CAPITOLUL 1

Schimbările aduse de cea de a treia revoluţie industrială

Pe 21 nov 1999, primul ministru al Italiei, D’Alema, a invitat la Florenţa pe preşedinţii Italiei, SUA şi Braziliei ca şi pe primii miniştrii ai Franţei, Angliei şi Germaniei, (consideraţi şefii de stat cei mai reformişti) la o întâlnire având ca scop discutarea evoluţiilor spre secolul XXI. S-a afirmat aici că evoluţiile majore din sec. XXI vor fi determinate de doi factori: educaţia, şi inovaţia, materializată în noile tehnologii (între care cu prioritate INTERNET; de altfel Clinton a afirmat că până anul viitor, va avea grije ca toate şcolile din SUA să fie racordate la INTERNET).

Informaţie de presă

Lumea în care trăim se mişcă din ce în ce mai repede. Afirmaţia nu este de fapt o noutate, lucrurile se petrec probabil la fel de când se scrie istorie. Atâta doar că, acum, se mişcă ameţitor de repede. Dincolo de acceleraţia, cu care ne-am mai învăţat şi pe care începem să o acceptăm ca "normală", a apărut însă un fapt nou: Intre anii '60 şi '90 ai secolului nostru a avut loc o adevărată revoluţie industrială. Noua revoluţie, a treia pe care o cunoaşte omenirea, ar putea fi caracterizată prin:

- apariţia unor ramuri industriale dominante noi; - o schimbare în accentele activităţii de management, orientată acum în primul

rând pe buna gestionare a resurselor tehnologice şi pe activitatea de inovare; dezvoltarea unor sisteme tehnologice care permit realizarea de produse personalizate, destinate să satisfacă gusturile din ce în ce mai diverse ale unor grupuri tot mai mici de oameni.

Efectul schimbărilor de mai sus se materializează în: - o reducere drastică a costurilor de fabricaţie în cazul a numeroase

produse; - o ameliorare radicală a performanţelor proceselor de fabricaţie;

- o schimbare a naturii produselor, care conţin componente provenind din ramuri industriale dintre cele mai diferite;

- scurtarea considerabilă, practic eliminarea perioadei între descoperirea de către cercetători a unui nou fenomen fizic/chimic/biologic şi aplicarea lui în industrie, pentru noi produse sau noi procese de fabricaţie. Tot o dată şi timpul de viaţă al produselor se scurtează din ce în ce mai mult.

- apariţia unor constrângeri mult mai puternice în activitatea de management, materializate într-o mondializare a concurenţei şi obligaţia de a lua în consideraţie, ca un factor determinant, a interacţiunilor cu mediul înconjurător şi a cerinţelor de protecţie a acestuia.

In ceea ce ne priveşte, noi românii am perceput schimbările mai degrabă din cărţi (cele mai cunoscute fiind cele ale lui Alvin Töffler), izolarea relativă în care ne aflam împiedicându-le să se manifeste din plin până în 1989. Cu atât mai puternic a fost şocul, mai ales la nivelul întreprinderilor, când s-a constatat că o instalaţie,

considerată foarte bună, este total depăşită (mai degrabă moral decât fizic), că produsele pe care încă le oferim par, pe piaţa internaţională, în cel mai bun caz, prăfuite.

Aşa cum vom arăta în cele ce urmează, singura cale de a ajunge lumea din urmă constă în a avea curajul să schimbăm cât mai mult, cât mai repede, mai mult şi mai repede decât ceilalţi, care şi ei schimbă de acum permanent.

Vom prezenta, foarte pe scurt, elementele de noutate enumerate mai sus.

1.1. Noile ramuri industriale dominante ale economiei mondiale

Fiecare epocă a trăit sprijinindu-se pe anumite ramuri industriale, care au oferit materiile prime şi tehnologiile de prelucrare pentru întreg sistemul economic.

Prezentăm, în fig. 1.1.-1, tehnologiile dominante înainte şi în cursul revoluţiei industriale pe care o trăim iar în fig. 1.1.-2 modul în care au evoluat operaţiile din fluxurile tehnologice.

Fig 1.1.-1. Domeniile tehnologice dominante în perioada anilor '60 (A) şi '90 (B)

ai secolului XX.

In urmă cu 30 de ani nu exista un sector de producţie de soft pentru firme şi marele public. In 1998 sectorul reprezintă în SUA 1,6 milioane locuri de muncă, din care 600.000 s-au creat în ultimii 5 ani. De reţinut ca azi industria automobilului ocupă 960.000 de oameni iar cea aero-spaţială alţi 750.000 (deci cele două cele mai mari industrii "clasice " au acum tot atâtea locuri de muncă cât cea de soft). O evoluţie similara a avut industria de mass-media, care ocupă acum 1,69 milioane oameni. Ea s-a dezvoltat pe seama exploziei posturilor de TV, a noilor suporturi (CD, banda video, etc.). In plus, locurile de muncă oferite de aceste două ramuri care se află acum în top oferă locuri de muncă calificată şi înalt calificată. Mai trebuie subliniat aici şi faptul că industria de hard, care stă la baza lor (microprocesoare, fibră optică. etc.), nu reprezintă în total decât câteva sute de mii de locuri de muncă, cu o creştere slabă a

numărului de angajaţi (dar cu o creştere explozivă a productivităţiimuncii).

Pe ansamblul SUA, între 1993 şi 1998, s-au creat 9 milioane noi locuri de muncă, din care 6 în sectoarele noi şi 3 în cele ale comerţului şi serviciilor şi s-au pierdut 2 milioane în domeniile industriale tradiţionale.

In ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă în EU, în perioada 1990 - 2000, se constată următoarele : - In domeniul industriilor de înaltă tehnologie (aerospaţiale, computere, electronică şi telecomunicaţii, produse farmaceutice, instrumente ştiinţifice, motoare, echipamente de transport, chimie fină) creşterea a fost de 1,7 % faţă de 0,9 % pe ansamblul industriei. - In domeniul serviciilor bazate pe cunoaştere( poştă şi telecomunicaţii, soft, media, internet) creşterea a fost de 6,3 % faţă de 3 pe ansamblul sreviciilor. Industriile de înaltă tehnologie şi serviciile bazate pe cunoaştere reprezintă 20 % din totalul forţei de muncă angajate.

1970 FLUXUL TEHNOLOGIC 1990

materii prime naturale

fizice, chimice TRANSFORMĂRI AMONTE de control a structurii

conform ofertei producătorului

în cantităţi mari

pe scară mare

pe bucăţi, pe loturi

pe plan local, regional

materiale conform nevoilor utilizatorului

ACHIZIŢIE foarte diversificate

PRELUCRARE cu valoare adăugată mare

CONTROL CALITATE continuu

VÂNZARE pe plan mondial

Fig.1.1. - 2. Fluxul tehnologic şi modul său de realizare înainte şi după 1980.

Noile tehnologii au o serie de trăsături caracteristice, între care: - sunt transversale, în sensul că regăsim o asemenea tehnologie în numeroase ramuri industriale foarte diferite între ele. Laserul apare în mecanică, la prelucrarea materialelor, în chirurgie ca bisturiu dar şi în industria confecţiilor, la croirea stofelor, în informatică sau în redarea sunetului, ca cititor de CD (Compact-Disc). - sunt contagioase, în sensul că acest transfer de la o ramură industrială la alta se face extrem de repede. - sunt combinatorii, ceea ce înseamnă că pentru a putea fi utilizate trebuie făcut apel la un ansamblu de asemenea tehnologii. De exemplu CD-PLAYER-ul reuneşte tehnologia laser cu cea a prelucrării numerice a semnalului. - sunt expansive, apariţia şi utilizarea lor determină apariţia şi utilizarea altor tehnologii şi mai noi. De exemplu, sistemul de frânare ABS a condus, repede, la apariţia suspensiilor active. Stocarea informaţiei pe CD a condus la o tehnologie de inscripţionare laser a CD-urilor, înlocuind tehnologia mecanică iniţială.

