul meu şi chipul tău Se vor însoţi în veci, Pas la pas zâmbind mereu Eu te-ador, iar tu mă placi.

Azir Odă Femeii

12

Zeiţa firii Astăzi eternul are chipul tău; În cuget răzbate un glas de speranţă: Mereu tu vei fi în sufletul meu Icoană pe-altarul schimbării la faţă. Te-adoră lumina şi stelele-n ceruri; O lume de vise cu tine revine; De roze ţi-e calea, fecioară de-apururi; Luceafăr vei fi în suflet la mine. Se-alungă iar dorul în trup de uitare; Pe malul vieţii spre mine tu treci, A gândului velă se-nalţă în zare La orizonturi născute în veci. E valsul vieţii o mare lină, De roze cântec, parfum de culori Cu tine-alături, pe lună plină Furtuni se sting în glas de fiori. Pătrunsă-i firea de-a ta privire În suflet gânduri trezesc misterul; Eu mut privesc, răpus de uimire Cum tu cobori pe pământ tot cerul.

Azir Odă Femeii

13

Imn Timpul s-a topit în zare De sublima strălucire O, divină alinare Peste-o mare de gândire. Astăzi tu îmi eşti lumină Ce cu doruri mă-mpresoară Pătimire fără vină Sfântă lacrimă hoinară. Viaţa înseşi înspre tine Mă zoreşte-n asfinţit Între soartă şi destine Tu-mi eşti visul regăsit. Pe a lumii grea cortină Glasuri se înnalţă-n cor Tu, cu vocea ta divină Dai trup clipelor de dor. O speranţă-n zori născută Eşti a sufletului stea Eşti zeiţa mult dorită Tu, Femeie, draga mea.

Azir Odă Femeii

14

Elegie Gândul trece-n goana vieţii Chipul tău mi-apare sfânt Icoană-n templul dimineţii Îmi eşti luceafăr pe pământ. Iar marea astăzi viu suspină Sub pasul tău de dor aprins Se-nnalţă valuri de lumină Noi ceruri se deschid în vis. E lumea veşnic rai promis La tine gândul când revine Un pom renaşte-n paradis Crescut din dor, în piept la mine. Aş vrea nicicând să nu mai pleci Departe-n zările străine În noapte, umbre triste, reci Să nu mai sufere-n destine. E soarta ta şi calea mea Să fim mereu noi amândoi Şi nici o zare-oricât de grea Nu va da timpul înapoi.

Azir Odă Femeii

15

Ochii tăi Peste-o mare de suspine Peste-o lume-n destrămare Ochii tăi privind spre mine Două raze-mi par, de soare. Doi luceferi în apus Constelaţii de speranţă Dor promis şi vis nespus Trup de rouă-n dimineaţă. A luminii dulce vină Se trezeşte-n gând mereu Când privirea ta senină Întâlnesc în drumul meu. Îmi răsari în calea vieţii Tu, o lume de mistere Peste marea tinereţii Astrul viu al nopţii mele. Ce n-aş da să pot privi Ochii tăi o veşnicie Într-a nemuririi zi Alt, nimic, să nu mai fie.

Azir Odă Femeii

16

Speranţă Vino iar în pas de dor Tu, lumină-n trup de viaţă Într-al sorţii vals domol Să-nsoţeşti a mea speranţă. Peste fire astăzi tace Clipa cea nemărginită Luna-n gânduri se preface De mireasma ta umbrită. Roze strâng în vals de unde Dorurile noastre toate Stele-n ’naltul cer, profunde Ţi se-nchină peste noapte. Te aştept să-mi fii chemare Peste marea vieţii noastre Eşti în suflet sărbătoare Iar în gând mister de astre. Eu te-aş vrea pe veşnicie Regină-a sufletului meu Cărarea vieţii să ne fie Unită-n pas şi-n dor mereu.

Azir Odă Femeii

17

Vals Vise noi şi gânduri vechi Se adună azi în minte Clipe-n valuri vin perechi Viaţa, cu-a ei lucruri sfinte Pe a sufletului unde Se aşează în priveghi. Trece gândul spre visare Trec luceferi vii în noapte Într-a sorţii albă zare Trec şi eu cu tine-n şoapte; Numai dorul, dintre toate Mai rămâne-n desfătare. Sub a lumii grea cortină Două suflete visează Două roze fără vină Două inimi iar vibrează Zorii noi se-ndestulează Cu-a speranţei cupă plină. Astăzi tu, privire lină Înspre mine când revii Vise, dor şi gând se-nchină Pe altar de focuri vii Cântec, har şi bucurii Vieţii mele eşti lumină.

Azir Odă Femeii

18

Himeră Te-am zărit o clipă-n goana Timpului pierdut în zare Ca o umbră de visare; Trecătoreo, eşti tu oare Sau e numai dorul, toamna? Ce n-aş da să-mi spui îndată Că rămâi în trup mereu Gând hoinar şi vis al meu Răzbătând prin timp cu greu Chipul tău senin de fată. Vei fi oare azi pierdută Pentru veci destine moarte Căutându-te în noapte Printe mii de vorbe-n şoapte Tu, speranţă renăscută? Sau lua-vei trup de unde Peste-o mare de suspine Sufletu-mi pierdut cu tine Călător printre destine Nemurirea să-l inunde?

Azir Odă Femeii

19

Orice-ar fi şi orice-am crede Vrerea dorului nu tace Nu-i nimic să stea în pace Visul astru se preface Gândul meu dacă te vede. Voi visa şi-n zi şi-n noapte Chipul tău de roză floare O, voinţă trecătoare Patimă şi cumpătare Tu-mi porţi gândurile toate.

Azir Odă Femeii

20

Trecerea ta Te-am zărit trecând prin lume Ca o umbră de visare Ca o stea fără de nume Gândul meu să fie oare? Sau eşti rază de speraţă Rătăcind în depărtare Este numele tău “viaţă” Ori e tristă disperare? Într-o zi afla-voi oare Ce s-a întâmplat cu tine Când răpită de-o chemare Ai zburat în zări străine? Oare tu vei şti vreodată Ce-i o stea fără de nume Ce e clipa care poartă Sub un zâmbet o genune?

Azir Odă Femeii

21

Despărţire Când ai plecat în zări străine Pe urma valului de dor Tu ai uitat în piept la mine Povara clipelor ce mor. Şi mi-ai lăsat ca moştenire Cor funeral de triste voci Am să te-aştept la pomenire Chiar dacă n-ai să te întorci. Eternitatea e-ntr-o clipă Şi-o clipă-i o eternitate În zbor pe-a gândului aripă Te văd mergând tot mai departe. E poate-un vis în destrămare O lume-n timpul ei trecut Un cosmos mort de la născare Sau un poem ce l-am pierdut. Afla-voi oare ce mister Mi te-a răpit din tine iar Pe urma stelelor ce pier În zori de rouă pe altar?

