MICROECONOMIE TEMA : Activitatea economica CAP I. :PRODUCATORUL SI OFERTA 1) Interdependenta dintre nevoi si posibilitati. Activitatea umana are la baza satisfacerea nevoilor care se manifesta ca necesitate, trebuinte, utilitati, interese, dorinte si aspiratii. 2) Nevoile umane prezinta urmatoarele trasaturi : - au un caracter sistemic (functioneaza in interdependenta unele cu altele) ; - au un caracter dinamic ; - au un caracter complex ; - au un caracter concurential ; - sunt complementare ; - sunt conditionate in mod obectiv dar si in mod subiectiv. 3) Satisfacerea nevoilor tine de volumul, structura si calitatea posibilitatilor. Posibilitatile se refera la : resursele natural-materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informationale si resursele temporale. Resursele natural-materiale cuprind : a) resursele naturale (originare sau primare). Din punct de vedere al duratei folosirii ele pot fi : - neregenerabile, deci epuizabile (zacamintele) ; - regenerabile, reproductibile (pamantul, apa si aerul). Din punct de vedere alposibilitatilor de recuperare si reutilizare a lor exista : - resursele naturale total recuperabile (majoritatea materiilor prime); - resursele naturale partial recuperabile (resursele biologice); - resursele naturale nerecuperabile (resursele energetice). Din punct de vedere al volumului resurselor naturale pot fi : - resurse abundente ; - resurse deficitare. Luate in globalitatea lor, resursele naturale sunt rare si limitate, incat se impune gasirea de urgenta a unot inlocuitori pentru cele mai deficitare dintre acestea. b) resursele materiale (derivate) : - echipamentele de productie ; - tehnologiile de fabricatie ; - materiile prime si energia ; - infrastructura economica. Resursele umane includ : - potentialul demografic ; - gradul de pregatire profesionala si managerial decizionala a fortei de munca ; - performanta sistemului instructiv educational de pregatire a fortei de munca. Resursele financiare includ : 1

- capital financiar ; - venituri realizate ; - sume de bani alocate. Resursele informationale includ : - fisiere pe suport clasic, magnetic sau electromagnetic ; - bazele de date si bancile de date; - colectiile documentare ; - registrele informationale ; - fondurile de brevete ; - proiecte ; - patente. Resursa temporala, care reprezinta o componenta fizica a timpului conventional si o componente psihologica a timpului trait, launtric, interior. Relatia nevoi-posibilitati presupune identificarea unui echilibru intre sistemul de nevoi al societatii si volumul de resurse de care ea dispune astfel incat sa se poata atinge punctul de optim economic, care inseamna obtinerea unui maximum de efect cu un minimum de efort, respectiv venituri mari cu costuri mici. Relatia om-natura reprezinta un element fundamental al instituirii unei dezvoltari de natura durabila si ecosistemica. Prin urmare, economia actuala trebuie sa fie conceputa in baza realizarii unei armonii intre dezvoltarea economica si protectia mediului inconjurator. In virtutea acestei relatii, ambele componente au de castigat. Pe de o parte societatea isi schimba calitativ actiunea de transformare a naturii, iar pe de alta parte natura dobandeste sansa de a fi bine conservata in ciclurile ei de viata.

2

TEMA : Specificul si diversitatea productiei de bunuri materiale CAP I : Caracteristicile productiei de bunuri materiale Productia bunurilor materiale reprezinta un proces obiectiv, complex si permanent de desprindere a unor bunuri din natura si de transformare a lor prin adaptare la necesitatile de consum sau de folosinta ale oamenilor. Orice proces de productie implica existenta a trei elemente : 1) Munca este o activitate constienta, cu un scop bine determinat, prin care sunt antrenate deprinderi, aptitudini, cunostinte si experienta, avand un caracter de rationalitate si presupunand un efort fizic si unul intelectiv ; 2) Obiectul muncii se refera la materiile prime, materialele si produsele finite ; 3) Mijloacele de munca (echipamente tehnice, utilaje, mecanisme, instalatii, unelte sau cladiri cu destinate productiva). Ele participa direct sau indirect la procesul de productie. Productia de bunuri materiale are ca rezultat fie un bun de consum (care se epuizeaza printr-o folosire partiala sau totala), fie un bun de productie (cu ajutorul caruia se produc alte bunuri). Procesul de productie, fiind continuu se reia permanent si se transforma intr-o reproductie. Alaturi de bunurile materiale apar si valorile suplimentare legate de trebuinte si aspiratii, iar alaturi de nevoile curente apar si necesitati viitoare, astfel incat se creaza o relatie prmanenta intre productie si consum, cu influenta reciproca, in sensul ca productia determina proportiile consumului, iar consumul influenteaza dimensiunile productiei. CAP II : Economia naturala Economia naturala reprezinta acea modalitate de organizare si desfasurare a activitatii economice, in care fiecare comunitate isi satisface necesitatile economice interne din productia proprie, fara a se apela la schimb. Ea a predominat in comuna primitiva, in sclavagism si feudalism. Trasaturi : libertatea de decizie economica (data de proprietatea privata); nivelul scazut de dezvoltare economica ; gama limitata de trebuinte ; sinplitatea uneltelor de munca ; eficienta minima ; izolarea producatorilor unii fata de altii ; activitatea este prioritar agrara ; diviziunea muncii are un caracter natural. Economia naturala apartine unei epoci pe care analistii au numit-o primul val de dezvoltare al economiei,cand s-a urmarit doar supravietuirea comunitatiii respective. Al doilea val este legat de economia de schinb sau de productia de marfuri. 3

Al treilea val este dat de revolutia industriala. Al patrulea val incepe cu revolutia tehnico-stiintifica. In prezent, omenirea se afla in faza celui de-al cincilea val, cel al societatii informatizate. CAP III : Eonomia de schimb sau productia de marfuri Definitie : Productia de marfuri este acea forma de organizare a economiei in care produsele sunt create de catre producatori autonomi (independenti) si specializati in cadrul careia se produc bunuri peste strictul necesar, ele fiind destinate schimbului. Doua conditii au fost esentiale pentru pentru aparitia productiei de marfuri : - diviziunea sociala a muncii, adica distribuirea acivitatii pe ramuri, subramuri, domenii si profesii. Prima diviziune a muncii a fost diviziunea naturala, cand munca a fost repartizata intre membrii societatii dupa varsta si sex. Prima mare diviziune sociala a aparut odata cu desprinderea triburilor de pastori din randul culegatorilor si pescuitorilor. A doua diviziune sociala a muncii s-a produs prin desprinderea meseriasilor (mestesugarilor) de agricultori. A treia diviziune sociala a muncii este legata de aparitia negustorilor . - autonomia producatorilor, adica separarea lor pe activitati economice. In sclavagism si feudalism, productia de marfuri a fost simpla si de proportii mici, iar odata cu trecerea la capitalism se ajunge la marea productie de marfuri si la economia se piata de tip concurential. Piata poate fi una simpla, elementar functionala sau una complexa. Cea complexa prezinta urmatoarele functii : a) trateaza producatorii si consumatorii ca agenti economici ; b) aplica legea concurentei intre toti participantii pe piata respectiva ; c) se bazeaza pe proprietatea privata ; d) coreleaza productia cu repartitia, schimbul si consumul de bunuri ; e) utilizeaza resursele economice in raport de nevoi ; f) asigura un echilibru economic pe termen lung intre cererea si oferta de bunuri si servicii ; g) este reglementata prin parghii operationale si consecvente (preturi, impozite, taxe, tarife, credite, disponibilitati banesti) ; h) in cadrul ei, toate subsistemele, piata bunurilor economice si a serviciilor, piata factorilor de productie (piata resurselor natural-materiale, piata fortei de munca si a muncii, piata capitalului tehnic), piata monetara, piata financiara (piata activelor financiare, piata pasivelor financiare, piata valutara) ; i) componentele ei teritorial-geografice ; j) devine un adevarat sistem de comunicatii, generand transparenta si fluiditate ; 4

k) determina orientarea activitatii agentilor economici, fara insa a le limita autonomia de decizie, ci doar scopul protejarii consumatorilor. Schimbul, in antichitate si evul mediu, nu a cunoscut o dezvoltare continua si constanta, dar ulterior s-a dezvoltat atat extensiv, cat si intensiv. Pe parcursul istoriei sle, schimbul a cunoscut doua forme specifice si distincte : a) contrapartida compensatorie (respectiv trocul si in contrapartida bartelul, tinandu-se cont initial doar de valoarea de utilitate a produsului respectiv, iar ulterior si de valoarea acestuia, adica de cuantumul cheltuielilor de producere a lui) ; b) parteneriatul tranzational (contractualitatea, respectiv negocierea tranzationala si incheierea de acorduri economice privind vanzarea /cumpararea de bunuri materiale cu finalizare imediata sau de perspectiva). Economia de schimb reprezinta acel mod de organizare a activitatii, care se intemeiaza pe mecanisme obiective. Genul actual al economiei de schimb se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi : - este o economie multipolara ; - este o economie descentralizata ; - este o economie de firma (mizeaza mai mult pe elementul microeconomic) ; - este o economie de calcul in expresie monetara ; - este o economie in care statul are un rol internationist, indirect si global ; - este o economie a profitului (sensul oricarei activitati de producere a bunurilor, motivatia obiectiva a intreprinzatorilor si proprietarilor de capital, stimulentul initiativei riscului si spiritului de economisire.

