mn19, padurea craiului - sever bordea [1978]

5/14/2018 Mn19, Padurea Craiului - Sever Bordea [1978] - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/mn19-padurea-craiului-sever-bordea-1978 1/27

Fig 01. LEGENDĂ (schiţele de detaliu)

Cuvînt înainte

Deşi Munţii Pădurea Craiului jalonează una din arterele feroviare şi rutiere cele mai străbătuteale ţării, valea Crişului Repede de la Oradea la Bratca, ei sînt încă aproape necunoscuţi de turişti.Cauza rezida poate în altitudinea lor relativ redusă (înălţimea maximă abia depăşeşte 1 000 m), în puternica lor împădurire, dar mai ales de vecinătatea zdrobitoare a două masive, reputate pentruvalorile lor turistice şi care au polarizat atenţia drumeţilor, munţii Bihor şi Vlădeasa. Aceasta nuînseamnă că Munţii Pădurea Craiului nu au ce oferi celui dornic de inedit peisagistic, de locuri retraseşi tihnite, de poteci discrete prin păduri seculare sau prin poieni pline de flori şi chiar de senzaţional,căci, sub înălţimile modeste se întinde de fapt mirifica lume a calcarului, cu tot relieful lui insolit şlmisterios.

Munţii Pădurea Craiului sînt prin excelenţă carstici. Ca suprafaţă unitară de roci solubile eidepăşesc oricare alt masiv muntos al ţării, adăpostind o mare varietate de forme specifice, de suprafaţăşi subterane, multe din ele constituind atractive obiective ce merită din plin a fi introduse în circuitulturistic. Intr-adevăr, aici se întîlnesc numeroase văi cu chei sălbatice, ponoare şi izbucuri, peşteri şi maiales platouri suspendate cu bazine închise şi văi de doline. Dacă acoperim acest relief variat şi extremde ciudat cu păduri dese de fag şi stejar şi cu întinse poieni, avem o caracterizare aproape completă a peisajului Munţilor Pădurea Craiului.

[pag 8-9]de dealurile vestice ale Pădurii Craiului; spre est, sălbatica vale a Iadului mărgineşte masivul

de Munţii Vlădeasa.

CONSTITUŢIE ŞI RELIEF

Munţii Pădurea Craiului sînt constituiţi dintr-o serie de platouri carstice situate la altitudinicare variază între 400 şi 800 m. Aceste platouri sînt dominate de vîrfuri puţin proeminente dar careoferă largi perspective asupra regiunilor apropiate. Văi adînci cu versanţi înclinaţi, adesea deosebit desălbatice, despart platourile carstice ciuruite de doline.

Alcătuirea geologică a Munţilor Pădurea Craiului, ca şi procesele geologice care au acţionatasupra lor, se reflectă în morfologie. De la început trebuie menţionat că mai bine de jumătate dinsuprafaţa acestor munţi este alcătuită din roci carstificabile, calcare şi dolomite. Cu multă răbdare, înzeci de mii de ani, apa a dăltuit în aceste roci întreaga suită de forme carstice, care atrag prinfrumuseţea lor. Ceea ce caracterizează însă această zonă a Apusenilor este multitudinea dolinelor instalate pe platourile carstice, ca şi numărul mare al pierderilor şi ivirilor de apă. Pe platoul carsticsituat la nord de Cornet, în versantul stîng al văii Mnierei, se întîlnesc circa 100 de doline pe osuprafaţa de numai 1,5 kmp, desime rar întîlnită în zonele carstice din ţara noastră. Cît priveştedrenajele subterane, se poate afirmă ca aproape fiecare curs ce străbate o zona calcaroasă are cel puţinun sistem de captare subterană. Dintre cele mai importante le amintim pe acele de la Pusta Călăţea -Aştileu, Gălăşeni - Josani, Bătrîna - Peştera de la Vadu Crişului, Cărmăzan - Izbîndişu şi PeşteraVîntului, Toaia - Dămişeni, Secătura Brătcanilor - Izbucul Brătcanilor, Ponoare - Bulz şi Acra - ValeaLeşului; în sud, pe cursurile tributare Crişului Negru, menţionam numai sistemul carstic Runcşor—

Sohodol—Albioara, a cărui apă iese la zi prin izbucurile Toplicioarei, Topliţei şi Roşiei.Sistemul controlează o suprafaţă de ccă 100 kmp, fiind unul dintre cele mai largi şi complexesisteme carstice ale Apusenilor. Partea de nord-vest a masivului este alcătuită în mare parte din rocinecarstificabile (gresii, conglomerate şi şisturi argiloase) în care se intercalează pachete subţiri decalcare; de aceea şi relieful ei este complet diferit de cel din zona centrală a Munţilor Pădurea Craiului.Aici, în vest, lipsesc aproape complet cheile sălbatice, platourile suspendate, ponoarele şi izbucurile;reţeaua hidrografică este mai bine organizată, cu creste evidente şi pante domoale.

In sfîrşit, sud-estul masivului, care cuprinde cursul superior al Văii Iadului, este constituit dinroci eruptive. Cu zeci de milioane de ani în urma, vulcanii, avînd centrul în Vlădeasa, au erupt pîrjolindtotul, acoperind cu lave şi această parte a Pădurii Craiului. Aici relieful, asemănător cu cel dinVlădeasa, este masiv, greoi, cu pante uniforme, domoale şi cu înălţimi mai mari.

In general relieful Munţilor Pădurea Craiului se caracterizează prin creste puţin proeminente,care se destramă adesea în largi platouri carstice. Este un relief haotic, cu creste slab individualizate,

orientate în mai toate direcţiile. Aceste trăsături sînt specifice pentru zona centrală şi nord-estică aPădurii Craiului, adică pentru aproape 80% din suprafaţa masivului.

Creasta principală, cea care separă cursurile apelor tributare Crişului Repede de cele tributare



Crişului Negru este slab evidenţiată în teren. Este vorba de culmea marcată de înălţimile CîmpulArsurilor, Pleşa Serghiş, Dealul Varului, Orbării, Dealul Glimeii, Dealul Mare, Culmea Roşiorului(cunoscută şi sub denumirea de Ecleja Roşiorului), Dealul Cărmăzanului, Chicera Buglei, DealulOuaşului, Măgura Dosului, Lunca Acră, Hodrînguşa şi Măgura Beiuşele. Creasta, extrem de sinuoasă,are o direcţie generală NV-SE. În cîteva puncte, cum ar fi la Orbării, la sud de Tomnatic, la vest deZece Hotare şi la sud de Dealul Ouaşului, ea se pierde aproape complet în platouri înierbate, aproape

plane. Altitudinea ei creşte treptat spre sud-est, ajungînd să depăşească 1 000 m în Hodrînguşa (1 027m) şi Măgura Beiuşele (1 004 m).

La nord şi nord-est de creasta principală se desprind cîteva culmi teşite care se termină bruscfie în bazinul Borodului, fie în tăietura puternică formată de cursul superior al Crişului Repede. Dintreele creasta Dealul Şerbota - Dîmbul Tînăr - Gălăşeni -Ciungul - Dealul Crucii - Coasta Jocarului esteorientată NV-SE; creasta Dealul Cărmăzanului - Vîrful Runcului — Dealul Dumbrăvii este orientată NE-SV, ca şi culmea marcată de înălţimile din Dealul Rujetu - Dealul Culmei şi Dealul Hăpătag. Intreaceste ramuri se dezvoltă o serie de platouri carstice înierbate, cu rare pîlcuri de pădure aciuate pefundul dolinelor, peisaj caracteristic Munţilor Pădurea Craiului. Mai jos cităm cîteva dintre platourilecarstice mai importante: Secătura este situat la sud de satul Gălăşeni, în versantul stîng al văii Mniera;Tomnatic - Groapa Sohodol este amplasat pe teritoriul localităţii Tomnatic şi se dezvoltă spre nord-estspre Birtin; Zece Hotare se află pe teritoriul localităţii cu acelaşi nume; Damiş — Ponoraş se întinde lanord de localitatea Damiş pînă în versantul drept al Văii Luncilor; Ponoară este situat pe teritoriul

localităţii Ponoară, în versantul stîng al Văii Iadului; platoul de la Lunca Acră se află tot în versantulsting al Văii Iadului, în dreptul lacului de acumulare de la Leşu.

La sud şi vest de creasta principală, culmile secundare sînt mai evidente în extremitateavestică a Pădurii Craiului (culmea Măgura Corbeşti - Bulzu orientată est-vest şi culmea Bulzu - DîmbulPietroasa -Vîrful Chicera orientată nord-sud) şi în extremitatea estică a masivului (culmea PiciorulPorcului - Măgura Meziadului şi culmea Dealul Văratecului — Dealul Căpăţînosu, ambele orientateest-vest, împădurite şi cu versanţi înclinaţi).

Tot la sud de creasta principală, în zona centrală a Pădurii Craiului, numai două culmi sedesprind din relieful ciudat al acestei zone; ele sînt dominate de Dealul Oarzăna şi Dealul Lazu şi deCulmea Scaunul Craiului — Vîrful Merişorului; ambele sînt orientate est-vest şi sînt constituite dingresii sau conglomerate, roci care au rezistat mai bine îndelungatelor procese de eroziune decîtcalcarele. Zona centrală a Munţilor Pădurea Craiului este dominată însă de prezenţa a numeroase platouri carstice străbătute de văi oarbe străpunse de doline, multe lipsite de apă. Dintre ele se remarcăcele de la Piatra Banii - Culmea Runcului din versantul drept al Videi; Răcaş amplasat în versantulstîng al Videi, la nord-est de localitatea Lunca-sprie; Sclavul Pleş de la est de punctul cu acelaşi nume;Dealul Zăvoadei - Piatra Şoimului situat la nord de cursul superior al Videi; Platoul Runcuri de la nordde comuna Roşia şi Groapa Ciungilor de la obîrşia Ciungilor, afluent al Roşiei.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Munţii Pădurea Craiului sînt străbătuţi de o reţea hidrografică extrem de dezorganizată,caracteristică regiunilor carstice. Platourile suspendate, constituite numai din calcare şi dolomite, sîntde cele mai multe ori lipsite de cursuri de apă, fapt care ridică problema aprovizionării cu apă în timpulexcursiei.

Două mari bazine hidrografice acoperă întreg teritoriul acestui masiv: în nord apele sînttributare Crişului Repede, iar în sud Crişului Negru. Creasta principală care desparte aceste bazine esteorientată NV-SE; ea este jalonată de zone proeminente cum ar fi cele de la Dealul Varului, DealulGlimeii, Culmea Roşiorului, Măgura Dosului, Hodrînguşa şi Măgura Beiuşele.Crişul Repede cu afluenţii lui - Mniera, Gălăşeni, Mişid, Brătcuţa, Boiul şi Iadul — brăzdează pantelenordice ale masivului. Toate au cursuri deosebit de interesante, cu chei importante şi frumoase, ponoareascunse în umbra pădurilor, izbucuri clocotitoare, porţiuni dolinare seci, peşteri şi cursuri subterane.Exceptînd Valea Iadului, cursurile enumerate au lungimi reduse şi străbat nordul şi nord-estul PăduriiCraiului pe distanţe ce nu depăşesc 20 km; de aceea şi bazinele lor hidrografice au suprafeţe mici încomparaţie cu cele din sudul masivului.

Pe valea cea mai importantă din nordul masivului — Crişul Repede — se pot distinge douăzone total diferite ca peisaj: în aval de localitatea Vadu Crişului unde străbate bazinul Borodului şi areo vale largă cu curs sinuos, lent şi în amonte de aceeaşi localitate, unde valea se îngustează, apa mergemai iute, sector caracteristic unei văi de munte. In această ultimă zona, între localităţile Şuncuiuş şi

Vadu Crişului, Crişul Repede şi-a croit cu greu drumul tăind un masiv calcaros pe o adîncime de peste100 m. Peisajul este sălbatic, cu pereţi verticali ce găzduiesc o mulţime de peşteri printre care senumără şi Peştera de la Vadu Crişului. Acest sector, cunoscut sub denumirea de Defileul Crişului



Repede, a fost declarat monument al naturii.Crişul Negru cu afluenţii lui mai importanţi: Topa (denumita pe unele porţiuni Valea Morilor,

Valea Rea sau Poteni), Valea lui Vasile, Roşia-Albioara-Sohodol şi Runcşor — udă pantele vestice alemasivului. Sistemul Roşia-Albioara-Sohodol are în zona sa inferioară ca afluenţi mai importanţi pîraiele Strîmtura sau Uşorilor (pe dreapta) şi Meziad, Sohodol, Lazuri şi Cuţi (pe stînga). Aceste văisînt tot atîtea puncte de atracţie pentru turişti, prin originalitatea lor, prin sistemul lor special de drenare

care generează porţiuni de văi seci, uneori în trepte morfologice antitetice, cursuri normale adeseastrînse în canioane impozante sau cumpene false de ape. Valea Lazuri, spre exemplu, denumită în partea mediana Şoimuşuri şi în partea superioară Toplicioora, îmbrăcă de-a lungul ei aspecte dintre celemai variate. In partea superioară valea este seacă, doline vagi, puţin adînci, înierbate, înşirîndu-se întreversanţii înclinaţi şi împăduriţi; este zona cea mai izolată a Toplicioarei, care atrage prin sălbăticia şi prin ineditul ei. In aval, cîteva doline adînci, mărginite de pereţi verticali năpădiţi de vegetaţieagăţătoare, fac inaccesibil firul văii, şi aici sec. Apoi brusc izbucul Toplicioarei revărsă din belşug aparece venită pe canale întunecoase, necunoscute încă de noi; de aici cursul apei devine normal. Mult mai jos valea formează chei strîmte, greu de parcurs mai ales la viituri. Abia lîngă localitatea Lazuri apascapă din chingile pereţilor calcaroşi pătrunzînd în şesul larg, presărat cu case, pe care îl formează bazinul Roşia.

CONDIŢIILE CLIMATICE

Clima Munţilor Pădurea Craiului este caracteristică zonelor deluroase. In aceşti munţi nu se poate vorbi de etaje climatice, altitudinea relativ mică a masivului nepermiţînd instalarea unui climataspru, de tip subalpin. Totuşi văile împădurite din sud-estul regiunii păstrează aproape în permanenţă oclimă mai rece ce a permis dezvoltarea pădurilor de răşinoase.

Temperatura medie anuală variază între 4 şi 8°C; la Oradea, în zona de şes învecinatămasivului, media anuală este de 10,5°C. Precipitaţiile ating valori ridicate (800-1 000 mm) pentrualtitudinile destul de mici ale masivului; la Oradea cantitatea medie anuala este de 635 mm.Precipitaţiile abundente se datorează în special curenţilor de aer încărcaţi cu vapori de apă ce vin dinCîmpia Tisei şi întîlnesc bariera împădurită şi mai înaltă a Pădurii Craiului unde se producecondensarea. Perioadele cu umiditate ridicată, cum ar fi în general sfîrşitul lunii mai şi prima jumătate alui iunie, alternează cu perioade în care precipitaţiile sînt foarte sărace. Iarna propriu-zisă se instaleazăîn masiv abia la sfîrşitul lunii decembrie.Durata de strălucire a soarelui însumează un număr de peste 1 900 de ore anual. Cu toate acestea,numărul de zile în întregime cu cer senin este într-un an în jur de 50, iar numărul de zile cu cer acoperitajunge la 110-120 anual. Nebulozitatea oscilează între 5,5-6 zecimi, în raport cu altitudinea1.

In zonele constituite din calcare, drenajul apei în subsol este foarte rapid; numai rareori, la ploimari, în jurul sorburilor se formează lacuri temporare, cum ar fi cele de la Runcşor, Toaia şi PustaCălăţea.

VEGETAŢIA ŞI FAUNA

O mare suprafaţă a Munţilor Pădurea Craiului, în special zona central-vestică şi sud-estică,este acoperită de păduri, însăşi denumirea acestui masiv atrage atenţia că în trecut aria pădurilor eramult mai largă. Substratul calcaros pierzînd foarte repede apa de ploaie nu este favorabil regenerăriiarboretului, aşa încît pe platourile carstice o parte din pădurile exploatate în trecut au devenit cu timpul pajişti, iar grupurile de arbori ce mai dăinuiesc ici-colo sînt o mărturie a vechilor păduri.

In Pădurea Craiului etajarea vegetaţiei este mai puţin evidenţiată, întinsele păduri de foioase,în care apar pîlcuri rare de molizi, sînt întrerupte de poieni largi, instalate în special pe platourilecarstice. O excepţie o constituie platou! carstic de la Sclavul Pleş care este acoperit de o pădure bătrînăşi deasa de molizi şi pini, una dintre cele mai spectaculoase păduri de conifere ale Apusenilor.In pădurile de foioase, dominant este fagul (Fagus silvatica); în pîlcuri răzleţe apare gorunul (Quercus sessiliflora) şi castanul sălbatic (Castanea saliva). Mai rar se întîlneşte carpenul (Carpinus betulus),

mesteacănul (Betula verrucosa), platanul de munte (Acer pseudoplatanus) şi cireşul (Cerasus avi u m).

Cîteva plantaţii de castani au găsit condiţii prielnice aici, la altitudini de 400-500 m. Dintre arbuştialunul (Corylus avellana), cornul (Cornus mas) şi porumbarul cu ghimpi (Prunus spinosa) populeazămarginile dolinelor ori zonele stîncoase de mică altitudine. Zmeurişuri şi murării întinse se dezvoltă înspecial pe coastele domoale constituite din roci necarstificabile. Grohotişurile de gresii sînt acoperite

de cîmpuri de ferigi cu frunze mari. In locurile mlăştinoase se dezvoltă brusturi (Arctium lappa),

1 După datele din Atlasul naţional al R. S. România



bumbăcăriţe (Eriophorum latifolium) şi poroinici (Orchis purpurea); pîrîul Peţa de la Băile l Maigăzduieşte lotuşi (Nymphaea lotus var. thermalis).

Cîmpuri întregi de fîneţe sînt smălţuite de flori divers colorate; margarete (Chrysanthemumleucanthemum), săbiuţa (Gladiolus hybridus), diferite leguminoase şi labiate cu flori colorate, cicoarea,clopoţei constituie un covor gros ce acoperă mai toate pajiştile din aceşti munţi şi pot fi admirate pe platourile rezervate pentru cosit.

Pe coastele abrupte apar de obicei degetarul (Digitalis grandiflora), păpălăul (Physalisalkekengi) şi fragii, ultimii din abundenţă în tăieturile vechi de pădure. Numeroase ciuperci împînzesc pădurile şi rariştile, în special în verile ploioase şi călduroase; gălbiori sau urechiuşe, mînătărci,vineciori — de evitat cei cu pălăria roşie şi lamele albe — gustoasele oiene ori ciupercile de bălegar.

In pădurile largi ce acoperă masivul şi-au găsit adăpost o serie de animale sălbatice. Urşii şilupii sînt tot mai puţini şi se găsesc spre partea estică a masivului, în zonele neumblate de oameni. Inschimb a crescut mult fondul cinegetic reprezentat prin iepuri, vulpi, căpriori, cerbi şi mistreţi. Adeseaultimii sînt greu de deosebit de porcii domestici pe care localnicii au obiceiul de a-i lasă liberi prin păduri, pe tot timpul verii; trăind în sălbăticie, porcii se împerechează cu mistreţii dînd corcituri ce sedomesticesc. Urşii, atît de rari acum în masiv, erau bine reprezentaţi prin strămoşul lor, ursul decavernă. După urmele de paşi şi scheletele descoperite de Th. Rusu, Gh. Racoviţă, V. Crăciun, în 1965,în Peştera Ciur-Izbuc, se pare că pe teritoriul Pădurii Craiului erau numeroase exemplare de Ursus

spaeleus. Tot în peşteri au fost descoperite o serie de mici vieţuitoare (insecte, răcuşori, păianjeni,

viermi), prin studiul cărora biospeologii Institutului de speologie „Em. Racoviţă" din Cluj-Napocaîncearcă să lămurească o seamă de necunoscute ale evoluţiei vieţuitoarelor.

