Porfiriile reprezintă afecţiuni cauzate de tulburări ereditare sau câştigate ale metabolismului porfirinelor.

Clasificare În funcție de localizarea deficitului

Porfiria acută intermitentă Porfiria variegata

Porfirii hepatice Porfiria cutanată tardivăCoproporfiria ereditară Porfiria prin deficit de ALA – dehidrază

Porfirii eritropoietice Porfiria eritropoietică

Protoporfiria eritropoietică Coproporfiria eritropoietică

Porfiria hepato eritropoietică

Deficiența enzimatică a uneia din etapele de biosinteză a hemului conduce la acumularea de produși metabolici responsabili de manifestările clinice.

Biosinteza porfirinelor

Porfiria cutanată tardivă (PCT)

este cea mai frecventă tulburare a metabolismului porfirinelor (90% din porfirii)Deficit enzimatic uroporfirinogen – decarboxilaza (UROD)30-50 ani, B/F- 1/1 (estrogeni, consum de alcool)1 la 25,000-50,000 pacienți

Factori declanșatori

Predispoziția genetică (mutație punctiformă pe gena C28Y)Alcool (creșterea activității ALA-sintetazei, inhibă UROD eritrocitară, ferochelataza, favorizează absorbția digestivă a fierului, care la rândul său inhibă uroporfirinogen III cosintetaza)

Medicamente ( estrogeni, barbiturice, antimalarice, unele sulfamide)Hidrocarburi policiclice polihalogenate(hexaclorbenzen, fenoli clorurați)Plumbul, arsenul, staniulInfecții cu interesare hepatică (virusurile hepatice B și C)HIV

Manifestări clinice• Leziunile cutanate sunt situate pe zonele descoperite: bule seroase sau sanguinolente şi eroziuni care interesează dosul mâinilor

şi faţa, dezvoltate după expunere la soare sau după mici traumatisme (există fragilitate cutanată). Incidenţa maximă a erupţiei buloase caracteristică bolii se constată în lunile august - septembrie;

cicatrici atrofice şi microchisturi cornoase; hiperpigmentare brună, neomogenă a faciesului; hipertricoza malară, mai frecventă la femei; tegumentele foto - expuse sunt sclerodermiforme. anomalii unghiale: striuri longitudinale, koilonichie, excepţional onicoliză

parţială. interesări oculare polimorfe, mărturie a fotosensibilităţii exagerate: erupţii

buloase la nivelul pleoapelor, scleroză palpebrală progresivă, keratoconjunctivită, sclerită, scleromalacie, scăderea acuităţii vizuale.

Diagnostic pozitiv creşterea uroporfirinelor urinare (URO I/URO III = 2/1) fluorescenţa urinilor la lampa Wood; examen histopatologic - bule subepidermice, cu papile dermice

proeminând pe planşeul acestora. Bulele nu conţin celule acantolitice şi nici eozinofile sau alte polimofonucleare. Dermul are modificări de tip elastoză actinică;

imunofluorescenţa directă - depozite liniare de IgG, mai rar de IgM şi C3, la joncţiunea dermo - epidermică şi sub formă de manşoane groase în jurul vaselor dermice;

sideremie crescută la 60% din bolnavi; investigaţiile funcţiilor hepatice pot releva hepatită cronică, ciroză sau un

cancer hepatic; glicemia - diabetul zaharat este prezent la 10% din cazurile de PCT, dar

scăderea toleranţei la glucoză este mult mai frecventă (25 - 50% din cazuri), datorită hemocromatozei, secundară hipersideremiei.