5

TEMA : Factorii de productie Specificul si continutul pietei factorilor de productie In legatura cu specificul factorilor de productie, Gilbert A. Frois precizeaza urmatoarele aspecte ale factorilor de productie : - sunt achizitionati in vederea contributiei pe care o aduc in domeniul productiei ; - in conditii de maximizare a profitului pot aparea cereri de factori din partea firmei in functie de pretul acestora si de pretul bunului produs ; - in stare de echilibru, pretul fiecarui bun este egal cu pretul productivitatii marginale ; - cererea de factori este o cerere derivata in sensul ca producatorul solicita factori de productie in functie de cererea corespunzatoare bunului produs. Cand pretul variaza, producatorul isi modifica cererea ; Curbele cererii de actori, fiind intotdeauna functii descrescatoare de pret factorii sunt de 2 feluri: primar si produsi. Factorii de productie primari, cum ar fi munca, functia ese oferta, trebuie construita in legatura cu cererea de timp liber. Factorii de productie produsi sunt produsele celeilalte firme. Confruntarea dintre oferta si cererea globala determina un pret al pietei factorilor ce se impune fiecarui producator individual. Profitul este maxim in momentul in care avem egalitate intre pretul pietei si productivitatea marginala a respectivului factor. Conform specialistilor scolii de la Chicago avem urmatoarele caracteristici ale pietei factorilor de productie: - distributiile functionale si distributiile de marime ale venitului se refera la partile din venitul national total care merg la fiecare factor principal, respctiv la diferite grupuri de indivizi ; - venitul unui factor de productie depinde de pretul platit pentru unitatea de factor si cantitatea de factor utilizat ; - deciziile firmei despre cat si cum sa produca implica cereri de factori de productie ce deriva din cererile bunurilor la a caror productie contribuie firma ; - cererea de factori de productie a unei firme primitoare de pret are panta negativa, deoarece legea veniturilor descrescatoare implica faptul ca produsul fizic marginal al unui factor scade.

Cererea productiei pentru un factor isi sporeste productivitatea cu cat : - produsul fizic marginal al factorului se reduce mai repede pe masura ce o 6

cantitate tot mai mare din acel factor este utilizata ; - este mai usor sa se substituie un factor cu altul ; - proportia costurilor totale variabile responsabile pentru costul factorilor in cauza este mai mare ; - cererea pentru bunuri la a carui producere contribuie factorul este mai elastica ; - oferta totala din fiecare factor este fixa in orice moment, dar variaza de-a lungul timpului. Diferentierile de dezechilibru ale pietelor factorilor de productie vor alege utilizarea care produce cel mai mare avantaj net monetar si nonmonetar ; - pretul factorilor de productie este deteminat pe pietele factorilor respectivi prin raportul dintre cerere si oferta. = V-C = profitul C = costul de productie V= PWmg P = pretul mediu Wmg = productivitatea marginala C = (PkK) + (PLL) + (PpP) PK = pretul de achizitie al capitalului mediu PL = salariul mediu PP = pretul mediu al pamantului K = cantitatea de capital achizitionat L = expresia valorica de forta de munca = PWmg(K, L, P) (PKK) (PLL) (PPP) Pentru maximizarea profitului vom pune conditia ca derivatele partiale in raport cu K, L, P sa se anuleze. =0 K L P 1)PWmgK- PK = 0 PWmgL PL = 0 PWmgP PP = 0 1) PK = WmgK 2) PL = WmgL 3) Pp = WmgP Prin urmare, pretul factorilor de productie este expresia monetara a productivitatii sale marginale. Pentru maximizarea profitului, producatorul poate accepta acel pret al factorilor de productie care este egal cu productivitatea lor marginala multiplicata cu pretul de vanzare al produselor obtinute.

7

Munca si forta de munca Munca reprezinta functionarea oricarui sistem de productie, este de neconceput fata de prezenta si interventia omului. Stiinta economica abordeaza omul, nu numai in calitatea sa de purtator al unor nevoi de consum tot mai complexe, ci si in calitate de purtator al unor abilitati ce ii permit sa actioneze in scopul satisfacerii acestor nevoi. Munca este factor originar, primar si de productie. Ea reprezinta activitatea specific umana, constienta, desfasurata in scopul obtinerii de bunuri economice. Ca factor de productie, munca imbraca o forma procesuala si nu forma unei resurse stocabile, asa cum este cazul celorlalti factori de productie. Astfel, munca se manifesta numai ca factor de productie in stare activa. Resursa care genereaza acest flux se refera la ansamblul de activitati fizice si intelectuale care fac posibila prestarea unei anumite munci. Munca este un factor de productie originar, in sensul ca este intrinsec asociata personalitatii prestatorilor ei. Actiunea factorului munca este strans legata de dimensiunea temporala a procesului de productie. Munca reprezinta un factor de productie activ si dinamizator. Dimensiunea cantitativa a factorilor se refera la volumul de munca de o anumita natura, prestat intr-un proces de productie. Acest volum poate fi cuantitativ prin numarul de unitati de munca sau de locuri de munca aferente unei anumite cantitati de produse prin numarul de lucratori sau de ore-om de munca, prestate in conditii de munca date. Dimensiunea calitativa a factorului de munca abordat la nivelul individual se refera la specializarea profesionala proprie fiecarui prestator de munca, la gradul sau de calificare, la nivelul sau de productivitate si de experienta in productie. Populatia activa reprezinta cea mai importanta categorie demo-economica, deoarece ea constituie forta de productie a societatii. Criteriul de clasificare a populatiei active si inactive il constituie participarea la activitatea economica. Populatia economica activa cuprinde persoanele in varsta legala de munca ce exercita in mod obisnuit o activitate profesionala care le ofera un castig ce constituie sursa lor de existenta. Aprecierea dimensiunii populatiei active, in afara de criteriul varstei, trebuia sa ia in considerare impartirea pe sexe a populatiei si, nu in ultimul rand, calificarea si recalificarea profesionala a populatiei active. Cererea si oferta de munca Si in afara muncii trebuie sa existe conceptii si categorii distincte ale caror nuante se cer lamurite cu exactitate. Astfel, conceptul piata a fortei de munca este mai cuprinzator decat cel de piata a muncii deoarece include si forta de munca. De asemenea se impune operarea unor diferente intre piata primara a fortei de munca si piata secundara. Intre piata internationala a fortei de munca si piata interna totodata trebuie facuta diferentierea intre emigratia fortei de munca inferior 8

calificata si aluviunea fortei de munca necalificata. Acest concept necesita si el o anumita nuantare : cercetarea stiintifica, procesul de inovatie si inovatia. Pe de alta parte inovatia trimite la 2 concepte : inovatia si recombinarea etnologica a elementelor. In ceea ce priveste piata muncii, se face trimitere la conceptele de cerere si oferta in sfera fortei de munca. Mai intai de toate, tocmai pentru ca apartin prin excelenta fortei de munca, economia de piata se cere coraborata cu urmatoarele expresii : a) libera initiativa a agentilor economici ; b) autonomia suverana a societatilor comerciale ; c) evolutia libera si autoreglarea preturilor ; d) generalizarea productiei, desfacerii de realizarii financiare a bunurilor ; e) economia de concurenta. Cererea si oferta fortei de munca se afla una fata de alta in concurenta, in stare de complementaritate sau de subadiacenta. Exista 2 segmente care trebuie tratate separat si anume : a) unul de tip macroeconomic ; b) un segment de natura microeconomica. Piata fortei de munca se constituie ca raport intre cererea si oferta fortei de munca. Munca si cererea de munca nu sunt identice, deoarece munca nu devine cerere de munca decat in conditiile salarizarii ei, adica atunci cand cuantumul de nevoi ce decurg din evolutia existentei sociale impune acest lucru si cand se impune ca numarul de locuri de munca necesare sa fie egal cu averea. Oferta de munca nu este nici ca o realitate de sine statatoare care sa functioneze totalmente independent prin autoreglaj, ce apartine unor interrelatii foarte ample ca sfera, asupra ei punandu-si amprenta atat masa populatiei apte de munca, cat si diviziunea sociala a muncii. Alfred Marshall si James Burnham considera ca principala cauza a neconcordantei sau a incompatibilitatii depline dintre cerere si oferta, privind forta de munca, ar constitui-o dezechilibrul economic, oscilatia pietei intre presiune si absorbtie, intre concurenta producatorilor si concurenta consumatorilor, intre optica si interesul patronilor si cele ale posibililor angajati. Analistii contemporani subliniaza faptul ca, in cadrul pietei fortei de munca, cererea estima gradul de dezvoltare economico-sociala si oferta reflecta volumul si dinamica populatiei. Aceasta constituie 2 marimi care functioneaza corelativ, dar a caror evolutie nu este complet compatibila ca proportionalitate. Acest decalaj este generat si alimentat de urmatoarele asimetrii : a) cererea fortei de munca este practic invariabila pe termen scurt, in timp ce oferta fortei de munca se modifica neincetat ; b) cererea fortei de munca functioneaza conjunctural, in vreme ce oferta fortei de munca se formeaza pe parcursul unor perioade indelungate ; c) posesorii fortei de munca au mobilitate relativ redusa ; d) cererea fortei de munca are un orizont de asteptare relativ limitat ; 9

