note de curs asistenŢa juridicĂ internaŢionalĂ În

1

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

NOTE DE CURS

ASISTENŢA JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ

ÎN MATERIE PENALĂ

(Ciclul I)

AUTOR:

Tatiana Zbancă

mg.în drept, lector univ.

Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale

din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10

Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM

la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5

Aprobat la ședința Senatului USEM

din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9

CHIŞINĂU – 2013

2

SUBIECTUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND

ASISTENȚA JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

1.1. Conceptul şi importanţa asistenței juridice internaționale în materie penală;

1.2. Modul de transmitere a adresărilor de asistenţă juridică.

1.3. Volumul asistenţei juridice.

1.4. Motivele de refuz la acordarea asistenţei juridice internaţionale.

1.5. Cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice internaţionale în materie

penală.

1.1. Conceptul şi importanţa asistenței juridice internaționale în materie penală.

În ultima perioadă de timp, Republica Moldova a cunoscut mutaţii de fond în structura şi

dinamica fenomenului infracţional sub toate aspectele, inclusiv prin dezvoltarea crimei

organizate şi a corupţiei. Dimensiunile criminalităţii organizate fac din aceasta o ameninţare la

adresa siguranţei naţionale a Republicii Moldova prin afectarea majorităţii domeniilor de

manifestare ale mediului economic şi social, fapt ce a determinat elaborarea unei strategii

adecvate, fundamentată pe analiza de stare a criminalităţii organizate şi a tendinţelor de

manifestare a fenomenului. Statele lumii sunt nevoite să ajungă la o colaborare mai strânsă în

vederea prevenirii şi combaterii formelor de criminalitate, în conformitate cu legislaţia lor

internă şi folosind mecanismele internaţionale pentru culegerea de informaţii şi date necesare

instituţiilor abilitate şi guvernelor de a preveni şi elimina aceste infracţiuni, de a urmări şi extrăda

pe autorii lor.

În condiţii în care criminalitatea internaţională, a căpătat odată cu deschiderea frontierelor o

amploare din ce în ce mai mare, cooperarea juridică internaţională în materie penală constituie

un mijloc eficient de a răspunde acestui fenomen.

Principiul cooperării este astăzi unanim admis în raporturile internaţionale dintre state,

contribuind la cunoaşterea reciprocă, la asigurarea progresului, la întărirea păcii.

Prin urmare, putem defini cooperarea internaţională, ca fiind o modalitate de întrajutorare

între diferite state ale lumii, pe diverse domenii, stabilite în mod concret prin tratate, convenţii

acorduri, etc., care vizează în final promovarea şi protejarea unor interese naţionale, regionale

sau mondiale, în baza principiului respectării independenţei şi suveranităţii fiecărei părţi

contractante.

Asistenţa juridică internaţională în materie penală reprezintă un domeniu extrem de

important în cadrul cooperării internaţionale între statele lumii.

Însă, noţiunea de asistenţă juridică internaţională în materie penală nu este încă, în literatura

juridică, suficient de precizată. Dealtfel, lucrările de specialitate, ocupîndu-se mai ales de

diferitele laturi ale asistenţei penale între state, de formele prin care aceasta se realizează, trec

sub tăcere conceptul însuşi.

Astfel, noţiunea de asistenţa juridică (judiciară) internaţională în materie penală a fost

acceptată în doctrină la sfîrşitul secolului al XIX-lea nefiind definită în mod concret şi fiind

asimilată în totalitate celei de cooperare judiciară internaţională în materie penală.

Cel mai adesea, noţiunea de asistenţă penală internaţională îmbracă două accepţiuni: o

accepţiune mai restrânsă, aşa-numita asistenţă juridică cu caracter judiciar sau procesual (in

foro), prin care se înţelege asistenţa pe care organele judiciare din diferite state şi-o acordă în

cursul procesului penal şi care se manifestă în mod obişnuit în efectuarea sau în trimiterea actelor

procedurale devenite necesare în cadrul acelui proces şi o accepţiune mai largă, prin care se

înţelege asistenţa oferită în general în cadrul luptei împotriva infracţionalităţii (in et extra foro) şi

anume cooperarea organelor de urmărire penală, comisiile rogatorii internaţionale în materie

penală, recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti penale, extrădarea, etc.

Asistenţa judiciară „in stricto sensu‖ include, „inter alia‖, notificarea (comunicarea) de acte

judiciare, comisiile rogatorii, precum şi mijloacele moderne de investigaţie: audierile prin

videoconferinţă, echipele comune de anchetă, livrările controlate, transmiterea spontană de

informaţii, supravegherea transfrontalieră, etc., iar lato sensu, din asistenţa judiciară în materie

3

penală fac parte şi transferul de proceduri şi recunoaşterea procedurilor, etc.

Asistenţa judiciară în materie penală se solicită de autorităţile judiciare competente din statul

solicitant şi se acordă de autorităţile judiciare din statul solicitat.

De aici, cel mai adesea şi o terminologie diferită: asistenţă judiciară pentru prima

accepţiune, asistenţă juridică pentru cea de-а doua, fiind însă frecvente cazurile în care termenul

de asistenţă juridică este exclusiv întrebuinţat pentru a desemna activitatea de cooperare între

state în materie penală.

Astfel asistenţa juridică internaţională se referă la asistenţa juridică cu caracter judiciar (sau

procesual) prin care se înţelege asistenţa pe care organele judiciare dintr-un stat o acordă în

cursul procesului penal organelor judiciare din statul în care are loc activitatea judiciară şi care

constă în efectuarea, predarea sau comunicarea unor acte procedurale necesare soluţionării acelei

cauze.

Sunt frecvente cazurile în care termenul de asistenţă juridică este exclusiv întrebuinţat pentru

a desemna activitatea de cooperare între state în materie penală.

Prin urmare, cele mai recente modificări legislative în domeniul asistenţei juridice

internaţionale ne oferă prilejul câtorva reflecţii privind reglementarea acestei instituţii, şi

readucerii în discuţie a conceptelor de asistenţă juridică şi de asistenţă judiciară internaţională în

materie penală.

În acest context putem defini, asistenţa juridică internaţională în materie penală, ca fiind

sprijinul reciproc pe care şi-l acordă statele în activitatea de descoperire, judecare şi pedepsire a

infractorilor. Această activitate se realizează în temeiul prevederilor legii procesual penale, a

tratatelor internaţionale, ratificate de Republica Moldova ori pe bază de reciprocitate[24], adică

îndeplinirea în baza tratatelor internaţionale şi actelor juridice normative naţionale de către un

stat în interesele altui stat a cererilor privind efectuarea acţiunilor procesuale sau privind

extrădarea învinuitului (bănuitului) pentru tragerea lui la răspundere penală conform cauzei

penale concrete, care se examinează în cadrul urmăririi penale sau se soluţionează în instanţa de

judecată a statului solicitant, sau privind executarea sentinţei sau altor decizii (încheieri)

judecătoreşti, inclusiv transferul persoanei condamnate într-un stat pentru executarea pedepsei

sale în alt stat.

Referindu-se la asistenţa juridică şi judiciară internaţională, un alt autor apreciază că: „în

condiţiile săvârşirii unor infracţiuni pe teritoriul unui stat de către persoane aparţinând altui stat

sau în cazul organizaţiilor criminale internaţionale care implică săvârşirea de infracţiuni pe

teritoriul mai multor state, sunt necesare acţiuni şi reglementări de colaborare internaţională pe

plan judiciar. Această colaborare se obţine prin încheierea de tratate internaţionale de asistenţă

juridică şi judiciară între state, pe baza unor recomandări ale convenţiilor internaţionale în acest

domeniu. În cazul în care se pune problema unei asistenţe juridice între statul nostru şi alt stat,

regulile convenite în tratatul de asistenţă juridică îşi au deplină aplicare. Fiind însă posibilă o

colaborare între statul nostru şi un stat cu care nu avem tratat de asistenţă juridică, în practică se

pot folosi reguli stabilite pe bază de reciprocitate. În fine, în cazul în care nici astfel de reguli nu

sunt stabilite, Codul de procedură penală din 2003 a adoptat, în art.art. 531-559, norme după care

să se conducă asistenţa juridică internaţională. Astfel de norme pot fi stabilite şi prin legi

speciale, de exemplu, Legea nr. 371-XVI din 01.12.2006 cu privire la asistenţa juridică

internaţională în materie penală.

În concluzie, potrivit actualei reglementări, conceptul de cooperare judiciară internaţională

se apropie de sensul larg al noţiunii de asistenţă juridică internaţională în materie penală, iar

asistenţa juridică internaţională se consideră ca fiind doar una din formele de cooperare judiciară

internaţională.

Organizarea unei colaborări internaţionale între organele judiciare din diferite state în

vederea asigurării unei bune administrări a justiţiei formează obiectul asistenţei juridice în

materie penală.

Cererea prin care se solicită asistenţă într-o cauză penală se expediază statului sub

denumirera de cerere de asistenţă juridică internaţională în materie penală, perfectată în

corespundere cu cerinţele tratatelor internaţionale, conform art.art.531, 532 a CPP al RM şi

conform Legii cu privire la asistenţă juridică internaţională în materie penală. Statul care

4

formulează cererea de acordare a asistenţei juridice, se numeşte stat solicitant, iar statul, căruia îi

este adresată cererea de asistenţă juridică se numeşte stat solicitat[27].

Acordarea asistenţei juridice internaţionale în materie penală atinge interesele acelui stat,

care s-a adresat după asistenţă.

Scopul principal al acestei instituţii este unirea eforturilor statelor în vederea combaterii

criminalităţii, acordându-şi reciproc asistenţă la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor,

identificarea persoanelor care le-au comis, şi emiterea sentinţelor echitabile, executarea acestor

sentinţe, precum şi recuperarea prejudiciului cauzat victimelor infracţiunii indiferent în ce stat se

află, de diversitatea legislaţiei naţionale, a celei internaţionale şi a statelor străine.

Volumul şi procedura efectuării acţiunilor procedurale la acordarea asistenţei juridice

internaţionale, depinde într-o măsură oarecare şi de care comunitate internaţională ţine statul cu

care conlucrează Republica Moldova: Consiliul Uniunii Europene sau Comunitatea Statelor

Independente (CSI). Acordarea asistenţei juridice internaţionale în materie penală de către

statele-membre ale Consiliului Europei, se efectuează în baza convenţiilor Consiliului Europei,

tratatelor internaţionale bilaterale şi multilaterale la care R.Moldova este parte şi conform

normelor capitolului IX al Codului de procedură penală a Republicii Moldova.

Obiectul asistenţei juridice internaţionale este desfăşurat prin anumite activităţi şi anume:

1. comisia rogatorie;

2. extrădarea;

3. transferul persoanelor condamnate;

4. reconoaşterea hotărîrilor penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti străine.

Potrivit Legii privind asistenţa juridică internaţională în materie penală scopul aplicării ei este

protecţia intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor interese ale Republicii

Moldova definite prin Constituţie.1

1.2. Modul de transmitere a adresărilor de asistenţă juridică.

Modul de transmitere a adresărilor privitor la asistenţa juridică internaţională în materie

penală este reglemantat în instrumentele de ratificare a tratatelor internaţionale de asistenţă

juridică în materie penală. În conformitate cu prevederile articolului 4 din Hotărărea

Parlamentului Republicii Moldova nr.1332 din 26.09.1997 "Pentru ratificarea Convenţiei

europene de asistenţă juridică în materie penală" toate cererile de asistenţă juridică trebuie să fie

adresate Ministerului Justiţiei sau Procuraturii Generale.2

Prin intermediul Ministerului Justiţiei se transmit cererile de asistenţă juridică formulate în

fazele de judecată şi de executare a pedepsei, iar prin intermediul Procuraturii Generale, cele

formulate în faza de urmărire penală. Cererile de asistenţă juridică pot fi transmise fie direct de

către autorităţile străine, fie pe cale diplomatică sau prin intermediul Organizaţiei Internaţionale

a Poliţiei Criminale (Interpol). În cazurile cînd cererile de asistenţă juridică se transmit direct

organelor de urmărire penală, ori autorităţilor judecătoreşti ale Republicii Moldova, acestea din

urmă vor fi în drept să le execute numai după obţinerea autorizaţiei de executare din partea

autorităţilor centrale. În caz de urgenţa cerea de asistenţă juridică poate fi transmisă prin poştă,

inclusiv cea electronică, prin telegraf, fax sau prin orice alt mijloc de comunicare adecvat care

lasă urmă scrisă, cu garantarea transmiterii ulterioare pe cale oficială.

1.3. Volumul asistenţei juridice.

Volumul asistenţei juridice internaţionale se stabileşte de tratatul internaţional respectiv ce

reglementează genul dat de activitate. Asistenţa juridică internaţională se solicită sau se acordă în

executarea unor activităţi procesuale prevăzute de legislaţia procedural penală a Republicii

Moldova şi a statului respectiv cu care a încheiat tratat de asistenţă juridică. Legislaţia Republicii

1 Legea privind asistenţa juridică internaţională în materie penală nr.137-XVI din 01.12.2006.pagina 4 articolul 1.

2 Legea privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

5

Moldova şi anume codul de procedură penală prevede că asistenţa juridică internaţională poate

include asemenea activităţi:

comunicarea actelor de procedură sau a hotărîrilor judiciare persoanelor fizice sau

juridice aflate peste hotarele ţării;

audierea persoanelor în calitate de martor, bănuit, învinuit, inculpat, parte civilmente

responsabilă;

efectuarea cercetării la faţa locului, a percheziţiei, ridicarea de obiecte şi documente şi

transmiterea lor peste hotare, sechestrarea, confruntarea, prezentarea spre recunoaştere,

identificarea abonaţilor telefonici, interceptarea comunicărilor, efectuarea expertizelor,

confiscarea bunurilor provenite din săvîrşirea infracţiunilor şi alte acţiuni de urmărire penală

prevăzute de codul de procedură penală;

citarea martorilor, experţilor sau a persoanelor urmarite de către organele de urmărire

penală sau de către instanţa de judecată;

preluarea urmării penale la cerea unui stat străin;

căutarea şi extrădarea persoanelor care au comis infracţiuni sau pentru a executa

pedeapsa penală;

transferarea pesoanelor condamnate;

comunicarea cazierului judiciar;

recunoaşterea şi executarea sentinţelor străine;

alte acţiuni care nu contravin codului de procedură penală al Republicii Moldova.3

Nu constituie obiect al asistenţei juridice internaţionale luarea măsurilor preventive.

1.4. Motivele de refuz la acordarea asistenţei juridice internaţionale.

Conform Convenţiei Europene de asistenţă juridică în materie penală din 20 aprilie 1959

Strasbourg asistenţa judiciară va putea fi refuzată:

→ dacă cererea se referă la infracţiuni considerate de partea solicitată fie ca infracţiuni

politice, sau infracţiuni conexe cu cele politice, fie ca infracţiuni fiscale;

→ dacă partea solicitată cosideră că îndeplinirea cererii este de natură să aducă atingere

suveranităţii, securităţii, ordinii publice sau altor interese esenţiale ale ţării sale.4

Conform Legii cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală nr.371-XVI

din 01.12.2006 prevede că cererea de asistenţă juridică este refuzată în următoarele cazuri:

procedura din statul solicitant nu prevede sau nu respectă condiţiile Convenţiei

Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale încheiate,la

Roma 4 noiembrie 1950 sau al oricărui alt tratat internaţional pertinent în domeniu,

ratificat de Republica Moldova;

cererea de asistenţă juridică este formulată într-o cauză aflată pe rolul unei instanţe

extraordinare altele decît cele constituite prin tratate internaţionale pertinente sau în

vederea executării unei pedepse aplicate de o asemenea instanţă;

fapta care motivează cererea de asistenţă juridică face obiectul unei proceduri în curs,

sau această faptă trebuie sau poate face deasemenea obiectul unei urmăriri penale ce

ţine de competenţa organelor de urmărire penală a Republicii Moldova.5

Legislaţia Republicii Moldova prin Codul de procedură penală şi anume art.534 prevede că

asistenţa juridică poate fi refuzată dacă:

cererea se referă la infracţiuni politice sau conexe acestora. Refuzul nu se admite şi în

cazul cînd persoana este banuită, învinuită sau a fost condamnată pentru săvîrşirea

3 Comentariu Codului de procedură penală.Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Raisa Botezatu ş,a .

Editura Cartier Juridic.pagina710. 4 Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,adoptată la 20 aprilie 1959 la Strasbourg,ratificată prin

Hotărîrea Parlamentului R.M.nr.1332-XIIIdin 26.09.1997. 5 Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materi penală din 01.12.2006.

6

faptelor prevăzute de articolele 5-8 al Statutului de la Roma al Curţii Internaţionale

Penale;

cererea de asistenţă juridică se referă la o faptă ce constituie o încălcare a disciplinei

militare;

dacă prin cererea de asistenţă juridică se poate aduce daune securităţii, suveranităţii

sau ordinii publice a statului;

dacă sunt motive pentru a crede că bănuitul este urmărit sau pedepsit penal din motive

de rasă, naţionalitate, religie, cetăţenie, apartenenţa la un grup politic sau dacă situaţia

lui se va agrava şi mai mult pentru unul din motivele descrise;

dacă fapta săvîrţită de bănuit este pedepsită cu moartea în statul solicitant şi statul

solicitant nu oferă garanţii în vederea neaplicării sau neexecutării pedepsei capitale;

dacă faptele invocate în cererea de asistenţă juridică potrivit Codului Penal al

Republicii Moldova nu întrunşte elementele infracţiunii.6

În sensul aceluiaşi articol al Codului de Procedură Penală nu sunt considerate infracţiuni de

natură politică:

atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru de familie al acestuia;

crimele împotriva umanităţii prevăzute de Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea

crimei de genocid,adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor

Unite, la care Republica Moldova a aderat în temeiul Hotărîrii Parlamentului nr.707-

XII din 10 septembrie 1991;

infracţiunile prevăzute în Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea sorţii

răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie la art.50, forţelor armate

maritime art.51, în Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul

prizonierilor de război la art.129 şi în Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la

protecţia persoanelor civile în timp de război la art.147, la care Republica

Moldova a aderat în temeiul Hotărîrii Parlamentului nr.1318-XII din 2 martie 1993;

orice violare similară a legilor războiului care nu este prevăzută în convenţiile de la

Geneva enumerate mai sus;

→infracţiunile prevăzute în Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului la

art.1, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, în alte tratate internaţionale

pertinente;

→ acţiunile prevăzute în Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente

crude, inumane sau degradante, adoptată la 17 decembrie,1984 de Adunarea

Genarală a Naţiunilor Unite;

→ orice altă infracţiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte.

În caz că cererea de asistenţă juridică penală internaţionlă este refuzată, atunci va fi necesar

motivarea acesteia. Republica Moldova ratificînd Convenţia europeană privind asistenţa juridică

internaţională în materie penală a declarat că se va refuza de asistenţă juridică în cazurile:

infractorului i s-a aplicat actul de amnistie;

în conformitate cu legislaţia naţională persoana nu poate fi trasă la răspundere

penală;

fapta comisă nu constituie infacţiune conform legislaţiei Republicii Moldova;

în privinţa aceleiaşi persoane şi pentru aceleaşi fapte este deja intentată o procedură

penală în curs;

după comiterea crimei infractorul a avut o dereglare psihică de lungă durată care

exclude responsabilitatea penală a acestuia, cu alte cuvinte persoana devine

iresponsabilă.

Responsabilitatea presupune starea psihologică care are capacitatea de a înţelege caracterul

prejudiciabil al faptei, de-aşi manifesta voinţa de a-şi dirija acţiunile. Iresponsabilitatea poate fi

privită sub două forme din punct de vedere juridic:

6 Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art.534,alin1.

7

persoana care în timpul săvîrşirii faptei prejudiciabile nu-şi putea dădea seama de

acţiunile sau inacţiunile sale, sau nu le putea dirija din cauza unei boli psihice

cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stari patologice. Persoana dată

nu va fi pasibilă de răspundere penală.

nu va fi pasibilă de răspundere penală persoana care a săvîrşit fapta prejudiciabilă în

stare de responsabilitate, însă înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de

judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a limitat-o de posibilitatea de a-şi da

seama sau de a-şi dirija acţiunile sau inacţiunile sale.

În cazul nostru refuzul cererii de asistenţă jurică va fi motivat de forma a doua a

iresponsabilităţii persoanei care a comis infracţiunea.

în privinţa aceleiaşi persoane şi aceleiaşi fapte esxistă deja o sentinţă sau o hotărîre în

vigoare a organelor competente de clasare a urmăririi penale.7

1.5. Cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice, limbile utilizate.

Conform articolui 20 din Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,

cheltuielile legate de acordarea asistenţei judiciare le suportă fiecare parte pe teritoriul statului

său. Exceptie de la această regulă o poate constitui doar rambursarea de către partea solicitantă

părţii solicitate a cheltuielilor:

legate de avansul acordat martorului sau expertului pentru deplasare în statul

solicitant;

ocazionate de intervenţia experţilor pe teritoriul părţii solicitate;

de transferul persoanelor deţinute pentru a fi audiate în calitate de martor în statul

solicitant.

În cazul cînd asistenţa juridică internaţională este reglementată de tratate bilaterale sau

multilaterale la care Republica Moldova este parte, în tratatele date se stabileşte modul de

acoperire a cheltuielilor legate de asistenţa juridică internaţională.8

Legea Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională prevede că

cheltuielile de îndeplinire a cererii de asistenţă juridică sunt suportate de regulă de statul solicitat.

Statul solicitant suportă următoarele cheltuieli:

remuneraţiile martorilor, experţilor, cheltuielile lor de călătorie şi de şedere în statul

solicitant;

cheltuielile de remitere a obiectelor;

cheltuielile de recurgere la videoconferinţă pentru îndeplinirea cererii de asistenţă

juridică;

cheltuielile de tranzit al persoanelor de pe teritoriul unui stat terţ;

alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcţie de

mijloacele umane şi tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii de asistenţă

juridcă.

În urma unui acord între autorităţile Republicii Moldova solicitate şi autorităţile străine

solicitante se pot deroga ca excepţie de la dispoziţiile menţonate mai sus.9

Cererile de asistenţă juridică şi actele anexate la acestea formulate de autorităţile Republicii

Moldova vor fi însoţite de traduceri în una din limbile prevăzute de tratatul internaţional aplicabil

în relaţia cu statul solicitat.

Răspunsul la cererea de asistenţă juridică formulat de autorităţile Republicii Moldova va fi

redactat în limba de stat cu traducerea acestuia în limba prevăzută de tratatul aplicabil între părţi.

7 Comentariul Codului de procedură penală.Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Sergiu Ursu, Tatiana Vîzdoagă, Vasile

Rotaru,Raisa Botezatu ş.a. Editura Cartier Juridic. 8 Comentariu Codului de procedură penală,pagina713

9 Legea Republicii Moldova privid asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2066,articolul11.

8

SUBIECTUL 2. IZVOARELE ŞI SURSELE DE REGLEMENTARE ALE

ASISTENȚEI JURIDICE INTERNAȚIONALE ÎN MATERIE PENALĂ

2.1. Sursele şi reglementarea juridică internă ale asistenței juridice internaționale în

materie penală;

2.2. Convenţiile internaţionale multilaterale şi tratate internaţionale bilaterale la care

Republica Moldova este parte

2.3. Tratate interguvernamentale și interdepartamentale la care Republica Moldova

este parte;

2.4. Principiile de aplicare în caz de divirgenţe între tratate

2.1. Sursele şi reglementarea juridică internă a asistenței juridice internaționale în

materie penală

Republica Moldova că şi membri ai comunităţii mondiale, nu pot duce o luptă eficientă cu

criminalitatea internaţională fără a se implica activ în procesul comunităţii mondiale, deoarece

starea criminogenă existentă cere de la organele de drept de a se alinia, a se racorda în

permanenţă la cadrul legislativ internaţional, la strategia şi tactica de apărare a drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului a altor state.

In acest scop Republica Moldova a semnat şi a ratificat un şir de Convenţii şi Tratate

internaţionale atât multilaterale, cât şi bilaterale, privind acordarea asistenţei juridice

internaţionale in materie penală.

Cu alte cuvinte, în zilele noastre baza juridică a asistenţei juridice internaţionale în

materie penală o constituie:

1. tratate internaţionale (interstatale) multilaterale sau bilaterale;

2. tratate interguvernamentale;

3. tratatele interdepartamentale;

4. legislaţia naţională cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală;

5. normele nescrise (obiceiurile) ale dreptului internaţional (diplomaţia internaţională,

reciprocitatea etc.).

Cooperarea în domeniul judiciar a fost realizată, în primul rând, cu scopul de a facilita şi

accelera cooperarea în materia penală şi a executării deciziilor, simplificând procedura extrădării

între statele membre, punând în aplicare reguli minime cu privire la elementele constitutive ale

infracţiunilor şi în special ale sancţiunilor aplicate criminalităţii organizate.

Republica Moldova acordă atenţie sporită problemelor cooperării internaţionale în materie

penală. In acest context, este de menţionat, faptul că activitatea de cooperare internaţională a

Republicii Moldova are ca bază prevederile art. 8 al Constituţiei Republicii Moldova în care este

stipulat că: „Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi

tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim

recunoscute, ale dreptului internaţional"'.

La efectuarea asistenţei internaţionale în materie penală, documentul juridic de bază este

Constituţia Republicii Moldova, care a proclamat în alin.1 art.4, că dispoziţiile constituţionale

privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este

parte, iar dacă va intra în vigoare vreun tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare

Constituţiei, ea va fi precedată de o revizuire (alin.2 art.8). Astfel, Constituţia nu determină locul

normelor de drept internaţional în cadrul sistemul juridic naţional, dar în caz de neconcordanţe au

prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale.

Dar, chiar şi la includerea în Constituţie a dispoziţiilor privind introducerea normelor de

drept internaţional în sistemul juridic naţional, aceste norme nu pot acţiona în afara mecanismului,

care determină acţiunea lor în dreptul naţional.

9

Constituţia, recunoscând prioritatea dreptului internaţional asupra legislaţiei naţionale, nu

presupune supremaţia lui asupra Legii Supreme a ţării10

.

Pe lângă Constituţia Republicii Moldova, colaborarea internaţională în domeniul descoperirii

şi cercetării infracţiunilor se efectuează în baza unui şir de legi şi acte normative subordonate

Legii Supreme.

La ele se referă Lege din 24.09.1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova;

Codul de procedură penală a Republicii Moldova; Codul penal al Republicii Moldova; Lege din

01.12.2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală; Lege din 18.12.1990 cu

privire la poliţie; Hotărîrea Parlamentului privind aderarea Republicii Moldova la Organizaţia

Internaţională a Poliţiei Criminale – Interpol; Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din

08.11.1994 cu privire la crearea pe lîngă Guvernul RM a Consiliului coordonator în problemele

combaterii combaterii criminalităţii şi corupţiei, menţinerii ordinii de drept şi aprobarea

Regulamentului acestui consiliu la 21.09.2001; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din

10.05.1995 cu privire la Biroul Central Naţional Interpol din Republica Moldova, care este chemat

să intervină la cererea serviciilor de poliţie din diferite ţări membre prin intermediul birourilor

centrale naţionale, atât în cazul când un infractor este fugit în străinătate, cât şi în cazul când

infracţiunea interesează mai multe state.

Aceste stipulări şi-au găsit o reglementare mai amplă în Capitolul IX din Codul de

Procedură Penală al Republicii Moldova, capitol intitulat „Asistenţa juridică internaţională în

materie penală", adoptat prin Legea nr. 122-XV din 14.03.2003 şi pus în vigoare din 13 iunie

2003 prin Legea cu privire la punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii

Moldova nr. 205-XV din 29.05.2003.

Continuând perfecţionarea cadrului juridic ce ţine de cooperarea internaţională în drept

penal, fiind inspirat de Acţiunea comună nr.98/427/JHA din 29 iunie 1998 privind bunele practici

în asistenţa juridică internaţională în materie penală, adoptată de Consiliul Uniunii Europene, la

01.12.2006 Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 372.XVI a adoptat Declaraţia

privind bunele practici în asistenţa juridică internaţională în materie penală.

Tot la 01.12.2006 Parlamentul a adoptat şi o lege specială - Legea cu privire la asistenţa

juridică internaţională în materie penală nr. 371-XVI în care a fost stipulat cu maximă certitudine

cadrul juridic privind dreptul penal internaţional, reglementând asistenţa juridică internaţională

în materie penală, volumul şi formele, subiecţii şi conţinutul acesteia, procedura adresării şi

executării comisiilor rogatorii, conţinutul şi forma acestora, procedura efectuării extrădării,

transferul persoanelor condamnate etc.

Colaborarea statelor în lupta împotriva criminalităţii se realizează, în principal, prin

semnarea sau aderarea la convenţii internaţionale prin care statele îşi asumă obligaţii, de a

reprima, prin mijloace proprii, anumite categorii de infracţiuni.

Un spectru mai larg de activităţi, la fel cu caracter subsidiar, este prevăzut în acest sens de

legiuitorul Republicii Moldova, care atribuie la volumul asistenţei juridice, următoarele:

comunicarea actelor de procedură sau a hotărârilor judiciare persoanelor fizice sau juridice care

se află peste hotarele ţării; audierea persoanelor în calitate de martor, bănuit, învinuit, inculpat,

parte civilmente responsabilă; efectuarea cercetării la faţa locului, a percheziţiei, ridicarea de

obiecte şi documente şi transmiterea lor peste hotare, sechestrarea, confruntarea, prezentarea spre

recunoaştere, identificarea abonaţilor telefonici, interceptarea comunicărilor, efectuarea

expertizelor, confiscarea bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunilor şi alte acţiuni de

urmărire penală prevăzute de CPP al RM; citarea martorilor, experţilor sau a persoanelor urmărite

de către organele de urmărire penală sau de către instanţa de judecată; preluarea urmăririi penale la

cererea unui stat străin; căutarea şi extrădarea persoanelor care au comis infracţiuni sau

pentru a executa pedeapsă privativă de libertate; recunoaşterea şi executarea sentinţelor străine;

transferarea persoanelor condamnate; comunicarea cazierului judiciar; sau alte acţiuni care nu

contravin legislaţiei procesuale penale.11

10 Карташкин В.А. Права человека в международном и внутригоссударственном праве. М., 1995. pag.17

11 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, art.533.

10

Codul de procedură penală al Federaţiei Ruse, spre deosebire de cel al Republicii Moldova,

nu conţine prevederi exprese referitoare la obiectul asistenţei juridice. Doctrina rusă12

, asumându-

şi obligaţia să suplinească această lacună, aduce următoarea clasificare a acţiunilor procedurale ce

pot fi realizate prin comisie rogatorie, şi anume: primirea cererilor şi declaraţiilor; acordarea

asistenţei la aducerea persoanelor, aflate în detenţie pe teritoriul statului străin, pentru depunerea

mărturiilor şi acordarea ajutorului la desfăşurarea anchetei şi altor măsuri procesuale; înmânarea

actelor, referitoare la procedura în cauzele penale; executarea cercetărilor de anchetă şi

judecătoreşti; identificarea personalităţii şi locul aflării anumitor peroane; efectuarea expertizelor

judiciare; acţiuni cu privire la sechestrarea averii, transmiterea bunurilor căpătate pe cale

criminală; alte modalităţi de asistenţă.

Astfel, legislaţia internă, ca şi practica convenţională a Moldovei în domeniul asistenţei

juridice, reprezintă astfel un instrument important al politicii sale de largă dezvoltare a relaţiilor de

colaborare cu toate ţările lumii, de promovare a unui climat de pace şi securitate, de reprimare a

oricăror forme de violenţă şi încălcare a legii.13

Contribuţia practicii noastre convenţionale la

practica generală în materia asistenţei juridice internaţionale reflectă şi subliniază încă o dată

dorinţa ţării noastre de a dezvolta progresiv relaţiile de colaborare juridică cu alte state, de a

contribui la cunoaşterea reciprocă între naţiuni şi la apărarea drepturilor fundamentale ale omului.

Elaborarea şi adoptarea de către ţările acestui grup a obligaţiilor internaţionale rezultate din acte

destinate problemelor concrete privind procesul penal.14

Unii jurişti occidentali întemeiat vorbesc

şi scriu despre „apropierea către modelul european al procesului penal‖15

, despre convergenţa

procesual-penală care se manifestă nu doar prin apropierea şi unificarea instituţiilor respective, dar

şi a sistemelor de drept în genere. Aceasta se demonstrează şi prin reglementarea normativă a

asistenţei juridice internaţionale, oferită de Codul de procedură penală al Republicii Moldova, care

stipulează în mod expres că, dispoziţiile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este

parte şi alte obligaţii internaţionale ale Republicii Moldova vor avea prioritate în raport cu

prevederile prezentului capitol‖

2.2. Convenţiile internaţionale multilaterale şi tratate internaţionale bilaterale la care

Republica Moldova este parte

Actualmente întru soluţionarea problemelor ce ţin de drept penal internaţional se aplică

direct dispoziţiile convenţiilor şi tratatelor (acordurilor) ce au fost semnate şi ratificate de

Republica Moldova în materie de asistenţă juridică internaţională.

În acest context e de menţionat că Republica Moldova a semnat şi ratificat:

Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală semnată la Strasbourg la

20 aprilie 1959 (ratificată de Parlamentul RM la 26 septembrie 1997 pentru Republica Moldova

este în vigoare din 5 mai 1998);

Protocolul adiţional la Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală,

întocmit la 17 martie 1978, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 septembrie 2001.

Convenţia CSI privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile,

familiale şi penale semnată la Mensc la 22 ianuarie 1993 (ratificată de Parlamentul RM la 16

martie 1995, pentru Republica Moldova este în vigoare din 26 martie 1996);

Analizând Convenţia europeană de asistenţă juridică internaţională în materie penală din

1959 şi Convenţia semnată de statele-membre ale CSI, la Minsk în 1993, asistenţă juridică

internaţională, cuprinde, îndeosebi, următoarele activităţi: notificarea actelor de procedură care se

întocmesc ori se depun într-un proces penal; efectuarea comisiilor rogatorii; înfăţişarea în statul

12 А.В. Смирнов, К.Б. Калиновскпй, Комментарий к Уголовно -процессуальному кодексу

Российской Федерации, Постатейный /Под общ. ред. A.В. Смирнова, статья 453, 2-е изд., Изд. Питер. СПб..

2004. pag . 805.

13 Volonciu N., Tratat de procedură penală, partea specială voi.II, ed. Paideia, Bucureşti

1994, pag.459

14 К.Ф. Гуцепко, Л.В. Головко, B.А. Филимонов, Уголовный процесс западных

государств. Изд. Зерцало - Москва, 2001, pag.32-33

15 В.В. Милничук, Институт взаимной правовой помощи по уголовным делам.

Изд. Юрлит-Информ. Москва.2001, pag.8

11

solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite; cazierul judiciar; măsuri referitoare la

amânarea pronunţării hotărârii judecătoreşti sau la suspendarea executării pedepsei, la liberarea

condiţionată, la amânarea începerii executării pedepsei sau la întreruperea executării acesteia;

cererea de urmărire; sau alte forme de cooperare, inclusiv cele derivând din obligaţiile

internaţionale de prevenire şi combatere a infracţiunilor.

Convenţia europeană de extrădare semnată la 13 decembrie 1957 (ratificată de

Parlamentul RM la 14 mai 1997, pentru Republica Moldova este în vigoare din 31 decembrie

1997);

Protocolul adiţional la Convenţia europeană de extrădare, întocmit la 15 octombrie 1975,

în vigoare pentru Republica Moldova din 25 septembrie 2001;

Al doilea Protocol adiţional, întocmit la Strasbourg la 17 martie 1978, în vigoare pentru

Republica Moldova din 21 iunie 2001;

Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la

Strasbourg la 15 mai 1972

Convenţia privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine din 10.06.1958,

New-York

Tratatul moldo-român privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la

Chişinău la 6 iulie 1996, în vigoare din 22 martie 1998;

Tratatul moldo-ucrainean privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în materie civilă

şi penală, semnat la Kiev la 13 decembrie 1993, în vigoare din 04 noiembrie 1994;

Tratatul moldo-rus privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă,

familială şi penală, semnat la Moscova la 25 februarie 1993, în vigoare din 04 noiembrie 1994;

Tratatul moldo-lituanian privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept in materie i ivilă,

familială şi penală, semnat la Chişinău la 9 februarie 1993, în vigoare din 18 februarie 1995;

Tratatul moldo-leton privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă,

familială şi penală, semnat la Riga la 14 aprilie 1993, în vigoare din 18 iunie 1996;

Acordul moldo-turc privind asistenţa juridică în materie civilă, comercială şi penală,

semnat la Ankara la 22 mai 1996, în vigoare din 03 decembrie 1996;

Tratatul intre URSS şi Republica Socialistă Cehoslovacă privind asistenţa juridică şi

raporturile juridice in materie civilă, familială şi penală, din 12.08.1982, tratat pus in

aplicare prin succesiune in raporturi intre RM şi Republica Cehă,

Tratatul intre URSS şi Republica Populară Ungară privind acordarea asistenţei juridice in

materie civilă, familială şi penală din 15.07.1958 şi Protocolul la acesta din 19.10.1971,

tratat pus in aplicare prin succesiune in raporturi intre RM şi Republica Ungaria,

Tratatul intre RM şi Republica Azerbaidjan cu privire la asistenţa juridică şi raporturile

juridice in materie civilă, familială şi penală din 26.10.2004.

