MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat, dar cu

siguranţă în jurul vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nefaste, cu ani înainte.

Această boală a atins proporţii epidemice în America de Nord şi Europa Occidentala,

iar în Regatul Unit o femeie din trei şi un bărbat din doisprezece riscă să facă osteoporoză în

timpul vietii. Cu alte cuvinte, riscul de a avea un şold fracturat datorită osteoporozei este mai

mare decat cel al cancerului de sân, ovare şi uter luate împreună, cu o probabilitate de deces

de 20 la sută în primul an.

Osteoporoza poate însemna lungi perioade de durere, deformari generatoare de

infirmitate din cauza ruperii sau fărâmiţării oaselor, sau chiar posibilitatea unei morţi

premature.

Datorită longevităţii vieţii din present si creşterii numărului persoanelor ce depaşesc

vârsta de 60 de ani (persoane predispuse osteoporozei), numărul celor care suferă de această

boală este în ascensiune continuă.

Osteologii calculează că în anul 2050 în lume vor fi aproximativ 6.250.000 de fracturi

de şold (în anul 1990 s-au produs în lume 1.600.000 fracturi de col femural la persoanele în

vârsta de peste 35 de ani). Bineînteles, această cifră este îngrijorătoare şi subliniază de

asemenea alături de suferinţa bolnavilor de osteoporoză importanţa acestei afecţiuni.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră osteoporoza ca una din bolile

majore ale epocii moderne. OMS apreciază totodată că în urmatorii 20 de ani numărul

cazurilor de osteoporoză se va dubla, iar fracturile pe care le determină constituie una din

problemele majore de sănătate pentru societate, căreia autorităţile medicale trebuie să îi

acorde o atenţie proritară.

Cu toate că in cele mai multe cazuri osteoporoza afectează persoane în vârstă tinereţea

nu reprezintă un factor lipsit de pericol. Exista o formă juvenilă a acesteia care îi afectează si

pe copii. La femei osteoporoza poate apărea dupa naşterea unui copil, la 20-30 de ani, de

asemenea este uneori generată de medicaţia cu steroizi la orice vârsta.

Un risc oarecare nu poate fi evitat la o vârstă mai inaintată, dar perspectiva nu este

total lipsită de speranţe.

INTRODUCERE – ISTORIC

Asistenta medicală, nursa, trebuie să asigure implicarea activă a individului şi familiei

sale, a grupurilor sociale şi comunităţii in aspectele de îngrijire a sănătăţii, adică să încurajeze

autosprijinul si autodeterminarea.

Nursingul reprezintă o sinteză a celor mai moderne date ale tehnicilor de îngrijire

culese din literatura autohtonă şi internaţională menite a instrui cât mai amplu şi pe un

interval cât mai întins cadrele care se dedică acestei funcţii.

În consecinţa, nursa pe lânga cunoştinţele teoretice şi practice pe care le posedă ştie să

abordeze pacientul in climatul psihic optim acestuia dând dovada de înţelegere şi căldura

sufleteasca deosebie menite in crearea unui confort psihic placut pacientului. Deoarece,

asistenta medicală nu tratează boli, ci pacienţi.

În tratarea osteoporozei, asistenta medicală are un rol bine definit şi foarte important

deasemenea. În aceasta constă în primul rând misiunea de a oferi persoanelor predispuse

acestei suferinţe informaţiile necesare pentru evitarea producerii bolii sau in cazul prezenţei

osteoporozei, evitarea producerii unei fracturi. O cauza foarte importantă pe care o va susţine

nursa, este alimentaţia adecvată menţinerii unui organism rezistent şi importanţa condiţiei

fizice optime unei osaturi rezistente.

Un alt rol al nursei la fel de important in combaterea osteoporozei îl constituie

aplicarea corectă a tratamentului la indicaţia medicului.

În concluzie asistenta medicală reprezintă puntea de legătură dintre pacient şi

informaţiile şi tratamentul necesar ameliorării stării acestuia.

ISTORIC

Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a vârstnicilor

neacordându-i-se atenţie.

Dezvoltarea cunoştinţelor medicale arată că osteoporoza nu este specifică numai

generaţiei a treia, ea apare şi la vârste mai tinere. În România, în prezent, riscul ca o femeie

să sufere o fractură osteoporotică se apropie de 40%, iar 20% dintre victimele unei fracturi de

şold mor în anul următor, din cauza complicaţiilor...

Riscul de deces:

• fractura de şold: 2.8% (25% dintre persoanele care suferă prima fractură de şold mor

în urmatoarele 12 luni din cauza complicaţiilor)

• cancerul de sân: 2.8%

• cancer uterin: 0.7%

Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenita cu succes.

Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa intervenţiei va fi

mai mare.

Este bine ca boala să fie tratata înaintea primelor fracturi osteoprotice, deoarece o

primă fractura va iniţia apariţia altora.

Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală, incidenţa este de 2-4 ori mai mare

la femei decât la barbaţi (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul vieţii, o fractură

osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbaţi va suferi din aceeaşi cauză; la grupa de vârstă 50-

60 de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât şi la barbaţi).

De asemenea, specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai mare la

populaţia indo-europeană şi asiatică, decât la populaţia africană.

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Scheletul uman este constituit din două tipuri de os: cortical şi trabecular (spongios).

Ţesutul osos are trei mari funcţii:

- serveşte ca suport, protecţie şi locomoţie;

- constituie un rezervor de ioni necesar pentru multiple funcţii ale corpului ( Ca, Mg,

Na, carbonat, fosfor etc);

- conţine ţesutul hematopoetic

Oasele sunt organe vii, active ale corpului, în continuă schimbare şi înnoire, strâns

implicate în întreg metabolismul: adică in modul de funcţionare a organismului din punct de

vedere chimic.

Caracteristica cea mai importantă a osului este rigiditatea:

Daca oasele ar fi fost la fel de flexibile ca alte ţesuturi, am fi fost o masă fără formă.

Daca oasele ar fi avut o structură in totalitate solidă, ar fi fost mult prea grele.

Secretul oaselor consta in structura lor, care este diferită de a oricărui alt ţesut.

Fiecare os este compus dintr-o parte numită cortex şi partea trabeculară.

Denumirea „cortex” vine din latină si inseamnă „scoarţa” şi se referă la învelişul dur,

compact, protector al osului. Reprezintă 80 la sută din masa totală a osului.

Osul cortical este alcătuit dintr-o serie de unităţi cilindrice, numite sisteme haversiene,

situate paralel cu suprafaţa externă a osului.

Zona trabeculară, vine din latinescul „trabeculum” care inseamnă „rază” sau „grindă”.

Este un eşafodaj care susţine cortexul, constituind restul de 20 la sută din ţesutul osos dar in

comparaţie cu cortexul ocupă mai mult spaţiu.

Osul trabecular constă în mai multe sisteme fragmentate de lamele haversiene şi lacune

acoperite de numeroase linii de ciment, separate prin spaţii mari pline cu măduvă osoasă.

Secţiune în os: Os trabecular normal:

Ţesutul matriceal sau de bază este constituit în principal dintr-o proteină numită

colagen. Acesta este constituit în cea mai mare parte din fosfat de calciu, care îi conferă

osului tăria, dar include şi sodiu, magneziu şi fluor.

Compoziţia osului include constituenţi organici şi minerali, osul fiind alcătuit din

ţesut conjunctiv mineralizat.

Componenta organică majoră este reprezentată de colagen care constituie 25 la sută

din greutatea osului cortical şi 95 la sută din proteinele osului.

Componenta minerală reprezintă 75 la sută din greutatea osului cortical uscat.

Celulele ţesutului osos, care au un rol important în remodelarea osului sunt de trei

tipuri: osteoblaste, osteoclaste şi osteocite.

ECHILIBRUL

În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate, are loc mai

mult o construcţie decât o distrugere a oaselor. Această tendinţă scade treptat în perioada

adultă timpurie,iar între 25-35 de ani cele două proceseseaflă în echilibru: nu se câştigă dar

nici nu se pierde masă osoasă.

În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viaţa oaselor, balanţa

înclinând în mod decisiv în favoarea resorbţiei. Se pierde treptat ţesut osos şi împreună cu el

substanţă minerală sau calciu.

Părţile cele mai afectate sunt zonele trabeculare, fiecare ciclu însemnând o pierdere in

plus. Se instaleaza acum osteoporoza.

Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior

pot părea solide) şi structura lor se aseamana tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în

interior.

Os normal osteoporoza

De asemenea, sedentarismul, alte modificări hormonale, unele medicamente, sau chiar

imbatrânirea accelerează metabolismul osului şi duc la osteoporoză.

Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al resorbţiei osului şi al înnoirii

lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen lung, preţul este o crestere a

pierderii de masă osoasă .

Masa osoasă a corpului uman creşte continuu de la naştere până la vârsta adultă

atingând în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al masei osoase.

Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică, conţinând în

total circa 1 kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută, conţinând în total 1.5 kg

calciu.

După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de 0.3-0.5 % pe

an, diminuând semnificativ la vârstnici şi mai ales la persoane de sex feminin.

Masa osoasa maxima eprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge

nivelul maxim în jurul vârstei de 20 de ani .

Desi oasele incetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani, densitatea şi tăria lor

continuă să sporească incă un număr de ani.

Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la nivelul ţesutului

osos normal, datorată faptului că pierderea depăşeşte formarea osului nou .

Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:

- Se constată dacă există osteoporoză

- Se urmăreste evoluţia de-a lungul anilor

- Se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie

- Se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de durată

- Se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru orice vârstă,

sex şi masă osoasă.

Cauzele pierderii osoase la adult:

Fiziologice :

- după ce vârful densitaţii osoase este atins, densitatea osoasă ramâne stabilă câţiva ani,

apoi descreşte. La femei pierderea osoasa începe înaintea menopauzei şi intre 20 - 40 ani la

barbaţi. După instalarea menopauzei rata pierderii osoase este accelerată de cateva ori la femei

mai ales la osul trabecular (vertebre, oase late, epifize);

Secundare :

- medicamente : heparina, glucocorticoizi, tiroxina, anticonvulsivante, chimioterapie.

alcool

- imobilizare

DATE DIN LITERATURA MEDICALĂ PRIVIND TEMA

DEFINIŢIE

Numele bolii provine din latină şi înseamnă "os poros", şi ne spune că oasele afectate au

găuri în structura lor.

Termenul este derivat din latinescul "porous bones" în care oasele sunt poroase, fragile,

sfărâmicioase, predispuse să se fractureze la cel mai mic traumatism.

Este o boală scheletică sistemică ce se caracterizează printr-o masă osoasă scazută cu

deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, având ca urmare creşterea fragilităţii osoase şi

susceptibilitatea la fracturare.

Osetoporoza reprezintă una din marile probleme de sănătate, mai ales la vârstnici.

În mod normal există un echilibru între formarea de os şi resorbţia sa. În cazul

osteoporozei acest echilibru este perturbat în favoarea resorbţiilor.

Foarte importanta este şi calitatea osului nou format, în osteoporoză aparând un os cu

structura modificată şi fragilitate crescută.

Osteoporoza este caracterizată prin reducerea paralelă a mineralelor osoase şi matricei

osoase astfel încat osul este în cantitate scăzută, dar cu o compoziţie normală procentual.

Aşadar, este o boală progresivă în care oasele devin în mod gradual mai slabe

determinând schimbări în postură şi facând individul susceptibil la fracturi osoase.

Osteoporoza nu este încă o condiţie curabilă dar există variate metode care pot încetini

procesul de pierdere osoasă.

Necunoştinţa de cauză poate duce la concluzia greşită că osteoporoza este cauzată numai

prin deficienţa de calciu din alimentaţie si prin urmare poate fi remediată prin luarea de

suplimente de calciu; dar aceasta nu-i tocmai corectă.

Factorul important aici este modul in care calciul este absorbit şi utilizat de către

organism, nu în mod necesar cantitatea de calciu consumată.

Osteoporoza este supranumita şi „hoţul tăcut al calciului” pentru că poate slăbi oasele

timp de ani de zile făra să fie detectată.

