istoria constructiei europene - jean monnet
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
Facultatea de Ştiinţe Economice
Master Afaceri Internaţionale – Bologna
Proiect la Istoria Construcţiei Europene
Jean Monnet
Jean Monnet
“Tatăl Europei Moderne”
1. Elemente biografice
Jean Monnet s-a născut în data de 9 Noiembrie 1888 în Cognac, Franţa, într-o
familie de comercianţi de coniac. La vârsta de şaisprezece ani, după trecerea numai a
primei părţi a universităţii, a abandonat educaţia şi s-a mutat la Londra. Acolo, a petrecut
doi ani învăţând arta afacerilor, între anii 1904 – 1906, şi prima limbă a comerţului,
Engleza. În 1906, tatăl său l-a trimis în străinătate să lucreze pentru afacerile familiei.
2. Prezentarea generală a activităţii politice
Primul război mondial
În 1914, deşi nu a participat la război din motive de sănătate, s-a făcut folositor în
alte feluri şi anume atacând problema ivită în organizarea proviziilor, pe care Aliaţii nu
au reuşit să o rezolve şi care putea să compromită rezultatele conflictului.
1
Datorită eficacităţii sale, probată în anii Primului Război Mondial, Jean Monnet,
va deveni adjunctul secretarului general al Societăţii Naţiunilor, chiar de la înfiinţare, în
1919. El va trata în regim de urgenţă dosare foarte problematice, precum împărţirea
Sileziei între Germania şi Polonia, viitorul regiunii Saar şi redresarea economică a
Austriei, fără a se opri în faţa “slăbiciunilor unui sistem şi mergând până la limitele
posibilităţilor epocii”.
Părăsind funcţia în 1923, va participa la crearea unei bănci de investiţii americane,
dar eşecul acesteia ca urmare a crizei bursiere din 1929 îl va face să regrete că americanii
au întârziat reformarea sistemului lor bancar şi să observe, în Memoriile sale că „oamenii
nu acceptă schimbarea decât din necesitate, şi ei nu văd necesitatea decât în momentul
crizei ”.
Între timp, funcţionar financiar internaţional, participă la redresarea economică a
ţărilor din Europa Centrală şi Răsăriteană. Astfel contribuie la stabilizarea zlotului în
Polonia (1927) şi a leului în România (1928).
Monnet înţelege ameninţarea nazistă şi pericolul războiului. În 1938 este
mandatat de guvernul francez pentru a negocia o comandă de avioane de luptă pentru
Franţa. În timpul „războiului ciudat ”, în decembrie 1939, este însărcinat la Londra pentru
a conduce punerea în comun a capacităţilor de producţie ale Angliei şi Franţei.
Al doilea război mondial
În decembrie 1939, Monnet a fost trimis în Londra să supravegheze colectivizarea
capacităţilor de producţie ale celor două ţări. Când a picat Guvernul Franţei în iunie 1940,
Monnet i-a influenţat pe de Gaulle şi Churchill să accepte un plan pentru o uniune a
Franţei cu Marea Britanie pentru a da posibilitatea celor 2 ţări să ţină piept nazismului. În
august 1940, Jean Monnet a fost trimis în Statele Unite de către Guvernul Britanic, în
calitate de membru al Consiliului Britanic de Provizii, pentru a negocia cumpărarea de
provizii pentru război. Curând după sosirea sa în Washington, a devenit consilier al
preşedintelui Roosevelt. Convins că America ar putea servi ca „mare arsenal de
democraţie”, l-a sfătuit pe preşedinte să lanseze un program de producţie masivă de arme
pentru a-i aproviziona pe Aliaţi cu armament. După război, economistul britanic John
2
Maynard Keynes a spus că, prin implicarea sa, Monnet a scurtat probabil cel de-al doilea
Război Mondial cu 1 an.
În 1943, la Alger, Monnet devine membru al guvernului Franţei libere - Comitetul
de Eliberare Naţională - şi încearcă, fără succes, reconcilierea generalilor de Gaulle şi
Giraud.
Spiritul său vizionar – pragmatic asupra viitorului Europei se evidenţiază
adresându-se Comitetului astfel: „ Nu va fi pace în Europa dacă statele se reconstituie pe
baza suveranităţii naţionale, cu politicile de prestigiu şi de protecţie economică pe care le
antrenează … Ţările Europei sunt prea mici pentru a asigura popoarelor lor prosperitatea
şi dezvoltările sociale indispensabile. Aceasta presupune ca statele europene să formeze
fie o federaţie, fie o entitate care să realizeze o unitate economică comună”.
