01. Cine se ocupă cu codificarea şi dezvoltarea progresivă a dreptului Internaţional?

Răspuns: Comisia de Drept Internaţional a ONU.

02. Care sunt trăsăturile societăţii internaţionale contemporane?

Răspuns:a) prăbuşirea bipolarismului (după 1989);b) globalizarea;c) interdependenţa crescută a subiectelor de drept internaţional (din cauza incapacităţii crescute a statelor de a face faţă problemelor cu care se confruntă);d) preeminenţa economicului asupra politicului (apariţia conceptului de securitate economică);e) regionalizarea (contrareacţie la globalizare);f) erodarea statului-naţiune (la care se adaugă tendinţa permeabilizării accentuate a frontierelor de stat);g) dezintegrarea şi descentralizarea unor state.

03. Enumeraţi diviziunile tradiţionale ale dreptului internaţional – după natura obiectului reglementării:

Răspuns:a) dreptul tratatelor;b) dreptul mării;c) dreptul fluvial;d) dreptul aerian;e) dreptul spaţiului cosmic;f) dreptul internaţional umanitar;g) dreptul internaţional penal;h) dreptul internaţional economic;i) dreptul internaţional al mediului;j) protecţia internaţională a drepturilor omului şi a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;k) dreptul internaţional al dezvoltării.

04. S-ar putea deduce din practica CIJ că există o ierarhie a izvoarelor de drept?

Răspuns: Da. Instanţa aplică mai întâi tratatul, iar în lipsa lui o regulă cutumiară. Se acordă preferinţă cutumei faţă de principii. Este o consacrare implicită a ierarhiei izvoarelor de drept internaţional.

05. Enumeraţi avantajele tratatului faţă de cutumă:

Răspuns:a) exprimare directă şi explicită;b) exprimare rapidă şi eficientă;c) formă scrisă, solemnitate (posibilităţi mai uşoare de probă);d) înlătură echivocul şi conferă stabilitate relaţiilor internaţionale.

06. Care sunt domeniile de drept internaţional în care se manifestă cutuma?

Răspuns: a) protecţia diplomatică;b) dreptul mării;c) normele de dreptul tratatelor, etc.

07. Care sunt riscurile aplicării echităţii?

Răspuns:a) stabileşte excepţii de la normele de drept internaţional (respectarea dreptului internaţional ;b) este subiectivă (disputele devin din ce în ce mai greu de soluţionat pe o bază obiectivă);c) scăderea numărului de cazuri deduse în faţa instanţelor internaţionale.

08. Enumeraţi criteriile de recunoaştere a normelor ius cogens propuse de doctrină:

Răspuns:a) importanţa valorilor protejate;b) caracterul esenţial al normei pentru ansamblul statelor;c) relaţia normei în discuţie cu obiectivele fundamentale ale dreptului internaţional;d) criterii tehnice (art. 20 din Pactul Societăţii Naţiunilor, art. 103 din Carta ONU);e) posibilitatea ca un organ judiciar să stabilească dacă o normă este sau nu imperativă.

Comisia de Drept Internaţional nu a reuşit să ajungă la consens pentru stabilirea unei enumerări exhaustive a normelor imperative. Soluţia cea mai eficientă ar fi examinarea de la caz la caz.

09. Care sunt normele de ius cogens propuse de doctrină?

Răspuns:a) principiile Cartei ONU;b) drepturile elementare la viaţă şi demnitate umană (interzicerea genocidului, sclaviei, discriminării rasiale, respectarea normelor de drept internaţional umanitar);c) normele care se referă la drepturi în general recunoscute tuturor membrilor comunităţii internaţionale.

10. Care este distincţia dintre diferend şi situaţie?

Răspuns: Diferendul este o neînţelegere dintre două sau mai multe state care şi-au formulat deja pretenţiile sau contrapretenţiile cu argumente de drept internaţional (poziţiile lor sunt evident delimitate).

Situaţia este o împrejurare de fapt intervenită între două sau mai multe state, ce produce fricţiuni între ele şi care poate evolua sau nu într-un diferend.

01. Ce este izvorul de drept?

Răspuns: Noţiunea de izvor de drept desemnează un mod valid de formare a normelor în cadrul unui sistem juridic.

02. Ce este izvorul material?

Răspuns: Izvorul material este cauza/motivul adoptării unei norme scrise sau al formării unei norme spontane. Exemple:a) imperativul moral sau politic al momentului;b) autoconservarea elitei dominante;c) traversarea situaţiilor excepţionale;d) apariţia unor noi domenii de activitate socială;ş.a.m.d.

03. Care este efectul asupra sistemului juridic exercitat de izvoarele materiale? Dar cel exercitat de izvoarele formale?

Răspuns: În general, izvoarele materiale condiţionează conţinutul normelor primare şi evoluţia societăţii imprimă acestor norme un caracter mai dinamic.

În schimb, izvoarele formale, care sunt norme secundare, în principal norme de recunoaştere, imprimă sistemului juridic un caracter static.

04. În ce condiţii accede o normă internaţională la statutul de normă de drept pozitiv?

Răspuns: O normă internaţională accede la statutul de normă de drept pozitiv numai dacă îşi poate justifica formarea în conformitate cu exigenţele unui izvor formal determinat, adică numai atunci când apariţia ei este în acord cu un mod de formare recunoscut în sistemul juridic printr-o normă specifică de recunoaştere.

