mierea pentru nutritie si sanatate
TRANSCRIPT
N.T. Materialul stiintific prezentat este o sinteza a numeroase cercetari efectuate pe plan
international privind calitatile mierii pentru sanatatea si nutritia omului, fiind publicat in
prestigiasa revista americana privind stiinta nutritiei <American Journal of the College of
Nutrition> in 2008, nr 27, pag 677-689.
Pentru apicultori, sinteza de informatii prezentata in acest material reprezinta un sprijin in
completarea cunostintelor si mai buna intelegere a valorii muncii lor, dar si in sustinerea, cu fiecare
ocazie, a calitatilor terapeutice si nutritive ale mierii, pentru promovarea consumului de miere la
nivel national, considerand ca o promovare constanta si corecta va aduce in timp doar rezultate
benefice pe masura efortului depus.
In acelasi timp, materialul prezentat vine in sprijinul tuturor celor interesati de efectele benefice
ale mierii pentru alimentatie si sanatate.
Bibliografia acestuia contine 169 lucrari stiintifice, materialul original in engleza putand fi obtinut
accesand urmatoarea adresa de internet:
http://www.bee-hexagon.net/files/file/fileE/HealthHoney/Honey_NutritionJACN.pdf.
MATERIAL PUBLICAT LA REVISTA „ROMANIA APICOLA” NR 7-10-2011
Traducere: Eliza CĂUIA –I.C.D.Apicultura
MIEREA PENTRU NUTRITIE SI SANATATE –SINTEZA
Autori: Stefan Bogdanov, Tomislav Jurendic, Robert Sieber, Peter Gallmann.
Centrul de Cercetare Apicola <Swiss Bee Research Centre, Agroscope Liebefeld-Posieux
Research Station ALP>, Berna, Elvetia.
Abrevieri: CHO = carbohidrati, GI = indice glicemic, GL = incarcatura glicemica, ORAC =
capacitate de absorbanta a radicalilor; PGE = prostaglandine E; PGF = prostaglandine F, RDI =
doza zilnica recomandata
Datorita diversitatii originii botanice, mierea difera din punct de vedere organoleptic, ca
aspect, dar si in ceea ce priveste compozitia.
Cele mai importante si relevante componente sunt carbohidratii, in special fructoza si
glucoza, dar si alte oligozaharide in numar de aproximativ 25.
Desi mierea este o hrana bogata in carbohidrati, indicele sau glicemic variaza intre 32 si
85, in functie de sursa botanica.
Mierea contine si cantitati mici de proteine, enzime, aminoacizi, vitamine, compusi
aromatici, polifenoli si alte elemente sub forma de urme.
Acest material are in vedere o analiza a compozitiei mierii, contributia nutritionala a
componentelor sale, dar si efectele sale din punct de vedere fiziologic si nutritional.
Acest studiu ne arata ca mierea are o mare varietate de efecte nutritionale si de
sanatate, daca este consumata in doze de cca 50 pana la 80 g /doza.
Informatii importante:
Aproximativ 95% din substanta uscata a mierii este compusa din carbohidrati, in special
din fructoza si glucoza. 5-10 % din totalul de carbohidrati sunt oligozaharidele - aproximativ
25 formate din di- si trizaharide diferite.
Indicele glicemic al mierii variaza de la 32 la 85, depinzand de originea botanica, fiind
mai mic decat in cazul zaharului (zaharoza) (intre 60 si 110). Sorturile de miere bogate in
fructoza asa cum este mierea de salcam are un indice glicemic scazut (GI).
In plus, mierea contine mici cantitati de proteine, enzine, aminoacizi, vitamine, elemente
diverse sub forma de urme, compusi aromatici si polifenoli.
Studiile stiintifice arata ca mierea are proprietati antimicrobiene, antivirale,
antiparazitare, antiinflamatoare, antioxidante, antimutagenice, antitumorale.
Datorita compozitiei sale bogate in carbohidrati si proprietatilor sale functionale mierea este
o sursa de energie excelenta pentru sportivi.
Majoritea proprietatilor medicale ale mierii sunt atinse doar daca se consuma o
cantitate mai mare de miere, ca de ex 50-80 g /doza.
INTRODUCERE
Ca singur indulcitor natural disponibil, mierea a reprezentat o sursa de hrana foarte
importanta pentru Homo sapiens inca de la aparitia sa. Intradevar, relatia dintre albine si om a
inceput inca din epoca de piatra. Pentru a ajunge la mierea dulce omul a fost gata sa-si riste viata
(Figura 1). Prima dovada scrisa privind mierea care exista la ora actuala este o tableta sumeriana
datata din anii 2100-2000 IC, care mentioneaza utilizarea mierii ca medicament si unguent. In
cele mai vechi culturi mierea a fost utilizata atat in scop nutritional cat si in scop medical.
Conform bibliei, Regele Solomon spunea: “mananca miere fiul meu pentru ca este buna (vechiul
testament Testament, proverb 24:13). Credinta ca mierea este hrana, medicament si unguent a
fost transmisa pana in zilele noastre.
Pentru o perioada foarte lunga de timp in istoria omului mierea a reprezentat o sursa
importanta de carbohidrati si singurul indulcitor disponibil pana la aparitia industriei
zaharului dupa anul 1800 . In traditia omului, mierea a fost utilizata nu numai ca hrana dar si ca
medicament. In ultimii ani o ramura alternativa a medicinii s-a dezvoltat – Apiterapia, oferind
tratamente bazate pe miere si alte produse impotriva multor boli. Cunoasterea acumulata pe acest
subiect face obiectul multor carti, in ultimul timp cunoasterea fiind disponibila si pe diverse
pagini de internet ca de ex: www.apitherapy.com, www.apitherapy.org.
La momentul actual cele mai multe utilizari in vindecare sunt legate de tratamentul
ranilor, arsurilor, infectiilor, toate acestea fiind tratate in literatura de specialitate.
In prezent, productia de miere la nivel mondial este de 1.2 milioane de tone, cantitate
ce reprezinta mai putin de 1% din productia de zahar.
Consumul de miere este diferit de la tara la tara. Marile tari exportatoare sunt China si
Argentina, avand un consum anual foarte scazut de cca 0.1 pana la 0.2 kg /pe locuitor.
Consumul de miere este mai mare in tarile dezvoltate unde productia interna nu acopera
cererea de piata.
In Uniunea Europeana, un mare producator dar si importator, consumul mediu anual este
de cca 0.3-0.4 kg/ loc, in Italia, Franta, Marea Britanie, Denmarca si Portugalia fiind un consum
destul de ridicat (1-1.8 kg), dar si in Germania, Austria, Elvetia, Ungaria si Grecia (2-3 kg).
(N.T. In Romania consumul mediu/ loc este de cca 0,2-04 kg miere/an, iar productia
maxima de miere inregistrata este de cca 20000 tone).
In tari dezvoltate din afara UE precum USA, Canada si Australia consumul mediu de
miere este de 0.6 -0.8 kg/an/ loc [sursa http://www.apiservices.com/].
Numeroase studii privind aspectele nutritionale si de sanatate ale mierii exista in
literatura de specialitate. Totusi, deoarece ele nu sunt suficient de complete si cuprinzatoare ne
luam sarcina de a rezuma cele mai relevante surse disponibile pe acest subiect.
COMPOZITIE
Compozitia generala a mierii se gaseste in tabelul nr 1. Carbohidratii sunt principalii
constituenti, totalizand cca 95% din greutatea substantei uscate. Dupa carbohidrati, mierea
contine numerosi compusi ca de ex: acizi organici, proteine, aminoacizi, minerale, polifenoli,
vitamine si compusi aromatici. Sumarizand datele din tabelul 1 se poate concluziona faptul ca,
contributia mierii la dieta zilnica este mica. Totusi, importanta sa cu privire la nutritie se leaga
prin efectele sale fiziologice. Este important de mentionat ca, procentajul elementelor
componente ale mierii depind in mare masura de originea botanica, un fapt care este important
de luat in considerare in studiile de fiziologie si de nutritie.
Carbohidratii
Cele mai importante zaharuri sunt monozaharidele –fructoza si glucoza. In plus s-au dentificat in
miere si diverse oligozaharide, in numar de aproximativ 25. Principalele oligozaharide in mierea
florala sunt dizaharidele- sucroza, maltoza, trehaloza si turanoza, dar si unele relevante din punct
de vedere nutritional asa cum este panoza, 1-kestoza, 6-kestoza si palatinoza. Comparativ cu
mierea florala, mierea de mana contine o cantitate mai mare de oligozaharide cum ar fi
melezitoza si rafinoza. In procesul de digestie, dupa ingerarea mierii, principalii carbohidrati –
fructoza si glucoza - sunt rapid transportati in sange unde sunt utilizati imediat pentru cerintele
de energie ae organismului uman.
O doza zilnica de 20 g miere acopera cca 3% din cerintele de energie zilnica (Tabel 2).
Proteine, enzime si aminoacizi
Mierea contine in general: 0.5% proteine, dar si enzime si aminoacizi liberi in special,
contributia acestei fractiuni la necesarul de proteine fiind foarte mic (Tabel 2).
Principalele trei enzime sunt diastaza (amilaza), ce descompune amidonul sau glicogenul in
componente mai mici, invertaza (sucraza, α-glucozidaza), ce descompune zaharoza in fructoza
si glucoza, dar si glucozoxidaza ce produce peroxid de hidrogen si acid gluconic din glucoza.
Vitamine, minerale si alti compusi sub forma de urme
Cantitatea de vitamine si minerale este mica si contributia mierii la necesarul zilnic –doza
zilnica recomandata (RDI) este limitata (Tabel 2).
Este cunoscut faptul ca diverse sortimente monoflorale contin cantitati diverse de minerale si alte
elemente in cantitati foarte mici (urme). Din punct de vedere nutritional sunt importante
urmatoarele elemente - Crom, Mangan si Seleniu, in special la copii cu varste cuprinse intre 1
si 15 ani. Elemente cum ar fi sulf, bor, cobalt, fluor, iod, molibden si siliciu pot fi importante
pentru nutritia omului desi nu exista valori pentru doze zilnice recomandate pentru aceste
microelemente (Tabel 3).
Mierea contine 0.3-25 mg/kg colina si 0.06 -5 mg/kg acetilcolina. Colina este esentiala pentru
functia cardiovasculara si cerebrala, dar intra si in compozitia membranei celulare, avand rol
reparator al membranei celulare, in timp ce acetilcolina actioneaza ca neurotransmitator.
Compusii aromatici, compusii care dau gustul mierii si polifenolii.