Deşi nu figurează printre primele cauze de deces, osteoporoza este o afecţiune de temut.

Dacă la început se manifestă doar prin încovoierea spatelui, cu timpul pot apărea

complicaţii tot mai invalidante, cum este de exemplu fractura de col femural.

Vestea bună este că osteoporoza este o boală tratabilă.

Deşi apare cu precădere la vârstnici şi la femei după menopauză, osteoporoza poate

afecta ambele sexe la orice vârsta.

Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de determinare a

densitaţii osoase.

Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin compresie

vertebrală sau a pumnului, şoldului, coastelor, bazinului, humerusului).

OS OSTEOPOROTIC OS SĂNĂTOS

CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI

1.Osteoporoze idiopatice (primare):

Osteoporoza idiopatică tip I (postmenopauză, presenilă)

Este întâlnită la femei în vârstă de 50-65 de ani, la un interval de 15-20 de ani de la instalarea

menopauzei.

Sunt fracturi prin zdrobire care antrenează deformări osoase şi dureri intense, locul de

elecţie al acestor fracturi este reprezentat de zone osoase, care conţin cantităţi mari de os

trabecular.

La persoanele cu osteoporoză de tip I, rata pierderii osoase a osului trabecular este de 2-3

ori mai mare decât cea normală, în timp ce rata pierderii la nivelul osului cortical depăşeşte

numai cu puţin normalul.

În timpul acestei faze accelerate a pierderii osoase au loc perforaţii ale plăcilor

trabeculare cu slăbirea structurii vertebrelor şi ci o marcată tendinţă a acestora la colaps acut.

În ceea ce priveşte patogenia osteoporozei de tip I există unele particularităţi: majoritatea

factorilor implcaţi în acest tip de osteoporoză sunt determinaţi de deficitul de estrogeni,

menopauză, accelerarea pierderii de ţesut osos, scăderea secreţiei de hormon paratiroidian,

scăderea semnificativă a absorbţiei calciului, ceea ce sugerează pierderea osoasă.

Osteoporoza idiopatică de tip II (senilă, de involuţie)

Este întâlnită la persoanele de peste 70 de ani de ambele sexe, rezultând dintr-o pierdere

lentă de ţesut osos.

Se manifestă mai ales prin fracturi de cil femural, dar şi prin fracturi vertebrale, ale

humerusului, ale tibiei proximale şi ale bazinului. Subţierea trabeculelor şi reducerea lentă a

masei osoase determină o deformare treptată a corpilor vertebrali, neînsoţită de durere.

Mecanismele care duc la constituirea osteoporozei de involuţie acţionează lent si se

aplică ambelor sexe si la întreaga populaţie.

Pe măsura înaintării în vârstă creşte proporţia celor la care scăderea densităţii osoase

atinge pragul fracturar.

Pierderea accentuată de ţesut osos în perioada postmenopauză explică dece osteoporoza

de involuţie şi fracturile de col femural sunt dedouă ori mai frecvente la persoanele vârstnice

desex feminin decât la bărbaţii de vârstă corespunzătoare, deşi rata pierderii osoase lente este

similară la cele două sexe.

Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr

Este rar întâlnită la ambele sexe, manifestându-se mai ales prin fracturi vertebrale, dar şi

prin fracturi de coaste sau ale oaselor periferice.

Evoluţia este uneori blândă, alteori severă, progresivă, refractară la tratamentul clasic al

osteoporozei.

Uneori ea apare la femei tinere în cursul sau după o sarcină, la unele dintre ele notându-se

o scădere a fosfatazei alcaline în ser.

Osteoporoza idiopatică juvenilă

Mai rară decât osteoporoza adultului tânăr.

Poate afecta băieţi şi fete în perioada prepubertară, între 8-14 ani.

Are o evoluţie zgomotoasă pentru 2-4 ani, cu dureri osoase şi fracturi după traumatisme

minime; după care se produce o remisie spontană, urmată de reluarea creşteii ţesutului osos.

2. Osteoporoze secundare:

Osteoporoza atletelor amenoreice

Exerciţiile fizice în general au un efect beneficasupra scheletului, atleţii având o masă

osoasă mai mare decât subiecţii sedentari.

Totuşi atletele de performanţă care au devenit amenoreice au o masă osoasă mai mică şi

prezintă riscul unei fracturi de stres.

Amenoreea este comună în cazul atletelor şi al dansatoarelor de balet, ajungând pâna la

50% dintre alergătoare de cursă lungă şi dintre balerinele de elită.

Amenoreea se datorează probabil unei greutăţi corporale prea mici.

Osteoporoza atletelor amenoreice se datorează deficitului de estrogeni circulanţi ele

găsindu-se într-o situaţie similară femeilor tinere, cu ovariectomie bilaterală.

Osteopenia atletelor amenoreice este -cel puţin în parte- reversibilă, reducerea intensităţii

exerciţiilor ducând la o creştere în greutate, creşterea estrogenilor circulanţi, reapariţia

menstrelor şi ameliorarea masei osoase.

Osteoporoza rezecaţilor gastrice

Osteoporoza este relativ frecvent întâlnită în cazul bolnavilor supuşi chirurgiei gastrice,

de ambele sexe.

Un studiu recent arată că 9% dintre bărbaţii care prezentau fracturi de osteoporoză aveau

în antecedente rezecţii gastrice.

Factorii care pot explica acest tip de osteoporoză sunt: -

Scăderea absorbţiei vitaminei D

- Reducerea aportului alimentar

- Malabsorbţia calciului

- Absenţa activităţii gastrice şi accelerarea tranzitului intestinal

Osteoporoza din diabetul zaharat

Nu prezintă o complicaţie majoră a acestuia deşi masa osoasă este redusă la persoanele

cu diabet şi aceştia prezintă un risccrescut de farctură.

Pierderea osoasă poate începe la puţin timp după apariţia diabetului.

Mecanismele careexplică apariţia osteoporozei în cadrul persoanelor caresuferă de diabet

sunt următoarele:

- Scăderea formării osoase datorită deficitului de insulină

- Pierderea de calciu prin urină însiţind glicozuria

- Creşterea resorbţiei osoase prin alte mecanisme insuficient precizate.

Osteoporoza de imobilizare

Activitatea fizică şi orostatismul sunt esenţiale pentru menţinerea masei osoase,

diminuareaactivităţii fizice contribuind la pierderea osoasă ce apare odată cu înaintarea în vârstă.

Imobilizarea duce la o rapidă pierdere osoasă, de aproximativ de 1% pe săptămână, care

continuă timp de aproximativ şase luni, după care pierderea osoasă devine tot mai lentă.

Osteoporoza de imobilizare este determinată de accentuarea resorbţiei osoase şi de

diminuarea formării osoase, la care se asociază o creştere a concentraţiei calciului în plasmă,

hipercalciurie, diminuarea secreţiei de hormon paratiroidian, diminuarea absorbţiei de vitamina

D şi calciului.

Imobilizarea duce la o mai mare pierdere osoasă în oasele ce participă la portul greutăţii

corporale, ceeace sugerează că la apariţia pierderii osoase contribuie factori mecanici locali.

Osteoporoza cosmonauţilor

Expunerea la un mediu microgravitaţional determină o pierderede calciu din scheletul

cosmonauţilor. Această pierdere are loc datorită absenţei gravitaţiei terestre ceea ce perturbă

procesele de menţinere a osului în exercitarea funcţiei sale majore – aceea dea suporta greutatea

corpului – se consideră că acest mecanism similar celui ce inetrvine şi în osteoporoza de

imobilizare, reprezintă principala explicaţie a osteoporozei cosmonauţilor.

Nu este exclus ca la această pierdere să contribuie şi alţi factori, cum ar fi unele tulburări

hormonale sau un anumit deficit nutriţional.

Osteogenesis imperfecta

Este o afecţiune ereditară rară, determintă de o sintză anormală a colagenului cu

modificări ale compoziţiei acestuia şi a stabilităţii sale.

Este caracterizată prin:

- Osteoporoză

- Fracturi multiple

- Deformări ale scheletului

- Surditate

- Anomalii dentare

- Piele subţire

- Anomalii cardiace, etc

În funcţie de apariţia anomaliilor menţionate, boala aredouă forme:

- Osteogenesis imperfecta congenita

- Osteogenesis imperfecta tarda

Forma tardivă, mai frecventă decât cea congenitală, este transmisă în mod autosomal

dominant şi se poate manifesta prin fracturi în primul an de viaţă (forma gravă), sau mai târziu

(forma uşoară).

Boala poate determina fracturi vertebrale, reducerea înălţimii, scolioză şi fracturi ale

oaselor lungi cu deformări şi poziţie vicioasă (aplecată).

Osteoporoza, alături de tegumantele subţiri şi alte câteva consecinţe ale aceste boli,

constituie ergumente în favoarea unei anomalii generalizate a ţesutului conjunctiv.

Osteoporoza din alcoolism

Consumul mare şi îndelungat poate duce la o osteoporoză severă.

Alcoolismul cronic poate fi identificat la 5-10% dintre bărbaţii cu osteoporoză, cu fracturi

vertebrale.

Alcoolismul se însoţeşte de o scădere a formării osoase printr-un efect direct al alcoolului

asupra osteoblastelor.

Alţi factori patogeni ai osteoporozei din alcoolism sunt:

- Alimentaţia deficitară

- Malabsorbţia calciului datorită deficitului de vitamină D

- Pierderea decalciu prin urină (indusă de alcool)

- Afectarea hepatică

Osteoporoza indusă de anticonvulsivante

Studiile densiometrice au identificet o masă osoasă redusă cu 10-30% la bolnavii

epileptici trataţi cu aniconvulsivante.

Administrarea anticonvulsivantelor la copii poate reduce masa osoasă maximă, rezultând

fracturi la vârsta adultă.

În cazul bolnavilor cu epilepsie, fracturile vertebrale pot apărea şi ca urmarea a

traumatismelor şi convulsiilor.

Osteoporoza care afectează coloana vertebrală determină apariţia vertebrelor biconcave.

Osteoporoza oaselor lungi induce tendinţa la fracturi patologice, cu vindecare lentă.

ETIOPATOGENIE

Etiologie

Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de

numeroase cauze.

Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme:

- Osteoporoza idiopatică (primară) :

- Osteoporoza comună

- tip I (postmenopauză, presenilă)

- tip II (senilă, de involuţie)

- Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr

- Osteoporoza idiopatică juvenilă

Osteoporoze secundare :

Osteoporoza secundară a unor boli digestive:

- sechele după rezecţii gastrice

- sindroame de malabsorbţie

- icter obstructiv cronic

- ciroză biliară primitivă

- malnutriţie severă

Osteoporoza secundară unor boli metabolice

- diabet zaharat

- hemocromatoză

Osteoporoza de imobilizare

Osteoporoza cosmonauţilor

Osteoporoza genetică

Osteoporoza de cauze diverse:

- alcool

- tratament prelungit cu heparină

- metastaze carcinoase în măduva osoasă

Osteoporoza idiopatică este tipul idiologic cel mei frecvent reprezentând peste 75 la sută

din totalitatea cazurilor de osteoporoză.

Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului feminin o proporţie de 65-80 la sută

din totalitatea cazurilor;în cazul sexului masculin, proporţia este de aproximativ 60 la sută.

Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică, unele sunt rar întâlnite : osteoporoza idiopatică

a adultului tânăr şi mai ales osteoporoza idiopatică juvenilă.

Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza postmenopauză (întâlnită

la femeile în vârstă de 45-60 de ani) şi osteoporoza senilă (osteoporoza vârstnicilor de peste 70

de ani) constituie cea mai frecventă formă de osteoporoză, pentru care sunt valabile noţiunile

prezentate mai sus şi cele ce urmează. Factorii de risc principali ai osteoporozei idiopatice sunt

genetici, hormonali, alimentari şi exogeni. Când aceştia lipsesc, trebuie luate în considerare

cauzele unei osteoporoze secundare.

INCIDENŢA DIFERITELOR FORME ETIOLOGICE DE

OSTEOPOROZĂ

osteoporoza primară 75%

osteoporoza secundară 25%

Osteoporoza secundară are cel puţin şase forme etiologice; pe prim plan se situează

osteoporoza bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cum este cea întâlnită în

sindromul Cushing, ca şi cea determinată de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi.

Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile şi la 40 la sută dintre

bărbaţii care se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.

Factorii de risc privind această boală invalidantă sunt de două categorii: cei în legătură cu

care nu se poate face nimic şi cei care pot fi evitaţi sau modoficaţi.

Factori de risc inevitabili

Sexul - femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai uşoare şi mai

puţin puternice, iar la 45 de ani producţia de hormoni se reduce. De două ori mai multe femei

decât barbaţi sufera fracturi de şold.

Vârsta - după vârsta de 30 de ani se reduce substanţa minerală din oase

Rasa - peroanele descendente din populaţia africană, neagră, mai ales bărbaţii sunt cele

mai rezistente la osteoporoză,apoi urmează barbaţii asiatici. Oamenii albi au de două ori mai

multe fracturi datorate osteoporozei decât cei cu ascendenţi africani sau asiatici.

Factorii individuali - familia (ereditatea), fizicul (trăsătura de familie, de rasă, alimentaţie

din copilărie), antecedente medicale: menstre neregulate sau absente (deficit de estrogen),

fracturi osoase, operaţii pe stomac sau intestine ( duc la absorbţia deficitară a calciului si

viaminei D din alimente), histerectomia, intervenţii chirurgicale pe prostată sau testicule, cancer.

Factori de risc influenţabili

- Cafeina in exces

- Tutunul - pare sa blocheze capacitatea estrogenilor de a proteja oasele

- Alcoolul mai mult de un pahar pe zi

- Sedentarismul

- Dietă care implică absorbţia calciului-fast food -

- Lipsa vitaminelor K, C, D

- Lipsa oligoelementelor

- Pilule contraceptive

- Absenţa tratamentului hormonal de substituţie după menopauză

- Musculatură slab dezvoltată

- Radioterapie şi chimioterapie

- Medicamente care obstrucţioneaza absorbţia calciului (Furosemid, Tetraciclină,

Anticonvulsivante, Steroizi, Antiacide)

- Masă corporală redusă (cure de slăbire)

Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:

- predispoziţia pentru căderi - cauzele includ:

Simţ al echilibrului deteriorat

Control scăzut al muşchilor

Timp de reacţie redus

Medicamente care provoacă stări de confuzie şi ameţeli

Alcoolul

Tensiune arterială scăzută

Articulaţii instabile (genunchii)

Artrite

Boala Parkinson

Slăbirea vederii şi a auzului

Probleme la nivelul picioarelor(inflamaţii,bătături)

- nivelul scăzut al calciului:

Calciul este mai puţin absorbit de către persoanele în vârstă

Utilizarea in cantităţi mai mici a produselor lactate

Dietă inadecvată

- alte considerente:

Oamenii în vârstă fac mai puţină mişcare

Mai puţine activitaţi in aer liber (raze UV)

Răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D)

Moral scăzut, memorie slabă ( uită să ia suplimentele la dietă)

- măsuri de siguranţă pentru vârstnici:

Precauţii pentru prevenirea căderilor (balustrade pt scări, covoraşe, iluminat bun, etc)

Dietă care să includă toţi factorii de nutriţie necesari

Supliment de calciu şi vitamina D

Exerciţii fizice zilnice

Tratarea depresiilor

O trecere în revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunţarea la cele care nu sunt

momentan necesare

PATOGENIE

Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura alveolară a

parţilor interne,trabeculare. Oasele devin slabe şi casante şi se pot rupe la cea mai neînsemnată

lovitură.

Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două feluri:

- leziunea vertebrelor în timpul strivirii, fărâmiţarii, tasării

- fractura propriu-zisă (fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul oaselor care nu

aparţin coloanei vertebrale.

Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil să se fi rupt mai

întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la cădere.

Atunci când substanţa din oase este redusă şi aceste sunt slăbite de osteoporoză, chiar

dacă îşi pastrează dimensiunile şi forma ele prezintă un risccrescut de fracturare în cazul celor

mai mici accidente.

Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea minerală a osului

(DMO).

O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile şi cele care pot fi afectate sunt

oasele membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula, coastele, mâinile şi picioarele.

Cotul, faţa şi degetele sunt mai puţin susceptibile de fracturi şi de obicei scapă de efectele

osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân în linia de foc. Cel mai frecvent

sunt afectate vertebrele, şoldul şi încheietura mâinii.

Însaşi vârsta este un factor evident în predispoziţia fracturării vertebrelor, a şoldului,

braţului şi în deosebi a pelvisului;în timp ce independent de vârstă şi de DMO scăzută, o fractură

anterioară creşte probabilitatea altei fracturi.

Deşi marea majoritate a fracturilor de şold, a încheieturii pumnului şi a vertebrelor se

datorează osteoporozei, există şi alte cauze posibile (traumatismele severe, vârsta, tulburările în

metabolismul osului).

Consecinţele osteoporozei

Fractura tipică osteoporozei este cea a incheieturii mâinii (dupa vârsta de 45 de ani).

Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă prin tasări

(îngustări) vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoşarea") spatelui, scădere în înalţime, dureri

acute de spate. În cazul acestui tip de fracturi, riscul recidivei creşte de până la cinci ori.

Fracturile de şold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) şi pot fi invalidante.

Trebuie precizat faptul că, odata apăruta prima fractură, riscul este ca 1 din 5 femei să sufere o

nouă fractură în urmatoarele 12 luni...

FRACTURA VERTEBRELOR

Este tipul de fractură cel mai răspândit dar şi cel mai înşelător. Un os al spatelui care se

tasează încet poate fi ignorat ani de zile.

Durerea de spate este atât de comună încat poate fi ignorată, ea apărând sub forma unor

junghiuri usoare.

În timp ce osteoporoza atacă in secret oasele la vârsta de 45 de ani la femeie,deja la 60 de

ani, pierderea medie a masei osoase creşte la 20 la sută; iar in unul din patru cazuri există

posibilitatea de a avea una sau mai multe vertebre vătămate. La vârsta de 65 de ani,pierderea

ajunge la 40 la sută; iar în jurul vârstei de 75 de ani la 50 la sută. La această vârstă ambele sexe

sunt vulnerabile.

Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.

Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subţiri pe măsură ce imbătrânim si

aceasta contribuie la amintita pierdere în înălţime, dar principala pierdere este determinată de

tasarea lentă a oaselor datorită osteoporozei.

La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin mai fragile odată cu

rarefierea eşafodajului trabecular, greutatea corpului şi activităţi ca aplecarea şi ridicarea fac ca

osul slăbit să îşi modifice forma.

Tipuri de fractură vertebrală

Fractura prin tasare

Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului)

Fractura de apofiză anterioară (partea din faţă a osului cedează şi se tasează)

Moduri de producere a unei fracturi :

- fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze banale cum

ar fi tusea, aplecarea, ridicarea etc.

- fractură de prevalenţă – se dezvoltă în mod gradat fară a avea un punct de plecare

definit, rezultatul atât al osteoporozei cât şi al deteriorării generale legate de vârstă sau mai puţin

frecvent efectul secundar al cancerului

Efecte pe termen lung :

- Fracturi ulterioare - peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură vertebrală.

Scaderea în înălţime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.

- Dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.

- Amorţire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).

- Cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare

- Cifoza, însoţită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte patologice:

- Barbia aproape se sprijină pe piept, deoarece muşchii obosesc să menţină capul ridicat.

- Pieptul se îngustează – respiraţie anevoiasă.

- Datorită scăderii în înălţime cutia toracică se mişcă în jos şi poate să atingă aripile

oaselor coapsei şi marginea pelvisului.

- Predispoziţie la apariţia herniei hiatale

-Imposibilitatea de a sta întins pe o suprafaţă plană.

- Nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte.

- Constipaţie datorită stării abdominale alterate.

- Statul în picioare şi mersul devin dificile şi obositoare.

FRACTURILE DE ŞOLD

Cele mai dese şi periculoase şi mai generatoare de infirmităţi cauzate de osteoporoză.

Pentru femei numărul de căderi este în creştere după vârsta de 45 de ani. Între 60 şi 64 de

ani numărul femeilor care suferă căzături sare de la 1 din 5 la 1 din 3.

Tipuri de fractură de şold :

- Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul articulţiei colului

femural,între marele trohanter şi micul trohanter. La persoanele cu porozitatea osului mai

avansată (zona trabeculară a osului).

- Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând şi învelişul exterior dur al osului.

- Subtrohanteriană- dedesubtul trohanterelor, în apropierea părţii superioare a corpului

femurului.

FRACTURA LUI COLLES

Numărul celor care suferă de fractura lui Colles creşte de la instalarea menopauzei

atingând un punct maxim între 60 şi 70 de ani.

Fixarea fracturii este complicată şi există posibilitatea ca ea să se ceară repetată nu numai

o data.

Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care apare la aproape o treime din

cazuri şi face ca articulaţia pumnului să fie dureroasă, inflamată şi sensibilă la presiune.

Fractură la articulaţia pumnului cauzată de căderea în faţă pe mâna întinsă. Apare foarte

frecvent după menopauză şi este una dintre cele trei tipuri de fracturi datorate osteoporozei care

afectează 40 la sută din femeile aflate în această perioadă.

FRACTURA DE UMĂR

Fractura părţii superioare a humerusului, osul braţului - este provocată de obicei de

acelaşi tip de cădere ca şi fractura lui Colles. Victimele sunt în general persoane în vârstă de

peste 75 de ani.

FRACTURA GLEZNEI

De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips.

În cazul care fractura prezintă o deplasare, fragmentul desprins este fixat în poziţie prin

şuruburi.

Restabilirea este lipsită decomplicaţii.

FRACTURA METATARSIANĂ

Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru alinarea durerii şi

asigurarea sprijinului.

SEMNE ŞI SIMPTOME CLINICE

După cum am precizat mai sus osteoporoza se numeşte „hoţul tăcut al calciului “. Este

puţin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut înainte ca tulburările să dateze

de câţiva ani, iar examenele radiologice nu vor evidenţia pierderile de ţesut osos decât atunci

când au atins cel puţin 40 la sută. De multe ori asemenea evenimente sunt primele indicii că ceva

nu este în regulă; cel mai probabil ele se produc după vârsta de 60 de ani.

În consecinţă toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.

Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime. Efectele acute

ale vertebrelor fracturate pot fi dureri în zona osului afectat care iradiază spre faţă sau spre o

parte, sau sub forma unei strânsori de cingătoare; sensibilitate la presiune (aceasta nu se simte

chiar la os ci în muşchii care intră în contractură pentru a proteja partea vătămată); inflamaţie

localizată; limitare severă a mişcărilor (în special la aplecare şi ridicare); colică abdominală;

pierdere a apetitului, stare de vomă, febră.

Simptomele imediate ale fracturilor de şold pot consta în : durere de şold resimţită în

funcţie de gradul traumatismului sau de pierderea de sânge; imposibilitatea de asta în picioare;

piciorul este răsucit spre exterior.

Simpomele fracturii lui Colles constau în durere acută deoarece fractura la articulaţia

pumnului poate fi mai dureroasă decât cea de şold; sensibilitate; inflamaţie; limitarea mişcărilor;

articulaţia pumnului are o formă neobişnuită.

Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză, osteoporoza

vârstnicului.

Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecţii cu osteoporoză sunt de obicei

asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează in ortostatism prelungit

sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense, şi care se atenuează prin repaus în decubit dorsal.

Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariţia unei tasări vertebrale,

care este de fapt o fractură de corp vertebral. Tasările vertebrale se manifestă prin rahialgii de

două tipuri: acute şi cronice.

Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de obicei în regiunea

dorsală inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc uneori în urma unei căderi sau, mai

des, după un mic efort de ridicare, de presiune sau după o simplă mişcare a trunchiului. Aceste

dureri sunt adesea deosebit de intense, impunând repausul la pat timp de câteva zile sau

săptămâni, rahialgiile se atenuează progresiv, putând dispare complet în 6-8 săptămâni.

Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de rahialgie

acută sau în absenţa lor, constituie singura manifestare a tasărilor vertebrale; aceste dureri au

caracterul rahialgiilor banale, de oboseală, şi sunt accentuate de portul unor greutaţi, de statul

prelungit în picioare sau pe scaun, de activităţile casnice etc; durerile se ameliorează prin repaus.

La unii bolnavi, osteoporoza însoţită de tasări vertebrale poate fi complet indoloră, ea

fiind identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat întâmplător.

În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea şi dureri cervicocapsulare şi

toracice de origine statică. Unii bolnavi pot prezenta o durere toracică imensă după un

traumatism minim sau după efortul de tuse, caredetermină o fractură costală.

Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiţi, slăbiţi, astenici, irascibili; uneori

deprimaţi, intervenind şi o componentă nevrotică.

EXAMENE COMPLEMENTARE

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Diagnosticul de osteoporoză, bănuit clinic, este confirmat de prin urmatoarele explorări

paraclinice :

Examenul radiologic

- radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examenul cel mai accesibil, chiar

dacă ea nu permite un diagnostic precoce al osteoporozei.

- puţin sensibil deoarece este necesară o reducere substanţială a masei osoase pentru a fi

vizibilă pe radiografii;

- evidenţiază fracturile.

Osteoporoza se recunoaşte radiologic printr-o hipertransparenţă difuză a rahisului,

însoţită detaşări vertebrale.

Transparenţa vertebrelor este mărită fiind vizibile numai traseele osoase verticale ale

corpilor vertebrali care au un aspect striat vertical (aspect mai evident pe radiografia de profil).

La unii bolnavi, prin dispariţia desenului tramei osoase a corpilor vertebrali, vertebrele par goale,

ca fiind destclă. Liniile opace corespunzătoare platourilor vertebrale, deşi subţiate apar mai

evidente decât la subiectul normal, subliniind ca un lizeru de doliu, imaginea corpilor vertebrali

hipertransparenţi. Marginea anterioară a vertebrelor se distinge greu de opacitatea părţilor moi.

Tasările vertebrale, uneori multiple sunt localizate mai ales la nivelul coloanei dorsale

inferioare şi coloanei lombare superioare. Tasările vertebrale sunt de mai multe feluri; uneori

tasarea este predominant anterioară, corpul vertebral dobândind un aspect trapezoid sau

cuneiform; vertebrele cuneiforme, situate în regiunea dorsală determină apariţia cifozei în

respectivul segmant al coloanei; alteori tasarea este uniformă, corpul vertebral având din profil

un aspect dreptunghiular. Alteori, mai ales în regiunea lombară, osteoporoza se traduce prin

deformarea cupuliformă a platourilor vertebrale care se deprimă sub presiunea transmisă de

discuri; se realizează aspectul de vertebră concavă sau biconcavă.

Cum fracturile de corp vertebral nu sunt totdeauna recunoscute de bolnav, în fiecarecaz

este indispensabil examenul radiologic al coloanei dorso-lombare.

Osteoporoza poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul radiografiei clasice şi în alte zone ale

scheletului. Astfel, la nivelul colului femural se constată o hipertransparenţă, şi un aspect mai lax

al trabeculelor osoase decât cel normal, datorită dispariţiei unor sisteme trabeculare.

La nivelul toracelui pot fi puse în evidenţă fracturi costale vechi sau recente.

Înaintea apariţiei tasărilor vertebrale sau a altor fracturi, examenu radiologic nu are

utilitate pentru diagnosticul osteoporozei; cu alte cuvinte, diagnosticul radiologic al osteoporozei

este un diagnostic tardiv. Radiografiile recunosc pierderea de os numai când s-a produs o

scădere cu 25-30% a densităţii osoase, deci destul de târziu.

Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale - cea mai sensibilă

metodă pentru diagnosticul iniţial; nu este pentru masuratori repetate datorită costului ridicat şi

dozei mari de radiaţii. Este extrem de utilă pentru determinarea densităţii osoase. De poate studia

zona centrală a corpilor vertebrelor lombare 2-4, exprimând densitatea osoasă în grame pe cm3.

examinarea durează 5-10 minute, si poate fi aplicată şi la nivelul colului femura.

Avantajele principale sunt: distinge foarte bine osul trabecular de osul cortical; distinge

foarte bine structura intraosoasă decalciul extraosos care poate creşte în mod artificial densitatea

osoasă, determinată de celelalte tehnici ( DPA;DEXA). Un progres recent- Scanning QCT 3D-

realizează o ameliorare a imaginii şi o mai precisă cuantificare a densităţii osoase.

Echografia a început să fie folosită şi pentru studiul densităţii osoase. Atenuarea

semnalului ultrasunetelor în timpul trecerii lor prin os, poate fi măsurată determinând reducerea

amplitudinii acestui semnal. Atenuarea benzii largi de ultrasunete poate fi utilizată pentru

aprecierea densităţii osoase a calcaneului (călcâi). În funcţie deaparatul utilizat, realizarea acestei

măsurători poate necesita între 1 şi 10 minute.

Utilizarea tehnicilor de măsurare a tehnicilor densităţii osoase:

Cu ajutorul tehnicilor prezentate mai sus, se pot face aprecieri ale densităţii osoase şi ale

conţinutului mineral al osului incomparabil mai exacte decâtcele realizate cu ajutorul

examenului radiologic. Aceste tehnici permit identificarea unor scăderi moderate ale densităţii

osoase contribuind la diagnosticul precoce al osteoporozei, înaintea apariţiei fracturilor.

Pe baza datelor precise pe care le oferă osteodensiometria, OMS a recomandat pentru a

face definiţia bolii mai utilă, ca osteoporozasă fie diagnosticată când densitatea minerală a osului

este cu cel puţin 2.5 SDs sub media adultului tânăr. O valoareci +/- 1.0 SD este definită ca

normală şi una între 1.0 SD şi -2.5 SD este definită ca masă osoasă scăzută, sau osteopenie.

Aceste definiţii au fost elaborate pe baze epidemiologice, relatând frecvenţa fracturilor la masa

osoasă.

Tehnicile de densiometrie osoasă permit totodată şi aprecierea eficacităţii unor

medicamente sau altor măsuri terapeutice folosote la bolnavii cu osteoporoză.

Aceste tehnici necesită un timp scurt, nu produc o iradiere semnificativă şi sunt neinvazive,

nenocive, repetabile, dar sunt costisitoare.

Examene biologice:

Markerii biochimici ai formării osoase sunt:

- fosfataza alcalină (crescută în osteoporoza idiopatică)

- osteocalcine

- unele peptide ale procolagenului

Puncţia biopsie osoasă - este efectuată cu un trocarspecial din creasta iliacă, are o utilitate

limitată pentru diagnosticul pozitiv al osteoporozei.

Ea constituie un mijloc util pentru diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiate.

DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Depistare

Depistarea precoce a bolii este o condiţie importanta a succesului terapeutic. Există două

strategii de depistare:

1. strategia factorilor de risc: identificarea persoanelor cu risc înalt de boala (vezi factorii

de risc) şi ulterior diagnosticarea bolii in principal prin DEXA;

2. strategia descoperirii de caz: prin analiza simptomatologiei fracturilor de fragilitate cu

diverse sedii şi în prezenţa unor factori de risc se pune diagnosticul de osteoporoza

ASPOR, ca asociatie de reprezentare a bolnavilor cu osteoporoza consideră strategia

factorilor de risc oportună de a duce la o depistare precoce.

În condiţiile particulare ale ţarii noastre, ASPOR ia în considerare anumite postulate

necesare depistarii precoce:

a) informarea populaţiei şi personalului medical asupra importanţei factorilor de risc ;

b) importanţa anamnezei şi examenului clinic, efectuate periodic la medicii de familie;

c) informaţii precise asupra riscului crescut în anumite grupe de populaţie (varstnici,

corticodependenţi, ş.a.m.d.) şi supravegherea activă a acestora;

d) informaţii asupra fracturilor de fragilitate; subliniem eroarea supralicitării (in practica

medicala din Romania) ultrasonometriei în absenta unui examen clinic riguros;

DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI

În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber. Tabloul caracteristic era cel

al unei femei de talie mică, slabă, foarte redusă de spate şi cu aşa numitul „ghebul bătrânei

doamne”. Se făcea un control privind pierderea masei osoase : se măsura deschiderea braţelor pe

orizontală de la vârful degetelor unei mâini până la vârful degetelor celeilalte mâini. Dacă

această lungime măsurată reprezintă mai mult decât înălţimea acelei persoane este probabil ca

vertebrele să fi cedat deoarece oasele devin mai slabe din cauza osteoporozei şi se tasează.

Întotdeauna masa osoasă scăzută şi densitatea minerală scăzută se iau în considerare

impreună. Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei şi prezic posibilitatea producerii

unei fracturi şi toate implicaţiile acesteia. Valori săzute pot apărea şi în osteopenie şi

osteomalacie, dar acestea sunt de fapt etape în dezvoltarea osteoporozei.

Testele

În ultima jumătate a secolului trecut s-au dezvoltat câteva tehnici pentru măsurarea masei

osoase şi a DMO (densitatea masei osoase). Toate se bazează pe o tehnologie complexă iar

precizia lor este de importanţă vitală deoarece cele mai mici modoficări ale masei şi densităţii

osului reflectă mari modificări în rezistenţa acestuia.

1.Radiografiile

Radiografiile simple arată densitatea redusă prin transparenţa mărită a oaselor.

O radiografie la locul unei fracturi sau poate una toracică întâmplătoare în cazul unei

probleme la acest nivel pot constitui baza unui prim diagnostic în cazul osteoporozei.

Din păcate, osteoporoza se poate detecta pe film abia atunci când s-a pierdut 40 la sută

din rezistenţa minerală a osului.

2. Tomografia computerizată cantitativă

Reprezintă varianta avansată a vechilor metode de scanare computerizată dar, ca şi

acestea dă o imagine reprezentând radiografiile efectuate pe secţiuni transversale înguste ale

corpului.

Acestea pot fi redate intr-o imagine 3D, aflându-se care este densitatea minerală osoasă a

oricărui os.

3. Ecografia cantitativă

Tehnică cu ultrasunete fără a implica expunerea la radiaţii. Ea constă în trimiterea de

unde sonore prin zona care este investigată măsurând viteza cu care acestea se transmit, cât de

repede işi pierd din intensitate şi de pe ce suprafeţe ricoşează sub formă de ecou.

Dezavantajul acestei metode este că în timp ce ea este performantă pentru evaluarea

masei osoase a şoldului folosind osul poros al călcâiului, mai ales la femeile de peste 70 de ani,

nu este la fel de utilă pentru examinarea coloanei vertebrale.

ANALIZE DE LABORATOR

Analizele de laborator furnizează informaţii de bază despre starea generală de sănătate şi

despre unele boli. Îndeosebi două boli pot fi înşelătoare: hipertiroidia (tireotoxicoza) şi

mielomul. Fără analize ambele pot trece neobservate şi să provoace osteoporoza.

O simplă analiză de sânge evidenţiază orice exces de tiroxină in sânge care se poate

datora tireotoxicozei.

Mielomul poate fi depistat printr-o analiză de sânge carearată anemie şi un examen de

urină care arată o nejustificată pierdere de proteine.

Testele biochimice în identificarea osteoporozei

Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:

- Activă – la care timpul de îndepărtare şi reînnoire a osului este rapid, cu o pierdere a

mineralelor din os, in principal a calciului.

- Inactivă – în care ciclul osos este lent.resorbţia osului se reflectă în urină

(hipercalciurie).pentru masurarea calciului se va face un sumarde urină. Aceasta metoda nu este

prea eficientă, nivelul calciului schimându-se de la o zi la alta, sau chiarde la o ora la alta.

Analiza sângelui pantru proteina Gla din os confirmă rezultatele analizei de urină.

Proteinele din os fiind eliberate în circulaţie pe măsură ce osul se distruge.

Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul pozitiv al osteoporozei se referă în principal la diagnosticul osteoporozei

comune tip I (postmenopauză) şi tip II (senilă).

