1 | P a g e

Materialele plastice organice sunt substanţe organice macromoleculare în stare pură sau

sub formă de amestecuri conţinând diferite materiale de

adaos şi umplutură (plastifianţi, stabilizatori, coloranţi)

capabile să treacă prin încălzire în stare plastică şi să

păstreze după întărire forma dată. O caracteristică

generală a materialelor plastice este aceea că prin

încălzire se înmoaie treptat şi nu deodată în toată masa,

ca atare nu au punct de topire fix.

Materialele plastice au apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea, o dată cu

descoperirea vulcanizării cauciucului. Începând cu secolul al XX-lea au fost descoperite

materialele plastice din polimeri naturali modificaţi (celuloidul rezultat din plastifierea

nitrocelulozei, ca şi galalitul, produs obţinut din cazeină modificată chimic).

În ultimile două decenii, materialele plastice au luat o astfel de dezvoltare încât s-a ajuns

la clasificarea lor în cadrul materialelor clasice. În comparaţie cu produsele neferoase,

materialele plastice au atins un stadiu avansat din punct de vedere al utilizării.

În ultimii ani, materialele plastice au început să ocupe un loc din ce în ce mai important,

acoperind domenii de aplicaţie tot mai numeroase: pielărie şi încălţăminte, textile, ambalaje,

bunuri de larg consum etc.

2 | P a g e

Acest proces se explică prin următoarele avantaje:

− aspect plăcut;

− posibilităţi de prelucrare uşoară şi utilaje relativ simple, productive;

− rezistenţă la uzură şi purtabilitate ridicată;

− baze de materii prime accesibile;

− preţuri relativ scăzute.

După cantitatea în care se produc masele plastice ocupă primul loc printre materialele

polimere. Avantajele pe care le prezintă au determinat utilizarea lor în diverse ramuri ale

economiei naţionale, tehnicii şi în viaţa de zi cu zi. Pe plan mondial industria maselor plastice se

dezvoltă având asigurate pieţe de desfacere pe cele cinci continente.

În China această industrie a depăşit producţia din Europa şi America de Nord, fiind în

acest moment partener comercial pentru Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan, Uniunea Europeană

situându-se pe locul al doilea.

În diferite părti ale lumii, produsele de mase plastice dobândesc o importanţă deosebită ca

urmare a creşterii nivelului de trai al populaţiei. Pentru a face faţă necesarului utilizării de

produse ale industriei de mase plastice, în domeniul ambalaje, electronică şi IT se prevede o

creştere anuală de cel puţin 10%, potrivit prognozei Asociaţiei Europene a Producătorilor

(Plastics Europe). În anul 2005 au fost produse în întreaga lume 230 milioane tone de mase

plastice, din care aproximativ 87% (200 milioane tone) de mase plastice destinate procesării

ulterioare. De la sfârşitul anului 2001, preţurile maselor plastice standard (PE, PP, PVC, PS şi

PET) co-municate de organizaţia germană abilitată aproape s-au dublat.

În ultimul timp domeniul maselor plastice colorate şi-a extins tot mai mult aria de

utilizare. Colorarea maselor plastice, nu este realizată numai în scopuri decorative, dar şi pentru

identificarea, siguranţa, evidenţierea brand-ului unui produs.

Colorarea maselor plastice poate fi realizată folosind pigmenţi organici şi anorganici şi

coloranţi. În ultimul timp pigmenţii cu efecte speciale (pulberi de aluminiu şi bronz, pigmenţi

perlaţi şi pigmenţi fosforescenţi) sunt tot mai des utilizaţi pentru a

îmbunătăţi proprietăţile optice ale materialelor plastice. Scopul

acestui material este de a caracteriza masele plastice cele mai

utilizate şi pigmenţii de ultimă generaţie folosiţi pentru colorarea

acestora.

3 | P a g e

”O molecula de baza pentru fabricarea tuturor tipurilor de plastic”

SCURT ISTORIC

Cel mai vechi material plastic este celuloidul, fabricat în Statele Unite în 1870, pentru a

înlocui fildeşul bilelor de biliard. Cu acest produs, industria începe să producă pentru prima oară

un tip de material care este folosit la fel de frecvent ca şi o

substanţă naturală. Patruzeci de ani mai târziu, în 1909, un

chimist belgian, emigrat în Statele Unite, Leo Hendrik

Baekeland (1863-1944) descoperă bachelita, primul plastic

considerat a fi un material frumos. Din punct de vedere chimic,

bachelita reprezinta o revoluţie. Materialele de bază folosite până

atunci pentru fabricarea plasticelor erau obţinute din materiale

naturale. Bachelita însă, este fabricată în întregime din produse

industriale. Ea constituie deci primul material plastic sintetic. Bachelita s-a folosit la fabricarea

unui număr mare de obiecte: telefoane, bijuterii, portţigarete, aparate de radio, etc.

• Bachelita este o răşină sintetică, din familia fenoplastelor obținută în formă brută prin

reacţia de condensare dintre aldehida formică și fenoli într-un mediu alcalin.

• În amestec cu diferite materiale, prin presare la cald, se obține o masă plastica insolubilă,

termostabilă, electroizolantă, dură, rezistentă la șoc și la uzură.

• A fost descoperită în 1907 de către Chimistul belgian Leo Baekeland (de unde îi provine

și numele), care a prezentat-o doi ani mai târziu la o conferință a societății științifice

American Chemical Society.

• Se utilizează la fabricarea diferitelor materiale presate și laminate, la obținerea unor

materiale și piese electroizolante, obiecte de uz industrial și casnic.

4 | P a g e

CE SUNT MASELE PLASTICE?

Se numesc mase plastice materialele produse pe bază de

polimeri, capabile de a căpăta la încălzire forma ce li se dă şi de a o

păstra după răcire. După cantitatea în care se produc ele ocupă

primul loc printre materialele polimere.

Ele se caracterizează printr-o rezistenţă mecanică mare, densitate mică, stabilitate

chimică înaltă, proprietăţi termoizolante şi electroizolante etc. Masele plastice se fabrică din

materii prime uşor accesibile, din ele pot fi confecţionate uşor cele mai felurite articole. Toate

aceste avantaje au determinat utilizarea lor în diversele ramuri ale economiei naţionale şi ale

tehnicii, în viaţa de toate zilele.

Aproape toate masele plastice conţin, în afară de polimeri (denumiţi adesea răşini),

componenţi care le conferă anumite calităţi; substanţele polimere serveste în ele în calitate

de liant. O masa plastică este constituită din materialul de umplutură (făină de lemn, ţesături,

azbest, fibre de sticlă ş.a.), care îi reduc costul şi îi îmbunătăţesc proprietăţile

mecanice, plastifianţi (de exemplu esteri cu punctul de fierbere înalt), care le sporesc

elasticitaea, le reduc fragilitatea, stabilizatori (antioxidanţi, fotostabilizatori), care contribuie la

păstrarea proprietăţilor maselor plastice în timpul proceselor de prelucrare şi în timpul utilizării,

coloranţi, care le dau culoarea necesară, şi alte substanţe.

CLASIFICAREA MASELOR PLASTICE

Pe plan mondial nu există o clasificare univocă a acestor produse, care să fie unanim

recunoscută; în mod obişnuit, sunt sistematizate în mase plastice de polimerizare şi materiale

plastice de policondensare. De asemenea, se mai foloseşte clasificarea materialelor plastice în

termoplaste şi termorigide.

1. Clasificare după metodele de obţinere a produselor macromoleculare de bază:

materiale plastice polimerizate: răşini polivinilice,

polistirenice, polietilenice;

materiale plastice policondensate: răşini fenolice,

aminice;

materiale plastice modificate: răşini de celuloză, răşini

proteice.

5 | P a g e

2. Clasificare după comportarea la deformare:

plastomeri;

elastomeri.

3. Clasificare după comportarea la încălzire:

produse termoplastice sau termoplaste;

produse semitermoplastice sau semitermoplaste;

produse monoplaste sau termorigide.

Pentru a ne comporta corect cu masele plastice, trebuie să ştim din ce fel de polimeri au

fost produse ele – termoplastici sau termoreactivi.

1. Polimerii termoplastici (de exemplu polietilena) se modifică reversibil, înmuindu-se

prin încălzire şi întărindu-se prin răcire. După răcire, produsul

fasonat poate fi adus din nou în stare plastică prin încălzire, fiind

modelat din nou (la încălzire devin moi şi în această stare îşi

schimbă uşor forma, la răcire ele din nou se solidifică şi îşi păstrează

forma căpătată şi tot aşa mai departe). Din polimerii termoplastici

pot fi formate prin încălzire şi presiune diferite articole care în caz

de necesitate pot fi din nou supuse aceluiaşi mod de prelucrare.

2. Polimerii termoreactivi la încălzire devin plastici, apoi îşi

pierd plasticitatea devenind nefuzibili şi insolubili, deoarece între

macromoleculele lor liniare au loc interacţiuni chimice, formându-se o structură tridimensională

(ca în cazul vulcanizării cauciucului). Un astfel de material nu mai poate fi supus prelucrării a

doua oară: el a căpătat o structură spaţială şi şi-a pierdut plasticitatea – proprietate necesară

pentru acest scop. Materialele plastice rigide sau cu plasticitate redusă se mai numesc şi

plastomeri; cele flexibile extensibile se numesc elastomeri (de tipul cauciucului).

CARACTERISTICI GENERALE ALE MASELOR PLASTICE

Proprietăţile care caracterizează materialele plastice depind de structura şi forma

moleculelor, de forţele intramoleculare şi capacitatea lor de formare.

6 | P a g e

Utilizarea pe scară largă a maselor plastice şi cucerirea diferitelor domenii de utilizare se

datoresc multiplelor proprietăţi: densitate mică, stabilitate chimică, conductibilitate termică etc.

