lucrare de diploma - padurea spanzuratilor

8/13/2019 Lucrare de Diploma - Padurea Spanzuratilor

http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-de-diploma-padurea-spanzuratilor 1/58

Introducere

Această lucrare abordează tema ciclicităţii în trei din romanele lui Liviu Rebreanu,„Ion”, „Pădurea spânzuraţilor” şi „iuleandra”, a!ându"se în mare parte pe o analiză din

punct de vedere #ormal$ Pe lân%ă aspectul #ormal, sunt puse în discuţie şi elemente ce ţin

de structura pro#undă a romanelor, de conţinutul ideatic al acestora$

Lucrarea debutează cu o analiză mai lar%ă a conte!tului literar şi social, al perioadei

anterioare lui Liviu Rebreanu şi a caracteristicilor literare prin care se de#inea această

perioadă$ &ste pus în evidenţă #aptul că literatura de dinainte de Rebreanu era una slabă

din punct de vedere calitativ, limitată la proza scurtă, nuvelistică, romanul lipsind sau

#iind slab reprezentat prin încercări eşuate$

Pe #undalul unei literaturi a#late într"un stadiu de continuă căutare a #ormelor celor

mai adecvate, operele lui Rebreanu reprezintă o alt#el de literatură, aducând un stil şi o

specie noi, specia romanului, şi anume romanul realist obiectiv, prin primul său roman,

„Ion”, apărut în '()*$

+upă apariţia romanului „Ion”, scriitorul publică alte două romane, de o valoare

crescândă, „Pădurea spânzuraţilor” în '()) şi „iuleandra” în '(), romane în care are

loc o trecere de la stilul realist obiectiv la un stil obiectiv de #actură psi-olo%ică, creatorulmutându"şi câmpul de analiză în planul subiectiv al interiorităţii persona.elor$

/oate cele trei romane sunt construite pe o structură circulară, din predilecţia lui

Rebreanu pentru ordonare şi simetrie, structură circulară care are un rol #oarte important

în des#ăşurarea acţiunii, întrucât motivează deznodământul$

0n această lucrare, circularitatea celor trei romane este analizată minuţios şi pe rând,

#iind disecate toate mecanismele realizării ciclice$ 1c-ema analizei porneşte de la

acţiunea romanului, aşa cum este percepută la o primă vedere, apoi scenele care redau

simetria compoziţională de supra#aţă sunt analizate paralel, prin comparaţie$

+upă ce este analizată circularitatea de supra#aţă, analiza pătrunde mai adânc,

intrând în structura circulară de pro#unzime, romanul #iind construit în .urul centrului

catalizator, mobilul ce declanşează con#lictul, centru care strân%e acţiunea într"un „corp

s#eroid”$

2



3biectul analizei îl reprezintă în continuare timpul ciclic, care apare ca o predilecţie

a scriitorului, prin intermediul căruia Rebreanu ridică dramele persona.elor sale la nivelul

in#initului, acestea căpătând o dimensiune eternă şi implicit repetabilă$

4ltimul capitol este construit ca un elo%iu adus lui Liviu Rebreanu de către

posteritate, elo%iu alcătuit din câteva articole aparţinând unor renumiţi scriitori de după

Rebreanu, c-iar şi din secolul curent$ Aceste articole, ce sintetizează personalitatea

impozantă şi valoarea de netă%ăduit a operelor lui Liviu Rebreanu, ţin locul oricărei

înc-eieri convenţionale$

I$ 35/&6/4L LI/&RAR 7 +e ce nu aveam roman8

Perioada interbelică reprezintă o perioadă relevantă pentru literatura română,trecându"se de la literatura de inspiraţie istorică şi socială de până la '('9 la o literatură

modernă, născută pe principiul sincronismului cu literatura universală$ 1#ârşitul primului

Război :ondial aduce în plan literar o diminuare a liricului şi respectiv o e!pansiune a

epicului, a obiectivităţii realiste, eclipsând subiectivitatea romancierilor de până la război,

;



pentru care viaţa reală coincidea cu literatura$ Amprenta lirică este ast#el ştearsă de către

apariţia adevăratului roman epic, romanul modern, ce va încununa literatura română şi o va

reprezenta dincolo de %raniţele ţării$

'$ Literatura de până la '('9

Perioada literară antebelică era dominată de lirică şi de nuvelistică, operele literare

din această perioadă având caracter preponderent istoric şi social, valoarea estetică

ne#ăcându"şi simţită prezenţa decât slab şi abia spre s#ârşitul secolului al 6I6"lea şi

începutul secolului 66$

Reprezentativi pentru perioada antebelică sunt poeţii şi scriitorii care nutreau o mare

simpatie pentru ţăranul român, precum <$ oşbuc, 3$ <o%a, Al$=la-uţă, 5$ Ior%a, >asdeuşi +uiliu ?am#irescu, scriitori care se încadrau în curentele sămănătorist şi poporanist,

militând pentru cauza ţăranului înrobit şi dorind întoarcerea la virtuţile bătrânilor, la

datinile strămoşeşti şi la sat ca unic păstrător al valorilor naţionale$ +intr"un acut sentiment

al dezrădăcinării, toţi aceşti poeţi şi scriitori încercau prin operele lor să se #acă %lasul

necazurilor şi su#erinţelor îndurate de ţărani, #apt care #ăcea ca aceste opere ale lor să #ie

aproape în între%ime lirice şi melodramatice, însă lipsite de valoare estetică în sine$ +eşi

speci#ic poeziei ca mi.loc de e!primare şi de transmitere a sentimentelor şi %ândurilor poeţilor, liricul apare însă #oarte #recvent în perioada antebelică şi în creaţiile aşa numite

epice, precum nuvelele, unde liricul este reprezentat prin acel melodramatic, prin acea

subiectivitate su#ocantă în care sunt redate evenimentele, autorul #ăcându"se mereu ecoul

eroilor săi lipsiţi de identitate individuală$

Pe lân%ă caracterul liric e!a%erat, ceea ce i se mai reproşează literaturii din această

perioadă este şi caracterul social şi istoric pronunţat al operelor, cărora le lipseşte cu

desăvârşire pro#unzimea psi-olo%ică a persona.elor le%ate de planul social$ Preponderenţa

dimensiunii sociale asupra celei psi-olo%ice este evidentă atât în @ iocoii vec-i şi noi de

5$ Bilimon cât şi în romanul ciclic al omăneştenilor$ Accentul este pus mai mult pe

trăsăturile persona.elor care ar putea #orma tipolo%ii sociale, precum @ parvenitul ,

@inadaptabilul , şi nu pe trăsăturile de#initorii ale persona.elor care ar putea alcătui

individualităţi, nee!istând ast#el o autonomie interioară a persona.ului$



Persona.ele reprezentative ale literaturii române din aceasta perioadă sunt deci

simboluri sociale care populează ma.oritatea romanelor de la s#ârşitul secolului al 6I6"lea

şi din primele decenii din secolul 66, mai e!act pornind de la &minescu şi până la

romanele lui :$ 1adoveanu, @ Bloare o#ilită , @ 0nsemnările lui 5eculai :anea ,

@ +uduia :ar%areta sau @ 3amenii din lună $

+eşi romane precum @ iocoii vec-i şi noi , @ :ara , @ =iaţa la ţară şi @ /ănase

1catiu se bucură de valoare estetic recunoscută, ma.oritatea operelor epice din perioada

antebelică sunt #ie strict istorice, ca @ :anoil , @ &lena , sau @ +an , #ie prea lirice,

ne#iind decât @ creaţii subiective, în care scriitorii îşi #i!ează momentele vieţii şi su#erinţii

lor ,după cum spunea &u%en Lovinescu în @ Istoria literaturii române moderne $

Ast#el, aceste creaţii literare nu sunt su#iciente pentru instituirea unei tradiţii literare

româneşti$

)$ Perioada interbelică

+acă în perioada anterioară Primului Război :ondial a e!istat o aşa numită @ criză a

romanului , constatându"se o sărăcire a titlurilor la acest capitol, după Primul Război

:ondial românul, eliberat de amprenta istorică şi socială, începe să in#lorească într"o #ormă

nouă, autentică, odată cu apariţia în '()* a romanului @ Ion al lui Liviu Rebreanu,@ roman realist prin metodă şi epic prin amploarea planului$ Această în#lorire a #ost

#avorizată şi de polemicile din presa interbelică cu privire la înnoirea literaturii şi culturii

româneşti$

)$'$ Polemica din presa interbelică

0n această perioadă devine din ce în ce mai #erventă con#runtarea dintre cele două

direcţii literare C tradiţionalismul, având ca reprezentanţi pe scriitorii sămănătorişti %rupaţi

în .urul lui 5ic-i#or rainic şi pe cei poporanişti, toţi #iind în #avoarea reîntoarcerii la

strămoşi şi la cultura populară ca unic nucleu de cultură românească, şi cel de"al doilea

curent, modernismul, având ca reprezentant principal pe &u%en Lovinescu, spri.init de

adepţii şi participanţii cenaclului @ 1burătorul $ &u%en Lovinescu şi adepţii săi militează

9



pentru necesitatea revitalizării literaturii române, a#late de prea mult timp sub semnul

sămănătorismului şi al poporanismului, acestea punând accent pe creaţiile populare, care

însă nu duc decât la apariţia unei producţii literare minore$ 0n opinia moderniştilor, poporul

român nu a #ost decât o trestie în bătaia vânturilor orientale şi slave, neavând nimic propriu

care să îi alcătuiască speci#icul naţional, sin%ura marcă speci#ică românească #iind poezia

populară$ 0nsă această poezie nu poate alcătui suportul unei culturi române solide, de aceea,

în opinia lui Lovinescu, trebuie să importăm modelul occidental şi să ne creăm o cultură şi

o literatură aplicând acest model la speci#icul nostru naţional$

0ntre cele două direcţii e!treme din presa literară e!istă şi una mediatoare, a

#ilozo#ului şi eseistului :i-ai Ralea, colaborator la revista poporanistă @ =iaţa

românească , acesta dând un răspuns plauzibil din punct de vedere istoric la întrebarea ce

#rământa întrea%a @ su#lare literară a timpului C @ de ce nu avem roman 8 $ &l susţine cădin moment ce nu e!istă o tradiţie epică ma.oră în cultura românească care să constituie o

bază, nu putem avea nici roman$ Dalada e sin%ura creaţie epică românească viabilă, care a

constituit însă baza nuvelei, sin%urul %en narativ propriu literaturii române după părerea lui

Ralea$

0n urma acestor polemici s"a a.uns la concluzia că romanul trebuie importat din

literatura occidentală , dar pentru aceasta este nevoie şi de o instruire a publicului pentru ca

acesta să #ie capabil să asimileze acest %en literar nou$ Până la '('9, romanul era văzutdoar ca un %en convenţional, ca o modalitate de divertisment, de către public, lucru datorat

sărăciei de subiecte şi sc-ematismului psi-olo%ic al persona.elor, care nu dezvoltau %ustul

artistic al cititorilor$ Ast#el, s"a simţit nevoia apariţiei unui tip de operă care să #acă apel la

constiinţa cititorului pentru a #i înţeles şi care, odată înţeles, să devină un mi.loc de

alimentare spirituală$

)$)$ Romanul între amatorism şi pro#esionalism

Pe lân%ă lipsa epicului în literatura română ca bază pentru naşterea romanului, un alt

#actor care a adâncit criza romanului a #ost amatorismul scriitorilor români din perioada

antebelică, ce consta într"o acută lipsă de idei şi într"o încremenire în tematica ţărănească,

speci#ice dominaţiei sămănătoriste din acea vreme$ eea ce moderniştii reproşau

(



tradiţionaliştilor era #aptul că @ atunci când vrei să"i descoperi o idee, te"mpiedici de"o

meta#oră , din cauza accentului prea apăsat asupra retoricii şi spiritualităţii$

Ast#el, s"a pus problema pro#esionalizării scrisului, a e!ercitării literaturii ca o

pro#esie, aceasta #iind considerată sin%ura condiţie a maturizării literaturii române$ Ast#el,

sub îndemnul -eliadesc vec-i de un secol @ 1crieţi, băieţi, numai scrieţi E , scriitorii din

perioada interbelică au început să"şi e!erseze această pro#esie, scoţând la lumină o serie de

romane toate realizate după acelaşi tipar occidental, lipsite deci de ori%inalitate, operele

#iind e!clusiv rezultatul imitaţiei$ Acest lucru a avut loc tocmai din acea sete de cultură a

poporului roman, care, dornic să a.un%ă la acelaşi nivel cu cultura europeană, a importat

inte%ral te-nicile, mi.loacele şi temele occidentale, în special pe cele #ranceze, sărind peste

multe etape din evoluţia culturii europene$ La baza teoriei imitaţiei #ormulată de Lovinescu

stătea ideea că ori%inalitatea poporului român va consta în modul cum importurile vor #iaplicate la speci#icul naţional, însă se pare că scriitorii români dornici să se alăture &uropei

prin aşa"zisa lor latinitate, au uitat să se intoarcă la izvoarele naţionale şi @ să toarne în

#ormă nouă materialul vec-i, producând numai copii e!acte ale operelor occidentale$

Această producţie în serie a deran.at spiritele critice 7unele c-iar şi moderniste" , reieşind

necesitatea conturării unei critice mai ri%uroase, care pe de o parte să pieptene literatura

română de operele super#lue şi #ără prea mare valoare estetică, iar pe de alta să le

încura.eze pe cele purtătoare de potenţială valoare estetică$

)$F$ /oate încercările duc la Rebreanu

+acă la s#ârşitul secolului al 6I6"lea romanul nu era decât un %en literar

convenţional, care se #ăcea ecoul ori al moravurilor la modă, ori al vreunui interes politic,

social sau istoric ce trebuia ve-iculat prin pa%inile lui în rândurile publicului, în primele

decenii ale secolului 66 începe să se contureze ideea de artă a romanului, deşi cu slabi

reprezentanţi$ Această artă a romanului se contura mai de%rabă prin constatarea a ceea ce

nu erau romanele din acea vreme şi prin ceea ce ar trebui să #ie Romanul prin contrast cu

acestea$ Aceste minusuri ale romanelor de tip clasic erau incompatibile cu dinamismul

vieţii moderne C lipsa autonomiei interioare a persona.elor care sunt dependente de mediul

lor social, lipsa unei relatări obiective şi cât mai apropiate de realitate a evenimentelor,

'*



super#icialitatea tematicii o#erite$ Ast#el, toate aceste reproşuri se cumulează într"o

necesitate a unei metamor#oze radicale a %enului romanesc, care să stea sub semnul ştiinţei,

al #ilozo#iei şi c-iar al sc-imbărilor din plan politic şi economic din această epocă$

3dată cu s#ârşitul războiului, au loc importante sc-imbări în stat, #iind instaurate

democraţia şi parlamentarismul, iar pe plan economic are loc industrializarea societăţii,

datorată dominaţiei capitalului, sc-imbări cu repercusiuni ma.ore în statul de tip #eudal

având la bază ţăranul şi a%ricultura$ /radiţionalismul împreună cu ţăranul său, care nu"şi

poate concepe e!istenţa #ără pământ, sunt adânc zdruncinate de noile te-nici de

colectivizare, procese ce vor lăsa urme adânci în su#letul populaţiei rurale$

/oate aceste trans#ormări su#erite la nivelul între%ii ţări apar zu%răvite în mod realist

şi obiectiv în romanul @ Ion al lui Liviu Rebreanu, apărut în '()*, roman care va #i

considerat primul mare roman autentic şi de mare valoare artistică, anul '()* reprezentânddebutul literaturii române interbelice, desc-izând numărul marilor victorii ale romancierilor

români$

Prin romanul @ Ion , Liviu Rebreanu a inaun%urat tipul de roman realist epic şi

descriptiv, care se a#lă la baza piramidei construite de 5icolae :anolescu în eseul său

despre romanul românesc, @ Arca lui 5oe , încadrându"se în cate%oria doricului,

caracterizat prin prezenţa unui narator omniscient şi omnipotent atât în ceea ce priveşte

persona.ele sale cât şi pe cititori$ La scurt timp după apariţia romanului @ Ion , este inau%urată şi cate%oria ionicului,

ce presupune accentuarea analizei psi-olo%ice şi a re#lecţiei, ce începe să controleze viaţa,

cate%orie inau%urată prin cel de"al doilea roman al lui Rebreanu, @ Pădurea spânzuraţilor ,

apărut la numai doi ani distanţă de primul, în '())$ /ot în această cate%orie se încadrează şi

romanul @ iuleandra al aceluiaşi autor, apărut în '(), dar şi alte romane ale scriitorilor

din acea vreme, precum romanele >ortensiei Papadat"Den%escu, @ oncert de muzică de

Dac- , @ Becioare despletite , @ 4ltima noapte de dra%oste, 0ntâia noapte de război al

lui amil Petrescu, romanele lui Anton >olban, romane de mare valoare artistică prin

te-nica realizării şi prin pro#unzimea persona.elor$

Anul '(FF este @ anul de aur al romanului românesc interbelic , este etapa

concluzivă a unui proces îndelun%at şi de conştientizare a acestuia, acum apărând câteva

din cele mai valoroase titluri din întrea%a istorie a literaturii române C :$ &liade cu

''



@ :aitreGi , <$ Ibrăileanu cu @ Adela , <ib :i-ăescu cu @ Rusoaica , >ortensia

Papadat"Den%escu cu @ +rumul ascuns , amil Petrescu cu @ Patul lui Procust , :$

1adoveanu cu @ rean%a de aur $

4ltima etapă a romanului interbelic, cuprinsă între '(FF şi '(H*, este etapa

corinticului, după cum o numeşte 5$ :anolescu, caracterizată prin ale%orie, simbol şi mit,

prin caricatural şi parodic, ce cuprinde romane #antastice precum C @ 0ntâmplări din

realitatea imediată şi celelalte romane ale lui :a! Dlec-er, romanele lui 4rmuz şi

@ etatea :ilionarului al lui te#an Dănulescu$ /ot în această perioadă a maturităţii

literaturii interbelice se încadrează şi unele romane scrise mai devreme #aţă de această

perioadă, cum ar #i @ raii de urtea"=ec-e al lui :ateiu ara%iale, apărut in '()($

II$ R&DR&A54 05/R& &L& +34J RJ?D3AI&

'$ 3mul Rebreanu

Liviu Rebreanu, prozator şi dramatur%, s"a născut la ) noiembrie '992 în satul

/ârlişiua, .udeţul Distriţa"5ăsăud, #iind #iul lui =asile Rebreanu, a.utor de notar şi

învăţător, şi al Ludovicăi$ +in #ra%edă tinereţe îmbrăţişează cariera militară, #iind înrolat în

armata un%ară, însă după ceva timp renunţă şi se întoarce în ţară unde este întemniţat de

câteva ori, dar de #iecare dată reuşeşte să scape$ 0n tot acest răstimp tulbure, Rebreanu

publica totuşi câteva nuvele, ca @ Proştii , @ <olanii , şi are şi o activitate publicistică

susţinută, publicând în reviste precum @ Rampa , @ ?iua , @ 4niversul literar , @ =iaţa

')



românească $ Anul '(') este anul debutului său editorial, prin volumul de nuvele şi sc-iţe

@ Brământări , şi al căsătoriei cu actriţa te#ania KBannG Rădulescu$ +upă intrarea

