intrebari si raspunsuri mediu

32
Intrebari-Dreptul mediului 1.Definitia atmosferei si compozitia atmosferei. Atmosfera terestră reprezintă învelişul gazos, alcătuit din aer, care înconjoară Pământul fără o limită superioară precisă, având o compoziţie şi proprietăţi aproximativ constante până la circa 3000m altitudine. Aerul reprezintă un amestec de gaze şi ocupă în atmosferă cca 96% din volum, restul de 4% fiind ocupat de vapori de apă 2.Poluarea atmosferica-definitie. eliberarea în aer de către oameni, mijlocit sau nemijlocit, de substanţe, sau energie cu efecte nocive, precum şi periclitarea sănătăţii, daune comorilor vii sau ecosistemelor sau altor bunuri, precum şi o limitare a finefacerilor mediului sau a altor drepturi de folosire de drept a mediului. 3.Poluarea atmosferica transfontaliera pe distante lungi. Poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi este de asemenea definită ca fiind acea poluare a cărei sursă fizică este cuprinsă total sau parţial în zona supusă jurisdicţiei naţionale a unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă jurisdicţiei naţionale a altui stat, la o distanţă la care nu este în general posibil să se distingă contribuţiile surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie 4.Poluantii atmosferei –clasificare si enumerare. 1. POLUANŢI PRIMARI: sunt emişi direct din surse identificate sau identificabile 2. POLUANŢI SECUNDARI: sunt produşi în aer prin interacţiunea a doi sau mai mulţi poluanţi sau prin reacţia cu anumiţi constituenţi ai aerului. Principalii poluanţi ai atmosferei sunt: - poluanţi sulfurici;

Upload: dmitri-gorobic

Post on 29-Dec-2014

97 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

Intrebari-Dreptul mediului1.Definitia atmosferei si compozitia atmosferei.

Atmosfera terestră reprezintă învelişul gazos, alcătuit din aer, care

înconjoară Pământul fără o limită superioară precisă, având o compoziţie

şi proprietăţi aproximativ constante până la circa 3000m altitudine.

Aerul reprezintă un amestec de gaze şi ocupă în atmosferă cca 96% din volum, restul de 4% fiind ocupat de vapori de apă

2.Poluarea atmosferica-definitie.

eliberarea în aer de către oameni, mijlocit sau nemijlocit, de substanţe, sau energie cu efecte nocive, precum şi periclitarea sănătăţii, daune comorilor vii sau ecosistemelor sau altor bunuri, precum şi o limitare a finefacerilor mediului sau a altor drepturi de folosire de drept a mediului.

3.Poluarea atmosferica transfontaliera pe distante lungi.

Poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi este de asemenea definită ca fiind acea poluare a cărei sursă fizică este cuprinsă total sau parţial în zona supusă jurisdicţiei naţionale a unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă jurisdicţiei naţionale a altui stat, la o distanţă la care nu este în general posibil să se distingă contribuţiile surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie

4.Poluantii atmosferei –clasificare si enumerare.

1. POLUANŢI PRIMARI: sunt emişi direct din surse identificate sau

identificabile

2. POLUANŢI SECUNDARI: sunt produşi în aer prin interacţiunea a doi

sau mai mulţi poluanţi sau prin reacţia cu anumiţi constituenţi ai

aerului.

Principalii poluanţi ai atmosferei sunt:

- poluanţi sulfurici;

- poluanţi carbonici;

- hidrocarburile;

- compuşii azotului;

- poluanţii minerali;

- substanţele radioactive;

Page 2: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

- praful bacterian.

Oxidul de carbon este cel mai răspândit, provenind 60% de la vehiculele

ce folosesc drept combustibil benzina şi motorina, iar restul din industria

siderurgică, petrochimică, etc.

Bioxidul de sulf se consideră că este cea mai dăunătoare substanţă din aer:

50% din arderea cărbunilor, 30% din arderea petrolului, 20% din alte

procese.

5.Distrugerea stratului de ozon.

Distrugerea progresivă a stratului de ozon intensifică proprietăţile de

absorbţie ale atmosferei lăsând astfel posibilitatea radiaţiilor solare de a

trece în cantităţi exagerate şi, impicit trecând şi o parte din radiaţiile

infraroşii. Consecinţa directă a acestui fenomen va fi creşterea numărului

de îmbolnăviri de cancer de piele şi cataractă oculară, dar şi afectarea

producţiei de grâu, orez, porumb, soia şi a planctonului oceanelor.

6.Ploile acide-definitie si efecte.

Particulele emise în atmosferă prin arderea combustibililor proveniţi din

cărbune, petrol, gaze naturale, acţionează ca un nucleu de condensare a

apei, iar caracteristicile acestor aerololi se regăsesc în proprietăţile ploii.

Efectele ploilor acide sunt:

1. DIRECTE: intervin atunci când depunerile acide vin în contact

direct cu mediul receptor(plante, animale, construcţii);

2. INDIRECTE: se produc atunci când depunerile acide induc

schimbări chimice în sol şi plante.

Alte efecte:

- despăduririle;

- pierderea de nutrienţi în stratul superior al solului;

- impurificarea apelor subterane şi de suprafaţă;

- la nivel acvatic este afectată viaţa multor specii de peşti;

-asupra sănătăţii umane:tractul respirator etc

7.Obiectivele strategiei nationale in domeniul protectiei atmosferei.

Page 3: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

- menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în

care acestea se încadrează, în limitele prevăzute de normele în

vigoare pentru indicatorii de calitate;

- îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în

care acestea nu se încadrează, în limitele prevăzute de normele în

vigoare pentru indicatorii de calitate;

- adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminare a

efectelor negative asupra mediului, inclusiv în context

transfrontalier;

îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu

8.Definiti valoarea limita.

Valorile limită reprezintă nivelul fixat pe baza cunoştinţelor ştiinţifice, în

scopul evitării, prevenirii sau reducerii efectelor dăunătoare asupra

sănătăţiii omului sau mediului, care se atinge într-o perioadă dată şi nu

trebuie depăşit după ce a fost atins.

9.Definiti valorile de prag.

Valorile de prag constituie nivelul pragurilor de alertă care odată ce au

fost depăşite determină luarea de măsuri de către autorităţile

competente, conform legislaţiei în vigoare.

10.Sistemul national de evaluare si gestionare integrala a calitatii aerului

În vederea evaluării calităţii aerului s-a creat Sistemul naţional de

evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului, care asigură cadrul

organizatoric, instituţional şi legal de cooperare a autorităţilor şi

instituţiilor publice cu competenţe în domeniul protecţiei atmosferei şi al

evaluării şi gestionării calităţii aerului în România.

Acest sistem include Sistemul Naţional de monitorizare a calităţii aerului

şi Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi în atmosferă.

11.Definiti pragul de alerta.

Page 4: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

Pragul de alertă reprezintă nivelul peste care există un risc pentru

sănătatea oamenilor în urma expunerii de scurtă durată şi faţă de care

trebuie să se ia măsuri urgente cf. legislaţiei în vigoare.

12.Acordul de mediu.

Acordul de mediu se emite cu respectarea următoarelor condiţii:

- să fie prevăzute toate măsurile de prevenire a poluării aerului,

inclusiv folosirea celei mai bune tehnici disponibile care nu implică

costuri excesive;

- să se menţioneze că funcţionarea unităţii de producţie nu determină

poluarea semnificativă a aerului;

- nu sunt depăşite valorile limită de emisie pentru poluanţii rezultaţi

din activitate;

- sunt avute în vedere valorile limită privind calitatea aerului pentru

toţi poluanţii rezultaţi din activitate.

13.Monitorizarea calitatii aerului.

În vederea monitorizării calităţii aerului s-a înfiinţat Sistemul naţional de

evaluare şi gestiune integrată a calităţii aerului, sistem care include:

a. Sistemul Naţional de monitorizare a calităţii aerului

b. Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi

atmosferici.

Pentru prima dată Legea 243/2000 a prevăzut că emisiile de poluanţi în

atmosferă cu impact asupra sănătăţii omului şi mediului se supun taxării în

condiţiile prevăzute de lege.

14.Clasificarea apelor.

a) din punct de vedere al administrării lor:

- ape internaţionale;

- ape teritoriale (maritime interioare);

- ape naţionale (fluvii, râuri, canale, lacuri);

b) din punct de vedere al situării lor:

- ape de suprafaţă;

- ape subterane;

c) din punct de vedere al folosinţei:

Page 5: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

- apa ca obiect de consum individual;

- ape de folosinţă generală (satisfacerea cerinţelor);

- apa ca obiect al muncii;

- apa destinată agriculturii (pentru irigaţii);

- apa cu destinaţie specială (navigaţie, producere de energie electrică)

apa ca mijloc de producţie.

15.Sursele de poluare a apelor.

Sursele care produc poluarea apelor de suprafaţă se pot împărţi în

surse de poluare concentrate sau organizate, reprezentate de apele

uzate orăşeneşti ce deversează continuu sau apele uzate

industriale cu descărcare continuă sau intermitentă;

- surse de poluare neorganizate, dispersate pe suprafaţa bazinului

hidrografic al cursului de apă, constituite din apele de precipitaţii

care spală localităţile şi drumurile, depozitele de reziduuri,

terenurile agricole pe care s-au aplicat îngrăşăminte sau pesticide.

Pentru apele subterane, sursele de impurificare provin, în principal,

din:

- impurificare cu ape saline, gaze sau hidrocarburi produse ca

urmare a unor lucrări miniere sau de foraje;

- impurificări produse de infiltraţiile d ela suprafaţa solului a tuturor

categoriilor de ape care produc şi impurificarea dispersată a

surselor superficiale;

- impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării

yonei de protecţie sanitară sau a condiţiilor de execuţie.

16.Protectia juridica a apelor:aspect cantitativ si aspect calitativ.

În ceea ce priveşte aspectul cantitativ, utilizatorii de apă sunt obligaţi să

economisească apa prin folosirea acesteia în mod judicios, urmărindu-se

luarea tuturor măsurilor în scopul reducerii pierderilor în reţelele de

distribuţie sau la beneficiari.

Sub aspect calitativ, se interzice în orice mod poluarea resurselor de apă.

Poluarea intenţionată se plăteşte.

17.Zona costiera.

Page 6: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

a). Marea teritorială, apele maritime interioare, inclusiv fundul mării

aferent acestora, resursele naturale ale zonei economice exclusive şi ale

platoului continental, insulele formate în marea interioară/teritorială,

lucrările şi instalaţiile hidrotehnice pentru combaterea eroziunii costiere,

incintele portuare şi lucrările de protecţie aferente, lucrările şi instalaţiile

de semnalizare navală, precum şi terenul necesar funcţionării acestora;

b). Zona de protecţie cu regim sever:

- zona dintre limita minimă şi cea maximă de înaintare a valurilor în cazul

celor mai puternice furtuni înregistrate;

- uscatul invadat de mare, din orice cauză, devenit o parte a fundului

mării;

- depozitele sedimentate la linia ţărmului sau formate prin retragerea

mării, indiferent de cauze;

- avansarea uscatului, cauzată direct sau indirect de orice fel de lucrare

costieră;

- falezele;

- uscatul delimitat la punctele anterioare, care din orice cauză a pierdut

calitatea sa de plajă sau faleză;

c). Zona tampon, care include o fâşie de teren situată de-a lungul zonei de

protecţie cu regim sever;

d). Zona de protecţie costieră care cuprinde terenurile adiacente zonei

tampon, inclusiv umede.

