modele de acte depuse de avocați în instanțe

1

MODELE DE ACTE DEPUSE DE AVOCAŢI ÎN INSTANŢE

2

SUMAR

CAUZE CIVILE

HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

PRIVIND APLICAREA NORMELOR CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ LA JUDECAREA PRICINILOR ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ NR.24 DIN 12.12.2005 ...................13 CU PRIVIRE LA APLICAREA LEGISLAŢIEI PROCESUALE CIVILE LA ÎNTOCMIREA HOTĂRÂRII ŞI ÎNCHEIERII JUDECĂTOREŞTI NR.2 DIN 07.07.2008................................................................................................................................23 CU PRIVIRE LA EXAMINAREA PRICINILOR CIVILE ÎN ORDINE DE APEL NR.15 DIN 03.10.2005 ...........................................................................................................32 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A LEGISLAŢIEI PROCESUALE CIVILE LA ÎNTOCMIREA ACTELOR JUDECĂTOREŞTI DE DISPOZIŢIE ÎN CADRUL EXAMINĂRII PRICINILOR CIVILE ŞI ECONOMICE ÎN ORDINE DE APEL ŞI DE RECURS NR.3 DIN 07.07.2008 ..............................................................................................................42 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII LEGISLAŢIEI PROCEDURALE LA EXAMINAREA CAUZELOR CIVILE ÎN RECURS NR.3 DIN 27.03.2006 ..................46 CU PRIVIRE LA EXAMINAREA CAUZELOR PRIVIND ACCESUL LA INFORMAŢIILE OFICIALE NR.1 DIN 02.04.2007 .......................................................61 PRIVIND PRACTICA JUDICIARĂ CU PRIVIRE LA CONSTATAREA FAPTELOR CARE AU VALOARE JURIDICĂ ŞI DECLARAREA PERSOANEI DISPĂRUTĂ FĂRĂ URMĂ SAU DECEDATĂ NR.4 DIN 07.07.2008...............................77 CU PRIVIRE LA APLICAREA DE CĂTRE INSTANŢELE DE JUDECATĂ A LEGISLAŢIEI CE REGLEMENTEAZĂ REPARAREA PREJUDICIULUI MORAL NR.9 DIN 09.10.2006 ..............................................................................................................86 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A LEGISLAŢIEI DESPRE ÎNCASAREA CHELTUIELILOR DE JUDECATĂ ÎN CAUZELE CIVILE NR.25 DIN 28.06.2004..........................................92 CU PRIVIRE LA UNELE CHESTIUNI CE VIZEAZĂ PROCEDURA DE ELIBERARE A ORDONANŢELOR JUDECĂTOREŞTI NR.18 DIN 31.05.2004.............101 NOTĂ INFORMATIVĂ PRIVIND TEMEIURILE CE DUC LA RESTITUIREA DE CĂTRE INSTANŢA DE RECURS A PRICINILOR SPRE REJUDECARE ..................106

3

PROCEDURA CONTENCIOASĂ

CERERI DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ (ACŢIUNI)

BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A LUI Ş.Ş. ŞI A OFICIULUI CADASTRAL TERITORIAL .................................................130 BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A CONSILIULUI SĂTESC .............................................................................................................133 BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A CONSILIULUI SĂTESC (2) ........................................................................................................136 DOLGHIERU VASILE. CERERE CU PRIVIRE LA MĂRIREA CUANTUMULUI PRETENŢIILOR DIN ACŢIUNE ............................................................138 DOLGHIERU VASILE. CERERE DE RECURS ASUPRA DECIZIEI CURŢII DE APEL ECONOMICE...........................................................................................139 DOLGHIERU VASILE. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ CU PRIVIRE LA ÎNCASAREA DATORIILOR FORMATE ÎN BAZA CONTRACTULUI ......................143 DOLGHIERU VASILE. OBIECŢII ASUPRA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ ..............145 DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ LA CEREREA DE APEL PRIVIND ATACAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI ECONOMICE DE CIRCUMSCRIPŢIE CHIŞINĂU ..............................................................................................................................147 DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII DE RECURS .........................150 DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII DE REVIZUIRE DEPUSE ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE ................................152 DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII RECONVENŢIONALE CU PRIVIRE LA DECLARAREA NULĂ A PCT. 5.4, 5.6, 10.5 ..........................................154 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI .......................................................................................................157 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI (2) .........................................................................................................................159 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA VENITULUI RATAT ..............................................................................................................161 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA PENALITĂŢII .........................................................................................................................164

4

CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND REZOLVIREA CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE ..............................................................168 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE (2) .............................................................................................................................171 PALII OLEG. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU REPARAREA PREJUDICIULUI CAUZAT PRIN VĂTĂMAREA INTEGRITĂŢII CORPORALE ŞI DECESUL LUI C.W................................................................................................................173 PALII OLEG. CERERE PENTRU COMPLETAREA TEMEIULUI ACŢIUNI..................176 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA PREJUDICIULUI MATERIAL PRODUS ÎN URMA ACCIDENTULUI RUTIER ...................................................................................................................................179 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND PARTAJUL AVERII COMUNE .............................................................................................181 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU DESFACEREA CĂSĂTORIEI ...............................................................................................183 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI .......................................................................................................184 ROMAN ANATOLIE. CERERE CU PRIVIRE LA ADOPTAREA ACŢIUNILOR DE ASIGURARE A ACŢIUNII CIVILE ................................................................................186 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND ÎNCETAREA PROCESULUI ÎN PRICINA CIVILĂ ...................................................................................................................188 PALII OLEG. CERERE PRIVIND APARTENENTA DOCUMENTELOR CONSTATATOARE DE DREPTURI ....................................................................................192

APELURI

PALII OLEG. CERERE DE APEL ASUPRA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI ANENII-NOI............................................................................................................................194 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE APEL ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI BUIUCANI MUN.CHIŞINĂU NR.2-14/10 DIN 10.04.2010....................196

ALTE CERERI

PALII OLEG. CERERE PENTRU ANEXAREA ÎNSCRISURILOR LA MATERIALELE CAUZEI .....................................................................................................198 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND EFECTUAREA EXPERTIZEI PSIHIATRICE .........................................................................................................................199

5

SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE STRĂMUTARE A PRICINII SPRE JUDECARE CU RESPECTAREA NORMELOR DE COMPETENŢĂ EXCEPŢIONALĂ....................................................................................................................201

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

HOTĂRÂREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV A UNOR PREVEDERI ALE LEGII CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV NR.10 DIN 30.10.2009........................................203

CERERI PREALABILE

NICOARĂ VASILE. CERERE PREALABILĂ ÎMPOTRIVA ÎNTREPRINDERII DE STAT CENTRUL RESURSELOR INFORMAŢIONALE DE STAT „REGISTRU” ŞI A DIRECŢIEI DE DOCUMENTARE A POPULAŢIEI.........................................................219

CERERI

BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A COMISIEI ELECTORALE CENTRALE ...............................................................................221 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII ACTULUI ADMINISTRATIV .......................................226 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND REVOCAREA ACTULUI ADMINISTRATIV (2) .........................................................................................229 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII ACTULUI ADMINISTRATIV (3) .................................232 NICOARĂ VASILE. CERERE DE CHEMARE ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV ŞI ÎNCASAREA PREJUDICIULUI CAUZAT ..........................................................................235 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. PLÂNGERE ÎN PRIVINŢA SOLICITANTULUI DE AZIL (ÎN ORDINEA ART. 313 COD DE PROCEDURĂ PENALĂ) ................................ 242 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND AMÂNAREA PROCESULUI ÎN PRIVINŢA SOLICITANTULUI DE AZIL ÎN CONFORMITATE CU ART.208 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ ................................................................................244 PALII OLEG. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU ANULAREA DECIZIEI DIRECŢIEI REFUGIAŢI ŞI ACORDAREA STATUTULUI DE REFUGIAT ..........................................................................................................................245 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND CONTESTAREA ACTULUI ADMINISTRATIV ...............................................................................................................249

6

BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND RESPINGEREA DEMERSULUI PRIVIND APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE SUB FORMĂ DE AREST PREVENTIV A SOLICITANTULUI DE AZIL ..................................................................253 PALII OLEG. RECURS ASUPRA HOTĂRÂRII CURŢII DE APEL CHIŞINĂU DIN _ PRIN CARE A FOST RESPINSĂ ACŢIUNEA PENTRU ANULAREA DECIZIEI NR.____A DIRECŢIEI PRINCIPALE PENTRU REFUGIAŢI ..........................................255 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV DE REFUZ ÎN PRIMIREA DOCUMENTELOR PENTRU NATURALIZARE A BENEFICIARULUI DE PROTECŢIE UMANITARĂ ................................................................................................257

RECURSURI

BRAŞOVEANU DUMITRU. RECURS AL MIŞCĂRII SOCIAL-POLITICE „ACŢIUNEA EUROPEANĂ” ................................................................................................259 PĂDURARU ION. CERERE DE RECURS ASUPRA ÎNCHEIERII CURŢII DE APEL CHIŞINĂU DIN ___ PRIVIND SCOATEREA DE PE ROL A CERERII DE CHEMARE ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV...................................264 CONSTANTINOV ANA. RECURS ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL CHIŞINĂU DIN 18 MARTIE 2010 .......................................................................................268

PLEDOARII

BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. ALOCUŢIUNEA AVOCATULUI ÎN CAUZA M.V.A. ÎMPOTRIVA CONSILIULUI DE ADMINISTRARE AL AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ (ANRE) ..................................................272 BRASOVEANU DUMITRU. PLEDOARIA AVOCATULUI ÎN CAUZA MIŞCAREA SOCIAL-POLITICĂ „ACŢIUNEA EUROPEANĂ” ÎMPOTRIVA COMISIEI ELECTORALE CENTRALE................................................................................277 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. TEZE CU PRIVIRE LA CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A LUI H.M. PRIVIND CONTESTAREA ACTULUI ADMINISTRATIV .................................................................................................................283

PROCEDURA SPECIALĂ BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE PRIVIND STABILIREA FAPTULUI DE RUDENIE ...............................................................................................................................288

7

CAUZE PENALE

HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII

MOLDOVA

PRIVIND SENTINŢA JUDECĂTOREASCĂ NR.5 DIN 19.06.2006 ...................................292 CU PRIVIRE LA PRACTICA ASIGURĂRII CONTROLULUI JUDECĂTORESC DE CĂTRE JUDECĂTORUL DE INSTRUCŢIE ÎN PROCESUL URMĂRIRII PENALE NR.7 DIN 04.07.2005 .............................................................................................................303 CU PRIVIRE LA PRACTICA JUDECĂRII CAUZELOR PENALE ÎN ORDINE DE APEL NR.22 DIN 12.12.2005 ................................................................................................314 CU PRIVIRE LA JUDECAREA RECURSULUI ORDINAR ÎN CAUZA PENALĂ NR.9 DIN 30.10.2009 .............................................................................................................326 PRIVIND APLICAREA ÎN PRACTICA JUDICIARĂ DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A UNOR PREVEDERI ALE CONVENŢIEI PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE NR.17 DIN 19.06.2000 ...........................................................................................................341 CU PRIVIRE LA UNELE CHESTIUNI CE ŢIN DE APLICAREA DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A PREVEDERILOR ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE NR.8 DIN 30.10.2009 ..........................................344 NOTĂ INFORMATIVĂ CU PRIVIRE LA HOTĂRÂRILE PRONUNŢATE DE CEDO CONTRA MOLDOVEI LA SFÎRŞITUL ANULUI 2009 - ANUL 2010 PE MARGINEA DOSARELOR ECONOMICE ..........................................................................357 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A UNOR PREVEDERI ALE CONSTITUŢIEI REPUBLICII MOLDOVA NR.2 DIN 30.01.1996.........................................................................................366

CERERI

CONSTANTINOV ANA. CERERE DE LIBERARE DE RĂSPUNDERE PENALĂ POTRIVIT PREVEDERILOR ART.217 ALIN.(5) CP RM.................................................... 371 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE PRIVIND ÎNLOCUIREA MĂSURII PREVENTIVE ........................................................................................................................373

8

RECURSURI

MĂRGINEANU IURIE. RECRS ASUPRA SENTINŢEI DIN 16.06.2006 PRONUNŢATE DE JUDECĂTORIA STRĂŞENI ŞI ASUPRA DECIZIEI CURŢII DE APEL CHIŞINĂU DIN 5.10.2006 ...................................................................................374 NICOARĂ VASILE. RECURS ASUPRA ÎNCHEIERII JUDECĂTORIEI DIN 29.08.2008 PRIVIND APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE SUB FORMĂ DE AREST PE UN TERMEN DE 10 ZILE ÎN PRIVINŢA LUI M.D. ŞI ASUPRA ÎNCHEIERII PRIN CARE A FOST RESPINS DEMERSUL PRIVIND ELIBERAREA PERSOANEI ÎN LEGĂTURĂ CU EXPIRAREA TERMENULUI DE REŢINERE ............379 SPĂLATU VEACESLAV. RECURS ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL DIN 27.02.2010 ÎN DOSARUL PENAL NR.1A-11/2010 ..........................................................384

RECURSURI ÎN ANULARE

MUNTEANAU PETRU. RECURS ÎN ANULARE ...................................................................386 ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE (ÎN BAZA ART.452 ŞI ART.453 ALIN.2 CPP RM) ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII JUDECĂTORULUI DE INSTRUCŢIE AL JUDECĂTORIEI SECT.CENTRU, MUN.CHIŞINĂU DIN 24 MARTIE 2008 ÎN CAUZA PENALĂ DE ÎNVINUIRE A LUI K.M. ÎN BAZA ART.46, 217/1 ALIN.(4) LIT.B) ŞI D) CP RM....................................................................... 391 ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART.425 CPP ......................................................................................................................395 ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART.452 CPP RM (1) ..............................................................................399 ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART.452 CPP RM (2) ..............................................................................404

ALTE CERERI BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. REFERINŢĂ LA APELUL DECLARAT DE PROCUROR ÎMPOTRIVA SENTINŢEI JUDECĂTORIEI DIN 19.03.2010 ÎN PRIVINŢA LUI C.M.I. ............................................................................................................409 NICOARĂ VASILE. CERERE FORMULATĂ ÎN BAZA ART.345 ALIN.(4), P.3; 350; 332 ALIN.(1); 275 P.9); 274 ALIN.(2); 28 CPP PRIVIND ÎNCETAREA PROCESULUI PENAL ...........................................................................................................437 NICOARĂ VASILE. DEMERS PRIVIND RIDICAREA EXCEPŢIEI DE NECONSTITUŢIONALITATE ..............................................................................................441

9

BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII DE APEL ÎNAINTATE DE PROCUROR ÎMPOTRIVA SENTINŢEI JUDECĂTORIEI CENTRU, MUN. CHIŞINĂU DIN 28.01.200 ..............................................................................443

PLEDOARII

ALEXEI BARBĂNEAGRĂ. INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI, TRIUMFUL ADEVĂRULUI ŞI AL LEGII ÎN CAUZE ADMINISTRATIVE...........................................447 ALEXEI BARBĂNEAGRĂ. PLEDOARIA AVOCATULUI ÎN CAUZA PENALĂ DE ÎNVINUIRE A LUI C.M.I. ÎN SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE ART.327 ALIN.(2) LIT. C), 328 ALIN.(3) LIT A),D), 332 ALIN.(1) CP ......................456 NICOARĂ VASILE. PLEDOARIE ÎN CADRUL DOSARULUI PENAL PRIVIND ÎNVINUIREA LUI A.V. ÎN COMITEREA INFRACŢIUNII PREVĂZUTE DE ART.264 ALIN.(3) LIT.A) CP ...............................................................................................493 URSU NICOLAE. TEZE PENTRU DEZBATERI JUDICIARE ÎN CAUZA PENALĂ V.Ş. ŞI ALŢII ..........................................................................................................................500 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. TEZE DIN PLEDOARIA SUSŢINUTĂ ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ ÎN CAUZA PENALĂ DE ÎNVINUIRE A M.I. ÎN SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE ART.328 ALIN.(1), 332 ALIN.(1) ŞI ART.329 CP RM .....................................................................................................................508

CAUZE ADMINISTRATIVE

HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII

MOLDOVA

CU PRIVIRE LA APLICAREA SANCŢIUNILOR ADMINISTRATIVE DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI NR.22 DIN 10.07.1997 ..................................................521 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII LEGISLAŢIEI PENALE ŞI DMINISTRATIVE PRIVIND PROTECŢIA CONSUMATORILOR NR.23 DIN 10.07.1997................................................................................................................................526 DESPRE PRACTICA JUDICIARĂ ÎN CAUZELE PRIVIND CONTRABANDA ŞI CONTRAVENŢIILE ADMINISTRATIVE VAMALE NR.19 DIN 10.07.1997 ...................531 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII UNOR PREVEDERI ALE ARTICOLULUI 162 DIN CODUL CU PRIVIRE LA CONTRAVENŢIILE ADMINISTRATIVE REFERITOR LA RĂSPUNDEREA PENTRU DESFĂŞURAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR NR.5 DIN 15.02.1999 ...............................................................................................................................539

10

CERERI

MANCEVSCHI OLEG. CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA PROCESULUI-VERBAL CU PRIVIRE LA CONTRAVENŢIE .....................................................................................543 MANCEVSCHI OLEG. CONTESTAŢIA ÎMPOTRIVA DECIZIEI CU PRIVIRE LA CONTRAVENŢIE ..................................................................................................................545 ULIANOVSCHI GHEORGHE. PLÂNGERE ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART.281 CCA..........................................................................................................................546

RECURSURI

MANCEVSCHI OLEG. RECURS ÎN CAUZĂ CONTRAVENŢIONALĂ (NR.4D-2623/10) ....................................................................................................................549 MANCEVSCHI OLEG. RECURS ÎN CAUZA CONTRAVENŢIONALĂ (NR.4P-46/09) .........................................................................................................................551 SPĂLATU VEACESLAV. RECURS ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII NR.4C-201/09 DIN 10.11.2009 ..............................................................................................552

SESIZĂRI ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

SESIZARE PRIVIND CONSTITUŢIONALITATEA UNEI SINTAGME DIN ALIN.(6) ART.63 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ, LA DEMERSUL JUDECĂTORIEI SECT. BOTANICA, MUN. CHIŞINĂU ÎN LEGĂTURĂ CU SOLUŢIONAREA PLÂNGERII DEPUSE ÎN ORDINEA ART.313 DIN CPP ÎN CAUZA LUI Ţ.S..............................555

MODELE DE CERERI DE ADRESARE LA CEDO

NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (1) .........................................561 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (1) ..........570 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (2) .........................................578 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (2) ...........586

11

NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (3) ..........595 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (3) .......................................... 606 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (4) ........... 612 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (4) .......................................... 616 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (5) .........................................623

12

HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME

DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

13

HOTĂRÂREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE

A REPUBLICII MOLDOVA

Privind aplicarea normelor codului de procedură civilă la judecarea pricinilor în primă instanţă nr.24

din 12.12.2005

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.8, pag.9

modificată de: Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din

22.12.2008 În scopul asigurării aplicării corecte şi unitare a normelor Codului de procedură civilă la

judecarea pricinilor în prima instanţă de către instanţele de judecată, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, HOTĂRĂŞTE:

1. Se explică instanţelor de judecată că art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale garantează dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil a cauzei, în mod public, într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţii lor sale cu caracter civil.

2. Se atrage atenţia că normele procedurale ce vizează modalitatea desfăşurării dezbaterilor judiciare în primă instanţă sunt aplicabile atât instanţelor de judecată de drept comun, cât şi instanţelor de judecată specializate, cu excepţiile prevăzute de lege.

Instanţele de judecată urmează a lua în consideraţie faptul că dispoziţiile privitoare la dezbaterile judiciare nu sunt aplicabile litigiilor care se examinează în ordinea procedurii în ordonanţă (simplificată) reglementată în capitolul XXXV din Codul de procedură civilă.

Pricinile în procedură specială se examinează potrivit regulilor generale, cu excepţiile şi completările stabilite în capitolele XXII-XXXIV din Cod şi alte legi.

Acţiunile civile, inclusiv cele date în competenţa instanţelor economice se judecă în primă instanţă conform procedurii generale (contencioase), stabilite prin Codul de procedură civilă.

3. Pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt prevăzute în art.192 din Cod.

Instanţele judiciare vor avea în vedere că în mod prioritar şi de urgenţă se judecă categoriile de pricini indicate în art.192 alin.(2) din Cod şi alte legi.

4. Având în vedere faptul că comportamentul părţilor influenţează asupra termenului de soluţionare a litigiului, instanţa de judecată va întreprinde toate măsurile ca părţile să îndeplinească cu exactitate actele de procedură, să nu facă uz de manevre dilatorii şi să folosească posibilităţile oferite de dreptul procesual pentru a reduce procedura de soluţionare a cauzei. Dacă părţile tergiversează cu rea-credinţă procesul, instanţa de judecată este în drept să împiedice un asemenea comportament şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege faţă de vinovaţi, iar la cererea părţii interesate să soluţioneze problema reparaţiei prejudiciului cauzat prin tergiversare.

14

Acţiunile cu rea-credinţă ale părţilor la examinarea procesului urmează a fi determinate conform prevederilor art.61 CPC.

[Pct.4 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008]

5. Examinarea pricinii în lipsa participanţilor, care nu au fost înştiinţaţi despre data,

locul şi ora şedinţei de judecată, reprezintă o încălcare a normelor procedurale şi constituie temei pentru casarea hotărârii judiciare (art.386, 400 din Cod).

De aceea, la începerea dezbaterilor judiciare, instanţele de judecată trebuie să stabilească dacă participanţii care nu s-au prezentat în şedinţă, au fost înştiinţaţi legal potrivit dispoziţiilor art.102-106 din Cod şi dacă acest termen a fost suficient pentru ca ei să se prezinte în instanţă. În caz contrar judecarea pricinii urmează a fi amânată.

Potrivit art.105 alin.(5) din Cod, participanţii la proces se vor considera legal citaţi doar atunci când citaţia Ie-a fost înmânată personal contra semnătură pe cotor sau avizul poştal cu privire la primirea citaţiei.

Prin telegramă sau prin alte mijloace vor fi citaţi participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii, interpreţii în pricinile de urgenţă stipulate în art.192 alin.(2) din Cod.

Se explică instanţelor de judecată că citarea publică a pârâtului se admite doar în condiţiile art.108 din Cod.

Participantul la proces se va considera legal citat şi în cazul când personal sau prin reprezentant a fost înştiinţat în şedinţă judiciară, contra semnătură, referitor la data şedinţei judiciare viitoare.

Termenul de care au luat cunoştinţă părţile sau pentru care au primit citaţii nu poate fi schimbat decât din motive temeinice şi cu citarea părţilor, problema dată fiind soluţionată de completul de judecată.

Drept temei pentru amânarea examinării pricinii va servi şi cazul când termenul pentru care au fost înştiinţaţi participanţii la proces nu a fost de ajuns pentru ca ultimii să se pregătească pentru dezbaterile judiciare sau să se prezinte în şedinţa de judecată.

6. Potrivit art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art.23 din Cod se garantează fiecărei persoane dreptul la examinarea cauzei sale în mod public, precizându-se faptul că publicitatea dezbaterilor judiciare este regula, iar confidenţialitatea - excepţia. În consecinţă, în şedinţă închisă trebuie examinate pricinile specificate în art.23 alin.(2) din Cod şi în alte legi. În orice caz, hotărârea se pronunţă public.

Examinarea pricinii în şedinţă închisă se va dispune prin încheiere motivată, care separat nu poate fi supusă niciunei căi de atac, însă poate fi atacată odată cu fondul cauzei.

7. La soluţionarea problemei privind admiterea reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă în şedinţa de judecată, preşedintele şedinţei va ţine cont de prevederile art.18 alin.(2) din Cod şi va putea admite înregistrarea audio-video, fotografierea, utilizarea altor mijloace tehnice numai la deschiderea şedinţei şi la pronunţarea hotărârii. Concomitent, instanţa de judecată va ţine cont de opinia participanţilor la proces şi de prevederile art.14 din Legea nr.514 din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească.

Se explică că admiterea organelor de informare în masă la şedinţa de judecată se examinează de către preşedintele şedinţei la prezentarea documentelor ce confirmă dreptul reprezentantului presei de a efectua înregistrarea sau filmarea procesului.


8. La deschiderea şedinţei, preşedintele anunţă în ce limbă se va desfăşura procesul. La

stabilirea limbii de procedură, se va ţine cont de prevederile art.118 din Constituţia Republicii

15

Moldova, art.24 din CPC şi de explicaţiile Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12 din 09 aprilie 1999.

9. După deschiderea şedinţei judiciare, grefierul raportează preşedintelui şedinţei prezenţa persoanelor citate, motivul neprezentării celor absenţi.

La stabilirea identităţii persoanelor prezente preşedintele şedinţei urmează să verifice numele, prenumele şi patronimicul; anul, luna, ziua şi locul naşterii, cetăţenia; domiciliul. Categoriile actelor de identitate sunt reglementate în art.1 din Legea nr.273-XIII din 09 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

La fel, urmează a fi stabilite şi ocupaţia, situaţia familială, datele despre existenţa la întreţinere a altor persoane; studiile; datele despre invaliditate, dacă posedă limba în care se desfăşoară procesul.

Preşedintele şedinţei, pe lângă datele privitoare la identitate, poate stabili şi alte circumstanţe, care au legătură cu soluţionarea justă a litigiului (de exemplu, starea materială, salariul în pricinile privind repararea prejudiciului ş.a.); în cazul persoanei juridice se vor stabili împuternicirile conducătorului acesteia, sau, după caz, ale reprezentantului (art.75 din Cod), precum şi dacă nu există circumstanţe care exclud dreptul acestora de a participa la proces (art.76 din Cod); în cazul participării expertului - date cu privire la studii, funcţia deţinută, vechimea în muncă, volumul investigaţiilor, legătura dintre acesta şi părţi; martorului - gradul de rudenie.

Consemnarea datelor enunţate, cu excepţia numelui, prenumelui, patronimicului, nu este necesară după amânarea şedinţelor şi în cazul când nu este schimbată componenţa instanţei de judecată şi a participanţilor la proces.

În cazul în care în şedinţa de judecată partea îşi apără interesele prin reprezentant, instanţa de judecată urmează a verifica dacă împuternicirile reprezentantului sunt formulate în conformitate cu art.252 Cod Civil şi art.80 CPC.

Instanţele de judecată vor avea în vedere că împuternicirile pentru exercitarea actelor procedurale prevăzute în art.81 CPC trebuie menţionate expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege.

Totodată, instanţele de judecată trebuie să verifice dacă nu sunt cazuri vizând încetarea valabilităţii procurii conţinute în art.255, 1052 Cod Civil.

10. În conformitate cu art.18 din Legea privind organizarea judecătorească completul de judecată se constituie de către preşedintele (vicepreşedintele) instanţei.

La anunţarea completului de judecată sau explicarea dreptului de a face propuneri de recuzare şi de abţinere de la judecată, urmează a fi verificată chestiunea inadmisibilităţii participării judecătorului la judecarea litigiului prin prisma incompatibilităţii, recuzării şi a abţinerii, aspecte învederate la art.49-50 din Codul de procedură civilă.

Se atenţionează instanţele de judecată că este inadmisibil să judece pricina repetat judecătorul care s-a pronunţat în fond în primă instanţă, în apel sau recurs. În cazul în care judecătorul nu s-a pronunţat, dar a soluţionat unele chestiuni de procedură, el poate participa la judecarea cauzei.

11. Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată urmează a fi prezentată oral sau în scris, pentru fiecare judecător în parte, cu indicarea motivelor concrete şi, în caz dacă ele există, cu anexarea probelor ce confirmă temeiul recuzării.

Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată urmează a fi depusă până la începerea dezbaterilor judiciare în fond, însă dacă autorul în proces a aflat de existenţa temeiului recuzării sau abţinerii după ce a început judecarea pricinii în fond, el nu este lipsit de posibilitatea să facă propunere de recuzare sau de abţinere de la judecată.

Nu pot fi recuzaţi judecătorii cărora li s-a încredinţat soluţionarea cererii de recuzare.

16

Instanţa de judecată decide asupra recuzării şi abţinerii în camera de deliberare printr-o încheiere motivată care nu se supune niciunei căi de atac decât odată cu fondul hotărârii sau deciziei. O astfel de menţiune se face şi în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

Pentru recuzarea expertului, specialistului, interpretului, grefierului şi executorului judecătoresc în art.51 din CPC sunt prevăzute temeiuri suplimentare.

12. Preşedintele şedinţei este obligat să le explice participanţilor la proces atât drepturile lor generale, cât şi cele speciale prevăzute de lege (art.56, 60 din Cod). Instanţa de judecată mai explică părţilor consecinţele unui eventual abuz în exerciţiul drepturilor procedurale, adică folosirea cu rea-credinţă a acestora, care va condiţiona, la cererea părţii interesate, obligarea părţii vătămate la plata unei despăgubiri. La fel, instanţa de judecată urmează a atenţiona părţile şi asupra sancţiunilor procedurale ce vor surveni pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neexecutare sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură sau de exercitare abuzivă a unui drept (decăderea din dreptul de a cere dovada cu martori, din dreptul de a administra o probă, din dreptul de a depune înscrisuri, pentru nedepunerea referinţei, decăderea pentru neexercitarea căii de atac şi neîndeplinirea unui act de procedură).

13. Expertului şi specialistului le sunt explicate drepturile şi obligaţiile lor procedurale prevăzute de art.154 din Cod, inclusiv dreptul de abţinere de la judecată, indiferent de faptul dacă acestuia îi sunt cunoscute sau nu drepturile înainte de efectuarea expertizei. Astfel, dacă expertiza se va efectua în cadrul dezbaterilor judiciare, în cazul în care el este ferm convins că în baza cunoştinţelor lui speciale nu poate rezolva sarcinile puse în faţa sa sau că materialele prezentate îi sunt insuficiente pentru cercetări şi deducţii, expertul este obligat să facă în scris o cerere de abţinere, menţionând motivele. Explicarea drepturilor şi obligaţiilor procedurale, somarea expertului asupra răspunderii penale în temeiul art.312 Cod Penal pentru darea cu bună-ştiinţă a unui raport de expertiză fals sau a unor mărturii mincinoase se face printr-o declaraţie scrisă ce se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Specialistului îi sunt explicate drepturile şi obligaţiile procedurale prevăzute de art.52, 92, 230, 360, 398 din Codul de procedură civilă.

14. Formularea cererilor şi a demersurilor se încadrează în categoria drepturilor reale de care beneficiază participanţii la proces şi care contribuie la soluţionarea litigiului, eficacitatea realizării actului de justiţie şi implementarea principiului disponibilităţii. Totodată, instanţa de judecată urmează să facă distincţie între cereri şi demersuri. Demersul este solicitarea participantului la proces adresată instanţei de judecată pentru a se încuviinţa efectuarea anumitor acţiuni procedurale, care, după părerea acestuia, sunt indispensabile soluţionării juste a litigiului, garantează folosinţa, respectarea drepturilor şi executarea de către ceilalţi participanţi la proces a obligaţiilor care le incumbă (de ex: solicitarea adresată instanţei de judecată de audiere a părţii adverse în privinţa anumitor fapte, de a administra anumite probe, de atragere în proces a coparticipanţilor, intervenienţilor, de subrogare a unei anumite părţi, de audiere suplimentară a martorilor, de numire a expertizei, de cercetare la faţa locului, de efectuare a delegaţiei judiciare, de asigurare a acţiunii, de încetare a cauzei, de scoatere a cererii de pe rol ş. a.).

Spre deosebire de demersuri, cererile au un caracter informaţional şi conţin date, care pot influenţa asupra cursului dezbaterilor judiciare şi emiterii hotărârii (de ex: informaţia despre un participant că se află într-o instituţie curativ-profilactică va determina suspendarea procesului; cererea de amânare; cererea prin care este informată instanţa de judecată despre imposibilitatea efectuării expertizei ş. a.).

15. Cererile şi demersurile pot fi formulate în scris şi verbal. Indiferent de formă, demersul trebuie motivat. Soluţionarea demersului sau a cererii se face imediat prin încheiere judecătorească.

Respingerea de către instanţa de judecată a cererii sau a demersului nu decade persoana interesată din dreptul de a le înainta din nou pe parcursul desfăşurării dezbaterilor judiciare,

17

dar cu condiţia ca prezentarea repetată a demersului să fie determinată de circumstanţe noi şi să aibă loc până la anunţarea finisării judecării pricinii în fond.

Instanţele de judecată vor ţine cont de faptul că soluţionarea unor demersuri şi cereri ce comportă un caracter simplu se face prin încheierea de şedinţă consemnată în procesul-verbal al şedinţei judiciare, iar în cazurile, precum soluţionarea demersului de numire a expertizei, de soluţionare a cererii de suspendare sau încetare a procesului, de soluţionare a cererii de recuzare, de reluare a procesului ş. a., se emite o încheiere motivată.

16. La soluţionarea chestiunii privind examinarea pricinii în absenţa unui participant la proces instanţele de judecată vor ţine cont de prevederile art.205 din Cod.

Astfel, instanţa de judecată va dispune amânarea pricinii în cazurile în care recunoaşte imposibilitatea soluţionării pricinii în şedinţa respectivă din cauza neprezentării participantului la proces sau a martorului, expertului, specialistului, interpretului, a necesităţii de a prezenta sau reclama probe suplimentare, de a atrage în proces alte persoane sau de a efectua alte acte procedurale (art.208 CPC).

La solicitarea întemeiată a participantului la proces, din cauza neprezentării motivate a avocatului (reprezentantului) acestuia, instanţa de judecată poate amâna o singură dată judecarea pricinii (art.206 alin.(5) din Cod).

17. Instanţele de judecată vor face distincţie între amânarea şi întreruperea examinării pricinii, deoarece după amânare dezbaterile judiciare se reiau de la început, inclusiv cu partea pregătitoare a şedinţei, iar după întrerupere dezbaterile judiciare continuă din momentul în care s-a dispus întreruperea.

18. Sarcina de înştiinţare a instanţei de judecată despre motivele neprezentării şi probele care dovedesc motivul este pusă pe seama părţilor. Datele despre temeinicia neprezentării unui participant la proces pot proveni şi de la alţi participanţi la proces sau în alt mod (de exemplu: de la instituţia medicală, unde a fost internat reclamantul sau pârâtul etc.). Doar instanţa de judecată poate aprecia circumstanţele oferite întru invocarea temeiniciei sau netemeiniciei motivelor de neprezentare.

19. Instanţele de judecată vor soluţiona pricina în absenţa participanţilor în cazurile în care:

- reclamantul şi pârâtul au solicitat instanţei de judecată examinarea pricinii în lipsa lor; - instanţa consideră neîntemeiat motivul neprezentării în şedinţă de judecată a

participantului la proces citat legal; - a avut loc părăsirea neîntemeiată a şedinţei de judecată de către o parte sau un alt

participant la proces înainte de închiderea dezbaterilor, precum şi prezenţa în sala de şedinţă fără a lua parte la dezbateri;

- pârâtul, înştiinţat legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată, nu s-a prezentat în judecată şi nu a comunicat instanţei de judecată motivul neprezentării sau dacă motivele sunt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau dacă pârâtul nu a solicitat examinarea pricinii în lipsa sa.

Examinarea cauzelor cu participarea obligatorie a părţilor se va desfăşura în pricinile privind încuviinţarea adopţiei (art.291 din Cod), declararea capacităţii depline de exerciţiu (art.295 din Cod), limitarea în capacitate de exerciţiu sau declararea incapacităţii (art.306 din Cod), încuviinţarea spitalizării forţate şi a tratamentului forţat (art.310 din Cod), încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie (art.315 din Cod) şi în alte cazuri prevăzute de lege.

20. Se explică că instanţa de judecată este obligată, din oficiu sau la cerere, de a dispune căutarea pârâtului în acţiunile intentate în interesul statului, în pricinile de plată a pensiilor de întreţinere, în pricinile de reparaţie a prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale, prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, iar în cazurile prevăzute în art.109 alin.(2) CPC - la cererea persoanei interesate după achitarea cheltuielilor de căutare.

18

21. Judecarea pricinii în fond este acea parte a dezbaterilor judiciare în care sunt constatate şi elucidate circumstanţele de fapt şi de drept ale pricinii şi care începe cu prezentarea raportului judecătorului asupra pricinii prin care se reaminteşte părţilor obiectul litigiului, inclusiv esenţa acţiunii reconvenţionale, obiecţiile prezentate în referinţă asupra acesteia. Dacă pricina se rejudecă după casare, raportul asupra pricinii trebuie să cuprindă şi indicaţiile instanţei care a dispus rejudecarea. La fel, în acest moment, preşedintele clarifică dacă reclamantul îşi susţine pretenţiile, dacă pârâtul recunoaşte pretenţiile reclamantului şi dacă părţile doresc să încheie procesul cu o tranzacţie.

22. Tranzacţia poate fi încheiată doar de subiecţii raportului material litigios (reclamant, pârât, intervenientul principal, reprezentanţii acestora care dispun de aceste împuterniciri potrivit art.81 din Cod).

Manifestarea volitivă a părţilor privind încheierea tranzacţiei se va face în formă scrisă, care se anexează la materialele dosarului, sau în formă verbală, dar care obligatoriu se consemnează contra semnătură în procesul-verbal al şedinţei judiciare de ambele părţi. Concomitent, părţilor le sunt explicate urmările unei astfel de acţiuni procedurale prevăzute de art.265 lit.b), d) din Cod, lămurindu-li-se că după confirmarea tranzacţiei nu se admite o nouă adresare în judecată între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri şi se concretizează dacă părţilor cele lămurite le sunt clare.

Soluţionarea cererii de încheiere a tranzacţiei se face de instanţa de judecată în camera de deliberare, în legătură cu care fapt se emite o încheiere motivată de încetare a procesului în condiţiile art.266 din Cod, care poate fi atacată cu recurs.

23. Renunţarea la acţiune, ca şi tranzacţia, este un drept de dispoziţie al părţilor. Astfel, reglementările procedurale în această materie sunt analogice celor explicate la încheierea unei tranzacţii. Cu toate acestea, instanţele de judecată vor ţine cont şi de faptul că în cazul în care reclamantul înaintează mai multe pretenţii şi renunţă doar la o parte din ele, instanţa de judecată va continua examinarea cauzei în privinţa celora la care nu s-a renunţat şi va înceta procesul în privinţa celorlalte. În cazul renunţării reclamantului la acţiune, în procesul verbal este suficientă doar semnătura reclamantului.

În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune, cât şi confirmării tranzacţiei, instanţele de judecată vor emite o încheiere în condiţiile art.265 lit.c), d) şi art.266 CPC.

24. Consecinţele renunţării reclamantului la acţiune diferă de cele privitoare la recunoaşterea acţiunii de pârât, deoarece dacă în primul caz procesul este încetat, atunci recunoaşterea acţiunii de către pârât semnifică că ultimul recunoaşte pretenţiile material-juridice ale reclamantului şi acest fapt se consemnează în procesul-verbal al şedinţei judiciare sub semnătură, după care procesul continuă şi se finalizează cu emiterea şi pronunţarea unei hotărâri. În acest caz, partea motivată a hotărârii poate conţine doar menţiunea că pârâtul a recunoscut acţiunea.

25. Părţile şi participanţii la proces, la propunerea preşedintelui şedinţei, au dreptul să-şi pună reciproc întrebări. Corectitudinea formulării întrebării, logica şi legătura cu obiectul litigiului urmează a fi verificate de către preşedintele şedinţei. Întrebările ofensatoare sau care tind să dovedească fapte străine de obiectul litigiului, care conţin răspunsul nu pot fi încuviinţate de instanţa de judecată. În acest sens, instanţa de judecată emite o încheiere asupra întrebării, precum şi asupra motivului respingerii ei.

26. Explicaţiile scrise ale părţilor obţinute prin intermediul delegaţiei de judecată, prin asigurarea probelor sau referinţă, se dau citire de judecător în şedinţă. Participanţii la proces pot da explicaţii pe marginea acestora. Dispoziţii analogice sunt aplicabile şi depoziţiilor martorilor obţinute în acelaşi mod (art.221 din Cod) care se apreciază în cumul cu celelalte probe.

27. Ordinea cercetării probelor se determină, după ascultarea opiniei părţilor, printr-o încheiere care se consemnează în procesul-verbal. Schimbarea ulterioară a acestei ordini se

19

poate face printr-o încheiere motivată, în acelaşi mod. Cererea de modificare a ordinii de cercetare a probelor poate fi înaintată atât de părţile în proces, cât şi de alţi participanţi la proces.

28. În cazul în care mijloacele de probă în susţinerea pretenţiilor reclamantului se află sub controlul pârâtului, instanţa de judecată, la cererea reclamantului, va putea să ordone ca probele să fie înfăţişate de către pârât, cu condiţia garantării confidenţialităţii informaţiilor, potrivit legii.

Instanţele de judecată vor respinge cererea de prezentare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile în care cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale, când prezentarea înscrisurilor ar încălca îndatorirea de a păstra secretul, când prezentarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau unei alte persoane.

29. Înainte de audierea martorului, se va stabili identitatea acestuia conform prevederilor pct.11 al prezentei Hotărâri, inclusiv se va verifica dacă acesta nu se încadrează în categoria persoanelor specificate în art.133,134 din Cod. Dacă martorului îi lipsesc documentele care îi atestă identitatea, el poate fi audiat dacă părţile confirmă identitatea acestuia.

Instanţele de judecată, întru exercitarea obligaţiei principale care îi incumbă martorului de a nu depune declaraţii mincinoase sau de a refuza de la depunerea acestora, îl somează asupra răspunderii penale potrivit art.312, 313 Cod penal care se face contra semnătură printr-o declaraţie care se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată. Refuzul martorului de a da explicaţii trebuie să fie motivat şi urmează să fie exteriorizat sau în forma declaraţiei scrise, sau în forma menţiunii contra semnătură în procesul-verbal al şedinţei judiciare.

Depoziţiile martorului nu pot fi considerate probă dacă el nu poate indica sursa informaţiei sale.

Consemnarea depoziţiilor martorului în procesul-verbal se efectuează conform art.220 alin.(1) din Cod.

Se explică instanţelor de judecată că orice ştersătură, completare, schimbare în depoziţiile martorilor care nu au fost acceptate şi semnate de preşedintele şedinţei, de grefier şi de martor vor fi considerate nule.

Locurile nescrise din depoziţie trebuie împlinite cu linie astfel încât să nu se poată adăuga nimic.

Dacă procesul-verbal de consemnare a depoziţiilor martorului nu este semnat de acesta şi nici nu cuprinde vreo menţiune privitoare la motivul nesemnării, instanţa de judecată nu poate să ţină cont de această declaraţie. Privitor la necesitatea audierii repetate sau efectuarea unei confruntări instanţa de judecată decide printr-o încheiere consemnată în procesul-verbal.

Participarea pedagogului este obligatorie la audierea martorilor în vârstă de până la 14 ani şi, la latitudinea instanţei de judecată, în cazul audierii martorilor în vârstă de la 14 până la 16 ani.

Nu poate fi admisă în calitate de pedagog o persoană, fie chiar şi cu studii pedagogice, dacă este parte la proces sau este oarecum interesată în examinarea cauzei.

Nu pot fi audiaţi în calitate de martori minorii în privinţa cărora s-a ivit litigiul, precum se întâmplă în cazurile de determinare a domiciliului copilului minor, după desfacerea căsătoriei sau decăderea din drepturile părinteşti. În aceste cazuri instanţa de judecată doar ascultă opinia copilului.

Potrivit art.218 alin.(2) CPC, doar în cazuri excepţionale, când trebuie constatate unele circumstanţe ale pricinii, şi printr-o încheiere de şedinţă care nu poate fi atacată separat se admite audierea martorului minor în lipsa părţilor, în camera de deliberare. Depoziţiile martorului minor vor fi aduse la cunoştinţa participanţilor la proces după revenirea completului în sala de şedinţă.

20

30. Cercetarea înscrisurilor se va efectua în conformitate cu art.222 CPC. Totodată, instanţele de judecată trebuie să facă distincţie netă între înscrisuri şi probe materiale.

Astfel, noţiunea de înscris cuprinde orice document, convenţie, contract, certificat, scrisoare de afacere ori scrisoare personală, alt material expus în scris cu litere, cifre, semne grafice, precum şi primit prin fax, poştă electronică ori prin alt mijloc de comunicare sau în alt mod ce permite citirea informaţiei şi care se referă la circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii, care confirmă veridicitatea lor, inclusiv sentinţele, hotărârile şi actele judiciare, anexele (scheme, proiecte, desene etc.) la procesele verbale ale actelor procedurale (art.137 CPC), pe când probele materiale constituie diferite obiecte (art.142 alin.(2) CPC).

31. Instanţele de judecată urmează să acorde atenţie deosebită cercetării unor astfel de înscrisuri precum sunt corespondenţa şi comunicările telegrafice personale, pentru care şi legislatorul a prevăzut printr-o normă separată specificată la art.223 din Cod folosirea acestora în justiţie şi mai ales din considerentul că este legată de conţinutul confidenţial al acestora, luându-se în consideraţie şi protecţia legală a secretului corespondenţei oferită de art.8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care garantează că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.

Astfel, în cazul în care şedinţa judiciară a fost declarată publică, atunci când este necesar de a fi cercetate astfel de înscrisuri şi nu există consimţământul corespondenţilor, instanţele de judecată trebuie să emită o încheiere motivată de anunţare pe această durată de timp a cercetărilor în şedinţă judiciară închisă. Acordul sau refuzul corespondenţilor referitor la forma cercetării acestora trebuie exprimat verbal sau în scris şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei judiciare. După ce şedinţa a fost declarată închisă, în şedinţă pot participa, afară de părţi, reprezentanţii acestora, interpretul şi acei participanţi între care s-a purtat corespondenţa, specialişti, experţi, martorii care urmează a fi audiaţi asupra unor momente din cercetarea acestor înscrisuri.

După studierea acestor înscrisuri, preşedintele şedinţei de judecată trebuie să someze participanţii care au asistat în şedinţă închisă să se abţină de la răspândirea celor auzite altor persoane. Dispoziţiile art.223 CPC nu se aplică în cazul în care nu este cercetat conţinutul corespondenţei, ci doar se face referire la data expedierii şi primirii corespondenţei sau determinarea domiciliului adresantului.

32. Cercetarea înregistrărilor video şi audio este reglementată de art.226 din Cod, normă de care urmează să se conducă instanţele de judecată. Determinarea admisibilităţii ca probă a înregistrărilor audio-video se va face prin prisma prevederilor art.146 din Cod.

Instanţelor de judecată li se explică că, după finisarea reproducerii înregistrării video sau audio, participanţii la proces urmează să dea explicaţii referitor la cele vizionate sau audiate, care sunt consemnate în procesul verbal al şedinţei judiciare.

În cazul în care va apărea necesitatea de a stabili dacă înregistrarea este primară sau derivată, instanţele de judecată pot solicita ajutorul unui specialist. Dacă specialistul se va abţine de la darea unei explicaţii pe motiv că sunt necesare cunoştinţe speciale privitor la determinarea acestor circumstanţe urmează a fi dispusă efectuarea unei expertize.

33. În conformitate cu art.148 CPC, instanţa de judecată va ordona efectuarea expertizei judiciare la cererea părţilor sau a participanţilor la proces, iar în cazurile prevăzute de lege - din oficiu (de exemplu: ordonarea expertizei de constatare a stării psihice (art.305 CPC)).

Instanţele de judecată sunt în drept să dispună ordonarea expertizei în statele cu care Republica Moldova a semnat tratate cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală.

Se explică instanţelor de judecată că efectuarea expertizei se va încredinţa instituţiilor specificate la art.12 din Legea nr.1086-XIV din 23.06.2000 cu privire la expertiza judiciară.

21

34. Instanţele de judecată vor face distincţie între categoriile de rapoarte de expertiză. Astfel, expertiza suplimentară sau repetată va fi dispusă numai dacă este precedată de existenţa unui raport de expertiză pe acelaşi obiect. Totodată, este necesar de a se face deosebire între expertiza suplimentară şi expertiza repetată, care sunt numite în virtutea unor temeiuri diferite şi procedura de efectuare a acestora este distinctă.

Astfel, expertiza suplimentară se va dispune în cazul în care raportul de expertiză nu este suficient de clar sau este incomplet, ori au apărut noi probleme referitor la circumstanţele examinate ulterior (de ex.: expertul nu a oferit răspuns la câteva întrebări sau nu a examinat toate obiectele sau materialele prezentate). Expertiza suplimentară se va efectua de către acelaşi expert sau de altul, menţiune care urmează a fi notificată în încheierea judecătorească. Necesitatea unei expertize suplimentare va decădea în cazul în care interogarea expertului în şedinţă judiciară va fi suficientă pentru înlăturarea acestor neclarităţi.

Expertiza repetată, spre deosebire de cea suplimentară, va fi dispusă de instanţele de judecată dacă există dubii în privinţa veridicităţii sau temeiniciei raportului de expertiză care se pot datora fie concluziilor contradictorii ale experţilor, fie că au fost încălcate normele de drept procedural. Expertiza repetată întotdeauna va fi încredinţată unei comisii de experţi. Experţii care au participat la efectuarea expertizei anterioare nu au dreptul de a participa din nou la investigaţii. Ordonarea expertizei şi cuprinsul încheierii de judecată urmează a fi făcute conform dispoziţiilor art.148, 149, 153 din Cod. În încheiere instanţa de judecată îşi va motiva îndoielile asupra raportului anterior, ale cărui concluzii le consideră dubioase, de ce anume şi-a făcut această părere. Încheierea prin care s-a dispus efectuarea expertizei poate fi atacată doar odată cu fondul cauzei. Concomitent, instanţa de judecată este în drept, până la prezentarea raportului de expertiză, să suspende procesul printr-o încheiere care se supune recursului potrivit art.261 lit.d) din Cod.

35. Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe, neavând forţă probantă prestabilită, dar respingerea acestuia va trebui să fie motivată în hotărârea judecătorească.

Cercetarea raportului de expertiză presupune din partea instanţelor de judecată aducerea la cunoştinţa tuturor participanţilor în proces a conţinutului acestuia şi concomitent verificarea conformităţii răspunsurilor oferite întrebărilor adresate şi a temeiniciei concluziilor depuse.

Partea la proces nu este lipsită de dreptul de a anexa la cererea de chemare în judecată concluzii (expertize), însă dacă procesul este pornit, ordonarea expertizei se va efectua numai în baza încheierii de judecată.

36. Instanţele de judecată vor face deosebire între necesitatea dispunerii unei expertize şi consultarea unui specialist. Implicarea în proces a specialistului se va efectua de instanţele de judecată doar în cazul în care sunt reclamate cunoştinţe speciale într-un anumit domeniu al ştiinţei, tehnicii, la cercetarea înscrisurilor, probelor materiale, audierea şi vizionarea înregistrărilor video-audio, dispunerea unei expertize, audierea martorilor, la adoptarea unor măsuri de asigurare a probelor, în alte probleme ce ţin de dreptul litigios.

Atragerea specialistului în proces se face în virtutea cererii unui participant sau din oficiu, printr-o încheiere de şedinţă consemnată în procesul verbal.

Consultaţia dată de specialist se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Se atenţionează instanţele de judecată că specialistul nu este somat de răspundere penală.

37. Cererea pentru declararea probelor ca fiind false se va soluţiona potrivit art.227 din Cod.

Procedura falsului se referă la administrarea dovezii cu înscrisuri, şi nu la rapoartele de expertiză. Partea care a recunoscut în instanţă de judecată un înscris sub semnătură privată nu poate declara ulterior că înscrisul este fals, întrucât mărturisirea făcută este irevocabilă. Numai în cazul în care se va dovedi că recunoaşterea a fost făcută datorită unui viciu de

22

consimţământ, se va admite declararea înscrisului ca fiind fals şi poate fi dispusă efectuarea unei expertize sau părţilor să le fie propusă prezentarea altor probe.

Starea materială a înscrisului, care se solicită de a fi declarat ca fiind fals, se consemnează în procesul-verbal al şedinţei judiciare pentru ca înscrisul să nu poată fi ulterior modificat.

38. Instanţele de judecată înainte de a anunţa finalizarea examinării pricinii în fond clarifică dacă participanţii la proces nu mai au şi alte completări.

În cazul în care nu sunt completări, preşedintele declară finalizarea examinării pricinii, iar instanţa de judecată trece la susţineri orale.

39. La acordarea luărilor de cuvânt în cadrul susţinerilor orale instanţele de judecată vor respecta ordinea prevăzută de art.233 din Cod.

Participanţii la proces nu au dreptul să apeleze în luările lor de cuvânt la circumstanţe neexaminate de instanţa de judecată şi nici la probe neelucidate în şedinţă judiciară, mai ales dacă astfel de circumstanţe şi probe nu au fost cunoscute până la finalizarea examinării pricinii în fond.

Părţile pot să depună concluzii scrise sau note scrise semnate de ele, ale susţinerilor lor orale. Notele scrise sunt anexate la dosar.

40. Dreptul la replică, în virtutea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, oferă ultima posibilitate de a obiecta asupra celor afirmate în cadrul susţinerilor orale şi asupra circumstanţelor în ansamblu ale cauzei. Participanţii pot lua cuvânt în consecutivitatea stabilită de art.233 din Cod, dar cu unica excepţie - dreptul la ultima replică aparţine pârâtului şi reprezentantului acestuia.

41. Reieşind din sensul art.236 CPC, instanţa de judecată după încheierea susţinerilor orale, din motive întemeiate, fără a se retrage în camera de deliberare, poate dispune amânarea deliberării şi pronunţării hotărârii pe un termen de cel mult 10 zile, informând părţile despre locul, data şi ora pronunţării hotărârii, fapt consemnat în procesul-verbal.

La data şi ora fixată, instanţa de judecată se retrage în camera de deliberare, indiferent de faptul dacă s-au prezentat sau nu părţile sau participanţii la proces, deoarece la această fază nu se mai admit cereri, probe sau explicaţii suplimentare.

În camera de deliberare, instanţa de judecată adoptă, de regulă, hotărârea integrală. În cazul în care va fi adoptat doar dispozitivul hotărârii, redactarea hotărârii motivate se va amâna pe un termen de cel mult 10 zile.

Concomitent, se atenţionează că în cazul în care instanţa de judecată imediat după susţinerile orale se retrage în camera de deliberare şi adoptă doar dispozitivul hotărârii, în conformitate cu prevederile art.242 CPC, redactarea hotărârii poate fi amânată pe un termen de cel mult 15 zile.

42. Procesul-verbal se întocmeşte în scris (de mână sau dactilografiat) pentru fiecare şedinţă de judecată şi act de procedură îndeplinit şi trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute de art.274 CPC. În orice caz, procesul-verbal trebuie să fie perfectat în termen de 5 zile de la data încheierii şedinţei.

Neîntocmirea procesului-verbal sau lipsa acestuia constituie temei incontestabil de casare a hotărârii, deoarece acest fapt face imposibilă exercitarea controlului judiciar privind împrejurările şi modul în care s-au desfăşurat dezbaterile judiciare. Acelaşi efect îl produce şi procesul-verbal în care există doar menţiunea că procedura este completă fără ca să cuprindă ordinea dezbaterilor, explicaţiile părţilor, conţinutul concluziilor sau a cererilor formulate de părţi (art.388 alin.(1) lit.g) şi h), art.400 alin.(3) lit.f) din Cod).

Chişinău, 12 decembrie 2005 nr.24

23

HOTĂRÂREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A

REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti

nr.2 din 07.07.2008

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2009, nr.4-5, pag.12 În scopul asigurării aplicării corecte a normelor legislaţiei procesuale la pronunţarea

hotărârilor în primă instanţă, înlăturarea deficienţelor care au loc în practica judiciară, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.17 din Codul de procedura civilă, art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, EXPLICĂ:

1. Hotărârea judecătorească este actul final de dispoziţie a primei instanţe, indiferent de nivelul acesteia, adoptată în formă scrisă, în camera de deliberare de către completul de judecată, format în mod legal, care a participat nemijlocit la judecarea pricinii civile, în baza circumstanţelor stabilite în cadrul dezbaterilor judiciare, raportate la legea materială şi procedurală, pronunţată în mod public, prin care cauza se soluţionează în fond, cu putere de lucru judecat.

Toate celelalte dispoziţii ale primei instanţe sau ale judecătorului, prin care pricina nu se soluţionează în fond, se emit în formă de încheiere.

2. Instanţa de judecată este obligată prin prisma art.14 CPC de a adopta în mod separat actul de dispoziţie judecătoresc respectiv, în privinţa fiecărei pretenţii invocate, în dependenţă de rezultatul examinării ei, chiar dacă ele au fost expuse într-o singură cerere (cerere de chemare în judecată). Or, nu se acceptă substituirea hotărârii cu încheierea şi invers.

3. Se explică, că expresia „se soluţionează cauza în fond" (se soluţionează fondul cauzei) trebuie înţeleasă în sensul că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă s-a dezinvestit de judecarea litigiului, dar nu în sensul că a avut loc o judecată nemijlocită a fondului. Or, sunt situaţii în care instanţa se dezvinovăţeşte, în temeiul unei excepţii procesuale, fără a rezolva fondul (respinge acţiunea ca tardivă, reclamantul sau pârâtul nu este corespunzător etc.).

Atunci când instanţa de judecată va respinge acţiunea în temeiul unei explicaţii procedurale, hotărârea nu va conţine concluzii ce ţin de soluţionarea fondului nemijlocit.

4. Hotărârea instanţei judecătoreşti se deliberează de către judecător sau de un complet din 3 judecători, unul dintre care îndeplineşte funcţia de preşedinte al şedinţei de judecată, în camera de deliberare.

Toate problemele care apar în judecată se soluţionează colegial cu votul majorităţii judecătorilor. Niciun judecător nu are dreptul să se abţină de la vot. Preşedintele şedinţei de judecată votează ultimul.

Judecătorii beneficiază de drepturi egale în soluţionarea problemelor care apar în examinarea pricinii şi emiterea hotărârii.

Judecătorul care nu este de acord cu hotărârea majorităţii semnează hotărârea, dar este în drept să expună în scris opinia separată, care se înmânează preşedintelui şedinţei şi se anexează la dosar.

24

Judecătorul sau completul de judecată deliberează în secret. Divulgarea deliberărilor este interzisă.

5. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra necesităţii de a respecta strict prevederile art.238 CPC referitor la secretul procedurii deliberării. În camera deliberării trebuie să se afle numai judecătorul sau judecătorii care au examinat pricina. Ieşirea judecătorului (judecătorilor) din camera deliberării poate avea loc numai în timpul întreruperii pentru odihnă (în decursul timpului de serviciu sau după terminarea acestuia). Totodată, este interzis schimbul de opinii cu orice persoană în privinţa pronunţării hotărârii.

Nerespectarea secretului deliberării constituie un temei de casare a hotărârii primei instanţe (art.388 alin.(1) lit.e) CPC).

Dacă, în timpul deliberării, instanţa consideră că există necesitatea clarificării unor noi circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii sau cercetării suplimentare a unor probe, ea va emite o încheiere privind reluarea dezbaterilor judiciare.

După examinarea pricinii în fond, instanţa din nou audiază susţinerile orale ale participanţilor la proces, apoi se retrage în camera de deliberare.

6. Hotărârea instanţei judecătoreşti se pronunţă în numele Legii, trebuie să fie legală, întemeiată şi să conţină răspunsuri la toate pretenţiile.

7. Se explică, că hotărârea judecătorească se consideră legală numai în cazul în care ea a fost pronunţată în deplină concordanţă cu normele legislaţiei civile aplicabile litigiului dedus judecaţii şi cu respectarea normelor procedurale civile.

Reieşind din teza menţionată, instanţa judecătorească este obligată să soluţioneze pricinile civile în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, al legilor constituţionale, organice şi ordinare, al hotărârilor Parlamentului, al actelor normative ale Preşedintelui Republicii Moldova, al ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, al actelor normative ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative centrale şi ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi al actelor normative emise la nivel de angajator şi contractelor individuale de muncă. În cazurile prevăzute de lege, instanţa aplică uzanţele dacă nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri.

Dacă, la judecarea pricinii civile, se constată că o lege sau un alt act normativ nu corespunde unei legi sau unui act normativ cu o putere juridică superioară, instanţa aplică normele legii sau ale actului normativ care are putere juridică superioară. De asemenea, orice instanţă de judecată, în cadrul examinării şi soluţionării oricăror categorii de pricini civile, indiferent de faza procesului, este în drept să ridice excepţia de ilegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, în conformitate cu art.13 din Legea contenciosului administrativ.

În cazul inexistenţei normei de drept care să reglementeze raportul litigios, instanţa judecătorească aplică norma de drept care reglementează raporturi similare (analogia legii), iar în lipsa unei astfel de norme, se conduce de principiile de drept şi de sensul legislaţiei în vigoare (analogia dreptului).

Nu se admite aplicarea prin analogie a normei de drept care derogă de la dispoziţiile generale, restrânge drepturi sau stabileşte sancţiuni suplimentare.

Dacă în tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sunt stabilite alte reglementări decât cele prevăzute de legislaţia internă, instanţa, la judecarea pricinii, aplică reglementările tratatului internaţional (art.12 CPC).

De asemenea, instanţa judecătorească este obligată la soluţioneze pricinile civile în concordanţă cu practica naţională şi jurisprudenţa Curţii Europene.

8. Instanţa judecătorească examinează pricina în limitele pretenţiilor înaintate şi nu este în drept din proprie iniţiativă să examineze pretenţiile care nu au fost înaintate.

Astfel, în conformitate cu art.240 alin.(3) CPC, instanţa judecătorească este obligată să adopte hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant.

25

9. Hotărârea judecătorească trebuie să fie pe cât e posibil de concisă. Ea poate fi întocmită liber, dar trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înţeleasă de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de reclamant şi pârât (Principiul nr.6 al Recomandării nr.R (84) 5 privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptate de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 28.02.1984).

10. Hotărârea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare şi dispozitiv.

10.1. În partea introductivă a hotărârii, pe lângă alte date, conform art.241 alin.(3) CPC, se indică numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces, al reprezentanţilor, data depunerii acţiunii, obiectul litigiului şi pretenţia înaintată judecăţii, menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei. Obiectul litigiului trebuie să fie formulat clar, de asemenea şi cerinţele acţiunii de bază şi ale acţiunii reconvenţionale, cu precizarea lui în caz dacă a fost completat sau modificat pe parcursul dezbaterilor judiciare.

10.2. Partea descriptivă a hotărârii trebuie să conţină data, luna şi anul depunerii cererii de chemare în judecată (cererii), pretenţiile reclamantului, obiecţiile pârâtului, explicaţiile celorlalţi participanţi la proces, precum şi opiniile altor persoane juridic cointeresate în fondul examinării pricinii. În cazul în care a fost modificat temeiul acţiunii sau cuantumul acţiunii, aceasta, de asemenea, se indică în partea descriptivă a hotărârii.

Circumstanţele invocate de părţi spre confirmarea cerinţelor şi obiecţiilor se expun în modul în care ele au fost expuse de reclamant şi pârât. Aceste cerinţe se înaintează şi faţă de poziţia terţelor persoane care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului, faţă de explicaţiile altor persoane participante la proces, faţă de opiniile reprezentanţilor organelor administraţiei centrale şi locale şi altor participanţi la proces. Susţinerile părţilor, ale altor persoane vor cuprinde numai fapte care au importanţă pentru soluţionarea cauzei, cu indicarea probelor pe care se întemeiază cerinţele.

10.3. Dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărâre şi decizie motivate. Motivarea este o parte a hotărârii în care instanţa judecătorească îşi expune concluziile.

Conform art.241 alin.(5) din CPC, în motivarea hotărârii instanţa judecătorească este obligată să indice:

- circumstanţele pricinii, constatate de instanţă; - probele veridice pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe; - locul aflării, în cadru! dosarului, a probei la care se face referire (fila dosarului); - argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe; - pretenţiile sau obiecţiile căror participanţi la proces sunt recunoscute în întregime sau

parţial temeinice; - cum instanţa consideră necesar de a soluţiona acţiunea; - legile de care s-a călăuzit instanţa. Această parte a hotărârii se referă nemijlocit şi la cerinţele faţă de temeinicia şi

legalitatea hotărârii. Instanţele judecătoreşti naţionale sunt obligate să-şi motiveze soluţiile şi concluziile, să

furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul procesului şi necesită un răspuns special în hotărâre.

În cazul în care instanţa de judecată se abţine de a da un răspuns special şi explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat-o posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art.6

26

par.1 din Convenţia Europeană (Hotărârea Curţii Europene din 09.12.1994 pronunţată în cauza Hiro Bălani împotriva Spaniei).

11. Reieşind din principiul nemijlocirii şi oralităţii în dezbaterile judiciare, instanţa judecătorească trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele, să asculte explicaţiile părţilor şi intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile expertului, consultaţiile şi explicaţiile specialistului, să la cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările audio şi să vizioneze înregistrările video, să emită hotărârea exclusiv în temeiul circumstanţelor şi al probelor cercetate şi verificate în şedinţă de judecată (art.25 alin.(1) din CPC).

12. Instanţa judecătorească nu poate să se limiteze la enumerarea în hotărâre a probelor prin care se confirmă împrejurările ce au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, dar este obligată să expună conţinutul acestor probe şi să le aprecieze după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

Niciun fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor.

Este interzisă referirea în hotărâre la probele care nu au fost cercetate de către instanţa judecătorească, care examinează pricina, sau au fost dobândite cu nerespectarea procedurii prevăzute de legislaţia procesuală.

13. Fiecare probă se apreciază de instanţă privitor la pertinenţa, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficientă pentru soluţionarea pricinii.

Dacă instanţa judecătorească, apreciind atât fiecare probă separat, cât şi pe toate în ansamblu, va constata că unele probe prezentate, depoziţii ale martorilor, înscrisuri etc. nu corespund circumstanţelor invocate de părţi ca temei al cerinţelor şi obiecţiilor sale, ea urmează să motiveze convingător în hotărâre concluziile respective.

14. Dacă unele probe au fost administrate prin delegaţia dată altor instanţe judecătoreşti (art.125 din CPC) şi altele au fost acumulate conform art.127-129, art.136 alin.(1), art.209 din CPC, hotărârea poate fi motivată cu referire la toate aceste probe doar cu condiţia că procesele-verbale şi alte materiale administrate în asemenea mod au fost cercetate în şedinţă de judecată, iar informaţia cuprinsă în ele a fost cercetată în ansamblu cu alte probe, conform legii. Aceste materiale se prezintă pentru a fi aduse la cunoştinţă tuturor participanţilor la proces, iar în caz de necesitate – experţilor şi martorilor. Participanţii la proces au dreptul să dea explicaţii referitoare la informaţia cuprinsă în materialele menţionate.

15. în caz de necesitate, instanţa de judecată în argumentarea hotărârii are dreptul să facă referiri şi la înscrisurile, care au fost administrate cu ajutorul tehnicii electronice de calcul. Aceste documente vor fi recunoscute drept probe dacă vor fi întocmite în corespundere cu ordinea stabilită. Înregistrările video sau audio pot fi acceptate la examinarea cauzei dacă au fost acumulate, dobândite pe cale legală şi se confirmă prin alte mijloace doveditoare.

16. Raportul de expertiză nu prezintă un mijloc excepţional de probaţiune şi se supune aprecierii concomitent cu alte probe.

Instanţa judecătorească nu este în drept în hotărâre să facă trimitere exclusiv la actul de expertiză, însă este obligată să includă faptele care au importanţă pe dosar şi se confirmă prin acest act.

17. Se atenţionează că, în conformitate cu art.123 alin.(2) şi (3) din CPC, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într-o cauză penală, rămasă irevocabilă, este obligatorie pentru instanţa

27

chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa sau hotărârea numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză.

18. În cazul în care instanţa judecătorească a acceptat probele unui participant la proces cu privire la faptul care necesită a fi confirmat, apoi conform art.26 din CPC, care prevede că procesele civile se desfăşoară pe principiul contradictorialităţii şi egalităţii în drepturile procesuale, în caz de divergenţă cu anumite argumente ale unei părţi la proces, instanţa judecătorească este obligată să includă în hotărâre temeiul şi faptele probante prin care argumentele acestea se resping.

19. Se interzice ca în hotărâre să fie expuse numai argumentele şi probele părţii în folosul căreia s-a adoptat hotărârea. Dacă în lege sunt stipulate unul sau unele mijloace de probaţiune admisibile pentru confirmarea sau infirmarea unei anumite circumstanţe, atunci instanţa de judecată nu este în drept să-şi motiveze hotărârea prin alte mijloace de probă (de exemplu, forma scrisă simplă mai mult de 1000 de lei sau starea de ebrietate a salariatului).

20. Recunoaşterea acţiunii de către pârât acceptată de către instanţa de judecată poate servi ca temei pentru adoptarea hotărârii de admitere a acţiunii. În acest caz, instanţa va verifica şi va aprecia motivele recunoaşterii, incluzând aceste circumstanţe în hotărârea adoptată. Aceleaşi reguli procedurale trebuie respectate de către instanţele de judecată şi în cazurile de recunoaştere parţială a acţiunii de către pârât.

Nu se admite retragerea în camera de deliberare, în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, dacă pârâtul recunoaşte acţiunea, deoarece s-ar eluda faza dezbaterilor judiciare, ce include oferirea pentru părţi a posibilităţii de a-şi expune opinia asupra acestei chestiuni, fapt ce contravine art.26 alin.(2) CPC.

Instanţa poate să nu accepte recunoaşterea acţiunii de către pârât dacă ea se află în contradicţie cu legislaţia, lezează drepturile şi interesele ocrotite de lege ale altor persoane.

21. Dispozitivul conţine soluţia dată în cauză cu privire la faptele care au fost constatate de judecată.

În dispozitiv trebuie să-şi găsească rezolvarea: - cererea principală; - cererile accesorii şi incidente; - cererea reconvenţională; - chestiunea repartizării cheltuielilor de judecată; - calea de atac şi instanţa prin intermediul căreia urmează a fi exercitată. Totodată, instanţa nu este în drept să soluţioneze chestiunea privind drepturile şi

obligaţiunile persoanelor care nu au fost introduse ca participanţi la proces. Este inadmisibilă adoptarea unei hotărâri, executarea căreia este pusă în dependenţă de

survenirea sau nesurvenirea unor condiţii. În cazurile stipulate în art.256 din CPC instanţa este obligată, iar în cazurile prevăzute

de art.257 din CPC este în drept să dispună executarea imediată a hotărârii. Între dispozitiv şi motivare trebuie să existe concordanţă. În cazul în care o atare

concordanţă nu există, dispozitivul cuprinzând o altă concluzie decât aceea pe care o impuneau motivele, această hotarâre este nemotivată şi are drept consecinţă nulitatea ei.

În afară de cele menţionate, instanţa judecătorească: - pronunţând hotărârea de încasare a unei sume de bani, consemnează în dispozitiv, cu

cifre şi litere, suma şi moneda în care se percepe; - la admiterea acţiunii privind declararea nulităţii unui document executoriu, în al cărui

temei perceperea se efectuează incontestabil, în dispozitivul hotărârii se indică documentul care nu se pune în executare, numărul şi data eliberării lui, precum şi suma a cărei decontare nu se admite (art.244 din CPC);

28

- în dispozitivul hotărârii privind litigiul de încheiere sau modificare a unui contract menţionează decizia asupra fiecărei clauze discutabile din contract. În litigiul de încheiere a contractului menţionează tipul contractului şi clauzele în temeiul cărora părţile sunt obligate să încheie contractul (art.245 din CPC);

- dispozitivul va conţine toate elementele de identificare aferente acţiunii soluţionate, inclusiv, după caz, adresa la care se află imobilul, numărul de cont din care se încasează suma, numele debitorului şi al beneficiarului, rechizitele persoanei juridice etc.

Când bunul se adjudecă în natură, instanţa judecătorească indică în dispozitivul hotărârii contravaloarea lui şi dobânda de întârziere determinată conform art.619 CC, pe care urmează să o achite debitorul, chiar şi în lipsa vinovăţiei, dacă nu execută hotărârea în termen de 90 de zile de la data la care aceasta a devenit definitivă (art.246 din CPC).

22. Hotărârea se adoptă în privinţa tuturor pretenţiilor solicitate de către reclamant, inclusiv în caz de conexare a pretenţiilor, de asemenea şi în privinţa acţiunii reconvenţionale, în cazul înaintării acesteia.

23. Se explică, că hotărârea instanţei judecătoreşti adoptată cu depăşirea atribuţiilor se consideră ilegală şi urmează a fi casată.

Depăşirea atribuţiilor există în cazul în care puterea judecătorească săvârşeşte un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl poate face.

24. Se explică, că, potrivit efectelor juridice pe care le produc, hotărârile judecătoreşti se împart în 3 categorii, recunoscute de legiuitor: hotărâri judecătoreşti nedefinitive, definitive şi irevocabile.

Efectele hotărârilor judecătoreşti nedefinitive sunt următoarele: - dezînvesteşte instanţa care a examinat şi soluţionat pricina civilă, astfel încât

judecătorii care s-au pronunţat asupra litigiului nu mai pot reveni asupra soluţiei date; - deschide participanţilor la proces calea de atac prevăzută de lege; - marchează momentul începerii executării hotărârii dacă legea sau instanţa stabileşte

executarea imediată. Efectele hotărârilor judecătoreşti definitive sunt următoarele: - obligativitatea – caracter care se extinde, în primul rând, asupra participanţilor la

proces, în al doilea rând, asupra tuturor autorităţilor publice, asociaţiilor obşteşti, persoanelor oficiale, organizaţiilor şi persoanelor fizice;

- executorialitatea – se execută cu stricteţe pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Efectele hotărârilor judecătoreşti irevocabile sunt următoarele: - prejudicialitatea face imposibilă o altă apreciere intr-un alt proces al faptelor şi

raporturilor juridice care au fost deja stabilite prin hotărâre judecătorească conform art.123 alin.(2) şi art.254 alin.(3) CPC;

- exclusivitatea determină imposibilitatea adresării repetate în judecată a aceloraşi părţi, precum şi a succesorilor lor în drepturi cu aceleaşi pretenţii, în baza aceloraşi temeiuri, în conformitate cu art.169 alin.(1) lit.b) şi art.265 lit.b) CPC;

- incontestabilitatea, adică nu poate fi atacată cu recurs. 25. Hotărârea în toate cazurile se pronunţă public. Dacă hotărârea instanţei este expusă într-o limbă pe care participanţii la proces nu o

cunosc, ea trebuie să fie citită de translator în limba maternă a acestor participanţi sau într-o altă limbă pe care ei o cunosc.

Dacă procedura judiciară se efectuează în altă limbă, hotărârea se întocmeşte în mod obligatoriu şi în limba de stat.

Data adoptării hotărârii se consideră ziua pronunţării ei, iar locul adoptării ei – oraşul ori altă localitate unde a fost pronunţată hotărârea.

26. După pronunţarea hotărârii, instanţa judecătorească, care a adoptat-o, nu are dreptul să o anuleze sau să o modifice, însă în cazul în care în hotărâre s-au strecurat greşeli evidente

29

materiale sau de calcul, instanţa poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile privitor la nume, calitate procesuală, precum şi la orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de greşeli se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greşelilor.

Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de corectare a greşelilor din hotărâre poate fi atacată cu recurs.

În încheierea privind corectarea greşelilor din hotărâre, instanţa nu este în drept să modifice conţinutul hotărârii, să facă referire la noi probe şi să soluţioneze chestiuni care nu au fost reflectate în hotărârea de bază.

Chestiunea referitoare la corectarea greşelilor se permite independent de faptul executării hotărârii, însă în graniţa termenului prevăzut de legislator pentru prezentarea hotărârii spre executare silită.

În cazul în care greşeala instanţei este legată de aplicarea incorectă a actelor normative, ea nu poate fi corectată prin adoptarea încheierii.

27. În caz de existenţă a temeiurilor prevăzute de art.250 CPC, instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să adopte o hotărâre suplimentară dacă:

a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii;

b) rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească;

c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.

Problema pronunţării unei hotărâri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărârii.

Hotărârea suplimentară se emite de către instanţa judecătorească care a examinat fondul pricinii numai după examinare în şedinţă de judecată şi poate fi atacata în ordinea stabilită de Codul de procedură civilă.

Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată, cu respectarea prevederilor art.102-104 CPC, însă neprezentarea lor nu împiedică examinarea problemei.

28. Hotărârea suplimentară poate fi atacată concomitent cu hotărârea de bază. În cazul în care hotărârea de bază a fost atacată cu apel sau recurs şi, concomitent, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, s-a solicitat emiterea unei hotărâri suplimentare, instanţa care s-a pronunţat asupra fondului cauzei soluţionează chestiunea privind emiterea hotărârii suplimentare, iar după expirarea termenului de atac, expediază pricina în instanţa de apel sau de recurs.

29. Dacă sunt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau a organului de executare a hotărârii, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.

Explicarea hotărârii este admisibilă numai în cazul în care ea nu a fost executată şi nu a expirat termenul de executare silită.

Explicarea hotărârii se face în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată, neprezentarea acestora însă nu împiedică explicarea hotărârii.

30

Încheierea judecătorească privind explicarea hotărârii se supune recursului (art.251 din CPC).

30. Chestiunea privind rectificarea hotărârilor judecătoreşti prin corectarea greşelilor evidente, explicarea hotărârii sau emiterea de hotărâri suplimentare ţine nu doar de competenţa aceleiaşi instanţe judecătoreşti care a pronunţat hotărârea, dar se pune, de regulă, pe seama aceluiaşi complet de judecată care a examinat şi soluţionat pricina în fond.

31. După adoptarea încheierii referitor la explicarea hotărârii, la corectarea greşelilor, textul hotărârii de bază nu se modifică, însă în titlul executoriu se indică formularea dispozitivului hotărârii în redacţia în care a fost primit în legătură cu adoptarea încheierilor menţionate.

32. Se atenţionează că, în conformitate cu art.269 CPC, dispoziţiile primei instanţe sau ale judecătorului prin care pricina nu se soluţionează în fond se emit în formă de încheiere în camera de deliberare în condiţiile art.48 CPC.

Excepţie de la regula menţionată constituie numai cazul soluţionării unor probleme simple (de exemplu, soluţionarea cererilor şi demersurilor participanţilor la proces (art.203 CPC); prelungirea dezbaterilor judiciare sau amânarea procesului (art.206 alin.(4) CPC); examinarea înscrisurilor şi probelor la faţa locului (art.225 CPC) etc.). Instanţa poate emite încheierea fără a se retrage în camera de deliberare. O astfel de încheiere se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată (art.269 alin.(2) CPC).

33. Încheierile referitor la: - coparticiparea procesuală obligatorie (art.62 din CPC); - intervenientul principal (art.65 din CPC); - intervenientul accesoriu (art.67 din CPC); - respingerea cererii de asigurare a probelor (art.128 din CPC); - refuzul de a primi cererea de chemare în judecată (art.169 din CPC); - restituirea cererii de chemare în judecată (art.170 din CPC); - a nu da curs cererii de chemare în judecată (art.171 din CPC); - asigurarea acţiunii sau anularea măsurilor de asigurare a acţiunii (art.180, 181 din

CPC); - corectarea greşelilor din hotărâre (art.249 din CPC); - încetarea procesului (art.266 din CPC); - scoaterea cererii de pe rol (art.268 din CPC); - amânarea şi eşalonarea executării hotărârii, schimbarea modului şi ordinii de executare

a ei (art.252 din CPC); - indexarea sumelor adjudecate (art.253 din CPC); - repunerea în termen (art.116 din CPC); - suspendarea procesului (art.263 din CPC) se atacă cu recurs, iar încheierea cu privire la procedura de soluţionare a cererii de

recuzare – odată cu fondul hotărârii (art.53 alin.(5) din CPC). 34. La cererea participanţilor la proces sau la propunerea organului de executare, în

funcţie de situaţia materială a părţilor sau de alte circumstanţe, instanţa judecătorească emitentă poate să amâne ori să eşaloneze executarea hotărârii, precum şi să schimbe modul sau ordinea de executare.

Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra faptului că art.252 CPC este aplicabil numai după devenirea executorie a hotărârii, adică, la momentul adresării cu cerere de amânare, eşalonare a executării sau de schimbare a modului de executare, hotărârea trebuie să fie executorie (de regulă, definitivă).

Cererile de amânare sau de eşalonare a executării hotărârii se examinează în şedinţă de judecată, cu comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea.

31

Încheierea judecătorească privind amânarea sau eşalonarea executării hotărârii, schimbarea modului şi ordinii de executare a ei se supune recursului (art.252 din CPC).

35. Cuprinsul încheierii emise în camera de deliberare trebuie să corespundă exigenţelor art.270 alin.(1) CPC.

36. Instanţa judecătorească, la emiterea încheierii, este obligată să acorde o atenţie deosebită motivelor care au determinat concluziile instanţei, cu referirea la legea guvernantă.

37. Încheierea emisă fără retragerea completului în camera de deliberare trebuie să conţină următoarele elemente, cu includerea acestora în procesul-verbal al şedinţei:

- problema asupra căreia se emite; - motivele care au determinat concluziile instanţei şi legea guvernantă; - dispoziţia instanţei; - ordinea şi termenul de atac al încheierii, dacă este susceptibilă de atac (art.270 alin.(2)

CPC). 38. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.12

din 25.04.2000 "Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii". Chişinău, 7 iulie 2008

nr.2

32



Cu privire la examinarea pricinilor civile în ordine de apel nr.15 din 03.10.2005


modificată de:

Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008

În scopul aplicării corecte şi uniforme de către instanţele de judecată a normelor procesuale, ce reglementează judecarea pricinilor civile în ordine de apel, având ca temei studierea practicii judiciare, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, art.17 Cod de procedură civilă, HOTĂRĂŞTE:

1. Conform art.119 din Constituţia Republicii Moldova şi art.15 CPC participanţii la proces şi alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăţi ori interese legitime au fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia, în condiţiile legii.

Apelul este una din căile de atac, stabilite şi reglementate prin lege, deopotrivă ordinară, devolutivă şi suspensivă de executare (dacă legea nu prevede altfel), declanşată de către persoanele abilitate prin lege cu acest drept. Această cale de atac conferă instanţei ierarhic superioare învestite cu soluţionarea apelului pe lângă competenţa verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate, şi unele atribuţii de judecată ale primei instanţe.

2. Conform art.241 alin.(6) CPC în dispozitivul hotărârii, în afară de concluzia instanţei privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, în mod obligatoriu se va indica atât calea şi termenul de atac, cât şi instanţa prin intermediul căreia urmează a fi exercitată calea de atac.

Menţiunea greşită în dispozitivul hotărârii a căii de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârii conform legislaţiei în vigoare, sau lipsa unei asemenea menţiuni nu poate fi de natură a deschide accesul la o cale de atac neprevăzută de lege, după cum nici nu poate îngrădi dreptul la o cale de atac.

În cazul în care instanţa de judecată a indicat incorect calea de atac sau nu a indicat-o deloc, instanţa este competentă de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate, conform căii legale de atac.

3. Reieşind din modul de organizare a instanţelor judecătoreşti, potrivit naturii şi scopului căilor de atac, ele urmează a fi exercitate într-o anumită consecutivitate. Aceasta înseamnă că nu se poate exercita o cale extraordinară de atac atâta timp, cât partea are la dispoziţie o cale ordinară de atac. Neexercitarea de către persoanele în drept a căii ordinare de atac - apelul decade aceste persoane din dreptul de a ataca hotărârea cu recurs din moment ce legea prevede această cale de atac (art.429 al in .(4) CPC), cu excepţia situaţiei în care, prin soluţia pronunţată în instanţa de apel, la cererea de apel depusă de partea adversă, i s-a creat o situaţie defavorabilă participantului la proces, faţă de situaţia creată prin hotărârea primei instanţe.

33


4. Dreptul de a exercita o cale de atac este în principiu unic şi se epuizează o dată cu

exercitarea lui. Astfel, apelul nu poate fi exercitat de aceeaşi persoană împotriva aceleiaşi hotărâri decât

o singură dată, chiar dacă s-ar invoca alte temeiuri decât cele rezolvate printr-o hotărâre anterioară.

Partea poate introduce înăuntrul termenului de apel mai multe cereri de apel care se completează şi se examinează într-o singură procedură, cu adoptarea unei singure decizii.

5. Conform art.373 alin.(6) CPC apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decât aceea din hotărârea atacată.

Agravarea situaţiei părţii în propria cale de atac se admite atunci când hotărârea este atacată de ceilalţi participanţi la proces, când însăşi partea acceptă agravarea situaţiei sale. De asemenea, se va putea crea o situaţie mai dificilă părţii în propria cale de atac în cazul in care instanţa de apel va constata încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural (art.388 alin.(1) CPC), deoarece indiferent de invocarea sau neinvocarea de către parte a acestor încălcări, instanţa de apel este obligată de a aplica aceste temeiuri din oficiu.

6. Examinarea cauzelor în ordine de apel se efectuează în strictă conformitate cu prevederile capitolului XXXVII din Codul de procedură civilă, cu unele precizări şi anume:

- la judecarea pricinii în ordine de apel se va aplica legea procedurală în vigoare la data judecării apelului, dacă legea nu prevede altfel;

- dispoziţiile normelor de procedură privind judecarea pricinilor civile în primă instanţă se aplică în instanţa de apel în măsura în care nu sunt contrare dispoziţiilor capitolului XXXVII din Codul de procedură civilă;

- în caz că norma juridică specială ce reglementează examinarea în apel vine în contradicţie cu norma juridică generală aplicată la examinarea în fond, urmează a fi aplicată norma juridică specială.

7. Obiect al apelului îl constituie hotărârile nedefinitive,date în prima instanţă de către judecătoriile de drept comun şi judecătoria economică de circumscripţie date în procedura contencioasă (acţiunea civilă), procedura specială, dacă legea nu prevede altfel.

Hotărârea nedefinitivă este dispoziţia primei instanţe prin care se soluţionează fondul pricinii, susceptibilă de a fi atacată cu apel până la expirarea termenului de declarare a apelului (art.art.14, 254 CPC).

Pot fi atacate cu apel şi hotărârile care conform art.256 CPC urmează a fi executate imediat. În acest caz declararea apelului nu duce la suspendarea executării hotărârii.

De asemenea, pot fi atacate cu apel şi hotărârile suplimentare adoptate de instanţele de judecată în conformitate cu art.250 CPC, cât şi hotărârile pronunţate în primă instanţă după rejudecarea pricinii.

Nu pot fi atacate cu apel hotărârile adoptate de către instanţele de judecată în litigii ce rezultă din raporturile de contencios administrativ, ordonanţele judecătoreşti, hotărârile pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel, Colegiul civil şi de contencios administrativ şi Colegiul economic ale Curţii Supreme de Justiţie.

Încheierile emise în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel decât o dată cu hotărârea. Apelul declarat împotriva hotărârii se consideră declarat şi împotriva încheierilor date în

pricina respectivă, chiar dacă au fost emise după pronunţarea hotărârii şi dacă atacarea încheierii nu este menţionată în cererea de apel.

În cazul în care în privinţa unor pretenţii a fost luată o hotărâre în fond, iar în privinţa altor pretenţii, prin încheiere, cererea a fost scoasă de pe rol sau procedura a fost încetată, şi

34

partea va declara apel împotriva hotărârii, instanţa de apel va judeca pricina în volum deplin, fiind în drept de a se pronunţa asupra legalităţii încheierii adoptate din oficiu.

Dacă părţile vor contesta numai încheierea privind scoaterea cererii de pe rol sau încetarea procesului, atunci împotriva încheierii respective se va declara recurs.

8. Instanţele competente de a judeca pricinile civile în apel sunt curţile de apel, potrivit competenţei materiale şi jurisdicţionale stabilite prin lege. Or, conform art.45 CPC nimeni nu poate fi lipsit fără consimţământul său de dreptul judecării procesului în instanţă şi de judecătorii în a căror competenţă pricina este dată prin lege.

În cazul apariţiei unor temeiuri legale pentru strămutarea pricinii sau apariţia unui conflict de competenţă, chestiunile respective vor fi soluţionate de instanţa competentă în conformitate cu art.43, 44 CPC.

În caz de strămutare a pricinii civile de la Curtea de Apel Economică la o curte de apel de drept comun în temeiul art.36 alin.(3) CPC, legalitatea deciziei instanţei de apel în ordine de recurs va fi examinată de către instanţa de recurs competentă să verifice legalitatea deciziilor curţii de apel care a examinat apelul în fond.

9. Art.360 alin.(1) CPC specifică persoanele în drept să declare apel. Astfel, oricare dintre părţile iniţiale ale procesului poate fi apelant sau intimat, după caz,

tocmai datorită faptului că apelul are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti.

Părţile şi alţi participanţi la proces pot declara apel în cazul în care ei au fost implicaţi nemijlocit la soluţionarea litigiului, indiferent de faptul dacă au participat nemijlocit în şedinţa instanţei sau nu. La stabilirea calităţii procesuale a persoanelor ce pot declara apel urmează a se ţine cont de prevederile art.55 şi art.59 CPC.

Persoanele care nu sunt participante la proces, dar care se consideră lezate în drepturi prin hotărârea pronunţată, nu dispun de dreptul de a declara apel. Totodată, soluţionarea problemei drepturilor acestor persoane neantrenate în proces poate constitui motiv de apel, pasibil de a fi invocat de persoanele în drept să declare apel.


10. Conform art.75 CPC, în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele

personal sau prin reprezentanţi. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea reprezentant.

Reprezentantul poate declara apel în interesul apelantului, în mod independent, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege. Astfel, împuternicirile reprezentantului în judecată urmează a fi formulate într-o procură, în care în mod expres, sub sancţiunea nulităţii, trebuie să fie expus dreptul de a declara apel.

În cazul absenţei unei asemenea împuterniciri concrete, apelul depus va fi returnat ca depus de o persoană care nu este în drept să declare apel.

În caz că la depunerea apelului alături de reprezentant va fi prezentă şi persoana, în interesul căreia reprezentantul a declarat apel, şi va confirma dreptul reprezentantului de a declara apel, cererea de apel va fi acceptată pentru a fi examinată, dacă nu vor fi depistate alte impedimente pentru judecarea pricinii.

Deşi în apel nu se admite schimbarea calităţii părţilor, poate avea loc o transmitere a calităţii procesuale pe cale legală sau convenţională. Apelul poate fi formulat de cel cu capacitate de exerciţiu deplină personal sau prin mandatar. Interesele celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, a celor fără capacitate de exerciţiu sau ale celor dispăruţi fără urmă vor fi apărate prin reprezentantul lor legal (părinţi, tutore sau curator).

11. Dacă la examinarea cauzei în instanţa de fond au existat coparticipanţi (coreclamanţi, copârâţi şi intervenienţi), fiecare dintre aceştia dispune de posibilitatea de a

35

declara apel pentru apărarea propriilor interese, având independenţă procesuală şi achitând taxa de stat.

Dacă pretenţiile coparticipantului şi intervenientului coincid cu cele ale apelantului, coparticipantul sau intervenientul se poate alătura la apel printr-o cerere scrisă, neachitând taxa de stat.

Atunci când unul dintre coparticipanţi a renunţat la dreptul său de a declara apel ori şi-a retras apelul, pentru acesta hotărârea primei instanţe devine definitivă, neputându-se extinde în principiu efectele admiterii apelului unuia dintre ceilalţi coparticipanţi.

Dacă apelantul principal îşi retrage apelul, sau dacă cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost restituită, sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la apel produce efecte juridice în cazul în care a avut loc în interiorul termenului de apel şi participantul alăturat a achitat taxa de stat, dacă nu sunt temeiurile prevăzute de art.85 CPC.

12. Termenul de apel reprezintă intervalul de timp în care se poate exercita calea de atac a apelului.

Termenul de apel este de 20 de zile de la data comunicării hotărârii motivate (art.362 alin.1 CPC) şi începe a curge în ziua imediat următoare după ce s-a comunicat hotărârea motivată.

Dacă termenul expiră într-o zi nelucrătoare, acesta va expira în următoarea zi lucrătoare. Dreptul de a contesta hotărârea primei instanţe cu apel apare chiar din momentul

pronunţării hotărârii. Realizarea acestui drept este condiţionată de termenul legal şi comunicarea hotărârii motivate. De aceea pentru exercitarea legală a acestui drept nu este suficientă numai comunicarea dispozitivului hotărârii.


13. Prin comunicarea hotărârii se subînţeleg acţiunile efectuate de către instanţa de

judecată care a pronunţat hotărârea, având ca scop aducerea la cunoştinţa participanţilor la proces conţinutul integral al hotărârii adoptate.

Se consideră că hotărârea a fost comunicată părţilor, când instanţa a pronunţat hotărârea integrală în prezenţa participanţilor la proces, când instanţa a trimis copia hotărârii părţii care nu a fost prezentă la proces (art.259 CPC); în caz de adoptare numai a dispozitivului hotărârii, momentul când instanţa a înştiinţat părţile despre faptul că hotărârea integrală este gata şi părţile pot lua cunoştinţă de ea.

Se reţine că în cazul adoptării dispozitivului hotărârii, după redactarea hotărârii instanţa nu este obligată de a trimite copia hotărârii persoanelor care au fost prezente la pronunţarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, conform art.355 CM instanţa de judecată va remite hotărârea sa părţilor în termen de 3 zile calendaristice de la data emiterii. În acest caz, dacă părţile au fost prezente la pronunţarea hotărârii, şi instanţa a adoptat hotărârea integrală termenul de declarare a apelului va începe a curge de la momentul pronunţării hotărârii.

Termenul de apel curge chiar dacă hotărârea a fost comunicată concomitent cu somaţia de executare.

Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se consideră comunicată de la data depunerii cererii de apel.

14. Calcularea termenului de apel se va face în conformitate cu prevederile art.111 CPC. Persoanele, care din motive întemeiate au omis termenul de apel, pot fi repuse în termen

de către instanţa de apel, în baza cererii care se examinează în şedinţa de judecată, cu citarea părţilor la proces, însă neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea repunerii în termen.

În cazul în care instanţa de apel respinge cererea privind repunerea cererii în termen, cererea de apel va fi restituită apelantului.

36

Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea hotărârii, însă la cererea apelantului instanţa de apel,din motive justificate, poate să dispună suspendarea executării hotărârii. În asemenea situaţii în litigiile patrimoniale depunerea cauţiunii nu este obligatorie.

Repunerea în termen poate fi dispusă numai dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune în cadrul unui termen maxim de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. Nu există un termen de decădere pentru solicitarea repunerii în termenul de declarare a apelului (art.116 alin.(4) CPC).


15. Codul de procedură civilă prevede două situaţii în care termenul de apel poate fi

întrerupt: - în cazul decesului participantului la proces care avea interes să facă apel; - în cazul decesului mandatarului căruia i se comunicase hotărârea. În astfel de cazuri se face o nouă comunicare, după caz (moştenitorilor, părţii

reprezentate prin mandat), iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării hotărârii.

Termenul de apel pentru moştenitorii incapabili şi pentru cei limitaţi în capacitatea de exerciţiu sau pentru cei dispăruţi fără urmă începe să curgă din ziua în care se numeşte tutorele sau curatorul.

16. Legea cere depunerea cererii de apel cu respectarea formei scrise la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă (art.364 alin.(1) CPC). Instanţele de apel vor refuza înregistrarea cererii de apel în mod direct, explicând apelantului consecinţele art.364 alin.1 CPC. Cererile de apel parvenite prin poştă în adresa instanţei de apel vor fi expediate instanţei de fond, a cărei hotărâre se atacă, pentru efectuarea acţiunilor prevăzute de art.367 CPC.

Cererea de apel trebuie să corespundă cerinţelor expuse în art.365 CPC. Se explică, că potrivit art.166 alin.(6) CPC cererea de apel este valabil făcută chiar dacă

poartă o denumire incorectă. [Pct.16 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 17. Instanţele de apel trebuie să ţină cont că apelantul este în drept prin cererea de apel

să atace hotărârea primei instanţe în întregime sau numai în privinţa unor probleme expuse în partea descriptivă sau în partea motivată a hotărârii, care în final nu au influenţat în mod direct asupra concluziei instanţei ce ţine de soluţionarea acţiunii. De asemenea, pot fi obiect separat al apelului chestiunile ce ţin de repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi, ordinea şi termenele de exercitare a hotărârii.

Dreptul de a se adresa cu cerere de apel nu este legat de dreptul de a lua cunoştinţă de procesul-verbal. Astfel, persoana poate depune cererea de apel chiar dacă nu a luat cunoştinţă de procesul-verbal al şedinţei primei instanţe.

18. Preşedintele primei instanţe, după ce primeşte cererea de apel şi înscrisurile alăturate, dispune înregistrarea cererii de apel cel târziu a doua zi.

Tot aşa va proceda preşedintele instanţei şi în privinţa cererilor de alăturare la apel, cererilor privind eliberarea,eşalonarea achitării taxei de stat, observaţiilor la procesul-verbal ş.a.

Dat fiind faptul că legislatorul nu interzice prezentarea referinţei şi la această etapă, în caz de depunere a referinţei în prima instanţă, aceasta este obligată s-o accepte şi s-o anexeze la dosar.

37

Până la expirarea termenului de depunere a apelului pentru toţi participanţii la proces, nimeni nu este în drept să reclame dosarul din prima instanţă. Însă participanţii la proces pot lua cunoştinţă de materialele cauzei, apelurile şi referinţele depuse, cât şi înscrisurile anexate. Instanţa este obligată de a crea condiţiile respective participanţilor la proces pentru ca ei să-şi poată exercita drepturile sale.

De asemenea, prima instanţă va examina observaţiile la procesul-verbal, în caz că vor fi înaintate, va soluţiona chestiunea privind adoptarea unei hotărâri suplimentare sau a unei încheieri privind corectarea greşelilor în hotărâre atunci când există temeiuri legale, va întreprinde acţiunile prevăzute de lege în cazul executării imediate a hotărârii.

Numai după expirarea termenului pentru declararea apelului pentru toţi participanţii la proces, instanţa va expedia a doua zi instanţei de apel dosarul împreună cu apelurile, înscrisurile şi cererile depuse.

19. În cazul în care cererea de apel şi înscrisurile au fost depuse fără plata taxei de stat şi fără copii pentru fiecare participant la proces şi o copie pentru instanţa de apel, sau fără legalizarea înscrisurilor alăturate în modul prevăzut de lege, iar cele redactate într-o limbă străină, în traducere, şi fără respectarea art.365 CPC, judecătorul instanţei de apel dispune printr-o încheiere de a nu da curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheiere, apelul se consideră depus la data prezentării iniţiale.

Se explică instanţelor judecătoreşti, că în cazul în care nu se dă curs cererii de apel, termenul stabilit de judecător trebuie să fie unul real, rezonabil, ca persoana respectivă să dispună de posibilităţi obiective de a executa indicaţiile din încheiere.

Dat fiind faptul că încheierea de a nu da curs cererii de apel poate fi atacată cu recurs, depunerea recursului va întrerupe curgerea termenului judiciar, şi el curge din nou, după examinarea recursului de către instanţa de recurs.

În cazul când persoana, căreia i s-a stabilit un termen judiciar în condiţiile art.368 CPC până la expirarea lui va înainta o cerere în care va solicita prelungirea lui, instanţa de judecată este obligată de a soluţiona mai întâi chestiunea privind prelungirea termenului judiciar.

De asemenea, în caz că apelantul a depus o cerere în care solicită eşalonarea, eliberarea de la achitarea taxei de stat odată cu declararea apelului, judecătorul instanţei de apel nu va fi în drept de a nu da curs cererii de apel pe motiv că nu este achitată taxa de stat. În asemenea situaţii, instanţa de apel este obligată, mai întâi, să soluţioneze cererea reclamantului şi, în dependenţă de soluţia adoptată, să decidă asupra mişcării dosarului.

20. În scopul pregătirii pricinii către examinare în ordine de apel, instanţa de apel va expedia participanţilor la proces copii de pe cererea de apel şi de pe înscrisurile care nu au fost prezentate primei instanţe, va cita părţile şi alţi participanţi la proces, propunându-le să depună, cu cel puţin 3 zile înainte de judecarea apelului, noi referinţe şi înscrisuri la dosar.

Referinţele şi înscrisurile se depun cu atâtea copii câţi participanţi la proces sunt, plus câte o copie pentru instanţa de apel.

Instanţele de apel (atât de drept comun, cât şi cea economică) vor lua în considerare că depunerea referinţei este obligatorie, iar în cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de instanţă, pricina poate fi examinată în baza materialelor existente la dosar (art.186 alin.(2) CPC).

Instanţa poate în aceeaşi încheiere de pregătire a pricinii pentru dezbateri să fixeze data examinării apelului, în caz contrar se va da o încheiere separată referitoare la data examinării cauzei.


38

21. În cazul în care dovezile propuse sunt martorii, neaudiaţi în prima instanţă sau înscrisuri nearătate la prima instanţă, atunci se respectă cerinţele necesare pentru cererea de chemare în judecată.

Martorii citaţi în prima instanţă pot fi citaţi şi în instanţa de apel, dacă prin cererea de apel se contestă depoziţiile lor.

Apelanţii sunt în drept să prezinte probe care nu au fost prezentate în prima instanţă. În acest caz, apelantul este obligat de a-şi motiva imposibilitatea prezentării probelor în prima instanţă. În procesul judecării pricinii în apel apelantul este în drept de a folosi orice mijloc de apărare fie de drept material, fie de drept procedural, sub condiţia de a-şi păstra calitatea procesuală.

22. Art.371 CPC prevede ca, după expirarea termenului de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare, care este de 30 de zile, apelul se examinează într-un termen rezonabil. Rezonabilitatea termenului de examinare a apelului se va aprecia atât prin prisma complexităţii şi comportamentului părţilor în proces, cât şi prin înseşi accepţiunea şi esenţa acestei căi de atac.

[Pct.22 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008]

23. Partea care a declarat apelul poate sau reprezentantul ei, împuternicit în mod legal,

să şi-l retragă până la dezbaterea pricinii în fond în instanţa de apel. Retragerea apelului se face în scris sau oral, iar în ultimul caz cu consemnare în procesul-verbal.

