Gestionarea deşeurilor, cunoscută şi ca managementul deşeurilor, se referă la colectarea, transportul, tratarea, reciclarea şi depozitarea deşeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activităţi umane şi la reducerea efectului lor asupra sănătăţii oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat.[1] Gestionarea deşeurilor are ca scop şi economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea părţilor recuperabile. Deşeurile gestionate pot fi atât solide, cât şi lichide sau gazoase, precum şi cu diverse proprietăţi (de exemplu radioactive), necesitând metode de tratare specifice fiecărora.

În România activitatea de gestionare a deşeurilor este fundamentată pe OUG 78/2000,[1] care implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activităţi cade în sarcina Ministerului Mediului şi a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Din punct de vedere economic, activitatea de gestionare a deşeurilor în România are o pondere de 10 miliarde EUR.[2]

Cuprins

[ascunde] 1 Istoric 2 Legislaţie

3 Tipuri de deşeuri

4 Colectarea şi transportul deşeurilor

5 Metode de tratare ale deşeurilor

o 5.1 Metode de eliminare

5.1.1 Depozite

5.1.2 Incinerare

o 5.2 Metode de recuperare

5.2.1 Recuperarea materialelor

5.2.2 Prelucrarea biologică

5.2.3 Recuperarea energetică

6 Deşeuri periculoase

7 Vehicule scoase din uz

8 Electrice şi electronice

9 Gestionarea integrată a deşeurilor

10 Reciclarea deşeurilor în România

11 Note

12 Bibliografie

13 Bibliografie suplimentară

14 Legături externe

[modifică] Istoric

Încă din 1970 s-a conştientizat că deşeurile constituie o problemă şi că metodele de tratare prin depozitare sau incinerare nu sunt satisfăcătoare. De asemenea, s-a pus problema reciclării materialelor care intră în componenţa acestora. La Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost introduse pe plan mondial.[3] În Uniunea Europeană preocupările erau mult mai vechi, primele directive ale Comisiei Europene în problema deşeurilor datând din anul 1975.[4]

Campania de conştientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deşeurilor este reciclarea lor a avut loc în Europa sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare, în engleză Reduce, Reuse, Recycle, în franceză Réduire, Réutiliser, Recycler). Deşi în România s-au demarat iniţiative de reciclare ale deşeurilor sub acest generic încă înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea perioadă acţiunea, fiind impusă de sus în jos, a întâmpinat rezistenţă.[5] În prezent reciclarea este reluată, dar reuşita politicii de reciclare ţine şi de posibilitatea sortării deşeurilor, care trebuie începută chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor refolosibile.

[modifică] Legislaţie

Legislaţia privind gestionarea deşeurilor este bogată. În februarie 2008 la nivel european acquis-ul comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene.[4] Pentru aderarea la Uniunea Europeană România a trebuit să implementeze în legislaţia sa aceste directive. Principalele directive sunt:[6]

Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5   aprilie 2006 privind deşeurile

Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin Directiva Consiliului 94/31/CE)

Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (modificată de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE)

Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor

Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor

Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice

Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz

Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva Consiliului 87/101/CEE)

Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori

Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor

Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi (PCB şi PCT)

Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecţia mediului şi în particular a solurilor când se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură

În februarie 2008, dintre cele 29 directive, 21 erau complet transpuse în legislaţia românească, 3 erau transpuse parţial, iar 5 încă nu erau transpuse. În total un număr de 116 acte legislative transpuneau aceste directive: legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă ale guvernului şi ordine emise de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD, fost Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor – MMGA, fost Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului – MAPM), Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF, fost Ministerul Economiei şi Comerţului – MEC) şi Ministerul Transporturilor (MT, fost Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor – MTCT).[4] Actual această transpunere este completă.

În Republica Moldova, Programul naţional de valorificare a deşeurilor de producţie şi menajere a fost elaborat în conformitate cu stipulările art. 28 al Legii cu privire la deşeurile de producţie şi menajere nr. 1347–XIII din 9 octombrie 1997, fiind aprobată ulterior prin Hotărârea Guvernului RM Nr. 606 din 28 iunie 2000.[7]

[modifică] Tipuri de deşeuri

După provenienţă, pot fi deosebite următoarele tipuri de deşeuri:

A. Deşeuri municipale şi asimilabile, care sunt deşeuri generate în mediul urban şi rural. Ele sunt grupate în:[8]

A1 - Deşeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante, instituţii publice.[8]

A2 - Deşeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).[9]

A3 - Deşeuri din construcţii şi demolări, provenite din activitatea de construcţii şi modernizarea şi întreţinerea străzilor.[9]

A4 - Nămol orăşenesc, rezultat din staţiile de tratare a apelor uzate şi menajere.[9]

B. Deşeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare şi cabinete medicale.[9]

C. Deşeuri de producţie, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.[9]

C1 Deşeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:[9] o Clasa 1 Deşeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.

o Clasa 2 Deşeuri industriale nepericuloase şi netoxice.

o Clasa 3 Deşeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcţii.

o Clasa 4 Deşeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.

o Clasa 5 Deşeuri industriale produse în cantităţi foarte mari, de exemplu cenuşile produse de termocentralele care funcţionează pe cărbune.

C2 Deşeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură şi, în special, din zootehnie.[10]

C3 Deşeuri speciale, categorie în care intră explozibilii şi substanţele radioactive.[10]

Clasificarea deşeurilor conform Directivei 2006/12/CE[11]

Simbol Tip deşeuQ1 Reziduuri de producţie sau de consum, nespecificate altfel în continuareQ2 Produse care nu corespund specificaţiilorQ3 Produse al căror termen de garanţie a expirat

Q4Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente, inclusiv orice materiale, echipamente etc. contaminate ca rezultat al incidentului în cauză

Q5Materiale contaminate sau pătate în urma unor acţiuni planificate (de exemplu, reziduuri de la activităţi de curăţire, ambalaje, containere etc.)