României în războiul mondial, cere să #ie înrolat ca voluntar în armata română, dar nu este

acceptat, ulterior #iind arestat de poliţia austro"un%ară, dar reuşind să scape şi să se

re#u%ieze la Iaşi$ 0ntors în Ducureşti, #recventează cenaclul lui Lovinescu, @ 1burătorul , şi

se concentrează asupra creaţiilor sale epice care vor urma să apară la scurt timp$ &!perienţa

tra%ică trăită în război va #i evocată în romanul .urnal @ alvarul în '('($ 0n anul '()*

publică MIon”, ce reprezintă atât consacrarea romancierului cât şi desc-iderea unui nou

drum în epica românească$ 0n '()) apare şi romanul psi-olo%ic @ Pădurea spânzuraţilor ,

care are ca punct de plecare drama #ratelui său, &mil, e!ecutat prin spânzurare deoarece a

vrut să treacă linia #rontului în zona armatei române în '('$ 3perele publicate după

acestea demonstrează #orţa epică a romancierului, dar şi inovatia adusă atât sub aspectul#ondului cât şi al #ormei, succesele sale #iind încununate de premiile Academiei Române şi

de numirea lui ca membru al Academiei 0n '(F($

a om era e!traordinar şi producea o impresie absolută tocmai prin #aptul că, deşi era

văzut deseori în prezenţa unor oameni iluştri, se deosebea de aceştia printr"o naturală

stân%ăcie, care îi o#erea acea notă distinctivă$ @ Aşa arată %eneralii în civil , constata <eo

Do%za'$

ât despre presti%iul său, nu era unul încărcat de lirism, ca şi proza sa, ci seconcretiza mai de%rabă într"o @ lucidă preţuire $

)$ Rebreanu Romancierul 7 Poetica romanului rebrenian

Poetica rebreniană se încadrează în realismul obiectiv, însuşi Rebreanu mărturisind în

memoriile şi interviurile sale că nu este reprezentantul tipic al realismului, ci că operele

sale se înscriu mai curând într"un @ realism ponderat şi obiectiv , căci nu sunt copia #idelă

a realităţii$ &le in#ăţişează o realitate @ stilizată , o @ sinteză a realităţii, aşa cum aceasta

este percepută în conştiinţa romancierului$ Rebreanu a#irmă în '(F2 că Mrealitatea pentru

mine a #ost numai un prete!t pentru a"mi putea crea o altă lume, nouă, cu le%ile ei, cu

întâmplările ei$”

' <eo Do%za, M3mul era e!traordinar”, in :ircea ?aciu , MRebreanu după un veac”, &d$ +acia lu." 5apoca, '(92, pa%$ )2$

'F



+eşi nu a #ormulat niciodată o teorie a romanului, din articolele sale adunate în

MAmal%am” şi din interviuri s"a putut cristaliza o poetică a stilului lui Rebreanu,

cuprinzând mi.loacele, te-nicile şi concepţiile după care această Mlume nouă, cu le%ile ei” a

#ost creată şi mai ales e#ortul creator îndelun%, munca meticuloasă consemnată în

mărturisiri, pre#eţe, corespondenţă$

Adept al realismului, Rebreanu are o viziune or%anicistă asupra romanului, con#orm

căreia opera trebuie să se asemene or%anismului viu, în sensul că în pa%inile lui trebuie să

surprindă M pulsaţia vieţii”$ reatorul realist trebuie să creeze oameni vii, asemeni

reatorului +ivin, şi numai atunci opera lui va putea purta numele de @ artă $ Aceşti

oameni trebuie să aibă viaţă proprie, iar evenimentele să decur%ă în cel mai #iresc mod, #ără

vreo intervenţie a autorului$

1inteza concepţiei realiste a lui Rebreanu despre literatura este cuprinsă în două #razeale sale C @ Literatura trăieşte prin ea şi pentru ea însăşi$ +urabilitatea ei atârnă de cantitatea

de viaţă veritabilă ce o cuprinde$ , #raze ce #ormează credo"ul după care Rebreanu îşi va

construi romanele$

Realismul lui Rebreanu presupune şi ideea de anticalo#ilism, el considerând că @ nu

#rumosul, o născocire omenească, intereseză în artă, ci pulsaţia vieţii , şi pre#eră

@ e!presia bolovănoasă "sin%ura modalitate de narare a adevărului" strălucirilor artistice,

@ care sunt mai întotdeauna în detrimentul preciziei şi a mişcării de viaţă $ 0ntr"un cuvânt, romanele lui Rebreanu reprezintă mărturia e#ortului acestuia de a

@ surprinde în cuvinte viaţa adevărată )$

Pentru a concretiza această aspiraţie creatoare totalizantă de a reda viaţa în completa

ei in#ăţişare şi de a da cititorului impresia că cuprinde totalitatea aspectelor realităţii,

Rebreanu a recurs la te-nica naratorului omniscient şi omniprezent, optând pentru o

relatare neutră, impasibilă, a evenimentelor şi a modului cum acestea determină viaţa

persona.elor$ Rebreanu re#uză să intervină în des#ăşurarea evenimentelor cu comentarii sau

in#ormaţii, cum este cazul obositoarelor intervenţii ale lui 5$ Bilimon în @ iocoii vec-i şi

noi , ci se retra%e împreună cu naratorul în spatele acţiunii pentru a #i, de #apt,

pretutindeni, cum se întâmplă în romanul @ Ion $ armen :uşat surprinde #oarte concis

) 1imion :ioc ,MPoetica lui Liviu Rebreanu”, in :ircea ?aciu, MRebreanu după un veac”, &d$ +acia lu." 5apoca, '(92$

'H



poziţia lui Rebreanu în romanele sale, a#irmând că acesta @ nu o#eră ima%inea demiur%ului,

ci a unui atent şi intransi%ent observator, care studiază viaţa cu un nedisimulat interes F$

Pornind de la etapa biblică a romanului de început, @ Ion , creaţia rebreniană atin%e

noi valori estetice în creaţii mai pro#unde, în care un rol decisiv în des#ăşurarea acţiunii îl

are analiza psi-olo%ică, Rebreanu a.un%ând la concluzia că @ romanul trebuie să #ie în

acelaşi timp şi psi-olo%ic, şi social, şi #antastic, şi istoric $

III$ 1/R4/4RA 5ARA/I=J R&DR&5IA5J

"@ orpul s#eroid "

1tructura narativă rebreniană a început să se contureze încă din perioada strădaniilor

literare ale autorului înainte de trecerea sa în România, strădanii alcătuite dintr"o serie de

povestiri scrise în limba ma%-iară într"un caiet de 92 de pa%ini$ Aceste povestiri au #ost

unite sub titlul de @ 1cara mă%arilor , încercare de satiră la adresa ri%idei ierar-ii

milităreşti, şi alcătuiesc de #apt un ciclu, toate #iind scrise pe aceeaşi temă centrală, viaţa

cazonă, şi #iecare s#ârşindu"se cu un eveniment tra%ic cu e#ect moralizator$ Persona.ele par

a #i înc-ise în #orme #i!e, Rebreanu creând din ele ar-etipuri de comportament$ +in aceste

povestiri, trei au #ost traduse şi scrise şi în limba română, reprezentând primii paşi ai lui

Rebreanu înspre literatură$ Prin acest ciclu de povestiri ma%-iare, Rebreanu îşi dezvăluie

F armen :uşat, MRomanul românesc interbelic”, &d$ >umanitas, )**H, pa%$ )*$

'2



pre#erinţa pentru ideea de ciclu, şi tot prin el descoperă şi comple!itatea vieţii şi importanţa

cate%oriei estetice a tra%icului$ +in aceste momente se observă insistenţa autorului asupra

#inalurilor tra%ice, acesta descoperind o nouă zonă estetică, a morţii, prin împuşcare, prin

spânzurare, sau de orice tip$

Ast#el, aceste povestiri trasează liniile de bază ale viitoarei te-nici narative

rebreniene, ce vor prinde contur în marile capodopere ce vor urma$ 3dată cu descoperirea

tra%icului, Rebreanu îşi va asi%ura una din cordonatele de#initorii ale stilului său, la care se

adau%ă şi pre#erinţele pentru încadrarea relatărilor sub aceeaşi temă şi pentru crearea unui

centru care să declanşeze des#ăşurarea acţiunii şi în acelaşi timp să o motiveze$ /rebuie

remarcată şi predilecţia pentru observarea atentă a vieţii în aceste povestiri, autorul punând

mai puţin accent pe persona.e, ci pe #elul cum viaţa lor se derulează în decursul povestirii,

mânată parcă de un destin implacabil, care le rezervă întotdeauna un #inal tra%ic$ Pornind de la aceste premise ale te-nicii rebreniene de început, se va constata că ele

se re%ăsesc şi în romanele apărute după trecerea lui Rebreanu în România, oricât ar #i

căutat acesta să se detaşeze de scrierile sale din primă tinereţe$

3dată trecut în România, Rebreanu părăseşte cariera militară şi începe una

publicistică, publicând şi primele sale nuvele la unele din revistele cu care colabora$ +eşi

se străduieşte să stea departe de viaţa cazonă şi să se concentreze asupra creaţiilor sale

literare, se pare că marea sa literatură se construieşte tocmai pe e!perienţa militară, cu toateevenimentele tra%ice pe care le presupune, e!perienţă care i"a ascuţit autorului simţul

crudei realităţi$

Rebreanu debutează cu publicarea mai multor nuvele şi sc-iţe adunate în volumul

@ Brământări în '('), dar statutul său de mare scriitor şi romancier este certi#icat abia în

anul '()* prin apariţia romanului @ Ion , roman ce va #i desc-izător de drumuri în

cate%oria acestui %en literar nou$ Apariţia următoarelor romane, @ Pădurea spânzuraţilor

în '()), @ iuleandra în '() şi @Răscoala în '(F), de o valoare artistică crescândă,

încununează e#orturile îndelun%ate şi talentul creator al lui Rebreanu, recunoscut ca un

reprezentant de seamă în literatura română$

0n ceea ce priveşte te-nica narativă a romanelor @ Ion , @ Pădurea spânzuraţilor şi

@ iuleandra , romane c-eie în cariera literară a lui Rebreanu, se observă construirea lor

pe acelaşi sc-elet, anume pe o structură ce se evidenţiază prin ciclicitate, toate cele trei

';



romane începând şi înc-eindu"se prin aceeaşi scenă, mai e!act alcătuindu"se ca un @ corp

s#eroid , care @ se termină precum a început $

Analizată mai în detaliu, structura se desc-ide printr"o scenă de debut, relatată în

primul capitol al romanului, scenă ce introduce cititorul în lumea persona.elor care vor lua

parte la acţiune, descrie locul unde se va des#ăşura acţiunea şi cuprinde, de asemenea,

"anticipat", şi o parte din intri%ă , anunţând tema, motivul care va sta la baza con#lictului$

Această scenă cuprinde o serie de elemente special introduse de către autor, care are de.a

în minte conţinutul între% al romanului, pentru a atra%e atenţia cititorului şi pentru a

anticipa implicit evenimentele ce vor avea loc$ &ste vorba de o structură în prealabil

stabilită, pe care autorul încearcă să o redea cât mai e!act prin aran.area evenimentelor şi

distribuirea rolurilor persona.elor ast#el încât să se a.un%ă la #inalul dorit$

1cena #inală reia scena iniţială, prezentând acelaşi topos sau aceleaşi împre.urări,reluând deci aceleaşi elemente special introduse de autor în prima scenă, tocmai pentru a

crea o simetrie între cele două scene şi pentru a îndemna la o lectură -ermeneutică a operei,

în care simetriile din scenele e!treme să #ie analizate cu re#erire la între% conţinutul

romanului$ +eşi reluate elementele din prima scenă, se constată totuşi o sc-imbare în

semni#icaţia acestora, ast#el, dacă la început ele au avut un rol premonitoriu, la #inal ele au

un rol concluziv şi moralizator, atră%ând atenţia de data aceasta asupra pedepsei su#erite de

persona.ele care au săvârşit -Gbris"ul pe parcursul romanului$ 3dată acţiunea înc-eiată şi pedeapsa aplicată, lucrurile se întorc la normalitatea de zi

cu zi şi ast#el se înc-eie un ciclu prin revenirea în punctul de unde acţiunea a demarat$ 1e

observă o indi#erenţă a destinului #aţă de persona.ele ale căror vieţi le controlează, aşa încât

odată pedeapsa aplicată, lucrurile îşi reiau cursul #iresc ca şi cum nimic nu s"ar #i întâmplat$

Ast#el, ideea de ciclicitate constă în posibilitatea repetării la in#init a celor întâmplate,

aplicate însă la alte şi alte conte!te, la alte şi alte persona.e$ 1e poate vorbi deci de o

%eometrie a cercului în care se înscrie structura romanelor obiective ale lui Liviu Rebreanu$

+incolo de trasarea sc-ematică a structurii ciclice de supra#aţă a romanelor, vizibilă

sub raport compoziţional, circularitatea rezidă la Rebreanu şi în e!istenţa unui centru sau

principiu coa%ulant, care apare în ipostaze variate în interiorul acestor romane$ +acă prima

structură compoziţională este super#icială, de supra#aţă, acest centru reprezintă @ structura

'



circulară abisală , de adâncime, a romanelor, el #iind un punct #i! din care creşte universul

obsesional ce determină prota%oniştii să săvârşească -Gbrisul$

:ircea :ut-u #ormulează o teorieH #oarte e!actă cu privire la mecanica ciclicităţii în

romanele lui Rebreanu, pe care le descompune, arătând modul cum #uncţionează acest

centru catalizator în or%anismul romanului$ Acest centru, care reprezintă mobilul #aptelor,

ceea ce declanşează obsesia, permite adău%iri care îl întăresc, îmbrăcând naraţiunea, şi care

de#initivează înc-iderea prin tra%edie a destinelor$ Are loc o @ reactivare a e!perienţelor

#undamentale, care concură la declanşarea tra%icului, ceea ce dovedeşte caracterul

anamnetic al prozei lui Rebreanu, anume predestinarea tra%ică$

3 sumară e!empli#icare a dinamicii centrului declanşator în interiorul romanelor

constă mai întâi în identi#icarea acestuia în cele trei romane analizate$ Ast#el, în romanul

MIon” centrul coa%ulant al acţiunii este dorinţa de pământ, M%lasul pământului”, dorinţăcare, e!acerbată, creşte până la obsesie, împin%and pe Ion la săvârşirea de crime pentru

procurarea lui$ 0n @ Pădurea spânzuraţilor punctul #i! este reprezentat de tabloul

spânzurătorii, care, reiterat pe tot parcursul romanului, revine stăruitor în mintea lui

Dolo%a, declanşându"i nebunia eliberatoareN iar în Miuleandra” este încorporat în dansul

e!tatic, revelator, care îl #ace pe Puiu Baran%a să înţelea%ă tot ce până în acel moment nu

înţelesese$

Aceasta este doar o sc-iţă a mecanismului circular după care se des#ăşoară cele treiromane ale lui Rebreanu, ele #iind analizate mai detaliat în următoarele capitole ale acestei

lucrări$

Pentru a conc-ide în ceea ce priveşte centrul, el determină Mcorpul s#eroid” în spaţiul

căruia acţiunea pare Msă înainteze cu spatele” spre o #inalitate recuperatoare, după cum

spunea :ircea :ut-u$

0n analiza ciclicităţii la Rebreanu trebuie luată în considerare şi dimensiunea

temporală, constatându"se predilecţia lui Rebreanu pentru motivul timpului ciclic$ 0n

construcţia romanelor se observă e!istenţa a două secvenţe temporale C una care desc-ide

ciclul şi una care îl înc-ide, însă ele sunt di#erite din punct de vedere calitativ$ +acă

romanele se desc-id şi se înc-id cu aceeaşi ima%ine, această ima%ine nu e!plică şi evoluţia

internă a persona.elor, ci aceasta este declanşată de dimensiunea temporală, care limpezeşte

H :ircea :ut-u , entrul si Mcorpul s#eroid”, in MLiviu Rebreanu sau parado!ul or%anicului”, &d$ +acialu."5apoca, '((9$

'9



lucrurile, aducând persona.elor soluţiile pentru îndeplinirea scopurilor urmărite$ 5umai că

în ma.oritatea cazurilor soluţiile o#erite ţin de violenţă, de tra%ic, căci după cum a#irma

însuşi Rebreanu, evoluţia ciclică a timpului presupune prezenţa morţii, între cele două

secvenţe de început şi de #inal interpunându"se moartea unui om$ Rebreanu considera că

moartea este unica .usti#icare a ciclului, restul rămânând @ în a#ara lui $ &!istă ast#el

posibilitatea perpetuării la in#init a acţiunii din romane, moartea #iind @ o înc-idere care se

desc-ide 2$ Ima%inea din #inal, simetrică cu cea de la început, se deosebeşte totuşi prin

#aptul că poartă o altă semni#icaţie, aceea că moartea prota%onistului a #ost un accident

necesar, dar că nu rămâne decât un accident, repetabil în alte conte!te$

1te#an DorbOlG în @ /răire şi intensitate observa şi el caracterul anamnetic al

timpului din romanele lui Rebreanu, subliniind că timpul la Rebreanu are o dublă

desc-idere C una spre in#init, spre repetabilitate, şi una re%resivă, având o dimensiuneanamnetică, de transcendenţă ce coordonează modul de a #i al persona.elor şi care rămâne

indi#erentă la soarta #iinţelor trecătoare$

Aceste trăsături ale te-nicii narative rebreniene alcătuiesc structura %enerală a

#enomenului ciclicităţii în cele trei romane, ele urmând să #ie aplicate la conte!tul

particular al #iecărui roman în capitolele ce vor urma$

2 1te#an DorbOlG, M/răire şi intensitate”, in M:ircea ?aciu, MLiviu Rebreanu după un veac”, &d$ +acialu."5apoca, '(92$

'(



I=$ IR4LARI/A/&A 05 R3:A54L „ I35 ”

'$ Prezentarea romanului

Biu al satului românesc transilvănean, cu o intuiţie artistică de e!cepţie, Liviu

Rebreanu a înţeles că problema pământului era însăşi problema vieţii româneşti, „a

e!istenţei poporului românesc”, cum mărturiseşte însuşi scriitorul$ Ast#el, din romanul

„Ion” Rebreanu #ace o adevărată @ epopee a ţăranului român $ Romanul Ion, în #orma sa

de#initivă, a apărut în '()*, #iind un remarcabil succes, #undamentând #ormula romanuluisocial modern, obiectiv şi realist$

u o structură bine ec-ilibrată, în două părţi, intitulate su%estiv M<lasul pământului”

şi M<lasul iubirii”, romanul cuprinde în albia lui viaţa satului transilvănean înainte de

război$ 0n prim plan se a#lă viaţa tânărului ţăran Ion Pop al <lanetaşului şi, paralel,

inter#erându"se, viaţa #amiliei învăţătorului ?a-aria >erdelea$

Romanul începe cu descrierea drumului care duce spre satul Pripas „pitit într"o

scântitură de coline” şi se înc-eie rotund cu satul „rămas înapoi acelaşi”$ 1u%erând ast#el

cur%erea eternă şi impasibilă a vieţii$

1ubiectul are o intri%ă simplă şi banală$ Ion Pop al <lanetaşului doreşte pământul cu

o patimă ce"i mistuie #iinţa$ 1ărăcind din ce în ce, căci tatăl său, „sărac iască şi lenevitor de

n"avea perec-e”, a mâncat repede zestrea ?enobiei, #iindcă toate crâşmele le bătea, cât e

