invatamant teatral

31
TEATRUL ABSURD AL ÎNVĂ ĂMÂNTULUI ROMÂNESC Ț Acest articol reprezintă încercarea mea de a analiza ineficienţa sistemului de învăţământ şi de a arăta cum elevii şi studenţii sunt victimele acestei ineficienţe. Subiectul e destul de vast şi, ca atare, articolul e lung. Nu trebuie să-l citiţi integral, puteţi să aruncaţi un ochi pe ce subiect vă interesează mai mult, dacă vă interesează vreunul. Despre acest articol

Upload: g

Post on 30-Mar-2016

296 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

invatamant teatral

TRANSCRIPT

Page 1: invatamant teatral

TEATRUL ABSURD AL

ÎNVĂ ĂMÂNTULUI ROMÂNESCȚ

Acest articol reprezintă încercarea mea de a analiza

ineficienţa sistemului de învăţământ şi de a arăta cum elevii

şi studenţii sunt victimele acestei ineficienţe. Subiectul e

destul de vast şi, ca atare, articolul e lung. Nu trebuie să-l

citiţi integral, puteţi să aruncaţi un ochi pe ce subiect vă

interesează mai mult, dacă vă interesează vreunul.

Despre acest articol

Page 2: invatamant teatral

Acest articol reprezintă o promisiune pe care mi-am făcut-o

în perioada în care eram student, perioadă ce s-a încheiat de

puţin timp. Toate nedreptăţile, abuzurile, erorile şi aberaţiile

sistemului de învăţământ ne afectează direct în intervalul în

care facem parte din acest sistem, în calitate de elevi sau

studenţi. Odată încheiată această perioadă, rămânem cu

diplomele, iar toate neregulile constatate, trăite şi simţite nu

mai prezintă interes pentru noi şi ca atare le dăm uitării. Ne

vedem de vieţile noastre, pentru că nu vedem niciun motiv

de a lupta pentru o cauză ce nu ne mai afectează. Acest

sindrom se manifestă de la o generaţie la alta şi poate, peste

un număr de ani, unii dintre noi ajungem să facem iarăşi

parte din acest sistem, de partea cealaltă a baricadei. O

baricadă ce nici n-ar trebui să existe, însă din păcate, odată

ajunşi "oameni mari", devenim orbi şi surzi la problemele cu

care se confruntă copiii. Începem să ne credem maturi şi

suntem convinşi ca lucrurile stau aşa cum le vedem noi.

Elementul central al întregului sistem educaţional, cel

pentru care există toate şcolile, liceele, facultăţile,

bibliotecile, profesorii, personalul auxiliar, materialele

didactice şi Ministerul Educaţiei, şi anume elevul/studentul,

nu are nimic de spus în ceea ce priveşte organizarea lui. Cei

ce iau decizii cu privire la modul în care are loc procesul de

Page 3: invatamant teatral

învăţământ nu urmăresc interesele copiilor. Faptul că ei au

trecut prin acest sistem, le dă informaţii ce ar putea

contribui la îmbunătăţirea lui, dar însuşi faptul că aceste

informaţii se regăsesc undeva în trecutul lor le face să fie

şterse sau distorsionate.

Despre mine

Am 24 de ani şi am absolvit Facultatea de Automatică şi

Calculatoare, secţia Calculatoare, specializarea Inteligenţă

Artificială, din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, în

vara anului 2007. Am avut media de absolvire 8.69 şi am

obţinut burse de studiu în 6 din cele 9 semestre (anul V a

avut un singur semestru). Am obţinut media 10 la proiectul

de diplomă. În anul 2000 (clasa a X-a) am luat premiul al

III-lea la Olimpiada Naţională de Informatică, faza pe ţară.

Aceste detalii au relevanţă pentru ceea ce urmează să spun.

Dacă nu le-aş menţiona, ar putea exista tentaţia de a pune

criticile pe care urmează să le aduc sistemului de învăţământ

din România pe seama unor neîmpliniri personale sau

nereuşite academice.

Problemele

Page 4: invatamant teatral

Problemele de fond se pot împărţi simplu în trei categorii:

CÂT, CE şi CUM se predă.

CÂT se predă

Cu toţii am avut un zâmbet ironic în colţul gurii când am

aflat că în alte ţări împărţirea se învaţă în clasa a VII-a sau

radicalul în clasa a IX-a. Întotdeauna ne-am simţit cumva

superiori pentru că la noi se învaţă mai mult, se vehiculează

o cantitate mai mare de informaţie. Dar omitem sau evităm

să ne punem întrebarea cu ce rămânem din toate aceste

informaţii. E un subiect tabu, despre care nu prea ne place

sa discutăm, însă cu toţii suntem conştienţi că un om de un

intelect mediu aflat, să zicem, la vârsta de 30 de ani, nu mai

stăpâneşte nici 5% din noţiunile învă ate în liceu. Desigur,ț

"rămâne cu ceva", se mai întâmplă să-i sune cunoscute

anumite noţiuni sau poate stăpâneşte ceva mai bine câteva

materii cu care a mai avut de-a face ulterior în viaţă. Uitarea

e un proces firesc, dar procentul de informaţie care se uită e

direct proporţional cu cantitatea de informaţie prezentată şi

invers proporţional cu calitatea prezentării, el nu are o

valoare fixă. Concluzia poate părea paradoxală: se re ine maiț

puţină informaţie în cazul prezentării unui volum mare de

informaţie (şi cu atât mai puţină în cazul unei prezentări

Page 5: invatamant teatral

deficitare).

Să presupunem că unei persoane i se dă să reţină în 5

minute 20 de cuvinte. Cel mai probabil, ea va reuşi să le

reţină cu uşurinţă sau va uita cel mult un cuvânt-două. Am

obţine astfel un procent mediu de uitare de 15%. În acelaşi

timp, dacă aceleiaşi persoane i s-ar da să reţină, în acelaşi

interval de timp, 200 de cuvinte, ea va depune un efort mult

mai mare şi cel mai probabil nu va reuşi să reţină mai mult

de 10, neapucând nici să parcurgă întreaga listă. Avem deci

de-a face cu un efort mai mare pentru un procent de uitare

de peste 90% şi mai puţine cuvinte reţinute. Acest

raţionament simplu e ignorat în alcătuirea programelor

şcolare.

În clasa a VIII-a, la geografie, se predau aproape toţi munţii

din România şi zeci de vârfuri muntoase. Copiii sunt

"ascultaţi", ei trebuind să recite aceste denumiri şi valori

numerice. A a are loc evaluarea performanţelor lor. Amș

deschis la întâmplare un caiet de biologie de clasa a X-a al

unui elev care urmează un liceu cu profil de

matematică-informatică. Citez: "Porţiunea dintre două

membrane Z succesive se numeşte sarcomer şi este unitatea

morfofuncţională a miofibrilelor" sau "Cordonul lemnos este

Page 6: invatamant teatral

format din vase metaxilem de calibru mare dispuse spre

cambiu intrafascicular şi din vase protoxilem de calibru mic

dispuse spre periferie". O lecţie e alcătuită din zeci de astfel

de afirmaţii pe care elevii sunt nevoiţi să le înveţe pe de rost

pentru ora următoare, la care e posibil să fie ascultaţi.

Acestea sunt doar două exemple, alese din mediul

preuniversitar. Curricula universitare sunt la rândul lor

îmbâcsite de informaţii pe care nici specialiştii în domeniu

nu le stăpânesc, ele fiind, în caz de nevoie, uşor accesibile în

literatura de specialitate.

În alcătuirea programelor şcolare se pleacă de la premisa

greşită că acel conţinut va fi asimilat cu uşurinţă de către

elevi. Dacă această premisă ar fi corectă, sistemul

educaţional românesc ar fi printre cele mai performante din

lume şi ar produce enciclopedii ambulante pe bandă rulantă.

Însă lucrurile nu stau aşa, iar supraîncărcarea programelor

are un efect invers uşor de constatat. Plecarea de la această

premisă este alimentată de faptul că cei ce alcătuiesc

programe sunt specialişti în domeniile respective (deşi, de

multe ori, chiar şi asta e discutabil), oameni care au petrecut

o viaţă studiind şi predând acele noţiuni şi care, în

consecinţă, le stăpânesc foarte bine. Ei nu mai reuşesc să se

detaşeze, să se pună în pielea unui elev care se află la primul

Page 7: invatamant teatral

său contact cu noţiunile în cauză, care este în acelaşi timp

supus unor contacte similare la celelalte materii şi care

poate îşi doreşte să mai aibă şi activită i extraşcolare. Căciț

dacă facem un calcul simplu, însumând cele şapte ore

petrecute la şcoală cu timpul necesar efectuării temelor şi

pregătirii de acasă, mă întreb cum de nu i se pare nimănui

curios faptul că unui elev i se cere să dedice şcolii mult peste

cele 8 ore ale zilei de muncă.

Începând din şcoala primară şi până la ultimul an de

facultate cantitatea de informaţie depăşeşte cu mult optimul

în ceea ce priveşte randamentul procesului de învăţare

pentru o persoană cu o memorie şi o inteligenţă medie. Aş fi

curios ce rezultate s-ar obţine dacă personalul Ministerului

Educaţiei ar trebui să dea teze şi lucrări la toate materiile din

clasa, să zicem, a X-a. Câţi ar lua notă de trecere la toate, sau

măcar la majoritatea? Sunt convins că niciunul...

CE se predă

Pe lângă faptul că se predă excesiv de mult, nu se predă

întotdeauna ceea ce trebuie. E greu să afirmăm despre o

materie sau porţiune de materie că e total inutilă sau

irelevantă. Desigur, orice informaţie se poate dovedi la un

Page 8: invatamant teatral

moment dat utilă, direct sau indirect. Însă aceasta nu este o

scuză pentru a se preda noţiuni cu un grad de utilitate foarte

scăzut. A nu se înţelege că nu consider importantă şi

construirea unei culturi generale, din noţiuni al căror grad

de utilitate este greu de apreciat. Dar există o unitate de

măsură şi pentru ele, şi anume relevanţa. Relevanţa şi

utilitatea ar trebui luate în calcul cu mult mai mare atenţie

în alcătuirea programelor şcolare.

E trist că sistemul se împotriveşte îmbunătăţirii calităţii

informaţiilor predate. În mediul preuniversitar profesorii au

un control extrem de limitat asupra programei, iar vina se

află în cea mai mare parte la nivel central, însă în cadrul

universitar sunt convins că profesorii au un grad mare de

control asupra conţinutului propriilor cursuri. Obişnuiţi să

predea de zeci de ani aceleaşi materii, în aceeaşi formă,

pretind studenţilor o stăpânire integrală a noţiunilor

prezentate, stăpânire pe care ei au dobândit-o în urma

multor ani de repetiţie. Mai mult, se împotrivesc efortului

minim de a adapta şi îmbunătăţi propriile cursuri de la an la

an. Puţini profesori universitari se obosesc să obţină ceea ce

se numeşte feedback, o reacţie din partea studenţilor, atât

de necesară, să încerce să analizeze ce porţiuni ale materiei

sunt prea greu de înţeles sau insuficient detaliate, cu un grad

Page 9: invatamant teatral

mic de utilitate sau irelevante, să le adapteze, modifice sau

elimine şi să încerce să-şi facă materia cât mai digerabilă şi

mai interesantă pentru studenţi.