e) generatiile de tineri sunt instruite si educate in cadrul familial ca oameni, si nu neaparat ca forta de munca, adica viitori angajati ; f) cererea si oferta fortei de munca reprezinta marimi eterogene si deci nesubstituibile, adica componentele lor nefiind decat intamplator concurentiale. Intre cererea si oferta fortei de munca ar trebui sa functioneze un sistem relational de tip feed-back. Intr-o deplina conexiune inversa a sanselor de reciprocitate, a intereselor care sa vizeze o dubla polaritate : a) pe de o parte se cere un aport elastic intre intrprinzator si virtualii lucratori care sa fie gandit pe principii de cooperare ; b) pe de alta parte raportul intre cei ce presteaza piata, apeland la principiile celui mai eficient marketing si forta de munca aflata deja in stare lucrativa trebuie sa functioneze ireprosabil. Peter Trucker atrage atentia asupra faptului ca un rol inedit in echilibrarea pietei muncii, pe langa corelarea salariilor il joaca reconstiturea raportului dintre capitalul constant si capitalul variabil, in sensul cresterii acestuia din urma. Pentru ca piata muncii sa functioneze la parametri normali trebuie sa se elaboreze o strategie de dumping, adica de scadere a pretului populatiei apte de munca. De asemenea, in vederea facilitarii recrutarii de personal productiv este necesara formarea unor brokeri specializati in marketingul pietei fortei de munca. Totodata, se impune ca programul managerial sa identifice si sa remedieze printr-o terapie organizationala intensiva toate cazurile de absenteism ce se pot ivi: a) pe axa psihologica ; b) pe axa socio-profesionala. Ca si celelalte sfere ale economicului, piata muncii se comporta in mod concurential intalnindu-se atat sub forma sa perfecta, cat si sub forma sa imperfecta. Piata cu concurenta perfecta apare atunci cand avem : - atonicitate perfecta ; - transparenta si fluiditate perfecta ; - omogenitatea populatiei apte de munca ; - intrarea libera pe piata. Concurenta imperfecta se caracterizeaza prin : - numar limitat de salariati ai fortei de munca si destul de mare din partea ofertantilor ; - presiuni pentru coborarea plafonului salarial ; - ineditatea negocierilor ; - limitarea libertatii de alegere . Piata concurentiala imperfecta se intalneste sub urmatoarele forme: - piata monopolistica ; - piata de monopol ; - piata cu concurenta oligopol ; - piata monopsonica. 10

Relatii aport-compensare Salariul Salariu indica volumul venitului fundamental prin care se remunereaza munca salariata in intreprinderile administratiei. Exista cel putin 3 teorii cu privire la sensul termenului : a) salariul reprezinta plata fortei de munca ; b) salariul exprima retribuirea muncii prestate, marimea sa fiind in functie de cantitatea, calitatea si importanta sociala a muncii ; c) salariul constituie compensarea financiara a serviciilor inchiriate, a competentelor sau utilitatilor dobandite. Salariul comporta o dubla natura : - din punct de vedere al lucratorului el este un venit ; - din punct de vedere al angajatorul el este un cost. In functie de calitatea beneficiarului de venit, salariul a fost si este susceptibil de diferite alte denumiri : - leafa, pentru functionarii civili ; - solda pentru militari ; - retributii pentru cadrele superioare ; - simbrie pentru personalul casnic. Flexibilitatea salariului reprezinta un principiu elaborat de economistii clasici si neoclasici, bazat pe existenta unui raport invers proportional intre : - nivelul si evolutia salariului ; - nivelul si dinamica ocuparii. Economistul ei, A. W. Philips a observat statistic ca exista un raport invers proportional intre rata schimbarii nivelului salarial si rata somajului.

Unii teoreticieni au interpretat curba lui Philips ca o compensare pe termen lung a nivelului inflatiei prin salariu cu cel al somajului in timp ce altii au considerat ca ea trebuie extinsa prin introducerea unei variabile de pret, rezultate din transformarea unei simple explicatii a salariilor nominale intr-o teorie a termenilor reali. Din punct de vedere al fiscalitatii, specialistii utilizeaza 2 sintagme : - impozite pe fondul de salariu ; - impozite asupra surplusului de salariu. Salariul este privit sub 2 aspecte : - ca salariu nominal ; - ca salariu real. 11

Salariul nominal reprezinta suma de bani pe care lucratorul o primeste in schimbul inchirierii fortei sale de munca. Marimea lui depinde de mai multi factori : - valoarea fortei de munca (pretul fortei de munca, stabilit pe piata muncii prin mecanismul cererii si ofertei); - evolutia situatiei economice (in timpul crizelor recesiunilor, scaderea productiei face ca cererea fortei de munca sa scada, somajul luand proportii, iar salariile diminuandu-se, in timp ce in perioadele de avant, cand se inregistreaza cresteri ale productiei, cererea fortei de munca este mai mare, salariile inregistrand o tendinta de crestere) ; - politica de salarizare (ce consta intr-un ansamblu de masuri luate de catre intreprinzatori sau stat, cu privire la nivelul salariilor pentru barbati, femei, pe regiuni, criterii nationale si rasiale, pe tarife, categorii, si forme de salarizare, etc.) ; Salariul real reprezinta cantitatea de bunuri si servicii pe care lucratorii si le pot procura ca salariu nominal (reflecta puterea de cumparare a salariului nominal). Raportul dintre salariul nominal si cel real este in functie de costul vietii si se poate exprima prin formula : Sr = Sn 100 Cv Sr = salariu real Sn = salariu nominal Cv = costul vietii Indicele costului vietii permite cunoasterea marimii cheltuielilor banesti pe care un individ trebuie sa le faca pentru a-si asigura acelasi nivel de viata in doua situatii care difera numai prin pret. Dinamica salariului real este supusa actiunii mai multor factori : - salariu nominal (care se afla in raport direct proportional cu cel real) ; - preturile marfurilor, tarifele pentru servicii, impozitele, taxele (care actioneaza invers proportional asupra salariului real) ; - puterea de cumparare a banilor (la un salariu nominal dat, cu o unitate monetara, se pot cumpara mai multe sau mai putine marfuri in functie de evaluarea mai mare sau mai mica a ei ; inflatia, care reflecta deprecierea valorii banilor, antreneaza o scadere a veniturilor reale) ; - revendicarile celor ce muncesc (politicii de crestere a preturilor marfurilor i se opun tot mai mult revendicarile sindicatelor privind introducerea unui sistem de scara mobila a salariilor, care reprezinta dupa A. Page, o institutie legala sau conventionala, destinata mentinerii nivelului salariului real, ca urmare a cresterii costului vietii). Nivelul de viata este in functie si de ceea ce economistii occidentali considera a fi salariul social. Societatea isi asuma o serie de cheltuieli privind garantia in fata riscurilor de existenta la care salariatii sunt expusi, cheluieli pe care Collinet le-a impartit in doua categorii : - salariu social afectat (suplimentul de venit varsat in mod regulat unor 12