Q6 Piese inutilizabile (de exemplu, baterii rebutate, catalizatori epuizaţi etc.)

Q7Substanţe a căror performanţă nu mai este satisfăcătoare (de exemplu, acizi contaminaţi, solvenţi contaminaţi, săruri de amestec epuizate etc.)

Q8 Reziduuri din procese industriale (de exemplu, zgură, reziduuri de la distilare etc.)

Q9Reziduuri din procese de captare a poluanţilor (de exemplu, nămol de la epuratoare de gaze, praf de la filtre de aer, filtre uzate etc.)

Q10Reziduuri din prelucrare mecanică / finisare (de exemplu, şpan provenit de la operaţiile de strunjire, zguri măcinate etc.)

Q11Reziduuri din extracţia şi prelucrarea materiilor prime (de exemplu, reziduuri miniere, reziduuri din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.)

Q12 Materiale contaminate (de exemplu, uleiuri contaminate cu PCB etc.)Q13 Orice materiale, substanţe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin lege

Q14Produse care nu mai au utilizare pentru deţinător (de exemplu, articole rebutate de agricultură, menajuri, birouri, magazine, ateliere etc.)

Q15 Materiale contaminate, substanţe sau produse rezultate din acţiuni de remediere a solului

Q16Orice materiale, substanţe sau produse care nu sunt incluse în categoriile menţionate anterior.

[modifică] Colectarea şi transportul deşeurilor

„Omul ordonat”, simbol al civilizaţiei.

Precolectarea deşeurilor se referă la adunarea lor în diferite recipiente: coşuri de gunoi, pubele (pentru deşeurile menajere) şi containere (pentru deşeurile stradale şi cele produse de agenţii economici).[12][13] Pentru a permite reciclarea, colectarea deşeurilor care conţin materiale refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite. Culorile recipientelor disponibile sunt: galbenă, roşie, verde, albastră, maro şi negru antracit.[14] Culorile recomandate pentru recipientele destinate diferitelor tipuri de deşeuri sunt: roşu (portocaliu) - materiale plastice, galben - metale, verde - biodegradabile, albastru - hârtie, carton şi sticlă, maro - electrice şi electronice, negru - nereciclabile, însă acestea nu sunt respectate întotdeauna. Pe recipente există etichete care precizează exact ce fel de deşeuri se pot pune în recipientul respectiv.[15]

Exemple de recipiente pentru precolectare selectivă

Coşuri de gunoi în Brazilia

Pubele în Timişoara

Containere la Moşniţa Nouă, Timiş

Containere la Bucureşti

Etichete pe recipientele de precolectare selectivă

Pentru materiale plasticePentru metale Pentru hârtie şi carton

Pentru precolectarea deşeurilor stradale, comerciale şi industriale sunt folosite containere tipizate de 1,1 m³, 4 m³ sau mai mari.[13][16] Containerele de 1,1 m³ pot fi din tablă zincată[17] sau din plastic.[14] Pentru deşeuri în cantităţi mai mari, sau pentru deşeuri industriale şi din construcţii sunt folosite containere de construcţie metalică, de tip cupă de 4 m³ sau mai mari, de tip Abroll.[18]

Recipente pentru deşeuri stradale, comerciale şi industriale

Container de 1,1 m³ zincat

Container de 4 m³

Container de 8 m³ de tip Abroll Container de tip

Abroll.

Colectarea propriu-zisă a deşeurilor[19] din aceste containere este efectuată de către servicii specializate, cum sunt REBU[20] la Bucureşti şi RETIM[21] la Timişoara. Aceste servicii dispun de utilaje speciale pentru colectări.[19] Colectarea deşeurilor din pubele şi recipiente de până la 1100 l este efectuată cu ajutorul autogunoierelor, care sunt echipate cu sisteme de basculare a pubelelor şi containerelor şi cu instalaţie de compactare.[13] Deşeurile colectate în cupe de 4 m³ sunt transportate cu tot cu containerul de către autospeciale prevăzute cu instalaţie de ridicat, iar containerele de tip Abroll sunt tractate, ele deplasându-se pe rolele proprii.[20]

Utilaje pentru colectarea deşeurilor

Autogunoieră tipică

Încărcarea unei pubele

Autogunoieră cu încărcător frontal

Autospecială pentru cupe

Transportul deşeurilor se poate face pe cale rutieră, feroviară sau navală. Din cauza problemelor care apar la transbordări, transportul feroviar sau naval se justifică doar pentru cantităţi mari (de obicei deşeuri industriale), transportate pe distanţe foarte lungi, de sute sau mii de km.[13]

[modifică] Metode de tratare ale deşeurilor

Odată colectate, urmează etapa de tratare a deşeurilor. Metodele de tratare ale deşeurilor sunt variate, la fel ca deşeurile în sine şi locul lor de provenienţă. În principiu, deşeurile pot fi scoase din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).[11]

[modifică] Metode de eliminare

Eliminarea deşeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor şi fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operaţiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CE[11]

Simbol Tip operaţiuneD1 Depozitare pe sol şi în sol (de exemplu, depozite de deşeuri etc.),

D2Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea deşeurilor lichide sau a nămolurilor depozitate în sol)

D3Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deşeurilor care pot fi pompate în puţuri, domuri de sare sau falii geologice naturale etc.)

D4Descărcare pe suprafeţe (de exemplu, descărcarea de deşeuri lichide sau de nămoluri în puţuri, iazuri sau lagune etc.)

D5Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etanşe separate, acoperite şi izolate unele de altele şi de mediul înconjurător etc.)

D6 Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările şi oceaneleD7 Evacuarea în mări şi oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin

D8Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuşi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D7 şi D9-D12

D9

Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuşi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D8 şi D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare etc.)

