INTRODUCERE În societate, omul nu poate trăi singur, izolat. El se raportează permanent la alţii, acţionează împreună cu ei, stabileşte relaţii ; pentru a fi el însuşi, omul trebuie să se depăşească ca strictă individualitate, să se determine şi să se structureze social. Individul se naşte ca un ”candidat la umanitate’’(H.Pieron) şi se construieşte ca personalitate, orientat fiind spre lume şi spre propria fiinţă prin realizarea unei complementarităţi între planul extern si cel intern, ceea ce permite o mai bună înţelegere a eu-lui, ca factor de raportare la lumea în care trăieşte, dar şi ca modalitate de integrare internă a personalităţii. Omul este într-o continuă mişcare, într-o continuă luptă cu el şi cu problemele care se ivesc în calea sa. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au cerut sfatul altcuiva, când s-au confruntat cu probleme.’’Sfatul este consemnat ca fiind cea mai veche metodă de consiliere’’. Tema pe care ne propunem s-o dezbatem nu a fost aleasă la întâmplare. La noi în ţară începe să fie rediscutată cu seriozitate problema consilierii şi în mod special a consilierii şcolare. Încă nu există la ora actuală nici o bază solidă legislativă pentru consiliere. Inspectoratele judeţene se bucură de un astfel de cabinet care acoperă problemele din tot judeţul. Mai nou liceele si şcolile din marile oraşe înep să pună la dispozitie săli pentru înfiinţarea unor cabinete de consiliere şcolară. Este necesar ca în afară de baza legislativă să schimbăm mentalitatea semenilor noştri. Ne gândim la întreaga populaţie: elevi, părinţi. Fiecare dintre aceştia influenţează într-un fel sau altul evoluţia microsistemului educaţional. Crearea unui climat favorabil dezvoltării unei personalităţi dezirabile implică relaţii între aceştia factori (variabile), între aceste persoane si colaborarea lor. Consilierul are menirea de a conduce şi mediatiza aceste relaţii: între părinţi şi şcoală (profesori), între părinţi şi copii, între copii şi profesori. Realitatea şcolară implică fenomene si situaţii adesea greu de stăpânit şi de controlat, doar de un singur profesor. Viaţa oferă de asemenea multe situaţii greu de depăşit fără un ajutor specializat. Rolul consilierului este deci de a-i ajuta pe elevi, profesori, părinţi, pe indivizi în general să se autocunoască, să-şi autoevalueze posibilităţile, să îi cunoască pe ceilalţi pentru a putea atenua conflictele şi pentru a elimina dimensiunile. Aşa cum am afirmat mai sus oamenii relaţionează şi problemele unuia dintre ei vor afectua viaţa celorlalţi, viaţa socială, profesională şi familială. Copilul – elev poate avea nenumărate probleme. Poate fi indisciplinat, poate obţine rezultate slabe, poate avea probleme de sănătate fizică sau mintală. Poate trăieşte acasă într-un climat nefavorabil formării sale ca om, a formării comportamentului dezirabil.

Profesorul la rândul său poate avea probleme care vizează fie latura competenţelor sale profesionale, fie latura capacităţilor sale psihopedagogice. De asemenea şi el poate avea probleme în familie. Apoi să nu uităm că există familii care, din nefericire, au copii cu diferite handicapuri. Unii dintre aceştia frecventează şcoala de masă. De cele mai multe ori, aceşti copii pe lângă handicapul fizic pe care îl au capătă şi un handicap afectiv fie din vina părinţilor, a elevilor (colegii) sau chiar a profesorilor. Se impune o cunoaştere atentă şi riguroasă a tuturor aspectelor şi o analiză a tuturor problemelor care se pot ivi într-o astfel de situaţie. Tocmai asupra acestor familii cu copii handicapaţi ne vom opri în prezenta lucrare. Este bine să înţlegem că pe lângă ajutorul medical acordat acestor copii este nevoie de consiliere atât pentru copilul în cauză cât şi pentru familia acestuia. Lucrarea de faţă îşi propune trecerea în revistă a problemelor generale privind consilierea, referindu-ne la principalele curente în urma cărora s-au născut diferite ’’şcoli’’ de consiliere, la metodele şi tehnicile folosite de diferite modele de consiliere la relaţia care se stabileşte între consilier şi client. În partea a doua vom încerca o clarificare a conceptului de handicap, o clasificare a handicapurilor. Ne vom opri cu precădere asupra handicapului de intelect. Este necesar să înţelegem în ce constă boala, cum se manifestă, cum afectează ea viaţa celor din jur. În partea a treia ne vom axa pe problema consilierii acestor familii cu copii handicapaţi. În urma aplicării chestionarului de atitudine a părinţilor faţă de copii şi situaţie, vom trage concluziile care ne vor ajuta în consilierea propriu-zisă. Concluziile trase vor încerca să fie atât de ordin teoretic cât şi practic, privind regândirea comportamentului parental şi a atitudinii faţă de copilul handicapat. Se înţelege că trebuie să cunoaştem foarte bine problemele copilului cu handicap pentru a aprecia gravitatea problemelor părinţilor. Consilierul trebuie să le ofere ajutor, să se cunoască pe sine. Cunoaşterea de sine are un senns mai profund decât cunoaşterea în genere. V. PAVELCU a pledat pentru cunoaşterea de sine, considerând că prin aceasta se poate depăşi impasul creat de anxietatea şi neliniştea existenţială. Omul zilelor noastre îşi cunoaşte mai bine capacităţile, îşi organizează mai bine cotele de eficienţă, a devenit mai pragmatic şi îşi planifică viitorul. Omul a creat un univers propriu în care trăieşte, univers traversat de paşi importanţi în realizarea unei vieţi echilibrate şi civilizate. Există noi forme de aspiraţii spre cultura şi spre fericirea oamenilor. Este necesar să îi oferim individului consilierea de care are nevoie în depăşirea confruntărilor din viaţa sa familială sau socială.

-CAPITOLUL I-

MODALITATI DE CONSILIERE

1. CONCEPT , DIMENSIUNE ,PRINCIPII .

Intr-un sens larg consilierea este o activitate prin care

individul este ajutat in rezolvarea problemelor pe care le are .

Consilierea este o experienţa de redescoperire sau găsire a

individului de catre el insuşi. Se pune accent pe descoperirea de

atitudini, comportamente, sntimente care il pot ajut . Individul

este invaţat sa facă fată problemei. Consilierea este un proces

in cadrul caruia consilierul gândeste impreuna cu clientul ,

discuta cu acesta despre interesele , abilităţile sale sau

presiunile pe care le suportă despre diferitele opţiuni ale

clientului, despre consecinţele acţiunilor inteprinse sau urmeaza

a fi inreprinse.

Asociatia britanica de consiliere defineste conceptul

de consiliere ca ’’fiind faptul cand o persoana care ocupa cu

regularitate sau temporar funcţia de consilier oferă si acceptă

explicit să acorde timp, atenţie si respect altei sau altor

persoane care vor fi temporar in rolul de client ’’ (Numbership

Notes,1990). Sarcina este de a da clientului posibilitatea sa

exploreze, sa descopere, sa clarifice modurile de trai cu resurse

mai multe si o bunastare mai mare. Scopurile pe care si le

propune consilierul sunt atat pe termen scurt cat si pe termen

lung. Scopul pe termen scurt este de a clasifica problemele

imediate ale clientului, iar cel pe termen lung este obligaţia de

a oferi clientului sau experienţa necesara pentru dezvoltarea

inţelegerii de sine. Făcand o mică paranteză putem afirma ca si

SOCRATE şi-a dat seama de necesitatea cunoaşterii si

inţelegerii de sine, indemnandu-i pe discipolii sai sa se

cunoasca pe sine. ’’In fiecare din noi salasluieste un soare,totul

este sa stim sa-l lasam sa arda’’.(SOCRATE).

Modul de definire si intelegere a consilierii depinde de

pozitia pe care autorul respectiv o are fata de diferitele scoli de

gandire si tehnici de consiliere. Pe parcursul consilierii avem o

serie de contacte directe cu clienrul menite sa-i ofere acestuia

ajutorul necesar pentru ca el sa se adapteze mai bine atat

propriei personalitati cat si realitatii inconjuratoare

Accentul este pus indeosebi nu pe tehnicile folosite cat mai ales

pe relatiile dintre consilier si client.

Orice persoana care accepta si incepe un proces de

consiliere trebuie sa accepte principiul dupa care modelele

comportamentale pot fi modificate. Orice individ are

capacitatea de a decide si de a se schimba.

Pentru a-l ajuta sa poata realiza aceste schimbari se recurge la

consiliere. Consilierea este o situatie de invatare in mai multe

sensuri. Consilerea in esenta,are ca scop sprijinirea individului

pentru a se putea ajuta singur, sa se inteleaga pe sine si

realitatea. Aceasta intelegere decurge din exprimarea libera a

sentimentelor si atitudinilor, din studiul raspunsurilor la

intrebari, din teste si din examinarea modului de viata.

S-au conturat teze dupa care consilierul trebuie sa se

ghideze.

1. Intotdeauna individul trebuie sa fie acceptat si tratat

ca atare.

Consilierul trebuie sa aibe respect pentru clientul sau,pentru

dreptul acestuia de a esua, dar si pentru dreptul de a avea

succes.

2. Consilierea trebuie sa fie o relatie

permisiva.Permisivitatea

se exprima in doua moduri :

a) atat clientul cat si consilierul pot pune capat

relatiei de consiliere in orice moment. Indiferent de motivul

pentru care se apeleaza la consiliere, consilierul trebuie sa-l

primeasca asa cum este el.

b) Permisivitatea presupune abtinerea consilierului

de la orice incercare de a incalca clientului propriile sale idei si

concepte.

3. Consilierea trebuie sa se bazeze pe modul ’’de a

gandi impreuna cu clientul’’. E datoria consilierului de a intra in

procesele de gandire ale clientului si de a rezolva impreuna cu

el problemele sale.

4. Consecventa tuturor principiilor si regulilor de

consiliere cu idealurile si valorile democratice. Altfel spus,

respectarea drepturilor clientului.

Consilierea se deosebeste de demersurile empirice ; ea

presupune o aplicare sistematica si constienta a unor mijloace

psihologice de influentare a comportamentului uman.

1. I.HOLDEVICI – ’’Elemente de psihoterapie’’, Editura

Ceres, Bucuresti 1993 – pag.17-20.

La baza oricarei consilieri se afla convingerea conform

careia persoanele cu probleme au posibilitatea de a se modifica

,invatand noi strategii de a percepe si evolua realitatea si de a

se comporta. Scopul devine cel de transformare a acestei

convingeri in realitate.

Consilierul incearca sa realizeze o evaluare a

personalitatii clientului .Demersul va avea apoi ca sarcina sa

elibereze pacientul (clientul) de anxietate , depresie si alte trairi

afective care impedica adaptare optimala a acestuia la mediu si

care au efecte negative asupra celor din jur afectind cele mai

importante actiuni ale vietii individului ; activitatea

profesionala, relatiile interpersonale, viata sexuala, imaginea de

sine, autoaprecierea . Consilierul trebue sa aiba in vedere ,

atunci candincepe consilierea , pacientul si realitatea

situationala a acestuia, sa caute sa-i deblocheze propriile

disponibilitati, sa-l ajute sa se acepte pe sine si pe cei di jur .

Consiliera poate fi privita ca o ‘’psihoterapie sportiva’’

(IRINA HOLDEVICI ) . Consilierea prsupune un numar relativ

redus de sedinte si abordeaza in general cazuri cu tulburari mai

putin severe .Unde se termina consilierea incepe psihoterapia

vizeaza limita anormalului (patogenicului) .

Totusi si consilierea se aplica in multe cazuri, incepand

cu crizele existentiale, tulburari din sfera personalitatii si chiar

nevroze .

STRUFE si HADLEY (1977) arata ca succesul consilierei

poate fi evaluat dupa criterii principale:

1. trairea subiectiva a clientului (se simte mai bine,mai

impacat cu sine);

2. recunoastera sociala (progresele realizate de client in

familie, profesie) ;

3. materializarea expertilor consilierului in ceea ce

priveste modificarile in sfera personalitatii si in compartimentul

clientului .

Majoritatea specialistilor sunt de parere ca obiectivele

consilierii vizeaza in principal urmatoarele aspecte :

1. scoaterea clientului din criza existentiala in care se

afla ;

2. reducerea sau eliminarea simptomelor;

3. iIntarirea eu-lui si a capacitatilor integrative ale

personalitati clientului ;

4. rezolvarea sau restructurarea conflictelor interpshice

ale clientului ;

5. modificarea structurii personalitatii in vederea

obtinerii unei functionari mai mature, cu o capacitate de

adaptare eficienta la mediu ;

6. reducerea acelor conditii de mediu care produc sau

mentin comportamente de tip dezadaptiv ;

7. modificarea opinilor ale subiectilor despre ei insisi si

despre lumea inconjuratoare ;

8. dezvoltarea la clienti a unui sistem clar al identitatii

personale . Consilierii trebue sa fie in stare sa

asculte ,sa observe si sa raspunda .Aceasta nu e deloc

unsor .Obtinerea abilitatii de a raspunde ,de a astepta, de a

confrunta, de a reflecta sentimente si idei, de a personaliza, nu

este un lucru simplu . Necesita ani de practica si utilizare

constanta pentru a impedica aceste abilitati sa ‘’rugineasca’’.

NELSON-JONES (1963) considera ca pentru a deveni un

bun consilier este nevoie de mai mult decat sa fii grijuliu si

intelegator ; aceste calitati trebue exercitate prin intermediul

expertizei tehnice .Mai mult decat atat ,consilierii eficienti

trebue sa detina urmatoarele sapte calitati :

1. empatia, efortul de a vedea lumea prin ochii

celuilant ;

2. respectul, capacitatea de a raspunde in asa fel incat

transmite incredere in abilitatea celuilant de a rezolva

problema ;

3. concretetea, astfel incat cel consiliat poate fi facut sa

reduca confuzia in legatura cu ceea ce i se poate intamla ;

4. autocunoasterea si auto – aceptarea, fiind gata sa-i

ajute pe ceilanti cu asta ;

5. autenticitatea in relatiile cu ceilanti ;

6. congruenta , astfel incat cuvintele pe care le folosim

sa se potriveasca cu limbajul non – verbal ;

7. promtitudinea , adica a te ocupa de ceea ce se

intampla in acest moment al sedintei de consiliere ca de un

esantion a ceea ce se intampla de obicei in toate zilele

persoanei respective .

La aceastea se pot adauga altele privind caracteristici

ale personalitatii consilierului eficient :calm si rabdare ,

capacitate de ascultare , viziune pozitiva asupra oamenilor,

deschiderea in relatiile cu cei din jur, capacitatea de

comunicare interpersonala , deschidere la schimbare ,

onestitatea si sinceritatea ,simtul umorului, capacitatea de a

recunoaste propriile grseli .

Trebuie sa avem in vedere dimensiunea

interdisciplinara a consilierii cand ne referim la consilier ca

profesionist, adica la competentele profesionale pe care trebuie

sa le aiba.

Selectia trebuie facuta din profilul socio-psiho-

pedagogic.

O alta categorie care se ocupa de problemele

emotionale o reprezinta clericii. In unele tari preotii primesc o

pregatire adecvata(1, pag. 3-4). Consilierea mai este practicata

de catre medicii psihiatri.

In consiliere intalnim implicatii psihologice. Psihologia a

oferit activitatii de consiliere o serie de date concrete cu privire

la om si gradul in care oamenii difera intre ei. Wundt este cel

care a introdus in psihologie ideea diferentei individuale.

Preocuparile sale pentru masurarea diferentei dintre

raspunsurile indivizilor stau la baza psihologiei experimentale

moderne. A.BINET la randul sau a reusit sa masoare diferentele

dintre functiile intelectuale ale indivizilor.

Dar cea mai importanta contributie a psihologiei in

consiliere o reprezinta cercetarile efectuate asupra

personalitatii umane si dezvoltarii ei si descoperirile facute de

scoala psihanalitica.O mare parte se bazeaza pe perceptele si

achizitiile psihanalizei. O alta contributie care nu poate fi

ignorata in dezvoltarea consilierii o are si psihiatria. Prin

cunoasterea si descrierea amanuntita a diferitelor boli psihice,

consilierii pot recunoaste cu usurinta semnele timpurii ale

aparitiei acestor boli.

Consilierea are si implicatii sociologice. Sociologia se

preocupa de studiul grupului si a comportamentului de

grup,studiaza relatiile dintre membrii acestui grup.

Cercetarile sociologice prezinta importanta sporita

pentru consilier si consiliere mai ales in analiza problemelor

familiei, tineretului, grupurilor ocupationale, in analiza statutului

grupului. Aceste cercetari permit consilierului sa primeasca

problemele respective prin prisma mediului social al clientului.

Trebuie sa cunoastem situatia familiei, a tanarului in cadrul

comunitatii. Spre exemplu in S.U.A. familia tinde sa fie

dominata de mama. Motivul il constituie probabil faptul ca tatal

este obligat sa fie tot mai mult timp plecat de acasa din pricina

serviciului pe care il presteaza. Interesul tatalui devine mai

captat de problemele din afara casei. Relatia mama-copil

devine astfel mult mai stransa.

Succesul coordonarii de caz ca stategie de organizare

si coordonare a serviciilor la nivelul clientului individual se

bazeaza pe concentrarea asupra detaliilor asupra interactiunii

dintre cel care solicita ajutorul si cel care il ofera.

VERONICA COULSHED (11, pag. 10-11), este de parere

ca predarea in invatamant are ca scop oferirea de sfaturi, de

orientari si informatie care trebuie sa tina seama de contributia

celeilalte persoane. Sfaturile si orientarile sunt utile atunci cand

vin la timp si celalalt este in cautarea lor.

Dar in consiliere, spune VERONICA CAULSHED (idem),

propria perspectiva asupra lucrurilor poate interfera cu drumul

celui consiliat catre o auto-evaluare, autoconstientizare. Ori de

cate ori suntem tentati sa incepem cu : ‘’Eu cred ca. . . ‘’,

‘’Parerea mea este ca. . .’’ este mai bine sa ne oprim.

Vorbim ‘’despre mine’’ si ‘’al meu’’ sustine autoarea,

iesim in cadrul de referinta al interlocutorului si tocmai acesta

este centrul actului de consiliere. In faza in care situatia este

inca in curs de exploatare, nu sunt necesare raspunsuri

inteligente : poate tot ce este necesar este de a reflecta

afirmatiile celuilalt prin faze de tipul : ‘’Tu crezi ca. . .’’, sau

‘’Parerea ta este ca. . .’’, pentru a premite oamenilor sa se

asculte pe ei insisi.

Seminariile organizate pentru dezvoltarea abilitatilor

de consiliere releveaza ca persoanele neexperimentale au

tendinta de a-si masca nesiguranta prin exces de zel, intreprind

prea mult si se simt responsabili pentru greutatile celuilalt. Apar

tendinte care nu sunt de ajutor, cum ar fi moralizarea, falsa

asigurare, auto-oferirea nesolicitata pentru explicare. ‘’Nu

ajutam niciodata cand nu permitem celuilalt sa fie diferit de noi

insine’’(ibidem).

Auto-controlul, supervizarea directa sau sfatuirea cu

colegii pot fi modalitati utile de schimbare a obisnuintelor.

Alti factori care ar putea afecta relatia de consiliere

sunt cei de dezabilitate si diferentele de clasa , sex si rasa.

Daca consilierea se bazeaza atat de mult pe intelegerea

experientei si cadrului de referinta al clientului, atunci cind

consilierul provine dintr-un mediu diferit se poate presupune ca

nu este posibila obtinerea unei intelegeri empatice. Desigur

aceasta presupozitie este problematica asa cum constata de

fapt si V.COULSHED.(11).

Reiese clar ca educatia si consilierea pot fi privite intr-o

anume perspectiva drept ipostaze complementare ale

comunicarii inrerumane , verbale sau neverbale in care

personalitatea educatorului ori a consilierului moduleaza

continutul, forta si finalitatea mesajului transmis cu scopul

devenirii si formarii fiintei umane (educatia) recuperarea,

restituirea echilibrului acestuia (consilierea) in baza unui model

socialmente recunoscut.

Presupunerea ca un act educational ar putea fi utilizat

cu finalitate de consiliere apare de timpuriu in constiinta

umanitatii. Implicate la inceput practicilor medicale

empirice,uneori intr-un context magic si mistic, actele

educationale au fost utilizate de preotii-medici pentru a inculca

credinciosilor sisteme de reguli si deprinderi de cult. Civilizatia

elena intemeindu-si cultura pe conceptul de echilibru al omului

cu natura si cu sine insusi,iar boala fiind socotita ca o tulburare

a acestui echilibru, s-a considerat ca refacerea si pastrarea

sanatatii ar putea beneficia de pe urma aplicarii unor metode,

ca exercitiul fizic, creatia artistica, persuasiunea morala.

Descoperirea imensei puteri a logosului, meditatiile cu

privire la om, la viata si la moarte, asa cum apar ele in cadrul

scolilor filosofice (indeosebi la chinezi, indieni si eleni) relevarea

efectului cathartic al ’’intelepciunii’’ si ca atare al ’’invataturii’’

care duce spre intelepciune, al ajutorului pe care ’’invatatorul’’

il poate da discipolilor spre a birui dificultatile existentei si chiar

’’anxietatea originara’’. In acest context se evidentiaza tema

raporturilor intre suflet si corp si implicit convingerea multor

spirite superioare ca cei doi termeni ai fiinte umane se afla intr-

o stransa interactiune si ca tind permanent spre sinteza2.

Cuvantul si exercitiul, sfatul si regimul ca instrumente

de baza, dar mai ales relatia educationala ca factor de actiune

fundamental reprezinta nucleul in jurul caruia s-au acumulat si

s-au structurat noile achizitii ale fiziologiei si psihologiei, clinicii

si terapiei, mai tarziu consilierii, sociologiei, ale pedagogiei in

toate aspectele sale.

Baza psihologica a actului educational si al celui de

consiliere o constituie cuvantul. Omul dispune de un instrument

de comunicare cu o capacitate de cuprindere si expresie care-l

deosebeste esential de celelalte fiinte vii.

Orice scurtcircuitare a relatiilor de comunicare se

poate traduce in deficiente neuropsihice, deseori severe. In

consiliere cuvantul este simptom,simbol,instrument al

introspectiei. Subliniind acest fapt, J. Lacan se referea la

psihanaliza ca ’’teorie si practica a comunicarii’’ beneficiul

acestei consilieri rezultand din transmiterea coerenta de

informatii, decodarea unor simboluri si racordarea sensurilor

primitive intr-o constiinta care isi extinde aria de cuprindere.

Pentru a fi eficient limbajul ca instrument de comunicare

trebuie sa dovedeasca o mare capacitate de cuprindere,

fidelitate si stabilitate. Limbajul are un rol deosebit in adaptarea

individului la realitatea exterioara, el devenind instrument de

modelare si autotransformare, de autoconstructie intelectuala1.

Relatia de consiliere orientata preponderent cognitiv se

concretizeaza in consilieri de tip psihanalitic si existentialist ce

urmaresc rezolvarea conflictelor atat printr-o nazuinta irationala

cat si prin autocunoastere.

Cuvantul vehiculeaza nu numai informatii, ci si

emotii,sentimente,convingeri,atitudini. In consiliere

comunicarea angajeaza in intregime personalitatea celor aflati

in diferite situatii dificile. Consilierea este o relatie inter-umana

care nu poate exista in afara unui contact afectiv, psihanalizei

revenindu-I meritul conceptualizarii acestui fapt prin notiunile

de transfer si contratransfer. ’’O consiliere va avea la baza

transferul sau nu va exista’’ (I. Vianu)2.

Cuvantul condenseaza toata experienta de viata a

individului.

Este cert ca dialogul este o tehnica care nu poate

lipsi indiferent de modelul de consiliere. Aceasta ar fi una dintre

trasaturile lor comune.

2. CONSILIEREA SCOLARA

Definirea actului educational de consiliere ca act de

predare-

Invatare, exercitare si utilizare sistemica a cunostintelor in

scopuri de consiliere contureaza numai cadrul general al

conceptului. In afara relatiei parinte-copil, profesori-elevi,

ofiteri-soldati, se cunosc si relatii interpersonale care implica un

factor de informare, sfatuire, formare si indrumare, cel ce

directioneaza indeplinind aceasta functie in temeiul

competentei sale si cel directionat. Orice mesaj informational ar

putea fi considerat ca educational in masura in care sporeste

inventarul de cunostinte ale receptorului si ii determina un act

adecvat, anuland un comportament indezirabil. Un act

reprezinta in esenta ‘’executia unei posibile volitiuni’’, in curs

de a se indeplini sau indeplinita (A.LALANGE), iar actul

educational nu face exceptie de la aceasta regula.