Armadia de mare$ Iubea pământul de mic copil$ A crescut râvnind şi pizmuind pe cei

)*



bo%aţi, dorind cu orice preţ să aibă pământ mult, prin care vedea asi%urarea şi împlinirea lui

umană$

0n acest scop o seduce pe Ana, #iica lui =asile Daciu, „bocotanul” satului, deşi era

urâtă şi n"o iubea$ 4rmărindu"şi cu viclenie şi tenacitate scopul, Ion intră în posesia

pământurilor la care .induise cu lăcomie$ +ar iubirea ascunsă pentru Blorica cea #rumoasă

şi săracă nu"i dă pace$

/ratată inuman de către Ion şi de tatăl ei, Ana îşi curmă viaţa$ Romanul este, din acest

punct de vedere, o dramă a căsniciei ţărăneşti în lupta pentru pământ$ opilul rămas se

îmbolnăveşte şi moare, spre disperarea lui Ion, care vede în el %aranţia păstrării

pământurilor lui =asile Daciu$

a un destin implacabil, Ion este ucis de către <eor%e Dulbuc, bărbatul Bloricăi, #iind

ast#el pedepsit pentru #aptele sale nele%iuite$ Apreciat constant drept o mare construcţie epică, o „epopee a ţăranului român”, Ion

este romanul unui destin individual, aşa cum însuşi autorul precizează$ 0n centrul romanului

stă #i%ura lui Ion, monumental şi simbolic prin tra%ismul său, consumându"se între iubire şi

patimă pentru pământ$ onturat obiectiv şi realist, într"o manieră modernă, su%estiile

naturaliste se atenuează, opiniile cu privire la acest persona. #iind diverse de"a lun%ul

timpului$

&u%en Lovinescu vedea în Ion „e!presia instinctului de stăpânire a pământului înslu.ba căruia pune o inteli%enţă ascuţită, o cazuistică strânsă, o voinţă imensă$”, iar <eor%e

ălinescu consideră că „viclenia instinctuală, caracteristică oricărei #iinţe reduse, i"a

determinat acţiunile”$

+estinul lui Ion este strâns le%at de viaţa satului din primele decenii ale secolului al

66"lea, a cărui e!istenţă o surprinde realist, structurat şi di#erenţiat social, în condiţii

speci#ice pentru românii din /ransilvania$ 1unt prezente aspecte ale asupririi naţionale,

simţită mai ales de intelectualii satului, în raport cu autorităţile de stat ale stăpânirii austro"

un%are$

Romanul începe şi se s#ârşeşte semni#icativ cu unul din momentele importante din

viaţa satuluiC -ora duminicală, pe uliţa din dos, la /odosia, văduva lui :a!im 3prea, scene

ce vădesc te-nica circulară prezentă în toate cele trei romane analizate$

)'



3 anumită ierar-ie socială este vizibilă după locul unde stau, cu cine vorbesc

oameniiC primarul stă cu bătrânii #runtaşi, apasă vorbele, le însoţeşte cu %esturi -otărâteN

bărbaţii scot pălăriile la apropierea preotului Delciu% şi a #amiliei >erdelea, învăţătorul

satului$ Primarul şi #runtaşii satului ies la poartă întru întâmpinarea „domnilor”$ Pe lături,

„ca un câine la uşa bucătăriei, tra%e cu urec-ea şi Ale!andru <lanetaşu, s#iindu"se să se

vâre între bo%ătaşiE”$

Pe celălalt plan se des#ăşoară e!istenţa #amiliilor de cărturari, care se păstrează

oarecum izolată, din „or%oliu de castă”$

0ntre aceste planuri se zbuciumă o lume$ 1criitorul întăreşte mobilurile psi-olo%ice ale

acţiunilor lui Ion, devorat de patima pământului, declanşate cu #orţa instinctelor obscure,

atavice$ 0n pământ el vedea realizate ambiţiile sale, tinereţea sa robustă, demnitatea sa

umană$ Pe celălalt plan, ?a-aria >erdelea este mereu ameninţat de %ri.ile #amiliei, de

măritatul #etelor, de a#irmarea ca %azetar a lui /itu, de teama să nu"şi piardă casa,

construită pe pământul preotului Delciu%N din ce în ce e tot mai resemnat de iluzii

spulberate, compromisuri ce i"au călcat pe inimă$

„+uelul” dintre învăţătorul >erdelea şi popa Delciu%, interesele şi certurile mărunte

dramatizate, e!istenţa cotidiană, ca şi evenimentele tradiţionale #ac din romanul „Ion” o

autentică mono%ra#ie a satului ardelenesc$ „Ion” este întâia creaţie epică, de mari dimensiuni, în care se simte pulsaţia vieţii,

scriitorul dovedind că are vocaţia construcţiilor monumentale$

/udor =ianu aprecia romanul Ion pentru intuiţia psi-olo%ică si%ură, pentru pasiunile

trăite, având o măreţie reprezentativă, iar Rebreanu #iind „un poet al Ardealului”$

)$ 1tructura compoziţională de supra#aţă

La o privire atentă a structurii de construcţie a romanului „Ion”, se observă tendinţa

lui Rebreanu spre o scriere ordonată, încadrată în treisprezece capitole, #iecare purtând un

titlu semni#icativ, care capitole la rândul lor sunt împărţite în două părţi, ”<lasul

pământului” şi „<lasul iubirii”, în #uncţie de evoluţia internă a persona.elor$ 1e remarcă de

))



asemenea şi că primul capitol al romanului se intitulează „0nceputul”, iar cel #inal

„1#ârşitul”, toate aceste trăsături demonstrând predilecţia romancierului pentru o scriere

înc-e%ată, cu o construcţie ciclică, ce se s#ârşeşte la #el cum a început$

0n analiza ciclicităţii compoziţionale a romanului, esenţiale sunt prima şi ultima

scenă, în toată simbolistica lor, acestea #ormând cadrul în interiorul cărora se des#ăşoară

con#lictul romanului$ Acest cadru cuprinde elemente premonitorii, ce dau indicii asupra a

ceea ce urmează să se întâmple persona.elor şi care declanşează c-iar obsesia acestora$

Aceste elemente premonitorii se trans#ormă în cele din urmă în elemente moralizatoare, ele

#iind şi cele care o#eră soluţiile persona.elor, soluţii însă nu lipsite de tra%ism$

1cena care desc-ide romanul, „0nceputul”, este cea care prezintă drumul spre satul

unde urmează să se petreacă acţiunea$ &ste vorba de satul Pripas de dinaintea războiuluimondial, când setea de pământ atin%e dimensiuni tra%ice$ +rumul desc-ide posibilitatea

unei călătorii #ictive, livreşti, într"un univers al romanului unde începutul se con#undă cu

s#ârşitul$ Această scenă apare ca o repetiţie %enerală a între%ii acţiuni, ca un univers populat

mai mult cu obiecte, învăluit într"o nelinişte suspectă, ca înaintea #urtunii, ceea ce

anticipează dezlănţuirea de ener%ii de mai târziu$

+rumul care duce spre sat este unul pră#uit, bătut de arşita verii, mistuitoare, intrarea

în sat #iind întâmpinată de prezenţa unei „cruci strâmbe pe care este răsti%nit un >ristos cu#aţa spălăcită de ploi şi cu cununiţa de #lori veştede a%ăţată de picioare”$ „1atul parcă e

mort$ ?ăpuşeala ce pluteşte în văzdu- ţese o tăcere năbuşitoare$ +oar în răstimpuri #âşie

alene #runzele adormite prin copaci$” &!istă impresia de lume sta%nantă şi înăbuşită de

căldură, ceea ce sporeşte senzaţia de pătrundere într"un univers straniu$ Păşind pe uliţa

pră#uită, de o parte şi de alta işi #ac apariţia casele oamenilor, adormite de do%oarea după"

amiezii$ 1e zăreşte casa învăţătorului >erdelea, cu „două #erestre care se uită tocmai în

inima satului , cercetătoare şi do.enitoare$” Aceste #erestre do.enitoare sunt simbolul

o%linzii, a instanţei .udecătoare, trasând ast#el rolul pe care învăţătorul >erdelea îl va avea

în des#ăşurarea acţiunii$ Apoi se vede casa lui Ale!andru Pop"<lanetaşu, tatăl lui Ion, care

poartă amprenta sărăciei şi a oprobriului care se va abate asupra lui IonC ”4şa e înc-isă cu

zăvorulN coperişul de paie parcă e un cap de balaurN pereţii văruiţi de curând de"abia se văd

prin spărturile %ardului$”, semn al pericolului ce pândeşte dinăuntru$

)F



+e.a sunt prezentate părţile în .urul cărora va %ravita acţiunea între%ului roman,

planul #amiliei >erdelea, reprezentanta intelectualilor, deci a oamenilor inavuţiţi, şi planul

#amiliei prota%onistului, #amilia Pop"<lanetaşu, reprezentanta ţăranilor a căror e!istenţă

%ravitează în .urul instinctului de posesie a pământului, ca etalon social$ &ste prezentată şi

cârciuma lui Avrum, şi ea având un rol important în roman, #iind centrul de creştere şi în

acelaşi timp de descărcare a tensiunilor dintre ţărani$ Pe prispa cârciumii stau doi ţărani

o#tând în%ânduraţi, citindu"se pe c-ipurile lor tra%edia care are să urmeze$ +eşi romanul lui

Rebreanu a #ost catalo%at ca #iind unul realist, acesta descrie mai de%rabă o lume nu #oarte

verosimilă, şi una #icţională, #iind o lume a satului mitică, ce se dezvăluie prin semne şi

simboluriC „crucea strâmbă”, „>ristosul de tinic-ea”, prezenţa 1avistei oloa%a, toate #iind

embleme ale tra%icului, anticipând o umanitate care a uitat să respecte le%ile morale$

Prezenţa caldurii este şi ea simbolică, sporind acea stare de nelinişte suspectă, #iindaceeaşi căldură mistuitoare ce apare şi la amus în „1trăinul”, caldură ce topeşte raţiunea şi

contribuie la acumularea unei tensiuni care în cele din urmă va răbu#ni într"un mod violent$

Intrarea în sat se #ace tocmai într"o zi de duminică şi drumul duce până la -ora ce are

loc în #iecare duminică în curtea văduvei /odosia, curte ce se a#la vizavi de biserică, o

biserică vec-e şi derăpănată$ Romanul pare să înceapă sub semnul sacrului prin prezenţa

bisericii, numai că prin sublinierea că biserica era una derăpănată şi vec-e, la care se mai

adău%a şi crucea strâmbă purtând un >ristos de tinic-ea decolorat, Rebreanu vrea săsu%ereze că oamenii din acest sat au cam uitat de +umnezeu, lucru ce atra%e pedeapsa

divină$

/oate aceste semne nu sunt deloc întâmplătoare, ci intenţionat plasate de către autorul

retras undeva în spatele romanului, ca o instanţă .udecătoare ce ştie dinainte ce e scris

#iecăruia dintre persona.e$ +e aceea descrierea are un aer contra#ăcut, Rebreanu lucrând ca

un sceno%ra# ce inserează în locurile esenţiale elementul semni#icativ$ Persona.ele lui nu

sunt libere, ci manipulate de intenţionalitatea autorului, care le atribuie rolurile în #uncţie de

#inalul acţiunii$ Rebreanu este „un reator ce porneşte de la cauzele ultime, este o

divinitate #inalistă”, după cum spunea 5icolae :anolescu$ +escrierea scenei în totalitatea

ei anticipează, avertizează, lumea prezentată ne#iind o lume de oameni, ci una de semne$

&venimentul duminical al -orei este un prile. de prezentare a sătenilor, asezaţi în

ordine ierar-ică, scara valorică #iind pământul, acum ivindu"se şi primele elemente care

)H



constituie intri%a con#lictului$ >ora este or%anizată de către ţărani, #iind invitaţi să ia parte

şi intelectualii$ 0n tabloul -orei, #iecare persona. este zu%răvit succint, #iindu"i subliniate

atât poziţia socială cât şi starea de spiritC

„Primarul, cu mustăţi albe răsucite tinereşte, cu niste oc-i albaştri mari şi bla.ini, căuta să"

şi păstreze demnitarea apăsând vorbele şi însoţindu"le cu %esturi ener%ice, în mi.locul

câtorva bătrâni #runtaşi$ 1te#an >otno%, un c-iabur cu burta um#lată, ce şi"o mân%âie într"

una parcă ar avea .un%-iuri, %ăseşte #el de #el de clenciuri primarului, numai ca să arate

celorlalţi că lui de nimeni nu"i pasă$ 0ntre dânşii /ri#on /ătaru, mititel, cu părul %ălbui şi

%lasul subţire, se uita când la unul, când la altul, în#ricoşat parcă să nu se încaiere, #iindcă

amândoi îi sunt rude" cam de departe, nici vorbă$ Pe de lături, ca un câine la uşa bucătăriei,

tra%e cu urec-ea şi Ale!andru <lanetaşu, dornic să se amestece în vorbă, s#iindu"se totuşi

să se vâre între bo%ătaşi$ Pe prispă stăpâneşte 1imion Dutunoiu, care acum vreo douăzecide ani a #ost învăţător în sat, iar azi mănâncă o pensie de cinci zloţi pe lună şi munceşte la

pământ mai abitir ca un #lăcău$ 0mpre.urul lui s"au adunat :acedon ercetaşu cu stra.a

osma iocănaş, cu 1imion Lun%u, cu /oader Durlacu, cu te#an Ilina şi cu alţii, ascultând

cu evlavie palavrele dascălului, auzite şi răsauzite$Q$$$”

Lăutarii cântau de"şi rupeau arcuşurile la comanda #lăcăilor încinşi la .oc, iar #etele

săltau şi ele invârtite de băieţi până când nu mai puteau de oboseală$ Atmos#era era din ce

în ce mai aprinsă şi ener%iile creşteau din ce în ce mai mult$ >ora este un moment dedezlănţuiere dionisiacă, unde tensiunile se descarcă într"un mod pozitiv sau ne%ativ$

&lement ce marc-ează ciclicitatea romanului, ea apărând atât la desc-idere cât şi la s#ârşit,

-ora este un element de ciclicitate în sine, ea #iind întruc-iparea cercului$ 0n plan simbolic,

pe lân%ă întruc-iparea cercului, ea este şi întruc-iparea destinului care antrenează în .ocul

lui pe toate persona.ele, persona.e care însă nu dansează sin%ure, ci sunt ca nişte marionete

mişcate de către cel care le stăpâneşte destinul, şi anume de către creatorul romanului$ &le

se lasă purtate de -oră, neştiind ce le rezervă aceasta$ Persona.ul principal, #lăcăul Ion, este

cuprins de #ebra dansului, #iind tot timpul cu oc-ii după dra%ostea lui, Blorica$ /ot acum

oc-ii i se opresc asupra Anei a lui =asile Daciu, şi este momentul când îi încolţeşte în

minte ideea că ar putea să o cucerească pe aceasta pentru a intra în posesia pământurilor ei$

Ast#el, el o priveşte din ce în ce mai insistent pe Ana, care se îmbu.orează sub privirile lui

Ion$

)2



1e pare că, într"adevar, -ora le rezervă o serie de întâmplări importante dansatorilor,

în special persona.elor principale, serie desc-isă de răbu#nirea lui Ion la insulta adusă de

către =asile Daciu, tatăl Anei, care îl umileşte, #ăcându"l sărac şi leneş$ Ion, simţindu"se

.i%nit în or%oliul său, sare să"l lovească pe =asile Daciu, numai că este împiedicat şi oprit

de către ceilalţi săteni de la -oră, acesta trebuind să"şi reprime #uria crescândă$ 5umai că

această #urie izbu%neşte din nou, când Ion năvăleşte asupra lui <eor%e Dulbuc la cârciuma

lui Avrum, lovindu"l cu sadism cu o scândură din %ard până când acesta leşină$ Dătaia

dintre cei doi #lăcăi este un alt element care marc-ează ciclicitatea romanului, #iind

prezentă şi la #inal, având însă un #inal tra%ic$ &ste momentul când ener%iile se

descătuşează şi când intri%a se conturează, delimitându"se părţile adverse$ Ion iese

învin%ător din această bătălie şi pleacă satis#ăcut, deşi la scena din #inal el nu va mai #i

învin%ătorul$ 4n element de ciclicitate este şi prezenţa lui /itu >erdelea, #iul învăţătorului, care

este bun prieten al lui Ion şi s#ătuitorul acestuia$ &l are un rol #oarte important de"a lun%ul

romanului, pentru că el este declanşatorul obsesiei lui Ion, el #iind cel care îi dă acestuia

după -oră ideea de a o seduce pe Ana ca răzbunare #aţă de tatăl ei şi ca mi.loc de obţinere a

pământului$ /ot pe /itu îl vedem şi în #inalul romanului, când iarăşi îl s#ătuieşte pe Ion să

se întoarcă la dra%ostea lui, Blorica, şi să încerce să o recucerească$ &l este deci elementul

coa%ulant şi mintea diabolică din spatele planului atât de bine calculat al lui Ion, pe careacesta îl aplică orbit de dorinţa obsedantă de pământ$

„1#ârşitul” prezintă aceeaşi scenă a -orei duminicale, motiv de întrunire a

între%ului sat, numai că de data asta coordonatele se sc-imbă, ma.oritatea elementelor care

apăruseră în scena iniţială ori sc-imbându"şi semni#icaţiile, ori dispărând ca să lase locul

altora noi$

?iua de duminică nu este sin%urul prile. de sărbătoare, ci satul mai are un motiv de a

sărbători, acesta #iind s#inţirea noii biserici construite în sat de către preotul Delciu%,

sărbătoare pentru care sătenii s"au pre%ătit îndelun%, măturîndu"şi uliţele şi îmbrăcând

straie albe$ u această ocazie, se adună la noua biserică un sobor mare de preoţi, ceea ce

anunţă că ceremonialul de s#inţire se va realiza cu mare #ast, spre încântarea sătenilor$ 1e

constată ast#el că #inalul romanului stă tot sub semnul sacrului, dar de data aceasta nu mai

);



este vorba de o cruce strâmbă de care atârnă un >ristos decolorat, ci acum semnele rele au

dispărut odată cu accidentul necesar care trebuia să spele obrazul sătenilor căzuţi în păcat$

+upă ce pedeapsa divină a #ost aplicată, acum satul apare întinerit şi primenit pentru a

sărbători un nou început mai curat$

„+uminecă$$$1atul parc"a întinerit şi s"a primenit în aşteptarea zilei mari$ & curat şi vesel,

nu de%eaba poruncise preotul ca #iecare om să măture uliţa în #aţa casei, să cureţe o%răzile

şi să împodobească porţile cu verdeaţă$ 0nsuşi +umnezeu s"a milostivit să în%ăduie o vreme

#rumoasă, vrând parcă să răsplătească ast#el strădaniile slu.itorului său$ /oată lumea

îmbrăcase -aine albe de sărbătoare$ 1oarele de toamnă, cumpătat şi veşted, împrăştia

lumină caldă şi plăcută$”

Prezenţa bisericii şi la s#ârşitul romanului marc-ează ciclicitatea acestuia$ 3dată cu

sacri#iciul uman, se pare că oamenii au revenit la le%ile morale şi s"au întors cu #aţa din nouspre +umnezeu, construind o nouă biserică$ Această nouă biserică acceptă trupul mortului