Mediul privat poate fi oricând consultat pentru a obţine un

"reality-check", pentru a confirma că aşteptările sale nu sunt

nici pe departe satisfăcute de pregătirea academică. După 4

sau 5 ani de facultate, un proaspăt angajat trebuie de obicei

instruit aproape de la zero la locul de muncă, şi nu puţine

sunt cazurile de absolvenţi de A.S.E. care nu ştiu să ţină un

bilanţ contabil sau absolvenţi de Politehnică ce nu ştiu ce

este un tranzistor. Iar culmea absurdului e că acest

absolvent de Politehnică care nu ştie ce este un tranzistor a

făcut 3 semestre de electronică, i s-au predat sute de pagini

de scheme şi formule, a pierdut săptămâni pregătindu-se

pentru unele dintre cele mai grele examene din această

facultate, memorând mecanic aceste noţiuni, însă nimeni nu

i-a explicat că tot ce face tranzistorul este să amplifice

curent. E un teatru al absurdului jucat pe seama nervilor

încă rezistenţi ai tinerilor care au avut visul de a face o

facultate, crezând, în naivitatea lor, că vor învăţa lucruri

interesante.

CUM se predă

Page 10: invatamant teatral

Modul în care informaţia e transmisă elevilor şi studenţilor e

poate cea mai importantă componentă a procesului de

învăţare. Din păcate, acesta este şi cel mai deficitar proces al

sistemului. Mecanismele prin care creierul uman învaţă au

fost studiate şi se cunosc o serie de aspecte ale acestui

proces. Din păcate, mult prea puţine cunoştinţe din acest

domeniu sunt aplicate în procesul educaţional. În primul

rând, cel mai important aspect legat de învăţare este că

aceasta are loc într-un mod mult mai eficient şi natural când

constituie o plăcere. Desigur, e imposibil ca unui elev să-i

facă plăcere să înveţe la toate materiile, indiferent de cum ar

fi construite programele sau de cum ar prezenta profesorii

conţinutul lor, dar se pot face paşi importanţi în această

direcţie şi este esenţial să se întâmple acest lucru. Materia

trebuie organizată astfel încât să fie cât mai captivantă, iar

profesorii, cu talentul lor pedagogic, să facă eforturi pentru a

o prezenta într-un mod cât mai atrăgător. Mulţi profesori nu

fac altceva decât să înşire table întregi de materie seacă sau

să dicteze copiilor lecţia, plecând apoi cu conştiinţa

împăcată acasă. Asta poate s-o facă oricine, nu trebuie să fii

profesor ca să ştii să scrii la tablă sau să dictezi.

Să luăm spre exemplu fizica, aşa-numita regină a ştiinţelor,

Page 11: invatamant teatral

cea ale cărei legi guvernează aproape tot ce se întâmplă în

jurul nostru. Fizica deschide ochii către o lume fascinantă, în

care există explicaţii pentru fenomenele pe care le observăm

zilnic, şi totuşi, majoritatea elevilor, la auzul termenului

"Fizică", se gândesc la formule ticsite de litere ciudate din

alfabetul grecesc, care trebuie reţinute pe de rost. E trist că

se întâmplă asta, iar fizica e doar un exemplu: majoritatea

materiilor au ceva frumos în ele, ceva interesant, ce trebuie

adus la suprafaţă. Acest lucru de cele mai multe ori nu se

întâmplă, pe de o parte din cauza modului în care sunt

alcătuite programele şcolare, iar pe de alta, din cauza lipsei

talentului pedagogic sau dezinteresului multor profesori.

Atâţia copii cu potenţial trec pe lângă materii pe care ar

putea să le înţeleagă, pentru care ar putea să facă o pasiune,

să le ofere împlinire profesională şi financiară, până la urmă

un sens în viaţă, fără ca aceasta să se întâmple.

Este relevant să menţionez în acest context cum a decurs

prima mea oră de informatică din clasa a IX-a. Aceasta a fost

ţinută de un profesor tânăr, student la Calculatoare la

momentul respectiv (care ulterior s-a transferat la

Massachusetts Institute of Technology şi a fost angajat de

Google) un om modest, cu simţul umorului, fost olimpic

internaţional şi faţă de care am un deosebit respect şi

Page 12: invatamant teatral

recunoştinţă. Deşi programa analitică prevedea ca în

primele ore de informatică să se predea nişte concepte

abstracte, generalităţi, scheme logice şi alte noţiuni similare,

el a preferat să ne înveţe în prima oră cum să afişăm un text

pe ecran într-un limbaj de programare. Un lucru banal, dar

interesant, care ne-a atras atenţia: ştiam să facem un

program. Apoi ne-a învăţat cum să citim două numere de la

tastatură şi să afişăm suma lor pe ecran. Iarăşi, un lucru pe

cât de simplu, pe atât de ghiduş: deja ne captivase şi

încercam singuri să citim mai multe valori, să afişăm

produsul şi aşa mai departe. După ce ne-a prezentat

elementele de bază ale programării, variabilele,

instrucţiunile repetitive şi condiţionale, după ce ne-am

"jucat" cu aceste noţiuni în faţa calculatorului, am învăţat şi

acele scheme logice şi convenţii, pe care le-am înţeles acum

foarte uşor: erau un mod de abstractizare a jocului nostru.