Numeroasele păsări care populează pădurile umplu văzduhul de cîntecul lor vesel, încîntînd deobicei pescarii ce aşteaptă cu multă răbdare ora la care păstrăvii îşi iau gustarea. Prezenţa racilor în pîrîul Mniera este destul de ciudată; se ştie că aceasta vale se termină printr-un parcurs subteran lung demai bine de 2 km, imposibil de străbătut în amonte de aceste vieţuitoare. Trebuie deci admis că primiiraci au populat valea înainte ca aceasta să-şi sape cursul subteran dintre Pusta Călăţea şi PeşteraAştileu.

LOCUITORII

Descoperirile din 1965 făcute de biospeologii clujeni demonstrează că Munţii PădureaCraiului au fost locuiţi încă din timpurile preistorice. In Peştera Ciur-Izbuc s-au găsit urmeincontestabile de paşi de om alături de o figurină umană gravată în chip primitiv pe un craniu de Ursus spaeleus. Referindu-ne la Munţii Apuseni luaţi în ansamblu, se poate spune că ei sînt singurii munţi dinţară noastră în care există aşezări permanente. Platourile carstice din Munţii Pădurea Craiului, lipsite de pădure, constituie vatra unor vechi aşezări dintre cele mai pitoreşti, cu case răzleţite şi livezi suspendate pe dealuri ori aciuate pe fundurile colmatate ale unor mari doline. Zece Hotare, Răcaş, Tomnatic,Ponoară şi Runcuri sînt numai cîteva din aceste aşezări.In ultimii ani o serie de obiective industriale s-au dezvoltat considerabil atrăgînd tot mai mulţi localniciîn opera de construire a unei industrii puternice. Pe marginea nordică a masivului, Combinatul de laChiştag, întreprinderea refractară de la Aştileu şi întreprinderea minieră Şuncuiuş extrag sau prelucrează bogăţii ale subsolului, iar Fabrica de mobilă de la Tileagd valorifică „aurul verde" alacestor meleaguri. În sudul Pădurii Craiului, întreprinderea minieră Dobreşti are dificila sarcină de aexploata bauxită în vederea asigurării aluminiului atît de necesar într-o îndustrie modernă. Eforturilefăcute de conducere, ca şi de harnicul colectiv din Dobreşti au atras tot mai mulţi localnici spre meseriade miner. Exploatările forestiere s-au dezvoltat şi ele mult, mobilizînd o mare parte din populaţie înaceasta importantă ramură a economiei naţionale.

OCROTIREA NATURII

Munţii Pădurea Craiului prin formaţiunile carstice ce le cuprind, ca şi prin fauna şi flora lor,reprezintă una din zonele deosebit de interesante din această parte a ţării. Frumuseţea şi sălbăticia peisajului din Defileul Crişului Repede, bogăţia elementelor floristice termofile rare, precum şi prezenţa Peşterii de la Vadu Crişului au făcut ca această regiune să fie constituită ca rezervaţienaturala.

De asemenea, mai sînt ocrotite Peştera Ciur-Izbuc datorită vestigiilor pe care le prezintă(traseul 12) şi Peştera Leşului de la Bulz (traseul 17). Fondul piscicol al regiunii ar trebui să fie ocrotit

cu mai multă atenţie, mai ales că nu toţi pescarii care străbat văile acestor munţi sînt animaţi de unspirit deosebit de sportiv.A ocroti natura înseamnă a o iubi cu adevărat, a proteja florile rare, animalele, a face sacrificii pentru a



le salva viaţa. Semnificativ este exemplul celor din Dobreşti care, cu multă migală, au crescut puii unor cerbi său căprioare ce şi-au pierdut părinţii.

II. Turismul

Spre deosebire de celelalte masive muntoase, Munţii Pădurea Craiului sînt uşor de parcurs dedrumeţi datorită înălţimilor reduse din masiv cît şi a reţelei de drumuri ce-i brăzdează. In schimbrelieful carstic, total dezorganizat, dar în special numeroasele doline, ridică probleme de orientareatunci cînd turistul părăseşte reperele clasice (drumuri, văi cu apă, creste bine definite morfologic); oaltă problemă ridicată tot de existenţa reliefului calcaros este aceea a aprovizionării cu apă potabila.Pentru a evita neajunsurile semnalate, la descrierea unor trasee am menţionat izvoarele sau am anexatschiţe explicative, detaliate, marcind pe ele şi sursele de apă din regiune.

DRUMURI ŞI PUNCTE DE PLECARE

Munţii Pădurea Craiului sînt mărginiţi de trei artere principale de circulaţie care-i înconjură prin nord, est şi sud-vest uşurînd astfel intrarea în masiv. Artera nordică o constituie DN 1 pe porţiunea Bucea - Oradea, în întregime asfaltat. Drumul urmăreştecursul Crişului Repede spre aval. Pe porţiunea Bucea — Topa de Criş el se depărtează de CrişulRepede pentru a evita defileul îngust, străbătut cu greu numai de calea ferata. In acest scop, de la Buceadrumul urcă cîtevă serpentine o diferenţa de nivel de circa 200 m şi iese la creastă în punctul unde seaflă şi motelul Piatra Craiului, pentru ca apoi să coboare în bazinul Borodului. Din Borod, de la km570,9 se desface spre sud un drum ce duce la Beiuş trecînd prin Bratca şi Damiş.

Fig 02. Căi de acces în Munţii Pădurea Craiului

Drumul traversează Munţii Pădurea Craiului de la nord-est spre sud-vest (traseul 21). DinTopa de Criş, de la km 577,9, se ramifica drumul asfaltat care duce la Vadu Crişului, de unde începetraseul 24, cu legătură la traseele 25, 26 şi 27. Mai spre vest, DN 1 ajunge în Aleşd unde, la km 591,2se ramifică spre sud drumul care duce la Beiuş prin Aştileu şi Călăţea (traseul 6). La intrarea în TileagdDN 1 trece pe malul stîng al Crişului Repede; aici, la km 606,3 se desparte spre sud drumul ce merge laSîmbată prin Vîrcîorog şi Dobreşti (traseul 2). După ieşirea din Tileagd, pe dreapta drumului, aproape

de Criş se află un camping; de aici pînă la Oradea drumul străbate încă 17,5 km pe şesul plat al CrişuluiRepede. A doua arteră mare mărgineşte masivul spre sud-vest; este DN 76 pe porţiunea Oradea -

Beiuş, în întregime asfaltat. Tronsonul este descris în cadrul traseului 1. Drumurile principalemenţionate (DN 1 şi DN 76) sînt legate prin estul Munţilor Pădurea Craiului de drumul Beiuş - Bulz -Bucea. Acest drum are o lungime totală de 74 km. El a fost asfaltat pe porţiunea Beiuş -Stîna de Vale(25 km) şi Remeţi - Bucea (17 km).

Intre Beiuş ş! Stîna de Vale, drumul traversează extremitatea sud-vestică a Munţilor Bihor trecînd prin şaua Băiţa; pînă la ea drumul urcă o diferenţă de nivel de circa 1 000 m. Din şa se despartespre stînga (nord-vest) traseul de legătură Stîna de Vale - cabana Meriad; tot aici întîlnim circuitulSăritoarea Ieduţului, marcat cu punct albastru, circuit ce însoţeşte drumul pînă la confluenţa dintre Iadşi Ieduţ (circa 8 km). In sfîrşit, tot în şaua Băiţa apar primele semne cruce galbenă care marcheazăcircuitul vîrfului Custuri şi ne însoţesc pînă în staţiunea Stîna de Vale. Ambele trasee duc spre

obiective turistice din Munţii Bihor, motiv pentru care nu sînt cuprinse în harta anexată.De la Stîna de Vale drumul urmează Valea Iadului în aval trecînd foarte aproape de SăritoareaIeduţului (circa 20 minute urcuş de la confluenţa Iadului cu Ieduţul). In continuare, drumul trece pe lamotelul Leşu situat pe malul lacului de acumulare. Aici se desparte, spre stînga, peste Valea Iadului,traseul 17 marcat cu triunghi albastru. Intre motelul Leşu şi Bucea drumul trece prin localităţile Remeţişi Bulz. In Bulz, pe malul stîng al Văii Iadului, se află Peştera cu Apă de la Bulz, peştera prin care sedrenează o parte din apa platoului carstic de la Ponoară. Tot pe Valea Iadului, la 400 m aval de bisericadin Remeţi, în malul drept al văii se află un puternic izbuc cu lac şi apă cristalină ce ocupă o micădolină.

Din localitatea Bulz drumul coboară lin şi ajunge pe malul stîng al Crişului Repede pe care-lurmează în amonte 4 km, apoi trece Crişul şi calea ferată pentru a ieşi în DN 1 (km 560,4) la Bucea. Inafara drumurilor principale ce mărginesc masivul, există o serie de drumuri ce duc în masiv sau caretraversează. Ele figurează ca trasee şi sînt descrise ca atare. Dintre acestea menţionăm drumul Sîmbată

— Tileagd, parţial modernizat (traseul 2), drumul Beiuş — Aleşd, două treimi modernizat (traseul 6),drumul Beiuş — Borod, parţial modernizat (traseul 21) şi şoseaua Dobreşti – Luncasprie — Albioara,complet modernizată (traseul 13).



Reţeaua de drumuri a fost însă îndesită în ultima vreme, ca urmare a avîntului pe care l-a luatatît mineritul, cît şi exploatarea raţională a pădurilor. Pe harta anexată sînt figurate şi aceste drumuri.Principalele puncte de plecare spre masiv le constituie cele trei oraşe amplasate în imediata vecinătate aMunţilor Pădurea Craiului: Oradea (municipiu), Aleşd şi Beiuş.

Oradea se află la nord-vest de terminaţiile colinare ale Masivului Pădurea Craiului, pe CrişulRepede, la o altitudine de 130—170 m. Are legături I.T.A. cu toate localităţile de pe DN 1, precum şi

cu cele de pe DN 76. Curse locale directe prin Sîmbată la Dobreşti şi Luncasprie; din Tileagd curse laVîrciorog. Pe calea ferata se poate merge direct în următoarele staţii sau halte (h): Tileagd, Aleşd, VaduCrişului, Peştera (h), Şuncuiuş, Bratca, Stîna de Vale (h), Bulz; în partea de sud-vest a masivului, tot pecalea ferata se poate ajunge la Băile Felix (h), Ceica, Duşeşti (h), Rogoz şi Beiuş.

Aleşdul este situat pe DN 1, la nord de Munţii Pădurea Craiului, în bazinul Borodului; esteaşezat pe malul drept al Crişului Repede, la o altitudine de 225-250 m; dispune de staţie PECO. DinAleşd pornesc curse I.T.A. spre Oradea (40 km) şi curse locale spre Aştileu cu punct terminus laCălăţea, ca şi spre Vadu Crişului sau Şuncuiuş; din Borod există legaturi I.T.A. spre Bratca cu punctterminus Damiş.

Beiuşul se află în sudul Munţilor Pădurea Craiului, pe malul drept al Crişului Negru, pe DN76, la 62 km de Oradea; altitudine 180-200 m; dispune de staţie PECO. Curse locale fac legătură culocalităţi ce constituie puncte de plecare în traseele turistice din sudul masivului: Beiuş - Stîna de Vale,Bei u ş - Roşia, Beiuş — Dobreşti — Luncasprie.

CABANE ŞI MARCAJE. Cabanele turistice sînt ridicate numai în zonele marginale alemasivului, în centrul Pădurii Craiului neexistînd posibilităţi de cazare decît la localnici sau în cort propriu. Locurile de campare, neamenajate, sînt numeroase şi vor fi indicate pe trasee la descrierea lor.

Cabana Meziad este situată în sud-estul masivului, pe Valea Peşterii, la altitudinea de 470 m.Cabana dispune de 40 de locuri; ea se află în apropierea traseelor 7, 8 şi 17.

Cabana Delani este amplasată în sudul Păduri! Craiului, pe şoseaua Beiuş - Aleşd, la 3 km deBeiuş. Are poziţie excentrică, cu acces la traseele 7, 8, 10, 11 şi 17.

Motelul Leţu se află la extremitatea estica a Pădurii Craiului, lînga lacul de acumulare Leşu de pe Valea Iadului, într-o regiune pitoreasca. Prin poziţia sa, de la acest mare complex turistic (circa 250locuri) se face legătura între Stîna de Vale şi Bucea, cu acces, prin traseul 17, la cabana Meziad.Recomandam vizitarea regiunii de la Lunca Acră (pe şoseaua forestiera de pe Valea Leşului) cu peştera, portalul şi platoul carstic de aici.

Motelul de la Piatra Craiului (58 de locuri), construit în vecinătatea arterei DN 1 (km 565) laaltitudinea de 575 m, are o poziţie deosebit de pitorească, cu vedere spre Valea Iadului.

Cabana Peştera de la Vadu Crişului este situată pe malul stîng al Crişului Repede, subversantul înclinat şi împădurit, la altitudinea de 295 m. Dispune de 130 de locuri în camere de 2—8locuri. Amplasată chiar în zona centrala a defileului Crişului Repede ea serveşte ca bază de plecare pentru nenumăratele obiective turistice de pe traseele 24, 25, 26 şi 27.

Trasee turistice marcate se află numai în zona defileului Crişului Repede şi în împrejurimileMeziadului. In defileul Crişului semnele nu au mai fost refăcute de multă vreme aşa încît semnul estedecolorat sau şters; este cazul traseelor 26 şi 27. Vechiul marcaj care lega traseul 26 cu PeşteraBătrînului nu a mai fost descris în ghidul de faţă, semnele lui fiind aproape complet şterse. Peştera poate fi vizitata plecînd din satul Tomnatic (de pe drumul Beiuş - Aleşd) pe drumul Gugului (vezitraseul 18). Traseele turistice nemarcate, prezente în ghid, ridică probleme de orientare numai în zonelecarstice; de aceea descrierea unor trasee este însoţită de schiţe de detaliu, fără de care parcurgerea lor este mai dificilă (traseele 4, 5, 19, 20, 22, 23 şi 24), sau imposibilă (traseele 9, 12, 15 şi 16). O atenţiedeosebită trebuie acordată paragrafului în care se face o scurtă caracterizare a traseului. Paragrafulconţine indicaţii asupra gradului de dificultate ca şi asupra necesitaţii folosirii busolei în parcurgereaitinerarului; cînd este cazul se menţionează lipsa apei potabile.

In durata de parcurgere a traseului a fost inclus în calcul numai timpul efectiv de mers, fără ase adaugă timpul scurs pentru popasuri, eventualele opriri pentru orientare etc. Traseele descrise de-alungul unor drumuri nu au în subtitlu indicaţii asupra duratei, ele fiind de cele mai multe ori străbătutede turişti cu ajutorul unor mijloace mecanice de deplasare.

Prezenţa cabanelor turistice în zona centrala a masivului, ca şi marcarea unor traseeinteresante, cum ar fi cele de la Sclavul Pleş, Ponoarele Birchii şi ale Mărişorului, Groapa Ciur şi valeaLazuri, ar atrage mai mulţi turişti pe meleagurile atît de pitoreşti ale Munţilor Pădurea Craiului.

III. Trasee turistice



Traseele turistice au fost împărţite în doua categorii — cele situate în vestul MasivuluiPădurea Craiului şi cele din estul lui. Linia de demarcaţie o constituie pîrîul Mniera, orientat nord-sudşi prelungirea meridianului lui spre sud. In acest fel pentru sectorul estic au fost separate traseele careduc spre obiectivele turistice de la Aştileu — Pusta Călăţea, Gălăşeni, defileul Crişului Repede şiîmprejurimi, Peştera Bătrînului, zona Damiş şi zona Meziad. Traseele marcate, la care se adaugă şicîteva sectoare lipsite de semne, se află numai în sectorul estic. Sectorul vestic cuprinde restul traseelor

turistice nemarcate, dar care urmează drumuri uşor de parcurs.

A. TRASEE IN PARTEA DE VEST A MASIVULUI

1. Drumul Beiuş - Oradea (DN 76) Distanţa: 59 km (între km 122 şi 181) Caracteristica traseului: drum uşor, asfaltat, din care sedesprind spre est sau nord-est drumuri ce dau acces la numeroase trasee turistice.

Descrierea traseului. Se pleacă din centrul oraşului Beiuş, de la km 122,1 de unde se desprinde spredreapta un drum asfaltat ce duce la Stîna de Vale (25 km). Chiar în centrul oraşului, lîngă parcare, lakm 123 (Oradea 61 km, în sens opus Deva 127 km) se ramifică drumul Beiuş - Aleşd (DR 764) şiBeiuş — Borod (DR 23), comune pe primul lor tronson, pînă în amonte de cheile Albioarei (vezitraseele 6 şi 21). La ieşirea din Beiuş, lăsăm pe dreapta staţia PECO, apoi urmăm drumul mărginit de

plopi şi înainte de intrarea în Pocola se desprinde spre stînga drumul la Belfir (32 km pietruit). Între km132 şi 133 drumul străbate o pădure întinsă la marginea căreia se poate campa. Pînă la Răbăgani maitrecem printr-o zonă împădurită. După Răbăgani, dincolo de parcarea de la km 138 (46 km la Oradea,142 la Deva), pe stînga se afla Băile Răbăgani; au apă hipotermală (27°C) şi bazin amenajat sub o pădurice. Apa din bazin se schimbă mereu, asigurînd în permanenţă o apă foarte curată.La km 141 drumul spre Oradea coteşte spre dreapta lăsînd înainte un drum asfaltat ce duce la Holod(11 km) prin Vintere. DN 76 traversează Valea Holodului, apoi după Copăceni are o porţiune dreapta(km 143), mărginită de sălcii, cu peisaj de delta. La terminarea acestei porţiuni se ramifica spre dreaptadrumul care duce la Tileagd prin Dobreşti (vezi traseul 2), după care intrăm în Sîmbată. Intre Sîmbatăşi Duşeşti şoseaua urmăreşte pantele unor dealuri mai înalte cu largi perspective asupra clinelor vestice,împădurite, ale Munţilor Pădurea Craiului. Drumul trece în continuare prin Ceica, Bucium şi Drăgeşti,localităţi tipice pentru zona de şes a Bihorului, după care trece de două ori calea ferată Oradea -Vaşcău,La km 162 lăsăm spre dreapta drumul la Copăcel (12 km) şi străbatem, între km 163 şi 164, o frumoasa pădure de stejari, unde se afla loc de parcare; imediat urmează Hidişelu de Sus (ramificaţie la stînga laHolod, 18 km) apoi Hidişelu de Jos. După km 174 (10 km de Oradea) se afla monumentul eroilor căzuţi în luptele împotriva fasciştilor; mai departe, la marginea unei păduri, pe stînga drumului segăseşte un loc de popas în apropierea ramificaţiei spre Cordău. La cîteva sute de metri mai departe seaflă Băile Felix, localitate renumită pentru apele sale termale, care au o temperatura de aproape 50°C.Pe stînga drumului, într-un parc larg situat sub o pădure se ridica construcţia îndrăzneaţă astabilimentului balnear. In afara hotelurilor Nufăr, Felix şi U.G.S.R. s-a dat în folosinţă un frumos şimodern hotel — Belvedere. Pe lîngă ştrandul vechi s-a construit un nou bazin ultramodern. Complexulore şi un bazin special amenajat pentru efectuarea băilor în timpul iernii. Bazinele anexe găzduiesc ospecie rară de nuferi (Nymphaea lotus var. thermalis). Staţiunea fiind în continuă dezvoltare, prospectarea apelor termominerale extinzîndu-se mereu, Băile Felix au devenit una dintre cele maimoderne staţiuni din ţară.