în sânul ei, ceea ce reprezintă reinstaurarea mitului, satul reîntorcându"se la condiţia sa de

lume mitică$$ Romanul se înc-eie ciclic, deci, sub semnul sacrului$

+acă romanul începuse în toiul verii, pe o caldură toridă care năucea spiritele

sătenilor, #ăcând să crească tensiunile şă să %răbească declanşarea con#lictului, acum la

#inal satul este scăldat de o lumină calduţă şi plăcută pe care soarele de toamnă o împrăştie,

satul nemai#iind acelaşi sat inert, ca o lume sta%nantă, căci totul a #ost curăţat prin .ert#aumană$

Alt element ce di#eră #aţă de scena iniţială este #aptul că acum -ora este or%anizată de

către intelectuali în cinstea sărbătoririi noii biserici şi cu această ocazie se adună toată elita

intelectuală şi preoţească$ 0nsă elita întelectuală sărbătorea acest eveniment în şcoala

învăţătorului >erdelea, nu laolaltă cu ţăranii, sărbătoarea culminând într"un adevărat

banc-et$ 0n cele din urmă, ei mer% să ciocnească şi cu ţăranii în cinstea noii biserici,

alăturându"se -orei ţărăneşti$

u ocazia -orei, sunt prezentate ca şi la început aceleaşi persona.e cu aceleaşi simple

obiceiuri şi activităţiC „Lân%ă prispă s"a strâns un pâlc de bărbaţi împre.urul lui 1imion

Dutunoi, care povestea minciuni din bătrâni, tuşind şi strănutând z%omotos$ :acedon

ercetaşu, trăsnit rău, umbla de ici"colo, comandând nemţeşte şi dând din mâini spre marea

veselie a copiilor care îl salutau milităreşte$

)



Lăutarii cântau învârtita cu #oc$ Blăcăii ţopăiau ţanţoş, iar #etele se răsuceau ca

s#ârlezele, cu zâmbete mulţumite pe #aţă$ 4mbra nucilor bătrâni de lân%ă şură se întindea

din ce în ce, subţire, cuprinzând aproape toată o%rada$”

Atmos#era este una de veselie şi cuprinde pe toţi sătenii, veselia planând mai ales

asupra #etelor lui >erdelea, care sunt îndră%ostite de #lăcăii cu care urmează a se căsători$

+ar această atmos#eră de seninătate este întreruptă pentru moment de izbucnirea lui

=asile Daciu, beat, care îi poartă pică preotului Delciu% din cauză că acesta vrea să"i ia

pământurile în numele noii biserici$ 0nsă preotul îi dă o adevărată lecţie de viaţă lui Daciu

în privinţa pământului, reproşându"i că pământul nu are ce căuta în mâinile unui beţiv şi al

unui leneş, ci trebuie munci, aşa cum ar #i vrut să îl muncească %inerele său mort, Ion$

Acest moment este unul ce pică asemeni unei sentinţe, spusele preotului antrenând

aprobarea între%ului sat$Revine acum motivul pământului, care, dacă la început reprezenta etalonul de

măsurare a averii, după care se #ace ierar-izarea sătenilor, la #inal el are altă valoare

simbolică, #iind un element ponderator$ &l este mobilul între%ii acţiuni, căci se porneşte de

la pământ şi cercul se tran%e tot în .urul pământului$ Ion este mânat pe tot parcursul acţiunii

sale de dorinţa obsedantă de pământ, pentru care recur%e la #apte imorale, ast#el încât

atra%e asupra sa blestemul pământului care îl urmăreşte până la #inal, când este pedepsit

tocmai de acest „uriaş” pe care l"a în#runtat$ 0nsăşi arma cu care este săvârşită pedeapsaeste o sapă, umealtă de prelucrare a pământului, cu care în cele din urmă se restabileşte

ec-ilibrul$

+acă la naşterea Anei, pământul a în%-iţit sân%ele ca simbol al #ertilităţii, la moartea

lui Ion balta de sân%e nu mai este primită de pământ, rămânând ca o mustrare şi ca un

memento al păcatului săvârşit$

Pentru a conc-ide asupra problemei pământului, cea mai potrivită este replica ce

aparţine c-iar victimei C „0n pământ se duc toate pământurile$$$”$

Acţiunea romanului părăseşte satul Pripas pe acelaşi drum pe care am păşim la

început, ieşind din lumea #icţiunii$ Acelaşi >ristos de tinic-ea ne priveşte la iesirea din sat,

care sat rămâne acelaşi,ca şi cum nimic nu s"ar #i sc-imbat în el$

„1atul a rămas înapoi acelaşi, parcă nimic nu s"ar #i sc-imbat$ âţiva oameni s"au stins,

alţii le"au luat locul$ Peste zvârcolirile vieţii, vremea vine nepăsătoare, şter%ând toate

)9



urmele$ 1u#erinţele, patimile, năzuinţele, mari sau mici, se pierd într"o taină dureros de

necuprinsă, ca nişte tremurări plăpânde într"un ura%an uriaş$”

ercul înc-ide lumea iluziei după consumarea tra%ediei, iar autorul, acelaşi autor cu

veleităţi de demiur% care acţionează asupra persona.elor după cum vrea, îşi înc-eie romanul

în acelaşi stil cu care ne obişnuise, în care predomină indi#erenţa totală #aţă de destinele

acestor su#lete, care trebuie să şi le poarte până la capăt pentru a completa cercul mai mare

al vieţii$ /impul romanului se înc-eie odată cu săvârşirea crimei menite să restabilească

ec-ilibrul, intrând ast#el în timpul mitic, ciclic, această e!perienţă putându"se repeta la

in#init$

F$ 1tructura circulară abisală 7 centrul catalizator

Imediat vizibilă sub raport compoziţional, circularitatea romanului „Ion”, ca şi a

celorlalte trei romane analizate, este prezidată şi de e!istenţa unui centru e!plicit sau doar

su%erat, nu doar în caietele de creaţie, ci în opera însăşi$ :ircea :ut-u analizează această

„structură circulară abisală”, sinta%mă ce aparţine lui 1imion :ioc, prin intermediul rolului

pe care îl are centrul catalizator, anume %lasul pământului, în #uncţionarea romanului$ +upă

cum spune :ircea :ut-u, „Acesta decide, în ultimă analiză, %eometria cercului în care seînscrie @posomorâta zidire de casă tătară KIon Darbu a celui mai obiectiv, în sens

balzacian, dintre romancierii noştri$”

Acest centru catalizator reprezintă mobilul #aptelor şi este cel care declanşează

obsesia persona.ului principal care pune la cale un plan diabolic pentru a obţine ceea ce îşi

doreşte cuo ardoare patolo%ică$ +acă la supra#aţă acţiunea romanului pare că evoluează

cronolo%ic, de la început spre s#ârşit, la o analiză de adâncime se observă că evoluţia

romanului este una de la mi.loc către capete, adică porneşte de la acest centru catalizator

care, în acelaşi timp reiterează e!perienţele de început dar le declanşează si pe cele de la

#inal, el soluţionând tensiuniler persona.elor, într"un mod violent$

0n romanul „Ion”, centrul catalizator este reprezentat de pământ, ca e!presie ontolo%ică

a or%anicului care îi absoarbe ener%iile persona.ului şi îi dictează cursul vieţii, #ăcându"l să

)(



pivoteze în .urul lui$ um bine zice :ircea :ut-u, pământul „ridică şi coboară omul

înscriindu"l ast#el într"o dramatică @roată a vieţii, particularizată social şi naţional$”;

„<lasul pământului” este #ormulat e!plicit încă de la început prin #aptul că ierar-ia

sătenilor se #ace în #uncţie de pământ ca etalon valoric şi prin umilinţa pe care o simte Ion

atunci când este #ăcut sărac de către =asile Daciu$ Baptul că el nu deţine pământ este cea

mai mare durere a lui, deşi el iubeşte pământul şi are o po#tă nestăvilită de a"l lucra$ Ast#el,

această dorinţă a lui de pământ devine copleşitoare şi îl determină pe Ion să săvârşească

#apte imorale$

Ast#el, îl vedem încă de la -oră ca îi încolţeşte în minte ideea de a o seduce pe Ana,

#iica lui =asile Daciu, care poseda multe pământuri, pentru a pune mâna pe pământurile

acestuia$ 0n acest sens îl s#ătuieşte şi /itu >erdelea, acesta #iind de #apt cel care îi dă ideea

diabolică a planului pe care Ion îl va urma orbeşte$ Pentru Ion, dorinţa de pământ nu aredoar o motivaţie socială, ci #ascinaţia e!ercitată asupra lui de această #orţă sti-ială trădează

o pasiune maladivă, eroul #iind %ata să renunţe la tot pentru a intra în posesia pământului$

ăsătoria cu Ana i se pare unicul mod de a"şi vedea visul împlinit, #ără să se

%ândească prea mult la consecinţele pe care acest %est le poate avea$ Ion poartă o mare

iubire unei alte #emei, Blorica, dar el este în stare să îşi înăbuşe iubirea pentru aceasta

numai în ideea de a"şi atin%e scopul$

+upă ce devine proprietar cu acte în re%ulă asupra terenurilor lui =asile Daciu, Ionredescoperă în sine vec-ea dra%oste pentru Blorica, căsătorită acum cu <eor%e Dulbuc$

lima!ul iubirii lui Ion pentru pământ este atins în momentul când acesta mer%e la arie în

straie albe de sărbătoare şi sărută pământul, %est care trădează un amor acaparator, pătimaş,

un act de e!tatică luare în posesiune$ Ion sărută pământul ca pe o ibovnică, acest moment

#iind în ima%inaţia eroului momentul de uniune între cele două %lasuri, al iubirii pentru

pământ şi al iubirii pentru Blorica$

0n ceea ce o priveşte pe Ana, bătută deopotrivă de tată şi de soţ, pro#und a#ectată de

indi#erenţa şi brutalitatea lui Ion #aţă de ea şi #aţă de copil, se spânzură$ +escumpănit

pentru scurt timp, Ion pare să înţelea%ă dimensiunile dramei abia după moartea copilului,

când teama de a pierde pământul dobândit atât de %reu este mult mai puternică decât

dra%ostea paternă$

; :ircea :ut-u „entru şi @corp s#eroid ”, in :ircea ?aciu, „Rebreanu după un veac”, &d$ +acia lu. 5apoca, '(92, pa%$ 9'$

F*



&!istenţa centrului permite şi reclamă în acelaşi timp şi adiţionări menite să îl

întărească, să coloreze speci#ic naraţiunea şi, nu în ultimul rând, să de#initiveze înc-iderea

7 în tra%edie 7 a destinelor$ Ast#el, evenimente precum moartea Anei, apoi a copilului, sunt

elemente ce contribuie la conturarea dimensiunii tra%ice a destinului lui Ion, con#i%urând

spaţiul tra%ic în care va avea loc s#ârşitul acestuia$

3dată cu moartea Anei şi a copilului, Ion îsi pierde dreptul asupra pământurilor lui

=asile Daciu, acesta reclamându"le înapoi, şi ast#el, Ion, %olit de marea sa iubire pentru

pământ, îsi umple acest %ol cu dra%ostea pentru Blorica, ce îi revine în su#let mai puternică

ca niciodată$ Ion se întoarce deci la marea lui iubire, dorind să o recapete pe Blorica cu

aceeaşi ardoare cu care odinioară dorea să obţină pământul mult iubit$ 5umai că acum este

momentul când Ion săvârşeşte -Gbris"ul, căci el încalcă le%ea #irii, mer%ând noaptea la

Blorica în absenţa lui <eor%e$Prezenţa oloa%ei 1avista care îl dă de %ol, spunându"i lui <eor%e că Ion vine noaptea

la Blorica în lipsa lui, este iarăşi un ad.uvant care îl acompaniază pe Ion pe „drumul de

povârniş”$ /oate aceste elemente concură la destinul tra%ic care îi este rezervat lui Ion şi pe

care acesta şi l"a construit prin opţiuni conştiente$

ăderea acestuia este ast#el anticipată de un anamnesis pro#und, ceea ce îl #ace pe

:ircea :ut-u să observe că „umanitatea rebreniană înaintează de #apt cu spatele”C

„0ntoarcerea lui Ion la prima iubire $$$ certi#ică o circularitae de esenţă, ar-etipală, aş spune,şi pe care simetriile de situaţie, persona., etc$, adică @pro%resiunile simultane, nu #ac decât

s"o con#irme$”

Ion îşi primeşte o moarte cuvenită, pe măsura #aptelor sale abominabile, el #iind

a.uns de „blestemul pământului” şi pedepsit tocmai cu unealta cu care se lucrează

pământul, sapa, înc-eindu"se ast#el ciclul romanului printr"o #inalitate recuperatoare, care

restabileşte ec-ilibrul prin intermediul accidentului necesar su#erit de Ion$

H$ 1tructura ciclică temporală 7 timpul ciclic

:ircea :ut-u , „Liviu Rebreanu sau parado!ul or%anicului”, &d$ +acia, u."5apoca, '((F, pa%$ H9$

F'



ritica literară a sesizat de"a lun%ul timpului predilecţia lui Liviu Rebreanu pentru

timpul ciclic, care că o comple!itate mult mai mare romanelor$ Rebreanu pare să se .oace

cu sentimentul de incertitudine, plasându"şi cititorul într"o veşnică pendulare între

irealitatea realului şi realitatea irealului$

Romanul „Ion” se desc-ide şi se înc-ide cu ima%inea unuia şi aceluiaşi drum, însă

ima%inea nu este capabilă să e!plice evoluţia internă a persona.elor, care este declanşată de

dimensiunea temporală$ +imensiunea temporală este cea care aduce soluţiile şi limpezeşte

con#lictele, însă soluţiile presupun violenţă$

0ntre secvenţele temporale de început şi de #inal e!istă o di#erenţă de ordin calitativ,

căci dacă la început Ion este descris ca #iind în incertitudine, încât el nu ştie cum să

acţioneze pentru a intra în posesia pământului după care râvneşte atât, cu cur%erea timpului

soluţia apare, #ormulată de /itu >erdelea, autorul moral al con#lictului$ &l este cel care îi dăideea căsătoriei cu Ana pentru a"l obli%a pe =asile Daciu să"i dea pământurile cuvenite

#etei$ La s#ârşit Ion nu mai e acelaşi om a#lat în incertitudine, ci acum ştie ce are de #ăcut

pentru a obţine pe Blorica, dra%ostea lui dintâi, trecând de la ne-otărâre la violenţă$

0nsă această violenţă îi aduce şi moartea, care contribuie deci la sc-imbarea calitativă

dintre cele două secvenţe temporale$ 0ntre cele două secvenţe se interpune moartea, ca

unică .usti#icare a ciclului, restul petrecându"se „în a#ara lui”, după părerea lui te#an

DorbOlG în articolul „/răire şi intensitate”$ Prin această moarte Rebreanu insinuează posibilitatea proli#erării la in#init a acţiunii, căci accidentul lui Ion a #ost un accident

necesar, dar un accident, iar universul a rămas acelaşi, ceea ce permite o repetare la in#init$

„:oartea reprezintă, aşadar, o înc-eiere care desc-ide$ +eparte de a marca un s#ârşit

ine!orabil, ea se desc-ide către posibilitatea unei alte e!istenţe, în lo%ica internă a unei

ideale continuităţi ontolo%ice$ 3 asemenea perspectivă de abordare presupune şi o similară

tratare a timpului C departe de a cunoaşte un s#ârşit, timpul rebrenian cunoaşte o proiecţie

in#inită, continuându"se la nes#ârşit, în alte şi alte secvenţe”9$

=$ IR4LARI/A/&A 05 R3:A54L

„PJ+4R&A 1PS5?4RATIL3R”

9 te#an DorbOlG , „/răire şi intensitate”, in :ircea ?aciu, „Rebreanu după un veac”, &d$ +acia lu. 5apoca, '(92, pa%$ )9H$

F)




Romanul „Pădurea spânzuraţilor” prezintă drama românului transilvănean înrolat în

armata imperiului austro"un%ar, asemănătoare cu drama altor naţionalităţi sub.u%ate în

aceea odioasă Uînc-isoare a popoarelorU$

Această dramă, prezentată mai întâi în nuvela „atastro#a”, a #ost reluată în romanul

„Pădurea spânzuraţilor”, publicat în '())$

:i.locul prin care se accentua drama era războiul imperialist, în care au #ost atraşi

sau obli%aţi să participe o#iţeri şi soldaţi din di#erite naţionalităţi$

+acă pentru +avid Pop din Uatastro#aU războiul, nu putea #i înţeles din cauzamediocrităţii, pentru Apostol Dolo%a, eroul din UPădurea spânzuraţilorU, războiul nu putea

#i înţeles, sub aspectele sale cauzale, din pricina e#ectului ne%ativ al educaţiei$ Apostol

Dolo%a primise o educaţie ri%idă, cu caracter reli%ios, dar şi de valoare etică pe care

adolescentul nu putea s"o reţină corespunzător, deşi amintirea ideilor persistă în conştiinţa

lui$

Bire sensibilă şi meditativă, Apostol a su#erit încă din copilărie accesele unor Ucrize

de misticismU$ Având un #ond cinstit, pasionat de a#larea adevărului şi de săvârşireadreptăţii, Apostol este un persona. superior lui +avid Pop, deşi, ca şi aceasta, are la un

moment dat convin%erea că noţiunile căutate " adevărul, dreptatea şi scopul vieţii " ar #i

sintetizate în noţiunea de datorie #aţă de stat$ +ar statul era austro"un%ar şi Apostol era

$$$român$

Interesele statului nu coincideau cu interesele de cucerire a independenţei, spre care

aspirau popoarele sub.u%ate$ Acest aspect politico"social nu a #ost luat în consideraţie nici

de Apostol Dolo%a când s"a dus la război voluntar$ <estul lui Apostol este prezentat de

autor ca un act al cutezanţei tinereşti, ca o în#runtare a lo%odnicei, :arta, orbită de

uni#ormele o#iţerilor un%uri, ca un pas în s#era voluntarismului, ca un aparent spirit de

decizie matură$ u conştiinţa datoriei şi a obli%aţiilor ce"i revin în #aţa le%ilor civile ale

statului unit"naţional în care trăieşte, A$ Dolo%a obţine decoraţii pe #rontul din <aliţia şi

Italia şi încearcă un sentiment de mândrie, când este numit în completul de .udecată al unui

FF



tribunal militar$ ondamnarea ce-ului 1voboda pentru că încercase să dezerteze la inamic,

i se pare un act de dreptate$ A$ Dolo%a suprave%-ează el însuşi e!ecutarea pedepsei capitale

mustrări de conştiinţă nu are, deocamdată, dar eroul îşi aminteşte de cazul 1voboda şi de

pădurile de spânzuraţi despre care"i vorbise căpitanul VlapWa$ ând a#lă că re%imentul său

va #i dislocat, să întărească #rontul din /ransilvania, împotriva românilor, ştirea îl

zdruncină, şi"l descumpăneşte$ Ar #i voit să rămână unde este, dar n"a obţinut încuviinţarea$

Acum eşa#oda.ul pe care şi"a clădit Uconvin%erileU sale se clatină din ce în ce mai mult,