Densitatea maselor plastice variază între 0,9 şi 2,2 g/cm3, în comparaţie cu metalele uzuale,

masele plastice sunt mult mai uşoare şi au o rezistenţă mărită.

Datorită acestor avantaje, se realizează mari economii de energie şi de material în

construcţia avioanelor, navelor, autovehiculelor etc. În comparaţie cu metalele care trebuie

protejate împotriva coroziunii chimice, unele materiale plastice prezintă o stabilitate chimică

completă faţă de acţiunea acizilor şi alcalilor.

În construcţia unor aparate chimice supuse procesului de coroziune, se întrebuinţează cu

succes următoarele materiale plastice: polietilena, poliizobutilena, polistirenul şi policlorura de

vinil.

Toate materialele plastice prezintă proprietăţi dielectrice; unele dintre ele prezintă

proprietăţi speciale, legate de curenţii cu frecvenţe înalte şi se utilizează în radiocomunicaţii,

televiziune, radiolocaţie etc. Astfel de materiale sunt cele pe bază de polietilenă, polistiren etc.

În electrotehnică se utilizează ca mase plastice fenoplastele, melaminoplastele etc.

Rezistenţa mecanică este variată în funcţie de de structura materialului plastic, domeniul de

utilizare ş.a. Astfel masele plastice pot fi rigide, flexibile şi extensibile.

Cele rigide statificate prezintă prezintă rezistenţe mecanice excepţionale. Cele flexibile şi

extensibile prezintă proprietăţi mecanice bune, în funcţie de temperatura de utilizare. La

temperaturi joase, unele materiale plastice devin casante; la temperaturi înalte (peste temperatura

de curgere), materialele flexibile şi extensibile devin plastice.

Unele materiale plastice cu structură microcristalină (polietilena, policlorura de viniliden

etc.) prezintă proprietăţi asemănătoare cu cele ale maselor plastice rigide şi ale maselor plastice

moi. Ele sunt stabile la temperaturi înalte şi joase.

7 | P a g e

Materialele plastice cum sunt fenoplastele stratificate pe suport textil din lemn, azbest şi

ţesături din fibre de sticlă, prezintă proprietăţi de fricţiune redusă. Întrucât aceste materiale se

caracterizează printr-un coeficient de frecare redus şi printr-o uzură neînsemnată, sunt utilizate la

construcţia de lagăre şi suveici, la fabricarea de roţi dinţate şi role, ca materiale pentru frâne etc.

Unele mase plastice, numite şi sticle organice, prezintă proprietăţi optice mult superioare

sticlelor obişnuite. Ele se întrebuinţează pe scară largă în optică şi la construcţia aparatelor;

deoarece au grad de transparenţă mărit şi sunt incolore, se pot

colora variat şi pot prezenta un indice de refracţie

corespunzător diferitelor utilizări.

Sticla organică se caracterizează printr-o mare

transparenţă la razele din zona ultravioletă a spectrului şi

printr-o mare rezistenţă mecanică, din această cauză fiind

întrebuinţată la confecţionarea parbrizelor.

Materialele plastice care formează pelicule elastice şi flexibile se utilizează la lipit, la

fabricarea geamurilor de siguranţă din sticlă obişnuită şi în alte domenii.

În afară de proprietăţile menţionate, materialele plastice mai prezintă şi alte caracteristici

care au contribuit, de asemenea la lărgirea domeniului de utilizare. Astfel se pot menţiona:

Aspectul exterior plăcut care nu se modifică în mediul ambiant de utilizare;

Faptul că nu se vopsesc, nu se lăcuiesc şi nu se lustruiesc;

În procesul de fabricaţie se colorează uşor, iar produsele din materiale plastice sunt

finisate în culori diferite prin galvanizare.

Procedeele de prelucrare prin plastifiere au permis

prelucrarea pe scară largă a materialelor plastice, în forme variate,

cu economii de materii prime. La fabricarea produselor din mase

plastice se obţin deşeuri recuperabile.

8 | P a g e

Din punt de vedere al materialelor utilizate, aceste produse

prelucrate pot fi cu umplutură, stratificate şi cu umplutură

stratificată. Ca substanţe de umplutură se utilizează talcul, ardezia,

mica, azbestul, dioxidul de titan, cojile de nucă, hârtia, bumbacul

sau alte tipuri de fibre. Substanţele de umplutură trebuie să fie

susceptibile de a lega cu polimerii înalţi, astfel încât să formeze un ansamblu unitar şi cu

influenţe favorabile asupra produsului finit.

În afara produselor de umplutură, în fabricarea produselor din material plastic se mai

întrebuinţează:

− plastifianţi, care pot fi esteri fosforici şi esteri ai acidului propionic şi ai acizilor graşi;

− pigmenţi şi coloranţi, care nu trebuie să prezinte toxicitate;

− stabilizatori care să asigure conservarea proprietăţilor sau înlăturarea eventualei

descompuneri a materialelor plastice în timpul prelucrării sau al exploatării, în domeniul de

utilizare a produsului finit; ca stabilizatori, se por folosi săpunurile metalice, sărurile de plumb,

cadmiu, bariu, stronţiu, sărurile acizilor graşi etc.

− lubrifianţi sub formă de acizi graşi (acidul stearic) sau sărurile lor, care să favorizeze

modelarea;

− catalizatori, ca acceleratori sau inhibitori ai unor reacţii de polimerizare sau

policondensare.

Materiale plastice obţinute prin polimerizare

Principalele materiale plastice care se obţin prin polimerizare sunt: polietilena,

polistirenul, polibutadiena, copolimerii butadienici cu stirenul şi nitrilul acrilic etc.

Din punctul de vedere al aplicaţiilor materialelor plastice la utilaje, luînd în considerare

caracteristicile mecanice, rezistenţa la temperatură, stabilitatea chimică, proprietăţile tribologice

(frecare, uzare, ungere) - acestea se pot împărţi înurmătoarele

categorii:

A. Materiale plastice de uz general: DOCADUR (PVC) -

policlorură de vinil; DOCAPREN (PP) - polipropilenă;

DOCALIT - textolit; DOCAPLEXI (PMMA) - plexiglas;

DOCASTIROL (PS) - polistiren.

9 | P a g e

B. Materiale plastice industriale: DOCAMID (PA) - poliamidă; DOCACETAL (POM) -

poliacetal; DOCANAT (PC) - policarbonat; DOCAPET (PET) - polietilentereftalat;

DOCALENE (UHMW - PE) - polietilenă; DOCA - ABS (ABS) - acrilonitril - butadien - stiren;

DOCAESTER (VIVAK, AXPET) - poliester; DOCAFLON (PTFE) - teflon.

C. Materiale plastice ultraperformante (HPM): VESPEL, SINTIMID (PI) - poliimid;

DOCAPEEK (PEEK) - polieter - eter - keton; DOCATRON (PPS) - polifenilsulfid; DOCASON

(PSU) - polisulfon; DOCASON (PES) - polietersulfon; DOCASON (PPSU) - polifenilsulfon;

DOCAPEI (PEI) - polieterimid; DOCA - PVDF (PVDF) - polivinildenfluorid; DOCA -

PPE (PPE) – polifenileneter.

POLIETILENA

În drumul mereu ascendent al materialelor plastice, o deosebită importanţă a avut

descoperirea făcută de Karl Ziegler, în anul 1954, şi anume că amestecul de combinaţii organo-

aluminice şi tetraclorura de titan catalizează polimerizarea

etilenei la presiuni joase.

Până la acea dată, polietilena se obţinea numai prin

polimerizarea radicalică la presiuni de ordinul câtorva mii sau

chiar zeci de mii de atmosfere (5000-20.000), conducând la aşa

numita polietilenă de presiune înaltă şi foarte înaltă sau

polietilena de densitate joasă (0,92 g/cm3). Macromoleculele acestui polimer prezintă numeroase

ramificaţii, ceea ce face ca materialul plastic să aibă o cristalinitate de numai 40-50%. Ca

urmare, polietilena de densitate joasă se caracterizează prin rezistenţă termică şi mecanică relativ

scăzute (polietilena moale).

Procedeul Ziegler a revoluţionat tehnologia de obţinere a

polietilenei, permiţând obţinerea industrială a acesteia la presiuni de

numai câteva atmosfere. Această polietilenă este formată în principal

din macromolecule liniare, cu foarte puţine ramificaţii, ceea ce

permite împachetarea uşoară a macromoleculelor.

Drept urmare, creşte conţinutul în fază cristalină până la 94%,

iar proprietăţile termomecanice ale acestui material plastic sunt

considerabil îmbunătăţite.

10 | P a g e

Polietilena obţinută prin procedeul Ziegler este cunoscută sub numele de polietilenă de

mare densitate, (0,97 g/cm3) sau polietilena dură. Pe lângă utilizările clasice în domeniul

ambalajelor, ea are şi alte întrebuinţări, cum ar fi: conducte de presiune, izolaţii electrice,

rezervoare foarte mari, ambarcaţiuni uşoare sau chiar roţi dinţate.

Descoperirea lui Karl Ziegler a fost dezvoltată cu succes de lucrările lui Giulio Natta şi

ale şcolii sale. În anul 1955 Giulio Natta pune bazele polimerizării stereospecifice care permite

obţinerea polimerilor stereoregulaţi, folosind drept catalizator de polimerizare produşii de reacţie

ai combinaţiilor organoaluminice cu compuşii materialelor tradiţionale (aşa numiţii catalizatori

Ziegler-Natta).

Cu aceşti catalizatori au fost polimerizaţi cei mai diverşi momomeri, obţinându-se

materiale plastice cu proprietăţi noi. Una din proprietăţile de bază este aceea că sunt apte de a

cristaliza, datorită aranjamentului spaţial regulat al monomerilor şi ai substituenţilor acestora,

faptul acesta conferindu-le o rezistenţă mecanică şi termică superioară celor ale materialelor

plastice atactice (nestereoregulate).

