Povestea unui Hobbit J.R.R. Tolkien I MUSAFIRI NEPOFTITI A FOST ODATA un hobbit care locuia ntr-o gaura n pamnt. Nu era o vizuina din acelea antipatice, murdare sau umede, pline de capete sau cozi de viermi si cu miros d e ml; nu era nici nisipoasa sau lipsita de apa, sau o vizuina n care sa n-ai pe ce sa te asezi sau pe ce sa mannci; era o vizuina de hobbit, si asta nseamna confort . Avea o usa rotunda ca un hublou, vopsita n verde, si drept n mijlocul ei era o cla nta ca un buton de alama, galbena si lucioasa. Usa dadea pe un culoar n forma de tub, ca un tunel; dar un tunel ct se poate de confortabil, fara fum, cu peretii c aptusiti cu lemn, cu dale pe jos si cu covor, cu scaune lustruite si multe, mult e cuiere pentru haine si palarii pentru ca hobbitul era ntotdeauna bucuros de oas peti. Tunelul serpuia si tot serpuia, patrunznd pe ocolite pna n inima Dealului Deal ul , asa i spunea toata lumea, cale de mai multi kilometri n jur. Tunelul avea multe usi mici si rotunde, nti pe o parte, apoi pe cealalta. Etaj nu exista. Asa e la h obbiti. Dormitoarele, baile, beciurile, camarile (multe camari!), dulapurile (av ea ncaperi ntregi pentru haine!), bucatariile, sufrageriile, toate erau la acelasi nivel si dadeau pe acelasi culoar. Cele mai bune ncaperi erau cele de pe partea stnga (ndata dupa intrare); erau singurele care aveau ferestre, ferestre rotunde, n gropate adnc n Perete; dadeau n gradina lui si n pajistile care se ntindeau dincolo d e gradina, cobornd pna la ru. Hobbitul de care va vorbesc era un hobbit cu stare si numele lui era Baggins. Fa milia Baggins traia pe lnga Deal de cnd lumea si toti o considerau foarte respecta bila, nu numai pentru ca cei mai multi dintre membrii ei erau buni gospodari, da r si pentru ca nu facusera niciodata nimic neasteptat; stiai perfect ce va spune un Baggins despre o problema sau alta, fara sa-ti mai bati capul sa-l ntrebi. Po vestea de fata este despre un membru al familiei Baggins care s-a trezit antrena t ntr-o aventura, facnd si spunnd lucruri cu totul neasteptate, cu care ocazie si-a pierdut respectul vecinilor si, n schimb, a cstigat... ei, o sa vedeti daca, pna l a urma a cstigat ceva. Mama acestui hobbit al nostru... Dar, de fapt, ce este un hobbit, ma ntrebati? Eu cred ca astazi hobbitii au nevoie de o descriere pentru ca ei s-au nstrainat si au devenit cam scumpi la vedere cu Oamenii Mari, cum ne spun ei noua. Ei sunt (s au au fost) mici de stat, cam jumatate ct noi si mai mici dect Piticii barbosi. Ho bbitii nu au barba. Fac vraji putine sau chiar deloc, n afara de cele obisnuite, de fiecare zi care i ajuta sa dispara repede si pe nesimtite cnd oamenii voluminos i si neghiobi ca noi apar poticnindu-se si fac zgomot ca de elefant, care se aud e la un kilometru. Sunt cam burtosi, se mbraca n culori stridente (mai ales verde si galben); nu poarta pantofi pentru ca le cresc talpi naturale si o blana de pa r des, calduros si negru pe picioare, ca parul de pe cap (care e buclat); au deg ete lungi, negre si ndemnatice, o fata binevoitoare si un rs gros si galagios (mai ales dupa masa de seara pe care o iau de doua ori pe zi, atunci cnd reusesc s-o o btina). Acum stiti destul ca sa aveti o baza de pornire. Deci, dupa cum spuneam, mama hobbitului nostru, adica a lui Bilbo Baggins, a fos t celebra Belladonna Took, una dintre cele trei fiice remarcabile ale Batrnului T ook, capetenia hobbitilor, care locuia pe cealalta parte a Apei ruletul care curg e la picioarele Dealului. Se spunea adesea (n alte familii) ca odata, de mult, un ul dintre stramosii Took si-ar fi luat drept nevasta o zna. Aceasta era, fireste, absurd, dar era clar ca, fata de trasaturile hobbitilor, clanul Took avea ceva neobisnuit si, din cnd n cnd, cte unul dintre ei traia o aventura extraordinara. Dis

parea discret si familia tinea totul n secret; dar era foarte clar ca familia Too k nu era chiar att de respectabila ca familia Baggins, cu toate ca era, fara doar si poate, mai nstarita. Nu cumva sa credeti ca Belladonna Took a trait vreo aventura neobisnuita dupa ce a devenit doamna Bungo Baggins. Bungo adica tatal lui Bilbo i-a construit (n par te cu banii ei) cea mai luxoasa vizuina de hobbit din cte au existat vreodata, att sub Deal, ct si deasupra sau pe celalalt mal al Apei. Si acolo au ramas toata vi ata Totusi, e probabil ca Bilbo, singurul ei fiu, cu toate ca arata si se purta de parca ar fi fost o copie a tatalui sau, solid si demn de ncredere, avea un ce ci udat, care-i venea de la familia Took si care abia astepta sa iasa la iveala. Oc azia nu s-a ivit nsa dect dupa ce a crescut mare, pe la cincizeci de ani, cnd locui a n frumoasa vizuina construita de tatal lui, pe care v-am descris-o mai devreme, si dupa ce s-a stabilit acolo, dupa cte se parea, pentru totdeauna. Printr-o ntmplare ciudata, ntr-o dimineata de demult, n linistea lumii, pe vremea cnd zgomotul era mai mic si verdeata mai abundenta, iar numarul hobbitilor si prosp eritatea lor erau nca destul de mari, n timp ce Bilbo Baggins statea n usa casei lu i, dupa ceaiul de dimineata, tragnd dintr-o pipa uriasa de lemn care i ajungea pna aproape de degetele de la picioare, acoperite cu par (frumos periat), trecu pe a colo Gandalf. Gandalf! Daca ati fi auzit doar un sfert din ce am auzit eu despre el, iar eu am auzit doar o parte foarte mica din tot ce s-ar putea auzi, ati fi fost pregatiti sa ascultati povestile cele mai fantastice. Pe oriunde trecea, r asareau n mod neasteptat fel de fel de istorii si de aventuri. Nu mai trecuse de ani de zile pe aici, pe la umbra Dealului de fapt, de cnd murise prietenul lui, B atrnul Took asa ca hobbitii aproape ca-i uitasera nfatisarea. Fusese plecat dincol o de Deal, dincolo de Apa, cu treburi de-ale lui, nca de pe vremea cnd erau cu tot ii copii, hobbitei si hobbitele. Singurul lucru pe care l-a vazut n dimineata aceea ncrezatorul Bilbo a fost un bat rn cu baston. Avea o palarie albastra, nalta si ascutita, o pelerina lunga, cenusi e, o esarfa de matase, peste care atrna barba lui alba si lunga pna dincolo de bru, si niste cizme negre, uriase. Buna dimineata! spuse Bilbo. Si chiar ca e buna , se gndi el. Soarele stralucea si i arba era foarte verde. Dar Gandalf se uita la el pe sub sprncenele lungi si stufoase care-i ieseau de su b borul palariei umbroase. Cum adica? spuse, mi urezi o dimineata buna, sau vrei sa spui ca dimineata e buna , fie ca vreau eu sau nu; sau vrei sa spui ca te simti bine azi, de dimineata; s au ca e o dimineata care te face sa vrei sa fii bun. Toate laolalta, spuse Bilbo. Si mai e si o dimineata foarte buna ca sa fumezi o pipa n aer liber. Daca aveti o pipa la dumneavoastra, va rog sa luati loc si sa v a serviti din tutunul meu. Nu va grabiti, caci avem toata ziua n fata noastra. Dupa care Bilbo se aseza ntr-un fotoliu lnga usa, ncrucisa picioarele si sufla un i nel de fum, frumos si cenusiu, care urca, zburnd, fara sa se destrame si se depar ta, plutind, peste Deal. Foarte frumos, spuse Gandalf. Dar eu, azi, n-am timp sa fac rotocoale de fum. Ca ut pe cineva cu care sa pornesc ntr-o expeditie pe care o pregatesc, dar e foarte greu de gasit un amator. Cred si eu. Prin partile astea! Noi suntem cuminti si linistiti si nu ne plac av enturile. Nuuuuu! Sunt nesuferite, incomode, ti strica linistea si te fac sa ntrzii la masa. Nu stiu ce-or fi gasind unii la ele, spuse hobbitul nostru, domnul Bil bo Baggins, si, vrndu-si degetele mari pe dupa bretele, scoase un rotocol de fum s i mai grozav ca primul. si lua apoi corespondenta de dimineata si ncepu sa citeasca prefacndu-se ca nu-l ma i baga n seama pe batrn. Hotarse ca nu era de soiul lui si ar fi dorit sa-l vada pl ecnd. Batrnul nsa nici vorba sa se miste. Statea sprijinit n baston, fixndu-l pe Bilb o, fara sa scoata o vorba, pna cnd hobbitul ncepu sa se simta stnjenit, ba chiar se si supara putin. Ziua buna, spuse hobbitul, n cele din urma. Noi nu vrem nici un fel de aventuri p e aici, multumesc, ncercati-va norocul n cealalta parte a Dealului sau dincolo de Apa. Asta nsemna, de fapt, ca discutia luase sfrsit.

La dumneata Ziua buna are mai multe ntelesuri, spuse Gandalf. Si de data asta nseamn a ca vrei sa scapi de mine si ca ziua n-o sa fie buna dect daca plec! Nici pomeneala, domnul meu, nici pomeneala!... dar stati putin, mi se pare ca va cunosc numele! Ba da, dragul meu domn, ba da. Si sa stii ca si eu l cunosc pe al dumitale: domnu l Bilbo Baggins. mi stii numele, cu toate ca nu-ti amintesti ca e vorba despre mi ne. Eu sunt Uandail, si Gandalf e totuna cu subsemnatul. Cnd te gndesti ca am trait sa-l vad pe fiul Belladonnei Took ca ma ia cu Ziua buna , de parca as fi venit la u sa lui sa vnd nasturi! Gandalf! Gandalf! Doamne, Dumnezeule! Nu cumva e vorba de vrajitorul calator car e i-a dat Batrnului Took o pereche de butoni cu diamant fermecati, care se prinde au si nu se mai desprindeau dect la porunca? Nu cumva sunteti cel care spunea la petreceri povesti minunate cu balauri si spiridusi, si uriasi, si printese salva te, si norocul neasteptat al unor fii de vaduva? Sau cel care facea focuri de ar tificii deosebit de frumoase? Mi-aduc si acum aminte de ele! Le aprindea bunicul Took n ajunul solstitiului de vara. Erau grozave! Se ridicau ca niste lalele mar i de foc sau flori de gura-leului sau de salcm galben si pluteau peste ntuneric to ata seara. (Cred ca v-ati dat seama ca domnul Baggins nu era chiar att de prozaic ct i placea lui sa-si nchipuie si ca, n plus, i mai placeau si florile.) Doamne, Dum nezeule, continua el. Nu cumva sunteti acela care a mpins attia baieti si fete cum inti sa plece n lumea larga, sa se vre n aventuri nesabuite? Sa se catere n pomi, sa se duca n vizita la elfi sau sa navigheze pe vapoare, spre tarmuri ndepartate? Do amne, ce viata intere... adica, vreau sa spun ca pe vremuri ati cam ncurcat lucru rile pe aici. Chiar destul de rau, as zice. Va rog sa ma iertati, dar credeam ca v-ati retras din afaceri. Si cu ce sa ma ocup? spuse vrajitorul. Ei, dar, oricum, ma bucur ca ti mai aminte sti de mine. Si ca macar de focurile mele de artificii ti amintesti cu simpatie. Asta mi da oarecare sperante. De aceea, de dragul bunicului tau, Batrnul Took, si al bietei Belladonna, o sa-ti dau ceea ce ai cerut. Ce vreti sa spuneti? Eu n-am cerut nimic! Ba da. Ba da. Si nca de doua ori. Te rog sa ma ierti. Dar am sa ma achit. De fapt , am sa merg pna ntr-acolo nct sa te fac sa participi la aventura de care-ti spuneam , foarte nostima pentru mine, foarte buna pentru tine si, daca reusesti s-o duci pna la capat, probabil si foarte folositoare. Regret, dar nu vreau aventuri de nici un fel, multumesc. Nu azi! La revedere! Da r va rog sa veniti la ceai, oricnd doriti. Uite, de exemplu, mine! La revedere! Si cu asta, domnul Baggins s-a ntors si a intrat grabit pe usa lui rotunda si ver de, nchiznd-o ct a ndraznit el de iute, ca sa nu para nepoliticos. Caci, la urma urm ei, vrajitorii ramn tot vrajitori si nu e bine sa te pui cu ei. Ce mi-o fi venit sa-l invit la ceai? si spuse Bilbo ndreptndu-se catre camara. Abia si luase masa de dimineata, dar se gndea ca o prajiturica-doua si ceva de baut l-ar mai linisti dupa spaima pe care o trasese. ntre timp, Gandalf continua sa stea n fata portii, rznd ndelung, dar fara zgomot. Dup a un timp nsa se apropie si zgrie cu cuiul bastonului un semn ciudat pe usa frumoa sa si verde a hobbitului. Apoi pleca, pe cnd Bilbo si termina a doua prajitura si se gndea ca reusise foarte bine sa scape de aventuri. A doua zi uitase aproape cu totul de Gandalf. Nu prea avea tinere de minte. Daca nu nsemna lucrurile n agenda, le uita. Ar fi trebuit sa scrie asa: Gandalf, ceai, miercuri . Dar n ajun fusese prea nervos ca sa mai noteze ceva. Tocmai cnd sa se faca ora ceaiului, auzi pe cineva sunnd insistent la usa de la in trare si atunci si aminti totul! Alerga sa puna ceainicul pe foc, sa aseze nca o c easca si o lingurita pe masa, sa mai scoata o prajiturica-doua, apoi se repezi l a usa. Tocmai era sa spuna: mi pare foarte rau ca v-am facut sa asteptati cnd vazu ca nu er a ctusi de putin vorba de Gandalf. La usa se afla un pitic cu o barba albastra, nd esata ntr-un bru auriu, si cu ochii extrem de stralucitori sub o scufie verde-nchis . De ndata ce se deschise usa, piticul intra n casa de parca ar fi fost ntr-adevar invitat. si atrna pelerina si scufia pe primul cuiier si spuse, nchinndu-se: Sluga dumitale, Dwalin.

