fundaȚia universitarĂ a mĂrii negre -...

FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ A MĂRII NEGRE SUB EGIDA ACADEMIEI ROMÂNE

1

CUPRINS 1. Introducere ...................................................................................................................................... 2

2. Ce s-a intamplat dupa caderea comunismului .......................................................................... 5

3. Cat de importanta este Transnistria ........................................................................................... 6

3.1 Chestiunea identitara, o problema in plus .......................................................................... 6

4. Detalii istorice care ne dor: Poate ne-au costat Basarabia .................................................... 8

4.1 Romania, eliminata din joc ..................................................................................................... 8

5. Batalia pentru federalizarea Republicii Moldova .................................................................. 11

5.1 Portretul unui esec colectiv ................................................................................................. 12

5.2 Transnistria ramane ............................................................................................................. 13

5.2.1 Federatie ............................................................................................................................... 13

5.2.2 „Uniunea inter-statala” ...................................................................................................... 15

5.2.3 Proiectul de cantonizare ................................................................................................... 16

5.2.4 Procesul de regionalizare ................................................................................................. 16

5.2.5 Strategia celor 3D (demilitarizare, decriminalizare si democratizare) .................. 17

5.2.6 Planul Iuscenko/Porosenko – democratizare fara demilitarizare ........................... 18

5.3 Inghetarea conflictului .............................................................................................................. 20

5.4 Transnistria pleaca .................................................................................................................... 21

5.4.1 Renuntare neconditionata ................................................................................................ 21

5.4.2 Scenariul cipriot .................................................................................................................. 22

5.4.3 Basarabia trece la Romania, Transnistria ramane ...................................................... 23

5.4.4 Transnistria trece la Ucraina ............................................................................................ 23

6. Final de etapa. Resuscitarea chestiunii transnistrene astazi .................................................. 25


2

1. Introducere

Transnistria a devenit o problema dupa 1918, cand URSS isi construia strategia de

contracarare a Marii Uniri.

Dupa ce „revolutiile” pe care le organiza Moscova pe teren, adica in Basarabia, au esuat, s-a

trecut la faza a doua, respectiv construirea in 1924 a unei republici alternative, in stanga Nistrului,

numita Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (RSSAM), „stramosul” „Republicii

Moldovenesti Nistrene” de azi – adica ceea ce numim generic Transnistria.

Scopurile ei in 1924 au fost clare: presiune pe Romania in ceea ce priveste „chestiunea

Basarabiei”, extinderea „revolutiei proletare” in Romania si, geopolitic, constituirea unui „cap de

pod” spre Balcani. Deci totul legat de Basarabia si Romania, cu incidenta asupra regiunii mai

extinse.

Mai mult, se spunea atunci, explicit, ca aparitia RASSM „ar crea pretexte evidente in privinta

alipirii Basarabiei la RASSM”.

Transnistria are rol de a pune presiune pe Chisinau si Bucuresti si, la limita, de a „alipi”

R.Moldova controlata de Chisinau la Transnistria, prin ceea ce se numeste generic transnistrizare.

De atunci si pana in prezent nu s-a schimbat aproape nimic din punct de vedere strategic in

aceasta regiune. Scopurile pentru care Moscova a inventat „Transnistria” in 1924 sunt aceleasi si

in zilele noastre.

In 1924, RSSAM era un soi de oglinda sovietica, se lumina puternic pe malul stang al Nistrului, se

lumina toata noaptea, ca sa vada cetatenii din burgheza Romanie ce bine se traieste in URSS,

Patria proletariatului.

Dupa Pactul Ribbentrop Molotov si ocupatia sovietica din 1940, Basarabia trece sub

ocupatia ruseasca, se sovietizeaza intens si furibund, iar in 1941, cand trupele romane trec Prutul,


3

o buna parte dintre liderii prosovietici pleaca la Tiraspol unde creeaza centre de rezistenta

ideologica, culturala, lingvistica.

Aceste grupuri se vor intoarce si mai anti-romane la Chisinau dupa 1944, dar o parte vor

ramane la Tiraspol, unde vor intari gruparile antiromanesti.

Tiraspolul a fost de la inceput un centru de rezistenta ideologica sovietica, profund

antiromaneasca. In esenta, vorbim despre o provincie niciodata parte a Regatului Roman,

niciodata majoritar romaneasca, niciodata expusa Romaniei si romanismului, crescuta intr-o

atitudine antiromaneasca sistematica, cultivata strategic.

In laboratoarele ideologice din Transnistria a aparut in acea perioada asa numita teorie a

„limbii moldovenesti”, creata de „lingvistul” Leonid Madan, diferita de limba romana, cu o

gramatica aferenta, publicata si difuzata…

Iar Tiraspolul este un oras de departe rusesc, cu traditii profunde slave si antiromanesti.

Tin minte o scena relevanta, de pe vremea cand am vizitat Transnistria: Presedintele Comunitatii

Moldovenilor din Transnistria nu vorbea decat limba rusa…

Nici din punct de vedere

canonic regiunea nu a fost

niciodata „romaneasca”, daca se

poate spune asa, Biserica Ortodoxa

Romana neavand niciodata

jurisdictie canonica in stanga

Nistrului, cu exceptia unei Misiuni

Ortodoxe temporare.

Dupa 1944, o parte, nu toata, din fosta RASSM se alipeste Basarabiei, care e ciuntita

(Bugeacul si Nordul Bucovinei – plus tinutul Herta – trec la Ucraina) si asa a iesit entitatea

Niciodata regiunea nu a fost majoritar romaneasca.

In 1926 erau circa 30% romani/moldoveni, iar astazi

procentul este relativ la fel: 1/3 populatie

romaneasca/moldoveneasca (asezata la sate) si 2/3

populatie slava, respectiv 1/3 rusa si 1/3 ucraineana.


4

artificiala numita Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca (RSSM), din care a aparut

Republica Moldova.

Rusii au stiut si au luat in considerare de fiecare data diferentele dintre malurile Nistrului.