Actul educational de consiliere presupune o relatie

intrepersonala dinamica in cadrul careia se realizeaza

participarea constienta si activa a subiectului care, in acest

mod, ia parte la propria sa restructurare. Actul educational de

consiliere este prin natura sa educationala, un act de consiliere

rationala.

Actul educational este prin definitie un act de directie

in raport cu un obiectiv apropiat sau indepartat in conditiile

unor statute diferite. Subiectul devine element central de

educatie in virtutea unei trebuinte (sociale, intelectuale,

psihofiziologice) corespunzatoare unei anumite varste sau

situatii care astfel va fi satisfacuta. Educatorul satisface aceste

trebuinte in temeiul unui surplus de competenta, care-i ofera o

pozitie proeminenta in raport cu cel educat. In concluzie, actul

educational de consiliere prezinta urmatoarele trasaturi

caracteristice care participa la definirea sa :

1. Este un act explicat si intentionat de educatie.

2. Reprezinta o modalitate de exceptie a demersului

educational, deoarece actioneaza in situatii exceptionale

generate de o agresiune psihica.

3. Este explicit si intentionat, subordonat ameliorarii

starii psihice a subiectilor.

4. Nu face, ci reface, nu educa, ci reeduca.

5. Foloseste procedee individualizate.

6. Este utilizat intr-un cadru specializat de

catre un consilier specializat.

7. Activitatea consilierului se integreaza unei activitati

desfasurate in echipa.

8. Are un caracter constient, presupunand o participare

constanta si activa cat mai sustinuta din partea subiectului.

9. Are un caracter directiv, presupunand pentru

educator un rol conducator, uneori mascat.

Actul educational de consiliere, expresie afunctiei de

consiliere este un act instuctiv-educativ intentionat si explicit

aplicat, la solicitarea subiectului, a profesorilor sau a parintilor,

in situatii de cumpana, avand ca obiectiv redresarea eficientei

intelectuale, readaptarea sa afectiva, restructurarea

personalitatii sale si a comportamentului sau in scopul refacerii

echilibrului sau psihofizic si areintegrarii sale in viata activa.

Prin natura sa omul manifesta dorinta de a se simti

ocrotit, de a avea asigurate conditiile protectiei psihosociale, de

a fi asistat de cineva. O asemenea asistenta pshiologica are in

vedere si o consiliere acordata la timp si cu compententa .

Consilierea se impune la varste diferite , darpe o scara mai

larga este utila inainte de perioada tineretii . De aceea

consilierea in timpul anilor de scoala se impune tot mai

mult .Nu degeaba sustinea J. DREVILLON (15, pag. 30)

necesitatea existentei in unitatile de invatamant a consilierului

scolar , menit a contribui la solutionarea problemelor

psihologice proprii copiilor ,

preadolescentilor ,adolescentilor ,profesorilor , parintilor .

Consilierea constitue o tehnica psihoeducativa ce consta

in informatii si sfatuirea unei persoane care are de infruntat

anumite probleme de ordin psihologic , pe care nu le poate

rezolva singura . Consilierul ii vine vine in ajutor pentru a gasi

solutii si ii face anumite recomandari . Cauta deci mijloace prin

care sa ajute persoana in cauza , urmarind uneori chiar

producere de schimbari in stuctura personalitatii .Iata de ce se

considera consilierul ca fiind ‘’specialist in sfaturi’’,’’un pshiolog

expert in persoane si relatie ‘’(25,pag.10-11).JP.MANIEZ facand

profilul psihologic al consilierului , il reprezinta ca o

personalitate enciclopedica ,avand o disponibilitate continua

pentru fiintele care i s-au confesat .Deci in procesul consilierii

intervine atat consilierul, cat si persoana consiliata . Fiecare caz

ii apare consilierului drept un caz aparte , surprinzand individul

sub semnul sau particular . Fiind si o personalitate morala ,

consilierul face abstractie de el insusi,manifestand detasare ,

rabdare si generozitate . Aceste atitudini exterioare isi exprima

eficacitatea intr-o caldura particulara, nascuta din dragostea

fata de oameni. Tactul si discretia ii sunt caracteristice, asa

incat viata sa interioara transpare in comportamentul sau,

pentru a se armoniza cu cea exterioara. Consilierul dovedeste

afinitate pentru o colaborare rodnica cu factori educativi in

‘’sprijinirea elevului ca in momente de rascruce , critice , sa

dispuna de toate elementele necesare pentru a putea lua singur

o decizie pe deplin motivata si intemeiata’’()

Consilierea este multidimensionala , putind actioa in

diferite ipostaze Chiar si consiliera crestinase bazeaza in mare

parte grad pe aportul pshihlologii . Referindu-se la o astfelde

cnsiliere , G.R.COLLINS () (‘’Christian counseling’’, 1980) arata

ca acest proces poate fi complicat pretinzand mult timp si

energie .Primul pas al formarii relatiei este deosebit de

important , cand cel supus consilierii poate fi nervos sau

temator . Aceasta nu este valabila numai in cazul consilierii in

lumea scolara , si a oamenilor maturi de diferite probleme de

ordin psihologic.

In relatia constientizarea actiunilor intreprinse ,

stimulind subiectul determinandu-l la acte potrivite , evaluand

progresul realizat si stabilind obiectivele urmatoare. Consiliera

presupune incurajarea si calauzirea pasilor de viitor , asa incat

individul sa fie capabil de continuare unor actiuni potrivite

influentei formative si autoformative chiar si fara ajutorul

consilierului.

In noua viziune , asistenta pshiopedagogica si sociala nu

se pote rezuma numai la orientare si la orientare si la

autoorientare scolara si profeseonala . S-a creat ideia justa a

necesitatii asigurari unei asistente psihopedagogice si sociale

mult mai largi . Intr-o asemenea optica trnsformatoare se

preconizeaza functionare cabinetelor de orientare scolara si

profesionala , existente deja in unelle unitatide invatamant ,

pecum si a Centului judetian de asistenta psihopedagogica. Una

di sarcinile fundamentale ale invatamantului este dezvoltarea

personalitatii si individualitatii, creare conditilor optime de

realizare a potentialului intelectualsi creactiv al fiecarui subiect.

Serviciul psihologic scolar nu este o achizitie noua.In decursul

deceniilor el a existat si s-a dezvoltat cu succes in multe state,

cele mai reprezentative in acest sens fiind tarile Europei

occidentale si S.U.A.

O anumita experienta de organizare si activitate a

acestor servicii a fost acumulata si in tarile Europei de Est

(Ungaria , Polonia , Slovacia) unde functioneaza sub forma

centrelor de consultatii si fac parte din sistemul de invatamant

public Fondarea stiintifica si organizarea serviciului psihologic

scolar sunt determinate atat de conceptiile aprobate in tara

respectiva , cat si de obiectivele instruiri si educatiei definite de

particularitatile economice, culturale si politice .

Obiectivul principal al serviciului de consiliere este de a

contribui maximal la dezvoltare armonioasa psihica si sociala a

elevilor. Consilierul actioneaza in urmatoarele directii :

psihoprofilaxie, psihodiagnoza , activitate corectiva , activitate

consultativa .

In domeniul psihoprofilaxie consilierul efectueaza

urmatoarele actiuni concrete : participa la inscrierea copiilor in

clasa intai, stabileste gradul lor pentru scoala , contribuie la

facilitarea procesului de adaptare a elevilor la conditiile scoli ;

stimuleaza creerea unui climat psihologic favorabil in cadrul

scolii ; perfectioneaza formele de comunicare in colectivul de

elevi si pedagogi si stimuleaza dezvoltarea deprindelor de

comunicare ; contribue la prevenirea socurilor de natura

nevrotica si suprasolicitari psihice a elevilor ; analizeaza

activitatile planificate si concordanta acestora cu

particularitatile de varsta si sarcinila actuale ale dezvoltarii

elevilor .

Psihodiagnoza prevede studierea particularitatilor

psihologice (interese , aptitudini , inclinatii) in scopul tratarii

diferentiale a fiecarui elev , testarea copiilor in vederea stabilirii

concordantei dintre dezvoltarea psihica si varsta ; determinarea

cauzelor disfunctiilor psihice , realizare diagnozei comunicarii

elevilor cu adultii si semeniilor si evidentierea cauzelor

psihologice ale comportamentuli deviant .

Acivitatea corectiva include elaborarea recomandarilor

concrete vizand dezvoltare eficienta a personalitatii elevilor la

diferite etape de varsta ; valorificarea maxima a potentialitatilor

copiilor dotati ; corectia devierilor de ordin psihologic , asistenta

psihologica acordata elevilor in situatii vitale critice .

Consilierul scolar acorda elevilor consultatii indivciduale

si in grup in probleme de instuire , dezvoltare , autodeterminare

profesionala , relatii cu adultii si semeni , autoeducare ; acorda

consultatii administratiei scoli in planificarea activitatiilor

instuctiv-educativa in functie de particularitatilor de varsta ale

elevilor si de conditiile concrete de instruire si educatie ;

acorda consultatii educatorilor , parintiilor intr-o serie de

probleme de ordin profesional si personal .

Putem vorbi de existenta unei consilieri obisnuite ce se

exercita in conditiile asistentei efectuate de diversi factori

educativi care raspund de atingerea obiectivului formarii si

dezvoltarii personalitatii copilului sau tanarului. Numai

asigurarea unui cadru stiintific adecvat realizarii consilierii

psihologice poate oferii garantia obtinerii unor rezultate

scontate in aceasta directie. Numai o asistenta

psihopedagogica riguroasa efectuata in mod stiintific asigura

formarea personalitatii copilului, preadolescentului, tanarului la

inaltimea stachetei valorice la care se poate ridica fiecare

individualitate, daca beneficiaza de conditiile si de pregatirea

corespunzatoare.

Consilierea ca act de asistenta psihopedagogica este

benefica in pregatirea tanarului pentru viata, cu conditia sa

gaseasca un teren prielnic de actiune, fiind valorificate in mod

corespunzator in folosul individului si al grupului social din care

face parte.

O consiliere individuala sau de grup poate contribui la

antrenarea elevilor in actiuni menite sa le concentreze atentia,

sa le ascuta spiritul de observatie, sa-i angajeze intr-o

memorare logica, sa-i determine la folosirea eficienta a

capacitatilor gandirii, acreativitatii si a limbajului, sa-i

obisnuiasca cu activitate intelectuala sustinuta si folositoare.

Consilierea poate viza si imbogatirea vietii afectiv-

motivationale, angajand subiectul in activitate pe baza unor

motive intriseci superioare. Tot aici poate interveni antrenarea

tanarului pe planul autocultivarii vointei si al exercitarii unor

influente pozitive caracteriale determinand inzestrarea elevului

cu trasaturi pozitive de comportament si combatand pe cele

negative. In consiliere nu va fi desigur neglijata nici ceea ce

J.P.MANIEZ (25, pag.70-80) si C.PERIN denumeau ‘’educatia

alegerii’’ sprijinindu-l pentru autoorientare corecta.

Consilierea acordata tuturor acelora care o solicita copii

sau maturi, elevi sau parinti, are in vedere o arie foarte vasta

de aspecte ale conduitei umane (36, Revista de psihologie

3/1994). Nu rare sunt cazurile in care se apeleaza la consilier (la

noi mai putin, in Occident mai mult ) in consilierea unor stari ca

mania, invidia agitatia, deprimarea, dificultatile sexuale,

minciuna, frica, inganfarea, cleptomania, agresivitatea, lipsa de

control, dezinteresul, indisciplina. Succesul depinde nu numai

de consilier ci si de gradul de angajare a consiliatului.

Rezultatele obtinute pe plan mondial in consilierea scolara

justifica necesitatea apelarii la serviciile consilierului atunci

cand dificultatile semnalate la o persoana sau la alta nu sunt de

natura patologica, ci se rezolva printr-o colaborare rodnica a

consilierului cu cel consiliat.

In timpul procesului de consiliere, consilierul trebuie sa

contribuie la cresterea activitatii instructiv-educative.

Consilierea urmareste prevenirea comportamentelor

indezirabile. Consilierul va contribui la crearea unui climat

pozitiv unde profesorul sa poata utiliza strategii eficiente de

instruire si de educatie.

Personalitatea profesorului trebuie sa fie rezultatul a

patru tipuri de competente si anume : competente profesional

stiintifice, definind nivelul de pregatire al specialistului ;

competente psihopedagogice si metodice,definind capacitatea

specialistului de a organiza si transmite cunostintele ;

competente psihosociale ce presupune capacitatea de a

relationa cu ceilalti ; competente morale, definind caracterul

moral al specialistului atat in cadrul scolii, cat si in afara ei (32,

pag.317-344).