18.Clasificarea terenurilor.

a) terenuri cu destinaţie agricolă : terenurile arabile, viile, livezile,

pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile,

fâneţele, serele, solariile, răsadniţele, terenurile cu vegetaţie forestieră,

dacă nu fac parte din amenajamente silvice, păşunile împădurite, cele

ocupate cu construcţii agrozootehnice şi de îmbunătăţiri funciare,

amenajările piscicole, drumurile tehnologice şi de depozitare.

b) terenuri cu destinaţie forestieră, şi anume: terenurile împădurite sau

cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică,

terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive - stâncării,

abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi.;

c) terenuri aflate permanent sub ape, şi anume: albiile minore ale

cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale şi artificiale la nivelul

Page 7: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

maxim de retenţie, braţele şi canalele din Delta Dunării, fundul apelor

maritime interioare şi al mării teritoriale şi contigue.

d) terenuri din intravilan includ toate terenurile, indiferent de categoria

de folosinţă, situate în perimetrul localităţilor urbane şi rurale, ca urmare

a stabilirii limitei de hotar a intravilanului, conform legislaţiei în vigoare.

e) terenuri cu destinaţii speciale : fac parte cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, aeriene şi navale, cele pe care se află obiective şi instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, terenurile cu exploatări miniere, petroliere, cele pentru nevoile de apărare a ţării, precum şi rezervaţiile şi monum

19.Categoriile de folosinta privind terenurile.

principalele categorii de folosinţă sunt :

terenurile arabile (A) ;

p _unile (P) ;

fânecele (F) ;

viile (V) ;

livezile (L) ;

p durile _i alte terenuri forestiere (PD) ;

terenurile cu ape _i ape cu stuf : - ape curg toare (HR) ;

- ape stătătoare (HB) ;

- marea teritorială ;

- marea interioară;

c ile de comunicacii rutiere (DR) ;

c ile ferate (CF) ;

terenurile ocupate cu construccii _i curci (CC) ;

terenurile degradate _i neproductive (N).

20.Obligatiile detinatorilor de terenuri

deţinătorii de terenuri cu orice titlu, în scopul asigurării protecţiei calităţii solurilor, au următoarele obligaţii:

a) să prevină pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calităţii

solurilor;

b) să asigure la amplasarea, proiectarea, construirea şi punerea în

funcţiune a obiectivelor de orice fel, ca şi la schimbarea destinaţiei

terenurilor, condiţiile prevăzute în acord şi în autorizaţia de mediu;

Page 8: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

c) să nu ardă miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără

acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără

informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de

urgenţă.

Cu privire la exploatarea sau prospectarea resurselor

subsolului legea stabileşte obligaţiile care revin deţinătorilor cu orice

titlu:

a) să solicite şi să obţină acord şi/sau autorizaţie de mediu, potrivit legii,

şi să respecte prevederile acestora;

b) să refacă terenurile afectate, să asigure încadrarea lor în peisajul zonei

şi să le aducă la parametrii productivi şi ecologici naturali sau la un nou

ecosystem funcţional, constituind în acest scop fondul de garanţie

necesar conform prevederilor legale, şi să monitorizeze zona;

c) să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului sau pe cele

competente potrivit legii, despre orice situaţii accidentale care pun în

pericol ecosistemul terestru şi să acţioneze pentru refacerea acestuia.

21.Obligatiile detinatorilor sau administratorilor padurilor,vegetatiei forestiere si a pajistilor

Deţinătorii, cu orice titlu, şi administratorii pădurilor,

vegetaţiei forestiere şi ai pajiştilor au următoarele obligaţii:

a) să menţină suprafaţa împădurită a vegetaţiei forestiere din afara

fondului forestier, inclusiv a jnepenişurilor, tufişurilor şi pajiştilor

existente, fiind interzisă reducerea acestora, cu excepţia cazurilor

prevăzute de lege;

b) să exploateze masa lemnoasă numai în limita posibilităţii pădurilor,

stabilită de amenajamentele silvice şi aprobată prin lege;

c) să asigure respectarea regulilor silvice de exploatare şi transport

tehnologic al lemnului, stabilite conform legii, în scopul menţinerii

biodiversităţii pădurilor şi a echilibrului ecologic;

d) să respecte regimul silvic pentru împădurirea suprafeţelor exploatate,

stabilit de autoritatea centrală pentru silvicultură, în acord cu condiţiile

de utilizare durabilă a pădurilor, prevăzute de autoritatea centrală pentru

protecţia mediului;

e) să asigure aplicarea măsurilor speciale de conservare pentru pădurile

cu funcţii deosebite de protecţie, situate pe terenuri cu pante foarte mari,

cu procese de alunecare şi eroziune, pe grohotişuri, stâncării, la limita

Page 9: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

superioară de altitudine a vegetaţiei forestiere, precum şi pentru alte

asemenea păduri;

f) să respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetaţiei

lemnoase de pe păşunile împădurite care îndeplinesc funcţii de protecţie

a solului şi a resurselor de apă;

g) să asigure exploatarea raţională, organizarea şi amenajarea pajiştilor,

în funcţie de capacitatea de refacere a acestora;

h) să exploateze resursele pădurii, fondul cinegetic şi piscicol, în limitele

potenţialului de regenerare, potrivit prevederilor legale;

h1) să exploateze pajiştile, în limitele bonităţii, cu numărul şi speciile de

animale şi în perioada stabilită, în baza studiilor de specialitate şi a

prevederilor specifice;

h2) să protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol şi al pajiştilor

din cadrul ariilor naturale protejate, în termenii stabiliţi prin planurile de

management şi regulamentele specifice.

i) să sesizeze autorităţile pentru protecţia mediului despre accidente sau

activităţi care afectează ecosistemele forestiere sau alte asemenea

ecosisteme terestre.

22.Reteaua nationala de arii naturale protejate(definitie, clasificare, principii).

23.Actiunile interzise prin lege in ariile naturale protejate.