La ieşirea din Băile Felix traversăm calea ferata şi intrăm în Sînmartin; la dreapta se desfacedrumul modernizat ce duce la Băile 1 Mai (2 km.) Aici în apropierea pîrîului Peţa se află un camping.Băile 1 Mai sînt renumite pentru nămolul sapropelic. Pîrîul termal Peţa găzduieşte o specie relictă delotus exotic, Nymphaea lotus var. thermalis. Puţin înainte de intrarea în localitatea Băile 1 Mai sedesface la dreapta un drum pietruit care duce în satul Betfia (4 km). Deasupra satului, în coasta de deal,se află cariera de calcare; mai sus se găseşte intrarea în avenul Betfia (cu o verticală de peste 60 m), precum şi punctul fosilifer Dealul Şomleu, rezervaţie naturală geologică cu numeroase resturi fosile devertebrate din timpul glaciarului.

Drumul spre Oradea parcurge în continuare o zonă plată cu vedere spre dreapta asupradealurilor de la est de Oradea, dealuri situate în malul drept al Crişului Repede. La km 181, în oraş setermina DN 76.

2. Sîmbată - Tileagd (DR 13)

Posibilităţi de acces: (1) din Oradea, pe DN76, pînă la km 144,3 (40 km); (2) din Oradea, peDN 1, pînă la km 606,3 (24 km). Distanţa: 47 km, Caracteristica traseului: drum asfaltatnumai pînă în comuna Dobreşti (10 km); traversează zona vestică a Munţilor Pădurea Craiului



dînd acces la traseele 3, 4, 5,13.

Descrierea traseului. Drumul se ramifică din extremitatea sudică a comunei Sîmbăta (pedirecţia Beiuş - Oradea), conform săgeţii de pe tabla care indică „Tileagd 47 km". Drumul asfaltaturmează malul stîng al pîrîului Topa, pe versantul domol, evitînd astfel lunca largă, mlăştinoasă aTopei. Drumul este destul de îngust şi descrie, în special prin localităţi, curbe strînse urmate de

denivelări accentuate. După ce străbatem o serie de localităţi care se înşiră de-a lungul traseului(Rotăreşti, Ogeşti, Crînceşti), intrăm în satul Hidişel. La ieşirea din localitate drumul taie calea ferată şiajunge în comuna Dobreşti.

Dobreştiul este animat de existenţa întreprinderii miniere care scormoneşte măruntaieleacestor munţi în căutarea preţioasei bauxite. Căminul cultural, dispensare, puncte de aprovizionare şicantine, toate bine organizate de buni gospodari, vin şi în sprijinul drumeţilor care vizitează acestemeleaguri.

Din centrul localităţii se ramifică spre dreapta drumul asfaltat ce duce la Răcaş prinLuncasprie (11 km) sau la Albioara (11 km, vezi traseul 13). Drumul la Tileagd continua spre nord, pemalul stîng al Văii lui Vasile, pe lîngă gară (staţie terminus a liniei ferate care face racordul cu liniaOradea - Vaşcău, în Rogoz, şi cu linia Oradea — Arad, în Ciumeghiu) şi ajunge în faţa Ocolului silvicunde se termină drumul asfaltat.

In amonte drumul pietruit urmează malul stîng al apei; după km 12, spre dreapta (nord-est),

rămîne ramificaţia drumului forestier ce duce în pădurile de pe sălbatica vale a Videi (vezi traseul 3).Din comuna Dobreşti, pătrundem într-o frumoasă pădure de fag, apoi traversăm firul apei în maluldrept. In amonte de km 15 trecem peste un pod în malul stîng; o şosea scurtă duce la dreapta la ocarieră în calcare. La ramificaţie se află baraca muncitorilor forestieri, care ne poate adăposti în caz devreme rea. Mai sus drumul urcă din greu prin pădure, pe lîngă un izvor cu apă cristalină trecînd apoi peste cîţiva afluenţi. Străbatem o mică poiană, apoi, din nou prin pădure, cotim brusc la dreapta păstrînd firul principal al Văii lui Vasile. Cîteva curbe strînse ale şoselei ne conduc în urcuş la o culme bine individualizată, situată tot în bazinul Crişului Negru.

Drumul trece pe lîngă o plantaţie de castani comestibili, apoi, în coborîş prelung, prin poieni pline de parfumul suav al florilor, pe marginea unei văi seci pînă lîngă un izvor care se află pe dreaptaşoselei, unde întîlnim traseul 4.Mereu în aval prin imensa pădure de la Peştiş -Bulz ieşim la ramificaţia drumului forestier care mergela dreapta, la Surducel, apoi la derivaţia care duce pe Valea Semnelor la stînga. In continuare coborîmurmînd cursul văii Peştiş. Dincolo de km 25 (Vîrciorog 5 km), pe şoseaua în rambleu, slab întreţinută,trecem în malul stîng (km 26-f800) pe care-l urmăm, avînd pe stînga un portal mare, uşor de reperat dindrum. Mai jos se intră într-o poiană largă în care pîrîul Peştiş coteşte la stînga şi se uneşte cu valeaPoiana formînd valea Rîu (izvoarele văii Topa) (vezi traseul 5). Chiar în poiana drumul trece pestedouă poduri avînd pe stînga un canton silvic Din el se ramifică, tot spre stînga, drumul forestier tăiat cuîndrăzneală prin stîncăriile de pe valea Rîu. Spre nord, drumul nostru urmăreşte pîrîul Poieni înamonte, pentru puţin timp deoarece valea coteşte spre dreapta, iar drumul ce-l urmăm urcă din greuînainte pe o culme prelungă acoperită de livezi de pomi fructiferi şi cu case răzleţe care apar ici colo printre pomi. Spre sud privirea cuprinde culmea împădurită de la Darzena şi Doboşoi pînă spreizvoarele Rogoazelor; ajungem astfel în centrul comunei Vîrciorog (pînă aici vin curse I.T.A. dinTileagd). Din Vîrciorog drumul urca peste Dealul Varului, proeminenţa ce marchează cumpăna de apedintre cele două Crişuri, de unde se deschide o frumoasă panorama spre bazinul Borodului (nord) şispre Muntele Şes; de aici drumul coboară descriind o curbă largă la stînga (ramificaţie spre localitateaSerghiş) spre Tilecuş şi Tileagd.

3. Drumul forestier Vida Posibilităţi de acces: din Dobreşti, pe DR13, spre Tileagd circa 2 km pînă la capătul drumuluide pe Vida. Distanţa: 25,750 km (pe drum forestier)+1,200 km pînă la şoseaua Roşia—Aleşd.Caracteristica traseului: drum forestier uşor accesibil, trasat pe deasupra spectaculosuluicanion al Videi şi pe firul sălbatic al acestei văi. Parcurgerea traseului necesita cort pentruînnoptare.

Descrierea traseului. Drumul forestier ce duce pe Vida se desprinde de DR 13 (Sîmbată -Tileagd), la extremitatea nordică a localităţii Dobreşti. El urcă de-a coasta în versantul stîng al Văii luiVasile şi coteşte brusc la stînga pe un afluent pînă în obîrşia lui. Aici descrie o curbă largă la dreapta cu

urcuş accentuat pînă la creastă. Pădurea se pierde în dreapta, spre Vida; o scurta deviaţie din drum, ladreapta, ne scoate pe un pinten înierbat de pe care putem admira cheile împădurite, meandrate şisălbatice ale Videi. Mai sus drumul intră în pădure şi după cîteva curbe largi ajunge pînă deasupra unei



spectaculoase rupturi; jos, în dreapta noastră. Vida se strecoară cu greu prin chei înguste, ameţitoare.Continuăm pe drum şi trecem de o mare carieră situată pe stînga, după care pătrundem în pădurea princare drumul se adînceşte pe văile ce vin dinspre nord în curbe adînci păstrînd o pantă mică. La 100 mîn amonte pe valea Runcşor se afla un izvor şi o cabană a muncitorilor forestieri, unde putem face un popas. Pînă aici am parcurs 12,5 km. Drumul spre cantonul silvic Vida continuă prin pădure urcînd şicoborînd uşor; după ce se strecoară printr-o spărtura a unui pinten de stîncă, la 2,5 km de la Runcşor,

iese în larga poiană cu fîneaţă în care se află cantonul Vida, unde vom face un popas. Pe dreaptadrumului, sub un pîlc de copaci, se găseşte un izvor; mai sus se vede baraca tăietorilor de pădure. Dindrumul nostru se desprinde spre dreapta o ramura ce duce pe Viduţa; la circa 800 m în amonte segăseşte o peşteră la gura unei mici hoance situata în versantul drept.

Urmăm drumul în amonte; trecem de pîrîul Osoiu, destul de mascat în versantul drept,străbatem o zona cu chei înguste, apoi lăsăm în stînga noastră firul Cubleşului şi drumul forestier ce-lînsoţeşte pe 2,5 km. Curînd, tot din versantul drept, vin două pîraie mici cu versanţii acoperiţi de păduri; sînt pîraiele Răul şi Stînci. Aici Vida coteşte puternic spre sud printr-o vale strînsă între pereţiînalţi. In amonte, dincolo de gura Ruşchiţei ce vine dinspre est, ieşim într-o porţiune unde Vida sedescătuşează din strînsoarea calcarului. Sîntem la confluenţa Topliţei. afluent mare pe dreapta. Mai susde Topliţa drumul nostru lasă o ramură ce urcă accentuat în versantul drept şi ajunge pînă la est deFundătura străbătînd pe 6 km o zonă deosebit de sălbatică şi puţin umblată de drumeţi. Drumul ceurmăreşte Vida începe să urce mai tare pe valea îngustă care primeşte din versantul stîng un pîrîu cu

obîrşia în culmea Merişor - Scaunul Craiului. La 500 m mai sus se intră într-o mică poiană; Vida areaici versantul stîng puţin adîncit şl împădurit Urcînd o diferenţa de nivel de 60 m pe aceasta adînciturăajungem într-o hoancă de doline care se ramifică spre stînga. Dolinele se înşiră spre est găurind un platou carstic izolat şi împădurit; este o „Lume Pierduta" a Pădurii Craiului, miniatură celei din Bihor.Continuînd traseul pe Vida, drumul forestier intră într-o altă poiană, alungită pe firul apei mai mult înmalul drept. În capătul superior al poienii se află izbucul La Carpen. In poiană se poate monta cortul pentru înnoptare. De la racordul cu DR 13 am parcurs circa 22 km. Drumul forestier mai poate ficontinuat pe încă 3 km, la început printr-o zona de chei în care se află şi cîteva peşteri situate înversanţi (greu vizitabile), apoi pe sub Piatra Şoimului şi pe sub Piatra Sfredelită care rămîn la sud decotul mare al văii spre stînga. Din capătul drumului, dacă o luăm spre est, pe o hoancă din dreapta cu poieni mici, după 1,2 km ieşim la DR 764 (Beiuş - Aleşd) la Zece Hotare (intre km 30 şi 31) .

4. Circuitul Peştiş — Surducel — Valea Urzicarului — Dealul Cornului — Peştiş Posibilităţi de acces: (1) din Vîrciorog pe DR13 spre Dobreşti, circa 6 km pe drum pietruit; (2)din Dobreşti pe DR 13 spre Vîrciorog, circa 17 km pe drum pietruit. Distanţa: 7,5 km Durata:

2-2Vzore Caracteristica traseului: uşor, accesibil tot timpul anului, parţial pe DR 13; drum pentru vizitarea zonei de izvoare a văii Peştiş.Fig. 03. Zona de izvoare a văii Peştiş

Descrierea traseului. Traseul începe de la confluenţa Peştişului cu Surducelul, punct uşor derecunoscut după ramificaţia drumului forestier ce urmează Surducelul (tablă indicatoare). De laramificaţie mergem pe valea Peştişului (pe DR 13) intrînd în pădure, în urcuş uşor. După ce trecem deun mic vîlcel (în versantul stîng), în dreapta drumului apare o stîncă; pe stînga, dincolo de apa, se aflăun izvor cu masă şi bănci, loc răcoros, bun pentru popas; de la ramificaţia cu pîrîul Surducel am parcurs 1 km. La circa 25 m de la izvor, ne angajăm pe valea din dreapta noastră, Urzicarul, la început pe un drum de care, prin pădurea deasă ce acoperă atît firul, cît şi versanţii. In urcuş lin cotim la stîngaapoi, ieşim, după circa 750 m de la şosea, la o mică poiană situată pe dreapta văii la confluenţa cu ohoancă. Urmăm firul principal aproape spre sud, printr-o zonă puţin umblată, urcînd din ce în ce maiaccentuat; după 1,3 km de la poieniţă ieşim pe Dealul Cornului din Măgura Corbeşti-Bulzu undeîntîlnim DR 13. Cotim la stînga, pe drum, trecem printr-o poiană de creastă avînd pe dreapta păduretînără de castani şi, mereu pe şosea în coborîre pe serpentine, parcurgem firul unei văi seci prinluminişuri apoi prin pădure. Din dreapta noastră o mică hoancă se uneşte cu valea pe care coborîm.Curînd recunoaştem pe stînga Valea Urzicarului; este punctul în care circuitul se închide. Din creastaam mai parcurs pe drum încă ccă 3 km.

5. Comuna Vîrciorog - Valea Morilor - Peştera Ţicluiţii Posibilităţi de acces: (1) din localitatea Tileagd, de pe DN 1 Oradea-Cluj-Napoca pe DR 13 încomuna Virciorog, 13 km pe drum pietruit; (2) din Dobroteşti pe DR 13 pînă în comuna

Vîrciorog, 17 km pe drum pietruit (vezi traseul 2). Distanţa: 6,8 km (dus-întors). Durata: 2 ore(dus-întors). Caracteristica traseului: drum de vale uşor, accesibil în tot timpul anului; parţialdrum forestier. Traseu pentru vizitarea Văii Morilor şi a Peşterii Ţiclului.



Descrierea traseului. Din Vîrciocog urmăm drumul spre sub coborînd la început lin, apoi maiaccentuat. La terminarea pantei lăsăm la stînga drumul care însoţeşte pîrîul Poiana (el face legătura cuDR 764, Beiuş - Aleşd). La km 27+300, în apropiere de un canton silvic, se desface la dreapta un drumforestier bine întreţinut, drum ce urmează Pîrîul Morilor pe malul stîng. Ramificaţia se află într-o poiană larga, nu departe de un canton silvic. Urmăm deci drumul forestier la dreapta şi trecem pe lîngă

cîteva case. In stînga noastră se află punctul de confluenţă al Pîrîul Morilor cu Peştişul. Drumul coteştela dreapta urmînd strîns cursul văii al cărei versant drept este împădurit. In aval drumul coteşte la stîngaşi ne conduce într-o poiană largă, netedă, în care debuşează din dreapta o hoancă mare. De aici neîndreptăm spre sud-vest; în stînga, dincolo de apă, se află o clădire mai mare la care se poate ajungetrecîndu-se pe un pod. Urmăm înainte drumul forestier trasat pe sub versantul înclinat şi împădurit; pătrundem astfel într-o poieniţă unde drumul principal coteşte strîns la stînga; din el se desprinde lastînga un drum de căruţă. Coborîm pe drumeag pînă la apă; o traversăm şi suim la stînga, la gura VăiiCopilului, lîngă o mare carieră în calcar. De la ramificaţia cu DR 13 pînă aici am parcurs circa 2 km.Mica pajişte în care ne aflăm este nimerită pentru montarea cortului în vederea înnoptării.

Fig 04 Zona dintre Valea Morilor şi PeştişDe la cariera mergem pe drumeag pe lîngă Valea Copilului încă 50 m, cotim la dreapta odată

cu valea şi continuăm urcuşul lin pe lîngă apă, printr-o zona răcoroasă, cu versanţii înclinaţi şi uneoristîncoşi. Trecem printr-o poiana cu hoancă în malul drept, apoi printr-o zonă cu stînci abrupte în cel

stîng şi ieşim la o altă poiană în care, din dreapta noastră (vest), coboară hoanca Ţiclului. PărăsimValea Copilului urmînd hoanca seacă pe un drum de care, la început în pantă mare apoi mai domoală;străbatem o poiană prelungă, pe lîngă o varniţă, trecem de un aven înfundat, mereu pe valea largă,seacă şi înierbată, cu versanţii acoperiţi cu pădure rară de fag, pînă într-o şa ce pare a fi obîrşia hoanceinoastre. Prin şa un drum de care taie hoanca. De la carieră pînă aici am parcurs 1 200 m. Dincolo de şase aude cursul unei ape care dispare în catacombe subterane. Sîntem în prezenţa unei treptemorfologice antitetice, formă de relief ciudată, caracteristică regiunilor carstice. Şaua în care ne aflămeste falsă; în amonte de hoanca pe care am suit, ea se prelungeşte cu o vale adîncită mult faţă de nivelulşeii. Coborîm la cursul apei pe serpentine şi treptat în dreapta noastră sub un perete de calcare ne apare portalul întunecat al Peşterii Ţiclului. Portalul înalt de 7 m şi lat de 13 m se continuă spre interior cu osală mare a cărei lăţime atinge circa 25 m. Sala se îngustează spre afund într-o zonă întunecoasă şi rece.După un parcurs subteran de circa 800 m, nestrăbătut de om, apa reapare la zi în malul stîng al VăiiMorilor prin Peştera de sub Stan.

In continuare putem vizita şaua Ţiclu-Măguruţa. Pentru aceasta, din şaua falsă de deasupra peşterii urmăm drumul de care prin versantul stîng, stînga cum urcăm de la peşteră. Drumul bine bătutsuie treptat circa 500 m pînă în şaua Ţiclu-Măguruţa. Din şa privirea cuprinde, spre sud, nesfîrşitele păduri de la obîrşia Văii Copilului, iar spre nord-vest culmea greoaie, împădurită şi ea, de la PleşaSerghiş. La sfîrşitul lunii august, versantul drept al Măguruţei de la vest de şa este acoperit de rugi demure cu fructele în pîrg. Returul se face coborîndu-se la stînga, spre est, în valea Ţiclului şi apoi pe eaîn aval pînă la peşteră.

6. Drumul Beiuş - Aleşd (DR 764) Posibilităţi de acces; (1) din Oradea pe DN76 pînă la km 123 (61 km); (2) din Oradea pe DN1, pînă la km 591,2 (36 km). Pînă în Groapa Poenii Mari pietrele kilometrice pentru Aleşdindică distanţe eronate (cu minus 8 km). Distanţa: 69 km. Caracteristica traseului: drumasfaltat cu excepţia tronsonului comuna Roşia (km 18) — racord drumul Cugului (km 41),lung de 23 km. Drumul traversează Munţii Pădurea Craiului de la sud la nord formînd un arcspre est; străbate zone pitoreşti din masiv dînd acces la traseele 3, 7, 9, 10, 11, 12, 17, 18, 19 şi20.