Azir Odă Femeii

22

Eternă îmi va fi chemarea Pe urma ta pierudută-n zare O, ceruri, ridicaţi voi marea Şi stingeţi focul din visare

Azir Odă Femeii

23

De jale Mi-ai fost vis, mi-ai fost elan Peste-o mare de suspine Steaua mea născută-n van Orizont spre nemurire. Mi-erai cer scăldat în soare Mi-erai pajişte cu flori Pentru suflet sărbătoare Poezie de culori. Acum eşti un mit pierdut A gândirii desfătare Tu, al vieţii azimut Naufragiu-n disperare. Ce n-aş da să nu fi fost Peste-o mare de suspine Steaua mea cea fără rost Zarea oarbă-n amintire. Trist e cugetul în seară Un ocean de-nnegurare Chipul tău mi-apare iară Strălucire-nşelătoare.

Azir Odă Femeii

24

Al vieţii tumult Treptele sufletului dorul le suie Valuri de zbucium în gând răsar Se-ascunde visul în vers ce nu e Decât o mare de chin şi-amar. Se-nchină viaţa în act răpusă De-al lumii val lovind cu putere Icoană clipei, slovă nespusă În ceasul sorţii rămân doar părere. Se sting iar cuvinte pe-altar în visare Se-ncumetă dorul pe un val efemer O clipă se naşte din gândul ce moare Şi-a vieţii sclipire se-ascunde-n mister. În templul lumii pe val de rouă Îngerii cad în trup de părere O faţă veche, dorinţă nouă E-ntreagă a lumii deşartă vrere. Pe-altar de vise pierdut în uitare Jertfa rămâne un gând din trecut Prinos de durere în chip de mirare Să fie numai al vieţii tumult?

Azir Odă Femeii

25

Metamorfoze Ai fost un gând în desmierdare Icoană clipelor ce mor Un glas acum trecut în zare Al vieţii chip născut din mare În suflet scurt poem de dor. Mi-erai scânteie-n trup aprinsă A zorilor speranţă vie O jertfă cerului promisă În suflet patimă ascunsă Un vis pornit spre veşnicie. Acum eşti umbra din lumină Popasul timpului trecut Pe a retinei oarbă vină De suferinţe grea cortină Aşterne valuri de tumult. Vei fi vreodată iar altarul Gândirilor de dor aprinse Sau voi rămâne-n veci hoinarul Trist pelerin, pierdut cu darul În noaptea lumilor de vise?

Azir Odă Femeii

26

Singurătate Trece gândul în visare Trece clipa-n zări senine Toate trec în sărbătoare, Numai eu stau fără tine. Un poem de dor se naşte Peste-o lume-n destrămare O speranţă printre astre Plânsul stelelor în mare. Cântă marea în suspine Valuri strigă iar spre cer Totul zace fără tine; Singur eu încă mai sper…

Azir Odă Femeii

27

Dorinţă Aş vrea să-mi fii un cer de stele Să te privesc printre destine Să-nnalţ spre zei visele mele S-adorm privirea mea cu tine. Aş vrea să pot în zări străine Să duc elanul dezmierdării Să scap iar lumea de suspine Şi dorul să îl dăm uitării. Aş vrea luceafăr tu să-mi fii În strălucirea nemuririi A gândului speranţe vii Eternul glas al fericirii. Nu vreau altare peste timp Nu vreau popas în veşnicie Ci în al vieţii anotimp Mereu vreau chipul tău să fie. Şi vreau o rază să-mi devii Un zâmbet cald peste destine Al sorţii drum în zori de zi Să te găsească lângă mine.

Azir Odă Femeii

28

Un rai de stele pe pământ Viaţa s-a oprit o clipă Pe a dorului cărare De privirea ta răpită Zeiţă-n gând şi-n trup visare Timpul trece peste zare Sprinten ca o adiere Când fiinţa ta răsare Din vers de dor şi mângâiere. E drumul sorţii sărbătoare Destinul rai acum devine Cu trupul tău de roză floare Tu când păşeşti iar lângă mine. Iar cu făptura ta divină Şi ochi de blândă căprioară Renaşti speranţă şi lumină Luceferi vii în fapt de seară. Aş vrea ca viaţa să rămână Un rai de stele pe pământ Căci tu faci din a lumii vină Pentru-al meu sflet, altar sfânt.

Azir Odă Femeii

29

Adoraţie Dacă te văd azi printre stele În suflet luminându-mi cerul E fiindcă-n gândurile mele Luceafăr eşti sporind misterul. A noţii taină se pătrunde De firea ta divină-n şoapte Pe calea dorului, de unde, Al tău mister răzbate-n toate. Se-ascunde timpul în uitare Eternul naşte dintr-o clipă Pe-a sorţii grea acum cărare Făptura ta când se-nfiripă. Te-adoră cerul în mistere Te cântă pajiştile toate Şi florile azi efemere Sporesc mireasma lor în noapte. E pasul tău de dor un vis E vocea ta un cântec lin O poartă către paradis Îţi e privirea în suspin.

Azir Odă Femeii

30

Iar când zâmbeşti nemărginirii Peste oceane de fiori Destinul greu al omenirii De roze vals îmi pare-n zori. Cu tine-alături peste timp Vom trece marea-nvolburată Şi într-al vieţii anotimp Ne vom fi lumea asta toată.

Azir Odă Femeii

31

Chemare Al timpului glas pe urme de dor Chemare înalţă făpturii în zori Pe aripi de cântec trecute în zbor Mi-apare-al tău trup în fiori. În ceruri ascunse luceferi apun Mistere se sting în bolţi de lumină În valuri de rouă şi mistic parfum Privirea ta străluceşte senină. Al umbrelor vers rătăcit în uitare Petale de dor peste lume răsfiră Mireasmă şi cântec, duioasă chemare Trezeşte-a ta blândă făptură. Te vreau iar alături de cugetul meu Te vreau al meu înger etern să rămâi Pe căile sorţii împreună mereu Vieţii găsi-vom un nou căpătâi.

Azir Odă Femeii

32

Bucurie Chipul tău în poarta vieţii Surâde zărilor senine Udat de roua dimineţii Ţi-e pasul îndreptat spre mine. Te-aştept cu drag şi bucurie Să-mi vii acum din depărtare Să-mi fii a sorţii feerie Să naşti o lume din visare. Te-ntâmpină florile toate Pe cale unduiri de stele Luceferi noi veniţi din noapte Îţi spun povestea vieţii mele. Răsar din timp priviri de dor Petale gândul viu adună De roze-i sufletul uşor Iar pieptul plin e de lumină.

Azir Odă Femeii

33

PARTEA A II – A

Azir Odă Femeii

34

Te zăresc trecînd ca umbra unui gînd fugar pe cerul amintirii şi roua de stele plînge-va

de dorul nefiinţei tale.

Azir Odă Femeii

35

Eu sînt acum o parte din tine Şi-un strigăt sacru al Imnului Sfînt Tu Viaţă îmi dai mereu în Destine Căci Rază îmi eşti, şi vis pe Pămînt.