- desfăsurarea programelor, proiectelor si activitătilor care contravin

planurilor de management sau regulamentelor sariilor naturale

protejate;

- schimbarea destinatiei terenurilor, pasunatul si amplasarea de

stane şi locuri de târlire precum si activitati comerciale de tip

comert ambulant, fara aprobarea structurilor de administrare;

- distrugerea sau degradarea panourilor informative si

indicatoarelor, constructiile, împrejmuirile, barierele, plăcile,

stâlpii, semnele de marcaj sau orice alte amenajări aflate în

inventarul ariilor naturale protejate;

- aprinderea şi folosirea focului deschis în afara vetrelor special

amenajate şi semnalizate în acest scop de către administratorii sau

custozii ariilor naturale protejate;

- abandonarea deşeurilor în afara locurilor special amenajate şi

semnalizate pt colectare daca există;

Page 10: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

- accesul cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili pe

suprafaţa ariilor naturale protejate, în scopul practicării de sporturi,

în afara drumurilor permise accesului public şi a terenurilor special

amenajate;

- exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile din parcurile

naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele

naturii, şi din zonele de conservare specială ale parcurilor naţionale.

24.Protectia zonei montane.

Zona montană a României, reprezentând arealul delimitat în conformitate

cu prevederile HG nr. 949/2002, constituie un teritoriu de interes

naţional special, economic, social si de mediu natural, beneficiind de o

reglementare distinctă.

Cf legii, politica montană are ca scop valorificarea durabilă a resurselor

muntelui, conservarea peisajului şi a biodiversităţii, precum şi dezvoltarea

unor activităţi economice specifice zonei.

Printre principiile care stau la baza politicii din zona montana

mentionam:

- valorificarea optima a resurselor agricole, piscicole, forestiere,

energetice, industriale, artizanale, turistice si culturale specifice,

existente pe teritoriul unei localitati sau pe un anumit areal ce se

constituie ca o entitate naturala in zona montana;

- diversificarea activitatilor economice si de productie din zona

montana, fara deteriorarea echilibrului ecologic sau degradarea

mediului natural;

- recunoasterea existentei obiective a conditiilor naturale speciale si

a drepturilor comunitatilor din zona montana;

- dezvoltarea si ridicarea calitatii vietii din zona montana.

25.Asezarile umane(definitie, obiective strategice).

Page 11: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

Aşezările umane reprezintă leagănul tradiţional al comunitărilor umane

şi, în consecinţă, abordarea dezvoltării durabile, ecologice a acestora

trebuie realizată cu prioritate.

În aşezările omeneşti rezolvarea problemelor ecologice depinde în mare

măsură de reţeaua localităţilor şi mărimea lor, de raporturile cu teritoriul

liber, de mărimea, natura şi modul de exploatare a acestui teritoriu, de

resursele existente, de modul de prelucrare industrială, de reţeaua de căi

de comunicaţii, etc.

obiectivele strategice pentru aşezările umane sunt:

- dezvoltarea echilibrată a regiunilor prin repartizarea uniformă

a activităţilor social-economice în teritoriu;

- îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, a transportului urban şi

valorificarea eficientă a patrimoniului natural şi a celui construit;

- dezvoltarea aşezărilor umane în zone care nu sunt supuse

riscurilor naturale şi agenţilor poluanţi;

- ridicarea standardului de locuire în mediul urban şi rural;

- reducerea pierderilor energetice din cauza izolărilor termice

ineficiente;

- păstrarea identităţii culturale a localităţilor şi crearea unei

reţele de spaţii verzi în localităţile urbane, în conexiune cu

ecosistemele din teritoriu;

- inventarierea şi cercetarea la nivelul întregului teritoriu

naţional a zonelor cu risc de dezastre antropice şi naturale, în

paralele cu elaborarea planificării predezastru.

26.Pricipiile ecologice pentru asigurarea unui mod de viata sanatos.

1. elaborarea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului care să

conţină:

- măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic

natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi;

- condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor

deteriorate;

- măsuri de protecţie sanitară a captărilor de apă potabilă

Page 12: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

2. respectarea prevederilor din planurile de urbanism şi amenajarea

teritoriului privind amplasarea obiecivelor industriale, a căilor şi

mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare, staţiilor de epurare;

3. adoptarea elementelor ahitecturale adecvate;

4. iniţierea, pe plan local, a proiectelor de amenajare, întreţinere şi

dezvoltare a canalizării;

27.Documentatiile de amenajare a teritoriului.

Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind:

a. planul de amenajare a teritoriului naţional care are ca

secţiuni:

- Căi de comunicaţii;

- Ape;

- Zone protejate;

- Reţeaua de localităţi;

- Zone de risc natural;

- Turismul;

- Dezvoltarea rurală;

b. planul de amenajare a teritoriului judeţean;

c. planul de amenajare a teritoriului zonal, care cuprinde măsuri

pentru soluţionarea unor probleme specifice ale unor teritorii;

28.Documentatiile de urbanism.

a. planul urbanistic general şi regulamentul local aferent

acestuia (PUG);

b. planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent (PUZ);

c. planul urbanistic de detaliu (PUD);

29.Organism modificat genetic-definitie.

Organism modificat genetic = orice organism, cu excepţia fiinţelor umane, în care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin imperechere si-sau recombinare naturală

30.Utilizarea in conditii de izolare-definitie.

Utilizarea in conditii de izolare - orice operatiune prin care organismele sunt modificate genetic sau prin care organismele modificate genetic sunt cultivate, stocate, transportate, distruse, eliminate sau

Page 13: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

utilizate in conditii controlate, si pentru care se iau masuri specifice de izolare, pentru a se limita contactul acestor organisme cu populatia si cu mediul, astfel incat sa se asigure un nivel ridicat de siguranta

31.Grupele de microorganisme modificate genetic si clasele de izolare.