Exista o mare varietate de sortimente de miere cu proprietati diferite organoleptice (gust,
culoare), in functie de originea botanica. Zaharurile sunt principalele componente ce dau
gustul mierii. In general sorturile de miere cu un continut mai ridicat de fructoza (salcam) sunt
mai dulci comparative cu cele care au mai multa glucoza (rapita).
Aroma mierii depinde deasemenea de cantitatea si tipul de acizi si aminoacizi prezenti. In
ultimele decenii s-au realizat studii extensive cu privire la compusii aromatici, identificandu-se
peste 500 compusi volatili diferiti, in diverse sortimente de miere. Practic, majoritatea
elementelor chimice care compun aroma variaza, in diverse sortimente de miere, in functie de
originea sa botanica. Aroma mierii are foarte mare importanta in industria alimentara, ca si in
criteriile de alegere ale consumatorului.
Polifenolii sunt un alt grup important de compusi pentru proprietatile functionale ale mierii. Pana
in prezent s-a identificat o cantitate de polifenoli de cca 56 pana la 500 mg/kg in diverse
tipuri/sortimente de miere. Polifenolii din miere sunt in principal flavonoizii (ex. quercetina,
luteolina, kaempferol, apigenina, crizina, galangina), acizii fenolici si derivatii de acizi fenolici.
Acesti compusi sunt cunoscuti ca avand proprietati antioxidante. Cei mai importanti polifenoli
sunt flavonoizii, continutul lor variind intre 60 si 460 μg/100 g de miere si pot fi in cantitati
mai mari in mierea produsa pe timp de seceta la temperaturi ridicate.
Contaminantii si compusii toxici.
Ca si alte surse de alimente naturale, mierea poate fi contaminata de mediu (metale grele,
pesticide, antibiotice etc). In general nivelurile de contaminare gasite in Europa nu prezinta risc
pentru sanatate. Principala problema din ultimii ani fiind contaminarea cu antibioticele utilizate
in tratamentele specifice pentru bolile albinelor, dar la ora actuala problema pare sa fie sub
control.
In U.E., la ora actuala, antibioticele sunt interzise in apicultura si mierea ce contine
antibiotice se scoate de la consum, neputand fi comercializata pe piata.
Exista doar cateva plante de la care albinele pot colecta nectar ce contine substante toxice.
Diterpenoizii si alcaloizii pirazolidine sunt cele mai importante grupe de toxine care pot fi
prezente in nectar. Doar cateva specii de plante cum ar fi cele din familia Ericaceae, subfamilia
Rhododendron, specia Rhododendron ponticum contine substante toxice cum ar fi polihidroxilati
ciclici de hidrocarbon sau diterpenoizi. Substantele din alte grupe toxice cum ar fi alcaloizii
identificati in diverse sortimente de miere precum si intoxicatiile produse sunt revizuite in
literatura.
Cazurile de otravire cu miere au fost raportate foarte rar in literatura de specialitate, fiind
intalnite in urmatoarele regiuni: Caucaz, Turcia, Noua Zeelanda, Australia, Japonia, Nepal,
Africa de Sud dar si alte tari din America de Nord si de Sud. Simptomele observate in aceste
cazuri au fost: voma, dureri de cap, dureri de stomac, pierderea cunostintei, delir, slabirea
vederii.
In general plantele otravitoare sunt cunoscute de apicultori in zonele lor de productie, iar
mierea produsa nu va fi comercializata.
Pentru a minimiza riscul se recomanda cumpararea mierii de la magazine (cu analize chimice) si
nu de la apicultori individuali de la marginea drumului.
Indicele glicemic si fructoza
Impactul carbohidratilor asupra sanatatii oamenilor este destul de controversat in special in ce
priveste intelegerea fenomenului prin care carbohidratii dintr-o anume hrana afecteaza nivelul de
glucoza din sange. Astazi, semnificatia dietara a carbohidratilor este deseori indicata ca indice
glicemic (GI).
Carbohidratii cu un indice glicemic scazut induc o cresterea mai usoara a glucozei in sange, in
timp ce carbohidratii cu indice gicemic mare conduc la un nivel crescut al glucozei in sange.
Singurele date cuprinzatoare cu privire la indicele glicemic sunt prezentate in tabelul 4 care se
bazeaza in principal pe diferite sortimente de miere australiana.
Exista o corelatie negativa semnificativa intre continutul de fructoza si indicele glicemic,
probabil datorita raportului diferit dintre fructoza si glucoza la diverse sortimente de miere
testate. Este cunoscut faptul ca sortimentele de miere monoflore (care provin de la o singura
specie de plante) au un continut diferit al fructozei si raporturi diferite dintre fructoza si glucoza.
Unele mieri, de ex cea de salcam si eucalipt cu o concentratie mai mare a fructozei si deci un
indice glicemic mai scazut decat alte zaharuri din miere (Tabel 4). Nu exista corelatii
semnificative intre indicele glicemic si alte zaharuri din miere. Valorile indicelui glicemic a 4
sortimente de miere intr-un studiu au fost intre 69 si 74, in timp ce intr-un alt studiu valoarea
acestuia din sortimente de miere fara a avea originea botanica identificata a fost de 35.
Deoarece conceptul de indice glicemic se doreste a fi un indicator al nivelului
carbohidratilor, de interes in dezvoltarea organismului si obezitate, sortimentele de miere
cu un indice glicemic scazut ar putea fi o alternativa foarte buna la indulcitorii cu indice
glicemic mare. Pentru a lua in considerare cantitatea de hrana ingerata a aparut un nou termen –incarcatura
glicemica. Aceasta se calculeaza astfel: valoarea indicelui glicemic este multiplicata cu
continutul de carbohidrati dintr-o anumita cantitate si divizat la 100. Valorile mai mici de 10 sunt
considerate mici, intre 10 si 20 sunt intermediare si peste 20 intra in categoria celor mari.
Pentru o anumita cantitate de miere - de 25 g, incarcatura glicemica a celor mai multe
sortimente de miere se incadreaza in categoria valorilor mici, si cateva sortimente se
incadreaza in categoria celor intermediare. (Tabel 4).
Conceptul de indice glicemic a fost elaborat pentru a furniza o clasificare a alimentelor in ceea ce
priveste continutul de carbohidrati, considerand ca aceste date sunt foarte utile in situatii unde
toleranta la gucoza este scazuta.
De aceea alimentele cu indice glicemic scazut ar trebui sa furnizeze beneficii celor care
sufera de diabet, dar si in reducerea incidentei bolilor coronariene.
Consumul de miere cu indice glicemic scazut (salcam) ar putea avea efecte fiziologice
benefice, putand fi utilizata la pacientii care sufera de diabet.
Un consum de 50 g miere de orice sortiment la oamenii sanatosi si la pacienti cu diabet conduce
la o scadere a insulinei si glucozei din sange comparativ cu consumul de aceeasi cantitate de
glucoza sau amestec de glucide in proportia celei existente in miere.
S-a demonstrat ca, consumul de miere are efecte favorabile asupra pacientilor cu diabet, cauzand
o scadere semnificativa a glucozei din plasma sangvina. Mierea a fost bine tolerata de pacientii
cu diabet de tip nespecific si de pacientii cu diabet de tip 2. Conform unor studii recente,
consumul pe termen lung de alimente cu indice glicemic mare este un factor de risc semnificativ
pentru pacientii cu diabet de tip 2. Totusi, conceptul de indice glicemic pentru populatie este inca
un subiect de discutie.
Fructoza este principalul glucid prezent in majoritatea sortimentelor de miere (Table 1). Un
consum suplimentar de fructoza in dieta de azi din America, in special sub forma de sirop de
porumb bogat in fructoza este suspicionat a fi una din principalele cauze pentru problemele
supraponderale. Analizand studiie clinice, autorii au stabilit ca ingesta de fructoza conduce la
cresterea lipogenezei <de-novo> care are un efect nefavorabil asupra reglarii energiei corpului si
asupra greutatii corpului.
La sobolani, in experimente de hranire, s-a constatat ca efectul hipertrigliceridemic observat
dupa ingesta de fructoza nu are loc si dupa ingesta de miere. Comparativ cu sobolanii hraniti cu
fructoza, sobolanii hraniti cu miere au avut la analize de plasma un nivel mai mare al α-
tocoferolului, un raport mai mare α- tocoferol/triacilgicerol, o concentratie mai scazuta a NOx
din plasma si o mai scazuta susceptibilitate a inimii la peroxidarea lipidica.
Aceste date arata un efect benefic, potential nutritiv, al mierii si substitutiei fructozei din dieta
prin consum de miere.
Ingestia de miere si fructoza (2 g/kg greutate corporala) previne transformarea eritrocitelor la
soareci, indusa de etanol. La om, s-a constatat o mai rapida recuperare in caz de intoxicarea cu
etanol si o eliminare mai rapida a etanolului din corp.
EFECTE FIZIOLOGICE DIVERSE
Activitatea antimicrobiana, antivirala si antiparazitara.
Mierea inhiba cresterea microorganismelor si fungilor. Efectul antibacterian al mierii in principal
in cazul bacteriilor gram-pozitive este bine documentata. Atat efectele bacteriostatice cat si
bactericide au fost raportate in cazul mai multor tulpini, multe dintre ele fiind patogene (Tabel
5). Mai mult, s-a stabilit ca mierea inhiba virusul Rubella in vitro, trei specii de paraziti
Leishmania, dar si suse de Echinococcus.
Efectul antimicrobian al mierii este dat de diverse substante componente si depinde de originea
botanica a mierii. Cu cat mierea are un continut de apa mai scazut cu atat inhiba cresterea
bacteriana.
Glucozoxidaza din miere produce un agent antibacterian - peroxidul de hydrogen, dar
capacitatea de producere a peroxidului depinde de activitatea catalazica din miere. Exista
deasemenea si alte substante non-peroxidice cu efect antibacterian in functie de originea mierii si
compozitia chimica ca de ex. acizii aromatici, o serie de alti compusi necunoscuti inca cu
proprietati chimice, dar si fenolii si flavonoizii.
PH-ul scazut al mierii poate fi deasemenea responsabil pentru activitatea antibacteriana.
Contrar activitatii non-peroxidice, peroxizii pot fi distrusi de caldura, lumina si conditii de
depozitare (Table 6).
Acesti factori diferiti au o activitate antibacteriana mai mare in cazul mierii florale decat la
mierea de mana.
Astfel, pentru o activitate atibacteriana optima, miere trebuie sa fie depozitata la rece, in locuri
intunecoase si consumata cat mai repede dupa recoltare.
Efecte antioxidante
Termenul de stres oxidativ descrie lipsa de echilibru intre productia de radicali liberi si
activitatea protectoare antioxidanta intr-un anumit organism.