Azir Odă Femeii

36

Tu eşti Chemarea ce poartă în Zare Şi eşti Cărarea ce-acasă m-aduce Îmi eşti a Vieţii sublimă Mirare Femeie, un Haos de patimi ferice.

Azir Odă Femeii

37

Te-am zărit într-o Frunză blînd mîngîind Sufletul Vîntului;

te-am zărit într-o Floare zîmbind Nemărginirilor Albastre;

te-am zărit într-un Nor călător peste Timp, în Marea Trecere;

şi-n peşte, şi-n pasăre, şi-n om. Dar mai presus de toate

ţi-am zărit Chipul în Înger Senin adăpînd Lumina cu Seva Inimii tale.

Şi te-am simţit atunci în fiecare colţ de Univers. Şi te-am crezut de-atunci

în fiecare colţ de mine. Căci o parte din Tine eu sînt; dar Tu eşti tot minele meu!

Azir Odă Femeii

38

Am auzit bătînd la Poarta Sufletului, Şi n-am ştiut dacă eşti Tu, sau numai

umbra unui gînd de Dor.

Azir Odă Femeii

39

Azi te-am zărit prima oară în Marea Trecere

şi-am sărutat cu Dorul Inimii Umbra Paşilor tăi aşternută peste

Iluzia Necuprinsului.

Am vrut o clipă să opresc Goana Eternităţii

dar mi-au scăpat Hăţurile gîndului în abisul Nemuririi

şi-am rămas pustiit de propria-mi fiinţă cu tine plecată.

Azir Odă Femeii

40

Aş vrea să fii astăzi Cerul meu;

iar eu - un simplu Nor pierdut în imensitatea Albastră a

Fiinţei tale.

Azir Odă Femeii

41

Femeia frumoasă – o Voce de Primăvară, tainic şoptind la urechea

Timpului misterul Nemuririi fiinţei.

Azir Odă Femeii

42

Erai, Fiinţă, marea Speranţă a Zorilor nemuririi;

iar Noaptea cînta în glasuri de Stele Sinfonia Eternităţii,

cu blînd Luceafărul Inimii tale profunzimile alinîndu-l.

Şi Rozelor pămîntului mai luminoasă le era strălucirea, desfătînd cu

Mireasma Devenirii sfînt Lutul materiei.

Azir Odă Femeii

43

Frumoasă eşti, Făptură, ca roua zorilor, născută din Seninul Eternităţii

în liniştea contemplativă a Luceafărului Devenirii;

cînd în Obrazul tău prinde a se oglindi

Soarele Nemuririi, întreaga Natură Umană, cuprinsă în Valsul

Destinului Gînd de Slavă înalţă Bucuriei Existenţiale;

căci Viaţă dai Materiei,

prin Cugetul făpturii tale, şi sevă Clipelor alungate în Negura marii Uitări.

Azir Odă Femeii

44

Cum aş putea să nu te iubesc, de vreme ce Timpul însuşi s-a topit în Eternitate, răpit de contemplarea Fiinţei tale, Femeie!

Azir Odă Femeii

45

Şi, poate într-o bună zi, al meu Gînd obosit, va poposi la Poarta Sufletului tău, cerînd iertare pentru Păcatul de-a nu te fi iubit, cîndva.

Azir Odă Femeii

46

Frumoasă eşti, tu, Făptură, precum numai Gîndul de Dor al unui

Demiurg romantic putea sădi Roza unei aşa sublime Idei

în Grădina Eternităţii.

Şi dată ne-ai fost nouă, să ne stîmpărăm cu parfumul Iluziei tale

Jalea Nemuririi şi să ne alinăm cu roua galsului tău

chinul veşnicei Suferinţe.

Căci Durere ne este Soarta şi tristă Devenirea cînd Lumina Fiinţei tale

apune din calea sufletului nostru!

Azir Odă Femeii

47

Femeia-i un Vis – Etern paradis Chemare în Spaţiul Trăirii; O Voce din cer Un Vers de Mister Destinul şi seva Gîndirii. Femeie, tu, Glasul iubirii !

Azir Odă Femeii

48

Erai, Făpturo, singura Floare din tot Universul la care speram să nu ajngă vreodată Gîndul meu de Dor. Acum, Eşti Vocea destinului dureros prevestind la urechea Timpului Eternitatea Materiei. Vei fi, oare, Lumina Speranţei Topind în Zorii Nemuririi Bezna Nerecunoştinţei? Sau, doar un vis trecător de Iubire plămădit din Roua suferinţei În cugetul Omului?

Azir Odă Femeii

49

Femeia – Gîndul lumii Şi visul ei de Dor Sfînt freamătul Minunii Elanul trecător. Bărbatul – Glas de spadă Voinţă împietrită Ce lumea vrea s-o vadă Prin Luptă cucerită.

Azir Odă Femeii

50

Căci Ochii tăi, Făptură senină Dau Viaţă Clipei, şi Nopţii Lumină. Iar din Eternul, Albastrul Cer Coboară-n Suflet profund Mister.

Azir Odă Femeii

51

Doar o privire mi-ai aruncat şi Timpul s-a topit

în mine ca o amintire de grandioasă epopee,

în urmă lăsând singur parfumul Eternităţii

Azir Odă Femeii

52

Şi ce dacă Viaţa moare cu fiecare clipă în mine; atâta timp cât amintirea ta îmi este vie pe pleoapa sufletului,

eu mă simt încă veşnic!

Azir Odă Femeii

53

Dac-ar fi să pleci ar trebui să iei cu tine întreaga

Lume de iluzii pe care mi-am creat-o

din cântecul Pietrei şi zâmbetul Florilor şi din plânsul Stropilor de Ploaie

şi jocul Razelor Dimineţii – căci toate Lucrurilepe care le-ai atins în zbor

cu Aripa Sufletului tău au rămas pe veci pătrunse de

Farmecul Existenţei

Azir Odă Femeii

54

Ochii tăi râd la Cumpăna Vieţii Şi-n Lume se naşte o Rază de Soare Din suflet acum Parfumul Tristeţii Se pierde în Glas de Eternă Uitare. Căci blând al tău zâmbet, Lumină din Stele Învie Natura şi Suflul din noi Dă aripi de Dor gândirilor mele Iar vieţii Speranţă în Grij şi Nevoi.

Azir Odă Femeii

55

Femeie, oglindă eşti Cerului

şi sevă Mirajului Existenţei

Azir Odă Femeii

56

Căci Roze cu al lor mister Şi Vers de rouă strâns în Cer De tine dac-ar vrea acum Să-mi cânte-n valuri de parfum Tot n-aş putea să te zăresc Precum eşti tu, zeu omenesc Lumină-n Gând, şi-n trup Scânteie Al Zilei Vis frumos, Femeie!

Azir Odă Femeii

57

Până si Timpul se-ntunecă în Uitare, lipsit de Lumina Fiinţei tale, Femeie.