Dincolo de puţinele afinităţi faţă de liderul Franţei libere, la cererea generalului de
Gaulle, Monnet elaborează şi pune în practică planul de modernizare şi echipare, ce va
purta numele său, care a permis relansarea economiei franceze într-un timp record, cu
susţinerea financiară a americanilor şi a Planului Marshall.
3. Tratarea unui aspect particular din cariera lui
Planul lui Monnet
După cel de-al doilea Război Mondial, Franţa se afla într-o gravă nevoie de
reconstrucţie. Pentru reconstrucţie, Franţa era complet dependentă de cărbunele din
zonele principale de mine rămase din Germania. În 1945, Monnet a propus un plan care îi
poartă numele, de a prelua controlul asupra acestor zone din Germania şi de a
redirecţiona producţia de cărbune departe de industria germană, către industria franceză,
astfel slăbind economia germană şi propulsând economia franceză deasupra nivelului
dinainte de război. Jean Monnet a propus un „plan global de modernizare si dezvoltare
economică” guvernului francez. În 1949, Monnet a realizat că divergenţa dintre Franţa şi
Germania pentru controlul regiunii de cărbune atingea cote alarmante, presimţind o
posibilă reîntoarcere la ostilităţi, aşa cum s-a întâmplat după primul Război Mondial.
Monnet şi asociaţii săi au conceput ideea de Comunitate Europeană.
3
Jean Monnet a ajuns la concluzia că era iluzoriu sa încerce crearea dintr-o dată a
unui edificiu instituţional complet supranaţional fără a întâmpina o rezistenţă puternică
din partea statelor recent ieşite din război. În opinia sa, pentru a reuşi, trebuia ca
obiectivele propuse în cadrul cooperării între statele europene să fie limitate la domenii
precise, dar cu un puternic impact psihologic si să instituie un mecanism de decizie care
să primească, apoi, în mod gradual noi competenţe. În 1945, Monnet şi-a propus a prelua
controlul asupra zonele principale de mine din Germania şi de a redirecţiona producţia de
cărbune către industria franceză, astfel slăbind economia germană şi propulsând
economia franceză deasupra nivelului dinainte de război. Motivaţia acestei initiative a
fost următoarea: era puţin probabil să i se impună Germaniei un control unilateral asupra
industriei sale grele, însă, pe de altă parte, a o lăsa complet independentă era considerată
o ameninţare potenţială la adresa păcii; astfel, singura soluţie era aceea a integrării
Germaniei (din punct de vedere politic şi economic) într-o comunitate europeană puternic
structurată.
Practic, proiectul a fost rodul unui complot. Jean Monnet şi colaboratorii săi au
redactat în ultimele zile ale lui aprilie 1950 o notă de câteva pagini ce conţinea expunerea
de motive şi dispozitivul unei propuneri care avea să bulverseze toate schemele
diplomaţiei clasice. Departe de a recurge la tradiţionalele consultări cu serviciile
ministeriale competente, Jean Monnet şi-a înconjurat proiectul de cea mai mare discreţie
pentru a evita posibilele obiecţii sau contrapropuneri care ar fi modificat esenţa ideii sale.
Învăluit în cel mai mare secret, pentru a nu-l lipsi de avantajul surprizei, proiectul este
finalizat în a 9-a sa variantă pe 6 mai 1950. Ideea lui Jean Monnet este acceptată fără
rezerve de Robert Schuman şi, în timp ce acesta din urmă prezenta planul în dimineaţa
zilei de 9 mai colegilor săi de guvern, un emisar secret îl înmâna personal cancelarului
german Konrad Adenauer, a cărui reacţie a fost, de asemenea, entuziastă. Astfel, la ora
4.00, în după-amiaza aceleiaşi zile, proiectul este făcut public sub numele de Declaraţia
sau Planul Schuman. Propunerea concretă viza plasarea producţiei franco-germane de
cărbune si oţel sub responsabilitatea unei autorităţi supreme comune, independente, în
cadrul unei organizaţii deschise participării şi altor state europene. Analizând Planul,
observăm că el a abordat într-o manieră nouă, de un pragmatism prudent, problema
construcţiei europene şi a impus principiul supranaţionalismului. Metoda propusă, şi
4
anume calea comunitară de integrare, acorda prioritate integrării sectoriale şi celei
economice, în detrimentul celei globale şi, respectiv, politice. A fost, deci, abandonată
schema tradiţională a cooperării economice între state, propunându-se o formulă nouă,
numită „integrare”, în care statele transferă unele competenţe proprii în domenii bine
delimitate către o nouă entitate supranaţională, creată prin voinţa lor suverană.