În acest sens o mare realizare a constituit-o obţinerea

polipropilenei izotactice cu structura cristalină a cărei

temperatură de topire este de circa 165°C, pe când

polipropilena atactică, amorfă are intervalul de înmuiere la

100-120°C. Deosebit de interesantă este obţinerea unor

polimeri de propilenă stereobloc. Sinteza decurge astfel încât în macromolecule se găsesc blocuri

cristaline şi amorfe. Un asemenea material plastic se topeşte într-un interval larg de temperatură,

(100-170°C) ceea ce îi facilitează prelucrarea. Pentru a îmbunătăţi calităţile maselor plastice se

recurge şi la alte procedee.

Materialele plastice izotactice se utilizează atât ca atare, cât şi sub forma compoziţiilor lor

ranforsate (cu fibre de sticlă, grafit, fibre de azbest etc). Ranforsarea materialelor plastice

măreşte mult rezistenţa mecanică şi greutatea specifică, dar în acelaşi timp creşte şi preţul lor.

Alte căi de modificare a proprietăţilor materialelor plastice

constau în formarea de aliaje între ele, grefări de macromolecule pe

un material dat etc. (– CH2–CH2–)n este o substanţă solidă, de

culoare albă, termoplastică, asemănătoare cu parafina.

11 | P a g e

Acestă asemănare poate fi inţeleasă dacă vom lua în

consideraţie faptul că acest polimer prezintă prin structura sa o

hidrocarbură saturată cu o masă moleculară mare.

De aici se poate trage concluzia despre inflamabilitatea

polietilenei şi despre stabilitatea ei chimică faţă de agenţii

chimici. Polietilena arde cu o flacără albăstruie luminoasă.

Soluţiile de acizi, baze şi oxidanţi (permanganat de caliu) asupra ei nu influenţează. Acidul

azotic concentrat o distruge, funcţie de vâscozitatea materialului în stare topită la temperatura de

190°C.

În general, din polietilenă se obţin: materiale plastice tari şi moi, ceară, paste, unsori,

uleiuri lubrifiante, diferite alte produse lichide şi gazoase. Polietilena utilizată în stare solidă

pentru fabricarea diferitelor materiale sau obiecte are culoarea albă-sidefie; ea este transparentă

pentru razele vizibile şi invizibile ale spectrului solar, atunci

când se prezintă în folii subţiri. Fiind compatibilă cu cauciucul

natural, cu unele sorturi de cauciuc sintetic, cu parafina şi cu

răşinile cumaronice, se pot obţine prin amestec produse cu

caracteristici speciale.

Polietilena se întrebuinţează la fabricarea izolatoarelor

de cabluri electrice de înaltă tensiune, a cablurilor submarine, în

radiotehnică, televiziune, în industria chimică etc. Din polietilenă se pot fabrica ambalaje pentru

industria alimentară şi cosmetică, întrucât este inodoră şi stabilă faţă de mulţi solvenţi sau

compuşi chimici. Se întrebuinţează de asemenea, la fabricarea unor instrumente medicale, a

protezelor, la fabricarea recipientelor care prin simplă apăsare devin flexibile, a butoaielor de

benzină care după utilizare pot fi strânse într-un volum mic, util pentru transport. Polietilena

poate fi folosită la acoperirea metalelor, a lemnului, a hârtiei şi la impregnarea ţesăturilor.

Polietilena de joasă densitate a fost obtinută în 1935 de

englezii Fawett şi Gobson iar fabricaţia industrială a început în

1939. În 1953 germanul Karl Ziegler (premiul Nobel 1963) a

obţinut polietilena de înaltă densitate, mult mai rigidă. Din 1985

DMS (Olanda) şi Allied (SUA) folosesc o polietilenă de 30 ori

mai rezistentă la tracţiune decât oţelurile de greutate egală cu ea.

12 | P a g e

Polietilenă de joasă densitate – LDPE

LDPE se obtine prin polimerizare la presiuni înalte cuprinse între 1000 – 3000 atm şi la

temperaturi între 100 – 350ºC, iniţiatorul reacţiei fiind oxigenul. LDPE este un material rezistent,

uşor trasparent care are bune proprietăţi mecanice:

rezistenţă la întindere, rezistenţă la spargere şi rezistenţă la lovire. Aceste proprietăţi

mecanice se păstrează până la temperatura de -60 ºC. De aceea este o barieră excelentă

pentru apă şi vapori de apă, dar nu la fel de bună pentru gaze.

Are capacitatea de a se lipi de sine însăşi la căldura, fapt care determină obţinerea unor

închideri bune, rezistente, impermeabile.

LPDE este de 100ºC fapt care împiedică folosirea acesteea pentru obţinerea de ambalaje

ce suferă sterilizare. LDPE are o rezistenţă chimică excelentă în special faţă de acizi, baze şi

soluţii anorganice, dar este sensibilă la uleiuri şi grăsimi pe care le absoarbe înmuindu-se. Nu

oferă suficientă protecţie faţă de acţiunea oxidantă a oxigenului din aer asupra grăsimilor. LDPE

se utilizează la obţinerea ambalajlor flexibile: folii, pungi, saci şi sacoşe imprimate sau

neimprimate.

Polietilena liniară de joasă densitate LLDPE

LLDPE are următoarele avantaje:

distribuţie mai uniformă a masei moleculare comparativ cu LDPE;

rezistenţă chimică îmbunătăţită;

rezistenţă ridicată la temperaturi ridicate şi scăzute;

are luciu crescut al suprafeţei;

rezistenţă crescută la crăpare în condiţii dificile de mediu.

Aceste avantaje au condus la înlocuirea LDPE sau HDPE cu LLDPE.

Polietilenă de înaltă densitate – HDPE

HDPE prezintă:

- proprietăţi mecanice diferite de LDPE, astfel rezistenţa la întindere şi la plesnire sunt

mai mari, iar rezistenţa la şoc şi la rupere sunt mai mici decât ale LDPE.

- Rezistenţa chimică a HDPE este superioară celei a LDPE în special faţă de uleiuri şi

gaze.

13 | P a g e

HDPE este modelată prin suflare în butelii pentru diferite

aplicaţii în ambalarea produselor alimentare deşi este tot mai

mult înlocuită de policlorura de vinil (PVC) şi de polietilen

tereftalat (PET) care au proprietăţi barieră mai bune. HDPE se

utilizează pentru obţinerea ambalajelor rigide sau semirigide:

butelii, flacoane, bidoane, butoaie, navete.

Domeniul de utilizare al produselor finite din materiale plastice stabileşte forma sub care

se prezintă aceste materiale:

- pulbere sau granule: pentru produse în serie mare, obţinute prin procedee de injectare,

extrudare, turnare sau presare;

- semifabricate (bare, ţevi, plăci): pentru produse în serie mică sau mijlocie şi pentru

unicate, la care produsul finit se obţine prin procedee de aşchiere, termoformare, sudare sau

lipire. Pentru utilizări industriale diverse e importantă asigurarea unei game largi de tipo-

dimensiuni de semifabricate din cât mai multe tipuri de materiale plastice.

POLIPROPILENA

Polipropilena (–CH2–CH– CH3–)n este foarte asemănătoare cu polietilena. Ea de

asemenea este un material solid, de culoare albă, termoplastic.

În comparaţie cu alte termoplaste:

- are o rezietenţă mai bună la căldură, ambalajele din PP putând fi sterilizate la 115 – 120 ºC;

- permeabilitatea la vapori de apă este scăzută, iar permeabilitatea la gaze este medie;

- are rezistenţă bună la grăsimi şi substanţe chimice;

- are rezistenţă buna la frecare, stabilitate termică bună;

- prezintă luciu si claritate bună, fiind un material ideal pentru imprimare.

Utilizări:

Datorită rezistenţei bune la grăsimi şi substanţe chimice se foloseste ca:

strat de lipire pentru pungile auticlavabile;

pentru capace şi fire de ţesătură în vederea obţinerii sacilor destinaţi ambalării legumelor

şi cerealelor.

14 | P a g e

Se foloseşte sub formă de granule, pudră sau folie, fiind supusă procesului de extrudare

sau injectare obţinându-se tuburi deformabile, cutii, saci împletiţi din fire de PP etc.

Ca şi polietilena ea poate fi considerată hidrocarbură macromoleculară saturată (masa

moleculară 80 000 – 200 000). Este un polimer stabil la mediile agresive. Spre deosebire de

polietilenă, ea devine moale la o temperatură mai înaltă (de 160-170 ºC) şi are o rezistenţă mai

mare. La prima vedere aceasta pare de neînţeles.

Prezenţa în prolipropilenă a numeroase grupe laterale - CH3 ar fi trebuit să împiedice la

alipirea macromoleculelor una de alta. Rezistenţa polimerului şi temperatura lui de topire în acest

caz ar fi trebuit nu să crească, ci să descrească.

Polipropilena este un material plastic mai rezistent la căldură decât policlorura de vinil (PVC).

Este folosită în industria materialelor plastice, mai ales la instalațiile de încălzire.

Structura polipropilenei: Carbonul este albastru - Hidrogenul gri

În anul 2007, piața globală a polipropilenei a avut un volum de 45.1 milioane tone, care a

dus la o cifră de afaceri de 65 de miliarde de dolari americani (47.4 miliarde de Euro).

Proprietăți chimice și fizice

Cea mai mare parte din polipropilena comercială este izostatică și are un nivel

intermediar de cristalinitate între cea a densității mici polietilenă (PEMD - polietilenă de mică

densitate) și cea a densității ridicate polietilenă (PEMD – polietilenă de mare densitate).

Polipropilena normală este dură și flexibilă, în special când este copolimerizată cu

etilenă. Aceasta permite polipropilenei să fie utilizată ca

un plastic pentru producția în industria de automobile

concurând cu ABS. Polipropilena este ieftină și poate

deveni translucidă când nu este colorată.

15 | P a g e

POLICLORURĂ DE VINIL

Policlorura de vinil cu numele prescurtat PVC este o substanță din categoria

materialelor termoplastice cu o structură amorfă.

Sunt două forme de PVC, „forma dură” și „forma moale” la care s-au adăugat

stabilizatori.

Forma moale este mai răspândită fiind PVC-ul, adecvată prelucrărilor tehnice, este forma

care se aplică pe dușumea, sau în construcții la conductele din material plastic.

Policlorura de vinil ia naștere prin polimerizarea (legarea) monomerelor de clorură de

vinil (CH2 = CHCl).

Primul care a sintetizat clorura de vinil în laboratorul profesorului „Justus von Liebig”

din Gießen a fost în anul 1835 chimistul francez Henri Victor Regnault, care a observat că sub

acțiunea razelor solare clorura de vinil polimerizează dând naștere la o pulbere albă. Importanța

acestei descoperiri a fost numai mai târziu observată.

În 1912 chimistul german „ Fritz Klatte” face cercetări similare cu cele ale chimistului

francez, acesta producând clorura de vinil din acetilenă și acid hipocloros. Clorura de vinil va fi

utilizată la filme, fibre sintetice, lacuri.

Azi însă din motive de protecție a mediului înconjurător și prin dezvoltarea industriei

chimice s-au descoperit alte substanțe. PVC-ul este treptat înlocuit.

16 | P a g e

Polibuteba PB

are rezistenţă bună la rupere, la întindere, înţepare şi la şoc;

îşi păstrează proprietăţile mecanice la temperaturi ridicate fiind folosită pentru ambalarea

aseptică a produselor alimentare;

este o bună barieră la vapori de apă;

poate fi termosudată rezultând închideri etanşe şi puternice;

este destinată obţinerii de saci pentu ambalarea în vrac sau de pungi pentru ambalarea

laptelui (în special în SUA).

POLISTIRENUL

Polistirenul este un material polimeric, slab transparent, amorf sau parțial cristalin,

termic prelucrabil (termoplastic). Se fabrică din monomer stirol, o hidrocarbură mai simplă

lichidă, obținută din petrol. Polistirenul este unul din cele mai răspândite tipuri de masă plastică,

cu un consum mondial (semnificativ) de miliarde de kilograme pe an.

Se obţine prin polimerizarea stirenului în prezenta căldurii, luminii şi a peroxizilor.

Tipuri de polimerizări:

polimerizare în masă - se realizează la 80ºC o prepolimerizare, urmată de polimerizarea

propriu-zisă într-un turn din oţel la 100 – 180ºC;

polimerizare în emulsie - emulsia de stiren şi apă se agită în prezenţa agenţilor de

emulsionare (oleat de amoniu) şi a catalizatorilor (H2O2), conduce la formarea de

polistiren cu masă moleculară ridicată;

polimerizare în suspensie realizată în autoclave prin agitarea suspensiei în prezenţa de

peroxid şi stabilizatori.

17 | P a g e

Caracteristici

Este solid la temperatura camerei.

Este prelucrabil prin încălzire (termoplastic).

Are o temperatură de înmuiere de aproximativ 100 °C și

redevine la stare solidă prin răcire.

Este utilizat ca material industrial (de construcție) sub formă

masivă sau spongioasă (buretoasă).

O varietate de polimer este penopolistirenul. El se obţine, adăugând în timpul preparării

materialului a unei subtanţe de spumare. Ca rezultat polistirenul capătă o structură asemănătoare

cu o spumă solidificată cu porii închişi. Acesta este un material foarte uşor. Penopolistirenul se

utilizează în calitate de material termo- şi fonoizolator, la construcţii, în tehnica frigorifică,

industria mobilei.

Tipuri de PS:

PS rezistent la şoc folosit pentru

ambalarea produselor alimentare în

recipiente formate sub vid;

PS rezistent la căldură;

PS orientat prezentat sub forma de

folii cu o bună rezistenţă şi stabilitate;

PS cristal este transparent, prezentat sub formă de folii ce se pot termoforma usor;

PS expandat folosit pentru ambalajele de transport şi pentru cele de desfacere. În ultimul

timp au apărut şi tăvile pentru carne şi produse din carne, cofrajele de ouă şi ambalajele

pentru produse gata preparate.

Materiale plastice acrilice

Acidul acrilic este un lichid incolor, cu miros înţepător puternic, care se polimerizează în

prezenţa peroxizilor organici sau anorganici; polimerizarea are loc la temperatura de 100°C şi se

poate efectua în bloc, în soluţie sau în emulsie. În industrie, se folosesc mai ales polimerii

acidului acrilic sub formă de esteri şi compuşi nitrici. Pentru obţinerea derivaţilor acrilici se

poate porni fie de la etilenă, fie de la acetilenă.

18 | P a g e

Nitrilul acrilic rezultă prin deshidratarea etilencianhidrinei sau prin sinteză (din acetilenă

şi acid cianhidric); se utilizează mult la sinteza cauciucului prin copolimerizare cu butadienă. De

asemenea, nitrilul acrilic este folosit ca plastifiant pentru unele materiale plastice. Prin

polimerizare se obţine răşină poliacrilică. Aceasta, copolimerizată cu încă unu sau doi monomeri,

poate fi filată din soluţie cu dimetilformamidă, rezultînd fibre chimice sintetice utilizate în

industria textilă. Esterii acrilici formează pelicule clare, cu adeziune bună, fapt pentru care se

utilizează în industria lacurilor.

Emulsiile de esteri acrilici se întrebuinţează ca lianţi la fabricarea tălpii artificiale din

deşeuri de piele. Polimetacrilatul de metil sau sticla organică se obţine prin polimerizarea

acidului metacrilic. Se fabrică sub formă de foi, care se pot comprima pentru a fi transformate în

diferite obiecte. Din polimtacrilatul de metil se confecţionează obiecte cu forme diferite ce pot fi

realizate prin încălzire. Densitatea mică, duritatea bună şi rezistenţele mari la şoc, tracţiune şi

alungire, permit ca polimetacrilatul de metil să fie un material pentru industria chimică,

construcţia de avioane, de maşini etc.

Polimetacrilatul de metil se întrebuinţează mult la fabricarea geamurilor şi în optică,

întrucât transmite 91-92% din lumina spectrului vizibil (în timp ce cristalul cel mai bun transmite

90-91-%), este rezistent la îmbătrânire, la temperaturi (100-120°C) şi la lumină. Ca domenii de

întrebuinţare speciale se menţionează: confecţionarea protezelor dentare, aplicarea plombelor

pentru dinţi (la care polimerizarea se produce în dinţi), înlocuirea oaselor distruse în urma

accidentelor, realizarea unor obiecte decorative, de uz casnic şi de toaletă etc. Polimetacrilatul de

metil este folosit, de asemenea, la fabricarea ambalajelor pentru parfumerie şi industria

alimentară.

Materiale plastice obţinute prin policondensare

Produsele obţinute prin policondensare se caracterizează printr-o compoziţie cu totul

deosebită de cea a monomerilor de la care se porneşte, întrucât ele provin din combinări cu

eliminare de substanţe secundare cum sunt apa, produse halogenate, amoniacul etc., în funcţie de

natura monomerilor care reacţionează. O altă caracteristică a produselor de policondensare este

faptul că ele rezultă printr-o succesiune de reacţii de condensare intermoleculare. Catena

macromoleculară se formează prin reacţia dintre două molecule, formând un dimer care

acţionează cu altă moleculă.

19 | P a g e

În timpul racţiilor se produc descompuneri ale produselor macromoleculare, iar produsele

de descompunere pot intra în procesul de policondensare. Materialele plastice de acest fel pot fi

obţinute în diferite stadii de policondensare. Produsele pot reacţiona ulterior (cu sau fără

încălzire) în prezenţa catalizatorilor; din acest motiv se numesc termoreactive. Unele pot trece şi

într-o ultimă fază, când sunt infuzibile şi nu mai pot reacţiona sub nici o formă; în acest caz,

produsele sunt termorigide. Produsele care corespund fazelor diferite de realizare posedă

proprietăţi distincte.

Principalii polimeri obţinuţi prin policondensare sunt produsele rezultate prin reacţii

ireversibile (cum sunt cele din fenolformaldehidă, anilinformaldehidă, ureoformaldehidă şi

melaminformaldehidă) şi compuşii de poliadiţie (poliuretanii).

Poliamide

Numele generic al poliamidelor sintetice este nylon, derivat din numele oraşelor New

York şi Londra, oraşe în care au fost obţinute aproape simultan. Filmele poliamidice sunt

caracterizate printr-o stabilitate termică excelentă, putând rezista în abur la temperaturi de până

la 140 ºC. Temperatura de topire variază între 185-264 ºC.

În general poliamidele sunt permeabile la vapori de apă, apa absorbită având un efect de

plasticizare care determină o reducere a rezistenţei de rupere la tracţiune şi o creştere a

rezistenţei la şoc. Permeabilitatea lor la oxigen şi gaze este scăzută. Retenţia mirosurilor şi

aromelor este foarte bună.

Tipuri de ambalaje:

file poliamidice utilizate pentru ambalarea branzei proaspete sau prelucrate, a alimentelor

congelate sub forma de pungi sau ambalaje "punga-în-cutie" (bag-in-box).

Folii, flacoane, tuburi, capsule rezistente la 100ºC obţinute din nylon.

Principalele poliamide se obţin din lactame (polimerul de tip relon sau polimerul 6) sau

din policondensarea diaminelor cu acizi bibazici. Nailonul este un produs reprezentativ pentru

această grupă de materiale plastice, având propretăţi excepţionale, cum sunt elasticitatea,

rezistenţa la rupere, rezistenţa la umflare; punctul de topire al poliamidelor depinde de natura

substanţelor supuse condensării, în aceste sens variind între 150 şi 278°C. Poliamidele se dizolvă

în fenol, crezol, acid formic, hidrat de coral şi în acid sulfuric concentrat. Stabilitatea lor poate fi

îmbunătăţită prin folosirea unor substanţe cu catene ramificate.