. Grupele de microorganisme modificate genetic sunt:

a) grupa 1: microorganisme modificate genetic care nu prezintă niciun

risc sau prezintă un risc neglijabil faţă de sănătatea umană şi mediu;

b) grupa 2: microorganisme care prezintă un risc scăzut de patogenitate

faţă de sănătatea umană şi mediu;

c) grupa 3: microorganisme care prezintă un risc moderat de

patogenitate faţă de sănătatea umană şi mediu;

d) grupa 4: microorganisme care prezintă un risc ridicat de patogenitate

faţă de sănătatea umană şi mediu.

clasele de izolare:

clasa 1: activităţi care nu prezintă sau prezintă riscuri neglijabile, adică

activităţi pentru care este adecvat nivelul 1 de izolare pentru protecţia

sănătăţii umane şi a mediului, în care se utilizează microorganisme

modificate genetic aparţinând grupei 1;

b)clasa 2: activităţi care prezintă riscuri reduse, adică activităţi pentru

care este adecvat nivelul 2 de izolare pentru protecţia sănătăţii umane şi

a mediului, în care se utilizează microorganisme modificate genetic

aparţinând grupelor 1 şi 2;

c)clasa 3: activităţi care prezintă riscuri moderate, adică activităţi pentru

care este adecvat nivelul 3 de izolare pentru protecţia sănătăţii umane şi

a mediului, în care se utilizează microorganisme modificate genetic din

grupa 3 sau, prin modificări, aparţinând grupelor 1 şi/sau 2;

d)clasa 4: activităţi care prezintă riscuri ridicate, adică activităţi pentru

care este adecvat nivelul 4 de izolare pentru protecţia sănătăţii umane şi

a mediului, în care se utilizează microorganisme modificate genetic din

grupa 4 sau, prin modificări, aparţinând grupelor 1, 2 şi/sau 3.

32.Introducerea deliberata in mediu si pe piata.

Introducere deliberată în mediu - orice introducere intentionata in

mediu a unui organism modificat genetic sau a unei combinatii de

organisme modificate genetic, pentru care nu se iau masuri specifice de

Page 14: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

izolare pentru a se limita contactul lor cu populatia si cu mediul si pentru

a asigura un nivel ridicat de siguranta a acestora;

Introducere pe piata - punerea la dispozitie a organismelor modificate

genetic, contra cost sau gratuit, unor persoane autorizate pentru

activitati cu organisme modificate genetic. In sensul prezentei ordonante

de urgenta, nu este considerata introducere pe piata:

a) punerea la dispozitie a microorganismelor modificate genetic, inclusiv

a colectiilor de culturi, pentru activitatile reglementate prin Directiva

Consiliului 90/219/CEE privind utilizarea in conditii de izolare a

microorganismelor modificate genetic, amendata prin Directiva 98/81/CE;

b) punerea la dispozitie a organismelor modificate genetic, altele decat

microorganismele mentionate la lit. a), pentru a fi utilizate exclusiv

pentru activitati in care sunt luate masuri de izolare stricte, adecvate

pentru a limita contactul cu acestea si a asigura un nivel ridicat de

siguranta pentru populatie, in general, si pentru mediu, masurile trebuind

sa se bazeze pe aceleasi principii privind izolarea, conform Directivei

98/81/CE, care amendeaza Directiva 90/219/CEE;

c) punerea la dispozitie a organismelor modificate genetic pentru a fi

utilizate exclusiv pentru introducerile deliberate in mediu, care se supun

cerintelor prevazute la capitolul II;

33.Notificarea in vederea introducerii pe piata a unui microorganism genetic(ce trebuie sa contina notificarea).

Notificarea trebuie sa contina:

   a) cererea de autorizare, care precizeaza tipul de organisme modificate

genetic si activitatea propusa;

   b) dovada achitarii tarifului pentru evaluarea dosarului de notificare ;

   c) dosarul tehnic continand informatiile specificate in anexa nr. 3,

necesare pentru realizarea evaluarii riscului asupra sanatatii umane si a

mediului, ca urmare a introducerii deliberate in mediu a unui organism

modificat genetic sau a unei combinatii de asemenea organisme,

respectiv:

   1. informatii de ordin general, conform anexei nr. 3A pct. I;

   2. informatii privind organismele modificate genetic, conform anexei nr.

3A pct. II;

   3. locatia/locatiile unde are/au loc introducerea/introducerile

deliberata/deliberate in mediu, coordonatele cadastrale, un plan detaliat

Page 15: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

al suprafetei pentru testare si un plan de incadrare in zona, din care sa

reiasa vecinatatile, distantele fata de ariile protejate, precum si lista

proprietarilor terenurilor invecinate si tipul de activitati sau de

agricultura pe care il practica, respectiv agricultura ecologica sau

conventionala;

 4. informatii privind conditiile de introducere si mediul potential

receptor, conform anexei nr. 3A pct. III, specifice fiecarei locatii

prevazute la pct. 3;

   5. informatii privind interactiunile dintre organismele modificate

genetic si mediu conform anexei nr. 3A pct. IV;

   6. un plan de monitorizare, in conformitate cu partile relevante din

anexa nr. 3, pentru a identifica efectele pe care le pot avea organismele

modificate genetic asupra sanatatii umane si asupra mediului, conform

anexei nr. 3A pct. V;

   7. informatii privind controlul intern, monitorizarea, metodele de

remediere, gestionarea deseurilor, planurile de interventie in caz de

urgenta si, dupa caz, rapoartele notificatorului;

   8. o anexa continand eventuale date confidentiale, conform prevederilor

art. 43;

   9. informatii rezultate din experienta obtinuta din introduceri ale

aceluiasi organism modificat genetic sau aceleiasi combinatii de

asemenea organisme, a carui/carei notificare este in curs sau pentru care

notificarea a fost transmisa sau este transmisa, in interiorul, fie in

exteriorul Comunitatii Europene.

   d) rezumatul notificarii, intocmit conform reglementarilor nationale si

comunitare;

   e) evaluarea riscului asupra sanatatii umane si a mediului si concluziile

prevazute in anexa nr. 2 sectiunea D, impreuna cu toate referintele

bibliografice si indicarea metodelor de evaluare folosite;

   f) declaratia pe propria raspundere, completata si semnata de

notificator, prin care isi asuma intreaga responsabilitate pentru orice

prejudiciu adus sanatatii umane, bunurilor materiale sau mediului, care

ar rezulta din introducerea propusa;

   g) informatia pentru public, conform modelului din anexa nr. 8, in

format electronic si pe suport de hartie.

34.Clasificarea normelor de mediu ca tehnici de protectie a mediului.

Page 16: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

– norme de calitate a mediului, care fixează niveluri maxime admisibile de poluare în

mediile receptoare: aer, apă, sol. Normele de calitate pot varia după utilizarea mediului dat.