D10 Incinerare pe solD11 Incinerare pe mareD12 Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)

D13Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D12

D14 Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D13

D15Stocare în aşteptarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D14 (excluzând stocarea temporară, până la colectare, în locul unde se produc deşeurile)

[modifică] Depozite

Depozit de gunoi în Hawaii.

În funcţie de tipul deşeurilor acceptate depozitele se clasifică în depozite pentru deşeuri periculoase (clasa a), depozite pentru deşeuri nepericuloase (clasa b), depozite pentru materiale inerte (clasa c) şi depozite pentru un singur fel de deşeuri (monodeponie).[22] Depozitele trebuie să dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire, laboratoare de analiză, instalaţii de recuperare a gazului de depozit şi de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, încărcătoare, compactoare, screpere, excavatoare) şi de servicii de întreţinere a acestor utilaje.[23]

Eliminarea deşeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură ulterioară este actual o practică care nu mai este acceptată. Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE[24] aceste depozite trebuiau închise până în anul 2007, însă România nu s-a putut conforma în acest termen. Ca urmare, României i s-a acordat o perioadă de tranziţie, care este până la sfârşitul anului 2009 pentru deşeurile periculoase industriale, până la sfârşitul anului 2011 pentru deşeurile provenite din industria minieră, până la sfârşitul anului 2013 pentru deşeurile provenite din industria energetică, chimică şi metalurgică şi până în 16   iulie 2017 pentru deşeurile municipale. Eşalonarea închiderii depozitelor neconforme este reglementată prin HG 349/2005.[25]

Compactarea deşeurilor într-un depozit.

Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârşit închiderea depozitului prin acoperire cu pământ (îngropare) şi este o practică curentă în multe ţări. Astfel de rampe se organizează în cariere în care exploatarea s-a încheiat sau în mine abandonate. O rampă de gunoi realizată şi exploatată corect este o metodă relativ ieftină şi care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deşeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi împrăştierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) şi poluarea aerului, a apelor şi a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme şi prin degajarea unor gaze rezultate în urma fermentării, cum ar fi dioxidul de carbon şi metanul, care produc efect de seră şi contribuie la încălzirea globală. Poluarea apei şi a solului se face prin levigat (lichidul scurs în urma proceselor biochimice), care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în sol şi poluează apele

pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi aşa de puternice că împiedică creşterea plantelor deasupra acestor rampe. În mod normal, pe rampă deşeurile sunt compactate pentru a le mări densitatea şi stabilitatea, şi acoperite cu folii şi cu pământ.[23]

Rampele pentru deşeuri organice au instalaţii de recuperare a gazului de depozit. Principalele componente ale acestui gaz sunt metanul (54 %) şi dioxidul de carbon (45 %), la care se adaugă mici cantităţi de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri şi alţi compuşi organici. El poate fi valorificat prin ardere. Dacă nu există posibilitatea de valorificare locală, se recomandă să fie totuşi ars la instalaţia de faclă deoarece dioxidul de carbon rezultat prin arderea metanului are un efect de seră mai mic decât al metanului iniţial.[23]

Pentru a împiedica levigatul să se infiltreze în sol rampele moderne sunt prevăzute cu straturi izolante, care pot fi din argilă (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane) sau textil (geotextile). Grosimea stratului de argilă trebuie să fie mai mare de 1 m pentru deşeuri inerte sau nepericuloase şi mai mare de 5 m pentru deşeuri periculoase.[23]

Din cauza problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente pentru noi depozite de deşeuri este dificilă deoarece rezidenţii din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY (engleză Not In My BackYard), care literalmente se traduce ca „nu în ograda mea”.[26]

[modifică] Incinerare

Instalaţia de incinerare Spittelau, la Viena.

Incinerarea este o metodă de eliminare a deşeurilor prin arderea lor. Este una din metodele de tratare termică a deşeurilor. În urma incinerării se obţin căldură, gaze, abur şi cenuşă.

Incinerarea poate fi practicată în instalaţii mici, individuale, sau la scară industrială. Pot fi incinerate atât deşeurile solide, cât şi cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile unde nu se dispune de teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, şi la eliminarea anumitor deşeuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activităţi medicale, însă la nivel

industrial este controversată, din cauza poluanţilor gazoşi, în special dioxine (dibenzodioxine policlorinate — PCDD şi benzofurani policlorinaţi — PCDF) produşi prin ardere.[27][28]

Instalaţiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu împingere directă[29] sau răsturnată,[30] cuptoare rotative,[31] cuptoare verticale,[32] focare cu ardere în strat fluidizat,[33] sau cu ardere în suspensie[34] Ele pot trata (arde) deşeuri cu putere calorifică mică, de doar 10 MJ/kg.[28]

În ultima perioadă se discută despre coincinerarea deşeurilor. În acest caz deşeurile sunt arse în focarele marilor cazane energetice sau în cuptoarele de ciment, în amestec cu combustibilul uzual al acestora. Ponderea deşeurilor în amestecul combustibil este de cca. 10 %. Termenul de „coincinerare” se aplică în cazul în care arderea amestecului combustibil care conţine şi deşeuri nu deturnează instalaţia de ardere de la utilizarea sa obişnuită. Dacă într-o asemenea instalaţie scopul principal devine incinerarea deşeurilor, procesul va fi considerat incinerare, nu coincinerare, iar condiţiile de autorizare a funcţionării în acest caz vor fi mai stricte, adică cele pentru incineratoare.[28]

[modifică] Metode de recuperare

Simbolul internaţional al reciclării.

Prin recuperare se înţelege extragerea din deşeuri a resurselor care pot fi refolosite. Recuperarea poate fi făcută prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor prime auxiliare. Poate fi recuperată atât partea materială, cât şi cea energetică. Materialele pot fi refolosite pentru a produce noi bunuri, iar energia poate fi convertită în energie electrică.[11] Ca şi în cazul eliminării, recuperarea trebuie făcută fără a periclita sănătatea oamenilor şi fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operaţiuni de recuperare conform Directivei 2006/12/CE[11]

Simbol Tip operaţiuneR1 Utilizarea mai ales sub formă de combustibil sau ca alt mijloc de generare a energieiR2 Recuperarea/regenerarea solvenţilor

R3Reciclarea/recuperarea substanţelor organice care nu sunt utilizate ca solvenţi (inclusiv compostare şi alte procese biologice de transformare)

R4 Reciclarea/recuperarea metalelor şi a compuşilor metaliciR5 Reciclarea/recuperarea altor materiale anorganiceR6 Recuperarea acizilor sau bazelorR7 Recuperarea componentelor utilizate pentru captarea poluanţilor

R8 Recuperarea componentelor din catalizatoareR9 Regenerarea uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestoraR10 Tratarea în contact cu solul în folosul agriculturii sau în scopuri ecologiceR11 Utilizarea deşeurilor obţinute în urma oricăreia dintre operaţiunile numerotate R1-R10

R12Preschimbare de deşeuri înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate R1-R11

R13Stocarea deşeurilor în aşteptarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate R1-R12 (excluzând stocarea temporară, în vederea colectării, în locul unde se produc deşeurile)

[modifică] Recuperarea materialelor

Deşeuri de oţel sortate şi balotate în vederea reciclării.

Pentru o reciclare reuşită este nevoie de o sortare în funcţie de calitatea materialului, sortare care începe prin colectarea selectivă a acestora. Ele mai pot fi separate şi în instalaţii de sortare a deşeurilor.

Materialele obişnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere, oţelul din ambalaje alimentare şi sprayuri, polietilena de înaltă densitate (engleză High-density polyethylene - HDPE) şi ambalajele de polietilentereftalat (engleză Polyethylene terephthalate -PET), sticlele şi borcanele, hârtia din ziare şi reviste, cartonul din ambalaje.[15] Pot fi recuperate mase plastice ca policlorura de vinil (engleză Polyvinyl chloride - PVC), polietilena de joasă densitate (engleză Low-density polyethylene - LDPE), polipropilena (PP) şi polistirenul (PS), deşi acestea nu sunt colectate în mod curent. Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene, conţinând câte o singură componentă, ceea ce uşurează reciclarea. Prin comparaţie, reciclarea echipamentelor electrice şi electronice este mai dificilă, ea necesitând tehnologii de separare a diferitelor materiale care le compun.[35]

Uzina de tratare mecanico-biologică a deşeurilor de la Lübeck, Germania, 2007

În depozite, recuperarea începe cu sortarea materialelor. Pentru deşeurile amestecate prima operaţie este mărunţirea, care este operată în mori cu ciocane, percutoare, tocătoare, raşpeluri. Urmează sortarea dimensională în site tambur, site vibratoare, separatoare balistice, sortarea densimetrică în cicloane, sortarea magnetică a materialelor feroase, sortarea optică (pentru sticlă) şi, eventual, sortarea manuală. Urmează operaţii de purificare prin spălare. Deşeurile sortate şi purificare sunt balotate în prese, fiind gata de livrare spre beneficiar.[36]

Dacă deşeurile amestecate conţin componente biologice, acestea pot fi prelucrate biologic, însă trebuie separate dinainte pe cât posibil celelalte materiale recuperabile.[37]

În România recuperarea este efectuată de o serie de Societăţi specializate în tratarea deşeurilor în vederea reciclării.[38]

[modifică] Prelucrarea biologică

Amenajare de compostare.

Deşeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare şi hârtia, pot fi valorificate prin compostare, care implică un proces de descompunere a materiei organice. Rezultatul este compostul, un excelent îngrăşământ agricol. în timpul compostării se produce biogaz cu un mare conţinut de metan, care poate fi folosit ca atare, de exemplu la aragazuri, sau în termocentrale la producerea curentului electric. Prin compostare în instalaţii amenajate procesul natural de descompunere a materiilor organice este accelerat.[39]

Compostarea poate fi efectuată atât în mici instalaţii individuale din gospodării, cât şi în mari instalaţii industriale (ex. staţii de epurare). Ea poate avea loc atât prin fermentare aerobă, cât şi anaerobă.[39]

O altă sursă de biogaz sunt nămolurile municipale, rezultate din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti sau din staţiile de epurare industriale.[40]

Materiile combustibile pot fi obţinute atât prin prelucrare biologică, cât şi prin procese de piroliză şi gazeificare la presiune înaltă în atmosferă săracă în oxigen. Metodele avansate (gazeificare cu arc de plasmă) pot produce un gaz de sinteză (syngas) cu o compoziţie şi mai bună, format din monoxid de carbon şi hidrogen.

[modifică] Recuperarea energetică

Deşeurile din care se poate recupera energie sunt lemnul (deşeuri lemnoase din culturi, deşeuri de prelucrare din industria lemnului şi din demolări),[35] gazul de depozit şi biogazul. Lemnul are o putere calorifică de 14–17 MJ/kg[41] iar gazul de depozit şi biogazul au compoziţii asemănătoare şi puteri calorifice de 20–25 MJ/m³N.[23] Ca urmare ele pot fi arse în instalaţii menajere, sau în cazane pentru producerea căldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a curentului electric.[28]

[modifică] Deşeuri periculoase

Prin deşeuri periculoase se înţeleg deşeurile care au una din următoarele proprietăţi:

Proprietăţi ale deşeurilor care fac ca acestea să fie periculoase[42]

Simbol Proprietate

H1„Explozive”: substanţe şi preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la şocuri sau frecare decât dinitrobenzenul.

H2„Oxidante”: substanţe şi preparate care produc reacţii puternic exoterme în contact cu alte substanţe, mai ales cu substanţe inflamabile.