Descrierea traseului. Din centrul Beiuşului, de lîngă locul de parcare, se ramifică un drumasfaltat, cu indicaţia Borod 60 km; Delani 3 km. Este de fapt DR 23, comun pe primii 31 km cu DR 764; de pe tablă lipseşte indicaţia Aleşd 69 km. Pornim prin spatele catedralei, la stînga, pe strada careîncepe să urce uşor pentru a ajunge pe terasa care domină oraşul. Curînd drumul trece prin faţa cabaneiDelani situată pe stînga noastră, la marginea unei păduri. După circa 3 km străbatem localitatea Delaniapoi Petreasa şi Remetea (în total 10 km). Din Remetea se ramifică spre dreapta drumul comunal ceduce la Meziad (6 km) şi cabana Meziad (traseul 17).Drumul nostru continuă spre nord-est, urmează valea largă a Roşiei, trece prin Josani şi apoi intră în

Cobeşti; în partea din amonte a localităţii Cobeşti (13,7 km de la Beiuş) se desface spre stînga drumulce merge pe valea Strîmtura (traseul 7). Mai sus, lîngă un pod, între km 14 şi 15, se ramifică spredreapta drumul de pe valea Sohodolului (vezi traseul 8). Urmează o porţiune de drum care urmăreşte



malul apei în curbe largi, străbate poieni şi poduri de foioase; versanţii devin mai înclinaţi şi sînt tăiaţiadînc de afluenţii Roşiei (defileul Roşia-Căbeşti). Intre km 16 şi 17 se desface spre dreapta drumul laLazuri (de Roşia) (traseul 9). Pe stînga noastră se află o mare carieră în calcar; valea se lărgeşte mult pedreapta şi apar primele case din Roşia. La km 18 se termină asfaltul; este centrul comunei Roşia, punctîn care se ramifică spre dreapta drumul ce duce spre satul Poniţa şi apoi la izbucul Roşia (traseul 10).OR 764, de astă dată pietruit, urmăreşte malul drept al văii şi pătrunde în satul Apateu. La capătul

nordic al satului (km 20,3) se desface la dreapta un drum de care ce duce la izbucul Topliţei (traseul11). Drumul continuă urcînd o serpentină largă, intră în satul Ţarina, de unde, spre nord, intră în CheileAlbioarei; pînă aici circulă curse I.T.A. din Beiuş. După ultimele case ale Ţarinei, chiar la intrarea închei se află pe dreapta un izbuc puternic. In chei drumul urcă accentuat strecurîndu-se printr-un culoar îngust, pe lîngă firul văii adesea sec şi acoperit de grohotişuri şi apoi pe sub stîncăriile lipsite aproapede vegetaţie ale versantului drept în care se află ascunsă Peştera Vacii. Treptat valea se adînceşte şidevine mai împădurită, iar drumul coteşte la dreapta, spre nord-est, trecînd în malul stîng. Ceva maisus, un izvor cu apă rece amenajat cu jgheab ne reţine pentru un scurt popas. Pe această porţiune dinamonte de izvor drumul urcă mai accentuat apoi coteşte la dreapta. Valea este seacă şi încadrată de pereţi verticali. Sîntem în punctul numit La Jofi, la 250 m în aval de racordul drumului asfaltat Dobreşti- Luncasprie - Cheile Albioarei (traseul 13). Din centrul comunei Roşia pînă aici am parcurs circa 6,5km. In continuare drumul acoperă firul sec al văii, aici îngustă şi răcoroasă, apoi trece pe lîngă un ponor şi pătrunde într-o poiana mai largă. O piatră kilometrică indică 36 km Aleşd (de fapt 44 km pînă

la Aleşd); în stînga drumului se află un izbuc puternic. Continuăm să urcăm în poiana şi cotim lastînga pe lîngă casa brigadierului silvic, avînd firul văii cu apă pe dreapta noastră; mai sus, dincolo deapă, se vede captarea unui izbuc, punctul în care începe traseul 12. In amonte drumul traversează firulapei de cîteva ori; după ce trecem de piatra care indică Aleşd 35 km (de fapt 43), din versantul dreptdin pădure vine pîrîul Blie. Valea este acum seacă, cu panta mică şi versantul nordic mai înalt şiîmpădurit, apoi pădurea cuprinde şi clinele sudice lăsînd numai pe albia uscată minunate poieni ce seînşira ca mărgelele de-a lungul şoselei; cîteva pîraie coboară abrupt din versantul nordic, unele avînd înzona lor mediană mici grote cu apă. Sîntem pe valea Sohodol, una din cele mai atractive văi carsticedin Pădurea Craiului, atît prin peisajele ce le oferă drumeţilor, cît şi prin modul în care a luat naştere.Şoseaua coteşte spre dreapta, străbate o porţiune de pădure după care iese într-o poiană largă în care seaflă o casă pe stînga drumului şi un ponor pe dreapta, la baza unei stînci. Este ponorul de la GroapaPoenii Mari, punct în care drumul nostru se desparte de DR 23 (care conduce mai departe spre sud-est pînă la Damiş - la 8 km şi pînă la Bratca - 20 km). Din Beiuş am pacurs 31 km, iar pînă la Aleşd maisînt 38 km. In continuare spre Aleşd cotim la stînga pe lîngă o văiugă cu apă şi urcăm cele cinciserpentine ale drumului, aici mai îngust şi cu vizibilitate redusă datorită pădurii de foioase. Sus şoseauacoteşte la stînga şi cîştigă treptat în înalţime descriind o buclă largă tot spre stînga; chiar în buclă, lîngăkm 35, într-o poiană largă, se desface drumul ce merge înainte spre localitatea Zece Hotare. Noi urmămdomol spre stînga, întîi pe marginea unei păduri apoi prin ea urcînd de-a coasta uşor pe sub dealulCărmăzan. Drumul intră într-o regiune dolinară cu păduri şi poieni; în stînga se află zona de obîrşie aVidei. După un coborîş prelung drumul are pe dreapta o largă depresiune aproape lipsită de pădure,străbătută de pîraie ce se pierd în sorburi, cu case răsfirate pe pante; este localitatea Zece Hotaredenumită atît de sugestiv datorită gospodăriilor împrăştiate pe un platou larg, în mare parte carstic şi cureţea hidrografică dezorganizată. Dealtfel, ceva mai departe, dincolo de km 32 vom întîlni placa ceanunţă localitatea şi cîteva grupuri de case situate lîngă şosea. Aici, între km 38 şi 39 (respectiv 31 şi30 km de Aleşd) iese poteca ce vine de la capătul drumului forestier de pe Vida (traseul 3). Drumulcoboară lin pe la izvorul Videi printr-o serpentină strînsă, apoi un urcuş iese din localitatea Zece Hotareşi intră în Tomnatic; ajungem astfel la racordul cu .drumul Gugului" (traseului 18); de aici drumulnostru este asfaltat pînă la Aleşd. Traseul nostru se îndreaptă spre nord-vest parcurgînd sinuozităţileclinelor Culmii Roşiorului; în dreapta se află obîrşia Mnierei, dincolo de care se vede Coasta Jocarului.Drumul străbate o zonă cu poieni întinse în care se găsesc mici grupuri de case; spre dreapta, pe oculme secundară se ramifică un drum de care ce duce la firul Mnierei, la izbucul puternic de substîncăriile versantului drept.

Drumul spre Aleşd trece pe sub clina dealului ce găzduieşte cîteva barăci şi după ce ocoleşteun mamelon intră în pădure şi lasă pe dreapta un drum pietruit ce coboară pe un afluent al Mnierei pînăla valea principală. Drumul asfaltat iese din localitatea Tomnatic şi imediat intră pe teritoriul comuneiCălăţea. Drumul urcă şi coboară lin pe o culme teşită, găurită de doline, acoperită de poieni smălţuitede flori. In coborîş lin el ajunge la şantierul minier Cornetul, în care pulsează efortul colectiv allocuitorilor acestor aşezări izolate. Mai spre nord, în apropiere de km 50 (Aleşd 19) se desface spre

stînga un drum pietruit spre Virciorog, drum ce face legătura cu DR 13 (vezi traseul 2). Şoseaua principală pe care o urmam coboară accentuat printr-o buclă strînsă pînă în firul Mnierei şi lasă spredreapta un drum tăiat în stîncă, care deserveşte exploatarea de bauxită. Spre Aleşd şoseaua a fost



construită pe malul drept al Mnierei, în aval; ea trece pe lîngă o parcare; după 55 km se desprindedrumul spre satul Gălăşeni (traseul 19). Mai departe pătrundem în centrul localităţii Călăţea. In stînga(nord-vest) se ramifică un drum de care ce duce la Peştera de la Pusta Călăţea (traseul 20). Noi urcămaccentuat pentru a trece peste o falsă cumpănă de ape deoarece pîrîul Mniera curge în această zonă peun traseu subteran. Aici se află un loc de popas sub o pădure de stejar şi fag. Înapoi, spre sud-vest, privirea cuprinde întinsul platou carstic de la Zlamine, acoperit de păduri de foioase şi largi poieni în

care se disting cîteva acoperişuri roşii de case; mai departe, dincolo de acest podiş calcaros situat la cca500 m altitudine, orizontul este închis de culmea prelungă a Dealului Glimeii. Drumul coboarăangajîndu-se în serpentine apoi în linie dreapta peste canalul de apă (traseul 20), de unde intră înAştileu. Trecem prin faţa întreprinderii „Refractara" şi străbatem localitatea ajungînd, după o curbăstrînsă, la intersecţia cu drumul care spre dreapta ne conduce la Vadu Crişului (10 km din care 3 sîntasfaltaţi), iar la stînga spre Tileagd (16 km asfaltat). In continuare drumul traversează lunca şi apaCrişului Repede ca după 2,5 km să intre în Aleşd.

7. Comuna Cobeşti — Valea Strîmtura (Valea Uşorilor) — Peştera Muhuchii Posibilităţi de acces: din Beiuş de pe D N 76, de la km 123, pe drumul Beiuş-Aleşd pînă încomuna Cobeşti (13,7 km asfalt). Distanţa: 10 km. Durata: 3 ore. Caracteristica traseului:drum forestier uşor, de vale, practicabil tot timpul anului.

Descrierea traseului. Traseul începe din partea de nord-est a comunei Căbeşti, de la km 13,7(de la Beiuş). Aici părăsim DR 764 cotind la stînga pe un drum pietruit cu bolovani, care devine din ceîn ce mai bun. După cîteva sute de metri trecem în versantul stîng al văii Strîmtura, vale pe care ne-amangajat după părăsirea DR 764. Cîteva case apar ici-colo în lunca largă acoperită de culturi. După uncot accentuat la dreapta ieşim la o carieră unde valea se îngustează mult apoi se lărgeşte din nou, făcîndloc unei lunci mai largi. După 1 km de la asfalt, valea intră în chei strîmte, lungi de 1 km, prin careşoseaua se strecoară cu greu; abia acum ne explicam de unde i se trage numele văii. Drumul forestier trece pe lîngă o mică peşteră situată în versantul stîng apoi peste cîteva poduri parcă strivite între pereţi.La ieşirea din chei valea se lărgeşte brusc; la început drumul merge pe stînga apoi trece pe dreapta,chiar într-o porţiune unde pădurea a fost tăiată. Ajungem astfel la un mic izvor, punct în care se poate,eventual, campa. Mai sus se află o confluenţă; pîrîul Strîmtura primeşte ca afluent din versantul stîngValea Mare. Pînă aici am parcurs 3,3 km de la intrarea în chei.

Pentru a vizita Peştera Muhuchii, pornim de la grupul de case situat la confluenţa, urmămdrumul de care de pe valea din stînga noastră (Strîmtura), drum ce urcă prin versantul drept pentru aevita o porţiune mlăştinoasă a văii, apoi coboară şi traversează apa. Urmînd malul stîng străbatem ozonă largă de fîneţe. Cu circa 100 m înainte ca pîrîul Strîmtura să intre în pădure, adică la circa 5 kmde la intrarea în traseu, un pîrîu cu apa limpede şi rece vine din versantul drept din pădure. Conduşi defirul acestui pîrîu sosim, după 80 m, în faţa Peşterii Muhuchii. Apa pe care am venit iese prin gura peşterii a cărei deschidere are o formă triunghiulară, cu baza de circa 4 m şi înălţimea de 1 m. Grota selărgeşte imediat după intrare; pe dreapta se află un diverticul uscat. Peştera Muhuchii este uşor de parcurs pe primii 30 m după care ea se îngustează mult. Numeroase concreţiuni sînt aduse de apă.Întoarcerea se face pe acelaşi drum.

8. Comuna Căbeşti — izvoarele Sohodolului Posibilităţi de acces: din Beiuş de pe DN76 de la km 123, pe DR 764 circa 14,5 km pînă lairacordul cu drumul Sohodolului din comuna Căbeşti. Distanţa: 13,5 km; din centrul localităţiiSohodol 8 km. Durata: 3½ ore; din centrul localităţii Sohodol 2 ore. Caracteristica traseului:

drum forestier de vale, uşor accesibil în tot timpul anului.

Descrierea traseului. Traseul începe în partea din amonte a comunei Căbeşti, lîngă un pod,între km 14 şi 15, punct în care o tablă indică „drum forestier Valea Sohodolului — 6 km". Intrăm pedrumul forestier, de pe versantul drept al Sohodolului, trecem pe lîngă cîteva case avînd pe dreaptalunca largă a pîrîului. Drumul traversează apa a cărei vale se îngustează mult; cuptoare de ars calcarulapar lîngă firul apei, aproape de stîncile care o mărginesc. După vărsarea în Sohodol a unui mic afluentcare vine din malul drept, lunca se lărgeşte iar, avînd versanţii mai domoli. Curînd drumul pătrunde în pădure, apoi într-o poiana în care se află blocuri de calcar. Mai sus valea este strînsă în chei, apa făcîndmici cascade peste blocurile prăbuşite în firul apei. După ce trecem de o cariera, versanţii seîndepărtează iar; în amonte se vad primele case ale pitoreştii aşezări Sohodol. Pînă în centrul ei, unde

se află şi şcoală, circulă autobuze I.T.A.Din această localitate se poate vizita izbucul de la Topliţa de Sohodol printr-o deviere dintraseu. Pentru aceasta părăsim drumul forestier cotind la stînga pe un drum de care, printre case; pînă la



izbuc sînt circa 3 km. In calculul duratei şi distanţei traseului nu a fost înglobată deviaţia la izbuc.Din centrul localităţii Sohodol urcăm lin pe drumul care, pe măsură ce înaintam, este mai bine

întreţinut. El traversează apa de două ori; dincolo de ultimele case e| rămîne în versantul stîng şi suielin; pe dreapta noastră din pădure apare o vale îngustă cu chei sălbatice; mai sus cîteva case străjuiescdrumul. Ceva mai în amonte din stînga noastră în Sohodol se varsă pîrîul Godinoasa pe care urcă undrum forestier. La confluenţa, într-o pajişte, se află o baracă a muncitorilor forestieri, loc bun de

adăpost pentru vreme rea; aici se poate monta cortul pentru un popas mai îndelungat. Drumul nostrucontinuă pe valea Sohodolului încă 700-800 m pînă la un izvor situat sub pădurea care acoperăversantul stîng. Locul este uşor de recunoscut după masa şi băncile de lîngă izvor. Priveliştea esteminunată mai ales spre aval. Traseul nostru se opreşte aici după circa 10 km parcurşi de la DR 764.Drumul forestier continuă insă în amonte pînă spre obîrşia văii.

De la izvor coborîm pe vale pînă la confluenţa cu Godinoasa, de unde la dreapta, peramificaţia drumului, se poate vizita zona împădurită de la izvoarele Godinoasei; pînă la capătul şoseleivom mai parcurge aproape 2 km.

9. Lazuri (de Roşia) — Cheile Lazuri — Izbucul Toplicioarei — drumul forestier pesteFarcu (cu variantă spre Ponorul Runcşor 9a) Posibilităţi de acces: din Beiuş de pe DN 76 de la km 123, pe DR 764 spre Aleşd circa 15 km pe drum asfaltat. Distanţa: 18 km (din care 6 km pînă la ramura ce urcă peste Farcu +6 km la

izbucul Toplicioarei şi retur +6 km pe ramura drumului peste Farcu). Durata: 8 ore (respectiv3+2¾+2¼) . Caracteristica traseului: Traseu greu, dificil în special pe vreme umedă sau la apemari. Poate fi parcurs parţial pînă la Peştera Roşie. Varianta la ponorul Runcşor (9 a) se poate parcurge numai de către turiştii experimentaţi. Drum de vizitare a impresionantelor chei aleLazurilor şi a izbucului Toplicioarei.

Descrierea traseului: Traseul începe de la ramificaţia drumului pietruit ce duce la Lazuri (deRoşia); aici, pe drumul Beiuş - Aleşd (între km 16 şi 17) apare tabla cu indicaţia „Lazuri - 2 km".Cotim la dreapta pentru a urma valea plată cu lunca largă a pîrîului Lazuri; după mai bine de 2 kmsîntem în centrul localităţii. De aici drumul continuă pe lîngă firul apei ce se îndreaptă puţin spre stîngaspre rupturile ce mărginesc lunca; valea se îngustează şi după 300 m intrăm în sectorul unor chei. Inchei poteca noastră urmăreşte malul stîng; ea ne conduce pe lîngă o firidă şi apoi în urcuş lin la un locmai larg. De la intrarea în chei pînă aici sînt 430 m. Sus, în versantul drept, la 25 m diferenţă de nivel,se vede intrarea în Peştera Roşie. Portalul este suspendat intr-un perete vertical; deasupra apei, la stînga peşterii, mai apare o firida. La circa 100 m de la peşteră remarcăm o schimbare în aspectul morfological văii, locul calcarelor fiind luat de şisturile argiloase care au generat versanţi mai domoli. Tot aici sevărsă două pîraie care vin din malul drept. In amonte valea se îngustează iar şi ne obligă, în special pevreme umedă, să trecem cu greu pe lîngă un perete, pe o brînă îngustă apropiată de nivelul apei; maisus însă peretele complet vertical mărgineşte apa; el ne obligă să traversam din nou apa. Sîntem în porţiunea cea mai sălbatică a cheilor Lazuri cu zone dificile de treceri pe brîne şi traversări repetate alevăii, neplăcute în special la ape mari.

Fig 05 Zona Toplicioara—Runcşor Urcăm lin pe lîngă apă, prin pădure; în versantul stîng, opus celui pe care ne aflăm, observăm

o serie de rupturi ce se prelungesc ca un zid lipsit de vegetaţie pînă în firul văii, apoi valea se deschideuşor într-o poiană prelungă. Poteca ne conduce peste o stîncărie pînă la confluenţa cu pîrîul Stugariu,ce vine din versantul drept, unde apare o păşune mare. De la Peştera Roşie pînă aici am parcurs odificilă porţiune a Lazurilor, lungă de 1 850 m.

De la confluenţă urcăm pe versantul drept al văii principale, la circa 30 m deasupra apei, apoicoborîm chiar pe firul apei unde întîlnim un drum de tractor, îl urmăm în amonte pe lîngă o firidă şi unmare grohotiş; drumul devine din ce în ce mai bun. După 1 km de la gura Stugariului o ramură adrumului forestier (acum în construcţie) urcă accentuat în versantul drept pentru a ieşi în DR 23.

Pentru vizitarea izbucului Toplicioarei urmăm ramura drumului în amonte pe lîngă firul apei.Drumul urmează la început pe o porţiune de vale înierbată apoi intră din nou în chei. După 1,2 kmşoseaua ajunge la bifurcarea cu valea Şoimuşuri; urmăm valea Toplicioarei (stînga) spre nord-est pe undrum forestier. Valea este foarte pitorească, cu mici peşteri în versanţi, cu izbucuri şi limbi de grohotiş.La circa 750 m de la bifurcare, drumul trece (acum fără pod) pe versantul stîng, după care disparetreptat, el fiind în continuare numai jalonat. Parcurgem astfel încă 1 km. In faţa, celălalt perete esteconstituit din calcare negre. La baza abruptului un şuvoi puternic de apă iese la zi. Este izbucul

Toplicioarei; apa intrată în subteran prin ponorul Runcşor, după ce parcurge prin calcare un traseusubteran lung de circa 600 m, necunoscut încă de nimeni, apare la suprafaţa prin acest izbuc. Inamonte, valea, extrem de sălbatică, este complet seacă; o putem vizita pe încă 200 m, la început pe firul



hoancei, apoi pe versantul stîng pînă pe un umăr al Gruiului Meghii de unde spre stînga, spre firul sec,se văd o serie de peşteri, firide şi pereţi abrupţi, totul năpădit de o pădure de fag. De aici, recomandămturiştilor întoarcerea la izbucul Toplicioarei, pe la puncul în care şoseaua forestieră părăseşte valeaurcînd în versantul drept, peste Dealul Farcu, pînă la DR 23.