categorii de salariati in functie de situatia lor financiara) ; - salariu social amanat (alocat, pentru riscuri comune, tuturor oamenilor). In literatura economica de specialitate se mai diferentiaza urmatoarele tipuri de salarii : - salariu brut (reprezentand toate veniturile brute rezultate din munca, ce constau in salariul de baza si in adaosurile salariale corespunzatoare si curente) ; - salariu colectiv (suma ce se acorda tuturor salariatilor unei intreprinderi, ca urmare a participarii lor la rezultatele financiare ale acesteia) ; - salariu corect (fixat conform legislatiei salariul minim in arii limitate, rezultat in urma respectarii conditiilor corecte de negociere colectiva); - salariu de baza (calculate prin inmultirea tarifului salariului orar negociat cu numarul de ore lucrate, sau cu alt segment temporal: zile, luni, etc.) ; - salariu de risc ; - salariu de subzistenta ; - salariu determinat (situatie in care un singur salariu convenit prin acord sau nivelul general al salariului dintr-un anumit sector de activitate ofera un punct de referinta pentru toate revendicarile salariale ulterioare) ; - salariu direct/ salariu in functie de randament (suma primita de salariat ce se determina in corelatie cu cantitatea si calitatea muncii prestate, cu rezultatele grupului din care face parte si cu nivelul de dezvoltare a segmentului economic in care isi desfasoara activitatea) ; - salariu eficient/ de competenta (care maximizeaza contributia de efort a individului la activitatea firmei) ; - salariu indirect (platit familiei salariatului dupa alte criterii decat munca prestata) ; - salariu minim (care asigura minimum de decenta, determinat in raport cu mediul social dat) ; - salariu minim de crestere (forma de salarizare care inlocuieste salariul minim interprofesional garantat, indexat atat la cresterea bunurilor de consum, cat si la evolutia puterii de cumparare a salariului mediu orar) ; - salariu net (salariu brut corectat cu diminuarile obligatorii conform legii: impozite, taxe, contributii la sigurari sociale, la somaj, etc.) ; - salariu umbra (pretul umbra al fortei de munca). Realitatea economica demonstreaza ca exista deosebiri nationale intre salarii, determinate de o derie de factori : - variatia diferita a alementelor valorii fortei de munca de la o tara la alta ; - intensificarea muncii difera de la o tara la alta ; - productivitatea muncii ; - factorii circumstantiali. Formele de salarizare ocupa un loc important in in sistemul de salarizare si in utilizarea eficienta a fortei de munca. Sunt influentate de conditiile tehnico-mteriale si organizatorice ale productiei si muncii, de optiunile politico-militare si de 13

eficienta economica. Corespunzator proceselor economice ale diferitelor ramuri si domeni de activitate, precum si intereselor productiei, se utilieaza urmatoarele forme de salarizare : - salariu pe unitatea de timp (in regie) ; - salariu in acord (cu bucata, pe operatii) ; - salariu pe baza remiza sau cote procentuale (se aplica in comert, in activitatea de prestari de servicii). In afara de formele de salarizare, sistemul de salarizare mai cuprinde : - sistemul de sporuri (instrument cu ajutorul caruia se asigura recompensarea personalului pentru vechimea in munca, conditii de munca vatamatoare sau periclitante, munca de noapte, etc. ) ; - sistemul de participare la beneficii (profit), care asigura corelarea tot mai stransa (nemijlocita) a cuantumului total si castigurilor cu rezultatele efective obtinute in unitatea respectiva; - sistemul de premii (parghie cu ajutorul careia se actioneaza asupra cointeresarii materiale a lucratorilor in vederea realizarii calitative a sarcinilor de productie). Grevele se manifesta prin incetarea muncii si retragerea fortei de munca din activitate. Cercetarile economice de tip empiric arata ca frecventa grevelor este pozitiv corelata cu marimea intreprinderii, cu rata de crestere a salariiilor nominale si reale, cu nivelul profitului si cu nivelul somajului. Exista trei interpretari in acest sens : - grevele sunt erori sau accidente datorate unui management neperformant ; - grevele sunt rezultatele militantismului muncitorilor, conjugat cu rezistenta patronala ; - grevele apar in urma unor negocieri nerealiste. Din punct de vedere juridic grevele sunt : - greve oficiale sau neoficiale; - greve aprobate sau neaprobate de jure. Din punct de vedere al corelaturii de manifestare grevele sunt : - greve spontane (declansate in mod ostentativ si fara autorizare) ; - greve de zel (manifestate prin incetinirea productiei, si nu prin incetarea totala a lucrului, executandu-se numai sarcinile obligatorii) ; - greve patronale (prin inchiderea locurilor de munca de catre angajator in ncercarea de a-i obliga pe lucratori sa accepte conditiile de angajare dorite de conucerea firmei ) ; - greve de tip japonez (manifestate prin continuarea lucrului, dar refuzarea salariilor curente, in semn de protest).

14

CAPITALUL TEHNIC Conceptul de capital si complexitatea sa Termenul de capital este folosit in legatura cu utilizarea unui factor de productie generat in cadrul sistemului economic. In literatura de specialitate se opereaza cu mai multe tipuri de capital : - capital adaptabil (modificabil) ; - capital circulant (consumabil) ; - capital constant (fix) ; - capital rambursabil sau nerambursabil : cu garantie sau fara garantie ; - capital eterogen; - capital financiar; - capital emis in titlu de valoare; - capital maleabil (substituibil) ; - capital febril (speculativ); - capital nesolicitat (varsat); - capital uman; - capital social; - capital tehnic. Acumularea de capital se refera la necesitatea, importanta si caile de sporire a capitalului unei firme. In vederea desfasurarii unor stadii critice de regres sau stagnare economica sau a mentinerii accelerarii ritmului de crestere existent, sursele acumularii de capital sunt : - profitul propriu; - amortizmentele proprii; - aportul de capital; - creditul ; - aportul nou de capital ; - incorporarea rezervelor de capital ; - transformarea creantelor in capital subscris : varsat si nevarsat. Pentru a analiza raportul dintre marimea capitalului si volumul productiei obtinute cu acel capital, Roy F. Harrord emite ipoteza cu privire la coeficientul capitalului, raportul capital/productie, stand la baza principiului acceleratorului. Coeficientul marginal al capitalului pune in evidenta numarul de unitati suplimentare de capital, necesare pentru a se produce o unitate suplimentara de productie : K Y K- variatia stocului de capital Y- variatia productiei Coeficientul de accelerare desemneaza factorul cu ajutorul caruia se majoreaza o investitie noua care duc la o variatie a nivelului productiei. Coeficientul capital/munca reliefeaza relatia dintre munca si capital in cadrul 15

procesului de productie. Knut Wicksell a demonstrat ca in opozitie cu teoria productivitatii marginale a capitalului, rata reala a dobanzii din economie poate sa difere de produsul marginal agregat al capitalului. Economistul suedez a sustinut o crestere a ofertei de capital/investitii care afecteaza nu numai pretul noului capital dar isi modifica unitatile in care este evaluat stocul de capital existent. Exista insa si un efect real al teoriei lui Wicksell care se refera la schimbarea tehnicii si tehnologiei in urma modificarii ratei dobanzii. Acesta se numeste efectul Wicksell real negativ si se refera la faptul ca la o rata mai mica a dobanzii se poate opta pentru o tehnologie mai putin intensiva in capital. Eficienta marginala a capitalului vizeaza randamentul viitor al bunurilor de capital si pretul de oferta al capitalului respectiv. Acest concept difera de cel de rata de recuperare al investitiilor care tine cont de faptul ca pretul ofertei activului de capital creste pe termen scurt. Principiul ajustarii stocului de capital exprima posibilitatea ajustarii imperfecte la un nivel optim in orice perioada determinata de timp. Capitalul fix si capitalul circulant Dintre toate formele de capital, numai capitalul real, fizic, tehnic si productiv au rolul de factor de productie efectiv. Specialistii definesc capitalul tehnic drept totalitatea bunurilor economice acumulate, eterogene si reproductive, utilizate in productia, distributia si comercializarea de bunuri si servicii, in scopul obtinerii de profit. In sfera de cuprindere a capitalului tehnic avem : - cladiri cu scop productiv ; - echipamente tehnice ; - masini ; - materii prime si materiale ; - utilaje ; - combustibil ; - instalatii agregate ; - semifabricate. Capitalul tehnic real actioneaza in calitate de prodfactor. In functie de modul in care participa la productie, in functie de modul in care se consuma si se inlocuieste, capitalul tehnic se imparte in 2 categorii : - capital fix ; - capital circulant. Capitalul fix prezinta urmatoarele caracteristici : - participa la mai multe cicluri de productie, pastrandu-si forma si caracteristicile initiale si se inlocuieste dupa o perioada mai mare de 1 an ; - din punct de vedere al structurii materiale, el include mijloacele fixe (masini, unelte instalatii tehnice, mijloace de transport, cladiri, linii tehnologice), iar ca structura financiar- contabila cuprinde si terenurile ; - contribuie substantial la cresterea productivitatii si eficientei economice ; - formarea sa are loc prin investitii de capital net si brut. Sursele investitiilor 16