H-3A

„Foarte inflamabile”: substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere sub 21 °C (inclusiv

lichide extrem de inflamabile) substanţe şi preparate care se pot încălzi şi apoi se pot aprinde în contact cu aerul

la temperatura mediului ambiant fără energie suplimentară

substanţe solide şi preparate care se pot aprinde uşor după contactul rapid cu o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea sursei de aprindere

substanţe gazoase şi preparate care sunt inflamabile în aer la presiune normală

substanţe şi preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze foarte inflamabile în cantităţi periculoase.

H3-B„Inflamabile”: substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21 °C şi mai mic sau egal cu 55 °C.

H4„Iritante”: substanţe şi preparate necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau mucoasele, pot cauza inflamaţii.

H5 „Nocive”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează

pielea, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate.

H6„Toxice”: substanţe şi preparate (inclusiv substanţe şi preparate foarte toxice) care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce vătămări serioase, acute sau cronice pentru sănătate şi pot fi chiar letale.

H7„Cancerigene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot induce cancerul sau creşterea incidenţei lui.

H8 „Corosive”: substanţe şi preparate care pot distruge ţesuturile vii la contactul cu acestea.

H9„Infecţioase”: substanţe cu conţinut de microorganisme viabile sau toxinele acestora care sunt cunoscute ca producând boli pentru om sau altor organisme vii.

H10„Teratogene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot induce malformaţii congenitale neereditare sau creşterea incidenţei acestora.

H11„Mutagene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creşterea incidenţei acestora.

H12Substanţe şi preparate care produc gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul sau un acid.

H13Substanţe şi preparate capabile prin orice mijloace, după depozitare, să producă altă substanţă (de exemplu, levigat), care posedă oricare din caracteristicile prezentate mai sus.

H14„Ecotoxice”: substanţe şi preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sau întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.

Exemple de deşeuri periculoase: deşeuri de spital, componente farmaceutice, medicinale şi veterinare, biocide, solvenţi, substanţe organice halogenate folosite ca solvenţi, cianuri, emulsii de hidrocarburi / apă, substanţe conţinând PCB-uri sau PCT-uri, dibenzofurani policloruraţi, dibenzo-para-dioxine policlorurate, gudroane, vopsele, răşini, plastifianţi, adezivi, substanţe chimice neidentificate şi ale căror efecte asupra omului sau mediului înconjurător nu sunt cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), explozibili etc. Toate acestea sunt enumerate în liste specifice. Manipularea şi tratarea acestui tip de deşeuri se face numai de agenţii economici care îndeplinesc condiţiile necesare şi ţinând evidenţe stricte, pe baza unei autorizări.[42]

Stocarea deşeurilor periculoase necesită depozite speciale. Până la darea în folosinţă a acestora România a obţinut perioada de tranziţie de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2009 pentru stocarea temporară a deşeurilor periculoase industriale, cu respectarea tuturor cerinţelor privind protecţia mediului şi a sănătăţii. De asemenea, a obţinut perioada de tranziţie privind interzicerea depozitării deşeurilor lichide, privind interzicerea depozitării deşeurilor cu anumite proprietăţi (corosive şi oxidante) şi privind prevenirea infiltrării apei în depozitul de deşeuri (numai apa de suprafaţă) până la 31 decembrie 2013 pentru 23 depozite din industria energetică, chimică şi metalurgie şi până la 31 decembrie 2011 pentru 5 depozite din industria minieră care se conformează sau sistează activitatea.[43]

Simbol de avertizare pentru substanţe radioactive depozitate.

Un caz aparte de deşeuri periculoase este cel al deşeurilor radioactive. Acestea nu pot fi eliminate prin distrugere, ci doar prin depozitare. Pentru eliminarea deşeurilor radioactive, România are nevoie de două depozite de deşeuri care să stocheze deşeurile radioactive de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.[44]

[modifică] Vehicule scoase din uz

Pentru stimularea înnoirii parcului naţional de autoturisme prin scoaterea din circulaţie a celor vechi, Guvernul României, în colaborare cu MMDD,[45] a iniţiat un program, cunoscut sub numele de „Programul Rabla”. În cadrul programului, se oferă o primă de 3000 RON persoanelor fizice care achiziţionează un autoturism nou şi radiază din circulaţie predând spre casare unui operator economic autorizat să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz un autoturism uzat, cu o vechime de peste 12 ani.[46]

Acţiunea a demarat în anul 2005 [47] şi a fost reluată în 2006,[48] 2007 [49] şi 2008 [50]

[modifică] Electrice şi electronice

Acţiune de colectare a DEEE la Cluj-Napoca, organizată în 2010 de Asociaţia Română pentru Reciclare (RoRec), în colaborare cu Umbrela Verde.[51]

Pentru detalii, vezi: Marea Debarasare.

Ca ţară membră UE, România are obligaţia asumată de a colecta şi recicla, anual, 80 000 de tone deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE).[52]

Acţiunile de colectare organizată au fost iniţiate în anul 2007 prin Campania naţională de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice[53] cunoscută şi sub numele de „Marea debarasare”. Acţiunea prevedea ca cetăţenii să scoată în faţa casei sau a blocului echipamentele nefuncţionale, apoi societăţile de salubrizare să le ridice şi să le transporte la

centrele de colectare,[54] pentru ca de acolo să fie preluate de organizaţiile colective autorizate, în vederea transportării lor la reciclatori.[55][56] Sunt colectate aparate de uz casnic de mici şi mari dimensiuni (ex.: prăjitoare, fiare de călcat, aspiratoare, maşini de spălat, frigidere), unelte, echipamente de iluminat, aparatură electronică şi de informatică, jucării.[57]

Din cauza noutăţii, succesul acţiunilor din toamna anului 2007 a fost relativ. A doua acţiune a avut loc pe 19 aprilie 2008, cu rezultate notabile.[58]