Se atrage atenţia instanţelor judecătoreşti, că retragerea apelului declarat de către procuror, de o altă persoană sau organ împuternicit prin lege să se adreseze în judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unei alte persoane nu privează persoana în a cărei interes a fost declarat apelul de dreptul de a-l susţine, însă după plata taxei de stat. În cazul retragerii apelului, instanţa de apel va dispune încetarea procedurii în apel, printr-o încheiere susceptibilă de recurs.

În cazul în care mai mulţi participanţi la proces au declarat apeluri de sine stătător împotriva hotărârii şi unul din apelanţi şi-a retras apelul, iar ceilalţi susţin apelurile declarate, instanţa de apel va soluţiona chestiunile privind retragerea apelului, şi în caz de admitere va înceta procedura în ordine de apel în privinţa persoanei care a renunţat la apel, şi va examina apelurile altor participanţi la proces.

În cadrul soluţionării chestiunii privind retragerea apelului instanţa de apel este obligată de a explica apelantului efectele admiterii cererii de retragere a apelului. Or, admiterea de către instanţa de apel a cererii de retragere a apelului îl lipseşte pe ultimul de dreptul de a mai înainta un nou apel împotriva aceleiaşi hotărâri.


24. În cazul renunţării reclamantului la acţiune, sau solicitării încheierii unei tranzacţii,

procedura în ordine de apel nu poate fi încetată. În acest caz instanţa de apel casează hotărârea primei instanţe şi dispune încetarea procesului dacă sunt respectate prevederile art.60 alin.5 CPC.

25. Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel, inclusiv şi asupra motivelor care au rămas neexaminate de către instanţa de fond. În cazul când apelul nu este motivat ori motivaţia nu cuprinde argumente sau probe noi, instanţa se va pronunţa în fond numai în temeiul celor invocate în prima instanţă.

Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărârii primei instanţe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărârii în întregul ei.

39

Invocarea incorectă a prevederilor legale în cererea de apel de către apelant nu eliberează instanţa de apel de a aplica legea materială corectă ce guvernează raportul juridic litigios, de aceea faptul invocării greşite a legii materiale şi procedurale nu poate servi temei pentru respingerea apelului.

26. După ce judecă apelul, instanţa este în drept să pronunţe o soluţie prin care îl respinge sau îl admite.

În primul caz, instanţa de apel, verificând hotărârea judecătorească şi considerând-o temeinică şi legală, respinge apelul ca nefondat, adică consideră că motivele invocate în apel sunt combătute de probele administrate, cercetate, analizate şi apreciate corect de prima instanţă.

Admiterea apelului înseamnă constatarea caracterului ilegal (incorect) al hotărârii pronunţate de prima instanţă şi aceasta duce la casarea ei în întregime sau în parte potrivit art.385 alin.1, lit. b), c), d), e) CPC.

Temeiurile casării hotărârii instanţei de fond de către cea de apel sunt specificate în art.386-388 CPC.

27. În sensul prevederilor art.385 şi 388 CPC se poate concluziona că legea prevede doar 5 cazuri când instanţa de apel, după casarea hotărârii, urmează în mod obligatoriu să remită cauza la rejudecare:

- pricina a fost examinată de un complet de judecată compus ilegal; - instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces; - în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; - în dosar lipseşte procesul-verbal privind efectuarea unui act procedural; - pricina a fost examinată cu încălcarea competenţei generale sau jurisdicţionale. Totodată în art.385 alin.(2) CPC este reglementată situaţia în care judecata în primă

instanţă s-a făcut cu încălcarea competenţei. Instanţa de apel, constatând lipsa de competenţă a primei instanţe, va remite pricina spre rejudecare în instanţa competentă, pronunţând o hotărâre de declinare a competenţei în favoarea instanţei competente.

Decizia prin care pricina se remite la rejudecare este irevocabilă, adică nu se supune niciunei căi de atac.

Restituind pricina spre rejudecare, instanţa de apel este obligată să menţioneze în decizie actele procedurale care trebuie efectuate în prima instanţă.

Instanţa de apel nu este în drept să releve în indicaţiile sale care probe inspiră încredere (sunt mai temeinice) sau să stabilească ce hotărâre ar trebui adoptată după rejudecarea pricinii.

În caz de imposibilitate obiectivă de a îndeplini indicaţiile instanţei de apel în cadrul rejudecării pricinii, prima instanţă este obligată de a arăta în hotărârea sa pricinile ce au servit ca temei în imposibilitatea îndeplinirii indicaţiilor.

În situaţia în care în prima instanţă nu se mai poate constitui un complet de judecată, pricina urmează a fi trimisă altei instanţe de acelaşi grad, situată în circumscripţia instanţei de apel.


28. În prezenţa celorlalte motive specificate în art.388 CPC la solicitarea participanţilor

la proces, instanţa de apel este în drept să judece pricina în fond, fără a o restitui în prima instanţă.

Astfel, instanţa de apel poate casa hotărârea instanţei de fond cu darea unei noi hotărâri dacă:

- pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată;

40

- la judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba în care s-a desfăşurat procesul;

- la emiterea hotărârii a fost încălcat secretul deliberării; - hotărârea nu este semnată de judecător sau de către unul din judecătorii din completul

de judecată ori hotărârea este semnată nu de acel judecător sau de acei judecători care sunt menţionaţi în hotărâre.

De asemenea, instanţa de apel va casa hotărârea primei instanţe cu darea unei noi hotărâri sau va modifica hotărârea în cazurile dacă:

- au fost încălcate sau aplicate eronat normele de drept material; - concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele

pricinii; - circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care instanţa le consideră

constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente; - circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate

pe deplin. [Pct.28 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 29. Conform art.387 CPC se consideră că normele de drept material sunt încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care: - nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată; - s-a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; - s-a interpretat eronat legea, sau s-a aplicat eronat analogia legii sau analogia dreptului. Se explică instanţelor că prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată se înţelege o

situaţie când instanţa în hotărârea sa nu a făcut trimitere nici la o lege materială, limitându-se numai la normele juridice procesuale, sau a soluţionat litigiul contrar normelor materiale ce guvernează raportul juridic litigios.

Neindicarea legii materiale în hotărâre, în caz că litigiul este soluţionat corect, nu poate servi temei de sine stătător pentru casarea hotărârilor. În acest caz, instanţa de apel va concretiza partea motivată a hotărârii primei instanţe.

Prin aplicarea legii care nu trebuia să fie aplicată se înţelege situaţia când instanţa a dat o calificare juridică incorectă raportului material litigios, aplicând o normă străină acestuia; a încălcat regulile acţiunii normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor; a soluţionat pricina în baza normei de drept interne ce contravine prevederilor tratatului internaţional cu aplicare directă; a soluţionat greşit conflictul dintre normele cuprinse în diferite acte normative interne; a aplicat o uzanţă ce contravine legii.

[Pct.30 exclus prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

nr.10 din 22.12.2008, celelalte renumerotate] 30. Dispoziţia judecătorească prin care se soluţionează fondul apelului se emite în formă

de decizie, iar la soluţionarea problemelor prin care nu se rezolvă fondul apelului, dispoziţia se emite în formă de încheiere.

Adoptarea şi pronunţarea deciziei de către instanţa de apel se face potrivit prevederilor art.389 CPC, cu respectarea şi a cerinţelor art.390 şi art.241 alin.(2), alin.(5) CPC.

Se atrage atenţia asupra faptului, că potrivit art.6 §1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocoalelor 3, 5, 8 şi 22 şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului instanţele de judecată, inclusiv instanţele de apel, sunt obligate de a motiva hotărârile sale. În special, decizia trebuie să conţină circumstanţele cauzei, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei referitor la

41

admiterea sau respingerea acţiunii, alte chestiuni ce au fost soluţionate în cadrul judecării pricinii, legea materială şi procedurală aplicate în cadrul judecării pricinii, argumentele instanţei în caz de respingere a unor probe prezentate de participanţi ş.a.

În cazul în care apelul a fost judecat în absenţa unor participanţi la proces legal citaţi, instanţa de apel este obligată a le trimite copia deciziei adoptate în cel mult 7 zile de la emiterea deciziei motivate. De asemenea, în caz de adoptare a dispozitivului deciziei, instanţa de apel este obligată a întreprinde acţiunile legale pentru comunicarea deciziei integrale.

31. Decizia instanţei de apel, fiind definitivă, poate fi pusă în executare imediat după adoptarea ei, deşi legiuitorul a prevăzut şi posibilitatea contestării ei cu recurs.

32. După adoptarea deciziei, atât timp cât dosarul se află la instanţa de apel, participanţii la proces au dreptul de a lua cunoştinţă de materialele dosarului, inclusiv cu procesul-verbal al şedinţei.

Se atenţionează instanţele de apel că dosarele urmează, în mod obligatoriu, a fi în termen redactate şi restituite în instanţa de fond.

33. Se abrogă hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.28 din 26 decembrie 2000 "Cu privire la examinarea cauzelor civile în ordine de apel". Chişinău, 3 octombrie 2005 nr.15

42



Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei

procesuale civile la întocmirea actelor judecătoreşti de dispoziţie în cadrul examinării pricinilor civile şi

economice în ordine de apel şi de recurs nr.3 din 07.07.2008

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2009, nr.4-5, pag.19

Întru asigurarea aplicării corecte şi uniforme de către instanţele judecătoreşti de apel şi

de recurs a normelor de procedură civilă la întocmirea actelor judecătoreşti de dispoziţie, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 Cod de procedură civilă, EXPLICĂ:

1. Hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii pot fi atacate cu apel, iar hotărârile pronunţate în primă instanţă de curţile de apel pot fi atacate cu recurs.

Cu recurs pot fi atacate şi hotărârile pentru care legea nu prevede calea apelului, precum şi deciziile pronunţate de curţile de apel.

2. Instanţa de judecată, judecând apelul sau recursul, după încheierea dezbaterilor judiciare şi ascultarea susţinerilor verbale, retrăgându-se în camera de deliberare, adoptă o hotărâre sub formă de decizie sau încheiere.

Deciziile instanţei de recurs devin irevocabile din momentul pronunţării. 3. Decizia instanţei de apel sau de recurs trebuie să fie legală şi întemeiată. Aceasta

conţine patru părţi componente: introductivă, descriptivă, motivare şi dispozitiv. 3.1. Decizia instanţei de apel sau de recurs trebuie să fie pronunţată la sfârşitul

procesului, cu parcurgerea tuturor fazelor procesuale legal stabilite. De regulă, deliberarea şi pronunţarea actelor de dispoziţie ale instanţelor de apel şi de

recurs au loc în aceeaşi şedinţă, cu judecarea pricinilor în aceste căi de atac, dar în prezenţa unor motive justificate, deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate pe un termen de 10 zile, în conformitate cu art.236 alin.(1) CPC, fapt despre care se informează participanţii la proces.

3.2. Decizia instanţei de apel sau de recurs trebuie să fie pe cât e posibil de concisă. Ea poate fi întocmită liber, dar trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înţeleasă de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de apelant, recurent şi intimat (Principiul nr.6 al Recomandării nr.R (84) 5 privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 28.02.1984).

Astfel, formulările din conţinutul deciziei trebuie să corespundă exigenţelor de: corectitudine, certitudine, concreteţe, deplinătate, claritate, consecutivitate, logică, elocvenţă, lipsă de rezerve (necondiţionalitate), sobrietate, oficialitate şi pertinenţă.

43

4. Partea introductivă a deciziei instanţei de apel sau de recurs cuprinde: locul şi data adoptării, denumirea instanţei care a pronunţat decizia, completul de judecată, numele sau denumirea apelantului sau recurentului, calitatea lor procesuală, caracterul public sau secret al şedinţei.

Spre deosebire de partea introductivă a hotărârii pronunţate în primă instanţă, în partea introductivă a deciziei instanţei de apel şi de recurs se expune succint hotărârea primei instanţe.

5. Partea descriptivă a deciziei instanţei de apel sau de recurs trebuie să cuprindă expunerea succintă a circumstanţelor pricinii, stabilite pe parcursul examinării ei, precum şi rezumatul soluţiei pronunţate de prima instanţă şi de instanţa de apel (în privinţa deciziei instanţei de recurs examinate în conformitate cu secţiunea a ll-a), explicaţiile participanţilor la proces, motivele care au determinat insatisfacţia apelantului sau recurentului

5.1. În conformitate cu art.373 alin.(5) CPC, instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel, însă aceasta nu împiedică instanţa de apel să verifice, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.

În limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţa de apel de către participanţii la proces.

5.2. În conformitate cu art.442 alin.(1) şi (2) CPC, la judecarea recursului declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, pe baza actelor din dosar, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi, fiind obligată să se pronunţe în decizie asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

6. Dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărâre şi decizie motivate.

Astfel, instanţele judecătoreşti naţionale sunt obligate să-şi motiveze deciziile iar toate întrebările care sunt importante pentru rezultatul procesului necesită un răspuns special în hotărâre.

În cazul în care instanţele de apel şi de recurs se abţin de a da un răspuns special şi explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat o întrebare posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art.6 par.1 din Convenţia Europeană (Hotărârea Curţii Europene din 09.12.1994 pronunţată în cauza Hiro Balani împotriva Spaniei).

6.1. În cazul respingerii apelului sau recursului, instanţele de apel şi de recurs sunt obligate să indice în decizie motivele respingerii, iar în cazul casării integrale sau parţiale a hotărârii primei instanţe şi restituirii pricinii spre rejudecare în primă instanţă, sunt în drept să se pronunţe în decizia adoptată asupra actelor procedurale care urmează a fi efectuate în primă instanţă la rejudecarea pricinii, însă nu sunt în drept să prejudece în opiniile sale că o anumită probă ar inspira sau nu încredere, că unele probe ar fi mai temeinice decât altele şi nici să stabilească ce hotărâre ar urma să fie adoptată după rejudecarea pricinii.

Deci, în motivarea deciziilor instanţelor de apel şi de recurs, conform art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Protocoalelor nr.3, 5, 8 şi 22 ale Convenţiei, jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, urmează a fi indicate circumstanţele pricinii constatate de instanţe, probele pe care se întemeiază concluziile acestora, temeiurile de fapt şi de drept care au condus, după caz, la admiterea sau respingerea apelului sau recursului, precum şi temeiurile de fapt şi de drept care au condus la adoptarea uneia din soluţiile prevăzute de art.385, 417, 427 şi 445 CPC.

44

Dacă instanţele de apel şi de recurs, la examinarea apelului sau recursului, vor considera că hotărârea primei instanţe sau a instanţei de apel este legală şi temeinică, în motivarea deciziei adoptate sunt obligate să-şi expună concluzia cu privire la toate argumentele invocate de apelant sau recurent şi, referindu-se la legea respectivă, să motiveze din care considerente instanţa a ajuns la concluzia de a recunoaşte apelul sau recursul neîntemeiat. Este inadmisibilă limitarea instanţelor de apel şi de recurs doar la reproducerea în decizie a hotărârii apelate sau recurate ori la constatarea netemeiniciei apelului sau recursului, deoarece în acest caz decizia apare ca nemotivată.

7. Hotărârea dată în primă instanţă de judecătorii sau de o instanţă de apel va fi casată sau, după caz, modificată, dacă se constată incidenţa următoarelor temeiuri:

a) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin;

b) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima instanţă Ie-a considerat constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente;

c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii;

d) normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat (art.386, 387, 388 şi 400 CPC).

Instanţele de apel şi de recurs sunt obligate să facă referire nu numai la articolul menţionat, dar şi la aliniatul şi litera acestuia.

8. În dispozitivul deciziei de apel sau de recurs, se va indica denumirea primei instanţe şi data adoptării hotărârii în primă instanţă, numele părţilor, obiectul litigiului, numele apelantului, recurentului şi concluzia instanţelor de apel şi de recurs în sensul admiterii sau respingerii apelului sau recursului.

8.1. În conformitate cu art.242 alin.(1), 389, 418 şi 445 alin.(5) CPC, în urma judecării apelului sau recursului, instanţa este în drept să pronunţe dispozitivul deciziei sau al hotărârii, urmând ca decizia să fie redactată în termen de 15 zile şi, respectiv, de o lună de zile.

9. În cazul adoptării unei noi hotărâri, această parte a deciziei este analogică cu dispozitivul hotărârii primei instanţe, unde se indică dacă se admite sau nu acţiunea, iar dacă se admite – cum este soluţionată cauza (art.239-248 CPC).

10. Decizia instanţei de apel, în conformitate cu art.254 alin.(1) lit.c) şi 394 CPC, rămâne definitivă din momentul pronunţării, având autoritate de lucru judecat, fiind susceptibilă de executare silită, însă poate fi atacată cu recurs şi supusă revizuirii în modul stabilit de Codul de procedură civilă.

11. Hotărârile (deciziile) instanţelor de apel şi de recurs mai pot forma obiectul unei cereri referitoare la corectarea greşelilor materiale strecurate în conţinutul ei, precum şi al unei cereri referitoare la darea unor explicaţii asupra dispozitivului deciziei (art.249, 251 CPC).

Instanţele de apel şi de recurs aplică şi prevederile art.250 CPC, pronunţând hotărâri suplimentare.

12. Din sensul art.376 alin.(1) şi 413 alin.(1) CPC, rezultă că prevederile cuprinse în Capitolul XX Titlul II din CPC, care stabilesc cadrul procedural al încheierii primei instanţe, se aplică inclusiv la emiterea încheierilor judecătoreşti de către instanţele de apel şi de recurs, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor procedurale specifice examinării pricinii în apel şi în recurs.

13. Încheierile pronunţate de instanţele de apel sau de recurs, sub aspectul cuprinsului acestora, trebuie să corespundă exigenţelor stabilite de art.270 CPC.

Totodată, în cazul soluţionării unor probleme simple, instanţele de apel şi de recurs emit încheierile fără a se retrage în camera de deliberare, acestea fiind consemnate în procesul-verbal al şedinţei de judecată în cazul instanţelor de apel şi în cadrul unor încheieri separate în

45

cazul instanţelor de recurs. Constituie încheieri ale instanţelor de apel şi de recurs care pot fi emise fără retragerea în camera de deliberare: cele de dispunere a examinării pricinii în lipsa părţii, a martorului etc.; de stabilire a ordinii cercetării judecătoreşti; de soluţionare a cererilor şi a demersurilor părţilor şi participanţilor la proces ce se referă la chestiuni simple, inclusiv cea de anexare la dosar a unor noi înscrisuri ş.a.

14. Se atenţionează asupra faptului că, consemnarea în procesul-verbal al încheierii instanţei de judecată nu condiţionează nesusceptibilitatea atacării cu recurs, în mod separat, a încheierii respective. Astfel, indiferent de modul de consemnare a încheierilor instanţelor de apel şi, după caz, de recurs, acestea sunt supuse recursului separat numai dacă legea prevede expres acest fapt, precum şi în cazul în care încheierea face imposibilă examinarea în continuare a pricinii.

Excepţie de la regulă constituie încheierea Curţii Supreme de Justiţie de restituire a recursului în ordinea stabilită de Secţiunea I sau de încetare a procesului, care rămân irevocabile din momentul pronunţării (art.409, 421, 445 alin.(4) CPC).

15. Se va distinge situaţia în care actul judecătoresc de dispoziţie nu se supune niciunei căi de atac de situaţia în care actul respectiv este irevocabil. Sunt irevocabile actele judecătoreşti de dispoziţie care pot fi supuse revizuirii şi nu se supun niciunei căi de atac actele judecătoreşti de dispoziţie care nu pot fi revizuite. Exemple de acte judecătoreşti care nu se supun niciunei căi de atac constituie: decizia instanţei de apel sau de recurs prin care pricina se trimite la rejudecare şi încheierea de admitere a cererii de revizuire.

16. În subsidiar, la întocmirea actelor judecătoreşti în cadrul examinării pricinilor civile în ordine de apel şi de recurs se vor lua în considerare unele explicaţii tangenţiale ale Plenului CSJ în materia respectivă, ce se conţin în hotărârile nr.15 din 03.10.2005 „Cu privire la examinarea pricinilor civile în ordine de apel" şi nr.3 din 27.03.2006 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs".

17. Se abrogă hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.13 din 25 aprilie 2000 "Cu privire la practica judiciară ce ţine de respectarea normelor de procedură civilă la întocmirea actelor judecătoreşti în cadrul judecării cauzelor în ordine de apel şi recurs". Chişinău, 7 iulie 2008

nr.3

46



Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs

nr.3 din 27.03.2006


modificată de: Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008

În scopul aplicării corecte şi unitare a normelor procedurale referitoare la examinarea

pricinilor în cadrul căii de atac a recursului de către instanţele judecătoreşti competente, reieşind din rezultatele generalizării practicii judiciare, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 Cod de procedură civilă, Plenul Curţii Supreme de Justiţie EXPLICĂ:

1. Recursul este calea ordinară de atac exercitată de către persoanele îndreptăţite împotriva actelor de dispoziţie ale instanţelor judecătoreşti, în condiţiile legii.

Actele de dispoziţie judecătoreşti (hotărâri şi încheieri) fără drept de apel sunt recurate conform Secţiunii 1 a capitolului XXXVIII CPC, iar actele de dispoziţie pronunţate de către instanţele de apel (decizii), conform Secţiunii a 2-a a aceluiaşi capitol.

2. Sunt supuse recursului următoarele acte de dispoziţie judecătoreşti: a) hotărârile: - pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, inclusiv de cea economică, conform

competenţei jurisdicţionale stabilite de art.33 şi 36 CPC; - pronunţate în primă instanţă de Curtea Supremă de Justiţie, conform competenţei

jurisdicţionale stabilite de art.34 CPC; - alte hotărâri pentru care legea nu prevede calea apelului (art.397 CPC). b) deciziile pronunţate de curţile de apel în calitate de instanţă de apel (art.429 alin.(1)

CPC); c) următoarele categorii de încheieri: - încheierile pronunţate în primă instanţă pentru care legea prevede în mod expres

posibilitatea recurării, indiferent de instanţa care le pronunţă, de fond sau de apel (exemple de astfel de încheieri: de strămutare a pricinii (art.43 alin.(3) CPC); de respingere a cererii de admitere în calitate de coparticipant (art.62 alin.(4) CPC); de respingere a examinării concomitente a acţiunii intervenientului principal şi a acţiunii iniţiale a reclamantului (art.65 alin.(5) CPC); asupra cheltuielilor de judecată (art.99 CPC); de respingere a cererii de repunere în termen (art.116 alin.(5) CPC); de respingere a cererii de asigurare a probelor (art.128 alin.(3) CPC); de refuz în primirea cererii de chemare în judecată (art.169 alin.(2) CPC); de restituire a cererii în temeiul alin.(1) lit.a), b), c) şi g) (art.170 alin.(5) CPC) etc.). Reieşind din interpretarea incidenţă a articolului 170 alin.(5) CPC, se deduce nesusceptibilitatea de recurs a încheierilor de restituire a cererilor de chemare în judecata, pronunţate în baza art.170 alin.(1) lit.d), e), f), h) şi i) CPC;

47

- încheierile care fac imposibilă examinarea pricinii în continuare, chiar dacă legea nu prevede expres posibilitatea atacării lor, inclusiv încheierile curţilor de apel prin care nu este soluţionat fondul. În acest context, nu se supun recursului încheierile de încetare a procesului, pronunţate în cadrul procedurii de recurs de Curtea Supremă de Justiţie;

- celelalte încheieri nu se supun recursului separat, ci numai odată cu fondul (art.423 CPC).

Nu pot fi atacate cu recurs: - deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare; - încheierile prin care a fost admisă cererea de revizuire cu remiterea cauzei la

rejudecare; - hotărârile în a căror privinţă subiecţii recursului nu au utilizat calea apelului, în cazul

în care legea prevede această cale de atac pentru categoria respectivă de hotărâre (art.429 alin.(4) CPC);

- ordonanţele judecătoreşti care dispun de un regim juridic special, expres prevăzut de lege.

În unele cazuri, chiar dacă actele de dispoziţie nu provin de la o instanţă judecătorească, legea instituie calea recursului în instanţa de judecată. Trebuie de menţionat că această cale de atac nu trebuie percepută ca "recurs" în sensul prevăzut de Codul de procedură civilă, ci ca unică posibilitate de concretizare şi reliefare a principiului constituţional şi comunitar al accesului liber la justiţie. De exemplu, vor fi înaintate şi examinate potrivit ordinii generale de examinare a acţiunilor, în cadrul primei instanţe: încheierile emise de şeful oficiului de executare a deciziilor judecătoreşti, conform art.33 alin.(3), art.34 alin.(2), art.35 alin.(4) etc. din Codul de executare nr.443-XV din 24.12.2004, competenţa de examinare a contestării aparţinând judecătoriei pe lângă care activează Direcţia de executare, reieşind din art.32 CPC; hotărârile Comisiei de reexaminare a AGEPI, conform Hotărârii Guvernului nr.456 din 26.07.1993 "Cu privire la protecţia proprietăţii industriale în RM" (conform pct.44 din Hotărârea Guvernului nominalizată, raportat la art.33 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa competentă va fi curtea de apel, ca instanţă de drept comun).

Reieşind din contextul relevat, se explică că în cazurile respective noţiunea de "recurs" trebuie înţeleasă drept o cerere primară de adresare în instanţa de judecată competentă dea soluţiona litigiul, şi nu o cale de atac procedurală.

3. Formularea greşită a denumirii cererii de recurs (de exemplu, dacă este denumită "cerere de apel", "de contestare", "petiţie" etc.) nu constituie motiv de restituire a cererii, dacă întruneşte toate celelalte exigenţe legale, respectiv cadrul procesual ce rezultă din dosar permite deducţia susceptibilităţii de recurs a actului judecătoresc atacat (art.166 alin.(6) CPC).

4. Persoanele cu drept de sesizare a instanţei de recurs, potrivit art.398 şi art.430 CPC, sunt :

a) părţile şi alţi participanţi la proces. Părţile în faţa instanţei de recurs poartă denumirea de recurent şi intimat, adică persoana

care depune cererea de recurs şi persoana împotriva căreia se depune recursul. Calitatea procesuală din recurs nu este condiţionată de cea pe care au avut-o părţile la examinarea în fond sau în apel (reclamat, apelant, pârât etc.).

În sens restrâns, prin alţi participanţi la proces se înţeleg: intervenienţii şi succesorii în drepturi procesuale, pentru că numai aceştia, cu respectarea exigenţelor legale, exercită recursul în nume propriu. În sens larg, noţiunea de participanţi la proces include şi reprezentanţii, procurorul, deoarece aceştia participă în numele altor persoane sau al statului, în cazurile şi cu condiţiile legale stabilite, precum şi alte persoane prevăzute la art.7 alin.(2), 73 şi 74 CPC (art.55 CPC);

48

b) martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul (ultimul, în acest caz, în interes propriu), care au dreptul de a declara recurs numai în privinţa compensării cheltuielilor de judecată ce li se cuvin.

În cazul în care acţiunea a fost înaintată de către procuror, la cererea persoanei interesate conform art.71 alin.(2) CPC, la exercitarea căilor de atac, inclusiv a recursului nu va fi necesară depunerea de către persoana respectivă a unei cereri repetate în acest scop, procurorul fiind considerat valabil împuternicit pentru exercitarea recursului.

Procura generală nu conferă reprezentantului dreptul de a depune recurs, în sensul art.81 CPC, fiind necesară stipulaţia specială şi expresă în conţinutul procurii de abilitare a reprezentantului cu dreptul de a depune recurs, în caz contrar, dacă nu se înlătură neajunsul în termenul stabilit, recursul se va restitui recurentului conform art.408 alin.(2) CPC, atunci când recursul este declarat împotriva hotărârilor şi încheierilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea apelului, sau se va restitui fără stabilirea unui termen pentru înlăturarea neajunsului conform art.438 alin.(2) CPC, atunci când recursul este declarat împotriva deciziilor instanţei de apel

5. Este necesar de a se distinge noţiunea de participant la proces de cea de persoană care nu a fost atrasă în proces, sub aspectul posibilităţii de a deveni subiect al exercitării recursului.

Persoanele neantrenate la examinarea cauzei în primă instanţă nu dispun de dreptul de a exercita recursul, pentru că nu au parcurs gradele de jurisdicţie inferioare. Acest temei reiese din prevederile art.400 alin.(3) lit.d) CPC şi art.13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind susceptibil a fi invocat şi de către participanţii la proces sau din oficiu de către instanţa de recurs.

Totodată, persoanele neparticipante la proces dispun de dreptul dea solicita revizuirea hotărârii rămase irevocabile, în conformitate cu art.447 lit.b) CPC.

În cazul în care recursul este depus în aceeaşi pricină, în mod concomitent, atât de persoanele participante la proces, cât şi de cele neantrenate, instanţa de recurs se va pronunţa numai asupra cererilor de recurs ale persoanelor participante, iar cererile persoanelor neantrenate se vor restitui ca fiind depuse de o persoană ce nu are dreptul să declare recurs, în cazul exercitării recursului conform secţiunii 1 (art.409 alin.(1) lit.c) CPC), iar în cadrul secţiunii 2, recursul se va declara inadmisibil (art.433 lit.c) CPC).


6. Potrivit art.399, 424 şi 431 CPC, conform competenţei funcţionale, cererile de recurs

se vor examina de către următoarele instanţe: - curţile de apel examinează recursurile declarate împotriva hotărârilor fără drept de apel

şi a încheierilor susceptibile de recurs, ambele categorii pronunţate în primă instanţă de către judecătorii (conform secţiunii 1);

- Colegiul civil şi de contencios administrativ sau, după caz, Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie examinează recursurile declarate împotriva hotărârilor şi încheierilor emise în primă instanţă de către curţile de apel de drept comun, inclusiv ca instanţe de contencios administrativ, şi, respectiv, Curtea de Apel Economică, încheieri prin care nu se rezolvă fondul cauzei, dar care împiedică soluţionarea cauzei;

- Colegiile lărgite ale CSJ dispun de competenţă exclusivă la examinarea recursurilor împotriva deciziilor şi încheierilor instanţelor de apel, inclusiv ale Curţii de Apel Economice, care se vor examina conform secţiunii a 2-a (deciziile) şi, respectiv, secţiunii 1 (încheierile).

Trebuie de menţionat faptul că instanţa ierarhic superioară celei abilitate cu prerogativa legală de a examina recursul nu este în drept să strămute din oficiu sau să preia pentru examinare în procedura sa o cerere de recurs (art.45 CPC), principiul imutabilităţii competenţei jurisdicţionale fiind aplicabil şi pentru competenţa funcţională (graduală).

49


7. Procedura de examinare a admisibilităţii recursului este aplicabilă numai cererilor de

recurs incidente secţiunii a 2-a a capitolului XXXVIII, recursul înaintat în baza secţiunii 1 nefiind susceptibil de a fi respins prin decizie ca inadmisibil.

Admisibilitatea recursului se va decide de un complet format din 3 judecători desemnaţi de preşedintele colegiului respectiv al Curţii Supreme de Justiţie (art.431 alin.(2) CPC).

8. Colegiul civil şi de contencios administrativ sau, după caz, Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie examinează recursurile după cum urmează:

- recursurile declarate împotriva hotărârilor şi încheierilor emise de curţile de apel în primă instanţă, în complet din trei judecători (Secţiunea 1);

- recursurile declarate împotriva încheierilor emise în instanţele de apel, susceptibile de recurs, în complet din trei judecători (Secţiunea 1);

- recursurile declarate admisibile împotriva deciziilor pronunţate de către curţile de apel, în complet format din 5 judecători (Secţiunea a 2-a).


9. La examinarea recursurilor înaintate conform Secţiunii a 2-a, Colegiul lărgit al Curţii

Supreme de Justiţie se va desesiza în favoarea Plenului Curţii Supreme de Justiţie în următoarele situaţii, stipulate în art.442 alin.(3) CPC:

a) soluţionarea cauzei poate conduce la o contradicţie faţă de o hotărâre anterioară a Curţii. În acest context noţiunea de hotărâre trebuie interpretată extensiv, dar nu strict literal - "hotărârile", dar şi deciziile Curţii Supreme de Justiţie. De exemplu, poate servi drept temei pentru reconsiderarea unei soluţii anterioare - pronunţarea unei hotărâri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care unei situaţii, juridice i-a fost dată o apreciere juridică diferită faţă de cea dată de către Curtea Supremă de Justiţie printr-o decizie într-o situaţie similară;

b) la soluţionarea recursului se ridică o importantă problemă de drept. Pentru ca recursul să fie pasibil de examinare în Plen pe acest motiv este necesar ca această problemă să nu mai fi fost soluţionată printr-o hotărâre anterioară a Curţii, adică să reprezinte o noutate, şi/ sau această problemă trebuie să conţină o pondere importantă în cadrul soluţionării corecte a recursului respectiv.

Nu pot fi calificate la acest capitol problemele care, deşi suscită discuţii, nu prezintă importanţă pentru soluţionarea în esenţă a recursului;

c) soluţionarea pricinii prezintă un interes deosebit pentru practica judiciară şi pentru evaluarea dreptului. La explicarea acestui aspect trebuie de pornit de la premisa instituită de art.17 CPC, astfel că vor avea incidenţă la acest capitol recursurile în cauzele civile care nu se întâlnesc în mod unitar, dar sunt constituite într-o categorie de litigii datorită frecvenţei lor în arealul dimensional al litigiilor civile. În acelaşi context, este necesar ca litigiul respectiv să fi fost soluţionat în mod diferit de către instanţele judecătoreşti, adică practica să fie neunitară. Totodată, chiar dacă litigiul respectiv este unitar, acesta prezintă un interes deosebit pentru practica judiciară şi evaluarea dreptului, dacă implică aplicarea unor dispoziţii cu caracter novator pentru legislaţia ţării şi/sau sunt expuse într-un mod neclar în cadrul actului normativ (ex.: uzucapiunea, introdusă prin noul Cod civil).

Referitor la interesul pentru evaluarea dreptului, se cere de menţionat că acest aspect include mai mult substratul strict juridic al unor norme legale, decât substratul practic, adică cel al aplicării normei respective, situaţie care în concret se reflectă în tălmăcirea înţelesului

50

general al unei norme juridice civile în raport cu principiile generale ale dreptului şi sensul legislaţiei civile (art.5 alin.(2) CC).

10. Temeiurile declarării recursului şi casării hotărârii prevăzute de art.400 alin.(2) şi (3) CPC sunt identice atât pentru recursurile împotriva hotărârilor pentru care nu este prevăzută calea apelului, cât şi pentru recursurile împotriva deciziilor instanţei de apel; pentru recursurile incidente secţiunii 1 fiind aplicabile şi motivele prevăzute la art.400 alin.(1) CPC. Dispoziţiile art.400 alin.(2) şi (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs prevăzut la art.400 alin.(1) lit.d) CPC, determinând cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate, astfel că recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Pentru recursurile înaintate în ordinea prevăzută de secţiunea 1 pot fi invocate de către părţi şi alţi participanţi la proces toate temeiurile prevăzute de art.400 CPC, având loc o devoluţiune generală (în fapt şi în drept), adică se va verifica atât legalitatea, cât şi temeinicia hotărârii.

Motivele de recurs trebuie să fie invocate în mod expres de către subiecţii recursului, însă neindicarea temeiurilor legate de încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural prevăzute la art.400 alin.(3) CPC nu va atrage restituirea cererii de recurs, deoarece motivele enunţate pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de recurs (art.400 alin.(4) CPC).

Simpla nemulţumire a părţilor de soluţia adoptată de instanţele inferioare nu poate constitui motiv de recurs, dacă nu este invocat vreunul din temeiurile de recurs expres prevăzute de lege.

11. Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage inadmisibilitatea recursului (exercitat conform secţiunii a 2-a) sau restituirea lui (conform secţiunii 1), dacă reieşind din esenţa scriptică se poate deduce un temei de recurs, care se încadrează în limitele art.400 alin.(1) - (3) CPC pentru secţiunea 1 şi art.400 alin.(2)-(3) pentru secţiunea a 2-a.

De asemenea, neindicarea expresă a temeiurilor declarării recursului nu poate constitui motiv de inadmisibilitate sau de restituire a cererii de recurs, dacă din conţinutul acesteia rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.

12. Coreclamanţii, copârâţii şi/sau intervenienţii care participă la proces de partea recurentului se pot alătura la recurs, dacă poziţiile lor coincid în ceea ce priveşte temeiurile recursului, prin prezentarea unei cereri scrise. Astfel, persoana care se alătură la recurs nu poate prezenta alte temeiuri în afara celor invocate de către subiectul care a depus recursul, însă dispune de posibilitatea de a le dezvolta, prin adăugarea altor argumente în justificarea aceluiaşi temei.

În cazul în care persoana alăturată a formulat şi alte temeiuri pe lângă cele invocate de persoana care a depus recursul, cererea se va considera depusă numai în măsura în care nu depăşeşte temeiurile invocate de subiectul recursului, şi în acest caz pentru cererea de alăturare la recurs nu se plăteşte taxa de stat. În cazul în care temeiurile invocate de persoana care se alătură nu coincid cu cele invocate de subiectul recursului, persoana alăturată este în drept să depună cerere de recurs după regulile generale, cu achitarea taxei de stat (art.401 alin.(2) CPC).

Totodată, cererea care se referă la alăturare, conform principiului de drept "accesoriul urmează soarta principalului" şi în lipsa unei stipulaţii exprese, va fi examinată ca cerere accesorie cererii de recurs, urmând soarta cererii principale, soluţia în cadrul acestei cereri fiind similară soluţiei pronunţate în cererea de recurs.

13. Pentru declararea recursului sunt aplicabile următoarele termene, reieşind din prevederile art.402, 425 şi 434 CPC:

51

- pentru recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, precum şi împotriva încheierilor susceptibile de recurs -20 de zile de la data comunicării hotărârii sau încheierii motivate, dacă legea nu prevede altfel;

- pentru recursurile împotriva deciziilor curţilor de apel - în cazul în care se pronunţă decizia motivată a instanţei de apel, termenul de atac al acesteia este de 2 luni de la pronunţare, iar în cazul în care se pronunţă dispozitivul acesteia, termenul de atac este de 2 luni de la înştiinţarea scrisă a părţilor despre semnarea deciziei redactate.

Termenul de 2 luni este un termen de decădere, nefiind susceptibil de a fi restabilit în baza art.116 CPC.

Termenul de 20 de zile, pentru prima situaţie mai sus enunţată (secţiunea 1), poate fi restabilit numai la cererea persoanelor care prezintă probe veridice ce confirmă imposibilitatea de a depune recursul. Din oficiu termenul nu poate fi restabilit.

Oricare ar fi temeiurile invocate de către părţi sau participanţii la proces, dacă există dovada înştiinţării scrise a acestora despre semnarea hotărârii redactate, recursul declarat de către ei după expirarea termenului de 2 luni se consideră inadmisibil, ca fiind depus cu omiterea termenului prevăzut la art.434 CPC.

În situaţia în care recursul a fost depus cu respectarea termenului, dar a fost restituit în mod greşit, el se va examina ca fiind depus în cadrul termenului legal stabilit.

În scopul asigurării certitudinii momentului de la care va curge termenul de recurs, instanţele ale căror acte de dispoziţie sunt recurabile, în situaţia pronunţării integrale în şedinţă de judecată a actelor respective, vor fixa acest fapt în procesul-verbal al şedinţei sub semnătura părţilor, iar dacă se pronunţă numai dispozitivul, hotărârea motivată se va înmâna participanţilor la proces sub semnătură de primire.

În unele cazuri, legea stabileşte termene mai scurte pentru exercitarea recursului (ex: conform art.13 alin.(5) din Legea contenciosului administrativ, hotărârea instanţei de contencios administrativ, prin care se soluţionează excepţia de ilegalitate, poate fi atacată în termen de 5 zile; hotărârea judecătorească privind confirmarea sau infirmarea alegerilor locale şi validarea mandatelor poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, conform art.68 din Codul electoral etc.)


14. În cazul omiterii termenului de declarare a recursului (pentru secţiunea 1), acesta se

va restitui conform art.409 alin.(1) lit.(b) CPC. Dacă recurentul solicită repunerea în termen, această chestiune se examinează conform dispoziţiilor art.116 CPC. În cazul în care se constată că termenul de declarare a recursului a fost omis din motive întemeiate, persoana interesată se repune în termen, prin încheierea instanţei de recurs, şi recursul se examinează în fond. În caz contrar, recursul se restituie recurentului.

Încheierea prin care este respinsă cererea de repunere în termen şi încheierea de restituire a recursului, pot fi atacate cu recurs, cu excepţia încheierii Curţii Supreme de Justiţie. încheierea de admitere a cererii de repunere în termen nu este susceptibilă de recurs.

Totodată, recursul declarat cu omiterea termenului prevăzut de art.434 CPC împotriva deciziilor instanţelor de apel (secţiunea a 2-a), după ce a fost calificat drept admisibil în mod eronat, poate fi declarat inadmisibil în baza art.433 lit.b) CPC de către Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie.

15. Recursul exercitat în condiţiile secţiunii 1, conform art.403, de regulă, suspendă executarea hotărârii, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Aceste cazuri se referă la situaţiile în care hotărârea este "de jure" cu executare imediată (art.256 CPC) sau instanţa de fond a dispus executarea imediată (art.257 CPC).

52

Recursul exercitat în procedura stabilită de secţiunea a 2-a, de regulă nu suspendă executarea hotărârii, cu excepţia celora care au ca obiect:

- strămutarea de hotare; - distrugerea de plantaţii şi semănături; - demolarea construcţiei şi altor bunuri imobile; - alte cazuri expres prevăzute de lege. Instanţa învestită cu examinarea recursului împotriva deciziilor curţilor de apel este în

drept, la cererea recurentului, să dispună suspendarea executării hotărârii atacate, cu condiţia depunerii unei cauţiuni în modul, mărimea şi cu efectele prevăzute de art.435 alin.(3)-(7) CPC.

În conformitate cu art.75 alin.(3) Cod de executare, executorul judecătoresc este în drept să dispună suspendarea executării hotărârii judecătoreşti, la prezentarea certificatului privind depunerea cauţiunii, în alte cazuri decât cele stipulate la art.435 alin.(2) CPC.

16. Cererea de recurs (secţiunea 1) se va depune la instanţa a cărei hotărâre sau încheiere se atacă. Numai în cazul atacării deciziilor curţilor de apel (secţiunea a 2-a), recursurile se depun la Curtea Supremă de Justiţie. În prima situaţie, după expirarea termenului de recurs pentru toţi participanţii la proces, în termen de 15 zile se expediază dosarul împreună cu recursul la instanţa competentă de a examina recursul (art.406 alin.(2) CPC).

Se atenţionează instanţele judecătoreşti, ale căror acte de dispoziţie se atacă cu recurs, asupra necesităţii respectării termenului stabilit pentru transmiterea dosarului în instanţa de recurs (Secţiunea 1 -15 zile de la data expirării termenului de atac, secţiunea a 2-a - imediat ce s-a primit solicitarea), în scopul asigurării respectării termenului rezonabil general de examinare a pricinii (art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale).

Cererea se depune în atâtea exemplare câţi participanţi la proces sunt, anexându-se: originalul chitanţei fiscale, după caz, dispoziţia de plată trezorerială; înscrisurile prin care se confirmă achitarea taxei de stat, cu excepţia cazurilor în care subiecţii sunt scutiţi, conform legii, de la achitarea acesteia; împuternicirile legale ale reprezentantului, dacă recursul se exercită prin reprezentant.

17. Cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată şi să cuprindă, în mod obligatoriu, elementele stipulate la art.437 alin.(1) şi art.405 alin.(1) CPC.

Lipsa oricăruia dintre elementele cererii sau a documentului care atestă împuternicirile reprezentantului, dacă recursul se exercită prin reprezentant, ori a dovezii de plată a taxei de stat, constituie motiv pentru restituirea cererii de recurs înaintate în conformitate cu secţiunea 2-a, instanţa restituind cererea, printr-o adresă semnată de preşedintele sau vicepreşedintele colegiului respectiv, în termen maxim de 5 zile de la depunere (art.438 alin.(2) CPC).

Depunerea cererii se va înregistra la Serviciul Grefă al Curţii Supreme de Justiţie, iar după verificarea îndeplinirii condiţiilor enunţate şi constatarea îndeplinirii lor, Secţia Grefă remite recursul cancelariei colegiului respectiv, care va înregistra intentarea procedurii de recurs. Astfel, momentul sesizării instanţei de recurs nu coincide cu momentul intentării procedurii.

Spre deosebire de secţiunea a 2-a, în cazul neîndeplinirii condiţiilor enunţate în cadrul secţiunii 1, instanţa va dispune prin încheiere să nu se dea curs cererii, acordând recurentului un termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor.

Încheierile de a nu se da curs cererii, pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, nu se supun niciunei căi de atac.

Dacă în termenul indicat în încheiere nu au fost înlăturate neajunsurile stabilite, instanţa de recurs va restitui cererea recurentului.

53

Depunerea repetată a recursului (în cadrul secţiunii 1), în afara termenului legal stabilit, este imposibilă numai dacă cererea a fost restituită pentru următoarele motive:

- cererea a fost depusă cu nerespectarea termenului legal pentru declararea recursului respectiv, iar recurentul nu a solicitat repunerea în termen;

- recurentul a solicitat restituirea recursului până la dezbaterea în fond a recursului de către instanţa de recurs (art.409 alin.(2) CPC); în celelalte cazuri de restituire este permisă depunerea repetată a cererii de recurs.

În cazul restituirii recursului, conform secţiunii a 2-a, este admisă depunerea repetată a acestuia în toate cazurile de restituire după înlăturarea neajunsurilor, cu respectarea condiţiei neexpirării termenului de 2 luni (art.438 alin.(3) CPC).

Restituirea ilegală sau reţinerea restituirii recursului de către instanţa de judecată nu va atrage pierderea termenului de depunere a recursului, cu condiţia că recursul a fost depus, iniţial, în cadrul termenului stabilit.

18. Legea prevede, ca şi în cazul apelului, posibilitatea retragerii recursului şi renunţării la recurs, precum şi a tranzacţiei încheiate între părţi (art.411, 412, 443 CPC), cereri care se vor examina conform prevederilor art.374 şi, respectiv, art.375 CPC, cu deosebirea ce constă în faptul că retragerea recursului, renunţarea la acţiune sau tranzacţia de împăcare nu poate fi exercitată şi în mod oral, în instanţa de recurs fiind necesară întotdeauna o cerere scrisă, depusă de către recurent sau mandatarul special. Cu toate că art.443 nu prevede în mod expres forma scrisă pentru retragerea recursului în secţiunea a 2-a, această formă se extinde şi asupra acestui caz, reieşind din interpretarea extensiv-sistematică a acestui articol. În caz de retragere a recursului, procedura încetează prin încheiere.

19. Spre deosebire de procedura premergătoare examinării cererii de recurs aferentă secţiunii 1, în care nu există procedura examinării admisibilităţii recursului, la această etapă în secţiunea a 2-a recursul se va examina sub aspectul admisibilităţii acestuia, fără citarea părţilor, conform art.440 alin.(1) CPC.

Judecătorul raportor va verifica, în cel mult 3 luni, încadrarea în temeiurile legale a motivelor invocate şi va face un raport verbal în faţa completului de judecată asupra admisibilităţii recursului. Dacă se constată prezenţa vreunui temei din cele prevăzute de art.433 CPC, completul de judecată instituit conform art.439 alin.(2) CPC va dispune admisibilitatea recursului, în caz contrar recursul se va respinge ca inadmisibil printr-o decizie motivată irevocabilă.


20. În cadrul examinării pricinii în recurs, secţiunea 1, instanţa va verifica în limitele

cerinţelor înaintate şi ale motivelor invocate, în baza materialelor din dosar şi a noilor înscrisuri prezentate de către părţi, legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, recursul având efect devolutiv şi în ceea ce priveşte persoanele care nu au declarat recurs (art.410 alin.(2) CPC).

Înscrisuri noi, în sensul art.410 alin.(1) CPC, se vor considera atât cele existente la dosar, dar care nu au fost cercetate şi apreciate de către prima instanţă, cât şi înscrisurile apărute după pronunţarea hotărârii. Noile probe se vor administra cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al egalităţii părţilor în proces şi se vor aprecia conform art.130 CPC.

La examinarea recursului conform secţiunii a 2-a, depunerea de înscrisuri noi nu este admisă.

21. Examinarea pricinii în recurs se va desfăşura conform dispoziţiilor procedurale aplicabile judecării apelului, în măsura în care aceste dispoziţii nu contravin capitolului ce reglementează calea de atac a recursului.

54

În instanţa de recurs, nici părţile, dar nici instanţa din oficiu, nu dispun de posibilitatea de a efectua următoarele acte procedurale:

- de a schimba calitatea părţilor în proces; - de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii; - de a înainta pretenţii noi. Dacă necesitatea schimbării calităţii părţilor rezultă din dezbateri, instanţa de recurs va

decide admiterea recursului şi/sau pentru alte motive decât cele invocate de către recurent, cu trimiterea la rejudecare a cauzei în instanţa de fond.

Schimbarea temeiului, obiectului acţiunii sau înaintarea unor pretenţii noi în instanţa de recurs sunt inadmisibile, deoarece se excede cadrul procedural stabilit, formând obiectul juridic al unei alte acţiuni. Respingerea ca inadmisibile a acestor cereri de recurs nu constituie autoritate de lucru judecat în privinţa soluţiei de fond în cadrul noului litigiu prezumat, recurentul dispunând de dreptul de a înainta o nouă acţiune cu schimbarea temeiului, obiectului acţiunii faţă de cele din acţiunea anterioară sau având ca obiect pretenţiile noi inadmisibile de recurs.

22. Părţile, alţi participanţi la proces sau reprezentanţii acestora vor fi citate pentru termenul stabilit al şedinţei de judecată, în modul stabilit de capitolul VIII CPC. Neprezentarea acestora în şedinţa de judecată nu constituie un impediment pentru examinarea recursului, dacă instanţa de recurs constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită (art.414 alin.(1) CPC).

Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a procedurii de citare (ex: lipsa în dosar a cotorului cu semnătura persoanei citate), precum şi neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a procedurii de comunicare a actelor procedurale (cererea de recurs şi noile înscrisuri) suscită amânarea examinării recursului.

23. Examinarea cauzei în recurs poate fi amânată, la cererea părţilor şi a altor participanţi la proces, pe motivele prevăzute la art.208 CPC, numai în măsura în care aceste motive se regăsesc în specificul procedurii de recurs. Imposibilitatea de a se prezenta în şedinţă se va aprecia ca motiv numai dacă este reală şi justificată (ex.: caz de boală). Amânarea examinării pe motivul neprezentării reprezentantului părţii se poate efectua numai o singură dată. Este inadmisibil motivul necesităţii prezentării de noi înscrisuri în cadrul examinării recursului în secţiunea a 2-a.

Concomitent, în cazul neprezentării în şedinţa de judecată a participantului la proces care nu a fost citat legal, instanţa de recurs dispune de dreptul de a amina din oficiu şedinţa de judecată.

Amânarea judecării recursului se va dispune printr-o încheiere, nesusceptibilă de recurs, cu indicarea motivelor amânării.

24. Potrivit art.415 CPC, după deschiderea şedinţei de judecată, instanţa de recurs va soluţiona, în modul prevăzut de art.380 CPC, cererile şi demersurile participanţilor la proces, pronunţându-se asupra lor numai după punerea acestora în discuţie, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al egalităţii părţilor în proces. Tuturor participanţilor la proces prezenţi în şedinţă trebuie să li se ofere posibilitatea de a-şi exprima opinia faţă de cererea sau demersul respectiv, în ordinea stabilită de art.416 alin.(1) CPC.

25. Participanţii la proces vor putea solicita prezentarea unor noi înscrisuri, a căror reclamare a fost respinsă de către prima instanţă - principiu valabil numai pentru secţiunea 1. Noile înscrisuri administrate se vor corobora cu întregul material probator existent la dosar.

În particular, nu constituie înscrisuri şi sunt inadmisibile la examinarea recursului: - declaraţiile scrise ale martorilor, indiferent de faptul că sunt autentificate notarial; - încheierea de asigurare a unei probe, cuprinzând mărturia unei persoane, opinia unui

expert sau specialist, o anumită stare de lucruri, recunoaşterea unui fapt sau a unui drept; - descifrarea scrisă a unei convorbiri telefonice;

55

- concluziile expertului. 26. Se atrage atenţia instanţelor judecătoreşti asupra faptului declarării

neconstituţionalităţii dispoziţiilor cuprinse în art.416 alin.(3) şi art.444 alin.(3) CPC; devenite nule, conform art.140 alin.(1) din Constituţia R.M., la momentul adoptării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.2 din 19.02.2004. Astfel, prevederile menţionate, referitor la necesitatea participării la judecarea recursului prin intermediul avocatului sau ai altui reprezentant licenţiat în drept, limitarea pledoariei la 30 de minute, precum şi posibilitatea arbitrară a preşedintelui şedinţei de a limita pledoaria - au devenit nule.

Prin Legea nr.303-XV din 23.09.2004 a fost adoptat un nou conţinut al art.444 alin.(3), ce oferă posibilitate preşedintelui şedinţei de judecată de a atenţiona participanţii la proces în cazul în care aceştia, în cadrul luărilor de cuvânt, se abat de la expunerea problemelor de drept sau dacă argumentele expuse nu au legătură cu temeiurile invocate în cererea de recurs. În alte cazuri explicaţiile participanţilor la proces nu pot fi limitate.

27. Se explică că cererea de recurs poate fi declarată nu numai în privinţa actului de dispoziţie judecătoresc în întregime, dar şi în privinţa oricărei părţi a actului judecătoresc de dispoziţie, în mod separat, indiferent de faptul dacă aceasta va influenţa în consecinţă soluţia.

De asemenea, se supune recursului hotărârea suplimentară a judecătoriei sau decizia suplimentară a instanţei de apel, pronunţate în ordinea stabilită de art.250 CPC.

28. În scopul precizării sensului temeiurilor de casare şi a incidenţei acestora, se explică înţelesul lor, după cum urmează:

a) nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond (art.400 alin.(1) lit.a) CPC).

În acest caz este vizată nerespectarea de către instanţa de fond a obligaţiei prevăzute la art.118 alin.(3) CPC, care constă în determinarea definitivă a elementelor de fapt pentru soluţionarea justă a pricinii, pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural aplicabile în cauză (ex.: nu s-a constatat prezenţa prejudiciului în sumă de 2000 lei, pentru care legea prevede necesitatea existenţei unui înscris);

b) nu au fost dovedite circumstanţele considerate de către prima instanţă ca fiind stabilite (art.400 alin.(1) lit.b) CPC).

Temeiul respectiv de casare este prezent în cazurile în care instanţa inferioară a considerat greşit că părţile sunt degrevate de sarcina probei reieşind din aprecierea greşită a faptului existenţei vreunei situaţii din cele prevăzute la art.123 CPC, sau, fără a exista vreunul din temeiurile degrevării de probaţiune, a considerat elementele faptice ca fiind probate, cu toate că elementele probatorii lipsesc sau acestea există, dar nu corespund exigenţelor prevăzute de lege conform art.122 alin.(1) CPC (ex.: instanţa a considerat ca fiind dovedit dreptul de proprietate asupra autoturismului, reieşind din existenţa unei procuri care mandatează pe pretinsul proprietar de a vinde autoturismul, fapt ce contravine Regulamentului cu privire la registrul de stat al transporturilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1047/08.11.1999 (pct.44), care prevede ca mijloc de probaţiune unic al dreptului de proprietate asupra autoturismului înmatriculat - certificatul de înmatriculare);

c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii (art.400 alin.(1) lit.c) CPC).

Se are în vedere situaţia în care instanţa inferioară a constatat toate circumstanţele pricinii şi din acestea rezultă o anumită soluţie, însă instanţa, în mod greşit, a pronunţat o altă soluţie ce nu corespunde celei adecvate, rezultante din circumstanţele respective. Sub acest aspect, sunt relevante dispoziţiile art.241 alin.(5) CPC, conform cărora, printre alte elemente, partea motivată a hotărârii cuprinde circumstanţele pricinii şi probele pe care se întemeiază concluziile instanţei referitor la aceste circumstanţe, iar pe de altă parte în alin.(6) al aceluiaşi articol se relatează despre concluzia instanţei referitor la admiterea sau respingerea acţiunii.

56

Reieşind din sensul acestor enunţuri, se constată caracterul extensiv al noţiunii de "concluzii". De fapt, noţiunea de "concluzii" de la art.400 alin.(1) lit.c) CPC cuprinde ambele înţelesuri relevate mai sus, deoarece, în final, soluţia sau concluzia pronunţată în dispozitiv depinde de concluziile asupra circumstanţelor din partea motivată;

d) instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată (art.400 alin.(2) lit.a) CPC). Acesta constituie un motiv de casare incident în cazul în care actul normativ aplicabil în

litigiul dedus judecăţii nu şi-a găsit aplicarea în cadrul hotărârii, fără ca instanţa să aplice o altă lege în locul celei incidente. În cazul în care soluţia este corectă în fond, cu toate că instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, hotărârea va fi menţinută de instanţa de recurs, cu relevarea normei juridice aplicabile;

e) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată (art.400 alin.(2) lit.b) CPC). Se reflectă în situaţia în care instanţa aplică o normă juridică care este străină de situaţia

de fapt existentă în cazul dedus judecăţii. În acelaşi motiv se încadrează cazul în care hotărârea şi-a pierdut fundamentul juridic, aspect care este în strânsă legătură cu principiul aplicării legii civile în timp (principiul neretroactivităţii) (de ex.: situaţia juridică s-a născut sub imperiul Codului civil vechi, iar instanţa a aplicat Codul civil nou);

f) a interpretat eronat legea (art.400 alin.(2) lit.c) CPC). Acest temei devine incident în cazul în care normei juridice aplicabile i s-a atribuit un mai mare grad de abstracţie sau aceasta suscită îndoieli la aplicare, iar instanţa, aplicând norma respectivă, a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică sau invers - a exclus ipoteza concretă din aria de ipoteze pe care le acoperă norma juridică respectivă;

g) a aplicat eronat analogia legii sau analogia dreptului (art.400 alin.(2) lit.d) CPC). La acest temei pot apărea următoarele situaţii: - există o reglementare expresă a raportului juridic litigios, însă instanţa greşit a aplicat

analogia; - prevederea legală, la care s-a raportat instanţa, alcătuind-o prin analogie, la o ipoteză

ce nu intra în aria de ipoteze acoperite de norma respectivă, este imposibilă de aplicat în cazul concret dedus judecăţii, fiindcă nu există similitudini între cele două categorii de raporturi prin esenţa lor (art.5 alin.(1) CC);

- instanţa a aplicat analogia, fapt prin care s-au limitat anumite drepturi civile sau s-a stabilit răspunderea civilă, contrar art.5 alin.(3) CC, caz în care analogia este eronat aplicată.

Prin aplicare a analogiei dreptului se înţelege situaţia când legea nu prevede expres reglementarea raportului juridic respectiv, dar nici aplicarea analogiei legii nu este posibilă, caz în care litigiul se va soluţiona conform principiilor generale şi sensului legislaţiei civile (art.5 alin.(2) CC). Aplicarea este eronată, dacă principiile şi sensul legislaţiei sunt aplicate neadecvat la ipoteza concretă dedusă judecăţii;

h) pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la examinarea ei (art.400 alin.(3) lit.a) CPC).

Este suficient ca un singur judecător din cadrul completului să nu fi avut dreptul la participare pentru ca temeiul respectiv să fie aplicabil.

Temeiul este incident inclusiv atunci când: - judecătorul a participat repetat la judecarea aceleiaşi pricini, în instanţa de fond sau

apel; - instanţa care a soluţionat cererea de recuzare a respins-o în mod neîntemeiat, caz în

care se va casa, în recurs, încheierea respectivă, recurată odată cu fondul (art.53 alin.(5) CPC); i) pricina a fost judecată în absenta unui participant la proces, căruia nu i s-a comunicat

locul, data si ora şedinţei de judecată (art.400 alin.(3) lit.b) CPC) - motiv aplicabil în cazul în care instanţa inferioară nu a respectat dispoziţiile art.102-105 CPC, şi ca rezultat participantul la proces a fost privat de dreptul participării la proces, încălcându-se principiile contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al unui proces echitabil.

57

Dacă citaţia a fost expediată numai reprezentantului participantului la proces, fără a fi expediată şi participantului, motivul invocat în casare, precum că acesta nu a fost citat personal, va constitui temei al casării;

i) la judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului (art.400 alin.(3) lit.c) CPC), care cuprinde următoarele ipoteze:

- procesul s-a desfăşurat într-o altă limbă decât cea de stat, aceasta nefiind acceptabilă pentru majoritatea participanţilor;

- persoanei interesate, care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat, nu i s-a asigurat prezenţa interpretului pentru exprimarea în judecată;

- procesul s-a desfăşurat într-o altă limbă, iar instanţa nu a emis hotărârea şi în limba de stat.

Dacă majoritatea participanţilor la proces cunosc o altă limbă decât cea de stat (ex.: rusa) şi procesul se desfăşoară în limba respectivă, acest fapt nu va constitui motiv de casare.

La aprecierea temeiului de casare respectiv, se vor lua în considerare explicaţiile pct.2 şi 10 din Hotărârea Plenului nr.12 din 09.04.1999 "Cu privire la respectarea legislaţiei despre utilizarea limbii în procedura judiciară";

k) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces (art.400 alin.(3) lit.d) CPC) - este cazul în care prin actul de dispoziţie al instanţei (hotărâre) a fost atinsă esenţa dreptului cel puţin a unei persoane, instanţa neîndeplinind una dintre sarcinile pregătirii pricinii pentru dezbateri (art.185 alin.(2) lit.c) CPC) în raport cu persoana respectivă;

l) hotărârea nu este semnată de judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat în hotărâre cu excepţia cazurilor prevăzute la art.242 alin.(2) CPC (art.400 alin.(3) lit.e) CPC). Temeiul respectiv comportă următoarele situaţii:

- semnătura judecătorului, în general, lipseşte de pe hotărâre, contrar dispoziţiilor art.238 alin.(4) CPC;

- există o semnătură pe hotărâre, dar aceasta nu aparţine judecătorului care a participat la deliberarea hotărârii (judecătorul menţionat în partea introductivă a hotărârii), cu excepţia situaţiei în care judecătorul a fost în imposibilitate de a semna hotărârea, caz în care se va proceda conform prevederilor art.242 alin.(2) CPC, iar acest fapt nu va constitui motiv de recurs;

m) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată (art.400 alin.(3) lit.f) CPC). Se referă la lipsa procesului-verbal al şedinţei în care s-a pronunţat hotărârea;

n) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei generale sau jurisdicţionale. Temeiul enunţat are incidenţă în situaţia încălcării normelor procesuale cu privire la competenţă, stabilite la capitolele III şi IV din Titlul I

Temeiurile prevăzute la art.400 alin.(3) CPC se iau în considerare întotdeauna şi din oficiu de către instanţa de recurs, astfel că la examinarea recursului se va verifica dacă nu este prezent vreunul din temeiurile procedurale de casare, pe cale incidentală, indiferent că nu au fost indicate de recurenţi.


29. După examinarea recursului, instanţa poate pronunţa una dintre soluţiile prevăzute

la art.417 şi art.427 şi, respectiv, la art.445 alin.(1) CPC, soluţii ce devin irevocabile de la momentul pronunţării lor.

De regulă, deliberarea şi pronunţarea actelor de dispoziţie ale instanţei de recurs au loc în aceeaşi şedinţă cu judecarea recursului, dar în prezenţa unor motive întemeiate (ex.: complexitatea cauzei), deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate pe un termen de 10 zile, conform art.236 alin.(1) CPC.

58

Instanţa de recurs este în drept să pronunţe dispozitivul deciziei sau al hotărârii, urmând ca redactarea să se efectueze în termen de o lună pentru recursurile înaintate în baza secţiunii a 2-a (art.445 alin.(5) CPC) şi de 15 zile pentru recursurile înaintate în baza secţiunii 1 (similar art.242 alin.(1) CPC)

30. Dacă instanţa de recurs ajunge la concluzia că cel puţin unul dintre temeiurile invocate este întemeiat sau constată, din oficiu, prezenţa vreunui motiv procedural de casare, va decide admiterea recursului cu casarea totală sau parţială a hotărârii(lor) instanţei(lor) inferioare:

- totală, dacă se referă la toate aspectele de fapt şi de drept, care au format obiectul examinării în instanţa de fond, şi are devolutivitate asupra tuturor părţilor;

- parţială, dacă motivele casării vizează doar unele aspecte de fapt şi/sau de drept ale pricinii sau numai pe una/unele dintre părţi.

Distincţia dintre casarea totală şi parţială prezintă interes pentru determinarea limitelor rejudecării după casare.

31. Instanţa care a admis recursul dispune de următoarele împuterniciri, inclusiv în privinţa instanţei la care se va trimite pricina pentru rejudecare, după casare:

- casarea cu rejudecare şi pronunţare a unei noi hotărâri va opera atunci, când eroarea poate fi corectată de către instanţa de recurs, nefiind necesară verificarea suplimentară a dovezilor, circumstanţelor, şi nefiind necesar de a se reţine şi constata alte circumstanţe, circumstanţele pricinii fiind corect constatate de instanţele inferioare, eroarea constând, de regulă, în aplicarea eronată a normelor de drept material;

- casarea cu trimitere la rejudecare va opera în cazurile în care eroarea nu poate fi remediată de către instanţa de recurs, de regulă, fiind aplicabilă în situaţia utilizării eronate a normelor procedurale, în caz contrar fiind pasibilă eludarea cel puţin a unui grad de jurisdicţie pentru verificarea şi elucidarea unor circumstanţe sau pentru anumite persoane, ceea ce ar contraveni principiilor echităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Se relevă unele ipoteze practice sub aspectul enunţat mai sus: - când instanţa inferioară a soluţionat pricina fără cercetarea fondului, după casare

pricina se va trimite la rejudecare în instanţa de fond din considerentul parcurgerii tuturor gradelor de judecare aferente pricinii respective;

- dacă instanţa de fond a soluţionat pricina în baza altui temei juridic decât cel invocat de parte, fără a-l pune în discuţia părţilor (în dezbateri), această situaţie este echivalentă cu nerezolvarea fondului, impunându-se casarea cu trimitere la rejudecare, deoarece, deşi în instanţa de fond s-au administrat probe, aceasta nu s-a făcut în temeiul invocat de parte, prin urmare, cererea ei nu a fost soluţionată în fond;

- dacă hotărârea este casată pentru nerespectarea normelor privind competenţa, pricina se va trimite la instanţa competentă sau se va reţine pentru rejudecare în cazul în care se constată propria competenţă;

- în cazul în care soluţia din dispozitivul hotărârii este în contradicţie cu faptele corect stabilite în motivarea hotărârii, în sensul că din probele administrate rezultă o anumită soluţie, la care se face referire în motivare, însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară, hotărârea se va casa cu rejudecarea şi pronunţarea unei noi hotărâri (ex.: din partea motivată rezultă că pretenţia este întemeiată, dar în dispozitiv acţiunea este respinsă ca neîntemeiată).

32. În caz de casare a actului de dispoziţie contestat cu recurs, instanţa de recurs se va pronunţa în partea motivată a deciziei asupra încălcărilor comise de instanţele inferioare şi asupra actelor procedurale care sunt necesare de a fi efectuate la rejudecare, fără a dispune de dreptul de a da indicaţii acestor instanţe. Totodată, instanţa de recurs nu va putea insera în decizie anumite sugestii cu privire la:

- eventuala soluţie necesară a fi pronunţată; - aprecierea veridicităţii probelor administrate;

59

- prevalarea unor probe asupra altora; - alte aspecte ce ar afecta intima convingere a instanţei la rejudecare (art.419 CPC). [Pct.32 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

nr.10 din 22.12.2008] 33. Conform art.271 CC, termenul de prescripţie extinctivă se aplică numai la cererea

persoanei în favoarea căreia a curs prescripţia, în recurs, prescripţia poate fi opusă de către persoana îndreptăţită numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului.

În cazul în care instanţa de fond şi de apel nu s-au pronunţat asupra termenului de prescripţie, invocat în condiţiile legii, instanţa de recurs va casa hotărârea cu trimitere la rejudecare în instanţa de fond (prima instanţă).

34. Instanţa de recurs nu poate înrăutăţi situaţia părţii în propria cale de atac, de exemplu, să acorde reclamantului o sumă mai mare prin pronunţarea unei noi hotărâri, chiar dacă pârâtul care a făcut recurs nu s-a opus la discutarea pretenţiilor majorate, cu excepţia situaţiilor când recurentul îşi exprimă acordul de voinţă în acest sens şi când hotărârea este atacată şi de alţi participanţi la proces (art.410 alin.(3) CPC).

Nu constituie înrăutăţire a situaţiei în propriul recurs cazul în care hotărârea recurată este casată în baza temeiurilor prevăzute la art.400 alin.(3) CPC, luate în considerare din oficiu de către instanţa de recurs conform art.400 alin.(4) CPC, chiar dacă ulterior, în urma rejudecării cauzei, se înrăutăţeşte situaţia recurentului.

35. După pronunţarea deciziei prin care se soluţionează cererea de recurs, instanţa de recurs nu este în drept să o anuleze sau să o modifice. Totodată, instanţa de recurs dispune de posibilitatea corectării greşelilor, explicării hotărârii şi emiterii unei decizii suplimentare, dispoziţiile art.249, 250 şi 251 fiind aplicabile în măsura în care situaţiile, ce constituie temei de înaintare a cererilor respective (de pronunţare a deciziilor suplimentare, de explicare a hotărârii şi de corectare a greşelilor), sunt compatibile cu dispoziţiile legale referitoare la recurs. În cazul admiterii acestor cereri, instanţa de recurs va pronunţa o decizie suplimentară sau o încheiere de corectare ori de explicare a deciziei, iar în cazul respingerii acestor cereri, în toate cele trei cazuri se va pronunţa o încheiere.

36. La depunerea cererii de recurs, se va anexa dovada achitării taxei de stat aferente (chitanţa sau dispoziţia de plată, în original), conform art.404 alin.(2) CPC şi art.2 alin.(1) din Legea taxei de stat, cu excepţia cazurilor în care legea prevede scutirea de la plata taxei de stat. Reieşind din prevederile art.3 alin.(1) lit.k) din Legea sus-menţionată, cuantumul taxei de stat constituie 50% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plângeri), iar în cazul în care litigiul dedus judecăţii are caracter patrimonial, cuantumul va constitui 50% din taxa calculată raportată la suma contestată, astfel că, în cazul în care una dintre părţile litigante contestă în cadrul cererii de recurs numai o parte a sumei sau a obiectivului material al litigiului, taxa achitată se va calcula în felul următor: 50% din 3% rezultă 1,5% din taxa calculată raportată la suma contestată.

Conform art.437 alin.(2) CPC, prevederile referitoare la scutirea, amânarea şi eşalonarea plăţii taxei de stat, prevăzute de art.85 alin.(4) şi art.86, nu au incidenţă la depunerea cererii de recurs, iar scutirile de la art.85 alin.(1) CPC au incidenţă numai în cazurile în care se stabileşte expres scutirea şi pentru contestarea hotărârilor.

Dacă reclamantul este scutit de către judecător numai la depunerea cererii de chemare în judecată, în recurs acesta va achita 50% din cuantumul pe care acesta l-ar fi achitat dacă nu ar fi fost scutit.

Dacă cuantumul taxei este diferit în raport de subiecţii impunerii (ex.: persoana fizică şi persoana juridică, conform art.3 alin.(1) lit.a) din Legea taxei de stat, achită nu mai puţin de 150 lei şi, respectiv, de 15 salarii minime egale cu 270 lei), acţiunea fiind înaintată de către un subiect, dar contestată în recurs de către alt subiect, taxa se va încasa raportată la cuantumul

60

pe care l-ar fi datorat subiectul care a înaintat acţiunea în primă instanţă (raportat la exemplul de mai sus şi presupunând că acţiunea a fost înaintată de către persoana fizică, persoana juridică la depunerea recursului va achita 50% din suma de 150 lei, dar nu din suma de 270 lei).

Se explică că, în situaţia în care prin recurs se contestă numai suma taxei de stat, încasate prin hotărârea primei instanţe sau decizia instanţei de apel, taxa de stat nu se plăteşte.

Cererile de recurs împotriva încheierilor sunt scutite de taxa de stat conform art.85 alin.(1) lit.m) CPC.

[Pct.37 exclus prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

nr.10 din 22.12.2008, art.38 devine art.37] 37. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.29 din 26.12.2000 "Cu

privire la practica de examinare a cauzelor civile în ordine de recurs". mun.Chişinău, 27 martie 2006

nr.3

61


REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la examinarea cauzelor privind accesul la informaţiile oficiale nr.1 din 02.04.2007


modificată de:

Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008 Accesul la informaţiile oficiale constituie un drept fundamental al persoanei de a fi

informat, o modalitate de control asupra activităţii autorităţilor/instituţiilor publice, gestionării banilor publici, de stimulare a formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic.

Noile realităţi juridice au oferit dezideratului liberului acces la informaţie protecţie constituţională şi convenţională.

Noile realităţi existenţiale impun o conştientizare a importanţei imperioase, în particular, a accesului cetăţenilor la informaţia de mediu, cu dreptul de a participa la procesul adoptării deciziilor în domeniul respectiv, precum si cel de a acţiona in judecată în vederea apărării acestor drepturi în cazul în care acestea sunt lezate.

Perfecţionarea facilitării accesului la informaţia ecologică şi, participarea publicului la procesul adoptării deciziilor asigură o mai bună calitate a acestor decizii şi a procesului realizării lor, contribuind la îmbunătăţirea informării publicului privind problemele ecologice, acordă publicului posibilitatea de a-şi exprima îngrijorarea şi permite organelor statale să ţină cont, în modul cuvenit, de aceste interese.

Generalizarea practicii aplicării de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor legale, care au ca obiect reglementarea relaţiilor privind accesul la informaţiile oficiale, a demonstrat că instanţele judecătoreşti aplică corect legislaţia, în majoritatea cazurilor, la soluţionarea acestor categorii de cauze.

Concomitent, au fost depistate anumite erori în aplicarea şi interpretarea actelor normative incidente, în special: confundarea dreptului de acces la informaţiile oficiale cu dreptul de acces la alte categorii de informaţii, drept, rezultat din acte normative sau contracte, calificarea incorectă a subiectelor Legii privind accesul la informaţii, delimitarea informaţiei oficiale cu accesibilitate limitată de informaţia pasibilă furnizării, constatarea încălcării prevederilor legii enunţate, în particular, datorită depăşirii termenului de furnizare a informaţiei sau furnizării informaţiei neadecvate, soluţionarea litigiilor legate de acreditarea mijloacelor de informare în masă etc.

În scopul eliminării deficienţelor din practica examinării cauzelor privind accesul la informaţiile oficiale şi în baza lit.e) art.2, lit.c), art.16 din Legea nr.789-XIII din 26.03.1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi a art.17 CPC, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

[Preambulul modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008]

62

EXPLICĂ:

1. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra necesităţii de aplicare corectă şi unitară a dispoziţiilor Legii privind accesul la informaţie nr.982-XIV din 11.05.2000, denumită în continuare "Legea", prin prisma Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, denumită în continuare "Convenţia", precum şi a prevederilor altor acte normative tangenţiale cu tematica abordată, expuse în Anexa la prezenta hotărâre.

Sorgintea constituţională şi convenţională a dezideratului liberului acces la informaţie, ce rezultă din stipulaţiile şi spiritul art.32 şi 34 din Constituţie, precum şi ale art.10 din Convenţie, implică aplicabilitatea prioritară a acestor dispoziţii în cazul în care actele normative interne sunt insuficient de clare sau contravin acestora (art.3 din Lege).

Concomitent, soluţionarea cazurilor concrete se va efectua prin prisma jurisprudenţei CEDO.

Se atenţionează asupra caracterului subsidiar, faţă de Legea-cadru naţională, al Convenţiei privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului din 25.06.1998 de la Aarhus, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.346-XIV din 07.04.1999, în privinţa protecţiei accesului la informaţia ecologică. De menţionat existenţa unui mecanism supranaţional de soluţionare a diferendelor apărute la interpretarea şi aplicarea Convenţiei citate, mecanism stabilit de acest act normativ internaţional la care R. Moldova este Parte contractantă.

Totodată, pe lângă faptul că constituie o informaţie oficială susceptibilă furnizării, în sensul Legii privind accesul la informaţie, informaţia ce ţine de mediu nu poate fi supusă niciunei restricţii în furnizare, deoarece nu face parte din categoria informaţiilor cu accesibilitate limitată stabilite la art.7 din lege.


2. Dreptul de acces liber la informaţiile oficiale constituie o varietate specifică a

dreptului la petiţionare, fapt ce rezultă din dispoziţiile art.8 alin.(4) din Legea cu privire la petiţionare. Reieşind din caracterul special al Legii privind accesul la informaţie faţă de Legea cu privire la petiţionare, iar sub aspectul procedural al examinării litigiilor, inclusiv faţă de Legea contenciosului administrativ, se explică că prevederile Legii speciale respective se vor completa, în cadrul aplicării, de dispoziţiile celor două acte legislative enunţate, în măsura în care acestea nu contravin Legii speciale. Cu titlu de exemplu: termenul de 15 zile de furnizare a informaţiei, prevăzut de art.16 din Lege, este diferit în raport cu termenul de 30 de zile, prevăzut de art.8 din Legea cu privire la petiţionare şi art.17 din Legea contenciosului administrativ, astfel fiind aplicabil termenul de 15 zile.

3. Pentru a se determina incidenţa Legii, în privinţa raportului juridic litigios, se va verifica existenţa următoarelor elemente:

- subiecte ale raportului juridic sunt solicitantul informaţiei şi furnizorul de informaţii; - conţinutul acestui raport implică existenţa dreptului solicitantului de acces la

informaţia solicitată concretă şi a obligaţiei corelative a furnizorului de informaţie de a elibera informaţia solicitată;

- obiectul raportului juridic litigios ţine de furnizarea informaţiei solicitate cu varietăţile aferente (ex.: nerespectarea termenului de furnizare);

- raportul respectiv se încadrează în una din literele art.1 alin.(1) din Lege. Dacă nu sunt întrunite elementele enunţate, raportul juridic va intra sub incidenţa altei

legi, iar constatarea acestui fapt atrage consecinţele prevăzute de lege (ex.: restituirea cererii

63

de chemare în judecată pe motiv că cererea urmează a fi judecată în instanţa de drept comun, dar nu în instanţa de contencios administrativ).

4. Nu intră sub incidenţa Legii raporturile care au legătură tangenţială cu raporturile enumerate la punctul precedent şi care pot fi regăsite în una din categoriile de raporturi prevăzute la alin.(2) art.1 din Lege.

În pofida faptului că nu este stipulată expres în art.1 alin.(2) din Lege, nu constituie obiect al Legii activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de a răspunde la petiţii şi audienţe, desfăşurată conform atribuţiilor acestora, dacă aceasta se referă la alte aprobări, autorizaţii, prestări de servicii şi orice alte solicitări, în afara informaţiilor oficiale.

Se atenţionează instanţele judecătoreşti de a nu confunda raporturile ce nu constituie obiect al Legii cu raporturile ce au ca obiect furnizarea informaţiilor cu accesibilitate limitată. Astfel, simpla constatare că raportul nu este reglementat de Lege nu poate fi considerată un motiv de refuz în furnizarea informaţiei, dacă această furnizare este impusă în baza altui raport obligaţional, însă constatarea faptului că informaţia se clasifică ca fiind cu accesibilitate limitată poate servi în calitate de motiv pentru refuzul de a furniza informaţia solicitată.

Se conchide excluderea din domeniul de reglementare al Legii, reieşind din esenţa prevederilor art.1 alin.(2) lit.a)-d), a următoarelor categorii de raporturi:

- dintre solicitanţi şi furnizori, care au alt obiect decât cel al furnizării informaţiilor oficiale;

- privind accesul furnizorilor de informaţii la informaţia posedată de alţi furnizori de informaţie;

- privind accesul furnizorilor de informaţie la informaţia deţinută de solicitanţii de informaţie;

- privind accesul solicitanţilor de informaţie la informaţia deţinută de alţi solicitanţi. Litigiile ce rezidă din raporturile menţionate la alineatul precedent vor fi examinate de

către instanţele judecătoreşti în baza actelor normative care le sunt aplicabile (exemplu: cererea titularului de cont către bancă privind furnizarea informaţiei despre contabilitatea operaţiunilor va avea ca suport legal material art.1231 Cod civil).

5. Pentru a dispune de legitimare procesuală activă sau pasivă, potenţialii solicitanţi şi furnizori de informaţii trebuie să se regăsească într-una din categoriile de subiecte ale Legii, prevăzute de art.5 din Lege.

În cadrul litigiilor deduse judecăţii, solicitanţii de informaţii vor avea calitatea de reclamanţi, iar furnizorii de informaţii - calitatea de pârâţi.

Furnizori de informaţii oficiale sunt : a) Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, organele centrale de

specialitate ale administraţiei publice (ministere, servicii, birouri, agenţii, etc.), autorităţile publice autonome (Curtea de Conturi, Banca Naţională a Moldovei, CCA, CCCEC etc.), autoritatea judecătorească (instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii, organele procuraturii), Curtea Constituţională, autorităţile administraţiei publice locale;

b) instituţiile publice centrale şi locale. Pentru a dispune de legitimare procesuală pasivă, în privinţa instituţiei trebuie să existe cumulativ următoarele condiţii: acestea să fie fondate de stat în persoana autorităţilor publice; să fie finanţate de la bugetul de stat; scopul activităţii lor să fie efectuarea atribuţiilor de administrare, social-culturale sau altor atribuţii cu caracter necomercial. Nu prezintă importanţă faptul că instituţia este finanţată de la bugetul de stat în mod integral sau parţial (ex.: Universitatea de Stat din Moldova). Concomitent, instituţia privată nu poate fi furnizor de informaţii oficiale, cu excepţia situaţiei prevăzute la art.5 alin.(2) lit.c) din Lege;

c) persoanele fizice şi juridice dispun de legitimare procesuală pasivă dacă sunt de faţă următoarele condiţii, relevate din conţinutul art.5 alin.(2) lit.c) din Lege: persoanele respective gestionează servicii publice; abilitarea de a gestiona aceste servicii rezidă din lege (ex.:

64

notarii) sau din contractul încheiat cu autoritatea sau instituţia publică (ex.: Compania "Union Fenosa"); în cadrul exercitării acestei abilitări, persoana fizică sau juridică culege, selectează, posedă, păstrează şi/sau dispune de informaţii oficiale, inclusiv de informaţii cu caracter personal.

Nu prezintă importanţă faptul dacă solicitantul informaţiei a apelat sau nu anterior la serviciile persoanelor fizice sau juridice, pentru că furnizarea informaţiei nu este condiţionată de preexistenta vreunui raport juridic obligaţional.

Calificarea serviciului prestat de persoanele fizice sau juridice ca fiind public se va efectua conform părţii a doua a definiţiei legale, prevăzute la art.2 din Legea contenciosului administrativ - "activitatea de interes public autorizată de o autoritate a administraţiei publice". În unele cazuri, legislaţia concretizează aceste servicii. Spre exemplu: art.73 din Legea privind administraţia publică locală prevede serviciile publice de nivel raional.

6. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra similitudinii noţiunilor de "informaţie oficială" si "informaţie de interes public", ambele noţiuni având semnificaţia prevăzută la art.6 alin.1) din Lege. Acest fapt rezultă atât din interpretarea sistematică a Legii, cât şi din jurisprudenţa CEDO (ex.: cazul Sârbu împotriva R. Moldova; cazul de Haes şi Gijsels împotriva Belgiei). Pentru consecvenţa, se recomandă aprecierea informaţiei sub aspectul "oficialităţii" ei în conformitate cu art.6 din Lege, aceasta figurând în calitate de parte componentă a eventualului raport litigios.

7. Informaţia susceptibilă de a fi furnizată poate fi: documentată sau nedocumentată. Constituie informaţie documentată informaţia care este fixată pe un anumit purtător

informaţional: scris, electronic etc. Spre exemplu: hotărârea judecătorească este o informaţie documentată.

Constituie informaţie nedocumentată informaţia nefixată pe un suport informaţional, dar despre care furnizorul de informaţie are cunoştinţă, adică este posesor al acesteia. Nu poate fi refuzată cererea de furnizare a informaţiei pe motiv că aceasta este nedocumentată. Pot constitui exemple de informaţie nedocumentată: uzanţa aplicată în cadrul activităţii furnizorului de informaţii; dispoziţiile nescrise ale administraţiei furnizorului cu privire la soluţionarea unor probleme incidente sferei de activitate a acestuia; indicaţiile verbale ale conducătorului furnizorului de informaţii date unui angajat etc.

Informaţia nedocumentată este pasibilă de a fi furnizată în ordinea generală, stabilită de art.13-20 din Lege, cu distincţia că furnizorii nu vor fi obligaţi să prezinte probe ale inexistenţei informaţiilor nedocumentate (art.19 alin.(2) din Lege).

8. Este susceptibilă de a fi furnizată orice informaţie oficială aflată în posesia şi la dispoziţia furnizorului de informaţii, indiferent de provenienţa informaţiei. Este inadmisibil refuzul de a furniza informaţia pe motiv că aceasta, cu toate că se află în posesia şi dispoziţia furnizorului, a fost elaborată, emisă, selectată, prelucrată, sistematizată etc. de către alt subiect de drept. De asemenea, nu poate constitui motiv de refuz de a furniza informaţia faptul că, prin furnizare, s-ar aduce atingere intereselor subiectului de drept de la care provine informaţia, cu excepţia cazului când informaţia este clasificată ca fiind cu acces limitat.

9. Limitarea accesului la informaţiile oficiale constituie o derogare cu totul excepţională de la principiul liberului acces la categoria respectivă de informaţii.

Reieşind din prevederile art.7 din Lege, colaborate cu prevederile art.54 din Constituţia R. Moldova şi art.10 paragraful 2 din Convenţie, restrângerea dreptului de acces liber la informaţiile oficiale poate avea loc doar dacă sunt întrunite următoarele exigenţe în privinţa acestei restrângeri, exigenţe care s-au cristalizat şi constituit într-o constantă cu reflectare juridică internă şi internaţională, denumită regula "triplului test":

a) limitarea este prevăzută de lege. Orice restrângere poate fi impusă doar printr-o lege organică, dispoziţia căreia trebuie să fie accesibilă şi clară, iar redactarea acesteia să nu permită interpretare extensivă. Restrângerea inserată în cadrul altor categorii de acte juridice

65

se va considera contrară Constituţiei R. Moldova. Spre exemplu, CEDO a considerat că anumite dispoziţii din legea internă a statului pârât nu îndeplinesc cerinţele unei "legi" prin faptul că le lipseşte caracterul previzibil (cazul Rotaru împotriva României, soluţionat prin Hotărârea CEDO din 04.05.2000). De asemenea, Curtea a reamintit că o normă este redactată cu o suficientă previzibilitate numai atunci, când aceasta are un caracter precis, în aşa fel încât să permită oricărei persoane, care la nevoie poate apela la consultanţă specializată, să îşi corecteze conduita (cazul Amann împotriva Elveţiei), în acelaşi context, la pct.55 din Hotărârea CEDO din 04.05.2000, pronunţată în cazul menţionat mai sus, s-a subliniat că expresia "prevăzut de lege" nu se referă numai la prevederile legii naţionale, dar şi la calitatea acesteia, care trebuie să fie compatibilă cu principiul supremaţiei dreptului, principiu menţionat expres în preambulul Convenţiei, astfel că, în cazul unor restrângeri arbitrare, care, cu toate că sunt prevăzute de legea internă, contravin principiului supremaţiei dreptului, se vor aplica stipulaţiile Convenţiei;

b) protejează un interes legitim. Interesul legitim se relevă din scopul restricţiei (art.7 alin.(1) din Lege), care constă în respectarea drepturilor şi reputaţiei altei persoane, protecţia securităţii naţionale, a ordinii publice, a ocrotirii sănătăţii şi moralei societăţii;

c) să fie necesară într-o societate democratică. Pentru a fi considerată necesară într-o societate democratică, aceasta trebuie să fie indispensabilă şi convingătoare, reieşind din raţionamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii), iar scopul urmărit să devanseze atingerea care se aduce dreptului de acces liber la informaţia oficială (testul proporţionalităţii). În jurisprudenţa CEDO, balanţa proporţionalităţii a fost apreciată nu numai prin prisma cererii solicitantului de a se constata îngrădirea accesului la informaţie, dar şi prin prisma cererii furnizorului de informaţii de constatare a nelegalităţii obligării sale, de către instanţa naţională, de a furniza informaţia, cu motivaţia că restricţia este proporţională cu scopul legitim urmărit (cazul Goodwin împotriva Regatului Unit).

Concomitent, se subliniază că orice limitare de acces la informaţiile oficiale este relativă şi orice limitare invocată se va aprecia prin prisma alin.(4) art.7 din Lege, respectiv, întotdeauna când se pretinde că informaţia este cu accesibilitate limitată, instanţa va aprecia circumstanţele concrete şi se va expune argumentat prin prisma textului de lege enunţat.

La aprecierea circumstanţelor concrete ale cauzei civile deduse judecăţii, instanţele judecătoreşti, prin prisma regulii "triplului test", vor constata dacă sunt îndeplinite cele trei exigenţe enumerate şi vor pronunţa o soluţie favorabilă limitării dreptului de acces la informaţie numai în cazul în care interesul public de limitare depăşeşte necesitatea socială de a se oferi informaţia solicitată. Altfel spus, balanţa proporţionalităţii înclină în favoarea limitării dreptului vizat. Concluzia expusă constituie excepţia în materie.

10. Reieşind din prevederile art.7 alin.(4) din Lege, furnizorul de informaţii va trebui să probeze în instanţa de judecată întrunirea elementelor enunţate la punctul precedent în privinţa restricţiei aplicate. Dacă furnizorul nu justifică toate elementele sau instanţa de judecată consideră că argumentele invocate sunt neconvingătoare ori impertinente, furnizorul va fi obligat de a elibera informaţia. Spre exemplu: dacă restricţia este prevăzută de lege, se încadrează în categoriile de informaţii pasibile de a li se limita accesul şi protejează un interes legitim, însă se dovedeşte că există posibilitatea adoptării altor măsuri, mai puţin restrictive, pentru atingerea scopului protejării interesului legitim, instanţa de judecată va hotărî admiterea cererii solicitantului, cu obligarea furnizorului de a elibera informaţia, pe motiv că nu a fost dovedit elementul "necesar într-o societate democratică".

11. În situaţia în care unele părţi ale documentului solicitat, dar nu întregul document, sunt inscripţionate ca fiind "cu acces limitat", furnizorul va proceda conform art.7 alin.(3) din Lege, eliberând din document numai informaţia, furnizarea căreia nu este restricţionată, iar în privinţa celei calificate "cu acces limitat" va refuza accesul.

66

Furnizorul nu va fi degrevat de obligaţia furnizării părţilor din document, în privinţa cărora accesul nu este limitat, pe motiv că, în urma excluderii din document a informaţiei cu acces limitat, informaţia generală conţinută în document şi-a pierdut sensul. Însă, în cazul în care solicitantul nu a cerut eliberarea întregului document, dar numai a unei părţi a acestuia, ce conţine informaţie cu acces limitat, furnizorul va refuza remiterea informaţiei, refuz susceptibil de a fi contestat în instanţa de judecată.

12. Informaţiile care deghizează sau favorizează încălcarea legislaţiei de către autorităţile şi instituţiile publice, precum şi de către persoanele fizice şi juridice ce prestează servicii publice, dacă încălcările se referă la serviciile respective, nu pot fi categorisite ca informaţii cu accesibilitate limitată, acestea fiind informaţii oficiale de interes public.

13. Litigiile privind accesul la informaţia cu caracter personal se vor soluţiona cu aplicarea prevederilor art.8 din Lege şi prin prisma art.8 şi 10 din Convenţie. Pentru ca informaţia să fie considerată cu caracter personal, este necesară existenţa următoarelor condiţii:

- informaţia să se refere la o persoană privată. Dreptul la viaţă privată aparţine numai persoanelor fizice, dar nu şi persoanelor juridice. Concomitent, este exclusă din acest criteriu informaţia despre activitatea publică a persoanelor fizice, activitate care nu se încadrează în noţiunea de "viaţă privată" (ex.: activitatea funcţionarului public). Totodată, reieşind din raţionamentul CEDO, persoanele "publice" trebuie să accepte ingerinţe în viaţa lor privată în mai mare măsură decât persoanele obişnuite;

- persoana privată să fie identificată sau identificabilă. Se consideră că persoana este identificabilă atunci când se cunosc datele de identificare ale acesteia (nume, prenume, patronimic). Se consideră identificabilă persoana în privinţa căreia există suficiente indicii pentru a fi identificată;

- dezvăluirea informaţiei să constituie o violare a intimităţii persoanei, prin care se înţelege că divulgarea informaţiei deţinută de posesor ar fi în măsură să aducă atingere vieţii particulare şi de familie a persoanei fizice vizate.

Întrunirea criteriilor enunţate califică informaţia ca fiind "informaţie confidenţială despre persoane", fapt ce îi obligă pe posesorii acestor informaţii de a le proteja, adică de a nu le divulga.

Informaţia ce se referă strict la datele de identificare ale persoanei nu constituie informaţie confidenţială, fiind pasibilă de a fi divulgată. Această informaţie nu ţine exclusiv de identificare în cazul în care este însoţită de alte împrejurări, care oferă datelor de identificare un caracter confidenţial (spre exemplu: secretul referitor la datele de identificare ale adoptatorilor, conform art.134 C.Fam.)

14. Furnizorul de informaţii, care posedă informaţia personală, dispune de dreptul de a furniza această informaţie către o altă persoană decât cea la care se referă numai în două cazuri expres şi limitativ prevăzute de art.8 alin.(7) din Lege:

- persoana la care se referă informaţia consimte divulgarea acesteia. Consimţământul trebuie să fie clar, neechivoc şi exprimat anume în privinţa informaţiei solicitate, inclusiv în privinţa volumului acesteia. În caz de litigiu, sarcina probaţiunii existenţei consimţământului persoanei vizate pentru eliberarea informaţiei incumbă furnizorului care a eliberat informaţia;

- informaţia solicitată, în integritatea sa, a fost pusă la dispoziţia publicului anterior datei solicitării. Nu prezintă importanţă juridică mijlocul de informare în care a fost anterior publicată informaţia, important fiind faptul publicării acesteia conform legislaţiei (spre exemplu: informaţia a fost publicată într-un ziar raional). Conform art.1 din Legea nr.286/16.11.1994 cu privire la biblioteci, unde regăsim esenţa intrinsecă a noţiunii "publicare", prin publicaţie se înţelege orice tip de purtător de informaţie textuală, audiovizuală etc., reprodus în vederea difuzării, comercializării sau împrumutului public.

67

Dacă informaţia a fost inclusă pe un purtător de informaţie care nu este destinat difuzării sau comercializării, informaţia nu se va considera publicată, reieşind din sensul textului de lege enunţat.

În alte cazuri, furnizorii de informaţii nu dispun de dreptul de a elibera informaţia cu caracter personal, cu excepţia situaţiei în care există o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens, conform art.8 alin.(8) din Lege, în urma constatării preponderenţei interesului public faţă de necesitatea nedivulgării informaţiei cu caracter personal.

15. Informaţiile cu caracter personal ale unui funcţionar public, altele decât cele ce se referă la datele de identificare, pot deveni informaţii de interes public în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a funcţiei publice de către funcţionarul respectiv. Totodată, trebuie să se ţină cont de faptul că persoanele publice şi persoanele care exercită funcţii publice au dreptul la respectul vieţii lor private şi de familie.

Astfel, în cazul în care funcţionarul nu consimte divulgarea acestor informaţii, instanţa de judecată va permite, prin hotărâre, accesul la aceste informaţii, conform art.8 alin.(8) din Lege.

Explicaţiile enunţate se referă, în primul rând, la informaţiile cu privire la studii, diplome, calificări, titluri, grade ştiinţifice, experienţă de muncă, serviciu militar, sancţiuni disciplinare etc.

De asemenea, o categorie aparte de informaţii care nu se referă direct la capacitatea propriu-zisă a persoanei de a exercita o funcţie publică, ci se referă la moralitatea persoanei vizate, din punctul de vedere al opiniei publice, poate fi informaţia despre antecedentele penale, declaraţiile privind veniturile şi bunurile deţinute în proprietate privată (art.13 din Legea nr.1264/2002), informaţiile ce relevă conflictele de interese etc.

Informaţiile despre viaţa privată a persoanelor publice şi a persoanelor care exercită funcţii publice pot fi dezvăluite dacă acestea constituie un subiect de interes public, legat direct de modul în care ei şi-au exercitat sau îşi exercită atribuţiile. Răspândirea acestor informaţii nu trebuie să aducă prejudicii inutile terţilor.

16. Oricărei persoane îi este asigurat dreptul de acces la informaţia cu caracter personal despre sine. Acest drept include posibilităţile stabilite de art.8 alin.(5) din Lege, care sunt modalităţi de realizare a acestui drept.

Dreptul de acces la informaţia cu caracter personal despre sine, de regulă, nu poate fi limitat de către posesorul informaţiei. Spre exemplu: CEDO a considerat limitarea accesului reclamantului la dosarul său, în care se conţineau precizări în privinţa copilăriei, educaţiei şi antecedentelor sale, ca fiind o încălcare a art.8 din Convenţie, deoarece altă sursă de informaţie în privinţa trecutului şi a formării sale nu exista (cazul Gaskin împotriva Regatului Unit), în acelaşi context, Curtea Europeană a relevat că, totuşi, accesul la informaţia despre sine, al persoanei la care se referă informaţia, poate fi limitat în cazul în care interesul general este preeminent faţă de interesul personal de accesare a informaţiei, iar această preeminenţă este controlată de un organ independent (cazul Leander împotriva Suediei).

17. Dacă persoana la care se referă informaţia cu caracter personal nu consimte divulgarea informaţiei, accesul la această informaţie poate fi permis doar prin hotărâre judecătorească. Instanţa de judecată va admite cererea de furnizare numai dacă va stabili că divulgarea este în interes public, adică se referă la ocrotirea sănătăţii populaţiei, securitatea publică şi protecţia mediului înconjurător. În acest context, se va analiza balanţa dintre prejudiciul adus persoanei prin divulgare şi interesul public pentru informaţia respectivă, prin prisma "testului proporţionalităţii". Dacă interesul public devansează prejudiciul adus persoanei, acţiunea de furnizare a informaţiei va fi admisă, în caz contrar, soluţia fiind respingerea acţiunii.

Spre exemplu: în cazul M.S. împotriva Suediei, CEDO a considerat proporţională măsura transmiterii detaliilor cu privire la starea sănătăţii reclamantei de către Serviciile

68

medicale către Casa securităţii sociale, deoarece detaliile respective erau pertinente pentru soluţionarea unei cereri de alocaţie a reclamantei depuse la Casa securităţii sociale, în mod similar, s-a hotărât în cazul Z. împotriva Finlandei, soluţionat prin Hotărârea CEDO din 25.02.1997.

18. Solicitantul informaţiei îşi poate exercita dreptul de acces la informaţie personal sau prin reprezentant, împuternicit conform legislaţiei (art.10 alin.(1) din Lege).

Este pasibilă de solicitare orice informaţie, inclusiv informaţia oficială cu accesibilitate limitată.

Solicitantul este degrevat de obligaţia de a-şi justifica interesul pentru care solicită informaţia (spre exemplu: este nefondat refuzul instanţei de judecată, în calitate de furnizor de informaţie, de a elibera informaţia referitoare la activitatea unui judecător, motivat pe faptul că solicitantului nu i s-au afectat drepturile prin activitatea acestui judecător, respectiv, solicitantul nu are interes în eliberarea acestei informaţii). Reieşind din acest fapt, se deduce că solicitantul poate cere informaţia atât pentru sine, cât şi în numele său, dar pentru o altă persoană. Astfel, verificarea de către furnizor a împuternicirilor, în cazul în care solicitantul cere informaţia în numele său, dar pentru o altă persoană, este inoportună, aceasta fiind relevantă, sub aspect juridic, numai în cazul în care se referă la informaţia cu caracter personal.

Prin "justificare a interesului" se înţelege explicarea şi dovada scopului pentru care se cere informaţia. Solicitantul nu este obligat să dea explicaţii referitor la scopul utilizării ulterioare a informaţiei, iar furnizorul nu este în drept să ceară asemenea explicaţii. Prin urmare, în documentele ce conţin informaţia solicitată, este inoportună indicarea scopului pentru care este eliberată (ex.: "pentru prezentare la locul de muncă" etc.).

19. Dreptului persoanelor de a solicita informaţia oficială îi corespunde obligaţia corelativă a furnizorului de a-i remite informaţia solicitată.

Obligaţiile furnizorului, prevăzute de art.11 din Lege, constituie particularităţi sau mijloace de îndeplinire a obligaţiei generale de furnizare a informaţiei oficiale, din oficiu sau la cerere.

Furnizorul este obligat să desemneze o persoană responsabilă de furnizarea informaţiei, iar absenţa fizică a acestei persoane (ex.: se află în concediu medical) nu justifică un eventual refuz de a furniza informaţia.

20. Litigiile referitoare la acreditarea reprezentanţilor mass-media, deşi nu cad sub incidenţa Legii privind accesul la informaţie în mod direct, având ca suport material art.21 din Legea presei, vor fi examinate şi prin prisma art.10 alin.(6) din Lege, deoarece acreditarea reprezintă o formă de fluidizare şi de intermediere, în scopul informării cetăţenilor şi a mijloacelor de informare în masă, în sensul art.10 din Lege.