Consilierul are datoria sa urmareasca desfasurarea in

bune conditii a procesului instructiv ceea ce presupune si

urmarirea profesorilor, analizandu-i sub raportul celor patru

tipuri de competente.

Consilierul trebuie sa ajute elevii care prezinta tulburari

comportamentale sa dobandeasca atitudini pozitive si sa

dobandeasca o imagine de sine mai buna cu scopul unei reusite

scolare si unei conduite acceptabile. Cercetarile experimentale

au demonstrat faptul ca elevii vin capabili de reusita scolara in

masura in care dobandesc sentimente de identitate si

apartenenta la mediul scolar.

In general profesorul care ajuta elevul sa-si dezvolte

sentimentul de autonomie poate avea asupra acestuia o mare

influenta. El poate sa-l determine pe elev la o participare activa

si sa-i sporeasca interesul pentru studiu. In planul dezvoltarii

afective a personalitatii elevului se considera ca trebuie pus

accentul pe o serie de componente cum ar fi : amorul propriu

care presupune acceptarea de sine, imaginea corecta de sine si

sentimentul propriei valori ; increderea in sine care presupune

increderea in dezvoltarea aptitudinilor si fortelor sale ;

responsabilitatea care presupune spirit de seriozitate si spirit de

investire in diverse angajamente personale si sociale ; initiativa

care presupunere spirit de intrprindere, aptitudinea subiectului

de a-si continua eforturile sale ; onestitatea reprezinta

capacitatea individului de a comunica cinstit si deschis

sentimentele altuia ; empatia reprezinta aptitudinea individului

de a-l trata pe altul cu obiectivitate si intelegere, acest lucru

fiind posibil daca subiectul are capacitatea de a se transpune in

situatia celuilalt ; judecata reprezinta capacitatea individului de

a lua decizii in mod independent si de a-si adapta

comportamentul la situatiile concrete din mediu ; supletea

adaptarea subiectului la schimbarea si capacitatea acestuia de

a-si modifica conduita permanent ; rabdarea presupune

acceptarea diferentelor de opinie in raport cu semenii,

capacitatea individului de a amana realizarea intereselor

personale ; umorul , recurgerea adecvata la umor, dar fara a

pierde simtul proportiei .

Prevenirea comportamentelor negative in clasa depinde

de profesori si conducerea scolii . Interventia preventiva a

consilierului , are ca scop sa ofere elevilor un numar cat mai

mare de experiente pozitive si reusite . Profesorul eficient e

constient de posibilitatile elevilor , de nevoile lor , de interesele

lor . In masura in care educatia tine seama de mediul familial ,

de modul in care pe ansamblu acesta ii va pute a sprijini mai

eficient dezvoltarea componentelor afectivitatii si capacitatii de

a stabili relatii sociale adecvate. Pentru prevenirea

comportamentelor afectivitatii si capacitatii de a stabili relatii

sociale adegvate . Pentru pevenirea comportamentelor negatie

consilierul trebue sa recomande profesorilor sa-si concentreze

preocuparile pe tri aspecte : pe comportamentul didactic ,pe

modul de invatare , pe colaborarea dintre scoala si familie .

Pentru crearea unui comportament eficient este nevoie

ca acesta sa fie centrat pe tri elemente : crearea unui climat

favorabil ,cunoastera personalitatii elevului , stabilirea de relatii

pedagogice optime .

Pentriu crearea unui climat faforabil consilierul scolar

trebue sa-l ajute pe profesor sa procedeze astfel : sa-l ajute pe

profesor sa procedeze astfel :sa-si defineasca asteptarile de la

elevi in termeni precisi ; sa-si antreneze elevii in formularea,

modificarea , diverselor obiective cu privire la comportament ;

sa colaboreze cu conducerea scolii pentru instaurarea si

mentinerea unui ansamblu de reguli aplicate in clasa ; sa

remarce si sa incurajeze comportamentele dezirabile ; sa dea

fiecarui elev sa aibe experienta continua a succesului, sa-si

fortifice astfel stima de sine ; sa promoveze si sa dezvolte

aptitudini sociale in cadrul scolii ; sa se familiarizeze cu un

anumit numar de strategii pentru ameliorarea

comportamentului ; sa gaseasca modalitati eficiente de

comunicare cu elevi si familiile acestora .

Pentru cunasterea personaliatii elevului , profesorul ui

este invatat de consilier sa procedeze in modul urmator : sa se

familiarizeze cu comportamente tipice corespunzand diferitelor

stadii de dezvoltare : sa se studieze dosarele slevilor penrtu a

se informa asupra antecedentelor ; sa cunoasca atitudini si

conduita elevilor in relatiile sale cu scoala, cu familia : sa

practice ascultarea activa pentru o mai buna perceptie a

situatilor ; sa reactioneze diferit de la caz la caz, sa fie deschis

fata de elevi cu scopul de a-i incuraja sa vina sa discute

probleme pe care le au ;sa comunice cu parintii atat pentru

‘’ vestile rele ‘’,dar mai ales pentru vestile bune’’.

In cea ce priveste stabilirea stabilirea relatiilor

pedagogice optime consilierul il invata si-l incurajeaza pe

profesor in urmatoarele actiuni : sa fie coerent , drept ,suplu

fata de elevii sai ;sa-si incurajeze elevi sa participe la stabilirea

unor obiective comportamentale pozitive ; sa incurajeze elevii

sa-si controleze propiul comportament in clasa ; sa varieze

metodele de instruire pentru mentinerea motivatiei , participarii

sa dea elevilor un sentiment de securitate ; sa actioneze in asa

fel sa evite luptele pentru putere intre elevi sau intre el si elevi ;

sa se stapaneasca pe el sa nu reactioneze impulsiv in fata unor

conduite gresite ale elevilor ; sa discute individual cu elevii daca

problema nu priveste intraga clasa ; sa acepte faptul ca atat

profesorii cat si elevii pot gresi ; sa se puna de acord asupra

masurilor care trebue luate pentru a rezolva o problema in caz

de conflict ; sa noteze modul in care au fost rezolvate

problemele pentru a avea un punct de veferinta si pentru a

intretine relatii pozitive.

Pentru a putea schimba comportamentele negative la

elevi este nevoie de o metodologie , deci de metode si tehnici

de intervemntiie ;este nevoie de un program unitar logic si

rational .Acest program trebue structurat pe patru etape :

observarea si inregistrarea datelor ,analiza si interpetarea

datelor , planificarea si interventia propiu- zisa si evaluarea .

In prima etapa este necesara descrierea in termeni clari

a conduitei negative a elevului si strangerea informatiilor cu

privire la aceasta conduita . Trebuie sa se consemneze unele

repere necesare in analiza . Avem in vedere comportamentul

negativ (frecventa, durata , intesitatea ), elevul cu tot cea ce

inseamna el (stil de invatare , puncte forte si puncte slabe ,

interse , motivatie , aptitudinile sale ). In grila trebuie sa

consemnam evaluarea profesorului de catre consilier : stilul de

predare, modul de organizare a invatarii, metodele si tehnicile

de instuire, raportul profesorului cu elevii, prioritatile acordate

de profesor. Mai trebuie sa culegem informatii despre factorii

circumstantiali (activitati stucturate, supravegheate sau

nesupravegheate, activitati desfasurate in grupuri mari sau mici

) si profilul elevului ( pe baza fisei scolare, pe baza unor

rapoarte scolare si medicale, pe baza unor rapoarte scolare si

medicale, pe baza convorbirii cu parintii, profesorii, tutorii,

colegii elevului ).

In cea dea doua etapa ne confruntam cu analiza datelor

si formularea de ipoteze. Este necesar uneori sa se organizeze

un studiu de caz la care sa participe elevi, profesori. In unele

cazuri consilierul trebuie sa apeleze la alti specialisti care sa-l

ajute la interpretarea datelor. Ipotezele trebuie formulate clar

cu privire la cauzele posibile care au stat la baza

comportamentului indezirabil. (5, pag.345-380 ). Planificarea si

interventia presupune doua operatii : formularea programului

de schimbare si aplicarea acestui program. In formarea

programului, consilierul trebuie sa tina cont de fixarea

obiectivelor (pe termen lung si pe termen scurt) si de alegerea

metodelor. Pe termen lung consilierul trebuie sa descrie corect

si precis comportamentul asteptat de la elev. Pe termen scurt

consilierul trebuie sa descrie in ordine faptele care trebuie

urmate pentru atingerea obiectivelor pe termen lung : sa

realizeze comportamentul, ce trebuie sa faca, cand si unde.

Exigentele ce trebuie indeplinite de elev se vor stabili in timpul

unei convorbiri directe cu elevul.

Alegerea metodelor trebuie sa se faca tinand cont de

ipostazele formulate, de obiectivele fixate si de datele culese

anterior. Analiza sistemica a datelor trebuie sa permita

degajarea unor tendinte in ceea ce priveste manifestarea

comportamentala respectiva. Metodele alese si criteriile fixate

trebuie sa corespunda nevoilor particulare ale elevului.

In ceea ce priveste cea de a doua operatie aplicarea

programului de schimbare trebuie respectate doua conditii :

trebuie desfasurat intr-o maniera consecventa, adica toti

profesorii implicati in procesul educatiei trebuie sa respecte

programul si in al doilea rand trebuie sa se faca un control

permanent, care sa permita stabilirea ajustarilor impuse de

evolutia nevoilor elevului.

Cea de a patra are in centrul ei evaluarea. Evaluarea

poate duce la trei situatii:

a) rezolvarea problemei, mai exact schimbarea

comportamentala. La aceasta situatie se ajunge cand

obiectivele pe termen lung au fost atinse. Conduita elevului

trebuie totusi sprijinita prin tehnici de prevenire ;

b) reutilizarea programului de interventie, ceea ce

inseamna ca obiectivele pe termen scurt nu au fost atinse.

Consilierul are mai multe variante in functie de situatie si

anume : sa revina la etapa observatiei si inregistrarii datelor, sa

revina la etapa analizei datelor unde fie sa formuleze o alta

ipoteza, fie sa analizeze din nou datele, sa revina la etapa

planificarii pentru a redefini obiectivele pe termen scurt ori fie

pentru a schimba metodele de actiune ;

c) recurgerea la alte servicii disponibile ceea ce

presupune apelarea la alte servicii neurologice, psihiatrice, de

reeducare ; aceasta numai dupa ce programul de schimbare a

fost de mai multe ori folosit fara a produce schimbari

semnificative in plan comportamental(5, pag.370-380).

Este de datoria fiecarui consilier de a incerca de mai

multe ori pana sa se dea batut.

Dupa V.COULSHED(11,pag.150-157) consilierul trebuie

sa fie inzestrat si cu niste microabilitati specifice pentru buna

desfasurare a demersului consilierii. Consilierul trebuie sa fie o

persoana care sa reflecte acuratete idei si sentimente, sa poata

parafraza cele spuse de interlocutor, sa asculte atent si pana la

capat inainte de a reactiona, sa-si clarifice propriul rol fata de o

persoana anume. Consilierul este o persoana a carei activitate

se bazeaza pe comunicare, prin urmare trebuie sa fie capabil sa

formuleze intrebari deschise, sa foloseasca indemnuri pentru a

incuraja o persoana sa continue sa fie capabil, sa sesizeze

sentimentele subiectului, sa tolereze subiectele dureroase.

Consilierul trebuie sa dea dovada de multa stapanire de sine,

sa-si controleze propria nervozitate, sa orienteze discutia si sa o

mentina asupra subiectului principal.

El trebuie sa stabileasca scopuri reciproce impreuna cu

clientul, sa elaboreze planuri alternative de actiune pentru a fi

gata orcand sa faca fata situatiei, sa mentina un climat

favorabil pe timpul fiecarei sedinte.

Consilierul trebuie sa fie capabil de a evalua costurile si

castigurile a ceea ce s-a realizat.

Relatia dintre cei doi parteneri, dintre care unul solicita,

iar celalalt acorda ajutor este extrem de importanta. Importante

sunt expectantele clientului de a obtine ajutor. In cadrul relatiei

consilierului vine cu o serie de metode si tehnici foarte precise.

Acestea au in comun mai ales menirea lor de a contribui la

ajutorul psihologic dat oamenilor aflati in suferinta. Aceste

tehnici ii fac pe clienti sa se cunoasca mai bine, sa-si primeasca

mai obiectiv problemele. Descoperirea unei noi perspective

reprezinta primul pas in consiliere, dupa care clientul invata noi

modalitati de a simti si a actiona, capata mai mult curaj in a-si

asuma responsabilitatea si de a actiona mai eficient si cu mai

multe satisfactii personale.