ATENŢIE! Numai turiştii experimentaţi care dispun de timp, energie fizică şi busolă pot urma

mai departe VARIANTA 9 a, care ne conduce la ponorul Runcşor (La întorsuri). Pentru aceasta, de laumărul Gruiul-Meghii, din amonte de izbuc, coborîm lin pe fundul hoancei. la început acoperită de bălării, apoi printr-o poiană prelungă, înierbată. După 600 m de la umărul Gruiul Meghii ajungem într-o zonă în care versanţii sînt acoperiţi cu răşinoase, iar firul sec al pîriului este înierbat. In acest punct părăsim valea care continuă spre est; urcăm din greu versantul din stînga noastră (nord) printre arboricirca 230 m, apoi traversăm o potecă care merge de-a coasta la stînga. Continuăm urcuşul pe direcţianord şi ieşim sus la culme într-o poiană largă, cu pădure pe stînga, pe o creasta secundară. Urmămînainte prin poiana, pe lînga pădurea din stînga circa 160 m şi coborîm scurt la stînga pînă într-o altă poiană cu un curs de apă meandrat; este ponorul Runcşor care are o formă caracteristica de tirbuşon, deunde şi denumirea de La întorsuri (vezi şi traseul 22). De la ponor urmăm firul apei în amonte pînă laun drum forestier; pe el urcăm la stînga circa 600 m şi ieşim la racordul cu drumul Roşia - Borod (DR 23). Sîntem în Şesu Monii. La dreapta drumul duce spre Borod, la stînga, spre Beiuş.

Pentru a ajunge la capătul traseului 9 urmăm drumul spre stînga (NV) de-a lungul unei văi

seci, dolinare, acoperită cu poieni largi şi pîlcuri de poduri. După circa 2,5 km observăm în stîngadrumul forestier care coboară dinspre Farcu. Locul este potrivit pentru compare.

Continuăm traseul 9 de la izbucul Toplicioarei înapoi pe vale, pe drumul forestier. Acestaurmează drumul forestier care suie pe versantul drept al Toplicioarei, la început în pantă mare peserpentine, printr-o zonă împădurită. Drumul iese sus într-o poiană cu doline şi merge spre nordstrăbătînd o pădure apoi o poiană în care se văd cîteva case aninate pe clinele de deal din versantulstîng al firului Stugariu; în urcuş continuu ajungem în curmătura dintre Frăsinoasa, la est, şi Farcu, lavest. Din şa, drumul coboară prin păduri; mai jos descrie o curbă largă la dreapta pentru a ieşi în valeaseacă a Sohodolului, acoperită de păşune; sîntem la vest de Şesul Monii, pe drumul Beiuş — Borod.Din valea Lazuri pînă aici am străbătut circa 6 km. In poiana de la confluenţa văilor ne putem adăpostila stîne; cei ce au cort pot campa în acest loc avînd şi apa de izvor. Sîntem la 8 km de comuna Damiş(la dreapta pe şosea, spre est) şi la 2 km de ramificaţia DR 764 cu DR 23 (la stînga spre vest) (traseul6). Tot la stînga pe şosea, în aval, prin Cheile Albioarei se poate ajunge, după 13 km, în centrulcomunei Roşia, unde începe drumul asfaltat spre Beiuş.

Turiştii care-şi instalează cortul aici la racordul dintre drumul forestier Farcu şi drumul Roşia — Borod, pot parcurge circuitul Şesul Monii - Runcşor - Izbucul Toplicioarei - şoseaua forestierăLazuri — Farcu -Şesul Monii. Porţiunea Runcşor — Izbucul Toplicioarei se parcurge pe traseul 9 a însens invers.

10. Comuna Roşia — Peştera Gruieţ — Izbucul Roşia Posibilităţi de acces; din Beiuş de pe DN76 de la km 123, pe DR 764 pînă în comuna Roşia,18 km (asfalt). Distanţa: 6 km. Durata: 2 ore. Caracteristica traseului: drum comunal de vale,accesibil în tot timpul anului; permite vizitarea Peşterii Gruieţ şi a izbucului Roşia.

Descrierea traseului. Din centrul comunei Roşia părăsim drumul principal mergînd spredreapta prin faţa Consiliului popular apoi prin faţa bisericii. După 500 m drumul trece printre casele dinPoniţa, pe lîngă cooperativa de consum. La stînga se ramifică o uliţă ce duce spre Cheile Cuţilor.Turiştii pot vizita această zonă cu peşteri, izbucuri şi chei, deosebit de interesante.

Continuăm traseul spre est, pe valea Steaza; traversăm Pîrîul Cuţilor care are o luncă largă înstînga şi ajungem la ultimele case din Poniţa. După circa 750 m întîlnim pîrîul Izbucul Roşia; drumulse continuă mai departe trecînd peste un pod. La pod părăsim drumul şi urcăm în amonte pe lîngă firul pîrîului, încă 200 m şi în faţă apare o carieră mare săpată în calcare; în dreapta noastră un fir de apă neconduce spre Peştera Gruieţ. Îl urmăm pe circa 120 m, timp în care, trecînd peste bolovani, suim odiferenţa de nivel de circa 35 m. Apa care iese din peşteră se strecoară peste blocuri mari formînd micicascade.

Peştera are portalul ogival, lat de circa 15 m şi înalt de circa 8 m. Camera principală, lungă de50 m, are tavanul tapisat cu ghirlande şi ţurţuri de calcar sau calcit; pe peretele din stînga se potobserva coloane groase de calcit ce se ridică pînă în plafon. Apa vine din stînga, loc în care galeria se

strîmtează mult, pierzînd şi din înalţime.După vizitare ne întoarcem la cariera pe acelaşi drum. Pentru a merge la izbucul Roşia urmămvalea principală în amonte, pe versantul ei stîng, pe o distanţă de circa 470 m. La ape mari sîntem



nevoiţi să ne strecurăm printre bolovani, pe lîngă stînci, uneori chiar urcînd pe versant. După un cotscurt al văii ne apare în dreapta izbucul Roşia. Apa iese la zi printre bolovani mari acoperiţi de uncovor gros de muşchi. Izbucul are două guri prin care deversează apa. În amonte, valea pe care amvenit se blochează în clina unui deal ce are baza acoperită de grohotişuri. Locul răcoros, sălbatic îmbiela odihna.

11. Comuna Roşia — Apateu - Izbucul Topliţa Posibilităţi de acces: din Beiuş de pe DN76, de la km 123, pe DR 764 pînă în centrul comuneiRoşia (18 km asfalt). Distanţa: 6,7 km (dus-întors). Durata: 2 ore. Caracteristica traseului:

drum de vale uşor, accesibil în tot timpul anului; folosit pentru vizitarea izbucului Topliţa.

Descrierea traseului. Din centrul comunei Roşia mergem spre nord-vest, pe drumul pietruit,incă 2,3 km, străbătînd Apateul. La ultimele case, înainte ca drumul să descrie o serpentină, se desfacela dreapta un drum de care, pe care îl urmăm pe malul drept al Topliţei, trecînd pe sub un stîlp de înaltătensiune. In dreapta noastră o turbărie largă ne desparte de un dîmb împădurit numai la parteasuperioară; în faţă se conturează treptat rupturile în calcare spre care ne îndreptăm. Drumul nostru, mai puţin mlăştinos, se apropie de firul Topliţei cotind treptat la stînga, spre nord. Curînd el traverseazăvalea pe versantul stîng; am parcurs circa 530 m pe drumul de care, apoi îl părăsim mergînd pe potecace taie clinele estice ale Bodrogului, prin livezi cu pruni sau prin păşune. Încă 170 m şi trecem peste

firul apei în versantul stîng la drumul de căruţă. Ajungem astfel la o moară de la care coteşte la dreaptaun drum îngust; suim lin pe el, pe sub stîncăria de calcare, trecem pe la cîteva mici izbucuri ce par aanunţa marele izbuc de mai sus şi, după mai bine de 300 m de la traversarea apei din aval de moară,sosim în faţa izbucului Topliţa. Apa iese printr-un portal înalt de circa 3 m şi lat de circa 7 m. Peştera afost formată pe o fisură verticală prin dreapta căreia iese apa. In perioadele ploioase în grota lungă de15 m se formează un lac; în amonte grota se îngustează devenind o galerie activă.

12. Groapa Ciur Posibilităţi de acces; (1) din Beiuş de pe DN76 de la km 123, pe D R 764 spre Aleşd 25,5 km,din care 18 km modernizat; (2) din Dobreşti de pe DR13, la dreapta, pe drumul modernizatspre Luncasprie pînă la Cheile Albioarei 11 km, apoi pe DR 764 la stînga spre Aleşd 1 km. Distanţa: 2,7 km. Durata: 1½ ore. Caracteristica traseului: drum uşor, accesibil în tot timpulanului, dar care ridică probleme de orientare.

Descrierea traseului. Poteca începe din drumul Beiuş - Aleşd, la km 25,5 (de fapt Aleşd 44,5şi nu 36,5 cum este indicat), din poiana cu izvorul captat de sub versantul stîng al pîrîului Albioara, pemalul opus casei brigadierului silvic. Aici urmăm poteca de pe versantul stîng, care urmează marginea pădurii, chiar de lîngă captarea de apă; pe dreapta noastră, în pădure, se vede un abrupt de calcare decirca 10 m înălţime. Curînd, depărtîndu-ne treptat de marginea pădurii, în urcuş, intrăm într-un drum decare ce duce printr-o poiană. După 300 m, la liziera pădurii, intersectăm un alt drum de care ce vine din poiana din stînga şi are direcţia aproximativ nord-sud. Mergem la dreapta (sud) pe el, trecem de pădureşi apoi pe deasupra ei avînd la dreapta o poiana. După 80 m de la întîlnirea drumului orientat nord-sud,din drumul nostru se ramifică la stînga, în curbă strînsă, un alt drum, puţin vizibil fiind înierbat. Pentrua ajunge la Groapa Ciur vom urma acest drum şi, în urcuş, vom ajunge la o pădurice. Din marginea ei privind înapoi, pe stînga drumului observăm o dolină cu clina sudică acoperita de un pîlc de copaci, iar la dreapta o căsoaie. Continuăm traseul prin pădure cotind la dreapta şi după 110 m ieşim într-o poianalargă. Din poiană urcăm pînă într-o şa puţin accentuată, unde poteca noastră se întretaie cu cea de peculme (90 m de la marginea superioară a pădurii). Aici cotim la dreapta pe culme prin fînaţul careaproape acoperă drumul; în stînga, sub noi, se află o dolină cu clinele nordice abrupte şi împădurite.Mergem înainte şi după 260 m ieşim pe o proeminenţa a crestei de unde o luăm la stînga (spre sud) şicoborîm prelung prin cosălău; trecem de un gard viu şi ieşim la confluenţa a două fire de apă chiar înGroapa Ciur (Încă 200 m de la creasta).

Fig 06. Groapa Ciur Recomandăm vizitarea acestei zone în a doua jumătate a lunii august, după strîngerea fînului,

cînd putem străbate mai uşor regiunea. Urmînd firul apei în aval pe după pintenul din dreapta, ieşim la peştera Ciur-Ponor; portalul ei este înalt de 6 m şi lat de 7 m. El permite intrarea într-o galerie cecomunică cu o sală lungă de circa 50 m; în aval de sală se mai poate merge printr-o galerie îngustă presărată cu multe cascade.

Pentru vizitarea peşterii de la Ciur-Izbuc urmăm firul în amonte pe unde am venit. De la bifurcare suim pe lîngă pîrîul din stînga noastră (est) pînă în pîlcul de pădure cu abrupt unde aparegrota din care iese apa. Versantul drept este în pantă lină şi formează baza portalului; acesta este înalt



de 3,5 m şi lat de 4 m. Peştera este formată din două etaje care însumează 1 km1.Vizitarea Peşterii de la Ciur-lzbuc trebuie făcută cu foarte multă atenţie; peştera găzduieşte

vestigii care demonstrează că Munţii Pădurea Craiului erau locuiţi încă din timpurile preistorice. Deaceea, recomandăm în mod special protejarea peşterii de către vizitatori.

13. Dobreşti - Luncasprie - Sclavul Pleş -Cheile Albioarei

Posibilităţi de acces: (1) din drumul Oradea-Beiuş (DN 76) de la km 144,3, din Sîmbăta, peDR13 pînă la Dobreşti, din care 11 km asfaltaţi; (2) din drumul Oradea-Beiuş (DN 76) de laBeiuş pe DR 764 la Roşia (18 km asfalt), de unde, în continuare, pînă la „La Jofi" din CheileAlbioarei, încă 6,5 km pe drum pietruit. Distanţa: 11 km. Durata: 3 ore. Caracteristica

traseului: drum asfaltat, trasat peste platoul carstic de la Sclavul Pleş; drum de legătură cutraseele 15 şi 16.

Descrierea traseului. Drumul modernizat se continuă din centrul comunei Dobreşti spre est(conform săgeţii cu indicaţia „şantier Răcaş-11 km"), traversează linia ferată lăsînd la stînga o lateralătot asfaltată care duce la staţia de încărcare a bauxitei. Urmăm drumul spre dreapta în urcuş uşor pînă încumpăna dintre bazinul Văii lui Vasile şi cel al Videi. Din şa începe un coborîş aproape drept pînă la podul peste care traversăm apa Videi, şi ajungem în localitatea Luncasprie. Din Dobreşti pînă la podulde peste Vida sînt 2,250 km. La stînga, dincolo de apă, se ramifică drumul pietruit ce duce în amonte la

barajul Vida (traseul 14). Cotim la dreapta în aval, pe stînga apei, şi după încă 750 m ajungem la o altăramificaţie de drumuri cu indicator: Pomezeu 3 km (înainte), Dobreşti 3 km (înapoi pe drumul pe caream venit) şi Răcaş 8 km (la est); urmăm drumul spre şantierul Răcaş (8 km) în urcuş pe cîtevaserpentine mai largi apoi pe lîngă o văiugă unde se află cîteva gospodării. Curînd intrăm într-ofrumoasă pădure de stejar prin care drumul pavat cu piatra cubică face o curbă strînsă spre stînga.

Atenţie! Conducătorii auto vor merge, în special pe această porţiune, cu multă prudenţă,deoarece autocamioane de mare tonaj coboară încărcate spre Dobreşti. Mereu în urcuş, pătrundem într-o poiană; drumul urmează un timp marginea de jos a poienii pentru ca apoi să intre din nou în pădureade foioase. După cîteva serpentine strînse, la 4 km de la ramificaţia spre Pomezeu, într-o curbă, lastînga, se află un izvor, demn de reţinut dacă ţinem seama că în zona în care pătrundem apa lipseşte. Dela izvor mai mergem încă 1 km în urcuş mai lin prin pădure şi ajungem la o altă bifurcare de drumuri.Cotim la dreapta spre Albioara (3 km spre sud-est) avînd imediat pe dreapta noastră o poiană frumoasăîn care se găseşte Clădirea centrului de colectare a fructelor de pădure. Drumul parcurge poiana înlungime apoi intră în pădure; la stînga se desprinde un drum de care greu vizibil; pe aceeaşi parte seaflă o poiană cu plantaţie de pini. Drumul nostru coteşte uşor la dreapta şi urcă spre vîrf printr-undebleu cu talazurile acoperite cu blocuri mari de calcare; în stînga se află vîrful puţin proeminent alSclavului Pleş (465 m). Urmează un coborîş pînă într-o şa (drum neasfaltat pe circa 200 m). Ne aflămîntr-o pădure deasă de molizi şi pini bine întreţinută, credem unicat pe teritoriul Munţilor Apuseni. Înstînga noastră pădurea cuprinde o imensă depresiune ciuruită de zeci de doline.

Drumul urcă lin şi ocoleşte o culme; coteşte uşor la dreapta şi coboară la o altă şa puţin pronunţată; în stînga noastră se află o a doua depresiune găurită de doline adînci prin care se strecoarăun drum de căruţa. Încă circa 300 m şi ne aflăm într-o curbă strînsă la stînga; în stînga se află o potecăîn trepte ce duce la o baracă forestieră. Din acest loc se desface spre nord (stînga) traseul 15. Pe dreaptaşoselei se află un loc mai larg (cu semn de parcare interzisă) şi un drum de care. Silvicultorii denumescacest punct „Colţul pădurii mari". Drumul spre Albioara coboară lin, trece printr-o poiană îngustă, apoicoteşte la stînga peste o stîncărie de calcar. Urmează o curba, tot la stînga, la 90°, cu rupturi mari pedreapta ei, spre Cheile Albioarei. Coborîşul se accentuează şi drumul coteşte mult la dreapta; sîntem peo vale seacă urmată în amonte de un drum forestier (la stînga noastră) închis de o barieră. Ramificaţiaduce în zonă sudică a dealului Merişor, la ponoarele Birchii şi Merişor (vezi traseul 16).

Drumul asfaltat coboară pe stînga văii seci apoi coteşte larg la stînga fiind tăiat în stîncă; mai jos, după 3 km de la ramificaţia Răcaş, el se uneşte cu DR 764. Sîntem în punctul numit „La Jofi" înzona centrală a Cheilor Albioarei, la 24,5 km de Beiuş şi la 6,5 km de centrul comunei Roşia.

14. Luncasprie - Peştera Topliţa de Vida Posibilităţi de acces: din Sîmbăta de pe DN76 de la km 144,3 pe DR 13 pînă la Dobreşti 11km (asfalt), apoi la dreapta, spre şantierul Răcaş, încă 2,3 km (vezi traseul 13). Distanţa: 6,2

km (dus-întors). Durata: 2½ ore. Caracteristica traseului: traseu pe drum de vale, uşor accesibil tot timpul anului; drum pentru vizitarea Peşterii Topliţa.

1 Date din lucrarea lui Th. Rusu, Gh. Racoviţă, V. Crăciun (Le systeme karstique Topliţa — Ciur -Tinoasa, 1970).



Descrierea traseului. Traseul începe din localitatea Luncasprie, din punctul în care drumulasfaltat care vine din Dobreşti coboară lin şi trece podul peste Vida cotind apoi la dreapta (sud), sprecentrul satului. La podul peste Vida, se ramifică la stînga (nord) un drum pietruit ce urmează malulstîng al Videi în amonte. Drumul se strecoară printre case şi firul văii, trecînd peste cîteva pîrîiaşe înurcuş lin. Curînd în dreapta noastră se ridică versantul retezat în gresii roşii, unele dintre cele mai vechi

roci din regiune. După ultimele case trecem pe sub firele funicularului şi, pe la marginea pădurii, urcămmai pronunţat şi cotim odată cu drumul la dreapta. În faţă ne apare barajul de la Vida cu lacul deacumulare care se remarcă prin culoarea verzuie a apei. Drumul a fost construit pe malul lacului, pe sub pădurea care se reflectă în oglinda apei. Acum lacul acoperă vechea confluenţă dintre Vida şi afluentulei pe stînga, Topliţa. După un urcuş scurt, greu de parcurs cu automobilul pe vreme ploioasă, ajungemla cantonul silvic de la baraj, construit puţin deasupra nivelului lacului într-o zonă liniştită, pitorească.Din Luncasprie pînă aici am parcurs 2,1 km.

Drumul spre Peştera Topliţa se continuă printr-un vechi drum forestier acum mai deteriorat; elcoteşte la dreapta, spre est, pe versantul stîng al Topliţei, printr-o pădure de fag. Îl urmăm în urcuş lintraversînd un pîrîu; după 550 m de la canton, la un cot spre dreapta, ajungem la o punte. Versantul pecare trecem este înclinat, cu stîncărie sălbatică în calcare. Continuăm în amonte şi după circa 150 m,după ce am trecut de o mică hoancă ce vine din versantul stîng, opus nouă, ieşim la un izvoraş ce se prelinge pe sub o stîncă, aproape de firul apei (pe malul stîng). Mai avem de parcurs încă 300 m, tot

prin pădurea de foioase, pe malul drept al apei pînă la poiana unde apa se bifurcă. Din dreapta noastră(est) vine apa care iese din Peştera Topliţa; din stînga firul firav al apei ce iese din hoancă înclinatăoare urcă la vîrful Osoiu (476 m). Mergem pe malul drept al apei şi după circa 75 m sosim la gardul desîrmă care împrejmuieşte peştera.