.usteţea lor, viaţa i"o arată brutal ca nulă şi inumană$ +ar nici în acele momente Dolo%a nu

a înţeles monstruozitatea războiului imperialist şi actul odios al ordinului -absbur%ic, care

pune #aţă în #aţă pe #ronturi duşmane #ii ai aceluiaşi popor$

0n dilemă, deci, încearcă să dezerteze pe #rontul rusesc$ Rănit, a #ost mutat curând la

o coloană de muniţii, unde Dolo%a credea că nu luptă direct pe #ront, din coloana luialimenta #rontul cu arma uci%aşă, aruncată zilnic în liniile româneşti$ Intr"o criză de

naţionalism, el se desparte de lo%odnica lui, :arta, pentru că aceasta a coc-etat cu un o#iţer

ma%-iar, dar curând se lo%odeşte cu un%uroaica Ilona, #iica unui ţăran$ In purtările lui, în

aparenţă contradictorii, se simte tendinţa nelămurită de a rupe cu trecutul şi de a a#la o nouă

cale, care să scape de şovăiri şi inconsecvente$ Adăpostul înşelător pe care socotea că l"a

a#lat înapoia #rontului e s#ărâmat bruscC Dolo%a e numit .udecător la curtea marţială şi e

obli%at să .udece nişte ţărani români din zona #rontului, sub acuzaţia de #raternizare cuinamicul$ Acum începe o %rea con#runtare între sentimentul datoriei #aţă de ordinea de stat

şi sentimentul datoriei #aţă de neamul, de poporul din care #ăcea parte încă înainte de a

deveni o#iţer$ onştiinţa datoriei #aţă de popor învin%e, determinându"l pe Dolo%a să

încerce trecerea la români, pentru a ieşi din dilemă$ +ar planul său nu izbuteşte, este prins

şi condamnat la moarte prin spânzurătoare, aşa cum el însuşi condamnase anterior pe alţii,

pentru aceeaşi #aptă$

Romanul Pădurea spânzuraţilor în#ăţişează războiul ca o absurditate sân%eroasă,

condamnat deopotrivă atât de ţăranii români în spatele #rontului cât şi de cei care luptau pe

#ront, indi#erent de naţionalitate$ Tăranii şi soldaţii români sau ma%-iari nutresc aceeaşi ură

#aţă de război, #aţă de propa%anda şovină, ce n"a in#luenţat pe soldaţi, pe oamenii din

popor$

FH



auza dramei lui Apostol Dolo%a este obiectivă, deci, şi ea este .usti#icată

psi-olo%ic, prin comportamentul eroului, ea devine şi o problemă de psi-olo%ie socială$

:oartea devine ast#el o izbăvire, căci absoarbă eroul de orice posibilă mustrare de

conştiinţă şi de aceea Dolo%a o aşteaptă cu seninătate$

)$ 1tructura circulară de supra#aţă

@ Pădurea spânzuraţilor este, după părerea lui eu%en Lovinescu, @ cel mai bun

roman psi-olo%ic român, în sensul studierii evolutive a unui sin%ur caz de conştiinţă$$$$

Liviu Rebreanu îşi mută a!a de orientare din lumea e!ternă a con#lictului dramatic din

@ Ion , în tenebrele conştiinţei bolnave a lui Apostol Dolo%a , trecând ast#el de la #rescaepopeică la romanul de analiză$

0n ceea ce priveşte #ormula compoziţională a romanului @ Pădurea spânzuraţilor ,

ea urmează o #ormulă de.a veri#icată în @ Ion , şi anume circularitatea, simetria

compoziţională$ Aici e!istă însă o di#erenţă, aceea că simetriei i se atribuie o #uncţie

simbolică şi colaborează la viziunea %enerală, a pătrunderii spre obsesiile conştiiţei

persona.ului principal, Apostol Dolo%a$ 1tructura circulară de supra#aţă este realizată prin

simetriei scenelor de început şi de s#ârşit, scene ce prezintă ambele două spânzurători, cereprezintă c-eia desluşirii semni#icaţiei de pro#unzime a romanului$ 0n scena iniţială este

vorba de spânzurătoarea soldatului ce-, 1voboda, acuzat de dezertare la inamic, la care

asistă şi persona.ul principal al eroului, asupra căruia va avea un impact decisiv în evoluţia

ulterioară$ 0n scena #inală, asistăm la spânzurătoarea c-iar a persona.ului principal, care

apare acum total sc-imbat şi primind pedeapsa cu voluptate, ca pe un act salvator, de

re%ăsire şi de izbăvire$

1cena de început este o scenă ce cuprinde o serie de elemente cu o simbolistică

#oarte importantă în economia romanului, ea anunţând intri%a ce va declanşa obsesia

eroului a#lat tot timul într"o pendulare între @ datorie şi @ neam $ /oate elementele

prezentate în această scenă nu sunt deloc întâmplătoare, ci Rebreanu " deşi în acest roman

prezenţa lui nu mai este una e vizibil auctorială, e retras în domeniul subconştientului,

obiectivitatea ţinând de orizonturile subiective ale persona.elor 7 le"a strecurat cu aceeaşi

F2



intenţionalitate ca şi în @ Ion , pentru a purta acţiunea romanului pe #ă%aşul dinainte

stabilit de creator$

Acţiunea începe pe înserat, în cartierul in#anteriei, la cimitirul militar, unde mai mulţi

soldaţi în #runte cu un caporal au aran.at spânzurătoarea şi săpau %roapa pentru un

condamnat ce- ce avea să #ie pedepsit prin spânzurătoare pentru dezertare la inamic$ &ste

descris acest colţ de lume pustiu, care parcă capătă proporţiile între%ii scene a #rontului şi a

consecinţelor pe care le %enerează războiul, un colţ de lume situat între două cimitire$

Atmos#era era una apăsătoare, totul #iind cuprins @ sub cerul cenuşiu de toamnă ca un

clopot uriaş de sticlă aburită , ce dă impresia unui cosmos ce înc-ide orice perspectivă,

claustrează #iinţa umană C @ 1ub cerul cenuşiu de toamnă ca un clopot uriaş de sticlă

aburită , spânzurătoarea nouă şi s#idătoare, în#iptă la mar%inea satului, întindea braţul cu

ştrean%ul spre câmpia nea%ră, înţepată ici"colo cu arbori arămii$ 1uprave%-eaţi de uncaporal scund, ne%ricios, şi a.utaţi de un ţăran cu #aţa păroasă şi roşie, doi soldaţi bătrâni

săpau %roapa, scuipându"şi des în palme şi -âcâind a osteneală după #iecare lovitură de

târnăcop$ +in rana pământului %roparii zvârleau lut %alben, lipicios$

/ot peisa.ul sinistru %ravitează în .urul spânzurătorii, intrument al morţii, care

@ întindea braţul cu ştrean%ul spre câmpia nea%ră $ Această atmos#eră are un e#ect

copleşitor asupra oamenilor care aşteptau cu încordare ca totul să se termine mai repede,

dar a căror aşteptare se prelun%ea dureros, căci convoiul întârzia să apară$ ei câţivaoameni au de îndeplinit o misiune in%rată, #iind obli%aţi să sape %roapa unui condamnat la

moarte, iar replicile lor relevă dispreţul pentru #aptele la care războiul îl supune pe om$

+incolo de cunoscutele ima%ini ale războiului, sunt surpinse în această scenă momente de

încordare psi-ică distru%ătoare pentru nervi$ aporalul este în%rozit, #iindcă oriunde ar

întoarce capul, nu poate scăpa de însemnele morţii C spânzurătoarea, cele două cimitire$

Ast#el #iorii morţii inundă natura din .ur şi se e!tind şi asupra omului, incapabil de a i se

sustra%eC „ $$$aporalul simţi un #ior rece şi întoarse repede capul$ Atunci însă văzu crucile

albe, în linii drepte, din cimitirul militar şi, buimăcit, #ăcu stân%a împre.ur, dând iarăşi cu

oc-ii de morminte în cimitirul satului$$$Bu cuprins de o #rică înspăimântătoare, ca în #aţa

unor sta#ii$ 1e stăpâni totuşi în curând şi, scuipând cu scârbă, murmurăC " e viaţă mai e şi

asta$$$0ncotro te uiţi , numai moarte şi morminte şi morţi$$$”

F;



0n acest spaţiu sinistru are loc spânzurătoarea, care capătă dimensiuni copleşitoare în

ima%inaţia de.a înspăimântată a celor care asistă$ &a reprezintă scena al cărei tra%ism va

anticipa tra%icul ce va domina între% romanul$ Asistenţii se vor %rupa atât în #uncţie de

%radele militare, dar şi în #uncţie de atitudinea #aţă de osândit C de condamnare sau de

compasiune$ u o atitudine de condamnare apare eroul romanului, căruia i se pare #apta

osânditului ca abominabilă raportată la datoria acestuia #aţă de statul pe care îl reprezenta,

această atitudine provenind tocmai din simţul acut al respectării datoriei, adânc înrădăcinat

în su#letul lui Dolo%a$ 0l vedem pe Dolo%a „cetăţeanul”, cu un mare devotament #aţă de

instituţia statului, care îl #ace să considere războiul ca un #apt necesar, „ca un adevărat

%enerator de ener%ii”$ &l şoc-ează prin atitudine, părând neautentic şi nepotrivit situaţiei

reale a războiului, e!act surprinsă în replica căpitanului VlapWaC” i eu care credeam că

războiul este un uci%ător de ener%iiE” 4n element cu o simbolistică interesantă şi #oarte importantă în semni#icaţia

pro#undă pe care o are întrea%a scenă este #aptul că la sosirea convoiului ce purta

condamnatul, toţi oamenii se strânseseră „roată” în .urul spânzurătorii$ „Roata su%erează

cercul înc-is al morţii, destinul care"i uneşte deodată pe toţi şi le strecoară în su#let acelaşi

#ior$”( Acest #ior îl cuprinde şi pe persona.ul principal, Apostol Dolo%a,în ciuda tăriei şi

indi#erenţei pe care încearcă să o a#işeze sub numele dreptei .udecăţi pe care o nutreşte #aţă

de #apta osânditului$ &l simţe în su#letul lui cum încolţeşte o nouă trăire, de care sealarmează sin%urC „se #ăcu roşu de luare"aminte şi privirea i se lipise pe #aţa

condamnatului”$ 0n acest moment de ma!imă încordare, Apostol apare ca în transă,

-ipnotizat de privirea condamnatului, căreia îi soarbe cu nesaţ „licărirea de bucurie”,

„privirea lucitoare” ce „părea că vrea să vestească oamenilor o izbândă mare”$ Acum

persona.ul este din ce în ce mai preocupat de #rământările care şi"au #ăcut loc în su#letul lui,

iar Rebreanu prezintă scena ca pe un adevărat studiu al interiorităţii oscilante a

persona.ului, care „îşi auzea bătăile inimii, ca nişte ciocane”$ Acest moment este scena"

c-eie care declanşează crizele de conştiinţă ale persona.ului, contribuind la drumul şovăitor

pe care acesta îl va avea în continuare, care îl va coborî pe plan #izic, dar îl va ridica pe

plan moral C „3 mirare neînţeleasă îi clocotea în creieri, căci în vreme ce pretorul inşira

crimele şi -ârtia îi tremura între de%ete, obra.ii sublocotenentului de sub ştrean% se umplură

( MPădurea spânzuraţilor” in Mreatorii romanului românesc modern”, 1uzana :iron si &lisabeta Roşca, &d$All, Ducureşti, '(((, pa%$ 2;$

F



de viaţă, iar în oc-ii lui rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă

pătrundea până în lumea cealaltă$$$Pe Dolo%a, la început, privirea aceasta îl în#ricoşa şi îl

întărâta$ :ai pe urmă însă simţi că #lacăra din oc-ii condamnatului i se prelin%e în inimă ca

o amputare dureroasă$$$0ncearcă să întoarne capul şi să se uite aiurea, dar oc-ii omului

osândit parcă îl #ascinaseră cu privirea lor dispreţuitoare de moarte şi în#rumuseţată de o

dra%oste uriaşă$ „

:obilul declanşator al tulburării lui Dolo%a este deci „#lacăra din oc-ii

condamnatului”, ale cărui senzaţii sunt trans#erate de către scriitor asupra eroului a#lat într"

un moment de labilitate psi-icăC „1e zăpăci şi simţi că i s"a uscat cerul %urii$”

5atura contribuie şi ea la ampli#icarea stărilor -alucinante prin care trec oamenii, în

special persona.ul principal, întunericul învăluind şi trans#orma totul într"o atmos#eră ca de

moarte$ +oar spânzurătoarea „mai albea nepăsătoare”, iar oamenii păreau să se „#i pre#ăcutîn sta#ii #ără odi-nă”$ Pe acest #undal eroul trăieşte o puternică stare de con#uzie, creată de

%roaza descoperii unei vieţi trăite în eroare şi ampli#icată de mediul care parcă îl striveşteC

„i întunerecul umed, înecăcios, îi strân%ea în cleşte inima, din ce în ce mai #ără milă$”

Aceasta este, pe lar%, scena iniţială a spânzurătorii, scena care anunţă de.a mobilul

declanşator al #rământărilor ce nu vor mai slăbi conştiinţa eroului, îndreptându"l spre un

#inal recuperator pe plan moral$ 1cena #ormează de.a cea mai mare parte a tramei

romanului, trasând coordonatele principale, atât ale su#letului persona.ului principal, veşnicoscilând între datorie şi compasiune, cât şi cele ale condiţiei sociale în care se a#lă acesta$

1cena iniţială, împreună cu scena din #inal, care prezintă, simetric, tot o spânzurătoare, a

persona.ului principal c-iar, #ormează cadrul circular al romanului, care se înc-eie precum

a început, dar cu di#erenţe calitative între scenele e!treme$

+in momentul declanşării #rământărilor, evenimentele ce se petrec în viaţa lui se

des#ăşoară într"un ritm din ce în ce mai alert, acesta #iind asaltat de #el de #el de #apte şi idei

care îi accentuează %olul creat de distru%erea concepţiei anterioare de viaţă$ Acest %ol este

umplut cu trecerea timpului de o nouă concepţie de viaţă, bazată pe cu totul alte credinţe$

oncepţia despre datorie este acum înlocuită de teama de moarte şi de %ândul de dezertare,

care nu"i mai dă pace$ +ar cu timpul, această teamă de moarte se tran#ormă într"o cădere în

misticism a persona.ului, care are mai multe revelaţii în urma cărora su#letul lui este

F9



cuprins de un imens sentiment de iubire pentru +umnezeu, pentru oameni şi mai ales

pentru viaţă$ +aca moartea tatălui a reprezentat pentru erou şi moartea lui +umnezeu, spre

#inalul romanului acesta îl re%ăseşte pe +umnezeu în această mare iubire ce îi luminează

su#letul şi care îl #ace să iasă din timpul real şi să intre într"un timp mitic şi mistic, al

propriei interiorităţi$

1cena #inală 7 spânzurătoarea lui Apostol Dolo%a$ ălăuzit de această mare iubire îl

re%ăsim pe Apostol Dolo%a şi la s#ârşitul romanului, când este din nou numit .udecător la

urtea :arţială$ &l trebuie să condamne un %rup de dezertori printre care se a#lau şi nişte

ţărani români, lucru care îl pune pe Dolo%a în imposibilitatea morală de a"şi e!prima

sentinţa$ Acum Dolo%a se trans#ormă din „cetăţeanul” care considera că „unde"i datoria,

acolo"i patria” în patriotul care ţine #oarte mult la noţiunea de „patrie”, el este acum„român”, respectând vorbele părintelui săuC „a bărbat, să"ţi #aci datoria şi să nu uiţi

niciodată că esti românE$$$”$

+in cauză că re#uză să condamne pe cei ce sunt de aceeaşi ori%ine ca şi el, lui Dolo%a

nu îi rămâne decât varianta dezertării, ca unic act de salvare de la o condiţie cu care nu se

identi#ica, aceea de a slu.i duşmanul şi de a lupta împotriva propriei ţări$ 5umai că planul

dezertării eşuează, iar Dolo%a este arestat şi înc-is, condamnat #iind la moartea prin

spânzurătoare$ +e.a planul realităţii este înlocuit de planul interiorităţii persona.ului, careinterioritate este luminată de #lacăra credinţei divine re%ăsite, devenită acum mai puternică

decât oricând$

0n această stare de atemporalitate şi de împăcare cu sine şi cu lumea îl re%ăsim pe

Apostol şi când e condus pe ultimul drum de către convoiul care îl escorta până la locul

spânzurătorii$ Personalitatea sa începe să se dedubleze, conştiinţa sa desprinzându"se de

corp şi privind tot ceremonialul ca un spectator, ca un spirit care de.a se înălţa spre cer$

1cena se petrece tot noaptea, dar acum atmos#era nu mai este aceea su#ocantă ca în prima

scenă, sinistră$ Răul se învolbura, iar copacii #oşneau a%itaţi, semn că natura lua parte direct

la tra%edia ce urma să aibă loc$

el care încercase odinioară rezistenţa #uniei, ca .udecător şi om al datoriei, se

trezeşte deodată în #aţa ştrean%ului, a lemnului rece şi dedesupt vede „pământul, desc-is ca

F(



o rană urâtă, %ălbuie”$ reacţia de spaimă este instinctuală, ca apoi să"l cuprindă iar aceeaşi

înstrăinare, care îl #ace să nu"şi mai recunoască numele scris pe coşciu%$

Peste întunericul nopţii şi plânsul lui VlapWa, ultimele clipe ale lui Apostol sunt

ec-ivalente cu o înălţare, în .urul lui se ţese „ un val de iubire izvorâtă parcă din rărunc-ii

pământului”$ &roul pare încon.urat de lumina ce inundă tot universul, identi#icându"se

parcă cu „lucea#ărul vestind răsăritul soarelui” " simbol al renaşterii naţionale$

&liberat de toate su#erinţele pământeşti, Apostol atin%e sublimul trăirii mistice,

senzaţia contopirii cu +umnezeu C „Atunci Apostol #u împresurat de un val de iubire

izvorâtă parcă din rărunc-ii pământului$ Ridica oc-ii spre cerul ţintuit cu puţine stele

întârziate$ restele munţilor se desenau pe cer ca un #erăstrău uriaş cu dinţii tociţi$ +rept in

#aţă lucea tainic lucea#ărul, vestind răsăritul soarelui$ Apostol îşi potrivi sin%ur ştrean%ul,

cu oc-ii însetaţi de lumina răsăritului$ Pământul i se smulse de sub picioare$ 0şi simţi corpulatârnând ca o povară$ Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în

vreme ce în urec-i i se stin%ea %lasul preotului C

" Primeşte, +oamne, su#letul robului tău ApostolE$$$Apostol$$$Apostol$$$”

Preotul are un rol #oarte important în această scenă, întrucât el „atribuie un sens

sacri#iciului lui Apostol Dolo%a, pe care îl vede ca pe un e!ponent al .ert#ei neamului, cel

care a luat asupră"i vinovăţia$ &l este un #el de altă voce a eroului$”'*

+upă cum însuşi Rebreanu o spunea, „Apostol devine om în sânul neamului Cindividul îşi re%ăseşte &ul sau cel bun$$$”$

F$ 1tructura circulară abisală 7 centrul catalizator şi corpul s#eroid

-ristian răciun scrie #oarte #rumos despre corpul s#eroid pe care îl reprezintă

romanul „Pădurea spânzuraţilor”, într"un articol intitulat „0ntre două spânzurători” C

„Acesta este drumul lui Apostol Dolo%a, simetria mortală a e!istenţei sale romaneşti care îi

întrupează destinul$ @orpul s#eroid al operei depăşeşte aici o semni#icaţie pur

constructivş, devenind o problemş de trăire, de e!istenţă 7 în lume " a eroului$ 4niversul

s#eric este, potenţial, un univers înc-is şi un între% set de probleme sunt de.a puse numai