Protocolul privind cooperarea între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi

Ministerul Public Român, încheiat la Chişinău la 10 februarie 2005;

Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27.01.1999, instrument

juridic elaborat în urma recomandării din Rezoluţia nr.l, adoptată de miniştrii europeni de justiţie

la cea de-a 21a Conferinţă a lor (Praga, 1997), în scopul aplicării rapide a Programului de acţiune

împotriva corupţiei; care prevede Conventia prevede mentinerea incriminarii coruptiei active /

pasive a functionarilor publici, coruptia parmanentarilor straini, coruptia activa in sectorul privat,

infractiunile contabile, coruptia functionarilor internationali, coruptia judecatorilor si a

angajatilor Curtilor internationale, traficul de influenta, sa incrimineza actelel de participare, sa

includa responsabilitatea persoanelor juridice, cooperarea intre autoritatile nationale privind

justitia si martorii;

Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului adoptată la Strasbourg la 27.01.1977,

prin care statele membre ale Consiliului Europei, constatând înmulţirea actelor de terorism, au

stabilit măsuri pentru ca autorii unor astfel de acte să nu se poată sustrage tragerii la răspundere

penală;

12

Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971 şi Convenţia

contra traficului ilicit de stupefiante, adoptată la Viena la 02.12.1988, prin care statele membre

O.N.U. care au aderat la aceste instrumente internaţionale, se obligă să colaboreze pe linia

prevenirii şi combaterii traficului ilicit de stupefiante.

Asistenţă juridică internaţională în materie penală poate fi solicitată sau acordată şi în bază

de reciprocitate. În asemenea situaţii, Ministerul Justiţiei sau Procurorul General pot depune sau

primi anumite adresări direct, sau prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării

Europene.

La momentul actual, după cum am mai menţionat, cooperarea internaţională în domeniul

justiţiei penale se realizează la diferite niveluri şi în diverse direcţii: ea poate fi formală (cu

caracter informativ) şi procesuală, diferită după dimensiuni, după caracterul bi- sau multelateral.

Cele mai eficiente se demonstrează a fi cooperările bilaterale a statelor, exceptând cazurile

de influenţă a statului mai puternic asupra statului mai slab, în acest sens, mai efectivă devine

abordarea multilaterală a problemei.16

Acordurile bilaterale între state presupun o detaliere a condiţiilor de asistenţă juridică,

reflectând profund interesele părţilor. Însă nu mai puţin importante sunt şi convenţiile, în

accepţiunea largă, care conţin esenţa instrumentelor juridice, necesare pentru reglementarea

chestiunilor ivite în procesul acordării ajutorului reciproc, şi care se bazează pe standardele

recunoscute în domeniul drepturilor omului şi principiului suveranităţii.17

2.3. Tratate interguvernamentale și interdepartamentale la care Republica Moldova

este parte În scopul colaborării reuşite întru combaterea criminalităţii sunt încheiate acorduri între

guvernele statelor, care se numesc tratate interguvernamentale.

De rând cu convenţiile internaţionale se încheie şi sunt în vigoare tratatele

interguvernamentale bilaterale cu privire la acordarea asistenţei juridice internaţionale în materie

penală cu ţările străine, ca: Federaţia Rusă (din 25.02.1993); Republica Lituania (din 09.02.1993);

Republica Letonia (din 14.04.1993); Ucraina (din 13.12.1993); Republica Turcia (din

22.05.1996); România (din 06.07.1996); Republica Azerbaidjan (din 26.10.2004), etc. În prezent

se duc negocierile între Republica Moldova cu Republica Bulgaria, Republica Polonia, Republica

Populară China în privinţa încheierii Tratatelor bilaterale cu privire la asistenţa juridică şi

raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală18

.

Ele determină volumul şi conţinutul asistenţei juridice la cercetarea infracţiunilor;

posibilitatea aplicării normelor procesuale ale părţii contractante solicitante la îndeplinirea cererii

de asistenţă juridică; dreptul fiecărei din părţile contractante de a efectua interogările cetăţenilor

lor, aflaţi pe teritoriul celeilaltei părţi prin intermediul reprezentanţelor diplomatice sau oficiilor

consulare; condiţiile, temeiurile şi ordinea extrădării persoanelor, etc.

De exemplu, Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse au încheiat aparte

Acordul privind protecţia reciprocă a informaţiilor secrete la 23 aprilie 2003,19

Asemenea acorduri

au fost încheiate şi cu Cabinetul de Miniştri al Ucrainei (19.02.2004)20

, cu Guvernul Republicii

Tadjikistan (19.11.2004).21

Tratatele bilaterale interguvernamentale se încheie între state pentru dezvoltarea

reglementărilor convenţiilor multilaterale şi pentru concretizarea aplicării principiilor sale. De

16 C.C. Кузьмина, Процессуальные проблемы расследования уголовных дел в

отношении иностранцев в соответствии с международными договорами, Изд.Альфа,

СПБ, 1994, pag.18

17 F. H. Hinsley, Siiveranitate, Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1998, pag.169

18 Decret nr. 300 din 01.11.1994 cu privire la componenţa nominală a delegaţiei Republicii Moldova pentru

negocierea şi încheierea Tratatelor de asistenţă juridică şi şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală

între Republica Moldova şi Republica Bulgaria, Republica Polonia, Republica Turcia, Republica Populară China.,

M.O. nr. 13/132 din 10.11.1994.

19 Tratate internaţionale, 2005 vol.33, pag.309



13

exemplu, în ele pot preciza temeiurile pentru refuzul acordării asistenţei juridice internaţionale,

dispoziţii privind coinciderea concepţiilor (cum ar fi: competenţa dublă, lipsa termenului de

prescripţie), organele abilitate de a solicita asistenţa juridică etc.

Tratate interdepartamentale. După anul 1994, Organele de Stat ale Republicii Moldova,

inclusiv şi Ministerul Justiţiei al RM, Ministerul Afacerilor Externe al RM, Ministerul Afacerilor

Interne al Republicii Moldova, Procuratura Generală a RM au început „spontan‖ de a perfecta în

formă de tratate (acorduri, memorandumuri) acţiunile sale în comun cu organele respective, la

început, ale statelor CSI, iar apoi şi cu ale altor state europene.

De exemplu, Memorandum de înţelegere din 20.02.2003 privind colaborarea dintre

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Ungare22

;

Convenţie privind cooperearea poliţienească în Europa de Sud-Est, semnată la Viena la 5 mai

2006; Memorandum din 11.11.2002, între Serviciul Federal de Informaţii al Republicii

Federative Germania şi Serviciui de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova23

;

Memorandum din 16.04.2001 privind consultările şi colaborarea dintre Ministerul Afacerilor

Externe al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse24

; Acord de

colaborare între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor

Interne al Federaţiei Ruse din 8 iulie 1993, Memorandumul de colaborare între Procuratura

Generală a Republicii Moldova şi Biroul Naţional Antimafia (Italia) pentru combaterea crimei

organizate şi prevenirii ei, încheiat la Chişinău în 2002. etc.

În acelaşi timp MAI al Republicii Moldova a încheiat un şir de acorduri de cooperare

multilaterale. De exemplu: Memorandumul Preşedinţilor Republicii Moldova, României şi

Ucrainei privind colaborarea în domeniul combaterii criminalităţii (Chişinău, 22.10.1998)25

; la 24

aprilie 1992 în Alma-Ata a fost semnat Tratatul privind cooperarea Ministerelor Afacerilor Interne

ale statelor independente în vederea combaterii criminalităţii. Acordul respectiv stabileşte

direcţiile principale ale colaborării, printre care şi combaterea infracţiunilor de banditism,

terorism, precum şi din domeniul economic, combaterea criminalităţii internaţionale, circulaţiei

ilegale a substanţelor narcotice şi a substanţelor psihotrope, etc. Art.3 prevede ordinea perfectării

şi conţinutul cererilor de acordare a asistenţei juridice internaţionale precum şi a comisiilor

rogatorii. De asemenea, sunt stipulate motivele refuzul exercitării cererilor, dacă ele atrag după

sine încălcarea drepturilor omului, suveranitatea, securitatea statului sau un şir de alte interese

importante. Conform art. 5 al tratatului examinat, în cazul când informaţiile transmise poartă un

caracter secret, atunci Părţile trebuie să asigure confidenţialitatea informaţiilor respective.

Totodată gradul de confidenţialitate se determină de Partea solicitantă. Conform art.8, în baza

acordul reciproc, pot fi trimişi în deplasare colaboratorii MAI, iar partea solicitată acordă acestor

colaboratori asistenţa necesară în vederea îndeplinirea cererilor şi conisiilor rogatorii părţii

solicitante, şi anume: ia măsuri de asigurare a protecţiei juridice în corespundere cu legislaţia

statului său. Includerea acestei dispoziţii în tratat contribuie la ridicarea eficienţei interacţiunii în

vederea cercetării infracţiunilor.

De asemenea, au fost semnate: Acordul privind schimbul de informaţie juridică între statele

CSI, încheiat la Moscova la 21 octombrie 1994 în afară de Turkmenistan şi Ucraina; Acordul

privind colaborarea statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente în lupta cu infracţiunile

în domeniul informaţiei computerizate, semnat la Minsk la 1 iunie 2001; Acord între Statele CSI

privind asigurarea informaţională a executării acordurilor multilaterale din 24.09.1993; Acord din

17.09.2003 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Kazahstan privind

colaborarea şi schimbul de informaţii în domeniul combaterii infracţiunilor economice şi

contravenţiilor în domeniul legislaţiei fiscale; Acord din 17.12.1998 între Guvernul Republicii

Moldova şi Guvernul Republicii Uzbekistan privind schimbul de informaţie în domeniul juridic.

Republica Moldova a încheiat şi tratate cu privire la infracţiuni concrete în vederea

combaterii criminalităţii, cum ar fi: Acord din 30.11.2000 privind cooperarea statelor membre ale

22 Tratate internaţionale, 2006, vol.34, pag.468.



25 Tratate internaţionale, 1999 vol.23, pag.359.

14

CSI în lupta cu traficul ilicit de substanţe narcotice, psihotrope şi precursori ale acestora26

; În

această convenţie pe lângă formele obişnuite de colaborare, art.1 prevede efectuarea operaţiilor

coordonate de blocare a canalelor de trafic ilicit de substanţe narcotice, inclusiv efectuarea

„furnizărilor de controlate‖, şi acordarea asistenţei în domeniul combaterii „spălării‖ banilor,

obţinuţi în rezultatul activităţii criminale, legate de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice,

psihotrope şi precursori ale acestora.

Totodată, Guvernul Republicii Moldova aprobă Memorandumurile de colaborare cu privire

la anumite infracţiuni între anumite Organe de Stat ale Republicii Moldova cu Organele respective

ale statelor străine cu privire la anumite infracţiuni. Printre ele sunt: Memorandum de înţelegere

între Guvernele Republicii Albania, Bosniei şi Herţigovinei, Republicii Bulgaria, Republicii

Croaţia, Fostei Republici Iugoslave Macedonia, Republicii Montenegru, României şi Republicii

Serbia cu Republica Moldova privind cooperarea în domeniul combaterii corupţiei prin

intermediul Iniţiativei Anticorupţie Sud-est-europene, semnat la Zagreb la 13 aprilie 200727

, în

vederea combaterii cât mai eficiente a infracţiunilor; Memorandumul de înţelegere din 17.01.2001

între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Asociaţia Şefilor de Poliţie,

Procuratura Regală a Angliei şi Ţării Galilor, Oficiul pentru Fraude Grave, Departamentul de Taxe

Vamale şi Accize ale Măiestăţii Sale, Brigada Naţională împotriva Criminalităţii şi Serviciul

Naţional de Informaţii în domeniul Criminalităţii ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de

Nord cu privire la combaterea infracţiunilor grave, crimei organizate, traficului ilicit de droguri, şi

alte probleme similare de interes reciproc28

; Memorandum de colaborare între Centrul pentru

Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova şi Serviciul de Monitorizare

Financiară al Georgiei în domeniul combaterii legalizării (spălării) veniturilor provenite din

activitatea ilicită şi finanţării terorismului, semnată la Strasbourg la 21 februarie 200729

;

Memorandumul asemănător a fost semnat şi de Agenţia de Intelegenţă Financiară a Republicii

Bulgaria la Chişinău, la 09.06.200630

, Serviciul Coreean de Informaţii Financiare al Republicii

Coreea (Chişinău, 23.09.2005)31

, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălarii Banilor al

României (Chişinău, 06.09.2005)32

Memorandum de înţelegere între Centrul pentru Combaterea

Crimelor Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova şi Biroul de Informaţii privind Spălarea

Banilor al Republicii Estonia privind cooperarea în schimbul de informaţii referitor la spălarea

banilor, finanţarea terorismului şi infracţiunilor conexe şi în domeniul combaterii legalizării

(spălării) veniturilor provenite din activitatea ilicită (Tallinn, 29.09.2005)33

, etc.

La momentul dat au fost semnate circa 40 tratate interdepartamentale. Însă, numărul

tratatelor încheiate creşte din an în an.

Cu toate acestea la efectuarea asistenţei juridice internaţionale trebuie de luat în consideraţie,

că tratatele interguvernamentale şi cele interdepartamentale nu se ratifică. De aceea normele, care

se conţin în ele, au putere juridică pentru organele care le-au încheiat şi, prin urmare, nu au

prioritate în faţa legislaţiei în vigoare.

Acordurile, încheiate de Procuratura Republicii Moldova şi Procuraturile altor state servesc,

de asemenea, drept bază juridică pentru acordarea asistenţei internaţionale la cercetarea

infracţiunilor. Ele sunt orientate spre dezvoltarea efectivă a cooperării dintre state, spre menţinerea

relaţiilor existente şi crearea noilor cooperări. Pentru aceasta la 18 februarie 1992 de către

Procurorii Generali ale Comunităţii Statelor Independente a fost încheiat protocolul privind

principiile generale de cooperare şi colaborare între Procuraturi, etc.

Desigur, Convenţiile de asistenţă juridică internaţională în materie penală prezintă o

argumentare legală pentru adresarea cu cererea de acordare a asistenţei juridice, de exemplu,

26 Tratate internaţionale, 2006 vol.37, pag.334.

27 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.69-71/236 din 04.04.2008.

28 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.376 din 29.05.2001, M.O. al R. Moldova nr.59-61/411 din

07.06.2001.






15

pentru efectuarea anumitor acţiuni procedurale în statul străin, restul depinde doar de legislaţia

naţională.

Colaborarea internaţională în domeniul cercetării infracţiunilor presupune respectarea şi

actelor juridice departamentale.

Actele normative departamentale, inclusiv Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din

04.11.1999 privind activitatea Procuraturii Generale şi Ministerului Afacerilor Interne în

combaterea crimei organizate şi corupţiei; Protocolul privind cooperarea între Procuratura

Generală a Republicii Moldova şi Ministerul Public Român din 10.02.2005; Acord de colaborare

în domeniul asistenţei juridice între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Procuratura

Generală a Uzbekistanului din 09.10.1992; Ordinul Procurorului General din 17 decembrie 2004

cu privire la cooperarea internaţională a Procuraturii Republicii Moldova; Ordinul Procurorului

General din 21.03.2005 despre aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea activităţii de

asistenţă juridică internaţională a Procuraturii Republicii Moldova, acordă atenţie sporită relaţiilor

de cooperare cu organele similare din alte ţări, cu organismele internaţionale.

Lucrătorii procuraturii au participat la elaborarea şi definitivarea Planului de cooperare

dintre Republica Moldova, Consiliul Europei şi Uniunea Europeană. Au fost realizate un şir de

activităţi şi in cadrul programelor şi grupurilor de lucru ale Consiliului Europei, Pactului de

Stabilitate, Uniunii Europene.

Asociaţia Internaţională a procurorilor, fiind prima şi unica organizaţie de acest gen, are în

calitate de membri instituţii şi indivizi din 130 de ţări (aproape 300.000 de procurori) şi îşi

propune sporirea eficacităţii activităţii procurorilor, promovarea cooperării internaţionale între

membrii asociaţiei de aceea conlucrarea şi aderarea la ea poate îmbunătăţi considerabil activitatea

organelor procuraturii din ţară34

.

Examinând documentele de bază, atât de drept internaţional, cât şi legislaţia interstatală, se

poate trage concluzia, că la momentul dat în Republica Moldova este creată o bază destul de

semnificativă în vederea colaborării internaţionale cu alte state la descoperirea infracţiunilor.

2.4. Principiile de aplicare în caz de divirgenţe între tratate

Principiile de aplicare în caz de divirgenţe între tratate, potrivit legislaţiei naţionale sînt:

1. Prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi alte

obligaţii internaţionale ale Republicii Moldova au prioritate în raport cu prevederile legislaţiei

naţionale.

2. Dacă Republica Moldova şi statul străin solicitat / solicitant sînt părţi contractante ale mai

multor tratate internaţionale care reglementează proceduri de asistenţă juridică similare, şi dacă

între prevederile acestor tratate există careva divergenţe sau incompatibilităţi, se vor aplica

prevederile acelui tratat care asigură o protecţie mai bună a drepturilor şi libertăţilor omului.

3. Admisibilitatea acordării asistenţei juridice internaţionale o decide Ministerul Justiţiei,

Procuratura Generală, instanţele de judecată şi organele procuraturii competente în materie.

Ministerul Justiţiei poate decide neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti privind admiterea

acordării asistenţei juridice internaţionale în cazul în care interesele naţionale fundamentale sînt în

discuţie.

4. Cereri privind asistenţa juridică internaţională în materie penală se înaintează

Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale direct sau prin intermediul Ministerului Afacerilor

Externe şi Integrării Europene, cu excepţia cazurilor cînd în baza de reciprocitate o altă cale de

adresare este prevăzută.

Admisibilitatea acordării asistenţei juridice internaţionale în toate cazurile o decide instanţa

de judecată, pornind de la faptul că într-o asemenea activitate pot fi afectate anumite drepturi şi

interese ale persoanei.

34 Raportul activităţii Procuraturii Republicii Moldova în anul 2004, pag.25

16

SUBIECTUL 3. PRINCIPIILE ASISTENȚEI JURIDICE INTERNAȚIONALE ÎN

MATERIE PENALĂ

3.1. Principiile aplicării legii penale în raport cu spaţiul:

3.1.1. principiului ubicuităţii

3.1.2. principiul personalităţii legii penale

3.1.3. principiul protecţiei reale

3.1.4. principiul teritorialităţii;

3.1.5. principiul cetăţeniei;

3.1.6. principiul universalităţii;

3.2. Sistemul principiilor generale ale asistenței juridice internaționale în

materie penală: 3.2.1. principiul legalităţii;

3.2.2. principiul asigurării şi respectării suveranităţii statelor contractante;

3.2.3. principiul non bis in idem;

3.2.4. principiul reciprocităţii.

3.2.5. principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce

3.2.6. principiul cooperării internaţionale

3.3. Conţinutul principiilor specifice asistenței juridice internaționale în

materie penală: 3.3.1. principiul confidenţialităţii

3.3.2. recunoaşterea competenţei statului străin pe cauza penală, în legătură cu

participarea unui cetăţean străin

3.3.3. caracterul extensiv al cooperării;

3.3.4. funcţionarea suplă a cooperării;

3.3.5. principiul oportunităţii;

3.3.6. principiul specialităţii.

3.3.7. cedarea unei părţi din suveranitate la efectuarea acţiunilor cu

participarea cetăţenilor statului străin;

3.3.8. respectarea drepturilor şi intereselor statelor terţe de către statele contractante;

3.3.9. realizarea condiţiilor tratatului prin intermediul legislaţiei naţionale;

3.1. Principiile aplicării legii penale în raport cu spaţiul

Proclamarea Republicii Moldova drept parte a comunităţii internaţionale şi a priorităţii

normelor şi principiilor unanim recunoscute ale dreptului internaţional nu a putut să nu exercite

influenţă asupra asistenței juridice internaționale în materie penală.

Colaborarea internaţională în materie penală este ghidată de unele reguli — principii

generale conforme normelor şi principiilor internaţionale, care ţin de aplicarea legii penale, care

de fapt sunt acceptate de state.

Elaborarea normelor penale concrete, care reglementează relaţiile, ce se formează în sfera

cooperării Republicii Moldova cu statele străine privitor la problemele de combatere a

criminalităţii, este imposibilă fără determinarea raportului principiilor dreptului internaţional şi

asistenței juridice internaționale în materie penală.

Situaţia dată este legată de aceea, că principiile sunt ideile fundamentale, care se manifestă

prin totalitatea normelor de drept, ele sunt criteriile legalităţii şi se manifestă în calitate de bază

pentru adoptarea deciziilor în acţiuni concrete.

Activitatea asistenței juridice internaționale în materie penală este subordonată principiilor

constituţionale, principiilor fundamentale de drept şi ordinii publice ale statului nostru.

Organizaţiile criminale transnaţionale aduc atingeri grave suveranităţii naţionale şi

subminează instituţiile democratice, chiar şi în statele dezvoltate, ameninţă să destabilizeze

17

procesul de democratizare şi privatizare in ţările aflate in tranziţie şi adaugă noi dimensiuni unor

probleme deja existente, cum sunt ameninţarea nucleară şi terorismul.

Criminalitatea organizată din Republica Moldova şi alte state se caracterizează prin trei

tendinţe fundamentale:

extinderea ariei geografice;

diversificarea obiectului activităţilor criminale;

perfecţionarea instrumentelor şi metodelor de desfăşurare a activităţilor criminale

După cum ştim, locul săvârşirii infracţiunii are un rol important în reglementările juridico-

penale din Codul penal al Republicii Moldova.

El constituie, în primul rând, un criteriu de stabilire a principiilor de aplicare a legii penale în

spaţiu (art.ll C.pen. RM). Dacă locul săvârşirii infracţiunii este teritoriul Republicii Moldova, se

aplică principiul teritorialităţii (art.ll alin.(l) C.pen.).

Dar, în cazul în care locul infracţiunii este teritoriul unui stat străin, iar făptuitorul ei este un

cetăţean al Republicii Moldova, conform principiului personalităţii, se aplică legea penală a

Republicii Moldova (art.ll alin.(2) C.pen.)

Prin acţiunea legii penale în spaţiu se înţelege aplicarea acestei legi pe un teritoriu

determinat şi în raport cu anumite persoane care au săvârşit o infracţiune35

.

Raportul dintre incidenţa legilor penale şi spaţiu determină aria în care poate

interveni dreptul penal internaţional.

Aplicarea legii penale poate fi cercetată în raport cu o serie de factori cum ar fi:

faptele, persoanele, timpul, spaţiul, factori care determină întinderea sferei de aplicare a

legii penale, adică limitele acestei aplicări.

Săvârşirea de infracţiuni în afara teritoriului unui stat, dar care interesează ordinea

de drept a acelui stat, fiind îndreptate contra intereselor sale sau ale cetăţenilor săi, ori

fiind săvârşite de cetăţenii acelui stat sau de străini fără cetăţenie dar domiciliaţi pe

teritoriul statului respectiv, constituie situaţii pe care efectul stri ct teritorial al legii

penale nu le acoperă'8.

Pe de altă parte, în caz de infracţiuni săvârşite pe teritoriul statului, dar urmate de

refugierea infractorilor pe un alt teritoriu, efectul teritorial al legii penale apare

trunchiat.

Problema de a şti care este legea aplicabilă infracţiunii săvârşite este o problemă de

drept substanţială. Nu trebuie confundată problema aplicării legii penale, cu problema

instanţei căreia îi revine competenţa de a face aplicarea legii. Aceasta explică de ce

legea unui stat poate fi aplicată de instanţele altui stat.

Potrivit principiului ubicuităţii locul săvârşirii infracţiunii este considerat locul

unde s-a comis cel puţin un act de executare, o parte din acţiunea ilicită sau locul unde

s-a produs rezultatul infracţional. Acest principiu face posibil intervenţia legii penale a

statelor pe toată perioada de desfăşurare a infracţiunii în spaţiu, indiferent de modul de

realizare a ei.

Aceasta se confirmă şi prin faptul că aceste criterii de stabilire a locului săvârşirii

infracţiunii elaborate pe baza teoriei ubicuităţii, au fost puse şi la baza infracţiunii

transnaţionale, a cărei definiţie a fost dată în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva

criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York, la 15 noiembrie 2000.

Astfel, conform art.3 alin. (2) din Convenţia menţionată, o infracţiune este de

natură transnaţională dacă:

a) este săvârşită în mai mult de un stat;

b) este săvârşită într-un stat, dar o parte substanţială a pregătirii, planificării,

conducerii sale sau a controlului său are loc într-un alt stat;

c) este săvârşită într-un stat, dar implică un grup infracţional organizat care

desfăşoară acrivităţi infracţionale în mai mult de un stat; sau

d)este săvârşită într-un stat, dar are efecte substanţiale într-un alt stat.

"'A. Barbaneagră s.a. Comentariu la Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002 Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.72-74/195 din 14.04.2009 (arr. 11)

18

Prin expresia „săvârşirea infracţiunii transnaţionale" din art. 12 C.pen. al Republicii

Moldova se înţelege săvârşirea infracţiunii neconsumate sau consumate (art.25 C.pen.)

în mai mult de un stat. In sensul art. 12 C.pen., prin locul săvârşirii infracţiun ii

transnaţionale se are în vedere teritoriul Republicii Moldova şi al altor state în spaţiile

cărora, s-a desfăşurat activitatea în vederea săvârşirii infracţiunii.

Dispoziţiile art. 12 C.pen. cuprind 4 reguli care conţin criterii distincte de a

considera infracţiunea transnaţională ca fiind săvârşită atât pe teritoriul Republicii

Moldova, cât şi pe teritoriul altui stat.

Conform regulii prevăzute de art.12 alin.(2) lit.a) C.pen., locul săvârşirii

infracţiunii transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova, dacă actele de

executare a infracţiunii se realizează atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi pe

teritoriul unui sau al mai multor state.

De exemplu, la reţinerea pe teritoriul Republicii Moldova a unei partide de

substanţe narcotice, procurate într-un stat străin şi expediate prin tranzit pentru a fi

înstrăinate pe teritoriul altui stat, locul săvârşirii acestei infracţiuni transnaţionale v a fi

teritoriul Republicii Moldova.

Dacă actele de pregătire a infracţiunii, planificarea, organizarea, conducerea sau

controlul acesteia se realizează pe teritoriul Republicii Moldova, iar săvârşirea

nemijlocită a infracţiunii are loc pe teritoriul unuia sau al mai multor state, şi invers,

locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova

(art. 12 alin.(2) lit.b) C.pen. al Republicii Moldova.

De exemplu, dacă fabricarea sau procurarea instrumentelor sau a altor ob iecte

destinate prin natura lor la fabricarea de monedă falsă a avut loc pe teritoriul Republicii

Moldova, iar fabricarea cu ajutorul acestor instrumente sau mijloace are loc pe teritoriul

altui stat, locul săvârşirii infracţiunii va fi şi teritoriul Repub licii Moldova.

Regula prevăzută de art.12 alin.(2) lit.c) C.pen. dă dreptul de a considera locul

săvârşirii infracţiunii transnaţionale şi teritoriul Republicii Moldova, dacă un grup

criminal organizat sau o organizaţie criminală care activează pe teritoriul Republicii

Moldova este implicată în săvârşirea infracţiunii pe teritoriul altui stat, şi invers.

In afară de aceasta, participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin

acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor de spălare a

banilor pe teritoriul unui stat străin constituie infracţiunea prevăzută de art.243 alin.(l)

lit.d) şi alin.(4) C.pen. al Republicii Moldova în acest caz, locul săvârşirii infracţiunii

este de asemenea şi teritoriul Republicii Moldova.

Atunci când acţiunile infracţionale au fost săvârşite într -un stat străin, iar

consecinţele grave au survenit pe teritoriul Republicii Moldova, şi invers, locul

săvârşirii infracţiunii transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova

(art.12 alin.(2) lit.d) C.pen.). De exemplu, în cazul intoxicării atmosferei prin acţiuni

sau inacţiuni intenţionate săvârşite pe teritoriul altui stat, dar care pot provoca o

catastrofa ecologică pe teritoriul Republicii Moldova, locul săvârşirii infracţiunii de

ecocid (art.136 C.pen.) poate fi considerat şi teritoriul Republicii Moldova.

Regulile menţionate, dau temei de a concluziona că în cazul infracţiunii

transnaţionale toate activităţile infracţionale săvârşite în Republica Moldova şi în alte

state în ansamblul lor constituie o singură infracţiune unică conform legii penale atât a

Republicii Moldova, cât şi a fiecărui srat unde ea s -a manifestat spaţial.

De aceea, consideră, autorii, în cazul infracţiunii transnaţionale, pentru a respecta

principiul non bis in idem, garantat de art. 7 C.pen. şi de art.22 C.proc.pen., Republica

Moldova poate aplica legea sa penală numai cu condiţia ca persoanele participante la

ea, în momentul descoperirii ei nu au fost trase la răspundere penală în alt stat pentru

activităţile săvârşite în vederea realizării infracţiunii

Articolul 11 CP. al Republicii Moldova fixează două principii de aplicare a legii

penale în spaţiu: principiul teritorialităţii şi principiul cetăţeniei.

Principiul teritorialităţii legii penale priveşte infracţiunile săvârşite pe teritoriul

statului, adică legea penală a unui stat se aplică oricărei infracţiuni săvârşite pe

19

teritoriul acelui stat. Admis astăzi de toate legislaţiile penale, ca principiu fun damental

al aplicării legii penale în raport cu spaţiul. Teritoriul juridico-penal cuprinde: suprafaţa

teresrră; apele interioare; marea teritorială; spaţiul aerian; subsolul.

Însă legislaţia care reglementează instituţia aplicării legii penale în raport c u spaţiul

stipuleză şi anumite excepţii de la principiul teritorialităţii.

Acestea se referă la:

a) Nave. Asimilarea se referă la cazul când nava se găseşte în afara mării sau a

apelor teritoriale ale statului, căruia îi aparţine nava.

Când nava se găseşte în largul mării, într-un spaţiu care nu este supus nici unei

suveranităţi, este firesc ca suveranitatea statului căruia îi aparţine nava să se exercite, şi

în consecinţă legea pavilionului să fie aplicată.

b) Aeronave. În ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite la bordul aeronavelor,

regimul acestora este, în genere, asimilat cu acela al navelor.

Când infracţiunea este săvârşită în spaţiul aerian al statului căruia îi aparţine

aeronava, se aplică legea acestui stat,

Se poate considera că liber, este numai spaţiul aerian situat deasupra mării libere şi

a teritoriilor nesupuse nici unei suveranităţi, caz în care se aplică legea pavilionului.

Imunitate penală. Reprezintă o excepţie de la principiul

teritorialităţii legii penale şi intervine în cazul infracţiunilor săvârşite pe teritoriul

statului, de persoane care se bucură de imunitate penală sau în localurile şi pe terenurile

misiunilor diplomatice.

Imunitatea diplomatică duce la o restrângere a limitelor de aplicare a legii

teritoriale, justificându-se pe consideraţii de politică internaţională.

În Republica Moldova, principiul teritorialităţii de aplicare a legii penale în spaţiu,

indicat în alin.l art.ll Cod pen., stabileşte că toate persoanele, indiferent de cetăţenie,

care săvârşesc infracţiuni pe teritoriul RM sunt pasibile de răspundere, conform

Codului penal. Teritoriul RM se stabileşte prin frontieră de stat.

În conformitate cu Legea din 17.05.1994 privind frontiera de stat a RM, frontieră de

stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine,

iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi

subsolul statelor vecine (a se vedea MO nr.12/107 din 03.11.1994). Prin urmare,

noţiunea de teritoriu al RM reflectă spaţiul acvatic, aerian, so lul şi subsolul delimitate

prin graniţe şi supuse suveranităţii statului.

Potrivit opiniei autorilor Comentariilor la Codul penal al Republicii Moldova,

principiul teritorial de aplicare a legii penale în spaţiu este completa t de principiul

cetăţeniei, prin care se înţelege extinderea jurisdicţiei RM asupra cetăţenilor RM,

apatrizilor şi a cetăţenilor străini care au săvârşit infracţiuni în afara RM.

Respectiv, sunt supuşi răspunderii penale cetăţenii RM şi apatrizii care "domiciliază

permanent pe teritoriul RM şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM (alin.2 art.

11) în cazul în care:

a) acţiunea săvârşită este recunoscută drept infracţiune atât în RM, cât şi în statul pe

al cărui teritoriu a fost săvârşită;

b) aceste persoane nu au fost judecate în statul străin pentru fapta săvârşită.

În acelaşi timp prin sintagma cetăţean străin, în sensul Legii cetăţeniei, nr.l024 -XIV

din 02.06.2000, se înţelege o persoană care aparţine unui stat străin, nu RM.

Pentru infracţiunile menţionare cetăţenii străini şi apatrizii sunt pasibili de

răspundere pe teritoriul RM dacă ei nu au fost supuşi pedepsei în statul străin.

Este de menţionat că principiul cetăţeniei de aplicare a legii penale în spaţiu, în

doctrina română este numit - principiul personalităţii legii penale.

Respectiv, doctrina română stipulează că în raport cu principiul teritorialităţii legii

penale, principiul personalităţii este un principiu complementar, al cărui rol este de a

umple anumite goluri lăsate de principiul teritorialităţii.

Principiul teritorialităţii fiind aplicabil faptelor săvârşite pe teritoriul statului,

rămân în afara sferei sale de aplicaţiune, infracţiunile comise în străinătate.

/Pottivit

20

Principiul personalităţii legii penale duce la extinderea incidenţei naţionale şi

asupra unora din faptele săvârşite în străinătate.

Există două concepţii de abordare a principiului personalităţii legii penale:

- prima concepţie priveşte faptele penale săvârşite în afara Teritoriului statului, de

subiecţii acelui stat (principiul personalităţii active);

- cea de-a doua se referă la faptele săvârşite în străinătate, împotriva subiecţilor

statului (principiul personalităţii pasive).

In acelaşi timp, persistă anumite condiţii de aplicare a principiului personalităţii,

inclusiv:

a) Condiţii privind persoana

Incidenţa principiului personalităţii, implică precisa delimitare a noţiunii de subiect

penal faţă de legea penală a statului, iniţial ţinându -se seama de domiciliul persoanelor,

apoi de cel al naţionalităţii, iar astăzi de cetăţenia persoanei.

Calitatea de subiect penal al statului, trebuie să existe în momentul comiterii

infracţiunii.

Cu privire la noţiunea de subiect penal, în legislaţia diferitelor state sunt folosiţi

termeni de: supus, naţional, cetăţean, sau persoană fără cetăţenie.

In caz de schimbare a cetăţeniei, se susţine că este aplicabilă legea penală potrivit

cu statutul persoanei din momentul săvârşirii infracţiunii.

In caz de participaţiune la comiterea unei infracţiuni, potrivit rezoluţiei Institutului

de Drept Internaţional votată la Munchen în 1883, principiul personalităţii privea numai

pe autorii infracţiunilor săvârşire în străinătate.

Ulterior, rezoluţiile de la Cambridge au extins sfera de aplicaţiune a principiului

personalităţii şi la participanţii care au calitatea de subiecţi penali ai statului".

b) Condiţii privind fapta

Principiul personalităţii a fost admis la început numai faţă de un grup restrâns de

infracţiuni, însă cu timpul s-a extins la toate infracţiunile. în raport cu fazele de

desfăşurare a activităţii infracţionale, principiul personalităţii priveşte deopotrivă:

actele preparatorii, tentativa (atunci când sunt incriminare) şi fapta consumată.

O controversă o reprezintă condiţia dublei incriminări.

Pornind de la fundamentul principiului personalităţ ii legii penale, acela ca toţi

cetăţenii să respecte legile statului căruia îi aparţin, oriunde s -ar afla, ar trebui ca

independent de faptul că legea de la locul comiterii faptei incriminează sau nu fapta,

statul să-şi poată întotdeauna pedepsi cetăţenii săi. Deci. în cadrul acestei concepţii,

condiţia dublei incriminări nu-şi are justificarea.

S-ar putea, deci, obiecta că ar fi exagerat şi contrar principiilor justiţiei ca pentru

săvârşirea unor infracţiuni care nu interesează decât indirect statul, infractorul să fie

pus în situaţia, de a fi de două ori pedepsit.

În afară de principiile nominalizate, în doctrina română se opinează pentru existenţa

a încă două principii - principiul protecţiunii reale şi principiul universalităţii.

Principiul protecţiunii reale priveşte aplicarea legii penale naţionale privitor la

fapta săvârşită în afara teritoriului unui stat, în raport cu natura infracţiunii.

Ceea ce caracterizează principiului protecţiunii reale este natura faptei săvârşite,

aplicarea acestui principiu fiind, cu alte cuvinte, limitată la anumite infracţiuni.

Mai menţionăm faptul că, extinderea câmpului de aplicare a legii penale naţionale,

la anumite fapte săvârşite în străinătate, este justificată de specificul acestor fapte, care,

fie că lovesc interesele superioare ale statului, fie au avut ca victimă un cetăţean al

statului respectiv.

Se poate aprecia că protecţiunea reală are ca obiect, o specială ocrotire a intereselor

statului şi a cetăţenilor săi2 .

Astăzi, legislaţiile penale prezintă o evidentă concordanţă în ceea ce priveşte

dreptul pe care diferitele state şi-l recunosc, în a reprima faptele comise în străinătate,

pe motivul că acele fapte sunt susceptibile a aduce grave atingeri siguranţei sau

21

creditului statului (Codul penal austriac, Legea belgiană din 1878, Codul de procedură

penală franceză, etc).

În ceea ce priveşte persoana făptuitorului, principiul protecţiunii reale are în vedere

cetăţenii străini şi persoanele fără cetăţenie, nedomiciliate pe teritoriul statului.

Făptuitorul trebuie să aibă, deci, calitatea de cetăţean străin în momentul săvârşirii

infracţiunii.

Schimbările intervenite ulterior acestui moment, vor influenţa asupra incidenţei legii

aplicabile, deci calitatea de cetăţean străin trebuie să existe în momentul pornirii procesului

penal.

În privinţa victimei infracţiunii, aceasta trebuie să aibă calitatea de cetăţean al statului în

momentul comiterii infracţiunii, dar si în momentul urmăririi penale. Dacă victima a pierdut

calitatea de cetăţean al statului, înainte de pornirea procesului penal, dispare temeiul de aplicare a

legii penale naţionale.

Totodată, principiul realităţii este aplicabil cetăţenilor străini: coautori, complici sau

instigatori ai infracţiunii faţă de care operează principiul.

În viziunea autorilor, principiul universalităţii, are ca origine faptul că, „Principiile:

teritorialităţii, personalităţii şi protecţiunii reale nu asigură, totuşi, ubicuitatea represiunii, sens în

care a fost introdus principiul universalităţii".