TratamentTratament

Fotoprotecţie externă vestimentară, creme ecran solar UVA+ UVB cu indice protecţie mare Cel mai important mijloc terapeutic în cazul PCT este flebotomia terapeutică, după schema clasică a lui Ippen: 250ml/ ședință săptămânală în prima lună, apoi bilunar 2-3 luni, sub supravegherea hemoglobinei (sa scadă la 10-11 g %), sideremiei și a porfirinelor urinare.Eritropoietina, prin mobilizarea depozitelor de fier, poate fi eficientă, ca terapie unică sau în asociere cu flebotomia terapeutică.Chelatori ai fierului (Desferoxamina 2-4 g iv. după fiecare dializă); Clorochina (125 mg bisăptămânal) crește solubilitatea porfirinelor și facilitează excreția urinară a acestora.La pacienții cu HCV s-au observat remisii dupa interferon alfa confirmând legătura dintre cele două afecțiuni.Plasmafereza are o utilizare limitată datorită costurilor ridicate.Transplant renalÎn concluzie, tratamentul PCT se bazează pe emisii de sânge, antipaludice, hepatotrofice şi fotoprotecţie

Porfiria cutanată tardivă - forma familială• Se transmite autozomal dominant. Este întâlnită în special la

femei şi copii şi se distinge prin expresia majoră a manifestărilor cutanate. Ficatul nu este interesat şi lipsesc tulburările metabolismului fierului.

Porfiria hepatoeritropoietică• Debutează la puţin timp după naştere sau în prima copilărie • Apar cicatrici şi mutilări ale extremităţilor, în urma erupţiilor buloase

recidivante. Se instalează hipertricoză marcată.• Urinile sunt roşii de la naştere. Hepatita cronică activă se asociază uneori

cu splenomegalie, fluorescenţa roşie a dinţilor şi oaselor la ultraviolete, aspecte ce o aseamănă cu porfiria Günther.

DERMATOZE BULOASE DERMATOZE BULOASE AUTOIMUNEAUTOIMUNE

Dermatozele buloase autoimune

• Reprezintă un grup heterogen de afecţiuni, unele extrem de grave, cu etiopatogenie variată, caracterizate prin aceeaşi leziune elementară şi anume bula sau flictena.

• Clasificarea dermatozelor buloase s-a modificat pe măsura apariţiei noilor tehnici de diagnostic: histologice, citologice şi, mai recent, imunologice.

• Cele mai utilizate metode la ora actuala în stabilirea diagnosticului unei dermatoze buloase sunt cele de imunofluorescenţă directă şi indirectă, imunoprecipitare şi imunotransfer.

Pemfigusurile autoimune reprezintă un grup de boli buloase ale pielii și mucoaselor, caracterizate histologic prin bule intraepidermice acantolitice, iar imunopatologic prin prezența în tegumentele și/sau serul bolnavilor de autoanticorpi, de cele mai multe ori de tip IgG, îndreptați împotriva unor structuri de pe suprafața keratinocitelor (desmozomi și/sau molecule de adeziune keratinocitară).

Pemfigusul vulgar

• Este forma de pemfigus cea mai gravă şi cea mai des întâlnită.• Survine de regulă la subiecţii de 40 - 60 ani şi interesează ambele

sexe.• Cazurile la copii sunt rare şi debutează de regulă în jurul vârstei de

12 ani.

EtiopatogenieEtiopatogenie

Responsabilitatea autoanticorpilor de tip IgG (predomină IgG1 şi IgG4), fixaţi pe membrana keratinocitelor, în producerea acantolizei, a fost demonstrată.

Antigenele ţintă sunt o moleculă de 130 kDa (desmogleina 3), o altă moleculă de 160 kDa (desmogleina 1) şi plakoglobina (85 kDa).

Între factorii declanșatori cităm: arsurile, radiațiile ionizante, expunerea intempestivă la ultraviolete și infecțiile (HHV 8). Sunt citate cazuri de pemfigus induse de usturoi, praz, ceapă.

Desmogleina 1 predomină în tegument, iar desmogleina 3 predomină în mucoase.

Manifestări clinice

• Debutul este insidios, putând avea loc oriunde pe suprafaţa cutaneo - mucoasă.