Reieşind din principiile egalităţii în drepturi a jurnaliştilor, al libertăţii presei şi al prezentării operative a informaţiei oficiale către jurnalişti, principii inserate în art.1, 3 şi 23 din Legea presei nr.243 din 26.10.1994, coroborate cu dispoziţiile enunţate în Lege, se conchide că furnizorii au obligaţia de a furniza informaţia oficială mijloacelor de informare în masă şi reprezentanţilor acestora fără discriminări. Refuzul de acreditare sau retragerea acreditării unui jurnalist constituie o posibilitate a furnizorilor cu totul excepţională. Ar putea să constituie un motiv de refuz în acreditare sau de retragere a acreditării cazul în care jurnalistului i se impută fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu au legătură cu opiniile exprimate în presă de respectivul jurnalist. Refuzul sau retragerea acreditării jurnalistului nu privează mijlocul de informare în masă de dreptul de a obţine acreditarea pentru un alt jurnalist.

21. Asigurarea accesului la informaţiile oficiale de către furnizorii de informaţii se efectuează din oficiu (informarea activă) sau la cerere (informarea pasivă).

69

Pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei de către instanţele judecătoreşti, prezintă importanţă atât informarea activă, cât şi informarea pasivă, ambele modalităţi de informare fiind susceptibile de a provoca depunerea de acţiuni în instanţa de contencios administrativ competentă.

22. Se va considera ilegal refuzul de a furniza informaţia pe motiv că aceasta este disponibilă în mod public, adică informaţia a fost deja publicată.

Se subliniază că răspunsul trebuie să fie concret şi să se refere nemijlocit la obiectul cererii, fiind inadmisibil un răspuns evaziv, incomplet sau numai diriguitor, dar nu concretizat. Spre exemplu: dreptul de acces la informaţiile oficiale se va considera lezat dacă furnizorul indică în răspunsul oferit solicitantului doar anumite repere, în baza cărora solicitantul ar putea să apropie informaţia respectivă ulterior, după efectuarea unor investigaţii suplimentare, în pofida faptului că furnizorul posedă informaţia solicitată în forma, întinderea şi calitatea cerută (caz concretizat: se solicită informaţia despre salariul primit de către primarul unei localităţi, iar Primăria răspunde că salariul primarului se calculează conform Legii despre salarizarea angajaţilor din sectorul bugetar).

23. Informaţia oficială poate fi solicitată prin două modalităţi, la alegerea solicitantului: cererea scrisă sau cererea verbală, conform art.12 alin.(1) din Lege.

Reprezentantul abilitat al furnizorului de informaţii nu este în drept de a refuza înregistrarea cererii verbale, cu excepţia situaţiilor în care:

- nu este posibil un răspuns pozitiv privind furnizarea informaţiei; - informaţia este indisponibilă momentan, astfel că cererea nu poate fi satisfăcută

imediat. În cele două situaţii, concomitent cu refuzul de înregistrare a cererii, funcţionarul va

explica solicitantului cauza refuzului, precum şi posibilitatea depunerii unei cereri scrise (art.12 alin.(4) din Lege).

Pentru probarea refuzului neîntemeiat de înregistrare a cererii, reieşind din elementele faptice necesare de dovedit, va fi admisibil orice mijloc legal de probă, inclusiv proba cu martori, imprimările sonore etc.

În sensul art.12 din Lege, solicitarea informaţiei prin fax, telefon, e-mail şi alte mijloace similare se va considera, după caz, solicitare scrisă sau verbală, în dependenţă de existenţa sau inexistenţa unei dovezi scriptice de depunere a cererii respective.

24. Solicitantul de informaţii va oferi, în cadrul cererii scrise, detalii suficiente şi concludente pentru identificarea informaţiei solicitate. Această obligaţie nu include necesitatea specificării titlului şi/sau numărului de identificare al documentului, în care este inserată informaţia respectivă. Astfel, este ilegal refuzul de înregistrare a cererii sau de furnizare a informaţiei după înregistrarea cererii motivat pe neindicarea în cerere a elementelor menţionate.

Suficienţa şi concludenta detaliilor oferite de către solicitant trebuie să permită furnizorului informaţiei posibilitatea de a identifica ca acţionând cu diligentă, informaţia solicitată.

Insuficienţa şi neconcludenţa detaliilor indicate în cerere nu poate constitui un motiv de refuz în înregistrarea cererii, dar poate constitui un temei de refuz în furnizarea informaţiei, deoarece informaţia este nedeterminabilă.

25. Cererea scrisă de furnizare a informaţiei oficiale urmează să conţină modalitatea de furnizare a informaţiei, aleasă de către solicitant, care trebuie să se încadreze în una din cele prevăzute de art.13 din Lege.

Reieşind din sintagma prevăzută de art.12 alin.(2) lit.b) din Lege - "modalitatea acceptabilă de primire a informaţiei solicitate", se conchide faptul că furnizorul nu este limitat, în mod absolut, de modalitatea aleasă de solicitant, în cazul în care furnizorul este în imposibilitate obiectivă de a oferi informaţia în modul solicitat, el este în drept să o furnizeze

70

într-o altă modalitate posibilă obiectiv, care să reflecte finalitatea asigurării dreptului de acces la informaţia respectivă (spre exemplu: solicitantul cere expedierea informaţiei prin poşta electronică, însă furnizorul nu dispune de mijloacele tehnice necesare, atunci furnizorul va putea expedia informaţia prin scrisoare poştală; solicitantul cere copii de pe toată arhiva instituţiei, iar furnizorul oferă posibilitatea consultării arhivei la sediul instituţiei).

Dacă furnizarea informaţiei, în modalitatea selectată de solicitant, este posibilă obiectiv, dar implică cheltuieli pentru care sunt stabilite plăţi, conform art.20 din Lege, furnizarea informaţiei se va efectua în modalitatea solicitată numai după achitarea plăţii respective. Astfel, furnizorul va explica necesitatea achitării acestei sume, iar refuzul furnizării informaţiei pentru neplata cheltuielilor suscitate de eventuala furnizare în modalitatea aleasă se va considera legal.

26. Indiferent de modalitatea ei, furnizarea informaţiei se efectuează în baza obligaţiei legale a furnizorului, cu excepţia situaţiei în care informaţia solicitată are una din următoarele caracteristici:

- analitică - când furnizarea este precedată de o investigaţie care se bazează pe studiul sistematic al unor elemente;

- de sinteză - când furnizarea este precedată de o cercetare bazată pe trecerea de la particular la general;

- inedită - când informaţia posedată este prelucrată în aşa mod, încât se elaborează o lucrare, un text nou, care nu a mai fost publicat sau cunoscut anterior.

Dacă informaţia solicitată se caracterizează prin una din particularităţile menţionate, aceasta va putea fi elaborată şi furnizată numai în baza unei obligaţii contractuale, adică numai în urma încheierii unui contract între solicitant şi furnizor. Acesta nu este un contract de adeziune, astfel că, la manifestarea voinţei de contractare din partea solicitantului, furnizorul nu va fi obligat să încheie contractul, baza executării obligaţiei de furnizare fiind numai acordul de voinţă, rezultat în urma negocierii dintre părţi.

În cazul în care nu există un contract încheiat între părţi în situaţia prevăzută la alineatul precedent, furnizorul va elibera un răspuns la cererea de furnizare a informaţiei, explicând solicitantului faptul că informaţia are caracter analitic, de sinteză sau inedit, având posibilitatea de a propune încheierea unui contract, plăţile fiind stabilite conform art.20 alin.(3) din Lege. Acest răspuns nu va putea fi calificat ca refuz ilegal de furnizare a informaţiei, cu excepţia cazului în care instanţa de judecată va aprecia că, informaţia solicitată nu comportă niciunul din cele trei aspecte enunţate.

27. Dacă informaţia a fost elaborată în limba de stat, refuzul de a elibera o copie a traducerii autentificate se va considera ilegal, iar instanţa, conform art.7 din Legea nr.382/04.09.2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor, va obliga furnizorul să-i elibereze informaţia persoanei respective în limba solicitată.

28. Dacă, în rezultatul informaţiilor primite, solicitantul cere noi informaţii aflate în posesia furnizorului, indiferent de faptul dacă necesitatea cunoaşterii informaţiei respective a existat înainte de primirea informaţiei precedente sau a apărut după aceasta, solicitarea va fi analizată ca o nouă cerere de furnizare a informaţiei, în termenele stabilite de Lege.

29. Orice decizie a furnizorului de informaţii, care rezultă din soluţionarea cererii de acces la informaţiile oficiale, va fi comunicată solicitantului într-un mod ce ar garanta recepţionarea şi conştientizarea acesteia (art.15 alin.(3) din Lege).

Recepţionarea este un element care, în mod sistematic şi indirect, completează art.12 alin.(2) din Lege, fapt din care rezultă necesitatea indicării în cadrul cererii a domiciliului sau adresei la care solicitantul doreşte să-i fie furnizată informaţia, în cazul în care a ales modalitatea expedierii prin poştă. Dacă solicitantul a indicat în cerere o anumită adresă, iar

71

furnizorul a expediat răspunsul la altă adresă, se va considera că dreptul de acces la informaţie a fost încălcat.

Conştientizarea constă în înţelegerea de către solicitant a conţinutului răspunsului oferit de către furnizor, astfel că acesta trebuie să fie prezentat într-o formă cât mai clară şi accesibilă. Claritatea şi accesibilitatea informaţiei oferite se va aprecia de către instanţa de judecată de la caz la caz.

30. Se va considera furnizare necorespunzătoare a informaţiei cazul în care dreptul de liber acces la informaţie este lezat total sau parţial, prin următoarele modalităţi:

- furnizarea unei alte informaţii decât cea solicitată; - furnizarea numai a unei părţi din informaţia solicitată; - eliberarea unui extras dintr-un document, în cazul în care acesta nu conţine esenţa

informaţiei solicitate, esenţă disponibilă şi care se află în posesia furnizorului; - alte situaţii, în care informaţia este furnizată, dar într-un mod neadecvat, care nu

asigură finalitatea exercitării dreptului de acces la informaţie. 31. Conform art.16 alin.(1) din Lege, informaţia va fi furnizată, de regulă, în momentul

în care aceasta va fi disponibilă, adică atunci când informaţia se va afla în posesia furnizorului şi va fi susceptibilă de a fi remisă solicitantului, conform modalităţii alese. Conform art.3 din Legea presei, accesul mass-media la informaţiile oficiale trebuie să fie operativ.

Se subliniază necesitatea de a nu confunda termenele de furnizare a informaţiei cu termenele stabilite de art.8 din Legea cu privire la petiţionare.

Indiferent de dificultăţile întâmpinate la furnizarea informaţiei solicitate, termenul maxim de furnizare a informaţiei este de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.16 alin.(2) din Lege, în prezenţa cărora termenul poate fi prelungit în modul stabilit cu 5 zile lucrătoare.

Prezintă importanţă juridică data înregistrării cererii şi data înregistrării răspunsului la cerere, data recepţionării informaţiei de către solicitant fiind insignifiantă.

Încălcarea termenelor sau nerespectarea procedurii de prelungire a termenului constituie o atingere a dreptului de acces la informaţiile oficiale.

Din natura juridică a termenelor de furnizare a informaţiei şi din principiul continuităţii serviciilor publice, rezultă că vor fi inadmisibile în proces probele ce dovedesc indisponibilitatea anumitor persoane angajate ale furnizorilor de informaţii în perioada vizată, pe care s-ar sprijini pârâţii (furnizorii) pentru motivarea temeiniciei omiterii termenului de furnizare a informaţiei.

Concomitent, la individualizarea răspunderii civile a furnizorului pentru lezarea dreptului de acces la informaţie, se va ţine cont de mărimea perioadei de încălcare a termenului legal.

32. Readresarea cererilor de solicitare a informaţiei oficiale se operează numai în privinţa celor întocmite în formă scrisă. Aceasta se va efectua cu respectarea următoarelor condiţii:

- readresarea se face doar către un alt furnizor de informaţii, aceasta fiind inadmisibilă în privinţa unei alte persoane fizice sau juridice care nu deţine statutul de furnizor de informaţii, faptul contrar constituind o încălcare a dreptului de acces la informaţie;

- readresarea se face numai cu acordul solicitantului de informaţii. Dacă solicitantul nu este de acord cu readresarea, furnizorul este obligat să răspundă prin aceea că nu este posesor al informaţiei solicitate;

- informarea obligatorie a solicitantului de informaţie, în decurs de 3 zile lucrătoare de la momentul primirii cererii, cu privire la readresarea acesteia. Funcţionarii responsabili sunt obligaţi să înregistreze cererile în aceeaşi zi cu primirea, astfel că data primirii va fi data înregistrării, cu excepţia cazului în care se face proba contrară;

72

- readresarea se face numai în două cazuri exhaustiv prevăzute de art.17 din Lege: a) informaţia solicitată nu se află în posesia furnizorului; b) informaţia solicitată este deţinută, concomitent, şi de un alt furnizor, însă într-o altă formă, care ar satisface mai deplin interesul faţă de informaţie al solicitantului. Este inadmisibilă invocarea altor motive pentru readresare.

33. Refuzul de acces la informaţie trebuie să întrunească condiţiile de formă şi conţinut prevăzute la art.19 alin.(1) din Lege, în raport cu care se va aprecia legalitatea şi temeinicia acestuia.

Refuzul de a furniza informaţia deţinută este justificat în următoarele cazuri: - informaţia este cu accesibilitate limitată, iar interesul public nu depăşeşte interesul

legitim protejat; - informaţia este cu caracter personal, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.8 alin.(7)

din Lege; - există o hotărâre judecătorească definitivă de respingere a cererii de acces la

informaţie, iar solicitantul se adresează cu aceeaşi cerere, în mod repetat, în privinţa aceleiaşi informaţii;

- furnizorul a oferit recent informaţia solicitată aceluiaşi solicitant; - alte cazuri, în care se dovedeşte reaua-credinţă a solicitantului în sensul art.9 CC. Refuzul de a furniza informaţia va putea fi exercitat, fără a se indica faptul dacă

furnizorul deţine sau nu informaţia cu accesibilitate limitată, numai în anumite circumstanţe, când se poate presupune în mod rezonabil că recunoaşterea existenţei sau inexistenţei acestor informaţii, prin sine, poate constitui o dezvăluire periculoasă pentru interesele legitim protejate.

34. Condiţionarea furnizării informaţiei solicitate, prin achitarea unor plăţi în mărimi mai mari decât cele stabilite de organele reprezentative sau prin achitarea unor sume în cazurile în care, potrivit art.20 din Lege, informaţia este pusă la dispoziţie fără plată, se va considera încălcare a dreptului de liber acces la informaţia oficială, cu consecinţele legal stabilite. De asemenea, va constitui o atingere a dreptului de acces la informaţie faptul stabilirii şi imputării solicitantului de informaţie, de către furnizor, a unor plăţi ce depăşesc mărimea cheltuielilor suportate pentru efectuarea copiilor de pe documente, expedierea acestora solicitantului şi/sau pentru traducerea informaţiei ce se conţine în document la cererea solicitantului.

Dacă mărimile plăţilor stabilite de organele reprezentative depăşesc mărimile cheltuielilor suportate de furnizor pentru eliberarea informaţiei, actul normativ, prin care au fost stabilite plăţile, este pasibil de a fi anulat pe calea excepţiei de ilegalitate, conform art.13 din Legea contenciosului administrativ.

35. Deoarece există o multitudine de denumiri date acţiunilor ce rezidă din aplicarea Legii, respectiv, în scopul asigurării consecvenţei şi unicităţii acestora, acţiunile vizate se vor denumi "acţiuni cu privire la contestarea actului de furnizare sau nefurnizare a informaţiei oficiale".

36. Persoana care se consideră lezată de către furnizorul de informaţii într-un drept sau interes legitim al său, într-una din formele prevăzute de art.21 alin.(3) din Lege, dispune de dreptul de a ataca acţiunile furnizorului, atât pe cale extrajudiciară, cât şi direct în instanţa de judecată. Excepţie constituie situaţia prevăzută la art.22 alin.(3) din Lege, în prezenţa căreia este imposibilă procedura extrajudiciară, cererea fiind adresată numai direct în instanţa de judecată.

Astfel, procedura extrajudiciară nu este obligatorie pentru această categorie de cauze, legea instituind proceduri alternative de soluţionare a lor, iar nerespectarea procedurii extrajudiciare nu va atrage restituirea cererii de chemare în judecată, fiind inaplicabil temeiul prevăzut de art.170 alin.(1) lit.a) CPC.

73

37. Dispoziţiile procedurale prevăzute de Legea cu privire la petiţionare şi de Legea contenciosului administrativ se vor aplica în măsura în care nu contravin art.21-24 din Lege, ultimele având caracter special faţa de primele sub aspectul enunţat.

38. Competenţa jurisdicţională de examinare a litigiilor ce rezultă din aplicarea Legii aparţine instanţelor judecătoreşti de grade diferite, conform art.32 alin.(2), 33 alin.(2) CPC, care vor judeca aceste pricini în calitate de instanţe de contencios administrativ.

39. În cadrul etapei de pregătire a cauzei pentru judecare, judecătorul, printre celelalte acte, va îndeplini actele de pregătire specifice acestor cauze: va soluţiona problema atragerii în proces a funcţionarului responsabil de furnizarea informaţiei, care va fi atras în calitate de intervenient accesoriu (în interesele furnizorului) sau în calitate de copârât (la cererea reclamantului), după caz; va reclama de la furnizor, la cererea reclamantului (solicitantul de informaţie), registrele de evidenţă a cererilor de furnizare a informaţiei; va atrage în calitate de intervenienţi persoanele ale căror interese ar putea fi lezate prin eventuala divulgare a informaţiei.

În legătură cu aspectele de pregătire pentru judecarea cauzelor enunţate, se subliniază următoarele:

- în litigiile respective, solicitantul de informaţii deţine calitatea de reclamant, iar furnizorii - calitatea procesuală de pârât;

- funcţionarul responsabil de furnizarea informaţiei poate fi atras în proces, de regulă, în calitate de intervenient accesoriu, la cererea sa, a uneia din părţi sau din oficiu de către instanţă, conform art.67 alin.(3) CPC. Din oficiu, instanţa va dispune atragerea în proces a funcţionarului dacă nu există o cerere în acest sens, însă circumstanţele importante ale cauzei vor putea fi elucidate numai prin atragerea funcţionarului care a intrat în contact cu reclamantul în cadrul procedurii de furnizare a informaţiei;

- în calitate de copârât, conform art.20 din Legea contenciosului administrativ, funcţionarul va fi atras numai dacă cererea de chemare în judecată este formulată şi împotriva acestuia şi numai dacă au fost solicitate despăgubiri;

- dacă furnizorul de informaţii nu a numit o persoană responsabilă pentru efectuarea procedurilor de furnizare a informaţiei oficiale, conform art.11 alin.(2) lit.b) din Lege, în calitate de intervenient sau, după caz, de pârât, va fi atras funcţionarul care, în mod nemijlocit, a elaborat actul contestat de furnizare a informaţiei sau a refuzat accesul la informaţia oficială;

- dacă cererea de furnizare a informaţiei a fost readresată, calitatea de pârât va aparţine furnizorului căruia i-a fost readresată cererea.

40. La cererea de chemare în judecată privind contestarea actului de furnizare sau nefurnizare a informaţiei oficiale, printre actele prevăzute de art.167 CPC, necesare de a fi anexate, figurează inclusiv cererea scrisă adresată furnizorului. Aceasta nu constituie o dovadă a respectării procedurii prealabile extrajudiciare, care nu este obligatorie în aceste litigii, dar constituie o probă la dosar, care, eventual, dovedeşte refuzul de a furniza informaţia, coroborat cu alte probe.

Concomitent, în cazul în care se contestă actul de furnizare a informaţiei (dar nu de nefurnizare), la cerere se va anexa şi actul respectiv.

Dacă nu sunt anexate actele menţionate, se va proceda conform art.171 CPC. 41. În legătură cu faptul că litigiile ce formează obiectul prezentei hotărâri sunt

examinate în ordinea contenciosului administrativ, conform art.85 alin.(1) lit.d) CPC, reclamanţii sunt scutiţi de plata taxei de stat.

Totodată, pârâţii (furnizorii de informaţii) sunt scutiţi de taxa de stat numai în cazurile expres prevăzute (ex.: autorităţile publice centrale), în celelalte cazuri (ex.: persoanele private ce prestează servicii publice) pârâţii vor fi obligaţi la plata taxei de stat în cazul admiterii acţiunii.

74

42. Conform art.21 alin.(5) din Lege coroborat cu art.23 alin.(3)-(5) CPC, instanţa de judecată, la examinarea cererilor privind contestarea actelor de furnizare sau nefurnizare a informaţiei, va putea dispune examinarea cauzei în şedinţă închisă, pentru a evita divulgarea informaţiilor, în privinţa cărora accesul limitat ar putea fi îndreptăţit.

Caracterul închis al şedinţei de judecată se va dispune prin încheiere motivată. Motivarea va consta în expunerea indiciilor care demonstrează eventualitatea îndreptăţirii limitării accesului la informaţia vizată, ceea ce nu înseamnă că instanţa se va expune asupra îndreptăţirii propriu-zise a accesului limitat la informaţie, deoarece aceasta ar constitui o antepronunţare asupra fondului litigiului, care atrage recuzarea judecătorului, conform art.50 alin.(1) lit.d) CPC.

43. Termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ este de o lună, iar momentul de la care curge diferă în dependenţă de faptul dacă reclamantul a parcurs sau nu procedura prejudiciară facultativă, prevăzută de art.21 alin.(1)din Lege:

a) dacă reclamantul a parcurs această procedură, termenul curge din momentul în care a fost comunicat răspunsul conducerii furnizorului de informaţii şi/sau organului superior al acestuia, iar dacă nu a primit răspuns - de la data la care trebuia să-l primească, adică la expirarea a 8 zile lucrătoare de la depunerea contestaţiei (art.22 alin.(2) din Lege);

b) dacă reclamantul a sesizat direct instanţa de judecată, termenul va curge de la data primirii răspunsului de la furnizorul de informaţii sau, în caz că nu a primit răspuns, de la data la care trebuia să-l primească, adică de la expirarea termenului de 15, respectiv, 20 de zile lucrătoare, prevăzute de art.16 alin.(1) şi (2) din Lege.

44. Cererea privind contestarea actului de refuz în furnizarea informaţiei nu va putea fi respinsă pe motiv că răspunsul furnizorului la cererea de eliberare a informaţiei are caracter explicativ, în sensul explicaţiilor oferite de Plenul Curţii Supreme de Justiţie prin Hotărârea nr.27 din 24.12.2001 "Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ", deoarece, chiar dacă ar conţine anumite explicaţii, în fond, răspunsul respectiv are ca finalitate furnizarea sau nefurnizarea informaţiei, acte susceptibile de a fi contestate.

45. Pe parcursul examinării pricinii, în particular în dependenţă de cerinţele înaintate, instanţa va cerceta şi se va expune asupra următoarelor circumstanţe:

- existenţa adresării reclamantului către pârât cu o cerere privind furnizarea informaţiei oficiale;

- termenul în cadrul căruia s-a oferit răspunsul la cerere, dacă a expirat termenul în cadrul căruia furnizorul trebuia să remită informaţia;

- deţinerea informaţiei de către pârât sau inexistenţa informaţiei solicitate în posesia acestuia;

- dacă informaţia se încadrează în categoriile de informaţii cu accesibilitate limitată; - preponderenţa interesului public pentru divulgarea informaţiei cu caracter limitat; - a avut sau nu reclamantul acces real la informaţia solicitată; - corespunde răspunsul oferit de pârât cu informaţia solicitată de reclamant, cu

constatarea părţii în care informaţia este necorespunzătoare; - dacă informaţia a ajuns la destinatar în termenul stabilit; - existenţa şi întinderea prejudiciului cauzat prin nefurnizarea sau furnizarea defectuoasă

a informaţiei oficiale; - alte circumstanţe care se impun a fi constatate pentru soluţionarea corectă a cauzei

deduse judecăţii. 46. În cazul admiterii cererii de chemare în judecată, instanţa va hotărî anularea actului

de furnizare necorespunzătoare sau de nefurnizare a informaţiei oficiale, cu obligarea furnizorului de a elibera informaţia solicitată sau de a o furniza în modul corespunzător.

75

Faptul furnizării informaţiei pe parcursul examinării cauzei nu va determina respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece acest fapt semnifică recunoaşterea acţiunii de către pârât. Astfel, în cazul sus-menţionat, în legătură cu faptul furnizării informaţiei solicitate, coroborat cu celelalte probe care conduc spre concluzia temeiniciei cererii de chemare în judecată, instanţa va dispune admiterea cererii, anularea actului contestat, va lua act că informaţia a fost deja furnizată şi va dispune neexecutarea hotărârii judecătoreşti în această parte, va soluţiona problema repartizării cheltuielilor de judecată conform art.94 CPC, precum şi chestiunea compensării prejudiciului material şi moral cauzat prin nefurnizarea informaţiei oficiale în termenul legal stabilit.

47. Dacă funcţionarul public, care a refuzat eliberarea informaţiei sau a furnizat-o într-un mod necorespunzător, figurează în proces în calitate de copârât, în cazul admiterii pretenţiei de încasare a despăgubirilor, acesta va putea fi obligat la plata acestora în mod solidar cu furnizorul de informaţii, la care este angajat funcţionarul respectiv (art.20 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ). Funcţionarul public care a încălcat dispoziţiile legii, în contextul furnizării informaţiei oficiale, nu este privat de posibilitatea chemării în garanţie a superiorului său ierarhic, care i-a ordonat de a nu furniza sau de a furniza informaţia în modul calificat ca fiind "necorespunzător", conform art.20 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ.

Faptul răspunderii civile, la care poate fi atras funcţionarul conform alineatului precedent, nu-l degrevează pe acesta de răspunderea administrativă, la care poate fi tras conform art.199/7 din CCA, iar în cazul în care fapta persoanei responsabile întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.180 CP al RM, aceasta va fi trasă la răspundere penală, în ordinea prevăzută de Codul de procedură penală al RM.

48. Cererile privind accesul la informaţiile ce se conţin în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti nu intră sub incidenţa Legii privind accesul la informaţie, aceste informaţii fiind susceptibile de furnizare în modul stabilit de legea procesuală care este aplicabilă categoriei respective de pricini (CPP, CPC). mun.Chişinău, 2 aprilie 2007

nr.1

Anexă la Hotărârea Plenului

Relevanţa anexei, constituită din următoarele acte normative sau de recomandare, naţionale şi internaţionale, rezidă din pct.1 al prezentei hotărâri:

- Convenţia ONU împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31.11.2003; - Convenţia CE pentru protecţia persoanelor cu privire la procesarea automată a datelor

personale; - Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989, ratificată

prin Hotărârea Parlamentului nr.408/12.12.1990; - Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea

deciziilor în domeniul mediului din 25.06.1998 de la Aarhus, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.346-XIV din 07.04.1999;

- Recomandarea nr.(2002)2 a CM al CE către statele membre privind accesul la documentele publice, precum şi alte recomandări "verticale";

- Legea contenciosului administrativ nr.793 din 10.02.2000; - Legea privind administraţia publică locală nr.436 din 28.12.2006; - Legea privind Fondul Arhivistic al R. Moldova nr.880 din 22.01.1992;

76

- Legea cu privire la secretul de stat nr.106 din 17.05.1994; - Legea securităţii statului nr.618 din 31.10.1995; - Legea privind organele securităţii statului nr.619 din 31.10.1995; - Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM nr.753 din 23.12.1999; - Legea cu privire la combaterea terorismului nr.539 din 12.10.2001; - Legea cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat nr.467 din

21.11.2003; - Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale nr.173 din

06.07.1994; - Legea cu privire la secretul comercial nr.171 din 06.07.1994 - Legea privind Curtea de Conturi nr.312 din 08.12.1994; - Legea cu privire la statutul judecătorului nr.544 din 20.07.1995; - Legea privind activitatea operativă de investigaţii nr.45 din 12.04.1994; - Legea privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care

acordă ajutor în procesul penal nr.1458 din 28.01.1998; - Legea cu privire la avocaţii parlamentari 1349 din 17.10.1997; - Legea cu privire la poliţie nr.416 din 18.12.1990; - Legea cu privire la Sistemul informaţional integral automatizat de evidenţă a

infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni nr.216 din 29.05.2003;

- Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale nr.1086 din 23.06.2000;

- Codul audiovizualului, adoptat prin Legea nr.260-XVI din 27 iulie 2006; - Nomenclatorul persoanelor cu funcţii de răspundere, învestite cu împuterniciri de a

atribui informaţiile la secret de stat, aprobat prin Decretul Preşedintelui RM nr.27din 14.02.1996;

- alte acte normative tangenţiale cu materia respectivă. [Anexa modificată prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008]

77


REPUBLICII MOLDOVA

Privind practica judiciară cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică şi declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată

nr.4 din 07.07.2008

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2009, nr.4-5, pag.22 În scopul aplicării corecte şi uniforme de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei

privind constatarea faptelor care au valoare juridică şi declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 din Codul de procedură civilă,

EXPLICĂ: 1. Pricinile privind constatarea faptelor care au valoare juridică se examinează de către

instanţele judecătoreşti în baza cererilor persoanelor fizice şi juridice, autorităţilor publice, organizaţiilor şi întreprinderilor, care se caracterizează având ca obiect constatarea unor fapte cu condiţia că lipseşte un litigiu de drept.

Astfel de cereri pot fi depuse în instanţele judecătoreşti nu numai de persoanele menţionate, dar şi de alte persoane şi autorităţi publice, dacă, conform legii, aceştia au dreptul să apere interesele altor persoane.

Pricinile privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, în condiţiile prevăzute de art.49 şi 52 Cod civil, se examinează de către instanţele judecătoreşti în baza cererilor depuse de reprezentanţii copiilor minori, de unul din soţi, de copiii care au atins majoratul, de instituţiile de învăţământ, de grădiniţele de copii sau internate, de organele publice, întreprinderi, organizaţii, procurori etc.

2. Cererea privind constatarea faptului care are valoare juridică sau privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată se depune de către persoana interesată în instanţa judecătorească de la domiciliul sau sediul petiţionarului şi trebuie să corespundă exigentelor stabilite la art.166 Cod de procedură civilă, în special, să cuprindă denumirea instanţei judecătoreşti căreia îi este adresată, numele sau denumirea petiţionarului, domiciliul ori sediul lui, scopul constatării faptului care are valoare juridică sau declarării persoanei dispărută fără urmă sau decedată.

În afară de cele menţionate, în cererea privind constatarea faptului cu valoare juridică, conform art.284 Cod de procedură civilă, se indică:

- cauza imposibilităţii de a obţine documentele cuvenite sau de a reconstitui cele pierdute;

- probele care confirmă faptul şi care adeveresc imposibilitatea obţinerii documentelor necesare sau reconstituirii pe cale extrajudiciară a documentelor pierdute.

În cererea privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, conform art.298 Cod de procedură civilă, se menţionează circumstanţele care ar dovedi absenţa ei sau

78

care o ameninţau cu moartea, sau care dau temei de a prezuma că a decedat în urma unui accident.

Referitor la militari sau la alte persoane care au dispărut în acţiuni militare, în cerere se indică data încetării acestor acţiuni.

Instanţa judecătorească este obligată să primească cererea privind constatarea faptului care are valoare juridică şi să examineze pricina în procedură specială dacă sunt respectate următoarele condiţii:

aceasta generează, în virtutea legii, următoarele efecte juridice: apariţia, modificarea sau încetarea unor drepturi personale sau patrimoniale ale petiţionarului;

petiţionarul nu are altă posibilitate de a obţine sau de a restabili documentele care ar certifica faptul juridic a cărui constatare o solicită;

contestarea faptului nu este legată de soluţionarea unui litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţei judecătoreşti.

Numai dacă, în cadrul examinării pricinii de constatare a unui fapt care are valoare juridică apare un litigiu de drept care nu ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa examinează cererea de constatare a acestui fapt în procedură specială.

3. În cazul în care cererea privind constatarea faptului care are valoare juridică sau declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată a fost depusă în instanţa judecătorească fără a se respecta condiţiile art.166, 167 alin.(1) lit.a), b), c) şi e), 284 şi 298 Cod de procedură civilă, judecătorul emite, în cel mult 7 zile de la depunerea cererii, o încheiere pentru a nu da curs cererii, comunicând petiţionarului faptul şi acordându-i un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Dacă persoana care a depus cererea nu îndeplineşte în termen cerinţele formulate în încheierea judecătorului, cererea nu se consideră depusă şi, împreună cu actele anexate, se restituie petiţionarului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs (art.171 CPC).

4. Faptele care au valoare juridică enumerate în art.281 alin.(2) lit.m) Cod de procedură civilă, de care depinde apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale persoanelor, organizaţiilor şi ale altor persoane, nu sunt exhaustive.

5. Instanţele judecătoreşti sunt competente, de asemenea, să examineze cererile despre constatarea: vechimii de muncă pentru stabilirea pensiei; indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă, graviditate şi naşterea copilului; satisfacerii serviciului militar activ; aflării pe front; aflării într-un detaşament de partizani; rănirii sau contuzionării în timpul luptei în perioada acţiunilor militare sau în timpul executării altor obligaţiuni ale serviciului militar; recunoaşterii ca invalid de război; vârstei cetăţenilor; absolvirii instituţiei de învăţământ; apartenenţei cetăţeanului a adeverinţei pentru ordin sau medalie, eliberate de către organele competente ale Republicii Moldova.

6. La primirea cererilor de constatare a faptelor care au valoare juridică, instanţele judecătoreşti vor solicita de la petiţionari prezentarea probelor (înscrisurilor) care confirmă imposibilitatea primirii sau reconstituirii documentelor care confirmă faptul concret.

Prin imposibilitatea de a obţine sau primi documentele care confirmă faptul care are valoare juridică a cărui constatare o solicită petiţionarul se înţelege fie lipsa ordinii de înregistrare a faptului, fie nerespectarea regulilor de înregistrare a faptului şi imposibilitatea de a recurge la el în condiţii concrete (de exemplu, faptul decesului).

Prin imposibilitatea de a primi documentul se înţelege şi cazul în care documentul care confirmă faptul în realitate există, însă în conţinutul lui au fost admise defecte sau inexactităţi, care îl privează de semnificaţia probantă, corectarea cărora este imposibilă.

Prin imposibilitatea de a reconstitui documentul pierdut se înţelege că organul corespunzător este lipsit de posibilitatea de a elibera duplicatul documentului necesar în legătură cu pierderea sau nimicirea.

79

7. La primirea cererilor privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, instanţele judecătoreşti propun petiţionarului de a prezenta răspunsurile de la organele Ministerului Dezvoltării Informaţionale, de la ultimul domiciliu al persoanei, de la locurile de serviciu, naşterii, aflării presupuse, inundării, cutremurului, accidentului, datele comisariatului militar şi ale căutării etc.

8. La pregătirea pricinii privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, judecătorul stabileşte care persoane pot depune date concrete despre persoana dispărută şi soluţionează chestiunea referitor la citarea lor în calitate de martori, reclamă organizaţiilor şi persoanelor fizice probele necesare, solicită date de la ultimul domiciliu şi serviciu al persoanei dispărute.

În afară de cele menţionate, în cadrul pregătirii pricinii privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, judecătorul, conform art.299 alin.(2) Cod de procedură civilă, este în drept să dispună, printr-o încheiere, publicarea în ziarul local, din contul petiţionarului, a unei comunicări despre pornirea procesului. În ea se indică instanţa la care s-a depus cererea declarării persoanei dispărută fără urmă sau decedată, numele, data şi locul de naştere, ultimul domiciliu şi loc de muncă ale acesteia, numele sau denumirea petiţionarului, domiciliul ori sediul lui, solicitarea adresată persoanelor care deţin informaţii despre locul aflării celui dispărut de a le comunica instanţei.

9. În cazul în care legea prevede o altă ordine de constatare a faptului cu valoare juridică (extrajudiciară), instanţa judecătorească, în conformitate cu prevederile art.169 alin.(1) lit.a) Cod de procedură civilă, refuză să primească cererea.

Dacă în cadrul examinării pricinii a apărut un litigiu de drept de competenţa instanţei judecătoreşti, aceasta este obligată să emită o încheiere de scoatere de pe rol a cererii, explicându-i petiţionarului şi altor persoane interesate dreptul lor de a soluţiona litigiul în procedură de acţiune civilă în instanţa competentă, cu respectarea prevederilor art.167 şi 168 Cod de procedură civilă.

10. Ţinând cont de scopul pentru care este necesară constatarea faptului care are valoare juridică, la persoanele interesate pot fi, în special, atribuite:

- persoanele (cetăţeni, organizaţii) drepturile cărora pot fi afectate în legătură cu constatarea unui fapt – alţi succesori (art.1500, 1450, 1505, 1515 Cod civil), alţi cetăţeni care au dreptul la pensie sau la recuperarea daunei în cazul morţii întreţinătorului;

- organele şi instanţele în care petiţionarul are intenţie să folosească hotărârea instanţei judecătoreşti despre constatarea unui fapt – organele din domeniul muncii şi protecţiei sociale, organizaţiile de asigurare, persoanele obligate să recupereze dauna cauzată prin vătămarea sănătăţii sau moartea întreţinătorului etc.

11. Raporturile de rudenie se constată în procedură judiciară numai în cazul în care gradul de rudenie generează direct consecinţe juridice (de exemplu, constatarea faptului este necesară petiţionarului pentru primirea certificatului de moştenitor sau pentru a perfecta un act privind dreptul la primirea indemnizaţiei în legătură cu pierderea întreţinătorului, cetăţeniei altei ţări).

Nu poate fi constatat raportul de rudenie în cazul în care adresarea petiţionarului în instanţa judecătorească se referă la faptul că actele de stare civilă conţin înscrisuri incorecte, deoarece astfel de cereri se examinează de către instanţele judecătoreşti în conformitate cu prevederile art.279 şi 280 Cod de procedură civilă.

Concomitent, nu poate fi primită cererea de constatare a faptului de rudenie, dacă petiţionarul urmăreşte scopul de a confirma ulterior dreptul la spaţiul locativ sau la schimbul spaţiului locativ. În cazul refuzului organelor respective de a satisface cerinţele menţionate, persoana interesată poate să se adreseze în instanţa judecătorească în procedură contencioasă.

În hotărârea cu privire la constatarea raportului de rudenie, instanţa judecătorească este obligată să indice în ce grad de rudenie se află petiţionarul cu persoana corespunzătoare.

80

12. Instanţele judecătoreşti sunt în drept să judece cererile despre constatarea faptului raporturilor de rudenie cu cei care au lăsat moştenire, dar locuiesc permanent peste hotarele Republicii Moldova, şi nu au dreptul să refuze primirea unei asemenea cereri din motive că în urma constatării acestui fapt conform legii republicii nu vor interveni pentru petiţionar consecinţe juridice. În asemenea cazuri, instanţa judecătorească se va călăuzi de art.1622 Cod civil, conform căruia relaţiile de succesiune sunt reglementate de legea ţării în care cel care a lăsat moştenirea a avut ultimul domiciliu permanent.

13. La examinarea pricinilor despre constatarea întreţinerii persoanei (art.281 alin.(2) lit.b) Cod de procedură civilă), instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că acest fapt are valoare juridică, dacă el generează pentru petiţionar dreptul la despăgubire (art.1419 alin.(1) lit.a) Cod civil) sau pensie în legătură cu decesul întreţinătorului, precum şi alte drepturi prevăzute de lege.

Faptul că persoana era întreţinută de către defunct va avea consecinţe juridice, dacă ajutorul acordat constituia pentru petiţionar o sursă permanentă şi esenţială de existenţă. În cazul în care petiţionarul avea salariu, primea pensie, bursă sau avea alte venituri, instanţele judecătoreşti vor clarifica, dacă ajutorul acordat din partea persoanei care asigura întreţinerea era o sursă permanentă şi esenţială de existenţă a petiţionarului.

Existenţa unei divergenţe între organele de autoadministrare locală sau organizaţia de exploatare a locuinţelor despre aceea că, potrivit datelor existente, persoana nu a fost întreţinută de către defunct, nu exclude posibilitatea constatării pe cale judiciară a faptului întreţinerii.

În cazul constatării faptului întreţinerii pentru stabilirea pensiei este necesar să se ţină cont de aceea că dreptul la pensie în cazul decesului întreţinătorului îl au membrii incapabili de muncă ai familiei defunctului, care au fost întreţinuţi de către el.

În cazul constatării faptului că o persoană a fost întreţinută, în scopul recuperării daunei pierderii întreţinătorului, instanţele judecătoreşti vor ţine cont că, potrivit prevederilor art.1419 Cod civil, dreptul la recuperarea daunei nu depinde nici de existenţa raporturilor de rudenie dintre întreţinut şi întreţinător, nici de termenul întreţinerii acestuia.

14. La examinarea pricinilor despre constatarea înregistrării naşterii, adopţiei, căsătoriei, divorţului şi decesului (art.281 alin.(2) lit.c) Cod de procedură civilă) este necesar să se ţină cont de faptul că instanţa judecătorească constată nu evenimentele care au avut loc, ci faptele înregistrării lor în organele respective.

Astfel de pricini se examinează de către instanţele judecătoreşti numai în cazul în care în organele de stare civilă şi în arhivele corespunzătoare nu s-au păstrat asemenea înscrisuri şi cererea de restabilire a acestora a fost refuzată.

Examinând pricinile privind constatarea faptelor menţionate, instanţele judecătoreşti vor solicita de la petiţionari să prezinte probe, ce confirmă timpul şi evenimentul înregistrării actului de stare civilă, precum şi să efectueze acţiuni pentru acumularea probelor suplimentare. În special, constatând faptul de înregistrare a naşterii, instanţa va verifica data naşterii petiţionarului conform paşaportului, livretului militar, carnetului de muncă şi altor documente care stabilesc identitatea persoanei şi va clarifica în baza căror date au fost efectuate înscrisurile în documentele menţionate.

Faptele de înregistrare a căsătoriei şi divorţului pot fi constatate de către instanţa judecătorească atât în cazul decesului unuia sau ambilor soţi, cât şi în timpul vieţii lor. Cu o cerere de constatare a acestor fapte au dreptul să se adreseze ambii sau unul dintre soţi, iar în cazul morţii lor – persoanele pentru care aceste fapte generează consecinţe juridice.

15. Faptul recunoaşterii paternităţii în privinţa copilului născut de la părinţi necăsătoriţi se constată de instanţa judecătorească numai în cazul în care tatăl presupus al copilului a decedat. Constatarea unui astfel de fapt este generat de apariţia la copil a drepturilor

81

patrimoniale şi personale nepatrimoniale (succesiune, pensie în cazul pierderii întreţinătorului, dreptul copilului la numele şi patronimicul tatălui etc.).

16. Cererea de constatare a decesului la o anumită dată şi în anumite împrejurări (art.281 alin.(2) lit.e) Cod de procedură civilă) este primită în procedura judiciară şi se examinează numai în cazul în care faptul decesului nu a fost înregistrat, cu condiţia că petiţionarul prezintă documentul referitor la refuzul organului de stare civilă de a înregistra decesul.

Instanţele judecătoreşti urmează să deosebească acest fapt de faptul înregistrării decesului, care se constată în cazul în care înscrisul respectiv a existat anterior, dar a fost pierdut, iar organele de stare civilă au refuzat să-l restabilească.

Hotărârea despre admiterea cererii de constatare a decesului trebuie să fie pronunţată în baza probelor veridice care confirmă decesul persoanei la o anumită dată şi în anumite împrejurări.

Declararea morţii unui cetăţean se face în modul prevăzut de art.52 Cod civil şi art.297-301 Cod de procedură civilă.

17. Cererea de constatare a acceptării unei succesiuni şi a locului ei de deschidere (art.281 alin.(2) lit.f) Cod de procedură civilă) se examinează în procedură specială numai în cazul în care organul, care efectuează acţiuni notariale, nu este în drept să elibereze petiţionarului certificat de moştenitor din lipsa sau din insuficienţa documentelor corespunzătoare, necesare pentru confirmarea în procedură notarială a faptului de intrare (aderare) în posesiunea averii succesorale.

În cazul în care documentele necesare au fost prezentate organului notarial, însă eliberarea certificatului de moştenitor a fost refuzată, petiţionarul este în drept să înainteze în instanţa judecătorească acţiune în ordinea contenciosului administrativ.

Pronunţând hotărârea privind constatarea faptului despre acceptarea succesiunii şi locul de deschidere a succesiunii, instanţele judecătoreşti se vor călăuzi de dispoziţiile art.1442-1443 Cod civil.

Instanţele judecătoreşti nu sunt în drept să primească spre examinare în ordinea procedurii speciale cererile despre restabilirea termenelor de prescripţie sau prelungirea termenului depăşit pentru acceptarea succesiunii. Asemenea pricini sunt examinate în ordinea jurisdicţiei contencioase.

18. La examinarea pricinilor privind constatarea producerii unui accident (art.281 alin.(2) lit.g) Cod de procedură civilă), instanţa judecătorească este In drept să constate un astfel de fapt numai în cazul în care posibilitatea de a-l constata în procedură extrajudiciară este exclusă.

Cererea de a constata un astfel de fapt poate fi primită în procedura instanţei judecătoreşti numai în cazul în care procesul-verbal despre producerea accidentului nu a fost întocmit şi întocmirea acestuia la momentul adresării este imposibilă, precum şi în cazul în care procesul-verbal a fost întocmit, însă ulterior a fost pierdut şi restabilirea In procedură extrajudiciară este imposibilă sau la întocmirea procesului-verbal a fost comisă o eroare care împiedică recunoaşterea faptului producerii accidentului.

19. Instanţele judecătoreşti constată posesiunea, folosinţa şi dispoziţia unui bun imobil în drept de proprietate numai în cazul în care petiţionarul a avut un document care confirmă dreptul de posesiune asupra acestui imobil, însă actul este pierdut şi restabilirea lui este imposibilă. Totodată, instanţa judecătorească la examinarea unor asemenea cereri constată numai faptul existenţei documentelor care confirmă aparţinerea imobilului petiţionarului şi nu dreptul lui de proprietar.

Concomitent, petiţionarul trebuie să prezinte probe despre imposibilitatea de a obţine documentul sau despre imposibilitatea restabilirii lui.

82

Instanţa judecătorească nu are dreptul să constate faptul aflării în posesie a construcţiilor care nu sunt terminate sau nu sunt primite în exploatare, deoarece asemenea construcţii nu urmează a fi înregistrate.

Nu pot fi examinate în ordinea procedurii speciale, de asemenea, şi cererile despre constatarea faptului aflării în posesie a unei construcţii construite arbitrar sau a unei construcţii înregistrate anterior pe numele altei persoane sau procurate de către petiţionar conform unei tranzacţii nelegalizate.

De asemenea, nu pot fi examinate în ordinea procedurii speciale cererile privind constatarea faptului de posesie, folosinţă şi dispoziţie cu drept de proprietate a valorilor mobiliare, inclusiv a unor acţiuni ordinare nominative, în cazul când există un litigiu de drept care urmează a fi examinat în procedura contencioasă.

20. La primirea cererilor despre constatarea apartenenţei documentelor constatatoare de drepturi ale persoanei, numele sau prenumele căreia indicate în document nu coincid cu numele sau prenumele persoanei indicate în certificatul de naştere, buletinul de identitate sau în paşaport (art.281 alin.(2) lit.i) Cod de procedură civilă), iar în caz de primire a cererii, la pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare, instanţele judecătoreşti sunt obligate să solicite de la petiţionari prezentarea probelor referitor la faptul că documentul care stabileşte un drept îi aparţine lui şi organul care l-a eliberat nu are posibilitate de a introduce modificările corespunzătoare.

Instanţele judecătoreşti nu sunt în drept să constate faptul apartenenţei persoanei concrete a documentelor militare, buletinului de identitate, paşaportului şi a certificatelor eliberate de organele de stare civilă.

Concomitent, este necesar de a lua în consideraţie faptul că, în legătură cu desfiinţarea URSS şi a organelor ei, instanţele judecătoreşti sunt în drept să constate faptele apartenenţei certificatelor de decorare cu ordine şi medalii persoanelor ale căror nume şi prenume indicate în ele nu coincid cu numele şi prenumele indicate în paşaport, buletinul de identitate sau în certificatul de naştere.

Hotărârea privind constatarea acestor fapte trebuie să se bazeze pe ansamblul de probe autentice care confirmă apartenenţa acestor documente petiţionarului.

21. La constatarea relaţiilor de căsătorie neînregistrată, instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că cetăţenilor, care se aflau în concubinaj până la 8 iulie 1944 şi nu au avut posibilitatea de a înregistra căsătoria în organele de stare civilă în legătură cu decesul unuia din ei, Ie-a fost acordat dreptul de a înainta cereri în instanţele judecătoreşti despre constatarea concubinajului.

Concubinajul nu poate fi constatat dacă el a încetat până la moartea uneia dintre părţi, aflate în aceste raporturi, precum şi dacă căsătoria persoanei a fost înregistrată şi nu a fost desfăcută în modul stabilit.

22. Cererea privind constatarea faptului represiunii politice se primeşte şi se examinează de către instanţa judecătorească numai în cazul în care materialele de arhivă referitoare la represiunile politice nu s-au păstrat în urma expirării termenului de păstrare sau din alte cauze şi de către petiţionar au fost prezentate documente cu privire la refuzul de reabilitare, eliberate de către organele indicate în art.5 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr.1225-XII din 08.12.1992 (MO nr.12/363 din 30.12.1992).

Pricinile din categoria dată sunt intentate conform cererilor persoanelor enumerate în art.2 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, care prezintă probe ce confirmă circumstanţele expuse în art.1 din legea menţionată.

23. Faptul aflării cetăţeanului în calitate de deţinut în lagărele de concentrare (ghetouri) poate fi constatat pe cale judiciară, dacă o asemenea cerere a fost examinată în prealabil la comisia pentru stabilirea pensiei de pe lângă organele respective ale administraţiei locale şi petiţionarului i s-a refuzat satisfacerea acestei cereri.

83

Instanţa judecătorească nu este în drept să refuze primirea cererii dacă comisia a constatat că petiţionarul a fost deţinut în lagărele de concentrare (ghetouri), dar timpul aflării lui acolo nu este nici confirmat şi nici indicat. Se va lua în consideraţie că timpul aflării în lagărul de concentrare întră în obiectul de dovedire şi este o parte integrală a acestui fapt, care îi atribuie valoare juridică.

Pentru constatarea faptului respectiv, se consideră drept probe orice date reale, care confirmă aflarea persoanei în calitate de deţinut în lagărele de concentrare (ghetouri) într-un anumit timp, inclusiv depoziţiile martorilor, dacă ele confirmă cu certitudine acest fapt. Explicaţiile în scris ale persoanelor, semnătura cărora este confirmată pe cale notarială, nu pot servi ca probe în cauză, deoarece circumstanţele expuse în ele nu sunt verificate şi confirmate de biroul notarial, conform art.67 al Legii cu privire la notariat.

24. Cererea privind constatarea faptului răspândirii informaţiei care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională se primeşte de către instanţa judecătorească numai în cazul în care autorul informaţiei nu este cunoscut, iar însăşi informaţia a fost răspândită prin demonstrarea unor panouri (pancarte), înscrisuri în locurile publice etc.

25. Instanţele judecătoreşti vor ţine cont de faptul că cererea privind constatarea inexactităţii actului de stare civilă se examinează nu pe calea constatării faptului care are valoare juridică, dar în conformitate cu regulile prevăzute la art.331-334 Cod de procedură civilă, care determină ordinea de constatare a inexactităţii actelor de stare civilă, dacă, în lipsa unui litigiu de drept, organele de stare civilă au refuzat să corecteze înscrierea efectuată şi acest refuz a fost aprobat prin dispoziţia organului administraţiei locale.

26. Persoana poate fi declarată decedată prin hotărârea instanţei judecătoreşti în următoarele cazuri:

- dacă timp de 3 ani la domiciliul său lipsesc ştiri despre locul unde se află sau după 6 luni dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a decedat în urma unui anumit accident;

- un militar sau o altă persoană dispărută fără veste în legătură cu acţiuni militare poate fi declarată decedată numai după expirarea a 2 ani de la încetarea acţiunilor militare.

Prin împrejurări ce prezintă o primejdie de moarte se subînţeleg aşa calamităţi naturale ca: inundaţiile, uraganele, cutremurele, iar circumstanţe ce ar servi ca temei de a presupune decesul persoanei în urma unui accident se consideră: incendiile, accidentele rutiere, catastrofele aeriene, accidentele pe calea ferată. Circumstanţele menţionate trebuie să fie confirmate prin probe veridice şi să fie în relaţie de cauză şi efect cu dispariţia persoanei.

Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că între constatarea decesului la o anumită dată şi în anumite împrejurări (art.281 alin.(2) lit.e) Cod de procedură civilă) şi declararea persoanei decedată (art.52 Cod civil) este o diferenţă esenţială.

Constatarea decesului la o anumită dată şi în anumite împrejurări înseamnă că evenimentul morţii într-adevăr există, însă organele de stare civilă refuză să-l înregistreze (de exemplu, pierderea documentelor şi imposibilitatea restaurării lor), însă consecinţele juridice în aceste două cazuri sunt analogice. Atât la constatarea decesului la o anumită dată şi în anumite împrejurări, cât şi la declararea persoanei decedată faptul se înregistrează în organele de stare civilă şi se eliberează certificatul de deces, se desface căsătoria, se deschide moştenirea, copiii au dreptul la primirea indemnizaţiei etc.

27. Persoana fizică, la cererea persoanei interesate, poate fi declarată dispărută fără urmă dacă lipseşte de la domiciliu şi a trecut cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei (art.49 Cod civil).

28. În cazul imposibilităţii de a stabili ziua primirii ultimelor informaţii despre dispărut, termenul pentru declararea dispariţiei fără urmă sau decesului va începe să curgă din prima zi a lunii următoare celei în care au fost primite ultimele informaţii despre dispărut, iar în cazul imposibilităţii de a determina această lună, de la întâi ianuarie al următorului an.

84

29. Scopurile solicitării declarării persoanei dispărută fără urmă sau decedată sunt următoarele:

- desfacerea căsătoriei; - întocmirea actelor; - privatizarea imobilului; - primirea indemnizaţiei pentru întreţinerea copiilor minori; - ridicarea vizei de reşedinţă; - darea în exploatare a imobilului etc. 30. Dacă este necesară administrarea permanentă a patrimoniului persoanei declarate

dispărută fără urmă, instanţa judecătorească numeşte un administrator, cu care autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară. La cererea persoanei interesate, instanţa judecătorească poate numi un administrator şi înainte de expirarea unui an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării persoanei dispărute.

31. Pricinile civile privind constatarea faptelor care au valoare juridică şi privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată se examinează de către instanţele judecătoreşti după regulile generale, în măsura în care acestea nu contravin regulilor procedurii speciale.

32. În cazul în care la examinarea cauzei privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată s-a constatat cu date autentice locul aflării persoanei dispărute, iar petiţionarul a renunţat la cererea depusă, instanţa judecătorească emite o încheiere de încetare a procesului (art.265 lit.c) Cod de procedură civilă).

33. Hotărârea privind constatarea faptului care are valoare juridică şi privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată trebuie să corespundă prevederilor art.241, 285 şi 300 Cod de procedură civilă. În ea se indică faptul constatat de instanţă, scopul constatării şi probele de constatare a faptului.

Dispozitivul hotărârii trebuie pe deplin să cuprindă conţinutul faptului constatat. Hotărârea instanţei judecătoreşti, intrată în vigoare, despre constatarea unui fapt care are

valoare juridică este obligatorie pentru organele care înregistrează asemenea fapte sau care omologhează drepturile ce apar în legătură cu constatarea faptului de către instanţa judecătorească.

Hotărârea instanţei judecătoreşti despre constatarea unui fapt care urmează a fi înregistrat în organele de stare civilă sau în alte organe nu substituie documentele eliberate de către aceste organe, dar serveşte drept temei pentru obţinerea lor.

34. Persoana se consideră dispărută fără urmă sau decedată de la data intrării în vigoare a hotărârii instanţei judecătoreşti.

Concomitent, conform art.52 Cod civil, instanţa judecătorească este în drept să recunoască data decesului persoanei ca fiind data morţii ei prezumate în cazurile în care ea a dispărut fără urmă în legătură cu circumstanţele care ameninţau cu moartea sau care dau temei de a presupune că decesul putea avea loc în urma unui accident.

35. Dacă persoana declarată dispărută fără urmă sau decedată apare sau sunt ştiri despre locul aflării ei, instanţa judecătorească, la cererea persoanei interesate, anulează hotărârea privind declararea dispariţiei fără urmă sau decesului ei.

Anulând hotărârea privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, instanţa judecătorească desfiinţează, după caz, administrarea fiduciară a patrimoniului acesteia.

Concomitent, anularea hotărârii naşte următoarele consecinţe de drept: se restabileşte căsătoria încetată, cu condiţia că al doilea soţ nu a înregistrat o altă căsătorie; se încetează plata pensiei, indemnizaţiei etc.

85

La desfiinţarea administrării fiduciare a patrimoniului, persoana declarată dispărută fără urmă poate cere administratorului fiduciar repararea prejudiciului cauzat prin administrarea necorespunzătoare a patrimoniului său.

Persoana declarată decedată, independent de momentul apariţiei sale, poate cere de la orice altă persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după declararea decesului său.

Dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile dacă nu se dovedeşte că, la data dobândirii lor, ştia că cel declarat decedat este în viaţă. Dacă bunurile nu s-au păstrat, dobânditorul de rea-credinţă este obligat să restituie valoarea lor.

Dacă bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat şi au fost vândute, după anularea hotărârii de declarare a decesului, persoanei i se restituie suma obţinută de la vânzarea bunurilor.

36. După pronunţarea hotărârii prin care persoana a fost declarată dispărută fără urmă, persoana interesată nu este lipsită de dreptul de a depune cerere în instanţa judecătorească privind declararea, în condiţiile prevăzute de art.52 Cod civil, a decesului persoanei declarate anterior dispărută fără urmă.

37. În legătură cu adoptarea prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.15 din 20.12.1993, cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului nr.38 din 20.12.1999, „Cu privire la practica judiciară în cazurile despre constatarea faptelor ce au valoare juridică". Chişinău, 7 iulie 2008

nr.4

86



Cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea

prejudiciului moral nr.9 din 09.10.2006

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.2, pag.19 Practica judiciară confirmă faptul că instanţele de judecată aplică în mod diferit

legislaţia ce reglementează repararea prejudiciului moral. În scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei cu privire la reparaţia

prejudiciului moral de către instanţele de judecată, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 din Codul de procedură civilă, dă următoarele explicaţii:

1. Luând în consideraţie faptul că compensarea prejudiciului nepatrimonial (denumit şi daună morală) în domeniul relaţiilor civile este reglementat printr-un şir de acte legislative, care au fost puse în funcţiune în diferite termene, în scopul asigurării aplicării uniforme şi corecte a legislaţiei la judecarea fiecărei pricini, instanţa de judecată trebuie să clarifice: caracterul relaţiilor părţilor sau ale altor participanţi la proces şi de care norme legislative sunt reglementate; permite legislaţia în vigoare posibilitatea de compensare a prejudiciului moral în aspectul dat al relaţiilor litigioase şi, dacă o astfel de răspundere există, atunci când a intrat în vigoare actul legislativ care prevede condiţiile şi regulile de compensare a prejudiciului; de asemenea, data comiterii acţiunilor care au dus la pricinuirea prejudiciului moral.

2. La judecarea cererilor persoanelor vătămate privind compensarea suferinţelor psihice sau fizice suportate, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de faptul că chestiunile referitoare la compensarea prejudiciului moral, în principal, sunt reglementate prin următoarele acte legislative:

• Constituţia Republicii Moldova (art.53); • Codul civil (art.1404,1422 ş.a.); • Codul muncii (art.90, 329); • Codul familiei (art.44 alin.(3) lit.b)); • Codul audiovizualului al Republicii Moldova; • Codul de procedură penală; • Legea nr.1545-XIII din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat

prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, modificată prin Legea nr.206-XV din 29.05.2003 (MO nr.50-51/359 din 04.06.1998);

• Legea privind protecţia consumatorilor (MO nr.126-131/ 507 din 27.06.2003); • Legea contenciosului administrativ (MO nr.57-58/375 din 18.05.2000); • Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (MO nr.18-19 din 08.02.2003); • Legea cu privire la protecţia muncii nr.625-XII din 02.07.1991; • Legea presei (MO nr.2/12 din 12.01.1995); • Legea privind drepturile copilului (MO nr.13/127 din 02.03.1995); • Legea securităţii statului (MO nr.10-11/117 din 13.02.1997);

87

• Legea privind accesul la informaţie (MO nr.88-90/664 din 28.07.2000); • Legea instituţiilor financiare (MO nr.(1)59 din 01.01.1996); • Legea ocrotirii sănătăţii (MO nr.34/373 din 22.06.1995); • Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale. 3. Prin noţiunea de prejudiciu moral se înţeleg suferinţele psihice sau fizice cauzate prin

acţiuni sau omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparţin persoanei din momentul naşterii sau la bunurile dobândite prin lege (viaţa, sănătatea, demnitatea şi reputaţia profesională, inviolabilitatea vieţii personale, secretul de familie şi personal), prin fapte ce atentează la drepturile personale nepatrimoniale (dreptul de a folosi propriul nume, dreptul de autor).

4. După criteriul domeniului personalităţii umane încălcate, prejudiciile delictuale pot fi clasificate în felul următor:

a) prejudicii cauzate personalităţii fizice; b) prejudicii cauzate personalităţii afective, categorie în care intră suferinţele de

categorie psihică; c) prejudicii cauzate personalităţii sociale (cinstea, onoarea, demnitatea, viaţa privată,

numele, pseudonumele etc.); d) prejudicii cauzate persoanelor juridice (afirmaţii făcute în presă şi pe altă cale care se

consideră neadevărate etc.). 5. În categoria largă a prejudiciilor corporale intră durerile fizice cauzate unei persoane

prin lovituri, vătămări, răniri etc., suferinţele psihice condiţionate de vătămările corporale, de provocarea unei boli, slăbirea rezistenţei fizice la boli sau de alte complicaţii, îngrijorarea pentru aceste efecte ulterioare, epuizarea emoţională, pierderea unor plăceri (ideea de confort, anumite înlesniri etc.).

Prejudiciile afective constau în suferinţe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecţiune, care cuprind suferinţele psihice determinate de pierderea sau de rănirea, mutilarea, desfigurarea sau îmbolnăvirea gravă a persoanelor apropiate, de pierderea locului de muncă, dezvăluirea secretului familial sau a secretului medical, de limitarea sau privarea temporară de anumite drepturi, cât şi orice alte suferinţe psihice similare.

Prin prejudicii aduse onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului sau reputaţiei profesionale a unei persoane se înţeleg prejudiciile produse prin insulte, calomnii, defăimări, aprecieri nefavorabile, inclusiv cele privind reputaţia şi probitatea profesională, apartenenţa la un grup etnic socialmente mai defavorizat sau la o anumită minoritate sexuală.

6. Prejudiciul moral, născut din cauzarea de daune (răspunderea civilă delictuală), se repară de cel care l-a cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală (art.616 alin.(2) CC şi art.219 alin.(4) CPP), fiind o sancţiune prevăzută de o regulă generală, care presupune:

- să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit; - între fapta ilicită săvârşită şi prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură

directă de cauzalitate; - autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă; - autorul să fi avut capacitatea delictuală în momentul săvârşirii faptei. 7. În cadrul răspunderii delictuale, prejudiciul moral poate fi reparat şi în lipsa

vinovăţiei, faptei ilicite în următoarele cazuri expres prevăzute de lege: - a fost cauzat de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea

vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.);

- a fost cauzat prin condamnare ilicită, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului şi în alte cazuri prevăzute de lege;

88

- a fost cauzat în legătură cu lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale. 8. Se explică faptul că răspunderea contractuală pentru prejudiciile nepatrimoniale

(morale) are o aplicare particulara, sub aspectul că are incidenţă numai în ceea ce priveşte anumite contracte şi anumite obligaţii pe care aceste contracte le cuprind.

Asemenea contracte sunt, mai ales, cele de transport al persoanelor şi de valorificare a drepturilor de autor şi inventator.

Potrivit contractului de transport al persoanelor, transportatorul îşi asumă, pe lângă obligaţia expresă de a efectua transportul, ca obligaţie de rezultat, şi obligaţia implicită de a proteja viaţa şi integritatea corporală a călătorilor, denumită, în contractul de transport, obligaţie de securitate.

9. Prejudiciul moral născut din litigiile de muncă se repară salariatului în următoarele cazuri:

- restabilirea la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat ilegal; - cauzarea prejudiciului salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a

obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă Codul muncii sau alte acte normative nu prevăd altfel;

- reducerea capacităţii de muncă sau decesul salariatului în urma accidentului de muncă sau îmbolnăvirii profesionale.

10. Obligaţia de reparaţie a prejudiciului moral cauzat de un izvor de pericol sporit îi revine persoanei care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate ori în alt temei legal sau persoanei care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.

Prin prisma art.219 alin.(4) CPP, paguba morală va fi încasată de la persoana condamnată pentru săvârşirea infracţiunii şi nu de la proprietarul izvorului.

Posesorul izvorului de pericol sporit nu răspunde pentru prejudiciul moral dacă demonstrează că izvorul de pericol sporit a ieşit din posesiunea lui ca urmare a acţiunilor ilicite ale unor terţi. În acest caz, răspunderea îi revine persoanei care a dobândit în mod ilicit izvorul de pericol sporit. În măsura în care posesorul izvorului de pericol sporit este vinovat de faptul că izvorul a ieşit din posesiunea sa, el va răspunde pentru prejudiciu în mod solidar cu persoana care l-a dobândit în posesiune în mod ilicit.

Prejudiciul cauzat posesorilor izvoarelor de pericol sporit ca rezultat al infracţiunii se repară potrivit dispoziţiilor art.1398 Cod civil.

11. În cazul admiterii acţiunii în contenciosul administrativ, instanţa de contencios administrativ se pronunţă şi asupra reparaţiei prejudiciului moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile, însă numai în cazul în care există cererea persoanei vătămate.

12. Obligaţia de reparaţie a prejudiciului moral cauzat consumatorului îi revine producătorului, vânzătorului, prestatorului numai în cazul în care consumatorului i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Legea privind protecţia consumatorilor, Legea instituţiilor financiare, precum şi de alte legi.

13. Prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti este reparabil în următoarele cazuri:

- reţinerea ilegală, aplicarea ilegală a măsurii represive de ţinere sub arest, tragerea ilegală la răspundere penală, condamnarea ilegală;

- efectuarea ilegală a percheziţiei, ridicarea, punerea ilegală sub sechestru a averii, eliberarea ilegală din funcţie;

- supunerea ilegală la arest administrativ; - confiscarea ilegală a averii, aplicarea ilegală a amenzii; - efectuarea măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei; - ridicarea ilegală a documentelor contabile, a banilor, ştampilelor, precum şi blocarea

conturilor bancare.

89

Prejudiciul moral se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţii de răspundere din organele de urmărire penală, ale procuraturii şi din instanţele de judecată.

14. Dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti apare în cazul:

- pronunţării sentinţei de achitare; - scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de

reabilitare; - adoptării de către instanţa de judecată a hotărârii cu privire la anularea arestului

administrativ în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; - adoptării de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau de către Comitetul

de Miniştri al Consiliului Europei a hotărârii cu privire la repararea prejudiciului sau realizării acordului amiabil dintre persoana vătămată şi reprezentantul Guvernului RM la aceste instituţii;

- efectuării măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei până la intentarea dosarului penal, cu condiţia că, în termen de şase luni de la efectuarea unor astfel de măsuri, hotărârea de a intenta un dosar penal n-a fost luată sau a fost anulată.

15. Prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti se încasează din bugetul de stat sau, după caz, din bugetul local, iar în legătură cu acest fapt, ca pârât la judecarea cererii de reparaţie a prejudiciului moral, în afară de reprezentantul organului de drept, este obligat să participe reprezentantul Ministerului Finanţelor sau al administraţiei publice locale.

16. Prejudiciul moral nu se repară în cazul când persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea prejudiciului prin autodenunţ (art.1405 alin.(2) Cod civil).

17. Statul, autorităţile administraţiei publice locale, după repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, sunt în drept (obligate) să înainteze persoanelor culpabile, în ordine de regres, cererea de reparare a prejudiciului:

- integral - în cazul când culpa persoanelor cu funcţii de răspundere este dovedită prin sentinţă definitivă;

- parţial - în baza şi în condiţiile stabilite de legislaţie. 18. În conformitate cu prevederile art.38 alin.(4) lit.c) din Legea privind dreptul de autor

şi drepturile conexe, pentru violarea drepturilor personale (morale), autorul sau titularul drepturilor conexe are dreptul să ceară prin judecată recuperarea prejudiciului moral de la persoana care Ie-a violat.

În afară de cele menţionate, persoana culpabilă de nimicirea premeditată sau de nimicirea prin neglijenţă a originalului operei de artă plastică, a manuscrisului sau a variantei definitive a operei audiovizuale (negativul, înregistrarea originală), la cererea autorului sau a titularului drepturilor conexe, este obligată să repare nu numai prejudiciul moral, dar şi cel material.

19. Soţul de bună-credinţă, conform art.44 alin.(3) lit.b) din Codul familiei, este în drept să ceară repararea prejudiciului moral numai în cazul în care, prin hotărârea instanţei de judecată, căsătoria a fost declarată nulă din motivul că alt soţ, la încheierea căsătoriei, era deja căsătorit, despre ce nu a indicat în declaraţia de căsătorie, sau nu a avut intenţia de a crea o familie (căsătorie fictivă), ori nu a informat soţul de bună-credinţă despre starea sănătăţii sale şi astfel, în rezultatul acestor acţiuni, i-a cauzat soţului de bună-credinţă suferinţe psihice.

20. Direct în instanţa de judecată se înaintează cererea de reparare a prejudiciului moral în litigiile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale; privind răspunderea delictuală; privind repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor de judecată; privind consecinţele de declarare a nulităţii căsătoriei; privind violarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe;

90

privind restabilirea la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu.

21. Se explică faptul că este în drept să depună cerere în instanţa de judecată referitor la repararea prejudiciului moral nu numai persoana fizică, dar şi persoana juridică, însă numai în cazurile expres prevăzute de lege, în care ea se consideră lezată prin afirmaţiile neadevărate făcute în presă sau vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat de a i se rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

22. Cererile de reparare a prejudiciului moral se înaintează: - în litigiile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, către

persoana care a răspândit informaţia. Dacă informaţia care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională este

răspândită printr-un mijloc de informare în masă - către autorul informaţiei şi mijlocul de informare în masă;

- în litigiile delictuale, către autorul prejudiciului (persoană fizică sau juridică); - în litigiile de muncă, către angajator; - în litigiile privind protecţia consumatorilor, către producător, vânzător, prestator; - în litigiile care decurg din acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, către Ministerul Finanţelor şi organul republican de drept în sistemul căruia funcţionează autorul;

- în litigiile care decurg din Legea contenciosului administrativ, către autorităţile publice locale sau centrale.

Dacă prejudiciul moral este cauzat de un organ de stat republican sau local - către acest organ şi organul financiar respectiv;

- în litigiile care decurg din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, către persoana vinovată de încălcarea acestor drepturi.

23. Mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţa de judecată (art.1423 alin.(1) Cod civil).

Astfel, instanţa de judecată, la pronunţarea hotărârii de admitere a cererii de încasare a prejudiciului moral, nu este în drept să se refere la mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral solicitată de către persoana vătămată.

24. Prejudiciul moral se compensează prin echivalent bănesc (art.1422 alin.(1) Cod civil).

Concomitent, legislaţia în vigoare prevede că, în lipsa conflictului şi la determinarea părţilor, prejudiciul moral poate fi reparat într-o altă formă materială (art.329 alin.(2) Codul muncii).

25. Instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii compensaţiei pentru prejudiciul moral, trebuie neapărat să la în considerare atât aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării suferinţelor psihice sau fizice părţii vătămate, cât şi datele obiective care certifică acest fapt, îndeosebi:

- importanţa vitală a drepturilor personale nepatrimoniale şi a bunurilor (viaţa, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea locuinţei, secretul personal şi familial, onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională etc.);

- nivelul (gradul) suportării de către persoana vătămată a suferinţelor psihice sau fizice (lipsirea de libertate, pricinuirea vătămării corporale, decesul persoanelor apropiate (rudelor), pierderea sau limitarea capacităţii de muncă etc.);

- felul vinovăţiei (intenţia, imprudenţa) persoanei care a cauzat prejudiciul, în cazul în care pentru repararea prejudiciului moral este necesară prezenţa ei.

Instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii prejudiciului moral în echivalent bănesc, sunt în drept să la în considerare şi alte circumstanţe probatoare prin actele pricinii, în

91

particular, situaţia familială şi materială a persoanei care poartă răspundere pentru cauzarea prejudiciului moral părţii vătămate.

26. Despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale pot fi acordate sub forma unor sume băneşti concrete.

27. Termenul în interiorul căruia persoana poate să sesizeze instanţa de judecată cu privire la repararea prejudiciului moral este de:

- 3 ani în litigiile delictuale; -1 an de la data când salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său

(art.355 alin.(1) lit.a) CM); - 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului, în situaţia în care obiectul

litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă natură, ce i se cuvin salariatului; - 3 ani de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau de la data expirării

termenului prevăzut de Legea contenciosului administrativ pentru soluţionarea acesteia; - 3 ani - în cazul produselor pentru care nu este prevăzută stabilirea termenului de

valabilitate sau a duratei de funcţionare. 28. Obligaţia de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral (suferinţelor psihice sau

fizice suportate) o exercită partea vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta trebuie să indice de către cine, în ce circumstanţe şi în baza căror acţiuni (inacţiuni) i-au fost cauzate suferinţe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea.

29. La pronunţarea hotărârii prin care a fost admisă cererea de reparare a prejudiciului moral cauzat în legătură cu îndeplinirea de către salariat a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale a acestuia de posibilitatea de a munci, instanţa de judecată trebuie să ţină cont de faptul că angajatorul este obligat, şi nu în drept, să repare prejudiciul moral.

În afară de cele menţionate, în cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, instanţa de judecată, la determinarea mărimii compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral, trebuie să ţină cont de faptul că mărimea acesteia nu poate fi mai mică decât un salariu mediu lunar al salariatului.

30. Prejudiciul moral poate fi reparat indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului material, cu condiţia ca prejudiciul moral să fie expres prevăzut de lege.

31. În cazul în care cererea de reparare a prejudiciului moral a fost înaintată în instanţa de judecată către doi sau mai mulţi reclamaţi şi prin hotărârea pronunţată aceasta a fost admisă, prejudiciul moral se încasează aparte şi nu solidar.

32. La examinarea acţiunilor civile privind repararea prejudiciului moral rezultat din săvârşirea infracţiunilor înaintate de către persoanele fizice sau juridice, cărora Ie-a fost cauzat, pe lângă criteriile generale, se vor lua în considerare criteriile specifice de evaluare a cuantumului acestor despăgubiri prevăzute la art.219 alin.(4) CPP.

Chişinău, 9 octombrie 2006 nr. 9

92



Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei despre încasarea cheltuielilor de judecată în cauzele civile

nr.25 din 28.06.2004


modificată de: Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

nr.10 din 22.12.2008 Generalizarea practicii aplicării de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor legale,

care au ca obiect reglementarea cheltuielilor de judecată în materie civilă, a demonstrat că instanţele nu întotdeauna respectă prevederile legale privind cheltuielile de judecată. În unele cazuri se comit erori de esenţă în privinţa încasării taxei de stat, cuantificării acesteia, încasării cheltuielilor suportate de instanţele de judecată, repartizării cheltuielilor între părţi, precum şi în legătură cu problemele legate de scutirea de la plata taxei de stat şi restituirea taxei de stat.

În scopul eliminării deficienţelor din practica de încasare a cheltuielilor de judecată în cauzele civile, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi a art.17 din Codul de procedură civilă, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra necesităţii aplicării conforme şi stricte a dispoziţiilor Legii taxei de stat nr.1216-XII din 30.12.1992 cu modificările ulterioare (republicată în Monitorul Oficial, nr.3-55 din 02.04.2004), ale Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 12.06.2003 (Monitorul Oficial, nr.111-115 din 12.06.2003) şi a altor reglementări tangenţiale cu domeniul cheltuielilor de judecată.

2. În cauzele civile cheltuielile de judecată sunt alcătuite din taxa de stat şi cheltuielile de judecare a pricinii.

Taxa de stat reprezintă o sumă, care se determină în funcţie de caracterul şi valoarea acţiunii - în acţiunile patrimoniale, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri stabilite de Legea taxei de stat, se determină prin proporţiile fixe stabilite.

Cheltuielile de judecare a pricinii constituie sumele băneşti cheltuite în legătură cu examinarea pricinii, suportate de instanţa de judecată şi de părţi sau participanţii la proces, altele decât sumele achitate cu titlu de taxă de stat. În mod concret, potrivit art.90 C.P.C., din aceste cheltuieli fac parte: sumele plătite martorilor, experţilor, interpreţilor, specialiştilor, şi se referă la: cheltuielile de efectuarea cercetărilor la faţa locului; de înştiinţare şi chemare a părţilor în judecată; cheltuielile de transport şi de cazare suportate de părţi şi de alţi participanţi la proces în legătură cu prezentarea lor în instanţă; de plată a cheltuielilor interpretului suportate de cetăţenii străini şi apatrizi, dacă tratatele la care Republica Moldova

93

este parte nu prevăd altfel; de căutare a pârâtului; de asistenţă juridică; de efectuare a expertizei; de declarare a insolvabilităţii; compensaţiile pentru timpul de muncă pierdut; de executare a actelor judecătoreşti şi alte cheltuieli suportate de către instanţă şi participanţii la proces.

Nu se încadrează în noţiunea de cheltuieli de judecare a pricinii: sumele băneşti achitate experţilor sau interpreţilor pentru prestarea muncii care intră în atribuţiile lor de serviciu; despăgubirea pentru timpul de muncă pierdut în cazul în care se dovedeşte reaua credinţă cu care a acţionat cealaltă parte intentând acţiunea în judecată şi alte sume care rezultă din anumite cauze, care nu se încadrează în criteriile stabilite de art.90 C.P.C.


3. În conformitate cu dispoziţiile art.84 C.P.C., constituie obiect de încasare a taxei de

stat următoarele cereri adresate instanţei: cererea iniţială de chemare în judecată, cererea care vizează pricinile examinate în procedură specială, cererea intervenientului principal, cererea reconvenţională, cererea creditorului de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererile de apel, recurs şi revizuire, cererea de eliberare repetată a copiilor de pe actele judecătoreşti.

Nu sunt supuse taxei de stat: cererile adresate instanţei în cursul desfăşurării procesului şi care nu modifică caracterul sau valoarea taxabilă a cererii iniţiale, cererea de strămutare a pricinii, cererea de recuzare, cererea de adoptare a hotărârii suplimentare (art.250 pct.3 C.P.C.) precum şi cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor suplimentare privind perceperea taxei de stat, care nu a fost percepută prin hotărârea iniţială; cererea iniţială de eliberare a copiilor de pe actele judecătoreşti; cererile de recurs împotriva încheierilor judecătoreşti etc.

4. Sunt exceptate de la plata taxei de stat unele categorii de acţiuni şi organe, enumerate în mod exhaustiv de art.4 pct.1 al Legii taxei de stat şi de art.85 alin.(1) al C.P.C., aplicate în mod coroborat, dar şi în alte texte de lege speciale (ex.: art.353 din Codul Muncii; art.19 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice etc.).

Instanţa de judecată poate să scutească persoana fizică de plata taxei de stat, în dependenţă de situaţia ei materială. Scutirea poate fi totală sau parţială, apreciindu-se în dependenţă de cerere şi de dovezile prezentate.

Prin prisma art.26 Cod Civil, se va lua în considerare statutul special al persoanei fizice, care practică activitatea de întreprinzător sub forma întreprinderii individuale sau a gospodăriei agricole, iar în cazuri temeinic justificate, aceste persoane pot fi scutite de la plata taxei de stat, conform art.85 alin.(4) C.P.C.

În cererea de scutire se vor expune circumstanţele care justifică solicitarea şi vor fi anexate actele confirmative ale acestor circumstanţe (avizul Comisiei pentru protecţie socială, certificat despre mărimea salariului, pensiei sau a altor venituri; existenţa la întreţinere a copiilor minori sau a altor persoane etc.).

În cadrul aprecierii situaţiei materiale se va lua în considerare: valoarea patrimoniului disponibil al persoanei, valoarea acţiunii, obligaţiile care ar rezulta din anumite acte, făcându-se o concluzie din ansamblul probelor prezentate.


5. La cererea uneia sau a ambelor părţi şi ţinând cont de situaţia materială, apreciată în

conformitate cu pct.4 din prezenta hotărâre, instanţa poate amâna sau eşalona plata taxei de

94

stat (art.86 C.P.C.). Subiect al amânării sau eşalonării poate fi atât persoana fizică cât şi cea juridică.

Amânarea constă în suspendarea momentului plăţii, de la depunerea cererii până la data stabilită de instanţă.

Eşalonarea constă în achitarea sumei taxei de stat în cel puţin două tranşe, mărimea cărora poate fi diferită sau egală, la aprecierea instanţei.

Termenul de amânare sau eşalonare a achitării taxei de stat nu poate depăşi momentul retragerii instanţei pentru deliberarea hotărârii.

Dacă reclamantul nu a achitat taxa de stat în termenul stabilit de instanţă, cererea va fi scoasă de pe rol şi restituită acestuia.

Este necesar de a se distinge situaţia de stabilire a unui termen pentru plată în condiţiile stabilite de art.86 C.P.C., situaţie indicată mai sus, de cea prevăzută de art.168 alin. (2) C.P.C., când termenul acordat nu poate depăşi momentul de începere a examinării cauzei.

În cazul în care cererea a fost scoasă de pe rol pentru nerespectarea termenului stabilit în urma amânării sau eşalonării taxei de stat, dar reclamantul a achitat o parte din sumă, la depunerea repetată a cererii, în cazul în care taxa nu a fost restituită şi se atestă prezenţa situaţiilor de la art.267 lit.a) şi b), se va achita numai diferenţa rămasă neplătită.

La cererile depuse de persoanele juridice privind amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat, pentru stabilirea situaţiei lor materiale se va aprecia: situaţia contului bancar la momentul depunerii cererii, preţul şi mărimea bunurilor disponibile, beneficiile realizate sau pierderile suportate de persoana juridică în ultima perioadă, valoarea acţiunii şi alte indicii.

6. Dispoziţiile privind scutirea, amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat sunt aplicabile atât de instanţele de fond, cât şi de instanţele de apel şi recurs, cu excepţia judecării recursului prevăzut de Secţiunea II-a din Capitolul XXXVIII al C.P.C., situaţie asupra căreia dispoziţiile art.85 alin.(4) şi art.86 C.P.C. nu au incidenţă.

7. Taxa de stat pentru cererile adresate instanţei se plăteşte până la depunerea lor, iar la verificarea condiţiilor prevăzute de art.167 C.P.C. se va constata existenţa dovezii de plată (chitanţă fiscală sau extras din transferul de la plătitor către instituţia bancară). Actele ce constituie dovadă de plată se prezintă în original şi ştampilate de instituţia emitentă.

În cazul în care la cerere nu este anexată dovada de plată a taxei de stat, instanţa emite o încheiere pentru a nu se da curs cererii, nesusceptibilă de recurs, fixează un termen pentru lichidarea neajunsurilor şi comunică despre aceasta reclamantului (art.171 alin.(1) C.P.C.).

În cazul în care reclamantul solicită scutirea parţială sau totală, amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat, se va emite o încheiere motivată pentru soluţionarea acestei probleme, care este susceptibilă de recurs (art.99 C.P.C.). În partea motivată a încheierii de soluţionare a problemelor legate de taxa de stat se vor indica motivele de fapt şi de drept care au condus la respectiva soluţie.

Este de menţionat faptul că în cazul scutirii reclamantului de la plata taxei de stat, în situaţiile prevăzute de lege, taxa de stat se va încasa de la pârât, prin hotărârea pronunţată (art.98 alin.(1) C.P.C.), dacă pârâtul nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.


8. La depunerea cererii de recurs împotriva deciziilor instanţelor de apel se va anexa

dovada plăţii taxei de stat, cu excepţia cazurilor de la art.85 alin.(1) şi (2) C.P.C. În cazul în care se constată că cererea a fost depusă fără anexarea dovezii de plată, iar în termenul stabilit nu s-a înlăturat acest neajuns, cererea se va restitui reclamantului, conform art.438 alin.(2) C.P.C.

9. În cazul când reclamantul care figurează greşit în proces este înlocuit prin acordul lui cu reclamantul corespunzător, acesta din urmă va achita taxa de stat conform principiilor

95

generale, excepţie fiind situaţia în care cele două persoane au procedat conform regulilor privitor la cesiunea de creanţă prevăzute de art.556-566 C.C.

Dacă reclamantul iniţial este substituit de succesorul său în drepturi, în acţiuni cu caracter nepersonal, taxa de stat va fi achitată de către succesor, dacă nu a fost achitată de către persoana succedată iar succesorul nu beneficiază de înlesniri.

10. În situaţia în care judecătorul va separa una sau mai multe din capetele de cerere conexe, iar taxa de stat a fost achitată în modul stabilit inclusiv pentru capetele de cerere disjunse, taxa de stat nu se va recalcula şi nu se va restitui.

Pentru procedura disjunsă, taxa de stat nu se va achita din nou, dar se va face o notă de constatare a achitării taxei de stat aferente, menţionându-se procedura în care se află actul ce confirmă achitarea taxei de stat.

11. Dacă o acţiune este înaintată în mod repetat, după scoaterea acesteia de pe rolul instanţei taxa de stat va fi achitată conform dispoziţiilor generale, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege (art.267 lit.a) şi b) C.P.C.). În acelaşi sens se va proceda în situaţia anulării încheierii privind scoaterea cererii de pe rol, pronunţată în temeiul art.267 lit.f) şi g) C.P.C. Totodată, în legătură cu faptul că acţiunilor nu li s-a dat curs - taxa de stat urmează a fi restituită, iar dacă acţiunea este înaintată în mod repetat şi taxa de stat nu a fost restituită - se va anexa dovada achitării iniţiale a taxei, nefiind expirat termenul de trei ani de la data transferului ei la buget.

12. În cazul înaintării unei cereri de chemare în judecată ce conţine pretenţii cu caracter patrimonial şi nepatrimonial, taxa de stat se va percepe în cuantumul prevăzut de lege, atât pentru pretenţiile patrimoniale cât şi pentru cele nepatrimoniale, calculate separat.

Când cererea de chemare în judecată conţine mai multe pretenţii de sine stătătoare cu caracter patrimonial, taxa de stat se va calcula conform valorii fiecărei pretenţii aparte (art.87, alin.(1) lit.k) C.P.C.). În acelaşi mod se procedează şi la conexarea mai multor cereri cu caracter patrimonial, dacă anterior nu a fost achitată taxa de stat pentru fiecare din ele.

În situaţia în care se conexează mai multe acţiuni, iar taxele de stat aferente acestora au fost achitate şi nu a intervenit vreo majorare a valorii pretenţiilor, taxa de stat se consideră achitată.

13. Cererile examinate în procedură specială sunt impuse cu taxă de stat în cuantum de 500% din salariul minim stabilit în republică (art.3 pct.1 din lit.g) Legea taxei de stat). În cazul în care cererea este scoasă de pe rol pe motivul constatării unui litigiu de drept, care necesită judecarea în procedură de acţiune civilă, iar reclamantul înaintează acţiunea civilă, taxa de stat achitată în procedură specială se va lua în calcul la încasarea taxei şi la repartizarea cheltuielilor de judecare a litigiului în procedură de acţiune civilă (art.280 alin.(4) C.P.C.).

14. Cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti se impune cu taxă de stat în cuantum de 50% din taxa de stat stabilită pentru cererea de chemare în judecată în regim general (art.346 alin.(2) C.P.C.). Proporţia respectivă nu trebuie privită ca o scutire parţială la depunerea cererii, ci ca o valoare totală a cuantumului taxei de stat, iar în cazul încasării taxei la buget de la debitor, în temeiul ordonanţei judecătoreşti se va încasa taxa datorată de creditor la depunerea cererii, adică 50 la sută din taxa stabilită pentru cererea soluţionată în acţiuni le civile.

În situaţia în care cererea creditorului nu a fost acceptată, valoarea taxei de stat se va restitui acestuia, iar dacă înainte de restituire acesta înaintează acţiune civilă, se va proceda conform pct.13.

Dacă ordonanţa judecătorească a fost anulată, taxa de stat achitată de creditor nu va forma obiect al restituirii (art.346 alin.(4) C.P.C.).

În cazul depunerii cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti fără achitarea taxei de stat, judecătorul va emite o încheiere, nesupusă recursului, prin care va dispune de a nu se da

96

curs cererii şi va stabili un termen de achitare a taxei de stat (art.349 C.P.C.). Dacă în termenul stabilit taxa de stat va fi achitată, cererea va fi considerată depusă la data înregistrării ei iniţiale, iar în caz de neînlăturare a acestui neajuns, se va dispune restituirea cererii prin încheiere susceptibilă de recurs.

Dacă creditorul a fost scutit de la plata taxei de stat, iar în termenul stabilit de art.352 C.P.C. debitorul nu a înaintat obiecţii, taxa de stat se va încasa de la debitor, prin emiterea unui titlu executoriu în baza ordonanţei (art.354 alin.(3) C.P.C.).

15. Instanţele de judecată vor lua în considerare că atât în cazul scutirilor expres prevăzute de lege cât şi în situaţia de scutire facultativă, acestea se referă la reclamanţi, nu şi la pârâţii din aceste acţiuni, iar în cazul scutirii de către instanţă, aceasta se referă numai la depunerea cererii.

În cazul în care reclamanţii atacă hotărârea, pentru pronunţarea căreia au fost scutiţi de la plata taxei de stat, ei vor fi obligaţi la plata taxei de stat, iar scutirea din prima instanţă este inoperantă.

În cazul satisfacerii acestor acţiuni, taxa de stat va fi încasată de la pârât în folosul statului, conform art.98 C.P.C, dacă ultimul nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.


16. În situaţia modificării modului de percepere a taxei de stat, după depunerea acţiunii

şi achitarea taxei de stat, precum şi a modificării cotei procentuale sau a salariului minim din care ea se calculează, se va păstra situaţia existentă la depunerea cererii, neefectuându-se recalcularea taxei.

Dacă cererea a fost depusă înainte de modificările menţionate fără a se achita taxa de stat, după intervenţia schimbărilor taxa se va achita în conformitate cu acestea, respectându-se principiul ne-retroactivităţii legii procesuale civile.

17. Dacă în interiorul termenului stabilit de către judecător, conform explicaţiilor de la pct.6 al prezentei hotărâri, reclamantul nu a prezentat dovada achitării taxei de stat, instanţa îi va restitui cererea şi actele anexate printr-o încheiere recurabilă, conform art.171 alin.(1) C.P.C., iar dacă reclamantul a înlăturat acest neajuns în termenul fixat de instanţă, cererea se va considera depusă la data prezentării iniţiale (art.171 alin.(2) C.P.C.).

18. Dacă reclamantul este scutit de plata taxei de stat şi i-a fost admisă parţial cererea de satisfacere a pretenţiilor cu caracter nepatrimonial, taxa de stat se va încasa de la pârât în mărimea cuantumului total, aferent acestui tip de pretenţii, nefiind admisă fracţionarea acesteia.

19. În caz de respingere completă a acţiunii examinate de instanţa de judecată, fără încasarea taxei de stat, aceasta se va încasa în mărime deplină de la reclamant în folosul statului. Dacă acţiunea a fost parţial admisă, iar reclamantul a fost scutit de plata taxei de stat, aceasta se încasează la buget de la pârât în raport cu partea admisă a acţiunii, iar partea rămasă din taxa de stat urmează a fi în casată de la reclamant.

20. Indicaţiile de la punctele 18 şi 19 ale prezentei hotărâri sunt aplicabile şi în privinţa celorlalte cheltuieli de judecată suportate de către instanţa judecătorească.

21. Dacă reclamantul nu şi-a susţinut pretenţiile din cauza faptului că au fost satisfăcute benevol de către pârât după intentarea acţiunii, la cererea reclamantului, instanţa va obliga pe pârât să compenseze acestuia toate cheltuielile de judecată, inclusiv cheltuielile de asistenţă juridică în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile (art.97 C.P.C.). Dacă reclamantul îşi retrage cererea de chemare în judecată sau renunţă la acţiune până la comunicarea către pârât a cererii, acesta nu beneficiază de compensarea cheltuielilor suportate.

97

Dacă s-a renunţat la acţiune după comunicarea cererii, instanţa poate obliga pe reclamant, la cererea pârâtului, să-i compenseze cheltuielile suportate.

În cazul încheierii unei tranzacţii de împăcare şi dacă nu s-a prevăzut ordinea repartizării cheltuielilor de judecată, instanţa va soluţiona această problemă în încheierea de aprobare a tranzacţiei în conformitate cu art.art.94, 95 şi 98 C.P.C., adică conform concesiilor reciproce efectuate de părţi, dar cu obligativitatea încasării cheltuielilor suportate de către instanţă.


22. Atunci când, în cadrul examinării cauzei, reclamantul îşi majorează pretenţiile

formulate anterior prin acţiune, acesta va achita o taxă suplimentară pentru partea cu care acţiunea se majorează, iar în caz de neachitare (art.88 alin.(2) C.P.C.), cererea de majorare a pretenţiilor se va scoate de pe rol.

În cazul în care reclamantul îşi micşorează valoarea pretenţiilor din acţiune, partea din taxa de stat, proporţională cu partea valorii pretenţiilor cu care s-a micşorat acţiunea, nu se va restitui reclamantului. În situaţia în care instanţa a depăşit limitele pretenţiilor formulate de reclamant conform art.240 alin.(3) C.P.C., taxa de stat se va încasa de la pârât în folosul statului.

23. Conform art.88 alin.(1) C.P.C., dacă la momentul depunerii cererii este dificilă determinarea valorii acţiunii, taxa de stat se va achita cu aproximaţie, urmând să se încaseze o taxă suplimentară în corespundere cu partea din valoarea acţiunii pentru care nu s-a achitat taxa de stat. Aceasta se va stabili la soluţionarea în fond a pricinii.

Dacă lipsesc informaţii privind valoarea reală a obiectului în litigiu, acesta va fi evaluat la preţul minim, atunci când există asemenea informaţii.

Pentru stabilirea valorii bunului, instanţa va lua în considerare: preţul de circulaţie a bunului, zona respectivă, dacă preţul se determină în funcţie de greutatea bunului - greutatea netă este cea care în caz de îndoială determină valoarea lui, alte criterii care ar duce la o evaluare reală.

24. La stabilirea valorii acţiunii, instanţa de judecată va lua în considerare dispoziţiile art.87 alin.(1) C.P.C., în dependenţă de care urmează să fie stabilit cuantumul taxei:

a) pentru acţiunile de încasare a pensiei de întreţinere - reieşind din suma totală a obligaţiilor de plată pe un an. Dacă pârâtul nu lucrează sau locul lui de aflare nu este cunoscut, cumulul acestor plăţi se determină din suma care constituie nu mai puţin de 25% din salariul minim pe republică, încasată pentru fiecare copil.

Pentru acţiunile privind scutirea, majorarea sau micşorarea cuantumului pensiei de întreţinere - reieşind din suma acestor diferenţe, dar nu mai mult decât pe un an;

b) pentru acţiunile cu privire la încasarea unei sume de bani - reieşind din suma solicitată, cu excepţia situaţiei când suma de bani reprezintă mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral, când acţiunea se va califica ca nepatrimonială şi se va încasa cuantumul de 500% din salariul minim.

c) pentru acţiunile privitoare la plăţile fără termen şi la plata întreţinerii viagere, precum şi pentru plăţile pe un termen nu mai mic de trei ani reieşind din suma totală a plăţilor, dacă legea nu prevede altfel;

d) pentru acţiunile de majorare sau micşorare a sumelor pe o perioadă anumită a mărimii despăgubirilor pentru cauzarea de daune - reieşind din suma cu care se micşorează sau se majorează, dar nu mai mult decât suma totală a plăţilor pe un an;

e) pentru acţiunile cu privire la recunoaşterea nulităţii contractelor cu obiect patrimonial şi a testamentelor - reieşind din costul real al bunurilor contestate;

98

f) pentru acţiunile despre partajarea bunurilor - reieşind din costul bunurilor supuse partajului;

25. În cauzele cu privire la încasarea sumei pentru întreţinerea soţiei în stare de graviditate şi după naştere, dacă aceasta nu are venit propriu suficient, taxa de stat se determină reieşind din suma totală a plăţilor pentru întreaga perioadă, pentru care urmează a se plăti, dar nu mai mult decât pe un an, indiferent dacă ulterior va fi pronunţată o hotărâre despre încasarea de la pârât în folosul reclamantului a pensiei pentru întreţinerea copilului născut.

26. În cazurile în care instanţele judecătoreşti, judecând litigiile cu privire la cheltuielile suplimentare, generate de diferite circumstanţe excepţionale (art.79 din Codul familiei), va obliga pe pârât şi la cheltuielile suplimentare viitoare, taxa de stat se va stabili conform punctului 25.

27. Taxa de stat, în acţiunile cu privire la revendicarea dreptului de proprietate asupra construcţiei, se determină în raport cu costul ei real, dar nu mai mic decât costul determinat de oficiul cadastral teritorial, la momentul depunerii cererii.

În cazul în care construcţia aparţine unei persoane juridice, taxa de stat se stabileşte reieşind din costul real al bunului, dar nu mai mic decât costul de inventar al construcţiei la momentul depunerii cererii.

28. În toate cazurile în care taxa de stat se în casează de la pârât în folosul statului prin încheiere sau hotărâre a instanţei, iar în intervalul de timp dintre momentul înaintării cererii de chemare în judecată şi cel al soluţionării ei valoarea reală a bunului s-a modificat, se va dispune încasarea taxei de stat în cuantumul rezultant din valoarea reală de la momentul depunerii cererii.

29. Dacă, în cadrul judecării cauzei privind recuperarea sumelor rezultate din daunele cauzate prin vătămarea integrităţii corporale sau altă vătămare a sănătăţii, se pronunţă o hotărâre de încasare în folosul victimei a sumei ce constituie cheltuieli legate de îngrijire a acesteia de către o altă persoană, pentru mijloacele de transport, foi de odihnă recuperatorie etc., taxa se calculează din suma totală a tuturor pretenţiilor, dar nu mai mult decât pe 3 ani (art.87 aţin.(1) lit.e) C.P.C.).

30. În situaţia în care reclamantul solicită, pe lângă plata sumei ce rezultă din dauna cauzată sănătăţii, o sumă ce derivă dintr-o altă daună (ex.: deteriorarea bunurilor), cea de-a doua va fi considerată pretenţie de sine stătătoare, pentru care se va încasa taxa de stat în baza principiilor generale, cu excepţia cazului când dauna s-a pricinuit prin infracţiune.

31. A atenţiona instanţele de judecată asupra faptului că în acţiunea de reparaţie a daunei materiale pricinuite prin infracţiune, reclamanţii sunt scutiţi de plata taxei de stat (art.85 alin.(1) lit.a) C.P.C.), indiferent dacă acţiunea se judecă direct în ordinea procedurii civile sau după ce a fost lăsată fără examinare de către instanţa penală, iar pârâţii vor fi obligaţi la plata taxei de stat.

32. Se explică instanţelor judecătoreşti, că autorităţile publice centrale, organele administraţiei publice centrale, Curtea de Conturi şi structurile teritoriale ale acesteia, finanţate de la bugetul de stat, în cazul intentării acţiunilor pentru apărarea intereselor statului, precum şi la depunerea cererilor de contestare a hotărârilor judecătoreşti, adoptate asupra acestor acţiuni, sunt scutite de la plata taxei de sta indiferent de calitatea lor procesuală (art.4 alin.(13) din Legea taxei de stat, art.85 alin.(1) lit.i) CPC).

Dacă instituţiile sus-menţionate, intentează acţiune pentru apărarea intereselor patrimoniale proprii, acestea vor achita taxa de stat în ordine generală, iar dacă aceste autorităţi figurează în calitate de pârâţi şi acţiunea reclamantului se admite, taxa de stat se va încasa de la ele atât prin hotărârea pronunţată, cât şi la contestarea acestor hotărâri.


99

33. Soluţionând problema încasării taxei de stat, în cazul în care reclamantul a fost scutit

la depunerea cererii de plata taxei de stat, instanţele de judecată vor ţine cont de explicaţiile oferite de p.p.29, 30 ale Hotărârii nr.10 a Plenului Judecătoriei Supreme a R. Moldova din 15.11.1993 "Cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în pricinile de desfacere a căsătoriei". În cazurile de desfacere a celei de-a doua căsătorii, taxa de stat se va încasa în mărime de 1000% din salariul minim.

În situaţia în care reclamantul a achitat taxa de stat la depunerea cererii, iar în hotărârea instanţei se reţine faptul că în baza criteriilor enunţate la pct.29 din Hotărârea sus-menţionată taxa de stat şi celelalte cheltuieli de judecată urmează a fi achitate de pârât, existând o cerere în acest sens, chestiunea se va soluţiona conform art.94 C.P.C.

34. Martorilor, experţilor, interpreţilor şi specialiştilor li se compensează cheltuielile suportate în legătură cu prezentarea lor în instanţă, inclusiv cheltuielile de deplasare şi cazare, diurnele, precum şi o recompensă rezultată din salariul mediu pe economie şi numărul de ore necesare pentru prezentare.

În privinţa modalităţii de achitare şi calculare a acestor cheltuieli, se va proceda conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.653 din 05.10.1992 (modificată şi completată) cu privire la adoptarea Instrucţiunii privind restituirea cheltuielilor suportate de martori, părţile vătămate şi de reprezentanţii legitimi ai acestora, de experţi, specialişti, pedagogi, traducători şi martori asistenţi, în legătură cu citarea lor în organele de anchetă preliminară, în instanţele de judecată şi în alte instituţii.