- sunt complexe şi costisitoare, cu alte cuvinte necesită un personal cu înaltă calificare care trebuie să dispună de mijloace sofisticate (deci scumpe). Ca urmare, asemenea tehnologii pot pătrunde pe piaţă doar atunci când aceasta este suficient de deschisă şi de receptivă. - sunt creatoare de valoare adăugată mare, presupun un aport însemnat de inteligenţă şi mai puţin de materie şi energie.

1.1.1. Informatica.

Informatica a reprezentat o revoluţie o dată cu apariţia microprocesorului (1971). In 20 de ani, între 1971 şi 1991, cantitatea de componente plasate pe un microprocesor a crescut de la circa 1.000 la circa 10.000.000 , evoluţia având un caracter exponenţial

In informatică se vorbeşte de Legea lui MOORE, (directorul de la INTEL), lege empirică ce statuează că numărul de componente de pe un microprocesor se dublează o dată la 1,5 ani: legea a fost dată de Moore sub forma unei estimări în cadrul unui interview la începutul anilor '80 şi s-a adeverit de atunci până azi.

Principalele efecte se regăsesc în: - calculatoare cu o putere de calcul extrem de mare (mainframe), folosite la:

- calcule foarte complexe (de pildă în meteorologie, în proiectare, gestiune); - procese de simulare (antrenamente şoferi, piloţi, astronauţi, probe de funcţionare a unor instalaţii încă neconstruite efectiv sau a unor produse încă nerealizate); - inteligenţă artificială (sisteme expert, traduceri , recunoaştere imagini şi voce).

- miniaturizare: -apariţia de micro-ordinatoare şi mai ales generalizarea utilizării lor de către nespecialişti; ca urmare, apariţia industriei de soft şi a reţelelor de calculatoare;

Tab. 1.1.-1. Incadrarea cu calculatoare a unor mari întreprinderi din SUA, 1989.

Firma: GE Ford Du Pont Boeing Kodaknr. PC: 45.000 42.000 40.000 28.000 25.000

nr. salariaţi /PC 6,72 8,54 2,75 5,46 3,0

- calculatoare de proces, care optimizează funcţionarea instalaţiilor ( în ultimii ani au apărut şi automobile cu calculator incorporat, capabil nu numai să urmărească funcţionarea motorului, apăsarea pe frâne sau presiunea în pneuri dar şi să afişeze harta zonei, să situeze automobilul în hartă şi să sugereze soluţia optimă de continuare a drumului).

- o nouă structură a întreprinderii.

O întreprindere total informatizată, la nivelul cunoştiinţelor actuale, ar fi:

CAD = Computer Asisted Design (Proiectare asistată de calculator) CAT = Computer Asisted Testing (Verificvare asistată de calculator) CAM = Computer Asisted Manufacturing (Fabricare asistată de calculator) CAL = Computer Asisted Logiostics (Aprovizionare-desfacere asistată de calculator) CAP = Computer Asisted Planning (Planificare asistată de calculator) CFP&A = Computer Financial Planning & Accounting (Planificare financiară şi contabilitate asistată de calculator),

pentru fiecare din acestea existând programe de calculator bine puse la punct.

Fig. 1.1.-3. Schema unei întreprinderi total informatizate.

Se vorbeşte în prezent de întreprinderi “virtuale”. Este vorba de fapt de un grup de IMM-uri, care ştie fiecare să facă un anumit produs şi care, unite printr-o reţea informatică bine pusă la punct, se comportă ca o firmă mai mare care poate fi astfel competitivă.

De exemplu: spre mijlocul anilor 90, trei IMM-uri italiene care fabricau piese pentru utilaje de terasament au pierdut piaţa pentru ca un japonez producea, la acelaşi preţ, aceleaşi piese dar le şi asambla într-un subansamblu pe care îl vindea ca atare. IMM-urile se organizează, folosind un “integrator de firme”, o firmă ce lucrează sub îndrumarea consiliului Europei şi un program pus la punct de SIEMENS INFORMATICA. Programul informatic cuprinde identificarea şi repartizarea sarcinilor între firmele participante, comunicare şi gestiune electronică a documentelor şi a contabilităţii. In felul acesta, grupul de firme redevine competitiv.

- modularizare : - roboţi industriali "inteligenţi", capabili să îşi schimbe regimul de lucru în funcţie de condiţiile din preajmă sau de ordinele primite; - obiecte "inteligente", de exemplu rachetele militare care sunt în stare să caute, să recunoască şi să urmărească ţinta.

- telecomunicaţii: - sisteme digitale, mult mai performante decât cele clasice, analogice;

- sisteme în care electricitatea este înlocuită de lumină (cabluri optice, etc); - mondializare, prin reţelele de sateliţi de telecomunicaţii.

- restructurarea altor ramuri economice Astfel, în industria ceasurilor; ceasurile mecanice ale anilor ‘60 au devenit azi

piese de muzeu, fiind total înlocuite de cesurile "electronice", cu cuarţ ca bază de timp şi microprocesor.

Un exemplu mult mai spectaculos este cel din domeniul comerţului, unde forma sa electronică, prin e-mail, câştigă teren cu o viteză uimitoare. Pe cât se pare, comerţul prin intermediul calculatorului va reprezenta, pentru primii ani ai noului mileniu, activitatea economică cu cel mai înalt ritm de creştere.

Există două de două tipuri de comerţ informatizat (e-commerce): - fabricant - consumator (B2C, business to consumer) - cam 15 % din total e-comerţ - fabricant - fabricant (B2B, bisiness to business) -restul de 85 %

B2C a fost evaluat la 3,5 Miliarde Euro în 1999 şi se previzionează 45 miliarde în 2002. Se consideră că în anul 2000 au fost circa 34 milioane persoane care au făcut cumpărături prin e-comerţ.

Firma de consultanţă BCG estimează la 4,8 mii miliarde $ comerţul B2B pe plan mondial în 2003, din care 24 % în SUA şi 11 % în Europa de vest.

Pentru a face faţă noilor tendinţe, la Lisabona, la reuniunea din primăvara anului 2000 a şefilor de stat din UE, s-au stabilit următoarele obiective: Se va da tuturor cetăţenilor, menajelor, firmelor, şcolilor şi administraţiilor

posibilitatea de a avea un acces informatic în linie; Se va introduce o cultură informatică susţinută printr-un spirit de firmă

favorabil finanţării şi dezvoltării ideilor noi; Se va veghea ca tranziţia spre era informatică să asigure integrarea socială, să

câştige încrederea consumatorului şi să întărească coeziunea socială.

1.1.2. Fabricarea de materiale noi.

In prezent s-a creat o mare libertate în alegerea materialelor, datorată a douăcauze:- stăpânirea structurii interne a acestora; - creşterea varietăţii materialelor care pot fi prelucrate şi apariţia materialelor noi.