Azir Odă Femeii

58

Şi chiar dacă trezindu-mă într-o bună Dimineaţă voi găsi Timpul devenit Uitare iar Zorii Eternităţii învăluind Existenţa, în Noaptea Sufletului meu Călăuză îmi va fi încă Lumina Stelei tale, sublimă Zeiţă a Devenirii ce te-ai coborât din Cerul tău în Pustiul Făpturii, ca să ne fii nouă… Femeie

Azir Odă Femeii

59

Eşti Timp şi Uitare şi-o Mare de Vis Eşti Cîntecul Sorţii – un Vers de Mister De Dor îi eşti lumii etern Paradis Şi vie Speranţă, Lumină din Cer.

Azir Odă Femeii

60

Într-o zi Timpul s-a oprit cu mirare, să contemple minunea Chipului tău, Femeie…Şi de atunci s-a uitat pe sine în Eternitate.

Azir Odă Femeii

61

Mi te amintesc zâmbind cum numai Cerul ştie să zâmbească eternei Dimineţi din Sufletul Fiinţei.

Azir Odă Femeii

62

Femeie – lumină gândirea ta plină De dor şi mirare de vis şi-alinare Cânare eternă iubirea-ţi maternă Imn de bucurie pace, armonie Nălţa-vei la stele dorinţele mele În valuri de lună femeie nebună De-a lumii durere fără mângâiere? Ori e doar visare; când, lumea cea mare – Ea nici nu există veselă, sau tristă; Numai gândul meu şi cu gândul tău Împreună sunt viaţă şi mormânt – Etern Legământ.

(Gândul meu şi gândul tău)

Azir Odă Femeii

63

E zâmbetul tău un Vis, o Chemare E Cântecul Sacru al Vieţii din noi Lumina Luminii, din Cer Alinare Trimisă Fiinţei, în Ziua De-Apoi Iar Rozele-n Soare mai clar se deschid Şi Stele se nasc din Lumi Pământeşti; Misterul apune; se umple-al său Vid Femeie, Făpturii tu dacă zâmbeşti. Nimic nu rămâne Să Plângă de-acum A Patimii Umbră se-ascunde-n Uitare Căci Soarta devine Tovarăş de Drum Şi Viaţa, eternă ne e Sărbătoare!

(Zâmbetul tău)

Azir Odă Femeii

64

Am zărit privirea ta căutând în Lacrima Sufletului Durerea Bucuriei şi m-am gândit că Timpul, dacă te-ar fi cunoscut în Tinereţea lui, cu siguranţă ar fi căzut şi el pe Panta Suferinţei la fel ca mine; dar aşa, contemplându-te acum, în pragul senectuţii nu a putut decât să devină o senină Eternitate .

Azir Odă Femeii

65

Zâmbeşte vieţii, iar, Fată frumoasă Lumina din haos chemând să renască Şi chipul tău sfânt – lucrare cerească Durerea din lume de-acum să topească.

Azir Odă Femeii

66

Dup-o Noapte de parfum Gândul tău îl simt acum Istovit de Neuitare Ca o umbră de Mirare Te zăresc pe tine-n Zori Stea pierdută printre Sori Alinare şi Suspin Dor neutru, Simţ hain. Şi aş vrea să mergi cu mine Printre-a Zilelor Destine Firul tău şi Firul meu Să-nnodăm spre Cer mereu… Însă tu, pierdută-n Zbor Către-un Soare trecător Te împaci, în Înserare Cu-a Iluziei Visare Ah! De-ai fi un pic mai Stea De cum eşti – Cometa mea, Să rămâi Luceafăr, Sus Şi în Zori şi în Apus!

(Noapte de parfum)

Azir Odă Femeii

67

Dacă păsările-n cer, Lumea, gândul efemer Ar dori acum, de tine, Să vorbească, pentru mine, Să-mi arate-a ta minune Fără timp şi fără nume, Ar trimite-un ghiocel Bucuros şi mititel – Strop de viaţă rupt din Soare, Demiurgică Visare, Mesager de Puritate Pe Tărâm uitat în Noapte, A Iluziei gândire Drumul drept spre Nemurire, Vocea Vremii de Schimbare Şi Durerea-nălţătoare, A Trăirii Epopee – Aşa tu îmi eşti, Femeie!

(Personificare)

Azir Odă Femeii

68

Şi dacă te văd prin Zarea de Foc E tocmai că tu …nu exişti deloc Ci e singur Zvonul Iluziei mele Şi Pacea cernută din trupuri de stele.

Azir Odă Femeii

69

Căci blânzi ochii tăi femeie frumoasă Sunt valuri de rouă din Cer revărsate Sunt Imnul Vieţii şi Dorul de-Acasă Durerea din Lucruri şi Vina din toate Tristeţe şi Vaiet se-nvolbură-n lume Şi-a Patimii Stea pe ceru-I scânteie Nimic, în Etern nu duce-al său nume Precum ochii tăi, frumoasă Femeie. (Ochii tăi)

Azir Odă Femeii

70

Când privirea ta de foc Iar în cale-mi s-a ivit, Soare, neguri, la un loc Mi-au părut eternul joc Al făpturii de granit – Suflet orb şi pustiit.

Azir Odă Femeii

71

Cum stau aşa şi te contemplu, realizez de ce Dumnezeu, când voit să aleagă un chip pentru Virtutea Frumuseţii s-a gândit la tine, Femeie.

Azir Odă Femeii

72

Te simt trecând încet pe lângă mine. Oare eşti tu, sau numai umbra Gândului Purtată de Vântul ce naşte Destine Udată de seva Pământului. Am crezut o clipă că te voi întâlni Pe-a vieţii Cărare îngustă şi grea Ah! Timpul în goana-i de-aş putea opri În Eternitate să fi doar a mea. Sau poate tot farmecul Jocului Mare Stă-n eternitatea Clipei de-aşteptare. (Oare)

Azir Odă Femeii

73

Căci zâmbetul tău mi-aminteşte de Stele; Tot zâmbetul tău mi-aminteşte de Lucruri Pătrund Necuprinsul cuprins chiar în ele Aici şi Acolo, Acum şi de-a Pururi.

Azir Odă Femeii

74

Chiar dacă zările senine S-or fânge într-o zi în mine Iar Viaţa şi Înaltul Cer Îmi vor grăi al lor mister Tot n-aş putea simţi precum În clipa când pe-al Sorţii Drum Privirea ta am întâlnit Icoană-n Templul Infinit Durerea lumii de s-ar strânge În suflet-nu mă poate-nvinge Căci tu în mine eşti Tăria Şi Imnul Vieţii: Bucuria! De-aceea eu voi fi mereu În Umbra ta, luptând din greu Să nu te pierd; mi-eşti Înger drag Trimis fiinţei mele-n prag. Şi eşti Luceafărul din Zori Ce naşte Zei mântuitori Blând Revărsat de Nemurire; Eşti Crucea mea spre Fericire. Femeie, cu a ta privire... (Privirea ta)

Azir Odă Femeii

75

Chiar dacă Iarna Vieţii mă va troeni din greu cu nămeţi de cenuşă existenţială, în sufletu-mi va înmuguri mereu eterna primăvară, atâta timp cât tu te însoţeşti cu gândul meu.