În jumătate din cazuri apar iniţial eroziuni bucale dureroase şi trenante.• În urma traumatizărilor minore din timpul masticaţiei, iau naştere bule

efemere, care lasă eroziuni cu fundul roşu - viu şi guleraş epidermic la periferie. Aceste leziuni sunt situate pe mucoasa jugală, palat, gingii. Alteori debutul este prin eroziuni ale mucoasei genitale.

Leziuni cutanate - Bule în piele sănătoasă, fără semne subiective premonitorii.

• Au talie mare, sunt flasce, iar conţinutul este iniţial serocitrin, apoi devine repede purulent.

• În lipsa tratamentului, bulele confluează şi au tendinţă la generalizare.• Ele se rup, se acoperă de cruste, iar după vindecare lasă pete

hipercrome. • Coexistenţa unor leziuni de vârste diferite realizează polimorfismul

evolutiv.

• Un semn valoros pentru diagnostic este evidenţierea fragilităţii tegumentare (semnul Nicolsky) - producerea de noi bule, prin aplicarea unei presiuni moderate pe tegumentul bolnavului.

• În pemfigus, unghiile sunt adesea distrofice, cu discromii, hematoame filiforme, onicomadesis şi linii Beau.

• Alături de manifestările cutaneo-mucoase, în lipsa tratamentului susţinut, starea generală se alterează, bolnavul devine febril, are tulburări digestive şi se instalează caşexia.

Pemfigusul vulgar la copil• este rar întalnit fiind descrise circa 80 de cazuri la persoane sub 16

ani, din care numai 8 cazuri la copii de până la 5 ani.• atingerea mucoasă precede de cele mai multe ori atingerea

cutanată şi poate rămâne mult timp singura manifestare a bolii. Mucoasa bucală este cea mai frecvent interesată. Apar eroziuni extinse la nivelul buzelor, palatului, gingiilor, mucoasei endojugale.

• rar sunt prezente manifestări de tip conjunctivită şi leziuni la nivelul mucoasei nazale, laringe, mucoasei genitale

• cazuri de asociere a pemfigusului la copil cu miastenia, timom sau maladia Basedow, realizând sindromul disimunitar multiplu.

Evoluție, Prognostic• Netratată, boala evoluează în puseuri succesive de gravitate

crescîndă, ducînd la exitus în 6 luni pînă la doi ani, datorită complicaţiilor.

• După descoperirea corticoterapiei şi a imunosupresoarelor, mortalitatea a scăzut considerabil (5-10%), fiind legată mai mult de complicaţiile corticoterapiei decât de boala propriu-zisă.

• Prognosticul depinde, în primul rând, de răspunsul bolnavului la corticoterapie şi complicaţiile pe care aceasta le induce în administrarea pe termen lung.

• Deşi se observă şi remisiuni de lungă durată, vindecările definitive sunt discutabile, în majoritatea cazurilor bolnavul de pemfigus vulgar fiind corticodependent toată viaţa

Complicaţii

infecţii locale sau sistemice, datorită leziunilor de la nivelul pielii cât şi a tratamentului imunosupresor;

dezechilibre hidroelectrolitice şi protidice; anemie; creşterea incidenţei dezvoltării unei leucemii sau al unui limfom la

pacienţii sub tratament îndelungat cu imunosupresoare; caşexie; complicaţii ale corticoterapiei de lungă durată (imunodepresie,

osteoporoză accentuată, sindroame hemoragipare, tulburări metabolice, etc)

Diagnostic pozitiv

Citodiagnosticul Tzanck - celule rotunde, cu nuclei mari, hipercromi, cu legături intercelulare distruse sau profund alterate;

HP-bula suprabazală cu celule acantolitice

Imunofluorescența directă prezența IgG, aspect de „reţea” fluorescentă intraepidermică

Imunofluorescența indirectă

Evidențierea antigenelor prin imunoprecipitare și imunoblotting;

Investigații uzuale – creșterea VSH- ului, leucocitoză, anemie hipocromă, creșterea transaminazelor serice, tulburări hidroelectrolitice: hipocloremie, hiponatremie, hipocalcemie, iar kaliemia și azotemia sunt crescute; hipoproteinemie cu hipoalbuminemie și creșterea globulinelor