Mărimea diurnelor se va determina în conformitate cu Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la detaşarea angajaţilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.836 din 24.06.2002.

Recompensa pentru sustragerea de la munca obişnuită constituie 1,8% din salariul minim pe oră, dar nu mai mult de 11,8% din salariul minim pe zi.

Recompensa acordată experţilor pentru efectuarea expertizei constituie o sumă între 2,9% şi 4,1% din salariul minim pe oră.

Traducătorilor li se achită o sumă cuprinsă între 1,2% şi 1,8% din salariul minim pentru fiecare 1000 de semne tipărite (sau scrise de mână), iar specialiştilor o sumă cuprinsă între 1,8% şi 2,4% din salariul minim pentru fiecare oră.

Aceste explicaţii nu se referă la cazul când persoanele sus-indicate efectuează lucrările încredinţate de instanţă în cadrul atribuţiilor de serviciu.

Este necesar de a atenţiona instanţele judecătoreşti că partea care cere citarea unei persoane în calitate de martor, plăteşte la BEM o sumă în mărime de 58,8% din salariul minim pentru fiecare martor citat din altă localitate şi 11,8% pentru fiecare martor citat din localitatea respectivă, prezentând în instanţă dovada de plată.

35. În situaţia în care sumele sus-menţionate nu au fost achitate în termenul stabilit de instanţă, persoana care a solicitat citarea martorului sau efectuarea lucrării este decăzută din dreptul de a mai solicita a doua oară efectuarea acestor acte. Decăderea se referă numai la procesul respectiv (art.124 şi art.92 alin.(2) C.P.C.).

36. Sumele datorate se vor achita conform Instrucţiunii amintite, după îndeplinirea de către persoanele îndreptăţite pentru primirea lor a obligaţiunilor, din contul de depozit al instanţei, cu excepţia sumelor datorate expertului care se vor achita de la buget.

37. În cazul în care partea care a avut câştig de cauză solicită instanţei de judecată să oblige partea care cu rea-credinţă a intentat o acţiune nefondată sau s-a opus insistent soluţionării juste şi rapide a cauzei, instanţa va aprecia cuantumul acestor despăgubiri, după constatarea ca fiind dovedită reaua credinţă, în limite rezonabile şi în dependenţă de valoarea acţiunii, numărul de ore pierdute în legătură cu participarea în proces, remunerarea în profesia respectivă etc.

100

38. Se va lua în considerare de către instanţele de judecată faptul că în cazurile de restituire a sumei taxei de stat achitată, prevăzută de art.89 C.P.C., aceasta se va dispune prin încheiere judecătorească, dacă cererea a fost depusă în termen de trei ani de la data transferării taxei la buget (art.7 pct.8 Legea taxei de stat).

Restituirea efectivă se va face de către organele fiscale prin intermediul Trezoreriei Centrale, în termen de cel mult un an de la data emiterii încheierii (art.89 alin.(3) CPC).


39. Instanţele se vor pronunţa întotdeauna asupra cheltuielilor de judecată în cadrul

dispozitivului hotărârii judecătoreşti efectuând şi motivarea corespunzătoare a acestora. În cazul în care nu există divergenţe în legătură cu acestea, se va lua act de această situaţie.

40. Se abrogă Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova "Cu privire la practica aplicării de către instanţele de judecată a legislaţiei despre încasarea cheltuielilor de judecată în cauzele civile nr.2 din 27.03.1995", modificată prin Hotărârile Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.38 din 20.12.1999 şi nr.29 din 16.09.2002.

[Pct.40 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008] Chişinău, 28 iunie 2004 nr.25

101


REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la unele chestiuni ce vizează procedura de eliberare a ordonanţelor judecătoreşti

nr.18 din 31.05.2004


modificată de: Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008

Codul de procedură civilă în vigoare din 12.06.2003 a atribuit în competenţa instanţelor

de judecată, inclusiv a celor economice, examinarea cererilor de eliberare a ordonanţei judecătoreşti.

Întrucât studierea practicii judiciare a depistat existenţa unor divergenţe la aplicarea procedurii în ordonanţă (procedurii simplificate), Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 Cod de procedură civilă, în scopul aplicării corecte şi unitare a legislaţiei, prin prezenta hotărâre oferă următoarele explicaţii:

1. Codul de procedură civilă, concomitent cu procedura contencioasă, procedura contenciosului administrativ şi procedura specială, a instituit o procedură suplimentară de examinare a cererilor privind încasarea de sume băneşti sau revendicarea bunurilor de la debitor - procedura în ordonanţă - ce se finalizează cu emiterea ordonanţei judecătoreşti, dată unipersonal de judecător.

Aplicarea procedurii în ordonanţă se va efectua în strictă conformitate cu prevederile Capitolului XXXV Cod de procedură civilă.

2. Lista pretenţiilor care pot fi examinate în procedura în ordonanţă este expusă exhaustiv în art.345 CPC.

Competente de a examina astfel de pretenţii sunt atît instanţele de drept comun, cît şi judecătoriile economice.

Drept criterii de delimitare a competenţei vor servi natura şi subiecţii pretenţiilor. Se emite ordonanţă în cazul în care pretenţia: a) derivă dintr-un act juridic autentificat notarial; b) rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu, iar legea nu dispune

altfel; c) este întemeiată pe protestul cambiei în neachitarea, neacceptarea sau nedatarea

acceptului, autentificat notarial; d) ţine de încasarea pensiei de întreţinere a copilului minor care nu necesită stabilirea

paternităţii, contestarea paternităţii (maternităţii) sau atragerea în proces a unor alte persoane interesate;

e) urmăreşte perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplătite salariatului;

f) este înaintată de organul de poliţie, de organul fiscal sau de organul de executare a actelor judecătoreşti privind încasarea cheltuielilor aferente căutării pârâtului sau debitorului

102

ori bunurilor lui sau copilului luat de la debitor în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, precum şi a cheltuielilor de păstrare a bunurilor sechestrate de la debitor şi a bunurilor debitorului evacuat din locuinţă;

g) rezultă din procurarea în credit sau acordarea în leasing a unor bunuri; h) rezultă din nerestituirea cărţilor împrumutate de la bibliotecă; i) rezultă din neonorarea de către agentul economic a datoriei faţă de Fondul Social; j) rezultă din restanţele de impozit sau din asigurarea socială de stat; k) urmăreşte deposedarea şi vânzarea forţată a obiectului gajului (bun mobiliar sau

imobiliar). Concomitent se atenţionează că nu pot fi examinate în procedura în ordonanţă cererile

de încasare a pensiei alimentare la întreţinerea copiilor minori în care se solicită încasarea sumelor fixe.

Asemenea acţiuni se vor examina în procedură contencioasă. [Pct.2 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 2.1. Potrivit lit.b) alin.(1) art.345 CPC, ordonanţa judecătorească poate fi emisă în

temeiul pretenţiei ce rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu. Drept înscrisuri simple pot servi:

- contracte-tip încheiate în mod direct între furnizor şi consumator privind furnizarea energiei electrice, termice, a apei, gazului;

- contracte de prestare a serviciilor de telefonie, Internet, televiziune prin cablu. La înaintarea cererii privind eliberarea ordonanţei, în baza contractelor menţionate,

urmează a fi anexate următoarele acte: 1) contractul încheiat în mod direct între prestator şi consumator; 2) probe ce confirmă că debitorului i-au fost acordate serviciile în cauză. [Pct.2.1 introdus prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 3. Reieşind din principiul disponibilităţii, creditorul este în drept de a alege adresarea cu

cerere de eliberare a ordonanţei judecătoreşti sau înaintarea acţiunii în procedura contencioasă.

Procedura în ordonanţă nu este o cale prealabilă obligatorie şi nefolosirea procedurii în ordonanţă de către creditor nu are efecte juridice care ar îngrădi accesul la înaintarea acţiunii în instanţa de judecată. Instanţa nu este în drept să refuze primirea cererii în procedura contencioasă, dacă creditorul nu s-a adresat în procedura în ordonanţă.

Dat fiind că procedura în ordonanţă e simplificată, presupune achitarea redusă a taxei de stat, se bazează pe înscrisuri autentice care asigură celeritatea şi eficacitatea soluţionării cauzei, ar fi mai raţional ca creditorul să recurgă mai întâi la această procedură şi nu la cea generală.

4. Dreptul de a depune cerere privind eliberarea ordonanţei judecătoreşti îl au în particular:

1. Persoana care a încheiat un act juridic autentificat notarial, în cazul în care legea nu prevede altfel de soluţionare;

2. Creditorul (persoana fizică sau juridică) în baza unui act juridic încheiat printr-un înscris simplu (de ex. contract de împrumut);

3. Beneficiarul cambiei, în cazul în care pretenţia este întemeiată pe protestul cambiei în neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului, autentificat notarial;

103

4. Soţia sau soţul la întreţinerea căruia se află copilul minor, precum şi tutorele, curatorul, autoritatea tutelară şi procurorul care acţionează în interesul minorului în cazul în care se solicită încasarea pensiei alimentare în mărimea prevăzută de lege (1/4, 1/3, 1/2);

5. Salariatul sau reprezentantul acestuia în cazurile urmăririi perceperii salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neachitate;

6. Organul de poliţie, organul fiscal şi organul de executare a actelor judecătoreşti în cazurile indicate în art.345 lit.f) CPC;

7. Vânzătorul care, conform contractului de vânzare-cumpărare, a predat cumpărătorului mărfuri în credit;

8. Biblioteca care are statut de persoană juridică, iar în caz contrar instituţia în cadrul căreia funcţionează, în cazul nerestituirii cărţilor împrumutate;

9. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, inspectoratele fiscale teritoriale de stat şi primăriile în pretenţiile ce rezultă din restanţele la impozite, în cazurile prevăzute de lege;

10. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi direcţiile lui teritoriale în cazul încasării datoriilor la impozite;

11. Agenţii economici în cazurile de urmărire, deposedare şi vânzarea forţată a obiectului gajului.

5. Cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti trebuie să fie întocmită în scris şi să corespundă cerinţelor art.347 Cod de procedură civilă

Dacă cererea nu corespunde prevederilor art.347 CPC ori nu s-a plătit taxa de stat, judecătorul nu dă curs cererii şi printr-o încheiere stabileşte un termen de lichidare a neajunsurilor.

Dacă neajunsurile nu au fost lichidate în termenul stabilit, judecătorul va emite o încheiere de restituire a cererii, care este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În cazul depunerii cererii de către reprezentantul creditorului, la cerere se anexează documentul care atestă împuternicirile reprezentantului, autentificat în modul stabilit de lege.


6. Se explică judecătorilor că în cazul în care pretenţia rezultă din prevederile pct.a), b),

c), d), e), g), h) ale art.345 CPC la cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti vor fi anexate copiile actelor juridice şi înscrisurile care confirmă faptul că debitorul nu-şi onorează obligaţiunile contractuale sau prevăzute de lege.

Dacă pretenţia va fi înaintată de organul de poliţie, de organul fiscal sau de organul de executare a actelor judecătoreşti privind încasarea cheltuielilor aferente căutării pârâtului sau debitorului ori bunurilor lui sau copilului luat de la debitor în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, precum şi cheltuielilor de păstrare a bunurilor sechestrate de la debitor şi a bunurilor debitorului evacuat din locuinţă, la cererea de eliberare a ordonanţei vor fi anexate înscrisuri care confirmă cheltuielile suportate.

În cazul în care legea prevede depunerea cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti după respectarea procedurii prealabile, creditorul va prezenta probe care vor confirma respectarea procedurii prealabile.

Drept dovadă de respectare a procedurii prealabile de către autoritatea fiscală va fi prezentarea următoarelor înscrisuri:

- avizul despre necesitatea stingerii obligaţiei fiscale, expediat contribuabilului pe un formular tipizat până la expirarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale;

- hotărârea autorităţii de executare silită a obligaţiei fiscale în cazul neonorării benevole; - dispoziţia incaso trezorerială remisă de instituţia financiară organului fiscal cu

menţiunea despre lipsa totală sau parţială a mijloacelor pe contul bancar al contribuabilului (în cazul existenţei contului);

104

- actul întocmit de către funcţionarul fiscal, prin care se confirmă că contribuabilul nu permite accesul în domiciliul sau reşedinţa sa pentru a i se sechestra bunurile.

La urmărirea forţată a obiectului gajat prin procedura în ordonanţă respectarea procedurii prealabile se va considera notificarea exercitării dreptului de gaj şi înregistrarea preavizului în registrul de înscriere a gajului în corespundere cu prevederile art.67 din Legea cu privire la gaj şi art.488 Cod civil.

7. Se atenţionează instanţele judecătoreşti că ordonanţa judecătorească se emite doar în cazul admiterii pretenţiilor creditorului.

Astfel, din esenţa art.art.346, 350, 351 CPC rezultă că judecătorul nu este în drept să refuze eliberarea ordonanţei.

În cazul în care judecătorul consideră că pretenţia nu rezultă din art.345 CPC, debitorul se află în afara jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova, nu sunt prezentate documente care confirmă pretenţia creditorului, se constată existenţa unui litigiu de drept care nu poate fi soluţionat în temeiul documentelor depuse, nu s-a respectat procedura prealabilă cerută de lege, se adoptă o încheiere de refuz în primirea cererii care nu este susceptibilă de atac. În acest caz creditorului, potrivit prevederilor art.346 pct.3 CPC, i se restituie taxa de stat.

8. Dacă judecătorul refuză să primească cererea de eliberare a ordonanţei din motivele consemnate la art.348, lit.c) şi e) CPC şi ulterior solicitantul a lichidat aceste neajunsuri, ultimul îşi va înainta pretenţiile din nou prin procedura în ordonanţă.

Dacă cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti corespunde cerinţelor legii, judecătorul, fără emiterea încheierii de intentare a procesului, examinează pretenţia în termen de 5 zile de la depunerea cererii.

În acest caz părţile nu vor fi citate pentru explicaţii, nu vor avea loc dezbateri judiciare şi nu se va încheia proces-verbal.

9. Ordonanţa judecătorească urmează să corespundă condiţiilor prevăzute de art.351 CPC.

La urmărirea imobilului gajat, în ordonanţă se va indica locul amplasării bunului, valoarea lui. De asemenea instanţa în mod obligatoriu se va pronunţa asupra evacuării silite a persoanelor şi bunurilor din imobil.

În cazul gajării bunurilor determinate generic, fungibile şi consumptibile, la urmărirea lor prin ordonanţă se va indica genul bunului, cantitatea şi calitatea lui.

În ambele cazuri se va face referire atât la contractul de gaj (cu indicarea numărului şi datei întocmirii), cât şi la contractul ce reglementează obligaţia principală asigurată prin gaj.

10. Instanţele judiciare urmează a ţine cont de faptul că uneori valoarea bunului gajat poate să nu acopere suma debitoare.

În acest caz creditorii sunt în drept să înainteze în ordinea procedurii generale acţiune privind încasarea pagubei, cu respectarea termenelor generale de prescripţie.

11. Copia ordonanţei se trimite debitorului, cel târziu a doua zi, printr-o scrisoare recomandată cu recipisă, indicând dreptul lui de a înainta obiecţii motivate în decurs de 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanţă.

Drept temeiuri pentru anularea ordonanţei judecătoreşti pot fi invocate următoarele: - necorespunderea actelor întocmite de către creditor cerinţelor legii; - contestarea sumelor datorate, a penalităţilor care sunt solicitate de creditor şi care

urmează a fi încasate în temeiul legii sau al contractului; - omiterea de către creditor a termenelor de prescripţie; - existenţa în procedură a unui litigiu, fondul căruia este nemijlocit legat de obiectul

ordonanţei judecătoreşti; - executarea benevolă a obligaţiei de către debitor până la înaintarea cererii şi altele.

105

12. Dacă în termenul stabilit la art.352 CPC, debitorul înaintează obiecţii motivate împotriva ordonanţei judecătoreşti, judecătorul o anulează printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.

Reieşind din prevederile art.353 alin.(2) CPC în această încheiere judecătorul doar lămureşte creditorului că pretenţia lui poate fi înaintată debitorului în procedura de examinare a acţiunii civile contencioasă.

În cel mult 3 zile de la data pronunţării încheierii de anulare a ordonanţei, copia acesteia se expediază părţilor, creditorului fiindu-i remise şi toate materialele depuse.

13. Dacă temeiurile expuse în cadrul obiecţiilor nu se referă la fondul cauzei, judecătorul va emite o încheiere cu privire la refuzul anulării ordonanţei. Încheierea respectivă poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile (art.352 alin.(2), 353 alin.(4) CPC).

[Pct.13 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008]

14. Dacă debitorul este de acord cu pretenţiile creditorului sau obiecţiile lui au fost

respinse de judecător, se eliberează creditorului o copie a ordonanţei pentru a fi prezentată spre executare.

Ordonanţa judecătorească reprezintă un act executoriu care se îndeplineşte în modul stabilit pentru executarea actelor judecătoreşti, fără eliberarea ulterioară a titlului executoriu.

Titlul executoriu se va elibera doar în cazul încasării la buget de la debitor a taxei de stat (art.354 alin.3 CPC).

15. În cazul depunerii obiecţiilor peste termenul stabilit de lege, judecătorul este în drept, la cererea debitorului, să suspende, cu excepţia cazurilor de executare imediată, executarea ordonanţei până la examinarea obiecţiilor, în acelaşi timp soluţionând chestiunea de restabilire a termenului pentru depunerea lor.

16. Conform art.256 CPC ordonanţa judecătorească prin care pârâtul este obligat la plata pensiei de întreţinere a copilului minor, salariului şi a altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă urmează a fi executată imediat.

17. Dacă va fi anulată ordonanţa judecătorească neexecutată sau executată parţial, instanţa va dispune încetarea executării.

În cazul anulării ordonanţei deja executate deplin sau parţial şi neadresării creditorului cu acţiune în procedura generală, debitorul nu este lipsit de dreptul de a se adresa cu cerere potrivit art.156 din Codul de executare al RM, adoptat prin Legea nr.443-XV din 24.12.2004 referitor la întoarcerea executării, cu excepţia cazurilor când întoarcerea executării este limitată.

La această cerere va fi anexat documentul care confirmă executarea ordonanţei. Asupra chestiunii întoarcerii executării instanţa se va pronunţa printr-o încheiere

susceptibilă de atac. [Pct.17 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 18. Se atenţionează instanţele judecătoreşti că în cazul în care pretenţia derivă dintr-un

act juridic autentificat notarial sau rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu şi legea nu prevede altfel, ordonanţa judecătorească poate fi eliberată repetat, pretenţia fiind aceeaşi, dar pentru diferite perioade de timp. Chişinău, 31 mai 2004

nr.18

106

NOTĂ INFORMATIVĂ PRIVIND TEMEIURILE CE DUC LA

RESTITUIREA DE CĂTRE INSTANŢA DE RECURS A PRICINILOR SPRE REJUDECARE

Prezenta notă informativă a fost efectuată în conformitate cu planul de activitate a Curţii

Supreme de Justiţie pe anul 2010. Scopul prezentei generalizări este evidenţierea temeiurilor ce duc la restituirea de către

instanţele de recurs a pricinilor spre rejudecare şi asigurarea aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei materiale şi procesuale de către instanţele judecătoreşti în procesul de înfăptuire a justiţiei.

Pentru efectuarea generalizării respective au fost selectate şi studiate copiile deciziilor Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a dispus restituirea dosarelor spre rejudecare în urma examinării recursurilor pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul (secţiunea I din Codul de procedură civilă) şi recursurilor împotriva deciziilor instanţelor de apel (secţiunea a II-a din Codul de procedură civilă) adoptate pe parcursul anului 2009. De asemenea, au fost folosite şi datele rapoartelor statistice privind judecarea cauzelor civile şi de contencios administrativ în ordine de recurs de către Curtea Supremă de Justiţie pe anii 2008-2009.

Reieşind din datele raportului statistic al Curţii Supreme de Justiţie, în anul 2008 au fost examinate în ordine de recurs în secţiunea I – 1934 cauze, dintre care au fost restituite spre rejudecare 252 cauze sau 13%.

În anul 2009 au fost examinate în ordine de recurs în secţiunea I - 1690 cauze, dintre care au fost restituite spre rejudecare 301 cauze sau 17,81%.

În comparaţie cu anul 2008, în anul 2009, concomitent cu micşorarea numărului dosarelor examinate în ordine de recurs în secţiunea I, a crescut numărul pricinilor restituite spre rejudecare.

În majoritatea cazurilor (257 sau 85,38%), drept motiv de casare cu restituirea pricinilor spre rejudecare a servit judecarea cauzelor fără a intra în cercetarea fondului; în 31 de cauze sau 10% - judecarea cauzei în lipsa părţii care n-a fost legal citată; în 3 cauze sau 0,96% - judecarea cauzei cu încălcarea competenţei.

În anul 2008 în secţiunea a II-a au fost examinate 2173 cauze, dintre care au fost

restituite spre rejudecare 390 cauze sau 17,95%, inclusiv în instanţa de apel 174 cauze şi în prima instanţa 216 cauze.

În anul 2009 în secţiunea a II-a au fost examinate 2239 cauze, dintre care au fost restituire spre rejudecare 434 cauze sau 19,38%, inclusiv în instanţa de apel 161 cauze şi în prima instanţa 273 cauze.

În comparaţie cu anul 2008, în anul 2009 concomitent cu creşterea numărului dosarelor examinate în secţiunea a II-a, a crescut şi numărul dosarelor restituite spre rejudecare. S-a constatat că, deciziile instanţelor de apel date în fiecare a 5-a pricina au fost casate cu restituirea spre rejudecare.

În majoritatea cazurilor (233 sau 85,34%), drept motiv de casare cu restituirea spre rejudecare a servit încălcarea sau aplicarea eronată normelor de drept material sau procedural, în 36 de cauze sau 13,18% - judecarea pricinii în lipsa părţii care n-a fost legal citată, în 4 cazuri sau 1,46% - judecarea pricinilor cu încălcarea competenţei.

107

Analiza comparativă a acestor date ne permite să concluzionăm că, în comparaţie cu anul 2008, în anul 2009 a crescut numărul dosarelor restituite spre rejudecare de către Curtea Supremă de Justiţie.

Pentru efectuarea generalizării nominalizate a fost selectat şi studiat următorul cadru

legislativ: 1. Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30.05.2003; 2. Codul civil, adoptat prin Legea nr.1107 din 06.06.2002; 3. Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale,

încheiată la Roma la 04.11.1950, care a întrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12.09.1997;

4. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs” nr. 3 din 27.03.2006;

5. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti” nr. 2 din 07.07.2008;

6. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei procesuale civile la întocmirea actelor judecătoreşti de dispoziţie în cadrul examinării pricinilor civile şi economici în ordine de apel şi de recurs” nr. 3 din 07.07.2008.

Recursul este calea ordinară de atac exercitată de către persoanele îndreptăţite împotriva

actelor de dispoziţie ale instanţelor judecătoreşti, în condiţiile legii. Cu recurs pot fi atacate hotărârile pronunţate în prima instanţă de curţile de apel şi alte

hotărâri pentru care legea nu prevede calea apelului (art.397 CPC), precum şi deciziile pronunţate de curţile de apel (art. 429 CPC).

De asemenea, pot fi atacate cu recurs încheierile pronunţate în primă instanţă pentru care legea prevede în mod expres posibilitatea recurării indiferent de instanţa care le pronunţă, de fond sau de apel, precum şi în cazurile în care încheierea face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului (art. 423 al. (1) şi art. 429 al. (2) CPC).

În conformitate cu art. 410 al. (1) şi (2) CPC la judecarea pricinii în recurs, instanţa verifică, în limitele recursului declarat, în baza materialelor din dosar şi a noilor înscrisuri, corectitudinea aplicării şi interpretării de către prima instanţă a normelor de drept material şi procedural. Instanţa de recurs verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în întregul ei şi în ceea ce priveşte persoanele care nu au declarat recurs.

În conformitate cu prevederile art. 442 CPC judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, pe baza actelor din dosar, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.

Temeiurile declarării recursului şi casării hotărârii prevăzute de art. 400 alin (2) şi (3) CPC sunt identice atât pentru recursurile împotriva hotărârilor pentru care nu este prevăzută calea apelului, cât şi pentru recursurile împotriva deciziilor instanţei de apel; pentru recursurile incidente secţiunii I fiind aplicabile şi motivele prevăzute la art. 400 al. (1) CPC.

Instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial hotărârea primei instanţe, restituind pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul în care eroarea judiciară a primei instanţe nu poate fi corectată de instanţa de recurs (art. 417 al. (1) lit. d) CPC). Respectiv, judecând recursul declarat împotriva deciziilor instanţei de apel, instanţa de recurs, este în drept să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, restituind pricina spre rejudecare în primă instanţă, sau, după caz, în instanţa de apel, când eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs (art. 445 al. (1) lit. c) CPC).

108

Prin prisma pct. 31 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie al RM nr. 3 din 27.03.2006 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs”, se explică că, casarea cu trimitere la rejudecare va opera în cazurile în care eroarea nu poate fi remediată de către instanţa de recurs, de regulă, fiind aplicabilă în situaţia utilizării eronate a normelor procedurale, în caz contrar fiind pasibilă eludarea cel puţin a unui grad de jurisdicţie pentru verificarea şi elucidarea unor circumstanţe sau pentru anumite persoane, ceea ce ar contraveni principiilor echităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Încălcările procedurale enumerare în art. 400 alin. (3) CPC, în sensul legii, sunt temeiuri

necondiţionate pentru casarea hotărârilor şi, în conformitate cu art. 400 al. (4) CPC se iau în considerare întotdeauna şi din oficiu de către instanţă. Recurentul trebuie să demonstreze numai existenţa lor, fără a fi necesară dovedirea influenţei acestora asupra hotărârii atacate.

Astfel, reieşind din cele expuse, vom începe analiza practicii judiciare cu elucidarea temeiurilor prevăzute de art. 400 alin. (3) CPC.

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la

examinarea ei Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16.12.2009 a fost casată cu restituirea pricinii

spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de Apel Chişinău din 20.05.2009 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui E.C. şi M.B. împotriva lui V.P., A.P., M.P. şi R.P. cu privire la evacuare fără acordarea altui spaţiu locativ şi retragerea vizei de reşedinţă.

S-a stabilit că, reclamanţii au depus cerere de chemare în judecată prin care au solicitat evacuarea lui V.P., A.P., M.P. şi R.P. din apartamentul nr. 1 din str. Belinschi 73 mun. Chişinău fără acordarea altui spaţiu locativ, cu retragerea vizei de reşedinţă.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 25.05.2006 acţiunea a fost admisă.

Prin decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău din 01.11.2006, în componenţa judecătorilor D.M., N.T. şi V.B., a fost casată hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 25.05.2006, cu restituirea cauzei spre rejudecare în aceeaşi instanţă.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10.12.2008 acţiunea a fost admisă.

Prin decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău din 20.05.2009, în componenţa judecătorilor N.V., A.P. şi V.B., a fost respins apelul declarat de către V.P., A.P., M.P. şi R.P. şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 10.12.2008.

Prin urmare, la judecarea cauzei a participat repetat judecătorul V.B. În conformitate cu art. 49 al. (2) CPC, judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii

în instanţa de apel nu mai poate participa la judecarea ei în prima instanţă, repetat, în instanţa de apel şi nici în instanţa de recurs.

Astfel, la rejudecarea cauzei au fost admise încălcări ale normelor de drept procedural, fapt ce urmează a fi considerat drept o eroare judiciară care nu poate fi corectată în instanţa de recurs şi temei de a restitui cauza la rejudecare.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2192/09).

b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie la

04.11.2009 a casat cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de

109

Apel Bălţi din 24.02.2009 prin care a fost casată hotărârea Judecătoriei Edineţ din 27.11.2008 în pricina civilă la cerere de chemare în judecată a lui V.M. împotriva N.Z. şi Întreprinderii Municipale „Direcţia de producţie a gospodăriei locativ comunală Edineţ” cu privire la înscrierea ca participant la privatizarea apartamentului.

În motivarea deciziei, instanţa de recurs a indicat că, din procesul-verbal al şedinţei de judecată a Curţii de Apel Bălţi din 24.02.2009 rezultă că, cauza dată a fost judecată în lipsa lui V.M., care avea calitatea de intimat.

În conformitate cu prevederile art. 102 al. (3) şi (4) CPC, citaţiile şi înştiinţările se înmânează participaţilor la proces, martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor astfel încât aceştia să se poată pregăti de proces şi să se prezinte la timp în faţa instanţei. Citaţia se înmânează părţii cu cel puţin 3 zile înainte de data judecării.

În conformitate cu art. 105 alin. (1) CPC, citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmânării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmânează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei.

Instanţa de recurs a reţinut că, deşi la materialele dosarului sunt anexate copiile înştiinţării lui V.M. despre examinarea pricinii pentru 24.02.2009, ultimul neagă faptul primirii de către el a acestei înştiinţări, iar careva date referitor la recepţionarea înştiinţării lipsesc, fapt ce contravine prevederilor legale sus-menţionate.

Astfel, instanţa de recurs a conchis că, V.M. a fost în imposibilitatea de a se prezenta la judecarea apelului în instanţa de apel, iar reieşind din prevederile art. 27 alin. (1) CPC, instanţa de apel a judecat cauza fără a asigura disponibilitatea în drepturi a participantului la proces, ce se afirmă prin posibilitatea, în primul rând a părţilor de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare, astfel fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1611/09). c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la

02.12.2009, a casat cu restituirea spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de Apel Chişinău din 22.04.2009, prin care a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Străşeni din 09.02.2009 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui C.D. împotriva Primăriei satului Cojuşna raionul Străşeni şi Cooperativei de Producere şi Consum Cojuşna cu privire la înlăturarea impedimentelor în folosirea proprietăţii private, obligarea curăţirii canalului de evacuare a apelor freatice, repararea capitală a casei de locuit, demolarea construcţiei şi repararea prejudiciului moral.

După cum rezultă din materialele cauzei, C.D. nu posedă limba de stat. Din procesul-verbal al şedinţei de judecată a primei instanţe reiese că, în şedinţa de judecată a fost invitat interpretul care a participat pe parcursul judecării pricinii în prima instanţa, la fel şi hotărârea primei instanţe a fost tradusă în limba rusă.

Deşi în procesul-verbal al şedinţei de judecată al instanţei de apel din 22.04.2009 este indicată prezenţa interpretului, instanţa de apel n-a îndeplinit condiţiile prevăzute la art. 199 CPC şi anume: de către preşedintele şedinţei nu a fost explicată interpretului obligaţia de a traduce explicaţiile, dispoziţiile şi demersurile persoanelor care nu cunosc limba procesului, precum şi obligaţia de a le traduce explicaţiile, depoziţiile şi demersurile participanţilor la proces, depoziţiile martorilor conţinute în dosar, documentele cărora li s-a dat citire, înregistrările audio, concluziile experţilor, consultaţiile şi explicaţiile specialiştilor, dispoziţiile preşedintelui şedinţei, încheierile judecătoreşti şi hotărârea judecătorească.

110

La fel, s-a constatat că, interpretul nu a fost avertizat asupra răspunderii ce o poartă, în conformitate cu legislaţia penală, în caz de traducere intenţionat greşită şi nu a fost anexată la procesul-verbal declaraţia de avertizare, semnată de acesta.

În aceste condiţii este cert, că instanţa de apel a soluţionat cauza fără participarea interpretului, astfel, nefiind respectate normele prescrise de lege, or, în conformitate cu art. 24 alin. (2) CPC care reglementează limba de procedură şi dreptul la interpret, persoanele interesate în soluţionarea pricinii care nu posedă sau nu vorbesc limba moldovenească sunt în drept să la cunoştinţă de actele, de lucrările dosarului şi să vorbească în judecată prin interpret.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2032/09) d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces Colegiul civil de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, prin decizia din

21.01.2009, a casat cu restituirea spre rejudecare în prima instanţa, hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 19.06.2008 prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată SRL „Paradis” împotriva ÎS „Cadastru”, OCT Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.

S-a constatat că, SRL „Paradis” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Cadastru” prin care a solicitat să fie recunoscut ilegal refuzul OCT Chişinău de a înregistra dreptul său de proprietate asupra încăperilor construite în arcul pietonal din bd. Ştefan cel Mare, 83 şi să fie obligat pârâtul să radieze din registrul bunurilor imobile înregistrarea încăperilor nr. 94, 95, 96, 97, 98 şi 99 din bd. Ştefan cel Mare, nr. 83, mun. Chişinău pe numele Primăriei mun. Chişinău şi să înregistreze aceste încăperi pe numele SRL „Paradis”.

Din materialele dosarului ce certitudine s-a constatat că Primăria mun. Chişinău, fiind proprietara imobilului litigios nu a fost atrasă în proces.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, s-a constatat încălcarea normelor de drept procedural, anume că instanţa a soluţionat problema drepturilor Primăriei mun. Chişinău, fără că ea să fi fost antrenată în proces, şi deoarece eroarea judiciară în cauză nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia de a admite recursul declarat de către Î.S. „Cadastru”, de a casa integral hotărârea primei instanţe şi de a restitui pricina spre rejudecare în prima instanţă.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-26/09). e) hotărârea nu este semnată de judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat

în hotărâre Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la

11.02.2009, a casat cu restituirea pricinii spre judecare în prima instanţă, decizia Curţii de Apel Bender din 30.09.2008 şi hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 19.05.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui G.C. împotriva Consiliului raional Căuşeni şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la încasarea valorii averii confiscate în urma represiunilor politice.

În motivarea deciziei instanţa de recurs a indicat că hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 19.05.2008 nu este semnată de judecătorul completului de judecată ce a judecat pricina în cauză.

În conformitate cu art. 400 alin. (3) lit. e) CPC, se consideră că normele de drept procedural sunt încălcate sau aplicate eronat în cazul în care hotărârea nu este semnată de

111

judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat în hotărâre, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.242 alin.(2).

În acest context, instanţa de recurs a reţinut că, prin nesemnarea hotărârii de către judecător, prima instanţă, a admis încălcarea normelor de drept procedural, greşeală care nu a fost corectată nici de instanţa de apel.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-201/09). f) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie

din 04.03.2009 a fost casată hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10.11.2008 în pricină civilă la cererea de chemare în judecată depusă de G.M. împotriva Primăriei mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului material şi moral cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău.

În şedinţa de judecată s-a constatat că, Curtea de Apel Chişinău a pronunţat hotărârea la 10.11. 2008.

Procesul-verbal al şedinţei de judecată a fost întocmit cu data de 03.11.2008, iar procesul-verbal din 10.11.2008 lipseşte.

În conformitate cu art. 400 alin. (3) lit. f) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată şi aceasta constituie temei de casare a hotărârii judecătoreşti.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr.3r-461/09) Un alt exemplu. Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la

16.12.2009, a casat cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de Apel Chişinău din 23.06.2009 prin care a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 12.06.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui R. U. împotriva lui T.Ţ. şi A.Ţ. privind repararea prejudiciului material.

Instanţa de recurs a considerat că examinarea cauzei în instanţa de apel s-a efectuat cu încălcarea normelor de drept procedural prevăzute de art. 400 al. (3) lit. f) CPC - în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată.

Din conţinutul procesul-verbal al şedinţei de judecată din 23.06.2009 urmează că completul de judecată a fost compus din trei judecători: D.M. (preşedintele şedinţei), L. P. şi Gh. S.

Instanţa de recurs a menţionat că, în locul semnăturii preşedintelui de şedinţă D. M., în procesul-verbal este aplicată o altă semnătură.

În aceste condiţii, instanţa de recurs a calificat această abatere drept o încălcare prevăzută de art. 400 al. (3) lit. f) CPC, care serveşte drept temei de admitere a recursului şi de casare a deciziei instanţei de apel.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2317/09). g) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei generale sau jurisdicţionale Prin decizia din 07.10.2009 Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii

Supreme de Justiţie, a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Comrat ca instanţa de contencios administrativ, decizia Curţii de Apel Comrat din 13.01.2009 şi hotărârea Judecătoriei Comrat din 15.10.2008 prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată a lui I.C. şi E.C. împotriva OCT Comrat, filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru” cu privire la radierea înscrierii din Registrul bunurilor imobile.

112

Instanţa de recurs a menţionat că, recurenţii au înaintat acţiunea în judecată în urma primirii răspunsului OCT Comrat, filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru” nr. 45 din 18.03.2008, la cererea prealabilă din 28.02.2008 adresată pârâtului, prin care au solicitat radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierii cu privire la dreptul de coproprietate asupra bunului imobil din str. Fedico, 84 mun. Comrat după foştii soţi N.C. (Camiliciu) şi Il.C., efectuată la 27.07.2005 şi efectuarea menţiunii în Registrul bunurilor imobile cu privire la înregistrarea dreptului de proprietare după ei ca moştenitori legali asupra acestui bun.

Conform art. 1 alin. (2) al Legii contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin noţiunea de litigiu de contencios administrativ, în sensul Legii sus menţionate, se subînţelege litigiul pasibil de soluţionare de către instanţa de contencios administrativ competentă, fie generat de un act administrativ, fie de nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică sau un funcţionar al acestei autorităţi.

Conform art. 8 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, curţile de apel examinează în prima instanţa litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice care sunt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului, unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei unităţii administrativ-teritoriale, de funcţionarii publici din cadrul organelor menţionate.

În conformitate cu art. 33 alin. (2) CPC, curţile de apel examinează în prima instanţă litigiile de contencios administrativ privind contestările acţiunilor (inacţiunilor) autorităţilor administraţiei publice din municipii, ale consiliului municipal şi Primăriei municipiului Chişinău, ale funcţionarilor publici din cadrul acestora, ce lezează drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi organizaţiilor.

Oficiul Cadastral Teritorial Comrat, filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru”, este o subdiviziune a Agenţiei Relaţii funciare şi Cadastru, care este o autoritate publică centrală ce activează pe teritoriul mun. Comrat, din care considerente contestarea actelor emise de către acesta ţine de competenţa Curţii de Apel Comrat.

În atare situaţie, instanţa de recurs a relevat că pricina dată a fost judecată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale, fapt care dictează casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare după competenţă la Curtea de Apel Comrat.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1567/09).

Practica judiciară ne permite de a concluziona că pe parcursul desfăşurării procesului civil pot fi săvârşite şi alte încălcări ale normelor de drept procedural, care au dus sau au putut duce la soluţionarea eronată a pricinii şi care servesc drept temei pentru restituirea cauzei spre rejudecare.

În cele mai frecvente cazuri casarea cu trimiterea la rejudecare se operează în situaţii

când de către instanţele de judecată au fost încălcate prevederile art. 240 al. (3) CPC care prevede că instanţa judecătorească adoptă hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant.

113

Spre exemplu: G.A. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui U.A. cu privire la obligarea efectuării lucrărilor de reparaţie, compensarea obiectelor defectate, repararea prejudiciului material şi moral cauzat în urma inundaţiei apartamentului său.

Prin hotărârea judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18.03.2008, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02.10.2008, acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 20.05.2009 au fost casate decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

În şedinţă de judecată s-a constatat că G.A. este proprietarul ap. nr. 2, str. Gh.Asachi 71/6, mun. Chişinău.

ÎMGFL a constatat că la 26.07.2006 apartamentul reclamantului a fost inundat, iar sursa inundaţiei este apartamentul nr. 3, str. Gh.Asachi 71/6, mun.Chişinău.

G.A. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui U.A. cu privire la obligarea efectuării lucrărilor de reparaţie, compensarea obiectelor defectate, repararea prejudiciului material şi moral.

Prima instanţa a respins acţiunea, însă, contrar prevederilor art. 240 alin. (3) CPC, nu s-a pronunţat referitor la pretenţia reclamantului cu privire la obligarea efectuării reparaţiei.

Aşadar, la examinarea pricinii în prima instanţă s-au admis încălcări de ordin procedural, care nu au fost corectare de către instanţa de apel.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-859/09) În practica judiciară se întâlnesc cazuri în care prima instanţa a depăşit limitele

pretenţiilor invocate şi n-a stabilit corect calitatea procedurală a participanţilor la proces În speţă: B.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui M.I. şi intervenienţilor

accesorii, notarul privat T.P. şi P.I. cu privire la repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, anularea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, cu pârâtul M.I. s-au aflat în relaţii de căsătorie din 27.11.1997 până la 08.04.2003 şi de la această căsătorie au fiica Ana-Maria, născută la 24.02.1995.

În timpul căsătoriei, împreună cu pârâtul M.I. la 01.10.1997 au cumpărat apartamentul nr. 27, str. Chişinăului, 2 B, or. Nisporeni compus din 2 odăi.

În luna august 2006 de la pârât a aflat că acesta a înstrăinat apartamentul procurat în timpul căsătoriei.

Consideră că, contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului este ilegal, deoarece a fost înstrăinat în lipsa acordului ei, şi fiindu-i lezat dreptul de proprietate.

Prin hotărârea judecătoriei Nisporeni din 24.12.2007, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25.09.2008, contractul nr.008 din 04.01.2002 de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 27, str. Chişinăului, 2 B, or. Nisporeni, încheiat între M.I. şi P.I., a fost rezoluţionat cu aducerea părţilor în poziţia iniţială.

Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 08.04.2009 a casat hotărârile instanţelor judecătoreşti cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

S-a stabilit că, B.M. a înaintat pretenţia cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare, însă prima instanţă, contrar prevederilor art. 240 al. (3) CPC, a depăşit limitele pretenţiilor înaintate şi a rezoluţionat contractul de vânzare-cumpărare.

În afară de aceasta, deşi P.I. este parte a contractului de vânzare-cumpărare, nulitatea căruia a fost cerută de către B.M., intimata în cererea de chemare în judecată i-a indicat

114

calitatea procedurală de intervenient accesoriu iar prima instanţa nu i-a cerut să stabilească corect calitatea procedurală a cumpărătorului.

Pârât este partea dintr-un proces civil împotriva căreia este depusă acţiunea, iar intervenientul accesoriu este persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane în cazul în care prin hotărâre judecătorească în viitor îi pot fi atinse drepturile şi interesele legitime.

Intervenientul accesoriu nu este partea împotriva căruia este depusă acţiunea şi drepturile procedurale ale acestuia diferă de drepturile procedurale ale părţii în proces.

Aşadar, antrenând cumpărătorul P.I. în proces în calitate de intervenient accesoriu şi rezoluţionând contractul de vânzare-cumpărare, prima instanţa a încălcat drepturile procedurale ale acestuia.

Erorile primei instanţe nu au fost corectate de către instanţa de apel. În conformitate cu art. 413 al. (2) şi art. 444 al. (1) CPC, în instanţa de recurs nu se

poate schimba calitatea părţilor, temeiul sau obiectul acţiunii şi nici nu se pot înainta pretenţii noi.

Prin urmare, erorile admise de către prima instanţă şi cea de apel nu sunt posibile de corectat în ordine de recurs.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-499/09). Acest caz se încadrează sau poate fi referit vizavi de explicaţiile date în punctul 21 al

Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM nr. 3 din 27.03.2006 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs” care explică că, dacă necesitatea schimbării calităţii părţilor rezultă din dezbateri, instanţa de recurs va decide admiterea recursului şi/sau pentru alte motive decât cele invocate de către recurent, cu trimiterea la rejudecare a cauzei în instanţa de fond.

Decizia instanţei de apel a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare deoarece

cererea de apel a fost depusă de către persoana neîmputernicită. Procurorul r-lui Cahul a depus o cerere de chemare în judecată în interesele pensionarei

J.V. împotriva lui N.V. cu privire la rezilierea contractului de înstrăinare a apartamentului cu condiţia întreţinerii pe viaţă.

În motivarea acţiunii a indicat că, examinând petiţia pensionarei J. V. a constatat că, la 18.08.1999 aceasta a încheiat cu pârâtul N.V. un contract de înstrăinare a apartamentului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, conform căruia ea a transmis pârâtului în proprietate apartamentul nr. 50 situat în or. Cahul, str. N. Bălcescu 5, iar acesta s-a obligat să o întreţină pe tot parcursul vieţii, aprovizionând-o cu hrană, îmbrăcăminte, medicamente, căldura, îngrijire şi ajutorul necesar.

Până în aprilie 2002 pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiunile contractuale doar prin transmiterea lunară a câte 250 lei. Iar din aprilie 2002 şi până în decembrie 2007 pârâtul a efectuat doar o singură plată în sumă de 50 lei, refuzând în continuare să achite întreţinerea reclamantei din motiv că valoarea totală a întreţinerii prestate periodic a devenit echivalentă sau chiar a depăşit valoarea apartamentului în litigiu.

Procurorul r-l Cahul în interesele pensionarei J.V. a solicitat rezilierea contractului de înstrăinare a apartamentului nr. 50 situat în or. Cahul, str. N. Bălcescu, 5, cu condiţia întreţinerii pe viaţă, nr. 2492 din 18.08.1999, încheiat între J. V. şi N.V.

V.N. a depus cerere reconvenţională împotriva V.J. cu privire la încasarea sumelor băneşti care nu au fost prevăzute de contract, şi anume sumei de 10700 lei plus 20 dolari SUA şi sumelor depozitate pe contul bancar deschis la SA „Banca de Economii”.

115

Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 10.09.2008 acţiunea iniţială a fost admisă integral. A fost parţial admisă acţiunea reconvenţională fiind încasată din contul J.V. în beneficiul lui N.V. datoria în sumă de 7000 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 25.11.2008 a fost admis apelul declarat de Procurorul r-l Cahul în interesele pensionarei V.J. şi modificată hotărârea primei instanţe, micşorându-se suma datoriei încasate de la J.V. în beneficiul lui N.V. de la 7000 lei până la 2000 lei. În rest hotărârea a fost menţinută.

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 20.05.2009 a admis recursul declarat de către N.V. împotriva deciziei instanţei de apel, a casat decizia Curţii de Apel Cahul din 25.11.2008 cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

Potrivit art. 71 alin. (1) şi (2) CPC, procurorul participă la judecarea pricinilor civile în prima instanţă în calitate de participant la proces dacă el însuşi l-a pornit în condiţiile legii. Acţiunea în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime poate fi intentată de către procuror la cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată personal din cauză de sănătate, vârstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate.

Conform art. 72 alin. (1) CPC, procurorul care a înaintat o acţiune are drepturile şi obligaţiile procedurale de reclamant, cu excepţia dreptului de a încheia tranzacţie şi a obligaţiei de a achita cheltuielile de judecată.

Prin prisma prevederilor legale sus-citate rezultă că, procurorul poate săvârşi anumite acţiuni procesuale, dispunând de drepturi şi obligaţii, în cazul în care acţionează în calitate de reclamant din numele persoanei interesate, care este în imposibilitate de sine stătător să se adreseze în instanţa de judecată din motive întemeiate. Legea nu prevede ca procurorul să acţioneze în judecată din numele pârâtului.

Din materialele dosarului rezultă că în pricina dată au fost depuse două acţiuni. Prima instanţă a admis integral acţiunea iniţială, iar acţiunea reconvenţională a fost

admisă parţial. N.V. având calitate de pârât în acţiunea iniţială şi calitatea de reclamant în acţiunea

reconvenţională, nu a atacat cu apel hotărârea primei instanţe. Astfel, Procurorul raionului Cahul acţionând în interesele J.V., şi-a depăşit atribuţiile

sale, atacând cu apel hotărârea primei instanţe în partea admiterii parţiale a cererii reconvenţionale, faţă de J.V. care avea calitatea de pârât.

Curtea Supremă de Justiţie a considerat că, instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, deoarece în circumstanţele sus-menţionate aceasta urma să restituie cererea de apel depusă de Procurorul raionului Cahul în temeiul art. 369 al. (1) lit. d) CPC, adică fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-870/09). Decizia instanţei de apel a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul

că dispozitivul deciziei contravine părţii motivate Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie la

20.05.2009 a casat cu restituirea spre rejudecare pricinii în instanţa de apel, decizia Curţii de Apel Chişinău din 04.02.2009 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui V.C. împotriva Societăţii pe Acţiuni „Armo-Beton” cu privire la anularea ordinului, restabilirea la lucru, încasarea salariului restant, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.

În şedinţa de judecată s-a constatat că, dispozitivul hotărârii contestate conţine concluzii contradictorii faţă de partea motivată a acesteia.

116

Astfel, în motivarea deciziei instanţa de apel a indicat: „...audiind părţile, examinând în cumul probele administrate la dosar, Colegiul Civil consideră apelul declarat de societatea pe acţiuni „Armo-Beton” întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea hotărârii primei instanţe şi restituirea pricinii la rejudecare în aceeaşi instanţă de judecată”.

Această concluzie contravine dispozitivului deciziei, conform căreia s-a decis de a se admite apelul declarat de societatea pe acţiuni „Armo-Beton”, se casează hotărârea Judecătoriei Botanica municipiul Chişinău din 07 octombrie 2008 în partea încasării de la societatea pe acţiuni „Armo-Beton” în beneficiul lui V.C. a prejudiciului moral în mărime de 3000 lei, şi de a emite în această parte o nouă hotărâre, prin care a respinge capătul de cerere privind repararea prejudiciului moral. În rest hotărârea se menţine”.

Circumstanţele menţionate constituie temei incontestabil de casare a hotărârii contestate cu remiterea cauzei spre rejudecare.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1022/09) Referitor la cazul dat se poate de concretizat că, în conformitate cu prevederile punctului

21 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 2 din 07.07.2008 „Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti” între dispozitiv şi motivare trebuie să existe concordanţă. În cazul în care o atare concordanţă nu există, dispozitivul cuprinzând o altă concluzie decât aceea pe care o impuneau motivele, această hotărâre este nemotivată şi are drept consecinţă nulitatea ei.

În rezultatul generalizării s-au depistat cazuri în care hotărârile instanţelor judecătoreşti

au fost casate cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul că au fost încălcate prevederile art. 14 CPC privind forma actului judiciar

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 04.03.2009 a fost casată, cu restituirea spre rejudecare în prima instanţa, hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 06.11.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui I.P. împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Curţii de Conturi cu privire la contestarea actului administrativ.

În şedinţa de judecată s-a constatat că, reclamantul s-a adresat în instanţa de judecată către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Curtea de Conturi cu acţiunea de recalculare pensiei de funcţionar public de către Casa Naţională de Asigurări Sociale din ziua stabilirii ei - 26.08.2005.

Ulterior, reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat atragerea în proces a Curţii de Conturi în calitate de intervenient, repararea prejudiciului material în mărime de 2700 lei şi a cheltuielilor de judecată din contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi a Curţii de Conturi, însă ulterior a depus un demers prin care a renunţat la aceste capete de cerere.

După cum rezultă din actele cauzei, prima instanţă prin hotărârea din 06.11.2008 a admis renunţul reclamantului la cerinţele privind încasarea prejudiciului material în mărime de 2700 lei şi a cheltuielilor de judecată din contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi a Curţii de Conturi şi a încetat procesul pe aceste capete de cereri şi a admis acţiunea reclamantului cu privire la recalcularea pensiei, obligând Casa Naţională de Asigurări Sociale să recalculeze pensia lui I.P. ca funcţionar public din ziua stabilirii ei - 26.08.2006.

În conformitate cu art. 14 al. (2) şi (3) CPC, în formă de hotărâre se emite dispoziţia primei instanţe prin care se soluţionează fondul pricinii, în formă de încheiere se emite dispoziţia primei instanţe prin care nu se soluţionează fondul pricinii.

Or, conform normei juridice citate, nu se admite încetarea procesului prin hotărâre instanţei de judecată.

Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a conchis că, în cazul dat, aplicarea eronată de către prima instanţă a prevederilor art. 14 CPC nu constituie

117

o încălcare formală, ci se încadrează în prevederile art. 400 al. (1) litera d) CPC, iar coroborat cu art. 6 CEDO induce la ilegalitatea hotărârii primei instanţe.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-540/09) Ca urmare a celor expuse mai sus ne vom referi la p. 2 al Hotărârii Plenului Curţii

Supreme de Justiţie nr. 2 din 07.07.2008 „Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti” care explică că instanţa de judecată este obligată prin prisma art. 14 CPC de a adopta în mod separat actul de dispoziţie judecătoresc respectiv, în privinţa fiecărei pretenţii invocate, în dependenţă de rezultatul examinării ei, chiar dacă ele au fost expuse într-o singură cerere (cerere de chemare în judecată).

Casarea deciziei instanţei de apel din motivul că instanţa de apel, încălcând prevederile

art. 373 al.5 CPC, nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel C.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Topograf” şi

intervenientului accesoriu V.N. cu privire la repararea prejudiciului material în mărime de 12 441 lei cauzat în urma accidentului rutier comis că către V.N., şofer al societăţii cu răspundere limitată „Topograf”, în rezultatul căruia a fost deteriorat automobilul reclamantului.

Prin încheierea judecătoriei Floreşti din 20.06.2007 cererea de chemare în judecată depusă de M.C. a fost scoasă de pe rol.

Reclamantul a depus cerere prin care a solicitat anularea încheierii de scoatere a cererii de pe rol din motiv că la 20.06.2007 a fost bolnav şi nu a avut posibilitate să se prezinte în şedinţa de judecată.

Prin încheierea judecătoriei Floreşti din 04.12.2007 încheierea din 20.06.2007 a fost anulată şi examinarea pricinii a fost fixată pentru 27.12.2007.

Prin hotărârea judecătoriei Floreşti din 18.09.2008 acţiunea a fost admisă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 10.03.2009 apelul declarat de SRL „Topograf” a

fost respins şi menţinută hotărârea primei instanţe. Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin

decizia din 26.08.2009 a admis recursul declarat de către SRL „Topograf”, a casat decizia instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

În motivarea deciziei instanţa de recurs a reţinut că, din cererea de apel depusă de SRL „Topograf” împotriva hotărârii primei instanţe rezultă că apelantul a solicitat casarea şi a încheierii din 04.12.2007, prin care a fost casată încheierea din 20.07.2007 de scoatere a cererii de pe rol.

În conformitate cu prevederile art. 373 al. (5) CPC, instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Contrar acestor prevederi imperative ale legii şi exceptând faptul că SRL „Topograf” a contestat cu apel şi încheierea din 04.12.2007, instanţa de apel nu s-a expus în privinţa acestei pretenţii.

În afară de această, hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel şi de către reclamantul M.C. care a solicitat încasarea de la SRL „Topograf” a sumei de 10000 lei suplimentar la cele încasate de prima instanţă pentru a avea posibilitatea de a repara automobilul.

Instanţa de apel nu s-a expus nici în privinţa acestei pretenţii suplimentare, care nu a fost examinată de prima instanţa.

În lipsa unui răspuns clar şi explicit referitor la unul din argumentele esenţiale ale cererii de apel, hotărârea judecătorească se consideră nemotivată.

Nemotivarea hotărârii constituie o încălcare a dreptului la judecarea cauzei într-un mod echitabil prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi

118

Libertăţilor Fundamentale, care oblică judecătorii naţionali să motiveze deciziile pentru a nu lăsa părţile într-o stare de incertitudine şi a nu le crea impresia că nu au fost auziţi.

Astfel, la examinarea pricinii s-au admis încălcări de ordin procedural şi eroarea judiciară nu poate fi corectată de instanţa de recurs.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr2ra-1512/09) Încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 385 al. (1) lit. d) CPC a servit

temei pentru casarea hotărârilor pronunţate cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa

T.E. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gh.E. şi I.E. cu privire la

recunoaşterea dreptului pierdut la spaţiu locativ. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 30.07.2008 acţiunea a fost

admisă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17.11.2008 a fost admis apelul declarat de către

E.Gh., cu repunerea acestuia în termen, casată hotărârea primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea a fost respinsă.

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 08.04.2009 a admis recursul declarat de către T.E., a casat decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

S-a stabilit că apelantul E.Gh., nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, a atacat-o cu apel, solicitând restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţa, invocând motivul că pricina a fost examinată în lipsa sa, nefiind legal citat.

Conform art. 388 al. (1) lit. b) CPC, hotărârea primei instanţe urmează a fi casată, independent de argumentele cererii de apel, dacă pricina a fost judecată de instanţă în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată.

Conform art. 385 al. (1) lit. d) CPC, instanţa de apel, după ce judecă apelul, este în drept să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărârea primei instanţe, restituind pricina spre rejudecare în prima instanţa dacă a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural specificate la art. 388. La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de apel este în drept să judece pricina în fond, fără a o restitui în primă instanţă, în cazurile prevăzute la art. 388 al. (1) lit. b), c), e) şi f).

Instanţa de apel, contrar prevederilor art. 385 al. (1) lit. d) CPC şi ignorând cerinţele indicate în cererea de apel privind remiterea pricinii spre rejudecare, a judecat pricina în fond, fără că apelantul E.Gh. să solicite aceasta, prin ce şi-a depăşit împuternicirile delegate prin norma de drept enunţată.

Mai mult ca atât, instanţa de recurs a stabilit că, pricina a fost examinată fără antrenarea în proces a fiicei recurentei-reclamante S.Iu., a.n. 1977, care se află la evidenţă în apartamentul litigios în calitate de membru al familiei, interesele căreia se ating prin intentarea prezentei acţiuni în judecată.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-398/09) Instanţa de judecată nu s-a pronunţat prin încheiere asupra demersului de numire a

expertizei şi asupra recuzării, prin ce a admis încălcări ale normelor de drept procedural Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie la 21.01.2009

a casat hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 27.10.2008 prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată a lui P.E. împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului material şi moral cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

119

În şedinţa de judecată s-a constatat că reclamantul a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ şi recalcularea pensiei.

Prin demersul din 18.07.2008 recurentul a solicitat numirea expertizei contabilă-juridică pentru stabilirea legalităţii calculării pensiei.

La 25.08.2008 recurentul a depus cerere de recuzare a judecătorului Curţii de Apel Chişinău în temeiul art. 50 litera d) CPC.

Prin cererea din 29.10.2008 P.E. a înaintat observaţii asupra procesului-verbal, indicând că în el lipsesc menţiunile privind soluţia instanţei de judecată referitor la demersul de numire a expertizei, care au fost respinse prin încheierea din 01.12.2008.

În conformitate cu art. 148 CPC, pentru elucidarea unor aspecte din domeniul ştiinţei, artei, tehnicii, meşteşugului artizanale şi din alte domenii, apărute în proces, care cer cunoştinţe speciale, judecătorul sau instanţa dispune efectuarea unei expertize, la cererea părţii sau a unui alt participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu. Asupra efectuării expertizei, judecătorul sau instanţa se pronunţă printr-o încheiere, care nu poate fi atacată cu recurs.

Contrar acestor norme imperative ale legii, prima instanţă nu s-a pronunţat printr-o încheiere în conformitate cu art. 148 CPC asupra demersului de numire a expertizei.

Mai mult, în încheierea de respingere a observaţiilor asupra procesului-verbal a motivat că la actele pricinii nu este o cerere de numire a expertizei contabilă-juridică, deşi aşa cerere este anexată la actele pricinii.

Prin urmare, concluzia primei instanţe expusă în încheierea de respingere a observaţiilor asupra procesului-verbal contravine circumstanţelor pricinii şi aceasta serveşte temei de casare a încheierii.

În afară de aceasta, exceptând faptul că P.E. la 25.08.2008 a înregistrat la Curtea de Apel Chişinău cererea de recuzare a judecătorului în temeiul art. 50 litera d) CPC, prima instanţă nu a respectat prevederile art. 53 CPC şi nu a decis asupra recuzării printr-o încheiere motivată.

Aşadar, la examinarea pricinii prima instanţă a admis încălcări ale normelor de drept procedural, care nu pot fi corectate de instanţa de recurs şi servesc ca temei de casare a hotărârii şi încheierii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr.3r-263/09)

Instanţa de apel a examinat în fond un nou temei al acţiunii care nu a fost obiect al dezbaterilor în prima instanţă, prin ce a încălcat prevederile art. 372 al. (3) CPC

B.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Geta”, V.C. şi M.C. cu

privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a indicat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare din

03.09.1999 a devenit proprietarul terenului cu destinaţie locativă cu suprafaţa de 0,045 ha, situat pe str. Mitropolit Gurie Grosu, mun. Chişinău.

În baza contractului de credit din 07.05.2004, BC „Comerţbank” a acordat SRL „Geta” un credit în sumă de 722 000 lei.

Executarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate în baza contractului de credit a fost asigurată de V.C., prin fideiusiune, de M.C., prin gajarea apartamentului nr. 87 din bd. Moscova 12/2 mun. Chişinău şi de B.M., prin gajarea lotului de pământ situat pe str. Mitropolit Gurie Grosu, cu suprafaţa de 0,045 ha.

Din cauza neexecutării de către SRL „Geta” a obligaţiunilor asumate, în baza ordonanţei Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 25.10.2005, la cererea Băncii Comerciale

120

„Comerţbank” a fost transmis în posesia ultimei lotul de pământ situat pe str. Mitropolit Gurie Grosu, cu suprafaţa de 0,045 ha.

Astfel, la 30.06.2006 Banca Comercială „Comerţbank” a înstrăinat terenul dat. Prin răspunsul din 11.12.2007 eliberat de Bursa Imobiliară „Lara”, valoarea medie de

piaţă a unui lot de pământ situat pe str. Mitropolit Gurie Grosu mun.Chişinău cu suprafaţa de 0,045 ha constituie 1110000-1340000 lei.

Reclamantul consideră că în prezent preţul mijlociu a lotului de pământ constituie 1225000 lei, sumă care urmează a fi restituită de către SRL „Geta” şi V.C. şi solicită încasarea de la pârâţi a acestei sume şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 36975 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 08.08.2008 acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22.12.2008 a fost casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă parţial.

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 21.10.2009 a casat decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

În suport s-a indicat că, B.M. în cererea de chemare în judecată a invocat art. 530 Cod civil, care prevede că, dacă doi sau mai mulţi debitori datorează o prestaţie în aşa fel încât fiecare este dator să efectueze întreaga prestaţie, iar creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea, atunci debitori sunt legaţi solidar, art. 1146 Cod civil, conform căruia o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă (creditor) să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului şi art. 1156 Cod civil care reglementează răspunderea solidară a fidejusorului şi debitorului obligaţiei faţă de creditor.

Prima instanţă a examinat cauza în limitele pretenţiilor înaintate şi a ajuns la concluzia de a respinge acţiunea.

În instanţa de apel apelantul B.M. şi-a modificat temeiul acţiunii, invocând încălcarea art. art.1389, 1392, 1393 Cod civil, ce reglementează raportul juridic privind îmbogăţirea fără justă cauză.

În atare circumstanţe, instanţa de apel, examinând în fond un nou temei al acţiunii care nu a fost obiect al dezbaterilor în prima instanţă, a încălcat prevederile art. 372 al. (3) CPC şi art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, lipsindu-l pe intimat de dreptul de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a-şi expune opinia asupra problemei de drept invocate şi a se apăra.

De asemenea, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, având în vedere faptul că dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată îi aparţine reclamantului.

Circumstanţele menţionate constituie temei incontestabil de casare a deciziei atacate cu remiterea cauzei la rejudecare.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-991/09) Decizia instanţei de apel a fost casată cu restituirea spre rejudecare în instanţa de apel

din motivul că s-a constatat existenţă a două decizii din aceeaşi dată, în aceeaşi pricină, având dispozitivul cu conţinut diferit

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la 28.01.2009, a casat cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţă de apel decizia Curţii de Apel Bălţi din 05.06.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui H.M. împotriva CA „Delta” SRL cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.

Din materialele dosarului rezultă că instanţa de apel la 05.06.2008 a examinat apelul declarat de către CA „Delta” SRL împotriva hotărârii Judecătoriei Soroca din 11.02.2008 prin

121

care acţiunea a fost admisă în parte şi a pronunţat decizia prin care apelul declarat de către CA „Delta” SRL a fost admis, casată hotărârea primei instanţe în partea admiterii acţiunii cu pronunţare în această parte a unei noi hotărâri, prin care acţiunea a fost respinsă, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută.

Însă, din copia dispozitivului deciziei Curţii de Apel Bălţi din 05.06.2008, autentificată prin ştampila instanţei şi semnătura judecătorului raportor A.E., prezentată ca anexă la recursul declarat de H.M. rezultă că a fost admis apelul declarat de către H.M., casată hotărârea primei instanţe în partea admiterii acţiunii cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri, prin care acţiunea a fost respinsă, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută.

Instanţa de recurs a menţionat că s-a creat situaţia în care există două decizii din aceeaşi dată, în aceeaşi pricină, având dispozitivul cu conţinut deferit, contradictoriu, ceea ce este inadmisibil. Această împrejurare impune necesitatea casării deciziei instanţei de apel şi remiterii pricinii la rejudecare în instanţa de apel.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-47/09)

Practica judiciară confirmă faptul că, în cazul în care prima instanţă judecătorească, la examinarea pricinii, a încălcat sau a aplicat eronat normele de drept material care nu pot fi corectate de către instanţa ierarhic superioară, ultima este în drept să caseze hotărârea adoptată, cu restituirea pricinii la rejudecare.

Hotărârile instanţelor ierarhic inferioare au fost casate cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de fond din motivul că nu a fost aplicată legea care trebuia a fi aplicată (art. 400 al. 2 lit. a) CPC).

„Moldasig” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui S.C. cu privire la

încasarea sumei. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 18.01.2008 „DVS Service” SRL a

încheiat cu CA „Moldasig” SRL un contract de asigurare facultativă Auto Casco nr. ACA/2008-168 prin care a asigurat autovehiculul de model „Dacia Logan” cu numărul de înmatriculare CMW 411.

La 26.05.2008 S.C., fiind în stare de ebrietate, într-un local din mun. Chişinău a tulburat ordinea publică, motiv pentru care a fost chemată poliţia.

În timpul reţinerii, pârâtul a deteriorat uşa din spate a automobilului asigurat. În legătură cu acest incident pârâtul a fost sancţionat administrativ în temeiul art. 167

al. (1) CCA. Conform procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la autovehicule nr.

D/CASCO/08-683 din 27.05.2008 întocmit de asigurătorul-reclamant, prejudiciul cauzat autovehicului asigurat a fost evaluat în sumă de 2735 lei.

Suma sus menţionată a fost achitată asiguratului cu titlu de despăgubire de asigurare în temeiul ordinului Directorului General a CA „Moldasig” SRL nr. D/1809-02 din 17.06.2008.

Reclamantul a solicitat încasarea de la pârât a sumei de 2735 lei în temeiul art. 1329 Cod Civil, ce stipulează dreptul la creanţă a asigurătorului faţă de terţul responsabil de producerea pagubei.

Prin hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 11.12.2008, menţinută de decizia Curţii de Apel Bender din 09.04.2009, acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Colegul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 02.12.2009 a casat decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.

122

În motivarea deciziei instanţa de recurs a reţinut că instanţele de judecată n-au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, ceea ce constituie temei de casare prevăzut de art. 400 al. (2) lit. a) CPC.

Temeiul de drept al acţiunii SRL „Moldasig” îl constituie dispoziţiile art. 1329 Cod Civil, care reglementează preluarea de către asigurător a drepturilor asiguratului.

Examinând acţiunea, prima instanţă a respins acţiunea din motivul că, conform procesului-verbal al contravenţiei administrative şi deciziei de aplicare a sancţiunii administrative, S.C. a fost sancţionat doar în temeiul art. 167 al. (1) CCA, adică pentru apariţie în locurile publice în stare de ebrietate şi de către asigurător nu a fost prezentată nicio probă ce ar fi demonstrat cauzarea prejudiciului pretins de către intimat.

Concluziile primei instanţe au fost apreciate ca fiind întemeiate de către instanţa de apel.

Instanţa de recurs a menţionat că, cauzarea prejudiciului material nu reprezintă un element constitutiv sau circumstanţă agravantă a contravenţiei prevăzute de art. 167 al. (1) CCA pentru a fi reflectată în decizia de sancţionare administrativă.

Ca urmare, respingerea acţiunii de către primă instanţă cu referire doar la inexistenţa menţiunii despre cauzarea prejudiciului material în decizia de sancţionare administrativă este vădit eronată şi echivalează cu nejudecarea fondului.

Or, în împrejurările reţinute decizia de sancţionare administrativă nu poate servi temei pentru respingerea acţiunii formulate în cadrul unui procesul civil, în cazul în care se invocă cauzarea unui prejudiciu în baza temeiurilor răspunderii civile delictuale rezultate din contravenţia enunţată.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile legale prevăzute la art. 1329 Cod Civil privind preluarea de către asigurător a drepturilor asiguratului, precum şi dispoziţiile generale cu privire la obligaţiile care nasc din cauzarea de daune prevăzute în art. art. 1398, 1416 Cod Civil.

Ca urmare, verificarea temeiniciei şi legalităţii acţiunii intentate urma a se efectua prin prisma dispoziţiilor legale sus menţionate, inclusiv în baza temeiurilor şi condiţiilor răspunderii delictuale.

Astfel, la rejudecare este necesar de a se constata prin dovezile prezentate de părţi existenţa prejudiciului invocat, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

Instanţa de recurs a reţinut că, la cererea de recurs recurentul a prezentat cu titlu de probe mai multe înscrisuri, care nu pot constitui obiect de examinare în instanţa de recurs în virtutea art. 442 al. (1) CPC, în consecinţă, această sarcină îi va revine primei instanţe la rejudecare pricinii.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2158/09) Hotărârea primei instanţe a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în

temeiul art.400 al. (1) lit. d) şi art. 400 al. (2) lit. b) CPC C.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui C.I. cu privire la declararea

nulităţii certificatului de moştenitor legal. În motivare acţiunii reclamanta a indicat că la 26.08.1994 a decedat tatăl pârâtului C.

Il. La 30 iulie 2001, notarul A.Arnaut i-a eliberat pârâtului certificat de moştenitor legal

pentru întreagă avere rămasă după decesul acestuia, constituită din casa de locuit amplasată în or. Ceadâr-Lunga, str. Lermontov, 14, cu o suprafaţă totală de 57,2 m.p.

Reclamanta a considerat că la eliberarea certificatului de moştenitor legal nu s-a luat în considerare faptul că, gospodăria transmisă succesorului face parte din gospodăria de tip

123

colhoznic şi succesiunea trebuia să fie deschisă numai după decesul ultimului membru a acestei gospodării.

După decesul tatălui pârâtului în această gospodărie a locuit soţia defunctului C.E., mama pârâtului, care la fel a fost membru de colhoz.

Ultima a decedat la 19.04.2000, după decesului C. Il. Reclamanta a menţionat că membri ai gospodăriei de tip colhoznic erau pârâtul, ea în

calitate de soţie a pârâtului, precum şi copii lor, Ivan, născut la 13.10.1982 şi Irina, născută la 07.04.1992.

Reclamanta susţine că în perioada convieţuirii cu pârâtul, împreună au construit o bucătărie, o cantină şi o baie.

Astfel, reclamanta consideră că prin eliberarea certificatului de moştenitor legal pârâtului sunt lezate drepturile patrimoniale ale ei şi copiilor, care deţineau o cotă din fosta gospodărie.

Despre existenţa certificatului de moştenitor legal reclamanta susţine că a aflat abia în luna mai 2006, când pârâtul le-a cerut să elibereze casa.

A solicitat reclamanta declararea nulităţii certificatului de moştenitor legal nr. 4465 din 30.07.2001 eliberat de notarul A.Arnaut lui Coltuclu I. pentru bunurile rămase după decesul lui Coltuclu Ilie.

Prin hotărârea Judecătoriei Ceadâr-Lunga din 30.11.2006, menţinută prin decizia Curţii de Apel Comrat din 11.12.2008 acţiunea a fost admisă.

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 17.06.2009 au fost casate decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.

Instanţa de recurs a considerat că la soluţionarea litigiului au fost aplicate eronat normele de drept material, ce s-a manifestat prin aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată, ceea ce constituie temei de casare prevăzut de art. 400 al. (2) lit. b) CPC motiv pentru care se impune rejudecare cazului.

La fel, instanţa de recurs a constatat că nu au fost stabilite nici toate circumstanţele care concură pentru soluţionarea justă a litigiului.

Astfel, s-a stabilit că la 26.08.1994 a decedat C.Il. La 30.07.2001, notarul A.Arnaut i-a eliberat recurentului C.I., fiul defunctului,

certificat de moştenitor legal pentru întreaga avere rămasă după decesul acestuia, constituită din casa de locuit amplasată în or. Ceadâr-Lunga, str. Lermontov, 14, cu o suprafaţă totală de 57,2 m.p.

Intimata M.C. a contestat legalitatea acestui certificat, prin invocarea propriului drept asupra bunului în cauză, fără a prezenta dovezi admisibile în acest sens.

În plus, instanţa de recurs a constatat că, instanţele de judecată au decis anularea certificatului de moştenitor legal fără a stabili care a fost regimul juridic al proprietăţii rămase după decesul lui C.Il.

Prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea de admitere a acţiunii pe faptul că în anul 2001, când pârâtul a legalizat moştenirea, erau în vigoare dispoziţiile Codului civil (în redacţia legii din 26.12.1964), iar potrivit art. 594 Cod Civil, în gospodăria de tip colhoz moştenirea se deschidea după decesul ultimului membru al acestei gospodării. S-a mai menţionat că pârâtul a ascuns de notar că această gospodărie face parte din gospodăria de tip colhoznic şi că mama sa muncea şi primea pensie de la colhoz.

Instanţa de apel a indicat că s-a dat apreciere corectă circumstanţelor pricinii şi concluziile primei instanţe corespund prevederilor legii, menţinând hotărârea primei instanţe.

Instanţa de recurs a menţionat că, concluziile instanţelor de judecată privind regimul juridic al bunurilor ce au constituit averea succesorală ca gospodărie de tip colhoznic sunt greşite, rezultate din aplicarea eronată a legii.

124

Or, prevederile dispoziţiilor Codul civil (în redacţia legii din 26.12.1964) sunt inaplicabile la caz, odată ce la momentul decesului lui Cotuclu Ilie erau în vigoare deja dispoziţiile Legii cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22.01.1991, care nu reglementau un asemenea tip de proprietate.

De asemenea, din certificatul de moştenitor legal s-a constatat că notarul a verificat dreptul de proprietate a defunctului asupra casei în litigiu cu referire la certificatul eliberat de Primăria or. Ceadâr-Lunga din 28.03.2001, certificat care nu a fost cercetat în şedinţa de judecată.

La caz, instanţele de judecată au omis faptul că acceptarea succesiunii poate avea loc atât prin depunerea unei cereri la notar, cât şi prin intrarea în posesia averii succesorale.

Având în vedere circumstanţele pricinii indicate, instanţa de recurs a considerat că concluziile instanţelor de judecată sunt insuficiente pentru anularea certificatului de moştenitor legal, împrejurări care determină necesitatea rejudecării pricinii.

De asemenea, instanţa de recurs a constatat şi încălcarea normelor de drept procedural şi anume că, în prima instanţa examinarea pricinii a avut loc în lipsa recurentului-pârât I.Cotuclu. Ultimul a invocat acest temei în instanţa de apel solicitând rejudecare fondului de primă instanţă pentru a putea prezenta dovezi şi a-şi susţine poziţia, însă solicitările enunţate au fost omise neîntemeiat de către instanţa de apel, care prin decizia de respingere a apelului, l-a lipsit de garanţiile unui proces echitabil - dreptul de a se apăra în cadrul unui proces desfăşurat pe principiul contradictorialităţii.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1056/09) Hotărârea a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa din

motivul că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond (temeiul prevăzut de art. 400 al. 1 lit. a) CPC)

R. L. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Educaţiei şi

Tineretului cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că prin pct. 1 al ordinului Ministerului Educaţiei şi Tineretului nr. 328-p din 15.12.2008 a fost concediată din funcţia de consultant superior al Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană în temeiul art. 86 al. (1) lit. c) din Codul Muncii în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate.

Reclamanta consideră că, funcţia pe care ea a deţinut-o nu a fost redusă, ea fiind concediată ilegal şi solicită anularea pct. 1 al ordinului de concediere nr. 328-p din 15.12.2009, restabilirea în funcţia deţinută, încasarea salariului pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului moral în mărime de 21 000 lei şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 15.05.2009 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 22.07.2009 a casat hotărârea adoptată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

În suport s-a indicat că, prima instanţa n-a constatat şi n-a elucidat integral circumstanţele care au importanţa pentru soluţionarea pricinii în fond, ceea ce în conformitate cu art. 400 al. 1) lit. a) CPC constituie temei pentru anularea hotărârii judecătoreşti.

Prima instanţa n-a respectat obligaţia sa prevăzută de art. 118 al. (3) CPC, care constă în determinarea definitivă a elementelor de fapt pentru soluţionarea justă a pricinii, pornind de la pretenţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material aplicabil în cauză.

125

Prima instanţa, respingând acţiunea a reţinut, că la desfacerea contractului individual de muncă, de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului a fost respectată procedura de concediere şi careva încălcări în acest sens nu s-au stabilit.

Instanţa de recurs a considerat că, instanţa nu a verificat aceste motive pe deplin ele fiind în concordanţă cu actele cauzei.

Astfel, conform art. 88 al. (1) lit. c) Codului Muncii, odată cu preavizarea în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, angajatorul va propune salariatului un alt loc de muncă în unitatea respectivă.

După cum atestă materialele cauzei, angajatorul i-a propus L.Rotaraş alte locuri de muncă în afara unităţii respective care nu au fost acceptate de către reclamanta pe motiv că în instituţie erau alte funcţii, în timp ce în cadrul Ministrului Educaţiei şi Tineretului au fost angajate alte persoane din afară.

În asemenea circumstanţe, nu este clar dacă într-adevăr a avut loc reducerea statelor de personal în cadrul Ministerului Educaţiei şi tineretului şi prima instanţă nu a verificat şi nu s-a expus asupra acestor circumstanţe.

Prin urmare, instanţa de recurs a considerat că, prima instanţă urma să verifice şi să se expună asupra faptului dacă a fost respectată şi aplicată corect procedura de concediere a reclamantei în conformitate cu prevederile art. 88 din Codul Muncii.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-1351/09) Hotărârea primei instanţe a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare din

motivul că prima instanţa nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi n-au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite (art. 400 al. (1) lit. a) şi b) CPC).

S.R.L. „Forart Plus” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun.

Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin Permisul nr. 1522 eliberat de Direcţia

Generală Transport Public şi căi de Comunicaţie a Primăriei mun. Chişinău i s-a permis de a efectua lucrări de construire şi amenajare a parcării auto pe adresa mun. Chişinău, bul. Moscovei, nr. 6, executarea lucrării fiind efectuată de la 01.09.2008 până la 01.10.2008, construind pe acest teren un gard şi alte construcţii pentru deservirea parcării.

Reclamantul a menţionat că, la 27.11.2008 a primit răspunsul Consiliului mun. Chişinău nr. 21/2194-p din 25.11.2008 la cererea sa prealabilă prin care a solicitat încheierea contractului de arendă a bunului imobil situat pe adresa mun. Chişinău, bd. Moscovei, nr. 6, destinat parcării auto.

Reclamantul a solicitat anularea refuzului Consiliului Mun. Chişinău nr. 21/2194-p din 25.11.2008 şi obligarea pârâtului de a încheia contractul de arendă a terenului destinat parcării auto din mun. Chişinău, bd. Moscovei, nr. 6.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 17.12.2008 acţiunea a fost admisă. A fost recunoscut nefondat refuzul Consiliului mun. Chişinău nr. 21/2194-p din 25.11.2008 şi a fost obligat Consiliul mun. Chişinău să emită decizia privind darea în arendă S.R.L. „Forart Plus” a lotului de pământ din bd. Moscovei, nr. 6 mun. Chişinău pentru exploatarea parcării auto cu suprafaţa de 0,061 ha, conform planului geomertic de individualizarea terenului executat de S.R.L. „Geoinfosistem”.

Prin decizia din 23.04.2009, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a casat hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 17.12.2008 cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

Instanţa de recurs a conchis că la examinarea cauzei prima instanţă nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi din

126

materialele cauzei rezultă că nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite.

Colegiul civil şi de contencios administrativ a menţionat că, nu a fost dovedită circumstanţa considerată de prima instanţă ca fiind stabilită şi anume că terenul destinat parcării auto, pentru necesităţile SRL „Forart Plus”, este aferent imobilului pe care-l deţine.

Din materialele cauzei rezultă că SRL „Forart Plus” deţine în folosinţă şi posesie temporară bunul imobil (spaţiu comercial) cu suprafaţa totală de 1070 m.p. situat pe bd. Moscovei, nr. 6, mun. Chişinău, în baza contractului de locaţiune din 07.06.2007 încheiat cu Foros Ludmila. Pe când, construcţia şi amenajarea parcării auto i-a fost permisă SRL „Forart Plus” prin Permisul Direcţiei Generale Transport Public şi Căi de Comunicaţie a Primăriei mun. Chişinău nr. 1522 pe adresa bd. Moscovei, nr. 6/2, mun. Chişinău.

Din cele expuse rezultă că SRL „Forart Plus” deţine în folosinţă şi posesie temporară doar o parte a bunului imobil (spaţiu comercial cu suprafaţa totală de 1070 m.p.) situat pe bd. Moscovei, nr.6, mun. Chişinău, astfel acest imobil este proprietate comună pe cote-părţi.

Din probele anexate la dosar nu rezultă că terenul situat pe bd. Moscovei, nr. 6/2, mun. Chişinău a fost atribuit ca teren aferent imobilului situat pe bd. Moscovei, nr. 6, mun. Chişinău, la fel, precum nu rezultă nici faptul că terenul în litigiu a fost atribuit ca teren aferent doar acelei cote-părţi din imobil pe care o deţine SRL „Forart Plus”. Or, în sensul prevederilor pct. 3 al Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente, teren aferent se consideră suprafaţa de teren atribuită în modul stabilit de legislaţie obiectelor indicate în pct. 2 acestui Regulament.

Prin urmare, concluzia primei instanţe că terenul destinat parcării auto situat pe bd. Moscovei, nr. 6/2, mun. Chişinău, este aferent imobilului situat pe bd. Moscovei, nr. 6, mun. Chişinău, instanţa de recurs a considerat neîntemeiată.

Mai mult ca atât, această concluzie este în contradicţie cu răspunsul Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Consiliului mun. Chişinău nr. 21/2194-p din 25.11.2008, care i-a fost adus la cunoştinţă SRL „Forart Plus”, din care rezultă că lotul de pământ din bd. Moscova, 6/2, amenajat provizoriu ca parcaj auto de uz public, conform schiţei de proiect avizate şi a permisului nr. 1522 eliberat de Direcţia generală transport public şi căii de comunicaţie, este terenul de uz public şi darea acestuia în arendă se face prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.

Instanţa de recurs a reţinut că, o hotărâre judecătorească este legală şi întemeiată atunci când instanţa de judecată apreciază probele prezentate de părţi în corespundere cu prevederile art. 130 CPC, multiaspectual, complet, în ansamblul şi interconexiunea lor, prin indicarea în hotărâre atât a argumentelor de admitere a unor probe cât şi a argumentelor de respingere a altor probe.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că nu au fost elucidate şi constatate toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii şi nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia de a casa integral hotărârea primei instanţe şi a restitui pricina spre rejudecare în primă instanţă.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-661/09) În practica judiciară se întâlnesc şi cazuri în care instanţa de recurs a restituit pricina

spre rejudecare în prima instanţa din motivul că concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii (temeiul prevăzut de art. 400 al. (1) lit. c) CPC).

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 02.09.2009 a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 25.05.2009 în pricina civilă la cerere de chemare în

127

judecată a lui B.V. împotriva Ministerului Dezvoltării Informaţionale cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi repararea prejudiciului moral.

Prima instanţa a respins acţiunea, ca fiind depusă cu omiterea termenului, motivând că B.V. a omis termenul de adresare în instanţa de judecată, fără a solicita repunerea în termenul de prescripţie şi fără a prezenta motive de omitere a termenului.

Însă din susţinerile-verbale ale reprezentantului reclamantului depuse în cadrul şedinţei primei instanţe de la 25.05.2009 rezultă că ultimul a solicitat repunerea cererii de chemare în judecată în termen, indicând motivele omiterii acestuia, şi acest fapt se confirmă prin observaţiile la procesul-verbal al şedinţei de judecată, cu care judecătorul a fost de acord.

Aşadar, concluzia primei instanţe expusă în hotărâre contravine circumstanţelor pricinii.

În afară de această la examinarea pricinii s-au admis şi încălcări de ordin procedural. În conformitate cu art. 240 al. (3) CPC, instanţa judecătorească adoptă hotărârea în

limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. În conformitate cu art. 203 al. (1) CPC, cererile şi demersurile participanţilor la proces

în problema judecării pricinii se soluţionează prin încheiere judecătorească, după ascultarea opiniilor celorlalţi participanţi la proces.

Contrar acestor prevederi imperative ale legii şi necătând la faptul că în cadrul şedinţelor de judecată, reprezentantul lui B.V. a solicitat repunerea în termenul de adresare în instanţa de judecată, prima instanţa nu s-a expus în privinţa acestui demers.

În lipsa unui răspuns clar şi explicit referitor la unul din argumentele esenţiale ale cererii, hotărârea judecătorească se consideră nemotivată.

Nemotivarea hotărârii constituie o încălcare a dreptului la judecarea cauzei într-un mod echitabil prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, care obligă judecătorii naţionali să motiveze deciziile pentru a nu lăsa părţile într-o stare de incertitudine şi a nu le crea impresia că nu au fost auziţi.

În conformitate cu art. 400 al. (1) lit. c) şi al. (3) CPC, în cazul în care concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi încălcarea normelor de drept procedural constituie temeiuri de casare a hotărârii.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-1695/09) Rezultatele generalizării practicii judiciare permit să concluzionăm următoarele: 1. În cele mai frecvente cazuri, deciziile instanţelor de apel şi hotărârile instanţelor de

fond au fost casate cu restituirea pricinii spre rejudecare din considerentele că instanţele au încălcat sau aplicat eronat normele de drept procedural şi anume:

- neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare procedurii de citare legală; - încălcarea normei procedurale cu privire la competenţa jurisdicţională; - soluţionarea problemei drepturilor unei persoane neantrenate în proces; - soluţionarea pricinii cu încălcarea normelor procedurale prevăzute de art. 240 al.

(3) CPC; - nesoluţionarea prin actul de procedură corespunzătoare (încheiere) a cererilor şi

demersurilor participanţilor la proces; - nepronunţarea de către instanţele de apel asupra tuturor motivelor invocate în

cererea de apel. 2. Nu sunt rare cazurile când instanţa de recurs restituie pricinile spre rejudecare din

motivul că: - pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la examinarea ei;

128

- lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată sau procesul-verbal a fost semnat de alt judecător;

- în judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului; - hotărârea nu este semnată de judecător; - partea motivată a hotărârii sau deciziei vine în contradicţie cu dispozitivul acesteia; - instanţa de apel a depăşit împuternicirile delegate prin art.385 al. 1 lit. d) CPC. 3. Privitor la aplicarea de către instanţele de judecată a normelor de drept material, în

cele mai dese cazuri când deciziile şi hotărârile instanţelor judecătoreşti se casează cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul că instanţele nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată sau au interpretat eronat legea şi eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

4. În ceea ce priveşte hotărârile pentru care legea nu prevede calea apelului, deseori aceste hotărâri se casează cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionare pricinii în fond, iar concluziile primei instanţe sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

5. În acelaşi rând, se întâlnesc cazuri de casare a deciziilor instanţelor de apel prin care se decide restituirea pricinilor spre rejudecare cu întemeierea lor pe temeiurile prevăzute de art. 400 al. 1 CPC cea ce contravine temeiurilor declarării recursului pentru secţiunea a II-a.

Având în vedere rezultatele generalizării se propune: 1. de a discuta prezenta nota informativă în cadrul şedinţei Colegiului civil şi de

contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie; 2. de a expedia nota în adresa curţilor de apel întru luare de cunoştinţă; 3. de a plasa informaţia pe sit-ul Curţii Supreme de Justiţie.

Judecător coordonator V.Clevadâ Executor: Consultantul superior N. Ciursina Secţia civilă şi de contencios administrativ a Direcţiei de generalizare a practicii judiciare şi analiza statisticii judiciare

129

PROCEDURA CONTENCIOASĂ

130

CERERI DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ (ACŢIUNI)

Judecătoria ___

Reclamant: Ionescu Ion localitatea ___ strada ___ nr._

Pârâţi:

1. Ştefănescu Ştefan localitatea ___ strada ___ nr._

2. Oficiul Cadastral Teritorial ___

localitatea ___ strada ___ nr._

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Eu, Ionescu Ion, sunt proprietarul terenului cu numărul cadastral ___ şi suprafaţa

de 850 m.p. amplasat pe str. ___ nr._. Faptul dat se confirmă de titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. ___, eliberat pe numele meu şi înregistrat la OCT.

La o parte din terenul ce îmi aparţine cu drept de proprietate pretinde Ştefănescu Ştefan, proprietarul casei vecine nr._ de pe str. ___. Pârâtul îşi motivează pretenţiile prin faptul că în titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pe care îl deţine, nr. ___, şi în planul sectorului menţionat în titlu, ar fi indicată şi partea de teren litigioasă. Drept temei al unor asemenea pretenţii pârâtul mai invocă şi faptul că anterior terenul aferent casei ce îmi aparţine cu drept de proprietate era de o suprafaţă de 760 m.p., iar actualmente suprafaţa acestuia constituie 850 m.p.

Consider că titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat pârâtului în privinţa terenului cu numărul cadastral ___ urmează a fi declarat parţial nul în baza următoarelor argumente de fapt şi de drept.

Terenul de lângă casa mea, cu numărul cadastral ___, s-a aflat în posesia mea şi a fostului meu soţ, iar din 1986, după decesul soţului, eu am devenit unica posesoare a terenului, pe care l-am privatizat în condiţiile Codului funciar din 25.12.1991. În componenţa acestui teren s-a aflat, şi se află până în prezent, şi porţiunea cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9”, porţiune, la care pretinde pârâtul. Hotarul existent, care delimitează terenurile noastre a fost stabilit până la adoptarea Codului funciar din 25.12.1991 şi nu a suferit modificări până în prezent, iar porţiunea menţionată de sector a făcut întotdeauna parte din terenul ce îmi aparţine mie cu drept de proprietate. Faptul dat este confirmat şi prin Actul de constatare pe teren la stabilirea hotarelor fixe din 02.032008. Actul a fost întocmit de specialistul pentru reglementarea regimului funciar la primăria locală, M.P., cu participarea consilierului J. A. Conform Planului cadastral al terenurilor proprietate privată aferente caselor de pe str. ___ nr._ şi nr._, anexat la act, suprafaţa la sol a terenurilor este de 850 m.p. şi, respectiv, de 570 m.p.

Despre faptul că în componenţa sectorului de teren al pârâtului a fost greşit inclusă şi poţiunea cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9” din planul sectorului meu o confirmă şi primăria care, la 09.03 2008, s-a adresat cu demers către Oficiul Cadastral

131

Teritorial solicitând efectuarea modificării hotarului terenurilor cu numerele cadastrale ___ şi ___. Drept temei pentru demers a fost indicat faptul că hotarul comun al terenurilor respective, menţionat în planul cadastral, nu corespunde documentelor iniţiale, de care dispun oficiul cadastral şi proprietarii terenurilor.

În documentele iniţiale privind posesia terenurilor adiacente caselor de pe str. ___ nr._ şi nr._, configuraţia acestor terenuri în planul schematic, şi hotarul dintre ele, coincid cu cele indicate în planul sectoarelor de teren anexat la Titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat mie. Respectiv, porţiunea de sector cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9” este inclusă în componenţa terenului meu. Această porţiune a fost şi este parte din terenul aferent casei ce o deţin în proprietate (până şi după privatizarea pământului), şi permanent s-a aflat în posesia iar apoi în proprietatea mea, Ionescu I.

Din ce considerente porţiunea de sector menţionată a fost inclusă şi drept parte componentă a terenului aferent pârâtului, eu nu sunt în cunoştinţă de cauză. Dar, eu nu am înstrăinat nici într-un fel această parte de sector. Nu există vreo hotărâre a autorităţii publice împuternicite prin care partea respectivă de sector ar fi fost retrasă din posesia/proprietatea mea şi transmisă în modul stabilit de lege pârâtului. Posesia mea neîntreruptă şi netulburată a porţiunii litigioase de teren se demonstrează şi prin faptul că gardul şi construcţiile existente la momentul actual, ce delimitează în calitate de hotar fix terenurile noastre există de mai multe zeci de ani.

Faptul că suprafaţa terenului meu (850 m.p.) diferă de suprafaţa indicată în documentele de înregistrare a drepturilor de până la privatizarea terenului (760 m.p.) se explică prin următoarele circumstanţe. Măsurările terenurilor de până la privatizarea pământului se efectuau adeseori superficial, admiţându-se erori în partea majorării sau micşorării suprafeţei terenurilor respective. Şi numai la înregistrarea masivă în proprietate privată a terenurilor, aceste măsurări s-au efectuat cu mijloace tehnice performante, care au asigurat şi exactitatea corespunzătoare. În afară de aceasta, suprafaţa terenurilor aferente caselor ce îmi aparţin mie şi pârâtului s-a mărit în comparaţie cu suprafaţa lor indicată în documentele iniţiale şi datorită faptului că a fost îndreptat hotarul terenurilor aferente acestor case din partea lor de nord, din contul terenului liber spre malul râului care trece în apropiere. Este de remarcat şi faptul că, din considerentele indicate, şi suprafaţa terenului aferent casei pârâtului s-a mărit: de la 485 m.p. până la 570 m.p. (conform datelor din Planul cadastral anexat la Actul de constatare pe teren la stabilirea hotarelor fixe). Faptul că măsurările anterioare privatizării sufereau de inexactităţi poate fi demonstrat şi prin aceea că şi la alţi vecini suprafaţa terenurilor aferente caselor „s-a mărit” în comparaţie cu suprafaţa de până la privatizare cu circa 100-200 m.p.

Prin includerea în Titlul deţinătorului de teren al vecinului a unei porţiuni din terenul ce îmi aparţine mie cu drept de proprietate au fost încălcate drepturile mele prevăzute de art.27 Cod funciar, art.315 şi art.316 Cod civil, şi este tulburată posesia mea asupra terenului, dat fiind faptul că pârâtul a declarat că intenţionează să demoleze hotarul existent, să ocupe porţiunea de teren la care pretinde şi pe care o consideră drept aparţinând lui, şi să stabilească un nou hotar în mod unilateral între terenuri.

Conform art.11 Cod civil, apărarea dreptului civil poate fi făcută prin declararea nulităţii actului emis de o autoritate publică, precum şi prin restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui.

Potrivit art.504 alin.(1) Cod civil, când vreo înscriere din Registrul bunurilor imobile nu corespunde situaţiei juridice reale, se poate cere rectificarea înscrierii. Iar

132

potrivi art.505 alin.(2) din cod, în lipsa consimţământului titularului, rectificarea se va încuviinţa numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Conform art.38 alin.(3) din Legea cadastrului bunurilor imobile, greşelile din cadastru care nu au caracter tehnic (indicarea greşită a tipului de drept, a denumirii titularului de drepturi, componenţa bunului imobil, denaturarea mărimii cotelor în proprietatea comună, a coordonatelor hotarelor şi alte greşeli care lezează drepturile şi interesele legitime ale titularilor de drepturi sau ale altor persoane) se corectează cu consimţământul exprimat în scris al fiecărui titular de drepturi ale cărui interese sunt atinse sau în temeiul hotărârii judecătoreşti irevocabile.

Având în vedere că pârâtul nu-şi dă consimţământul pentru corectarea greşelii ce ţine de hotarul dintre terenurile cu numerele ___ şi ___, această corectare poate fi efectuată numai în temeiul hotărârii judecătoreşti. Astfel mi se va apăra şi dreptul meu la proprietate stabilit la art.46 din Constituţia Republicii Moldova şi art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Potrivit explicaţiilor din pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 26.03.1997 “Cu privire la practica aplicării legislaţiei funciare de către instanţele judiciare”, litigiile şi plângerile legate de chestiunile funciare, unde una din părţi este cetăţeanul, se examinează de către judecătoriile jurisdicţiei de drept comun.

Pornind de la cele expuse, în temeiul art.11, 27 din Codul funciar, art.11, 315, 316, 504 şi 505 din Codul civil, art.38 din Legea cadastrului bunurilor imobile, art.166 şi 241 din Codul de procedură civilă,

s o l i c i t:

Să fie anulat Titlul ce confirmă drepturile deţinătorului de teren eliberat în privinţa

terenului cu numărul cadastral ___ pe numele lui Ştefănescu Ş. în partea în care în titlu, pe lângă terenul aferent casei de pe str. ___ nr._, s-a inclus şi o suprafaţă suplimentară cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9” din terenul cu numărul cadastral ___ aferent casei _ de pe str. ___ nr._.

Să fie obligat Oficiul Cadastral Teritorial ___să efectueze rectificarea hotarului dintre terenurile cu numerele cadastrale ___ şi ___, iar din planul sectorului de teren cu numărul ___ să fie exclusă suprafaţă cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9”, suprafaţă, care ţine de terenul ce-mi aparţine mie cu drept de proprietate.

Anexă: ___ ___ ___

Data______________________ Semnătura __________________

133

Judecătoria sectorului _______________________

Reclamant: __________________ _____________________

(domiciliul)

Pârâţi: 1. Consiliul sătesc ____________________ ___________________________________

(sediul) 2. _________________________________

__________________________________ (domiciliul)


Prin decizia Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___, familiei noastre i-a fost repartizat

un teren în folosinţă fără termen cu suprafaţa de 0,065 ha pe str. ___ nr._ din s. ___ pentru construirea casei de locuit. Drept beneficiar al terenului conform deciziei am fost indicat eu, reclamantul ___. Eu am început activităţile ce ţin de construirea casei, însă, în legătură cu înrăutăţirea sănătăţii soţiei şi cu problemele de ordin financiar apărute în familie, nu am avut posibilitate să finalizez construcţia.

Prin decizia nr. ___ din ___, Consiliul sătesc ___ a abrogat decizia nr. ___ din ___ privind repartizarea terenului menţionat în beneficiul familiei mele, iar terenul repartizat anterior mie, a fost atribuit pârâtului ___.

Consider decizia Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___ de abrogare a deciziei anterioare ilegală şi pasibilă anulării în temeiul următoarelor circumstanţe.

Terenul de pe str. ___ nr._ a fost repartizat familiei mele conform prevederilor art.11 alin.1 subalineatul 2 din Codul funciar care stabileşte că autorităţile administraţiei publice locale atribuie familiilor nou-formate sectoare de teren din rezerva intravilanului până la epuizarea acesteia pentru construcţia caselor de locuit. Iar potrivit art.25 alin.2 din Codul funciar, retragerea din dreptul de posesiune a terenurilor, atribuite anterior de autoritatea administraţiei publice locale, poate fi efectuată exclusiv prin decizia instanţei judecătoreşti la cererea proprietarului funciar. Legea, în particular, art.10 din Codul funciar, nu prevede competenţa consiliilor locale săteşti de a retrage terenurile din folosinţa beneficiarilor.

Astfel, adoptând decizia nr.__ din ___ privind abrogarea hotărârii de atribuire a terenului în posesia mea cu atribuirea terenului respectiv unei alte persoane, Consiliul sătesc ___ concomitent a şi retras, de fapt, terenul din posesia mea, depăşindu-şi competenţa stabilită prin lege. Drept rezultat, decizia dată a consiliului local contravine şi prevederilor art.6 din Constituţia Republicii Moldova care prevede că, la baza organizării şi funcţionării aparatului de stat, este pusă separaţia puterilor în legislativă, executivă şi judecătorească, acestea fiind separate, colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.

Prerogativa de retragere a terenului de la posesor îi revine, conform normei art.25 din Codul funciar, autorităţii judecătoreşti, care examinează cererile date potrivit principiilor art.114-120 din Constituţie şi a prevederilor altor legi adoptate în conformitate

134

cu aceste principii, cu garantarea pentru persoanele interesate a drepturilor şi libertăţilor acordate părţii în proces. Nicio altă putere, inclusiv autorităţile publice locale, nu sunt în drept să intervină în activitatea autorităţii judecătoreşti, să supună controlului hotărârile acesteia, precum şi să substituie instanţa judecătorească la examinarea cauzelor ce intră în competenţa ei, inclusiv în ceea ce priveşte retragerea terenurilor din posesie. Consiliul sătesc ___ a încălcat prevederile constituţionale la acest capitol, arogându-şi ilegal atribuţiile puterii judecătoreşti.

Totodată, potrivit prevederilor art.7 din Constituţia Republicii Moldova niciun act juridic care contravine prevederilor Constituţiei, nu are putere juridică. Or, decizia consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___, contravenind art. 6, 114-120 din Constituţie, nu poate avea putere juridică. Respectiv, o asemenea decizie anticonstituţională nu poate da naştere la dreptul asupra terenului pentru pârâtul ___, precum şi nu poate servi drept temei pentru lipsirea mea de acest teren.

Pe lângă acestea, având în vedere că terenul mi-a fost repartizat în folosinţă pe un termen nelimitat, eu mai având şi posibilitatea de a-l privatiza fără plată în condiţiile art.11 alin.1 subalineatul 1 din Codul funciar, dreptul meu asupra terenului reprezintă şi un bun în sensul art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului interpretează mai pe larg noţiunea de „bun” şi referă la această noţiune orice „drept privat care reprezintă valoare patrimonială şi, respectiv, bun în sensul art.1 al Protocolului 1” (Hotărârea Curţii Europene din 26.06.1986 în cauza V.Marl contra Olandei). Pornind de la conţinutul punctelor 32-35 ale Hotărârii Curţii Europene pentru Drepturile Omului „Stretch contra Regatului Unit” din 24 iunie 2003 bunuri, în sensul art.1 al Protocolului nr.1 la Convenţie, se consideră şi aşteptarea întemeiată a procurării patrimoniului sau a dreptului patrimonial în baza contractului încheiat cu organul autorităţii publice. Iar potrivit art.1 al Protocolului nr.1 menţionat, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Şi deposedarea abuzivă a mea de teren este o încălcare flagrantă a acestui drept.