Acest principiu, duce la aplicarea legii penale naţionale unor infracţiuni săvârşite în afara

statului, de către cetăţenii străini, sau de către persoanele care nu au nici o cetăţenie şi care

domiciliază în străinătate.

Principiul universalităţii presupune că fiecare ţară să poată coopera cu orice stat din lume,

indiferent de poziţia geografică, particularităţile lingvistice sau consideraţiile de ordin politic

Principiul universalităţii se întemeiază pe interesul comun, pe care statele îl au de a nu tolera

pe teritoriul lor prezenţa unor infractori nepedepsiţi, şi deci pe voinţa de a colabora la realizarea

represiunii faţă de orice infractor.

Fundamentul acestui principiu constă, în obligaţia internaţională a statelor de a nu tolera ca

în arena internaţională să poată fi săvârşite fapte penale, fără ca făptuitorul lor să-şi primească

pedeapsa.

Competenţa determinară de principiul universalităţii este, de regulă, subsidiară.

3.2. Sistemul principiilor generale ale asistenței juridice internaționale în

materie penală:

Principiile generale ale asistenței juridice internaționale în materie penală sunt reguli de

conduită universal valabile şi juridic obligatorii pentru subiecţii de drept penal naţional şi celui

de drept penal internaţional.

Acestea sunt:

principiul legalităţii;

principiul cooperării internaţionale

respectarea suveranităţii şi securităţii statelor;

principiul non bis in idem;

principiul reciprocităţii;

principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce

Este de subliniat că între principiile fundamentale există o interdependenţă şi o

interpătrundere, ele condiţionându-se reciproc.

Principiile fundamentale ale asistenței juridice internaționale se află într -o

permanentă dezvoltare, conţinutul lor îmbogăţindu -se în mod continuu. Dinamica

principiilor se manifestă în primul rând prin încheierea de noi tratate internaţionale şi

crearea de noi norme cutumiare, menite să concretizeze şi să completeze normele

existente; prin consacrarea unor noi principii fundamentale de drept internaţional

capabile să guverneze problemele ce se ridică în faţa civilizaţiei umane.

22

Principiul legalităţii - este principiul conform căruia asistența juridică internațională în

materie penală se realizază în stricta conformitate cu

- principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional,

- tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte

- prevederile constituţionale, a codului penal şi a codului de procedură penală a Republicii

Moldova.

Caracterul specific al acestui principiu constă în faptul că schimbul de date şi informaţii

operative se realizează numai la cererea autorităţilor competente, cu respectarea legislaţiei în

domeniul informaţiilor clasificate şi a celei din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal.

Principiul cooperării internaţionale este un rezultat al accentuării interdependenţelor

existente în societatea internaţională sub diferite aspecte: politic, economic şi social, al

dezvoltării largi a relaţiilor internaţionale, în special acelor economice, precum şi a aprofundării

diviziunii internaţionale a muncii.

Rolul cel mai important în formularea şi dezvăluirea conţinutului principiului cooperării

internaţionale îi revine Declaraţiei privind principiile de drept internaţional asupra relaţiilor

prieteneşti şi de cooperare între state, în conformitate cu Carta ONU din anul 1970. Principiul

obligă statele să coopereze unele cu altele, oricare ar fi deosebirile între sistemele lor politice,

economice şi sociale. Declaraţia mai precizează şi principalele direcţii de cooperare: dirijarea

relaţiilor internaţionale în domeniile economic, social, cultural, tehnic şi comercial în

conformitate cu principiile egalităţii suverane şi neintervenţiei; cooperarea cu ONU şi adoptarea

măsurilor prevăzute de Cartă; promovarea creşterii economice în întreaga lume. iar în mod

special în ţările în curs de dezvoltare.

Principiul asigurării şi respectării suveranităţii statelor contractante presupune

cooperarea organelor judiciare nu poate avea loc decât în baza respectării suveranităţii naţionale

a fiecărui stat în parte, în conformitate cu legislaţia naţională proprie.

Principiul non bis in idem (necondamnării repetate pentru una şi aceiaşi faptă).

Este un principiu fundamental cunoscut în majoritatea sistemelor de drept, potrivit căruia o

persoană nu poate fi cercetată penal decât o singură dată pentru aceiaşi faptă. Principiul dat era

cunoscut şi în antichitate la romani sub denumirea de "non bis in idem" ceea ce înseamnă "nu

de două ori pentru acelaşi lucru".

Acest principiu de-a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori reglementează

raporturile de drept şi de procedură penală. Este logic şi real ca persoana care şi-a ispăşit deja

pedeapsa pentru infracţiunea săvîrşită să nu mai fie pusă în situaţia de a fi iarăşi pedepsită pentru

aceiaşi infracţiune.

Acest principiu include şi interdicţia urmăririi sau judecării repetate, deoarece aceste sunt

acţiuni inseparabile de procedura tragerii la răspundere

pnală.

Principiul dat se regăseşte în majoritatea instrumentelor internaţionale astfel art.4 din cel de-

al 7-lea Protocol la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor

fundamentale prevede că nici o persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal de jurisdicţia

aceluiaşi stat pentru săvîrşirea unei infracţiuni care a fost deja achitată sau condamnată printr-o

hotărîre definitivă a legii şi a procedurii penale a acelui stat.

Potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie

penală sub incidenţa acestui principiu asistenţa juridică internaţională nu este admisibilă dacă în

Republica Moldova sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceiaşi faptă şi dacă

printr-o hotărîre judecătorească definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal. Sau

dacă pedeapsa aplicată printr-o hotărîre judecătorescă definitivă de condamnare a fost executată

sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii în totalitatea ei sau asupra părţii neexecutate.

Toate cele mai sus menţionate nu se vor aplica dacă asistenţa juridică este solicitată pentru

revizuirea hotărîrii judecătoreşti definitive în unul din motivele care justifică promovarea unei

căi extraordinare de atac.

Principiul reciprocităţii presupune că asistenţa juridică de drept penal internaţional se

acordă pe cale diplomatică în cazul când între Republica Moldova şi statul respectiv nu este

încheiat un tratat bilateral de asistenţă juridică internaţională în materie penală sau aceste 2 state

23

nu sunt parte la un tratat multilateral sau convenţie internaţională de asistenţă juridică

internaţională de drept penal.

Condiţiile de reciprocitate se confirmă într-o scrisoare, prin care Ministerul Justiţiei sau

Procurorul General se obligă să acorde în numele Republicii Moldova asistenţă juridică statului

străin sau instanţei penale internaţionale la efectuarea unor acţiuni procesuale prevăzute de legea

naţională ale persoanei în privinţa căreia se efectuează asistenţa

schimbul de date şi informaţii de interes operativ în cadrul cooperării poliţieneşti se

realizează în condiţii de reciprocitate.

Principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce este un factor cheie în dezvoltarea unei

zone a libertăţii, securităţii şi justiţiei, dar şi pentru creşterea protecţiei drepturilor fundamentale.

Prin realizarea faptului că o hotărâre adoptată într-un stat nu va fi atacată în altul, recunoaşterea

hotărârilor va contribui la asigurarea certitudinii juridice în cadrul Uniunii Europene.

Implementarea principiului recunoaşterii hotărârilor presupune încrederea în sistemele de drept

penal, încredere fundamentată pe angajamentul respectării principiului libertăţii, democraţiei şi

drepturilor fundamentale.

3.3. Conţinutul principiilor specifice asistenței juridice internaționale în

materie penală:

Dreptul penal internaţional se desfăşoară în baza unor principii specifice indispensabile,

după cum urmează:

principiul confidenţialităţii

caracterul extensiv al cooperării;

funcţionarea suplă a cooperării;

principiul oportunităţii;

principiul specialităţii.

cedarea unei părţi din suveranitate la efectuarea acţiunilor cu

participarea cetăţenilor statului străin;

respectarea drepturilor şi intereselor statelor terţe de către statele contractante;

realizarea condiţiilor tratatului prin intermediul legislaţiei naţionale;

recunoaşterea competenţei statului străin pe cauza penală, în legătură cu

participarea unui cetăţean străin

Principiul confidenţialităţii – autorităţile competente au obligaţia de a asigura, pe cât

posibil, la cererea autorităţii solicitante, confidenţialitatea cererilor de asistenţă formulate şi a

actelor anexate acestora. În cazul în care condiţia păstrării confidenţialităţii nu ar putea fi

asigurată, autoritatea competentă înştiinţează autoritatea solicitantă, care decide cu privire la

transmiterea cererii de asistenţă.

Caracterul extensiv al cooperării, în baza căruia oricare din instituţiile care îşi aduc

aportul la aplicarea legii penale sau la derularea acţiunii penale sunt îndreptăţite să beneficieze de

cooperarea poliţienească internaţională.

Funcţionarea suplă a cooperării, care asigură înlăturarea standardizării excesive şi

obiectivizarea diversităţii de situaţii internaţionale, prin evitarea formulărilor de texte rigide, care

ar reglementa în mod exagerat aspectele de amănunt ale cooperării poliţieneşti.

Principiul oportunităţii - este principiul potrivit căruia schimbul de date şi informaţii

operative de interes poliţienesc se desfăşoară în condiţiile în care nu afectează derularea unor

activităţi specifice de prevenire şi combatere a criminalităţii ori îngreunează cercetarea sau

judecarea unei cauze.

Potrivit principiului specialităţii, autorităţile statului solicitant nu au dreptul să folosească

actele obţinute ca urmare a executării cererii în alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitată

asistenţa (spre exemplu, în vederea cercetării unei persoane, folosirea ca mijloace de probă într-o

altă cauză privind o infracţiune pentru care asistenţa nu este admisibilă).

24

În ceea ce priveşte acordarea asistenţei, este greşit să se aprecieze că statul solicitant trebuie

să solicite asistenţa doar după ce a epuizat mijloacele sale interne pentru cercetarea penală a

infracţiunii care face obiectul cauzei. Ceea ce este important este ca asistenţa acordată să

răspundă solicitărilor autorităţilor străine, aceasta în măsura în care nu aduce atingere unor

interese fundamentale ale României (limitele cooperării judiciare) sau nu încalcă principiile de

drept fundamentale. În accelaşi timp, autorităţile române trebuie să se limiteze la ceea ce s-a

solicitat, iar în măsura în care, pentru acordarea asistenţei, sunt necesare informaţii suplimentare,

să solicite transmiterea acestora. Potrivit acestui principiu autorităţile competente nu vor folosi

datele şi informaţiile primite de la autorităţile solicitate decât în scopul îndeplinirii obiectului

cererii de asistenţă.

Principiul reprimării infracţiunilor de drept comun, consensul internaţional privind

necesitatea prevenirii şi eradicării acestora fiind o condiţie de bază a cooperării. Din această

perspectivă, cooperarea poliţienească internaţională exclude cauzele având caracter politic,

militar, religios sau rasial.

Reieşind din noţiunea asistenţei juridice internaţionale în materia penală, din tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte şi din principiile ce stau la temelia acestui

institut, în concluzie, putem afirma cu certitudine că importanţa asistenţei juridice în

materie penală joacă un rol important în combaterea criminalităţii, prin colaborarea şi

cooperarea statelor.

Acest institut apare ca o excepţie de la principiul suveranităţii de stat, care este acea

trăsătură a puterii de stat de a fi supremă în raport cu oricare altă putere socială existentă în

limitele sale teritoriale şi independentă faţă de puterea oricărui alt stat sau organism

internaţional, calitate exprimată în dreptul statului de a-şi stabili în mod liber fără nici o

intervenţie din afară, scopul activităţilor sale pe plan intern şi extern, sarcinile fundamentale pe

care le are de îndeplinit şi mijloacele necesare realizării lor, respectînd suveranitatea altor state şi

normele dreptului internaţional, excepţie ce se exprimă prin faptul că statele părţi

acordîndu-şi reciproc asistenţă juridică internaţională în materie penală, cedează o parte din

suveranitatea lor, în scopul cooperării pentru combaterea infracţionalităţii.

SUBIECTUL 4. FORMELE DE ASISTENŢĂ JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN

MATERIE PENALĂ.

4.1. Clasificarea formelor de asistenţă juridică internaţională în materie penală;

4.2. Forme de asistenţă juridică eventual acceptabile;

4.3. Forme de asistenţă juridică consacrate:

4.3.1. cu caracter informativ.

4.3.2. cu caracter procesual

4.1. Clasificarea formelor de asistenţă juridică internaţională în materie penală

O trăsătură a epocii contemporane determinată de progresul tehnico-ştiinţific, de schimbul

intens de valori materiale şi spirituale, o constituie tendinţa de intensificare a cooperării între

state pe diverse planuri ale activităţii politice, sociale, culturale, juridice.

Principiul cooperării este astăzi unanim admis în raporturile internaţionale dintre state,

contribuind la cunoaşterea reciprocă, la asigurarea progresului, la întărirea păcii.

Astfel, în etapa actuală de dezvoltare a societăţii colaborarea internaţională între state

suverane şi egale în drepturi devine o realitate incontestabilă, impusă de necesităţi obiective.

În acest sens, Republica Moldova tinde să dezvolte legături pe tărâm economic, cultural,

ştiinţific cu alte state, incluzându-se în circuitul mondial de valori materiale şi spirituale.

Activitatea de colaborare şi asistenţă în diverse domenii ale activităţii juridice constituie la

rândul său una din importantele forme de cooperare internaţională. Pe planul raporturilor juridice

atunci când acestea intră în circuitul juridic internaţional, principiul cooperării are de asemenea

25

un rol primordial. Statele nu-şi realizează astfel opera lor de justiţie în mod ermetic, izolat unele

de altele, ci se ajută, acordându-şi reciproc asistenţă.

Particularităţile asistenţei juridice internaţionale în domeniul juridic, decurg din însuşi

specificul dreptului penal şi al raporturilor juridice pe care le disciplinează.

Putem menţiona că realizarea asistenţei juridice internaţionale în materie penală poate

îmbrăca diferite forme.

Cadrul formelor de asistenţă juridică internaţională a luat fiinţă şi s-a lărgit treptat în secolul

al XX-lea, iar tendinţa actuală este numai de sporire a formelor de asistenţă juridică

internaţională, ci şi de universalizare a acestora.

Sursele acestor forme sunt: tratatele şi convenţiile, declaraţiile de reciprocitate bilaterale şi

legile interne ale diferitor state.

În literatura de specialitate s-a apreciat că în concepţia actuală a Legii cu privire la asistenţa

juridică internaţională cuprinde îndeosebi următoarele forme de cooperare juridică internaţională

în materie penală:

a) transmiterea înscrisurilor, datelor şi informaţiilor;

b) comunicarea actelor de procedură;

c) citarea martorilor, experţilor şi persoanelor urmărite;

d) comisiile rogatorii;

e) transferul, la solicitare, de proceduri penale;

f) extrădarea;

g) transferul persoanelor condamnate;

h) recunoaşterea hotărîrilor penale ale instanţelor judecătoreşti străine;

i) comunicarea cazierului judiciar.

Clasificarea formelor de asistenţă juridică internaţională este posibilă în dependenţă de baza

pe care funcţionează (tratate, convenţii sau în afara acestora).

Potrivit acestui criteriu deosebim forme de asistenţă juridică eventual acceptabile şi forme

consacrate. Cele consacrate din punct de vedere al conţinutului lor pot fi clasificate :

a) în forme cu caracter informativ (generale, care privesc infracţiunea în general);

b) forme cu caracter procesual (speciale, care privesc o infracţiune concretă).

4.2. Forme de asistenţă juridică eventual acceptabile

Aceste forme de asistenţă, spre deosebire de cele consacrate, nu funcţionează pe bază de

tratate, ci pe baza sistemului de declaraţii de reciprocitate. Această cale este folosită, de regulă,

de statele vecine care au frontieră comună, încât trecerea lor de către infractori este posibilă, iar

faptele acestora privesc ambele teritorii.

Formele de asistenţă juridică eventual acceptabile sunt în general determinate de poziţia

geografică a statelor şi de fenomenele infracţionale specifice acestei poziţii, precum şi de gradul

intens de trafic rutier, aerian şi maritim dintre aceste state.

Formele de asistenţă juridică ce fac parte din această categorie pot fi destul de variate, în

funcţie de interesele pe care statele care recurg la aceste forme le pot avea la un anumit moment.

O analiză detaliată a acestor forme este dificilă, de aceea ne vom mărgini doar la câteva

exemple de forme de asistenţă juridică bilaterală. Spre exemplu, Interpolul asigură colaborarea

dintre organele de poliţie judiciară ale diferitor state, dar nimic nu împiedică ca statele să

stabilească contacte directe între organele de poliţie judiciară proprii, în afara Interpolului.

Recurg la această formă directă în special statele care nu sunt afiliate Interpolului. Aceasta însă

nu exclude posibilitatea ca statele afiliate Interpolului să folosească în anumite cazuri calea

contactelor directe.

O formă de asistenţă juridică bilaterală, folosită, de regulă, de către statele limitrofe, o

constituie angajamentul luat de fiecare stat de a avansa cheltuielile de transport şi întreţinere, pe

teritoriul respectiv, a martorilor chemaţi dintr-un stat înaintea instanţelor din celălalt stat.

Tot o formă de asistenţă bilaterală între state vecine este citată de R.Legros cu privire la

raporturile dintre Franţa şi Belgia. Astfel, arată autorul, între autorităţile franceze şi belgiene, ca

urmare a unei înţelegeri, a putut fi pusă în aplicare o procedură utilă, într-o cauză de asasinat a

26

unui agent de poliţie din Bruxelles: un deţinut din Franţa pentru o infracţiune comisă în Belgia a

fost „împrumutat‖ anchetatorilor belgieni pentru a se putea determina locul unde a fost îngropat

corpul agentului de poliţie36.

Sunt doar câteva exemple de forme de asistenţă eventual acceptabile. Statele au libertatea,

cu respectarea propriilor lor legi penale şi procedurale, să folosească orice formă de asistenţă

juridică în lupta eficace contra fenomenului infracţional.

4.3. Forme de asistenţă juridică consacrate:

4.3.1. Forme de asistenţă juridică consacrate cu caracter informativ.

În cadrul formelor de asistenţă juridică penală consacrate un prim grup al acestor îl

constituie formele care servesc la realizarea luptei împotriva criminalităţii în general, contribuind

prin transmiterea de informaţii, la prevenirea generală. Informaţiile procurate prin intermediul

acestor forme pot însă servi deseori şi la descoperirea, urmărirea şi soluţionarea unui caz concret,

precum şi la cunoaşterea antecedentelor unor infractori, facilitând identificarea acestora şi

individualizarea pedepselor ce li se aplică.

Drept formă cu caracter informativ ce face parte din grupul formelor consacrate poate fi

procurarea de informaţii ce include în sine aşa modalităţi ca remiterea de copii sau extrase de pe

hotărârile penale, remiterea fişelor de antecedente penale, schimbul internaţional de informaţii

privind o serie de probleme care interesează statele în lupta lor comună contra criminalităţii.

Toate acestea pot avea loc în baza unei înţelegeri anterioare (spre ex., convenţii bilaterale).

Procurarea de informaţii serveşte la ţinerea în evidenţă a persoanelor socialmente

periculoase refugiate pe teritoriul unui stat, este utilă realizării în bune condiţii a justiţiei penale.

Astăzi toate legislaţiile penale admit că pentru aplicarea unei pedepse juste, trebuie să se ţină

seama de personalitatea infractorului, personalitate care, din punct de vedre penal, poate fi

cunoscută şi prin antecedentele sale, prin condamnările sale anterioare (inclusiv referitoare la

infracţiunile săvârşite şi condamnate pe teritoriul altor state).

Actele internaţionale semnate de Republica Moldova prevăd expres diferite forme de

asistenţă cu caracter informativ. Convenţia europeană de asistenţă juridică în materie penală

(Strasbourg, 20.04.2959, pentru Republica Moldova în vigoare din 05.05.1998) în art.22 prevede

direct schimbul de informaţii din cazierul judiciar: „Fiecare Parte Contractantă va da Părţii

interesate informaţii despre condamnările penale şi despre măsurile ulterioare care privesc pe

cetăţenii acestei Părţi şi au făcut obiectul unei menţiuni în cazierul judiciar. Ministerele de

Justiţie îşi vor comunica aceste informaţii cel puţin o dată pe an. Dacă persoana în cauză este

considerată ca resortisant a două sau mai multe Părţi Contractante, informaţiile vor fi comunicate

fiecărei Părţi interesate, în afară de cazul în care această persoană are naţionalitatea Părţii pe

teritoriul căreia a fost condamnată‖.

Convenţia CSI cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă,

familială şi penală (Minsk, 22.01.1993, pentru Republica Moldova în vigoare din 26.03.1996)

stabileşte expres că instituţiile centrale de justiţie ale statelor îşi transmit reciproc, la cerere,

informaţii despre legislaţia în vigoare sau care a acţionat pe teritoriile lor şi despre practica

aplicării ei de instituţiile de justiţie. Această necesitate apare în cazurile când organele de drept

ale unui stat nu au posibilitatea de a avea acces la actele normative ale altui stat.

Acest act mai stipulează şi obligaţia Părţii solicitate de a comunica Părţii solicitante

hotărârea sa definitivă şi să remită copia hotărârii definitive. Cu privire la formele de asistenţă cu

caracter informativ, Convenţia mai menţionează şi informarea reciprocă anuală despre sentinţele

de învinuire, care au intrat în vigoare; transmiterea amprentelor digitale ale condamnaţilor, de

care dispun; punerea la dispoziţie a informaţiilor privind antecedentele penale ale persoanelor

condamnate anterior de instanţele de judecată.

36

R.Legros. Droit penal internaţional, Revue de droit penal et de criminologie, 1967, nr.2, p.275 în Stânoiu R.M.,

Asistenţa juridică internaţională în materie penală, Bucureşti, 1975, p.82.

27

Tratatele bilaterale încheiate de Republica Moldova cu alte state (Rusia, Ucraina, Letonia

ş.a.) în domeniul asistenţei juridice de asemenea conţin dispoziţii referitoare la obligaţia statelor

de a informa asupra rezultatelor urmăririi penale împotriva persoanei în privinţa căreia au fost

înaintate cereri de pornire a urmăririi penale, precum şi a persoanelor extrădate; dispoziţii

referitore la transmiterea de anumite informaţii statului de execuţie în cazul transferării unui

condamnat în vederea executării pedepsei în statul al cărui cetăţean este; acordarea de asistenţă

juridică în vederea determinării adreselor persoanelor ce locuiesc pe teritoriul lor, stabilirea

locului de muncă şi a veniturilor în scopul realizării anumitor drepturi a persoanelor şi pentru

asigurarea reprimării criminalităţii.

Transmiterea imediată de informaţii

Autorităţile centrale abilitate ale Republicii Moldova pot, fără cerere prealabilă, să

transmită autorităţilor unui stat parte la Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie

penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959 şi amendată prin cele două protocoale

adiţionale, informaţiile obţinute în cadrul activităţilor operative de investigaţie sau al urmăririi

penale în cazul în care consideră că acestea ar putea ajuta statul destinatar să iniţieze o procedură

penală sau informaţiile ar putea servi formulării unei cereri de asistenţă juridică. Informaţiile

obţinute în cadrul activităţilor operative de investigaţie sau al urmăririi penale vor fi transmise de

către organul de urmărire penală procurorului, care le va prezenta ulterior Procuraturii Generale

în vederea expedierii către statul străin vizat.

Transmiterea informaţiilor atribuite la secret de stat se efectuează în condiţiile Legii nr.245-

XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat.

În cazul în care utilizarea informaţiilor transmise este restricţionată şi impune unele condiţii

sau informaţiile constituie secret comercial sau bancar, acestea vor fi expediate numai în cazul

autorizării expedierii de către judecătorul de instrucţie, la demersul motivat al procurorului.

Procedura de transmitere a informaţiilor va avea forma unei comisii rogatorii, în al cărei

conţinut se indică expres condiţiile sau restricţiile impuse, astfel fiind aduse la cunoştinţă statului

străin, care va fi obligat să le respecte la utilizarea acestor categorii de informaţii.

4.3.2. Forme de asistenţă juridică consacrate cu caracter procesual.

Formele de asistenţă cu caracter procesual se caracterizează prin aceea că ele se desfăşoară

în sfera activităţii de represiune în mod concret, fiecare din aceste forme reprezentînd un mijloc

de colaborare între state în realizarea represiunii împotriva unor infracţiuni determinate.

Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală a precizat în mod clar

formele de cooperare ca fiind:

Cooperarea organelor de poliţie judiciară;

Efectuarea de comisii rogatorii;

Citarea martorilor, experţilor şi persoanelor urmărite;

Audierile prin tele/videoconferință;

Efectuarea de percheziții, ridicarea de obiecte sau documente, sechestrul;

Transferul de proceduri penale;

Extrădarea;

Remiterea obiectelor, dosarelor și documentelor;

Supravegherea transfrontalieră;

Transferul persoanelor condamnate;

Recunoaşterea hotărîrilor penale ale instanţelor judecătoreşti străine;

SUBIECTUL 5. COOPERAREA ORGANELOR DE POLIŢIE JUDICIARĂ

(INTERPOL, EUROPOL).

5.1. Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (O.I.P.C. Interpol);

5.2. Biroul Central Naţional Interpol din Republica Moldova;

5.3. Oficiul European de Poliţie (Europol);

28

5.4. Cooperare polițienească

5.1. Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (O.I.P.C. Interpol);

Uneori organele de poliţie naţională întâmpină serioase greutăţi le pornirea proceselor

penale fiindcă facilitatea cu care se trec frontierele face nu numai ca prinderea şi arestarea unor

infractori să nu poată fi efectuată, dar şi ca unele mijloace de probă să fie exportate. Lipsa unei

cooperări între state în acest sens poate constitui o piedică serioasă în realizarea activităţii de

tragere la răspundere penală în statul unde au fost săvârşite infracţiunile.

Ideea de cooperare a statelor în domeniul activităţii de poliţie judiciară iniţial a format

obiectul unor preocupări sporadice şi izolate, concretizate în unele înţelegeri cu caracter bilateral.

Mai târziu însă interesul pentru această idee a căpătat o deosebită amploare, fiind tot mai larg

studiată pe plan internaţional.

în ajunul primului război mondial în aprilie 1914 la Monaco a avut loc primul congres

internaţional al poliţiei judiciare ce a avut ca obiect (printre altele) problema centralizării

documentelor referitoare la identificarea infractorilor, facilităţile ce trebuie asigurate cercetărilor

internaţionale şi procedura de extrădare37.

În 1923 la Congresul internaţional de poliţie de la Viena s-a constituit o comisie

internaţională de poliţie criminală, ale cărei lucrări s-au desfăşurat anual, de atunci pînă la al

doilea război mondial. Anume în activitatea acestei comisii internaţionale îşi găseşte originea

actuală Organizaţie internaţională a poliţiei criminale Interpol, care a luat fiinţă în 1956. în

fiecare ţară membră a Interpolului există „Biroul central naţional‖. Organizaţia este chemată să

intervină la cererea serviciilor de poliţie din diferite ţări membre prin intermediul birourilor

centrale naţionale, atât în cazul când un infractor este fugit în străinătate, cât şi în cazul când

infracţiunea interesează mai multe ţări B.C.N. Interpolul din Republica Moldova acţionează cu

statut de serviciu al aparatului central în cadrul MAI. El îşi desfăşoară activitatea din 1995, odată

cu adoptarea la 10.05.1995 a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la B.C.N.

Interpol din Republica Moldova.

5.2. Biroul Central Naţional Interpol din Republica Moldova;

În activitatea sa BNC Interpol exercită următoarele atribuţii:

1. În vederea asigurării schimbului informaţional:

a) elaborează politici şi strategii de cooperare şi coordonare a acţiunilor comune cu organele de

drept ale Republicii Moldova şi cele similare de peste hotarele ţării orientate la depistarea şi

reţinerea persoanelor, obiectelor, mijloacelor de transport anunţate în căutare internaţională;

b) anunţă şi declanşează căutarea internaţională a persoanelor puse sub învinuire, a inculpaţilor,

condamnaţilor, cînd cererea de extrădare a acestora urmează a fi înaintată;

c) organizează, asigură şi realizează extrădarea în Republica Moldova a persoanelor arestate pe

teritoriul statelor-membre în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, Convenţiei

europene cu privire la extrădare şi tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;

d) anunţă în căutare internaţională persoanele dispărute fără veste;

e) întreprinde măsuri de identificare a cadavrelor cu identitatea necunoscută;

f) solicită informaţii despre persoanele care figurează în cauze penale în calitate de subiecţi ai

infracţiunii sau martori, precum şi a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni cu caracter

internaţional sau sînt bănuite de comiterea lor;

g) localizează persoanele puse sub învinuire, inculpaţii sau condamnaţii, în cazurile cînd înaintarea

cererii de extrădare a acestora nu este posibilă;

h) declanşează căutarea internaţională şi difuzează informaţii detaliate despre bunurile (obiectele)

37 К.С., Интерпол: вчера, сегодня, завтра. - Москва: Международные отношения, 1990, с.90.

29

sustrase;

i) anunţă şi declanşează căutarea internaţională a obiectelor de valoare culturală şi anticariat;

j) solicită informaţii cu privire la agenţii economici, date cu privire la înregistrarea şi activitatea

acestora;

k) difuzează informaţii referitor la modalităţile distincte de operare ale infractorilor, inclusiv de

tăinuire a infracţiunilor săvârşite;

l) realizează schimbul de informaţii operative cu privire la infracţiunile ce se pregătesc, se

săvârşesc sau au fost deja săvârşite, precum şi persoanele implicate în comiterea lor;

m) la indicaţia conducerii IGP și a MAI angajații BNC Interpol participă în comun cu serviciile

operative ale MAI la activităţi operative de investigaţie ce includ acţiuni de colectare a informaţiei

primare în baza cererilor parvenite din partea ţărilor-membre Interpol.

2. În scopul asigurării capacităţii tehnice şi operaţionale a BNC Interpol:

a) elaborează şi promovează strategii şi proiecte orientate la dezvoltarea posibilităţilor oferite de

BNC Interpol în vederea prevenirii şi contracarării eficiente a criminalităţii cu caracter

internaţional;

b) elaborează mecanisme întru asigurarea implementării şi realizării politicii, strategiilor şi

proiectelor ce ţin de dezvoltarea BNC Interpol;

c) desfăşoară acţiuni privind implementarea standardelor de serviciu obligatorii înaintate de

Secretariatul General Interpol şi a noilor tehnologii informaţionale cu asigurarea viabilităţii

acestora;

d) asigură şi monitorizează legătura directă între BNC Interpol şi organele de drept ale Republicii

Moldova, alte ministere, departamente, organizaţii de stat, privind verificarea în bazele de date ale

Secretariatului General Interpol a mijloacelor de transport, cetăţenilor străini, obiectelor, actelor de

identitate, armelor şi muniţiilor pe faptul stabilirii căutării internaţionale a acestora;

e) asigură şi monitorizează accesul on-line al subdiviziunilor IGP și MAI şi comisariatelor de

poliţie la bazele de date ale Secretariatului General Interpol;

f) gestionează şi asigură funcţionarea bazelor de date interne ale BNC Interpol;

g) asigură funcţionarea şi întreţinerea reţelei locale de computere şi a sistemului de telecomunicaţii

I-24/7.

3. În domeniul activităţii informaţional analitice:

a) realizează un complex de activităţi analitico-metodologice de monitorizare a situaţiei

criminogene la nivel naţional pe diferite categorii de infracţiuni în vederea reacţionării adecvate şi

oportune asupra fenomenului infracţional;

b) elaborează în baza analizelor efectuate rapoarte anuale cu privire la activitatea organelor

afacerilor interne ale Republicii Moldova pentru a fi prezentate în cadrul Asambleelor Generale

organizate sub egida OIPC Interpol;

c) elaborează mecanismul de cooperare şi coordonare a acţiunilor comune cu subdiviziunile MAI

şi comisariatele de poliţie în vederea sporirii activităţilor de conlucrare cu BNC Interpol;

e) asigură prelucrarea materialelor ce cuprind experienţa şi practica înaintată ale statelor-membre

Interpol în prevenirea şi combaterea diferitor categorii de infracţiuni;

f) organizează seminare, cursuri de instruire pentru subdiviziunile organelor afacerilor interne în

scopul prezentării celor mai avansate tactici, strategii şi metode de combatere a criminalităţii atît la

nivel naţional cît şi internaţional;

g) participă la elaborarea proiectelor de acte normative, ordinelor, regulamentelor şi instrucţiunilor

ce ţin de competenţă, înaintează propuneri de revizuire şi modificare a actelor normative existente;

30

h) participă la elaborarea şi implementarea planurilor şi programelor naţionale de integrare a

Republicii Moldova în Uniunea Europeană, în limita competenţelor, în domeniul prevenirii şi

combaterii criminalităţii transnaţionale.

4. În vederea organizării deplasărilor de verificare şi acordare a asistenţei metodico-practice

subdiviziunilor teritoriale:

a) asigură acordarea asistenţei metodico-practice şi instruirea personalului respectiv întru

îmbunătăţirea activităţii de conlucrare cu BNC Interpol;

b) generalizează eficienţa deplasărilor, întreprinde măsuri întru îmbunătăţirea organizării acestora

prin instruirea minuţioasă a personalului implicat, evaluarea rezultatelor deplasărilor, realizarea

comună a concluziilor şi propunerilor înaintate;

c) întocmeşte, în baza rezultatelor verificărilor efectuate, materiale generalizate cu concluzii şi

propuneri concrete de îmbunătăţire a activităţii de serviciu;

5.3.Oficiul European de Poliţie (Europol);

Europol este organizaţia care se ocupă de aplicarea legii în cadrul Uniunii Europene şi care

operează cu informaţiile referitoare la criminalitate. Obiectivul Europol este să contribuie la

asigurarea unei Europe mai sigure, sprijinind autorităţile

Analiza se află în centrul activităţilor Europol. Pentru a oferi statelor-membre UE o imagine

mai detaliată despre problemele de criminalistică cu care se confruntă, Europol realizează cu

regularitate evaluări care oferă analize aprofundate şi de perspectivă referitoare la criminalitate şi

terorism în Uniunea Europeană.

Colectarea, analizarea şi diseminarea acestor informaţii presupune schimbul unei mari

cantităţi de date personale. Europol stabileşte şi respectă cele mai înalte norme de protecţie şi de

securitate a datelor.

Domeniile de criminalitate incluse in mandatul Europol sunt:

1. Traficul ilegal de droguri; reprezinta infractiunile enumerate in art. 3(1) din Conventia

Natiunilor Unite din 20 decembrie 1988 impotriva traficului ilicit de droguri si substante

psihotrope si prevederile care amendeaza sau inlocuiesc acea conventie;

2. infractiuni legate de substante radioactive si nucleare; reprezinta infractiunile enumerate in art.

7(1) din Conventia privind protectia fizica a materialelor nucleare, semnata la Viena si la New

York la 3 martie 1980, si care se refera la materialele nucleare si/sau radioactive definite in art.

197 din Tratatul Euratom si Directiva 80/836 Euratom din 15 iulie 1980;

3. contrabanda cu imigranti;

4. trafic cu fiinte umane;

5. infractionalitatea cu vehicule cu motor;

6. falsificare de bani si mijloace de plata; reprezinta activitatile definite in art. 3 din Conventia de

la Geneva din 20 aprilie 1929 privind stoparea falsificarii de moneda, care se aplica atat banilor in

numerar, cat si altor mijloace de plata;

7. activitati ilegale de spalare a banilor reprezinta infractiunile prezentate in art. 6(1)-(3) din

Conventia Consiliului Europei privind spalarea, cautarea si confiscarea bunurilor rezultate in urma

infractiunilor, semnata la Strasbourg la 8 noiembrie 1990.

5.4. Cooperare polițienească

31

În scopul exercitării dispoziţiilor tratatelor internaţionale, Guvernul Republicii Moldova a

înfiinţat în cadrul Departamentului Vamal, Biroul Naţional al Iniţiativei de cooperare în Sud-Estul

Europei (SECI) / Oficiul regional pentru schimbul de informaţii (RILO), întru realizarea

prevederilor Acordului de parteneriat şi cooperare dintre comunităţile europene şi statele lor

membre (Bruxelles, 28.11.1994), Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea

infracţionalităţii transfrontaliere (Bucureşti, 26.05.1999), Cartei de organizare şi funcţionare a

Centrului regional SECI pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere (Bucureşti,

26.05.1999), Acordul dintre Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova, Organizaţia

Mondială a Vămilor (WCO) şi Organizaţia Naţiunilor Unite contra răspândirii drogurilor

(UNDCP), Proiectul centrului regional pentru schimbul de informaţii semnat la Bruxelles, la 3

aprilie 1995. SECI/RILO este un organ de specialitate, având ca obiectiv cooperarea şi schimbul

de informaţii, în domeniul combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, contrabandei, fraudelor

vamale, şi aplicarea măsurilor de frontieră pentru protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale.38

1. Asigurarea cooperării şi interacţiunii organelor de drept şi altor autorităţi publice, schimbul de

informaţii la nivel naţional şi internaţional în cadrul statelor SELEC, GUAM și CCPESE în scopul

combaterii infracţionalităţii transnaţionale, migraţiei ilegale, descoperirii reţelelor regionale şi

internaţionale de trafic de persoane, droguri, muniţii, substanţe explosive, combaterii terorismului,

contrabanedei şi fraudelor vamale, cercetării altor infracţiuni grave;

2. Coordonarea operaţiunilor regionale organizate în cadrul SELEC, GUAM, CCPESE altor

operaţiuni, în limita competenţei sale;

3. Studierea, analizarea şi generalizarea, în limitele competenţei, a tendinţelor generale de

dezvoltare a infracşionalităţii transfrontaliere în cadrul statelor membre SELEC, GUAM și

CCPESE;

4. Studierea experienţei altor state în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere,

elaborarea propunerilor pentru aplicare în activitatea organelor de drept;

5. Acordarea ajutorului metodic şi consultativ necesar organelor de drept şi altor autorităţi publice

ale Republicii Moldova în problemele cooperării ionternaţionale în domeniul combaterii

criminalităţii, în limitele competenţei Secției cooperare polițienească;

6. Acordarea asistenţei juridice autorităţilor competente ale statelor SELEC, GUAM și CCPESE

în limita competenţei competenţei Secției cooperare polițienească.