In funcţie de modul în care a fost stăpânită structura materialelor, se pot distinge, istoric, 3 faze:

(1) structură acceptată: In materiale (în special metale, aliaje, dar nu numai) există o sumă de impurităţi datorate imperfecţiunilor proceselor tehnologice de obţinere, impurităţi care afectează într-o oarecare măsură utilizările acestora. Ca urmare, utilizările sunt adesea limitate de imperfecţiunile materialelor iar inginerul proiectant va lucra pornind de la ceea ce materialul îi permite.

(2) structură controlată: Structura este cunoscută în detaliu, datorită metodelor evoluate de analiză (microscopie electronică, metode fizice şi fizico-chimice) iar tehnologiile de elaborare permit obţinerea unei anumite structuri sau evitarea formării unei alte anumite structuri. Domeniul utilizărilor se lărgeşte considerabil. Probabil că cel mai bun exemplu îl reprezintă tranzistorii, ale căror proprietăţi sunt determinate de natura şi concentraţia impurităţilor prezente în siliciu.

(3) structură stăpânită (proprie celei de a treia revoluţii industriale): Suntem capabili să utilizăm structura în folosul nostru, să o manipulăm sau să creem noi structuri. Se poate aprecia că intrăm astăzi în epoca materialelor "de comandă" care să răspundă de fiecare dată exact solicitărilor utilizatorului. Utilizările nu mai sunt restricţionate, ele sunt acum cele care dictează compoziţia şi structura materialului. Mai mult decât atât, în prezent, de fiecare dată când trebuie să stabilim materialul ce urmează a fi folosit ne găsim în faţa mai multor posibilităţi, pe o plaje foarte largă. Cu alte cuvinte, proiectantul nu mai este obligat să ţină seama de materialele pe care i le oferă industriile din amonte şi din contră, acestea trebuie de acum să producă materialele solicitate de industriile din aval.

Sub numele de materiale noi se regrupează materiale elaborate în ultimii 50 de ani: compozite, materiale ceramice, răşini şi lipiciuri cu caracteristici speciale, materiale multistrat. Toate acestea se obţin în general prin combinarea într-un mod original a unor materiale tradiţionale: plastic, sticlă, metal, ceramică, la care se adaugă unele materiale realmente noi cum ar fi fibrele de carbon. Avantajele constau în principal în greutate foarte mică, rigiditate sau, din contră, supleţe deosebită, rezistenă mecanică, inerţie chimică şi rezistenţă la atacul celor mai diverse substanţe chimice, calităţilor de izolant electric şi termic precum şi, uneori dar nu întotdeauna, costului mai scăzut. Extinderea utilizării lor se face într-un mod destul de discret, de regulă puţin sesizat de utilizatorul final al produsului care le înglobează. Cu toate acestea, ele provoacă extrem de numeroase schimbări în tehnologiile şi natura produselor realizate azi.

Un automobil conţine azi între 15 şi 20 % din greutatea sa materiale noi, faţă de 5 % în 1988. Numeroase articole sportive, de la prăjina săritorului la schiuri şi planşe de surf, de la racheta de tenis la undiţa de pescuit, sunt fabricate din asemenea materiale. In domeniul protezelor medicale, noile materiale au reprezentat un salt absolut extraordinar, mai ales în combinaţie cu electronica, biofizica şi micromotoarele electrice

Fig. 1.1.-4. Consumul de materiale noi la firma RENAULT.

Intre materialele esenţial noi cităm: Materiale compozite. Ideea de materiale compozite nu este nouă,

un exemplu tipic este betonul armat. Un altul. chiar mult mai vechi, este lemnul. In alcătuirea unui compozit intră de regulă trei elemente: un material de rezistenţă ( fibre de sticlă, de carbon, de bor, de plastic), care oferă o foarte bună rezistenţă la tracţiune în 1,2 sau 3 dimensiuni, apoi un material de umplutură (răşini epoxi, imide, dar şi materiale ceramice sau metale) şi un material de legătură care asigură compatibilitatea între primele două. Se obţin astfel materiale care au proprietăţi cel putin aditive în raport cu materialele de bază, dar de regulă efectul este de tip sinergetic. Intre caracteristicile compozitelor întâlnim:

- anizotropia, care conduce la posibilitatea de a organiza structura internă în funcţie de direcţia şi intensitatea solicitărilor la care va fi supusă piesa;

- hiperspecificitatea soluţiei adoptate, ceea ce înseamnă că un anumit material este conceput adesea pentru o singură şi anumită piesă. Există trei materiale de bază care concură la alcătuirrea compozitelor: (fig. 1.1.- 5) :

ceramică matrice ceramică fibră metal matrice ceramică fibră plastic

matrice metal fibră ceramică matrice plastic fibră ceramică ↓metal plastic (90 % din compozite)

matrice metal fibră plastic matrice plastic fibră metal ↑

Fig. 1.1.-5. Tri-polul materialelor compozite

Practic întâlnim azi două mari categorii de compozite, cele de peformanţe foarte înalte (care sunt şi foarte scumpe, utilizarea lor limitându-se la aplicaţii de vârf ca cele din domeniile aero-spaţialului, aviaţiei militare, protezelor chirurgicale; un material pe bază de fibre de carbon este de exemplu azi de 400 de ori mai scump decât oţelul inox, la aceeaşi greutate) şi cele "comune" care şi-au găsit deja aplicaţii curente în automobilism, sport (cele pe bază de fibre de sticlă, de ex.). O descriere mai amănunţită a materialelor compozite este prezentată în Anexa 1-1.

Materialele plastice. Asistăm în prezent la o "renaştere" a materialelor plastice, pe seama unor noi proprietăţi pe care le au noile materiale . Este vorba de plasticele fluorurate (cunoscute sub numele de teflon) care au o bună rezistenţă termică, coeficienţi de frecare extrem de scăzuţi, posibilitatea de a fi prelucrate la strung, etc; este vorba de asemenea de cele de tip poliacetilene, care prezintă o conductibilitate electrică cu totul remarcabilă, care ar putea merge în viitor chiar până la supra-conductibilitate; în sfârşit, poliesterul sulfonat, rezistent la presiuni de până

la 25 atm, temperaturi de 190 oC chiar şi în prezenţa oxidului de etilenă ( care are proprietăţi sterilizante); din acest material se realizează seringile de unică folosinţă şi sticlele de Coca-Cola, ş.a. Un alt material, apărut în ultimii ani, este Clarylen, care constă într-o folie de ambalaj cu proprietatea de a menţine proaspete unele legume timp de mai multe zile. In cadrul materialelor plastice, apar materiale cu proprietăţi noi : - poroase, - degradabile (la lumină, apă, bacterii), - fotosensibile, - cu memorie de formă,

- piezoelectrice, - cu conductibilitate electrică

Evoluţia tipurilor de plastice ar putea fi următoarea (Tab. 1.1.-2):

Tab. 1.1.-2. Ponderea principalelor tipuri de mase plastice.

tipul termorezistente termoplastice compozite TR compozite TPanul (%) (%) (%) (%)

1950 80 20 - -1998 20 80 70 302010 80, alte tipuri 20 20 80

Ceramica: materiale ceramice speciale cu rezistenţă mecanică mare. Sunt utilizate preponderent la motoare şi la scule aşchietoare. Calităţi principale: duritate şi rezistenţă la temperaturi mari, uşurinţă de fabricare. Intre materialele ceramice se folosesc 2 grupe mari : materiale oxidice : Al2O3, ZrO2Y2O3, Mulită, Cordierită = ieftine, uşor de fritat materiale neoxidice : SiC, Si3N4, BN, B4C3, TiB2 = scumpe, cu temperaturi de topire foarte mari, foarte dure Marea problemă a ceramicelor o constituie ruptura, care apare brusc. Se poate compensa prin introducerea lor în compozite

Adezivi şi răşini. Principalii reprezentanţi sunt adezivii bicomponenţi, care asigură o comportare la solicitări mecanice mai bună decât cea a pieselor sudate şi care pot fi aplicaţi în numeroase cazuri în care sudura este, din diverse motive, imposibilă.