Pentru a induce astfel de modificari consilierul trebuie

sa interactioneze cu clientul intr-o maniera apropiata si bazata

pe o atitudine de respect, de acceptare pentru a-i castiga

increderea si a-i spori motivatia.

Fiecare consilier este liber sa-si aleaga modelul si

metodele pe care le doreste cu conditia ca acestea sa fie

eficiente pentru subiectul sau subiectii cu care lucreaza.

3. MODELE SI FORME DE CONSILIERE

Filosofia clasica greaca a adus consilierii o contributie

deosebit de importanta sub aspect metodin. Ne referim la

maieutica socratica, modalitate dialectica a comunicarii,

metoda prin care ‘’adevarul’’ se naste in cugetul

interlocutorului si este ’’descoperit’’ de aceasta prin propriul

sau efort intelectual. SOCRATE propune interlocutorului, ca

premisa a descoperirii adevarului, cunoasterea de sine.

Adevarul este in noi insine, aici vom descoperi procedeele

logice care ne ajuta sa-l descoperim. Postuland, ca moment

initial, afirmarea propriei ignorante.(‘’tot ce stiu e ca nu stiu

nimic’’) interlocutorul demonstreaza implicit ca poseda ideea de

stiinta deoarece este constient de nonstiinta. Metoda socratica

prinprocedeele sale esentiale constituie un izvor metodologic

important pentru anumite specii de consiliere.Metoda a putut fi

utilizata in scopuri de consiliere datorita unor elemente din

structura sa care faciliteaza participarea activa a subiectului la

convorbire si anume :

1. centrarea pe cunoasterea omului, ceea ce impune

focalizarea atentiei consilierului asupra subiectului si a acestuia

asupra lui insusi ;

2. caracterul eminamente activ al participarii subiectului

acesta este stimulat in permanenta sa se caute pe sine insusi,

sa se analizeze, sa se inteleaga, sa se defineasca ;

3. posibilitatea de a ‘’darama’’ si de a ‘’reconstrui’’ pe

care le ofera ironia si maieutica ;

4. puterea de sugestie pe care o confera ‘’adevarurilor’’

descoperite de subiect caracterul rational, logic al demersului si

sentimentul ca descoperirea este rezultatul propriului sau

rationament si nu i-a fost impusa de consilier ;;

5. faptul ca adevarurile astfel descoperite nu se

limiteaza la cunoastere, ci reprezinta si solutii pentru probleme

de viata ale subiectului;

6. pozitia avantajoasa a terapeutului : aceasta apare in

relatia cu subiectul ca interlocutor egal si nu ca’’moralizator’’

ce-si impune celuilalt punctele de vedere sau in ipostaza unui

judecator, superioritatea fiind suportata cu dificultate de

subiecti, fara insa a-si pierde statutul si rolul de conducator al

demersului de cautare a adevarului.

In dialogul ‘’Charmide sau despre intelepciunea

morala’’, PLATON ne ofera un exemplu sugestiv de utilizare a

metodei socratice in scopuri de consiliere1.

In cadrul literaturii de specialitate s-a remarcat gradul

ridicat de ambiguitate al conceptului de consiliere.M.

Bejat(1985) ne prezinta trei acceptii diferite ale acestuia :

- o tehnica educativa constand din furnizarea de

informatii si sfatuirea unei persoane care are de infruntat

anumite probleme de ordin psihologic, pe care nu le poate

rezolva singura(subiectul,familia,scoala).Consilierul o ajuta in

gasirea de solutii facandu-i anumite recomandari bazate pe

informatiile pe care le detine, pe rezultatele investigatiei

psihodiagnostice, precum si pe propriile cunostinte si

experienta sa de specialist.

- Consilierea ca una din formele de psihoterapie. Prin

psihoterapie se intelege ‘’orice metoda terapeutica de ordin

stict psihologic sau psihopedagogic’’ (J.L.Faure).English (1958)

afirma ca in cadrul psihoterapiei se includ o serie intraga de

procedee incepand de la consiliere pana la psihanaliza.

J.Vermeylen si P.Silvadon(1973) considera consilierea ca una

din principalele ‘’psihoterapii de reeducare’’. Acest tip de

consiliere se afla la granita dintre psihoterapie si educatie ;

- Consilierea si psihoterapia sunt considerate

sinonime ; terapeutul sau consilierul nu intervin activ, nu

dirijeaza, nu sugereaza solutii, ci doar reformuleaza unele

afirmatii ale subiectului cu scopul de a le clarifica consilierul

este in acest caz doar un catalizator al proceselor psihice ale

subiectului sau.

Atat consilierea cat si psihoterapia lui propun sa ajute

cu nijloace psihologice o persoana sa rezolve anumite probleme

. De asemenea ele urmaresc realizarea unor scimbari in

structura personalitatii , in special in sfrra afectiva si

motivationala (M.BEJAt.1985)

Consiliera este o activitate de durata , fiind implicati

consilierul ,clientul ,familia sa , factorii sociali si profesionali cu

scopul de a nu schimba persoana , ci de a face capabila sa

cunoasca si sa utilizeze resursele de care dispune pentru a face

fata vietii1.

De-a lungul timpului s-au constituit mai multe modele

de consiliere . De cele mai multe ori orientari din psihologie au

creat modele de consiliere .Avem modele psihodinamice care

au la baza contributii de psihanalitica (FREUD, ADLER.

A.KRONFELD) ;avem apoi modele actionale cuprinzand mai

multe tipuri de consiliere analiza tranzactionala (E.BERNE ),

consilierea de natura (WATSON, RAYNER, A.BECK) consilierea

rational-emotionala (A>ELIS avem apoi modele experientiale

cum ar fi consilierea centrala pe client sau pe grup (C.ROGERS),

consilierea existentialista (R>MAY), logoterapia (FRANKL),

consiliere gestaltista (PEARLS).

Punctul de vedere dinamic in psihologie isi are originea

in fizica si porneste de la ideeea ca orice fenomen psihic este

rezultatul interactiuni unor forte . Fiinta umana este o stuctura

compexa determinata de jocul agitatiei turbulente a unor forte

intrapsihice aflate in conflict. AaAcest model reprezinta o forma

de tratament psihologic care abordeaza personalitatea din

perspectiva psihodinamica , exemlul cel mai ilustativ

reprezentandu-l psihanaliza lui S.FREUS. Modelele

psihodinamice pun accent pe descoperirea de catre client a

variantelor procese psihologice de natura inconstienta , procese

ce stau la baza structurii personalitatii sale si formarii

mecanismelor sale de adaptaivere .Aceste descoperiri bruste si

intuitive ale clientului sunt cunoscute sub denumirea de

‘’insight’’ sau iluminare. Prin intermediul ‘’ini-sight-ului’’ clientul

descoperea de fapt sursele si motivaele ascunse care stau la

baza comportamentelor si problemele sale .

In teoria freudiana se presupuneca aceste elemente s-

au stucturat in copilarie ,sunt de natura inconstienta si relativ

inaceptabile persoanei.

Sarcina principala a modelului dinamic este sa-l ajute

pe client sa descopere ceea ce se intampla cu el, sa obtina

insight-ul propriilor sale probleme si sa utilizeze intelegerea

obtinuta pentru a-si modifica stilul perturbat de a reactiona si

de a se comporta.

Aceasta abordare isi are originea in teoriile si practica

psihanalizei freudiene, daar a fost modificata si structurata in

diverse alte sisteme (de exemlu C.JUNG sau E.FROMM, care au

considerat sistemul lui FREUDS inadegvat sau incomplet).

In ciuda diferitelor ,sistemele se asemanau intre ele

prin aceea ca sunt de parere ca procesul de consiliere trbue sa

releve clientului ca ceva nu este in regula cu viata sa si ce

anume si sa-l ajute sa elaboreze noi modele comportamentale

mai eficiente . Aceste modele au cel putin doua trasaturi

comune :

1.Toate utilizeaza discutia cu clientul ca instrument de

baza in cadrul tratamentului psihologic si clientul este care

decide in general despre ce anume va vorbi.

Consilierul poate influenta deciziile sale in mod direct

sau indirect , dar majoritatea consilierilor bazate pe insight ii

minimalizeaza rolul privind clientul in centrul consilierii.

2 In majoritatea modelelor psihodinamice traditionale

consilierul tinde sa adopte mai curand o atitudine profesionala

decat una cu caracter personal, solicitand de la client date

personale , fara a se comporta ca un prieten . Aceste modele

plaseaza responsabilitatea continutului despre care se va vorbi

pe umerii subiectului , consilierul inteervenind cu rezerva in

cadrul acestui proces si numai pentru a ghida continutul

comunicarii.

Principiul de baza il reprezinta notiunea de

‘’insight’’.Subiectul poseda o serie de scopuri de viata , atitudini

, motive , opinii in legatura cu sine insusi de care este constient

si pe care se straduieste sa le urmeze , cat si un set de motivatii

si conflicte inconstiente care isi au originea in relatiile si

experientele din copilaria sa1.

Insight-ul se refera la descoprirea acestor forte

inconstiente care opereaza din umbra, impiedicand subiectul

duca o existenta la nivelul posibitatilor sale reale . Este necesar

un procedeu care sa permita clientului intelegerea acestor

mecanisme ,astfel incat sa gaseasca solutii mai rationale de

viata si sa adopte decizii mai corecte . Modelele bazate pe

insight considera ca in cadrul tulburarilor simtomele sunt mai

putin importante decat fortele care le genereaza . Cele mai

frecvente dificultati ale oamenilor (nefericirea , ineficienta ,

comportamentul defensiv , anxietatea nu pot fi eliminate decat

prin insight.

Perspectiva psihanalitica are la baza urmatorele principii

dupa KARASU1.

1. Ideea ca omul poseda o serie de impulsuri si tendinte

instinctive –pulsiuni de natura inconstienta si peocuparea

pentru modul in care aceste impulsuri sunt exprimate ,

transformate sau refulate . Refularea se produce pentru a nu

permite gandurilor ,dorintelor ,efectele penibile sa atinga pragul

constientului .

2.Convingerea ca refularea are la baza in principal

tendinte sexuale.

4. Ideea de dezvoltare psihosociala isi are originea in

conflictele si psihotraumele din copilaria timpurie mai ales in

complexul oedip.

5. 4.Convingerea in caracterul universal si persistent al

complexului oedip.

6. Ideea ca omul es confrunta cu conflictele dintre

pulsiunile biologice instinctive ,mecanismele primare de

aparare ale Ego-ului care incearca o mediere cu realitatea

exterrna in acord cu standardele morale elaborae de societate

(superego).

7. Psihanalistii sunt partizanii determinismului sau

cauzalitatii psihice , dupa care fenomenele psihice si

comportamentale umane , nu apar intamplator , ci sunt

determinate de evenimente anterioare , care daca nu sunt

controlate (constientizate) determina subiectulsa repete mereu

aceleasi tipuri de comportamente .

8. Pornind de la aceste principii psihianalistul are

sarcina principala sa aduca in constiinta inconstientul ,adica sa-l

ajute pe individ sa constientizeze si sa inteleaga continutul

pulsional din zonele profunde ale psihismului.

Consilierul analizeaza continutul refularilor

instinctelor , cautand sa inlature rezistentele naturale ,

rezistente care tind sa se opuna acestui demers.Procesul este

marcat de momente de catharsis si insight. Relatia dintre

consilier si consiliat este de tip transferential.

Ne vom referi in continuare la diferentierea relatiei de

consiliere de tip jungian de cea de consiliere de tip analitic

traditionala . In relatia analitica acentul se pune marcat pe

relatia umana , iar psihanaliza pe transfer si pe interpetarea lui .

In situatia sedintei analitice tipice , analistul si clientul stau

ajezati pe scaune fata in fata cum se intampla in orce relatie

normala .Analistul este liber sa relationeze spontan fata de

realitateaa umana a clientului sau , nu este restrans de o

anumita tehnica , isi poate exprima gandurile , sentimentele ,

reactiile sentimentele de fiinta umana . Subiectul va avea

posibilitatea de a cuprinde personalitatea de a cuprinde

personalitatea analistului ,de a-i observa reactiile . Cei doi stau

la acelasi nivel , iar clientul vorbeste unei fiinte pe care opoate

vedea .1

Clasica relatie psihanalitica realizeaza si cere exact

opusului indicand o rigiditate considerata rigoare cu scopul

deliberat de a diferi in intregime de contactele sociale

obisnuite : clientul este cel care sta pe canapea si se supune

unor reguli tricte ale asociatiei libere si nu numai. Consilierul nu

trebue vazut .El se situeaza in rolul de parinte /frate , redus la

conditia de ‘’obiect ‘’din trecut ul clientului . Protectiile clientului

sunt interpetate ca transferuri si /sau rezistente si sunt

relationate reductiv si unic cu trairi din trecutul clientului.