Informaţii de contact

SUBIECTUL 6. COMUNICAREA ACTELOR PROCEDURALE ȘI CITAREA

MARTORILOR, EXPERŢILOR ŞI A PERSOANELOR URMĂRITE.

6.1. Obligaţia de comunicare a actelor procedurale

6.2. Adresarea de comunicare în străinătate a actelor procedurale

6.3. Citarea martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite. Imunităţi.

6.4. Audierile prin teleconferinţă

6.5. Transferul temporar al martorilor deţinuţi

6.1. Obligaţia de comunicare a actelor procedurale

Republica Moldova va proceda la comunicarea către destinatarul aflat pe teritoriul său a

actelor procedurale transmise în acest scop de statul solicitant.

38 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.815 din 13.08.2001 cu privire la înfiinţarea Biroul Naţional al

Iniţiativei de cooperare în Sud-Estul Europei (SECI) / Oficiul regional pentru schimbul de informaţii (RILO) în cadrul

Departamentului Vamal şi Punctul naţional Focal SECI / în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. M.O. al R.

Moldova nr.97-99/860 din 17.08.2001.

32

Prin acte procedurale se înţelege, în principal, citaţiile pentru părţi sau martori, ordonanţa de

punere sub învinuire, alte acte de urmărire penală, hotărîrile judecătoreşti, cererile pentru

exercitarea căilor de control judiciar sau actele privind executarea unei pedepse, plata unei amenzi

ori plata cheltuielilor de procedură.

Comunicarea actelor procedurale se efectuează prin simpla lor transmitere către destinatar.

Dacă statul solicitant cere în mod expres, Republica Moldova va efectua comunicarea în una din

formele prevăzute de legislaţia naţională pentru înmînări similare sau într-o formă specială

compatibilă cu această legislaţie.

Dovada comunicării se face printr-un document datat şi semnat de destinatar sau printr-o

declaraţie a organului solicitat, în care se constată faptul comunicării, forma şi data efectuării ei.

Documentul sau declaraţia se transmite de organul solicitat fără întîrziere, prin intermediul

autorităţilor centrale, către statul solicitant. La cererea acestuia din urmă, Republica Moldova va

preciza dacă notificarea a fost făcută în conformitate cu legislaţia naţională.

În cazul în care comunicarea nu s-a putut face, Republica Moldova înştiinţează de îndată

statul solicitant despre motivul necomunicării, specificat, totodată, în documentul menţionat la

alin.(2).

Citaţia unei persoane care se află pe teritoriul Republicii Moldova se transmite organelor

competente cu cel puţin 50 de zile înainte de data înfăţişării, termen de care se ţine cont la fixarea

datei înfăţişării şi la transmiterea citaţiei.

6.2. Adresarea de comunicare în străinătate a actelor procedurale

Prevederile art.art.15-17 ale Legii privind asistența juridică internatională în materie penală

din 2006 se aplică în modul corespunzător şi în situaţia în care Republica Moldova este statul

solicitant.

Organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească din Republica Moldova va formula

cererea de comunicare în străinătate a actelor procedurale, ţinînd cont de prevederile Codului de

procedură penală art.537 alin.(1). La cerere se vor anexa actele a căror comunicare se solicită,

precum şi dovada comunicării care urmează a fi completată în urma executării cererii de către

organul străin competent. De asemenea, acest set de acte va fi însoţit de traducerile necesare, în

conformitate cu prevederile şi rezervele la tratatul internaţional aplicabil formulate de statul

solicitat. Cererile menţionate în prezentul alineat, răspunsurile la ele vor fi adresate prin

intermediul autorităţilor centrale.

Autorităţile centrale ale Republicii Moldova pot transmite direct, prin poştă, actele

procedurale şi hotărîrile judecătoreşti persoanelor care se află pe teritoriul unui stat străin dacă

prin tratatul juridic internaţional aplicabil în relaţia cu acel stat se prevede astfel şi nu a fost

formulată nici o rezervă în acest sens din partea statelor implicate.

În cazul prevăzut la alin.(3), actele procedurale şi hotărîrile judecătoreşti sînt însoţite de o

notă care indică faptul că destinatarul poate obţine de la autoritatea emitentă informaţii asupra

drepturilor şi obligaţiilor sale.

6.3. Citarea martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite. Imunităţi.

Martorul este persoana care posedă informaţii cu prvire la vreo circumstanţă care urmează

să fie constată în cauză. Potrivit articolului 90 al Codului de procedură penală, martorul este

persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată,

precum şi persoana care face declaraţii, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate ca martor.

Nici o persoană nu poate fi silită să facă declaraţii contrar intereselor sale sau a rudelor sale

apropiate. Calitatea de martor se dobîndeşte formal prin chemarea unei persoane ca martor în

procesul penal.39

Expertul este persoana care posedă cunoştinţe temeinice speciale într-un anumit domeniu şi

este abilitat în modul prevăzut de lege să facă o expertiză.

Expertul este persoana numită pentru a efectua investigaţii în cazurile prevăzute de codul de

procedură penală, care nu este interesată în rezultatele cauzei penale şi care, aplicind cunoştinţele

39

Codul de procedură penală a Republicii Moldova, articolul 90.

33

speciale din domeniul ştiinţei, tehnicii, artei şi din alte domenii, prezintă rapoarte în baza

acestora. Participarea expertului în procesul penal este determinată de complexitatea problemelor

ce se pot ivi în rezolvarea unor cauze penale şi de necesitatea de a apela la concursul unor

oameni cu pregătire profesională, alta decît cea juridică, pentru a elucida aspecte ce ţin de alte

ramuri ale ştiinţei.40

Martorul sau expertul care se află în afara hotarelor Republicii Moldova poate fi citat

pentru a fi audiat de către instanţă precum şi pentru executarea altor acţiuni procesuale cu

participarea lui pe teritoriul Republicii Moldova, doar cu condiţia că el acceptă să se prezinte în

faţa organului solicitant. Citarea martorului trebuie efectuată prin intermediul autorităţii

respective din statul solicitat şi martorul nu va fi preîntîmpinat despre o careva răspundere în caz

de nu se va prezenta la citaţie, aşa cum se face în cazul citării unui martor dinăuntrul ţării.

Prezenţa martorului poate fi doar benevolă, chiar şi în cazul în care martorul se află în stare de

arest în statul solicitat.

Citarea martorului sau a expertului se face prin comisie rogatorie. În citaţie urmează a fi

menţionat şi faptul că înfăţişarea personală a martorului sau a expertului este în mod deosebit

necesară. Pentru a facilita prezenţa martorului la citare, în citaţie i se explică martorului că i se

vor rambursa toate cheltuielile legate de deplasarea sa în Republica Moldova, precum şi

posibilitatea de a primi un avans pentru a se deplasa în ţară. Dacă este cererea în scris a

martorului acestuia i se poate expedia un avans care i-ar asigura deplasarea în RM.

Audierea martorului sau a expertului citat prin comisie rogatorie, precum şi alte acţiuni

procesuale efectuate cu participarea lui se fac în conformitate cu prevederile Codului de

procedură penală.

Martorul sau expertul citaţi prin comisie rogatorie din altă ţară dispun de anumită imunitate

faţă de acţiunile pe care le-au săvîrşit pînă la venirea în ţară pentru a fi audiaţi. Astfel, martorul

sau expertul, indiferent de cetăţenia lui, care s-a prezentat în faţa organului pentru a fi audiat în

urma unei citaţii prin comisie rogatorie în condiţiile prezentului articol, nu poate fi nici urmărit,

nici deţinut, nici supus vreunei alte limitări a libertăţii sale individuale pe teritoriul

Republicii Moldova pentru fapte sau condamnări anterioare trecerii frontierei de stat a RM.

Această imunitate martorul o păstrează pe toată perioada aflării lui pe teritoriul RM de la data

cînd a intrat în ţară şi pînă la ieşirea din ţară, dacă aceasta a avut loc în cel mult 15 zile de la data

cînd organul respectiv care l-a chemat i-a comunicat că prezenţa lui nu mai este necesară. În

termenul de 15 zile nu se include timpul în care martorul sau expertul nu a putut părăsi teritoriul

Republicii Moldova din motive independente de voinţa sa. Dacă în aceste 15 zile martorul a ieşit

din ţară, apoi a revenit în ţară, nu mai beneficiază de imunitatea menţionată.

Persoana deţinută pe teritoriul unui stat străin se citează ca martor prin comisie rogatorie, şi

această persoană va fi transportată pe teritoriul RM doar dacă va accepta să fie audiată ca martor

şi cu condiţia că persoana temporar transferată pe teritoriul Republicii Moldova de către

organul respectiv al ţării străine pentru efectuarea acţiunilor indicate în cererea de transferare va

fi întoarsă în statul solicitat în termenul menţionat în cerere, termen asupra căruia a convenit şi

statul solicitat. Persoana deţinută are calitatea numai de martor şi de asemenea beneficiază de

imunitatea. Atât martorul deţinut cît şi martorul care s-a deplasat de sine stătător, pot fi urmăriţi

penal pe teritoriul RM numai pentru infracţiunile săvârşite după sosirea lor în ţară.

Condiţiile de transferare sau refuzul transferării martorului deţinut se reglementează de

tratatele internaţionale la care Republica Moldova şi ţara solicitată sînt parte sau în temeiul

obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate.41

Dacă Republica Moldova în calitate de stat solicitant, consideră că participarea în persoană

a unui martor sau expert în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată este

deosebit de necesară, trebuie să menţioneze acest fapt în cererea de asistenţă juridică privind

40

Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu

Ursu,Tatiana Vîzdoagă,Partea generală,volumul I,pagina 179. 41

Comentariul Codului de procedură penala a Republicii Moldova,Iurie Sedleţchi,Igor Dolea,Dumitru Vîzdoagă,

Sergiu Ursu ş.a.Editura Cartier Juridic, pagina 716-717.

34

înmînarea citaţiei. Statul străin solicitat va comunica Republicii Moldova răspunsul marorului

sau expertului.

Potrivit celor enunţate mai sus în cererea de asistenţă juridică sau în citaţie se menţionează

cuantumul îndemnizaţiilor, precum şi celor a cheltuielilor de călătorie şi de şedere rambursabile,

sau a garaţiilor privind restituirea acestor cheltuieli. Cuantumul cheltuielilor rambursabile se

stabilesc la niveluri cel puţin egale cu cele prevăzute de tarifele şi regulamentele în vigoare în

statul în care trebuie să aibă loc audierea.

Dacă i se prezintă o cerere în sens, statul solicitat poate acorda martorului sau expertului un

avans, care se va menţiona în citaţie şi va fi rambursat de Republica Moldova ca stat solicitant.

Martorul sau expertul care nu s-a prezentat la citaţie, a cărui comunicare a fost cerută, nu

poate fi supus unei sancţiuni sau a unei măsuri de constrîngere, chiar dacă citaţia cuprinde un

ordin categoric, în afară de cazul în care martorul sau expertul revine din proprie iniţiativă pe

teritoriul Republicii Moldova, ca stat solicitant, şi dacă este citat din nou aici în mod legal.

Martorul citat care se prezintă în faţa au torităţilor centrale ale Republicii Moldova ca stat

solicitant, şi refuză a depune mărturie în totalitate sau în parte nu poate fi supus nici unei măsuri

de restrîngere a libertăţii şi nici împiedicat în alt mod să părăsească Republica Moldova, chiar

dacă potrivit legislaţiei naţionale, un asemenea refuz ar constitui o infracţiune sau ar putea trage

măsuri coercitive.42

Nici un martor sau expert, oricare ar fi naţionalitatea sa, care, ca urmare a unei citaţii, se va

înfăţişa în faţa autorităţilor judiciare ale Părţii solicitante, nu va putea fi nici urmărit, nici

deţinut, nici supus vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pe teritoriul acestei

Părţi pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul Părţii solicitate.

Nici o persoană, oricare ar fi naţionalitatea ei, citată în faţa autorităţilor judiciare ale

Părţii solicitante pentru a răspunde acolo de fapte pentru care ea se află sub urmărire penală,

nu va putea fi acolo nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte restricţii a libertăţii

sale individuale pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul Părţii

solicitate şi care nu sunt menţionate în citaţie.

Imunitatea prevăzută va înceta dacă martorul, expertul sau persoana urmărită, avînd

posibilitatea să părăsească teritoriul Părţii solicitante timp de cincisprezece zile consecutive,

după ce prezenţa sa nu mai era cerută de autorităţile judiciare, va rămîne, totuşi, pe acest

teritoriu sau se va reîntoarce aici după ce îl va fi părăsit.43

Dacă în timpul procesului penal ar putea fi dispusă arestarea unui martor bănuit de

săvîrşirea, în legătură cu declaraţiile sale făcute în faţa organului de urmărire penală sau a

instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova ca stat solicitant, unei infracţiuni, alta decît refuzul

de adepune mărturie, se va lua în considerare posibilitatea unei protecţii mai bune a intereselor

juştiţiei prin încredinţarea urmăririi către statul străin solicitat.

Nici o persoană, indiferent de cetăţenie, citată în faţa autorităţilor centrale ale Republicii

Moldova care desfăşoară procesul penal în vederea executării anumitor acţiuni procesuale pe

teritoriul Republicii Moldova nu va putea fi nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte

măsuri de restrîngere a libertăţii în Republica Moldova pentru fapte sau condamnări anterioare

plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat nemenţionate în citaţie. Martorii audiaţi

benefeciază de protecţie potrivit legislaţiei naţionale în vigoare.

6.4. Audierile prin teleconferinţă

În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să fie

audiată ca martor sau expert de către organele de urmărire penală ori instanţele judecătoreşti ale

unui stat străin, ori de către o instanţă internaţională şi este inoportun sau imposibil pentru acea

persoană să se prezinte personal pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să

aibă loc prin teleconferinţă, potrivit prevederilor prezentei legi.

42

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006. 43

Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,adoptată la Strasbourg 20 aprilie 1959, ratificată prin

Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.1332-XIII din 26.09.1997.

35

Solicitarea prevăzută la alin.(1) poate fi acceptată de Republica Moldova în condiţiile

prevăzute de Codul de procedură penală privind modalităţile speciale de audiere a martorului şi

protecţia lui, în condiţia dispunerii de mijloace tehnice care să permită efectuarea audierii prin

teleconferinţă.

În cererea de audiere prin teleconferinţă trebuie să se precizeze, în afară de informaţiile

prevăzute în Codul de procedură penală la art.537 alin.(1), motivul pentru care este inoportun sau

imposibil ca martorul ori expertul să fie prezent la audiere, precum şi denumirea instanţei

judecătoreşti sau a organului de urmărire penală, numele persoanelor care vor participa la

audiere.

Martorul sau expertul vor fi citaţi potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură

penală.

Audierea prin teleconferinţă se desfăşoară potrivit următoarelor reguli:

a) audierea are loc în prezenţa unui judecător de instrucţie competent, asistat, după caz, de

un interpret; judecătorul de instrucţie verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să

asigure respectarea principiilor fundamentale ale legislaţiei procesual-penale naţionale. Dacă se

constată încălcarea acestor principii, judecătorul de instrucţie ia de îndată măsuri pentru a asigura

desfăşurarea audierii în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova;

b) autorităţile centrale competente ale Republicii Moldova şi cele ale statului solicitant

convin, după caz, asupra măsurilor de protecţie a martorului sau expertului;

c) audierea se efectuează direct de către autoritatea competentă a statului solicitant ori sub

coordonarea acesteia, în conformitate cu legislaţia naţională;

d) martorul sau expertul are dreptul să fie asistat, după caz, de un interpret, potrivit

legislaţiei Republicii Moldova;

e) persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie,

conferit de legislaţia Republicii Moldova ori de legislaţia statului solicitat.

Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor, declaraţiile

martorului sau cele ale expertului, audiat în condiţiile prezentului articol, se înregistrează prin

mijloace tehnice video şi se consemnează în procesul-verbal, încheiat în conformitate cu

prevederile Codului de procedură penală. Procesul-verbal se transmite autorităţii competente a

statului solicitant prin intermediul autorităţilor centrale, precum şi prin canale diplomatice.

Dispoziţiile prezentului articol se pot aplica şi în cazul audierii învinuiţilor sau

inculpaţilor dacă persoana în cauză consimte şi dacă există un acord în acest sens între Republica

Moldova şi statul solicitant.

6.5. Transferul temporar al martorilor deţinuţi

Orice persoană deţinută a cărei prezenţă în vederea audierii ca martor sau a confruntării este

cerută de statul solicitant va fi tranferată temporar pe teritoriul acelui stat, cu condiţia revenirii

sale în termenul menţionat de Republica Moldova.

Transferarea de pe teritoriul Republici Moldova poate fi refuzată dacă:

a) persoana deţinută nu consimte la transfer;

b) transferul persoanei deţinute îi poate prelungi detenţia; c) transferul său pe teritoriul statului solicitant este împiedicat din alte considerente întemeiate;

d) prezenţa persoanei deţinute este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul statului

solicitat.

În cazul în cînd în vederea audierii ca martor sau a confruntării, tranzitul persoanei deţinute

prin teritoriul unui stat terţ va fi acordat la cererea adresată de ministerul justiţiei al statului

solicitant, ministerului justiţiei al statului solicitat pentru tranzit, însoţită de documentele

necesare.

Republica Moldova poate să nu acorde transfer cetăţenilor săi.

Persoana transferată rămîne în detenţie pe teritoriul statului solicitant şi, dacă este cazul, pe

teritoriul statului solicitat pentru tranzit, cu excepţia cazului în care statul solicitat pentru transfer

cere punerea persoanei în libertate. Perioada în care persoana deţinută a fost transferată, se scade

din durata pedepsei aplicate.

36

Locul predării va fi de regulă un punct de trecere a frontierii de stat a Republicii Moldova.

Deţinutul este predat şi preluat sub escortă de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare ale

Ministerului Justiţiei, care va informa Ministerul Justiţiei sau Procuratura Generală. Aceste

dispoziţii se aplică şi atunci cînd Republica Moldova este stat solicitant.44

În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să fie

audiată ca martor sau expert de către organele de urmărire penală ori instanţele judecătoreşti a

unui stat strain, ori de către o instanţă internaţională şi este inoportun sai imposibil pentru acea

persoană să se prezinte personal pe teritoriu acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să

aibă loc prin teleconferinţă.

Această solicitare poate fi acceptată de Republica Moldova în condiţiile prevăzute de Codul

de procedură penală prinvind modalităţile speciale de audiere a martorului şi protecţia lui, în

condiţia dispunerii de mijloace tehnice care să permită efectuarea audierii prin teleconferinţă.

Codul de procedură penală în articolul 110 prevede modalităţile speciale de audiere a

martorului şi protecţia lui, şi anume se enunţă că dacă există motive întemeiate de a cosidera că

viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului ori a unei rude apropiate sunt puse în

pericol în legătură cu declaraţiile sale făcute într-o cauză penală şi dacă există mijloace tehnice

respective, judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa poate admite ca martorul să fie audiat

fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau sala în care se

desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute de articolul dat.

Audierea martorului în condiţiile menţionate mai sus se face în baza unei încheieri motivate

a judecătorului de instrucţie, sau, după caz a instanţei din oficiu ori la cererea motivată a

procurorului, avocatului, martorului respectiv sau a oricărei persoane interesate. Martorul poate

fi audiat prin intermediul unei teleconferinţe cu circuit închis, cu imagine şi voce distorsionată

astfel încît să nu poată fi recunoscut.45

În cererea de audiere prin teleconferinţă trebuie să se precizeze, înafară de informaţiile

prevăzute de Codul de procedură penală , motivul pentru care este inoportun sau imposibil ca

martorul ori expertul să fie prezent la audiere, precum şi denumirea instanţei judecătoreşti sau a

organului de urmărire penală, numele persoanelor care vor participa la audiere.

Martorul sau expertul vor fi citaţi potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură

penală. Audierea prin teleconferinţă se desfăşoară potrivit următoarelor reguli:

1. audierea are loc în prezenţa unui judecător de instrucţie competent, asistat, după caz de

un interpret; judecătorul de instrucţie verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să

asigure respectarea princiipiilor fundamentale ale legislaţiei procesual-penale naţionale. Dacă se

constată încălcarea acestor principii, judecătorul de instrucţie ia de îndată măsuri pentru a asigura

desfăşurarea audierii în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova;

2. autorităţile centrale competente ale Republiciii Moldova şi cele ale statului solicitant

convin, după caz, asupra măsurilor de protecţie a martorului sau expertului;

3. audierea se efectuează direct de către autoritatea competentă a statului solicitant ori sub

coordonarea acestuia, în conformitate cu legislaţia naţională;

4. martorul sau expertul are dreptul să fie asistat, după caz, de un interpret, potrivit

legislaţiei Republicii Moldova;

5. persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de-a nu depune mărturie,

conferit de legislaţia Republicii Moldova ori de legislaţia statului solicitat;

Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor, declaraţiile martorului

sau cele ale expertului, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi se consemnează în

procesul –verbal, încheiat în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Procesul

verbal se transmite autorităţii competente a statului solicitant prin intermediul autorităţilor

centrale, precum şi prin canale diplomatice.46

44

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală, din 01.12.2006. 45

Codul de procedură penală al Republicii Moldova articolul 110. 46

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

37

SUBIECTUL 7. EFECTUAREA DE COMISII ROGATORII INTERNAŢIONALE.

7.1. Noţiunea şi obiectivele comisiei rogatorii.

7.2. Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie.

7.3. Comisii rogatorii internaţionale interne şi externe.

7.4. Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele din

străinătate.

7.1. Noţiunea şi obiectivele comisiei rogatorii. Asistenţa statelor nu se limitează doar la cooperarea între organele de poliţie judiciară.

Adesea, în faza urmăririi penale, ca şi în aceea a judecării cauzei, examinarea probelor poate face

de asemenea necesară o colaborare internaţională.

Cînd organul judiciar constată că exacta cunoaştere a adevărului depinde de anumite probe

care se găsesc în străinătate, solicită în acest caz concursul autorităţilor străine. Pentru obţinerea

acestora organul judiciar se adresează autorităţilor străine pe cale de comisii rogatorii, cu

solicitarea de a se proceda la audieri de martori sau la constatări la faţa locului. Uneori, organele

judiciare dintr-un stat pot socoti necesar ca martorii domiciliaţi în străinătate să fie invitaţi a se

înfăţişa înaintea acestor organe. Se poate întâmpla ca martorii unei cauze să fie deţinuţi într-un

alt stat, iar aducerea lor în ţara care-i solicită ca martori pentru a fi ascultaţi sau pentru o

confruntare să fie neapărat necesară. Alteori, este necesară comunicarea unor piese judiciare

aflate într-o ţară şi solicitate de organele judiciare din altă ţară.

Îndeplinirea actelor şi măsurilor procedurale de către organele unui stat la cererea unui stat

străin are loc în executarea comisiilor rogatorii.

Comisiile rogatorii în materie penală către autorităţile judiciare ale altor state se fac conform

dispoziţiilor cuprinse în tratate şi convenţii, în dispoziţiile de drept intern, iar în lipsa acestora

după uzul consacrat de dreptul penal.

Adresarea prin comisie rogatorie pentru prima oară în legislaţia Republicii Moldova este

reglementată în art. 536 al Codului de procedură penală al Republicii Moldova adoptat la 14

martie 2003. În conformitate cu prevederile acestui articol, organul de urmărire penală sau

instanţa de judecată, în cazul în care consideră necesară efectuarea unei acţiuni procesuale pe

teritoriul unui stat străin, se adresează prin comisie rogatorie organului de urmărire penală sau

instanţei de judecată din statul respectiv, sau către o instanţă penală internaţională conform

tratatului internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate.

Comisia rogatorie este actul procedural prin care reprezentantul organului de urmărire

penală sau instanţa de judecată a unui stat sau a unei instanţe internaţionale solicită asistenţă

juridică de la organul respectiv din alt stat. După cum se vede, comisia rogatorie este un act

procedural prin care organul de urmărire sau instanţa unui stat ori reprezentanţii unei instanţe

penale internaţionale solicită o intervenţie a organelor statului respectiv.

Comisia rogatorie se va întocmi de către organele competente din Republica Moldova în

condiţiile prevăzute de tratatul respectiv la care Republica Moldova este parte sau în codiţii de

reciprocitate.

Prin acordarea asistenţei juridice în codiţii de reciprocitate se înţelege că, asistenţa juridică

se acordă doar în cazul cind între Republica Moldova şi statul respectiv nu este încheiat un tratat

bilateral de asistenţa juridică în materie penală, sau aceste două state nu sunt parte la un tratat

multilateral de asistenţă juridică în materie penală.

Condiţiile de reciprocitate urmează să fie consemnate printr-o scrisoare prin care Ministrul

Justiţiei, sau Procurorul General se obligă să acorde în numele Republicii Moldova asistenţă

juridică statului străin sau instanţei penale internaţionale, la efectuarea unor acţiuni procesuale cu

garantarea drepturilor procesuale prevăzute de legea naţională, ale persoanei în privinţa careia se

efectuează asistenţa.

Scrisoarea prin care se solicită aistenţa juridică în condiţii de reciprocitate se transmite

statlui respectiv prin intermediul Ministerului de Externe. Dacă ambele părţi au notificat condiţiile

de reciprocitate a acordării asistenţei juridice, în continuare asistenţa juridică între Republica Moldova şi

38

statul respectiv se va efectua pe baza acestor notificări în direct de către Ministerul de Justiţie sau

Procuratura Generală şi organele centrale din statul respectiv, fără a implica Ministerul de Externe.47

7.2.Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie.

Cererea privind comisia rogatorie se întocmeşte în formă scrisă de către procurorul care

conduce sau efectuează urmărirea în cauza respectivă şi se înaintează Procurorului General, sau

de către instanţa în procedura căreia se află cauza penală şi se transmite Ministerului de Justiţie.

Autorităţile competente de a solicita sau acorda asistenţă juridică internaţională sunt considerate

următoarele:

1. judecătoriile;

2. curţile de apel;

3. Curtea Supremă de Justiţie;

4. Ministerul Justiţiei;

5. Procuratura Generală;

6. şi organele procuraturii Republicii Moldoba.

Cererea de comisie rogatorie trebuie să cuprindă datele privind:

denumirea organului care se adresează cu cerere;

denumirea şi adresa, dacă este cunoscută, a instituţiei căreia se trimite cererea;

tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită asistenţa;

indicarea cauzei penale în care se solicită acordarea asistenţei juridice, informaţie despre

împrejurările de fapt în care sau comis acţiunile şi încadrarea juridică a acestor acţiuni, textul

articolului respectiv din codul penal al Republicii Moldova şi date privitor la prejudiciul cauzat

de infracţiunea respectivă;

datele referitoare la persoanele în privinţa cărora se solicită comisia rogatorie, inclusiv

despre calitatea lor procesuală, data şi locul naşterii lor, precum şi numele, prenumele şi adresele

reprezentanţilor acestor persoane cînd este cazul;

obiectul cererii şi datele necesare pentru îndeplinirea ei, cu expunerea circumstanţelor care

for fi constatate, lista documentelor, corpurilor delicte şi altor probe solicitate, circumstanţele în

legătură cu care urmeazăsă se administreze proba, precum şi întrebările care trebuie să fie puse

persoanelor care urmeză să fie audiate;

data la care se aşteaptă răspuns la cerere şi după caz solicitarea de-a permite ca, executarea

acţiunilor procesuale respective, să asiste reprezentantul organului de urmărire penală al

Republicii Moldova.48

La cererea de comisie rogatorie se anexează actele procesuale necesare pentru efetuarea

acţiunilor de urmărire penală.Toată informaţia expusă în cererea de comisie rogatorie trebuie să

fie detaliată şi concretă. Informaţia despre faptă trebuie expusă succint, inclusiv data, locul,

mijloacele şi modul de săvîrşire a infracţiunii, consecinţele ei motivele şi semnele calificative

pentru încadrarea juridică a faptei. Aceste infomaţii dă posibilitatea organului din statul solicitat

să verifice dacă fapta dată constituie infracţiune conform legislaţiei penale a statului, acesta

presupune respectarea principiul dublei incriminări.

Direcţiile de relaţii internaţionale din Procuratura Generală şi Ministerul justiţiei asigură

traducerea cererii de comisie rogatorie şi a documentelor anexate la aceasta în limba accesibilă

organului sau instanţei din statul care va executa asistenţa solicitată. După traducere, Ministerul

Justiţiei sau Procurorul General va transmite comisia rogatorie şi documentele anexate la ea

organului respectiv central din statul solicitat.

Cererea de comisie rogatorie se semnează de către persoana oficială care le-a întocmit sau

de către preşedintele şedinţei de judecată şi de grefier şi autentificate cu ştampila oficială a

instituţiei competente solicitante.49

Potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie

penală, comisia rogatorie este o formă de asistenţă juridică internaţională care constă în

47

Comentariul Codului de procedură penală a RM.Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Adrian Cerbu,Igor Dolea, etc. 48

Codul de procedură penală al Republicii Moldova, art.537. 49

Comentariu codului de procedură penală a Rep.Moldova.

39

imputernicirea pe care un organ de urmărire penală sau o instanţă judecătorească competentă

dintr-un stat, sau o instanţă internaţională o acordă unor autorităţi similare din alt stat pentru a

îndeplini în locul şi în numele său activităţi procesuale referitoare la un anumit proces penal. Tot

legea dată ne relatează următoarele obiective ale comisiei rogatorii:

1. localizarea şi identificarea persoanelor şi a obiectelor;

2. audierea învinuitului sau inculpatului, părţii vătămate, martorilor, experţilor şi a

celorlalte părţi;

3. confruntarea, precheziţia, ridicarea de obicte sau documente, sechestrul, confiscarea

specială;

4. cerecetarea la faţa locului şi reconstituirea;

5. expertizele, constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală;

6. transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces;

7. interceptările audio şi video, examinarea documentelor de arhivă şi a fişierelor

specializate;

8. transmiterea probelor materiale;

9. comunicarea de documente sau dosare.50

Dacă partea solicitantă doreşte ca martorii sau experţii să depună jurămînt, va cere aceasta în

mod expres. Republica Moldova poate satisface această cerere dacă ea nu contravine legislaţiei

naţionale.

Republica Moldova va transmite doar copiile sau fotocopiile autentificate de pe

documentele sau dosarele cerute. Copiile de pe documente sau de pe dosare solicitate printr-o

comisie rogatorie internaţională se autentifică de către organul de urmărire penală, de autoritatea

judecătorească sau de către orice altă autoritate care deţine documentele şi dosarele originale,

prin semnătura persoanei împuternicite să efectueze copiile şi să aplice ştampila instituţiei

eminente.

Dacă statul solicitant cere în mod expres, Rep.Moldova îl va informa despre data şi locul

îndeplinirii comisiei rogatorii. Autoritățile şi persoanele în cauză, menţionate de statul solicitant

vor putea să asiste şi să colaboreze la efectuarea comisiei rogatorii în limitele permise de

legislaţia naţională.

7.3. Comisii rogatorii internaționale interne şi externe.

Codul de procedură penală al RM reglementează comisia rogatorie internaţională sub două

forme: una sub denumirea de comisie rogatorie activă sau în străinătate şi alta sub cea de comisie

rogatorie pasivă sau din străinătate.

În cele din urmă comisia rogatorie activă adică cea în străinătate presupune că, organul de

urmărire penală sau instanţa de judecată cînd consideră necesară efectuarea unui act procedural

în străinătate se adresează prin comisie rogatorie organului de urmărire penală sau instanţei

judecătoreşti din străinătate care are posibilitatea să efectueze acel act.

Comisia rogatorie pasivă sau cea din străinătate, conform art.540 Codul de procedură

penală al RM, presupune că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate efectua

comisii rogatorii cerute de organele de urmărire penală ori de către instanţele judecătoreşti din

străinătate.51

Deorece prin comisie rogatorie se înţelege mandatul eliberat de o autoritate competentă a

Republicii Moldova către o autoritate competentă străină, pentru a efectua în locul său una sau

mai multe acţiuni prevăzute de legea procesual penală, actul procedural întocmit în ţară străină în

conformitate cu prevederile legii acelei ţări este valabil în faţa organelor de urmărire penală şi a

instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova atunci cînd executarea lui se desfăşoară în

conformitate cu procedura prevăzută de Codul de procedură penală.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată execută comisii rogatorii cerute de

organele respective din străinătate în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova

50

Legea Rep. Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006. 51

Drept procesual penal, partea specială, Doctor Conferenţiar universitar Vasile Păvăleanu. Universitatea"Ştefan cel

Mare" Suceava. Editura Lumina Lex,Bucureşti 2002.

40

şi ţara solicitată sunt parte sau în urma condiţiilor de reciprocitate. Comisiile rogatorii venite din

alte state se execută în cadrul urmăririi penale de către procuror cu concursul ofiţerilor de

urmărire penală sau, după caz, de către judecătorul de instrucţie dacă se solicită audierea

martorilor. Comisia rogatorie urmează a fi executată cît mai urgent posibil, luîndu-se în

cosideraţie că organele respective din statul solicitant aşteaptă răspunsul pentru a lua soluţia

necesară în cauza respectivă; Republica Moldova asigură îndeplinirea, în conformitate cu

dispoziţiile legislaţiei naţionale, a comisiilor rogatorii în materie penală, care îi sînt adresate de

către autorităţile de drept competente ale statului solicitant.

Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de asistenţă juridică

internaţională care constă în împuternicirea pe care un organ de urmărire penală sau o instanţă

judecătorească competentă dintr-un stat, sau o instanţă internaţională o acordă unor autorităţi de

acelaşi fel din alt stat, împuternicite să îndeplinească, în locul şi în numele său, unele activităţi

procesuale referitoare la un anumit proces penal.

7.4. Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele din

străinătate.

Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele străine se prevede

în articolul 540 al Codului de procedură penală prin care se enunţă următoarele:

Cererea pentru executarea comisiei rogatorii se trimite de către Procurorul General

organului de urmărire penală, sau de către Ministrul Justiţiei instanţei judecătoreşti de la locul de

unde urmează efectuată acţiunea procesuală solicitată;

Cererea de audiere a martorului sau a expertului se execută în toate cazurile de către

judecătorul de instucţie. Comisia rogatorie se execută în conformitate cu prevederile Codului de

procedură penală a Republicii Moldova, însă la demersul părţii solicitante, poate să se aplice o

procedură specială prevăzută de legislaţia ţării străine, în conformitate cu tratatul internaţional

respectiv sau în condiţii de reciprocitate, dacă acestea nu contravine legislaţiei naţionale şi

obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova şi dacă textul prevederilor legislaţiei

procesuale penale din statul solicitant care urmează a fi aplicate au fost anexate la comisia

rogatorie;

La executarea comisiei rogatorii se aplică prevederile codului de procedură penală a

Republicii Moldova, însă, la demersul părţii solicitante, poate să se aplice o procedură specială

prevăzută de legislaţia ţării străine, în conformitate cu tratatul internaţional respectiv sau în

condiţii de reciprocitate, dacă acestea nu contravine legislaţiei naţionale şi obligaţiilor

internaţionale ale Republicii Moldova. Dacă în comisia rogatorie a fost solicitată permisiunea ca

reprezentantul organului respectiv din statul solicitant să asiste la executarea comisiei rogatorii şi

organul caruia îi revine executarea acceptă aceasta, atunci despre data şi locul executării comisiei

rogatorii va fi informat organul respectiv. În cazul în care reprezentantul organului care a

solicitat asistenţa juridică participă la executarea comisiei rogatorii, despre aceasta se face

menţiune în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective;

La executarea comisiei rogatorii pot asista reprezentanţi ai statului străin sau a instanţei

internaţionale dacă acestea sunt prevăzute de tratatul internaţional respectiv sau de către o

obligaţie scrisă în condiţii de reciprocitate. În asemenea caz la cererea părţii solicitante organului

căruia îi revine executarea comisiei rogatorii informează partea solicitantă despre timpul, locul şi

termenul executării comisiei rogatorii ca partea interesată să poată asista. Dacă adresa persoanei

în privinţa căreia se solicită executarea comisiei rogatorii este indicată greşit sau pe această

adresă nu se găseşte persoana dată, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie căruia îi

revine executarea, ia măsurile respective în scopul stabilirii adresei persoanei respective. În cazul

cînd stabilirea adresei nu este posibilă, despre acest fapt este adusă la cunoştinţă partea

solicitantă;

În cazul în care comisia rogatorie nu poate fi executată, documentele primite se restituie

părţii solicitante prin intermediul instituţiilor de la care le-a primit, cu indicarea motivelor care a

făcut imposibilă executarea comisiei rogatorii.Cererile de comisie rogatorie şi documentele

41

anexate la ea se restituie şi în cazurile de refuz la asistenţă juridică internaţională în baza

temeiurilor prezute de articolul 534 al Codului de procedură penală a Republicii Moldova.52

SUBIECTUL 8. EXTRĂDAREA.

8.1. Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale extrădării;

8.2. Condiţiile de fond ale extrădării,

8.3. Procedura și condițiile de formă extrădării:

8.3.1. Procedura extrădării din Republica Moldova

8.3.2. Arestarea persoanei în vederea extrădării

8.3.3. Solicitarea extrădării de către Republica Moldova

8.4. Supravegherea transfrontalieră

8.1. Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale extrădării;

Extrădarea este actul prin care un stat predă, la cererea altui stat, o persoană aflată pe

teritoriul său, presupusă a fi autorul unei infracţiuni, pentru a fi judectă sau pentru a executa o

pedeapsă la care a fost condamnată anterior. Ca regulă, cetăţenii proprii nu se extrădează.

Această măsură de siguranţă a căpătat dea lungul timpului, numeroase definiţii atît în

literatura de specialitate internă, cît şi în cea internaţională. Spre exemplu în documentele celui

de-al X-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, ţinut la Roma din 29 septembrie

– 5 octombrie 1969, extrădarea era definită drept "un act de asistenţă juridică internaţională în

materie penală care urmăreşte transferul unui individ sau condamnat penal din domeniul

suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat".