Acolo, in Transnistria, s-a construit toata infrastructura industriala a RSSM dupa razboi, pentru ca

acolo era majoritate slava, nu latina. Desi ocupa o suprafata de 11%-12% din teritoriul R. Moldova

inainte de 1989, producea 90% din energia republicii, 40% din PNB si 33% din productia

industriala.

Rusii nu au avut niciodata incredere in romanii moldoveni pana la capat. Era si o celebra

vorba atunci: daca vrei sa fii ministru, trebuie sa fii de peste Nistru. Adica nascut in Transnistria.

Asa a fost si in Ucraina: Estul (Donbasul) este mai bogat, mai industrializat, mai rusesc

etnic si lingvistic. E o strategie pe care Moscova a folosit-o peste tot: asocierea explicita a profilului

etno-lingvistic a unei regiuni cu zonele de dezvoltare industriala.

In realitate, orice interlocutor onest de la Chisinau iti va recunoaste ca diferentele dintre

cele doua maluri ale Nistrului erau profund vizibile si inainte de 1989, deci pe perioada sovietica.

Nivelul de ideologizare sau nivelul de rusificare erau indiscutabil mai profunde in stanga Nistrului,

in special la Tiraspol.

Chestiunea diferentelor nu a scapat nesesizata nici inainte de 1989. Britanicul Ronald J. Hill

tiparea in 1977 monografia „Soviet Political Elites. The Case of Tiraspol”, unde evalua,

documentat, procesul de selectie a elitelor din Tiraspol si constituirea retelelor informale la

nivelul elitelor, indiferent unde s-ar gasi plasate acestea: partid, aparat de stat, industrie sau alte

ramuri ale administratiei.

A intelege regiunea inseamna, pentru Ronald Hill cel putin, a intelege dispunerea elitelor si

retelele informale / formale pe care le dezvolta. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult astazi.


5

2. Ce s-a intamplat dupa caderea comunismului

Nu e deloc intamplator ca din 1989 incoace cele doua maluri ale Nistrului au evoluat diferit.

Dupa prabusirea URSS, a inceput decuparea fostului Imperiu in formatiuni – statele noi.

Printre ultimele republici care si-au declarat independenta a fost si RSSM.

Trebuie remarcat ca asa numita Republica Moldoveneasca Nistreana si-a declarat

independenta cu un an inainte de R. Moldova, fara sa fie insa recunoscuta. Dar graba

transnistrenilor de a se separa de malul drept al Nistrului e relevanta.

In 1992, din motive geopolitice si politice in particular, a inceput razboiul de la Nistru, de

fapt un razboi intre R. Moldova si Rusia, generat inclusiv de perceptia Transnistriei ca R. Moldova

se va uni cu Romania, ceea ce Tiraspolul nu a conceput si nu poate concepe.

Faptul ca pe masinile de lupta ale transnistrenilor/rusilor exista scris „moarte canibalilor

romani” spune mult despre atmosfera de acolo.

Razboiul a fost o drama si o sfasiere, taberele erau amestecate, situatia confuza. Un lucru a

fost cert:Moscova nu a permis Transnistriei sa devina parte a Romaniei, iar transnistrenii

au consimtit la asta imediat si natural.

De la inceput a fost clar un lucru care este reiterat si azi cu mai multe ocazii de catre

oficialii de la Moscova: Nistrul a fost si este linie rosie pentru Federatia Rusa.


6

3. Cat de importanta este Transnistria

Importanta acestei zone este in primul rand strategica. Este aproape de Sevastopol, de

Crimeea, deci nu poate fi ignorata, mai ales ca gandirea strategica a rusilor este reflexia hartilor

militare. E o realitate si e ridicol sa o ignoram. Insa dupa anexarea Crimeii, acest aspect nu mai e

atat de important.

De fapt, importanta strategica a Transnistriei nu este atat in sine, dar este esential pentru

rusi ca sa nu o aiba altcineva. De aici si faptul ca Nistrul este linie rosie pentru Moscova.

S-a exagerat si se exagereaza importanta regiunii pentru Ucraina. Anexarea Crimeii sau

interventiile in Donbas s-au facut fara implicarea trupelor ruse din Transnistria, iar cine isi

imagineaza astazi ca ele mai au un rol strategic pentru Ucraina greseste.

In momentul in care vor iesi din Transnistria, fara nicio protectie antiaeriana, spre Ucraina, vor

fi nimicite de catre armata ucraineana.

3.1 Chestiunea identitara, o problema in plus

Deci nu despre Ucraina este vorba in acest moment, ci despre R. Moldova. Trebuie spus ca astazi

conflictul inghetat din R. Moldova este si mai greu de rezolvat. A aparut, in plus, chestiunea

identitara, respectiv acele generatii de transnistreni care s-au nascut la finele anilor ’80, care acum

sunt in jurul a 30 de ani si care nu au nicio legatura cu malul drept la Nistrului.

Este clar ca astazi avem de-a face in regiunea separatista cu o populatie relativ diferita de cea din

1990. Au fost crescuti si educati cu ideologia transnistreana, cu manuale diferite, intr-o atmosfera

culturala si lingvistica diferita, cu ochii la Moscova sau Est, fara legaturi si interese cu R. Moldova. Ei

sunt „transnistreni”.

Identitar, lucrurile sunt complicate, mai ales daca gandim in logica perversa a

rationamentului „Moldova nu e Romania”. Daca „Moldova nu e Romania”, evident ca nici

„Transnistria nu e Moldova”.


7

In realitate, e un scenariu in oglina. R. Moldova este astazi o treime din Voievodatul Moldovei care

a intrat ulterior in Romania. In 1812 s-a rupt de Romania aceasta bucata, a revenit Romaniei in

timpul Regatului, dupa care a trecut la URSS.

Astazi, unii spun ca „moldovenii” nu sunt romani, iar „Moldova nu e Romania”. Pe aceeasi logica,

Transnistria este tot un ciot din RSSM, care s-a rupt in 1990, si care, in timp, si-a dezvoltat propria

identitate. Daca „moldovenii” nu sunt romani, nici „transnistrenii” nu sunt moldoveni.