Diagnostic diferențialCriteriul

Pemfigus vulgar

Pemfigoid bulos

Dermatita herpetiformă

Eritem polimorf

Porfiria cutanată tardivă

Vârsta > 50 ani > 60 ani 20-50 ani Orice vârstă > 40 ani

Modul debutului

Mult timp localizat

Generalizat Gradat Acut Insidios

Caracterele erupţiei

Bule şi eroziuni

persistente

Eritem inconstant

Bule de tensiune

Prurit premonitor, Papule

edematoase Bule grupate

Bule în „cocardă"

Bule, cicatrice pe mâini, faţă

Hipertricoză malară

Topografia erupţiei

Orice teritoriu

Membre, trunchi

(predomină pe zonele de

flexie)

Membre, coate, genunchi, fese

(predomină pe zonele

de extensie)

Membre, organe genitale

Părţi descoperite

Leziuni mucoase

Uzuale, iniţiale

Rare Leziuni mucoase

absente Frecvente şi

intense Absente

Evoluţie şi prognostic

Grave Grave Tren antă, benignă Acută,

recidivantă Lentă

Asocieri morbide

Cancere viscerale

Intoleranţă la gluten

Etilism, Hepatită cronică

Tipul Anticorpilor

Ac. circulanţi,

depunere de IgG în

substanţa intercelulară

Ac. circulanţi, depunere de IgG în MB

Ac. circulanţi, depunere de IgA

în papilele dermice

Depunere de IgM şi C3 în

vasele dermice

Probleme de diagnostic diferenţial

• Pemfigusul benign ereditar Hailey-Hailey – genodermatoză buloasă rară, transmisă autozomal dominant, cu penetranţă variabilă, în care acantoliza pare să fie secundară unui defect genetic al diferenţierii epidermice.

Apar buchete de veziculo-bule pe piele sănătoasă sau pe fond eritematos, pruriginoase. Localizarea de elecţie este pe părţile laterale ale gâtului, regiunile axilară şi inghinală. Bulele se rup repede, apar eroziuni şi cruste. La periferie apar noi bule, formându-se astfel placarde circinate. În pliuri simulează un intertrigo.

• Sindromul Lyell – este cauzat îndeosebi de sulfamide, anticonvulsivante şi antiinflamatorii nesteroidiene la adult, iar la nou născut şi sugar etiologia este stafilococică. Apare eritem difuz sau macule rotunde, decolări epidermice extensive ce depăşesc 30% din suprafaţa corporală. Rapid se dezvoltă denudări roşietice, zemuinde.

• De asemenea, diagnosticul diferenţial se face cu: epidermoliza buloasă dobândită, toxidermiile buloase, lichenul bulos, pemfigusul paraneoplazic etc.

• Leziunile mucoasei cavităţii bucale trebuie diferenţiate de stomatitele nespecifice, stomatita aftoasă, gingivostomatita herpetică, stomatita candidozică, de plăcile mucoase din sifilisul secundar, eritem polimorf (sindromul Stevens-Johnson), lichenul bucal eroziv sau de leziunile din alte afecţiuni buloase autoimune.

Tratament

Local se urmărește împiedicarea suprainfectării zonelor denudate, reducerea pierderii de lichide și grăbirea epitelizării.

S-au raportat efecte benefice după folosirea Epidermal Growth Factor (EGF) topic în sulfadiazină argentică.

Leziunile bucale - topice cortizonice sub formă de preparate orabase (Kenalog Orabase).

Prednison 1-2 mg/kg/zi ( aprox. 60 mg/zi)

Puls-terapie Metilprednisolon 15-20 mg /zi 3–5 zile consecutiv

Azathioprină 2–4 mg/kg/zi (aprox. 100 - 300 mg/zi)

Ciclofosfamidă 1–3 mg/kg/zi (apox. 50 - 200 mg/zi)

Mycophenolate mofetil 2–3 g/day

Ciclosporină 5 mg/kg/day

Methotrexat 7.5–20 mg/săptămână

Plasmafereză 1–2 ori/săpt la debut

Imunoglobuline IV 400 mg/kg/zi, 5 zile consecutiv

Rituximab 375 mg/m2 o dată pe săpt, 4 săptămâni

Fotochimioterapie extracorporeală 2 zile/lună

Pemfigoidul bulos• Este o dermatoză buloasă

subepidermică care afectează îndeosebi subiecţii trecuţi de 60 ani, caracterizată prin bule mari, în tensiune, iar patogenic prin prezenţa autoanticorpilor, ale căror ţinte sunt două antigene de 230 kDa (BP 230, BPAG1), respectiv 180 kDa (BP180, BPAG2, colagen XVII), de la nivelul hemidesmozomilor.

• Pemfigoidul bulos nu are predilecţie etnică sau legată de sex. Reprezintă 70% din dermatozele buloase autoimune subepidermice

Patogenie• Ţinta autoanticorpilor o reprezintă hemidesmozomii. La acest nivel se găsesc

BPAG1, BPAG2 şi integrina a6b4 Autoanticorpii ce recunosc antigenele din pemfigoid sunt de tip IgG.

• Radiaţiile ultraviolete, ionizante, arsurile termice şi traumatismele pot induce un pemfigoid localizat, care apoi se generalizează.

• medicamente: diuretice (furosemid), analgezice, antibiotice (amoxicilină, penicilină), D-penicilamina, iodura de potasiu, sărurile de aur, captopril, ibuprofen, omeprazol. În anumite situaţii, pemfigoidul bulos este paraneoplazic.

• Rolul predispoziţiei genetice este discutabil, deşi recent s-a găsit o frecvenţă crescută a tipului HLA DR5.

• coexista cu o serie de alte boli imunologice- anemia pernicioasă, artrita reumatoidă, scleroza multiplă, vitiligo, diabet zaharat, psoriazis, lichen plan.

Manifestări clinice

• Pe plăci eritematoase, eritemato - edematoase sau pe piele normală, se dezvoltă bule mari, în tensiune, localizate simetric pe părţile de flexie ale membrelor, torace, abdomen.

• Conţinutul este clar sau hemoragic. În evoluţie formează eroziuni, cruste, pete hipercrome. Pruritul este frecvent şi precede instalarea erupţiei. Mucoasa bucală este interesată în aproximativ 1/3 din cazuri.

• O formă clinică particulară este reprezentată de pemfigoidul nodular care presupune prezenţa de leziuni de tip prurigo nodular şi de bule. Apariţia flictenelor nu este constantă. Acestea pot surveni înainte, simultan sau după mai mulţi ani de la leziunile nodulare.

•

Diagnostic• Aspect clinic sugestiv - bulele nu se extind periferic şi au tendinţă

spontană la epitelizare;• Examen histopatologic - bula este subepidermică, lipseşte acantoliza,

infiltrat bogat în eozinofile în dermul superficial;• Citodiagnosticul Tzanck – Lipsesc celulele acantolitice. Prezenţa

eozinofilelor sugerează diagnosticul de pemfigoid bulos;• Imunofluorescenţa directă - Depozite liniare IgG şi/sau complement,

dispuse în regiunea membranei bazale. • Imunofluorescenţa indirectă -autoanticorpi împotriva antigenului

pemfigoidului bulos de 230 kDa (BPAG1 sau antigen major) sau autoanticorpi împotriva antigenului pemfigoidului bulos de 180 kDa

• microscopia imunoelectronică – arată că majoritatea ig ocupă partea superioară a laminei lucida

• imunoprecipitare şi imunoblotting –BPAG1 şi BPAG2.• sindrom inflamator (VSH crescut, leucocitoză), eozinofilie, uneori un

dezechilibru hidroelectrolitic şi protidic, eventual anemie.

Prognostic

• Prognosticul vital este mediocru, mortalitatea la un an fiind de 38%.• Prognosticul este legat de: teren - alterarea stării generale, antecedente de coronaropatie; titrul anticorpilor serici anti BPAG2. eozinofilia periferică - după unele studii recente, eozinofilia periferică este

marker de severitate. Ea se remite după un tratament eficient.

Tratament

Corticoterapia sistemică este terapia de bază în forma generalizată (doze mai mici decât în pemfigus). Imunosupresoarele (Imuran, Ciclofosfamida, Clorambucil, Mycophenolate mofetil) sunt rareori necesare. Rezultate foarte bune s-au obţinut cu Prednison 40 mg/zi sau la două zile şi Imuran 100 mg/zi.

Plasmafereza este eficientă. S-au raportat rezultate favorabile şi după tratamente cu Eritromicină,

Tetraciclină, Dapsonă, gamaglobuline intravenoase. Dermatocorticoizii sunt utili în formele localizate. Sunt autori care

recomandă dermatocorticoizi şi pentru formele mai extinse de boală, în scopul scăderii dozei de cortizon administrat pe cale sistemică.

Dermatita herpetiformã (DH) (“boala Duhring Brocq”, “hidroa herpetiformă”)

-afecțiune rară caracterizată prin erupție cutanatăpolimorfă, simetrică, preponderentă pe zonele de extensie, intens pruriginoasă, asociată cu enteropatie prin sensibilizare la glutenPrevalență: 10 și 39 cazuri/ 100,000 persoane /anîn populația caucaziană.Adulți - B/F- 2/1Vârsta uzuală la debutul DH este de 20-40 ani, însă boala se poate instala la orice vârstă

Patogenie

Predispoziția genetică similară cu boala celiacă (CD)Gene ce codifică heterodimerul HLA-DQ2 (A1*0501, B1*02)

sunt asociate în 90% din cazuri de DH și CD.-10% gene ce codifică heterodimerul DQ8 (A1*03, B1*03).-asocierea cu HLA-B8, HLA-DR3, HLA-DR5/DR7Natura autoimună este sugerată de:

Prezența depozitelor granulare de Ig A în vârful papilelor dermiceIdentificarea anticorpilor antigliadinăIdentificarea anticorpilor antireticulinăIdentificarea anticorpilor antiendomisium (80% din pacienții cu DH, >95% pac cu enteropatie glutenică.

Enteropatia prin sensibilizare la gluten (ESG)

Există mai multe date care indică, că DH este un fenotip cutanat al enteropatiei glutenice.

O treime dintre bolnavii cu DH prezintă steatoree, ocazional anemie secundară deficitului de fier sau folați prin malabsorție.

Sunt activate sistemul imun celular cât şi cel umoral de la nivelul mucoasei, factorul declanşator părând a fi fracţiunea gliadinică din glutenul ingerat. Gliadina acţionează ca substrat pentru transglutaminaza tisulară.(TGt)

TGt modifică peptidele gliadinice prin de-amidarea reziduurilor de glutamină, rezultând acidul glutamic cu încărcare ionică negativă, ceea ce facilitează legarea peptidelor gliadinice de şanţul peptic al moleculelor HLA DQ2 şi DQ8, având drept rezultat creşterea reactivităţii celulelor T.

În dermatita herpetiformă există incidenţă crescută a bolilor maligne, mai ales a limfoamelor, asemănătoare cu cea din boala celiacă

Afecțiuni autoimune asociate DH

Afecțiuni tiroidiene autoimune – tiroidita HashimotoDiabet zaharat insulino - dependentAnemie pernicioasăBoala AddisonVitiligoSdr Sjogren, LES, Sclerodermie, Alopecia areataSarcoidozăMyasthenia gravisHepatită cr autoimună

