Universitatea Titu MaiorescuFacultatea de Psihologie

Anul I

REFERAT LA :

« Fundamentele Psihologiei »Imaginatia si Creativitatea

Al studentei :Borcea Diana-Elena

Grupa:2

Imaginatia si creativitatea

1. Caracterizare Multa vreme imaginatia a fost definita ca un proces de combinare a imaginilor, ceea ce se potriveste numai imaginatiei artistice. De imaginatie da dovada si coregraful, ea putandu-se observa chiar in comportamentul unor sportivi. Astfel, in ziua de azi putem defini imaginatia ca fiind: „acel proces psihic al carui rezultat il constitue obtinerea unor reactii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.”(Cosmovici Andrei, pg. 154) Omul este capabil de o performanta unica, aceea a realizarii unitatii dintre trecut, prezent si viitor, imaginatia fiind legata mai ales de ce va fi. Detasandu-se de prezentul imediat, de aici si acum, omul isi organizeaza si proiecteaza actiunile, anticipand atat drumul care va fi parcurs, cat si rezultatele care vor fi obtinute. Daca omul nu ar avea imaginatie, ar reactiona, orientandu-se numai pas cu pas dupa indicatorii perceptivi din contextul real in care isi desfasoara activitatea si deci nu ar avea o directie precisa, ar invata fragmentar, sacadat, cu stagnari si erori pana la un anumit rezultat. Dispunand de imaginatie, poate sa-si elaboreze mintal scopul si planul desfasurarii activitatii, pe baza caruia sa se conduca, sa-si regleze permanent actiunila, sa evite erorile si sa aiba mai multa eficienta. Mai mult chiar, omul poate interveni activ, transformaiv, creativ in ambianta, poate obtine mereu ceva nou ceea ce l-a si facut sa fie creator de cultura. Imaginatia apare pe o anumita treapta a dezvoltarii psihice, adica dupa ce au aparut alte procese si functii psihice care-i pregatesc desfasurarea:dezvoltarea reprezentarilor, achizitia limbajului, evolutia inteligentei, imbogatirea experientei de viata etc. Chiar si in domeniul activitatii organizatorice am putea descifra interventia imaginatiei: initiativa constitue o noutate pe planul actiunii. Marii generali au imaginat ingenioase planuri de lupta, care au castigat victorii rasunatoare. Desi dezvoltarea imaginatiei la un nivel inalt e caracteristica omului, germenii ei pot fi descoperiti si in conduita unor animale superioare. Iata un exemplu povestit de un scriitor.”Avea un caine de rasa, foarte rasfatat, caruia ii placea sa doarma intr-un fotoliu confortabil. Intr-o zi, venind din alta parte, catelul constata ca stapanul sau sta asezat tocmai in fotoliul sau preferat. Dupa ce se invarte de cateva ori nemultumit, se indreapta spre usa da iesire afara si scanceste pentru a i se da drumul afara. Scriitorul se scoala si se duce sa o deschida, dar, in acel moment, cainile se repede triumfator si se aseaza la locul