'* MPădurea spânzuraţilor” in Mreatorii romanului românesc modern”, 1uzana :iron si &lisabeta Roşca,&d$ All, Ducureşti, '(((, pa%$ ;$

H*



prin simpla considerare a acestei ar-itecturi lăuntrice$ 1imetria constructivă capătă in

Pădurea spânzuraţilor o valoare determinant ontică, ea este un semn, unul dintre multele

semne care .alonează cu o s#idătoare precizie traseul e!istenţial al persona.ului principal,

valori#icând mereu simplul întâmplat individual ca pe o e!emplaritate e!ponenţială$

/ranscendenţa te!tului rebrenian potenţează, prin înc-iderea în cercul simbolic in#ran%ibil,

tema tra%icului$”''

0n acest articol, -ristian răciun ar%umenteaza şi surprinde #oarte e!act esenţa

drumului pe care îl parcur%e Apostol Dolo%a spre sine, lovindu"se de cercul romanului,

înc-is de către cele două spânzurători$ 1cena iniţială, tabloul spânzurătorii, reprezintă

pentru el centrul declanşator al între%ii sale tulburări interioare, care îl va indrepta spre

sin%ura soluţie recuperatoare, a morţii$ Ast#el, universul lui Dolo%a este înc-is, simbolic,

între cele două spânzurători$ &l se a#lă într"o obsesivă căutare de desc-idere, numai căeşuează mereu în soluţii înc-ise$ +aca în „Ion”, drumul apare ca un element de desc-idere,

desc-idere spre ima%inar, trecându"se dincolo de realitate, drumul aducând şi soluţiile

totodată, în „Pădurea spânzuraţilor”, „simetriile construcţiei romaneşti nu mai despart

planul #icţiunii literare de acela al realului, ci potenţează #icţiunea pentru a"i asi%ura

suveranitatea$ Prin scena din #inalul romanului nu mai ieşim din Pripasul ima%inarului ci

rămânem #i!aţi aici, sub spânzurătoare$ 1untem condamnaţi alături de Dolo%a la aceeaşi

e!istenţă tra%ică căreia el îi este apostol şi pe care o luminează prin e#ortul deautocunoaştere şi prin sacri#iciul său$

1imetria este deci pentru Dolo%a male#ică$ Pădurea spânzuraţilor este Pădurea unui

sin%ur simbol, care tocmai prin #aptul că a devenit prin unicitatea lui simbol, şi ca atare îi

este ea in#ăţisată pentru întâia oară de VlapWa lui Dolo%a şi ca atare îi va apărea acestuia, cu

o tot mai dureroasă intensitate, pe măsura ce ne apropiem de deznodământ, înseamnă

momentul de revelaţie a teroarei e!istenţiale$ <estul paradi%matic, %estul în care se

re%ăsesc toate obsesiile lui Dolo%a şi cel care instituie de #apt aceasta simetrie #atală

K-Gbrisul din care eroul nu va mai putea ieşi decât prin moarte, este cel prin care Dolo%a,

în scena iniţială, încearca rezistenţa ştrean%ului şi căruia îi răspunde în #inal momentul când

@Apostol işi potrivi sin%ur ştrean%ul cu oc-ii însetaţi de lumina răsăritului$” ')

'' -ristian răciun, M0ntre două spânzurători”, in M:ircea ?aciu, MRebreanu după un veac”, &d$ +acialu." 5apoca, '(92, pa%$ )*9$') 3p$ cit$ pa%$ F;, pa%$ )'*")''$

H'



:omentul spânzurătorii reprezintă mobilul declanşator, însă de"a lun%ul romanului,

el permite adău%iri, împletindu"se în el mai multe motive şi e!perienţe #undamentale,

menite să ampli#ice dezec-ilibrul în care cade persona.ul principal, %răbindu"i declinul

interior$

4n ast#el de motiv cu o #uncţie simbolică esenţială în roman este oc-iul, privirea, în

calitate de o%lindă a sinelui, care este o altă #ormă de e!primare a ciclicităţii în romanul lui

Rebreanu$ &l este punctul de întâlnire a iubirii cu t-anaticul, „plasând eroul rebrenian

@deasupra începutului şi s#ârşitului pământesc$ +aca privirea semni#ică, luată în sine,

omenescul văzut sub incidenţa absolutului, obsesia privirii alcătuieşte în sc-imb @semnul

unui mare dezec-ilibru, al pierderii treptate a personalităţii şi al crizei de identitate, #iind

în acelaşi timp o propunere @pentru un pact conştient cu necunoscutul$ 'F Această privire

plină de lumină reprezintă culminarea vieţii pământeşti, odată cu revelaţia #ericirii eterne,oc-iul #iind un axis mundi, o punte de le%ătura între lumea reală şi cea de dincolo, iubirea

învecinându"se ast#el cu moartea$

H$ 1tructura temporală în „Pădurea spânzuraţilor”

i acest roman respectă coordonatele temporale care îi sunt predilecte lui LiviuRebreanu, alcătuind o structură binomă$

Pentru a înţele%e mai bine cum #uncţioneaza modelul temporal în romanul „Pădurea

spânzuraţilor”, se recomandă împărţirea timpului în două a!e, a!a orizontalităţii şi a!a

verticalităţii$ A!ei orizontalităţii îi corespunde timpul diacronic, al realităţii care cur%e spre

un #inal, iar a!a verticalităţii este a!a timpului mitic, al #icţiunii romaneşti, care stă sub

semnul acronicului$ Pe a!a orizontalităţiii, timpul mer%e mereu înainte, dar nimeni nu ar

putea spune în ce direcţie, îndreptându"se spre o „#inalitate #ără scop”$ +eşi această a!ă a

orizontalităţii este dimensiunea #undamentală a sistemului temporar, se pare că romanul se

an%a.ează în descrierea unor #apte şi evenimente ce se înscriu cu precădere pe a!a

verticalităţii, pătrunzând într"o s#eră a #rământărilor şi su#erinţelor interioare, o s#eră a

'F :ircea :ut-u, MLiviu Rebreanu sau parado!ul or%anicului”, &d$ +acia lu." 5apoca, '((F, pa%$ 2)$

H)



dramei umane$ Acest timp acronic nu incorporează în cur%erea lui durata dramelor umane,

ci mai de%rabă #ace abstracţie de ea, văzându"şi de ritmurile ei ascunse$

:ircea :ut-u des#ace şi el mecanismul timpului ciclic la Rebreanu, analizându"l C

„:iezul din @corpul s#eroid e prin urmare acronic, tocmai pentru că e impersonal, de unde

senzaţia acută de #atalitate în sensul %recesc al termenului, ce prezidează o lume în derivă,

livrând"o adică -Gbris"ului, dar trăind mereu @nostal%ia eticului$

Reluând acum cele două paliere ce structurează, în %eneral, edi#iciul romanesc "

anume, cel bio%ra#ic Kdiacronic şi mitic Kacronic " trebuie să remarc din nou că ciclul de

pro#unzime absoarbe @mersul vremii #ără să"l ani-ileze, dimpotrivă$ Rezultatul e, strict

compoziţional, bucla 7 loc de parado!ală întâlnire a orizontalităţii Kistoricul cu

verticalitatea Kmiticul şi de suprapunere doar parţială a simetriilor epice propriu"zise peste

@1tructura circulară abisala K1imion :ioc$ Pe de o parte planurile comunica până acoloîncât @mersul vremii va #i resimţit @monoton"monoton, adică repetitiv şi el, în vreme ce

anamnesis"ul amintit ia #orma şi turnura des#ăşurării diacroniceN pe de altă parte,

înre%istrăm şi o relaţie tensională ce, latentă la începutul #iecărui roman, duce la

incompatibilitate şi apoi la soluţia tra%ică$”'H

Aplicând această teorie pe romanul „Pădurea spânzuraţilor”, ea se muleaza per#ect pe

mecanismul temporal după care acest roman #uncţionează$ A!a orizontalităţii, a timpului

real, este reprezentat de momentul istoric al războiului la care se -otărăşte să participe persona.ul principal mai mult din or%oliu, război care însă îi acaparează toata #iinţa,

devenind „sin%urul %enerator de ener%ii”$ La începutul romanului, eroul este bine ancorat

în realitate, prin simţul datoriei pe care o are #aţă de statul pe care îl slu.eşte, conducându"

se după ideea că „4nde"i patria, acolo"i datoriaE”$ Războiul devenise realitatea lui, ţinându"

i loc de orice altă credinţă$

5umai că odata cu e!perienţa #undamentală a spânzurătorii, toate credinţele şi

convin%erile sale de până atunci se prăbuşesc, iar analiza se mută in interiorul conştiinţei

dezec-ilibrate a lui Dolo%a, trans#ormându"se într"un adevărat studiu de caz patolo%ic$ +in

acest moment, a!a orizontalităţii este uşor uşor părăsită, acţiunea încadrându"se pe a!a

verticalităţii, a timpului subiectiv al interiorităţii persona.ului$ &#ectul timpului e!terior este

mereu diminuat, Dolo%a retră%ându"se tot mai mult în interioritate, drept care nu mai

'H 3p$ cit$ pa%$ F, pa%$ H($

HF



participă cu aceeaşi insu#leţire la discuţiile despre război de la popota o#iţerilor şi nu reţine

din ele decât elemente care îi ampli#ică tulburarea$

Pe parcursul avansării obsesiei, persona.ul traieşte prezentul şi renunţă la trecut, iar

acest prezent pare a #i unul mitic, de parcă „timpul rămâne în urmă, destrămându"se ca o

pânză incoloră”$ Realitatea războiului pare acum îndepărtată, nu mai prezintă o ameninţare,

su#erinţa pro#undă a lui Dolo%a #iind dată de imposibilitatea %ăsirii unor puncte de spri.in

interioare$

„In aceste momente, pentru Apostol Dolo%a viaţa anterioara este @ca un #ilm învârtit

nebuneşte$ eea ce"l preocupă acum ţine de o altă e!istenţă, de un al început în care îşi

ocroteşte o demnitate de @viteaz Q$$$$ onvins ca #apta sa e pe deplin .usti#icata, simţindu"

se înnobilat de un ideal adevărat, Apostol visează acum $$$o viaţa nouă din temelie Q$$$$”'2

Ast#el, în ultima scenă îl vedem pe erou cu su#letul a#lat pe a!a verticalităţii, transpusîn timpul mitic prin imensa iubire pe care o simte pentru +umnezeu, pentru oameni şi

pentru viaţă, vorbele sale atin%ând un nivel înalt de misticism$ &l îşi simte trupul %reu, ca o

povară %rea care nu îl lasă să se îndrepte spre acea nouă viaţă pe care Apostol e atât de

dornic să o înceapă$ In momentul spânzurătorii, eroul senin de.a, se contopeşte cu timpul

mitic în care se a#la inca de mai demult$

Prin întâlnirea celor două puncte dominante, iubirea cu moartea, în actul #inal

eliberator, cele două dimensiuni temporale conver%, alcătuind „corpul s#eroid”$

'2 MPădurea spânzuraţilor” in Mreatorii romanului românesc modern”, 1uzana :iron si &lisabeta Roşca,&d$ All, Ducureşti, '(((, pa%$ ;2";;$

HH



=I$ IR4LARI/A/&A 05

R3:A54L „I4L&A5+RA”


Romanul „iuleandra” se desc-ide prin scena teri#iantă în care Puiu Baran%a, ultimul

vlăstar dintr"o #amilie de boieri de viţă vec-e, îşi su%rumă, într"un moment de rătăciremintală, soţia, :adeleine, întinsă pe pat$ Incidentul se întâmplă seara înainte de plecarea la

balul de la urte şi totul se petrecu #ul%erator, #ără ca Puiu să îşi dea seama ce #ace$ 0ntre

cei doi nu e!istă o lupta, căci #emeia, uluită de %estul lui, nu i se împotriveşte, ci asteaptă ca

el să îşi dea seama dintr"un moment in altul stupizenia #aptului pe care îl #ace şi să se

oprească$ 5umai că e!act această pasivitate şi absenţă a :adeleinei este ceea ce îl

nemulţumeşte pe Puiu şi îi sporeşte #uria, tăcerea ei trans#ormându"se în mintea lui

innăbuşita de instictul criminal într"un stri%ăt ascuţit pe care acesta încearcă neîncetat să îl

opreascăC „/aciE$$$/aciE$$/aciE$$”

In cele din urmă, Puiu işi dă seama că a omorât"o pe :adeleine, însă el tot re#uză

această idee, tot mai caută semne cum că ea ar mai trăi$ 0nsă în momentul când mâna ei

cade de pe so#a printr"o mişcare lipsită de viaţă şi când se loveşte de privirea ei sticloasă,

abia atunci realizează ca într"adevăr este criminalul propriei soţii$

H2



In următoarele momente, Puiu apare trans#i%urat, nu se mai recunoaşte pe sine atunci

când se priveşte în o%lindă, unde vede un individ primitiv, cu o #aţă marcată de o acută sete

de crimă şi cu toate -ainele răvăşite de parcă s"ar #i luptat cu o armată întrea%a$

4rmatoarea întrebare care ii vine in cap esteC „+e ce8$$” şi cu aceasta întrebare

usturatoare, ce i se in#ipsese in creier, merse la tatal sau ca sa"i dea vestea marii nenorociri$

Policarp Baran%a, la auzul tra%ediei, simte cum toată #rica lui de"o viaţă în ceea ce"l

priveşte pe unicul vlăstar al #amiliei s"a materializat în acest #apt de disperare săvârrşit de

Puiu într"un moment de tulburare$ Acum Policarp îşi aduce aminte cum toată viaţa lui a

#ost un lun% e#ort de a"şi #eri pro%enitura de tot ce presupune viaţa mai aventuros şi mai

prime.dios, acesta #iind mai plăpând din #ire, întrucât semăna cu maică"sa$ A#lăm acum şi

de necesitatea pe care o simţea bătranul de a spăla şi de a împrospăta sân%ele acestei #amilii

#oarte vec-i, care, odată cu dorinţa de a"l păstra curat şi nealterat, a căpătat şi sămânţanebuniei de"a lun%ul anilor$ +e aici dorinţa lui de a însura pe Puiu cu o #ată de la ţară,

sănătoasă, zdravană, cum a #ost :adalina 7 numită de ei :adeleine 7 provenită dintr"un sat

=ărzari, din .udetul Ar%eş$

Dătrânul Baran%a, având #uncţia de senator, este renumit în viaţa politică şi sociala,

lucru de care pro#ită pentru a"şi salva reputaţia sa şi pe cea a #amiliei sale, %ăsind ca unică

soluţie instalarea lui Puiu într"un sanatoriu, sub observaţie, instalare care apoi să ateste că

este nebun şi că a săvârrşit #apta într"un moment de zdruncinare psi-ică, pentru a nu #icondamnat şi a se putea întoarce la o viaţă normală$

Puiu, asemeni unui copil, care a #ost toată viaţa din cauza ocrotirii e!a%erate a

părintelui sau, se lasă acum în seama spuselor tatălui său, care de alt#el ia totul asupra sa de

parcă ar răspunde de #apta lui Puiu$ Baran%a tânărul încă mai spera într"o revenire a

:adeleinei la viaţă, #iind c-inuit de întrebarea năucitoareC „de ce8” şi neputând să înţelea%ă

cum a putut să o omoare pe propria soţie, pe care o iubea #oarte mult$

Policarp Baran%a, împreună cu pre#ectul şi alte cunoştinţe de seamă ale sale, pun la

cale instalarea lui Puiu în sanatoriul +emarat, condus de doctorul +emarat, vec-e şi bună

cunoştinţă a bătrânului, pe al cărui a.utor conta în rezolvarea problemei$

Ast#el, îl vedem pe Puiu dus şi lăsat în camera albă de observaţie, unde este înc-is şi

păzit de un intern de la Poliţie, #iind de.a pus sub urmărire de către Parc-et$ +in acest

moment, cursul e!terior al acţiunii se relativizează, analiza mutându"se în interiorul

H;



persona.ului principal, care începe studierea comportamentului său de"a lun%ul anilor

pentru a %ăsi motivul #aptei săvârşite din inconştienţă$

Perioada în care stă înc-is în sanatoriu se dovedeşte a #i un calvar psi-ic pentru Puiu,

pe care îl vedem alunecând pe panta maladiei obsesive din cauza neîncetatelor sondări ale

propriului su#let în care se an%a.ase$ -iar el spune că un om se cunoaşte pe sine în ) zile

de stat înc-is între patru pereţi cât ar #ace"o în douăzeci de ani de viaţă în libertate$

A%onia prin care trece persona.ul, măcinat din ce în ce mai mult de procesele de

conştiinţă pe care le are, este ampli#icată şi de comportamentul şi în#ăţişarea suspect de

ri%ide şi de mo-orâte a doctorului sub observaţia căruia este pus Puiu, un doctor tânăr de la

ţară, Ion 4rsu, care era ad.utantul doctorului +emarat plecat din ţară la acel moment$ Acest

doctor apare in#le!ibil şi imparţial încă de la început, atât lui Puiu, care se simţe

descumpănit din cauza indi#erenţei pe care o a#işează acesta, cat şi părintelui său, care, dată#iind condiţia sa de om cu putere în stat, are pretenţia ca doctoraşul să a#iseze mai mult

respect şi să #ie mai servil$

3dată cu înmormantarea :adeleinei, su#erinţa lui Puiu se acutizează, acesta devenind

obsedat de #iinţa iubita a soţiei moarte, pe care o visează neîncetat şi a cărei prezenţă o

simte tot timpul în .urul lui$ /otuşi, Puiu are şi o mare doză de e%oism, el %ândindu"se în

cea mai mare parte a timpului numai la propriul su#let, la propria salvare, repetând mereu

despre :adeleine că ea se odi-neşte în mormant, pe când el are de în#runtat toate acesteevenimente ne#aste ulterioare crimei$

u trecerea timpului, Puiu apare din ce în ce mai bolnav, deşi rudele sale îi spun

neîncetat că el nu trebuie decât să se odi-nească şi să aştepte, ca de aici încolo nimic nu

mai depinde de el$

=izitele doctorului şi convorbirile cu el devin din ce în ce mai c-inuitoare pentru

Puiu, acesta #iind iritat de insistenţa doctorului pentru unele amănunte le%ate de persoana

:adeleinei$ :omentul culme al urei şi suspiciunii pentru doctor e atunci când îl vede pe

doctor mişcat la citirea numelui ori%inal al :adeleinei în necrolo%ul din ziarC „:ădălina”$

Pentru a"şi umple timpul, Puiu se împrieteneşte cu paznicul său, internul, despre care

a#lă ca se tra%ea tot din Ar%eş şi pe care îl roa%ă să"i #redoneze „uleandra”, dans care l"a

#ascinat atunci când l"a dansat în satul :adalinei$ 0nsă paznicul nu poate să i"l #redoneze,

H



iar în acest moment se aprinde în su#letul lui Puiu o dorinţă ciudată de a"şi aduce aminte

ritmul melodiei şi al dansului$

In destăinuirile pe care le #ace doctorului despre viaţa lui şi a :adeleinei, îi

pomeneşte şi de acest dans, iuleandra, pe care l"a dansat în satul unde a cunoscut"o pe

soţia lui$ &ste surprins însă să audă că şi doctorul a rostit numele dansului e!act ca

localnicii, „uleandra”$

/oate aceste suspiciuni sădite adânc în su#letul lui Puiu, la care se adau%ă şi o ultimă

supersiţie, aceea că peste tot în viaţa lui s"a lovit de numărul 'F şi F', concură la avansarea

nebuniei sale$ :omentul declanşator al acestei nebunii este însă momentul din #inal, când

a#lă că şi doctorul era tot din satul :adeleinei, =ărzari, că el a iubit"o #oarte mult şi că a

vrut să o ia de soţie$ Replica acestuia îi cade ca o piatră sentenţioasăC „$$$Ai omorât"o de

două ori C intâi i"ai ucis su#letul când ai luat"o şi a doua oară i"ai ucis şi trupulE”$ In acestmoment Puiu işi dă seama că :adeleine nu l"a iubit niciodată pe el şi in cele din urmă işi

dă seama care a #ost adevăratul motiv pentru care a omorât"oC „"5u stiam, dar te simţeam

#ără măcar să"mi dau seamaE raspunse Puiu, trium#ător$ ând mă uitam în oc-ii ei nu mă

vedeam pe mine, dar simţeam pe cinevaE i oc-ii ceia #rumoşi mie nu mi"au surâs

niciodatăE :elancolia ei nu mă cuprindea pe mine, ci re%reta pe celălalt$ 1u#letul ei se

înc-idea in #aţa mea oricât încerca să se pre#acă$ i atunci când am înţeles că e ursită să"mi

rămână întotdeauna străina, pentru că nu mai puteam spera s"o câşti% niciodată, decât să #iea altuia, mai bine am s#ărâmat"oE”

Puiu are #atalitatea de a descoperi că #iinţa lui are adânc împlântată po#ta sân%elui, s"

a născut cu un instinct criminal căruia nu i s"a putut sustra%e şi pe care s"a c-inuit toată

viaţa să"l in#raneze$ Ar #i putut să #ie oricine în locul :adeleinei$ u această #atalitate

recunoscută, Puiu mer%e la doctor să îi dezvăluie că nu este nebun, numai că doctorul nu dă

crezare spuselor lui, #apt care îi stârneşte #uria uci%aşă #iului de boier, care sare la %âtul lui

să"l su%rume$

Buria uci%aţă este însă revărsată în acel dans e!tatic al iulendrei, pe care Puiu

reuşeşte în cele din urmă să şi"o reamintească şi pe melodia căreia începe să danseze

#renetic, până la istovire, declanşându"i"se ast#el nebunia eliberatoare$

H9



)$ 3 alt#el de ciclicitate

Romanul „iuleandra” nu respectă structura compoziţională circulara a celorlalte

romane rebreniene, „Ion” şi Pădurea spânzuraţilor”, începând şi înc-eindu"se la #el, însă şi

acest roman are ceva circular în structura de pro#unzime$ Acest ceva care redă circularitate

romanului este tocmai motivul dansului „iuleandra”, -ora Ar%eşeană care a #ascinat pe

persona.ul principal încă de la început prin acea dezlănţuire dionisiacă pe care o presupune$

+ansul în sine, -ora, reprezintă cercul, circularitatea deci, strân%ând romanul într"un

cerc în interiorul căruia are loc „#ormaţiunea, evoluţia şi criza unui caz de demenţă”, după

cum bine spunea :i-ai Ralea$

:otivul dansului reprezintă centrul catalizator al între%ii acţiuni, el #iind mobilul care

declanşează obsesia persona.ului principal, debil încă de la început, şi care îl va purta pe parcursul romanului pe drumul re%ăsirii de sine spre o #inalitate recuperatoare$ iuleandra

reprezintă, după Al$ Protopopescu, „procesul de reactivare a unei e!perienţe reziduale care,

prin creşteri anormale, invadează şi răpune întrea%a personalitate”$

„Reactivarea e!perienţelor” certi#ică ast#el caracterul anamnetic al prozei rebreniene,

deoarece între% romanul reprezintă o perpetuă acumulare de elemente care indică e!istenţa

%ermenului de%enerativ şi care sunt rememorate de persona. şi puse cap la cap, contribuind

ast#el la intele%erea motivului săvârşirii unei ast#el de crime$ Internat în sanatoriu, Puiu Baran%a este ast#el pus pentru prima oara #aţă in #aţă cu

propria persoană, cu propria conştiinţă, şi acum el încearca să se înţelea%ă, să înţelea%ă deci

mobilurile ascunse ale crimei$ Anamneza îl a.ută pe Puiu să"şi des#acă strat cu strat

personalitatea, acesta încercând din răsputeri să patrundă în adâncurile care i"au dictat

%estul$ Rememorarea începe beni%n, declanşată de albul zăpezii în timp ce Puiu privea pe

#ereastra camerei de sanatoriuC „Apoi, ca într"un caleidoscop, îi apărură numai scene cu

zăpadă din viaţa lui$” 0nsă, cu #irul amintirilor, %ândurile sale se ordonează în .urul unei

obsesii ascunse, aceea a mani#estării unui instinct al cruzimii, pe care l"a avut întotdeauna$

Acest instinct îi apare ca o #atalitate dictată de sân%ele unui neam prea vec-i$ ăutând în

trecut, Puiu îşi aminteşte cu spaimă „plăcerea %rozavă de"a privi, pe când era pric-indel,

când se tăiau păsările pentru bucătărie$ um se năpustea să pună mâna pe corpul #ără cap

ce se zvârcolea şi sărea ici"colo împroşcând cu sân%e în toate părţile”$

H(



Acum işi dă seama că această sămânţă criminală a zăcut tot timpul în adâncurile

#iinţei lui, dar ceea ce el totuşi nu îşi poate e!plica este de ce a trebuit să o omoare tocmai

pe :adeleine, soţia sa, pe care o iubea nespus şi care i"a trecut cu vederea toate

in#idelităţile$

In cursul anamnezei apare, la început mai reticent apoi din ce în ce mai pre%nant,

motivul iulendrei, dansul straniu, e!tatic, care devine obsesia lui Puiu Baran%a$ /oate cele

trei persona.e, Puiu, %ardianul care îl păzea şi doctorul 4rsu, cunosc acest dans, dar sunt

incapabile de a"şi reaminti cu e!actitate melodia$ /reptat, dorinţa de a reconstitui dansul

devine pentru Puiu principala obsesie, substituindu"se amintirii obsedante a crimei$

iuleandra e dansul la care, în satul Ar%eşean =ărzari, Puiu a întâlnit"o pe :ădălina,

viitoarea sa soţie :adeleine$ on#orm voinţei tatălui său, care spera într"o re%enerare a

#amiliei prin căsătoria lui Puiu cu o ţărancă, :ădălina e adoptată şi educată de mătuşaviitorului ei soţ, în vederea acestei căsătorii$ In sanatoriu, Puiu rememorează scena dansului

la care a întâlnit"o tocmai pentru a o putea re%ăsi, pentru a"i reconstitui ima%inea$ +ansul îl

obsedează ca o #atalitate atunci când i"o povesteşte cu lu! de amănunte doctorului,

trans#i%urat de retrăirea dansului C

„ ine n"a văzut iuleandra nu"şi poate înc-ipui beţia dansului$$$?idul viu se avântă, când

încoace, când încolo, lăutarii pişcă ve-ement strunele înăsprind şi ascuţind sunetele cu câte

un c-iot din %ură, la care încearcă să răspundă altul, din toiul .ucătorilor, curmat însă şiîn%-iţit de năvala dansului$$$$irul$$$se trans#ormă parcă într"un morman de carne #ierbinte,

care se zvârcoleşte pe loc un răstimp$$$+e câteva ori clocotul de patimă e străpuns de c-iote

prelun%i, ţâşnite parcă din străvec-imea vremurilor, sau de vreun ţipăt de #ată, cu sânii

aprinşi de strânsoare$ i aşa .ocul pare că va continua până ce toţi .ucătorii îşi vor topi

su#letele într"o supremă în#lăcărare de pasiune dezlănţuită$ +ar brusc$$$cântecul se #rân%e şi

în%rămădirea de tineri se risipeşte într"un -o-ot de râs sălbatec ca %eamătul unei imense

plăceri satis#ăcute, încât c-iar văile se umplu de un cutremur parcă #uria patimei omeneşti

ar #i deşteptat până şi instinctele de amor demult înţepenite ale pământului$$$$In orice caz eu

şi azi cred că sin%ură iuleandra din câte .ocuri cunosc poate să e!plice e!tazul dansului, al

dansului ca o mani#estare a adoraţiei supreme, ba c-iar a dansurilor reli%ioase, care se

s#ârşeau prin mutilări sau sacri#icii umane$”

2*



Această descriere superbă a iulendrei demonstrează că ea este o mani#estare

„or%iastic dionisiacă”';$ Aici el se îndră%osteşte #ul%erător de :ădălina, care îi apare ca

sintetizand întrea%a esenţă a dezlănţuirii dansului$ 0nsă, educată la şcoli din &lveţia şi

Branţa, această :ădălină zvăpăiată se trans#ormă într"o :adeleine melancolică, tăcută şi

mereu absentă, stare care îl aţâţa pe Puiu prin indi#erenţa #aţă de el, acesta dorind să o

re%ăsească în :adeleine pe :ădălina de care se îndră%ostise$ /ocmai din această dorinţă

din subconstient de re%ăsire a dionisiacului din :ădălina de la -oră, ampli#icată şi de

absenţa vesnică a #etei, Puiu recur%e la săvârşirea crimei, stin%ând prin uciderea

:adeleinei, ultima le%ătură cu :ădălina după care tân.ea atât$ Ioana &m$ Petrescu

surprinde #oarte bine semni#icaţia scenei de la început C „0nceputul romanului însemnează

epilo%ul dansului aproape uitat, epilo% marcat printr"un ritual de sacri#iciu la care victima

pare a consimţi, sau, în orice caz, nu pare a se opune$ :enada îmblânzită pare a"şi #i trăitîntrea%a e!istenţă de aristocrată în aşteptarea morţii care să o redea s#erei dionisiace de

unde a #ost smulsă împotriva voinţei ei$”

iuleandra este deci purtătoarea tuturor semni#icaţiilor celor întâmplate, dansul ei

#iind cel care îl a.ută pe Puiu Bran%a să %ăsească soluţiile la toate întrebările care îl c-inuie,

întrebări precumC de ce tocmai pe ea8 oare o iubea cu adevărat numai pe ea8 a ucis"o

tocmai pentru că o iubea prea mult8 care era misterul absenţei şi melancoliei ei8 &l reuşeşte

să %ăsească răspunsul la toate aceste întrebari prin rememorarea obsedantă a scenei .oculuie!tatic, dându"şi seama ast#el că într"adevăr el a iubit #oarte mult pe :adeleine, prin

intermediul .ocului reuşind să"i reconstruiască ima%inea şi să reconstruiască iubirea pe care

o simte acut mai ales acum, după moartea eiC „Indată ce înc-idea oc-ii, o vedea pe

:adeleine, şi ziua şi noaptea$ &a sosea, se aşeza lân%ă el, îl contempla blând cu privirea ei

voalată, melancolică, şi privirea aceasta îi picura în su#let un balsam mai bine#ăcător$ &ra

tăcută cum #usese şi în viaţăN nu"i vorbea niciodată$ 5umai el o asalta cu întrebări, o

descosea şi mai ales o ru%a cu lacrimi #ierbinţi să"l ierte$ &a îi zâmbea trist şi, drept

răspuns, îl săruta pe #runte cu buze reci$”

5u avem de"a #ace cu o poveste de dra%oste ce e!istă în realitate, ci cu o re#acere a

iubirii prin rememorare, romanul #iind ast#el o convocare a memoriei persona.ului

'; Ioana &m$ Petrescu, M&!tazul dansului” , in :ircea ?aciu, MRebreanu după un veac”, &d$ +acia lu." 5apoca, '(92, pa%$ )2)$

2'



principal, memorie care, inevitabil, distorsioneaza sentimentul din cauza presiunii

evenimentului"limită de la început$

+e asemenea, tot iuleandra este cea care îl #ace să"şi dea seama de unde i se părea

cunoscută poza doctorului 4rsu, aducându"şi aminte că l"a zărit la -oră stând deoparte şi

ţintuindu"l cu privirea atunci când el săruta pe :ădălina$ In urma destăinuirii doctorului,

cum ca el a #ost cel căruia îi era -ărăzită :ădălina şi pe care o iubea enorm, Puiu Bran%a

are revelaţia e!istenţei altui bărbat în su#letul :adeleinei, care era tocmai doctorul său$

Acest #apt îl determină deci să"şi dea seama în cele din urmă care a #ost adevăratul motiv

pentru care a avut impulsul de a o ucideC pentru că acea melancolie nu era pentru el şi

simţea că :ădălina era ursită să"i rămână pentru totdeauna străină$

Ast#el, iuleandra are un rol de coa%ulant al acţiunii între%ului roman, care îl

diri.ează pe erou pe drumul spre nebunie$ &a este unica şi ultima şansă de a"şi recâsti%a#emeia$ „u #iecare pas, :ădălina va #i re"dobândită, #iindcă 7 la parametri e!istenţiali

dilataţi 7 iuleandra nu mai este un simplu ceremonial şi nici un va% succedaneu al

sentimentelor, ci un ritual aproape @mistic de re"#acere a unor ritmuri de viaţă ori%inare$

Instrument al unei ar-eolo%ii vitale, dansul e totodată re"constituirea unui ar-etip al patimii,

al sentimentului, Q$$$, #iind @o mani#estare a adoraţiei supreme$ Pentru Puiu Baran%a, .ocul

iulendrei este o realitate adânc şi absolut compensatorie, condiţia de a se menţine în

continuumul esenţial, posibilitatea de a e!ista în spaţiul mereu de început Kîncă nealterat,al iubirii, al #reneziei vitale care înseamnă dăruire şi apartenenţă în acelaşi timp, la limitele

posibilului şi dincolo de ele$”

3dată rezolvat misterul motivului unei crime ine!plicabile, iuleandra aduce la

s#ârşit acea #inalitate recuperatoare, în acelaşi timp smul%ându"l pe Puiu Baran%a din lanţul

c-inurilor e!terioare, care deveneau prea %rele pentru un su#let zdruncinat ca al lui, şi

redându"i împăcarea de sine în dezlănţuirea istovitoare a paşilor C „ Puiu, în pi.amaua

desc-eiată, cu pieptul %ol, cu #aţa asudată şi veselă, tropăia pe loc, #redonând sacadat o arie

inc-ipuită$ +upă câteva minute bătrânul nu se putu stăpâni şi"l stri%ă pe nume$ Bără a se

opri din .oc, Puiu întoarse capul, surâse către tatăl său şi"i răspunseseC @Xest iuleandra,

vous savez8$$$=ous mXavez permis, nXest"ce pas8 Xest vous Yui m"avez ditC „=as"GE Alors

ne pouvez pas Ztre #ac-O, papaE &t puis cXest tr[s amusant$$$oui$$$ tr[s$$$”$

2)



Binalul romanului pecetluieşte soarta lui Puiu, re%ăsit acum în nebunia care s"a

declanşat prin dansul ce"l obsedase pe tot parcursul acţiuniiC „+e alături se auzeau paşii lui

Puiu, neosteniţi, într"un ritm săltăreţ, stimulaţi de o melodie %â#âită, ca respiraţia unui

bolnav de moarte$”

Liviu Rebreanu a realizat prin acest roman, pe cât de scurt, pe atât de intens, un

adevărat studiu al de%enerescenţei biolo%ice, disecând la rece toate resorturile unei minţi

debile în traseul ei spre re%ăsirea în demenţă$

=II$ R&DR&A54 7 R&&P/AR&A 05 P31/&RI/A/&

2F



Libiu Rebreanu a rămas cunoscut în istoria literaturii române drept ctitorul

romanului românesc modern, prin marile sale creaţii într"un stil realist obiectiv, însă

problema realismului său a #ost #recvent pusă în discuţie în posteritate, e!istând mai mulţi

scriitori care au simţit nevoia unei nuanţări mai e!acte a realismului caracteristic operelor

rebreniene$

'$ Problema realismului rebrenian

+upă cum însuşi Rebreanu îşi catalo%a stilul ca ne#iind un realism absolut, ca redare

per#ectă a realităţii dintr"o perspectivă imparţială, ci îl numea un realism „moderat”,înţele%ând prin aceasta „viaţa eternizată prin mişcări su#leteşti” Kîn „red” sau „a vedea

viaţa şi lumea în proporţiile eternităţii” Kîn „1povedanii”$

5icolae :anolescu în „+rumul şi spânzurătoarea” din „Arca lui 5oe” abordează

problema realismul lui Rebreanu într"un mod mai circumspectC „/itlul de realist, în

sensul strâmt, care i s"a acordat de la început lui Rebreanu, trebuie privit deci cu

circumspecţie şi le%at oricum de maniera lui obiectivă de a zu%răvi lumea mai mult decâtde viziunea pro#undă$ &l are, în Ion, care e sin%ura lui capodoperă, mai de%rabă viziunea

unui naturalist, dacă acceptăm de#iniţia lui AlbOr[sC « S-ar cuveni poate să numim

naturalism acea imensă şi crudă viziune romanescă universal caracteristică pentru a

doua jumătate a secolului al I-lea! amploarea tabloului, su"letul aproape epic al unei

istorii ce rămâne pur umană şi sociolo#ică şi mai ales simţul ascuţiti biolo#ic, al

individului strivit de societate sau zdrobit de istorie, care radiază un stoicism şi o milă

latentă$$$în acea inspiraţie şi în această "orţă se reunesc toate marile romane ale unei

jumătăţi de secol! precedaţi de %eor#e Sand, %eor#e &liot, '(arlotte )ront*, de unele

aspecte din +u#o, laubert, aupassant, iată-i pe .ola, /er#a, 0(omas +ard1, Selma

2a#erl3", 0olstoi, apoi continuatorii lor, artin du %ard, artin 4nderson 5ex3, Si#ri"

6ndset$ 7estinul uman e în între#ime reinte#rat social şi istoric, drama colectivă şi

2H



drama individuală se ec(ilibrează per"ect, iar autorul prezintă această dramă ca pe o

tra#edie epică$$$8

/recând pe lista eseistului #rancez numele lui Rebreanu, să adau% că , ast#el înţeles,

naturalismul nu e altceva decât un realism deturnat de la atitudinea şi scopurile sale

iniţiale$Q$$$ /oate romanele lui Rebreanu relatează eşecuri$

Ion e, desi%ur, cel mai semni#icativ$ Aproape nu este persona. în acest roman care

să nu devină o victimă$ Ana, unul dintre cele mai z%uduitoare din tot romanul nostru, se

mişcă de la început până la s#ârşit într"un cerc vicios$ Lamentaţia ei repetată invocă un

noroc ine!istentC @5orocul meu, norocul meuE $ 1in%ura ei vină este de a #i tras, la

naştere, lozul ne#ericit$ Romanul naturalist îşi datorează măreţia cultivării acestor oameni

#ără nici o şansă şi a acestor destine #ără salvare$”'

Ion 1imuţ, critic literar orădean, îşi scrie lucrarea de doctorat intitulată „Rebreanu

dincolo de realism”, publicată în '((, pe tema realismului rebrenian, e!plicând şi el ceea

ce posteritatea trebuie să înţelea%ă prin realismul lui Rebreanu$ 0n realismul rebrenian

„re%ăsim structura -e%eliană a realului”, adică „adevărul unei lumi suprasensibile”, ce

con#irmă nu numai sinta%ma lui Rebreanu, preluată de critică, despre „un realism al

esenţelor” dar şi aşa"numitul „realism meta#izic” ce asimilează aluviunile romantice