Diagnosticul tardiv

Este in primul rând clinic şi are loc la o femeie care se găseşte la un interval de

aproximativ 15 ani de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu vârsta decal puţin 70 de ani

de ambele sexe, care prezintă o fractură după un traumatism minim sau chiar în lipsa unui

traumatism, alături de care mai există şi o scădere în înălţime, accentuarea cifozei dorsale, sau

dureri osoase.

În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt cele de col

femural.

În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale, costale sau de

radius se întâlnesc mai frecvent.

Examenul radiologic confirmă fractura şi osteoporoza.

Examenele cu ajutorul cărora se apreciază densitatea osoasă confirmă , o importantă

scădere a masei osoase.

Examenele biochimice, şi anume: dozarea în sânge a calciului, fosfatului, fosfatazei

alcaline, hormonului paratiroidian, vitaminei D,, dozarea în urină a calciului şi hidroxipolinei,

sunt de regulă normale.

Principalele modificări în această direcţie sunt cele realizate de markerii biochimici ai

formării osoase cum ar fi creşterea în ser a fosfatazei alcaline, osteocalcinei, etc, şi de markerii

biochimici ai resorbţiei osoase (creşterea excreţiei urinare de calciu, hidroxiprolină, etc ).

Pentru indicarea turnover-ului osos al unui bolnav cu osteoporoză poate fi indicată

puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă.

Identificare clinică şi radiologică a tumorii primare

Identificarea unei componente monoclonale prin electroforeze în gel de agar a proteinelor

serice

Biopsia măduvei osoase, ce poate identifica elementele tipice mielonului (prezenţa în

măduva hematopoetică a unui număr mare de plasmocite cu aspect atipic)sau, mai rar, celulele

maligne corespunzătoare unei metastaze osoase.

Diagnosticul de mielom sau metastaze osoase trebuie luat în considerare mai ales la

bolnavii la care anamneza şi vârsta nu constituie argumente solide în favoare diagnosticului de

osteoporoză postmenopauză sau senilă.

Osteoporoza trebiue diferenţiată şi de celelalte osteopatii rarefiante:

- Osteomalacia

- Hiperparatiroidismul primar

- Osteodistrofia renală

- Osteomalacia

- Uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea.

Prezintă următoarele modificări paraclinice:

- Scăderea în ser a concentraţiei calciului şi fosfatului, creşterea in ser a fosfatazei

alcaline, creşterea moderată a concentraţiei serice a hormonului paratiroidian;

- În urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar hidroxiprolina este

crescută;

Puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esenţială pentru diagnostic pune în

evidenţă aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente, nemineralizate;

Tratamentul osteoporozei

În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general, insistându-se

asupra tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică postmenopauză şi senilă).

Tratamentul profilactic include prevenirea căderilor, respectiv prevenirea poticnirilor,

luminarea suficientă a locuinţei, supravegherea medicamentelor (neuroleptice, miorelaxante,

somnifere, tranchilizante), folosirea unui baston pentru sprijin, evitarea unei flexiuni mari a

trunchiului şi a purtării de greutăţi ş.a şi mai ales prevenirea fragilităţii osoase prin:

a) obţinerea unei solidităţi şi a unui titru mineral maximal al scheletului în cursul anilor

creşterii;

b) menţinerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil;

c) încetinirea ritmului de pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în vârstă;

d) reducerea sau prevenirea pierderii osoase rapide din perioada postmenopauză.

Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare măsură cuantificate: mărirea taliei

medii a scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de creştere, creşterea masei osoase maxime cu

5%, diminuarea cu 50% a vitezei pierderii osoase cu vârsta, reducerea cu 50% (în medie), a

accelerării post-menopauză a acestei pierderi.

Cum 97% din subsţanta osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 ani, tinerii au nevoie

de suficient calciu. Un grup cu risc potenţial de osteoporoză îl constituie fetele tinere a căror

asigurare este deficitară în toată Europa şi al căror calciu este scăzut, datorită printre altele şi

regimurilor de slăbire pentru siluetă; aceste regimuri scad conţinutul în estrogeni al corpului,

reduc aportul de calciu şi pot duce la osteoporoză. O atenţie deosebită trebuie deci acordată

acestei categori în asigurarea cu suficient calciu. Pentru vârsta de 11-18 ani acesta trebuie să fie

de 800-1200 mg/zi.

Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga populaţie, dar cum

acest lucru nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate subiecţilor la care sunt identificaţi anumiţi

factori de risc. După Riggs şi Melton principalii factorii de risc ai osteoporozei sunt: femeie

caucaziană sau asiatică, menopauză precoce sau amenoree prelungită, antecedente

eredocolaterale prezente, statură joasă şi greutate corporală mică, scădere a aportului de calciu

sau a absobţiei sale, inactivitate, consum exagerat de alcool.

O altă metodă de a selecţiona subiecţii, în vederea unui tratament profilactic, este aceea

de a măsura prin osteodensiometrie masa osoasă în diferite zone, pentru a identifica subiecţii cu

masă osoasă şi deci cu risc crescut de fracturi, metoda este puţin fiabilă prentru screening,

datorită costului său ridicat.

Christiansen a propus următoarele criterii pentru selecţionarea femeilor după menopauză,

la care este necesar tratamentul profilactic (inclusiv tratamentul hormonal de substituţie);

greutatea corporală, dozarea fosfatazei alcaline serice şi a calciului şi hidroxiprolinei într-un

eşantion de urină raportate la creatină; pe baza acestor criterii, femeile pot fi împărţite în 3

grupuri: cu pierdere osoasă rapidă, medie sau mică.

În tratamentul preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul că la o anumită

vârstă (deci riscul de fractură) este determinat de : masa osoasă maximă, vârsta la care masa

osoasă începe să scadă şi ritmul în care se produce această scădere.

Dacă unii factori de care depinde masa osoasă maximă nu pot fi modificaţi, cum sunt

rasa, sexul, unii factori ereditari, există şi factori ce pot accentua depunerea de os în timpul

creşterii şi consolidarii, astfel încât să contribuie la crearea unei mase osoase cât mai mari.

Principalii factori sunt : exerciţiul fizic, alimentaţia cu un conţinut adecvat de calciu şi

factorii hormonali; de asemenea pot fi avute în vedere şi alte mijloace: vitamina D, calcitonina şi

disfonaţii.

Exerciţiul fizic are o mare importanţă, lucru dovedit de faptul că atleţii au o masă osoasă

mai mare decât subiecţii sedentari; creşterea masei musculare stimulează formarea osului.

Adolescenţii şi adulţii trebuie încurajaţi să facă exerciţii fizice, să practice diferite sporturi:

alergări, ciclism, înot; în cazul persoanelor de gen feminin exerciţiile fizice nu trebuie să ducă la

amenoree, ceea ce ar putea avea consecinţe negative. Pentru vârstele mai mari se recomandă

gimnastica adaptată vârstei şi mersul pe jos; plimbările de 30-60 de minute, efectuate de 3-4 ori

pe săptămână, pot contribui la menţinerea masei osoase la persoanele cu vârstă între 50 şi 70 de

ani, mai ales cele de sex feminin.

Aportul adecvat de calciu în alimentaţie este necesar în timpul copilăriei în vederea

depozitării acestuia în schelet în timpul creşterii şi consolidării.

În timpul adolescenţei, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de 1100 – 1200 mg calciu.

În cazul adultului matur şi al femeii înaintea menopauzei aportul alimentar zilnic de

calciu trebuie să fie de 800 – 1000 mg.

Barbaţii de peste 55 de ani şi femeile postmenopauză au nevoie de 1500 mg calciu /zi.

Având în vedere că este relativ greu să se realizeze un aport alimentar zilnic de 1500 mg de

calciu şi ţinând seama de faptul că absobţia intestinală a calciului este deficitară la vârstnici, la

femeile postmenopauză este justificat un supliment zilnic de calciu de 1000 mg/zi.

Odata instalata osteoporoza nu este posibilă refacerea masei osoase.

Totuşi intervenţia precoce poate preveni osteoporoza iar cea tardivă poate opri progresia

bolii.

Tratamentul curativ

Tratamentul igienodietetic

Exerciţiul fizic este util şi în tratamentul osteoporozei comune constituite. Recomandările

privind exerciţiul fizic trebuie adecvate vârstei şi capacităţii fizice limitate a pacienţilor .

Se recomandă mersul pe jos, pe distanţe iniţial mici, cu o creştere progresivă a lor şi cu o

intensificare a ritmului.

Poate fi avut în vedere şi un program de kinetoterapie.

Alimentaţia va fi bogată în lapte şi derivaţi, adesea asociată şi cu un supliment de calciu.

Alimentaţia trebuiesă fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care poate include o

creştere a excreţiei de calciu.

Malnutriţia care poate accentua osteoporoza trebuie evitată.

Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evitacăderile trebuie evută în vedere,

începând cu îndreptarea factorilor de mediu.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşî propune să influenţeze în mod favorabil

procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă şi stimulând creşterea masei

osoase cu mineralizarea osteoidului.

La acest tratament se adaugă frecvent şi un tratament simptomatic.

Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în funcţie de

mecanismul lor de acţiune:

Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii, calcitonina,

bifosfonaţii;

Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi androgenii

anabolozanţi

În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai sus, calciul,

diureticele tiazidice, vitamina D.

Alte tratamente

Sunt reprezentate de hormonul paratiroidian şi de ADFR (A = activare; D = depresie; F =

pauză-free; R = repetarea ciclului).

Hormonul paratiroidian, în doze mici, administrate intermitent are un efect anabolizant de

ţesut osos prin stimularea osteoblastelor şi poate creşte masa osoasă.

ADFR este un tratament ciclic prin care s-ar putea controla unităţile multicelulare osoase.

Tratamentul osteoporozei secundare (indusă de corticoizi)

Este diferenţiat în funcţie de forma etiologică a osteoporozei.

Mijloacele diminuării efectului lor negativ pe ţesutul osos sunt:

- menţinerea pacientului cu o doză minimă de cortizon; încurajarea exerciţiului fizic,

- adausul de calciu şi vitamina D

- asocierea tratamentului hormonal atunci când vârsta şi sexul pacienţilor impun acest

lucru

- administrareade Etidronat

- administrarea de calcitonină

-administrarea de fluorură de sodiu

Fizioterapia

Face parte din tratamentul simptomatic şi urmăreşte două obiective:

- tratamentul rahialgiei cronice

- ameliorarea funcţională, respectiv creşterea forţei musculare

Tratamentul durerii

Include diverse mijloace:

- masajul, care ameliorează starea musculară şi stimulează circulaţia prin

hiperemizarea musculaturii şi activareaconcomitentă a circulaţiei limfatice şi venoasede

întoarcere;

- electroterapia- acţionează analgezic şi este indicată de preferinţă în suferinţele

segmentale ale coloanei;

- termoterapia- împachetări cu parafină sau nămol

- hidroterapia- băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectricecare au acţiune analgezică şi de

reglare a tonusului muscular

- mijloace stabilizante ale trunchiului(corsete)

Ameliorarea funcţională se obţine prin gimnastică medicală zilnică, care este cel mai

important factor al tratamentului insuficienţei musculare în osteoporoză.

Pentru tratarea durerii sunt la dispoziţie mijloace medicamentoase ( AINS, miorelaxante,

antidepresive, neuroleptice), mijloace fizioterapice şi balneologice.

În faza acută se recomandă repausul la pat, combaterea energică a durerii (inclusiv

calcitonina 100 U.I. pe zi, 3-6 săptămâni, infiltraţii, termoterapie), purtarea unui corset elastic

poate fi de asemenea utilă.

În faza cronică, este indicat un regim de solicitare intermitent (solicitare 2h, repaus ½

ore), gimnastică medicală, fizioterapie intensivă. Se începe totodată în funcţie de dureri şi

activitatea fizică: plimbări, inot, exerciţii izometrice, exerciţii de fortificare a musculaturii

abdominale şi spinale.

Profilaxia osteoporozei

Ca definiţie a profilaxiei am putea spune că reprezintă însumarea mijloacelor şi

metodelor necesare evitării producerii bolii şi oprirea exinderii sale.