Azir Odă Femeii

76

Căci dacă ochii tăi, Femeie Privi-vor Ziua cum răsare Din seva marilor Condeie Va naşte-o lume, în Schimbare. Şi Patima, supusă Firii Va fi de-atunci numai Scânteie – Luceafăr Zorilor Trăirii, Parfumul tău, de Dor, Femeie!

(Patima condeiului)

Azir Odă Femeii

77

Te văd trecând, ca briza mării Pe malul vieţi-mi; şi-n destin Contemplu patima visării; Ah, cât în lume suferim! Căci nu e râu să nu se verse La malul vastului ocean Şi nici făptură să nu-i pese De zvonul clipelor, în van. Doar numai tu, pe astă lume, Tu eşti a Dorului scânteie; Când de la Foc primit-ai nume Zeii ţi-au spus de-atunci, Femeie! (A dorului scânteie)

Azir Odă Femeii

78

Un înger răsare-n al tău Suflet viu Şi-un Demon se naşte o dată cu el, Privirea ta lasă în mine-un Pustiu, O Rază de Lună, un Vals, un Duel. Căci Rozele-n urmă pălesc printre Lacrimi Lipite de-a Îngerului luce Scânteie Iar Demonu-n gânduri o Noapte de Patimi Revarsă din trupul sublim de Femeie.

(Înger şi demon)

Azir Odă Femeii

79

De n-ai fi fost frumoasă Femeie Cu-a ta fiinţă – miraj de parfum Aş fi rămas o rece Scânteie Pe Cerul Vieţii pierdută-n Fum M-aş fi ascuns în valuri de rouă Şi-n trista uitare ce sapă-Omenirea; Înstrăinat de Lumea cea Nouă Aş fi uitat care-mi e Menirea. Pătruns acum de Suflul tău viu Mă-ntorc spre Cerul scăldat în Stele Şi mulţumesc în Ceasul târziu Înţelepciunii născută din ele. (Mântuire)

Azir Odă Femeii

80

Nu vreau un înger cu blonde plete Nici blând porumbel cu râs de copil Nici muză sacră să mă resfeţe – Nu vreau nici crin şi nici trandafir. Nu vreau zeiţă din ’naltul cer, Nici demiurgic elan de femeie, Nici frumuseţe cu ochi de mister – Nu vreau iubire, nici rouă-n condeie. Ci vreau un Vultur cu dor de-nălţime Cu neagră pană şi dreaptă cătare Pe drum tovarăş întru-nţelepciune Puternic şi liber în senina zare. (Sufletul pereche)

Azir Odă Femeii

81

Te văd ieşind în calea Destinului Cu părul lăsat peste umerii goi Şi valuri de rouă din mana Cerului Uda-vor iar Pomul Vieţii din noi. Căci mută îmi este de-acuma Gândirea Privind chipul tău de înger născut Splendoare şi Patimi umple-vor iar Firea Şi viaţa rămâne un vis din trecut. (Eternizare)

Azir Odă Femeii

82

Azi Nemărginirea are chipul tău Cu raze răzbate prin valuri de viaţă De-a pururi vei fi în sufletul meu Icoană pe-altarul Schimbării la Faţă În Marea Trăirii Gândirea mi-o scalzi Renaşti iar Eternul ce zace în mine Pe rugul Plăcerii Căinţa o arzi Când zarea Vieţii răsare-n destine. (Renaştere)

Azir Odă Femeii

83

Azi n-am nevoie de tine Femeie cu iz de suspine Frumoasă tu eşti, dar ce dacă Acum mi-e inima rece şi seacă. Şi-n zadar mă-ncerci Cu privirea-ţi de foc Patimile-mi sunt reci Nu mai trăiesc deloc. Gândirea-mi haină se pierde În zarea destinelor reci Iar mintea nu te mai vede; Nici zarea, pe unde treci. (Refuz)

Azir Odă Femeii

84

Iar dac-ar fi de-acum să pleci Departe-n zările albastre Şi umbre grele, triste, reci S-acopăr visurile noastre, Mai bine mort decât să simt Durerea-n suflet cum disperă Căci visurile toate mint Şi viaţa-i numai o himeră. (De vei pleca)

Azir Odă Femeii

85

Ah, cât aş vrea să fiu acum O rază plină de parfum Să mă aşez în părul tău Să te privesc aşa mereu. (Suspin)

Azir Odă Femeii

86

Căci dacă ochii tăi ar spune Că pe pământ nu e minune Mai mare decât umbra ta Căci dacă valurile-n spume Ar povesti la astă lume Că soarta-i bună dar şi rea Atunci ar şti că azi şi ieri Sunt numai demoni efemeri Şi că-ntr-o clipă de răgaz, Timpul – o lacrimă-n obraz – Se va opri din goana sa Ca să contemple umbra ta… (Femeie, umbra ta)

Azir Odă Femeii

87

Eşti clipă din Clipa Trăirii; Eşti viaţa ce strigă în noi, Eşti stavilă pusă gândirii, Iluzia lui “a fi doi”

(Iluzie)

Azir Odă Femeii

88

Femeia Frumoasă E-o rază de soare O floare în casă Un gând, o chemare Suflare de Înger Văpaie şi Foc, Etern Juvaier; Al lumii Noroc A Timpului Umbră Pe Şesul Trăirii Iluzia sumbră A nefericirii. Speranţă şi Chin Dorinţă de Viaţă, Belşug şi venin, Celestă povaţă Un strop eşti, de Rouă A Stelei Scânteie Eşti Lumea cea Nouă Frumoasă Femeie! (Frumoasa Femeie)

Azir Odă Femeii

89

Aş vrea să fi o floare Iar eu un simplu flutur; Şi rozele-ţi petale Ca gândul ce mă doare Încet să ţi le scutur Frumoasă încântare! Celestă armonie! Din zori şi până-n seară Faci Viaţa să mă doară! Eşti farmecul din lucruri; Gândirea tu mi-o bucuri Cu glas de simfonie. (Armonie)

Azir Odă Femeii

90

Te zăresc din nou pe tine Eşti frumoasă precum gândul Ce se naşte din suspine! Căci la toţi ne vine rândul Să privim chiar de n-am vrea Spre sublima încercare; Vrerea noastră-i doar aşa Amăgire-n piept, ce doare. Căci frumos, a pus în lume Zeul, ca să ne măsoare Şi “Femeie” i-a dat nume – Patimă şi Sărbătoare.

(Menire)

Azir Odă Femeii

91

Frumoasă eşti ca Primăvara cu unduiri de liliac sădind în sufletul Naturii bucuria existenţială… Frumoasă eşti cum numai seninul Verii poate oglindi lumina divină în picuri de munte semeţe… Ca Toamna de frumoasă te văd trecând înveşmântată în rodul bogat al binecuvântării celeste… Şi-n Iarnă tu-mi eşti Înţelepciunea primordială, demiurgică Frumuseţe, sfântă Chemare la Asceza Nemuririi pe Altarul Vieţii Eterne. Frumoasă Femeie, eşti Liturghia Veşniciei!