Si eu a dumitale, Bilbo Baggins, raspunse hobbitul, prea uimit ca sa puna, deoca mdata, vreo ntrebare. Dar, cnd tacerea care urma deveni stnjenitoare, adauga: Tocma i voiam sa iau ceaiul; va rog sa-mi faceti onoarea sa beti si dumneavoastra o ce asca de ceai cu mine. Poate fusese cam teapan, dar intentiile lui erau bune. De fapt, dumneavoastra ce ati face daca un pitic nepoftit ar veni sa-si atrne lucrurile n vestibulul dumnea voastra, fara sa va dea nici o explicatie? N-apucara bine sa se aseze la masa, de fapt ajunsesera abia la a treia prajitura , cnd se auzi din nou soneria, de asta data si mai puternic. Va rog sa ma iertati o clipa, spuse hobbitul si se ndrepta catre usa. Pna la urma tot ati venit , asta voia el sa-i spuna lui Gandalf. Dar nu era Gandalf. n locul lui, pe trepte, se afla un pitic cu barba alba si scufie stacojie, care parea foarte batrn. Intra si el, topaind ntr-un picior de cum se deschise usa, cu aerul omului care a fost poftit. Vad ca au si nceput sa soseasca, spuse el, zarind scufia verde a lui Dwalin, atrna ta n cui. Si o atrna pe a lui, cea stacojie, lnga ea. Sluga dumitale, Balin! spuse, cu mna pe inima. Multumesc, raspunse Bilbo, suspinnd. Nu era exact ce trebuia sa spuna, dar acest Au nceput sa soseasca l nelinistise ngroz itor. i placeau musafirii, dar prefera sa-i cunoasca nainte sa-i vina n casa. Si ev entual, sa fie poftiti de el. i trecu prin minte gndul nfiorator ca s-ar putea sa n u ajunga prajiturelele si atunci el, ca gazda (si cunostea datoria si o respecta orict i-ar fi venit de greu), ar fi trebuit sa renunte sa mai mannce. Veniti, intrati sa beti o ceasca de ceai, reusi el sa spuna dupa ce trase adnc ae r n piept. Daca nu va e cu suparare, eu as prefera putina bere, domnul meu, spuse Balin, ce l cu barba alba. Dar n-am nimic mpotriva sa mannc prajituri, prajituri cu graunte, daca aveti. Am berechet! se trezi Bilbo spunnd, spre propria lui mirare. Si se trezi si alergnd la beci sa umple o halba de jumatate de litru, apoi la cam ara sa ia doua turte frumoase de graunte, pe care le copsese chiar n dupa-amiaza aceea, sa aiba ce lua ca gustare ntre mese. La ntoarcere i gasi pe Balin si pe Dwalin stnd de vorba la masa ca niste vechi prie teni. (De fapt, erau frati.) Bilbo trnti halba si prajitura n fata lor, apoi se au zi din nou soneria, puternic, si apoi nca o data. De data asta e sigur Gandalf! si spuse n timp ce alerga gfind de-a lungul coridorului. Dar nici vorba! Erau alti doi pitici, amndoi cu scufii albastre, cordoane argint ii si barbi galbene; si fiecare dintre ei avea cte un sac cu unelte si o lopata. Si iarasi, nici n-apuca sa se deschida bine usa ca si intrara, topaind. Bilbo ni ci nu se mai mira: Cu ce va pot fi de folos, piticii mei? spuse. Sluga dumneavoastra, Kili, spuse unul. Si Fili, adauga celalalt. Si amndoi si scoasera scufiile albastre, facnd cte o plecaciune. Sluga dumneavoastra, raspunse Bilbo, amintindu-si la timp de bunele maniere. A, vad ca Dwalin si Balin au si venit, spuse Kili. Sa ne alaturam multimii! Multime, gndi domnul Baggins. Nu-mi prea place cum suna asta. Ar trebui sa ma asez o clipa, sa-mi vin n fire si sa beau ceva. Dar n-apuca dect sa ia o nghititura, ntr-un colt, n timp ce toti cei patru pitici st ateau n jurul mesei si vorbeau despre mine, si aur, si despre probleme pe care le aveau cu gnomii, si despre jafurile pe care le comiteau balaurii, si despre mul te alte lucruri pe care nu le ntelegea si nici nu voia sa le nteleaga, caci pareau mult prea aventuroase, cnd, deodata, ding-dong ling-dang, se auzi iar soneria de la usa, de parca s-ar fi straduit un hobbitel obraznic s-o strice. E cineva la usa, spuse, clipind Dupa sunet, par sa fie vreo patru, spuse Fili. De altfel, i-am vazut venind la o arecare distanta n urma noastra. Bietul nostru hobbit se aseza n hol, sprijinindu-si capul n palme, si se ntreba ce se ntmplase si ce se va ntmpla, si daca vor ramne cu totii la cina. Apoi se auzi din nou soneria, mai tare ca oricnd, si fu nevoit sa alerge sa deschida. De fapt, nu

erau patru, ci vreo cinci. Mai venise nca un pitic n timp ce Bilbo se tot framnta s ingur la intrare. Nici n-apuca sa ntoarca bine clanta ca se si trezira cu totii na untru, plecndu-se si spunnd sluga dumitale unul dupa altul, i chema Dori, Nori, Ori, Oin si Gloin. Si, ntr-o clipa, aparura n cuier doua scufii rosii, una cenusie, una cafenie si una alba, iar ei o pornira, cu minile lor mari vrte n briele de aur sau d e argint, sa se alature celorlalti. Aproape ca se putea spune ca multimea era form ata. Unii cerura bere blonda, altii bere bruna, unul ceru chiar cafea, n schimb t oti cerura prajiturele; asa ca un timp hobbitul a fost foarte ocupat. Tocmai asezase pe plita o cana mare cu cafea se terminasera turtele de graunte s i piticii se pornira sa mannce biscuiti cu unt cnd se auzi o bataie puternica n usa . Nu soneria, ci poc-poc puternic n usa cea verde si frumoasa a lui Bilbo. Cineva batea cu bastonul. Bilbo alerga de-a lungul coridorului, foarte suparat si complet zapacit era cea mai penibila miercuri din cte-si amintea sa fi trait vreodata. Deschise usa cu o smucitura si cazura cu totii nauntru, unul peste altul! Alti pitici! Alti patru! Si, n urma lor, care statea sprijinit n baston si rdea. Lasase o gramada urme pe us a cea frumoasa; de altfel, fiindca tot veni vorba, loviturile stersesera si semn ul tainic pe care-l facuse pe usa n dimineata din ajun. Usurel, usurel, draga Bilbo, spuse. Nu-ti prea seamana sa-ti lasi prietenii n pra g si apoi sa deschizi usa cu un pocnet de pusca cu aer comprimat. Da-mi voie sa ti-i prezint pe Bifur, Bofur si Bombur, si mai ales pe Thorin! Sluga! spusera Bifur, Bofur si Bombur pe rnd, stnd n sir. Apoi atrnara n cuier doua scufii galbene si una verde si pe urma si una azurie, cu un ciucure lung. de argint. Aceasta din urma fiind a lui Thorin, un pitic nemai pomenit de nsemnat, de fapt nsusi marele Thorin Scut-de-Stejar, care nu fusese ctus i de putin ncntat sa pice n nas pe presul lui Bilbo si sa-i vada pe Bifur, Bofur si Bombur caznd peste el. Mai ales ca Bombur era foarte gras si greu. Thorin, fiind foarte nfumurat, nici nu se gndi sa spuna sluga . Dar bietul domn Baggins spuse de a ttea ori ca-i pare rau, nct pna la urma mormai totusi: Lasa, nu-i nimic! si-si descret i fruntea. Acum suntem toti aici! spuse Gandalf, uitndu-se la sirul de treisprezece scufii c ele mai minunate scufii de sarbatoare si la propria lui palarie, atrnate toate n c ui. O adunare foarte vesela! Sper ca a mai ramas ceva de mncare si de baut pentru cei ntrziati. Ce-i asta? Ceai! Nu, multumesc! Mie sa-mi dai putin vin rosu. Si mie la fel, spuse Thorin. Si marmelada de zmeura si tarta cu mere, spuse Bifur. Si pateuri cu carne si brnza, spuse Bofur. Si racituri de porc cu salata, spuse Bombur. Si mai multe prajituri, si bere, si cafea, daca nu te superi, strigara ceilalti pitici prin usa. Si fii baiat bun si mai pune si niste oua, striga Gandalf, n timp ce hobbitul ple ca, sontc-sontc, spre camari. Si ntre timp scoate friptura rece de pui si muraturil e. S-ar zice ca stie tot att de bine ca si mine ce provizii am n camara , se gndi domnul Baggins, care era complet nnebunit si ncepuse sa se ntrebe daca nu-i patrunsese o a ventura, dintr-acelea fioroase, drept n casa. Cnd ispravi de pus toate sticlele si farfuriile, si cutitele, si furculitele, si paharele, si mncarurile, si linguril e, si tot restul pe niste tavi mari, se ncalzise de tot; i ardeau obrajii si era f oarte enervat. Blestemati pitici, duca-s-ar naibii! spuse el cu glas tare. Nici macar nu vin sa -mi dea o mna de ajutor! Si ce sa vezi! n usa bucatariei stateau Balin si Dwalin, si n spatele lor Fili si Kili, si ct ai zice peste nsfacara tavile si cteva masute si le dusera n salon, unde a sternura din nou masa, Gandalf sedea n capul mesei, cu cei treisprezece pitici asezati njur; Bilbo sedea intr-un fotoliu, lnga foc, rontaind un biscuit (i trecuse toata pofta de mncare) si ncercnd sa dea impresia ca tot ce se ntmpla era ct se poate de obisnuit si nicidecum o aventura. Piticii au mncat si au tot mncat, si au vorbit si au tot vorbit, si u ite asa a trecut timpul, n cele din urma s-au sculat de la masa si Bilbo a facut o miscare sa strnga paharele si farfuriile.

mi nchipui ca ramneti cu totii la cina? spuse el cu tonul cel mai politicos si mai putin staruitor. Binenteles, zise Thorin. Si dupa cina; ca n-o sa ispravim treaba dect trziu si treb uie nti sa ascultam niste muzica. Dar mai nti strngeti masa. La care cei doisprezece pitici nu Thorin, ca el era prea important si ramasese s a stea de vorba cu Gandalf sarira n picioare si asezara toate lucrurile n gramezi mari. Apoi iesira fara sa mai astepte tavile, legannd ntr-o mna farfurii, fiecare d intre vrafuri cu o sticla n vrf, n timp ce Bilbo alerga dupa ei, chitaind speriat: V a rog sa aveti grija! Si: Va rog sa nu va deranjati, ca ma descurc eu! dar piticii nici nu-l bagau n seama. n schimb, cntau: Sa crapi farfurii, pahare sa ciobesti Sa-ndoi furculite, cutite sa botesti Pe Bilbo Baggins de vrei sa-nnebunesti. Sa spargi sticle-n lume nu se face, Nici pe podea sa arunci lapte, Sa tai postavul, si alte fapte Ca: grasime-ntinsa pe covor, Vase aruncate-n dormitor, Sa-mprosti cu vin n capul oricui, Sa bati cu parul n castroane cte un cui, Si, de-a ramas ceva ntreg, sa-l dai de-a dura, Sa urli sa se opreasca, si ct te tine gura. Pe toate astea sa le-ndeplinesti Pe Bilbo Baggins de vrei sa-nnebunesti.