sau preferat. Desigur, acest truc a fost rodul imaginatiei sale, n-avea cum sa fi fost invatat.” (Cosmovici Andrei, pg. 154) Dar ce este creativitatea? Raspunsul nu este usor de dat, datorita caracterului sau deosebit de complex. De altfel prin problematica ei, creativitatea nu intra numai in sfera de interes a psihologiei, ci si a altor stiinte. „In psihologie, conceptul de creativitate a fost introdus de catre G. A. Allport in 1937. Definitiile care au fost formulate de-a lungul timpului(dupa I. Taylor ar fi peste 100) au pus accent mai mult fie pe personalitatea celui care creeaza, fie pe procesul de creatie, fie pe procesul realizat. Ori surprinderea creativitatii in integralitatea ei necesita abordarea din perspectiva celor trei directii.” (Zlate Mielu, Cretu Tinca, Mitrofan Nicolae, Anitei Mihai, pg. 128) In concluzie, una dintre definitiile creativitatii ar fi: „Capacitatea de a produce noi opere, de a dobandi noi comportamente, de a gasii noi solutii la o problema.”(Marele dictionar al psihologiei, pg. 281) Creativiatea a ridicat doua probleme psihologice esentiale. Prima se referea la natura si rolul noutatii. Conceptia cognitiva considera ca noutatea apare din compararea unui anumit fascicul de informatii prezentate, percepute sau gandite, cu structurile mnezice si intelectuale preexistente .Acestea sunt ele insele bazate in esenta pe experienta anterioara a subiectului; frecventa datelor vechi asupra mediului si a activitatilor cognitive anterioare joaca aici un rol foarte important. Doar o noutate moderata, adica o deviatie moderata in raport cu lucrurile obisnuite , poate fi generatoare de agrement; pentru fiecare individ exista un optim de noutate, care este agreabil, in timp ce grade mai scazute sau excesive de noutate sunt dezagreabile. Acest mod de a vedea lucrurile permite intelegera unui ansamblu de evenimente istorice in domeniile stiintific, filosofic si artistic. Operele prea noi au fost adesea subiect de scandal si de respingere.Apoi, au devenit „clasice”, adica obisnuite, si noi deviatii in raport cu acestea au trebuit sa fie create pentru a se putea vorbi despre „noutate” sau „inovatie”. O a doua problema este urmatoarea: in ce anume consta de fapt capacitatea care se numeste „creativitate” si mai ales daca este inascuta sau dobandita. La aceasta intrebare exista un raspuns traditional: ea se concretizeaza in notiuni ca „geniu”, „dar”, „inspiratie”. Un al doilea raspuns este inspirat din psihanaliza si tinde sa explice mai degraba lipsa de creativitate decat creativitatea insasi: ea postuleaza ca toti indivizii sunt prin esenta creativi, daca se lasa condusi de spontaneitate, si ca anumite forme de inhibitie impiedica creativitatea sa se dezvolte. In sfarsit, conceptia cognitiva se bazeaza pe ideea, rezumata mai sus, de optim de noutate. „Componenta principala a creativitatii o constitue imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie , dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta componenta implicata este vointa, perseverenta in a face numeroas incercari si verificari.” (Cosmovici Andrei, pg. 154)

Imaginatia, deci si creativitatea, presupun trei insusiri: Fluiditatea-posibiliatea de a ne imagina in scurt timp un numar mare de imagini, idei, situatii etc.; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce numim in mod obisnuit ca

fiind „bogatia” de idei, viziuni, unele complet nastrusnice, dar care noua nu ne-ar putea trece prin minte; Plasticitatea consta in usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant; sunt persoane „rigide” care greu renunta la o metoda, desi se vadeste ineficienta; Originalitatea este expresia noutatii,a inovatiei, ea se poate constata, cand vrem sa testam posibilitatile cuiva, prin raritatea statistica a unui raspuns, a unei idei. Neindoielnic, ne gandim la raritatea a ceva util, altfel ar trebui sa apreciem favorabil bolnavii mintali.