Peştera Topliţa este săpată într-un perete de calcare înalt de peste 20 m. Portalul lat de 6 m aretavanul lăsat în partea centrată; zonele laterale depăşesc 2 m înălţime. Apa care vine prin peştera estecaptata de un sorb cu baraj la baza deschiderii In apropiere de portal se află o mică construcţie, adăpost bun în caz de ploaie. In poiana de la confluenţa cu pîrîul care vine din Osoiu se poate monta cortul pentru a înnopta.

15. Circuitul Sclavul Pleş Posibilităţi de acces: (1) din Dobreşti de pe DR 13 prin Luncasprie pînă la ramificaţia Răcaş(8 km), apoi la dreapta, tot pe drum asfaltat, încă 2 km (vezi traseul 13); (2) din Roşia de pe DR 764 de la km 18, prin Cheile Albioarei pînă la punctul La Jofi (6,5 km fora asfalt), de undeurcăm 1 km la stînga, pe drumul asfaltat, spre ramificaţia Răcaş—Luncasprie- Distanţa: 4,670km +2 km pe şosea asfaltata. Durata: 2½ - 3 ore. Caracteristica traseului: traseu accesibil întot timpul anului. Necesită busolă şi atenţie deosebită în orientare; traseul este lipsit de apa;circuitul străbate unul dintre cele mai caracteristice platouri carstice din Munţii PădureaCraiului.

Descrierea traseului. Circuitul începe din „Colţul pădurii mari", la 1 km de punctul „La Jofi" pentruturiştii care vin dinspre Cheile Albioarei; pentru cei ce vin dinspre Dobreşti, circuitul începe laramificaţia şantierului Răcaş cu drumul spre Cheile Albioarei. Aceştia din urmă vor parcurge pedrumul asfaltat 2 km pînă la „Colţul pădurii mari". Aici, intr-un cot pronunţat al drumului spre stînga(din sensul Luncasprie - Albioara) se observă pe dreapta un loc mai larg cu semn de parcare interzisă şiun drum de care la dreapta. Părăsim asfaltul urcînd spre stînga (nord), cele cîteva trepte săpate în maluldrumului în debleu şi după 75 m ajungem într-o poieniţă, la o mică baracă forestieră. De la baracacotim jumătate la dreapta (nord-est), coborînd pe o potecă puţin clară; după 50 m schimbăm direcţiaspre N-NE, puţin la stînga. Coborîşul se accentuează; intrăm în pădurea înaltă de molizi şi după încă200 m parcurşi ajungem la o primă zonă dolinară orientată perpendicular pe direcţia traseului nostru.Urcăm lin pe poteca acum mai vizibilă şi sosim la un tăpşan înierbat (încă 100 m). Mergem la dreapta(E-SE) circa 75 m, loc în care din dreapta vine o potecă, apoi ne îndreptăm iar spre nord (stînga),urcînd lin pînă la borna unui vechi foraj amplasat într-un luminiş (am mai mers încă 35 m). De la asfalt pînă aici am parcurs 535 m.

Pentru a nu rătăci poteca, este important să reţinem ca în general traseul nostru urmează în prima parte marginea estică a pădurii mari de răşinoase, ea rămînînd constant pe stînga noastră. Dinluminişul în care se mai vede semnul unui vechi foraj (41989) ne îndreptăm spre nord şi, după ce lăsămla dreapta o potecă, începem să coborîm la o şa puţin accentuată. In dreapta se află o vale oarbă lungă

de aproape 1 km şi lată de circa 300 m, cu poieni şi pîlcuri de păduri de foioase, cu stîncărie de calcar şi cu imense doline răsfirate ici-colo. Din şa urcăm lin pe lîngă ţancuri de calcar situate în stînganoastră după care cotim puţin spre dreapta; urmează o poiană alungită, apoi o coborîre scurta prin



pădurea deasa de foioase. In continuare poteca ne conduce la un mamelon cu păşune pe vîrf; dinaceastă poiană se desface spre dreapta, înapoi, o potecă. Tot aici se găsesc şi două doline îngemănatelegate printr-un pod natural. Mai departe ieşim într-o şa situată între două doline de unde se urcă cotinduşor la stînga, pînă la un semn al forestierilor (89-11). De la luminişul cu vechiul foraj pînă la semnulforestierilor am mai mers 330 m.

Fig 07 Circuitul Sclavul Pleş

Poteca bine bătută ne scoate la un alt mamelon cu poiana; ceva mai departe se desface spredreapta şi înapoi un drum de care. De aici ieşim la o poiana din care se desprinde un alt drum de căruţă, paralel cu cel anterior. Drumul nostru se strecoară pe sub culme, prin dreapta ei, pînă la un tăpşan deunde cotim la stînga şi ieşim la o şa cu poiană; în această poiană vine din stînga, de pe o creastă, o potecă. Traseul nostru urcă şi coboară, taie apoi o poiană după care pătrunde într-o altă poiană mareunde din dreapta vine un drum larg. La racordul drumurilor se află borna forestieră cu numărul 70-11.De la borna silvică 89-11 pînă aici au fost 615 m. După un scurt popas ne îndreptăm spre N-NV pe poteca ce primeşte dinspre stînga un alt drum şi imediat o potecă dinspre dreapta. După 60 m de lalocul de popas, din pădurea tînără de molid vine un alt drum; în stînga se află o dolină adîncă. Coborîmspre nord-vest avînd pe stînga o depresiune; trecem pe lîngă o potecă ce urcă în dreapta în pădure, apoicoborînd avem pe stînga o zonă joasă acoperită de pădurea de molizi înalţi. După un scurt urcuş înstînga se desface un drum. Traseul nostru continuă prin dreapta unui vîrf teşit, apoi coboară pe lîngă odolină alungită situata pe stînga. Pînă aici am mers pe direcţia N-NV; din dreptul dolinei poteca ne

conduce un pic la stînga, apoi coteşte uşor la dreapta pe direcţia nord-vest. Ne găsim în pădurea mare,foarte aproape de colţul ei nordic, opus celui din care am intrat în traseu (de la mica baracă forestieră);mai mergem 30 m şi ajungem la o şa cu punte naturală între dolinele care formează un şir transversal.De la borna forestiera 70-11 am mai parcurs 625 m. Punctul este foarte important deoarece de aici seschimba total direcţia de mers şi se părăseşte definitiv marginea estică a pădurii mari de răşinoase.

ATENŢIE! părăsim poteca ce merge înainte cotind la stînga (vest) şi înapoi pe o poteca vagă prin pădurea înaltă; mergem pe curba de nivel, avînd în dreapta noastră, unde cade panta, un şir dedoline care pe măsură ce înaintăm se îndepărtează de noi. Şirul de doline este orientat NE-SV. După 65m de la schimbarea direcţiei întîlnim capătul unui drum forestier pietruit, înierbat, nefolosit de multăvreme, dar care se observă din pădurea înaltă. Dacă totuşi nu reuşim să reperăm capătul drumului,recomandăm întoarcerea la drumul asfaltat pe traseul pe care am venit; continuarea circuitului fărăajutorul drumului înseamnă rătăcire sigură.

Aşadar urmăm drumul forestier spre S-SV, traseul nemairidicînd în continuare probleme deorientare; el coteşte uşor la stînga, trece pe lîngă un şir de doline ce rămîn pe dreapta (unde se ramificăun drum secundar), după care se îndreaptă spre sud pentru a cobori şi coti brusc la dreapta printr-o buclă strînsă. Din buclă se ramifică la stînga o potecă. De la capătul drumului pînă în buclă sînt 280 m.Drumul merge spre sud-vest (cot brusc la dreapta pentru închiderea buclei) avînd la început doline pestînga apoi pe dreapta. După 450 m de la buclă, pe stînga drumului, ţancuri de stîncă sparg solul grosacoperit de ace de molizi; mai sus, tot pe stînga, se află o mică poiană. Continuăm pe drum prin pădurea înaltă de răşinoase, mai trecem pe lîngă o mică poiană apoi lăsăm o dolina imensă pe dreapta,spre nord-vest. Aleea pe care mergem ne conduce la o dolină îngemănată cu poiană tot pe dreapta. Dela ţancurile de calcar cu poiana am mai parcurs 260 m. Drumul larg coteşte la stînga, trece pe lîngă ohoancă cu doline înierbate şi iese într-un luminiş urmînd, spre sud-vest, o vale seacă găurită de doline,loc prin care se strecoară cu greu. După ce trecem de o plantaţie ajungem la o porţiune scurtă de cheiînguste, puţin înalte. De la dolina îngemănată pînă aici am parcurs încă 550 m. In continuare drumuleste rupt de o viitură (pe cîţiva metri); după încă 360 m în dreapta noastră se găseşte o carieră mare decalcar, iar mai jos o cabana mica a muncitorilor de la carieră, care oferă adăpost în caz de ploaie.Drumul continua spre sud-vest prin poieni cu pîlcuri de copaci fiind intersectat de cîteva drumurisecundare; după 600 m de la carieră sosim la ramificaţia Răcaş — Albioara. Pentru a închide circuitulurmăm pe drumul asfaltat la stînga încă 2 km (traseul 13).

16. Circuitul Popoarelor Birchii şi Merişor Posibilităţi de acces: (1) din Sîmbăta de pe DN 76 de la km 144,3 se urmează pe DR13 pînă laDobreşti (11 km asfalt); de aici la dreapta prin Luncasprie şi pe la ramificaţia Răcaş — Albioara pînă în punctul La Jofi, încă 11 km asfalt (traseul 13); (2) din Beiuş de pe DN 76 dela km 123 la Roşia pe D R 764 (18 km asfalt), de unde pînă în punctul Lo Jofi încă 6,5 km pedrum pietruit. Distanţa: 5,5 km. Durata: 3 ore. Caracteristica traseului: drum forestier pe valeseacă; porţiunea extrem nordică este lipsită de şosea şi ridică probleme de orientare. Necesită

busolă pentru orientare. Accesibil în tot timpul anului. Descrierea traseului: Circuitul începe din punctul La Jofi din Cheile Albioarei, pe drumul



asfaltat ce se desprinde din DR 764 şi urcă spre platoul carstic Sclavul Pleş. După circa 300 m lăsăm pedreapta stîncile din tăietura drumului. Drumul face un cot strîns la stînga; aici părăsim drumulmodernizat şi ne îndreptăm spre nord pe un drum forestier cu barieră; lîngă bariera se află piatrakilometrică „O". Drumul a fost construit pe o vale seacă, îngustă, cu versanţi înclinaţi, împăduriţi şi cufirul acoperit ici-colo de mici pajişti. După circa 500 m ajungem într-o poiană largă, unde se ramifică,la stînga (vest), un drum forestier ce duce la pîrîul Merişor, drum pe care ne vom întoarce spre a

închide circuitul. Pornim la dreapta, spre nord-est, pe drumul Birchii care urmăreşte firul PîrîuluiBirchii, strecurîndu-ne prin stînga unui şir de doline, prin pădurea tînără de fag. Trecem de un alt lanţde doline ce rămîn pe dreapta şi după 800 m de la barieră un şleau de căruţa taie drumul forestier. Dupăcirca 950 m, în stînga noastră ne apare un perete de calcar, perforat la partea inferioară de o serie decanale de presiune; apa se pierde la baza peretelui printr-o grota îngusta; aceasta este pierderea de laBirchii-vest. Apa care se adună pe clinele vestice ale culmii Scaunul Craiului intră aici într-un traseusubteran şi, pe căi nevăzute, trece pe sub Cheile Albioarei curgînd spre sud circa 3,5 km pentru a ieşi lazi prin Izbucul Topliţei (vezi traseul 11).

Pe partea opusă ponorului Birchii-vest, în dreapta drumului deci, se desprinde un drum îngustce se angajează în versantul stîng al apei. Drumul urcă spre est circa 200 m şi coteşte apoi la dreapta(sud) pentru a ne conduce la o altă pierdere de apă, ponorul Birchii-est; pînă acolo sînt circa 400 m.Ramificaţia la pierderea Birchii-est este marcată pe hartă cu 16 a; ea nu a fost calculată în cadruldistanţei şi duratei circuitului din subtitlu. După vizitarea ponorului de la Birchii-est ne reîntoarcem la

drumul forestier urmîndu-l spre nord-est pe lîngă firul apei; ajungem la o poiană în care există o mică baracă forestieră. Aici, lîngă un pod, se termină drumul forestier, la borna 16 (1,6 km). In poiană se poate monta cortul pentru un popas prelungit.

Fig 08. Ponoarele Birchii şi Merişor Pentru a vizita ponorul Merişor continuăm circuitul cu mare atenţie la orientare. Părăsim Pîrîul

Birchii şi mergem la stînga (vest) urmînd un drum de care pe marginea nordică a poienii, chiar pe subliziera pădurii, pe versantul drept al Pîrîului Birchii. După circa 135 m se intră în pădure; din stîngavine un drum de tractor care se uneşte cu drumul nostru şi merge spre V-NV. Imediat în stînga apare oşa împădurită. Cotim larg la dreapta; spre vest zărim printre arbori doline enorme cu fundul acoperit de poieni. Drumul de tractor coteşte iar la stîngă (nord-vest) fiind însoţit de abrupt împădurit. Aici vinedin dreapta un drum vechi. De la intrarea în pădure pînă aici sînt 300 m. Urmăm pe drumul din stîngacare se îndreaptă spre nord încă 400 m, avînd mereu în stînga o zonă depresionară. O potecă sedesprinde la dreapta spre cîteva doline mari. Drumul nostru coteşte la stînga (vest) şi merge pe curba denivel încă 120 m mereu prin pădure. Spre sud, la circa 80 m, se vede capătul unui drum forestier, drumcare pe ultima porţiune urcă pe versantul stîng al văii Merişor. Apa se strecoară printre blocuri mari destînca atrăgînd atenţia prin zgomotul ce-l face. Locul este nimerit pentru popas mai ales că oferă apa şio masă cu bănci la umbra pădurii.

Pentru vizitarea ponorului Merişor urmăm firul apei în aval circa 300 m. El curge spre vestîndepărtîndu-se treptat de drumul forestier ce merge spre sud. Firul apei ne conduce pînă sub un peretede calcar înalt de circa 15 m, o adevărată barieră naturală în care se termină valea; la baza peretelui seaflă o grotă scundă prin care se pierde întreg cursul pîrîului Merişor.Revenim la capătul drumului de unde pînă la ramificaţia cu Pîrîul Birchii vom avea de parcurs 1 750 m.Drumul coboară lin şi după 250 m coteşte la dreapta avînd pe stînga o pădure de mesteacăn, iar pedreapta una de molid. Mai mergem încă 100 m şi după o curbă la stînga urcăm printr-o tăietură de pădure. După ce trecem de un podeţ, la dreapta se desface un drum de tractor care ajunge deasupra ponorului Merişor.

Drumul nostru coboară, apoi urcă lin prin pădurea tînără cu doline, pentru ca după 750 m de lacapătul lui superior să cotească brusc la stînga; aici se afla borna 10; sîntem la 1 km de racordul dinaval cu drumul Birchii. Circuitul trece printr-o altă zonă largă de doline şi iese în poiana mare unde seaflă racordul cu drumul Birchii (pe care am urcat). De aici pînă la drumul asfaltat mai sînt 500 m.

B. TRASEE IN PARTEA DE EST A MASIVULUI

17. Meziad (sat) - cabana Meziad - Lacul Leşu Posibilităţi de acces: (1) din comuna Remetea de pe drumul Beius—Aleşd, 6 km pînă în satulMeziad; (2) din Bucea pe DN 1 spre Stîna de Vale prin Remeţi, 27 km din care 18 km asfalt. Marcaj: triunghi albastru. Distanţa: 16 km. Durata: 5 ore. Caracteristica traseului: uşor,accesibil tot timpul anului; drum de vizitare a Peşterii Meziad cu legătură la Locul Leşu.

Descrierea traseului. Traseul marcat începe în centrul localităţii Meziad şi ne conduce în urcuşlent de-a lungul văii Meziadului; curînd semnele se îndreaptă spre stînga urmînd Valea Peşterii.



Aceasta este mult mai îngusta, iar versanţii calcaroşi sînt mai înclinaţi. Ieşim astfel la cabana Meziad,într-o frumoasa poiană cu izvor (după circa 2 ore).

De la cabana Meziad există marcaj triunghi albastru, care face legătura cu cabana Stîna deVale din Munţii Bihor. El nu figurează ca traseu separat în ghidul de faţa, pe harta anexată apărîndnumai un tronson scurt, cel ce străbate extremităţile estice ale Munţilor Pădurea Craiului. Pentru acestmotiv credem că este cazul să dăm cîteva indicaţii sumare asupra traseului spre Stîna de Vale.

Durata: 6—7 ore. Distanta: 22,500 km.

Poteca urmăreşte în general creasta oferind, pe alocuri (Piatra Tisei), perspective largi spresud, spre Munţii Codru-Moma. De la cabana Meziad poteca urcă pe primul vîlcel din amonte şitraversează platoul dominat de vîrful Merişoru (696 m) şi Dealul Măguricea pentru a coborî în valeaŞasă. O urmăm în aval, prin cheile ei splendide, pînă la confluenţa cu Meziadul unde întîlnim drumulforestier. In amonte, trecem de cantonul silvic Meziad şi imediat semnele de marcaj sînt trasate spredreapta, pe un vîlcel pe care ne angajăm în urcuş accentuat pînă sub creastă, îi urmăm pe un drum decăruţă pînă în creasta principală, apoi la dreapta spre Poiana Bălinţei. Privirea cuprinde zone tot mailargi spre bazinul Beiuşului; ne îndreptăm spre sud şi cu greu ne strecurăm pe o porţiune de creastaîngustă, cu rupturi, unde se află cota 1 057, de fapt Vîrful Tisei.

Poteca spre Stîna de Vale trece pe la Vîrful Merrnezii. poiana Voivodeasa, Dealui lui Ilie,

Dealul Mare şi iese în şaua Băiţa, de unde coboară lin pe lîngă drumul asfaltat pînă la Stîna de Vale. Dela cabana Meziad traseul spre Lacul Leşu urcă pe vale şi după circa 10 minute ajunge la Peştera Meziadal cărei portal impunător este înconjurat de grohotişuri. Peştera are mai multe nivele şi totalizează 3464m lungime. Este una din cele mai mari grote din partea de vest a Munţilor Apuseni. Nefiind protejată întrecut, o parte din formaţiunile de peşteră cu care era împodobită au fost distruse. Ea poate fi vizitată deturişti, în grupuri, însoţiţi de ghidul oficial care se află la cabană.

De la peşteră urmăm valea strîmtă şi întunecoasă prin cheile din amonte, care ne scoate într-o poiană. Mai sus, la un pîlc de arbori, vom fi atenţi să urmăm marcajul care coteşte uşor la stînga şi înurcuş greu iese la creasta. Din culme cotim brusc la stînga pe un drum de care şi intrăm in pădure.Trecem peste un vîrf fără diferenţe de nivel notabile şi ajungem într-o şa largă, cu poiană, unde se aflăo colibă, adăpost de vreme rea. De la obîrşia Pîrîului Peşterii pînă aici se fac circa 30 minute.Drumul de creastă ne conduce în urcuş lin spre nord-est, peste proeminenţa Piciorul Porcului. Prin pădurea rară se zăresc, spre stînga (vest), pereţii albi, calcaroşi care însoţesc valea Sohodolului.Continuăm astfel pînă la Piatra Bulzului, mereu prin pădure; aici, spre dreapta, se deschide o frumoasă privelişte asupra Văii Iadului, în special asupra versantului ei drept. Curînd începem coborîşul careînsumează o diferenţa de nivel de circa 250 m. Poteca urmează micul pîrîu La Vîlcel şi ajunge la undrum forestier care iese în Valea Iadului, mult în amonte de baraj. In continuare ea coboară accentuat şine scoate la lac. Îl ocolim prin amonte, pe lîngă cantonul silvic şi ieşim în malul drept la drumul Bucea — Stîna de Vale, urmîndu-l la stînga (nord), ajungem la motelul Leşu de lînga baraj.