Modelul jungian explica mecanismele in termenii unei

relatii dinamice de reciproca transformare , in care analistul nu

porneste inarmat cu unele continuturi universal valabile ci

acorda celuilant sansa de a fi unic .

Analistul doreste sa stabileasca o relatie atat cu Ego-ul

cat si cu inconstientul clientului si il va ajuta pe client sa intre

in contact cu propiul lui inconstient 2.

Anaistul are si el diferite sentimente si ganduri

subiective fata de client ; analistul trebue sa fie mai ales atent

la aparitia unor judecati mentale de tipul lui ‘’ar trbui ‘’.

Analistul isi cultiva o abilitate , o atitudine continua

problematizare prin care se opune constant propriille proiectii ;

problematizarea propriului punct de vedere , de reactiile sale , a

sentimentelor , emotiilor , de fiecare data , in orce situatie

noua, fara insa a-si pierde spontanietatea .

Relatiile dintre inconstientul clientului si inconstientului

analistului reprezinta acei factori care raman in fundal . Pentru

analist devine vitala capacitatea sa de a fi constient . Ajutorul

poate veni doar dintr-o transformare a atitudini clientului ,

transformare care se poate obtine doar in relatia Ego-

inconstient este corecta , ajunge sa fie corecta

Consilierul jungian nu cere sa inceapa noua existenta

cu ‘’un act de curaj si de sinceritate absoluta ‘’.

Modelele psihodinamice pun accent important pe

cuvant, pe ‘’cuvantul care elibereaza ‘’1,dar trebue sa intelegem

ca rolul important al cuvantului il intalnim si la celalante modele

.

Modelele actionale s-au nascut ca o reactie la modelele

psihodinamice . Mai ales consilierea behoviorista a aparut ca o

reactie fata de modelele bazate pe ‘’insght’’. Baza teoretica a

consilierii comportamentale isi are originea in teoriile

invatate ,care considerau ca personalitatea umana se

structureaza si functioneaza in raport de stimulii exteriori , de

situatii, rolurile si interactiunile sociale si nu de psihice interne

abisale2.

Consilierii comportamentalisti se ocupa de

comportamentul observabil si de conditiile de mediu care il

modeleaza , consilierea fiind inteleasa ca un proces de

invatare . REYNA arata ca procesul de consiliere este considerat

ca un set de procedee menite sa elimine o multitudine de

reactii emotionale cu caracter dzadaptiv,de comportamente

nedorite si sa elaboreze modele de comportament mai

eficiente, care sa permita individului sa interactioneze adegvat

cu alte persoane si situatii.

Conceptele de baza ale consilierii behovioriste sunt

cele de intarire sociala si de control al comportamentului. In

perspectiva behovirista persoana dezadaptata este diferita de

cea normala prin aceea ca a esuat in dobandirea unor abilitati

de a face fata evenimentelor cotidiene si in acelasi timp a

achizitionat modele de comportament gresite.

A.LAZARUS( 1971) a incercat sa reconcilieze orientarea

behoviorista cu cea psihodinamica. El afirma ca in spatele unui

comportament fobic se poate ascunde o problema mai

complexa. In opinia sa nu trebuie sa se aplice o tehnica in mod

mecanic si rigid, ci trebuie sa fie utilizata o gama mai larga de

abordari a subiectului, alegand-o pecea mai potrivita pentru

fiecare pacient in parte.

A.LAZARUS(Iidem) prezinta un caz in care fobia de a

traversa poduri, ascunde in spatele ei un fenomen mai complex.

Un subiect simtea o frica puternica cand trebuia sa traverseze

un pod. A trebuit sa renunte la o slujba cu salariu foarte bun si

chiar la mai multe promovari pentru ca nu putea face fata

dificultatilor legate de traversarea podurilor intalnite in drum.

Incidentul survenise prima data cand trecea un pod venind de

la serviciu unde fusese promovat, perioada care coincide cu

timpul in care astepta primul copil.Cele doua roluri noi erau

prea solicitante pentru el. Consiliera a fost deplasata de la

problema fobiei de poduri la unele aspecte din istoria vietii

subiectului. Acesta era cel mai mic din cinci frati si si-a insusit

aprecierea mamei sale ca nu va ajunge nimic in viata. A fost

utilizata tehnica desensibilizarii pentru conditionarile gresite din

copilarie. A fost elaborata o ierarhie a afirmatiilor facute de

mama, afirmatii care urmareau minimalizarea calitatilor

subiectului. In acelasi timp el a fost antrenat dupa metoda

asertiva. O data ce a capatat incredere in sine fobia de poduri a

disparut la fel de brusc cum a aparut la subiectul in cauza, fobia

de poduri avea functia de a preveni impactul cu neancrederea

si nesiguranta sa in domeniul profesional, al responsabilitatii si

autorealizarii.

O directie prin care are loc reconcilierea orientarii

comportamentaliste cu cea psihodinamica o reprezinta interesul

sporit al consilierilor pentru tehnici de autoreglare si autocontrol

al starilor psihice. Obiectul modelului comportamentalist este

invatarea subiectului sa-si redobandeasca autocontrolului

asupra lui insusi. Subiectii sunt antrenati sa-si recapete

autocontrolul asupra impulsurilor, tendintelor, reactiilor,

comportamentelor sociale prin manipularea atat a factorilor

interni, cat si externi. Autocontrolul reprezinta o capacitate

dobandita care se formeaza prin invatare, in urma unor

contacte sociale variate, iar repertoriu tehnicilor de autocontrol

se construieste progresiv in cursul interactiunii cu factori

complexi din mediul inconjurator.

Autocontrolul reprezinta rezultatul unei decizii

personale, rezultate in urma delibelarii constiente in scopul de a

integra actiuni menite sa conduca la scopuri dezirabile stabilite

de individul insusi.

O alta consiliere este cea cognitiva. Consilierea

cognitiva asemenea unui proces didactic este bazata pe

programme de consiliere, cu aplicare stricta, logica,pe etape si

sedinte delimitate ca durata. Programele de consiliere se

instituie in mijloace de feed-back si support terapeutic, intucat

clientii pot sa vada modificarile din propriul comportament,

acest fapt constituind o intarire pentru schimbarile viitoare.

Aspectele didactice ale consilierii includ explicarea de catre

consilier a triadei cognitive, a schemelor si a disfunctiilor

cognitive. Impreuna cu clientul, consilierul formuleaza noi

ipoteze si solutii alternative, pe care le vor testa in timpul

demersului de consiliere1.

Din punctul de vedere al lui A.T.BECK calitatile

consilierului sunt considerate ca avand o importanta

fundamentala pentru eficienta consilierii cognitive. Astfel

consilierul trebuie sa inteleaga experienta de viata a fiecarui

pacient, sa fie autentic si onest cu sine si cu clientul, sa posede

disponibilitati si aptitudini empatice. Consilierul trebuie sa

relationeze abil cu clientul individual, in lumea trairilor lui, intr-

un mod autentic interactiv.

Tot ca model actional este si consilierea rational-

emotionala care reprezinta o abordare ce imbina elemente de

consiliere comportamentala cu elemente terapeutice

filosofice.ELIS defineste metoda ca o consiliere activ-directiva,

de scurta durata(de la5 la 15 sedinte).

Consilierea rational-emotionala postuleaza faptul ca

oamenii vin la consiliere pentru :

1. Probleme practice, ceea ce inseamna ca ei tind sa

obtina cat mai mult ceea ce doresc de la viata si cat mai putin

din ceea ce nu doresc de la viata.

2. Aspectele emotional-comportamentale ridicate de

problemele practice.

Consilierea rational-emotionala furnizeaza clientului

tehnici eficientle de rezolvare de probleme si tehnici de

antrenare a unor abilitati de a face fata diverselor situatii. ELIS

evita sa lucreze prea mult asupra solutiilor practice pana cand

clientii nu renuntau la patternul negativ de gandire1.

Aceasta orientare nu reprezinta doar un demers cognitiv

ci si profund filosofic, ELIS fiind convins de faptul ca daca

oamenii se bazeaza pe o filosofie sanatoasa ei pot renunta la

modul nevrotic de gandire, simtire si comportament.

Pentru a produce

Pentru a produce restructurarea atitudinala a clientilor

ELIS propune urmatoarele solutii :

1.Oamenii trebuie sa constientizeze faptul ca ei se

perturba pe ei insisi intr-o masura mult mai mare decat ii

perturba ceilalti sau imprejurarile de viata.

2.Trebuie implementata convingerea ferma ca omul

poate refuza sa se lase perturbat de evenimente minore care s-

au produs s-au produs sau s-ar putea produce.

3.Constientizarea faptului ca nu dorintele, scopurile sau

valorile personale sunt cele care ii perturba pe oameni, ci

cerintele absolutiste, rigide sau irationale in legatura cu

acestea.

4.Clientii trebuie sa realizeze faptul ca au mult de

lucrat asupra lor pentru a-si restructura gandurile irationale,

sentimentele inadecvate si comportamentele disfunctionale si

ca minuni nu exista, ci doar actiuni tenace de

autoperfectionare.

5.Trebuie dezvoltata atitudinea conform careia daca

clientii vor lupta din rasputeri impotriva gandurilor negative, a

sentimentelor autopreturbatoare ei vor fi capabili sa se modifice

rapid.

Clientii gasesc solutii pentru propriile lor probleme mai

ales atunci cand dezvolta un interes pe termen lung pentru un

anumit domeniu de activitate.

Pentru cresterea eficientei acestei abordari sunt

necesare anumite cerinte :

1. nu trebuie ignorata total istoria vietii clientului.

Consilierul il forteaza pe client sa se axeze pe prezent ;

2. consilierul trebuie sa dea dovada de flexibilitate.

Clientul va reactiona mai bine la un consilier care ii este

simpatic si pe care il respecta ;

3. produsul contraargumentarii trebuie sa fie puternic si

profund ;

4. convingerile irationale trebuie abordate ca un tot

unitar.ELIS considera ca sursele gandurilor irationale sunt :

cerintele absolutiste, toleranta scazuta la frustrare tendinta de

autoevaluare tendinta spre catastrofizare.

O parte importanta a consilierii rational-emotionale

trebuie sa fie indreptata pentru a se lucra asupra acestui gen de

probleme.

Consilierii apartinand orientarii experientiale critica

atitudinile deterministe si defectiste ale consilierilor, incepand

cu S. FREUD, in legatura cu personalitatea umana. Aceste

atitudini considera eu-l ca fiind incapabil determinat si supus

instinctelor si conflictelor inconstiente reprimate care ii

ghideaza intreaga existenta. Demersul experiential reprezinta o

valorificare a disponibilitatilor fiintei umane, o realizare a

universalitatii sale si are drept obiectiv principal contracararea

alienarii. Consilierea este dedicata depasirii experientei umane

obisnuite. FRANKEL (1966) arata ca omul este stabatut de

dorinta de a gasi si de a indeplini un sens in cursul existentei

sale. Omul este privit ca o entitate activa auto-afirmativa, cu un

potential latent care trebuie verificat. Se opteaza astfel mai

curand pentru perfectionare decat pentru vindecarea unor

simptome sau boli. Scopul consilierii il reprezinta

constientizarea maximala a propriului eu sau atingerea unui

nivel superior de constiinta prin care omul sa devina constient

de semnificatia lumii sale interne sau externe si in acelasi timp

capabil s-o construiasca. Ei pun accent pe autodeterminarea,

creativitatea si autenticitatea fiintei umane, integrarea corpului

cu mintea si spiritul omului.

Scoala de consiliere experientiala pune accent pe

trairea emotiilor si experientei prezente. Trairea experientei

este mai degraba un proces afectiv decat cognitiv, personal si

inobservabil de catre o alta persoana. Acest proces subiectiv

conduce ulterior la conceptualizare, el fiind initial implicit si

capatand semnificatii profunde pentru subiect odata cu

atingerea obiectivelor consilierii. La schimbarile provenite

contribuie in mod esential relatia dintre client si consilier. Una

dintre ideile de baza ale acestei orientari este teza lui ROGERS

1 conform careia orice organism are tendinta innascuta de a-si

dezvolta capacitatile la nivel optim atunci cand este plasat in

conditii optime. Daca intelegem acest adevar, clientul capata o

imagine optimista despre propria sa persoana care este privita

ca fiind valoroasa si cu multe disponibilitati ce trebuie realizate.