de capital sunt : fondul de amortizare, sumele repartizate din profitul net, valoarea reziduala a mijloacelor fixe si sursele externe ; - pe parcursul folosirii cunoaste 2 tipuri de uzuri : a) fizica, datorita actiunii distructive a agentilor naturali (folosirea utilajului) ; b) morala, datorita aparitiei unui capital fix nou care are un randament ridicat ; - datorita deprecierii sale in timp si necesitatii asigurarii de fonduri destinate inlocuirii mijloacelor fixe uzate, capitalul tehnic este supus procesului de amortizare. Amortizmentele prezinta un dublu caracter, fiind concomitent si element al costurilor de resursa de finantare a investitiilor. Capitalului circulant ii sunt specifice urmatoarele caracteristici : - participa la un singur ciclu de productie, transmitandu-si valoarea integral si se inlocuieste la fiecare ciclu de productie ; - in structura materiala a sa intra mijloacele de circulante (stocuri de materii prime si materiale, combustibil, energia si apa, semifabricate, productia in curs de executie, productia neterminata), iar ca structura financiar-contabila avem: titluri de participare, brevete, licente, marci de fabrica, titluri de credit, disponibilitati banesti ; - este supus unui proces permanent de rotatie, de transformare permanenta din forma baneasca in forma bunurilor de productie, iar din aceasta in forma bunurilor de marfa ce sunt destinate vanzarii ; - trecerea prin 3 faze (aprovizionare, productie, desfacere), avand 2 forme (baneasca, productiva, marfa) si 2 sfere (productia, circulatia). Utilizarea profitabila a capitalului Una dintre lipsurile economistilor traditionali a constat in tratarea incompleta a specializarii internationale, preocupati fiind mai mult de impactul comertului asupra natiunilor decat de diviziunea mondiala a muncii. A doua problema a mobilitatii capitalului se refera la impactul acestuia asupra fenomenelor monetare interne si externe. Astfel, Pierre Maillet subliniaza faptul ca facilitatea suplimentara, corelata miscarilor de capital va permite acestora sa aiba loc diferentieri de interese mai slabe, intre pietele financiare de aici rezultand o reducere a eficacitatii monetare nationale si riscul unei instabilitati crescute a taxelor de schimb. Pentru determinarea rentabilitatii este important ca posesorii de capital sa cunoasca pragul minim al rentabilitatii firmei, adica acel punct moral, dincolo de care nu se mai obtine profit, dupa acest punct facandu-si aparitia pierderile. Acest prag de echilibru al rentabilitatii il constituie ecuatia, valoarea investitiilor sa fie egala cu volumul profitului rezultat. Exista un comportament investitional in faceri care trebuie sa ia in calcul 2 elemente definitorii : - raportul investitii/cerere globala ; - raportul dintre produsul marginal si costul marginal al capitalului. 17

In privinta primului aspect, intrepinzatorului i se cere a avea in vedere tripla destinatie a capitalului investitional: - investitii in afaceri; - investitii in imobiliare; - investitii in stocuri. Referitor la cel de-al doilea aspect este bine sa se urmareasca obtinerea produsului marginal al capitalului si costul marginal al capitalului. Resursele naturale Natura ofera mediului substanta, conditii primare si forta modice potentiala pentru un proces productiv. Achizitionarea capitalului natural se face in regim de gratuitate in baza sistemului de cerere si oferta. Factorii naturali clasici sunt resursele minerale si pamantul, iar ca neofactori, literatura de specialitate nominalizeaza relieful si climatul. Desi potentialul de resurse naturale al planetei este destul de mare, acestea au o valoare unitara redusa, iar pentru deplasarea de la producator la consumator necesita noi capacitati de preparare si transport. Pe piata resurselor naturale se confrunta de regula producatorii (ofertantii) care sunt putini ca numar, dar care au forta economica ridicata, distribuind produsele direct spre utilizatorii industriali in cadrul unor contracte pe termen lung. In cadrul acestor contracte se negociaza/tranzactioneaza o oferta omogena. Beneficiarii (cumparatorii) opteaza pentru furnizorii care prezinta un pret de oferta minim si garanteaza operativitatea si siguranta vanzarilor. Produsele agroalimentare Sunt furnizate de un numar relativ mare de producatori sau ofertanti.Ele ajung la intermediari care presteaza anumite servicii (sortare, ambalare, comercializare, transportare, etc.). Oferta initiala, supranumita si oferta primara a produselor agroalimentare are un caracter sezonier si foarte perisabil.

18

PAMANTUL. CERERE. OFERTA Piata funciara si renta In sens larg, pamantul reprezinta spatiul desfasurarii procesului de productie si al activitatii economice, asigurand elemente primare ale producerii mijloacelor de munca si constituind depozitul originar al resurselor de materii prime si energetice ale oricarei economii. Ca factor de productie, pamantul cuprinde totalitatea resurselor naturale, zacamintele de minereuri feroase si neferoase, gazele naturale, carbunii. Pamantul prezinta urmatoarele particularitati : - nesubstituibil ; - imobil ; - nereproductibil - limitat ; - dispune de capacitate de autoregenerare proprie. Referitor la cererea si oferta de pamant, se apreciaza urmatoarele : - relatia vanzare-cumparare difera de la o tara la alta ; - cererea de pamant are un caracter derivat care difera de nevoia de pamant, acoperita prin intermediul pietei pentru satisfacerea anumitor trebuinte ; - oferta generala de pamant si alte resurse naturale este pe termen scurt, inelastica, fiind determinata de conditiile naturale, in timp ce oferta speciala de pamant este elastica, depinzand de modificarea diferitelor categorii de folosinta a terenului ; - venitul vanzatorului de teren este influentat in mod decisiv de intensitatea cererii de teren ; - piata pamantului atinge punctul de echilibru in cazul acelui pret pentru care curba cererii intersecteaza oferta inelastica. In economia de piata concurentiala, pamantul este obiect al vanzarii cumpararii tranzactionale a sa, facandu-se pe piata imobiliara. Pretul pamantului depinde de : a) marimea rentei pe care o aduce terenul. Posesorul unui teren este dispus sa-l instraineze cu acea suma de bani care, transformata in depozit bancar, poate aduce un venit sub forma de dobanda egal cu cel pe care il obtinea sub forma de renta. P = R 100/d P = pretul terenului R = renta anuala d = rata dobanzii b) rata dobanzii ; c) marimea diferentei dintre pamantul - capital si pamantul - materie naturala ; d) posibilitatile terenurilor de a-si schimba pozitia fata de caile de comunicatie, pietele de aprovizionare si desfacere ; c) raportul dintre cererea si oferta de produse agroalimentare pe termen scurt, cererea respectiva este relativ inelastica, in raport de pret. Coroborata insa cu sporirea veniturilor si a numarului populatiei, ea poate creste. 19

CUNOASTEREA, PROTEJAREA SI AMELIORAREA MEDIULUI ECONOMIC

In contextual actual, problemele referitoare la mediu nu mai permit o abordare separata, ci una globala. Factorii care influenteaza viata oamenilor actioneaza global, corelativ si unitar. Problemele cele mai presante de care va trebui sa se tina seama in programele ecologice sunt: - precaritatea accentuate a aprovizionarilor cu apa; - penuria agravata a terenurilor de buna calitate; - efectele exploatarii spatiului extraterestru asupra habitatelor. 3 sectiuni operatorii se impun ca terapie preventiva : - redimensionarea relatiilor dintre oameni, resurse, mediu, dezvoltare; - utilizarea cat mai rationala a resurselor naturale; - promovarea de noi maniere, privind cresterea economica in raport cu conceperea unui nou mod de viata psihologic. Analizand dimensiunea economica a habitatului natural, S. C. Klm a propus conceptul de functie de mediu, calculand calitatea acestuia (E) prin raportare la produsul social (Y) care poate degrada mediul si la bugetul alocat pentru protectie (B), astfel incat E = E (Y, B). Economistul roman N. N. Constantinescu va introduce 2 indicii : - progresul tehnologic (P), care diminueaza efectele de degradare, care este gestionat ; - miscarea eco-structurii productiei (S), adica translatia productiei spre structuri cat mai adaptate mediului. Relatia de venit este : E = E (Y, S, P, B), Ep 0, Es 0 Cantitatea, crescand proportional cu progresul tehnologic si cu calitatea crescand proportional cu progresul tehnologic si cu asezarea coeficientului de adaptabilitate a structurilor respective. O strategie dinamica si eficienta a educatiei ecologice trebuie sa se adreseze nu numai specialistilor, ci tuturor oamnilor, indiferent de varsta si categorie socioprofesionala. Totodata, ea nu mai este in contextul social o masura preventiva pentru modularea unui viitor confortabil din punct de vedere uman, ci o necesitate de urgenta. Dat fiind rolul intrprinzatorului in protectia mediului, este extrem de importanta educarea sa in vederea respectarii echilibrului ecologic, fiindca, de regula, acesta nu este interesat in efectuarea unor cheltuieli de ocrotire, decat in cazul in care propriul venit ar fi afectat. De aceea, agentii economici trebuie constientizati de faptul ca, o eventuala degradare a habitatului natural, ar provoca daune dramatice comunitatii umane in integralitatea sa fara exceptii.