2. Rolul si factorii creativitatii A.Factori intelectuali

Factorii de influenta (fluiditatea), identificati de catre J. Guilford sunt:fluenta verbala; fluenta asociationala; fluenta expresiva; fluenta ideationala. Flexibilitatea gandirii, adica usurinta cu care un individ face legaturi noi intre elemente independente, usurinta cu care el restructureaza anumite seturi de scheme si anumite clisee. Opusul flexibilitatii il constitue rigiditatea gandirii, evidentiata foarte bine de fenomenul fixitatii functionale (de exemplu, individul este in imposibilitatea de a gasi noi utilitati unor obiecte cunoscute, familiare); Originalitatea, care are mai multi indicatori, cum ar fi: caracterul neuzual al solutiilor, raritatea lor statistica, ingeniozitatea, caracterul surprinzator al unor noi asociatii dintre cunostintele utilizate etc. In conceptia lui Guilford fluiditatea, flexibilitatea si originalitatea constitue aspecte ale capacitatii de a realiza productii divergente (noi); Referitor la inteligenta studiile efectuate au aratat ca nu intotdeauna exista o corelare pozitiva intre nivelul de inteligenta (valoarea QI) si creativitate. Astfel: -sunt unii foarte creativi, dar cu un nivel de inteligenta relativ scazut (mai ales in domeniul creatiei artistice); -sunt altii cu un coeficient de inteligenta foarte ridicat, dar care nu sunt deloc creativi si productivi Imaginatia, mai ales sub forma imaginatiei productive sau creatoare (procesele imaginatiei se desfasoara in directia producerii unor imagini si combinatii noi, originale). Creativitatea nici nu poate fi conceputa fara existenta acestui „laborator” de creare de imagini care ulterior pot gasi corespondent in realitate.

B. Factori non-intelectuali

Factori aptitudinali; este vorba mai ales, de aptitudinile speciale care favorizeaza desfasurarea unor tipuri de activitati cu rezultate supramedii (aptitudini artistice, aptitudini tehnice, aptitudini muzicale etc.); Factori motivationali si atitudinali; motivatia, mai ales prin forma motivatiei intrinseci are o mare importanta pentru creativitate. Interesul cuiva pentru un anumit domeniu de activitate il mentine racordat mai tot timpul la aceasta. Toata fiinta lui este orientata catre ceea ce-l preocupa, catre ceea ce il atrage. Pe de alta parte, atitudinile mai ales cele creative joaca un rol extrem de important in creativitate. Atitudinile creative pot fi favorizate la randul lor dezvoltarea aptitudinilor; Factori temperamentali; temperamentul persoanei creatoare isi pune amprenta asupra stilului sau creator, la fel ca si alti factori, cum ar fi factori sociali si psihosociali. „Psihologul roman P. Popescu-Neveanu a aratat ca in calitatea sa de dimensiune complexa a personalitatii creativitatea poate fi explicata prin modelul bifactorial, prin intermediul caruia ea este definita ca interactiunea optima intre aptitudini si atitudini, intre vectori si operatii.” (Zlate Mielu, Cretu Tinca, Mitrofan Nicolae, Anitei Mihai, pg. 129) Vectorii pot fi : -pozitivi (creativi), cu rol de energizare si directionare a activitatii: trebuintele de crestere, motivatia intrinseca, interesele puternice, angajarea in profesie (activitate), niveluri ridicate de aspiratie, atitudini creative (increderea in fortele proprii, curaj, perseverenta, curiozitate, receptivitate la nou, initiativa etc.); -negativi, cu rol de franare a procesului creatiei: trebuinte homeostazice, motivatia extrinseca, lipsa unor interese adecvate, nivel scazut de aspiratii, atitudini noncreative (neincredere in fortele proprii, conformismul intelectual, incapatanarea etc.). Operatiile la randul lor pot fi si ele impartite astfel: „operatii noncreative, adica rutiniere, automatizate, bazate pe algoritmi (predomina gandirea convergenta); operatii creative, deschise, de tip euristic (predomina gandirea divergenta), bazata pe procedeele imaginatiei, pe descoperire si inventie.” (Zlate Mielu, Cretu Tinca, Mitrofan Nicolae, Anitei Mihai, pg. 129)