05. Care sunt normele specifice de recunoaştere în dreptul internaţional?

Răspuns: Normele specifice de recunoaştere sunt cele enumerate în art. 38 al Statutului Curţii

Internaţionale de Justiţie:a) convenţiile internaţionale;b) cutuma internaţională;c) principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;d) hotărârile judecătoreşti şi doctrina specialiştilor celor mai calificaţi ai diferitelor state, sub rezerva dispoziţiilor art. 59.

06. Care sunt condiţiile care definesc faptului normativ (cutuma)?

Răspuns: a) Cutuma este o practică generală.b) Cutuma este o practică repetată uniform.c) Cutuma este o practică constantă.d) Cutuma este o practică frecventă.e) Cutuma este o practică publică şi certă.f) Practica subiectelor de drept trebuie susţinută psihologic de opinio necessitatis.g) Practica subiectelor trebuie să fie rezonabilă.

07. Care sunt parametrii constitutivi ai cutumei?

Răspuns: Cutuma este compusă din două elemente:a) unul material sau obiectiv, şi care prezintă caracteristicile tradiţionale ale cutumei (consuetudo);b) unul psihologic sau subiectiv (opinio juris sive necessitatis).

08. Care sunt criteriile normei cutumiare internaţionale?

Răspuns: Comisia de drept internaţional a stabilit criteriile normei cutumiare:a) existenţa practicii concordante a unui număr de state, raportată la un tip de situaţie care intră în domeniul relaţiilor internaţionale;b) continuarea sau repetarea practicii o perioadă considerabilă de timp;c) reprezentarea pe care o au subiectele că practica este pretinsă de, sau este în acord cu dreptul internaţional;d) acceptarea generală a practicii de către state.

09. Ce este un persistent objector?

Răspuns: Categoria contestatarilor persistenţi, cărora le este inopozabilă regula cutumiară formată în prezenţa opoziţiilor lor.

10. Ce este un subsequent objector?

Răspuns: Categoria contestatarilor subsecvenţi.

11. Care este rolul lui opinio juris sive necessitatis?

Răspuns: Rolul lui opinio juris este acela de a plasa sarcina probei cutumei statului-parte care afirmă existenţa unei anumite reguli cutumiare.

12. Ce înseamnă a codifica cutuma?

Răspuns: În dreptul internaţional, a codifica cutuma înseamnă a declara conţinutul dreptului cutumiar existent.

01. Definiţia războiului în sens obişnuit şi din punct de vedere juridic.

Răspuns: În sens obişnuit, războiul este lupta armată între grupuri sociale sau între state, în scopul de a impune prin forţă adversarului o voinţă determinată.

În sens juridic, războiul este starea sau situaţia declanşată de o confruntare armată între două sau mai mult state sau printr-o simplă declaraţie în acest scop, şi căreia li se aplică un corp de reguli de drept internaţional distinct de cel aplicat în timp de pace.

02. Ce este jus ad bellum? Dar jus in bello?

Răspuns: Jus ad bellum este dreptul suveran al statelor de a recurge la război.

Jus in bello reprezintă complexul de norme de drept pozitiv care reglementează comportamentul beligeranţilor şi al statelor neutre pe timp de război.

03. Distincţia între jus justum şi jus injustum.

Răspuns: Distincţia apare la teologii Evului Mediu şi la clasicii doctrinei de drept internaţional, punând în lumină problema legitimităţii morale a războiului.

04. Care este reperul care decide liceitatea sau iliceitatea unui război?

Răspuns: Scopurile Naţiunilor Unite.

05. Enumeraţi faptele generatoare care condiţionează războiul licit.

Răspuns: a) necesitatea ca faptul generator să reprezinte o violare gravă a dreptului internaţional.

b) necesitatea ca, datorită urgenţei de a preveni prejudiciile, să nu existe mijloace alternative la război;c) obligaţia de a utiliza mijloacele de acţiune conform principiului proporţionalităţii;d) obligaţia de a menţine acţiunea armată în standardele unei acţiuni provizorii.

06. Enumeraţi categoriile războaielor licite.

Răspuns: a) utilizarea forţei pentru protejarea naţionalilor aflaţi pe teritoriul altui stat;b) războiul umanitar;c) războiul autorizat.

07. Definiţi războiul umanitar.

Răspuns: Războiul umanitar are ca scop protejarea persoanelor şi populaţiilor împotriva acţiunilor ilicite ale propriului guvern sau împotriva celor care sunt consecinţa războaielor civile.

08. Definiţi războiul autorizat.

Răspuns: Este singurul război a cărui liceitate este necontestată, fiind autorizat de Consiliul de Securitate al ONU împotriva unui stat membru sau împotriva unui stat terţ.

09. Care sunt formele pe care le poate îmbrăca avertismentul care precedă deschiderea ostilităţilor?

Răspuns: a) declaraţia de război motivată;b) ultimatum cu declaraţie de război condiţionată.

10. Enumeraţi efectele juridice ale războiului.

Răspuns:a) ruperea relaţiilor diplomatice şi consulare;b) extincţia tratatelor incompatibile;c) bunurile publice ale inamicului aflate pe teritoriul celuilalt stat pot fi confiscate.

11. Ce este ocupatio bellica?

Răspuns: Ocupaţia de război, consecinţă a invadări teritoriului inamic, este situaţia juridică care se naşte din faptul că un teritoriu este plasat sub autoritatea armatei inamice.

12. Ce este debellatio?

Răspuns: Suprimă personalitatea juridică a statului învins, iar statul învingător substituie suveranitatea sa suveranităţii statului învins pe teritoriul cucerit.

13. Care este efectul acordului de suspendare a luptei armate?

Răspuns: Acela de a întrerupe pentru o scurtă durată lupta armată, pentru a permite evacuarea de pe câmpul de luptă a morţilor şi răniţilor sau pentru evacuarea populaţiei civile.