A treia campanie de colectare a DEEE a fost programată pentru 4   octombrie 2008,[59] când au fost colectate peste 400 t de deşeuri.[60] Cantitatea colectată fiind mică, au mai fost organizate campanii de colectare, a IV-a ediţie având loc pe 1   noiembrie [61] iar ediţia a V-a pe 6   decembrie 2008.[62]

În afară de aceste acţiuni, importatorii şi producătorii de electronice ar putea fi obligaţi să adune deşeuri de aparate electrice şi electronice într-o cantitate echivalentă cu 20 % din cantitatea totală de electronice şi electrocasnice pe care le vând. În acest scop, firmele ar putea oferi bonusuri la cumpărare, în caz de returnare a obiectului vechi similar.[63]

[modifică] Gestionarea integrată a deşeurilor

Ierarhizarea măsurilor de gestionare integrată a deşeurilor conform principiului prevenirii.

Eliminarea deşeurilor este o activitate complicată şi costisitoare.[2] Concepţia actuală privind deşeurile nu porneşte de la ideea creşterii şi perfecţionării capacităţilor de eliminare, ci de la adoptarea de noi tehnologii, care să producă deşeuri în cantitate cât mai redusă, într-o formă cât mai uşor de tratat. În plus, rezolvarea problemelor de mediu ridicate de deşeuri nu se poate face decât dacă măsurile care sunt luate sunt coordonate. Principiile pe baza cărora se face coordonarea sunt următoarele:[64][65]

Principiul prevenirii, conform căruia activităţile sunt ierarhizate în ordinea importanţei: evitarea apariţiei deşeurilor, minimizarea cantităţilor de deşeuri produse, reutilizarea, tratarea prin recuperare, tratarea prin eliminare.

Principiul BATNEEC, care stipulează că vor fi folosite cele mai bune metode disponibile care nu presupun costuri excesive (engleză Best Available Technique Not Entailing Excessive Cost ).

Principiul „Poluatorul plăteşte”, conform căruia costurile de gestionare a deşeurilor şi de acoperire a pagubelor produse mediului să cadă în sarcina celui care le produce.

Principiul substituţiei, care stipulează înlocuirea materialelor periculoase cu altele nepericuloase.

Principiul proximităţii, care prevede ca deşeurile să fie tratate cât mai aproape de sursa lor. Transportul (exportul) este admis doar spre capacităţi care dispun de tehnologia necesară tratării lor.

Principiul subsidiarităţii, care promovează iniţiativa nivelelor de decizie inferioare, pe baza unor criterii uniforme.

Principiul integrării stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din activităţile social-economice care le generează.

Implementarea în România a Sistemului Integrat de Gestionare a Deşeurilor se face pe baza Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor, elaborată de MMDD, şi a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor, elaborat de ANPM. Pe baza planului naţional, Agenţiile Regionale de Protecţie a Mediului elaborează Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor.[66]

[modifică] Reciclarea deşeurilor în România

Pentru detalii, vezi: Reciclarea în România, Marea debarasare şi Rabla.

Cantitatea de gunoaie care se adună de la români este de 8 milioane de tone într-un an[67].

În anul 2003 s-au folosit:[67]

210,5 mii tone de sticlă 235,2 mii tone de hârtie şi carton

236,5 mii tone de plastic

104,7 mii tone de metal

În România, în anul 2007, deşeurile de ambalaje proveneau în proporţie de aproximativ 60% de la populaţie, regăsindu-se în deşeurile menajere, şi 40 % de la agenţii economici[68]. În anul 2005, cantitatea de ambalaje pusă pe piaţă a fost de 1.140.000 tone din care au fost valorificate 305.000 tone de deşeuri de ambalaje, cu un procent total de valorificare de 26,6%, şi reciclate 265.000 tone deşeuri de ambalaje, cu un procent de reciclare de 23%[68]. Cantitatea de ambalaje valorificată a crescut în anul 2006 la 525.000 de tone[68].

În anul 2009, legislaţia europeană obligă agenţii economici să recupereze şi să valorifice 45% din totalul ambalajelor puse pe piaţă, urmând ca procentul să crească până la 60% în 2013 [69] . Compania Eco-Rom Ambalaje a fost înfiinţată la sfârşitul lui 2003 de un grup de companii care activează în România [69] . Membrii fondatori sunt Argus, Ball Packaging Europe, Chipita Romania, Coca-Cola HBC Romania, Heineken, Mars Romania, Munplast, Pepsi Americas, Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan[69]. Eco-Rom este liderul pieţei de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje[69]. Modelul este inspirat din Uniunea Europeană, unde pe ambalajele produselor de bază este imprimată o bulină verde - simbolul firmei care se ocupă de reciclare[67]. În România, Eco-Rom are grijă ca firmele pe care le reprezintă să-şi îndeplineasca obligaţiile de colectare şi reciclare[67]. Lunar, societatea primeste de la fiecare firmă suma de bani aferentă cantităţii de deşeuri pe care aceasta o lansează pe piaţă[67]. Încasările sunt investite mai departe în sistemul de colectare, transport şi valorificare a deşeurilor de ambalaje[67].

[modifică] Note

1. ^ a b Ordonanţa de urgenţă nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor.2. ^ a b Mihail, Sorina (28 mai 2008). „Piaţa deşeurilor valorează zece   miliarde de euro ”.

Capital. http://www.capital.ro/articole/piata-deseurilor-valoreaza-zece-miliarde-de-euro/109035.

3. ̂ Ungureanu, p. 5.

4. ^ a b c „Tabel armonizare legislativ”. ANPM. http://www.apmhr.ro/filebank/legislatie/armonizare.pdf. Accesat la 22 septembrie 2008.