18. Tomnatic (sat) — drumul Gugului — Peştera Bătrînului Posibilităţi de acces: (1) din Aleşd de pe DN1 de la km 591,2, pe D R 764 spre Beiuş pînă însatul Tomnatic — circa 28 km asfaltat; (2) din Beiuş de pe DN 76 de la km 123 pe DR 764spre Aleşd pînă în Tomnatic circa 41 km din care 18 km asfaltat. Distanţa: 9 km (dus-întars). Durata: 2½-3 ore. Caracteristica traseului: drum pietruit, uşor, accesibil în tot timpul anului;drum de vizitare a platoului carstic de la Zece Hotare şi a Peşterii Bătrînului.

Descrierea traseului. Traseul începe din punctul în care drumul modernizat ia sfîrşit; aici,înainte de km 41, cotim la stînga (din sensul Aleşd -Beiuş) pe „drumul Gugului". Acesta se îndreaptăspre nord-est avînd în stînga zona plată de obîrşie a văii Mniera, în care se mai vad şi acum urmelevechilor exploatări de bauxită. Drumul străbate un platou carstic imens, denivelat numai denumeroasele doline, pe care le ocoleşte descriind uneori curbe largi. Casele sînt împrăştiate pe întregul platou; ici-colo pîlcuri mici de pădure se cuibăresc de obicei în văgăunile dolinelor căutînd parcăumezeala. Din drumul Gugului se ramifică nenumărate drumuri, toate mergînd la vechi sau actualeexploatări de bauxită, piatra roşie atît de căutată pentru a fi transformata în aluminiu.

Drumul flancat de case parcurge o ultimă porţiune mai dreaptă, în coborîş aproape denesesizat, pe o zonă asemănătoare unei văi seci, dolinare; după circa 2 km distanţă de la drumulasfaltat, ajungem la o bifurcare, unde se află o mică cooperativă. Urmăm înainte şi ieşim la o alta

bifurcare; aici părăsim drumul principal, ce duce spre dreapta la Dealul Popii şi Birtin, angajîndu-nespre stînga, pe un drum slab întreţinut. Trecem de o ramificaţie la stînga unde se afla cîteva case şisosim la cea de a doua ramificaţie, la stînga; pînă aici am mai mers circa 550 m de la bifurcaţie. Urmăm



acest drumeag la stînga avînd pe dreapta noastră doline adînci cu rupturi în stînca pe partea opusă nouă.Curînd ieşim într-o şa; aici, pe o stîncă, apare o săgeată albastră şi semnul de peştera; marcajul (carefăcea legătura cu Vadu Crişului) nu a mai fost refăcut de multă vreme aşa că vopseaua abia se maivede. Mergem conform sensului săgeţii tot înainte, în coborîş, pe o potecă ce ne conduce la un fir devale, pîrîul Peştireu, care intră în dreapta într-o peşteră; pînă aici am mai parcurs 800 m. Sîntem în faţaPeşterii Bătrînului, uşor de recunoscut după portalul constituit din două crenele înguste, înalte de circa

6 m, evocînd crenelele castelelor feudale. Apa care intră în peştera apare la zi, după un parcurs subteranlung de circa 4,2 km, prin Peştera Vadu Crişului.

Peştera Bătrînului poate fi vizitată pe timp secetos numai de turişti experimentaţi care dispunde materiale de explorare speologica (scara şi surse de iluminare).

19. Valea Mnierei — Gălăşeni — Peştera şi Izbucul Gălăşeni Posibilităţi de acces: din Aleşd de pe DN 1 de la km 591,2, urmăm DR 764 spre Beiuş circa13 km pe şosea asfaltată, pînă la est de satul Călăţea. Distanţa: 5 km. Durata: 2 ore fărăvizitarea peşterii. Caracteristica traseului: uşor accesibil în tot cursul anului; drum de vizitarea peşterii şi a izbucului de la Gălăşeni.

Descrierea traseului. Traseul începe din DR 764, în apropiere de km 56. Lîngă tabla careindica satul Gălăşeni (staţie IJA cu refugiu) se desface la stînga (est) un d.rum pietruit ce urcă în panta

pe versantul drept al văii Mniera. Drumul străbate clinele domoale, înierbate şi ajunge la culme; aicicotim la stînga pe drumul de creastă, printre cîteva case, pentru a ieşi imediat la o şa din care sedeschide orizontul spre nord, şa în care se află cîteva gospodarii ale gălăşenilor. Coborîm la dreapta peun drum şi trecem peste pîrîul Debla pe un pod de beton. In stînga noastră valea se conturează tot maiclar. Un grup de case apare pe stînga noastră apoi un izvor, chiar lîngă firul apei. După aproape 750 mde la şa, spre dreapta se ramifică un drum de care. In aval, la circa 100 m, în malul stîng al văii apar cîteva stînci de calcar, la baza cărora se pierde apa prin gura unei peşteri . Este Peştera Gălăşeni careînsumează o lungime de 962 m şi are doua etaje în interior. Ea poate fi vizitată numai cu echipamentspecial (scara şi mijloace de iluminare). Pentru a ajunge la Izbucul Gălăşeni cotim la dreapta pe drumulce urcă panta spre biserică, printre livezi şi case răzleţe. In stînga apare un relief dolinar; trecem pelîngă o dolină enormă cu fundul plat şi înierbat. Curînd drumul coboară, iar după 400 m de laramificaţie lăsăm un alt drum ia stînga. Aici cotim spre dreapta şi în faţă ne apare un curs de vale, cucontururi bine definite, valea Gălăşeni; valea se blochează în amonte sub o coasta cu pădure. Pentru adezlega misterul acestei văi fără obîrşie, neobişnuita pentru peisajul pe care l-am străbătut pînă acum,mai mergem încă 200 m pînă la moara Jurjii. Urmînd scocul morii ajungem la o galerie joasă din careţîşneşte un şuvoi puternic de apă - Izbucul Gălăşeni. Şuvoiul natural de apă pune în mişcare moara dinGălăşeni. Întoarcerea se face pe drumul pe care am venit

Fig 09. Zona GălăşeniIzbucul Gălăşeni poate fi vizitat venind şi dinspre nord-est, de pe şoseaua care leagă Vadu

Crişului de Aştileu. Pentru aceasta, în Vadu Crişului traversăm Crişul Repede pe malul stîng, de undeurcăm drumul asfaltat spre Aştileu, prin faţa bisericii; după aproape 1 km (din centrul comunei) elcoteşte la stînga (vest) lăsînd înainte o ramificaţie spre satul Cacuciu Nou. Curînd drumul intersecteazălinia ferată şi intră în satul Birtin unde se termină asfaltul. Dincolo de Birtin drumul trece peste canalulde apa, pe stînga lui, şi intră în satul Dobricioneşti, tăiat de pîrîul Gălăşeni pe care-l vom urma, lastînga, în amonte. Părăsim deci drumul spre Aştileu urmînd un drum de ţară printre case, spre nord-vest, apoi chiar pe firul Gălăşenilof. După 2,3 km pîrîul intră în pădure şi are versanţii bine pronunţaţi.Mereu în amonte pe lîngă firul sinuos al văii ieşim, după încă 1,5 km de la intrarea în pădure, la moaraJurjii unde se află Izbucul Gălăşeni. Pentru vizitarea peşterii parcurgem invers porţiunea deja descrisăîntre izbuc şi peştera, întoarcerea se poate face pe drumul pe care am venit.

20. Comuna Aştileu - Peştera Aştileu - Pusta Călăţea Posibilităţi de acces: din Aleşd de pe DN1 de la km 591,2, spre Beiuş, pe DR764, circa 4 kmasfaltat pînă la Aştileu. Distanţa: 11 km, cu întoarcerea pînă la ramificaţie Pusta Călăţea. Durata: A ore, cu întoarcerea pînă la ramificaţia Pusta Călăţea (pe DR 764 la circa 6 km deAştileu). Caracteristica traseului: drum uşor, accesibil în tot timpul anului, parţial asfaltat;traseu pentru vizitarea impresionantelor fenomene carstice de pe valea A^iileu <.i de la PustaCălăţea.

Descrierea traseului. Traseul începe din partea sudică a comunei Aştileu, din faţaîntreprinderii „Refractara". Din acest loc drumul începe să urce accentuat pantele nordice ale DealuluiSerbotu. După cîteva sute de metri, dumul traversează canalul de apă care vine de la Vadu Crişului.



Aici părăsim drumul pentru a porni spre Peştera Aştileu. Mergînd la dreapta pe lîngă un gard de sîrmăîn coborîş uşor spre stînga după 250 m de la şosea ajungem pe malul îngust al apei ce curge din stînga,din Peştera Aştileu. Urmăm apa în amonte, trecem de o conductă care rămîne în malul opus şi depăşimcasa în care se captează o parte a cursului subteran; tot în malul opus, într-o stîncă se află o mică grotă.Continuăm să urcăm cu grijă peste blocurile prăvălite din versanţi, blocuri printre care se prelinge firulde apă care iese din Peştera Aştileu. Treptat sîntem cuprinşi de pereţi de calcar în forma de amfiteatru;

în fundul acestui mic amfiteatru se află peştera. Ea este formată pe faţă de strat şi are portalul înalt de 5m şi lat de 3 m. In dreapta portalului se află un mic diverticul. Grota de la Aştileu poate fi vizitată parţial.

Întoarcerea se face pe drumul pe care am venit, apoi urmăm pe şosea la dreapta, în urcuş.Drumul tăiat în stîncă face mai sus o serpentină şi se îndreaptă din nou spre sud. După aproape 1,5 kmde la podul de peste canalul cu apă, în dreapta se ramifica un drum pietruit ce ne conduce printr-o pădure la o carieră părăsită, loc bun de popas (circa 200 m din şosea) Revenim la şosea şi în urcuş parcurgem cîteva serpentine, mereu prin pădure pe clinele Dealului Şerbota. După 2,5 km de laramificaţia drumului spre carieră ieşim la cumpăna de apă falsă care intersectează valea Mnierei,întrerupîndu-i cursul la zi pe porţiunea Pusta Călăţea - Peştera Aştileu. In dreapta şoselei, chiar peculme, se află o masă şi cîteva bănci la loc umbrit, nimerit pentru un scurt popas.Drumul coboară în continuare pe lîngă o plantaţie de pini tineri; coteşte brusc la stînga şi coboară mailin; în dreapta noastră se află o luncă largă, plană, prin care şerpuieşte pîrîul Mniera. Din şosea se

ramifică spre luncă un drum de care ce-i urmează marginea nord-estică. Ne aflăm la 6 km de Aştileu,aproape de km 59; în dreapta se află Pusta Călăţea, depresiune plată colmatată cu pietrişuri şi străbătutăde cursul Mnierei, puternic meandrat în această zonă. Părăsim şoseaua şi, conduşi de drumul comunalspre nord-vest, trecem pe lîngă cîteva case apoi cotim larg spre stînga suind puţin şi lăsînd o ramificaţiede drum spre dreapta. Ajungem astfel, după 1,6 km, la firul apei Mniera pe care-l vom urma la dreaptaurcînd însă pe versantul său drept pe o poteca ce trece pe lîngă un grup de case. După 300 m versantuldevine mai stîncos, cu lapiezuri crenelate săpate în calcare. Coborîm printre rupturi la firul apei, în punctul în care aceasta coteşte brusc la dreapta şi se aruncă peste blocuri enorme prin gura unei groteîntunecoase ce o înghite în întregime, în cădere apa provoacă un zgomot puternic şi o trepidaţieneîntreruptă a edificiului peşterii, veşnic umed şi puţin primitor. Sîntem în faţa portalului peşterii de laPusta Călăţea înalt de circa 16 m şi lat de circa 12 m. Pe brînele înguste de deasupra portalului cîţiva pomi suspendaţi par a ignora legile gravitaţiei. Dincolo de intrarea în grotă apa se afundă dispărînd înadîncuri printr-o cascadă, motiv pentru care vizitarea peşterii se poate face numai cu echipamentspecial. Cursul Mnierei urmează un traseu subteran lung de circa 2,5 km după care iese la zi prinPeştera Aştileu. Peştera de la Pusta Călăţea poate fi vizitată venind şi dinspre Beiuş spre Roşia; se parcurg pe DR 764 circa 59 km din care 24 km pe drum modernizat, înapoierea se poate face pe acelaşitraseu sau continuînd drumul spre Călăţea de unde putem intra în traseul 19.

21. Drumul Beiuş - Borod (DR 23) Posibilităţi de acces: (1) din Oradea pe DN76, pînă la km 123 (61 km); (2) din Oradea pe DN1, pînă la km 570,9 (57 km) Distanţa: 60 km. Caracteristica traseului: şoseaua, pietruită pecirca 2/3, face legătura între DR 764 şi Borod. Pînă la ponorul de la Groapa Poenii Mari (31km) este comun cu DR764; de la Beiuş la Roşia (18 km) este asfaltat. Drumul străbate zone pitoreşti din nord-estul Munţilor Pădurea Craiului dînd acces la traseele 9, 22 şi 23.

Descrierea traseului. Tronsonul Beiuş— Groapa Poenii Mari este descris în traseul 6. De la GroapaPoenii Mari, de unde se desparte de DR 764, DR 23 urcă lin de-a lungul unei văi seci cu poieni şi păduri presărate pe relieful carstic. După 2 km, înainte de Şesul Monii, se desprinde spre dreapta, pesub pădure, o şosea forestieră ce duce pe valea Lazuri (vezi traseul 9). In continuare valea se lărgeşte şimai mult făcînd loc unei zone plane acoperită de păşune, Şesul Monii, dincolo de care se ramifică, spredreapta, drumul spre ponorul şi Peştera Runcşor (vezi traseul 22). La ramificaţie se află şi tablaindicatoare care anunţă satul Damiş. Drumul spre Bratca şi Borod se îndreaptă spre nord-vest, trece prin pitoreştile aşezări de la Damiş—Poiana, urca accentuat şi iese pe platoul Damişulul (vezi traseul23). De aici se îndreaptă spre nord, apoi face o curbă largă la dreapta trecînd astfel cumpăna de apedintre bazinul Crişului Negru şi cel al Crişului Repede. Drumul trece prin Damiş şi se apropie tot maimult de versantul stîng al Brătcuţei. De aici se deschide spre est o largă panoramă asupra zonei deobîrşie a Brătcuţei. Curînd drumul se angajează în coborîş accentuat pe serpentine strînse pînă jos, laBratca. Din comuna Bratca se desface, spre dreapta, un drum forestier care urmează Brătcuţa spre

izvoare. Cîteva puncte de interes turistic sînt situate în vecinătatea drumul forestier: Izbucul Brătcanilor din versantul stîng al văii, în amonte de ultimele case ale Bratcei şi Izbucul Dămişenilor situat tot înmalul sting al văii la circa 3,7 km de comună.



Din Bratca drumul, parţial asfaltat, traversează Crîşul Repede şi urcă pe la est de DealulSpinzurătorii, prin satul Delureni, merge drept spre nord şi apoi coboară prelung pe culmea DealuluiMare în DN 1, la km 570,9.

22. Damiş—Poiana — Ponorul Runcşor (La Întorsuri) Posibilităţi de acces: din Borod de pe DN 1, de la km 570,9 prin Bratca şi Damiş la Damiş-

Poiana pe DR 23, circa 25 km pe drum pietruit. Distanţa: 4 km (dus-întors). Durata: 1½ ore.Caracteristica traseului: drum de vale, uşor, accesibil în tot timpul anului.

Descrierea traseului. De la şcoala din punctul Damiş-Poiana (km 25) urmăm şoseaua DR 23,în aval, pe hoanca largă lipsită de apă şi acoperită de poieni. Zona este de un pitoresc greu de asemuit.Pe dreapta se înălţa doua mameloane împădurite, iar vizavi apar răzleţ cîteva case; ceva mai jos se aflăo dolină foarte adîncă, tot pe stînga. In partea opusă dolinei, pe dreapta şoselei, un drum de care urcă pemarginea pădurii pînă într-o şa cu poieni. Urmăm drumul principal şi după mai bine de 1 km ajungemla o răscruce de drumuri cu tabla indicatoare pentru localitatea Damiş. Înainte drumul se îndreaptă spreRoşia, la stînga (sud-est) drumul forestier ce-l vom urma însoţeşte valea Runcşor. Mergem la început pe drumul forestier aproape orizontal, pe lîngă o gospodărie, apoi coborîm pînă la un pod. De laramificaţie am parcurs circa 600 m. La pod părăsim drumul urmînd în aval, pe o poteca, versantul dreptal văii Runcşor. Ea coteşte la stînga, urmînd apa care are un curs foarte meandrat. Pe stînga văii, o

stîncărie îngustează tot mai mult şesul colmatat cu pietrişuri. Pe ultima porţiune la zi Runcşorul trece pe sub o firidă după care se răsuceşte brusc la dreapta şi dispare prin doua sorburi, ultimul sub oglindaapei la viituri, deci greu de observat. Cursul apei este blocat de o stîncărie, pe alocuri cu grohotişuri, barajul natural fiind dominat de o stîncă în formă de căpiţă. Puţin deasupra ponorului, la cota 580, înversantul drept se află peştera de la ponorul Runcşor. Intrarea în peşteră, scundă şi joasă, este mascatăde pădure.

Datorita formei lui caracteristice ponorul Runcşor este denumit de localnici La Întorsuri. De la ponorul Runcşor se poate merge spre sud, la Izbucul Toplicioarei, parcurgînd în sens invers traseul 9 a.

23. Circuitul Damiş — Peştera Toaia — Peşteruţa — Damiş Posibilităţi de acces; (1) din Borod de pe DN1, de la km 570,9 pe DR 23 pînă în satul Damiş,20 km pe drum pistruii; (2) din Roşia de pe DR764 comun cu DR 23, pe DR23 pînă în Damiş,20 km drum pietruit. Distanţa: 4,1 km. Durata: 1½-2 ore. Caracteristica traseului: circuitulstrăbate platoul carstic de la Damiş şi este uşor accesibil tot timpul anului. Nu ridică problemede orientare avînd ca puncte de reper localitatea Damiş şi înălţimile de la Glimeia Mică.

Descrierea traseului. Circuitul începe din Damiş, de lîngă piatra care indică Borod 20 km,Damiş 1 km şi, în sens invers, spre sud-vest, Roşia 20 km. Aici drumul traversează apa unei văi carecurge spre nord. Îl părăsim mergînd pe malul drept a! văii, în aval, pe lîngă un gard de lemn. Trecem deconfluenţa unui afluent ce vine din malul stîng; după 250 m gardul se termină, drumul nostru pierzîndu-se prin păşune. Locul este plat, întregul platou carstic fiind colmatat cu pietrişuri. Valeaadîncă de circa 8 m are versanţii săpaţi în pietrişuri, ceea ce denotă fie o ridicare a nivelului platoului,fie, mai probabil, o coborîre a punctului de scurgere a apei, ulterior colmatării platoului. Mai departe poteca se îndreaptă uşor spre stînga avînd spre dreapta Dealul Glimeia Mică, lipsit de pădure şidominat spre nord-est de Dealul Glimeia. După încă 420 m poteca îngustă ne conduce în serpentine laconfluenţa a trei pîraie: unul care vine din dreapta, perpendicular pe cel urmat de noi; din malul opusconfluează un alt pîrîu tot în unghi drept. La ploi mari, în aval de tripla confluenţă, se formează un lactemporar. Traversăm văiuga urmînd în aval malul drept al văii (sau al lacului) şi ajungem în dreptulunui alt afluent pe stînga; este punctul în care lacul temporar atinge lăţimea cea mai mare (circa 100 mîn anul 1975). Continuăm drumul la început pe pajiştea denivelată numai de numeroase muşuroaie,apoi pe la baza unei stîncării care se ridica în dreapta noastră. Acolo, la cîţiva metri mai sus, se vedegura joasă, lată de circa 3 m a Peşterii Toaia. De la confluenţa cu coborîre în serpentine am mai parcurs340 m. Spre nord valea este blocata de clinele sudice ale vîrfului Glimeuţul, brăzdate de cîţiva torenţiînclinaţi. Spre sud, dincolo de şoseaua pe care am venit, culmea prelungă a Măgurii Dosului, cu pădurinumai pe creastă, domină localitatea Damiş.