Materiale de construcţii: Materiale izolante, geamuri speciale, betoane armate cu fibre, compozite pe bază de ipsos. Relativ puţin răspândite până în prezent, ele oferă performanţe mai bune de confort la costuri mai scăzute şi cu o reducere considerabilă a manoperei.

Materiale pentru electronică: siliciu amorf, arseniură de galiu, cristale lichide, fibre de siliciu, materiale supraconductoare. Avantaje: costuri mai mici de producţie şi randamente mai bune, posibilitatea obţinerii unor afişaje complexe cu consumuri infime de energie, transportul unor puteri electrice practic infinite în condiţii foarte comode şi la temperaturi accesibile (azi, cea a azotului lichid).

Materiale multistrat: metal placat cu plastic (în special table sau sârme, acoperite cu rilsan, un material care aderă foarte bine şi protejează metalul contra coroziunii, conferindu-i şi un aspect frumos, într-o gamă de culori pastelate), geam multistrat (de pildă pentru automobile, se sparge fără ca cioburile să se desprindă iar dacă totuşi o fac, nu rezultă aşchii cu muchii ascuţite), sticlă placată cu plastic ("sticla uşoară", folosită la fabricarea buteliilor pentru băuturi ce ar fi influenţate de contactul cu materialul plastic)

Efectele noilor materiale asupra industriei pot fi reprezentate prin schema următoare (fig. 1.1.-6).

1. Aparţia unei hiper-oferte :

o aceeaşi piesă se poate face din aluminiu, fontă subţire, materiale plastice, compozite ⇓

natura şi proprietăţile materiei prime devin variabilă comandabilă (vezi. Anexa 1-2 "Teoria sistemelor").

⇓dispar restricţiile legate de raritatea unor materii prime (Cr; Mo, W,...)

2. Se modifică metodele şi sistemele de fabricaţie: - apar tehnologii noi de prelucrare; - fluxurile tehnologice comportă mai puţine faze; - flexibilitatea tehnologiilor creşte.

Fig. 1.1.- 6. Efectele apariţiei noilor materiale asupra tehnologiilor din industrie

Metale noi. Intre metalele intrate de curând în practica metalurgică putem menţiona : Litiu, Beriliu, Ytriu, Zirconiu, Niiobiu, Indiu, Lantan, Ceriu, Neodim, Samariu, Gadoliniu, Yterbiu, Taliu, Protactiniu, în condiţiile în care Magneziul, Titanul, Siliciul sunt deja impuse în metalurgie de 20...30 de ani.

1.1.3. Biotehnologiile.

O bio-tehnologie este o tehnologie care face apel la materia vie (ceea ce o deosebeşte de chimie, metalurgie, etc.) prin intermediul unor fiinţe monocelulare sau doar a unor compuşi biochimici activi (ceea ce o deosebeşte de tehnologiile agricole şi zootehnice). Biotehnologiile sunt şi ele foarte vechi, dacă ne gândim la vin, bere, oţet, iaurt, brânzeturi. Există astăzi trei mari ramuri ale tehnologiilor biochimice: - tehnologiile de tip fermentativ (controlate de microorganisme vii), domeniu unde se încadrează, pe lângă cele enunţate mai sus, şi leşierea biologică a minereurilor (în SUA, 15 % din cupru este obţinut pe această cale), tratarea şi purificarea apelor uzate (de exemplu defenolarea bacteriologică). Domenii şi mai noi cuprind exploatarea unor bacterii care produc în mod natural insecticide, antibiotice, etc.. - tehnologii enzimatice, care utilizează enzime produse de micro-organisme, fără ca prezenţa acestora din urmă să mai fie necesară. Enzimele sunt de fapt catalizatori, care se deosebesc de cei cunoscuţi şi utilizaţi în mod curent în chimie printr-o specificitate extraordinară (nu catalizează decât o singură reacţie şi spre un singur produs, practic nu apar produşi secundari) şi prin capacitatea de a face ca reacţia să meargă la temperaturi în jur de 30 - 40 oC (faţă de câteva sute, valoare curentă în industria chimică). La ora actuală problemele constau în a găsi enzima "bună" pentru transformarea dorită, a o extrage şi a o fixa pe un suport. - tehnologii genetice, care, prin modificări ale codului genetic pot determina fie producţia unei anumite enzime sau proteine de către o bacterie care nu realiza aceasta în mod normal fie chiar creerea de specii noi de plante şi animale ("himere"; cartea lui

M.Crichton, "Jurasic Parc" este o extrapolare a unor asemenea tehnologii). Dacă himerele sunt mai degrabă extravaganţe, în schimb se produc în mod curent noi varietăţi ale speciilor cunoscute, care se caracterizează prin producţii mult mai mari, rezistenţe sporite la boli şI la dăunători, forme adaptate la prelucrare (în special recoltare) mecanizată.

Extraordinarul avânt luat de biotehnologii se explică prin mai multe elemente, dintre care cele mai importante ar fi: - consumuri energetice extrem de reduse; - instalaţii industriale considerabil mai simple, atât în construcţie cât şi în explatare, instalaţii utilizate în fluxuri tehnologice mult simplificate şi ele; - posibilitatea de a sintetiza substanţe deosebit de complexe (insulina umană, interferonul) sau produse foarte bine adaptate nevoilor (soiuri de cereale înalt productive, roşii "cubice" care se ambalează bine în lăzi, etc.); - caracterul ecologic foarte pronunţat: nu prea se produc deşeuri iar cele obţinute sunt biodegradabile.

Principalele ramuri industriale unde se manifestă biotehnologiile sunt: agricultura: dincolo de procesele tradiţionale întâlnim creşterea şi protecţia plantelor şi animalelor (prin creerea de specii cu productivitate mai mare şi rezistente la agenţi patogeni, fungii, etc.) transferul de embrioni, mai nou clonarea. industria alimentară: transformări ale laptelui, grâului, porumbului în produse noi. industria farmaceutică: fabricarea de vaccinuri, antibiotice, hormoni, reactivi pentru diagnostic, substitute ale sângelui, fie sub forma unor produse cu totul noi fie prin tehnologii extrem de ieftine şi de eficiente. industria de chimie fină: produse cosmetice bine tolerate de organism, dar nu numai.

1.2. Cererea de produse personalizate.

Există mai multe motive care au determinat destandardizarea, dintre care cele mai importante, prezentate de A.Toffler ( Corporaţia adaptabilă, Ed.ANTET, Buc., 1996, pag: 61-64) sunt: Creşterea nivelului de trai. (în SUA, în 1950, venitul mediu anual era de 2831

$iar în 1969 ajunsese la 7659 $). In contextul piramidei nevoilor a lui Maslow, s-a trecut de la faza nevoilor elementare spre nivele considerabil mai înalte.