5. ̂ „Reciclez, deci exist?”. toatecelerele.wordpress.com. 9 aprilie 2008. http://toatecelerele.wordpress.com/2008/04/09/reciclez-deci-exist/. Accesat la 27 august 2008.

6. ̂ „Cadrul legislativ european şi naţional privind gestiunea deşeurilor”. sort.ro. http://www.sort.ro/index.php?page=LEGISLATIE. Accesat la 22 septembrie 2008.

7. ̂ Iftodi, Mihai; Tatiana Ţugui, Vladimir Garaba (2000). ABC-ul deşeurilor. Chişinău: Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului al RM, Organizaţia Teritorială Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova.

8. ^ a b Ungureanu, p. 7.

9. ^ a b c d e f Ungureanu, p. 8.

10. ^ a b Ungureanu, p. 9.

11. ^ a b c d e „Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5   aprilie 2006 privind deşeurile”. anpm.ro. http://www.anpm.ro/Files/Directiva%202006_12_200711204243781.pdf. Accesat la 26 august 2008.

12. ̂ Ungureanu, p. 37.

13. ^ a b c d „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Colectarea şi transportul deşeurilor şi a materialelor reciclabile”. MMGA. http://www.deseuri-online.ro/new/download/Colectaretransport.pdf. Accesat la 27 august 2008.

14. ^ a b „Containere din materiale plastice”. http://www.elkoplast.cz/index.php?page=catalog&cmd=catalog&recid=262&lang=RO&sessid=b170687a99b470b6fa9542501f935895. Accesat la 23 septembrie 2008.

15. ^ a b „Pubela „specializată“, un nou test pentru români. Bunul-simţ, pus la încercare”. 12 august 2008. http://www.atac-online.ro/12-08-2008/Pubela-specializata-un-nou-test-pentru-romani-Bunul-simt-pus-la-incercare.html. Accesat la 27 august 2008.

16. ̂ Manual, cap. 22.

17. ̂ „Containere zincate la cald”. http://www.elkoplast.cz/index.php?page=catalog&cmd=catalog&recid=269&lang=RO&sessid=b170687a99b470b6fa9542501f935895. Accesat la 23 septembrie 2008.

18. ̂ „Containere de mare capacitate Abroll”. http://www.elkoplast.cz/index.php?page=catalog&cmd=catalog&recid=259&lang=RO&sessid=b170687a99b470b6fa9542501f935895. Accesat la 23 septembrie 2008.

19. ^ a b Ungureanu, p. 38.

20. ^ a b „S.C.   RER Ecologic Service Bucureşti REBU   S.A. ”. http://www.rebu.ro/. Accesat la 23 septembrie 2008.

21. ̂ „SC   RETIM Ecologic Service   SA ]”. http://www.primariatm.ro/index.php?meniuId=1&viewCat=869. Accesat la 23 septembrie 2008.

22. ̂ Ungureanu, p. 52.

23. ^ a b c d e „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Depozitarea deşeurilor”. http://www.deseuri-online.ro/new/dol-download1.php. Accesat la 27 august 2008.

24. ̂ „Directiva Consiliului 75/442/CEE din 15 iulie 1975 privind deşeurile”. http://www.arpmbc.ro/download/606.ppt. Accesat la 4 septembrie 2008.

25. ̂ „Hotărârea guvernamentală 349 din 21   aprilie 2005 privind depozitarea deşeurilor ”. http://www.gnm.ro/otherdocs/nq3dtsiil.pdf?PHPSESSID=k1nhot8mcnjj5qthpsu8mh9tl7. Accesat la 4 septembrie 2008.

26. ̂ Ungureanu, p. 58.

27. ̂ Ungureanu, p. 169.

28. ^ a b c d „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Metode de tratare termică”. http://www.deseuri-online.ro/new/download/Trataretermica.pdf. Accesat la 27 august 2008.

29. ̂ Ungureanu, p. 88-90

30. ̂ Ungureanu, p. 90-94

31. ̂ Ungureanu, p. 97

32. ̂ Ungureanu, p. 99

33. ̂ Ungureanu, p. 102-120

34. ̂ Ungureanu, p. 120-123

35. ^ a b „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Reciclarea deşeurilor”. http://www.deseuri-online.ro/new/download/Reciclare.pdf. Accesat la 27 august 2008.

36. ̂ „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Tehnici de tratare mecanică”. http://www.deseuri-online.ro/new/download/Trataremecanica.pdf. Accesat la 27 august 2008.

37. ̂ „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Metode de tratare mecano-biologică”. http://www.deseuri-online.ro/new/download/Trataremecano-biologica.pdf. Accesat la 27 august 2008.

38. ̂ „Lista societăţilor specializate în tratarea deşeurilor în vederea reciclării”. http://www.anpm.ro/Files/ANEXA_3_SOC_TRATARE_REG6_FINAL_AO_13DEC2006_20071.doc. Accesat la 26 septembrie 2008.

39. ^ a b „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Metode de tratare biologică”. http://www.deseuri-online.ro/new/download/Reciclare.pdf. Accesat la 27 august 2008.

40. ̂ Ungureanu, p. 35.

41. ̂ Popa, Bazil (1986). Manualul inginerului termotehnician (MIT) (ed. vol. 1). Editura Tehnică.

42. ^ a b „Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin Directiva Consiliului 94/31/CE)”. http://www.anpm.ro/Files/Directiva%2091_689_200711204641671.pdf. Accesat la 26 august 2008.

43. ̂ Dumitru, Elena. „Gestionarea deşeurilor, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană”. http://www.mie.ro/_documente/info_integrare/campanii2005/manageri/mediu/5_Managementul%20deseurilor%20periculoase.ppt. Accesat la 26 august 2008.

44. ̂ „România îşi face două depozite de deşeuri radioactive”. Gândul. 29 august 2008. http://www.gandul.info/actualitatea/romania-isi-face-doua-depozite-de-deseuri-radioactive.html?3927;3036609.

