Istoria Romei

Roma a cunoscut 3 forme de

guvernamant:

Regalitatea:

Conform legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus și Remus pe 21 aprilie 753 î.Hr., și dovezile arheologice sprijină teoria conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la așezări pastorale pe Dealul Palatin, construite în zona viitorului Forum Roman, și care au stat la baza noului oraș în secolul VIII î.Hr.. Orașul avea să devină capitala Regatului Roman (condus de o succesiune de șapte regi, conform tradiției).

Romulus

Numa Pompilius

Tulius Hostilius

Ancus Marcius

Tarquinius-Priscus

Servius Tulius

Tarquinius Superbus

Republica:

Republica Romană a fost organizarea de stat a Romei și a teritoriilor sale în perioada cuprinsă între abolirea Regatului Romei (510 î.Hr.) și până la numirea lui Cezar ca dictator pe viață în anul 44 î.Hr., sau, mai probabil, până în anul 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat lui Octavian titlul de Augustus.

Prima și cea mai importantă instituție a Republicii Romane era Senatul Roman. În Senat existau două partide neoficiale: optimates și populares. Senatul a avut o importanță majoră, iar prestigiul său s-a format prin prisma participării instituționale a patricienilor bogați, aparținând aristocrației, și a plebeilor.Romanii respectau două principii pentru oficialii lor: anualitatea sau durata de un an a mandatelor, și colegialitatea sau deținerea aceleiași funcții simultan de către cel puțin două persoane. Statutul suprem de consul, de exemplu, era întotdeauna deținut de două persoane în același timp, fiecare dintre ele exercitând o putere mutuală de veto asupra oricăror acțiuni ale celuilalt consul. Dacă de exemplu întreaga Armată Romană ieșea pe câmpul de luptă, era întotdeauna sub comanda celor doi consuli, care alternau zilele de comandă. Majoritatea celorlalte funcții erau deținute de mai mult de două persoane; în Republica târzie existau 8 pretori în fiecare an și 20 chestori.Dictatorii erau o excepție a anualității și colegialității, iar cenzorii doar a anualității. În vremuri de urgență militară era ales un singur dictator pentru un termen de 6 luni, pentru a deține singur comanda asupra statului roman. În mod regulat, însă nu anual, erau aleși doi cenzori: la fiecare cinci ani, pentru un mandat de 18 luni.Coloana vertebrală a puterii militare romane era formată de către legiunile romane. Roma își folosea legiunile pentru a-și extinde granițele dincolo de malurile Tibrului, ajungând până la dominarea majorității spațiului european și mediteranean. De fiecare dată când Roma cucerea noi teritorii, zona era împărțită într-una sau mai multe provincii, fiecare aflată sub comanda unui guvernator ales de către Senat.

Fondatorii legendari ai Romei, eveniment fixat în 21 aprilie 753 î.Hr., se spune că ar fi fost gemenii Romulus și Remus, fii ai zeului Marte însuși. Ultimii trei regi ai Romei au fost de origine etruscă. Influența lor s-a resimțit în arhitectura și arta romană. Expulzarea ultimului rege în anul 510 î.H. a dus la înființarea Republicii Romane, având ca lideri pe Brutus și Collatinus, primii consuli ai republicii.Harta Romei in timpul republicii

Imperiul:

Imperiul Roman (latină IMPERIVM ROMANVM) este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul roman post-republican caracterizat de o formă de guvernământ autocratică și de stăpânirea unui imens teritoriu în jurul Mării Mediteraneene. Ultimul împărat roman din Italia a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un alt împărat roman, ce se afla în capitala imperială de est, Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) a continuat să existe, deși își micșora încet-încet teritoriul până la dispariția sa efectivă, în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Statele succesoare din vest (Regatul Franc și Sfântul Imperiu Roman și din est (țaratele ruse) au folosit titluri preluate din practicile romane chiar și până în perioada modernă.