Ele pot acoperi zone geografice determinate (naţionale, regionale ori locale), după cum o

normă de calitate a apei poate să se aplice unui întreg curs de apă ori numai unei părţi a

acestuia;

– norme de emisie, care stabilesc cantitatea de poluanţi ori concentraţiile de poluanţi care

pot fi degajaţi de o sursă dată (o uzină, de pildă). Aceste norme stabilesc obligaţii de rezultat,

lăsând poluatorului libertatea de alegere a mijloacelor pentru a se conforma exigenţelor date;

emisiile de substanţe poluante pot fi măsurate pe unitatea de timp ori în cursul unei operaţiuni

date; ca regulă, normele de emisie se aplică instalaţiilor fixe şi surselor mobile de poluare

plasate în categoria vizată de normele de produs;

– norme de procedeu, care enunţă un anumit număr de specificaţii cărora trebuie să le

corespundă instalaţiile fixe; acestea stabilesc obligaţii de mijloc şi nu lasă poluatorului libera

alegere a tehnicilor prin care înţelege să reducă emisiile;

– norme de produs, care tind să fixeze fie proprietăţi fizice şi chimice pentru un anumit

produs, fie reguli privind condiţiile, ambalajul ori prezentarea produsului, în special pentru

produsele toxice sau limitele la emisiile poluante pe care acest produs poate să le degajeze în

cursul utilizării sale.

35.Avizele de mediu.

Avizul de mediu pentru planuri şi programe, avizul pentru stabilirea obligaţiilor de

mediu, avizul de mediu pentru produsele de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea

îngrăşămintelor chimice şi avizul Natura 2000– indiferent de denumire, reprezintă, ca natură

juridică, avize conforme a căror solicitare şi ale căror prevederi sunt obligatorii pentru

adoptarea/emiterea/aprobarea ş.a. documentelor cărora li se adresează şi faţă de care certifică

integrarea considerentelor privind protecţia mediului. Funcţia lor esenţială este aceea de a

asigura receptarea exigenţelor ecologice în acte administrative, politico-juridice ş.a. care pot

sau au un impact semnificativ asupra mediului, dar al căror obiectiv principal definitoriu este

de altă natură. Aceste cerinţe ale avizului reprezintă o condiţie de legalitate a însuşi actului ce

urmează a se emite, neîndeplinirea lor atrăgând nulitatea absolută a acestuia. Neconstituind

acte administrative (de mediu) de sine stătătoare, ci doar operaţiuni tehnico-juridice deosebit

de importante, avizele nu pot fi contestate în justiţie decât odată cu actul pe care îl

condiţionează.

Page 17: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

36.Acordul de mediu.

Acordul de mediu

Are o poziţie intermediară, între avize şi autorizaţii, cu un profil juridic specific,

datorită scopului urmărit şi regimului juridic aplicabil. Astfel, potrivit legii-cadru (art.

11) acesta este obligatoriu pentru proiectele publice sau private sau pentru modificarea ori

extinderea activităţilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot avea impact

asupra mediului, iar pentru obţinerea sa, în cazul proiectelor publice sau private care pot avea

impact semnificativ asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor este

necesară evaluarea impactului asupra mediului. O altă caracteristică a acordului de mediu este

acea că, spre deosebire de

autorizaţia de mediu şi ca o consecinţă a naturii sale juridice, se emite în paralel cu celelalte

„acte de reglementare” (mai corect alte acte administrative) emise de autorităţile competente,

potrivit legii [art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005], astfel că efectul juridic

al documentului supus acordului este rezultatul manifestării de voinţă al mai multor organe

(autorităţi), inclusiv al celei de mediu.

Totuşi, se cuvine menţionat faptul că, după eliberarea acordului de mediu şi în

conexiunea prealabilă cu acesta se emit şi alte acte administrative, precum: autorizaţia de

construire sau avize ori acorduri cerute pentru diverse alte domenii, în condiţiile legii.

37.Autorizatia de mediu.

Autorizaţia de mediu, lato sensu, este considerată ca fiind actul administrativ în baza

căruia se pot desfăşura, în mod legal, activităţile existente şi începe activităţile noi cu posibil

impact semnificativ asupra mediului. În sens administrativ, autorizaţiile de mediu sunt

autorizaţii libere, acte administrative individuale, care stabilesc drepturi şi/sau obligaţii

determinate pentru subiectul căruia i se adresează. Activităţile supuse astfel autorizării sunt

determinate prin sistemul listei. Referitor la stabilirea consecinţelor asupra mediului, pentru

obţinerea autorizaţiei de mediu, în cazul activităţilor existente, care nu sunt conforme cu

normele şi reglementările în vigoare, este necesară efectuarea bilanţului de mediu (apreciată

prin decizia autorităţii competente), urmat de programul pentru conformare (negociat cu

titularul activităţii), iar în cazul activităţilor noi se impune evaluarea impactului de mediu.

38.Taxele-Instrument economic-fiscal privind protectia mediului.

Page 18: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

Sunt folosite frecvent pentru penalizarea produselor ori activităţilor care aduc atingere

mediului. Adeseori, atunci când nu se vrea interzicerea unui produs, ci numai limitarea

utilizării sale, acest din urmă obiectiv se poate realiza pe calea instituirii unor taxe

suplimentare, care să-i amplifice costul. Este o metodă preferată, de regulă, politicilor de cote

ori contingentări, considerate drept foarte birocratice.

În raport cu scopul direct urmărit, taxele pot să se prezinte în următoarele ipostaze:

taxe percepute după cantitatea ori calitatea substanţelor poluante eliberate în mediu;

taxe percepute pe produsele care sunt poluante, fie în timpul fabricării acestora, fie în

timpul utilizării lor; de asemenea, pot fi taxate produsele devenite învechite, pentru care a fost

introdus un sistem de eliminare;

diferenţierea taxelor pentru a favoriza un produs relativ curat prin introducerea unei

taxe pentru un produs echivalent, care este poluant; diferenţierea permite practicarea de

preţuri mai avantajoase pentru produsele curate;

redevenţe utilizate pentru acoperirea cheltuielilor colectivităţii, de pildă pentru

tratarea deşeurilor;

taxe administrative plătite pentru diverse servicii administrative, precum înregistrarea

produselor chimice ori pentru aplicarea anumitor reglementări.