Identitar vorbind, Transnistria diferita de R. Moldova dureaza de 26 de ani, iar R. Moldova diferita

de Romania dureaza… din 1944.

Sunt doua inventii identitare – „moldovenii” si „transnistrenii” – care au varste diferite, dar pe

fond sunt acelasi lucru. Ca sa nu mai spunem ca Transnistria nu a fost niciodata parte a

Voievodatului Moldovei sau a Romaniei, deci legatura ei cu Chisinaul este incomparabil mai

artificiala.


8

4. Detalii istorice care ne dor: Poate ne-au costat Basarabia

Transnistria este o problema veche de aproape un secol, solutiile posibile fiind

negociate fara a se ajunge la vreun consens. Astazi, conflictul inghetat din Republica

Moldova este si mai greu de rezolvat.

Initial, inainte de razboiul din 1992, a existat un format de patru state – Rusia, Republica

Moldova, Ucraina si Romania – insarcinat cu negocierea chestiunii.

In aprilie 1992, la Chisinau, cele patru state semnasera un acord prin care s-au angajat sa

colaboreze pe baza hotararilor internationale ale vremii pentru stingerea conflictului din

Transnistria. Liderul separatist Smirnov nu avea dreptul sa participe la negocieri.

Documentul a fost negociat pentru partea romana chiar de Adrian Nastase, pe atunci ministru

de Externe al Romaniei. Atat a durat implicarea (geo) politica a Romaniei in aceasta zona.

4.1 Romania, eliminata din joc

Dupa razboiul din 1992, partea secesionista (pro-rusa) a castigat tot ce si-a propus.

„Conventia” din 21 iulie 1992 referitoare la incetarea ostilitatilor a fost semnata intre

reprezentantii Moldovei – presedintele Snegur – si Rusiei – presedintele Eltin -, asistati de Igor

Smirnov, liderul transnistrean. A fost schimbata formula de negociere instituita de Mecanismul

Cvadripartit (Moldova, Rusia, Ucraina, Romania).

Dupa acel moment, Romania a fost complet eliminata din joc, iar Acordul in care se stipula

retragerea Armatei a 14-a in termeni de trei ani nu a mai fost ratificat de Duma de

Stat. Stationarea armatei ruse in RM devenise o certitudine, asa cum este si azi.

OSCE s-a implicat in procesul de reglementare a situatiei din Transnistria incepand

cu 1993. Din cauza slabiciunii organizatiei – datorata nu doar prerogativelor acesteia, ci si

tensiunilor din cadrul ei -, OSCE a fost acceptata de toate partile implicate.


9

In februarie 1993, Misiunea OSCE in Moldova isi propunea urmatoarele obiective:

„facilitarea obtinerii unei solutionari durabile a conflictului in toate aspectele lui… bazata pe

consolidarea independentei si suveranitatii R. Moldova in actualele sale frontiere si intarirea

integritatii statului concomitent cu nevoia crearii unui statul special pentru regiunea

transnistreana”.

Nu exista nicio diferenta, practic, intre situatia de astazi si documentul prezentat in 1993

de OSCE.

Un moment esential este anul 1997. La 8 mai 1997, se lanseaza la Moscova

„Memorandumul cu privire la bazele normalizarii relatiilor dintre Republica Moldova si

Transnistria”, cunoscut si ca „Planul Primakov”. Din partea Republicii Moldova, documentul a fost

semnat de presedintele Lucinschi. Federatia Rusa are in acest scenariu statutul de „tara garant”.

In proiect se stipuleaza, printre altele, stat comun format din doua componente cu statut

egal, Moldova si Transnistria. Aceasta precizare, potrivit careia Republica Moldova si regimul

separatist (nerecunoscut de nimeni!) figureaza ca „parti” egale, este cea mai semnificativa pentru

filosofia tratatului si a evenimentelor ce vor urma.

Se inventeaza alte formate de negocieri – negocieri cu cinci participanti (formatul

pentagonal): Rusia, Ucraina, OSCE, Tiraspol, Republica Moldova; „mediatori” si „garanti” Rusia,

Ucraina, OSCE, deci excluderea participarii directe a Occidentului (sau a Romaniei) la negocieri si

garantii.

De atunci dateaza ideea ca, de fapt, Rusia NU este parte in conflict, iar conflictul este

unul intre Chisinau si Tiraspol. Transnistria ar fi devenit „parte” egala cu Republica Moldova,

avand posibilitatea sa controleze atat politica interna, cat si politica externa a Chisinaului.

In 1999, la reuniunea OSCE de la Istanbul, Moscova se angajase sa isi retraga trupele din R.

Moldova, dar la reuniunea de la Porto (2002), OSCE a suferit o serie de infrangeri politice si

diplomatice: Organizatia a acordat Rusiei inca un an, pana in decembrie 2003, ca sa-si retraga


10

toate trupele si arsenalele, insa documentul final de la Porto este chiar mai slab decat

angajamentul de la Istanbul, pe care-l inlocuieste, in sensul ca este mai putin restrictiv.

Evident, nu s-a intamplat nimic pana astazi.


11

5. Batalia pentru federalizarea Republicii Moldova

La inceputul anilor 2000, incepe batalia pentru federalizarea R. Moldova, prin lansarea de

catre OSCE – inaintea Rusiei! – a unui document care viza tocmai asta.

In 2002 este lansat „Acordul dintre Republica Moldova si Transnistria”, elaborat de OSCE,

Federatia Rusa si Ucraina. Textul este o continuare logica a „Memorandumului” din 1997, iar

filosofia care il fundamenteaza este aceeasi. Ideea axiala din acel document – conform caruia cele

doua „parti” sunt egale in drepturi – este pastrata, la fel si formula pentalaterala a procesului de

negocieri. Romania a fost tot in afara jocurilor.

In 2002, an in care Romania a detinut presedintia OSCE, intr-un exces de zel inexplicabil,

Bucurestiul a „cedat” dosarul transnistrean Portugaliei, pentru a nu fi acuzat de „lipsa de

obiectivitate”.

Pe aceasta cale, a federalizarii, deschisa de OSCE paseste si mai tare Rusia, care la 17

noiembrie 2003 il trimite pe Dmitri Kozak, adjunctul sefului administratiei presedintelui Rusiei, sa

propuna Chisinaului un Memorandum pentru solutionarea conflictului transnistrean.

Trimisul lui Putin venea la Chisinau cu o misiune precisa: sa aduca pe cei doi lideri,

Vladimir Voronin si Igor Smirnov, la aceeasi masa, dispusi sa semneze documentul. Daca acest

acord s-ar fi realizat, presedintele Putin insusi s-ar fi deplasat la Chisinau pentru a asista la

semnare.

Intr-o scena dramatica, Voronin refuza, Kozak pleaca injurand, iar Putin nu mai vine…

In 2004, Rusia vine la Bucuresti cu asa numitul Plan Belkovski, celebra propunere dupa

care Romania s-ar putea reuni cu Basarabia, dupa ce Transnistria isi va fi dobandit


12

independenta. Evident, a fost respins de toti participantii de la dezbaterea de la Hotelul Marriot

din Bucuresti. Era inainte de integrarea in NATO a Romaniei.

Dupa esecul Planului Kozak, R. Moldova se indreapta din 2005 spre Vest. Dar fara

convingere. Baroul de avocati de la New York

recomanda in 2005, printr-un text admirabil,

guvernarii de la Chisinau sa dea in judecata

Federatia Rusa pentru ocupatie militara, dar

Chisinaul se codeste si, pana la urma, refuza.

In 2005, apare mult mediatizata contributie a

societatii civile, asa numita „Strategie a celor 3 D”

(demilitarizare, decriminalizare si democratizare),

care nu este asumata oficial decat partial, devenind

Legea cu privire la teritoriul din estul R. Moldova

(Transnistria), unde se stipuleaza ca orice solutie

politica pentru Transnistria trebuie cautata si identificata doar dupa retragerea trupelor ruse de

pe teritoriul R. Moldova.

Astazi asistam la o accelerare nejustificata a negocierilor pe Transnistria. Rusia pune pune

presiune pentru o solutie urgenta, de fapt, doreste o transnistrizare a republicii. Sigur ca

Decretul lui Evgheni Sevciuk a schimbat datele problemei.

Sa trecem in revista „solutiile” pentru rezolvarea conflictului transnistrean, asa cum au fost

acestea propuse dupa „pauza” generata de respingerea Memorandumului Kozak.

5.1 Portretul unui esec colectiv

Sa reamintim ca, in esenta, Planul Kozak era un mecanism de federalizare pus pe masa de rusi

(dupa ce OSCE a lansat primul un proiect concret de federalizare), prin care „partea”, adica

Transnistria, controla „intregul”, adica R. Moldova dintre Prut si Nistru.

Rusia pune pune presiune

pentru o solutie urgenta, de

fapt, doreste o transnistrizare a

republicii. Sigur ca Decretul lui

Evgheni Sevciuk a schimbat datele

problemei.


13

In plus, se viza si o mentinere a prezentei militare ruse in regiune, respectiv crearea unei baze

militare in stanga Nistrului.

Planul Kozak nu a venit de nicaieri. In ceea ce priveste continuitatea activismului rusesc in zona,

acesta a fost neintrerupt, chiar daca s-a facut indirect si cu tinte diferite.

Trebuie reamintite aici proiectele de federalizare deja discutate: Primakov 1997, Acordul din

2002, Memorandumul Kozak din 2003, proiectul de moldovenizare a Basarabiei (reluat si

resuscitat la Chisinau dupa 1994), „Uniunea Euro-Atlantica” propus de Vitali Tretiakov prin care

analistul politic rus propunea, in 2004, in oficiosul Executivului de la Moscova, Rossiiskaia gazeta,

crearea unei Uniuni Euro-Atlantice (UEA) intre cele trei mari puteri euroatlantice, SUA, UE si

Rusia, egale in drepturi si avand fiecare un asa-numit „teritoriu canonic”.

Discutiile despre Transnistria au fost cele mai intense in perioada 2004-2007 (cu intensificare

maxima in anul 2005), dupa care chestiunea a iesit de pe agenda publica.

Grosso modo, strategiile propuse – inegale ca impact – vor fi clasificate in functie de statutul

entitatii separatiste:

1. Transnistria ramane si este incorporata intr-un fel sau altul in R. Moldova

2. status quo (inghetarea conflictului)

3. Transnistria pleaca.

Dupa aceasta trecere in revista, in final, vom prezenta tabloul dezbaterilor de azi (inclusiv decretul

Sevciuk) din perspectiva campaniei prezidentiale de la Chisinau.

Sa nu uitam ca prerogativele de politica externa si de securitate ale presedintelui sunt esentiale,

iar chestiunea transnistreana este locul unde se intersecteaza cel mai pregnant politica externa si

politica de securitate a R. Moldova.

5.2 Transnistria ramane

5.2.1 Federatie

http://www.ziare.com/international/transnistria/transnistria-face-primul-pas-pentru-aderarea-la-rusia-1435569

http://www.ziare.com/international/transnistria/transnistria-face-primul-pas-pentru-aderarea-la-rusia-1435569


14

Incepand din anii 2000, dupa cum am vazut, federalizarea R.Moldova a fost mereu prezenta in

discutii, generata de propunerile OSCE despre federalizare.

Termenul s-a compromis odata cu Memorandumul Kozak esuat in 2003, dar asta nu inseamna ca

ideea a iesit din joc.Scenariul federativ era sustinut de partida pro-rusa de la Chisinau sau

din exterior. Moscova si Tiraspolul il acceptau, pentru ca ar fi dobandit, in eventualitatea

implementarii lui, controlul intregii federatii, deci a oricarei decizii politice majore (securitate si

politica externa) a Chisinaului.

In plus, proiectul era sustinut din exterior de cercuri apropiate Moscovei, dar si de cercuri sau

personalitati politice din Europa sau SUA care, neinformate judicios, nu voiau sa pericliteze relatia

cu Rusia pentru o miza pe care o considerau lipsita de interes.

Dupa esecul Memorandumului Kozak din 2003, proiectul si-a pierdut insa sustinatorii, cel putin

explicit. Nici chiar presedintele Voronin nu mai vorbea despre el, dupa cum declara deja la 30

septembrie 2004: „in linii generale, eu am renuntat la problema federalizarii RM. Se poate de

solutionat si de hotarat aceasta problema si prin alte cai si alte metode„.

Dar pana la aceasta declaratie, Voronin a mai incercat sa toarne apa in vin si sa fie iertat de rusi

pentru respingerea Memorandumului Kozak. La 9 martie 2004, Chisinaul oficial producea un alt

document a carui idee centrala era tot federalizarea si care preia elemente din proiectul rusesc.

Comentatorii au denumit proiectul Sova-Voronin – „Planul Kozak 2” (Vasile Sova era atunci

ministrul pentru Reintegrare si nu era vorbitor de romana). Textul se cheama „Declaratie cu

privire la principiile de baza ale oranduirii de stat a Republicii Moldova” si relua, in esenta, tezele

enuntate de documentele premergatoare.

Chisinaul parea ca mai spera. Dar mostenirea lui 2003 nu poate fi atat de lesne uitata de nimeni

din Republica Moldova, fie partide, fie membri ai societatii civile.


15

Proiectul de federalizare, in orice forma ar fi fost enuntat, parea compromis definitiv. O etapa se

incheiase. Practic, nicio formatiune politica sau civica semnificativa din RM nu mai sustinea

explicit „federalizarea”, desi fantoma federalizarii a mai continuat sa bantuie in diverse forme…

5.2.2 „Uniunea inter-statala”

Primul proiect de asemenea formula ar putea fi asa numitul „Plan-strategie de solutionare a

conflictului transnistrean” (ianuarie 2005) elaborat de Boris Asarov, presedintele Asociatiei

Transnistrene „Pro Europa”, in care Transnistriei i se aloca un statut asemanator cu cel al

provinciei Kosovo.

Nu au avut viata lunga in spatiul public nici proiectul, nici asociatia emitenta, desi la vremea

respectiva au facut ceva valuri, mai ales ca emitentul era transnistrean.

Un alt plan care utiliza explicit ideea de „uniune interstatala” a venit de la Tiraspolul „oficial”, de

data asta. Tiraspolul considera la un moment dat ca formarea unei asociatii interstatale cu

Chisinaul ar putea constitui o posibilitate reala de rezolvare a diferendului transnistrean.

Potrivit proiectului conceptiei politicii externe a republicii transnistrene autoproclamate, adoptat

in octombrie 2005 de catre deputatii transnistrieni, formarea unei asemenea asociatii ar trebui sa

garanteze independenta si suveranitatea subiectilor, inclusiv a Transnistriei.

Comentand acest proiect de lege, responsabilul pentru relatii externe din regiunea transnistreana

la vremea respectiva, Valeri Litkai, a afirmat ca notiunea de asociatie interstatala include mai

multe modele, cum ar fi federatia contractuala, statul comun, confederatia, uniunea, comunitatea

statelor etc.

Proiectul conceptiei politicii externe a republicii nerecunoscute stabilea la baza principiul intaririi

independentei si suveranitatii regiunii transnistrene. Potrivit documentului, directia principala a

politicii externe era dezvoltarea relatiilor de parteneriat in cadrul Comunitatii Statelor

Independente, relatia cu Federatia Rusa constituind o prioritate strategica, mai ales in domeniul

economic.


16

Este mentionat si rolul Rusiei ca stat-garant de mentinere a pacii in regiune.

In relatiile cu Ucraina, Transnistria intentioneaza sa pledeze pentru intensificarea relatiilor

economice si a extinderii participarii Ucrainei in procesul de mentinere a pacii.

5.2.3 Proiectul de cantonizare

Proiectul de cantonizare a avut sustinere din partea unor comentatori politici sau chiar politicieni

de la Chisinau – in principal Partidul Social Democrat, azi disparut din spatiul public. Cadrul

solutiei era insa al Europei federale, organizata pe principiul regiunilor.

Era o proiectie mai degraba utopica. Nici atunci, nici azi Europa nu era/este organizata asa. Cel

putin din aceasta pricina, acest tip de abordare trebuie sa astepte. A fost mai degraba un exercitiu

academic, lansat public intr-un moment in care Transnistria era la moda, prezenta americana pe

teren masiva.

De fapt, anul 2005 a consemnat cea mai mare si densa prezenta americana la Chisinau, dupa care

interesul a coborat simtitor – de aici si declaratiile recente facute de ambasadorul american la

Chisinau, care nu fac decat sa reflecte, in realitate, dezinteresul aproape complet si lipsa de

incredere fata de R. Moldova.

Adeptii planului de cantonizare s-au declarat, ulterior, solidari cu asa numita strategie a „celor

3D”, despre care vom vorbi mai incolo.

5.2.4 Procesul de regionalizare

La 16 decembrie 2003, a fost lansat la Chisinau un text intitulat „Proiectul Planului de

reglementare a conflictului transnistrean”, propus de Miscarea Populara „Moldova Europeana

Unita” conducerii Moldovei, Transnistriei, SUA, Romaniei, OSCE, Rusiei, Ucrainei si opiniei publice

la 15 decembrie 2003″.

Era un proiect concret axat de data asta pe „regionalizare, nu explicit pe federalizare. Fara nici un

efect public.


17

Miza si defectul acestor propuneri de regionalizare/cantonizare au fost ca nu puneau in prim plan

si de la inceputproblema de fond: retragerea trupelor ruse si decriminalizarea regiunii.

Ambiguitatile au fost mari, criticile la fel. Intre „regionalizare” si „federalizare” suprapunerile erau,

in viziunea criticilor, mult prea mari si sursa parea sa fie aceeasi.

5.2.5 Strategia celor 3D (demilitarizare, decriminalizare si democratizare)

Tot societatea civila a corectat aceasta chestiune prin punerea pe masa a celui mai consistent

proiect de solutionare propus pana in prezent: asa numita Strategie a celor trei D.

Strategia celor 3D a fost elaborata de organizatiile nonguvernamentale din Republica Moldova si

nazuia sa dinamizeze implicarea defectuoasa de pana acum a Occidentului in solutionarea

conflictului transnistrean.

A fost elaborata si promovata de catre un grup reprezentativ de personalitati ale societatii civile –

documentul are aprobarea a peste 20 de ONG-uri, a partidelor pro-occidentale din Opozitie – dar

si politice.

Strategia „3D” propunea substituirea actualului format pentagonal „3 plus 2” (Rusia, OSCE,

Tiraspol, Ucraina, RM) cu altul nou: „3 plus 1 plus 3” (Rusia, Ucraina, Romania plus Moldova

plus OSCE, SUA si UE). in cazul in care cel putin 2 din actualii mediatori vor refuza sa participe in

cadrul acestui nou format de negocieri, autoritatile constitutionale ale Republicii Moldova isi vor

asuma libertatea suverana de a solicita UE, OSCE si SUA sa participe la crearea unui Consiliu

Colectiv de Reglementare, in formatul: „3 plus 1”, care va monitoriza planul de actiuni pentru

reglementarea definitiva a conflictului.

Un nou format de reglementare a conflictului va determina necesitatea schimbarii fortelor de

pacificare prin prezenta unor unitati de politie civila, sub mandat ONU sau/si UE, care vor inlocui

actualele trupe de mentinere a pacii ale Federatiei Ruse.

In esenta, strategia prevede semnarea de catre Republica Moldova, Ucraina, Romania, Uniunea

Europeana, Statele Unite si OSCE a unui „Acord International in reglementarea conflictului din


18

Moldova”, conducerea de la Chisinau facand uz de dreptul de a se adresa statelor respective

pentru a solicita semnarea unei asemenea intelegeri internationale.

Cei sapte semnatari se vor intruni in cadrul unui format international de negocieri, ca parti egale.

Forul International va elabora un proiect pentru reglementarea conflictului transnistrean, bazat

pe principiile demilitarizarii, decriminalizarii si democratizarii si care va stipula un orar pentru

atingerea scopului.

Documentul va stipula ca retragerea fortelor rusesti (demilitarizare) este o preconditie esentiala

pentru reglementarea politica, decriminalizare si democratizare.

Ideile sau strategiile prezentate inchid un ciclu de dezbateri si tatonari legate de problema

transnistreana. E limpede astazi ca evolutiile regionale fac intempestiva solutionarea

acestui conflict-cangrena la frontiera NATO si UE.

Strategia celor 3D pusa pe masa de fortele democratice de la Chisinau era incununarea unui

proces de tatonari, polemici, exasperari si dezamagiri. Proiectul a fost prezentat la Bucuresti, la

Washington, Riga, Bruxelles si alte capitale europene. La acel moment, era proiectul cel mai

coerent elaborat vreodata, o veritabila somatie pentru politicienii de la Chisinau, dar si cei

occidentali care reprosau fortelor democratice negativism si lipsa de proiect pozitiv.

Planul nu a fost insa asumat. Reactia cea mai surprinzatoare si neasteptata a venit insa de la cine

se astepta mai putin: cel mai oranj dintre presedintii oranj, respectiv Viktor Iuscenko, proaspatul

ales presedinte al Ucrainei in urma Revolutiei Oranj (2004-2005).

5.2.6 Planul Iuscenko/Porosenko – democratizare fara demilitarizare

Ideea unor alegeri corecte si legitime in Transnistria de atunci (2005) si de azi nu ar putea, in

conditii normale, decat sa starneasca zambete condescendente, neincrezatoare, pe de-o parte, sau

indiferenta crasa, pe de alta.

Cine din comunitatea euroatlantica putea lua cu adevarat in serios procesul alegerilor din

Transnistria?


19

Si, totusi, a fost posibil. Cand insusi presedintele celei mai portocalii dintre revolutii scoate din

mapa sa – pregatita nu e clar de cine, desi gurile rele spuneau ca autorul era consilierul de

securitate al presedintelui Iuscenko, nimeni altul decat actualul presedinte Porosenko – un plan in

care aceasta conditie este exprimata expres („Planul reglementarii problemei transnistrene”,

propus de Ucraina la 20 mai 2005), apar multe semne de intrebare.

Mai mult, insusi reprezentantul democratiei europene, Adrian Iacobovits De Szeged,

reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova la vremea respectiva, parea ca sustine o

asemenea propunere. Ceva se petrecea cu Transnistria, iar unii actori cu influenta in zona pareau

decisi sa „dezghete” un conflict care ii incurca de prea multa vreme.

Planul Iuscenko elimina primele doua paliere ale Strategiei celor 3D – adica demilitarizarea si

decriminalizarea – si trecea direct la al treilea – democratizarea – sugerand ca alegerile din

Transnistria, legale si cu observatori internationali, ar fi putut genera elite recunoscute, legitime,

cu care Chisinaul sa intre in negocieri si sa reglementeze si aspectul politic (statutul pentru

Transnistria), dar si aspectul de securitate (statutul fortelor ruse prezente ilegal pe teritoriul RM).

Planul a fost propus de presedintele Iuscenko la summit-ul GUUAM din 22 aprilie de la Chisinau si

amendat ferm doar de catre presedintele roman de atunci (Traian Basescu – n.red.). Dar Kievul nu

se descurajeaza si recidiveaza: merge la Vinnita (16-17 mai), in cadrul consultarilor

„pentalaterale”, cu „Planul reglementarii problemei transnistrene”, bazat pe cei „sapte pasi”,

prezentati la 22 aprilie 2005 in cadrul summit-ului GUUAM de la Chisinau.

S-a spus ca acest plan era si mai rau decat cel initial prezentat! In conformitate cu planul

ucrainean, in octombrie-noiembrie 2005 ar fi trebuit sa se desfasoare alegerile in sovietul suprem

al regiunii transnistrene sub „controlul international al UE, OSCE, Consiliului Europei, SUA, Rusiei,

Ucrainei si al altor state democratice”. Dupa care negocieri… Despre retragerea trupelor ruse,

nicio vorba.

Planul Iuscenko a fost realmente o surpriza, unii l-au considerat un cutit in spate la vremea

respectiva, dar nu era deloc o pozitie singulara. O Rezolutie a Adunarii Parlamentare a OSCE


20

(Washington 1-5 iulie 2005) starnea stupefactia si iritarea multor lideri politici proeuropeni de la

Chisinau si nu numai, pentru ca recomanda, si ea, alegeri in Transnistria, pe modelul Planului

Iuscenko.

Din fericire, planuri de democratizare fara demilitarizare si decriminalizare aveau sa fie

abandonate si problema pusa la conservat. Aveau sa fie reluate dupa… 10 ani, cand Partidul

Socialistilor si liderul sau, Igor Dodon, transforma iarasi federalizarea in proiect politic.

Dupa cum vom vedea in ultima parte a materialului, federalizarea a devenit astazi element de

campanie prezidentiala.

Continuam trecerea in revista a solutiilor dosarului transnistrean, pentru ca astazi putina

lume mai are vie in memorie consistenta si miza lui. Iar el va reintra pe agenda.

5.3 Inghetarea conflictului

Excedati de complexitatea problemei, o serie de comentatori sau politicieni de la Chisinau sugerau

in 2005 ca problema Transnistriei trebuie lasata asa cum este, adica inghetata.

Argumentul este ca trebuie asteptata o conjunctura mai favorabila, in care atitudinea actorilor

principali sa fie mai limpede formulata, iar cadrul geopolitic sau politic mai bine precizat. S-au

vehiculat atunci (eram in 2005) termene diferite, de la clarificarea situatiei din Ucraina, la

integrarea Romaniei in UE sau chiar 20-25 de ani de aici incolo.

In principiu, judecata era corecta, dar existau totusi trei probleme cu acest argument:

1. era mai degraba negativ, reactiv la ideea unei cedari neconditionate a Transnistriei – „conflictul

trebuie mai degraba inghetat decat sa cedam teritorii”;

2. era expresia asumarii unui esec: Chisinaul nu a avut niciodata curaj sa dea in judecata Federatia

Rusa pentru ocupatie, asa cum i s-a sugerat de catre Baroul avocatilor de la New York in 2005;

3. era nerealist, ignora faptul ca liderii de la Chisinau nu puteau „ingheta” conflictul, caci nu erau

singuri pe acest tablou. Chisinaul era doar un actor si nu cel mai important.


21

Inghetarea insemna inghetarea solutiilor, in nici un caz inghetarea evolutiilor de pe teren.

Este ceea ce s-a intamplat, cu voie sau fara voia Chisinaului, ulterior. Inghetarea conflictului a fost

buna in sensul in care – pe fondul lipsei de curaj a liderilor de la Chisinau de a intra in confruntare

deschisa cu Moscova si de a declara Transnistria „teritoriu ocupat” – a evitat macar

transnistrizarea republicii. Dar a avut consecinte.

Astazi conflictul e si mai greu de rezolvat. A aparut o noua generatie in stanga Nistrului, natural

orientata spre Moscova, nascuta la finele anilor ’80, crescuta, educata in spiritul „republicii”

separatiste. In plus, interesul pentru R. Moldova si chestiunea transnistreana au scazut simtitor si

dramatic.

5.4 Transnistria pleaca

Exista si aici nuante. Nu este clar cum si mai ales unde pleaca Transnistria. Sa trecem in revista

cateva versiuni vehiculate pana acum.

5.4.1 Renuntare neconditionata

Intr-o prima instanta, s-a lansat ideea renuntarii neconditionate a Chisinaului la Transnistria.

Transnistria este piedica principala in evolutia europeana a RM, iar sanse reale de recuperare a

regiunii nu se intrevad.

Totusi, desi plutea in aer, alternativa unei separatii de Transnistria nu a fost pusa, cu adevarat,

niciodata la nivel politic. Dar voci importante care au adus ideea in spatiul public au fost.

Prima este cea a poetului Grigore Vieru, care vorbea despre o renuntare rapida la Transnistria si

unirea cu Romania. Mai explicit, chestiunea separatiei de Transnistria a fost pusa de marele

jurnalist Constantin Tanase.

Iata textul din 1998 din ziarul Flux: „daca totusi rusii nu vor ceda Transnistria, pentru a edifica in

acest spatiu o Moldova Mare, si ea va fi vesnic folosita de rusi pentru a controla si influenta politica

Chisinaului, poate, intr-adevar, mai intelept este ca Moldova sa se dezica de ‘pretentiile teritoriale’


22

fata de Tiraspol si sa incerce o alta rezolvare a situatiei? Care ar fi aceasta situatie? S-a spunem

direct: Moldova sa accepte, dar sa si contribuie la constituirea si recunoasterea statului

transnistrean„.

Pozitia gazetarului nu a avut mare ecou, cel putin public. Cu exceptia unor voci izolate, ideea nu a

fost serios dezbatuta sau sugerata, macar, ca alternativa viabila.

La inceputul lui 2004, lucrurile pareau ca se schimba, apar mai multe voci care vorbesc despre

rezonabilitatea ideii de renuntare la Transnistria. In editorialul sau din 2 aprilie, editorialistul

Petru Bogatu de la ziarul Flux reamintea: „tot mai multi experti si oameni politici, atat din Est, cat si

din Vest, incep sa-si dea seama ca modelul federal de reglementare transnistreana este, de fapt, un

drum care nu duce nicaieri si ca, pentru a se putea integra in Europa, Chisinaul trebuie sa se separe

de Tiraspol„.

Mai mult, editorialistul sustine ca marile cancelarii iau in calcul si posibilitatea separarii

Basarabiei de malul stang si a reunirii ei cu Romania. El mentioneaza ca, pana acum, pronuntandu-

se pentru federalizarea Republicii Moldova, americanii si rusii au urmarit scopuri diametral

opuse: cei dintai au cautat astfel sa anihileze enclava arhimilitarizata din stanga Nistrului, iar cei

din urma au incercat sa-si legalizeze pe aceasta cale prezenta militara la noile hotare ale NATO:

„Un stat esuat si o republica auto-proclamata si nerecunoscuta, luate laolalta, nu au cum genera o

tara viabila. Tocmai de aceea, se impune desfacerea casatoriei dintre Basarabia si Transnistria. Insa

lucrul acesta va fi cu putinta doar atunci cand un atare divort va da satisfactie si Vestului, si Estului„.

Deocamdata, nimeni nu a anuntat inca, de iure, divortul de facto…

5.4.2 Scenariul cipriot

Cazul cipriot (separarea unui stat in doua parti, una in UE, alta in afara) este interesant in R.

Moldova pentru combinatia a doua procese care se suprapun – integrarea europeana si

reglementarea unui conflict secesionist.

Exista diferente clare intre Cipru si R. Moldova, dar lectia Cipru arata, in principal, ca:


23

1. Un stat divizat poate adera la UE. Deci argumentul ca atata timp cat Moldova nu rezolva

problema transnistreana aderarea la UE este imposibila nu este valabil, cel putin formal;

2. Democratizare, reforme si apropierea R. Moldovei de UE – acestea sunt cheile succesului pentru

problema Transnistriei. Deci, daca malul stang al Nistrului intra in UE, va deveni si mai atractiv

pentru regiunea separatista care, in acele conditii, va deveni si ea interesata de integrarea in R.

Moldova.

In principiu, aducerea in discutie a scenariului cipriot trebuie facuta cu precautie, UE are majore

reticente la replicarea acestui model, dar el nu trebuie ignorat cel putin ca mesaj: Chisinaul poate

transmite mesajul ca, decat sa se transnistrizeze, mai bine pune problema in paranteze, eventual o

abandoneaza de facto, si se duce spre UE. Cum s-a numit la Chisinau: soparla care isi

abandoneaza coada si se elibereaza din captivitate…

5.4.3 Basarabia trece la Romania, Transnistria ramane

Politologul rus Stanislav Belkovski, seful filialei de la Tiraspol al Consiliului pentru Strategie

Nationala a Federatiei Ruse, a lansat o oferta care stipula alipirea Basarabiei la Romania in

schimbul recunoasterii auto-proclamatei Republici Moldovenesti Nistrene – asa numitul plan

Belkovski, prezentat la Bucuresti de Stanslav Belkovski si Vitali Tretiakov, in 2004.

Dupa cum am vazut deja, respingerea ofertei rusesti – grecii antici ai secolului XXI de care trebuie

sa te feresti si cand iti fac daruri – a fost unanima la Bucuresti. Oferta, facuta inainte de intrarea

Romaniai in NATO, a cazut in desuet.

5.4.4 Transnistria trece la Ucraina

Documentul elaborat de Centrul de Initiative Strategice de la Kiev, lansat la 5 noiembrie 2004,

stipula ca Moldova, Ucraina, Rusia si Transnistria urmeaza sa recunoasca drept nelegitima decizia

Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 privind formarea Republicii Sovietice Socialiste

Moldovenesti prin alipirea Basarabiei la RSSA Moldoveneasca.


24

Se preconiza, de asemenea, crearea Republicii Nistrene Autonome (RNA) in calitate de unitate de

stat in componenta Ucrainei.

Decizia „cu privire la readucerea Transnistriei in componenta Ucrainei” trebuia sa fie adoptata in

cadrul unui referendum, desfasurat separat pe teritoriul Transnistrei si Ucrainei, cu invitarea

observatorilor internationali.

Documentul prevedea ca RNA va avea propriul Parlament, prim-ministru, guvern, constitutie,

legislatie, buget, sistem fiscal, simbolistica de stat etc. Limba de stat va fi ucraineana, limbi oficiale

– rusa si „moldoveneasca”. Proiectul a fost, treptat, uitat, caci dificultatile juridice ar fi fost

insurmontabile.


25

6. Final de etapa. Resuscitarea chestiunii transnistrene astazi

Dupa cum am vazut, s-a experimentat cam totul. Am facut aceasta trecere in revista pentru ca

astazi putina lume mai are vie in memorie consistenta si miza dosarului transnistrean. Iar el va

reintra pe agenda.

In ultima parte a serialului nostru, vom vedea cum este relansata astazi chestiunea transnistreana

si care sunt mizele acestei.

In acest context trebuie inteles si faimosul Decret a lui Sevciuk care a starnit atatea (exagerate)

reactii si de inalt nivel in Romania.

Mai mult, vom discuta si un element esential care va afecta inclusiv si Bucurestiul: modul in care

candidatii se raporteaza la chestiunea transnistreana si solutiile pe care le propun.

Miza este fundamentala. Cum am mai spus deja, problema Transnistriei va fi una dintre mizele

majore ale urmatoarei presedintii de la Chisinau.


26

Conținutul acestui raport nu reprezintă în mod necesar poziția Academiei Române.

Opiniile exprimate nu implică automat poziția tuturor experților FUMN sau a altor

instituții și organizații partenere FUMN.

Copertă: „Cuvântul-Ortodox”

Prelucrare Photoshop: Mihai Bârsan

Redactare: Radu Cupcea

® FUMN decembrie 2016

Fundația Universitară a Mării Negre

Casa Academiei Române, Calea 13 Septembrie nr. 13, aripa de est, Etaj 7, București –

5, 761172

E-mail: [email protected]

Tel.: +4 031 405 25 42

+4 0755 087 185

Pentru mai multe detalii despre FUMN vizitați pagina http://fumn.eu/

mailto:[email protected]

http://fumn.eu/

fundaȚia universitarĂ a mĂrii negre -...

Documents