În asemenea circumstanţe, eu sunt în drept să mă adresez cu cerere de anulare a deciziei ilegale şi anticonstituţionale a Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___ şi să revendic terenul de la persoana care l-a obţinut şi îl posedă în baza unui act ilegal. Potrivit prevederilor art.308 din Codul civil posesorul de bună-credinţă este în drept să revendice bunul aflat în posesiune nelegitimă a noului posesor. În acelaşi timp, pârâtul ___ nu poate fi considerat dobânditor şi/sau posesor de bună-credinţă, având în vedere că el ştia de faptul că terenul mi-a fost repartizat mie şi se află legal în posesia mea, dar a acceptat atribuirea terenului în folosinţa lui cu încălcarea normelor constituţionale şi legale menţionate.

Potrivit explicaţiilor din pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 26.03.1997 “Cu privire la practica aplicării legislaţiei funciare de către instanţele judiciare”, litigiile şi plângerile legate de chestiunile funciare, unde una din părţi este cetăţeanul, se examinează de către judecătoriile jurisdicţiei de drept comun.

În temeiul celor expuse, conform prevederilor art. 6 şi 7 din Constituţia Republicii Moldova, art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art.10 şi 25 din Codul funciar, art.308 din Codul civil, art.166-167, 241 din Codul de procedură civilă,

135

s o l i c i t: Să fie declarată nulă decizia Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___ privind atribuirea

în folosul lui ___ a terenului cu suprafaţa de 0,065 ha pe str. ___ nr._ din s. ___. Să fie obligat pârâtul ___ să elibereze terenul de pe str. ___ nr._ s. ___. Să fie încasate de la pârâţi în folosul meu cheltuielile de judecată. Pentru asigurarea acţiunii, solicit să fie pus sechestru pe terenul de pe str. ___ nr._ s.

___, precum şi să-i fie interzise pârâtului ___ acţiunile de efectuare a oricăror lucrări de construcţie pe acest teren.

Anexă:

Data_______________________ Semnătura__________________

136

Judecătoria sectorului _______________________

Reclamant: __________________ _____________________

(domiciliul)

Pârâţi: 1. Consiliul sătesc ____________________ ___________________________________

(sediul) 2. _________________________________

__________________________________ (domiciliul)


Eu, reclamantul ___, sunt proprietarul apartamentului nr._ din casa nr._ de pe str._

mun.Chişinău constituit din 2 camere separate. Proprietar al apartamentului nr._, constituit din 2 camere, este pârâtul. Alte 2 camere din secţia dată a blocului - apartamentul nr._, - se află în proprietatea lui ___, care la moment este plecat peste hotare. Coridorul, 2 încăperi de baie, 2 încăperi de veceu, o cămară, aflate la extremele coridorului, precum şi bucătăria sunt în proprietate şi folosinţă comună a locatarilor secţiei date.

Pârâtul ___ şi-a însuşit o parte din suprafaţa coridorului aflată în folosinţă comună, de asemenea, încăperea băii şi a veceului de lângă apartamentul său, despărţind această parte prin instalarea unui perete cu uşă. În aşa mod el a închis accesul meu la această parte a coridorului şi la încăperile respective. Totodată, pârâtul şi membrii familiei sale au acces liber la altă parte a coridorului, la bucătărie, la altă baie şi alt veceu.

Astfel, eu, fiind coproprietar al încăperilor izolate de către pârâtul ___, prin instalarea peretelui, nu pot deţine şi folosi încăperile respective, care au fost uzurpate în mod ilegal de către el. Prin aceasta se încalcă drepturile mele prevăzute de art.315 din Codul civil, care stabileşte că proprietarul are dreptul de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului.

Pe lângă aceasta, construirea peretelui s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art.50, 55, 42 din Legea privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, precum şi ale pct.4 din Regulamentul privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.360 din 18.04.97, prin care este stabilit că asemenea lucrări pot fi efectuate numai în baza autorizaţiei de construire, eliberată de autoritatea publică locală. Or, pârâtul ___ nu a dispus de o asemenea autorizaţie, peretele fiind instalat de el în mod samavolnic.

Iar pentru intrarea în posesia Autorizaţiei de construire, conform prevederilor Instrucţiunii provizorii privind procedura de obţinere a actelor necesare pentru executarea construcţiilor, reconstrucţiilor, amenajărilor, aprobată de Primăria mun. Chişinău la 10.05.2001, mai era necesar ca pârâtul să solicite şi acordul autentificat notarial al vecinilor. Un asemenea acord nu a fost solicitat şi nu există.

Pornind de la aceste circumstanţe, eu sunt în drept, conform prevederilor art.374 alin.(1) din Codul civil, să revendic cota-parte din bunul ce-mi aparţine din posesiunea nelegitimă a lui ___ prin obligarea părţii pârâte de a demola peretele construit neautorizat,

137

precum şi să solicit, potrivit prevederilor art.376 alin.(2) din Codul civil, ca pârâtul să fie obligat să nu-mi îngrădească pe viitor dreptul de folosinţă asupra încăperilor nominalizate. Cererea mea se încadrează şi în prevederile art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care garantează oricărei persoane dreptul la respectarea bunurilor sale.

În temeiul celor expuse şi în conformitate cu prevederile art.11 lit.b), 374 alin.(1), 376 alin.(2) din Codul civil, art.166, 241 din Codul de procedură civilă,

S O L I C I T:

Să fie obligat pârâtul ______ să efectueze din cont propriu demolarea peretelui

construit neautorizat în coridorul aferent apartamentelor nr.___ din casa nr._ de pe str. ___ mun.Chişinău, precum şi să nu-mi îngrădească dreptul de folosinţă pe viitor asupra coridorului, camerei de baie şi veceului amplasate în partea de coridor de lângă apartamentul său nr._.

Să fie încasate în folosul meu de la pârâtul ___ cheltuielile de judecată ce ţin de acordarea asistenţei juridice şi de plata taxei de stat, în total ___ lei.

Anexe: 1. ___

2. ___

Data__________________ Semnătura_______________

138

Judecătoria Economică de circumscripţie Chişinău

Reclamant: _________________ Pârât:______________

„___” ____________ ______

CERERE CU PRIVIRE LA MĂRIREA CUANTUMULUI

PRETENŢIILOR DIN ACŢIUNE

Prin prezenta, reclamantul declară că susţine integral temeiurile de fapt şi de drept invocate în cererea de chemare în judecată.

Suplimentar, susţine că pârâtul refuză în continuare să-şi onoreze obligaţiunile prevăzute de Contractul nr. _______ din ___ ____________ ______.

Aceste circumstanţe au condus la majorarea sumei datoriilor faţă de reclamant cu _____________________ lei.

Luând ca bază cele expuse în virtutea calităţii de participant la proces care se bucură de drepturi procedurale speciale prevăzute în art.60 CPC al RM, reclamantul modifică cerinţele expuse în cererea de chemare în judecată, prin majorarea sumelor solicitate spre încasare de la pârât şi

solicită instanţei de judecată: a încasa de la pârât în folosul reclamantului • datoria pentru îndeplinirea lucrărilor cu populaţia – ___________ lei, • penalităţi – _____________ lei; • taxa de stat – ___________ lei; • cheltuieli de asistenţă juridică – ____________lei.

Anexe:

1. Calculele sumelor solicitate. 2. Ordin de plată a taxei de stat.

Semnătura reclamantului_____________________________

139

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

Recurent: ______________________

Intimat: _______________________

„____” ______________ ____

CERERE DE RECURS ASUPRA DECIZIEI CURŢII DE APEL

ECONOMICE La 30.09.2009, Curtea de Apel Economică a examinat cererea depusă de intimat la

hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie. În rezultat, instanţa de apel a dispus admiterea parţială a apelului, modificarea hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie în privinţa admiterii cererii de bază şi respingerea cererii înaintate de recurent privind încasarea datoriei de la intimat ca nefondată.

De asemenea, instanţa de apel a dispus întoarcerea executării hotărârii judecătoreşti. Potrivit Principiului nr.6 al Recomandării nr.R(84)5 privind principiile de procedură

civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 28.02.1984, decizia instanţei de apel trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înţeleasă de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de apelant şi intimat, adică formulările din conţinutul deciziei trebuie să corespundă exigenţilor de: corectitudine, certitudine, concreteţe, deplinătate, claritate, consecutivitate, logică, elocvenţă, lipsă de rezerve (necondiţionalitate), sobrietate, oficialitate şi pertinenţă.

Recurentul luând act de decizia motivată a instanţei de apel a ajuns la concluzia că aceasta este nelegală şi pasibilă casării, deoarece nu corespunde exigenţilor enunţate anterior. În mod special, atenţionăm că nu corespunde tuturor normelor de drept şi nu răspunde în mod sigur şi expres la toate obiecţiile formulate de recurent în procesul examinării cererii de apel.

Astfel, se conturează încălcarea normelor de drept material şi de drept

procedural, ceea ce, în conformitate cu art.432, 400 (2) şi (3) CPC, serveşte drept temei de declarare a recursului.

Argumentele aduse de recurent în favoarea celor expuse sunt următoarele: 1. Conform art.373 (2) CPC: în limitele apelului, instanţa de apel verifică

circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Conform art.130 (1) CPC: instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

Conform art.158 (4) CPC, raportul de expertiză este examinat în şedinţa de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe.

140

În speţa dată, încălcarea normelor de drept nominalizate este evidentă, deoarece argumentele aduse de instanţa de judecată pentru justificarea soluţiilor sale au la bază numai o singură probă din dosar, şi anume: raportul de expertiză, care nu a fost examinat şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe din dosar.

Este de menţionat că raportul nominalizat urma să fie apreciat de către instanţa de judecată nu numai în ansamblu cu celelalte probe din dosar, dar şi în raport cu obiecţiile la raportul de expertiză prezentate de recurent în conformitate cu art.158 (5) CPC, care au fost neglijate de către instanţa de judecată.

Mai mult ca atât, un raport de expertiză atât de ambiguu şi deplasat total de obiectul litigiului, care conţine nişte concluzii străine pricinii în cauză, nu putea avea o forţă probatorie mai superioară decât celelalte probe din dosar, cărora instanţa de judecată le-a dat o apreciere greşită, plasând la bază acelaşi raport de expertiză.

Suplimentar, invocăm şi faptul că, în procesul efectuării expertizei, experţii judiciari au verificat documentele prezentate de părţi sub aspectul înregistrării şi reflectării în evidenţa contabilă a operaţiunilor economice din sfera de prestare a serviciilor. În acest sens, remarcăm că recurentul nu solicită încasarea datoriilor pentru prestarea de servicii intimatului, dar solicită restituirea cheltuielilor suportate la deservirea şi întreţinerea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare. În acest aspect au fost prezentate documente justificative suficiente, care demonstrează cert faptul că pe perioada aprilie-septembrie 2006, în procesul deservirii şi întreţinerii reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, recurentul a suportat cheltuieli în mărimea solicitată spre încasare de la intimat.

2. În baza argumentelor invocate de instanţa de judecată în motivarea deciziei, sesizăm

că respingerea cerinţelor recurentului este bazată pe prevederile Legii contabilităţii nr.426 din 04.04.1995.

În acest sens, expunem că debitorul nu poate fi exonerat de răspundere contractuală pe motivul că creditorul a ţinut evidenţa contabilă contrar legii contabilităţii. Nerespectarea legii contabilităţii nu se sancţionează cu negarea tuturor operaţiunilor economice ce nu au fost contabilizate în conformitate cu această lege.

Conform art.56 din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995, persoanele vinovate de încălcarea prezentei legi, care se eschivează de la ţinerea contabilităţii, care aplică incorect standardele şi alte acte normative privind contabilitatea, precum şi cele care falsifică premeditat raportul financiar, sunt trase la răspundere, după caz, disciplinară, materială, de avere, administrativă sau penală conform legislaţiei în vigoare.

Cele expuse ne determină să conchidem că executarea obligaţiilor apărute în baza contractului, nu poate fi pusă în dependenţă de respectarea sau nerespectarea legii contabilităţii de către recurent.

3. Drept argument instanţa de judecată inserează în motivarea hotărârii concluzia

expusă de experţi în raportul de expertiză, precum că „în evidenţa contabilă a intimatului nu sunt înregistrate datorii creditoare faţă de recurent pentru deservirea tehnică”.

Considerăm eronată concluzia dată, deoarece existenţa unei datorii apărută în baza unui contract încheiat în condiţii legale nu poate fi pusă în dependenţă de înregistrarea acesteia în evidenţa contabilă a debitorului. Respectiv, nici legislaţia civilă nu pune existenţa unei datorii contractuale în dependenţă de evidenţa contabilă a părţilor contractante. Totodată, menţionăm că acest lucru ar fi alogic, deoarece debitorul, chiar intenţionat, poate să nu înregistreze anumite operaţiuni economice în evidenţa sa contabilă, în acest mod scăpând de răspundere contractuală.

În continuare, cu referire la concluziile expuse de expert şi admise de instanţa de judecată ca argumente probate, expunem faptul că, conform art.57 din Legea contabilităţii

141

nr.426-XIII din 04.04.1995 încheierea asupra corespunderii ţinerii contabilităţii standardelor aprobate şi altor acte normative sunt în drept să o facă numai organele cărora le sunt încredinţate funcţiile de organizare a contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei.

Ţinând cont de legislaţia privind activitatea în domeniul expertizei judiciare, conchidem că Centrului Naţional de Expertize Judiciare nu-i este încredinţată funcţia de organizare a contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei, funcţia de bază a acestuia fiind efectuarea expertizei judiciare şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice.

Astfel, în conformitate cu art.11 lit.b) fin Legea cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000 şi art.154 (1) CPC, expertul judiciar urma să renunţe la efectuarea expertizei judiciare şi să restituie materialele prezentate pentru expertiză (art.21 (4) din Legea cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000), dar să nu prezinte nişte concluzii eronate şi cu depăşirea competenţei.

Cele expuse ne determină să conchidem că raportul de expertiză nu poate fi reţinut ca probă în dosar, iar decizia de caz urma să fie luată în baza probelor prezentate de recurent la materialele dosarului.

Suplimentar menţionăm că, în conformitate cu pct.6 din Instrucţiunea privind modul de compensare gestionarilor fondului de locuinţe de către furnizori a cheltuielilor pentru deservirea tehnică a sistemelor interne de alimentare cu apă, energie termică, electrică şi a sistemelor de evacuare a apelor uzate în blocurile locative, „sumele cheltuielilor care necesită a fi compensate gestionarului pentru deservirea tehnică pot fi încasate de ultimul prin prezentarea cererii de plată”. În acest sens, atenţionăm instanţa de recurs că lunar recurentul prezenta intimatului facturi de plată (pe formularul nr.868 aprobat de organul de statistică), care în practică sunt acceptate de către agenţii economici ca cereri de plată. La aceste facturi era anexat şi Certificatul de îndeplinire a lucrărilor în baza contractului în care era indicată denumirea lucrărilor efectuate pe parcursul unei luni, însă intimatul categoric şi neîntemeiat refuza să accepte aceste documente de evidenţă prezentate de recurent, respectiv nici nu înregistra aceste fapte economice în evidenţa sa contabilă, ca mai apoi să invoce acest fapt ca temei de exonerare de răspundere.

Astfel, poziţia intimatului de a refuza restituirea cheltuielilor suportate de recurent la deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare, nu poate fi apreciată ca justă, dar ca o atitudine de rea-credinţă faţă de recurent.

4. Considerăm neîntemeiată şi ilegală concluzia instanţei de apel că „Documentele

prezentate la dosar sunt întocmite unilateral”. Forma înscrisurilor nominalizate nici nu prevede întocmirea lor bilaterală. Mai mult ca

atât, legislaţia în vigoare admite reţinerea unor înscrisuri chiar dacă ele au fost întocmite unilateral, dacă ele servesc la constatarea circumstanţelor ce justifică pretenţiile părţii şi altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a pricinii (art.117 (1) CPC). Înscrisurile date corespund acestor cerinţe, respectiv, nu pot fi respinse pe motivul că sunt unilaterale.

5. Asupra speţei date are o deosebită relevanţă temeiul naşterii obligaţiei intimatului

faţă de recurent. Conform art.514 CC, obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt

act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. În cazul dat, temei de naştere a obligaţiilor este contractul semnat de ambele părţi în

condiţii legale şi care este în vigoare până în prezent. Potrivit pct.5.4 din contract „furnizorul plăteşte Asociaţiei cheltuielile lunare pentru

deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare din interiorul caselor, din calculul câte 000 lei pentru un m.p., de suprafaţă totală a apartamentelor caselor de locuit, care constituie 000000 m.p.” (a fost folosit tariful de 1,89 lei în urma aplicării pct.5.6 din contract).

142

În contextul clauzei menţionate, executarea obligaţiilor contractuale nu a fost condiţionată de perfectarea anumitor acte sau documente contabile speciale.

Mai mult ca atât, faptul neexecutării obligaţiilor contractuale nu a fost negat de către intimat.

În asemenea circumstanţe, hotărârea instanţei de fond este legală şi întemeiată. Suplimentar este de menţionat faptul că în anii 2001-2006, instanţele judecătoreşti, în

situaţii similare celor ce fac obiect de examinare în cazul dat, au hotărât obligarea intimatului să-i restituie recurentului cheltuielile suportate pentru întreţinerea şi deservirea reţelelor de apă şi canalizare. Considerăm că toate aceste hotărâri urmează să fie luate în considerare în speţa dată, ţinând cont de faptul că aplicarea legii şi realizarea jurisprudenţei trebuie să se facă în mod unitar. Or, CEDO apreciază că practica judiciară neunitară este contrară principiului siguranţei publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care constituie unul din elementele de bază ale statului de drept (cauza Beian vs România, nr.30658/05, CEDO 2007).

6. Decizia Curţii de Apel Economice este definitivă şi executorie, dar nu irevocabilă.

Caracterul definitiv presupune dreptul participanţilor la proces de a-şi exercita dreptul la celelalte căi de atac, în cazul dat recursul, pentru ca instanţele ierarhic superioare să verifice legalitatea hotărârilor emise pe caz. Caracterul definitiv al hotărârii nu exclude posibilitatea ca hotărârea instanţei de apel să fie modificată sau anulată.

În cazul în care va surveni una din situaţiile descrise anterior, neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii ar crea dificultăţi la executarea hotărârii judecătoreşti.

Luând în considerare aspectele enunţate, conchidem că temeiurile de bază ce impun

admiterea prezentului recurs sunt următoarele: - au fost încălcate normele de drept procedural, şi anume: art.373 (2), 130 (1),

158 (4) CPC; - au fost aplicate norme de drept material care nu trebuiau să fie aplicate, şi

anume: art.2 (2), 16, 19 Lega contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995; - nu au fost aplicate normele de drept material care trebuiau să fie aplicate, şi

anume: art.512 (1), 513 (1), 514, 668 CC.

În baza celor expuse şi în conformitate cu normele de drept citate în tot conţinutul prezentei cereri, precum şi în temeiul art.86, art.175, art.400 alin.(2), (3), art.432, art.435 CPC, solicit instanţei de recurs:

1. Admiterea prezentei cereri de recurs. 2. Suspendarea executării Deciziei Curţii de Apel Economice, până la

emiterea unei decizii irevocabile pe caz. 3. Anularea Deciziei Curţii de Apel Economice şi menţinerea în vigoare a

Hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie.

Semnătura recurentului_____________________________________

143

Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău Reclamant: _____________ Pârât:___________________

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ CU PRIVIRE LA ÎNCASAREA DATORIILOR

FORMATE ÎN BAZA CONTRACTULUI

Prin prezenta, reclamatul solicită instanţei de judecată: 1. A admite prezenta cerere. 2. A încasa de la pârât în folosul reclamantului datoria pentru îndeplinirea

lucrărilor conform contractului, penalităţi pentru neexecutarea contractului; taxa de stat; cheltuieli de asistenţă juridică.

În fapt, reclamantul a încheiat cu pârâtul un contract privind livrarea apei şi recepţionarea apelor menajere. Conform prevederilor contactului pârâtul s-a obligat să-i achite reclamantului pentru îndeplinirea lucrărilor de marketing 2% din sumele plătite de consumatori pentru serviciile de alimentare cu apă şi evacuare a apelor uzate.

Din motive neîntemeiate pârâtul refuză să-şi onoreze benevol obligaţiile contractuale, deşi a semnat toate Actele cu privire la îndeplinirea lucrului cu populaţia perfectate de către reclamant, de asemenea, a acceptat şi facturile fiscale eliberate de reclamant. Astfel, pentru perioada 01.08.2005 – 30.04.2007, s-a format o datorie în sumă de ________ lei.

La 06.06.2007, reclamantul a înaintat pârâtului o reclamaţie prin care a solicitat achitarea datoriei în cauză. De asemenea, în conformitate cu prevederile contractului, reclamantul a solicitat achitarea amenzii în mărime 20% din suma datoriei de bază.

În mod tacit, pârâtul a refuzat achitarea datoriilor faţă de reclamant, respectiv refuzând şi rezolvarea litigiului în cauză pe calea tratativelor.

În aceste condiţii, reclamantul a fost pus în situaţia de a suporta cheltuieli suplimentare (plata taxei de stat, cheltuieli de asistenţă juridică), care solicită să fie încasate tot de la pârât.

În drept, prezenta cerere se bazează pe alin.2) lit.a) art.8 CC al RM pornind de la

faptul că drept temei de apariţie a obligaţiilor pârâtului faţă de reclamant serveşte un contract, art.9 CC al RM ce se referă la executarea obligaţiilor din partea pârâtului în acord cu contractul, art.512 CC al RM ce acordă dreptul reclamantului, în calitate de creditor, să pretindă de la părut, în calitate de debitor, executarea obligaţiilor, art.514 CC al RM ţinând cont de faptul că obligaţiile în cauză au luat naştere în baza unui contract, art.572 CC al RM, care stipulează că temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii, art.5, 29, 35, 96, 166 CPC al RM.

Anexe (copii):

1. Cererea de chemare în judecată; 2. Contractul; 3. Reclamaţia;

144

4. Calculele sumelor solicitate; 5. Actele cu privire la îndeplinirea lucrărilor cu populaţia; 6. Facturi fiscale; 7. Dispoziţia de plată a taxei de stat.

Semnătura reclamantului_______________________

145

Curtea de Apel Economică

Intimat: _________________

Apelant: _________________

OBIECŢII ASUPRA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ

Onorată instanţă! Intimatul îşi exprimă dezacordul cu Raportul de expertiză şi consideră că acesta nu

poate fi admis ca probă în dosar. Raportul de expertiză nominalizat nu elucidează problemele puse în discuţie în procesul

examinării cauzei şi nu poate fi pus la baza unei hotărâri judecătoreşti prin care ar fi admise sau respinse cerinţele intimatului, care constau în încasarea de la apelant a datoriei pentru deservirea reţelelor interne de alimentare cu apă potabilă şi canalizare.

Ţinând cont de esenţa litigiului şi cerinţele din acţiunea intimatului, considerăm că expertul urma să se refere numai la existenţa şi mărimea datoriei pentru deservirea reţelelor interne de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, dar nu, în general, la toate datoriile dintre aceşti doi agenţi economici.

În raportul de expertiză, expertul face o analiză a tuturor datoriilor părţilor dosarului, formate în baza contractului în litigiu, care sunt nişte datorii diferite de cele solicitate spre încasare de către intimat şi nu fac obiectul prezentului litigiu. Astfel, concluziile la întrebarea 1şi 2 puse în faţa expertului sunt străine pricinii în cauză şi nu au tangenţă cu aceasta.

Referitor la răspunsul expertului la cea de a treia întrebare, susţinem următoarele. Conform art.57 din Legea contabilităţii nr. 426-XIII din 04.04.1995, încheierea asupra

corespunderii ţinerii contabilităţii standardelor aprobate şi altor acte normative sunt în drept să o facă numai organele cărora le sunt încredinţate funcţiile de organizare a contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei.

Ţinând cont de legislaţia privind activitatea în domeniul expertizei judiciare, conchidem că Centrului Naţional de Expertize Judiciare nu-i este încredinţată funcţia de organizare a contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei, funcţia de bază a acestuia fiind efectuarea expertizei judiciare şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice.

Astfel, întrebarea a treia nu este de competenţa expertului judiciar, ceea ce a servit drept temei ca acesta să refuze efectuarea expertizei judiciare în conformitate cu art.11 lit. b) din Legea cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000 şi art. 154 (1) CPC şi să restituie materialele prezentate pentru expertiză fără efectuarea acesteia (art.21 (4) din Legea cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000).

În concluzie, reiterăm că raportul de expertiză nu poate fi reţinut ca probă pe dosar.

În continuare, susţinem faptul că, în dosar, sunt probe suficiente ce denotă legalitatea şi

temeinicia cerinţelor intimatului, care au la bază un contract încheiat în condiţii legale, de la executarea căruia nu te poţi eschiva pe motivul ţinerii evidenţei contabile contrar legii contabilităţii. Nerespectarea legii contabilităţii nu se sancţionează cu negarea tuturor

146

operaţiunilor economice ce nu au fost contabilizate în conformitate cu această lege sau cu exonerarea debitorilor de răspundere contractuală.

Conform art.56 din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995, persoanele vinovate de încălcarea prezentei legi, care se eschivează de la ţinerea contabilităţii, care aplică incorect standardele şi alte acte normative privind contabilitatea, precum şi cele care falsifică premeditat raportul financiar, sunt trase la răspundere, după caz, disciplinară, materială, de avere, administrativă sau penală conform legislaţiei în vigoare.

Suplimentar comunicăm faptul că, în speţa dată, nu poate fi trecută cu vederea practica precedentă, stabilită de ambele părţi contractante, privind modalitatea de restituire a cheltuielilor lunare pentru deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare.

Până în anul 2000, apelantul achita sumele calculate în baza punctului 5.4 din contract prin intermediul IM „Infocom”, fără a-i solicita asociaţiei prezentarea suplimentară a anumitor documente, deoarece însuşi contractul nu prevede obligaţia părţilor de a perfecta anumite acte. Ulterior, din cauza refuzului apelantului de a achita aceste sume, încasarea lor a avut loc prin intermediul instanţelor judecătoreşti, care de fiecare dată a dat câştig de cauză asociaţiei.

Ţinând cont de faptul că, prin mai multe hotărâri judecătoreşti, a fost stabilită obligaţia contractuală a apelantului de a plăti lunar asociaţiei cheltuielile lunare pentru deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare în temeiul punctului 5.4 din contract, conchidem despre prezenţa temeiurilor degrevării de probaţiune prevăzute la art.123 (2) CPC.

În asemenea circumstanţe, considerăm că hotărârea primei instanţe este legală şi

întemeiată şi urmează a fi menţinută în vigoare. Data______________________ Semnătura_________________

147

CURTEA DE APEL ECONOMICĂ Apelant: ___________________ Intimat: ____________________

„____” _____________ 2009, nr. _____

REFERINŢĂ

LA CEREREA DE APEL PRIVIND ATACAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI ECONOMICE DE

CIRCUMSCRIPŢIE CHIŞINĂU

Onorată instanţă! Prin prezenta, intimatul comunică despre examinarea cererii de apel declarată de apelant

la Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău şi, totodată, îşi exprimă dezacordul cu aceasta.

Motivele invocate de apelant în cererea de apel nu-şi găsesc confirmare, ceea ce denotă faptul că sunt formale şi nu pot pune la îndoială legalitatea hotărârii contestate. De asemenea, cererea de apel nu conţine temeiuri legale în baza cărora hotărârea instanţei de fond poate fi casată.

În concluzie, susţinem faptul că apelantul, în acest mod, şi-a exprimat numai nemulţumirea faţă de soluţia dată în instanţa de fond, ceea ce nu poate servi drept temei de sine stătător pentru casarea hotărârii.

Legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond este evidentă, deoarece se întemeiază numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţa de judecată şi pe probele cercetate în cadrul şedinţelor judiciare în strictă conformitate cu legea, ceea ce corespunde prevederilor art.239 CPC.

În procesul examinării cauzei, s-a stabilit cu certitudine că intimatul nu are datorii faţă de apelant, iar cele invocate de ultimul nu au fost confirmate prin probe veridice şi suficiente. De asemenea, s-a stabilit că calitatea de consumator în condiţiile contractului le revine membrilor asociaţiei şi nu asociaţiei nemijlocit, astfel că, pentru datoriile formate în urma neachitării conturilor de plată perfectate de Î.M. „Infocom”, în baza datelor prezentate de către furnizor, urmează să fie tras la răspundere fiecare locatar în parte.

Îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către intimat este confirmată prin Actele cu privire la îndeplinirea lucrului cu populaţia între apelant şi intimat şi Facturile fiscale perfectate de intimat pentru confirmarea operaţiunii economice ce a avut loc de fapt. Este de menţionat că atât actele, cât şi facturile au fost semnate de către apelant fără obiecţii. Obiecţiile au apărut mult mai târziu şi anume atunci când intimatul i-a solicitat apelantului, prin cerere de chemare în judecată, încasarea sumelor incluse în aceste acte şi facturi.

Referitor la probele nominalizate de apelant în cererea de apel, cu menţiunea „probe care atestă nemijlocit executarea reală a obligaţiilor stipulate în pct.3.6 şi pct.1 ale acordului adiţional la Contract”, susţinem că acestea nu pot avea o forţă probantă superioară înscrisurilor nominalizate anterior. Concomitent, informăm că intimatul deţine astfel de probe şi le anexează la prezenta referinţă, iar dacă, în procesul examinării cauzei în prima instanţă, apelantul reclama aceste probe, ele ar fi fost prezentate fără dificultăţi.

148

În aceste circumstanţe, instanţa de fond a ajuns just la concluzia de a admite pretenţiile intimatului.

Cât priveşte respingerea cererii reconvenţionale, susţinem că şi în acest caz soluţia instanţei de fond este legală şi întemeiată. Pretenţiile formulate de apelant prin cererea reconvenţională sunt nefondate şi exprimă numai tendinţa apelantului de a-şi compensa cumva datoriile pe care le are faţă de intimat.

În drept, pretenţiile sale apelantul şi le-a întemeiat pe art.602 CC, pct.9 al Hotărârii Guvernului RM nr.191 din 19.02.2002, pct.3.6, 5.2, 6.2.1, 7.3 ale Contractului.

Deşi indică aceste norme juridice şi contractuale, apelantul nu demonstrează în care măsură ele sunt aplicabile situaţiei în cauză şi cum denotă ele că, prin acţiunile sau inacţiunile sale, intimatul i-a cauzat prejudicii materiale apelantului, astfel că aplicarea lor în sensul admiterii cererii reconvenţionale nu este justificată.

În procesul examinării cauzei, ipotetic, am ajuns la concluzia că datoriile invocate de apelant pentru calcularea prejudiciului solicitat spre încasare s-au format în urma divergenţelor apărute între contorul comun de la blocul locativ şi contoarele individuale ale locatarilor, timp de mai mulţi ani. Acest fapt reiese şi din cererea de apel a apelantului. Însă aceste surplusuri nu pot fi puse pe seama asociaţiei sau a membrilor asociaţiei, deoarece astfel de acţiuni contravin normelor juridice ce reglementează modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ.

Concluzia apelantului că „diferenţa nerepartizată spre achitare rămâne pe seama gestionarului” este neîntemeiată, deoarece nici contractul, nici legislaţia în vigoare nu prevede astfel de răspundere a gestionarului. Suplimentar remarcăm faptul că, conform pct.5.2 din contract, obligaţia de a prezenta Î.M. „Infocom” datele cu privire la volumul de apă consumat îi revine furnizorului şi nu asociaţiei. În aceste circumstanţe, obligaţia intimatului în lucrul cu consumatorii se limitează la acele calcule pe care le prezintă Î.M.”Infocom”. Prin probele anexate la dosar se demonstrează că în această parte intimatul îşi îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiunile, deoarece achitările anuale ale consumatorilor faţă de furnizor depăşesc volumul de apă consumat pe parcursul anului, ceea ce înseamnă că suplimentar la datoriile curente sunt achitate şi datoriile anilor precedenţi, ceea ce se datorează numai lucrului intens şi sistematic cu consumatorii.

Modalitatea de evidenţă lunară a consumului de apă pentru membrii asociaţiei, care au calitatea de consumator, propusă de apelant prin cererea de apel, contravine lit.a) pct.9 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.191 din 19.02.2002, de asemenea, contravine şi punctului 5.2 din contract.

Potrivit acestor două norme, consumatorii achită Furnizorului volumul de apă potabilă şi caldă menajeră, care este determinat conform indicaţiilor contoarelor din apartamentele sau încăperile de locuit ale consumatorilor şi fixate în conturile (avizele de plată) Î.M. „Infocom” în baza datelor prezentate de Furnizor.

În contextul celor expuse, concluzionăm că apelantul îi impută intimatului nişte inacţiuni ce contravin prevederilor legale şi contractuale, care au toate şansele reale de a fi calificate ca fapte ilicite, care impun răspundere.

Nu poate fi reţinut nici argumentul apelantului privind interpretarea eronată de către instanţa de judecată a punctelor 1.1 şi 1.2 din contract prin prisma art.242 CC, deoarece în cazul încheierii contractului nominalizat institutul reprezentării a fost aplicat nemijlocit, în conformitate cu legea şi prevederile statutare.

Este de menţionat faptul că plăţile solicitate de intimat spre încasare au fost calculate în mărime procentuală de la sumele achitate de către consumatori la conturile furnizorului, fără abstracţie. Adică a solicitat ceea ce i se cuvine conform contractului, pentru lucrul asiduu şi zilnic cu locatarii blocurilor pe care le gestionează. Rezultatele muncii sunt evidente şi

149

demonstrate prin achitările efectuate de consumatori în contul furnizorului pentru serviciile prestate.

În lumina celor relevate şi în conformitate cu art.385, 386 (2) CPC, solicit instanţei de apel să respingă apelul ca fiind neîntemeiat şi să menţină în vigoare Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău.

Anexe (copii): 1. ____________________ 2. ____________________ Semnătura intimatului__________________________

150

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE Intimat: _________________________ Recurent: ________________________

REFERINŢĂ LA CEREREA DE RECURS

Onorată instanţă!

Prin prezenta, în temeiul art.433 lit.a) CPC, intimatul solicită instanţei de recurs să considere inadmisibil recursul declarat de recurent la Decizia Curţii de Apel Economice.

În urma examinării cererii de recurs s-a ajuns la concluzia că aceasta nu este declarată

în temeiurile consemnate la art.400 alin.(2) şi (3) CPC al RM, de asemenea, nu cuprinde argumente ce se referă la ilegalitatea sau netemeinicia hotărârii Curţii de Apel Economice, exprimând numai nemulţumirea recurentului cu soluţiile adoptate de instanţele inferioare.

Argumentele invocate de recurent, precum că „instanţa de apel şi instanţa de fond, la judecarea pricinii, au apreciat abstract probele anexate la dosar, nu au determinat pe deplin circumstanţele litigiului, au interpretat unilateral clauzele contractului puse la baza cerinţelor”, denotă inadmisibilitatea cererii de recurs, deoarece, prin prisma art. 400 alin.(2) şi (3) CPC, ele nu constituie temeiuri de casare a deciziei, or, recursul exercitat, conform secţiunii a II-a, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt (pct.10 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM nr.3 din 27.03.2006 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs”).

Cât priveşte temeiul invocat de recurent precum că instanţa de apel şi cea de fond au aplicat eronat actele normative, expunem că acest argument este unul declarativ, deoarece nu a fost invocat niciun motiv, care ar demonstra existenţa acestei încălcări.

Suplimentar remarcăm că, din conţinutul cererii de recurs, nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs, neindicate expres de recurent în cerere. Toate argumentele invocate de recurent sunt similare argumentelor invocate de acesta în prima instanţă şi în instanţa de apel şi se referă la nereţinerea înscrisurilor probatorii şi neaprecierea argumentelor invocate în susţinerea cererii reconvenţionale, dar, totodată, nu se indică concret, care sunt aceste înscrisuri şi argumente şi cum demonstrează ele ilegalitatea hotărârilor date în instanţa de fond şi de apel.

După studierea cererii de recurs şi contrapunerea ei cu cererea de apel, intimatul a sesizat că acestea nu diferă esenţial după conţinut, cu excepţia unor completări sau înlocuiri de expresii cu aceleaşi sens, care nu denotă sub nicio formă ilegalitatea hotărârilor instanţelor anterioare.

Consemnăm faptul că recurentul, fără a ţine cont de prevederile art.442 (1) CPC, potrivit căruia instanţa de recurs verifică numai legalitatea hotărârii atacate, dar nu şi temeinicia ei în fapt, reclamă probele prezentate de intimat pentru susţinerea cerinţelor sale din acţiune şi, respectiv, respingerea cererii reconvenţionale. De asemenea, înaintează obiecţii la referinţa înaintată de intimat în instanţa de apel, ceea ce era în drept să facă în procesul examinării cererii de apel, dar nu în procesul examinării cauzei în ordine de recurs.

Este de menţionat şi faptul că, în procesul examinării cauzei, instanţele de judecată inferioare au pus în discuţie şi examinat toate problemele ridicate de recurent, fiind astfel respectat principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în faţa legii şi justiţiei.

151

Soluţiile instanţei de fond şi de apel sunt juste şi în conformitate cu legea, la baza lor fiind plasate probe pertinente şi concludente, care au fost apreciate de către instanţele judecătoreşti în conformitate cu art.130 CPC şi care nu au fost combătute de către recurent.

În final, recurentul invocă faptul că contractul care stă la baza litigiului a fost perfectat de intimat din care considerente neclarităţile din condiţiile contractuale pot fi interpretate doar în defavoarea părţii care le-a formulat, adică în defavoarea intimatului, dar fără a ţine cont de faptul că, conform art.732 (2) CC „în toate cazurile, contractul se interpretează în favoarea aderentului sau a consumatorului”. Astfel, interpretarea dată de către instanţele de judecată clauzelor contractuale a fost efectuată în strictă conformitate cu legea.

Cât priveşte cererea reconvenţională, comunicăm faptul că recurentul nu a putut demonstra prin probe şi nu prin argumente declarative, legalitatea şi temeinicia ei.

Nici în prima instanţă, nici în instanţa de apel recurentul nu a probat existenţa datoriilor intimatului faţă de el, ba dimpotrivă, intimatul a prezentat înscrisuri probatorii care demonstrează faptul că nu are datorii faţă de recurent, iar lipsa datoriilor exclude posibilitatea calculării de prejudicii.

Scopul înaintării acestei cereri reconvenţionale a fost compensarea datoriilor pe care le are recurentul faţă de intimat, acest fapt a fost afirmat chiar de reprezentantul recurentului, dar reiese şi din cererea de recurs.

Recurentul motivează înaintarea cererii reconvenţionale pentru asigurarea drepturilor garantate de legislaţia civilă, dar fără a indica expres care drept şi de care normă juridică este prevăzut şi protejat acest drept. În cazul nespecificării dreptului şi a normei juridice unde îşi are izvorul, acţiunea se consideră nelegală şi nu poate fi admisă.

În baza celor relevate, conchidem că decizia instanţei de apel şi hotărârea instanţei de fond sunt întemeiate şi legale, iar cererea de recurs nu conţine temeiuri legale, ceea ce impune concluzia că recursul declarat de recurent este inadmisibil.

Data_______________ Semnătura______________

152

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE Revizuent: ____________________ Intimat: _______________________

„___” _____________ _____

REFERINŢĂ

LA CEREREA DE REVIZUIRE DEPUSĂ ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII SUPREME

DE JUSTIŢIE


Prin prezenta, intimatul îşi expune dezacordul cu cererea de revizuire declarată de revizuent împotriva Deciziei Curţii Supreme de Justiţie. Concomitent menţionează că aceasta nu cuprinde argumente ce ar justifica necesitatea desfiinţării Deciziei Curţii Supreme de Justiţie şi reînnoirea judecăţii.

Este de menţionat că legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt enumerate exhaustiv în art.449 CPC.

Totodată menţionăm că, pentru admiterea cererii de revizuire, nu este suficient numai să incluzi în conţinutul ei unul din temeiurile prevăzute în art.449 CPC, mai este necesar şi să probezi acest fapt.

Cu referire la temeiul invocat de revizuent, susţinem că acesta nu este confirmat prin probe.

Conform punctului 4 lit. d) din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procesuale la examinarea cauzelor civile în ordine de revizuire nr.14 din 03.10.2005, în caz dacă se invocă temeiul prevăzut la lit.c) art.449 CPC, se va ţine seama numai de înscrisurile descoperite după pronunţarea hotărârii atacate pe calea revizuirii. În continuare se menţionează: legea prevede, în această privinţă, doar un singur mijloc de probă, respectiv, acela al înscrisurilor în sensul art.137 CPC, iar nu şi declaraţiile de martor, chiar luate în formă autentică sau rapoarte de expertiză.

Pentru a proba faptul, „descoperirii înscrisurilor probatoare, care nu au putut fi prezentate instanţei de judecată în cadrul examinării cauzei în instanţa de fond, în apel şi în recurs, din motive ce nu au depins de voinţa revizuentului”, revizuentul face trimitere la un şir de înscrisuri anexate la materialele dosarului pe parcursul examinării cauzei în instanţa de fond şi apel, cu nota că instanţele de judecată s-au limitat doar la o apreciere formală a acestora.

Toate înscrisurile nominalizate nu întrunesc condiţia de bază enunţată, adică aceste înscrisuri au fost descoperite cu mult timp înainte de pronunţarea deciziei contestate. Totodată, menţionăm că obiecţiile în cauză au fost invocate şi anterior, astfel, acestea au servit deja drept obiect de examinare şi apreciere în toate instanţele de judecată şi, respectiv, li s-a dat o apreciere, în acest sens fiind pronunţată hotărârea instanţei de fond, de apel şi de recurs.

153

În contextul celor expuse, remarcăm că argumentele invocate de revizuent în cererea de revizuire denotă numai nemulţumirea acestuia vis-à-vis de faptul respingerii acestor probe în procesul examinării cauzei şi nicidecum nu denotă existenţa acelor motive legale ce ar impune rediscutarea soluţiei irevocabile pe caz.

Suplimentar, revizuentul face trimitere şi, respectiv, anexează la cerere Decizia Curţii de Apel Economice şi Raportul de expertiză.

Atenţionăm că raportul de expertiză nominalizat a fost prezentat de către revizuent la etapa examinării cauzei în recurs, revizuentul a informat instanţa de recurs şi despre Decizia Curţii de Apel Economice. În asemenea circumstanţe, aceste două înscrisuri nu întrunesc condiţia esenţială prevăzută de art.449 lit.c) CPC.

În concluzie, susţinem faptul că probele anexate la cererea de revizuire nu confirmă temeiul invocat de revizuent.

Un alt motiv ce denotă nelegalitatea şi netemeincia cererii de revizuire constă în faptul că hotărârile instanţelor de judecată pronunţate în speţa dată nu sunt greşite în raport cu înscrisurile invocate şi prezentate de revizuent, deoarece acestea nu se referă la circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii. Totodată, considerăm că acestea se referă la nişte împrejurări străine prezentei cauze, deoarece se referă la un alt raport juridic litigios dintre părţile prezentului proces, examinat într-un alt proces judiciar, pe care încă nu a fost dată o soluţie irevocabilă, urmând ca, în acest sens, să se expună Curtea Supremă de Justiţie.

Ţinând cont de faptul că temeiul revizuirii nu a fost confirmat, cererea de revizuire

urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, soluţie ce nu va admite încălcarea principiului siguranţei raporturilor juridice, care este unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului şi prevede, că nicio parte nu are dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu constituie un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Hotărârea CEDO pe cauza Roşca v. Moldova, § 25).

În consecinţă, încălcarea principiului nominalizat va conduce la încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Semnătura intimatului_____________________

154

Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău

Reclamant - pârât: _____________ Pârât – reclamant: _____________

„_____” __________ ________

REFERINŢĂ

LA CEREREA RECONVENŢIONALĂ CU PRIVIRE LA DECLARAREA NULĂ A PCT.

5.4, 5.6, 10.5 DIN CONTRACTUL NR. _ DIN _

În urma studierii cererii reconvenţionale, am ajuns la concluzia că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

Reclamantul, prin cererea reconvenţională, solicită a fi declarate nule pct.5.4, 5.6, 10.5 ale contractului nr.____ din _________________.

Cererea în cauză a fost înaintată de către reclamant cu omiterea termenului general de prescripţie aplicabil acţiunilor privind declararea nulă a clauzelor contractuale.

Pornind de la motivele invocate de reclamant, termenul de prescripţie în cazul dat a început să curgă la 20.01.2000, când a fost abrogată Hotărârea Sovietului Miniştrilor RSSM nr.14 din 13.01.1969. Cererea reconvenţională a fost înaintată în instanţa de judecată la 20.11.2006.

Alineatul 2 din articolul 216 al Codului civil stabileşte anumite condiţii privind declararea nulităţii unei clauze contractuale, şi anume, clauză contractuală poate fi declarată nulă numai în temeiurile prevăzute de Codul civil. Cererea înaintată de reclamant nu are la bază niciun temei din cele stipulate în art.220-232 din Codul civil.

Motivele invocate de reclamant se limitează la nişte interpretări eronate ale legislaţiei civile şi a clauzelor contractuale. Astfel, se simte tendinţa reclamantului de a induce instanţa de judecată în eroare şi de a se eschiva sub orice formă de la executarea obligaţiilor contractuale cu bună-credinţă şi diligenţă. Prin acţiunile sale reclamantul face abuz de drepturile sale procedurale de care este obligat să se folosească cu bună-credinţă (alin.3 art.56 din Cod civil).

Contractul în litigiu a fost încheiat între părţi pe un termen nelimitat. La momentul încheierii contractului, au fost respectate principiile ce stau la baza

legislaţiei civile în domeniul contractelor, şi anume: principiul legalităţii şi principiul libertăţii contractului. Respectarea principiilor nominalizate denotă faptul că contractul în litigiu a fost încheiat legal. Un contract încheiat legal are forţă obligatorie pentru ambele părţi contractante.

După cum menţionează şi reclamantul, includerea punctelor 5.4, 5.6 în contract a fost condiţionată de acţiunea Hotărârii Sovietului Miniştrilor RSSM nr.14 din 13.01.1969, dar şi de Regulamentul privind modul de achitare de către populaţie a plăţii pentru serviciile locativ-comunale şi pentru folosirea reţelei de radiodifuziune şi a antenei colective de televiziune aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.463 din 16.05.1997, conform cărora lucrările de întreţinere şi deservire tehnică a utilajului ingineresc al blocurilor locative sunt efectuate de către specialiştii serviciilor de exploatare.

155

Astfel, părţile contractante îşi exercitau drepturile şi îşi onorau obligaţiile în conformitate cu clauzele contractuale şi actele normative nominalizate.

Ulterior, în scopul asigurării unui cadru legislativ adecvat condiţiilor economiei de piaţă, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.55 din 20.01.2000, a fost abrogată Hotărârea Sovietului Miniştrilor RSSM nr.14 din 13.01.1969, rămânând în vigoare Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.463 din 16.05.1997.

Hotărârea în cauză a acţionat până la aprobarea, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 191 din 19.02.2002, a Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă.

Intrarea în vigoare a noului regulament nu a influenţat asupra modului de executare a contractului, deoarece conform alin.2 al pct.(1) din Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.191 din 19.02.2002,

Deservirea tehnică şi reparaţia curentă a echipamentelor tehnice includ lucrări de deservire a sistemelor:

• de alimentare cu apă în subsoluri, la etajele tehnice, precum şi a coloanelor comune din apartamente/încăperile locuibile în cămine (lucrările se efectuează din contul furnizorilor);

• de evacuare a apei uzate (lucrările se efectuează din contul furnizorilor). Reclamantul consideră că cheltuielile pentru deservirea reţelelor inginereşti interioare

din blocul locativ urmează să le suporte proprietarii apartamentelor. Pentru susţinerea argumentului său, face trimitere la Legea privatizării fondului de locuinţe nr.1324-XII din 10.03.1993. Normele juridice ce se conţin în Legea privatizării fondului de locuinţe nr.1324-XII din 10.03.1993 prevăd modul de suportare a cheltuielilor pentru deservirea reţelelor inginereşti, şi anume, prin includerea acestora în preţul de plată pentru apa consumată. La rândul ei, Hotărârea Guvernului nr.191 din 10.02.2002 se referă la modul de achitare a acestor cheltuieli.

Un alt motiv invocat de reclamant se referă la faptul că contractul în litigiu ar fi un act juridic încheiat sub condiţie.

Pornind de la aceasta, reclamantul încearcă să dovedească nulitatea punctelor 5.4, 5.3. Faptul că contractul ar fi un act juridic încheiat sub condiţie îl demonstrează prin interpretarea eronată a clauzei expuse în pct. 1.3 din contract.

Conform art.234 din Codul civil, actul juridic se consideră încheiat sub condiţie când apariţia şi încetarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative depinde de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare.

La momentul încheierii contractului reclamantul livra apă şi recepţiona apele menajere de la pârât. Astfel, evenimentul în baza căruia a luat naştere contractul survenise deja, deci, apariţia şi încetarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative nu depindeau de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare.

În cazul de faţă, dreptul pârâtului de a solicita achitarea cheltuielilor suportate şi obligaţia reclamantului de a achita aceste cheltuieli, nu depind de producerea unui eveniment nesigur ca realizare.

Conform alin.(1) art.729 din Codul civil, clauzele contractului se interpretează în sensul în care pot produce efecte, dar nu în sensul în care nu ar produce niciun efect.

156

În procesul interpretării punctelor 1.3, 5.4, 5.6 din contract, reclamantul nu ţine cont de norma nominalizată şi încearcă să interpreteze aceste clauze în sensul în care ele nu ar produce niciun efect. Pornind de la natura contractului şi scopul urmărit de către părţi, la momentul introducerii clauzelor nominalizate anterior, s-a vrut ca acestea să producă efecte juridice, de aceea urmează să li se atribuie sensul în care acestea ar produce efecte juridice.

Cât priveşte pct.10.5 din contract, acesta îşi găseşte suport juridic în alin.4 art.6 din Codul civil, conform căruia în cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.

Astfel, este eronată ideea că punctul 10.5 din contract ar îngrădi accesul părţilor la normele juridice în vigoare. Suplimentar comunicăm, că reclamantul s-a adresat anterior în judecată cu o acţiune despre anularea contractului în discuţie, unde ca pârât a fost tot respectivul pârât. La 01.11.2001, Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău a emis o hotărâre în cazul dat prin care reclamantului i s-a refuzat satisfacerea cerinţelor din acţiune. Astfel, legalitatea contractului în întregime, inclusiv a clauzelor contractuale contestate, a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă. În aceste condiţii, există deja o hotărâre judecătorească care se referă la acelaşi obiect de litigiu între aceleaşi părţi.

Reclamantul motivează exonerarea de executare a obligaţiunilor contractuale prin lipsa unui contract încheiat aparte referitor la deservirea tehnică a reţelelor de apă şi canalizare interioare şi compensarea cheltuielilor pentru întreţinerea lor.

Executarea Contractului în litigiu nu poate fi pusă în dependenţă de un alt contract. Faptul că clauzele contractuale nu prevăd ordinea şi condiţiile achitării plăţilor solicitate de către pârât nu poate servi drept temei de refuz a executării obligaţiilor. Conform alin.1 al art.688 din Codul civil, contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii.

În contextul celor expuse, în conformitate cu prevederile legislaţiei civile în vigoare,

solicit a nu admite cererea reconvenţională. Cât priveşte cerinţele pârâtului, formulate în acţiunea de bază, le considerăm întemeiate, acestea fiind bazate pe prevederile unui contract încheiat legal şi urmează a fi admise integral. Anexe: Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 01.11.2001.

Semnătura reclamantului – pârâtului______________________________

157

JUDECĂTORIA _____________________ mun.Chişinău,

str.__________, nr.___

RECLAMANT: Societatea comercială ”A” S.R.L.

mun.Chişinău, str.__________, nr.___ c/f __________

PÂRÂT: Societatea comercială ”B” S.R.L.



PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI

În fapt, în data de ________, SRL „B” în calitate de „BENEFICIAR” şi SRL „A” având calitatea de „ANTREPRENOR” au fost semnat contractul de antrepriză având ca obiect de reglementare execuţia lucrărilor de reparaţie capitală a acoperişului flexibil şi de schimbare a ferestrelor clădirilor ce aparţin SRL „B” conform proiectului tehnic cu detaliile de execuţie aprobate.

În temeiul art.___ al Contractului de antrepriză încheiat, costul lucrărilor prestate (lucrări de construcţie şi montaj) a fost evaluat de părţi la suma de __________ lei, inclusiv TVA, durata de execuţie a lucrărilor, conform art.___, fiind stabilită în perioadă de 1,5 luni, termen ce începe a curge din momentul semnării de către părţi a contractului şi primirea ordinului de începere a execuţiei.

Totodată, în virtutea art.___ al Contractului, „ANTREPRENORUL” s-a obligat contractual la executarea în termen a obiectului asumat, iar conform art.____ al Contractului, „BENEFICIARUL” şi-a asumat obligaţiunea de achitare a valorii contractului pentru executarea efectuată.

În vederea executării ireproşabile a obligaţiilor asumate, prin Devizele locale şi procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate, „ANTREPRENORUL” SRL „A” a transmis „BENEFICIARULUI” SRL „B” serviciile prestate conform contractului de antrepriză, părţile neinvocându-şi revendicări vizând termenul de execuţie şi/sau calitatea lucrului prestat.

În data de _________, de către SRL „B” în vederea executării obligaţiei financiare de achitare a lucrărilor prestate, a debitat la contul reclamantului suma de ________ lei, urmând a fi transferată suma restantă în mărime de _________ lei.

Circumstanţele enunţate sunt confirmate şi prin procesul-verbal de verificare a decontărilor reciproce la situaţia din _________, în care părţile contractante SRL „B” şi SRL „A” au confirmat existenţa restanţei faţă de reclamant în sumă de ________ lei.

În temeiul art.666 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul reprezintă un acord de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice, acestuia fiindu-i aplicate normele de drept cu privire la actul juridic.

În acest sens, potrivit art.8, 514 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiile se nasc din contract... şi din orice alt act...susceptibil de a le produce în condiţiile Legii, iar în corespundere cu dispoziţiile art.572 din Codul civil al Republicii Moldova obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în momentul stabilit,

158

executarea obligaţiei determinând efectele actului juridic (contractului) prin obligativitate, irevocabilitate şi relativitate.

Aceste principii ce identifică efectele actului juridic se regăsesc şi sunt în mod expres reglementate de legislaţia civilă în vigoare a Republicii Moldova. Astfel în conformitate cu art.668 din Codul civil al Republicii Moldova „contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, uzanţele sau cu principiile echităţii” (principiul obligativităţii), alin.3„contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel” (principiul irevocabilităţii), alin.2 „contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel” (principiul relativităţii).

În acest sens, putem conchide că reclamatul SRL ”B” nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale, acumulând faţă de reclamant o datorie în sumă de ____________ lei, or, potrivit art.946 din Codul civil al Republicii Moldova, prin contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.

Prin Nota extrajudiciară nr.___ din ________, remisă SRL „B”, reclamantul a intervenit către destinatar cu solicitarea executării benevole extrajudiciare a plăţilor restante, prin decontarea la contul SRL „A” a valorii de ___________ lei, cu avertizarea reclamatului privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă reacţii din partea reclamatului la Pretenţia formulată nu s-au manifestat. „B”, SRL „A” a formulat extrajudiciar revendicări analogice Pretenţiei nr.___ din __________, însă iarăşi nu au parvenit reacţii din partea destinatarului.

De asemenea, în virtutea art.619 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii, cuantumul dobânzii de întârziere, în cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, constituind cuantumul de 9% peste rata dobânzii prevăzută la art.585 din Codul civil al Republicii Moldova dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Astfel, pentru întârzierea executării obligaţiilor pecuniare, reclamaţii urmează, în conformitate cu art.619 din Codul civil, să achite o dobândă de întârziere în mărime de ________ lei, conform calculului anexă la prezenta acţiune.

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.512-514; 572, 619, 666,668, 946 din Codul civil al Republicii Moldova, pe cele ale art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova,

S O L I C I T Ă M :

A admite prezenta acţiune. A dispune încasarea din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de _______ lei. A dispune recuperarea din contul reclamatului a cheltuielilor judiciare suportate de către

reclamantul SRL „A” la depunerea acţiunii. ANEXĂ: Data_______ Semnătura ___________

159

JUDECĂTORIA ____________ mun.Chişinău,

str.__________, nr.___

RECLAMANT: Societatea comercială ”A” SRL


PÂRÂT: Societatea comercială ”B” SRL



PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI (2)

În fapt, în data de ________, SRL „B” în calitate de „BENEFICIAR” şi SRL „A” având calitatea de „ANTREPRENOR” au fost semnat contractul de antrepriză având ca obiect de reglementare execuţia lucrărilor de reparaţie capitală a acoperişului flexibil şi de schimbare a ferestrelor clădirilor ce aparţin SRL „B” conform proiectului tehnic cu detaliile de execuţie aprobate.

În temeiul art.___ al Contractului de antrepriză încheiat, costul lucrărilor prestate (lucrări de construcţie şi montaj) a fost evaluat de părţi la suma de __________ lei, inclusiv T.V.A., durata de execuţie a lucrărilor conform art.___, fiind stabilită în perioadă de 1,5 luni, termen ce începe a curge din momentul semnării de către părţi a contractului şi primirea ordinului de începere a execuţiei.

Totodată, în virtutea art.___ al Contractului, „ANTREPRENORUL” s-a obligat contractual la executarea în termen a obiectului asumat, iar conform art.____ al Contractului, „BENEFICIARUL” şi-a asumat obligaţiunea de achitare a valorii contractului pentru executarea efectuată.

În vederea executării ireproşabile a obligaţiilor asumate, prin Devizele locale şi procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate, „ANTREPRENORUL” SRL „A” a transmis „BENEFICIARULUI” SRL „B” serviciile prestate conform contractului de antrepriză, părţile neinvocându-şi revendicări vizând termenul de execuţie şi/sau calitatea lucrului prestat.

În data de _________, de către SRL „B” în vederea executării obligaţiei financiare de achitare a lucrărilor prestate, a debitat la contul reclamantului suma de ________ lei, urmând a fi transferată suma restantă în mărime de _________ lei.

Circumstanţele enunţate sunt confirmate şi prin procesul-verbal de verificare a decontărilor reciproce la situaţia din _________, în care de către părţile contractante SRL ”B” şi SRL „A” s-a confirmat existenţa restanţei faţă de reclamant în sumă de ________ lei.

În temeiul art.666 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul reprezintă un acord de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice, acestuia fiindu-i aplicate normele de drept cu privire la actul juridic.

În acest sens, potrivit art.8, 514 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiile se nasc din contract... şi din orice alt act...susceptibil de a le produce în condiţiile Legii, iar în corespundere cu dispoziţiile art.572 din Codul civil al Republicii Moldova obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în momentul stabilit,

160

executarea obligaţiei determinând efectele actului juridic (contractului) prin obligativitate, irevocabilitate şi relativitate.

Aceste principii ce identifică efectele actului juridic se regăsesc şi sunt în mod expres reglementate de legislaţia civilă în vigoare a Republicii Moldova. Astfel în conformitate cu art.668 din Codul civil al Republicii Moldova „contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, uzanţele sau cu principiile echităţii” (principiul obligativităţii), alin.3 „contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel” (principiul irevocabilităţii), alin.2 „contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel” (principiul relativităţii).

În acest sens, putem conchide că reclamatul SRL ”B” nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale, acumulând faţă de reclamant o datorie în sumă de ____________ lei, or, potrivit art.946 din Codul civil al Republicii Moldova, prin contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.

Prin Nota extrajudiciară nr.___ din ________, remisă SRL ”B”, reclamantul a intervenit către destinatar cu solicitarea executării benevole extrajudiciare a plăţilor restante, prin decontarea la contul SRL ”A” a valorii de ___________ lei, cu avertizarea reclamatului privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă reacţii din partea reclamatului la Pretenţia formulată nu s-au manifestat.

Astfel, prin Nota extrajudiciară nr.___ din _________ adresată SRL „B”, SRL „A” a formulat extrajudiciar revendicări analogice Pretenţiei nr.___ din __________, însă iarăşi nu au parvenit reacţii din partea destinatarului.

De asemenea, în virtutea art.619 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii, cuantumul dobânzii de întârziere, în cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, constituind cuantumul de 9% peste rata dobânzii prevăzută la art.585 din Codul civil al Republicii Moldova dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Astfel, pentru întârzierea executării obligaţiilor pecuniare, reclamaţii urmează, în conformitate cu art.619 din Codul civil, să achite o dobândă de întârziere în mărime de ________ lei, conform calculului anexă la prezenta acţiune.

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.512-514, 572, 619, 666, 668, 946 din Codul civil al Republicii Moldova, pe cele ale art.art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova,


A admite prezenta acţiune. A dispune încasarea din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de _______ lei. A dispune recuperarea din contul reclamatului a cheltuielilor judiciare suportate de către

reclamantul SRL „A” la depunerea acţiunii.

ANEXĂ: Data______________________ Semnătura_________________

161

JUDECĂTORIA _____________ mun.Chişinău, str.________, nr.____

RECLAMANT: Societatea comercială „” SRL

mun.Chişinău, str.________, nr.____ c/f ____________

PÂRÂT: Societatea comercială „B” SRL mun.Chişinău, str.________, nr.____

c/f ____________


PRIVIND ÎNCASAREA VENITULUI RATAT

În fapt, prin Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie nr._________din _________, menţinută în vigoare prin Decizia Curţii de Apel Economice nr.________din _________ şi Decizia Colegiului Economic al Curţii Supreme de Justiţie nr._________din ___________, acţiunea SRL „A” în contradictoriu cu SRL ”B” privind apărarea dreptului de proprietate a fost admisă, dispunându-se înlăturarea obstacolelor create SRL „A” de către SRL „B” în realizarea dreptului său de proprietate asupra bunului imobil cu suprafaţa totală de _________ m.p., amplasat în mun.Chişinău, str.__________, nr.___ şi evacuarea SRL „B” din imobilul nominalizat.

Pornind de la considerentul că, în temeiul art.16, 254-255 CPC al Republicii Moldova, art.14 din Codul de Executare al Republicii Moldova, hotărârea judecătorească se execută în modul stabilit de lege după ce rămâne definitivă, SRL „A” după mai multe solicitări de executare benevolă a actelor judecătoreşti definitive şi irevocabile înaintate în adresa reclamatului, însă soldate fără soluţionare, a depus cererea de intentare a procedurii de executare silită către Oficiul de Executare _______, Departamentul de Executare al Ministerului Justiţiei.

Prin Încheierea Oficiului de Executare ________din___________, documentele executorii prezentate de SRL „A” au fost admise prin dispunerea intentării procedurii de executare, stabilirea termenului de executare benevolă precum şi identificarea termenului de executare silită pentru cazul neexecutării în termenul stabilit a titlurilor executorii nr.___________din _________.

La scadenţele termenelor fixate, inclusiv la solicitările SRL „B” privind acordarea termenelor suplimentare pentru executarea benevolă a actelor judecătoreşti sus-vizate, executarea nu a avut loc, iar începând cu _________ până la ___________ în temeiul proceselor-verbale de transmitere-predare, SRL „A” a recepţionat spre păstrare de la Oficiul de Executare ________, Departamentul de Executare al Ministerului Justiţiei, bunurile mobile existente în încăperile ce aparţin creditorului SRL „A”.

Totodată, temeiul depunerii acţiunii SRL „A” în instanţa de judecată l-a constituit îngrădirea dreptului de proprietate (posesie, folosinţă şi dispoziţie) asigurat prin art.46 din Constituţia Republicii Moldova, art.315; 316 din Codul civil al Republicii Moldova, asupra bunului legal dobândit, prin caracterul său absolut şi perpetuu de către SRL „B”, lezare care până în prezent în contradicţie cu actele judecătoreşti ce constată restabilirea acestuia, din culpa reclamatului (acţiune sau inacţiune) nu se înlătură şi care până în prezent este cauzatoare de prejudicii.

Menţionăm faptul că SRL „A” reprezintă o societate comercială, rezident al Republicii Moldova, care şi-a propus drept scop de activitate comercializarea angro a articolelor destinate

162

sistemelor _________________, scop prin care până în prezent s-a remarcat atât pe piaţa autohtonă cât şi cea internaţională, având deja un nume bine determinat ca un garant al calităţii activităţii prestate şi al produselor comercializate.

Anume în acest scop, în data de __________ SRL „A” a participat la licitaţia bunurilor sechestrate şi a procurat de la INSPECTORATUL FISCAL DE STAT _________________încăperile din clădirea nr.____” cu suprafaţa totală de ________ m.p., amplasată în mun.Chişinău, str._________, nr.___.

În conformitate cu dispoziţia art.14 din Codul civil al Republicii Moldova, persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel, prejudiciu considerându-se cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).

Remarcăm faptul că, în temeiul art.299 din Codul civil al Republicii Moldova, fruct al lucrului se consideră venitul, sporul şi productele pe care le dă acest lucru, fruct al dreptului considerându-se venitul şi beneficiile dobândite în urma folosirii acestui drept, iar fruct al lucrului şi al dreptului considerându-se veniturile şi beneficiile pe care acest lucru sau drept le asigură prin intermediul raporturilor juridice.

În acest context, prin neexecutarea Hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie __________ din _________, menţinută în vigoare prin Decizia Curţii de Apel Economice nr.________ din _______ şi Decizia Colegiului Economic al Curţii Supreme de Justiţie nr._________din ___________, devenite definitive şi irevocabile, SRL ”B” creează obstacole directe SRL ”A” la obţinerea fructului bunului imobil sau generarea valorificării acestuia, direct cauzându-ne un prejudiciu sub forma venitului ratat.

Prin urmare, în prezent SRL ”A” deţine în proprietate suprafaţă comercială în mărime de ______ m.p., suprafaţă care utilizată în activitatea de întreprinzător, în perioada _________-_________; _________-________, adică perioada analogică existenţei hotărârilor judecătoreşti definitive şi respectiv executorii, a adus întreprinderii un beneficiu (cu deducerile fiscale legale) în sumă de ____________ lei, ceea ce constituie un venit de _________lei pentru un metru pătrat.

Raportând calculele vizate la suprafaţa comercială ce aparţine SRL „A”, însă care nu poate fi valorificată din culpa directă a SRL „B” prin neexecutarea actelor judecătoreşti, pentru perioada _________- __________; ________-_________, venitul ratat îl constituie suma de _________ lei (calculul sumei se anexează), sumă ce solicităm să fie încasată din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A”.

Suplimentar, reiterăm că neexecutarea continuă şi iresponsabilă din partea SRL „B”, vine în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, care, în virtutea art.6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, garantează dreptul la un proces echitabil şi la executarea actelor judecătoreşti irevocabile drept o condiţie indispensabilă a actului de justiţie echitabil.

Prin Nota extrajudiciară aferentă acţiunii înaintate, remisă SRL ”B”, reclamantul a intervenit către destinatar cu solicitarea executării benevole extrajudiciare a plăţilor revendicate prin decontarea la contul SRL „A” a valorii de _____________ lei cu avertizarea reclamatului privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă reclamatul nu a formulat nici manifestat reacţii la pretenţia.

În drept, călăuzindu-ne de art14, 315-316, 299 din Codul civil al Republicii Moldova, art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova,


A admite prezenta acţiune.

163

A dispune încasarea din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de __________lei. A dispune recuperarea din contul reclamatului în beneficul reclamantului a cheltuielilor

judiciare suportate la depunerea acţiunii.

ANEXĂ: Data_________________ Semnătura________________

164

JUDECĂTORIA ____________ mun.Chişinău, str._____________, nr.____

RECLAMANT: Societatea comercială „P” SRL

mun.Chişinău, str._____________, nr.___ MD ______ c/f ______________

PÂRÂT: Societatea comercială „V” SRL


CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA PENALITĂŢII

A. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

În fapt, la _______ între SRL „V” şi SRL „P” a fost semnat un antecontract de vânzare-

cumpărare a bunului imobil, având ca obiect de reglementare instituirea obligaţiei SRL „V” în calitate de „viitor vânzător” să încheie cu SRL „P” în calitate de „viitor cumpărător”, în condiţiile antecontractului, contractul de vânzare-cumpărare a încăperilor comerciale separate cu suprafaţa totală de ______m.p., amplasate în mun.Chişinău, str.___________, nr.____, identificate cu nr.cadastral __________.

Potrivit, Capitolului __, punctul ___ al antecontractului, bunul imobil nominalizat, urma a fi vândut S.A. „P” la suma convenită de _____euro, inclusiv TVA pentru un metru pătrat, valoarea indicată urmând a fi achitată la cursul Băncii Naţionale a Moldovei la data decontării în două tranşe, prima tranşă până la data de __________-_______ euro şi a doua tranşă până la data de _________-_______ euro, aceleaşi reglementări fiind prescrise şi de Capitolul ___, punctul ____, în temeiul căruia SRL ”P” s-a obligat în condiţiile punctului ____ să execute obligaţiile financiare asumate.

Totodată, „viitorul vânzător”, în virtutea Capitolului __, punctul ____, Capitolului __, punctul ___, şi-a asumat obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare până la data de ________, obligaţie similară fiind asumată şi de „viitorul cumpărător” prin Capitolul ___, punctul _____.

În vederea executării incontestabile a obligaţiilor asumate prin antecontractul din _________, în data de _________ prin ordinul de plată nr._____, SRL „P” efectuează decontarea în favoarea SRL „V” a sumei de ______lei (echivalentul sumei de ______ euro), cu destinaţia plăţii conform antecontractului din ________, iar în data de ___________ prin ordinul de plată nr.____, SRL „P” efectuează la contul SRL „V” debitarea sumei suplimentare de __________lei (echivalentul sumei de _______ euro) cu destinaţia analogică a plăţii conform antecontractului din ________, astfel fiind decontate în total _______euro.

În data de ________ şi respectiv la _________, mijloacele financiare transferate de către SRL „P” în vederea executării ireproşabile a antecontractului din ___________, de către SRL „V” se returnează cu motivaţia susţinută în nota de însoţire a plăţii de refuz unilateral al SRL „V” în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Potrivit antecontractului din ________, Capitolul ___, părţile au stipulat în mod expres, răspunderea contractuală (sancţiuni contractuale) în cazul neexecutării obligaţiilor juridice asumate sau în cazul executării necorespunzătoare a acestora, prin punctul ___ fiind stipulat în mod expres că în cazul în care „viitorul vânzător”- SRL „V” în mod unilateral refuză de la

165

executarea obligaţiilor contractuale –încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta este obligat să restituie „viitorului cumpărător” - SRL „P” dublul sumelor primite.

În temeiul punctului___ al antecontractului din ___________, toate litigiile survenite în legătură cu contractul încheiat se vor soluţiona pe cale amiabilă, iar în cazul imposibilităţii atingerii unor concilieri, litigiile se vor soluţiona pe cale judiciară în instanţa de judecată competentă a Republicii Moldova.

Prin nota extrajudiciară nr.____din ________ remisă SRL „V”, reclamantul a intervenit către destinatar în ordinea punctului ____ al precontractului, cu solicitarea executării benevole a sancţiunilor pecuniare asumate, prin decontarea la contul SRL „P” a valorii de ________ euro (__________ lei Republica Moldova, ce constituie valoarea dublă neachitată), cu avertizarea SRL „V” privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă careva reacţii din partea reclamatului la Pretenţia formulată nu s-au manifestat.

B. ANALIZA JURIDICĂ A RAPORTULUI LITIGIOS

În temeiul art.666 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul reprezintă un acord de

voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice, acestuia fiindu-i aplicate normele de drept cu privire la actul juridic.

Totodată, potrivit art.8, 514 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiile se nasc din contract... şi din orice alt act...susceptibil de a le produce în condiţiile Legii, executarea acestora determinând efectele actului juridic (contractului) prin obligativitate (prin adagiul pacta sunt servanada), irevocabilitate şi relativitate (prin adagiul res inter alios acta, aliis neque nocere,neque prodesse potest).

Aceste principii ce identifică efectele actului juridic se regăsesc şi sunt în mod expres reglementate de legislaţia civilă în vigoare a Republicii Moldova. Astfel în conformitate cu art. 572 din Codul civil al Republicii Moldova temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii, obligaţiile urmând a fi executate în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în momentul stabilit, şi/sau art.668 definit „forţa obligatorie a contractului” care reglementează prin alin.1 „că contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, uzanţele sau cu principiile echităţii” (principiul obligativităţii), alin.3 „contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel” (principiul irevocabilităţii), alin.2 „contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel” (principiul relativităţii).

De asemenea, potrivit art.679 din Codul civil al Republicii Moldova „prin contract se poate naşte obligaţia de a se încheia un contract. Forma stabilită pentru contract se aplică şi pentru antecontract”.

Reglementări similare sunt stipulate de art.667 alin.(2) din Codul civil al Republicii Moldova care reiterează că „obligarea la încheierea unui contract este interzisă, cu excepţia cazurilor când obligaţia de a contracta este prevăzută de prezentul cod, de lege sau dacă reiese dintr-o obligaţie asumată benevol”

În acest context antecontractul reprezintă un act juridic sinalagmatic ce operează obligaţia de a se contracta, şi se supune după normele de conduită forţei imperative ale contractului şi a normelor de drept ce îl reglementează. Deci, atât naşterea, întinderea, stingerea raporturilor juridice cât şi răspunderea contractuală pentru neexecutarea obligaţiilor instituite prin antecontract se impun imperativ efectelor actelor juridice şi nu vizează drepturi subiective contrare efectelor obligaţiilor benevol asumate, prin refuzul unilateral de la executarea acestuia fără intervenţia răspunderii civile.

166

La situaţia litigioasă, între părţile contractante SRL „P” şi SRL „V” a fost semnat un antecontract identificat ca contract sinalagmatic, comutativ, oneros având ca obiect asumarea obligaţiei de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil specificat, cu includerea tuturor clauzelor esenţiale ale contractului de vânzare-cumpărare, contractul nominalizat fiind supus condiţiei de formă obligatorie sub autentificare notarială imperativ dispus prin art.679-680 din Codul civil al Republicii Moldova.

Totodată, părţile în mod benevol au stabilit sancţiuni contractuale (răspunderea contractuală ca formă a răspunderii civile) pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate. Astfel, în temeiul punctului ____ al antecontractului din _______ în cazul în care „viitorul vânzător”- SRL „V” în mod unilateral refuză de la executarea obligaţiilor contractuale –încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta este obligat să restituie „viitorului cumpărător” – SRL „P” dublul sumelor primite.

Urmează să atenţionăm asupra faptului că sumele revendicate de către S.R.L „P” au fost decontate la contul SRL „V” în cadrul executării obligaţiilor asumate prin antecontractul vizat, care la data achitării era în vigoare, producea efecte juridice obligatorii pentru părţi, nu era desfiinţat, or neachitarea acestora în cadrul unui raport contractual valabil, din partea SRL „P” ducea inevitabil către neexecutarea contractului din partea sa şi implicit la survenirea consecinţelor juridice ce se impun acestei neexecutări, prin Capitolul ____.

De asemenea, potrivit Capitolului ___, punctele ______ ale antecontractului, acesta poate fi modificat, completat sau reziliat doar cu acordul comun al părţilor contractante, prin încheierea unui act adiţional în formă scrisă şi autentificat notarial, alte temeiuri de încetare a contractului părţile lăsându-le reglementărilor legislaţiei civile în vigoare.

În concluzie, reiterăm faptul că antecontractul din _________ încheiat între SRL „P” şi SRL „V” reprezintă un contract bilateral, obligatoriu, irevocabil şi relativ impus părţilor, pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a căruia survin consecinţele juridice reglementate de contract (răspundere contractuală) şi/sau prevăzute de legislaţia civilă în vigoare.

Deci, este mai mult decât evident faptul că sancţiunile contractuale instituite de către părţi prin antecontractul din ________, punctul ___, au survenit, şi respectiv urmează a fi aplicate în strictă corespundere cu Legea, care prescrie caracterul obligatoriu a obligaţiilor asumate de către părţi printr-un act juridic bilateral.

C. INCONSISTENŢA ARGUMENTELOR SRL „U” EXPUSE ÎN NOTA DIN ______ Potrivit Notei prealabile din _______, ce însoţea returnarea mijloacelor financiare

decontate de către SRL „P”, SRL „V” reiterează ipoteza potrivit căreia antecontractul din _______, se consideră desfiinţat de drept din momentul informării reclamantului privind refuzul unilateral al SRL „V” de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Această ipoteză SRL „P” o apreciază ca fiind fără suport juridic, bazată pe neaplicarea Legii vizând temeiurile încetării raporturilor contractuale, rezultată din aprecierea subiectivă şi defectuoasă a efectelor imperative generate de acte juridice sinalagmatice, pasibilă aprecierii negative, reieşind din cumulul următoarelor motive şi reglementări:

În conformitate cu art.668 din Codul civil al Republicii Moldova contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel.

Reglementări similare sunt statuate în Capitolul ___ al antecontractului, potrivit căruia antecontractul poate fi modificat, completat sau reziliat doar cu acordul comun al părţilor contractante, prin încheierea unui act adiţional în formă scrisă şi autentificat notarial.

Totodată, potrivit art.733 din Codul civil al Republicii Moldova contractul nu poate fi altfel rezolvit, reziliat sau revocat decât în temeiuri prevăzute de Lege sau prin acordul părţilor, acordul părţilor chiar şi conform art.734 (2) din Codul civil al Republicii Moldova dar în mod

167

similar prevederilor antecontractului, urmând a fi încheiat în forma cerută pentru contract dacă din lege, contract sau uzanţe nu rezultă altfel.

Deci, acordul părţilor contractante la desfiinţarea contractului, în modul prevăzut de contract şi lege, nu a fost realizat şi implicit referinţa la încetarea unilaterală a contractului din partea SRL „V” este inopozabilă atât SRL „V” cât şi SRL „P”.

Dacă e să ne referim la cazurile de reziliere reglementate de lege, urmează a reţine faptul că operarea rezilierii în sensul legislaţiei în vigoare –art.602, 709, 711, 735 din Codul civil al Republicii Moldova este justificată de neexecutarea obligaţiei corelative asumată de către parte, ceea ce semnifică inopozabilitatea acestor temeiuri SRL „P” care în aceste raporturi contractuale a executat în termenii şi modul prevăzut toate obligaţiile asumate. Reiterăm şi asupra faptului că rezilierea chiar şi ca definiţie reprezintă o formă a desfiinţării unui contract care intervine doar în consecinţa neexecutării unui contract şi nu vizează dreptul părţii la încetarea contractului prin nedorinţă (alte temeiuri decât neexecutarea) care însă poate fi acoperită prin acordul comun al părţilor contractante la încetare, ceea ce în situaţia litigioasă nu a fost realizat.

Prin urmare, la datele efectuării decontărilor sumei de________euro, SRL „P” a dispus de un temei legal, identificat în reglementările antecontractului din __________ care era în vigoare, producea efecte juridice imperative şi era obligatoriu părţilor şi deci SRL „P” era obligată să execute contractul şi să se conformeze obligaţiilor asumate.

Din aceste considerente este evident faptul că sancţiunile contractuale instituite de către părţi prin antecontractul din ________, punctul _____, au survenit, şi respectiv urmează a fi aplicate în strictă corespundere cu Legea, care prescrie caracterul obligatoriu a obligaţiilor asumate de către părţi printr-un act juridic bilateral;

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.512-514, 572, 666, 668 din Codul civil al Republicii Moldova, ale art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, şi de dispoziţiile contractului anterior din _______ ,


A admite prezenta acţiune. A dispune încasarea din contul SRL „V” (c/f ____________) în beneficiul SRL „P” (c/f

____________) a sumei de ___________ lei (echivalent al sumei de ______ euro). ANEXĂ: Data_______ Semnătura________________

168

JUDECĂTORIA_____________ mun. Chişinău, str.________, nr.___

RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL mun. Chişinău, str. ________, nr.___

c/f _____________ RECLAMAT: Societatea comercială „B” SRL

mun. Chişinău, str. ________, nr.___

c/f _____________

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND REZOLVIREA CONTRACTULUI

DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

În fapt, la _________, între SRL „B” având calitatea de „vânzător” şi SRL „A” având

calitatea de „cumpărător” a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. __ având ca obiect de reglementare vânzarea-cumpărarea automobilului (autospecialei) de foraj de model ______.

Potrivit art.753 alin.1) al Codului civil al Republicii Moldova, prin contractul de vânzare-cumpărare, o parte (vânzător) se obligă să predea un bun în proprietatea celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.

Astfel, în temeiul punctului ___ al contractului de vânzare-cumpărare nr.___ din ______, SRL „B” s-a obligat să predea automobilul de foraj de modelul _____ în proprietatea SRL „A”, iar acesta, la rândul său, s-a obligat să preia automobilul şi să plătească preţul în mărime de _______ Euro (___________lei).

În vederea executării ireproşabile a obligaţiilor contractuale, în temeiul ordinelor de plată nr.____ din ________ şi nr.____ din _________,SRL „A” a achitat preţul convenit, iar în baza Actului de primire-predare din ____ şi a facturii fiscale Seria ____ din _______, a preluat în proprietate obiectul contractual de la vânzătorul SRL ”B”.

Odată cu achiziţionarea bunului, SRL „A” a plasat automobilul procurat în procesul activităţii sale, însă din prima zi de lucru, contrar caracteristicii şi destinaţiei sale, automobilul s-a defectat şi nu a mai funcţionat. De nenumărate ori SRL „A” a încercat cu forţele proprii să repare automobilul, însă din lipsa unor însuşiri inerente, care îl făceau impropriu destinaţiei şi folosirii normale, intenţiile cumpărătorului de a repara automobilul nu s-au soldat cu succes.

Conform art.763 din Codul civil al Republicii Moldova, cumpărătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale, considerându-se fără vicii materiale bunul care, la transferarea riscurilor are caracteristicile convenite, iar în cazul în care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, bunul se consideră fără vicii dacă corespunde destinaţiei stabilite în contract, corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la bunuri de acelaşi fel şi pe care cumpărătorul le poate aştepta ţinând cont de felul bunului.

În baza dispoziţiilor art.768 din Codul civil al Republicii Moldova care-i oferă cumpărătorului dreptul de a cere remedierea şi înlăturarea viciilor, în cazul în care bunul nu corespunde caracteristicilor contractate, la data de ___________, SRL „A” ,prin scrisoarea nr.___, i-a solicitat vânzătorului SRL „B” remedierea automobilului şi înlăturarea viciului.

După primirea scrisorii de remediere şi constatarea de către ambele părţi contractante că automobilul ce a constituit obiectul convenţiei este viciat, SRL „B” a preluat automobilul, pentru remedierea defecţiunilor şi înlăturarea viciilor.

169

În urma încercărilor fără succes ale vânzătorului de remediere a automobilului vândut şi de înlăturare a viciilor din cont propriu, în pofida prevederilor art.765 alin.5) al Codului civil, potrivit căruia vânzătorul nu poate invoca o înţelegere prin care drepturile cumpărătorului sunt excluse sau limitate ca urmare a unui viciu dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv un viciu sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici, SRL „B” prin scrisoarea nr.___ din ________ refuză remedierea automobilului şi înlăturarea viciilor, cu propunerea acestuia de a înstrăina bunul procurat unei terţe persoane.

Raportând reglementările legale la circumstanţele faptice confirmate documentar, incontestabil se denotă că SRL „A” a procurat un automobil viciat, vicii care fac imposibilă exploatarea acestuia conform destinaţiei sale aşa cum s-a aşteptat cumpărătorul, or, în situaţia în care cumpărătorul ar fi ştiut de existenţa viciilor, nu ar fi cumpărat bunul, iar vânzătorul SRL „B”, fiind conştient de viciile automobilului înstrăinat, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.____ din ________, a trecut sub tăcere viciile constatate, ceea ce a dus la neexecutarea obligaţiei stabilite de dispoziţia art.763 din Codul civil de predare a bunului fără vicii materiale şi a obligaţiei de a se comporta cu bună-credinţă şi diligenţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei (art.513 din Codul civil).

Potrivit art.735 al Codului civil, o parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi. Neexecutarea este neesenţială în cazul în care: a) prin neexecutare creditorul a fost lipsit de posibilitatea de a obţine ceea ce aştepta în urma contractului, b) executarea în tocmai a obligaţiilor contractuale ţine de esenţa obligaţiei, c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă, d) neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executare în viitor a contractului.

Conform prevederilor dispoziţiei art.709 din Codul civil, dacă una dintre părţi nu execută sau execută în mod necorespunzător o prestaţie scadentă decurgând dintr-un contract sinalagmatic, cealaltă parte poate, după expirarea fără rezultat a unui termen rezonabil pe care l-a stabilit pentru prestaţie sau remediere, să rezoluţioneze contractul.

În conformitate cu art.769 din Codul civil, în afara de cazurile prevăzute de art.617 al Legii menţionate, pentru operarea rezoluţiunii şi repararea prejudiciului nu este necesară stabilirea unui termen când vânzătorul a respins remedierea viciilor sau când o modalitate de remediere nu a reuşit sau nu i se poate pretinde cumpărătorului.

Astfel, prin declaraţia din ______ adresată SRL „B”, în conformitate cu art.737 din Codul civil şi în temeiurile art.735 al Codului civil, SRL „A” a operat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr.____din _________ cu informarea destinatarului despre necesitatea restituirii prestaţiilor executate prin preluarea de către vânzător a automobilului de foraj de model _______ şi restituirea preţului primit.

Cu regret, efectele rezoluţiunii operate de către SRL ”A” prin Notificarea remisă SRL „B” nu au fost executate, reclamatul refuzând restituirea preţului automobilului achitat.

Potrivit dispoziţiei art.14 din Codul civil persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel, considerându-se prejudiciu cheltuielile pe care o persoană lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).

Astfel, ca urmare a neonorării de către SRL „B” a obligaţiei de predare a automobilului vândut fără vicii materiale, SRL „A” nu a putut utiliza automobilul în activitatea sa de antreprenoriat ceea ce a dus la imposibilitatea onorării în termenele prevăzute a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de antrepriză nr.___ din ________ încheiat cu SRL „C” şi parvenirea unei reclamaţii de neexecutare a obligaţiilor asumate din partea beneficiarului.

170

Întru evitarea survenirii unor consecinţe grave, în legătură cu neexecutarea contractului de antrepriză nr.___ din ________, SRL „A” a încheiat un contract de subantrepriză cu nr.______ din _________cu SRL „D” prin care ultimul s-a obligat să efectuează lucrări în favoarea beneficiarului SRL ”C”, lucrări efectuate cu un automobil similar celui procurat de la SRL „B”, iar SRL „A” s-a obligat la achitarea preţului în sumă de _____lei pentru prestaţiile efectuate.

În baza contractului de subantrepriză din _______ SRL „D” a efectuat lucrări în sumă de __________lei, or în urma neexecutării obligaţiilor de predare a automobilului fără vicii materiale, SRL „B” a lezat în drepturi SRL „A” reieşind din obligaţia reclamantului la onorarea contractului de subantrepriză, astfel fiind cauzat un prejudiciu material în sumă de __________ lei.

În cazul în care nu execută obligaţia, în conformitate cu art.602 din Codul civil, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel, neexecutarea obligaţiei în accepţiunea normei citate incluzând orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.

Astfel, conform art.610 din Codul civil, despăgubirea pe care o datorează debitorul pentru neexecutare cuprinde atât prejudiciul efectiv cauzat creditorului, cât şi venitul ratat, ratat considerându-se venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale, reparabile fiind doar daunele care reprezintă efectul nemijlocit (direct) al neexecutării.

Prin urmare, sinteza reglementărilor legale şi circumstanţelor faptice confirmate documentar denotă faptul că, în urma neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor legale de predare a automobilului vândut de model __________ fără vicii materiale, pârâtul i-a cauzat reclamantului un prejudiciu material direct în valoare de ___________ lei.

În drept, călăuzindu-ne de prevederile art.10, 11, 14, 602, 610, 704, 709, 734, 735, 738, 739, 740, 753, 763, 769 din Codul civil, de cele conţinute în art.29, 35, 60, 166 – 167 din Codul de procedură civilă,


A admite prezenta cerere. A încasa din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de __________lei, inclusiv

preţul automobilului în sumă de ________ lei ca urmare a operării rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare nr. ____ din ______ şi a prejudiciului material în sumă de ________lei.

A dispune încasarea din contul pârâtului a cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantul SRL „A” la depunerea acţiunii. ANEXĂ: Data___________ Semnătura________________

171

JUDECĂTORIA ____________ mun.Chişinău, str._____________, nr.____

RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL


PÎRÎT: Societatea comercială „B” SRL


CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII

CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

În fapt, la data de __________, între SRL „A” în calitate de „VÂNZĂTOR” şi SRL „B” în calitate de „CUMPĂRĂTOR” a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil identificat cu nr.cadastral ______________,amplasat în mun.Chişinău, str.___________, nr.__, cu suprafaţa totală de _____ m.p.

Contractul vizat, în corespundere cu dispoziţiile art. 240 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964), a fost supus condiţiei de formă obligatorie sub autentificare notarială, autentificare după cum rezultă din parafa legalizării realizată la Biroul Notarului “____________”, la nr._____ (mun.Chişinău, str._________, nr.__).

Potrivit clauzelor contractuale stipulate de punctele _______, obiectul contractual îl reprezintă proprietatea SRL „A” conform documentelor de constituire ale Societăţii, iar înstrăinarea acestuia se efectuează la preţul de ________ lei, care urmează a fi debitat de către SRL „B” la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.

Prin prezenta acţiune, SRL „A” consideră contractul de vânzare-cumpărare nr. ___ din ________, ca fiind drept ilicit, bazat pe aplicarea incorectă şi contrară a normelor imperative de drept material, având o cauză ilicită şi un consimţământ viciat, pasibil recunoaşterii nulităţii, reieşind din ansamblul următoarelor circumstanţe şi motive:

În temeiul art.50 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964), care se identifică ca normă de drept imperativ, este nulă convenţia care nu corespunde prevederilor Legii, reglementări similare fiind prevăzute şi de art.220 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii nr.1107-XV din 06.06.2002) în temeiul căruia actul juridic care contravine normelor imperative se consideră nul, iar în cazul unei convenţii nule fiecare parte este obligată să restituie celeilalte părţi tot ce a primit în baza convenţiei, prin restituire bilaterală, art.61 al Codului stipulând că convenţia declarată nulă se consideră nulă din momentul încheierii ei.

În corespundere cu dispoziţia art.157 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul se consideră încheiat, când părţile au căzut de acord, în forma cerută pentru cazurile respective, cu privire la toate punctele esenţiale ale lui, adică manifestarea neviciată şi în strictă corespundere cu Legea consimţământului.

Totodată, în virtutea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.500 din 10.09.91 „despre aprobarea Regulamentului societăţilor economice din Republica Moldova”, în vigoare la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, punctul 83, de componenţa exclusivă

172

a adunării generale ţine acceptarea contractelor, valoarea cărora depăşeşte o pătrime din fondul statutar.

Astfel, la semnarea contractului de vânzare-cumpărare din __________, un asemenea acord din partea fondatorilor, materializat prin emiterea unei Hotărâri a Adunării Generale a Fondatorilor SRL „A”, nu a fost efectuat şi nici Biroului Notarial nu i-a fost prezentat, în această situaţie fiind lezate grav drepturile asociaţilor SRL „A”, or, potrivit punctului 76 al Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.500 din 10.09.1991 ”Despre aprobarea Regulamentului societăţilor economice din Republica Moldova”, deţinătorii certificatelor cotelor de participare sunt proprietari ai averii Societăţii cu răspundere limitată şi, deci, administrarea acestei proprietăţi comune pe cote-părţi urmează a fi realizată doar cu acordul coproprietarilor.

Din documentele de constituire ale reclamantului prezentate la semnarea contractului de vânzare-cumpărare contestat, rezultă că Societatea SRL „A” a fost fondată la __________ şi supusă înregistrării în Registrul de Stat al Întreprinderilor şi Organizaţiilor în data de __________, fiind constituită de fondatorii __________________ şi _________________.

Totodată, capitalul statutar al Întreprinderii constituie suma de ________ lei, dintre care _______ lei reprezintă cota asociatului __________________, ceea ce constituie __% iar ________ lei, cota asociatului ___________________, ceea ce constituie __%.

Raportând reglementările prevăzute de Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.500 din 10.09.91 „Despre aprobarea Regulamentului societăţilor economice din Republica Moldova” la situaţia litigioasă, rezultă că tranzacţia ce depăşeşte suma de ¼ din capitalul statutar, în mod obligatoriu urmează a fi aprobată de Adunarea Generală a asociaţilor şi, deci, tranzacţia vizată având preţul de _______ lei, ceea ce depăşeşte în mod evident limita admisibilă încheierii actelor juridice fără acordul coasociaţilor, urma a fi aprobată de către organul de conducere a SRL „A”. Din materialele prezentate la perfectarea tranzacţiei de vânzare-cumpărare rezultă că o asemenea Adunare Generală, cu ordinea de zi vizând încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost organizată şi nicio Hotărâre în acest sens nu a fost emisă.

Concluzionând, cu certitudine contractul de vânzare-cumpărare din ________ dispune de un consimţământ nematerializat conform rigorilor stabilite de Lege, or, manifestarea şi/sau exteriorizarea acestuia a fost grav viciată, ceea ce afectează condiţia obligatorie de validitate a unui act juridic bilateral.

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.50, 61, 157, 238 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964), punctele 76, 83, 99 din Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.500 din 10.09.91 „Despre aprobarea Regulamentului societăţilor economice din Republica Moldova”, art.1, 5, 7, 29, 35, 84; 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova

S O L I C I T Ă M:

A admite prezenta acţiune. A recunoaşte ilegalitatea şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.____ din

_________ încheiat între SRL „A” şi SRL „B” cu bunul imobil identificat cu nr.cadastral ______________,amplasat în mun.Chişinău, str.___________, nr.__, cu suprafaţa totală de _____ m.p. ANEXĂ: Data_________________ Semnătura _________________

173

JUDECĂTORIA __________

Reclamanţi : C.E., C.V. raionul ____, satul ____

Pârât: L.I.,

raionul _____, satul _______

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU REPARAREA PREJUDICIULUI

Subsemnaţii C.E. şi C.V., solicităm încasarea de la L.I., în beneficiul nostru, a

sumei de 144923,17 lei pentru compensarea prejudiciului cauzat prin vătămarea integrităţii corporale şi decesul lui C.W.

Suma solicitată este alcătuită din următoarele sume:

1. 10338,96 lei pentru recuperarea cheltuielilor pe care le-am suportat în legătură cu spitalizarea în perioada 28.11.2006 – 13.12.2006, tratamentul şi cheltuielile aferente tratamentului lui C.W.

2. 12630.00 lei pentru recuperarea cheltuielilor de înmormântare a lui C.W. 3. 100000.00 lei pentru recuperarea prejudiciului moral cauzat nouă prin vătămarea

integrităţii corporale şi decesul lui C.W. 4. 546,91 lei pe lună (total 16954,21), prestaţii periodice lui C.V., despăgubiri pentru

diferenţa dintre pensia de urmaşi şi valoarea întreţinerii acordate de decedatul C.W. pentru perioada 13.12.2006 – 30.06.2009.

5. 5000.00 lei – cheltuieli pentru asistenţa juridică.

Motivele cererii sunt următoarele: În fapt, la 27.11.2006, pârâtul L.I., conducând motocicleta „Voshod” cu numărul de

înmatriculare MDM 1970, l-a accidentat pe C.W., soţul reclamantei, şi, respectiv, tatăl reclamantului. Victima a fost transportată la Spitalul Raional ______, de unde, la 28.11.2007, a fost transportat la IMSP „Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie” din Chişinău. La 13.12.2006, C.W. a decedat. La 16.01.2007, Judecătoria raionului ______ (judecător D.M.) a emis o sentinţă prin care l-a recunoscut vinovat pe L.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit. b) CP. Acţiunea civilă a fost lăsată fără examinare, pentru a fi examinată în procedura civilă.

În perioada 28.11.2006 – 13.12.2006, C.W. a fost internat la IMSP „Institutul de

Neurologie şi Neurochirurgie” cu diagnoza: „Traumatism cranio-cerebral acut deschis grav. Contuzie hemoragică cerebrală frontal bilateral. Fractura bazei craniului. Comă II” Pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare şi tratament am cheltuit 10338,96 lei (8801,28 lei serviciile medicale prestate de spital şi 1537,68 lei şi pentru medicamente şi articole parafarmaceutice procurate din afara spitalului).

174

La 13.12.2006, C.W. a decedat şi la 16.12.2006 a fost înmormântat. În legătură cu înmormântarea, am cheltuit 16430,00 lei. Pentru o parte din această sumă dispunem de bonuri, dar marea majoritate din cumpărăturile legate de serviciile rituale, bisericeşti, masa de pomenire au fost făcute de la piaţă, unde produsele şi mărfurile sunt mai ieftine, dar unde nu se eliberează bonuri de casă. Alin. 4 al art.1419 din CC stabileşte că persoana obligată să repare prejudiciul, urmează să compenseze cheltuielile de înmormântare, ţinând cont de statutul social al defunctului şi obiceiurile locale. Cheltuielile pe care le-am suportat în legătură cu înmormântarea nu au fost cheltuieli exagerate, ci constituie doar strictul necesar, în conformitate cu obiceiurile locale. Pârâtul, la acel moment, ne-a recuperat 3300.00 lei din suma cheltuit şi ne-a transmis produse alimentare în sumă de 500 de lei.

Coreclamantul C.V., fiul decedatului C.W., este elev la Colegiul Naţional de

Coregrafie. Studiile vor fi încheiate la 30.06.2009. În legătură cu decesul tatălui, lui C.V. i-a fost stabilită pensie de urmaş în mărime de 160,05 lei pe lună. Salariul mediu al decedatului C.W. era de 2120,88 lei. Familia noastră era alcătuită din 3 persoane (C.W. - soţul, C.E. – soţia, C.V. – fiul.). Deoarece defunctul era unicul întreţinător al familiei, fiecăruia dintre membrii familiei noastre îi revenea câte 1/3 din acest salariul întreţinătorului, adică – 706,96 lei. Diferenţa dintre pensia de urmaş, primită de C.V. şi valoarea întreţinerii ce era prestată de decedatul C.W. este de 546,91 lei pe lună. Perioada, pentru care urmează a fi încasată această sumă, este de la 13.12.2006 data decesului lui C.W., până la 30.06.2009, data încheierii studiilor la Colegiul Naţional de Coregrafie.

În urma accidentului în care i-au fost cauzate leziuni corporale grave soţului şi,

respectiv, tatălui meu, în urma spitalizării şi apoi a decesului acestuia, ne-au fost cauzate suferinţe morale enorme. Suferinţele noastre morale au fost enorme atunci când am aflat de accident, au fost enorme atunci când C.W. era în spital în comă şi medicii făceau tot posibilul pentru a-l salva, dar, din păcate, leziunile corporale au fost prea grave. Durerea noastră nu avea margini când am aflat despre moartea soţului şi, respectiv, a tatălui meu. În fiecare noapte, iar şi iar, visăm tot calvarul prin care am fost nevoiţi să trecem în urma crimei comise de L.I. Suferinţele morale ne urmăresc până în prezent şi vor fi cu noi încă mult timp. Deoarece ne-a fost răpit cel mai drag şi iubit om.

Coreclamanta C.E. a fost nevoită să plece la muncă în Italia, lăsându-l pe fiul V. în grija bunicii. Feciorul creşte fără tată şi la distanţă de mii de kilometri de mamă. Despărţirea mamei de fiu, cauzată de decesul tatălui, numai a agravat suferinţele noastre morale.

În scopul colectării probelor pentru înaintarea prezentei cereri, întocmirii cererii de chemare în judecată şi reprezentării intereselor noastre în faţa instanţelor judiciare, am încheiat, la 26.09.2007, un contract de asistenţă juridică cu avocatul Oleg Palii. Costul serviciilor juridice prestate, conform acestui contract, este de 5000.00 lei.

În drept, ne întemeiem cererea pe dispoziţiile art.1418, 1419, 1422 din Codul civil,

art.166, 167 din Codul de procedură civilă.

În sprijinul acţiunii propunem următoarele probe:

1. Copia sentinţei din 16.01.2007 emisă de Judecătoria ________ în dosarul (1-29/07). 2. Copia buletinului de identitate al lui C.W. 3. Copia certificatului de deces al lui C.W. 4. Copia buletinului de identitate al reclamantei C.E. 5. Copia extrasului de pe actul de căsătorie al lui C.W. şi C.E.

175

6. Copii de pe bonurile fiscale pentru procurarea medicamentelor şi a articolelor parafarmaceutice (4 foi).

7. Copia informaţiei nr.01-08/679 din 02.11.2007 eliberate de IMSP „Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie” (2 foi).

8. Copia informaţiei nr.01/07 din 27.07.2007 de la Parohia „Sf. Arhanghel Mihail şi Gavriil” privind taxa de înmormântare.

9. Copia talonului de plată la raportul 2542 din 14.12.2006 eliberat de Centrul de Medicină Legală.

10. Copia formularului de comandă şi a chitanţei de plată eliberate la 13.12.2006 de S.C. „Funeral Service” S.R.L.

11. Copia bonului nr.003107 din 13.12.2006 şi bonul fiscal eliberat de Combinatul servicii Funerare al Primăriei mun. Chişinău.

12. Copiile bonurilor de plată eliberate de S.C. „Amadis - Service” S.R.L. şi S.C. „Vladalina” S.R.L.

13. Copia adeverinţei nr.243 din 01.10.2007 eliberate de Primăria satului____, despre componenţa familiei lui C.V.

14. Copia adeverinţei nr.131 din 20.09.2007 eliberate de C.T.A.S. _________, despre pensia de urmaş stabilită lui C.V.

15. Copia adeverinţei nr.109 din 07.08.2007 eliberate de Colegiul Naţional de Coregrafie, despre faptul că C.V. este elev al acestei instituţii.