Diagnostic DH

•aspectul clinic al erupției • examenul histopatologic: microabcese formate din neutrofile (microabcese papilare Pierard-Dupont); bule subepidermice, multiloculare,rotunjite, cu acoperisul format din epiderm și planseul din corpul papilar; discret infiltrat perivascular în dermul superficial;• citodiagnosticul Tzanck: numeroase eozinofile în lichidul din bule;• imunofluorescența directă- prezența de pozitelor granulare de IgA și C3 în vârful papilelor dermice (aspect caracteristic DH), iar la o treime din cazuri anticorpi antireticulină de tip IgG;• imunofluorescența indirectă –anticorpi antigliadină, antireticulină, antiendomisium; • testul Jadassohn- evidențiază sensibilitatea bolnavilor la iod; • teste pentru ESG: examenul coprologic pentru digestie; proba de încărcare cu D-xiloză; biopsiile etajate ale mucoasei jejunale;

Clinic

Debutează prin prurit sau senzație de arsurăErupție polimorfă constituită din leziunieritematoase sau papuloase de tip urticarianpe care se dezvoltă veziculo bule grupate în buchete sau izolate.Distribuția este simetrică, interesând coatele (90%), genunchii (30%), fesele, umerii, regiunea sacrată.Rar –stomatita erozivă numai 10-15% din pacienți au prezentat remisiuni spontane pe o perioadã de urmãrire cu durata de 25 ani

Tratament

Regim dietetic lipsit de gluten- sunt interzise produsele ce conțin grâu, orz, secară, fiind permise orezul, ovăzul, porumbul, soia, meiul, grâul sălbatic

Difenilsulfone - Dapsona •50-100 mg/zi•Efect antichemotactic și inhibă aderența PMN•Ameliorări prompte ale simptomelor și semnelor bolii în ore, zile•!!!! Răspunsul prompt la acest tratament = Test diagnostic

Pacienții care nu tolerează Dapsona:

Sulfapiridina•1-1,5 g/ziSulfametoxipiridazinã-0.25–1.5 g/ziCorticoterapiaTratamentul local este același ca la pemfigus, folosindu-se soluții antiseptice neiritante și spray-uri sau creme cu dermatocorticoizi.

Reacții adverse Dapsonă (4,4’ Diamino-difenilsulfonă) Anemie hemolitică-toți pacienții care iau Dapsonă peste 50 mg/zi-vârstnici, probleme cardio-pulmonare, deficit glucozo-6-fosfat dehidrogenaza – hemoliză severă-Cimetidina sau Vit E 800 u/zi scad hemoliza, Methemoglobinemia-doze de 100 mg/zi-în absența manifestărilor cardiopulmonare -se adm vit C și albastru de metilen iv. LeucopeniaAgranulocitoză (după 2-12 săpt de trat continuu)-1 caz la 3000 de pacienți

Reacții cutanate: Urticarie, sdr Stevens- Johnson, TEN, fototoxicitate, eritem nodos,Manifestări gastro-intestinale: Anorexie, greață, Hepatită, icter colestatic, hipoalbuminemie severă, Manif neurologice: cefalee, neuropatie periferică, insomie psihozăSdr de hipersensibilitate la Dapsonă- rar - febră,prurit, rash, limfadenopatie, afectare viscerală -5% din pacienții cu DH la 2-6 sapt de la inceperea tratamentului

Ichtioza vulgară

• Se transmite autozomal dominant și este cea mai frecventă formă de ichtioză.

• Leziunile cutanate se instalează în primul sau al doilea an de viață.

• Apar scuame lamelare uscate, aderente la mijloc și desprinse la periferie, imitând solzii de pește, de unde și denumirea de ichtioză. Palmele și plantele sunt sediul unei hiperkeratoze moderate. Marile pliuri sunt respectate.

• Secreția sudorală și sebacee este scăzută. Ichtioza vulgară se asociază cu atopia în 30% din cazuri.

• Tratamentul se face cu emoliente, keratolitice chimice în unguente, retinoizi. Foarte important este sfatul genetic.