14. Ce este capitularea?

Răspuns: Este un act convenţional, care se încheie între comandaţii trupelor beligerante. Partea care capitulează îşi predă trupele dintr-o zonă a teatrului de operaţiuni, sau predă o parte a teritoriului.

01. Care sunt caracteristicile unui sistem juridic care îl fac diferit de un ansamblu de norme?

Răspuns: Sistemul este un ansamblu de norme efectiv, adică majoritatea subiectelor de drept respectă ansamblul normelor. Ansamblul cuprinde, în afara normelor care reglementează comportamente, şi alt tip de norme, care îndeplinesc un complex de funcţii pe care le putem numi, deocamdată generic, funcţii de sistem. Concomitent, ansamblul de norme posedă o anumită unitate, pe care o asigură normele juridice care îndeplinesc funcţiile de sistem. În cele din urmă, ansamblul de norme este complet sau închis.

02. Care este miza sistemului actual al dreptului internaţional, construit prin înfiinţarea Societăţii Naţiunilor?

Răspuns: Miza acestui sistem de drept internaţional este înlocuirea sistemului internaţional de securitate bazat pe instituţia echilibrului de putere cu sistemul internaţional fondat pe organizarea securităţii colective.

03. Cine sunt principalii actori internaţionali?

Răspuns: Principalii actori internaţionali sunt statele suverane.

04. Care au fost instituţiile primei centralizări politico-juridice la care au consimţit statele suverane?

Răspuns: Prima centralizare politico-juridică la care au consimţit statele suverane a fost limitată la înfiinţarea unei organizaţii internaţionale politice cu vocaţie universală (Societatea Naţiunilor),

la instituirea unei jurisdicţii centrale şi permanente (Curtea Permanentă de Justiţie) şi la declararea izvoarelor formale ale dreptului internaţional (Statutul Curţii Permanente).

05. Care este semnul centralizării relative într-un sistem juridic?

Răspuns: Există o centralizare relativă într-un sistem ori de câte ori un set de norme, numite norme centrale:a) se aplică în întreg sistemul;b) se aplică tuturor subiectelor de drept prezente în sistem;c) reprezintă criterii de validitate pentru celelalt norme din sistem (normele locale sau normele speciale).

06. Cât de centralizat este dreptul internaţional?

Răspuns: Dreptul internaţional este relativ centralizat, adică cunoaşte fenomene de centralizare, sau procese de centralizare aflate într-un stadiu incipient, ceea ce înseamnă că centralizarea a atins un nivel care rămâne cu mult inferior celui pe care îl posedă un sistem statal sau chiar un sistem federal.

07. Care sunt condiţiile de fundamentare ale caracterului obligatoriu al dreptului internaţional?

Răspuns: Nu se poate fundamenta într-un mod credibil caracterul obligatoriu al dreptului internaţional în absenţa totală:a) a moralităţii externe (adecvarea conţinutului material al normei la un standard moral);b) a moralităţii interne (respectarea unui set de principii juridice de sistem).

08. Enumeraţi diferenţele dintre normele juridice primare şi normele juridice secundare în dreptul internaţional.

Răspuns:(a) Primele impun drepturi şi obligaţii; secundele conferă puteri (competenţe).(b) Normele primare se referă la comportamente; normele secundare se referă la alte norme.(c) Normele primare privesc acţiuni sau inacţiuni; normele secundare determină modul în care se creează alte norme şi actele juridice.

09. Clasificaţi normele secundare din dreptul internaţional.

Răspuns: Normele secundare se clasifică astfel:a) norme de recunoaştere (care ne permit să verificăm dacă o normă particulară face parte sau nu face parte din sistemul juridic dat);b) norme de modificare (care abilitează un actor internaţional să abroge, să modifice sau să

înlocuiască o normă sau un set de norme din sistemul juridic internaţional sau dintr-un subsistem internaţional;c) norme de adjudecare (ale deciziei), cele care abilitează subiectele de drept sau instituţiile dotate cu competenţe jurisdicţionale sau cvasi-jurisdicţionale să califice violarea normelor primare sau secundare, să determine sancţiunile care trebuie aplicate şi/sau, eventual, să aplice sancţiunile.

01. Care sunt cele trei calităţi constitutive ale personalităţii juridice a statului?

Răspuns: a) independenţa externă;b) egalitatea suverană;c) faptul de a fi supus în mod imediat dreptului internaţional.

02. Care sunt elementele statului suveran?

Răspuns: a) un teritoriu definit;b) o populaţie permanentă;c) un guvern.

03. Ce este teritoriul de stat ca noţiune juridică?

Răspuns: Sfera de competenţă spaţială a statului, porţiunea din suprafaţa terestră şi a spaţiilor asimilate în care sistemul de norme juridice este valid, eficace şi executoriu.

04. Care sunt componentele teritoriului de stat, cu frontierele aferente?

Răspuns: a) spaţiul terestru;b) spaţiul aerian;c) marea teritorială.

05. Clasificaţi şi enumeraţi modurile de dobândire ale titlului teritorial.

Răspuns:a) dobândire cu titlu originar (ocupaţia, accesiunea şi decizia pontificală);b) dobândire cu titlu derivat (cesiunea, debellatio şi prescripţia achizitivă).

06. În ce constă eficacitatea guvernării teritoriului?

Răspuns: Dreptul internaţional pretinde în mod strict ca guvernarea teritoriului să fie eficace, adică să posede o capacitate reală de a exercita principalele funcţii statale. În particular, o

putere publică efectivă are capacitatea de a menţine ordinea publică în interior, asigură accesul străinilor la un tribunal independent şi imparţial şi asigură, în exterior, reprezentarea statului şi respectarea angajamentelor internaţionale.