N-au facut, binenteles, nici unul dintre ei aceste lucruri ngrozitoare. Au curatat si au pus totul frumos la loc, ct ai clipi din ochi, n timp ce hobitul se tot nvrte a n mijlocul bucatariei, ncercnd sa vada ce fac. Apoi s-au ntors si l-au gasit pe Th orin cu picioarele pe grilajul din fata sobei, tragnd din pipa. Scotea uriase rot ocoale de fum, si, ori de cte ori le poruncea sa plece, plecau urcau pe horn sau se duceau n dosul orologiului de pe polita caminului sau sub masa, sau de jur mpre jurul tavanului; dar nu se miscau destul de iute ca sa scape de Gandalf! Puf! Scotea cte un rotocol mai mic din pipa lui scurta de lut, si-l trimitea drep t prin rotocoalele lui Thorin. Apoi, rotocolul lui Gandalf se nverzea si se ntorce a sa pluteasca deasupra vrajitorului. Si se strnsese n jurul lui un nor ntreg de ro tocoale, si n lumina slaba i dadeau un aer ciudat si magic. Bilbo ramase nemiscat sa se uite i placeau rotocoalele de fum la nebunie apoi rosi gndindu-se ct fusese d e mndru, n ajun, de rotocoalele de fum pe care le trimisese cu vntul dincolo de Dea l. Si acum, putina muzica, spuse Thorin. Scoateti instrumentele. Kili si Fili alergara la sacii lor si se ntoarsera cu niste viori mici; Dori, Nor i si Ori scoasera flauturi de undeva, din buzunare. Bombur aduse o toba din hol; Bifur si Bofur iesira si ei si se ntoarsera cu clarinetele pe care le lasasera p rintre bastoane. Dwalin si Balin spusera: Scuzati-ne, noi le-am lasat pe ale noastre pe balcon! Adu-o si pe a mea de afara, spuse Thorin. Se ntoarsera cu niste viole ct ei de mari si cu harfa lui Thorin nfasurata ntr-o pnza verde. Era o harfa frumoasa, de aur, si cnd o atinse Thorin muzica izbucni att de brusc si de armonios, nct Bilbo uita de tot restul si se lasa dus spre locuri mis terioase, sub stele ciudate, departe de Apa si foarte departe de vizuina lui de sub Deal. ntunericul patrunse n ncapere prin ferestruica ce dadea ntr-o parte a Dealului. Focu l plpia n soba era aprilie iar ei continuara sa cnte, n timp ce umbra barbii lui Gan alf se agita pe perete. ntunericul umpluse toata camera, focul se stinsese, umbrele se risipisera, si ei continuau sa cnte. Si deodata, nti unul, apoi altul, ncepura sa cnte si din gura, cnte cul cu voce joasa al piticilor, n subteranele adnci ale vechilor lor locuinte; iat a un fragment al cntecului daca mai poate fi, cu adevarat, cntec fara muzica:

Departe, peste muntii fumurii, Spre hrube vechi si ocne adncate, n zori pleca-vom spre a scormoni Comorile de aur fermecate. Pe vremuri, vraji faceau piticii, Cu dangat greu ciocanul lor cadea Acolo unde dorm fapturile ntunecimii, n pesteri de sub dealurile de lut. Pentru-mparati si regi de elfi Au strns acolo frumuseti gramada, Au faurit, au mesterit si, pn-la urma, Au prins lumina-n piatra de pe spada. Pe salba de argint au nsirat Stelute mii, au mpletit cununa Din flacari de balaur si-au tesut Navod din fir de Soare si de Luna. Departe, peste muntii fumurii, Spre hrube vechi si ocne adncate, Vom merge-n zori si ne vom lua-ndarat Comorile de-att amar de vremi uitate. Aici, au modelat ei cupe aurii Si harfe; acolo unde nu se-avnta om si au cntat cntari Au poposit Ce nu le-aude muritor sau gnom. Se ncovoiau pe munte brazii, n noapte gemea vntul prin pustii, Se-mprastiau vapai si flacari, iara pomii Ardeau precum nepamntesti faclii. n vale clopotul batea si toti Priveau spre cer cu chipurile trase; Ca focul mai cumplita, ura balei Ardea clopotnitele zvelte, ardea case. Sub luna alba, muntii fumegau; Vazind piticii ca nu e a buna, Din hrube au plecat spre zmeul rau. Si-au fost striviti sub talpa lui, sub luna. Departe, peste muntii fumurii, Spre scorburi stapnite de balaur, n zori noi vom porni spre a-i smulge Potirele si harfele de aur! n timp ce cntau, hobbitul se simti patruns de dragoste pentru fel de fel de lucrur i frumoase facute de mna, cu pricepere si farmec, o dragoste apriga si geloasa, c are exista n orice inima de pitic. Apoi se trezira n el instinctele neamului Took si se simti atras de muntii cei nalti si de murmurul pinilor si ai cascadelor; si mti nevoia sa exploreze pesterile si sa poarte sabie n loc de baston. Se uita pe fereastra: stelele aparusera pe cerul negru, deasupra copacilor. Se gndi la giuva ierele piticilor, stralucind n pesteri ntunecoase. Deodata, n padurea din spatele A pei, se ridica o flacara probabil ca era cineva care ncerca sa aprinda un foc de tabara si se gndi la dragonii pusi pe jaf care s-ar putea stabili pe Dealul lui l inistit si i-ar putea da foc, si se cutremura; apoi, dupa o clipa, deveni din no

u domnul Baggins doar att din Bag-End, de sub Deal. Se ridica tremurnd. Pe de o parte, se gndea sa se duca sa ia lampa, dar nu-i prea venea, si, pe de alta parte, sa se faca doar ca o ia si sa se duca sa se ascunda n spatele butoaielor cu bere din beci, si sa nu mai iasa dect dupa ce vor fi plec at toti piticii. Deodata si dadu seama ca muzica si cntecele se oprisera si ca se uitau toti la el, cu ochii stralucind n ntuneric. ncotro? spuse Thorin, pe un ton care voia parca sa-i arate hobbitului ca-i ghicis e gndurile. Ce-ar fi sa fac putina lumina? spuse Bilbo, vrnd parca sa se scuze. Ne place ntunericul, spusera toti piticii, ntuneric pentru treburi ntunecate. Mai s unt nca multe ceasuri pna n zori. Da, e adevarat, spuse Bilbo, asezndu-se n graba. Nimeri nsa pe lnga scaun, n grilajul din fata sobei. Rasturna cu zgomot lopatica si vatraiul. Ssst! Spuse Gandalf. Sa-l lasam pe Thorin sa vorbeasca. Si Thorin ncepu astfel: Gandalf, pitici, domnule Baggins! Ne-am ntlnit cu totii n casa prietenului si tovar asului nostru ntru conspiratie, acest hobbit minunat si cutezator fie ca parul de pe degetele lui de la picioare sa nu-i cada niciodata si toate laudele pentru v inul si berea lui! Se opri sa-si traga sufletul si sa auda o remarca politicoasa din partea hobbitu lui, dar complimentele facute bietului Bilbo Baggins erau orz stricat pe gste; si n semn de protest pentru ca fusese numit cutezator si, ce e nca si mai rau, tovaras n tru conspiratie , si tot misca buzele, dar, de uluit ce era, nu-i iesea nici un sun et din gtlej. Asa ca Thorin continua: Ne-am ntlnit aici ca sa ne discutam planurile, metodele, mijloacele, tacticile si schemele. Curnd, nainte de ivirea zorilor, vom porni n lunga noastra calatorie, o c alatorie din care unii dintre noi, sau poate ca toti (cu exceptia prietenului si sfatuitorului nostru, iscusitul vrajitor Gandalf) s-ar putea sa nu ne mai ntoarc em. Ne aflam ntr-o clipa solemna. Dupa cte stiu, ne cunoastem bine scopul, cu toti i. Doar Baggins si unul sau doi dintre piticii mai tineri (cred ca nu ma nsel dac a ma refer, de exemplu, la Kili si la Fili) au, poate, nevoie de oarecare mici p recizari n legatura cu situatia exacta din clipa de fata. Asta era stilul lui Thorin. Era un pitic de vaza. Daca ar fi fost lasat, ar fi c ontinuat, probabil, tot asa, pna si-ar fi pierdut suflul, dar sa spuna celor de f ata vreun lucru pe care nu-l stiau deja. Dar a fost ntrerupt cu brutalitate. Biet ul Bilbo nu mai putea suporta. La vorbele s-ar putea sa nu ne mai ntoarcem , ncepuse sa simta ca i se urca un tipat din piept si, n clipa urmatoare, izbucni ca suierul unei locomotive care iese din tr-un tunel. Toti piticii sarira n picioare, rasturnnd masa. Gandalf facu sa scape re o lumina albastra la capatul nuielei sale fermecate si, n lumina aceea de foc de artificii, bietul hobbit, mititel cum era, aparu ngenunchind pe covorul din fa ta caminului, tremurnd ca un jeleu care se topeste. Apoi cazu ntins pe podea, stri gnd fara ncetare: Lovit de trasnet lovit de trasnet! Multa vreme nu reusisera sa scoata nimic altceva de la el. L-au luat, l-au dus n salon si l-au ntins. pe canapea cu un pahar la ndemna, dupa care s-au ntors la trebu rile lor tainice. Emotiv, baiatu'! spuse Gandalf, pe cnd si reluau locurile. Are cteodata niste crize cam ciudate, cam neobisnuite, dar e unul dintre cei mai buni, dintre cei mai bu ni naprasnic ca un dragon aflat la ananghie. Daca ati vazut vreodata un dragon aflat la ananghie, va puteti da seama ca aceas ta comparatie, aplicata unui hobbit, era doar o figura de stil, chiar daca ar fi fost vorba de nsusi ras-ras-unchiul Batrnului Took, Bandobras-Raget-de-Taur, care era asa un urias (pentru un hobbit), nct putea chiar sa si calareasca un cal. Ace sta a atacat rndurile gnomilor muntelui Gram, n batalia de la Cmpiile Verzi, si a r etezat capul regelui lor, Golfimbul, dintr-o lovitura, cu un bat de lemn. Capul a zburat o suta de metri prin aer si a cazut ntr-o vizuina de iepure; asa a fost cstigata batalia, si, n aceeasi clipa, a fost inventat si jocul numit Golf. ntre timp nsa urmasul mai pasnic al lui Bandobras si revenea n salon. Dupa un timp s i dupa un pahar de alcool, se tr enervat pna la usa. Si iata ce-l auzi spunnd pe Glo in:

Hm! facu el (ntr-un fel care aducea, mai mult sau mai putin, a sforait). Credeti ca e bun? E minunat ca Gandalf ne tot spune ct de fioros e acest hobbitel, dar nca un tipat ca cel de adineauri, ntr-o clipa de emotie, si-l va trezi pe dragon, mpr euna cu toate neamurile lui, si ne vor ucide pe toti. Mie mi s-a parut ca a suna t mai mult a strigat de spaima dect de emotie! De fapt, daca n-ar fi fost semnul de pe usa, as fi fost convins ca am gresit casa! Cnd am dat cu ochii de mititelul asta care se legana si pufaia n prag, am nceput sa am ndoieli. Arata mai degraba a bacan dect a spargator de meserie. n clipa aceea domnul Baggins apasa pe clanta si intra n camera. Sngele Took fusese mai puternic. Simtise brusc ca s-ar fi lipsit de pat si chiar si de micul dejun, numai sa fie socotit fioros. Ct despre mititelul care se legana n prag , pai asta ma i-mai ca l-a facut intr-adevar fioros . Ulterior i s-a ntmplat de multe ori ca partea Baggins a fiintei lui sa regrete ceea cea facut si sa-si spuna: Bilbo, ai fost un prost, ai calcat n strachini . Iertati-ma, spuse, daca din greseala am auzit niste cuvinte pe care le-ati rosti t. Nu pretind sa va nteleg spusele sau referirile la spargatori, dar cred ca nu g resesc (asta era ceea ce numea el a fi demn ) cnd mi nchipui ca socotiti ca nu-s bun l a nimic. Las' ca v-arat eu! N-am nici un semn pe usa a fost vopsita acum o sapta mna si sunt convins ca ati gresit casa. De ndata ce v-am vazut fetele caraghioase n prag, am nceput sa am ndoieli. Dar hai sa zicem ca asta e casa pe care o cautati. Spuneti-mi ce vreti sa fac si am sa ncerc sa va multumesc, chiar de-o fi sa merg de aici pna la rasaritul-rasaritului si sa ma lupt cu dragonii-vampiri care locu iesc n Pustiul cel din urma. Am avut cndva un stra-stra-stra-stra-unchi pe care-l chema Bandobras-Raget-de-Taur Took si... Da, da, dar el a trait de mult, spuse Gloin. Eu vorbeam de DUMNEATA. Si te asigu r ca pe usa dumitale e un semn semnul obisnuit n meserie si nu cred ca s-a schimb at. Spargator cauta slujba buna, emotii tari, remuneratie rezonabila. Asa se cites te, de obicei, semnul. Daca vrei, poti spune si Expert n descoperirea comorilor . Un ii zic si asa. Noua ne e totuna. Gandalf ne-a spus ca exista pe aici o asemenea persoana, care cauta urgent de lucru si ca a aranjat sa ne ntlnim aici, miercurea asta la ora ceaiului. Sigur ca exista un semn, spuse Gandalf. Doar l-am facut eu. Si motive foarte ser ioase. Mi-ati cerut sa gasesc pe cel care va fi al Paisprezecelea membru al expe ditiei voastre si eu l-am ales pe dom-Baggins. Si sa nu ndrazneasca cineva sa af irme ca n-am ales omul potrivit sau casa potrivita, ca va las sa ramneti treispre zece, cu toate consecintele, sau sa va ntoarceti sa scoateti carbuni din mina. Se rastise att de furios la Gloin, nct piticul se ghemuise iar pe scaun, si, cnd Bil bo ncerca sa deschida gura ca sa puna si el o ntrebare, se ntoarse si se ncrunta la el, zburlindu-si sprncenele stufoase si facndu-l pe Bilbo sa-si nchida gura cu un c lampanit. Asa, vezi! spuse Gandalf. Hai sa nu mai discutam. Eu l-am ales pe domnul Baggin si deci n-ar trebui sa mai discutati Daca spun eu ca e bun, e bun, sau va fi, cnd va veni vremea. Sa stiti ca are inclinati infinit mai mari dect va nchipuiti voi si chiar mai mari dect si nchipuie el. S-ar putea, nu e exclus, sa-mi multumiti cu totii ntr-o zi... Si acum, Bilbo, fiule, adu lampa sa luminam putin lucrurile. ntinse pe masa, la lumina unei lampi mari cu abajur rosu, o bucata de pergament c are semana cu o harta. Asta a facut-o Thror, bunicul lui Thorin, spuse el drept raspuns la ntrebarile cu rioase ale piticilor. E un plan al Muntelui. Nu prea cred ca o sa ne foloseasca, spuse Thorin, deceptionat, dupa ce-i arunca o privire. mi amintesc destul de bine de Munte si de locurile de prin jur. Si sti u unde e Codrul ntunecat si Landa Vestejita, unde traiesc dragonii cei mari. Pe munte, e un dragon desenat cu rosu, spuse Balin, dar, daca ajungem vreodata a colo, l gasim noi si fara asta. Exista un lucru pe care nu l-ati observat, spuse vrajitorul, si anume, intrarea secreta. Vedeti runa aceea n partea dinspre apus si mna care arata spre ea, dinspr e celelalte rune? Asta nseamna ca e vorba de o trecere tainica spre Salile de Jos . Poate ca a fost odata tainica, spuse Thorin, dar de unde stim ca mai e si acum? Batrnul Smaug traieste de mult acolo si a avut destul timp ca sa descopere tot ce