Pentru realizarea acestui lucru este foarte important ca orice persoană să aibă acces la

informaţiile caracteristice bolii pentru a diminua riscurile declanşării acesteia.

Cea mai bună soluţie de a lupta împotriva acestei maladii o reprezinta prevenţia.

De asemenea, foarte importantă este schimbarea radicală a stilului de viaţa: un regim

alimentar sănătos, bogat in calciu şi vitamina D (se recomandă calciu tuturor femeilor peste 50

de ani), exerciţii fizice (5-10 minute zilnic de sărituri cu coarda sunt suficiente pentru

întarirea sistemului osos), moderaţie la alcool şi renunţarea la fumat, creşterea nivelului de

educaţie sanitară a populaţiei în privinţa osteoporozei şi a factorilor săi de risc.

Lipsa mişcării şi de exerciţiu are un efect de fragilizare îndeosebi asupra părţii

trabeculare a osului, alterându-i structura internă.

Alimentaţia

Aportul de calciu

Acesta este foarte important pentru prevenirea şi stoparea osteoporozei.

Osul pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu.

Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de cca. 1000 mg calciu/zi, iar pentru

barbaţii trecuţi de 65 de ani şi pentru femeile în postmenopauza 1500 mg/zi.

Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar exista şi produse

vegetale bogate în calciu - de exemplu cerealele integrale, seminţele, legumele de culoare verde

închis (brocoli).

Dacă dieta este saracă în calciu, se poate folosi un supliment. Expunerea la soare este

necesară pentru formarea vitaminei D la nivelul pielii. Aceasta vitamina creşte absorbţia

calciului din intestin.

În intervalul martie - noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi mainilor de 3-4

ori/saptamana este suficienta pentru a obţine întregul necesar de vitamina D.

În schimb, în perioada noiembrie - martie, în ţara noastră lumina solară este prea slabă

pentru a acoperi necesarul.

Având în vedere că vitamina D se gaseşte numai în alimente de origine animală, în acest

interval aportul din această vitamină va fi asigurat fie din produse lactate (un pahar de lapte

degresat asigura 50% din necesarul zilnic), fie din suplimente vitaminice.

Suplimente nutritive

Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dieta echilibrată,

cu multe produse lactate şi vegetale, care asigură necesarul de calciu, vitamine şi proteine în

funcţie de vârstă.

Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când necesarul zilnic nu este

asigurat prin alimenaţie.

O atenţie deosebita se acordă perioadei de postmenopauza, când necesarul de 13oo mg

este rar asigurat prin aportul alimentar.

În afară de calciu şi vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C şi vitamina B6 deţin

un rol semnificativ în stimularea formării osoase calitative şi în menţinerea capitalului osos.

Neresarul de calciu pe grupe de varsta:

0-5 luni: 210 mg/zi

6-11 luni: 270 mg/zi

1-3 ani: 500 mg/zi

4-8 ani: 800 mg/zi

9-18 ani: 1300 mg/zi

19-25 de ani: 1000 mg/zi

51-70 de ani:1200 mg/zi.Femeile au un necesar de calciu particular:

insarcinate: 1300 mg/zi

peste 50 de ani: 1500 mg/zi

În ceea ce priveşte copiii, cercetarea unui eşantion de peste 4.000 de elevi arata (in 2000)

faptul că 70% dintre ei nu au asigurată cantitatea zilnică necesară de calciu, 18% din categoria de

vârsta 15-19 ani fumează, iar pentru 20% din aceeaşi categorie de vârstă alcoolul reprezintă o

obişnuinta - ştiut fiind faptul că fumatul şi consumul de alcool sunt factori de risc în

osteoporoza...

Exerciţiul Fizic

Este un adjuvant esenţial al dietei şi terapiei antiosteoporotice.

Osul este un ţesut viu, cu metabolism activ, care se află în continuă schimbare şi

regenerare iar exerciţiul este vital pentru această activitate.

În urma unei activitati fizice specifice de o durata de 20-30 de minute,de 3 ori pe

saptamâna ne putem bucura de urmatoarele beneficii:

- mentinerea si chiar cresterea -între anumite limite a densitatii masei osoase (desi

densitatea masei osoase la vârsta a treia depinde de masa osoasa acumulata în tinerete prin

activitate fizica);

- prevenirea dezvoltarii atitudinii specifice osteoporotice (spate rotund), reducerea

durerii,menţinerea mobilităţii şi astfel, desfăşurarea mai uşoară a activităţilor uzuale;

- cele mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale(purtarea unor greutăţi);

- îmbunătăţirea coordonării şi echilibrului, scazând riscul de a cădea şi de a suferi

fracturi;

- de exemplu mersul pe jos, urcarea scărilor, chiar şi simpla ridicare din pat şi statul în

picioare câteva ore pe zi. Înotul este mai puţin eficient, dar e oricum mai bun decat nimic.

Mişcarea este indispensabilă bunei funcţionări a organismului.

In afara relaxării pe care o induce, bunei circulaţii a sângelui în organism, reprezintă şi

baza dezvoltării unui sistem osos puternic.

De aceea exerciţiile fizice trebuie integrate în programul nostru de zi cu zi, fiind în

special necesare acelor persoane predispuse la sedentarism din cauza naturii serviciului.

La persoanele în vârsta, chiar şi exerciţiile moderate, cum ar fi plimbarea şi gimnastica,

ajută la menţinerea tonusului muscular, a posturii, a echilibrului şi astfel se reduce riscul de

fracturi.

O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt activitaţi care

menţin o masă osoasă normală, fiind recomandate în special persoanelor vârstnice, cu patologii

asociate.

Exerciţiile care implică susţinerea propriei greutăţi corporale sunt singurul tip care

stimulează partea de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a vechiului ţesut, de

reînnoire şi remodelare a acestuia.

Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu poate compensa lipsa exerciţiului de

susţinere a greutăţii corporale.

Efectele benefice adiacente sunt la fel de importante: tonus crescut, menţinerea

"stimei de sine", relaxare.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA SI

TRATAREA PACIENTULUI CU OSTEOPOROZA

Cele şase elemente care dau sens vieţii profesionale de asistent medical, conform

Virginiei Henderson:

Scopul profesiei: - este de a ajuta pacientul sa-şi conserve sau sa-şi restabilească

independenţa în aşa fel încât el sa-şi poată satisface nevoile prin el însuşi.

Obiectivul: - activităţii profesionale este “beneficiarul”, adică persoana sau grupul de

persoane sprecare care se îndreaptă activitatea.

În atingerea obiectivului se ţine cont de faptul că individul bolnav sau sănătos formează

un tot cu nevoi comune tuturor fiinţelor umane, dar şi de faptul că manifestarea nevoilor este

diferită de la un individ la altul.

Rolul profesiei: - desemnează rolul social.

Rolul asistentei este de suplinire a independenţei, în asafel incât persoana să îşi poată

satisface cerinţele mai uşor şi fără handicap.

Sursa de dificultate: - dificultăţile întâlnite la pacienţi (care pot pune persoana în

incapacitatea de a răspunde la una din nevoile sale), sunt cauzate de o lipsă, cum ar fi:lipsa de

forţă, lipsa de voinţă sau cea de cunoştinţe.

Intervenţia aplicată persoanei: - intervenţia va fi orientată asupra lipsei şi constă în a spori

independenţa persoanei.

Consecinţele: - reprezintă rezultatul obţinut, ameliorarea dependenţelor sau câştigarea

independenţei, atingerea scopului.

Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta are ca scop

informarea persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării declanşării bolii, sau în

cazul osteoporozei deja instalate, aceasta va încerca alături de bolnav prevenirea unei eventuale

fracturi.

Ţinând cont de importanţa unei alimenţatii corespunzătoare în vederea profilaxiei

osteoporozei, asistenta medicală va explica pacientului necesitatea respectării unei diete,

ajutându-l totodată şi în organizarea acesteia.

Tot în atribuţiile nursei intră şi îndrumarea pacientului spre efectuarea unor exerciţii

zilnice pentru menţinerea unui schelet cât mai rezistent.

Asistenta medicală va respecta indicaţiile medicului în aplicarea unui tratament

corespunzător şi va oferi toate indicaţiile necesare în vederea continuării tratamentului din

momentul în care bolnavul va părăsi spitalul.

Principalele îndatoriri ale nursei în perioada spitalizării bolnavului cu osteoporoză

constau în:

- Menţinerea curăţeniei la nivelul salonului, a mobilierului şi componentelor existente;

- Pregătirea patului;

- Dezinfecţia;

- Igiena bolnavului;

- Dezinfectarea obiectelor şi materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;

- Pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;

- Observarea şi supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative (respiraţie, puls, T.A. etc)

- Să prevină complicaţiile postoperatorii, asigurarea securităţii bolanvului;

- Să facă tot posibilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;

- Să stabilească obiective de îngrijire

- Să planifice şi să organizeze intervenţiile în funcţie de priorităţi

- În acordarea îngrijirii, să ţină cont deresursele pacientului în vederea recâştigării

independenţtei, conform obiectivelor fixate;

- Să pregătească pacientul pentru ieşirea din spital, informându-l asupra regimului de

viaţă, alimentar, efort, riscuri, etc

- Să-şi autoevalueze acţiunile desfăşurate în stagiile practice

- Să realizeze acţiuni educative în scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerii gradului

de sănătate

Nutriţia

Necesarul de calciu recomandat variaza în funcţie de vârstă şi este cuprins între 1000 –

1300 mg /zi, fiind mai crescut la copii, vârstnici, femei gravide şi în perioada de lactaţie. Aportul

zilnic al populaţiei, în general este mult sub aceasta valoare.

Cele mai importante surse alimentare de calciu sunt:

- legume, fructe (varză, patrunjel, fasole, portocale, grapefruit)

- mac, nuci, alune, soia, linte, oua

- produse lactate (lapte, iaurt, sana, brânzeturi / o cana de lapte conţine 250 mg calciu)

alimentaţie: 300 g de caşcaval (în caz de colesterol normal), 400 g de telemea, 800 ml

- lapte dulce sau 4 iaurturi obişnuite sunt exemple de doză zilnică de calciu. Trebuie

menţionat faptul că orice derivat de lapte conţine calciu, nu doar laptele dulce, care uneori poate

fi greu de tolerat.

Vitamina D

Expunerea la lumina soarelui, respectiv alimentele bogate în vitamina D asigura

necesarul organismului, favorizând absorbţia calciului. Această vitamina creşte absorbţia

calciului din intestin.

La vârstnici, poate totuşi apărea o carenţă,care se compensează prin supliment de

vitamină D. Proteina este necesară absorbţiei calciului, dar excesul poate aduce riscul favorizării

osteoporozei.

Dieta echilibrată, bogată în calciu este deci indispensabilă prevenirii osteoporozei.

Fumatul este interzis!

Repausul la pat

Din momentul producerii unei fracturi până la recuperarea fizică a pacientului, repausul

la pat este obligatoriu.

În momentul observării unor îmbinătăţiri a recuperării fizicea a pacientului, vor fi

indicate exerciţii în scopul recuperării funcţiilor scheletului.

Pregătirea pentru examene paraclinice

În vederea efectuării examenelor paraclinice, asistenta medicală va oferi pacientului o

pregătire fizică şi totodată psihică.

Pregătirea psihică: este foarte importantă comunicarea nursei cu pacienţii pe care îi are în

îngrijire, de aceea asistenta medicală va stabili o legătură prin care va câştiga încrederea

bolnavului permiţând înlesnirea relaţiilor de comunicare cu acesta.

I se va explica bolnavului necesitatea efectuării examenului şi tehnica folosotă, cerându-

i-se să coopereze.

Pregătirea fizică: constă în deplasarea şi poziţionarea corespunzătoare efectuării

investigaţiilor, sau pregătirea materialelor necesare unei puncţii biopsii osoase şi

poziţionareacorectă a bolnavului pentru aceasta, etc.

Supravegherea bolnavului

Supravegherea bolnavului constă in urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative, precum şi a

comportamentului şi a atitudinii sale faţă de situaţia patologică în care se află.