07. Ce sunt subiectele primare provizorii în dreptul internaţional?

Răspuns: Beligeranţii şi insurgenţii constituiţi în mişcări de eliberare naţioanlă, mişcări revoluţionare (care urmăresc lichidarea puterii politice internaţionale) sau mişcari secesioniste.

08. Ce sunt statele eşuate?

Răspuns: Statele care prezintă simptome de disoluţie.

09. Enumeraţi competenţele exclusive ale puterii suverane.

Răspuns: a) a judeca;b) a legifera;c) a bate monedă;d) a preleva impozite şi taxe;e) a declanşa războiul;f) a încheia pacea.

10. Care sunt competenţele pe care statul le exercită ca o consecinţă a suveranităţii interne?

Răspuns: a) competenţe teritoriale;b) competenţe personale.

11. Enumeraţi şi definiţi excepţiile de la regula competenţei teritorial exclusive.

Răspuns: a) condominium (exerciţiu partajat al competenţelor către două state, organizat prin acord);b) regimul de tutelă (exerciţiu al competenţelor teritoriale asumat de ONU);c) ocupaţia militară (situaţie creată unilateral sau prin acord).

12. Definiţi competenţele personale ale statului.

Răspuns: Competenţele personale ale statului sunt cele exercitate asupra indivizilor ataşaţi lui printr-o legătură juridică particulară, numită naţionalitate. Termenul de cetăţenie este sinonim cu cel de naţionalitate, însă primul acoperă doar legătura juridică a persoanelor fizice cu un anumit stat.

13. Care sunt caracterele juridice ale recunoaşterii internaţionale a statelor?

Răspuns: a) în calitate de act unilateral al statului, este un act individual;b) în calitate de act unilateral, este un act discreţionar;c) în calitate de act declarativ, recunoaşterea este un act pur şi simplu;d) în calitate de act declarativ, personalitatea juridică a statului recunoscut este dobândită ex tunc, la data întrunirii celor trei elemente de fapt.

14. Doctrina Tobar şi Doctrina Estrada.

Răspuns: Doctrina Tobar refuză recunoaşterea guvernelor ajunse la putere prin insurecţii.

În contrapartidă, doctrina Estrada pledează pentru principiul efectivităţii.

15. În ce constă imunitatea de jurisdicţie a statului suveran?

Răspuns: În absenţa consimţământului său expres, niciun stat suveran nu poate face pe teritoriul unui alt stat, numit statul forului, obiectul unor măsuri legislative sau administrative ale acestuia din urmă şi nici nu poate fi judecat de jurisdicţiile sale.

16. Definiţi succesiunea statelor.

Răspuns: Este regimul juridic internaţional al substituirii unui stat succesor altui stat predecesor în suveranitatea (responsabilitatea) asupra unui teritoriu determinat.

17. Care sunt cauzele care duc la dispariţia statelor în epoca contemporană?

Răspuns: Proces de secesiune, sau proces de unificare.

01. În ce condiţii o ordine juridică poate fii considerată ca fiind închisă?

Răspuns: O ordine juridică poate fi considerată ca fiind închisă atunci şi doar atunci când conţine unul din următoarele principii:a) un principiu substanţial rezidual (o normă negativă sau pozitivă universală);b) o normă care interzice judecătorului să pronunţe un non liquet.

02. Ce este un non liquet?

Răspuns: Non liquet este refuzul judecătorului de a tranşa diferendul în fondul său pentru motivul că în sistemul juridic de referinţă lipseşte o bază juridică (o normă de drept pozitiv) pentru situaţia supusă judecăţii.

03. Enunţaţi “prezumţia Lotus”.

Răspuns: Rezultată dintr-un celebru obiter dictum al CPJI din afacerea cu acelaşi nume care a opus Franţa şi Turcia în 1927, prezumţia Lotus se enunţă astfel: “Limitările independenţei statelor nu se prezumă.” Se prezumă aşadar, a contrario, o libertate reziduală a statelor suverane atunci când dreptul internaţional nu le obligă prin cutumă, tratat sau principii generale.

04. În ce constă generalitatea unui principiu de drept în dreptul internaţional?

Răspuns: În dreptul internaţional, generalitatea unui principiu decurge din prezenţa sa în majoritatea (însă nu în totalitatea) sistemelor de drept.

05. Ce este standardul juridic? Exemplificaţi.

Răspuns: Standardele sunt norme juridice care ghidează aplicarea dreptului, sau aplicarea altor norme, fie ele reguli sau principii. Implică măsurarea sau cântărirea.

Exemple:a) standardul tratamentului naţional al străinilor;b) standardul minim internaţional;c) standardul restricţiilor impuse comerţului internaţional;d) standardul naţiunii celei mai favorizate;e) standardul de prudenţă sau de diligenţă;ş.a.m.d.

06. Ce sunt normele indefinite? Exemplificaţi.

Răspuns: Caracterul general şi abstract conferă principiilor şi calitatea de norme indefinite.

Exemple:a) principiul contradictorialităţii;b) principiul echipolenţei;c) principiul proporţionalităţii.

07. Enumeraţi principiile de drept internaţional relevate de Carta ONU.

Răspuns:

a) dreptul statelor la autodeterminare;b) dreptul statelor la suveranitate şi independenţă;c) dreptul statelor la egalitate juridică;d) dreptul statelor la comunicaţii internaţionale;e) obligaţiile erga omnes în materia respectului drepturilor fundamentale.