Al doilea motiv motiv este educaţia. Pe măsură ce nivelul de educaţie creşte,

apare o diversitate mult mai mare de modele comportamentale, unele luate din alt timp istoric sau din alt spaţiu geografic.

Al treilea motiv, în bună măsură legat de primul, este reprezentat de uşurinţa mult mai mare de a călătorii sau, pentru cei ce nu o pot face, de a lua

totuşi contact cu alte culturi prin intermediul mujloacelor de comunicaţii (în special TV). Si de aici apar alte modele comportamentale care pot fi adoptate de unele categorii, contribuind astfel la diversificarea cerinţelor.

Al patrulea motiv este creşterea populaţiei. Noua generaţie vine cu alte modele, pe care le impune în paralel cu cele preexistente. Desigur este vorba de creşterea de populaţie care apare într-o ţară al cărui nivel de bunăstare creşte semnificativ într-un interval mic de ani (de ex. SUA anilor 50 -70 când populaţia a crescut cu 50 milioane)

Al cincelea în ordinea logică şi probabil al doilea ca importanţă este acela al schimbărilor tehnologice care au permis, în special prin

informatizarea proceselor de fabricaţie, o diversificare a produselor fără o creştere prohibitivă a costurilor de fabricaţie.

Exemplu. Iniţial hainele se făceau artizanal la croitor şi erau scumpe. Ulterior s-a trecut la producţia industrială: mai multe rânduri de stofă se aşează una peste cealaltă, se taie toate după acelaşi tipar şi se obţin mai multe haine identice la o singură operaţie de croire. Cu cât numărul de rânduri de stofă este mai mare, costul per unitate se reduce. Acum avem instalaţii computerizate de croit care taie un singur rând de stofă o dată şi dacă se calculează costul pentru un număr egal cu vechiul teanc, se constată că ieşim mai ieftin deoarece nu mai folosim nici acel unic muncitor care tăia.

Informatizarea tehnologiilor a permis flexibilizarea lor. Despre informatizare şi flexibilizare, vezi Anexa 1-3. Despre modelarea matematică a diversificării produselor, vezi Anexa 1-4.

Pieţele au evoluat în mai mulţi paşi, cam în felul următor: - piaţă globală (anii '60) - piaţă segmentată (anii '70) - piaţă personalizată (anii '80) - piaţă individualizată (anii '90).

Iată un bun exemplu în acest sens: In SUA, medicamentul TYLENOL (un medicament curent utilizat contra durerilor de cap, oferit acum şi pe piaţa românească) a fost "extins", producându-se la un moment dat în 40 de variante, foarte puţin diferite între ele, fiecare destinat unui anumit tip de consumator.

Alt exemplu. Unul din directorii firmei Hallmarks (cea mai mare firmă de felicitări din SUA) descrie foarte plastic evoluţia pieţei sale (citat de M:Hammer şi J.Champy în Reengineeringul Întreprinderii):

"Pieţele şi canalele noatre de distribuţie au fost destul de omogene o lungă perioadă de timp. Dar, în anii '80, clienţii au început să se fragmenteze în multe, multe grupuri şi simultan, s-au extins canalele noastre de distribuţie. Prin 1989 a devenit evidentă pentru noi uriaşa proliferare a produselor din domeniul nostru, un rezultat al orientării spre nişe de piaţă din ce în ce mai mici. Numărul produselor care rămâneau în stocuri creştea mult mai mult decât rata vânzărilor. Scădea mărimea tirajului şi acest lucru schimba termenii economici ai afacerii noastre. Mai mult chiar, ştiam că problema nu putea decât să se înrăutăţească. Atunci când segmentele de piaţă sunt mai puţin omogene, trebuie să răspunzi mai repede acestor segmente, deci ai la dispoziţie mai puţin timp să îţi dai seama care produse merg şi care nu".

1.3. Schimbarea naturii produselor.

Din totdeauna,un anumit produs a fost asociat unei anumite ramuri industriale. Strungul era făcut de constructorii de maşini, aparatul fortografic de specialiştii în mecanică fină, constructorii îşi luau materialele din industria materialelor de construcţii. Lucrurile erau simple şi limpezi. Intreţinerea şi depanarea produselor se făcea de către meşteri “universali”, care ştiau să repare la fel de bine un automobil nemţesc sau rusesc, că doar toate erau făcute, principial, la fel.

Ultimii 30 de ani au schimbat radical situaţia. Acum în toate produsele, pe lângă subansamblele clasice, apar cipuri electronice care controlează funcţionarea, fostul strung, sau automobil, sau aparat de fotografiat au devenit mici calculatoare care decid singure cum trebuie să funcţioneze sistemul şi cer utilizatorului doar să îşi dea acordul. In numeroase produse, carcasele sau unele piese de bază sunt acum făcute din materiale compozite, materiale produse de alte ramuri industriale, prelucrate după alte legi. Apar peste tot lasere, memorii, transmisii prin micounde.

Produsele noi, cu structuri complexe, împlică şi utilizarea de tehnologii complexe, care nu sunt întotdeauna uşor de transpus în practică şi de gestionat

Exemple de gestionare de tehnologii complexe Fie o fabrică mică, care se decide să schimbe tehnologia de fabricare a

carcasei unuia din produsele sale, prin utilizarea de materiale compozite pe bază de fibre de sticlă. Desigur, va trebui să înveţe să utilizeze materialele compozite, dar şi tehnologiile de lipire cu răşini bicomponente ultra rezistente; va constata apoi că matriţele, pentru a răspunde exigenţelor compozitelor dar şi pentru a valorifica integral posibilităţile oferite de acestea, trebuie concepute pe calculator, va trebui deci să îşi formeze specialişti în CAD. Pentru buna formare a compozitelor se utilizează maşini cu un înalt grad de automatizare, deci va avea nevoie şi de specialişti în robotică.

O altă firmă instalează, pentru efectuarea unor lucrări repetitive, şase roboţi. Constată imediat că va trebui să schimbe sisitemul de proiectare, făcând apel la CAD-CAM integrat, la o nouă organizare a fluxului şi a locurilor de muncă şi că utilizarea roboţilor impune implementarea metodei Kamban de fluidizare a producţiei.

CAD = Computer asisted design , proiectare asistată de calculator; CAM = Computer asisted manufacturing , fabricare asistată de calculator (de regulă prin intermediul unor maşini unelte cu comandă - program)

Desigur, toate acestea fac ca produsul să fie mai performant şi mai uşor de exploatat. Din punctul de vedere al beneficiarului, este foarte bine (şi aşa cum vom arăta în capitolul privitor la calitatea produselor, singurul care decide cu adevărat este chiar el, beneficiarul). Din punctul de vedere al producătorului, lucrurile se complică îngrozitor. Mai întâi, pentu că nimeni nu stăpâneşte suficient de bine toate domeniile de care ţin subansamblele produsului pentru a-l putea proiecta. Proiectarea se face

acum de o echipă interdisciplinară, mult mai greu de coordonat şi de condus. Acelaşi lucru este valabil şi pentru faza de execuţie, întreprinderea va depinde din ce în ce mai mult de furnizori externi, aparţinând altor ramuri industriale, ale căror subansambluri le va amplasa în produsul său, răspunzând însă şi de buna coordonare, din ce în ce mai complexă, între ele. In sfârşit, noţiunea de atelier universal de reparaţii a dispărut aproape cu totul. Service-urile firmelor, care acum treizeci de ani existau doar pentru asigurarea întreţinerii în perioada de garanţie, devin acum singurele locuri unde produsul se mai poate depana, importanţa şi responsabilitatea lor crescând enorm.