În ceea ce priveşte comportamentul bolnavului se vor urmări:

- Poziţia bolnavului în pat

- Starea psihică a acestuia (depresie, teamă, agitaţie, oboseală,etc)

- Apetitul şi respectarea dietei

- Somnul bolnavului

- Prevenirea căderilor

Osteoporoza slăbeşte oasele şi acestea se fracturează mult mai uşor. Iată câteva măsuri de

prevenire a acestei situaţii nedorite.

Reducrea riscului de cădere la domiciliu

Montarea balustradelor solide la toate scările, precum şi mânere de care să se poată

prinde la baie.

Acoperirea podelelor alunecoase cu covoare sau mochetă. Păstrarea ordinii în casă şi

înlaturarea obiectelor căzute pe jos, mai ales bucăţile de sfoară, aţă, cabluri electrice, de telefon,

etc.

Montarea telefoanelor în cât mai multe încaperi pentru ca ajutorul sa fie cât mai uşor de

solicitat în cazul unui accident.

Pacientul să fie echipat cu îmbrăcăminte şi încălţăminte care conferă siguranţă maximă.

Să poarte încalţăminte care sprijină bolta plantei şi cu tălpi nealunecoase, dar feriţi-vă de

tălpile din cauciuc (tenişi) pentru că sunt atât de aderente încât va pot dezechilibra. Aveţi grijă ca

hainele, capoatele şi paltoanele să fie suficient de scurte ca să nu vă facă să vă împiedicaţi când

urcaţi scările.

Păstrarea echilibrului

În cazul observării unei nesiguranţe în timpul mersului, este indicată folosirea unui

baston. Poziţionarea articolelor de bucătărie cât mai la îndemână.

Controlul auzului şi vedereii

Dacă este cazul, folosirea unor ochelari şi a unui aparat auditiv. Iluminarea cât mai bună

a întreagii case.

În caz de cădere

Mişcările vor fi lente şi se vor evita forţarea braţului sau a piciorului lovit. În cazul unei

suspiciuni de fractură, se va evita mişcarea şi nu se va permite nimanui această acţiune până la

sosirea ajutorului medical.

CAZURI CLINICE

Cazul I

NUME: MARIN

PRENUME: RODICA

SEXUL: F

VÂRSTA: 78 ani

DATA NAŞTERII: anul 1932, luna martie, ziua 23

DOMICILIUL:Timisoara

OCUPAŢIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2013, luna 07, ziua 18

DATA EXTERNĂRII: anul 2013, luna 07, ziua 28

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: FRACTURĂ PERTROHANTERIANĂ DREAPTĂ

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării:

- durere de şold

- impotenţă funcţională totală

- poziţie vicioasă ( coapsa scurtată si rotită în exterior )

Anamneza:

Antecedente heredocolaterale: - neagă

Antecedente patologice:

- pe aceeaşi parte a suferit o hemipareză (2006)

- apendicectomie in copilărie

Antecedente fiziologice:

- prima menstră la vârsta de 12 ani

- menopauză de 25 de ani

- trei sarcini duse la capăt

- două sarcini întrerupte

Obiceiuri:

- fumătoare, de 45 de ani, un pachet pe zi

- alcool-neagă

Condiţii de viaţă şi muncă:

- bune

Istoricul bolii:

Pacienta în vârstă de 78 de ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri puternice la

nivelul bazinului cu incapacitatea exercitării funcţiilor locomotorii, în urma unei căzături

petrecute cu o zi în urmă.

Pacienta descrie dureri spontane uşoare apărute la efort, sub formă de junghiuri, care

cedează la repaus. Durerile au apărut în urmă cu 15 ani, dar au fost ignorate şi puse pe seama

oboselii.

Examenul clinic:

Stare generală: alterată

Tegumente şi mucoase: normal colorate

Facies: anxios

Stare de nutriţie: bună

Aparat respirator:

- murmur vezicular prezent

- vibraţii vocale transmise normal

- ampliaţii respiratorii normale

Aparat digestiv:

- nedureros la palpare

- abdomen mobil cu respiraţia

Aparat cardiovascular:

- T.A.=110/70

- Zgomote bătute regulat

- Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE:

- Radiografie bazin faţă + profil

- Radiografie coloană lombară faţă + profil

- Radiografie pulmonară

- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav

- rarefierea radiologică a traveelor pe şoldul sănătos

- fractură de şold

Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor

de mai sus, specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator:

Hemiglobina= 14mg%

Hematocrit=42%

Trombocite=278.000/mm3

Leucocite=6200/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=80 mg/dl

Colesterol=180 mg%

TGO=25 U.γ/ml/h

TGP=20 U. γ/ml/h

Ca=6.8 mg%

Mg=1.8 mg%

Uree=24mg%

Bilirubină totală=0.8mg/%

Fibrinogen=0.3%

Timp Quick=4 minute

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

Pacienta suferă o intervenţie chirurgicală la două zile de la internare în vederea

îndreptării poziţiei vicioase a bazinului şi reabilitării osului fracturat.

Tratamentul chirurgical constă in aplicarea a trei tije Ender.

În timpul actului chirurgical se întăreşte diagnosticul de osteoporoză prin observarea

consistenţei scăzute a osului.

După două săptămâni de la operaţie, se efectuează testul DEXA la coloană şi la şodul

sănătos, confirmă prezenţa osteoporozei.

Scor T = -2.8 la şold

= - 2.9 la coloana lombară

Medicaţie

Fosamax –tablete, 70 mg/saptămână

Ca = 1000 mg/zi

Vitamina D= 400 U.I./zi

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test

DEXA, valorile rămânând aceleaşi.

Evoluţia din punct de vedere chirurgical este favorabilă.

CAZUL II

NUME: CONSTANTIN

PRENUME: MIHAELA

SEXUL: F

VÂRSTA: 68 ani

DATA NAŞTERII: anul 1946, luna august, ziua 22

DOMICILIUL:Timisoara

OCUPAŢIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2014, luna 01, ziua 13

DATA EXTERNĂRII: anul 2014, luna 01, ziua 16

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: OSTEOPOROZĂ

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării

- dureri lombare

- limitare în mişcare a coloanei lombare

ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: - mama a suferit de osteoporoză

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:

- prima menstră la 13 ani

- menopauza instalată la 42 ani

- o sarcină dusă la termen

- trei sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE:

- apendicectomie la vârsta de 11 ani

- colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:

- nefumătoare

- alcool- neagă

- droguri- neagă

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

- bune

ISTORICUL BOLII

Pacienta în vârstă de 68 ani se prezintă la camera de gardă acuzând dureri persistente în

zona coloanei lombare accentuate în urmă cu o lună, care cedează la repaus.

Nu prezintă modificări neurologice ale membrelor inferioare.

Examenul clinic

Stare generală: bună

Tegumente şi mucoase: normal colorate

Facies: anxios

Stare de nutriţie: bună

Aparat respirator:

- murmur vezicular prezent

- vibraţii vocale transmise normal

- ampliaţii respiratorii uşor abolite

- cutia toracică uşor coborâtă spre aripile oaselor coapsei şi marginea pelvisului,

respiraţie anevoioasă

Aparat digestiv:

- abdomen uşor destins de volum anterior, nedureros la palpare

- abdomen mobil cu respiraţia

Aparat cardiovascular:

- T.A.=120/70

- Zgomote bătute regulat

- Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE

- Radiografie coloană toraco-lombară faţă + profil

- Radiografie pulmonară

- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav

- trame osoase ( osteogeneză imperfectă)

- scăderea grosimii corticale

Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor

de mai sus, specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator

Hemiglobina= 12mg%

Hematocrit=41%

Trombocite=290.000/mm3

Leucocite=6900/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=90 mg/dl

Colesterol=200 mg%

TGO=30 U.γ/ml/h

TGP=25 U. γ/ml/h

Ca=7 mg%

Mg=2 mg%

Uree=24mg%

Bilirubină totală=0.8mg/%

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

În timpul internării se efectuează mai multe investigaţii paraclinice:

- DEXA: Scor T = -2.7 şi -3.2 între vertebrele L1,L4

- Orteză toraco-lombo-sacrată (Corset Hessing)

Medicaţie:

Actonel – 35 mg o dată pe saptămână

Ca = 1000 mg/zi

Vitamina D= 400 U.I./zi

Tratament BFT

Antialgice

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test

DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6

CAZUL III

NUME: MIRCEA

PRENUME: THEODORA

SEXUL: F

VÂRSTA: 71 ani

DATA NAŞTERII: anul 1944, luna iunie, ziua 03

DOMICILIUL:Timisoara

OCUPAŢIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2013, luna 07, ziua 5

DATA EXTERNĂRII: anul 2013, luna 07, ziua 12

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: TRAUMATISM PUMN DREPT

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării

- dureri intense

- impotenţă funcţională

ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:

- neagă

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:

- prima menstră la 11 ani

- menopauza instalată la 40 ani

- nicio sarcină dusă la termen

- două sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE

- apendicectomie la vârsta de 11 ani

- colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:

- fumătoare de 46 de ani , 10 ţigări pe zi

- alcool- neagă

- droguri- neagă

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

- bune

ISTORICUL BOLII

Pacienta în vârstă de 70 ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri intense la

nivelul mâinii drepte, în urma unui traumatism suferit cu o oră inainte.

Examenul clinic

Stare generală: bună

Tegumente şi mucoase: normal colorate

Facies: anxios

Stare de nutriţie: bună

Aparat respirator:

- murmur vezicular prezent

- vibraţii vocale transmise normal

- ampliaţii respiratorii normale;

Aparat digestiv:

- abdomen nedureros la palpare

- abdomen mobil cu respiraţia

Aparat cardiovascular:

- T.A.=110/70

- Zgomote bătute regulat

- Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE

- Radiografie pumn drept

- Radiografie pulmonară

- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- Deplasare epifizei distale inferioare a radiusului drept ( Panteau-Colles).

- Scăderea grosimii corticale a radiusului

- Trame osoase

- Evidenţierea de linii de fractură

Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor

de mai sus, specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator

Hemiglobina= 13mg%

Hematocrit=43%

Trombocite=310.000/mm3

Leucocite=7100/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=110 mg/dl

Colesterol=195 mg%

TGO=15 U.γ/ml/h

TGP=10 U. γ/ml/h

Ca=8 mg%

Mg=3 mg%

Uree=24mg%

Bilirubină totală=0.7mg/%

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

- Reducere ortopedică

- Imobilizare în aparat ghipsat timp de şase săptămâni

- După scoaterea ghipsului se vor efectua exerciţii de recuperare

- DEXA de coloană lombară- scor T= -3.1 între vertebrele L1 şi L4

Medicaţie

Fosamax - 70 U.I. o dată pe săptămână

Ca = 2000 mg/zi

Vitamina D= 400 U.I./zi

Antialgice

Antiinflamatoare

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test

DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6.

Pumnul este consolidat şi recuperat funcţional.

PROCESUL DE NURSING IN CAZURILE STUDIATE

Pregătirea preoperatorie

În cazul intervenţiilor chirurgicale este recomandat să i se ofere pacientului condiţii

optime pentru a diminua stress-ul suferit şi a se adapta uşor schimbărilor de mediu.

Datorită fracturii şi a imobolităţii cauzate de aceste, bolnavul va fi în repaus la pat. Dar

starea patologică şi durerea nu sunt singurele motive ale menţinerii pacientului la pat, ci este şi o

măsură profilactică până în momentul reparării chirurgicale a osului lezat.

Prioritare în spital vor fi şi înlăturarea durerii şi pregătirea psihică a pacientului

învăţându-l să se obişnuiască şi să accepte starea sa actuală şi intervenţiile curative necesatre.

Aceasă pregătire psihică va consta în oferirea informaţiilor necesare înţelegerii bolii şi a

motivelor cauzatoare de fractură, apoi prezentarea cu ajutorul unui limbaj accesibil pacientului

vor fi prezentate măsurile care urmează a fi luate în vederea refacerii cât mai complete a

acestuia.

Asistenta medicală va pregăti pacientul în vederea efectării investigaţiilor necesare

stabilirii unui diagnostic sau pregătitoare intervenţiei chirurgicale.