20

COMBINAREA SI SUBSTITUIREA FACTORILOR DE PRODUCTIE

Factorii de productie a caror cantitate nu poate fi schimbata sunt numiti factori fixi. Raportul intrari (factorii de productie) si iesiri (rezultatele), raport pe care-l numim analiza in put out put, excluzand modelele folosite de predecesorii sai (Marx Keynes). Ea porneste de la necesitatea instituirii unui flux productiv, a unui raport optim intre factorii de productie investiti si rezultate. Combinarea factorilor de poductie reprezinta o metoda a eficientizarii procesului productiv, prin folosirea compensatorie si substituirea factorilor de productie. In functie de natura activitatii, nevoile de bunuri si servici, abilitatea intreprinzatorului, gradul de performanta al firmei, pe baza stabilirii unui raport optimal intre factorii de productie, consumul acestora poate fi echilibrat si chiar redus. Alternativa de combinare a factorilor de productie se alege pe baza unor calcule economice privind productivitatea marginala a factorilor de productie (Wmg = Q), respectiv sporul de rezultate obtinut prin cresterea cu o unitate a fp factorului i, ceilalti ramanand constanti (rata marginala de substitutie si randamentul extremal). Eficienta de alocare reprezinta productia combinarii optime de bunuri, obtinuta cu ajutorul celei mai bune combinari a factorilor de productie. Prin elasticitatea productiei se specifica sensibilitatea acesteia la modificarea resursei variabile, in conditiile in care celelalte resurse raman neschimbate. Elasticitatea substitutiei arata efectul schimbarii ofertei unui factor asupra productivitatii marginale a acelui factor. Prin extensie, elasticitatea substitutie pune in evidenta modificarea eficientei utilizarii a mai multor factori de productie, in conditiile in care productia se mentine constanta. In aceeasi interpretare, economistii vorbesc de elasticitatea substituirii, indicator al sensibilitatii combinatiei optime intre forta de munca si capital, data de o schimbare in preturile relative ale celor 2 factori de productie. es = variatia procentuala a K*/L* variatia procentuala a PL/PK K*/L* = raportul optim intre capital si forta de munca PL/PK = preturile celor 2 factori de productie Functia de productie pune in evidenta relatia de producere a unui bun si factorii de productie necesari pentru realizarea acesteia. Exprimata matematic, ea are forma generala : Q = f (L, K, t), unde Q este produsul, L munca, K capitalul si t progresul tehnic. Extrapolata la nivel national, o astfel de functie este numita functie de productie agregata si se exprima prin aceeasi formula cu specificarea faptului ca Q reprezinta profitul national, iar K si L se refera la stocul intreg de capital al natiunii. Principalele functii de productie sunt : 21

- functia Euler, aplicatie a teoremei lui Euler pentru a se arata ca, in conditiile unor randamente constante de scara, valoarea productiei se limiteaza la plata factorilor, daca fiecarui factor i se asociaza productia marginala, deoarece, daca Q = f (K, L) este functia productiei care exprima productia cu o functie de capital si de munca, atunci, in cazul in care corespunde unor randamente constante de scara, ea poate fi : Q = Q K + Q L, in care Q si Q pot fi interdependente si K L K L interpretabile, ca fiind productia marginala a capitalului si respectiv a muncii. - functia Cobb-Douglas pune in evidenta relatia dintre volumul productiei realizate si factorii de productie utilizati sau legatura dintre utilitatea obtinuta si cantitatile de bunuri consumate. Ea este exprimata prin formula algebrica : Q = A LA KB, unde Q reprezinta iesirea, A, a si b sunt constante, iar K si L reprezinta capitalul, respectiv munca. Functia este liniar omogena, de gradul a + b, concluzia fiind ca productia medie marginala a capitalului si a muncii sunt functii doar de capital-munca, iar daca productivitatea marginala este realizata in raport cu fiecare factor, atunci exponentii a si b masoara de fapt proportia din productia totala, care este generata de munca si respectiv de capital. Generalizari ale functiei de productie Cobb Douglas : a) functia de productie cu elasticitate constanta de substitutie : Q = A [ak + (1 - c)L ] , unde Q este productia, K capitalul, L munca, iar a, b, c constante b) functia de productie translog : log Q = a + log L + log K + log L log K+ (log L) + (log K), unde Q reprezinta volumul productiei, L munca, K capitalul, iar a, , , , , constante. c) functia de productie Nerlove-Ringstad; d) functia de productieZellner-Revankar ; e) functia transcedentala de productie; f) functia de productie cu coeficienti ficsi; g) functia de productie surogat, care indica introducerea in cercetarea economica a unei substitutii pe termen lung, intre forta de muna si capital, cu scopul de a permite utilizarea functiilor derivate ale cererii de factori de productie. Ipoteza progresului tehnic exprima o modalitate de considerare a modificarii variabilelor unei functii de productie agregate, sub influenta progresului tehnic, tehnologic, prezenta in 3 variante : a) Harrod-neutral, atunci cand functia de productie este de forma : Y = F (K, L). Coeficientul afecteaza in principal factorul munca. b) crescator in capital, cu o functie de productie Z = F (K, L), progresul tehnic afectand mai mult elemente de capital ; c) Hicks-neutral, cu o functie de productie Y = F (K, L), progresul tehnic afectand ambii factori de productie in egala masura. Legea raritatii pune in evidenta faptul ca volumul, structura si calitatea 22

bunurilor economice evolueaza mai lent decat nevoile, situatie redresabila doar prin cresterea eficientei economice. Raritatea poate fi : naturala, speculativa si de penurie. Teorema nonsubstitutiei afirma ca, in anumite conditii speciale, o economie are pentru fiecare valoare admisibila a profitului, o anumita structura a preturilor, independenta de structura averii finale. Aceasta teorema cunoaste 2 forme : - prima a fost aplicata unei economii cu productie singulara ; - cea de-a doua slabeste restrictia a 3-a (speculativa), referitoare la productia de bunuri si servicii perfect divizibile pentru a permite impartirea bunurilor si serviciilor.

23

MANAGEMENTUL SI MARKETINGUL Pentru a avea un management performant trebue sa distingem urmatoarele caracteristici : a) realizarea in parametri optimi a planului de afaceri. Acesta trebuie sa cuprinda : informatii financiare, cererea de fonduri, declaratii financiare, previziunile financiare, previziunea contabila. b) realizarea unei bune negociei a afacerilor. Din acest punct de vedere se cer urmarite mai multe aspecte, precum : - negocierile prin rationamente logice ; - negocierile prin rationamente concrete ; - pe baza rationamentului fundamental. c) personalitatea managerului. In legatura cu acest aspect, specialistii recomanda urmarirea solutionarii unor cerinte ca : - existenta unei motivatii manageriale ; - talentul organizational ; - capacitatea persuasiva ; - temperamentul si caracterul managerului ; - modul de gestionare a timpului managerial. d) folosirea celor mai eficiente metode, tehnici si procedee de conducere ; e) organizarea managementului pentru obtinerea calitatii totale ; f) organizarea performanta a managamentului firmei respective ; g) - asigurarea unei functionalitati depline a sistemului economico-financiar al firmei. - stabilirea clara a atributiilor, competentelor si responsabilitatilor specifice compartimentelor economico-financiare; h) - realizarea unui management comercial credibil si avantajos, avandu-se in vedere atributiile ; - competentele si responsabilitatile compartimentului commercial, diagrama de relatii a compartimentului respectiv ; - functia de marketing a firmei. i) gestionarea eficienta a resurselor umane ; j) cresterea calitatii managementului tehnic si tehnologic, a managerului productiei si a managementului tereo-tehnic si tereo-tehnologic. In legatura cu obiectivele si strategiile de marketing vom atrage atentia asupra urmatoarelor elemente : a) proiectul de marketing trebuie sa fie o imbinare fericita intre stiinta, arta si calitatea interindividuala. In lipsa banilor, intreprinzatorul de marketing trebuie sa foloseasca orice mijloc de comunicare pentru reclama. Programul de marketing este in fond o investitie, incat calitatile lui principale se cer a fi substantiale, ferme, clare si eficace. Proiectul de marketing trebuie de asemenea sa se fundamenteze si pe baza a 24

doi vectori politico-afectivi, rabdare si tenacitate. In cadrul unui proiect de marketing, promptitudinea si intuitia trebuie sa devina forme reale de creativitate. Calendarul de marketig vine sa sporeasca succesul in afaceri daca este riguros structurat si bine orientat. b) in functie de contextul confruntativ se pot practica mai multe tipuri de marketing : matketingul freudian, marketingul schinerian si marketingul guerrila ; c) imbinarea marketingului strategic cu marketingul operational. In conceptual de marketing regasim 3 dimensiuni caracteristice: actiunea, analiza si sistemul de gandire; d) prezenta tot mai pregnanta a cibermarketingului. Informatia si comunicarea Societatea de retele informationale a inlocuit, incepand cu sec XX, societatea de consum, noul tip de mesaj comunicational punandu-si amprenta asupra vietii politice, stiintei, culturii, comportamentului social si moralei insesi. Specialistii in domeniul analizei, informatiei si comunicarii vorbesc de cel putin 7 principii capitale in luarea deciziilor raportate la constiinta informationala, si anume : a) informatia trebuie sa cuprinda toate activitatile socio-umane ; b) cu cat informatia originara influenteaza prestatiile de productie si de piata intrun mod mai direct, cu atat mai mare este marja de profir posibil ; c) in cazul produselor bazate in mod exclusiv pe informatii, dezvoltarea, si nu productia in sine, este determinata pentru marja posibila de profit ; d) timpul nu constituie o bariera conventionala ; e) numarul angajatilor nu este determinat, insa calitatea gandirii lor ; f) capacitatea de comunicare deermina succesul pe piata ; g) in comunicare, atractia exercitata de actualitate trece inaintea calitatii. Principalele atuuri ale informatiei sunt : - diversitatea ; - gandirea digitala ; - mobilitatea ; - accesibilitatea nelimitata. - atractivitatea ; Prelucrarea informatiilor a ajuns o functie electronizata, mondializandu-se. Pe langa munca, natura si capital, informatia energica si materia sunt cei mai importanti factori ai economiei moderne. Clasificarea informatiei poate fi facuta din cel putin 4 puncte de vedere : - in functie de localizarea sa ; - ca raportare temporara ; - ca structura alfabetica ; - sub forma impartirii continue. Lantul valorii informationale cuprinde 5 ramuri : - culegerea, generarea si transmiterea de date ; 25