C. Niveluri ale creativitatii

C. W. Taylor descrie cele cinci „planuri” ale creativitatii (dupa landau, E., pp. 79-80): Creativitatea expresiva se manifesta liber si spontan in special in desenele sau constructiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilitate sau originalitate. Este insa un mijloc excelent de a cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior. Planul productiv este planul crearii de obiecte (materiale sau ideale), specific muncilor obisnuite. Un olar sau o tesatoare de covoare produc obiecte a caror formase realizeaza conform unei traditii, unor tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul caruia accede orice om muncitor. Planul inventiv este accesibil unei minoritati foarte importante. E vorba de inventatori, acele persoane ce reusesc sa aduca ameliorari partiale unei unelte, unui

aparat, unei teorii controversate. Intr-o mare tara, cum este Japonia, se inregistreaza anual peste 100.000 de brevete de inventii, ceea ce asigura un progres vizibil al productiei. Creativitatea inovatoare o gasim la oamenii caracterizati ca fiind „talente”. Ei realizeaza opere a caror originalitate este remarcata cel putin pe plan national. Creativitatea emergenta este caracteristica geniului, a omului care aduce schimbari radicale, revolutionare, intr-un domeniu si a carui personalitate se impune mai multor generatii.

In afara de aceste aspecte, daca nu creativitatea, cel putin imaginatia este necesara fiecaruia dintre noi in conditiile vietii obisnuite. O echipa de psihologi de la Universitatea Harvard (din S. U. A.) a studiat caracteristicile psihice ale unor muncitori instabili, cei care creeaza fluctuatia fortei de munca, aspect stanjenitor pentru managerii intreprinderilor. Sunt acele persoane care azi se angajeaza intr-o fabrica, dar dupa o luna-doua, pleaca in alta parte, dar nici aici nu stau mult s. a. m. d. Examinarea a aratat ca majoritatea lor (66% dintre ei) erau lipsiti de imaginatie, in sensul de a nu fi capabili sa-si imagineze cum de ceilalti (camarazi sau superiori) vad lucrurile altfel, au alte opinii si valori.Numim aptitudinea de a te identifica cu o persoana si a vedea lumea prin ochii ei, cu mentalitatea ei- empatie. Empatia presupune putina imaginatie care insa lipsea muncitoriilor amintiti mai sus si de aceea ei aveau numeroase neintelegeri, ducand fie la parasirea institutiei, fie la demiterea lor. Absenta capacitatii empatice ar explica, dupa aceiasi cercetatori, si multe din divorturi, unii dintre cei casatoriti (fie sotul, fie sotia) nefiind capabili de empatie, deci sa-si imagineze alte dorinte, alte interese decat cele personale, ceea ce devine usor sursa de conflict. Iata ca, macar sub aceasta forma, imaginatia este o insusire valoroasa, importanta pentru o convietuire armonioasa.

Stimularea si dezvoltarea creativitatii

Mult timp s-a considerat ca cei care sunt creativi sunt putini, si in cazul lor isi spune cuvantul aproape in totalitate ereditatea.Si de aici, atitudinea de rezerva in raport cu posibilitatile de dezvoltare a ei pe parcursul vietii. In ultimul timp insa, s-a schimbat total optica privind creativitatea in sensul ca ea exista sub forma latenta, virtuala, in grade si proportii diferite, la nivelul fiecarui individ (N. Sillamy). In consecinta, putem vorbi de stimulare, educarea si antrenarea potentialului creativ.

Dezvoltarea creativitatii trebuie sa presupuna mai intai inlaturarea unor blocaje ce sunt datorate modului de organizare a procesului educational si, mai ales, caracteristicilor specifice modelului socio-cultural. Asemenea blocaje pot fi:1. „Blocaje cognitive, datorate unor scheme si stereotipuri cognitive ce nu permit individului realizarea unor restructurari, a unor asociatii noi, stabilirea unor noi utilitati a structurilor deja existente.” (Zlate Mielu, Cretu Tinca, Mitrofan Nicolae, Anitei Mihai, pg. 130)2. Blocaje de natura psihosociala, creatia fiind tinuta pe loc datorita conformismului. Odata ce preiau anumite norme comportamentale de la nivelul grupului si comunitatii, oamenii devin atat de „disciplinati” incat nu mai au puterea de a vedea ce este si ce poate fi dincolo de spatiul cognitiv si actional in care isi traiesc viata.3. Blocaje afective: teama de a nu gresi, de a nu se face de ras,de a nu se compromite.Exista si o serie de metode ce pot fi folosite pentru stimularea creativitatii:

Brainstormingul, metoda fundamentata de psihologul american A. Osborn, se aplica in grup. Acesta este format din 11-12 subiecti ce lucreaza impreuna timp de 30-50 de minute: -da-ti frau liber imaginatiei si propune-ti cat mai multe idei, fara sa va preocupe neaparat calitatea lor; -aprecierile critice sunt interzise, deci nimeni nu are voie sa faca observatii negative, sa constate, sa se mire sau sa aiba indoieli asupra valabilitatii ideilor propuse; -sunt incurajate asociatiile neobisnuite de idei; imaginatia trebuie sa fie lasata total libera, iar ideile extravagante sa fie acceptate neconditionat

Esenta acestei metode consta in separarea intentionata a actului imaginatiei de faza gandirii crtice, obiective, rationale. Etimologic, brainstorming provine din cuvintele in limba engleza „brain”=creier si „storm”=furtuna, la care se adauga desinenta ing. Ar insemna in traducere cuvant cu cuvant, „furtuna in creier”, insa denumirea consacrata este cea a „asaltului de idei”.

„Sinnectica, metoda fundamentata de W. Gordon, cel care a organizat in 1994 primul grup sinectic.” (Zlate Mielu, Cretu Tinca, Mitrofan Nicolae, Anitei Mihai, pg. 131). Desi se aseamana in multe privinte cu brainstormingul, aceasta metoda se caracterizeaza prin urmatoarele:

este prin excelenta o metoda de grup si, totodata, o metoda calitativa; este o incercare mai disciplinata si mai specifica da a folosi starile

psihologice si aspectele emotionale grupul cuprinde 5-6 persoane cu pregatire si experienta diferita; se folosesc doua operatii de baza: a) „sa faci ca un lucru ciudat sa devina

familiar”; b) „sa faci ca obisnuitul sa devina ciudat”Aplicarea presupune parcurgerea a trei faze:

1. convertirea ciudatului in familiar- intelegerea problemei;2. convertirea familiarului in straniu, ciudat-indepartarea de problema;3. reconvertirea ciudatului in familiar- revenirea la problema.

„Cel care conduce grupul sugereaza din cand in cand folosirea unor analogii, de aceea metoda mai poarta si denumirea de metoda analogiilor.” (Zlate Mielu, Cretu Tinca, Mitrofan Nicolae, Anitei Mihai, pg. 131)

Metoda „6-3-5”, a carei denumire provine de la faptul ca grupul cuprinde 6 persoane, iar primele 3 idei emise sunt prelucrate de alte 5 persoane. Mai exact, aplicarea acestei metode presupune parcurgerea urmatorilor pasi:

1. fiecare dintre cei 6 membri ai grupului imparte o coala de hartie in trei coloane;

2. conducatorul grupului enunta problema si fiecare participant formuleaza trei idei in cele trei coloane;

3. fiecare participant transmite foaia sa colegilor din dreapta si primeste foaia colegului din stanga;

4. cele trei idei formulate de colegul de la care a primit foaia sunt complete, imbunatatite, modificate etc.;

5. urmeaza noi deplasari ale foilor pana cand ideile initiale au trecut pe la toti ceilalti membri ai grupului;

6. se aduna foile si se poarta o discutie finala.

3. Procesele fundamentale ale imaginatiei

Imaginarea unor noi obiecta, simboluri, idei implica doua procese fundamentale: analiza si sinteza. Analiza realizeaza o srfaramare a unor asociatii, o descompunere a unor reprezentari care apoi, prin sinteza, sunt reorganizate in alte structuri deosebite de cele percepute sau gandite anterior. Sinteza are loc in diferite moduri, numite de obicei „procedeele imaginatiei”. Vom descrie cateva dintre ele.

„Aglutinarea se produce cand parti descompuse din diferite fiinte (sau obiecte) sunt recombinate altfel, dand nastere unor fiinte sau obiecte cu aspect eterogen. Asa erau o serie de monstri din mitologia greaca: sfinxul-avand corp de leu si cap de femeie, centaurul-corp de cal, dar pieptul, capul si bratele de barbat s. a.” (Cosmovici Andrei, pg. 157)

Modificarea dimensiunilor umane a dus la imaginarea de uriasi si de pitici. Multiplicarea serpilor a creat imaginarea balaururlui cu sapte capete. Sistematizarea fetei umane se realizeaza in caricatura, unde ies in relief

trasaturile dominante. Analogia este un procedeu prezent mai ales in stiinta si tehnica. Structura

atomului a fost imaginata (mai ales la inceputul descoperirilor din microfizica) similara cu aceea a unui sistem solar. Ch. Darwin a conceput selectia naturala, asemanand-o cu selectia artificiala practicata de secole in agricultura. Primele autotmobile semanau mult cu o trasura fara cai.”In creatia artistica se observa cum compozitiile din tinerete ale lui L. van Beethoven pot fi confundate cu creatiile profesorului sau J. Haydn s. a. m. d. Unii vor sa explice intreaga sinteza imaginativa prin analogie , ceea ce este o exagerare, desi, neindoielnic, acesta este un procedeu foarte productiv.” (Cosmovici Andrei, pg. 157)

4. Formele imaginatiei

Complexitatea procesului imaginativ nu putea sa nu atraga dupa sine varietatea formelor lui de manifestare. Fara a intra in prea multe amanunte, dorim sa sugeram si sa schitam in acest paragraf cateva criterii de clasificare a formelor imaginatiei, iar apoi sa le prezentam pe cele mai deosebite.

4.1. Cateva forme ale imaginatiei

Unele forme ale imaginatiei (visul, reveria, imaginatia reproductiva, imaginatia creatoare) sunt mai bine cunoscute, fiind prezentate pe larg in alte lucrari; de aceea nu

vom starui foarte mult asupra lor. Ne vom referi sumar la cateva dintre cele mai putin prezente in lucrarile dedicate psihologiei imaginatiei.

4.1.1. Imaginatia substitutiva

Osborn arata in lucrarea sa ca „multe neintelegeri provin din simpla noastra neputinta de a ne imagina reactiile posibile ale celeilalte parti” (Osborn, 1965, p. 346). Tot el spunea ca pentru a face un bine altuia trebuie sa-ti imaginezi cum ar vrea el sa fie tratat si cum ai vrea la randul tau sa fii. Asadar, pentru a sti cum sa-i tratam pe ceilalti ar trebui sa ne transpunem in ei, sa ne identificam cu ei, cu gandurile, sentimentele si valorile lor.Transpunerea in altul, „transportu” in gandirea, sentimentele si actiunile altuia, proiectarea in altul poarta in genere numele de empatie. Dupa Osborn, imaginatia substitutiva este mijlocul psihologic care asigura atat actul de proiectie, cat si actul de introiectie, ambele proprii individului uman, in raport cu un anumit model presupus. Imaginatia substitutiva intervine nu doar atunci cand un model comportamental este evocat, ci si in conditiile perceperii unui model obiectiv, asigurand transcenderea dincolo de aparente si cunoasterea semenilor. Prin mijlocirea imaginatiei substitutive , „atat in comunicarea directa, dar, mai specific, in actul de creatie, se realizeaza predictia necesara apropierii adaptative a modelului obiectiv, perceput sau invocat de propria persoana, precum si substituirea propriului eu in modelul obiectiv” (Marcus, 1980, p. 32). Imaginatia subiectiva introduce individul in contexte psihice straine lui, de asemenea, ea da posibilitatea proiectiei subiectului in altul, dar si a introiectiei altuia in subiect.