39.Politica preturilor- Instrument economic-fiscal privind protectia mediului.

Un important instrument economic de acţiune în favoarea protecţiei şi conservării

mediului îl constituie şi politica în domeniul preţurilor. Frecvent, întrucât preţurile produselor

nu reflectă costul pentru mediu al producţiei ori al emisiilor rezultate în urma folosirii

acestora, el rămâne să fie suportat la nivelul întregii societăţi. Ca atare, politicile în materie,

reflectând cerinţele în principiul „poluatorul plăteşte“, pot să garanteze luarea în calcul a

costului pentru mediu pe care îl comportă bunurile şi serviciile. Este de exemplu cazul în care

statul este proprietarul ori controlează resursele naturale, precum pădurile ori rezervele de

minereu.

Această formulă poate să se repercuteze mai ales asupra preţurilor produselor de bază

care provin din ţările în curs de dezvoltare, care ar trebui astfel stabilite şi percepute încât să

reflecte corespunzător costurile ascunse legate de protecţia mediului, atât la nivel local, cât şi

la nivel mondial.

Page 19: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

40.Imprumuturile avantajoase- Instrument economic-fiscal privind protectia mediului.

Împrumuturile (creditele) avantajoase

O altă formă de stimulare economică a acţiunilor favorabile mediului o constituie

creditele (împrumuturile) cu dobândă redusă ori chiar fără dobândă. Sunt practicate, mai ales

cu ajutor guvernamental, pentru construcţia şi funcţionarea instalaţiilor ecologice şi sistemelor

de reciclare (Franţa). Astfel, o taxă specială, calculată pe baza cantităţii de dioxid de sulf

emise, este aplicată echipamentelor de combustie cu o capacitate mai mare de 50 de megawaţi

ori a căror emisie depăşeşte 2500 de tone. Sumele primite pe această cale permit susţinerea

financiară a achiziţionării echipamentelor antipoluare în asemenea instalaţii. În acelaşi

context, politicile băncilor de acordare a creditelor pot să includă comportamentul ecologic ca

un criteriu tot mai important de evaluare a caracterului serios al unei întreprinderi.

41.Sistemele de consignatie- Instrument economic-fiscal privind protectia mediului.

Este un mecanism de piaţă tot mai frecvent utilizat şi urmăreşte consignarea obligatorie

a recipientelor pentru a încuraja returnarea ori reciclarea lor.

Practicat de mai mult timp în privinţa ambalajelor din sticlă, sistemul de consignaţie,

prin reutilizarea acestora şi rambursarea cheltuielilor, a fost extins în unele state şi pentru

sticlele din plastic, şi în Germania este preconizat pentru un larg evantai de ambalaje (pentru

băuturi, detergenţi, vopsele şi lacuri etc.). Un sistem de depozitare a autovehiculelor scoase

din uz este utilizat în Norvegia încă din anul 1978, în scopul de a evita răspândirea

necontrolată a deşeurilor.

Tot un fel de consignaţie este şi procedeul conform căruia taxa plătită pentru uleiuri ori

refrigeratoare la momentul cumpărării este returnată în momentul reciclării lor. În sfârşit, este

de remarcat şi ideea constituirii unei cauţiuni de către exploatanţii carierelor de nisip sau de

piatră, cauţiune rambursată după repunerea în starea iniţială a locului.

42.Marca verde(eco-label)- Instrument economic-fiscal privind protectia mediului.

În ţările occidentale, ca expresie a viziunii în plină afirmare conform căreia important

este a descoperi şi a preveni problemele ecologice înainte ca acestea să se manifeste, în loc de

a reacţiona prin mijloace care ar putea fi costisitoare, se acordă o însemnătate crescândă

etichetei (mărcii) ecologice. Eticheta ecologică reprezintă un instrument ecologic de

Page 20: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

promovare a produselor favorabile mediului, făcând apel la preocupările publicului şi la

prudenţa producătorilor. O atare metodă cere producătorilor să examineze întregul ciclu al

vieţii produsului (producere, distribuire, utilizare, eliminare) în scopul de a preveni

degradarea mediului în toate stadiile şi cu privire la toate sectoarele: aer, apă, sol. Principalul

rol al mărcii ecologice este acela de a informa consumatorii asupra produselor considerate ca

fiind mai puţin distructive pentru mediu decât altele similare. Criteriul de calificare îl

constituie o apreciere globală asupra calităţii ecologice a produsului; sunt excluse etichetarea

negativă care atrage atenţia asupra pericolelor particulare, dar şi informaţiile specifice,

precum cele referitoare la utilizarea materialelor reciclate.

43.Determinarea responsabilului pentru producerea pagubei ecologice(3 subicte: 1.legatura de cauzalitate; 2.modalitati de desemnare a responsabilului pentru daune ecologice; 3.desemnarea victimei)

. Legătura de cauzalitate

Oricare ar fi regimul juridic sub care se plasează pentru a fi despăgubită, victima trebuie

să probeze că daunele rezultă dintr-un act al părţii chemate în justiţie. Din acest punct de

vedere, pagubele ecologice ridică o serie de probleme specifice.

Odată prejudiciul individualizat, două sunt atitudinile posibile: fie socializarea

indemnizării daunei, fie căutarea unei legături de cauzalitate pentru a identifica autorul.

Socializarea prezintă un avantaj şi două inconveniente. Avantajul constă, în mod

evident, în faptul că permite indemnizarea automată a victimelor prin simpla justificare a

prejudiciului. Inconvenientele se referă, pe de o parte, la modul de reparare, care se limitează

la indemnizare fără să se preocupe de dispariţia sursei pagubei, şi pe de altă parte, la reparaţia

pe seama colectivităţii a unei pagube care ar trebui să fie suportată numai de către autorul său,

ceea ce evită integrarea costului în preţul produsului ori serviciului. Este nevoie deci să nu se

socializeze indemnizarea decât atunci când s-au epuizat celelalte căi de reparare. Aceasta

presupune însă stabilirea unei legături de cauzalitate între act şi pagubă. Dificultăţile apar în

acest sens la trei niveluri: stabilirea unei legături de cauzalitate, prezumţia probabilităţii

legăturii de cauzalitate şi pluralitatea cauzelor pagubei.