08. Enumeraţi alte principii de drept internaţional.

Răspuns:a) principiul general al dreptului de liberă trecere inocentă prin strâmtori a navelor de război pe timp de pace;b) principiul general care conferă părţii inocente dreptul de a pune capăt unui tratat care a fost violat, drept care trebuie prezumat întotdeauna în ipoteza în care nu a fost stipulat în mod expres;c) principiul conform căruia drepturile mandatarului îşi au fundamentul în obligaţiile sale;d) principiul clean hands, o condiţie de admisibilitate a unei reclamaţii internaţionale;e) principiul primatului competenţei teritoriale asupra competenţei personale;f) principiul protecţiei exclusiv vamale înscris în GATT;g) principiul tratamentului naţional prevăzut în acelaşi tratat;h) principiul epuizării căilor de recurs interne, ca o condiţie de admisibilitate a reclamaţiilor internaţionale;ş.a.m.d.

01. Definiţi actul unilateral în dreptul internaţional

Răspuns: Actul imputabil unui singur subiect de drept internaţional.

02. Distingeţi actul unilateral de faptele internaţionale.

Răspuns: Trăsătura care distinge actele unilaterale de alte fapte internaţionale este intenţia de a produce efecte juridice.

03. Enumeraţi actele unilaterale ale subiectelor primare de drept internaţional.

Răspuns: a) promisiunea;b) renunţarea;c) recunoaşterea;d) protestul.

04. Care sunt condiţiile de validitate ale promisiunii, în opinia CIJ?

Răspuns:a) nu este necesar un act “în contrapartidă” al altor state;b) nu orice declaraţie unilaterală creează drepturi sau obligaţii noi, ci doar cele făcute cu această intenţie;c) actul prin care statul promite nu trebuie să aibă un destinatar determinat.

La acestea trebuie adăugată condiţia publicităţii.

05. Ce este estoppel?

Răspuns: Excepţie de fond preluată din dreptul anglo-saxon, prin care o parte anihilează orice susţinere a părţii adverse atunci când se poate proba că vine în contradicţie cu o poziţie publică exprimată anterior.

06. Definiţi renunţarea

Răspuns: Act unilateral care implică posibilitatea subiectelor de drept de a dispune drepturile lor subiective, fiind unul din modurile de extincţie a drepturilor lor subiective.

07. Definiţi recunoaşterea.

Răspuns: Are elemente care o apropie de achiesare, distincţia nefiind întotdeauna facilă.

08. Definiţi protestul

Răspuns: Actul care produce efecte simetric opuse achiesării sau recunoaşterii. Are ca efect:a) fie inopozabilitatea situaţiei;b) fie inopozabilitatea normei cutumiare în formare;c) fie inopozabilitatea actului juridic.

09. Definiţi şi exemplificaţi actele autonormative.

Răspuns: Actul autonormativ este actul prin care subiectul de drept se auto-limitează, cu alte cuvinte îşi impune anumite obligaţii determinate. Exemple:a) promisiunea;b) recunoaşterea;c) renunţarea.

10. Definiţi actele heteronormative.

Răspuns: Actele din această categorie creează drepturi şi obligaţii pentru alte subiecte de drept decât subiectele de la care emană.

11. Exemplificaţi actele obligatorii.

Răspuns:a) regulamente;b) statute ale personalului;c) acte privind securitatea internă;d) acte bugetare;e) decizii prin care se creează organe subsidiare;ş.a.m.d.

12. Ce sunt actele fără valoare obligatorie?

Răspuns: Acte de recomandare.

13. Definiţi Soft Law

Răspuns: Termenul indică fie norme internaţionale cu valoare juridică incertă, în măsura în care sunt inserate în acte internaţionale fără valoare juridică obligatorie, fie norme care, deşi figurează într-un act juridic normativ, nu creează obligaţii în dreptul pozitiv.

14. Ce este pragul juridic?

Răspuns: Prin prag juridic se înţelege limita dincolo de care o normă devine justiţiabilă, adică poate constitui baza juridică autonomă sau temeiul juridic autonom al unei sentinţe internaţionale.

01. Care sunt limitările ratione materiae ale capacităţii juridice a persoanelor fizice în dreptul internaţional?

Răspuns:a) la materiile la care dreptul convenţional le conferă în mod direct drepturi şi obligaţii;b) la materia penală internaţională;c) la materia protecţiei internaţionale a drepturilor omului.

02. Care sunt cele două elemente de care s-a ţinut cont atunci când anumite acţiuni ale indivizilor au fost calificate drept infracţiuni internaţionale?

Răspuns: a) gravitatea lor particulară;b) necesitatea de a garanta eficacitatea reprimării.

03. Enumeraţi normele specifice de drept internaţional aflate în legătură cu răspunderea penală a individului.

Răspuns:a) competenţa universală;b) primatul incriminării internaţionale asupra incriminării interne;c) imprescriptibilitatea;d) restrângerea imunităţii individului care a acţionat ca organ de stat;e) inopozabilitatea normei de exonerare bazată pe ordinul superiorului.

04. Ce este competenţa universală?

Răspuns: O normă de drept cutumiar care recunoaşte tribunalelor interne competenţa de a judeca infracţiunile internaţionale comise în străinătate, indiferent de locul în care au fost comise, de naţionalitatea autorului sau a victimei.

05. Enunţaţi clasificarea cvadripartită a crimelor internaţionale, conform art. 5 din Statutul CPI.

Răspuns:a) genocid;b) crime împotriva umanităţii;c) crime de război;d) crime de agresiune.