4.1.2. Imaginatia ascensionala

Aceasta forma de imaginatie a fost propusa si argumentata prin nenumarate exemple de catre Bachelard. Pornind de la ideea „contopirii intr-o materie particulara” si nu de la cea a „dispersarii intr-un univers diferential” , Bachelard declara ca „obiectelor, materiilor diferite, <<elementelor>> le vom cere specifica lor densitate de a fi si totodata exacta lor energie de a deveni. Fenomenelor le vom cere sfaturi cu privire la schimbare, lectii de mobilitate substantiala, pe scurt, o fizica amanuntita a imaginatiei dinamice” (Bachelard, 1997, p. 13). Fenomenele aeriene sunt cele care vor da lectii generale si importante despre urcus, ascensiune, sublimare. Mobilitatea si dinamismul imaginilor aeriene vor da constiinta, senzatia unei usurari, a unei veselii, a unei stari de imponderabilitate. O verticalitate, spune Bachelard, ni se infatiseaza chiar si in sanul fenomenelor psihice, ea nefiind „o metafora zadarnica”, ci „un principiu de ordine, o lege de filiatie, o scara de-a lungul careia simti treptele unei sensibilitati speciale”. Viata sufletului, toate emotiile fine si retinute, toate sperantele, toate temerile, toate fortele morale care angajeaza viitorul au o diferenta verticala. Cu atat mai mult imaginatia va dispune de o asemenea diferentiala verticala. Imaginatia ascensionala este cea care germineaza imagini, care genereaza imagini din imagini, in fine, care sugereaza si asigura urcusul. Bachelard formuleaza chiar o serie de principii ale imaginatiei

ascensionale. Iata unul dintre ele: „Dintre toate metaforele, cele ale inaltimii, ale ascensiunii, ale profunzimii, ale coborarii, ale caderii sunt, prin excelenta, metafore axiomatice. Nimic nu le explica si ele explica totul” (ibidem, p.14). Imaginile inaltimii, ascensiunii, profunzimii, coborarii si caderii au o mare importanta, ba chiar o putere neobisnuita:ele controleaza dialectica entuziasmului si angoasei. In calatoria catre inaltimi,sustine Bachelard, elanul vital este elanul umanizat. Subtilul aforism formulat de Bachelard, si anume „cine nu se inalta cade”, arata ca omul in calitatea sa de om nu poate trai orizontal.

„Imaginatia ascensionala isi gaseste o formidabila aplicare practica in metoda visului ascensional dirijat, propusa de Desoille inca din 1938 si din principiile careia Bachelard s-a inspirat.”(Zlate Mielu, pg. 516). Metoda demonstreaza puterea comportamentului intemeiat pe imagini. Ea comporta parcurgerea catorva secvente: a) despovararea de griji, care se face diferentiat, in functie de tipul si natura grijilor (grijile informe, supararile neformulate, neformulabile, sunt pur si simplu maturate; grijile definite, constiente sau dispretuite, aruncate la gunoi; in primul caz, imaginatia actioneaza ca o matura, de altfel se si vorbeste de comportamentul maturatorului; in al doilea caz, se vorbeste de comportamentul celui care scotoceste prin gunoi si arunca dezinvolt grijile pe care a hotarat sa le dispretuiasca); b) exercitiile ascensiunii imaginare (subiectului i se sugereaza sa se imagineze urcand un drum usor inclinat; in functie de dispozitia celui care viseaza in stare de veghe se propun diferite imagini inductoare: varfurile muntilor,copacii, pasarile; oferindu-i subiectului aceste imagini in buna ordine, la momentul potrivit, in locul potrivit, se determina o ascensiune regulata care devine dezvoltare, expansiune; subiectul incepe sa simta beneficiile vietii imaginare; grijile care-l impovarau sunt uitate, mai mult, sunt inlocuite cu un fel de stare al sperantei, un fel de capacitate de a „sublima” viata cotidiana); c) readucerea visatorului pe pamant (o coborare bine pregatita, care trebuie sa plaseze fiinta zburatoare pe un plan ceva mai inalt decat planul de pe care pornise; astfel visatorul pastreaza multa vreme impresia ca nu a zburat cu totul, ci dimpotriva, continua sa traiasca in viata-i obisnuita la inaltimile zborului aerian. Astfel de sedinte se repeta saptamanal , subiectul fiind obisnuit cu un tip de reverie care ii ofera placuta stare psihica a ascensiunii) (Desoille, 1938; Bachelard, 1997 cap. 4).