20 | P a g e

Cea mai mare cantitate din producţia de poliamide este folosită la fabricarea fibrelor

chimice sintetice. Totuşi, în ultimul timp, poliamidele, în afară de acoperirea necesarului textil,

sunt utilizate la fabricarea peliculelor, benzilor şi a diferitelor articole (perii, cord pentru

anvelope şi ambalaje).

Poliesteri

Din punct de vedere chimic, poliesterii pot fi lineari, modificaţi şi alchidali. Poliesterii

liniari rezultă din esterul acidului tereftalic cu glicoli şi mai ales cu etilenglicol. Produsul obţinut

poate fi filat din topitură sau adaos sub formă de folii. De asemenea, în urma întinderii, produsul

primeşte o orientare structurală care-i conferă o rezistenţă deosebită la şifonare şi rupere.

Poliesterii pot fi utilizaţi şi ca plastifianţi, plastomeri (cauciuc poliesteric), superpolimeri (care se

pot vulcaniza).

Aceste întrebuinţări depind de proprietăţile fizice, imprimate de greutatea moleculară şi

de natura componentelor. Poliesterii liniari modificaţi rezultă din acizii dicarboxilici nesaturaţi şi

polialcooli, obţinându-se poliesteri nesaturaţi. Produsul se dizolvă în derivaţi vinilici (stiren),

după care este supus polimerizării.

Poliesterii liniari modificaţi sunt folosiţi în electrotehnică (la umplerea condensatoarelor),

pentru impregnarea ţesăturilor de sticlă (la fabricarea bărcilor de salvare şi caroserii).

Alchidalii sunt poliesteri neliniari şi ramificaţi, utilizaţi ca materii prime pentru lacuri. Ca

materii prime, se întrebuinţează acizii carboxilici (acidul ftalic, acidul succinic, acidul adipic

acidul maleic) şi alcoolii (glicolii, glicerina etc.).

Masele plastice fenolformaldehidice

Răşina fenol-formaldehidică este o substanţă macromoleculară care constituie baza

maselor plastice şi se sintetizează nu prin polimerizare, ci prin reacţia de policondensare şi după

proprietăţi nu e termoplastică, ci termoreactivă. Î

n fenol se produc uşor reacţii la atomii de hidrogen din poziţiile 2, 4, 6. În acest caz

policondensarea are loc acolo unde se găsesc atomii de hidrogen din poziţia 2 şi 6. În prezenţa

unei cantităţi suficiente de aldehidă formică la reacţie participă şi atomi de oxigen din poziţia 4,

şi atunci moleculele liniare se unesc prin intermediul grupelor CH2, formând un compus

macromolecular cu o structură spaţială.

21 | P a g e

Acest proces secundar, în timpul căruia se manifestă caracterul reactiv al polimerului, are

loc de acum în timpul procesului de prelucrare în scopul obţinerii articolului necesar. Răşinele

fenolformaldehidice se utilizează, de regulă, ca părţi componente ale diferitelor materiale

artificiale. În afară de polimeri care joacă rolul de lianţi, în compoziţia lor intră materiale de

umplutură, substanţe de solidificare, coloranţi şi altele. În procesul de prelucrare la executarea

articolelor din ele, de exemplu în timpul presării la cald, o astfel de masă plastică la început e

termoplastică, umple bine forma, apoi în timpul încălzirii şi sub acţiunea presiunii în ea se

formează structura spaţială şi ea devine articol solid monolit.

Articolele produse pe bază de mase plastice fenolformaldehidice se caracterizează printr-

o rezistenţă mecanică, rezistenţă termică şi stabilitate mare la acţiunea acizilor, prin proprietăţi

dielectrice bune. Din masele plastice fenolformaldehidice, la care în calitate de material de

umplutură serveşte făina de lemn, se prepară pulberi de presare, iar din acestea - prin presare la

cald – un larg sortiment de articole electrotehnice, precum şi multe aparate de uz casnic.

Răşini ureoformaldehidice

Sunt numite şi răşini carbamidice, se obţin prin condensarea ureei cu formaldehidă în

mediu alcalin sau acid. Răşinile ureoformaldehidice se utilizează (cu material de umplutură) la

confecţionarea diferitelor obiecte; în soluţie apoasă, se utilizează la obţinerea unui adeziv pentru

placaj; de asemenea, se întrebuinţează ca material de umplutură sau ca material izolant.

Răşinile melaminice se obţin prin condensarea formolului cu melamina, o substanţă care

trece de la carbură de calciu la ciamidă de calciu, apoi la diciandiamidă. Răşinile melaminice

sunt incolore şi transparente. Sub acţiunea căldurii sau a unor substanţe de umplutură minerală

sau organice, se pot turna sau presa. Având o mare rezistenţă faţă de căldură, foc şi arc electric,

se întrebuinţează la aparatele electrice şi la întrerupătoarele de curent electric. Din aceste răşini

se fabrică cleiuri, cu mare adezivitate aplicate frecvent în industria lemnului şi a aeronavelor,

nefiind atacate de microorganisme.

Poliuretani

Poliuretanii sunt compuşi de poliadiţie, formaţi din glicol şi hexametildiizocianat.

Topitura obţinută serveşte la fabricarea pieselor turnate, a lacurilor neinflamabile şi insolubile.

22 | P a g e

Poliuretanii au stabilitate mare faţă de acţiunea aerului, acizilor, alcaliilor, iar prin topire-

culoarea nu se închide.

Lacurile de poliuretani se pot întări la temperatura camerei şi au o adeziune mare faţă de

textile, hârtie, piele, cauciuc etc. Lacurile se pot colora, au luciu puternic, sunt rezistente la

acţiunea agenţilor atmosferici, la frig şi impermeabilitate faţă de gaze. De asemenea aceste lacuri

se întrebuinţează şi la acoperirea cablurilor electrice, întrucât au proprietăţi dielectrice bune.

Alte materiale plastice

Galalitul este un material plastic pe baza unui polimer de cazeină. Pentru obţinerea

galalitului, cazeina se amestecă cu apa şi se malaxează. În timpul malaxării, se adaugă pigmenţi

şi plastifianţi. După omogenizare, se fabrică diferite obiecte; pentru întărire, obiectele se introduc

într-o soluţie de 5% formaldehidă, după care sunt supuse uscării.

Celuloidul se obţine din nitrat de celuloză, malaxat cu alcool, la care se adaugă soluţie

alcoolică de camfor, stabilizatori şi coloranţi. Produsul este trecut prin valţuri, obţinându-se foi.

Materialele plastice poroase sunt produse uşoare, cu structură spongioasă care nu permite

îmbibarea cu apă în cantitate mare. Porozitatea produselor se poate obţine fie prin spumarea

materialului plastic înainte de formarea obiectelor, fie cu ajutorul unor substanţe numite porofori,

care produc gaze sub temperatura de formare a obiectelor. Ca porofori, se pot utiliza: carbonatul

de sodiu, carbonatul de amoniu sau substanţe organice de tipul azoderivaţilor, care prin

descompunere degajează N2.

Conductibilitatea termică şi rezistenţa acestor materiale variază în funcţie de greutatea

specifică, de dimensiunile celulei şi de compoziţia chimică a polimerului. Astfel dacă greutatea

specifică, dimensiunile celulei variază, conductibilitatea termică şi rezistenţa se modifică. Dacă

greutatea specifică este mai mică, iar materialul are pori mai mici, conductibilitatea termică este

şi mai redusă. De asemenea, rezistenţa este cu atât mai mică, cu cât greutatea specifică scade.

Matrialele plastice se mai caracterizează printr-o absorbţie mică faţă de apă, prin

stabilitate chimică şi neimflamabilitate sau imflamabilitate redusă, în funcţie de natura

polimerului. Materialele plastice poroase se întrebuinţează în domenii variate: în construcţia de

locuinţe, la confecţionarea de tapiserii pentru mobilă, în construcţia de maşini, vase maritime şi

fluviale, la frigidere şi instalaţii frigorifice industriale, pentru izolarea cazanelor şi autoclavelor,

la izolări fonice şi termice. Materialele polistirenice se utilizează şi la electroizolaţii.

23 | P a g e

Materialele plastice poroase se pot fabrica din polistiren,

policlorură de vinil, ureoformaldehidă, fenolformaldehidă, poliuretan,

poliester, răşini alcoolice etc. Produsele obţinute pe bază de polistiren

prezintă proprietăţi superioare. Copolimerii grefaţi reprezintă o

categorie de mase plastice cu largi posibilităţi de utilizare. Copolimerul grefat rezultă, în general,

ca urmare a unor reacţii chimice speciale, care au loc între un polimer sintetic şi o

macromoleculă naturală, în special celuloză. Copolimerul grefat are proprietăţile specifice celor

doi polimeri. Îmbinarea proprietăţilor produselor macromoleculare naturale cu cele ale

polimerilor sintetici oferă posibilităţi însemnate pentru obţinerea unor materiale cu proprietăţi

speciale.

Caracteristicile specifice ale materialelor plastice determină, şi vor determina, realizarea

unor produse la un înalt nivel calitativ, cu mari performanţe tehnologice şi de fiabilitate. În

ultimii 50 de ani producţia de materiale plastice s-a dublat practic la fiecare 5ani. Putem spune că

nu există nici o ramură a tehnicii care să nu beneficieze de descoperirile şi cercetările care au dus

la obţinerea polimerilor şi pe această bază a maselor plastice.

Acestea au pătruns în tehnică înlocuind materialele clasice (lemn, metal, ceramică), însă

polimerii sintetici s-au impus şi au ieşit din stadiul de materiale de înlocuire. Masele plastice au

permis rezolvarea unor probleme de cea mai mare importanţă în domenii de vârf ale tehnicii.