06. Definiţi agresiunea, în temeiul art. 6 din Statutul Tribunalului de la Nürnberg.

Răspuns: Conducerea, pregătirea, declanşarea sau continuarea unui război de agresiune, sau a unui război care violează tratatele, asigurările sau acordurile internaţionale, sau participarea la un plan concertat sau la un complot pentru înfăptuirea unuia dintre actele de mai sus.

07. Enumeraţi câteva dintre infracţiunile definite internaţional:

Răspuns: a) pirateria în marea liberă;b) comerţul cu sclavi;c) traficul de stupefiante;d) tortura sau alte tratamente crude, inumane sau degradante;

e) activităţi ilicite cu materiale nucleare.

08. Care au fost primele tribunale penale internaţionale?

Răspuns: Tribunalul militar internaţional de la Nürnberg şi Tribunalul militar internaţional de la Tokyo.

09. Definiţi tribunalele penale speciale

Răspuns: Numite şi tribunale din a doua generaţie, sunt tribunale hibrid, deoarece pe de o parte combină dreptul internaţional şi dreptul intern ca drept material aplicabil, iar pe de altă parte au în componenţă atât judecători internaţionali cât şi judecători naţionali.

EXAMEN:1. Situaţia în care judecătorul naţional este obligat să refuze extrădarea

Răspuns: Extrădarea reprezintă actul prin care, la cererea unui stat care reclamă că o persoană fizică trebuie urmărită penal sau că trebuie să execute o pedeapsă aplicată de organele sale judiciare, statul pe al cărui teritoriu se află persoana în cauză (stat solicitat) o predă statului interesat (stat solicitant).

Judecătorul naţional este obligat să refuze extrădarea în anumite situaţii:a) atunci când are motive serioase de a crede că persoana riscă să fie supusă torturii în statul solicitant;b) atunci când persoana în cauză este incriminată pentru o infracţiune prevăzută într-o lege militară şi nu într-o lege penală ordinară;c) când cererea de extrădare este blocată de incidenţa principiului non bis in idem;d) atunci când sentinţa judecătorească în statul solicitant a fost pronunţată în cursul unui proces judiciar în care au fost violate regulile cutumiare ale procesului echitabil;e) când cererea de extrădare urmăreşte pedepsirea unei persoane pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, origine etnică, opinii politice, sex sau statut personal.

2. Funcţia contencioasă a CIJ

Răspuns: În materie contencioasă competenţa Curţii se limitează, ratione personae, la statele-părţi la Statutul Curţii. Ratione materiae, Statutul CIJ a limitat contenciosul interstatal de competenţa Curţii la litigiile juridice.

Obiectul litigiului poate fi:a) interpretarea unui tratat;

b) orice chestiune de drept internaţional;c) existenţa oricărui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui o violare a unei obligaţii internaţionale;d) natura sau întinderea reparaţiilor datorate pentru încălcarea unui angajament internaţional.

Jurisdicţia Curţii este în principiu o jurisdicţie facultativă, conferită de părţi după apariţia conflictului. Ea poate fi stabilită însă şi aprioric ca şi competenţa obligatorie, în situaţia în care statele părţi au acceptat clauza opţională (clauza facultativă de jurisdicţie obligatorie).

Procedura în faţa Curţii cuprinde:a) o fază scrisă;b) o fază orală.

3. Funcţia consultativă a CIJ

Răspuns: Funcţia consultativă constă în competenţa atribuită Curţii prin articolul 96 din Cartă de a emite, la cererea unor organe determinate ale ONU, opinii asupra unor chestiuni juridice. Este o funcţie în cadrul sistemului ONU şi în general o funcţie limitată la sub-sistemele internaţionale.

În cadrul exercitării funcţiei consultative, CIJ emite un aviz consultativ, care nu posedă forţă juridică obligatorie. De asemenea, Curtea decide discreţionar dacă dă sau nu curs cererii de aviz.

Ratione personae, Curtea poate fi sesizată doar de Consiliul de Securitate şi Adunarea Generală a ONU. Ratione materiae, trebuie să existe chestiunea juridică asupra căreia să se pronunţe Curtea, iar această chestiune trebuie să fie plasată în cadrul activităţii organului sau organizaţiei solicitante.

Procedural, Curtea urmează procedura contencioasă, cu limitările inerente, şi atunci când este solicitată cu o cerere de aviz consultativ.

4. Distincţia între motivarea tip disertaţie şi motivarea tip silogism

Răspuns: Sentinţa internaţională poate fi formulată după două metode de motivare: explicaţia sumară si dizertaţia.

Prima metodă se întâlneşte în special în sistemele de drept civil, şi se recunoaşte prin frecvenţa în textul motivării a sintagmei “având în vedere” sau a cuvântului “văzând”. Consecinţa practică este aceea că judecătorul selectează argumentele părţilor, le comprimă sau le ignoră, în funcţie de locul pe care îl ocupă în formarea convingerii sale intime.

Cea de-a doua metodă presupune că judecătorul sau arbitrul să răspundă tuturor argumentelor prezentate, pentru că aplicarea dreptului în sistemul internaţional nu este un act de autoritate,

ci o operă a raţiunii şi o operă de persuasiune.

5. Imunitatea diplomatică

Răspuns: Noţiunea de imunitat diplomatică implică un ansamblu de privilegii şi de imunităţi care pot fi comod grupate în două categorii:a) imunităţi in rem;b) imunităţi in personam.

Categoria imunităţilor şi privilegiilor in rem cuprinde:a) libertatea comunicaţiilor oficiale (valiza diplomatică) şib) inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice.