Suprafata Imperiului Roman

După ce Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, și-a consolidat poziția prin înfrângerea rivalului său la putere, Marc Antoniu, în bătălia de la Actium din anul 31 î.Hr., acesta a declanșat un amplu proces de restructurare a tuturor instituțiilor statului, fiind conștient că anii de război civil au lăsat Roma într-o stare de anarhie și că societatea romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al unui despot. Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a știut să câștige simpatia tuturor. Mai întâi a desființat armatele sale și a organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcția de consul. În 27 î.Hr. a returnat, în mod oficial, puterea Senatului Romei, și s-a oferit să renunțe și la supremația militară peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei și Siriei. Puțin mai târziu, Senatul i-a dat și titlul de Augustus (tradus „cel venerat”). Această dată, 27 î.Hr., este considerată în mod convențional drept începutul Imperiului Roman, deși numele de "Republica Romana" a fost folosit mai departe, în mod oficial, timp de câteva secole. Augustus a reușit să mai acapereze și funcția de tribun, care îi permitea să convoace Senatul după voința sa și să-i stabilească agenda. În afară de aceasta a inventat și o nouă funcție, în anul 23 î.Hr., anume cea de Împărat al Romei; această funcție era pe viață și îi oferea controlul întregii armate romane. Totuși el folosea adesea titlul civil Princeps, sau „Primul Cetățean”. La 19 august 14 d.Hr. Augustus a fost succedat de Tiberius (14-37), fiul soției sale Livia Drusilla dintr-o altă căsătorie.

Juluis Caesar Traian

Declinul Imperiului Roman de Apus (395 - 476)

După 395, niciun împărat nu va mai conduce singur un imperiu, care să se întindă din Britania până în Egipt. Însă, oficial nu erau doua imperii, ci un imperiu cu doi împărați. Imperiul din occident va intra în declin, în 410, vizigoții conduși de Alaric vor devasta Roma, care n-a mai fost devastată din 387 î. Hr. (însă Roma nu mai era capitala imperiului încă din 285, capitala fiind la Mediolanum, iar apoi în vremea lui Honorius mutată la Ravenna). Declinul imperiul de vest se va accentua în vremea lui Valentinian al III-lea (423-455), continuând să piardă din teritoriu, iar în 439 vandalii conduși de Gaiseric au cucerit Cartagina și o parte considerabilă din nordul Africii. În anul 451, generalul Flavius Aetius a reușit să-i învingă pe hunii conduși de Attila în bătălia de la Chalons, dar declinul imperiului de vest a continuat, împărații ajungând sa fie niște marionete ale unor comandanți germanici. În anul 476, un comandant german din armata romană, pe nume Odoacru l-a înlăturat pe împăratul de la Ravenna, Romulus Augustulus (475-476), și a refuzat să mai pună o alta marionetă, preferând să-l recunoască pe împăratul din răsărit Zenon (474-491) ca singurul împărat roman și să conducă Italia romană în numele lui, deși un alt împărat din occident, Iulius Nepos (474-480), continua să conducă Dalmația. În anul 487, după niște neînțelegeri cu Odoacru, Zenon îl va convinge pe regele ostrogot Theodoric (care se afla în Balcani, în partea imperiului de răsărit), să plece și să-l înlocuiască pe Odoacru, ca guvernator al Italiei.

Imperiul Roman de Răsărit (476 - 1453) Imperiul roman din orient a reușit să scape de pericolele barbare din secolul V, orientându-i pe mulți dintre barbari spre occident. Însă în secolul al VI-lea, împăratul Iustinian (527-565) a decis să încerce să recucerească occidentul roman. El se va baza în special pe generalul Belisarius, iar apoi pe Narses. Romanii au reușit să recucerească Nordul Africii de la Vandali în 534, însă războaiele cu ostrogoții din Italia vor fi mult mai lungi, ele durând din 535 până în 554. În cele din urmă romanii au recucerit Italia, dar efortul de război a ruinat economia romană. În afară de Nordul Africii și Italia, va mai fi recucerita și o parte din sudul Spaniei, și pentru o vreme și câteva teritorii la nord de Dunăre. În vremea lui Iustinian, a fost dat un nou cod de legi, care va rămâne cunoscut cu numele de "Codul lui Iustinian", și a fost reconstruită catedrala Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune) în forma ei actuală, între ani 532-537.

Catedrala Sfanta Sofia

În 1204, cruciada a patra a devastat Constantinopolul și a fondat Imperiul Latin al Romaniei (1204-1261), capitala imperiului roman fiind mutata la Niceea acuma, însă alte doua state romane s-au desprins acum, Despotatul Epirului (1204-1337) și Imperiul din Trapezunt (1204-1461). Cei din Niceea, vor reuși în 1261 să recucerească Constantinopolul, dar imperiul nu-și va mai reveni și va continua să cadă în declin. În secolul al XIV-lea, Anatolia va fi pierdută la turci, iar otomanii vor trece în Europa în 1354, ocupând Gallipoli. În 1453, după mai multe conflicte, otomanii reușesc sa cucerească Constantinopolul, iar apoi în 1461 și Trapezuntul.

Roma in prezent: