fundaŢia sfÂntului

16
Omul întunecat la piele şi deschis la suflet e sclavul omului deschis la piele şi întunecat la suflet. Africa e exploatată fără scrupule de capitaliştii drepturilor omului. Ţie-ţi pasă că aceşti copii, care au şi ei chipul lui Dumnezeu şi s-au născut sănătoşi, asemenea ţie, A VENIT TIMPUL SĂ IUBEŞTI. CU FAPTA. DIN TOATĂ INIMA.

Upload: luna

Post on 24-Feb-2016

157 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

FUNDAŢIA SFÂNTULUI. IOAN MAXIMOVICI. ORGANIZAŢIE MISIONARĂ ORTODOXĂ. A VENIT TIMPUL S Ă IUBE Ş TI. CU FAPTA. DIN TOAT Ă INIMA. Omul î ntunecat la piele ş i deschis la suflet e sclavul omului deschis la piele ş i î ntunecat la suflet . Africa e exploatat ă f ă r ă scrupule - PowerPoint PPT Presentation

TRANSCRIPT

Page 1: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

Omul întunecat la piele şi deschis la suflet

e sclavul omului deschis la piele şi întunecat la suflet.

Africa e exploatată fără scrupule de capitaliştii drepturilor omului.

Ţie-ţi pasă că aceşti copii, care au şi ei chipul lui Dumnezeu

şi s-au născut sănătoşi, asemenea ţie,vor muri nebotezaţi,

subnutriţi şi exploataţi ca nişte animale?

www.fsioanmaximovici.com

A VENIT TIMPUL SĂ IUBEŞTI.CU FAPTA. DIN TOATĂ INIMA.

Page 2: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966)  În 1926 a fost tuns în monahism şi hirotonit ca ierodiacon în mânǎstirea Milkovo, este profesor la seminarul, teologic “Sfântul Ioan Botezătorul” din Bitol, Iugoslavia iar in 1934 este hirotonit episcop şi trimis in China, in eparhia Shanghaiului, urmând ca să se refugieze cu pastoriţii în Insulele Filipine. In anul 1951, este rânduit ca arhiepiscop in Europa Occidentală unde acordă un interes constant atât diasporei ruse, pentru care trudea neobosit, cât şi populaţiei locale, având sub jurisdicţia sa Bisericile Ortodoxe din Franta, Olanda, Belgia şi misiuni în Spania. Organizează societăţi filantropice şi de binefacere, spitale, azile de bătrâni şi orfelinate, şcoli, aplanează conflicte religioase, ridică Biserici. În America luptă împotriva ereziilor  contemporane, intemeiază fraţia preacuviosului Gherman care devine cel mai important centru misionar din California. Apărator al săracilor, un ascet desăvârşit şi un părinte iubitor de orfani, urmaş al primilor apostoli, se purta ca nebun pentru Hristos mergând pe jos, adesea desculț, chiar slujea aşa, vizitând spitale, aziluri şi ospicii pentru a se ruga la capătâiul bolnavilor şi tămăduindu-i, adeseori şi pe demonizaţi. Este sărbătorit pe 2 iulie, fiind cano-nizat în 1994.

Sfântul Calinic de la Cernica (1787-1868) este călugărit în 1808, devine conducător al obştii monahale, apoi în 1850 episcop de Râmnic, unul din cei mai desăvârşiţi reprezentanţi ai spiritualităţii româneşti, fiind însufleţit patriot şi un iubitor de carte sprijind cultura, a redeschis tipografia din eparhie. A reuşit să împace într-un mod minunat asceza şi viaţa contemplativă cu activitatea de constructor şi organizator, a întemeiat mănăstirile: Frăsinei cu rânduială atonită, Pasărea, Căldăruşani, schitul Icoana, Ghighiu, Poiana Mărului, Răteşi, Ţigăneşti şi Ciorogârla, biserici, reşedinţa episcopală, reînviind viaţa teologică şi bisericească. A impresionat prin viaţa sa plină de înfrânări, prin bunătate şi blândeţe, prin posturi şi privegheri, prin numeroasele sale milostenii. Avea liste de persoane cărora le împărţea permanent ajutoare, dacă nu avea ce să dea milostenie, îşi dădea hainele de pe Sfinţia Sa şi se ruga celor care se aflau in jurul său “să-i facă rost de bani pentru a-i trimite sărmanilor fraţi ai lui Hristos. Rugăciunile sale pentru cei bolnavi erau tămăduitore şi necăjiţilor ajutătoare. Canonizarea s-a făcut pe 23 octombrie 1955, prăznuindu-se in ziua mutării sale la Domnul, 11 aprilie.

Ocrotitorii spirituali ai FundaţieiSfinţii Ierarhi Ioan Maximovici şi Calinic de la

Cernica

Page 3: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

“Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie

şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu?

Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul.”

I Ioan 3,17-18

Conform propriului Act Constitutiv (Art.1) şi Statut (Art.2), Fundaţia Sfântului Ioan Maximovici este o Organizaţie Misionară Ortodoxă, nonguvernamentală, non-profit, apolitică şi independentă, înfiinţată în temeiul OG 26/2000 cu modificările şi completările ulterioare, în scopul derulării unor activităţi misionare de tipul celor desfaşurate de Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, prin programe cu caracter preponderent religios, educaţional şi umanitar, care să continue, cu umilele mijloace, marea lucrare apostolică a celui ce este patronul şi ocrotitorul spiritual al Fundaţiei, împreună cu Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

Fundaţia funcţionează cu bine-cuvântarea Preafericirii Sale Teodor al II-lea, Patriarhul Ortodox al Alexandriei şi Întregii Africi şi în parteneriat cu Arhiepiscopiile Ortodoxe din Congo, Kenya şi Tanzania (a se vedea documentele postate pe site) având în derulare 22 de proiecte misionare de infrastructură (biserici, şcoli, spitale, cămine) pe teritoriul acestor ţari.

Patriarhul Africii alături de preşedintele Fundaţiei

Încetând aceste finanţări, majoritatea proiectelor demarate în ultimii ani s-au blocat in diferite faze de implementare. Este cazul misiunilor din Congo si Kenya cu o vechime de peste jumătate de veac (aici statistica arata ca peste 50% din elevii/studenţii scolilor misionare existente trec la ortodoxie - din proprie iniţiativă). In Tanzania, unde misiunea ortodoxă e mai tânară (15 ani) şi în plină expansiune, pe fondul exploziei demografice din jurul noilor exploatări miniere si pentru a absorbi supracererea din domeniul educaţional, primăriile au oferit Bisericii Ortodoxe terenuri cu titlu gratuit cu condiţia construirii de şcoli într-un termen de maxim 3 ani, sub sancţiunea revocării acestui act în cazul neînceperii lucrărilor până la expirarea termenului (a se vedea proiectele din Nyankumbu-Geita şi insula Ukerewe, unde termenul a expirat deja şi terenurile se pot pierde în orice moment).

De ce Africa?Pentru că actualmente întreaga structură misionară ortodoxă africană se află într-un grav impas financiar deoarece până la venirea crizei economice mondiale s-a bazat pe suportul financiar al ţărilor ortodoxe tradiţionale – cu preponderenţă Grecia.

Page 4: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

Ştim că “in materie de resurse Africa moare de foame în mijlocul belşugului” - J.Stiglitz, economist câştigător al premiului Nobel (de ex., ratele de electrificare în ţările vizate sunt: 20%-Congo, 14%-Kenya, 11%-Tanzania); ştim că în medie o familie africană are peste 10 membrii, care mănâncă o dată pe zi şi trăiesc într-un bordei de pământ de 20-30mp – în condiţiile în care, comparativ cu Europa, preţurile materialelor de construcţii sunt de 5-6 ori mai mari iar salariile mai puţin decât jumatate; ştim că 70% din veniturile unei asemenea familii se cheltuie pentru şcolarizarea copiilor; ştim că din cauza săraciei oamenii nu au acces nici măcar la servicii medicale primare şi pe lângă bolile profesionale provocate de exploatarea neecologică a resurselor naturale, ei mor de boli considerate de noi banale…

Într-adevăr, cuvântul nu ajunge. Biserica este capul de pod. Dar africanul trebuie să vadă că ce i se propovăduieşte acolo are aplicabilitate imediată şi în realitatea lui cea de toate zilele. Biserici avem deja. Dar trebuie să construim şcoli, cămine, spitale, cantine, centre de asistenţă socială pe care să le punem in jurul bisericilor. Marea majoritate a africanilor suferă trupeşte şi sufleteşte de pe urma practicării vrăjitoriei, a tradiţiilor păgane şi a credinţelor idolatre locale.

De ce proiecte de infrastructură? De când a descins în Africa, albul nu a adus decât violenţă, asuprire, exploatare, nedreptăţi şi abuzuri, semănând dezbinarea şi întreţinând sărăcia şi boala, pentru a ţine sub control masele, urmărindu-şi fără scrupule doar interesele economice imediate, afectând grav mediul şi sănătatea populaţiei indigene.

În aceste condiţii africanul este pe bună dreptate sceptic atunci când albul îi declară brusc iubire necondiţionată, fie şi sub forma celei mai drepte religii instituţionalizate din lume.

Noi albii trebuie să demonstrăm acum prin faptă că de data asta ne ţinem de cuvânt şi iubirea ortodoxului nu e încă o vorbă goală. Trebuie să continuăm ce-am început. Altfel, apostolatul ortodox se va bloca definitiv şi chiar şi cei convertiţi se vor întoarce la vechile lor practici.

…şi mai ales, ŞTIM că in prezent peste 80%

dintre africani mor nebotezaţi!

Ştim toate acestea… DAR CE RĂSPUNS

VOM DA?

Page 5: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

Biserici. Dar mai ales şcoli, cămine si spitale. TOATE CARITABILE, PENTRU CĂ ORTODOXIA TREBUIE SĂ CONVINGĂ CU FAPTA. Şcoli şi cămine, unde copiii din Africa să scape de exploatare, de sărăcie, de delicvenţă şi de înfometare, fără să li se ceară nimic în schimb. Spitale, unde africanii sunt trataţi ca fiinţe umane ce poartă chipul lui Dumnezeu şi unde se salvează anual mii de vieţi. Dar nu e destul. Iubirea trebuie înmulţită mereu şi mereu, întărită cu fapta şi oferită necondiţionat.

Cu umilele ei mijloace, Fundaţia are în derulare 22 de proiecte, în diferite faze de finalizare, toate consfiinţite în parteneriate încheiate la nivel bilateral cu una din arhiepiscopiile ortodoxe amintite. Aceste documente pot fi integral cercetate pe www.fsioanmaximovici.com, conţinând inclusiv devize de execuţie, grafice de eşalonare a lucrărilor şi a tranşelor de plată, proiecte tehnice de execuţie, planse de specialitate şi fotografii făcute in fiecare locaţie de reprezentantul Fundaţiei. Proiectele totalizează 2 milioane USD şi se adresesă unui segment de 1,22% din populaţia continentului african.

BISERICA KATUBA Localizare: R.D.Congo, provincia Katanga Beneficiari: 250.000 locuitoriSuma deja investită: 50.000 USDSuma necesară: 72.000 USD

În 1976 unul dintre primii misionari ortodocşi din Congo, Pr. Cosma Gregoriatul, a construit pe aceasta parcelă Biserica “Sfântul Ştefan”, care devenind impracticabilă pentru numărul crescut de ortodocşi din Katuba, a trebuit să fie parţial demolată pentru a se construi alăturat Biserica “Sfintelor Fotini şi Ecaterina”.

Fundaţia şi structura metalică, deja finalizate, se pot observa in fotografie; în plan secundar biserica veche şi şcoala “Lumina lui Hristos”, unde provizoriu s-a amenajat o clasa pentru slujbele religioase. Construcţia va respecta integral proiectul tehnic al Bisericii “Sfânta Sofia” din fotografia din dreapta, realizată la Kipusi tot de către partenerul local al Fundaţiei – Episcopia Ortodoxa Katanga.

PROIECTELE FUNDAŢIEI SFÂNTULUI IOAN MAXIMOVICI

Elevii şcolii ortodoxe din Kolwezi (Congo - Katanga)

Page 6: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

SCOALA KATUBALocalizare: R.D.Congo, provincia Katanga Beneficiari: 250.000 locuitoriSuma deja investită: 65.000 USDSuma necesară: 15.000 USD

Este vorba de şcoala “Lumina lui Hristos”, aflată în vecinătatea Bisericii “Sfintelor Fotini şi Ecaterina” amintită anterior. Construcţia este aproape terminată, iar pentru a putea deveni funcţională mai trebuie finalizate instalaţiile electrice şi sanitare, rigolele şi lucrările de finisaj. Capacitatea şcolii va fi de peste 800 de copii anual – învăţământ primar şi secundar.

SPITAL KOLWEZILocalizare: R.D.Congo, provincia Katanga Beneficiari: 2 milioane locuitoriSuma deja investită: 90.000 USDSuma necesară: 81.000 USD

În Congo sistemul sanitar de stat este în pragul falimentului, în consecinţă pacienţii sunt obligaţi să aleagă dintre structurile sanitare private şi preferă spitalul ortodox care este CARITABIL şi oferă cele mai bune condiţii de tratament din zonă, fiind oficial recunoscut şi premiat de către Agenţia Internaţională pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În provincia Katanga populaţia este expusă la boli profesionale specifice cauzate de utilizarea necorespunzătoare a uraniumului în exploatările miniere (malformaţii severe ale nou-născuţilor, sterilitate, afecţiuni renale grave) precum şi de lipsa mijloacelor profilactice minimale care produc efecte dramatice chiar şi în cazul unor boli considerate, în lumea occidentală, banale.

Proiectul nostru constă în finalizarea construcţiei unui nou pavilion care va extinde capacitatea spitalului ortodox “Sfinţii Cosma şi Damian” din Kolwezi (capitala provinciei Katanga) de la 6.000 la 10.000 de pacienţi trataţi anual.

Capela amenajată provizoriu în sala de curs

Şantierul noului pavilion şi spitalul existent

Page 7: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

Această extindere se impune din cauza numărului redus de paturi al structurii existente (87 montate – 120 in caz de epidemii) motiv pentru care majoritatea pacienţilor sunt externaţi înainte de vindecarea lor completă. Pe lângă tratarea bolilor locale specifice (malaria, febră tifoidă, lepră) noua structură va conţine inclusiv o maternitate şi primul serviciu stomatologic din această regiune.

ŞCOALA TSHALALocalizare: R.D.Congo, provincia Katanga Beneficiari: 18.000 locuitoriSuma deja investită: 3000 USD Suma necesară: 24.000 USD

Construită acum 36 de ani, în vecinătatea Bisericii Ortodoxe „Sfânta Anastasia”, Şcoala „Lumina lui Hristos 4” funcţionează până în prezent fără electrificare, fără sursă de apa potabilă şi fără grup sanitar. În clădirea din fotografii învaţă peste 500 de elevi (în 3 săli de 48mp!) în două schimburi, în spaţii supraaglomerate, la temperaturi foarte mari. În sezonul ploios (6 luni/an) cand ziua e mai scurtă, ultimele cursuri se ţin practic pe întuneric.

Datorită degradării excesive a clădirii, în ultimii ani spaţiul a devenit impracticabil şi chiar riscant pentru viaţa copiilor, iar pentru acest motiv tot mai mulţi elevi renunţă, iar părinţii ezită să-şi mai dea copii la şcoală.

Lucrările propuse constau în renovarea şi consolidarea urgentă a clădirii existente şi în construirea a 4 săli de clasă de 50mp fiecare, un birou, un grup sanitar şi un puţ de apă.

ŞCOALA LWALABALocalizare: R.D.Congo, provincia Katanga Beneficiari: 15.000 locuitoriSuma necesară: 24.000 USD

Veche de peste 30 de ani, Şcoala „Lumina lui Hristos 9” n-a fost niciodată renovată şi se află într-o stare de degradare similară cu şcoala din Tshala (prezentată mai sus), functionând cu 600 elevi în 3 săli supra-aglomerate (40mp), fără electricitate şi in condiţii de studiu extrem de precare.Clădirea se găseşte în apropierea Bisericii Ortodoxe „Sfântul Andrei” din Lwalaba (vezi foto), într-o regiune în care densitatea medie a populaţiei este de 5,8 loc/kmp, copiii fiind obligaţi să parcurgă pe jos distanţe foarte mari pentru a ajunge la şcoală, acesta fiind încă un motiv pentru a renunţa la educaţie.

Page 8: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

Situaţia fiind similară cu cea a şcolii din Tshala (cu excepţia grupului sanitar şi a puţului de apă - deja construite), se impune renovarea şi consolidarea de urgenţă a clădirii existente; de asemenea, construirea a 4 săli de clasă de 50mp fiecare şi un birou administrativ.

BISERICA MORONGIOTHram: SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICILocalizare: Kenya, Districtul Nandi Beneficiari: 50.000 locuitoriSuma deja investită: 30.000 USD Suma necesară: 22.000 USD

În ultimii ani populaţia ortodoxă din acest district a crescut atât de mult (90% ortodocşi) încât vechea biserică (construită în 1990) a trebuit să fie parţial demolată pentru a se reconstrui una de trei ori mai mare în completarea ei. Noua biserică va avea 160mp si va fi din materiale durabile (vezi foto).

Lucrările de finalizare a bisericii constau în: finalizare zidărie, acoperiş metalic, pardoseală ceramică, tencuială, pictură, geamuri+uşi, instalaţie electrică şi clopotniţă.

ŞCOALA NAIROBILocalizare: Kenya, Nairobi Beneficiari: 3,2 milioane locuitoriSuma deja investită: 40.000 USD Suma necesară: 150.000 USD

În Kenya educaţia este contracost, cu excepţia structurilor ortodoxe, care sunt caritabile. Din acest motiv, pentru copiii orfani sau proveniţi din alte categorii defavorizate, şcolile ortodoxe sunt singura şansă de a avea acces la educaţie. Însă atunci când ies de sub supraveghere adultă instituţionalizată, aceşti copii ajung în stradă, obligaţi să facă orice pentru a supravieţui – motiv pentru care în Kenya criminalitatea juvenilă este o gravă boală socială.

Fundaţia existentă

Page 9: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

Pentru copiii care vor învaţa în această şcoală, Fundaţia are în plan construirea unui cămin, obiectiv detaliat în proiectul următor. În fotografie se văd fundaţia şcolii (finalizată in proporţie de 90%) si parcela pe care se va construi acest cămin .

Centrul misionar din Nairobi dispune doar de o şcoală primară (6-14 ani). Din lipsa uneia secunda-re, majoritatea absolvenţilor ciclului primar renunţă la educaţie la o vârstă extrem de vulnerabilă, cu toate consecinţele mediului infracţional kenyan în care intră (alcool, droguri, prostituţie, etc).

CĂMIN NAIROBILocalizare: Kenya, Nairobi Beneficiari: 3,2 milioane locuitoriSuma necesară: 125.000 USDAcest cămin va deservi atât şcoala secundară a centrului misionar din Nairobi (foto fundatie scoala in planul indepartat) precum şi colegiul superior al acestuia. Caminul va oferi gratuit cazare şi masă tuturor elevilor şi studenţilor acestor structuri.

Căminul este menit a asigura mediul prielnic educaţiei şi dezvoltării personale sănătoase a elevilor şi studenţilor orfani precum şi a celor ce provin din alte categorii sociale defavorizate şi care în afara structurii de învăţământ caritabile ortodoxe nu ar avea alta şansă de a-şi continua studiile, fiind expuşi exploatării abuzive caracteristice mediului social din zona capitalei kenyene.

BISERICA NGECHAHram: SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICILocalizare: Kenya, Districtul Sobea Beneficiari: 70.000 locuitoriSuma deja investită: 8.000 USD Suma necesară: 29.000 USD

În acest district populaţia ortodoxă este în număr de 7000 de suflete, iar biserica actuală, veche de 40 de ani, e o construcţie provizorie, degradată şi neîncăpătoare pentru credincioşii noştri. Se propune demolarea ei şi construirea uneia noi, pe actuala fundaţie care este finalizată. Se va executa acelaşi proiect tehnic ca şi la Morongiot (160mp), zidărie piatră, centuri beton armat, acoperiş metalic, pardoseală ceramică, tencuială, pictură, geamuri+uşi, instalaţie electrică şi clopotniţă.

Fundaţia nouă alături de biserica cea veche

Page 10: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

CĂMIN KESENGEILocalizare: Kenya, regiunea Aldai Beneficiari: 70.000 locuitoriSuma deja investită: 12.000 USDSuma necesară: 50.000 USDStructura existentă adăposteşte peste 400 de copii, care se confruntă cu aceleaşi probleme caracteristice învăţământului kenyan prezen-tate în proiectul „ŞCOALA NAIROBI”.

Complexul constă într-o şcoală secundară, o biserică şi un cămin suprapopulat. În prezent în două clase s-au amenajat dormitoare pentru 60 de băieţi iar din lipsa unei cantine, copii sunt nevoiţi să mănânce pe băncile improvizate în curtea şcolii.

Se intenţionează finalizarea construirii unui cămin de 70 de paturi şi a unei cantine care să deservească întreaga structură, lucrările fiind blocate la nivelul fundaţie finalizată + zidărie 20%.

ŞCOALA KAPKECHUILocalizare: Kenya, Districtul Eldoret Beneficiari: 80.000 locuitoriSuma necesară: 45.000 USD

La Kapkechui structura educaţională ortodoxă constă într-o şcoală primară, unde învaţă peste 300 de copii anual. Pentru aceşti copii singura posibilitate de a urma o şcoală secundară este înscrierea la cea catolică, care este singura din regiune.

Proiectul işi propune construirea unei şcoli secundare constând într-o clădire cu 7 încăperi (60mp fiecare), 5 destinate cursurilor şi 2 pentru uzul personalului didactic.

Având în vedere dimensiunea caritabilă a acestui proiect, beneficiarii lui direcţi vor fi atat absolventii şcolii primare existente, cât şi copii proveniţi din alte categorii defavorizate ale acestei regiuni extrem de sarace, reducându-se astfel riscul ca aceştia să rămănă needucaţi.

Page 11: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

CĂMIN BUSALILocalizare: Kenya, Districtul Vihiga Beneficiari: 100.000 locuitoriSuma necesară: 29.000 USDÎn acest district populaţia ortodoxă este în proporţie de aproape 60%, într-o creştere pronunţată în ultimii ani, motiv pentru care şi numărul elevilor a crescut cu o viteză care a depăşit capacitatea de şcolarizare şi mai cu seamă pe cea de cazare a acestui complex vechi de 25 de ani.

În prezent complexul cuprinde o biserică, un centru medical, un cămin de fete suprapopulat (70 de fete în 40 de locuri) şi o sală multifuncţională care actualmente e utilizată tot pentru cazarea fetelor. Din lipsa unui cămin de băieţi, aceştia sunt aglomeraţi (doi pe un loc) în săli de clasă improprii pentru cazare si extrem de deteriorate (vezi foto).

Proiectul nostru constă în creşterea capacităţii de cazare a centrului „Sfântul Marcu” Busali cu un cămin de fete - 60 de locuri şi unul de băieţi – 200 de locuri, în vederea creării unui mediu decent de studiu pentru aceşti copii, pentru a nu fi nevoiţi să renunţe la educaţie la o vârstă extrem de vulnerabilă, cu toate consecinţele dezastruoase asupra dezvoltarii lor personale.

ARHIEPISCOPIE MWANZALocalizare: Tanzania, Districtul Nyamagana Beneficiari: 1 milion locuitori Suma necesara: 239.700 USDÎn Tanzania misiunea ortodoxă este la început. Prima biserică ortodoxă din Mwanza este Catedrala „Sfântul Nicolae” (vezi foto) în curs de construire şi care se va finaliza în martie 2013 (finanţare integral acoperită). Aceasta are 430mp şi se află pe o parcelă de 6000mp, unde conform proiectului autorizat trebuie construită şi clădirea arhiepiscopiei.

Aceasta va fi o clădire cu doua etaje, conţinând dependinţele minimale necesare unei arhiepiscopii: la parter birouri episcop + vicar, secretariat, săli administrative, grup sanitar; la etaj capela şi spaţii de cazare pentru clerici.

Parcela aferentă clădirii ArhiepiscopieiÎn fundal, Catedrala Sf. Nicolae

Page 12: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

MÂNĂSTIRE KIBUYEHram: SFÂNTA MAKRINALocalizare: Tanzania, Districtul Bukoba Beneficiari: 2 milioane locuitori Suma investită deja: 70.000 USDSuma necesară: 16.000 USD

Este prima mânăstire ortodoxă de maici din Tanzania. Biserica este ridicată „la roşu”, acoperişul fiind finalizat în proporţie de 80%. Lângă biserică se află şi un corp de chilii.Proiectul işi propune să finanţeze următoarele lucrări pentru terminarea bisericii: finalizare acoperiş, tencuit, pardoseală, uşi, ferestre şi pictură.

MÂNĂSTIRE KAAGYAHram: SFÂNTA MARIALocalizare: Tanzania, Districtul Bukoba Beneficiari: 2 milioane locuitori Suma investită deja: 15.000 USDSuma necesară: 60.000 USD

Începute în urmă cu 6 ani, lucrările bisericii primei mânăstiri de călugări din Tanzania s-au oprit la nivelul 20% zidărie. Lângă biserică se află şi un corp de chilii, unde e improvizată şi o capelă. Aici vieţuieşte Părintele Dimitrie, primul monah din aceasta ţară. Pentru terminarea bisericii (acelasi proiect tehnic ca si la Kibuye) sunt necesare următoarele lucrări: finalizare zidărie, acoperiş, tencuit, pardoseală, uşi, ferestre şi pictură.

CĂMIN KAYANGALocalizare: Tanzania, Districtul Karague Beneficiari: 500.000 locuitoriSuma necesară: 47.000 USD

În Tanzania învăţământul primar este gratuit şi asigurat de către stat. Însă şcoala secundară este contracost, cu excepţia structurilor educaţionale ortodoxe. Ca şi în Kenya, şi aici mulţi absolvenţi ai şcolilor primare renunţă la şcolarizare din cauza lipsei de bani. Sistemul CARITABIL ortodox este singura lor şansă de a avea acces la o educaţie superioară şi o dezvoltare personală sănătoasă.

Page 13: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

Acest cămin trebuie să deservească şcoala ortodoxă secundară din Kayanga, unde actualmente elevii sunt cazaţi în săli de clasă (vezi foto), motiv pentru care autorităţile au avertizat conducerea şcolii să înceapă de îndată lucrările pentru construirea unui cămin, sub sancţiunea sistării activităţii didactice.

Căminul trebuie construit cu respectarea strictă a specificaţiilor tehnice stabilite de ministerul învăţământului din Tanzania, având 48 de locuri de cazare, 2 spaţii depozitare şi alte dependinţe conform legii.

COMPLEX KAYANGALocalizare: Tanzania, Districtul Karague Beneficiari: 500.000 locuitoriSuma necesară: 245.000 USD

Deoarece se află în mediul rural, pentru a obţine autorizarea legală a structurii de învăţământ din Kayanga ca şi „Boarding School” (şcoala cu internat), conform reglementărilor în vigoare, pe lângă şcoala secundară şi cămin, mai trebuie construit pe aceeaşi parcelă (vezi foto) un complex de cazare permanentă pentru conducerea unitaţii şi personalul didactic.

Cerinţele tehnice pentru aceste clădiri sunt strict impuse de autorităţile tanzaniene prin proiecte general valabile care trebuie respectate întocmai. Aceste proiecte prevăd obligativitatea construirii unei case separate pentru direcţiune (100mp) şi a minim 3 duplex-uri pentru personalul didactic (3x180mp).

ŞCOALA UKEREWELocalizare: Tanzania, Insula Ukerewe (Lacul Victoria) Beneficiari: 320000 locuitori Suma necesară: 270.000 USD

Datorită deficitului de şcoli secundare de pe această insulă, pe fondul creşterii demografice din ultimii ani, primăria a donat Bisericii Ortodoxe un teren in scopul construirii unei şcoli secundare. Conform legislaţiei tanzaniene, dacă lucrările nu încep în 3 ani, primăria are dreptul să revoce donaţia. Acest termen a expirat în 2012. Se impune demararea de urgenţă a lucrărilor, pentru a nu se pierde acest teren, pe care este prevăzut a se construi primul centru misionar ortodox de pe insulă – vezi următoarele două proiecte.

Parcela aferenta viitorului complex

Înaltpreasfinţitul JERONYMOS al Mwanzei,pe terenul viitorului centru misionar din Ukerewe

Page 14: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

Acest centru, cu hramul Sfântului Ioan Maximovici, se va afla în mijlocul unei zone care face obiectul unui proiect de dezvoltare urbanistică recent aprobat de primărie, care prevede construirea in apropiere si a unui aeroport.

Clădirea şcolii secundare ce se va construi va avea 2 etaje (total 1100mp) şi va fi dotată cu săli de clasă, laboratoare şi bibliotecă, în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare (planse detaliate pe site).

BISERICA UKEREWEHram: SFANTUL IOAN MAXIMOVICILocalizare: Tanzania, Insula Ukerewe (Lacul Victoria) Beneficiari: 320000 locuitori Suma necesară: 22.000 USD

Biserica va fi construită din materiale durabile şi va deservi primul centru misionar ortodox din Ukerewe, la care s-a făcut referire şi în proiectul anterior. Pe aceasta insulă nu mai există nicio altă biserică ortodoxă şi niciun alt aşezământ ortodox.

Centrul misionar va conţine, pe lângă Biserica Sfântului Ioan Maximovici, şi şcoala secundară din proiectul anterior (la care se vor adăuga în timp un colegiu, o facultate, un cămin şi un dispensar medical) precum şi centrul administrativ prezentat în proiectul următor.

ADMINISTRAŢIE UKEREWELocalizare: Tanzania, Insula Ukerewe (Lacul Victoria) Beneficiari: 320000 locuitori Suma necesară: 27.000 USD

Acest obiectiv este necesar pentru administrarea întregului centru misionar ortodox din Ukerewe şi va conţine atât casa parohială unde va locui preotul care va sluji în Biserica Sfântului Ioan Maximovici, cât şi un spaţiu administrativ cu dependinţele aferente.

Clădirea va avea o suprafaţă de 70mp şi trebuie construită în acelaşi timp cu biserica şi şcoala secundară, aceasta din urma fiind o obligaţie legală pentru a nu pierde terenul donat de primăria locală în acest scop - amintim că termenul de 3 ani pentru începerea lucrărilor a expirat.

Parcela împrejmuităa viitorului centru

Inaltpreasfintitul Jeronymos, pe cărarea apostolică spre viitorul centru misionar

Page 15: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

ŞCOALA NYANKUMBULocalizare: Tanzania, Districtul Geita Beneficiari: 80.000 locuitori Suma necesară: 270.000 USD

În prezent oficialităţile districtului Geita se confruntă cu o amplă explozie demografică generată de deschiderea unor noi exploatări miniere industriale, fapt pentru care au recurs la soluţia donării unui teren în Nyankumbu bisericii ortodoxe cu obligaţia construirii unei şcoli secundare în maxim 3 ani, pentru a reduce deficitul de unităţi de învăţământ din regiune.

Situaţia acestei donaţii este similară cu cea din Ukerewe, în sensul că termenul de 3 ani pentru începerea construcţei şcolii secundare a expirat (acum 2 ani!) şi terenul se poate pierde în orice moment. Deosebirea faţă de Ukerewe constă în faptul că pe o parcelă alăturată terenului donat de primărie, Misiunea Ortodoxă a finalizat deja construirea unei bisericii (foto sus) şi a unei case parohiale (foto stanga).

SPITAL BUKOBALocalizare: Tanzania, Districtul Bukoba Beneficiari: 2 milioane locuitori Suma necesară: 150.000 USDCalitatea serviciilor medicale din Tanzania suferă din lipsa de bani, a cadrelor medicale profesioniste, a slabei infrastructuri, a lipsei electricităţii si apei.

În Bukoba există deja un centru medical ortodox, cu 3 clădiri bine echipate dar cu servicii doar pentru pacienţii externi, fără posibilitate de internare. Există inclusiv o stomatologie, o farmacie, precum şi 3 laboratoare pentru analize. Sunt tratate majoritatea bolilor tropicale (febră galbenă, malarie, lepră) precum şi boli endocrine (diabet), afecţiuni ale inimii, etc.

Pacienţii vin din zone foarte îndepărtate (chiar şi din Uganda) deoarece acest centru medical oferă servicii şi deţine echipamente care sunt disponibile doar aici. De asemenea, este singurul loc unde se ofera, în mod CARITABIL, atât îngrijirea trupului cât şi a sufletului.Proiectul prevede construirea unui nou complex de clădiri (pe parcela din foto stanga) care să cuprindă, în ordinea priorităţilor: o capelă cu hramul Sfântului Pantelimon, trei unităţi pentru internarea pacienţilor (femei, bărbaţi, copii), incinerator, cantină, maternitate, oftalmologie si o unitate de cazare pentru personalul medical misionar.  

Prin adăugarea aceastei şcoli secundare se urmărește obţinerea unui centru misionar similar celui din Ukerewe (de altfel proiectul tehnic utilizat va fi acelaşi).

Page 16: FUNDAŢIA  SFÂNTULUI

,,Şi răspunzând Împăratul, le va zice: Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut”.

Mt 25,40

Parteneriatul Fundației cu donatorii eiPentru a crea un parteneriat durabil şi cu donatorii ei, Fundaţia se angajează să vă ţină la curent printr-un e-mail lunar asupra stadiului proiectului pentru care aţi ales să faceţi o donaţie. Astfel, va invităm ca pe ordinul de plată să treceţi denumirea proiectului ales (două cuvinte) şi adresa dumneavoastră de e-mail.De asemenea, la finalizarea fiecărui proiect, Fundaţia va organiza o excursie la faţa locului pentru toţi cei care au făcut o donaţie pentru obiectivul respectiv, în scopul participării la inaugurarea acestuia.

“Căci judecata e fără milă pentru cel ce n-a făcut milă;dar mila e biruitoare asupra judecăţii!

Ce folos, fraţii mei, dacă cineva zice că are credinţă dar fapte nu are?”

Iac 2, 13-14

FUNDAŢIA SFÂNTULUI IOAN MAXIMOVICIORGANIZAŢIE MISIONARĂ ORTODOXĂ

Bucureşti, Strada Camil Ressu nr.8, Sector 3, Cod fiscal 30308127;Tel: +40784656791; +40753678731; RAF Bucuresti: 6/12.06.2012; www.fsioanmaximovici.com, [email protected]

Sfântul Ioan Maximovici la orfelinatul din Shanghai

FUNDAŢIA SFÂNTULUI IOAN MAXIMOVICI RO63BRDE410SV60898064100 RON

RO08BRDE410SV78627854100 EUR RO42BRDE410SV78628144100 USD BANK: BRD GROUPE SOCIETE GENERALE, CALEA VICTORIEI 32-34, Sector 1 Bucuresti,

SUCURSALA ACADEMIEI, SWIFT CODE: BRDEROBU.