Adăugaţi la aceasta generalizarea concurenţei, favorizată şi de desfiinţarea majorităţii barierelor vamale, concurenţă care impune fiecărei firme atât realizarea de produse tot mai performante şi mereu altfel cât şi asigurarea service-ului produselor sale, în garanţie, în post-garanţie ca şi, din ce în ce mai des, preluarea lor la sfârşitul ciclului de viaţă, obligaţie impusă de o altă constrângere majoră, necesitatea protecţiei mediului înconjurător.

1.4. Scurtarea perioadei de introducere în producţie a descoperirilor precum şi a

timpului de viaţă al produselor.

Este deja recunoscut de toată lumea faptul că timpul scurs între o descoperire stiinţifică şi aplicarea ei industrială scade continuu. Dăm în Tabelul 1-4.1 câteva exemple care ilustrează foarte bine afirmaţia făcută. Dacă o firmă nu percepe la timp apariţia unui element de noutate, ea riscă uneori chiar eliminarea de pe piaţă.

Tabelul 1.4.-1. Timpul scurs între o descoperire si aplicarea ei în industrie.

Descoperirea Descoperire AplicareDescompunerea fotochimică a AgCl → fotografie 1727 1839(112 ani)Indicţia electromagnetică → motorul electric 1820 1885 (65)Curenţi electrici slabi de instensitate variabilă → telefon 1820 1876 (56)Unde electromagnetice → radioemisie şi recepţie 1865 1898 (33)Raze X → aparate de analiză 1896 1914 (18)Reflexia undelor electromagnetice → radar 1925 1940 (15)Reacţia de fisiune nucleară → bomba atomică 1938 1944 (6)Noţiuni specifice de fizica solidului → tranzistor 1948 1953 (5)Semiconductori din siliciu → fotocelule solare 1950 1952 (2)

Până în urmă cu circa 50 de ani, timpul cât o descoperire aştepta să fie aplicată depindea în principal de viteza de circulaţie a informaţiei, relativ scăzută, ca şi de o oarecare imobilitate a cererii pieţii.

Acum, lucrurile stau cu totul altfel. Lumea cere, aşa cum am văzut deja, produse din ce în ce mai diverse, iar noul exercită o fascinaţie aparte asupra cumpărătorilor. Corelând aceasta cu creşterea şi mondializarea concurenţei, trecerea directă din laboratoarele decercetare pe planşetele (informatizate, cel mai adesea) ale proiectanţilor şi de aici în halele (robotizate, uneori) ale uzinei devine un proces natural.

După J.Deschamps şi P.Nayak (Products Juggernauts, Ed.Harvard Buss. School, 1995) întreprinderile lidere de sector, după ritm de creştere şi profit, obţin în

medie 49 % din venituri pe seama unor produse introduse în ultimii 5 ani, în timp ce întreprinderile codaşe obţin doar 11 % din profit pe seama unor asemenea produse. Pentru firmele deosebit de inovante procentul poate fi mult mai mare. Astfel HEWLETT-PACKARD reuşeşte să realizeze 70 % din cifra de afaceri cu produse create în ultimii 2 ani (în special calculatoare de buzunar destinate în special unor nişe de piaţă: oameni ce lucrează în finanţe sau în cercetare).

Sony a multiplicat modelele de Walkman pentru a lupta contra concurenţei, Casio a ocupat toate tipurile de calculatoare de buzunar, Honda a schimbat radical aspectul motocicletelor sale încât cele de la Yamaha au părut învechite.

Pentru a reuşi aşa ceva, se face apel la Concurrent engineering, sau proiectare integrată, activitate în cadrul căreia în proiectare sunt implicate concomitent serviciile de marketing, fabricaţie, vânzare, service (pe lângă serviciul de proiectare propriu zis).

Intre elementele specifice de noutate introduse se poate număra: - un plus de valoare pentru preţul plătit (Toyota), - un design mai agreabil (Televizoarele Thomson), - un serviuce mai bun (Otis, ascensoare prevăzute cu sensori electronici de alertă), - un răspuns mai rapid la cerinţele pieţii (Benetton), - inovarea continuă (3M, Philips, Canon, Black & Decker, Tefal, Apple, etc.)

O inovaţie şi avantajele aduse de ea sfârşeşte întotdeauna prin a îmbătrâni, fie datorită difuzării ei spre firmele concurente fie pentru că gusturoile cumpărătorilor se schimbă, fie pentru că apare altceva mai bun. Unele inovaţii reprezintă o modă şi ele dispar repede (ex: cubul Rubik), altele capătă statut permanent (ex. windsurfingul). Durata de viaţă depinde de: - importanţa invenţiei şi natura nevoilor pe care le satisface; - reglementarea în materie de brevete; - strategia firmei la lansarea produsului (preţ, acorduri de licenţă,etc.); - structura concurenţială a sectorului.

Apariţia continuă a unor noi elemente face ca produsele să se învechească (moral), din ce în ce mai repede. Iată şi câteva exemple în acest sens.

Pentru bunurile menajere de folosinţă îndelungată, timpul de viaţă al unui model era, în SUA: în 1920 = 34 ani; în 1940 = 22 ani; în 1960 = 8 ani ! Tot în 1960, Radio Company of America, (una din cele mai mari firme din domeniul electronicii şi al telecomunicaţiilor) obţinea 80 % din CA pe seama unor produse necunoscute cu 10 ani în urmă.

La fel stau lucrurile în industria automobilului, aşa cum se poate vedea din tab. 1-4.2.

Tab. 1.4.-2. Timpul de producţie al unui model de automobil

Modelul WV Citroen Peugeot Renault ModeleCoccinela 2CV 403 Dauphine recente

anul lansarii 1945 1949 circa circa după1955 1955 1980

produs timp 43 ani 39 ani 17 ani 16 ani 8 anide.

In schimb creşte foarte mult diversitatea modelelor oferite. Dacă în 1960 Citroen 2 CV era oferit într-o singură versiune (şi într-o singură culoare, gri), azi Citroen BX este oferit în mai mult de 50 de versiuni.

1.5. Problema protecţiei mediului.

Problema protecţiei mediului este la ora actuală cea mai importantă problemă cu care se confruntă omenirea în ansamblul ei, prin efectele globale ale poluării (între care cele mai importante sunt efectul de seră, distrugerea pădurilor de către ploile acide, degradarea stratului de ozon din stratosferă) cât şi local, prin poluarea apelor, degradarea solului, smogul fotochimic din oraşe, ca şi multe altele.

Primul semnal real privind capacitatea omenirii de poluare a mediului apare în 1962, odată cu publicarea în SUA a cărţii Silent Spring, carte în care biologul Rachela Carson descrie efectele nocive ale DDT-ului (datorită concentrării lui pe lanţul trofic insecte → păsări → restul ecosistemului), un insecticid remarcabil de eficace, descoperit în cursul anilor '40, care până atunci fusese considerat un fel de substanţă minune. Tot în această perioadă lumea începe să devină conştientă de efectele poluării apelor cu mercur (în urma accidentului de la Minimata, Japonia) şi plumb, apare problema depozitării gunoaielor, se vorbeşte de dispariţia unor specii.