Câteva domenii în care folosirea de mase plastice este tot mai prezentă:

Construcţii de maşini;

Materiale de construcţii;

Aerospaţiale;

Agricultură;

Electrotehnică;

Medicină;

Ambalaje;

Confecţii de obiecte de uz casnic.

24 | P a g e

În ziua de azi folosind mase plastice se realizează hârtie

sintetică şi anume bancnote.

În concluzie masele plastice au devenit atât de comune in prezent încât multe activităţi ar

avea de suferit dacă ele nu ar exista. Masele plastice se pot utiliza cu succes: în industria grea,

industria constructoare de mașini, aeronautică, industria alimentară (ambalaje, vafe, cutii, etc.),

industria ușoară (bunuri de larg consum, jucării, etc.), industria farmaceutică (seringi de unică

folosință, capsule și ambalaje, etc.) și multe altele.

Aceste piese executate din mase plastice prezintă următoarele avantaje:

Nu necesită prelucrări ulterioare și pot avea o formă suficient de complicată.

Permit executarea de găuri și adâncituri în orice secțiune, precum și presarea de filete.

Pot fi metalizate (numai ABS-ul natur), metalizarea fiind o acoperire galvanică și poate fi

efectuată în diferite variante de culori, în variantă mată sau lucioasă.

Aspectul piesei este plăcut, designerul reușind să-și impună cu ușurință punctul de

vedere, întrucât se poate realiza orice cerință estetică: joc de umbră și lumină prin

alternări de suprafețe mate și suprafețe lucioase, suprafețe în relief sau în adâncime,

suprafețe striate sau cu rizuri, etc.

Piesele rezultate se pot obține într-o mare varietate de culori, ce pot fi: obișnuite și

metalizate. Aceste culori fie că se realizează conform mostrarului de culori transmis de

către fabricantul de masă plastică, fie că este creat un mostrar nou de către designer

împreună cu tehnologul de masă plastică.

Piesele din mase plastice se pot vopsi (de regulă se preferă ca vopsirea să aibă loc în

aceeași culoare ca masa plastică, astfel încât dacă piesa

este zgâriată, sau prin frecare se îndepărtează stratul de

vopsea, să nu fie vizibil acest defect de discontinuitate a

stratului de vopsea).

25 | P a g e

Canapele modulare plastic polietilenă HAPPYLIFE SOFA - Canapele plastic rezistente la exterior RAP

Se pot efectua injecții de două sau trei mase plastice de diferite culori, în vederea

obținerii de diverse efecte estetice sau având ca scop obținerea de piese cu rezistență la

uzură mai mare (cazul tastaturii de calculator), sau cu alte scopuri.

Un mare avantaj al maselor plastice constă în faptul că acestea pot fi înfoliate.

Această operație constă în acoperirea la cald, prin presare, a suprafețelor în relief (în jurul

acestor suprafețe nu trebuie să existe alte porțiuni de suprafețe care să fie la aceeași cotă sau la o

cotă peste nivelul celei ce urmează a fi înfoliate, deoarece fie se obține înfolierea unor zone ce nu

au fost indicate de către designer, fie se deformează zonele ce depășesc cota respectivă, fie

înfolierea nu va fi de calitate). Aceste folii pot fi mate sau lucioase, pot fi albe, negre, imitație

furnir, argintii, aurii, sau în diferite alte culori.

Inscripționarea pieselor din mase plastice se poate efectua fie direct din sculă, fie

aplicându-se ornamente din metal (aluminiu, oțel laminat, etc.) sau din masă plastică.

Inscripționarea din sculă se realizează fie prin efecte speciale (joc de umbră și lumină

care se realizează prin porțiuni alternante de suprafețe mate și lucioase, sau prin alternări

de suprafețe striate cu porțiuni mate, sau cașerate, etc.)

Un alt procedeu de inscripționare este cel rezultat din sculă (deci direct din injecție),

aceasta nemaifiind la același nivel, ci în relief sau în adâncime. Inscripționarea este rodul

activității creatoare a designerului, el fiind cel care va hotărî caracterul, modul de inscripționare

sau dacă aceasta urmează a fi înnobilată prin înfoliere sau nu.

Un alt procedeu de inscripționare a maselor plastice este

acela prin serigrafie, după desenul ciocan executat de către

designer, cu ajutorul sitelor serigrafice și în varianta de

culori serigrafice indicată de designer.

26 | P a g e

Piesele din mase plastice se pot asambla mecanic cu ajutorul șuruburilor și piulițelor, cu

ajutorul șuruburilor autofiletante (se pot executa în masa plastică bosaje, ce sunt niște

găuri normalizate în funcție de dimensiunea șurubului), cu clicuri elastice, popici elastici,

prin presare, prin bercluire, profile conjugate, prin lipire cu ajutorul adezivilor, etc.

Se pot utiliza și în cazul creării de produse din materiale mixte, permițând asamblarea cu:

lemnul, sticla, cauciucul, metalul, etc.

Poliamida (PA)

Rezistenţă mecanică, rigiditate şi duritate;

Rezistenţă bună la oboseală;

Proprietăţi bune de amortizare mecanică;

Proprietăţi bune de alunecare;

Rezistenţă la uzură, excelentă;

Proprietăţi bune de izolator electric;

Rezistenţă foarte bună la radiaţii de energie înaltă (gamma şi raze X);

Prelucrabilitate excelentă.

Poliamidele ERTALON si NYLATRON sunt folosite pentru o gamă largă de

componente industriale, atât pentru producerea de echipamente originale cât şi pentru

întreţinere.

Câteva exemple: lagăre monobloc cu bucşă şi lagăre de alunecare, plăci de uzură,

roţi de ghidare şi roţi de sprijin, role transportor, role de întindere, manşoane pentru roţi

şi role, scripeţi şi cuzineţi, came, tocuri de tampon, capete ciocane, raclete, roţi dinţate, pinioane,

garnituri, şuruburi de avans, roţi de lanţ, plăci tăiere şi tocare, izolatori, etc.

27 | P a g e

Derivaţii celulozici

Poliglucid natural alcătuit din unităţi de glucoză legate β-1,4. Celuloza este răspândită în

natură, fiind principalul constituent al bumbacului, inului, cânepii, iutei şi lemnului. Dintre aceşti

derivaţi amintim: acetaţii de celuloză, celuloză regenerată, poliacrilaţi, policarbonaţi.

Polietilen tereftalatul PET

se obţine prin reacţia dintre etilenglicol şi acidul tereftalic;

se foloseşte filmul de PET sub formă orientată stabilizată termic;

este rezistent la întindere;

are rezistenţă chimică bună, este uşor, elastic şi stabil între -60ºC şi +220ºC.

Este destinat:

Confecţionării de ambalaje destinate produselor alimentare congelare care sunt tratate

termic în ambalaj (boil-in-the-bag).

Obţinerii de tăvi pentru produsele congelate sau gata

preparate pentru a fi introduse în cuptor pentru

decongelare sau încălzire.

Producerea de butelii prin mulare şi întindere prin

suflare pentru obţinerea unei rezistenţe maxime la

întindere şi ca barieră la gaze, rezultând butelii foarte

uşoare şi economice.

Cauciucul natural

face parte din categoria elastomerilor fiind extras prin

coagularea latexului din anumite specii vegetale;

conţine diferite ingrediente pentru a ameliora

proprietăţile şi pentru a uşura prelucrarea (plastifianţi,

antioxidanţi, sulf etc);

se foloseşte pentru confecţionarea diferitelor accesorii:

buşoane pentru flacoane, damigene, inele garnitură

pentru butelii şi cutii de conserve dar şi pentru

biberoane, tuburi, racorduri, sonde etc.

28 | P a g e

În ultimul timp se folosec cauciucurile sintetice obţinute prin polimerizare. Se obţin astfel

cauciucul polibutadienic, butadien-stirenic, butadien-metilstirenic, butadien-acrilonitrilic,

izobutilic, siliconic. Aceste cauciucuri sintetice se folosesc pentru confecţionarea buşoanelor

pentru flacoane şi butelii, inele garnitură pentru diverse recipiente.

În industria materialelor plastice se folosesc următorii aditivi:

Stabilizatori de prelucrare - esteri, amide ale acizilor graşi, stearaţi metalici şi Zn şi

parafină pentru reducerea tendinţei PVC de a se lipi de părţile metalice.

Plastifianţi - esteri ftalici pentru obţinerea de filme şi recipiente flexibile, conferind

supleţe, luciu.

Agenţi de îmbătrânire BHT – butilhidroxi-toluenul care îndepărtează radicalii liberi

pentru a împiedica degradarea materialului sub

acţiunea mediului ambiant.

Se mai folosesc:

stabilizatorii UV pentru prevenirea deteriorării

filmelor polimerice prin fotooxidare;

modificatori ai proprietăţilor optice, produşi de

ignifugare (manifestată prin absenţa prezenţei

flăcării în preajma majorităţii ambalajelor din

materiale plastice), agenţi de spumare folosiţi în

special în cazul PS expandat (fluorocarbura sau pentanul) pentru obţinerea de produşi

chimici sau fizici pentru a produce alveole pline cu gaz.

Generarea gazelor se realizează prin evaporare sau sublimare sau prin reacţii de

descompunere a gazelor.

DCHP (diciclohexil ftalat) este un plastifiant pentru adezivi, PVC solid la

temperatura mediului ambiant sub forma pulbere

Dispersie polivin acetat cu plastifiant sau fără, pentru diferite tipuri de adezivi

şi lipici pentru hârtie sau industria textilă, covoare

butilhidroxi-toluenul

29 | P a g e

Se pot utiliza în situații în care se dorește reducerea frecării, ele comportându-se bine

chiar și în absența lubrifiantului. Astfel există situații în care se execută piese ce urmează

a efectua mișcări de rotații sau de translații (roți dințate, lagăre, etc.), fie ca elemente

cinematice de interior fie ca elemente de antrenare, de comandă (manete, butoane,

volane, pedale).