O altă concepţie stabileşte că extrădarea este actul prin care un stat solicitat, predă unui alt

sat solicitant un infractor care a săvîrşit o infracţiune de o anumită gravitate, pe teritoriu acestui

stat sau îndreptată împotriva intereselor acestuia, ori cînd infractorul este cetăţean al statului

solicitant.53

Rezultă că extrădarea este un act bilateral, deoarece implică cererea de extrădare din partea

unui stat şi predarea infractorului de către statul pe teritoriul căruia acesta se refugiază.

În doctrina de specialitate, aceasta nu apare numai ca o "măsură", ci ca un "act de asistenţă

judiciară", astfel că extrădarea este un "act judiciară interstatală în materie penală care urmăreşte

transferul unui individ urmărit sau condamnat penal, din domeniul suveranităţii judiciare a unui

stat în domeniul celuilalt stat"54

sau ca un act de aistenţă juridică în domeniul dreptului penal,

fiind definită ca "actul prin care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat o persoană urmărită penal

sau condamnată într-un alt stat remite, la cererea statului interesat, acea persoană pentru a fi

judecată sau pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnată.55

Din această definiţie

deducem că rolul principal al extrădării este acela de a asigura fiecărui stat condiţii optime de

realizare a justiţiei, prin represiunea infractorilor.

Extrădarea este o instituţie atît a dreptului intern, cît şi a dreptului internaţional prin care

persoanele vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni internaţionale sunt predate statelor îndreptăţite

a le judeca şi condamna ori a le obliga să execute o pedeapsă la care au fost condamnate.

Din perspectiva dreptului internaţional extrădarea reprezintă un atribut al suveranităţii

statului care o acordă, statele fiind îndreptăţite să aprecieze dacă un asemenea act se impune ca

necesar ori să-l refuze în caz contrar.

Deasemenea o altă concepţie defineşte extrădarea ca fiind actul prin care un stat remite altui

stat un individ urmărit sau condamnat pentru o altă infracţiune la legile ţării reclamante.56

52

Comentariul Codului de procedură penală, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi,

Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu. Editura Cartier Juridic,

pagina 717.

Codul de procedură penală a Republicii Moldova art.540. 53

Gh. Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Academia de Poliţie, Bucureşti, 1991, pag.255 54

Gr. Geamănu, Drept internaţional public, vol.I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag.354. 55

Rodica Mihaela Stănoiu, Drept internaţional public, vol.I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag.98. 56

Dicţionarul de drept internaţional public, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag.138.

42

Această măsură asigură ca autorii unor infracţiuni, mai ales infracţiuni internaţionale grave, să nu

rămînă nejudecaţi şi nepedepsiţi, ascunzîndu-se pe teritoriul altor state.

Într-o definiţie pe care o cosiderăm mai exactă în raport cu realităţile contemporane,

extrădarea este un act juridic internaţional bilateral, care constă în acceptarea remiterii unei

persoane, presupusă ca autor al unei infracţiuni, de către statul solicitat, în vederea judecării

acestuia sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost condamnată anterior. Fiind o instituşie

juridică, extrădarea prezintă şi un pronunţat conţinut politic, întrucît se realizează pe baza voinţei

liber exprimate a statelor, cu respectarea suveranităşii şi independenţei lor.57

Extrădarea este întotdeauna un act bilateral, statul care cere extrădarea numindu-se stat

solicitant, iar cel căruia i se cere remiterea infractorului sau condamnatului – stat solicitat58

.

Extrădarea poate fi recunoscută ca o modalitate de colaborare internaţională în cauzele penale şi

o instituţie care, într-o oarecare măsură, aduce atingere suveranităţii statului59

. Procedura

extrădării poate fi clasificată în două grupuri: în cazul când Moldova este stat solicitant şi în

cazul când Moldova este stat solicitat.

Instituţia extrădării a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri, existînd înţelegeri între state

de predare reciprocă a infractorilor refugiaţi pe teritoriul lor. Astfel, extrădarea a fost întîlnită pe

tertoriul ţării noastre, încă din vremea lui Ştefan cel Mare ( 1498-1499), care s-a adresat unui

principe străin cerîndu-i să extrădeze mai mulţi romîni fugari.60

Instituţia extrădării intră în practica generală a statelor în secolul al XVIII-lea. Conform unei

practici consacrate, statele nu extrădează o persoană refugiată pe teritoriul lor decît în cazul în

care infracţiunea respectivă este prevăzută în convenţiile de extrădare sau în legislaţia statului şi

numai dacă infracţiunea în legătură cu care s-a făcut cererea este sancţionată potrivit legilor

ambelor state.

După cel de-al doilea război mondial au fost încheiate o serie de convenţii internaţionale

care prevăd obligativitatea extrădării criminalilor de război şi a celor vinovaţi de crime contra

umanităţii, printre care genocidul, crima de apartheid, precum şi a persoanlor care au comis

infracţiuni contra securităţii aviaţiei civile, a agenţilor diplomatici.61

În Romînia, extrădarea a fost reglementată pentru prima dată, în Constituţia Principatelor

Unite Moldova şi Ţara Romînească,62

dar care fiind supusă promulgării, nu a fost admisă de

catre Al. I. Cuza, fiind respinsă prin scrisoarea nr. 206 din 12 noiembrie 1859. În conformitate cu

art. 28 alin. (3) din această constituţie, " Oricine este refugiat în statul romîn nu poate fi extrădat

decît existînd reciprocitate de extrădare".63

Extrădarea este acordată de Republica Moldova în vederea urmăririi penale sau a judecăţii

numai pentru fapte pasibile de pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, potrivit

legislaţiei Republicii Moldova şi a statului solicitant.

Extrădarea în vederea executării unei sancţiuni penale se acordă numai dacă este permisă

extrădarea în condiţiile de mai sus şi dacă urmează a fi executată o pedeapsă privativă de

libertate. În acest caz, extrădarea se va acorda în situaţia în care termenul de detenţie ce urmează

57

Studii Juridice, Aurel Teodor Moldovan, Expulzarea, extrădarea şi readmisia în dreptul internaţional, Editura All

Beck, Bucureşti 2004. 58

În unele lucrări se consideră că instituţia extrădării este o instituţie independentă în cadrul dreptului, având atât

aspecte ale dreptului procesual penal, cât şi ale dreptului internaţional. Instituţia extrădării în aceste opinii este o

instituţie a dreptului tratatelor şi nu a dreptului intern, deoarece, o dată ce nu există un tratat respectiv, nu poate fi

vorba de extrădare. În detaliu, a se vedea: Ю. Васильев, Институт выдачи преступников (экстрадиции) в

современном международном праве, Москва, 2003, Современная экономика и право, с. 85-88. 59

В. Монженкина, Нормы международного правa в российском угoловном процессе, Санкт-Петербург,

Юридический центр пресс, 2001, c. 183. 60

"La voi se oploţesc mai mulţi romîni fugiţi din ţara Moldovei, pe care graţia voastră să-i trimită înapoi în Moldova,

în puterea tratatului". 61

Dicţionarul de drept internaţional public, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 138. 62

Votată de Comisiunea de la Focşani, în şedinţa sa din 9-12 octombrie 1959 ( a se vedea M. Kogălniceanu – Proiect

de Constituţiunea Principatelor Unite Moldavia şi Ţara Romînească, Tipografia Minervei, Podul Lung, 1861). 63

Studii Juridice, Aurel Teodor Moldovan, Expulzarea,extădarea şi readmisia în dreptul internaţional, Editura All

Beck, Bucureşti 2004.

43

a fi executat sau cumulul termenilor de detenţie ce urmează a fi executate este de cel puţin 6 luni

dacă tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte nu prevede altfel.64

Extrădarea este un act de asistenţă juridică interstatală în materie penală care urmăreşte

scopul transferului unei persoane care se află sub urmărire penală sau este condamnată penal din

domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat.

Extrădarea poate fi caracterizată prin următoarele trăsături:

a) relaţii între două state unul din care este solicitant, altul solicitat;

b) toate chestiunile legate cu extrădarea întră în competenţa statelor care au prevederi legale

naţionale privind extrădarea, sunt parte la tratate internaţionale în acest domeniu şi efectuează

activitatea practică în problemele extrădării;

c) subiectul extrădării este o persoană fizică, care se află în afară teritoriului statului care

solicită extrădare;

d) extrădarea poate avea loc numai după săvîrşirea unei infracţiuni care dă temei pentru

extrădare, încălcările care atrag după sine răspundere contravenţională sau civilă nu pot servi ca

temei pentru a cere extrădarea unei persoane;

e) extrădarea presupune că persoana extrădată este un învinuit, inculpat sau o persoană

condamnată.

8.2. Condiţiile de fond ale extrădării,

Extrădarea poate fi exercitată numai în anumite condiţii. Condiţiile de extrădare pot fi

evidenţiate în condiţii de fond şi condiţii de formă. Condiţiile de fond se divizează în condiţii ce

se referă la persoană; la fapta penală şi la pedeapsă.

Condiţiile de fond referitoare la persoană sunt:

a) neextrădarea propriilor cetăţeni în temeiul art. 17 alin. (3) din constituţie;

b) neextrădarea propriilor justiţiabili, deci nu vor fi extrădate persoanele care se află sub

urmărire penală sau în proces de judecare în statul solicitat;

c) nu va fi extrădată persoana care pentru fapta care face obiectul cererii de extrădare a fost

definitiv judecată de către instanţa naţională sau de instanţa unui stat terţ, sau urmărirea penală să

fi fost încetată pentru această faptă.

Condiţiile de fond referitoare la faptă sunt:

a) sancţiunea prevăzută de legea penală naţională pentru fapta respectivă trebuie să fie mai

mare de un an privare de libertate;

b) pedeapsa pentru executarea căreia se solicită extrădarea persoanei nu poate fi mai mică

de 4 luni;

c) fapta trebuie să fie săvîrşită pe teritoriul aflat sub jurisdicţia părţii solicitante;

d) fapta trebuie să fie incriminată de legislaţia penală a ambelor state implicate în procesul

de extrădare – principiul dublei incriminări;

e) persoana extrădată va fi judecată doar pentru fapta pentru care s-a exercitat extrădarea -

regula specialităţii.

Condiţii ce se referă la pedeapsă sunt:

a) pedeapsa, stabilită de legea penală sau pronunţată faţă de persoana a cărei extrădare se

cere, trebuie să fie privativă de libertate cu limită minimă prevăzută de tratatele internaţionale;

b) pedeapsa nu trebuie să aibă caracter de tortură, tratament inuman sau degradant;

c) persoana nu va fi supusă unei pedepse capitale.

8.3. Procedura și condițiile de formă extrădării:

Condiţiile de formă privind cererea de extrădare sunt prevăzute în legislaţia naţională şi în

tratatele internaţionale pe baza căruia se efectuează extrădarea.

În privinţa persoanelor aflate sub urmărire penală cererea de extrădare o întocmeşte

procurorul care conduce sau, după caz, nemijlocit efectuează urmărirea penală în cauza

respectivă. Cererea de extrădare în privinţa persoanelor care se află în curs de judecare se

întocmeşte de către instanţa care judecă cauza.

64


44

În cerere trebuie în mod obligatoriu să fie indicat tratatul internaţional în baza căruia se

solicită extrădarea, iar dacă statele implicate în procesul de extrădare sunt parte la mai multe

tratate internaţionale care reglementează extrădarea, necesită a fi menţionate toate aceste tratate,

pentru a fi verificate prevederile acestora.

La întocmirea cererii de extrădare urmează a fi respectate strict condiţiile de formă şi

conţinut. În cerere urmează a fi expuse detaliat toate datele de care dispune organul de urmărire

penală privitor la persoana care urmează a fi extrădată, date care vor facilita identificarea,

constatarea şi extrădarea acesteia. La cererea de extrădare urmează a fi anexate toate

documentele care vor fi necesare în procesul soluţionării cererii de extrădare.65

Codul de procedură penală prevede:

Republica Moldova se poate adresa unui stat străin cu cerere de extrădare a persoanei în

privinţa căreia se efectuează urmărirea penală în legătură cu infracţiunile pentru care legea

penală prevede o pedeapsă maximă de cel puţin un an de închisoare ori o altă pedeapsă mai

aspră sau în privinţa căreia a fost adoptată o sentinţă de condamnare la pedeapsa închisorii

pe o durată de cel puţin 6 luni în cazul extrădării pentru executare, dacă tratatele internaţionale

nu prevăd altfel. Cererea de extrădare se face în temeiul tratatului internaţional la care sînt parte

Republica Moldova şi statul solicitat sau în temeiul obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate.

Dacă este necesar a cere extrădarea persoanei necondamnate, toate materialele necesare

se remit Procurorului General pentru soluţionarea chestiunii privind înaintarea cererii de

extrădare instituţiei respective a statului străin. În privinţa persoanelor condamnate

chestiunea referitor la înaintarea cererii de extrădare o soluţionează ministrul justiţiei. În cazul

în care nu a fost încheiat un tratat internaţional cu statul solicitat, chestiunea privitor la

înaintarea cererii de extrădare se soluţionează pe cale diplomatică.

Cererea de extrădare trebuie să conţină o descriere cuprinzătoare privind:

1) denumirea şi adresa instituţiei solicitante;

2) denumirea instituţiei solicitate;

3) tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită

extrădarea;

4) numele, prenumele şi patronimicul persoanei a cărei extrădare se cere, data şi locul

naşterii, informaţii privind cetăţenia, domiciliul sau locul de aflare şi alte date privitor la

persoană, precum şi, pe cît este posibil, descrierea exteriorului ei, fotografia şi alte materiale

care pot identifica persoana;

5) fapta comisă de persoana a cărei extrădare se cere, încadrarea juridică a faptei

comise, informaţii privitor la prejudiciul cauzat prin infracţiune, precum şi textul legii penale

naţionale care prevede răspunderea penală pentru această faptă, cu indicarea obligatorie a

sancţiunii;

6) informaţii privitor la locul şi data adoptării sentinţei intrate în vigoare sau a

ordonanţei de punere sub învinuire, cu anexarea copiilor autentificate de pe aceste documente.

La cererea de extrădare va fi anexată copia autentificată de pe încheierea judecătorului

de instrucţie sau, după caz, a instanţei cu privire la autorizarea arestării preventive. La cererea

de extrădare a persoanei condamnate, în afară de copia de pe sentinţa intrată în vigoare, se

anexează şi date cu privire la partea neexecutată din pedeapsă.66

Extrădarea se acordă numai dacă, ca rezultat al comiterii faptei, se prezintă mandatul

de arestare sau un document cu forţă juridică corespunzătoare, sau decizia autorităţii

competente a statului solicitant, care este executorie şi care ordonă plasarea în detenţie, precum

şi descrierea legilor aplicabile. Dacă se cere extrădarea pentru urmărirea mai multor infracţiuni,

în schimbul mandatului de arestare sau al unui document cu forţă juridică corespunzătoare, va fi

suficient un alt document, emis de autorităţile competente ale statului solicitant, care

caracterizează acuzaţiile aduse împotriva persoanei a cărei extrădare este solicitată.

65

Comentariul Codului de procedură penală a Republicii Moldova, Iurie Sedleţchi, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă,

Cartier Juridic, pag. 719. 66

Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art.541.

45

Dacă există circumstanţe speciale care justifică verificarea faptului existenţei

temeiurilor rezonabile de a crede că învinuitul a comis infracţiunea pentru care i-a fost înaintată

învinuirea, extrădarea va fi acordată numai la prezentarea probelor ce confirmă probabilitatea

săvîrşirii infracţiunii.

Extrădarea în scopul executării unei sentinţe sau a unei alte pedepse, stabilite de un stat

terţ, va fi acordată numai la prezentarea: deciziei executorii de plasare în detenţie şi a unui

document din partea statului terţ ce conţine consimţămîntul statului care a preluat executarea de

a o executa unui document din partea autorităţii competente a statului care a preluat executarea,

prin care se confirmă că sentinţa sau o altă sancţiune este executorie pe teritoriul acestui stat;

prevederilor legale aplicabile.

Pentru soluţionarea extrădării sunt necesare doar documente cu forţă juridică

corespunzătoare: mandatul de arest eliberat în ordinea prevăzută de legislaţia naţională a statului

solicitant; hotărîrea instanţei prin care s-a dispus plasarea în detenţie a persoanei respective,

sentinţa instanţei prin care persoana a fost condamnată la închisoare. Hotărîrile judecătoreşti

menţionate trebuie să fie executorie, adică să fie definitive, sau după caz irevocabile.

Documentele menţionate trebuie să fie însoţite de textul legii penale privitor la fapta care a

dat temei de a le adopta, în cazul sentinţei urmează a fi anexat certificat privitor la partea de

pedeapsă care nu a fost încă executată.

În cazul în care din sensul tratatului internaţionale se cere ca în cadrul soluţionării cererii de

extrădare să fie verificat şi faptului existenţei temeiurilor rezonabile de a crede că învinuitul a

comis infracţiunea pentru care i-a fost înaintată învinuirea, extrădarea va fi acordată numai la

prezentarea probelor ce confirmă probabilitatea săvîrşirii infracţiunii.

Dacă extrădarea persoanei este cerută pentru a executa sentinţa unui stat terţ este necesar de

a prezenta hotărîrea judecătorească definitivă a statului solicitant prin care a fost recunoscută

sentinţa statului terţ şi celelalte documente menţionate la alin. (3) din articolului 542 Codul de

procedură penală al Republicii Moldova.67

Convenţia europeană de extrădare prevede că parţile contractante se angajează să-şi predea

reciproc, potrivit regulilor şi sub condiţiile determinate în conveţie, persoanele care sunt urmărite

pentru o infracţiune sau cautate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă

de către autorităţile judiciare ale părţii solicitante.68

Vor da loc la extrădare faptele pedepsite de legile părţii solicitante şi ale părţii solicitate cu

o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate de cel puţin

un an sau cu o pedeapsă mai severă. Cînd pe teritoriul părţii solicitante a intervenit o condamnare

la o pedeapsă ori cîn d s-a aplicat o măsură de siguranţă, sancţiunea pronunţată va trebui să fie de

o durată de cel puţin 4 luni.

Dacă cererea de extrădare vizează mai multe fapte distinctive, pedepsite fiecare de legea

părţii solicitante şi a părţii solicitată cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de

siguranţă privativă de libertate, dar dintre care unele nu îndeplinesc condiţia privind durata

pedepsei, partea contractantă solicitată va avea facultatea să acorde extrădarea şi pentru acestea

din urmă.

Orice parte contractantă, a carei legislaţie nu autorizează extrădarea pentru anumite

infracţiuni, va , putea în ceea ce o priveşte, să excludă aceste infracţiuni din cîmpul de aplicare a

convenţiei. Dacă ulterior alte infracţiuni vor fi fost excluse de la extrădare ptin legislaţia unei

părţi contractante, aceasta va notifica o atare excludere Secretariatului general al Consiliului

Europei, care va informa despre aceasta pe ceilalţi semnatari. Această notificare nu va produce

67

Comentariu Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă,

Iurie Sedlţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura

Cartier Juridic, pagina 720-721. Codul de procedură penală al Republicii Moldova art. 542. 68

Convenţia europeană de etrădare din 13.12.1957, publicată în ediţia oficială" Tratate internaţionale", 1998, volumul

I, pagina 318.

46

efect decît la expirarea unui termen de 3 luni calculat de la data primirii ei de către Secretarul

general.69

Poate fi extrădat din Republica Moldova, la cererea unui stat, cetăţeanul străin sau apatridul

urmărit penal sau condamnat în acel stat. Nu pot fi extrădaţi de pe teritoriul Republicii Moldova:

cetăţenii Republicii Moldova;

persoanele cărora li s-au acordat drept de azil;

persoanelor cărora li s-a acordat statutul de refugiat politic;

persoanele străine care se bucură în Republica Moldova de imunitate de jurisdicţie, în

condiţiile şi în limitele stabilite în tratatele internaţionale;

persoanele străine citate din străinătate în vedrea audierii ca părţi, martori sau experţi în

faţa unei autorităţi judecătoreşti sau a unui organ de urmărire penală, în limitele imunităţilor

conferite prin tratat internaţional.70

Există anumite împrejurări când Republica Moldova refuză extrădarea persoanei. În primul

rând este vorba de dreptul constituţional al cetăţeanului Republicii Moldova de a nu fi extrădat şi

acest drept guvernează şi procesul penal. De asemenea, nu sunt extrădate persoanele cărora li s-a

acordat dreptul de azil. Art. 546 al Codului de procedură penală stabileşte totalitatea de

împrejurări în care extrădarea este refuzată. Este important ca instanţa de judecată din Republica

Moldova care decide extrădarea persoanei să examineze chestiunea referitoare la existenţa în

legislaţia ţării solicitante a posibilităţii condamnării persoanei la pedeapsa capitală. În asemenea

situaţii, dacă nu există garanţii suficiente că această persoană nu va fi condamnată la pedeapsa

capitală, extrădarea poate fi refuzată. De regulă, persoana a cărei extrădare se cere se arestează

pentru a asigura executarea hotărârii de extrădare. Termenul de arestare poate să fie de 18 zile,

dar nu trebuie să depăşească 45 de zile. În cazul în care în acest termen – 18 zile de la arestare –

instanţa care decide asupra admisibilităţii arestării nu primeşte cererea de extrădare cu totalitatea

de acte, persoana este pusă în libertate. Totuşi, acest termen poate fi prelungit, dar nu mai mult

de 40 de zile. Extrădarea poate fi amânată în situaţia când persoana este pusă sub învinuire într-

un proces de urmărire sau judecare a cauzei, sau a fost condamnată pentru altă infracţiune decât

aceea în legătură cu care se cere extrădarea. Executarea poate fi amânată până la terminarea

procesului penal sau până la executarea completă a pedepsei stabilite de instanţa naţională, ori

până la eliberarea definitivă înainte de expirarea termenului pedepsei.71

Republica Moldova nu-şi extrădează propriii cetăţeni şi persoanele cărora le-a acordat

dreptul de azil.

Extrădarea va fi, de asemenea, refuzată dacă:

1) infracţiunea a fost săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova;

2) în privinţa persoanei respective a fost deja pronunţată de către o instanţă naţională

sau o instanţă a unui stat terţ o hotărîre judecătorească de condamnare, achitare sau încetare

a procesului penal pentru infracţiunea pentru care se cere extrădarea, sau o ordonanţă a

organului de urmărire penală de încetare a procesului ori în privinţa acestei fapte se efectuează

urmărirea penală de către organele naţionale;

3) s-a împlinit termenul de prescripţie al tragerii la răspundere penală pentru

infracţiunea respectivă, conform legislaţiei naţionale, sau a intervenit amnistia;

4) potrivit legii, urmărirea penală poate fi pornită numai la plîngerea prealabilă a

victimei, însă o asemenea plîngere lipseşte;

5) infracţiunea pentru care se cere extrădarea persoanei este considerată de legea

naţională infracţiune politică sau faptă conexă unei asemenea infracţiuni;

6) Procurorul General, ministrul justiţiei sau instanţa care soluţionează chestiunea

privind extrădarea are motive serioase să creadă că:

69

Conveţia europeană de extrădare din 13.12.1957, publicată în ediţia oficială " Tratate internaţionale", 1998, volumul

I, pagina 318. 70

Legea Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006. 71

Manual de drept procesual penal, partea specială, volumul II,Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Sergiu

Ursu, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău 2006.

47

a) cererea de extrădare a fost înaintată în scopul de a urmări sau a pedepsi o persoană pentru

motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, origine etnică sau opinii politice;

b) situaţia acestei persoane riscă să fie agravată;

c) în cazul în care persoana va fi extrădată, ea va fi supusă torturii, tratamentului

inuman sau degradant în ţara solicitantă;

7) persoanei cerute i-a fost acordat statut de refugiat politic;

8) statul care solicită extrădarea nu asigură reciprocitatea în sfera extrădării.

În cazul în care fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită de legea ţării

solicitante cu pedeapsa capitală, extrădarea persoanei poate fi refuzată dacă partea solicitantă nu

va da asigurări, considerate ca suficiente, că pedeapsa capitală nu va fi executată în privinţa

persoanei extrădate. În hotărîrea de refuz a extrădării urmează a fi motivat unul sau mai multe

din temeiurile pentru refuz prevăzute de lege sau de tratatul internaţional în baza căruia se

soluţionează cererea de extrădare.

Dacă legea penală a statului solicitant prevede pentru infracţiunea pentru săvîrşirea căreia se

solicită extrădarea pedeapsă capitală, statul solicitant urmează să anexeze la cerere documente

respective care ar convinge instanţa naţională că o asemenea pedeapsă în privinţa persoanei

respective nu va fi aplicată, sau executată, în caz contrar instanţa naţională va refuza extrădarea

pe acest temei.72

La examinarea cererii de extrădare adresate Republicii Moldova, în sensul posibilului refuz

pe lîngă condiţiile specificate în Codul de procedură penală la art. 546, se va ţine cont şi de

următoarele situaţii procesuale:

1. persoana a cărei extrădare este cerută urmează să fie judecată în statul solicitant de

către o instanţă extraordinară, instituită pentru un caz particular, precum şi în cazul în care

persoana a cărei extrădare se cere ar fi judecată în statul solicitant de o instanţă judecătorească

care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare;

2. fapta penală pentru care se cere extrădarea este o încălcare a disciplinei militare şi

nu constituie infracţiune de drept comun;

3. pedeapsa prevăzută pentru infracţiune de legislaţia părţii solicitante este pedeapsă

capitală. Prin derogare de la această regulă, extrădarea persoanei poate fi acordată numai în cazul

în care statul solicitant dă asigurări, considerate ca suficiente de către Republica Moldova, că

pedeapsa capitală nu se va executa, urmînd să fie comutată.

Refuzul extrădării persoanei necondamnate din Republica Moldova se decide de Procurorul

General, iar în privinţa persoanei condamnate de Ministrul Justiţiei.

Refuzul extrădării propriului cetăţean ori a refugiatului politic obligă Republica Moldova, la

cererea statului solicitant, să înainteze cauza către autorităţile sale competente, astfel încît să se

poată exercita urmărirea penală şi judecata dacă este cazul. În acest scop, statul solicitant

urmează să transmită gratuit Procuraturii Generale, în faza de urmărire penală, sau Ministerului

Justiţiei, în faza judiciară, cauzele penale, informaţiile şi obiectele privind infracţiunea. Statul

solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale. Dacă extrădarea este cerută de mai multe

state fie pentru aceeaşi faptă, sau pentru fapte diferite, Republica Moldova decide extrădarea

ţinînd cont de toate împrejurările şi în mod deosebit de gravitatea şi de locul săvîrşirii

infracţiunilor, de data depunerii cererii, de cetăţenia persoanei solicitate, de existenţa

reciprocităţii de extrădare în raport cu Republica Moldova şi de posibilitatea unei extrădări

ulterioare de către un alt stat solicitant.73

Conform regulii specialităţii: persoana care a fost extrădată de un stat străin nu poate fi

trasă la răspundere penală şi condamnată, precum şi transmisă unui stat terţ spre pedepsire,

pentru infracţiunea săvîrşită de ea pînă la extrădare, pentru care ea nu a fost extrădată, dacă în

privinţa acestei cauze lipseşte consimţămîntul statului străin care a extrădat-o.

Extrădarea se acordă numai dacă se garantează următoarele:

72

Comentariu Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă,

Iurie Sedlţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura

Cartier Juridic, pagina 720-721. Codul de procedură penală al Republicii Moldova art. 546.

73


48

1) persoana nu va fi pedepsită în statul solicitant fără consimţămîntul Republicii

Moldova pentru un motiv apărut anterior predării sale, cu excepţia infracţiunii pentru

care se acordă extrădarea, şi libertatea ei personală nu va fi limitată, iar ea nu va fi

persecutată prin intermediul măsurilor ce pot fi luate şi în absenţa ei;

2) persoana nu va fi predată, transferată sau deportată într-un stat terţ fără consimţămîntul

Republicii Moldova;

3) persoana va putea părăsi teritoriul statului solicitant după încheierea procedurii

pentru care a fost acordată extrădarea ei.

Statul solicitant poate renunţa la respectarea regulii specialităţii numai dacă:

Republica Moldova şi-a dat acordul de a efectua urmărirea penală sau de a pune în

executare o sentinţă ori o altă sancţiune în privinţa unei infracţiuni facultative sau de a preda,

transfera sau deporta într-un alt stat;

persoana nu a părăsit teritoriul statului solicitant timp de 45 de zile de la încheierea

procedurii pentru care a fost acordată extrădarea ei, deşi a avut posibilitatea şi dreptul să o

facă;

persoana, după părăsirea teritoriului statului solicitant, s-a reîntors sau a fost trimisă

înapoi de către un stat terţ;

se acordă extrădarea simplificată.

Regula specialităţii reprezintă nişte garanţii stricte care urmează a fi asigurate persoanei

extrădate de către statul solicitant împotriva unor învinuiri sau pedepse, altele decăt cele care au

fost indicate în cererea de extrădare şi acceptate de către instanţa statului solicitat care a

soluţionat această cerere. Astfel, persoana care a fost extrădată de un stat străin instanţei

naţionale nu poate fi trasă la răspundere penală şi condamnată, precum şi transmisă unui stat

terţ spre pedepsire, pentru infracţiunea săvîrşită de ea pînă la extrădare, pentru care ea nu a

fost extrădată, dacă în privinţa acestei cauze lipseşte consimţămîntul statului străin care a

extrădat-o.

Garanţiile persoanei urmează a fi asigurate de către instanţa care va judeca cauza din statul

solicitant, iar Ministerului Justiţiei îi revine funcţia de a verifica respectarea acestor garanţii în

urma solicitării şi primirii sentinţei adoptate de către instanţa din statul solicitant.

Statul solicitant poate renunţa la respectarea regulii specialităţii în cazurile anume:

a) cînd instanţa naţională care a soluţionat cererea de extrădare a admis cererea suplimentară

prin care s-a solicitat acordul la urmărire sau judecarea persoanei în baza altor infracţiuni ori la

executarea altei pedepse decît cele care au fost obiectul extrădării iniţiale, dacă persoana nu a

părăsit în termen de 40 de zile ţara în care a fost extrădată după încheierea procedurii pentru care

a fost extrădată deşi a avut posibilitatea reală şi dreptul să plece din această ţară;

b) dacă persoana, după părăsirea teritoriului statului solicitant, s-a reîntors sau a fost

trimisă înapoi de către un stat terţ;

c) dacă extrădarea a fost acordată prin procedura simplificată;

d) precum şi în cazul în care persoana extrădată a săvîrşit infracţiune în statul solicitant după

extrădarea sa. 74

8.3.1. Procedura extrădării din Republica Moldova

Cetăţeanul străin sau apatridul care este urmărit penal sau care a fost condamnat într-un

stat străin pentru săvîrşirea unei fapte pasibile de pedeapsă în acel stat poate fi extrădat acestui

stat străin la cererea autorităţilor competente, în scopul urmăririi sau executării sentinţei

pronunţate pentru fapta comisă sau pronunţării unei noi sentinţe.

Cetăţeanul străin sau apatridul care a fost condamnat într-un stat străin pentru comiterea

unei fapte pasibile de pedeapsă în acel stat poate fi extrădat statului străin, care a preluat

executarea, la cererea autorităţilor competente ale statului, în scopul executării sentinţei

pronunţate pentru fapta comisă sau pentru pronunţarea unei noi sentinţe.

74

Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana

Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier

Juridic, pagina 721.

49

Extrădarea în scopul urmăririi penale se acordă numai dacă fapta este pasibilă de

pedeapsă conform legislaţiei Republicii Moldova şi pedeapsa maximă este de cel puţin un an

de închisoare sau dacă, după o inversare similară a lucrurilor, fapta ar fi, potrivit legislaţiei

Republicii Moldova, pasibilă de o asemenea pedeapsă.

Extrădarea urmează a fi acordată în cazul în care termenul de detenţie care urmează a

fi executat sau cumulul termenelor de detenţie care urmează a fi executate este de cel puţin 6

luni, dacă tratatul internaţional nu prevede altfel.

Dacă extrădarea unei persoane este cerută în concurs de către mai multe state, fie

pentru aceeaşi faptă, fie pentru fapte diferite, Republica Moldova va decide extrădarea

ţinînd cont de toate circumstanţele, inclusiv de gravitatea şi locul săvîrşirii

infracţiunilor, de datele respective din cereri, de cetăţenia persoanei solicitate şi de posibilitatea

unei extrădări ulterioare altui stat.

Dacă Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei consideră că persoana

solicitată de statul străin sau instanţa internaţională nu poate fi extrădată, refuză extrădarea

prin hotărîre motivată, iar în cazul în care consideră că persoana poate fi extrădată, el face un

demers în judecătoria în raza teritorială a căreia se află Ministerul Justiţiei, la care se

anexează cererea şi documentele statului solicitant.

Instanţa soluţionează demersul de extrădare cu participarea procurorului, a persoanei

a cărei extrădare se cere şi a apărătorului acesteia. În cazul cînd persoana pentru care este

solicitată extrădarea nu are apărător ales, ea este asigurată de un avocat care acordă asistenţă

juridică garantată de stat. Demersul de extrădare în privinţa persoanei arestate se soluţionează de

urgenţă şi cu prioritate. Încheierea instanţei de judecată devenită definitivă se expediază

Procurorului General sau ministrului justiţiei pentru executare sau pentru informarea statului

solicitant.75

Cererea de extrădare a unei persoane poate fi adresată instanţei competente din Republica

Moldova atît de către statul care exercită urmărirea penală sau a adoptat sentinţă în privinţa

acestei persoane pentru infracţiune săvîrşită pe teritoriul său, cît şi de statul care a preluat fie

urmărirea penală şi judecarea cauzei ori executarea pedepsei în privinţa acestei persoane.

La soluţionarea cererii de extrădare instanţa naţională urmează să verifice toate condiţiile de

extrădare de formă şi conţinut, prevăzute de legea naţională şi de tratatele internaţionale

respective.

În cazul în care extrădarea unei persoane este cerută în concurs de către mai multe

state, fie pentru aceeaşi faptă, fie pentru fapte diferite, instanţa naţională va decide extrădarea

ţinînd cont de toate circumstanţele, inclusiv de gravitatea şi locul săvîrşirii infracţiunilor, de

datele respective din cereri, de cetăţenia persoanei solicitate şi de posibilitatea unei extrădări

ulterioare altui stat, precum şi de condiţiile pe această chestiune prevăzute în tratatul

internaţional în baza căruia se solicită extrădarea.

Dacă Procurorul General sau, după caz, Ministrul Justiţiei va considera că există

circumstanţe care împiedică extrădarea persoanei solicitate de statul străin sau instanţa

internaţională, ei refuză extrădarea prin hotărîre motivată. În cazul în care Procurorul General

sau Ministrul Justiţiei consideră că persoana poate fi extrădată, ei vor face un demers în

judecătoria în raza teritorială a căreia se află Ministerul Justiţiei, la care se va examina

cererea şi documentele statului solicitant.

Astfel orice caz de admitere a cererii de extrădare trebuie să fie soluţionat de către instanţa

de judecată, fiindu-i asigurate acestei persoane toate drepturile procesuale garantate de prezentul

Codul de proderură penală, care se aplică în modul corespunzător şi de către tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte şi în baza cărora se solicită extrădarea

persoanei. Cererea de extrădare se examinează de către instanţă în baza demersului cu

participarea procurorului, a persoanei a cărei extrădare se cere, a apărătorului acesteia şi a

75



Juridic.

50

reprezentantului lui legal. În cazul cînd persoana pentru care este solicitată extrădarea nu are

apărător ales, ea este asigurată cu apărător din oficiu. Demersul de extrădare în privinţa

persoanei arestate se soluţionează de urgenţă şi cu prioritate.

Cererea de extrădare se soluţionează prin încheiere. Încheierea judecătorească urmează a fi

motivată, făcîndu-se menţiune la toate condiţiile pentru extrădare care au fost verificate de către

instanţă. Încheierea instanţei poate fi atacată de către părţi cu recurs în instanţa judecătorească

ierarhic superioară şi recursul se judecă în modul corespunzător. Încheierea instanţei de

judecată devenită definitivă se expediază Procurorului General sau Ministrului Justiţiei

pentru executare sau pentru informarea statului solicitant.76

Decizia privind extrădarea din Republica Moldova se ia de către instanţa judecătorească

competentă. Dacă Procurorul general sau Ministrul justiţiei consideră că cererea de extrădare a

statului străin sau a instanţei internaţionale întruneşte toate condiţiile de admisibilitate şi nu

există impedimente pentru extrădarea persoanei, înaintează în instanţa judecătorească un demers,

la care se anexează cererea şi actele însoţitoare ale părşii solicitante.

Încheierea judecătorului de instrucţie, devenită definitivă, se expediază Procuraturii

Generale sau Ministerului Justiţiei spre executare sau informare a statului solicitant. Procuratura

Generală sau după caz, Ministerul Justiţiei va comunica autorităţii centrale a statului solicitant

soluţia dispusă privind admisibilitatea cererii de extrădare, sau a cererii de arest provizoriu în

vederea extrădării, pronunţate de instanţa de judecată competentă.77

Autorităţilor centrale ale statului solicitant li se poate permite, la cerere, să asiste, prin

intermediul unui reprezentant desemnat în acest scop, la examinarea în instanţa judecătorească a

demersului de extrădare din Republica Moldova, instanţa dejudecată fiind în drept să acorde o

asemenea permisiune.

8.3.2. Arestarea persoanei în vederea extrădării

După primirea cererii de extrădare, Procuratura Generală sau, după caz, Ministerul

Justiţiei va lua neîntîrziat măsuri, pentru arestarea persoanei a cărei extrădare se cere, conform

normelor codului de procedură penală. Reprezentanţii care care au efectuat reţinerea sub

conducerea procurorului competent vor proceda, în termen de 72 de ore de la primirea cererii de

extrădare şi a actelor anexate, la identificarea persoanei a cărei extrădare se cere, căreia îi

înmînează mandatul de arestare, precum şi celelalte acte transmise de autorităţile statului

solicitant.