16. Copia informaţiei nr.2954-05 din 25.07.2007 eliberate de S.C. „Apă-Canal Chişinău” S.A. despre mărimea salariului mediu al decedatului C.W.

17. Copia contractului de asistenţă juridică nr.5 din 26.09.2007. 18. Copia obligaţiei familiei L. de a recupera cheltuielile de înmormântare.

Anexe:

1. Copia cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexate (22 foi). Data ________________ Semnături: C.E. __________________ (Reprezentată prin procură de C.V.) C.V. _________________

176

JUDECĂTORIA _____________

De la: C.V. Reclamant în cauza civilă „C.E. şi C.V.

către L.I., despre repararea prejudiciului”

C E R E R E PENTRU COMPLETAREA TEMEIULUI

ACŢIUNII

Judecătoria _______ are pe rol cererea de chemare în judecată, înaintată de mine şi C.E. către L.I., despre recuperarea prejudiciului.

În acţiune am solicitat încasarea de la pârât a sumei de 144923,17 lei, inclusiv 12630,00 lei cheltuieli de înmormântare a lui C.W.

În completarea celor enunţate în cererea de chemare în judecată, declar următoarele. Pentru înmormântare au fost procurate următoarele mărfuri pentru pomeni, alte cheltuieli de înmormântare şi, evident, produse alimentare pentru masa de pomenire,:

Pomeni: 8586,00 lei Cuvertură – 7 buc. x 180 lei = 1260 lei Cămaşă bărbătească – 7 buc. x 65 lei = 455 lei Pled – 5 buc. x 250 lei = 1250 lei Plapumă – 1 buc. x 280 lei = 280 lei Pernă – 1 buc. = 60 lei Ştergar: 20 buc. x 16 lei = 320 lei 30 buc. x 12 lei = 360 lei 6 buc. x 30 lei= 180 lei Masa: 1 buc. x 600 lei Scaun: 4 buc. x 60 lei = 240 lei Urcior: 10 buc. x 18 lei = 180 lei Farfurie: 12 buc. x 12,5 lei = 150 lei 12 buc. x 11 lei = 132 lei 12 buc. x 8,5 lei = 102 lei 6 buc. x 12 lei = 72 lei Lingură: 12 buc. x 10 lei = 120 lei Furculiţă: 12 buc x 10 lei = 120 lei Pahar: 30 buc. x 2,5 lei = 75 lei Pantofi: 1 per. x 180 lei Chipiu:1 buc. x 140 lei Costum: 1 buc. x - 700 lei Faţă de masă: 1 buc. x 25 lei Lampă de masă: 1 buc. x 50 lei Căldare: 3 buc. x 25 lei = 75 lei Halat: 6 buc. x 120 lei = 720 lei

177

Covor: 1 buc. x 500 lei Lumânare: 300 buc. x 0.1 lei = 30 lei Ceară: 1 kg x 150 lei Icoană: 1 buc. x 20 lei Candelă: 1 buc. x 20 lei Oglindă: 1 buc. x 20 lei Produse alimentare: 5656,00 lei Castraveţi: 20 kg x 20 lei = 400 lei Roşii: 20 kg x 15 lei = 300 lei Peşte congelat: 20 kg x 29 lei = 580 lei Peste sărat: 9 kg x 21 lei = 190 lei Peşte viu: 20 kg x 10 lei = 200 lei Ciuperci conservate: 10 kg x 30 lei = 300 lei Maioneză: 3 borcane x 50 lei = 150 lei Orez: 15 kg x11 lei = 155 lei Bomboane: 7 kg x 25 lei = 175 lei Covrigi: 10 kg x 12 lei = 120 lei Ciocolate: 5 kg x 45 lei = 225 lei Colaci: total: 816 lei 7 buc. x 12 lei 2 buc. x 36 lei 250 buc. x 2,5 lei 30 buc. x 2 lei Fructe uscate: 6 kg x 30 lei = 180 lei Biscuiţi: 10 kg x 16 lei = 160 lei Zahăr: 10 kg x 10 lei = 100 lei Crabi: 30 pachete x 7,5 lei = 225 lei Porumb dulce conservat: 15 borcane x 7 lei = 105 lei Măsline: 5 kg x 75 lei = 370 lei Şprote: 20 cutii x 7,5 lei = 150 lei Mazăre: 5 borcane x 8 lei = 40 lei Varză: 10 kg x 5 lei = 50 lei Varză murată: 20 Kg x 5 lei = 100 lei Farş de peşte: 10 kg x 27 lei = 270 lei Stafide: 2 kg x 30 lei = 60 kg Ceapă verde: 20 leg. x 2 lei = 40 lei Ulei: 5 kg x 11 lei = 55 lei Morcov: 10 kg x 5 lei = 50 lei Mandarine: 5 kg x 18 lei = 90 lei Cheltuieli de transport – 700 lei; Centrul de medicină legală – 480 lei; Sicriu – 766 lei; Cruce şi placa de pe cruce – 320 lei; Taxa de înmormântare – 200 lei; Total cheltuieli de înmormântare – 16708, 00 lei

178

Familia pârâtului ne-a transmis 3300 de lei şi produse alimentare în sumă de 500 lei, în total 3800 lei. Îmi întemeiez prezenta cerere pe prevederile art.60 alin(3) din Codul de procedură penală. Data__________________ Semnătura_________________ C.V. __________________ (Reprezentat prin procură de Palii Oleg)

179

Judecătoria Râşcani mun.Chişinău

Reclamant: D.S., domiciliat _______________.

Pârât: Compania Internaţională de

Asigurări ,,ASITO” SA, sediul or.Chişinău,

str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni, 57/1.

Intervenient principal: C.C., domiciliat _____________________.

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA PREJUDICIULUI

MATERIAL PRODUS ÎN URMA ACCIDENTULUI RUTIER

La data de 28.09.2008, în jurul orei 10, la intersecţia străzilor M.Kogălniceanu şi

Bulgară din mun.Chişinău, s-a produs un accident rutier în urma căruia a fost deteriorat automobilul meu de marca ,,VW Passat” cu numărul de înmatriculare CNN 123, de către intervenientul C.C. care se afla la volanul automobilului ,,Mitsubishi” cu numărul de înmatriculare COM 117.

Conform schemei şi procesului-verbal al examinării locului accidentului rutier din 28.09.2008 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău nr.4r-107/10 din 10.03.2010, C.C. a fost recunoscut vinovat de săvârşirea contravenţiei administrative prevăzute de art.124 alin.2 CCA (redacţia din 1985).

Din răspunsul la interpelarea nr.23 din 29.03.2010, Compania Internaţională de Asigurări ,,ASITO” SA, a confirmat faptul că automobilul de model ,,Mitsubishi” cu numărul de înmatriculare COM 123, a fost asigurat de asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto de către compania nominalizată în baza poliţei de asigurare seria AB nr.1932101, cu termen de valabilitate de la 21.01.2008 până la 20.01.2009.

În baza Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.2382 din 13.10.2009, efectuat de către Centrul Naţional de Expertize Judiciare, s-a stabilit cu certitudine faptul că suma prejudiciului material cauzat automobilului meu ,,VW Passat” cu numărul de înmatriculare CNN 123, în urma accidentului rutier din 28.09.2008 constituie _________ lei.

Dat fiind faptul că, până la acest moment, în urma prejudiciul cauzat nu mi-a fost restituită paguba pricinuită, sunt nevoit să mă adresez cu prezenta acţiune în instanţa de judecată, întemeindu-mi pretenţiile pe prevederile art.1301, 1304 alin.(2), 1315, 1398, 1410 CC, şi art.15, 22, 28 din Legea RM cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, art.166-167 CPC,

Solicit:

A admite prezenta acţiune. A încasa de la Compania Internaţională de Asigurări ,,ASITO” SA, în folosul meu, suma de ___________ lei, cu titlu de prejudiciu material, cauzat mie în urma

180

accidentului rutier din 28.09.2008, şi din cauză că am fost nevoit să apelez la avocat pentru a-mi acorda asistenţă juridică (suma de ___________ lei). Anexă:

- copia acţiunii; - copia Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.2382 din 13.10.2009; - copia răspunsului la interpelarea nr.23 din 29.03.2010; - copia deciziei Curţii de Apel Chişinău nr.4r-107/10 din 10.03.2010. - copia certificatului de înmatriculare nr.04MTH 451163; - copia schemei ataşate la procesul-verbal al examinării locului accidentului

rutier din 28.09.2008; - copia tabelului fotografic la procesul-verbal de cercetare la faţa locului din

28.09.2008; - copia reclamaţiei din 31.05.2010; - copia răspunsului la reclamaţia din 31.05.2010; - copia contractului de asistenţă juridică.

Data _________________________ Semnătura ____________________

181

Judecătoria _____________

Reclamant: A.G., domiciliat or.________________,

str.___________, ap._____.

Reclamat: C.G., domiciliat or.________,

str.__________________, ap._____.

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND PARTAJUL AVERII COMUNE

Cu reclamatul C.G. am încheiat căsătoria la data de 11.02.1995, căsătorie care fost

înregistrată de Primăria s.___________ r.______________. Avem în comun un copil minor – fiica I.G. născută la 01.01.1997.

Dat fiind faptul că, peste o perioadă de timp, viaţa în comun nu a mai fost posibilă, prin hotărârea Judecătoriei ______ nr.2-111/07 din 09.06.2007, căsătoria noastră a fost desfăcută. În timpul vieţii în comun am acumulat avere, şi anume: apartamentul nr.11 de pe str._________ din or._______, un garaj din aceeaşi localitate, mobilă şi alte bunuri casnice. Deoarece, până la moment, nu am reuşit să partajăm averea comună pe cale amiabilă din motiv că reclamatul refuză partajarea averii, sunt nevoit să mă adresez cu prezenta cerere în instanţa de judecată.

În conformitate cu prevederile art.25-26 din Codul familiei şi cu cele ale art.166-167, 174-175 din CPC RM,

Solicit:

În scopul asigurării acţiunii, aplicarea sechestrului pe apartamentul nr.11 de pe

str.______ din or.______, şi pe garajul nr.18 al Cooperativei de construcţie a garajelor nr.11 din or.________, care sunt înregistrate pe numele lui C.G.

A numi o expertiză la Oficiul Cadastral Teritorial Ungheni şi a pune în faţa specialiştilor următoarele întrebări:

1. Care este costul de piaţă şi modul (variantele posibile) de partajare a apartamentului nr.11 de pe str._________ din or.________?

2. Care este valoarea şi costul de piaţă a garajului nr.18 al Cooperativei de construcţie a garajelor nr.11 din or.___________?

3. A partaja apartamentul nr.11 de pe str.____________________ din or.____________, şi garajul nr.18 al Cooperativei de construcţie a garajelor nr.11 din or.______________, atribuindu-mi din averea comună ½ din apartamentul nominalizat şi din costul garajului – proprietate comună în devălmăşie.

În legătură cu faptul că fiica mea minoră I.G., născută la 01.01.1997, este la întreţinerea şi educaţia mea, iar reclamatul, după desfacerea căsătoriei, nu-i acordă ajutor material, solicit, în conformitate cu prevederile art.85 alin.4 din CPC RM, eliberarea parţială de plata taxei de stat.

182

Anexă:

- copia acţiunii; - copia hotărârii judecătoreşti de desfacere a căsătoriei din 09.06.2007; - copia extrasului din Registrul bunurilor imobile; - copia pag.4-5 din paşaportul străin, seria A 2740162; - bonul de plată a taxei de stat; - copia procurii.

Data ________________________ Semnătura reclamantei _________________________

183

Judecătoria _____________

Reclamant: N.P., domiciliat s. _______________, r. _________________

Reclamat: A.P.,

domiciliat s. _______________, r. ______________________


PENTRU DESFACEREA CĂSĂTORIEI

Cu reclamatul A.P. am înregistrat actul de căsătorie la data de 21.01.2000. În comun avem un

copil minor – C.P. –, născut la data de 05.02.2001. Din cauza divergenţilor care apar în soluţionarea problemelor de familie, noi adesea ne certăm, situaţie care se răsfrânge negativ asupra educaţiei fiului minor. Toate încercările mele de a păstra relaţiile de familie nu s-au încununat de succes, de mai mult timp nu mai convieţuim împreună. Am ajuns la concluzia că nu mai este posibil să păstrăm familia. De termen de împăcare nu mai avem nevoie, deoarece toate încercările mele de a păstra relaţiile de căsătorie nu au dat efectul scontat, cauză din care sunt nevoit să mă adresez cu prezenta cerere în instanţa de judecată.

În conformitate cu prevederile art.37-38 din Codul familiei,

Solicit: 1. A desface căsătoria dintre mine şi A.P., încheiată la data de 21.01.2000 şi înregistrată

de către Primăria s. ________________ r. _______________ sub № 13. 2. Pe fiul minor – C.P. – rog sa-l lăsaţi în grija mea.

Anexă: - copia acţiunii; - certificatul de căsătorie; - copia certificatului de naştere a copilului; - bonul de plată a taxei de stat. Data _____________________________

Semnătura reclamantului _________________

184

Judecătoriei Economice mun.Chişinău

Reclamant: ,,TRC” SRL, sediul or.______________, str._______________, of.___

Tel./fax: /_____________ _____________

Pârât: OOO ,,AAA”,

03110, Ucraina, or._______, str. ________________.

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND

ÎNCASAREA DATORIEI

Conform prevederilor contractului nr.71-11 din 12.09.2008 încheiat între ,,TRC” SRL şi OOO ,,AAA”, s-a convenit transportarea de către reclamant din Republica Moldova or._____ în Ucraina or.___________ a unei încărcături.

În baza contractului nominalizat şi a comenzii nr.71 din 12.11.2008 care este parte integrantă a contractului din 12.09.2008, cărăuşul, adică ,,TRC” SRL, a transportat la locul de destinaţie încărcătura comandată, fapt ce se confirmă prin actul de îndeplinire a lucrărilor din 21.11.2008, care este semnat de către părţile contractante, iar beneficiarul urma să achite cărăuşului suma de 1200 (una mie două sute) dolari SUA. Suma dată, conform pct.11 din contractul-comandă nr.71 din 12.11.2008, urma să fie achitată de către beneficiar în termen de 10 (zece) zile după prezentarea documentelor în original, după cursul Băncii Naţionale a Moldovei la data devamării încărcăturii.

După executarea de către cărăuş a obligaţiilor asumate, pârâtul refuză să achite suma pentru transportul mărfii.

Prin scrisoarea din 22.12.2008, i-am solicitat pârâtului achitarea benevolă a sumei datorate, însă nu am primit niciun fel de răspuns la solicitarea noastră.

Conform pct.5.1 din contractul nr.71-11 din 12.09.2008, în cazul apariţiei unui litigiu dintre părţi, s-a convenit ca instanţă competentă în soluţionarea acestui litigiu va fi Judecătoria Economică a Republicii Moldova. Din această cauză suntem nevoiţi să ne adresăm cu prezenta cerere în instanţa de judecată şi, pe lângă suma datorată, solicităm să fie încasată şi dobânda de întârziere din suma datorată pentru perioada de întârziere, în baza art.619, 1017 din CC al RM.

Conform prevederilor art.619, 980, 984, 994-995, 1017 din CC al RM şi în conformitate cu art.166-167 din CPC al RM,

SOLICITĂM: A admite prezenta acţiune. A încasa de la OOO ,,AAA” cu sediul Ucraina or.______, în folosul ,,TRC” SRL, suma

datoriei conform contractului-comandă nr.71 din 12.11.2008 în sumă de 1200 dolari SUA şi dobânda de întârziere din suma datorată pentru perioada de întârziere.

Anexă: Copia cererii de chemare în judecată Copia contractului şi a comenzii nr.71 din 12.11.2008

185

Copia actului de îndeplinire a lucrărilor Calculul sumei dobânzii de întârziere

Data________________________________ Semnătura reclamantului______________________I

186

Judecătoria Economică de Circumscripţie______________ Adresa: ___________________________

Judecătorului: ____________________

Reclamant: Numele: _______________________________

Codul poştal şi rechizitele persoanei juridice: _____________________ Pârât:

Numele: _____________________________________ Codul poştal şi rechizitele persoanei juridice: _____________________

CERERE CU PRIVIRE LA LUAREA MĂSURILOR DE

ASIGURARE A ACŢIUNII CIVILE

Eu, subsemnatul, administrator-reclamant (F.N.P.), prin prezenta acţiune civilă, solicit: 1. Admiterea acţiunii civile de asigurare. 2. În scopul asigurării acţiunii, solicit aplicarea sechestru pe contul bancar, bunurile

mobile şi imobile ale pârâtului în mărimea sumei restanţei debitoriale ce îi aparţin cu drept de proprietate pârâtului.

Motivele cererii sunt următoarele: În procedura Judecătoriei Economice de Circumscripţie se află pe rol acţiunea civilă la

cererea reclamantului cu privire la încasarea datoriei debitoriale din contul pârâtului în beneficiul reclamantului în sumă de1047706,27 lei .

Ţinând cont de faptul că debitorul pârât, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, se eschivează şi nu-şi onorează obligaţiunile asumate, a demonstrat un comportament de rea-credinţă la executarea obligaţiunilor contractuale, se confruntă cu diverse probleme de ordin economic, solicităm admiterea cererii de asigurare. Asigurarea acţiunii este necesară, deoarece noi suntem convinşi de faptul că debitorul se va confrunta cu mari dificultăţi la executarea Hotărârii judecătoreşti.

În fapt, în baza contractelor nr. 106 din 11.11.2005, nr.106 din 13.08.2007, 25.12.2007, 27.02.2008, 03.03.2008 negociate şi consemnate de părţi, reclamantul şi-a onorat obligaţiunile asumate conform condiţiilor şi angajamentelor prevăzute de părţi cu referire la prestarea serviciilor poligrafice.

Conform condiţiilor acceptate de părţi, reclamantul şi-a onorat obligaţiunile asumate. Reclamantul a executat condiţiile stipulate în contract în termenele stabilite de părţi. Serviciile poligrafice oferite de către reclamant au fost executate din surse materiale şi

financiare proprii. La fel, pârâtul şi-a asumat obligaţiunea ca, în termenele stabilite de părţi, să achite plata

pentru aceste servicii. Din motive necunoscute, pârâtul, până în prezent, nu a achitat restanţa debitorială faţă de

reclamant în mărime de 1047706,27 lei. La 29.05.2010, conform datelor contabile această restanţă constituie suma de

1047706,27 lei. În drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art.174-176 CPC RM.

187

Anexă: Copia cererii, Copile documentelor ce confirm oferirea serviciilor, facturilor de expediţie etc.

Semnătura___________________ Data_______________________

188

Judecătoria ______________________ Avocatul __________________

în interesele dnei __________________

CERERE PRIVIND ÎNCETAREA PROCESULUI

ÎN PRICINA CIVILĂ

La 03.08.2010, asociaţia obştească _____________ a depus o cerere de chemare în judecată împotriva primăriei or. ______________ şi C.L. privind constatarea faptului cu valoare juridică şi recunoaşterea dreptului de proprietate.

În motivarea acţiunii, reprezentantul reclamantului a indicat faptul că a procurat de la ___________________ imobilul: depozitul lit.„02” cu suprafaţa de 105, m.p.; garaj lit.„03” cu suprafaţa de 103,7 m.p.; garaj lit.„04” cu suprafaţa de 166,3 m.p.; clădirea administrativă lit.„05" cu suprafaţa de 135,8 m.p.; construcţie accesorie lit.„07" cu suprafaţa de 6,4 m.p.; construcţie accesorie lit.„08” cu suprafaţa de 18 m.p.; poartă metalică şi gard din piatră, amplasate pe un teren cu suprafaţa de 0.1717 ha situat pe str. ____________, or. ____________. Drept temei al cerinţelor sale de recunoaştere a dreptului de proprietate, reclamantul a invocat existenţa unei convenţii de vânzare-cumpărare, actul de predare-primire a bunurilor din __________________, cât şi dispoziţia de plată nr. _ d in ________, conform căreia reclamantul a achitat costul acestor bunuri în sumă totală de ____________ ruble, evaluat la acel moment de OCT __________, filială la acel moment a OCT ____________.

Consider că procesul civil urmează a fi încetat, deoarece ambele cerinţe invocate în cererea de chemare în judecată au constituit obiectul de examinare în instanţele de judecată.

Astfel, prin decizia Curţii de Apel Economică din __________________, a fost respinsă acţiunea Asociaţiei Obşteşti __________________către primăria or. __________________şi ÎS „Cadastru” privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului indicat supra. Instanţa de judecată a menţionat: ”...În temeiul art.238 CC RM (în red. 1964 care reglementa raporturile juridice la acel moment), în baza contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul se obligă să remită cumpărătorului proprietatea unui bun, iar cumpărătorul se obligă să primească bunul şi să plătească pentru el o anumită sumă de bani. Dacă cumpărătorul este o organizaţie de stat sau o al tă organizaţie, menţionată în articolul 90/1, ea dobândeşte dreptul de administrare operativă a bunurilor.

Din esenţa normei de drept conţinută în art.238 CC RM (în red. 1964) şi luând în considerare faptul că, în hotărârea Comitetului Executiv raional _________nr. __ din _____________, nu se indică expres că bunurile aflate în proprietatea Staţiei __________________, care era la acel moment o întreprindere de stat, se transmit reclamantului apelant (societate obştească) cu drept de proprietate, instanţa de apel consideră că nu se poate trage concluzia că în asemenea mod s-a schimbat forma de proprietate asupra acestor bunuri şi că ele, din proprietate de stat, au trecut în proprietate obştească. Şi, la fel, nu se poate trage concluzia că aceste bunuri au trecut în proprietatea reclamantului.

189

Legislaţia în vigoare la acel moment, şi anume art.46 CC, a stabilit forma scrisă pentru toate convenţiile încheiate între „organizaţiile de stat, cooperatiste şi alte organizaţii obşteşti încheiate între ele.

Iar contractul de înstrăinare a imobilului proprietate a persoanelor fizice şi juridice trebuia să fie autentificat pe cale notarială şi înregistrat în decurs de trei luni la Biroul Teritorial de Inventariere Tehnică (art.240/2 CC, 1964, introdus prin legea nr.1000 din 16.10.96).

Convenţia de vânzare-cumpărare la care face trimitere reclamantul apelant nu a fost înche ia tă în forma stabilită de lege la acel moment. Nici mai târziu, după introducerea, prin legea nr.1000 d i n 16.10.96 a art.240/2 CC, a modificărilor, reclamantul apelant nu a luat măsuri pentru a-i da convenţiei forma stabilită. Nerespectarea în aceste cazuri a formei scrise şi notariale atrage nulitatea convenţiei.

Actul j u r i d i c sau clauza care contravine normelor imperative este nulă dacă legea nu prevede altfel. Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu.

În temeiul celor relatate, instanţa de judecată consideră că convenţia de vânzare-cumpărare a bunurilor Staţiei __________________, la care face trimitere reclamantul şi în temeiul căruia apelantul se consideră proprietar este nulă şi din aceste motive se respinge argumentul apelantului reclamant precum că el este proprietarul bunurilor în litigiu în temeiul convenţiei de vânzare-cumpărare.

Faptul că reclamantul apelant nu deţine imobile cu drept de proprietate amplasate pe terenul cu suprafaţa de 0,1717 ha din str. __________________or. __________________ se confirmă şi prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din __________________ (dosarul __________________), (a doua decizie), prin care a fost respinsă cererea Primăriei de încasare a plăţii de folosinţă a terenului aferent proprietăţii private.

Faptele s tabi l i te printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină c ivi lă soluţionată anterior în instanţa de drept comun sau în instanţa specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Prin urmare, instanţa economică s-a expus anterior şi a constatat că Asociaţia obştească __________________nu are bunuri imobile pe terenul cu suprafaţa de 0,1717 ha din str. __________________or. __________________. Reclamantul apelant în pricina dată nu a contestat hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din __________________ (dosarul __________________) neexprimându-şi dezacordul cu conţinutul ei.

...Nu poate fi considerat reclamantul apelant proprietar al bunurilor în litigiu, nici în temeiul art.332 CC (anul 2002) prin uzucapiune, deoarece circumstanţele de fapt invocate de reclamant nu întrunesc condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Din motivele de fapt şi de drept invocate şi stabilite de prima instanţă, instanţa de apel consideră necesară respingerea apelului ca fiind nefondat şi menţinerea în vigoare a hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din __________________.”

Această decizie a Curţii de Apel Economică este definitivă şi irevocabilă. Curtea Supremă de Justiţie a declarat recursul declarat de AO __________________ inadmisibil (se anexează).

190

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău din __________________, decizie neanulată, definitivă (a treia la număr – n.n.) s-a constatat, … «că, prin Actul de inventariere a clădirilor şi Lista bunurilor imobile proprietate a primăriei or. __________________, aprobat prin Decizia __________________din __________________a Consiliului orăşenesc __________________, str. __________________, clădirea „fostului comisariat militar” a fost inclusă sub nr.58 ; iar prin Decizia nr.3/11 din 08.06.2004 a Consiliului raional __________________ „cu privire la executarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale Statului” au fost aprobate actele de inventariere şi listele de bunuri imobile ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale statului conform anexelor cu nr.1 şi 2.

Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale Statului”, decizia nr. __________________din __________________a Consiliului orăşenesc __________________ şi Decizia nr.__din __________________a Consiliului raional __________________ clădirea din str. __________________a fost înregistrată la OCT filiala __________________ cu drept de proprietate publică.

Conform hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 19 aprilie 2006, a fost respinsă acţiunea Primăriei or. __________________ către Societatea __________________privind încasarea forţată a plăţii restante pentru folosirea terenului aferent situat în or. __________________din motivul că Societatea __________________ nu deţine dreptul de proprietate asupra imobilului şi în Registrul de Stat al Camerei Înregistrării de Stat adresa Societatea __________________ figurează în mun. Chişinău.

Din informaţia Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru a RM, oficiul Cadastral Teritorial Orhei, Filiala __________________nr.__ din __________, rezultă că după Societatea Obştească __________________nu este înregistrat niciun bun imobil. Prin decizia Consiliului orăşenesc __________________imobilul din str. __________________a fost expus la licitaţie şi în baza contractului nr.__ de vânzare-cumpărare a bunului imobil prin negocieri directe din __________________a fost înstrăinat lui L.C. Conform dosarului de inventariere tehnică se atestă faptul că imobilul din str. __________________ a aparţinut anterior întreprinderii __________________din ___________. Conform art. 118 alin.(1) CPC RM, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Contrar normei menţionate, în materialele cauzei nu se conţin probe incontestabile pentru susţinerea pretenţiilor reclamantei __________________şi __________________în deţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului din str. __________________.”

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că circumstanţele pricinii, au fost stabilite de către prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară a anumitor dovezi, Colegiul Civil ajunge la concluzia: a admite recursul, a casa hotărârea primei instanţe şi a emite o nouă hotărâre, prin care recursul Societăţii __________________împotriva Consiliului orăşenesc __________________şi a Consiliului raional __________________cu privire la anularea parţială a deciziilor Consiliului orăşenesc __________________ nr. __ din __________________şi Consiliului raional __________________nr.__ din __________________urmează a fi respins.” Hotărârile enunţate confirmă faptul că litigiul între reclamant şi primărie ce ţine de aşa-numitul contract de cumpărare-vânzare a imobilului: depozitul lit.„02" cu suprafaţa de 105, m.p.; garaj lit.„03" cu suprafaţa de 103,7 m.p.; garaj lit.„04" cu suprafaţa de 166,3 m.p.;

191

clădirea administrativă lit.„05" cu suprafaţa de 135,8 m.p.; construcţie accesorie lit.„07" cu suprafaţa de 6,4 m.p.; construcţie accesorie lit.„08" cu suprafaţa de 18 m.p.; poartă metalică şi gard din piatră, amplasate pe un teren cu suprafaţa de 0.1717 ha situat pe str. __________________, or. __________________ a fost deja soluţionat. Mai mult ca atât, au fost apreciate de către instanţele de judecată şi probele invocate de reprezentantul reclamantului. Instanţele de judecată s-au expus şi asupra hotărârii Consiliului orăşenesc _________ cu privire la scoaterea la licitaţie a imobilului în litigiu, legalitatea procurării de către C.L. a bunului scos la licitaţie. La cererea de chemare în judecată, reclamantul a anexat decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din __________________prin care a fost respins recursul procurorului raionului ______________ cu privire la recunoaşterea nulităţii proceselor-verbale ale licitaţiilor, inclusiv a procesul-verbal nr._ al licitaţiei din __________________, prin care C.L. a procurat clădirea fostului comisariat militar amplasat pe strada __________________. Sunt de menţionat şi sentinţele de achitare în privinţa fostului primar al or. _________, dl C.M.I, căruia, printre episoadele de învinuire a figurat şi scoaterea la licitaţie şi vânzarea clădirii fostului comisariat militar amplasat pe str. __________________, procurat de C.L. În dosarul penal menţionat Societatea __________________a fost recunoscută drept parte vătămată. Prin urmare, şi prin sentinţele de achitare în privinţa lui M.C. au fost recunoscute ca fiind legale hotărârile Consiliului orăşenesc __________________ prin care a fost scoasă la licitaţie clădirea fostului comisariat militar, amplasată pe __________________or. __________________; obiect al cererii de chemare în judecată în acest proces civil. În conformitate cu art.265 lit.b), art.266, art.269-270 CPC,

solicit:

A înceta procesul în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei __________________împotriva Primăriei or. __________________ şi C.L. cu privire la constatarea faptului încheierii tranzacţiei de vânzare-cumpărare şi recunoaşterii dreptului de proprietate asupra imobilului: depozitul lit.„02" cu suprafaţa de 105 m.p.; garaj lit.„03" cu suprafaţa de 103,7 m.p.; garaj lit.„04" cu suprafaţa de 166,3 m.p.; clădirea administrativă lit.„05" cu suprafaţa de 135,8 m.p.; construcţie accesorie lit.„07" cu suprafaţa de 6,4 m.p.; construcţie accesorie lit.„08" cu suprafaţa de 18 m.p.; poartă metalică şi gard din piatră, amplasate pe un teren cu suprafaţa de 0,1717 ha situat pe str. __________________, or. __________________. Anexă: - cererea privind recunoaşterea calităţii de victimă şi parte civilă;

- Decizia Curţii de Apel Economice din __________________; - Scrisoarea Curţii Supreme de Justiţie din __________________.

Data __________________ Semnătura avocatului __________________

192

Judecătoria Buiucani din municipiul Chişinău

Petiţionar: Ţ.N.I./ Ts.N.

mun.______ str. _______, ___, ap.__

CERERE PRIVIND APARTENENŢA DOCUMENTELOR

CONSTATATOARE DE DREPTURI

În fapt, eu, Ţ.N.I./ Ts.N., născut la 22.10.1949 în municipiul ___, Republica Moldova, sunt în imposibilitate juridică să-mi exercit drepturile şi obligaţiile pe teritoriul republicii din următoarele cauze:

În 1990, am emigrat în Statele Unite ale Americii, unde, în procedură legală, am obţinut cetăţenia acestui stat. Evident, în SUA, mi-au fost perfectate toate actele constatatoare de drepturi, inclusiv buletinul de identitate, acte în care numele meu a fost transliterat Ts., aşa precum era scris în paşaportul meu pentru străinătate (copia se anexează), iar prenumele N. a fost transliterat Nic.

În anul 2010, fiind în vizită în Republica Moldova, m-am căsătorit cu doamna C.V.A. Căsătoria (certificatul de căsătorie se anexează) a fost înregistrată în baza permisului de şedere, eliberat de Ministerul Tehnologiilor Informaţionale, Direcţia Documentare a populaţiei, Numele meu în permis este fixat Ts.N. (copia permisului se anexează).

Între timp, soţia mea a depus cerere de obţinere a cetăţeniei române. Cetăţenia română i-a fost acordată prin redobândire.

La faza de perfectare a actelor româneşti de stare civilă, aşa după cum prevede procedura, soţia mea urmează să prezinte Ambasadei României din Chişinău un set de documente, printre care şi certificatul meu de naştere.

În certificatul meu de naştere este înscris numele Ţ. şi prenumele N., iar în toate celelalte acte ale mele – Ts.N., eu, soţul doamnei C., fiind una şi aceeaşi persoană cu 2 nume, fapt nerecunoscut de Consulatul Român din Chişinău.

Funscţionarii Serviciului municipal de Stare Civilă din Chişinău ne-au explicat faptul că problema dată nu este de competenţa acestei instituţii (răspunsul la demersul nostru se anexează).

În drept, în baza art.281, lit.i) din Codul de procedură civilă – Pricinile de constatare a faptelor care au valoare juridică – din Capitolul XXIV: CONSTATAREA FAPTELOR CARE AU VALOARE JURIDICĂ,

SOLICIT

constatarea faptului că Ţ.N.I. şi Ts.N. este una şi aceeaşi persoană, cu acelaşi

număr personal de identificare şi că modificarea numelui meu este efectul transliterării acestuia din limba română în limba engleză, fapt dovedit prin certificatul eliberat de

193

Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Comisia pentru reglementare a onomasticii şi terminologiei naţionale (se anexează).

Anexe:

• Copia legalizată a certificatului de naştere în limba română NA-VI nr. ____din

__. • Copia legalizată şi tradusă în limba engleză a certificatului de naştere NA-VI nr.

___ din __. • Copia buletinului de străinătate OM-XIX nr.___, eliberat de autorităţile Uniunii

Sovietice la ____. • Copia certificatului de căsătorie nr. 62 CS-V nr.____ din ___. • Copia permisului de şedere pe teritoriul Republicii Moldova pentru cetăţenii

străini CR___ eliberat la ____. • Copia certificatului de identificare a numelui/ prenumelui, eliberat de Institutul

de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Comisia pentru reglementare a onomasticii şi terminologiei naţionale din 28.12.2010.

• Răspunsul Serviciului municipal de Stare Civilă Chişinău la demersul meu. Data ______________________ Semnătura _________________

194

APELURI

Curtea de Apel _______

Apelanţi : C.E., C.V. raionul _____, satul _____

Intimat: L.I.,

raionul _____, satul _____

CERERE DE APEL ASUPRA HOTĂRÂRII DIN 27.02.2008 A

JUDECĂTORIEI ________ (JUDECĂTOR D.M.)

Subsemnaţii, C.E. şi C.V., solicităm admiterea prezentului apel şi modificarea hotărârii primei instanţe în partea încasării reparaţiei pentru prejudiciul moral, cu încasarea de la intimat în beneficiul nostru a sumei de 100000 lei – repararea prejudiciului moral cauzat nouă prin vătămarea integrităţii corporale şi decesul lui C.W.

Motivele apelului sunt următoarele: În fapt, la 27.11.2006, pârâtul L.I., conducând motocicleta „Voshod” cu numărul de

înmatriculare MDM 1970, l-a accidentat pe C.W., soţul apelantei şi, respectiv, tatăl apelantului. Victima a fost transportată la Spitalul Raional ______, de unde, la 28.11.2007, a fost transportată la IMSP „Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie” din Chişinău. La 13.12.2006, C.W. a decedat. La 16.01.2007, Judecătoria raionului _____ (judecător D.M.) a emis o sentinţă prin care l-a recunoscut vinovat pe L.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit.b) CP. Acţiunea civilă a fost lăsată fără examinare, pentru a fi examinată în procedura civilă.

La 27.02.2008, Judecătoria _____ a examinat acţiunea civilă înaintată de noi către

L.I., pentru repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin vătămarea integrităţii corporale şi decesul lui C.W.

Instanţa a admis integral pretenţiile de recuperare a pagubei materiale, dar a admis

doar parţial pretenţiile de reparare a prejudiciului moral cauzat prin vătămarea integrităţii corporale şi decesul lui C.W. Din 100000 lei solicitaţi de noi pentru repararea prejudiciului moral, instanţa a încasat doar 1000 lei.

Nu suntem de acord cu încasarea doar a sumei de 1000 lei destinaţi pentru repararea

prejudiciului moral, deoarece, în urma accidentului în care i-au fost cauzate leziuni corporale grave soţului mamei şi, respectiv, tatălui meu, în urma spitalizării şi apoi a decesului acestuia ne-au fost cauzate suferinţe morale enorme. Suferinţele noastre morale au fost enorme atunci când am aflat de accident, au fost enorme atunci când C.W. era în spital în comă şi medicii făceau tot posibilul pentru a-l salva, dar, din păcate, leziunile corporale au fost prea grave. Durerea noastră nu avea margini când am aflat de moartea întreţinătorului nostru. În fiecare

195

noapte, iar şi iar, visăm tot calvarul prin care am fost nevoiţi să trecem în urma crimei comise de L.I. Suferinţele morale ne urmăresc până în prezent şi vor fi cu noi încă mult timp, deoarece ne-a fost răpit cel mai drag şi iubit om.

Coapelanta, C.E., a fost nevoită să plece la muncă în Italia, lăsându-l pe fiul ei, V., în

grija bunicii. Feciorul creşte fără tată şi la o distanţă de mii de kilometri de mamă. Despărţirea mamei de fiu, cauzată de decesul tatălui, numai a agravat suferinţele noastre morale.

În drept, ne întemeiem apelul pe dispoziţiile art.1422 din Codul civil, art.357, 358,

385 din Codul de procedură civilă. Data______________ Semnături ______________

C.E. __________________ (Reprezentată prin procură de C.V.) C.V. _________________

196

Curtea de Apel Chişinău

Apelant: F.N., domiciliată ______________,

str._______________, ap.____.

Intimat: E.T., domiciliat _____________________,

str._____________, 14, ap.______.

CERERE DE APEL ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI

_______ MUN.CHIŞINĂU NR.2-14/10 DIN 10.04.2010

Prin hotărârea Judecătoriei _______mun.Chişinău nr.2-14/10 din 10.04.2010, a fost

admisă acţiunea lui E.T. către mine şi E.T. privind încasarea, din contul meu, a prejudiciului cauzat în mărime de 8559,29 lei?.

Cu hotărârea nominalizată nu sunt de acord din următoarele considerente: În baza contractului de vânzare-cumpărare din 09.04.2009, înregistrat ulterior la OCT

Chişinău la data de 25.06.2009, eu am devenit proprietara apartamentului nr.____ situat pe str.________, mun.______, imobil pe care l-am procurat de la I.I.

În cadrul şedinţei judiciare, am solicitat să fie atras în calitate de copârât fostul proprietar I.I., însă instanţa de fond, din motive necunoscute, l-a atras în calitate de copârât. pe E.T. care a fost proprietarul anterior al imobilului aflat în litigiu, şi care, la moment, nu are nicio atribuţie cu litigiul în cauză.

La examinarea cauzei în fond, instanţa de judecată reţine faptul că E.T., proprietara apartamentului nr.____ aflat pe str.______, 14, din mun._____, prin actul nr.22 din 04.09.2008, confirmat de către preşedintele APLP nr.11/22 – materialele se conţin în dosarul cauzei – confirmă faptul că peretele din odaia care aparţine reclamantei este umed, sunt deteriorate tapetele, tencuiala şi duşumeaua. Iar prin raportul de expertiză nr.1423 din 29.04.2009, s-a stabilit că scurgerea apelor reziduale din sistemul de canalizare pe peretele interior comun care separă apartamentul reclamantei E.T. de apartamentul nr.116, este provocată de fisurarea ţevii de canalizare pe segmentul ce uneşte blocul sanitar cu bucătăria apartamentului nr.116, segment care este dosit în peretele interior comun.

Astfel, instanţa de fond a constatat greşit că paguba urmează a fi încasată de la mine, deoarece proprietar al apartamentului nr.116 am devenit, la 25.06.2009, iar actul de constatare nr.92 confirmat de către preşedintele APLP nr.11/22 este din 04.09.2008. Prin urmare, la acel moment, eu, nefiind proprietara apartamentului, nu port răspundere pentru prejudiciul cauzat dat fiind faptul că, proprietar al apartamentului dat era altă persoană, iar raportul de expertiză nr.1423 a fost efectuat doar la 29.04.2009, adică peste opt luni.

Cu atât mai mult, instanţa de judecată l-a atras în calitate de copârât pe E.T., însă, prejudiciul a fost încasat de la mine, ignorând faptul că eu nu eram proprietară la momentul constatării producerii inundaţiei în apartament şi nu a fost stabilită vina mea în conformitate cu prevederile art.1398-1399 din CC RM.

Pornind de la aceste circumstanţe, consider că instanţa de fond nu a constatat toate circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, iar concluziile instanţei expuse în

197

hotărâre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fapt ce serveşte ca temei de casare a hotărârii în conformitate cu prevederile art.386 alin.1 lit.a) şi c) CPC RM.

În conformitate cu art.357-365, 386 alin.1 lit.a) şi c) din CPC RM,

Solicit:

Admiterea prezentului apel. Casarea hotărârii Judecătoriei _______mun.Chişinău din 10.04.2010, cu remiterea cauzei la rejudecare într-un alt complet de judecată. Anexă:

- copia cererii de apel; - copia hotărârii nr.2-14/10 din 10.04.2010; - bonul de plată a taxei de stat.

Data _______________________________ Semnătura apelantului ________________

198

ALTE CERERI

JUDECĂTORIA ________

De la: C.V. Reclamant în cauza civilă „C.E. şi C.V.

către L.I., despre repararea prejudiciului”

C E R E R E PENTRU ANEXAREA ÎNSCRISURILOR LA

MATERIALELE CAUZEI

Judecătoria ______ are pe rol cererea de chemare în judecată, înaintată de mine şi C.E. către L.I., despre recuperarea prejudiciului. Prin prezenta, solicit anexarea la materialele cauzei a următoarelor înscrisuri (copii legalizate):

• Bonul de plată nr.3017, eliberat de S.C. „Şx” S.R.L. la 15.12.2006, prin care este confirmată achitarea de către C.V. a sumei de 875,00 lei pentru pâine (colaci), procurată pentru masa de pomenire.

• Ordinele de încasare nr. 4 din 03.10.2007 şi nr.02 din 09.11.2007 eliberate de

„Mobiasbancă” S.A. prin care este confirmată achitarea de către C.E. a sumelor de 1500,00 şi 3500,00 lei (total 5000,00 lei) pentru asistenţa juridică conform contractului nr.05 din 26.09.2007.

Întemeiez prezenta cerere pe prevederile art.56 alin.(1) din Codul de procedură civilă. Data______________ Semnătura______________

199

Judecătoria sectorului _______, mun. Chişinău, str.

De la avocatul A. Barbăneagră

în interesele lui B.V., mun. Chişinău. str. _____________

CERERE PRIVIND EFECTUAREA EXPERTIZEI

PSIHIATRICE

În fapt, B.V., la data de 25 martie 2001, a înregistrat căsătoria cu cet. B.Vl. Căsătoria a fost înregistrată la OSC ___________, prin certificatul de căsătorie _____________. Soţii nu au avut copii în această căsătorie.

La 05.04.2010, dna B.Vl. a decedat, fapt atestat prin certificatul de deces nr. __________din __________.

După decesul soţiei, lui B.V. i s-a adus la cunoştinţă faptul de existenţă a testamentului ei. Acest fapt este confirmat prin extrasul privind testamentele eliberate de Centrul de evidenţă a gajului, actelor notariale şi a debitorilor. În extras este indicat faptul că testamentul a fost înregistrat la data de ____________, cu numărul __________.

Ţinem să menţionăm faptul că starea de sănătate a dnei B. era deosebit de gravă, ea suferind de cancer în fază terminală şi fiind invalid de gradul I. Pacientei i s-a efectuat la _______ mastectomie radicală cu tratament complex la fel şi histologic confirmat (N ___________) stadiul avansat al maladiei glandei mamare T4N2MX st. III B. Acest fapt se confirmă prin actul de examinare primară din __________, în care se indică: „În 2008 s-a depistat tumoare cefalo-pancreatică. În Spitalul Direcţiei nr. 4 s-a efectuat laparotomie. Intraoperator tumoarea în duoden cu concreşterea pancreasului s-a efectuat rezecţie pancarto-duodenală. Din _____________ s-a observat creşterea abdomenului în volum. Vizualizarea organelor abdominale şi ale bazinului mic nu este posibilă din cauza formaţiunii gigantice tip mixta. Hydronreteoneroza gr.II. Starea generală - gravă ”. De asemenea, în cererea de chemare în judecată pentru desfacerea căsătoriei, dna B. indică faptul că „În prezent sunt bolnavă de cancer în ultima fază. Mă simt foarte rău şi nu am surse financiare pentru leacuri şi trai”. Specificul bolii de care suferea dna B. – cancer în faza terminală – este că bolnavii au, de obicei, depresie severă şi alterare a conştiinţei ca urmare a medicaţiei administrate.

În contextul litigiului privind contestarea legalităţii testamentului este necesar a stabili dacă dna B.Vl., bolnavă de cancer (la ficat) în faza terminală, la momentul întocmirii testamentului dispunea sau nu de discernământ. În cazul de faţa, este vorba de o persoană care a încheiat anumite acte juridice (cu câteva luni înainte de propriul deces) în timpul ce i se administra tratament cu citostatice.

Este necesar a stabili, dacă pot aceste medicamente prin efectul pe care îl au, să altereze discernământul unei persoane în asemenea mod încât să nu fie pe deplin conştientă de faptele sale.

În cazul dovedirii lipsei discernământului părţii la data întocmirii testamentului din cauză de boală, nu se poate accepta existenta consimţământului valabil ca expresie a libertăţii de voinţă.

Din aceste motive, considerăm că, la momentul întocmirii testamentului, a fost viciat discernământul dnei B.Vl., ea neconştientizându-şi acţiunile. Considerăm că starea depresivă

200

şi anxietatea de care suferea i-au alterat conştiinţa, respectiv, testamentul a fost încheiat într-un moment în care ea nu putea să-şi conştientizeze acţiunile sale ori să le dirijeze. De asemenea, pune în gardă faptul că dl B.V., în calitatea sa de soţ, nu a ştiut despre intenţia soţiei de a perfecta acest act şi, ulterior, nu a ştiut de existenţa testamentului.

Pornind de la faptul că: 1. Pacientei Vl.B. i s-a efectuat la ___________ mastectomie radicală cu tratament

complex la fel şi histologic confirmat (N ___________) stadiul avansat al maladiei glandei mamare T4N2MX st. III B ;

2. În august 2008 se depistează maladie tumorală a tractului digestiv şi anume leiomiosarcom cu focare de malignizare, confirmată histologic (N__________________);

3. Starea gravă a pacientei se confirmă prin faptul că, la ____________ când s-a încercat a efectua examinarea prin ultrasonografie a organelor abdominale, aceasta fiind imposibilă ,,din cauza formaţiunii gigantice” .

4. Din fişa de examinare staţionară se constată cu certitudine faptul că din momentul internării pacienta se afla într-o stare gravă, i s-au administrat preparate tranchilizante (Sol. Diasepam) şi, mai mult ca atât, se confirmă clinic faptul de intoxicaţie endogenică.

Cele expuse, precum şi confirmate clinic, la fel şi sursele bibliografice de specialitate (Nacu Al., Nacu An. Manual de psihiatrie judiciară. Chişinău, 1997. pag.181) presupun că pacienta Vl.B. suferea de o tulburare psihică pe fundal somatogen agravat de intoxicaţie canceroasă gravă.

În contextul argumentelor invocate, în temeiul art. 148, 153, 261, 263, 269 – 270 CPC,

SOLICITĂM:

A dispune expertiza medico-legală psihiatrică în baza documentelor anexate la dosar, după decesul persoanei, înaintând următoarele întrebări:

1. Din fişa de observaţie se confirmă administrarea sistematică a preparatelor tranchilizante, cum acţionează acestea asupra stării psihice a pacientului, a sferei emoţional volitive?

2. Pacienta din momentul internării (_________) se afla în sare de proces tumoral avansat, ascită, intoxicaţie endogenă. Toate aceste stări au impact şi asupra stării psihice a pacientului? Dacă da – în ce măsura?

3. Putea oare pacienta Vl.B. care se afla în stare gravă de intoxicaţie endogenă administrându-i-se preparate tranchilizante, care conduc la slăbirea sferei emoţional-volitive, să fie responsabilă de acţiunile sale la momentul întocmirii testamentului la data de ______________?

4. Luând în considerare starea gravă a pacientei pe fond de intoxicaţie endogenă, care era discernământul critic al pacientei Vl. B.?

A încredinţa efectuarea expertizei psihiatrice Spitalului Clinic de Psihiatrie al Ministerului Sănătăţii.

Data ______________ Avocatul______________

201

Judecătoria sectorului _____

Judecătorului A.A.

de la reprezentantul lui L.C. în bază de procură,

V.S.

CERERE DE STRĂMUTARE

În procedura Judecătoriei _____mun.Chişinău se află cauza civilă după acţiunea lui C.A. către C.L. privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.25 situat pe str._____________, 11, mun.Chişinău.

Dat fiind faptul că, în conformitate cu prevederile art.40 din CPC RM, acţiunile cu privire la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fâşiilor forestiere, plantaţiilor perene, resurselor acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcţii, altor obiective fixate de pământ se intentează în instanţa de la locul aflării acestor bunuri, iar apartamentul nr.25 situat pe str.______________11, mun.Chişinău, se află în sectorul Botanica mun.Chişinău,

SOLICIT: în conformitate cu art.43 din CPC RM, rog să dispuneţi strămutarea pricinii spre

judecare cu respectarea normelor de competenţă excepţională în Judecătoria Botanica mun.Chişinău.

Data ___________________________ Semnătura reprezentantului conform procurii _____________________

202

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

203


REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la practica aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale

Legii contenciosului administrativ nr.10 din 30.10.2009

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2010, nr.7-8, pag.4

În scopul aplicării corecte şi uniforme a unor prevederi ale Legii contenciosului

administrativ, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în conformitate cu art.17 din Codul de procedură civilă, art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie. EXPLICĂ:

1. Conform art.1 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 (în continuare Lege), orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost pricinuită.

Ţinând cont de prevederile legale menţionate şi de prevedere art.2 şi art.3 din Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie:

- actul administrativ cu caracter normativ sau individual; - contractul administrativ; - nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege

- refuzul autorităţii publice de a primi cererea persoanei sau faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, dacă legea nu prevede altfel.

Repararea prejudiciului cauzat prin actul administrativ nu poate constitui separat obiect al acţiunii în contenciosul administrativ.

2. Noţiunea "act administrativ" este reglementată atât în art.2 din Lege, cât şi în Rezoluţia (77) 31 "Cu privire la protecţia individului faţă de actele autorităţilor administrative", adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 28 septembrie 1997.

Ţinând seama de prevederile menţionate, actul administrativ poate fi definit ca fiind un act unilateral, cu caracter normativ sau individual, adoptat sau emis de către o autoritate publică sau de o persoană privată împuternicită prin lege sau printr-un act administrativ, în mod unilateral, în baza şi în vederea exercitării legii, pentru naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice de drept administrativ.

3. Prin art.2 din Lege, contractul administrativ este asimilat actului administrativ, fiind definit de lege ca un contract încheiat de o autoritate publică, în virtutea prerogativelor de putere publică, având ca obiect administrarea şi gestionarea bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea de servicii publice, activitatea funcţionarilor publici care rezultă din relaţiile de muncă reglementate de statutul juridic al acestora.

204

Contractele administrative au următoarele caractere juridice: - inegalitatea de poziţii ale părţilor. Astfel, administraţia publică, în calitate de purtătoare a prerogativelor de putere publică,

are dreptul de a modifica şi rezilia contractul unilateral, poate supraveghea condiţiile executării contractului şi aplica sancţiuni pecuniare pentru neexecutarea contractului;

- părţile au obligaţia de a accepta anumite clauze stabilite prin lege sau, în baza legii, prin hotărâre de Guvern, sau, după caz, prin hotărâre a administraţiei publice locale, având dreptul de a negocia unele clauze;

- contractul administrativ are ca obiect prestarea unui serviciu public sau gestionarea bunurilor din domeniul public;

- contractul administrativ se încheie în formă scrisă; - respectarea procedurilor pentru încheierea contractului administrativ etc. Din categoria contractelor administrative fac parte contractele de concesiune,

reglementate prin Legea cu privire la concesiuni, contractele de achiziţii publice, reglementate prin Legea privind achiziţiile publice, contractele de prestare a serviciilor publice de gospodărire comunală, cum ar fi: de alimentare cu apă potabilă şi menajeră, de furnizare a energiei termice şi electrice, de canalizare şi epurare a apelor uzate şi pluviale, de salubrizare, de administrare a fondului locativ public, de administrare a domeniului public, reglementate prin Legea serviciilor publice de gospodărie comunală, alte contracte de prestări servicii de interes public sau de executare a lucrărilor de interes public naţional sau local.

Contractele de vânzare-cumpărare a bunurilor din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale constituie contracte administrative, dacă, până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, nu a fost schimbat regimul juridic al bunului respectiv, cu trecerea lui din domeniul public în domeniul privat, în condiţiile Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice şi ale legislaţiei privind proprietatea publică.

Procesele verbale privind consumul fraudulos al energiei electrice şi termice, al gazelor naturale, apei potabile şi menajere pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.

Prin art.2 al Legii, contractelor administrative sunt asimilate şi contractele încheiate între autorităţile publice şi funcţionarii publici. Prin urmare, funcţionarii publici, funcţionarii publici cu statut special din serviciile diplomatice, din serviciul vamal, din organele apărării securităţii naţionale şi ordinii publice şi alte categorii stabilite prin lege pot înainta, în instanţa de contencios administrativ, acţiuni cu privire la numirea, transferarea, detaşarea, suspendarea sau eliberarea din funcţie, inclusiv aplicarea sancţiunilor disciplinare.

4. Conform art.3 alin.(2) din Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Astfel, se consideră nesoluţionare în termen legal a unei cereri refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a primi o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege sau faptul de a nu răspunde persoanei în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de către autoritatea publică, dacă prin lege nu este prevăzut alt termen de soluţionare a cererii.

Refuzul de a elibera un certificat, o adeverinţă sau un oricare alt înscris, precum şi refuzul de a furniza o informaţie sau de a asigura accesul liber la registrele publice aflate la dispoziţia furnizorului de informaţie etc., de asemenea, sunt asimilate actului administrativ.

5. Conform art.1 şi art.18 din Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl poate constitui şi repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate printr-un act ilegal sau prin nesoluţionarea unei cereri în termenul legal, dacă acţiunea în despăgubiri se va înainta concomitent cu cererea iniţială sau prin înaintarea unei cereri suplimentare, dacă aceasta a fost înaintată ulterior.

În cazul în care acţiunea în despăgubiri este înaintată după ce, printr-o hotărâre judecătorească, actul administrativ a fost anulat sau modificat sau autoritatea a fost obligată să

205

soluţioneze cererea sau să emită actul administrativ, ea se înaintează în instanţa de drept comun.

De asemenea, se va înainta în instanţa de drept comun acţiunea cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ care, ulterior, a fost anulat de către autoritatea emitentă sau ierarhic superioară.

Acţiunea în repararea prejudiciului material şi moral se prescrie în termen de 3 ani (art.267 şi art.1424 din Codul civil).

6. Acţiunea în reparare a prejudiciului moral şi material poate fi înaintată şi împotriva funcţionarului public al autorităţii publice pârâte care a elaborat actul administrativ contestat sau care a refuzat să soluţioneze cererea în care se solicită despăgubiri.

Funcţionarul public introdus în proces are calitatea procesuală de sine stătătoare de pârât în litigiu, având toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţii în proces.

În cazul în care se admite acţiunea, funcţionarul public poate fi obligat să plătească despăgubiri solidar cu autoritatea respectivă (art.20 alin.(2) din Lege), dacă se va dovedi că el a săvârşit, intenţionat sau din culpă gravă, fapta ilicită prejudiciabilă (art.1404 din Codul civil).

Funcţionarul public, în temeiul art.20 alin.(3) din Lege, poate chema în garanţie superiorul său ierarhic care i-a ordonat să elaboreze actul administrativ sau să refuze soluţionarea cererii, acesta fiind introdus în proces în calitate de pârât.

Conform prevederilor art.23 din Legea privind administraţia publică locală, acţiunea în despăgubiri poate fi înaintată şi împotriva consilierilor care au adoptat actul administrativ, dacă au votat pentru adoptarea acestui act. În acest caz, în baza principiului solidarităţii, consilierii răspund solidar cu autoritatea.

Se atenţionează că autoritatea publică şi persoanele menţionate pot fi degrevate de obligaţia de a repara prejudiciul în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale (art.1404 alin.(3) din Codul civil).

7. Conform art.3 din Lege, actele administrative pot fi emise de: a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul Legii; b) subdiviziunile autorităţilor publice; c) funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b). Prin autoritate publică se înţelege orice organ de stat al unităţilor administrative

instituite prin lege sau printr-un act administrativ normativ, care acţionează în regim de putere publică pentru realizarea unui interes public.

Din categoria autorităţilor publice fac parte: - Parlamentul Republicii Moldova; - Preşedintele Republicii Moldova; - Guvernul; - organele administraţiei publice centrale (ministerele, agenţiile, birourile, serviciile, alte

autorităţi administrative) şi subdiviziunile lor teritoriale; - autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi, care sunt constituite şi

activează pe teritoriul satului (comunei), oraşului (municipiului); - autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, care sunt constituite pe

teritoriul raionului, municipiului Chişinău, unităţii teritoriale cu statut juridic special, şi subdiviziunile lor;

- autoritatea judecătorească, care include toate instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii şi Procuratura.

Din categoria autorităţilor publice centrale autonome fac parte Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Comisia pentru Piaţa Hârtiilor de Valoare, Comisia Electorală Centrală, Banca Naţională a Moldovei etc.

206

Persoanele private (fizice sau juridice) pot fi asimilate autorităţilor publice în sensul Legii, dacă aceste persoane exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public, fiind împuternicite prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate să presteze un serviciu de interes public sau să exercite funcţii publice întru executarea actelor legislative sau normative ale statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Prin urmare, actele emise de persoanele private întru realizarea acestor prerogative pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.

Nu pot fi contestate în contenciosul administrativ actele emise de organizaţiile cooperatiste, obşteşti sau agenţii economici şi persoanele juridice cu scop lucrativ.

8. Actele pregătitoare sau operaţiunile administrative şi tehnico-materiale care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat nu pot constitui de sine stătător obiect al acţiunii în contenciosul administrativ, deoarece nu produc efecte juridice prin ele insele.

Dat fiind faptul că, în lipsa actului pregătitor sau exercitării unor operaţiuni tehnico-materiale, actul administrativ nu poate fi adoptat sau emis, iar dacă ar fi emis sau adoptat, nu ar produce efecte juridice, instanţa de contencios administrativ, în temeiul art.25 alin.(2) din Lege, verificând legalitatea actului, este în drept, din oficiu sau la cerere, să se pronunţe şi asupra legalităţii acestor acte sau operaţiuni. (Spre exemplu, instanţa din oficiu este în drept să verifice legalitatea avizelor, care au stat la baza emiterii actului administrativ, cvorumul prevăzut de lege, dacă actul este semnat de către conducătorul organului colegial, iar în cazurile prevăzute de lege - contrasemnat, etc.)

În cazul în care organul administraţiei publice refuză întocmirea sau eliberarea actului administrativ pregătitor (avizului, acordului, concluziei etc.) sau prin lege este prevăzută contestarea actului pregătitor, persoana poate contesta în instanţă de contencios administrativ actul pregătitor sau poate solicita obligarea organului respectiv la întocmirea sau eliberarea actului pregătitor.

9. Răspunsul unei autorităţi publice care cuprinde punctul de vedere cu privire la interpretarea unei legi sau a unui act administrativ normativ nu poate fi considerat drept un act administrativ, deoarece răspunsul în cauză nu produce niciun efect juridic faţă de persoana care l-a solicitat.

Răspunsul autorităţii publice care atestă date existente în evidenţa unei autorităţi publice, de asemenea, nu constituie un act administrativ producător de efecte juridice.

Totodată, se atenţionează că, în temeiul Legii, instanţa nu poate discuta conţinutul unui răspuns la o cerere adresată unei autorităţi publice, deoarece petiţionarul nu poate să pretindă ca răspunsul la cerere să fie dat conform propriei sale formulări sau într-un anumit sens, după dorinţa personală, stabilirea răspunsului fiind atributul exclusiv al autorităţii publice competente. În cazul în care autoritatea publică nu a răspuns la toate solicitările petiţionarului, acesta este în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea autorităţii publice de a-i răspunde la toate solicitările.

Dacă autoritatea publică, printr-o adresă, refuză emiterea unui act administrativ sau eliberarea unor acte, precum şi în cazul în care cererea nu este examinată în termenul legal, persoana poate contesta inacţiunile autorităţii publice, care sunt asimilate actului administrativ.

Adresa, prin care autoritatea publică expediază cererea petiţionarului organului competent pentru examinare şi, concomitent, informează petiţionarul despre aceasta, nu constituie act administrativ, deoarece nu produce pentru petiţionar efecte juridice. Petiţia poate fi readresată organului competent fără acordul petiţionarului, cu excepţia cazurilor stabilite în art.17 lit.a) şi b) din Legea nr.982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informaţie.

207

Circulara cu caracter obligatoriu, emisă de autoritatea publică, constituie în sine un act administrativ producător de efecte juridice, care poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ.

10. Cererea pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece obiectul acţiunii poartă un caracter patrimonial, fiind solicitată despăgubirea de la stat în baza Legii nr.1545-XIII din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

11. Procesul verbal de recepţie finală a construcţiei constituie temei de înregistrare a dreptului de proprietate asupra imobilului construit, prin urmare este producător de efecte juridice şi poate fi contestat în ordinea contenciosului administrativ (art.404 din Legea cadastrului bunurilor imobile).

12. Refuzul procurorului de a emite un act administrativ în sensul Legii sau tăcerea organului procuraturii la petiţia persoanei pot fi contestate în instanţă de contencios administrativ.

Acţiunile privind obligarea procurorului de a porni un proces penal, privind anularea ordonanţei de clasare a procesului, privind contestarea altor acte procesuale dintr-un proces penal nu sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece actele emise de procuror, în acest caz, poartă caracterul unor acte de procedură şi pot fi contestate în ordinea prevăzută de legislaţia procesuală penală.

În cazul în care terţa persoană consideră că organul de urmărire penală a aplicat ilegal sechestrul pe bunurile ce-i aparţin, atunci, în temeiul art.209 alin.(2) CPP, ea poate cere organului de urmărire penală sau instanţei de drept comun să scoată bunurile de sub sechestru. Dacă procurorul refuză să satisfacă rugămintea sau nu comunică persoanei respective despre soluţionarea cererii în decurs de 10 zile din momentul primirii ei, persoana este în drept să înainteze o cerere de scoatere a bunurilor de sub sechestru în instanţa de drept comun.

13. Sunt exceptate de la controlul legalităţii în ordinea contenciosului administrativ actele organelor sistemului penitenciar ce ţin de executarea obligaţiilor prevăzute de Codul de executare şi art.187 Cod de procedură penală, demersurile privind soluţionarea chestiunilor statuate în art.469 Cod de procedură penală şi art.274 Cod de executare, referitoare la contestarea sancţiunilor disciplinare aplicate deţinuţilor, acţiunile privind transferarea deţinuţilor, aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc, stabilirea regimului special în penitenciare, deoarece acţiunile organelor sistemului penitenciar vizează executarea unor hotărâri penale, a cărei procedură este reglementată de legislaţia procesuală penală şi de executare.

De asemenea, nu sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ acţiunile privind contestarea încheierilor şi actelor executorului judecătoresc legate de executarea hotărârilor cu caracter civil, dat fiind faptul că ele se examinează în ordinea procedurii stabilite de cartea întâi, titlul IV din Codul de executare, de către instanţele de drept comun.

14. Pot fi contestate în instanţă de contencios administrativ actele de sancţionare economică şi fiscală, întocmite de organele abilitate (Serviciul Fiscal de Stat, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi subdiviziunile lor teritoriale), deoarece ele provin de la o autoritate publică şi stabilesc pe cale unilaterală o obligaţie în sarcina unui subiect de drept, parte într-un raport juridic de drept public.

Se atenţionează că procesele verbale şi actele (rapoartele) întocmite în baza controlului efectuat constituie acte preparatorii, care pot fi contestate în instanţă de contencios administrativ concomitent cu decizia autorităţii publice, însă, în cazul în care prin aceste acte se aplică sancţiuni pecuniare aferente taxelor şi impozitelor, actele menţionate pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.

208

În cazul în care prin actul de control sau procesul verbal s-a constatat o contravenţie, fiind aplicată o sancţiune contravenţională, actul poate fi contestat în ordinea prevăzută de legislaţia contravenţională.

15. Conform art.127 alin.(3) din Constituţie, statul şi unităţile administrativ-teritoriale dispun de proprietate publică, iar ţinând cont de sensul art.296 din Codul civil, art.2 şi 10 din Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, art.1 şi 2 din Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor etc., proprietatea publică constituie totalitatea bunurilor domeniului public şi privat al statului, al unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.

Din domeniul public al statului fac parte: - bunurile stabilite prin art.127 alin.(4) din Constituţie; - bunurile stabilite de lege; - bunurile de uz sau de interes public (art.296 din Codul civil). Dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public nu se stinge prin neuz şi nu

poate fi dobândit de terţi prin uzucapiune, acestea nu pot fi supuse urmăririi silite, nu pot constitui obiect al gajului şi nici nu pot fi înstrăinate (art.296 alin.(4) din Codul civil, art.10 din Legea nr.121-XVI din 04 mai 2007, art.2 din Legea nr.91-XVI din 05 aprilie 2007).

Se explică faptul că, potrivit prevederilor art.11 din Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, bunurile imobile şi alte bunuri proprietate publică se înregistrează în cadastrul bunurilor imobile sau în alt registru de stat, după caz. Evidenţa întregului patrimoniu public se ţine în registrul patrimoniului public. Concomitent, persoanele juridice în a căror gestiune se află bunurile din domeniul public sunt obligate să ducă evidenţa contabilă a acestor bunuri în modul stabilit de Ministerul Finanţelor. Astfel, pentru a determina regimul juridic al bunurilor, instanţele sunt obligate să solicite extrasul din registrul cadastral sau din alt registru de stat, după caz.

16. Pot constitui obiect al privatizării bunurile proprietate publică enumerate la art.22 şi 27 din Legea nr.121-XVI din 04 mai 2007.

Se atenţionează că privatizarea bunurilor proprietate publică poate fi efectuată prin următoarele modalităţi:

a) vânzare la Bursa de Valori; b) vânzare la licitaţie cu strigare; c) vânzare prin concurs investiţional sau comercial, inclusiv în bază de proiecte

individuale (art.23 alin.(1) şi (2) din Legea nr.121-XVl din 04 mai 2007). Privatizarea poate fi admisă şi prin vânzare la licitaţie cu reducere, vânzare la licitaţie

fără anunţarea preţului iniţial, transmitere de acţiuni cu titlu gratuit, transmitere de acţiuni întru onorarea datoriilor certe ale statului (art.23, art.42-45, 47 din Legea nr.121-XVI din 04 mai 2007).

Privatizarea bunurilor din domeniul public cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare atrage nulitatea absolută atât a deciziei autorităţii publice de privatizare a bunurilor, cât şi a contractului de vânzare-cumpărare.

Se explică faptul că, potrivit prevederilor art.67 alin.(3) din Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, termenul de prescripţie pentru înaintarea în instanţă de judecată a acţiunii care a luat naştere din litigii de privatizare este de 3 ani.

17. Concesionarea, arendarea, locaţiunea, darea în administrare fiduciară etc. a bunurilor din domeniul public se face prin licitaţie publică în baza hotărârii Guvernului, deciziei Consiliului raional, Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome a Găgăuziei, consiliului orăşenesc (municipal, sătesc, comunal), după caz.

Prin urmare, hotărârile şi deciziile organelor menţionate, precum şi contractele de gestionare şi administrare, înstrăinare, privatizare sau dobândire în alt mod de către terţi a

209

bunurilor din domeniul public, care nu au fost trecute în domeniul privat în modul stabilit de lege, constituie acte administrative şi pot fi contestate în instanţă de contencios administrativ.

Se atenţionează că, prin Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor, sunt delimitate terenurile din domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, iar Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice reglementează regimul juridic al bunurilor din domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, modalităţile de administrare şi privatizare a acestor bunuri.

Prelungirea contractului de locaţiune, de dare în administrare fiduciară etc. se admite fără efectuarea licitaţiei publice, dacă arendaşul (beneficiarul) se bucură de dreptul de preemţiune.

18. Conform art.4 lit.g) din Lege, actele de gestiune emise de autoritatea publică în calitate de persoană juridică, în legătură cu administrarea şi folosirea bunurilor ce aparţin domeniului său privat, sunt exceptate de la controlul legalităţii pe calea contenciosului administrativ.

Se explică faptul că din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, fac parte bunurile care nu au fost atribuite, prin lege sau în modul stabilit de lege, domeniului public (art.296 alin.(1) din Codul civil).

Dacă bunurile din domeniul public au intrat în circuitul civil, adică le-a fost schimbat regimul juridic, fiind transferate în domeniul privat al statului sau al unităţilor teritorial-administrative, atunci actele administrative şi contractele civile încheiate între autorităţile publice şi particulari vor fi de competenţa judecătoriilor economice sau a instanţelor de drept comun, după caz (art.32 alin.(1), art.29 alin.(1) lit.d) CPC).

Conform art.4 alin.(2) din Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor, de domeniul privat al statului ţin terenurile aferente întreprinderilor de stat, alte terenuri care aparţin statului conform cadastrului funciar sau terenurile dobândite de stat care nu fac parte din domeniul public.

Prin urmare, actele administrative de gestiune şi administrare a bunurilor din domeniul privat al statului şi al unităţilor teritorial-administrative, inclusiv contractele civile, de înstrăinare, privatizare, arendare, locaţiune, administrare fiduciară, pot fi contestate în instanţă de drept comun sau, după caz, în instanţă economică.

19. Litigiile privind contestarea hotărârilor administraţiei publice referitoare la atribuirea cotelor de teren echivalent, litigiile dintre proprietarii terenurilor şi administraţia publică, precum şi litigiile privind contestarea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren sunt de competenţa instanţei de drept comun sau, după caz, economice (art.90, 91 din Codul funciar).

20. Acţiunile preşedintelui instanţei de judecată, precum şi ale judecătorilor legate de organizarea judecării unui proces civil, de contencios administrativ sau penal, inclusiv întârzierea soluţionării cauzei sau eliberării actelor de procedură etc., nu pot fi verificate pe calea contenciosului administrativ, dat fiind faptul că instanţele de judecată, în persoana judecătorilor, judecă cauzele în conformitate cu legislaţia procesuală, adoptând acte procesuale care pot fi contestate pe căile de atac stabilite de legislaţia procesuală în vigoare.

Prin urmare, activitatea instanţelor de judecată de exercitare a justiţiei nu poate fi controlată pe calea contenciosului administrativ, dat fiind faptul că ele săvârşesc doar acte de procedură care sunt supuse controlului ierarhic superior.

Însă, în cazul în care instanţa refuză să elibereze unei persoane copiile unor hotărâri judecătoreşti, o informaţie cu privire la numărul de dosare examinate sau de hotărâri anulate sau altă informaţie de interes public sau cu caracter personal, persoana respectivă poate contesta aceste acţiuni (inacţiuni) în instanţă de contencios administrativ.

210

21. Actele de expertiză, de revizie, rapoartele scrise ale specialistului sau alt document consultativ de specialitate, inclusiv înscrisurile destinate să servească drept probă într-un proces civil şi care întrunesc caracteristicile mijloacelor de probă, utilizate în cadrul procesului civil constituie, de fapt, nişte acte pregătitoare ale hotărârii judecătoreşti, care pot fi combătute cu mijloace procesuale corespunzătoare şi apreciate de către instanţa judecătorească după intima ei convingere (art.130 CPC). Prin urmare, actele menţionate nu sunt supuse controlului legalităţii pe calea contenciosului administrativ.

Pe calea contenciosului administrativ, separat, nu se poate cere nici anularea unor acte pretinse a fi false, dat fiind faptul că, în temeiul art.227 CPC, cererea de declarare a probelor ca fiind false se examinează în cadrul procedurii în care se examinează acţiunea principală.

22. Conform art.11 alin.(3), art.37 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349 din 17.10.1997, Centrul pentru Drepturile Omului este o instituţie independentă, cu personalitate juridică, finanţată din bugetul de stat, ce desfăşoară o activitate publică, fiind o autoritate publică în sensul art.2 al Legii contenciosului administrativ. În consecinţă, actele administrative ale Centrului sunt susceptibile de contestare în instanţă de contencios administrativ.

23. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi pe calea unei acţiuni directe nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece, potrivit prevederilor Legii, instanţa de contencios administrativ poate stabili dacă actul administrativ este emis în conformitate cu legea, dar nu şi dacă un act legislativ este emis cu încălcarea Constituţiei.

Concomitent, se atenţionează că instanţa de contencios administrativ poate invoca excepţia de neconstituţionalitate a unei legi doar dacă, în procesul judecării unei pricini, va constata că actul legislativ sau actul administrativ normativ supus controlului constituţionalităţii, care urmează a fi aplicat sau a fost deja aplicat, este în contradicţie cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova (art.121 CPC).

24. Instanţa de contencios administrativ nu poate obliga subiecţii cu drept de sesizare, prevăzuţi la art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, să sesizeze Curtea Constituţională în vederea verificării constituţionalităţii unui act legislativ, deoarece dreptul de sesizare este un drept exclusiv al fiecărui subiect cu drept de sesizare, care nu depinde de voinţa altor persoane.

Prin urmare, instanţa va refuza primirea cererii de chemare în judecată sau, după caz, va înceta procesul.

25. În cazul în care autoritatea publică refuză să-i elibereze avocatului un certificat, o informaţie din actele de evidenţă sau alte înscrisuri necesare pentru înaintarea unei acţiuni în justiţie în cadrul acordării asistenţei juridice, el poate înainta o acţiune în instanţă de contencios administrativ cu privire la obligarea organului respectiv de a elibera documentele solicitate, în acest caz, avocatul este subiect cu drept de sesizare în temeiul art.5 lit.f) din Lege, dat fiind faptul că, prin acest refuz, avocatului i se încalcă un drept recunoscut prin art.45 alin.(1) lit.d) din Legea cu privire la avocatură.

Dacă avocatul solicită informaţia sau înscrisul necesare pentru a le prezenta în calitate de mijloc de probă în cadrul examinării cauzei, acesta, în temeiul art.119 CPC, va înainta instanţei, în a cărei procedură se află cauza, o reclamaţie pentru obţinerea actelor necesare, anexând solicitarea de a i se elibera actul respectiv şi/sau refuzul de a i se elibera actul solicitat.

26. În sensul Legii, instanţa de contencios administrativ este în drept să examineze litigiile privind legalitatea actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern.

Conform art.4 lit.a) din Lege, sunt exceptate de la controlul judecătoresc actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului, precum şi actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii

211

Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit.

Ţinând cont de prevederile Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, constituie funcţii publice exponente ale unui interes politic sau public deosebit funcţiile de demnitate publică, enumerate în anexa nr.2 din legea menţionată.

Sunt exceptate de la controlul de legalitate, în ordinea contenciosului administrativ, actele administrative de numire sau eliberare din funcţie, de aplicare a sancţiunilor disciplinare în privinţa:

- personalului încadrat, pe baza încrederii personale, în cabinetul persoanelor ce exercită funcţii de demnitate publică. Se explică faptul că pot fi asistaţi de un cabinet propriu Preşedintele şi vicepreşedintele Parlamentului, preşedinţii fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova, Prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-miniştri, miniştrii şi directorii generali ai autorităţilor publice;

- personalului din autorităţile publice care desfăşoară activităţi auxiliare de secretariat, protocol şi administrativ (pază, întreţinere-reparaţii, gospodărire şi deservire), de administrare a sistemelor informaţionale, inclusiv de introducere şi prelucrare a informaţiei, ce asigură funcţionarea autorităţii publice;

- altor categorii de personal, care nu desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică.

27. Conform art.64 din Codul familiei, litigiile legate de exercitarea drepturilor părinteşti în cazul în care părinţii locuiesc separat se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi contestată în instanţă de contencios administrativ.

În cazul în care decizia autorităţii tutelare nu se execută de către părintele la care se află copilul la întreţinere, celălalt părinte este în drept să înainteze în instanţă de drept comun o acţiune privind transmiterea copilului la întreţinerea sa sau de altă natură.

28. Refuzul de a autentifica anumite acte, de a primi o cerere sau alte acţiuni ale notarului pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ, dat fiind faptul că notarii prestează servicii de interes public.

În cazul în care între persoanele interesate apare un litigiu de drept ce decurge dintr-un act juridic notarial autentificat, litigiul se examinează, în ordine contencioasă, de către instanţa de drept comun.

29. Nu se admite înaintarea acţiunii în contenciosul administrativ în interesele altor persoane, cu excepţia cazurilor în care persoana este împuternicită de drept să reprezinte în justiţie interesele altor persoane sau dacă subiectul de drept al raportului de drept administrativ împuterniceşte prin mandat o altă persoană să-i reprezinte interesele în justiţie (art.57, 76, 78-81 CPC).

30. Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat poate contesta actele administrative emise de autorităţile publice locale, din oficiu sau la cererea persoanelor vătămate, cu respectarea termenelor şi procedurii stabilite de art.67-69 din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, în vigoare din 09 martie 2007.

Conform prevederilor art.20 alin.(4) din Legea privind administraţia publică locală, primarul, în cazul în care consideră că decizia consiliului local este ilegală, poate sesiza oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi/sau instanţa de contencios administrativ.

Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat sau, după caz, primarul ori Guvernul, în cazul în care consiliul local de nivelul întâi adoptă în mod deliberat decizii repetate în aceeaşi materie, care au fost anulate de către instanţa de contencios administrativ, prin hotărâri definitive, întrucât încălcau grav prevederile Constituţiei sau ale legislaţiei în vigoare, sunt în drept să se adreseze în instanţa de contencios administrativ cu cerere pentru constatarea circumstanţelor menţionate (art.25 alin.(1) lit.a) şi alin.(2) din Legea privind administraţia publică locală).

212

Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi Guvernul, de asemenea, pot solicita constatarea circumstanţelor ce justifică dizolvarea consiliului raional (art.48 alin.(1) lit.a) şi afin.(2) din Legea privind administraţia publică locală).

31. Se explică faptul că reglementările procesuale referitoare la competenţa materială, cuprinse în art.6-9 din Lege, sunt caduce, competenţa materială a instanţelor de judecată ca instanţe de contencios administrativ fiind stabilită în Codul de procedură civilă nr.225-XV din 30 mai 2003, cu modificările efectuate prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă nr.244-XVI din 21 iulie 2006.

Conform noilor reglementări, competenţa actuală a judecătoriilor şi curţilor de apel în materie de contencios administrativ este mai extinsă în comparaţie cu prevederile Legii, iar Curtea Supremă de Justiţie nu are competenţa de a examina în primă instanţă litigii de contencios administrativ.

32. Se atenţionează că, competenţa materială se determină în funcţie de organul care a emis actul, dar nu în funcţie de organul care ar fi fost competent să îl emită, întrucât altfel s-ar deregla ordinea firească, instanţa urmând să cerceteze întâi fondul, pentru a decide dacă este competentă.

33. Articolul 32 alin.(2) CPC stabileşte competenţa materială a judecătoriilor ca instanţe de contencios administrativ.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.32 alin.(2) lit.a) CPC, judecătoriile sunt competente să examineze litigiile privind legalitatea actelor administrative emise de autorităţile administraţiei publice din sate (comune), oraşe şi raioane, de funcţionarii publici din cadrul acestora.

Sunt date în competenţa exclusivă a judecătoriilor litigiile privind verificarea legalităţii actelor administrative emise de persoanele de drept privat de orice nivel, dacă acestea exercită atribuţii de putere publică sau prestează servicii de interes public.

Spre exemplu, judecătoriile sunt competente să verifice legalitatea actelor administrative emise atât de o instituţie de învăţământ privată primară, cât şi de o instituţie de învăţământ privată superioară.

Judecătoriile, ca instanţe de contencios administrativ, examinează cererile privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliului local de nivelul întâi, acestea fiind consiliile locale din sate (comune), oraşe (municipii), cu excepţia Consiliului municipiului Chişinău.

Judecătoriile, ca instanţe de contencios administrativ, verifică legalitatea actelor administrative ale consiliilor electorale de circumscripţie de orice nivel şi ale birourilor electorale ale secţiilor de votare, confirmă sau infirmă legalitatea alegerilor locale, precum şi a referendumului local din unităţile teritorial-administrative de nivelul întâi.

34. În conformitate cu art.33 alin.(2) CPC, de competenţa curţilor de apel, ca instanţe de contencios administrativ, ţine verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice din municipii, precum şi ale funcţionarilor publici din cadrul acestora.

Curţile de apel, de asemenea, sunt competente să verifice legalitatea actelor subdiviziunilor consiliilor municipale, în competenţa curţilor de apel, prin lege, pot fi date şi alte litigii.

Dat fiind faptul că, în conformitate cu prevederile art.32 alin.(2) CPC, judecătoriile, ca instanţe de contencios administrativ, constată doar circumstanţele care justifică suspendarea activităţii consiliului local de nivelul întâi, curţile de apel sunt competente să constate circumstanţele care justifică suspendarea activităţii consiliilor locale de nivelul al doilea.

35. În conformitate cu prevederile art.33 alin.(3) lit.a) CPC, Curtea de Apel Chişinău verifică legalitatea actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, dacă, prin lege, nu sunt exceptate de la controlul legalităţii în contenciosul administrativ.

213

În conformitate cu prevederile art.33 alin.(3) lit.b) CPC, Curtea de Apel Chişinău verifică şi legalitatea actelor emise de organele centrale ale administraţiei publice. După cum s-a menţionat, administraţia publică centrală este constituită din ministere, departamente şi alte organe centrale, inclusiv din autorităţi administrative autonome.

Ministerele, departamentele şi alte organe centrale pot avea în subordinea sa organe de specialitate, denumite servicii publice desconcentrate. Conform Hotărârii Guvernului RM nr.735 din 16 iunie 2003 cu privire la structura şi efectivul-limită ale serviciilor desconcentrate ale ministerelor, departamentelor şi altor autorităţi administrative centrale şi anexei nr.1, serviciile publice desconcentrate sunt constituite din organe centrale şi subdiviziuni teritoriale.

După cum rezultă din conţinutul art.8 din Lege, legalitatea cetelor administrative emise de organele centrale ale serviciilor desconcentrate se verifică de către Curtea de Apel Chişinău, iar a celor emise de subdiviziunile teritoriale - de către judecătorii.

Curtea de Apel Chişinău verifică legalitatea actelor administrative emise de Comisia Electorală Centrală, de Consiliul Superior al Magistraturii, de preturile Consiliului municipal Chişinău şi de alte autorităţi publice stabilite prin lege.

Cu o competenţă specială este învestită şi Curtea de Apel Comrat, care, în conformitate cu art.33 alin.(4) CPC, examinează litigiile privind legalitatea actelor administrative emise de autorităţile publice ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.

36. Conform art.17 din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, decizia de secretizare a informaţiilor poate fi contestată la organul sau persoana cu funcţie de răspundere ierarhic superioară, la Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat sau în instanţa de contencios administrativ.

Prin urmare, persoana poate contesta decizia de secretizare direct în instanţa de contencios administrativ, fără respectarea procedurii prealabile.

Decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stal, precum şi decizia privind suspendarea sau încetarea dreptului de acces la secretul de stat pot fi atacate la organul ierarhic superior sau în instanţa de contencios administrativ (art.17, 27 din Legea nr.245-XVl din 27 noiembrie 2008).

Litigiile cu privire la secretul de stat sunt de competenţa Curţii de Apel Chişinău (art.33 alin.(3) lit.d) CPC).

Se explică faptul că, cauzele în cadrul cărora sunt prezentate informaţii atribuite la secret de stat se examinează în şedinţă închisă, cu respectarea regulilor de procedură, precum şi a prevederilor Legii cu privire la secretul de stat.

37. Ţinând cont de faptul că, prin noul Cod de procedură civilă, este reglementată în ansamblu competenţa instanţelor de drept comun şi a instanţelor de contencios administrativ, sunt aplicabile instanţelor de contencios administrativ şi regulile de competenţă în cazul revendicărilor conexe.

În conformitate cu art.31 alin.(2) CPC, instanţele judecătoreşti economice, de asemenea, sunt învestite cu competenţă în materie de contencios administrativ, astfel, în cazul conexiunii mai multor pretenţii, unele dintre care sunt de competenţa instanţei economice, iar altele de competenţa instanţei de contencios administrativ, toate pretenţiile se examinează de către instanţa economică, cu excepţia litigiilor privind legalitatea actelor administrative cu caracter normativ.

În cazul conexiunii mai multor revendicări, unele dintre care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti de drept comun, iar altele de competenţa unei instanţe specializate, toate pretenţiile se examinează de către instanţa de drept comun, cu excepţia litigiilor privind legalitatea actelor administrative cu caracter normativ (art.31 alin.(1) CPC).

În conformitate cu art.37 alin.(1) CPC, în cazul în care mai multe pretenţii legate între ele sunt de competenţa mai multor instanţe de acelaşi grad, pretenţiile urmează a fi conexate

214

şi examinate de instanţa sesizată mai întâi, iar dacă sunt de competenţa unor instanţe de diferite grade, pretenţiile urmează a fi conexate şi examinate de instanţa ierarhic superioară.

38. Conform art.11 din Lege, acţiunile de contencios administrativ pot fi înaintate în judecătoriile sau curţile de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul sau îşi are sediul pârâtul.

Dat fiind faptul că doar de competenţa Curţii de Apel Chişinău sunt litigiile enumerate în art.33 alin.(3) CPC, acţiunile din aceste categorii de litigii se vor înainta numai la Curtea de Apel Chişinău.

În mod analogic se va proceda în cazul litigiilor ce ţin de competenţa Curţii de Apel Comrat.

39. Conform art.14 din Lege, persoana care se consideră lezată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ este obligată să se adreseze cu o cerere prealabilă organului emitent, iar în cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi înaintată, la alegere, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art.19 din Legea cu privire la Procuratură, dacă procurorul a depistat că actul administrativ încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeanului, el este în drept să-l conteste cu recurs, iar în caz de respingere sau de neexaminare a recursului, procurorul este în drept să conteste actul administrativ în instanţă de contencios administrativ.

Din prevederile menţionate rezultă că, pentru contestarea actului administrativ, procurorul urmează să respecte procedura prealabilă, prin înaintarea cererii prealabile sub formă de recurs. Termenul de depunere a recursului nu este stabilit prin Legea cu privire la Procuratură astfel, în acest caz, sunt aplicabile prevederile art.14 din Lege, termenul fiind de 30 de zile de la data când procurorul a luat cunoştinţă de actul administrativ, iar acţiunea în judecată se va înainta în acelaşi termen de 30 de zile de la data primirii răspunsului la recurs, iar dacă nu a fost primit răspuns, termenul va începe să curgă de la data expirării termenului de examinare a recursului stabilit de art.19 din Legea cu privire la Procuratură.

În conformitate cu Legea cu privire la avocaţii parlamentari, avocaţii parlamentari pot înainta acţiuni în apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi au fost încălcate printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, cu respectarea procedurii stabilite în legea indicată.

Termenul de 30 de zile de înaintare a acţiunii începe să curgă de la data primirii răspunsului la aviz sau de la data expirării termenului de 30 de zile pentru examinarea avizului (art.27, 28 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari şi art.17 din Lege).

Se atenţionează că Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, de regulă, este obligat să respecte procedura prealabilă, stabilită la art.68 din Legea privind administraţia publică locală, însă, în cazul în care consideră că actul poate avea consecinţe grave, în scopul prevenirii unei pagube iminente, Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat poate sesiza direct instanţa de contencios administrativ după primirea actului pe care îl consideră ilegal (art.69 din Legea privind administraţia publică locală), fiind obligată să probeze că actul administrativ este de natură să producă pagube iminente. Probarea acestui fapt este necesară şi pentru a se putea lua măsuri de suspendare a actului contestat.

Nu este necesară respectarea procedurii prealabile în cazul în care autoritatea publică nu a soluţionat în termenul stabilit de lege petiţia solicitantului sau a refuzat primirea ei, precum şi în cazurile expres prevăzute de lege.

40. În cazul în care organul emitent, în baza cererii prealabile, a revocat actul contestat şi a adoptat o nouă hotărâre, prin care persoana, de asemenea, se consideră lezată într-un drept al său, ea nu va contesta ultimul act administrativ cu cerere prealabilă, dar se va adresa direct în instanţă de contencios administrativ.

215

41. Nerespectarea procedurii prealabile de contestare a actului administrativ constituie temei de restituire a cererii de chemare în judecată (art.170 alin.(1) lit.a) CPC), iar dacă cererea a fost primită, instanţa, în temeiul art.267 lit.a) CPC, scoate cererea de pe rol.

În cazul în care reclamantul contestă două sau mai multe acte administrative, fiind respectată procedura prealabilă doar în privinţa unui act administrativ, instanţa, în privinţa pretenţiilor pentru care nu a fost respectată procedura prealabilă, va restitui cererea de chemare în judecată.

Dacă autoritatea publică admite cererea prealabilă şi anulează actul contestat, persoana nu poate contesta în contenciosul administrativ actul administrativ care nu se află în fiinţă. În acest caz, ea poate solicita doar despăgubiri, în ordinea procedurii contencioase (de drept comun).

42. Se atenţionează că, în cazul în care autoritatea publică a cărei act se contestă a fost reorganizată, acţiunea poate fi înaintată în judecată împotriva succesorului în drepturi al acesteia, iar dacă funcţionarul public care a emis actul administrativ nu activează în funcţia respectivă, acţiunea se înaintează împotriva organului abilitat să restabilească dreptul încălcat, iar în cazul în care autoritatea publică care a emis actul administrativ este lichidată, instanţa refuză primirea cererii, iar dacă cererea a fost primită, instanţa, în temeiul art.265 lit.g) CPC, va dispune încetarea procesului.

43. Acţiunea în contestarea actelor administrative cu caracter normativ este imprescriptibilă, iar actele cu caracter individual pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data îndeplinirii procedurii prealabile administrative (art.17 din Lege), dacă legea nu prevede altfel.

Actele de numire, transferare, detaşare sau eliberare din funcţie, inclusiv de aplicare a sancţiunilor disciplinare în privinţa funcţionarului public, a funcţionarului public cu statut special, inclusiv a militarilor, a persoanelor cu statut militar, se contestă direct în instanţă de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data când persoana a luat cunoştinţă de acest act sub semnătură sau i-a fost înmânat actul.

Instanţa de contencios administrativ nu poate refuza primirea cererii de chemare în judecată pe motiv că a fost omis termenul de depunere a cererii prealabile, chiar şi în cazul în care organul emitent sau ierarhic superior a refuzat examinarea cererii prealabile pe acest motiv.

Cererea de repunere în termen se depune şi se examinează în condiţiile prevăzute la art.116 CPC.

Instanţa, la cererea reclamantului, este obligată să soluţioneze chestiunea cu privire la repunerea în termen a cererii prealabile sau, după caz, a cererii de chemare în judecată.

Instanţa nu poate din oficiu să respingă acţiunea ca prescrisă. Faptul că reclamantul a omis termenul de înaintare a acţiunii în judecată pe motiv că a

contestat actul cu cerere prealabilă nu poate constitui temei de repunere în termen. 44. În cazul în care cererea este depusă cu încălcarea prevederilor art.166 CPC sau

reclamantul nu a anexat ta cerere dovada de expediere la organul respectiv sau de primire de către organul respectiv a cererii prealabile, actul administrativ contestat ori, după caz, răspunsul autorităţii publice sau avizul de respingere a cererii prealabile, instanţa va acorda reclamantului un termen pentru înlăturarea neajunsurilor, conform procedurii stabilite la art.171 CPC, iar dacă se va constata că organul emitent a refuzat să-i înmâneze reclamantului actul administrativ, instanţa va pune cererea pe rol şi, conform prevederilor art.22 din Lege, va solicita de la pârât actul administrativ contestat şi actele care au stat la baza emiterii acestuia, înscrisurile sau alte date pe care instanţa Ie consideră necesare în judecarea pricinii.

45. Dacă actul administrativ este exceptat de la controlul legalităţii pe calea contenciosului administrativ, instanţa refuză primirea cererii de chemare în judecată în

216

temeiul art.169 alin.(1) lit.a) CPC, iar dacă cererea a fost primită - încetează procesul în temeiul art.265 lit.a) CPC.

46. Conform art.16 alin.(3) din Lege, reclamanţii sunt scutiţi de plata taxei de stat atât la depunerea cererii de chemare în judecată, cât şi la depunerea recursului împotriva hotărârii judecătoreşti.

De plata taxei de stat la înaintarea acţiunilor şi contestarea hotărârilor judecătoreşti sunt scutite autorităţile publice centrale şi locale şi subdiviziunile lor teritoriale (art.85 alin.(1) lit.i) CPC).

Dat fiind faptul că pretenţiile cu privire la plata daunelor materiale şi morale derivă din actul administrativ contestat, reclamantul este scutit de plata taxei de stat atât la înaintarea unor asemenea pretenţii în contenciosul administrativ, cât şi în cazul înaintării unei acţiuni de sine stătătoare în ordinea procedurii de drept comun.

47. La solicitarea reclamantului sau din oficiu, instanţa sesizată cu cerere de chemare în judecată cu privire la contestarea unui act administrativ este în drept să suspende, total sau parţial, actul administrativ sau să la măsuri de asigurare a acţiunii prevăzute la art.175 CPC.

La soluţionarea chestiunii cu privire la suspendarea actului administrativ, instanţa va lua în consideraţie toţi factorii şi interesele relevante şi va dispune suspendarea lui numai dacă va constata că actul este susceptibil de a cauza un prejudiciu iminent, ce ar putea fi ireparabil, sau dacă vor exista temeiuri vădite privind ilegalitatea actului.

Noţiunea de pagubă iminentă, în sensul Legii, poate viza potenţialitatea perturbării funcţionării unei instituţii sau a unui serviciu public ori afectării grave a altui interes public sau privat.

Măsurile de asigurare se dispun pentru o anumită perioadă, pot fi supuse unor anumite condiţii şi pot fi revăzute (art.180 CPC).

Instanţa nu poate dispune suspendarea actului administrativ dacă acesta a fost executat. 48. În cazul în care prin actul administrativ contestat se ating interesele unor terţe

persoane, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, atrage în proces aceste persoane în calitate de intervenienţi accesorii.

49. Conform art.5 alin.(1) din Legea privind administraţia publică locală, autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în sate (comune), oraşe (municipii) sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive, cu atribuţii şi competenţe diferite, care le conferă capacitate administrativă proprie şi, deci, legitimare procesuală. Prin urmare, calitatea procesuală de pârât o poate avea primarul sau, după caz, consiliul local, adică autoritatea administrativă emitentă a actului administrativ contestat.

50. În temeiul art.24 alin.(2) din Lege, instanţa de contencios administrativ poate examina cererea de chemare în judecată în lipsa părţilor şi/sau a reprezentanţilor lor în cazul neprezentării lor la şedinţa de judecată fără motive temeinic justificate, prevederile art.267 lit.f) şi g) CPC fiind aplicabile doar în cazul în care examinarea litigiului în lipsa reclamantului şi/sau a reprezentantului lui este imposibilă.

51. Dacă pârâtul a satisfăcut acţiunea reclamantului în cadrul soluţionării cauzei, iar reclamantul nu renunţă la acţiune, atunci instanţa va examina fondul cauzei şi va emite o hotărâre de admitere a acţiunii, indicând în dispozitivul hotărârii că hotărârea nu se pune în executare.

52. Se atenţionează că legislatorul, prin art.24 alin.(3) din Lege, a stabilit o excepţie de la regulile generale de judecare a pricinilor de contencios administrativ, conform căreia, în acţiunile privind anularea actului administrativ, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pârâtului.

217

Prin urmare, neprezentarea de către pârât a probelor ce confirmă legalitatea actului emis constituie temei de anulare a acestuia, cu excepţia cazurilor când înscrisurile sau alte probe ce au servit ca temei pentru emiterea actului administrativ se află la reclamant.

53. La examinarea litigiilor privind contestarea legalităţii actelor administrative privind eliberarea din funcţie a colaboratorilor de poliţie, a militarilor sau aplicarea sancţiunilor disciplinare şi a altor acte administrative referitoare la această categorie de persoane, urmează a fi aplicate prevederile Legii cu privire la poliţie nr.416-XII din 18 decembrie 1990 cu modificările ulterioare, ale Legii cu privire la statutul militarilor nr.162-XVI din 22 iulie 2005, ale Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.2 din 04 ianuarie 1996, ale Codului de etică şi deontologia al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.481 din 10 mai 2006, etc.

Se explică faptul că în baza Legii nu pot fi contestate separat procesul verbal al comisiei de reîncadrare în serviciu, încheierea cu privire la ancheta de serviciu, procesul verbal al Comisiei de atestare, dat fiind făptui că acestea constituie acte preparatorii ce servesc drept temei pentru aplicarea sancţiunii disciplinare sau concedierii, după caz.

Lipsa antecedentelor penale este o condiţie obligatorie pentru colaboratorii organelor afacerilor interne. Faptul condamnării unei rude a colaboratorului de poliţie nu constituie temei pentru concedierea acestuia (pct.3 al Regulamentului cu privire la serviciul în organele afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.334 din 08 iulie 1991).

La eliberarea din serviciul militar prin contract în cazurile prevăzute de art.35 alin.3 lit.e)-g), i)-k) şi m)-o) din Legea cu privire la statutul militarilor, inclusiv în cazul demisionării, militarii cu vechimea în serviciul militar mai mică de 5 ani, după absolvirea instituţiilor de învăţământ militar sau după încheierea tuturor tipurilor de instruire, indiferent de sursa de finanţare, sunt obligaţi să recupereze cheltuielile pentru instruire în mărimea calculată prin împărţirea sumei cheltuielilor generale la perioada aflării în serviciul militar.

54. Funcţionarii publici, inclusiv funcţionarii publici cu statut special (militarii, colaboratorii serviciilor diplomatice, ai serviciului vamal, ai organelor apărării, ai securităţii naţionale şi ordinii publice), nu au dreptul să intervină, făcând uz de situaţia sa de serviciu, de autoritatea şi de legăturile generate de această situaţie, în activitatea altor organe de stat şi nestatale, dacă faptul nu ţine de îndatoririle sale de serviciu.

Nerespectarea acestor condiţii constituie încălcări grave ale obligaţiunilor de serviciu şi poate atrage răspunderea prevăzută de art.16 şi 17 din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei nr.90 din 25 aprilie 2008, de pct.4 al Codului de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.481 din 10 mai 2006, etc.

Se atenţionează că, în baza Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 04 iulie 2008, consilierii, ajutorii, funcţionarii serviciilor de presă şi secretarii din cadrul aparatelor Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate şi organelor din subordinea acestora, care activau la momentul punerii în aplicare a acestei legi, îşi vor păstra funcţiile deţinute, aplicându-li-se prevederile acestei legi, până la momentul demisionării în legătură cu intrarea în funcţie a conducătorilor noi ai autorităţilor publice menţionate sau eliberării din funcţiile respective.

55. Instanţa de contencios administrativ adoptă hotărârea în conformitate cu prevederile art.238-241 CPC.

în cazul în care instanţa anulează actul administrativ ca ilegal, iar intrarea în vigoare a acestui act a fost condiţionată de publicarea Iui în sursa oficială, conform prevederilor art.28 din Lege, instanţa va dispune publicarea hotărârii în aceeaşi sursă sau într-o altă publicaţie.

Hotărârile judecătoreşti prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ au putere numai pentru viitor.

218

Hotărârile judecătoreşti irevocabile date în contenciosul administrativ, cu excepţia dispoziţiilor de recuperare a prejudiciului cauzat şi a cheltuielilor de judecată, constituie titluri executorii.

56. Spre deosebire de litigiile de drept comun, pentru litigiile de contencios administrativ este prevăzută o singură cale ordinară de atac - recursul, care, conform art.30 din Lege, suspendă executarea hotărârii, cu excepţia cazurilor de executare imediată.

Articolul 30 alin.(1) din Lege statuează că hotărârea instanţei de contencios administrativ poate fi atacată în termen de 15 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărârii integrale în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea nu dispune altfel, iar art.402 alin.(1) CPC, în redacţia Legii nr.244 din 21 iulie 2006, stipulează că recursul se declară, în condiţiile capitolului XXXVIII din Cod, în termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii sau deciziei motivate, dacă legea nu dispune altfel.

În sensul prevederilor art.24 alin.(1) şi art.30 alin.(1) din Lege, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică cu excepţiile prevăzute de Lege. Astfel, ţinând cont de faptul că termenul de declarare a recursului este prevăzut în Lege, hotărârile judecătoreşti date în contenciosul administrativ se contestă în termen de 15 zile, care curge de la data pronunţării hotărârii integrale sau de la data comunicării hotărârii integrale, în cazul în care acţiunea a fost examinată în lipsa părţii.

În cazul în care a fost pronunţat doar dispozitivul hotărârii, termenul de depunere a recursului va curge din ziua când partea a primit hotărârea integrală, iar dacă nu i-a fost expediată - din ziua când a luat cunoştinţă cu hotărârea integrală.

Încălcarea de către judecător a termenului de redactare a hotărârii nu atrage micşorarea termenului de 15 zile pentru depunerea recursului.

Persoana care a omis termenul de depunere a recursului poate solicita repunerea în termen în condiţiile art.116 CPC.

Dacă recurentul care a omis termenul de declarare a recursului nu solicită repunerea în termen, instanţa de recurs, în temeiul art.409 alin.(1) lit.b) CPC, restituie cererea de recurs.

Se atenţionează că, în cazul în care încheierea judecătorească nu poate fi contestată cu recurs, instanţa restituie cererea de recurs în temeiul art.409 alin.(1) lit.e) CPC.

57. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.27 din 24 decembrie 2001 "Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ", modificată prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.14 din 25 martie 2002. Chişinău, 30 octombrie 2009

nr.10

219

CERERI PREALABILE

Întreprinderea de stat Centrul Resurselor

Informaţionale de Stat „Registru”

Direcţia de documentare a populaţiei

Mun. Chişinău, str. Puşkin, 42

CERERE PREALABILĂ

Prin Certificatul de refuz nr.10520 din 1.07.2010, am fost informat că m-i s-a refuzat perfectarea paşaportului cetăţeanului RM din motivul atragerii la răspundere penală (d.p. 2006036390, art.195 alin.(2) CP). Refuzul a fost bazat pe prevederile art.8 lit.c) din Legea nr.269 din 09.11.1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova (în continuare – Legea nr.269).

Consider că refuzul în eliberarea paşaportului este unul ilegal, situaţie care îmi cauzează prejudicii considerabile de ordin moral şi material.

Ţin să-mi exprim dezacordul cu interpretarea şi invocarea eronată a normei aplicate ca fiind unicul motiv al refuzului a constituit art.8 lit.c) din Legea nr.269.

Prin art.8 lit.c) din Legea nr.269 este stabilit că, în cazul în care, persoana este trasă la răspundere penală, acesteia i se refuză eliberarea paşaportului şi a documentelor de călătorie. Această normă urmează a fi interpretată şi aplicată în conformitate cu Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 30.09.2008 (M.O. 183-185/11 din 10.10.2008).

Astfel, Curtea Constituţională a stipulat că restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie urmează a fi raportată la condiţiile specificate în art.54 din Constituţie. Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât cele prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, în scopul prevenirii tulburărilor în masă, infracţiunilor etc. Prin urmare, restrângerea exerciţiului dreptului poate avea loc doar cu respectarea anumitor condiţii:

- ingerinţa trebuie să fie prevăzută de lege; - ingerinţa corespunde normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional; - ingerinţa constituie o măsură necesară într-o societate democratică; - ingerinţa trebuie să fie proporţională scopului urmărit.

Refuzul pe care îl contest nu corespunde acestor condiţii. Legea nr.269 este doar unul din actele normative care garantează cetăţenilor dreptul de

ieşire şi intrare în RM, stabileşte restricţii temporare în exercitarea acestui drept. Aceeaşi lege urmează a fi aplicată în coroborare cu alte acte normative. Astfel, în aceeaşi Hotărâre, Curtea Constituţională a reiterat că sintagma este tras la răspundere penală din art.8 lit.c) din Legea nr.269 se referă, în primul rând, la una din părţile apărării în procesul penal – bănuitul. Noi admitem că această sintagmă se referă atât la învinuit, cât şi la inculpat în cadrul procesului penal. Aceasta cu o singură condiţie - persoana are statutul respectiv (învinuit, inculpat) şi i-a fost aplicată măsura preventivă prevăzută de normele de drept procedural penal. Prin urmare, prin prisma cadrului legal existent, în baza art.8 lit.c) din Legea nr.269, se poate refuza eliberarea paşaportului în condiţiile expuse în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 30.09.2008, şi doar persoanei care are statut de bănuit în procesul penal.

220

Eu – N.N. – nu am statut de bănuit în procesul penal. Mai mult, la moment, în privinţa mea nu este aplicată nicio măsură preventivă în sensul normelor de drept procedural penal (art.175; 176; 177; 178 (în special alin.(3) CPP). Măsura preventivă aplicată anterior a încetat, conform art.195 alin.(5) CPP. În orice caz, Direcţia de documentare a populaţiei nu are de unde să dispună de anumite acte sau informaţii care ar justifica aplicarea art.8 lit.c) din Legea nr.269 (în privinţa mea).

Prin urmare, cu mare regret, constat că mi se refuză vădit ilegal perfectarea paşaportului. În baza celor enunţate, a normelor de drept invocate, solicit respectuos anularea

refuzului şi admiterea cererii privind eliberarea paşaportului. În situaţia în care, cererea prealabilă nu va fi admisă, voi fi nevoit să depun o cerere în instanţa de judecată cu solicitarea de a fi încasată şi valoarea prejudiciilor cauzate. Data _____________________ Semnătura________________________

221

CERERI


Reclamant: Mişcarea social-politică „Acţiunea Europeană”

mun.Chişinău str.Calea Ieşilor nr.6, of.4 Pârât:

Comisia Electorală Centrală mun.Chişinău str.V.Alecsandri, 119

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ Prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2132 din 12 februarie 2009 „Cu privire

la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”, s-a decis că, la scrutinul din 5 aprilie 2009 pentru alegerea Parlamentului Republicii Moldova, birourile electorale ale secţiilor de votare vor marca actele de identitate ale alegătorilor, care vor participa la votare, cu o ştampila specială, având imprimată inscripţia „ALEGERI 05.04.09”, conform unei Instrucţiuni aprobate de Comisia Electorală Centrală.

Drept temei pentru emiterea hotărârii se invocă faptul că, la momentul desfăşurării alegerilor, nu este posibilă verificarea electronică a participării la votare, existând riscul votului multiplu; lipsa unui mecanism eficient de prevenire a fraudării alegerilor, precum şi recomandările experţilor internaţionali (IFES, PNUD) aflaţi în Republica Moldova pentru monitorizarea campaniei electorale, ale Coaliţiei Civice pentru alegeri libere şi corecte „Coaliţia 2009”, şi prevederile art.18, 22 lit. q), 26 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997.

Considerăm că hotărârea menţionată a Comisiei Electorale Centrale contravine mai multor norme constituţionale şi legale, şi urmează a fi anulată.

Adoptând hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, Comisia Electorală Centrală şi-a depăşit atribuţiile stabilite prin lege şi a încălcat principiul constituţional de separaţie a puterilor în stat prevăzut de art.6 din Constituţie.

Astfel, conform art.61 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, „modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor este stabilit prin lege organică”. Art.72 alin.(3) lit.a) din Constituţie prevede că sistemul electoral în Republica Moldova se reglementează prin lege organică. Iar potrivit art.60 alin.(1) din Constituţie „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.” Însăşi noţiunea de „sistem electoral” cuprinde:

1) principiile şi condiţiile de participare la constituirea organelor reprezentative; organizarea şi reglementarea alegerilor;

2) modul de atribuire a mandatelor în autorităţile reprezentative după stabilirea rezultatelor votării. Art.53 alin.(1) din Codul electoral, adoptat de Parlament conform stipulărilor constituţionale menţionate, reglementând procedura de efectuare a votării, stabileşte că ”biroul electoral al secţiei de votare înmânează alegătorului buletinul de vot, conform listei electorale, numai la prezentarea actului de identitate. La primirea buletinului, alegătorul semnează în lista electorală în dreptul numelui.”

Deci, legiuitorul, în legea organică, nu a prevăzut marcarea cu ştampilă specială a actelor de identitate ale alegătorilor care vor participa la votare. Şi nicio altă autoritate din stat nu poate „completa” (depăşi) la discreţia sa norma legii organice, inclusiv prin emiterea deciziilor, hotărârilor etc. Pentru a fi mai expliciţi, putem modela o situaţie similară celei

222

create de Comisia Electorală Centrală în cazul dat. Şi anume, că o oarecare autoritate publică din stat sau autoritate centrală de specialitate, cu excepţia Parlamentului, a emis o hotărâre, prin care a „completat” sau „corectat” o prevedere a unor legi organice menţionate în art.72 alin.(3) din Constituţie, spre exemplu, în Codul penal - lit.n) a art.72 sau în Codul civil – lit.i) a art.72, sau în Regulamentul Parlamentului – lit.c) a art.72. Este de la sine înţeles că instanţele judecătoreşti nu vor judeca cauzele penale sau civile în conformitate cu aceste „îmbunătăţiri” făcute legilor organice din simplul motiv că ele contravin flagrant Constituţiei. Asemenea „îmbunătăţiri” vor fi neglijate chiar şi atunci, când ele ar fi fost efectuate la recomandările din afara sau din interiorul autorităţii care le-a emis.

Totodată, Codul electoral nu este o lege organică mai inferioară decât alte legi organice, pentru a putea fi „ajustat” la anumite împrejurări, de alte autorităţi, pe lângă cea reprezentativă, inclusiv de către Comisia Electorală Centrală.

Iar drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor stabilite prin Codul electoral nu pot fi revăzute sau revizuite de un alt organ, decât Parlamentul. Or, prin hotărârea contestată se încalcă în mod direct drepturile şi libertăţile prevăzute de cod ale tuturor cetăţenilor cu drept de vot, deoarece Comisia Electorală Centrală, de fapt, a creat o normă primară (nouă) ce nu este prevăzută de Codul electoral prin care se reglementează raporturile ce ţin de sistemul electoral.

În această ordine de idei, este relevantă Hotărârea Curţii Constituţionale nr.61 din 16.11.1999 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999 „Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral”. În hotărârea menţionată a Parlamentului au fost interpretate dispoziţiile art.91, 114, 136 şi 199 din Codul electoral privind valabilitatea alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale şi a referendumului local.

Curtea Constituţională, examinând sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova privind neconstituţionalitatea hotărârii date a Parlamentului, a menţionat:

„… Curtea relevă că Parlamentul, prin art.1 al Hotărârii în cauză, a expus art.171 din Codul electoral într-o nouă redacţie şi astfel a încălcat dispoziţiile art.72 şi 74 din Constituţie. Curtea reiterează că Parlamentul este în drept să opereze modificări şi completări în legislaţia în vigoare numai prin lege.

Parlamentul a atribuit Hotărârii nr.432-XIV caracter normativ de drept şi putere juridică similară prevederilor Codului electoral supuse interpretării. Interpretarea oficială de către organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze aceeaşi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale. Interpretarea unei legi prin hotărâre a Parlamentului este inadmisibilă şi contravine dispoziţiilor art.72, 74, 76 şi 93 din Constituţie şi nu poate fi recunoscută drept interpretare oficială a legii.

Aşadar, având în vedere obiectul Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999, este necesar să se menţioneze că, atât sub aspect formal, cât şi sub aspectul separării atribuţiilor puterilor în stat, statuată de Constituţie, ea contravine art.6, 72, 74, 76 şi 94 din Constituţie.”

În baza argumentelor expuse, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999.

Sau, în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 21.10.2008 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din punctul

13 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a indemnizaţiei viagere sportivilor de performanţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1322 din 29 noiembrie 2007, de asemenea, sunt operate concluzii de principiu la acest capitol. În particular, Curtea a relevat faptul că unul din principiile fundamentale ale statului de drept este cel al separării şi

223

colaborării puterilor în stat, principiu consacrat expres în art.6 din Legea Supremă. Curtea a menţionat că, potrivit

art.102 alin.(2) din Constituţie, art.30 alin.(1) din Legea cu privire la Guvern, art.11 alin.(1) din Legea nr.317 din 18 iulie 2003 „Privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale”, Guvernul adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor.

Adoptate în baza şi în executarea legii, hotărârile Guvernului au forţă juridică inferioară legii şi nu o pot contrazice sau depăşi. În jurisprudenţa sa anterioară Curtea Constituţională a statuat constant că hotărârile Guvernului sunt acte subsecvente legii, se emit în scopul concretizării, executării corecte şi efective a acesteia, normele cuprinse în hotărâri nu pot avea caracter primar, nu pot modifica cadrul stabilit prin actul legislativ, executivul neavând competenţă normativă primară (Monitorul Oficial nr.195-196/12 din 31.10.2008).

În cazul hotărârii nr.2132 din 12 februarie 2009, Comisia Electorală Centrală a completat norma art.53 din cod, arogându-şi o competenţă normativă primară, exceptând procedura de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale.

Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale de a marca actele de identitate ale alegătorilor care vor participa la votare cu ştampila specială se intervine şi în raporturile reglementate de Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte şi se încalcă dreptul cetăţenilor la alegeri libere prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (art.38 alin.(1) din Constituţie).

La acest capitol menţionăm următoarele. Până în anul 2005, în republică a existat practica aplicării ştampilei „Votat” în actele de identitate ale alegătorilor în temeiul Hotărârii Comisiei Electorale Centrale. Şi din această cauză mai mulţi cetăţeni nu au participat la alegeri, nedorind ca în actele lor de identitate să se conţină o menţiune improprie actelor ca atare, şi din această cauză nefiindu-le eliberate buletine de vot.

În acest context, este relevantă o altă hotărâre a Curţii Constituţionale – nr.16 din 19.05.1997 privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor punctului 10 alineatul 2 din Regulamentul „Cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte”.

Regulamentul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.376 din 06.06.1995. Curtea a recunoscut drept neconstituţional pct.10 din Regulament şi, în particular, a

menţionat următoarele: „… Actele de identitate, conform Legii nr.273-XIII (pentru paşapoarte - art. 2 alin.(5),

buletinele de identitate, permisul de şedere - art. 3 alin. (4) şi (10), nu cuprind date despre „viza de reşedinţă” sau „viza de domiciliu”.

… De aceea includerea în textul Regulamentului a unor dispoziţii ce conţin obligativitatea obţinerii „vizei de reşedinţă”

(sau a „vizei de domiciliu”) este în contradicţie cu principiul enunţat în „Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte” nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 şi este neconstituţională în baza art. 27 alin. (2) din Constituţie.”

Referitor la cazul actual, concluzia Curţii Constituţionale poate fi extrapolată în felul următor: “actele de identitate nu cuprind date despre consemnarea sau marcarea participării alegătorilor la votare cu o ştampila specială. De aceea, Hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind obligativitatea unei asemenea marcări este în contradicţie cu Legea privind actele de identitate în sistemul naţional de paşapoarte şi este ilegală şi neconstituţională în baza art.38 alin.(1)

din Constituţie care prevede alegeri libere prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.” Noţiunea de „secret” se referă în mod firesc şi la dreptul cetăţeanului de a nu fi divulgată participarea sa la alegeri prin consemnare în actele de identitate.

224

Totodată, prin decizia sa, Comisia Electorală Centrală, din start, pune toţi cetăţenii ce participă la scrutin sub bănuiala că ar avea intenţia să încalce cu orice preţ legea şi să voteze de mai multe ori, profitând de anumite „neajunsuri” ale legii. Această atitudine a comisiei de diferire la categoria potenţialilor “contravenienţi” a tuturor cetăţenilor cu drept de vot este nefondată şi afectează demnitatea alegătorilor din republică.

Pe de altă parte, aceste măsuri de vigilenţă exagerată ale comisiei nici nu au vreun sens practic. Legislatorul, în Codul electoral, a stabilit că alegătorii votează la secţiile de votare în baza listelor întocmite din timp ale cetăţenilor care locuiesc în raza secţiilor respective. Iar prezentarea documentului de identitate se efectuează numai pentru a se verifica dacă votează anume persoana introdusă în listă. Evident, semnând în listă, cetăţeanul nu va mai putea vota repetat indiferent de faptul dacă a fost marcat sau nu documentul de identitate.

Invocarea în Hotărârea Comisiei Electorale Centrale a art.18, 22 lit.q) şi 26 din Codul electoral drept temei al împuternicirilor comisiei de a stabili “marcarea” în actele de identitate este o eroare, pornind de la prevederile normelor constituţionale indicate deja.

Totodată, o lectură cât de cât atentă şi profesională a normelor citate din Codul electoral, denotă că legea nu împuterniceşte Comisia Electorală Centrală cu asemenea atribuţii.

Astfel, art.18 (şedinţele şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale) reglementează proceduri organizatorice de activitate a comisiei şi stipulează că hotărârile “adoptate în limitele competenţei acesteia, sunt executorii pentru autorităţile publice, întreprinderi, instituţii şi organizaţii, persoanele cu funcţii de răspundere, partide, alte organizaţii social-politice şi organele acestora, precum şi pentru toţi cetăţenii”. Din conţinutul normei se deduce clar faptul că, dacă hotărârile nu-s în limitele competenţei, ele nici nu sunt executorii. Şi norma art.22 (atribuţiile generale ale Comisiei Electorale

Centrale) care stabileşte că „în perioada electorală, Comisia Electorală Centrală are următoarele atribuţii: … q) analizează fraudele electorale, inclusiv cele presupuse, din alegerile trecute, curente sau viitoare şi la măsuri pentru prevenirea lor; informează autorităţile publice despre necesitatea soluţionării unor chestiuni, în conformitate cu legislaţia electorală” nici pe departe nu seamănă cu învestirea comisiei cu atribuţii de legiuitor. De „măsuri pentru prevenire” ţin activităţile organizatorice, şi nicidecum cele de recroire a Codului electoral.

Art.26 din Cod (atribuţiile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală), de asemenea, nu investeşte comisia cu atribuţiile ce şi le-a arogat prin hotărârea contestată. Afirmaţia rezultă şi din prevederile directe ale altor norme din Codul electoral: art.1 – „Comisia Electorală Centrală - comisie înfiinţată pentru realizarea politicii electorale în scopul bunei desfăşurări a alegerilor, care activează continuu în condiţiile prezentului cod”; art.16 alin.(1) – „Comisia Electorală Centrală este organ de stat constituit pentru realizarea politicii electorale, organizarea şi desfăşurarea alegerilor.”

Pe de altă parte, în virtutea principiilor constituţionale stabilite de art.6, 60, 66, 72 din Constituţie, Codul electoral nici nu poate să prevadă asemenea atribuţii ale Comisiei Electorale Centrale, dat fiind faptul că aceste raporturi de drept urmează a fi reglementate numai prin lege organică adoptată de organul reprezentativ ales de popor conform prevederilor art.38 alin.(1) din Constituţie. Numai acest organ este în drept să instituie restricţii pentru alegători, şi nu altcineva.

Or, hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor legale, inclusiv a celor constituţionale, lezează direct dreptul cetăţenilor de a participa la alegeri, îngrădind aceste drepturi prin crearea unui obstacol pentru acele persoane care nu vor fi de acord cu marcarea actelor de identitate cu o menţiune improprie. Poate anume din aceste considerente Parlamentul, stabilind prin Legea nr.176 din 22.07.2005 pentru modificarea şi completarea Codului electoral în art.53 prevederea despre aplicarea în fişa de însoţire a

225

buletinului de identitate al alegătorului a ştampilei „Votat”, prin Legea nr.248 din 21.07.2006 a exclus norma respectivă.

În consecinţă, prin hotărârea contestată sunt încălcate şi prevederile art.54 alin.(2) din Constituţie care stabileşte că „exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.”

Totodată, marcarea actelor de identitate ale alegătorilor cu ştampila specială, contribuind la înlăturarea de la alegeri a cetăţenilor ce nu-s de acord cu „marcarea” (mulţi dintre care au motive întemeiate pentru asta) poate influenţa direct şi asupra rezultatelor alegerilor. Este regretabil faptul că, având sarcina de a asigura buna desfăşurare a alegerilor, Comisia Electorală Centrală prejudiciază din start această desfăşurare, chiar până la începerea scrutinului, prin emiterea unui act ilegal şi anticonstituţional, prin care se încalcă drepturile alegătorilor din republică.

La adoptarea hotărârii contestate, prin care s-a introdus restricţia pentru participanţii la votare, nu s-a ţinut cont şi de prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în care declară dreptul la alegeri libere şi, în scopul realizării acestui drept, stabileşte obligaţia statului să desfăşoare alegeri libere prin vot secret şi condiţii, care asigură exprimarea liberă a voinţei poporului la alegerea puterii legislative (art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţie).

Anularea hotărârii contestate va scuti bugetul şi de cheltuieli materiale considerabile, cheltuieli, ce urmează a fi făcute pentru confecţionarea a 8000 de ştampile speciale.

În baza celor expuse şi în conformitate cu prevederile art.7-9 din Legea contenciosului administrativ, art.65 alin.(1), 66 alin.(1) şi (3), 67 alin.(1), 68 alin.(1) din Codul electoral, art.166, 277-278 din Codul de procedură civilă,

SOLICIT:

Să fie anulată Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2132 din 12 februarie 2009 „Cu

privire la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”, ca fiind ilegală.

Să fie încasate în folosul reclamantului cheltuielile de judecată. Anexă: Copia cererii Copia Hotărârii nr.____ din 12 februarie 2009. Data______________ Semnătura___________

226

JUDECĂTORIA_________ or._________, str.________,nr.___

RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL or._________, str._______, ____

PÂRÂT: CONSILIUL ORAŞULUI________

or._________, str.________, nr.___

INTERVENIENT ACCESORIU: Societatea comercială „B” SRL

or.________, str. ___________, nr.___


PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII ACTULUI ADMINISTRATIV

În fapt, în data de _____________, prin Decizia Consiliului oraşului _______ nr.________„Cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din str._________, nr.____ SRL „B”, SRL „B” a devenit beneficiară prin autentificare a dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ nr.1 cu suprafaţa de ______ ha şi nr.2 cu suprafaţa de _____ha, amplasate în or.__________, str.________, nr._____în vederea exploatării şi deservirii imobilelor conform planurilor construcţiilor anexate.

Despre emiterea Deciziei vizate, SRL „A” a aflat în cadrul procedurii judiciare în care Societatea a fost atrasă în calitate de intervenient accesoriu din oficiul instanţei de judecată, la prima şedinţă judiciară fixată pentru ___________, la acţiunea în contencios administrativ a reclamantului SRL „B” în contradictoriu cu Oficiul Cadastral Teritorial __________ privind recunoaşterea refuzului ilegal, declararea nulităţii actului administrativ şi obligarea înregistrării dreptului de folosinţă.

Prin prezenta cerere, SRL „A” consideră Decizia Consiliului oraşului __________ nr._________ din _________ „cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din str.__________, nr._____ SRL „B” parţial ilegală în partea autentificării dreptului de folosinţă beneficiarului SRL „B” asupra lotului de teren cu nr.1 cu suprafaţa de ______ha amplasat în or.____________, str. _________, nr.____ ce afectează grav dreptul de proprietate al SRL „A”, pasibilă nulităţii, pornind de la ansamblul următoarelor circumstanţe şi motive:

Potrivit Legii nr.793-XIV din 10.02.2000 „contenciosului administrativ”, actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii.

Astfel, în baza Notei Informative din ___________, emisă de Comisia Republicană Permanentă pentru Organizarea Expertizei, Evaluării şi Comercializării Bunurilor Sechestrate, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr._____din __________, cu privire la petrecerea licitaţiilor republicane „cu strigare”, a fost aprobat spre comercializare lotul cu nr._____ având suprafaţa totală de _______ m.p., amplasat în or.__________, str.__________, nr.___ ce aparţinea S.A.”C”, amplasat pe lotul de teren cu suprafaţa totală de _______ ha la preţul iniţial în mărime de _______lei.

Potrivit procesului-verbal Seria ____ nr.______ din _________”cu privire la rezultatele vânzării la licitaţia „cu strigare”, SRL „A” a fost înscris în calitate de participant la licitaţia

227

publică şi a fost desemnat drept câştigător al licitaţiei asupra setului cu nr.____ la preţul final de _______ lei, obligându-se conform procesului-verbal nominalizat să achite suma contractuală, să semneze contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil cu înregistrarea lui cadastrală ulterioară.

În temeiul contractului de vânzare-cumpărare la licitaţie a bunurilor sechestrate nr.___ din __________, SRL „A” în calitate de „CUMPĂRĂTOR” a procurat ca urmare a licitaţiei petrecute, în conformitate cu Legea nr.633-XIII din 10.11.1995 „Cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi”, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.685 din 23.07.1997 „cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la modul de sechestrare şi comercializare a bunurilor” şi procesul-verbal, seria ___________ din _________ cu privire la rezultatele licitării la licitaţia „cu strigare” setul expus la vânzare nr.___ cu suprafaţa totală de ______ m.p., amplasat în or.________, str.___________, nr.___.

Prin Actul de ridicare a bunurilor nr.________din _________, bunurile procurate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare la licitaţie a bunurilor sechestrate din ________ au fost ridicate de către „VÂNZĂTOR” şi transmise „CUMPĂRĂTORULUI”, SRL „A” .

În data de 04.10.2001, conform art.240 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964) art.214; 290; 755 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii nr.1107-XV din 06.06.2002) contractul de vânzare-cumpărare a fost supus înregistrării cadastrale obligatorii conform legislaţiei în vigoare la momentul semnării contractului, la nr._______, ceea ce în corespundere cu dispoziţiile alin.2 art.132 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964) şi art.321 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii nr.1107-XV din 06.06.2002) care stipulează că în cazul bunurilor imobile dobândirea dreptului de proprietate se efectuează de la data înscrierii în Registrul bunurilor Imobile, semnifică naşterea dreptului de proprietate privată a SRL „A” asupra bunurilor imobile procurate, fiind protejat drept autentic proprietar în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În asemenea mod, Decizia contestată încalcă grav dreptul SRL ”A” la proprietate asigurat prin art.46 Constituţia Republicii Moldova, art.315,316 din Codul civil al Republicii Moldova, Protocolul Adiţional nr.1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, or proprietarul dispune de posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunului, posesia şi folosinţa urmând să determine posibilitatea reală şi fără impedimente a exploatării bunului, element ce în situaţia descrisă prin grevarea dreptului de folosinţă asupra terenului pe care este amplasată proprietatea S.R.L „A” către SRL „B” este ilegală şi afectează dreptul de proprietate al reclamantului SRL „A” la exploatarea (deservirea) bunului ce-i aparţine cu titlu de proprietate privată.

Mai mult decât atât, dreptul de proprietate al SRL „A” asupra imobilului sus-vizat este confirmat şi prin Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie nr. ______ din _______, menţinută în vigoare prin Decizia Curţii de Apel Economice nr.__________ din ________, prin care acţiunea SRL „A” privind înlăturarea obstacolelor în folosirea dreptului de proprietate şi evacuare a fost admisă, dispunându-se înlăturarea obstacolelor create SRL „A” de către SRL „B” în realizarea dreptului său de proprietate asupra bunului imobil.

În acest context, potrivit art.123 CPC al Republicii Moldova, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane.

Reglementări absolut similare, însă care completează temeinicia degrevării părţilor şi participanţilor la proces de probaţiunea suplimentară a faptelor inserate într-o Hotărâre judecătorească irevocabilă, se menţionează şi în dispoziţia art.254(3) CPC al Republicii Moldova potrivit căreia după ce hotărârea rămâne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată

228

cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea judecătorească irevocabilă.

Prin urmare, conform Hotărârii Guvernului „pentru aprobarea Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente” nr.562 din 23.10.1996, p.7 în calitate de cumpărător al terenului aferent poate fi doar proprietarul obiectivului privat, drept afectat, în situaţia descrisă, prin Decizia Consiliului or._________ nr._____ din _________, iar p.2 al Hotărârii enunţate stipulează expres că la categoria obiectelor faţă de care se instituie dreptul la vânzare-cumpărare a terenurilor aferente îl constituie inclusiv construcţiile capitale.

Aceeaşi reglementare, în concept analogic, o prevede şi Legea nr.1308-XIII din 25.07.1997 privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, art.9 alin.(3), potrivit căruia “terenurile proprietate publice pe care sunt amplasate obiective proprietate de stat, se vând, după privatizarea obiectivelor menţionate, persoanelor fizice şi juridice care au obţinut dreptul de proprietate asupra obiectivelor amplasate pe aceste terenuri”.

Prin cererea prealabilă nr.________ din ______, SRL „A” a intervenit conform art.3, 5, 14 din Legea contenciosului administrativ către Consiliul or.__________, cu solicitarea recunoaşterii ilegalităţii şi nulităţii Deciziei Consiliului or.__________ nr._____ din ________„cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din str._________, nr.____ SRL „B” ”… în partea autentificării dreptului de folosinţă al beneficiarului SRL „B” asupra lotului de teren cu nr.1 cu suprafaţa de ______ ha, amplasat în or._________, str.__________, ____, însă până la data depunerii prezentei acţiuni, adică peste termenul stabilit de Legea nr.793-XIV din 10.02.2000, răspunsuri la cererea adresată nu au parvenit.

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.3, 5, 14, 16, 25, 26 din Legea contenciosului administrativ, art.1, 4, 5, 28, 33, 55, 56, 117, 166, 167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova


A admite prezenta cerere. A recunoaşte ilegalitatea şi nulitatea Deciziei Consiliului oraşului __________ nr.___ din

___________ „cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din str.__________, nr.___ SRL „B” „...în partea autentificării dreptului de folosinţă beneficiarului SRL „B” asupra lotului de teren cu nr.1 cu suprafaţa de _______ ha, amplasat în or._________, str._________, nr.___.

ANEXĂ: Data___________ Semnătura______________

229

JUDECĂTORIA ______________ or.________, str.________, nr. ___


or.________, str.________, nr.___

PÂRÂT: INSPECTORATUL FISCAL DE STAT _________________________

or.________, str._______, nr._____


PRIVIND REVOCAREA ACTULUI ADMINISTRATIV

În fapt, Inspectorul Fiscal Principal al Inspectoratului fiscal din raionul _________, în persoana __________, în baza autorizaţiei nr. ___ din ________, a efectuat un control fiscal prin contrapunere la SRL „A”.

În urma controlului efectuat s-a întocmit Actul de control nr. _______, din ________, în care autoritatea de control indică prezumata încălcare de către SRL „A” a Legii cu privire la repatrierea mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe exprimată prin nerepatrierea mijloacelor băneşti provenite din operaţiunile de export în valoare de ________ lei efectuate la data de ________ către „K” (firmă străină), destinatar „Q” (firmă străină), precum şi prezumata diminuare a venitului impozabil în sumă de ______ lei, manifestată prin înregistrarea operaţiunii de export în evidenţa contabilă în sumă de ______ lei, iar nu suma de ______ lei, indicată în declaraţia vamală de export.

SRL „A”, nefiind de acord cu concluziile actului de control, în temeiul art. 216 alin.8) al Codului fiscal al Republicii Moldova, în termen de 7 zile calendaristice, a prezentat în scris argumentarea dezacordului, anexând documentele de rigoare.

La data de _________, Inspectoratul Fiscal din raionul ________ în persoana şefului __________, în baza Actului de control nr. ______ din ________,a adoptat Decizia nr.___ asupra cazului de încălcare fiscală comisă de SRL „A”.

Prin Decizia nr. ___ din _________ a Inspectoratului fiscal din raionul _________, SRL „A” a fost recunoscută culpabilă de încălcarea art.2 şi 3 (a) ale Legii cu privire la repatrierea mijloacelor băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe, şi, în conformitate cu art. 5 alin.(3) al aceleiaşi legi, a sancţionat-o cu amendă în mărime de ______ lei; s-a dispus încasarea impozitului pe venit diminuat pentru anul ____ în sumă de _____ lei, majorare de întârziere în sumă de _____ lei şi amendă în sumă de _____ lei pentru diminuarea prezumată a impozitului pe venit.

SRL „A” consideră Decizia nr.___ din ________ emisă de Inspectoratul Fiscal din raionul ________ ca fiind drept eronată, nefondată, rezultată din aprecierea subiectivă şi incompletă a legislaţiei, a probelor puse la baza emiterii actului administrativ, urmând a fi anulată în totalitate în baza cumulului următoarelor argumente.

În conformitate cu art. 26 alin.(1) al Legii contenciosului administrativ, actul administrativ poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care este: ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei; este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.

230

Potrivit art. 247 al Codului fiscal, persoana care examinează cazul de încălcare fiscală este obligată să clarifice dacă:

• a avut loc într-adevăr o încălcare fiscală; • trebuie să fie trasă la răspundere persoana respectivă pentru săvârşirea de încălcare

fiscală; • există alte circumstanţe pentru soluţionarea justă a cazului.

La examinarea cazului de încălcare fiscală Inspectoratului fiscal din raionul ____________, nu a clarificat dacă SRL „A” a comis, într-adevăr, o încălcare fiscală, trebuie să fie trasă la răspundere, precum şi nu a clarificat şi alte circumstanţe pentru soluţionarea justă a cazului.

Astfel, în baza Contractului nr. ___ din ________ şi a facturilor fiscale, Seria ____ şi Seria _____ din _________, SRL „A” a procurat de la SRL „B” mărfuri identificate ca____________în sumă de ______ lei.

În conformitate cu contractul nr. ___ din ________, la data de _________ SRL „A” vinde bunurile cumpărate, contra sumei de ______ lei firmei „ K” din Republica _________, destinatar fiind compania „Q”, operaţiunea fiind justificată prin declaraţia vamală de export nr. ______ din ______ .

Ulterior, cu respectarea art.556 – 566 din Codul civil, la data de ________ SRL „A” a încheiat cu SRL „C” un contract de cesiune de creanţă. Potrivit dispoziţiilor convenţiei vizate, art.____, din momentul semnării contractului SRL „A” cedează, iar SRL „C” dobândeşte creanţa în sumă de _______ lei şi devine noul creditor al societăţii „K”.

Potrivit prevederilor art. ___ al contractului de cesiune din ________, s-a stabilit că SRL „C” dobândeşte dreptul de a cere, în locul SRL „A”, de la nerezidentul „K” executarea obligaţiilor de plată a datoriei creditoare în sumă de ______ lei.

Reglementări similare sunt prescrise şi de art.556 alin.1) al Codului civil al Republicii Moldova în temeiul cărora cedentul este substituit de cesionar în drepturile ce decurg din creanţă din momentul încheierii contractului de cesiune.

Prin urmare, în raporturile apărute cu firma „K”, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. ___ din ________, S.R.L „A” a fost substituit de SRL „C” din momentul încheierii contractului de cesiune din ________, iar, ca efect, SRL „A” a pierdut dreptul de a cere executarea creanţei, transferând către SRL „C” toate drepturile, inclusiv şi drepturile accesorii pe care le avea faţă de „K”.

Efectele enumerate sunt recunoscute şi de dispoziţia art. 558 al Codului civil al Republicii Moldova potrivit căreia drepturile de creanţă se transmit cesionarului aşa cum există la momentul transmiterii. Odată cu cesiunea creanţei, asupra cesionarului trec garanţiile şi alte drepturi accesorii.

Efectele legale produse de cesiunea de creanţă sunt materializate în art. ____ al contractului de cesiune din ________, care stabileşte că odată cu semnarea prezentului contract se anulează datoriile „K” în sumă de _____ lei faţă de SRL „A” şi apare datoria „K” în sumă de ______ lei faţă de SRL „C”.

Prevederile art. ___al convenţiei vizate sunt confirmate şi prin art. ___ care precizează că „K” se va achita cu noul creditor – SRL „C”.

Întru confirmarea creanţei şi a dreptului de a cere executarea ei, în conformitate cu art. 556 alin.(3) din Codul civil şi art. ___ al contractului de cesiune, SRL „A” a remis SRL „C” toate actele aferente creanţei. Executarea de către părţi a obligaţiilor cesiunii de creanţă este confirmată prin Actul de primire-predare a creanţei în conformitate cu prevederile contractului de cesiune din ______.

Astfel, în urma încheierii contractului de cesiune a creanţei între SRL „A” şi SRL „C”, s-a schimbat creditorul ca element al raportului obligaţional apărut cu „K”, – noul creditor fiind SRL „C”.

231

Conform art.2 din Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe, repatrierea mijloacelor băneşti – este încasarea de la nerezident, în termenul stabilit, a mijloacelor băneşti aferente exportului de mărfuri, prestării de servicii în străinătate, precum şi a altor operaţiuni şi tranzacţii externe în conturi deschise la băncile autorizate în Republica Moldova, volumul mijloacelor fiind indicat în declaraţia vamală, iar costul serviciilor prestate – în documentele confirmative.

Raportând reglementările vizate la circumstanţele faptice probate documentar, se confirmă incontestabil că SRL „A” nu este creditorul firmei „K”, dreptul de a încasa mijloacele băneşti aferente exportului efectuat a fost cedat şi aparţine SRL „C”, din momentul încheierii contractului de cesiune nu mai este subiect al obligaţiei, ceea ce denotă că SRL „A” nu este responsabil de repatrierea mijloacelor băneşti şi, respectiv, nu poate fi calificat drept subiect al obligaţiei fiscale.

Prin urmare, în condiţiile legale şi convenţionale, în care a activat SRL „A”, şi în lipsa dreptului de a încasa mijloacele băneşti aferente exporturilor de mărfuri efectuate, este ilegală Decizia nr.__ din _______ a Inspectoratului Fiscal din raionul _________ prin care SRL „A” este recunoscută culpabilă de încălcarea termenului de repatriere a mijloacelor băneşti provenite din tranzacţiile economice externe şi sancţionată cu amendă în mărime de ______ lei.

În conformitate cu art.14 din Legea contenciosului administrativ, prin cererea prealabilă din ________, SRL „A” a solicitat revocarea în totalitate a Deciziei nr.___ din _________ a Inspectoratului Fiscal din raionul _______, care a rămas fără răspuns.

În drept, în temeiul art.28, 32, 166, 167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, art.3, 5, 8, 16, 17, 21, 25, 26 din Legea contenciosului administrativ


A admite acţiunea. A recunoaşte ilegalitatea şi a anula Decizia nr. ___ din _________ emisă de Inspectoratul

Fiscal din raionul _________.

ANEXĂ: Data ____________________________ Semnătura _____________________________

232

CURTEA DE APEL ____________ or.________, str.__________, nr.___


or.________, str.__________, nr.___

PÂRÂT: BIROUL VAMAL _____________ or.________, str.__________, nr.___

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII

ACTULUI ADMINISTRATIV

În fapt, prin Actul constatator nr.__ din __ „privind calculul drepturilor de import/export” emis de BIROUL VAMAL ________, SRL „A” a fost recunoscută culpabilă de încălcarea dispoziţiei art.28 al Codului vamal al Republicii Moldova, fiind calculate şi încasate drepturi de import în cuantum de _____ lei TVA (codul tipului drepturilor de import 030), ____lei taxă vamală (codul tipului drepturilor de import 020), ____ lei taxă proceduri vamale (codul drepturilor de import 010), iar în total _____ lei, pentru încălcările imputate fiind aplicate penalităţi în sumă totală de _____ lei, diferenţele totale încasate în baza Actului constatator privind drepturile de import constituind suma de ____ lei.

În vederea motivării juridice a Actului constatator, BIROUL VAMAL ________ reţine că SRL „A”, în data de _______, în baza declaraţiilor vamale nr._____ -_____, a importat în Republica Moldova trei unităţi de transport în vederea introducerii acestora în capitalul statutar al Societăţii, iar la data de _______, în temeiul facturii fiscale Seria nr.____ din _______, aceste unităţi de transport au fost înstrăinate SRL „B”, concluzionând neachitarea drepturilor aferente importului mijloacelor de transport în suma calculată şi încasată în baza actului administrativ contestat.

Prin prezenta acţiune, SRL „A” îşi manifestă dezacordul şi contestă Actul constatator nr.__ din _______ „privind calculul drepturilor de import/export” emis de BIROUL VAMAL _________, ca fiind eronat, nefondat, lipsit de suport normativ şi faptic, rezultat din aprecierea subiectivă şi incompletă a legislaţiei în vigoare şi a probelor puse la baza emiterii actului, urmând a fi revocat în totalitate, în baza cumulului următoarelor circumstanţe şi motive:

Astfel, precum rezultă din materialele cauzei, la data de ________, în baza declaraţiilor vamale nr.______ - _______ din __________, SRL „A” a importat pe teritoriul Republicii Moldova trei unităţi de transport, două unităţi de modelul ______, fabricate în anul ____, şi un camion de modelul ______, fabricat în anul ______, pentru a fi introduse în capitalul statutar al SRL „A” cu suma de ________ lei, în temeiul procesului-verbal al asociaţilor nr._____ privind majorarea aportului social din ________, Deciziei Camerei Înregistrării de Stat din ________ privind operarea modificărilor în actele de constituire a SRL „A” şi a Certificatului constatator emis în acest sens.

Potrivit art.103 din Codul fiscal al Republicii Moldova, TVA nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor şi pentru livrările de mărfuri, servicii efectuate de către subiecţii impozabili, care constituie rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova pentru activele materiale a căror valoare depăşeşte 3000 de lei pentru o unitate şi al căror termen de exploatare depăşeşte un an, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie.

233

Respectiv, contribuabilul SRL „A” la importul unităţilor de transport destinate introducerii în capitalul statutar al întreprinderii nu a operat trecerea în cont a TVA la importul mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova în corespundere cu dispoziţiile art.101-102 din Codul fiscal al Republicii Moldova pe motivul scutirii de TVA la importul activelor litigioase introduse în capitalul statutar.

Totodată, în data de _______, în baza facturii fiscale, Seria nr.______, SRL „A”, în calitate de vânzător, înstrăinează autoturismele menţionate către SRL „B” la suma de ______ lei, inclusiv TVA în sumă de ________ lei.

Potrivit art.95 din Codul fiscal al Republicii Moldova, livrarea realizată de către SRL „A”, ca subiect impozabil, reprezintă obiect impozabil cu TVA reprezentând rezultatul activităţii acesteia de întreprinzător, fapt consumat prin calcularea TVA aferentă livrării, la cota stabilită de art.96 din Codul fiscal al Republicii Moldova, în mărime de ________ lei. Totodată, această livrare a fost supusă înregistrării în Registrul de evidenţă a vânzărilor conform art.118 din Codul fiscal al Republicii Moldova.

În conformitate cu art.101 din Codul fiscal al Republicii Moldova, subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.a) sunt obligaţi să declare, conform art.115, şi să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscală, stabilită, conform art.114, suma TVA, care se determină ca diferenţă dintre sumele TVA achitate sau care urmează a fi achitate de către consumatori pentru mărfurile, serviciile livrate lor şi sumele TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv TVA la valorile materiale importate) folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în perioada fiscală respectivă, ţinându-se cont de dreptul de trecere în cont conform art.102.

Astfel, precum rezultă din Declaraţia privind TVA depusă de SRL „A”, Inspectoratului Fiscal de Stat ________, la data de ________, incontestabil se probează declararea şi achitarea TVA aferentă livrării impozabile realizate, or, TVA calculată din vânzările perioadei fiscale în care a avut loc înstrăinarea constituie suma de ________lei, care a fost stinsă reieşind din procurările avute de către SRL „A” conform anexei la Declaraţia TVA, respectiv, obiectul impozabil al SRL „A” cu TVA din livrarea efectuată a fost calculată, declarată şi achitată ţinând cont de dreptul reclamantului la trecerea în cont a TVA pe procurările efectuate în perioada de referinţă, ceea ce denotă incontestabil achitarea TVA şi lipsa restanţelor la acest impozit faţă de bugetul de stat.

Prin urmare, calcularea şi încasarea de către BIROUL VAMAL _______ a TVA, aferente importului, şi a penalităţii pentru întârzierea achitării acesteia, conform Actului constatator nr.____ din __________ în sumă de _______ lei, poartă un caracter nefondat, inconsistent şi vizează încasarea repetată (dublă) a TVA.

În corespundere cu art.117 din Codul vamal al Republicii Moldova, în cazul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, se percepe, ca drept de import taxa vamală, art.118 Din Codul vamal al Republicii Moldova statuând că mărfurile care trec frontiera vamală se supun taxei vamale conform Legii nr. 1380-XIII din 20.11.1997 „Cu privire la tariful vamal”, art.4, conform căruia taxele vamale se aplică în baza anexei nr.1, care face parte integrantă la Legea vizată.

Nota de aplicare a Anexei nr.1 la Legea nr.1380-XIII din 20.11.1997 stipulează în mod expres, prin punctul 2 al acesteia, că taxa vamală nu se percepe la importul autovehiculelor specificate la poziţiile tarifare 8702 şi 8704, cu termenul de exploatare de până la 7 ani.

Conform Declaraţiilor vamale nr. ______ - _______ din _______ şi din conţinutului Actului constatator nr._______ din _________, se recunoaşte în mod expres că poziţia tarifară a mărfurilor importate de către SRL „A” conform Nomenclatorului mărfurilor din Republica Moldova constituie 8704.

În contextul enunţat, pornind de la considerentul că anii producerii autocamioanelor introduse pe teritoriul Republicii Moldova sunt _____ şi ______, iar la data importului

234

(anul____) autocamioanele nu depăşeau termenul de exploatare de 7 ani, denotă faptul că BIROUL VAMAL __________ a depăşit cadrul legal la calcularea taxelor vamale pentru importul efectuat, or, cu privire la tariful vamal în situaţia descrisă, exceptează imperativ SRL „A” la calcularea şi achitarea taxei vamale contestate în mărime totală, inclusiv penalităţile de ________ lei, iar impunerea acestora de către autoritatea vamală implică manifestarea unei diligenţe insuficiente pentru aplicarea corectă a cadrului normativ în vigoare.

De asemenea, conform art.121 din Codul vamal al Republicii Moldova, taxa pentru proceduri vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera activităţii vamale, iar, în corespundere cu art.122 din Codul vamal al Republicii Moldova, baza de calculare a taxei pentru proceduri vamale o constituie valoarea în vamă a mărfurilor sau taxele fixe, stabilite de legislaţie.

Astfel, în temeiul art.4 al Legii cu privire la tariful vamal, taxele pentru efectuarea procedurilor vamale se percep, conform anexei nr.2 – parte integrantă la Legea nominalizată care prevede că, la vămuirea mărfurilor de import, taxa pentru proceduri vamale o constituie la mărfurile de peste 1000 de euro cuantumul procentual de 0,4% din valoare în vamă, dar nu mai mult de 1800 de euro, ceea ce constituie reieşind din valoarea indicată în Actul constatator contestat a mărfurilor (________ lei), suma de _______ lei, calcul ce probează achitarea corectă de către reclamant a taxei proceduri vamale.

Prin cererea prealabilă din ______, înaintată în conformitate cu art.14 al Legii contenciosului administrativ, şi cererea suplimentară din __________, SRL „A” a solicitat revocarea în totalitate a Actului constatator nr. „____” din „__________” „privind calcularea (recalcularea) drepturilor de import/export”, însă cererile, la data depunerii acţiunii în instanţa de judecată, au rămas fără răspuns.

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.3; 5; 14; 16; 25; 26 ale Legii contenciosului administrativ, art166; 167 din Codul de procedură civilă,


A admite prezenta cerere. A recunoaşte ilegalitatea şi a dispune revocarea Actului constatator nr. ___ din

__________ „privind calcularea (recalcularea) drepturilor de import/export” emis de BIROUL VAMAL ___________ prin care SRL „A” i-au fost calculate drepturi de import în sumă totală de _______ lei.

ANEXĂ: Data_________________ Semnătura_____________

235

Curtea de Apel ________ Colegiul de contencios administrativ

Reclamant: SRL „ CT”

reprezentată în baza procurii de avocatul V.N.

Pârât: Biroul Vamal Chişinău

mun. Chişinău, bd. Dacia, 49/6

CERERE DE CHEMARE ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV (PRIVIND ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV ŞI ÎNCASAREA

PREJUDICIULUI CAUZAT)

La 04.03.2008, în urma unui control, colaboratorii Biroului Vamal Chişinău au întocmit Actul constatator nr.75 ca dovadă a apariţiei obligaţiei vamale pentru SRL „CT”. Prin actul contestat şi care se pretinde a fi cu putere juridică, similară declaraţiei vamale, reclamantul a fost obligat să achite la contul trezoreriei Biroului Vamal Chişinău, drepturi de import în sumă de 178811,68 lei.

Actul administrativ relatat anterior, poartă un caracter vădit ilegal în fond, acesta fiind emis contrar procedurii stabilite de legislaţie. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art.26 alin.(1) lit.a) şi lit.c) din Legea contenciosului administrativ, se impune anularea actului contestat. În susţinerea pretenţiilor, invocăm următoarele circumstanţe de fapt şi de drept:

A. Circumstanţele relevante importului de mărfuri În luna decembrie 2007, reclamantul a importat în RM trei loturi de marfă, declarându-

le în termen. Iniţial, au fost perfectate declaraţiile vamale primare:

- la data de 20.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23634, pentru marfa încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73089099. Încadrarea tarifară a avut loc conform caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire, care conţineau încadrarea oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţia vamală de export nr.07ROBU1400E0017490 din 19.12.2007 şi INVOICE nr. 167 241 – 14 din 18.12.2007.

- la data de 21.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23690,

pentru marfa încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73181590; 73182200; 73181630; 73089099. Încadrarea tarifară a avut loc conform caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire care conţineau încadrarea oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţia

236

vamală de export nr. 07ROBU1400E0017802 şi INVOICE nr. 167241 – 13 din 18.12.2007.

- la data de 24.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23932

pentru marfa încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73012000; 73181499; 82041100; 73181590; 73181630; 73182200; 72107090; 70193900; 39201026; 76072091; 39211310; 73269060. Încadrarea tarifară a avut loc conform caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire care conţineau încadrarea oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţie vamală de export nr. 07ROBU1400E0018494 din 21.12.2007 şi INVOICE nr. 169685 – 15 din 21.12.2007.

În toate aceste trei cazuri de import, încadrarea mărfurilor a avut loc conform Convenţiei

Internaţionale privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles, la 14.06.1983, în vigoare pentru Republica Moldova din 01.01.2006, datorită Legii de aderare nr. 112 – XV din 22.04.2004.

Încadrarea corespunzătoare a mărfurilor, conform Nomenclatorului mărfurilor a avut loc

inclusiv şi la perfectarea declaraţiilor vamale complementare şi a declaraţiilor privind valoarea în vamă a mărfurilor. În cadrul controlului vamal a fost verificată schema tehnologică de prelucrare a declaraţiei vamale. Potrivit p.30 al Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al RM (în continuare CV), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1140 din 2.11.2005, controlul vamal are drept scop prevenirea încălcării reglementărilor vamale, respectarea condiţiilor, termenelor legale, precum şi descoperirea fraudelor vamale. Astfel, este important să se reţină că, prin „acordarea liber de vamă” organul vamal a confirmat legalitatea vămuirii mărfii; încadrarea corespunzătoare, conform Nomenclatorului mărfurilor, şi achitarea drepturilor de import. Pentru a se reveni asupra „situaţiei de fapt” şi pentru a efectua un control vamal suplimentar după „acordarea liber de vamă” şi plasarea mărfii în circulaţie, organul vamal urma să aibă la dispoziţie şi să se bazeze pe circumstanţe excepţionale şi pe unul din temeiurile limitative prevăzute de lege.

În speţă, este important să se reţină că reclamantul a achitat toate drepturile de import,

iar mărfurile importate au primit liber de vamă, fiind incluse şi în circuitul civil pe teritoriul RM.

B. Actul constatator a fost emis contrar procedurii stabilite, în lipsă de competenţă 1. Din circumstanţele de fapt şi de drept, reflectate anterior, rezultă că, potrivit art.127

alin.(1) CV, reclamantul a calculat cuantumul drepturilor de import bazându-se pe elementele de taxare stabilite la data apariţiei obligaţiei vamale, care, potrivit art. 127/2 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) CV, au luat naştere la data înregistrării declaraţiei vamale de import.

În conformitate cu prevederile art.128 alin.(1) lit.a) CV, obligaţiile vamale în raport cu marfa importată în luna decembrie 2007, s-au stins datorită achitării plăţii.

În conformitate cu prevederile art.197 alin.(4) CV, controlul vamal vis-à-vis de importul

efectuat de reclamant, s-a încheiat în momentul punerii în circulaţie a mărfurilor. Prin urmare, extinderea de către autorităţile statului, a competenţei, peste perioada reglementată prin lege, pentru efectuarea controlului, constituie un abuz care, în esenţă, se echivalează cu o încălcare a drepturilor garantate prin art.1 Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale. Or, articolul respectiv din Convenţie are menirea să protejeze

237

drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie, ca acestea să fie aplicate în mod efectiv şi concret, în conformitate cu principiile unei societăţi democratice, cu valorile organizării sociale comune statelor membre ale Consiliului Europei, pe baza preeminenţei şi supremaţiei „DREPTULUI”.

În speţă, nu numai că a expirat termenul, în interiorul căruia putea fi efectuat controlul

vamal, dar lipsesc şi temeiurile care ar fi permis efectuarea unui control cu întocmirea actului constatator.

Prin Actul de control nr. 0001735, întocmit la 26.02.2008, colaboratorii Biroului Vamal

Chişinău insistă că, în perioada 05.02.2008 – 26.02.2008, au efectuat controlul activităţii economico- financiare a SC „ CT” SRL. Din act mai rezultă că acest control a fost efectuat în baza art. 191 CV şi a ordinului de control nr. 03 din 05.02.2008. Acest act a fost întocmit prin depăşirea atribuţiilor acordate organului vamal vis-à-vis de activitatea SC „CT” SRL. Or, atribuţiile respective rezultă din „activitatea vamală”, care, potrivit art. 2 alin.(1) CV, îşi are limitele sale şi pot fi realizate, după caz, până la etapa „supravegherii vamale”.

În conformitate cu prevederile p. 46 al Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1140 din 02.11.225, sunt supuse „supravegherii vamale”: a) mărfurile, mijloacele de transport şi bunurile nevămuite la intrarea în ţară; b) mărfurile şi bunurile aflate în regim suspensiv; c) navele sub pavilion străin şi aeronavele străine, pe timpul staţionării în apele teritoriale sau în porturi şi, după caz, pe aeroporturi.

În speţă, nu a existat niciunul din temeiurile reglementate prin actele normative pentru a se considera că mărfurile importate de reclamant s-au aflat în perioada efectuării controlului sub „supraveghere vamală”. Controlul efectuat de Biroul Vamal Chişinău, constituie o imixtiune ilegală a autorităţilor statului în activitatea unui agent economic. În acest sens, este relevant că „controlorii” au supus „auditului postvămuire” o perioadă nelimitată de timp. În asemenea mod, au fost „controlate” nu numai importurile ce rezultă din actul constatator, dar şi multe altele. Prin urmare, se evidenţiază faptul că nu au existat temeiurile prevăzute de art. 191 CV, pentru efectuarea controlului.

Relevant este faptul că, în Actul constatator nr. 75 din 04.03.2008, nu se conţin date vis-

à-vis de norma de drept care le-a permis colaboratorilor vamali să intervină cu un aşa-numit „control” şi ce fel de control a fost efectuat. Aceasta este foarte important, pentru a se putea elucida în ce măsură a fost respectat „principiul preeminenţei” dreptului în activitatea reprezentanţilor statului. În situaţia creată ne rămâne să presupunem că „controlul” a fost efectuat avându-se la bază art.127 din Codul vamal. Or, Ordinul cu privire la aprobarea actului constatator întocmit de organul vamal, nr. 92-0 din 27.04.2005 (MO, 71-73/253 din 20.05.2005) a fost emis anume în baza art. 127 CV (!!!). Prin urmare, este logic să conchidem că lipsa temeiurilor prevăzute de art. 127 CV, implică încălcarea procedurii de emitere a actului contestat.

În acest sens, afirmăm că organul vamal a interpretat şi a aplicat incorect prevederile art.

127 CV. Din alin. (5) art. 127 CV rezultă că plătitorul vamal la cunoştinţă de cuantumul obligaţiei vamale prin declaraţia vamală acceptată şi înregistrată de către organul vamal. Excepţia de la această regulă se conţine la alin. (6) art. 127 CV şi constă în faptul că, în „cazul unor diferenţe ulterioare sau în situaţia încheierii din oficiu, fără declaraţie vamală, a unui

238

regim vamal suspensiv, plătitorul vamal la cunoştinţă de noua obligaţie vamală pe baza actului constatator întocmit de organul vamal”.

Din această excepţie, rezultă că un act constatator poate fi întocmit doar în baza art. 127

CV. Reamintim că, potrivit art. 29 alin. (1) CV, regimurile vamale suspensive sunt operaţiuni

cu titlu temporar, ce au drept efect suspendarea totală sau parţială de drepturile de import sau export. În speţă, nu poate fi vorba de alt ceva decât „plasarea mărfii în circulaţie liberă”.

2. Lipsa competenţei de a întocmi actul constatator contestat prin prisma absenţei

temeiurilor prevăzute de art. 127 CV a fost confirmată şi de pârât prin răspunsul primit la cererea prealabilă. Astfel, din scrisoarea nr.1401 datată cu 07.04.08 rezultă că Actul constatator nr.75 din 04.03.2008 a fost întocmit în baza art. 191 CV.

Pentru a aprecia critic poziţia pârâtului, reflectată anterior şi care şi-a găsit originea în

răspunsul la cererea prealabilă, remarcăm următoarele. Actul constatator, aprobat prin Ordinul Directorului General al Serviciului Vamal nr.

92-0 din 27.04.2005, poate fi întocmit, emis doar în temeiul art. 127 CV. Acest fapt rezultă din conţinutul preambulului Ordinului respectiv şi chiar din conţinutul art. 127 CV.

Din conţinutul art.191 CV, nu rezultă că „controlul activităţii economico-financiare” a întreprinderii se poate finaliza cu emiterea unui act constatator.

Acest lucru este firesc. Or, pretinsele încălcări ale legislaţiei naţionale sau ale tratatelor internaţionale la care RM este parte, generează răspunderea juridică (contravenţional-vamală, administrativă, penală) a persoanei vinovate. Prin urmare, organul vamal nu a fost în drept să emită actul constatator în situaţia prevăzută de art. 191 CV.

Să admitem, pentru moment, că pârâtul a avut totuşi dreptul să întocmească actul

constatator reieşind din temeiurile prevăzute în art. 191 CV. În acest caz, se impune o întrebare firească: care au fost temeiurile?

Potrivit alin.(1) art.191 CV, organul vamal este în drept să efectueze controale, ”în

limita competenţei sale”, a activităţii economico-financiare, a persoanelor care trec mărfuri peste frontiera vamală în situaţia în care „există temeiuri de a se considera că, legislaţia RM sau acordurile internaţionale la care acesta este parte nu sunt respectate sau sunt respectate parţial”.

Afirmăm, şi aşteptăm să se demonstreze contrariul, vis-a-vis de faptul că nu au existat

temeiuri de a se considera că reclamantul nu a respectat legislaţia naţională sau acordurile internaţionale, în cazul importului de mărfuri din luna decembrie 2007.

Din Actul de control nr. 0001735, întocmit la 26.02.2008 rezultă caracterul abuziv al „controlului”. Prin conţinutul aceluiaşi Act de control se poate constata că, până la iniţierea propriu-zisă a controlului nu au existat indici care ar fi întruchipat forma „temeiurilor rezonabile,” de a se presupune cel puţin că reclamantul nu a respectat legislaţia naţională sau acordurile internaţionale. Prin urmare, lipsa temeiurilor prevăzute de alin. (1) art. 191 CV, implică lipsa competenţei organului vamal de a efectua „controlul” propriu-zis.

3. În speţă, se constată încălcarea acordurilor internaţionale de către pârât şi nu de către

SRL „CT”.

239

Reamintim că, potrivit art.2 alin.(2) CV, activitatea vamală urmează să se desfăşoare în conformitate cu normele şi cu practica internaţională. Republica Moldova participă la colaborarea internaţională în domeniul activităţii vamale.

Prin prisma acordurilor internaţionale pe care le-a încheiat, Republica Moldova are nu numai dreptul dar şi obligaţia să se conforme normelor şi practicii internaţionale în domeniul activităţii vamale.

În acest sens, reamintim că SRL „ CT” a importat, în luna decembrie 2007, loturi de

marfă din România, ţară membră a UE. Marfa a fost însoţită de documente cu putere juridică internaţională, prin care, în mod oficial, a avut loc încadrarea mărfii conform Convenţiei internaţionale privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, adoptată la Bruxelles, în data de 14.06.2003. Convenţia fiind ratificată prin Legea de aderare nr.112-XV din 22.04.2004, în vigoare din 01.01.2006.

Prin Actul corespunzător nr. 75 din 04.03.2008, se insistă că marfa care a fost importată

şi încadrată la 15 coduri numerice conform Sistemului armonizat de denumire şi codificare, fiecare din 8 cifre, urma a fi încadrată doar la un singur cod – 9406000, format din 6 cifre.

Pârâtul, în susţinerea poziţiei sale, face trimitere la Hotărârea Guvernului nr.54 din 26.01.2004.

În viziunea noastră, este de prisos a demonstra că, la soluţionarea litigiului, se aplică

acordul internaţional. Ne confruntăm, aşadar, cu situaţia prevăzută de art. 3 (obligaţiile părţii contractante) p.1

şi p.2 din Convenţie, potrivit cărora Republica Moldova s-a obligat: - să utilizeze toate poziţiile şi subpoziţiile sistemului armonizat, fără completări sau

modificări, precum şi codurile numerice aferente acestora; - să aplice normele generale de interpretare a sistemului armonizat, precum şi toate

notele de la secţiuni, capitole şi subpoziţii şi să nu modifice domeniul de aplicare a secţiunilor, capitolelor, poziţiilor şi subpoziţiilor sistemului armonizat.

Prin urmare, organele vamale ale RM nu au fost în drept să modifice încadrarea codurilor numerice a mărfii care, a avut loc conform Sistemului armonizat prin intermediul autorităţii vamale a unui stat membru a UE. În situaţia în care autoritatea vamală a RM nu acceptă încadrarea respectivă urmează să se iniţieze procedura de soluţionare a litigiilor prevăzută de art. 10 din Convenţie. Astfel, urmează să se ţină cont că, potrivit alin. (1) art. 10 Convenţie, orice litigiu între părţile contractante cu privire la interpretarea sau aplicarea Convenţiei se soluţionează, pe cât e posibil, prin negocieri directe între părţile respective. În conformitate cu alin. (2) al art. 10 Convenţie, orice litigiu care nu se soluţionează astfel se aduce, de către părţile în litigiu, în faţa Comitetului Sistemului armonizat, care îl examinează şi care face recomandări în vederea soluţionării acestuia.

Conţinutul preambulului Convenţiei prevede condiţiile şi scopurile care au determinat părţile contractante la semnarea Acordului. Printre acestea fiind şi „dorinţa facilitării, colectării, comparării şi analizei statisticilor, în special a celor privind comerţul internaţional”. La elaborarea Convenţiei (vezi preambulul) „s-a avut în vedere că este important să se dispună de date exacte şi comparabile în scopul negocierilor comerciale internaţionale” precum şi că „Sistemul armonizat este destinat să favorizeze stabilirea unei corelaţii cât mai strânse între statisticile comerciale de import şi de export, pe de o parte, şi statisticile de producţie, pe de altă parte”, inclusiv „având în vedere faptul că, în cazul în care Convenţia privind Nomenclatura, menţionată anterior, s-a dovedit a fi un instrument eficient în atingerea unora dintre aceste obiective, cel mai bun mijloc de a ajunge la rezultatele dorite”.

240

Prin actul constatator, pârâtul încearcă să se distanţeze de standardele comunităţii

internaţionale, punând piedici în onorarea obligaţiilor pe care RM şi le-a asumat odată cu ratificarea Convenţiei respective. Or, dacă se insistă asupra haosului în „sistemele comerciale de denumiri şi de codificare a mărfii,” a haosului în ceea ce priveşte „corelaţia între statisticile comerciale de import şi de export, pe de o parte, şi statisticile de producţie, pe de o altă parte” această atitudine poate pune la îndoială calitatea RM de membru al multor alte organisme internaţionale.

La soluţionarea litigiului, urmează a se ţine cont că, la 24.04.2000, Guvernul Republicii

Moldova şi Guvernul României au încheiat un acord de cooperare vamală. Acest acord a fost încheiat în baza instrumentelor relevante ale Consiliului de Cooperare Vamală, în special Recomandarea privind asistenţa reciprocă din 05.12.1953, „Pentru asigurarea aplicării corecte a legislaţiei vamale”. Respectiv, este inadmisibilă aplicarea neuniformă a Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, de către statele semnatare a acordului, cu atât mai mult că ambele state au ratificat Convenţia de la Bruxelles.

În situaţia în care autorităţile RM nu sunt de acord cu încadrarea tarifară oficială,

atribuită de autoritatea vamală a României urma să se procedeze, conform art. 16 al Acordului dintre Guvernul RM şi Guvernul României din 24.04.2000, la soluţionarea neînţelegerilor, diferendului, după caz, a litigiului, potrivit modului stabilit.

Astfel, este relevant faptul că problema ce ţine de aplicarea Sistemului armonizat de

denumire şi codificare a mărfii nu poate fi pusă în sarcina reclamantului. Or, acelaşi reclamant nu a fost în drept să schimbe încadrarea tarifară care a dobândit un caracter oficial cu aportul autorităţii vamale a României.

C. Prin actul constatator contestat şi punerea acestuia în executare a fost violat grav

dreptul garantat prin art. 1 al Primului Protocol Adiţional la Convenţie. Prima normă de ordin general, prevăzută în primul alineat al articolului menţionat,

enunţă principiul general al necesităţii respectării dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”. Altfel spus, această normă a textului Convenţiei, impune obligaţia statelor contractante de a respecta dreptul de proprietate al persoanelor fizice şi juridice.

Mijloacele financiare ridicate de la contul reclamantului constituie „o valoare patrimonială” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.

Partea a doua a art.1 din Protocolul nr.1 înscrie condiţiile în care privarea de un bun nu

reprezintă o încălcare a dreptului titularului. Prima condiţie impune nu numai simpla existenţă a unor norme pentru a justifica o

privare de proprietate, dar şi ca ele să fie accesibile, precise şi previzibile (Hotărârea CEDO din 30.05.200, cazul Carbonara Ventura v. Italia).

Cu referire la aceleaşi „condiţii” Curtea Europeană a evidenţiat că, pentru a justifica privarea de proprietate, urmează să fie respectată preeminenţa normelor de drept, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăţi democratice (Hotărârea CEDO din 25.06.1996, Amuur vs Franţa).

241

Din cele relatate anterior, rezultă că pârâtul – autoritate a statului – a violat dreptul de proprietate pe care îl deţine reclamantul prin depăşirea condiţiilor care ar justifica privarea de proprietate.

În baza celor relatate, a prevederilor normelor de drept invocate, inclusiv ale art. 1, 3, 5,

8, 21, 25 alin. (1) lit.b), 26 alin. (1) lit. a) şi lit.e) din Legea contenciosului administrativ,

SOLICIT: 1. Admiterea acţiunii. 2. A suspenda executarea Actului constatator nr.75 din 04.03.2008. 3. Anularea Actului constatator nr.75 din 04.03.2008 ca fiind emis contrar prevederilor legii şi cu încălcarea procedurii stabilite. 4. A obliga pârâtul să restituie suma de 178 811,68 lei, încasată în baza actului administrativ contestat. 5. A încasa cheltuielile de judecată. Data_____________ Semnătura__________________

242

Procuratura Republicii Moldova Dlui_____________

În interesele lui ________________

De la: avocatul ______________

PLÂNGERE (ÎN ORDINEA ART. 313 DIN CODUL DE

PROCEDURĂ PENALĂ)

Prin ordonanţa din ________ emisă de procurorul ________________ a fost dispusă încetarea urmăririi penale în privinţa lui _________________ în baza art. 58 din Codul penal.

Ordonanţa dată am primit-o prin poştă la ____________________. În ordonanţa dată se menţionează : „că urmărirea penală în cauza dată a fost pornită la

______, în baza art.362 alin. (1) CP, pe faptul trecerii ilegale a frontierei de stat de către ______________________.

S-a stabilit ca, la data de _______________, între orele 2-3, cetăţeanul Irakului, _______________, fund ajutat de o persoană necunoscută de origine turcă, a trecut ilegal frontiera de stat a Republicii Moldova prin Biroul Vamal _____________, dinspre România, fără a dispune de paşaportul stabilit, fără autorizarea trupelor de grăniceri sau a organelor vamale şi evitând controlul Secţiei Control de Frontieră Leuşeni a Serviciului Grăniceri.

Fiind recunoscut şi audiat în calitate de învinuit, ____________________ a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii incriminate, declarând că, a avut intenţia să ajungă în mod ilegal în una dintre ţările Europei Occidentale, însă şoferul care-i transporta în tir le-a schimbat traseul. Nu a ştiut că pentru trecerea ilegală de frontieră survine răspunderea penală, dar a conştientizat caracterul ilegal al acţiunilor sale.

Chiar dacă învinuitul ___________ şi-a recunoscut deplin vina în săvârşirea faptei incriminate, vinovăţia sa se dovedeşte şi prin:

- actul de primire-predare nr. _____; - procesul-verbal de control corporal din ____; - schema locului reţinerii; - procesul-verbal de cercetare la faţa locului din ____; Analizând în cumul materialele cauzei penale, conchid că _____________ a săvârşit

infracţiunea prevăzută de art.62 (1) CP, însă acesta urmează a fi liberat de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei, conform art.58 CP. Astfel, la __________, _______________ a depus cerere de acordare a azilului în Republica Moldova, circumstanţă, care, potrivit art.9 alin.(2) din Legea nr.270 din 18.12.2008, exclude prelungirea procedurii de urmărire penală".

Consider ordonanţa contestată ca parţial ilegală şi care urmează a fi modificată din următoarele considerente.

Consider că temeiurile de drept care au fost invocate în ordonanţa contestată nu corespund cadrului normativ-juridic ce se referă la statutul juridic al solicitanţilor de azil.

Conform art. 275 (3) din Codul de procedura penală al RM, una din circumstanţele care exclude urmărirea este cazul în care fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. În speţă, nu

243

există latura obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii prevăzute de art.362 CP al RM, nu poate fi reţinut nici caracterul ilegal al trecerii frontierei de către ________________pentru că acesta la data de ______________a solicitat azil depunând o cerere la Direcţia Refugiaţi a Biroului Migraţie şi Azil din cadrul MAI, deci, solicitantul cade sub incidenţa art.9 al Legii privind azilul în Republica Moldova.

Alin.(2) al art.9 din Legea privind azilul în Republica Moldova nr.270 din 18.12.2008 stipulează imperativ că "Solicitanţii de azil nu vor fi sancţionaţi pentru intrare sau şedere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. Tratamentul aplicat acestor persoane se va conforma standardelor internaţionale referitoare la drepturile omului şi prevederilor prezentei legi."

De asemenea, articolul 31 p.1 al Convenţiei privind statutul refugiaţilor, în vigoare pentru Republica Moldova din 2001, stipulează că „Statele contractante nu vor aplica sancţiuni penale, pe motivul intrarii sau şederii lor ilegale, refugiaţilor care, sosind direct din teritoriul unde viaţa sau libertatea lor erau ameninţate în sensul prevăzut de art.1, intră sau se găsesc pe teritoriul lor fără autorizaţie, sub rezerva prezentării lor fără întârziere la autorităţi pentru a le expune motivele, recunoscute ca valabile, ale intrării sau prezenţei lor ilegale.”

Organul de urmărire penală nu a luat în considerare nici prevederile alin.(4) al art.362 (4) CP al RM, care stabilesc că "Acţiunea prezentului articol nu se extinde asupra cetăţenilor străini veniţi în Republica Moldova, fără paşaportul stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de Constituţia Republicii Moldova." Această prevedere – a unei legi speciale – trebuia să fie aplicată în cazul dat.

În conformitate cu prevederile alin.(5) art.285 ordonanţa de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute în art.255, date privind persoana şi fapta la care se referă încetarea, precum şi temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea.

Pornind de la specificul tratării solicitanţilor de azil, temeiurile de drept în acest caz nu au fost stabilite corect.

Din considerentele menţionate supra, şi în baza art.275 (3), 285(5) şi 313 din Codul de procedură penală al RM, art.9 din Legea privind azilul în Republica Moldova şi art.362(4) din Codul penal al RM, art.31 al Convenţiei privind statutul refugiaţilor,

SOLICITĂM:

1. Admiterea plângerii. 2. Modificarea ordonanţei procurorului din ________ în privinţa lui

____________________ şi încetarea urmăririi penale în privinţa lui din motivul lipsei elementelor componenţei de infracţiune.

Avocatul _________________

Data_________________

244


Avocatul_____________________ în interesele lui_______________

CERERE PRIVIND AMÂNAREA PROCESULUI ÎN

CONFORMITATE CU ART.208 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

În procedura Curţii de Apel se află cauza intentată de ____________________, solicitant de azil, către Direcţia Refugiaţi privind anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi ca fiind neîntemeiată şi acordarea protecţiei umanitare în Republica Moldova.

Solicităm amânarea procesului în legătură cu faptul că, în procedura Parchetului de pe lîngă Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie din România, se află în curs de desfăşurare o acţiune intentată de dl _________________în vederea efectuării unui control al măsurilor dispuse de procuror în cursul urmăriri penale şi al soluţiilor adoptate. Dat fiind faptul că soluţia ce urmează a fi dată de instanţa română este de o importanţă fundamentală pentru justa soluţionare a prezentei cereri şi pentru a releva noi circumstanţe ce pot influenţa decizia de acordare a cererii de azil, considerăm că este oportună amânarea procesului până la obţinerea unei soluţii pe marginea cazului dlui ____________________.

Atragem atenţia asupra faptului că, în România, în privinţa dlui ______________ au fost intentate mai multe dosare penale, în care acesta a fost achitat, ulterior graţiat de preşedintele României, achitat pe motiv de eroare judiciară iar alte mandate de arestare emise în privinţa dânsului au fost anulate. În Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care dl __________ a fost condamnat la 14 ani privaţiune de libertate, se menţionează că «Procurorul a pus concluzii de admitere a ambelor recursuri şi de casare a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate de apelanţi şi, totodată, pentru a-şi întemeia în drept soluţia». Această concluzie relevă faptul că chiar procurorul care instrumenta cauza avea dubii în privinţa legalităţii acuzaţiilor înaintate dlui _____________.

Faptul că acţiunile intentate împotriva dlui _____________au fost anulate şi desfiinţate în instanţe superioare în urma atacării sentinţelor de condamnare ne permite să concluzionăm că în deciziile de condamnare emise în privinţa dlui _____________există o anumită imparţialitate şi părtinire.

Din considerentele expuse şi pentru a asigura judecarea justă a cauzei,

CEREM: Amânarea procesului în cauza intentată de _________, solicitant de azil, către Direcţia

Refugiaţi privind anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi ca fiind neîntemeiată şi acordarea protecţiei umanitare în Republica Moldova până la soluţionarea acţiunii intentate de către de către instanţa română.

Ne întemeiem cererea pe prevederile art.208 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

Data________________ Semnătura_______________

245

Curtea de Apel Chişinău,

Reclamant : _______________ deţinător al protecţiei umanitare, Chişinău, __________________

Pârât : Direcţia Refugiaţi

Chişinău, ____________________

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU ANULAREA DECIZIEI NR. __DIN _____

A DIRECŢIEI REFUGIAŢI ŞI ACORDAREA STATUTULUI DE REFUGIAT

Subsemntul, _______________-, prin prezenta, solicit:

1. Anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi, nr. --------------------din --------------------. 2. Acordarea statutului de refugiat.

Motivele cererii sunt următoarele:

În fapt, la data de _________, prin decizia nr. ___ a directorului Direcţiei Refugiaţi, a

fost respinsă cererea mea de acordare a statutului de refugiat. Prin aceeaşi decizie, mi s-a acordat protecţie umanitară.

Decizia mi-a fost comunicată la data de _________. Consider decizia dată ca fiind neîntemeiată şi pasibilă anulării cu emiterea unei noi

decizii prin care mi s-ar acorda statutul de refugiat. M-am născut la data de _________ în Palestina, Sectorul Gaza, sunt de naţionalitate

palestinian şi de religie musulman, am studii superioare neterminate din motive de boală. În Moldova, am venit în _________ pentru a-mi continua studiile în baza invitaţiei.

Nu am fost niciodată deţinut, arestat, judecat sau condamnat şi nu am avut probleme cu autorităţile de stat din Palestina, nu am fost membru al niciunui partid politic, formaţiune socială, religioasă sau militară.

În susţinerea identităţii mele, am prezentat paşaportul seria _________ emis de către Ministerul Afacerilor Interne al Iordaniei la data de _________, valabil fiind până la _________, care a fost prelungit până în _________, adeverinţa de imigrant eliberată la _________ de către Serviciul de Stat Migraţiune al Republicii Moldova.

Întoarcerea mea în ţara de origine este imposibilă din motivul existenţei conflictului armat care este în curs de desfăşurare în Sectorul Gaza, precum şi din motivul nedeţinerii buletinului de identitate eliberat de către autorităţile israeliene. Nu pot obţine acest document deoarece tatăl meu a fost expulzat în anul 1967 din Palestina în Iordania de către armata israeliană pe motiv că era înrolat în armata palestiniană care se afla sub conducerea Egiptului.

Potrivt art.17, alin.(1) al Legii privind azilul, „Statutul de refugiat se recunoaşte, la solicitare, străinului care, în virtutea unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o deţine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care, nedeţinând nicio cetăţenie şi

246

găsindu-se în afara ţării în care îşi avea domiciliul legal şi obişnuit, ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă.”

Consider că, în cazul meu, aceste cerinţe legale sunt întrunite, adică mă aflu în afara ţării de origine, este prezentă şi noţiunea de temere bine întemeiată de a fi persecutat de către forţele armate care participă la conflictul armat din Palestina, deoarece în condiţii de război pot fi în orice moment victima unui atac cu caracter discriminatoriu.

De asemenea, consider că protecţia umanitară nu e aplicabilă în cazul meu, deoarece nu exisă pur şi simplu un risc serios la care voi vi supus la întoarcerea în ţara mea de origine, ci mai curând există certitudinea că voi fi persecutat, ceea ce îmi pune în pericol nu doar integritatea corporală, ci şi viaţa. Surse credibile relevă faptul că oricine poate fi ţinta unui atac pe teritoriul Fâşiei Gaza. Raportorii organizaţiei Human Rights Watch au notat că „Pe perioada atacului Israelului asupra Gazei, Hamas a întreprins acţiuni violente împotriva oponenţilor săi politici şi asupra presupuşilor colaboratori ai forţelor israeliene”, a afirmat Joe Stork, director general al Departamentului pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al Human Rights Watch. „Arestările ilegale, tortura şi omorurile în perioada detenţiunii au continuat şi după ce luptele au încetat, ridiculizând apelurile făcute de Hamas de a respecta legea.”

Violenţele politice interne în Gaza şi în Coasta de Apus nu sunt o noutate. Pe parcursul ultimilor trei ani, Hamas şi principalul său rival – Fatah, care controlează Coasta de Apus, au întreprins aresturi arbitrarii ale simpatizanţilor celeilalte şi au supus deţinuţii la tortură şi rele-tratamente.

Violările drepturilor omului s-au micşorat moderat în aprilie, notează Human Rights Watch, dar autorităţile Hamas, totuşi, nu reuşesc să abordeze serios crimele înfăptuite de forţele de securitate comise în timpul şi după atacurile întreprinse de Israel. (Disponibil la http://www.hrw.org/ en/news/2009/04/20/gaza-hamas-should-end-killings-torture)

Nu contest informaţia prezentată de Direcţia Refugiaţi referitoare la situaţia din ţara de

origine. Numeroase surse reflectă situaţia din Palestina ca fiind extrem de periculoasă. Oficiali din cadrul ONU şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia critică din Fâşia Gaza. Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Antуnio Guterres, a afirmat că este profund îngrijorat de povara grea a conflictului ce cade pe umerii populaţiei civile, inclusiv ai copiilor, şi şi-a exprimat tristeţea şi regretul faţă de suferinţă şi pierderea de vieţi omeneşti. El s-a alăturat apelului lansat de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon de a înceta imediat ostilităţile. (disponibil la http://www.unhcr.org/news/NEWS/496355082.html)

Potrivit unui comunicat de presă difuzat de Amnesty International „Este necesară impunerea de urgenţă a unui embargo de arme deplin asupra tuturor părţilor implicate în conflictul din Gaza, pentru a preveni viitoarele atacuri ilegale şi alte încălcări ale dreptului internaţional, în contextul creşterii numărului de civili ucişi în Gaza. Până acum, cel puţin 900 de palestinieni au fost omorâţi, mai mult de o treime dintre ei fiind civili, inclusiv aproximativ 200 de copii palestinieni – iar numărul de muniţii americane, care sunt în drum spre regiune, este tot mai mare (...) Situaţia civililor din Gaza a devenit tot mai disperată pe parcursul celor şase zile care s-au scurs din momentul în care Consiliul de Securitate a emis apelul aproape unanim, dar ignorat, de a înceta focul”, a declarat Malcolm Smart. „Forţele Israelului continuă să realizeze atacuri nelegitime, inclusiv atacuri neproporţionate şi sunt acuzate de folosirea unor arme precum fosforul alb, care supun persoanele civile unui risc inacceptabil atunci când sunt folosite în regiunile dens populate. Între timp, Hamas şi alte grupări palestiniene armate continuă lansarea haotică a rachetelor asupra regiunilor civile din Israel. (...) În afară de armele produse la nivel local, forţele Israeliene întreprind atacuri nelegitime, folosind arme străine şi alte echipamente militare furnizate, în principal, de către SUA, dar şi de alte ţări, în timp ce rachetele şi echipamentul de fabricare al rachetelor introduse prin contrabandă în

247

Gaza din Egipt sunt folosite împotriva populaţiei civile din sudul Israelului”. (disponibil la http://www.amnesty.md).

Astfel, Direcţia Refugiaţi a ajuns la concluzia că eu îndeplinesc condiţiile necesare pentru acordarea protecţiei umanitare conform art.19 din Legea privind azilul nr.270 din 18.12.2008. Consider că Direcţia nu a elucidat pe deplin circumstanţele cazului şi nu a ţinut cont de reglementările speciale care există şi care se referă la specificul recunoaşterii calităţii de refugiaţi pentru palestinieni.

Articolul 1D al Convenţiei din 1951 se refră anume la aplicabilitatea Convenţiei asupra refugiaţilor palestinieni. Conform Articolului 1D, „(1) Această Convenţie nu va fi aplicabilă persoanelor care beneficiază în prezent de o protecţie sau asistenţă sau de o asistenţă din partea unui organism sau a unei alte instituţii a Naţiunilor Unite, alta decît Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi; (2) Atunci cînd această protecţie sau asistenţă va înceta pentru un motiv oarecare, fără ca situaţia acestor persoane să fi fost reglementată în mod definitiv, în conformitate cu rezoluţiile pertinente adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, aceste persoane vor beneficia, ipso facto, de regimul prevăzut de această Convenţie”.

Un document relevant referitor la determinarea statutului juridic al refugiaţilor palestinieni este Nota UNHCR cu privire la aplicarea articolului 1D al Convenţiei privind statutul refugiaţilor asupra refugiaţilor palestinieni, din octombrie 2002. Potrivit acestei Note, „Dacă s-a stabilit că un refugiat palestinian cade sub incidenţa articolului 1D al Convenţiei din 1951, este necesar să se stabilească dacă el/ea cad sub incidenţa paragrafului 1 ori a paragrafului 2 al acestui articol.

Dacă persoana în cauză se află în interiorul ariei de operaţiuni a Agenţiei Naţiunilor Unite de Ajutor şi Lucrări (UNRWA) şi este înregistrată, ori este eligibilă de a fi înregistrată la UNRWA, ea va trebui considerată ca primind protecţie ori asistenţă în sensul paragrafului 1 al articolului 1D şi, respectiv, este exclus de la beneficiile Convenţiei din 1951 şi de protecţia şi asistenţa oferită de ICNUR.

Dacă însă, persoana este în afara ariei de operaţiuni a UNRWA, el/ea nu se mai bucură de protecţia ori asistenţa acordată de UNRWA cazând astfel sub incidenţa paragrafului 2 al articolului 1D, cu condiţia neaplicabilităţii articolului 1C, 1E şi 1F. O astfel de persoană automat este îndrituită să beneficieze de prevederile Convenţiei din 1951 şi este în atenţia ICNUR. Aceasta va fi valabil şi în cazul în care persoana nu a locuit niciodată în interiorul ariei operaţiunilor UNRWA.”

De asemenea, în notă se mai specifică şi „Faptul că o astfel de persoană cade sub incidenţa paragrafului 2 al articolului 1D nu înseamnă în mod necesar că el ori ea poate fi întoarsă pe teritoriul de operaţiuni ale UNRWA, în acest caz, odată întoarsă, persoana va cădea sub incidenţa paragrafului 1 al articolului 1D şi drept urmare va înceta să beneficieze de prevederile Convenţiei din 1951. Cu toate acestea ar putea să existe motive pentru care persoana să nu poată fi returnată în zona operaţiunilor UNRWA. În particular: (i) El ori ea ar putea să nu dorească să se întoarcă pe acel teritoriu pe motiv că siguranţa sa fizică ori libertatea îi sunt ameninţate, ori din cauza altor probleme serioase ce ţin de protecţie; ori (ii) El ori ea ar putea să nu fie în stare să se întoarcă pe acel teritoriu, deoarece, spre exemplu, autorităţile ţării în cauză refuză readmiterea lui/ei ori reînnoirea documentului de călătorie al lui/ei.” În conformitate cu Fişa de înregistrare nr.___ emisă de UNRWA, eu sunt recunoscut ca beneficiar al protecţiei oferite de mandatul acestei Agenţii. Dat fiind faptul că mă aflu în afara zonei de operabilitate UNRWA şi nu mă pot întoarce acolo fiindcă nu dispun de niciun

248

document de călătorie valabil, rezultă că devin aplicabile prevederile paragrafului 2 al articolului 1D al Convenţiei din 1951, care operează ca clauză de includere. Astfel, eu sunt în mod automat îndrituit la protecţia şi beneficiile Convenţiei din 1951, dat fiind faptul că articolele 1C, 1E şi 1F nu sunt aplicabile (clauze de excludere). Iar cererile de azil în aceste situaţii nu mai pot fi analizate în continuare potrivit articolului 1A (2) al Convenţiei din 1951. Circumstanţele expuse de mine relevă faptul că Direcţia Refugiaţi nu a aplicat prevederile relevante şi necesare, examinând cererea mea de azil în raport cu articolul 1A al Convenţiei din 1951, pe când ar fi trebuit să aplice paragraful 2 al articolului 1D şi să-mi acorde statutul de refugiat.

Ţin să atrag atenţia instanţei că au mai existat speţe similare în care Direcţia Refugiaţi a decis să nu acorde statutul de refugiat solicitanţilor de origine palestiniană, decizii care au fost ulterior anulate iar solicitanţilor le-a fost acordat statutul de refugiat.

În drept, îmi întemeiez afirmaţiile pe prevederile art.1, 16, 28, 32, 33 din Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, art.1 alin.2 al Protocolului de la New York din 1967 şi art.2, 3, 5, 9 şi 14 ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, art.17,19, 20, 60 din Legea privind azilul nr.270 din 18.12.2008, art. 16, 19, 25 din Legea contenciosului administrativ, art.166, 277, 278 CPC.

SOLICIT:

Admiterea apelului, anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi, nr.___ din__________şi adoptarea unei decizii prin care mi s-ar acorda statutul de refugiat. Anexă:

1. Copia cererii de chemare în judecată; 2. Copia Deciziei Direcţiei Refugiaţi nr.___ din__________; 3. Nota UNHCR cu privire la aplicarea articolului 1D al Convenţiei privind statutul

refugiaţilor asupra refugiaţilor palestinieni; 4. Copia Fişei de înregistrare nr. ___-, eliberată de UNRWA; 5. Informaţii din ţara de origine pe __ file.

Data________________ Semnătura_____________

249

Curtea de Apel Chişinău, Chişinău, str. Teilor, 4

Reclamant: _____________________,

beneficiar de protecţie umanitară, mun. Chişinău, ______________

Pârât: 1. Ministerul Tehnologiilor Informaţionale

şi Telecomunicaţiilor al Republicii Moldova, mun. Chişinău str. Puşkin, 42;

2. Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de

Stat „REGISTRU”

CERERE PRIVIND CONTESTAREA ACTULUI

ADMINISTRATIV

În fapt, la _________________, am încercat să depun dosarul cu documentele necesare pentru obţinerea cetăţeniei la Secţia Documentare a cetăţenilor străini şi probleme de cetăţenie din cadrul Întreprinderii de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, dar am fost refuzat. Mi s-a spus că dosarul meu nu poate fi înregistrat pentru ca este incomplet şi s-a solicitat suplimentar cazierul din ţara de origine – ___________ – şi dovada renunţării la cetăţenia anterioară.

La ____________, am adresat o petiţie către Direcţia Documentare a populaţiei din cadrul Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, prin care am solicitat ca dosarul meu cu documente pentru obţinerea cetăţeniei să fie înregistrat şi transmis după competenţă către Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

La ______________, am primit scrisoarea nr. 02/------9 emisă de Direcţia Documentare a populaţiei din cadrul Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, prin care am fost anunţat că eu nu întrunesc condiţiile legale pentru obţinerea cetăţeniei. În această scrisoare este indicat faptul că, deşi sunt în căsătorie cu o cetăţeancă a RM mai mult de trei ani, nu dispun de domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova.

La _____________, am adresat Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Telecomunicaţiilor al Republicii Moldova o cerere prealabilă privind revocarea actului administrativ în conformitate cu art.14 din Legea contenciosului administrativ, prin care am solicitat transmiterea petiţiei mele privind dobândirea cetăţeniei, cu actele anexate, către examinare în fond la Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

250

La scrisoarea respectivă nu am primit niciun răspuns, deşi termenul prevăzut de lege – 1 lună – a expirat.

Suplimentar vă informez că sunt cetăţean al ____________, născut la data de ____ în oraşul _______. În Republica Moldova am intrat legal la _____. La __________, prin Decizia nr.___, mi s-a acordat protecţie umanitară. Sunt căsătorit cu o cetăţeancă a Republicii Moldova din _______, deci, întrunesc cerinţa prevăzută de lege cu referire la durata aflării în căsătorie cu un cetăţean al Republicii Moldova. Am absolvit __________ şi în prezent sunt medic-rezident.

Nu sunt de acord cu refuzul Direcţiei Documentare a populaţiei şi probleme de cetăţenie de a-mi înregistra dosarul din următoarele considerente:

1. Nu este de competenţa Direcţiei Documentare a populaţiei să decidă dacă eu întrunesc sau nu condiţiile pentru obţinerea cetăţeniei RM. În conformitate cu articolul 28 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi organele lui: a) primesc de la persoane cu domiciliu legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, în condiţiile prezentei legi, cereri privind dobândirea şi redobândirea cetăţeniei, adună date despre solicitant, întocmesc un aviz argumentat şi, împreună cu avizele Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi cu cererea solicitantului, îl expediază Preşedintelui Republicii Moldova spre soluţionare.

Astfel, conform prevederilor legale, Direcţia Documentare a populaţiei urma să pregătească setul de acte conform procedurii prevăzute de Legea cu privire la cetăţenie. În aceste condiţii, apare evident faptul că refuzul de a înregistra cererea mea şi de a expedia materialele necesare către Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova vine în contradicţie cu art. 28 din Legea cu privire la cetăţenie. Factorul de decizie în acordarea cetăţeniei îl deţine Preşedintele RM, asistat în procesarea dosarelor de către Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, pe cînd Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi organele lui au funcţii de execuţie caracterizate prin primirea cererilor, acumularea datelor şi avizelor necesare, şi remiterea acestora către Preşedintele RM.

2. Articolul 17 par.(1) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova stipulează că „Cetăţenia Republicii Moldova se poate acorda la cerere persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani şi care: a) deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază legal şi obişnuit aici cel puţin în ultimii 10 ani sau este căsătorită cu un cetăţean al Republicii Moldova de cel puţin 3 ani, sau domiciliază legal şi obişnuit nu mai puţin de 3 ani la părinţi sau copii (inclusiv înfietori şi înfiaţi) cetăţeni ai Republicii Moldova; sau b) domiciliază legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova timp de 5 ani înaintea împlinirii vârstei de 18 ani; sau c) este apatrid sau recunoscută ca fiind refugiată, conform prevederilor legii naţionale, şi domiciliază legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 8 ani;

251

precum şi d) cunoaşte şi respectă prevederile Constituţiei; şi e) cunoaşte limba de stat în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială; şi f) are surse legale de existenţă; şi g) pierde sau renunţă la cetăţenia unui alt stat, dacă o are, cu excepţia cazurilor când pierderea sau renunţarea nu este posibilă sau nu poate fi rezonabil cerută.”

3. Conform p. 5 din Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cu privire la procedura dobândirii şi pierderii cetăţeniei Republicii Moldova nr. 197 din 12.03.2001, “Persoana care solicită să dobândească cetăţenia Republicii Moldova prin naturalizare, conform articolului 17 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova, având domiciliul legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, depune, la organul teritorial al Ministerului Dezvoltării Informaţionale, în a cărui rază îşi are domiciliul, cerere-chestionar adresată Preşedintelui Republicii Moldova de model stabilit (…) cu anexarea în fiecare caz aparte a următoarelor documente:

a) autobiografia; b) adeverinţa de la domiciliu despre componenţa familiei; c) bonul de plată a taxei de stat; d) patru fotografii de mărimea 4,5x3,5 cm; e) adeverinţa că nu deţine cetăţenia anterioară sau adeverinţa despre aprobarea

renunţării la această cetăţenie; f) adeverinţa de la locul de muncă sau de studii; g) adeverinţa despre susţinerea examenului de cunoaştere a limbii de stat şi a

prevederilor Constituţiei Republicii Moldova; h) copia actului de identitate sau altă dovadă privind domicilierea solicitantului pe

teritoriul Republicii Moldova sau căsătoria cu un cetăţean al Republicii Moldova; i) cazierul judiciar din ţara în care a domiciliat anterior.” Or, eu am prezentat toate aceste documente, odată cu cererea prealabilă pe care am

adresat-o Direcţiei Documentare a populaţiei din cadrul Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, după cum este indicat în anexa respectivei scrisori.

4. Conform prevederilor Legii privind cetăţenia Republicii Moldova, Direcţia de

documentare a populaţiei şi probleme de cetăţenie ar fi trebuit să înregistreze dosarul meu şi lase la latitudinea Comisiei pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova decizia asupra satisfacerii sau respingerii acesteia.

În conformitate cu art.26 alin(1) al Legii contenciosului administrativ, actul

administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul care: a) Este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; b) Este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei; c) Este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.

252

În cazul scrisorii nr.__ emisă de Direcţia Documentare a populaţiei din cadrul Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, prin care am fost înştiinţat că eu nu întrunesc condiţiile legale pentru obţinerea cetăţeniei este evident că aceasta nu corespunde standardelor impuse de lege, Direcţia Documentare a populaţiei nefiind competentă să se expună asupra faptului dacă eu pot sau nu obţine cetăţenia Republicii Moldova, ci fiind obligată doar să înregistreze dosarul meu, în condiţiile în care eu am prezentat toate documentele necesare.

În drept, întemeiez cererea pe prevederile art.17 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova; art.14,15, 16, 19, 25 din Legea contenciosului administrativ, art.166, 277, 278 CPC. Din considerentele expuse în cuprinsul cererii,

SOLICIT:

1. A se recunoaşte ilegale acţiunile Direcţiei de documentare a populaţiei a Î.S. „Centrului

Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, din cadrul Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, prin care s-a respins înregistrarea cererii mele privind dobândirea cetăţeniei şi expedierea documentelor prezentate de către mine, Comisiei pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, refuz manifestat prin actul administrativ formal cu nr.__ din__________.

2. Transmiterea petiţiei mele privind dobândirea cetăţeniei, cu actele anexate, către examinare în fond la Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

Data___________ Semnătura___________ Anexe:

1. Copia cererii de chemare în judecată pentru pârât; 2. Copia Scrisorii nr. __ emise de Direcţia Documentare a populaţiei din cadrul Î.S.

„Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU din _____; 3. Copia certificatului de căsătorie din ___________.

253

Judecătoria Buiucani

Avocatul ___________________ Biroul asociat ________________, str. ______________

în interesele lui _____________________

CERERE PRIVIND RESPINGEREA DEMERSULUI

DESPRE APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE SUB FORMĂ DE AREST PREVENTIV

În fapt, _________ a fost reţinut în temeiul procesului-verbal de reţinere din

_________ la sediul DSO al MAI. Reţinerea a fost motivată prin necesitatea punerii în executare a cererii de extrădare a nr. _________CM din _________, or. Bucureşti.

Considerăm demersul privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest

preventiv în privinţa lui _________ ca fiind neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente:

1. Potrivit art.176, alin.(1) din Codul de procedură penală al RM: “Măsurile preventive

pot fi aplicate de către organul de urmărire penală sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei”. Art.185, alin.(2) stipulează: “2) Arestarea preventivă poate fi aplicată în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art.176, precum şi dacă:) bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova; 2) bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este identificat; 3) bănuitul, învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa”. Din materialele dosarului rezultă clar că _________nu se încadrează în niciuna dintre cerinţele enumerate în norma citată şi nici nu există temeiuri rezonabile de a presupune că ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârşească alte infracţiuni.

2. Potrivit art.11, alin.(1) din Legea privind azilul nr.270 din 18.12.2008, „Niciun

solicitant de azil nu va fi expulzat sau returnat de la frontieră ori de pe teritoriul Republicii Moldova”. Norma legală nu prevede nicio derogare de la acest principiu. Amintim că, potrivit art.3 al aceleiaşi legi, se defineşte ca fiind „solicitant de azil – străinul care a depus o cerere de azil, nesoluţionată încă printr-o decizie irevocabilă”. Art. 8 al aceleiaşi legi statuează că „ Solicitantul de azil beneficiază de următoarele drepturi:a) a nu fi returnat sau expulzat până la soluţionarea cererii sale de azil”. Prin decizia Direcţiei Refugiaţi nr.501/09/IB din 23.03.2009 s-a dispus a nu acorda lui _________ statut de refugiat sau protecţie umanitară. Decizia Direcţiei urmează să fie contestată în modul stabilit atât în instanţa de apel, cât şi în cea de recurs. Dat fiind faptul că decizia nu este irevocabilă, _________ îşi păstrează calitatea de solicitant de azil şi continuă să beneficieze de interdicţia de expulzare statuată în art.11, alin.(1) din

254

Legea privind azilul. Prin urmare, până la epuizarea procedurii interne abordarea problemei ce ţine de arest în scopul extrădării contravine legii.

3. Singura excepţie admisă de la această regulă este reglementată de art.547, alin.(2) CPP

care stipulează că persoana a cărei extrădare se cere poate fi arestată în caz de urgenţă. Urgenţa cazului trebuie întemeiată pe circumstanţe reale, care ar pune la îndoială buna-credinţă celui vizat şi ar dovedi în mod cert faptul că acesta va încerca să se sustragă de la o eventuală măsură preventivă dispusă împotriva sa. Or, faptul că _________domiciliază legal în mun. Chişinău, este căsătorit cu o cetăţeancă RM şi este încadrat în câmpul muncii relevă faptul că acesta nu intenţionează să se sustragă de la urmărirea penală sau să refuze colaborarea cu organele de drept.

4. Actele internaţionale la care RM este parte reglementează interdicţia expulzării în

anumite condiţii. Astfel, Convenţia ONU „Cu privire la statutul refugiaţilor” din 1953 stabileşte interdicţia de returnare şi expulzare a solicitanţilor de azil. Acest principiu derivă şi dintr-o serie de comentarii ale Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

Ţinem să subliniem faptul că în privinţa lui _________a mai fost dispusă anterior măsura preventivă de arestare, care însă a fost anulată de către Curtea de Apel ca fiind neîntemeiată. Considerăm că admiterea demersului privind aplicarea arestului preventiv va duce la încălcarea normelor Codului de procedură penală, ale Legii privind azilul, precum şi a obligaţiilor asumate de RM odată cu aderarea la Convenţia ONU „Cu privire la statutul refugiaţilor”. În temeiul art. 224(1), 245, 246 şi 247 CPP al RM solicit:

1. A respinge demersul procurorului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv în privinţa lui _________ca fiind neîntemeiat;

2. A-l elibera pe _________din arest.

Data________________ Semnătura______________

255

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

Recurent : ---------------- Chişinău, str. ----------------

Intimat : Direcţia pentru Refugiaţi

Chişinău, ----------------

R E C U R S ASUPRA HOTĂRÂRII CURŢII DE APEL CHIŞINĂU, DIN __, PRIN CARE A FOST RESPINSĂ ACŢIUNEA MEA PENTRU

ANULAREA DECIZIEI NR.__ A DIRECŢIEI PRINCIPALE PENTRU REFUGIAŢI

La data de ----------------, prin decizia nr. ----------------, mi-a fost respinsa cererea de

acordare a statutului de refugiat. Prin aceeaşi decizie mi-a fost refuzată acordarea protecţiei umanitare.

Am atacat decizia DPR la Curtea de Apel Chişinău. La ----------------, instanţa a respins acţiunea. Copia redactată a hotărârii judiciare am primit-o la ----------------.

Consider hotărârea Curţii de Apel Chişinău drept nefondată şi pasibilă anulării din considerentele expuse mai jos.

Sunt palestinian, născut la ----------------în or. ----------------. Tatăl meu, ---------------- a domiciliat până în 1948 în Palestina, apoi, în urma conflictului cu israelienii, a fost nevoit să părăsească patria. În temeiul acestui fapt eu cu familia mea am fost înregistraţi în calitate de refugiat palestinian la UNRWA, cu numărul de înregistrare ----------------.

La Direcţia Principală pentru Refugiaţi am prezentat un paşaport iordanian, care conţine ştampila „Gaza”. Aceste paşapoarte sunt eliberate palestinienilor. Ele nu confirmă cetăţenia iordaniană, ci doar servesc în calitate de documente de călătorie pentru palestinieni. În hotărârea Curţii de Apel este indicat incorect că eu sunt cetăţean Iordanian. Iordania nu acordă cetăţenie refugiaţilor palestinieni, deoarece pe teritoriul ei este extinsă acţiunea UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite ce se ocupă de refugiaţii palestinieni). Autorităţile Iordaniei documentează doar palestinienii cu paşapoarte în care aplica ştampila „Gaza”. Aceste paşapoarte servesc drept documente de călătorie, şi nu confirmă cetăţenia posesorilor săi.