Fig 10a. Circuitul DamişIn continuare, poteca ne conduce spre vest, pe malul stîng al unui pîrîu, încă 150 m, pînă la terminarealacului, loc în care o hoancă slab conturată vine din dreapta. O urmăm spre nord-vest în urcuş, apoi

după terminarea ei mergem de-a coasta pînă într-o şa bine conturată situată la marginea unei rarişti de pădure. Pînă la şa am mai mers 370 m pe hoancă. În şa se încrucişează cîteva drumuri de care şi poteci; spre nord se află zona Ponoraş; spre sud şi sud-est privirea cuprinde întregul platou carstic de la



Damiş. Coborîm de-a coasta spre S-SV pe un drum de care circulat şi, după mai bine de 1 km,observăm în dreapta adîncitura pîrîului Peşteruţa ce se pierde printr-un sorb mare. Mergem pe maluldrept al pîrîului, trecem pe lîngă un sorb mai mic şi după încă 300 m ajungem deasupra sorbului marecare, ca şi cel de la Toaia, formează în timpul ploilor mari un lac temporar.

Traseul urmează spre stînga încă 200 m prin păşune pînă la drumul Borod - Damiş.Continuăm traseul pe şosea, la stînga urcînd uşor; trecem pe lîngă un izbuc situat pe dreapta drumului

şi după 2 km de mers sosim la piatra kilometrica „Borod 20 km", punct în care se încheie circuitul.

24. Comuna Vadu Crişului - Cabana Peştera Posibilităţi de acces: (1) din Topa de Criş de pe DN 1, de la km 577,9 3 km pe drum asfaltat pînă la Vadu Crişului; (2) din Suncuiuş pe drum modernizat peste Dealul Măgurii pînă laVadu Crişului 10 km; (3) cu trenul pînă la halta Peştera. Distanţa: 2 km fără vizitairea Peşteriide la Vadu Crişului. Durata: ½ oră fără vizitarea peşterii. Caracteristica traseului: uşor,accesibil în tot timpul anului; potecă de vizitare a părţii nordice a defileului Crişului Repede.

Descrierea traseului. Traseul începe din extremitatea sudică a comunei Vadu Crişului, de pemalul drept al Crişului Repede, vizavi de cariera de piatră, aproape de marcajul C.F.R. 604+7. Urmăm poteca de lîngă calea ferata, în amonte, spre defileu. Curînd, în stînga noastră încep rupturile în calcar;aici întîlnim traseul 27. Trecem pe lînga o miră, şi mai sus indicatorul C.F.R. 604+5, după care se vede

o nişă în versantul drept; alături se află o grotă denumita Casa Zmăului învecinată cu „Fortul" zidit din blocuri dăltuite în calcare. În acelaşi versant, mai în amonte, se văd numeroase “găuri de şoarec"suspendate în peretele abrupt. Mai sus între linia de cale ferata şi Crişul Repede îşi face loc o luncăîngustă în marginea căreia se vede o placă ce anunţa „Defileul Crişului - rezervaţie naturală". Dincolode cantonul 604, în versantul drept apar iar stîncării, la baza cărora se găseşte un lac cu multă vegetaţie; pe malul de sub stîncărie se deschide gura Peşterii cu Apă. În malul opus al Crişului rupturi enormestrăpung pădurea profilindu-se pe cer; în ele se află Peşterile Dervenţului. Mergem pe calea ferată,evităm tunelul prin dreapta mergînd printr-o mică pădure, apoi din nou pe calea ferata. Spre dreapta,dincolo de Crişul Repede, se află cabana Peştera şi impresionanta cascadă formată din apa care iese dinPeştera de la Vadu Crişului. Pentru a ajunge la cabana continuăm traseul în amonte pe poteca careînsoţeşte calea ferată pînă la un pod ce traversează Crişul Repede; lîngă pod se află halta Peştera. Aiciexistă un panou cu schiţa traseelor turistice din zona Defileului Crişului Repede. O săgeată şi un semn punct roşu (scurtă derivaţie a traseului 26 ce leagă halta Peştera de cabana Peştera) ne îndreaptă spre pod; în aval, aproape sub pod, se pot monta cîteva corturi. Trecem Crişul şi pe malul său stîng, în aval, pe sub rupturile la baza cărora se mai află cîteva semne de marcaj (punct roşu), ajungem la podişca dindreptul peşterii şi apoi la cabana Peştera.

Peştera de la Vadu Crişului a fost declarata monument al naturii. Ea este electrificată şi poatefi vizitată de turişti numai însoţiţi de ghidul care se află la cabana. Lungimea totală, 1 km. Portalul este puţin impresionant; el este înalt de aproape 2 m şi lat de 5 m. Cursul subteran, parţial cel din PeşteraBătrînului (vezi traseul 18), iese la zi prin dreapta portalului (sens de intrare), iar pe stînga se află poteca. După poarta de fier, coridorul se lărgeşte considerabil în amonte, din el ramificîndu-se,ascendent, trei galerii laterale. Un pod suspendat face trecerea posibilă peste un lac apoi din galeria principală se desprinde un etaj superior. Ajutaţi de scări ajungem într-o porţiune tectonizată cu prăbuşiri de blocuri de stînca, porţiune denumită Iadul, după care se iese în Sala Mare. In amontegaleria vizitabilă de turişti se termină la un sifon.

25. Defileul Crişului Repede:

25 a. Şuncuiuş — Peştera Izbindiş25 b. Peştera Vîntului — peşterile Moartei şi Lesianei Posibilităţi de acces: (1) din Vadu Crişului pe traseul 24; (2) pe drumul modernizat VaduCrişului—Şuncuiuş 10 km (se vizitează sectorul Şuncuiuş—Peştera Vîntului şi variantele); (3)cu trenul pînă la halta Peştera. Distanţa: 7,5 km (dus-întors fără variante); varianta 25 a: 5 kmdus-întors; varianta 25 fa: 15 km dus-întors. Durata: 21l a ore fără variante; varianta 25 b : 1½oră dus-întors; varianta 25 b: 5 ore dus-întors. Caracteristica traseului: uşor, accesibil în tottimpul anului; drum de vizitare a părţii superioare a defileului Crişului Repede.

Descrierea traseului. De la cabana Peştera traversăm Crişul Repede în malul drept la halta

Peştera, de unde urmăm în amonte pe lîngă calea ferată, pe sub rupturile din stînga noastră. Marcajultraseului lipseşte pe aceasta porţiune. Poteca coteşte larg la stînga odată cu linia ferată, apoi înversantul drept apare o stînca înaltă; este Stanul Stupului uşor de recunoscut după crucea pe care o are



pe vîrf. La baza acestui uriaş pinten se află un mic lac. Pe faţa sudică a abruptului se pot efectua cîtevatrasee de alpinism1.

Fig 10. Defileul Crişului RepedeContinuăm pe potecă în amonte şi sosim în punctul în care linia ferata intră într-un tunel;

poteca noastră îl evită prin dreapta pe sub pădure apoi pe o luncă îngustă şi din nou prin pădure. In felulacesta ocolim prin dreapta creasta îngustă care coboară din Dealul Măgurii pînă în Criş. Ajungem în

curînd la gura din amonte a tunelului şi pe lîngă linia ferată, spre est, depăşim stîncărie, din stînganoastră, locul ei fiind luat acum de o pantă lină, arabilă. Sosim astfel la drumul asfaltat care vine de laVadu Crişului peste Dealul Măgurii la Şuncuiuş. Mergem înainte apoi la dreapta peste Crişul Repede şiintrăm în localitatea Şuncuiuş.

VARIANTA 25 a: ŞUNCUIUŞ - PEŞTERA IZBÎNDIŞPentru a vizita izbucul şi peştera de la Izbindiş, urmăm drumul asfaltat, printre case, în amonte

pe malul drept al Izbîndişului. Din dreapta, de peste vale, vine drumul de care ce coboară de pe DealulPojorîta, mai departe el făcînd legătura cu „drumul Gugului" (vezi traseul 18). Înainte, spre sud, la bifurcaţia hoancei Sohodol (pe stînga), drumul principal face o curbă în loc şi urcă accentuat spreexploatările de argilă refractară. Noi continuăm drumul pe firul principal, pe stîngă văii, şi ajungem înfaţa stîncii cu un lac la bază, locul prin care iese apa izbucului de la Izbindiş. Mai sus, în perete, segăseşte Peştera Izbîndiş care se poate vizita numai cu echipament speologic. De la podul de peste Criş

pînă la izbucul Izbîndiş sînt mai bine de 2 km.Traseul principal spre Peştera Vîntului urmează din centrul Şuncuiuşului o stradă largă,

sinuoasă, pe malul stîng al Crişului Repede, după care urcînd domol pintenul estic al dealului soseşte lacastelul de la Şuncuiuş (tabăra de pionieri). Deasupra peretelui sudic, de la balcoane spre sud, se vedegura Misidului şi Crişul Repede. De la castel traseul spre Peştera Vîntului continuă spre dreapta, înurcuş, printr-o pădure de pini, apoi la stînga, în coborîş pe grohotiş; ne aflăm în faţa intrării superioarea Peşterii Vîntului, greu accesibilă şi numai cu echipament special. Intrarea inferioara, recent deblocată,este închisă cu grilaj de fier. Peştera totalizează 6 km de galerii fiind una dintre cele mai mari de la noidin ţară. Nu poate fi vizitata de turişti.

VARIANTA 25 b: PEŞTERA VÎNTULUI - PEŞTERILE MOANEI ŞI LESIANEI.Pentru a parcurge valea Misidului, traseul 25 b, urmăm creasta din vestul castelului, creasta

care se curbează spre sud. Înainte de a intra în pădure, după un urcuş de circa 60 m diferenţă de nivel,ajungem la linia de înaltă tensiune unde cotim la stînga pe sub fire şi prin tăietură, pe potecă, ieşim peun bot de deal. De aici urmăm poteca care coboară spre dreapta pînă în valea Misidului. Străbatem o porţiune de chei cu versanţii înalţi de circa 60 m, împăduriţi. Urmăm astfel spre sud şi după ce trecemde valea Făgetului, afluent pe stînga Misidului, cotim spre stînga odată cu apa şi lăsăm în malul dreptdoua hoance apoi ne îndreptăm din nou spre sud. După aproape 5 km de la părăsirea reţelei de înaltătensiune observăm, în stînga noastră (est), un izvor deasupra căruia apare portalul Peşterii Moanei.Peştera, lungă de 300 m, este activă şi nu poate fi vizitată decît cu echipament special.

Pentru a ajunge la Peştera Lesianei urcăm abrupt printr-o pădurice, pe stînga Peşterii Moanei,o diferenţă de nivel de circa 30 m. Peştera Lesianei este lungă de 128 m. Este compusă din trei sălilipsite de apă, ultima frumos concreţionată. Vizitarea ei este comodă şi necesită numai mijloace propriide iluminare. De la Peştera Lesianei întoarcerea la cabana Peştera se face pe acelaşi drum.

De la Peştera Lesianei se poate ajunge şi la Damiş. Pentru aceasta se continua urcuşul pînă ceintrăm într-un drum ce vine dinspre nord-est şi se îndreaptă spre sud. Îl urmăm spre sud, intersectăm altdrum ce merge est-vest şi după ce trecem de ponorul văii Macra (în stînga noastră), urmăm constantspre sud (pe drum) peste platoul Ponoraş şi urcăm în şaua dintre Dealul Ouaşului (la vest) şi Glimeuţul(la est). Sîntem pe traseul 23, în punctul de unde se vede Damişul. In stînga noastră, jos, se află PeşteraToaia. De la peştera Lesianei la Damiş sînt circa 5 km.

26. Circuitul versantului stîng al defileului Crişului Repede Posibilităţi de acces: (1) din Vadu Crişului pe traseul 24 pînă ia cabana Peştera; (2) cu trenul pînă la haita Peştera. Marcaj: punct roşu. Durata: 4 ore. Caracteristica traseului: accesibil în perioadele fără zăpadă; potecă de vizitare a Peşterilor Dervenţului şi a abruptului vestic aldefileului.

Descrierea traseului. De la cabana Peştera se urmează poteca în aval, prin pădure, pe sub versantul

1 In „Defileul Oltului Repede", lucrare apărută în 1966, C. Plesxa dă o descriere amănunţita a trei traseede alpinism situate în Stanul Stupului.



stîng. Ea se strecoară cu greu printr-o zonă stîncoasă, Iasă o deviaţie la stînga, pe care putem ajunge laPeştera Caprei. De aici începem să urcăm abrupt prin pădure şi, mai sus, ajutaţi de cîteva scăriţe binefixate, ieşim la o derivaţie în circuiit pe care ajungem la Peşterile Dervenţului (cea superioară vizi-tabilă). Suim spre vest, prin pădure, pînă la culme, de unde lăsăm o altă derivaţie în circuit, destul dedificilă de parcurs. Curînd ieşim la un punct de unde vederea cuprinde impresionanta zonă superioara adefileului. Spre dreapta se ramifica marcajul la Peştera Bătrînului (marcajul nu a mai fost împrospătat

de multă vreme; de aceea el nu a mai fost descris în ghidul de faţă, vizitarea acestui obiectivrecomandîndu-se de la Zece Hotare pe „drumul Gugului", vezi traseul 18).

In continuare poteca coboară spre sud pe sub culme, după care coteşte brusc la stînga pe ohoancă; coborînd în serpentine, peste bolovani, pe o zonă mai abruptă ieşim pe malul Crişului Repede,în amonte de podul care face legătura între cabana Peştera şi halta Peştera. De aici la stînga pe potecalargă ieşim la cabana închizînd circuitul.

27. Circuitul versantului drept al defileului Crişului Repede Posibilităţi de acces; (1) din Vadu Crişului pe traseul 24 pînă la cabana Peştera; (2) cu trenul pînă la halta Peştera. Marcaj: punct albastru. Durata: 3½ ore Caracteristica traseului:

accesibil în perioadele fără zăpadă; potecă pentru vizitarea abruptului estic al defileului.

Descrierea traseului. De la cabana Peştera se merge în comun cu traseul 25 pînă sub stînca

Stanul Stupului. Aici părăsim calea ferata şi traseul 25 pentru a urca din greu prin pădure pînă la cruceade pe Stanul Stupului. Poteca continuă să urce spre nord (lasă o ramificaţie la Peştera Fugarului), trece peste zona sudică împădurită a Gropii Sohodolului şi iese pe sub culme la clina înierbată care ajunge pînă deasupra Peşterii Roşii, la punctul de belvedere (spre vest, jos, se vede cabana Peştera şiîmprejurimile). De aici coborîm de-a coasta prin pădure, peste clinele dealului Podireu, pînă la caleaferată unde întîlnim traseul ce vine de la Vadu Crişului la cabana Peştera (traseul 24). Pe el la stînga seînchide circuitul pînă la cabană.

Glosar

Abrupt - perete stîncos, accidentat, foarte înclinat sau vertical; termen folosit şi pentru pantele puternicînclinate. Amonte — partea dinspre obîrşie a unei văi sau rîu (în legătură cu poziţia unui punct de pe cursul uneiape); în sens contrar curgerii apei. Aval — spre vărsare (în opoziţie cu amonte); în sensul de curgere a apei. Aven — peşteră verticală, puţ natural. Bazin hidrografic — perimetru din care îşi adună apele un rîu.Carstic - vezi relief carstic.Chei — sector de vale strîmtă şi adîncă, cu pereţi verticali sau aproape verticali, săpaţi în roci dure.Coastă — panta, versant, clină; partea înclinată a unei înălţimi.Concreţiuni — forme de depunere în peşteri a carbonatului de calciu din apa de infiltraţie (stalactite,stalagmite, coloane, draperii etc.).Cumpăna apelor — linia care separa bazinele hidrografice a două rîuri vecine.Curbă de nivel — izohipsă — linia imaginară care uneşte punctele cu aceeaşi altitudine pe o hartă. Defileu - sector de vale îngustă, încadrat între două segmente mai largi. Dolină — depresiune carstică de dimensiuni reduse, adesea cu aspect de pîlnie, rezultată prindizolvarea calcarului de către ape.

Sumar

Cuvînt înainte I CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂAşezare şi limiteConstituţie şi relief Reţeaua hidrograficăCondiţiile climatice

Vegetaţia şi faunaLocuitoriiOcrotirea naturii



II TURISMULDrumuri şi puncte de plecareCabane şi marcajeTRASEE TURISTICEA. Trasee în partea de vest a masivului

1. Drumul Beiuş-Oradea (DN 76)2. Sîmbăta-Tileagd (DR13)3. Drumul forestier Vida4. Circuitul Peştiş—Surducel—Valea Urzicarului—Dealul Cornului-Peştiş5. Comuna Vîrciorog-Valea Morilor-Peştera Ţiclului6. Drumul Beiuş-Aleşd (DR 764)7. Comuna Căbeşti—Valea Strîmtura (Valea Uşorilor)—Peştera Muhuchii8. Comuna Căbeşti-izvoarele Sohodolului9. Lazuri (de Roşia)-Cheile Lazuri-izbucul Toplicioarei—drumul forestier peste Farcu (cu variantă

spre Ponorul Runcşor 9a)10. Comiuna Roşia-Peştera Gruieţ—Izbucul Roşia11. Comuna Roşia-Apateu—Izbucul Topliţa12. Groapa Ciur

13. Dobreşti-Luncasprie-Sclavul Pleş-Cheile Albioarei14. Luncasprie-Peştera Topliţa de Vida15. Circuitul Sclavul Pleş16. Circuitul Ponoarelor Birchii şi Merişor Trasee în partea de est a masivului

17. Meziad (sat)—cabana Meziad-Lacul Leşu18. Tomnatic (sat)—drumul Gugului—Peştera Bătrînului18. Valea Mnierei—Gălăşeni—Peştera şi Izbucul Gălăşeni19. Comuna Aştileu—Peştera20. Aştileu—Pusta Călăţea21. Drumul Beiuş-Borod (DR 23)22. Damiş—Poiana-Ponorul Runcşor (La întorsuri)23. Circuitul Damiş—Peştera Toaia-Peşteruţa-Damiş24. Comuna Vadu Crişului—Cabana Peştera25. Defileul Crişului Repede• Suncuiuş—Peştera Izbîndiş;• Peştera Vîntului—peşterile Moanei şi Lesianei26. Circuitul versantului stîng al defileului Crişului Repede27. Circuitul versantului drept al defileului Crişului Repede

GLOSAR

REDACTOR: RODICA NICULESCU TEHNOREDACTOR: PETRE POPESCUBUN DE TfPAR: 26.X.1978; TIRAJ: 39.000 EX. COLI DE TIPAR: 4 + 1 HARTA

LUCRARE EXECUTATA SUB COMANDA NR. 92 LA ÎNTREPRINDEREA POLIGRAFICASIBIU ŞOS. ALBA IULIA NR. 40

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi [email protected] titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/Carte obţinută prin amabilitatea Horatiu E. Popa.

mailto:[email protected]

http://groups.yahoo.com/

mailto:[email protected]

http://groups.yahoo.com/

mn19, padurea craiului - sever bordea [1978]

Documents