In 1969 apare şi prima lege a protecţiei mediului, în Suedia. Tot în Suedia, are loc în 1972 prima conferinţă internaţională a mediului, materializată în Declaraţia de la Stockholm, declaraţie care reprezintă conştientizarea relaţiei om-mediu, precum şi decizia de înfiinţare a UNEP (Agenţia Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului). In 1975 apare şi prima încercare de a pune de acord interesul economic cu cel ecologic, anume politica PPP (Pollution Protection Pays), propusă de 3M, o cunoscută firmă americană specializată în produse chimice şi mase plastice.

Sfârşitul anilor '70 marchează câteva accidente de acum celebre: - In 1976, degajarea de dioxină la Seveso (Italia); - In 1978 în SUA, scandalul Love Canal (într-un cartier, "Love Canal", construit pe un fost teren viran unde o uzină chimică îngropase ani dealungul diverse deşeuri, au apărut boli ciudate de piele ca şi probleme respiratorii; descoperirea corelaţiei deşeuri îngropate - boli a creat un scandal imens)

Anii '80 încep cu legea "Superfund" în SUA (care prevede instituirea unui fond pentru repararea unor efecte catastrofale create cu sau fără ştiinţă de firme care în momentul descoperirii efectelor nocive sunt fie dispărute fie în incapacitate de plată). Probabil evenimentul major al anilor '80 il reprezintă raportul Brundtland care lansează noţiunea de dezvoltare durabilă (1987).

Se pot da trei traduceri pentru termenul de Sustainable developement (O dezvoltare care să răspundă nevoilor prezentului, fără a afecta răspunsul la nevoile generaţiilor viitoare, conform definiţiei date în raportul Brundtland): - dezvoltare ce merită a fi susţinută (dar se poate confunda cu dezvoltare susţinută, ceea ce este cumva opusul a ce vrem noi, amintind de faimoasa societate de consum a anilor '60 ...'70); - dezvoltare durabilă (dar ce este durabil ? durabil, pe de altă parte, este opusul schimbării, implicit al dezvoltării, apare aici o contradicţie de termeni); - dezvoltare viabilă, această traducere, probabil cea mai bună, reunind trăsăturile primelor două, fiind ceva ce necesită o atenţie continuă şi care convine societăţii.

Ori cum ar fi, în traducerea oficială franceză a Raportului Brundtland s-a utilizat atunci termenul de développement durable iar în română el a fost preluat tradus ca atare din franceză. Chiar dacă între timp au apărut alte traduceri mai aproape de sensul real, termenul de dezvoltare durabilă este de acum încetăţenit şi nu va fi schimbat cu uşurinţă.

O definiţie mai largă a sa ar fi (D.Pearce, E:Barbier, A.Markandya, 1990, citat de Abdelmalki si P.Mundler, Economie de l'environnement, Hachette, 1997): un vector de obiective sociale de dorit, adică o listă de atribute pe care societatea caută să atingă sau să maximizeze.

Obiectivele principale ale procesului de dezvoltare durabilă sunt: - să favorizeze creşterea economică rezonabilă şi calitatea; - să satisfacă nevoile esenţiale:

- alimentaţia, - apa, energia, - locul de muncă, - sănătatea;

- să stăpânească creşterea demografică; - să conserve şi să pună în valoare resursele naturale; - să controleze tehnologiile şi să gestioneze riscurile.

Aceste obiective se situează într-un spaţiu cuprins între: - un minimum, să nu se pună în pericol sistemele naturale care ne asigură viaţa: aerul, apa, solul, biosfera; - un maximum, să realizeze o stare de armonie între oameni şi între oameni şi natură.

Dacă se defineşte capitalul ca fiind: un ansamblu de bunuri care servesc la producerea altor bunuri (C.Mengler, 1871), sau ca: un ansamblu de bunuri care, prin intermediul producţiei, sporeşte obţinerea de alte bunuri necesare (E.Bohm-Bawerk, 1888, ambii economişti neoclasici), atunci în categoria de capital intră, în afara banilor, şi pământul (sau, mai general, natura) şi munca. Dacă admitem că cele trei forme ale capitalului sunt substituibile între ele, de aici se deschide o cale foarte interesantă pentru protecţia mediului, deoarece se sugerează că bunurile naturale pot fi protejate printr-un supliment de efort în muncă sau bani. Această idee ar putea foarte bine să ofere baza teoretică a dezvoltării durabile.

Anii '80 sunt marcaţi şi ei de alte accidente ecologice majore: - 1984, Bhopal (India), inoxicare cu izocianat de metil; - 1986, Scăparea de reziduri toxice de pesticide de către firma SANDOZ având ca urmare poluarea gravă a Rinului; - 1986, Explozia de la Cernobîl.

Primul eveniment major al anilor '90 îl reprezintă fără îndoială Conferinţa de la Rio (de Janeiro), 1992. Concomitent, noţiunea de protecţie a mediului începe să apară ca un element indispensabil al activităţii de management din toate întreprinderile. In 1995 se defineşte EMAS (Environmental MAnagement Strategy), transpusă în practică de tot mai numeroase firme. Pornind de la standardul britanic BS 7750 (publicat în 1992), se crează familia de standarde ISO 14.000, referitoare la politica firmelor de protecţie a mediului.

In relaţia stat - mediu şi firmă - mediu, se pot distinge următoarele perioade: 1970 ...75 = legi generale cu norme ce trebuiesc respectate; 1975...85 = legi specifice pe medii (aer, apă, sol) şi conştientizarea la nivelul firmei a problemelor; 1985...90 = legi referitoare la gestionarea substanţelor toxice; 1990 .. Implicarea voluntară a firmelor (Responsable Care, creată de Union Carbide, proprietara uzinei de la Bhopal cu ajutorul cabinetului de consultanţă ADL), creerea unor sisteme interne de control şi a politicii de comunicare deschisă cu societatea civilă locală.

Firmele întreprind o serie de activităţi (operaţii, practici manageriale, stretegie, organizare) care pot fi reunite sub sigla MPP (Managementul Prevenirii Poluării; în literatura de limbă engleză, termenul este Corporate firmă pe acţiuniEnvironment Management, CEM). Practic, în cadrul MPP distingem:

Aspecte economice: - valoarea acţiunilor întreprinse (cum sunt ele văzute, ce aduc firmei) - costul acţiunilor întreprinse - alte elemente (taxe, facilităţi fiscale, etc.)

Elemente de tehnologie: - instrumente de măsură pentru emisii - modificări de tehnologii - modificări de produse.

Stiinţe sociale aplicate Studiul condiţiilor de mediu: ce şi cât este tolerabil.

Multe din acţiunile MPP se regăsesc în acţiunile de creere a unor tehnologii mai curate, care reprezintă o metodologie preventivă integrată al cărei scop îl constituie minimizarea riscurilor pentru mediu şi pentru sănătatea umană. (se spune că este integrată deoarece ea vizează atât toate mediile - pământ, apă, aer - cât şi toate funcţiile firmei ).

Ideile de bază, atunci când se face referire la tehnologii curate, sunt: - identificarea substanţelor poluante şi a efectelor acestora (vezi, ca exemplu, studiul de caz S1-1) - eliminarea din producţie a tuturor substanţelor toxice sau poluante (de exemplu, înlocuirea vopselelor pe bază de solvenţi cu cele pe bază de apă);

Se începe cu un inventar al substanţelor periculoase (Toxic Release Inventory, TRI) în cadrul căreia se urmăresc circa 750 substanţe considerate periculoase, ca atare sau înglobate în produse, sub aspectul transportului şi depozitării, al emisiilor. Modul concret de funcţionare este definit în legea SUA numită Sara III.