- managementul datelor ; - obtinerea de informatii sau interpretarea datelor ; - modelarea informatiilor ; - sistemul de luare a deciziilor. Informatiile relevante pentru o firma se pot clasifica in 5 categorii : - informatii obiect ; - informatii de comportament ; - informatii de atribut ; - informatii pentru actiune. - informatii de relatii ; O activitate de afaceri, incununata de succes, presupune manipularea optima a informatiilor. O cantitate considerabila de informatii este stocata in fisiere si baze de date, dar si in mintile diferitilor colaboratori. Informatica economica exercita in peisajul comunicarii un rol distinct si de maxima importanta. Ea comporta o mare diversitate specifica, cuprinde o realitate ce se intinde de la simplul enunt de informare a celui care intra in contact cu lumea economica, pana la strategia informationala. Neofactorul timp economic In structura timpului uman, segmentul de timp economic reprezinta o componenta esentiala, tocmai datorita importantei pe care o detine economicul in cadrul societatii umane. Din punct de vedere a formelor sale de manifestare, timpul economic este privit in literatura de specialitate ca : - timp sursa ; - timp referential ; - timp relational. Daca ar fi sa extindem aceasta clasificare a temporalitatii economice in calitatea sa de neofactor de productie, putem vorbi de: A. timp conventional (istoric) ; B. timp fizic, respectiv: a) timp de pregatiri cultural-profesionale ; b) timp de aprovizionare si de recrutare; c) timp managerial; d) timp lucrativ; e) timp anticipativ (de previziune); f) timp de asteptare; g) timp de marketing (de tatonare) ; h) timp de consum i) timp liber C. timp psihologic, in structura caruia avem: a) timp de risc; b) timp de confruntare; c) timp de proiectie; 26

d) timpul consumarii succesului sau esecului ; e) timpul memoriei afective; f) timp de stocare a informatiilor. Timpul, ca neofactor de productie, reprezinta o variabila extrem de importanta in finalizarea unei actiuni economice. Credibilitatea firmei

27

CONSUMATORUL SI CEREREA Utilitatea si valoarea Utilitatea desemneaza capacitatea reala sau presupusa a unui bun de a satisface o nevoie umana prin folosirea sa in productie sau in consumul final personal. Utilitatea este data de insusirile proprii fiecarui bun economic. Specialistii sustin ca utilitatea dobandeste sens economic doar atunci cand sunt indeplinite 3 conditii : a) stabilirea unei relatii intre caracteristicile bunului si cel putin una dintre nevoile individului sau societatii ; b) constientizarea relatiei dintre caracteristicile bunului si nevoii ; c) comunitatea umana sa fie capabila a folosi utilitatea intrinseca a bunurilor pentru satisfacerea nevoilor. Curba utilitatilor posibile este o reprezentare grafica ce exprima acea combinare de niveluri ale utilitatii individuale, obtinuta prin variatia distributiei setului de bunuri intre undivizi. Prin efectul de utilitate se intelege rezulatul efortului depus la nivel micro/ macroeconomic, exprimat sub forma valorica, materiala si sociala. Functia de utilitate arata ca utilitatea unui individ este dependenta de volumul, structura si calitatea bunurilor pe care le consuma. In teoria economica actuala figureaza urmatoarele variante ale acestei functii : - functia de utilitate aditiva: U = Ua + Ub + Uc ,U = utilitatea, a, b, c = bunurile sau grupele de bunuri nesubstituibile ; - functia de utilitate a gospodariei, care descrie comportamentul de consum al gospodariei ; - functia indirecta de utilitate ; - functia pierderilor, referitoare la efectul de dezutilitate pe care factorul de comanda , atunci cand formuleaza o decizie, cauta sa-l minimizeze ; - functia utilitatii marginale. In literatura economica de specialitate figureaza urmatoarele tipuri de utilitati : a) utilitatea anticipata (utilitate von Neumann-Morgenstern), care are aplicatie in situatii de risc ; b) utilitatea cardinala, concept ce are 2 semnificatii : - utilitatea unui grup de bunuri poate fi exprimata in mod absolut, in unitati speciale, denumite utils, asa cum sunt masura si distanta, inaltimea, greutatea,etc ; - ce-a de-a doua semnificatie este relativa si este mult mai larg folosita, referinduse doar la intervalele dintre nivelurile de utilitati ; c) utilitate economica totala, satisfactia resimtita de un individ in urma consumului unor cantitati succesive dintr-un bun economic intr-o perioada data ; d) utilitate economica totala, satisfactia pe care o adduce o portiune dintr-un bun, 28

consumat de catre un individ, respectiv acel sentiment al unei anumite nevoi umane care poate fi acoperit si satisfacut prin consumarea unei cantitati date dintr-un bun ; e) utilitate marginala, concept fundamental cu privire la valoarea de intrebuintare a bunurilor economice si la efectul ei asupra psihologiei consumatorului; f) utilitate ordinala, expresie ce sugereaza ierarhizarea conform careia, in orice ordonare de produse, bunul cu utilitatea cea mai mare se afla inaintea bunului cu utilitatea urmatoare ; g) utilitte publica, sintagma ce reflecta prezenta acelei companii sau intreprinderi care este singurul furnizor al unui bun sau serviciu esential, fiind, in consecinta, supusa unei forme de control guvernamental. Valoarea desemneaza latura intrinseca a oricarui bun economic, constituita in procesul concurentei variatelor categorii de interese, deci printr-o relatie sociala, si exprimata prin pret. Principalele teorii emise asupra valorii sunt : a) teoria obiectiva a valorii, potrivit careia valoarea este expresia cheltuielilor sociale de munca vie si materializata, concretizate in marfa ; b) teoria subiectiva a valorii (teoria valorii utilitare), conform careia, la baza valorii sta utilitatea bunurilor ; c) teoria simetrica a valorii, care conciliaza elemente relevante din teoria obiectiva (clasica) si teoria subiectiva (neoclasica) a valorii, considerand ca pretul este rezultatul fortelor antagoniste si indestructibile ale pietei, fiind determinat prin influentele simultane ale cererii si ofertei. Analistii vorbesc despre urmatoarele tipuri de valori : - valoare actuala a scontului ; - valoare nationala; - valoare actualizata ; - valoare nominala; - valoarea adaugata ; - valoare obiectiva; - valoare anticipata ; - valoare reziduala de recuperare ; - valoare bursiera ; - valoare subiectiva; - valoare capitalizata ; - valoare-utilitate; - valoare comparabila ; - valoarea fortei de munca; - valoare contabila ; - valoarea monedei; - valoare critica a unei distributii de probabilitate ;- valoarea optiunii; - valoare de intrebuintare/schimb; - valori de prim rang; - valoare financiara; - valori imobiliare; - valoare implicita de locatie; - valori rambursabile. - valoare medie; Bunurile materiale Prin notiunea de bunuri sunt desemnate acele elemente ce acopera o anumita trebuinta individuala sau sociala. Ele sunt : bunuri libere si bunuri economice. Bunurile economice se caracterizeaza prin disponibilitate si prin raritate 29

relativa. Ele se grupeaza in bunuri materiale si servicii. A. Bunurile materiale pot fi clasificat in : - bunuri de consum; - bunuri directe (de consum final) si indirecte (de productie); - bunuri fungibile si nefungibile ; - bunuri primare, bunuri intermediare si bunuri finale ; - bunuri comerciale (marfare) si bunuri colective (nemarfare) ; - bunuri imobiliare si bunuri mobiliare. In literatura economica de specialitate sunt specificate urmatoarele tipuri de bunuri : a) bunuri benefice, termen atribuit acelor produse, necesar a fi sustinut incurajate spre vanzare, convingandu-se practic prezumtivii consumatori in vederea cumpararii lor, in comparatie cu bunurile nocive care ar trebui descurajate sau interzise; b) bunuri complementare, opuse bunurilor publice (colective) ; c) bunuri de baza ; d) bunuri de club ; e) bunuri elitiste (de lux), opuse bunurilor inferioare ; f) bunuri negative ; g) bunuri mixte (bunuri publice impure) ; h) bunuri proportionale ; i) bunuri private, opuse bunurilor publice (colective). B. Serviciile economice. In sens economic, serviciile reprezinta orice functii sau sarcini prestate pentru care exista o cerere pe piata corespunzatoare. Uneori, serviciile economice mai sunt denumite si bunuri intangibile. Una din caracteristicile seviciilor consta in faptul ca ele sunt consumate odata cu producerea lor. De obicei, serviciile economice sunt netransferabile, prevenindu-se astfel arbitrajul, in sensul ca un serviciu nu poate fi cumparat si apoi revandut la un alt pret. De asemenea, ca si in cazul bunurilor materiale, serviciile prezinta un spectru de o mare diversitate : - servicii private/servicii colective ; - servicii principale/servicii secundare ; - servicii finale/servicii intermediare. In cadrul economiei dezvoltate, serviciile detin o pondere destul de insemnata, contribuind cu o cota insemnata la constituirea venitului national.