45. ̂ „Administraţia Fondului de Mediu”. http://www.afm.ro/.

46. ̂ „Condiţii de participare la Programul „Rabla” 2008”. http://www.programulrabla.ro/.

47. ̂ „Ordonanţa de Urgenţă nr.   99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a înnoirii parcului naţional auto”. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=53505. Accesat la 24 septembrie 2008.

48. ̂ „Ordonanţa de Urgenţă nr.   38/2006 privind reluarea pentru anul 2006 a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional”. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=64927. Accesat la 24 septembrie 2008.

49. ̂ „Ordonanţa de Urgenţă nr.   4/2007 privind reluarea pentru anul 2007 a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional”. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=70306. Accesat la 24 septembrie 2008.

50. ̂ „Ordonanţa de Urgenţă nr.   55/2008 privind reluarea pentru anul 2008 a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional”. http://www.apmtm.ro/documente/ORDONANTA%20DE%20URGENTA%2055.doc. Accesat la 24 septembrie 2008.

51. ̂ RoRec şi Umbrela Verde sunt parteneri , rorec.ro, accesat 2010-09-28

52. ̂ Veress, Robert (4 septembrie 2008). „România — ţara deşeurilor electrice ţinute ca bibelouri”. Gândul. http://www.gandul.info/actualitatea/romania-tara-deseurilor-electrice-tinute-ca-bibelouri.html?3927;3122934.

53. ̂ „Campanii 2007”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/campanii.htm. Accesat la 26 septembrie 2008.

54. ̂ „Puncte colectare martie 2008”. http://www.deseurielectrice.ro/centre.htm. Accesat la 26 septembrie 2008.

55. ̂ „Discurs Ministrul Mediului”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/discurs.htm. Accesat la 26 septembrie 2008.

56. ̂ „Organizaţii colective”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/organizatii.htm. Accesat la 26 septembrie 2008.

57. ̂ „Despre campanie”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/despre.htm. Accesat la 26 septembrie 2008.

58. ̂ „Comunicate de Presă”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/aprilie_2008.htm. Accesat la 29 ianuarie 2009.

59. ̂ „A treia Mare Debarasare începe pe 4   octombrie ”. 23 septembrie 2008. http://www.green-report.ro/dynamic/stiri/stiri/a-treia-mare-debarasare-incepe-pe-4-octombrie---13783.htm. Accesat la 26 septembrie 2008.

60. ̂ „Cantităţi preliminare colectate pe 04.10.2008 până la ora 16:00”. MMDD. http://www.mmediu.ro/biroul_de_presa/comunicate_de_presa/10_Octombrie_2008/04.10.08c.htm. Accesat la 29 ianuarie 2009.

61. ̂ „„Marea Debarasare” — 1   noiembrie 2008 ”. MMDD. http://www.mmediu.ro/biroul_de_presa/comunicate_de_presa/10_Octombrie_2008/31.10.08a.htm. Accesat la 29 ianuarie 2009.

62. ̂ „Mâine debutează cea de-a   V-a ediţie a Campaniei „Marea Debarasare” ”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/comunicate.htm. Accesat la 29 ianuarie 2009.

63. ̂ „Importatorii şi producătorii de electronice ar putea fi obligaţi să adune deşeuri”. Mediafax. 22 august 2008. http://www.mediafax.ro/economic/importatorii-si-producatorii-de-electronice-ar-putea-fi-obligati-sa-adune-deseuri.html?1686;2954105.

64. ̂ Ungureanu, p. 10.

65. ̂ Manual, cap. 19.

66. ̂ Ghiţă, Simona. „Strategia investiţională pentru implementarea sistemului integrat de gestionare a deşeurilor în România, în vederea îndeplinirii angajamentelor de aderare la Uniunea Europeană”. http://www.ccir.ro/forum/prezentari/mediu/Simona_Ghita.ppt. Accesat la 26 august 2008.

67. ^ a b c d e f Afacerea gunoiul, 1 August 2005, wall-street.ro, accesat la 26 februarie 2010

68. ^ a b c Companiile membre Eco-Rom au avut afaceri de aproximativ 1 mld. euro, 13 Februarie 2007, wall-street.ro, accesat la 26 februarie 2010

69. ^ a b c d Eco-Rom Ambalaje: Cifra de afaceri in crestere cu 5% anul trecut, 17 feb. 2010, dailybusiness.ro, accesat la 26 februarie 2010

[modifică] Bibliografie

Directivele CE enumerate la secţiunea „Legislaţie” „Ordonanţa de urgenţă nr.   78/2000 privind regimul deşeurilor ”.

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=24886. (versiune PDF)

Ungureanu, Corneliu (2006). Gestionarea integrată a deşeurilor municipale. Timişoara: Editura Politehnica. ISBN 973-625-386-4.

„Manual privind activităţile specifice din domeniul gestiunii deşeurilor municipale”. ProjektPartner International Services, Departamentul de Salubritate din Göttingen, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. http://www.gestiuneadeseurilor.ro/. Accesat la 6 septembrie 2008.

[modifică] Bibliografie suplimentară

Căpăţână, Camelia; Racoceanu, Cristinel (2003). Deşeuri. Bucureşti: Editura Matrix Rom.

Bold, Octavian Valeriu; Mărăcineanu, Agafiel (2003). Managementul deşeurilor solide. Bucureşti: Editura Matrix Rom.

Wehry, Andrei; Orlescu, Mircea (2002). Reciclarea şi depozitarea ecologică a deşeurilor. Timişoara: Editura Orizonturi Universitare.

Păunescu, Ioan; Atudorel, Alexei (2002). Gestionarea deşeurilor urbane. Bucureşti: Editura Matrix Rom.

Antonescu, Nicolae (1988). Valorificarea energetică a deşeurilor. Bucureşti: Editura Tehnică.

[modifică] Legături externe