Cine lucrează cu asemenea produse trebuie să informeze că le foloseşte şi să pună la punct proceduri de evacuare şi decontaminare în caz de accident, ca şi planuri de înlocuire a lor în timp, (atunci când aceasta este tehnologic posibil)

- reciclarea masivă a coproduselor, deşeurilor, de dorit printr-o triere şi redirijare efectuată cât mai aproape de locul formării lor; - obţinerea unor beneficii economice în urma acţiunilor întreprinse (positive economic return).

Implementarea MPP determină în principal următoarele schimbări de atitudine:

Reacţii ad-hoc, soluţii "End of pipe"(epurare la finele procesului tehnologic) Imbunătăţiri punctualePerspectivă pe termen scurtPoziţie defensivă, de conformare la lege Focus pe proces → focus pe produs Izolare organizaţională

→ Acţiune planificată, prevenire

→ Imbunătăţiri continue→ Perspectivă pe termen lung→ Orientare proactivă, în întâmpinarea legii → Focus pe întregul proces producţie + consum → Implicare în toate domeniile de funcţionare

In practica MPP se evidenţiază şapte elemente ce trebuie să fie permanent prezente. 1. Planuri pentru gestionarea situaţiilor de crize majore. 2. Iniţierea de dezbateri, la care să fie antrenaţi atât beneficiarii cât şi cei ce ar avea eventual de suferit, asupra oportunităţii lansării unui nou proiect şi a modului în care acesta să fie condus (de pildă ABB solicită cooperarea organizaţiilor ecologiste pentru fiecare nouă centrală electrică pe care vrea să o construiască).

S-a imaginat un model numit "al ţăruşilor (de marcare)", Stackholder Model, în care s-au luat în consideraţie actorii care sunt îndreptăţiţi "a marca pe teren" limitele în care se poate mişca firma. Cei ce pun "ţăruşii" ce delimitează acţiunile tolerabile ale firmei şi sunt recunoscuţi de aceasta, sunt:

- activiştii ecologişti; - guvernul; - clienţii; - angajaţii firmei, sindicatele; - furnizorii.

3. Elaborarea unor programe de îmbunătăţire continuă a tehnologiilor şi a proceselor în general. 4. Soluţii pentru eliminarea substanţelor toxice sau nocive din tehnologie sau din produse (de pildă plumbul din unii pigmenţi; jucăriile vopsite cu asemenea vopsele erau roase de copiii mici, care astfel ingerau plumb). 5. Soluţii pentru reconceperea produselor, cu o atenţie specială asupra:

- soluţiilor pentru o ambalare optimă (material pentru ambalare, reciclarea acestuia);

- soluţiilor pentru recuperarea materialelor la sfârşitul vieţii produsului.;- exploatării curate a produsului (să nu genereze noxe, să nu provoace

accidente).6. Adoptarea valorilor de mediu ca propriile valori ale firmei (de exemplu firma BODY SHOP, specializată în vânzarea produselor cosmetice, care are câteva mii de magazine în toată lumea a cerut un audit de mediu pentru fioecare din produsele oferite de ea la vânzare, chiar dacă le cumpăra de la furnizori externi). 7. Consideraţii pe termen lung privind politica firmei în raport cu mediul, în raport cu ceea ce aşteaptă de la ei publicul, clienţii.

Interesant este faptul că aceste consideraţii, făcute de firme dintre cele mai diferite, conduc în toate cazurile la soluţii similare ca organizare, mod de acţiune, deci final ajung la un izomorfism instituţional care va caracteriza întreprinderea de mâine, silită să ia foarte serios în consideraţie problemele mediului.

Rezumatul3 capitolului 1

Ultimii 30 de ani au adus o mutaţie majoră în structura economiei mondiale. Schimbarea se materializează prin apariţia unor noi ramuri industriale dominante, prin schimbări la nivelul cererii exprimate de piaţă (sub aspectul creşterii complexităţii produselor, a diversificării şi personalizării lor, a ritmului de înnoire a acestora, a creşterii importanţei activităţilor de service) precum şi prin apariţia unei

noi constrângeri majore în activitatea economică, legată de nevoia absolută de protecţie a mediului înconjurător. Aceste aspecte vor fi discutate pe scurt în cele ce urmează.

Cuvintele cheie ale cursului

Noua revoluţie industrială materiale cu structuri şi aplicaţii noi biotehnologii Personalizarea produselor Complexitatea sporită a produselor şi a

tehnologiilor Protecţia mediului dezvoltarea durabilă tehnologii curate

Bibliografie recomandată

soluţii tehnologice hiperspecifice microinformatica activitate complexă de service Lupta concurenţială mondializată Creşterea ritmului de înnoire

management orientat spre mediu inventarul substanţelor periculoase normele ISO 14000

1. L.M.Băloiu şi I. Frăsineanu, Gestiuneal inovaţiei, Ed.Economica 2001 2. Alvin Tőffler, Socul viitorului, Ed.Politică, 1970 3. Alvin Tőffler, Al treilea val, Ed.Politică, 1983 4. Alvin Tőffler, Puterea în mişcare (Powershift), Ed. Antet, 1995

5. Alvin Tőffler, Corporaţia adaptabilă, Ed. Antet, 1996 6. L.M.Băloiu (coordonator), Managementul mediului şi al resurselor, Ed. ASE, 2001 7. C.Marty, Le mieux produire, Ed. LavoisierTEC & DOC, Paris 8. Y. Lafargue, Technofolies, technologies, Ed. d’Organisation, Paris, 1990

Întrebări de control

1. Prin ce ar putea fi caracterizată noua revoluţie industrială ? Ati întâlnit şi alte trăsături (de pildă în alte cărţi) ? In ce măsură ea se manifestă în firma Dvs ? Puteţi da unele exemple concrete din firmă (sau de la beneficiari, furnizori) ? 2. In ce măsură au fost noile tehnologii dominante asimilate în firma Dvs ? 3. Cum aţi putea descrie pătrunderea informaticii în activitatea economică în general, în industrie, în firma Dvs ? Ce avantaje aduce, ce probleme vă ridică ? 4. Cum aţi putea descrie pătrunderea noilor materiale în activitatea economică în general, în industrie, în firma Dvs ? Ce avantaje aduce, ce probleme vă ridică ? 5. In ce măsură diversificarea ofertei de materii prime a influenţat firma Dvs, de pildă sub aspectul proiectării sau al preţurilor ? 6. Firma Dvs s-a confruntat cu problemele ridicate de personalizarea produselor şi a pieţelor ? Cum au fost ele rezolvate ? 7. Puteţi da alte exemple, din viaţa de zi cu zi sau din experienţa firmei Dvs referitoare laa creşterea gradului de complexitate al produselor? Firma Dvs s-a confruntat cu asemenea probleme ? Cum au fost ele rezolvate ? 8. Cum se manifestă creşterea ritmului de înoire al produselor în domeniul Dvs de activitate ? Firma Dvs s-a confruntat cu asemenea probleme ? Cum au fost ele rezolvate ? 9. In firma Dvs există vreo preocupare pentru protecţia mediului ? Dar pentru evidenţa şi reducerea deşeurilor ? Apreciaţi că o rerducere a deşeurilor ar duce la o reducere a consumurilor şi implicit la o eventuală reducere a costurilor ? Puteţi da exemple de asemenea acţiuni ? In firma Dvs se preconizează implementarea standardelor ISO 14000 ?