se putea descoperi n legatura cu Pesterile de Jos. Asa o fi, dar cred ca n-a mai folosit-o de ani de zile. De ce? Fiindca e prea mica. Usa e nalta de cinci picioare si pot intra cte trei n flanc, asa cum spun runele, dar Smaug n-ar fi putut sa se strecoare pri ntr-o gaura ca asta, nici macar cnd era un dragon tnar, cu att mai putin dupa ce a n fulecat attia pitici si oameni din Dale. Mie mi se pare o gaura foarte mare, chitai Bilbo (care nu avea nici o experienta n materie de dragoni, ci doar n materie de vizuini de hobbit). I se trezise din n ou interesul si curiozitatea, si de aceea uita sa-si tina gura. i placeau hartile la nebunie si n holul lui era atrnata o harta mare a mprejurimilor, pe care si nsemn ase plimbarile favorite, cu cerneala rosie Cum de s-a putut pastra taina unei us i att de mari fata de toata lumea, ca sa nu mai vorbim de dragon? adauga el. Dar nu uitati ca era doar un hobbit mic, mititel. n multe feluri, spuse Gandalf. Dar cum s-a pastrat secretul acestei usi anume n-o sa stim dect daca ne ducem sa vedem. Dupa cte arata harta, as crede ca e vorba de o usa nchisa, facuta sa arate ntocmai ca stnca muntelui. Asta-i metoda obisnuita a piticilor. Nu ma nsel, nu-i asa? Nu, raspunse Thorin. Si, continua Gandalf, am uitat sa va spun ca, n afara de harta, mai exista si o c heie, mica si ciudata. Uitati, asta e! si i ntinse lui Thorin o cheie lunga, cu cr estaturi complicate de argint. Tine-o bine! Nici o grija, l linisti Thorin, prinznd-o de un lant subtire pe care-l purta la gt, sub jacheta. Lucrurile ncep sa para mai promitatoare. Aceasta stire le schimba m ult n bine. Pna acum nu prea stiam exact ce sa facem. Ne-am gndit s-o luam spre Ras arit, n liniste si cu grija, pna ajungem la Lacul cel Lung. Dupa asta vor ncepe nec azurile... Mult nainte, dupa cte stiu eu despre drumurile de Rasarit, l ntrerupse Gandalf. De acolo am putea sa urcam de-a lungul Rului Curgator, continua Thorin, fara sa-l ia n seama, si tot asa pna la ruinele Orasului Dale vechi oras din valea aceea, d e la umbra Muntelui. Dar nu ne place nici unuia dintre noi ideea cu Poarta Princ ipala. Pe acolo iese rul, prin stnca aceea mare, din partea de sud a Muntelui, si tot pe acolo iese si dragonul mult prea des, daca nu s-au schimbat obiceiurile. Asadar, pe acolo nu e bine, spuse vrajitorul, daca n-avem un Razboinic viteaz sa u chiar un Erou. Eu am ncercat sa gasesc unul; dar razboinicii sunt ocupati sa se lupte ntre ei, pe meleaguri departate, iar eroii sunt rari prin locurile astea, sau pur si simplu nu pot fi gasiti. Pe aici, sabiile sunt aproape toate tocite, topoarele se folosesc la dobortul copacilor; scuturile au fost transformate n leag ane pentru copii sau n capace de cratita; iar dragonii se afla la o distanta conf ortabila (si de aceea legendara. Iata de ce, pna la urma, m-am gndit la o spargere mai ales dupa ce mi-am adus aminte de existenta unei usi laterale, si deci, iat a-l pe micul nostru Bilbo Baggins, spargatorul, cel asupra caruia ne-am oprit; s i acum, hai sa facem cteva planuri. Foarte bine, spuse Thorin. Ce-ar fi daca expertul-spargator ne-ar da cteva idei s au sugestii. Si se ntoarse cu o politete batjocoritoare catre Bilbo. n primul rnd, as dori sa stiu mai multe despre toate acestea, spuse Bilbo, cam ulu it si tremurnd n sinea lui, dar hotart deocamdata sa mearga nainte, ca un adevarat T ook ce se afla. Vreau sa zic, n legatura cu dragonul si aurul, si tot restul, si cum a ajuns acolo, si cui i apartine, si asa mai departe, si mai departe. Ce Dumnezeu! se mira Thorin. N-ai o harta? Si nu ne-ai auzit cntecul? Si n-am vor bit despre asta ore ntregi? Ba da, dar as vrea totusi sa mi se explice totul clar si precis, spuse Bilbo cu n capatnare, lund aerul omului care trateaza o afacere (aerul pe care-l adopta de ob icei cnd ncerca cineva sa-i ceara bani cu mprumut) si straduindu-se sa para ntelept, chibzuit si priceput si sa corespunda recomandarilor lui Gandalf. Vreau sa stiu si care sunt riscurile, ct va trebui sa cheltuiesc din buzunar, ct timp dureaza, care e remuneratia si asa mai departe ceea ce nseamna, de fapt: Cu ce ma aleg eu d in toate astea? Si am sa ma ntorc oare viu acasa? Bine, bine, spuse Thorin. Pe vremuri, cnd traia bunicul Thror, neamul nostru a fo st izgonit de acolo, din Nordul ndepartat, si s-a ntors cu toate avutiile si toate

uneltele la acest Munte de pe harta. Muntele fusese descoperit de un strabun nde partat, Thrain Batrnul, dar, dupa ce s-au ntors ai mei, au nceput sa sape, sa faca tuneluri si sali mai vaste si ateliere mai mari n plus, mi se pare ca au mai gasi t si o gramada de aur si giuvaiere. n orice caz, au devenit nemaipomenit de bogat i si de renumiti, si bunicul meu a fost din nou facut Regele Tarmurilor de sub Mu nte, si oameni muritori, care traiau mai la miazazi si-si ntindeau ncet, ncet, asez arile urcnd spre izvorul Rului Curgator, al Celduinului, de-a lungul vaii de la um bra Muntelui, i purtau mare respect, n zilele acelea cladisera ei si veselul oras Dale. Regii obisnuiau sa trimita dupa fierarii nostri si i rasplateau ct se poate de frumos, chiar si pe cei mai putin priceputi. Tatii ne rugau din suflet sa le luam fiii drept ucenici si ne plateau bine, mai ales cu de-ale gurii, pe care nu ne bateam niciodata capul sa le producem sau sa le gasim singuri. n general, au fost zile bune pentru noi si chiar si cei mai sarmani aveau bani de cheltuiala s i mai aveau si din ce sa dea cu mprumut, si timp sa faca lucruri frumoase pentru placerea sufletului lor, ca sa nu mai vorbim de jucariile minunate si fermecate, care nu-si mai gasesc astazi seaman pe lume. Asa ca salile bunicului se umpluse ra ncet, ncet, cu armuri si giuvaiere, si sculpturi, si potire, iar piata de jucar ii din Dale era mndria Nordului. Fara ndoiala ca asta e ceea ce a atras si dragonu l. Dragonii fura, dupa cum stiti, aur si giuvaiere de la oameni si elfi, si piti ci, de cte ori le gasesc, si-si pazesc bunurile jefuite ct traiesc (ceea ce nseamna aproape vesnic, daca nu sunt rapusi de careva), dar nu se bucura de nimic din c e fura. De fapt, nici nu prea stiu sa deosebeasca o treaba bine facuta de una pr ost facuta, cu toate ca, n mod obisnuit, cunosc foarte bine valorile curente ale pietei; si nu sunt n stare de nici o treaba gospodareasca, nici macar sa-si crpeas ca un solz desprins din armura. Pe vremea aceea erau o gramada de dragoni n Nordu l ndepartat, si aurul probabil ca ncepuse sa se mai rareasca pe acolo, din pricina piticilor care fugeau spre munte sau erau ucisi; asa ca toate distrugerile si n enorocirile produse n general de dragoni deveneau din ce n ce mai cumplite. Exista o reptila deosebit de lacoma, de puternica si de rea, pe care o chema Smaug. ntr -o zi s~a ridicat n aer si a zburat spre Munte. Primul lucru pe care l-am auzit a fost un zgomot ca de uragan venind dinspre miazanoapte, n timp ce pinii de pe Mu nte au nceput sa scrtie si sa trosneasca n bataia vntului. Ctiva pitici care erau, din ntmplare, plecati printre ei eram si eu, din fericire, pe vremea aceea tnar si cut ezator, si vesnic pe drumuri, lucru care mi-a salvat, n ziua aceea, viata. Am vaz ut, deci, pe dragon, de la o distanta buna, cum se instaleaza pe Muntele nostru n tr-o izbucnire de flacari. Apoi a cobort povrnisurile si, cnd a ajuns la padure cop acii s-au prefacut toti n vlvataie. ntre timp, la Dale ncepusera sa bata clopotele s i razboinicii si pregateau armele. Piticii s-au repezit sa iasa pe Poarta Princip ala; dar dragonul era acolo, si-i astepta. Si n-a scapat nici unul dintre cei ca re au iesit pe acolo. Apele rului s-au ridicat n aburi si un fel de ceata a cuprin s tot orasul Dale. Dragonul a naintat, furisndu-se prin ceata. Si a nimicit aproap e toti razboinicii obisnuita poveste trista, care n zilele acelea se petrecea mul t prea des. Apoi s-a ntors, s-a strecurat pe Poarta Principala si a scotocit toat e salile, si trecerile, si tunelurile, culoarele, beciurile, locuintele si pasaj ele. Dupa asta n-a mai ramas acolo nici un pitic n viata si dragonul si-a nsusit t oate bunurile lor. Probabil ca le-a adunat pe toate ntr-o gramada mare, ct mai dep arte n inima Muntelui, si acum doarme pe ea, folosind-o drept saltea. Asa sunt ap ucaturile dragonilor. Mai trziu a nceput sa iasa noaptea, pe Poarta Principala, si sa vina furis pna la Dale sa rapeasca oameni, mai ales fecioare pe care apoi le mnca; si asa a devastat tot orasul; oamenii au murit sau au plecat. Nu mai stiu b ine ce se petrece acum acolo, dar mi nchipui ca nimeni nu mai ndrazneste sa se mai apropie de Munte, sa locuiasca mai aproape de malul cel mai departat al Lacului cel Lung. Cei ctiva dintre noi care fusesem plecati departe am stat si am plns n as cunzisurile noastre si l-am blestemat pe Smaug; acolo au aparut ntr-o zi, pe neas teptate, si tata, si bunicul, cu barbile prjolite. Aratau fioros si au vorbit foa rte putin. Cnd i-am ntrebat cum de reusisera sa scape, mi-au spus sa-mi tin gura s i ca ntr-o zi, cnd va veni vremea, voi afla. Dupa asta am plecat care ncotro, sa ne cstigam pinea cum ne-am priceput, ici-colo, ajungnd de multe ori sa facem treaba g rea de potcovari sau sa sapam n minele de carbune. N-am uitat nsa niciodata de tez aurul pe care ni l-a furat dragonul. Si chiar si acum, cnd recunosc ca mai avem s

i noi cte ceva pus deoparte si n-o ducem chiar att de prost si, spunnd asta Thorin, si mngie lantul de aur din jurul gtului tot vrem sa ne luam napoi ce e al nostru si, daca putem, sa-l pedepsim pe Smaug. M-am ntrebat de multe ori cum scapasera tata si bunicul. Acum mi dau seama ca trebuie sa fi existat o usa laterala, secreta, de care nu stiau dect ei. Se pare nsa ca au facut o harta si tare as dori sa stiu cum a pus Gandalf mna pe ea si cum de n-a ajuns la mine, care sunt mostenitorul e i legal. N-am pus mna pe ea . Mi-a fost data, spuse vrajitorul. Bunicul tau, Thror, a fost uc is, daca-ti amintesti, n minele de la Moira, de catre gnomul Azog. Da, blestemat sa-i fie numele, spuse Thorin. Iar Thrain, tatal tau, a plecat pe 21 aprilie ,joia trecuta s-au mplinit o suta d e ani , si de atunci nu l-ai mai vazut niciodata... Asta asa e, spuse Thorin. Ei bine, tatal tau mi-a dat asta sa ti-o dau tie; si, daca am ales eu momentul s i locul n care sa ti-o dau, nu cred ca trebuie sa te superi, daca te gndesti ct de greu mi-a fost sa te gasesc. Cnd mi-a dat hrtia asta, tatal tau nu-si mai amintea nici cum l cheama. Iar numele tau nu mi l-a spus niciodata. Asa ca, una peste alt a, ar trebui sa-mi multumesti si sa ma proslavesti. Uite, asta e! spuse ntinzndu-i harta lui Thorin. Nu nteleg, spuse Thorin, si Bilbo simti ca acelasi lucru ar fi vrut sa-l spuna si el. Lamurirea nu parea suficient de lamuritoare. nainte sa plece la minele Moria, rosti vrajitorul ncet si ncruntat, bunicul tau i-a dat harta fiului sau, ca sa fie n siguranta. Dupa ce a fost ucis bunicul tau, ta tal tau a plecat cu harta sa-si ncerce norocul; si a avut o gramada de aventuri, una mai neplacuta dect alta, dar n-a ajuns nici macar n preajma Muntelui. Eu l-am gasit prizonier n temnitele Necromantului, desi nu stiu cum a nimerit acolo. Dar dumneata ce cautai n temnite? ntreba Thorin, cutremurndu-se, si toti piticii se nfiorara. Lasa asta! Descopeream niste lucruri, ca de obicei; a fost, de altfel, o treaba foarte nesuferita si periculoasa. Pna si eu, Gandalf, abia am scapat. Am ncercat s a-l salvez pe tatal tau, dar era prea trziu. si pierduse mintile si spunea vrute s i nevrute, si uitase aproape totul, n afara de harta si de cheie. Pe gnomii de la Moira i-am facut de mult sa plateasca, spuse Thorin, acu' trebui e sa ne gndim putin si la Necromant. Nu fi prost! E un dusman mult mai puternic dect toti piticii la un loc, daca ar p utea fi iar adunati din cele patru colturi ale lumii. Singurul lucru pe care-l d orea tatal tau era ca fiul lui sa primeasca harta si sa foloseasca cheia. Si asa dragonul si Muntele sunt mai mult dect ti trebuie. I-auziti! spuse Bilbo si, din ntmplare, o spuse cu voce tare. Ce sa auzim? ntrebara toti, ntorcndu-se brusc catre el, si Bilbo fu att de tulburat n ct raspunse: Ceea ce am eu de spus. Si ce ai de spus? ntrebara. Eu cred ca ar trebui s-o luati spre Rasarit, sa vedeti cum stau lucrurile. La ur ma urmei, usa aceea laterala exista si pe urma probabil ca dragonii mai dorm si ei uneori. Daca va asezati n prag si stati mai multa vreme, nu se poate sa nu va vina o idee. Si acum, as ndrazni sa spun ca am vorbit destul pentru o seara, nu-i asa? Ce-ati zice sa ne culcam, ca sa va treziti n zori? Eu am sa va pregatesc ce va bun, sa nu plecati cu stomacul gol. Vrei sa spui sa nu plecam, facu Thorin. Nu esti dumneata specialistul n spargeri? Nu e oare specialitatea dumitale sa te asezi n pragul usii, ca sa nu mai vorbim de patrunsul dincolo de usa? Dar sunt de acord sa ne culcam si-mi place si ideea cu masa de dimineata. Mie, nainte de a porni la drum, mi place sa mannc sunca cu s ase ochiuri: prajite, nu fierte. Si baga de seama sa nu le spargi. Dupa ce toti ceilalti comandara, la rndul lor, ce voiau sa mannce, fara sa spuna m acar te rog (ceea ce l supara foarte tare pe Bilbo), se ridicara. Hobbitul a trebui t sa gaseasca loc sa-i culce pe toti; a umplut toate camerele goale, a facut pat uri pe scaune si divane, si, n cele din urma, a reusit sa-i cazeze, dupa care s-a bagat n patul lui mic, obosit la culme si nu cine stie ce fericit. Hotar totusi u n lucru, si anume sa nu se chinuiasca sa se scoale prea devreme ca sa le pregate asca masa aceea nenorocita. Apucaturile caracteristice familiei Took ncepusera sa

se mai estompeze si nu mai era chiar att de sigur ca va pleca n calatorie a doua zi de dimineata. Statea ntins n pat si-l auzea pe Thorin fredonnd singur n dormitorul alaturat, cel m ai bun dormitor din toata casa: Departe, peste muntii fumurii Sub hrube vechi si ocne adncate n zori pleca-vom spre a scormoni Comorile de aur fermecate. Bilbo adormi cu melodia n urechi, ceea ce-l facu sa viseze foarte urt. Cnd se trezi , trecusera de mult zorile.

II BERBEC FRIPT BILBO sari n picioare si, punndu-si halatul, intra n sufragerie. Acolo nu era nimen i; n schimb, gasi urmele unei mese copioase, dar luate n graba, n camera era o dezo rdine ngrozitoare, iar n bucatarie vrafuri de vase nespalate. Absolut toate oalele si tigaile lui pareau sa fi fost folosite. Vasele astea, care trebuiau spalate, erau o cruda realitate, care l facu sa-si dea seama ca petrecerea din ajun nu fu sese un vis urt, asa cum sperase. Dar, oricum, se simti usurat la gndul ca plecase ra toti fara el si fara sa-si mai bata capul sa-l trezeasca. ( Dar si fara sa spun a macar o data multumesc , se gndi el.) Totusi, ntr-un fel, fara voia lui, se simtea putin deceptionat. Si asta l uimi. Nu fi prost, Bilbo Baggins! si spuse; auzi, la vrsta ta sa te gndesti la dragoni si la fel de fel de povesti fantastice de pe alte meleaguri! si puse deci un sortulet dinainte, aprinse focurile, puse apa la fiert si spala totul. Apoi si pregati o masa buna, n bucatarie, nainte de a face curatenie n sufragerie. ntre timp, Soarele n cepuse sa straluceasca; iar usa de la intrare era deschisa, poftind parca n casa adierea calda a primaverii. Bilbo ncepu sa fluiere de zor, uitnd de seara din ajun . Dar, tocmai cnd sa se aseze n sufragerie, lnga fereastra deschisa, sa ia un al do ilea rnd de cafea cu lapte si cu tot tacmul, cine credeti ca apare? Gandalf! Dragul meu, spuse el, cnd ai de gnd sa vii? Cum ramne cu sculatul n zori ? Stai linist t si-ti iei micul dejun, sau cum vrei dumneata sa-i spui, la ora zece si jumatat e! Ti-au lasat biletul fiindca nu te-au mai putut astepta. Care bilet? spuse bietul domn Baggins, tulburat la culme. Sfintii-mei-elefanti, spuse Gandalf, nu stiu ce ai azi, n-ai sters de praf polit a caminului? Ce legatura are una cu alta? Am avut si asa destula treaba, sa curat dupa paispr ezece insi! Daca ai fi sters praful de pe polita caminului, ai fi gasit asta chiar sub ceas, spuse Gandalf, ntinzndu-i o nota (scrisa, fireste, chiar pe hrtia lui). Si iata ce scria: Thorin si Compania l saluta pe Spargatorul Bilbo. Cele mai sincere multumiri pentr u gazduire; ct priveste oferta dumisale de ajutor profesional, acceptam plini de recunostinta. Conditiile: bani pesin la livrare, pna la si fara sa depaseasca a p aisprezecea parte din profiturile totale (daca exista); toate cheltuielile de tr ansport garantate n orice situatie; cheltuielile de nmormntare acoperite de noi sau reprezentantii nostri, daca e cazul si lucrurile nu se pot aranja altfel. Considernd ca nu e necesar sa-ti tulburam odihna binemeritata, am procedat dinain te la o serie de pregatiri indispensabile si vom astepta, stimabile domn, la Han ul Dragonului Verde, la Bywater, fix la 11 dimineata. Fiind convinsi ca veti fi punctual, avem onoarea sa ramnem ai dumneavoastra cu cele mai adnci sentimente, Thorin si compania. Asta nseamna ca mai ai zece minute. Va trebui sa alergi, l nstiinta Gandalf. Bine, dar... protesta Bilbo. Nu mai ai timp, spuse vrajitorul. Dar... facu Bilbo din nou. Nici pentru asta! Hai, pleaca!

Bilbo n-a reusit niciodata sa-si aminteasca cum de s-a trezit afara, fara palari e, baston, bani sau alte lucruri pe care le lua de obicei cnd pleca de acasa; lasn du-si a doua cafea cu lapte nebauta, conplet nespalat, vr cheile n mna lui Gandalf s i ncepu sa alerge ct de repede l duceau picioarele acoperite cu blana, cobornd aleea , trecnd de Moara cea mare, peste apa, si continundu-si apoi drumul doi kilometri sau chiar mai mult. Cnd ajunse la Bywater, aproape de ora 11, gfia cumplit si pe deasupra, descoperise si ca venise fara batista asortata la cravata. Bravo! spuse Balin, care statea n usa hanului si-l astepta. Tocmai atunci aparura si ceilalti dintr-o cotitura pe care o facea drumul catre sat. Erau calare pe ponei, si pe fiecare ponei erau ncarcate bagaje, pachete, pac hetele si tot felul de boarfe. Mai era si un ponei foarte mic, destinat, dupa cte se parea, lui Bilbo. Sus, amndoi, si gata, plecam! spuse Thorin. mi pare extrem de rau, spuse Bilbo, dar am venit fara palarie si mi-am lasat bati sta de la buzunarul hainei acasa, si n-am nici un ban. De fapt, ca sa fiu exact, n-am primit nota dumneavoastra dect dupa 10.45. Nu fi exact, spuse Dwalin, si nu te mai framnta. n expeditia asta va trebui sa te descurci fara batista si fara multe altele. Ct despre palarie, eu am n bagaje o ma nta si o gluga de rezerva. Si asa, ntr-o dimineata senina, n pragul lunii mai, au parasit cu totii hanul, zdr uncinndu-se pe calutii ncarcati; Bilbo purta o gluga verde-nchis (putin decolorata de ploaie si de vnt) si o manta verde-nchis, mprumutate de la Dwalin. Erau cam mari pentru el si l faceau sa para putin caraghios. Nici nu ndraznesc sa ma gndesc ce-a r fi spus Bungo, tatal lui, daca l-ar fi vazut. Singura lui multumire era ca nu putea fi confundat cu un pitic, fiindca n-avea barba. Calatoreau de putina vreme, cnd aparu si Gandalf, maret pe calul lui alb. Adusese o gramada de batiste si pipa lui Bilbo, si tutun. O pornira deci cu totii, foar te veseli, mai departe, spunnd povesti sau cntnd. Mersera asa toata ziua, oprindu-s e, fireste, doar la orele de masa. Mesele nu erau chiar att de frecvente ct ar fi dorit Bilbo, dar ncepu sa se simta totusi ca aventurile nu erau, la urma urmei, u n lucru chiar att de rau. La nceput calatorira pe pamnturile hobbitilor, o regiune ntinsa si respectabila, lo cuita de fiinte cumsecade, cu drumuri bune, un han-doua, si ici-colo cte un pitic sau un fermier care treceau pe lnga ei agale, n drum spre treburile lor. Apoi dad ura de regiuni unde oamenii vorbeau ciudat si cntau cntece pe care Bilbo nu le auz ise niciodata. Apoi patrunsera pe Meleagurile Singuratatii, unde nu mai erau nici oameni, nici hanuri si unde drumurile erau din ce n ce mai proaste. n fata lor, nu prea departe , se naltau din ce n ce mai sus niste dealuri mohorte, acoperite de copaci negri. P e unele dintre ele erau castele vechi care pareau amenintatoare, de parca ar fi fost cladite de oameni rai. Totul parea posomort, mai ales ca n ziua aceea se cam stricase si vremea. n general, vremea fusese ct se poate de buna n mai, mai buna ch iar decit n povestile vesele, dar acum se facuse frig si umed de-a binelea. Pe Me leagurile Singuratatii poposisera pe unde se nimerise, dar la nceput macar fusese uscat. Cnd te gndesti ca n curnd va fi iunie, mormai Bilbo, stropind n dreapta si n stnga p d nainta anevoios n spatele celorlalti, pe un drum desfundat si plin de noroi. Trecuse de ora ceaiului; ploua cu galeata; plouase toata ziua; apa i picura de pe gluga n ochi, mantaua era uda leoarca; calutul obosise si se tot mpiedica de piet re; iar ceilalti, enervati la culme, nu mai scoteau nici o vorba. Si sunt convins ca ploaia a patruns n hainele uscate si n sacii cu merinde, si spuse Bilbo. Bleste mate sa fie toate portile si broastele, si tot ce are de-a face cu ele! Tot ce-a s vrea eu acum ar fi sa fiu acasa, n vizuina mea frumoasa, la gura sobei, cu ceai nicul gata, gata sa fiarba! Si nu era ultima data cnd avea sa-si doreasca acest lu cru. Dar piticii si continuau naintarea zdruncinata, fara sa se ntoarca sau sa-l bage n s eama pe Bilbo. Undeva, n spatele norilor cenusii apusese probabil Soarele, caci n timp ce coborau n valea m care curgea nca un ru, ncepu sa se ntunece. Se strnise vntu i salciile de pe mal se plecau, oftnd. Din fericire, drumul facea peste un pod ve