Pentru ca aceste prime ore să decurgă în acest mod, iar noi,

elevii, să fim captivaţi şi să învăţăm din plăcere, a trebuit ca

programa analitică să fie încălcată într-un fel, de către un

om cu un profund simţ pedagogic nativ. E un lucru care se

întâmplă foarte rar, un caz particular, care, dacă n-ar fi

existat, nu ştiu dacă aş mai fi avut acum aceleaşi satisfacţii

profesionale. Căci pentru mulţi elevi ai acelei clase, jocul de

atunci continuă şi acum, la alt nivel, de data aceasta

Page 13: invatamant teatral

primindu-se şi bani în schimb.

Odată ce stăpâneşti un set de concepte, ţi se pare normal să

le prezinţi într-un mod exhaustiv, cât mai riguros şi

structurat. Însă procesele de învăţare ale creierului uman nu

sunt întotdeauna compatibile cu această abordare. Pentru

un proces de învăţare eficient, ordinea intuitivă e de preferat

ordinii riguroase de prezentare a noţiunilor. Trebuie întâi

atrasă atenţia, subiectul trebuie captivat prin prezentarea

unor lucruri interesante, deoarece, odată trezit interesul,

procesul de asimilare devine natural. Elevul nu se mai

chinuie să înveţe, ci reţine fără să-şi dea seama.

Conceptele care generalizează sau abstractizează un set de

noţiuni trebuie prezentate la sfârşit, după ce sunt stăpânite

noţiunile în sine, care de obicei sunt mai uşor de asimilat,

dar lucrurile stau de multe ori invers, de dragul rigurozităţii.

Un alt aspect important legat de învăţare este prioritizarea

în funcţie de importanţă a noţiunilor. În momentul de faţă,

predarea se face într-un mod omogen, liniar, a tuturor

noţiunilor existente în programa materiei în cauză. Însă

fiecare materie are nişte noţiuni fundamentale, nişte

concepte cheie pe care elevul ori studentul nu are cum să le

distingă de la sine din întreg conţinutul care îi e prezentat.

Page 14: invatamant teatral

Voi da şi aici un exemplu, de data aceasta din matematică:

conceptul de derivată a unei funcţii. Acesta este un concept

fundamental în matematică care, pe lângă faptul că e predat

mult prea devreme (clasa a IX-a parcă), e prezentat sub

forma unor formule care trebuie reţinute pe de rost, pentru

ca apoi să se treacă la lecţiile următoare. Mulţi absolvenţi de

liceu nu înţeleg ce înseamnă acest concept, pe cât de

important, pe atât de simplu: derivatele nu sunt o serie de

formule, ci o modalitate de a cunoaşte ce face o funcţie

într-un punct: dacă creşte, dacă creşte mai mult, dacă scade,

dacă scade mai mult.

Unul din mecanismele fundamentale ale învăţării este

repetiţia. Repetiţia nu înseamnă neapărat "tocit", învăţat pe

de rost: oricât de bine am înţelege o noţiune, procesul de

uitare este inevitabil dacă nu are loc repetiţia. Din acest

motiv, se fac exerciţii la matematică, pentru a lucra repetitiv

cu nişte noţiuni deja stăpânite (cel puţin teoretic).

Repetiţia constructivă este de multe ori neglijată în predare.

Sunt anumite noţiuni mai importante, poate unele mai greu

de reţinut, care trebuie repetate de mai multe ori, în lecţii

succesive sau de fiecare dată când vine vorba de ele. Mulţi

profesori trăiesc cu falsa impresie că datoria reţinerii este

Page 15: invatamant teatral

exclusiv a elevului şi cred că dacă au prezentat o noţiune e

suficient. În majoritatea cursurilor sau programelor şcolare

din alte ţări se insistă mult pe repetitivitate, până când elevii

mai atenţi devin plictisiţi chiar de explicarea noţiunii în

cauză. La noi, se merge pe principiul "Doar am făcut asta

lecţia trecută (luna trecută, semestrul trecut, anul trecut), ce,

nu cumva nu aţi învăţat?!".

Bagajul genetic cu care se naşte orice organism viu este un

rezultat al experienţei generaţiilor anterioare ale speciei

respective. Supravieţuirea, şi cu atât mai mult evoluţia

oricărei fiinţe, are la bază o serie de procese de învăţare

empirice. Aceste procese sunt atât de bine integrate în felul

nostru de a fi, încât ne vine greu să le conştientizăm sau să le

acordăm importanţa cuvenită, însă începând cu prima

resimţire a senzaţiei de arsură din viaţa noastră ce ne fereşte

de foc şi până la unele dintre cele mai mari descoperiri din

domeniul ştiinţific, totul este legat de învăţarea prin

experimentare. Capacitatea noastră de a înţelege şi procesa

noţiuni cu caracter abstract este de o mult mai mare

fragilitate decât mecanismele de învăţare din experienţă,

mecanisme dezvoltate şi perfecţionate în fiecare zi, de către

fiecare individ al fiecărei generaţii, de-a lungul a milioane de

ani. Robusteţea şi înaltul grad de eficienţă al acestor

Page 16: invatamant teatral

mecanisme ar trebui exploatate la maxim în cadrul

procesului de învăţământ.

Puţine sunt materiile la care nu se poate face niciun fel de

practică, dar există o serie de domenii în care practica ar

trebui să fie elementul principal în jurul căruia să se

clădească procesul de învăţare. Fizica, chimia, biologia,

informatica... sunt materii cu un profund caracter practic şi

ar trebui predate ca atare. În programele şcolare există

prevăzute ore de laborator pentru majoritatea acestor

materii, dar din nou, problemele stau în modul în care

decurg aceste ore. Dinamica e aproape inexistentă, se insistă

pe partea redactării lucrării de laborator şi a colectării

datelor, în loc să se insiste pe experiment în sine, de multe

ori se trage o oră întreagă de un experiment al cărui interes

durează 5 minute şi nu se fac eforturi de a veni cu lucruri

noi, experimente cu un grad mai ridicat de receptivitate în

rândul copiilor.

Profesorii

Aş face o greşeală dacă aş ataca în bloc corpul didactic.

Există atâţia profesori care, în condiţii precare,

supunându-se unor programe de calitate îndoielnică şi pe

Page 17: invatamant teatral

bani puţini, fac lucruri minunate. Există oameni dedicaţi

acestei meserii, care ar putea să plece în mediul privat, pe

salarii mai mari, dar preferă să rămână în şcoli din pasiune.

Există profesori care au inspirat generaţii întregi de elevi sau

studenţi şi mii, mii de oameni care îi poartă în amintire cu

plăcere. Însă fiecare individ poate număra aceşti profesori

pe degetele de la o mână... A fi profesor e o meserie nobilă,

dar înainte de toate, este o vocaţie. Cu toate acestea, mulţi

profesori aleg acest drum în viaţă din lipsa altor oportunităţi

sau pentru confortul activării într-un mediu cunoscut. Poate

cea mai mare greşeală a sistemului în ceea ce priveşte

profesorul e că nu înţelege ce înseamnă această noţiune.

Profesorul trebuie să întrunească două calităţi

fundamentale: profesionalismul (în special stăpânirea

materiei) şi talentul pedagogic. Această a doua calitate este

ignorată complet. Nu se înţelege că nu e nici pe departe

suficient ca un profesor să-şi cunoască materia: el trebuie să

fie dornic şi capabil să transmită aceste cunoştinţe elevilor

lui, în caz contrar fiind practic plătit degeaba şi făcând mai

mult rău.

Sunt atâtea exemple de profesori "celebri" prin universităţile

din România, spaimele studenţilor, acei profesori "severi" la

care se pică în proporţii covârşitoare, puţini fiind cei ce

Page 18: invatamant teatral

reuşesc să le desluşească şi reţină materia. Ba chiar există şi

competiţii între ei, cunosc un caz recent în care un profesor

a hotărât să pice 60% dintre studenţi (înaintea evaluării)

pentru ca materia sa să devină "materie importantă". Astfel

de oameni nu numai că n-ar trebui lăsaţi să profeseze, dar ar

trebui trimişi în judecată şi puşi să plătească daune morale

tuturor studenţilor care şi-au pierdut nopţile şi şi-au tocit

nervii încercând să descâlcească cursurile lor neinteligibile.

Severitatea nedublată de potenţă pedagogică este până

expresia unor frustrări personale refulate pe seama unor

copii nevinovaţi. Şi totuşi, în faţa sistemului, astfel de

oameni sunt de neatins, pentru că sunt buni profesionişti:

stăpânesc materia! Atâta vreme cât stăpâneşti materia, vii la

ore şi nu abuzezi sexual de elevii tăi, eşti un profesor model

din punctul de vedere al sistemului.

Talentul pedagogic, uşurinţa de a-ţi captiva elevii sau

studenţii şi de a-i face să înveţe din plăcere trebuie să fie

măsura principală a evaluării, judecării şi aprecierii

profesorilor într-un sistem de învăţământ. Anii de vechime,

numărul de articole sau cărţi publicate, comisiile în care au

ocupat cine ştie ce poziţii sau proiectele la care participă

sunt doar nişte factori colaterali, care nu reflectă decât în

mică măsură calitatea de a fi un bun profesor.

Page 19: invatamant teatral

Elevii şi studenţii

Veşnica problemă a conflictului dintre generaţii îi face pe

unii "oameni mari" să arunce vina pe seama "tinerilor din

ziua de astăzi" care, prin incultura lor, obrăznicia, lipsa de

interes pentru idealuri măreţe, preocupările lor mediocre şi

prin valorile care-i reprezintă ca generaţie ar fi însăşi

problema de la baza ineficienţei sistemului de învăţământ.

Sperând că ar putea să aibă un moment de luciditate, le

adresez o serie de întrebări acestor oameni:

Ce limbă străină stăpâneau copiii din generaţia lor aşa cum

generaţia aceasta stăpâneşte limba engleză? Ce instrumente

de o varietate şi complexitate similară celor ce alcătuiesc

Internetul ştiau copiii să utilizeze? Ce generaţie din trecut

credeţi că a fost vreodată la fel de informată precum "tinerii

din ziua de azi"? Când credeţi că au fost vreodată cerinţele şi

a teptările pieţei forţei de muncă mai mari decât cele care îiș

aşteaptă, şi cărora le vor face faţă aceşti copii? Când credeţi

că o generaţie întreagă a interacţionat mai dinamic, mai

divers şi mai intercultural decât o fac aceşti tineri, fie şi prin

blamatele reţele sociale de pe Internet? În ce vremuri se

asculta muzică mai diversă, se vizionau mai multe filme? Ce

Page 20: invatamant teatral

vă face să credeţi că, după milioane de ani de evoluţie, fix la

generaţia voastră s-a inversat această lege universală? Care

credeţi că e probabilitatea ca evoluţia până la generaţia

voastră să fi fost una benefică şi constructivă, iar fix acum

lucrurile să înceapă să se ducă de râpă?

Desigur, meritele saltului evolutiv din ultimele sute, şi mai

ales zeci de ani nu aparţin generaţiei tinere, ele fiind un

produs al descoperirilor tehnologice, al erei de

cvasi-libertate în care trăim şi al altor factori, însă aceasta

nu influenţează cu nimic existenţa evidentă a acestei

tendinţe. Putem oricând să ne aşezăm la masă şi să discutăm

despre măsura în care evoluţia umană în sine nu este cumva

un drum sigur către autodistrugere. Dar în nici un caz

problema nu poate fi localizată la o anumită generaţie, iar

dacă ea există, există de la începuturi, iar umbra ei este

omniprezentă în toate generaţiile trecute, prezente şi

viitoare, până la extincţia rasei umane.

Revenind la concret, sunt convins că există unităţi de

învăţământ, anumite clase sau anumiţi elevi ce fac aproape

imposibilă exercitarea eficientă a activităţilor pedagogice.

Sunt convins că există mulţi profesori buni, dornici şi

capabili să-şi servească menirea, ce trăiesc o dramă şi un

Page 21: invatamant teatral

profund sentiment de neîmplinire profesională pentru că nu

au cu cine lucra, pentru că elevii lor sunt slab pregătiţi,

incapabili sau total dezinteresaţi. Aş vrea să le transmit un

mesaj de încurajare acestor profesori, şi convingerea mea,

chiar dacă uneori e greu de crezut, că vor fi mereu câţiva

elevi într-o clasă care vor aprecia şi vor avea de câştigat de

pe urma dedicării şi eforturilor depuse de ei. Dar vă asigur

că toate generaţiile au avut astfel de şcoli, de clase şi de

copii, iar vina le aparţine în mică măsură acestor tineri şi

doar acolo unde e vorba de rea-voinţă.

Profesorii trebuie să ştie că respectul nu vine de la sine,

odată cu intrarea în învăţământ, ci trebuie câştigat de la

fiecare elev în parte. Singurul lucru care îl absolvă pe

profesor de orice răspundere e lipsa bunului-simţ al elevului

său, dar nu mă refer la bun-simţ neapărat în sensul de

politeţe, ci mă refer la common sense, simţul comun, acel set

de reguli primare ce stabilesc protocoalele de comunicare şi

interacţiune umană într-o societate civilizată.

Mitul olimpicilor

Atunci când se vorbeşte despre performanţele sistemului de

învăţământ din România, olimpicii sunt mereu împinşi în

Page 22: invatamant teatral

faţă pentru a demonstra calităţile sistemului, ceea ce este o

eroare. În calitate de fost olimpic, dar poate mai important,

de om care a cunoscut de-a lungul timpului mulţi olimpici

cu rezultate deosebite pe plan intern şi internaţional, pot

afirma în cunoştinţă de cauză că sistemul de învăţământ are

foarte puţin de-a face cu aceste performanţe. Olimpicii sunt,

în primul rând, oameni pasionaţi, dornici şi capabili să

studieze şi să aprofundeze materiile respective în cele mai

neprielnice conjuncturi, pe cont propriu de cele mai multe

ori, din surse alternative, fără vreo legătură cu materialul

didactic uzual. Există într-adevăr cazuri când în spatele unui

olimpic se află un profesor deosebit, un profesor talentat şi

capabil să dezvolte şi să alimenteze o pasiune, însă aceşti

profesori sunt rari şi în nici un caz reprezentativi pentru

sistemul educaţional românesc.

Rădăcinile problemelor

Nu, miezul problemei nu este nici numărul de teze unice,

nici anii de învăţământ obligatoriu, nici împărţirea pe clase

de gimnaziu şi de liceu, nici numărul de materii de la bac,

sau celelalte probleme cu care "se confruntă" Ministerul

Educaţiei, după cum se observă din media. Am auzit cu toţii

"oameni mari" care spun: "Ce sever era profesorul acela de

Page 23: invatamant teatral

matematică, ce frică îmi era la orele lui, cât îl uram, dar uite,

acum îmi dau seama că până la urmă mi-a prins bine".

Desigur, aceeaşi persoană avea o cu totul altă părere în

momentul în care era elevul acelui profesor, părere pe care

acum o pune în mod eronat pe seama imaturităţii lui de

atunci. Explicaţia e simplă: în prezent, el nu mai simte, şi ca

atare nu mai ia în calcul, efortul pe care era nevoit să-l facă

pentru a face faţă orelor respective. Ca atare, judecă

procesul doar în funcţie de rezultate, şi dacă acum îi mai

sună cunoscute unele noţiuni din acea materie, trage

concluzia că actul de învăţământ a fost unul de calitate.

Însăşi percepţia noastră, a oamenilor, asupra trecutului, este

sămânţa ce stă la baza problemelor din învăţământ. Modul

în care timpul îşi pune amprenta asupra percepţiei noastre

este subtil şi de cele mai multe ori nu îl conştientizăm, însă

are implicaţii profunde în ceea ce priveşte propriile noastre

convingeri. Un exemplu în acest sens ar fi veteranii de

război, dintre care unii ajung să-şi amintească cu nostalgie

de perioada petrecută pe front, în ciuda atrocităţilor

războiului. Au loc asocieri subconştiente între amintiri, dar o

analiză a cauzelor acestor fenomene depăşeşte scopul

acestui articol şi competenţele mele în domeniu.

Page 24: invatamant teatral

Deşi cu toţii constatăm, cât suntem elevi şi studenţi,

ineficienţa, erorile, aberaţiile şi abuzurile sistemului de

învăţământ, la momentul respectiv nu avem posibilitatea de

a le semnala într-un mod coerent şi credibil. Până la urmă,

ce ştim noi, suntem doar nişte copii, nu-i aşa? Iar după

absolvire, odată cu trecerea anilor, percepţia distorsionată a

trecutului ne face să vedem cu alţi ochi lucrurile şi să fim

convinşi, în îngâmfarea noastră de oameni maturi şi

atotştiutori, că avem dreptate. Măsura după care se

evaluează orice proces este eficienţa. Eficienţa actului

educaţional este raportul dintre utilitatea noţiunii învăţate şi

efortul depus pentru înţelegerea şi reţinerea ei. Scopul

management-ului oricărui sistem este de a-l face cât mai

eficient. Cum efortul depus (o resursă epuizabilă a celor ce

învaţă) este ignorat în proiectarea sistemului educaţional,

acesta nu are cum să funcţioneze corect. Subestimarea

gravităţii şi profunzimii problemelor din învăţământ de

către "oamenii mari" este pe de o parte cauzată de nostalgia

propriei tinereţi şi idilizarea trecutului, dar într-un fel şi de o

răutate josnică: "Lasă că şi eu m-am chinuit la vârsta

voastră, de ce să nu suferiţi şi voi? Aşa e şcoala, aşa era pe

vremea mea şi aşa trebuie să rămână, ce vă plângeţi atât, vă

e mintea numai la distracţii!" Homo homini lupus.

Page 25: invatamant teatral

Majoritatea problemelor sistemului de învăţământ au la

bază lipsa competitivităţii reale în acest domeniu. Cum

instituţiile de învăţământ particulare au încă un statut

discutabil în România, e vorba de un domeniu preponderent

de stat. Învăţământul este un domeniu în care guvernează

într-o mare măsură legi scrise şi nescrise de factură

comunistă şi în care nu există o motivaţie pentru evoluţie şi

performanţă. De ce s-ar apuca acum un ministru al educaţiei

sau personalul din acest minister să facă schimbări reale

majore? Ce i-ar motiva pe aceşti oameni să conştientizeze, să

recunoască problemele din sistem, să-şi pună în cap atâţia

colegi şi să-şi consume resursele şi energia pentru a

reproiecta acest sistem? Nu există competiţie, nu există

miză, nu există interes decât pentru putere şi statut în cadrul

sistemului. Iar dacă ar fi un domeniu în care ar fi în joc doar

bani publici, mai c-aş înţelege. Însă acesta este un domeniu

în care sunt în joc copilăria şi tinereţea a milioane de

oameni...

Reforma fictivă

La nivel central, au avut loc în ultima vreme o serie de

schimbări, aparent profunde, în ceea ce priveşte actul

educaţional. În momentul de faţă, se află în dezbatere un

Page 26: invatamant teatral

proiect de lege a învăţământului ce aduce o serie de

modificări remarcabile în domeniu. Cel mai probabil, aceste

schimbări ţin de armonizarea cu legislaţia europeană şi sunt

mai mult sau mai puţin impuse din exterior. Majoritatea

schimbărilor, precum şi prevederile noului proiect de lege a

învăţământului sunt benefice, constructive şi tratează unele

din punctele menţionate în acest articol. Din păcate însă,

implementarea lor are un caracter profund formal.

Un exemplu de modificare majoră ce a avut loc de curând a

fost reducerea învăţământului universitar de la 5 la 4 ani, şi

respectiv de la 4 la 3 ani, în funcţie de facultate. Modul în

care a fost implementată această modificare anulează, ba

chiar inversează beneficiile şi raţiunile acestei prevederi. Din

considerente ce iarăşi nu ţin de interesele studenţilor,

materiile, în loc să fie reanalizate, reduse şi adaptate pentru

un interval mai scurt de predare, au fost comasate. Materii

vaste, ce se făceau înainte într-un an sau doi, se predau

acum într-un semestru. La mijloc sunt orgoliile profesorilor

universitari, care nu sunt dispuşi să-şi revizuiască cursurile,

să scadă din "greutatea" materiei lor. Un alt exemplu de

modificare este introducerea obligativităţii anumitor

categorii de profesori de a urma cursuri de perfecţionare.

Aceste cursuri le conferă o serie de credite pe baza cărora are

Page 27: invatamant teatral

loc evaluarea lor şi al căror număr se reflectă în salarizare.

Iarăşi, este o prevedere salutabilă, până când aruncăm o

privire mai atentă modului în care este implementată. Multe

din aceste cursuri sunt "de umplutură", fără un conţinut

relevant şi util, iar predarea lor are aceeaşi eficienţă şi se

supune aceloraşi legi ce guvernează sistemul în sine.

Într-adevăr, pentru un observator extern sistemului,

lucrurile încep să se mişte şi se fac paşi importanţi în

direcţia reformei. Însă aceştia sunt nişte paşi făcuţi pe

hârtie. Evident, lucrurile nu pot fi schimbate peste noapte,

însă n-ar trebui să ne mulţumim cu o legislaţie armonizată

la nivel european.

Soluţii

Primul pas este conştientizarea şi recunoaşterea existenţei

unor probleme de fond în sistemul de învăţământ. Este un

sistem putred şi corupt, un sistem în care însuşi cel care-i

justifică existenţa, elevul, studentul, e de multe ori umilit,

batjocorit, iar interesele lui reale sunt complet ignorate.

Problemele de formă care sunt tratate în momentul de faţă,

deşi au importanţa lor, sunt un soi de păduche pe capul unui

bolnav de cancer metastazic. Următorul pas ar fi dorinţa

sinceră şi reală de a îmbunătăţi, de a reconstrui acest sistem.