Protectia impotriva oxidarii se considera a fi factorul preventiv in anumite boli. Modificarea
oxidativa a lipoproteinelor este considerata a fi un important factor in arterioscleroza. Studiile
au aratat ca mierea contine o activitate antioxidanta determinata de substante ca:
glucozoxidaza, catalaza, acidul ascorbic, flavonoizi, acizi fenolici, derivati carotenoidici,
acizi organici produsi ai reactiei Maillard, aminoacizi si proteine. Activitatea antioxidativa a
polifenolilor poate fi masurata in vitro prin compararea capacitatii de absorbtie a radicalilor
(ORAC) cu concentratia totala a fenolilor (Tabel 7). Exista o corelatie semnificativa intre
activitatea antioxidanta, continutul in fenoli si inhibarea oxidarii lipoproteinelor in vitro din serul
sangvin uman. Mai mult, intr-un sistem model de peroxidare a lipidelor, mierea de hrisca a
demonstrat o activitate antioxidanta asemanator a 1 mM α-tocoferol.
Influenta ingestiei de miere asupra capacitatii antioxidative a plasmei a fost testata in doua studii.
In primul studiu, persoanele din experiment au primit sirop de porumb sau miere de hrisca cu
capacitate antioxidanta in doza de 1.5 g/kg greutate corp. In comparatie cu lotul martor hranit cu
zahar, administrarea mierii a condus la o crestere atat a activitatii antioxidante dar si a capacitatii
reducatoare a serumului.
In experimentul al doilea subiectii au primit o dieta suplimentata zilnic cu miere in cantitate de
1.2 g/kg greutate corporala. Rezutatele analizeor au aratat o crestere a agentilor antioxidanti:
concentratia de vitamina C a crescut cu 47%, concentratia de β-caroten a crescut cu 3%, acidul
uric cu 12% si glutation-reductaza a crescut cu 7%. Trebuie sa retinem ca activitatea antioxidanta
depinde de originea botanica a mierii si variaza intr-o mare masura de la o sursa botanica la alta.
Impactul temperaturii in timpul conditionarii si perioadei de depozitare asupra capacitatii
antioxidante a mierii de hrisca si trifoi a fost recent analizata. Procesarea mierii de trifoi nu i-a
redus capacitatea antioxidanta dar depozitarea timp de 6 luni i-a redus capacitatea antioxidanta
cu aproximativ 30%. Dupa o anumita perioada de stocare capacitatea antioxidanta a mierii
conditionate sau mierii recoltate neconditionate a fost similara. Intr-un alt studiu, atat activitatea
antioxidanta cat si formarea de pigmenti inchisi la culoare au crescut dupa tratament termic si
depozitare.
Activitatea antimutagenica si antitumorala.
Substantele mutagenice actioneaza direct sau indirect prin aparitia de mutatii la nivel genetic. In
timpul coacerii si prajirii se formeaza substante aminate heterociclce ca de ex Trp-p-1 (3-Amino-
1,4-dimetil-5H-piridol [4,3-b] indol).
Activitatea antimutagenica a diferitelor sorturi de miere florale (salcam, hrisca, soia etc.)
impotriva substantei Trp-p-1 a fost testata prin intermediul testului Ames fiind comparata cu cea
analoga realizata pe zahar precum si pe probe de zahar luate individual. Toate sorturile de miere
din studiu au aratat o activitate antimutagenica semnificativa. Glucoza si fructoza au avut
activitate antimutagenica similara cu mierea. Nigeroza, un alt glucid prezent in miere are o
activitate imunoprotectoare. Efectele anti-metastatice ale mierii si actiunea antitumorala posibila
a fost studiata prin aplicarea de miere pe un carcinom mamar spontan indus de metilcolantrene
intr-un experiment cu soareci si in adenocarcinom anaplastic la nivelul colonului in cadrul unui
experiment pe 59 de sobolani. S-a constatat un efect antitumoral semnificativ din punct de
vedere statistic prin administrarea orala de miere.
Aceste descoperiri arata ca mierea activeaza sistemul imunitar si consumul de miere poate
fi un mijloc avantajos in prevenirea cancerului si metastazelor. Mai mult, s-a stabilit ca
administrarea de miere pe cale orala, inainte de a inocula celule tumorale, poate scadea
raspandirea tumorii. Intr-un alt studiu pe acelasi grup de animale se arata ca s-a investigat si
efectul administrarii mierii asupra cresterii tumorii, activitatii metastazice si inducerii apoptozei
si necrozei pe modelul de tumori pe animale (soareci si sobolani –subfamilia Murinae) mamare
si carcinom de colon. In acest studiu s-a constatat un efect antimetastatic cand s-a administrat
miere inainte de inocularea celulelor canceroase (oral 2 g/ kg-1
in cazul soarecilor sau 1 g /kg-1
in
cazul sobolanilor, o data pe zi timp de 10 zile consecutiv).
Intr-un alt studiu s-a investigat efectul anticancerigen al mierii impotriva cancerului la nivelul
aparatului urinar (bladder cancer) fiind studiat atat in vitro cat si in vivo pe un lot de soareci.
Conform rezultatelor, mierea reprezinta un agent eficient de inhibare a cresterii celulelor
canceroase (T24, RT4, 253J si MBT-2) in vitro. Este eficient si cand este administrat
intralezional sau oral in cazul cancerului MBT-2.
Efecte antiinflamatoare
Studii privind efectele antiinfamatoare la om au fost studiate de Al Waili si Boni [98]. Dupa
consumul unor doze a cate 70 g miere valorile medii ale concentratiei de tromboxan B(2) din
plasma a fost redus cu 7%, 34%, si 35%, iar valoarea PGE(2) a scazut cu 14%, 10%, si 19% la 1,
2, si 3 ore respective, dupa ingerare. Niveul de PGF (2α) a scazut cu 31% la 2 ore si cu 14% la 3
ore dupa ingesta. In ziua a 15-a concentratia de tromboxan B(2) din plasma, PGE(2) si PGF(2α)
au scazut cu 48%, 63% si respective 50%. Consumul de miere a scazut procesul inflamator in
cazul unui experiment pe sobolani in boli digestive (intestinale). Administrarea mierii este la fel
de eficienta ca si tratamentul cu prednisol in colita. Mecanismul de actiune se pare ca este legat
de prevenirea formarii de radicali liberi eliberati de tesutul inflamat. Reducerea inflamatiei ar
putea fi datorata efectului indirect antibacterian al mierii sau al unui efect direct antiinflamator.
Ultima ipoteza este sustinuta de studiile pe animale, unde efectele antiinflamatorii au fost
observate si atunci cand nu exista o infectie antibacteriana.
Diverse efecte fiziologice
Influenta mierii asupra productiei de anticorpi impotriva antigenilor dependenti de timus a fost
investigata la oi, pe probe de sange, studiindu-se celulele rosii, dar si la soareci in ceea ce
priveste antigenii independenti de timus in infectia cu Escherichia coli.
Consumul de miere pe cale orala stimuleaza productia de anticorpi in timpul raspunsului
imunitar primar si secundar fata de antigenii dependenti si independenti de timus.
In experimentele pe animale s-a constatat ca mierea prezinta o actiune imunosupresoare.
Aceasta ar putea explica ipoteza ca administrarea de miere poate elimina alergia
(sensibilitatea) la polen.
Intr-un studiu efectuat pe pacienti (oameni) care au primit zilnic o dieta suplimentata cu 1.2 g
miere/kg greutate corp s-au obtinut urmatoarele rezultate pe analiza serica:
crestere: monocite cu 50 %, fier cu 20%, cupru cu 33%,
crestere usoara: procentul de limfocite si eozinofile, zinc, magneziu, hemoglobina si
trombocite
scadere: feritina cu 11%, immunoglobulina E cu 34%, aspartat-transaminazele cu 22%,
alanintransaminazele cu 18%, acid lactic-dehidrogenaza cu 41%, creatinin- kinaza cu 33% si
a zaharului rapid cu 5%.
EFECTE ASUPRA NUTRITIEI SI SANATATII
Sanatatea orala
Exista foarte multe dezbateri daca mierea este daunatoare pentru dinti. Unele studii arata un efect
cariogenic sau un efect cariogenic cu mult mai scazut decat cel al zaharului. Datorita activitatii
antibacteriene consumul de miere inhiba cresterea bacteriilor si poate sa induca un efect
protector impotriva cariilor. S-a demonstrat ca mierea de Manuka, un sort de miere cu o putere
antimicrobiana foarte mare are un efect pozitiv in ceea ce priveste combaterea placii dentare si a
gingivitelor si poate fi utilizata in locul zaharului in industria bomboanelor.
Conform unor studii efectuate cu ajutorul microscopului electronic consumul de miere nu
cauzeaza erodarea smaltului dintelui asa cum se observa in cazul consumului de sucuri de fructe.
La 10 minute dupa consumul de suc de fructe se si observa eroziunea smaltului dintilor in timp
ce in cazul mierii abia dupa 30 minute apare o foarte usoara eroziune. Acest fapt poate fi explicat
partial si prin nivelul de calciu, fosfor si fluor existent in miere dar si a altor substante existente
in stare coloidala. Rezumand diversele rezultate stiintifice se poate concluziona ca mierea nu
are un efect cariogenic asa cum are zaharul si in anumite cazuri, in functie de sursa florala
poate avea si rol carioprotector. Dar pentru a fi de partea sigura a masurilor de protectie este
important ca dupa consumul de miere dintii sa fie spalati.
Gastroenterologie
Conform cartii sfinte musulmane “The Holy Hadith”, datind din secolul al 8-lea DC, profetul
Mohamed recomanda miera impotriva diareei. Deasemenea si medicul roman Celsus (cca. 25
DC) utiliza mierea ca tratament impotriva diareei. Aplicatii cu miere pentru preventie dar si in
tratamente ale tulburarilor gastrointestinale (ulcer peptic, gastrita, gastroenterita) au fost
publicate in diverse carti din estul Europei dar si in tarile arabe. Mierea are un efect inhibitor al
agentilor cauzatori ai ulcerelor peptice si gastritelor provocate de Helicobacter pylori.
La sobolani, in ulcer gastric, indus experimental de consumul de indometacin si alcool, mierea a
avut un efect pozitiv. Mierea nu este implicata in productia de prostaglandine dar are un efect
stimulator asupra inervatiei stomacului care raspunde la capsicina.
S-a propus si un mecanism secundar de actiune, considerandu-se ca aceste efecte sunt datorate si
capacitatii antioxidante. Consumul de miere la sobolani previne leziunile induse experimental cu
indometacina prin reducerea gradului de ulceratie, permeabilitatii microvasculare si activitatii
mieloperoxidazei din stomacu. In plus, mierea mentine nivelul de compusi nonproteici pe baza
de sulf (e.g. glutatione) in tesutul gastric, aceasta fiind unul din factorii implicati in ulceratie.