Literatura de specialitate (Manual referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat, pagina 35, par. 143, retipărit 2000, Reprezentanţa ICNUR, Chişinău, Moldova) prevede că: “Cu privire la refugiaţii din Palestina, se va reţine că UNRWA operează numai în unele ţări ale Orientului Mijlociu acordând protecţie sau asistenţă numai în acele ţări. Astfel, un refugiat din Palestina care se găseşte în afara acestei zone nu se bucură de asistenţa menţionată, cererea sa de acordare a statutului de refugiat putând fi luată în considerare în conformitate cu Convenţia din 1951. În mod normal, este suficient să se stabilească faptul că împrejurările care l-au îndreptăţit să primească protecţie sau asistenţă din partea UNRWA persistă şi că acesta nu a încetat să fie refugiat conform vreuneia din clauzele de excludere prevăzute de convenţie. ”

256

În Nota de aplicabilitate a art. 1D al Convenţiei din 1951 cu privire la statutul refugiaţilor situaţiei refugiaţilor palestinieni, emisă de oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiaţi (ICNUR) în octombrie 2002, este univoc declarat că: “Dacă persoana este în afara ariei de operaţiuni a UNRWA, el/ea nu se mai bucură de protecţia ori asistenţa acordată de UNRWA cazând astfel sub incidenţa paragrafului 2 al articolului 1D, cu condiţia neaplicabilităţii articolelor 1C, 1E şi 1F. O astfel de persoană automat este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Convenţiei din 1951 şi este în atenţia ICNUR. Aceasta va fi valabil şi în cazul în care persoana nu a locuit niciodată în interiorul ariei de operaţiuni ale UNRWA ”. Articolul 1 p.D al Convenţiei din 1951 privind statutul refugiaţilor prevede că:

“Această Convenţie nu va fi aplicabilă persoanelor care beneficiază în prezent de o protecţie sau de asistenţă din partea unui organism sau a unei instituţii a Naţiunilor Unite, alta decât Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

Atunci când această protecţie sau această asistenţă va înceta pentru un motiv oarecare, fără ca situaţia acestor persoane să fi fost reglementată definitiv, în conformitate cu rezoluţiile pertinente adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, aceste persoane vor beneficia, ipso facto, de regimul prevăzut de Convenţie. ”

Ultima dată problema palestiniană a fost discutată la sesiunea 58 a Adunării Generale a ONU (24.05.2004). Punctul 38 al ordinii de zi a acestei sesiuni a fost problema Palestinei. Adunarea Generală a ONU a adoptat o declaraţie în care a reconfirmat statutul Palestinei drept “teritoriu ocupat”. Această declaraţie confirmă faptul că situaţia palestinienilor nu a fost reglementată definitiv, aşa cum o cere art. 1D al Convenţiei din 1951, deci, palestinienii beneficiază, ipso facto, de regimul prevăzut de Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor. Argumentele recurentului, despre interpretabilitatea prevederilor Convenţiei din 1951, nu rezistă niciunei critici, deoarece articolul 1D al Convenţiei prevede univoc situaţia în care persoanele care au beneficiat de asistenţa şi protecţia altor organisme ale ONU, beneficiază ipso facto de protecţia ICNUR. În temeiul celor expuse şi în conformitate cu prevederile art.1, 16, 28, 32, 33 din Convenţia de la Geneva din 1951 cu privire la statutul refugiaţilor, art.3, 6, 20/1, 32 din Legea cu privire la statutul refugiaţilor, art.30 din Legea contenciosului administrativ, art 397-399, lit.c) alin.1, art.400, lit.e) alin.1, art.417 din CPC,

S O L I C I T:

Admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din__. Emiterea unei noi hotărâri prin care se va admite acţiunea mea. Anularea deciziei__ din a Direcţiei Principale pentru Refugiaţi. Să mi se acorde o formă de protecţie pe teritoriul Republicii Moldova.

Data________________ Semnătura_______________

257


Reclamant: ----------- Chişinău, bd----------------

---------------- Pârât: Direcţia Refugiaţi

Chişinău, ----------------

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU ANULAREA ACTULUI

ADMINISTRATIV

Subsemnata, ----------------, prin prezenta solicit: 1. Anularea deciziei nr. ---------------- din ---------------- a Direcţiei Refugiaţi. 2. A obliga Direcţia Refugiaţi să-mi acorde o formă de azil în Republica Moldova.

Motivele cererii sunt următoarele:

În fapt: ---------------- am depus cerere de azil în Republica Moldova. La ---------------,

Direcţia Refugiaţi a emis decizia nr. ----------------, prin care a dispus respingerea cererii mele de azil. Decizia mi-a fost comunicată la ----------------. Decizia Direcţiei Refugiaţi este neîntemeiată şi pasibilă anulării din următoarele considerente. Sunt născută la ---------------- în ----------------, regiunea ----------------. La vârsta de 4-5 ani, împreună cu familia, am plecat în Turkmenistan, din acest motiv sunt cetăţeancă a Turkmenistanului. Sunt rusoaică de naţionalitate, de religie creştin-ortodoxă. Aproximativ în anul 1999 am făcut cunoştinţă cu un cetăţean al Republicii Moldova, care locuia de 13 ani în ----------------. Timp de 6 ani am locuit împreuna cu el şi, în --------, am venit împreună în Republica Moldova. În ------ concubinul meu a decedat. Drept motiv de solicitare a azilului am invocat temerea mea de a mă întoarce în Turkmenistan din cauza persecuţiilor la care pot fi supusă pe motiv de naţionalitate: sunt rusoaică. Drept confirmare a temerii mele, am declarat la Direcţia Refugiaţi că, în anul 1999, sora mea a decedat la vârsta de 22 de ani, după ce a fost maltratată de poliţiştii turkmeni. În anul 2000, mama mea a fost bătută de poliţiştii turkmeni, în urma acelei bătăi s-a îmbolnăvit de cancer şi, în 2003, a decedat. O prietenă de-a mamei mele tot a fost bătută de poliţiştii locali, dar atunci când le-a declarat că se va plânge autorităţilor, a fost ameninţată cu moartea întregii familii.

După decesul surorii şi a mamei, doream foarte mult să plec din Turkmenistan, dar, din motive financiare, am reuşit să fac acest lucru doar în -----, împreună cu concubinul meu.

În decizia contestată a Direcţiei refugiaţi (pag. 4) este făcută trimitere la articolul Ortodoxia în Republica Turkmenistan: situaţia contemporană şi probleme actuale. În decizia Direcţiei refugiaţi sunt citate primele două alineate din acest articol, care vorbesc despre unele schimbări pozitive în situaţia ortodocşilor, dar nu sunt analizate următoarele trei pagini din articol, în care autorul vorbeşte despre problemele ortodocşilor din Turkmenistan.

Continuând analiza informaţiei din Turkmenistan, (pag.4 a deciziei contestate), Direcţia refugiaţi face trimitere la informaţia de pe două pagini WEB-

258

http://geosite.com.ru/pageid-433-3.html şi http://cawater-info.net/news/02-2010/05.htm. Prima dintre aceste pagini conţine un scurt referat cu indici statistici pentru perioada 1984-1999, iar cea dea doua conţine un articol cu statistici despre componenţa etnică a Kazahstanului !!!. Se creează impresia că funcţionarul Direcţiei refugiaţi, care a scris decizia, nu cunoaşte nici din ce ţară am venit eu, dar nici în ce an suntem.

La paginile 6, 7 ale deciziei contestate, Direcţia refugiaţi face trimitere la site-ul de ştiri www.bbc.com.ro şi citează stiri cu următoarele titluri:

• UE şi Turkmenistanul vor coopera în domeniul energetic; • Turkmenistanul majorează cu 50% preţul gazelor; • Turkmenistan: promisiuni pentru a încuraja natalitatea

Direcţia refugiaţi nu a consultat sursele oficiale ale ONU, ale UNHCR, ale altor organizaţii internaţionale din domeniu, care se preocupă de drepturile omului, de drepturile refugiaţilor şi care publică cu regularitate informaţii şi rapoarte despre situaţia din toate ţările lumii. Dacă funcţionarul Direcţiei refugiaţi, responsabil de examinarea cererii mele, ar fi verificat aceste surse, ar fi văzut că,încă în octombrie 2006, Secretarul General ONU, în raportul său către Adunarea Generală ONU a menţionat că: ”încălcările serioase şi sistematice ale drepturilor omului în Turkmenistan au continuat, în pofida paşilor demonstraţi de guvern”, el a atras o deosebită atenţie asupra situaţiei minorităţilor naţionale, limitarea dreptului la libera exprimare şi religie, aplicarea torturii, inexistenţa unui sistem judiciar independent etc.

La 17 mai 2006, Comitetul ONU pentru lichidarea discriminării femeilor, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de conştientizarea insuficientă de către Turkmenistan a necesităţii stringente de dezrădăcinare a violenţei în privinţa femeilor, adoptarea legislaţiei speciale împotriva violenţei domestice, implementarea măsurilor de combatere a traficului de femei.

În drept: îmi întemeiez cererea de chemare în judecată pe prevederile art.16, 43, 60,

61 ale Legii nr.270 din 2008 ”Privind azilul în Republica Moldova”, art.16 al Legii contenciosului administrativ, art.166 din Codul de procedură civilă.

În susţinerea acţiunii propun următoarele probe: 1. Copia deciziei contestate. 2. Articolul Православие в Туркменистане: современное положение и

актуальные проблемы. 3. Articolul Рефераты по географии – РПС Туркменистана 4. Articolul Численность населения Казахстана 5. Punctele 6 şi 7 din Raportul Туркменистан: отсутствие эффективной

реформы в области прав человека (7 pagini); 6. Extras din raportul Центральная Азия: Обзор нарушений прав человека с

января 2006 по март 2007 (2 pagini).

Data_________________ Semnătura_______________

259

RECURSURI

Curtea Supremă de Justiţie Colegiul civil şi de contencios administrativ

Recurent: Mişcarea social-politică „Acţiunea Europeană”

mun.Chişinău str.Calea Ieşilor nr.6, of.4

Intimat: Comisia Electorală Centrală mun.Chişinău str.V.Alecsandri, 119

R E C U R S

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 23.02.2009, a fost respinsă cererea de chemare în

judecată a Mişcării social-politice „Acţiunea Europeană" către Comisia Electorală Centrală privind anularea Hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.2132 din 12 februarie 2009 "Cu privire la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009".

Considerăm că hotărârea primei instanţe este neîntemeiată şi ilegală, în legătură cu care fapt urmează a fi casată, dat fiind că instanţa a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, în consecinţă, concluziile instanţei expuse în hotărâre fiind în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

Instanţa a motivat hotărârea de respingere a acţiunii, în principal, prin aceea că: a) Comisia Electorală Centrală a fost atenţionată de mai multe organizaţii de experţi

internaţionali (IFES, PNUD) aflaţi în Republica Moldova pentru monitorizarea campaniei electorale, precum şi de reprezentanţii Coaliţiei Civice şi corecte „Coaliţia 2009", în vederea întreprinderii măsurilor adiţionale pentru prevenirea votului multiplu în cadrul alegerilor parlamentare;

b) hotărârea contestată a fost emisă în conformitate cu prevederile art.18, 22 lit.q), 26 din Codul electoral;

c) participarea la alegeri este liberă, benevolă; d) acţiunile Comisiei Electorale Centrale au fost întemeiate şi legale, nu rezultă anumite

încălcări procedurale. Totodată, pentru a face mai convingătoare această motivare din hotărâre, instanţa, pur şi

simplu, a omis să examineze toate argumentele de drept invocate de reclamant în cererea de che-mare în judecată, argumente, care demonstrează cu prisosinţă că Comisia Electorală Centrală şi-a depăşit atribuţiile la aprobarea hotărârii contestate, încălcând în mod flagrant şi direct Constituţia Republicii Moldova; art.53 din Codul electoral, precum şi art.18, 22 lit.q), 26 din cod, articole, care au fost invocate de către instanţă întru susţinerea legalităţii hotărârii.

Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale; Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte; art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului; Codul bunelor practici în materie electorală, adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în cadrul Sesiunii din 2003 – 1-a parte.

Astfel, cererea de chemare în judecată în drept se întemeiază pe prevederile art.6, 38, 60, 66, 72 din Constituţia Republicii Moldova şi art.53 din Codul electoral, din a căror analiză

260

logico-juridică rezultă în mod imperativ concluzia că Comisia Electorală Centrală şi-a depăşit atribuţiile la adoptarea hotărârii „Cu privire la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”.

Întru susţinerea acestor argumente în cerere se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova ce ţine de interpretarea şi aplicarea normelor constituţionale la emiterea de către Guvern şi Parlament a actelor normative subsecvente legii. În particular, s-a făcut referire la:

• Hotărârea Curţii Constituţionale nr.61 din 16.11.1999 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii

Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999 “Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral” în care se concluzionează că „interpretarea oficială de către organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze aceeaşi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale. …

Aşadar, având în vedere obiectul Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999, este necesar să se menţioneze că atât sub aspect formal, cât şi sub aspectul separării atribuţiilor puterilor în stat, statuată de Constituţie, hotărârea CEC contravine art.6, 72, 74, 76 şi 94 din Constituţie”;

• Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 21.10.2008 pentru controlul constituţionalităţii unor

prevederi din punctul 13 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a indemnizaţiei viagere sportivilor de performanţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1322 din 29 noiembrie 2007. În această hotărâre Curtea Constituţională a menţionat că potrivit art.102 alin.(2) din Constituţie, art.30 alin.(1) din Legea cu privire la Guvern, art.11 alin.(1) din Legea nr.317 din 18 iulie 2003 “Privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale” Guvernul adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor. Adoptate în baza şi în executarea legii, hotărârile Guvernului au forţă juridică inferioară legii şi nu o pot contrazice sau depăşi. În jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Constituţională a statuat constant că hotărârile Guvernului sunt acte subsecvente legii, se emit în scopul concretizării, executării corecte şi efective

a acesteia, normele cuprinse în hotărâri nu pot avea caracter primar, nu pot modifica cadrul stabilit prin actul legislativ, executivul neavând competenţă normativă primară”;

• Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 19.05.1997 privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor punctului 10 alineatul 2 din Regulamentul “Cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte” în care s-a recunoscut

drept anticonstituţională norma din Regulament care prevedea introducerea în documentele de identitate a unor menţiuni ce nu sunt prevăzute de Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

Având în vedere că, potrivit art.134 alin.(3) din Constituţia Republicii Moldova, Curtea Constituţională reprezintă autoritatea ce garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea

principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat, considerăm că prima instanţă urma să ţină cont în mod obligatoriu şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale la acest capitol.

Or, dat fiind faptul că, potrivit Constituţiei, autoritatea judecătorească este independentă şi se supune numai legii, rămânea ca instanţa să-şi formuleze propriile deducţii logico-juridice pe marginea normelor de drept constituţionale invocate în cerere. Este evident faptul că alte deducţii decât cele ale Curţii Constituţionale al acest capitol nici nu pot fi formulate.

261

În caz contrar, ar exista situaţia în care Curtea Constituţională, pe de o parte, va ţine sub control constituţionalitatea legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii

Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi va sancţiona orice abatere de la principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat etc., iar, pe de altă parte, instanţele judecătoreşti vor da frâu liber pentru alte autorităţi să încalce acest principiu, acceptând şi tolerând nihilismul juridic şi anarhia juridică din partea unora dintre aceste autorităţi.

Chiar dacă s-ar admite la nivel pur teoretic, pentru un moment, că norma art.22 lit.q) din Codul electoral, care abilitează Comisia Electorală Centrală cu dreptul de analiză a fraudelor electorale, inclusiv a celor presupuse, din alegerile trecute, curente sau viitoare, la măsuri pentru prevenirea lor; informează autorităţile publice despre necesitatea soluţionării unor chestiuni, în conformitate cu legislaţia electorală, ar împuternici comisia să emită şi norme primare, pe lângă normele din lege (lucru pe care art.22 lit.q) nu-l prevede în realitate), şi în acest caz hotărârea primei instanţe este ilegală fiindcă instanţa nu era în drept să-şi întemeieze hotărârea pe o normă anticonstituţională. Afirmaţia decurge şi din explicaţiile date în Hotărârea explicativă a Plenului CSJ nr.2 din 30.01.1996 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova”, pct.2: „Conform art.7, Constituţia este Legea Supremă şi nicio lege sau un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Reieşind din această prevedere constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul legii sau al altui act juridic ce reglementează raporturile juridice litigioase şi, în cazurile necesare, aplică Constituţia ca act juridic normativ cu acţiune directă.”

Sau, din lectura normelor din Constituţie invocate, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, din hotărârea explicativă menţionată a CSJ este clar şi pentru un jurist începător că hotărârea contestată a Comisiei Electorale Centrale este ilegală.

De ce nu a fost clar acest lucru pentru Curtea de Apel rămâne o enigmă. Sau, ar urma deducţia că, în unele cazuri, instanţele judecătoreşti, cu părere de rău, ignoră concluziile juridice expuse în hotărârile Curţii Constituţionale, dacă normele constituţionale pasibile aplicării la soluţionarea pricinii prezintă dificultăţi de interpretare pentru instanţe.

De fapt, prin hotărârea Curţii de Apel supusă recursului se statuează situaţia prin care se admite adoptarea normelor primare, pe lângă cele emise de autoritatea constituţională legislativă (Parlamentul), şi de diferite alte autorităţi care sunt doar în subordonarea organelor ce reprezintă ramurile puterii în stat, dar care îşi arogă dreptul de „minilegislatori” ce intervin pentru „repararea neajunsurilor” comise de Parlament la adoptarea legilor. Situaţie pe cât de comică, pe atât de ilegală, care nicidecum nu se încadrează în noţiunea statului de drept.

A ignorat prima instanţă, la examinarea cererii de chemare în judecată şi la pronunţarea hotărârii, şi normele de drept internaţional. În particular, nu s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului care declară dreptul la alegeri libere şi, în scopul realizării acestui drept, stabileşte obligaţia statului să desfăşoare alegeri libere prin vot secret şi în asemenea condiţii, care asigură exprimarea liberă a voinţei poporului la alegerea puterii legislative (art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţie). Iar Codul bunelor practici în materie electorală care a fost:

- adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice în cadrul cele de-a 3-a reuniuni (16 octombrie 2002);

- adoptat de Comisia Europeana pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52 Reuniune Plenară (Veneţia, 18-19 octombrie 2002);

- adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în cadrul Sesiunii din 2003 – 1-a parte;

262

- adoptat de Congresul Puterilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europe în cadrul sesiunii de primăvară 2003, la capitolul I pct.4 (sufragiu secret) prevede că lista persoanelor care în realitate se prezintă la urnele de votare nu trebuie făcută publică - lit.c).

Or, efectuarea menţiunii despre participarea la votare în actele de identitate, acte, ce urmează a fi prezentate nu numai în cadrul alegerilor, dar mai frecvent în alte împrejurări şi diferitor persoane, inclusiv persoanelor şi autorităţilor oficiale, de la locul de muncă, de domiciliu etc. echivalează cu facerea publică a informaţiei despre participarea persoanei respective la votare, astfel încălcându-se dreptul cetăţenilor la vot secret statuat în actele internaţionale menţionate, în art.38 din Constituţie şi în art.6 din Codul electoral.

Totodată substituind dispoziţia legală şi constituţională privind dreptul la vot secret şi completând de fapt norma art.53 din Codul electoral cu o dispoziţie nouă privind obligativitatea marcării documentelor de identitate a participanţilor la votare, Comisia Electorală Centrală, prin hotărârea sa, a încălcat şi prevederile art.54 alin.(2) din Constituţie care stabileşte că „exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării

divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.” Instanţa şi acest argument şi temei al acţiunii l-a trecut elegant cu vederea, cu toate că marcarea actelor de identitate ale alegătorilor ce nu-s de acord cu o asemenea procedură stabilită arbitrar de către Comisia Electorală Centrală reprezintă o restrângere neprevăzută de lege, dat fiind îngrădirea dreptului la votul secret la alegerea Parlamentului.

În consecinţă, alegătorii nu au nicio protecţie individuală în faţa abuzurilor admise de Comisia Electorală Centrală şi, nu este exclus faptul, în faţa altor comisii de circumscripţie, care pot prelua practica nihilistă a celei centrale de a aplica Constituţia şi legea pornind de la propria viziune, dar nu de la viziunea legislatorului expusă în normele de drept. De asemenea, alegătorul nu se bucură de protecţie în faţa altor abuzuri legate de participarea sau neparticiparea la votare. Or, nu întâmplător, norma art.53 din Codul electoral, fiind completată de către Parlament cu prevederea despre aplicarea ştampilei „Votat” în documentele de identitate ale participanţilor la alegeri prin Legea nr.176 din 22.07.2005 pentru modificarea şi completarea Codului electoral, exact peste un an a fost modificată, Parlamentul excluzând această prevedere prin Legea nr. 248 din 21.07.2006. În nota informativă la proiectul de lege care ulterior a devenit legea nr. 248 din 21.07.2006 se specifica inoportunitatea normei date, având în vedere neparticiparea la alegeri a cetăţenilor care nu sunt de acord cu aplicarea ştampilei „Votat” în documentele de identitate. Totodată, la soluţionarea pricinii, instanţa a încălcat şi normele dreptului procedural care au menirea de a garanta pronunţarea unei hotărâri legale şi întemeiate în baza principiului contradictorialităţii părţilor în proces. În special, potrivit art.4 Cod de procedură civilă, sarcinile procedurii civile constau în judecarea justă, în termen rezonabil, a cauzelor de apărare a drepturilor încălcate sau contestate, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi ale asociaţiilor lor, ale autorităţilor publice şi ale altor persoane care sunt subiecţi ai raporturilor juridice civile, familiale, de muncă şi ai altor raporturi juridice, precum şi în apărarea intereselor statului şi ale societăţii, în consolidarea legalităţii şi a ordinii de drept, în prevenirea cazurilor de încălcare a legii. Întru atingerea acestui deziderat, potrivit prevederilor art.26 alin.(3) Cod de procedură civilă, instanţa care judecă pricina îşi păstrează imparţialitatea şi obiectivitatea, creează condiţii pentru exercitarea drepturilor participanţilor la proces, pentru cercetarea obiectivă a circumstanţelor reale ale pricinii.

Faptul că Curtea de Apel Chişinău a încălcat normele constituţionale şi legale, mai mult decât clare şi univoce, numai pentru a „susţine” poziţia ilegală şi anticonstituţională a

263

Comisiei Electorale Centrale la emiterea unei hotărâri prin care se încalcă drepturile constituţionale şi comunitare ale cetăţenilor, demonstrează că instanţa nu a fost nici imparţială, şi nici obiectivă. Respectiv, este încălcată şi norma art.239 Cod de procedură civilă care stabileşte că hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată, şi că instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată.

Trecând cu vederea toate argumentele de drept ale reclamantului, instanţa a încălcat şi prevederile directe ale art.238 alin.(2), 240 alin.(1), 241 alin.(5) din Codul de procedură civilă care obligă instanţa să cerceteze circumstanţele invocate şi să motiveze respingerea acestora.

Din cele menţionate, urmează şi concluzia că Curtea de Apel a încălcat şi dreptul reclamantului la un proces echitabil prevăzut în art.6 (1) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, dat fiind faptul că nu a examinat de fapt argumentele reclamantului din cererea de chemare în judecată, limitându-se la fraze de ordin general că acţiunea nu ar fi întemeiată şi că, totodată, nu a aplicat la soluţionarea litigiului normele constituţionale pe care a fost întemeiată cererea. În acest sens, invocăm şi jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului. În particular, cazul Pronina împotriva Ucrainei, în care Înalta Curtea prin Hotărârea din 18.07.2006 a conchis că ignorarea de către instanţă a argumentelor reclamantului bazate pe normele Constituţiei, care sunt norme cu acţiune directă, constituie temei pentru a se stabili încălcarea art.6 din Convenţie.

Din considerentele expuse, în temeiul art.239, 400 alin.(1) lit.c), d), 417 alin.(1) lit.c) din Codul de procedură civilă,

SOLICIT:

Să fie casată integral hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 23 februarie 2009. Să fie emisă o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată a Mişcării social-

politice „Acţiunea Europeană”.

Data____________ Semnătura________________ NOTĂ: La 14 martie 2009, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul Mişcării social-politice „Acţiunea Europeană” împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 23.02.2009. Poporului

264

Curtea Supremă de Justiţie Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ

Recurent: ÎCS „X” SRL

Intimat: Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor

Excepţionale MAI Intervenient accesoriu: Serviciul vamal al RM

CERERE DE RECURS ASUPRA ÎNCHEIERII CURŢII DE APEL

CHIŞINĂU DIN ___ PRIVIND SCOATEREA DE PE ROL A CERERII DE CHEMARE

ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

I. Circumstanţele care justifică depunerea recursului 1.1. Prin încheierea atacată cu prezentul recurs a fost respinsă examinarea în fond a

cererii Recurentului, ÎCS „X” SRL, înregistrată în Republica Moldova. Cererea a fost depusă în procedura de contencios administrativ împotriva Scrisorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a MAI nr.___ din ___ (SPCSE MAI) care a invocat necorespunderea spaţiilor ocupate de magazinele ce aparţin Recurentului cerinţelor normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor. Cităm:

"...în timpul apropiat compania S.R.L „X”a planificat deschiderea unui şir de magazine în următoarele puncte vamale:

1. A; 2. B; 3. C; 4. D; 5. E; 6. F.

Dat fiind faptul că spaţiile preconizate pentru amplasarea obiectivelor de comerţ nu corespund cerinţelor normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor, ceea ce s-a stabilit în urma controalelor tehnice de specialitate, organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor solicită de a nu permite începerea activităţii magazinelor nominalizate până la înlăturarea abaterilor de la prevederile actelor normative în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor."

1.2. În fapt, 4 din magazinele enumerate în actul administrativ citat au fost construite de Recurent drept urmare a Concursului public privind crearea reţelei de magazine în punctele de trecere a frontierei de stat, organizat în baza Hotărârii Guvernului nr.__din ___.

Recurentul a obţinut licenţele corespunzătoare pentru toate magazinele. Până la emiterea actului administrativ în litigiu a început să funcţioneze magazinul de la punctul vamal C, iar magazinul de la postul vamal D era la etapa de vânzări de testare. Celelalte magazine urmau să fie deschise în perioada imediat următoare.

265

1.3. În fapt, Recurentul deţine toate autorizaţiile (coordonările), emise anterior de către Pârât, SPCSE MAI, pentru toate magazinele ce aparţin Recurentului, cu excepţia magazinului de la punctul vamal F, unde prescripţiile făcute de inspectorii corespunzători sunt în proces de executare. Anume reprezentanţii competenţi ai SPCSE MAI au confirmat şi au coordonat în ordinea stabilită corespunderea obiectelor construite normelor anti-incendiu şi au semnat Procesele verbale de recepţie finală a obiectivelor comerciale. În sensul art. 10 din Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, coordonările respective au valoarea autorizaţiilor emise de o autoritate publică, prin care Recurentului i-a fost permis să desfăşoare o afacere legală în magazinele respective (din punctul de vedere al respectării normelor de apărare împotriva incendiilor).

1.4. Drept efect al Scrisorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI nr.___din ___, directorul general al Serviciului vamal al Republicii Moldova, prin adresarea ___ din ___, a cerut birourilor vamale să nu permită începerea activităţii magazinelor. În consecinţă:

Şeful Biroului vamal C, în dimineaţa zilei de ___ a insistat asupra încetării activităţii magazinului amplasat la postul vamal respectiv. În acest scop, fără a fi emis vreun act administrativ, a fost blocat accesul călătorilor la magazin, iar funcţionarii vamei au refuzat să întocmească şi să semneze rapoartele obligatorii privind încasările efectuate.

La postul vamal D, la indicaţiile şefului Biroului vamal, au fost sistate vânzările de probă în magazinul amplasat în zona respectivă, la etapa de testare tehnologică, coordonate cu biroul vamal în ordinea stabilită. Ulterior, la ___ şeful Biroului vamal E. a anunţat Recurentul despre decizia sa de a respinge cererea Recurentului din ___ privind deschiderea magazinului amplasat la postul vamal D.

Actul administrativ menţionat a făcut imposibile activităţile Recurentului îndreptate spre deschiderea altor două magazine amplasate în posturile vamale A şi B.

1.5. La ___, Recurentul a depus cerere împotriva Pârâtului în procedura de contencios administrativ prin care a solicitat:

1. Să fie suspendată acţiunea Adresării Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţiilor Excepţionale nr.___ din ___ până la examinarea cauzei în fond.

2. Să fie anulată în tot Scrisoarea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI nr.___ din ___ ca fiind ilegală.

La ___, Curtea de Apel Chişinău a dispus scoaterea cererii de pe rol pe motiv că nu a fost respectată procedura prealabilă de soluţionare a litigiului în contencios administrativ. II. Încheierea Curţii de Apel Chişinău din ___ este ilegală

2.1. Instanţa de contencios administrativ a invocat litera a) art.267 CPC - nerespectarea

de către Recurent (Reclamant) a procedurii prealabile de soluţionare a diferendului administrativ. Instanţa nu a determinat corect raporturile dintre Recurent şi Pârât, a omis să dea aprecierea cuvenită caracterului şi efectelor actului administrativ contestat şi a aplicat pur formal prevederile legale ce guvernează procedura de emitere şi de contestare a actelor administrative.

2.2. Instanţa de contencios administrativ a omis să aplice cadrul legal special de reglementare a raporturilor dintre Pârât, în calitatea sa de structură de stat cu drept de control, şi Recurent, în calitatea sa de antreprenor. Prin efectul actului administrativ emis de SPCSE MAI:

a) A avut loc suspendarea totală a activităţii unei unităţi economice – magazinul la postul vamal C şi

b) A fost suspendată activitatea de întreprinzător a Reclamantului la implementarea afacerii în întreaga reţea de magazine.

266

Deci, legea de bază aplicabilă raporturilor dintre Recurent şi Pârât este Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006. Principiile prevăzute la legea vizată au fost preluate în toate legile speciale, inclusiv în Legea privind apărarea împotriva incendiilor nr.267 din 09.11.1994, cu modificările operate la 30.05.2008.

2.3. Drept urmare a aplicării formale şi eronate a legii, prin încheierea din ___ instanţa de contencios administrativ l-a privat pe Recurent de dreptul la un recurs efectiv împotriva actului administrativ emis de SPCSE MAI, drept garantat prin art.13 din Convenţia Europeană care prevede:

„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale”.

Prin simpla confruntare dintre normele Legii privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006 şi prevederile Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000 vom deduce faptul că Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006 stabileşte proceduri distincte pentru exercitarea actului administrativ, în cazul în care acest act are drept efect suspendarea/încetarea activităţii economice de întreprinzător. 2.4. Prin depunerea acţiunii în contenciosul administrativ, Recurentul a urmărit anume constatarea de către instanţa de judecată a încălcării de către SPCSE MAI a procedurilor prescrise expres şi imperativ în Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006 şi Legea privind apărarea împotriva incendiilor nr.267 din 09.11.1994. Recurentul a solicitat protejarea drepturilor sale anume în contextul garanţiilor din legile citate care rezidă în următoarele:

A) Structurile statale au obligaţia să recurgă la instanţa de judecată atunci când actul administrativ are drept scop sau efect suspendarea activităţii antreprenorului. Este evident că, prin actul emis de SPCSE MAI, Recurentul a fost pus în imposibilitatea de a-şi continua activitatea, efect care cade sub incidenţa alin. (1) art. 17 din Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător. În acest caz, potrivit alin.(2) şi alin.(3) din acelaşi articol, SPCSE MAI a fost obligat să obţină o hotărâre judecătorească care să confirme şi să substituie actul administrativ. Acest principiu este diametral opus principiilor din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, care se aplică situaţiilor când instituţiile statului îşi exercită atribuţiile în mod autonom, iar persoanele afectate prin acest exerciţiu au obligaţia de a urma calea prealabilă în mod obligatoriu, până a avea dreptul de a contesta în judecată acţiunile administrative abuzive.

Este de menţionat şi faptul că, în cazul dat legea specială, art.24 lit.i) din Legea privind apărarea împotriva incendiilor nr.267 din 09.11.1994, specifică şi mai clar că suspendarea imediată a activităţii economice, cu adresarea ulterioară în instanţa de judecată, poate avea loc doar "în cazul unui pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, pentru mediul înconjurător şi valorile materiale". Or, actul administrativ contestat nu face nicio referinţă de acest fel, probe care ar fi constatat existenţa unui pericol grav şi iminent la obiectele Recurentului pur şi simplu nu există. B) Structurile statale au obligaţia să recurgă la instanţa de judecată pentru a sancţiona antreprenorul cu suspendarea activităţii în termen foarte redus (3 zile pentru adresare în judecată şi 5 zile pentru examinarea cazului). Aceste termene sunt incomparabil de restrânse în raport cu termenul de 30 de zile stabilit în Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000 pentru examinarea cererii prealabile şi cu termenele imprevizibile pentru soluţionarea cazului în fond prin act judecătoresc în procedura generală din Codul de procedură civilă.

267

Deci, este clar, legea prevede expres şi imperativ faptul că situaţiile de conflict dintre stat şi antreprenor trebuie să fie soluţionate cât mai prompt, pentru a nu crea incertitudini, pentru a evita pierderi nejustificate etc. Tot atât de clar este că aceste situaţii de conflict urmează a fi soluţionate definitiv în instanţa de judecată, dar nu în procedura prealabilă.

În aceste condiţii, obligarea Recurentului de a urma calea prealabilă în acest caz concret este evident şi total ineficientă.

Pornind de la raţionamentele expuse, dat fiind faptul că reclamantul suportă deja pierderi materiale considerabile care continuă să crească, în scopul evitării unor pagube iminente, în temeiul art.21 din Legea contenciosului administrativ, în temeiul prevederilor art.423-427 CPC şi prin aplicarea directă a art.13 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,

S O L I C I T:

1. Admiterea recursului. 2. Casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din ___ în cauza de contencios administrativ privind anularea în tot a Scrisorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI nr.___ din ___, cu trimiterea cauzei spre judecare în fond.

Dat fiind circumstanţele excepţionale ale cauzei – încetarea parţială şi suspendarea în rest a activităţii de antreprenor a Recurentului la obiectele vizate în actul administrativ contestat – solicit dispunerea examinării cauzei în ordine de urgenţă.

Anexe: 2 Copii de pe cererea de recurs Data ____________________ Semnătura____________________

268

Curtea Suprema de Justiţie Colegiul civil şi de contencios administrativ

Recurent: F.L.,

domiciliat în_______________. str. ________________, nr.2

Intimat: Instituţia medico-sanitară publică Spitalul raional ________________ cu sediul

or._________________, str._________________,nr.135

RECURS ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL

CHIŞINĂU DIN 18 MARTIE 2010 Prin hotărârea Judecătoriei raionului ____________ din 28 decembrie 2008, a fost admisă cererea de chemare în judecată a lui F.I. Instituţiei medico-sanitare publice Spitalul raional ___________ privind anularea actului administrativ, plata restanţelor salariale şi recuperarea prejudiciului moral cauzat şi a fost obligat pârâtul, Spitalul raional _____________, să excludă din referinţa care urma să fie prezentată Comisiei de atestare a gradului de profesionalism stabilit pentru medici, eliberata pe numele lui F.I. enunţurile: „pe parcursul anilor a dat dovadă de responsabilitate şi disciplină mediocre”, “este o persoană care urmăreşte destabilizarea climatului moral în colectiv, cu obiecţii către conducătorul instituţiei”, ca informaţie neveridică şi care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesionala a reclamantei;

Prin aceeaşi hotărâre de judecată, a fost dispusă încasarea de la IMS Spitalul raional __________ în folosul reclamantei cu titlu de prejudiciu moral 1000 (una mie) lei, iar cu titlu de prejudiciu material 22266 (douăzeci şi doua de mii două sute şaizeci şi şase) lei, ceea ce constituie restanţa plăţilor salariale pentru cumulare de funcţii.

În rest, acţiunea a fost respinsă. Spitalul raional _____________ a atacat cu apel hotărârea nominalizată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010, a fost casată în tot hotărârea Judecătoriei raionului __________ din 28 decembrie 2009 şi adoptată o nouă hotărâre prin care a fost respinsă integral ca neîntemeiată cererea lui F.I.

Nu sunt de acord cu decizia adoptată de Curtea de Apel Chişinău, declar prezentul recurs, întemeindu-l pe motivele conţinute în art.386 (1) lit.a) b), d) ale CPC RM şi solicit instanţei de recurs:

1.Admiterea recursului. 2. Casarea Deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010 şi adoptarea unei noi hotărâri prin care să fie menţinută integral hotărârea Judecătoriei raionului _________ din 28 decembrie 2009. Motivele pentru care declar recursul sunt următoarele:

• nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii în fond,

• nu au fost dovedite circumstanţele considerate ca fiind stabilite,

269

• au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material. Conform art.240 CPC RM, la deliberarea hotărârii instanţa judecătoreasca apreciază

probele, determina circumstanţele care au importanţa pentru soluţionarea pricinilor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admisibilitatea acţiunii.

Conform rigorilor CPC RM, concluziile privind circumstanţele de fapt ale cauzei se motivează în hotărâre doar prin probe. Hotărârea nu poate fi bazata pe presupuneri despre circumstanţele cauzei. Hotărârea se bazează doar pe dovezile care au fost prezentate de părţi şi ceilalţi participanţi la proces în corespundere cu cerinţele art.53-56 CPC RM privind pertinenta, admisibilitatea şi veridicitatea probelor.

F.I. s-a adresat în instanţa de judecată considerându-se lezată în dreptul de a primi remunerarea cuvenită pentru munca suplimentară depusă în calitate de medic rabiolog, a solicitat obligarea angajatorului la plata muncii prestate; s-a simţit defăimată şi lezată în demnitatea şi onoarea ei profesională prin anumite enunţuri din referinţa întocmită de către directorul spitalului __________a, referinţa ce urma să fie depusă la dosarul reclamantei pentru confirmarea categoriei de calificare, de aceea a solicitat excluderea acestor fraze din referinţa ca necorespunzătoare adevărului şi, respectiv, încasarea unei sume compensatoare de bani echivalentul prejudiciului moral pentru suferinţele psihice pe care le-a suportat.

Aşa, instanţa a admis probe care nu au fost pertinente şi admisibile referitor la cerinţa reclamantei privind lezarea demnităţii şi onoarei profesionale, deoarece a fost admisă ca probă şi apreciată cu forţa probantă o scrisoare colectivă, care nu are nici în clin şi nici în mânecă cu defăimarea reclamantei prin anumite fraze din referinţa contestată. Enunţurile pe care reclamanta a solicitat să fie excluse din referinţă ca neadevărate, şi care îi lezează demnitatea şi onoarea de medic cu o vechime de 27 de ani, nu pot fi considerate ca adevărate şi probate doar printr-o scrisoare, care ar fi fost semnata de membrii colectivului spitalului. O scrisoare scrisa nu se ştie de cine şi în ce împrejurări nu poate servi ca probă pertinentă pentru a dovedi calităţile profesionale ale unui angajat, mai ales că în fiecare aşa-numit colectiv sunt persoane simpatizate de conducător pentru „fidelitate” şi sunt persoane neagreate pentru constructivism şi critică, care sunt tratate „ca destabilizatori ai climatului moral”, „cu obiecţii la adresa conducătorului.” Legea prevede că probele urmează a fi admisibile, adică obţinute în strictă conformitate cu legea, or, scrisoarea, care, de fapt, a fost proba nr.1 în confirmarea personalităţii negative a reclamantei, nu corespunde acestor exigente. Referinţa a fost semnată de către conducătorul instituţiei şi, deci, urma ca anume această persoană, prin probe admisibile şi veridice, să dovedească că recurenta I.F. este medic cu «o responsabilitate şi disciplină mediocră» Cu atât mai mult cu cât calificativul că F. „destabilizează climatul în colectiv prin obiecţii către conducătorul instituţiei” poate fi calificat ca prigonire pentru critica adusă, fapt pentru care instanţa urma să la o altă poziţie decât cea pe care şi-a propus-o. Şi nu în ultimul rând, este important că referinţa nu conţine adevărul despre calităţile profesionale şi umane ale medicului F., deoarece anume ei i s-a încredinţat responsabilitatea pentru sectorul antirabie, sector care înaintează exigenţe înalte pentru executant. Toate luate în ansamblu, aceste circumstanţe şi probele care le dovedesc nu afirmă, ci dimpotrivă, infirma faptul că recurenta F. este medic mediocru, nedisciplinat şi destabilizator al climatului moral, de aceea cerinţa de a exclude enunţurile citate urma să fie admisă şi, respectiv, încasat echivalentul bănesc al suferinţelor psihice suportate de către recurentă. Mai mult, fraza „a dat dovadă pe parcursul anilor de o disciplina şi responsabilitate mediocre” în sine este incorectă şi lipsită de sens, fiindcă o persoană ori este responsabilă şi disciplinată ori nu, şi o situaţie de mijloc în acest caz este pur şi simplu absurdă.

270

Curtea de Apel Chişinău a dispus respingerea cererii lui I.F. aplicând eronat normele

de drept material. Potrivit materialelor cauzei, şi anume, ordinului nr.42 din 2 mai 2000 „Cu privire la

starea asistenţei medicale antirabice şi profilaxia rabiei în sectorul ________”, ordin emis în scopul executării ordinului Ministerului Sănătăţii RM nr.74 din 12.03.99 şi Hotărârii Guvernului RM nr.484 din 6 mai 1998 “Privind masurile de combatere şi profilaxie a rabiei” de către directorul spitalului, I.F. a fost numită responsabilă de acordarea ajutorului antirabic pe sectorul ______, deţinând deja în aceasta instituţie funcţia de medic traumatolog-ortoped. Deci, prin ordinul menţionat, lui I.F. i-au fost impuse pentru executare obligaţii suplimentare pentru care dânsa urma să fie suplimentar remunerată.

Însă în toată perioada de după emiterea acestui ordin, I.F. fiind responsabilă pentru acest sector important de activitate, şi acordând ajutorul medical necesar persoanelor afectate de animale, nu a primit pentru munca depusă nicio remunerare.

Potrivit art.156 Codul muncii, salariaţilor, care în afară de munca lor de bază, stipulată în contractul individual de muncă, îndeplinesc, la aceeaşi unitate, o muncă suplimentară într-o altă profesie (funcţie) li se plăteşte un spor pentru cumularea de profesii (funcţii). Cuantumul sporurilor pentru cumularea de profesii (funcţii) se stabileşte de părţile contractului individual de muncă, dar nu poate fi mai mic de 50 la sută din salariul funcţiei.

Aceleaşi prevederi se conţin şi în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.74 din 12.03.1999. care, la p. 6.1, obliga conducătorii instituţiilor medicale teritoriale să numească prin ordin personalul medical responsabil de acordarea ajutorului medical antirabic (traumatolog, chirurg), prevăzând salarizarea suplimentara acestor specialişti în mărime de până la 50% din salariul de bază pentru volumul lărgit de muncă şi în p.14 al Hotărârii Guvernului nr.1593 din 29.12.2003 care prevede de asemenea ca salariaţilor care, în afară de munca lor de bază îndeplinesc în aceeaşi instituţie o muncă suplimentară într-o altă profesie (funcţie), fără a fi scutiţi de munca lor de bază, li se plăteşte un spor pentru cumulare de profesii (funcţii) în mărime nu mai mică decât 50 la sută şi nu mai mare de 100 % din salariul tarifar (de funcţie) stabilit pentru profesia (funcţia) cumulată.

Instanţa de apel nu a aplicat aceste prevederi ale legii materiale, dar si-a întemeiat decizia doar pe prevederile p. 2 din Hotărârea Guvernului RM nr.1487 din 31.12.2004 care prevede că urmează a fi remunerate persoanele, care efectuează lucrări în condiţii grele şi deosebit de grele, vătămătoare şi deosebit de vătămătoare, şi numai în cazul în care acestea se regăsesc în lista instituţiilor, lista care este în Anexa la Ordinul MS nr.261 din13 septembrie 2004.

Funcţia de medic traumatolog-ortoped într-adevăr nu este inclusă în Lista-tip anexată la Hotărârea Guvernului nr.1487 din 31.12.2004 şi, evident, în listele ramurale sau ale instituţiei spitalul raional _______, deoarece ultimele au reprodus doar prevederile din hotărârea de Guvern, dar concluzia este greşită nu pentru acest motiv, dar pentru motivul invocat de recurentă mai sus, şi anume pentru că la soluţionarea pricinii urma să fie aplicate, în primul rând, prevederile art.156 al Codului Muncii, p. 14 al Hotărârii Guvernului RM nr.1593 din 29.12.2003 şi p.6.1 al Ordinului Ministerului Sănătăţii din 12.03.1999, act normativ, la care face referire şi Ministerul Sănătăţii în scrisoarea din 09.03.2009 adresată I.F., şi care este anexată la materialele pricinii.

Mai mult, considerăm că, prin respingerea cerinţei de plată a restanţei salariale, au fost încălcate prevederile art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei Europene ale Drepturilor Omului, deoarece neprimind la timp salariul, recurenta F.I. nu a putut să se folosească de acest bun şi să dispună de el la discreţia sa, fapt prin care i-a fost încălcat dreptul ei la protecţia proprietăţii, drept garantat de art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei.

271

Îmi întemeiez recursul pe prevederile art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art.156 al Codului muncii, p.14 al Hotărârii Guvernului RM nr.1593 din 29.12.2003 şi p.6.1 al Ordinului Ministerului Sănătăţii din 12.03.1999. Anexa: 1. Copia recursului (2 exemplare); 2. Copia Hotărârii Judecătoriei raionului _______din28 decembrie 2009; 3. Copia Deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010; 4. Dovada achitării taxei de stat. Data________________ Semnătura __________________________

272

PLEDOARII

ALOCUŢIUNEA AVOCATULUI ALEXEI BARBĂNEAGRĂ

ÎN CAUZA M.V.A. ÎMPOTRIVA CONSILIULUI DE ADMINISTRARE AL AGENŢIEI

NAŢIONALE PENTRU REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ (ANRE)

La 30 martie 2009, Consiliul de Administrare al Agenţiei Naţionale pentru

Reglementare în Energetică (ANRE) a adoptat Hotărârea nr.__ prin care se dispune a-i aplica lui M.V. sancţiunea administrativă sub formă de amendă pentru încălcarea art.28 alin.(6) din Legea cu privire la gaze, art.101/1 din Codul cu privire la contravenţiile administrative şi Condiţiile licenţei.

Considerăm hotărârea menţionată ilegală şi pasibilă de a fi anulată din următoarele considerente:

1. Pretinsa încălcare a art.28 alin(6) din Legea cu privire la gaze

Potrivit art.28, alin(6) „Orice persoană juridică deţinătoare de licenţă pentru transportul, furnizarea sau pentru distribuţia de gaze este în drept să-şi desfăşoare activitatea, prevăzută de licenţă, pe orice teritoriu delimitat de Agenţie, dacă pe acel teritoriu nu-şi desfăşoară activitatea un alt titular de licenţă de acelaşi tip. Agenţia este obligată să evite eventualele conflicte între titularii de licenţe, stabilind reguli speciale.” Lucrările de construcţie a gazoductului în or. _____ s-au executat, în baza deciziilor Consiliului Orăşenesc _____ nr. _____ din 19 noiembrie 2008, nr. _____ din 6 septembrie 2007 şi nr. _____ din 02 mai 2007. Conform deciziilor menţionate, SRL _____ a fost abilitată să construiască reţele de gaze pe str. _____ din localitatea dată, să gazifice cartierul „Mihalaşa – Mihalaşa Nouă”, care sunt administrate de organele locale din _____, precum şi să construiască gazoduct de presiune medie şi joasă pe străzile M.Costin, T.Vladimirescu şi I.Soltîs.

2. Pretinsa încălcare a pct.2.1. al Licenţei

În Hotărârea nr. _____ din 30 martie 2009 se menţionează desfăşurarea activităţii în

afara limitelor teritoriului autorizat prevăzut în anexa nr.1 la Condiţiile licenţei. Licenţa seria AA nr.064584 abilitează SRL _____ cu dreptul de a distribui gaze

naturale, şi nu cea de construcţie a reţelelor şi instalaţiilor tehnico-edilitare, pentru care SRL_____ dispune de licenţa eliberată de Camera de Licenţiere. Drept urmare, aşa-zisa încălcare a prevederilor art.28, alin.(6) nu poate fi reţinută, deoarece în lege se vorbeşte despre activitatea prevăzută de licenţă, iar licenţa nr.064585 autorizează distribuţia de gaze, şi nu activitatea de construcţie. În respectiva licenţă se prevede că „Prin prezenta licenţă, titularului i se acordă dreptul de a desfăşura activitatea autorizată prin Licenţă în limitele teritoriului autorizat”. Având în vedere că activitatea autorizată prin licenţă este distribuţia

273

gazelor naturale, în condiţiile licenţei şi în anexa nr.1 nu se pun interdicţii în a construi sau a procura reţele.

Nici în procesul–verbal nr. __ din 26 martie 2009 şi nici în Hotărârea nr. ___ nu se indică concret care teritoriu autorizat de licenţă a fost încălcat.

Nu poate fi reţinut argumentul reprezentantului ANRE precum că decizia de extindere a teritoriului de gazificare îi aparţine lui V.M., dat fiind faptul că din Decizia nr.__ din 6 septembrie 2007 a Consiliului Orăşenesc _____, adoptată în conformitate cu Hotărârile Guvernului RM nr.1226 din 19.09.2002 „Cu privire la aprobarea regulamentului de organizare şi executare a lucrărilor de proiectare, montare şi recepţie a sistemelor de aprovizionare cu gaze” şi nr. 1492 din 28.12.2001 „Cu privire la Programul de Gazificare a Republicii Moldova”, cu Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, i se acordă dreptul SRL _____ de a desfăşura activităţi de gazificare.

Nu corespunde realităţii afirmaţia că doar SC _____ SRL era autorizată să desfăşoare activitatea de gazificare în or. _____, deoarece în p.6 al Deciziei nr. ____ a Consiliului Orăşenesc _____ este indicat expres „De divizat teritoriul or. _____ între SRL _____ şi SC _____ pentru efectuarea activităţii de deservire, exploatare şi extindere a reţelelor de distribuţie şi furnizare a gazelor consumatorilor din teritoriu.” Rezultă, deci, că SRL _____ era obligată să desfăşoare activităţile de gazificare pe teritoriul or. _____.

Astfel, imputarea încălcării pct.2.1. al Licenţei nu are suport juridic, dat fiind faptul că baza normativ-juridică a acţiunilor întreprinse de SRL _____ a constituit-o Deciziile menţionate supra, care erau în vigoare la momentul realizării acestor acţiuni.

3. Pretinsa încălcare a pct. 2.7. al Licenţei

Din procesul–verbal nr.__ din 26 martie 2009 şi nici din Hotărârea nr.__ nu rezultă în ce mod au fost prejudiciate interesele altor persoane sau în ce constă concret încălcarea principiului eficienţei economice.

SRL _____ este un agent economic (îşi desfăşoară activitatea conform Legii nr. 1134 din 02.04.1997 cu privire la societăţile pe acţiuni) care îşi determină în mod independent sfera de activitate, modul folosirii mijloacelor financiare disponibile, îşi apreciază în mod individual randamentul activităţii. Este de competenţa administraţiei SRL _____ de a decide utilitatea îndeplinirii anumitor activităţi şi lucrări. Astfel, în şedinţa de judecată dl M. a prezentat calcule care atestă faptul că cheltuielile efectuate la realizarea planului de gazificare urmau să fie rambursate în maxim patru ani de la finalizarea lucrărilor.

La 05.09.2007, la Ministerul Industriei şi Infrastructurii, a fost desfăşurată o şedinţă de lucru privind problema delimitării punctului de delimitare a reţelelor de gaze care aparţin Primăriei or. _____ şi SC _____ SRL. Conform procesului-verbal al acestei şedinţe, reprezentantul „Moldovagaz” – N.C. a comunicat că „Moldovagaz” este dispusă să investească surse financiare proprii la proiectarea şi construcţia reţelelor de gaze (...), deoarece pentru anul 2007 pentru SRL _____, filiala _____ sunt prevăzute surse financiare în mărime de 300 mii lei pentru dezvoltarea reţelelor de gaze. Astfel, este nefundamentată învinuirea adusă dlui M. în nerespectarea principiului eficienţei economice şi utilizarea neraţională a mijloacelor financiare, deoarece activitatea de construcţie a fost desfăşurată la cererea potenţialilor consumatori şi în interesul direct şi nemijlocit al populaţiei. De asemenea, lucrările au fost coordonate cu „Moldovagaz”, inclusiv mijloacele investite.

Nu în ultimul rând, ţinem să precizăm că reprezentantul ANRE a recunoscut în instanţă că nu dispune de documente care ar confirma cauzarea pretinselor prejudicii în raport cu interesele consumatorilor din alte localităţi.


274

Nu corespunde realităţii afirmaţia privind împiedicarea realizării de către SC _____ SRL a programului de gazificare a oraşului _____. În procesul-verbal nr.__ din 26 martie 2009 şi în Hotărârea nr.___ nu se indică prin care acţiuni anume ale SRL _____au împiedicat activitatea de gazificare.

În Hotărârea ANRE nu se indică acţiunile concrete întreprinse de SRL _____ pentru a împiedica activitatea de gazificare a SC _____ SRL. Ţinem să subliniem faptul că, prin deciziile administraţiei publice locale din teritoriu, SRL _____ a fost autorizată să construiască în teritoriul unde nu exista un acord între Primărie şi SC _____SRL de plasare şi extindere a reţelelor.

Scrisoarea _____ SRL nr. __ din _____, prin care societatea respectivă informează ANRE despre pretinsele probleme pe care i le creează SRL _____, relevă faptul că ANRE a fost în cunoştinţă de cauză despre problema dată încă din luna octombrie 2008, şi nu a luat nicio măsură pentru a clarifica situaţia. Procesul-verbal privind contravenţia administrativă a fost întocmit la 26 martie 2009, adică la patru luni de la consumarea pretinsei încălcări, deşi termenul de aplicare a sancţiunii administrative, conform art.37 CCA, nu poate depăşi trei luni de la comiterea contravenţiei.

Potrivit art.14 alin.(2), lit.f) al Legii privind administraţia publică locală nr. 436 din 28.12.2006, Consiliul local “..decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe, precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi de agrement de interes local”.

Potrivit art.6, alin.(1), lit.a) din Legea cu privire la gaze, ANRE „eliberează licenţe pentru producerea, stocarea, transportul, distribuţia şi furnizarea de gaze, precum şi pentru alte activităţi care asigură sporirea eficienţei sistemului de gaze şi promovarea competiţiei pe piaţa de gaze”.

Din reglementările legale rezultă că decizia de efectuare a lucrărilor de proiectare a obiectivelor din domeniul economic şi social de interes local ţine de competenţa consiliului local, şi nu de cea a ANRE.


În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor hotărârii Consiliului de administraţie ANRE nr.__ din 18.06.2007, ţinem să precizăm că hotărârea dată prevedea acordarea SC _____SRL de a furniza gaze naturale în or. _____, şi nu interzicerea SRL _____sau altui agent economic de a construi reţele de gaze în această localitate.

Pct. 3.7 al Licenţei prevede că „Titularul Licenţei va respecta actele legislative actele normativ-tehnice şi normativ-economice, standardele”. În şedinţa de judecată, reprezentantul ANRE a afirmat că invocarea încălcării pct. 3.7. al Licenţei este o greşeală materială, intenţionându-se a se imputa încălcarea pct.4.6 al Licenţei, care prevede că „Titularul Licenţei se va supune deciziilor ANRE, inclusiv va plăti, conform legislaţiei amenzile impuse de ANRE în legătură cu violarea prezentelor condiţii”. Având în vedere că pretinsa încălcare a acestei prevederi nu e concretiza, nu putem să ne expunem asupra ei.

6. Fapta imputată nu întruneşte elementele componenţei de contravenţie

Potrivit art.9 din CCA, „Contravenţie se consideră fapta ilicită ce atentează la personalitate la drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, la proprietate, la orânduirea de stat şi la ordinea publică, precum şi alte fapte ilicite pentru care legea prevede răspundere administrativă”.

Acţiunile dlui M. sunt în strictă conformitate cu deciziile Consiliului orăşenesc _____ nr. _____ din 19 noiembrie 2008, nr. _____din 6 septembrie 2007 şi nr. _____din 02 mai

275

2007, iar declarând ilegale acţiunile lui M.V., ANRE contestă legalitatea deciziilor Consiliului orăşenesc. Mai mult, este neclar în ce constă ilegalitatea acţiunilor îndreptate spre efectuarea lucrărilor de construcţie a reţelelor de gaz.

Art.10 din CCA prevede că „contravenţia administrativă se consideră că a fost comisă premeditat dacă persoana care a comis-o îşi dădea seama de caracterul ilicit al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei dăunătoare, şi le-a dorit sau admitea în mod conştient survenirea acestor urmări”. În cazul contravenţiei imputate dlui M. nu sunt indicate urmările prejudiciabile ale presupuselor lui acţiuni, nu este adus niciun argument care ar proba intenţia sa de a produce survenirea anumitor prejudicii.

Potrivit art.37 CCA, sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai târziu de trei luni de la comiterea contravenţiei. Aşa-numitele acţiuni imputate lui M. drept contravenţie nu este una continuă, deoarece la nivelul actelor se confirmă faptul că lucrările efectuate de SRL _____au fost stopate în luna octombrie 2007.

7. Procesul-verbal cu privire la contravenţia administrativă nu corespunde

cerinţelor legale

Potrivit art.242 CCA, în procesul-verbal cu privire la contravenţia administrativă, se indică „...locul, timpul comiterii şi esenţa contravenţiei administrative...”.

În procesul-verbal nr.__ din 26 martie 2009 nu se indică timpul comiterii contravenţiei administrative, enumerându-se doar la modul general că dl M., prin construcţia neautorizată a reţelelor de gaze în or. _____, a încălcat art.28 (6) din Legea cu privire la gaze şi o serie de prevederi din Condiţiile Licenţei.

De asemenea, în procesul-verbal menţionat nu se indică locul comiterii contravenţiei administrative, menţionându-se doar, la modul general, or. _____.

8. Justificarea prejudiciului moral

În lumina jurisprudenţei CEDO, orice sancţiune administrativă echivalează cu o sancţiune cu caracter penal.

La determinarea cuantumului prejudiciului moral, s-a ţinut cont de ilegalitatea şi netemeinicia învinuirii aduse dlui V.M., care a lucrat mai bine de 9 ani în funcţia de preşedinte al SRL _____, bucurându-se de respectul colegilor, îndeplinind cu sârguinţă obligaţiunile sale de serviciu. Acuzaţiile aduse dlui M. au un caracter denigrator şi ofensator faţă de demnitatea de profesionist a dlui M.

De asemenea, în legătură cu acuzaţiile aduse dl M. a suferit un stres şi disconfort psihologic, cauzat de imaginea negativă care i-a fost creată. Mai mult, în urma aplicării sancţiunii administrative, a fost desfăcut contractul de muncă dintre dl M. şi „Moldovagaz”.

Din Decizia nr. _____ rezultă că activitatea de construcţie a gazoductului de presiune

medie şi joasă şi efectuarea caselor de locuit de către SRL _____a fost demarată la demersul asociaţiei obşteşti _____, care reprezintă un grup de locuitori din or. _____.

Codul civil al RM consacră principiul libertăţii contractuale, în virtutea căruia părţile pot decide independent asupra liberii alegeri a agentului economic împuternicit cu dreptul de a presta anumite servicii.

Legea nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă prevede la art.4

alin.(1) lit.1) ca domeniu de activitate pentru autorităţile publice locale de nivelul unu - „dezvoltarea şi gestionarea reţelelor urbane de distribuire a gazelor şi energiei termice”. Acest fapt denotă că deciziile luate de către Consiliul Orăşenesc _____ prin care i se permite SRL

276

_____ să desfăşoare activităţi de gazificare în or. _____corespund legii şi au fost adoptate conform competenţei legale a Consiliul Orăşenesc _____.

În temeiul circumstanţelor expuse, solicităm instanţei admiterea cererii, anularea

Hotărârii ANRE nr.328 30 martie 2009 ca fiind neîntemeiată şi ilegală şi satisfacerea pretenţiilor privind prejudiciul moral cauzat şi cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice.

277

PLEDOARIA AVOCATULUI ÎN CAUZA MIŞCAREA SOCIAL-POLITICĂ „ACŢIUNEA

EUROPEANĂ” ÎMPOTRIVA COMISIEI ELECTORALE CENTRALE

ONORATĂ INSTANŢĂ,

Şi circumstanţele de fapt, şi circumstanţele de drept ale cererii de chemare în judecată

sunt clare şi, în opinia noastră, destul de simple. În fapt, Comisia Electorală Centrală a adoptat, la 12 februarie 2009, hotărârea “Cu

privire la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”. În drept, considerăm că hotărârea menţionată contravine mai multor norme

constituţionale şi legale, normelor actelor internaţionale, din care cauză urmează a fi anulată. Adoptând hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, Comisia Electorală Centrală şi-a

depăşit atribuţiile stabilite prin lege şi a încălcat principiul constituţional de separaţie a puterilor în stat prevăzut de art.6 din Constituţie care stabileşte că în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei. Afirmaţia se bazează pe următoarele argumente.

Conform art.61 alin.(2) din Constituţie „modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor este stabilit prin lege organică”. Şi art.72 alin.(3) lit.a) din Constituţie prevede că sistemul electoral în Republica Moldova se reglementează prin lege organică.

Iar potrivit art.60 alin.(1) din Constituţie „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.”

Însăşi noţiunea de „sistem electoral” cuprinde: 1) principiile şi condiţiile de participare la constituirea organelor reprezentative;

organizarea şi reglementarea alegerilor; 2) modul de atribuire a mandatelor în autorităţile reprezentative după stabilirea

rezultatelor votării. Deci, toate chestiunile ce ţin de sistemul electoral, potrivit Constituţiei, urmează a fi

reglementate prin intermediul legii organice care se adoptă numai de Parlament ca unica autoritate reprezentativă şi legislativă.

A fost o ingerinţă în acest sens din partea Comisiei Electorale Centrale în atribuţiile Parlamentului? Considerăm că a fost, şi mai rămâne a fi.

Art.53 alin.(1) din Codul electoral, reglementând procedura de efectuare a votării, stabileşte că ”biroul electoral al secţiei de votare înmânează alegătorului buletinul de vot, conform listei electorale, numai la prezentarea actului de identitate. La primirea buletinului, alegătorul semnează în lista electorală în dreptul numelui.”

Aceasta este voinţa legiuitorului exprimată în lege. Bună - rea, dar aşa este. Şi nici o altă autoritate din stat nu poate “completa” (depăşi) la discreţia sa norma legii organice, inclusiv prin emiterea deciziilor, hotărârilor etc.

Este firesc pentru toţi că chiar dacă se recunoaşte că anumite prevederi din alte legi organice - Codul penal, Codul civil, Codul muncii, Codul fiscal, Codul vamal, etc.– în anumite cazuri şi nu corespund relaţiilor sociale destul de dinamice în condiţiile actuale, nici un alt organ nu se încumetă să le „îmbunătăţească”, din proprie iniţiativă. Tot atât de firească ar fi şi ignorarea completă de către justiţie, alte autorităţi ale statului, a acestor „îmbunătăţiri” la aplicarea legilor menţionate.

278

Totodată, Codul electoral nu este o lege organică mai inferioară altor legi organice, pentru a putea fi “ajustat” la anumite împrejurări, de alte autorităţi, pe lângă cea reprezentativă, inclusiv de Comisia Electorală Centrală. Iar drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor stabilite prin Codul electoral nu pot fi revăzute sau revizuite de un alt organ, decât Parlamentul.

Toate cele expuse se fundamentează şi pe practica interpretării şi aplicării normelor de drept în republică.

În această ordine de idei este relevantă Hotărârea Curţii Constituţionale nr.61 din 16.11.1999 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999 „Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral”. În hotărârea menţionată a Parlamentului au fost interpretate dispoziţiile art.91, 114, 136 şi 199 din Codul electoral privind valabilitatea alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale şi referendumului local.

Curtea Constituţională, examinând sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova privind neconstituţionalitatea hotărârii date a Parlamentului a menţionat:

“… Curtea relevă că Parlamentul, prin art.1 al Hotărârii în cauză, a expus art.171 din Codul electoral într-o nouă redacţie şi astfel a încălcat dispoziţiile art.72 şi 74 din Constituţie. Curtea reiterează că Parlamentul este în drept să opereze modificări şi completări în legislaţia în vigoare numai prin lege.

Parlamentul a atribuit Hotărârii nr.432-XIV caracter normativ de drept şi putere juridică similară prevederilor Codului electoral supuse interpretării. Interpretarea oficială de către organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze aceeaşi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale. Interpretarea unei legi prin hotărâre a Parlamentului este inadmisibilă şi contravine dispoziţiilor art.72, 74, 76 şi 93 din Constituţie şi nu poate fi recunoscută drept interpretare oficială a legii.

Aşadar, având în vedere obiectul Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999, este necesar să se menţioneze că atât sub aspect formal, cât şi sub aspectul separării atribuţiilor puterilor în stat, statuată de Constituţie, ea contravine art.6, 72, 74, 76 şi 94 din Constituţie.”

În baza argumentelor expuse, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999.

Şi dacă însuşi Parlamentul, fiind unica autoritate legislativă, nu are dreptul prin hotărâre să interpreteze legea organică, este mai mult decât clar că, cu atât mai mult, Comisia Electorală Centrală nu are dreptul să completeze norma legii. Acest lucru este un nonsens. Şi în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 21.10.2008 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din punctul 13 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a indemnizaţiei viagere sportivilor de performanţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1322 din 29 noiembrie 2007, de asemenea, sunt făcute concluzii de principiu la acest capitol.

În particular, Curtea a relevat că unul din principiile fundamentale ale statului de drept este cel al separării şi colaborării puterilor în stat, principiu consacrat expres în art.6 din Legea Supremă. Curtea a menţionat că potrivit art.102 alin.(2) din Constituţie, art.30 alin.(1) din Legea cu privire la Guvern, art.11 alin.(1) din Legea nr.317 din 18 iulie 2003 “Privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale” Guvernul adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor. Adoptate în baza şi în executarea legii, hotărârile Guvernului au forţă juridică inferioară legii şi nu o pot contrazice sau depăşi. În jurisprudenţa sa anterioară Curtea Constituţională a statuat constant că hotărârile Guvernului sunt acte subsecvente legii, se emit în scopul concretizării, executării corecte şi efective a acesteia, normele cuprinse în hotărâri nu pot avea caracter primar, nu pot

279

modifica cadrul stabilit prin actul legislativ, executivul neavând competenţă normativă primară (Monitorul Oficial nr.195-196/12 din 31.10.2008).

Cu toate că Guvernul este abilitat chiar prin Constituţie cu dreptul de a emite acte normative, şi în acest caz Curtea Constituţională a amintit că aceste acte nu pot constitui o ingerinţă în prerogativele Parlamentului. Iar Comisia Electorală Centrală, totuşi, nu deţine împuterniciri mai mari decât Guvernul, şi cu atât mai mult, decât Parlamentul.

Dacă revenim la hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, apoi constatăm că Comisia Electorală Centrală a completat norma art.53 din cod, arogându-şi competenţă normativă primară, exceptând şi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale pentru lege.

Totodată, prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale de a marca actele de identitate ale alegătorilor care vor participa la votare cu o ştampila specială se intervine şi în raporturile reglementate de Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

În acest context, este relevantă o altă hotărâre a Curţii Constituţionale – nr.16 din 19.05.1997 privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor punctului 10 alineatul 2 din Regulamentul “Cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte.”

Regulamentul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.376 din 06.06.1995. Curtea a recunoscut drept neconstituţional pct.10 din Regulament şi, în particular, a

menţionat următoarele: “… Actele de identitate, conform Legi nr.273-XIII (pentru paşapoarte - art. 2 alin.(5),

buletinele de identitate, permisul de şedere - art. 3 alin. (4) şi (10), nu cuprind date despre “viza de reşedinţă” sau “viza de domiciliu”.

… De aceea includerea în textul Regulamentului a unor dispoziţii ce conţin obligativitatea obţinerii “vizei de reşedinţă” (sau a “vizei de domiciliu”) este în contradicţie cu principiul enunţat în “Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte” nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 şi este neconstituţională în baza art. 27 alin. (2) din Constituţie.”

În contextul acestei Hotărâri a Curţii Constituţionale, devine şi mai clară ilegalitatea marcări actelor de identitate cu o menţiune improprie acestora, care mai divulgă şi secretul alegerilor statuat la art.38 alin.(1) din Constituţie.

Invocarea în Hotărârea Comisiei Electorale Centrale a art.18, 22 lit.q) şi 26 din Codul electoral drept temei al împuternicirilor comisiei de a stabili “marcarea” în actele de identitate este, cel puţin, o eroare, dacă urmăm buchea legii din prevederile normelor constituţionale indicate. Spre exemplu, art.18 (şedinţele şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale) reglementează proceduri organizatorice de activitate a comisiei şi stipulează că hotărârile “adoptate în limitele competenţei acesteia, sunt executorii pentru autorităţile publice, întreprinderi, instituţii şi organizaţii, persoanele cu funcţii de răspundere, partide, alte organizaţii social-politice şi organele acestora, precum şi pentru toţi cetăţenii”. Din conţinutul normei se deduce clar faptul că, dacă hotărârile nu-s emise în limitele competenţei, acestea nici nu sunt executorii.

Şi norma art.22 (atribuţiile generale ale Comisiei Electorale Centrale) care stabileşte că “în perioada electorală, Comisia Electorală Centrală are următoarele atribuţii: … q) analizează fraudele electorale, inclusiv cele presupuse, din alegerile trecute, curente sau viitoare şi la măsuri pentru prevenirea lor; informează autorităţile publice despre necesitatea soluţionării unor chestiuni, în conformitate cu legislaţia electorală” nici pe departe nu seamănă cu investirea comisiei cu atribuţii de legiuitor. În categoria “măsurilor pentru prevenire” se includ activităţile organizatorice, şi nicidecum cele de răscroire a Codului electoral.

Art.26 din Cod (atribuţiile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală), de asemenea, nu investeşte comisia cu atribuţiile ce şi le-a arogat prin hotărârea contestată.

280

Afirmaţia rezultă şi din prevederile directe ale altor norme din Codul electoral: art.1 – „Comisia Electorală Centrală - comisie înfiinţată pentru realizarea politicii electorale în scopul bunei desfăşurări a alegerilor, care activează continuu în condiţiile prezentului cod”; art.16 alin.(1) – ”Comisia Electorală Centrală este organ de stat constituit pentru realizarea politicii electorale, organizarea şi desfăşurarea alegerilor.” Pe de altă parte, în virtutea principiilor constituţionale stabilite în art.6, 60, 66, 72 din Constituţie, Codul electoral nici nu poate să prevadă asemenea atribuţii ale Comisiei Electorale Centrale, dat fiind faptul că aceste raporturi de drept urmează a fi reglementate numai prin lege organică adoptată de organul reprezentativ ales de popor conform prevederilor art.38 alin.(1) din Constituţie. Numai acest organ este în drept să instituie restricţii pentru alegători, şi nu altcineva.

Or, hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor legale, inclusiv a celor constituţionale, lezează la direct dreptul cetăţenilor de a participa la alegeri, îngrădind aceste drepturi prin crearea unui obstacol pentru cei ce nu vor fi de acord cu marcarea actelor de identitate cu o menţiune improprie. Poate anume din aceste considerente Parlamentul, stabilind prin Legea nr.176 din 22.07.2005 pentru modificarea şi completarea Codului electoral în art.53 prevederea despre aplicarea în fişa de însoţire a buletinului de identitate al alegătorului a ştampilei “Votat”, prin Legea nr.248 din 21.07.2006 a exclus norma respectivă. În consecinţă, prin hotărârea contestată sunt încălcate şi prevederile art.54 alin.(2) din Constituţie care stabileşte că „exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.”

Totodată, marcarea actelor de identitate ale alegătorilor cu ştampila specială, contribuind la înlăturarea de la alegeri a cetăţenilor ce nu-s de acord cu „marcarea” (mulţi dintre care au motive întemeiate pentru asta) poate influenţa direct şi asupra rezultatelor alegerilor.

La adoptarea hotărârii contestate, prin care s-a introdus restricţie pentru participanţii la votare, nu s-a ţinut cont şi de prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în care declară dreptul la alegeri libere şi, în scopul realizării acestui drept, stabileşte obligaţia statului să desfăşoare alegeri libere prin vot secret şi în asemenea condiţii, care asigură exprimarea liberă a voinţei poporului la alegerea puterii legislative (art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţie).


Partea pârâtă nu a combătut cu niciun argument temeiul acţiunii, şi anume, că hotărârea

contestată nu ar fi fost aprobată cu depăşirea competenţei Comisiei Electorale Centrale. Obiecţiile împotriva acţiunii se axează pe afirmaţia că marcarea cu ştampilă a documentelor de identitate ale alegătorilor este raţională reieşind din nu se ştie ce considerente şi interese majore. Adică, prevederile constituţionale şi legale privind abilitarea doar a Parlamentului cu dreptul de a reglementa raporturile de drept ce ţin de sistemul electoral, faptul că, contrar Constituţiei, se îngrădeşte un drept fundamental al alegătorilor, că Comisia Electorală Centrală are menirea doar de a realiza politica electorală în scopul bunei desfăşurări a alegerilor, dar nu de a stabili prin actele sale această politică, nu costă nimic pe lângă aceste interese de ordin major întrezărite de comisie.

Dar, totuşi, anume legalitatea este temeiul activităţii normale a unei societăţi contemporane, a tuturor componentelor sistemului politic al acesteia. Vizând cele mai importante sfere ale convieţuirii societăţii (privată şi publică), legalitatea introduce armonia în

281

această convieţuire, asigură diferenţierea echitabilă a intereselor fiecărui cetăţean şi ale societăţii.

Cerinţa de a respecta întocmai legile statului rămâne a fi o necesitate vitală. Încă în Roma antică a fost formulată renumita maximă „dura lex, sed lex”, valoarea căreia este actuală şi în prezent.

Deci, legalitatea nu poate fi contrapusă sau substituită cu raţionalitatea. În primul rând, pentru că înseşi legile în esenţa lor exprimă raţionalitatea socială supremă. În legi se reflectă la maximum atât interesele obşteşti, cât şi cele individuale. Raţionalitatea legii nu poate fi ignorată reieşind din raţionalitatea situaţiei la zi văzută de unele persoane fizice sau juridice, inclusiv cu funcţii de răspundere sau care reprezintă o instituţie statală. Cu atât mai mult, chiar şi la obiectul disputat astăzi ar putea exista şi alte opinii privind raţionalitatea soluţionării problemei abordate, care ar fi diferite de cea prevăzută de norma legală, dar şi de opinia Comisiei Electorale Centrale exprimată în hotărârea contestată. Şi asta nu înseamnă că fiecare trebuie să vină şi să impună norma sa, care ar putea fi mai raţională decât cea din lege.

Dar, abaterea de la principiul legalităţii, inclusiv în folosul raţionalităţii, atrage după sine haos în reglementările juridice, aduce un prejudiciu esenţial statului, societăţii şi personalităţii. Toleranţa faţă de încălcarea cerinţelor imperative privind legalitatea, duce inevitabil la îndreptăţirea samavolniciei. Iar îndreptăţirea samavolniciei este în contradicţie cu principiile dreptului ca atare. Orice nihilism juridic este inacceptabil, cu atât mai mult nihilismul juridic exprimat de oficialităţi, pentru că aceasta demoralizează societatea şi poate contribui la apariţia unor manifestări pronunţate de nihilism juridic şi din partea altor componente ale societăţii. Or, săvârşirea diferitor abateri de la lege de ordin administrativ, fiscal, civil, penal şi de altă natură, în ultimă instanţă, este acelaşi nihilism juridic. Şi adeseori, asemenea abateri se încearcă a fi justificate şi în temeiul că normele legale ar fi neraţionale. Totodată, teoria dreptului afirmă univoc: posibilitatea existenţei contradicţiei dintre legalitate şi raţionalitate nu înseamnă, că se pot admite abateri de la normele ce se conţin în lege, utilizându-se argumente de raţionalitate. Atâta timp cât norma legală nu a fost modificată, completată etc. aceasta urmează a fi executată întocmai, fără abateri.

Bazându-se pe acest concept teoretic, Constituţia stabileşte că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate (art.1), precum şi că cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea (art.15). Iar art.7 din Constituţie prevede că nicio lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Hotărârea contestată contravine Constituţiei – art.6, 38, 60, 66, 72 şi nu are putere juridică, este nulă din momentul adoptării. Rămâne ca şi instanţa să constate, prin hotărârea sa, acest lucru în baza normelor constituţionale invocate, în baza Codului electoral, şi a Convenţiei Europene. Hotărârea contestată contravine art.3 al Primului Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi Codului de bună conduită în materie electorală, adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în cadrul Sesiunii din 2003 – 1-a parte. La capitolul Principiile patrimoniului electoral european, pct.4, „Vot secret” Codul prevede că lista persoanelor care, în realitate, se prezintă la urnele de votare nu trebuie făcută publică (se anexează). Dar, consemnarea votării în actele de identitate care se prezintă în diferite situaţii şi diferitor persoane fizice şi juridice, echivalează cu publicarea listei participanţilor la votare. Practic, Comisia Electorală Centrală a încălcat această recomandare, depăşind prevederile acestui cod de bună conduită în materie electorală. Prin aceasta, de fapt, a fost lovită democraţia şi este păcat că dorindu-ne să fim democraţi şi în Europa, este atacată chiar democraţia.

282

Nu negăm rolul, importanţa şi atribuţiile legale ale Comisiei Electorale Centrale în desfăşurarea unor alegeri libere şi democratice. Însă, totuşi, alegătorii Republicii Moldova au ales un singur organ care este în drept să adopte legi care vor reglementa drepturile şi obligaţiile lor. Şi alte autorităţi, indiferent de locul lor în ierarhia administrativă, nu au dreptul să hotărască cu de la sine putere aceste chestiuni sensibile pentru societate şi cetăţeni. Pentru că ele sunt multe, pofta vine mâncând, iar cea mai mică abatere de la lege, în acest sens, poate provoca, inevitabil, ilegalităţi de proporţii.


Un stat de drept se caracterizează prin anumite trăsături care îl atestă ca atare. Printre

aceste trăsături sunt următoarele, şi nu ultimele după importanţă: 1. Supremaţia legii şi egalitatea tuturor persoanelor fizice şi juridice în faţa legii. 2. Justiţie independentă. 3. Presa liberă. Întrucât Comisia Electorală Centrală a neglijat primul din principiile enunţate,

desconsiderând şi încălcând normele legale şi constituţionale, precum şi normele actelor internaţionale, astfel fiind clătinat echilibrul legalităţii la un compartiment foarte sensibil al drepturilor omului, cum ar fi alegerea Parlamentului, considerăm că acest echilibru urmează a fi restabilit. Şi una din metodele legale şi democratice pentru o asemenea restabilire este anularea de către instanţa de judecată a actului adoptat ilegal. Şi alegătorii, şi democraţia, din asta, vor avea numai de câştigat. Data__________________ Semnătura_______________ Anexă: Codul bunelor practici electorale, partea I, p.4: „4. Votul secret a. Pentru fiecare persoană cu drept de vot, secretul votului nu este numai un drept dar şi o obligaţiune, nerespectarea căreia trebuie să fie sancţionată prin anularea oricărui buletin de vot conţinutul căruia a fost divulgat. b. Fiecare persoană trebuie să voteze individual. Votul în familie sau oricare altă forma de influenţarea asupra votului unei persoane de către altă persoană trebuie interzis. c. Lista persoanelor care în realitate se prezintă la urnele de votare nu trebuie făcută publică. d. Orice încălcare a dreptului de vot secret trebuie sancţionată.” 23 februarie 2009 mun. Chişinău

283

TEZE CU PRIVIRE LA CEREREA DE CHEMARE

ÎN JUDECATĂ A LUI H.M. DESPRE CONTESTAREA ACTULUI ADMINISTRATIV

Onorată instanţă, îmi încep pledoaria cu o constatare care nu poate fi contestată.

Consider cererea de chemare în judecată a lui M.H. Întemeiată ea urmând a fi admisă din următoarele considerente.

H.M. este născut la 23.07.1957 în or. Tbilisi, Georgia. În anul 1995, a venit în Republica Moldova în baza paşaportului de tip sovietic. Din 1997 până în anul 2004 M.H. şi-a ispăşit pedeapsa cu închisoarea în penitenciarul din s.Goieni. La momentul reţinerii, în conformitate cu procesul-verbal din 22.03.1997, lui H.M. I-a fost ridicat paşaportul seria XIII-ТИ nr.___. La eliberare, reprezentantul penitenciarului i-a înmânat lui M.H doar adeverinţa seria AB nr.___ din 25.10.2004, care confirmă faptul că reclamantul şi-a ispăşit pedeapsa cu închisoarea din 22.03.1997 până la 25.10.2004; instituţie de unde a fost eliberat condiţionat, înainte de termen - 2 ani 5 luni şi 7 zile. În adeverinţa dată este menţionat faptul că paşaportul lui M.H. lipseşte. Din 25.10.2004 şi până în prezent, M.H. nu a fost documentat cu un paşaport sau un document de apatrid. E de menţionat şi faptul că paşaportul lui M.H. a fost ridicat şi transmis organului de executare a pedepsei.

În calitate de probe care confirmă ridicarea paşaportului de la M.H. în cadrul urmăririi penale servesc:

- procesul-verbal de reţinere din 22.03.1997 în care este indicată existenţa paşaportului seria XIII-ТИ nr.___ pe numele lui M.H., care a fost reţinut la ora 08.15 minute;

- ordonanţa, din 22.03.1997, de aplicare a arestului; - mandatul de arest nr.72 din 22.03.1997 pe numele lui M.H.;

Fiind reţinut la 22.03.1997, ora 08.15 min., M.H. nu a mai fost eliberat.

Faptul ridicării de la M.H. a paşaportului se confirmă şi prin perfectarea în anul 2003 a unei procuri din numele acuzatului, care a fost autentificată de către şeful SRM OŞC 29. Procura a fost perfectată în baza datelor din paşaportul reclamantului: seria XIII-ТИ nr.___ din 10 iunie 1983, eliberat de Secţia afacerilor interne a raionului Adâghei, fosta RSSG.

Astfel, este cert stabilit faptul că, în timpul ispăşirii pedepsei, paşaportul lui M.H. se afla la păstrare în instituţia respectivă.

Sunt de menţionat şi alte date care caracterizează statutul juridic al reclamantului. În anul 2006, reclamantul a depus o cerere de acordare a statutului de refugiat către

Direcţia Principală pentru Refugiaţi din cadrul Biroului Migraţie şi Azil al MAI. La data de 14.08.2006, Direcţia Refugiaţi i-a acordat anual lui M.H. protecţie umanitară reînnoită pe care o deţine până în prezent. Din 08.12.2006, reclamantul a fost căsătorit cu cetăţeanca Republicii Moldova – Sîrbu Ludmila – care a decedat la 22 ianuarie 2009.

Aceste aspecte confirmă situaţia precară în care se află M.H., care nu poate pleca în ţara în care s-a născut; absurditatea solicitării de la dânsul a certificatului de imigrant, dat fiind faptul că el a sosit în Republica Moldova pe timpul existenţei URSS, în baza unor acte legale.

Sunt de menţionat şi eforturile pe care le-a depus M.H. pentru a se documenta.

284

În anul 2007, M.H. s-a adresat de mai multe ori către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor în vederea obţinerii actelor de identitate. Ca răspuns, MTIC i-a cerut să prezinte un şir de acte, inclusiv paşaportul sau alt act de identitate deţinut, pe care el nu poate să le prezinte din motivele enunţate.

S-a adresat şi către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, solicitând eliberarea unui act de identitate în locul celui pierdut de autorităţile statului. Prin scrisorile din 19.05.2010 şi, respectiv, 06.05.2010, i s-au comunicat documentele cu care trebuie să se prezinte la Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei, fără a face referinţă la solicitarea lui M.H. de a i se elibera un nou act de identitate în locul celui pierdut de autorităţile statului.

La data de 24.06.2010, M.H. a adresat încă o scrisoare Ministrului Justiţiei al Republicii Moldova, scrisoare prin care a solicitat asistenţă în determinarea structurii responsabile de pierderea paşaportului său şi care structură statală ar urma să îi elibereze un nou act de identitate. Prin scrisoarea nr. 01/5185/10 din 07.07.2010 i s-a adus la cunoştinţă că, într-adevăr, la momentul reţinerii lui M.H. de la reclamant a fost ridicat paşaportul seria XIII-ТИ nr.___, însă deja la data de 29.12.2002, la momentul când a sosit la Penitenciarul Goieni, s-a constatat lisa actelor de identitate. Din nou, în scrisoare, nu se face referinţă la organul responsabil de pierderea actelor şi care instituţie ar trebui să îi elibereze un nou act de identitate. Este constat faptul că, după destrămarea URSS, M.H. nu a solicitat recunoaşterea cetăţeniei Georgiei şi nu a obţinut cetăţenia altui stat. Instanţei de judecată i-a fost prezentat certificatul parvenit din Georgia prin care se confirmă că M.H. nu este cetăţean al acestei ţări. În prezent, el nu deţine cetăţenia niciunui stat, fiind apatrid de facto.

Adresări: - M.H. s-a adresat către Întreprinderea de Stat “Registru” în anul 2007, primind răspuns

de la vicedirectorul acestei instituţii la 03.05. 2007. Dl Gr.I. îi solicită lui M.H. prezentarea paşaportului, adeverinţei de migrant etc., documente necesare pentru a-l documenta.

- La 18.03.2009, reclamantul primeşte răspuns la petiţia sa de la Comisariatul de Poliţie Botanica. Comisarul de poliţie dl P.V. recunoaşte că s-a pierdut paşaportul reclamantului în timpul ispăşirii pedepsei. Îi recomandă să se adreseze la SRM OŞC 29 pentru obţinerea unui certificat privind pierderea paşaportului său.

- La 22.04.2010, M.H. s-a adresat repetat către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Ministerul Justiţiei. La această adresare, M.H. a primit răspuns de la Serviciul Stare Civilă, datat cu 06.05.2010 şi de la Întreprinderea de Stat “Registru” la 19.05.2010. În ambele răspunsuri se invocă necesitatea prezentării actului de identitate, a adeverinţei de migrant etc.; documente, pe care el nu poate să le prezinte, deoarece cel mai important document de identitate a fost pierdut de către organele de stat. Aceste răspunsuri M.H., din cauza lipsei unui domiciliu permanent, le-a primit în luna iulie 2010, după data de 10.07.2010. Acest fapt confirmă ideea că reclamantul nu a omis termenul de 30 de zile pentru a se adresa în instanţa de judecată. În referinţa sa reprezentantul Ministerului Justiţiei recunoaşte faptul că răspunsul la petiţia lui M.H. a fost expediat sub nr. __ din 07.07.2010. Cererea de chemare în judecată a fost depusă de reclamant la 06.08.2010. Şi prin acest document oficial al Ministerului Justiţiei se confirmă incorectitudinea afirmaţiei omiterii termenului de prescripţie de adresare în instanţa de judecată. E de menţionat şi irelevanţa termenului de 30 de zile de adresare în judecată, deoarece încălcarea dreptului lui M.H. la libera circulaţie se efectuează de către organele de stat din 25.10.2004 până în prezent; aceasta fiind o încălcare continuă care nu poate fi supusă unui termen de adresare în judecată.

- Au existat şi alte adresări, inclusiv cea a Centrului de Drept al Avocaţilor către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Tehnologilor Informaţionale; adresări, care nu s-au soldat cu asistenţă efectivă în soluţionarea demersului lui M.H.

285


Este stabilit cu certitudine faptul pierderii paşaportului lui M.H. de către organele de stat ale Republicii Moldova. În afară de cele relatate anterior e de menţionat şi răspunsul din 07.07.2010 al ministrului justiţiei, dl A.T. Domnia Sa a informat CDA că, fiind condamnat, H. a sosit în penitenciarul nr.10 Goieni la 29.12.2003. Verificând dosarul personal, s-a constatat lipsa actelor de identitate, despre acest fapt făcându-se o menţiune în borderoul dosarului personal. Însă, conform datelor din procesul-verbal de reţinere al Comisariatului de Poliţie Buiucani, or. Chişinău, în dosarul personal este fixat faptul că, de la cetăţeanul în cauză, a fost ridicat paşaportul cu seria XIII-TИ nr. ___, alte date referitoare la dosarul personal lipsesc.

În toate aceste adresări, reclamantul a solicitat asistenţă pentru a soluţiona problema pierderii actelor sale de identitate de către funcţionarii de stat.

Nu suntem de acord cu afirmaţia ce se conţine în referinţa reprezentantului Ministerului Justiţiei, precum că răspunsul acestui Minister nu poate fi considerat ca un act administrativ. Este cunoscut faptul că instituţiile penitenciare sunt dirijate de către Ministerul Justiţiei. Faptul pierderii paşaportului lui M.H. în aceste instituţii este recunoscut de dl ministru al justiţiei. Penitenciarul nu dispune de competenţa de a soluţiona efectiv cererea lui M.H. şi de a-l documenta. Numai Ministerul Justiţiei şi Ministerul Dezvoltării Tehnologiilor Informaţionale, ca reprezentanţi ai Guvernului, au competenţa de a soluţiona problema reclamantului.

În conformitate cu art.1 al Legii contenciosului administrativ, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este recunoscută ca fiind un act administrativ. Ministerul Justiţiei şi MDI nu au întreprins măsuri eficiente pentru a-l documenta pe reclamant, eliminând astfel încălcarea dreptului lui la libera circulaţie.

Analiza răspunsurilor primite de către reclamant de la pârâţi denotă faptul că ei furnizează informaţii asupra situaţiei reclamantului şi nu au întreprins nimic concret pentru a redresa situaţia pentru oprirea lezării drepturilor reclamantului.

Jurisprudenţa CEDO stabileşte că adresările sau recursurile urmează să fie efective şi nu doar declarative. De multe ori CEDO refuză obiecţiile guvernelor care motivează neexercitarea unei căi de atac, din acest considerent, fiindcă aceste căi de atac nu conduc la un rezultat juridic eficient.

O remarcă în acest sens este făcută în cauza Prodan vs. Moldova, la pct. 38 al acestei Hotărâri: ”Curtea reiterează că regula de epuizare a căilor de recurs interne la care se face referire în articolul 35 § 1 al Convenţiei se bazează pe prezumţia că cadrul legal naţional prevede un recurs efectiv împotriva pretinselor încălcări. Sarcina probaţiunii îi aparţine Guvernului, care invocă neepuizarea, să convingă Curtea că un recurs efectiv a fost disponibil în teorie şi practică în perioada relevantă, adică, că recursul a fost accesibil, capabil de a aduce o redresare în ceea ce priveşte pretenţia reclamantului şi a oferit posibilităţi rezonabile de succes (a se vedea V. v. the United Kingdom [GC], nr. 24888/94, § 57, ECHR 1999-IX).”

O remarcă importantă cu privire la eficienţa recursurilor interne este făcută şi la pct.42 al aceluiaşi caz: ”În această cauză, Curtea observă că Guvernul pur şi simplu a invocat un articol din noul Cod civil care stabileşte principiul răspunderii autorităţilor publice. Totuşi, Guvernul nu a indicat în baza căror prevederi legale reclamantul ar fi putut obţine executarea hotărârilor judecătoreşti şi repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea timp de mai mulţi ani a hotărârilor; nici nu a prezentat exemple de cazuri în care legea a fost cu succes invocată în acest sens. Curtea nu consideră că Guvernul a demonstrat suficient eficienţa recursului respectiv sau că reclamantul, la această etapă târzie, ar trebui să se adreseze din nou instanţelor naţionale şi să încerce să facă uz de el.”

286

Astfel din considerentul că pârâţii o perioadă îndelungată ignoră încălcarea cererilor reclamantului cu privire la încălcarea continuă a drepturilor sale, şi din considerentul lipsei unor mecanisme clare de executare, reclamantul consideră cererea preventivă ca fiind o cale de atac ineficientă şi irelevantă.

De către ambii pârâţi este lezat dreptul reclamantului prevăzut de art.27 al Constituţiei R.M, care asigură dreptul la libera circulaţie. Sunt încălcate şi prevederile pct. 9 al Regulamentului cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale sistemului naţional de paşapoarte, nr.396 din 6 iunie 1995: ”Buletinele de identitate ale persoanelor, aflate în stare de arest, condamnate la privaţiune de libertate sau exil, condamnate condiţionat la privaţiune de libertate cu obligarea la muncă, sunt oprite de către organele de cercetare, de anchetare prealabilă sau de către judecată. La eliberarea de sub arest sau ispăşirea pedepsei, buletinele de identitate se restituie titularilor.”

Este foarte important de menţionat i faptul că reclamantul a fost în mod practic pus în situaţia unui cerc vicios de către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor. La toate cererile sale de a fi documentat, reclamantul era informat că pentru aceasta trebuie să prezinte un şir de documente, printre care paşaportul naţional (care este pierdut în acest caz) şi, de asemenea, adeverinţa de imigrant eliberată de Biroul Migraţie şi Azil al MAI.

În referinţa MTIC, este menţionat expres că fără această adeverinţă de imigrant, H.M. nu poate fi documentat cu buletin de identitate pentru apatrizi. La rândul lor, colaboratorii Biroului Migraţie solicită pentru eliberarea acestei adeverinţe, ca reclamantul să părăsească Republica. Moldova pe un termen de şase luni şi apoi să se întoarcă în ţară pentru a iniţia procedura de obţinere a acestei adeverinţe. Evident este faptul că reclamantul nu dispune de paşaport naţional şi nu are cetăţenia niciunei ţări, el nu poate părăsi teritoriul Republicii Moldova pe termen de şase luni. Această situaţie face în mod practic imposibilă obţinerea, conform procedurilor menţionate de către MTIC, a actelor de identitate pentru H.M., contribuind la lezarea continuă a drepturilor acestui om. Ideea expusă nu poate fi realizată, fiindcă anume lipsa paşaportului său îl privează pe reclamant de posibilitatea părăsirii R.M.

Referitor la prejudicial moral cauzat lui M.H. este necesar de statuat că încălcarea dreptului lui la libera circulaţie durează o perioadă excesivă de timp: din 2004 – până în prezent, ceea ce constituie mai mult de 6 ani. Reclamantul este invalid de grupa 2, nu are rude în Republica Moldova, este inapt de muncă, nu poate pleca în altă ţară pentru a-şi aranja viaţa personală. Din considerentele expuse, suma solicitată este una simbolică.

Aplicabilitatea CEDO pentru acest caz Este esenţial pentru acest caz art.2 al Protocolului adiţional 4 la Convenţia Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care statuează: ”Articolul 2 Libertatea de circulaţie; 1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. 2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa. 3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”

Acest articol asigură libertatea de a se afla pe teritoriul unui stat şi a circula liber pe teritoriul acestuia, libertatea de a alege domiciliul şi reşedinţa şi, în final, libertatea de a părăsi un stat şi a circula între două sau mai multe state. Reclamantul consideră că, în cazul său, i-au fost lezate toate aceste garanţii oferite de Convenţie.

287

Sunt foarte importante pentru acest caz precedentele existente în cadrul Convenţiei. Există un şir de cazuri similare, cu cel al reclamantului, dintre care putem enumera cazurile Bartik c. Rusia, Napijalo v. Crotia şi Baumann v. Franţa.

În cazul Bartik c. Rusia, Curtea menţionează că privarea de paşaport a reclamantului constituie o evidentă încălcare a dreptului la liberă circulaţie (art.2 al Protocolului 4 la Convenţie).

În cazul Napijalo v. Croaţia, reclamantul a fost privat de actele sale de identitate de către organele de drept. Curtea observă că lipsirea reclamantului de actele sale de identitate indubitabil echivalează cu o interferenţă în exercitarea libertăţii de mişcare.

În cazul Baumann v. Franţa, reclamantului îi sunt sechestrate actele de identitate în calitate de probă la un dosar penal. Actele dlui Baumann, ca şi în cazul reclamantului M.H., îi sunt luate de către organele de ocrotire a normelor de drept. Şi în acest caz Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte încălcarea art.2 al Protocolului 4 la Convenţie.

Aceste cazuri au multe aspecte comune cu situaţia reclamantului, M.H. În primul rând, actele sunt sustrase de organele de poliţie sau alte structuri de protecţie a ordinii şi nu se restituie reclamanţilor. În al doilea rând, CEDO recunoaşte privarea de actele de identitate ca pe o modalitate de încălcare a art.2 al Protocolului 4 la Convenţie. În al treilea rând, în toate aceste cazuri, responsabil a fost recunoscut statul.

În drept, îmi întemeiez cererea pe prevederile art. 14,15, 16, 19, 25 din Legea contenciosului administrativ, art .66, 277, 278 CPC. Din considerentele expuse în cuprinsul cererii,

SOLICITĂM:

1. A constata încălcarea dreptului meu la liberă circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova şi în străinătate, drept consfinţit în art. 27 par.1 al Constituţiei Republicii Moldova şi art.2 parag.2 al Protocolului nr.4 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale

2. A constata faptul că paşaportul cu seria XIII-TH nr.___ eliberat pe numele lui H.M. a fost pierdut de organele de drept ale Republicii Moldova.

3. A obliga Ministerul Dezvoltării Tehnologiilor Informaţionale şi ÎS „Registru” să mă documenteze pe mine - M.H. cu buletin de apatrid.

4. A încasa de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Dezvoltării Tehnologiilor Informaţionale, de la fiecare în parte, câte 50 mii de lei cu titlu de prejudiciu moral.

5. A recunoaşte ilegale acţiunile Ministerului Justiţiei şi cele ale Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor în partea care refuza să îi perfecteze documentul de identitate.

Avocatul Alexei Barbăneagră

288

PROCEDURA SPECIALĂ

Judecătoria ________________

Petiţionar: Ivanova Olga

mun.Chişinău str. ___ ap._

Persoane interesate: 1. Oficiul Stare Civilă

al sectorului ___ mun.Chişinău, str. ___ nr._

2.

CERERE PRIVIND STABILIREA FAPTULUI

DE RUDENIE

Eu, Ivanova Olga Arcadievna, născută la 05.09.1938 în satul Ivanovca raionul Ivanovca regiunea Ivanovo din Federaţia Rusă, sunt fiica lui Ivanova (numele de familie de până la căsătorie - Aristova) Vera Stepanovna, născută în 1915, şi a lui Ivanov Arcadii Ilici, născut în 1912.

Din 1964 eu locuiesc în mun.Chişinău, iar din 1966 a trecut să locuiască cu mine şi mama, Aristova V.S. Împreună noi am privatizat apartamentul nr._ de pe str. ___, conform contractului nr. ___, autentificat la 11.05.1995 de către notarul biroului notarial nr._ din or.Chişinău, ___. În Registrul bunurilor imobile la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău apartamentul nr._ de pe str. ___ a fost înregistrat drept proprietate comună în cote-părţi egale a mea şi a mamei, Aristova V.S.

Mama a decedat la 03.07.2008, decesul fiind înregistrat sub numărul ___, certificat de deces nr. ___. Însă, perfectarea documentelor necesare pentru acceptarea succesiunii de către mine după decesul mamei (a cotei-părţi în apartamentul privatizat) nu a fost posibilă, deoarece în actele de identitate numele noastre diferă. Acest fapt se datorează împrejurării că mama purta numele Aristova, pe care l-a preluat după desfacerea căsătoriei cu tatăl, Ivanov A.I.

Faptul că în adeverinţa mea de naştere numele mamei este indicat Ivanova face imposibilă eliberarea de către notar a certificatului de moştenire legală după decesul mamei mele – Aristova V.S. –, dat fiind că nu s-a păstrat certificatul de căsătorie al părinţilor mei conform căreia mama, a preluat numele Ivanova. Nu s-a păstrat nici documentul de desfacere a căsătoriei dintre părinţi, după care mama a revenit la numele Aristova. În asemenea circumstanţe, omologarea acceptării de către mine a moştenirii poate fi efectuată numai după constatarea faptului raporturilor de rudenie dintre mine şi decedata Aristova V.S.

A stabili într-un alt mod faptul juridic menţionat nu există posibilitate, deoarece actele de stare civilă în arhiva secţiei de prelucrare şi păstrare a actelor din Sovietul sătesc Ivanovca, raionul Ivanovca, regiunea Ivanovo, din perioada respectivă nu s-au păstrat. În legătură cu aceasta nu au putut fi eliberate adeverinţele necesare în privinţa părinţilor mei, fapt despre care am fost informată prin avizul nr. ___, remis de către conducătorul oficiului de înscriere a actelor stării civile a regiunii Ivanovo.

289

Adresarea mea la Oficiul Stării Civile al sect. ___ cu cererea de a completa sau rectifica actul de stare civilă pe baza căruia s-ar putea demonstra legătura de rudenie a mea cu mama mea nu a fost satisfăcută din cauza lipsei actelor menţionate deja. Cererea mea a fost respinsă prin decizia Oficiului Stării Civile din ___.

În conformitate cu prevederile art.279 alin.(1) din Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească examinează în procedură specială pricini cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică. În special, la aceste fapte se referă şi pricinile în care se solicită să se constate raporturile de rudenie – art.281 alin.(2) lit.a) din Codul de procedură civilă.

Faptul că Ivanova V.S. şi Aristova V.S. a fost una şi aceeaşi persoană, şi această unică persoană a fost mama mea, se demonstrează prin adeverinţa din 13.11.1968 eliberată de Comitetul executiv al Sovietului sătesc Ivanovca; prin faptul că Aristova V.S., din 1966 şi până la deces, a locuit cu mine în apartamentul cu o odaie nr._ de pe str. ___; prin faptul că, împreună, am privatizat acest apartament; că eu am înmormântat-o pe Aristova V.S., precum şi prin alte circumstanţe pertinente, inclusiv depoziţiile martorilor.

Pornind de la cele expuse şi în conformitate cu prevederile art.281 alin.(2) lit.a), 285, 241 din Codul de procedură civilă,

solicit:

A se constata faptul că Aristova Vera Stepanovna şi Ivanova Vera Stepanovna,

născută la 7 februarie 1915, originară din satul Ivanovca, raionul Ivanovca, regiunea Ivanovo din Federaţia Rusă, care a locuit, până la decesul său din 3 iulie 2008, în mun.Chişinău str. ___ ap._, a fost una şi aceeaşi persoană şi a fost mama dnei Ivanova Olga Arcadievna.

Anexă: Data ______________________ Semnătura _________________

modele de acte depuse de avocați în instanțe

Documents