Azir Odă Femeii

92

Frumoasă Femeie, Eşti templu-nălţat de Zei pentru om, Eşti Sufletul Lumii ce cântă în noi, Eşti vraja Vieţii pulsând în atom Altar Nemuririi, Eternul în doi. Eşti Soare ce naşte Lumina în zori Eşti floarea ce-n suflet petale răsfiră Cântare eşti Morţii şi Moartea din noi Eşti Psalmul Durerii în sunet de liră. Eşti Vocea din Om, chemarea Tăcerii Esenţa din Lucruri şi Seva-n condeie Pe malul Gândirii dai farmec Plăcerii Făptura-ţi întreagă-i a vieţii Scânteie Frumoasă Femeie! (Templul vieţii)

Azir Odă Femeii

93

Căci dacă te văd prin lume trecând Viaţa-mi încântă-al tău pas tremurând Un soare în ceruri, al nostru, răsare; Iar viaţa-i un cântec, durerea dispare Şi moartea o scurtă plimbare devine Un pas peste pragul ce naşte destine, Mereu şi oriunde, alături de tine.

(Alături de tine)

Azir Odă Femeii

94

Când te-am zărit prima oară Tu mi-ai părut un zâmbet de stea. Ah, cât mi-ar fi viaţa uşoară Dacă n-aş şti că poţi exista.

Azir Odă Femeii

95

Azi iar m-atragi cu Trupul tău În Patima Vrerii Şi-ngenuchezi Cugetul meu Pe-Altarul Plăcerii Doar al tău gând aş vrea să-l am O noapte întreagă Când luna plină îmi bate-n geam Tu să-mi fi dragă. (Cădere)

Azir Odă Femeii

96

Femeie, al tău nume-i durere Şi-n zadar vreau în urmă-ţi tăcere Că pasul tău, greu pe suflet m-apasă Inima-n lacrimi scăldată mi-o lasă. Şi-n zadar vreau linişte-n seară Căci chinul m-ajunge iar viaţa-i amară Pătrunsă de dor mi se tânguie firea. Sunt singur cu Cerul şi-mi plâng nemurirea. (Durere)

Azir Odă Femeii

97

Căci ochii tăi când am zărit Două făclii, în infinit Pătruns atunci de vraja lor Iar m-am simţit nemuritor. Poate-n zadar te vreau acum Poate că-i numai gând nebun Şi-i aprig chin fără hotar, O viaţă plină de amar. Sau poate aşa a fost să fie: Eşti poarta-mi către veşnicie? (Nemurire)

Azir Odă Femeii

98

Mă-ntrebi să-ţi spun ce sunt? Turbare sunt, de vânt Şi zbucium de furtună Părere şi minciună, Un fulg rupt dintr-o stea, O pajişte – de nea Şi-un soare în amurg Arzând pe-al vieţii rug Sunt punte către tine, Speranţă de mai bine, Copac cu flori în iarnă, O lume sub o geană. De vrei să şti ce eşti? O carte cu poveşti, Un basm frumos, de viaţă, Ce dulce mă răsfaţă. Şi eşti o mare lină, Un cer, cu lună plină, Farmec sădit în lume; Dorinţă-i al tău nume.

Azir Odă Femeii

99

Durere, griji şi chin O cupă cu venin, Patimi şi suferinţă Plăcere şi căinţă. Pe-al vieţii-ntins pustiu Eşti ceasul cel târziu; - Eşti seva din condeie Frumoasa mea Femeie! (Tu şi eu)

Azir Odă Femeii

100

Te văd venind, te văd plecând Mi-e dor de tine - dar în gând; Şi sufletu-mi rămâne blând Cu sine-n pace odihnind. Şi cât aş vrea să mai rămâi, Să te pun minţii căpătâi, S-adorm pe tine gândul meu Acum - şi tot aşa mereu. E-o vale între noi – e viaţa, Sau poate gândul dimineaţa… (Trecere)

Azir Odă Femeii

101

Corbule drag astăzi aş vrea Să te pun în prag aici, la uşa mea. Să te ţin astfel o viaţă întreagă Să nu şti defel cât îmi eşti dragă. Femeie corb cu privire senină Eu sunt un orb ce ţie se-nchină Durere-n suflet îmi eşti tu mie Cărarea aspră spre veşnicie Şi eşti chemare spre fericire Dulce-alinare, tristă-amăgire.

Azir Odă Femeii

102

Corbule drag cu ochi de stea Te ţin în prag frumoasa mea.

(Femeie-corb)

Azir Odă Femeii

103

Eşti pururea marea, lucirea din stele Şi pavăză eşti la al meu căpătâi Eşti firul ce-adună gândirile mele Iar ţelul vieţi-mi tu eşti cel dintâi.

Azir Odă Femeii

104

Eşti frumoasă precum Ziua în care s-a născut Universul şi tare mă încred că Demiurgul a tras cu ochiul la Imaginea Făpturii Tale, Femeie.

Azir Odă Femeii

105

Din ochi dacă-mi vorbeşti Delir viaţa-mi faci Duios mă amăgeşti În boală tu mă bagi Străină eşti de lume Eşti plânsul omenirii Durere-i al tău nume Şi patimă a firii.

Azir Odă Femeii

106

Femeie tu eşti o patim-a firii Blestem demiurgic răsădit în noi Întuneci cu vraja-ţi făptura gândirii Şi viaţa ne-o dărui cu griji şi nevoi. Eşti voce de clopot în noaptea ce vine Chemare-nălţată spre Templul Iubirii Pe-Altarul Dorinţei ce naşte destine Tu jertfă aduci Destinu- omenirii. (Blestem)

Azir Odă Femeii

107

Fiică-a Dorului divin Tu eşti în suflet purtătoare A Cupei pline cu venin Ce ni se dă la fiecare Şi eşti o Rază de Lumină Iluzia Speranţei Reci Ne faci durerea mai senină Cu noi prin viaţă dacă treci De-aceea-a-şi vrea să-ţi cânt acum Un imn e slavă, de-nălţare Şi să mă rog, pe-al Vieţii Drum Să ne fi Taină şi –’ndurare Să ne fi soră, frate, mamă Şi dulcea pace de acasă, Că-n viaţa asta-o fantasmă, - Eşti numai tu: Fată Frumoasă.