Consumul de miere de papadie reduce activitatea sucului gastric cu 56%. Eliminarea zaharidelor
din stomac dupa ingesta de miere a fost mai redusa comparativ cu situatia cand s-a administrat
un amestec de glucoza si fructoza.
O serie de alte efecte importante privind consumul de miere si digestia omului sunt legate de
oligozaharide. Acesti constituenti ai mierii au efecte probiotice, similare cu fructo-
oligozaharides. Dintre oligozaharide, panoza a fost cea mai activa. Oligozaharidele conduc la
cresterea numarului de bifidobacterii si lactobacilli, exercitand un efect probiotic ce actioneaza
sinergic. Conform unui studiu in vitro efectuat pe 5 suse de bifidobacterii mierea a avut un efect
stimulator de dezvoltare similar celui rezultat din actiunea simplelor zaharide- fructoza si
glucoza.
Mierea monoflora de la anumite specii de plante (lucerna, salvie) stimuleaza dezvoltarea a 5
suse de bifidobacterii existente in intestinul omului. Intr-un alt studiu, mierea a sporit dezvoltarea
a doua specii de lactobacili Lactobacillus acidophilus and Lactobacillus plantarum atat in vivo
(pe intestinul mic si gros de la sobolani) cat si in vitro, in timp ce zaharoza n-a avut nici un efect.
In studiile clinice, cu copii de varste diferite, mierea a scurtat durata unor tulburari diareice
bacteriene si nu a prelungit durata la diareea non-bacteriana.
In anumite cazuri, consumul de cantitati relativ mari de miere (50 to 100 g) poate conduce la un
usor efect laxativ la indivizii cu absorbtie insuficienta a fructozei din miere. Singura, fructoza
este mai putin absorbita in tractusul intestinal, comparativ cu fructoza impreuna cu glucoza (asa
cum exista in miere). Proprietatile usor laxative ale mierii sunt utilizate in tratamentul
constipatiei in multe tari din Europa de Est. Suplimentarea hranei proteice la sobolani cu miere in
concentratie de 2, 4, 6 si 8 g/100 g proteina a imbunatatit digestibilitatea proteica si lipidica .
Sanatatea cardiovasculara
Intr-un studiu stiintific pe subiecti umani s-au cercetat efectele consumului a 75 g de miere
comparativ cu aceiasi cantitate de indulcitor pe baza de fructoza si glucoza asupra concentratiei
de glucoza din plasma, insulinei din plasma, colesterolului, trigliceridelor (TG), lipidelor din
sange, proteinelor C-reactive si homocisteinei, majoritatea dintre acestea fiind factori de risc in
bolile cardiovasculare.
Studiul arata ca nivelul insulinei si a proteinei C-reactive a fost semnificativ mai mare dupa
consumul de glucoza fata de cei care au consumat miere. Glucoza a redus nivelul colesterolului
si a colesterolului LDL-C. Indulcitorul pe baza de glucoza si fructoza a scazut colesterolul si
LDL-C si a crescut TG. Mierea a redus colesterolul, LDL-C-ul si TG si a crescut usor HDL-C.
La pacientii cu hipertrigliceridemie, indulcitorul pe baza de glucoza si fructoza a condus la
cresterea TG –lor in timp ce mierea a scazut nivelul TG- lor. La pacientii cu hiperlipidemie
indulcitorul pe baza de fructoza si glucoza a crescut nivelul LDL-C, in timp ce mierea a scazut
LDL-C. La pacientii cu diabet mierea comparativ cu deztroza a condus a o scadere semnificativa
glucozei din sange.
Mierea poate contine metaboliti ai oxidului de azot (NO) care sunt indicatori ai riscului de boala
cardiovasculara. Nivelul crescut de oxizi de azot din miere ar putea avea un rol de protectie
in boala cardiovasculara. Concentratia de nitriti din diverse fluide biologice la om incluzand
saliva, plasma si urina a fost evaluata dupa consumul a 80 g de miere. Concentratia metabolitilor
de oxizii de azot (NO) din plasma, saliva si urina a avut o tendinta de crestere. Diferite sorturi de
miere contin concentratii diferite de metaboliti ai NO, mierea mai inchisa a culoare sau cea
proaspata continand mai multi metaboliti ai NO decat cea mai decshisa la culoare sau mierea mai
veche. Dupa incalzire metabolitii de NO scad in toate sorturile de miere. Comparativ cu
sobolanii hraniti cu fructoza, cei hraniti cu miere au avut in plasma o concentratie mai mare de α-
tocopherol si un raport α-tocopherol/triacilglicerol mai mare, precum si niveluri mai scazute de
nitrati si o susceptibilitate mai scazuta la niveul inimii in ceea ce priveste peroxidarea lipidelor.
Copii mici (pana la varsta de un an)
Administrarea mierii la copii mici era o recomandare comuna in secolul trecut si gasim aici o
serie de observatii foarte interesante. Copii de varsta pana la un an hraniti cu miere prezentau o
analiza mai buna a sangelui si un castig in greutate mai bun comparativ cu dieta fara miere.
Mierea era mai bine tolerata de bebelusi decat zaharoza si comparativ cu un tratament placebo
bazat pe apa s-au redus semnificativ perioadele de plans ale acestora. Copii au prezentat o
crestere in greutate mai buna in cazul dietei cu miere comparativ cu dieta cu zaharoza si au
manifestat o scadere a vomei (regurgitarii) fata de grupa martor, hranita cu zaharoza. Cand copii
au fost hraniti cu miere a crescut valoarea hemoglobinei, s-a imbunatatit culoarea pielii si nu au
mai aparut probleme de digestie. Copii in a caror dieta a fost introdusa mierea au avut un spor de
crestere in greutate mai bun si au fost mai putin sensibili la boli comparativ cu copii hraniti
normal sau celor carora li s-au administrat substante de imbunatatire a parametrilor din sange.
Efecte pozitive ale mierii in hrana copiilor mici sunt atribuite efectelor asupra procesului
de digestie in sine. O posibila cauza este efectul bine determinat al oligozaharidelor asupra B.
bifidus, (a se vedea sectiunea Gastroenterologie). Cand copii au fost hraniti cu un amestec de
miere si lapte s-a constatat o crestere constanta in greutate si au avut o flora microbiana
acidofilica bogata in B. bifidus. Intr-un alt experiment cu miere si lapte s-a constatat ca, copii
sufereau mai rar de diaree, iar sangele lor continea mai multa hemogobina comparativ cu cu cei
al caror lapte era inducit cu zahar. Copii hraniti cu miere au avut o asimilare mai buna a calciului
si materiile fecale erau mai deschise la culoare si mai moi.
Cu toate acestea exista unele preocupari majore la copii mici de pana la un an cu privire la
prezenta bacteriei botulinice -Clostridium (Cl.) botulinum in miere. Dar din moment ce prezenta
acestei bacterii in alimentele obtinute din natura este omniprezenta si mierea este un produs
natural, nesterilizat riscul unei cat de mici contaminari nu poate fi exclusa. Sporii acestei bacterii
rezista in miere dar ei nu dezvolta toxine. Astfel, in stomacul copiilor mai mici de un an sporii
bacteriei pot supravietui teoretic si pot produce toxine, in timp ce la copii mai mari de un an , al
caror stomac este mai bine echipat, se poate administra mierea fara riscuri. In alte cazuri,
botulismul infantil a fost atribuit consumului de miere. In Germania se reporteaza un caz de
botulism infantil in fiecare an. Ca rezultat al acestui fapt unii imbuteliatori de miere (de ex.
British Honey Importers and Packers Association) mentioneaza pe eticheta ca „mierea nu ar
trebui data la copii sub un an). Recent, un comitet stiintific al UE a examinat riscul bacteriei Cl.
botulinum in miere. S-a concluzionat ca examinarile microbiologice din miere sunt necesare
pentru controlul concentratiei sporilor deoarece incidenta bacteriei Cl. Botulinum este relativ
scazuta si sporadica, desi asemenea teste nu previn botulismul infantil. In tarile europene
autoritatile de sanatate nu au elaborat un regulament care sa aduca obligatia de a pune pe eticheta
atentionarea legata de acest aspect.
Performanta sportiva
Actiunea fiziologica a produselor sub forma de gel si pulbere pe baza de miere ca sursa de
carbohidrati pentru performanta sportivilor a fost studiata recent in conditii controlate de catre
unii autori. Mierea a condus la o crestere semnificativa a frecventei bataii inimii si a nivelului de
glucoza din sange in timpul performantei sportivilor. Mierea nu a condus la aparitia de semne
fizice sau fiziologice de hipoglicemie la sportivii de viteza, sau in timpul antrenamentelor de
rezistenta. Intr-un alt experiment s-a investigat efectul unor produse sub forma de gel (glucoza)
cu un indice glicemic mare si efectul mierii cu indice glicemic scazut, pe o serie de ciclisti care
au avut de parcurs o distanta de 64 km. Atat gelurile cu indice glicemic mare (glucoza) cat si
mierea cu indice glicemic scazut au crescut performanta sportivilor, mierea avand chiar un efect
ceva mai bun decat simpla glucoza. Conform studiilor amintite mierea a fost bine tolerata si
poate deci sa fie o sursa de carbohidrati eficienta pentru sportivii de performanta.
Efecte diverse privind sporirea sanatatii.
Un efect pozitiv al mierii asupra pacientilor cu hepatita A s-a gasit dupa imediat dupa
consumul de miere de trifoi si miere de rapita, conducand la scaderea activitatii alanin-
aminotranferazei (de 9 pana la 13 ori) si o crestere a productiei de bilirubina de 2.1 pana la 2.6
ori.
Mierea are un efect de suport la pacientii care au suferit o iradiere in tratamentul
cancerului prin reducerea incidentei mucozitei de iradiere. Intr-un studiu pacientii cu cancer la
cap si gat au primit miere in timpul terapiei prin iradiere. Rezultatele au aratat o scadere
semnificativa a simptomelor mucozitei - cu 3/4 la pacientii tratati cu miere comparativ cu
martorul, respectiv 20% contra a 75%. Si alte semne au fost mai bune ca de ex: 55% dintre
pacientii tratati cu miere nu au avut o scadere a greutatii corporale, ci chiar un spor usor de
crestere in greutate comparativ cu martorul care in majoritate pacientii au suferit o scadere a
greutatii corporale. Mierea a fost administrata in chimioterapia pacientilor cu neutropenie,
apreciindu-se faptul ca s-a redus necesitatea de a interveni cu factori stimulatori de crestere a
numarului celulelor. Neutropenia febrila este un efect secundar foarte serios in cazul
chimioterapiei.