După identificare, de îndată urmează a fi sesizată instanţa judecătorească din raza teritorială

a Ministerului Justiţiei pentru a se decide asupra măsurii arestului provizoriu în vederea

extrădării persoanei a cărei extrădare se cere şi continuării procedurii judiciare de soluţionare a

cererii de extrădare. Demersul de arest va fi depus în numele Procurorului General78

.

În caz de urgenţă, persoana a cărei extrădare se cere poate fi arestată în baza unui

mandat de arestare pe un termen de 18 zile, însă acest termen în orice caz nu va depăşi 45 de

zile, şi pînă la primirea cererii de extrădare, dacă statul străin sau instanţa internaţională au

solicitat arestarea şi dacă solicitarea conţine date despre mandatul de arestare ori despre

hotărîrea definitivă adoptată în privinţa acestei persoane şi asigurarea că cererea de extrădare va

fi expediată ulterior. În solicitare se va arăta infracţiunea pentru care se va cere extrădarea,

data şi locul unde a fost comisă infracţiunea, precum şi, în măsura posibilităţii, semnele

caracteristice ale persoanei căutate. Solicitarea arestării poate fi făcută prin poştă, telegraf, fax

sau prin orice alt mijloc care lasă urmă scrisă. Autoritatea solicitantă va fi informată în cel mai

scurt timp despre cursul dat solicitării sale.

Persoana arestată în condiţiile alin.(2) al articolului 547 din codul de procedură penală

urmează să fie pusă în libertate dacă, în termen de 18 zile de la arestare, instanţa care decide

76



Juridic, pagina 722 77

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006 78

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006

51

asupra admisibilităţii arestării persoanei nu va primi cererea de extrădare şi documentele

respective. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea statului străin sau a instanţei

internaţionale, dar în nici un caz nu poate să depăşească 30 de zile de la arestare. Cu toate

acestea, punerea în libertate provizorie este oricînd posibilă, cu condiţia că în privinţa

persoanei solicitate pot fi luate alte măsuri în vederea evitării sustragerii ei de la urmărire.

Decizia cu privire la admisibilitatea extrădării trebuie să fie motivată. Procurorului

General, persoanei a cărei extrădare se cere şi apărătorului acesteia li se expediază cîte o

copie de pe decizia respectivă.

Punerea în libertate a persoanei arestate în condiţiile prezentului articol nu

împiedică o nouă arestare şi extrădare dacă cererea de extrădare va fi primită ulterior.79

Pentru că persoana în privinţa căreia se cere extrădarea să fie la îndemîna statului solicitat

pentru a putea fi predată în caz de admitere a cererii ea poate fi arestată.

Persoana poate fi arestată întru executarea unui mandat de arestare anexat la cererea de

extrădare. Mandatul de arestare poate fi emis doar de către statul solicitant, iar statul solicitat va

lua măsuri pentru executarea acestuia.

După primirea cererii de extrădare, Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei va

lua neîntîrziat măsuri, pentru arestarea persoanei a cărei extrădare se cere.

În caz de urgenţă, cînd persoana a fost anunţată în căutare şi a fost constatată pe teritoriul

Republicii Moldova, la solicitarea statului care a anunţat-o în căutare ea poate fi arestată în

baza unui mandat de arestare pe un termen de pînă la 15 zile, pînă la primirea cererii de

extrădare, dacă statul străin sau instanţa internaţională au solicitat arestarea şi solicitarea conţine

date despre prezenţa unui mandat legal de arestare ori despre hotărîrea definitivă adoptată în

privinţa acestei persoane, asigurarea că cererea de extrădare va fi expediată ulterior, precum şi

menţiune despre infracţiunea care dă temei pentru extrădare, date despre persoana în cauză şi

semnele ei caracteristice. Solicitarea arestării poate fi făcută prin poştă, telegraf, telex, fax sau

prin orice alt mijloc care lasă urmă scrisă . Dacă în termenul de 18 zile cererea cu documentele

necesare nu au parvenit, dar este o cerere suplimentară de a menţine persoana în stare de arest cu

motivarea neprezentării cererii de extrădare sau pentru a prezenta o cerere suplimentară, instanţa

naţională poate decide prelungirea deţinerii persoanei în cauză în stare de arest dar nu mai tîrziu

de 40 de zile, condiţii prevăzute de tratatele internaţionale privind extrădarea. Despre acţiunile

organelor respective şi ale instanţei naţionale privitor la solicitarea înaintată, autoritatea

solicitantă va fi informată în cel mai scurt timp.

Persoana arestată în condiţiile prezentului articol beneficiază de toate drepturile prevăzute de

Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. Astfel, persoana arestată trebuie

asigurată cu un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, dacă nu are un apărător

ales, cu interpret, trebuie să fie adusă în faţa judecătorului de instrucţie în cel mult 72 ore pentru

ca acesta să verifice dacă este o asemenea solicitare, dacă nu sunt temeiuri de a refuza extrădarea

imediat, dacă nu sunt temeiuri pentru a pune persoana în libertate provizoriu, dacă pot fi luate

alte măsuri în privinţa ei în vederea evitării sustragerii ei de la soluţionarea cererii de extrădare.

Dacă în aceste 40 de zile nu au parvenit documentele respective care ar confirma necesitatea

deţinerii persoanei în stare de arest, aceasta este eliberată însă ulterior poate din nou fi arestat

dacă a parvenit ulterior cererea de extrădare şi documentele respective.80

Iniţial instanţa judecătorească asigură luarea unei declaraţii de la persoana a cărei extrădare

se cere şi care va fi asistată gratuit de un interpret şi de un avocat care acordă asistenţă juridică

garantată de stat dacă nu există un avocat ales.prezenţa procurorului este obligatorie. Procedura

este publică dacă persoana a cărei extrădare sau procurorul nu se opune sau dacă interesele

justiţiei o cer, este oral şi are caracter de contradictorialitate.

Persoana a cărei extrădare se cere sau procurorul poate cere instanţei judecătoreşti un termen

suplimentar, care nu va depăşi 8 zile, pentru motive justificate. Procurorul este obligat să

79

Codul de procedură penală a Republicii Moldova art.547. 80



Juridic, pagina 725-726.

52

contribuie la prezentarea datelor şi actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite

condiţiile extrădării şi să dispună ridicarea şi depunerea la instanţa judecătorească a obiectelor

specificate în art. 12 din legea privind asistenţa juridică internaţională în materie penală. După

interogatoriu persoana a cărei extrădare se cere poate să opteze fie pentru extrădare voluntară fie

pentru continuarea procedurii în caz de opunere la extrădare.81

Extrădarea simplificată

Cu consimţămîntul persoanei, extrădarea căreia se solicită în baza unui mandat de arestare,

cererea de extrădare poate fi soluţionată printr-o procedură simplificată. Persoana poate da

consimţămîntul în şedinţă de judecată, după ce i s-au explicat toate drepturile procesuale de către

judecătorul de instrucţie, inclusiv şi dreptul de a examina cererea de extrădare în procedură

deplină şi în ce constă procedură deplină, precum şi explicaţii asupra procedurii simplificate de

extrădare. Despre explicarea drepturilor menţionate şi despre renunţarea persoanei la regula

specialităţii se consemnează în procesul verbal al şedinţei. Renunţarea poate fi făcută de către

persoana respectivă doar în prezenţa apărătorului şi după consultarea chestiunii în cauză cu

acesta.

Consimţămîntul persoanei la renunţare la regula specialităţii nu poate fi revocat de către

persoana în cauză după ce după ce a fost confirmat de către instanţă.

La cererea autorităţii competente a statului străin de a extrăda persoana sau de a o aresta

provizoriu în scopul extrădării, poate fi acordată extrădarea cetăţeanului străin sau a

apatridului în privinţa căruia a fost eliberat un mandat de arestare pentru extrădare, fără a urma

procedura formală de extrădare, dacă persoana consimte la o asemenea extrădare

simplificată, iar consimţămîntul ei este confirmat de către instanţa de judecată.

Judecătorul de instrucţie de la instanţa competentă va informa cetăţeanul străin sau

apatridul despre posibilitatea aplicării procedurii extrădării simplificate şi efectele ei

juridice, apoi va consemna declaraţia făcută de el.

Consimţămîntul dat nu poate fi revocat odată ce a fost confirmat de către instanţa de

judecată. Consimţămîntul persoanei solicitate, se face în prezenţa apărătorului după ce

judecătorul de instrucţie a examinat datele de identificare ale acestei persoane, informînd-o

despre dreptul ei la o procedură deplină prevăzută de Codul de procedură penală a Republicii

Moldova.82

Persoana a cărei extrădare se cere are dreptul să declare în faţa instanţei judecătoreşti că

renunţă la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva cererii de extrădare

şi că îşi dă consimţămintul să fie extrădată şi predată autorităţilor competente ale statului

solicitant. Declaraţia este consemnată într-un proces verbal, semnat de preşeditele completului de

judecată, grefier, persoana a cărei extrădare se cere,de avocatul ei şi de interpret. După ce

constată că persoana a cărei extrădare se cere este pe deplin conştientă de consecinţele opţiunii

sale, instanţa judecătorească, luînd în considerare şi concluziile procurorului, examinează

existenţa vreunui impediment care ar exclude extrădarea. Dacă se constată că extrădarea

simplificată este admisibilă, instanţa judecătorească emite încheiere despre acest fapt şi dispune

asupra măsurii preventive necesare a fi luată pînă la predarea persoanei a cărei extrădare se cere.

Încheierea este definitivă, se redactează în 24 de ore şi se transmite de îndată, în copie

autentificată, Procurorului General sau Ministrului Justiţiei pentru emiterea unei decizii legale.

Dacă se opune la extrădare, persoana a cărei extrădare se cere îşi va putea formula

argumentele oral şi în scris, totodată va putea propune probe. În urma audierii persoanei a cărei

extrădare se cere, dosarul cauzei este pus la dispoziţia apîrîtorului ei pentru a putea prezenta în

scris, în termen de pînă la 8 zile, o opunere motivată la cererea de extrădare şi a indica mijloacele

de probă admise de legislaţia Republicii Moldova, numărul de martori fiind limitat la doi.

Opunerea nu poate fi întemeiată decît pe faptul că persoana arestată nu este cea urmărită sau

că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare. Odată prezentată opunerea la extrădare sau

odată expirat termenul de prezentare a opunerii, procurorul poate solicita un termen de pînă la 8

zile pentru a răspunde opunerii sau a administra probe. Mijloacele de probă acceptate de instanţa

81

Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006 82

Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art. 545.

53

judecătorească vor fi administrate în maximum 15 zile în prezenţa persoanei a cărei extrădare se

cere, asistată de apărător, şi dacă este nevoie , de interpret, precum şi în prezenţa procurorului.83

După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator şi a concluziilor prezentate de

partea a cărei extrădare se cere şi de procuror instanţa judecătorească dispune:

în cazul concursului de cereri, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite;

în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant, amînarea

cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea remiterii cererii, şi acordarea unui

ultim termen de 2 luni;

constată prin încheiere, dacă sunt sau nu întrunite condiţiile extrădării.

Instanţa judecătorească nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi

penale sau condamnării pentru care autoritatea centrală străină cere extrădarea, nici asupra

oportunităţii extrădării. În cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare,

instanţa judecătorească hotărăşte admiterea cererii de extrădare, dispunînd totodată, menţinerea

stării de arest provizoriu în vederea extrădării, pînă la predarea persoanei extrădate.

Hotărîrea prin care s-a dispus extrădarea se redactează în cel mult 5 zile de la data

pronunţării. În cazul extrădării temporare sau sub condiţie, instanţa judecătorească va menţiona

în dispozitivul încheierii condiţiile prevăzute pentru astfel de cazuri. În cazul admiterii cererii de

extrădare, dacă se remit şi obiecte se va face menţiune despre aceasta în cuprinsul încheierii,

anexîndu-se eventual un borderou.

Dacă instanţa judecătorească constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare,

respinge cererea şi dispune punerea în libertate a persoanei a cărei extrădare se cere. Hotărîrea se

redactează în 24 de ore de la pronunţare şi este transmisă Procurorului General sau ministrului

justiţiei. În termen de 10 zile de la pronunţare, hotărîrea judecătorească asupra extrădării poate fi

atacată cu recurs la Curtea de Apel Chişinău de către Procurorul General, precum şi de către

persoana a cărei extrădare se cere. Recursul declarat împotriva hotărîrii judecătoreşti prin care s-

a respins cererea de extrădare este suspensiv de executare. Recursul declarat împotriva hotărîrii

judecătoreşti prin care s-a dispus extrădarea este suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor

referitoare la starea de arest provizoriu în vederea predării.

Dispoziţiile enunţate mai sus se aplică în modul corespuzător şi în cazurile în care instanţa

judecătorească se pronunţă cu privire la amînarea extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării,

consimţămîntul extinderii obiectului extrădării, reextrădarea către un stat terţ.84

Dacă persoana, a cărei extrădare se cere, în Republica Moldova este pusă sub învinuire într-

un proces în curs de urmărire penală sau de judecare a cauzei, ori dacă a fost condamnată pentru

o altă infracţiune decît aceea în legătură cu care se cere extrădarea, executarea extrădării

poate fi amînată pînă la terminarea procesului penal sau pînă la executarea completă a pedepsei

stabilite de instanţa naţională ori pînă la eliberarea definitivă înainte de expirarea termenului

pedepsei.

Dacă amînarea extrădării ar putea atrage împlinirea termenului de prescripţie a cauzei

penale sau ar putea aduce prejudicii serioase pentru constatarea faptelor, persoana poate fi

extrădată temporar, pe baza unei cereri motivate, în condiţii ce vor fi determinate de comun

acord cu partea solicitantă.

Persoana extrădată temporar urmează să fie retrocedată îndată după efectuarea acţiunilor

procesuale pentru care a fost extrădată.

Reieşind din principiul priorităţii instanţei naţionale asupra justiţiabililor săi, în cazul în care

persoana, a cărei extrădare se cere, în Republica Moldova este pusă sub învinuire într-un proces

în curs de urmărire penală sau de judecare a cauzei, ori dacă a fost condamnată pentru o altă

infracţiune decît aceea în legătură cu care se cere extrădarea, executarea extrădării poate fi

83





54

amînată pînă la terminarea procesului penal sau pînă la executarea completă a pedepsei stabilite

de instanţa naţională ori pînă la eliberarea definitivă înainte de expirarea termenului pedepsei.

Totodată la soluţionarea cererii de extrădare instanţa urmează să verifice dacă amînarea

extrădării nu va atrage după sine împlinirea termenului de prescripţie a cauzei penale pentru

infracţiunea pentru care se solicită extrădarea sau dacă amînarea extrădării nu va putea aduce

prejudicu serios pentru constatarea faptelor. Dacă în baza unei cereri motivate se constată

asemenea situaţii, instanţa va decide extrădarea temporară a persoanei, în condiţii ce vor fi

determinate de comun acord cu partea solicitantă. În aşa caz instanţa va condiţiona extrădarea cu

indicarea unui anumit termen sau pentru efectuarea anumitor acţiuni procesuale. După efectuarea

acestor acţiuni, persoana extrădată temporar urmează să fie retrocedată instanţei statului

naţional. 85

În cazul în care extrădarea persoanei este acceptată de către instanţa judecătorească, după

intrarea în vigoare a hotărîrii acesteia, Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei

informează statul solicitant sau instanţa internaţională despre locul şi data predării

extrădatului, precum şi asupra duratei detenţiei executate în legătură cu extrădarea.

Dacă partea solicitantă nu ia în primire persoana extrădată la data fixată pentru predare

şi dacă nu s-a solicitat o amînare a extrădării, persoana poate fi pusă în libertate la expirarea

termenului de 15 zile de la această dată şi, în orice caz, va fi pusă în libertate la expirarea

termenului de 30 de zile, calculat de la data stabilită pentru predare, dacă tratatul bilateral nu

prevede condiţii mai benefice pentru această persoană.

Extrădarea persoanei pentru aceeaşi faptă după expirarea termenelor menţionate în

prezentul articol poate fi refuzată.

După întrarea în vigoare a încheierii privind admiterea cererii de extrădare, Procurorul

General sau, după caz, Ministrul Justiţiei urmează să informeze partea solicitantă despre locul şi

data predării persoanei extrădate, precum şi despre durata deţinerii persoanei în stare de arest în

legătură cu extrădare.

Dacă partea solicitantă nu preia persoana extrădată la data fixată pentru predare şi dacă

nu a solicitat o amînare a extrădării, instanţa va dispune eliberarea persoanei la expirarea

termenului de 15 zile de la această dată, iar în caz dacă a parvenit cerere de amînare a predării

persoanei, şi totuşi nu a fost preluată persoana, ea va fi pusă în libertate la expirarea termenului

de 30 de zile, calculat de la data stabilită pentru predare, dacă tratatul bilateral nu prevede

condiţii mai benefice pentru această persoană. O nouă cerere de extrădare a aceleiaşi persoane şi

pentru aceeaşi faptă din partea statului solicitant urmează a fi refuzată. 86

În caz de forţă majorăcare împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, statul

interesat va informa despre aceasta celălalt stat. Ambele state se vor pune de acord asupra unei

noi date de predare.

Predarea amînată presupene că, existenţa unui proces penal în Republica Moldova

împotriv apersoanei a cărei extrădare se cere sau faptul că această persoană execută o pedeapsă

privativă de libertate nu împiedică extrădarea, în aceste cazuri predarea extrădatului poate fi

amînată. În caz de amînare extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat

sfirşit, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, numai după acesta a fos

executată sau considerată ca executată. Predarea persoanei extrădate poate fi amînată şi atunci

cînd, în baza unei expertize medicale se constată că suferă de o boală care i-ar putea pune viaţa

în pericol.

În cazul amînării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, instanţa judecătorească

emite un mandat de arest provizoriu în vederea extrădării. În cazul în care asupra persoanei

extrădate , la momentul admiterii cererii de extrădare, se resfrîng prevederile unui mandat de

85




86




55

arest preventiv sau de executare a pedepsei închisorii emis de organele de drept competente ale

Republicii Moldova, mandatul de arest provizoriu în vederea extrădării intră în vigoare la data

încetării motivelor care au justificat amînarea.

Persoana extrădată poate fi predată temporar în cazul în care statul solicitant face dovada

faptului că amînarea predării ar provoca un prejudiciu grav cum ar fi înplinirea prescripţiei, cu

condiţia că acestă predare să nu dăuneze desfăşurării procesului penal în curs în Republica

Moldova şi ca statul solicitant să dea asigurări că, odată îndeplinite actele procesuale pentru care

a fost acordată extrădarea, va remite persoana extrădată. Predarea temporară se aprobă prin

încheiere a instanţei judecătoreşti care a judecat în primă instanţă cererea de extrădare.

Dacă persoana predată temporar execută o pedeapsă sau o măsură preventivă, executarea se

consideră suspendată de la data la care persoana a fost predată autorităţilor competente ale

statului solicitant şi pînă la data la care este retrimisă autorităţilor Republicii Moldova.

Tranzitul pe teritoriul Republicii Moldova al unei persoane extrădate care nu este cetăţean al

Republicii Moldova poate fi acordat în cazul unei infracţiuni ce permite extrădarea conform

legislaţiei Republicii Moldova şi cu condiţia respectării ordinii publice.

Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulată şi transmisă conform

dispoziţiilor prevăzute la art. 50 al prezentei legi, la care se anexează cel puţin mandatul de arest

preventiv sau mandatul de executare a pedepsei închisorii care a justificat acordarea extrădării.

Cererea de tranzit este soluţionată de Procurorul General sau, după caz de ministrul justiţiei.

Decizia Procurorului General sau a ministrului justiţiei este comunicată imediat Ministerului

Afacerilor Interne pentru organizarea tranzitului persoanei extrădate, precum şi statului

solicitant.

În cazul tranzitului aerian cînd nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul Republicii

Moldova, este suficientă o notificare transmisă de autoritatea competentă a statului solicitant

Ministerului Justiţiei. În caz de aterizare forţată, această notificare va produce efectele cererii de

arest provizoriu în vederea extrădării, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere formală de

tranzit. Extrădatul în tranzit rămîne în stare de arest provizoriu în perioada şederii sale pe

teritoriul Republicii Moldova.87

La cererea părţii solicitante, în modul prevăzut pot fi reţinute şi transmise, în măsura

permisă de legislaţia naţională:

1) obiectele care pot avea importanţă ca probe în cauza penală pentru care a fost

cerută extrădarea; precum şi

2) venitul care a provenit din infracţiunea pentru care se cere extrădarea şi obiectele

care se aflau în posesia persoanei, la momentul arestării, sau au fost descoperite ulterior.

Obiectele şi venitul menţionate mai sus pot fi transmise chiar şi în cazul în care

extrădarea nu poate avea loc din cauza decesului persoanei sau a sustragerii ei de la judecată.

Dacă obiectele cerute sînt necesare ca probe într-o altă cauză în procesul penal naţional,

transmiterea lor poate fi amînată pînă la terminarea procesului în cauză sau acestea pot fi

predate temporar, cu condiţia de a fi restituite.

Drepturile asupra acestor obiecte sau valori sînt rezervate Republicii Moldova şi ele

vor fi transmise părţii solicitante, cu condiţia terminării procesului penal cît mai curînd

posibil şi fără cheltuieli, fiind apoi restituite.Orice stat poate solicita de la un alt stat

transmiterea anumitor obiecte sau documente, care au importanţă pentru soluţionarea legală a

unei cauze penale, în baza unui tratat internaţional la care sunt parte ambele state sau în bază de

reciprocitate.

La cererea părţii solicitante instanţa poate dispune fie concomitent cu extrădarea, fie ulterior

acesteia, ridicarea şi transmiterea către statul solicitant:

a) obiectele care pot avea importanţă ca probe în cauza penală pentru care a fost cerută

extrădarea persoanei;

b) valorile care au provenit din infracţiune pentru care se cere extrădarea şi care au fost

descoperite fie pînă la extrădare fie ulterior extrădării. Art. 78 din Convenţia CSI enumeră ca

obiecte mijloacele de săvîrşire a infracţiunii, obiectele, dobândite în rezultatul săvîrşirii

87


56

infracţiunii sau primite în calitate de recompensă pentru aceasta, sau obiectele pe care infractorul

le-a primit în schimbul celor dobândite pe această cale.

Aceste obiecte şi valori pot fi transmise chiar şi în cazul în care extrădarea persoanei nu

poate avea loc din cauza decesului sau a sustragerii de la judecată.

Dacă obiectele cerute sînt necesare ca probe într-o altă cauza în care sînt competente şi

organele de urmărire penală sau instanţelor naţionale, transmiterea lor poate fi amânată până la

soluţionarea definitivă a cauzei sau pot fi predate temporar cu condiţia de a fi restituite.

Drepturile asupra obiectelor sau valorilor transferate altui stat se păstrează după Republica

Moldova şi urmează a fi transmise părţii solicitante cu condiţia terminării procesului cât mai

curând posibil şi fără cheltuieli, fiind apoi restituite gratuit în Republica Moldova.88

8.3.3. Solicitarea extrădării de către Republica Moldova

Extrădarea unei persoane împotriva căreia instanţa judecătorescă a Republicii Moldova a

emis un mandat de arest preventiv sau un mandat de executare a pedepsei închisorii sau căreia i

s-a aplicat o masură de siguranţă va fi solicitată statului străin pe al cărui teritoriu persoana a

fost localizată.

Cererea de extrădare se face în temeiul tratatului internaţional la care Republica Moldova şi

statul solicitat sînt părţi sau în temeiul obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate. În cazul în

care nu a fost încheiat un tratat internaţional cu statul soliciatat, înaitarea cererii de extrădare se

soluţioneză pe cale diplomatică. Competewnţa de soluţionare a înaintării către autorităţile

statului solicitat a cererii de extrădare a unei persoane necondamnate o are Procurorul General.

În privinţa unei persoane condamnate, competenţa de înaintare a cererii de extrădare o

soluţionează ministrul justiţiei.

În privinţa persoanei condamnate care a evadat din locul de detenţie situat pe teritoriul

Republicii Moldova, în cazul în care, pentru evadare, a fost pornită urmărirea penală, Procuratura

Generală va solicita extrădarea atît pentru tragere la răspundere penală, cît şi pentru executare. În

cazul în care urmărirea penală nu este pornită, Ministerul Justiţiei va cere extrădarea în vederea

executării părţii neexecutate din pedeapsă.

Cererea de extrădare se prezintă, de către organele care au iniţiat procedura de extrădare,

Procuraturii Generale, sau după caz, Ministerului Justiţiei în două exemplare, unul în limba de

stat a Republicii Moldova, altul cu traducere în limba statului solicitat sau în orice altă limbă,

potrivit prevederilor sau rezervelor formulate la tratatul internaţional aplicabil.

În caz de urgenţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a solicita extrădarea, organele

competente ale Republicii Moldova pot solicita, înaite de formularea unei cereri formale de

extrădare, arest provizoriu în vederea extrădării persoanei date în urmărire internaţională în baza

unui mandat de arest preventiv sau de executare a pedepsei închisorii emis de instanţa

judecătoarească competentă. Cererea de arest provizoriu în vederea extrădării este formulată de

autoritatea emitentă a mandatului de arest preventiv sau de executare a pedepsei închisorii şi se

trimite direct Procuraturii Generale sau Ministerului Justiţiei, sau prin intermediul Biroului

Naţional Central Interpol în Republica Moldova care are obligaţia de a o difuza pe canalele

Organizaţiei Internaţional a Poliţiei Criminale.

Persoana extrădată adusă în Republica Moldova va fi predată de urgenţă administraţiei

penitenciare sau organului competent. Dacă a fost condamnată în lipsa ei, persoana extrădată va

fi rejudecată, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute de legislaţia procesuală-penală.

Dacă, prin hotărîre judecătorească, persoana extrădată a fost condamnată pentru săvîrşirea

mai multor infracţiuni, fiind dispus cumulul de pedepse, iar statul solicitat a acceptat extrădarea

numai pentru o singură infracţiune, sau pentru mai puţine din cele cumulate, Ministerul Justiţiei

adresează instanţei judecătoreşti emitente a hotărîrii de condamnare solicitarrea de-a disjunge

88



Juridic.

Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art.550.

57

pedepsele stabilite prin hotărîrea judecătorească iniţială şi de a dispune asupra modului de

executare a pedepselor în vederea respectării regulii specialităţii.89

Dacă statul solicitat suspendă examinarea cererii de extrădare, organul naţional care a iniţiat

procedura de extrădare va fi informat de autorităţile centrale şi după expirarea termenului de

suspendare , va înainta repetat materialele necesare extrădării.

În cazul în care statul solicitat refuză extrădarea solicitată, Republica Moldova va cere

transmiterea procedurilor penale sau recunoaşterea sau executarea hotărîrii judecătoreşti în

conformitate cu prezenta lege. Cheltuielile de tranzit le suportăstatul solicitant.90

În încheiere putem adăuga că extrădarrea este procedura menită să ducă la o scădere a

fenomenului infracţionalitaţii şi anume al caracterului ei internaţional, fiind de mare ajutor în

practica de drept a statelor.

8.4. Supravegherea transfrontalieră

Cu excepţia cazurilor cînd există dispoziţii contrare în tratatul internaţional aplicabil în

relaţia cu un stat străin, reprezentanţii organului de urmărire penală al unui stat, care, în cadrul

unei urmăriri penale, supraveghează pe teritoriul altui stat o persoană presupusă a fi participat la

săvîrşirea unei infracţiuni care permite extrădarea sau o persoană faţă de care există motive

serioase a se crede că poate duce la identificarea sau localizarea presupusului participant la

săvîrşirea infracţiunii, sînt autorizaţi, în baza unei cereri prealabile de asistenţă juridică, să

continue această supraveghere pe teritoriul Republicii Moldova. La cerere, supravegherea poate

fi exercitată de autorităţile competente ale Republicii Moldova.

Cererea de asistenţă juridică prevăzută la alin.(1) se adresează Procuraturii Generale.

În caz de urgenţă, dacă nu poate fi solicitată autorizarea prealabilă a Republicii Moldova,

reprezentanţii organelor de urmărire penală străine ce acţionează în cadrul urmăririi penale sînt

autorizaţi să continue pe teritoriul Republicii Moldova supravegherea unei persoane bănuite că a

comis una din faptele enumerate mai sus, în următoarele condiţii:

a) trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova va fi comunicată imediat, în timpul

supravegherii, Procuraturii Generale prin intermediul Poliţiei de Frontieră din subordinea

Ministerului Afacerilor Interne;

b) cererea de asistenţă juridică, prevăzută la alin.(1), în care sînt expuse motivele ce

justifică trecerea frontierei fără autorizaţie prealabilă va fi transmisă fără întîrziere.

Supravegherea prevăzută la alin.(1) şi (3) poate fi efectuată în următoarele condiţii:

a) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine trebuie să respecte

dispoziţiile legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv ale prezentului articol;

b) în afară de cazurile prevăzute la alin.(3), în timpul supravegherii, reprezentanţii

observatori ai organelor de urmărire penală străine vor avea asupra lor un document care să

ateste că le-a fost acordată permisiunea;

c) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine trebuie să justifice

calitatea lor oficială;

d) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine pot purta, în timpul

supravegherii, armă de serviciu, a cărei utilizare este interzisă, cu excepţia cazului de legitimă

apărare;

e) pătrunderea în domiciliul unei persoane şi în alte locuri inaccesibile publicului este

interzisă;

f) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine nu pot reţine sau

aresta persoana supravegheată;

g) orice operaţiune va face obiectul unui raport, care va fi prezentat organelor competente

ale Republicii Moldova;

89


Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006, articolul 81-

82.

58

h) autorităţile statului căruia îi aparţin reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire

penală ale acestui stat, la cererea autorităţilor Republicii Moldova, contribuie la desfăşurarea în

bune condiţii a urmăririi penale ce urmează operaţiunii la care au participat.

Supravegherea poate avea loc doar la infracţiuni considerate drept grave, deosebit de

grave şi excepţional de grave, conform Codului penal al Republicii Moldova.

SUBIECTUL 9. TRANSFERUL PROCEDURILOR PENALE

9.1. Preluarea de către autoritățile centrale a Republicii Moldova a urmăririi penale și

a cauzelor penale aflate în faza judiciară a procesului penal;

9.2. Transmiterea procedurilor represive către autoritățile străine.

9.1. Preluarea de către autoritățile centrale a Republicii Moldova a urmăririi penale și

a cauzelor penale aflate în faza judiciară a procesului penal;

Creşterea continuă a criminalităţii în Europa a condus la consolidarea unor atitudini şi acţiuni

concrete din partea statelor membre ale Consiliului Europei, avînd drept scop combaterea

criminalităţii cu elemente de extraneitate, sau transnaţionale.

Unele dintre aceste acţiuni sau materializat în elaborarea şi adoptarea unor convenţii, inclusiv, a

Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la

15 mai 1972 ş.a.

În contextul instituţiei examinate este de menţionat că Convenţia referitoare la transferul de

proceduri în materie penală reprezintă un instrument european în baza căruia statele membre, în

temeiul încrederii reciproce, organizează urmărirea infracţiunilor la nivel internaţional, cu scopul

pedepsirii tuturor celor ce au săvîrşit infracţiuni şi pentru evitarea riscurilor care pot apărea ca

rezultat al unor conflicte de competenţe

Transferul de proceduri оn materie penalг poate fi definit ca acea formă de cooperare judiciară

internaţională în materie penală pin care, la cererea unui stat (solicitant), un al stat (solicitat)

preia exercitarea urmăririi penale sau a judecăţii împotriva unei persoane acuzată de săvîrşirea

unei infracţiuni pe teritoriul statului solicitant,daca statul solicitat are competenţa de a exercita

urmărirea,potrivit unuia din principiile aplicării legii penale în spaţiu.

Transferul procedurii penale poate fi solicitat numai dacă statul solicitat are competenţa de

jurisdicţie în cauză sau extrădarea nu poate fi solicitată ori,în cazul în care s-a solicitat

extrădarea,cererea a fost respinsă.

Transferul procedurii penale se solicită de organul de urmărire penală competent,daca procedura

se referă la activitatea de urmărire penală,sau de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în

primă instanţă,dacă procedura se referă la activitatea de judecată.Cererea de transfer al procedurii

penale este formulată în baza încheierii prin care instanţa competentă dispune motivat transferul.în

acest sens,instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă sau instanţa pe rolul căreia se

află cauza,după caz,verifică dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune

transferul procedurii penale.

Încheierea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare,pentru cei prezenţi sau

de la comunicare,pentru cei lipsă.încheierea prin care se dispune transferul procedurii,suspendă

termenul de prescripţie a răspunderii penale,precum şi continuarea procedurii penale începute,sub

rezerva actelor şi demersurilor cu caracter urgent.

Esenţa şi originile acestei forme de cooperare judiciare se regăsesc în adagiul aut dedere,aut

judiciare.Principiul enunţat de acest adagiu este unul simplu:fie predai,fie urmăreşti.Cu alte

cuvinte,dacă un stat refuză să acorde extrădarea unei persoane,trebuie să îşi asume,la cererea

statului solicitant,obligaţia de a solicita urmărirea sau judecata faţă de persoana respectivă.

După cum s-a mai menţionat anterior,o regulă (în zilele noastre mult atenuantă) în materia

extrădării era şi aceea a neextrădării propriilor cetăţeni,specifică mai ales statelor care aparţin

sistemului de drept continental. De asemenea, pot exista şi alte motive pentru care extrădarea nu

poate fi acordată. Sau, nu se poate accepta ca o persoană care a săvîrşit o infracţiune să nu fie trasă

la răspundere penală.în aceste situaţii,mai ales în cazul refuzului extrădării propriilor

cetăţeni,singura alternativă,o constituie preluarea urmăririi penale sau a judecăţii ori preluarea

59

executării pedepsei.Întrucît preluarea executării pedepsei este reglementată distinct,chiar dacă şi

executarea este o fază a procedurii,aici vom aborda noţiunea de „transfer al procedurii penale„

consacrată pe plan internaţional,care are în vedere doar faza de urmărire şi cea de judecată.

Principiul aut dedere,aut judiciare este prevăzut în orice tratat de extrădare sau cu dispoziţii

referitoare la extrădare modema.De exemplu,în art.6 alin (2) din Convenţia europeană de

extrădare,adoptată la Paris la 13 decembrie 1957,se prevede că dacă partea solicitată nu-şi trădează

propriul resortisant,ea va trebui,la cererea părţii solicitante,să supună cauza autorităţilor

competente,astfel încît să se poată exercita urmăririi judiciare,dacă este cazul.

Cererea este elementul esenţial pentru existenţa transferului de proceduri.Prin cerere se

exprimă voinţa statului solicitant de exercita propria jurisdicţie şi a delega cauza penală

autorităţilor competente ale statului solicitat.în absenţa unei cereri,chiar dacă statul care refuză

extrădarea pe motivul cetăţeniei începe din oficiu urmărirea faţă de persoana în cauză,nu se mai

poate face vorbire de un transfer al procedurii,pentru că statul pe teritoriul căruia s-a săvîrşit fapta

nu a înţeles nici un moment să renunţe la jurisdicţia sa asupra faptei şi persoanei în cauză şi va

insista în obţinerea extrădării dacă persoana va fi localizată într-un alt stat sau o va urmări în cazul

în care persoana va reveni de bună voie pe teritoriul acelui stat.

Ca expresie a principiul non bis in idem,art.3 din Convenţie prevede dreptul statelor semnatare

de a renunţa la angajarea unor proceduri în conformitate cu propria legislaţie în condiţiile în care

făptuitorul este urmărit penal pentru aceeaşi infracţiune de către autorităţile altei părţi

contractante.Orice decizie de renunţare la procedură este provizorie,însă doar pînă la pronunţarea

unei hotărîri definitive într-un alt stat membru la convenţie.

Procedura de transfer este reglementată în secţiunea a 2-a din Titlul III al Convenţiei.

In primul rînd,cum am arătat deja,trebuie să existe o cerere,cu precizarea că ea va fi formulată în

scris.

Cererea se transmite între Ministerele de Justiţie ale Statelor Părţi,cu excepţia cazului în care

prin alte tratate s-ar prevedea comunicarea directă de către autoritătile statului solicitant către cele

ale statului solicitat.

In cazuri urgente, cererile şi comunicările necesare aplicării convenţiei pot fi trimise prin

intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol).

În temeiul art.17 din Convenţie,este prevăzut că,în ipoteza în care cererea de transfer de

procedură se întemeiază exclusiv pe prevederile art.2 din convenţie,statul solicitat trebuie să

informeze persoana acuzată despre

formularea cererii de către statul solicitant cu scopul de a permite acesteia să îşi expună poziţia

mai înainte de a se lua o hotărîre cu privire la admiterea sau respingerea cererii.

La art.18 alin.(l) se prevede că traducerea documentelor necesare în aplicarea convenţiei nu

este necesară şi că aceste documente sunt scutite de formalităţile de legalizare. Alineatul (2) al

aceluaiaşi articol dă însă posibilitatea oricărui stat contractant ca, în momentul semnării sau

depunerii instrumentului său de ratificare, printr-o declaraţie, să îşi rezerve dreptul ca documentele

sus menţionate să fie transmise însoţite de o traducere, posibilitate de care au profitat desigur toate

statele, care au cerut fie traducerea în limba lor, fie în una din limbile oficiale ale Consiliului

Europei.

În ceea ce priveşte fondul cererii de transfer, convenţia stipulează că în cazul în care o

persoană este suspectată de a fi comis o infracţiune potrivit legii unei părţi contractante, acel stat

poate solicita altei părţi contractante să înceapă urmărirea în cazurile şi conform condiţiilor

prevăzute de convenţie.

Articolul 7 din convenţie reglementează un principiu cunoscut în materia asistenţei judiciare

internaţionale, şi anume dubla incriminare a faptelor. Astfel, urmărirea nu poate fi exercitată în

statul solicitat decît atunci cînd fapta în legătură cu care s-a solicitat începerea urmăririi ar fi

infracţiune în cazul comiterii pe teritoriul acestui stat şi cînd autorul ar fi pasibil de o condamnare

şi în baza legilor acestui stat.