Totodată, acest moment istoric al prezentării ideii unei comunităţi de interese
paşnice oferă premisele unei cooperări între vechi inamici, trecând peste resentimentele
războiului şi poverile trecutului. Originalitatea ideii lui Monnet constă în unirea
oamenilor si a naţiunilor prin propunerea unui obiectiv comun în care să îşi (re)găsească
şi să vadă interesele şi să uite diferenţele sau divergenţele. Se declanşează, astfel, un
proces cu totul nou în relaţiile internaţionale – de exercitare în comun a suveranităţii, în
anumite domenii. Europa devine astfel continentul care a construit prima regiune
economică a lumii – un edificiu ridicat treptat, a cărui activitate a evoluat în timp.
În 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a dat o
declaraţie în numele Guvernului francez. Această declaraţie, preparată de Monnet pentru
Schuman, propunea unirea industriilor franceze şi germane de cărbune şi oţel. Schuman
declara: „Prin controlul producţiei de bază şi prin instituirea unei Înalte Autorităţi, ale
cărei decizii vor uni Franţa, Germania şi alte state membre, această propunere va conduce
la crearea unei prime baze concrete a federaţiei europene, indispensabilă pentru
menţinerea păcii.” În urma acestei declaraţii, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda şi
Luxemburg au răspuns favorabil, şi astfel s-a format Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.). Anglia a fost invitată să participe, dar a refuzat pe
motive de suveranitate naţională. În 1952, Monnet a devenit primul preşedinte al Înaltei
Autorităţi. În 1955, Jean Monnet a fondat Comitetul de Acţiune pentru Statele Unite ale
Europei cu scopul de a relansa construcţia europeană ca urmare a eşecului înregistrat de
Comunitatea Europeană de Apărare. Acesta a unit partidele politice şi uniunile de schimb
europene pentru a deveni o forţă conducătoare în spatele iniţiativelor de fondare ale
Uniunii Europene, cum i-a rămas numele în cele din urmă. A evoluat de la Comunitatea
Economică Europeană (1958) (cunoscută şi ca „piaţă comună” ), denumire stabilită în
Tratatul de la Roma în 1957 la Comunitatea Europeană în 1967.
5
4. Concluzii
Până la sfârşitul vieţii sale, Jean Monnet păstrează convingerea de nezdruncinat că
naţiunile europene trebuie să se unească pentru a supravieţui. „Continuaţi, continuaţi, nu
este un alt viitor pentru popoarele Europei decât în uniune” – repeta mereu
interlocutorilor săi. Căci pe parcursul întregii vieţi el avusese ca obiectiv „să-i facă pe
oameni să lucreze împreună, să le arate că, dincolo de divergenţe şi de frontiere, ei au un
interes comun”.
Din 1975, Jean Monnet desfiinţează Comitetul şi îşi consacră ultimele puteri
pentru a-şi redacta memoriile în care lasă moştenire lecţiile de viaţă şi metoda sa de
acţiune.
Apărute în 1976, Memoriile lui Jean Monnet constituie o lecţie magistrală de
politică indispensabilă celor care studiază istoria şi ştiinţele politice. Ele desenează
portretul unei personalităţi oneste, seducătoare şi profund umane.
Se stinge la 16 martie 1979, la aproape 91 de ani. În 1988, rămăşiţele sale
pământeşti sunt transferate în Panteon. Este un ultim omagiu adus celui care merită cu
prisosinţă titlul onorific de „Părinte al Europei”.
6
Bibliografie
[1] www.die.upit.ro/bi1.pdf
[2] www.mfe.it/mfe4/monnet.htm
[3] www.uni-trier.de/fileadmin/fb4/prof/VWL/EWP/Europa/monnet/kap_02.pdf
[4] www.economy-point.org/j/jean-monnet.html
[5] www.whoswho.de/templ/te_bio.php?PID=2705&RID=1
[6] wapedia.mobi/ro/Jean_Monnet
[7] www.wallstreet.ro
7