chi de piatra, caci rul, umflat de ploi, cobora frumos de pe dealurile si muntii de la miazanoapte. Cnd au ajuns pe partea cealalta, era aproape noapte. Vntul atrnase norii cenusii si sus, printre zdrentele care pluteau deasupra dealurilor, aparu luna calatoare. Se oprira cu totii si Thorin mormai ceva despre cina si spuse unde-o sa gasim oar e un petic uscat pe care sa dormim? Abia atunci si dadura seama ca Gandalf lipsea. Pna atunci facuse drumul cu ei, far a sa le spuna nsa daca participa la aventura sau le tine doar de urt, o bucata de vreme. Mncase cel mai mult, vorbise cel mai mult si se distrase cel mai bine. Dar acum disparuse cu totul. Tocmai cnd ar fi foarte util sa avem un vrajitor, mormaira si Nori (care mpartasea u punctul de vedere al hobbitului n legatura cu orele regulate de masa, cu frecve nta si belsugul lor). n cele din urma hotarra ca n-aveau ce sa faca, trebuiau sa poposeasca chiar acolo unde se gaseau! Se apropiara de un plc de copaci, dar, cu toate ca era mai uscat acolo, vntul scutura frunzele de ploaie si pic-pic (lucru ct se poate de suparator ). Si pe urma, mai era ceva: parca intrase blestemul n foc. Piticii pot face foc aproape oriunde, cu aproape orice, fie ca e sau nu e vnt; dar n seara aceea n-au f ost n stare sa-l aprinda nici macar Oin si Gloin, care erau deosebit de priceputi la asa ceva. Apoi, unul dintre caluti se sperie din senin si o lua la goana. Ajunse la ru naint e sa poata fi prins; si pna reusira sa-l scoata din nou, Fili si Kili aproape ca s-au necat, iar bagajul pe care-l ducea calutul n spate a fost luat de apa. Bagaju l era, binenteles, aproape tot numai mncare, ceea ce facu sa le ramna foarte putin pentru cina si nca si mai putin pentru micul dejun. Si asa statura mohorti si uzi, bodoganind, n timp ce Oin si Gloin continuau sa ncer ce sa aprinda focul si sa se certe ntre ei din pricina asta. Bilbo tocmai se gndea cu tristete ca aventura nu nsemna numai plimbari calare sub Soarele de mai, cnd B alin, care era cel ce statea ntotdeauna la pnda, spuse: Uite, acolo, o lumina! La oa recare distanta se afla un deal acoperit cu arbori, care ici-colo formau cte un g rup destul de compact. Iar n mijlocul desisului negru se vedea stralucind o lumin a, o lumina rosiatica si linistitoare, care semana a foc sau a faclii care plpie. Dupa ce se uitara un timp la ea, ncepura sa se certe. Unii spuneau ca nu e foc, a ltii spuneau ca da . Unii spuneau ca n-au dect o cina saracacioasa, o masa de dimine ata si mai saracacioasa si haine ude toata noaptea. Altii spusera: Locurile astea sunt cam necunoscute si cam prea aproape de munti. Calatorii se abat rareori pe aici. Hartile vechi nu ne mai folosesc la nimic: lu crurile s-au nrautatit si nimeni nu mai pazeste drumul. Pe aici abia daca au auzi t de rege si, pe masura ce naintezi, cu ct esti mai putin curios, cu att risti mai putin sa dai de bucluc . Unii spusesera, la urma urmei, suntem paisprezece . Altii se mirara: Dar unde o fi Gandalf? Dupa care repetara cu totii ntrebarea. Apoi ploai a se porni si mai tare si Oin ncepu sa se bata cu Gloin. Asta rezolva lucrurile. La urma urmei avem un SPARGATOR cu noi , spusera si astfel plecara, ndreptndu-si calutii (cu toata grija cuvenita) n directia luminii Ajunsera n dreptul dealului si, putin mai trziu, n padure, ncepura sa urce; dar nu se vedea nici o carare adevarata, din acelea care ar putea duce la o casa sau la o ferma; si facnd si ei ce puteau, strnira fosnet si trosnet, si scrtit (tot mormai nd si njurnd), n timp ce naintau printre copaci, n ntunericul ca de catran. Deodata, lumina rosie straluci puternic printre trunchiurile copacilor, la o dis tanta destul de mica. Acum e rndul Spargatorului , spusera, referindu-se la Bilbo. Trebuie sa mergi mai departe, sa descoperi ce e cu lumina si de ce au aprins-o, daca e vreo primejdie sau totul e n regula, i spuse Thorin hobbitului. Hai, du-te fuga si, daca totul e n ordine, ntoarce-te ndata. Daca nu, ntoarce-te cum poti. Si d aca nu poti, tipa de doua ori ca o bufnita si o data ca o striga, si o sa facem noi ce putem. A fost deci silit s-o porneasca, fara sa apuce sa le explice ca nu se pricepea s a tipe nici macar o data ca bufnita si nici sa sara ca liliecii. Dar, n orice caz , hobbitii stiu sa se miste fara zgomot prin padure, absolut fara nici un zgomot . De altfel, facuse asta si de-a lungul calatoriei. Bilbo strmbase de multe ori d in nas fata de ceea ce numea el larma piticeasca , desi nu cred ca dumneavoastra sa

u eu am fi auzit ceva pe o noapte cu vnt, nici daca toata cavalcada ar fi trecut la doi metri de noi. Ct despre Bilbo, strmbnd din nas, nainta spre lumina rosie, si nu cred sa fi facut nici macar o nevastuica sa-si miste vreun fir de mustata la trecerea lui. Asa ca a ajuns, fireste, chiar lnga foc caci despre foc era vorba f ara sa atraga atentia nimanui. Si iata ce a vazut. Trei fapturi foarte mari si grase stateau n jurul unui rug urias, din busteni de fag. Frigeau carne de berbec pe frigari lungi din lemn si si lingeau sosul de pe degete. Mirosul era mbietor. Mai aveau lnga ei si un butoias cu bautura buna, pe c are o beau din ulcioare. Dar erau troli. Se vedeau ct de colo ca asta erau. Pna si Bilbo, care avusese o viata ferita de rele, si dadu seama de asta: dupa fetele l or mari si greoaie, dupa volumul lor si dupa forma picioarelor, ca sa nu mai vor bim de felul n care se exprimau, care nu era deloc civilizat, nu, absolut deloc! Berbec ieri, berbec azi si sa fiu al naibii daca nu s-arata ca tot berbec mncam s i mine, spuse unul dintre troli. Nici nu mai stiu de cnd nu am mai avut parte de o farmita lucioasa de carne de om, spuse al doilea. Mai, William, sa fiu al naibii daca nteleg ce te-o fi apucat sa ne aduci aici! Si se mai duce si pileala, spuse, dndu-i una peste cot lui Willia m, care tocmai bea din ulcior. William se neca. Taci naibii din gura! spuse dupa ce-si recapata suflul. Doar nu crezi c-o sa se opreasca oamenii aici, numai ca sa-i mannci tu sau Bert. De cnd am coborl din munti , ati halit un sat si jumatate. Ce va mai trebuie? Au fost zile cnd ati fi spus Sa ru'mna, Bill pentru o ciozvrta buna de berbec gras din vale... Uite, ca asta, zise si musca dintr-un picior de oaie care se frigea la foc, si-si sterse gura cu mnec a. Da. Ma tem ca asa se poarta trolii, chiar si cei care n-au dect un singur cap. Au zind toate astea, Bilbo simti ca ar fi trebuit sa ntreprinda ceva ct mai repede. F ie sa se ntoarca, fara zgomot, si sa-si previna prietenii ca daduse peste trei tr oli maricei si foarte prost dispusi care, ca sa-si varieze mncarea, nu s-ar fi da t n laturi sa guste si pitici sau chiar ponei la frigare; fie sa le arate uriasil or de ce e n stare. Un aventurier legendar, de mare clasa, ar fi trebuit sa le go leasca uriasilor buzunarele lucru pe care merita aproape ntotdeauna sa-l faci, da ca reusesti apoi sa fure carnea de berbec, cu frigare cu tot, si berea si s-o st earga fara ca trolii sa observe nimic. Altii, mai practici, dar cu mai putin org oliu profesional, ar fi nfipt poate cte un pumnal n fiecare trol, nainte ca acestia sa-si fi dat seama ce se petrece. Dupa care ar fi benchetuit cu lojii, luata noa ptea Bilbo stia toate astea. Erau multe lucruri pe care nu le vazuse sau le facuse vr eodata, dar despre care citise! Era foarte ngrijorat si, n acelasi timp, dezgustat ; ar fi dorit sa se afle la o suta de kilometri distanta si totusi... totusi nu se putea hotar sa se ntoarca alergnd la Thorin si Compania cu minile goale. Asa ca r amase pe loc, sovaind n ntuneric. Dintre diferitele ndeletniciri spargatoricesti de care auzise, cea mai usoara i se paru totusi sa le sterpeleasca uriasilor lucru rile din buzunare. Asa ca, n cele din urma, se strecura dupa un copac, chiar n spa tele lui William. Bert si Tom se dusera la butoi. William bau o noua cana. Atunci Bilbo si tacu cur aj si vr mnuta n buzunarul urias al lui William. n buzunar se afla o punga cu bani, c are, pentru Bilbo, era ct un geamantan. Aha, se gndi el, animndu-se la ideea actiuni i pe care avea s-o ntreprinda, n timp ce ridica punga cu grija s-o scoata din buzu nar, oricum e un nceput! Si chiar a si fost! Pungile trolilor sunt date naibii, si asta nu era o exceptie . Hei, cine esti? scnci ea, parasind buzunarul. William se ntoarse ntr-o clipa si-l a puca pe Bilbo de ceafa, nainte ca acesta sa se poata ascunde dupa copac. Hei dracie, Bert, ia vino-ncoa', sa vezi ce-am prins! Ce? ntrebara ceilalti, apropiindu-se. Sa mor daca stiu! Ce esti, ba? Bilbo Baggins, un aventurhobbit, spuse bietul Bilbo, tremurnd din cap pna-n picioa re si gndindu-se cum sa scoata tipetele acelea de bufnita nainte sa-l strnga trolii de gt. Un aventurhobbit? spusera ei, putin uluiti. Trolii sunt nceti la minte si tare ba

nuitori cnd vad un lucru nou. Si, ma rog, ce cauta un aventurhobbit n buzunarul meu? spuse William. Se poate gati? ntreba Tom. Se poate ncerca, spuse Bert, lund o frigaruie de pe jos. Da' nu e mai mult de o nghititura, spuse William, care mncase foarte bine si era s atul. Dupa ce-l jupoi si scoti oasele, nu-ti mai ramne nimic. Poate ca gasim mai multi pe aici prin mprejurimi si facem o placinta, spuse Bert. Hei, urtule, mai sunt d-astia ca tine ascunsi pe-aici, prin padure, iepure prapa dit si nemernic, spuse uitndu-se la blana de pe picioarele hobbitului; apoi l ridi ca de degetele de la picioare si-l scutura. Da, multi, spuse Bilbo, nainte de a-si aminti ca nu trebuie sa-si tradeze prieten ii. Nu, nici unul, nici macar unul! se grabi el sa adauge. Cum vine asta? spuse Bert, tinndu-l foarte sus, dar de asta data de par. Cum spuneam, facu Bilbo, pierzndu-si suflul, si va rog sa nu ma gatiti, domnii me i milostivi! Sunt si eu bucatar, si nca bun. E mai bine sa va gatesc eu cte ceva d ect sa ma gatiti dumneavoastra pe mine. Zau! Am sa va fac mncaruri minunate, un mi c dejun cu totul si cu totul minunat, daca nu ma mncati la cina! Biata strpitura! spuse William. Mncase pna se saturase si mai bause si o gramada de bere. Biata strpitura! Dati-i drumul! Nu-i dau pna nu ne spune ce nseamna multi si nici unul , facu Bert. Nu vreau sa ma nju nghie nimeni n somn. Baga-i labele n foc pna vorbeste. Nu va dau voie, spuse William. Oricum, e al meu, eu l-am prins. Esti un prost mare si gras, William, facu Bert. Dupa cum ti-am mai spus o data, asta-seara. Si tu esti un mitocan. Mitocan, ai? Unde te trezesti, Bill Huhhins, spuse Bert, arzndu-i lui William un pumn n ochi. Urma o ncaierare de toata frumusetea. Lui Bilbo, cnd l scapa Bert pe jos, i mai rama sese exact atta minte ct s-o stearga dintre picioarele lor nainte sa se ncaiere ca n iste cini si sa-si adreseze urlnd fel de fel de insulte, ct se poate de adevarate s i potrivite. Nu trecu mult si se trezira nclestati unul n bratele celuilalt, rosto golindu-se pna aproape de foc, lovindu-se cu picioarele si nghiontindu-se, n timp c e Tom i plesnea pe amndoi cu o creanga sa-i potoleasca, ceea ce binenteles ca i nfuri a si mai tare Asta ar fi fost momentul n care Bilbo ar fi trebuit sa dispara. Dar bietele lui p icioruse tremurau si nu mai avea nici aer n plamni, iar n jurul lui se-nvrtea totul; asa ca a ramas un timp culcat, gfind, chiar lnga cercul de lumina al focului. Tocmai cnd era bataia n toi, aparu si Balin. Piticii auzisera zgomot de la distant a si, dupa ce-l asteptasera un timp pe Bilbo sa se ntoarca sau sa tipe ca o bufni ta, ncepura, unul cte unul, sa se furiseze catre lumina, ncercnd sa faca ct mai putin zgomot. Vazndu-l pe Balin, Tom scoase un urlet. Trolii urasc piticii (cnd nu sunt fripti si fierti). Bert si Bill se oprira ndata din ncaierare, spunnd: Un sac, Tom, repede! Si nainte ca Balin sa-si dea seama de ce se ntmpla, n timp ce se ntreba unde o fi Bilbo n toata aceasta agitatie, se trezi cu un sac n cap si dobort la pamnt. Trebuie sa mai vina si altii, zise Tom. Sa nu-mi spui mie pe nume daca n-o fi as a. Multi si nici unul asta e. Si nu aventurhobbiti, ci o gramada de pitici ca asta . Asa se arata! Eu zic ca ai dreptate, spuse Bert, dar sa ne dam deoparte din lumina. Zis si facut. Se asezara la pnda n ntuneric, tinnd n mna sacii pe care i foloseau de o icei sa care carnea de berbec sau alte prazi.Pe masura ce aparea cte un pitic si se uita la foc, la ulcioarele rasturnate si la resturile de berbec, hop! se trez ea din senin cu un sac infect si puturos n cap, si dobort la pamnt. Curnd Dwalin tre acu lnga Balin, si Fili si Kili, mpreuna, si Dori, si Nori, si Ori, gramada, si Oi n si Gloin, si Bifur si Bofur si Bombur, ngramaditi ca vai de ei, lnga foc. Asta sa le fie nvatatura de minte, spuse Tom. Caci Bifur si Bombur le dadusera mare bataie de cap si se luptasera ca nebunii, asa cum fac piticii cnd sunt strnsi cu usa. Thorin a aparut ultimul si pe el nu l-au putut lua prin surprindere. A venit ban uind ca o sa dea de necaz. Si n-a fost nevoie sa vada picioarele prietenilor lui iesind din saci, ca sa-si dea seama ca lucrurile stau cam rau. Ramase la oareca

re distanta n umbra si spuse: Ce s-a ntmplat? Cine mi-a maltratat oamenii? Troliii, raspunde Bilbo din spatele unui copac. Pe el l uitasera cu totul. Stau l a pnda cu sacul n tufisuri. Zau' spuse Thorin. Si sari catre foc, nainte ca uriasii sa se poata repezi asupra lui. Ridica o crac a mare, aprinsa la un capat, si Bert se trezi cu capatul acela n ochi, nainte sa p oata sa se dea la o parte. Asta l scoase pentru o vreme din lupta. Bilbo ncerca sa faca si el ce putea. L-a apucat pe Tom de picior cum s-a priceput mai bine, ca era gros ca un trunchi de copac dar a fost trimis nvrtindu-se n vrful unor tufisuri, n timp ce Tom arunca scntei n ochii lui Thorin. Drept raspuns, Tom se trezi cu craca proiectata n dinti si pierdu unul din fata. Asta, va rog sa ma credeti ca-l facu sa urle serios. Dar tocmai atunci veni si W illiam pe la spate si-l acoperi brusc pe Thorin cu un sac, din cap pna-n picioare . Si asa se sfrsi batalia. Dadusera toti de mare necaz: erau legati frumos n saci, lnga trei uriasi furiosi (doi cu arsuri si lovituri drept amintire), care discut au daca sa-i prajeasca la foc mic, sa-i taie feliute subtiri si sa-i fiarba, sau , pur si simplu, sa se aseze unul cte unul pe ei si sa-i striveasca pna-i fac marm elada; iar Bilbo statea sus, n tufis, cu hainele si pielea sfsiate, nendraznind sa se miste, de frica sa nu fie auzit. Tocmai atunci s-a ntors si Gandalf. Dar nu l-a vazut nimeni. Uriasii tocmai hotars era sa friga piticii imediat si sa-i mannce mai trziu asta fusese, de fapt, ideea lui Bert, dar, dupa discutii lungi, cazusera cu totii de acord. Nu, nu-i bine sa-i frigem acum, ca tine toata noaptea, spuse o voce care lui Ber t i se paru a fi a lui William. Nu mai ncepe iar discutia, Bill, spuse, ca atunci chiar ca tine toata noaptea. Cine di-discuta? spuse William, care avea impresia ca vorbise Bert. Tu, facu Bert. Esti un mincinos, spuse William, si astfel discutia porni iar de la nceput. n cele din urma hotarra sa-i toace marunt si sa-i fiarba. Luara deci o oala mare, neagra, si-si scoasera cutitele la iveala. Nu e bine sa-i fierbem. N-avem apa si pn'la fntna e departe, spuse o voce. Bert si William si nchipuira ca e Tom. Taci! spusera. Sau nu mai ispravim n vecii vecilor. Si daca mai spui ceva, te duc i singur s-aduci apa. Ba tu sa taci! spuse Tom, caruia i se paruse ca e vocea lui William. Cine discut a, ma rog? Cine n afara de tine? Esti un natarau! facu William. Cine spune ala e! zise Tom. Si astfel discutia ncepu din nou, toti nfierbntndu-se mai tare ca niciodata, pna cnd, cele din urma, hotarra sa se aseze pe saci, cu rndul, sa-i striveasca si sa-i fia rba mai trziu. Pe cine ne asezam nti? spuse vocea. Cel mai bine pe ultimul, spuse Bert, care avea ce avea cu Thorin fiindca-i nenor ocise ochiul. Avusese impresia ca auzise vocea lui Tom. Nu mai vorbi de unul singur, spuse Tom. Daca vrei sa te asezi pe ultimul, n-ai d ect. Care e? Cel cu ciorapii galbeni, spuse Bert. Aiurea, cel cu ciorapii cenusii, spuse o voce care semana cu a Iui William. Eu m-am uitat bine, sunt galbeni, spuse Bert. Da, galbeni, spuse William. Atunci de ce-ai spus ca sunt cenusii, facu Bert? Cu cine vo-vorbesti? ntreba William. Gura! spusera Tom si Bert, n acelasi timp. Acusi trece noaptea; zorile s-arata de vreme. Hai sa-i dam drumul! Sa va prinda pe toti zorile si sa va faca stane de piatra, spuse o voce care sun a ca a lui William. Dar nu era a lui. Caci chiar n clipa aceea aparu o geana de lumina de dupa deal s i din ramuri se ridica un ciripit puternic. William nu vorbise, caci fusese tran

sformat n stana de piatra, asa cum se aplecase; iar Bert si Tom se transformasera n stnci, asa cum stateau si se uitau la el. Si asa au ramas pna azi, singuri-singu rei, doar cu cte o pasare care se asaza uneori pe capul sau pe umerii lor. Caci t rolii, dupa cum stiti probabil si dumneavoastra, trebuie sa se vre sub pamnt pna sa -i afle zorile, ca de nu, se transforma iar n substanta muntelui din care au fost zamisliti si ramn nemiscati pe vecie. Asa s-a ntmplat si cu Bert, si cu Tom, si cu William. Minunat! spuse Gandalf, iesind de dupa un copac si ajutndu-l pe Bilbo: vocea care i facuse pe uriasi sa se contrazica si sa se certe, pna cnd venisera zorile si i sfr sisera, fusese vocea vrajitorului. Acum trebuiau sa dezlege sacii si sa-i elibereze pe pitici, care erau aproape as fixiati si foarte enervati: nu le placuse deloc sa-i auda pe uriasi cum faceau p lanuri sa-i friga, sa-i faca terci sau sa-i taie felii. Si nu se linistira dect d upa ce-l ascultara de doua ori pe Bilbo povestindu-le ce i se ntmplase. Tmpit moment ti-ai ales sa faci exercitii de ciupit prin buzunare, spuse Bombur, cnd, de fapt, ceea ce voiam noi era foc si merinde! Si asta e ultimul lucru pe care l-ati fi obtinut de la ei; n orice caz, nu fara l upta, spuse Gandalf. Dar de ce va pierdeti timpul? Nu va dati seama ca trolii tr ebuie sa aiba o pestera sau o vagauna sapata pe undeva, pe-aproape, unde sa se a scunda de Soare? Trebuie sa aruncam si noi o privire pe acolo. ncepura sa caute n jur si curnd descoperira urmele cizmelor de piatra ale uriasilor , pierzndu-se printre copaci. Se luara dupa urme, urcnd dealul, pna cnd, n cele din u rma, descoperira o usa mare de piatra, ascunsa de tufisuri, care dadea ntr-o pest era. Dar nu reusira s-o deschida, cu toate ca o mpinsera cu totii, n timp ce Ganda lf rostea diverse formule magice. Credeti ca asta va poate fi de folos? ntreba Bilbo, cnd ncepusera sa oboseasca si s a se nfurie de-a binelea. Am gasit-o, n locul unde s-au batut uriasii. Si le ntinse o cheie marisoara, care lui William nsa trebuie sa i se fi parut foar te mica si tainica. i cazuse probabil din buzunar, din fericire, nainte sa se faca stana de piatra. De ce Dumnezeu n-ai spus nimic pna acum? tipara toti. Gandalf o apuca si o potrivi n broasca si, dupa o apasare mai puternica, usa de p iatra se deschise si patrunsera cu totii nauntru Pe jos zaceau o gramada de alime nte asezate de-a valma si fara grija pe jos, gramezi mprastiate de prazi de tot f elul, de la nasturi de alama, pna la vase pline cu monede de aur, asezate ntr-un c olt. Mai erau si o multime de haine agatate pe perete, prea mici pentru uriasi m a tem ca apartinusera unor victime printre ele, mai multe sabii de fabricatie, f orme si marimi diferite. Le atrasera atentia mai ales doua dintre ele, din prici na tecilor frumoase si a plaselelor acoperite cu giuvaiere. Gandalf si Thorin luara fiecare cte una, iar Bilbo si alese un cutit ntr-o teaca de piele. Pentru troli ar fi fost ct un briceag, dar pentru un hobbit era ca o sabi e mai scurta. Par sa fie lame bune, spuse vrajitorul, scotndu-le pe jumatate din teaca si privi ndu-le cu curiozitate. N-au fost facute de troli si nici de vreun fierar dintre cei care traiesc acum printre ei, dar vom afla mai multe cnd vom putea citi runel e de pe ele. Hai sa iesim din duhoarea asta ngrozitoare, spuse Fili. Asa ca iesira, lund cu ei vasele cu galbeni si acele alimente care nu fusesera al terate si pareau bune de mncat, si mai luara si un butoi cu bere, nca plin. Cnd ter minara, simtira nevoia sa-si ia micul dejun si fiindu-le foarte foame, nu strmbar a din nas n fata merindelor luate din camara uriasilor. Proviziile lor proprii nce pusera sa se mputineze simtitor. Acum aveau pine si brnza, si multa bere, si slanin a pe care s-o prajeasca pe taciunii aprinsi. Dupa asta se culcara, caci avusesera o noapte agitata; si dormira pna dupa-amiaza . Apoi adusera calutii sus si carara vasele cu galbeni, ngropndu-le n taina, lnga po teca din apropierea rului, facnd o gramada de semne deasupra lor, pentru cazul n ca re s-ar ntoarce vreodata sa le ia. Apoi ncalecara din nou si pornira ncet, zdruncin ati de cai, pe poteca, nspre rasarit. Unde fuserati, daca-mi dati voie sa-ntreb? l ntreba Thorin pe Gandalf, pe cnd nainta u calare Si ce v-a adus napoi tocmai la timp?