O menţiune specială se acordă infracţiunilor comise de persoane învestite cu funcţii publice în

statul solicitant sau infracţiuni săvîrşite cu privire la o persoană învestită cu o funcţie publică, o

instituţie publică sau un bun cu caracter public. Astfel, calitatea conferită potrivit legislaţiei

60

statului solicitant va fi recunoscută ţi în statul solicitat.

Convenţia enumeră în art.8 cazurile în care o parte contractantă poate solicita altui stat

membru să înceapă urmărirea:

a) acuzatul are reşedinţa obişnuită în statul solicitat;

b) acuzatul este cetăţean al statului solicitat sau acesta este statul său de origine;

c) acuzatul execută sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat;

d) acuzatul face obiectul în statul solicitat al unei urmăriri juduciare pentru aceeaşi

infracţiune sau pentru alte infracţiuni;

e) dacă se consideră că transferul urmăririi este justificat prin interesul de a descoperi

adevărul şi, mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul

solicitat;

f) dacă se consideră că executarea unei eventuale condamnări în statul solicitat este

susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a condamnatului;

g) dacă se consideră că prezenţa acuzatului la audieri nu poate fi asigurată în statul solicitat;

h) dacă statul solicitant consideră că nu este în măsură să execute o eventuală condamnare,

chiar atunci cînd are calea extrădării, şi că statul solicitat este în măsură să o facă.

Se observă că enumerarea este exemplificativă şi nu trebuie înţeleasă în sensul că este necesară

îndeplinirea cumulativă a tuturor cazurilor de la lit.

a) la lit. h).

Articolul 9 din convenţie reglementează principiul potrivit căruia soluţionarea cererii de

transfer de procedură se face în conformitate cu legislaţia internă a statului solicitat.

Motivele obligatorii de refuz al cererii sunt următoarele:

a) cererea nu este conformă cu dispoziţiile art.6 alin.(l) şi ale art.7alin.(l);

b) exercitarea urmăririi este contrară dispoziţiilor art.35 din convenţie (care instituie

regula non bis in idem - nici o persoană nu poate fi condamnată de două ori pentru

aceeaşi faptă);

c) la data menţionată pe cerere prescripţia este împlinită în statul solicitant,în

conformitate cu legislaţia acestuia.

Aceste motive de refuz obligatoriu conduc la revocarea acceptării cererii, dacă sunt descoperite

după ce s-a emis o decizie de a admite solicitarea unui alt stat.

Motivele de refuz opţional al cererii sunt următoarele:

a) se consideră că motivul pe care se întemeiază cererea în aplicarea art.8 nu este

justificat;

b) acuzatul nu are reşedinţa obişnuită în statul solicitat;

c) acuzatul nu este cetăţean al statului solicitat şi nu avea reşedinţa obişnuită pe

teritoriul acestui stat în momentul comiterii infracţiunii;

d) se consideră că infracţiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are caracter

politic sau este o infracţiune pur militară sau pur fiscală;

e) se estimează că există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire este

determinată din considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice;

f) dacă propria lege este deja aplicabilă faptei şi, conform acestei legi, acţiunea

publică este prescrisă la momentul primirii cererii;

g) dacă competenţa statului se bazează exclusiv pe prevederile art.2 din convenţie şi,

în momentul primirii cererii, acţiunea publică este prescrisă, luîndu-se în

considerare prelungirea cu 6 luni a termenului de prescripţie;

h) fapta s-a comis în afara teritoriului statului solicitant;

i) urmărirea este contrară angajamentelor internaţionale ale statului solicitat;

j) urmărirea este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice din statul solicitat;

k) statul solicitant a încălcat o regulă de procedură prevăzută în convenţie.

Se mai prevede că acceptarea cererii poate fi revocatг,dacă:

a) este evident că prezenţa acuzatului nu poate fi asigurată pentru audiere în statul

61

solicitat sau că o eventuală condamnare nu poate fi executată în acel stat;

b) unul dintre motivele de refuz opţional prevăzute de art. 11 este descoperit înainte

de începerea judecării cauzei în primă instanţă;

c) statul solicitant este de acord.

Principalul efect al formulării cererii de transfer de procedură în statul solicitant constă în

aceea că acest stat nu mai poate să procedeze la urmărirea

persoanei pentru fapta care a motivat cererea sau să mai execute o hotărîre pronunţată

anterior.

Statul solicitant îşi recapată dreptul de urmărire şi de executare dacă statul solicitat nu dă curs

cererii in cazurile prevăzute de art. 10 şi 11 din convenţie, precum şi dacă statul solicitat revocă

acceptarea în cazurile prevăzute de art. 12 din convenţie.

De asemenea, statul solicitant reia dreptul de urmărire în situaţia în care îşi retrage cererea

mai înainte ca statul solicitat să îl informeze cu privirea la hotărîrea adoptată.

Principalul efect al cererii de transfer de procedură în statul solicitat constă în faptul că

Autorităţile acestui stat devin competente să procedeze la urmărirea persoanei pentru fapta

indicată în cerere.

Un aspect foarte important vizează prescripţia urmăririi penale.

Astfel, în convenţie se prevede că termenul de prescripţie atît în statul solicitant, cît şi în statul

solicitat se prelungeşte cu 6 luni.

Orice act întrerupător de prescripţie valabil întocmit în statul solicitant are aceleaşi efecte în

statul solicitat şi invers.

De asemenea, se impune sublinierea că sancţiunea aplicabilă infracţiunii deduse urmăririi din

cererea de transfer este prevăzută de legislaţia internă a statului solicitant.

în cazul în care competenţa statului solicitat se bazaează excclusiv pe prevederile art.2 din

convenţie, pedeapsa aplicabilă nu poate fi mai severă decît cea prevăzută de legea statului

solicitant.

Se mai prevede că orice act de procedură îndeplinit în statul solicitant în conformitate cu

reglementările sale interne are aceeaşi valoare în statul solicitat ca şi cum ar fi fost îndeplinit de

către autorităţile acestui stat.

Convenţia reglementează şi posibilitatea că statul solicitat să ia, la cererea statului solicitant, o

serie de măsuri provizorii.

Cea mai importantă dintre acestea o reprezintă o arestare preventivă. Măsura arestării

preventive poate fi dispusă, potrivit art.27 dacă:

a) legea statului solicitat autorizează detenţia preventivă pentru infracţiunea respectivă

b) există motive să se creadă că învinuitul va dispărea sau va crea un pericol de distrugere a

probelor.

în cererea de arestare preventivă se va menţiona existenţa unui mandat de arestare sau a oricărui

act avînd aceeşi forţă emis în conformitate cu legea statului solicitant,se va face o descriere a

situaţiei de fapt şi a textului legal aplicabil şi vor fi transmise date de identificare cît mai precise

ale învinuitului.

O persoană arestată preventiv în temeiul convenţiei poate să fie eliberată dacă statul solicitat

nu a primit cererea de urmărire în termen de 18 zile de la data arestării.

Mai mult, măsura încetează şi în cazul în care în documentele care însoţesc cererea de urmărire

nu au fost primite de către statul solicitat într-un termen de 15 zile de la primirea cererii de

urmărire.

Ca şi în materia extrădării, măsura încetează de drept la expirarea unui termen de 40 de zile de

la luarea ei dacă statul solicitat nu primeşte cererea de urmărire şi documentele în sprijinul

acesteia.

Republica Moldova a formulat următoarele declaraţii:

- In baza art.13 paragraful 3, Republica Moldova declară că toate cererile formulate în faza de

urmărire penală vor fi adresate Procuraturii Generale, iar cele în faza de judecată vor fi adresate

Ministerului Justiţiei.

- In baza art. 18 paragraful 2, Republica Moldova declară că cererile formulate în temeiul

62

prezentei convenţii şi documentele anexate vor fi trimise autorităţilor Republicii Moldova însoţite

de o traducere în limba moldovenească sau în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei.

- In baza art.40 paragraful 1, Republica Moldova declară că, pînă la restabilirea deplină a

integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, prevederile convenţiei se vor aplica doar pe teritoriul

controlat efectiv de autorităţile Republicii Moldova.

- In baza art.4l paragraful 1, Republica Moldova declară că:

va refuza o cerere de urmărire, dacă apreciază că infracţiunea are un caracter pur religios,

conform lit.a) din anexa nr. 1;

- va refuza o cerere de urmărire pentru o faptă a cărei sancţionare, conform propriei legislaţii,

este de competenţa exclusivă a unei autorităţi administrative, conform lit.b) din anexa nr. 1;

- nu va aplica prevederile art.30 şi 31 pentru o faptă a cărei sancţionare, conform propriei

legislaţii sau legislaţiei unui ah stat, este de competenţa exclusivă a unei autorităţi administrative,

conform lit.g) din anexa nr. 1.

- In baza art.41 paragraful 1, în conformitate cu anexa nr.2, Republica Moldova declară că

termenul uresortisant‖ înseamnă cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin şi apatrid cu

permis de şedere în Republica Moldova91

.

Esenţa, structura, conţinutul şi avantajele Convenţiei au fost abordate de mai mulţi savanţi din

România, Republica Moldova şi din alte state.

În special, profesorul român notoriu Alexandru Boroi şi alţii, într-o lucrare de importanţă

majoră, a abordat problemele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,

inclusiv a celor ce ţin de instituţia transferului de proceduri în materie penală. Importanţa acestei

lucrări constă în faptul că ea este adresată atît subiecţilor care activează în domeniul administrării

justiţiei, cit şi studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi altor categorii de persoane care doresc

să-şi perfecţioneze cunoştinţele în acest domeniu deosebit de complex şi de mare actualitate92

.

Un alt savant român V. Păvăleanu just susţine că prevederile Convenţiei conţin dispoziţii

interesante care implică cooperarea statelor semnatare în vederea tragerii la răspundere penală a

persoanelor, de către autorităţile judiciare ale statului contractant cu care are legătură prin

cetăţenie, reşedinţă obişnuită etc., pentru fapte penale săvîrşite pe teritoriul altui stat contractant.

Autorul destul de succint, dar, totodată detaliat a abordat aspectele principale care constituie

esenţa şi obiectul principal al Convenţiei10/1

.

Este de menţionat că unele aspecte ale problemei în cauză au fost abordate şi de judecătorul de

la Curtea Supremă de Justiţie dl S. Furdui, care menţionează că în perioada ianuarie 2004 -

septembrie 2005 de către Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova, Oficiul Consilierului

pentru Probleme Juridice şi Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova, juriştii

independenţi, contractaţi de Oficiul de Dezvoltare, Asistenţă şi Trening pentru Procurorii din

Străinătate (OTDAT) au efectuat o analiză profundă a dosarelor penale care ţin de traficul de fiinţe

umane.

Urmare a analizei practicii judiciare s-a constatat că în cauzele penale privind infracţiunile de

trafic de persoane reglementarea juridică referitoare la asistenţa juridică internaţională în materia

respectivă este insuficientă, nu sînt utilizate le nivelul corespunzător adresările prin comisie

rogatorie, căutarea şi extrădarea persoanelor care au săvîrşit infracţiuni, citarea persoanelor

(martorilor, experţilor şi persoanelor urmărite) aflate în străinătate, pentru a se prezenta la

urmărirea penală sau în instanţa judecătorească în vederea audierii sau confruntării, transmiterea

înscrisurilor, datelor şi informaţiilor, comunicarea actelor de procedură, alte acţiuni prevăzute de

legislaţie.

Utilizarea insuficientă a mecanismului asistenţei juridice internaţionale conduce la faptul că

sînt trase la răspundere penală doar cei mai neînsemnaţi traficanţi (instigatorii sau complicii),

persoanele care racolează, adăpostesc sau transferă victimele.93

Datorită pasivităţii colaborării internaţionale dintre organele de resort, rareori, sînt trase la

92 Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei europene privind transferul de proeduri în materie penala nr. 320-

XVI din 03.11.2006//Monitorul Oficial l<SI 183/824, 24.1 1.2006

93

Alexandru Boroi, Ion. Rusu. Cooperarea judiciară internaţională în materie penală. — Bucureşti: Editura C.H.Beck,

2008

63

răspundere penală persoanele care nemijlocit exploatează victimele (autorii) şi, practic, niciodată

acele persoane care, deşi nu sînt implicate direct în exploatarea victimei, dirijează activitatea

criminală şi obţin veniturile principale de pe urma traficului de persoane (organizatorii).

În atare situaţie, traficul de persoane înregistrează o creştere extensivă pe plan internaţional, cu

profunde conotaţii de ordin social şi economic, demonstrînd încălcarea gravă a drepturilor

fundamentale ale omului. Infracţiunile respective, datorită mobilităţii foarte mari şi intensităţii

circulaţiei peste frontierele de stat a persoanelor şi bunurilor, implică internaţionalizarea reţelei

criminale.

In concluzie, autorul fiind inspirat de prevederile Convenţiei europene privind transferul de

proceduri în materie penală, se propune în vederea intensificării şi aprofundării asistenţei juridice

internaţionale în materie penală pe infracţiunile de trafic de persoane94

.

Este evident că aplicarea Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie

penală impune necesitatea cunoaşterii profunde, interpretării corecte a prevederilor ei. Este

necesar a se studia şi dezvolta mecanismul de aplicare a procedurilor prevăzute de convenţie,

îndeosebi în cazul infracţiunilor transnaţionale.95

Din păcate, multe state nu au ratificat,din diferite considerente,Convenţia europeană privind

transferul de proceduri în materie penală.

În relaţia cu statele care nu sunt parte la convenţie, se pot utiliza, de la caz la caz, fie

prevederile privind preluarea urmăririi penale din tratatele bilaterale, fie prevederile ce dau

expresie principiului aut dedere,aut judiciare din convenţiile multilaterale de extrădare sau care

conţin dispoziţii privitoare la extrădare sau se poate face aplicarea art.21 „Denunţul în scopul

urmăririi,, din Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg

la 20 aprilie 1959.

Dintre tratatele bilaterale care conţin dispoziţii în materie menţionăm: Tratatul dintre România

şi Republica Moldova privind asisteţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău la 6

iulie 1996 şi ratificat prin Legea nr.177/1997, care, în partea a IlI-a, Capitolul III reglementează

transferul urmăririi penale.

Există şi state care nu permit transferul de procedură în materie penală. Dintre acestea, trebuie

mentionate Statele Unite ale Americii96

.

9.2. Transmiterea procedurilor represive

Ca urmare a Recomandării Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 29 ianuarie 1965

privitoare la reglementarea conflictelor de competenţă în materie represivă au fost examinate

propunerile şi hotărîrile privitoare la problemele criminale.

Necesitatea elaborării unei astfel de convenţii în această materie s-a impus ca urmare a

constatării problemelor complexe ridicate de sentinţele străine şi de executarea lor, astfel că o

soluţie satisfăcătoare nu putea ignora fazele procedurii penale care preced pronunţarea sentinţei şi

executarea acesteia. Era de dorit, deci, să extindă cooperarea europeană şi la problemele deosebit

de complexe ale determinării competenţei între mai multe state, în materie de urmărire penală, şi

să se organizeze transmiterea procedurilor represive de la un stat la altul înainte ca sentinţa să fie

pronunţată.

Complexitatea acestor probleme se explică prin natura însăţi a dreptului penal tradiţional, care

este puternic impregnat(îmbibat) de principiul suveranităţii teritoriale a statului. Tribunalele

represive aplică aproape invariabil propriul lor drept penal. Problemele de drept penal sunt, în

consecinţă, mai dificile decît cele ale altor sectoare juridice în care conflictele de legislaţie pot fi

rezolvate prin aplicarea dreptului străin de către tribunalele naţionale sau prin armonizarea

dispoziţiilor juridice în cauză.

In cea mai mare parte a statelor,dispoziţiile referitoare la aplicabilitatea dreptului penal joacă un

rol dublu. Ele determină pe de o parte legea penală care trebuie să fie aplicată de către tribunale în

cazul unei infracţiuni care ţin de

94

S. Furdui – Aspecte privind prevenirea și combaterea traficului de persoane în RM.// Legea și viața 6/4, 2007. 95

Lungu Vasile, Cooperarea juridică internațională în materie penală, monografie, Chișinău, 2011, p.116 96

Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru, Cooperarea judiciară internațională în materie penală,

64

competenţa naţională şi fixează, pe de altă parte criteriile folosite pentru limitarea acestei

competenţe.

Doctrina face următoarele distincţii între un anumit număr de categorii de competenţe în

materie represivă:

a) Competenţa teritorială a statului în care infracţiunea a fost comisă.

Din motive evidente de apărare socială şi de ordine publică, fiecare stat se declară competent

pentru a reprima infracţiunile comise pe teritoriul sau competenţa stabilită pe această bază este, în

acelaşi timp, de ordin legislativ şi judiciar. Atunci cînd o infracţiune a fost comisă pe teritoriul

unui stat, tribunalele represive ale acestuia sunt competente şi, potrivit regulei generale admise,

dreptul penal intern este aplicabil în mod absolut şi fară nici o restricţie.

Un studiu de drept pozitiv în vigoare în diferitele state membre ale Consiliului Europei a acuzat

o tendinţă generală de extindere a interpretării regulii locus delicti commissi. Acesta prezintă un

grav inconvenient - cel al pericolului multiplicării cazurilor de concurenţă în tre state şi, în

consecinţă, a cazurilor de conflicte pozitive în materie de competenţă şi de legislaţie.

Soluţia nu poate fi găsită decît în acorduri internaţionale prin care statele contractante se

angajează să armonizeze exercitarea puterii lor de represiune.

Competenţa teritorială poate fi stabilită după reguli diferite. Ea poate fi fondată pe actul penal

(aşa - numita „teorie a acţiunii) sau pe rezultat ori, uneori, pe combinarea acestor doua elemente.

„Teoria acţiunii,, consideră statul pe teritoriul căruia activitatea criminală a avut loc ca fiind

singurul care are interes în reprimarea acestei activităţi. Totuşi, statul pe teritoriul căruia

infracţiunea şi-a produs efectele sale poate, în împrejurări particulare, să fie interesat în reprimarea

acesteia şi să revendice chiar un interes mai direct.

Dreptul penal internaţional a evoluat către concurenţa celor două competenţe, în prezent

majoritatea sistemelor juridice - cel puţin cele ale statelor membre ale Consiliului Europei -

recunosc competenţa atît a statului de acţiune, cît şi a statului de rezultat.

b) Competenţa bazată pe principiul persoanalităţii, cu cele două aspecte:

* principiul persoanalităţii active, fondat pe ideia că cetăţenii unui stat sunt supuşi legilor

sale chiar cînd se află în străinătate, că un stat este atins

în reputaţia sa prin infracţiunile comise de aceştia în străinătate, că legea statului al cărui cetăţean

este o persoană este cea pe care o cunoaşte cel mai bine şi că urmărirea acestei persoane de către

statul său constituie corolarul(ideie ce decurge din alta) necesar al neextrădării sale.

* principiul personalităţii pasive, care extinde autoritatea judiciară şi legilativă a statului la actele

comise în străinătate împotriva cetăţenilor săi. Acest principiu identifică interesele victimei cu cele

ale statului a cărui cetăţenie o posedă.

c) Compenţa exercitată de către stat pentru reprimarea atentatelor la suveranitatea şi

securitatea sa. Dreptul pozitiv al statelor membre ale Consiliului Europei conţine dispoziţii

care abilitează tribunalele lor să judece infracţiunile contra securităţii, independenţei,

organizării politice şi chiar structurii administrative a statului. Aceste măsuri

autotprotectoare sunt bazate pe tradiţii şi rezultă din imposibiliatatea de a cere cu succes

extrădarea autorilor acestui gen de infracţiuni din ţara lor de origine şi de a avea

certitudinea că va fi angajată urmărirea penală împotriva lor în acest stat.

d) Competenţa universală care decurge din necesitatea de a asigura securitatea anumitor valori

fundamentale cărora fiecare stat le acordă o egală importanţă, valori fundamentale care sînt

protejate prin codurile penale sau convenţiile internaţionale şi prin reguli generale de drept

internaţional.

e) în general, se recunoaşte în doctrină că aceste competenţe enumerate anterior nu permit

întotdeauna să se asigure reprimarea tuturor infracţiunilor.

In acest fel, pentru a se evita ca un delicvent care a comis o infracţiune în străinătate să rămînă

nepedepsit, este necesar să se prevadă o competenţă subsidiară în favoarea acestui stat.

Limitările general admise în materie de competenţă subsidiară sunt următoarele:

• Nu poate fi încredinţată unui stat decît faţă de infracţiunile comise în străinătate, care nu

pot fi urmărite, după legea acestui stat, de către un delicvent a cărui extrădare este fie

65

imposibilă, fie inoportună;

• Nu se aplică infracţiunilor politice sau conexe acestora;

• Infracţiunea trebuie, de asemenea, să se constituie un act pedepsibil în locul în care a fost

comisă;

• Un stat nu poate, în general, exercita o competenţă subsidiară, decît dacă urmărirea a fost

cerută de la unul din statele avînd o competenţă originară.

Pluritatea procedurilor represive

Pluritatatea procedurilor represive este reglementată în titlul IV al Convenţiei europene privind

extrădarea.

Principalul scop al acestor dispoziţii este de a evita ca o persoană să nu fie acuzată şi judecată

mai mult de cît o singură dată pentru aceeaşi infracţiune.

Există un concurs de competenţe in concreto atunci cînd, autorităţile mai multor state,

competente potrivit dreptului lor intern, revendică în mod simultan competenţa în acelaşi caz şi

încep, efectiv, urmărirea penală, sau cel puţin, indică intenţia lor de a face acest lucru.

Pluritatea de competenţe nu ridică deci probleme internaţionale decît atunci cînd statele

competente decid să-şi exercite competenţa lor. în consecinţă, Convenţia tratează numai „

pluritatea de proceduri penale,, şi nu „pluritatea de competenţe,,.

Astfel, orice stat contractant care, înainte de angajarea sau cursul unei urmăriri pentru o

infracţiune, ia cunoştinţă de existenţa într-un alt stat contractant a unei urmăriri în curs împotriva

aceleiaşi pesoane, pentru aceleşi fapte, examinează dacă el poate fie să renunţe la propria sa

urmărire, fie s-o suspende, fie s-o transmită celuilalt stat. Dacă apreciază că nu e cazul să renunţe

sau să suspende propria sa urmărire, avizează despre acest lucru celălalt stat, în timpul util şi, în

orice caz, înaintea pronunţării sentinţei pe fond.

Statele interesate se consultă pentru a determina care dintre ele va continua exercitarea unei

urmăriri unice. In timpul acestei proceduri de consultare statele interesate suspendă pronunţarea

sentinţei pe fond, fără a fi totuşi obligate să prelungească acestă suspendare mai mult de 30 de zile

de la trimiterea avizului menţionat anterior. Aceste prevederi nu se impun dacă prevenitul a

participat, în unul sau altul din cele două state, deschiderea dezbaterilor pe fond97

.

Convenţia mai stabileşte şi obligaţia statelor de a examina oportunitatea intentării de către ele a

unei urmăriri penale unice şi, în caz afirmativ,care stat anume, în situaţia în care :

• Mai multe fapte distincte, care constituie toate infracţiuni la legea penală a fiecăruia dintre

aceste state,sunt imputate fie unei singure persoane, fie mai multor persoane care au

acţionat în înţelegere;

• Un fapt unic care constituie infracţiune după legea fiecăruia dintre aceste state este imputat

mai multor persoane care au acţionat în înţelegere98

.

SUBIECTUL 10. TRANSFERUL PERSOANELOR CONDAMNATE.

10.1. Prevederi generale privind transferul persoanelor condamnate;

10.2. Republica Moldova ca stat de condamnare;

10.3. Republica Moldova ca stat de executare;

10.1. Prevederi generale privind transferul persoanelor condamnate

Transferarea persoanelor condamnate de către o instanţă străină trebuie deosebită de transferul

persoanei străine condamnate în ţara a cărei cetăţenie o are pentru executarea pedepsei determinate

de instanţa statului străin. Deosebirea constă în faptul că statul este în drept de a cere extrădarea

cetăţeanului său, care este condamnat la pedeapsă, la închisoare de către instanţa ţării sale, dacă

acest condamnat a dispărut după ce a intrat în vigoare sentinţa. Scopul acestui transfer este

executarea sentinţei instanţei din ţara sa.

97

Florin Răzvan Radu, Cooperarea judiciară internațională și europeană în materie penală, 98

Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972

66

Transferul persoanelor condamnate are ca scop executarea de către cetăţeanul Republicii

Moldova a unei hotărâri judecătoreşti privative de libertate pronunţate de o instanţă străină, pentru

o infracţiune comisă în ţara respectivă, fie executarea pedepsei, de către un cetăţean străin

condamnat de către instanţa moldovenească, în ţara sa. Temei pentru transferul persoanei

condamnate serveşte cererea acestei persoane, fie a cetăţeanului Republicii Moldova care execută

pedeapsa într-un alt stat, fie a unui cetăţean străin care execută pedeapsa în Republica Moldova. De

asemenea, ca temei poate fi şi cererea de transferare înaintată fie de către statul de condamnare, fie

de către statul de executare.99

Pentru a asigura o reabilitare şi resocializare mai eficientă persoana condamnată la privare

de libertate într-o altă ţară are dreptul să fie transferată în ţara sa de origine. Transferul are ca

scop favorizarea reintegrării sociale a persoanelor condamnate, astfel ca persoanele condamnate

într-o ţară străină să aibă posibilitatea de a-şi ispăşi pedeapsa în mediul lor social de origine. În

cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate la închisoare sunt implicate cel puţin

două state: statul instanţa căruia a adoptat sentinţa de condamnare – statul de condamnare şi

statul în care persoana condamnată solicită să fie transferată pentru a executa pedeapsa cu

închisoare – statul de executare. În cazul în care aceste două state nu au hotare comune mai pot fi

implicate şi alte state – state de tranzit, adică statele pe teritoriul cărora vor fi transportate

persoanele condamnate în procesul de transfer de la statul de condamnare la statul de executare.

Cerere de transfer a persoanelor condamnate pot fi depuse de către persoanele condamnate

la închisoare de către o instanţă judecătorească din Republica Moldova de a fi transferată

pentru executarea pedepsei în alt stat, de către persoanele condamnate la închisoare de către o

instanţă judecătorească străină de a fi transferată pentru executarea pedepsei în Republica

Moldova; precum şi de către statul de condamnare sau statul de executare. Astfel pot solicita

transferarea persoanei condamnate însăşi condamnatul la închisoare, cît şi rudele acestuia, care

pot depune cereri atît către statul de condamnare cît şi către potenţialul stat de executare.

Republica Moldova, fie ca stat de condamnare sau ca stat de executare , poate declanşa

procedura transferului persoanei condamnate atît la cererea acesteia, cît şi la adresarea

reprezentanţilor legali, avocatului, rudelor apropiate, fraţilor sau surorilor.

Cererea de transfer înaintată fie de statul de condamnare sau de statul de executare va fi

formulată cu indicarea tratatului în al cărui temei se va efectua transferul solicitat ori cu

solicitarea recurgerii la condiţii de reciprocitate convenite şi garantate între state.100

10.2. Republica Moldova ca stat de condamnare

Transferul persoanelor condamnate se efectuează în baza tratatului internaţional la

care Republica Moldova şi statul respectiv sînt părţi sau în condiţii de reciprocitate stabilite

printr-un acord scris între Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi instituţia respectivă a

statului străin.

Temei pentru transferul persoanelor condamnate poate fi:

1) cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească din

Republica Moldova de a fi transferată pentru executarea pedepsei în alt stat;

2) cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească străină

de a fi transferată pentru executarea pedepsei în Republica Moldova;

3) cererea de transferare înaintată fie de către statul de condamnare, fie de către statul

de executare.101

Atît legea naţională cît şi Convenţia privind transferul prevăd anumite condiţii pentru ca

persoana condamnată să fie transferată. Condiţiile de transfer sunt următoarele:

99


Ursu,Tatiana Vîzdoagă,Partea specială. 100




Juridic.

67

a) condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de executare. Conform Legii nr. 69 din

11 martie 2004 pentru rarificarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor

condamnate, termenul "resortisant" cuprinde cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi

apatrizii cu permis de şedere în Republica Moldova.

b) hotărîrea trebuie să fie definitivă, adică, cînd părţile nu au utilizat căile de atac în

condiţiile legii procesuale penale naţionale, adică nu au atacat hotărîrea de condamnare în

termenul prevăzut de legislaţia sau cînd toate căile de atac au fost deja folosite. Aceasta nu

exclude posibilitatea revizuirii hotărîrii în lumina unor probe no.

c) durata condamnării pe care cel condamnat o mai are încă de executat trebuie să fie cel

puţin şase luni la data primirii cererii de transferare, sau să fie nedeterminată; în cazurile

excepţionale, unele părţi pot conveni o transferare chiar dacă durata condamnării pe care cel

condamnat o are încă de executat este inferioară celei sus-indicate. Această prevedere a fost

inclusă din două considerente: prima este că transferul se face în scop de reabilitare a

condamnaţilor, ceea ce poate fi atins numai cînd durata pedepsei care mai trebuie să fie

executată, este destul de lungă. Al doilea motiv este că transferul condamnaţilor este o

procedură costisitoare, şi de aceea cheltuielile suportate de către statele implicate trebuie să fie

proporţionale scopului de atins, ceea ce exclude transferul cînd condamnatul deja a executat o

mare parte din pedeapsa. Ca excepţie, statele pot să facă o abatere de la această prevedere cînd,

de exemplu, efectuarea transferului nu implică cheltuieli mari între statele învecinate, sau cînd

perspectivele de reabilitare sunt bune chiar necătînd la o durată mică a pedepsei rămase de

executat. Tratatul bilateral cu Romînia la art. 85 tocmai permite transferul condamnaţilor în

cazuri excepţionale cînd durata pedepsei rămase de executat este mai mică de 6 luni.

c) transferul trebuie consimţit de către persoana condamnată sau, dacă în raport cu vârsta sau

starea fizică ori mintală a acesteia unul dintre cele două state consideră necesar, de către

reprezentantul persoanei. Consimţământul este elementul de bază al mecanismului de transfer

care reiese din scopul primordial al convenţiei de a facilita reabilitarea condamnaţilor:

transferarea condamnatului fără acordul lui ar avea efectele contrare în ceea ce priveşte

reabilitarea.

d) acţiunile sau omisiunile care au dat naştere condamnării trebuie să constituie o infracţiune

penală în raport cu dreptul statului de executare sau ar trebui să constituie astfel de infracţiune

dacă ar fi survenit pe teritoriul său; adică se stabileşte principiul dublei incriminări. Nu este

necesar ca infracţiunea să fie aceeaşi conform ambelor legislaţii a statului de condamnare şi a

celui de executare. Pot fi diferenţe în formularea şi clasificarea legală a infracţiunii. Ideea

principală este că elementele esenţiale constitutive ale infracţiunii trebuie să fie comparabile

potrivit legislaţiei acestor state.

e) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să dea consimţămîntul asupra acestei

transferări.

Consimţămîntul condamnatului, sau, după caz a reprezentantului lui legal şi al statelor de

condamnare şi de executare este o condiţie de bază pentru efectuarea transferului. Totodată sunt

cazuri cînd consimţămîntul inculpatului nu se cere. Acestea sunt cazurile în care persoana în

privinţa căreia a fost adoptată sentinţa a evadat din statul în care a fost pronunţată sentinţa sau

este subiectul unui ordin de expulzare sau deportare a cesteia. 102

Obligaţia de a–i explica dreptul condamnatului străin de a fi transferat îi revine instanţei

naţionale de condamnare.

Dacă condamnatul şi-a exprimat pe lângă statul de condamnare dorinţa de a fi transferat

acest stat prin intermediul Ministerului Justiţiei trebuie să informeze despre aceasta statul de

executare cât mai curând posibil după rămânerea definitivă a hotărîrii.

Dacă condamnatul şi-a exprimat, pe lângă statul de executare, dorinţa de a fi transferat,

statul de condamnare comunică acestui stat, la cererea ultimului, informaţii privind numele, data

102



Juridic.

68

şi locul naşterii condamnatului; dacă este cazul, adresa lui în statul de executare; o prezentare a

faptelor care au atras condamnarea; natura, durata pedepsei şi data începerii executării acesteia.

Orice hotărîre luată pe marginea unei cereri de transfer a persoanei condamnate trebuie să fie

adusă la cunoştinţa persoanei transferul căreia se solicită.

Orice cerere de transfer urmează a fi depusă în scris şi însoţită de documentele menţionate în

articolul comentat. Cererea poate fi depusă de către persoana condamnată, de reprezentantul ei

sau de rude la Ministerul Justiţiei a statului de condamnare sau a statului de executare. Dacă

cererea vine din partea unuia din aceste două state ea se declară de către Ministrul Justiţiei al

statului respectiv.

Cererea declarată de condamnat sau rude adresată Ministrului Justiţiei statului de

condamnare va fi soluţionată de către acesta şi dacă el consimte transferul, adresează deja din

numele său cerere de transfer a condamnatului către Ministrul Justiţiei statului de executare cu

anexarea tuturor cererilor parvenite şi documentele menţionate. Dacă Ministrul Justiţiei nu

acceptă transferul, el va informa despre aceasta solicitanţii.

În statul de executare cererea se soluţionează în primul rînd de către Ministrul Justiţiei şi

dacă acesta consideră că cererea poate fi acceptată o va adresa prin demers instanţei competente

pentru soluţionare, dacă nu va accepta transferul, Ministrul Justiţiei va informa despre aceasta

Ministrul Justiţiei statului de condamnare.

La soluţionarea cererii de transfer de către instanţa de judecată din statul de executare,

instanţa se va expune dacă acceptă sau nu transferul şi în caz de acceptare va indica modalitatea

de executare a sentinţei: prin continuare a executării sentinţei statului de condamnare sau prin

schimbarea condamnării.

Condamnatul trebuie să dea consimţămîntul la transfer indiferent de la cine a parvenit

cererea pentru transfer. Statul de condamnare va proceda în aşa fel încât persoana care trebuie să-

şi dea consimţământul la transfer să o facă de bună voie şi în deplină cunoştinţă de consecinţele

juridice care decurg din acesta.

Procedura de verificare a consimţămîntului condamnatului este guvernată de legea statului

de condamnare. Statul de condamnare trebuie să dea statului de executare posibilitatea să

verifice că acest consimţământ a fost dat în condiţiile sus indicate. Convenţia concretizează că

verificarea se va efectua prin intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de acord

cu statul de executare.

Dat fiind că transferul în toate cazurile se va face doar cu consimămîntul persoanei

condamnate, înainte de a da consimţămîntul acesteia urmează să i se explice că ea nu va

beneficia de regula specialităţii, care o protejează de urmărire ori condamnare sau deţinere pentru

infracţiuni pe care le-a săvîrţit pînă la transfer în statul de executare.103

Procedura de soluţionare a cererii de transfer se reglementează de prevederile legale ale

statului de executare. În caz de acceptare a transferului, cererea de transfer a cetăţenilor

Republicii Moldova condamnaţi în altă ţară se transmite de către Ministrul Justiţiei cu demersul

său pentru soluţionare la instanţa egală în grad cu instanţa statului de condamnare.

Demersul Ministrului Justiţiei se soluţionează în şedinţă de judecătorul de instrucţie în lipsa

persoanei condamnate, dacă ea se află în statul de condamnare şi execută pedeapsa, cu

participarea reprezentantului Ministrului Justiţiei şi al apărătorului condamnatului. Dacă

condamnatul nu are apărător ales, acesta este numit din oficiu. În cadrul soluţionării demersului

privitor la transfer, judecătorul de instrucţie verifică dacă sînt respectate condiţiile pentru

transfer prevăzute de prezentul capitol, precum şi de tratatul internaţional în temeiul căruia se

solicită transferul sau de acordul de reciprocitate.

Examinarea cauzei începe cu raportul reprezentantului Ministerului Justiţiei, se audiază

explicaţia persoanei care a depus cerere, dacă ea participă la şedinţă, apoi se cercetează

materialele prezentate, după care instanţa adoptă o încheiere.

103



Juridic.

69

În încheiere în afară de chestiunile menţionate în articolul comentat, în caz de admitere a

demersului se indica care procedură de executare se alege: continuarea executării sentinţei sau

schimbarea condamnării.104

Cererea transferului persoanelor condamnate pot fi refuzate în următoarele cazuri:

persoana a fost condamnată pentru infracţiuni care au sesizat negativ opinia publică din

Republica Moldova;

pedeapsa prevăzută de legislaţia statului de executare este vădit superioară sau

inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărîrea pronunţată de instanţa judecătorească din

Republica Moldova;

persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin comiterea infracţiunii şi nici

nu a plătit sau garantat daunele şi cheltuielile la care a fost obligată prin sentinţa pronunţată de

instanţa judecătorească a Republicii Moldova;

există indicii suficiente că statul de executare nu va respecta regula specialităţii, trecînd

la represiunea penală a persoanei condamnate pentru fapte anterioare transferului, altele decît

cele care au motivat aplicarea pedepsei, fără a obţine mai întîi, în acest scop autorizaţia

Republicii Moldova;

există pericolul expunerii persoanei al cărui transfer se solicită unei atitudini

degaradante sau inumane de către autorităţile statului de executare. În caz de necesitate,

autorităţile competente ale Republicii Moldova pot solicita statului de executare permisiunea

verificării la locul deţinerii a condiţiilor de deţinere existente în acest stat;

există indicii suficiente că odată transferată persoana condamnată ar putea fi pusă în

libertate imediat sau într-un termen scurt faţă de durata pedepsei rămase de execuitat conform

legislaţiei Republicii Moldova.