30

PIATA SI CONCURENTA In sens general, proprietatea desemneaza totalitatea relatiilor dintre oameni in legatura cu bunurile materiale, spirituale si de alta natura, existente in societate sau asteptate ca rezultate ale activitatii depuse. Proprietatea are urmatoarele atribute : - dreptul de posesiune ; - dreptul de utilizare ; - dreptul de uzufruct ; - dreptul de dispozitie. In sens economic, structura raportului de proprietate include : - aproprierea ca posesiune ; - utilizarea obiectului proprietatii ; - dreptul de gestionare ; - dreptul de dispozitie asupra obiectului proprietatii. Din punct de vedere al relatiei functionale, poprietatea reprezinta unitatea a 2 elemente complementare : - obiectul proprietatii il constituie bunurile economice aflate intr-o permanenta amplificare si diversificare ; - subiectul proprietatii il constituie agentii economici, care sunt impartiti astfel : - indivizii sau familia ; - sociogrupurile ; - organizatiile ; - statul. In raport cu titularul subiectului proprietatii putem vorbi de un pluralism al formelor de proprietate, si anume : 1) Proprietatea privata exista sub forma proprietatii individuale ; 2) Proprietatea publica este realizata la nivelul statului si administratiei publice ; 3) Proprietate mixta. Analistii economici releva urmatoarele aspecte : - cresterea complexitatii si variabilitatii sistemelor de productie ; - coexistenta formelor de proprietate ; - rolul pluralismului formelor de proprietate in sistemul competitiei ; - necesitatea pluralismului formelor de proprietate ; - rolul si importanta din ce in ce mai crescuta a proprietatii private in contextul economiei de piata ; Proprietatea privata exercita o functie cardinala in economia de piata, deoarece : - permite libera initiativa a agentilor economici ; - asigura afirmarea intereselor agentilor economici ; - ofera baza mecanismului concurentei ; - stimuleaza manifestarea deplina a personalitatii umane. 31

Libertatea de actiune a agentilor economici Libertatea de actiune a agentilor economici se delimiteaza in functie de 4 criterii : - ca subiecti de proprietate ; - ca forma de organizare si utilizare a factorilor de productie ; - ca functii economice indeplinite ; - ca sfera de activitate. Din acest punct de vedere in economia de piata moderna avem urmatorii agenti economici : a) gospodariile familiale sunt consumatori de bunuri si servicii personale ; b) intreprinderea (firma), existenta mai ales ca S.A. si este de 3 feluri : - societate comerciale de persoane ; - societate comerciala de capital ; - societate cu raspundere limitata (S.R.L.) ; c) administratiile (publice si private) sunt ministerele, administratiile locale de stat, serviciile justitiei, institutiile de invatamant publice, asistenta sociala, spitalele, partidele politice ; d) statul, in calitatea sa de producator al unor bunuri si servicii ce nu pot prin specific, sa apartina sectorului privat ; e) institutiile de credit si companiile de asigurari ; f) exteriorul (agenti economici din alte tari). Libera initiativa decurge din exercitarea deplina a atributelor proprietatii, prezentand o importanta majora, cel putin din urmatoarele considerari : - creeaza premisele ca agentii economici sa participe voluntar la tranzactiile economice, pornindu-se de la interesele si posibilitatile fiecaruia ; - potenteaza motivatia participarii agentilor economici la activitatea pietei, in scopul obtinerii unei maxime satisfactii ; - reprezinta un barometru al pietei, referitor la ceea ce este cu adevarat necesar si eficient de intreprins ; - constituie o forma optima de imbinare a libertatii, responsabilitatii si raspunderii ; - dezvolta comportamentul economic al participantilor pe piata bunurilor si serviciilor ; - reprezinta o sursa de eficienta si rentabilitate ; - este un factor de implinire a libertatii fundamentale a omului. Preturile libere Pretul arata la ce anume trebuie sa renunte pentru a se obtine respectivul bun sau serviciu. In literatura economica de specialitate figureaza urmatoarele forme si tipuri de preturi : 32

- pretul absolut ; - pret de echilibru ; - pretul administrat ; - pret de oferta a intreprinzatorului ; - pretul agricol ; - pret de productie ; - pretul actiunii ; - pret de vanzare impus ; - pretul obligatiunii ; - pret just ; - pretul pamantului ; - pret liber de piata ; - pretul de blocare a intrarii ; - pret natural ; - pretul de cost ; - pret plafon. - pret de deschidere ; Flexibilitatea preturilor se refera la modificarea acestora pe baza evolutiei raportului dintre cerere si oferta. Datorita interventiei guvernamentale si a politicii marilor companii, preturile sunt de cele mai multe ori inflexibile pe termen scurt. Principalii indici ai preturilor sunt : - indicele costului vietii, care este o marime relativa a evolutiei preturilor satisfactorilor ; - indicele individual al preturilor, care exprima evolutia pretului unui singur produs si se determina prin raport procentual intre nivelurile pretului produsului, respectiv din perioada curenta si perioada de baza ; - indicele Lerner, care pune in evidenta pretul de monopol : I2 = (Pret marginal Cost)/ Pret - indicele Paasche, indice al preturilor, ponderat pentru anul curent; Nivelul general al preturilor este nivelul la care se situeaza preturile tuturor bunurilor din economie, schimbarile acestuia fiind estimate cel mai bine de deflatorul PIB. Deflatia reprezinta procesul monetar, caracterizat prin scaderea durabila pe termen lung a nivelului preturilor. Politica deflationista este practicata in mod deliberat (intentionat) in vederea restrangerii cererii si a reducerii tensiunilor dinamice crescatoare a preturilor prin reducerea cheltuielilor publice, cresterea presiunii fiscale, restrictionarea creditului si cresterea ratei dobanzii. Adesea, acest procedeu poate fi obtinut si prin blocarea preturilor. Cele mai importante strategii si metode de stabilire a preturilor sunt: - stabilirea pretului lider cu pierdere; - stabilirea pretului limita ; - stabilirea pretului pe baza consumului marginal ; - stabilirea pretului pe baza costului integral ; - stabilirea pretului pe baza costului marginal ; - stabilirea pretului de transfer ; - stabilirea preturilor pentru varful de sarcina; - stabilirea preturilor prin marfa adaugata la costuri; - stabilirea costului mediu; 33

- stabilirea costului normal. Principalele functii indeplinite de pret intr-o economie concurentiala sunt : - functia de calcul, de evaluare si masurare a cheltuielilor, rezultatelor, veniturilor, fluxurilor si circuitului de ansamblu ; - functia de informare a agentilor economici, referitor la raportul dintre resurse si nevoi ; - functia informationala, cu privire la deciziile producatorilor si consumatorilor ; - functia de recuperare a cheltuielilor efectuate de catre producatori, in vederea obtinerii bunurilor economice respective ; - functia de redistribuire a veniturilor si patrimoniului national dintre diferite categorii de agenti, ramuri si sectoare de activitate. Intr-o economie reala de piata, preturile se formeaza in mod liber pe baza cererii si ofertei, in functie de reactia agentilor economici si semnalele si realitatile pietei . Ca variabila independenta, pretul are o curba crescatoare sau descrescatoare, comportand ca efect modificarea simultana a cererii si ofertei Egalizarea cererii si ofertei nu este posibila decat la nivelul pretului de echilibru, astfel creandu-se impresia ca intotdeauna cantitatea vanduta dintr-un bun economic este egala cu cantitatea cumparata din acel bun. Pretul de echilibru al unui bun economic este corelat direct cu pretul de echilibru al celorlalte bunuri similare si indirect cu pretul de echilibru al factorilor de poductie pentru bunul respectiv sau al eventualilor substituenti ai acestora.

34