Consilierul nu este altceva decat un fel de catalizator care-l

ajuta pe client sa-si valorifice disponibilitatile latente si sa-si

restructureze propria sa personalitate.

Relatia de consiliere este in acest tip de consiliere o

relatie umana mutuala, incarcata afectiv, in cadrul careia

fiecare din cei doi parteneri incearca in mod sincer si deschis sa

comunice unul cu altul prin mijloace verbale cat si non-verbale.

Consilierul nu intra in aceasta relatie in primul rand ca

specialist, ci ca o fiinta omeneasca, ca o persoana care initiaza

o relatie cu o alta persoana.

Consilierii experientialisti nu sunt partizanii unei relatii

de tip parinte-copil ca in consilierea psihodinamica, ci opteaza

pentru o relatie mai echilibrata cum ar fi cea dintre prieteni sau

soti.

Exista mai multe scoli in cadrul acestei abordari. Unele

pun accent pe comunicarea verbala dintre subiect si consilier,

altele in schimb subliniaza mai mult abordarile non-verbale,

considerand ca este mai importanta activitatea decat reflectia.

Printre tehnicile care faciliteaza exprimarea eu-lui

clientului sunt incluse tehnicile dramatice de jucare de rol sau

de imaginatie dirijata. Fantezia, reveria sunt considerate

preferabile exprimarilor verbale seci, interpretarilor cognitive.

Pentru atingerea obiectivului celui mai inalt al acestei

abordari unirea trupului cu mintea si spiritul, unele scoli

utilizeaza tehnici de meditatie inspirate din culturile orientale.

Se utilizeaza si tehnici de educarea vointei, de concentrare a

atentiei si de relaxare.

Perspectiva existentialista accentueaza importanta

situatiei de viata asa cum ea este traita de individ.

Aplicarea filosofiei existentialiste la intelegerea

problematicii umane in scopul de a-i ajuta pe oameni sa se

inteleaga mai bine pe sine si viata lor a fost realizata de-a

lungul anilor de catre mai multi teoreticieni in domeniul

psihologiei cum ar fi :BINSWANGER(1942), ROLLO MAY, ANGEL

si ELLENBERGER(1958). BINSWANGER a aplicat ideile

existentialiste in cadrul consilierii psihanalitice, fapt care a dus

la metoda denumita ‘’analiza sinelui’’. MAY si colaboratorii au

pus bazele la ceea ce a devenit deja clasica analiza existentiala.

Consilierii existentialisti nu se limiteaza la investigarea

starilor constiente si inconstiente, ci il ajuta pe individ sa-si

reconstruiasca lumea interioara prin concentrarea asupra lumii

exterioare, inconjuratoare. Majoritatea consilierilor

existentialisti accentueaza unicitatea fiecarui individ si a felului

sau propriu de a fi in lume.

Relatia dintre client si consilier este o relatie interumana

in cadrul careia cei doi parteneri se staduiesc sa fie cat mai

deschisi mai autentici.Consilierii existentialisti impartasesc

clientilor propriile sentimente, valori, experiente de viata.

Accentul in cadrul acestei abordari cade pe experientele ‘’aici si

acum’’ pe care individul decide ca trebuie sa le faca si sa fie la

un moment dat. Acest sentiment al experientei imediate

reprezinta piatra unghiulara a consilierii existentiale, individul

este ajutat sa stabileasca faze in cadrul carora sa clarifice si sa

aleaga intre diverse moduri de a fi.

Consilierea existentialista se adreseaza unui numar

redus de clienti, inteligenti, cu abilitati verbale si care se afla

intr-o criza existentialista. R.MAY(24, pag.87-100 ;105-120) la

fel ca si J.P.SARTRE considera ca analiza distruge natura umana.

Consilierea de acest tip a fost criticata de catre unii

specialisti pentru lipsa unui model sistematic al

comportamentului uman, pentru lipsa de unitate in ceea ce

priveste procedeele si tehnicile folosite. Adeptii considera ca

tocmai in aceste trasaturi ar consta forta si vitalitatea acestor

forme de consiliere.

3.1.CONSILIEREA CENTRATA PE CLIENT.

Consilierea centrata pe client s-a dezvoltat incepand cu

anii 1940 ca o puternica reactie fata de psihanaliza. ROGERS a

negat opiniile lui Freud cu privire la primatul instinctelor

irationale asupra comportamentului uman, cat si rolul dominant

al consilierului in calitate de interpret si conducator al

procesului de consiliere. In anul 1942 CARL ROGERS a publicat

lucrarea denumita ‘’Psihoterapia non-directiva’’ in cadrul careia

termenul de pacient a fost inlocuit cu cel de client.

Increzator in fortele naturale de autovindecare ale

organismului, el a vazut in consiliere un proces de indepartare a

constangerilor care impiedica acest proces sa se manifeste.

Aceste constrangeri au sursa in solicitarile nerealiste pe

care si le autoimpun oamenii atunci cand isi imagineaza ca nu

trebuie sa traiasca un anumit gen de sentimente cum ar fi,de

exemplu, cele de ostilitate. Negand faptul ca ei au astfel de

sentimente acestia nu mai sunt constienti de natura reactiilor

lor si in felul acesta pierd contactul cu existenta lor autentica,

rezultatul fiind un nivel de integrare mai scazut, relatii

interpersonale falsificate si diferite forme de dezadaptare.

Obiectivul principal al modelului rogerian este

rezolvarea acestei incongruiente, respectiv ajutarea clientului

sa se accepte pe sine.

Consilierul stabileste un astfel de climat psihologic in

cadrul caruia clientul sa se simta acceptat in mod

neconditionat, inteles si valorizat cu persoana. In acest climat el

se simte liber pentru prima oara sa-si exploreze gandurile si

sentimentele reale, acceptandu-si ura, furia sau alte sentimente

‘’urate’’ ca parti ale propriului sau eu. Pe masura ce conceptul

de sine devine tot mai congruent cu actuala experienta,

oamenii devin tot mai toleranti cu ei insisi, tot mai deschisi, la

noi experiente si perspective, tot mai bine integrati.

In consilierea centrata pe client, dirijarea procesului de

consiliere nu este sarcina consilierului. Acesta nu da raspunsuri

sau interpretari, nu sesizeaza prezenta conflictelor inconstiente

si nici macar nu intervine activ in discursul clientului. Consilierul

nu face decat sa asculte cu atentie si cu o atitudine de

acceptare ceea ce spune clientul, intrerupand doar pentru a

reformula ceea ce a spus clientul. Aceste reformulari il ajuta pe

client sa-si clarifice sentimentele si ideile pe care le exploreaza,

sa le constientizeze consilierea non-directiva se deosebeste de

alte abordari prin patru trasaturi esentiale, descrise chiar de

Rogers :

1.Se acorda o mai mare autonomie si independenta

individului considerandu-se ca acesta are o capacitate spontana

de evolutie.

2.Noua abordare pune un accent mai mare in cadrul

consilierii pe factorii de natura emotionala decat pe cei

intelectuali.

3.Se acorda mai multa atentie evenimentelor actuale si

nu celor din istoria individului.

4.Relatia de consiliere este privita ca o experienta

evolutiva.

‘’O consiliere eficienta trebuie sa aiba la baza o relatie

bine structurata, dar permisiva, care trebuie sa-l ajute pe client

sa se inteleaga pe sine insusi in asemenea masura incat sa fie

capabil sa faca pasi pe linia unei noi orientari (WATSON).

Consilierul are o atitidine pasiv-stereotipa de acceptare

totala a ceea ce se spune, reformuleaza cele afirmate de client.

Conditiile relatiilor de consiliere non-directiva dupa

ROGERS(33,pag.50-80) sunt :

1.Consilierul trebuie sa se conduca dupa principiul ca

individul aflat in terapie este responsabil pentru el insusi si este

de dorit pentru individ sa-si asume aceasta responsabilitate.

2.Consilierul trebuie sa fie de acord cu faptul ca, clientul

are interiorul sau o puternica dorinta de a deveni matur,

adaptat social, independent, productiv, de a se baza pe

propriile sale forte pentru schimbarea in urma consilierii.

3.Consilierul trebuie sa creeze o atmosfera calda si

permisiva, atmosfera in care clientul sa fie liber sa-si exprime

orice atitudine, traire sau gand, indiferent cat de

neconventionale sau absurde ar fi.

4.Consilierul nu pune clientului limitari in ceea ce

priveste atitudinile, ci doar in ceea ce priveste comportamentul.

5.Consilierul utilizeaza numai astfel de tehnici si

procedee care sa conduca pe pacient la o intelegere profunda a

propriilor sale atitudini si stari emotionale si la autoacceptarea

acestora. Aceasta intelegere se realizeaza cel mai bine prin

reflectii incarcate de sensibilitate si prin clarificarea atitudinilor

clientului. Acceptarea realizata de consilier nu trebuie sa

implice nici aprobare, nici dezaprobare.

6.Consilierul trebuie sa se abtina de la orice exprimare

sau actiune contrara principiilor formulate anterior. Aceasta

inseamna ca el trebuie sa se abtina de a intreba, dovedi,

interpreta, sfatui, sugera, convinge. Printr-o astfel de actiune

consilierul acorda incredere pacientului considerand ca acesta

isi poate rezolva singur problemele.

Consilierul se concentreaza mai ales a ceea ce simte

pacientul, sentimente care pot fi descifrate din afirmatiile

acestuia astfel incat sa poata selecta si clarifica aceste

sentimente.

ROGERS (1946) se refera la trei caracteristici care

diferetiaza cel mai bine abordarea non directiva. Acestea sunt :

- natura previzibila a procesului terapeutic non-

directiv ;

- descoperirea fortelor constructive ascunse in

interiorul pacientului ;

- relatia terapeutica centrata pe client.

Dupa ROGERS descoperirea ca atare a fortelor

creatoare din om nu este originala prin ea insasi. Si alti

consilieri s-au referit la aceste forte, dar ei nu au crezut ca

acestea pot fi puse in miscare singure, ei cautand sa le

directioneze intervenind practic in desfasurarea procesului

respectiv. Rogers considera ca tocmai aceasta acceptare si

lipsa de directionare a clientului care insemna acordarea unei

increderi totale, este cea care stimuleaza punerea in miscare a

acestor forte creatoare.

In ceea ce priveste caracterul centrat pe client, trebuie

spus ca, clientul este inteles in cursul relatiei de consiliere in

acelasi mod in care el se intelege pe el insusi. Clientul trebuie

acceptat total si din toata inima.

In ceea ce priveste aplicabilitatea modelului non-directiv

unii l-au considerat ca pe un panaceu universal. ROGERS a

negat chiar necesitatea unei diagnoze inainte de inceperea

consilierii.

Alti specialisti sunt de parere ca aceasta tehnica se

potriveste doar in cazul unor clienti sau aplicata cominata cu

alte metode.

Studiile au demonstrat ca modelul este eficient in cazul

unor subiecti relativ normali, cu probleme de viata, acuze

nevrotiforme.

SNYDER (1948) a aratat ca consilierea centrata pe client

are succes in cazul tulburarilor de adaptare marita, al consilierii

vocationale, al relatiilor dintre parinti si copii cat si in cazul

persoanelor cu tulburari nevrotice usoare.

3.2. CONSILIEREA CENTRATA PE GRUP.

In lucrarile sale ulterioare ROGERS incepe sa-si

deplaseze atentia de la consilierea individuala la cea de grup,

elaborand propria sa versiune de ‘’grup de intalnire’’. Acest

grup permite realizarea unei trairi foarte intense si plenare in

cadrul careia persoane alienate fata de ele insele, fata de

ceilalti si fata de societate pot intra in contacte emotionale mai

autentice prin intermediul intalnirii cu propriul eu, cu ceilalti si

cu lumea semnificatiilor si trairilor.

ROGERS se refera la trei mari probleme in cadrul

grupurilor sale de intalnire :

- in primul rand el presupune ca experienta in

cadrul grupului poate produce modificari permanente la nivelul

personalitatii individului si astfel scopurile dezvoltarii personale

si cele ale grupului nu mai apar ca fiind separate.

- Sunt stimulate confruntarile autentice la nivelul

grupului, chiar daca la un moment dat o astfel de confruntare

poate parea negativa si in mod potential nociva pentru unul din

membrii grupului. O exprimare sincera si deschisa a unor

sentimente negative se dovedeste in cele din urma de folos pe

termen lung.