A. Stabilirea unei legături de cauzalitate. Sarcina probei acesteia incumbă victimei,

lucru greu de îndeplinit, întrucât vătămarea se produce adesea după un anumit timp, fie că

acţiunea s-a declanşat atunci când o expertiză tehnică a devenit imposibilă. Totodată, la ora

actuală, cunoştinţele ştiinţifice nu permit să se distingă legătura de cauzalitate dintre o

Page 21: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

expunere la o poluare şi o pagubă. Această absenţă de certitudine permite să se opună victimei

alte explicaţii ştiinţifice ale pagubei, a cărei reparare se cere celui desemnat ca fiind autorul.

De aici, problema prezumţiei probabilităţii legăturii de cauzalitate.

B. Prezumţia probabilităţii legăturii de cauzalitate. Fără a merge până la răsturnarea

sarcinii probei, se poate să se ajungă însă la suplinirea condiţiilor privind stabilirea legăturii

de cauzalitate. În timp ce, în virtutea concepţiei clasice a codului civil, s-a respins sistematic

orice acţiune fondată pe existenţa unui prejudiciu indirect, în cazul daunelor ecologice s-a

făcut o excepţie, care a devenit apoi regulă.

C. Pluralitatea cauzelor pagubei. Dificultăţile stabilirii legăturii de cauzalitate sunt

amplificate adesea de pluralitatea surselor potenţiale ale pagubei. Factorii care sunt, frecvent,

totodată victimele şi vectorii pagubei, se adiţionează pentru a se dizolva în elemente, precum

apa, solul, atmosfera.

Adiţionarea lor poate crea o sinergie care sporeşte paguba; există, de asemenea, ipoteze

în care fiecare factor luat izolat nu este vătămător, în timp ce conjugarea mai multora este de

natură a antrena consecinţe grave şi prejudiciabile.

În domeniul mediului, stabilirea unei legături de cauzalitate este dificilă mai ales din

cauza caracterului difuz al daunelor. Ca urmare a acestui lucru, într-un mare număr de cazuri,

reglementările juridice au construit un responsabil, determinabil în mod prealabil realizării

pagubei.

S-au remarcat în acest sens trei sisteme:

prima ipostază constă în canalizarea responsabilităţii. Aplicarea acestui mecanism

presupune desemnarea, înainte de survenirea prejudiciului, a persoanei care va suporta povara

răspunderii şi care, pentru aceasta, va trebui să subscrie o garanţie. Ca exemplu tipic în acest

sens este citată responsabilitatea pentru prejudiciile consecutive deversării hidrocarburilor în

mare.

Unele sisteme de drept au cunoscut principiul canalizării răspunderii în materia

accidentelor de sănătate determinate de poluare. Astfel, o lege japoneză din octombrie 1973

stabilea un fel de prezumţie de cauzalitate pentru unele maladii zise specifice, determinate de

poluanţi, precum mercurul, cadmiul şi arsenicul. Indemnizarea acestor pagube este suportată

în mod direct de către poluatori, proporţional cu contribuţia la poluare în zona determinată în

prealabil;

o altă tehnică de desemnare a responsabililor rezidă în constituirea unui fond de

indemnizare alimentat prin cotizaţiile poluatorilor;

Page 22: Intrebari Si Raspunsuri Mediu

la rezultate asemănătoare se poate ajunge şi prin intermediul reglementărilor fiscale. În

acest sens, redevenţa percepută de către agenţiile financiare de bazin din Franţa constituie un

exemplu edificator.

3. Desemnarea victimei

Victima abilitată să acţioneze rămâne însă, de cele mai multe ori, titularul unui drept ori

interes – în înţelesul strict – care a fost atins, ceea ce plasează în planul nondreptului pagubele

cauzate elementelor naturii care nu au reprezentanţi abilitaţi ori interesele în cauză sunt prea

difuze sau eventuale. Examenul reglementărilor în materie arată că cei îndreptăţiţi pot fi

grupaţi în trei categorii:

unii care invocă o vătămare a integrităţii lor fizice;

alţii care reclamă repararea unei vătămări a unui interes de natură patrimonială;

în sfârşit, cei care acţionează în virtutea stării de gestiune ori de apărare a anumitor

elemente de mediu.

44.Pricipiul poluatorul plateste.

În esenţa sa, principiul presupune ca poluarea să fie imputabilă unui agent economic care, pe această cale, trebuie să fie desemnat ca plătitor. Astfel, stabilirea unei legături de cauzalitate devine una dintre condiţiile punerii în practică a principiului „poluatorul plăteşte“. După cum este cunoscut, la originea sa, acest principiu s-a bazat pe o idee negativă, respectiv că bugetul naţional nu trebuie să suporte costul pagubelor cauzate mediului prin activităţi private, şi, în consecinţă, povara dezdăunării trebuie deplasată şi imputată unui poluator pentru a-l obliga la internalizarea costurilor externe, ceea ce implică desemnarea unuia sau mai multor poluatori identificabili, ceea ce ne trimite la stabilirea unei legături de cauzalitate. Având în vedere particularităţile domeniului, nu poate fi vorba despre o cauzalitate a certitudinii şi se cuvine să se accepte existenţa uneia eminamente probabile. Se pune apoi problema măsurii, care trebuie să ia în calcul toate elementele în prezenţă, astfel încât să nu se ajungă la negarea necesităţii acestuia, dar nici la o certitudine maximă; astfel constituie contravenţie şi se sancţionează în consecinţă, încălcarea obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice de a suporta costul pentru repararea unui prejudiciu şi de a înlătura urmările produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului „poluatorul plăteşte” [art. 96 alin. (3) pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2005] ori