Se va recolta sânge pentru analizele de laboratorşi se va explora şi pregăti zona pe care se

va executa intervenţia chirurgicală.

Pacientul va prezenta o igienă corespunzătoare cu o pregătire preoperatoare corectă. Este

imperativ ca bolnavul să nu mănânce înainte de operaţie, iar în cazul unei operaţii de urgenţă se

va efectua o clismă evacuatoare înaintea intrării în sala de operaţii. Se urmăresc funcţiile vitale

(T.A., pulsul, respiraţia).

Se urmăreşte echilibrul hidroelectrolitic.

Pacientul va fi vizat şi examinat de anestezist.

Pregătiri postoperatorii

După intervenţia chirurgicală, pacientul va fi transferat în secţia de terapie intensivă unde

îi vor fi monitorizate funcţiile vitale dacă este cazul sau direct în salon.

În lipsa acestuia din salon, asistenta medicală va avea grijă ca patul şi salonul să fie

pregătite în vederea revenirii pacientului de la sala de operaţii.

Salonul trebuie să fie aerisit, cu o lumină difuză în primele ore după operaţie şi o

temperatură adecvată, lenjeria curată, muşama, traversă şi colac de cauciuc dacă este nevoie.

Se vor urmării poziţia bolnavului în pat, şi calmarea durerii postoperatorii.

După trezirea completă se vor face uşoare mobilizări în funcţie de posobilităţile

pacientului pentru a fi prevenite potenţialele complicaţii cum ar fi escarele.

Asistenta medicală va administra tratamentul necesar la indicaţia medicului, alături de o

dietă recuperatoare şi impusă osteoporozei, supraveghând în acelaşi timp echilibrul

hidroelectrolitic.

Ţinând cont de vârsta înaintată a pacienţilor caresuferă în general de osteoporozaă aceştia

pot fi demoralizaţi foarte uşor, putând ajunge chiar la depresie.

Ştiind acestea, asistenta medicală va avea grijă să prevină acest lucru menţinând moralul

ridicat al pacientului prin conversaţii plăcute şi încurajatoare referitoare la starea lor.

Îngrijirea plăgii operatorii

Păstrarea igienei este foarte importantă în evoluţia fară probleme a plăgii operatorii.

Pentru menţinerea igienei la nivelul plăgii pansamentul va fi schimbat la două zile dacă

evoluţia plăgii este normală, fara supuraţii şi nedureroasă.

În caz contrar, pansamentul se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz, în funcţie de

abundenţa secreţiei pentru a evita iritarea pielii sau infecţia plăgii.

Dacă evoluţia operaţiei şi a plăgii sunt favorabile, firele vor fi scoade în a 8-a zi de la

intervenţia chirurgicală.

Asistenta va monitoriza funcţiile vitale ale pacientului, mai ales temperatura deoarece

apariţia unui croşeu febril (38-39 Grade Celsius) alături de usturime, tensiune, sau durere la

nivalul plăgii poate indica infecţie la nivelul plăgii.

În caz de infecţie, se recomandă redeschiderea plăgii, curăţarea ei şi spălarea cu betadină

şi apă oxigenată.

Plăgile supurate vor fi monitorizate zilnic până în momentul vindecării acestora. O

plagă vindecată nu trebuie sa prezinte eritem, durere la palpare sau usturime.

Familia va trebui pusă la curent cu disciplina la careva trebui să se supună bolnavul.

CONCLUZII

Osteoporoza este o boală nevindecabilă, de aceea rolul asistentei medicale este foarte

important pentru ca bolnavul să poată fi ţinut sub observaţie periodică.

Asistenta medicală prin discuţii cu bolnavul arată rolul deosebit al respectării regimului

de viaţă echilibrat, cu o dietă corespuntătoare şi un control periodic al evoluţiei osteoporozei.

Nursa reprezintă legătura dintre pacient şi medic, observând toate modificările apărute.

Ea va îndeplini toate prescrierile medicului, iar bolnavul urmează instrucţiunile date de aceasta.

Osteoporoza este o boală cu incidenţă crescută, dar cu care bolnavul poate trăi mulţi ani,

iar pentru prevenirea complicaţiilor este necesară o muncă de lămurire cu pacientul având în

vedere ce reprezintă boala sa si prin ce metode ar putea fi ţinută în frâu.

BIBLIOGRAFIE

1. ALBA MENDOZA O. , Y COT.

  "Diagnostico Y Manejo De Mujeres Con Osteoporosis Postmenopausicas" - Revista Colombiana De Obstetricia Y Ginecologia, Vol. 42, 1991

2. AMALHO A. C. , LAFCARETTI - CASTRO, HAUACHE M.

 "Osteoporotic Fractures Of Proxima Femur Clinica And Epidemiohgical Features In A Population Of The City Ofsaopaulo" - Sao Paulo Med. J. " Mar. 2001, Vol. L 19, No. 2, Issn 1516 - 3180

3. ANTONESCU D. , BARBU D. , NICULESCU D. L. , PANAIT GH. , POPESCU N. , PURGHEL FI. , STANCULESCU D. , STOICA C, CRISTEA ST.

  "Elemente De Ortopedie Si Traumatologie" - Bucuresti, 1999

4. BLACK D.

  "Why Elderly Women Should Be Screened And Trated To Prevent Osteoporosis" - The American Journal Of Medicine, Voi. 98 (suppl. 2a), 1995

5. CHRISTIANSEN C

  "The Diffrent Routes Of Administraiion And The Effect Of Mormone Replacement Therapy On Osleoporosis" - Fertility And Sterility, Vol. 62 (suppl. 2), 1994

6. CHAPUY M. C. , ARLOT M. E. , DUBOEUF F. , BRUN J. , CROUZET B. , ARNAUD S.

  "Vitamin D3 And Calcium To Prevent Hip Fractures In The Elderly Women" - New England Journal Of Medicine 327:1637 - 1642, 1992

7. CUSDROS LOPEZ J.

  "Correlacion De Los Estados Endocrinos Y Oseo En Menopausicas Naturales Con Y Sin Fracturas" - Acta Ginecologica, Vol. 48, 1991

8. CUMMINGS S.

 "Bone Mass Measurements And Risk Of Fracture In Caucasian Women" - The American Journal Ofmedicine, Voi. 98 (suppl. 2a), 1995 "Falls Andinstability In The Elderiy" Jags 36:266 - 278, 1988

9. FROST H. M.

  "Perspective On The Estrogen - Bone Relationship And Postmenopausal Bone Hss" - Jbone Minerres 1999, 1473 - 1477

10. GRISSO J. A. , KELSEY J. L. , STROM B. L.

  "Risk Factors For Falls As A Cause Ofhip Fracture In Women " - New England Journal Of Medicine, 1991

11. HOFBAUER L. C. , KHOSLA S. , RIGGS B. L.

  "Jestrogen Stimulates Production Of The Anti - Resorptive Cytokine Receptor Osteoprotegerin In Human Osteoblasts", 1999

12. JOHNSTON C.   "Identification Of Patients With Low Bone Mass By Singlephoton Absorptiometry And

Single - Energy X - Ray Absorptiometry" - The Americanjoumalofmedicine, Voi. 98 (suppl

2a), 1995

13. JOHNELL O. , GUTLBERG B. , KANIS J. A. , ALLANDER E. , ELFLBRS L. , DEQUEKER J.

  "Jiisk Factors For Hip Fracture In European Women: The Medos Study" - Mediterranean Osteoporosis Study, 1995, J. Bone Miner. Res. 10:1802 - 1815

14. KANIS J.

  "Treatment Of Osteoporosis In Elderiy Woman" - The American Joumal Of Medicine, Voi. 98 (suppl 2a), 1995

15. KIEL D. F. , FELSON D. T. , ANDERSON J. J. , WILSON F. W. F. , MOSKOWITZ M. A.

  "Jiip Fracture And The Use Of Estrogens In Postmenopausal Women " - The Framinghamstudy, 1987, N. Engl J. Med. 317:1169 - 1174

16. KRITZ - SHVERSTEIN D.

  "Preganancy And Lactation As Determinants Of Bone Mineral Density In Postmenopausal Women" - American Journal Of Epidemioiogy, Vol. 136 (9), 1992

17. LAWRENCE G. , RAISZ M. D. , GIDEON A.   "J*aihogenesis Of Osteoporosis" - Endocrinol Metab Clin N Am, 2003

18. LIPS P.

  "Epidemioiogy And Prediciors Of Fractures Associated With Osteoporosis" - American Journal Of Medicine, I03(2a), 3s - L Is, 1997

19. MARIE P.

  "Growth Factors And Bone Formation In Osteoporosis Roles For 1gf - I And Tgf - Beta" - Rev. Rhum. Engl Ed. 64:44 - 53, 1997

20. MACLENNAN W.   "Osteoporosis" - Bmj, Voi. 46 (1), 1990

21. MEUNIER P.   "Prevention Of Hip Fractures" - The American Journalof Medicine, Vol. 98 (suppl 2a), 1993

22. MORA S. , GILSANZ V.   "Establishment Of Peak Bone Mass" - Endocrinol Metab Clinnam 2003

23. NEER R. M. , ARNAUD C. D. , ZANCHETTA J. R.

  "Effect Of Parathyroid Hormone (1 - 34) On Fractures And Bone Mineral Density In Postmenopausal Women With Osteoporosis" - N Engl J Med, 2001

24. PARFITT A. M.

  "Jige - Related Structural Changes In Trabecular And Cortical Bone Cellular Mechanisms And Biomechanical Consequences " - Calcif. Tissue Int. 36, 1984

25. POENARU V. D.   "Curs De Traumatologie" - Ed. Orizonturi Universale, Timis, 1999

26. PRINCE R.

  "Prevention Of Postmenopausal Osteoporosis" - The New England Journal Of Medicine, Voi. 325 (17), 1991

27. RAISZ L. G. , PILBEAM C. C, FALL P. M.

  "Prostaglandins Mechanisms Of Action And Regulation Of Production In Bone" - Osteoporos. Lnt. 3, Suppll 136 - 140, 1993

28. RECKER R. R. , DAVIES K. M. , HINDERS S. M. , HEANEY R. P. , STEGMAO M. R. ,

KIMMEL TI. B.   "Bone Gain In Young Adult Women" - Jama, 1992

29. RIGGS B. L. , KHOSLA S. , MELTON L. J.

 "A Unitary Model For Involutional Osteoporosis Estrogen Deficiency Causes Both Type I And Type II Osteoporosis In Postmenopausal Women And Contributes To Bone Loss In Aging Men" - In Bone Min Res, 1998

30. RIGGS B. L. , AND MELTON L. J.   "Involutional Osteoporosis" - The New England Journal Of Medicine 314, 1676 - 1686, 1986

31. RIBOT C.

  "Assesment Of The Risk Of Postmenopausal Osteoporosis Using Clinical Factors" - Clinical Endocrinology, Voi. 36, 1992

32. RIBOT C.

  "Can We Detect Women With Low Bone Mass Using Clinical Riskfactores" - The American Journal Of Medicine, Voi. 98 (suppl 2a), 1995

33. RIIS B.   "The Role Of Bone Loss" - The American Journal Of Medicine, Voi. 98 (suppl2a), 1995

34. SALGADO, F. GUILLEN.   "Manual De Geriatria", Manual Salvat

35. STEVENSON J.

  "Pathogenesis, Prevention And Treatment Of Osteoporosis" - Obstetrics And Gynecology, Vol. 75 (4), 1990

36. STEFAN MILCU, NICULESCU GH. , SCARLAT M.   "Osteoporoza" - Ed. Militara, Bucuresti, 1992

37. ZAHARIA C.   "Elemente De Patologie A Aparatului Locomotor" - Ed. Paidea, Bucuresti, 1994

38. "Assessment Of Fracture Risk And Its Application To Screening For Postmenopausal Osteoporosis World Health Organhation", Who Technical Report Series 843. Geneva: Worl Healthorganitation, 1994

39. "Campbells Operative Orthopedics" - Edited By S. Terry Canale, M. D. 1998

40. "Risk Factors For Recurrent Nonsyncopal Fails " - Jama, May 12, 1989