Alergiile
Alergia cauzata de consumul de miere este un fenomen relativ neobisnuit. Alergiile raportate pot
implica reactii care variaza de la tuse si pana la anafilaxie. Intr-un studiu s-a raportat ca
pacientii cu alergie la polen sunt rar alergici la miere, desi exista si un caz raportat in care
pacientul alergic la polen este alergic si la miere. Incidenta alergiei la miere dintr-un grup de 173
de pacienti alergici la alimente a fost de 2.3%. In cazul prezentat alergia la miere se explica prin
prezenta componentelor de origine apicola.
CONCLUZII
Datorita diversitatii sorturilor de miere in functie de originea botanica, acestea difera
ca: aspect, calitati percepute senzorial (organoleptice) si compozitie.
Mierea contine in principal carbohidrati. Indicele glicemic al mierii este cuprins intre
32 si 87, in functie de originea botanica si continutul de fructoza.
Cele mai importante componente din punct de vedere al nutritiei si sanatatii sunt
carbohidratii, care fac ca mierea sa reprezinte o sursa excelenta de energie in special
pentru copii si sportivi.
Pe langa componentele sale energetice principale – fructoza si glucoza - mierea mai
contine si un numar mare de constituienti in cantitati mici sau sub forma de urme care
au numeroase actiuni nutritive dar si biologice: antimicrobiene, antioxidante,
antivirale, antiparazitare, antiinflamatoare, antimutagenice, anticancerigene si
imunosupresoare.
Numeroase studii efectuate pana in prezent au confirmat efectele diverse ale mierii
dupa consum asa cum sunt cele legate de sanatatea gastrointestinala, dar si cea
cardiovasculara.
In plus, mierea a demonstrat efecte pozitive fiziologice asupra indicatorilor din sange
dar si asupra hepatitei A si asupra mucozitei de iradiere.
Cu toate acestea trebuie mentionat ca majoritatea studiilor au avut la baza un
consum/doza reativ mare de miere, intre 50 si 80 g.
Compozitia mierii si efectele biologice diferite depind in mare masura si de originea
botanica a mierii. Acest fapt nu a fost luat in consideratie in multe din studiile
mentionate.
Figura 1: omul preistoric recoltand miere. Pictura pe stanca realizata acum cca 6000 ani IC. La
Arana shekter, Bicorp, Estul Spaniei.
Tabel 1: Compozitia mierii (data in g/100 g).
Miere florala Miere de mana
Medie Min-max Medie Min-max
Apa 17.2 15-20 16.3 15-20
Monozaharide
fructoza 38.2 30-45 31.8 28-40
glucoza 31.3 24-40 26.1 19-32
Dizaharide
zaharoza 0.7 0.1-4.8 0.5 0.1-4.7
altele 5.0 2-8 4.0 1-6
Trizaharide
melizitoza <0.1 4.0 0.3-22.0
erloza 0.8 0.5-6 1.0 0.1-6
altele 0.5 0.5-1 3.0 0.1-6
Oligozaharide
nedeterminate
3.1 10.1
Glucide totale 79.7 80.5
Minerale 0.2 0.1-0.5 0.9 0.6-2.0
Aminoacizi,
proteine
0.3 0.2-0.4 0.6 0.4-0.7
Acizi 0.5 0.2-0.8 1.1 0.8-1.5
pH 3.9 3.5-4.5 5.2 4.5-6.5
Tabel 2: Nutrientii din miere (valori compilate dupa diversi autori) si consumul zinic
recomandat.
Ingredient
Cantitate
100 g
miere
Doza zilnica recomandata1
1-4 ani 4-15 ani Dupa 15 ani
Energie kcal
Carbohidrati kcal 300 1000-1100 1400-2700 2400-3100
Proteine g 0.5 13-14 17-46 44-59
Lipide g 0 - - -
Minerale mg
Sodiu (Na) 1.6-17 300 410-550 550
Calciu (Ca) 3-31 600 700-1200 1000-1200
Potasiu (K) 40-3500 1000 1400-1900 2000
Magneziu (Mg) 0.7-13 80 120-310 300-400
Fosfor (P) 2-15 500 600-1250 700-1250
Zinc (Zn) 0.05-2 3 5-9.5 7-10
Cupru (Cu) 0.02-0.6 0.5-1 0.5-1 0.5-1
Fier (Fe) 0.03-4 8 8-15 10-15
Mangan (Mn) 0.02-2 1-1.5 1.5-5 2-5
Crom (Cr) 0.01-0.3 0.02-0.06 0.02-0.1 0.03-1.5
Seleniu (Se) 0.002-0.01 0.001-0.004 0.001-0.006 0.003-0.007
Vitamine mg
Fitochinona (K) cca. 0.025 15 20-50 60-70
Tiamina (B1) 0.00-0.01 0.6 0.8-1.4 1-1.3
Riboflavin (B2) 0.01-0.02 0.7 0.9-1.6 1.2-1.5
Pridoxina (B6) 0.01-0.32 0.4 0.5-1.4 1.2-1.6
Niacina2 0.10-0.20 7 10-18 13-17
Acid pantotenic 0.02-0.11 4 4-6 6
Acid ascorbic (C) 2.2-2.5 60 70-100 100
* Doar la componentele majore sunt mentionate 1 dupa Societatea Germana de Nutritie
2 echivalent niacina: 1 mg nicotinamida = 1 mg niacina = 60 mg triptofan (= niacina-precursor)
Tabel 3: Alte elemente sub forma de urme din miere.
Element mg/100 g Element mg/100 g
Aluminiu (Al) 0.01-2.4 Plumb (Pb)* 0.001-0.03
Arsenic (As) 0.014-0.026 Litiu (Li) 0.225-1.56
Bariu (Ba) 0.01-0.08 Molibden (Mo) 0-0.004
Bor (B) 0.05-0.3 Nichel (Ni) 0-0.051
Brom (Br) 0.4-1.3 Rubidiu (Rb) 0.040-3.5
Cadmiu (Cd)* 0-0.001 Siliciu (Si) 0.05-24
Clor (Cl) 0.4-56 Strontiu (Sr) 0.04-0.35
Cobalt (Co) 0.1-0.35 Sulf (S) 0.7-26
Fluor (F) 0.4-1.34 Vanadiu (V) 0-0.013
Iod (I) 10-100 Zirconiu 0.05-0.08
*- elemente privite ca toxice, pot fi provenite din activitatea omului
Tabel 4: Indice glicemic (GI) incarcatura glicemica (GL) pe doza de administrare de 25 g de
miere
Sort de miere origine Fructoza
g/100 g
Indice
glicemic
Carbohidrati
disponibili
g/doza de
administrare
Incarcatura
glicemica /
doza de 25 g
Salcam Romania 43 32 21 7
Eucalipt Australia 46 35±4 18 6
Stringy bark Australia 52 44±4 21 9
Red gum Australia 35 46±3 18 8
Iron bark Australia 34 48±3 15 7
Yapunya Australia 42 52±5 17 9
Pure Australia Australia 58±6 21 12
Amestec
comercial
Australia 38 62±3 18 11
Salvation Australia 32 64±5 15 10
Amestec
comercial
Australia 28 72±6 13 9
Miere de sort
nespecificat
Canada 87±8
21 18
medie 55 55±5 18 10
Zaharoza
(medie)
68±5
Glucoza 100
Table 5: Lista bacteriilor care sunt sensibile la miere.
Agentul patogen Infectia cauzata
Bacillus anthracis antrax
Corynebacterium diphtheriae difteria
Escherichia coli diarea, septicemia, infectii ale ranilor, infectii urinare
Haemophilus influenzae Infectii ale urchilor, meningita, infectii respiratorii,
sinuzita
Klebsiella pneumoniae pneumonie
Mycobacterium tuberculosis tuberculoza
Proteus sp. septicaemia Infectii urinare
Pseudomonas aeruginosa Infectii urinare, infectii ale ranilor
Salmonella sp. diarea
Salmonella cholerae-suis septicemia
Salmonella typhi tifos
Salmonella typhimurium infectii ale ranilor
Serrata marcescens septicemie, infectii ale ranilor
Shigella sp. dizinterie
Staphylococcus aureus abcese., foliculita, furunculoze,
impetigo, infectii ale ranilor
Streptococcus faecalis Infectii urinare
Streptococcus mutans Carii dentale
Streptococcus pneumoniae Infectii ale urechii, meningita, pneumonie,
sinuzita
Streptococcus pyogenes
Infectii ale urchii, impetigo, febra puerperala
Febra reumatica, febra scarlatina,
Dureri de gat, infectii ale ranilor
Vibrio choleriae colera
Actinomyces pyogenes, Klebsiella
pneumoniae, Nocardia asteroids,
Staphylococcus aureus, Streptococcus
agal., dysgal., uber
mastite
Epidermophyton floccosum, Tinea (infectii fungice)
Microsporum canis, M.. gypseum,
Trichophyton rubrum, T.
tonsurans, T. mentagrophytes var.
diff. Escherichia coli, Salmonella,
Shigella Vibrio, Helicobacter pylori
ulcer peptic
Tabel 6: Influenta temperaturii, luminii si perioadei de depozitare asupra activitatii
antibacteriene a mierii. Activitatea antibacteriana este exprimata in % din martorul netratat [63]
Activitate non-peroxidica Activitate peroxidica
Depozitare 15 luni la
temperatura camerei
15-20oC
Lumina intuneric Lumina Intuneric
Miere polifora 76 86 19 48
Miere de mana 78 80 63 70
15 min la temperatura 70oC
Miere polifora 86 8
Miere de mana 94 78
Tabel 7. Activitatea antioxidanta (ORAC) si continutul total de fenoli la diferite sorturi de
miere uniflorale
Sort de miere ORAC
μmol TE/g
Total fenoli
GAE mg/kg
Hrisca Illinois 16.95 ± 0.76 796 ±3 2
Hrisca 9.81 ± 0.34 nd
Hrisca new ork 9.75 ± 0.48 456 ± 55
Hrisca 9.34 ± 0.57 Nd
Hrisca 9.17 ± 0.63 Nd
Hrisca 7.47 ± 0.27 Nd
Soia (2000) 9.49 ± 0.29 Nd
Soia (1996) 8.34 ± 0.51 269 ± 22
Hawaiian Christmas berry 8.87 ± 0.33 250 ± 56
trifoi(Ianuarie2000) 6.53 ± 0.70 Nd
Trifoi (iulie 2000) 6.05 ± 1.00 128 ± 11
Tupelo 6.48 ± 0.37 183 ± 9
Fireweed 3.09 ± 0.27 62 ± 6
Salcam 3.00 ± 0.16 46 ± 2
ORAC = Oxygen radical absorbance capacity,
13 TE = Trolox equivalent, GAE = gallic acid equivalent, nd = not determined
Bibliografie
1. Crane E: “The archaeology of beekeeping.” London: Gerald Duckworth & Co., 1983.
2. Crane E: History of honey. In Crane E (ed): “Honey, a comprehensive survey London:
William Heinemann, pp. 439-488, 1975.
3. Jones R: Honey and healing through the ages. In Munn P, Jones R (ed): “Honey and
healing.” Cardiff: International Bee Research Association IBRA, pp. 1-4, 2001.
4. Crane E: “The world history of beekeeping and honey hunting.” London: Gerald
Duckworth & Co, 1999.
5. Allsop KA, Miller JB: Honey revisited: A reappraisal of honey in pre-industrial diets. Br
J Nutr 75:513-520, 1996.
6. Potschinkova P: „Bienenprodukte in der Medizin. Apitherapie.“ München: Ehrenwirth
Verlag, 1992.
7. Cherbuliez T, Domerego R: „L'Apitherapie.“ Bruxelles: Amyris SPRL, 2003.
8. Molan P: Why honey is effective as a medicine. 1. Its use in modern medicine. Bee
World 80:79-92, 1999.
9. American Honey Board: Honey-Nutrition and Health. National Honey Board - 2005,
www.honeystix.com/HoneyStix/compendium.pdf, assessed 13 June 2007.
10. Groeneveld M: Honig als Lebens- und Arzneimittel? Dt Z Sportmed 56:364, 2005.
11. Al-Quassemi R, Robinson RK: Some special nutritional propeties of honey – a brief
review. Nutr Food Sci 33:254-260, 2003.
12. Heitkamp K: Pro und kontra Honig - Sind Aussagen zur Wirkung des Honigs
"wissenschaftlich hinreichend gesichert"? Schriften zur Oecotrophologie 1-60, 1984.
13. Molan P: Why honey is effective as a medicine. 2. The scientific explanation of its
effects. Bee World 82:22-40, 2001.
14. White JW: Composition of honey. In Crane E (ed): “Honey. A comprehensive survey.”
London: Heinemann Edition, pp. 157-206, 1975.
15. Bogdanov S, Bieri K, Gremaud G, Iff D, Känzig A, Seiler K, Stöckli H, Zürcher K:
Bienenprodukte; 23 A Honig. Swiss Food Manual 1-35, 2003.
16. Heitkamp K, Busch-Stockfisch M: Pro und Kontra Honig - Sind Aussagen zur Wirkung
des Honigs "wissenschaftlich hinreichend gesichert"? Z Lebensm Unters Forsch 182:279-
286, 1986.
17. Persano Oddo L, Piro R: Main European unifloral honeys: descriptive sheets. Apidologie
35:S38-S81, 2004.
18. Doner LW: The sugars of honey - a review. J Sci Food Agric 28:443-456, 1977.
19. Siddiqui IR: The sugars of honey. Adv Carbohyd Chem 25:285-309, 1970.
20. Conti ME: Lazio region (Central Italy) honeys: a survey of mineral content and typical
quality parameters. Food Control 11:459-463, 2000.
21. Terrab A, Hernanz D, Heredia FJ: Inductively coupled plasma optical emission
spectrometric determination of minerals in thyme honeys and their contribution to
geographical discrimination. J Agric Food Chem 52:3441-3445, 2004.
22. Iskander FY: Trace and minor elements in four commercial honey brands. J. Radioanalyt.
Nuclear Chem 201:401-408, 1995.
23. Rodriguez-Otero JL, Paseiro P, Simal J, Cepeda A: Mineral content of the honeys
produced in Galicia (North-west Spain). Food Chem 49:169-171, 1994.
24. Golob T, Dobersek U, Kump P, Necemer M: Determination of trace and minor elements
in Slovenian honey by total reflection X-ray fluorescence spectroscopy. Food Chem
91:593-600, 2005.
25. Yilmaz H, Yavuz O: Content of some trace metals in honey from south-eastern Anatolia.
Food Chem 65:475-476, 1999.
26. Bengsch E: Connaissance du miel. Des oligo-éléments pour la santé. Rev franc apicult
569:383-386, 1992.
27. Bogdanov S, Matzke A: Honig - eine natürliche Süsse. In Matzke A, Bogdanov S (ed):
“Der Schweizerische Bienenvater, Bienenprodukte und Apitherapie.“ Winikon:
Fachschriftenverlag VDRB, pp 7-40, 2003.
28. Deutsche Gesellschaft für Ernährung: „Referenzwerte für die Nährstoffzufuhr,“ 1st ed.
Frankfurt am Main: Umschau/Braus, 2000.
29. Crane E, Walker P, Day R: “Directory of important world honey sources.” London:
International Bee Research Association, 1984.
30. Bogdanov S, Ruoff K, Persano Oddo L: Physico-chemical methods for the
characterisation of unifloral honeys: a review. Apidologie 35:S4-S17, 2007.
31. Al-Mamary M, Al-Meeri A, Al-Habori M: Antioxidant activities and total phenolics of
different types of honey. Nutr Res 22:1041-1047, 2002.
32. Gheldof N, Engeseth NJ: Antioxidant capacity of honeys from various floral sources
based on the determination of oxygen radical absorbance capacity and inhibition of in
vitro lipoprotein oxidation in human serum samples. J Agric Food Chem 50:3050-3055,
2002.
33. Tomás-Barberán F.A, Martos I, Ferreres F, Radovic BS, Anklam E: HPLC flavonoid
profiles as markers for the botanical origin of European unifloral honeys. J Sci Food
Agric 81:485-496, 2001.
34. Kenjeric D, Mandic ML, Primorac L, Bubalo D, Perl A: Flavonoid profile of Robinia
honeys produced in Croatia. Food Chem102:683-690, 2007.
35. Bogdanov S: Contaminants of bee products. Apidologie 38:1-18, 2006.
36. de Bodt G: Les miels de rhododendrons. Les Carnets de CARI 10-12, 1996
37. Edgar JA, Roeder EL, Molyneux RJ: Honey from plants containing pyrrolizidine
alkaloids: A potential threat to health. J Agric Food Chem 50:2719-2730, 2002.
38. Arcot J, Brand-Miller J: A preliminary assesment of the glycemic index of honey. pp 1-
24, 2005. www.rirdc.gov.au/reports/HBE/05-027.pdf, assessed 13 June 2007.
39. Foster-Powell K, Holt SHA, Brand-Miller JC: International table of glycemic index and
glycemic load values: 2002. Am J Clin Nutr 76:5-56, 2002.
40. Ischayek JI, Kern M: US honeys varying in glucose and fructose content elicit similar
glycemic indexes. J Am Diet Ass 106:1260-1262, 2006.
41. Kreider R, Rasmussen C, Lundberg J, Cowan P, Greenwood M, Earnest C, Almada A:
Effects of ingesting carbohydrate gels on glucose, insulin and perception of
hypoglycemia. FASEB J 14:A490, 2000.
42. Ludwig D: Dietary glycemic index and obesity. J Nutr 130:280S-283S, 2000.
43. Jenkins D, Kendall C, Augustin L, Franceschi S, Hamidi M, Marchie A, Jenkins A,
Axelsen M: Glycemic index: overview of implications in health and disease. Am J Clin
Nutr 76:266S-273S, 2002.
44. Al-Khalidi A, Jawad FH, Tawfiq NH: Effects of bees honey, zahdi dates and its syrup on
blood glucose and serum insulin of diabetics. Nutr Rep Int 21:631-643, 1980.
45. Jawad F.H, Al-Khalidi A, Tawfiq N.H: Effects of bees honey, zahdi date and its syrup on
blood glucose and serum insulin of normal subjects. J Faculty Medicine, Baghdad
23:169-180, 1981.
46. Peretti A, Carbini L, Dazzi E, Pittau L, Spanu P, Manai M: Uso razionale del miele
nell'alimentazione dei diabetici. Clin Dietolog 21:13-21, 1994.
47. Al-Waili NS: Natural honey lowers plasma glucose, C-reactive protein, homocysteine,
and blood lipids in healthy, diabetic, and hyperlipidemic subjects: Comparison with
dextrose and sucrose. J Med Food 7:100-107, 2004.
48. Al-Waili NS: Intrapulmonary administration of natural honey solution, hyperosmolar
dextrose or hypoosmolar distill water to normal individuals and to patients with type-2
diabetes mellitus or hypertension: Their effects on blood glucose level, plasma insulin
and C-peptide, blood pressure and peaked expiratory flow rate. Eur J Med Res 8:295-303,
2003.
49. Bejan V, Lacatis D, Petrus V, Bejan VV, Creteanu G: L'emploi du fructose dans le
regime du diabete sucre insulino-dependant. IIIe Symposium International d'Apitherapie,
11-15 Septembre 1978, Portoroz, Yougoslavie. Bukarest: Apimondia, 382-384, 1978.
50. Bornet F, Haardt M., Costagliola D, Blayo A, Slama G: Sucrose or honey at breakfest
have no additional acute hyperglycaemic effect over an isoglucic amount of bread in
Type 2 diabetic patients. Diabetologia 28:213-217, 1985.
51. Katsilambros NL, Philippides P, Touliatou A, Georgakopoulos K, Kofotzouli L, Frangaki
D, Siskoudis P, Marangos M, Sfikakis P: Metabolic effects of honey (alone or combined
with other foods) in type II diabetics. Acta Diabetol Lat 197-203, 1988.
52. Samanta A, Burden AC, Jones GR: Plasma glucose responses to glucose, sucrose and
honey in patients with diabetes mellitus: an analysis of glycaemic and peak incremental
indices. Diabet Med 2:371-373, 1985.
53. Liu SM, Manson JE, Stampfer MJ, Holmes MD, Hu FB, Hankinson SE, Willett W. C:
Dietary glycemic load assessed by food-frequency questionnaire in relation to plasma
high-density-lipoprotein cholesterol and fasting plasma triacylglycerols in
postmenopausal women. Am J Clin Nutr 73:560-566, 2001.
54. Pi-Sunyer FX: Glycemic index and disease. Am J Clin Nutr 76:290S-298S, 2002.
55. Elliott SS, Keim NL, Stern JS, Teff K, Havel PJ: Fructose, weight gain, and the insulin
resistance syndrome. Am J Clin Nutr 76:911-922, 2002
56. Busserolles J, Gueux E, Rock E, Mazur A, Rayssiguier Y: Substituting honey for refined
carbohydrates protects rats from hypertriglyceridemic and prooxidative effects of
fructose. J Nutr 132:3379-3382, 2002.
57. Yamada S, Itoh E, Murakami Y, Asano M: Prevention of ethanol-induced erythrocyte
transformations by fructose and natural honey in low alcohol tolerance mice.
Pathophysiology 6:163-170, 1999.
58. Onyesom I: Effect of Nigerian citrus (Citrus sinensis Osbeck) honey on ethanol
metabolism. S Afr Med J 94:984-986, 2004.
59. Onyesom I: Honey-induced stimulation of blood ethanol elimination and its influence on
serum triacylglycerol and blood pressure in man. Ann Nutr Metab:319-324, 2005.
60. Molan PC: Honey as an antimicrobial agent“In: Mizrahi, A. and Lensky, Y. (eds.) Bee
Products: Properties, Applications and Apitherapy. Plenum Press, New York, pp. 27-37,
1997.
61. Molan PC: The antibacterial activity of honey. 1. The nature of the antibacterial activity.
Bee World 73:5-28, 1992
62. Molan PC: The antibacterial activity of honey. 2. Variation in the potency of the
antibacterial activity. Bee World 73:59-76, 1992.
63. Bogdanov S: Nature and origin of the antibacterial substances in honey. Lebensm.-Wiss -
Technol 30:748-753, 1997.
64. Zeina B, Othman O, Al-Assad S: Effect of honey versus thyme on Rubella virus survival
in vitro. J Altern Complement Med 2:345-348, 1996.
65. Zeina B, Zohra BI, al Assad S: The effects of honey on Leishmania parasites: an in vitro
study. Trop Doct 27 (Suppl 1):36-38, 1997.
66. Kilicoglu B, Kismet K, Koru O, Tanyuksel M, Oruc MT, Sorkun K, Akkus MA: The
scolicidal effects of honey. Adv Ther 23:1077-1083, 2006.
67. White JW, Subers MH, Schepartz AJ: The identification of inhibine, the antibacterial
factor in honey, as hydrogen peroxide and its origin in a honey glucose-oxidase system.
Biochim Biophys Acta 73:57-70, 1963.
68. Dustmann JH: Über die Katalaseaktivität in Bienenhonig aus der Tracht der
Heidekrautgewächse (Ericacea). Z Lebensm Unters Forsch 145:292-295, 1971.
69. Russell KM, Molan PC, Wilkins AL, Holland PT: Identification of some antibacterial
constituents of New Zealand Manuka honey. J Agric Food Chem 38:10-13, 1988.
70. Cushnie T, Lamb A: Antimicrobial activity of flavonoids. Int J Antimicrob Agents
26:343-356, 2005.
71. Weston RJ, Mitchell KR, Allen KL: Antibacterial phenolic components of New Zealand
manuka honey. Food Chem 64:295-301, 1999.
72. Yatsunami K, Echigo T: Antibacterial action of honey and royal jelly (japanese).
Honeybee Sci 5:125-130, 1984.
73. Ames BN, Shigenaga MK, Hagen TM: Oxidants, antioxidants, and the degenerative
diseases of aging. Proc Natl Acad Sci USA 90:7915-7922, 1993.
74. Parthasarathy S, Steinberg D, Witztum JL: The role of oxidized low-density lipoproteins
in the pathogenesis of atherosclerosis. Annu Rev Med 43:219-225, 1992.
75. Beretta G, Granata P, Ferrero M, Orioli M, Facino RM: Standardization of antioxidant
properties of honey by a combination of spectrophotometric/ fluorimetric assays and
chemometrics. Anal Chim Acta 533:185-191, 2005.
76. D'Arcy BR: Antioxidants in Australian floral honeys -Identification of health enhancing
nutrient components. RIRDC Publication No 05/040, 1, 2005.
77. Gheldof N, Wang XH, Engeseth NJ: Identification and quantification of antioxidant
components of honeys from various floral sources. J Agric Food Chem 50:5870-5877,
2002.
78. Frankel S, Robinson GE, Berenbaum MR: Antioxidant capacity and correlated
characteristics of 14 unifloral honeys. J Apic Res 37:27-31, 1998.
79. Aljadi AM, Kamaruddin MY: Evaluation of the phenolic contents and antioxidant
capacities of two Malaysian floral honeys. Food Chem 85:513-518, 2004.
80. Inoue K, Murayarna S, Seshimo F, Takeba K, Yoshimura Y, Nakazawa H: Identification
of phenolic compound in manuka honey as specific superoxide anion radical scavenger
using electron spin resonance (ESR) and liquid chromatography with coulometric array
detection. J Sci Food Agric 85:872-878, 2005.
81. Fahey JW, Stephenson KK: Pinostrobin from honey and Thai ginger (Boesenbergia
pandurata): A potent flavonoid inducer of mammalian phase 2 chemoprotective and
antioxidant enzymes. J Agric Food Chem. 50:7472-7476, 2002.
82. Blasa M, Candiracci M, Accorsi A, Piacentini M, Albertini M, Piatti E: Raw Millefiori
honey is packed full of antioxidants. Food Chem 97:217-222, 2006.
83. Nagai T, Inoue R, Kanamori N, Suzuki N, Nagashima T: Characterization of honey from
different floral sources. Its functional properties and effects of honey species on storage
of meat. Food Chem 97:256-262, 2006.
84. Perez RA, Iglesias MT, Pueyo E, Gonzalez M, de Lorenzo C: Amino acid composition
and antioxidant capacity of Spanish honeys. J Agric Food Chem 55:360-365, 2007.
85. Gheldof N, Wang XH, Engeseth NJ: Buckwheat honey increases serum antioxidant
capacity in humans. J Agric Food Chem 51:1500-1505, 2003.
86. Schramm DD, Karim M, Schrader HR, Holt RR, Cardetti M, Keen CL: Honey with high
levels of antioxidants can provide protection to healthy human subjects. J Agric Food
Chem 51:1732-1735, 2003.
87. Al-Waili NS: Effects of daily consumption of honey solution on hematological indices
and blood levels of minerals and enzymes in normal individuals. J Med Food 6:135-140,
2003.
88. Baltrusaityte V, Venskutonis PR, Ceksteryte V: Radical scavenging activity of different
floral origin honey and beebread phenolic extracts. Food Chem :502-514, 2007.
89. Kücük M, Kolayli S, Karaoglu S, Ulusoy E, Baltaci C, Candan F: Biological activities
and chemical composition of three honeys of different types from Anatolia. Food Chem
100:526-534, 2007
90. Vela L, de Lorenzo C, Pérez RA: Antioxidant capacity of Spanish honeys and its
correlation with polyphenol content and other physicochemical properties. J Sci Food
Agric 87:1069-1075, 2007.
91. Wang XH, Gheldof N, Engeseth NJ: Effect of processing and storage on antioxidant
capacity of honey. J Food Sci 69:C96-C101, 2004.
92. Turkmen N, Sari F, Poyrazoglu ES, Velioglu YS: Effects of prolonged heating on
antioxidant activity and colour of honey. Food Chem 95:653-657, 2006.
93. Wang XH, Andrae L, Engeseth NJ: Antimutagenic effect of various honeys and sugars
against Trp-p-1. J Agric Food Chem 50:6923-6928, 2002.
94. Murosaki S, Muroyama K, Yamamoto Y, Liu T, Yoshikai Y Nigerooligosacharides
augments natural killer activity of hepatic mononuclear cells in mice. Int
Immunopharmacol 2:151-159, 2002.
95. Orsolic N, Basic I: Honey as a cancer-preventive agent. Periodicum Biolog 106:397-401,
2004.
96. Orsolic N, Knezevic AH, Sver L, Terzic S, Heckenberger BK, Basic I: Influence of
honey bee products on transplantable murine tumours. Vet Comp Oncology:216-226,
2003.
97. Swellam T, Miyanaga N, Onozawa M, Hattori K, Kawai K, Shimazui T, Akaza H:
Antineoplastic activity of honey in an experimental bladder cancer implantation model:
in vivo and in vitro studies. Int J Urol 10:213-219, 2003
98. Al-Waili NS, Boni NS: Natural honey lowers plasma prostaglandin concentrations in
normal individuals. J Med Food 6:129-133, 2003.
99. Bilsel Y, Bugra D, Yamaner S, Bulut T, Cevikbas U, Turkoglu U: Could honey have a
place in colitis therapy? Effects of honey, prednisolone, and disulfiramon inflammation,
nitric oxide, and free radical formation. Dig Surg 19:306-311, 2002.
100. Postmes T: The treatment of burns and other wounds with honey. In Munn P,
101. Jones R (ed): “Honey and healing.” Cardiff: IBRA International Bee Research
Association, pp 41-47, 2001.
102. Al-Waili NS, Haq A: Effect of honey on antibody production against thymus dependent
and thymus-independent antigens in primary and secondary immune responses. J Med
Food 7:491-494, 2004.
103. Duddukuri GR, Kumar PS, Kumar VB, Athota RR: Immunosuppressive effect of honey
on the induction of allergen-specific humoral antibody response in mice. Int Arch Allergy
Immunol 114:385-388, 1997.
104. Shannon IL, Edmonds EJ, Madsen KO: Honey: sugar content and cariogenicity. J Dent
Children 46:29-33, 1979.
105. Lembke A, Kay HW, Rathjen G: Kariogene Wirkungen von zuckerhaltigen
Lebensmitteln am Beispiel von Aufstrichen. Milchwissenschaft 37:467-471, 1982.
106. Thylstrup A, Fejerskov O: “Textbook of Cariology.” Copenhagen: Munksgaard, 1986.
107. Bowen WH, Lawrence RA: Comparison of the cariogenicity of cola, honey, cow 39 milk,
human milk, and sucrose. Pediatrics 116:921-926, 2005.Decaix C: Comparative study of
sucrose and honey. Chir Dent Fr 46:59-60, 1976.
108. Steinberg D, Kaine G, Gedalia I: Antibacterial effect of propolis and honey on oral
bacteria. Am J Dent 9:236-239, 1996.
109. Molan PC: Honey for oral health. J. Dental Res 80:1-130, 2001.
110. Sela MO, Shapira L, Grizim I, Lewinstein I, Steinberg D, Gedalia I, Grobler SR: Effects
of honey consumption on enamel microhardness in normal versus xerostomic patients. J.
Oral Rehabil 25:630-634, 1998.
111. Edgar WM, Jenkins GN: Solubility-reducing agents in honey and partly-refined
crystalline sugar. Br Dent J 136:7-14, 1974.
112. English HK, Pack AR, Molan PC: The effects of manuka honey on plaque and gingivitis:
a pilot study. J Int Acad Periodontol 6:63-67, 2004.