O privire n urma, spuse. Exact, spuse Thorin, dar n-ati putea fi mai clar? M-am dus sa cercetez cu atentie drumul pe care-l avem de facut. n curnd va deveni greu si periculos. Doream si sa refac micul nostru stoc de provizii. Dar n-am ap ucat sa ajung prea departe cnd am ntlnit doi prieteni de-ai mei de la Rivendell. Asta unde mai e? ntreba Bilbo. Nu ma ntrerupe! spuse Gandalf. Daca avem noroc, n cteva zile ajungeti acolo si afla ti tot ce doriti. Deci, dupa cum spuneam, m-am ntlnit cu doi dintre oamenii lui El rond. Fugeau de frica trolilor. Ei au fost aceia care mi-au spus ca trei dintre uriasi coborsera din munti si se stabilisera n padure, destul de aproape de drum s i i bagasera n sperieti pe toti cei de prin mprejurimi, care o luasera la sanatoasa , si acum i atrageau n cursa pe straini. Si atunci am simtit ca trebuie sa ma ntorc . Uitndu-ma n urma mea, am vazut un foc n departare si m-am ndreptat catre el. Restu l l stiti. Pe viitor va rog sa fiti mai atenti, ca altfel nu mai ajungem nicaieri . Multumesc, spuse Thorin. III O SCURTA POVESTE n ZIUA ACEEA n-au cntat si nici n-au spus povesti, cu toate ca se facuse vreme fru moasa. Si nici a doua zi, si nici a treia zi. ncepusera sa simta pericolul apropi indu-se din toate partile. Dormeau sub cerul liber, ct despre hrana, mai mult mnca u caii dect ei, caci iarba era din belsug, iar traistele lor erau aproape goale, cu toate merindele pe care le luasera de la uriasi. ntr-o dimineata trecura apa unui ru printr-un loc mai larg nu era prea adnc, dar pl in de zgomotul spumei si al apei care se lovea de pietre. Malul celalalt era abr upt si lunecos. Cnd ajunsera sus, ducndu-si calutii, vazura ca muntii cei nalti cob orsera pna foarte aproape de ei. Li se parea ca nu au n fata lor mai mult de o zi d e calatorie usoara pna la picioarele primului munte. Acesta parea ntunecat si moho rt, cu toate ca mai erau si pete de Soare pe coastele lui cafenii, iar n spatele c oamelor luceau vrfurile acoperite de zapada. E chiar Muntele acela? spuse Balin. Asta-i doar primul dintre Muntii Cetosi si trebuie sa trecem cumva printre ei sa u peste ei, sau pe sub ei, ca sa ajungem n Tinutul Salbatic din partea cealalta. Si de acolo mai e nca o cale buna pna la Muntele Singuratic, unde sta Smaug asezat pe comoara noastra. Aha! facu Bilbo si chiar n clipa aceea se simti mai obosit dect si amintea el sa se fi simtit vreodata. Se gndi nca o data la fotoliul lui confortabil de la gura sob ei, din camera care-i placea cel mai mult n vizuina lui de hobbit. Si la ceainicu l care suiera. Si asta nu era ultima oara cnd avea sa se gndeasca la ele! Acum i conducea Gandalf. Nu trebuie sa pierdem drumul, ca altfel e vai de noi, spuse, n primul rnd avem nev oie de hrana si de odihna, ntr-un loc mai mult sau mai putin sigur, apoi e foarte bine sa faceti cunostinta cu Muntii Cetosi mergnd pe cararea potrivita, ca altfe l va rataciti si trebuie sa va ntoarceti si s-o luati de la nceput, daca reusiti s a va mai ntoarceti). L-au ntrebat unde i ducea si le-a raspuns: Unii dintre dumneavoastra stiti, probabil, ca am ajuns la marginea Rhovanionului , a Tinuturilor Salbatice. Undeva n fata noastra se afla ascunsa frumoasa vale Ri vendell, unde traieste Elrond n Ultima Casa mbietoare. I-am trimis vorba prin prie tenii mei si ne asteapta. Ceea ce le spunea suna frumos si mngietor, dar nu ajunsera nca acolo si nu era chia r att de usor sa gasesti Ultima Casa mbietoare, din stnga muntilor. Parea ca nu exi sta nici copaci, nici vai, nici dealuri care sa sparga ntinderea din fata lor doa r o panta larga care urca si tot urca lin pna se ntlnea cu poalele primului munte, o regiune ntinsa de culoarea ierbii negre si a stncilor farmicioase, cu pete si cre staturi verzi ca iarba si ca muschiul, aratnd unde ar putea sa fie apa. Trecu dimineata, veni dupa-amiaza, dar n tot desertul tacut nu gasira nici urma d e asezare omeneasca. ncepusera sa se simta ngrijorati; si dadeau seama ca locuinta

putea fi ascunsa aproape oriunde ntre ei si nceputul muntilor. Dadura peste vai ne asteptate, nguste, cu maluri abrupte care se deschideau brusc la picioarele lor, si se uitara n jos, uimiti sa vada arbori si ape curgatoare n fundul vaii. Dadura de viroage peste care aproape ca ar fi putut sari, dar erau foarte adnci si aveau cascade. Dadura de rpe ntunecate peste care nu se putea sari si n care nu se putea patrunde. Dadura de mlastini, unele dintre ele verzi si placute la vedere, cu f lori care cresteau stralucitoare si nalte; dar, daca un calut s-ar fi ncumetat sa treaca pe acolo cu o ncarcatura n spate, n-ar mai fi iesit niciodata. ntinderea de la vad si pna la munti era, ntr-adevar, mult mai lunga dect ar fi putut sa-si nchipuie ei vreodata. Bilbo era uimit. Singura carare pe care au gasit-o e ra nsemnata cu pietre albe, unele mici, altele pe jumatate acoperite cu muschi si buruieni. De fapt, era destul de greu de urmat, desi erau condusi de Gandalf, c are parea sa cunoasca destul de bine calea. si agita capul si barba ncoace si ncolo , n timp ce se uita dupa pietre, iar ei l urmau; dar cnd ncepu sa se ntunece, si dadur a seama ca nu prea pareau sa se fi apropiat de sfrsitul cautarilor. Trecuse de mu lt ora ceaiului si si spusera ca, probabil, aveau sa sara si peste cina. n jurul l or zburau fluturi de noapte si era foarte ntuneric, pentru ca nu rasarise luna. C alutul lui Bilbo ncepu sa se mpiedice de radacini si pietre. Si, deodata, ajunsera n dreptul unui povrnis abrupt, att de brusc, nct calul lui Gandalf aproape ca luneca la vale. n sfrsit, am ajuns! striga el, si ceilalti se strnsera n jurul lui si se uitara pest e mal. Departe, la picioarele lor, vazura o vale. De jos venea zgomotul unei ape care curgea grabita n albia ei de stnca; n aer plutea mireasma pomilor si dincolo de apa, pe coasta vaii, se zarea o lumina. Bilbo n-a uitat niciodata cum au lunecat si s-au rostogolit n ntuneric, pe cararea abrupta, n zigzag, cobornd n tainica vale din Rivendell. Cobornd, aerul devenea tot mai cald, iar mirosul de pini l ametise att de tare, nct din cnd n cnd se pomenea mot ind, gata sa cada de pe cal, sau se lovea cu nasul de coama lui. Pe masura ce co borau, simteau ca le revine buna dispozitie. Copacii erau acum fagi si stejari, iar lumina de amurg crea o atmosfera de tihna. Ultimele tonuri de verde ale ierb ii aproape ca se topisera cnd ajunsera n sfrsit la o pajiste deschisa, nu prea sus, deasupra malurilor apei. Miroase a elfi , si spuse Bilbo si ridica ochii spre stelele stralucitoare si albast re. Tocmai atunci izbucnira printre copaci sunetele unui cntec, ce semana a hohot e de rs: Hei, voi, ce faceti? Si unde va duceti? Calutii nostri au nevoie de potcoave, Rul curge-n cale Aici jos, n vale. Tra-la-la si tra-la-la. Aici jos, n vale. Hei, voi, ce cautati! Si-ncotro va-ndreptati? Bratul de vreascuri arde pe foc n timp ce turtele se coc. Valea e plina de veselie Oh, tri-li-li, tri-li-li Si ce mai bucurie! Ha! Ha! Hei, voi, nu se stie nicicum Unde va duceti acum, Cu barba n vnt fluturnd? Domnule Baggins si Balin si Dwalin! n linie... Nu stiu de ce alergati tropaind Pe caldura de iunie. Cautati ceva, Aici, n vlcea? Ha! Ha!

Oh, calutii zburda n padurea surda! Voi vreti sa zburati, Pe cai ncalecati. Sau vreti sa stati n padurea mare n care ziua se stinge si moare? Sa fugiti ar fi o nebunie, Ramneti si-n noapte va fi veselie. Mai stati si-ascultati-ne cntecul Pna se stinge-ntunericul! Da! Da! Asa rdeau si cntau ei, catarati n copaci; si mi nchipui ca tot acest cntec trebuie sa vi se para o mare aiureala; lucru de care lor nsa nici nu le-ar pasa; ba, chiar a r rde si mai tare daca le-ai spune-o. Erau, fireste, elfi. Nu trecu mult si, pe masura ce ntunericul se ntetea, Bilbo ncepu sa-i zareasca. i pl aceau mult, desi i ntlnea rar; dar i era si putin frica de ei. Piticii nu fac casa b una cu ei. Chiar si piticii mai cumsecade, ca Thorin si prietenii lui, i consider a nesabuiti (ceea ce e o idee foarte nesabuita) sau se enerveaza cnd i vad. Caci u nii elfi i scie si rd de ei, si mai ales de barba lor. Ei, bravo! spuse o voce. Ia priviti! Hobbitul Bilbo, calare pe cal! Bravo! Nu-i minunat9 Minunea cea mai uimitoare! Si se pornira pe un cntec tot att de caraghios ca cel pe care l-am notat nainte. n c ele din urma, un elf tnar si nalt iesi dintre copaci si se apleca n fata lui Gandal f si a lui Thorin. Bine ati venit n valea noastra! spuse. Va multumesc, raspunse Thorin cam acru, dar Gandalf se si daduse jos de pe cal n mijlocul elfilor si vorbea vesel cu ei. Ati cam pierdut drumul, spuse elful, vreau sa spun, n cazul n care va ndreptati cat re singura carare care trece peste apa si duce pna la casa din partea cealalta. V a aratam noi pe unde trebuie sa mergeti, dar e mai bine s-o luati pe jos pna trec eti podul. Vreti sa stati sa cntati putin cu noi sau va continuati drumul? Acolo se pregateste cina, spuse. Simt mirosul focului de lemne la care se gateste. Asa obosit cum era, Bilbo simtea ca ar fi vrut sa mai ramna. Cntecele elfilor n lun a iunie, la lumina stelelor, e un lucru care nu trebuie pierdut, daca esti amato r de asa ceva. I-ar fi placut sa mai stea si putin de vorba ntre patru ochi cu ac este fiinte care pareau ca-i stiu numele ca si totul despre el, desi pna atunci n u le vazuse niciodata. I se parea ca ideile lor despre aventura n care se angajas e ar putea fi interesante. Elfii stiu multe si sunt grozav de bine informati; af la tot ce se petrece la toate neamurile de pe acolo, ct ai clipi din ochi sau chi ar mai iute. Dar piticii tineau cu tot dinadinsul sa mannce ct mai repede, asa nu mai voiau sa ramna. Au pornit-o, asadar, cu totii, ducndu-si caii de capastru pna au dat de o ca rare buna, si astfel, n cele din urma, au ajuns la malul rului. Curgea repede si z gomotos, asa cum curg praiele de munte n serile de vara, dupa ce Soarele a mngiat to ata ziua zapada care se afla sus, departe. Peste apa trecea doar un pod ngust de piatra, fara parapet, att de ngust, ct sa poata trece un singur calut; peste acest pod au trebuit sa treaca si ei, ncet si cu grija, unul cte unul, ducndu-si fiecare calutul de capastru. Elfii adusera felinare luminoase la mal si ncepusera sa cnte o melodie vesela, care-i nsoti pe pitici pe cnd treceau de cealalta parte a apei. Vezi sa nu-ti moi barba n spuma, taticule! i strigara ei lui Gloin, care se aplec ase att de tare, nct aproape ca ajunsese n patru labe. A crescut destul, nu-i nevoie s-o mai uzi. Bagati de seama sa nu mannce Bilbo toate prajiturile, strigara. E si asa prea gra s ca sa mai treaca prin gaura cheii. Ssst! Sst, oameni buni ! Si noapte buna! spuse Gandalf, care trecu ultimul. Vail e au urechi, si unii elfi au limba prea vesela si sloboda. Noapte buna! Si astfel, ajunsera, n sfrsit, la Ultima Casa mbietoare si au gasit-o cu usile larg deschise. E ciudat, dar lucrurile placute si zilele fericite se povestesc ntr-o clipa si nu

prea merita sa asculti vorbindu-se despre ele; pe cnd lucrurile care te supara, care sunt pasionante sau te nspaimnta pot alcatui o poveste buna sau, n orice caz, cer oarecare timp pentru a fi povestite. Au ramas multa vreme n casa aceea primitoare; cel putin paisprezece zile; li se p area greu sa mai plece. Bilbo ar fi ramas bucuros acolo pentru totdeauna chiar d aca o dorinta ar fi putut sa-l ntoarca fara nici un necaz n vizuina lui de hobbit. Totusi, despre timpul pe care l-au petrecut acolo nu prea e mare lucru de poves tit. Stapnul casei era un prieten al elfilor unul dintre oamenii aceia ai caror strabu ni apartin povestilor ciudate, dinainte de nceputul Istoriei razboaielor dintre g nomii cei rai si elfi, si primii oameni ai Nordului. n zilele n care se petrece po vestea noastra, mai existau nca oameni care se trageau din elfi si din eroii Nord ului, iar Elrond, stapnul casei, era conducatorul lor. Era nobil si frumos la chip ca un stapn al elfilor, viteaz ca un razboinic, ntelep t ca un mag, venerabil ca un rege al piticilor si blnd ca vara. Povesti cu el sun t multe, dar rolul lui n marea aventura a lui Bilbo e mic, desi important, dupa c um veti vedea daca ajungem la sfrsitul ei. Casa lui era desavrsita, fie ca voiai s a mannci, sa dormi sau sa muncesti, sa spui povesti, sa cnti, sau, pur si simplu, sa stai sa te gndesti la lucruri bune, sau o combinatie placuta a tuturor acestor ndeletniciri. n valea aceea relele nu patrundeau niciodata. Tare as fi vrut sa am timp sa va spun macar cteva dintre povestile pe care le-au auzit n casa aceea, sau doua-trei cntece. Dupa cteva zile petrecute acolo, toti, in clusiv calutii, s-au simtit nviorati si puternici. Li s-au dres hainele si zgrietu rile, dispozitia si sperantele. Li s-au umplut ranitele cu merinde usor de trans portat, dar datatoare de putere, ca sa poata t