Page 28: invatamant teatral

Din păcate, această dorinţă nu pare a avea de unde să vină.

Singurii afectaţi de această putreziciune a sistemului sunt

elevii şi studenţii, iar ei nu sunt în măsură să ia decizii sau să

se facă auziţi. Singurii interesaţi de o schimbare ar fi copiii,

dar ce pot ei să facă? Puţinele organizaţii studenţeşti cu o

oarecare credibilitate se ocupă de obicei cu alte probleme,

cum ar fi bursele sau locurile în cămine, probleme

importante la rândul lor, dar a căror contribuţie la actul

educaţional în sine este marginală.

Cei care se află în structurile decizionale, care au puterea de

a schimba, nu au ca scop îmbunătăţirea statutului elevului şi

al studentului. Ei se ocupă cu chestiuni administrative,

întâlniri la nivel înalt, discuţii formale, armonizarea

legislaţiei, obţinerea de fonduri, investirea, curioasă de

multe ori, a acestor fonduri, reorganizarea examenelor,

chestiuni de multe ori cu un efect similar unei frecţii cu spirt

la piciorul (sau limba) de lemn. Sunt convins că există şi

excepţii, oameni care conştientizează aceste probleme şi vor

să schimbe ceva, dar majoritatea fac parte din acest sistem

de ani buni şi probabil nici nu mai realizează starea

deplorabilă în care se află nucleul său. Au început să aibă

impresia că aşa e firesc să fie, că asta este starea normală a

lucrurilor, că totul merge bine şi ce trebuie făcut se rezumă

Page 29: invatamant teatral

la mici ajustări şi corecţii. Odată făcuţi primii doi paşi,

următorul ar fi munca sisifică de proiectare şi implementare

reală a unor schimbări de fond. Voi menţiona doar câteva

măsuri evidente:

O primă măsură ar fi eliminarea unor porţiuni mari de

materie şi reorganizarea programelor şcolare. Foarte utilă ar

fi implementarea unui sistem real de feedback, direct de la

elevi/studenţi şi indirect de la mediul privat, prin care s-ar

obţine o reacţie care să autoregleze sistemul, la fel cum

interdependenţa cererii şi a ofertei funcţionează ca un

mecanism de autoreglare a sistemului economic. Tot

esenţială mi se pare conceperea unui sistem real (şi insist

intenţionat pe acest cuvânt) de evaluare a cadrelor didactice

în funcţie nu neapărat de rezultatele absolute ale elevilor,

care pot varia mult în raport cu capacităţile lor, ci în funcţie

de rezultatele lor relative. Ar trebui avută în vedere

umanizarea sistemului de învăţământ, spre exemplu prin

implementarea unor sisteme de evaluare mai relevantă şi

mai puţin brutală a elevilor: dacă eşti răcit, deranjat la

stomac sau neinspirat în ziua admiterii la facultate, după ani

de pregătire, ratezi examenul şi implicit un an din viaţă. Dar

cui îi pasă? Cum ar fi dacă adepţii acestei metode de

evaluare spartană ar primi salariile anual, pe data de, să

Page 30: invatamant teatral

zicem, 23 august, iar dacă n-ar reuşi să ajungă în ziua

respectivă la ora 8 fix la serviciu, ar rămâne fără bani?

Concluzie

Învăţământul primar, gimnazial şi liceal totalizează 12 ani.

În cazul urmării unei facultăţi, un om ajunge să petreacă în

jur de 17 ani prin unităţi de învăţământ. E vorba despre

aproximativ un sfert din speranţa medie de viaţă, poate cel

mai frumos sfert, în care activitatea principală este învăţatul,

adică pregătirea pentru viaţă. Este enorm, iar faptul că în

urma acestei perioade "rămânem cu ceva...", avem o cultură

generală îndoielnică, nervii tociţi şi în cel mai bun caz

capacitatea de a îndeplini nişte sarcini de serviciu n-ar

trebui să ne mulţumească. În acest sfert de viaţă se pot face

mult mai multe, se pot învăţa mai multe lucruri, cu mai

puţin efort şi păstrând mai mult timp pentru activităţi

recreative. Toate acestea dacă sistemul ar fi gândit mai bine,

dacă cei care-l gândesc şi-l operează ar fi mai deschişi, mai

puţin egoişti şi încrezuţi, dacă ar avea conştiinţă şi un

minimum de respect pentru copilăria şi tinereţea a milioane

de oameni.

Ce sper cu acest articol? Absolut nimic. Dar am cumva

Page 31: invatamant teatral

conştiinţa împăcată că am depus efortul minim de a-l scrie şi

publica. Este, dacă vreţi, tot o expresie a egoismului,

satisfacerea propriei nevoi de a-mi împăca conştiinţa. Nu

sunt genul proactiv, nu vreau să pornesc o revoluţie sau să

ader la vreo organizaţie şi nici nu trăiesc cu iluzia că ar fi

posibilă o schimbare peste noapte. Totuşi, nici nu sunt

adeptul atitudinilor complet pasive. E o miză suficient de

mare în joc – vieţile unor oameni – pentru a încerca măcar

prezentarea sistematizată a unor probleme. Dacă un singur

profesor, după ce citeşte acest articol, ar încerca din ziua

următoare să fie mai dornic de a-şi îmbunătăţi

performanţele, mă declar mulţumit. Dacă un singur

funcţionar din Ministerul Educaţiei ar depune mai mult

efort pentru implementarea reală a unor reforme, aş fi

încântat.

Sursa: http://www.invatamantul.ro/