La nivelul persoanei, agenţii diplomatici nu pot fi supuşi unor restricţii care să le stingherească libertatea de circulaţie, nu pot fi judecaţi, nu pot fi arestaţi sau plasaţi în stare de detenţie.

Imunitatea de jurisdicţie trebuie analizată din trei perspective.

A. Întinderea imunităţilor ratione personaeDe această imunitate se buură atât agenţii diplomatici cât şi membrii lor de familie. Membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii, împreună cu familiile lor, şi membrii personalului de serviciu, dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditant, sau nu îşi au reşedinţa în acest stat, sunt beneficiarii unei impunităti incomplete.

B. Întinderea imunităţii ratione materiaeImunitatea de jurisdicţie este considerată indivizibilă. CV – 1961 consacră o imunitate absolută în materie penală, indiferent dacă agentul diplomatic este sau nu în exerciţiul funcţiilor sale. Imunitatea de jurisdicţie este dublată de imunitatea de executare.

C. Întinderea imunităţii ratione temporisÎn principiu, imunitatea de jurisdicţie durează atât timp cât durează funcţia diplomatică.

1. Modificarea, suspendarea şi extincţia tratatelor

Răspuns: Din principiul caracterului obligatoriu al tratatului, decurge consecinţa juridică că o singură parte nu poate să modifice în mod unilateral termenii acestuia.

După al doilea război mondial, tratatele încep să conţină clauze care reglementează procedura de revizuire – modul în care se exprimă în mod valabil voinţa concordantă a părţilor de a revizui tratatul.

CV – 1969 subordonează acordul de modificare, fie prezenţa unei permisiuni exprese stipulate în tratat, fie, în absenţa unei astfel de stipulaţii, condiţiei ca acordul de modificare să nu fie în contradicţie cu tratatul.

Ca şi modificarea, suspendarea şi extincţia tratatului rămân guvernate de consimţământ sau achiesare. Se aplică regula pacta sunt servanda. Clauzele de suspendare sau de extincţie sunt:a) cauze întemeiate pe dreptul internaţional general;b) cauze stabilite prin textul tratatului;c) apariţia unor norme posterioare de jus cogens cu care tratatul este în conflict.

Există un drept cutumiar de a denunţa un tratat neexecutat de cealaltă parte.

Desuetudinea sau caducitatea reprezintă un mod de extincţie valid conform dreptului cutumiar şi conferă efect abrogator faptului că tratatul nu a fost aplicat sau a încetat să fie aplicat de părţile contractante.

Schimbarea fundamentală a circumstanţelor care au constituit baza acordului este o cauză de extincţie cunoscută în dreptul internaţional general sub numele de clausula rebus sic stantibus.

2. Elementul material al cutumei

Răspuns: Elementul material al cutumei se numeşte consuetudo. Este unul din parametrii constitutivi ai cutumei, celălalt fiind elementul psihologic sau subiectiv (opinio juris sive necessitatis).

Curtea Internaţională de Justiţie a evocat, referindu-se la consuetudo, criteriul stabilităţii şi criteriul generalităţii comportamentului. Acesta din urmă ridică o problemă de nuanţă: practica trebuie să fie generală, nu însă şi universală. Conceptul de cutumă locală, o creaţie a jurisprudenţei CIJ, ar un caracter strict relativ.

3. Elementul psihologic al cutumei

Răspuns: Elementul psihologic al cutumei se numeşte opinio juris sive necessitatis. Este unul din parametrii constitutivi ai cutumei, celălalt fiind elementul material sau obiectiv (consuetudo).

Rolul lui opinio juris este acela de a plasa sarcina probei cutumei statului-parte care afirmă existenţa unei anumite reguli cutumiare. Este aproape imposibil de dovedit atunci când nu poate fi dedusă din factori obiectivi.

4. Funcţiile Secretarului General al ONU

Răspuns: Secretarul General este unul dintre cele două “organe autonome” ale ONU, alături de Curtea Internaţională de Justiţie.

Competenţele Secretarului General sunt:a) funcţia de reprezentare;b) funcţia administrativă;c) funcţia politică.

În materie de reprezentare, Secretarul General angajează persoana juridică care este ONU în acordurile internaţionale, precum şi în raporturile contractuale.

În materie administrativă, Carta a atribuit Secretarului General o competenţă ierarhică exclusivă asupra întregului personal al tuturor organelor ONU.

Competenţele pe care le implică funcţia politică sunt cele mai dificil de circumscris.

5. Competenţele implicite ale organizaţiilor internaţionale

Răspuns: Competenţele organizaţiilor internaţionale, adică puterile juridice pe care le posedă acestea, se pot clasifica în competenţele exprese şi competenţele implicite. Primele sunt definite în normele tratatului institutiv şi în normele actelor posterioare care le modifică. Secundele se conturează în practica organziaţiei, iar validicatea de principiu a exercitării lor este confirmată azi de o practică cvasi-generală, mergând până la jurisprudenţa constantă a CIJ în direcţia confirmării validităţii actelor care posedă ca bază juridică competenţe implicite.

Teoria competenţelor implicite (implied powers) este legată de formularea ei în dreptul federal american în 1819, în Mac Culloc vs. Maryland, în legătură cu repartizarea competenţelor între federaţie şi entităţile federate. Pe de altă parte, Georg Schwarzenberger a făcut o sinteză a condiţiilor exercitării legitime a unor asemenea competenţe:a) exercitarea competenţelor implicite trebuie să fie necesară (să rezulte logic dintr-o situaţie care nu putea fi prevăzută de autorii tratatului institutiv);b) trebuie să existe competenţe exprese, formulate în termeni generali, care permit, în acord cu intenţiile autorilor tratatului, o interpretare în favoarea unor competenţe noi;c) faptul neincluderii competenţelor implicite în lista competenţelor explicite trebuie să poată fi motivat convingător;d) trebuie să existe în constituţia organizaţiei garanţii împotriva acţiunilor ultra vires, care ar putea fi deghizate în exerciţiul competenţelor implicate.