Temeiurile date de refuz a transferului persoanelor condamnate se aplică în situaţia cind

Republica Moldova este stat de condamnare. Cînd Republica Moldova ca stat de executare

refuzul transferului persoanelor condamnate vor fi din următoarele motive:

procesul în care s-a pronunţat sentinţa de condamnare nu s-a desfăşurat în conformitate

cu dispoziţiile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale;

în Republica Moldova s-a pronunţat o sentinţă împotriva persoanei condamnate pentru

aceiaşi faptă sau este în curs o procedură penală pentru aceiaşi faptă şi împotriva aceleiaşi

persoane;

persoana condamnată a părăsit demult Republica Moldova , stabilindu-şi domiciliul în

alt stat, iar legăturile sale cu Republica Moldova nu mai sunt semnificative;

persoana condamnată a comis o infracţiune gravă care a sesizat negativ opinia publică

sau a întrţinut relaţii strînse cu membrii unor organizaţii criminale, ceea ce face îndoielnică

reintegrarea ei socială în Republica Moldova;

transferul poate prezenta pericol pentru securitatea naţională, siguranţa publică,

bunăstarea economică a statului, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea

sănătăţii sau a moralei, ori apărarea drepturilor şi libertăţilor altora.105

Decizia de refuz al efectuării transferului persoanei condamnate luată de autorităţile

Republicii Moldova ca stat de condamnare poate fi contestată în procedură în procedură de

contencios administrativ la Curtea de Apel Chişinău.

10.3. Republica Moldova ca stat de executare

În cazul cînd se dispune continuarea executării sentinţei statul de executare continue să

execute sancţiunea stabilită de către instanţa statului de condamnare, chiar dacă această sancţiune

a fost adaptată la legislaţia statului de executare. În această situaţie, statul de executare este legat

104

Codul de procedură penală a Republicii Moldova.


Ursu,Tatiana Vîzdoagă,Partea specială.

105


70

de natura juridică şi durata pedepsei aşa cum rezultă ele din condamnare. ―Natura juridică‖ se

referă la tipul pedepsei în cazul în care legislaţia statului de condamnare prevede diferitele

modalităţi ale privaţiunii de libertate. ―Durata‖ înseamnă că pedeapsa care urmează a fi executată

în statul de executare, şi în privinţa căreia acest stat poate dispune eliberarea condiţională,

corespunde mărimii pedepsei stabilite în statul de condamnare, luând în considerare perioada

deja executată în statul de condamnare anterior transferării.

Totuşi, dacă natura juridică sau durata acestei pedepse sunt incompatibile cu legislaţia

statului de executare, sau dacă legislaţia acestui stat o impune, statul de executare poate, prin

hotărîre judiciară, să adapteze această pedeapsă la pedeapsa ori măsura prevăzută de propria sa

lege pentru infracţiuni de aceeaşi gen. Adaptare are unele limite: această pedeapsă sau măsură

trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte natura sa, celei aplicate prin

hotărîrea statului de condamnare. Pedeapsa nu poate să agraveze prin natura sau durata sa

sancţiunea pronunţată în statul de condamnare, nici să depăşească maximul prevăzut prin legea

statului de executare.

La continuarea pedepsei, instanţa stabileşte termenul pedepsei care nu a fost executat şi

urmează a fi executat, precum şi tipul penitenciarului în care va fi executată pedeapsa în statul de

executare.

În cazul schimbării condamnări, se aplică legislaţia statului de executare. În această

situaţie instanţa care soluţionează demersul de transfer:

va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează în mod explicit sau

implicit în hotărîrea pronunţată în statul de condamnare, deci, instanţa nu va putea aprecia într-

un alt mod faptele pe care a fost bazată sentinţa. Aceasta se aplică atât faptelor ―obiective‖ care

se referă la comiterea faptului sau urmările acestuia, cît şi faptelor ―subiective‖ care se referă la

intenţia condamnatului. În acest caz nu se schimbă esenţa sentinţei, ci numai sancţiunea

nu va putea schimba o sancţiune privativă de libertate printr-o sancţiune pecuniară

(bănească); aceasta nu exclude aplicarea celorlalte sancţiuni nonprivative de libertate;

va deduce integral din pedeapsă perioada de privaţiune de libertate deja executată de către

condamnat, inclusiv detenţia anterioară condamnării, sau detenţia în perioada tranzitului;

nu va agrava situaţia penală a condamnatului. Această cerinţă se referă nu numai la

durata pedepsei, dar şi la natura sancţiunii de executat;

nu va fi legată de limita inferioară (minimă) a sancţiunii eventual prevăzute de legislaţia

sa pentru infracţiunea sau infracţiunile săvârşite. Această prevedere înseamnă că acest stat poate

să nu respecte acest minim şi poate executa sancţiunea impusă de statul de executare chiar dacă

aceasta sancţiunea este mai mică decât minimum stipulat în legislaţia sa;

dacă categoria sau durata pedepsei pronunţate în statul de condamnare nu corespunde

Codului penal al Republicii Moldova, instanţa de judecată, o poate adapta la pedeapsa

prevăzută de legea naţională pentru infracţiuni de aceeaşi categorie. Această pedeapsă trebuie

să fie cît mai adecvată pedepsei aplicate prin hotărîrea statului de condamnare. Prin natura sau

prin durata sa, această pedeapsă nu poate fi mai aspră decît cea pronunţată în statul de

condamnare şi nici să depăşească limita maximă prevăzută de legea naţională;

Deci, în încheierea de schimbare a condamnării, instanţa va indica:

- încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost condamnat, în baza Codului penal al

Republicii Moldova care prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu acea comisă de

condamnat;

- categoria şi termenul pedepsei principale şi complementare stabilite, termenul de

pedeapsă care urmează să fie executat în Republica Moldova, tipul penitenciarului şi

modul de reparare a prejudiciului în cazul acţiunii civile.

Instanţa va dispune deducerea din durata pedepsei stabilite de instanţa naţională a părţii din

pedeapsă care a fost executată în statul de condamnare, dacă pedepsele sînt de aceeaşi

categorie. În cazul în care instanţa naţională va stabili o altă categorie de pedeapsă decît cea

aplicată prin hotărîrea statului de condamnare, la determinarea categoriei şi duratei ei se va

ţine cont de partea din pedeapsa executată.

71

Pedeapsa complementară pronunţată prin hotărîrea instanţei statului de condamnare se

execută în măsura în care este prevăzută de legea Republicii Moldova şi nu a fost executată în

statul de condamnare.

Necătînd la faptul că numai statul de executare va fi în continuare responsabil pentru

executarea pedepsei, graţierea, amnistia sau comutarea pedepsei poate fi acordată atît de statul de

executare cît şi de statul de condamnare în conformitate cu Constituţia sa sau cu celelalte

reglementări juridice ale sale.

În caz de casare sau modificare a sentinţei statului de condamnare, precum şi de aplicare a

actului de amnistie sau graţiere adoptat de statul de condamnare cu privire la persoana care

execută pedeapsa în Republica Moldova, chestiunile privind executarea sentinţei revăzute

precum şi a aplicării amnistiei sau graţierii se soluţionează în condiţiile prezentului articol de

către judecătorul de instrucţie. 106

La apariţia unor circumstanţe care împiedică adoptarea deciziei definitve privind acceptul

sau refuzul transferului solicitat, fie privind efectuarea transportării persoanei condamnate,

Republica Moldova ca stat de condamnare poate decide asupra suspendării procedurii de

transfer, care va fi reluată după înlăturarea cauzelor ce au determinat luarea deciziei de

suspendare, infomînd despre aceste decizii statul de executare şi persoana condamnată.

Procedura de transfer declanşată încetează la retragerea cererii de transfer al persoanei

condamnate sau la refuzul acesteia de a fi transferată, cu informarea reciprocă a statelor vizate.

Atît statul de condamnare cît şi statul de excutare poate acorda graţiere sau amnistie, poate

modifica sau anula sentiţa aplicată persoanei condamnate.107

Amnistia şi graţiierea sunt unele din cauyele care înlătură răspunderea penală sau

consecinţele condamnării. Amnistia este actul prin care se înlătură răspunderea penală sau sau a

pedepsei penale prin reducerea pedepsei aplicate sau comutarea acesteaia. Graţierea prezintă

actul prin care persoana condamnată este liberată în tot sau în parte, de pedeapsa stabilită ori

pedeapsa stabilită este comutată.

TEMA 11. RECUNOAŞTEREA HOTĂRÂRILOR PENALE ALE INSTANŢELOR

JUDECĂTOREŞTI STRĂINE.

11.1. Dispoziţii generale privind Recunoaşterea hotărârilor penale ale instanţelor

judecătoreşti străine;

11.2. Recunoaşterea hotărîrilor penale străine;

11.3. Executarea hotărîrilor penale naţionale în străinătate

11.1. Dispoziţii generale privind Recunoaşterea hotărârilor penale ale instanţelor Raţiunea principiului acţiunii legii penale în spaţiu determină obligativitatea hotărârii unei

instanţe pe întreg teritoriul ţării. În unele situaţii este necesar ca hotărârile unei instanţe

judecătoreşti să depăşească hotarele ţării şi să aibă autoritate de lucru judecat într-o altă ţară. Într-

un asemenea caz este utilizată instituţia recunoaşterii hotărârii instanţelor străine pe teritoriul

unui stat, care nu intră în contradicţie cu principiul suveranităţii statului, mai mult ca atât, susţine

acest principiu, acordând dreptul statului solicitat de a recunoaşte sau nu o hotărâre pronunţată de

o instanţă străină. Pentru ca o hotărâre penală străină să fie recunoscută, este necesar să existe

106




Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă,

Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic 107


72

anumite tratate speciale între ţări sau pe bază de reciprocitate şi să se respecte de ambele ţări

aceleaşi condiţii, prevăzute în acordul internaţional108

.

Hotărîrile penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate,

precum şi cele care sînt de natură să producă, potrivit legii penale a Republicii Moldova,

efecte juridice, pot fi recunoscute de instanţa naţională, la demersul ministrului justiţiei sau

al Procurorului General, în baza tratatului internaţional sau a acordului de reciprocitate.

Hotărîrea penală a instanţei unui stat străin poate fi recunoscută numai dacă sînt

respectate următoarele condiţii:

1) hotărîrea a fost pronunţată de o instanţă competentă;

2) hotărîrea nu contravine ordinii publice din Republica Moldova;

3) hotărîrea poate produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale naţionale.

4) persoana condamnată este cetăţean al Republicii Moldova ori este domiciliată

permanent pe teritoriul acesteia, ori este cetăţean străin sau apatrid cu permis de şedere în

teritoriul ei;

5) în privinţa faptei pentru care a fost pronunţată sentinţa de condamnare nu este pornită

urmărire penală în Republica Moldova;

6) executarea hotărîrii în Republica Moldova poate favoriza reintegrarea socială a

persoanei;

7) durata pedepsei sau a măsurilor de siguranţă dispuse prin hotărîre este mai mare de un

an;

8) executarea hotărîrii în Republica Moldova poate favoriza repararea pagubei provocate

prin infracţiune.109

În doctrina dreptului internaţional şi în practica relaţiilor dintre state este general acceptat că

acţiunea hotărîrii judecătoreşti penale este limitată de frontierele statului, instanţa căruia a

pronunţat-o. Totuşi, înfăptuirea justiţiei penale în mod complet şi eficace nu ar fi posibilă dacă

efectele hotărîrii penale s-ar resfrînge numai asupra teritoriului statului unde au fost pronunţate.

De aceea există această importantă formă de asistenţă internaţională penală în prezent acceptată

atît în doctrina cît şi în legislaţiile multor state. Potrivit concepţiei bazate pe principiul

suveranităţii, statul solicitat să recunoască o hotărîre penală străină este singurul în drept să

decidă asupra acestei recunoaşteri, stabilind prin dispoziţiile legilor naţionale cazurile şi

condiţiile recunoaşterii.

11.2. Recunoaşterea hotărîrilor penale străine

Recunoaşterea hotărîrii penale a unui stat străin este pasibilă dacă există tratate speciale sau

pe baza reciprocitate, şi în cazurile cînd are loc recunoaşterea pe baza reciprocitate, urmează a fi

respectate aceleaşi condiţii, care se prevăd de obicei în acordurile internaţionale.

Tratatele internaţionale de asistenţă juridică în materie penală la care este parte Republica

Moldova, şi anume Convenţia CSI, tratate bilaterale cu România, Rusia, Lituania, Letonia şi

Ucraina prevăd recunoaşterea hotărîrilor instanţelor judecătoreşti în cauzele penale doar referitor

la compartimentul restituirii prejudiciilor de pe urma infracţiunii.

Luînd în consideraţie tendinţele actuale de integrare a Republicii Moldova în Comunitatea

europeană, reglementarea procesuală a recunoaşterii va fi examinată din punct de vedere a

Convenţiei privind valoarea internaţională a hotătîtilor represive străine. Pentru a fi recunoscută

orice hotărîre penală străină trebuie să le îndeplinească următoarele condiţii:

hotărîrea trebuie să fie definitivă potrivit legii de procedură penală a statului de origine.

108

Condiţiile de reciprocitate ale unei hotărâri penale străine sunt prevăzute de Convenţia privind valoarea hotărârilor

instanţelor judecătoreşti străine din 28 mai 1979, semnată de Moldova la 27 iunie 2001, până în prezent, neratificată.



109



73

hotărîrea poate fi recunoscută numai în măsura în care dispoziţiile sale nu contravin

ordinii publice a statului solicitat de a recunoaşte hotărîrea, care reiese din normele juridice, etice

şi de convieţuire ale acestui stat.

hotărîrea trebuie să fie dată cu respectul principiilor fundamentale unanim admise de

legile de procedură penală ale majorităţii statelor. Această condiţie face parte din sfera

garanţiilor juridice prevăzute în convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului.

hotărîrea trebuie să fie pronunţată de o instanţă competentă;

hotărîrea poate produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale naţionale;

Statul de condamnare nu poate cere de la altă parte contractantă executarea pedepsei dacă nu

este îndeplinită o singură sau mai multe din următoarele condiţii:

a) condamnatul locuieşte permanent în acest alt stat;

b) un alt stat este statul de origine al condamnatului şi există declaraţia acestui stat privind

posibilitatea executării pedepsei pe teritoriul lui;

c) executarea pedepsei în acest alt stat este mai favorabilă pentru reeducarea socială a

condamnatului;

d) se are în vedere privaţiune de libertate, care poate fi executată într-un alt stat în legătură

cu ispăşirea unei alte pedepse de privaţiune de libertate, pe care condamnatul o ispăşeşte sau

trebuie s-o ispăşească în acest stat;

e) dacă statul de condamnare consideră că executarea pedepsei nu poate fi asigurată chiar

dacă acest stat va cere extrădarea condamnatului şi că celălalt stat poate asigura executarea

pedepsei.110

Cazurile în care statul solicitat poate refuza recunoaşterea hotărîrii pentru a fi executată:

1. executarea pedepsei ar contravine principiilor de bază a sistemului de drept al statului

solicitat;

2. executarea ar contravine obligaţiilor internaţionale ale statului solicitat;

3. fapta respectivă constituie obiectul urmăririi judiciare în statul solicitat sau dacă acest

stat ia decizia de a porni urmărire judiciară;

4. organele competente ale statului solicitat au luat hotărîre de a nu porni urmărire penală

sau de a înceta urmărirea pentru fapta dată;

5. statul solicitat consideră că fapta, în legătura cu care este pronunţată sentinţa, are un

caracter politic sau pur militar;

6. fapta a fost comisă în afară teritoriului statului solicitat;

7. statul solicitat consideră că sunt destule motive să conchidă că asupra pedepsei au

influenţat considerentele de rasă, religie, naţionalitate sau opinie publică;

8. din cauza vârstei la momentul comiterii faptei condamnatul nuar fi putut fi supus

urmăririi judiciare în statul solicitat;

9. cînd şi în acea măsură în care sentinţa lezează drepturile persoanei.

10. pedeapsa nu poate fi executată din cauza expirării termenului de prescripţie conform

legislaţiei statului solicitat;

11. statul solicitat nu poate asigura executarea pedepsei;

12. statul solicitat consideră că statul solicitant poate el însuşi asigura executarea pedepsei;

13. cererea de executare este bazată numai pe opinia că executarea pedepsei în acest alt stat

ar fi mai favorabilă pentru reeducarea socială a condamnatului;

Demersul privind recunoaşterea hotărîrii străine se înaintează de către Ministrul Justiţiei sau

de Procurorului General şi în demers urmează a fi argumentate motivele care condiţionează

recunoaşterea hotărîrii respective.

Demersul se declară la instanţa judecătorească egală în grad cu instanţa judecătorească a

statului de condamnare a cărei hotărâre urmează să fie recunoscută. În cazul când hotărârea

110





Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic.

74

statului de condamnare este adoptată de către o instanţă egală în grad cu judecătoria, demersul

Ministerului Justiţiei sau al procurorului general se soluţionează de către instanţa judecătorească

în raza căreia se află Ministerul Justiţiei, iar dacă instanţa statului de condamnare este egală în

grad cu Curtea de Apel, demersul se examinează de Curtea de Apel Chişinău. La soluţionarea

demersului participă reprezentantul Ministerului Justiţiei sau, după caz, al procurorului general,

persoana în privinţa căreia se solicită recunoaşterea hotărârii şi apărătorul acesteia. Dacă

persoana în cauză nu are apărător, este numit un un avocat care acordă asistenţă juridică

garantată de stat. Participanţilor li se asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele

prezentate, iar persoanei îi este asigurat interpret, în caz de necesitate.

Judecătorul de instrucţie examinează materialele prezentate de către Ministerul Justiţiei sau

de către procurorul general. La examinarea cauzei participă reprezentantul Ministerului Justiţiei

sau al Procuraturii Generale care prezintă un raport, persoanele care participă pot înainta

explicaţiile lor, cercetându-se ulterior toate materialele prezentate. În cazul în care pedeapsa

solicitată de către instanţa străină nu a fost executată sau a fost executată numai în parte,

recunoaşterea hotărârii se solicită pentru a executa pedeapsa, instanţa substituie pedeapsa

neexecutată sau restul pedepsei cu o pedeapsă respectivă. Executarea dispoziţiilor civile dintr-o

hotărâre judecătorească penală străină se efectuează potrivit regulilor prevăzute pentru

executarea hotărârilor judecătoreşti civile străine.111

Cererea de recunoaştere a hotărîrii străine se transmite Ministerului Justiţiei, în care se

indică tratatul internaţional în al cărui temei se solicită executarea.

Cererea de recunoaştere este însoţită de o copie autentificată de pe hotărîre şi, dacă este

prevăzut de tratatul internaţional aplicabil, de o declaraţie prin care persoana condamnată îşi

exprimă consimţămîntul, precum şi de o informaţie privind durata arestului preventiv sau a părţii

de pedeapsă executate pînă la data prezentării cererii.

Ministerul Justăţiei, prin subdiviziunea sa specializată, va efectua verificarea corespunderii

cererii de recunoaştere a executării şi a actelor anexate cu dispoziţiile tratatelor internaţionale,

potrivit Codului de procedură penală art.559 ali.1, după care o va transmite instanţei

judecătoreşticompetente sau o va remite Procuraturii Generale potrivit competenţei.112

La soluţionarea demersului participă reprezentantul Ministrului Justiţiei sau, după caz, al

Procurorului General, persoana în privinţa căreia se solicită recunoaşterea hotărîrii şi apărătorul

acesteia. Dacă persoana în cauză nu are apărător ales, ea se asigură cu un avocat care acordă

asistenţă juridică garantată de stat. Persoanei respective şi apărătorului ei i se oferă posibilitatea

de a lua cunoştinţă de materialele anexate la demers şi de a-şi pregăti apărarea. Dacă persoana nu

cunoaşte limba în care au fost întocmite documentele anexate la demers, ea este asigurată cu

interpret.

Demersul Ministrului Justiţiei sau, după caz, al Procurorului General se soluţionează în

şedinţă de către judecătorul de instrucţie cu participarea obligatorie a reprezentantului instituţiei

care a înaintat demersul. În cadrul soluţionării demersului privitor la recunoaştere a hotărîrii

penale străine, judecătorul de instrucţie verifică dacă sînt respectate condiţiile pentru

recunoaştere prevăzute de prezentul capitol, precum şi de tratatul internaţional în temeiul căruia

se solicită transferul sau de acordul de reciprocitate.

Examinarea cauzei începe cu raportul reprezentantului Ministerului Justiţiei sau al

Procuraturii Generale, se audiază explicaţia persoanei în privinţa căreia a fost depus demersul,

apoi se cercetează materialele prezentate, după care instanţa adoptă o încheiere privind admiterea

sau respingerea demersului.

În cazul în care pedeapsa solicitată de către instanţa străină nu a fost executată sau a fost

executată numai în parte şi recunoaşterea hotărîrii se solicită pentru a executa pedeapsa instanţa

substituie pedeapsa neexecutată sau restul pedepsei.

111




Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic. 112


75

Executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotărîre judecătorească penală străină se efectuează

potrivit regulilor prevăzute pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti civile străine prevăzute de

legislaţia naţională, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

11.3. Executarea hotărîrilor penale naţionale în străinătate

În ceea ce priveşte recunoaşterea în străinătate a actelor judiciare emise de autorităţile moldovenești competente, aceasta are loc în condiţiile stipulate în tratatul internaţional.

Recunoaşterea si executarea de către statul străin a cererii de recunoaştere formulate de instanţele române are ca efect renunţarea de către statul român la executarea hotărârii pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit legii, Republica Moldova redobândeşte dreptul la executarea hotărârii în cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, începând din momentul în care a fost informat de neexecutarea totală sau parţială a acestei pedepse.

Procedura de formulare a unei cereri de recunoaştere şi de executare a unei hotărâri penale într-un stat străin este formulată de instanţa de executare, din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru formularea unei cereri de recunoaştere şi executare.

La cerere se anexează actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil sau, în lipsa unui tratat, cel puţin hotărârea definitivă şi mandatul de executare a pedepsei.

Potrivit art. 114 al Legii Republicii Moldova nr. 371-XVI din 01.12.2006 delegarea executării hotărârilor penale naţionale în străinătate este admisă în cazul existenţei uneia din următoarele condiţii:

a) persoana condamnată este cetăţean al statului solicitat ori are domiciliul permanent pe

teritoriul acestuia, ori este cetăţean străin sau apatrid cu permis de şedere pe teritoriul lui persoana condamnată este cetăţean al Republicii Moldova cu domiciliul permanent pe teritoriul statului solicitat;

b) persoana condamnată are şi cetăţenia statului solicitat; c) extrădarea persoanei condamnate în Republica Moldova în vederea executării pedepsei nu

este admisă potrivit legislaţiei statului solicitat; d) există temeiuri a considera că executarea hotărîrii în statul solicitat poate favoriza

reintegrarea socială a persoanei condamnate; e) durata pedepsei aplicate este mai mare de un an; f) persoana condamnată îşi dă consimţămîntul după ce a fost informată în privinţa

consecinţelor executării în străinătate (alin. 1). De asemenea, executarea poate fi solicitată dacă: a) persoana condamnată execută în statul străin pedeapsa privativă de libertate stabilită pentru

o altă faptă decît cea pentru care a fost condamnată în Republica Moldova; b) persoanei condamnate i s-a aplicat măsura de siguranţă a expulzării (alin. 2). Executarea în statul străin se solicită cu condiţia neagravării în acel stat a pedepsei aplicate prin

hotărîre pronunţată în Republica Moldova (alin. 3)113

. La art. 115 al legii menţionate mai sus, este statuată procedura executării hotărîriior penale

naţionale în străinătate. Conform acestei norme cererea de încuviinţare a executării pe teritoriul statului străin este

formulată de organul responsabil pentru sînt îndeplinite condiţiile art. 114 (alin. 1). Cererea de încuviinţare a executării, însorită de actele indicate la art. 111 alin.(2), se înaintează

autorităţilor străine prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova (alin.2).

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA

1. Constituţia Republicii Moldova, 29 iulie 1994.

2. Codul Penal al Republicii Moldova nr.985-XV, 18 aprilie 2002.

3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV, din 14 martie 2003.

113 Lege cu privire la asistenta juridică internaţională în materie penala nr. 371 - XVI din 01.12.2006 //Monitorul Oficial nr. 14-

17/42 din 02.02.2007

76

4. Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală nr.371-XVI din

01.12.2006.

5. Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV (02.06.2000).

6. Decret pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea azilului politic de către

Preşedintelui Republicii Moldova nr.1506-III (31.10.2003).

7. Regulamentul cu privire la organizarea activităţii de asistenţă juridică internaţională

a Procuraturii Generale (21.03.2005).

8. Legea Republicii Moldova cu privire la Statutul refugiaţilor nr.1286-XV

(25.06.2002).

9. Legea Republicii Moldova cu privire la poliţie, nr.416 din 18.12.1990.

10. Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea operativă şi de investigaţii, nr.

727-XIV din 16.12.1999.

11. Legea Republicii Moldova cu privire la securitatea de stat a părţii vătămate,

martorilor şi altor persoane, care au colaborat în procesul penal, nr.1458-XIII din 28.01.1998.

LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ

12. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

(4.11.1950).

13. Declaraţia universală a drepturilor omului (10.12.1948).

14. Convenţia europeană de extradare din 13.12.57 //Tratate internaţionale 1/318, 1998 şi

Protocoalele adiţionale acesteia (15.10.1975, 17.03.1978)

15. Convenţia europeană de asistenţa juridică internaţională în materie penală

(20.04.1959) şi Protocolul ei (17.03.1978)

16. Convenţia CSI privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile,

familiale şi penale (22.01.1993 ).

17. Regulile standardelor minimale de tratare a deţinuţilor (1955).

18. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (1966).

19. Convenţia împotriva torturilor şi a altor forme de comportament şi pedepse

antiumane, crude sau care înjosesc demnitatea omului (1984).

20. Declaraţia principiilor generale ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi

abuzurilor de putere (1985).

21. Cumulul de principii pentru apărarea tuturor persoanelor reţinute sau arestate în orice

formă ar fi fost aceasta efectuată (1988).

22. Convenţia europeană despre valabilitatea internaţională a sentinţelor pe cauzele

penale (1970).

23. Tratatul între Republica Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la asistenţa juridică şi

raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală (25.02.1993).

24. Tratatul între Republica Moldova şi Ucrana cu privire la asistenţa juridică şi relaţiile

juridice în materie civilă şi penală (13.12.1993).

25. Tratatul între Republica Moldova şi Republica Lituania privind asistenţa juridică şi

relaţiile de drept în materie civilă, familială şi penală (09.02.1993).

26. Tratatul între Republica Moldova şi Republica Letonia privind asistenţa juridică şi

relaţiile de drept în materie civilă, familială şi penală (14.04.1993).

27. Tratatul între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie

civilă şi penală (06.07.1996).

28. Acordul între Republica Moldova şi Republica Turcia privind asistenţa juridică în

materie civilă, comercială şi penală (22.05.1996).

29. Protocol privind cooperarea între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi

Ministerul Public Român (10.02.2005).

30. Memorandum de colaborare între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi

Biroul Naţional Antimafia (Italia) pentru combaterea crimei organizate şi prevenirii ei (2002).

31. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate

(15.11.2000).

32. Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală (15.05.1972).

77

33. Convenţia europeană privind valoarea internaţională a hotărârilor represive

(28.05.1970).

34. Convenţia europeană privind reprimarea terorismului (27.01.1997).

35. Convenţia penală privind corupţia (27.01.1999).

36. Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate (21.03.1983)

37. Convenţia privind valoarea internaţională a hotătîtilor represive străine (28.05.1979).

LITERATURA ŞTIINŢIFICĂ

38. Traian Ghindea „Drept penal internaţional‖ Bucueşti 2000

39. S.Botnaru, A.Şavga, V.Grosu, M.Grama, Drept penal. Partea generală, vol.I, Editura

Cartier juridic, Chişinău 2005.

40. Dolea I, D.Roman, T.Vizdoagă, Iu.Sedleţchi, V.Şterbeţ, V.Rotaru, R.Botezatu,

S.Ursu, E.Erjâu, Codul de procedură penală. Comentariu, Editura Cartier juridic, Chişinău 2005.

41. Dolea, D.Roman, T.Vizdoagă, Iu.Sedleţchi, V.Şterbeţ, V.Rotaru, R.Botezatu, S.Ursu,

E.Erjâu, Drept procesual penal., Editura Cartier juridic, Chişinău 2005.

42. Gh.Ulianovschi, M.Grama, Extrădarea, Ch.2009.

43. Stănoiu R.-M. „Asistenţa juridică internaţională în materie penală" - Bucureşti:

Academiei, 1975.

44. Bostan G., Lupan O., Mironov V., Nagacevschi V. „Ghid privind aplicarea

Convenţiei CSI cu privire la asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale

şi penale" - Chişinău: ARC, 2000.

45. Florin Răzvan RADU, Cooperare judiciară internaţională şi europeană în materie

penală. Îndrumar pentru practicieni, Editura Wolters Kluwer, 2009;

46. Mariana CONSTANTINESCU, Georgiana TUDOR, Mandatul european de arestare.

Aspecte teoretice şi practica judiciară , Editura Hamangiu, 2009;

47. Alexandru BOROI, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura

C.H. Beck, 2008.

48. Alexandru M. Gurănescu, Extrădarea, Editura Gutemberg, Bucureşti, 1903.

49. Traian Alexandrescu, Procedura extrădării, Editura Curierul judiciar, Bucureşti,

1915.

50. Geamănu Grigore, Drept internaţional penal şi instituţii internaţionale,

Bucureşti, 1977

51. Nistoreanu Gh., Apetrei M., Nae L. „Asistenţa juridică în procesul penal" -

Bucureşti: M. I., 1993.

52. Traian Pop, Dreptul penal comparat. Partea generală, vol. II, Cluj, 1923.

53. Dianu T., Protecţia penală internaţională, Bucureşti, Lumina Lex., 1996

54. Constantin Andronovici, Drept internaţional public, vol. I, Editura Graphix, Iaşi,

1993.

55. Creţu V., Drept internaţional penal, Editura Societăţii Tempus România, Bucureşti,

1996.

56. Зимин В.П. «Международное сотрудничество правоохранительных органов» -

Москва: БЕК, 1990.

57. Илларионов В.П., Путова И.В. «Правовые и организационно-

методические аспекты международного розыска преступников» - Москва:Спарк, 1999.

58. Колибак К. «Выдача обвиняемых и осуждѐнных по международным договорам

России» - Москва: БЕК, 1996.

59. Кузьмина С.С. «Процессуальные проблемы расследования уголовных дел в

отношении иностранцев в соответствии с международными договорами» - СПб.: Альфа,

1994.

60. Милничук В.В. «Институт взаимной правовой помощи по уголовным делам» -

Москва: 2001.

61. Панов В.П. «Международное уголовное право» - Москва: 1997.

http://www.just.ro/Portals/0/CooperareJudiciara/GhidCooperare%20Penal/Asistenta/Conventii/CE/31.doc



http://www.just.ro/Portals/0/CooperareJudiciara/GhidCooperare%20Penal/Transferarea/25.doc

http://www.librarie.net/carti/127124/Mandatul-european-de-arestare-Aspecte-teoretice-si-practica-judiciara



78

ARTICOLE, RAPOARTE, AUTOREFERATE

62. Grama M., Extrădarea: Definiţie şi trăsături esenţiale. Surse de reglementare,Analele

ştiinţifice ale USM, seria ştiinţe socioumanistice, Vol.l, Chişinău 2002.

63. Grama M., Tipurile extrădării şi instituţii apropiate extradării, Analele ştiinţifice ale

USM, seria ştiinţe socioumanistice, Vol.l, Chişinău 2003.

64. Grama M., Condiţiile extrădării, Conferinţa corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul

activităţii ştiinţifice ale USM în anii 2000-2002‖,ştiinţe socioumanistice, Vol.l, Chişinău 2003.

65. Grama M., Timotin V., Forme de asistenţă juridică internaţională în materie penală,

Analele ştiinţifice ale USM, seria ştiinţe socioumanistice, Vol.l, Chişinău 2004.

66. Grama M., Condiţiile de fond ale extrădării, Studia Universitatis. Seria ştiinţe

socioumanistice, nr.4(14), Chişinău 2008.

67. Căpăţână O., Ianculescu D. „Comisiile rogatorii internaţionale în materie civilă"

//Revista Română de Drept, Nr. 6/1982.

68. Ratea I. „Inadmisibilitatea prezentării materialului de urmărire penală prin comisie

rogatorie" // Dreptul, Nr. 4/2001.

69. Mihaela AGHENIŢEI, Extrădare. Competenţă, Revista de Drept Penal nr. 2/2002;

70. Virgil V. ANDRIEŞ, Ioana Cristina MORAR, Extrădarea activă competenţă, Revista

Drept Penal nr.3/2003, pag.80-84;

71. Mariana BOIER, Extinderea extrădării, Revista de Drept Penal nr. 4/1999;

72. Mircea CRETU, Arestarea provizorie în vederea extrădării, Revista Dreptul nr.

6/2005, pag. 9-12;

73. Cristi V. DĂNILET, Citarea învinuitului/inculpatului care locuieşte în străinătate,

Revista Dreptul nr. 3/2003, pag. 220-225;

74. Vasile DRĂGHICI, Mariana MITRA– Importanţa şi necesitatea instituţiei extrădării

în lupta împotriva criminalităţii internaţionale, Analele Universităţii Ovidius Constanţa, Seria

Drept şi Ştiinţe Administrative, Vol. 1, Editura Ovidius University Press, Constanţa, 2004;

75. Anca-Lelia LORINCZ, Asistenţa judiciară internaţională, Revista Drept Penal

nr.1/2005, pag.67-69;

76. Ana LUPULESCU, Nicolae LUPULESCU, Competenţa organelor judiciare în

procedura extrădării, Revista Dreptul nr. 6/2004, pag. 196-204;

77. Nicolae LUPULESCU, Asistenţa juridică internaţională în materie penală, Revista

Drept Penal nr.4/2005, pag.70-72;

78. Nicolae LUPULESCU, Extrădarea, Editura Luceafărul, Bucureşti, 2004.

79. Nicolae LUPULESCU, Extrădare. Arestare, Revista Drept Penal nr.4/2004, pag.84-

89;

80. Nicolae LUPULESCU, Consideraţii generale privind modalităţile de asistenţă

juridică internaţională în materie penală, Pro Lege nr. 1/2005, pag. 118-129;

81. Tamara MANEA, Principiul personalităţii legii penale române şi regula non bis in

idem, Revista Drept Penal nr.2/2001, pag.115-116;

82. Gheorghiţă MATEUŢ, Mihaela VASIESCU, Transferul persoanelor condamnate,

Revista Drept Penal nr.2/2003, pag.41-48;

83. Gheorghiţă MATEUŢ, Mihaela VASIESCU, Transferul persoanelor condamnate,

Revista Drept Penal nr.3/2003, pag.27-40;

84. Ioana Cristina MORAR, „Extrădarea activă. Competenţă‖, Revista Drept Penal

nr.3/2003 (articol) – pag.80-84.

85. Ioana Cristina MORAR, Arestarea provizorie în caz de urgenta in ipoteza extrădării

pasive, Revista Curierul Judiciar nr.3/2007, pag.68-77;

86. Ioana Cristina MORAR, Recunoaşterea hotărârii străine de condamnare-motiv

opţional de refuz al executării mandatului european de arestare în legislaţia român. Revista

Săptămâna Juridică nr.10 /2010;

87. Viorel PAŞCA, Extrădarea apatrizilor, Revista Drept Penal nr.3/2000, pag.100-102;

79

88. Vasile PĂVĂLEANU, Convenţia europeană privind transferul de proceduri în

materie penală, Revista Drept Penal nr.1/2003, pag.51-59;

89. Vasile PĂVĂLEANU, Unele consideraţii în legătură cu recunoaşterea hotărârilor

penale străine şi transferul persoanelor condamnate, Revista Dreptul nr. 10/1998;

90. Liviu Narcis PIRVU, Rodica COSMA, Reglementarea unor măsuri preventive în

vederea aplicării Convenţiei europene de extrădare şi a Statutului Curţii Penale Internaţionale,

Revista Dreptul nr. 5/2005, pag. 202-209;

91. Alexandru ŢUCULEANU, Transferul de proceduri în materie penală. Măsurile

Provizorii, Revista Dreptul nr. 3/2003, pag. 197-198;

92. Adrian Ştefan TULBURE, Extrădarea. Aspecte procesual penale, Revista Drept

Penal nr.3/2000, pag.48-52;

93. Акнапова Р.З. «Практика реализаций международных договоров

Республики Казахстан по оказании правовой помощи по уголовным делам». Автореф.

диссерт. на окозания уч. степ. канд. юр. наук, Алма-Ата, 2002.

94. Волеводз А.Г. «Правовые основы новых направлений

международного сотрудничества в сфере уголовного процесса», Автореф. диссертации

на соискание уч. степ. док. юр. наук, Москва, 2002.

95. Зимин В.П., «Участие Министерства юстиции Российской Федерации в

международном сотрудничестве: состояние и перспективы».

96. Волженкина В.М. «Оказание правовой помощи по уголовным делам в сфере

международного сотрудничества», уч. пос. - СПб.: 1999.

97. RECOMANDĂRI, DECLARAŢII

98. Recomandările Asambleei Generale a ONU referitoare la asistenţa

internaţională în domeniul prevenirii criminalităţii şi justiţiei penale în contextul dezvoltării,

Plenara 68 din 14 decembrie 1990.

99. Declaraţia principiilor şi planul de acţiuni a programei ONU în domeniul prevenirii

criminalităţii şi justiţiei penale, adoptată la Plenara 77 din 18 decembrie 1991, Paris.

100. Recomandările Asambleei Generale a ONU referitoare la asistenţa

internaţională în domeniul prevenirii criminalităţii şi justiţiei penale în contextul dezvoltării,

Plenara 68 din 14 decembrie 1990.

101. Nota informativă cu privire la activitatea Secţiei Tratate şi Integrare Europeană din

cadrul Direcţiei Agent Guvernamental şi Relaţii Internaţionale prezentată la şedinţa

Colegiului Ministerului Justiţiei, 29.09.2003.

102. Raport explicativ la Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,

www.conventions.col.lut/treaty/f r/Declare List.

103. Crime Problems Committe of experts on the in the Penal field. Draft Second

Additional convention on Mutual Assistence in Criminal maters, 01. ONU A 55/385.

note de curs asistenŢa juridicĂ internaŢionalĂ În

Documents