(Imn)

Azir Odă Femeii

108

Căci dacă n-ai fi existat în lume Prin luptă să-mi storci seva din gând N-aş fi cântat al lucrurilor nume Şi-ar fi rămas tăcut pe pământ. Şi dacă n-ai fi fost ca să-mi spui, Cu ochii ce-aprind în suflet scânteie, Că-n astă viaţă repaos nu-i, Eu ce-aş fi fost, frumoasă Femeie? Lumină-în gândire tu-mi eşti de-acum Şi-n suflet eşti dorul de Viaţă Pe lungul şi greul, al Sorţii Drum Mi-eşti loc de popas, Femeie frumoasă! (Recunoştinţă)

Azir Odă Femeii

109

Cu giulgiul Durerii pe trup aruncat Mi-apare Icoana ta blândă, senină Şi dac-ai şti cât te-am adorat Frumoasă Femeie, Zeiţă divină. Pe urme-ţi călcam sfios cu privirea Iar gândului viu zăbală puneam În umbletul tău adoram Nemurirea Iar chipului tău pios mă-nchinam. (Amintire)

Azir Odă Femeii

110

Tu eşti în mintea mea mereu Să cad mă faci şi să mă ridic cu greu Ca obosit de-atâtea vini şi jale Să-ngenuchez pe-altarul vieţii tale.

Azir Odă Femeii

111

Eşti vraja nopţilor de vară Ce-alungă timpul în uitare, Mireasma florilor de seară, A vieţii lungă, grea cărare. Eşti câmpul înflorit, de mai A stelei lucie scânteie Eşti tot ce trebuie să-mi dai Şi visul omului, Femeie!

(Visul omului)

Azir Odă Femeii

112

Cuprinsă de farmec, natura întreagă Contemplă lumina din sufletul tău Făptură măiastră, în lumea cea largă Eşti Chipul Durerii, fiică de zeu Altar Închinării şi Patima Firii Eternă Femeie, Poem al Iubirii.

Azir Odă Femeii

113

Căci ce-aş fi fost De n-ai fi fost Un spaţiu sterp şi fără rost. Dar ai venit M-ai cucerit Cuvântul magic mi-ai rostit. Şi m-am deschis – Un paradis. O punte spre eternul vis. Şi vom cânta Şi vom dansa Destinul ne va bucura Şi vom trăi Şi vom muri Etern noi fericiţi vom fi. (Împreună)

Azir Odă Femeii

114

Din ochii-ţi ca două raze de lună Privirea ta mă cuprinse, nebună. Am vrut atunci să m-ascund şi să scap De crunta şi tristă a dorului vale Dar inima-mi spuse să rabd şi să tac Căci luna veghea-va-mi pustia cărare.

Azir Odă Femeii

115

Cuprinsă de farmec, natura umană În vis se dezmiardă cu blând glasul tău; Priveliştea vieţii se-nalţă pe-o geană A scurtelor clipe ce-aleargă mereu.

Azir Odă Femeii

116

Frumoasă eşti fată cu părul bălai Frumoasă natura ce-n suflet o porţi Şi farmec de vis luminii când dai Gândirea-nălţa-vei `n-a cerului bolţi.

Azir Odă Femeii

117

Culorile din curcubeu S-au strâns la poarta sufletului meu. Şi din petale de roze senine Au prins a-mi grăi despre tine.

Azir Odă Femeii

118

Eşti înger de pază visărilor lumii Eşti diavol ce-aruncă gândirile-n foc Eşti floarea născută din seva minunii Luceafărul nopţii, şi-al zilei noroc.

Azir Odă Femeii

119

Privirea de foc înalţ-o în lume La margini de fire, pavăză gândirii Şi-ascunde luminii eternul tău nume Zeiţă Femeie, Altar Nemuririi.

Azir Odă Femeii

120

Eternă, tu Femeie Eşti umbra nemuririi, Şi rouă ce scânteie Pe pleoapele gândiri.

Azir Odă Femeii

121

Căci plecând ai luat cu tine întreaga Viaţă a materiei, golind de seva existenţială toate lucrurile care-mi străjuiau grădina sufletului, lăsând în urmă doar Vidul formelor, prin care Vânturile Deşertăciunii troieni-vor de-acum Zăpada Lacrimilor Firii, în greaua Iarnă a Singurătăţii ce s-a aşternut peste natura fiinţei mele.

Azir Odă Femeii

122

Şi dac-ar fi să te mai văd odată M-aş metamorfoza în imn al bucuriei Cînd în făptura ta de inocentă fată Aş contempla destinul Armoniei.

Azir Odă Femeii

123

Şi dacă rozele cerului s-ar strânge într-o bună zi să vorbească despre tine, tot n-ar putea să pătrundă cu parfumul lor misterul ce-ţi învăluie fiinţa.

Azir Odă Femeii

124

Când ochi tăi mă vor privi din prag Şi-albastrul lor îmi va zâmbi cu drag Aş vrea să-ţi spun ce mult eu te iubesc Dar paote vorbe-atunci n-o să găsesc Aşa că-ţi spun acum frumoasă floare Mi-eşti cânt de dor, senină alinare Mi-eşti sfânt popas şi gând dumnezeiesc Dar ce folos, căci azi nu te iubesc . (Tristeţe)

Azir Odă Femeii

125

Prin freamăt de stele căta-voi spre tine Fecioară a lumii din Ceruri născută Şi viaţa întreagă de dor şi suspine Credea-voi că e pentru tine fîcută.

Azir Odă Femeii

126

Iar ochii tăi două felinare îmi sînt, de strajă la poarta sufletului meu în lunga noapte a vieţii

Azir Odă Femeii

127

Tu, zeiţa mării, nestemat aprins pe coloana infinitului, străluceşti în inima mea precum un far călăuzitor spre tărâmul păcatului ancestral, telurică

străfulgerare a dorinţei de A Fi, de a crede că poţi să Exişti.

Azir Odă Femeii

128

Cu ochii blânzi şi inima tristă, te văd pe tine Înger păzitor, străjuind pacea

sufletului meu ca pe o taină sfântă ce trebuie s-o aperi cu preţul fericirii tale.

Azir Odă Femeii

129

Căci niciodată n-o să pot fi alături de tine, dar tu ai fost mereu pavăza sufletului meu…

Azir Odă Femeii

130

Te zăresc frumoasă icoană a sufletului meu întipărită în imaginaţia munţilor…

Şi din simfonia naturii răsari precum seva pârâului: suavă şi sprintenă,

cântând durerea lumii în lacrimi de bucurie existenţială.

Azir Odă Femeii

131

Căci niciodată n-o să pot fi alături de tine, dar tu ai fost mereu pavăza sufletului meu…

Azir Odă Femeii

132

Privirea de foc înalţ-o în lume

La margini de fire, pavăză gândirii Şi-ascunde luminii eternul tău nume Zeiţă Femeie, Altar Nemuririi

Azir Odă Femeii

133

Femeie, al tău nume-i durere

Şi-n zadar vreau în suflet în urmă-ţi tăcere Că pasul tău, greu pe suflet m-apasă Inima-n lacrimi scăldată mi-o lasă. Şi-n zadar vreau linişte-n seară Căci chinul m-ajunge iar viaţa-i amară Pătrunsă de dor mi se tânguie firea. Sunt singur cu Cerul şi-mi plâng nemurirea. (Dezolare)

Azir Odă Femeii

134

Când te-am zărit prima oară Tu mi-ai părut un zâmbet de stea. Ah, cât mi-ar fi viaţa uşoară Dacă n-aş şti că poţi exista.

Azir Odă Femeii

135

Te văd trecând prin viaţă Ca roua printre flori Şi sufletu-mi de gheaţă Pătruns e de fiori Aş vrea să pot acum Să-ţi amintesc de tine Dar în al vieţii scrum Păşesc printre suspine …Revino tu la mine!

(Tresărire)

Azir Odă Femeii

136

Când ai plecat ai luat cu tine până şi umbra Zâmbetului ce înflorise la Porţile Cerului. …şi numai Tristeţea întunecată mi-a rămas ca o amintire a urmei paşilor tăi adânc impregnată în netrebnicia sufletului. …Ce-aş mai putea fi de-acum decât un nor rătăcitor, rugându-mă Înalturilor să cheme asupră-mi toate Furtunile Sorţii.

Azir Odă Femeii

137

Totdeauna am avut încredere în bunătatea zeilor… Dar într-o bună zi un Zeu m-a trădat: A fost ziua în care mi-a răpit credinţa cunoaşterii tale, Femeie, Anonimă Enigmă!

Azir Odă Femeii

138

Ai fost o dimineaţă senină revărsată peste gândurile mele ca o blândă adiere celestă, divină mângâiere pentru sufletu-mi împovărat de durerea existenţială… Eşti Patima Facerii şi Zeiţa Mântuirii, imn de slavă scoborât din Bolţile Înaltului către fiinţa-mi îngenunchiată în rugă pe Altarul Nemuririi, cântând Evanghelia Marii Treceri întru Eternitate.

(Destăinuire)

Azir Odă Femeii

139

Copilă cu ochii lumină de stele Cu părul văpaie şi buze de foc Speranţă vei naşte gândirilor mele Din lume tu faci al viselor loc. Când chipu-ţi răsare pe aripi de vânt Şi sufletul tău se-ntoarce la mine Deodată, pătruns de-al vieţii imn sfânt Dau glas amăgirii ce naşte destine.

(Hipnoză)

Azir Odă Femeii

140

În ochii tăi iubito zăresc eternă marea Cu fâlfâit de unde, cu adieri de crin Şi-a lumii aste vină o-ncerc privind cărarea Spre tine cum se pierde cu sufletu-mi hain.

Azir Odă Femeii

141

Strop de rouă născut din savoarea dimineţii, blândă unduire a gândirii unui Demiurg romantic, te-ai prelins pe geana sufletului meu ca o briză de mare cu glas de pescăruş presărat pe întinderea infinitului scăldat în rugul apusului de soare, ca sărutul unei zeiţe neîndurător de crude cu destinul unei făpturi umane, răpusă la picioarele tale de chemarea iubirii, ca mirajul Deşertului Existenţial ce-şi ademeneşte în jocul Iluziei deşarte protagoniştii – victime ale dorului de viaţă, ale Setei metafizice de a fi… fericiţi!…sau măcar eterni.

Azir Odă Femeii

142

Floare de crin Belşug şi venin; Din ceruri de rouă Ne-ai fost dată nouă, Ca rază de soare Şi aspră cărare, Ca dor de trăire Dulce tânguire; Mireasmă-n condeie – Frumoasă Femeie!

(Dualitate)

Azir Odă Femeii

143

Atunci ai apărut tu, suavă şi dulce ca o suflare de

înger plutind pe cerul sufletului meu, diafană mireasmă a vieţii scăldând în lumina trăirii neostoita-mi sete de a fi.

Şi pe cristalul pupilei tale am putut simţi oglindindu-se telurica-mi făptură străfulgerată de transfigurarea metafizică a elocinţei glasului tău, ca o simfonie a naturii celeste, divină chemare spre asceza nemuririi.

Pătrunsă de taina durerii întreaga-mi fiinţă îngenunche în faţa puterii zâmbetului tău, ca la icoana preasfintei nevoinţe a desăvârşirii cerând îndurare pentru îndrăzneala dreptului la fericire, aprigă necugetare izvorâtă din scurgerea eonilor peste atemporalitatea infinitului demiurgic.

Azir Odă Femeii

144

Un zâmbet la stele şi inima-mi învăluită fu de

mireasma preanepătrunsei tale fiinţe clocotind de seva dorinţei existenţiale. Ca un miel alb în soarele blând al unei dulci primăveri, sufletul tău tresaltă zglobiu pe pajiştea prieteniei, farmec dând naturii demiurgice prin râsul cristalin al clopoţelului, celest imn de slavă înălţând bucuriei de a fi.

Azir Odă Femeii

145

Virtutea Frumuseţii a împrumutat chipul tău, Femeie!

Azir Odă Femeii

146

Mă simt ferit de patimi şi de jale Privirea ta când o-ntâlnesc în cale Iar când veghezi alăturea cu mine Răsare bucurie din noaptea de suspine.

Azir Odă Femeii

147

Femeie, tu eşti Sărutul Cerului dăruit Fiinţei noastre.

Azir Odă Femeii

148

De ce, Iubire, ochii tăi ascultă Sărutul Şoaptelor ascunse în buzunarul stâng de la pieptul Destinului? De ce Lumina Eternităţii nu răzbate prin Negura Existenţei şi se ascunde-n Patima Trăirii Să fie pentru că Haosul a-nsetat de Nemurire? Sau doar fiindcă Glasul Veşniciei s-a ofilit în Trandafirul rupt de mâna mea? (Interogaţie)

Azir Odă Femeii

149

Eşti, Femeie, Gândul vieţii Eşti Elanul trecător Roua blând-a dimineţii Visul omului, de dor. Şi eşti Raza ce lumină Sufletul pierdut în noapte Eşti Speranţa lui senină; Dulce vers rostit în şoapte. Te contemplu roză Floare; Ceru-ţi cântă Gloria; Doar pe-a Sorţii grea cărare Toţi te cheamă : Draga Mea. (Draga Mea)

Azir Odă Femeii

150

Eşti frumoasă, Femeie, ca adierea Nemuririi peste Firea Conştiinţei umane.

Azir Odă Femeii

151

Te-admiră Gândul, în ascuns Şi al Tău nume-l pune-n astre Mister al Morţii, nepătruns Femeie, - cerul Vieţii noastre.

Azir Odă Femeii

152

Luceafăr în Noaptea de Patimi şi Jale Tu eşti ala Finţei Destin ne-mplinit Ocean de viaţă; a Morţii chemare Edenul Trăirii şi-un Vis fericit.

Azir Odă Femeii

153

Azi iar m-atragi cu Trupul tău În Patima Vrerii Şi-ngenunchezi Cugetul meu Pe-Altarul Plăcerii. Doar al tău gând aş vrea să-l am O noapte întreagă Când luna plină îmi bate-n geam Tu să-mi fi dragă. (Dorinţă)