Acolo unde din motive de rezistență sau în vederea realizării unor contacte electrice se

impune utilizarea de piese metalice, se pot executa piese mixte, prin injecție de masă

plastică pe reperul din metal.

Industria de ambalaje este şi va rămâne şi în viitor în lume principalul consumator de materiale

plastice. Se estimează că rata de dezvoltarea ambalajelor din plastic va fi în continuare în medie

de 10% anual în lume, iar pe ţări o dezvoltare proporţională cu produsul naţional brut.

Materialele plastice au pătruns adânc în domeniile de utilizare ale sticlei, tablelor şi foliilor

metalice, extinderea şi perfecţionarea sistemelor de ambalaje.

Folie din polietilenă pentru ambalaje industriale şi pentru ambalaje de uz general

Rezervor din polietilenă până la 50.000 l

Colţ bar modular, bufet, plastic, polietilenă, luminos, rezistent, reciclabil

30 | P a g e

În domeniul materialelor de construcţii, masele plastic îşi vor continua de asemenea

ascensiunea, pe plan mondial atingându-se ritmuri de creştere a producţiei şi consumului de 10-

15%. Principalele categorii de produse sunt profilele din material plastic ca înlocuitor ai tablelor

ondulate şi profilelor metalice, panourile stratificate, elementele prefabricate cu izolaţie termică

şi fonică din spume poliuretanice, reţele sanitare şi electice cuprinzând ţevi din policlorură de

vinil şi poliolefine, instalaţii sanitare din poliesteri armaţi, polimeri acrilici sau aliaje din diferite

materiale plastice cum ar fi acrilonitrilul, butadiena şi stirenul (ABS).

Electrotehnica şi electronica, beneficiari tradiţionali ai materialelor polimere, au cunoscut o

pătrundere relativ importantă a maselor plastice, în special polmerii tradiţionali ca policlorura de

vinil, polietilena, polistirenul dar şi unele mase plastice speciale cum sunt policarbonaţii,

poliacetalii, polifenilen oxidul etc.

Industria construcţiilor de maşini şi autovehicule

A înregistrat cel mai înalt ritm de asimilare a materialelor plastic - în medie, pe plan

mondial, 44% anual.

31 | P a g e

Principalele tipuri de polimeri folosiţi sunt policlorura de vinil, poliolefinele şi polimerii

stirenici. Direcţiile de utilizare a materialelor plastice în construcţia de maşini se diversifică şi se

multiplică continuu. Industria construcţiilor de maşini şi autovehicule a înregistrat cel mai înalt

ritm de asimilare a materialelor plastice.

O inovaţie interesantă ! Conceptul de automobil dezvoltat de Daimler și BASF vine cu

câteva inovații majore ale industriei maselor plastice. Reprezentând o nouă generație de mașini

electrice, smart for vision aduce o reducere considerabilă în greutate și un design unic datorită

roților de plastic, o realizare pionierat în industria auto. Roata dezvoltată de BASF dintr-un

material nou, foarte performant, este mai ușoară cu 3 kg.

Spre deosebire de materialul convențional, din poliamidă compozită, acest material

plastic are fibre lungi de consolidare care îi îmbunătățesc proprietățile mecanice. Rezultatul este

o stabilitate termică și chimică excelentă, putere dinamică, duritate și bune caracteristici de

operare continuă.

Medicina

Deși majoritatea echipamentelor medicale sunt fabricate din metal,

anual, o cantitate considerabilă, de un milion de tone de material sintetic, este

folosită pentru fabricarea instrumentelor medicale. Având o gamă largă de

proprietăţi fizice bune, policarbonatul oferă o combinație neobișnuită de putere,

rigiditate, duritate și transparență precum sticla. Ce este şi mai important din punct de vedere

medical este conformitatea claselor de policarbonați cu standardele testării de biocombatibilitate,

însemnând că aplicațiile pot intra în contact direct sau indirect cu substanțe endogene (sânge,

țesuturi, dentină, alte lichide din corp).

De aceea este folosit pentru fabricarea instrumentelor chirurgicale și echipamentelor în

care se depozitează sânge sau alte lichide. Unele aplicații sintetice ieşite din comun, folosite în

medicină, sunt oasele artificiale, care sunt produse în sute de tipuri diferite și care sunt

reproduceri ale oaselor umane. Ele formează un grup special întrucât nu sunt

folosite direct pentru scopuri terapeutice, ci în cursurile

medicale. Studenții de la medicină folosesc aceste oase

artificiale pentru a căpăta experiență profesională în

chirurgie, de exemplu în înlocuiri sau punerea protezelor.

32 | P a g e

Agricultura

În agricultură ponderea cea mai mare o deţin filmele de polietilenă de joasă presiune,

folosite pentru menţinerea umidităţii solului, protejarea culturilor în sere şi solarii,

impermeabilitatea rezervoarelor şi canalelor.

Alte domenii de aplicaţii ale materialelor sintetice polimere sunt tehnicile de varf. Iată

câteva exemple:

Industria aerospaţială

Condiţiile principale impuse materialelor plastice utilizate în acest domeniu sunt: să

reziste la temperaturi ridicate şi scăzute, să nu ardă, iar dacă ard să nu producă fum. Astfel

hublourile avioanelor se confecţionează din policarbonat rezistent la foc şi care are şi o

excepţională rezistenţă la şoc. Pentru cabinele de pasageri se fosesc laminate din răşina epoxidică

sau fenolică ranforsate cu fibre de sticlă şi acoperite cu un strat metalic subţire pentru o cât mai

bună rezistenţă la foc. La construcţia navelor spaţiale se utilizează plăci cu structură sandwich de

grafit-răşină epoxidică-bor-aluminiu care rezistă la temperaturi ridicate.

Industria nucleară

Politetrafluoretilena şi politriclorfluoretilena, care rezistă la compuşii fluoruraţi agresivi

cum este şi hexaflorura de uraniu, se utilizează la instalaţiile industriale destinate separării

izotopice a uraniului, ca elemente de legatură pentru pompe şi compresoare, conducte, clape de

vane etc. Pentru îmbunătăţirea rezistenţei faţă de radiaţiile beta sau de amestecurile de radiaţii şi

neutroni provenite de lapilele nucleare se utilizează polimeri fluoruraţi (fluoroplaste) grefaţi

radiochimic cu monomeri de stiren, metil-metacrilat etc.

33 | P a g e

Industria chimică

În acest domeniu, materialele plastice îşi găsesc

cele mai diverse aplicaţii, începând de la conducte până

la piese componente ale pompelor şi compresoarelor

care lucrează în medii corozive, graţie greutăţii scăzute

şi rezistenţei chimice şi mecanice ridicate al acestor

materiale.

Dar materialele plastice cunosc utilizări

importante chiar în construcţia unor aparate şi utilaje la care cu greu şi-ar fi putut închipui cineva

că se poate renunţa la metal. S-au executat astfel reactoare chimice din polipropilenaizo tactica

polyester armat cu fibre de sticlă având o capacitate de numai puţin de 48 t, diametrul reactorului

fiind de 3m, iar înălţimea de 7,5m.

CELULOID-PRIMUL TERMOSTAT

34 | P a g e

În ultimii 10 ani, sectorul de prelucrare a

materialelor plastice s-a dezvoltat foarte rapid. Astfel,

consumul de materiale plastice pe cap de locuitor în Europa

Centrală a ajuns să fie la un nivel aproximativ egal cu cel

din Europa de Vest (60-80 kg/an).

Expo Plast

Unul dintre cele mai cunoscute evenimente unde ASPAPLAST este co-organizator este

Salonul Internațional de Mase Plastice “Expo Plast”, singura expoziție din România dedicată

produselor, echipamentelor și tehnologiilor pentru industria de prelucrare a materialelor plastice.

Expo Plast continuă cele opt ediții ale târgului Interplast Expo, care, până în 2008, a fost

organizat la Romexpo București.

Primele ediții ale Expo Plast au avut loc la Romaero Băneasa, cu participări atât interne,

cât și internaționale, ale unor companii din țări precum Belgia,

Bulgaria, Coreea, Franța – cu pavilion internațional, Germania,

Italia, Olanda, Turcia, Ungaria.

Începând din 2014, Expo Plast se desfășoară în

Pavilionul Central al Romexpo din București și se bucură de

noi participări interne și externe. Expo Plast găzduiește

companii producătoare de ambalaje, componente pentru industria auto, film agricol, bunuri de

consum, articole tehnice și alte produse din cauciuc, aplicații pentru diverse industrii, furnizori

de utilaje și echipamente pentru prelucrarea și reciclarea maselor plastice, precum și producători

și distribuitori de materii prime și auxiliare.

K 2013, eveniment de elită cu inovaţii pentru întreaga industrie a maselor plastice şi

cauciucului a avut loc pe 26 iunie 2013, la hotelul

Radisson Blue, în prezenţa a numeroşi jurnalişti şi

reprezentanţi ai companiilor româneşti de profil, s-a

tinut conferinţa de prezentare a K 2013, cel mai mare

eveniment internaţional dedicat industriei maselor

plastice şi cauciucului, ce s-a desfăşura la Düsseldorf.

35 | P a g e

Injecţie Mase Plastice

Sistem automatic, centralizat, pentru deumidificare granule plastice,

alimentare maşini injecţie cu materie primă

Maşini de injecţie mărcile Engel, Negri Bossi, Arburg; capacităţi între 40 TF şi 1300 TF

Ne afectează sănătatea diversele ambalaje din plastic?

Trebuie să știm faptul că există diferite tipuri de plastic, iar unele

sunt mai nocive decât altele.

Cum le diferențiem?

Cel mai simplu, cu ajutorul codurilor (cifrelor)

inscripționate pe ele.