Krespectiv tendinţa meta#izică, iubirile e!cepţionale, patosul mistic, cultul misterului,năzuinţa idealistă, ş$ a$ până la concluzia că realismul lui Rebreanu e „#erm întors spre

romantism şi înaintează cu spatele spre modernitate” sau, în alt loc, că e vorba de „un

realism modernizat întors cu #aţa spre romantism”$

&l are convin%erea că numai o anumită parte, bine circumscrisă, din opera lui

Rebreanu răspunde comandamentelor canonului realist tradiţional Kobiectivitate,

omniscienţă demiur%ică, sinteză tipolo%ică etc$, proza sa neputând #i redusă la o #ormulă

devenită anacronică şi la binecunoscutele romane$ „onstrîn%erile realiste #uncţionează

bene#ic, consecvent şi total, atât în sensul transparenţei dezambi%uizate, cât şi în sensul

descripţiei coerente, numai în Ion şi Răscoala$ &lementele de#initorii ale viziunii

rebreniene bat, deci, într"o anumită zonă, centripetal spre realismul tradiţional, iar în alte

zone ale creaţiei epice dinamismul con#runtărilor interioare şi e!terioare ale te!tului

' 5icolae :anolescu, „+rumul şi spânzurătoarea”, in „Arca lui 5oe”, vol$ I, '(9*, pa%$ ')"'F$

22



determină sensuri centri#u%e, de îndepărtare de miezul unui realism mai mult sau mai

puţin canonic$”

Ion 1imuţ insistă pe ideea că, receptiv la dinamismul tendinţelor estetice ale

contemporaneităţii Kde pildă, psi-olo%ismul, romancierul adoptă un realism modernizat,

numit în carte „realism tra%icU, a!at pe un #undament etic şi oracular"predictiv

Kpremoniţie, anticipare, predestinare, previzibilitate$ 1crierile sale nu numai că nu sunt

epuizate de semni#icaţii realiste, dar se văd îmbo%ăţite cu valori simbolice, mitice,

meta#izice, utopice şi poetice$ „+incolo de realismU înseamnă pentru autor #aptul că în

devenirea artistică a creatorului e!istă o etapă pre"realistă Ka primei tinereţi, de literatură

în limba ma%-iară şi una post"realistă, modernizată, permisivă la elemente ce par

incompatibile la prima vedere Kclasice, romantice, naturaliste, e!presioniste$ Aici nu

interesează pe cercetător valoarea estetică în sine, ci tipolo%ia notelor creatoare, caretrădează con#lictul intern dintre opţiuni şi conturează ar-eolo%ia identităţii şi a vocaţiei

artistice$

Ast#el, obiectivitatea, ec-ilibrul, concizia şi construcţia persona.ului ca tip de

moralitate 7 toate de sor%inte clasică 7 coe!istă cu aspecte naturaliste, c-iar cu date

e!presioniste Kpatos meta#izic, mituri obscure ale sân%elui şi pământului, dar mai ales cu

reminiscenţe romanticeC construcţii antitetice, simboluri totalizante, aspiraţie idealistă şi

mistică, iubiri e!cepţionale, cult al misterului, spiritualismul$ 1untem avertizaţi căimpresia, #alsă, de modernism este dată, parado!al, de subminarea preceptelor realiste de

către coalizarea tuturor acestor teme, stiluri şi tendinţe cu preponderenţă romantice dar în

nici un caz moderniste$

Ion 1imuţ conc-ide minunat, spunând că „corabia realismului rebrenian navi%-ează

periculos între romantism, pe de o parte, şi naturalism şi e!presionism, pe de alta, ca între

1cGlla şi arGbda, având drept azimut meta#izicul”$

)$ Alte receptări

2;



3dată sc-iţat realismul caracteristic marilor creaţii rebreniene, aşa cum este

perceput de doi reprezentanţi ai %eneraţiei de după Rebreanu, este timpul ca această

lucrare să aducă şi alte pa%ini aparţinând acestei %eneraţii, pa%ini menite să reprezinte

preţuirea de care scriitorul se bucură în rândurile oamenilor de litere ce i"au urmat

%eneraţii la rând$

4n articol e!traordinar despre Rebreanu scrie Petre 1ălcudeanu, scriitor şi scenarist

născut în '(F*, articol intitulat „Pornind de la Liviu Rebreanu”, articol care merită să #ie

redat în între%ime datorită intensităţii cu care scriitorul l"a #ormulat, nici o para#rază

ne#iind demnă a"i reda conţinutul pe deplin$

„5u cred că e!istă prozator ardelean asupra căruia personalitatea lui Liviu Rebreanu

să nu"şi #i pus, într"un #el sau altul, amprenta, să nu"i #i diri%uit primii paşi, alteori

însoţindu"i truda artistică, prin particularităţile scrisului său, întrea%a creaţie$ 5u o datăscriitori cunoscuţi, rămaşi temporar în s#era de atracţie a altor maeştri ai prozei româneşti,

au poposit de#initiv în zona realismului puternic al celui ce avea să dea romanului

românesc modernitate, adâncime şi înţele%eri doar întrezărite de alţi contemporani ai săi$

Rebreanu a însemnat pentru literele româneşti ceea ce a însemnat /ransilvania pentru

TarăC şi"a adău%at proprietăţile de spirit celorlalte provincii, în ciuda despărţirilor

%eo%ra#ice$ /ransilvania intra, după marele act al 4nirii din +ecembrie '('9, în -ora

ţării, cu averea ei su#letească, nealterată, dând între%ului partea #ără de care proza nu s"ar#i putut impune cu toată #orţa în rândul marilor literaturi$ i a mai intrat Ardealul cu ceva

deosebit în marea bucurie a ţăriiC cu durerea lui unică, născută din veacuri de asuprire şi

nedreptate, cu mulţii săi morţi, cu nenumăratele"i răscoale, rămase treze şi sân%erânde în

su#letele celor vii, acest tra%ism punându"şi pecetea adâncă pe scrisul celor de dincolo de

arpaţi, alt#el marcaţi de istorie, sortiţi parcă să nu"şi poată descreţi niciodată #runţile şi

lăuntrul$ i a mai adus /ransilvania, prin scrisul şi #elul de"a #i al oamenilor ei, ceva

important pentru tezaurul ţăriiC desc-ideri ţntr"un univers mai îndepărtat ca %rai şi simţire

de %raiul şi simţirea românească$ Rebreanu s"a născut ca o necesitate a marei 4niri, ca o

continuitate a unei %ândiri şi voinţe de neatârnare comune românilor din veacuri,

con#erind ast#el scrisului său o altă dimensiune$ Bără a anula pe nimeni, Rebreanu nu s"a

con#undat cu nimeni$ &l a acoperit cu romanele lui un spaţiu important din proza

românească, dându"i acesteia o mai mare stabilitate şi putinţa de a se măsura, de la e%al la

2



e%al, c proza altor literaturi, de aiurea$ Ar #i %reşit să nu avem în vedere in#luenţele

inverse$ 3 ţară cu o sin%ură limbă nu putea să"şi treacă or%anic #iinţa dintr"o parte în alta$

eea ce ne"a despărţit prin %raniţi impuse, nu ne"a putut despărţi de la unirea de su#letC

dimpotrivă, ea a devenit şi mai activă$ +acă este adevărat că un scriitor reprezintă suma

conştiinţei a ceea ce un popor îşi doreşte să aibă mai bun şi mai valoros, dacă nu poate #i

ne%ată ipoteza că scrisul #ace parte vitală din spiritul mereu treaz al unui neam, atunci

Liviu Rebreanu a apărut în literatură ca o necesitate istorică, cu repercusiuni directe şi

imediate asupra #rământărilor istorice$ Ion, Pădurea spânzuraţilor, 9ăscoala 7 ca să

amintesc doar trei romane dintr"un câmp literar incomparabil mai vast, reprezintă trei

repere ale stării românului de totdeauna$ /recerea prin timp a capodoperelor amintite se

e!plică nu numai prin ori%inalitatea scrisului, ci a unei naţii, de o limpezime şi o credinţă

de nezdruncinat$ Bără Rebreanu ne"am simţi deposedaţi de un imens teritoriu literar, deneînlocuit, aşa cum #ără ara%iale şi 1adoveanu su#letul românesc ar #i văduvit de alte

două simţiri unice în marile literaturi de pretutindeni, implicit de capacitatea unui popor

de a #i, prin e!ponenţii lui de artă, incon#undabil$ Aşa cum reiese din :urnalul lui

Rebreanu, recent publicat, scrisul n"a #ost nici pentru el o „plăcere”N plăcerile şi le pot

asuma doar cei ce văd în scris e!presia unui demers diurn, nu copleşitoarea răspundere a

unei meniri$ enirea este aceea care nu te lasă să"ţi con#unzi obli%aţiile morale, sociale,

cu cele simple, de #iecare zi$ 1crisul presupune a%onia de durată a unui su#let c-inuit de%reaua sarcină, copleşitoare adesea, a celui ales să #ie un răzvrătit al %ândirii în numele

„celor mulţi şi umili”, a căror dorinţă se cere divul%ată lumii$ Rebreanu nu s"a .ucat cu

scrisul$ 5ici nu putea s"o #acă$ 1crisul nu era doar meserie, decât în măsura în care nu

putea #i de#init ca termen alt#el$ 1crisul reprezenta re%ula unei conştiinţe în a#ara căreia

lumescul era doar simplă trăire omenească şi o tot atât de simplă scur%ere prin viaţă$ &l a

trecut, rămânand mereu proaspăt, mereu actual şi modern, proza de astăzi întorcându"se

la matca unui realism di#erit ca #ormă, dar supus tot le%ilor lui neiertătoare$

Rebreanu s"a născut dintr"un adevăr dureros şi ne"a lăsat moştenire durerea, d"o

ducem mai departe, la intensitatea înţele%erii de azi a #aptelor şi a .udecăţilor lor aspre$

ăci până la urmă, acolo unde istoria nu are soluţii să e!plice, cultura o înlocuieşte în

#eluritele ei ipostazeN o pune în termenii unei .udecăţi a uvântului, urmând să se

reconstituie ulterior în speci#icitatea ei$ Până atunci însă literatura rămâne suverana

29



istoriei, aşa cum Liviu Rebreanu, născându"se din istorie, a dăltuit"o cu ma.usculele

e!istenţei$ e"ar #i rămas răscoala de la '(* #ără 9ăscoala8 4n document neîndoios

%răitor, dar lipsit de viaţa eternă a unicităţii$ Rebreanu a con#erit istoricităţii dimensiunea

nouă a propriei trăiri şi prin asta a vieţuit"o a doua oară, şi de#initiv$”

&ste de remarcat #rumuseţea şi sinceritatea cu care Petre 1ălcudeanu a scris acest

articol în cinstea lui Liviu Rebreanu, subliniind contribuţia ma.oră pe care acesta a adus"o

literaturii române$

La s#ârşitul acestei lucrări despre ciclicitatea în opera marelui Liviu Rebreanu voi

cita un ultim articol al unui scriitor contemporan, Ion Do%dan Le#ter, intitulat „5oi şi

Rebreanu”, articol ce ţine locul unei înc-eieri a lucrării, el sintentizând per#ect în cele

două pa%ini impactul ma.or pe care l"a avut opera lui Rebreanu asupra %eneraţiei tinere şi pe care nu va înceta să îl aibă, dat #iind #aptul că în opera lui vor e!ista mereu alte şi alte

elemente de descoperit sau de reinterpretat$ Ion Do%dan Le#ter are şi o nouă părere despre

#uncţia de simetrizare a romanului la Rebreanu, mer%ând dincolo de ea şi dând o

e!plicaţie mai amplă a ramei în care sunt construite romanele rebreniene$

„+e câte ori am citit sau recitit Rebreanu în ultimii ani Kla vârsta 7 nu"i aşa 7 a

primelor recitiri$$$, pa%inile lui m"au surprins în câte o privinţă$ :"a surprins, întâi de

toate, c-iar #aptul că Rebreanu mai poate ascunde ceva$ 1ă #ie acesta sentimentul cu carese citea 1adoveanu până acum opt sau zece ani, adică „vec-iul” 1adoveanu8 0n tot cazul,

proza lui Rebreanu e dintre cele în aparenţă resemnată cu propria"i neputinţă de a mai

şoca C tradiţionalistă, obiectivă, realistă, cuminte, „incoloră” pe porţiuni mici,

impresionantă doar prin „urletul mării” acumulat prin acţiuni ample, spectaculoase$ i

totuşiE Am recitit Ion şi mi"au atras atenţia două lucruri care nu prea se potriveau cu ceea

ce ştiamC rolul „apropierii” şi „îndepărtării”, la începutul şi s#ârşitul romanului, ale

impersonalului narator pe drumul PripasuluiN şi câteva detalii de %esticulaţie şi de

recuzită$ Rolul mişcărilor naratorului mi s"a părut evident altul decât cel de „simetrizare”

a romanului, cum zice un clişeu activ, aplicat şi Pădurii spânzuraţilor $ 5imic simetric în

des#ăşurarea e#ectivă a romanelor, după cum nici revenirile din #inaluri nu sunt identice

cu scenele de început$ 0n cu totul alte momente, cu semni#icaţii radical sc-imbate K de la

inocenţa iniţială până la vina #inală, începuturile şi s#ârşiturile mi s"au părut mai de%rabă

2(



a #orma rame #ăcute să delimiteze, să decupeze şi să izoleze din #lu!ul continuu al

realului$ „azurile” ast#el obţinute veri#ică per#ect modelul clasic al tra%ediei şi au o

valoare paradi%matică, simbolică la urma urmei$ Realismul prozei începe, atunci, să

devină o -usă care ascunde altceva$ +eviate într"o oarecare măsură de la norma realistă

mi s"au părut şi o serie de detalii$ 0ncărcătura lor semni#icativă era prea mare şi #ăcea

vizibil #aptul că nu #useseră introduse ca linii oarecari ale cadrului, ci drept elemente ale

ecuaţiei tra%ice ori semnalări ale ei$ 5u au, deci, dacă am observat bine, un rol în

transcrierea realistă ş .oacă unul în economia ri%uroasă a ecuaţiei literare propuse

Kobservaţii în acest sens a #ăcut şi 5icolae :anolescu în volumul I din 4rca lui 5oe, unde

analiza arată că amănuntele „realiste” nu sunt deloc inocente$ +intr"o lectură pornită

ast#el, nu mi se pare e!clus ca romanele să iasă mult sc-imbate$ =om trăi şi vom vedea$

3 #aţă proaspătă m"a întâmpinat şi când am recitit nuvelele lui Rebreanu$ 1tau şiele, de multă vreme, în liniştea şi pacea unei etic-eteC „e!erciţii”$ u ele, romancieul şi"ar

#i #ăcut mâna în vederea marilor pânze pe care le proiecta$ Recitind nuvelele am dat însă

peste nişte piese literare e!celente, construite per#ect, cu precizie şi economie de mi.loace

7 adică valoroase în sine$ &!erciţii8 /rebuie probabil, dacă vrem să #olosim cuvântul în

literatură, să stabilim cu mai mare atenţie nişte limite$ Ast#el, putem #oarte bine a.un%e să

socotim orice operă literară drept un e!erciţiu în vederea alteia ulterioareN Ion un

e!erciţiu în vederea scrierii 9ăscoalei

, oara cu noroc

unul în vederea arei

, .odia

'ancerului unul în vederea raţilor :deri şi tot aşa mai departe$ 4n scriitor acumulează,

e adevărat, continuu, însă asta nu poaet #ace din orice precedenţă un e!erciţiu$ Limitele

depind, evident, de valoare$ Iar valoarea, nu depinde de proporţii$ ăci, nu încape

îndoială, între nuvelele şi romanele lui Rebreanu s"a dat o luptă ine%ală$ 0n mentalitatea

ma.oritară, coloşii romaneşti au strivit cu uşurinţă minusculele întreprinderi nuvelistice$

Rezultatul a #ost o inec-itate acceptată cu seninătate din moment ce problema nici nu s"a

pusC presti%iul romanului ca %en o rezolvase înainte de a se naşte$ /raversăm 7 însă " o

epocă în care omentele lui ara%iale stau deasupra pre.udecăţilor cantitative, ne#iind

considerate mai pre.os de marile comedii$ :ai mult, traversăm un moment când proza

scurtă începe să #ie privită cu alţi oc-i şi să capete alt statut în republica literelor$ Rămâne

sa cernem nuvelele lui Rebreanu prin această sită nouă$

;*



Am citit, în s#ârşit, cu mare surpriză, #ra%mentele de :urnal publicate începând din

vara lui '(9F în /atra$ +e la primul episod, mi s"a părut că am revelaţia unui „alt”

Rebreanu, pentru care răceala obiectivă a pa%inii scrise era un moment târziu, a#lat la

capătul unui îndelun% e#ort de mascare a implicării şi a vulnerabilităţii temperamentale$

Am şi scris, imediat, un te!t despre aceste lucruri$ A apărut, mai apoi, şi primul tom al

:urnalului, cu o addenda de con#esiuni şi interviuri$ ât au #ost până acum cunoscute, ele

au #ost #olosite pe latura documentară$ Alături de istoricii literari, e cazul să le privească

mai îndeaproape şi criticii, interpretându"le ca documente de creaţie$ :urnalul poate #i

c-eia de pătrundere într"un univers Rebreanu paralel cu cel cunoscutC un Rebreanu

nebănuit$

1unt idei disparate, însă nu izolate între ele$ Privite din un%-iuri noi, romanele,

nuvelele şi .urnalul şi"ar putea %ăsi re%ulile de coerenţă la alte nivele decât al realismuluiec-ilibrat$ Ar #i recuperate, în acest #el, de o nouă viziune asupra literaturii, „modi#icate”

tot aşa cum sistemul între% al tradiţiei e restructurat, potrivit cu o teză binecunoscută,

dinspre prezent$ Proza, ca şi literatura în %eneral, retopeşte astăzi e!perienţele secolului 7

Proust, \oGce, Va#Wa, noul roman, proza simbolică, #antastică şi mitolo#ică 7 într"o nouă

viziune, elastică, asupra te!tului ca o structură comple!ă, multistrati#icată, în mai multe

#eluri coerentă, la toate nivelele sale$ :arile opere au rezistat şi rezistă cu brio la

asemenea trans#ormări ale lecturii, evoluează dezinvolt odată cu literatura însăşi$ 5i se pare ciudat, acum, să"l apropiem pe Rebreanu de \oGce, să zicem$ &!-ibiţiile

criticiiE$$$:âine însă, cine ştieC scamatoriile bieţilor critici literari nu sunt ele c-iar atât de

nemotivate$ 3 vorbă din popor spune că nu iese #um #ără #oc$ Ideile la un moment dat

stranii, e!centrice a.un% adeseori, după un timp, în centrul mentalităţii curente$ Poate că

un nou Rebreanu, de o modernitate stupe#iantă, aşteaptă să ne modernizăm noi înşine, să

a.un%em în punctul de unde sa"l putem descoperi$ +uc mai departe o idee atinsă la

început şi spun că îmi place să cred în apropierea clipei când vor #i scrise şi vor apărea

despre Rebreanu cărţi cu semni#icaţii ec-ivalente cu ale 4topiei cărţii şi ale /reptelor

lumii$ Pe calea către sine a lui Rebreanu, capătul e departe, nu se zăreşte$”

;'

lucrare de diploma - padurea spanzuratilor

Documents