113. Grobler SR, du Toit IJ, Basson NJ: The effect of honey on human tooth enamel in vitro
observed by electron microscopy and microhardness measurements. Arch Oral Biol
39:147-153, 1994.
114. al-Bukhaari M: “Holy Hadith (Sahih Al-Bukhari, Arabic).” 3rd ed. Chicago: Kazi
Publications, 1994.
115. Celsus C: “De medicina.” London: Heinemann, 1935.
116. Khotkina ML: Honey as part of therapy for patients with stomach ulcers. Collection of
papers Irkutsk State Medical Institute 252-262, 1955.
117. Ludyanskii EA: “Apiterapia.” Vologda, Russia: Poligrafist, 1994.
118. Menshikov FK, Feidman SI: Curing stomach ulcers with honey. Sovetskaya Meditsing
10:13-14, 1949.
119. Mladenov S: “Pcelnite produkti hrana i lekarstvo (BG) / The bee products – food and
medicine.” Sofia: Medizina i Fizkultura, 1978.
120. Slobodianiuk AA, Slobodianiuk MS: Complex treatment of gastritis patients with high
stomach secretion in combination with (and without) a 15-20% solution of honey. Ufa,
Bashkir. Khniz. izd.-vo, 1969, cited after [8].
121. Salem SN: Honey regimen in gastrointestinal disorders. Bull Islamic Med 1:358- 362,
1981.
122. al Somal N, Coley KE, Molan PC, Hancock BM: Susceptibility of Helicobacter pylori to
the antibacterial activity of Manuka honey. J R Soc Med 87:9-12, 1994.
123. Ali ATMM, Chowdhury MNH, Al-Humayyd MS: Inhibitory effect of natural honey on
Helicobacter pylori. Trop Gastroenterol 12:139-143, 1991.
124. Osato MS, Reddy SG, Graham DY: Osmotic effect of honey on growth and viability of
Helicobacter pylori. Dig Dis Sci 44:462-464, 1999.
125. Ali ATM: Natural honey accelerates healing of indomethacin-induced antral ulcers in
rats. Saudi Med J 16:161-166, 1995.
126. Kandil A, El-Banby M, Abdel-Wahed K, Abdel-Gawwad M, Fayez M: Curative
properties of true floral and false nonfloral honeys and induced gastric ulcers. J Drug Res
Egypt 17:103-106, 1987.
127. Gharzouli K, Amira S, Gharzouli A, Khennouf S: Gastroprotective effects of honey and
glucose-fructose-sucrose-maltose mixture against ethanol-indomethacin-, and acidified
aspirin-induced lesions in the rat. Exp Toxicol Pathol 54:217-221, 2002.
128. Gharzouli K, Gharzouli A, Amira S, Khennouf S: Prevention of ethanol-induced gastric
lesions in rats by natural honey and glucose-fructose-sucrose-maltose mixture. Pharmacol
Res 43:509, 2001.
129. Al Swayeh OA, Ali ATMM: Effect of ablation of capsaicin-sensitive neurons on gastric
protection by honey and sucralfate. Hepato-Gastroenterol 45:297-302, 1998.
130. Nasuti C, Gabbianelli R, Falcioni G, Cantalamessa F: Antioxidative and gastroprotective
activities of anti-inflammatory formulations derived from chestnut honey in rats. Nutr
Res 26:130-137, 2006.
131. Ali ATMM: Natural honey exerts its protective effects against ethanol-induced gastric
lesions in rats by preventing depletion of glandular nonprotein sulfhydryls. Trop
Gastroenterol 16:18-26, 1995.
132. Ali ATMM: Natural honey prevents ischaemia-reperfusion-induced gastric mucosal
lesions and increased vascular permeability in rats. Eur J Gastroenterol Hepatol 9:1101-
1107, 1997.
133. Baltuskevicius A, Laiskonis A, Vysniauskiene D, Ceksteryte V, Racys J: Use of different
kinds of honey for hepatitis A treatment and for reduction of increased acidity of gastric
juice. Zemdirbyste, Mokslo Darbai 76:173-180, 2001.
134. Pokorn D, Vukmirovic V: Velocity of gastric emptying of saccharides after
administering honey and pure invert sugar, III International Apitherapy, Symposium 11-
15 September 1978, Portoroz, Yougoslava. Bukarest: Apimondia, pp. 277-279, 1978.
135. Sanz ML, Polemis N, Morales V, Corzo N, Drakoularakou A, Gibson GR, Rastall RA: In
vitro investigation into the potential prebiotic activity of honey oligosaccharides. J Agric
Food Chem 53:2914-2921, 2005.
136. Yun YW: Fructooligosaccharides - occurrence, preparation and application. Enzyme
Microb Technol 19:107-117, 1996.
137. Ustunol Z: The effect of honey on the growth of bifidobacteria. Report for the National
Honey Board 1-8, 2000. http://www.honey.com/downloads/bifido.pdf, accessed on 25
May 2007.
138. Kajiwara S, Gandhi H, Ustunol Z: Effect of honey on the growth of and acid production
by human intestinal Bifidobacterium spp: An in vitro comparison with commercial
oligosaccharides and inulin. J Food Prot 65:214-218, 2002.
139. Shin H.S, Ustunol Z: Carbohydrate composition of honey from different floral sources
and their influence on growth of selected intestinal bacteria: An in vitro comparison.
Food Res Int 38:721-728, 2005.
140. Shamala TR, Jyothi YS, Saibaba P: Stimulatory effect of honey on multiplication of
lactic acid bacteria under in vitro and in vivo conditions. Lett Appl Microbiol:453-455,
2000.
141. Haffejee IE, Moosa A: Honey in the treatment of infantile gastroenteritis. Br Med J
290:1866-1867, 1985.
142. Ladas SD, Haritos DN, Raptis SA: Honey may have a laxative effect on normal subjects
because of incomplete fructose absorption. Am J Clin Nutr 62:1212, 1995.
143. Ladas SD, Raptis S.A: Honey, fructose absorption, and the laxative effect. Nutrition
15:591-592, 1999.
144. Riby JE, Fujisawa T, Kretchmer N: Fructose absorption. Am J Clin Nutr 58:748- 753,
1993.
145. Sirnik V, Koch V, Golob T: L'influence du miel sur la digestibilité des substances
nutritives chez le rat albinos. III International Apitherapy, Symposium 11-15 September
1978, Portoroz, Yougoslava. Bukarest: Apimondia, pp 286-290, 1978.
146. Al-Waili NS: Identification of nitric oxide metabolites in various honeys: effects of
intravenous honey on plasma and urinary nitric oxide metabolites concentrations. J Med
Food 6:359-364, 2003.
147. Al-Waili NS, Boni NS: Honey increased saliva, plasma, and urine content of total nitrite
concentrations in normal individuals. J Med Food 7, 377-380, 2004.
148. Frauenfelder RA: Der Honig als Genuss-, Nähr- und Kräftigungsmittel. Buchdruckerei A.
Umiker, Biel-Madretsch, pp.3-32, 1921.
149. Müller L: Der Bienenhonig in der Säuglingsernährung bei Berücksichtigung einer neuen
Fertignahrung. Med Monatsschrift 10:729-732, 1956.
150. Ramenghi LA, Amerio G, Sabatino G: Honey, a palatable substance for infants: from De
Rerum Natura to evidence-based medicine. Eur J Pediatr 160:677-678, 2001.
151. Mommsen H: Honig statt Zucker in der Ernährung des Säuglings. Dt Hebammen-Z 9:10-
12, 1957.
152. Takuma DT: Honig bei der Aufzucht von Säuglingen. Monatsschrift Kinderheilkunde
103:160-161, 1955.
153. Tropp C: Der Honig und seine Bedeutung in der Säuglings- und Kinderernährung. Der
Landarzt 33:250-252, 1957.
154. Rivero-Urgell M, Santamaria-Orleans A: Oligosaccharides: application in infant food
(review). Early Hum Dev 65:43-52, 2001.
155. Hübner B: Säuglingsernährung mit Honigmilch (Nektar-Mil). Münchner Medizin
Wochenschrift 100:311-313, 1958.
156. Bianchi EM: Honey: Its importance in children's nutrition. Amer Bee J 117:733, 1977.
157. Cox N, Hinkle R: Infant botulism. Am Fam Physician 65:1388-1392, 2002.
158. Tanzi MG, Gabay MP: Association between honey consumption and infant botulism.
Pharmacotherapy 22:1479-1483, 2002.
159. McMaster P, Piper S, Schell D, Gillis J, Chong A: A taste of honey. J Paediatr Child
Health 36:596-597, 2000.
160. Müller-Bunke H, Höck A, Schöntube M, Noack R: Säuglingsbotulismus. Monatsschrift
für Kinderheilkunde 3:242-245, 2000.
161. European Commission: Honey and microbiological hazards. Report European.
Commission of Health & Consumer Protection Directorate-General 1-40, 2002.
http://ec.europa.eu/food/fs/sc/scv/out53_en.pdf, assessed 13 June 2007.
162. Kreider RB, Rasmussen CJ, Lancaster SL, Kerksick C, Greenwood M: Honey: An
alternative sports gel. Strength Conditioning J. 24, 50-51, 2002.
163. Leutholz B, Kreider R: Optimising nutrition of exercise and sport. In Wilson, T, Temple
N (ed): “Nutritional Health”. Totowa, NJ: Humana Press, pp 207-235, 2001.
164. Earnest C, Kreider R, Lundberg J, Rasmussen C, Cowan P, Greenwood M, Almada A:
Effects of pre-exercise carbohydrate feedings on glucose and insulin responses during
and after resistance exercise. J Strength Cond Res 14:361, 2000.
165. Earnest CP, Lancaster SL, Rasmussen CJ, Kerksick CM, Lucia A, Greenwood MC,
Almada AL, Cowand PA, Kreider RB: Low versus high glycemic index meals
carbohydrate gel ingestion during simulated 64 km cycling time trial performance. J
Strength Cond Res 18:466-472, 2004.
166. Biswal BM, Zakaria A, Ahmad NM: Topical application of honey in the management of
radiation mucositis. A preliminary study. Support Care Cancer 11:242-248, 2003.
167. Zidan J, Shetver L, Gershuny A, Abzah A, Tamam S, Stein M, Friedman E: Prevention
of chemotherapy-induced neutropenia by special honey intake. Med Oncol 23:549-552,
2006.
168. Bousquet J, Campos J, Michel F.B: Food intolerance to honey. Allergy 39:73- 2 75,
1984.
169. Helbling A, Peter C, Berchtold E, Bogdanov S, Müller U: Allergy to honey: Relation to
pollen and honey bee allergy. Allergy 47:41-49, 1992.