- In al treilea rand, ROGERS nu este interesat de

dinamica de grup in sine, asa cum se intampla in cazul

majoritatii consilierii de grup, interesul sau de baza, ramanand

centrat asupra constientizarii, exprimarii si acceptarii propriilor

sentimente de catre fiecare membru al grupului.

Grupul de intalnire are nevoie pentru a-si indeplini rolul

consilierii sa fie coeziv, membrii grupului acordandu-si incredere

unii altora, iar terapeutul ca leadar al grupului faciliteaza

procesele ce se petrec in grup la nivel minimal :(18,pag.20-22)

HOBBS (1992) arata ca intre consilierea individuala si

cea de grup exista asemanari si deosebiri. Asemanarile rezulta

din obiectivul comun si din conceptia teoretica despre natura

umana ce sta la baza demersului consilierii. Diferentele deriva

mai ales din aceea ca in cazul consilierii individuale doua

personaje stau fata in fata, in timp ce in cadrul terapiilor de

grup mai multe persoane (6-7) participa la procesul de

consiliere. Consilierul centrat pe grup da cele mai bune

rezultate cu grupuri de clienti cu probleme de viata, cum ar fi :

- o familie care se confrunta cu probleme privind

copiii ;

- o persoana incapabila sa aiba prieteni fiind prea

timida ;

Acesti subiecti au drept caracteristica comuna faptul ca

sunt ceea ce noi numim ‘’nevrotici normali’’, care sufera din

cauza unei discrepante intre ceea ce sunt de fapt si expectatiile

lor fata de ei insisi si in acelasi timp isi exprima in mod deschis

nevoia de a fi ajutati.

Consilierea centrata pe grup mai poate fi utilizata cu

urmatoarele categorii de clienti :

a) clienti suferind de reactii anxioase datorate

stresului ;

b) copii cu tulburari de adaptare sau dificultati

scolare ;

c) adolescenti cu tulburari de comportament ;

d) subiecti cu migrena ;

e) schizofreni aflati in faze de remisiune (33

pag.50-80).

In cadrul consilierii centrate pe grup subiectii isi percep

propria situatie, fiind sustinuti de ceilalti membrii ai grupului.

Membrii grupului profita de pe urma consilierii doar daca se

simt acceptati de ceilalti membri ai grupului si de catre

consilier. Ei trebuie sa gaseasca in situatia de grup conditii care

sa le permita sa nu mai dezvolte anxietatea care ii face

ineficienti in relatiile cu ceilalti si nefericiti atunci cand raman

singuri singuri cu ei insisi.

In grup, clientul trebuie sa se simta liber sa se

autoexamineze, fiind asigurat de faptul ca problemele sale vor

fi intelese asa cum sunt si ca el va vi respectat ca persoana. In

cadrul consilierii individuale atitudinea suportiva este asigurata

in special datorita antrenamentului consilierului care conduce

astfel sedintele pentru a crea clientului aceasta impresie .

In grup, desi aparent fiecare membru al grupului este

absorbit de propriile probleme, se produce o anumita dinamica

a relatiilor impersonale, care face ca posibilitatea unui membru

al grupului de a fi inteles si acceptat de mai multe persoane sa

devina mai mare. Acest fenomen are loc datorita coeziunii

grupului. In consilierea individuala, cat si in cea centrata pe

grup sarcinile consilierului sunt asemanatoare : clarificarea

sentimentelor, reflectii asupra naturiisentimentelor,

reformularea unor continuturi exprimate de client, acceptarea

clientului, restructurarea atitudinala.

Incadrul grupului un individ poate atinge un echilibru

matur intre actiunile de a da si de a primi, intre independenta si

dependenta (38 pag.60-62). Grupul specific acestui model de

consiliere cuprinde 6 membri la care se adauga consilierul. La

acest numar s-a ajuns in mod empiric si nu au fost realizate

cercetari cu privire la numarul optim de membri ai unui grup de

consiliere. La cei sase se mai pot adauga eventual inca doi

membri ai grupului. Daca insa numarul membrilor grupului

creste prea mult, dinamica grupului este incetinita, multi

participanti ramanand la periferia grupului. Rruniunile au loc

intr-o incapere linistita, de dimensiuni potrivita.

Tema de grup reprezinta un subiect asupra caruia se

centraza discutia in cadrul grupului, ca avand un inceput si un

sfarsit clar precizat. In cursul unei singure sedinte se pot aborda

mai multe teme. Pentru fiecare tema exista un participant cu rol

prioritar care reprezinta centrul atentiei si o serie de participanti

cu roluri minore, al caror numar si grad de implicare difera de la

o tema la alta. Dinamica grupului evolueaza in directia unei

analize mai in detaliu si a unei exprimari emotionale mai vii.

Desi structura formala lipseste exista un model clar al evolutiei,

dezbaterilor in ceea ce priveste intentia si cursul ce trebuie

urmat.

Terapeutul (consilierul) trebuie sa manifeste incredere

in posibilitatile clientilor de a deveni responsabili pentru

propriile lor probleme si sa-si limiteze tendinta de a-si impune

punctul sau de vedere asupra participantilor.

In cazul consilierii centrate pe grup, consilierul trebuie

sa fie capabil sa raspunda emotional la sase persoane in loc de

una singura. El trebuie sa fie capabil sa reorganizeze si sa

manevreze intr-un mod cat mai obiectiv ‘’curentii’’ de natura

afectiva care circula in cadrul grupului.

El trebuie sa-si clarifice sentimentele personale fata de

fiecare membru al grupului pentru a fi capabil sa-i acocde

intelegerea. Scopul urmarit este consilierea de grup si nu o

consiliere individuala realizata in grup. Daca consilierul este

suficient de abil, grupul devine agent de consiliere, iar membrii

grupului devin ei insisi consilieri. Demulte ori este bine ca,

consilierul sa dea posibilitatea unui membru al grupului sa preia

rolul de consilier, fapt ce faciliteaza demersul autoexplorator al

altui membru al grupului. Atmosfera pe care trebuie s-o

mentina consilierul in cadrul grupului este de maxima

siguranta, acceptare si intelegere situatie in care amenintarea

este minimala si se creaza conditii pentru autoexplorare.

Selectia se realizeaza in functie de doua criterii :

a) subiectul va beneficia de pe urma grupului ;

b) grupul va beneficia de prezenta sa.

Din punctul de vedere al clientului singurul criteriu luat

in consideratie pentru a intra in grup este dorinta lui de a

participa la un grup in care sa-si discute problemele.

Datele clinice au aratat ca pot beneficia de pe urma

grupului chiar persoanele foarte timide, persoane agresive,

adolescentii delincventi. Exista o categorie de indivizi care au

tendinta de a distruge grupul. Este vorba de subiecti sofisticati

care utilizeaza cu sadism cunostintele lor de psihodinamica

pentru a-i perturba pe altii.

HOBBS (19,pag.70-75) recomanda sa nu fie introdusi in

grup subiecti deosebiti de agresivi, deoarece prezenta acestora

face sa se atinga cu dificultate o atmosfera de acceptare si

libertate de exprimare.

Nu este de dorit sa se introduca in cadrul grupului nici

subiecti care au contacte frecvente unul cu celalalt in afara

grupului. Daca doi soti doresc sa participe la consilierea de grup

acestia vor fi inclusi in grupuri diferite, la ore diferite.

Comunicarea in cadrul grupului are loc intre membri

egali. Limbajul clientului reflecta nivelul responsabilitatii sale

pentru sentimentele si actiunile sale. Dintre tehnicile aplicate

cel mai des folosita este cea a jocurilor de tip role-playng in

cadrul carora clientul trebuie sa joace roluri ce corespund

diverselor parti sau zone ale eu-lui sau.

Combinarea consilierii individuale cu cea de grup da in

general rezultate pozitive. Printre avantajele consilierii de grup,

avantaje extrase de prin afirmatiile unor clienti rezulta ca acest

model de consiliere de grup :

- ii ajuta pe participanti sa-si rezolve mai bine

problemele de viata, percepand mai realist realitatea externa ;

- ii ajuta sa se accepte mai bine ca persoane ;

- le trezeste dorinta si le creeaza posibilitatea de

a fi ei insisi.

Din analiza protocoalelor inregistrate in timpul consilierii

el a reusit sa traga concluzii cu privire la atitudinea si

comportamentul clientului in diferite stadii ale consilierii.

Primele sedinte de consiliere sunt dominate de sentimente

negative si de descurajarea clientului. Dupa un timp apar

sentimente de speranta si o mai buna acceptare din partea

clientului (28,pag.120-130).

S –a observat ca la inceputul procesului de consiliere

subiectul are tendinta de a vorbi despre problemele si

simptomele sale ; odata cu procesul de consiliere progreseaza

accentul se deplaseaza pe afirmatii legate de intelegerea

legaturii dintre trecutul si situatia prezenta.

In cazul in care consilierea este incununata de succes se

pot constata urmatoarele modificari in ceea ce priveste

imaginea si atitudinea fata de sine :

- se constata o crestere a numarului de afirmatii

ce reflecta o atitudine pozitiva fata de sine ;

- scade numarul afirmatiilor si atitudinilor

autodevalorizatoare exprimate pe un ton afectiv negativ ;

- atitudinile ambivalente fata de propria persoana

au o tendinta de crestere cam pana la jumatatea consilierii,

dupa care au tendinta sa scada ;

- in finalul consilierii se constata prezenta unui

numar mult mai mare de autoevaluari pozitive in raport cu

propria persoana ;

- la clientii considerati esecuri ale consilierii se

mentine un numar ridicat de aprecieri si sentimente negative

Afata de propria persoana.

Clientul coboara de la un nivel inalt de generalitate la o

percepere mai fina si mai diferentiata a realitatii. In urma

consilierii clientul nu mai percepe realitatea ca fixa, imuabila, ci

ca fiind maleabila, mobila, ceea ce ii da speranta ca schimbarea

este posibila.

Unul dintre procesele importante ale demersului de

consiliere o reprezinta constientizarea unor experiente

reprimate. Primul pas in constientizarea unor sentimente

refulate il reprezinta perceptia unei discrepante de tipul :’’As

dori ca mariajul meu sa continue, dar se pare ca ma port in asa

fel incat sa-l distrug’’.

In cazul in care clientul percepe respectivele

discrepante intre ceea ce gandeste si modul in care se

comporta, el nu poate lasa lucrurile asa, fiind motivat sa

descopere ratiunea pentru care lucrurile se petrec astfel.

Aceste sisteme de consiliere difera de forma originala a

consilierii centrate pe client prin aceea ca au gasit diverse

tehnici prin care consilierul in afara simplelor reflectii si

clarificari, il poate ajuta pe clientsa-si descopere eu-l integral

(33,pag.102-110).

4.CONSILIEREA IN DOMENIUL ASISTENTEI SOCIALE

4.1. CADRU DE REFERINTA PENTRU

INTELEGEREA CONSILIERII

O baza teoretica si concepte importante

dezvoltate din cadrul general al traditiei filosofiei existentiale

care respecta existenta subiectiva a individului si pune accentul

pe vocabularul libertatii, al optiunii, al autonomiei si

semnificatiei. Este o abordare umanista care este preocupata

cu cresterea si cu ‘’devenirea’’, recunoscand importanta

conceptului de sine si a potentialului de auto-actualizare, adica

o ‘’persoana cu o functie deplina’’. Daca sunt asigurate conditii

adecvate de dezvoltare cum ar fi autenticitatea, caldura

empatia, relatiile neconditionate cu persoane semnificative,

oamenii se vor dezvolta automat in directii pozitve. Reprezinta

o ‘’a treia forta’’ ca alternativa teoretica ca la abordarile

psihoanalitice si behovioriste. Teoria trimite de asemenea la

perspectiva fenomenologica modul in care experienta unei

persoane cu privire la ea insasi este comparabila sau nu cu

modul in care’’isi experimenteaza propriul eu in lume’’.

Problemele care se ridica includ stari psihologice

datorate conflictului interior dintre experienta proprie si modul

in care cineva este perceput de catre ceilalti : acceptarea

conditionata din partea unor relatii importante limiteaza masura

in care cineva poate sa fie realmente el insusi.

Scopurile terapiei sunt de a ajuta persoanele in procesul

de dezvoltare ; de a ajuta ca individul sa devina o persoana cu

funcţionalitate deplina prin deschiderea catre experienta si

ambiguitatea, incredere in sine, dezvoltarea unei surse interne

de evaluare