1. Asemănări şi deosebiri între tratat şi cutumă

Răspuns: Tratatul ilustrează modul de formare voluntar al normelor internaţionale. În esenţă, este vorba despre declaraţiile de voinţă a două sau mai multe subiecte primare sau derivate care decid să creeze, să modifice sau să desfiinţeze norme juridice internaţionale. Tratatul prezintă un dublu aspect: este act juridic şi este normă juridică.

Cutuma ilustrează modul spontan, natural, informal de producţie juridică. Este un mecanism solid ancorat în ealitate, de autoreglare, pornind de la un fapt care reuneşte cinci condiţii, devenind fapt normativ:a) generalitate;b) uniformitate;c) constanţă;d) frecvenţă;e) publicitate.

Elementele constitutive ale cutumei sunt: unul material sau obiectiv, şi care prezintă caracteristicile tradiţionale ale cutumei (consuetudo), şi unul psihologic sau subiectiv (opinio juris siv necessitatis).

În materie de asemănări, notăm mai întâi faptul că atât tratatul, cât şi cutuma sunt izvoare formale de drept, fără a putea face o ierarhie care să subordoneze un tip de izvor celuilalt.

Deosebim cutuma de convenţia internaţională constatând că prima are o apariţie spontană, informală, fiind expresia forţei tradiţiei, în vreme ce tratatul se negociază, având până la urmă o puternică tentă experimentală.

Apoi, una din condiţiile de existenţă a cutumei este caracterul ei de practică publică şi certă. Concomitent, tratatele secrete nu sunt dezavuate, însă nu sunt opozabile terţilor.

Mai adăugăm că pentru a fi valabilă, cutuma are nevoie de o practică generală, acceptată de majoritatea subiectelor care se află într-o anume situaţie (cutuma locală este o creaţie a jurisprudenţei CJI), în vreme ce tratatul nu impune o exigenţă numerică, existând atât tratate bilaterale cât şi tratate multilaterale, atât tratate locale cât şi tratate regionale şi universale.

Nu în ultimă instanţă, cutumele au atâta viaţă cât timp nu cad în desuetudine, în vreme ce tratatele sunt fie tranzitorii cât şi permanente.

2. Asemănări şi deosebiri între forţa majoră şi cazul fortuit

Răspuns: Circumstanţele care exclud ilicitul internaţional sunt următoarele:a) consimţământul statului lezat;b) legitima apărare;c) forţa majoră şi cazul fortuit;

d) pericolul extrem (distress);e) starea de necesitate;f) contramăsurile legitime.

Doctrina şi jurisprudenţa a înţeles să trateze în mod distinct ceea ce CDI, în Proiectul său de articole, a alăturat. Forţa majoră pune în evidenţă caracterul irezistibil al forţei exterioare. Cazul fortuit pune în evidenţă caracterul imprevizibil.

Ambele au în comun faptul că fac executarea obligaţiei imposibilă şi faptul că posedă un caracter involuntar.

3. Zona economică exclusivă

Răspuns: Dreptul mării operează anumite clasificări în spaţiile de apă sărată aflate în comunicaţie liberă şi naturală:a) marea teritorială;b) platoul continental;c) zona contiguă;d) zona economică exclusivă.

Dintre acestea, zona economică exclusivă reprezintă un regim juridic convenţional bazat exclusiv pe Convenţia din 1982. Acest regim este aplicabil unei porţiuni din marea liberă care este adiacentă mării teritoriale. Limita zonei economice este stabilită la distanţa de 200 mile marine de la linia de bază a mării teritoriale, coincizând cu limitele platoului continental.

Statul riveran deţine în acest spaţiu drepturi suverane:a) în materie de explorare, exploatare şi conservare a resurselor naturale situate în apă, pe fundul mării sau în subsol;b) în materia oricăror alte explorări şi exploatări în scopuri economice;c) în materia instalării şi utilizării obiectelor artificiale;d) în materia cercetării ştiinţifice, a protecţiei şi prezervării mediului marin.

4. Libertăţile în marea liberă

Răspuns: Conform unui regim juridic cutumiar bine stabilit, marea liberă este spaţiul internaţional în care statele exercită o serie de libertăţi specifice:a) libertatea de navigaţie;b) libertatea de survol;c) libertatea de a instala cabluri şi conducte;d) libertatea de a construi insule şi alte instalaţii;e) libertatea de pescuit;f) libertatea cercetării ştiinţifice.

5. Ratificarea tratatelor

Răspuns: Deşi CV enumeră ratificarea printre modurile de expresie a consimţământului de a fi legat printr-un tratat alături de semnătură, schimbul instrumentelor, acceptare, aderare sau aprobare, într-o enumerare care nu este limitativă, în practica statelor ratificarea are un rol deosebit de important. Majoritatea constituţiilor statale reglementează ratificarea ca pe o condiţie sine qua non pentru ca statul să se considere legat.

Ratificarea este discreţionară şi neuniformă, fără ca în dreptul internaţional general să existe vreo prezumţie în favoarea ei. Emiterea sau refuzul ratificării nu sunt condiţionate de o anumită durată de timp.

Mai menţionăm că tratatele numite generic “acorduri” se încheie valabil şi în absenţa ratificării, putându-se încheia şi sub formă de schimburi de scrisori sau de note diplomatice.