36 | P a g e

Acestea sunt, după cum urmează:

- 1 PET (polietilen tereftalat)

Este acel tip de plastic transparent, din care suntem

obișnuiți să bem apă sau suc, având costuri de producție foarte

reduse (de aceea e așa de răspândit) și se poate recicla cu ușurință. Din păcate însă, dacă un

ambalaj tip PET este reutilizat, riscurile asupra sănătății cresc, deoarece materialul poate elibera

metale grele și chimicale ce afectează balansul hormonal al corpului.

PET-ul poate contamina lichidul pe care îl conține cu substanțe toxice, în cazul în care

temperatura acestuia crește mult (sticle uitate vara în bătaia directă a soarelui) sau când

temperatura acestuia scade considerabil (sticle uitate iarna în ger sau în congelator). În general,

substanțele toxice eliberate de aceste plastice sunt: ftalați, bisfenol A sau tetrabrom bisfenol A,

ele fiind responsabile în general de apariția unor dereglări la nivelul sistemului endocrin.

- 2 HDPE (polietilenă de mare densitate), folosită pentru

fabricarea pungilor şi a ambalajelor de plastic. Codul 2 se găseşte

pe recipientele cu lapte, detergenți şi produse cosmetice şi este de

cele mai multe ori un plastic opac. Este considerat a fi unul sigur,

pentru că are un risc redus de a elibera toxine în produsul

ambalat.

- 3 V (policlorura de vinil sau PVC) poate fi periculoasă pentru sănătate, în special pentru

bebeluşi. Acesta este un tip de plastic folosit în fabricarea scaunelor și a meselor din plastic, dar

și pentru confecționarea dopurilor, caserolelor sau ambalajelor unor cosmetice sau șampoane.

PVC-ul are în compoziţie DEHA (di-(2-etilhexil)adipat), un produs chimic folosit pentru

a face plasticul mai flexibil, care poate fi eliberat cu timpul în lichidul din recipient, fiind foarte

nociv pentru sănătatea noastră.

37 | P a g e

- 4 LDPE (polietilenă de joasă densitate) este un plastic rezistent

atât la temperaturi înalte, cât şi scăzute. Codul 4 apare pe anumite

tipuri de sticle, diferite ambalaje, pungi, sacoşe, folii, în pungile

alimentelor congelate sau în tacâmuri şi este printre tipurile sigure de

plastic. Este însă ceva mai scump de fabricat decât PET-ul, iar din

acest motiv se folosește din ce în ce mai rar.

- 5 PP (polipropilenă) - codul 5 există pe unele pahare de unică folosinţă sau pe diverse

ambalaje alimentare. PP este dur și ușor și are o rezistență la caldură excelentă - nu se topește

atunci când este încălzit.

Acest tip de plastic este cel mai recomandat spre folosința umană îndelungată, deoarece

nu eliberează substanțe toxice în cantități periculoase.

- 6 PS (polistiren) - devine periculos la temperaturi înalte. Acest tip de plastic este folosit pentru

fabricarea caserolelor, farfuriilor și a paharelor.

Cercetările au arătat că în contact cu alimentele calde, acest plastic eliberează stiren, o

substanţă extrem de toxică. Acest tip de plastic este categorizat ca fiind cel mai nociv dintre toate

și este contraindicată folosirea acestuia datorită riscului de a dezvolta diferite tipuri de

cancer.

- 7 (alte mase plastice) - acestea pot fi un amestec dintre oricare tip de plastic mai sus

menționat sau orice alt tip de plastic care nu s-a categorizat oficial până în momentul de față.

Acest tip de plastic este de evitat dacă este posibil, deoarece nu știm cu siguranță ce

conține și ne supunem riscului ca acesta să ne afecteze sănătatea.

Utilizări posibile: CD-uri, DVD-uri, echipamente de laborator, industria auto, carcase

pentru produsele electronice și electrocasnice, sau chiar biberoane pentru bebeluşi.

38 | P a g e

Cum putem reduce pericolul expunerii la plastic?

Cele mai sigure tipuri de plastice sunt cele mate, opace (de tipul 2 (HDPE), 4 (LDPE) sau

5 (PP)). Este recomandat să înlocuim produsele din plastic din gospodărie cu produse din oțel

inoxidabil, ceramică, metal, sticlă sau lemn.

Masele plastice devin materiale biodegradabile

Pe parcursul mai multor ani căutările unor alternative la

materiale plastice pe bază de petrol au condus oamenii de ştiinţă

pe căi diferite, multe din care s-au încheiat cu un impas. Henry

Ford, constructorul auto şi Showman, în 1941 a realizat un

prototip al unei maşini din plastic obţinut din boabe de soia, însă

plasticul din plante a dispărut ca atare după ce produse din petrol au devenit foarte populare ca

un substitut pentru rezerve limitate de oţel în timpul celui de-al doilea război mondial.

Din 1970, când îngrijorarea privind impactul materialului de plastic asupra mediului

înconjurător a crescut simultan cu creşterea utilizării, un rând de inovatori din cadrul companiilor

mari şi mici au încercat să creeze nişte alternative mai ecologice. Cu toate acestea, practic nimeni

nu a reuşit să îndeplinească cerinţele de preţ şi cele tehnice ale producătorilor actuali.

În ultimele decenii, plasticul a cucerit lumea şi a pătruns în toate sferele vieţii noastre de

la industrie şi până la viaţă de zi cu zi: ferestre din materialul

plastic, veselă, mobilier, ambalaje, orice ce putem atinge este

fabricat din plastic sau conţine materialul plastic. Şi acum, deodată,

masele plastice biodegradabile din plante şi materiale agricole s-au

înmulţit la fel ca şi buruienile ...

39 | P a g e

Producerea maselor plastice biodegradabile şi a mărfurilor din ele

a atins apogeul în 2010, atunci când mai multe companii importante

producătoare de bioplastic, fabricau produse dintr-un set mare de materii

prime.

Producătorul băuturii Odvalla, o filială a Coca-Cola, a declarat că

toate porţiunile individuale ale băuturii vor fi îmbuteliate în plastic

provenit aproape în întregime din melasă şi suc din trestie de zahăr. (În 2009, Coca-Cola a

anunţat lansarea unei sticle similare din masele plastice biodegradabile pentru băutura sa

emblematică - cola.)

În anul următor pe rafturi vor apărea şampoane şi machiaj de la compania Procter &

Gamble într-un nou ambalaj din trestie de zahăr. Unele produse, cum ar fi Pantene Pro-V,

Covergirl şi Max Factor, vor fi ambalate în bioplastic obţinut din etanol provenit din prelucrarea

trestiei de zahăr braziliene.

Trestia de zahăr este doar începutul. Compania de electronice

NEC a anunţat despre dezvoltarea unui bioplastic din extractul de coajă

de nuci cajou şi celuloza vegetală, totodată acesta este de două ori mai

trainic decât bioplasticul din amidon de porumb. Compania explică

faptul că acest material nu este doar de două ori mai puternic, dar, de

asemenea, de două ori mai rezistent la foc şi se toarnă mai repede, decât

bioplasticul din gudronul acizilor polilactici, care de obicei este derivat

din amidon de porumb sau din trestie de zahăr.

Producătorul iaurturilor organice Stonyfield Farm trece treptat la ambalaje din masele

plastice biodegradabile pe bază de cereale şi va finanţa cultivarea plantelor corespunzătoare fără

organisme modificate genetic pe o suprafaţă suficientă pentru fabricarea ambalajului nou.

Compania a reuşit să compenseze costurile suplimentare pentru producerea ambalajelor

bioplastice, deoarece acestea sunt mai rezistente, decât ambalaje convenţionale din plastic pe

bază de petrol, şi posedă alte caracteristici tehnice. De exemplu, un nou ambalaj reduce

deteriorarea în timpul transportării şi crează un contact mai strâns cu capac. Plasticul este mai

rezistent decât polistirenul, prin urmare este necesar de un volum mai mic de materie primă, ceea

ce reduce greutatea pachetului. Datorită creşterii eficienţei şi reducerii pierderilor, trecerea la

plastic pe bază de plante nu a cerut sporirea costurilor de producţie.

40 | P a g e

Compania Ford a raportat despre utilizarea peliculei din soia în loc

de produse petroliere şi a declarat că extinde utilizarea peliculei din

biomateriale la aproape toate maşinile şi în viitor.

Compania britanică de producere a gustărilor Walkers intenţionează să transforme coji de

cartofi în pungi pentru chips-uri.

Două companii din SUA şi-au unit forţele pentru a transforma 50 milioane de nuci de

cocos care în fiecare an cad de pe copaci în ambalaje reutilizabile. Există, de asemenea, materiale

pentru ambalare din rădăcini de ciuperci şi deşeuri agricole.

Compania Ecovative Design produce ambalaj, crescând fibre de ciuperci pe deşeuri, cum

ar fi seminţe de bumbac, fibre de lemn şi coji de hrişcă. Tehnologia EcoCradle consumă o

zecime din energia necesară pentru producerea ambalajelor convenţionale din spumă, însă noua

versiune a tehnologiei dintr-un amestec de ulei din coaja copacului maro, ulei de cimbru, ulei de

oregano şi ulei de lemongrass reduce consumul energiei necesare

pentru producerea materialelor din spumă.

Însă ambalaje inovatoare pot avea, uneori, şi dezavantaje,

de exemplu, soarta ambalajului pentru gustări SunChips de la

Frito-Lay, o filială a Pepsico. În 2010, ea şi-a prezentat pachetul

mult-aşteptat din polimeri bazaţi pe materiale vegetale.

Pachetul s-a dovedit a fi prea zgomotos, astfel încât acesta

a provocat numeroase plângeri din partea cumpărătorilor. Pe Facebook a fost creat un grup,

denumit „Îmi pare rău, eu nu vă pot auzi din cauza pachetului SunChips”, care a adunat mai mult

de 50 de mii de fani.) Frito-Lay a oprit utilizarea pachetelor zgomotoase pentru chips-uri.

Se pare că consumatorii doresc nu doar un ambalaj "verde", ci un ambalaj verde deschis.

41 | P a g e