4.1.3. Imaginatia sociala

Daca exista reprezentari sociale sau o memorie sociala, nu se poate sa nu existe si o imaginatie sociala. Esenta acestei forme a imaginatiei este cel mai bine surprinsa in urmatoarele cuvinte: „Imaginatia, in ciuda puternicei sale ancorari personale, este socializata in intregime. Fiecare membru al unei societati interiorizeaza imaginile mediului sau cultural, le transforma in imagini personale, emite noi imagini care prin acumulare sau contagiune se agrega in imaginarul social in devenire. Aceasta circularitate fara sfarsit a imaginilor creeaza intre oameni si grupuri un fel de inter-lume, de-a lungul careia ei comunica, se influenteaza, isi formuleaza proiecte, valori si sensuri” ( Wunenburger, 1995, p. 114).

„Imaginatia sociala rezulta dintr-o fuziune sincretica a creatiilor individuale si anonime. Pe masura ce aceste constructe sincretice se difuzeaza, sunt colportate, deformate, asistam la cristalizarea lor in referinte comune, in puncte de reper pentru o

colectivitate”(Zlate Mielu, pg. 516). Pornind de la ele, fiecare grup social,fiecare societate isi vor organiza propria lor existenta.

Imaginatia sociala are o dubla semnificatie: pe de o parte, ea contribuie la asigurarea organizarii sociale; pe de alta parte, serveste ca suport pentru toate activitatile publice si private ale omului. In primul caz, societatea isi legitimizeaza autoritatea, distribuie statutele si rolurile in functie de credintele (miturile) imaginare ale membrilor ei.

Bachelard considera ca puterea se obtine si se conserva prin productia imaginilor, prin manipularea si organizarea lor intr-un ceremonial. Constituirea si mentinerea ordinii si ierarhiei sociale trec, de asemenea , prin faze de seductie, care cresc autoritatea oamenilor si a legilor, fara a fi necesara recurgerea la ratiune. Fenomenele de psihologie a multimilor descrise de Le Bon (contagiune, mimetism colectiv) au la baza tot credinte imaginare. Chiar personalitatea de baza a unei culturi se fondeaza pe imaginatia sociala. In cel de-al doilea caz, munca, stabilirea relatiilor cu altii functioneaza in dependenta de imaginile atractive si repulsive ale oamenilor, care faciliteaza si inhiba trecerea la acte. Gradul de participare a membrilor societatii este si el in functie de aspiratiile vehiculate de o societate, in care oamenii cred si pe care si le interiorizeaza.

Imaginatia sociala da sens cosmosului, ii atribuie cauzalitate sau finalitate supranaturala, il fundeaza pe o anumita ordine (uneori invizibila), furnizeaza modele pentru conduita umana, confera valoare si semnificatie existentei.

Bibliografie

1. Cosmovici, A. (2005), Psihologie generala, Editura Polirom, Bucuresti (editia originala:1996)

2. Aliza Aredeleanu, Sabina Dorneanu, Nicolae Balta, Marele Dictionar Al Psihologiei Editura Trei 2006 Bucuresti (aceasta editie este bazata pe Larousse-grand Dictionnaire de la Psychologie, Larousse, 1999-tradus)

3. Zlate, M. (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Bucuresti

4. Zlate, M. –coordonator; Mihai A.; Nicolae M.; Tinca C. (2005), Psihologie, Editura Aramis, Bucuresti, (editia originala